NOŢIUNI INTRODUCTIVE ÎN DREPTUL EXECUŢIONAL CIVIl

1. Noţiunea dreptului execuţional civil. Sarcina şi scopul executării.

2. Natura juridică a executării silite.

3. Obiectul, metoda şi sistemul dreptului execuţional civil.

4. Corelaţia dreptului execuţional civil cu alte ramuri de drept şi locul lui în sistemul de drept.

5. Normele juridice ce reglementează executarea hotărârilor cu caracter civil. Acţiunea lor în

timp, spaţiu şi după subiecţi.

1.      Noţiunea dreptului execuţional civil. Sarcina şi scopul executării.

Dreptul execuţional civil – totalitatea normelor juridice, constituie într-un sistem care

reglementează modul de executare silită asupra debitorului faţă de creditor, care, în mod

benevol nu-şi execută obligaţiile faţă de creditor, de unde acesta este constrîns, cu participarea

organelor competente, la executarea obligaţiilor care reies dintr-un titlu executoriu sau dintr-un

alt act.

Executarea silită – fază a procesului civil în cadrul căreia creditorul îşi poate realiza în mod

efectiv drepturile statornicite într-un titlu executoriu, prin constrângerea patrimonială a

debitorului.

Se pun în executare acele titluri executorii, ele fiind de obicei, hotărîri judecătoreşti, dar şi alte

înscrisuri, cărora legea le recunoaşte acest caracter. Exemplu: achitarea impozitelor, colectarea

datoriilor, etc.

Fazele procesului civil sunt următoarele:

Judecarea cauzei civile;

Executarea silită.

Aceste 2 faze nu sunt obligatorii să existe concomitent, deoarece debitorul, chiar în faza

judecăţii poate benevol să-şi execute obligaţiile, iar în caz contrar, hotărîrea luată de instanţă va

fi pusă în executare. Sunt cazuri în care executarea silită nu este posibilă:

a)      Acţiunea în constatare – aici hotărîrea instanţei nu este titlu executoriu. Exemplu:

constatarea unui drept.

b)      Hotărîrile care nu sunt posibile de pus în executare. Exemplu: starea civilă a persoanei;

c)      Asupra persoanei – nu poate ţine de corpul acesteia, ci doar de bunurile ei.

Scopul executării silite este tocmai acela de a face posibilă realizarea efectivă a dreptului

subiectiv şi în cazurile de împotrivire a debitorului, la îndeplinirea obligaţiei cuprinse într-un titlu

executoriu.

Sarcina executării silite este de a contribui la realizarea drepturilor creditorilor recunoscute

printr-un document executoriu prezentat spre executare, în modul stabilit de lege.

2.      Natura juridică a executării silite.

Executarea silită vizează punerea în executare a hotărîrilor judecătoreşti şi a altor titluri

executorii. Executarea silită are o natură mixtă:

a)      Natura jurisdicţională, pentru că în această fază intervine şi instanţa de judecată şi un

caracter administrativ, deoarece la efectuarea sa participă şi executorul, autorităţile publice

locale, terţi, etc.

b)      Preponderent este caracterul administrativ, instanţa avînd competenţe limitate.

Executarea şi judecata are 2 funcţii:

1. Executivă – este situaţia în care se pune în executare hotărîrea judecătorească;

2. Jurisdicţională – revine instanţei şi prevede judecarea cauzei civile concrete.

Formele în care poate avea loc executarea silită sunt de 2 categorii:

a)      Directă, care este o transpunere (trecere) din faza judecăţii, putînd cere doar executarea

în natură a obligaţiei. Avem 2 forme de executare:

predarea silită a bunurilor;

executarea obligatiilor de a face sau a nu face.

b)      Indirectă, atunci cînd obligaţia stabilită în titlul executoriu nu poate fi executată, fiind

inlocuită prin echivalent. Avem urmatoarele forme de executare:

urmărirea silită mobiliară;

poprirea[1];

urmărirea silită imobiliară.

Sarcina instanţei de executare este acea de a avea sub controlul ei permanent  activitatea

materială a organului de executare  de a arbitra între interesele părţilor aflate în conflict,  de a

supraveghea executarea şi de a soluţiona nemulţumirile atât ale părţilor  cât şi ale terţilor ale

căror drepturi sunt vătămate prin executarea silită.

În cadrul procedurii în care executarea silită se face prin urmărirea bunurilor imobile, vânzarea

acestora se face în şedinţă publică în care se ţine licitaţia şi în care adjudecarea este

pronunţată de executorul judecătoresc iar după consemnarea terţului tot executorul emite actul

de adjudecare, bunul debitorului trecînd la adjudecatar, executorul judecătoresc fiind organ de

executare în acest sens.

