Mecanismul excepţiei de neexecutare a contractului – mijloc eficient și natural de apărare activă a creditorului debitor din contractul sinalagmatic

De Nora Andreea Daghie14 Mai 2015 Articol UJ Premium

Voturi: 3Vizualizari: 913

DESPRE

Reciprocitatea şi interdependenţa obligaţiilor în contractele Dreptul de a cere rezoluţiunea contractului Refuzul de a executa obligaţia Executarea obligaţiei corelative

RECOMANDĂRI

Declanşarea executării silite în reglementarea noului Cod de procedură civilă   12 Aug 2015

Trăsăturile obligaţiilor civile propter rem în lumina reglementărilor actuale (II)   4 Ian 2016

Contestația la tergiversarea procesului – remediu efectiv pentru respectarea dreptului la    soluționarea cauzei într-un termen rezonabil?    (II)   6 Oct 2015În  dreptul   civil  material,  pornindu-se  de   la   reciprocitatea   și   interdependența  obligațiilor   în contractele  sinalagmatice  –  ceea  ce   face  ca  fiecare  dintre  obligațiile   reciproce  să  fie  cauza juridică a celeilalte  -, s-a stabilit că un efect specific al acestor contracte este și un mijloc de apărare aflat la dispoziția părții căreia i se pretinde executarea obligației ce-i revine[1], fără ca partea care solicită executarea să-și îndeplinească propriile obligații: excepția de neexecutare a contractului.Pe   scurt,   în   ceea   ce   privește   evoluția   istorică   a  mecanismului   excepției   de  neexecutare   a contractului[2],  dreptul   canonic   a  pus   în  evidență   legătura  de   cauzalitate  dintre  obligațiile părților contractante, exprimată încă din secolul al XIII-lea în adagiulnon servandi fidem, non es fidem servanda[3]. Ca o consecință firească, partea care nu-și respecta angajamentul asumat pierdea   dreptul   de   a   pretinde   celeilalte   părți   executarea   obligației   corelative,   conform principiului frangenti fidem non es fides servanda. Mai mult, creditorul are dreptul nu numai de a refuza executarea propriei datorii, ci și dreptul de a cere rezoluțiunea contractului.În dreptul  medieval,   în cursul  căruia a decăzut formalismul  dreptului  roman, s-a elaborat o adevărată teorie a excepției  de neexecutare,  cu aplicație  la toate contractele sinalagmatice. Juriștii au observat că la baza contractului stă voința părților contractante și că vorbele leagă pe oameni,  deci  nu se putea admite ca o  parte să execute obligația  și  cealaltă  să  nu execute obligația asumată.

Canoniștii   au  dedus exceptio non adimpleti contractus din  principiul   justiției   comutative,   ce implica   echivalența   prestațiilor   contractuale   bilaterale, non servanti fidem non est fides

servanda,   iar   postglosatorii   au   formulat   procedura   juridică   de   exercitare   a   excepției   de neexecutare[4].În literatura de specialitate[5], excepția de neexecutare a contractului este definită ca fiind un mijloc de apărare aflat la dispoziția uneia dintre părțile contractului sinalagmatic, în cazul în care   i   se  pretinde executarea  obligației   ce-i   incumbă,   fără  ca  partea  care  pretinde această executare să-și  execute propriile obligații.  Totodată,   legătura dintre obligațiile  corelative ale oricărui   contract   sinalagmatic   contribuie   la   amplificarea   forței   obligatorii   a   contractului   în sensul că, sub amenințarea de a pierde beneficiul dreptului său de creanță, fiecare dintre părți va fi îndemnată să-și execute propria obligație.Codul   civil   român   de   la   1864,   fără   a   conține   vreo   reglementare   generală   a   excepției   de neexecutare, conținea diverse aplicații ale acesteia, dintre care: prevederile art. 1322, art. 1323, art.  1362,  art.  1364 C.civ.  1864  în  materie  de vânzare,  art.  1407 C.civ.  1864  în  materie  de schimb, art. 1423, art. 1427, art. 1444 C.civ. 1864 în materie de locațiune, art. 1619 C.civ. 1864 în materie de depozit remunerat.

