O lecţie de patriotism local

Elev:Crăciun BiancaClasa: a VII-a BÎndrumător: prof.Chihaia SimonaŞcoala de Arte şi Meserii Cristeşti Localitatea:CristeştiJudețul:Iaşi

Fiind elevă în clasa a-VII-a , la lecţiile de istorie am descoperit că al doilea război mondial a fost un iad al suferinței. Doamna profesoară ne-a întrebat dacă cunoaștem oameni de la noi din sat, care să fi luptat pe front, prizonieri de război sau deportați în lagărele de exterminare create de inamici.

De la bunicii mei am aflat că la noi în sat a existat un astfel de exemplu , fostul secretar al comunei Cristești, Bârgăoanu Constantin, prizonier în lagărul de muncă forțată de la Donbas.Cu toate că el astăzi nu mai există(a murit în anul 1989),el a fost supravieṭuitorul unui război care a frânt milioane de destine.

Din dorința de a afla mai multe, am mers în vizită la familia acestui om .Invitându-mă în odaia “de curat”, Bârgăoanu Ștefan,unul din cei doi copii ai prizonierului,îmi povesteşte că tatăl său a luptat în război pe frontul de la Iași,fiind înrolat în batalionul 54 pioneri.

Bătrȃnul şterge o lacrimă şi oftează ȋncet:

“ Când aveam eu 6 ani ,tata a fost luat prizonier în lagărul de muncă forțată de la Donbas. Nu toţi prizonierii din cei peste 150 mii capturaţi de armata sovietică au avut acelaşi “noroc”. Mulţi au murit în Siberia, expuşi la munci grele, executaţi pe câmpiile pustii ale U.R.S.S. Metodele folosite de el şi comportarea din lagăr, în mina de cărbuni, au fost din dorinţa de a o mai vedea pe mama şi pe noi.Tăria de român şi dorinţa de reîntoarcere în Cristești l-au făcut cu răbdare şi curaj să înfrunte greutăţile, practicând meserii ( frizer, croitor, tâmplar, magaziner), pe care niciodată nu le-a practicat.< Am aflat deasemenea că ,în timpul cât a fost secretar al Primăriei din Cristești, Bârgăoanu Constantin a redactat un manuscris în care prezintă viața sa de prizonier de război, lăsat posterității spre a-l cunoaște copiii și nepoții săi.

Citindu-l,am trăit pȃnă la lacrimi aceste amintiri.Consider că următoarele pasaje din manuscrisul olograf al acestuia sunt reveletoare :

“…Dupa două zile ajuns în lagăr, (Făleşti), maiorul rus a intrat în lagăr… şi chiar aproape de mine a strigat: cine cunoaşte meseria de frizer! Eu când am auzit asta, am zis că eu; m-a întrebat unde am lucrat frizerie, am spus că în Bucureşti” (eu n-am practicat meseria de frizer, am spus că sunt frizer din cauză că nu mai puteam de sete şi de foame) […] chemam la tuns şi bărbierit câte 40 de prizonieri odată,îi repartizam pe frizeri. Am avut grijă să chem la tuns şi bărbierit tovarăşii mei din Cristeşti şi Moţca pentru a avea prilejul să bea apă, setea era mare. […] a treia zi de la organizarea frizeriei unde eu eram şef, a venit la baracă maiorul sovietic care era comandantul lagărului…vroia să-l tund şi să-l bărbieresc…când am văzut că se dezbracă de veston şi se pregăteşte să-l tund şi să-l bărbieresc, eu am fugit pe uşa de la baracă şi am fugit în mulţimea de prizonieri…a doua zi am căutat prin mulţimea de prizonieri, oamenii mei de la Cristeşti şi de la Moţca şi ei mă căutau pe mine…a treia zi ne-am întâlnit şi le-am spus cum am încheiat-o cu frizeria”.“…ajunşi în lagăr la Bălţi a venit un plutonier rus cu un civil care vorbea româneşte, m-a întrebat cine cunoaşte meseria de tinichigiu. Când am auzit, am strigat că eu ştiu, sunt tinichigiu, dar mă gândeam că voi avea prilejul să beau apă de undeva […] plutonierul rus era meseriaş şi a văzut că eu nu cunosc meserie şi m-a dat să fac căldări singur aparte. Cu chiu cu vai am aşezat fundul la căldare, apoi vine plutonierul rus şi zice: hai la fântană şi pune apă în ea. Am scos apă şi când am turnat apă în căldarea făcută de mine a curs toată apa. Atunci plutonierul rus a luat de toartă căldarea făcută de mine şi a început să mă lovească cu căldarea peste cap…l-am rugat să nu mă mai bată că a fost război şi, nu am mai avut timp să practice meseria şi, la noapte am să mă gândesc şi mâine voi lucra mai bine”.“…la Donbas am lucrat ca cizmar, până când a trebuit să dau o probă de lucru…am solicitat să-mi dea să pun o pingică la un bocanc, mi-a arătat mai întâi să bat cui la vârf, unul la mijloc şi apoi să bat cuie pe margine. Căpitanul a întrebat: gata? La începutul lucrului eu am uitat să pun tabanul şi cuiele au intrat prea mult în calapod. Am scos calapodul cu greu, cuiele intraseră greu în calapod. Ofiţerul rus când a văzut a spus “plohoi zapojnic”-(rău cizmar)…am terminat-o şi cu cizmăria…”A lucrat apoi trei luni la construcţii, trei luni la mina de cărbuni şi apoi la magazia de pâine a lagărului.“…în lagăr erau 3000 de prizonieri şi raţia de pâine era de 600 grame pe zi ( se dădeau trei mese pe zi, a câte 2000 grame de pâine la fiecare masă…pâinea ce o căpătam în plus la brutărie o făceam tot porţii şi o dădeam la câte 10-15 prizonieri români…noi făceam gestiunea pâinii din două în două zile şi ştiam oricând cum stăm…”

Căpitanul rus responsabil cu aprovizionarea, căpătând încredere, i-a dat voie să-i propună pe şefii de serviciu în lagăr: “după ce am organizat şefii de servicii din prizonieri români ,am dus-o mai bine. La brutărie erau civili care cumpărau pânza şi în lagăr erau croitori care le confecţionau halate. Luam halatele de la civilii brutari şi le spălam în lagăr, le călcam cu fierul şi le duceam înapoi, ei mă serveau cu pâine pe care o dădeam pe ascuns peste raţie la prizonierii români”.“La magazie în lagăr am lucrat doi ani şi la magazia mare,am lucrat un an şi şase luni, trei luni am lucrat la construcţii şi trei luni în mina de cărbuni. Total în prizonierat patru ani şi două luni. În anul 1948, luna septembrie, ziua 18, ne-a repatriat pe toţi prizonierii români din acel lagăr. Ajuns în ţară, am mai stat cinci zile în carantină în lagărul de triere din Focşani, de unde am venit acasă şi m-am încadrat în câmpul muncii”.

scrisoare din lagăr adresată familiei

Acest manuscris ilustrează o dramă greu de cuprins cu imaginaṭia.Am primit o adevarată lecṭie de viaṭă şi am înṭeles că prezentul este aşa cum este datorită acestor oameni. Ȋncepȃnd cu acest an școlar,la inițiativa Ṣcolii noastre și a Consiliului Local Cristești , s-a hotărȃt construirea unei plăci comemorative prin care să fie salvați de la uitare şi omagiaṭi toți cei care, prin suferința ori prin faptelele lor de arme ,au făcut cinste locului natal.Deocamdată s-a adunat o sumă modestă,dar sperăm ca inițiativa noastră să devină realitate cȃt mai curȃnd.