O listă de personalităti cu deficienţe:

Există numeroase personalităţi din diverse domenii care au reuşit în viaţă sau în carieră în ciuda problemelor pe care le-au întâmpinat. Iată doar câteva exemple de personalităţi care au suferit de dislexie: în domeniul ştiinţelor – Thomas Edison, Albert Einstein; în domeniul literaturii – Hans Christian Anderson, Edgard Allen Poe; în domeniul artelor – Leonardo da Vinci, Beethoven, Mozart; în domeniul afacerilor – Bill Hewlett şi William Hewlett; în politică – John F. Kennedy, Robert Kennedy.Au fost multe personalităţi istorice cu simptome ale sindromului Asperger, inclusiv Wolfgang Amadeus Mozart, Albert Einstein, Marie Curie, Thomas Jefferson, Isaac Newton, , George Orwell, H. G. Wells si Ludwig Wittgenstein, Beethoven, Mozart, Hans Christian Andersen si Immanuel Kant.

Thomas Edison (n.11 februarie 1847- d.18 octombrie 1931)- inventatorul becului, surd de urechea stânga şi în proporţie de 80% şi la cea dreaptă. A fost un important inventator şi om de afaceri american a sfârşitului de secol XIX şi început de secol XX. A fost cunoscut şi ca "Magicianul din Menlo Park", fiind şi cel mai prolific inventator al timpului prin aplicarea practică a descoperirilor ştiinţifice (1903 brevete). Este un autodidact, însă acest lucru nu l-a împiedicat să realizeze invenţii în domeniul electricităţii (becul cu filament), telefoniei, al sistemului de transmisie multiplă a telegramelor, înregistrării mecanice a sunetului (fonograful) şi cinematografiei - kinetoscopul.

.

Franklin Roosevelt, (n. 30 ianuarie 1882 - d. 12 aprilie 1945 ), a fost cel de-al treizeci şi doilea preşedinte al Statelor Unite ale Americii (1933 - 1945). Şi-a început cariera politică odată cu alegerea sa în senatul din New York ca democrat în anul 1910. Apoi a ocupat funcţia de guvernator al New York-ului între anii 1929 - 1933. El suferea de poliomielită, a devenit preşedinte al Statelor Unite într-o perioadă de criză a SUA, când băncile se prăbuşeau, nu exista ajutor social şi peste doua milioane de americani erau şomeri. Faptul că se afla într-un

scaun cu rotile nu l-a oprit să pună America pe picioare, punând în funcţiune sistemul bancar.

Louis Braille (n.4 ianuarie 1809 - d. 6 ianuarie, 1852) a fost pedagog francez, a dezvoltat sistemul Braille de tipărire şi scriere pentru nevăzători. La vârsta de 3 ani, în 1812, în urma unui accident produs în atelierul de pielărie al tatălui său, îşi pierde vederea. Din 1822 Louis Braille experimentează procedeul "scrierii nocturne" elaborat de Charles Barbier şi începe cercetările sale pentru elaborarea unui nou sistem de scriere pentru nevăzători, terminând Alfabetul Braille în 1824. Studiază algebra, gramatica şi geografia, iar în 1827 transcrie în alfabetul Braille elementele de gramatică. În 1828 aplică sistemul Braille la notaţia muzicală. În anul 1833 Louis Braille este numit profesor la Institutul Regal al Tinerilor Nevăzători din Paris.În 1834 se trece de la scrierea Braille pe o parte a paginii, la imprimarea faţă/verso. Iar în luna mai a aceluiaşi an, Louis Braille îşi prezintă sistemul de scriere la expoziţia de industrie. Din 1836 Louis Braille se implică în rezolvarea unor probleme privind relaţiile dintre comunitatea persoanelor nevăzătoare şi văzători. În 1847 experimentează procedee pentru imprimarea limbajului Braille.

