Numeri 1:1Aceasta se găseşte de 61 de ori în Vechiul Testament (versiunea engleză). Când ea...

Numeri 1:1 1. Domnul a vorbit. Moise subliniază faptul că Domnul i-a vorbit în Cortul Întâlnirii, din pustia Sinai, pentru că, după ridicarea lui, acolo au avut loc descoperirile care urmează. Descoperirile de mai înainte au avut loc chiar pe Muntele Sinai. Cel care s-a întâlnit cu Moise a fost Iehova. Evreii se aflau acum în pustie de aproape un an (vezi Exod 19,1; Numeri 10,11.12.).

Cortul Întâlnirii. (vezi Numeri 3,7; 4,3; Exod 27,21; Levitic 1,1.3) Locul unde se întâlnea Dumnezeu cu Moise şi cu poporul Său.

Cea dintâi zi. Aceasta era la o lună după ridicarea Cortului Întâlnirii (Exod 40,2.17; Numeri 9,1.2).

Numeri 1:2 2. Faceţi numărătoarea. Numărarea şi clasificarea bărbaţilor era un pas înţelept spre a asigura măsuri ordonate pentru aşezare în tabără şi pentru marş. Că acesta a fost scopul ei este sugerat de faptul că numărătoarea a fost în mod evident completată pe data de douăzeci a aceleiaşi lunii, chiar în ziua în care Israel a ponit din pustia Sinai spre pustia Paran (capitolul 10,11). Mai fusese o numărătoare anterioară cu scopul perceperii taxei de jumătate de siclu necesar pentru ridicarea Cortului Întâlnirii (vezi Exod 30,12; 38,26). Această a doua numărătoare a fost mai puţin un recensământ, ci mai mult o procedură organizatorică,un apel al oamenilor de vârstă militară, pe seminţii şi unităţi mai mici cu un conducător (Numeri 1,4. 5) numit de fiecare seminţie.

Casele părinţilor lor. Aici grupa este familia. Termenul poate fi totuşi folosit pentru o seminţie întreagă descendentă dintr-un strămoş (capitolul 17,2) sau şi o subîmpărţire a seminţiei (Numeri 3,24; Exod 6,14).

Pe cap. Literal, „craniile lor”. Este un termen folosit pentru a desemna persoanele.

Numeri 1:3 3. Vârsta de douăzeci de ani. Ajungând la această vârstă, fiecare bărbat din Israel devenea răspunzător pentru plata de jumătate de siclu pentru Templu (Exod 30,14) şi era considerat corespunzător pentru răspunderile de război.

Aaron. Aaron trebuia să ajute la numărătoare, deşi leviţii au fost exceptaţi de la ea. Moise şi Aaron aureprezentat cea mai înaltă autoritate în popor.

După cetele lor. În numărătoare de mai înainte nu era nici o regulă (Exod 30). Este evident că aceastaera o înregistrare militară.

Numeri 1:4 4. Un bărbat de fiecare seminţie. Bărbaţii cu autoritate, respect şi demnitate au fost făcuţi răspunzători spre a asista la această lucrare.

Numeri 1:5 5. Numele. Versetele 5 şi 15 conţin o listă de doisprezece bărbaţi, şefi ale căror nume se întâlnesc în capitolele 2, 7 şi 10. Cele mai multe nume au un înţeles, precum Elizur, „Dumnezeu este stânca”. Mai multe nume apar în Noul Testament, unele în forme puţin diferite. Opt dintre aceşti bărbaţi au nume care sunt compuse din „El”, un titlu al lui Dumnezeu, dar numai unul din numele părinţilor lor (Deuel din versetul 14) are pe El în el. Această creştere bruscă a numelor cu „El” sugerează o creştere a interesului faţă de Dumnezeul strămoşilor lor, când conducătorii lui Israel au privit înainte spre eliberarea făgăduită de Dumnezeul (‘Elohim) lui Iosif (Geneza 50,24.25).

Numeri 1:8 8. Netaneel. Însemnând, „Darul lui Dumnezeu”. Acesta este un nume adesea găsit în Cronici, Ezra şi Neemia.

Numeri 1:10

10. Elişama. Însemnând, „Dumnezeu a auzit”.

Gamaliel. Însemnând, „Dumnezeu este răsplătire”, folosit în Faptele Apostolilor.

Numeri 1:16 16. Căpetenii. Numele acesta mai este dat şi iscoadelor în capitolul 13,2, dar acolo este tradus „fruntaş”. Aceste douăsprezece persoane au fost „chemate”, adică alese să ajute pe Moise la efectuarea recensământului.

Aleşi. Literal, „numiţi” sau „chemaţi”. Se referă la oamenii amintiţi cu respect de către Dumnezeu sau aproapele lor.

Căpeteniile miilor. Ietro îi sugerase lui Moise să ia oameni cu autoritate spre a-l ajuta în lucrarea lui administrativă (Exod 18,17.21). Acum lui Moise i s-a poruncit să ia oameni de rang, comandanţi şi chiar şefi.

Miile. Cuvântul acesta probabil că se referă la o grupă mare asemănător clanului, o subdiviziune a seminţiei. Acest cuvânt mai este folosit ca o unitate militară (Numeri 31,5; 2 Samuel 18,1).

Înregistrarea poporului lui Dumnezeu sub Moise are învăţătura ei pentru biserica de astăzi, care se află sub stăpânirea lui Hristos. Numărătoarea, pe nume, a copiilor Lui sugerează faptul că Dumnezeu cunoaşte personal pe fiecare din copiii Săi (2 Timotei 2,19). Păstorul Divin cunoaşte pe fiecare membru al turmei Sale (Ioan 10,3) şi Cartea vieţii are o însemnătate veşnică pentru fiecare copil al lui Dumnezeu (Apocalipsa 3,5).

Numeri 1:18 18. Toată adunarea. Este arătat numărul fiecărei seminţii (versetele 20-43). Pentru ordinea lor marş şi aşezarea lor în tabără vezi comentariul pentru capitolul 2.

Numeri 1:46 46. Numărul oamenilor de vârstă în stare să poarte armele este de 603550. Totalul acesta este exact acelaşi redat şi în Exod 38,26, dar în Numeri 11,21 apare suma rotundă de 600000.

Numeri 1:47 47. Leviţii. Leviţii au fost scutiţi de serviciul militar. De aceea, ei nici nu au fost număraţi împreună cuforţele seminţiilor. Levi era o seminţie consacrată în mod special în slujba lui Dumnezeu (versetul 50) în locul întâiului născut (capitolul 3,12). Erau doisprezece seminţii în afară de Levi, pentru că Iacov îi adoptase pe Manase şi pe Efraim, cei doi fii ai lui Iosif (Geneza 48,5.6), drept urmare, în locul unei seminţii ai lui Iosif, au fost două seminţii deosebite, a lui Efraim şi a lui Manase. Cu privire la leviţi a fost dată o poruncă specială a lui Iehova (Numeri 1,48-50). Însărcinarea lor avea să fie de o natură diferită şi este arătată mult mai clar în capitolele 3 şi 4.

Numeri 1:50 50. Cortul Întâlnirii (mărturiei – versiunea engleză). „Mărturiei” se referă la cele Zece Porunci. Aceasta se găseşte de 61 de ori în Vechiul Testament (versiunea engleză). Când ea este folosită în legătură cuchivotul, perdeaua, toiagul lui Aaron, o persoană sau adunarea ca întreg, accentul şi importanţa se pune pe cele Zece Porunci (vezi cele notate pentru Exod 25,16). Marea cinste a chivotului nu se datora la nimic inerent naturii acestui obiect de mobilă în sine, ci faptului că acesta era locul de păstrare a celor două table de piatră pe care erau scrise cele Zece Porunci. Cuvântul „mărturie” uneori este tradus „martor” (Numeri 17,7; 2Cronici 24,6). Cuvintele „martor” şi „mărturie” (Exod 25,16; 38,21; 40,3) sugerează faptul că cele Zece Porunci vorbesc despre natura morală şi etică a caracterului lui Iehova şi că El caută ca aceleaşi caracteristici să fie manifestate şi în poporul Său.

Slujba. Cuvântul astfel tradus este folosit în Numeri numai pentru slujba sfântă a leviţilor. Înţelesul cuvântului este întotdeauna onorabil şi el se referă şi la sfânta slujbă a îngerilor (Evrei 1,14). În formele lui variate, el este folosit pentru diferitele feluri de servicii laice de importanţă sau răspundere specială, ale lui Iosua, slujitorul personal al lui Moise (Exod 24,13; 33,11) şi ale slujirii personale a lui Elisei pentru Ilie (1

Regi 19,21).

Numeri 1:51 51. Străinul. Adică, cel care nu este levit, unul care nu avea posibilitatea să se apropie de Sanctuar. Un iudeu nu în mod necesar un cetăţean străin, ci unul care nu face parte din contextul imediat (compară cu Deutronom 25,5; Osea 5,7; Exod 29,33).

Numeri 1:52 52. Steagul. De la verbul „a privi”, „a zări”, „a înălţa un steag”. De aceea, substantivul sugerează cevabătător la ochi, distinct sau înălţat. El poate fi aplicat la orice semn, cum ar fi un semn profetic (Exod 3,12), ominune (Iosua 24,17), un monument (Iosua 4,6) sau la corpurile cereşti ca semne (Geneza 1,14; Ieremia 10,2). Unii sugerează că aici cuvântul „tabără” ar avea un înţeles mai bun decât „steag” (vezi Numeri 2,3.10.18.25).

Iudeii au tradiţia că steagul lui Ruben avea figura unui om, acela al lui Iuda era un leu, steagul lui Efraim un bou şi al lui Dan, figura unui vultur.

Numeri 1:53 53. Mânia. Adică, pentru violarea sfinţeniei Cortului Întâlnirii, care era locaşul lui Dumnezeu în mijlocul poporului Său. În Noul Testament, Sanctuarul sfânt al lui Dumnezeu este creştinul (1 Corinteni 6,19), după cum este şi biserica (1 Corinteni 3,16.17). În amândouă textele, cuvântul tradus „Templu” este acela care se aplică exclusiv la Sfânta şi Sfânta Sfintelor, dintre toate celelalte clădiri alăturate din incinta Templului.

Cuvântul tradus „mânie” este dintr-o rădăcină din limba siriană şi arabă care înseamnă „a sfărâma”, „asparge”. Substantivul feminin este „ţandără”, o bucată desfăcută. Aşa că aici mânia lui Dumnezeu conţine ideea despărţirii de biserică a unuia care a păcătuit cu privire la lucrurile sfinte. Leviţii tăbărau de jur împrejurul Cortului Întâlnirii spre a împiedica orice persoană neautorizată să intre în incinta sfântului locaş al lui Dumnezeu. Pe partea din afară a cordonului preoţesc, membrii laici ai lui Israel şi-au ridicat corturile lor după un plan divin care s-a dat. Dumnezeu era în mijlocul lor. Neapropierea de El era scoasă în evidenţă. Numai persoane cu o slujbă deosebită se puteau apropia de El. Acesta era păzit cu stricteţe. Idealul creştin este descoperit de Pavel în Evrei 4. 16, prin care el îndeamnă pe creştini să se apropie „cu deplină încredere de scaunul harului”, venind până în prezenţa lui Iehova.

Comentariile lui Ellen G. White

50 3T 345

51 SR 156; 3T 345

52 SR 157

53 3T 345

Numeri 2:1 1. Şi lui Aaron . Aceste instrucţiuni au fost adresate atât lui Moise, cât şi lui Aaron. Moise este amintit singur în versetul 34. Deoarece Aaron şi fiii săi aveau să împacheteze lucrurile spre a fi purtate de chehatiţi, este numai firesc că şi el trebuia să fie informat (capitolul 4,5.15). Capitolul 2 conţine raportul aranjamentelor de aşezare în tabăra din pustie a seminţiilor. Poziţia celor patru subîmpărţiri ale lui Levi este dată în capitolul 3,23.29.35.38. Diagrama alăturată arată aranjarea seminţiilor lui Israel în raport cu Sanctuarul:

Dan, Aşer, Neftali, Levi (merariţii) la nord, Efraim, Iuda, Manase, Levi (ghersoniţii) la vest, Isahar, Beniamin, Zabulon, Levi (fiii lui Aaron) la est, Levi (chehatiţii), Ruben, Simeon, Gad la sud.

Vezi imaginea următoare.

Numeri 2:2 2. Lângă steagul Lui. Vezi comentariul pentru capitolul 1,52.

Semnele. Steagul aparţinea unei grupări mai mari (versetele 3, 10, 18, 25), deşi fiecare gupă de familie avea „semnul” ei.

Împrejurul. Porunca de a păzi sfinţenia împrejurimilor Sanctuarului a fost prescrisă cu stricteţe şi tărie.

Numeri 2:3 3. La răsărit („de soare răsare” - versiunea engleză). O astfel de expresie dublă este obişnuită în limba ebraică. De exemplu, în Exod 26,18 se spune literal „pentru partea de sud, înspre miazăzi”.

Iuda. Ca seminţie însemnată, lui Iuda i s-a repartizat poziţia de onoare. Unii sugerează că numele de Iuda vine de la un verb „a lăuda”, de la cuvintele lui Lea la naşterea lui (Geneza 29,35). Cu privire la el, Iacova proorocit: „Iuda, tu vei primi laudele fraţilor tăi” (Geneza 49,8).

Numeri 2:10 10. Ruben. Seminţia aceasta a tăbărât pe partea de sud, literal, „spre sud”. Cele patru puncte cardinaleau fost numite din punctul de vedere al unei persoane cu faţa spre răsărit. Ruben era cel mai mare dintre cei doisprezece fii ai lui Iacov (Geneza 35,23), dar a pierdut onoarea şi prerogativele întâiului născut din cauza instabilităţi caracterului.

Numeri 2:17 17. În mijlocul celorlalte tabere. Dacă ordinea amintită în acest capitol arată de marş, Leviţi cu Sanctuarul au urmat după taberele lui Iuda şi Ruben. Raportul adevăratului lor marş, totuşi, (capitolul 10,14-21) plasează Cortul Întâlnirii şi perdelele curţii între primele două tabere ale lui Iuda şi Ruben. Acestea erau trimise înainte, în aşa fel încât ele să poată fi montate, gata să primească „Sanctuarul”, adică lucrurile sfinte, chivotul, altarele, etc., care urmau după Ruben, aflat în centrul taberei în marş. Nu este posibil a se determina dacă leviţii şi Sanctuarul l-au precedat pe Ruben şi grupa lui, sau au urmat după el. În timpul marşului, ca în tabără, diferitele subîmpărţiri sub steagurile lor respective se păstrau în formaţie strictă.

La rândul lui. Literal, „fiecare ins după mâna lui”. Expresia „după mâna Iordanului” (capitolul 13,29 ebraică) este tradusă în KJV „pe coasta Iordanului” (vezi şi Deutronom 23,12 şi Ieremia 6,3), unde cuvântul „mână” este tradus în ambele cazuri „loc”.

Numeri 2:18 18. Tabăra lui Efraim. Al doilea fiu al lui Iosif (Geneza 41,52; 46,20), Efraim, a fost considerat printrefiii lui Iacov, binecuvântat de el, care i-a dat şi întâietate asupra lui Manase (Geneza 48,1.5.13.14.17.20). Numele este asociat cu verbul „a aduce fructe”, „a fi robitor”, împreună cu substantivul care descrie „o ţară rodnică”, în cereale sau păşune.

Numeri 2:25 25. Tabăra lui Dan. Dan era fiul lui Iacov şi Bilha (Geneza 30,6; 35,25). Înţelesul numelui este „judecător”. Rădăcina lui înseamnă „a judeca, a acţiona ca un judecător”. Rădăcina arabă echivalentă înseamnă „a fi ascultător, a fi supus” precum şi „a guverna, a recompensa”. Poziţia înălţată a lui Dan în împrejurările acestui verset este în mare contrast cu adâncimea la care el a căzut după aceea. Pentru că s-a aşezat printre păgâni, el a fost eliminat din socoteala sfântă şi nu-şi are parte printre cele douăsprezece seminţii ale Noului Ierusalim (vezi Judecători 18; Apocalipsa 7,5-8).

Numeri 2:34 34. Aşa tăbărau ei. Mulţimea care a ieşit din Egipt ajunsese acum ca o oştire disciplinată în marş, grupată după seminţie, case şi familii.

Capitolele 1 şi 2 ne dau formaţia şi disciplina oştirii israelite. Centrul atenţiei era Cortul Întâlnirii,

locul de locuit al lui Dumnezeu. Iehova era în mijlocul lor (Deutronom 4,7; 23,14; Psalmi 78,52.53; compară cu Romani 8,31), garanţia nădejdii, securităţii şi progresului. El era Ocrotitorul lor (Osea 11,10), puternic să elibereze (Isaia 49,25.26). El era pentru ei lumină pentru noapte şi o umbrire plăcută pentru timpul zilei (Isaia4,5). Toate aceste gânduri se concentrau în Cortul Întâlnirii, locul unde locuia Dumnezeu.

Teama sfântă şi respectul pe care îl inspira Cortul Întâlnirii se datora faptului că Iehova locuia acolo. Separarea locaşului divin de umblarea obişnuită a vieţii a ajutat să inspire respect pentru autoritate şi un simţământ de disciplină printre oameni. Astăzi biserica este ca o oştire în marş şi Iehova este cu ea (vezi 2 Corinteni 6,16; 1 Petru 2,9).


2,17 PP 375

Numeri 3:1 1. Iată sămânţa. Aceasta este formulă obişnuită care se întâlneşte des în Geneza (Geneza 5,1; 6,9; 10,1; 11,10.27; 25,12.19; 36,1.9; 37,2). Este un titlu folosit spre a prezenta o secţiune nouă a istorisirii. „Generaţii”, literal înseamnă „origini” şi derivă din verbul adesea tradus „a naşte”, „a da naştere”. Aceasta înseamnă raportul sau istoria unei persoane.

Aaron şi Moise. Bărbaţii aceştia sunt prezentaţi ca bărbaţi aleşi în calitate de conducători ai seminţiei lui Levi, care a fost aleasă pentru slujirea sacră. Cineva s-ar fi aşteptat să vină mai întâi numele lui Moise. Darnu sunt amintiţi nici unii dintre urmaşii lui Moise şi, deoarece textul se ocupă numai de urmaşii lui Aaron, numele lui are prioritate. Unii au sugerat că deoarece nu este amintit nici unul dintre urmaşii lui Moise, numai cei ai lui Aaron, Moise, ca unul care le-a dat instrucţiuni speciale cu privire la îndatoririle lor sacre, a fost privit ca părintele lor spiritual. Slujba lui Moise, deşi mai înaltă decât aceea a lui Aaron, era personală şi tribală, în timp ce Aaron a fost strămoşul unei lungi şi distincte linii de preoţi.

Pe vremea. O zi importantă în istoria leviţilor, ea marchează timpul când organizarea şi mandatul lor pentru slujbele sfinte din biserică şi-au avut începutul.

Pe muntele Sinai. Se poate ca aceasta să fie o privire înapoi spre cartea Exod 24,1, unde Nadab şi Abihu sunt amintiţi, deşi încă nu ca fii ai lui Aaron (vezi Exod 24,16; 31,18; Levitic 7,38; 25,1; 26,46; 27,34; Numeri 28,6).

Numeri 3:2 2. Fiilor lui Aaron. Patru la număr numai până pe timpul ridicării Cortului Întâlnirii, când Nadab şi Abihu au murit.

Numeri 3:3 3. Primit ungerea. Numeroase texte ale Scripturii se ocupă numai cu ungerea marelui preot (vezi Exod 29,7; Levitic 8,12). Altele amintesc şi pe fiii lui (Exod 28,41; 30,30; 40,15). Cât priveşte deosebirea dintre ungerea marelui preot şi aceea a unui preot obişnuit, vezi comentariul pentru Exod 29,8. Literal, „a mânji”. El este înrudit cu cuvântul arab „a şterge”, „a mângâia cu mâna”. Folosit împreună cu „untdelemn”, elînseamnă „a consacra pentru o slujbă sfântă” şi este singurul cuvânt folosit astfel în Vechiul Testament. Aceasta este rădăcina din care derivă termenul Mesia. Cuvântul grecesc prin care este tradus este „uns” şi este folosit de cinci ori în Noul Testament, dintre care de patru ori se referă la ungerea lui Hristos de Tatăl. De aceea, el scote în evidenţă că Hristos (un cuvânt din aceeaşi rădăcină grecească, vezi comentariul pentru Matei 1,1) a fost „uns” prin autoritate divină şi că El a fost cel care a primit revărsarea Duhului Sfânt în cea mai mare măsură posibilă (vezi Fapte 10,38).

Închinaţi în slujbă. Literal, „el a umplut mâinile lor”. Aceasta este o expresie antică (Judecători 17,5.12), al cărei sens exact este obscur. Unii spun că ea înseamnă a umple mâna cu bani (vezi Judecători 18,4). Alţii susţin că „umplerea” se referă la slujba şi autoritatea cu care era investit primitorul. Sensul adevărat se pare că s-a pierdut din vedere, deoarece mai târziu cuvântul a fost aplicat la altar (Numeri 7,88; Ezechiel 43,26). Descendenţii lui Aaron au ajuns în mod automat, dar cei dintâi fii ai lui au fost numiţi, ei fiind

născuţi înainte ca tatăl lor să fie chemat la această slujbă sacră.

Numeri 3:4 4. Înaintea Domnului. Expresia aceasta, aflându-se de două ori în acest verset, pare să sublinieze nu atât de mult moartea lor nenaturală, cât suferinţa lui Dumnezeu pentru acea întâmplare.

Foc străin. Literal, „foc ilegal” sau „foc neautorizat”, deoarece cuvântul „străin” din Numeri 1,51 înseamnă cineva fără scrisoare de acreditare. Cât priveşte motivele pentru care a fost ilegal, vezi comentariul pentru Leviticul 9,24; 10,1.

Ei n-aveau fii. Faptul acesta nu este arătat în Leviticul 10, dar este amintit în 1 Cronici 24,2. Dacă aceşti doi bărbaţi ar fi avut copii, ei şi nu Eleazar şi Itamar ar fi urmat lui Aaron în înalta slujbă a preoţiei. Toate familiile preoţeşti se trag din Eleazar şi Itamar.

În faţa lui Aaron. Literal, „la faţa lui Aaron”, însemnând „în timpul vieţii lui Aaron” (vezi Geneza 11,28). Urmaşii acestor doi bărbaţi au fost împărţiţi în căpetenii pe timpul lui David astfel: şaisprezece pentru urmaşii lui Eleazar şi opt pentru aceia ai lui Itamar (1 Cronici 24,3.4).

Numeri 3:6 6. Apropie. Aceasta este o expresie obişnuită, nefolosită în sens tehnic (capitolul 16,5) pentru timpul unei acţiuni exterioare de prezentare, ci pur şi simplu de repartizare a oamenilor la îndatoririle stabilite pentru ei. Ea este o expresie folosită pentru a arăta o apropiere subordonată, spre a primi ordine.

În slujba Lui. Sub Aaron, leviţii trebuiau să-l ajute în răspunderile lui şi să respecte Cortul Întâlnirii. Aaron reprezintă aici întreaga castă preoţească, la care în versetul 9 se referă ca la „Aaron şi fiilor lui”. Cât priveşte însărcinările date leviţilor mai târziu, vezi 1 Cronici 23,28-30; 25,1-7; 26,12.20.29-31.

Numeri 3:7 7. Să aibă grijă. Adică, ei vor aduce la îndeplinire toate îndatoririle slujbei faţă de Aaron şi alţi preoţi.

Întregii adunări. Aceste cuvinte se referă la ritualul jertfelor, condus în folosul poporului lui Israel.

Numeri 3:8 8. Uneltele. Adică, mobilierul şi vesela Cortului Întâlnirii.

Numeri 3:9 9. Aaron. Aaron şi fiii lui au ajuns instructorii leviţilor. Ei erau cei faţă de care leviţii erau răspunzătoricât priveşte descărcarea serviciilor lor.

În totul. De la nethunim nethunim, literal, „dat dat”, o expresie tipic ebraică. Cuvântul este înrudit cu un alt cuvânt din limba ebraică, nethinim „consacrat”, care a fost mai târziu aplicat la străinii care au ajuns la Templu pe vremea lui Ezra (vezi Ezra 7,24; etc.). Unii cred că ei au fost descendenţii gabaoniţilor (Iosua 9,27).

Se găsesc multe învăţături folositoare în legătură cu amănuntele organizării preoţilor şi leviţilor. Leviţii erau „în totul” ai lui Aaron ca mare preot, adică ei erau în totul sub controlul lui. Creştinul pe deplin supus în mâinile lui Hristos, controlat şi fortificat de Duhul Sfânt, este din „preoţia împărătească” (1 Petru 2,9).

Leviţii trebuiau să-şi consacre tot timpul şi toată puterea spre a conlucra cu Aaron în slujba de la Sanctuar. Astăzi credinciosul trebuie să conlucreze cu Hristos pentru sănătatea şi creşterea bisericii. Pentru răscumpărarea întâiului născut trebuia să fie plătit un preţ (vezi versetele 12, 13). Hristos a plătit preţul sângelui Lui spre a-i răscumpăra pe păcătoşi. Cei care intră în biserică şi trăiesc prin credinţă sunt scrişi în cărţile din ceruri.

Din partea copiilor lui Israel. Întreaga seminţie a lui Levi aparţinea lui Dumnezeu şi era dată pentru

slujba Lui cea sfântă. Tot aşa se spune că au fost „daţi” şi despre diferite feluri de lucrători din biserica creştină (Efeseni 4,11).

Numeri 3:10 10. Străinul. Cuvântul de aici nu are acelaşi sens ca în capitolul 1,51, unde înseamnă „unul care nu este levit”. Aici îi cuprinde pe leviţi, de fapt, se referă în mod deosebit la ei. Leviţilor nu le era îngăduit să intre în sfera specială a lui Aaron şi a fiilor lui. Călcarea acestei porunci divine a fost unul dintre păcatele lui Ieroboam, care le-a permis ne-leviţilor să îndeplinească slujbe preoţeşti (vezi 1 Regi 12,25-33).

Se va apropia. Cuvintele acestea nu înseamnă a se apropia în mod fizic, în sens obişnuit, ci a se apropia se îndeplinească vreuna dintre sfintele îndatoriri ale preoţiei.

Numeri 3:12 12. În locul tuturor întâilor născuţi. În vechime, tatăl îndeplinea în familie funcţiile preoţeşti (Exod 13,8; Judecători 17,10) şi trecea această slujbă asupra fiului său întâi născut. Obiceiul acesta este acum înlocuit prin numirea leviţilor care s-au unit cu Moise cu ocazia închinării la viţelul de aur (Exod 32,26).

Numeri 3:13 13. În ziua. Aceasta se referă la Exod 13,1-3.

Închinat mie. Toţi întâii născuţi sunt ai lui Iehova, pentru că El nu i-a ucis împreună cu cei ai Egiptenilor. Fiecare suflet aparţine în primul rând lui Dumnezeu, dar aici Dumnezeu îi pretinde pe cei pe care i-a scos din Egipt ca fiind primele Lui roade. Închinarea pentru Domnul a întâiului născut este poruncită în Exod 22,29; 34,20; 13,11-15; Numeri 18,15.

Vor fi ai Mei. Literal, „ei vor fi pentru proprietatea Mea”. Ceruţi de Dumnezeu ca fiind puşi deoparte pentru El, declaraţi astfel prin Numele Lui (Exod 6,8; 12,12).

Numeri 3:15 15. Parte bărbătească de la vârsta de o lună în sus. Vezi capitolul 18,16. Întâi născuţi nu trebuiau să fie răscumpăraţi până nu ajungeau la vârsta de o lună. De aceea, leviţii care îşi ocupau locurile au fost număraţi numai de la această vârstă în sus.

Numeri 3:17 17. Fiii lui Levi. Prin cei trei bărbaţi amintiţi în acest verset sunt arătate cele trei mari diviziuni ale leviţilor din Ierusalim, după robie (Geneza 46,11; Exod 6,16; şi compară cu Numeri 26,57).

Numeri 3:18 18. Libni şi Şimei. Repetat în Exod 6,17; 1 Cronici 6,17. Vezi 1 Cronici 23,7; 26,21, unde Libni este arătat ca fiind Ladan.

Numeri 3:19 19. Chehat. Amintit şi în Exod 6,18.19.

Amram. Un membru al familiei lui Chehat şi tatăl lui Moise şi Aaron (Exod 6,18.20).

Numeri 3:20 20. Mahli. Compară numele primului soţ al lui Rut (Rut 1,2) şi forma feminină a aceluiaşi nume în Numeri 26,33.

Numeri 3:21 21. Gherşon. Familia Gherşon a tăbărât la apus de Cortul Întâlnirii, între acesta şi steagul lui Efraim (compară capitolele 1,53; 2,18; 3,23).

Şimei. Familia aceasta este amintită Zaharia 12,13 ca fiind din casa lui Levi.

Numeri 3:23 23. Înapoia Cortului, la apus. Termenul „la apus” este, literal, „spre mare”, referindu-se la Marea Mediterană. Evreul se întorcea în gând cu faţa spre răsărit, când se gândea la punctele cardinale (vezi comentariul pentru Exod 3,1). Desigur că Marea Mediterană avea să fie considerată ca fiind „spre apus” numai din punctul de vedere al unei persoane care se afla în ţara Palestinei. Unii au susţinut că folosirea în Pentateuh a terminologiei de mai târziu, „spre mare” ca însemnând „spre apus”, este dovada evidentă de mai târziu că paternitatea cărţii nu este mozaică. Faptul că terminologia apare mai târziu doar ocazional în Pentateuh şi în altă parte a Vechiului Testament nu este pus la îndoială, dar concluzia că aceasta arată în mod necesar o paternitate mai târzie a cărţii decât aceea acceptată în general este cu totul neîndreptăţită.

Publicarea unui raport din secolul al XVII-lea despre întemeierea lui New Amsterdam, de exemplu, arfi mai degrabă lipsită de însemnătate pentru mulţi cititori moderni, decât dacă New Amsterdam era explicat canumele original pentru oraşul New York. Substituirea lui New York cu New Amsterdam totuşi nu afecta în nici un caz nici acurateţea, exactitatea şi nici paternitatea raportului. Aşa a fost şi cu terminologia din cărţile lui Moise, dacă raportul inspirat avea să rămână de neînţeles pentru cititorii de mai târziu. Poporul evreu privea totuşi Sfintele Scripturi cu prea mult respect pentru a permite vreo schimbare care ar fi alterat gândirea.

Numeri 3:24 24. Lael. Un nume neobişnuit în formarea lui, fiind format din prepoziţia „spre” şi cuvântul „Dumnezeu”, „aparţinând lui Dumnezeu”. Nu mai există decât un singur exemplu de acest fel în Vechiul Testament, Lemuel.

Numeri 3:25 25. Cortul. Scheletul Cortului propriu zis revenea în sarcina merariţilor (versetul 36), prin urmare „Cortul Întâlnirii” de aici evident că înseamnă stratul interior al celor zece perdele (vezi Exod 26,1-14).

Acoperişul. Al doilea strat de unsprezece perdele făcute din păr de capră.

Învelitoarea. Stratul ultim din piei de berbec vopsite în roşu şi piei de „viţei de mare” (vezi Exod 26,14 şi cele scrise despre Exod 25,5).

Numeri 3:26 26. Funiile. Adică, acelea ale cortului şi o parte din cele ale curţii. Şi merariţii aveau o parte din acestea din urmă în grija lor (versetele 36, 37).

Numeri 3:29 29. Chehat tăbăra. Locul lui Chehat era între cort şi steagul lui Ruben (vezi capitolul 2,10).

Numeri 3:30 30. Eliţafan. Ceea ce înseamnă „Dumnezeu a vegheat asupra” (compară cu 1 Cronici 158; 2 Cronici 29,13).

Numeri 3:31 31. Chivotul, masa, şfeşnicul. Vezi comentariul pentru Exod 25,10-39.

Altarele. Cele două altare, unul pentru arderile de tot (Exod 27,1) şi altul pentru tămâie (Exod 30,1-10) erau de asemenea încredinţate grijii merariţilor.

Perdeaua. Perdelele cortului şi curtea erau încredinţate gherşoniţilor (versetul 25). „Perdeaua” se referă la cortina care despărţea Sfânta de Sfânta Sfintelor (Exod 26,31.33.35; 27,21; 30,6; 36,35; 38,27; 40,3.22.26; Levitic 4,17; 16,1.12.15; 21,23). Expresia din Numeri 4,5 „perdeaua dinăuntru”, literal, înseamnă„perdeaua acoperirii” (de asemenea amintită în Exod 40,2.21).

Numeri 3:32 32. Eleazar. Eleazar erau un chehatit (vezi Exod 6,18.20.23). El era şef peste Eliţafan şi peste toţi

chehatiţii şi, fiind cel mai mare fiu supravieţuitor al lui Aaron, era prinţul şef sau supraveghetorul leviţilor.

Numeri 3:35 35. Abihail. Tatăl Esterei avea acelaşi nume (Estera 2,15).

Numeri 3:36 36. Scândurile. Vezi comentariul pentru Exod 26,15.19. Cât priveşte drugii, stâlpii şi picioarele, vezi comentariul pentru Exod 2,19-26.

Numeri 3:38 38. Moise. Moise deţinea poziţia de onoare în tabără, locul central care îi dădea acces imediat în toatepărţile taberei.

Aaron. Preotul ereditar, reprezentând împreună cu Moise autoritatea civilă şi sacerdotală.

Să îndeplinească. Preoţii erau tăbărâţi la răsărit de Cortul Întâlnirii, locul de cinste.

Numeri 3:40 40. Fă numărătoarea tuturor întâilor născuţi. În scopul de a-i înlocui cu leviţii (versetele 41, 45; compară cu versetele 12, 13). Deoarece erau cu 273 de leviţi mai puţini, trebuiau să fie răscumpăraţi 273 de întâi născuţi din numărul lor, cu cinci sicli fiecare (versetele 39.43.46-50). Acesta era preţul de răscumpărare pentru fiecare întâi născut (vezi capitolul 18,15.16).


6 PP 350

13 DA 51; PP 274

Numeri 4:2 2. Fiii lui Chehat. Chehat era al doilea fiu al lui Levi. Descendenţii lui sunt enumeraţi în al doilea rând în capitolul 3,19.27, după gherşoniţi. După cum leviţi au fost deosebiţi din Israel pentru slujire sfântă, tot aşa sunt deosebiţi acum chehatiţii de restul leviţilor pentru însărcinări mai sfinte.

Numeri 4:3 3. Vârsta de treizeci de ani. Bărbaţii aveau să fie în floarea vieţii lor fizice, şi tocmai potriviţi pentru lucrarea de a duce Cortul Întâlnirii şi echipamentul lui. În capitolul 8,23-26, vârsta este dată între 25 şi 50 de ani. Scriitorii de mai târziu raportează încă o ajustare, atribuită lui David, care începea serviciul la vârsta de 20 de ani (1 Cronici 23,24.27; 2 Cronici 31,17; Ezra 3,8). Un scriitor apocrif menţionează de asemenea acest lucru (1 Ezdra 5,28). Porunca aceasta, care dă începutul la 30 de ani, se poate că a fost o măsură temporară. Treizeci de ani marcau vârsta la care un iudeu era considerat matur şi gata să-şi asume orice răspundere a drepturilor şi privilegiilor lui (Luca 3,23). Peste vârsta de 50 de ani levitul nu mai era legat de slujbă, ci doar să ajute la Cortul Întâlnirii după puterea lui (Numeri 8,25.26).

Destoinici. (engleză: „toţi cei care intră la oaste). De la un cuvânt ebraic folosit pentru oaste în rânduri ordonate şi folosit astfel iar şi iar în Scripturi. El mai poate fi tradus şi „război” referindu-se la serviciul combatant în care trebuie să se angajeze recruţii şi ofiţerii lor. În versetul acesta el se referă la îndatoririle sacre ale unui ostaş al lui Dumnezeu. Creştinul de azi înţelege aceasta ca fiind serviciul ostaşului crucii.

Numeri 4:4 4. Locul Prea Sfânt. Adică, chivotul, masa punerii înainte, sfeşnicul, altarele, perdelele şi diferite obiecte ale Sanctuarului. Expresia ebraică este cea dată pentru locul Prea Sfânt din Exod 26,33.

Numeri 4:5 5. Perdeaua. Vezi Exod 35,12; 39,34; Luca 23,45. Referirea de aici este la perdeaua care desparte

Sfânta de Sfânta Sfintelor (Exod 26,31-33). Prima perdea, pentru uşa Cortului Întâlnirii, a fost încredinţată în grija gherşoniţilor (Numeri 4,25).

Numeri 4:6 6. Albastră. Chivotul era singurul obiect din mobilierul sfânt, care era acoperit cu o învelitoare albastră (sau violetă) când era purtat din loc în loc, pentru a fi însemnat în mod distinct.

Drugii. Drugii cu care era purtat chivotul, se pare că niciodată nu erau scoşi din verigi (Exod 25,14.15). Se presupune că Aaron şi fii lui intrau în Sfânta Sfintelor pentru a-l acoperi.

Numeri 4:7 7. Masa pentru punerea pâinilor înainte. Literal „masa feţei”, care înseamnă „masa Prezenţei”, referindu-se la pâinea care era pusă înaintea Domnului.

Străchinile şi căţuile. Vezi Exod 25,29.

Pâinea… necurmată. Expresia aceasta nu se mai găseşte în Biblie. Explicaţia se află în Exod 25,30, în armonie cu cuvintele literale de aici: „Pâinea continuităţii”. Compară cu termenii Noului Testament, care înseamnă „pâinile pentru punerea înainte” (Matei 12,4; Marcu 2,26; Luca 6,4) şi „pâinile pentru punerea înainte” (Evrei 9,2).

Numeri 4:8 8. Covor cărămiziu. Acesta este o învelitoare în plus peste ce fusese folosit pentru alte articole.

Numeri 4:9 9. Sfeşnicul. Acest nume complet se mai întâlneşte în Exod 35,14. Cât priveşte sfeşnicul sau candelabrul, vezi comentariul pentru Exod 25,31.

Mucările. Vezi Exod 25,38.

Cenuşarele. Acelaşi cuvânt este tradus „cădelniţe” (cap. 16,6) şi „tigăi pentru cărbuni” (versetul 14; Exod 27,3; 2 Regi 25,15). Se poate referi la tigăi, sau farfurioare de metal.

Numeri 4:10 10. Targă. Poate că se referă la drugii care erau puşi în verigi pentru cărat (Exod 30,4.5). Acelaşi cuvânt este tradus „prăjină” în Numeri 13,23 şi „jug” în Numeri 1,13.

Numeri 4:11 11. Altarul de aur. Altarul tămâierii acoperit cu aur (Exod 30,3).

Numeri 4:12 12. Uneltele pentru slujbă. Uneltele, cuţitele, vasele, cratiţele, etc., ce erau folosite la Cortul Întâlnirii. Unii comentatori aplică expresia aceasta la „îmbrăcămintea pentru slujbă” amintită în Exod 31,10.

Numeri 4:13 13. Altar. Adică altarul de bronz pentru jertfa arderii de tot (Exod 27,1-3).

Un covor de purpură. Învelitoare de purpură sau roşu închis poate să fi fost folosită ca un semn distinctiv, pentru că acesta era altarul arderilor de tot care stătea în curte, şi nu în Sfânta.

Versetul acesta vorbeşte despre luarea „cenuşii”. Mulţi comentatori nu spun nimic despre acesta, pentru că înţelesul cuvântului nu este sigur. Rădăcina verbului este folosită numai de unsprezece ori în Vechiul Testament şi de obicei este redat prin „a îngrăşa” sau „va fi îngrăşat” sau „săturat” (Proverbe 11,25; 13,4; 28,25; Isaia 34,7). Substantivul se află de şapte ori şi este tradus fără excepţie cu „grăsime”. Aceeaşi rădăcină, folosită de opt ori şi considerată ca substantiv deosebit, este tradusă prin „cenuşă”. Adjectivul este redat în Vechiul Testament de trei ori prin „gras”. Toate acestea sugerează că referirea poate fi făcută la

grăsimea sau untura arsă care se aduna de la jertfele arderilor de tot.

Numeri 4:14 14. Lighenele. Acestea erau pentru sângele care trebuia să fie stropit pe altar. Amos 6,6 are acelaşi cuvânt pentru paharele cu vin. În cazul acela, el poate sugera fie culoare roşie a vinului, fie ebrietatea băutorilor.

Numeri 4:15 15. După ce. Nici unui levit nu îi era îngăduit să se atingă de lucrurile sfinte până nu erau acoperite şi împachetate de Aaron şi preoţii lui. Leviţii urmau apoi pur şi simplu să ridice pachetele şi să le transporte (versetele 12-14).

Să le ducă. Leviţii erau purtătorii obişnuiţi (2 Samuel 15,24). În două ocazii neobişnuite au fost făcutealte aranjamente (1 Samuel 6,8; 2 Samuel 6,3).

Să nu se atingă de lucrurile sfinte. Cuvântul tradus „lucruri sfinte” probabil că este un termen colectiv care se referă la toate obiectele sacre.

Numeri 4:16 16. Eleazar. După cât se pare, Eleazar a fost răspunzător pentru transportul lucrurilor sfinte şi în general pentru purtarea lor de grijă.

Untdelemn. Vezi comentariul pentru Exod 27,20.

Tămâia mirositoare. Vezi comentariul pentru Exod 30,34.

Darul de pâine de toate zilele. Această jertfă de pâine sau mâncare poate fi identică cu „darul de mâncare” adus de două ori pe zi împreună cu jertfa pentru arderea de tot (Exod 29,38-41; Neemia 10,33) saumai probabil darul de mâncare pentru ungerea preoţilor (Levitic 6,20-23).

Numeri 4:17 17. Şi lui Aaron. Aaron a fost instruit de Iehova deoarece datoria preoţilor era de a-i supraveghea pe chehatiţi.

Numeri 4:18 18. Să nu… fie nimicit – Să nu pricinuiţi uciderea chehatiţilor prin neglijarea îndatoriri voastre de supraveghere. Dacă preoţii erau neglijenţi, chehatiţi ar fi urmat probabil pilda lor şi atunci ar fi căzut sub condamnare. Aaron şi chehatiţii erau din aceeaşi seminţie. Totuşi lucrurile sfinte nu puteau fi atinse şi chehatiţii nici nu puteau privi spre unele din ele. De aceea, în răspunderea morală preoţii care aveau ungerea erau obligaţi să fie un exemplu, pentru că ei erau răspunzători de fraţii lor mai umili. Tot aşa, slujbaşii în biserica creştină trebuie să fie întotdeauna exemple de viaţă biruitoare şi de deplină consacrare faţă de adevăr, asemenea lui Hristos.

Numeri 4:19 19. Ca să trăiască. Răsplata pentru cel credincios, aşa cum este făgăduită astăzi, este nemurirea, al cărei izvor este în Isus Hristos (Matei 19,17.29; Ioan 1,4; 6,17, Apocalipsa 21,27).

Să pună pe fiecare. În lucrarea lui Dumnezeu trebuie să fie supunere faţă de voia Sa. Noi nu trebuie sărefuzăm a primi anumite sarcini, numai din cauză că înclinaţia noastră este alta.

Numeri 4:21 21. Moise. Aaron a conlucrat la aducerea la îndeplinire a cerinţelor (versetele 1, 19, 34).

Numeri 4:22 22. Fii lui Gherşon. Erau numai doi (capitolul 3,21). Lucrarea de a transporta toate perdelele şi covoarele era în sarcina gherşoniţilor (versetele 24-28), care foloseau în scopul acesta două care cu boi

(capitolul 7,7).

Numeri 4:25 25. Covoarele. Cele zece covoare care alcătuiau învelitoarea interioară a Cortului Întâlnirii (Exod 26. 1, 2).

Cortul Întâlnirii. Scândurile cortului cădeau în sarcina merariţilor (versetul 31), dar cele unsprezece covoare de păr de capră care le acoperă, acestea sunt cele la care se referă aici (vezi Exod 26,7.8).

Piele de viţel de mare. Învelitoarea exterioară (Exod 26,14; vezi Exod 25,5).

Perdeaua de la uşă. Vezi comentariul pentru Exod 26,36.

Numeri 4:26 26. Pânzele curţii. Vezi comentariul pentru Exod 27,9.

Uşa porţii. Vezi comentariul pentru Exod 27,16.

Uneltele. Vezi comentariul pentru Exod 27,19.

Numeri 4:27 27. Poruncile lui Aaron. Literal, „prin gura lui Aaron”, adică la porunca lui. Preoţii trebuiau să dea poruncile necesare gherşoniţilor (capitolul 3,6.7).

Numeri 4:28 28. Itamar. Itamar era supraveghetorul şef atât al gherşoniţilor, cât şi al merariţilor (versetul 33). Răspunderea era personal a lui.

Numeri 4:29 29. Fiilor lui Merari. Erau numai două familii din acestea (capitolul 3,33).

Numeri 4:30 30. Vreo slujbă. Acelaşi cuvânt este tradus „oştire” în versetul 3.

Numeri 4:31 31. În grija. Sarcina merariţilor era să transporte adevăratul schelet al Cortului Întâlnirii însuşi. Şi ei foloseau care (capitolul 7,8). Sarcinile lor aveau să fie mult mai grele decât cele ale gherşoniţilor, pentru că lucrurile pe care le cărau ei erau constituite din cele mai solide părţi ale construcţiei, împreună cu accesoriile lor.

Scânduri. Vezi comentariul pentru Exod 26,15.

Drugi. Vezi comentariul pentru Exod 26,26.

Stâlpi. Vezi comentariul pentru Exod 26,32.

Picioarele. Adică, pentru scândurile Cortului Întâlnirii, precum şi pentru stâlpi. Vezi comentariul pentru Exod 26,19.

Numeri 4:32 32. Stâlpii curţii. Cât priveşte stâlpii şi picioarele vezi Exod 27,1-12.

Ţăruşii. Vezi Exod 27,19; 38,20.

Funiile. Vezi comentariul pentru Exod 35,18.

Pe nume. Adică, repartizarea individuală a fiecărui lucru în parte, pentru fiecare persoană în parte.

Numeri 4:34 34. Mai marii adunării. Literal, prinţii adunării” (Numeri 16,2; 31,13; Exod 16,22; Iosua 9,15).

Numărătoarea. Nu toţi bărbaţii descendenţi din Chehat, ci numai cei între 30 şi 50 de ani (capitolul 4,35).

Numeri 4:40 40. Ieşiţi la numărătoare. Numărul dat în acest verset este ceva peste o treime din cei de parte bărbătească, sau toţi cei care erau în stare să facă slujbă (capitolul 3,22).

Numeri 4:47 47. În stare să facă vreo slujbă. Unii susţin că este vorba cântarea corului levit însoţit de instrumente muzicale, în timpul serviciilor de jertfă. Este bine a se observa că vârsta este de la 30 de ani în sus. Aceasta este vârsta la care a început Isus lucrarea Sa (Luca 3,23).

Poruncile precise prin care se împărţeau sarcinile fiecărei seminţii, trib şi indivizi, cu vârsta specificate pe grupe, conţin o învăţătură pentru biserica de astăzi. În 1 Corinteni 12, apostolul Pavel vorbeşte despre „daruri spirituale” (versetul 1), „felurite daruri” (versetul 4) şi „felurite lucrări” (versetul 6), dar este „acelaşi Dumnezeu” care lucrează totul în toţi, „acelaşi Duh”. Tot aşa şi „trupul este unul”, deşi are „multe mădulare” (versetul 12), şi toate trebuie să lucreze în mod armonios, ca să nu fie nici o dezbinare. Unitatea organizată a bisericii din pustie îşi are duplicatul ei în biserică cu membrii ei botezaţi în legătură vitală cu Duhul Sfânt care armonizează totul într-un singur trup, chiar trupul lui Isus Hristos.


15 PP 705

Numeri 5:2 2. Să izgonească. Orice persoană necurată ceremonial trebuia îndepărtată din apropierea taberei. Poate că au fost şi alte motive alături de principiul carantinei, care a făcut să fie dată această poruncă. Dar se pare că motivul evident este carantina.

Tabără. Aceasta s-ar referi la regiunea taberei în sensul cel mai amplu, extinzându-se pe toate părţile până la marginile ei (capitolul 2,3). Acelaşi cuvânt este tradus şi „corturi” în 2 Cronici 31,2 (în engleză).

Orice lepros. Vezi comentariul pentru Leviticul 13,2 şi nota suplimentară despre Leviticul 13. Iudeii priveau această boală ca un semn al neplăcerii lui Dumnezeu. În unele cazuri ea a fost într-adevăr un astfel de semn, precum rezultă în cazul Mariei (Numeri 12,12), Ghehazi (2 Regi 5,27) şi Azaria (2 Regi 15,5).

