MAGANINA

NR.4/12/16

Ce este dezvoltarea personală și de ce avem nevoie de ea

4/

File de istorie din viaţa fotbalului din Anina

10/

2/ Tineri-modelpentru tineri

6/ Jurnalde călătorie

MODELE PENTRUTINERI

o e�ciență sporită. Veți pune bazele dezvoltării personale, iar

experiența acumulată vă poate servi nu doar la angajare ci, de

ce nu, și la deschiderea propriei afaceri.

Dar cel mai mare câștig pe care îl au tinerii din grupul țintă este

în interacțiunea cu alți oameni.

Tineri care muncesc cu tineri; tineri educați care pun bazele

unei educații diferite altor tineri; tineri cu scopuri în viață care

muncesc cu tineri în derivă.

Primii locuitori ai localității Anina s-au stabilit aici în urmă cu

aproximativ 250 de ani. De atunci și până în prezent, resursele

bogate ale zonei au atras un număr tot mai mare de oameni, iar

în anul 1952 Anina a devenit oraș. Dezvoltarea localității a fost

spectaculoasă vreme de mulți ani. Aș putea spune că și declinul

demogra�c a fost la fel de spectaculos.

Poate că totul a început imediat după revoluția din 1989, dar

efectele s-au observat după anul 2000. Sau poate eu am

observat această tendință după anul 2000, an în care mi-am

început cariera de dascăl.

Îmi aduc aminte că prima clasă la care am fost diriginte a fost

clasa a VI-a D, o clasă cu 19 copii modești (celelalte 3 clase

aveau între 25 și 30 de elevi), care locuiau împreună cu părinții.

Existau și câțiva copii care aveau părinți plecați în străinătate,

dar aceștia erau priviți cu o oarecare invidie de ceilalți – erau

considerați privilegiați.

În timp, numărul copiilor a scăzut. A scăzut dramatic.

În anul 2012, primul an în care a fost introdusă clasa pregătitoare în

ciclul primar, s-au înscris în această clasă puțin peste 20 de copii.

Bineînțeles că, între timp, au mai plecat unii dintre părinții lor în

străinătate. În scurt timp, copiii i-au urmat în mod �resc pe părinți.

Noi, dascălii, am mai observat ceva, nu doar depopularea masivă a

orașului, re�ectată în numărul din ce în ce mai scăzut de elevi, ci și

demotivarea acestora de a mai învăța.

Modelele copiilor sunt în primul rând părinții. În lipsa acestora,

modelele lor sunt oamenii apropiați, nu neapărat rude cu ei și care

au o in�uență asupra lor. Din păcate, in�uența exercitată de noile

modele nu este constructivă. Când vorbesc despre viitorul lor,

copiii spun că vor să �e șoferi pe camioane așa cum, în urmă cu 20

de ani, copiii spuneau că vor să �e astronauți. Idealul lor în viață,

ținta supremă, a devenit munca (de cele mai multe ori necali�cată)

în străinătate.

Din păcate, foarte mulți copii așteaptă să împlinească 16 ani –

vârsta legală pentru a putea munci – și apoi abandonează școala.

ANINA MAG / 2

Mulți dintre ei pleacă în alte țări, dar nu toți au norocul acesta.

Ceea ce rămâne este abandonul, lipsa educației.

În contextul acesta, este clar că există o nevoie a tinerilor de a �

educați, iar proiectul „Rămâi - La școală, pentru comunitatea

noastră” a răspuns acestei nevoi din foarte multe puncte de

vedere.

În primul rând, tinerii din grupul țintă, cu vârste între 16 și 29 de

ani, trebuie să intre în contact cu alți tineri care știu că educația

le oferă mult mai multe oportunități de a reuși în viață. Au

nevoie de noi modele. Iar noile modele au fost formatorii: tineri

care au lucrat cu tineri, oameni care vorbeau pe limba lor.

În al doilea rând, educația trebuia să iasă din tiparele școlii

clasice. Locul de desfășurare pentru toate activitățile educative

a fost tabăra de la Râul Alb, iar metodele folosite au fost cele

speci�ce training-urilor.

În al treilea rând, trebuia ca �ecare activitate să răspundă la

întrebarea „de ce fac asta?” sau la întrebarea „cu ce mă ajută în

viață lucrul pe care îl învăț?”. Și răspunsurile la aceste două

întrebări sunt foarte exacte: învățați despre antreprenoriat,

organizare comunitară, organizare de evenimente și

comunicare pentru a putea organiza voi evenimente care să

promoveze localitatea din care veniți.

Tot ce învățați acum vă poate folosi în viitor pentru că învățați

de fapt mult mai multe lucruri: să lucrați în echipă, să

comunicați e�cient, să vă organizați timpul și activitățile pentru

File de istorie din viaţa fotbalului din Anina

TINERIde Gabriel Ruva

o e�ciență sporită. Veți pune bazele dezvoltării personale, iar

experiența acumulată vă poate servi nu doar la angajare ci, de

ce nu, și la deschiderea propriei afaceri.

Dar cel mai mare câștig pe care îl au tinerii din grupul țintă este

în interacțiunea cu alți oameni.

Tineri care muncesc cu tineri; tineri educați care pun bazele

unei educații diferite altor tineri; tineri cu scopuri în viață care

muncesc cu tineri în derivă.

Primii locuitori ai localității Anina s-au stabilit aici în urmă cu

aproximativ 250 de ani. De atunci și până în prezent, resursele

bogate ale zonei au atras un număr tot mai mare de oameni, iar

în anul 1952 Anina a devenit oraș. Dezvoltarea localității a fost

spectaculoasă vreme de mulți ani. Aș putea spune că și declinul

demogra�c a fost la fel de spectaculos.

Poate că totul a început imediat după revoluția din 1989, dar

efectele s-au observat după anul 2000. Sau poate eu am

observat această tendință după anul 2000, an în care mi-am

început cariera de dascăl.

Îmi aduc aminte că prima clasă la care am fost diriginte a fost

clasa a VI-a D, o clasă cu 19 copii modești (celelalte 3 clase

aveau între 25 și 30 de elevi), care locuiau împreună cu părinții.

Existau și câțiva copii care aveau părinți plecați în străinătate,

dar aceștia erau priviți cu o oarecare invidie de ceilalți – erau

considerați privilegiați.

În timp, numărul copiilor a scăzut. A scăzut dramatic.

