1

2

3

M O T T O

Mundus vult decipi, ergo decipiatur

Lumea se lasă înşelată, fie deci înşelată

SEBASTIAN FRANK - teolog german paradoxal a scris

OMNIS PARADOXA în 1533 !!

A TREIA REPUBLICĂ

Trăind şi citind româneşte, părerea mea este că între 30 DECEMBRIE 1947 şi până

acum, în 30 DECEMBRIE 2011 , ţara noastră românească a ajuns la A TREIA REPUBLICĂ .

Este mai mult decât o părere, este o idee personală pe care o pot demonstra sistematizat cu

argumente istorico-sociale , pe lângă faptul ca generaţia mea le-a parcurs pe toate trei. Întâi, a

fost republică populară, apoi republică socialista iar acum este republică scoasă la mezat ,

bucată cu bucată, cu români cu tot . Să trăiţi bine … pe unde apucaţi şi ce apucaţi …

REPUBLICA POPULARĂ ROMÎNĂ

( ROMÎNĂ cu î din i şi adjectivul unei oarecare republici )

În toamna Anului 1946, am început clasa întâia primară şi în abecedar, pe prima pagină,

aveam fotografia regelui, pe a doua pagină fiind a reginei mamă. Credeam că, dacă regele avea

mama regină, trebuia să aibă şi tată rege, dar nu era în abecedarul nostru. Am întrebat, eram la

vârsta când întrebăm orice şi cineva mi-a răspuns că e făcut din flori ! Eu aşa am luat-o, pentru

că nu ştiam că regii sunt făcuţi, nu ca noi, supuşii lui, aduşi de berze călătoare.

După vacanţa de Crăciun, în prima zi de şcoală, doamna învăţătoare ne-a spus să

scoatem abecedarele pe bancă şi cu foarfecele a venit, pe rând la fiecare, şi a tăiat fotografiile

regelui şi a mămicii sale din abecedar,apoi a scris frumos pe tablă: Republica Populară România.

4

Poate aşa ar fi fost corect din multe puncte de vedere, dar altfel au hotărât eliberatorii sovietici.

Noi, atunci în clasa întâia, nu ştiam gramatică, nici ce însemna dezrobirea şi eliberarea.

Doamna învăţătoare ne-a explice diferenţa dintre regatul înrobitor şi republica populară, dar nu

am prea înţeles. Cu timpul am început să înţelegem ce înseamnă republică populară, când

steagurile roşii erau pe toate casele, gardurile şi drumurile, când tata a fost epurat din armată şi

îşi căuta de lucru, când au apărut cartelele, cu care stăteam la coadă la pâinea noastră cea de

toate zilele pe care nu ne-o mai dădea Domnul, ci partidul comunist conducător …

Republica populară, sovietică cum i-au spus mulţi, dintre care unii au sfârşit în închisorile

republicii impuse, a divorţat în mod sovietic de rege (şi regina mamă) punând capăt unei

monarhii în care primii doi regi au făcut minuni pentru România, iar ultimii doi au năruit-o.

Trecerea de la monarhie la republică a fost dictată de Stalin, care după eliberarea

României, s-a purtat cu mănuşi de catifea roşie cu regele, având în vedere că îi agăţase în

piept cea mai mare decoraţie a Uniunii Sovietice pentru că i-a oferit România pe tavă în August

1944, cu armată cu tot. Aşa se explică de ce a plecat regele din România cu o garnitură

încărcată, când putea fi lichidat printr-un aranjament de casă NKVD , mult mai bine regizat decât

cel prin care Lenin l-a lichidat pe ţarul Rusiei imperiale. Şi în paranteză, pentru cei nu ştiu şi nu

vor să creadă, regele şi regina mama ştiau din timp că divorţul bate la uşa, aşa că atunci când

au plecat în Marea Britanie, la nunta Elisabetei, au trecut cu valizele pline de valori pe la diferite

bănci străine, unde în seifuri sigure şi secrete le-au depozitat, conform ,,pune deoparte bani albi

pentru zile negre,, !! Acest amănunt depozitar în străinătate era cunoscut şi practicat intensiv în