Lepădarea de sămânţă – Vezi comentariul pentru Leviticul 15. Categoria aceasta n-a fost exclusă din tabăra de afară.

Întinat prin atingerea de un mort – Această categorie de persoane era izgonită numai din tabăra interioară (vezi Levitic 11,24; 21,1.11).

Cuvântul tradus aici „mort” este nephesh, redat ca „suflet” în multe locuri (vezi comentariul pentru Geneza 35,18). El are sensuri diferite, şi aici se referă la un cadavru, privit ca necurat ceremonial (vezi Numeri 6,6; 11,6.7.9.10; Levitic 21,11). Cele trei categorii specificate aici aveau unele lucruri comune: 1) durata necurăţiei – şapte zile după înlăturarea cauzei; 2) concepţia lor ca fiind un mijloc de a-i pângări pe alţii care veneau în contact cu ei.

Numeri 5:3 3. În mijlocul căreia Îmi am Eu locuinţa. Aceeaşi expresie este folosită despre Ţara Sfântă (vezi capitolul 35,34), ca îndemn de a nu pângări prin fapte de violenţă şi nedreptate.

Numeri 5:6 6. Un bărbat sau o femeie. Cuvintele ebraice de aici se referă la anumiţi indivizi.

Oameni. (engleză) De la un termen generic care înseamnă „omenire”.

Faţă de Domnul. Un păcat împotriva aproapelui este privit ca un păcat împotriva lui Dumnezeu şi, de aceea, este nevoie de aducerea unei jertfe, cât şi de o restituire faţă de persoana păgubită (vezi Numeri 5,7 şi compară cu Levitic 6,2-4). Deşi este posibil a păcătui împotriva lui Dumnezeu fără a aduce vreo vătămare aproapelui, nu este posibil a păcătui împotriva omului fără a comite păcat şi contra lui Dumnezeu.

Numeri 5:7 7. Să dea înapoi. Literal, „să restituie vina lui”. Aici „vina” abstractă este folosită pentru lucrul concret pe care l-a furat, sau orice ar fi putut realiza prin faptul că dispunea de el.

În întregime. Literal, „cu căpetenia lui”, adică în întregime.

A cincia parte. Notează o compensare similară în Leviticul 6,5; 22,14 (vezi Levitic 27,11.27.31).

Numeri 5:8 8. Care să aibă drept. Acesta este cuvântul go’el, de la verbul „a răscumpăra”, „a acţiona ca o rudă”. El este aplicat la Hristos ca Răscumpărător (vezi Iov 19,25; Psalmi 19,14; 78,35; 103,4; Isaia 41,14; 43,14; 74,4; 54,5; 59,20; 60,16). Deoarece un israelit avea de obicei o rudă, este posibil ca omul fără rudenie să fie un prozelit.

La Domnul, la preot. Literal, „pentru Iehova, pentru preot”. Preotul era reprezentatul personal al lui Iehova, şi proprietatea devenea a lui (vezi Levitic 23,20).

Berbec, jertfă de ispăşire. Jertfa cerută (Levitic 5,15; 6,6; 7,7), care aparţinea preotului în locul lui Iehova.

Numeri 5:9 9. Darul. Cuvântul „jertfă” are sensul de „ceea ce se ridică”, adică, dintr-o grămadă mai mare, şi este consacrat unui scop sacru. Învăţătura iudaică este că aceasta se referă la primele roade (Exod 23,19), în aşa fel încât ele să devină proprietatea preoţilor (Numeri 15,19-21; 31,29.41.52; Deutronom 12,6.11). Ideea de contribuţie, fie în general, fie pentru un scop deosebit, se aplică aici în mod adecvat. „Darul” devenea partea preotului (Levitic 7,14.32.34).

Numeri 5:10 10. A Lui să fie. Versetul acesta aminteşte cele două surse ale venitului preoţesc: lucrurile cuvenite luiIehova şi darurile pentru preoţi. Un preot ca individ nu putea pretinde daruri de la indivizi particulari. Actul de a da era o răspundere a proprietarului, supus faţă de această directivă generală şi faţă de principiul că tot ce cere Iehova ca fiind al Său trebuie să fie dat în primul rând.

Numeri 5:13 13. Vreun martor. Pentru a convinge era nevoie de doi martori (Numeri 35,30; Deutronom 17,6; 19,15). Pedeapsa pentru vina dovedită era moartea (Levitic 20,10; Deutronom 22,22.27). Există numai o bănuială din partea soţului dar nu o dovadă clară.

Numeri 5:14 14. Duh. De la ruach, tradus „spirit” în Vechiul Testament. El se află de 378 de ori în textul ebraic şi este tradus „spirit” de 232 de ori. Ideea dominantă a acestui cuvânt este „putere”. Când regina din Seba a văzut măreţia lui Solomon „n-a mai fost spirit în ea” (1 Regi 10,5 textul în engleză). Când Isaia vorbeşte despre caii din Egipt ca fiind carne „şi nu spirit”, el voia să spună că ei erau slabi în comparaţie cu Dumnezeu.Un om care este stăpân pe spiritul său este şi puternic şi de valoare (Proverbe 16,32; 25,28). Aici (Numeri 5,14) termenul indică un impuls sau o emoţie intensă.

Numeri 5:15 15. A zecea parte dintr-o efă. Aproximativ 2,2 litri.

Floare de făină de orz. Un sortiment de făină ieftină, un aliment folosit de către cei foarte săraci (Judecători 7:13, Ioan 6:9,13) şi pentru animale (1 Regi 4:28). Făina de calitate cerută în cazul altor jertfe (Ezechiel 46:14) nu era folosită în asemenea situaţii în care imoralitatea şi infidelitatea erau aduse în discuţie. Ingredientele ieftine ale acestui tip de jertfă erau un indicator al brutalităţii şi grosolăniei faptei păcătoase.

Să nu toarne ulei pe ea. Aceasta era una dintre cele mai nefericite situaţii, deci folosirea uleiului, un simbol al bucuriei şi fericirii, era exclusă. Folosirea uleiului şi tămâii, deşi acestea făceau parte din darul de mâncare al primelor roade, nu era permisă în jertfa pentru păcat a omului sărac. (Lev 2,15; 5,11).

De gelozie. Termenul ebraic este un plural, „gelozii,” întrucât jignirea, dacă femeia era vinovată, era atât împotriva lui Dumnezeu cât şi a soţului ei. De asemenea, erau vinovate mai multe persoane.

De descoperire. [„De aducere aminte,” trd. KJV]. O exprimare ce aduce aminte omului că Dumnezeunu acopere nelegiuirea, nici nu o uită până când nu este mărturisită (1Rg 17,18; Eze 29,16; Osea 8,13; Ier 44,21; Psa 25,7).

Numeri 5:16 16. Înaintea Domnului. Adică în tabernacol.

Numeri 5:17 17. Apă sfinţită. Aceasta ar trebui să fie apa din ligheanul de aramă ce era rezervat pentru abluţiunile preoţilor (Exo 30,18.19). Unii teologi susţin că este vorba de apă curgătoare (vezi Num 19,17; Lev 14,5). Această expresie nu este folosită în nici un alt loc în Biblie. Nu există nici o asemănare între această apă sfinţită şi aşa-zisa apă sfinţită folosită de unele biserici din zilele noastre.

Un vas de lut. Cel mai ieftin tip de vas, pentru a fi în conformitate cu calitatea inferioară a făinii – şi cu hidoşenia păcatului. Vasul este posibil să fi fost spart după ceremonie, ca şi în cazul jertfei pentru păcat (Lev 6,28; conf. 14,5.50). Unii comentatori sugerează că acest fapt implica viaţa distrusă a femeii, dacă ar fi fost găsită vinovată.

Ţărână. Motivul pentru această stipulare nu este clar. Probabil, fiind în sens sacru, ar răni doar persoana vinovată.

Numeri 5:18 18. Să descopere capul femeii. Acesta era un gest al ruşinii (vezi Lev 10,6; 13,45; 21,10).

Să-i pună în mâini. Această multitudine de gesturi ţintea descurajarea femeii, determinând-o să mărturisească dacă este vinovată.

Apele amarare. Exprimarea literală în ebraică este „apele amărăciunii.” Nu pentru că apa chiar ar fi avut gustul amar, ci pentru că pentru persoana vinovată ar fi avut urmări amare (vezi Ier 2,19; Eze 23,48).

Numeri 5:19 19. Sub puterea bărbatului tău. [„În locul bărbatului tău,” trd. KJV]. Textul ebraic afirmă „sub bărbatul tău,” însemnând „supusă bărbatului tău.” În Eze 23,5 este redat „când era a mea,” literal „când era sub mine,” iar Rom 7,2 unde cuvântul tradus „femeie” este un termen compus însemnând „sub un bărbat,” adică sub îndrumarea lui de cap de familie.

Să nu-ţi facă nici un rău. Adică să fie liberă de sub blestemul invocat, dacă nu este vinovată.

Numeri 5:21 21. Să te facă să ajungi de blestem. Când oamenii blestemau sau depuneau un jurământ, urmau să

amintească numele ei în blestemele invocate asupra celor ce aduceau ofensa, spunând: „Să te facă Iehova ca pe acea femeie!”

Coapsa. Însemnând probabil, ca femeia să nu mai dea naştere din nou unui copil sănătos (vezi v. 28). Ea ar deveni astfel o amară dezamăgire pentru soţul ei, fiind incapabil să-şi formeze un cămin.

Numeri 5:23 23. Să le şteargă. Aceste cuvinte scrise urmau să fie spălate cu apă, şi transferate astfel acesteia.

Numeri 5:24 24. Să bea. Femeia bea apa după jertfa de mâncare (v. 26), dar acţiunea este anticipată aici.

Numeri 5:26 26. Ca aducere aminte. Ca o aducere aminte lui Iehova pentru a împiedica ca apele amare să facă rău unei femei dacă era nevinovată. Acest termen este unul tehnic (Lev 2,2.9.16; 5,12; 24,7).

Numeri 5:27 27. Va fi de blestem. Ea va fi un exemplu şi o avertizare pentru alţii.

Numeri 5:28 28. Neatinsă. Adică, va fi declarată nevinovată (vezi Ier 2,35) şi nu va păţi nici un rău.

Va avea copii. O compensaţie ce implică favoarea divină, şi din acest motiv preţuită mult de israeliţi.

Numeri 5:31 31. Îşi va lua pedeapsa nelegiuirii ei. Principiul de bază al întregii încercări era că de fapt consecinţeleerau în mâinile lui Dumnezeu.

Numeri 6:2 2. Bărbat sau femeie. Avem puţine rapoarte despre femei naziree. Ar fi fost de aşteptat să se conformeze aceloraşi condiţii ca acelea prescrise pentru bărbaţi. Dacă femeia era supusă faţă de un tată sau soţ şi unul şi altul aveau autoritatea să anuleze juruinţa ei (capitolul 30,3-5). Faptul că mama lui Samson nu trebuia să bea vin înseamnă că ea poate să fi făcut o juruinţă temporară de nazireu (Judecători 13,4.5). În legătură cu acest prim înţeles al cuvântului „nazireu”, trebuie să fie spus că ortografia dată aici este folosită din două motive: aceasta este o mai bună transliterare a cuvântului şi protejează împotriva unei greşite înţelegeri populare a termenului, care desemna un locuitor al Nazaretului. Totuşi, în citatele din Scriptură estefolosită ortografia dată aici.

Făcând o juruinţă. Compară cu Numeri 15,3.8; Leviticul 22,21; 27,2.

Nazireu. Rădăcina ebraică înseamnă „a separa”, „a consacra”, „a dedica” în sens religios sau ceremonial. Substantivul nazir înseamnă „consacrare”, „coroană” (ca un semn al consacrării), şi se referă de asemenea la persoana consacrată.

Expresia întreagă „nazireu lui Dumnezeu” (Judecători 13,5.7), înseamnă cineva pe deplin închinat lui Dumnezeu.

Numeri 6:3 Vin. De la un cuvânt folosit pentru vinul de struguri, o băutură obişnuită (Gen. 14:18; 27:25; Jud. 19:19; 2 Sam. 16:2; Amos 5:11; 9:14; etc. )

Băutură îmbătătoare. În general, băuturi îmbătătoare, folosirea de băuturi făcute din alte materiale decât struguri. Rădăcina ebraică înseamnă „a ajunge beat” şi este folosită în mod metaforic despre nimicire (Isaia 49,26). Vinul şi băuturile tari erau interzise preoţilor în slujbă (Levitic 10,9) şi nazireilor (vezi Judecători 13,4.7.14). Ele erau interzise mai ales prinţilor şi altora care erau în poziţii de răspundere

(Proverbe 31,4) şi toţi ceilalţi au fost avertizaţi cu privire la folosirea lor (Proverbe 20,1; 23,29-33; Habacuc 2,15).

Oţet. Un produs acru fabricat din vin de grad inferior cu conţinut acid. Acesta era diluat cu apă de populaţie şi folosit ca băutură ieftină.

Băutură de struguri. „Suc de struguri” (RSV). Aceasta se poate referi la orice băutură făcută din struguri proaspeţi.

Numeri 6:4 4. Sâmburi. Cuvintele „sâmburi” şi „pieliţă” nu se mai află în altă parte a Vechiului Testament, iar înţelesul lor este nesigur. Traducerea RSV le redă prin „seminţe” şi „piele”.

Numeri 6:5 5. Briciul. Cel mai bine cunoscut exemplu de păr neatins este acela al lui Samson (Judecători 13,5 şi compară cu Numeri 8,7). Această poruncă se află în toate referirile cu privire la nazirei, pentru că buclele de păr lung erau un semn exterior al consacrări faţă de Dumnezeu (vezi Levitic 21,5; Judecători 13,5; 16,17; 1 Samuel 1,11).

Până la împlinirea zilelor. Vezi Faptele Apostolilor 21,14.16.

Să-şi lase părul. Buclele părului aveau să arate clar pe nazireul consacrat (vezi Judecători 16,17).

Numeri 6:6 6. De un mort. Nazireului îi era interzis să se atingă de un mort, să fie într-o casă cu un om mort, sau să însoţească vreun cadavru la groapă (capitolul 19,11-16). Tot aşa, marelui preot îi era interzis să vină în contact cu un mort (Levitic 21,11). Expresia literală de aici este „sufletul mortului” (vezi comentariul pentru Numeri 5,2 şi Geneza 35,18). Întocmai ca pe celelalte porunci, Samson n-a păzit-o nici pe aceasta (Judecători14,19; 15,16).

Numeri 6:7 7. Tatălui său. Aceeaşi poruncă se aplică şi marelui preot (Levitic 21,11), deşi nu şi preoţilor care îl ajutau (Levitic 21,1.2).

Închinarea. Aceasta se referă la buclele lui neatinse ca o coroană regală. Acelaşi cuvânt este tradus „cunună” în Exod 29,6; 39,30; Levitic 8,9; 21,12; 2 Samuel 1,10; 2 Regi 11,12; 2 Cronici 23,11; Psalmi 89,39; 132,18; Proverbe 27,24; Zaharia 9,16.

Numeri 6:9 9. Necurat. Pângărirea a fost pricinuită de un mort şi de aceea n-a fost intenţionată de nazireu. Chiar şi păcatul neintenţionat sau „ascuns” era privit ca serios (Psalmi 19,12; 90,8).

Să-şi radă. Deoarece părul se pângărise era necesar a se debarasa de el. Cum trebuia să se facă acest lucru nu este amintit. Practica veche la alte popoare era să se îngroape obiectele pângărite.

Curăţirii. Aceasta cuprinde stropirea cu apă care conţine cenuşa vacii roşi (Numeri 19).

Numeri 6:10 10. Două turturele. Adică, turturele, sau doi pui de porumbel. Cei care erau mânjiţi de necurăţie, aduceau aceleaşi jertfe ieftine ca înlocuitoare pentru altele mai scumpe (Levitic 5,7; 12,8; 15,14.29). Pentru cineva care nu era nazireu şi era întinat de contactul cu un mort nu se cerea să aducă o jertfă (Numeri 19,19).

Numeri 6:11 11. Jertfa de ispăşire. Scopul acestei jertfe era îndepărtarea întinării. Ea era adusă la consacrarea preoţilor (Exod 29,1.14; Levitic 8,2,14), a leviţilor (Numeri 8,8.12) şi pentru pângărirea ceremonială de aici (Levitic 12,6.8; 14,19; 15,15) şi pentru consacrarea de obiecte (Exod 29,36; Levitic 8,14).

Arderea de tot. Prin această jertfă consacrarea este declarată din nou.

Păcatului lui. Adică, el a contractat o necurăţie legală şi prin aceasta păcătuit contra lui Dumnezeu prin aceea că n-a fost destul de precaut ca să nu vină în contact cu un cadavru. Compară accentuarea lui Hristos cu privire la importanţa curăţirii inimii (Marcu 7,18- 23).

Să-şi sfinţească capul. El recapitulează statutul legal al nazireului, cu juruinţele lui repetate, după ce şi-a tuns capul şi şi-a reconsacrat părul.

Numeri 6:12 12. Să se închine. Recăpătându-şi curăţenia, lui i se cerea să înceapă din nou întreaga perioadă a juruinţei lui de nazireu.

Un miel. În textul ebraic se spune: „El să aducă un miel de parte bărbătească de un an pentru jertfa pentru vină”. Cuvântul tradus „jertfă pentru vină” presupune întotdeauna vinovăţie. A aduce această jertfă erao recunoaştere a vinei (Levitic 5,15).

Nu vor fi socotite. Zilele avute înainte ca ţinere a juruinţei lui de nazireu erau anulate prin pângărire.

Numeri 6:13 13. Vremea nazireatului. Aceasta putea fi de diferite perioade. Totuşi, exemplele pe care le avem în Biblie sunt în fiecare caz pe toată viaţa: Samson (Judecători 13,5), Samuel (1 Samuel 1,11), Ioan Botezătorul(Luca 1,15).

Numeri 6:14 14. Dar… Domnului. La completarea perioadei de juruinţă, el avea să se întoarcă la felul lui de viaţă obişnuită şi de aceea era nevoie de o jertfă de ispăşire. Jertfa de ispăşire se aducea în mod normal înaintea jertfei pentru arderea de tot. Jertfa de ispăşire era pentru vreo omisiune de care ar fi putut să se facă vinovat în timpul zilelor juruinţei lui.

Jertfa de mulţumire. Cuvântul ebraic de aici este de origine nesigură şi poate fi pus în legătură cu cuvântul „pace”, sau cu un alt înţeles „a restitui”. Aceasta este o jertfă pentru ocazii fericite, o jertfă de mulţumire, cu închinătorul care mănâncă o parte din jertfă.

Numeri 6:15 15. Darul de mâncare. Adică, jertfa de cereale din floarea făinii şi de băutură, aşa cum se foloseau la jertfele arderii de tot şi jertfa de mulţumire din versetul 14, jertfa de ispăşire nu cerea nici jertfa de mâncare şi nici cea de băutură.

Numeri 6:16 16. Să aducă. Preotul să aducă jertfele la altar.

Numeri 6:18 18. La uşă. Tunderea era făcută o dată cu aducerea jertfei pentru pace (compară cu Levitic 3,2), iar părul era aruncat în focul jertfei de pe altar, care era înaintea uşii Cortului Întâlnirii (Exod 40,6). Părul fusese consacrat lui Iehova, de aceea el era nimicit pentru a elimina orice pericol de pângărire.

Numeri 6:19 19. Spata dreaptă fiartă. Spata era fiartă.

În mâinile. Textul ebraic spune: „pe palmele întoarse în sus” ale nazireului (vezi Exod 29,24; Levitic 8,27).

Numeri 6:20 20. Să le legene. Preotul legăna şi primea pentru el o porţie mai mare din jertfa nazireului decât din

oricare altă jertfă, pentru că „spata fiartă” era în plus faţă de spata dreaptă (sau coapsa dreaptă) care îi era deja atribuită (vezi Levitic 7,30-33).

Lucrul sfânt… al preotului. Aceasta se referă la spata fiartă, porţia amintită în versetul 19. Se presupune că nazireul mânca din jertfa de mâncare, după ce preotul îl dezlega de juruinţa făcută.

Va putea să bea vin. Probabil îngăduit, referindu-se la viitor, omul era acum liber să trăiască aşa cum trăiau şi ceilalţi oameni. Cuvântul pentru „vin” este acelaşi ca în versetul 3.

Numeri 6:21 21. Afară de. Nu era nici o lege care să-i interzică nazireului să aducă arderi de tot şi jertfe de mulţumire în plus, dacă îi permiteau mijloacele lui, dar nu se admitea decât o singură jertfă de ispăşire.

Numeri 6:23 23. Să le ziceţi. Aceasta sugerează că binecuvântarea era pronunţată în prezenţa întregii adunări (vezi Levitic 9,22; Deutronom 21,5).

Numeri 6:24 24. Să te binecuvânteze şi să te păzească. O binecuvântare dublă pentru viaţă şi fericire, şi ocrotire faţă de pierdere şi păcat.

Numeri 6:25 25. Să lumineze faţa. Cuvântul înseamnă „a lumina, a învălui în mărire” (vezi 1 Samuel 14,29; Ezra 9,8; Proverbe 4,18; Isaia 60,19).

Să se îndure. Aceasta sugerează orice fel de îndurare şi considerare afectuoasă. Nici un atribut divin nu este mai preţios pentru omul păcătos decât harul lui Dumnezeu.

Numeri 6:26 26. Să-şi înalţe faţa. Compară cu Psalmi 4,6. Dacă faţa lui Iehova este ascunsă asupra omului, se abate disperarea (Deutronom 31,17.18; Iov 13,24). Dacă faţa Lui este întoarsă împotriva omului, îl ajung moartea şi nimicirea (Levitic 17,10; Psalmi 30,7; 34,16; 44,24. 25; 104,29).

Pace. Compară cu Isaia 26,3. Cuvântul ebraic înseamnă „concordanţă”, „desăvârşire” şi „perfecţiune”.

Numeri 6:27 27. Să pună numele Meu. Numele lui Dumnezeu a fost descoperit de El personal (Exod 3,13-15; 6,3) şi este de o sfinţenie nespusă (Exod 20,7; 33,19; 34,6.7).

Cuvântul ebraic „nume” are mai multe sensuri care sunt extrem de folositoare: vezi pentru „nume” sau „memorial” (Isaia 55,13). Alte texte arată legătura dintre numele lui Dumnezeu şi locaşul Lui de închinare(Exod 20,24; Ieremia 7,10); de asemenea, caracterul Lui revelat (Amos 9,6). Învăţătura fundamentală a expresiei „să pună Numele Meu peste copiii lui Israel” este că ei sunt proprietatea lui Dumnezeu, deosebiţi pentru El, (vezi cele notate despre Exod 19,5) şi asociaţi cu El (vezi Deutronom 28,10; Ieremia 14,9).


2 AA 406

22-27 GT 350

23-27 MH 285

27 MH 404

Numeri 7:1 1. În ziua. Conform cu Exod 40,17.18, aceasta ar fi prima zi a primei luni a celui de al doilea an de peregrinaj. Aceasta este ziua terminării Cortului Întâlnirii şi a ungerii altarului (vezi versetele 1, 10, 84, 88). Naraţiunea revine acum la prima zi a anului al doilea, luna care a precedat numărătoarea oştirii.

Isprăvit de aşteptat. Moise personal a supravegheat ridicarea Cortului Întâlnirii (vezi Exod 40,18).

L-a uns. Vezi Exod 40,9; Leviticul 8,10.11.

Numeri 7:2 2. Mai marii lui Israel. Expresia este aceeaşi cu „căpeteniile miilor lui Israel” (capitolul 1,5.16; 4,34).

Numeri 7:3 3. Care acoperite. Necesare pentru părţile grele ale Cortului Întâlnirii şi acoperite pentru a oferi protecţie adecvată faţă de vreme.

Numeri 7:5 5. Ia de la ei. Carele şi boii erau un dar de bunăvoie (versetul 3) care că a fost primit cu recunoştinţă de leviţi pentru transport. După cât se pare, Moise n-a acceptat darul până n-a fost autorizat în mod special de Domnul.

Numeri 7:7 7. După cum cereau slujbele lor. Gherşoniţi transportau mai puţin decât merariţii (versetul 8, vezi capitolul 4,24-26.31-33).

Numeri 7:9 9. Fiilor lui Chehat. Chehatiţii n-au primit care pentru că ei nu răspundeau de clădirea Cortului Întâlnirii. În sarcina lor era chivotul, masa punerii înainte, etc. Obiectele acestea erau purtate cu drugi pe umerii lor (capitolul 4,15).

Numeri 7:10 10. Pentru târnosire. Adică au dăruit pentru slujba sfântă, fiind aduse la altar. Dăruirea obiectelor (versetele 13-7, etc.) pentru serviciul altarului era într-un sens special o nouă consacrare a altarului însuşi. Pentru consacrarea altarului vezi Exod 29,37; Leviticul 8,10.15.

Numeri 7:12 12. Seminţia lui Iuda. Nahşon, reprezentând seminţia lui, a dat darul în ziua întâi. El fusese numit să-l ajute pe Moise la recensământ şi să fie conducătorul lui Iuda (cap. 1, 7; 2,3)

Farfurie. Tradus „castroane” (RSV. farfurii) în Exod 25,29; 37,16.

Numeri 7:14 14. O căţuie. Cuvântul ebraic este unul folosit de obicei pentru palma mâinii. Referirea de aici este la un recipient asemănător cu o farfurie.

Numeri 7:18 18. Căpetenia lui Isahar. Darul lui Natanaeel şi acela al altor căpetenii de acelaşi rang ca Nahşor sunt descrise în termeni asemănători.

Numeri 7:48 48. A şaptea zi. Aceasta putea să fie sau să nu fie ziua a şaptea a Sabatului. Cuvintele se referă în principal la ziua a şaptea a consacrării altarului. Cel puţin una din zilele de dăruire spre consacrare trebuia să fi fost un Sabat, dacă au urmat consecutiv, ceea ce se pare să fi fost cazul.

Numeri 7:84 84. L-au uns. Consacrarea darurilor căpeteniilor au fost prezentate într-o perioadă de peste 12 zile.

Numeri 7:89 89. Auzea glasul. Iehova a vorbit lui Moise audibil, întocmai cum vorbise lui Adam şi Evei în grădină (Geneza 3,9) şi lui Avraam la uşa cortului său (Geneza 17,1). La acea vreme numai lui Moise îi era îngăduit să audă solia lui Dumnezeu în Cortul Întâlnirii. După câte se pare, chiar şi Aaron era exclus (vezi Exod 25,22;40,33.34; Levitic 16,2).


9 PP 705

Numeri 8:2 2. Aşeza candelele. Literal, „a pregăti candelele”.

Sfeşnic. Cele şapte candele ale sfeşnicului luminau sanctuarului.

Numeri 8:3 3. Aaron a făcut aşa. Vezi Exod 27,21; 30,8; Leviticul 24,3; 2 Cronici 13,11.

Numeri 8:4 4. Bătut. Probabil o lucrare prin lovirea lucrare cu ciocanul, reponsse, metodă obişnuită Orient încă din vremuri străvechi (vezi Exod 25,18.31.36; 37,7.17-22). Cuvintele acestea sunt dintr-un cuvânt ebraic tradus în Numeri 10,2 „din bucată întreagă”.

Numeri 8:6 6. Curăţeşte-i. Ritualul acesta trebuia să fie îndeplinit pentru leviţi înainte de a intra în slujba lor solemnă.

Numeri 8:7 7. Apă ispăşitoare. Literal, „apă pentru vină”, adică apă care spală fărădelegea. Expresia aceasta nu semai află în altă parte din Biblie. Ce mai era adăugat la apă nu ni se mai spune. Compară „apele amare” şi „apa de curăţie” (vezi capitolul 19,9.18.19), şi apa pentru curăţia leprosului (Levitic 14,4-7).

Să treacă briciul. Literal, „să faci ca briciul să treacă peste”. Compară cazul acesta cu acela al nazireului (capitolul 6,9), al leprosului (Levitic 14,8) şi al femeii captive (Deutronom 21,12).

Numeri 8:10 10. Să-şi pună mâinile. Aceasta era un act simbolic. Unii comentatorii cred că acest act era adus la îndeplinire de căpetenii, poate pentru transferarea asupra leviţilor a obligaţiilor adunării în legătură cu slujbele de la Cortul Întâlnirii. Leviţi au fost daţi lui Dumnezeu în locul întâiului născut şi după cum întreaga familie era sfinţită prin întâiul născut, tot aşa beneficia întreaga adunare.

Numeri 8:11 11. Să legene pe Leviţi. Porunca aceasta este repetată de trei ori (v.11, 13, 15). Leviţii erau un dar viupentru slujire (vezi Romani 12,1).

Numeri 8:16 16. Îmi sunt daţi cu totul. Vezi comentariul pentru capitolul 3,9.

În locul întâilor născuţi. Care aparţineau lui Dumnezeu (versetele 17.18 şi compară cu capitolul 3.12.13).

Numeri 8:19 19. Să facă ispăşire. Literal, „să facă o acoperire”, aceeaşi rădăcină de cuvânt de la care derivă şi cuvântul tradus „tronul harului”. Prin aducerea la îndeplinire a acestor slujbe leviţii făceau ispăşire pentru copiii lui Israel.

Urgie. Adesea o apariţie pentru neascultare (Exod 12,13; 30,12; Iosua 22,17). Leviţii erau între Dumnezeu şi adunare, asigurând astfel „o acoperire” (ispăşire) pentru ei.

Numeri 8:21 21. S-au curăţit. Literal, „făcut fără păcat”, referindu-se la pregătirea persoanelor cerute şi nu la stropirea ceremonială.

Numeri 8:24 24. Douăzeci şi cinci. Un levit între vârsta de 25 şi 50 de ani trebuia să primească răspunderile slujbelor Cortului Întâlnirii, La vârsta de 50 de ani el era eliberat de astfel de obligaţii. Lui îi mai rămânea privilegiul de a face servicii mai mici la sanctuar în mod voluntar, în semn de onoare. El nu era pensionat în mod arbitrar împotriva propriei dorinţe.


16 PP 277

Numeri 9:1 1. Luna întâi. Ziua exactă nu este dată, dar este luna în care a fost ridicat Cortul Întâlnirii, luna care a precedat recensământul.

Anului al doilea. Considerat fiind şi al doilea. Primul a fost anul în care a avut loc Exodul.

Numeri 9:2 2. Paştele. În mod evident primul după darea Legii. Problema ritualului necurăţiei la care aceste observaţii sunt introductive pare să fie nouă (versetele 6-8).

Numeri 9:3 3. Seara. Literal, „între seri”. Exacta însemnătate a acestei expresii este greu de determinat (vezi comentariul pentru Exod 12,6). Aceeaşi expresie se mai află şi în Exod 16, 12; 29,39.41; 30,8; Numeri 28,4.

Legile. Vezi Exod 12,3-28.42-29 şi compară cu 1 Corinteni 5,7; Coloseni 1,14; Efeseni 1,7.

Numeri 9:6 6. De un mort. Deci, necurat (capitolul 19,11). Ca în capitolul 5,2; 6,11, cuvântul ebraic redat aici ca „trup mort” este nephesh, „suflet”.

Nu putea prăznui. Un om necurat care lua parte la o serbare de jertfire trebuia să fie „nimicit” din poporul Lui (Levitic 7,20). Despre „nimicit” vezi comentariul pentru Exod 12,15.

Numeri 9:8 8. Să văd. Moise n-a dat nici o soluţie fără să caute călăuzirea divină (Numeri 15,34; 27,5; Levitic 24,12).

Numeri 9:10 10. Urmaşii. Aceasta este o prevedere pentru generaţiile viitoare.

Numeri 9:11 11. Ziua a patrusprezecea. Era dată o lună pentru pregătirea de a serba Paştele.

Numeri 9:12 12. Să nu frângă nici un os. Vezi Exod 12,46 şi compară cu Psalmi 34,20; Ioan 19,36.

Numeri 9:13 13. Să fie nimicit. Vezi comentariul pentru Geneza 17,14; Exod 12,15.

Numeri 9:14 14. Un străin. Literal, „omul care stă puţin timp”, unul care îşi stabilise domiciliul printre iudei. Unui străin, „de alt neam” (care derivă dintr-un cuvânt ebraic diferit), nu i s-ar fi îngăduit să mănânce Paştele (Exod12,45.48).

Numeri 9:15 15. Cortul Mărturiei (engleză). Expresia ebraică redată astfel se află numai aici, şi ca „tabernacol al mărturiei” în Numeri 17,7.8; 18,2; 2 Cronici 24,6. Expresia obişnuită este „Cortul Întâlnirii” (KJV) sau „Cortul Adunării” (RSV).

Mărturia. Cele două table de piatră scrise cu degetul lui Dumnezeu şi puse în chivot. Această Lege morală, Decalogul, a fost temelia de piatră pe care era întemeiat Iudaismul. Norul acoperea acea parte a sanctuarului unde se afla chivotul în care era aşezată Legea sfântă, cele Zece Porunci.

Înfăţişarea unui foc. În Geneza 15,17, Dumnezeu este reprezentat printr-o metaforă asemănătoare.

Numeri 9:18 18. După porunca Domnului. Literal, „după gura lui Iehova”. Nu ni se spune dacă era dată o poruncă orală. În orice caz, îndepărtarea norului anunţa timpul ridicării taberei.

Numeri 9:22 22. Sau un an. Cuvântul tradus „an” este în mod literal „zile”, substantivul plural spre a sugera o perioadă nedefinită. Acelaşi cuvânt ebraic este tradus diferit în Geneza 4,3; 40,4. Vezi şi Leviticul 25,29, undeexpresia „împlinirea unui an” derivă din acelaşi cuvânt „zile”.

Istoria dependenţei bisericii de călăuzirea personală a lui Dumnezeu este cea mai atrăgătoare. Dumnezeu a ales itinerariul, locurile de odihnă şi durata de şedere a fiecăruia. Semnul vizibil al prezenţei Sale în pustie trebuia să fi fost cel mai încurajator, oferind o puternică îmbărbătare în credinţă. Cât priveşte învăţăturile în legătură cu norul, vezi Exod 13,21; 14,19.20.24; Leviticul 16,2; Neemia 9,19.


12 DA 771

Numeri 10:2 2. Trâmbiţe de argint. Există trei cuvinte ebraice traduse „trâmbiţe”. Unul era cornul de berbec (Exod19,13) folosit la Sinai şi la Ierihon (Iosua 6,5). Era trâmbiţa folosită la lucrările vremelnice, apoi era una numită aici de unii scriitori „clarinet”. Acesta era un tub drept şi subţire cu o gură strălucitoare.

Numeri 10:3 3. Cu ele. Sunarea din ambele trâmbiţe însemna adunarea întregii tabere. Pentru o sunare semnificativă a trâmbiţelor, vezi Ioel 2,15.

Numeri 10:5 5. Suna cu vâlvă. Cuvântul „vâlvă” este tradus „strigăt” în Ieremia 20,16 şi Amos 1,14.

Numeri 10:8 8. Preoţii. Deoarece trâmbiţele erau folosite pentru sarcini religioase şi sunau în armonie cu dorinţele exprimate ale lui Dumnezeu, era numai firesc ca instrumentele să fie date în seama preoţilor şi să se restrângă suflarea din instrumente numai la ei.

Numeri 10:9 9. În ţara voastră. Referirea este la Ţara Sfântă, când aveau să înceteze peregrinările şi când folosul practic pentru care fuseseră făcute trâmbiţele avea să fie încheiat.

Numeri 10:10 10. Zilele voastre de bucurie. Aceasta avea să însemne orice ocazie de recunoştinţă naţională (vezi 2 Cronici 5,12.13; 7,6; 29,27; Estera 9,19; Ioan 10,22).

Sărbătorile voastre. Literal, „la adunările voastre hotărâte”, care înseamnă Paştele, Sărbătoarea Azimelor, Sărbătoarea Săptămânilor, Sărbătoarea Trâmbiţelor, Ziua Ispăşirii, Sărbătoarea Corturilor (Levitic 23).

Lunile noi. Adică, prima zi a fiecărei luni, sau la fiecare lună nouă (Vezi articolul despre calendarul iudaic din volumul II).

Numeri 10:11 11. În ziua a douăzecia. Aceasta a fost prima călătorie a izraeliţilor de la pustia Sinai, unde tăbărâseră aproape un an (vezi Exod 16,1; 19,1).

A anului al doilea. Un an şi ceva peste o lună de la începutul Exodului (vezi p. 187).

S-a ridicat norul. Norul stătuse deasupra Cortului Întâlnirii o lună şi nouăsprezece zile (Exod 40,17.34).

Numeri 10:12 12. Pustia Paran. Limitele precise ale acestei pustii nu sunt determinate. În linii mari, ea se mărginea cu golful Acaba la răsărit, golful Suez la apus şi munţii Sinai la sud. Acesta era locul de locuit al lui Ismael (Geneza 21,21 şi compară cu Geneza 14,6; Deutronom 33,2 Habacuc 3,3).

Numeri 10:14 14. Nahşon. În fiecare caz căpetenia (versetele 14-27) era comandantul seminţiei (capitolul 1,4-16) şi dădea toate ordinele în timpul marşului.

Numeri 10:21 21. Sfântul locaş. Aceasta nu se referă la Cortul Întâlnirii, care era transportat de gherşoniţi şi de merariţi, ci la obiectele sfinte, chivotul, etc., duse pe umeri de chehatiţi (vezi capitolul 4,4.15).

Numeri 10:25 25. Coada. Adică, ariergardă, literal „colector”. Neftali, în parte de sub Dan, era în realitate chiar la urmă. Cuvântul este aplicat la Dumnezeu ca ocrotitor în Isaia 52,12; 58,8.

Numeri 10:29 29. Hobab. Versetul acesta nu lămureşte dacă Hobab Pan Reuel a fost socrul lui Moise, deoarece cuvântul înseamnă numai „rudă de orice fel. Contextul trebuie să hotărască în fiecare caz. Reuel era socrul (Exod 2,16-21), deci Hobab, fiul lui, era cumnatul lui Moise (vezi PP 628).

Numeri 10:31 31. Tu cunoşti. Ca locuitor al deşertului, Hobab cunoştea bine semnele şi drumurile lui şi ştia unde să caute apă.

Numeri 10:32 32. Dacă vii cu noi. Probabil că până la urmă Hobab a consimţit să-i însoţească, deoarece copiii lui Hobab au locuit printre copiii lui Iuda (Judecători 1,16; 4,11).

Numeri 10:33 33. Chivotul legământului. Adică, al celor Zece Porunci (Numeri 14,44; Deutronom 10,8; 31,9.25; Iosua 4,7.18; 6,8). Un legământ este un acord. Legământul dintre Dumnezeu şi Israel a fost acordul prin care urmau să fie poporul Lui, să-L asculte şi să devină reprezentanţii Săi înaintea lumii şi prin care Dumnezeu avea să-i binecuvânteze şi să fie Dumnezeul lor (vezi comentariul pentru Exod 19,5 şi 24,7). A fost pe temeiulalegerii lor de bunăvoie de a accepta rolul de a fi poporul ales al lui Dumnezeu că El le-a dat cele Zece

Porunci pe care ei au făgăduit să le asculte ca parte a acordului lor (Exod 19,8; 24,3.7). În mod potrivit, cele Zece Porunci, scrise cu mâna lui Dumnezeu pe două table de piatră, au ajuns să fie numite „legământul” (Deutronom 4,13), pentru că ele constituiau o copie scrisă a condiţiilor pe care se întemeia legământul. Chivotul însuşi, conţinând cele Zece Porunci, a ajuns astfel să fie cunoscut ca „chivotul legământului” (vezi comentariul pentru Exod 25,16 şi Numeri 1,50).

Numeri 10:35 35. Moise zicea. Pornirea copiilor lui Israel în călătoria lor spre Ţara Sfântă era o demonstraţie de credinţă şi de nădejde. Asupra lui Moise apăsa cea mai mare povară. Versetele 35 şi 36 raportează despre rugăciunea lui de dimineaţă pentru o bună călătorie în timpul zilei şi despre rugăciunea lui de seară pentru odihnă şi ocrotire. Apostolul Pavel vorbeşte despre Israel ca fiind „botezaţi în nor şi în mare, pentru Moise” (1 Corinteni 10,2).


33 PP375

34-36 SR 157

35,36 ED 38, PP 376

Numeri 11:1 1. Poporul a cârtit. Literal, „ei erau asemenea unor oameni care se lamentează pentru un rău”, în sensul de nenorocire, nefericire. Probabil că pustia le-a părut a fi o călătorie a morţii. Înfricoşaţi de propria imaginaţie, ei au început să prezică tot felul de rele care aveau să cadă asupra lor.

Parte din margine. Mulţimea amestecată (vezi versetul 4) era pe marginile taberei, pentru că aranjarea seminţiilor (capitolul 2) nu le lăsa alt loc.

Numeri 11:2 2. Moise s-a rugat. Moise a fost un mare om al rugăciunii, mereu gata să mijlocească pentru alţii (vezicapitolul 12,13; 14,13-19; 16,22).

Numeri 11:3 3. Tabeera. Locul acesta mai este amintit doar o singură dată (Deutronom 9,22). Locul de aşezare n-afost niciodată identificat. Numele derivă de la un verb care înseamnă „a arde”, „a consuma”, „a extermina”.

Numeri 11:4 4. Adunăturii de oameni. Din ebraicul ha’sapheuph, o formă repetată de la verbul ’asaph, „a aduna”. Pentru o traducere potrivită s-a sugerat cuvântul „oameni de nimic”. Pentru identitatea acestor oameni vezi Exod 12,38 (vezi şi Deutronom 29,11; Iosua 8,35).

I-a venit poftă. Literal, „a avea o mare lăcomie” (vezi Psalmi 106,14; 78,29)

Şi copiii lui Israel au început să plângă. Acest comportament a devenit aproape o obişnuit la izraeliţi în momentele neplăcere (Numeri 14,1; Deutronom 1,45; 34,8; Judecători 2,4; 20,23.26; 21,2).

Carne să mâncăm. Când au ieşit din Egipt, izraeliţii aveau multe vite (Exod 12,32.38; 17,3; 34,3; Numeri 32,1). Dar probabil că nu toţi izraeliţi aveau turme şi cirezi mari şi evident că numărul pe care îl aveaunu era suficient pentru a le oferi tuturor o alimentaţie regulată cu carne, chiar dacă aceasta fusese cel mai bun lucru pentru ei.

Numeri 11:5 5. Ne aducem aminte. Exod 16,3.

Peştii. Obişnuiţi şi foarte ieftini în Egipt (Exod 7,21; Isaia 19,8).

Castraveţii. Reînviorători în clima caldă (Isaia 1,8). Astfel de lucruri desigur că nu existau în pustie.

Pepeni. Pepeni verzi, un articol de hrană favorit în ţările uscate şi calde. Peştii şi vegetalele amintite înacest verset erau hrană claselor sărace din Egipt, întocmai cum este şi astăzi.

Numeri 11:6 6. Ni s-a uscat sufletul. Din cauza lipsei de fructe şi vegetale care aveau o mare cantitate de apă şi maiales erau reînviorătoare într-o climă caldă şi uscată.

Mana. În ebraică se spune: „Nu vedem nimic altceva decât mana aceasta”. Isus foloseşte mana ca un simbol al hranei spirituale care ni se dă gratuit din cer (Ioan 6,30-35.41-58). Creştinului care biruieşte îi este făgăduită „mana ascunsă” (Apocalipsa 2,17).

Numeri 11:7 7. Grăunte de coriandru. Rotund ca formă, uşor colorat (Exod 16,14), văzut în lumina soarelui din pustie asemenea răşinii de bedelion (Geneza 2,12).

Numeri 11:8 8. Avea gustul. Adică, avea gust proaspăt şi plăcut ca o mâncare coaptă de curând sau prăjită în untdelemn bun. Ea mai avea şi gustul unor turte făcute cu miere (Exod 16,31).

Numeri 11:9 9. Când cădea roua. Mana cădea pe pământ proaspătă şi rece, o dată cu căderea de rouă (vezi Psalmi 78,23-25).

Numeri 11:10 10. Fiecare. Cei din Orient obişnuiesc să-şi arate deschis durerea şi jalea. În acest caz după toate aparenţele este vorba de un plan mai dinainte pregătit pentru o acţiune comună, fiecare familie plângând tare şi la uşa cortului lor.

Numeri 11:11 11. Mâhneşti pe robul tău. Moise se referă la numirea lui drept conducător al poporului, care acum a exagerat necazul lui şi a uitat aşa de repede binecuvântările (vezi Exod 33,1-3).

Numeri 11:12 12. Cum poartă doica. Moise vorbeşte despre Iehova ca despre Cel care i-a născut pe copiii lui Israel (Deutronom 32,18), despre problema copiilor Lui (Osea 11,1-3). Compară versetul acesta cu alte expresii de purtare de grijă şi solicitudine divină (Deutronom 1,31; Isaia 40,11; 46,3; Osea 11,3. 4).

Numeri 11:13 13. De unde. Compară aceasta cu experienţa ucenicilor raportată în Matei 15,33, Marcu 8,4.

Numeri 11:14 14. Eu… nu pot. În realitate, Moise a fost tot atât de nerezonabil ca poporul, pentru că Dumnezeu niciodată nu l-a lăsat singur pe Moise şi nici nu a aşteptat de la el să ofere hrană pentru tabără.

Numeri 11:15 15. Omoară-mă. Sensul este „omoară-mă şi am terminat” (vezi Exod 32,32; 1 Regi 19,4).

Numeri 11:16 16. Şaptezeci de bărbaţi. Bătrânii aceştia (vezi Exod 24,1.9) erau căpetenii ai diferitelor familii (Exod 12,21 şi compară cu 1 Samuel 4,3; 8,4; 2 Samuel 17,15).

Cu putere asupra lor. Acesta este cuvântul folosit pentru supraveghetorul israelit care lucra sub vătafiiegipteni (Exod 5,15). Sensul originar al cuvântului este „organizator”, „secretar”.

Numeri 11:17 17. Din Duhul. Compară cu transferul din „Duhul lui Ilie” asupra lui Elisei (2 Regi 2,15). Aici la darurile şi lucrările Duhului Sfânt se face referire în sensul că duhul omului este împuternicit să aducă la îndeplinire planurile lui Dumnezeu.

Numeri 11:18 18. Sfinţiţi-vă. Un cuvânt folosit cu referire la curăţenia ceremonială prin spălări şi abţineri (vezi capitolul 19,10.14) şi ca pregătire pentru jertfire (Geneza 35,2). Acelaşi cuvânt este tradus „ pregătire” pentruucidere în Ieremia 12,3. Unii comentatori ar da aici sensul acesta. În realitate, cuvântul în sine este neutru şi poate să însemne „a se pregăti” fie pentru bine, fie pentru rău.

Numeri 11:20 20. N-aţi ascultat. Cuvântul originar are sensul de „a lepăda” (Ieremia 6,19; 7,29; 8,9; Osea 4,6).

Numeri 11:23 23. S-a scurtat. Vezi Isaia 50,2 şi 59,1.

Numeri 11:25 25. În nor. Acelaşi cuvânt înseamnă „o grămadă de nori”. El este folosit în împrejurări atât de diferite după cum se vede din Geneza 9,13; Exod 13,21.22; 24,18; Ezechiel 8,11; 30,3; Ioel 2,2; Ţefania 1,15.

Numeri 11:26 26. Cei scrişi. Adică, trecuţi pe lista celor şaptezeci dar încă nu se uniseră cu ei.

Numeri 11:29 29. Duhul. Ca agent al lui Dumnezeu (Geneza 1,2; Judecători 3,10; Isaia 11,2; Ioel 2,28).

Numeri 11:31 31. Un vânt. Compară folosirea vântului de către Dumnezeu în Geneza 8,1; Exod 10,13.19; 14,21.

A adus prepeliţe – Verbul tradus „adus” înseamnă „ a despărţi”, „a separa”. După cât se pare, ideea este că Iehova a folosit vântul pentru despărţi cârdul de locul lui de şedere de pe malul mării spre a le aduce întabără.

Doi coţi. Aproximativ 106 centimetri. Aceasta era o înălţime la care păsările se puteau prinde uşor.

Numeri 11:32 32. Zece omeri. Egal cu aproximativ 62 buşeli.

Le-au întins. Probabil pentru a le usca şi a le conserva.

Numeri 11:33 33. Urgie. În tot cuprinsul cărţii Numeri rezultatul neascultării şi al răzvrătirii este reprezentat de diferite urgii (vezi capitolul 16,47; 25,9).