În   anul   1920   D.   Alexandresco   a   publicat   un   foarte   scurt   articol   pe   tema   excepției   de neexecutare, în care propunea introducerea în Codul civil a unui text care să consacre expres această instituție[6].În perioada interbelică, s-a încercat chiar reglementarea de principiu a excepției de neexecutare a contractului, în Codul Civil Carol al II-lea, în art. 1047 care avea următorul conținut:

„(1) În contractele sinalagmatice, fiecare contractant poate refuza să-și execute obligațiunea dacă cealaltă parte nu o execută pe a sa, afară numai dacă au fost convenite termene deosebite pentru  executarea  celor  două obligațiuni.   (2)  Totuși,  executarea  nu poate  fi  refuzată  dacă, potrivit   împrejurărilor  și   ținându-se seama de unica  însemnătate a prestațiunii  neexecutate, acest refuz este împotriva bunei-credințe”[7].Comentând acest articol, ministrul justiției la acea vreme – Victor Iamandi, arăta în referatul către Consiliul de Miniștri nr. 160192/06.11.1939: „Inovația adusă în legătură cu funcționarea excepției non adimpleti contractus,   consistă   în   aceea   că   s-a   dat   judecătorilor   putința   să considere că refuzul uneia din părți de a-și executa obligațiile sub cuvânt că nici cealaltă parte nu   și   le-a   executat   pe   ale   ei,   nu   este   justificată,   atunci   când,   avându-se   în   vedere   unica importanță a obligațiilor neexecutate de cel care cere respectarea contractului sau împrejurării speciale al cauzei, refuzul apare ca fiind contrar bunei-credințe”.Noul  Cod civil   reglementează  în  mod expres excepția  de neexecutare a  contractului   în  art. 1.556, care, nu putem să nu remarcăm, păstrează îmbunătățite câteva dintre nuanțele art. 1047 din Codul Civil Carol al II-lea: „(1) Atunci când obligațiile născute dintr-un contract sinalagmatic sunt exigibile, iar una dintre părți nu execută sau nu oferă executarea obligației, cealaltă parte poate, într-o măsură corespunzătoare, să refuze executarea propriei obligații, afară de cazul în care  din   lege,  din  voința  părților   sau  din  uzanțe   rezultă  că   cealaltă  parte  este  obligată  să execute mai  întâi.  (2)  Executarea nu poate fi refuzată dacă, potrivit   împrejurărilor  și  ținând seama de mica însemnătate a prestației neexecutate, acest refuz ar fi contrar bunei-credințe”.

Observăm că legea stabilește de la început domeniul de aplicare al excepției de neexecutare, ea fiind  utilizabilă  numai   în   contractele   sinalagmatice,  după ce  obligațiile  au  devenit  exigibile. Textul sugerează, totodată, existența unei corespondențe între obligațiile neexecutate „cealaltă parte poate, într-o măsură corespunzătoare, să refuze executarea propriei obligații”[8].Din formularea termenilor rezultă că excepția se poate invoca și în cazul parțialei neîndepliniri a obligației celeilalte părți și, în aceste situații, partea care se prevalează de excepție trebuie să își fi executat ea însăși, cel puțin în aceeași măsură propria obligație[9].

Cel căruia i se opune excepția trebuie să se afle în situația de a nu fi executat total sau într-o măsură substanțială obligația, dar nici să nu fi oferit executarea, dovedind că este în măsură să își îndeplinească obligația.

