Rădăcina latină a termenului violenţă este „vis”, care înseamnă “forţă” şi trimite la ideea de putere, dominaţie, de utilizare a superiorităţii fizice asupra altuia.

Din punct de vedere clinic, prima definitie a fost data de catre Stark si Flitcraft:"Violenta domestica este o amenintare sau o provocare, petrecuta in prezent sau in trecut, a unei raniri fizice. Atacul fizic sau sexual poate fi insotit de intimidari sau abuzuri verbale, distrugerea de bunuri care apartin victimei, izolarea de prieteni, familie, sau alte potentiale surse de sprijin, amenintari facute la adresa unor persoane semnificative pentru victima, controlul asupra banilor, personale ale victimeiConform

Violenta consta in amenintarea unei persoane cu un rau de natura sa-i produca o temere ce o determina sa incheie un fapt pe care nu l-ar fi incheiat.

Violenţa asupra copilului reprezintă forme de rele tratamente produse de către părinţi sau orice altă persoană aflată în poziţie de răspundere, putere sau în relaţie de încredere cu copilul, care produc vătămare actuală sau potenţială asupra sănătăţii acestuia şi îi pun în pericol viaţa, dezvoltarea, demnitatea şi moralitatea. În funcţie de caracteristicile şi gravitatea faptei, violenţa asupra copilului antrenează răspunderea civilă, disciplinară sau penală a făptuitorului/agresorului.

presupune unul sau mai multe din următoarele tratamente, în cadrul gospodăriei și/sau familiei: bătăi, lovituri, provocare de traumatisme fizice și psihice, smuciri, zdruncinături, urecheri, scuipături, înjurături, amenințări, cicălituri, violarea vieții private (corespondență, mail, telefon), menținerea unei stări de tensiune, creare de stres, agresiuni sexuale, amenințări, șantajări etc;

Multe acte de violență au loc în spatele uşilor închise și rămân necunoscute. Unele nici nu sunt considerate acte de violență și sunt tolerate. Fenomenul violenței, deși foarte răspândit, este de multe ori invizibil

1.1 EVOLUTIA IN ROMANIA

În România de dinainte de 1989 nu a existat nicio statistică oficială sau cercetare științifică privind violența domestică. Deși cazurile de violență domestică erau destul de răspândite, fenomenul a fost ignorat din motive pur ideologice. După 1990, au fost realizate studii de mică întindere, care nu oferă însă o viziune de ansamblu asupra acestui tip de violență. În raportul organizației americane Minnesotta Advocates for Human Rights, “Lifting the Last Curtain” (1995), se constată faptul că violența domestică este o problemă frecventă în România; Deși între anii 1997 – 1999 au fost propuse numeroase modificări ale Codului Penal, nici până în acest moment violența domestică nu este distinct reglementată, ea putând fi sancționată doar prin dispozițiile generale care incriminează actele de violență. La rândul său, Poliția intervine doar pentru a aplana conflictul și pentru a aplica amenzi contravenționale agresorului.

Există numeroase date potrivit cărora, Unii copii, sunt vulnerabili din cauza apartenenţei etnice sau statutului socio-economic. Un nivel mai ridicat de vulnerabilitate se regăseşte adesea în rândul copiilor cu dizabilităţi, din institutii, cu parinti plecati să lucreze în strainatate, precum și în rândul mamelor minore și al adolescentilor.

Actele de violenţă, exploatare şi abuz sunt deseori comise de persoane cunoscute copilului, inclusiv de părinţi, alţi membri ai familiei, îngrijitori, profesori, patroni, organele de impunere a legii, şi alţi copii

Recensământul social a 120.000 de gospodării realizat de UNICEF arată că cel puțin un copil din zece este victima unei forme de violență:

Studiul realizat la Cluj în 1996 de Organizația World Vision International și Catedra de Sociologie și Asistență Socială a Universității Babes-Bolyai

În domeniul studierii abuzului și neglijării copilului, cercetarea românească se află într-un stadiu incipient. Din acest motiv, la nivel național nu există statistici bine documentate ci doar estimări relative ale acestui fenomen. Se poate considera însă că incidența abuzurilor asupra minorilor în România este cel puțin la nivelul celei din țările dezvoltate (SUA, UE, Israel).