Numeri 11:34 34. Chibrot-Hataava. Locul acesta poate fi identificat precis. Sensul este „mormintele lăcomiei lor”.


1-35 PP 379-383

1-6 PP 379

4 PP 315

5 1T 129.131.137

8 PP 295; 6T 355

11,13 14 PP 380

16,17 Ed 37

16-20 PP 380

16-23 CD 376

21-28 PP 381

24,25 PP 374

29 PP 382

31-33 CD 377; MH 311; PP 382; 3T 171

35 PP 382.

Numeri 12:1 1. Maria şi Aaron. Mai întâi este redat numele Mariei pentru că ea era conducătoarea murmurării.

Au vorbit. Verbul este feminin singular, arătând spre Maria ca instigatoare. „Ea a vorbit”.

Femeie etiopiană. Literal, „o femeie cuşită” (vezi comentariul pentru Geneza 10,6). Tatăl Seforei era în realitate madianit (Exod 2,16-19; 3,1) şi prin urmare un descendent al lui Avraam (Geneza 25,1.2; vezi PP 383). După ce a ajuns la Moise, la muntele Sinai (vezi comentariul pentru Exod 4,25 şi 18,2), Sefora a observat poverile mari duse de soţul ei şi şi-a exprimat faţă de Ietro temerile ei cu privire la sănătatea lui. După aceea, Ietro l-a sfătuit pe Moise să aleagă şi pe alţii cu care să împartă răspunderile administraţiei. CândMoise a lucrat după sfatul acesta fără să se consulte cu Maria şi Aaron, ei au fost geloşi pe el şi au vorbit de rău pe Sefora, pe care o considerau a fi cauza pentru care Moise i-a neglijat (vezi PP 383). Faptul că Sefora era o madianită, deşi o închinătoare la adevăratul Dumnezeu, a fost folosit de Maria şi Aaron doar ca un pretext pentru răzvrătire împotriva autorităţii lui Moise. El nu a călcat principiul care interzicea căsătoria cu păgânii când a luat-o de soţie, aşa cum se pare că pretindeau ei.

Numeri 12:2 2. Numai prin Moise vorbeşte. Fratele şi sora cer aici egalitate cu Moise, neţinând seama că Dumnezeu îl aşezase într-o poziţie unică de autoritate (vezi Exod 4,10-16; Deutronom 34,10).

Domnul a auzit-o. El aude toate plângerile împotriva servilor Lui (vezi Numeri 11,1; 2 Regi 19,4; Maleahi 3,16).

Numeri 12:3 3. Blând. De la o rădăcină care înseamnă „umil”, „supus”, „smerit”. Acelaşi cuvânt este redat în mod diferit, ca „sărman” (Iov 24,4), „umil” (Psalmi 9,12) şi „smerit” (Proverbe 3,34; 16,19). Trăsătura de caracterdescrisă aici ca blândeţe este esenţială pentru conducerea cauzei lui Dumnezeu. Moise nu a fost blând din fire (Exod 2,11-14). Această însuşire a dobândit-o ca rezultat al celor patruzeci de ani petrecuţi în şcoala aspra a pustiei din Madian. Numai un om blând ştie cum să fie supus faţă de Dumnezeu şi faţă de subalternii lui şi în acelaşi timp să fie un conducător curajos şi dinamic. În lucrarea lui Dumnezeu nu este loc pentru un conducător care îşi închipuie că este privilegiul lui de a domina peste lucrătorii lui şi de a le dicta.

Numeri 12:6

6. Într-o vedenie. Întotdeauna Dumnezeu şi-a descoperit voinţa Sa servilor Lui, proorocilor prin vedenii şi vise, şi făgăduieşte să facă aşa (Ioel 2,28; Amos 3,7). Pe temeiul din Ioel 2,28 s-a sugerat că, în general, „vedeniile” sunt date tinerilor şi tinerelor, iar „visele” celor care sunt mai în vârstă. O „vedenie” (1 Samuel 3,1) este o încercare fizică istovitoare (vezi Daniel 10,8-11.16-19). Diferiţi profeţi vorbesc despre experienţe asemănătoare cu aceea a lui Daniel. Visele inspirate angajează mult mai puţin resursele fizice ale persoanei căreia îi sunt date.

Numeri 12:7 7. Robul Meu Moise. Tot aşa este descris şi în Exod 14,31; Deutronom 34,5. Termenul mai este folosit şi de alţii (Geneza 26,24; Iov 1,8). Compară referirea cu aceste cuvinte din Evrei 3,5.

Casa Mea. Aici se face referire la poporul lui Dumnezeu (vezi Evrei 3,2.5).

Numeri 12:8 8. Gură către gură. Adică, direct, fără intermediar. Expresia aceasta este similară cu aceea „faţă către faţă” din Exod 33,11; Deutronom 34,10.

Grele de înţeles. Uneori tradus „enigme” (Ezechiel 17,2).

Chipul Domnului. Aceasta este doar o formă pe care omul să o poată vedea şi respecta. Cuvântul tradus aici „chipul” este tradus uneori „asemănare” (Deutronom 4,15.16.23.25; Psalmi 17,15; Isaia 40,18 compară cu Ioan 1,18; 1 Timotei 6,16).

Vorbiţi împotriva robului Meu. Greşeala fundamentală a Mariei a fost că a dat pe faţă dispreţ şi s-a răzvrătit împotriva autorităţii legal constituite, în acest caz, numită de Dumnezeu Însuşi. Greşelile de judecatădin partea conducătorilor lucrării lui Dumnezeu de astăzi nu constituie nici o scuză pentru cineva de a nu le acorda sprijinul loial. În ciuda faptului că Saul căuta să-i ia viaţa lui David, el a rămas loial faţă de el în cuvinte şi în fapte ca rege, spunând: „Să mă ferească Domnul să pun mâna pe unsul Domnului” (1 Samuel 26,11). Deşi a condamnat ipocrizia fariseilor, Hristos le-a poruncit ucenicilor Lui să conlucreze cu ei, deoarece erau conducători numiţi ai naţiunii (Matei 23,3). Când o persoană este ispitită să întrebe cu privire laun conducător din biserică „ce va face omul acesta?” Domnul răspunde şi astăzi cum a răspuns lui Petru, „Ce-ţi pasă ţie? Tu vino după Mine” (Ioan 21,21.22). Sfatul lui Pavel este clar. „Prea iubiţilor”, spune el, „nu vă răzbunaţi singuri” (Romani 12,19), şi apoi citează Scriptura, „răzbunarea este a Mea, Eu voi răsplăti, zice Domnul”. Fiecare ucenic adevărat al Domnului va fi credincios faţă de cei cu autoritate în biserică, chiar dacă s-ar părea că ei au greşit în judecata lor (1 Timotei 5,1; Tit 3,1).

Numeri 12:10 10. Lepră, albă ca zăpada. Compară cu Exod 4,6; 2 Regi 5,27; 2 Cronici 26,19-21. Aaron nu a primit nici o pedeapsă fizică. Este evident că tot protestul era opera Mariei, care primea acum răsplata pentru meritele ei.

Numeri 12:11 11. Nu ne face să purtăm pedeapsa. În Zaharia 14,19 acelaşi cuvânt ebraic este tradus „pedeapsă”, deoarece se referă şi la păcat şi la pedeapsă.

Numeri 12:12 12. Ca un… mort. Adică, condamnată la moarte. Maria a fost izolată de ceilalţi ca un răufăcător.

Numeri 12:14 14. Scuipat-o… în obraz. Printre popoarele din Răsărit scuipatul se presupune că are atât efecte bune,cât şi rele (vezi Deutronom 25,9; Iov 30,10; Marcu 7,33; 8,23). Printre musulmanii din India de Nord scuipatul se presupune a fi mijlocul de transferare a puterilor supraomeneşti.

După aceea. Declaraţia din versetul 14 că Maria putea să se întoarcă la o săptămână după ce a fost lovită de lepră înseamnă că ea a fost vindecată imediat (vezi versetul 13) şi a început imediat ritualul de curăţie (vezi Levitic 13,4)


1-16 PP 383-386

1,2 PP 383

3 CE 43; FE 508; MB 29; PP 251, 384; 3T 297, 341; HT 368

5,7-16 PP 385

8 PP 396

Numeri 13:1 1. Domnul a vorbit. Este clar din Deutronom 1,22 că aici Dumnezeu răspunde unei cereri făcute la început de popor.

Numeri 13:2 2. Canaan. Ţara făgăduită lui Avraam (Geneza 17,8), lui Iacov (Geneza 48,3.4; Psalmi 105,10.11) şi lui Moise (Exod 6,4). Dumnezeu îi avertizează pe izraeliţi să asculte de legile Sale şi să nu pângărească ţara ca să nu fie alungaţi din ea întocmai ca locuitorii ei de mai înainte (Levitic 18,3.24-28; compară cu Ezechiel 16,29).

Numeri 13:3 3. După poruncă. Aceasta a fost dată lui Moise „pe vremea când încep să se coacă strugurii” (versetul20), ceea ce ar plasa această întâmplare aproximativ în luna a cincia a celui de-al doilea an după ce Israel a ieşit din Egipt.

Din pustia Paran. Adică, de la Cades-Barnea (Numeri 32,8; Deutronom 1,19-22; 9,23; Iosua 14,7).

Căpetenii. Conducătorii peste sute şi mii (Exod 18,25) şi căpeteniile seminţiilor (Numeri 1,16) au fostnumite astfel. Aceştia, însă, este evident că au fost „căpetenii” de trib de o categorie inferioară.

Numeri 13:16 16. Hosea. Numele acesta poate să fi fost dat lui Hosea din seminţia lui Efraim (versetul 8) la scurt timp după ieşirea copiilor lui Israel din Egipt, altfel, el este folosit cu anticipaţie în Exod 17,9. Numele Hosea înseamnă „mântuire” şi Iosua, o formă prescurtată de la Iehosua, „Iehova este mântuire”. Numele biblice au de obicei un înţeles (vezi Apocalipsa 2,13.17; 3,12; 14,1; 19,12.13.16; 21,12.14; 22,4).

Numeri 13:17 17. Spre miazăzi. Literal, „în Negeb”, ţara la sud de Palestina (vezi Geneza 12,9). În realitate, iscoadele au plecat de la Cades spre nord, spre a ajunge la ţara de „sud”. Cuvântul acesta, dintr-o rădăcină care înseamnă „uscat” sau „prăjit” este aplicat, de obicei, regiunii pustii de la graniţa sudică a Palestinei. Aceasta era o regiune de tranziţie dintre pustiul sudic şi pământul mai arabil din nord şi, de aceea, bun pentru păscutul vitelor. Regiunea aceasta este şi astăzi cunoscută sub acelaşi nume. Având în vedere faptul că Negebse află la sud de Palestina, cuvântul a ajuns să fie termenul ebraic obişnuit pentru „sud”, cum este tradus de obicei în (RSV).

Pe munte. Regiunea deluroasă din centrul Palestinei (vezi versetul 29).

Numeri 13:20 20. Gras. Adică, producător (vezi Neemia 9,25.35).

Numeri 13:21 21. Pustia Ţin. Aceasta nu trebuie să fie confundată cu pustia Sin aproape de muntele Sinai (Exod 16,1). Cades era aşezat în pustia Ţin (Numeri 20,1; 27,14; 33,36; 34,3.4; Deutronom 32,51; Iosua 15,1), care

era fie inclusă, fie unită cu pustia Paran.

Până la Rehob. Acesta putea să fi fost fie Rehob, aproape de Marea Galileii, fie un altul, mai la nord, aproape de râul Orontes.

Numeri 13:22 22. Pe la miazăzi – În Negeb (vezi versetul 17).

Hebron – O cetate la douăzeci de mile sud de Ierusalim (Judecători 1,10).

Copiii lui Anac – Unii consideră că numele înseamnă „copiii gâtului” şi astfel se concluziona că ei erau oameni cu gâtul lung. Cuvântul rădăcină este tradus „lanţ”, adică un lanţ pentru gât (Judecători 8,26; Proverbe 1,9; Cântarea cântărilor 4,9). Concluzia este că oamenii aceştia din jurul Hebronului erau oameni înalţi şi subţiri (vezi Deutronom 1,28; 9,2).

Numeri 13:23 23. Valea Eşcol – Eşcol înseamnă „ciorchine”. Acelaşi cuvânt apare în Geneza 40,10; Deutronom 32,32; Isaia 65,8; Mica 7,1.

Numeri 13:27 27. Lapte şi miere – Un termen general de belşug (vezi Exod 3,8; compară cu 13,5; 33,3). Palestina a fost atunci mult mai puţin uscată şi stearpă de cum este astăzi (vezi Geneza 12,6).

Numeri 13:28 28. Dar – Cuvântul tradus aici „dar” este unul care sugerează ceva imposibil pentru om. Folosirea lui aici înseamnă lipsa lor de credinţă şi scoate la iveală păcatul lor. Dacă ar fi prezentat numai situaţia de fapt, ei ar fi făcut tot ceea ce li se cerea. Folosind însă acest cuvânt, ei au interpus părerea personală, că sarcina care le stătea în faţă era mai mare decât puterea lui Israel de a o duce la îndeplinire.

Numeri 13:29 29. Amaleciţii – Descendenţi din Esau (vezi Geneza 36,12), ei erau un trib nomad al regiunii pustii la sud de Palestina. Cât priveşte primul lor atac asupra lui Israel, vezi Exod 17,8-18.

Hetiţii – Supuşi ai unui imperiu puternic (vezi Geneza 10,15).

Iebusiţii – Un popor relativ neînsemnat din apropierea Ierusalimului, mai târziu învins de David (2 Samuel 5,6; vezi Geneza 10,16).

Amoriţii – Rămăşiţe ale unui popor pe vremuri puternic. Ei s-au luptat în ţara deluroasă despre care se vorbeşte în Deutronom 1,19.44 şi în alte locuri (Geneza 10,16).

Lângă mare – Adică, lângă Marea Mediterană.

De-a lungul Iordanului – De-a lungul, sau literal „de o parte a” Iordanului (vezi capitolul 2,17).

Numeri 13:30 30. Caleb – Poate că Iosua era mai mult un războinic decât un orator public (vezi capitolul 14,6).

Numeri 13:32 32. Au înnegrit – Solia adusă a fost foarte descurajatoare, deşi nu în mod necesar falsă cât priveşte faptele. Cuvântul tradus „au înnegrit” înseamnă „a inventa”, „a răspândi în jur”. Fără îndoială că aparenţele auîndreptăţit raportul cel rău. Din punct de vedere omenesc, cucerirea Canaanului poate să fi părut imposibilă. Dar Dumnezeu le făgăduise ţara şi le-a poruncit să intre în ea şi să o supună. Greşeala lor de a face acum lucrul acesta a reflectat îndoiala cu privire la puterea lui Dumnezeu. Elocventa pledoarie a lui Pavel pentru credinţă se referă la trista experienţă de la Cades-Barnea ca învăţătură plină de însemnătate pentru creştini (Evrei 3,8 la 4,16).

Mănâncă pe locuitorii ei – Înţelesul expresiei tradusă astfel nu este clar. Aceasta cu greu se poate referi la sărăcia ţării ,deoarece tocmai fusese descrisă ca fiind o ţară în care curge lapte şi miere (versetul 27). Ar fi fost o contrazicere a raportului lor că ţara Canaanului era o ţară fertilă (versetul 27). Aluzie la fizicul superior al uriaşilor s-ar părea de asemenea că dezminte raportul lor.

Oameni de statură înaltă – Amos 2,9 îi descrie pe amoriţi aşa de înalţi ca cedrii şi aşa de puternici ca stejarii.

Numeri 13:33 33. Uriaşi – Cuvântul tradus „uriaşi” ar putea fi de la „a cădea”. Acelaşi cuvânt este folosit în Geneza 6,4. Acesta se poate referi la oameni care cad de sabie şi astfel să se refere la ţara care mănâncă pe locuitori (versetul 32), sau el mai poate însemna oameni a căror statură enormă poate face inimile altora să cadă în groază (vezi Geneza 6,4). Verbul înrudit este folosit spre a exprima moartea violentă (1 Samuel 4,10; 14,13).

Ca nişte lăcuste – În Isaia 40,22 aceeaşi expresie este folosită despre oameni în faţa lui Dumnezeu. Astfel de cuvinte figurate sunt obişnuite în limbile semitice (1 Samuel 24,14; 26,20; 1 Regi 20,27).


1-33 PP 387-389; 4T 148-150

1,2 SR 158; HT 148

2 PP 387

7 4T 148

17-25 PP 387

23-29 SR 158

25-27 4T 148

27 PP 387; 5T 376

28 4T 148; 5T 376

28,29 PP 388

30 ML 310; 4T 149; 5T 130, 134, 303, 376, 383

30,31 ED 149; EW 14

30-33 PP 388; SR 159

31 4T 149; 5T 377

32 PP 389

32,33 4T 148; 5T 377

33 4T 150

Numeri 14:1 1. Poporul a plâns. Deoarece iscoadele au repetat îndoielile în faţa căpeteniilor seminţiei lor, raportul

cel rău s-a răspândit în toată tabăra.

Numeri 14:2 2. Au cârtit. Oricine îşi poate închipui gravele învinuiri care aveau să se ridice împotriva lui Moise şi Aaron şi agitaţia de a alege alţi conducători care urmau să-i conducă înapoi în Egipt (v.4).

Numeri 14:4 4. Căpetenie. Ei au mers atât de departe încât să numească o căpetenie care să-l înlocuiască pe Moise (Neemia 9,17).

Numeri 14:5 5. Au căzut cu faţa la pământ. Moise şi Aaron au căzut cu faţa la pământ în disperare înaintea întregii adunări, totuşi cu gândurile îndreptate către Dumnezeu.

Numeri 14:6 6. Şi-au rupt hainele. Ruperea hainelor era o veche metodă de a arăta o durere mare (Geneza 37,29.34; Iov 1,20; compară cu Ioel 2,13).

Numeri 14:8 8. Binevoitor cu noi. O expresie a graţiei lui Dumnezeu, aflată în 2 Samuel 22,20 despre David, în 1 Regi despre Solomon şi în Isaia 62,4 despre biserică.

Numeri 14:9 9. Îi vom mânca. Adică vor fi uşor de cucerit (vezi Numeri 13,32; 24,8; Deutronom 7,26; Psalmi 14,4; Ieremia 10,25). Expresia aceasta a demonstrat o mare credinţă în puterea şi bunăvoinţa lui Dumnezeu de a îndeplini făgăduinţele Sale.

Sprijin. Literal, „umbra lor”. Probabil că Iosua şi Caleb s-au gândit la norul lui Dumnezeu de deasuprataberei lui Israel pentru călăuzirea şi ocrotirea lor, sugerând prin aceasta neputinţa zeilor păgânilor de a oferi ocrotire.

Numeri 14:10 10. Slava Domnului. Slava care a apărut la muntele Sinai (Exod 24,16.17) şi a umplut Cortul Întâlniriila consacrarea lui (Exod 40,34.35). Apariţia sfintei şechine fără îndoială că a împiedicat pe popor să ucidă cu pietre pe cele două iscoade.

Numeri 14:11 11. Până când Mă va nesocoti. În decursul istoriei lor, poporul iudeu s-a bazat mult pe descendenţa din Avraam, cu toate acestea a dat greş continuu chiar în privinţa pentru care a fost onorat de Dumnezeu (Geneza 15,6; Galateni 3,7.9). Această lipsă de credinţă este cea care l-a împiedicat să intre în odihna lui Dumnezeu (Evrei 3,19; 4,11).

Toate minunile. În ciuda lipsei de credinţă a marii majorităţi a omenirii de acum, „semnele”, în forma lor cea mai înaltă, sunt un fel de dovadă care tinde să confirme cuvintele lui Dumnezeu (vezi Exod 14,31; Ioan 12,37).

Numeri 14:12 12. Ciumă. Cuvântul înseamnă o urgie sau ciumă în general, atât asupra oamenilor, cât şi animalelor.

Un neam mai mare. Moise (vezi 32,10) ar fi ajuns astfel al doilea Avraam, realizându-se astfel tot ceeace fusese făgăduit acelui patriarh (Geneza 12,2; 18,18; Deutronom 26,5; Isaia 51,2).

Numeri 14:13 13. Egiptenii vor auzi. Moise foloseşte aceste cuvinte ca un argument pentru în cererea lui Iehova (vezi Exod 32,12; Deutronom 9,28; Iosua 7,9; Isaia 48,9.11 etc.).

Numeri 14:14 14. Ţării aceleia. Referirea este la Canaan.

În chip văzut. Literal, „ochi către ochi”. Compară cu expresii asemănătoare din Numeri 12,8; Exod 33,11; Isaia 52,8.

Numeri 14:15 15. Ca pe un singur om. Un tablou de nimicire totală ca a unui singur om printr-o singură lovitură (Judecători 6,16).

Vorbindu-se de tine. Cuvântul ebraic înseamnă „raport”, „ştiri” false sau adevărate.

Numeri 14:17 17. Puterea Domnului. Cuvântul „Domnul” în acest verset nu este cel tradus Iehova, ca în versetele 16 şi 18 şi, de aceea, nu este tipărit în litere majuscule în KJV (vezi comentariul pentru Exod 6,3; 15,2). Aici, Moise foloseşte un argument întemeiat pe natura lui Dumnezeu, aşa cum este descoperită la muntele Sinai (Exod 34,6.7).

Numeri 14:18 18. Iartă fărădelegea şi răzvrătirea. Literal, „Cel care ridică fărădelegea şi răzvrătirea”. Cuvântul tradus „fărădelege” înseamnă perversiune, alterare, fărădelege, răzvrătire, sfidare, revoltă.

Numeri 14:20 20. Cum ai cerut. Poporul mai fusese în situaţia de a pieri în pustie (Exod 32,34), dar rugăciunea lui Moise a împiedicat totala lor exterminare ca naţiune. În rolul lui de mijlocitor, Moise a fost un înainte-mergător al lui Hristos (Psalmi 105,23; Ieremia 15,1).

Numeri 14:21 21. Că Eu sunt viu. Aceeaşi expresie apare în Isaia 49,18; Ieremia 22,24; 46,18; Ţefania 2,9. Ea este folosită spre a confirma declaraţia cea mai solemnă.

Numeri 14:22 22. N-au ispitit. Cuvântul ebraic folosit aici înseamnă a ispiti în sensul modern. Compară următoarea folosire a aceluiaşi verb tradus „încercat”, însemnând „probă”: Exod 15,25; 20,20; Daniel 1,12.14; Maleahi 3,10.

Numeri 14:24 24. Robul Meu Caleb. Împlinirea acestei făgăduinţe apare în Iosua 14,6-15; Judecători 1,20.

Alt Duh. Adică influenţa Duhului Sfânt asupra duhului lui Caleb (vezi Judecători 3,10; 6,34; Isaia 59,19; 61,1).

A urmat în totul calea Mea. Aceasta expresie este repetată (vezi Iosua 14,8; Numeri 32,11; Deutronom 1,36).

Numeri 14:25 25. Locuiesc valea. Dacă ar fi încercat să intre în ţara sfântă prin vale, amaleciţii şi canaaniţi i-ar fi învins.

Întoarceţi-vă. Poporului i s-a poruncit astfel să se retragă într-o direcţie sud-estică spre Marea Roşie.

Numeri 14:29 29. Trupurile voastre moarte. Folosit despre corpurile moarte ale oamenilor (Amos 8,3) şi ale animalelor (Geneza 15,11), aici ca dispreţ (vezi Levitic 26,30; Ezechiel 6,5).

De la vârsta de 20 de ani în sus. În general, se crede că leviţii au fost excluşi din această prezicere,

pentru că ei n-au fost printre cei număraţi de la 20 de ani în sus, ci de la o lună (cap. 3,15), sau de la 30 de ani(cap. 4,3). Ba mai mult, ei n-au avut reprezentant printre iscoade. Această idee este susţinută de faptul că Eleazar, fiul lui Aaron, care era clar că avea peste 30 de ani când a ajuns preot, a supravieţuit (Iosua 17,4; 24,33).

Numeri 14:30 30. Pe care jurasem. Literal, „spre care Îmi ridicasem mâna” (vezi Geneza 14,22; Deutronom 32,40; Ezechiel 20,5.6.15.23).

Numeri 14:31 31. Copilaşii voştri. Sub vârsta de 20 de ani (vezi v.3; Deutronom 1,39).

Numeri 14:33 33. Vor rătăci. Literal, „vor fi păstori”. (Acelaşi cuvânt original se află în Geneza 13,7; 47,3; Exod 2,17; Isaia 31,4; Ieremia 6,3 etc.). Poporul urma să rătăcească prin pustie, îngrijindu-şi turmele.

Vor cădea. Cuvântul astfel tradus nu înseamnă „a se consuma” sau „a putrezi”, ci „a fi uzat”, „a fi terminat”, „a fi sfârşit”. Astfel se referă la tot ce se poate lua de la cei condamnaţi să moară. Compară cu următoarele texte în care acelaşi cuvânt este tradus „s-a sfârşit” (Geneza 47,18), „a isprăvit” (Iosua 5,8), „sfârşitul” (Iov 31,4).

Numeri 14:34 34. De fiecare zi. De la yom, un cuvânt redat diferit, precum: „zi”, „timp” (Geneza 26,8), „vreme” (Geneza 40,4), „vârstă” (Geneza 18,11), „când” (Levitic 14,57), „azi” (Deutronom 31,21), „acum (1 Samuel 9,27), „toţi” (2 Samuel 13,23), „întotdeauna” (2 Regi 17,37), „viaţă lungă” (Psalmi 91,16), „zilele mele” (Iov 27,4), „o zi rece” (Proverbe 25,20) şi „an” (Exod 13,10). Yom era, fără îndoială, mult mai flexibil în înţeles de cât este cuvântul nostru „zi”. În folosirea obişnuită a ebraicului yamim, „zile”, era adesea folosit pentru „an” (vezi Exod 13,10; Levitic 25,29; Numeri 9,22; Iosua 13,1; Judecători 11,40; 17,10; 21,19; 1 Samuel 1,3.21; 2,19; 20,6; 27,7; 2 Samuel 14,26; 1 Regi 1,1; 2 Cronici 21,19; Amos 4,4).

Cuvântul yom este o formă îndulcită din chom, „căldură”, din rădăcina yacham, „a încălzi” (vezi comentariul pentru Geneza 9,2). Se spunea că fiecare zi era compusă din „seară”, partea de zi întunecată sau „rece” (Geneza 1,4.5; 3,8) şi partea luminată a zilei sau „călduroasă” (Geneza 1,4.5; 18,1). Tot aşa era compus şi anul din frigul iernii şi din căldura verii (vezi Geneza 8,22). În felul acesta, în ceea ce priveşte ciclurile lor de temperatură, amândouă au o caracteristică semnificativă comună, ziua şi anul se asemănau. În Geneza 8,22, diferitele expresii ca „timpul semănatului şi seceratului”, „frigul şi căldura”, „vara şi iarna” şi „ziua şi noaptea” sunt folosite în acest sens paralel. Primele două perechi sunt produsul sau rezultatul ultimelor două. În primele două, căldura urmează frigului; în ultimele două, frigul urmează căldurii. Notează mai ales paralelismul strict al ultimelor două perechi, unde căldura şi frigul anului sunt paralele cu căldura şi frigul zilei.

Aici (Numeri 14,34) se întâlneşte prima folosire a cuvintelor „zi” şi „an” împreună într-un sens corelat, într-o prezentare profetică. Iscoadele petrecuseră 40 de zile cercetând ţara Canaanului şi aduseseră raportul lor nefavorabil cu privire la perspectivele ocupării ei. Făcând aşa, ei au demonstrat necredinţă în făgăduinţele lui Dumnezeu şi în puterea Lui de a îndeplini aceste făgăduinţe. În plus, acest raport a fost acceptat de popor (vezi comentariul pentru v.4). Ca rezultat al acestei hotărâri, naţiunea a fost condamnată săsufere 40 de ani în pustie. Cele 40 de zile literale au devenit astfel 40 de ani literali – un an de pelerinaj vindecător prin pustie pentru fiecare zi lipsită de credinţă petrecută în ţara făgăduită. Faptul că acesta nu este un caz izolat al folosirii principiului an-zi în profeţie reiese evident din Ezechiel 4,6, unde este aplicat din nou acelaşi principiu. Dumnezeu i-a spus lui Ezechiel în mod clar: „îţi pun câte o zi pentru fiecare an” şi, făcând aşa, a confirmat principiul stabilit în Numeri 14,34.

Să-Mi trag. De la verbul care înseamnă „a împiedica”, „a frustra”, „a restrânge”. El mai este tradus şi „a respinge” (cap. 30,5.8.11), „a descuraja” (cap. 32,7.9) şi „a face fără efect” (Psalmi 33,10). Ei ajunseseră în opoziţie cu Dumnezeu şi se înstrăinaseră de El. Ca să poată învăţa să conlucreze cu El, Dumnezeu a rânduit ca ei să cunoască opoziţia Lui şi frustrarea Lui faţă de planurile lor.

Numeri 14:37 37. Loviţi de moarte. Literal, „o lovitură”. Acelaşi cuvânt este folosit despre cele zece plăgi egiptene (Exod 9,14), despre plaga care a venit după răscoala lui Core, Datan şi Abiram (Numeri 16,48.49) şi despre uciderea prin sabie (1 Samuel 4,17; 2 Samuel 17,9; 18,7). Felul de „lovitură” care s-a abătut aici asupra oamenilor nu a fost descoperit.

Înaintea Domnului. Adică „moartea” a fost o judecată divină.

Numeri 14:40 40. Muntelui. Adică „muntele amoriţilor” (Deutronom 1,19.20) sau regiunea muntoasă a lui Negeb, lanord de Cades-Barnea (vezi comentariul pentru Numeri 13,17).

Iată-ne, suntem gata. O recunoaştere că erau gata să facă aşa cum au pledat Iosua şi Caleb (cap. 13,30; 14,9).

Numeri 14:41 41. Pentru ce. Dumnezeu le poruncise să se retragă (v.25), nu să avanseze.

Numeri 14:42 42. Nu este în mijlocul vostru. Chivotul nu urma să-i însoţească (Numeri 14,44; compară cu Iosua 6,8.9), şi nici norul nu avea să meargă înaintea lor.

Numeri 14:44 Ei s-au îndărătnicit. Un caz evident de nesăbuire şi comportament îndărătnic manifestat împotriva voiilui Dumnezeu.

Chivotul. Norul a rămas deasupra Cortului Întâlnirii. Prin urmare, Moise n-a făcut nici o mişcare să părăsească tabăra, iar leviţii n-au dus chivotul înaintea poporului (cap. 9,21.22; 10,33). După cât se pare, în afară de leviţi, toate celelalte seminţii au ieşit.

Numeri 14:45 45. Horma. Care înseamnă „închinat nimicirii”. O cetate care după aceea a fost repartizată lui Iuda sau Simeon, Horma este amintită de mai multe ori în Scripturi (Numeri 21,3; Judecători 1,17; 1 Samuel 30,30). Direcţia de urmărire este dată mai clar în Deutronom 1,44. Lungimea ei sugerează că numărul răniţilor şi al morţilor n-a fost mic.


1-45 PP 389-394; SR 159-163; 4T 149-154; 5T 377-380

1 5T 377

1,2 4T 149

1-5 PP 389; SR 159

2 PP 391; SR 163; 4T 150

2-4 5T 377

3 4T 150

4 SR 160; 4T 150

5 4T 149.151; 5T 377

6 4T 149; 5T 377

6-8 SR 175

7-9 PP 390; SR 160; 4T 149,151; 5T 377

9 MH 510

10 EW 14; 4T 151; 5T 378

10-12 PP 390

11-16 SR 161

12 PK 312; 4T 152

13-16 4T 152

16 5T 378

17-19 PK 313; PP 390; SR 162; 4T 152

19 ML 288

20 ML 20,288

20,21 PK 313

20-24 SR 162

21 ML 288

23,24 4T 153

24 PP 391; 5T 303,378,380

25 SR 162

26-30 SR 163

28,29 PP 391

29 4T 153

29,30 FE 508; Te 13; 4T 153

30 Ed 149; FE 505

31 PP 391; SR 163; 4T 153

33 FE 505; SR 163

34 DA 233; Ev 696; GC 324; PK 698; PP 391; SR 163

36,37 PP 391

37 4T 153

39,40 PP 392

41-43 PP 393

4T 154

PP 437

Numeri 15:2 2. Când veţi intra în ţară. Cuvintele acestea lămuresc faptul că legislaţia prescrisă aici nu era pentru pustie şi că Israel era sigur că va intra în ţara făgăduită. De aceea, presupunem că referirea nu este pentru întreaga adunare (cap. 14,31), ci pentru cei tineri care n-au fost condamnaţi să moară în pustie.

Numeri 15:3 3. Jertfă mistuită pe foc. Adică o jertfă arsă pe altar fie integral, fie parţial.

Ardere de tot. Această jertfă era arsă în întregime. În fiecare dimineaţă şi seară un miel jertfit era în felul acesta pentru întreaga adunare (Exod 29,38-40; vezi comentariul pentru Levitic 1,3).

O jertfă. Această este jertfa de mulţumire (pace), după cum apare din v.8 (vezi Exod 18,12; Levitic 3;7,5.8).

Împlinirea unei juruinţe. La explicaţia expresiei „o jertfă”, aceasta este o jertfă de mulţumire (pace) adusă conform juruinţei de bună voie a cuiva (Levitic 7,16; 22,21).

La sărbătorile voastre. Ocazii potrivite pentru jertfe suplimentare (vezi Levitic 23; Numeri 29,39).

Un miros plăcut. Pentru viaţa creştinului ca o mireasmă, vezi comentariul pentru 2 Corinteni 2,15.

Numeri 15:4 4. Dar de mâncare. Cuvântul ebraic care înseamnă „dar” sau „tribut” a însemnat la început orice fel dejertfă (vezi Geneza 4,4). La Sinai acesta a fost limitat la jertfele de mâncare.

A zecea parte dintr-o efă. Adică un omer, a zecea parte dintr-o efă (Exod 16,36) sau 2 ? litri.

Sfert de hin. Ceva mai puţin decât quart (aproximativ un litru, n.trad.).

Numeri 15:5 5. Jertfa de băutură. Dintr-o rădăcină care înseamnă „a vărsa” (Ieremia 7,18; Osea 9,4). Se mai foloseşte despre obiect turnat din metal (Isaia 40,19), substantivul derivat este tradus „chip cioplit” şi „chip turnat” (Isaia 41,29; 48,5; Ieremia 10,14; 51,17).

Fiecare miel. Dacă erau mai mulţi miei, jertfa de băutură şi jertfa de mâncare erau sporite în consecinţă. Aceasta era aşa în special în ziua de Sabat (cap 28,4-9). Nu se face aici nici o referire la sare, totuşi ea trebuie să fi fost adăugată, deoarece omiterea ei de la orice jertfă era oprită (Levitic 2,13).

Numeri 15:6 6. Pentru un berbece. Acesta era considerat ca o jertfă mult mai acceptabilă decât aceea a unui miel. El era însoţit de jertfe de mâncare şi băutură mai mari, proporţional cu mărimea animalului.

Numeri 15:7 7. Vin. Este posibil că uneori libaţiunea era vărsată peste jertfă. Mai târziu ea era vărsată de jur împrejurul altarului (Iosif Flavius, Antiquities III 9,4). O treime de hin ar fi aproape 1,2 litri.

Numeri 15:8 8. Ardere de tot. Aceasta era o jertfă de bunăvoie şi era privită ca fiind acceptabilă din partea lui Dumnezeu. Ea nu era adusă ca împlinire a unei juruinţe, ci pur şi simplu ca un semn de iubire faţă de Dumnezeu.

Numeri 15:9 9. Dar de mâncare. Un minchah sau jertfă din cereale. Astfel de jertfe creşteau în proporţie până la măsura arderilor de tot cu care erau aduse, o măsură pentru un miel (v.4), mai mult pentru un berbece (v.6) şipentru un viţel, trei zecimi de efă de floare de făină cu o jumătate de hin de untdelemn.

Numeri 15:12 12. După numărul. Măsura jertfelor de mâncare şi băutură era stric prescrisă şi rânduită.

Numeri 15:13 13. Băştinaş. Adică israelit.

Numeri 15:14 14. Un străin. Un flotant (cap. 9,14). Septuaginta redă „prozelit”.

Numeri 15:15 15. O singură lege. Adică pentru jertfe.

Cu străinul să fie. Mai târziu, iudeii au interpretat aceasta ca neincluzând dreptul la sinedriu sau în conciliul de la Ierusalim.

Numeri 15:16 16. O singură lege şi o singură poruncă. Această atitudine liberală a fost cumpănită pentru a încuraja pe străini să devină prozeliţi ai religiei iudaice şi să-i asigure că vor fi trataţi cum se cuvine şi că iudeii îi vor primi cu braţele deschise.

Numeri 15:19 19. Pâine din ţară. Adică ceea ce a produs ţara (vezi Psalmi 104,14.15).

Numeri 15:20 20. O turtă. Aceasta nu era pusă pe altar, ci era dată preoţilor şi era adusă ca jertfă prin ridicare (cap. 18,8). Ele erau numite „jertfe ridicate”, pentru că erau ridicate în sus la prezentarea înaintea Domnului în calitate de Creator şi Dătător al tuturor lucrurilor bune.

Numeri 15:23 23. A poruncit Domnul prin Moise. Cuvântul „Moise” a fost adăugat de traducători. El nu există în textul ebraic. Textul este clar şi fără el.

Numeri 15:24 24. Fără voie. Adică neplanificat sau fără intenţie din partea păcătosului. Cuvântul ebraic înseamnă păcat făcut fără voie (Levitic 4,2).

Fără să ştie. Literal, „de privirile” (vezi Levitic 4,13), adică un păcat personal în general necunoscut.

Numeri 15:25 25. Ispăşire. Din acelaşi cuvânt ebraic tradus şi „tronul harului”, însemnând în primul rând „a acoperi”. Este semnificativ că întreaga adunare pare să fie cuprinsă în acest păcat al unei singure persoane şi în jertfa adusă pentru el. Aceasta este subliniat în versetul 26.

Numeri 15:27 27. Unul singur. Literal, „suflet de viaţă”, adică o fiinţă care are viaţă.

O capră. În Leviticul 4,28 este specificată „o iadă”, nefiind amintită vârsta.

Numeri 15:30 30. Cu voie. Literal, „cu mâna ridicată”, cu intenţie expresă (Deutronom 17,12; Psalmi 19,13).

Nimicit. Sistemul jertfelor nu prevedea ispăşire pentru împotrivirea deliberată faţă de voia şi poruncilelui Dumnezeu.

Numeri 15:31 31. A nesocotit cuvântul. Compară cu experienţa lui David din 2 Samuel 12,9; vezi şi Proverbe 13,13;19,16.

Numeri 15:32 32. Strângând lemne. Păzirea Sabatului zilei a şaptea a săptămânii creaţiunii a fost obligatorie în pustie ca şi în Ţara sfântă (Exod 16,27-30), iar pedeapsa pentru profanare era moartea (Exod 31,14.15; 35,2). În pustie, cu clima ei caldă, focul nu era necesar pentru căldură şi nu trebuia să fie aprins în Sabat (vezi Exod 16,23; 35,3). Fapta acestui om a fost clar săvârşită cu intenţie, de aceea este o ilustrare a felului de păcat despre care se vorbeşte în Numeri 15,30.

Numeri 15:33 33. Adunarea. Adică la sfatul bătrânilor care reprezentau adunarea (Exod 18,25.26).

Numeri 15:34 34. Ce trebuiau să-i facă. Indiscutabil, pedeapsa era moartea (Exod 31,14; 35,2). Dar atunci nu era clar cum trebuia să fie aplicată. Moise a dorit o explicaţie în această privinţă.

Numeri 15:35 35. Să-l ucidă cu pietre. Aceasta este pedeapsa pentru crime mari (Levitic 20,2; 24,14). Omul acesta afost cel dintâi care a călcat Sabatul de la darea Legii, cel puţin cât priveşte raportul biblic.

Numeri 15:36 36. A murit. Atitudinea lui dispreţuitoare a fost cea care a adus pedeapsa severă. El a călcat Sabatul în mod deliberat.

Numeri 15:38 38. Un ciucure la colţuri. Literal, „la aripile” veşmintelor lor, referindu-se probabil la poalele hainei (vezi Matei 14,36; Marcu 6,56). Cuvântul tradus aici astfel este folosit pentru placa de aur de pe fruntea lui Aaron (Exod 28,36). În Ieremia 48,9, el este tradus cu „aripi”, iar în Ezechiel 8,3, „zulufi” de păr.

Numeri 15:39 39. Să vă uitaţi la el. Ciucurii urmau să reamintească mereu poporului că ei aparţin lui Dumnezeu, iar îmbrăcămintea, alături de celelalte practici, trebuia să urmeze principiile pe care El le-a împărtăşit.

Numeri 15:40 40. Fiţi sfinţi. Sfinţenia nu este atinsă prin păzire exterioară, precum purtarea de franjuri sau panglici, ci numai prin ascultare de voia lui Dumnezeu.

Numeri 15:41 41. Domnul Dumnezeul vostru. Adică „Iehova, Dumnezeul vostru”. Această expresie este redată de două ori în acest verset scurt. Poate că a fost subliniată astfel avându-se în vedere înclinaţia poporului de a se închina şi sluji altor zei.


15 PP 507

30 PK 304

32-35 PP 409

38 3T 171

1T 524

Numeri 16:1 1. Core. Core a fost un descendent al lui Levi (Exod 6,16; 18,21; 1 Cronici 6,37.38). Coretiţii tăbărauîn partea de sud a Cortului Întâlnirii, aproape de rubeniţi. Copiii lui Core au fost destinaţi pentru lucrarea muzicală şi cântări pentru serviciile de la sanctuar (vezi titlurile Psalmi 42, 44 la 49, 84, 87, 88).

Datan şi Abiram. Numele de Datan nu mai este întâlnit niciunde în Vechiul Testament. Tatăl acestor doi oameni a fost fiul lui Palu, al doilea fiu al lui Ruben (cap. 26,5; 8,9).

On. Persoana aceasta nu mai este amintită niciodată. Unii cred că aceasta poate să indice că ea s-a retras din conspiraţie, refuzând orice participare activă la ea.

Fiii lui Ruben. Datan şi Abiram, căpetenii ale seminţiei lui Ruben, au pretins pentru ei înşişi, ca descendenţi ai întâiului născut al lui Iacov, dreptul conducerii civile în Israel.

Numeri 16:2 2. Împotriva lui Moise. Literal, „împotriva feţei lui Moise”, adică deschis şi sfidător.

Fruntaşii adunării. Oamenii aceştia ai adunării au aparţinut, după cât se pare, atât celorlalte seminţii, cât şi seminţei lui Levi.

Chemaţi la sfat. Sau „aleşi din adunare” (RSV). Probabil că aceasta se referă la faptul că erau chemaţipentru consultări şi hotărâri publice în probleme grele.

Oameni cu nume. În această răzvrătire au fost implicaţi oameni care se bucurau de o înaltă cinste în biserică, făcând-o prin aceasta mai serioasă. Expresii asemănătoare se află în Geneza 6,4; 1 Cronici 5,24; 12,30. Notează şi contrastul din Iov 30,8, unde expresia „fiinţe mârşave şi dispreţuite” este literal „copii ai oamenilor fără nume”.

Numeri 16:3 3. Adunarea, toţi erau sfinţi. Cu alte cuvinte, calificaţi să fie preoţi. Expresia aceasta poate să se referela faptul că înainte de vremea lui Moise oricine putea să aducă jertfe în propria sa familie. Dar acum, slujba aceasta a fost încredinţată unei singure familii, şi numai aceasta se bucura de toate foloasele care decurgeau din privilegiul acesta. Este adevărat, desigur, că într-un sens toată adunarea era sfântă, prin aceea că poporul era ales de Dumnezeu şi despărţit de neamuri din jur (Exod 19,6; Levitic 20,26). Dar acum Dumnezeu rânduise ca biserica teocratică să exercite funcţia ei exterioară preţioasă prin acea singură familie, pe care o pusese deoparte pentru acel scop.

În mijlocul lor. Mai ales în stâlpul de nor şi în sanctuar. Răzvrătiţii sugerau că în afară de Iehova nu mai era necesar nici un alt conducător (vezi Exod 29,45).

Mai presus de adunare. Cuvântul tradus aici „adunare” este diferit de cel anterior din acest verset. Prima „adunare” este din rădăcina „a stabili o întâlnire”, „a se întâlni”. Substantivul derivat din verb este aproape întotdeauna tradus „congregaţie” şi este adesea folosit despre o adunare neoficială de oameni. În Judecători 14,8, el este folosit despre un „roi” de albine, în Psalmul 68,30 despre „ceata” taurilor. În al doilea caz, redat „adunare”, se referă la tot felul de adunări de oameni, fie pentru instruire religioasă, pentru rugăciune, pentru război, fie pentru jalbă. În RSV el este redat „întrunire”.

Numeri 16:4 4. A căzut cu faţa la pământ. Probabil că şi Aaron s-a rugat ca în capitolul 14,5, deşi este posibil ca el să nu fi luat parte activă la această rugăciune înălţată de Moise când s-a prosternat înaintea Domnului.

Numeri 16:5 5. A vorbit lui Core. Moise s-a ridicat de la rugăciune şi s-a adresat lui Core, ca lider de grup. Dumnezeu a răspuns imediat rugăciunii lui Moise călăuzindu-l prin Duhul Său.

Mâine. Literal, „mâine”. Nu trebuia să fie nici o amânare, nici o suspendare, dincolo de restul zilei, pentru a le îngădui timp să cugete la ce aveau să facă şi să se pocăiască şi să retracteze, dacă erau hotărâţi în sensul acesta.

Domnul va arăta. Domnul va hotărî, probabil dând vreun semn exterior, pe care ei trebuia să-l aştepte.

Cine este sfânt. Adică „cine sunt ai Lui”. Oamenii care sunt ai Lui sunt sfinţi, deosebiţi, consacraţi, eligibili în cele mai înalte slujbe.

Să se apropie. Este probabil că înţelesul este aici de a se apropia de altar pentru a sluji acolo. Expresiaaceasta se foloseşte de obicei în legătură cu preoţii (Levitic 21,17; Ezechiel 40,46).

Numeri 16:6 6. Cădelniţe. Acelaşi cuvânt ebraic este tradus „tigăi pentru cărbuni” (Exod 27,3). Aducerea de tămâie era considerată una dintre cele mai de cinste slujbe preoţeşti dintre toate (vezi comentariul pentru Luca 1,9). Core şi oamenii care erau cu el au fost invitaţi să îndeplinească cea mai importantă slujbă a postului la care aspirau.

Numeri 16:7 7. Destul. A se observa cum îşi însuşeşte Moise cuvintele lui Core din v.3.

Numeri 16:8 8. Copiii lui Levi. Deoarece Moise îşi îndreaptă remarcile spre leviţi, s-ar putea ca un număr considerabil dintre ei să fi fost influenţai de argumentele lui Core.

Numeri 16:9 9. Prea puţin. Mai degrabă „este prea puţin pentru voi”. Compară cu Numeri 16,13; Isaia 7,13. Core şi leviţii care îl însoţeau aveau deja mari privilegii, mai presus de acelea ale altor seminţii, dar nu erau mulţumiţi. Ei doreau să aibă aceleaşi prerogative cu familia lui Aaron.

Să vă apropiaţi. Leviţii deja fuseseră numiţi pentru slujba sfântă; de aceea ca să ceară pentru ei şi preoţia era cea mai flagrantă încumetare.

Numeri 16:11 11. Împotriva Domnului. Răzvrătirea nu era împotriva lui Aaron, ci împotriva lui Dumnezeu (vezi Exod 16,8; 1 Samuel 8,7; Fapte 5,3).

Căci cine este Aaron. Aaron era servul lui Dumnezeu, numit de Dumnezeu, aşa că răspunderea nu eraa lui.

Numeri 16:12 12. Pe Datan şi Abiram. Provocând pe Core, conducătorul, şi pe leviţi, susţinătorii lui, la o încercare pentru a doua zi (v.5-7), Moise i-a convocat şi pe Datan şi Abiram, conspiratorii rubeniţi.

Nu ne suim. Oamenii aceştia au refuzat să supună cazul lor hotărârii judecătoreşti. Expresia „a chema” este în ebraică termenul pentru a apărea înaintea unei curţi de judecată (vezi Deutronom 25,7; Judecători 4,5). Ei au negat autoritatea legală a lui Moise.

Numeri 16:13 13. Lapte şi miere. Referirea este la Egipt ca fiind bogată în lucruri bune, în contrast cu pustia săracă în care se aflau acum.