Pentru   invocarea   excepției   de   neexecutare   a   contractului   trebuie   îndeplinite   următoarele condiții[10]:  obligațiile   reciproce ale  părților   trebuie  să-și  aibă originea și   temeiul   în  același raport juridic sinalagmatic; să existe o neexecutare, chiar parțială, dar suficient de importantă, din   partea   celui   împotriva   căruia   se   invocă   excepția   de   neexecutare;   obligațiile   reciproce trebuie   să   fie   ambele  exigibile   iar   raportul   juridic   sinalagmatic,   prin   natura   sa,   trebuie   să presupună regula executării simultane a obligațiilor.Odată îndeplinite toate condițiile anterior expuse, excepția de neexecutare se invocă sau se poate invoca, între părțile contractante, de către partea îndreptățită, în puterea sa proprie, fără intervenția   judecătorului.   Privită   din   această   perspectivă, exceptio non adimpleti contractusprezintă   avantaje  multiple  deoarece   nu   implică   intervenția   instanței,   evită   riscul insolvabilității   celeilalte  părți   și  deci,   a  neexecutării  obligației  de  către  aceasta,   constituind totodată un mijloc de presiune față de cealaltă parte, pentru a o determina să-și execute, la rândul ei, angajamentul asumat.În ceea ce privește caracterul preventiv, în sensul că preîntâmpină situația în care una dintre părți   își  vede executată propria obligație și  nu mai poate obține nimic de  la cealaltă parte, acesta este și mai evident dacă avem în vedere excepția de neexecutare anticipată. Anticiparea riscului   unei   neexecutări   din   partea   celeilalte   părți,   îndreptățește   partea   să   suspende executarea propriilor obligații[11].Refuzul de a executa obligația, până când și cocontractantul și-o va îndeplini pe a sa, nu trebuie să facă neaparat obiectul unei acțiuni judecătorești, fiind suficient ca partea să refuze pur și simplu executarea, nefiind necesară nici condiția punerii în întârziere a celeilalte părți. Așadar, suntem în prezența unui mecanism simplu, rapid, accesibil oricui, lipsit de artificii și formalități, menit să asigure echilibrul contractual  inițial,   în faza de executare a obligațiilor  reciproce și interdependente, specifice contractelor sinalagmatice, și, totodată, respectarea principiilor de echitate și de bună-credință.

Excepția   de   neexecutare   poate   fi   însă   invocată   și   pe   cale   judiciară,   în   fața   instanței judecătorești, ca mijloc de apărare de către pârât[12]. În schimb, ea nu va putea fi invocată niciodată, din oficiu, de către instanța de judecată, întrucât este o excepție de fond și nicidecum de procedură[13].În scop de precauțiune, excipiensul se poate adresa el însuși instanței judecătorești pentru a constata că a invocat excepția de neexecutare și că, în consecință, contractul a fost suspendat până la momentul în care pârâtul va executa sau plăti ceea ce datorează[14]. Atât în cazul în care excipiensul este chemat în judecată de către cealaltă parte, cât și atunci când el s-a adresat justiției ca o măsură de prevedere, va fi ținut să dovedească neexecutarea pe care o invocă și gravitatea acesteia pentru a proba astfel că toate condițiile sunt îndeplinite[15]. În cazul în care proba nu va fi făcută, excipiensul poate fi condamnat să repare prejudiciul cauzat partenerului său din respectivul raport juridic sinalagmatic.

* Lucrare publicată  în  volumul  Sesiunii   științifice a   Institutului  de Cercetări   Juridice „Acad.  Andrei  Rădulescu”, Simplificarea –  imperativ al modernizării  și  ameliorării  calității  dreptului,  17 aprilie  2015,  Ed.  Universul  Juridic, București,   2015.[1] „Neexecutarea contractului, întemeiată pe principiul reciprocității și interdependenței obligațiilor contractuale, nu este nici o excepție de procedură propriu-zisă și nici o excepție de fond, în sensul legii, ci doar un mijloc de 

