N u m e r a 1 10.

ir

Şoimuş. ! Septembre ¡900. Anul I I I .

FOIA E N C I C L O P E D I C A L I T E R A L A . A L A L E LN F I E C A R E L U N A D E D O L ' E - O R I

L x k P r e ţ u l a b o n a m e n t u l u i : ţ PROPRIETAR şi REDACTOR: P r e ţ u l i n s e r ţ i u n i l o r :

Pentru Austro-Ungaria 12 corone j | I O A N B A C I U Pentru România qi streinătate . . 17 franci * p r e o t .

$ Peni ni jiublicujiuitile ile 3 or ce confili cani lò() cu- L <|- vinte ti cor.; 200 cuvinte S cor. %i mai min 10 coróne

O RAZĂ DE TOMNA. Novelă do Francois Cupée.

Olympia cuprindea tronul cassei din cafana gărei , de vre-o dece ani şi pote mai bine. Acest nume era forte potrivit frumu-seţei ce poşedea. Peptul bulbucat, umerii sei plini şi rotund! se iveau cu mândrie dintre tasele cu zachar icale , linguriţele de argint cari formau drept cadru stâlpi in-tregl de ambe păr­ţile cassei , lăsând c a oglinda dela spate se ne re­flecteze gâtul seu frumos şi bine format.

Nn un că­lător a enunciat verdictul : „fru-mosă brunetă" şi nu unuea i-s'a oprit ochii pe fi­gura sveltă plă-tindu-şl conta sau bend berea ce-i-o adusese chelne­rul.

Regina no-stră îşi vedea de afaceri până când călătorul respec­tiv încă şi în va­gonul năbuşit al acceleratului se gândea la figura mândră a ţei Olympia din cafana gărei.

Dar frumseţa Olympiei influenţa mai mult şi asupra acelor ospeţl, car i nu mult se Interesau de strigătele portariului, ..poftiţi,

Stîrpirea pirului.

dei

poftiţi; trenul e gata de p leca re !" si cari erau ospeţil de baş t ină în cafană. Cu deosebire aceşt ia erau omenit din părţile îuvecinate gă re i ; omeni tăcuţi şi serioşi, funcţionari, privatierl, e tc . B a erau unii, car i de dece ani priveau la mândra Olympia cum se făcu din co­

pilită mititică — fată mândră şi voinică aşa c ă li­se părea drept a-parţinătdre clubu­lui lor de cafană, c a oricare mem­bru aparţinătoriu unei famil ia; la care cu toţii pri­veau cu un anumit respect. Ea . fără a fi părăsit cafana, avea acum al trei­lea stopân şi unul flecarele se des­părţise de ea a-dresând urmaşu­lui s e u : „E o fată forte cinstită, ţi-o recomand din totă inima."

Aşa îşi con­ducea ea domnia sa în cafană de

câte un ospe mai vechiu, care se dar nici-odată

dece ani de dile. S e mai afla apropia de cas să şi schimba câ te o vorpă cu e a ; aces t discurs nu-şi părăsea cadrul buneicuviinţe. Aşa se vede Olym­pia şt iea impune ospeţilor, cari cercetau cafana. încă nici un

ospe nu a probat a face curte acestei fete, a cărei inimă părea a fi de marmură rece. î ncă nime nu a vâdut'o afară, ci numai după pult la mesa cassei . De cumva ar fi şchiopătat, despre a c e e a sigur nimene nu avea cunoscinţă, c ă Olympia semăna mult Măriei, An-toineta, a c e e a o-au constatat toţi jucători i de cărţi , cart cerce tau ca lana şi încă de mul t !

De câţi ani era ea ? . . . De 3 2 . . . Ei bine, se dicem 3 5 ! F a -ţa-i era plină, bărbiile aveau o rotundime împunetore ; aşa, c ă dacă cărţaşi l chiar aveau a afla ceva asemănare cu cutare personă re-gescă , o nimereau mai bine dacă o asemănau cu Ludovic al X V I .

Că Olympia ore avea inimă ori nu, nu scia nimene, căc i ni­me nu se ocupase cu aces ta întrebare.

Şi totuşi avea şi dânsa inimă şi încă o inimă simţitore şi nob i l ă ; carea într 'o bună dimineţă deşi cam târdiu, începu a bate .

Persona, care fără voia sa, fu causa acesteia , venia di de di regulat la 8 ore sera în cafană. Eram tiner de 2 2 — 2 3 ani, palid; îmbrăcat forte sărăcuţi dar curat, purtând cu el o t a şcă de piele, umblând şi în mijlocul iernei cu palton subţire şi pălărie de vară, cu ca rea şcia saluta cu multă complesanţă când t r ecea pe lângă cassă . El se aşeda de regulă in cel mai părăsit colţi al cafenelei şi comanda cina sa modestă, ce rea negrelă şi penă, scotea din t a şca de piele hârtie, cărţi şi cetind, scriind, cercând prin voca­bular se aprofunda total în lucru, care nicl-când nu-1 isprăvea mai îngrabă ca medul nopţii.

. Aşa se vede el lucra noptea în cafană din punct de vedere al cruţărei.

Dacă românea acasă , sigur cheltuia mai mult pe lemne şi lumină, decât îl costa cina şi bacşişul de 4 filerî dat chelnerului.

— N'ar fi bine se am numai ospeţl de i ceş t i a , se esprimă l a septemâna cafetierul cătră un cunoscut, care j u c a domino.

Dar d-şora Olympia nu era de părerea şefului seu şi cu tote c ă era dela natură rece , totuşi îşi îndrepta forte des ochii că t ră lucrătorul din colţul cafanei .