Stăpâneşti peste noi. O observaţie obraznică, lăsând să se înţeleagă că Moise a exercitat asupra lor o putere autocratică.

Numeri 16:14 14. Ochii oamenilor. Sau „orbi”. Cuvintele acestea înseamnă că Moise a încercat să înşele poporul. Unii dau cuvintelor un înţeles literal, ca în Judecători 16,21, cu privire la Samson. Prima explicaţie pare aici mai probabilă (vezi PP 399).

Numeri 16:15 15. Mâniat foarte tare. Sau „extrem de trist” (LXX). Blândeţea lui Moise n-a putut îndura insolenţa lor (vezi comentariul pentru cap. 12,3).

Nu căuta. Referirea este la tămâia pe care oamenii urmau s-o aducă (Geneza 4,4.5).

Un măgar. Compară cu protestul lui Samuel (1 Samuel 12,3).

N-am făcut rău. Moise nu exercitase nici un fel de asuprire, dimpotrivă, el nu se cruţase pe sine pentrua face bine.

Numeri 16:17 17. Două sute cincizeci de cădelniţe. Numărul căpeteniilor răzvrătite (v.2).

Înaintea Domnului. Adică în curtea Cortului Întâlnirii.

Numeri 16:18 18. Fiecare cădelniţă. Adică din grupa celor 250 de oameni.

Au pus foc în ea. Se presupune că de pe altarul arderilor de tot care se afla în curte (vezi Levitic 16,12.13). Oamenii se aflau în interiorul curţii.

Numeri 16:19 19. Slava Domnului. Aceasta este cea de-a doua desfăşurare specială a slavei lui Iehova (cap. 14,10), plecând din Sfânta Sfintelor, unde se afla de obicei.

Întregii adunări. Acesta trebuie să fi fost spectacolul cel mai uimitor. Majoritatea nesăbuită a poporului era de acord cu Core.

Numeri 16:21 21. Despărţiţi-vă. Adunarea care venise la chemarea lui Core s-a alăturat astfel grupei răzvrătite şi a ajuns obiect al neplăcerii lui Dumnezeu (vezi Geneza 19,17.22; Ieremia 51,6.9).

Numeri 16:22 22. Au căzut cu feţele. Spre a pleda la Dumnezeu (v.4).

Dumnezeul duhurilor oricărui trup. Cel care a creat trupul, sufletul şi duhul omului nu poate decât să cunoască pe deplin gândurile unui om. Dumnezeu este întru totul în măsură să facă deosebire între cel vinovatşi cel nevinovat.

Numeri 16:25 25. Bătrânii. Adică cei 70 de bătrâni care fuseseră numiţi să-l ajute pe Moise (cap 11,16). Este limpede că Moise avea sprijinul conducătorilor oficiali ai poporului.

Numeri 16:26 26. Oameni răi. Poporul a fost sfătuit să se despartă complet şi imediat de cei care se răzvrătiseră.

Nu vă atingeţi de nimic din ce este al lor. Toate bunurile răzvrătiţilor împreună cu ei erau anatema, date spre nimicire, deci nu trebuiau să fie atinse (Deutronom 13,17; compară cu Acan, Iosua 7,1).

Pieriţi. Literal, „măturaţi cu toate păcatele lor”. Compară cu experienţa asemănătoare a sodomiţilor (Geneza 18,23; 19,15).

Numeri 16:27 27. Datan şi Abiram. Core nu este amintit, dar după cât se pare a stat cu ei, deoarece numele lui este pomenit în prima parte a versetului.

Pruncii lor. Cuvântul rădăcină tradus „prunci” înseamnă „a face paşi repezi”, „a merge împreună” şi sereferă la copii care sunt destul de mari pentru a umbla siguri. Acelaşi cuvânt este folosit în 2 Cronici 20,13; 31,18. Dumnezeu n-a trimis pedeapsa cu moartea asupra copilaşilor. Dar, aşa cum se întâmplă adesea, copii nevinovaţi au suferit pentru încăpăţânarea celor mai mari ca ei, care au refuzat să se pocăiască, sau măcar să ia seama la avertizarea de a fugi. Cel puţin unii dintre copiii lui Core au supravieţuit (Numeri 26,11; Exod 6,24).

Numeri 16:28 28. Din capul meu. Literal, „din inima mea”. Moise nu guvernase mânat de ambiţie personală. Nu există în ebraica biblică un cuvânt pentru „cap (vezi Ieremia 23,16.20).

Numeri 16:29 29. Nu m-a trimis Domnul. În ebraică este spus mai accentuat: „Nu este Iehova care m-a trimis”. Pentru o folosire similară a negativului aşezat în poziţie accentuată, vezi Geneza 45,8; 1 Samuel 6,9.

Numeri 16:30 30. Lucru nemaiauzit. Literal, „ci dacă Iehova va crea o făptură”. Moise cerea o manifestare extraordinară (vezi Exod 34,10; Ieremia 31,22) care să nu poată fi considerată decât intervenţiei divine.

Pământul îşi va deschide gura. Ei aveau să coboare, literal, „de vii în locuinţa morţilor”, chiar aşa cumstăteau acolo, sănătoşi. Locuinţa morţilor (şeol) este mormântul, locul morţilor (vezi comentariul pentru Geneza 37,35 şi Psalmi 16,10).

Au hulit pe Domnul. Literal, „au dispreţuit”, „au considerat nevrednic de observat” (vezi cap. 14,23).

Numeri 16:31 31. Pe când isprăvea el de spus. O remarcabilă îndreptăţire a lui Moise prin aceea că de-abia i-au ieşit cuvintele din gură că Dumnezeu a acţionat ca să le confirme şi să-l îndreptăţească.

Numeri 16:32 32. I-a înghiţit. Un act instantaneu al lui Dumnezeu pentru a opri răspândirea spiritului de răzvrătire care pervertise deja întreaga adunare.

Cu toţi oamenii. Aceasta se poate referi la membrii familiei lui Core, deşi nu se pomeneşte nimic despre tinerii casei sale (vezi cap. 26,11). De asemenea, se mai poate vorbi despre robii păgâni, sau despre izraeliţii care l-au urmat pe Core.

Numeri 16:33 33. Pământul i-a acoperit. Toată ceata a coborât de vie, aşa cum prezisese Moise (v.30), iar pământul s-a închis la loc, o remarcabilă mărturie a intervenţiei divine directe.

Numeri 16:34

34. Tot Israelul. Deşi poporul era la distanţă, continuând să se depărteze (v.27), zgomotul convulsiei pământului care înghiţea pe răzvrătiţi şi ţipetele de deznădejde ale victimelor i-au făcut să fugă şi mai departe.

Să nu ne înghită. Conştienţi de murmurarea şi necredinţa lor anterioară (cap. 14) şi dându-şi seama căsimpatizaseră cu facţiunea răzvrătită, ei s-au temut că ar putea să aibă aceeaşi soartă.

Numeri 16:35 35. Un foc a ieşit de la Domnul. Din „slava Domnului” care „s-a arătat întregii adunări” (v.19; PP 401).

Numeri 16:37 37. Eleazar. El a fost de asemenea numit să oficieze la jertfirea vacii roşii (cap. 19,3). În ambele cazuri se pare că era considerat obligatoriu ca marele preot să evite necuraţia ceremonială (Levitic 21,10-15).

Să scoată... din foc. Dintre corpurile arse.

Sunt sfinţite. Cădelniţele fuseseră folosite pentru jertfirea de tămâie înaintea lui Iehova şi conţinuseră foc sfânt de pe altar (Numeri 16,7.18.46; compară cu Levitic 16,12.13). Înainte ele fuseseră exclusiv proprietatea privată a căpeteniilor (Numeri 16,6).

Numeri 16:38 38. Au ispăşit păcatul cu viaţa lor. Poate că ar trebui să înţelegem astfel: „cu preţul propriei vieţi” (vezi Proverbe 20,2; Habacuc 2,10; Evrei 12,3).

Acoperă altarul. Altarul tămâierii era din aur (Exod 30,3; 37,26), aşa că referirea se pare că este cu privire la altarul de bronz din curte. Totuşi, acela a fost acoperit cu aramă când a fost făcut de prima dată la Sinai (Exod 27,2; 38,2). Atunci aceasta a fost probabil o acoperire în plus cu aramă pentru a proteja partea superioară a metalului de bază. Cădelniţele lui Core şi ale cetei lui erau făcute din aramă (Numeri 16,39). Pe vremea lui Solomon cădelniţele au fost făcute din aur (1 Regi 7,50; 2 Cronici 4,22).

Aducere aminte. Tot aşa ca toiagul lui Aaron (cap. 17,10).

Numeri 16:40 40. Semn de aducere aminte. Spre a explica cuvintele anterioare, „ele vor fi un semn” (v.38).

Nici un străin. Cât priveşte călcarea acestei directive de către Uza, vezi 2 Cronici 26,16-19.

Ca lui Core. Ca să nu aibă aceeaşi soartă teribilă.

Prin Moise. Moise a fost mijlocitorul dintre Eleazar şi Dumnezeu (vezi v.36, 37).

Numeri 16:41 41. A doua zi. Un uimitor exemplu de încăpăţânare a inimii unui om care nu ţine seama de judecăţile lui Dumnezeu a avut loc ziua următoare.

A cârtit. Ar fi greu să se mai găsească un exemplu mai clar de răzvrătire după o atât impresionantă demonstraţie de dezaprobare divină ca aceea care avusese loc.

Voi aţi omorât. Pronumele „voi” este accentuat în ebraică. După cât se pare, poporul a atribuit moartea celor 250 de căpetenii lui Moise şi Aaron, care sugeraseră să aducă tămâie în cădelniţele lor. Ei au putut socoti de asemenea că Moise şi Aaron ar fi trebuit să mijlocească la Dumnezeu, ca să ierte pe căpetenii şi nu să ceară judecata asupra lor.

Numeri 16:42 42. Strângea adunarea împotriva. Simpla cârtire a făcut loc ameninţării cu violenţa (vezi PP 402).

Numeri 16:43 43. Moise şi Aaron au venit. Spre a primi instrucţiuni de la Dumnezeu şi spre a rămâne sub ocrotirea Lui.

Numeri 16:44 44. Lui Moise. Septuaginta adaugă şi numele lui Aaron. Şi Eleazar poate că a stat împreună cu ei (vezi comentariul pentru v.45).

Numeri 16:45 45. Daţi-vă la o parte. Fără îndoială că se referă la cei trei bărbaţi: Moise, Aaron şi Eleazar. În ebraicăpronumele „voi” este la plural.

Au căzut. Mijlocind îndurare pentru poporul care merita să fie judecat (v.21).

Numeri 16:46 46. A zis lui Aaron. Moise acţiona ca port-vocea lui Dumnezeu.

Ia cădelniţa. În ebraică este hotărât: „ia cădelniţa”, adică aceea pe care o folosea Aaron ca mare preot. Tămâia era simbol al mijlocirii şi al medierii (vezi Psalmi 141,2; Apocalipsa 8,3.4).

La adunare. De regulă, tămâia era arsă numai la altarul de aur din sanctuar. Dar acum, la porunca lui Dumnezeu, Aaron a dus-o afară la popor, dovedind prin aceasta autoritatea sa primită de la Dumnezeu şi puterea lui Dumnezeu care lucra prin el.

Ispăşire. Nu mai era timp să se aleagă un animal de jertfă. Ispăşirea era făcută prin intermediul tămâii din cădelniţă, pentru că urgia era deja violentă în mijlocul poporului.

Numeri 16:47 47. A alergat. Adică de la o seminţie la alta din tabără. Urgia izbucnise peste tot, iar oamenii mureau în toate părţile.

Numeri 16:48 48. Între. Ca şi când ar fi stat înaintea unui flux, pentru a-l împiedica să înainteze.

Urgia a încetat. Aici Aaron a fost un simbol al lui Hristos, care a coborât printre oamenii păcătoşi şi S-a adus pe Sine jertfă pentru ei (Efeseni 5,2).

Numeri 16:49 49. Au murit. Fără îndoială că au fost şterse de pe faţa pământului familii întregi, un exemplu grozav despre relele răzvrătirii împotriva voinţei exprese a lui Dumnezeu. Aceştia s-au adăugat celor „care muriseră din pricina lui Core”. Poate că în total au pierit nu mai puţin de 15.000 de oameni.

Numeri 16:50 50. Aaron s-a întors. Pentru a pune la loc cădelniţa lui şi a se alătura lui Moise, care era încă în CortulÎntâlnirii.


1-50 PP 395-405; 3T 343-352

1 3T 343

1,2 CD 428; PP 395

2 1T 420; 2T 440; 3T 345

3-5 PP 398

5-11 3T 347

6,7 PP 398

9-14 PP 399

13 3T 345

13,14 3T 347

16-18 3T 348

19 PP 400; 3T 354

19-22 3T 349

21,22 PP 400

22,30 3T 349

24 3T 354

24-32 PP 400

32 3T 353

33 PP 401

36-38 3T 350

41 PP 402, 405; 3T 351, 357; 5T 66

42-44 PP 402

42-45 3T 352

45 3T 357

45-47 PP 402

46 3T 358

46-50 3T 352

48 EW 99; GW 132; PP 402; 1T 445; 3T 238; 5T 157, 252

49 PP 403

Numeri 17:1 1. A vorbit lui Moise. Probabil, curând după încetarea urgiei, astfel ca să se ia măsuri pentru dezrădăcinarea completă a spiritului de răzvrătire.

Numeri 17:2

2. Vorbeşte copiilor lui Israel. Dumnezeu recunoştea îl încă pe Moise ca mijlocitor între El şi poporul Său.

De la ei. Nu ca indivizi, ci ca reprezentanţi ai fiecărei seminţii.

Douăsprezece toiege. Acestea erau simboluri oficiale ale autorităţii tribale cu care erau învestite căpeteniile. Referirea nu este la toiege sau bastoane proaspăt tăiate din copac. Acelaşi cuvânt ebraic este folosit despre toiagul lui Iuda (Geneza 38,18) şi despre toiagul lui Moise (Exod 4,2). Erau 12 seminţii, plus cea a lui Levi, dar era şi un toiag al lui Aaron. Comentatorii au opinii diferite, dacă Iosif era considerat ca o singură seminţie, sau separat, ca Efraim şi Manase, sau dacă toiagul lui Aaron era în plus faţă de cele pentru căpeteniile seminţiilor.

Să scrii. Compară cu Ezechiel 37,16. Scrierea putea fi făcută cu un fel de cerneală sau poate că era încrustată. Numele căpeteniilor, unul pentru fiecare toiag, era pus pe ele.

Numeri 17:3 3. Numele lui Aaron. Având în vedere că nu era o căpetenie care să reprezinte pe Levi, Moise a scris numele lui Aaron pe toiagul seminţiei lui Levi. Numai Aaron trebuia să deţină înalta slujbă în care fusese numit. Nimeni altul, chiar din seminţia lui Levi, nu putea să aspire la această slujbă.

Numeri 17:4 4. Înaintea mărturiei. După cât se pare, acesta era în locul prea sfânt (Numeri 17,7-10; Evrei 9,4).

Unde Mă întâlnesc. Literal, „unde Mă întâlnesc cu voi”. Tocmai locul unde spusese Dumnezeu că avea să-i vorbească lui Moise (Exod 25,22) şi prin el poporului.

Numeri 17:5 5. Voi pune capăt. Să murmure mai departe contra lui Aaron însemna sfidarea făţişă a lui Iehova.

Numeri 17:7 7. Înaintea Domnului. Literal, „în prezenţa lui Iehova”.

Numeri 17:8 8. A doua zi. Moise avusese credinţă fără rezerve în lucrarea imediată a puterii divine.

Cortul mărturiei. Adică locul prea sfânt (vezi v.4).

Copsese migdale. Aici era dovada plăcerii lui Dumnezeu. Toiagul care fusese pus acolo pentru Aaron n-ar fi putut să primească viaţa, să germineze, să facă muguri, flori şi fructe coapte, dacă Dumnezeu nu i-ar fi dat viaţă şi putere de creştere miraculoasă. Nimeni nu se putea îndoi că fusese făcută o minune.

Numeri 17:9 9. Ca să le vadă. Adică să examineze toiegele. Fiecare căpetenie şi-a identificat toiagul ei. Dovada era clară.

Numeri 17:10 10. Pune toiagul lui Aaron înapoi. Literal, „fă ca toiagul lui Aaron să fie înapoiat”. El trebuia să fie adus înapoi în locul unde a avut loc minunea (Evrei 9,4).

Pentru cei răzvrătiţi. Literal, „împotriva copiilor răzvrătirii” (vezi 2 Samuel 7,19; Isaia 30,9).

Să pui capăt cârtirilor. Poporul avea să fie convins că, dacă se vor împotrivi lui Moise şi lui Aaron, vor ajunge să se împotrivească lui Dumnezeu.

Să nu moară. După cum avertizase Dumnezeu (vezi cap. 16,21.45). Regele Ozia a nesocotit privilegiul special al seminţiei preoţeşti şi a fost lovit de lepră în timp ce ţinea cădelniţa în mână (2 Cronici

26,19).

Numeri 17:12 12. Au zis lui Moise. Un simţământ potrivit de teamă şi frică a intrat în inimile oamenilor şi i-a făcut să fie gata să se apropie de Moise ca mijlocitor ales de Dumnezeu.

Murim. Poporul a înţeles că siguranţa lor viitoare depindea de ascultarea de voia lui Dumnezeu.

Numeri 17:13 13. Să se apropie de cort. Oricine, adică numai preoţii (vezi cap. 16,40). Poporul a înţeles acum că accesul la Iehova, privilegiul pe care ei l-au căutat prin Core (cap. 16,3-5), îl putea avea numai prin mijlocireacelor numiţi de Dumnezeu. Fără îndoială că ei şi-au amintit şi de blestemul din cap. 14,35, că „vor fi nimiciţi în pustia aceasta”.


1-13 PP 403

8 EW 32

Numeri 18:1 1. Să purtaţi pedeapsa fărădelegilor. Spre deosebire de restul leviţilor, preoţii aveau răspunderea de a supraveghea ca nici o persoană neautorizată să nu se apropie de Cortul Întâlnirii, profanându-l. Aceasta avea să liniştească temerile adunării că, apropriindu-se de Cortul Întâlnirii, riscau să moară.

Numeri 18:2 2. Pe fraţii tăi. O referire la gherşoniţi şi merariţi, celelalte două ramuri ale seminţiei lui Levi.

Să fie legaţi de tine. Verbul tradus aici „legaţi” este probabil cuvântul rădăcină al numelui lui Levi (vezi Geneza 29,34).

Numeri 18:3 3. Să păzească ce le vei porunci. Ei erau paznici numiţi ai sanctuarului.

Să nu se apropie. Aceasta nu se refera la chehatiţi (cap. 4,15), ci numai la ceilalţi leviţi. Chehatiţii nu trebuiau să umble cu uneltele când erau neacoperite, nici măcar să privească la ele (cap. 4,19.20). Interdicţia aceasta cuprindea atât altarul de aramă (Exod 29,37), cât şi altarul tămâierii, pentru că amândouă erau „prea sfinte”.

Uneltele. Literal, „mobilierul”. Cuvântul tradus „unelte” cuprinde toate uneltele sacre şi mobilierul sanctuarului.

Numeri 18:4 4. Să se alipească de tine. Preoţii trebuiau să-i privească pe fraţii lor leviţi ca o parte integrantă a corpului de oameni numiţi să servească lui Iehova în slujba sfântă, chiar dacă era pe o treaptă inferioară.

Străin. Adică altcineva decât levitul (cap. 1,51).

Numeri 18:5 5. Să nu mai fie mânie. Leviţii răspundeau de partea exterioară a Cortului Întâlnirii, după cum preoţii răspundeau de cea interioară. Preoţii trebuiau să se îngrijească de toate lucrurile sfinte, precum pâinea punerii înainte (pâinea prezenţei), lămpile etc. şi să le acopere când erau mutate. Leviţi trebuiau să vegheze ca membrii adunării să nu profaneze sanctuarul din nebăgare de seamă, sau lipsă de evlavie.

Numeri 18:6 6. Fraţii voştri leviţii. Leviţii nu trebuiau să umble după slujba preoţiei, cum făcuse Core, ci să-i ajute

pe preoţi în lucrarea Domnului. Dar preoţii nu trebuiau să-i privească cu dispreţ, ci întotdeauna să-şi amintească de faptul că aceştia trebuiau să fie priviţi şi trataţi ca „fraţi”.

Daţi Domnului. Vezi cap. 3,12.41.45; 8,6.16.18.

Numeri 18:7 7. Să păziţi slujbele preoţiei. Slujitorii lui Dumnezeu trebuiau să fie mândri de slujba lor şi de slujirea din lucrarea Domnului, şi chiar să le păzească neatinse înaintea lui Dumnezeu.

Altarul şi tot ce este dincolo de perdea. Cuvintele acestea sunt ca explicaţie a expresiei „slujbele preoţiei voastre”. Preoţii trebuiau să aducă jertfele pe altarul de aramă din curte şi să îndeplinească toate îndatoririle din interiorul sanctuarului, precum aducerea de tămâie, aranjarea pâinii pentru punerea înainte, aranjarea şi aprinderea lămpilor, precum şi alte îndatoriri înrudite cu astfel de ocazii solemne ca Ziua Ispăşirii.

Străinul. Adică altcineva decât preotul. Unul ca acesta nu trebuia să îndrăznească să se apropie de Cortul Întâlnirii cu intenţia de a îndeplini vreo funcţie preoţească.

Numeri 18:8 8. Prin ridicare. Aceasta este o referire la contribuţii, la acele părţi ale jertfelor care nu sunt arse pe altar, ci păstrate spre a fi mâncate de preotul oficiant. Aaron avea să fie răspunzător de acestea.

Ca drept al ungerii. Unii comentatori se referă la Leviticul 8,12 şi citesc astfel: „pentru că aţi fost consacraţi prin ungerea cu untdelemn”. Textul ebraic se citeşte literal: „Ţie îţi sunt date ca parte consacrată, şifiilor tăi ca un privilegiu pentru veşnicie”. (Levitic 7,35).

Numeri 18:9 9. Lucrurile prea sfinte. Pentru a specifica lucrurile care aparţineau preoţiei şi pentru a păstra diferenţadintre lucrurile „sfinte” şi „prea sfinte”, aşa cum sunt arătate în Leviticul 21,22.

Mistuite de foc. Adică de pe altarul arderii de tot. Preotul primea unele lucruri care nu veneau de pe altar, precum cele 12 pâini pentru punerea înainte sau pâinea prezenţei (vezi comentariul pentru Exod 25,30; Levitic 24,5-8).

Ale tale şi ale fiilor tăi. Părţile acestea aveau să fie o compensaţie parţială pentru lipsa lor de moştenire prin seminţiile lui Israel.

Numeri 18:10 10. Într-un loc prea sfânt. În general, se crede că aici se face referire la Cortul Întâlnirii în contrast cu curtea de afară. În armonie cu textul ebraic şi cu intenţia Scripturii (Levitic 16,2; Evrei 9,6.7), traducerea RSV redă „un loc prea sfânt”.

Orice bărat să mănânce din ele. Şi nu altul, aşa cum se arată în mod expres în altă parte (Levitic 2,3.10; 6,17.18.29; 7,6).

Numeri 18:11 11. Ce va fi al tău. „Ce” se referă la lucrurile mai puţin sfinte.

Prin ridicare. Pieptul din jertfele de mulţumire erau legănate înaintea Domnului şi spata dreaptă (coapsa) era ridicată înaintea Lui (vezi comentariul pentru Exod 29,27 şi Levitic 7,14). Amândouă deveneau ale preoţilor (Levitic 7,30-34). Aceasta era adevărat şi despre spata dreaptă a berbecului adus de un nazireu (Numeri 6,29.20).

Şi fiicele tale. Darurile acestea nu erau exclusiv pentru folosul bărbaţilor (Levitic 10,14; 22,13). Totuşi mâncatul trebuia să se desfăşoare într-un loc curat (Levitic 10,14) în interiorul taberei (Deutronom 12,6.7.17.18) şi nu avea voie nici un om necurat să aibă parte de aceste daruri (Levitic 7,20.21; 22,4).

Numeri 18:12 12. Tot ce va fi mai bun. Literal „grăsimea”, grăsimea fiind un simbol al bogăţiei atât în hrană, cât şi lajertfe (Deutronom 32,14; Psalmi 63,5; Exod 23,18; 29,13.22; 1 Samuel 2,15.16). Se mai folosea şi cu referirela cele mai alese produse ale ţării (Geneza 45,18). Referirea de aici este făcută la produse, aşa cum au venit de pe câmp, înainte de a fi prelucrate spre folosire.

Cele dintâi roade. Aceasta poate să se referi la timp, prima recoltă coaptă, dar se mai poate referi şi la calitate (compară cu „pârga celor dintâi roade”, Exod 23,19).

Numeri 18:13 13. Oricine va fi curat. Toţi membrii familiei preoţeşti aveau voie să mănânce din „cele dintâi” roade. Erau excluşi numai cei opriţi de necurăţie.

Numeri 18:14 14. Tot ce va fi închinat. Tot ce era pus sub interdicţie era dat cu desăvârşire lui Dumnezeu şi nu putea fi răscumpărat (Levitic 27,1-29; compară cu Numeri 21,1; Marcu 7,11).

Numeri 18:15 15. Orice întâi născut. Ceea ce se năştea „mai întâi” dacă era de parte bărbătească, avea să fie al preoţilor. Dacă întâiul născut era de parte femeiască şi urma apoi o parte bărbătească, partea bărbătească nu avea să fie a preoţilor, deoarece nu aceasta era întâiul născut (Exod 13,2).

Să se răscumpere. Două categorii ale întâiului născut, care aparţineau preoţilor, trebuiau să fie răscumpărate, adică luate înapoi cu bani: (1) animalele necurate, care nu puteau fi primite ca jertfe şi (2) fiinţele omeneşti.

Numeri 18:16 16. Cinci sicli. Preţul care s-a pus când întâiul născut a fost schimbat cu leviţii (cap. 3, 46.47). Astăzi iudeii au o ceremonie care îşi are originea în această răscumpărare, când fiul întâi născut este în vârstă de o lună.

Numeri 18:17 17. Să nu laşi să se răscumpere. Adică nu trebuia să fie acceptată o sumă ca răscumpărare, ci animalulînsuşi trebuia să fie jertfit. Acestea erau animale curate şi numai cele necurate, care nu puteau fi jertfite, trebuia să fie răscumpărate (v.15).

Să-l stropeşti. Formula folosită la jertfele de pace (Levitic 7,31-33).

Numeri 18:18 18. Carnea lor. Cu excepţia părţilor de grăsime, care era arsă, jertfa întreagă aparţinea preotului.

Pieptul care se leagănă. După cum acesta şi spata dreaptă din jertfele de pace deveneau proprietatea preoţilor (vezi Levitic 10,14.15), aşa şi în cazul acesta trupul întreg devenea al lor.

Numeri 18:19 19. Un legământ de necălcat. Un legământ indisolubil, unul care nu se desface niciodată, un legământ de prietenie sacră. Sarea, ea însăşi un element de conservare, este un simbol potrivit pentru ceva care nu se strică. Ea este emblema unei legături de alianţă, ca şi când doi oameni ar mânca împreună pâine şi sare. Întotdeauna sarea se adăuga la jertfele aduse Domnului (Levitic 2,13; Marcu 9,49).

Numeri 18:20 20. Nici o moştenire în ţară. Adică leviţii n-au primit nici o moştenire teritorială în Ţara sfântă, cum au primit celelalte seminţii. Aaron însuşi n-a intrat în Ţara sfântă, dar această declaraţie este făcută pentru el ca reprezentant al leviţilor. Locul unei moşteniri teritoriale avea să fie luat de anumite contribuţii.

Eu sunt moştenirea ta. Preoţii erau cu toţii consacraţi lui Dumnezeu (Deutronom 10,9). Poporul

trebuia să manifeste un spirit de generozitate faţă de fraţii lor preoţi, pentru care nu s-a prevăzut o moştenire teritorială (vezi Deutronom 12,12; Iosua 13,14). Preoţii trăiau de la altarul lui Dumnezeu şi erau hrăniţi de la masa lui Dumnezeu.

Numeri 18:21 21. Orice zeciuială. Ca răsplată a slujirii lor, leviţii aveau să primească a zecea parte din toate produsele (vezi 26.30). În Evrei 7,5, plata zecimii constituia argumentul că preoţia lui Aaron a fost inferioară preoţiei lui Hristos.

Numeri 18:22 22. Ca să nu... moară. Membrii adunării nu trebuiau să îndrăznească să se apropie de Cortul Întâlnirii cu gândul de a se angaja în vreo lucrare a preoţiei sau a leviţilor, ca să nu moară.

Numeri 18:23 23. Încărcaţi cu fărădelegile lor. Dacă leviţii aveau să îngăduie unei persoane neautorizate să facă lucrarea în locul lor, ei înşişi aveau să sufere pedeapsa care se cuvenea călcătorului de lege.

Numeri 18:24 24. Prin ridicare. Pentru ca poporul să dea de bună voie zecimea leviţilor, aceasta este prezentată ca „jertfă prin ridicare” lui Iehova. Aceasta nu înseamnă că era urmat ritualul jertfelor prin ridicare, ci mai degrabă că zecimea trebuia să fie adusă lui Dumnezeu şi că El o dădea apoi leviţilor.

Numeri 18:26 26. Când veţi primi. O confirmare faţă de Moise (v.25) a cuvintelor spuse lui Aaron (v.20).

Să luaţi din ea. Leviţii înşişi trebuiau să dea zecime din ce primeau ca zecime de la Israel.

A zecea parte din zeciuială. Literal, „o zecime din zecime”.

Numeri 18:27 27. Şi darul vostru. Contribuţia leviţilor, care trebuia să fie dată preoţilor, era a zecea partea din zecimea care era venitul lor.

Vi se va socoti. Compară cu Leviticul 7,18, unde acelaşi cuvânt este tradus „ţinea în seamă”. El mai este folosit şi cu privire la credinţa lui Avraam (Geneza 15,6; literal „i-a socotit”).

Ca grâul. Leviţii nu aveau grâul şi vinul lor propriu, dar trebuiau să zeciuiască venitul lor, ca şi când ar fi fost din propria lor arie, sau din propriul lor teasc.

Numeri 18:28 28. Preotului Aaron. Membrii celorlalte seminţii erau mult mai numeroşi decât leviţii, aproape 30 la 1 (vezi cap. 2,31; 3,39). Aceasta înseamnă că leviţii erau într-adevăr bine aprovizionaţi. De aceea era numai drept ca, după cum leviţii primeau zecimea de la popor, şi ei să plătească la rândul lor zecime preoţilor.

Numeri 18:29 29. Din toate darurile. Din tot ce primeau, leviţii trebuiau să dea darul lor preoţilor.

Din tot ce va fi mai bun. Lui Dumnezeu nu-I putea fi dat nimic mai puţin decât ce era mai bun.

Partea închinată. Aceasta era zecimea, partea Domnului (Levitic 27,30).

Numeri 18:31 31. Într-un loc oarecare. Nu într-un loc numit „loc sfânt”.

Răsplata voastră. Era alegerea lor, dacă să fie folosită pentru gospodărie, având parte de ea familia întreagă, sau să fie vândută pentru a cumpăra alte lucruri (vezi Matei 10,10; Luca 10,7; 1 Corinteni 9,4; 1

Timotei 5,18).

Numeri 18:32 32. Nu vă veţi face vinovaţi. Ei nu aveau să aibă nici o vină dacă o foloseau pentru propriile nevoi sauscopuri.

Veţi lua. După ce au pus deoparte a zecea parte pentru Dumnezeu.

Pângări darurile sfinte. Nu va fi nici o pângărire, cu pedeapsa care o însoţeşte, pentru întrebuinţarea înfolos personal şi nereligios a restului de zecime pe care îl primeau.

Nu veţi muri. Literal, „şi nu veţi muri”, cum mureau cei care luau lucruri sfinte spre folosire obişnuită.


12 AA 337; 4T 77

15,16 PP 277

20 6T 312

21 CS 71,102; PP 530; WM 275, 277

Numeri 19:1 1. Lui Moise şi lui Aaron. Amândoi bărbaţii erau interesaţi de porunca următoare. Moise ca mijlocitorpentru transmiterea poruncii şi Aaron ca unealtă de aducere la îndeplinire a ei.

Numeri 19:2 2. Porunceşte Legea. Copiii lui Israel se temeau că-şi pierd viaţa din cauza pângăririi ceremoniale (cap. 16,49; 17,12.13). Legea aceasta este dată pentru a arăta cum pot să fie curăţiţi de pângărire.

O vacă roşie. În mod simbolic, culoarea roşie sugerează sângele ca instrument de curăţire, de asemenea sugerează focul.

Fără pată. Literal, „nepătat”, teafără”, „sănătoasă”.

Fără... cusur. Nici un defect fizic (vezi Levitic 22,20-22).

Să nu fi fost pusă la jug. Deoarece acest animal era ales pentru un scop special, trebuia să fie unul care nu fusese folosit pentru lucrări obişnuite (Deutronom 21,31; 1 Samuel 6,7).

Numeri 19:3 3. Preotului Eleazar. Având în vedere că sacrificarea vacii era pentru chestiuni foarte importante, nici un preot obişnuit nu avea s-o înjunghie. Eleazar era primul în rang după Aaron şi urma să-i succeadă în slujbă.Nu era potrivit ca Aaron, în calitate de mare preot, să se pângărească şi astfel să devină vremelnic nepotrivit pentru slujbele sale sfinte (v.7).

S-o scoată din tabără. Compară cu Exod 29,14, Leviticul 4,12.21; 16,27; Evrei 13,11.12. Ca jertfă pentru necurăţie, animalul trebuia să fie înjunghiat la o oarecare distanţă de sanctuar.

Să fie junghiată. Eleazar supraveghea sacrificarea, dar, în realitate, un altul junghia animalul. Prezenţa lui Eleazar sublinia faptul că aceasta era o jertfă pentru slujirea lui Dumnezeu, deşi era jertfită la distanţă de altarul sanctuarului.

Numeri 19:4

4. Să stropească. Eleazar lua din sânge ca la o jertfă de ispăşire (Levitic 4,6) şi-l stropea apoi spre Cortul Întâlnirii, spre prezenţa lui Dumnezeu.

De şapte ori. Numărul desăvârşirii (vezi Levitic 4,17) şi astfel simbolic, ceea ce indică desăvârşirea ispăşirii. „Faptele moarte” din Evrei 9,13.14 pot să fie o referire la folosirea frecventă a cenuşii vacii moarte pentru a curăţi pângărirea. „Faptele moarte” sunt o greutate îndepărtată prin pocăinţă adevărată. Nu există viaţă spirituală în ele şi cineva nu poate sluji unui Dumnezeu viu cu „fapte moarte”, roade ale unei morţi spirituale. „Faptele moarte” trebuie să fie curăţite prin sângele lui Hristos şi viaţa Lui să fie primită ca un agent reînnoitor.

Numeri 19:5 5. Vaca să fie arsă. După stropirea sângelui, totul era ars până la cenuşă (vezi Exod 29,14). Aceasta este singura jertfă când sângele este consumat cu restul jertfei în loc să fie vărsat la altar. Unii au sugerat că motivul era lipsa unui loc consacrat departe de altar, unde pământul putea primi sângele.

Numeri 19:6 6. Lemn de cedru, isop şi cârmâz. Chiar aceste lucruri erau folosite la curăţirea leprosului (Levitic 14,4.6.59.51). Aruncate asupra vacii care încă mai ardea, ele erau astfel amestecate cu cenuşa acesteia pentru a forma elementele curăţirii. Atât isopul, cât şi cedrul erau creditate de cei din vechime cu diferite proprietăţi medicale. Firul de cârmâz se asorta cu culoarea vacii. Lemnul de cedru era privit ca emblemă a aromei şi neputrezirii, isopul ca simbol al curăţirii, cârmâzul ca simbol al păcatului (Isaia 1,18). În toate trei exista o referire la vărsarea sângelui lui Hristos (vezi Evrei 9,13.14).

Numeri 19:7 7. Preotul să-şi spele. Având în vedere că Eleazar venea în contact cu cadavrul vacii roşii şi se atingeade sângele ei, el devenea necurat din punct de vedere ceremonial. De aceea era obligat să treacă prin aceeaşi curăţire ceremonială înainte de a se întoarce în tabără (vezi Levitic 16,24).

Necurat până seara. Fiecare detaliu prescris aici era dat pentru a lămuri efectul virulent şi fatal al necurăţiei spirituale. Astfel de amănunte pot fi apreciate cum trebuie numai ca o umbră a lucrării de ispăşire a lui Isus Hristos pe cruce (vezi Levitic 11,24-27.31.39; 14,46; 15; 17,15).

Numeri 19:8 8. Cel ce va arde vaca. Persoana aceasta trebuia să facă exact ca omul care conducea ţapul de trimis în pustie (Levitic 16,26), dar trebuia să rămână necurat până seara.

Numeri 19:9 9. Un om curat. Adică liber de necurăţie ceremonială. El trebuia să fie un alt om decât acela care a arsvaca.

Să strângă cenuşa. Adică a vacii, a cedrului, a isopului şi a cârmâzului amestecate.

S-o pună. Pentru a o amesteca cu apă curgătoare, după nevoie, pentru a face apă pentru curăţirea necurăţiei ceremoniale (v.17). Compară cu cenuşa viţelului de aur (Exod 32,30).

S-o păstreze. Adică cenuşa. Cuvântul ebraic este la singular.

Apa de curăţire. Adică pentru curăţirea oamenilor, care devenind necuraţi erau despărţiţi sau separaţi de adunare. Cuvântul ebraic tradus „separare” înseamnă orice lucru scârbos, ca idolatrie sau imoralitate. El mai este redat şi „necurăţie” (2 Cronici 29,5) şi „întinare” (Ezra 9,11; Zaharia 13,1).

Numeri 19:10 10. Cel ce va strânge cenuşa. Cenuşa era un mijloc de curăţire pentru cel pocăit, care o folosea, dar şi un agent de murdărire pentru cel care o strângea.

Pentru străinul. Legea curăţiei se aplica şi neisraelitului. Tot aşa şi iertarea păcatelor prin Isus Hristos

era şi pentru „străinul” care era „departe” (Fapte 2,39).

Numeri 19:11 11. Trup omenesc mort. Atingerea de un cadavru de animal necurat dădea naştere la necurăţie până seara (Levitic 11,24). Acelaşi lucru era adevărat şi despre cineva care se atingea de patul unei persoane care avea o scurgere (Levitic 15,5). În cazul contactului cu un om mort se cerea o perioadă lungă de şapte zile (vezi Levitic 21,1; Numeri 5,2; 6,6; 9,6).

Numeri 19:12 12. Să se cureţe. Literal, „să se elibereze de păcat”.

Cu apa. Adică cu apa de (v.9) curăţire.

A treia zi. Compară cu cap. 31,19.

Numeri 19:13 13. Pângăreşte cortul Domnului. Dacă persoana pângărită se apropia de Cortul Întâlnirii fără să fi folosit apa de curăţire, ea pângărea sanctuarul (vezi Exod 25,8; Levitic 15,31). Dacă totuşi păcatul era făcut din neştiinţă, era primită o jertfă de ispăşire (Levitic 5,3.6.17.18).

Numeri 19:14 14. Iată legea. Regula statornicită cu privire la o astfel de pângărire avea loc la atingerea de un om mort. Cuvântul ebraic tradus aici „lege” este „Tora”. Este clar că Tora nu se aplică numai celor Zece Porunci.De fapt, termenul are multe aplicaţii. Este folosit pentru poveţele unei mame (Proverbe 1,8; 6,20), sau ale unui tată (Proverbe 13,14; 28,4.7.9; 29,18), ale unui poet (Psalmi 78,1) şi ale unei soţii înţelepte (Proverbe 31,26). El este dintr-un verb care înseamnă „a arunca”, „a azvârli” şi de aceea înseamnă a da cuiva directive sau instrucţiuni.

În cort. Aplicabil mai ales la vremea peregrinării lor prin pustie. Cu toate acestea, Septuaginta zice: „în casă”, sugerând în felul acesta că trebuia să rămână în vigoare după ce poporul se aşeza în Ţara sfântă.

Numeri 19:15 15. Orice vas descoperit. Lipsa capacului era considerată ca expunere a conţinutului vasului la pângărirea care rezulta din moarte (Levitic 11,32.33).

Numeri 19:16 16. Ucis de sabie. Unul care moare de moarte violentă.

De oase. Adică luate dintr-un mormânt sau dezgropat de o fiară.

Sau de vreun mormânt. De aici obiceiul de a vărui în alb exteriorul mormintelor pentru a le face vizibile (vezi Matei 23,27; Luca 11,44).

Şapte zile. Aceeaşi perioadă care este prescrisă şi în cazul atingerii de un om mort.

Numeri 19:17 17. Cenuşa de la jertfă. Literal, „cenuşa de la arderea păcatului”. Aceasta arată că cenuşa de la vaca arsă era considerată că are, în unele privinţe, însuşirile unei jertfe pentru păcat. Nu se spune nimic despre cantitatea cenuşii cerute. Probabil că era considerată suficientă o cantitate foarte mică.

Cât priveşte natura şi scopul curăţirii (v.9, 17) care se îndeplinea prin stropirea „apei de curăţire” (v.9,21), se pot pune două întrebări: (1) Care era natura păcatului (v.9, 17) sau a „necurăţiei” (v.13) curăţite astfel? (2) Care era natura actului de „curăţire”?

1. Apa era „apă de ispăşire” (v.9, 17) a păcatului contractat prin atingerea de un om mort, de un animal necurat, sau de orice parte a acestora (v.11-13), sau prin intrarea într-o casă unde se produsese o

moarte, sau prin atingerea de un mormânt (v.14-16) fie în mod intenţionat, fie accidental. Contactul cu moartea evident că nu era o călcare a codului moral, ci a celui ceremonial. Totuşi la el se face referire ca la unpăcat. În ce sens este folosit cuvântul „păcat” astfel? Cuvântul tradus aici „păcat este chatta’th, care înseamnă, literal, „pas greşit”, „alunecare a piciorului”. Astfel, conform cu Proverbe 13,6, „păcatul nimiceşte pe cel rău” (RSV), adică îi pune piedică. În KJV, Proverbe 19,2 sună astfel: „acela care se grăbeşte cu picioarele lui păcătuieşte”, dar RSV spune: „acela care se grăbeşte cu picioarele lui greşeşte calea”, se abate de la ea. Catta’th mai înseamnă şi „vină”. În Geneza 43,9, Iuda este oferă să fie „vinovat... pentru totdeauna”,literal, să „fie păcătos pentru totdeauna”, dacă se va întoarce fără Beniamin. El şi-a propus să facă tot ce poate, dar dacă nu va reuşi, el va purta „vina”, literal, „păcatul” pentru aceasta.

2. Natura ceremonială a curăţirii, efectuată prin „apa de curăţire”, este evidentă din folosirea ei pentru„a curăţi” obiecte materiale (Numeri 31,22.23). În caz de moarte, cortul însuşi în care murea omul şi conţinutul lui deveneau necurate şi trebuiau să fie curăţate (cap. 19,14-17). Aceasta, desigur, nu era din cauzavreunei întinări morale care să i se atribuie, ci era numai o pângărire ceremonială. O altă dovadă despre naturaceremonială a curăţirii efectuate este faptul că, după stropirea apei, persoana rămânea „necurată” până seara, sau chiar timp de mai multe zile după aceea (v.10-12, 19). Chestiunea necurăţiei şi a curăţirii efectuate prin intermediul vacii roşii lua un aspect moral numai când o persoană nu asculta de prescripţiile poruncite de Dumnezeu în legătură cu aceasta. Astfel a nu folosi „apa de curăţire” acolo unde folosirea ei era prescrisă constituia un păcat grav, care îl lipsea pe om de îndurarea lui Dumnezeu (v.13, 20).

Apă de izvor. Literal, „apă care este vie” (vezi Levitic 14,5; Ioan 4,10).

Numeri 19:18 18. Isop. În versetul 6, isopul era ars împreună cu vaca roşie. Aici el este folosit ca mijloc de stropire (vezi Exod 12,22; Psalmi 51,7).

Numeri 19:19 19. Cel curat să stropească. O clarificare a versetului 12.

Să-l cureţe. Chiar după ceremonie, persoana pângărită continua să fie necurată până seara.

Numeri 19:20 20. Un om care. Versetul 20 este o repetare pentru accentuare (vezi v.13).

Numeri 19:21 21. Cel ce se va atinge de apă. Ca atunci când a pus cenuşa împreună cu apa curgătoare. Mintea orientală chiar şi astăzi consideră că există o legătură strânsă între spălările ceremoniale şi sfinţenia personală.

Numeri 19:22 22. Orice lucru de care se va atinge cel necurat. Orice lucru atins de o persoană pângărită prin contactul cu un om mort devenea necurat şi oricine atingea acel lucru devenea necurat până seara. Este clar că obiectele neînsufleţite puteau deveni ceremonial necurate. Mare grijă se dădea pe faţă cu privire la pângărirea lucrurilor exterioare, ca să imprime poporului nevoia, valoarea şi cerinţa curăţiei lăuntrice.


1-22 4T 120-122

2 4T 120

3.4 4T 121

13 4T 123

16-19 PP 277

17.18 4T 121

19 4T 122

20 TM 97

Numeri 20:1 1. În pustia Ţin. Adică regiunea pustie aşezată la hotarele Edomului (v.14, 15).

În luna întâi. Aceasta ar fi Abib, numită mai târziu Nisan, când iarba era încă verde (vezi Ioan 6,10). Aceasta ar fi mai sau iunie. Probabil că acesta a fost al patruzecilea an de peregrinaj prin pustie (vezi Numeri 27,14; 33,36-38) peste care aici se trece fără comentarii.

La Cades. După cât se pare, poporul a rămas la Cades mai multe luni cu ocazia aceasta, pe de o parte pentru păşunea bună şi pe de alta pentru moartea Mariei.

Acolo a murit... Maria. Nu sunt date amănunte cu privire la moartea ei, nici cu privire la cauză sau dată. probabil că ea era în vârstă de 132 de ani (Exod 2,4.7). Aaron, care a murit câteva luni mai târziu, era de 123 de ani (Numeri 33,38.39) şi Moise la 120 (Deutronom 34,8).

Şi a fost îngropată. Nu există un raport despre o anumită perioadă de jale ca mai târziu pentru Aaron (v.29). Aceasta era aproximativ cu patru luni înainte de moartea lui Aaron (cp. 33,38) şi cu 11 luni înainte de moartea lui Moise. Maria era cea mai mare dintre fraţi.

Numeri 20:2 2. N-avea apă. Astfel începe raportul despre evenimentele care au dus la excluderea lui Moise şi Aaron din Ţara Făgăduinţei. Evident că apa oferită pentru ei cu ocazia minunii de la Horeb (Exod 17,1-7) cu 40 de ani în urmă era acum încetată. Aceasta a fost făptuită de Dumnezeu cu scopul de a încerca credinţa generaţiei noi ce crescuse în pustie (vezi PP 411).

Împotriva lui Moise. Compară cu Exod 17,2.3, unde părinţii lor au dat pe faţă acelaşi spirit.

Numeri 20:3 3. Poporul a căutat ceartă. Cuvântul „ceartă” înseamnă adesea „a se opune gălăgios”, uneori chiar cu violenţă corporală.

Au murit fraţii noştri. Aluzia este la diferitele pedepse date de Dumnezeu (cap 11,1.33; 14,37), în mod special la răzvrătirea lui Core (cap. 16,32.35.46). După cât se pare, ei se gândeau că moartea subită este preferabilă chinului tot mai intens al setei.

Numeri 20:4 4. Pentru ce aţi adus. Cuvinte care reflectă spiritul părinţilor lor (Exod 17,3).

Numeri 20:5 5. Scos din Egipt. Ei au uitat suferinţele şi plânsul părinţilor lor din Egipt (Exod 2,23.24; 3,17).

Numeri 20:6 6. De la adunare. Atitudinea poporului pare să fi devenit ameninţătoare. Moise şi Aaron s-au dus la sanctuar pentru sfat şi ocrotire.

Au căzut cu faţa la pământ. Pentru a cere ca păcatul nemulţumirii şi răzvrătirii lor să fie iertat şi ca nevoile lor fizice să fie îndestulate.

S-a arătat slava Domnului. Fără îndoială că aceasta a fost vizibilă pentru toată adunarea şi ar fi trebuitsă fie o avertizare pentru ei şi o mustrare pentru lipsa lor de încredere în Dumnezeu (vezi cap. 14,10; 16,19.42).