România după ocuparea sovietică din 1944 şi bine demonstrat după aceia, dar este mereu ţinut

sub tăcere când vine vorba de ultimul rege şi mămica lui. Este o tăcere de acoperire, fiindcă sub

ea se cunoaşte planul lui Stalin de măsuri ce trebuiau înfăptuite după eliberarea României:

abolirea monarhiei, lichidarea partidelor istorice, crearea structurilor represive după modelul

sovietic, reforma agrară ca prim pas al colectivizării, lichidarea exploatatorilor şi băncilor,

închiderea ţării în lagărul sovietic. Planul a fost adus de emisari sovietici, imediat după instalarea

guvernului Petru Groza şi prelucrat cu Ana Pauker, Pârvulescu şi Doncea, dar, indirect a aflat de

el şi Theodor Negropontes, agent al serviciul de spionaj american la Bucureşti, de la care au

pornit nişte inocente previziuni de care toţi au ţinut cont, inclusiv regele şi mămica lui. Peste

această tăcere şi se tot bate apa în piuă, melodramatic, cu forţarea majestăţii sale să abdice

fabricându-se, de o parte şi alta, dezinformări de tot felul pentru curioşi, naivi şi monarhişti

5

îndureraţi sau cetăţeni care şi-au pierdut toate speranţele în regimurile republicane supuse

dictaturii sovietice din 1947 încoace, dar mai ales speranţelor de viitor puse în guvernele

corupte, din toate punctele de vedere, de după decembrie 1989.

Trebuie să ştim de asemenea că prima republică, impusă prin forţă armatei de ocupaţie,

a fost legalizată într-o constituţie formală, praf democratic republican, în primăvara Anului 1948 ,

dar stabilită prin dictat impus de Moscova în 1952. Să fim conştienţi că între 1944 şi 1952

eliberatorii sovietici nu au ţinut cont de legile şi constituţiile ţării, dictând interesele lor de

dominanţi. În continuare, constituţia republicii populare a hotărât-o Stalin printr-un capitol

introductiv pe care-l începe cu: Republica Populară Romînă a luat naştere ca urmare a victoriei

istorice a Uniunii Sovietice asupra fascismului german şi a eliberării Romîniei de către glorioasa

Armată Sovietică, eliberare care a dat putinţă poporului muncitor, în frunte cu clasa muncitoare

condusă de Partidul Comunist, să doboare dictatura fascistă, să nimicească clasele

exploatatoare şi să făurească statul de democraţie populară, care corespunde pe deplin

intereselor şi năzuinţelor maselor populare din România. Aşa începe constituţia din 27

septembrie 1952 a primei republici romîne aprobată cu laude de Marea Adunare Naţională.

Da, este o constituţie impusă, stalinistă pentru că proiectul constituţiei a fost trimis lui Stalin care

a modificat-o cum a vrut el şi aşa a trebuit să fie preluată de români ( citiţi, Fereşte-mă,

Doamne, de prieteni de Larry Wattts)

Larry Watts scrie la pagina 180 : Stalin nu recunoaşte România ca stat unitar , dar

pretinde că ţara îşi datorează existenţa istoricei victorii a Uniunii Sovietice şi eliberării de

către glorioasa armată sovietică. Absurditate de tiran ! Şi Stalin nu se opreşte la acest dictat

de vasalitate faţă de Uniunii Sovietice ci merge mai departe şi prin dictat constituţional,

devine şi părintele Regiunii Autonome Maghiare: În Republica Populară Romînă se asigură

autonomie administrativ-teritorială populaţiei maghiare din raioanele secuieşti, unde ea

formează o masă compactă şi această pravilă rusească este consemnată în constituţia din

1952, în articolele 19, 20, 21 De articolul 21 ungurii şi secuii nu au prea ţinut seama, iar adjunctul

ministrului de interne al României, de atunci, Janos Vincze a îndepărtat toate oficialităţile

române din această regiune autonomă, unde a reînceput să fiarbă din nou segregaţia şi

iredentismul unguresc. Oare trebuie să explicăm cum a ajuns Stalin să cunoască atât de bine

raioanele secuieşti compacte din RPR sau de ce, în 2011, Traian Băsescu şi UDMR-ul

6

Budapestei vor să se întoarcă la vechea împărţire administrativ-teritorială stalinistă, la o nouă

regiune autonomă maghiară ? Puteţi să aflaţi şi singuri citind istorie, citindu-l pe Larry Watts.