În anul 2012, primul an în care a fost introdusă clasa pregătitoare în

ciclul primar, s-au înscris în această clasă puțin peste 20 de copii.

Bineînțeles că, între timp, au mai plecat unii dintre părinții lor în

străinătate. În scurt timp, copiii i-au urmat în mod �resc pe părinți.

Noi, dascălii, am mai observat ceva, nu doar depopularea masivă a

orașului, re�ectată în numărul din ce în ce mai scăzut de elevi, ci și

demotivarea acestora de a mai învăța.

Modelele copiilor sunt în primul rând părinții. În lipsa acestora,

modelele lor sunt oamenii apropiați, nu neapărat rude cu ei și care

au o in�uență asupra lor. Din păcate, in�uența exercitată de noile

modele nu este constructivă. Când vorbesc despre viitorul lor,

copiii spun că vor să �e șoferi pe camioane așa cum, în urmă cu 20

de ani, copiii spuneau că vor să �e astronauți. Idealul lor în viață,

ținta supremă, a devenit munca (de cele mai multe ori necali�cată)

în străinătate.

Din păcate, foarte mulți copii așteaptă să împlinească 16 ani –

vârsta legală pentru a putea munci – și apoi abandonează școala.

Mulți dintre ei pleacă în alte țări, dar nu toți au norocul acesta.

Ceea ce rămâne este abandonul, lipsa educației.

În contextul acesta, este clar că există o nevoie a tinerilor de a �

educați, iar proiectul „Rămâi - La școală, pentru comunitatea

noastră” a răspuns acestei nevoi din foarte multe puncte de

vedere.

În primul rând, tinerii din grupul țintă, cu vârste între 16 și 29 de

ani, trebuie să intre în contact cu alți tineri care știu că educația

le oferă mult mai multe oportunități de a reuși în viață. Au

nevoie de noi modele. Iar noile modele au fost formatorii: tineri

care au lucrat cu tineri, oameni care vorbeau pe limba lor.

În al doilea rând, educația trebuia să iasă din tiparele școlii

clasice. Locul de desfășurare pentru toate activitățile educative

a fost tabăra de la Râul Alb, iar metodele folosite au fost cele

speci�ce training-urilor.

În al treilea rând, trebuia ca �ecare activitate să răspundă la

întrebarea „de ce fac asta?” sau la întrebarea „cu ce mă ajută în

viață lucrul pe care îl învăț?”. Și răspunsurile la aceste două

întrebări sunt foarte exacte: învățați despre antreprenoriat,

organizare comunitară, organizare de evenimente și

comunicare pentru a putea organiza voi evenimente care să

promoveze localitatea din care veniți.

Tot ce învățați acum vă poate folosi în viitor pentru că învățați

de fapt mult mai multe lucruri: să lucrați în echipă, să

comunicați e�cient, să vă organizați timpul și activitățile pentru

Ce este dezvoltarea personală și de ce avem nevoie de eade Șoavă Alina Violeta și Rugină Ana Floarea

„Dezvoltarea personală” – aşa cum îi spune şi numele – se referă

la o evoluţie, la o îmbunătăţire personală. Este ceva ce

majoritatea dintre noi facem în �ecare zi, fără să ne dăm seama:

ne dezvoltăm pe noi înşine.

De�nită uneori autodezvoltare, dezvoltarea personală se referă

la studiul şi practica de a-ţi îmbunătăţi propria viaţă, mai ales

cariera, educaţia, relaţiile, sănătatea, productivitatea şi

spiritualitatea, prin efortul tău propriu. Este vorba despre

strădania permanentă a �ecarui om de a deveni mai bun, de a se

autodepăşi, de a se perfecţiona din ce în ce mai mult. Este un

proces continuu de auto-îmbunătăţire, care durează toată viaţa.

Numeroase concepte legate de dezvoltarea personală au fost

formulate înca din Antichitate. Filosoful grec Aristotel de�neşte

dezvoltarea personală ca �ind înţelepciune practică, în care

practicarea virtuţilor conduce la fericire.

În afară de �loso�i greci, istoria bogată a dezvoltării personale a

mai fost in�uenţată şi de religiile orientale şi apusene, de

existenţialism, psihoanaliză, hipnoterapie, terapia Gestalt şi

psihologia umanistă. În ziua de azi, multe concepte şi teorii ale

dezvoltării personale sunt folosite, testate și cercetate în

psihologia clinică, în cea cognitivă şi în neuroştiinţă.

Astăzi, oamenii sunt mai interesaţi de dezvoltarea personală mai

mult decât oricand, deoarece au devenit conştienţi de faptul că

stă în puterea lor şi depinde numai de ei să devină fericiţi şi să-şi

atingă scopurile. În plus, azi, oamenii au la dispoziţie milioane de

resurse şi informaţii despre diferitele modalităţi prin care îşi pot

îmbunătăţi viaţa.

Dezvoltarea personală vizează optimizarea capacităţilor de

autocunoaştere, de autoevaluare realistă a propriilor aptitudini

emoţionale, intelectuale şi comportamentale în vederea

manifestării plenare în situaţii legate de viaţă şi carieră.

Dezvoltarea personală înseamnă descoperirea şi exploatarea

resurselor proprii pentru a spori calitatea vieţii, înseamnă să

devii conştient de tine, de cine eşti, de ce poţi şi de ce vrei, de

ceea ce îţi place şi de ceea ce nu îţi place. Este o călătorie cu tine,

spre tine însuţi, în care te regăseşti, te accepţi şi înveţi să te placi.

Primul pas pe drumul spre dezvoltarea personală este

conştientizarea, autocunoaşterea, adică înţelegerea a ceea ce

ANINA MAG / 4

suntem la un moment dat. Avem în noi tot ceea ce este

necesar pentru a � mai mult decât suntem. Uneori

întâmpinăm blocaje, frici, rezistenţe, moduri de a

acţiona/reacţiona "setate" de timpuriu, în urma unor

experienţe care ne-au marcat profund, care ne impiedică să

�m la adevăratul nostru potenţial. În grup, putem testa şi

înţelege impactul comportamentelor noastre asupra altora,

fără a suporta consecinţele din viaţa reală şi primind,

permanent, feedback.

Prin creşterea capacităţii de comunicare, prin empatie, printr-o

mai bună utilizare a resurselor individuale obţinute prin

participarea la ateliere de dezvoltare personală, persoana va

avea cu certitudine rezultate mai bune în activitatea sa.