Ray Charles, pe numele său întreg Ray Charles Robinson) (n. 23 septembrie 1930 în Albany, Georgia – d. 10 iunie 2004 în Beverly Hills, California) a fost un pianist şi un cântăreţ american de jazz şi soul. Ray Charles nu s-a născut orb, a orbit total la vârsta de

şapte ani. Charles nu a ştiut niciodată ce i-a cauzat pierderea vederii, deşi există surse care au sugerat că orbirea sa ar fi putut fi determinată de glaucom sau de către o infecţie cauzată de apa şi care a rămas netratată. A urmat Şcoala St. Augustine pentru persoanele cu deficienţe de vedere şi auz, din St. Augustine, Florida. A învăţat în acea perioadă să compună muzică şi să cânte la diverse instrumente muzicale

Cher (născută în 20 mai 1946 sub numele Cherilyn Sarkisian LaPiere) este o actriţă, cântăreaţă, compozitoare, autoare, producătoare de filme şi designer de modă americană. Printre realizările sale în muzică, film şi televiziune, a câştigat un premiu Oscar, un premiu Grammy, un premiu Emmy şi trei Globuri de Aur, printre altele. După ce a devenit cunoscută în 1965 ca membră a duo-ului pop/rock Sonny & Cher, a reuşit să devină o artistă solo de succes, o stea de televiziune în anii '70 şi o vedetă de cinema în anii '80. Părinţii lui Cher divorţaseră când aceasta era foarte mică, fiind crescută în mare de mama sa, care se căsătorise cu Gilbert LaPiere, un bancher care o adoptase pe Cher. Datorită problemelor financiare, mama lui Cher a dat-o în grija unor alţi oameni când aceasta era încă copil. Mai târziu, când Cher a început să ia lecţii de actorie, mama sa i-a oferit banii pentru acestea. Datorită diagnosticării cu dislexie la vârsta de 16 ani, a abandonat liceul. În acei ani, Cher a avut o relaţie scurtă cu Warren Beatty.

Andrea Bocelli, (n. 22 septembrie 1958), este un tenor italian de pop opera, dar şi cântăreţ de operă. Până astăzi el are şapte albume de operă înregistrate (La bohème, Il trovatore, Werther, Pagliacci, Cavalleria rusticana, Carmen şi Tosca). A vândut deja peste 65 de milioane de albume peste tot în lume. Născut cu un glaucom grav, Andrea Bocelli a orbit total la vârsta de 12 ani după un accident de fotbal.

, Francisco José de Goya y Lucientes (* 30 martie 1746, Fuendetodos/Aragon - †16 aprilie 1828, Bordeaux/Franţa), important pictor şi creator de gravuri spaniol, la răspântia secolelor al XVIII-lea şi al XIX-lea. La un secol după Velázquez şi cu un secol înainte de Picasso, Goya este punct de referinţă pentru două veacuri de pictură spaniolă. Ani de-a rândul Goya a fost artistul curţii regale, la fel ca şi mulţi alţi pictori ai secolului al XVIII-lea. Ar fi rămas probabil creator al unei picturi liniştite, echilibrate, dacă nu s-ar fi îmbolnăvit: surzenia îl izolează de lume şi îl eliberează de convenţia picturii oficiale. La aproape cincizeci de ani, Goya porneşte într-o incursiune în străfundurile misterioase şi zbuciumate ale sufletului omenesc. Ochiul lui sarcastic, demascator, nu iartă pe nimeni. era deja pictor regal şi portretist oficial, când a început să lupte cu surzenia. A renunţat la pictura liniştită creând o lume fantastică din care n-au lipsit monştrii, coşmarul şi slăbiciunile omeneşti

Stephen Hawking, unul dintre cei mai mari astro-fizicieni ai planetei, fiind comparat cu Newton şi Einstein În 1963, la vârsta de 21 de ani, Hawking observă pentru prima dată o slăbiciune a muşchilor. În urma unui examen medical, se constată o boală progresivă de

neuron motor, afecţiune cunoscută sub numele de scleroză laterală amiotrofică. I se dau maximum 3 ani de trăit. Hawking nu cedează, continuă să lucreze, în ciuda agravării continue a invalidităţii. Paralizia progresează şi, cu timpul, devine complet imobilizat, îşi pierde vocea şi este constrâns să comunice cu ajutorul unui computer sofisticat (conceput special pentru el de un prieten), care poate fi controlat cu mişcări ale capului şi globilor oculari, la o viteză de cincisprezece cuvinte pe minut! Infirmitatea nu îl poate împiedica să îşi continue activitatea didactică şi ştiinţifică