În Primăvara 1953 moare Stalin. Eram elev-pionier şi toată şcoala, tot oraşul, toată ţara,

toate ţările lagărului comunist a fost trei zile în doliu internaţional. S-au ţinut trei minute de

reculegere, când tot ce mişca în lagărul comunist a lui Stalin a trebuit să oprească şi în adâncă

poziţie de recunoştinţă faţă de mort, să tacă. Undeva, unul a întrerupt tăcerea cu s-a dus tiranul

se va duce şi tirania, vin americanii ! Optimist naiv, şi mulţi ca el au sperat zadarnic.

REPUBLICA SOCIALISTĂ ROMÂNIA

În 20 august 1965, Marea Adunare Naţională, organul suprem al puterii de stat şi unicul

organ legiuitor în România, a adoptat o nouă constituţie, prin care se hotăra ca patria

românilor să se numească Republica Socialistă România. Din noua lege fundamentală s-a scos

dictatul de dependenţă faţă de Stalin şi urmaşii săi la Kremlin prin care România îşi datoreşte

existenţa Uniunii Sovietice şi eliberării de către glorioasa armată sovietică şi în primul

articol al noi constituţii se precizează: Romania este republică socialistă … stat suveran,

independent şi unitar . Nu, stat naţional unitar ca în cele anterioare eliberării de către glorioasa

armată sovietică, ci suveran, independent şi unitar. Atât sovieticii cât şi ungurii iredentişti au

fost furioşi şi au declanşat o activitate şi propagandă anti-românească. Cu toate acestea,

Partidul Comunist Român ce era de fapt organul suprem al puterii şi legiuirii în stat, condus de

Nicolae Ceauşescu, a decis, şi Marea Adunare Naţională a adoptat în februarie 1968, legea

îmbunătăţirii organizării administrative a teritoriului României. Prin această lege România

s-a întors la vechea, tradiţionala şi eficienta ei împărţire administrativă, atât de bine concepută

pentru mărimea şi relieful geografic al ţării. Este drept că, prin revenirea la normal, regiunea

autonomă maghiară a fost divizată în trei judeţe, dar constituţia acorda minorităţilor toate

drepturile ce li se cuveneau. Degeaba, iredentismul unguresc s-a exacerbat peste măsură, fiind

susţinut atât de serviciile diplomatice cât şi de cele de informaţii ale guvernului ungar şi sovietic.

Eram de acum medic de circumscripţie în Regiunea Baia Mare, dar, prin această revenire

administrativă am trecut la judeţul Satu Mare şi am simţit din plin şocul segregaţiei şi al

iredentismului local, pe care l-am adăugat la nu prea îndepărtatul şoc al românilor ardeleni de

aici, din vremea stăpânirii horthiste.

7

Oricum, se simţea şi în România o oarecare primăvară, nu numai în alte părţi ale

lagărului comunist, ce a dat mari speranţe românilor, iar după evenimentele din Cehoslovacia ,

la care Armata Română nu a participat iar Nicolae Ceauşescu le-a inferat public, românii i-au

aclamat curajul şi apreciat corectitudinea politică, deşi nu a lipsit decât foarte puţin să

împărtăşim soarta Cehoslovaciei, adică o nouă eliberare a armatei sovietice…

În martie 1974 Marea Adunare Naţională l-a ales pe Nicolae Ceauşescu primul

preşedinte al Republicii Socialiste România. A fost încă un moment de îndepărtare de tiparele

strâmte, rigide şi înăbuşitoare impuse de marele frate de la răsărit şi o apropiere de republicile

din afara lagărului comunist, ceea ce s-a şi realizat cu ajutorul lui Ion Gheoghe Maurer şi

Corneliu Mănescu, ei deschizându-i toate drumurile lumii. La această numire solemnă a depus

un jurământ din patru fraze: în prima jura să slujească cu credinţă patria , în a doua să

respecte legile şi constituţia ţării, în a treia jură să aibă relaţii internaţionale fără deosebire

de orânduirile sociale , iar în ultima jură că îşi va face datoria cu cinste şi devotament

pentru strălucirea şi măreţia naţiunii noastre. Prin acest jurământ, oarecum obişnuit la

asemenea solemnitate, Nicolae Ceauşescu se emancipa şi se descătuşa de eliberatorii sovietici,

care din acest moment au început să-l critice, denigreze, ameninţe, vâneze, mai ales după ce le-

a amintit de promisiunea lui Petru cel Mare făcută lui Dimitrie Cantemir despre hotarele Moldovei

lui Ştefan cel Mare si de promisiunea lui Lenin de restituire a tezaurului românesc reţinut la

Petersburg. Şi încă ceva esenţial, pe care mulţi dintre noi îl trec cu vederea: armata sovietică nu

a mai fost atot eliberatoare pentru că glorioasa şi eliberatoarea armată sovietică a intrat în

Bucureşti la câteva zile după insurecţia armatei române ! E drept, a trebuit de circumstanţă

comunistă să se adauge: împreună cu brigăzile muncitoreşti. Era mai bine aşa, indirect se punea

egalitate între rolul armatei sovietice şi a brigăzilor muncitoreşti la înfăptuirea eliberării din 1944 !!