Numeri 20:7 7. Domnul a vorbit. Adică din mijlocul slavei care a apărut ca un semn al prezenţei Sale.

Numeri 20:8 8. Să vorbiţi stâncii. Nu este spus nimic în Scriptură despre ce trebuia să se facă cu toiagul. Probabil că Dumnezeu a intenţionat ca Moise să-l ridice spre direcţia stâncii în timp ce vorbea.

Numeri 20:9 9. A luat toiagul dinaintea Domnului. Cuvintele acestea par să însemne că toiagul lui Aaron era acela pe care l-a luat Moise. Dar versetul 11 vorbeşte despre toiag ca aparţinând lui Moise, iar toiagul lui Moise era„toiagul lui Dumnezeu” (Exod 4,20; 17,9). Cu toate că nu aveau un raport despre o poruncă expresă ca Moise să pună toiagul său în sanctuar, se poate ca acesta să fi fost păstrat acolo.

Numeri 20:10 10. Au chemat adunarea. În armonie cu instrucţiunea lui Dumnezeu (v.8).

Răzvrătiţilor. Exact limbajul folosit de Dumnezeu privind pe părinţii lor (cap. 17,10). Dar la Moise aceasta a fost mai degrabă o manifestare a mâniei decât un zel pentru Dumnezeu şi în aceasta constat păcatul lui.

Să scoatem. Folosirea pronumelui personal aplicat de Moise lui însuşi şi lui Aaron dădea pe faţă o desconsiderare a lui Dumnezeu, ca şi când aceşti doi oameni urmau să-l facă pe popor să creadă că ei ar puteaface o minune prin propria lor putere.

Numeri 20:11 11. A lovit stânca de două ori. O parte a păcatului lui Moise constă în lovirea de două ori a stâncii, pentru că Dumnezeu nu-i spusese s-o lovească. În plus, Moise a pierdut din vedere răbdarea lui Dumnezeu în relaţia cu poporul, care ar fi trebui să se reflecte în propria atitudine şi comportare. El a vorbit şi a lucrat ca şi când cârtirile ar fi fost împotriva lui.

A ieşit apă din belşug. Dumnezeu a venit în întâmpinarea situaţiei cu apă din belşug, în ciuda atitudiniilui Moise şi Aaron.

Numeri 20:12 12. Pentru că n-aţi crezut. Aceasta a fost greşeala lui Moise.

Ca să mă sfinţiţi. Lipsa de credinţă a împiedicat prezentarea sfinţeniei lui Dumnezeu prin Moise şi Aaron.

Nu voi veţi duce. Urmarea a fost că Moise şi Aaron aveau să-şi piardă poziţia înaltă, murind înainte ca poporul să intre în ţara sfântă.

Numeri 20:13 13. Meriba. O folosire asemănătoare a cuvântului se află în Exod 17,7 şi Deutronom 32,51. Rădăcina ebraică din care este format cuvântul înseamnă „a se împotrivi”, „a discuta în contradictoriu”, „a agita”, „a se certa gălăgios”, adesea cu violenţă fizică.

A fost sfinţit între ei. Cum s-ar spune, Dumnezeu a demonstrat sfinţenia şi puterea Sa în fapte de îndurare, prin care a făcut să iasă apă în prezenţa poporului. Mai mult, Dumnezeu le-a dat o pedeapsă chiar şi conducătorilor favorizaţi de El, când s-au abătut de la porunca Lui.

Numeri 20:14 14. La împăratului Edomului. Moise n-a considerat înţelept că caute intrarea în Canaan dinspre sud, cunoscând bine atitudinea armatei evreieşti pe care o conducea. Edomiţii de care se apropiau ocupau un teritoriu care era aşezat la sud de Marea Moartă, spre vest până la Cades şi spre sud până la braţul răsăritean

al Mării Roşii.

Fratele tău Israel. După cum este astăzi obiceiul în Orient, celor care sunt rude de sânge pot fi numiţi „fraţi”. Edomiţii erau urmaşii lui Esau (Geneza 25,30).

Toate suferinţele. Moise sugerează astfel edomiţilor că, rude fiind, ar trebui să manifeste simpatie faţăde urmaşii lui Iacov. Cuvântul tradus aici „suferinţe” este din rădăcina ebraică „a fi obosit”, „a fi istovit”. Aici el se referă la greutăţile lungii, periculoasei şi obositoarei lor călătorii, când nu au avut un cămin propriu stabil.

Numeri 20:15 15. Egipt. Experienţele copiilor lui Israel erau binecunoscute de naţiunile înconjurătoare.

Numeri 20:16 16. Am strigat. Vezi Exod 2,23-25; 3,7.8.

A trimis un înger. Vezi Geneza 24,7; Exod 3,2; 23,20; 33,2. În acest caz, Îngerul a fost Hristos Însuşi, Prinţul cel veşnic al poporului lui Dumnezeu (PP 366).

Ne-a scos. Vezi Exod 13,21; 14,19.

Numeri 20:17 17. Prin ţara ta. Ca să intre în ţara Canaanului dinspre est, izraeliţii trebuiau fie să intre prin Edom, fie să facă un ocol lung spre sud şi apoi să se întoarcă spre nord.

Pe drumul împăratului. Aceasta era artera principală de călătorie la est de Iordan, de la Damasc din nord la Ezion-Gebea din golful Acaba. Hărţile moderne ale vremurilor biblice indică acest drum comercial. Acesta a fost drumul de-a lungul căruia cei patru împăraţi care au venit din Siria au atacat Sodoma pe vremealui Avraam. Reparat de romani câteva secole mai târziu, „drumul împăratului” se mai foloseşte şi astăzi. O fotografie aeriană a acestei şosele apare la pagina 40 din Westminster Historical Atlas to the Bible.

Numeri 20:18 18. Cu sabia. Vezi Geneza 27,40. Fără îndoială că poporul Edomului se temea că ţara lor va fi ocupată sau cel puţin devastată.

Numeri 20:19 19. Nu-ţi cer altceva. Moise repetă intenţia paşnică a izraeliţilor faţă de Edom şi spune că vor trece „fără să-i ceară nimic altceva”, literal, „nu este un lucru”, adică nu vor face altceva decât să traverseze teritoriul cât mai repede posibil.

Numeri 20:20 20. Să nu cumva. Edomul se temea să lase pe Israel să treacă pe teritoriul lui. Totuşi, i-a vândut proviziile necesare (vezi Deutronom 2,28.29).

Cu mână tare. Regele şi-a adunat trupele şi a făcut o demonstraţie, dând pe faţă intenţia de a rezista prin forţa armelor oricărei încercări de trecere prin ţara sa.

Numeri 20:21 21. Israel s-a abătut de la el. Dumnezeu Însuşi i-a poruncit lui Israel să se întoarcă, dar să cumpere de la edomiţi proviziile necesare (Deutronom 2,5.6).

Numeri 20:22 22. Muntele Hor. Această poziţie n-a fost încă definitiv determinată. Patru munţi diferiţi sunt consideraţi de diferiţi savanţi ca fiind muntele Hor, unde a murit Aaron.

Iebel Nebi Harun, adică muntele profetului Aaron, are o moschee pe locul presupus a fi mormântul

profetului şi este vizitată de pelerini devotaţi. Această aşezare vine în contrazicere cu raportul biblic care reclamă un munte în afara hotarelor Edomului (v.23; cap. 33,37), în timp ce Iebel Nebi Harun se află mult în interiorul hotarelor ţării, nu departe de ruinele cetăţii Petra.

Numeri 20:23 23. Lângă muntele Hor. Probabil că Israel era aşezat la picioarele muntelui.

Numeri 20:24 24. Adăugat la poporul lui. Aceeaşi expresie despre moarte este folosită la Avraam (vezi comentariul pentru Geneza 25,8), despre Ismael (Geneza 25,17), despre Isaac (Geneza 35,29), despre Iacov (Geneza 49,33) şi despre Moise (Numeri 27,13; 31,2).

Numeri 20:25 25. Pe muntele Hor. După Deutronom 10,6, muntele Hor mai era cunoscut şi sub numele de Mosera, sau poate câmpia de la poalele muntelui era cunoscută sub acest nume.

Numeri 20:26 26. Dezbracă. O descriere a hainelor marelui preot este făcută în Leviticul 8,7-9.

Va muri. O dată cu transferul de îmbrăcăminte şi moartea lui Aaron a fost evidenţiată succesiunea preoţească.

Numeri 20:27 27. În faţa întregii adunări. Nu mai putea fi nici o îndoială în ce priveşte legalitatea succesiunii lui Eleazar la slujba sfântă, după moartea tatălui său.

Numeri 20:28 28. Moise a dezbrăcat pe Aaron. Moise a făcut acest lucru acţionând pentru Dumnezeu, conform poruncii Sale şi ca semn al transferării slujbei preoţeşti, care a continuat în ciuda morţii posesorului.

Aaron a murit acolo. Data morţii lui Aaron şi vârsta de 123 de ani sunt date în cap. 33,38.39. Moartea lui Aaron a scos în evidenţă nedesăvârşirea preoţiei levitice cu privire la posibilitatea schimbării ei. Pavel vorbeşte în această privinţă despre contrastul dintre ea şi preoţia lui Hristos (Evrei 7,24). Conform cu Deutronom 10,6, Aaron a fost înmormântat la Mosera (vezi comentariul pentru v.25).

Numeri 20:29 29. Treizeci de zile. Tot atâtea zile a durat şi jalea (doliul) după moartea lui Moise, care a intervenit câteva luni mai târziu (Deutronom 3,48).


1-29 PP 414-427; SR 164-169

1 PP 410

2 FE 509

2-5 SR 164

3-5 PP 414

4.5 FE 509

6-8 PP 416; SR 165

10 PK 163; PP 417, 4187; 426; 472; 3T 304; 4T 369

10,12 DW 509

10-12 Te 14

11 PP 417, 426, 472

12 PP 419, 426, 469; SR 166

14-20 PP 422

22-24 PP 424

25-27 PP 425

28 PP 426, 3T 293

29 PP 427

Numeri 21:1 1. Împăratul Aradului. Numele se poate referi la localitate, făcând textul să fie citit: „Şi când regele Aradului, canaanitul” (vezi Iosua 12,14; Judecători 1,16; 1 Cronici 8,15). Arad se afla la 50 mile nord de Cades şi 17 mile sud de Hebron. Astăzi este cunoscut sub numele de Teel’Arâd.

Pe drumul Atarim (engleză, „pe drumul iscoadelor”). Mai degrabă „pe drumul Atarimului”. A traduceexpresia ebraică prin cuvintele „iscoadelor” înseamnă a presupune o neîndreptăţită identitate filologică între două cuvinte, când nu există nici una. După cuvântul ebraic „drum”, gramatical se cere un nume propriu, şi nu indicarea unor călători care au folosit drumul.

Prinşi de război. După cât se pare împăratul a luat câţiva răzleţiţi din coada coloanei, sau de pe marginile liniei de marş. Dacă ar fi atacat cu putere coloana, probabil că s-ar fi raportat pierderi în luptă.

Numeri 21:2 2. A făcut... o juruinţă. Aceasta este o formă de cerere către Iehova după ajutor pentru a pedepsi pe împăratul Aradului (vezi Geneza 28,20; Judecători 11,30; 1 Samuel 1,11; 2 Samuel 15,8).

Voi nimici... cetăţile. Literal, „voi dedica cetăţile lor”, folosind rădăcina verbului cuvântului tradus „închinat” în Leviticul 27,29. Sensul acestuia este că trofeele acelor cetăţi aveau să fie închinate lui Dumnezeuşi slujbei Lui (vezi Deutronom 7,1.2; Iosua 6,17.21). Când ceva era închinat lui Dumnezeu, nu mai putea fi folosit pentru uz vremelnic.

Numeri 21:3 3. A dat pe canaaniţi. În armonie cu juruinţa lor, pe care Domnul a acceptat-o, Iosua i-a nimicit la intrarea în ţara sfântă (Iosua 12,14).

Horma. Cuvântul înseamnă „nimicire”, în sensul de închinat lui Dumnezeu şi de aceea de nerăscumpărat pentru folosul omului. Forma verbului aceluiaşi cuvânt este dată în v.2 ca „voi nimici cu desăvârşire”, adică adus lui Dumnezeu ca o jertfă. După cum se pare, numele s-a aplicat cetăţii şi împrejurimilor ei (Numeri 14,45; Deutronom 1,44; Iosua 12,14; 15,30).

Numeri 21:4 4. Drumul... spre Marea Roşie. Din cauză că Edomul n-a îngăduit trecerea a fost necesară o ocolire. Acum erau în călătoria lor spre Eţion-Ghebea (Deutronom 2,8), cu spatele spre Ţara sfântă. Pentru opririle dintre Cades şi regiunea Moabului, vezi Numeri 33,41-44.

Drumul de marş al lui Israel ducea spre sud prin ’Araba spre graniţa sudică a Edomului şi apoi spre

est. La urmă, întorcându-se spre nord, ei au trecut pe la răsărit atât de Edom, cât şi de Moab (PP 428, 433).

Pe drum. Literal, „pe drum”. Existau câţiva factori care produceau descurajare. Partea de ţară prin care călătoreau, Araba, era o câmpie pustie, presărată cu pietre şi nisip, cu climă caldă şi uscată. În plus, ei auînţeles că mărşăluiau în direcţia opusă Canaanului.

Numeri 21:5 5. Ne-aţi scos. Forma verbului ebraic folosit aici este un alt semn al nerăbdării lor crescânde, fiind forma cauzală: „ne-aţi făcut să ne suim”.

Nici pâine. Ei aveau hrană din belşug, dar se răzvrăteau din cauza monotoniei dietei lor de origine cerească.

Hrană proastă. Cuvântul tradus aici „uşoară” (în versiunea engleză), care nu se mai întâlneşte niciundeîn Biblie, este din rădăcina „a fi uşor”, a avea preţuire mică. Poporul se gândea la diferitele mâncăruri condimentate din Egipt.

Numeri 21:6 6. Şerpi înfocaţi. Literal, „şerpii cei înfocaţi”. Cuvântul tradus „înfocat” apare în altă parte ca „serafimi” (Isaia 6,2.6). El este din rădăcina „a arde” (Iosua 11,9; Isaia 44,16; Ezechiel 43,21). Şerpii erau numiţi înfocaţi din cauza violentei inflamaţii pricinuite de muşcătura lor (PP 429).

Au murit mulţi oameni în Israel. Moartea se datora retragerii braţului ocrotitor al lui Dumnezeu. O parte din regiunea prin care călătoreau ei era plină de şerpi, scorpioni, etc. (Deutronom 8,15); de aici şi minunile de ocrotire divină care aveau loc în fiecare zi. Dar acum Dumnezeu Şi-a retras ocrotirea şi a îngăduitşerpilor să atace pe oameni.

Numeri 21:7 7. Am păcătuit. Poporul s-a smerit înaintea lui Dumnezeu, ştiind că învinuirile împotriva Lui erau false.

Roagă-te Domnului. Compară cu cererea lui Iov pentru prietenii Săi (Iov 42,10).

Numeri 21:8 8. Un şarpe înfocat. O reproducere a tipului de şarpe care lovise pe oameni.

Pe o prăjină. Cuvântul tradus „prăjină” este cel folosit pentru drapel militar. El se întâlneşte în Exod 17,15; Iehova-nisi, „Iehova, steagul meu”. De asemenea şi „steag” (Psalmi 60,4; Ieremia 51,27; Isaia 11,10; în engleză „emblemă”). Orice a fost, prăjina era destul de înaltă, ca să fie văzută pe tot cuprinsul taberei.

Numeri 21:9 9. Şi privea spre şarpe. Poporul ştia că şarpele era un simbol al Mântuitorului care avea să vină. El mai ştia că nu era suficient doar să privească la şarpe, ci că privirea trebuia să fie însoţită de credinţă, deoarece în şarpele însuşi nu era nici o vindecare. Era posibil ca cineva să privească la şarpe şi să nu fie vindecat, dacă nu avea credinţă în Dumnezeu ca Vindecător divin. Tot aşa şi jertfele neînsoţite de credinţă erau zadarnice (vezi Ioan 3,14; PP 430, 431).

Numeri 21:10 10. Au tăbărât la Obot. Înainte de Obot (cap. 33,41-43). Izraeliţii mai tăbărâseră în alte două locuri pecare Moise nu le aminteşte aici. Aşezarea lui Obot nu a fost determinată cu exactitate.

Numeri 21:11 11. Iie-Abarim. Literal, „ruinele lui Abarim”. Primul cuvânt este din aceeaşi rădăcină cu Ai, care înseamnă „grămadă de pietre” sau „ruine”. Al doilea înseamnă „partea cealaltă” şi este acela din care vine cuvântul „evrei”, adică cei care au venit din partea cealaltă, imigranţi de dincolo de Eufrat. Conform cu aceasta, unii ar traduce Iie-Abarim cu „locurile evreilor” (vezi Geneza 10,21).

Numeri 21:12 12. Valea Zered. Literal, „râul Zered”. În sezonul cald, albia lui era secată. Acest cuvânt este în uz în limba urdă din India, derivat din limba arabă şi aplicat canalelor lui Punjab. „Valea Zered” este cunoscută acum ca Wadi-el-Hesa, un râu care se varsă în Marea Moartă în partea sud-estică. În vechime, Zered despărţea Edomul de Moab.

Numeri 21:13 13. Arnon. Râul Arnon curge prin actualul Wadi Ei Mojib, care este de vreo 581 km adâncime şi 3,25km lăţime, tăiată în platoul Moabului. Trecătoarea ei este o miniatură a Marelui Canion.

Prin pustie. Izraeliţii erau încă la est de Moab, în pustia Chedemat (Deutronom 2,26).

Între Moab şi amoriţi. Râul Arnon izvorăşte din ţinuturile muntoase ale Arabiei şi se varsă în Marea Moartă. Ţinutul Moabului se află la sud de râu şi la nord de ţinutul amoriţilor (vezi Geneza 10,16). Moabiţii fuseseră împinşi la sud de Arnon de către Sihon (Numeri 21,26; Judecători 11,22).

Numeri 21:14 14. În cartea. Ca şi Cartea Dreptului (Iosua 10,13; 2 Samuel 1,18), acest raport s-a pierdut.

Vaheb în Sufa. Vaheb era numele unei cetăţi. Sufa, literal, „vijelie” (ca în Iov 37,9; Proverbe 10,25; Isaia 21,1; 66,15; Osea 8,7 etc.), poate o vale sau o regiune unde vijeliile erau obişnuite (vezi Deutronom 1,1 RSV). Vijeliile veneau în general dinspre sud (Iov 37,9; Isaia 2,11). Celelalte locuri amintite în context (Numeri 21,12-16) întăresc sugestia că Sufa se afla la nord de Arnon. Unii au identificat-o cu Chirbet Sufa, lavreo 8 mile sud-est de muntele Nebo.

Numeri 21:15 15. Hotarul lui Moab. Citarea versetelor 14 şi 15 din Cartea războaielor lui Iehova sugerează că amoriţii luaseră cu forţa aceste locuri de la moabiţi. Probabil că izraeliţii erau în teritorii amorite şi dincolo de hotarele Moabului.

Numeri 21:16 16. Beer. Acesta este cuvântul obişnuit pentru „izvor” (Geneza 21,19; 25,30; 26,15 etc.). S-a încercatsă se sugereze că acesta este Beer-Elim sau fântâna lui Elim (Isaia 15,8).

Numeri 21:17 17. Cântaţi în cinstea ei. Este greu să se evalueze importanţa unei fântâni bune în ţările orientale. Fântânile erau subiecte de cântece de laudă şi de dispute violente între oameni (Geneza 21,25; 26,15-22; Judecători 1,15; compară cu Ioan 4,12).

Numeri 21:18 18. Cu toiagul de cârmuire. Din acelaşi cuvânt tradus „sceptru” în Geneza 49,10. Aceasta sugerează ominune din partea lui Dumnezeu. Terenul era nisip moale. Când cei 70 de bătrâni şi căpeteniile seminţiilor au înfipt toiegele în nisip, Dumnezeu a făcut ca apa să ţâşnească din belşug, formând un izvor de apă curgătoare.

Matana. Aşezare necunoscută. Posibil să fie identificată cu modernul el-Medei-yineh.

Numeri 21:19 19. Din Nahaliel la Bamot. Pe graniţa Moabului. Nahaliel, „valea al lui Dumnezeu”, s-a încercat să fie identificat cu Wadi Zerka Main. Tot aşa şi Bamot, „înălţimi”, poate fi acelaşi cu Bamat-Baal (Iosua 13,17) sau „înălţimile lui Baal” (Numeri 22,41).

Numeri 21:20 20. Câmpia Moabului. Literal, „câmpia Moabului”, probabil referindu-se la regiunea pretinsă de Moab.

Pisga. Muntele Pisga oferă o minunată panoramă asupra întregii Palestine de vest. Numele vine de la un verb care înseamnă „a tăia”, „a despica”; substantivul înrudit însemnând „stâncă” şi fiind aplicat crestei abrupte şi ascuţite a platoului moabit, unde coboară prăpăstios spre Marea Moartă şi valea Iordanului (Numeri 23,14; Deutronom 3,27; 34,1). Situată aproape de capătul nord-estic al Mării Moarte, faţă în faţă cu Ierihonul, Pisga este cunoscut acum sub numele de Râs es-Siyâghah.

Caută spre pustie. Literal, „care caută spre faţa pustiei”. Termenul „pustie” este folosit în legătură cu deşerturile prin care a călătorit Israel (Deutronom 32,10; Psalmi 68,7) şi cu ţinutul părăginit din nordul Mării Moarte (1 Samuel 23,19.24; 26,1.3).

Numeri 21:21 21. Sihon. Izraeliţii erau în pustia de la Chedemot, care este aşezată pe hotarul regatului lui Sihon (Deutronom 2,26). Ţara amoriţilor era cuprinsă în teritoriul făgăduit lui Israel. Amoriţii nu erau înrudiţi cu izraeliţii, aşa cum erau amoniţii, edomiţii şi moabiţii, ci erau din spiţă canaanită (Geneza 10,16; Deutronom 1,7.19.27). Sihon este numit împărat al amoriţilor, ca în acest verset, sau împărat al Hesbonului (Deutronom 2,26.30) sau este identificat prin combinarea celor două nume (Deutronom 1,4; 3,2). Hesbon a fost reşedinţă împărătească sau cetate regală.

[Comentariu la hartă: Traversând Edomul şi Moabul, (1) Israel a trecut Arnon-ul în ţinutul armorit la Aroer, apoi a continuat (2) spre Hesbon, unde l-a învins pe Sihon, şi la nord Iazer, a ajuns la Basan. După înfrângerea lui Og la Edrei (4) şi luarea cetăţilor lui, s-a întors la Sitim (5) în „câmpia Moabului” (de curând ţinut amorit, dar anterior aparţinând lui Moab; vezi Numeri 21,13; 22,1, ultima tabără până să ajungă la Iordan (Iosua 3,1)].

Numeri 21:22 22. Lasă-mă să trec. Izraeliţii au trimis o solie de pace asemănătoare aceleia anterioare trimise lui Edom (cap. 20,14), deşi se dăduseră porunci ca Sihon să fie învins (Deutronom 2,26.24).

Numeri 21:23 23. Iahaţ. Poate o cetate în câmpia Moabului, mai târziu o parte din ţinutul lui Ruben. Aşezarea ei exactă nu este cunoscută (vezi Deutronom 2,32; Isaia 15,4; Ieremia 48,21).

S-a luptat împotriva lui Israel. Izraeliţii fuseseră asiguraţi că vor fi învingători (Deutronom 2,31). Poporul amorit fusese hotărât pentru nimicire (Iosua 3,10) şi acum ei înşişi au invitat dezastrul prin aceea că au ieşit cu intenţia să nimicească pe poporul lui Dumnezeu.

Numeri 21:24 24. Israel l-a bătut. O mare victorie pentru Israel, aflat la începutul ostilităţilor împotriva unui inamic care nu de mult învinsese pe Moab.

De la Arnon până la Iaboc. Arnon reprezenta graniţa sudică a ţinutului lui Sihon (v.13), Iaboc pe cea nordică, iar râul Iordan pe cea vestică. La răsărit, se aflau amoniţii. Iaboc mai poartă încă vechiul lui nume.

Era întărit. De preferat „era Iezer”, o cetate pe hotarul dintre amoriţi şi amoniţi.

Numeri 21:25 25. Toate cetăţile acelea. Adică cetăţile amoriţilor amintite în v.25-30.

Hesbon. Cetatea regală, locuinţa regelui şi sediul guvernului lui. Acesta este modernul Hesbân, la 18 mile est de Iordan şi Ierihon, aproximativ la 3000 picioare deasupra nivelului mării.

Toate satele. In mod literal, „toate fiicele lui”, referindu-se la cetatea Hesbonului ca metropolă sau cetate mamă şi la sate ca urmaşe ale ei, depinzând de ea cât priveşte starea bunăstării lor economice şi sociale.

Numeri 21:27 27. Zic poeţii. Sau „cântăreţii de balade” (RSV). Referirea este la cântecul din v.27-30 despre victorialui Sihon asupra moabiţilor. Ţinutul luat acum de izraeliţi a aparţinut amoriţilor.

Numeri 21:28 28. Un foc. Aceasta se referă la cuceririle de către Sihon ale ţinuturilor din împrejurimile Hesbonului, focul şi flăcările fiind un simbol al războiului (vezi Amos 1,7.10.12.14; 2,2.5).

Numeri 21:29 29. Chemoş. Zeul moabiţilor (1 Regi 11,7; Ieremia 48,7), căruia i se aduceau jertfe omeneşti (2 Regi 3,26.27), dar care în această criză n-a salvat pe închinătorii lui.

Fiii lui fugari. Ceea ce înseamnă că Chemoş a fost nemulţumit de închinătorii lui şi nu i-a scăpat de vrăjmaşii lor (vezi Ieremia 48,13).

Numeri 21:30 30. Dibon. Există un Dibon modern la 5 mile nord de Arnon (vezi Ieremia 38,18.22). Vechiul Dibon, la 2 mile spre sud, se află astăzi în ruine. Aici este locul unde a fost găsită faimoasa piatră moabită în 1868.

Nofah. Vezi Judecători 8,11.

Medeba. Identificată cu Medeba modernă. Pe piatra moabită, numele ei apare ca Mehedeba.

Numeri 21:31 31. Ţara amoriţilor. Ţinutul ocupat acum de Israel la răsărit de Iordan era acela al amoriţilor şi nu al moabiţilor care fuseseră alungaţi din el.

Numeri 21:32 32. Iaezerul. Aşezarea Iaezerului este necunoscută. S-au sugerat diverse locuri, dar nici unul nu poatefi identificat definitiv. El nu era departe de muntele Ghilead (2 Samuel 24,5.6; 1 Cronici 26,31). O dată cu luarea acestei cetăţi, Israel a desăvârşit cucerirea amoriţilor.

Numeri 21:33 33. Basan. Basan era faimos pentru frumoasele lui păşuni pe care trăiau bine turme mari de vite, precum şi pentru pădurile lui de stejari (Deutronom 32,14; Psalmi 22,12; Ezechiel 27,6).

Og. Un descendent al puternicilor refaimi (Geneza 14,5; Iosua 12,4; 13,12).

Edrei. Acesta a fost identificat cu Edrea sau Deia, aproximativ la 22 mile nord-vest de cetatea Bosra. După cât se pare aceasta era a doua cetate regală a Basanului (vezi Deutronom 1,4; Iosua 12,4; 13,12), aşezată aproximativ la 30 mile est de Marea Tiberiadei şi la 30 mile vest de lanţul de munţi Hauran pe malul sudic al Basanului (Deutronom 3,1.10), un braţ al lui Iarmuc. Ruinele masive ale cetăţii sunt îngropate sub satul modern. Dacă Og ar fi rămas în spatele cetăţilor fortificate, Israel ar fi putut cu greu să ajungă la el. În providenţa divină, el a părăsit fortificaţiile şi a dat bătălia în câmp deschis.

Numeri 21:34 34. Nu te teme. O astfel de asigurare din partea lui Dumnezeu era necesară, ţinând seama de statura uriaşă a oamenilor (Deutronom 1,28; 3,11) şi faima fortificaţiilor lor.

Numeri 21:35 35. Ei l-au bătut. După înfrângerea oştirii lui Og, Israel a ocupat ţara întreagă, cu excepţia unor părţi din ea, care au mai rezistat un timp. Cucerirea finală a fost realizată de Iair, fiul lui Manase, care a primit ca răsplată ţinutul lui Argob (Numeri 32,29.41; Deutronom 3,14).

Fiii lui. Neamintiţi în Deutronom 3,3.

Au pus mâna pe ţara lui. Aceasta cuprindea vreo 60 de cetăţi fortificate plus un număr de cetăţi mai mici (Deutronom 3,4.5; Iosua 13,30). Aceasta a fost dată jumătăţii de seminţie a lui Manase, aşa cum s-a spusdeja (Deutronom 3,13; Iosua 13,29.30; 1 Regi 4,13).


1-41 PP 427,444

2-5 PP 428

3 PP 434

6,7 PP 429

6-9 8T 50

8 FE 198

8.9 PP 430

9 PP 434; 5T 202

16-18 Ed 162

33 PP 435

Numeri 22:1 1. Şesurile Moabului. Ţinutul cu şesuri aparţinuseră anterior moabiţilor. Cu toate că le-au cucerit amoriţii (cap. 21,26), ţara îşi păstra numele ei iniţial. Nu este arătată luna în care copiii lui Israel şi-au întins corturile în şesurile Moabului, dar în general se crede că au pornit de la munţii Pisga sau Abarim aproape de sfârşitul celui de-al patruzecilea an (cap. 21,20; 33,48). Câmpia are o suprafaţă de aproximativ 60 mile pătrate.

Dincoace de Iordan. Adică partea de răsărit, faţă în faţă cu Ierihonul. Ei n-au trecut Iordanul decât după ce Iosua a preluat comanda (Iosua 3,1).

Numeri 22:2 2. Balac. Înseamnă „care face ravagii”, „devastator”, din rădăcina „a pustii”, „a face ravagii”. El mai este amintit în Iosua 24,9; Mica 6,5 şi Judecători 11,25 fără referire la Balaam.

Ţipor. Înseamnă „pasăre mică”. Forma feminină a numelui este Sefora, numele soţiei lui Moise. Forma masculină nu se mai întâlneşte în Vechiul Testament afară de cazul că Ţofar (Iov 2,11) este o variantă a scrierii aceluiaşi nume.

Ce făcuseră... amoriţilor. Adică regilor amoriţi (vezi Geneza 10,16) Sihon şi Og, cei mai puternici dintre conducătorii acelor vremi (Deutronom 3,8).

Numeri 22:3 3. Moab a rămas foarte îngrozit. Ei nu-şi dădeau seama de porunca lui Dumnezeu ca Israel să nu-i tulbure şi de aceea erau îngroziţi că sunt deposedaţi de teritoriile lor (compară atitudinea egiptenilor din Exod1,12). Teama pe care o simţeau acum moabiţii fusese prezisă (Exod 15,15).

Numeri 22:4 4. Bătrânilor lui Madian. Moab şi Madian erau duşmani vechi (Geneza 36,35), dar erau gata să se unească împotriva lui Israel. Se pare că „bătrânii” mai erau numiţi şi „regi” (Numeri 31,8) şi „domnitori” (Iosua 13,21). Printre popoarele din răsărit, bărbaţii în vârstă şi cu experienţă chiar şi astăzi sunt numiţi

„bătrâni”. Madianiţii erau descendenţii lui Avraam şi Chetura (Geneza 25,2.4) şi erau un popor de păstori şi comercianţi ambulanţi (Geneza 37,28).

Verdeaţa de pe câmp. Literal, „verdeaţa câmpului”, însemnând orice urmă de vegetaţie.

Numeri 22:5 5. A trimis soli. După cât se pare au trimis cu consimţământul madianiţilor (vezi v.4).

Balaam. De la un verb care înseamnă „a înghiţi”, „a devora”, „a nimici cu violenţă”. Numele de Beor nu mai apare în altă parte.

Petor. Acum definitiv identificat cu Pitru, la mică distanţă de Eufrat şi la sud de Carchemiş. Această identificare cere ca „râul” să fie Eufrat (vezi Exod 23,31; Iosua 24,2.3.14). În conformitate cu propria declaraţie a lui Balaam (Numeri 23,7), el era din Aram, sau Mesopotamia superioară (vezi PP 438).

Poporului său. Literal, Amaw (RSV), acum identificat cu regiunea văii Sap?r, dintr-o inscripţie de pe statuia lui Idrimi. Valea aceasta se află între Alep şi Carchemiş. Călătoria de la Pitru (vezi mai sus), o distanţă de vreo 400 de mile, ar cere aproximativ 2 săptămâni (vezi PP 438, 439).

Un popor. O naţiune organizată care jefuise Egiptul cu 400 de ani în urmă şi-l umilise pe Faraon.

În faţa mea. O ameninţare continuă a unităţilor organizate de atac. Este natural că o astfel de situaţie a făcut ca moabiţii să se teamă foarte tare.

Numeri 22:6 6. Să-mi blastămi pe poporul acesta. Balac şi poporul lui credeau în puterea vrăjitorului şi în descântecele lui. Magia, obscurantismul şi posedarea de către diavol sunt însoţitoarele naturale ale idolatriei.

Mai puternic decât mine. Balac a înţeles că avea nevoie mai mult decât de un ajutor omenesc pentru ase lupta cu puterea evidentă a lui Israel.

Este blestemat. Balac plănuise să nimicească pe Israel, dar îi era teamă să încerce în propria putere. Elauzise despre eficacitatea puterilor lui Balaam. În vremurile străvechi, binecuvântarea şi blestemul obişnuite, ca la Noe (Geneza 9,25-27), Isaac (Geneza 27,27), Iacov (Geneza 49), Iosua (Iosua 6,26) şi Elisei (2 Regi 2,24). Tot aşa şi Goliat a prefaţat lupta lui cu David prin coborârea blestemului zeului lui asupra tânărului (1 Samuel 17,43). Este o naivitate a căuta să explici toate fenomenele magiei păgâne prin presupunerea că erau o simplă înşelătorie.

Numeri 22:7 7. Daruri pentru ghicitor. Moab şi Madian erau uniţi în acest plan. Darurile pentru ghicire şi mijlocire era considerate un câştig legitim (vezi 1 Samuel 9,7.8; 1 Regi 14,3; 2 Regi 8,8). În vremurile străvechi cu greu se putea apropia cineva de o persoană marcantă fără să aducă un dar cu sine (Geneza 43,11.25.26; Maleahi 1,8).

Numeri 22:8 8. Vă voi da răspuns. Un profet apostat se joacă cu focul în speranţa unui câştig lumesc. Balaam cunoştea deja pe izraeliţi şi atitudinea lui Dumnezeu faţă de ei (PP 439).

Domnul. Literal „Iehova”, numele sacru al lui Dumnezeu. Mulţi comentatori sunt puşi în mare încurcătură din cauza folosirii de către Balaam a cuvântului Iehova, deoarece ei îl consideră un ghicitor păgân. În acest caz, adevărul este că Balaam a fost la început un profet adevărat al lui Dumnezeu care şi-a pervertit darurile pentru câştig lumesc (PP 439). Tot aşa şi Melhisedec şi Ietro (PP 136, 247) au fost reprezentanţi ai adevărului Dumnezeu. Laban a fost un om care a îngăduit în casa sa idoli de familie, totuşi în anumite împrejurări Dumnezeu a binevoit să comunice cu el (Geneza 31,19.24.30).

Numeri 22:9

9. Cine sunt oamenii aceştia? Aceasta nu era o întrebare de informare, pentru că Dumnezeu ştia totul despre ei (vezi Geneza 3,10.11). Era o întrebare disciplinară, menită să-i atragă atenţia lui Balaam asupra pericolelor căii pe care era gata să pornească (vezi 1 Regi 19,9; Isaia 39,3.4).

Numeri 22:10 10. Balac. Aceasta înseamnă că partenerul mai puternic al coaliţiei era Balac, regele moabiţilor, şi că madianţii erau participanţii mai puţin importanţi.

Numeri 22:12 12. Să nu te duci. Balaam îşi cunoştea datoria (vezi comentariul pentru v.8). El era lacom după daruri,dar ştia şi că blestemele lui nu puteau face rău lui Israel.

Este binecuvântat. Nici o fiinţă omenească n-ar putea să răstoarne binecuvântarea şi s-o schimbe în blestem.

Numeri 22:13 13. Domnul nu vrea. Balaam foloseşte iarăşi numele lui Iehova, ca în v.8, după folosirea lui ’Elohim înv.9, 10, 12. El a neglijat să-i informeze pe trimişii lui Balac că fiii lui Israel erau binecuvântaţi de Dumnezeu.

Numeri 22:14 14. Balaam n-a vrut. Natural că trimişii au răstălmăcit motivele lui Balaam (vezi v.13) şi n-au putut să-i dea Balac un raport adevărat. Nici n-au putut să nu se opună prezentării motivului pentru eşecul misiunii lor la Balaam.

Numeri 22:15 15. Mai multe căpetenii. O abordare tipic orientală în astfel de împrejurări. Balac a presupus că Balaam doreşte să i se arate un respect mai mare, care putea fi demonstrat prin trimiterea de oameni de un rang mai înalt şi printr-o apreciere mai mare a serviciilor lor prin oferirea de daruri mai mari.

Numeri 22:16 16. Nu mai pune piedici. Literal, „nu te mai reţine”. Forma reflexivă a verbului arată că Balac a pus reţinerea lui Balaam pe seama dorinţei acestuia de a primi recunoaştere şi daruri mai mari.

Numeri 22:17 17. Îţi voi da multă cinste. Literal, „cinstindu-te am să te cinstesc peste măsură” (vezi Daniel 2,6).

Tot ce-mi vei spune. Nu cu privire la răsplată, ci cu privire la conlucrare întru asigurarea obiectivului lui Balac.

Numeri 22:18 18. Casa lui plină. Compară cu experienţa profetului nenumit din 1 Regi 13,8.

De argint şi de aur. O reflectare a gândurilor lui Balaam, îndreptate acum spre bogăţia lumească. Avariţia era păcatul lui cel mai mare.

N-aş putea să fac nici un lucru... împotriva poruncii Domnului. Literal, „nu sunt în stare să trec de gura lui Iehova, Dumnezeul meu”. O astfel de expresie arată o cunoaştere personală a Dumnezeului cerului.

Fie mic, fie mare. Literal, „un lucru mic sau mare”, ceea ce înseamnă „absolut nimic” (vezi 1 Samuel 20,2; 22,15; 25,36). Balaam ştia că Dumnezeu îi putea controla acţiunile, chiar dacă nu-i putea controla gândurile.

Numeri 22:19 19. Rămâneţi. El i-a tratat ca pe primii soli.

Şi voi vedea. Balaam ştia deja ce avea să spună Domnul (vezi v.12 şi 8). El a încercat să-L trateze pe

Dumnezeu ca şi când ar fi fost un om slab, capabil să-şi schimbe hotărârea.

Numeri 22:20 20. Dumnezeu a venit. Solul divin este din nou Însuşi Cel Atotputernic.

Fiindcă oamenii aceştia au venit. Ei l-au chemat a doua zi dimineaţa să audă răspunsul.

Scoală-te şi du-te. Domnul a îngăduit profetului să facă ce el era hotărât să facă. Balaam nu căuta în mod sincer voia lui Dumnezeu, pentru că ştia deja care era (v.12). El era hotărât să rămână pe propria cale şi căuta o permisiune în aparenţă.

Să faci. Balaam ştia din această declaraţie că nu avea să-i fie îngăduit să blesteme pe Israel şi să plece cu trimişii lui. Balac urma să primească daruri bogate şi să meargă cu pretexte false.

Numeri 22:21 21. A pus şeaua pe măgăriţă. Pe atunci măgarul era în mod obişnuit folosit de către toate păturile sociale, mai ales pentru distanţe scurte. Cămilele erau folosite pentru călătorii mai lungi. Măgăriţele sunt amintite în Judecători 5,10 şi 2 Regi 4,22, dar despre măgari se vorbeşte mult mai des (Exod 4,20; Iosua 15,18; 1 Samuel 25,20; 2 Samuel 16,2; 17,23 etc.). Într-un număr de cazuri, înşeuarea unui măgar este legată de o tragedie (2 Samuel 17,23; 1 Regi 2,40; 13,13).

Numeri 22:22 22. Dumnezeu S-a aprins de mânie. În v.12, Dumnezeu făcuse cunoscut lui Balaam hotărârea Sa. În v.20, Domnul i-a îngăduit să plece. Aceasta nu era decât o simplă directivă tolerată, întemeiată nu pe voia lui Dumnezeu, ci pe voinţa lui Balaam. Dacă profetul ar fi dorit să ţină seama de voia lui Dumnezeu, cuvintele raportate în v.12 ar fi rezolvat chestiunea. Dar când un om este răzvrătit în inima lui, Dumnezeu îi poate îngădui să urmeze dorinţele lui şi să sufere consecinţele (vezi Psalmi 81,11.12; Osea 4,17).

Balaam este un exemplu de profet care şi-a profanat chemarea, încercând să aibă profit de pe urma darului său divin. În consecinţă, citim despre „învăţătura lui Balaam” (Apocalipsa 2,14), „rătăcirea lui Balaam” (Iuda 11) şi „calea lui Balaam” (2 Petru 2,15).

Îngerul Domnului. Adesea aceasta expresie este cu privire la Hristos (Exod 3,2.14; 23,20.23; 32,34; PP 311, 366), deşi nu este întotdeauna sigur că lucrurile stau astfel (vezi Evrei 1,14; PP 67).

Împotrivească. Ebraicul satan, „adversar” sau „vrăjmaş”. Având în vedere că Satana este marele vrăjmaş al lui Dumnezeu şi al omului, el a ajuns să fie numit literal „potrivnicul”, sau Satana (1 Cronici 21,1; Iov 1,6; Zaharia 3,1). Iehova stătea în calea lui Balaam ca un adversar, nu atât pentru că profetul era hotărât să urmeze propria cale spre nimicire, ci mai degrabă pentru că acesta se hotărâse să fie împotrivitorul poporului ales al Său. Cuvântul „Satana”, o transliterare a termenului ebraic, este privit ca echivalent în semnificaţie şi sens al cuvântului „diavol” din Noul Testament. El este vrăjmaşul sufletelor oamenilor, cu atenţia îndreptată spre nimicirea lor veşnică.

Cei doi slujitori ai lui erau cu el. Nu se spune nimic despre prezenţa mai marilor lui Balac în preajma lui Balaam. Trimişii aceştia, oameni de rang, cu mari daruri în mâinile lor şi făgăduinţa mai multora (v.15-17) au fost nemulţumiţi că Balaam nu consimţise să-i însoţească imediat. Anticipând un nou refuz, ei au pornit la drum spre casă (PP 441). Balaam încerca să-i ajungă din urmă şi de aceea era deosebit de îngrijorat de orice întârziere. Cei doi slujitori nu intră în scenă nici chiar să dea ajutor stăpânului lor în potolirea măgăriţei.

Numeri 22:23 23. Măgăriţa a văzut. Cei doi slujitori erau, se pare, tot atât de orbi ca stăpânul lor. Domnul a deschis ochii măgăriţei, aşa cum i-a deschis şi gura mai târziu.

Cu sabia scoasă. Literal, „o armă de atac” de la verbul „a ataca”, „a doborî” (vezi Iosua 5,13).

S-a abătut din drum. Gardurile erau pentru a împrejmui viile, dar nu ogoarele.

Numeri 22:24 24. Un zid. În călătoria lui prin ţinuturile cultivate, profetul soseşte la un loc închis între două vii, având un zid de fiecare parte cu o cărare între ele.

Numeri 22:25 25. S-a strâns spre zid. Strângându-şi corpul de zid, măgăriţa reuşeşte să treacă de înger, care din nou, se aşază mai în faţă.

A strâns piciorul lui Balaam. În încercarea de a trece uşor de înger, măgăriţa zgârie puternic piciorul lui Balaam între corpul ei şi zid.

Numeri 22:26 26. Nu era chip. Măgăriţa nu se putea duce nici la stânga, nici la dreapta şi nici nu se putea întoarce pentru a bate rapid în retragere.

Numeri 22:27 27. S-a culcat. Măgăriţa a înţeles situaţia deznădăjduită. Profetul, orbit de avariţie şi mânie, n-a putut vedea în purtarea ei decât încăpăţânare.

Numeri 22:28 28. Domnul a deschis gura. Un alt caz raportat în Biblie despre un animal care vorbeşte este numai al şarpelui din Geneza 3.

Numeri 22:29 29. Ţi-ai bătut joc de mine. Literal, „te-ai jucat cu mine ca şi cu un copil”, adică m-ai tratat capricios şi ai făcut din mine o jucărie. Acelaşi verb este tradus în Judecători 19,25 şi în 1 Samuel 31,4 cu „abuz”, în Iov 16,15 cu „pângărit” şi în Psalm 141,4 cu „a face” fapte rele.

Te-aş ucide. Nesinceritatea profetului este demascată. El se simte în stare să nimicească o naţiune prindescântecele lui, totuşi nu este în stare să ucidă măgăriţa lui. Este dificil de înţeles cum poate un om să fie atâtde orb, încât să nu fie surprins că o măgăriţă îi vorbeşte.

Numeri 22:30 30. Nu sunt eu oare a ta? Literal, „de la existenţa ta”, adică „chiar de cât ai început să călăreşti”.

Am eu oare obiceiul să fac aşa? „Acesta este felul în care obişnuiesc eu să fac?” Comportarea deosebită a măgăriţei ar fi trebuit să fie suficientă ca să-i atragă atenţia lui Balaam că ceva era greşit, pentru că ea nu se comportase niciodată astfel.

Numeri 22:31 31. Ochii lui Balaam. Compară cu experienţa slujitorului lui Elisei (2 Regi 6,17).

A văzut pe înger. Balaam nu avea vedere spirituală. Cei doi slujitori ai lui, după câte se pare, nu vedeau nimic. Compară cu experienţa însoţitorilor lui Pavel (Fapte 9,7).

S-a aruncat cu faţa la pământ. Nu din pocăinţă adevărată pentru planurile lui rele, ci din teamă infamă.

Numeri 22:32 32. La pierzare. Literal, „nesăbuit”. Ideea este că Balaam întreprindea o călătorie pe temeiul încăpăţânării lui, şi nu în armonie cu voia lui Dumnezeu.

Numeri 22:33 33. Te-aş fi omorât. Profetul datora viaţa lui măgăriţei pe care o bătuse în mod sălbatic. Spiritul care-lstăpânea pe Balaam se dădea pe faţă deplin în purtarea sa.

Pe ea aş fi lăsat-o vie. Dumnezeu ar fi păstrat măgăriţa chiar dacă l-ar fi omorât pe Balaam. Ascultarea este o virtute în ochii lui Dumnezeu. Compară cu experienţa măgarului unui alt profet neascultător(1 Regi 13,24).

Numeri 22:34 34. Am păcătuit. Poate că avea în minte pedepsirea inutilă a măgăriţei, cât şi urmărirea hotărâtă a darurilor lui Balac.

Dacă nu găseşti că e bine. El ştia că numai din cauza încăpăţânării sale i-a fost permis să plece.

Numeri 22:35 35. Du-te cu oamenii aceştia. Compară cu v.20, unde fusese dată aceeaşi îngăduinţă şi unde Dumnezeu este iarăşi identificat cu vorbitorul.

Numeri 22:36 36. I-a ieşit înainte. Balac i-a ieşit înainte cu o mare suită de căpetenii şi demnitari pentru a-l onora pe profetul care, spera el, va elibera ţara de teama invaziei.

Cetatea Moabului. Compară cu cap. 21,15. Cetatea indicată aici ar putea fi Ar.

La hotarul. Sihon, regele amoriţilor, cucerise ţara moabiţilor până la Arnon. Balac s-a dus chiar până la graniţa ţinutului său spre a întâmpina pe profet.

Numeri 22:37 37. N-am trimis. Un compliment pentru Balaam, în sensul că Balac n-a căutat să ascundă sau să minimalizeze neliniştea sa.

Să-ţi dau cinste. Vezi v.17, cap. 24,11.

Numeri 22:38 38. Le va pune Dumnezeu în gură. Balaam îi sugerează lui Balac că este sub restricţie, oricât ar putea să regrete acest lucru (vezi Numeri 23,5; 12,16; 1 Regi 22,14).

Numeri 22:39 39. Chiriat-Huţoţ. Literal, „cetatea străzilor”. Locul este necunoscut. Unii comentatori îl identifică cu Chiriat-aim (cap. 32,37).