Dela chelneri allă istoria acestui om harnic şi modest. E ra un tiner serac , care locoia în o ca să de lemn învecinată, în prima ridicătură numerată de sus în jo s . Umbla în „Jardin des Plantes" ascul ta cu sirguinţă prelegerile şi se pregătea pentru un examen forte greu. Dar ea cu ce ram de ştiinţă se ocupa, aces ta înaintea d-şorei Olympia remase o „terra incognita," dedea cu socotela c ă o fi vorbă de elefanţi sau fluturi. Mai mult o puse pe ea în ui­mire acea abnegaţiune de sine cu care îşi je r t fea el fiecare seră traducând pentru o remuneraţ ie miserabilă din l imba engleză.

Ş i inima Olympiei, a cea inimă de omenia şi nobilă, ca rea bă tea atât de bine parată în sinul ei voluptuos, cum, eum-nu, în­cepu a simţi o atragere secre tă că t ră tinerul palid, care ştia saluta atât de complesant de câte-orl t r ecea pe dinaintea cassei . Ea-1 ad­mira pentru hărnicia lui, îl compăt imea pentru serăc ia lui şi pen-trucă-1 crede părăsit, părăsit to ta l ! Ş i cât timp tinerul nostru os­t enea lucrând în cafenea, fetiţei nostre nu-i fu timpul atât de lung şi monoton şi ocupaţia sa i-se părea mai puţin mechan ică de cum era în faptă. Olympia visa, dar în visurile sale nu era nici o pa­siune, nici un romanticism.

Ş t i ea e a bine, c ă deşi sunt forte aprope, totuşi e mare de­păr tarea ce-i despar te ; căc i , c a ea se părăsescă tronul cassei sale se mergă la el şi se schimbe cu el câ teva vo rbe ; e ra chiar aşa imposibil cum de imposibil a r fi unei regine c a în o seră festivă să se eob6re de pe tron, se mergă în faţa lumei adunate şi se s tee de vorbă cu cutare gardist al seu! Apoi Olympia era cu mult mai aşedată şi mult mai cuminte, decât se fi făcut aşa ceva. Era crescută b ine ; în spirit moral şi deşi cunoscea bine lumea, totuş nu ar fi primit amorul nimenui decât după c e ar fi percurs ca lea ca r ea conducea l a preot şi matriculant.

Deci nici nu visa, c ă aces t tiner, ca re în urma studiilor sale avea un viitor frumos, din bunăvoinţă, s ă se înamoreze de o fată

de 3 2 ani pornită spre îngrăşare, ca rea e se racă şi t ră iesce din plătuţa ei, pentru ca r ea di şi nôpte lucră necontenit . Ş i e ra ne­voită a recunôsce şi aceea , c ă dacă câte-odată îşi ridică ochii dela

4ucru o privea chiar atât de indiferent, cum se uită şi la cutare căr ţaş sau carambolist .

Olympia nici pretindea, nici nu spera nimic ; dar cu tote a-ces te , dacă scia , c ă tinerul e în cafenea, i-se păreau c ă inima i-e mai ferbinte c a de obiceiu.

Nu odată se uita cu drag că t ră capul plecat spre hârt ie , ar fi voit a i adia capul p l e t o s . . . dar în aces ta nu ar fi avut mai mare plăcere decât respect iva d-şoră bëtrânà, care-şl adia pisica sau căţăluşul seu.

E a credea, c ă iube sce pe tiner cum îşi iubesce ma ica unicul seu fiu. Ii dorea în inima sa tot binele, succes mare, fericire de­plină. Era sigură, c ă examenele îi vor succede şi din student în scurt va deveni profesor. B a în idee îl chiar vedea în muzeu cu banda roşie, cu cravata albă prebând ascultătorilor sei lucruri mi-steriôse despre rhinocerl şi girate.

Aşa t recu iarna şi Olympia se şimţia forte fericită. In o seră tinerul nostru nu se are ta în cafenea. A doua di nu veni, a treia asemenea . O sëptëmâna întregă

nu se aretă în cafană. Era deja prima Mai şi ospeţil pet receau bucuroşi afară pe

terassă . Olympia era forte necăj i tă şi îngândurată, fără ca superarea

sa se fi fost şi amară. Sigur ceva schimbare — la tot caşul favo­rabilă — s'a întêmplat în viaţa tinerului nostru.

Olympia visa de examene depuse cu succes eminent ; de post dotat bine în urma căruia sermanul a scăpat de viaţa sa amară şi de traducerile obositôre şi rëu plătite.

Ii părea rëu, forte rëu după ei. Dar ce se-i faci, aşa-i viaţa. In Dumineca următore o ploie repentinâ siii pe ospeţil, cari

sosiseră dela escursiune cu trenul accelerat , să se refugieze în cafenea. Olympia era forte ocupată, fiind abea capace a da ordi­nele necesare chelnerilor, car i fugiau ca nebuni dela mesă la mesă.

Când — în mijlocul celui mai aprig lucru — îşi ridică ochii vëdu pe amicul seu vechiu.

Ş i acum era îmbrăcat modest, dar îi părea c ă e mai fru­mos. Şi de-odată i-se păru c ă o segetă prin inimă.

Tinerul nostru nu avea acum ta şca cu cărţile, ci purta la braţ o fetiţă t ineră forte frumuşică, ca rea părea forte cochetă .

Pă rechea t ineră se aşedase departe de cassă . El comandă doue pocale de bere , se lipea de fetiţă, rîdeau

şi povesteau cu drag. Stând plôia, se sculară şi cu paşi legănaţi părăsiră braţ la

braţ! cafeneaua. Numai acum ştiu se rmana Olympia, c ă e a a iubit în adevër

pe tinerul palid, care le acum nici nu'= se uită la ea . Peptul i-se sbucnea de părea, c ă vrea a-i rupe corsetul şi sus­

pinând din greu ajunse la consci in ţa că , romanul vieţii sale ; aces t roman făr' de sânge s'a finit şi c ă e a nu va pet rece un al doilea până-i lumea.

Cu inima sdrobită privea afară la picuri! mar i de ploie, cari cădeau din când în când şi nu luă semă, c ă şi din ochii ei cur­geau lacrëmile şiroiu, şiroiu.

