1 Doina Mira Dascãlu, Privire generalã asupra cercetãrii istorice, în contextul stãriiactuale a vetrei medievale ieºene, în Monumentul. Cercetare-proiectare-conservare-res-taurare, Iaºi, 2003, p. 156.

2 N. Iorga, Cum s-ar cuveni sã se îngrijeascã monumentele istorice, în „Semãnã-torul”, nr. 46, an III/1904, p. 721.

O nouã relaþie între istoric ºi arhitect în realizarea restaurãrii monumentelor

Silviu Vãcaru

Într-un material publicat în urmã cu doi ani, distinsa arhitectã DoinaMira Dascãlu afirma pe bunã dreptate: „Lipsa dialogului interdisciplinar mar-cheazã încã cercetãrile, arhitecþii recurgând extrem de rar la informaþiile fur-nizate de istorie ºi arheologie. Altfel nu se explicã de ce, cu câteva excepþii,din istoriile ºi sintezele arhitecturii noastre lipsesc majoritatea descoperirilorarheologice sau istorice din ultimele decenii, în special din cadrul urban sauprivind urbanismul. Pe de altã parte, cei care au recurs la aceste descoperiris-au izbit de lipsa preciziei lor, mai ales acelea care au influenþã în determinareaistoriei ºi structurii organismului urban respectiv. Din nefericire, în mediilepracticienilor desprinºi de studiu se pãstreazã încã mentalitatea «liberalizãrii»creaþiei de arhitecturã, protecþia zonelor istorice fiind consideratã un elementde constrângere”1.

Scriind despre curþile domneºti sau boiereºti, despre hanuri sau pivniþe,despre monumente în general, N. Iorga fãcea urmãtorul îndemn: „Unde le vedeþi,sã le recunoaºteþi, sã le respectaþi ºi sã le ridicaþi, dacã aveþi putere, din ruineºi pãrãsirea lor”2, iar Mihail Sadoveanu, referindu-se la oraºul Iaºi, afirma:„Nu trebuie niciodatã sã se schimbe sau sã se înlocuiascã rãmãºiþele monu-mentale sau artistice de care Iaºii e plin. Lãsaþi-le cum sunt; nu le schimbaþiînfãþiºãrile; nicãieri pe pãmânt românesc nu existã alt oraº care sã cuprindãctitorii ale trecutului nostru de aºa valoare... Oraºul Iaºi este un muzeu alamintirii ºi al sufletului nostru colectiv”. Aceste îndemnuri au fost uitate timpde 50 de ani, iar în prezent sunt luate în derâdere, atât de specialiºti, cât ºi denoua burghezie apãrutã dupã Revoluþie, ale cãrei gusturi estetice sunt puse înpracticã, în schimbul unor sume importante, de confraþi întru meserie.

Fiecare din monumentele Iaºilor „îºi are istoria sa, schimbãrile de pro-prietari, influenþele «modei» în arhitecturã, schimbãrile funcþiunilor aducându-leîn prezent în situaþia în care fiecare construcþie în parte reprezintã «un caz»,

Semnatar articol568

3 Aurica Ichim, Smaranda Gâlea, Titel Sinescu, Decoraþiuni interioare alecaselor ºi palatelor boiereºti din secolul al XIX-lea în oraºul Iaºi, în Monumentul.Istorie. Arheologie. Restaurare. Conservare, Iaºi, 2002, p. 80.

4 Silviu Vacaru, Adrian Brãtoi, Istorie, ambient ºi noua arhitecturã, în Monu-mentul. Istorie. Arheologie. Restaurare. Conservare, Iaºi, 2002, p. 194

5 Ibidem.

«o istorie suprapusã»”3. Numai cunoscând în profunzime trecutul unui monu-ment prin epuizarea tuturor surselor de informare putem sã evitãm denaturareaimaginii lui prin restaurare. „Fiecare monument este un unicat ºi de aceea trebuieprivit în funcþie de personalitatea sa, de funcþia pe care a avut-o în trecut ºi opoate avea în viitor”4. Uneori aceastã necunoaºtere a dus chiar la distrugereafizicã a lor.