Albert Einstein( 14 martie 1879, Ulm - d. 18 aprilie 1955, Princeton) a suferit de autism de fapt prezenta simptome din spectrul autist şi sindrom Asperger. încă de mic, Albert se manifestă ca un băiat neobişnuit. Nu a vorbit până la trei ani, dând chiar impresia că are probleme mintale. Era un copil retras, preocupat de anumite subiecte, pe care cei de vârsta lui nu le înţelegeau, astfel că ceilalţi copii îl dispreţuiau. Datorită dificultăţii cu care se adapta la şcoală, profesorii l-au considerat un copil-problemă, îndărătnic şi diferit, care nu vrea să înveţe. Cu toate acestea el a fost fizician evreu german, apoi apatrid (1896), elveţian (1899), emigrat în 1933 în SUA, naturalizat elveţiano-american în 1940, profesor universitar la Berlin şi Princeton. Celebritatea sa se datorează în special formulării teoriei relativităţii. În 1921 i s-a decernat Premiul Nobel pentru Fizică.Cele mai multe dintre contribuţiile sale în fizică sunt legate de teoria relativităţii restrânse (1905), care unesc mecanica cu electromagnetismul, şi de teoria relativităţii generalizate (1915) care extinde principiul relativităţii mişcării neuniforme, elaborând o nouă teorie a gravitaţiei.

Epilepsia este o boală care nu stă în calea unei vieţi normale. Epilepsia nu te împiedică să îţi întemeiezi o familie, nu te opreşte să-ti faci prieteni şi nici nu-ţi îngrădeşte pasiunile sau talentul. Mai mult decât atât, unii dintre bolnavii de epilepsie au excelat de-a lungul timpului în diverse domenii şi au intrat în istorie prin geniul lor. Iată câteva dintre personalităţile marcante ale lumii, care au suferit de epilepsie sau au avut simptomele acestei boli.

Alexandru cel Mare

Rege al Macedoniei, în urmă cu mai bine de 2 300 de ani şi unul dintre cei mai mari conducători militari din istorie. Prin acţiunile sale armate, Alexandru cel Mare a devenit stăpânul celui mai mare imperiu cucerit vreodată şi un important promotor al culturii elene în întreaga lume. În vremea sa, epilepsia era considerată “boala sacră” . Oamenii credeau că persoanele care aveau crize erau, de fapt, posedate de spirite malefice sau atinse de divinitate. Tocmai de aceea, în timpul unei crize, se rosteau descântece şi se invocau numele zeilor.  

Iulius Cezar

Un strălucit general roman şi un formidabil politician, care a trăit între anii 100 î Hr.- 44 î Hr. În cazul său, crizele frecvente au apărut în ultimii doi ani din viaţă, cel puţin patru dintre ele fiind amintite în documente. În vremea lui Cezar, epilepsia devenise cunoscută ca “boala căderii”. Asta din cauza tipului de criză în timpul căreia bolnavul cădea şi îşi pierdea cunoştinţa. Conceptul de criză parţială nu era cunoscut şi nici nu a fost descris în documente până în secolul al XIX-lea.

Ioana D’Arc

Eroină a Franţei şi sfântă a Bisericii Catolice. A trăit între anii 1412-1431 şi este considerată cea mai importantă figură din Franţa Evului Mediu. La vârsta de 13 ani, Ioana D’Arc susţinea cu ardoare că aude vocea lui Dumnezeu care o îndeamnă să lupte alături de armată pentru eliberarea Franţei de sub dominaţia engleză. Despre acele momente extatice, Ioana povestea că vede lumini, aude vocile sfinţilor si bătăi de clopote. Unii dintre neurologi consideră că acele clipe erau, de fapt, manifestări ale crizelor de epilepsie. La vârsta de 19 ani, Ioana D’Arc moare arsă pe rug, iar în 1921 este canonizată.

.

Alfred Nobel

Un chimist, inginer şi om de afaceri suedez care a pus bazele fundaţiei ce oferă în fiecare an premiile Nobel pentru excelenţă în diverse domenii. Epilepsia nu l-a împiedicat pe Alfred Nobel să ducă o viaţă normală, să strângă o avere considerabilă şi să devină celebru prin invenţia sa care a schimbat cursul istoriei: dinamita.

riei: dinamita.

Vincent van Gogh

Pictor olandez, reprezentant al curentului post-impresionist, considerat astăzi unul dintre cei mai importanţi pictori din istoria artei. Van Gogh este cel mai cunoscut artist despre care se ştie că a suferit de epilepsie. Când vorbea despre crizele sale, pictorul le descria ca pe sentimente de furie apărute din senin, halucinaţii, confuzie şi teamă, pierderi de scurtă durată ale memoriei. Vincent van Gogh a fost chiar surprins de un martor în timpul unei crize convulsive, care a apărut în timp ce artistul lucra la un tablou. Medicii care îl tratau îi prescriau deseori bromură de potasiu ca anticonvulsiv şi îl îndemnau să facă băi în staţiunea Saint-Remy

.