O imagine orientativă este dată de studiul realizat la Cluj în 1996 de Organizația World Vision International și Catedra de Sociologie și Asistență Socială a Universității Babes-Bolyai (Rotariu, Roth, Mezei, Filipoi, Munteanu și Sabau, 1996). Cercetarea a fost aplicata unor loturi reprezentative de părinți (488) și copii (796 elevi, din clasele V -X), din mediul rural și urban, diverse ca etnie (români, maghiari, romi și germani). Studiul arată o preponderență a violențelor fizice asupra minorilor (peste 25% din copii fiind supuși unor astfel de violențe) dar și existența unor comportamente de tip pedofil asupra a 4.6% din minori

Studiul realizat de organizația Salvați Copiii în anul 2000 indică următoarele forme de rele tratamente asupra copilului: abuz emoțional 90%, abuz fizic 75%. 12% din copii au declarat ca li s-a întâmplat să fie atinși pe părțile intime ale corpului, fără voia lor (deci au fost expuși riscului unui abuz sexual). Cercetarea menționată a fost aplicata unui lot de 233 de copii din medii sociale diferite.

Trebuie sa subliniem faptul ca, in Romania, violenta impotriva copiilor este inca un fenomen ascuns, astfel incat numarul de cazuri inregistrate de autoritati reprezinta doar varful aisbergului, iar numarul copiilor care cad victime violentei in fiecare zi este mult mai mare.

In ceea ce priveşte violenţa asupra copiilor în şcoli, în România frecvenţa în context educaţional a comportamentelor de abuz emoţional şi verbal pe care cadrele didactice le angajează în numele „metodei educaţionale” este extrem de mare. 86% dintre copii sunt certaţi de către cadrele didactice atunci când greşesc; 33% dintre copiii sunt jigniţi şi etichetaţi la şcoală de către cadrele didactice; 7% dintre copii afirmă că sunt bătuţi de către profesorii lor.

Cifre îngrijorătoare arată că, în ciuda interzicerii prin lege încă din 2004 a oricărei forme de violenţă asupra copiilor în familie, părinţii nu doar că încă utilizează pedeapsa corporală în practica educaţională de zi cu zi, dar un procent semnificativ dintre ei apreciază pozitiv bătaia ca mijloc de educaţie a copilului.

Conform aceluiaşi studiu peste 15% din părinţi afirmă că "uneori e bine să îţi baţi copilul pentru a-l educa".

Acelaşi procent este înregistrat în cazul părinţilor care abuzează emoţional sau umilesc copiii, ca măsură disciplinară. Toate aceste date arată că România are nevoie de o abordare sistematică şi integrată a acestei probleme.

România, Legea 272/2004 privind protecția copiilor încearcă să clarifice aceste aspecte și să ofere suportul legal pentru a identifica cazurile de abuz. Departe de a fi perfectă oferă un cadru care poate fi folosit stoparea comportamentelor abuzatoare asupra copiilor. O dezvoltare a legii ar trebui să permită evoluția de la acțiuni reactive în caz de abuz către acțiuni preventive care să evite apariția abuzurilor asupra copiilor. Conform acestei legi instituțiile statului sunt obligate să prevină și să protejeze copiii de orice act de violență, abuz fizic, psihic sau sexual împotriva lor. Legea interzice orice fel de pedeapsă fizică sau umilitoare, acasă sau într-o instituție care ar trebui să se ocupe de protejarea sau educația copiilor. Plângerile și sesizările cu privire la abuzuri împotriva copiilor pot fi depuse atât de către copil cât și de către oricare persoană din apropierea copilului care observă semnele unor abuzuri asupra acestora.