Mare greşeală şi păcat a săvârşit Ceauşescu că a subapreciat adevăratul nivel de trai al

clasei muncitoare şi a ţărănimii colectivizate sau navetiste, deşi vorbea mereu de bunăstarea

întregului popor, punând în schimb totul pe strălucirea naţiunii noastre socialiste şi a cincinalelor.

Din nefericire, puterea şi strălucirea sa personală în faţa poporului român, în faţa lumii l-a dus de

la semeţia ţărănească la grandomania conducătorilor comunişti şi, odată ajuns preşedinte de

ţară, la megalomanie de genial şi planetar până la stări de-a dreptul iraţionale, paranoice

intrinseci dar şi datorită factorilor extrinseci suscitaţi de perfidia şi obedienţa celor din jur, a

oportuniştilor din conducerea de partid şi a înalţilor funcţionari ce îl lăudau, linguşeau şi minţeau

8

dopându-l cu realizări nerealizate. Aceiaşi linguşitori l-au îndepărtau, prin tot felul de subterfugii

comuniste, de cei ce îi erau devotaţi şi sinceri, fiindcă au fost şi asemenea persoane la acel nivel

. Un rol nefast l-au avut şi condeierii bucureşteni, după care s-au luat şi cei din ţară. Adrian

Păunescu îl trâmbiţa în toate cenaclurile sale pe conducător iar Octavian Paler în cotidianul

România Liberă a lansat sintagma epoca de aur iar restul elitelor oportuniste i-au ridicat soclul

omagiului. Apoi a intervenit năpasta cea mare: sinistra, care din laborantă a ajuns

academiciană şi savantă de renume mondial. Nu ar fi fost mare lucru, istoria lumii e plină de

asemenea cazuri, dar avea o nefastă forţă de manipulare asupra conducătorului prin intrigile,

intervenţiile şi implicarea ei în problemele vieţii politico-sociale în care nu avea nici o competenţă.

Devenise pretenţioasă, ranchiunoasă şi dispreţuitoare faţă de poporul român ajuns la discreţia

lor dictatorială, cu hrană pe porţii la coadă, şi aşa sinistra a făcut din Nicolae Ceauşescu un

odios. Viaţa poporului român s-a înrăutăţit la fel ca sub cotropirile barbare şi ocupaţiile ruseşti şi

ungureşti. Totul a devenit sumbru, atât de sumbru, încât am lăsat tot ce agonisisem în republica

socialistă şi am părăsit epoca de aur în 1980, punându-mi speranţelor de libertate în altă parte.

A TREIA REPUBLICĂ – scoasă la mezat de la început !!

Trecerea de la a doua republică la cea de-a treia republică s-a făcut în momentul

execuţiei lui Nicolae Ceauşescu şi a Elenei Ceauşescu. Când rafalele care i-au ciuruit au

încetat, cei ce au pus la cale penibilul simulacru de proces al celor doi, au respirat uşuraţi ne mai

având nici-un obstacol în calea preluării puterii. Gorbaciov de la Moscova a fost satisfăcut că

Iliescu şi-a îndeplinit misiunea de lichidare a lui Ceauşescu, care îi stătea în gât ca un os de

peşte. Recompensa lichidării tovarăşului a fost funcţia de preşedinte al noii republici, liberă şi

democrată, în care a fost sprijinit şi de diferite servicii de informaţie străine, de agenţii acestora

din România, la care s-au alăturat imediat oportuniştii şi naivii, după vechea şi prea bine

cunoscută lege istorică, cunoscută şi folosită periodic şi de români. Să exemplificăm, amintind de

monstruoasa coaliţie împotriva lui Cuza, apoi de detronarea regelui Mihai cel mic de către tatăl

său. Mai târziu regele Mihai crescând a dat şi el o lovitură de palat împotriva conducătorului

statului român Ion Antonescu. Comuniştii au dat lovitura în palat, trimiţându-l la plimbare pe

regele Mihai, apoi au mutat loviturile la ei în comitetul central sau prin închisori, până acum, când

a sosit vremea tovarăşului Iliescu să-l execute pe tovarăşul cel mare, ca să-i ia locul.