Numeri 22:40 40. Balac a jertfit. După toate probabilităţile, o sărbătoare ceremonială pentru a-l onora pe Balaam şi pentru a face un început favorabil al operaţiunilor. Balac şi-a dovedit astfel bucuria că profetul sosise cu bine (compară cu 1 Samuel 9,23.24).

Numeri 22:41 41. Bamot-Baal. Literal, „Bamot-Baal”, probabil identic cu Bamot din cap. 21,19. Numele arată că acesta era un sanctuar păgân. Este posibil că Balac avea ideea că blestemul lui Balaam avea să fie mai eficient,dacă îi vedea pe izraeliţi în timp ce îi blestema.

O parte. Se poate ca Balaam să fi fost în măsură să vadă întreaga tabără, sau poate că numai partea cea mai apropiată de muntele pe care stătea el. Nu este clar care parte se are în vedere.


1-41 PP 438-444

1-4 PP 438

5,6 PP 439

7 PP 438

8 PP 439

11-19 3T 73

12,13 PP 439

14-20 PP 440

20-25 PP 441

26-29 PP 442

31 SC 26

31-33 PP 442

34 5T 637

34-38 PP 443

41 PP 444

Numeri 23:1 1. Zideşte-mi aici. Adică pe înălţime. Acolo era sanctuarul lui Baal, unde erau aduse jertfe şi de unde se vedea tabăra lui Israel. Şapte boi şi şapte berbeci. Înmulţind numărul jertfelor, Balaam se gândea să-L liniştească pe Dumnezeu. Acum, mintea lui era cu desăvârşire stăpânită de concepţiile păgâne despre Dumnezeu, şi anume că era mai importantă cantitatea decât calitatea şi jertfele mai eficiente decât o inimă sincer ascultătoare.

Numeri 23:2 2. Balac şi Balaam au adus. Ca rege păgân, Balac urma să îndeplinească slujbe preoţeşti, ajutându-l peBalaam. Întreaga batjocură nu era evidentă pentru profet, un profet vicios al lui Dumnezeu, care conlucra cu un rege păgân ce oficia o jertfă pentru Baal, crezând în acelaşi timp că propriul lui Dumnezeu poate fi îmblânzit prin jertfă.

Numeri 23:3 3. Stai lângă arderea de tot. A îngriji de ea.

Poate că. Balaam putea doar să spere că Domnul avea să binevoiască să-i iasă în întâmpinare, pentru că ştia că inima lui era împotriva hotărârii lui Dumnezeu.

Înalt. Literal, „gol”, „egal”, „neted”. Rădăcina verbului înseamnă „a face neted”, „a egala”, „a asemui”, a dezgoli”. Balaam a dorit să fie singur; el era deja pe o înălţime, unde erau clădite altarele.

Numeri 23:4 4. Dumnezeu a venit înaintea lui Balaam. Nemărginită răbdare a lui Dumnezeu!

Şapte altare. Balaam lasă să se înţeleagă că jertfele sunt aduse lui Dumnezeu şi că de aceea Dumnezeutrebuia să Se considere împăcat cu planurile lui Balaam şi să binevoiască să conlucreze cu el. Compară cu 1 Samuel 13,12 pentru jertfă ca formă de implorare şi cu Osea 12,11 pentru atitudinea lui Dumnezeu faţă de mulţimea altarelor şi jertfelor.

Numeri 23:5 5. A pus cuvinte în gura lui Balaam. A fi purtătorul de cuvânt al lui Iehova este un semn al adevăratului profet (Deutronom 18,18; Ieremia 1,9). S-a remarcat că, după cum Dumnezeu a pus cuvinte în gura măgăriţei contrar firii, tot aşa a pus cuvinte în gura lui Balaam contrar voinţei încăpăţânate a acestuia.

Numeri 23:7 7. Proorocia. Cuvântul ebraic se referă la declaraţia făcută la figurat şi nu la o vorbire directă.

Împăratul Moabului. O pretenţie că Balaam ar fi venit împotriva voinţei lui.

Munţii răsăritului. Probabil o referire la partea golaşă, pietroasă şi muntoasă a Mesopotamiei.

Numeri 23:8 8. Cum să blestem? Aceasta sugerează că Balac i-a cerut lui Balaam să facă imposibilul. Binecuvântarea lui Dumnezeu era peste poporul Său şi blestemul omului nu avea sorţi de izbândă.

Numeri 23:9 9. Din vârful stâncilor. Balaam stătea pe vârful muntelui privind în jos spre tabăra lui Israel (cap. 22,41; 23,3).

Locuieşte deoparte. A locui deoparte era un simbol al siguranţei (Deutronom 33,28; Mica 7,14). În plus, poporul lui Dumnezeu trebuia să fie separat de practicile şi obiceiurile naţiunilor înconjurătoare.

Nu face parte. Aleşi de Dumnezeu, ei trebuiau să fie un popor deosebit (vezi Exod 33,16; 1 Regi 8,53). Iudeii au ajuns să se socotească întru totul superiori tuturor celorlalte naţiuni.

Numeri 23:10 10. Cine poate să numere. Construcţia ebraică este în aşa fel, încât să exprime o mare surpriză că un om ar gândi măcar să facă o astfel de lucrare. Compară cu făgăduinţa făcută lui Avraam (Geneza 13,16) şi lui Israel (Geneza 28,14).

Numărul unui sfert. Comentatorii iudei văd aici o referire la tabăra lui Israel împărţită în patru părţi.

Moartea celor neprihăniţi. Avariţia păcătoasă a lui Balaam l-a împiedicat să aibă parte de un sfârşit paşnic (Numeri 31,8; Proverbe 28,9). Copiii lui Israel erau „neprihăniţi”, pentru că Iehova este Cel care i-a făcut astfel şi i-a ales ca să fie poporul Său (Deutronom 32,15; 33,5.26).

Sfârşitul meu. Cuvântul ebraic tradus aici „sfârşitul” înseamnă adesea „posteritate” (Psalmi 109,13; Daniel 11,4; Amos 4,2). Ar fi de preferat ca aici să se înţeleagă în sensul acesta.

Numeri 23:11 11. Te-am luat să-mi blestemi. Balac nu se făcuse vinovat de nici o înşelăciune, nu apelase la nici un subterfugiu. El n-a înţeles că lui Balaam îi fusese îngăduit să vină numai cu condiţia să spună cuvintele pe careDumnezeu avea să i le pună în gură. Desigur că Balaam îi spusese acest lucru lui Balac (cap. 22,38), dar, asemenea lui Balaam, care ar fi trebuit să ştie mai bine, regele a crezut că Dumnezeu putea fi convins să-Şi schimbe hotărârea. Sosirea lui Balaam a făcut să i se pară lui Balac că însuşi profetul credea acest lucru ca posibil.

Tu-l binecuvântezi. Textul ebraic este foarte explicit: „binecuvântând ai binecuvântat”. Balaam nu numai că s-a abţinut să blesteme pe Israel, ci chiar la binecuvântat.

Numeri 23:12 12. Ce-mi pune Domnul. Se pare că Balac ar fi trebuit să recunoască faptul că Balaam nu era liber să urmeze propria lui cale rea, ci era supus Duhului lui Dumnezeu (cap. 22,35; 23,3).

Numeri 23:13

13. În alt loc. Aici a fost o ocazie pentru Balaam să se retragă, dar lăcomia lui după câştig lumesc l-a ţinut ca într-o menghină.

Decât o parte. Crezând că Balaam ar putea fi înfricoşat de întinsa tabără israelită, Balac a sperat că, văzând doar o parte mică din ea, profetul ar fi devenit mai îndrăzneţ. În felul acesta, prin intermediul mai multor mutări în diferite poziţii, din care putea fi văzută de fiecare dată altă parte a taberei lui Israel, întreaga tabără ar fi fost în cele din urmă blestemată.

Numeri 23:14 14. Câmpul Ţofim. Dintr-un cuvânt care înseamnă „a spiona”, „a veghea asupra”. Numele de Ţofim înseamnă „câmpul veghetorilor” (vezi 1 Samuel 14,16; Isaia 56,10; Ieremia 6,17; Ezechiel 3,17). Locul aşezării lui Ţofim este necunoscut. Fără îndoială că acesta a fost o altă „înălţime” (vezi Numeri 22,41).

Pisga. Un munte înalt pe teritoriul moabit, de unde se putea vedea o mare parte a regiunii înconjurătoare (Deutronom 3,27; 34,1.2; vezi Numeri 21,20).

Şapte altare. S-a repetat procedeul iniţial. În inima lui, totuşi, Balaam trebuie să fi ştiut că nu putea să schimbe prima solie de la Dumnezeu. Dar el avea de gând să facă tot ce-i stătea în putere pentru a câştiga favoarea lui Balac şi răsplata făgăduită.

Numeri 23:15 15. Stai aici. Literal, „stai însuţi astfel”. Balaam nu-i arată lui Balac unde să stea, ci cum să se comporte. Poate că Balaam înţelegea că Balac trebuia, cel puţin în parte, să fie mustrat pentru greşeala lui anterioară.

Eu mă voi duce înaintea Domnului. Literal, „şi în felul acesta eu voi cere”. Profetul vorbeşte din nou despre modul cum să adreseze cererea şi nu despre locul din care să facă acest lucru. Este, totuşi, neîndoios că Balaam s-a retras într-un alt loc pentru a-L întâlni pe Iehova.

Numeri 23:16 16. Domnul a venit înaintea lui Balaam. Din nou Domnul este Cel care vine în întâmpinarea profetului.

Aşa să-i vorbeşti. Pentru Balaam era cu neputinţă să vorbească împotriva lui Israel, atâta timp cât acesta era credincios descoperirilor lui Dumnezeu.

Numeri 23:17 17. Ce ţi-a spus Domnul. Balac a înţeles că solia venea de la Dumnezeu pentru că Balaam, după cum arăta, era neputincios.

Numeri 23:18 18. Scoală-te, Balac. Aceasta poate să însemne „fii atent Balac şi ascultă”. Sau mai poate însemna purşi simplu să se ridice în poziţie de respect şi să asculte solia de la Iehova. Mai probabilă este prima sugestie.

Şi ascultă. Profetul a înţeles pe deplin importanţa soliei pe care era constrâns s-o rostească fără să schimbe nici un singur cuvânt. Expresia ebraică sugerează nu numai să asculte, ci şi să cântărească bine importanţa soliei.

Numeri 23:19 19. Dumnezeu nu este un om. Pare ciudat că Balaam nu şi-a dat seama că Îl trata pe Iehova întocmai ca pe un om, ca şi când ar fi putut să fie influenţat să-Şi schimbe hotărârea. Aceasta nu era decât o concepţie pur păgână.

Nici un fiu al omului. Cuvântul tradus aici „om” este cuvântul generic care înseamnă orice membru al rasei umane. Dumnezeu nu este un simplu muritor.

Ca să-i pară rău. În sensul de a-i părea rău cu privire la faptele cuiva. Schimbarea locului, adăugarea de altare şi jertfele aduse pe ele nu L-au convins pe Iehova că a făcut o greşeală că nu S-a lăsat influenţat de locul şi jertfele iniţiale. Numai întoarcerea sinceră de la rău Îl poate influenţa pe Dumnezeu să nu trimită pedeapsa cuvenită (vezi Ieremia 18,8; 26,3; Maleahi 3,6; Romani 11,29; Iacov 1,17).

Numeri 23:20 20. Porunca să binecuvânteze. Dumnezeu binecuvântase pe Israel ca popor ales al Său. Dorinţele păcătoase ale oamenilor de a-i face rău nu-L vor face niciodată pe Dumnezeu să-Şi schimbe hotărârea.

Numeri 23:21 21. Răutate. Afirmaţia declară în mod accentuat că, atâta timp cât Israel rămâne credincios lui Dumnezeu, naţiunea nu va păţi nimic rău. Cuvântul tradus „fărădelege” înseamnă faptă rea, idolatrie, vorbire falsă sau orice îndepărtare de voinţa lui Dumnezeu, ca aceea care la urmă se va dovedi nefolositoare. Există olegătură morală între păcat şi ceea ce se cuvine, exprimată prin acest cuvânt. „Răutate” accentuează faptul că păcatul a făcut ca viaţa să fie oarecum greu de dus. El a făcut din scopurile normale ale vieţii o sarcină greu de purtat. Cuvântul acesta este tradus de obicei cu „necaz” (Psalmi 25,18; 73,16), „durere” (Psalmi 90,10).

Veselia. Literal, „sunetul unui corn” a sunat ca o alarmă sau pentru veselie ori în aprindere religioasă (vezi Levitic 23,24; Psalmi 47,5, Ieremia 4,19). Probabil că aici este vorba despre „un strigăt de veselie”.

Numeri 23:22 22. I-a scos din Egipt. Cu siguranţă că pentru a I se închina în adevăr şi dreptate (vezi Levitic 11,45; 25,38; Numeri 15,41).

Ca a bivolului. Probabil „boul sălbatic” (RSV) sau bivol. Fără îndoială că acesta avea mare putere, curaj şi două coarne (Deutronom 33,17; Psalmi 22,21; notează pluralul „coarnele”). Septuaginta traduce acest cuvânt ebraic printr-un termen grecesc care înseamnă „un corn”, crezând că el se referă la rinocer. Dupăcât se pare, traducătorii n-au observat că alte texte vorbesc despre acest animal ca având două coarne.

Numeri 23:23 23. Descântecul. Tăria lui Israel era că naţiunea era liberă de practica de a consulta prevestitorii, augurii, oracolele şi magia neagră în general. Întotdeauna astfel de practici i-au îndepărtat pe oameni de Dumnezeu şi sunt strict interzise (Deutronom 18,10; Ieremia 27,9; Ezechiel 13,6; Osea 4,12; Zaharia 10,2).

Ce lucruri mari a făcut Dumnezeu. Măreaţa lucrare din Planul de Mântuire al lui Dumnezeu pentru poporul Său este peste puterea de exprimare a limbii omeneşti (Psalmi 44,1; Isaia 40,21; 52,7-15).

Numeri 23:24 24. Ca o leoaică. Adjectivul „mare” nu este în ebraică. Substantivul poate să însemne şi „leoaică” şi „leu”. Ca în alte limbi semitice şi în cărţile religioase orientale, în Vechiul Testament însuşirile unui animal sunt de obicei atribuite fiinţelor omeneşti (Geneza 49,9.27; Numeri 24,8.9; Deutronom 33,20; Ieremia 49,19; Mica 5,8).

Ca un leu. În puterea lui, ridicându-se din ascunziş să-şi ia prada.

Mâncat prada. Un tablou al cuceririlor trecute şi viitoare ale lui Israel. În războiul contra madianţilor, curând după vizita lui Balaam la Balac, nici un israelit nu şi-a pierdut viaţa (cap. 31,49).

Numeri 23:25 25. Nu-l blestema. Balac s-a temut că binecuvântările lui Balaam vor fi tot atât de eficace, cum sperase el că aveau să fie blestemele lui.

Numeri 23:26 26. Tot ce va spune Domnul. Balaam a înţeles că nu putea rămâne tăcut, dacă Domnul i-a poruncit să binecuvânteze (cap. 22,20; 23,3.12).

Numeri 23:27 27. De acolo. Speranţa reînnoită din inima lui Balac l-a făcut să creadă că o vedere a taberei lui Israel dintr-un alt loc l-ar putea influenţa pe Balaam. Aceasta era o altă ocazie pentru profet de a rupe legătura cu Balac şi de a se întoarce acasă (vezi cap. 22,6; 23,13; 24,1).

Numeri 23:28 28. Peor. Aşezarea Peorului n-a fost definitiv identificată. Numele este folosit în cuvinte compuse pentru diferite locuri: Bet-Peor (Deutronom 3,29; 4,46; 34,6; Iosua 13,20) şi Baal-Peor (Numeri 25,3). Peor era un munte al Moabului în apropiere de Pisa, pe care era un altar, poate un templu pentru Baal, sau pentru vreun alt zeu păgân.

Numeri 23:29 29. Zideşte-mi. Aici este repetat ritualul identic descris în v.1 şi 14. După câte se pare, Balac şi Balaam ajunseseră la sfârşitul înţelepciunii lor, pentru că în ciuda a două eşecuri anterioare nu au putut să gândească la alte mijloace de atingere a scopului urmărit de ei.

Numeri 23:30 30. Cum zisese Balaam. Cu ocazia aceasta, Balaam nu s-a mai retras pentru a fi singur. El n-a avut pretenţia de a lucra cu taine magice, ci a rămas cu Balac la altar. Instrucţiunile date de Balaam au fost aduse la îndeplinire cu siguranţă de către Balac. Răspunderea revenea întru totul lui Balaam.


1-30 PP 444-449

7-10 PP 444

7-2 Ed 160

8 GC 529

9 PP 141; 447; 7T 109

10 COL 221, GC 529; PP 447, 451

11-21 PP 448

20,21 GC 529

21 5T 598

21.23 PP 457

23 GC 529; 2T 274; 4T 276, 368

23,25,27-30 PP 449

Numeri 24:1 1. Domnul găseşte cu cale. Balaam era deja pe deplin conştient de plăcerea Domnului (cap. 23,20).

La descântece. Balaam se retrăsese de două ori să caute o întâlnire cu Dumnezeu (vezi cap. 23,3.15).

Spre pustie. Adică spre tabăra lui Israel pe câmpiile Moabului (cap. 22,1). El nu s-a mişcat din locul lui, de lângă altarele de pe Peor. Aşa cum privea spre tabăra lui Israel, mintea era pregătită să primească solia lui Iehova. El ştia că nu putea face altfel decât să îngăduie Duhului lui Dumnezeu să vină asupra lui. Mărturisind că este un profet al lui Dumnezeu, el a trebuit să rostească solia lui Dumnezeu.

Numeri 24:2 2. A văzut pe Israel. Aşa cum erau aşezaţi în tabără, conform instrucţiunilor lui Dumnezeu (cap. 2).

Duhul lui Dumnezeu a venit peste el. În cele două ocazii anterioare, Iehova pusese cuvinte în gura lui Balaam (cap. 23,5.16). Aceeaşi experienţă au avut mai târziu şi solii lui Saul (1 Samuel 19,20) şi chiar Saul însuşi (1 Samuel 19,23). Când este nevoie, Dumnezeu poate folosi o persoană rea pentru a aduce o solie adevărată. Dumnezeu poate vorbi unui om direct sau printr-un vis (Numeri 22,9.20) sau printr-un sol (v.32). În acord cu experienţa lui Balaam de aici compară cu Isaia 48,16; 61,1; Mica 3,8.

Numeri 24:3 3. Iată ce zice. Folosită obişnuit în cărţile profetice ale Bibliei pentru a prezenta o solie divină (cap. 14,28). La această regulă nu există decât trei sau patru excepţii.

Omul. Există mai multe cuvinte traduse „om”. Cel mai obişnuit este ’adam. Acest cuvânt se întâlneştede peste 450 de ori, în general cu înţeles generic. Un alt cuvânt ’iş este folosit pentru „bărbat” în contrast cu „femeie”, un soţ în contrast cu o soţie, un stăpân în contrast cu o slugă, o persoană sus pusă în contrast cu una modestă. Acesta scoate în evidenţă individualitatea. Al treilea cuvânt este ’enoş. Acesta accentuează inferioritatea, derivând din verbul „a fi bolnav”, „a fi incurabil”. Acest cuvânt nu este niciodată folosit despre Mesia. Ultimul cuvânt pentru om este geber, folosit aici de Balaam cu privire la sine însuşi. Deoarece cuvântul derivă dintr-o rădăcină care înseamnă „a fi puternic”, unii comentatori socotind că folosirea lui de către Balaam arată aroganţă.

Cu ochii deschişi. Comentatorii nu sunt de acord în ce priveşte înţelesul acestei expresii. Mulţi o redau „ai cărui ochi sunt închişi”, adică un om a cărui vedere fizică naturală era inoperantă, aşa că el nu vedeanimic, ci era în transă. Cuvântul ebraic nu se mai găseşte în altă parte a Vechiului Testament. Fie că este tradus „deschis”, fie „închis” şi într-un caz şi în altul, ideea este subliniată prin aceea că vederea fizică a lui Balaam a fost înlocuită cu vederea spirituală. Ochii au rămas deschişi, dar totodată orbi.

Numeri 24:4 4. Celui Atotputernic. De la Şaddai, un cuvânt cu privire la înţelesul căruia a fost foarte multă discuţie. „Cel Atotputernic” a fost adoptat ca un echivalent convenţional în traducere şi este redat aşa în toatelocurile, probabil datorită adoptării latinescului omnipotens de către Ieronim. Unii cercetători evrei cred că numele se trage din rădăcina care înseamnă „darnic”. Dacă este aşa, folosirea acestui cuvânt ca titlu pentru Dumnezeu arată plinătatea şi bogăţia harului Său. El mai arată spre Dumnezeu ca spre Cel care Se îngrijeşte în mod generos de toate nevoile noastre.

Cel care cade cu faţa la pământ şi ai cărui ochi sunt deschişi. Literal, „căzând jos şi cu ochii lui neacoperiţi”. Înţelesul pare să fie că el a căzut cu faţa la pământ, dar că ochii lui au rămas deschişi. Acest îndoit fenomen fizic înseamnă control al Duhului Sfânt. Compară cu experienţa lui Saul (1 Samuel 19,23.24), a lui Ezechiel (Ezechiel 1,28), a lui Daniel (Daniel 8,17.18; 10,8-19), a lui Ioan (Apocalipsa 1,17). Unii se maigândesc şi la experienţa lui Adam (Geneza 2,21) şi Avraam (Geneza 15,12) ca fiind similare. Balaam a adormit şi Dumnezeu i-a vorbit în timp ce era în situaţia aceasta. Este desigur adevărat că oricare ar fi fost poziţia corpului său, fie culcat, fie în picioare, simţurile lui naturale au rămas inoperante şi perceperea lui senzorială era controlată de Duhul lui Dumnezeu.

Numeri 24:5 5. Corturile tale. Aranjarea ordonată a taberei l-a copleşit pe profet.

Numeri 24:6 6. Se întinde. Literal, „se întinde”. Probabil o referire la liniile de corturi lungi cu spaţii largi între ele. Cuvântul tradus astfel mai este redat şi „râuri” (Levitic 11,9.10), „râu” (Levitic 23,40), „şuvoaie” (Numeri 21,14.15) „ şi pârâu” (cap. 34,5).

Ca nişte grădini lângă un râu. Compară cu Isaia 58,11, „o grădină bine udată”, şi cu Isaia 1,30, „ca o grădină care n-are apă”. Poate că Balaam s-a gândit la râul Eufrat, care pentru el avea să fie râul (vezi Isaia

7,20 şi Psalmi 1,3; Ieremia 17,8).

Copaci de aloe. Copacul acesta nu era cunoscut în Palestina, ci era originar din Asia de sud-est, de unde era exportat lemnul lui. În alt loc din Biblie cuvântul se referă la parfum (Psalmi 45,8; Proverbe 7,17). Unii comentatori preferă în locul lui „aloe”, „palmieri” sau „plopi”.

I-a sădit Domnul. Compară cu Isaia 60,21; 61,3; Psalm 80,8. În Vechiul Testament, pomii sunt adesea simbol al poporului lui Dumnezeu.

Lângă ape. Pomii de cedru oriental nu cresc de obicei în apropierea râurilor, dar adesea este spus despre ei în Scriptură că sunt plantaţi de Domnul (Psalmi 104,16). Unii comentatori sugerează că cele două expresii „pe care i-a sădit Domnul” şi „pe lângă ape” au fost transpuse întâmplător. Oricum ar fi, prin folosirea acestor metafore şi sub călăuzirea Duhului Sfânt, Balaam enunţă prosperitatea viitoare pe care o plănuia Dumnezeu pentru poporul Său (Psalmi 65,9).

Numeri 24:7 7. Apa curge. Figura este aceea a unui om care îşi duce găleţile cu apă şi udă din belşug grădina, un tablou de pace şi prosperitate. Aşa avea să fie şi cu Israel.

Sămânţa lui. O referire la prosperitatea lui Israel în ţara făgăduită (vezi Deutronom 8,7; 11,11), unde aveau să fie ca pomii plantaţi lângă ape şi, de aceea, bogaţi în roade şi seminţe (vezi Isaia 32,30; 44,4; 65,22.23).

Agab. Agag era un nume, în general, pentru regii amaleciţilor, aşa cum era faraon al Egiptului şi Abimelec al filistenilor (vezi Geneza 20,2). Este posibil că (prin Duhul) Balaam avusese în minte victoria lui Saul asupra lui Agag, ca un exemplu al măreţiei viitoare a lui Israel printre naţiuni, dacă ar fi rămas credincioslui Dumnezeu (vezi Geneza 17,6; 35,11; 1 Samuel 15).

Se înalţă. Împlinirea supremă a acestor cuvinte a avut loc în zilele lui David şi Solomon, prefigurând venirea lui Mesia.

Numeri 24:8 8. Dumnezeu l-a scos. Toată puterea imperială a Egiptului, manifestată fără milă, n-a fost în stare să ţină pe Israel în robie, când timpul eliberării a sosit (Exod 13,9; 14,8).

Tăria. Acelaşi cuvânt apare în Iov 22,25 ca „bogăţie” şi iarăşi în Psalmi 95,4 ca „tărie” (vezi şi Numeri 23,22). Unii traducători preferă „coarne” în loc de „tărie” şi traduc „coarne ca ale boului sălbatic”.

Neamurile. În primul rând, nimicirea celor şapte naţiuni ale ţării Canaanului.

Le prăpădeşte. Un tablou al cuceririi complete, cu irezistibilul Israel.

Numeri 24:9 9. Îndoaie genunchii. Este o imagine naturală care rezultă din v.8: „nimiceşte neamurile care se ridică împotriva lui” (vezi Numeri 23,24; Geneza 49,9).

Cine-l va scula. Fiarele cele mari ale pădurilor se supără când sunt deranjate în bârlogurile lor şi sunt gata imediat să-şi arate mânia, dacă se întâmplă aşa ceva.

Binecuvântat. Compară cu binecuvântarea lui Iehova asupra patriarhului Avraam (Geneza 12,3) şi cu aceea pronunţată de Isaac asupra fiului său Iacov (Geneza 27,29).

Numeri 24:10 10. Balac s-a aprins de mânie. Fără îndoială că el a înţeles acum pe deplin amăgirea cu care Balaam venise la el.

A bătut din mâini. O exprimare a dispreţului şi un semn de mare mânie (vezi Iov 27,23; Plângeri 2,15;Ezechiel 21,17). Probabil că el a gândit că Balaam este în înţelegere cu Israel şi de aceea îşi bate joc de el.

De trei ori. Balac avea în minte munca şi cheltuiala investite în întreita repetare a clădirii altarelor şi a aducerii jertfelor şi falsele speranţe care apăruseră de fiecare dată.

Numeri 24:11 11. Fugi. Acesta era un ordin să plece acasă, deoarece până şi faptul de a-l vedea ajunsese dezgustător pentru rege.

Domnul. Regele păgân ajunsese să înţeleagă că Iehova era mai mare decât orice putere pământească pe care ar putea-o invoca un vrăjitor.

Numeri 24:13 13. Ce va zice Domnul. În aceste cuvinte este descoperită sinceritatea profetului. El se dusese la Balac într-un spirit de încăpăţânare şi lăcomie, ştiind prea bine că prezenţa lui avea să dea naştere la speranţe deşarte în inima regelui.

Numeri 24:14 14. Voi vesti. (engleză, „advertise”). Un vechi cuvânt englezesc care înseamnă „a sfătui”, „a informa” (vezi Rut 4,4; Isaia 41,28; 14,26).

În vremile care vor urma. Literal, „la sfârşitul zilelor”, o expresie obişnuită a Vechiului Testament, care însemna viitorul îndepărtat, mai ales zilele lui Mesia şi ale împărăţiei Sale.

Numeri 24:16 16. Cuvintele lui Dumnezeu. O recunoaştere că solia vine de la Dumnezeu şi nu ca urmare a practicării magiei (vezi Amos 3,7; Ieremia 23,18.22).

Celui Prea Înalt. Pentru prima oară folosit despre în Geneza 14,18-22, în relatarea despre Melhisedec.Moise mai foloseşte titlul în vorbirea despre împărţirea pământului printre neamuri (Deutronom 32,9; vezi Fapte 17,26). Expresia ebraică se mai află şi ocazional în Psalmi (18,13; 78,35; 89,27). Termenul nu este limitat la folosirea sacră, ci se află în Geneza 40,17 tradus „de deasupra”, în 1 Regi 4,8; 2 Cronici 7,21; Neemia 3,25 şi Ieremia 20,20 tradus „înalt”; în 2 Regi 18,17 şi Ieremia 36,10 tradus „de sus”.

Numeri 24:17 17. Îl văd. O prezicere mesianică. Oştirea lui Israel era pe deplin vizibilă în faţa ochilor lui Balaam din locul înalt pe care stătea. Profetul se referea la Cineva care avea să vină, pe care-L putea vedea cu ochii sufletului, nu cu ochii fizici.

O stea. Folosit adesea ca simbol al unui personaj important (Iov 38,7; Isaia 14,12; Daniel 8,10; Apocalipsa 1,20; 2,28; 22,16).

Un toiag. Compară cu profeţia lui Iacov (Geneza 49,10). „Sceptru” înseamnă „conducere” de la rădăcina „a lovi”. Acesta era un instrument de lovire (Exod 21,20), de pedepsire a unei naţiuni (Isaia 10,24.30.31) sau a unui individ (Iov 9,34; 21,9). De asemenea este şi toiagul păstorului (Psalmi 23,4; Mica 7,14).

Străpunge. Biruirea vrăjmaşilor lui Israel este un semn al nimicirii finale a celor răi şi statornicirea împărăţiei veşnice a lui Hristos (Psalmi 2,9; 149; 6-9; Apocalipsa 2,27; 12,5; 19,15).

Numeri 24:18 18. Stăpân pe Edom. Compară cu Psalm 60,8. Aceasta avea să se întâmple pe vremea lui David (2 Sa 8,14), dar împlinirea ultimă aşteaptă statornicirea împărăţiei lui Hristos (Isaia 63,1-4).

Seir. Vechiul nume al ţinutului Edomului (vezi comentariul pentru Geneza 36,6.20). Ca nume al

munţilor Edomului, el poate sugera că locurile fortificate nu vor fi în măsură să oprească cucerirea (vezi 1 Cronici 18,13).

Numeri 24:19 19. Domneşte ca stăpânitor. Deşi aceasta a avut o împlinire imediată în David, împlinirea ei finală poate fi numai în Isus Hristos (Psalmi 72,8).

Cetăţi. Nu este numită nici o cetate. Mulţi comentatori iudei o aplică la Roma, folosind numele „Edom” cu referire la Imperiul roman şi „cetate” cu referire la Roma, capitala imperială.

Numeri 24:20 20. A văzut pe Amalec. Probabil nu cu ochii fizici, ci profetici, cum stătea pe vârful muntelui Peor (Numeri 23,28; compară cu Geneza 36,12; Exod 17,8; Numeri 14,25.43).

Amalec. Mulţi iau aceasta drept o referire generală la toţi duşmanii lui Israel, Amalec fiind dat ca tip.

Cel dintâi dintre neamuri. Strămoşul amaleciţilor a fost Elifaz, fiul lui Esau (Geneza 36,12). Totuşi cuvântul „cel dintâi” poate să se refere la amaleciţi ca fiind cel dintâi popor care i-au atacat pe copiii lui Israel,când au ieşit din Egipt (Exod 17,8). Cuvântul poate fi folosit atât la poziţie, cât şi la timp.

Nimicit. Nimicirea pentru amaleciţi a fost decretată când au atacat pe Israel (Exod 17,14.16). Regelui Saul i s-a poruncit mai târziu să execute sentinţa (1 Samuel 15,3.15), şi regele David le-a pricinuit mari pierderi (1 Samuel 30). După cât se pare, ei au fost nimiciţi pe vremea lui Ezechia (1 Cronici 4,42.43; vezi şi comentariul pentru Geneza 36,12).

Numeri 24:21 21. Cheniţi. Oamenii aceştia, descendenţi ai lui Ietro, erau în legătură cu amaleciţii (Judecători 1,16; 1Samuel 15,6). Ei mai erau în strânsă legătură cu Iuda (Judecători 1,16; 5,24; 1 Samuel 27,10).

Cuibul tău. Un joc privind cuvântul ken, „cuib”, în legătură cu cheniţii. Declaraţia aceasta este şi simbolul încrederii în ajutorul şi tăria omenească (Obadia 3).

Numeri 24:22 22. Pustiit. Încetul cu încetul, cheniţii aveau să scadă în ciuda locuinţei lor sigure.

Te va lua. Aceasta se poate referi la acţiunea Asiriei împotriva unei rămăşiţe tribale a cheniţilor (2 Regi 16,9).

Numeri 24:23 23. Cine va mai putea trăi? Compară cu Ioel 2,11; Maleahi 3,2. Când Dumnezeu foloseşte o naţiune pentru a o pedepsi pe alta, voia Sa este adusă la îndeplinire, fie că naţiunile Îl recunosc sau nu (Isaia 5,5-15; Daniel 4,30; 5,1-4).

Numeri 24:24 24. Chitim. Chittim, de la vechiul nume al modernului Citium Kition, capitala Ciprului (vezi comentariul pentru Geneza 10,4; de asemenea 1 Macabei 1,1; 8,5). Aceeaşi expresie se întâlneşte şi în Daniel 11,30 (vezi şi Ieremia 2,10; Ezechiel 27,6).

Asur. Se susţine în general că Asur şi Eber reprezintă marile puteri ale Răsăritului. Totuşi, înţelesul exact al lui Eber este nesigur, deşi unii îl aplică la evrei. Cât priveşte aplicarea lui Asur la Imperiul persan vezi1 Macabei 1,1, care se referă la cuceririle lui Alexandru cel Mare. Mai târziu, Persia a cucerit teritoriul Asiriei.

Numeri 24:25 25. S-a întors acasă. Vezi v.11. După ce a ajuns acasă, el a născocit un plan prin care se putea pricinuicăderea lui Israel (vezi cap. 31,16) şi s-a întors de îndată în Moab spre a prezenta planul său înaintea regelui

(PP 451). Curând după aceea el a murit în luptă (cap 31,8).

Balac a plecat şi el acasă. Poate la Chiriat-Huţoţ, ca în cap. 22,39.


1-25 PP 449-452

1,2 PP 449

3,4 PP 442

4-6 Ed 161

5-7 PP 449

9 GC 429; PP 449

10,11 PP 450

12,13 PP 451

16-19 Ed 161

17 DA 60; PK 684; PP 451, 475

20-22,15 PP 451

Numeri 25:1 1. În Sitim. Literal, „salcâmi”. Deoarece aici cuvântul este la plural şi în ebraică are articolul hotărât cu prepoziţia „în” sau „printre”, expresia poate fi tradusă „printre salcâmi”. Acesta este locul de unde Iosua a trimis mai târziu bărbaţi să iscodească ţara Canaanului în apropiere de Ierihon (Iosua 2,1; 3,1). Forma completă a numelui este Abel-Sitim (Numeri 33,49). Aşezarea lui, deşi parţial necunoscută, este în câmpiile Moabului.

Curvie. Desfrânarea literală a fost urmată de contrapartea ei spirituală, închinarea la idoli. Dacă n-ar fifost făcut primul pas, probabil că al doilea n-ar fi urmat.

Numeri 25:2 2. Au poftit poporul. Adică femeile moabite i-au invitat pe izraeliţi. Participarea la sărbătorile ceremoniale în onoarea zeilor păgâni era urmarea firească a desfrânării literale (vezi Deutronom 12,5.7.17.18;Judecători 9,27).

Poporul a mâncat. Adică din mâncarea sărbătorească ceremonială în onoarea zeilor (vezi Psalmi 106,28).

S-au închinat. Femeile moabite şi izraeliţii pe care i-au invitat. Mâncând astfel din mâncarea ceremonială şi închinându-se zeului păgân, ei s-au autointitulat adepţii lui (vezi Exod 34,15).

Numeri 25:4 4. Spânzură. În cazul în care căpeteniile seminţiilor erau vinovate, ele trebuiau să fie executate. Poziţia lor în popor şi participarea lor la idolatrie îi făceau răspunzători pe ei în primul rând. Este greu de spusdin textul ebraic cum a fost aplicată pedeapsa. Acelaşi verb este folosit în Geneza 32,25 despre scrântirea coapsei lui Iacov, cu excepţia că aici este folosită forma cauzativă a versului. El mai apare şi în 2 Samuel 21,6pentru executarea celor şapte fii ai lui Saul. Mulţi comentatori consideră că forma de pedeapsă la care se referă aici a fost spânzurarea sau tragerea în ţeapă.

Înaintea Domnului. Probabil că în faţa Cortului Întâlnirii Domnului, a cărui închinare o lepădaseră. Pentru un păcat ca al lor nu exista nici o jertfă pentru iertare (Evrei 6,4-6; 10,26); de aceea a fost vărsat propriul lor sânge pentru a plăti pedeapsa pentru fărădelegea lor.

În faţa soarelui. Literal, „în văzul soarelui”, adică în mod public, ca o avertizare pentru tabăra întreagă(vezi 2 Samuel 12,12; Ieremia 8,2).

Să se întoarcă. Printr-o măsură atât de drastică (vezi v.5), judecătorii aveau să dovedească zelul lor pentru Dumnezeu şi închinarea adevărată.

Numeri 25:5 5. Judecătorii lui Israel. Probabil cei 70 de bătrâni (Numeri 11,25; compară cu Exod 18,12). Nu existăun raport despre executarea poruncii de a-i ucide pe cei care au luat parte la serbarea idolatră.

Fiecare din voi. Fiecare şef sau bătrân avea să aducă la îndeplinire sentinţa asupra celor de sub autoritatea lui şi pentru care răspundea (vezi Exod 18,25.26; 32,27).

Numeri 25:6 6. O madianită. După cât se pare Moab şi Madian colaborau în complotul de a nimici pe Israel. Femeia aceasta a fost adusă pentru scopuri imorale (vezi cap. 31,16).

Sub ochii lui Moise. Cu dispreţ premeditat pentru autoritatea lui Moise.

Numeri 25:7 7. Fineas. Vezi Exod 6,25. După cât se pare, el era singurul fiu al lui Eleazar şi avea să-l urmeze pe tatăl său în slujba de mare preot (1 Cronici 9,20).

S-a sculat. Vezi Psalm 106,30.

A luat o suliţă. Acest cuvânt este tradus mereu „suliţă” sau „suliţe” în altă parte a Vechiului Testament, cu excepţia situaţiei când este tradus „lance” (1 Regi 18,28) şi a celei când este tradus „scut” (1 Cronici 12,8).

Numeri 25:8 8. Cort. Cuvântul tradus aici „cort” nu este folosit în altă parte a Vechiului Testament şi de aceea înţelesul lui este oarecum nesigur. El se poate referi la partea interioară a cortului principal, unde urmau să se retragă femeile familiei. Alţii sugerează că el se poate referi la corturi speciale ridicate de izraeliţi când se uneau cu moabitele şi madianitele în închinarea idolatră la Baal.

Şi a încetat astfel urgia. Indignarea lui Fineas, tradusă în faptă, a plăcut Domnului (v.11) şi plaga a încetat. Indignarea zeloasă a lui Fineas a devenit un exemplu pentru generaţiile de mai târziu (1 Macabei 2,26;4 Macabei 18,12).

Numeri 25:9 9. Douăzeci şi patru de mii. Compară cu cei 23000 din 1 Corinteni 10,8. Diferenţa poate fi explicată prin cuvintele „într-o singură zi au căzut”. Sau poate că o mie au fost omorâţi de judecători în altă zi şi astfel numărul nu este inclus în cifra rotundă pomenită de Pavel cu privire la cei căzuţi într-o singură zi.

Numeri 25:10 10. Domnul a vorbit. După un eveniment atât de deplorabil, probabil că Moise s-a dus în sanctuar pentru comuniunea cu Dumnezeu.

Numeri 25:11 11. A abătut mânia Mea. Compară cu Psalm 106,23; Ieremia 18,20.

Râvna... pentru Mine. Literal, „el a fost gelos de gelozia Mea”. Zelul lui a culminat în faptă pentru a restabili onoarea numelui lui Dumnezeu şi a poporului. În zelul lui pentru numele lui Dumnezeu, el a fost un simbol potrivit al lui Hristos (Psalmi 69,9; Ioan 2,17).

N-am nimicit. Adică prin plaga care se întindea atunci prin tabără (vezi 1 Regi 18,19; 19,10; 2 Regi 10,16).

Numeri 25:12 12. Legământ de pace. Literal, „legământul meu, pace” (Isaia 54,10; Ezechiel 34,25; 37,26; Maleahi 2,5). Fără îndoială că această făgăduinţă de pace a inclus ocrotire divină pentru Fineas faţă de mânia răzbunătoare a rudelor lui Zimri (vezi v.14). Pacea vine dintr-o bună relaţie cu Dumnezeu.

Numeri 25:13 13. Unei preoţii veşnice. Primitorii iniţiali ai legământului lui Dumnezeu au fost bărbaţii lui Levi (Ieremia 33,21; Maleahi 2,4.8), datorându-se poate zelului lor cu o ocazie anterioară (Exod 32,25-29). Pe cruce, Hristos a făcut să fie sigure toate binecuvântările legământului de pace faţă de sămânţa Sa spirituală (Psalmi 89,28.29). La timpul cuvenit, Fineas a urmat lui Eleazar ca mare preot (Judecători 20,28). Se presupune că din cauza unui păcat deosebit, care nu este amintit în raportul divin, a existat o întrerupere vremelnică în succesiune pe timpul lui Eli. Succesiunea a fost restaurată prin Ţadoc, un descendent al lui Fineas, de către Solomon şi a continuat în acea familie până în perioada greacă.

A făcut ispăşire. Compară cu cap. 16,47.

Numeri 25:14 14. Zimri. Acest păcătos sfidător a fost o căpetenie a seminţiei lui Simeon. Pentru alte locuri unde se află numele, vezi 1 Regi 16,9; 1 Cronici 8,36. Zimri este derivat din cuvântul folosit pentru capră neagră (Deutronom 14,5).

Numeri 25:15 15. Fata lui Ţur. Compară cu cap. 31,8, unde Ţur este numit ca unul din cei cinci regi madianiţi omorât de izraeliţi. Atât Zimri cât şi Cozbi au fost din familii însemnate, dar acest lucru nu l-a făcut pe Fineas să şovăie iar zelul lui pentru Dumnezeu l-a făcut să piardă din vedere pericolul personal care ar fi putut să urmeze.

Numeri 25:16 16. Domnul a vorbit. Nu ne este spus cât timp a trecut până când a dat Dumnezeu porunca.

Numeri 25:17 17. Madianiţii. Madianiţii colaboraseră cu moabiţii în campania răului împotriva lui Israel. Ca descendenţi ai lui Avraam, ei ar fi trebuit să dovedească o atitudine deosebită faţă de poporul lui Dumnezeu. Moabiţii n-au scăpat cu totul de pedeapsa cuvenită, ci probabil datorită făgăduinţei făcute de Lot (Deutronom2,9), pe moment au fost trecuţi cu vederea. În cele din urmă, moabiţii au fost împiedicaţi să intre în adunarea lui Iehova chiar până la a zecea generaţie (Deutronom 23,3.4).

Numeri 25:18 18. Amăgindu-vă. Prin femeile lor, la sugestia rea a lui Balaam (cap. 31,16).

În fapta lui Peor. Prin închinarea la Baal-Peor la care au fost ademeniţi de invitaţiile femeilor la sărbătorile ceremoniale şi ritualurile desfrânate care au urmat.


1-18 PP 453-461

1-3 PP 454, 648

1-5 AH 326

8,11-13.15 PP 455

Numeri 26:2 2. Faceţi numărătoarea. O poruncă asemănătoare fusese dată lui Moise şi Aaron în cap. 1,2 şi 4,1.2. Acum Aaron era mort, iar Eleazar, fiul lui, împărţea cu Moise răspunderile conducerii. La primul recensământa fost numit un bărbat de fiecare seminţie pentru a fi căpetenia casei tatălui lui, ca să colaboreze cu Moise şi Aaron la numărătoarea poporului. Deşi aici nu este amintit un astfel de aranjament, fără îndoială că a fost urmat un plan asemănător. Recensământul populaţiei trebuia să fie baza pentru împărţirea ţării făgăduite (cap.26,53). Până acum, copiii lui Israel sunt în şesurile Moabului (22,1).

Casele părinţilor lor. Legăturile tribale ale unui copil erau întemeiate pe descendenţa paternă (vezi cap. 1,2).

Numeri 26:3 3. Câmpia Moabului. Primul recensământ a avut loc în pustie (cap. 1,1).

Numeri 26:4 4. În vârstă de douăzeci de ani. Recensământul precedent avusese loc cu 39 de ani înainte, iar cei număraţi erau acum morţi (v.64).

Numeri 26:5 5. Ruben, întâiul născut. Literal, „Ruben, întâiul născut” (vezi Geneza 46,8.9; Exod 6,14; Numeri 1,20; 1 Cronici 5,3). Cele patru nume enumerate în v.5 şi 6 au fost ale unor familii distinse din seminţia lui Ruben şi concordă cu alte enumerări din referinţele date.

Numeri 26:7 7. Familiile. Tradus „neamurile” în Psalm 22,27.

Cei ieşiţi la numărătoare. Copiii lui Ruben sunt cu aproape 3000 mai puţini la număr decât fuseseră în urmă cu 38 de ani (vezi cap. 1,21). Diferenţa considerabilă poate să fi fost cauzată în parte răzvrătirii lui Datan şi Abiram care au fost rubeniţi (cap. 16,1).

Numeri 26:8 8. Fiii. Plural, chiar dacă a fost numai un fiu. Aceasta era formula corectă de folosit chiar dacă nu se potrivea acestui caz (vezi şi Geneza 46,23; 1 Cronici 1,41; 2,7; Numeri 26,36).

Numeri 26:9 9. S-au răsculat. Vezi cap. 16,1-11.

Numeri 26:10 10. Ca exemplu. O referire la cap. 16,38, unde se spune: cădelniţele acestor oameni au ajuns un „semn”. Înţelesul de aici al cuvântului astfel tradus este acela al caracterului vizibil, ca să atragă atenţia şi să constituie un avertisment. Înţelesul general este „stindard” sau „steag”.

Numeri 26:11 11. Copiii lui Core. Ei au continuat să aibă un nume bun chiar şi pe vremea lui David şi n-au pierit aşacum au pierit urmaşii lui Datan şi Abiram. Coretiţii, o subdiviziune a leviţilor, au alcătuit corurile templului. Compară inscripţiile din Psalm 42,44-49.84.85.87.88.

Numeri 26:12 12. Fiii lui Simeon. Compară cu listele din Geneza 46,10 şi Exod 6,15. Aici este omis numai Ohad, poate pentru că el n-a avut copii şi familia lui s-a stins. În listele din Geneza şi Exod, Nemuel este numit Iemuel şi Iarib este numit Iachin. Dar forma Nemuel este păstrată în 1 Cronici 4,24. Cu trecerea anilor, scrierea unor nume s-a schimbat pe neobservate, fapt obişnuit în cele mai multe limbi.

Numeri 26:13 13. Zerah. Probabil Ţofar din Geneza 46,10 şi Exod 6,15.

Saul. Fiul unei femei canaanite (Geneza 46,10).

Numeri 26:14 14. Simeoniţii. O descreştere de 87100. Lor li s-a dat o parte din moştenirea lui Iuda (Iosua 19,9).

Numeri 26:15 15. Ţefon. Numele acest apare în Geneza 46,16 ca Ţifion.

Numeri 26:16 16. Ozni. În Geneza 46,16 scris Eţbon.

Numeri 26:17 17. Arod. Arodi în Geneza 46,16.

Numeri 26:18 18. Fiilor lui Gad. Cu vreo 5000 mai puţini decât la numărătoarea anterioară (cap. 1,25).

Numeri 26:19 19. Er şi Onan au murit. Cât priveşte raportul despre moartea lor, vezi Geneza 38,7-10.

Numeri 26:20 20. Fiii lui Iuda. Compară cu Geneza 46,12.

Şela. Fiul lui Iuda din fiica lui Şua (Geneza 38,2-5).

Pereţ. Pereţ şi Zerah erau fiii gemeni ai lui Iuda din Tamar (Geneza 38,29.30).

Numeri 26:21 21. Heţron. Iuda a avut cinci fii, dar Er şi Onan au murit fără urmaşi. Heţron şi Hamul le-au luat locul(Geneza 46,12).

Numeri 26:22 22. Familiile lui Iuda. Seminţia lui Iuda a fost mai numeroasă decât oricare alta. În afară de Caleb, vechea generaţie era moartă, dar cea nouă o întrecea pe cea veche la număr cu aproape 2000 de persoane (vezi cap. 1,27).