În România, Legea 272/2004 privind protecția copiilor încearcă să clarifice aceste aspecte și să ofere suportul legal pentru a identifica cazurile de abuz. Departe de a fi perfectă oferă un cadru care poate fi folosit stoparea comportamentelor abuzatoare asupra copiilor. O dezvoltare a legii ar trebui să permită evoluția de la acțiuni reactive în caz de abuz către acțiuni preventive care să evite apariția abuzurilor asupra copiilor. Conform acestei legi instituțiile statului sunt obligate să prevină și să protejeze copiii de orice act de violență, abuz fizic, psihic sau sexual împotriva lor. Legea interzice orice fel de pedeapsă fizică sau umilitoare, acasă sau într-o instituție care ar trebui să se ocupe de protejarea sau educația copiilor. Plângerile și sesizările cu privire la abuzuri împotriva copiilor pot fi depuse atât de către copil cât și de către oricare persoană din apropierea copilului care observă semnele unor abuzuri asupra acestora.

Deşi violenţa asupra copilului este interzisă prin lege încă din anul 2004, un număr semnificativ de părinţi consideră bătaia o formă de educaţie. Din păcate, consecinţele pedepselor fizice lasă urme adânci în evoluţia oricărui copil pentru că în acest fel legătura dintre părinte-copil se slabeşte şi crează sentimente de frică şi ostilitate faţă de părinţi. De asemenea dezvoltarea emoţională este profund afectată, iar pe termen lung pedepsele corporale afectează modul în care viitorul adult se va comporta şi se va simţi în contexte tipice vârstei adulte.

Nici în şcoli lucrurile nu stau mai bine:

86% dintre copii sunt certaţi de către cadrele didactice atunci când greşesc;

33% dintre copiii sunt jigniţi şi etichetaţi la şcoală de către cadrele didactice;

7% dintre copii afirmă că sunt bătuţi de către profesorii lor.

Săvârșirea abuzului implică acțiunea voluntară a abuzatorului, care periclitează existența și dezvoltarea copilului, indiferent de existența unui posibil consimțământ al copilului. Există diverse tipuri de abuz: fizic (orice formă de pedeapsă corporală, imobilizarea fizică, reducerea alimentației), emoțional (rejectarea, intimidarea verbală prin diverse amenințări,

abuzul verbal prin adresarea unor injurii sau cuvinte umilitoare, izolarea, interzicerea contactului cu propria familie etc.), sexual (act sexual cu copii, implicarea copiilor în producția, răspândirea, distribuirea unor materiale pornografice, expunerea organelor sexuale ale copiilor în scopuri sexuale, prezentarea unor materiale pornografice copiilor, realizarea unor acte sexuale în prezența copiilor). Aceste forme de abuz pot fi asociate și cu neglijarea copilului sau cu diverse forme de exploatare a acestuia. Abuzul se referă la orice formă de violența intenționată împotriva copilului sau orice tratament dăunător care nu implică întotdeauna violentă

Studiile în domeniu au relevat consecințele pe termen lung ale abuzului asupra copiilor, concretizate în manifestări violente sau antisociale ale acestora în perioada vieții de adult și riscul reproducerii acestor comportamente violente.

Fenomenul abuzului copiilor în familie înregistrează creșteri an de an, începând din 2005. Așa arată o analiză a Autorității Naționale pentru Protecția Familiei și a Drepturilor Copilului (ANPFDC), potrivit căreia, „din totalul victimelor violenței în familie, procentul minorilor s-a dublat în perioada 2005-2008”, ajungând să se tripleze aproape, în 2009. Astfel, dacă în 2005 peste 15% dintre victimele violenței în familie erau minori, în 2006 procentul acestora ajungea la aproape 25%, în 2007 la peste 30%, pentru ca în 2008 să depășească 31% din totalul cazurilor raportate.

Corecţiile fizice asupra copiilor sunt interzise prin lege în România, începând cu 2005, când a intrat în vigoare Legea 272 privind protecţia drepturilor copilului.

Pe plan mondial, 39 de ţări au decis să interzică, prin lege, astfel de practici.