apărare pe care o parte, de regulă, pârâtul, îl poate invoca și asupra căruia instanța se pronunță pe baza probelor administrate   în   cauză”   –   Înalta   Curte   de   Casație   și   Justiție,   S.   com.,   dec.   nr.   3786/2008,   pe   www.scj.ro.[2] A se vedea N.A. Daghie, Considerații teoretice și practice referitoare la excepția de neexecutare a contractului , în   „Dreptul”   nr.   1/2013,   p.   101-102.[3] „Malgré   la   formulation   latine   sous   laquelle   elle   est   souvent   désignée, exceptio non adimpleti contractus, l’exception d’inexécution est née pour des raisons d’ordre moral, à l’instigation des canonistes. Elle reste encore marquée par ses origines, justifiée par la bonne foi contractuelle, même si l’on a plutôt tendance aujourd’hui à la rattacher à l’idée de persistance de la cause lors de l’exécution du contrat” – a se vedea F. Nammour, R. Cabrillac, S.   Cabrillac,   H.   Lecuyer, Droit des obligations. Droit français - Droit libanais. Perspectives eruropéennes et internationales,   Bruylant   Delta   Librairie   Générale   de   Droit   et   de   Jurisprudence,   2006,   p.   255-256.[4] Pentru o prezentare detaliată a sancțiunilor civile  în dreptul medieval,  a se vedea I.  Dogaru, N.  Popa, D.C. Dănișor, S. Cercel, Bazele dreptului civil, vol. I  - Teoria generală, Editura C.H. Beck, București, 2008, p. 985-986.[5] C.   Stătescu, Drept civil. Teoria generală a drepturilor reale. Introducere în teoria generală a obligațiilor , Tipografia Universității din București, București, 1974, p. 22. În dicționarul de drept civil, excepția de neexecutare este definită ca fiind „un mijloc juridic de apărare, consecință directă a principiului interdependenței obligațiilor reciproce ale părților în contractele sinalagmatice, în virtutea căruia oricare dintre părțile unui astfel de contract poate refuza executarea propriei obligații asumate, câtă vreme cealaltă parte contractantă nu-și execută ea însăși obligația corelativă ce-i incumbă”. – M.N. Costin, C.M. Costin, Dicționar de drept civil de la A la Z, ed. a 2-a, Editura Hamangiu,   București,   2007,   p.   436.[6] „Excepția non adimpleti contractus, de care am vorbit mai sus, este admisă în termeni expreși de unele legiuiri străine, de exemplu: de codul actual german (art. 273 § 1, 320 urm.,), de codul saxon de la 1863, astăzi abrogat (art. 859, 860, 863), de codul federal al obligațiilor din Elveția (art. 95), de codul general al bunurilor pentru regatul Muntenegro,  de codul  civil   japonez de  la  28 aprilie  1896 (art.  533),  etc.   În  codul  Calimach găsim,  în  această privință, următoarele dispoziții, împrumutate de la art. 1052 și 1062 din codul austriac: Art. 1409 C.Calimach. – „Acel ce voește să ceară trădarea lucrului, trebue mai întâi să-și împlinească datoria sa, sau să fie gata a o împlini. Art. 1424 C.Calimach. – Cumpărătorul este dator să primească lucrul îndată și să plătească tot odată și prețul lui în bani, căci într’alt chip poate vânzătorul să oprească lucrul”. A se vedea D. Alexandresco, Excepția „Non adimpleti contractus” în viitorul cod civil al României mari,   în   „Dreptul”   nr.   20/1920,   p.   229-230.[7] În Codul Civil Carol al II-lea, ce urma să intre în vigoare la 1 martie 1940, exceptio non adimpleti contractus era reglementată   în   Cartea   a   IV-a  Despre  obligațiuni,   despre   contracte   și   despre   regimuri  matrimoniale,   Titlul   I Dispozițiuni generale, Cap. I Despre izvoarele obligațiilor, Secțiunea I Despre contracte, Subsecțiunea a VII-a Despre efectele   contractelor.[8] A   se   vedea   N.A.   Daghie, op. cit.,   p.   106.[9] A se vedea I. Turcu, Noul Cod civil. Legea nr. 287/2009. Cartea V. Despre obligații art. 1164-1649. Comentarii și explicații,   Editura   C.H.   Beck,   București,   2011,   p.   652.[10] Pentru   o   prezentare   detaliată   a   condițiilor   de   exercitare,   a   se   vedea  N.A.   Daghie, op. cit.,   p.   107-118.[11] I.-F.  Popa, Contractul civil,   în  „Tratat  elementar  de drept civil.  Obligațiile”,  de L.  Pop,  I.-F.  Popa,  S.I.  Vidu, Editura   Universul   Juridic,   București,   2012,   p.   277.[12] „cererea de a se constata că reclamantul nu și-a executat propriile obligații reprezintă o veritabilă exceptio non adimpleti contractus, pe care pârâții o pot susține în apărare față de pretențiile formulate de reclamant, fără a fi necesară formularea unei acțiuni separate pentru rezoluțiunea contractului” – C.A București, s. a IV-a civ., dec. nr. 119/08.02.2011, în I. Ninu, Rezoluțiunea și rezilierea, excepția de neexecutare, riscul contractului. Practică judiciară și reglementarea din noul Cod civil,   Editura   Hamangiu,   București,   2014,   p.   274-279.[13] Numai excepțiile de procedură, fiind de ordine publică, pot fi invocate din oficiu. A se vedea C. Ap. București, S. a IV-a civ., dec. nr. 2321/19.12.2006, în A. Rusu, Executarea obligațiilor. Practică judiciară, Editura Hamangiu, București,   2007,   p.   189-191.[14] A se vedea Cass.soc., 10 avril 1959, Recueil Dalloz, 1960, p. 61 apud L. Pop, Tratat de drept civil. Obligațiile, vol.   II   –Contractul,   Editura   Universul   Juridic,   București,   2009,   p.   721.[15] A se vedea Cass.civ. 1, 18 décembre 1990, Bull.civ. I, nr. 296, p. 270.