9

Nu încape în discuţie că, la sfârşitul deceniului nouă, poporul român ajunsese la capătul

suportabilităţii, că schimbările din lagărul comunist pluteau şi asupra României, simţindu-se şi în

aerul sufocant din ţară răsturnarea situaţiei sociale. Şi au fost evenimentele din decembrie 1989,

despre care, la început am crezut, aproape cu toţii, că au pornit de la o scânteie revoluţionară,

cum de obicei se întâmplă în asemenea situaţii. Azi ştim că o asemenea scânteie nu a existat,

a fost doar un plan bine pus la cale al sovieticilor, al KGB-ului, pe lângă care şi-au băgat

nasul şi alte servicii de informaţii pentru alte şi alte interese. Aşa au ajuns la putere, ca şi în 1946,

comuniştii subordonaţi Kremlinului şi minoritarii anti-români infiltraţi să distrugă speranţele şi

dorinţele românilor, să distrugă o naţiune printr-o propagandă de confuzie şi dezinformare,

discreditând-o direct şi umilind-o internaţional.

Primul care a dat lovitura a fost prim-ministrul evreu, Petru Roman, care a deschis

frontierele româneşti tuturor relelor din afară şi în loc să sprijine familia română a declanşat

genocidul embrionilor prin chiuretare, scăzând alarmant natalitatea în România. A declarat şi a

transformat industria română într-o grămadă de fiare vechi pe care apoi a vândut-o străinilor pe

nimic. Petre Roman a tăiat panglica corupţiei totale în noua republică, a tuturor aranjamentelor şi

vânzărilor proprietăţilor statului român străinilor începând lunga şi nefasta perioadă a tranziţiei

cu comisioane ruinând România. Marioneta flanelistă cu şarm, Petru Roman s-a declarat, cu

emfază ipocrită, os ardelean dând cale liberă iredentismului şi segregaţiei ungureşti în România.

O altă marionetă aparent la senectute, profund anti-românească, lipită de Iliescu, Silviu

Brucan, un paleo-comunist sovietic şi un evreu total, a început să ne înveţe democraţia

occidentală, după ce zeci de ani anteriori le-a băgat românilor pe gât doctrina comunista,

mergând, în 1990, până acolo încât a etichetat poporul român stupid people şi unii au luat-o de

bună, propagând-o şi punând cenuşă în capul poporului român. Nu a trecut mult şi miliardarul

evreu Soros şi-a deschis o fundaţie umanitară în România prin care a propagat cât de rămas

în urmă este poporul român de restul lumii occidentale, fără să menţioneze cauzele adevărate,

dar blamând poporul român. Această propagandă de ponegrire, denigrare şi ofensă a dus-o prin

lefegii fundaţiei, printre care Andrei Pleşu, Tatulici, Patapievici şi alte elite civice de la revista 22-

GDS, acestea fiind atât de slugarnice încât au lansat sintagma de ruşinea de-a fi român de la

care au făcut un singur pas la nu suntem în Europa ! Manipulare anti-românească totală,

costisitoare moral şi economic. Ajunşi aici, au primit un ajutor preţios propagandistic de la

unguri, ce se consideră cei mai mari europeni şi cei mai vechi din Transilvania . Şi iar au luat-o

10

cu nedreptăţile ce li s-au făcut lor la Trianon în 1921 şi la Paris în 1947 din cauza valahilor care

nu-s europeni !! Preşedinţia, guvernul şi elitele nu au contracarat această propagandă ci,

paradoxal, au început să cerşească intrarea în Europa. Şi nu numai ungurii ne-au marginalizat

şi denigrat, ci în acelaşi timp, a apărut un grup de evrei, în frunte cu Elie Wisel, Jean Ancel,

Rabinul Rosen , care au acuzat şi condamnat internaţional poporul român de anti- semitism

şi au scos din burta lor că suntem responsabili de uciderea a 400.000 (patru sute de mii) de evrei

în cadrul holocastului pentru care trebuie să plătim mult şi bine, să avem grijă, probabil până la

sfârşitul lumii, de orfanii celor patru sute de mii. La urmă, dar nu cel din urmă, a sosit şi Vladimir

Tismăneanu, să ne înveţe politologie americană şi a fost plantat în conducerea formalelor

instituţii şi colocvii de demascare a comunismului, regim impus în România în 1944 şi de tăticul

lui, un comunist evreu de nădejde al NKVD-ului.