Timpul t rece şi t ace . Olympia şi acum e la cassă , dar acum simte mai bine monotonitatea vieţei sale şi inima o dore de câ te ori aruncă câte-o privire la measa unde s te tea odinioră t ine­rul palid studiind.

Ospeţil vechi, o vedeau tot a şa de frumosă cum a fost, nu­mai generaţ ia mai t ineră z icea c ă : „Fost 'a i lele, când ai fost."

Trad. d e : I. N. Pop

PERSONALITĂŢI Cartea sfântă îmi stă înainte, in ea c e t e s c : „Se iubesc* pre

Domnul — D-dieul teu, din tot sufletul t é u . . . si pre vecinul teu ca însuti pre t ine" . . .

Cineva bate la u ş a . . . — Intră !

Servus frate George! cum mai tră.escî? Cred că nu te incomotez. M'am unt acasă . Air venit in p o v e s c î . . . O! dar' tu cetescî ! ce c e t e s c î ? Uite-acolo ? ! E v a n g h e l i a ? ! Am tot audît căţî plac lucrurile sfinte. Acum îs c o n v i n s . . .

î n c ă nu se asiediase pre scaun, abia îşi puse bastonul în-tr 'un ungiu al casei , pălăria în un cuiu şi cabatul pe p a t . . . şi eu deja aveam material de vorbit pre o oră întreagă. Căci vedeţi d-vóslrft, me credeam dator ai răspunde ia întrebări. Aşa cere bună-cuveninţia ; mo rog !

Ş i am sfârşit cu cotitul, deşî cu multă poftă me pusei vi la masă.

Tocmai voiam se-i răspund la întrebări, după ce ne aşiediasem pre scaune , pretinul mieu inse me dispenzase de ai respunde căc i începu tot el.

Ciudat lucru, gândeam. Eu încă me ţin bun de gură şi trébue se capitulez.

— Ai fost marţi la Luduş (în Luduş marţia e târg, mărturie) 0 ! se fit vediut pe Grădişteanu . . . cum mergea cu preutésa la b r a ţ . . . Fă los frate într'o formă ca a i a . . . da fălos, pretensiv şi cu nasul in v è n t . . . sci tu cum-i Grădiş teanu!?! Dar' las numai, i -aveni şi lui vremea. î n c ă nu s 'a lovit de pragul din sus.

Priveam la óspele mic m i r a t . . . Eu sciam pe Grădişteanu

baea t de t reabă, preot tinăr, dar bun, forte bun şi harnic. — Ce-o fi având ăsta cu bietul Grădiş teanu? gândeam earăş . . .

dar numai gândeam, căc i la vorbă nu poteam ajunge. — E nihilist frate (continuă óspele) e nihilist Grădişteanu ăsta.

Vorbesce cu omul a marele, îşi bagă nasul in tot locul şi când dice ceva e aşa de serios, de te îngheaţă. Mie nu-mi place defel de e l . . . Şi-i ambiţios frate gândesce c ă nici n 'ar fi preot ca a l ţ i i . . . M ă c a r c ă . . .

0 ! era se uit. Me întâlnesc marţi cu el, (dici că nai fost la Luduş ?) Destul c ă me întâlnesc cu el şi încep a conversa omenesce frate, ca cu tine, mai de una mai de alta ; mai de unul, mai de a l t u l . . . sci, cum vorbesc o m e n i i . . . şi sci ce a făcut ? ?

Era se scot şi eu o vorbă, o singură vorbă din gură pre ne­vinovatul în t rebător : „ c e ? " Dar óspele îmi ta iă vorba şi tăcui.

Ai vrut se me întreb c ă ce a dis ? . . . 0 ! şi acum mi se suie sângele in obraz când me gândesc . . . El , e l . . . un nemernic , un t icălos, un fălos . . . un n i h i l i s t . . .

Aici óspele mieu a resuflat una. Acum 'mi-e vremea gândeam . . . 0 se dau şi eu ceva g l a s . . .

— Şi ce ţi-e ? . . . întreb eu pre jumătate . — Me rog, nu me opri ! îmi stă résuflarea in gât strigă el,

mă inăduş, când îmi 'aduc a m i n t e . . . fiî încredinţat c ă me chiar î n ă d u ş ! . . .

— Sfinte Panti l imóne, gândesc, óre ce îi va fi greşit bietul Grădişteanu ?.

— Un nihilist e omul aces ta frate, care s'a uitat lung l a mine ; me-a luat din tălpi pană in verful capului ; o d a t ă . . . apoi înc 'odată. H m . . . îmi îngheaţă sângele când mă g â n d e s c . . . şi mi-a dis :

— „Ei D-le, drept cine me i a i ? Ce îmi povestescl de unul şi de a l tu l? F ie care e cum potè, cum F a lăsat D-dieu. E u u r è s c d i n tò ta inima Personalităţile... şi audi frate? autjl ? ? nici nu s ' o m a i uitat pe mine, ci trăgându-şî preoteasa de b r a ţ . . . s 'a cam mai d u s . . . şi m ' a lăsat de ruşine in midlocul drumului.

Sfânta Evanghelie sta deschisă, înaintea mea şi când sfârşi ospele un uf lung ochii miei câdură pre cuvinte le : „şi pre de apropele teu c a insuţî pre t ine" .

Sc iam că la vorbă n'o se ajung, pusâiu deci degetul la in-ceputul acestor cuvinte şi făcui cu capul ospelui m i e u : u i t e ! ! . . .

S e plecă se c e t e a s c ă d îcând: Tu tot cu scriptura stai înainte. Cu scriptura, tată-to, cu scriptura tu . . . Şi tatâto mi-a fost spus că a cetit Bibl ia pe 11 ori la b ă t r â n e ţ i ă . . . S e falia b ă t r â n u l . . . dar nu cred. Eu ce ce tesc odată n'am gust se mai r e c e t e s c . . . Dor nu te-ai apucat şi tu de. e a ?