În ceea ce privește efectele excepției de neexecutare între părțile contractante[16], literatura de specialitate a remarcat că, atunci când pârâtul invocă excepția în fața instanței de judecată, aceasta reprezintă un mijloc de apărare, întrucât, la cererea pârâtului, instanța fie va respinge acțiunea reclamantului, prin care acesta solicită obligarea pârâtului la executarea contractului, fie va dispune, după caz, obligarea reclamantului  însuși  la executarea propriei  sale prestații, stabilind   un   termen   în   acest   scop[17].   Practic,   cel   ce   invocă   excepția   recunoaște   creanța celuilalt   contractant,   însă   își   suspendă   exigibilitatea   propriei   obligații   până   la   data   când partenerul contractual va executa obligațiile ce-i revin din contract[18].Cu alte cuvinte, excepția de neexecutare suspendă (provizoriu) executarea prestației celui care o   invocă,   contractul   rămânând   temporar   neexecutat.   Partea   care   invocă   excepția   de neexecutare  nu poate  fi urmărită   silit   în   justiție  pentru  executarea obligațiilor   sale.  Efectul principal este limpede dedus din prevederile art. 1.556 alin. (1) din noul Cod civil, care vorbește despre dreptul creditorului de a „refuza” executarea propriei obligații. Ca urmare a acestui fapt, partea   îndrituită   să   refuze   executarea   obligației   sale,   nu   poate   fi   obligată   să   plătească daune-interese moratorii pe motiv de întârziere în executarea prestațiilor. Contractul și forța sa obligatorie nu încetează, fiind numai suspendată[19] în ceea ce-l privește pe excipiens; părțile contractante  nu   sunt   liberate  de  obligațiile   lor  decât   în   cazul  unei  eventuale   rezoluțiuni   a acestuia. Dacă cel căruia  i s-a opus excepția  iese din letargie și  începe executarea obligației sale, excipiens-ul trebuie să renunțe la excepția ridicată și să facă și el plata pe care inițial a refuzat-o.Pentru cel ce invocă excepția de neexecutare, efectele acesteia sunt compatibile cu cele ale stipulării  unui   termen suspensiv,   termen ce  se  va   realiza   în  momentul  executării  obligației reciproce[20].Un alt  efect  al   invocării   excepției   este  acela  de  a   se  exercita  presiuni   asupra  partenerului contractual   pentru   executarea   angajamentelor.   În   acest   sens,   doctrina   vorbește   despre caracterul  cominatoriu  al  excepției  de neexecutare[21],  și   în  același  timp de mijloc   indirect pentru a obține executarea reală a contractului[22]. Cel împotriva căruia se invocă excepția, fiind privat de prestațiile celui ce invocă excepția de neexecutare, este incitat  la executarea propriilor obligații, pentru a putea beneficia de efectele contractului pe care le-a avut în vedere la momentul la care a încheiat contractul[23]. Din acest punct de vedere, considerată fiind o cale a justiției private, excepția de neexecutare este un mijloc foarte ieftin, chiar gratuit, care permite evitarea unui proces pentru a obține contraprestațiile convenite ori pentru executarea completă a contractului; de fiecare dată, atunci când contraprestația este de valoare mai mică sau   neexecutarea   este   doar   parțială,   acțiunea   în   justiție   este   prea   oneroasă   și   practic ineficace[24].Cu toate acestea, nu putem ignora caracterul provizoriu al situației create prin invocarea ei. În cazul   în  care este eficace și   înfrânge rezistența  celuilalt  contractant,  acesta  se va hotărî  să execute ceea ce datorează, iar în ipoteza în care neexecutarea este de lungă durată sau rămâne definitivă se va ajunge  la  rezoluțiunea contractului  pentru neexecutare.   În  concluzie,  atunci când prin invocarea excepției  nu se ajunge la executarea obligațiilor,  ea apare ca o măsură prealabilă   rezoluțiunii   contractului   sau,   după   caz,   a   caducității   și   a   suportării   riscurilor neexecutării fortuite a acestuia[25].Urmând   într-o  oarecare  măsură  exemplul   doctrinarilor   francezi,   ne   încumetăm   să   aducem câteva   argumente   prin   care   atribuim  excepției   de   neexecutare   a   contractului   și   o   funcție dinamică, pentru a demonstra astfel că excepția de neexecutare poate fi procedeul direct al rezoluțiunii unilaterale.