După acest început promiţător în nouă republică la care, au contribuit tot alogeni ca în

1944, s-a continuat sistematic la defăimarea a tot ce este românesc, la îndatorarea şi ruinarea

României, la care au participat, cu râvnă comunistă, şi preşedinţii celei de-a treia republici,

demonstrând prin faptele lor ca nu sunt mai mult decât nişte servanţi ticăloşi ai celor dintâi.

În decembrie 1989, au murit de şase ori mai mulţi români începând din după amiaza

zilei de 22 decembrie, când Ceauşescu nu mai era la puterea, fugise în întâmpinarea moarţii.

Acum se ştie că planurile agenţilor străini au fost acoperite cu panorama teroriştilor de acelaşi

nou preşedinte, cel care a mulţumit minerilor ca au semănat flori în Piaţa Universităţii,

paleocomunistul Ion Marcel Ilici Iliescu. Acestă marionetă zâmbăreţă şi-a îndeplinit toate

sarcinile de servant umil, dar mai ales pe cea de-a nu se apropia şi uni cu Moldova de Est,

Basarabia , ceea ce era firesc şi oportun după 1990, când şi Germania de Vest s-a reunificat cu

cea din Est. Quod licet Jovis non licet bovis ! Apropo de bovis să nu-l uităm pe marele Adrian

Năstase care era ministrul de externe a lui Iliescu în acea vreme şi ulterior a devenit prim-

ministru, tot al a lui Iliescu, şi a continuat ruinarea morală şi materială a poporului român,

depersonalizarea şi deznaţionalizarea românilor.

În vara lui 1994, aflându-mă la romfestul din Los Angeles, au venit din ţară Ana

Blandiana, Octavian Paler şi Bacanu să îi facă propagandă electorală lui Emil Constantinescu

la preşedinţia noii republici. Cea mai înfocată susţinătoare a candidatului a fost Ana Blandiana,

care mereu îl compara pe Emiluţ cu Alexandru Ioan Cuza , aşa-s poetesele de curte calcă în

metafore proaste ! Emil Constantinescu, comunist şi el, rămâne în istoria românilor ca o tristă

11

figură pentru semnarea tratatului cu Ucraina , la care a fost împins de Adrian Severin, şi prin

care a întors spatele românilor din Bucovina de Nord. Rămâne în istorie alături de prim- ministrul

lui, Ciorbea Victor , care a băgat poporul român în tunel tranziţiei până va vedea luminiţa de la

capătul celălalt al tunelului ! De atunci şi până acum se tot orbecăieşte după luminiţa lui Ciorbea !

Emil Constantinescu nu a avut nimic în comun cu Ion Alexandru Cuza, e drept, nici măcar nu a

avut în preajmă români de sprijin pe care să se bazeze, precum domnitorul al principatelor unite.

Aşa că slab şi trist a dezertat de la ţelurile revoluţiei poporului, lăsându-l din nou la Cotroceni

neperitorul Iliescu , spre exasperarea poporului român, extenuat de atâta democraţie originală.

Noul mandat la preşedinţie acordat lui Iliescu, pentru excluderea tribunului care a

început să o ia razna prin străchini, a însemnat continuarea dezastrului naţional pe care l-a

început în Decembrie 1989, o calamitate din toate punctele de vedere, pentru prestigiul României

în lume şi situaţia economică a poporului român. Cetăţenii români au început să părăsească ţara

în masă în căutarea unui standard de viaţă acceptabil, confortabil. Iliescu a continuat tranziţia

de la o ţară bogată şi fără datorii la o ţară prădată bucată cu bucată şi mult îndatorată financiar.