Mie îmi plac mai mult scrierile filosofilor. Chiar cănd am pornit de-acasă ce team ca Sixtus inveţia pre discipulil sei se iu­bească natura şi in natură pre toţi omenii căc i şi ei parte a naturii sunt.

Eu earăşi apăsăi degetul pre cuvinte le : Ş i pe de-apropele teu c a însuţi pre tine.

Voiam se arăt ospelui mieu c ă nu aveam eu lipsă a ce rce ta nici un lucru la filosofii pagăni, când mult mai precis , mai dulce şi mai iubitor scrise le allu eu tote in Evanghelia blândului Isus.

Bernicla Leocopsis.

Dar ospele meiu a privit aces tea cuvinte vorbind mai departe : 0 ! dar se vedi Plato ce idei sublime are. El ne învaţă c ă : „nici odată fără causâ se nu pronunţiăm cuventul „n'am vreme" dacă i vorba de acea ia c a să ajutăm pre pretinul nostru".

Degetul mieu cădiu pre aceaş pagină a evangheliei mai la vale unde se pune în t rebarea : Ş i cine e vecinul mieu ? Inse ospele n 'avea gust de cetit.

S c i . . . era se uit. Spectabi la lui Grădişteanu, c a se mă esprim cu bărbatu-so, căc i Grădişteanu aşa dice nevestei, auqli ? ! aşa-i d i c e : S p e c t a b i l a . . . Spectabi la lui după ce porniră mai privi odată in derăpt spre mine. Gândeai c ă vrea se 'mi d i c ă : Vedi ce om e băr­batul mieu ? ! Lui caută se i te p l ec i !

Dar nu se p leacă ea acasă . Ve<Jî ace ia n ' a cet i t scr ip tura : „că muierea se se t eamă de b ă r b a t " . . . Mi-a spus m i e . . . Dar stai c ine mi-a spus ? . . . Destul c ă mi-a spus cineva . . .

T o c , toc, toc . . . earăş bate c ineva la u ş ă . . . I n t r ă ! strig. Acesta era a treia vorbă decând ospele prim

îmi făcuse onorul. Uşa se deschisă încet şi apăru capul unei femei drăguţă iar

după ea un bărbat blând şi serios. Ospele prim când vedu pre noii mei ospeţî îngăibini. Era Grădişteanu cu Spectabi la .

George Simu. (Va urma.)

IMPORTANŢA SOCIALĂ A RELIGIUNIÎ. hi .

Absurdă şi impiă e şi sentenţa acelora, cari află în religiune nui'.iai un instinct orb. Ceea-ce emerge din eser-ciţul cel mai nobil al intelectului omenesc împreunat cu tendinţa cea uiui nobilă a voinţei omenesc! făcute pentru bine, nici dec tun nu pote fi comun cu instinctul orb, ce e propriu animalelor neraţionalî. Să se revoce în memoria însăşi defini ţi unei religiunea considerate subiectiv. Ea îm-brăţoşedă adevărurile cele mai nobile ale intelectului om­enesc, cum sunt: esistenţa unui D-deu creatoriu şi domn al universului, contingenţa şi totala depindere a omului dela D-deu, relaţiunele cari necesariu resultă intre creatura raţională şi crealoriu, şi cu deosibire stricta dătorinţă ce o are creatura raţională faţă de creatoriu de a-i presta ob-segiul datorit prin cult. Orî-ce voinţă necoruptă cu fotă suavitatea se mişcă spre îndeplinirea unei dătorinţe sânte. Dar acesta nu e un instinct orb, ci o mişcare deliberată a voinţei cătră un bine cunoscut de intelect, ca (un bine) forte convenient naturei omeneşcî şi pentru aceea voit în mod liber şi just.

Ce se dtcem apoi despre aceia, cari consideră reli­giunea de o artă? Aceia sau arată că nu sciu ce e reli­giunea, sau ignoreză însăşi defîniţinnea artei. Arta — pre care filosofii au definit-o : „reda ratio factibilium" — are de obiect vre-un lucru material făcut după anumite norme, de es. o statuă, un edifiiciu, o pictură — sau dacă voim se trecem la ord mai înalt, care aparţine la artă în mani-festaţiunea ]sa cea mai nobi lă— o poemă, o tragedie, un plan de resbel. Inse ce asemănare este între aceste şi religiune? Apoi dacă prin semnificaţiune forte necorectă ar numi profesiunea religiosă o măestrie, fiind-că e isvor de câştig pentru miniştrii e rxs ' a r depărta forte mult de adever. Pentru-că dacă eserciţiul cultului e pentru uniî ocasiune de câştig, nu urmeză că atare eserciţiu e din natura sa o măestriă, fiind-că câştigul sau plata nu e un ce intrinsec cultului, ci cu totul estrinsec, accidental şi nici decum necesariu. E adevărat că luând în considerare condiţiunea societeţiî omeneşcî, cine se dedică la minis-teriul cultului, trebue se aibă dela credincioşi din ce să se susţină, după-cum scrie şi Apostolul Paul în prima ep. la Corinteni. Dar câţi miniştrii ai adeveratei religiuni imitând pre acelaşi Apostol, departe de a primi dela popor sus­ţinerea datorită, au dat cu sântă prodigalitate t6te subs­