Activităţile din ateliere sunt de autocunoaştere, de

autoevaluare corectă a resurselor emoţionale şi

intelectuale, de dezvoltare a capacităţii de comunicare, de

relaţionare, de rezolvare a problemelor, de respect de sine

şi de încredere în sine.

Dezvoltarea personală înseamnă suma tuturor

transformările produse în viaţa ta, înseamnă deciziile,

acţiunile, părerile, opţiunile, ideile, oportunităţile. Tot ce

ţine de tine la un anumit moment. Toate acestea se petrec

la un anumit nivel de conştientizare, de dezvoltare a �inţei

tale. Poate nu accepţi ideea de dezvoltare personală, dar te

manifeşti în conformitate cu ea.

Dezvoltarea personală înseamnă maturitate şi evoluţie.

Maturitatea vine în timp, dar cu �ecare an care trece, vine şi

o serie de lecţii pe care tu trebuie să le înveţi. Învăţarea

lecţiilor înseamnă evoluţie, înseamnă o serie de

conştientizări profunde. Evoluţia înseamnă schimbare, iar

schimbarea înseamnă dezvoltare. Am ajuns de unde am

plecat, căci toate se leagă. Dezvoltarea personală face

trecerea de la vechea viaţă la o viaţă nouă. Este puntea de la

vechiul stil de viaţă la un alt stil, unul cu totul diferit. Te ajută

să trăieşti viaţa într-un mod cu care nu eşti poate obişnuit,

dar foarte frumos şi bene�c pentru tine şi cei din jurul tău,

te ajută să-ţi optimizezi comportamentul.

Dezvoltarea personală te ajută să te accepţi, să te iubeşti şi

să te apreciezi, asta înainte să ceri sau să aştepţi ca alţii să te

cunoască, să te aprecieze, să te respecte sau să te preţuiască.

Dezvoltarea personală înseamnă viaţă de calitate, să-ţi

descoperi toate resursele interioare, dar şi să-ţi descoperi

potenţialul interior nelimitat.

„Dezvoltarea personală” – aşa cum îi spune şi numele – se referă

la o evoluţie, la o îmbunătăţire personală. Este ceva ce

majoritatea dintre noi facem în �ecare zi, fără să ne dăm seama:

ne dezvoltăm pe noi înşine.

De�nită uneori autodezvoltare, dezvoltarea personală se referă

la studiul şi practica de a-ţi îmbunătăţi propria viaţă, mai ales

cariera, educaţia, relaţiile, sănătatea, productivitatea şi

spiritualitatea, prin efortul tău propriu. Este vorba despre

strădania permanentă a �ecarui om de a deveni mai bun, de a se

autodepăşi, de a se perfecţiona din ce în ce mai mult. Este un

proces continuu de auto-îmbunătăţire, care durează toată viaţa.

Numeroase concepte legate de dezvoltarea personală au fost

formulate înca din Antichitate. Filosoful grec Aristotel de�neşte

dezvoltarea personală ca �ind înţelepciune practică, în care

practicarea virtuţilor conduce la fericire.

În afară de �loso�i greci, istoria bogată a dezvoltării personale a

mai fost in�uenţată şi de religiile orientale şi apusene, de

existenţialism, psihoanaliză, hipnoterapie, terapia Gestalt şi

psihologia umanistă. În ziua de azi, multe concepte şi teorii ale

dezvoltării personale sunt folosite, testate și cercetate în

psihologia clinică, în cea cognitivă şi în neuroştiinţă.

Astăzi, oamenii sunt mai interesaţi de dezvoltarea personală mai

mult decât oricand, deoarece au devenit conştienţi de faptul că

stă în puterea lor şi depinde numai de ei să devină fericiţi şi să-şi

atingă scopurile. În plus, azi, oamenii au la dispoziţie milioane de

resurse şi informaţii despre diferitele modalităţi prin care îşi pot

îmbunătăţi viaţa.

Dezvoltarea personală vizează optimizarea capacităţilor de

autocunoaştere, de autoevaluare realistă a propriilor aptitudini

emoţionale, intelectuale şi comportamentale în vederea

manifestării plenare în situaţii legate de viaţă şi carieră.

Dezvoltarea personală înseamnă descoperirea şi exploatarea

resurselor proprii pentru a spori calitatea vieţii, înseamnă să

devii conştient de tine, de cine eşti, de ce poţi şi de ce vrei, de

ceea ce îţi place şi de ceea ce nu îţi place. Este o călătorie cu tine,

spre tine însuţi, în care te regăseşti, te accepţi şi înveţi să te placi.

Primul pas pe drumul spre dezvoltarea personală este

conştientizarea, autocunoaşterea, adică înţelegerea a ceea ce

ANINA MAG / 5

suntem la un moment dat. Avem în noi tot ceea ce este

necesar pentru a � mai mult decât suntem. Uneori

întâmpinăm blocaje, frici, rezistenţe, moduri de a

acţiona/reacţiona "setate" de timpuriu, în urma unor

experienţe care ne-au marcat profund, care ne impiedică să

�m la adevăratul nostru potenţial. În grup, putem testa şi

înţelege impactul comportamentelor noastre asupra altora,

fără a suporta consecinţele din viaţa reală şi primind,

permanent, feedback.

Prin creşterea capacităţii de comunicare, prin empatie, printr-o

mai bună utilizare a resurselor individuale obţinute prin

participarea la ateliere de dezvoltare personală, persoana va

avea cu certitudine rezultate mai bune în activitatea sa.

Activităţile din ateliere sunt de autocunoaştere, de

autoevaluare corectă a resurselor emoţionale şi

intelectuale, de dezvoltare a capacităţii de comunicare, de

relaţionare, de rezolvare a problemelor, de respect de sine

şi de încredere în sine.

Dezvoltarea personală înseamnă suma tuturor

transformările produse în viaţa ta, înseamnă deciziile,

acţiunile, părerile, opţiunile, ideile, oportunităţile. Tot ce

ţine de tine la un anumit moment. Toate acestea se petrec

la un anumit nivel de conştientizare, de dezvoltare a �inţei

tale. Poate nu accepţi ideea de dezvoltare personală, dar te

manifeşti în conformitate cu ea.

Dezvoltarea personală înseamnă maturitate şi evoluţie.