Când s-au apropiat din nou alegerile de preşedinte, cetăţenii români s-au cutremurat în

faţa dilemei: care dintre candidaţi este cel mai puţin rău, prost, mizerabil şi vânzător de ţară,

fiindcă ţara este vândută şi furată sistematic din 1990. Faceţi un simplul calcul aritmetic: în 1989

tara avea zero lei datorie externă, în 2011 avem o datorie externă estimată la 75.000.000.000

euro, plus dobânzile datoriei. Iliescu a vândut industria ca ’’fier vechi’’, Emil Constantinescu a

vândut aurul şi pământul, Băsescu flota şi suveranitatea ţării, şi banii nu-s în ţară, doar românii cu

salarii mici şi pensii de inaniţie !! În ce preşedinţi, guverne şi parlamentari să te mai încrezi ?!?

Şi încă odată soarta poporului român a fost vitregă, căzând victima nefastului Băsescu

Traian , un fanfaron hoţ, ce s-a metamorfozat din mieroasă slugă comunistă în marioneta tuturor

alogenilor ce îl ţin la putere, dându-le în schimb România şi Poporul Român. A ajuns mai

detestabil ca Iliescu, la fel de slabă personalitate ca Emil Constantinescu, dar mai lipsit de

caracter şi ticălos ca ei. De curând a coborât pe ultima treaptă a mişeliei, vrea să schimbe

Constituţia România să o reîmpărţească în regiuni ţara, precum dictatorul Stalin, după care să

înceapă să le vândă. Şi nenorocirea nu se opreşte aici, pentru viitoarele alegeri de preşedinte, de

parlamentari şi guvernanţi nu se văd adevăraţi patrioţi români, demni, cinstiţi şi stoici …

CORNELIU FLOREA 30 DECEMBRIE 2011 WINNIPEG - CANADA

12

LECTURI DESPRE ADEVARURI ISTORICE

LARRY L. WATTS

FEREŞTE - MĂ , DOAMNE , DE PRIETENI …

În 1985 am primit în Canada, de la editorul Ion Dumitru din Munchen, două volume

cartonate În serviciul Mareşalului de Larry L. Watts , recomandate printr-o prezentare

superlativă ce mi-a stârnit interesul. Pe măsura lecturii interesul s-a transformat într-o impresie

puternică, de neuitat aflând despre România şi Mareşalul Antonescu, evenimente istorice

documentate cum nu am auzit sau citit în România sau în străinătate. Cu această ocazie, am

aflat despre autor ca a fost trimis cu o bursă Fulbright în Romania să cerceteze problema

Ion Antonescu şi Romania în vremea celui de al II-lea Război Mondial. Şi a făcut-o cum nu a

mai făcut-o nimeni până la el; ca un om de mare caracter şi cercetător de elită. Îl recomand.

În 2011, Larry L. Watts a surprins, uimit şi zdruncinat puternic cititorii

români cu un volum istoric supra-documentat intitulat FEREŞTE-MĂ , DOAMNE, DE

PRIETENI … apărut la editura bucureşteană RAO, rodul muncii de cercetare pe parcursul unui

deceniu. Autorul îşi începe prefaţa cu Cercetările pot conduce uneori mult mai departe decât

se anticipa. Acest adevăr a fost de multe ori demonstrat până acum, dar lectura acestui volum

ne demonstrează cât de riguros şi exigent autorul a împins cercetarea, şi mai ales cât de

profund, plecând de la ideea războaielor subversive ale vecinilor noştri care, în permanenţă,

au urmărit sfâşierea acestui vechi spaţiu latin.

Volumul cuprinde 28 de capitole, aşezate în nouă părţi distinctive, în care găseşti date,

evenimente, personalităţi, scrieri şi autori, surse bibliografice noi şi multe, încât fără nici un fel rea

intenţie, din contră, cu sinceră părere de rău, acest volum de peste şapte sute de pagini

depăşeşte, din şi în toate punctele de vedere, tot ce au scris scriitorii, politologii şi istoricii români

laolaltă după 1990. Din nou un cercetător străin ne dă o lecţie de tenacitate ştiinţifică , curaj civic

şi ne prezintă adevărul istoric. Felicitări autorului . Citiţi

13

Pentru mine, pentru scrierea mea, Cine tulbură liniştea Transilvaniei, ce este o replică,

o contracarare documentată a segregaţiei, iredentismului şi revizionismului unguresc faţă de

România, scrierea lui Larry L. Watts îmi este, ne este tuturor romanilor interesaţi, de mare ajutor

prin vasta baza de documente istorice, prin competenta şi pertinenta lor interpretare oferită,

pentru cunoaştere, învăţătură şi răspândire. Referitor la Transilvania, autorul ne prezintă trei

subcapitole, intitulate pe rând: Prima campanie transilvaneană 1918 – 1919, a doua campanie

transilvaneană 1938 – 1940 şi a treia campanie transilvăneană 1944 – 1946, campanii în care

ungurii revizionişti au avut ca aliat principal Rusia lui Lenin şi Stalin. Autorul nu se opreşte la ele

ci, din nou tot atât de documentat, ne prezintă continuitatea revizionismului unguresc, prin orice

mijloace, în problema Transilvaniei până în zilele de astăzi. Citiţi, meditaţi, consideraţi.