Charles Dickens

Unul dintre cei mai faimoşi scriitori englezi ai perioadei victoriene, autor al celebrelor cărţi: A Christmas Carol şi Oliver Twist. Dickens a suferit de epilepsie şi găsit o cale de a vorbi despre boala lui. Multe dintre personajele operelor sale manifestau semnele bolii şi făceau adesea crize.

Lewis Carroll

Celebru prozator englez, care a trăit în perioada 1823-1898, cea mai populară operă a sa fiind Alice în Ţara Minunilor. Specialiştii cred că atunci când vorbea despre senzaţia personajului său Alice, de cădere în gol, Carroll descria, de fapt, senzaţiile din timpul unei crize de epilepsie. Deseori, personajul Alice simte cum corpul ei sau obiectele din jur îşi schimbă dimensiunile, devenind fie mai mari, fie mai mici. Iar aceasta este o altă manifestare a crizelor. Se pare că scriitorul a vorbit în jurnalul său despre crizele suferite, spunând că erau întotdeauna urmate de migrene şi sentimentul de înstrăinare de sine însuşi.

Feodor Dostoievsky

Scriitor de geniu al Rusiei secolului al XIX-lea, a cărui boală se pare că a fost moştenită de la tatăl său. Autorul celebrelor opere Fraţii Karamazov, Crimă şi pedeapsă, Idiotul şi multe altele, a încorporat experienţa bolii de care suferea în romanele sale, prin intermediul personajelor care manifestau simptomele aceleiaşi boli. Forma de epilepsie de care suferea era considerată neobişnuită deoarece, înainte de apariţia unei crize, Dostoievsky spunea că trăieşte experienţe extatice, în timp ce majoritatea bolnavilor au senzaţii neplăcute şi apăsătoare. Se pare că primele crize ale lui Dostoievsky au survenit la vârsta de 9 ani. Acestea au încetat până la vârsta de 25 de ani, după care se manifestau cu regularitate, fie de câteva ori pe lună, fie de câteva ori pe an, în funcţie de perioadele mai bune sau mai proaste ale pacientului.

Gustave Flaubert

Scriitor francez al secolului al XIX-lea, autor al faimoasei cărţi Doamna Bovary, pe care medicii l-au diagnosticat cu epilepsie. Crizele începeau cu sentimentul unei greutăţi împovărătoare şi continuau cu senzaţia de insecuritate, de parcă ar fi fost introdus într-o altă dimensiune, aşa cum povesteşte însuşi scriitorul. Flaubert chiar a scris despre crize că veneau „ ca un vârtej de gânduri şi de imagini, timp în care cunoştinţa mi se scufunda precum un vas într-o furtună”. Atunci când intra în criză, scriitorul avea halucinaţii, începea să geamă, îşi mişca braţul drept fără control şi, după 10 minute, îşi revenea. Tatăl său era medic şi îl obliga adesea să îşi lase sângele curăţat de lipitori. Tratamentul nu a avut niciodată efecte pozitive şi Flaubert a încetat această practică, obişnuindu-se să trăiască cu boala. A scris chiar despre manifestările epilepsiei în câteva dintre operele sale

Ion Creangă

Socotit cel mai mare povestitor al românilor, Ion Creangă rămâne, datorită Amintirilor din copilărie, unul dintre cei mai îndrăgiţi scriitori ai noştri. Pofta de viaţă, jovialitatea şi înzestrarea spirituală a lui Creangă l-au apropiat pe acesta de personalităţile marcante ale vremii sale. Mihai Eminescu si Titu Maiorescu au fost doar doi dintre prietenii care i-au stat alături. În 1883, apar primele simptome ale epilepsiei. Scriitorul trăieşte cu boala vreme de şase ani, crizele apărând uneori şi la şcoală, în faţa elevilor cărora le era învăţător. Boala se agravează odată cu aflarea veştii că Eminescu a murit, iar în 1889 Creangă se stinge în bojdeuca sa din Iaşi. Se pare că povestitorul moştenise epilepsia de la mama lui.