O întâmplare hazlie

Dimineaţa anunţa o zi superbă de vară. În casa bunicilor se răspândise mirosul plăcut al cozonacilor abia scoşi din cuptor. Miticuţă, ghemuit în fotoliul din sufragerie , adulmeca mirosul îmbietor ce venea din bucătărie.

Bunica îi spusese cu o zi înainte că îi va pregăti o surpriză. Aşadar ,cozonacii erau surpriza !

Moţăind în fotoliu , aude ca prin vis glasul bunicii, care îl chema în bucătărie să aibă grijă de cojonacii proaspăt scoşi din cuptor. Băiatul spune că va veni într-o clipă , dar corpul rămâne inert şi se cuibăreşte mai bine în fotoliu.

În schimb, în bucătărie, îşi face apariţia Grivei, un căţel negru , lăţos. Adulmecă şi se îndreaptă încet către tava aburindă ce stă pe pervazul ferestrei; se urcă pe scaun, se uită în dreapta, se uită în stânga , întinde gâtul , apucă între fălcile mari capătul tăvii şi se îndreaptă tacticos către locul său preferat : cuşca din curte, unde depune trofeul.

Cu aceleaşi mişcări, străbete casa şi ajunge lângă fotoliul lui Miticuţă; se întinde, plescăie ca şi când tocmai ar fi mâncat ceva gustos. Copilul sare ca ars din fotoliu. Bunica avusese mare încredere în el, îl rugasesă aibă grijă de cozonac, iar el, ce făcuse? Adormise fără să-i pese că munca bunicii s-a irosit în câteva înghiţituri înfulecate de un câine pofticios.

Afară se aude glasul bnicii. Cum să-i spună că a adormit , iar în tot acest timp Grivei şi-a făcut de cap în bucătărie? Paşii bunicii se aud din ce în ce mai aproape; Grivei priveşte inocent spre uşă . Râzând, bunica se apropie de fotoliu şi pune pe masă tava buclucaşă. „ Ei bine, aşa aveai dumneata grijă de cojonaci?”