În cele ce urmeazã, vom încerca sã prezentãm punctul de vedere alistoricului în spinoasa problemã a interdisciplinaritãþii. De la început trebuiefãcutã o afirmaþie tranºantã ºi extrem de dureroasã: nu oricine scrie o cartede istorie este istoric ºi atât mai puþin specialist în istoria monumentelor careimplicã cunoºtinþe solide în domeniul istoriei economico-sociale, a istorieiculturii ºi civilizaþiei, dublate de cunoaºterea fondurilor de arhivã care pot sãofere acele informaþii strict necesare atât pentru a recrea atmosfera epocii încare a fost construit imobilul, cât ºi pentru a înþelege foarte bine mesajul sauspiritul în care a fost ridicatã o clãdire sau un monument.

„Menirea istoricului este aceea de a cerceta ºi a oferi informaþii despreacele clãdiri care au fost martore la evenimente importante în viaþa politico-socialã a acestui neam sau au aparþinut unor personalitãþi”5. Strângând dateleºi oferindu-le arhitectului, acesta din urmã poate descoperi informaþii ce, uneori,îl pot ajuta în desluºirea unor particularitãþi ale monumentului care altfel ar pãrealipsite de importanþã.

În ultima perioadã am avut ocazia de a citi mai multe „istorice ale monu-mentelor” care au stat la baza unor proiecte de restaurare. Sinceri sã fim, nuºtim cine le-a întocmit, de aceea nu vom face nici un fel de referire la autorsau la proiect, dar clãdirile respective au expertiza fãcutã, unele dintre eleintrând deja în restaurare. Unor monumente care printr-o cercetare istoricã lis-ar fi putut face un istoric de zeci de pagini aveau dedicate acestui lucru doarcâteva rânduri. Consider cã volumele de studii apãrute în ultimii ani sub siglaMonumentul încep sã prezinte cum ar trebui scris un istoric al unui monu-ment ce urmeazã a fi restaurat. Revenind la acele crochiuri de istoric, unele dintremonumente se învecinau cu GAC-ul sau CAP-ul, aceasta în 2003, altele aveauinformaþii despre proprietari scrise de A. D. Xenopol acum 130 de ani în con-diþiile în care în ultima perioadã s-au scris studii ºi chiar cãrþi despre aceºtia.

Titlu articol 569

6 Un monument uitat. Crucea lui Ferenþ, text ºi selecþia documentelor de SilviuVacaru, Iaºi, 2004; vezi ºi idem, Istoria unui monument uitat: Crucea lui Ferenþ, înMonumentul, vol. V, Iaºi, 2004, p. 105-114.

7 Arhivele Naþionale Iaºi, fond Primãria municipiului Iaºi, dosar 254/1921, f. 4 v.

Am scris o micã broºurã despre un monument al Iaºilor6 ameninþat cudispariþia din cauza indiferenþei oficialitãþilor, dar ºi a acelora ce au obligaþiade a pãstra monumentele ºi ambientul din jurul lor. Ajungând aici se ridicã oproblemã de mare actualitate: competenþa persoanelor care dau avizele dedescãrcare de sarcinã arheologicã ºi de urbanism. Sunt ei pregãtiþi pentru aºaceva? Dacã nu, au consilieri care sã-i îndrume corect? Îi intereseazã cu adevãratde soarta monumentelor?

Revenind la lucrarea pe care am scris-o, Un monument uitat: Crucealui Ferenþ, pentru cei care nu sunt din Iaºi îi informãm cã este cel mai vechimonument de for civil din Iaºi, construit în jurul anului 1720 în urma ultimeibãtãlii a unei armate moldovene, este adevãrat ajutatã de hoarde de tãtari,împotriva cãtanelor austriece care veneau cu ordinul expres de a-l ridica dinscaun pe Mihail Racoviþã, domnul Moldovei.