In sprijinul acestei afirmatii, putem prezenta cateva dintre concluziile unei cercetari derulate in anul 2007 de Salvati Copiii Romania:

- Desi aproximativ trei sferturi din populatia adulta din Romania stiu ca pedepsele corporale si tratamentele umilitoare aplicate copiilor sunt strict interzise si pedepsite prin lege, doar 10% cunosc cu adevarat (cel putin intr-o oarecare masura) prevederile legii privind protectia si promovarea drepturilor copilului;

- Nivelul de responsabilitate / implicare a populatiei prin anuntarea autoritatilor in cazuri cunoscute de copii supusi unor rele tratamente, este sub asteptari, doar 13% dintre cei care au declarat ca au cunostinta despre astfel de cazuri au anuntat autoritatile competente;

- Majoritatea populatiei (54%) limiteaza intelesul expresiei „tratamente umilitoare aplicate copilului” la formele de abuz fizic (bataie, pedepse cu cruzime, maltratare fizica etc). Mai mult, neglijarea educatiei sau abuzul sexual au fost incluse in randul tratamentelor umilitoare doar de 3% din respondenti;

- Peste 90% dintre specialistii intervievati au declarat ca ar fi necesara oferirea de mai multe informatii personalului din institutiile publice si private care lucreaza cu copiii, in toate cele trei domenii – legislatie, programe si sanctiuni

Dintre cei 505 elevi intre 14 si 18 ani care au participat la un alt studiu desfasurat de Salvati Copiii Romania*, 18% au mentionat ca li s-a vorbit urat sau au fost injurati acasa, 17% au fost in situatia de a le fi teama sa mearga acasa de frica sa nu fie pedepsiti, 8% au locuit la un prieten sau o ruda pentru un timp pentru ca nu mai doreau sa locuiasca cu parintii, 4% au

fugit de acasa, chiar pentru mai multe zile, fara sa-si anunte parintii, acelasi procent declarand si ca au fost alungati de acasa.

În 2011 au fost înregistrate peste 11.000 de cazuri de abuz, neglijare și exploatare. Cu toate acestea, se consideră că numărul de cazuri înregistrate reflectă doar o mică parte din cazurile de violență și abuz. Se estimează însă că la fiecare caz raportat există alte 100 neștiute.

In România anului 2013, 38% dintre parinti recunosc abuzul fizic asupra copiilor in familie; 63% dintre copii afirma ca sunt batuti acasa de catre parinţii lor, iar corectiile precum „lovitul cu palma” sau „urecheala” nu sunt percepute de majoritatea parinţilor, si intr-o anumita masura, nici de copii, ca fiind comportamente din sfera abuzului fizic; 20% dintre parinţi apreciaza pozitiv bataia ca mijloc de educatie a copilului; 18% dintre copii afirma ca au fost batuti acasa cu batul sau nuiaua, 13% cu cureaua, 8% cu lingura de lemn (conform studiului realizat de Salvati Copiii in 2013).

In ceea ce priveşte violenţa asupra copiilor în şcoli, în România frecvenţa în context educaţional a comportamentelor de abuz emoţional şi verbal pe care cadrele didactice le angajează în numele „metodei educaţionale” este extrem de mare. 86% dintre copii sunt certaţi de către cadrele didactice atunci când greşesc; 33% dintre copiii sunt jigniţi şi etichetaţi la şcoală de către cadrele didactice; 7% dintre copii afirmă că sunt bătuţi de către profesorii lor.

Conform aceluiaşi studiu peste 15% din părinţi afirmă că "uneori e bine să îţi baţi copilul pentru a-l educa".

Acelaşi procent este înregistrat în cazul părinţilor care abuzează emoţional sau umilesc copiii, ca măsură disciplinară. Toate aceste date arată că România are nevoie de o abordare sistematică şi integrată a acestei probleme.

Din datele centralizate de Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Adopţie (ANPDCA), în 2013, la nivel naţional, au fost raportate 12.192 de situaţii de abuz asupra copilului, 94 la sută dintre acestea petrecându-se în familie.

Din numărul total de cazuri, 6.671 (adică 55 la sută) au fost înregistrate în mediul rural, iar 5.521, în urban.

In urma raportării cazurilor de abuz, un sfert dintre copii au primit măsură de plasament de urgenţă către DGASPC, în cazul a 544 de copii victimă a abuzului s-a decis începerea urmăririi penale, iar pentru 144 de copii instanţa a dispus plasament în regim de urgenţă.