Numeri 26:23 23. Tola. Numele Tola şi Pua sunt amândouă nume de culori. „Tola” era insecta coşenilă din care se obţinea culoarea stacojie, iar „Pua”, o specie de roibă, o plantă erbacee agăţătoare cu flori galbene, din care se făcea o vopsea. Familia lui Tola a fost cea mai prolifică, numărând 22.600 de bărbaţi pe timpul lui David (2Cronici 7,2).

Numeri 26:24 24. Iaşub. Din anumite motive, el este numit „Iov în Geneza 43,13.

Numeri 26:25 25. Familiile lui Isahar. Aproape cu 10000 mai mulţi decât la prima numărătoare (cap. 1,29; 2,6).

Numeri 26:26 26. Zabulon. N-a existat schimbare în lista familiilor lui Zabulon de când au intrat în Egipt (Geneza 46,14).

Elon. Un zabulonit cu acest nume se află printre judecători (Judecători 12,11).

Numeri 26:27 27. Zabuloniţilor. Numărul lor a crescut mult. Câştigul lor a fost peste 3000 faţă de prima numărătoare (cap. 1,31).

Numeri 26:28 28. Iosif. Compară cu Geneza 46,20.

Numeri 26:29 29. Fiii lui Manase. În cap. 32,39, ţara Galaadului a fost dată de Moise lui Machir. Aici termenii genealogiei fac aluzie la faptul acesta. Machir nu a avut fii, astfel că machiriţii au fost numiţi după aceea atât galaadiţi, cât şi machiriţi. Moştenirea lor este amintită în Iosua 17,1.2.

Numeri 26:30 30. Iezer. In Iosua 17,2 este redat Abiezer.

Numeri 26:31 31. Sihem. Pentru Sihem şi Şemida (v.32), compară cu Iosua 17,2.

Numeri 26:33 33. Ţelofhad. Compară cu Numeri 27,1; 36,11; Iosua 17,3.

Numeri 26:34 34. Familiile lui Manase. Seminţia aceasta a înregistrat o creştere de peste 20000 (cap. 1,35). Compară cu profeţia lui Iacov despre rodnicia copiilor lui Iosif (Geneza 49,22).

Numeri 26:35 35. Efraim. Următorul este amintit fratele mai mic al lui Manase. Efraim ţinea steagul sub care tăbăra şi mărşăluia Manase (cap. 2,18).

Şutelah. El mai este în 1 Cronici 7,20.

Becher. Trecut în lista din 1 Cronici 7,20 ca un clan cu numele de Bered.

Tahan. Poate Tohu din 1 Samuel 1,1.

Numeri 26:37 37. Fiii lui Efraim. La recensământul precedent (cap. 1,33) ei numărau cu 8000 mai mult decât acum.

Numeri 26:38 38. Beniamin. Seminţia aceasta, ca aceea a lui Manase, era sub steagul lui Efraim. Existau cu totul şapte familii, dintre care cinci erau numite după fii şi două după nepoţi. Când fiii lui Beniamin au mers în Egipt, ei erau zece (Geneza 46,21), dar aici, în Numeri 26,38.39, sunt numai cinci. Timpul a adus schimbări înscrierea corectă a numelor lor şi în unele locuri genealogiile sunt greu de împăcat.

Bela. Bela şi Abşel sunt numiţi ca în Geneza.

Ahiram. Ehi din Geneza 46,21 şi Ahrab din 1 Cronici 8,1.

Numeri 26:39 39. Şufam. El şi fratele său Hufan apar în Geneza 46,21 ca Mupim şi Hupim, în 1 Cronici 7,12 ca Şupim şi Hupim şi în 1 Cronici 8,5 ca Şefufan şi Huram.

Numeri 26:40 40. Ard şi Naaman. Aceşti doi nepoţi ai lui Beniamin, fiii lui Bela, au ajuns familii separate în Israel.

Unul dintre aceşti nepoţi a fost numit după Ard, unchiul său, cel mai tânăr fiu al lui Beniamin numit Adar în 1 Cronici 8,3.

Numeri 26:41 41. Fiii lui Beniamin. Raportul arată o creştere cu 10000 faţă de numărătoarea precedentă (cap. 1,37).

Numeri 26:42 42. Şuham. În Geneza 46,23 el este numit Huşim, o variaţie în ortografiere, cum se întâmplă în general în toate limbile. Aceasta este adesea adevărat şi astăzi cu numele străine din Statele Unite. În Biblie înnici un caz astfel de schimbări nu se întâlnesc numai la nume de persoane. Ele pot fi întâlnite la pomi, precum almug din 1 Regi 10,11.11, care este algum (în versiunea engleză) în 2 Cronici 2,8. Şi numele cetăţilor s-au schimbat, un exemplu fiind cel al locului de înmormântare al lui Iosua, Timnat-Serah în Iosua 24,30 şi Timnat-Geres în Judecători 2,1.

Numeri 26:44 44. Aşer. Compară cu Geneza 46,17, unde Işvi apare Isui (engleză).

Numeri 26:46 46. Serah. În Geneza 46,17 ortografierea este Serah. Rădăcina ebraică înseamnă „prinţesă”.

Numeri 26:47 47. Fiilor lui Aşer. Seminţia aceasta a raportat o creştere frumoasă, fiind aproape cu 12000 mai mulţi decât la recensământul din cap. 1,41.

Numeri 26:48 48. Neftali. Numele celor patru fii ai lui Neftali n-au suferit nici o schimbare de la raportul din Geneza46,24.

Numeri 26:50 50. Familiile lui Neftali. Aceştia sunt cu 8000 mai puţini decât în recensământul din cap. 1,43.

Numeri 26:51 51. Copiii lui Israel. Recensământul arată că poporul avea cu 1820 mai puţini decât cu ocazia recensământului din cap. 1,46 făcut în urmă cu 38 de ani.

Numeri 26:53 53. Între ei. Adică, familiile numărate din versetele precedente. Leviţii nu erau incluşi.

Moştenitori. Ţara Canaanului trebuia să fie împărţită acestor familii şi niciodată să nu fie înstrăinată dela ele. Întinderea teritoriului primit a depins de numărul persoanelor din fiecare seminţie şi fiecare moştenire avea să poarte numele strămoşului seminţiei.

Numeri 26:54 54. Să le dai. Spus lui Moise, dar neadus la îndeplinire în totalitate decât la cucerirea completă a Canaanului (Iosua 13,15-23; 14,1-5). De aceea, cuvintele înseamnă că Moise avea să treacă la porunca Domnului.

Numeri 26:55 55. Prin sorţi. Hotărârea prin tragere la sorţi este o metodă care îşi are începutul în vremurile străvechi. Era o credinţă statornicită că sorţul era hotărât prin intervenţie divină, cum se precizează în Proverbe 16,33. Aceeaşi metodă a fost folosită din când în când în biserica primară (Fapte 1,23-26).

După numele. Probabil că numele au fost puse într-o urnă şi scoase câte unul, după cum erau numite loturile de pământ. Uneori era făcută o ajustare de teritoriu, după numărul persoanelor din seminţie (Iosua 19,9.47).

Numeri 26:57 57. Leviţii. Recensământul leviţilor s-a făcut separat, ca la primul recensământ (cap. 1,47).

Numeri 26:58 58. Libniţii. Consideraţi ca înrudindu-se cu Libna din partea sudică a lui Iuda. Libniţii se trăgeau din Libni, fiul cel mai mare al lui Gherşon.

Hebroniţii. Descins din Hebron, fiul lui Chehat (Exod 6,18; Numeri 3,19). S-ar părea firesc a legat aceşti oameni de cetatea numită Hebron, aproape de Libna.

Mahliţii. O fiică sau o familie a lui Ţelofhad este numită Mahla în v.33, dar mahliţii şi muşiţii erau descendenţi ai celor doi fii ai lui Merari, numiţi Mahli şi Muşi (Exod 6,19; Numeri 3,20).

Coriţii. Vezi comentariul pentru v.11. Coriţii sunt amintiţi în continuare de mai multe ori în 1 Corinteni 9,19 ca păzitori ai pragurilor cortului şi în 2 Cronici 20,19 ca şi corişti.

Numeri 26:59 59. Iochebed. Numele mamei lui Moise (Exod 6,20).

Numeri 26:60 60. Nadab şi Abihu. Vezi Levitic 10,1 şi Numeri 3,4.

Numeri 26:62 62. Ieşiţi la numărătoare. Comparat cu numărul din recensământul capitolului 3,39, totalul copiilor luiLevi arată o creştere de 1000 de persoane.

Numeri 26:64 64. Nici unul. Compară cu Numeri 14,23.28.29; Deutronom 2,14.15.

Numeri 26:65 65. Caleb. Dumnezeu făgăduise să cruţe pe Caleb şi pe Iosua şi să le îngăduie intrarea în ţara Canaanului pentru raportul lui curajos (cap. 14,24.30.38). Împreună cu aceşti doi bărbaţi erau Moise şi Eleazar ca supravieţuitori ai primului recensământ. O generaţie întreagă pierise, cu excepţia câtorva persoane aflate sub purtarea de grijă a lui Dumnezeu, pe care Acesta le hotărâse pentru lucrări mai mari. Iehova ştie care sunt ai Lui (2 Timotei 2,19), păstrând mereu evidenţa numelor sfinţilor Lui (Exod 33,17; Isaia 43,1) în cartea vieţii (Apocalipsa 3,5; Filipeni 4,3). Caleb stă ca o valoroasă exemplu de loialitate faţă de principiu în cele mai potrivnice şi grele împrejurări.


64,65 PP 456

Numeri 27:1 1. Fetele lui Ţelofhad. Amintite întâi în cap. 26,33 şi aici în legătură cu legile de moştenire (vezi Iosua17,3).

Fiul lui Iosif. Fiicele lui Ţelofhad aveau originea înapoi până la Iosif şi căutau o moştenire în ţara pe care strămoşul lor a iubit-o şi a cerut-o ca loc final de odihnă (Geneza 59,25).

Mahla. Fiica lui Hamolechet (1 Cronici 7,18).

Noa. Compară cu Nea, un nume de loc (Iosua 19,13).

Hogla. O cetate numtiă Bet-Hogla este amintită în Iosua 15,6.

Milca. O altă persoană cu acelaşi nume a fost Milca, fiica lui Haran şi soţia lui Nahor (Geneza 11,27.28).

Tirţa. De asemenea un nume de localitate, capitala lui Israel în timpul domniei lui Baeşa şi a urmaşilorlui (1 Regi 15,21). În cazuri ca acestea, unde un oraş sau o cetate poartă numele unei persoane, ar fi numai firesc să se aştepte ca persoana care poartă numele sau descendenţii ei să aibă o legătură cu locul, fie că l-au găsit, fie au avut proprietăţi acolo.

Numeri 27:2 2. La uşa cortului întâlnirii. Evident că era un obicei pentru Moise, Eleazar şi pentru mai marii adunaţica juriu (Exod 18,25) să se întâlnească la uşa Cortului Întâlnirii. Aceasta însemna că, dacă se va ivi ocazia, Moise se putea apropia uşor să se consulte cu Dumnezeu.

Numeri 27:3 3. Tatăl nostru a murit. Poate că surorile au înaintat o cerere pentru a fi citită juriului adunat. Ele au început atrăgând atenţia asupra faptului că tatăl lor a fost inclus printre cei despre care se vorbeşte în cap. 26,64.65 şi care ajunseseră deja al douăzecilea an când au ieşit din ţara Egiptului.

Nu era în mijlocul. Tatăl lor, Ţelofhad, era un manasit. Faptul acesta pare să arate că la revolta lui Core au participat membri din seminţii diferite. Având în vedere că tatăl lor nu provocase mânia divină cu acea ocazie (cap. 16,11), fiicele lui considerau că ar trebui să primească o moştenire.

A murit pentru păcatul lui. Adică un păcat personal de care toţi erau vinovaţi şi nu un păcat de sfidarepe faţă, sau de neglijenţă premeditată. În nici un caz, copiii nu puteau fi traşi la răspundere pentru greşelile părinţilor (Numeri 16,27-30; Ezechiel 18,20).

N-a avut fii. Fetele erau urmaşe legitime şi de aceea considerau că trebuia să li se acorde o parte de moştenire. Compară cu experienţa lui Absalom care nu avusese urmaşi de parte bărbătească (2 Samuel 18,18). Dacă nu se luau măsuri, numele şi genealogia lor ar fi dispărut. Chiar dacă s-ar fi măritat şi ar fi avut fii ca să perpetueze numele familiei lor, ele n-ar fi avut o moştenire pe care să o treacă asupra fiilor lor.

Numeri 27:4 4. O moştenire. Ele pledau pentru o parte de teritoriu alături de ceilalţi descendenţi din Manase. Apoi,numele tatălui lor putea să fie perpetuat, fiul uneia dintre ele luând numele bunicului mamei lui, Hefer (v.1). După aceea, a fost adoptată o lege generală cu acest efect (Deutronom 25,6).

Numeri 27:5 5. Moise a adus pricina lor. Hotărârea celor adunaţi nu era considerată ca fiind în măsură să rezolve problema. Deoarece Moise nu dorea ca el însuşi să ia o hotărâre, a prezentat chestiunea în faţa lui Dumnezeu,după cum i se poruncise în diferite ocazii (Exod 25,22; Numeri 7,89).

Numeri 27:7 7. Au dreptate. Iehova a aprobat cauza fetelor lui Ţelofhad. Cazul s-a repetat după intrarea în Canaan(Iosua 17,3-6).

Să le dai. În ebraică, cuvântul „le” este masculin, referindu-se la urmaşii în perspectivă. Fetele erau considerate ca reprezentanţi ai propriilor fii în aşteptare.

Moştenirea tatălui lor. Fetele ţineau locul tatălui lor decedat şi de aceea au fost moştenitoare ale părţiilui. Ele au prezentat pretenţiile şi, când a fost împărţit Canaanul, au primit partea tatălui lor (Iosua 17,2.3).

Numeri 27:8 8. Când un om. Cazul acesta a fost constituit un precedent, o regulă oficială fiind stabilită să rezolve cazuri similare în viitor.

Numeri 27:9

9. Dacă n-are nici o fată. În v.9-11 aflăm declaraţia oficială a amendamentului la legea de moştenire, întemeiată pe cazul precedent al fiicelor lui Ţelofhad. Discuţiile între fraţi cu privire la proprietăţi comune pot provoca o mare amărăciune (Luca 12,13).

Numeri 27:12 12. Abarim. Cuvântul ’Abarim este la plural şi probabil că se referă la lanţul de munţi care formează frontiera apuseană a câmpiei moabite. Pisga este un alt nume pentru Abarim sau se referă la secţiunea nordicăa lanţului de munţi (Deutronom 3,127; 34,1). Muntele Nebo este un pisc în secţiunea de nord (Deutronom 32,49; 34,1). De la verbul „a trece peste”, substantivul înseamnă „vad”, un loc potrivit pentru a trece un râu. În felul acesta, munţii erau numiţi ’Abarim, literal „vaduri”, pentru că erau aşezaţi lângă vadurile de trecere ale râului Iordan, faţă în faţă cu Ierihonul (Numeri 21,11).

Priveşte ţara. De pe înălţimea lui Nebo el putea vedea panorama ţării Canaan, care se întindea jos, la picioarele sale (Deutronom 3,17; 34,1-4). Moise ştia deja că nu avea să intre în ţara făgăduită (Numeri 20,12). Privilegiul de a vedea Canaanul era un răspuns la rugăciunea lui (Deutronom 3,24-27).

Numeri 27:13 13. Adăugat la poporul său. Vezi cele spuse despre Geneza 15,15; 25,8. Locul lui temporar de înmormântare avea să fie în apropierea lui Nebo.

Cum a fost... Aaron. Dumnezeu vorbise lui Moise şi lui Aaron pe muntele Hor (cap. 3,23.24).

Numeri 27:14 14. V-aţi împotrivit. Compară cu cap. 20,1.12.24. Păcatul lui Moise şi Aaron raportat în cap. 20,8-13 este numit aici „împotrivire”.

Numeri 27:15 15. Moise a vorbit. Statutul de conducător al lui Moise se vede din faptul că s-a pierdut pe sine din vedere şi a început să facă planuri pentru poporul lui Dumnezeu.

Numeri 27:16 16. Domnul... să rânduiască. Compară cu cap. 16,21. Dumnezeu cunoaşte pe deplin spiritul sau dispoziţia tuturor oamenilor şi este întru totul în măsură să aprecieze dacă o persoană este potrivită pentru slujire.

Peste adunare. Pentru a-şi asuma slujba şi autoritatea pe care Moise era pe punctul să le predea.

Numeri 27:17 17. Să iasă. Expresiile „a ieşi” şi „a intra” sunt folosite pentru a arăta experienţele obişnuite ale vieţii (Deutronom 28,6, 31,2). A face să iasă şi să intre sugerează legătura păstorului cu turma sa (Ioan 10,3-9). Pentru ideea de turmă fără păstor, vezi 1 Regi 22,17; Ezechiel 34,5; Zaharia 10,2; 13,7; Matei 9,36 şi Marcu 6,34.

Numeri 27:18 18. Ia-ţi pe Iosua. Iosua a fost în strânsă legătură cu Moise (Exod 24,13) şi de aceea era obişnuit cu administraţia.

În care este Duhul. Literal, „în care este duh” (vezi v.16). Se referă aici la bogăţia spirituală necesară, păstrată în frica de Dumnezeu şi sub controlul Duhului Sfânt, singurul care îl poate face pe om potrivit pentruo răspundere în lucrarea Domnului.

Să-ţi pui mâna. O ceremonie de binecuvântare (Geneza 48,14) şi de consacrare (Numeri 8,10), însoţită şi urmată de călăuzirea şi înţelepciunea Duhului Sfânt (Deutronom 34,9). În biserica creştină, punereamâinilor în ritualul hirotonirii combină cele trei aspecte: binecuvântare, succesiune în slujbă şi autoritate de a învăţa (Fapte 6,6; 13,3; 2 Timotei 1,6).

Numeri 27:19 19. Să-l aşezi înaintea preotului Eleazar. Eleazar avea o contribuţie mică la această ceremonie, doar aceea de a fi martor.

Înaintea întregii adunări. Ceremonia trebuia să fie publică, aşa încât să nu fie nici o îndoială sau incertitudine în ce priveşte autoritatea lui Iosua.

Să-i dai porunci. Literal, „porunceşte-i” (vezi Deutronom 31,7.8.14.15.23).

Numeri 27:20 20. Părtaş la dregătoria ta. Cuvântul tradus „dregătorie” este folosit adesea cu privire la autoritatea şi maiestatea regală. Moise trebuia să înceapă de îndată să transfere o parte din răspunderea şi autoritatea sa asupra lui Iosua, pentru ca el să poată începe să le exercite concomitent cu Moise.

Să-l asculte. Pentru ca poporul să poată începe a recunoaşte şi a asculta de autoritatea lui Iosua.

Numeri 27:21 21. Înaintea preotului Eleazar. Se pare că autoritatea lui Iosua era în unele privinţe mai mică decât a lui Moise. Moise primise sfat direct de la Dumnezeu, dar Iosua trebuia să meargă înaintea marelui preot ca mijlocitor între el şi Dumnezeu. La rândul lui, marele preot trebuia să-L consulte pe Dumnezeu prin Urim (Exod 28,39; Levitic 8,8).

După porunca lui. Adică porunca marelui preot. Iosua avea să conducă poporul, dar sub îndrumarea marelui preot.

Numeri 27:23 23. Şi-a pus mâinile. Moise dorea ca Iosua să aibă o măsură deplină de înţelepciune şi călăuzire, aşa cum avusese el. Iosua avea să fie păstorul turmei pentru a duce poporului odihnă şi pace.


16-20 PP 462

21 SR 183

21-23 PP 463

Numeri 28:1 1. Domnul a vorbit. Domnul prezintă acum voinţa Sa cu privire la anumite jertfe, acelea pentru slujbele de dimineaţă şi de seară, pentru zilele de Sabat şi pentru luni noi.

Numeri 28:2 2. Darul meu. Ebraicul corban, din rădăcina „a apropia”, „a trage aproape” pentru un scop special. El se foloseşte la abordarea de către un judecător a unui caz, la venirea spre a consacra ceva, la aducerea unei jertfă. De aceea, corban a devenit termenul pentru orice dăruire (Marcu 7,11).

Hrana. Literal, „hrana Mea”. Textul ebraic este literal, „jertfa Mea, chiar pâinea Mea” şi nu „jertfa Mea şi pâinea Mea”. Obiceiul păgân de a jertfi hrană zeilor, presupusă a fi mâncată de ei, este o parodie a obiceiului aducerii de jertfe de către un popor pocăit lui Dumnezeu ca dovadă a întristării pentru păcat şi a unei serioase dorinţe de iertare (vezi DA 28; Levitic 21,6.17.21; 22,25; Maleahi 1,7).

Jertfele mele mistuite de foc. Poate că aceasta se referă mai ales la părţile de grăsime arse pe altar.

De un plăcut miros. Compară cu Levitic 1,9.13.17; Numeri 15,3 etc.

Numeri 28:3

3. Jertfă mistuită de foc. Aici se vorbeşte mai ales despre slujba „continuă” a jertfei zilnice (Exod 29,38.39) cu făgăduinţele ei (v.42, 43, 45).

Fără cusur. Se cerea în mod expres şi se accentua ca mielul să fie desăvârşit (Evrei 9,14). Acelaşi lucru se ceruse şi pentru celelalte jertfe (Exod 12,5; Levitic 1,3; Numeri 19,2; 1 Petru 1,19).

Ardere de tot necurmată. O formă prescurtată „zilnică” sau „continuă” se află în Daniel 8,11-13; 11,31; 12,11. Aspectul continuu al acestei jertfe oferă o uimitoare paralelă cu Mielul lui Dumnezeu, a cărui jertfă adusă o singură dată este eficientă continuu. El a murit o singură dată pentru toţi (Evrei 7,3; 10,12.14).

Numeri 28:4 4. Să aduci... dimineaţa. Compară cu Psalm 5,3: „Doamne, auzi-mi glasul dimineaţa”, care la început se putea să însemne o jertfă.

Seara. Literal, „între cele două seri” (vezi Exod 12,6; Numeri 9,3).

Numeri 28:6 6. Arderea de tot necurmată. Adică pentru a fi adusă zilnic (Exod 29,42). Arderea de tot necurată şi „tămâia necurmată” (Exod 30,8) erau ca rugăciunile de dimineaţă şi de seară ale creştinului.

Adusă la muntele Sinai. Literal, făcută la muntele Sinai. Acesta este locul unde Moise a primit legile ceremoniale.

Numeri 28:7 7. Jertfă de băutură. Dată tot la muntele Sinai (Exod 29,40).

În locul sfânt. Probabil la picioarele altarului arderilor de tot, care era în interiorul curţii (Exod 29,42).

Vin. Ebraicul şecar. Jertfa de băutură, cu această singură excepţie, era făcută din vin obişnuit, iain. Cantitatea folosită pentru fiecare miel era aproximativ de 950 ml. Cuvântul şecar este adesea folosit pentru a indica o băutură care nu este făcută din struguri. Aceasta era făcută de obicei din cereale sau miere. De exemplu, în Levitic 10,9 lui Aaron şi fiilor lui li s-a poruncit să nu bea iain sau şecar când se pregăteau să intreîn Cortul Întâlnirii. Mulţi comentatori aveau să insiste că în acest caz şecar trebuie să se refere la vinul cel mainobil şi mai bun. Comentatorii evrei, în mare număr, vorbesc despre acest caz al folosirii lui şecar ca excluzând vinul diluat cu apă, sau vinul stors de curând.

Numeri 28:8 8. Al doilea miel. Adică cel pentru jertfa de seară. Instrucţiunile precedente sunt cu privire la mielul dedimineaţă, dar ele se aplică şi la mielul de seară. Această jertfă încheia jertfele zilei, nefiind adusă după ea nici o altă jertfă.

Numeri 28:9 9. În ziua Sabatului. Jertfa din Sabat era un adaos la jertfele zilnice necurmate aduse în fiecare zi a săptămânii. Aceasta înseamnă că în ziua de Sabat preoţii aveau de îndeplinit sarcini duble. La aceasta trebuie să se fi gândit Domnul când a spus că „preoţii calcă Sabatul în Templu şi totuşi sunt nevinovaţi” (Matei 12,5).În vremurile de mai târziu, era cântată o cântare specială în ziua de Sabat pentru a însoţi stropirea libaţiunii (Psalmi 92).

Două zecimi de efă. Aproximativ patru litri. O dată cu dublarea arderilor de tot din ziua Sabatului se dubla şi porţia altor elemente accesorii, precum făina şi vinul. Porunca cu privire la prezentarea jertfei de băutură împreună cu arderea de tot se află în cap. 15,5.

Numeri 28:10 10. Afară de. Adică în plus. Jertfa zilnică nu trebuia să fie omisă din cauza jertfelor suplimentare din ziua de Sabat. Jertfele suplimentare prescrise erau şapte la număr (Levitic 29,35-37; Numeri 28,11.19.26;

1,7).

Numeri 28:11 11. La începutul. Aceasta se poate să fi fost dată de Dumnezeu pentru a compensa celebrările idolatreale fiecărei luni noi, care desigur că se concentrau în închinarea la lună. Atunci sunau trâmbiţele de argint (cap. 10,10). În anii de mai târziu, în ziua aceasta afacerile încetau (Amos 8,5; 1 Samuel 20,5; Isaia 1,13).

Numeri 28:12 12. Trei zecimi de efă. Aproximativ 6 litri.

Ca dar de mâncare. Pentru fiecare viţel era o cantitate precisă de făină (vezi cap. 15,9).

Două zecimi de efă. Aproximativ patru litri, tot atât cât pentru un berbec (cap. 16,5).

Numeri 28:13 13. O zecime de efă. Compară cu cap. 15,4. Darul de mâncare trebuia să însoţească fiecare dintre cei şapte miei amintiţi în v.11.

Numeri 28:14 14. Jertfele de băutură. Pentru a însoţi diferitele jertfe în cantităţile prescrise.

În fiecare lună. La lunile noi aveau să fie adus un număr mai mare de jertfe. De aceea era nevoie de mai multă atenţie şi chiar mai mult lucru decât în zilele de Sabat. Astfel, copiii lui Dumnezeu aveau mai puţineocazii de a fi ispitiţi de ritualurile idolatre ale păgânilor din jur pe vremea lunilor noi.

Numeri 28:15 15. Un ţap. Compară cu cap. 15,24.

Numeri 28:16 16. Paştele Domnului. Aici nu sunt prescrise jertfe (vezi Exod 12,6.18.27; Levitic 23,5-8). Notează cerinţele ample din Ezechiel 45,23. Sărbătoarea aceasta nu mai fusese celebrată de când Israel părăsise Cades-Barnea, cu 38 de ani în urmă.

Numeri 28:17 17. Ziua a cincisprezecea. Seara zilei a paisprezecea era sărbătoarea Paştelui (Exod 12,14). Ziua a cincisprezecea era ziua sărbătorii azimelor (Levitic 23,6). Ziua a paisprezecea a lui Abib sau Nisan, ziua Paştelui, era în realitate un post, nu o sărbătoare. Postul se termina cu mâncarea sacră a serii.

Şapte zile. Compară cu Exod 12,5; 13,6.7; Levitic 23,6.

Numeri 28:18 18. Nici o lucrare de slugă. Literal, „nici o lucrare agricolă”. Orice ocupaţie care reclama muncă obositoare era interzisă (Exod 12,16; Levitic 23,7.8).

Numeri 28:19 19. O jertfă. Jertfele speciale nu fuseseră prescrise anterior (vezi Levitic 23,8). Jertfele numite sunt aceleaşi ca şi cele pentru prima zi a fiecărei luni (v.11).

Numeri 28:20 20. Darul lor de mâncare. Compară cu v.12, unde au fost poruncite aceleaşi slujbe pentru prima zi a fiecărei luni.

Numeri 28:22 22. Un ţap. Acelaşi ca pentru luna nouă (v.15).

Numeri 28:23

23. Afară de. Adică pe lângă arderea de tot zilnică. Ele erau aduse dimineaţa, după jertfa zilnică de dimineaţă.

Numeri 28:24 24. În felul acesta. Toate jertfele speciale enumerate în v.16-25 ca acelea pentru prima zi a fiecărei luni erau aduse astfel în fiecare zi a sărbătorii azimelor (Levitic 23,5-8).

Numeri 28:25 25. În ziua a şaptea. Compară cu Exod 13,6; Levitic 23,7.8. Prima şi ultima zi a sărbătorii erau identice în cerinţele lor.

Numeri 28:26 26. Ziua celor dintâi roade. Aceasta este o expresie neobişnuită. Ea mai este numită „sărbătoarea secerişului, a celor dintâi roade din munca ta” (Exod 23,16) şi „sărbătoarea săptămânilor” pe vremea aducerii primelor roade din secerişul grâului (Exod 34,22; Deutronom 16,10; vezi şi Levitic 23,15-21).

Un dar de mâncare. Compară cu Levitic 23,16. Caracteristica principală a acestei zile era un dar de mâncare sau de cereale. El consta din două pâini numite „primele roade ale Domnului” (Levitic 23,17). Pâinile acestea erau făcute din primul grâu copt. Împreună cu aceste două pâini mai erau jertfiţi şapte miei, unviţel, doi berbeci, doi miei de parte bărbătească ca jertfă de pace şi un ţap ca jertfă pentru păcat (Levitic 23,18).

Încheierea săptămânilor. Adică cele şapte săptămâni numărate din prima zi a azimelor (Levitic 12,15-21).

Numeri 28:28 28. Darul... de mâncare. Compară cu v.12, 20, care se ocupă de luna nouă şi sărbătoarea azimelor.

Numeri 28:29 29. O zecime. Compară cu v.13, 21.

Numeri 28:30 30. Un ţap. Ca adaos la cel jertfit cu cei doi miei (Levitic 23,19).

Numeri 28:31 31. Afară de. Jertfa zilnică trebuie să fie adusă, chiar dacă mai era prescrise şi alte jertfe (vezi v.10, 15, 23). Importanţa jertfei zilnice nu trebuia să fie subordonată altora.

Numeri 29:1 1. O adunare sfântă. Luna a şaptea, prima lună a calendarului civil, fusese pusă în mod special deoparte pentru scopuri religioase (Levitic 23,23-44) şi avea mai multe zile consacrate ritualurilor religioase decât oricare altă lună a anului. Adunarea sfântă arătată aici fusese poruncită deja (Levitic 23,24.25).

Cu sunet de trâmbiţă. Folosirea trâmbiţelor de argint fusese prescrisă deja la diferite ocazii (vezi cap. 10,10), inclusiv cu ocazia lunii noi. Dar prima zi a lunii a şaptea, sau ziua anului nou din calendarul civil, era ziua când se suna din ele în mod deosebit. Cuvântul „trâmbiţe” nu pare nici aici, nici în levitic 23,24. Termenul teruah tradus aici „sunet de trâmbiţe” apare în Levitic 25,9 ca şopar sau „corn de berbece”.

Numeri 29:2 2. Să aduceţi o ardere de tot. Pe lângă toate celelalte jertfe poruncite pentru această zi (Levitic 23,25). Animalele de jertfă erau mai puţine decât acelea prescrise pentru sărbătorile din Numeri 28,19.27, având în vedere că ele erau în plus pe lângă celelalte pentru aceeaşi zi.

Numeri 29:3 3. Trei zecimi. Aproximativ 6 litri, porţia obişnuită pentru toate jertfele de acest fel (cap. 15,6.9).

Numeri 29:4 4. O zecime. Pentru v.4 şi 5 compară cu cap. 28,15.22.30.

Numeri 29:6 6. Arderea de tot... din fiecare lună. Fusese deja prescrisă o ardere de tot a doi viţei pentru începutul fiecărei luni (cap. 28,11.12). Ritualul nu trebuia să fie omis în prima zi a lunii a şaptea.

Numeri 29:7 7. În ziua a zecea. Ziua ispăşirii (Levitic 23,27), punctul culminant al întregului sistem ceremonial. Ritualul pentru această zi mare se află în Levitic 16 şi 23,26-32.

Să vă smeriţi sufletele. Literal, „să vă umiliţi”. Aceasta cuprinde postul. Acesta a fost şi este marele post anual ţinut cu stricteţe de evreii ortodocşi (Numeri 30,13; Psalmi 35,13; Isaia 58,3.5; compară cu Levitic16,29; 23,27.29.32; Fapte 27,9).

Nici o lucrare. Ziua trebuia să fie respectată cu stricteţe ca o odihnă de Sabat (Levitic 16,29.31; 23,28-32).

Numeri 29:8 8. Ca ardere de tot. Vezi v.2.

Numeri 29:9 9. Darul lor de mâncare. Darul de mâncare trebuia să fie în aceleaşi cantităţi cum s-a arătat în versetele 4 şi 5.

Numeri 29:11 11. Jertfa de ispăşire. Acesta este ritualul de la care îşi trage sărbătoarea numele ei special (vezi Levitic 16). Notează că Evrei 9,7-12.23-28 este întemeiat pe descrierea din Levitic 16. Sângele jertfei de ispăşire era dus de marele preot în Sfânta Sfintelor. Sângele viţelului adus ca jertfă de ispăşire pentru familia lui Aaron (Levitic 16,14) era de asemenea dus în Sfânta Sfintelor. Cu excepţia acestor două cazuri, sângele nu era niciodată dus în Sfânta Sfintelor.

Arderea de tot necurmată. Din nou este accentuat faptul că diferitele jertfe amintite nu trebuiau să fie omise nici chiar în marea zi de ispăşire. Chiar şi această zi mare trebuia să înceapă cu jertfa necurmată şi cu celelalte jertfe care îi aparţineau. Acestea aveau să fie urmate de jertfa de ispăşire din acest verset. Apoi urma jertfa de ispăşire, aşa cum este arătat în Levitic 16.

Numeri 29:12 12. În ziua a cincisprezecea. Adică „ziua întâi a sărbătorii corturilor, care începea la apusului soarelui zilei a paisprezecea (Levitic 23,34.35). Această sărbătoare venea după recolta fructelor şi a strugurilor (Deutronom 16,13). Cele şapte zile erau un timp de fericire şi bucurie înaintea Domnului.

Numeri 29:13 13. Treisprezece viţei. Acelaşi fel de jertfă era prescris şi pentru alte sărbători. Dar în timp ce pentru alte sărbători erau suficienţi doi viţei, aici sunt hotărâţi treisprezece (cap. 28,11.19.27). Timp de şapte zile în fiecare zi era jertfit câte un viţel mai puţin (v.17, 20, 23, 26, 29, 32). În felul acesta în a şaptea zi erau jertfiţi şapte viţei, totalizând 70 de viţei pe durata celor 7 zile.

Numeri 29:16 16. Jertfă de ispăşire. Cerinţele jertfei pentru păcate nu erau majorate.

Numeri 29:17 17. A doua zi. Un viţel mai puţin decât în ziua precedentă. Numărul berbecilor şi al mieilor nu era afectat. Întregul sistem ceremonial se întemeia pe jertfa necurmată. Orice fel de jertfe mai erau adăugate, jertfa necurmată nu era niciodată trecută cu vederea. Tot aşa, Mielul lui Dumnezeu nu poate fi niciodată înlocuit. Nici o slujbă, nici un ritual, nici o regulă nu pot lua locul Fiului lui Dumnezeu, singurul prin care are

loc mântuirea din păcat.

Numeri 29:35 35. Adunare de sărbătoare. Ziua a opta a fost pusă deoparte ca zi de bucurie sfântă înaintea lui Iehova. Cuvântul tradus astfel este dintr-o rădăcină care înseamnă „a reţine”. O formă de substantiv a aceleiaşi rădăcini este tradusă „magistrat”, literal, „un posesor al reţinerii” ca în Judecători 18,7. În ziua aceasta, copiii lui Israel trebuiau să se abţină de la orice lucrare lumească şi să-şi consacra cugetul lui Iehova.

Numeri 29:36 36. Ardere de tot. O jertfă specială hotărâtă pentru această zi (vezi v.13).

Numeri 29:37 37. După numărul lor. Compară cu cap. 15,1-13.

Numeri 29:38 38. Un ţap ca jertfă de ispăşire. Oricare ar fi fost sărbătoarea, se cerea o jertfă de ispăşire (cap. 28,15.22.30; 29,5 etc.). Poporul avea întotdeauna nevoie de iertare. Era important ca ei să nu piardă din vedere niciodată acest fapt.

Numeri 29:39 39. Acestea... să le aduceţi. Domnul a rânduit anumite sărbători pentru anumite vremi. Acestea trebuiau să fie respectate exact aşa cum spusese El.

Afară de... împlinirea unei juruinţe. Pe lângă toate aceste jertfe prescrise să fie aduse în mod regulat, un om putea să aducă o ardere de tot în plus, fie ca semn de recunoştinţă faţă de Iehova, fie ca împlinire a vreunei juruinţe.

Arderile de tot. Compară cu Levitic 22,18-21; Numeri 15,1-13. Jertfele din acest capitol au fost prescrise mai sus şi pe lângă toate arderile de tot, darurile de mâncare, de băutură şi jertfe de pace aduse ca împlinire a unor juruinţe speciale.

Numeri 29:40 40. Moise a spus. În biblia ebraică acesta este primul verset al capitolului 30.

Numeri 30:1 1. Căpeteniile seminţiilor. În cap. 1,4.16; 7,2 etc., se face referire la aceiaşi oameni. Sunt folosite diferite expresii, „căpeteniile seminţiilor voastre şi bătrânii voştri” (Deutronom 5,23), „toată adunarea copiilorlui Israel” (Iosua 18,1; 22,12), „căpeteniile întregului popor” (Iosua 20,2), „tot Israelul” (1 Samuel 7,5), „toate căpeteniile lui Israel, căpeteniile seminţiilor” (1 Cronici 28,1), „bătrânii lui Israel şi toate căpeteniile seminţiilor, capii familiilor copiilor lui Israel” (2 Cronici 5,2), „căpetenii şi bătrâni” (Ezra 10,8).

Numeri 30:2 2. O juruinţă. O asigurare sau făgăduinţă de a-I da ceva lui Dumnezeu: făgăduinţa unei slujiri personale, ca a lui Iacov la Betel (Geneza 29,20; 31,13), consacrarea de către Ana a fiului ei (1 Samuel 1,11),juruinţa lui Iefta cu privire la fiica lui (Judecători 11,30.39).

Se va lega. O obligaţie, aceea a abţinerii de la vin, mâncare etc. (vezi 1 Samuel 14,24; Psalmi 132,2; Fapte 23,21). Verbul ebraic este adesea folosit cu sensul de „a lega”, „a întemniţa”, a „înhăma”.

Să nu-şi calce cuvântul. Literal, „să nu dezlege cuvântul făgăduielii sale”, în sensul de „a elibera”, „a se elibera de obligaţie”, „a face legal”, „a profana”. A nu aduce la îndeplinire o juruinţă solemnă faţă de Dumnezeu este un act de josnică ingratitudine şi o neglijenţă păcătoasă (Deutronom 23,21; Eclesiast 5,4; Matei 5,33). Este mai bine ca omul să nu facă nici o juruinţă, decât să promită şi să nu împlinească (Eclesiast 5,2-5).

Numeri 30:3

3. Când o femeie va face o juruinţă. O femeie nemăritată era considerată ca fiind sub stăpânirea tatăluiei şi din cauza aceasta nu era liberă să-şi facă planuri şi să ia hotărâri fără sfatul şi consimţământul acestuia. Femeile în vârstă necăsătorite nu sunt amintite.

Numeri 30:4 4. Nu-i zice nimic. Literal „a fi liniştit”, sau „a nu obiecta nimic”.

Juruinţele ei vor fi primite. Nu era de competenţa tatălui să anuleze nici o parte a juruinţei, dacă nu avea de obiectat când auzea despre ea, sau când fiica lui i-a adus-o la cunoştinţă.

Numeri 30:5 5. În ziua. Adică de îndată ce aude.

Nu-i dă voie. Pentru a face obligatorie juruinţa sau făgăduiala era nevoie de consimţământul tatălui. Dacă, aflând despre juruinţă, el nu zicea nimic, tăcerea lui era considerată ca un consimţământ. Dacă tatăl făcea obiecţiuni, tânăra fată era liberă de juruinţa sau legământul ei, nemaifiind obligată să-l aducă la îndeplinire.

Numeri 30:6 6. Când se va mărita. Aceeaşi regulă urma să se aplice şi unei tinere femei logodite, care mai locuia în casa tatălui ei, pentru că un bărbat logodit avea drepturi în legătură cu mireasa lui logodită. De exemplu, dacăea comitea adulter, era omorâtă cu pietre întocmai ca şi când ar fi avut loc deja căsătoria. Ea şi toată averea eierau considerate ca aparţinând logodnicului ei (Deutronom 22,23.24, vezi şi Matei 1,19.20).

A făcut juruinţe. Literal, „şi juruinţele ei sunt asupra ei”. Juruinţa putea să fi fost luată înainte de logodirea ei şi pe atunci avea consimţământul tatălui ei. Acum ea este logodită şi legal se afla sub jurisdicţia logodnicului ei, iar acesta putea cere să renunţe la juruinţa ei.

Numeri 30:8 8. Dacă bărbatul ei. Compară cu v.5, unde este aplicat acelaşi principiu unei fiice în casa tatălui ei, ca unei logodnice în legătură cu logodnicul ei.

Numeri 30:9 9. Femei văduve. Atât o văduvă, cât şi o femeie divorţată erau libere să facă juruinţe şi să le aducă la îndeplinire. Totuşi, o văduvă sau o femeie divorţată, care se întorcea în casa tatălui ei şi era sub ocrotirea lui avea să fie din nou supusă autorităţii lui. Cuvântul tradus „despărţită” este, literal, „a da drumul”. Regulile dinDeutronom 24,1 sunt presupuse şi aici.

Numeri 30:11 11. Juruinţele ei. Dacă juruinţa a fost făcută pe când mai trăia soţul, într-un caz, sau înainte ca soţia sădivorţeze, în celălalt caz, şi nu se făcuse obiecţiune, atunci juruinţa trebuia să fie adusă la îndeplinire de femeiacare a făcut-o. Schimbarea stării civile nu afecta juruinţele obligatorii anterioare.

Numeri 30:12 12. Nu vor avea nici un preţ. O văduvă sau o femeie divorţată nu era răspunzătoare pentru juruinţele anulate anterior de bărbatul ei.

Numeri 30:14 14. Dacă nu-i zice nimic. Tăcerea lui, când îşi dădea pe deplin seama de ce făcuse ea, stabilea şi confirma juruinţele ei.

Numeri 30:15 15. Va fi vinovat. Toată răspunderea era a lui, ea era eliberată. Pentru natura vinovăţiei asumate şi ritualul cerut spre a se elibera de ea, vezi Levitic 5,4-10.


1,2 4T 471

2 AA 74

Numeri 31:1 1. Domnul a vorbit. După cum este raportat în cap. 26,16-18, porunca de a-i bate pe madianiţi fusese deja dată lui Moise. Acum el trebuia să organizeze expediţia militară pentru a îndeplini porunca lui Dumnezeu. La sugestia lui Balaam, madianiţii i-au dus pe izraeliţi într-un păcat grav, care a adus în schimb o urgie din partea lui Dumnezeu asupra poporului Său.

Numeri 31:2 2. Răzbună. Păcatul madianiţilor avusese loc în timpul conducerii lui Moise. El era acum reprezentantul lui Dumnezeu pentru a pedepsi pe păcătoşi înainte de a renunţa la autoritatea sa.

Apoi. Dumnezeu îi vorbise lui Moise despre moartea sa iminentă (cap. 27,12.13). În afară de campania împotriva madianiţilor, a rămas şi sarcina de a da mai departe directive cu privire la cucerirea ţării Canaanului (cap. 32 şi 34) şi de a lăsa dispoziţii pentru leviţi (cap. 35,1-8).

Numeri 31:3 3. Înarmaţi dintre voi. Literal, „înarmează dintre acei cu voi, bărbaţi”. Versetul 2 vorbeşte despre răzbunarea copiilor lui Israel. Versetul acesta o numeşte răzbunarea lui Iehova. În felul acesta sunt identificateca apropiate interesele lui Dumnezeu şi ale poporului Său.

Numeri 31:4 4. Câte o mie. Numărul acesta mic sugerează o selecţie atentă, având în vedere că unele dintre seminţiile mai mari ar fi dat cu uşurinţă un număr mult mai mare.

Toate seminţiile. Unii consideră că această expresie i-ar putea cuprinde şi pe leviţi. Poate nu pentru a purta arme, ci ca unitate de serviciu în spatele liniei frontului. Dar faptul că leviţii au primit partea lor de pradă din acea parte destinată celor care n-au mers la război (v.30, 37-41) se pare că exclude o astfel de idee.

Numeri 31:5 5. Douăsprezece mii. Compară cu Judecători 21,10, unde împotriva lui Iabes-Ghilead a fost trimis acelaşi număr. Ideea exprimată în versetul 5 este că au fost înrolaţi tinerii. Numărul pare mic în comparaţie cual madianiţilor, care aveau cinci regi cu oşti înarmate.

Numeri 31:6 6. Moise a trimis. Adică i-a împuternicit cu autoritate să aducă la îndeplinire porunca lui Dumnezeu.

Fineas. Nu ni se spune dacă Fineas a mers în calitate de comandant al expediţiei, prin aceasta înlocuindu-l pe Iosua, sau dacă a mers numai în rolul său de mare preot (vezi Iosua 22,13). Fapta lui de vitejieanterioară în onoarea lui Dumnezeu l-a făcut fără îndoială să aibă o mare reputaţie de om hotărât şi curajos (cap. 25,8).

Uneltele sfinte. Adică vasele sfinte. Nu ni se spune ce vase au fost luate. Unii au sugerat că ar fi fost chivotul (vezi Numeri 10,33; Iosua 3,14; 6,8), alţii placa de aur pe care Aaron a purtat-o pe frunte (Exod 28,36). Cuvântul tradus aici „unelte” este acelaşi cu cel redat „vase” din Numeri 3,31. Este îngăduit să se creadă despre trâmbiţele sanctuarului că erau „unelte sfinte”.

Numeri 31:7 7. Au înaintat. Se presupune că forţele israelite au trecut graniţa în teritoriul madianit şi acolo s-au angajat în luptă.

Au omorât pe toţi bărbaţii. Adică ai armatelor atacante, probabil bărbaţi în stare să poarte armele. O altă nimicire a madianiţilor este raportată în Judecători 8,12 realizată de Ghedeon. Exterminarea întregii

populaţii masculine ar fi dus la stingerea naţiunii, totuşi madianiţii apar din nou ca vrăjmaşi puternici ai lui Israel (Judecători 6,1.2, 7,14; 8,22; 9,17.28; Isaia 60,6).

Numeri 31:8 8. Împăraţii Madianului. Pentru aceşti oameni sunt folosite diferite titluri: bătrâni (cap. 22,4), domnitori (Iosua 13,21).

Evi. Vezi Iosua 13,21.

Rechem. Vezi Iosua 13,21; 1 Cronici 2,43; 7,16. De asemenea numele unei cetăţi beniamite (Iosua 18,27).

Ţur. Vezi Numeri 25,15; Iosua 13,21.

Balaam. Sfârşitul lui a fost foarte diferit de speranţa pe care şi-a exprimase (Numeri 23,10; Iosua 13,22).

Numeri 31:9 9. Au luat pe femeile. Era un vechi obicei de a-i ucide pe bărbaţi, dar nu pe femei şi copii (Geneza 34,25; 1 Regi 11,16). Mai târziu, Dumnezeu a cerut în anumite cazuri doar uciderea bărbaţilor, în alte cazuri uciderea întregii populaţii (Deutronom 20,13.14.16).

Vitele. Cuvântul tradus este din verbul „a fi legat la limbă”, „a fi mut”. Adesea, el cuprinde toate animalele domestice mari. Madianiţii erau renumiţi pentru cămilele lor (Judecători 6,5), care nu sunt amintite aici în mod expres (vezi Exod 9,25; 12,12; Psalmi 135,8; Ieremia 50,3).

Numeri 31:10 10. Cetăţile. Nimicirea acestor locuri întărite tindea să împiedice o răscoală serioasă ulterioară.

Ocoalele. Literal, „taberele lor”, o referire la lagărele circulare ale triburilor nomade. Vezi Geneza 25,16, unde este folosit acelaşi cuvânt.

Numeri 31:11 11. Prada. Ei au pus stăpânire pe pradă, aşa cum s-a notat în v.9 şi acum au luat-o cu ei.