În ceea ce priveşte procedura suspendării, suspendarea se înfiinţează la cererea creditorului de

către executorul judecătoresc de la domiciliul sau sediul debitorului ori de la domiciliul sau

sediul terţului suspendat.

Prin bunurile pe care le alege creditorul pentru executarea silită, el poate dispune de

următoarele forme de executare:

suspendarea,

urmărirea mobiliară sau imobiliară

răsplata valutară.

Conform principiului disponibilităţii, creditorul poate cere executarea obligaţiei de la toţi debitorii

solidari, concomitent, fie separat, aplicînd aceleaşi forme de executare sau diferite. Acest

principiu, într-o oarecare măsură este limitat, atunci cînd este vorba de dreptul de urmărire a

unei reţineri din salariul debitorului.

Urmărirea bunurilor debitorului trebuie să fie permisă de acesta, în caz contrar se implică şi

organele de poliţie. Împotrivirea debitorului manifestată prin violenţă sau alte acte de acest fel

constituie infracţiune, iar dacă debitorul, în mod intenţionat înstrăinează bunurile sale, creditorul

are drept de acţiune în revocare.

Dacă în timpul soluţionării acţiunii, instanţa constată că actele de înstrăinare au fost făcute cu

viclenie,  se va pronunţa o hotărâre de revocare a înstrăinării, având drept consecinţă reintrarea

bunurilor în patrimoniului debitorului şi reîntregirea gajului general al creditorului urmăritor.

Acţiunea revocatorie profită numai creditorului care a exercitat-o, numai el fiind în drept să

urmărească silit bunurile readuse în patrimoniul debitorului.

În cazul executării silite, părţile, cît şi terţele persoane, trebuie să aibă capacitate juridică. În

cazul decesului persoanei fizice, are loc succesiunea în drepturi, iar în cazul celei juridice

transmisiunea este posibilă, doar dacă aceasta se reorganizează.

3.      Obiectul, metoda şi sistemul dreptului execuţional civil

Obiectul dreptului execuţional civil constă din urmărirea veniturilor şi bunurilor debitorului ce pot

fi supuse executării silite dacă, potrivit legii, sunt urmăribile şi numai în măsura necesară pentru

realizarea drepturilor creditorilor.

În cazul executării silite directe, obiectul executării silite se răsfrînge asupra bunurilor ce

formează obiectul raportului juridic recunoscut prin hotărâre judecătorească sau prin alt titlu

executoriu.

În cazul executării silite indirecte, obiectul urmăririi este aparte, anume în sensul că el se

extinde asupra bunurilor mobile sau imobile ale datornicului, acestea urmând să fie valorificate,

în vederea satisfacerii creanţei. De aceea, în acest din urmă caz ne aflăm în prezenţa unei

executări prin echivalent, iar nu în natură.

Regula generală şi care se desprinde din textele menţionate mai sus este aceea că pot forma

obiect al executării silite numai bunurile deţinute de debitor cu titlu de proprietar, iar nu şi cele

pe care le deţine în numele altuia.

Sistemul dreptului execuţional civil este constituit din totalitatea organelor de stat

competente întru punerea în aplicare a titlului executoriu sau a altui înscris cu astfel de putere.

Conform Legii cu privire la sistemul de executare silită nr.  204-XVI  din  06.07.2006, sistemul

de executare silită include:

1. Ministerul Justiţiei;

2. Departamentul de executare;

3. oficiile de executare;

4. alte organe prevăzute de lege.

4.      Corelaţia dreptului execuţional civil cu alte ramuri de drept şi locul lui în sistemul de drept.

a)      Dreptul execuţional cu dreptul constituţional

Dreptul constituţional include principiile fundamentale de care se conduce întreaga ramură de

drept.

b)     Dreptul execuţional civil cu dreptul penal

Dreptul penal incriminează faptele penale care ar putea fi săvîrşite în timpul urmăririi sau punerii

în executare a titlului executoriu.

c)      Dreptul execuţional civil cu dreptul administrativ

Avînd în vedere că nu numai hotărîrile judecătoreşti au putere de act executoriu, şi organele

administraţiei (centrale sau locale) pot emite acte cu un astfel de titlu. Organele centrale de

specialitate ale administraţiei publice şi autorităţile administraţiei publice locale, organele de

drept şi de control sînt obligate să colaboreze cu organele din sistemul de executare silită şi să

le acorde sprijinul necesar, în limitele competenţei, întru executarea irevocabilă a hotărîrilor

judecătoreşti. Ex:organul fiscal care impune la plata obigaţiilor fiscale.