În ceea ce priveşte tipul de abuz suferit de copil, în 68 la sută dintre cazuri a fost vorba de neglijare, în 12 la sută - abuz emoţional, nouă la sută - abuz fizic şi 370 de copii au fost abuzaţi sexual.

În acest context, "Salvaţi copiii" a lansat o campanie îndreptată împotriva uşurinţei cu care românii tratează violenţa asupra copiilor.

De asemenea, numărul fetelor care cad victimă violenţei în familie, este mai mare comparativ cu cel al băieţilor (6.336 fete faţă de 5.856 băieţi).

Un studiu național privind abuzul neglijarea copiilor realizat de Salvați Copiii România in

2013, arată că:

63% dintre copiii chestionați confirmă că sunt bătuți acasă de către părinți,

20% dintre părinți cred că pedeapsa fizică este un mijloc de educație;

Majoritatea părinților și o parte din copii nu percep unele corecții fizice, cum ar fi pălmuirea, a fi o forma de abuz fizic.

Cand parintii nu ofera un model pozitiv de relationare, copiii nu vor invata metode pasnice de rezolvare a problemelor. Ei vor invata raspunsuri antisociale : sa se bata sau sa-si exteriorizeze sentimentlele in moduri necorespunzatoare.

In fiecare an, peste 11,600 de cazuri de copii victime ale unor diferite forme de violenta sunt inregistrate la nivelul autoritatilor de protectia copilului (conform ANPFDC) si in doar 3% dintre cazuri se initiaza procedurile penale impotriva autorilor acestor fapte.

De cele mai multe ori, violenta are loc asupra copilului in cadrul familiei (in peste 10.600 cazuri). Dupa neglijare (aproximativ 70% dintre cazurile inregistrate in 2009), abuzul fizic (peste 11%) si abuzul emotional (aproape 10%) reprezinta cele mai raspandite forme de violenta impotriva copilului intalnite in Romania. Acestea sunt urmate de abuzul sexual (aproape 5% din cazuri) care este cel mai frecvent intalnit in mediul rural (66% dintre cazurile de abuz sexual asupra copiilor au avut loc in acest mediu).

2.def ale infractiunii analizate in ue

Desi problema violentei domestice a fost ignorata pentru mult timp, ultimii ani, in legislatia statelor member U.E. au fost introduse modificari ce vizeaza, in principal, posibilitatile de a pune sub acuzare autorul actului violent, dar si modalitatilde ajutor si support acordat victimelor.În ultimii 60 de ani, comunitatea internaţională a marcat o evoluţie favorabilă recunoaşterii violenţei domestice ca un fenomen grav care afectează drepturile fundamentale ale omului la viaţă, siguranţă, libertate, demnitate, integritate fizică şi psihică. În acest context, o serie de documente internaţionale recomandă statelor să ia toate măsurile de ordin politic, administrativ şi financiar ce se impun pentru a preveni şi combate fenomenul violenţei .La nivelul instituţiilor Uniunii Europene, au fost dezbătute, elaborate şi adoptate o serie de documente care recomandă statelor membre să se implice şi să ia măsurile necesare pentru combaterea violenţei

Recomandările Consiliului Europei către guvernele statelor membre:

o 2/1990 pentru adoptarea unor măsuri sociale privind violenţa în familie

o 85/2000 - “să informeze opinia publică asupra caracteristicilor specifice, gravităţii şi dimensiunilor acestui fenomen şi să sprijine măsurile care au ca scop combaterea acestui fenomen” şi “să încurajeze organizarea agenţiilor, asociaţiilor şi fundaţiilor care au ca scop

ajutorarea şi asistarea victimelor violenţei în familie”.

Recomandările Comitetului de Miniştri către statele membre nr. R(85)4, cu privire la violenţa în familie; nr. R(87)21 privind asistenţa victimelor şi prevenirea victimizării;

R(90)2 privind măsurile sociale referitoare la violenţa în familie;

Convenţia Consiliului Europei privind prevenirea şi combaterea violenţei împotriva femeilor şi a violenţei domestice (Council of Europe Treaty Series - No. 210/2011).