Numeri 31:12 12. Cei prinşi. Subjugarea acestui trib de madianiţi a fost completă. Cei „prinşi” erau femeile şi copiii; „prada”: cămilele, boii, oile şi caprele; iar „jafurile”, metalele preţioase, bijuteriile, îmbrăcămintea etc.

Adunarea. Probabil o referire la cei 70 de bătrâni şi căpetenii ale seminţiilor care reprezentau poporul.

Câmpia Moabului. De unde au plecat să dea bătălia cu madianiţii (vezi cap. 22,1; 26,3.63).

Numeri 31:13 13. Le-au ieşit înainte. Acesta a fost un comitet de primire pentru a ura bun venit învingătorilor şi pentru a face aranjamentele necesare curăţirii, separării sau nimicirii lucrurilor necurate.

Numeri 31:14 14. Moise s-a mâniat. Mai ales pentru că fuseseră aduse ca prizonieri femei madianite care nu puteau fi primite, inclusiv acelea care fuseseră cauza urgiei care bântuise tabăra (vezi v.15, 17).

Căpeteniile. Literal „inspectori” sau „supraveghetori”.

Numeri 31:15 15. Aţi lăsat cu viaţă. Pedepsirea femeilor, unelte folosite de Satana ca să aducă păcatul în tabăra lui

Israel, a fost cuprinsă în porunca „răzbună pe copiii lui Israel împotriva madianiţilor” (cap. 31,2). Compară cupedepsirea femeilor amalecite (1 Sa 15,3).

Numeri 31:17 17. Omorâţi pe orice prunc de parte bărbătească. Cu scopul de a reduce la neputinţă o naţiune idolatră.

Orice femeie care a cunoscut un bărbat. Probabil inclusiv pe cele ce purtau răspunderea pentru căderea în păcat a Israelului.

Numeri 31:18 18. Parte femeiască. Deoarece ele erau tinere şi impresionabile exista posibilitatea să fie abătute de la idolatrie şi de la practicile necurate.

Lăsaţi cu viaţă. Pentru legea care a apărut mai târziu, decretarea care poate să fi reflectat capturarea acestor femei, vezi Deutronom 21,10-14.

Numeri 31:19 19. Tăbărâţi afară din tabără. Vezi capitolul 19:9-11.

Să cureţi. Cu apă amestecată cu cenuşa obţinută prin incinerarea vacii roşii (vezi cap. 19). Necurăţia ceremonială era o chestiune foarte importantă pentru copiii lui Israel (vezi Marcu 7:15).

Numeri 31:20 20. Să cureţi. Aceasta se putea face prin apă de curăţire sau curgătoare. (Levitic 11,32.33). Se pare că ambele metode erau în conformitate cu rânduiala curăţirii celor care veniseră în contact cu trupuri moarte.

De piele. Inclusiv încălţăminte, şei etc.

Păr de capră. Aceasta s-ar aplica la corturi (Exod 25,4), precum şi la cuverturi şi aşternuturi de pat (1Samuel 19,13.16).

Numeri 31:22 22. Arama. Adică bronz sau cupru (vezi comentariul pentru Exod 27,3).

Plumbul. Vezi Ieremia 6,29. Cele şase metale amintite aici erau obişnuite în Egipt şi în celelalte ţări antice.

Numeri 31:23 23. Foc. Apa nu este un curăţitor adecvat pentru metale, dar focul este. Diferitele ustensile luate de la madianiţi erau necurate din cauza contactului cu trupuri moarte, precum şi din cauză că ele au fost folosite depăgâni.

Numeri 31:24 24. Să vă spălaţi. Vezi cap. 19,19.

Numeri 31:25 25. Domnul a zis. Adică după ce se terminase ritualul curăţirii şi bărbaţii au intrat în tabără.

Numeri 31:26 26. Socoteala prăzii. Literal, „căpetenia prăzii”. Nu se face nici o referire la jefuirea bijuteriilor, a metalelor preţioase şi la îmbrăcăminte. Aceste lucruri au fost după aceea un dar de bună voie (v.50, 53).

Numeri 31:27 27. Împarte prada. Întreaga tabără a suferit din pricina madianiţilor. De aceea, era potrivit ca şi cei care au rămas în tabără să primească o parte.

Numeri 31:28 28. Să iei... o dare. Literal, „ridică o sumă fixă”. Cuvântul tradus aici „dare” se află numai în v.37-41. Pentru alte exemple de împărţire a prăzii, vezi Iosua 22,8; 1 Samuel 30,24.25.

Oi. Cuvântul ebraic cuprinde atât oi, cât şi capre.

Numeri 31:29 29. Să le dai preotului Eleazar. Ca zecime pentru întreţinerea preoţilor şi a leviţilor (vezi cap. 18,21; 24,26).

Numeri 31:30 30. Unul din cincizeci. Acesta era 2% din prada repartizată adunării. Partea leviţilor a fost 320 de fete, 6750 de oi şi capre, 720 de vite şi 610 măgari. Fără îndoială că procentul a fost poruncit proporţional cu numărul relativ al leviţilor. Totuşi, preoţii nu aveau îngăduinţa să se însoare cu femei neizraelite (Levitic 21,14).

Numeri 31:31 31. Moise şi... Eleazar. Porunca a fost dată lui Moise (v.25) cu Eleazar ca asistent (v.26). Nu este făcută aici nici o menţiune cu privire la „căpeteniile caselor adunării” (v.26). Fără îndoială că ei avuseseră încredere deplină în integritatea lui Eleazar.

Numeri 31:32 32. Prada... rămasă. Poate mai bine „restul a ceea ce rămâne”, adică din pradă. Prada luată pe câmpul de bătaie avea să fie micşorată de un număr de factori: sacrificarea unor animale pentru hrană, moartea unora din cauza greutăţilor marşului, din cauza rătăcirii şi a bolii.

Numeri 31:48 48. Căpeteniile. Cei care erau sub arme au făcut către Moise un raport personal de descărcare a răspunderilor lor.

Numeri 31:49 49. Nu lipseşte nici un om. Când a fost făcut apelul celor care fuseseră înrolaţi în expediţie, s-a descoperit că izraeliţii nu suferiseră nici o singură pierdere. Aceasta a fost într-adevăr bătălia lui Dumnezeu (vezi v.3). Fără îndoială că ar fi fost privită ca o tragedie pentru bărbaţi de a-şi pierde viaţa tocmai pe pragul moştenirii făgăduite.

Numeri 31:50 50. Un dar. Podoabele din metale preţioase erau de obicei purtate de popoarele nomade. Adesea podoabele pentru gât, braţe şi glezne erau din monede de argint sau aur înşirate (vezi Judecători 8,24-26).

Fiecare. Fiecare a dorit să aducă ceva lui Iehova ca mulţumire pentru victorie şi întoarcere cu bine (vezi Geneza 14,20; 28,11.12; 1 Cronici 26,26.27).

Scule de aur. Mai bine „podoabe de aur” (vezi Geneza 24,53; Exod 3,22).

Lănţişoare. Pentru glezne şi poate şi pentru partea superioară a braţelor.

Brăţări. Vezi Geneza 24,47; Ezechiel 16,11.

Inele. Vezi Geneza 41,42; Estera 3,10.

Cercei. Foarte obişnuiţi la popoarele orientale, atât antice cât şi moderne.

Ca să facă ispăşire. Poate cu referire la cele din versetul 14, cât şi la alte incidente personale cuprinzând necurăţia şi vina care au putut avea loc în timpul bătăliei.

Numeri 31:53 53. Fiecare pentru sine. Fără îndoială că fiecare jefuise şi prădase în mod individual, dar din toate cele primite, fiecare om a dat cu bucurie o parte lui Dumnezeu ca recunoştinţă a inimii.

Numeri 31:54 54. Ca aducere aminte. Fără îndoială că mare parte din cantitatea de aur a fost topită şi transformată în vase pentru sanctuar.


1-54 PP 456

2,7 PP 456

8 PP 456; SR 177

16 PP 451; 5T 599

Numeri 32:1 1. Fiii lui Ruben. Rubeniţii şi gadiţii erau tăbărâţi în partea de sud a Cortului Întâlnirii, poate nu ca vecini, ci cu seminţia lui Simeon între ei (cap. 2,10-14). Ruben era întâiul născut al lui Iacov şi de aceea este amintit primul, conform priorităţii vârstei. În versetele următoare, Gad este amintit primul, deoarece seminţia aceasta a luat iniţiativa aşezării pe partea de est a Iordanului. Faptul că ei au locuit laolaltă timp de 38 de ani i-a făcut să-i influenţeze să stea împreună în locuinţa lor permanentă.

Mare mulţime de vite. Adică în comparaţie cu restul izraeliţilor. Cum au ajuns ei aşa bogaţi în vite nu se spune (vezi Judecători 5,16.17).

Ţara lui Iaezer. Acest nume apare în altă parte ca nume de cetate. Se crede că a fost la nord sau nord-vest de Rabat-Amnon.

Ţara Galaadului. Numele unui district amintit întâi în Geneza 37,25, care se afla la nord şi sud de râul Iaboc. Era cunoscut pentru pământul lui fertil. Numele este Galaad uneori este folosit pentru a desemna tot teritoriul ocupat de Israel la est de Iordan.

Un loc bun pentru vite. În acest teritoriu era inclus şi Basan, renumit pentru vitele lui frumoase (Psalmi 22,12).

Numeri 32:2 2. Gad. Gad a luat iniţiativa de a propune ideea lor. Nici o menţiune nu se face despre Manase, care avea şi el multe vite şi a primit parte din regiunea de la răsărit de Iordan împreună cu Gad şi Ruben (vezi Deutronom 3,12.13; 4,43; 29,8; Iosua 12,6; 13,29.31; 14,3; 18,7).

Numeri 32:3 3. Atarot. Atribuit lui Gad (v.34).

Dibon. În regatul lui Sihon (cap. 21,30) dat tot lui Gad (v.34).

Iaezer. Vezi v.1. Un alt loc aparţinând lui Gad (v.34).

Nimra. Numit Bet-Nimra, ceea ce înseamnă poate „locul leopardului”.

Hesbon. O cetate de seamă a lui Sihon, regele amoriţilor (cap. 21,26-28) şi atribuit rubeniţilor (v.37).

Eleale. Amintit ca fiind vecin cu Hesbonul (Numeri 32,37; Isaia 1,54; 16,9; Ieremia 48,34). Probabil

modernul el’Al, tocmai la nord-est de Hesbon.

Sebam. Redat şi ca Sibma în v.38 şi în Isaia 16,8.9; Ieremia 48,37. Era renumit pentru podgoriile lui.

Nebo. Atribuit rubeniţilor (v.38).

Beon. În v.38, îl aflăm pe Baal-Meon care a fost schimbat în Beon de către izraeliţi pentru a înlătura numele lui Baal. Mai târziu, când a căzut în mâinile moabiţilor, ei au schimbat numele întreg, numindu-l Bet-Meon (Ieremia 48,23). El este numit Bet-Baal-Meon în Iosua 13,17. Probabil că a fost atribuit rubeniţilor. Ruinele lui sunt cunoscut astăzi ca Ma‘in, aproximativ la 5 mile sud de muntele Nebo.

Numeri 32:4 4. A lovit-o. Cu intenţia de a o da ca moştenire poporului Său (cap. 21,24.25).

Numeri 32:6 6. Voi să rămâneţi aici? Având în vedere că ţara de la răsărit de Iordan fusese cucerită relativ uşor, fără îndoială că Gad şi Ruben au considerat că partea de la apus de Iordan avea să fie repede ocupată.

Numeri 32:7 7. Să muiaţi inima. Literal, „opune”, „înstrăinare”. Moise s-a temut că acţiunea celor două seminţii va duce la refuzul celorlalte seminţii de a trece Iordanul. Efectul urma să fie mare ca acela al raportului lipsit de credinţă al iscoadelor, care a avut ca rezultat pieirea în pustie a unei întregi generaţii.

Numeri 32:8 8. Părinţii voştri. Nu numai strămoşii celor două seminţii, ci ai întregii naţiuni.

Cades-Barnea. Vezi cap. 13,3.26.

Numeri 32:9 9. Valea Eşcol. Vezi cap. 13,21-23. Iscoadele au muiat inima lui Israel de a intra în ţara făgăduită, zugrăvind pe inamic ca mult prea puternic pentru a se bate cu el (cap. 13,31).

Numeri 32:10 10. Domnul S-a aprins de mânie. Vezi cap. 14,21.28.

Numeri 32:11 11. Oamenii. Vezi cap. 14,22.23.29.35.

Numeri 32:12 12. Chenizitul. Vezi cap. 36,15.42; 1 Cronici 1,36.53). Chenaz a fost probabil un strămoş comun al lui Otniel şi Caleb, de la care a luat numele tatălui lui Otniel. Iefune este numit chenizit (Iosua 14,14).

În totul. Adică „întru totul” (veci cap. 14,24.30.38).

Numeri 32:14 14. O sporire a oamenilor păcătoşi. Mai bine „odrasle de oameni păcătoşi”. Cuvântul ebraic tradus aici „sporire” (versiunea engleză) nu se găseşte niciunde în altă parte a Vechiului Testament. Moise a fost foarte mult tulburat de această cerere.

Numeri 32:15 15. Dacă vă întoarceţi. Cum făcuseră părinţii lor, care au pierit apoi în pustie.

Pierderea poporului întreg. Poporul putea să refuze să treacă Iordanul ca să consolideze pretenţia lor asupra Canaanului. După eliberarea lor din serviciul militar de către Iosua, împreună cu binecuvântarea lui, chiar seminţiile acestea au grăbit un incident care i-a făcut pe fraţii lor să se teamă, deşi fără temei, de venirea mâniei lui Dumnezeu (vezi Iosua 22,1-29).

Numeri 32:16 16. Ocoale pentru vite. Construite din şiruri de pietre uscate şi cărămizi, fără nici un acoperiş.

Cetăţi. Probabil locuinţe amorite reparate, deja existente. Partea slabă a acestui plan era că femeile, copiii, vitele şi turmele lor nu puteau fi lăsaţi pe un teritoriu de curând cucerit şi ostil, fără o puternică forţă înarmată pentru a-şi păzi.

Numeri 32:17 17. Înarma în grabă. Amoriţii şi moabiţii care ocupaseră înainte teritoriul (cap. 21,26).

Numeri 32:18 18. Mai înainte ca. O promisiune de a sta la datorie faţă de naţiune până se va încheia cucerirea Canaanului. În conformitate cu Deutronom 33,21, Gad şi-a asigurat partea, adică teritoriul lui Sihon şi Og, şi a executat porunca Domnului – ei şi-au îndeplinit promisiunea de a-i ajuta pe fraţii lor să ocupe Canaanul.

Numeri 32:19 19. Nu vom stăpâni. Ei neagă că ar avea dorinţa de a pretinde moştenirea la apus de Iordan.

Dincoace de Iordan. Acelaşi cuvânt ebraic este tradus şi „partea de dincolo”, precum şi „partea dincoace de”. El vine de la verbul „a trece peste”, „a merge prin”. Substantivul derivat înseamnă „regiunea de dincolo” şi în forma de masculin plural este aplicat la evrei.

Numeri 32:20 20. Înaintea Domnului. Iehova este privit ca un Dumnezeu al bătăliilor, mergând înaintea poporului înmarş pentru a-i bate pe vrăjmaşii lor (vezi Numeri 21,14; Iosua 4,5.11-13; 6,8.9; Judecători 5,23).

Numeri 32:22 22. Fără vină. Cuvântul tradus astfel este din verbul „a fi curat”, „a fi scutit de pedeapsă”. Aici este depreferat al doilea sens.

Moşia voastră înaintea Domnului. Adică cu deplina aprobare a Domnului.

Numeri 32:23 23. Păcatul vostru vă va ajunge. Literal, „şi să ştiţi , păcatul vostru vă va găsi”. Dumnezeu exprimă aceeaşi idee, adresându-Se lui Cain: „Păcatul pândeşte la uşă” (Geneza 4,7).

Numeri 32:25 25. Ce porunceşte Domnul nostru. O abordare tipic orientală prin care declaraţiile lui Moise erau exact ce sugeraseră ei înşişi (v.17).

Numeri 32:26 26. Cetăţile Galaadului. Astfel de locuri întărite cum au fost cele ocupate înainte de vrăjmaşi.

Numeri 32:27 27. Toţi înarmaţi. Pentru sarcinile de garnizoană la răsărit de Iordan şi un corp expediţionar ca să însoţească trupele principale ale izraeliţilor peste Iordan.

Numeri 32:28 28. A dat porunci lui Eleazar. Moise ştia că el nu va trece Iordanul şi, de aceea, a pus asupra lui Eleazar şi a lui Iosua răspunderea de a veghea ca Ruben şi Gad să-şi împlinească promisiunile (vezi Iosua 1,13.14; 22,1-6).

Numeri 32:29 29. Ţinutul Galaadului. În momentul, acesta aproape întregul Galaad era în posesia lor. Ei fortificaseră un număr de cetăţi, nu numai ca locuri sigure de refugiu pentru familiile lor, ci şi ca puncte

întărite de unde să desăvârşească supunerea ţării.

Numeri 32:30 30. Merge cu voi. Promisiunea lor, aşa cum este raportată în v.17, trebuia să fie adusă la îndeplinire înmod onorabil. Altfel, ei aveau să fie obligaţi să locuiască în partea de apus a Iordanului.

Numeri 32:31 31. Vom face. Ei au repetat şi au confirmat lui Moise promisiunea făcută (v.25), invocând numele lui Iehova ca dovadă a bunei lor credinţe.

Numeri 32:32 32. Dincoace de Iordan. Confirmând promisiunile lor anterioare în prezenţa lui Eleazar şi Iosua ei vorbesc despre partea de est a Iordanului ca despre „partea aceasta”, pentru că erau în ţinutul Galaadului.

Numeri 32:33 33. Jumătate din seminţia lui Manase. Oamenii aceştia erau cunoscuţi ca războinici (Iosua 17,1) şi având în vedere că era loc, li s-a acordat şi lor o proprietate în Galaad. Este evident din v.39, că jumătate din seminţia lui Manase a colaborat la cucerirea Galaadului şi poate că singură a supus anumite părţi.

Sihon. Ţinuturile lui Sihon şi ale lui Og aveau să fie luate cucerite şi subjugate mai întâi de izraeliţi (Numeri 21,24.29; 2 Regi 15,29).

Numeri 32:34 34. Gad a zidit. Lista cetăţilor numite în v.34-38 corespund întocmai cu cele din v.3. O listă suplimentară şi mai detaliată se află în Iosua 13,24-28.

Dibonul. Locul unde a fost găsită în 1868 piatra moabită. Cetatea aceasta a trecut adesea de la o stăpânire la alta. Aici este atribuită lui Gad. În Iosua 13,17, ea este atribuită lui Ruben (vezi şi Numeri 21,30; Isaia 15,2; Ieremia 48,18.22).

Construirea acestor cetăţi trebuie să fi fost mai mult de natură reparatorie în urma ravagiilor provocate de război. Locuitorii au fost nimiciţi, dar nu şi cetăţile (Deutronom 2,34.35). Compară cu experienţa lui Ieroboam, despre care este raportat că a „construit” Sihemul, când în realitate el l-a reconstruit (1 Regi 12,25). Tot aşa şi Azaria a „zidit” Elatul, după ce l-a readus sub stăpânirea lui Iuda (2 Regi 14,22).

Atarot. Modernul Atarus, aproximativ la 7 mile nord de Dinon, modernul Dibon.

Aroerul. O cetate amonită cucerită de Sihon (Deutronom 2,36; 3,12; 4,48). Numele modern al acesteicetăţi este ’Ara’ir, care este aşezată lângă râul Arnon, la 3 mile sud de modernul Dibon. Acelaşi nume se află în Iosua 13,25; Judecători 11,33; 1 Samuel 30,28.

Numeri 32:35 35. Atrot-Şofan. Încă neidentificat. Poate că este o singură cetate Atrot-Şofan.

Iaezer. Care înseamnă „folositor”. Echivalent cu Iazer din v.3.

Iogbeha. Acum Iubeihât, la vreo 6 mile nord-vest de Rabat-Amon.

Numeri 32:36 36. Bet-Nimra. Poate că este modernul Tell Nimrin la vreo 8 mile nord de Marea Moartă.

Bet Haran. Unii spun că este modernul Tell Ictan?, la vreo 6 mile sud de Tell Nimrin.

Cetăţi întărite. Pentru protecţia lor, femeile şi copiii erau pentru lăsaţi în urmă, fiind apăraţi de garnizoane.

Staule pentru turme. Ele aveau să fie construite în mijlocul fortificaţiilor exterioare. Aceasta era o ţarăminunată pentru păşunat, după cum moabiţii şi-au dat bine seama (2 Regi 3,4).

Numeri 32:37 37. Ruben a zidit. Din nou ideea este aceea de a repara, a face locuibile şi sigure cetăţi care fusese avariate de război.

Hesbon. O altă cetate îşi schimbase de multe ori soarta. În cap. 21,25, el este în posesia amoriţilor. În Iosua 13,17, ca aici, Ruben avea control asupra lui. În Iosua 21,39, proprietarul era Gad. Conform cu Isaia 15,4; 16,9; Ieremia 48,2, Moab pune iarăşi stăpânire pe el. Până la urmă ajunge sub puterea fiilor lui Amon (Ieremia 49,1-3).

Chiriataim. Raportată ca cetatea unor oameni uriaşi numiţi Emimi (Geneza 14,5). Probabil el-Qerejât, între Dibon şi Marea Moartă.

Numeri 32:38 38. Nebo. Probabil înrudit cu cuvintele ebraice „a profetiza” şi „profet”. Aşezat probabil aproape de muntele Nebo, unde a murit Moise (vezi Deutronom 32,49). El ar putea fi modernul Neba, la colţul de nord-est al Mării Moarte sau Chirbet el-Mecaiyet.

Nume au fost schimbate. Literal, „schimbare de nume”. Numele de Nebo şi Baal-Meon au fost schimbate, deoarece erau pentru zei a căror închinare îşi aveau centrul acolo. Numele vechi au rămas totuşi (Iosua 13,17; Ezechiel 25,9).

Sibma. Vezi comentariul pentru v.3.

Numeri 32:39 39. Galaadului. Poate că referirea de aici este numai la partea nordică şi nu în sensul mai general ca în v.1, 26, 29.

Numeri 32:41 41. Iair. Iair a fost fiul lui Segub, fiul lui Heţron, care se căsătorise cu fata lui Machir (1 Cronici 2,21.22), un fiu al lui Manase.

Târgurile lui Iair. Literal, „oraşele lui Iair”, ca în Iosua 13,30. Acestea sau posibil alte grupe de sate neîmprejumite sunt amintite în Judecători 10,4; 1 Regi 4,13; 1 Cronici 2,22.23.

Numeri 32:42 42. Nobah. Compară cu Judecători 8,11. Desigur o căpetenie de seamă.

Chenatul. Identificat cu Quanaw?t, aproximativ la vreo 60 mile est de Marea Galileii (vezi 1 Cronici 2,23).

L-a numit Nobah. Probabil că au fost luate 60 de oraşe. Iair ca şef al expediţiei a păstrat pentru sine 23 şi a împărţit restul celor care au luat parte la campanie. Nobah a fost unul dintre aceştia.


12 PP 524

Numeri 33:1 1. Popasurile. De la verbul ebraic „a înălţa” ca ţăruşii de cort. Referire la popasurile de la un loc de tabără la altul, când „înălţau” ţăruşii şi porneau în drumul lor spre un nou loc de tabără.

După oştirile lor. Literal, „după oştirile lor”, sugerând un aranjament ordonat (vezi Exod 12,41.51; 13,18).

Sub povăţuirea lui Moise şi Aaron. Vezi Exod 12,1.28.50. Aceşti doi bărbaţi şi-au îndeplinit sarcinile ca păstori numiţi şi slujbaşi ai turmei.

Numeri 33:2 2. Moise a scris. Moise a fost cronicarul acestor evenimente şi a scris „după porunca Domnului” (veziExod 17,14; 24,4; 34,27; Deutronom 31,9.24).

Numeri 33:3 3. Ramses. Amintit şi în Geneza 47,11; vezi comentariul pentru Exod 1,11; 12,37.

Numeri 33:4 4. Întâii lor născuţi. Vezi Exod 12,29-33.

Dumnezeii lor. Vezi comentariul pentru Exod 7,17; 8,2; 12,12; vezi şi Isaia 19,1; Ieremia 43,12. Domnul a făcut mai târziu o lucrare asemănătoare cât priveşte pe zeii Babilonului (Isaia 21,9).

Numeri 33:5 5. Sucot. Vezi comentariul pentru Exod 12,37.

Numeri 33:6 6. Etam. Vezi comentariul pentru Exod 13,20.

Numeri 33:7 7. Pi-Hahirot. Pentru locurile amintite în acest verset vezi comentariul pentru Exod 14,2.

Numeri 33:8 8. Mijlocul mării. Vezi comentariul pentru Exod 14,17-30.

Mara. Cuvântul astfel tradus este de la verbul „a fi amar”, „a fi întristat”. Vezi Exod 15,23.-25.

Numeri 33:9 9. Elim. Vezi comentariul pentru Exod 15,27. Cuvântul tradus astfel este dintr-o rădăcină care înseamnă „a fi cel dintâi”, „a fi tare”. Substantivul este aplicat la stejar, pin, precum şi la crânguri unde avea loc închinarea la idoli.

Numeri 33:11 11. Pustia Sin. Aceasta nu trebuie să fie confundată cu pustia Ţin, amintită în cap. 13,21. Vezi comentariul pentru Exod 16,1.

Numeri 33:13 13. Dofca. Nici Dofca, nici Aluş nu sunt amintite niciunde în altă parte în Scriptură şi nici nu pot fi identificate cu nici un loc astăzi.

Numeri 33:14 14. Refidim. Vezi comentariul pentru Exod 17,1şi şi 10,2.

N-a găsit apă de băut. Vezi comentariul pentru Exod 17,2-6. Refidim a fost şi un loc de suferinţă din partea amaleciţilor (vezi comentariul pentru Exod 17,8-12; vezi şi 1 Samuel 15,2), care au provocat pierderi celor din ariergardă, dar care au fost înfrânţi de Iosua şi oastea lui.

Numeri 33:15 15. Pustia Sinai. Vezi comentariul pentru Exod 3,1; 19,1.

Numeri 33:16 16. Chibrot-Hataava. Literal „mormintele lăcomiei” (vezi cap. 11,34). Aici au murit mulţi din pricină

că au cârtit cu privire la mană. Acesta a fost şi locul unde Dumnezeu a dat celor 70 de bătrâni Duhul Său.

Numeri 33:17 17. Haţerot. Compară cu cap. 11,35; 12,1.10, pentru atitudinea invidioasă a Mariei şi a lui Aaron faţă de Moise.

Numeri 33:18 18. Ritma. Numele unei plante. Vezi 1 Regi 19,5, unde aceeaşi rădăcină ebraică este tradusă „ienupăr” (compară cu Iov 30,4). Unii au identificat pe Ritma cu modernul Wadi Retemat, aproape de Cades.

Numeri 33:19 19. Rimon-Pereţ. Nemaifolosit în altă parte a Vechiului Testament. Partea a doua a cuvântului apare adesea în alte combinaţii (2 Samuel 5,20; 6,8; 1 Cronici 13,11; 14,11).

Numeri 33:20 20. Libna. Probabil o aşezare de tabără departe de orice localitate stabilă. Rădăcina cuvântului înseamnă „a fi alb” şi numele aici se poate referi la formaţiunile pietrei de var din apropiere. Numele personal Laban este probabilo variantă a aceleiaşi rădăcini. Vezi Iosua 10,29; 15,42 pentru altă cetate cu acelaşi nume. Cuvântul ebraic pentru „lună” este din aceeaşi rădăcină, probabil cu referire la lumina ei pală. Numele este posibil să arate o legătură cu închinarea la lună.

Numeri 33:21 21. Risa. Numele se modifică uşor cât priveşte pronunţarea şi ortografia. Unii au sugerat că Risa este aceeaşi cu Rasa, la vreo 16 mile de Eţion-Gheber.

Numeri 33:22 22. Chehelata. Nu se cunoaşte nimic sigur cu privire locurile amintite în v.22-28.

Numeri 33:29 29. Haşmona. Unii o identifică cu Heşmon (Iosua 15,27).

Numeri 33:30 30. Moserot. Probabil Mosera din Deutronom 10,6, unde a avut loc moartea şi înmormântarea lui Aaron şi succesiunea lui Eleazar în slujba lui.

Numeri 33:31 31. Bene-Iaacan. Aşezare necunoscută (vezi Deutronom 10,6).

Numeri 33:32 32. Hor-Ghidgad. Vezi Deutronom 10,7, unde o ortografiere diferită probabil că înseamnă acelaşi loc.Localitatea este necunoscută.

Numeri 33:33 33. Iotbata. S-a sugerat că Iotaba din 2 Regi 21,19 poate fi acelaşi loc (Deutronom 10,7).

Numeri 33:34 34. Abrona. Aşezare necunoscută.

Numeri 33:35 35. Eţion-Gheber. Compară cu Deutronom 2,8; 1 Regi 9,26; 22,48; 2 Cronici 8,17; 20,36. Un port pentru vasele de comerţ ale regelui Solomon ca capătul de nord al golfului Acaba. El este acum cunoscut ca Tell el Califa.

Numeri 33:36 36. Cades. Vezi cap. 20,1. Se spune că acesta este un alt Cades, pentru că Cades-Barnea a fost la

graniţele Canaanului.

Numeri 33:40 40. Împăratul Aradului. Compară cu cap. 21,1. Versetul acesta pare să nu fie la locul lui în acest context.

Numeri 33:41 41. Ţalmona. Aşezare necunoscută; compară cu muntele Ţalmon (Judecători 9,48) şi Ţalmon (Psalmi 68,14).

Numeri 33:42 42. Punon. Vezi Geneza 36,41 şi 1 Cronici 1,52 pentru numele Pinon, probabil o ortografiere diferită a aceluiaşi nume. Identificat cu modernul Feinan, la 25 mile sud de Marea Moartă.

Numeri 33:43 43. Obot. Vezi cap. 21,10.

Numeri 33:44 44. Iie-Abarim. Vezi comentariul pentru cap. 21,11.

Numeri 33:45 45. Dibon-Gad. Vezi cap. 21,30; 32,34. Unele etape ale Exodului sunt greu de urmărit.

Numeri 33:46 46. Almon-Diblataim. probabil că acelaşi ca Bet-Diblataim din Ieremia 48,22.

Numeri 33:47 47. Abarim. Vezi comentariul pentru cap. 21,11; vezi şi Numeri 27,12; compară Ieremia 48,22.

Numeri 33:48 48. Câmpia Moabului. Vezi comentariul pentru cap. 22,1.

Numeri 33:49 49. Bet-Ieşimot. Vezi Iosua 12,3; 13,20; Ezechiel 25,9. Modernul Tell el’Azeimeh, dintre muntele Nebo şi Iordan, s-a sugerat a fi aşezarea acestui loc.

Numeri 33:50 50. Domnul a vorbit. S-au dat instrucţiuni definitive în legătură cu legea de luare în stăpânire a Canaanului.

Numeri 33:51 51. După ce veţi trece. Compară cu Numeri 34,2; 35,10; Deutronom 11,31; 18,9.

Numeri 33:52 52. Să izgoniţi. Locuitorilor anteriori nu le mai era îngăduit să rămână în ţară pentru că erau devotaţi idolatriei şi ar fi corupt pe Israel (vezi Exod 23,33; Deutronom 20,16-18).

Icoanele. Literal, „figuri de piatră”. Aceasta se poate referi la figuri cioplite în stâlpi din interiorul templelor idolilor lor, aşa cum se obişnuieşte astăzi în India.

Înălţimile. O referire la sanctuarele păgâne şi la altarele clădite pe înălţime.

Numeri 33:53 53. Să luaţi ţara. Pentru procedură şi proces de luare, vezi Exod 23,29.30; Deutronom 7,22.

Numeri 33:54

54. Prin sorţi. Pentru reguli, vezi cap. 26,53-55.

Fiecare să stăpânească. Chiar până la moştenirea familiei individuale.

Numeri 33:55 55. Ghimpe. Compară cu vorbirea lui Iosua (23,13), Ezechiel (28,24) şi Pavel (2 Corinteni 12,7).

Vă vor fi vrăjmaşi. Ei aveau să fie un continuu izvor de nelinişte (vezi Judecători 2,18; 4,3; 6,6).

Numeri 33:56 56. Vă voi face. De fapt, locuitorii idolatri ai Canaanului n-au fost niciodată exterminaţi cu totul. Influenţa lor nefastă a continuat pe parcursul istoriei lui Israel, care a ajuns şi ea să fie judecată de Dumnezeu (Judecători 3,8.14; 6,2).


55 PP 544

Numeri 34:1 1. Domnul a vorbit. În acelaşi loc în care a vorbit lui Moise despre aşezarea în Canaan (cap. 33,50), pentru că nu mai avusese loc nici o deplasare de atunci.

Numeri 34:2 2. Când veţi intra. Adică în ţinutul dintre Iordan şi Marea Mediterană (vezi Numeri 32,32; Iosua 22,11.32).

Numeri 34:3 3. Partea de miazăzi. Literal, „partea voastră de miazăzi”.

Mării Sărate. Marea Moartă, nu se întâlneşte graniţa de răsărit şi de sud. În Ezechiel 47,18, profetul onumeşte „marea de răsărit” (vezi şi Geneza 14,3; Deutronom 3,17; Ezechiel 4,49).

Numeri 34:4 4. Se va întoarce. Adică linia de frontieră trebuia să ia o direcţie sud-vestică.

Înălţimea Acrabim. Adică „defileul scorpionilor”, sugerând că în vecinătate scorpionii erau numeroşi (vezi Iosua 15,3; Judecători 1,36). Au fost sugerate diferite locuri pentru această trecătoare prin munţi.

Ţin. Pustia Ţin se poate să-şi fi primit numele de la acest loc. Ea este amintită numai aici şi în Iosua 15,3.

La miazăzi de Cades-Barnea. Vezi comentariul pentru cap. 13,17.32.

Haţar-Adar. Compară cu Iosua 15,3, unde numele acestei aşezări este redat într-o formă mai scurtă ca Adar, cu Heţron ca loc separat. N-a fost făcută nici o identificare cu vreo aşezare modernă.

Aţmon. Nici acesta nu este identificat. Unii comentatori sugerează modernul ’Ain el Kasaymeh.

Numeri 34:5 5. Se va întoarce. Literal, „ a face o întoarcere”, adică într-o direcţie mai spre vest.

Pârâul Egiptului. Nu râul Nil, ci Wadi el’Ariş, care avea să formeze hotarul apusean al Israelului, pânăce ajungea la Marea Mediterană, aproximativ la 50 mile mai jos de Gaza. Acesta urma să fie hotarul lor cu Egiptul.

Numeri 34:6

6. Marea cea mare. Mediterana.

Numeri 34:7 7. Muntele Hor. Nu muntele Hor de pe hotarul cu Edomul (cap. 20,22; 33,38), unde a murit Aaron. Aşezarea acestui munte este necunoscută. Unii comentatori îl identifică cu o ramificaţie a muntelui Liban sau muntele Libanon.

Numeri 34:8 8. Prin Hamaţ. Fie calea Orontes, fie modernul Lebweh, la 70 mile sud-vest de Hamat, din aceeaşi vale. Cuvântul tradus „prin” se consideră a fi parte distinctă a unui nume de loc şi nu se referă la Hamat-ul însuşi. Fie Lebweh, fie valea Orontes pot fi potrivit indiciate prin „intrarea Hamatului”, ca o cale de a ajunge la Hamat dinspre sud.

Numeri 34:9 9. Zifron. Nu se cunoaşte identificarea cu nici un loc modern. Unii sugerează Sibraim din Ezechiel 47,16 ca o variantă de ortografiere a aceluiaşi nume.

Haţar-Enan. Acesta stabileşte capătul hotarului nordic, fiind colţul de nord al acestuia (vezi Ezechiel 47,17; 48,1). S-au sugerat diferite locuri ca aşezări moderne ale acestui loc. Numele ebraic înseamnă „ograda izvorului”, referindu-se probabil la un izvor de apă îngrădit.

Numeri 34:10 10. Şefam. Aşezare necunoscută. Ea marchează extremitatea sudică a hotarului de răsărit.

Numeri 34:11 11. Ribla. Fără îndoială aproape de râul Iordan, dar aşezarea lui este necunoscută.

Ain. Literal, „izvor”. Deoarece nici un alt nume nu este asociat cu cuvântul „izvor”, este cu neputinţă de identificat Ain.

Chineret. Marea Galileii. Probabil că numele de Chineret vine de la locul numit în Iosua 19,35 (vezi şi Deutronom 3,17). Cuvântul „de-a lungul” se referă la versantul deluros de pe partea nord-estică a Mării Galileii. O redare mai bună ar fi „versant”. Traducerea RSV redă „umăr”.

Numeri 34:12 12. Se va pogorî. Adică hotarul de răsărit.

Numeri 34:13 13. Nouă seminţii. Două seminţii şi jumătate se aşezaseră de cealaltă parte a Iordanului (vezi v.14, 15).

Numeri 34:15 15. Dincoace. Mai bine „dincoace de Iordan”.

Numeri 34:17 17. Iată numele. Au fost numiţi oameni cu răspundere ale căror hotărâri trebuiau să fie respectate (vezi cap. 26,54.55). Notează că Eleazar şi Iosua trebuiau să supravegheze împărţirea ţării în prezenţa lui Dumnezeu la uşa Cortului Întâlnirii (Iosua 18,6.8.10; 19,51).

Numeri 34:18 18. Câte o căpetenie din fiecare seminţie. Bărbaţi cu autoritate, care erau respectaţi, s-au alăturat lui Eleazar, marele preot, şi lui Iosua, comandantul oştirii. Astfel au fost asigurate imparţialitatea şi echitatea în împărţirea teritoriului.

Numeri 34:20 20. Şemuel (engleză). Acelaşi nume ca Samuel (vezi 1 Samuel 1,20; 1 Cronici 7,2).

Amihud. Vezi cap. 1,10.

Numeri 34:21 21. Elidad. Vezi cap. 11,26 pentru o variantă de ortografiere.

Numeri 34:22 22. Buchi. Pentru acelaşi nume, vezi Ezra 7,4, şi pentru ortografiere diferită, vezi 1 Cronici 25,4.13.

Numeri 34:23 23. Haniel. Vezi 1 Cronici 7,39.

Numeri 34:24 24. Chemuel. Nume care se află şi în altă parte, dar care aparţine altei persoane (Geneza 22,21; 1 Cronici 27,17).

Eliţafan. Vezi cap. 3,30.

Numeri 34:26 26. Paltiel. Vezi 2 Samuel 3,15.

Exactitatea cu care Inspiraţia a păstrat un raport al hotarelor teritoriilor date diferitelor seminţii scoateîn evidenţă felul ordonat în care trebuie să fie făcute pregătiri pentru lucrarea lui Dumnezeu. Nimic nu trebuie să fie lăsat la voia întâmplării. Totul trebuie să fie plănuit şi împlinit cu grijă.


1-13 PP 511

Numeri 35:2 2. Cetăţi în care să poată locui. Leviţilor nu li s-au dat pământ, vii, livezi de măslini etc. ca moştenire. Era numai drept, însă ca ei să aibă locuinţe potrivite. De aceea au fost rezervate cetăţi ca locuinţe ale lor (Levitic 25,32).

Un loc gol. Literal, „un loc deschis” sau „pământ de păşunat”, de la verbul „a mâna afară”. Aici referirea este la un teren în afara cetăţii, unde puteau fi duse vitele la păşune, sau se puteau amenaja grădini. Expresia „loc gol” , aşa cum este folosită aici, este egal cu cuvântul „comun”, care se referă la terenul liber şi comun pentru toată localitatea (vezi Ezechiel 48,10-20).

Numeri 35:3 3. Vitele. Animale mari ca boi şi cămile.

Dobitoace. Aceasta se poate referi la oi şi capre sau poate include tot şeptelul lor.

Numeri 35:4 4. O mie de coţi. Aproximativ 1/3 milă. În afară de vatra cetăţii lor, au fost prevăzute locuri pentru vite, grădini particulare, parcuri pentru recreaţie şi pentru scopuri de înmormântare.

Numeri 35:6 6. Şase cetăţi de scăpare. Trei în Canaan şi trei pe partea de răsărit a Iordanului (vezi Numeri 35,14; Deutronom 4,43; Iosua 20,7.8).

Să fugă. Cetăţile de scăpare erau un sanctuar şi prin urmare un simbol al lui Hristos care ocroteşte pe păcătosul care fuge la El în credinţă (vezi Exod 21,13, Deutronom 19,2-9; Psalmi 46,1; 142,5; Isaia 4,6; Romani 8,1.33.34; Filipeni 3,9; Evrei 9,18.19).

Numeri 35:7 7. Patruzeci şi opt. Compară cu Iosua 21,41.

Numeri 35:8 8. După moştenirea pe care o va avea. Cetăţile aveau să fie distribuite în raport cu populaţia (vezi Numeri 26,54; 33,54; Iosua 21,16-32).

Numeri 35:11 11. Fără voie. De la un verb a cărui rădăcină înseamnă „a apuca pe un drum greşit”, „a comite o greşeală”. Cuvântul folosit aici înseamnă, literal, „din greşeală”, „din eroare” (vezi Iosua 20,3; Eclesiast 5,6). Dreptul sanctuarului a fost recunoscut de cele mai multe naţiuni din îndepărtata antichitate.

Numeri 35:12 12. Răzbunătorului. De la un cuvânt a cărui rădăcină înseamnă, în general, „a răscumpăra”, „a acţionaca rudă”, în sensul de legătură personală apropiată. Îndatoririle acestor „rude răscumpărătoare” au ajuns multe şi variate. Una din aceste îndatoriri era de a răzbuna uciderea unei rude. Ea mai trebuia să încheie căsătorie cu cumnata văduvă fără copii (Rut 3,13), să cumpere o rudă din robie, în care a ajuns din cauza împrejurărilor (Levitic 25,47.48), să prevină înstrăinarea proprietăţii familiei (Ieremia 32,8-12) şi să răscumpere o astfel de proprietate pentru a nu cădea în alte mâini (Levitic 25,25).

Înfăţişa în faţa adunării. Ce anume îndatoriri de îndeplinit avea adunarea nu este arătat în amănunt. Dar fără îndoială că toată procedura era juridică, cu prezentare de dovezi, discuţii şi hotărârea juriului (vezi Numeri 27,2; Deutronom 19,17; Iosua 20,6). Notează că Deutronom 19,12 are expresia „bătrânii din cetatea lui”.

Numeri 35:13 13. Şase. Cele şase cetăţi puse deoparte erau un loc de scăpare sigur, cu drumurile care duceau la ele bine întreţinute.

Numeri 35:15 15. Aceste şase cetăţi. Vezi Iosua 20,7.8 cât priveşte numele lor.

Cel ce locuieşte. Sau „colonist”, referindu-se poate la o persoană care aproape se ataşase unei familii evreieşti.

Numeri 35:16 16. Unealtă de fier. Expresia aceasta nu cuprinde numai arme cum ar fi săbii şi suliţe, ci şi diferite instrumente de fier a căror primă întrebuinţare nu era în război, ci în scopuri paşnice. A fost intenţia de a ucide, fie premeditată, fie datorată unei mânii instantanee, aceasta este ceea ce se înţelege aici.

Numeri 35:17 17. Cu o piatră. Literal, „cu o piatră a mâinii”, ceea ce înseamnă o piatră destul de mare pentru a fi ridicată şi aruncată pricinuind moartea (Exod 21,18).

Numeri 35:18 18. Unealtă de lemn. Ca un toiag de păstor, o măciucă, un baston etc.

Numeri 35:19 19. Răzbunătorul. Goel-ul sau „ruda” (vezi comentariul pentru v.12).

Îl va întâlni. Adică afară din cetatea de scăpare.

Numeri 35:20 20. Împinge. Mai bine „dacă-l împinge”, adică de pe un loc înalt de unde căderea pricinuia moartea (vezi Ezechiel 34,21).

Numeri 35:21 21. Cu mâna. Adică pumnul lui.

Numeri 35:22 22. Nu din vrăjmăşie. Adică într-o izbucnire bruscă de mânie, provocat fiind, dar fără premeditare sauintenţie de a ucide (Exod 21,13; Deutronom 19,5).

Numeri 35:24 24. Va judeca. Acuzatul era scos din cetatea din scăpare, probabil sub ocrotirea unei escorte, într-un loc unde adunarea să ia în considerare cazul (Exod 21,12-14; Deutronom 19,1-13).

Numeri 35:25 25. Marelui preot. Siguranţa acuzatului consta în ascultarea lui faţă de legea cetăţii de scăpare şi de locuirea în ea. Făcând astfel, el era literal sub ocrotirea levitică sau eclesiastică şi astfel supus al marelui preot.O nouă administraţie avea să-i dea, în mod figurat, o nouă concesie pentru viaţă.

Numeri 35:30 30. Mărturia. Compară cu Deutronom 17,6; 19,15; Matei 18,16.

Numeri 35:31 31. Nu... răscumpărare. De la forma substantivală a rădăcinii unui verb tradus de obicei „a face ispăşire”, „a se curăţi”. Aici el înseamnă că un ucigaş nu poate fi răscumpărat prin plătirea unui preţ de răscumpărare. Prevederea aceasta scoate în evidenţă demnitatea omului şi valoarea vieţii lui înaintea lui Dumnezeu.

Numeri 35:32 32. Nu... răscumpărare. Acelaşi cuvânt ca mai sus. Locuirea forţată în cetatea de scăpare era privită ca o pedeapsă pentru neglijenţă, pentru comiterea unui omor din imprudenţă. Celui care ucidea fără intenţie un om nu îi era îngăduit să se întoarcă în căminul lui în schimbul unei sume de bani.

Numeri 35:33 33. Pângăriţi ţara. Pentru ţară nu putea avea loc nici o ispăşire (vezi Geneza 4,10; Deutronom 21,1-9;Psalmi 106,38).

Numeri 35:34 34. Voi locui şi Eu. Sanctuarul lui Dumnezeu era în mijlocul poporului Său şi constituia un motiv puternic de a se păzi de „pângărirea” ţării (vezi Exod 29,45; Numeri 23,21; 2 Cronici 20,11; Zaharia 2,19). Compară cu învăţătura bisericii Noului Testament din 2 Corinteni 6,16 şi starea ideală de pe pământul cel nou(Apocalipsa 21,3).


7 PP 511

11-15 PP 515

26-33 PP 516

Numeri 36:1 1. Familiei lui Galaad. Aceşti oameni reprezentau cealaltă jumătate a seminţiei lui Manase, care nu se aşezase pe partea de est a Iordanului, în ţara Galaadului, dar care aveau să primească moştenirea lor în ţara Canaanului.

Au vorbit înaintea lui Moise. Aceasta a fost o întâlnire cu Moise într-o mare adunare (cap. 27,2).

Numeri 36:2

2. Prin sorţi. Vezi cap. 26,52-55.

Numeri 36:3 3. Ştearsă din moştenirea părinţilor noştri. Aceasta a fost o intenţie de a preveni schimbul constant al hotarelor dintre seminţii, din cauza proprietăţilor femeilor care le trec copiilor lor prin soţi din altă seminţie.

Numeri 36:4 4. Anul de veselie. Literal, „un corn de berbece”, pentru că într-un astfel de corn se sufla în a zecea zi a lunii a şaptea pentru a inaugura anul de veselie (vezi Levitic 25,10-15.28.30-33.40.50-54; Iosua 6,4-13).

Numeri 36:6 6. Numai... într-o familie. Existau două limite. Femeile fără fraţi nu trebuiau să se mărite cu bărbaţi din alte seminţii, nici cu bărbaţi ai altei ramuri din aceeaşi seminţie. Aceste două precauţii aveau să păstreze familiile şi moştenirile atât de importante în economia israelită.

Numeri 36:11 11. Fiii unchilor lor. Adică verişorii lor, fiii unchilor lor după tată (1 Cronici 23,22).

Numeri 36:13 13. Acestea sunt poruncile. Această însemnare probabil că se referă la întreaga carte a Numerilor (vezi Levitic 27,34), cuprinzând mai ales preceptele ei de închinare (cap. 38 la 30) şi regulile ei civile (cap. 27,11; 35,29).


7 PK 205

Numeri 1:1Aceasta se găseşte de 61 de ori în Vechiul Testament (versiunea engleză). Când ea...

Documents

Transcript of Numeri 1:1Aceasta se găseşte de 61 de ori în Vechiul Testament (versiunea engleză). Când ea...