Excepția de neexecutare a contractului poate conduce prin ea însăși la rezoluțiune unilaterală. Ea  poate   juca  un   rol   important   împotriva   riscului  de  neexecutare,  ba  chiar   împotriva  unei neexecutări anunțate înainte de termenul scadenței.

Vom începe prin a menționa că există suficient de multe argumente de natură legală, practică și jurisprudențială care militează în favoarea admiterii unei excepții care să permită o rezoluțiune unilaterală a contractului (ce are ca efect minimizarea prejudiciului posibil), dar, în același timp, și obstacolele clasice care se opun recunoașterii acestui efect al excepției de neexecutare, care nu fac decât să-i întărească limitele.

Principalul obstacol are legătură cu definiția tradițională a acestei instituții juridice care pare cu adevărat imuabilă: majoritatea autorilor apreciază că excepția de neexecutare nu poate fi decât un mijloc provizoriu exercitat în vederea executării obligației corelative. Această definiție nu-i lipsită însă de vulnerabilități și trebuie să admitem că fizionomia excepției de neexecutare, și implicit definiția sa, evoluează în mod necesar odată cu societatea și nevoile acesteia.

Nu ne propunem prin acest demers (o reapreciere a fundamentului excepției de neexecutare a contractului), să negăm validitatea pe de-a-ntregul a concepției clasice, ci, dimpotrivă, dorim să arătăm că ea se poate metamorfoza.

A afirma că excepția de neexecutare are drept unică finalitate executarea obligației corelative conduce   la  o   limitare  a  efectelor   sale   și   la  oferirea  unei   viziuni   idealiste  asupra  executării obligațiilor.  Ne putem imagina trei  ipoteze, frecvent întâlnite în practică,  cu care s-ar putea confrunta titularul  dreptului  de  a   invoca  excepția  de neexecutare  a  contractului:  din  cauza întârzierilor acumulate, executarea obligației poate deveni imposibilă urmare a incompetenței cocontractantului;   tot   din   cauza   întârzierii   în   executare,   este,   de   asemenea,   posibil   ca executarea obligației să nu mai prezinte același interes ca la momentul încheierii contractului sau să devină în mod evident improbabilă.

Observăm, așadar, că în aceste ipoteze, pe de o parte, executarea obligației corelative este fie imposibilă, fie lipsită de interes pentru partea contractantă victimă a neexecutării, iar pe de altă parte, discutăm efectele specifice neexecutării contractelor sinalagmatice.