Convenții internaționale

Convenția asupra Drepturilor Copilului

Convenția asupra Drepturilor Copilului adoptată de către Adunarea Generala a Națiunilor Unite la data de 20 noiembrie 1989. Convenția a fost asumată și de România prin adoptarea legii Legea nr. 18/1990 pentru ratificarea Convenției cu privire la drepturile copilului (publicată în Monitorul Oficial nr. 314 din 13 iunie 2001).

Convenția de la Lanzarote.

Convenția de la Lanzarote pentru protecția copiilor împotriva exploatării sexuale și a abuzurilor sexuale a fost adoptată de Comitetul de Miniștri la data de 11 iulie 2007 în cadrul celei de-a 1002-a reuniune a Delegațiilor Miniștrilor. Ea prezintă detaliat acțiunile pe care statele UE trebuie să le ia pentru prevenirea exploatării sexuale și protejarea victimelor exploatării sexuale [26]. Conform prevederilor art. 3, punctul b) al Convenției de la Lazanrote, din data de 25.10.2007 expresia „exploatare și abuz sexual asupra copiilor” include comportamentele prevăzute la articolele 18-23 din Convenție, respectiv abuzuri sexuale (art. 18), infracțiuni referitoare la prostituția infantilă (art. 19) infracțiuni referitoare la pornografia infantilă (art. 20), infracțiuni levate de participarea unui copil la spectacole pornografice (art. 21), coruperea copiilor (art. 22) și acostarea copiilor în scopuri sexuale (art. 23). Convenția de la Lanzarote este în curs de ratificare, de către România

Incidența abuzurilor asupra minorilor în alte țări

Conform unui studiu efectuat în Israel, se pare că abuzul sexual asupra copiilor este destul de răspândit, situându-se în jurul cifrei de 25% din populația intervievată [28]Se estimează că aproape 53.000 de copii din întreaga lume au murit în anul 2002 ca rezultat al omuciderii. În unele țări industrializate, copii mai mici de un an prezintă un risc de trei ori mai mare de a fi omorâți de mâna propriilor părinți decât copii cu vârste cuprinse între 1 și 4 ani și de două ori al celor de 5-14 ani. Dintre aceștia 42% (22.000) aveau vârste cuprinse între 15 și 17 ani, iar 75% erau băieți. Între 80 și 98% dintre copii suferă pedepse fizice în căminurile lor, iar mai mult de o treime au fost expuși unor pedepse fizice severe.În Europa Centrală și de Est,

35% din copiii de vârstă școlară au afirmat că au fost bătuți în ultimele două luni[29].În anul 2007, au fost înregistrate de Autoritatea Nationala Pentru Protecția Copilului (ANPDC) aproape 10.000 de cazuri de abuzuri [30]

Convenţia ONU cu privire la Drepturile Copilului(adoptată de Adunarea Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite la 20 noiembrie 1989)

Art. 19 - Protecţia faţă de orice formă de violenţă

1. Statele-părţi vor lua măsuri legislative, administrative, sociale şi educative corespunzătoare pentru protejarea copilului împotriva oricărei forme de violenţă, vătămare sau abuz fizic sau mental, de abandon sau neglijenţă, de rele tratamente sau de exploatare, inclusiv violenţă sexuală, în timpul cât se află în îngrijirea părinţilor sau a unuia dintre ei, a reprezentantului sau reprezentanţilor săi legali sau a oricărei persoane căreia i-a fost încredinţat.

2. Aceste măsuri de protecţie vor cuprinde, proceduri eficiente pentru stabilirea de programe sociale vizând acordarea de sprijin necesar copilului şi celor cărora le-a fost încredinţat, precum şi alte forme de prevenire, ca şi pentru identificarea, raportarea retrimiterea, anchetarea, tratarea şi urmărirea penală pentru cazurile de rele tratamente aplicate copilului şi vor cuprinde, de asemenea, după cum se va stabili, proceduri de intervenţie judiciară.