Maturitatea vine în timp, dar cu �ecare an care trece, vine şi

o serie de lecţii pe care tu trebuie să le înveţi. Învăţarea

lecţiilor înseamnă evoluţie, înseamnă o serie de

conştientizări profunde. Evoluţia înseamnă schimbare, iar

schimbarea înseamnă dezvoltare. Am ajuns de unde am

plecat, căci toate se leagă. Dezvoltarea personală face

trecerea de la vechea viaţă la o viaţă nouă. Este puntea de la

vechiul stil de viaţă la un alt stil, unul cu totul diferit. Te ajută

să trăieşti viaţa într-un mod cu care nu eşti poate obişnuit,

dar foarte frumos şi bene�c pentru tine şi cei din jurul tău,

Festivalul născut din povești de viaţăde prof. coordonator Anca Ruva

te ajută să-ţi optimizezi comportamentul.

Dezvoltarea personală te ajută să te accepţi, să te iubeşti şi

să te apreciezi, asta înainte să ceri sau să aştepţi ca alţii să te

cunoască, să te aprecieze, să te respecte sau să te preţuiască.

Dezvoltarea personală înseamnă viaţă de calitate, să-ţi

descoperi toate resursele interioare, dar şi să-ţi descoperi

potenţialul interior nelimitat.

Jurnal de călătorie

de Daniela Cojocariu, Angelo Kortvelyesi, Eusebiu Diaconu, Sergiu Niță, Debora Benzar, Patricia Hulpoi, Cristina Vlădia, Fabian Swoboda și Ovidiu Pistoi

ANINA MAG / 6

Am plecat din orașul nostru, Anina, spre Reșița, traversând

tăcutele păduri ale Munților Aninei, �ancați de stâncile albe ca

niște fantasme în apropierea comunei Carașova. Ni se pierdeau

privirile în zările albastre. Mai presus de toate, inimile noastre

fremătau de bucuria de a � împreună, iar glasurile noastre erau

asemenea clopoțeilor care sună la porțile �ecărei localități prin

care trecem, pentru ca acestea să și le deschidă cu generozitate.

Prima zi a călătoriei noastre debutează cu un cadou făcut de

natură – un soare darnic și luminos care a înseninat su�etele

noastre bucuroase de mult așteptata călătorie. Orașul Reșița ne-a

găzduit pentru scurt timp, doar pentru a perfecționa câteva

aspecte de organizare. Am traversat vechea Cetate a Focului, am

admirat Muzeul de Locomotive, bătrânele doamne care acum se

odihnesc și se lasă admirate de turiști, Universitatea Eftimie

Murgu din Reșița, potențial centru în care să ne continuăm

studiile.

Trecând de relieful muntos, ne lăsăm legănați de pantele

domoale ale dealurilor îndreptându-ne spre Timișoara. Cu o

deschidere largă, animată, ne invită să o vizităm: parcuri cu

copaci falnici, o mare de tranda�ri, clădiri istorice readuse la viață

care domină cu mândrie bulevardele, cartiere noi și moderne,

obiective economice care însu�ețesc viața locuitorilor orașului.

Licee de renume, Universitatea de Vest și Opera ne atrag privirile

și ne incită curiozitatea. Muzeele și vestigiile vechiului bastion

turcesc privesc cu calm și seninătate trecerea timpului.

A urmat Orțișoara, renumită prin zăcămintele de petrol și gaze,

dar și pentru căderea unui meteorit în anul 1875, comună cu

aspirații urbane, la fel ca și Vinga, unde se poate admira o superbă

biserică catolică. După ce am traversat localitatea Șagu, grupul de

excursioniști a vizitat orașul Arad, a�at pe unul dintre cele mai

mari râuri ale României, Mureșul, frontieră naturală între Banat și

Ardeal.

Apusul soarelui din prima zi de excursie avea să ne găsească pe

Dealurile Oradiei, în stațiunea Băile Felix, unde am ajuns după ce

am traversat comuna Sânmartin, atestată documentar din anul

1291 și pe teritoriul căreia se a�ă renumita Rezervație Naturală

Pârâul Pețea din Câmpia Miersigului.

Stațiunea Băile Felix, situată pe Dealul Șomleu, ne întâmpină cu

freamătul vesel al turiștilor. Am admirat împreună „Lacul cu

nuferi” ce adăpostește relictul glaciar Lotus termalis și

broaștele țestoase cu mișcările lor încete, de parcă ar � avut la

dispoziție tot timpul din lume. Dar pentru noi timpul a trecut

repede, iar oboseala ne-a condus la hotelurile „Ami” și

„Monaco”.

A doua zi, după ce am luat micul dejun, pentru că, după cum

se zice, „călătorului îi stă bine cu drumul”, am părăsit cocheta

stațiune pentru a ne îndrepta spre Munții Apuseni care ne

atrăgeau ca un magnet.

Am traversat în goana autocarului satele situate pe Valea

Crișului Negru, între Băile Felix și Beiuș, sate încărcate de istorie

și tradiții (biserici din lemn, olărit, prelucarea lemnului,

pielărie). Am admirat Beiușul sau Biș, cum îi spun localnicii,

apoi am continuat de-a lungul cursului superior al Crișului

Negru, îndreptându-ne spre unul dintre cele mai frumoase

sisteme carstice ale Europei, Peștera Urșilor.

Am coborât în peșteră cu un lift care parcă era poarta spre alte

lumi. De fapt, am intrat în contact cu lumea miri�că a

stalactitelor și stalagmitelor mângâiate de lacrimile

adâncurilor. Pășeam cu grijă, cu s�ală, ca să nu stricăm nici

măcar umbrele �gurinelor pe care timpul și apa le-au săpat în

inima pământului. Vorbeam în șoaptă, devenind părtași la

secretul peșterii.

Eram încântați să vedem cu cât respect era tratată bogăția și

mărinimia naturii, punându-ne la dispoziție posibilitatea de a ne

bucura, ca mulți alți trecători și admiratori ai acestor locuri.

La plecare, plăcintele calde și gustoase oferite de localnici ne-au

energizat și am plecat mai departe.

La Brad am vizitat Muzeul Aurului – muzeu renovat recent care

acum primește cu drag oaspeți, pentru a-și lăuda giuvaerurile și

piesele unicat.

După ce am vizitat Muzeul Aurului, am continuat traseul prin

pasul Vălișoara, pe lângă Rezervația Floristică, iar la poalele

Muntelui Vulcan am ajuns în orașul Deva, reședința județului

Hunedoara. Aici am luat cina și am înoptat la hotelul Sarmis,

unde întregul grup s-a simțit foarte bine. Seara a fost

transformată, în ciuda oboselii, în momente de bună

dispoziție, cu glume și momente distractive.