În jurul crucii, în ultimii ani s-au construit case, un service auto ºi obenzinãrie. Dacã arhitectul ºef care a aprobat construirea acestor clãdiri dinpartea Primãriei ar fi ºtiut ce reprezintã aceastã cruce, poate nu ar fi semnataºa de uºor distrugerea lentã, dar sigurã, a monumentului. Începând de prin1850 ºi pânã în 1950 au fost consemnate zeci de cereri de construcþie în jurulcrucii, toate respinse de inginerul ºef al oraºului Iaºi. Un exemplu este edifi-cator în acest caz. Inginerul Savu, la începutul secolului trecut, scria prima-rului un referat pe o cerere adresatã administraþiei locale în care se solicita unteren în preajma monumentului: „Cererea de a se admite sã sape din malulpãmântului pe care se aflã «Crucea lui Ferenþ» de lângã ºoseaua din TârguºorulNicolina nu se poate admite întrucât s-ar ameninþa acest monument istoriccarele aminteºte cã armata maghiarã de sub comanda lui Ferenþ invadândMoldova ºi voind sã pãtrundã în capitala Iaºii a fost nimicitã la Nicolina deieºeni, iar pe locul unde fu repus ºi comandantul maghiar Ferenþ s-a ridicatde ieºeni o cruce mare de piatrã a cãrui inscripþii sculptate reamintesc aceastãvictorie a pãrinþilor noºtri ieºeni. Ca urmare vã rog a dispune îngrãdirea acestuiloc istoric”7. Deºi semnificaþia iniþialã a monumentului nu era cunoscutã deacest inginer Savu, el a fost unul dintre cei mai mari apãrãtori al pãstrãrii lui.În urma acestui referat se întocmeºte un deviz pentru împrejmuirea locului cuun gard de lemn, locul împrejmuit având o suprafaþã de 3100 m2. Acum dis-tanþa de la cruce pânã la case sau celelalte construcþii nu depãºeºte 10 m, iardrumurile sãpate în jurul movilei nu la mai mult de 4-5 m. Cum au revendicat ºi

Semnatar articol570

au primit acei proprietari teren care niciodatã nu a fost al lor? Chiar solicitareapatronului benzinãriei de a împrejmui terenul ºi a-l lumina pe banii lui s-aizbit de refuz. Au fost scrise articole în ziare unele de atoateºtiutori care aucerut chiar mutarea crucii în curtea unei bisericii considerând cã acolo estelocul unei cruci.

Am prezentat acest exemplu pentru a vedea cum este privitã colaborareaîntre istoric ºi arhitect în pãstrarea ambientului din jurul unor monumenteistorice.

Nu de mult am avut plãcuta surprizã sã aflu cã existã o preocupare acadrelor didactice ºi arhitecþilor cu privire la întocmirea unei baze documentarecu privire la dezvoltarea urbanã a târgului Iaºi pânã la începutul secolului al XX-lea.Dar ºi aici trebuie sã arãt cã am observat aceeaºi lipsã de colaborare întrearhitecþi ºi istorici. În aceastã bazã sunt introduse foarte multe date depãºiteºi chiar infirmate de ultimele cercetãri istorice, altele sunt controversate ºi potdenatura concluziile ce se pot desprinde din analizele comparative. Deºi seîncearcã o poziþionare pe hartã a diferitelor clãdiri despre care se face referire,în baza respectivã nu sunt trecute zeci de hãrþi întocmite în secolul al XVIII-lea,primitive, dar cu foarte multe date care ne pot ajuta mai ales în studierea veci-nãtãþilor principalelor clãdiri ce au rezistat pânã în zilele noastre. IstoriculIoan Caproºu a publicat pânã în prezent ºase volume masive din Documentereferitoare la istoria oraºului Iaºi unde se gãsesc aproape toate documentelecare se referã la viaþa cotidianã a Iaºului, referirile la construcþii ºi strãzi fiindnumeroase. În baza de date nu este nici o referire la aceste volume. Mai suntºi altele pe care nu încercãm sã le înºirãm aici.

Am fãcut aceastã prezentare pentru a vedea cã este nevoie ca în anumitemomente sã fie consultat ºi istoricul de cãtre arhitect când ia o decizie cu pri-vire la un monument. Istoricul trebuie sã se ocupe de trecutul monumentului,arhitectului revenindu-i sarcina de a se ocupa de prezentul ºi viitorul lui.