tanţele lor şi însăşi vieţa în serviţiai religiunei? Se con­siderăm acum consorţiul civil, sau societatea civilă. Acesta nu e o agregaţtune pură de individ!, ci e aceea uniune, ce resultă din conspiraţiunea mai multor omeni spre ur­mărirea comuna a unui bine de toţi cunoscut şi voit, care bine e prosperitatea cetăţenilor. Dar acesta prosperitate nu se p u i e obţine fără de observarea reciprocă a drepturilor şi dătorinţelor fiecăruia,. Apoi aceste drepturi şi dătorniţe sunt de diferite specii după-cum privesc sau pre cetăţeni între sine, sau pre cetăţeni în relaţiune cu autoritatea dirigenţă şi cu legile ce provin dela dînsa. Cine conduce afacerile supreme ale republicei are şi drepturi speciali, dar şi dătorinţe speciali, nici nu se pote manţine armonia socială şi bunăstarea publică ce resultă din dînsa, fără împlinirea esactă din partea fiecăruia a proprielor dătorinţe. Şi cine nu vede că fundamentul fiecărei dătorinţe nu e egoismul, ci legea aceea supremă, tipărită în inima tutu­ror, care se baseză pre recunoscerea şi onorea datorită supremului facătoriu, legislatoriu şi resbunâtoriu al justi­ţiei? Cine nu vede că dacă cineva nu recunosce şi nu respecteză isvorul tuturor dătorinţelor, nu va recunosce şi respecta nici celelalte obligaţiuni ale vieţii publice şi fa­miliar, şi prin urinare fotă norma lucrărilor sale se va îndrepta spre propriul interes ? Cu alte cuvinte subtrăgend religiunea, regula acţiunilor nu va fi mai mult dătorinţă, ci egoismul. Egoism în relaţiunele reciproce ale cetăţenilor, egoism in relaţiunele principelui faţă de supuşi, supuşilor faţă de principe, de aceea averile, onorea şi vieţa cetă­ţenilor vor cade pradă în mâna celor mai puternici şi celor mai astuţî. Autoritatea civilă neinspirându-se de su­prema şi nemutabila lege a Creatoriului, va dicta legi adese-orî nedrepte, carî prin urmare nu vor fi legî, căci legea trebue se fie: ordinatio rationis in bonum comunita-tis; miniştrii autorităţii — cari sunt îndatoraţi a lucra ca să se respecteze legile, se protegă pe cei buni şi oneşti în contra celor rei şi neonestî — nu vor esecuta mandatul lor decât între marginile propriului interes, adese-orî nu vor împedeca furturile, nu vor pedepsi pe cei ce violeză one­stitatea şi onorea altora etc. Iar aceştia dacă interesul lor va recere, se vor rescula în contra autorităţii civile, ast­fel va urma că misera societate nebasându-se pe religiune, se va apropia de decădinţă şi descompunere.

(Va urma.)

PE LUNA. Ce te uiţi cu-atăta jale, Dragă lună cătră mine, Când e tristă 'ntrega mie Şi'n visări dulci şi senine SS bocesce cătră tine ?

Sau voesci, să-mi mărescî dorul, Să-mi vorbesci de ea într'una, Să-mi îndrept în spre ea sborul Gândului, să-mi acord struna? Stă pe gânduri dusă luna.

Di. d. rot.

DIN REPUBLICA PLANURILOR FRUMOSE. Scftne din viaţa, Lnngomanilor.

I Cine erau sau sunt Lungpmanh? Iată-i pe top adunaţi colo în jurul mesei de c i a i . . . Cloroform,

Chită, Costache, Doftorul, Piţulă, Drfîu şi S a n d u . . . toţî tineri plin de vise de un viitor de aur şi —dator i i , tineri cu rîvnă multă şi bani puţini, înzestraţi deia natură cu o bună doză de umor şi uşorătate ca rîzend să îndure mizeriile vieţii poetice de a r t i s t . . . Numele le dăduse unul dintre ei într 'o sară. când chiar ca şi acum, şedeau acasă şi sorbiau la ciai, iar numele voia se caracter izeză modul lor de a vorbi. S e încuibase in mijlocul lor obiceiul de a întrebuinţa spre esprimarea lucrului celui mai simplu fraze cât se pote de lungi şi complicate . Ei nu ziceau „n'am bani" ci „bud­getul meu lunar e eshauriat", nu ziceau „să mergem la un pahar de be re" ci „aşi socoti c ă ar fi la loc să aducem lui Bacchus o mica libaţiune" . . . De altminteni erau băieţii cei mai buni în lume, mai ales când nu le cereai bani. Până ce aveau in pungă ceva erau ospeţii otelurilor de primul rang, iar când „budgeturile le erau eshauriate" şedeau acasă , acuşi la unul, acuşi la celalalt , dar mai des, c a şi acum, la Dof torul . . .

De astădată însă nu numai budgeturile erau eshauriate dar şi „magazinul de proviante se afla într 'o stare deplorabilă." Cutia de ciai era golă, zahărul pe sfîrşite, în sobii ardeau cele din urmă bucăţi de lemn, iar ei băeţii Lungomani, aşteptând să fiarbă apa de ciai, visau milione . . .

— Ştiţi una, băieţi, întrerupse Ghiţă t ăce rea ce domnia în odaie, fiind vorbă de visate, haid' să vedem cine e în stare să viseze comori mai m a r i ?

H m ! e greu lucru să dai fanteziei un avent măreţ când n'ai alt stimulant decât o filigeană de ciai „ediţia a t re ia" , adecă de a treia fiertură, dar Lungomanii, cari veşnic trăiau numai din vise, nu erau avizaţi la stimulante esterne, dovadă erau strigătele de aprobare cu care primire propunerea lui Ghiţă . . .

Şi Lungomanii se adînciră în abizurile rellecsiilor. Ghiţă î-şî aprinse ultima ţ igaretă şi sufla rotocole de fum în

aer, Cloroform le urmăria cu privirea cercând pote acolo vr'un motiv, Costache desemna pre masă tot felul de figuri bizare, în-moindu-şî degetul în ciaiul, ce-1 versase Bănăţeanul punendu-şi cotele pe masă spre a-şl răzima capul în mâni „ca să-i vină mai bine ideile," Pi ţulă sorbia liniştit ciaiul şi în gânduri lua deja a şesa buca tă de zăhar, Dinu scormonia printre nişte hărţii vechi, iar Doftorul veşnic activ, vedea de ciai .