A treia zi ne-a oferit noi momente interesante, în special odată

cu vizitarea Castelului Huniazilor de la Hunedoara, castrul

roman Sarmizegetuza Regia, a obiectivelor turistice situate la

cele două porți ale Țării Hațegului. Acest spațiu ne dezvăluie

rând pe rând misterele sale, de la cele mai vechi, conservate în

geoparcul dinoazaurilor, siturile arheologice (Cârnești),

Cetatea Colț, mănăstirea Prislop, bisericile vechi de la Densuș,

castelul Pogany (ce datează din secolul al XVIII-lea) și până la

speciile de animale protejate sau Rezervația de Zimbri din

Pădurea Slivuț. Ne simțim mai bogați, mai siguri pe noi, cu

rădăcini adânci în pământul țării și cu un viitor deschis și

optimist.

Trecem de „Poarta de Fier a Transilvaniei”, coborând pe Valea

Bistrei și remarcând orașul cu vechi tradiții industriale, Oțelu

Roșu, ca apoi să înaintăm pe Valea Timișului, la Caransebeș.

Totul respiră istorie și elemente de cultură.

Călătoria curge asemenea timpului și din nou Reșița

primitoare, ca întotdeauna, ne întâmpină legănându-și sălciile

plângătoare pe malul Bârzavei. Ne luăm rămas bun și de la acest

oraș pentru a ne urma calea spre Anina. Din nou serpentine, din

nou miros de brad, un apus superb și inimi pline de bucurie

pentru tot ce au văzut și au trăit în aceste trei zile.

Bine te-am regăsit, Anina, orașul meu drag!

ANINA MAG / 7

Am plecat din orașul nostru, Anina, spre Reșița, traversând

tăcutele păduri ale Munților Aninei, �ancați de stâncile albe ca

niște fantasme în apropierea comunei Carașova. Ni se pierdeau

privirile în zările albastre. Mai presus de toate, inimile noastre

fremătau de bucuria de a � împreună, iar glasurile noastre erau

asemenea clopoțeilor care sună la porțile �ecărei localități prin

care trecem, pentru ca acestea să și le deschidă cu generozitate.

Prima zi a călătoriei noastre debutează cu un cadou făcut de

natură – un soare darnic și luminos care a înseninat su�etele

noastre bucuroase de mult așteptata călătorie. Orașul Reșița ne-a

găzduit pentru scurt timp, doar pentru a perfecționa câteva

aspecte de organizare. Am traversat vechea Cetate a Focului, am

admirat Muzeul de Locomotive, bătrânele doamne care acum se

odihnesc și se lasă admirate de turiști, Universitatea Eftimie

Murgu din Reșița, potențial centru în care să ne continuăm

studiile.

Trecând de relieful muntos, ne lăsăm legănați de pantele

domoale ale dealurilor îndreptându-ne spre Timișoara. Cu o

deschidere largă, animată, ne invită să o vizităm: parcuri cu

copaci falnici, o mare de tranda�ri, clădiri istorice readuse la viață

care domină cu mândrie bulevardele, cartiere noi și moderne,

obiective economice care însu�ețesc viața locuitorilor orașului.

Licee de renume, Universitatea de Vest și Opera ne atrag privirile

și ne incită curiozitatea. Muzeele și vestigiile vechiului bastion

turcesc privesc cu calm și seninătate trecerea timpului.

A urmat Orțișoara, renumită prin zăcămintele de petrol și gaze,

dar și pentru căderea unui meteorit în anul 1875, comună cu

aspirații urbane, la fel ca și Vinga, unde se poate admira o superbă

biserică catolică. După ce am traversat localitatea Șagu, grupul de

excursioniști a vizitat orașul Arad, a�at pe unul dintre cele mai

mari râuri ale României, Mureșul, frontieră naturală între Banat și

Ardeal.

Apusul soarelui din prima zi de excursie avea să ne găsească pe

Dealurile Oradiei, în stațiunea Băile Felix, unde am ajuns după ce

am traversat comuna Sânmartin, atestată documentar din anul

1291 și pe teritoriul căreia se a�ă renumita Rezervație Naturală

Pârâul Pețea din Câmpia Miersigului.

Stațiunea Băile Felix, situată pe Dealul Șomleu, ne întâmpină cu

freamătul vesel al turiștilor. Am admirat împreună „Lacul cu

nuferi” ce adăpostește relictul glaciar Lotus termalis și

broaștele țestoase cu mișcările lor încete, de parcă ar � avut la

dispoziție tot timpul din lume. Dar pentru noi timpul a trecut

repede, iar oboseala ne-a condus la hotelurile „Ami” și

„Monaco”.

A doua zi, după ce am luat micul dejun, pentru că, după cum

se zice, „călătorului îi stă bine cu drumul”, am părăsit cocheta

stațiune pentru a ne îndrepta spre Munții Apuseni care ne

atrăgeau ca un magnet.

Am traversat în goana autocarului satele situate pe Valea

Crișului Negru, între Băile Felix și Beiuș, sate încărcate de istorie

și tradiții (biserici din lemn, olărit, prelucarea lemnului,

pielărie). Am admirat Beiușul sau Biș, cum îi spun localnicii,

apoi am continuat de-a lungul cursului superior al Crișului

Negru, îndreptându-ne spre unul dintre cele mai frumoase

sisteme carstice ale Europei, Peștera Urșilor.

Am coborât în peșteră cu un lift care parcă era poarta spre alte

lumi. De fapt, am intrat în contact cu lumea miri�că a

stalactitelor și stalagmitelor mângâiate de lacrimile

adâncurilor. Pășeam cu grijă, cu s�ală, ca să nu stricăm nici

măcar umbrele �gurinelor pe care timpul și apa le-au săpat în

inima pământului. Vorbeam în șoaptă, devenind părtași la

secretul peșterii.

Eram încântați să vedem cu cât respect era tratată bogăția și

mărinimia naturii, punându-ne la dispoziție posibilitatea de a ne

bucura, ca mulți alți trecători și admiratori ai acestor locuri.

La plecare, plăcintele calde și gustoase oferite de localnici ne-au

energizat și am plecat mai departe.