Organele Ministerului Afacerilor Interne sînt obligate, la prima solicitare, să acorde asistenţa

necesară şi la timp organului de executare silită, precum şi să participe la realizarea unor

măsuri procesuale prevăzute de legislaţia în vigoare.

d)     Dreptul execuţional civil cu dreptul civil

Dreptul execuţional civil reglementează modul şi ordinea executării silite a titlurilor executorii ce

reies din diferite acte juridice, acestea din urmă, fiind reglementate de către dreptul civil.

e)      Dreptul execuţional civil cu dreptul fiscal

Dreptul execuţional civil reglementează modul de punere în executare silită a actelor cu putere

executorie eliberate de către organele fiscale de stat.

f)       Dreptul execuţional civil cu dreptul familiei

Dreptul execuţional reglementează modalităţile de executare a hotărîrilor judecătoreşti care

izvorăsc din dreptul familiei, cum ar fi: pensia de întreţinere, partajarea bunurilor după divorţ,

etc.

5.      Normele juridice ce reglementează executarea hotărârilor cu caracter civil. Acţiunea lor în

timp, spaţiu şi după subiecţi.

Ca şi celelalte norme de procedură, normele execuţionale se clasifică în funcţie de:

întinderea cîmpului de aplicare,

obiectul reglementarii

caracterul obligatoriu sau susceptibil de derogare al normei.

a)      După întinderea cîmpului de aplicare, avem:

Norme generale (se aplică în toate cazurile);

Norme speciale. Regula prin care se rezolvă conflictul între norma generala şi norma

specială este aceea că se aplică cu preponderenţă norma specială.

b)     După raportul de reglementare, avem:

Norme execuţionale (care privesc executarea silită), care se împart în:

–          De organizare – vizează alcătuirea sistemului de organe ale statului care se ocupă cu

executarea silită;

–          De competenţă – reglementează atribuţiile organelor de executare una faţă de alta

(competenţă generală), atribuţiile organelor de grad diferit (competenţă materială) şi atribuţiile

organelor de acelaşi grad (competenţă teritorială);

–          De procedură propriu-zisă – prevăd punerea în executare a titlurilor executorii şi

satisfacerea creanţelor creditorilor.

c)      După caracterul lor, distingem:

–          Norme imperative – care impun părţilor o anumită conduită.

–          Norme dispozitive – care suplinesc sau interpreteaza voinţa părtilor. Numai de la

dispoziţiile normelor dispozitive se poate deroga, pe cînd încălcarea ori nesocotirea normelor

imperative atrage, după caz, sanctiunea nulităţii absolute sau a decăderii.

Exemplu:creditorul se poate înţelege ce bunuri să fie supuse executării silite.

Acţiunea normelor juridice execuţionale în timp

Conform Codului de Executare, art. 16, titlul executoriu poate fi prezentat spre executare în

decursul a 3 ani de la rămînerea definitivă a hotărîrii judecătoreşti în al cărei temei a fost emis,

dacă legea nu prevede altfel.

Excepţie de la această regulă, o prezintă art. 256 din Codul de Procedură Civilă, care prevedec

că se execută imediat următoarele hotărîri ale instanţei de judecată, prin care pîrîtul este

obligat:

a)      pensiei de întreţinere;

b)      salariului şi  a altor drepturi ce decurg din raporturi  de muncă, precum şi a indemnizaţiilor

prevăzute de statutul şomerilor;

c)      reparaţiei prejudiciilor cauzate prin  vătămare a integrităţii corporale  sau  prin o altă 

vătămare a sănătăţii ori prin deces, dacă reparaţia  s-a efectuat sub formă de prestaţii băneşti

periodice;

d)     compensaţiilor  pentru absenţă  forţată de la lucru, în cazul  reintegrării în serviciu;

e)      reintegrarea în serviciu a salariatului concediat sau transferat nelegitim.

Acţiunea normelor juridice execuţionale în spaţiu

Normele juridice execuţionale se aplică pe întreg teritoriul Republicii Moldova. Acestea se aplică

şi în cazul în care hotărîrea urmează a fi executată pe teritoriul altui stat, dacă tratatul sau

convenţia la care Republica Moldova este parte, prevede aceasta.

Acţiunea normelor juridice execuţionale asupra persoanelor

Normele execuţional civile se aplică asupra tuturor cetăţenilor R. M. şi persoanelor care se află

pe teritoriul Republicii Moldova, indiferent de sex, rasă, apartenenţă politică, etnică, religie, etc.