— Eu am visat, începu la o vreme Bănăţeanul dându-şl perul din frunte, c ă am avut atâţia galbinl încât un an întreg mi-a trebuit să-i măsur.

Costache zimbi plin de i ronie! El î-1 putea întrece uşor spunând c ă a avut lipsă de doi ani

spre a-şi măsura averea, dar ştia c ă Lungomanii ar fi primit cu rîsete aceas tă dovadă de „mane de originalitate," î-şî alesă dară al tceva.

— Numai atâţia ai avu t ? Eu am fost silit să mă scol la 9 ciasuri (voia să spună ceva mare , căc i de obicei nu se scula înainta de 11) şi până la amiazl am tot scris la numărul ca re reprezenta avuţia mea.

— P a h ! — zisă la rîndul seu Dinu — dar săraci aţi mai fost! Eu am lost eonstrîns să iau în arînda pustele Sahare i şi să le samăn

cu ace ca să am cu ce cose sacii în cari aveam să vă trimit, la toţi câte un modest b a c ş i ş !

Rindul era acum la Piţulă, dar Piţulă durmia dus, pe buze cu un suris fericit. Desigur visa c ă Lungomanul Gostică în urmă i-a plătit cele 2 0 corone cu cari îl datoria deja de 4 luni.

Lungomanii începură deja a se cer ta cine merita l a u r i în­vingătorului, când Ghiţă îl scose din încu rca iă :

- - Eu „băieţi, am prefăcut marea întreagă în cerneală c a să am cu ce scrie în un singur număr bogăţia de care me învred­nicise cel de sus."

— B r a v a ! Tră iască Chită, urlară Lungomanii din tote păr­ţile, fără. să observe zimbetul ironic pe buzele iui Cloroform.

Ghiţă însă nu se îndestuli cu gloria de a fi visat cele mai mari avuţii, voia şi învingerea lui Cloroform, voia declararea lui solemnă că fantezia lui ÎI dasă faliment.

—• Aşteptaţi încă un moment ! Mai are să vorbiască şi Cloro­form şi mai ştii dacă visele nostre în comparaţie cu visul lui nu's numai schelete comparate cu un c a n o n i c . . .

pa

Cloroform zimbi în tăcere . — Aş i ! F l eacu r i ! Mai bine cruţaţi-mă cu răspunsul. Lungomanilor numai atâta li-e trebuia. Cu toţii se pusără

asupra lui, fireşte numai cu vorba şi nu voiau nici cu un preţ să-1 di'spenzeze dela declararea înfrângerii sale .

— Sau te dai învins ? î-1 întrebă Ghiţă triumfător. — învins ? De ce ? Că nu mi-am spus visul ? Dar am făcut-o

numai din considerare faţă de voi, căc i visul meu e trist, eu n ' am visat decât lacrimi şi s i c r i e ! Ş i acum î-mi vine să plâng când mă gândesc la aces t v i s ! (şi Cloroform î-şî scosă batista şi-şi stersă — nasul.) — Voi toţî aţi muri t ! Bănă ţeanul şi Costache şi Dinu şi Ghiţă şi eu v 'am îngrijit pe toţi în durata bolii vostre, iar voi în semn de recunoşt inţă m'aţ i numit, moştenitorul vostru universal!

Ghiţă scăpă din mână fdigeana ce-o ducea la g u r ă . . . — Firea-i al naibii de Cloroform! n 'o cJisS nici unul dintre

Lungomani, dar o gândiră t o ţ i . . .

M. Aegea.

In albumul ei. Doi ochi frumoşi cunosc in lume

Ca ăduS stele ei lucesc, RVvarsâ-un farmec fără, nume

Şi pentru-aceea îi iubesc.

La ei e 'n veci a mea gândire. Ş'acum când scriu cu ochii mei

Chiar sorb din dânşii fericire! Copilă, ghâcl: ai cui sunt ei?! A u r e l

Bronzatul ramelor de ieone. Bronzatul ramelor de ieone este un lucru frumos şi forte

simplu, pe care il pote face ori şi cine după următorea descriere. R a m a ce voim a o bronza mai ântâiu, o obducem cu Copal-

lac , după ce aces ta s'a uscat puţin o obducem şi a doua-oră tot cu copallac, dar acum nu aşteptăm până. ce se uscă de tct, ci numai până ce se zventesă bine, aşa încât când. punem degetul să se l ipescă da r , se nu se ieie lacul pe deget, atunci cu ajutorul unui penel mole împrăştiem pulbere de bronz cât se pote de uni­form peste întregă suprafaţa ramei ce am obdus'o cu lac . Lăsăm să se usee bine lacul, adpoi delăturăm pulberea de bronz ce este superfluă cu ajutorul unui penel mole, până ce devine sclipiciosă şi în urmă mai obducem şi a treia-oră cu copal lac, dar numai părţile ce voim c a se capete un lustru mai sclipicios

Auritură cit uleu pe lemn.

Lemnul ori rama ce voim a o auri, mai întâiu trebue se o obducem cu o colore albă (Bleiweiss) bine frecată în uleu de in (Leinohlfirnis.) După ce s 'a uscat bine o mai obducem tot cu colore de aces ta încă de doue-ori, până ce s'a astupat bine toţi porii lemnului. După ce s'a uscat deplin şi a t reia văpsitură, facem o mixtură din miniu cu firnis si o frecăm bine, obducem cu aces ta subţirel ta tă suprafaţa ce este de aurit şi lăsăm să se svinteze nu­mai atâta încât foiţele de aur puse pe suprafaţa obduse se li­pesc bine ceea ce de regulă se întemplă cam după 1 0 — 1 2 ore, apoi începem a auri.