La Brad am vizitat Muzeul Aurului – muzeu renovat recent care

acum primește cu drag oaspeți, pentru a-și lăuda giuvaerurile și

piesele unicat.

După ce am vizitat Muzeul Aurului, am continuat traseul prin

pasul Vălișoara, pe lângă Rezervația Floristică, iar la poalele

Muntelui Vulcan am ajuns în orașul Deva, reședința județului

Hunedoara. Aici am luat cina și am înoptat la hotelul Sarmis,

unde întregul grup s-a simțit foarte bine. Seara a fost

transformată, în ciuda oboselii, în momente de bună

dispoziție, cu glume și momente distractive.

A treia zi ne-a oferit noi momente interesante, în special odată

cu vizitarea Castelului Huniazilor de la Hunedoara, castrul

roman Sarmizegetuza Regia, a obiectivelor turistice situate la

cele două porți ale Țării Hațegului. Acest spațiu ne dezvăluie

rând pe rând misterele sale, de la cele mai vechi, conservate în

geoparcul dinoazaurilor, siturile arheologice (Cârnești),

Cetatea Colț, mănăstirea Prislop, bisericile vechi de la Densuș,

castelul Pogany (ce datează din secolul al XVIII-lea) și până la

speciile de animale protejate sau Rezervația de Zimbri din

Pădurea Slivuț. Ne simțim mai bogați, mai siguri pe noi, cu

rădăcini adânci în pământul țării și cu un viitor deschis și

optimist.

Trecem de „Poarta de Fier a Transilvaniei”, coborând pe Valea

Bistrei și remarcând orașul cu vechi tradiții industriale, Oțelu

Roșu, ca apoi să înaintăm pe Valea Timișului, la Caransebeș.

Totul respiră istorie și elemente de cultură.

Călătoria curge asemenea timpului și din nou Reșița

primitoare, ca întotdeauna, ne întâmpină legănându-și sălciile

plângătoare pe malul Bârzavei. Ne luăm rămas bun și de la acest

oraș pentru a ne urma calea spre Anina. Din nou serpentine, din

nou miros de brad, un apus superb și inimi pline de bucurie

pentru tot ce au văzut și au trăit în aceste trei zile.

Bine te-am regăsit, Anina, orașul meu drag!

ANINA MAG / 8

Am plecat din orașul nostru, Anina, spre Reșița, traversând

tăcutele păduri ale Munților Aninei, �ancați de stâncile albe ca

niște fantasme în apropierea comunei Carașova. Ni se pierdeau

privirile în zările albastre. Mai presus de toate, inimile noastre

fremătau de bucuria de a � împreună, iar glasurile noastre erau

asemenea clopoțeilor care sună la porțile �ecărei localități prin

care trecem, pentru ca acestea să și le deschidă cu generozitate.

Prima zi a călătoriei noastre debutează cu un cadou făcut de

natură – un soare darnic și luminos care a înseninat su�etele

noastre bucuroase de mult așteptata călătorie. Orașul Reșița ne-a

găzduit pentru scurt timp, doar pentru a perfecționa câteva

aspecte de organizare. Am traversat vechea Cetate a Focului, am

admirat Muzeul de Locomotive, bătrânele doamne care acum se

odihnesc și se lasă admirate de turiști, Universitatea Eftimie

Murgu din Reșița, potențial centru în care să ne continuăm

studiile.

Trecând de relieful muntos, ne lăsăm legănați de pantele

domoale ale dealurilor îndreptându-ne spre Timișoara. Cu o

deschidere largă, animată, ne invită să o vizităm: parcuri cu

copaci falnici, o mare de tranda�ri, clădiri istorice readuse la viață

care domină cu mândrie bulevardele, cartiere noi și moderne,

obiective economice care însu�ețesc viața locuitorilor orașului.

Licee de renume, Universitatea de Vest și Opera ne atrag privirile

și ne incită curiozitatea. Muzeele și vestigiile vechiului bastion

turcesc privesc cu calm și seninătate trecerea timpului.

A urmat Orțișoara, renumită prin zăcămintele de petrol și gaze,

dar și pentru căderea unui meteorit în anul 1875, comună cu

aspirații urbane, la fel ca și Vinga, unde se poate admira o superbă

biserică catolică. După ce am traversat localitatea Șagu, grupul de

excursioniști a vizitat orașul Arad, a�at pe unul dintre cele mai

mari râuri ale României, Mureșul, frontieră naturală între Banat și

Ardeal.

Apusul soarelui din prima zi de excursie avea să ne găsească pe

Dealurile Oradiei, în stațiunea Băile Felix, unde am ajuns după ce

am traversat comuna Sânmartin, atestată documentar din anul

1291 și pe teritoriul căreia se a�ă renumita Rezervație Naturală

Pârâul Pețea din Câmpia Miersigului.

Stațiunea Băile Felix, situată pe Dealul Șomleu, ne întâmpină cu

freamătul vesel al turiștilor. Am admirat împreună „Lacul cu

nuferi” ce adăpostește relictul glaciar Lotus termalis și

broaștele țestoase cu mișcările lor încete, de parcă ar � avut la

dispoziție tot timpul din lume. Dar pentru noi timpul a trecut

repede, iar oboseala ne-a condus la hotelurile „Ami” și

„Monaco”.

A doua zi, după ce am luat micul dejun, pentru că, după cum

se zice, „călătorului îi stă bine cu drumul”, am părăsit cocheta

stațiune pentru a ne îndrepta spre Munții Apuseni care ne

atrăgeau ca un magnet.

Am traversat în goana autocarului satele situate pe Valea

Crișului Negru, între Băile Felix și Beiuș, sate încărcate de istorie

și tradiții (biserici din lemn, olărit, prelucarea lemnului,

pielărie). Am admirat Beiușul sau Biș, cum îi spun localnicii,

apoi am continuat de-a lungul cursului superior al Crișului

Negru, îndreptându-ne spre unul dintre cele mai frumoase

sisteme carstice ale Europei, Peștera Urșilor.

Am coborât în peșteră cu un lift care parcă era poarta spre alte

lumi. De fapt, am intrat în contact cu lumea miri�că a

stalactitelor și stalagmitelor mângâiate de lacrimile

adâncurilor. Pășeam cu grijă, cu s�ală, ca să nu stricăm nici

măcar umbrele �gurinelor pe care timpul și apa le-au săpat în

inima pământului. Vorbeam în șoaptă, devenind părtași la

secretul peșterii.