Probabil cã acest deziderat va fi destul de greu de realizat având învedere importanþa socialã a celor douã meserii. De una este nevoie acum ºiau nevoie de ea toþi cei care vor sã construiascã ceva, cealaltã se ocupã delucrurile vechi, trecute, depãºite de timp. Dar, dacã vom uita trecutul, ne con-damnãm noi înºine la uitare ºi, când vom observa acest lucru, va fi prea târziupentru a mai recupera din puþinul rãmas.

Documente privind proprietarii Palatului „Cuza-Vodã” din Iaºi

Aurica Ichim

Imobilul de pe strada Al. Lãpuºneanu, cunoscut ca „Palatul Cuza-Vodã”în perioada 1937-1944, apoi ca Muzeul Unirii din 1959, este un monumentistoric important atât pentru elementele de arhitecturã pãstrate, cât ºi pentrufaptul cã aici si-a avut reºedinþa domneascã Al. I. Cuza în perioada 1859-1865.De asemenea, în timpul primului rãzboi mondial, palatul a fost reºedinþa regeluiFerdinand ºi cartier regal.

Academicianul Dan Berindei face un studiu amplu privind proprietariicasei ºi unele modificãri pe care aceasta le-a suferit în timp.

Lucrarea prezintã douã documente din Arhivele Judeþene Iaºi: Planulimobilului din strada Lãpuºneanu nr. 35, proprietatea urmaºilor EcaterineiGhica – fraþii Dimitrie, Eugeniu, Gheorghe ºi Nicu Ghica. În 1886 acest imobila fost preluat de Societatea Creditului Urban Român din Iaºi, în baza planuluisus amintit.

În acest plan se poate observa aripa care astãzi nu mai existã, atenanseleºi terenul înconjurãtor. Astfel, latura dinspre strada Lãpuºneanu avea o lun-gime de 95 m, latura dinspre actualul cinematograf Republica avea 70,20 m,latura din vecinãtatea bisericii Mitocul Maicilor - 75,30 m, iar latura dinspreGrãdina Primãriei avea 73,60 m. Se poate constata cã imobilul dispunea deo suprafaþã construitã ºi neconstruitã de aproximativ 5800 metri pãtraþi.

Imobilul a fost în proprietatea Societãþii Creditului Urban Român dinIaºi pânã în anul 1937.

Urmãtorul document este procesul verbal nr. 64 din 21 martie 1937 încheiatcu prilejul Adunãrii Generale ordinare a Societãþii Creditului Funciar Urbandin Iaºi, prin care acest imobil a fost cedat statului:

„D-l Director General N. Gheorghiadi dã cetire proectului de buget peanul 1939 ºi expune adunãrii cã în urma unei tranzacþiuni intervenitã între Statºi Societatea noastrã, Statul a preluat asupra sa 50 milioane lei din datoria pecare societatea noastrã o avea cãtre Casa de Depuneri ºi Consemnaþiuni înmomentul când, din cauza diferitelor legi de conversiune ºi a oprirei oricãroracþiuni, Societatea nu a putut încasa numãrul necesar plãþii cupoanelor; în schimbSocietatea Creditului a cedat Statului palatul sãu din Iaºi str. Lãpuºneanu nr. 37,care este un monument istoric, deoarece a servit ca ultimã reºedinþã domneascã

Semnatar articol572

a Princepelui Alexandru Ioan Cuza ºi ca reºedinþã regalã a marelui Rege Fer-dinand I în timpul rãzboiului pentru întregirea Neamului. În aceste împrejurãri,acest palat va fi întrebuinþat conform rostului sãu istoric, iar Societatea areposibilitatea de a se consolida prin acoperirea oricãror pierderi eventualedatoritã crizei care a bântuit întreaga lume ºi care a atins ºi aceastã Societate.

Exprimã recunoscãtoare mulþumiri guvernului ºi în special d-luiMinistru de Finanþe Mircea Cancicof ºi d-lui Ministru al Iaºului, Victor Iamandi,pentru sprijinul acordat cu aceastã ocaziune aducând prin aceasta ºi impor-tante servicii Iaºului ºi Moldovei (...)”.

Aceste douã documente confirmã statutul juridic al imobilului ºi al terenului.

Titlu articol 573

Semnatar articol574

Titlu articol 575

Semnatar articol576