Art. 28 - Educaţia

2. Statele părţi vor lua măsuri corespunzătoare pentru a asigura aplicarea disciplinei şcolare într-un mod compatibil cu demnitatea copilului ca fiinţă umană şi în conformitatea cu prezenta Convenţie.

Art. 32 - Munca copilului

1. Statele părţi recunosc dreptul copilului de a fi protejat împotriva exploatării economice şi exercitării unei munci ce comportă riscuri sau îi împiedică educaţia sau îi dăunează sănătăţii sau dezvoltării sale fizice, mintale, spirituale, morale sau sociale.

Art. 34 - Exploatarea sexuală

Statele părţi se angajează să protejeze copilul contra oricărei forme de exploatare sexuală şi de abuz sexual.

Art. 37 - Tortura sau privarea de libertate

a) nici un copil să nu fie supus la tortură, nici la pedepse sau tratamente crude, inumane sau degradante.

Iniţiativa Globală de Abolire a Pedepsei Corporale a Copiilor, lansată de Consiliul Europei în aprilie 2001, are scopul să accelereze interzicerea pedepsei corporale a copiilor în întreaga lume.Până în iunie 2011, 117 state din toate regiunile lumii au interzis prin lege pedeapsa corporală în şcoli şi doar în 29 dintre aceste state copiii sunt protejaţi de abuzul fizic în toate mediile, inclusiv acasă.3 În unele ţări legislaţia interzice explicit pedeapsa corporală, în altele – mai sunt necesare ajustări ale cadrului legal (de ex., interzicerea nu este explicită sau nu se referă la tot sistemul educaţional).

Legea privind drepturile copilului (Nr.338-XIII din 15.12.94)Art. 4 - Dreptul la viaţă(1) Dreptul copilului la viaţă şi la inviolabilitatea fizică şi psihică este garantat.(2) Nici un copil nu poate fi supus torturii, pedepselor sau tratamentelor crude, inumane sau degradante.Art. 6 - Dreptul la inviolabilitatea persoanei, la protecţie împotriva violenţei fizice şi psihice.Statul ocroteşte inviolabilitatea persoanei copilului, protejându-l de orice formă de exploatare, discriminare, violenţă fizică şi psihică, neadmiţând comportarea plină de cruzime, grosolană, dispreţuitoare, insultele şi maltratările, antrenarea în acţiuni criminale, iniţierea în consumul de băuturi alcoolice, folosirea ilicită de substanţe stupefiante şi psihotrope, practicarea jocurilor de noroc, cerşetoriei, incitarea sau constrângerea de a practica orice activitate sexuală ilegală, exploatarea în scopul prostituţiei sau al altei practici sexuale ilegale, în pornografie şi în materiale cu caracter pornografic inclusiv din partea părinţilor sau persoanelor subrogatorii legale, rudelor.Art. 7 - Dreptul la apărarea demnităţii şi onoarei Fiecare copil are dreptul la apărarea demnităţii şi onoarei. Atentatul la onoarea şi demnitatea copilului se pedepseşte în conformitate cu legislaţiaArt. 11 - Dreptul la muncă(3) Statul protejează copilul de exploatare economică şi de executarea oricărei munci, ce prezintă pericol pentru sănătatea lui ori serveşte drept piedică în procesul de instruire, sau prejudiciază dezvoltarea lui fizică, intelectuală, spirituală şi socială.(5) Antrenarea forţată sub orice formă a copilului în câmpul muncii atrage răspundere juridică

Codul Familiei (Nr.1316-XIV din 26.04.2001)Art. 53 - Dreptul copilului de a fi protejat(4) Copilul are dreptul la protecţie contra abuzurilor, inclusiv contra pedepsei corporale din partea părinţilor sau a persoanelor care îi înlocuiesc.(5) În cazul încălcării drepturilor şi intereselor legitime ale copilului, inclusiv prin neîndeplinirea sau îndeplinirea necorespunzătoare de către părinţi (a unuia dintre ei) a obligaţiilor de întreţinere, educaţie şi instruire, sau în cazul abuzului de drepturile părinteşti, copilul poate să se adreseze de sine stătător autorităţii tutelare pentru apărarea drepturilor şi intereselor sale legitime, iar de la vârsta de 14 ani - instanţei judecătoreşti.(6) Persoanele cu funcţii de răspundere şi alţi cetăţeni care ştiu despre existenţa unui pericol pentru viaţa sau sănătatea copilului, despre încălcarea drepturilor şi intereselor lui legitime sînt obligaţi să comunice acest fapt