Auritul se face a ş a : Luăm foiţe de aur (fein Gold) le tăiem cu un cuţit bine ascuţit pe o perimată de piele în forma recerută şi apoi cu ajutorul unui penel lat (fergolder pemsel) le aşedăm cu băgare de semâ până ce acoperim întrega suprafaţă cu foiţe de aces tea , le apăsam uşor cu vată şi lăsăm să se usee bine, apoi cu ajutorul unui penel mole depărtăm aurul superflu şi auri­tură e gata.

¡4*-

Dacă mixtura numită mai sus (de care altcum se capetă şi gata sub numele de Mixtion) a fost bună în 2 — 3 (Jile e de ajuns uscată.

înainte înse de a se fi uscat de ajuns mixtura aces ta se ne fe­rim de a umbla cu penelul pe partea aurită, căc i prin aces ta prea lesne am putea se ne stricăm tot lucrul. Acesta auritură e forte t rainică şi se pote curaţi din când în când cu o cârpă mole udată în apă.

Aurirea lemnului cu politură.

Acest fel de auritură î ncă se face într'un mod forte simplu, pe care ori şi care diletant pe lângă puţin eserciţiu în scurt timp îl pote înv6i,.a.

Cine voiesce deci a se ocupa cu aces ta măiestrie şi a-şî pregăti singur rame de ieone, comandeză mai ântâiu la un mă­iestru măsar c a se-i facă din lemn unele rame după gustul seu.

Ramele aces tea le obduce apoi cu zamă de cleiu. După ce s'a uscat bine apoi le mai obduce de S — 1 2 ori cu cre tă de B o -logna (Bologneserkreide) sau de Colonia (Kolnischekreide) ori cu China-Clai mestecate bine cu zamă de cleiu. După fiecare obdu-cere le lasă ca să se usce deplin.

După ce s'a uscat face apoi o mixtură din miniu şi zamă de cleiu tare, le frecă bine la olaltă şi obduce cu aces ta subţirel su­prafaţa ce este de aurit, apoi taie foiţe de aur (Fein Gold) după cum am aretat mai sus şi le aşe<Jă pe suprafaţa umedă obduse cu miniu. Dacă miniul e prea tare uscat , se umetjesce cu puţin vinars şi apoi se pun foiţe de aur. In loc de miniu se pote folosi şi Poli-ment francez. In urmă se delătură cu ajutorul unui penel fin, au­rul superflu şi se netedesc părţile ce voim se sc l ipescă cu un a-gat (Agatstein.) După o altă metodă în loc de foiţe de aur se fo-losc foiţe de argint (Fein Silber,) car i după ce s'a aşeza t şi nete-dit cu agatul se obduc cu lac de aur (Goldlack.)

I. B

DE ALE POPORULUI. C I M I L I T U R I

Fund de taieriu Nóptea pe c i e r iu?

Scândura s t rémbata , De cuiu acăţa,tă. •/

de Teodor A. Bogdan, învăţător în Bistriţă.

(•virn'j)

('vm¡otA)

De-o ţipi din turn nu se s t r ică De-o ud/t se face nimica.

la to na Fugi, c ă tea pişcă.

ILUSTRAŢIUNILE NÒSTRE. Bietul agricultor, cu câte necasuri trebue el să să lupte până

ce-şi vede grâul-odată scos din hambar, şămânat , dat pămîntului şi încredinţat binecuventăriî cerescî , ca să ajungă ear în hambarul din care la scos şi încă cu dobândă c a drept resplată a muncei şi ostenelelor sale.

Dar de câ te orî însă se vede el amăgit în aceas ta aşteptare, a sămânat mult şi a secerat puţin ; a sămânat grîu curat şi ea răsări t spini şi polomidă, şi alte multe multe necasuri ce-1 părîn-dează în timpul recoltei dupe cum dice cântecul .

B a 'i prea mult sore Ba-i prea recore. B a suflă crivăţ, ba vînt de foc B a cade ploe, Şi curg povoie Care-ţî î neacă lanul pe loc

Cine are o moşie Cinei bun proprietar Are superar! o mie Care-1 umplu de amar.

Un astfel de năcas şi superare a bietului plugar ne înfâţişază şi ilustrafiunea nostra de pe pagina 1 :

I-s'au umplut agrul de pir, deci ce sé facă bietul plugar c a sé nui coplesască sămânătur i le? ară locul afund, adună la un loc rădăcinile pirului scósé cu ajutoriul grapei de ca tene şi pune nesce muieri c a sé le facă grămadă şi se le ardă precum se vede în ilustraţiunea ce ne înfăţişevă arderea pirului. Cele lalte dóue ilustraţiuni ne infăţişază dóue soiuri de gâşte selbatice de care ve­dem sburând tomna în cârduri şi pe la noi una e Bern ic la Leu-copsis, pag. 9 1 ; iar ceala l tă Bern ic la Brenta , pag. 9 3 .

Cronica. Căpitanul C. Stezariu şi meseriaşii români din Sibiiu. L a a 8-a

şedinţă l i terară ţinută de Reuniunea sodalilor români din Sibi iu" J o i în 2 3 August n., dl C. Stezariu căp. ces . şi reg. în pensie, asistând în calitate de nou mambru onorar a ţinut o cuvântare forte însufleţitore câ t ră membrii Reuniunei . A contribuit totodată pentru scopurile Reuniunii suma de 4 0 cor.

Teatru în Vad. Din prilejul adunării generale a desp. Făgăraş al „Asociaţiuniî" se va aranja în Vad, la 2 Septemvrie n. o pro-ducţiune teatrală, jucându-se piesa „Smarandiţa, fata pândarului," comedie în 3 acte , de Dimitrescu Movileanu. Producţiuniî teatrale va premerge, după ameazî, petrecere poporală (nedee), Intrarea : de persóna 7 0 cr., în familie 5 0 cr. Venitul e destinat în favorul bibliotecii poporale proiectată a se înfiinţa.