Având drept finalitate inițială să facă respectată ordinea de executare a prestațiilor contractului sau raportului sinalagmatic, care alt mecanism, în afara excepției de neexecutare a contractului, ar  putea   să   justifice  mai  bine   ipotezele   rezoluțiunii   unilaterale,   care   reprezintă   sancțiunea imediată a nerespectării ordinii de executare? Trebuie să fie un mecanism inerent contractului sinalagmatic.

Avantajul  practic  este  justificat  de  ușurința  punerii   în  aplicare  a  mecanismului  excepției  de neexecutare. Nimic nu poate să-l împiedice pe cocontractantul celui ce invocă excepția, dacă se consideră victimă a unei rezoluțiuni unilaterale nefondate, să sesizeze judecătorul care nu va rata ocazia să-și exercite puterea sa de aplicare a sancțiunii. A recunoaște excepției efectul unei rezoluțiuni unilaterale nu implică așadar o deformare serioasă a noțiunii.

Recunoașterea expresă a unui rol activ excepției, și nu doar un simplu rol pasiv de constrângere în vederea executării raportului, este justificată de interpretarea coroborată a art. 1556 și 1270 C.civ. și de considerații practice, pe care le-au avut în vedere și sistemele de drept străine.

Literatura  juridică franceză a demonstrat  că,   în pofida reticențelor cvasiunanime în ceea ce privește recunoașterea în favoarea excepției a unui rol activ mijloc direct al unei rezoluțiuni 

unilaterale   supusă   unui   control   judiciar a posteriori potențial,   nu   s-a   ridicat   nicio   obiecție împotriva recunoașterii rezoluțiunii unilaterale, ca efect al excepției[26].Apreciem că  această  nouă  fizionomie  a  excepției  de  neexecutare  a  contractului,  mijloc  de punere în aplicare și de obținere a rezoluțiunii unilaterale, poate să-și găsească fundamentul și în sistemul nostru de drept.

[16] N.A.   Daghie, op. cit.,   p.   120-122.[17] A se vedea M.N. Costin, C.M. Costin, op. cit., p. 437. Efectele acestei instituții  sunt de natură defensivă și, totodată,   temporare   (arhitectul   poate   suspenda  munca   sa,   dacă   al   său   client   nu   face   plata)  -  I.R.   Urs,   S. Angheni, Drept civil, vol. II,   Editura   Oscar   Print,   București,   1997,   p.   224.[18] A se vedea I. Dogaru, P. Drăghici, Bazele dreptului civil, vol. III – Teoria generală a obligațiilor, Editura C.H. Beck,   București,   2009,   p.   150.[19] L.  Pop, Drept civil – Teoria generală a obligațiilor. Tratat,  Editura Fundației  „Chemarea”  Iași,  1996,  p.  75.[20] A. Weill, Fr. Terré, Droit civil. Les obligations, Dalloz, Paris, 1986, p. 491 apud . J. Kocsis, op. cit., p.16; I. Dogaru, P.   Drăghici, op. cit.,   p.   150.[21] A   se   vedea   M.N.   Costin,   C.M.   Costin, op. cit.,   p.   438.[22] A se vedea R.I. Motica, E. Lupan, Teoria generală a obligațiilor civile, Editura Lumina Lex, București, 2005, p. 81.[23] „L’exception d’inexécution est un moyen d’inciter l’autre à exécuter ses obligations. Il s’agit de faire pression sur son cocontractant en refusant soi-même d’exécuter ses propres obligations tant que l’autre n’aura pas exécuté les   siennes”  –  a   se  vedea  M.  Fabre-Magnan, Les obligations,   Presses  Universitaires  de  France,  2004,  p.  555.[24] A   se   vedea   J.   Ghestin,   Chr.   Jamin,  M.   Billiau, Les effets du contrat,   Librairie   Générale   de   Droit   et   de Jurisprudence,   Paris,   2001,   p.   448.[25] În   acest   sens,   L.   Pop, Contractul, op. cit.,   p.   721.[26] A se vedea C. Malecki, L’exception d’inexécution,  Librairie Générale de Droit  et de Jurisprudence, 1999 p. 104-111.