Eram încântați să vedem cu cât respect era tratată bogăția și

mărinimia naturii, punându-ne la dispoziție posibilitatea de a ne

bucura, ca mulți alți trecători și admiratori ai acestor locuri.

La plecare, plăcintele calde și gustoase oferite de localnici ne-au

energizat și am plecat mai departe.

La Brad am vizitat Muzeul Aurului – muzeu renovat recent care

acum primește cu drag oaspeți, pentru a-și lăuda giuvaerurile și

piesele unicat.

După ce am vizitat Muzeul Aurului, am continuat traseul prin

pasul Vălișoara, pe lângă Rezervația Floristică, iar la poalele

Muntelui Vulcan am ajuns în orașul Deva, reședința județului

Hunedoara. Aici am luat cina și am înoptat la hotelul Sarmis,

unde întregul grup s-a simțit foarte bine. Seara a fost

transformată, în ciuda oboselii, în momente de bună

dispoziție, cu glume și momente distractive.

A treia zi ne-a oferit noi momente interesante, în special odată

cu vizitarea Castelului Huniazilor de la Hunedoara, castrul

roman Sarmizegetuza Regia, a obiectivelor turistice situate la

cele două porți ale Țării Hațegului. Acest spațiu ne dezvăluie

rând pe rând misterele sale, de la cele mai vechi, conservate în

geoparcul dinoazaurilor, siturile arheologice (Cârnești),

Cetatea Colț, mănăstirea Prislop, bisericile vechi de la Densuș,

castelul Pogany (ce datează din secolul al XVIII-lea) și până la

speciile de animale protejate sau Rezervația de Zimbri din

Pădurea Slivuț. Ne simțim mai bogați, mai siguri pe noi, cu

rădăcini adânci în pământul țării și cu un viitor deschis și

optimist.

Trecem de „Poarta de Fier a Transilvaniei”, coborând pe Valea

Bistrei și remarcând orașul cu vechi tradiții industriale, Oțelu

Roșu, ca apoi să înaintăm pe Valea Timișului, la Caransebeș.

Totul respiră istorie și elemente de cultură.

Călătoria curge asemenea timpului și din nou Reșița

primitoare, ca întotdeauna, ne întâmpină legănându-și sălciile

plângătoare pe malul Bârzavei. Ne luăm rămas bun și de la acest

oraș pentru a ne urma calea spre Anina. Din nou serpentine, din

nou miros de brad, un apus superb și inimi pline de bucurie

pentru tot ce au văzut și au trăit în aceste trei zile.

Bine te-am regăsit, Anina, orașul meu drag!

ANINA MAG / 9

Prima asociație sportivă din Anina este în�ințată în toamna

anului 1928, sub numele de Asociația Sportivă Muncitorească

(A.S.M.A). Asociația Sportivă Muncitorească avea insigna S.S.M.A

de culoare roș-negru și este înscrisă imediat după în�ințare, în

districtul “Reșița”, cu trei secții sportive: fotbal, lupte greco-ro-

mane și atletism.

Acest eveniment a fost precedat de o inițiativă lăudabilă a

câtorva tineri îndăgostiți de „balonul rotund”, inițiativă prin care

puneau bazele unei echipe de fotbal a minerilor și care, mai

târziu, s-a numit Minierul Anina.

La 28 mai 1929 se joacă primul meci de fotbal internațional,

găsit consemnat în arhivele asociației sub titulatura „Match de

Football International JUPITER – A.S.M.A”. Rezultatul înregistrat a

fost de 1-0 pentru echipa sârbilor, însă, în ciuda acestui scor, se

povestește că „Anina a jucat bine, lăsând impresia că este o

echipă de talie divizionară”.

În iunie 1929, A.S.M.A. ANINA, a fost invitată de către clubul

Fabricii de zahăr din Timișoara să joace în deschiderea partidei

dintre „Banatul” Timișoara și vestita “Gloria” C.F.R Arad, pe atunci

socotită speranța fotbalului de pe malurile Mureșului, devenită

în anul următor o veritabilă campioană regională. Echipa din

Anina a fost aplaudată de către spectatori, jocul său �ind

ANINA MAG / 10

apreciat ca �ind foarte bun. În anul 1931, la 10 mai, a luat

�ință echipa „Aurora” în Steierdorf, ocazie cu care a avut loc

și meciul amical A.S.M.A.-Aurora �nalizat cu scorul de 2-2.

Ulterior, “Aurora” a funcționat doar ca cea de-a doua echipă

a Aninei, servind nu numai ca „sparing-partner” al A.S.M.A,

dar și furnizându-i la nevoie jucători valoroși ca: Ghido,

Pfeifer Edy, Berger și mulți alții. A fost însă o echipă

modestă, nu sub aspectul valorii celor ce faceau parte din

ea, cât al posibilitățiilor �nanciare limitate - făceau deplasări

cu căruța trasă de cai la Bozovici, Dalboseț și Oravița.

Marea echipă a rămas însă tot cea din Anina, cu ea pornin-

du-se pe drumul de glorie și performanță al echipei de mai

târziu, ea �ind, de fapt, leagănul fotbalului din această parte

a Carașului. Viața fotbalistică din Anina a continuat să existe

chiar dacă, în anii care au urmat, condițiile de joc și de

antrenament au devenit tot mai grele și improprii unei

dezvoltări și a�rmări pe măsura a�uenței de talente ce

băteau la „poarta echipei”.

De apreciat este faptul că, în ciuda anilor grei ai războiului și

a unor mari privațiuni, echipa a continuat să existe,

entuziasmul și dragostea pentru fotbal învingând

numeroase di�cultăți.

File de istorie din viaţa fotbalului din Aninade Radu Iulian, Dragomir Ionică, Lupașcu Andrei, Bratu Samuel, Portik Alexandru și Krispin Claudiu

ANINA MAG / 11

Activitatea de performanță în această perioadă este însă

“albă”. Mai târziu, în 1947-1948 exhipa „Minierul Anina” joacă

deja în campionatul județean, având drept adversare

echipele din Oravița, Bocșa, Oțelu-Roșu, Caransebes, Reșița

cu cele două echipe, Secu și Doman.

Prin rezultatele din ce în ce mai frumoase și meritorii,

„Minierul Anina” este mereu în fruntea clasamentului,

obținând scoruri frumoase: Anina-Orșova 14-0, Anina-Dina-

mo Timișoara 3-0, rezultatul �ind considerat surprinzator în

condițiile în care Dinamo era cotată atunci ca o echipă solidă

și bine cunoscută în Banat.