autorităţii tutelare, făcând tot posibilul pentru a proteja drepturile şi interesele legitime ale copilului.Art.62 - Exercitarea drepturilor părinţilor1. Drepturile părinţilor nu pot fi exercitate contrar intereselor copilului lor. Părinţii nu pot prejudicia sănătatea fizică şi psihică a copilului2. Metodele de educaţie a copilului, alese de părinţi, vor exclude comportamentul abuziv, insultele şi maltratările de orice fel, discriminarea, violenţa psihică şi fizică, aplicarea pedepselor corporale antrenarea în acţiuni criminale, iniţierea în consumul de băuturi alcoolice, folosirea substanţelor stupefiante şi psihotrope, practicarea jocurilor de noroc, cerşitul şi alte acte ilicite”Art. 71 - Luarea copilului fără decădere din drepturile părinteşti(2) În cazuri excepţionale, dacă există un pericol iminent pentru viaţa şi sănătatea copilului, autoritatea tutelară poate decide luarea copilului de la părinţi, comunicând acest fapt procurorului în termen de cel mult 24 de ore.Art. 114 - Depistarea şi evidenţa copiilor rămaşi fără ocrotire părintească(1) Persoanele cu funcţii de răspundere din instituţiile de instruire, curative, de asistenţă socială şi din altele similare, precum şi alte persoane care deţin informaţii despre copii în situaţii de risc care pot determina separarea lor de părinţi, sunt obligate să le comunice, în termen de 3 zile, autorităţii tutelare de la locul aflării copiilor.

Legea privind prevenirea şi combaterea violenţei în familie (Nr. 45 din 01.03.2007)Art. 8 - Competenţele autorităţilor administraţiei publice centrale şi locale a) asigură informarea şi instruirea cadrelor didactice în vederea calificării actelor de violenţă în familie, aplicării metodelor şi mijloacelor de prevenire a unor astfel de acte şi de sesizare a autorităţilor abilitate;b) realizează, în comun cu alte autorităţi abilitate şi în colaborare cu organizaţiile neguvernamentale din domeniu, programe educaţionale pentru părinţi şi copii în vederea prevenirii şi combaterii violenţei în familie;c) asigură desfăşurarea activităţilor de consiliere în vederea reabilitării psihologice şi psihosociale a copiilor victime ale violenţei în familie;d) comunică autorităţilor abilitate, prin intermediul cadrelor didactice, sesizînd de îndată în mod obligatoriu autoritatea tutelară şi poliţia, cazurile de violenţă în familie, inclusiv cazurile de violenţă în familie împotriva copiilor.Art. 11 - Dreptul la protecţie al victimei(2) Persoanele cu funcţie de răspundere, alte persoane care cunosc existenţaunui pericol pentru viaţa şi sănătatea unei potenţiale victime trebuie să comunice acest fapt autorităţilor abilitate cu funcţii de prevenire şi combatere a violenţei în familie.(3) Autorităţile abilitate cu funcţii de prevenire şi combatere a violenţei în familie sînt obligate să reacţioneze prompt la orice sesizare.Art. 17 – Sancţiuni(3) Nerespectarea prezentei legi de către persoanele cu funcţie de răspundere şi profesioniştii în domeniu este o încălcare a disciplinei muncii şi atrage

răspundere disciplinară în conformitate cu legislaţia.Legea Învăţămîntului (Nr.547-XIII din 21.07.1995)Art. 57 - Drepturile elevilor şi studenţilor(1) În instituţiile de învăţmînt de toate gradele se respectă drepturile şi libertăţile elevilor şi studenţilor. Sunt interzise pedepsele corporale, aplicarea sub orice formă a metodelor de violenţă fizică sau psihică.corporale sau a sănătăţii