Caritatea. L a administraţiunea averilor bisericeşti din Şoimuş a mai incurs pentru „Cari tatea" următorele sume :

Transport din nriî 5 — 6 . cor. 2 1 bani 1 1 . 3 0 Pârcă lab Ionica. Şoimuş 3 1 N. N „ 32 Pop Todora Petr i „ 3 3 Pârcă lab Flore . „ 3 4 Ursa Grigore . „ 3 5 N. N „ 3 6 Basi l iu Bac iu . „ . 3 7 Michail P. Lupu, Samşud 3 8 I. Paul Chinez, Huduc 3 9 Gregoriu F . Negruţ, Sucutard

Suma

- , 4 4 . - „ 32..

- , 2 0 . - , 3 0 . - „ 4 0 . - „ 5 0 . - , 4 4 .

2 „ - . - , 5 0 .

2 „ 2 0 .

6 1 .

Vasile Baciu, curator prim bisericesc.

Mulţămită publică. Subscrisul me simt îndatorat pe ca lea a-ces ta a aduce profunda-mi mulţămită prea onoraţilor domni, car i au binevoit a-mi veni întru ajutor de a-mî face posibilă cont inuarea studiilor mele la gimnasul sup. fund. din Năsăud, fără de care a-jutor îmi era cu neputinţă a continua mai departe şc61a, fiindcă afară de sărăc ia părinţilor mei , tatăl-meu de as tă iarnă în conţinu a dăcut în pat, cuprins fiind de un morb greu şi fiind silit a chel­tui f6rte niult pentru medic şi farmacia aşa c ă pentru mine, dân­sul numai pote face acum nimica şi totă silinţa mea cu studiul de până acuma ar fi devenit zadarnică. Deci mai odată rog pe toţi acei marinimoşl domni, car i la iniţiativa d-lui căpi tan pens. Măr­ginean mi-a venit întru ajotor, dela ca re cu mare mulţămită am şi primit obolul d-lor se pr imească profunda-mi mulţămită.

Subsemnându-me cu cel mai profund respect şi cu t6 tă ve-neraţ iunea umilit s e r v :

Michailă Someşan, stud. V-a ci. gimn.

Gâcitură de sach de I. N. Pop.

Se potè deslega după săritura calului.

'm

c d

e s ă r

0 u r f Ş

i E 0 n e a u u ol

'V e P , (]* - • $

A l t

l şt i m e l r eş S

ă i m ă e e t

s I. e u u P l

1 P N. u. t

de m 0

4fr X POSTA

REDACŢIUNEI. -5f -X-

D-lui V . G r . B o r g o v a n p r o f e s o r B u c u r e s c î . Primit, mulţămim! D-lui D r . E l e f t e r e s e p r o f e s o r în B u e u r e s o i . Valorosul d-v6stre a r i

ticlu higienic Fam primit şi-i vom face loc cât mai curund în colonele Reviste-nostre. Sincere salutări ! ! !

D-lui I o a n P ă r e a u p r e o t î n S â n o r a i u . Ţi-am espedat c e a c e e a - c e ai cerut, deci grăbeşte ca să nu te întîrdiî.

D- lui C o s t . M a n o l e s o u in C r a i o v a . Trimetene fotografiile şi-ţî vom face ilustratele dorite pe lângă cel mai moderat preţ.

D-lui Z . P . C h . In (piele acestea trebue se primeşti.

P R I M A T I P O G R A F I A R O M A N E A S C A IN

N O R D - O S T U L T R A N S I L V A N I E I .

Cv ce í-i ri o O

• 1—(

o

>c3

O c o co c o

c o

co c o

ri et a o

o

Prin acesta fac cunoscut onoratului public, cumcă am înfiinţat în Şoimuş

(comitatul Bistriţă-Năseud) un stabiliment tipografic provedut cu cele mai bune

mijldce tec/mice, aranjat după stilul cel mai nou, cu literile cele mai moderne,

unde se primesc spre esecutare:

Tipărituri de "bancă, B I L E T E D E V I S I T Ă

Cărţi şi broşuri, Foi periodice,

Bilete de logodnă, Invitări la nuntă,

ANUNŢURI,

§ •I è 4 *

4

t f

Registre,

BILANŢURI, Compturi,

PRETURÍ-CURENTE

diverte, Bilete de înmormântare,

CIRCULARE.

Cu cele mai moderate preţuri. Tipografia BACIU, Şoimuş.

cd

" r i >-¿

CD

CC

ri ri

I—b o» >-j CD

ri O p -CD i - i

P

CD

T i p o g r a f ì a BACIL I în Ş o i m u ş (Sajó-Solymos u. p. Nagy-Sajó).

•\ţr "|r "A- *\fr ,=J<

5*

La administraţiunea foiei

Revista Ilustrată în Şoimuş, u. p. Nagy-Sajo

se află de vena'are:

66

C u m s e f o t o g r a f ă m ? — — — — cor. 1.— O g l i n d a i n i m e i poesil de G. Bugnariu — . - - 5 0 „ R e v i s t a I l u s t r a t ă " pe anul 1898 ediţia

de salon — ;— — — — — , 1 0 . -„ R e v i s t a I l u s t r a t ă " pe anul 1898 ediţia

porală — — — — — — — , 5 . -„ R e v i s t a I l u s t r a t ă " pe anul 1898 semes­

trul I, elegant compactată — — — , 3 . -

P o r t r e t u l m e t r o p o l i t u l u i Ş u l u ţ i u pe

carton de lues — — — — — cor. —.40

P o r t r e t u l l # i G e o r g e B a r i ţ i u pe car­

ton de lues — — — — — —• „ —.20

C a s t e l u l P e l e ş tablou pe hârtie de lues „ —.30

N o v e l e ş i s c h i ţ e de I. P. Reteganul — „ —.70

Toţi acei, cari comandă tot© Opurile de mai SUS d©-0dată, capetă u n scădement deîa preţul indicat .

Administraţiunea.

Tipografia Baciu, Şoimuş.