Rezultate frumoase obține pe mai departe „Minierul Anina”,

jucând la Caransebeș, oraș a cărui echipă era mereu pe locul

întâi. „Minierul Anina” câștigă cu 1-0, trecând în fruntea

clasamentului. Și, pentru acest succes, i se face apoi favoarea

de a juca în septembrie 1948, două meciuri amicale la

Jimbolia, încheiate cu victorii: 1-0 și 4-3.

După anul 1952, lotul echipei se împrospătează cu noi

talente. Apoi, în perioada anilor 1954-1960, jucând tot în

campionatul regional, echipa Aninei ocupa locuri mai sus de

jumătatea clasamentului. În acești ani are loc o consolidare a

echipei respective, o pregătire pentru marile examene ce

aveau să vină.

Campionatele regionale de fotbal ale anilor 1962-1963 și

1963-1964 sunt considerate pentru „Minierul Anina” anticam-

era de lansare în eșaloanele superioare. De remarcat este și

victoria în meciul cu „Steaua” cu 2-1, meci jucat la Craiova.

Călătoria echipei „Minierul Anina” nu s-a sfârșit acum, odată cu

acest �niș victorios. Ea va continua pe o nouă arteră, mai

modernă, cea a diviziei naționale B. A plecat din nou la drum,

angajându-se curajos într-o nouă cursă, cu o echipă tânără și

tehnică, călită-n marile bătălii.

Despre trecutul glorios al echipei „Minierul Anina”, despre

victoriile sportive, vorbesc cu nostalgie vechii și acutalii

conducători ai asociației sportive, purtătorii de destin ai

fotbalului aninean, cei care au dus greul existenței acestei

formațiuni sportive. Fotbalul la Anina, ca de altfel peste tot,

trebuie să rămână, în po�da multor neîmpliniri, omenesc! El

trebuie înțeles de oameni și atunci când e vesel, și când e trist.

Din nou se cere cu insistență o remaniere generală, speranțele

de azi ale „Minierului Anina” depinzând de o neapărată

împrospătare a lotului de jucători. Poate că este momentul ca

tinerii din Anina, care se simt atrași de acest sport minunat, să

acorde mai multă atenție pregătirii sportive, participării la

activități cu caracter sportiv, dând astfel o nouă șansă sportului

din Anina să în�orească și să crească din nou. Ar � o modalitate

de a petrece într-un mod util și plăcut timpul liber și de a

contribui la animarea vieții sportive din acest vechi și primitor

oraș.

„…Amintirile, ca și romanțele, ascund în ele un bob de lacrimă

transformat în mărgăritar...”, deci, să facem în așa fel încât și

visurile noastre să devină mărgăritare cu care să împodobim

Anina.

CARAȘ-SEVERIN

www.eeagrants.org www.grantur i -corai . ro

Revista este realizată de tineri și profesori ai liceului

Mathias Hammer din Anina, ca activitate în cadrul clubului tinerilor din Anina, și face parte din proiectul Rămâi – La școală, pentru comunitatea

noastră!, implementat de Inspectoratul Școlar Județean Caraș-Severin, în parteneriat cu Asociația ActiveWatch, în perioada februarie

2015 – octombrie 2016.

Proiectul La școală, pentru comunitatea noastră! urmărește să crească frecvența școlară și șansele de acces pe piața muncii pentru tinerii din zonele Anina și Bozovici.

S-a observant că tinerii din aceste localități recunosc și sunt mândri de potențialul turistic, sportiv și cultural al localităților lor. Astfel, proiectul a pornit de la interesele

elevilor și a în�ințat două clubri în care tinerii să deprindă abilități folositoare pe piața muncii și care au legătură cu promovarea turisitică a localităților lor, dar care, în

același timp, să-i și apropie de școală.

Proiectul este �nanțat cu sprijinul �nanciar al Programului RO10-CORAI, program �nanțat de Granturile SEE 2009-2014 și administrat de Fondul Român de Dezvoltare

Socială. Valoarea totală a proiectului este de 1.493.385,32 lei.

DATE DE CONTACT

Conţinutul acestui material nu reprezintă în mod necesar poziţia o�cială a FRDS şi a Granturilor SEE 2009 – 2014; Întreaga răspundere asupra corectitudinii şi coerenţei informaţiilor prezentate revine iniţiatorilor;

Editor material: Inspectoratul Școlar Județean Caraș-SeverinAdresă: Str. Ateneului, nr. 1, ReșițaE-mail: isjcaras@cs.roTel: 0255.214.230Data publicării: decembrie 2016www.ramai.ro

REDACȚIA

Gabriel Ruva

Șoavă Alina Violeta

Rugină Ana Floarea

Daniela Cojocariu

Angelo Kortvelyesi

Eusebiu Diaconu

Sergiu Niță

Debora Benzar

Patricia Hulpoi

CONSULTANȚI

EDITORIALI

Irina Georgescu

Cristina Cristea

Raluca Negulescu

Dana Românu

Anca Ruva

Gabi Ruva

REDACTOR

Aurora Cârstea

ART DIRECTION

Studio Meka

ISSN 2537 - 3188, ISSN-L 2537 - 3188 COORDONATOR

Ungur Valeria

CREDITE FOTO

Ovidiu Micșa

Sorin Marius Petrescu

Asociația Adrenaline

Revista este realizată sub egida:

BIBLIOGRAFIE ARTICOLE:

Ce este dezvoltarea personală și de ce avem nevoie de ea

1. Allport, G. (1991), Structura şi dinamica personalităţii, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti

2. Andreas Steve , Transformă-te! – cum să devii ceea ce iţi doreşti (Transforming yourself ), Bucureşti, Excalibur, 2008

3.Chalmers James, Armonia personala: Bucuresti, Meteor Press, 2004

4. Costache Mariana, Ghid de dezvoltare personală – psihologie , Iaşi, Tehnopress, 2005

File de istorie din viața fotbalului din Anina

„Fotbal Sub Cerul Aninei”, Ștefan Georgescu, Editura București, 1991”

Cristina Vlădia

Fabian Swoboda

Ovidiu Pistoi

Radu Iulian

Dragomir Ionică

Lupașcu Andrei

Bratu Samuel

Portik Alexandru

Krispin Claudiu

Cristina Vlădia