Fiind vorba de date istorice, documente istorice, puse la dispoziţia cititorilor de limbă

româna, voi păstra subtitlurile capitolelor folosite de autor, subliniind doar esenţialul lor, dar îmi

permit să adaug idei şi comentarii personale, critic şi analitic.

PRIMA CAMPANIE TRANSILVANEANĂ 1918 - 1919 (paginile 76 – 86 )

La început , autorul face o scurtă biografie a evreului ardelean Bela Kun (şi-a auto

maghiarizat numele din Kohn ) care, fiind prizonier în Rusia între 1914 – 1917, a devenit

comunist şi s-a înrolat voluntar în Armata Roşie . Împreună cu alţi prizonieri unguri au format

grupul maghiar al partidului comunist rus, o rampa de pe care Lenin şi Troski i-au lansat spre

Ungaria, unde trebuiau să însămânţeze, cultive şi fructifice o republică sovietică ,a sfaturilor,

comunistă sui generis ! La Budapesta, Bela Kun a fondat partidul comunist ungar şi apoi o aripă

transivăneană , comunistă în formă, iredentist-revizionistă în fond, din foşti prizonieri unguri din

Transilvania. În obiectivele comuniştilor unguri, ce au prins rădăcini la Budapesta, au intrat şi

operaţiuni paramilitare şi teroriste împotriva autorităţilor şi populaţiei române din Transilvania.

Document: în Ianuarie 1919, o brigadă din Divizia Szekler şi foşti prizonieri unguri la ruşi au

organizat un atac anti-românesc la Zalău, judeţul Sălaj . Eşec. După acest eşec comuniştii unguri

au hotărât să treacă la o alianţă ideologică şi militară completă cu Rusia Sovietică prin care,

împreună, au plănuit şi acţiunile militare de cotropire şi anexare a unor teritorii româneşti. Armata

roşie ucraineană să atace România prin Bucovina şi să facă joncţiune cu armata roşie a lui Bela

Kun care va intra prin Transilvania, iar, în urma victoriei comune, ucrainenii să ia Bucovina iar

14

ungurii Transilvania. Lenin, care lansase decretul păcii cu Germania, pentru a debloca armata

ţaristă din războiul mondial şi a o folosi în scopurile extinderii revoluţiei sovietice, prin forţă şi

teroare, este de acord cu acest plan ca Bucovina şi Basarabia să fie atacate de armata roşie

ucraineană pentru anexare şi Bela Kun primeşte acelaşi acord pentru Transilvania. Fără să mai

aştepte, fără declaraţie de război, în aprilie 1919 armata roşie a lui Bela Kun atacă România,

dar în decurs de două săptămâni este aruncată înapoi, până peste Tisa. A doua oară, în iulie

1919, când Rakovski, comandantul armatei roşii ucrainene, dă un ultimatum României să

evacueze imediat Basarabia, Bela Kun cu armata lui atacă din nou România. De data aceasta

armata română nu se mai opreşte la Tisa, respinge şi înfrânge definitiv armata lui Bela Kun în

pustă ungară, intrând victorioasă în Budapesta . Bela Kun fuge în Austria, de unde se plânge lui

Lenin ca înfrângerea lui, a ungurilor, a comunismului în Ungaria se datorează lipsei de o

susţinută cooperare din partea lor .

După Bela Kun a urmat Miklos Horthy care, de la început, a formulat un memorandum

strategic de refacere a Ungariei, în care consideră România inamicul numărul unu al Ungariei.

România, care i-a scăpat de republica sovietică şi fără de care el, Miklos Horthy, niciodată nu

mai ajungea regent, al treilea si ultimul regent al Ungariei .

Un proverb românesc: Nu mă lăsa să mor, că nu te-oi lăsa să trăieşti … zice bine ...

A DOUA CAMPANIE TRANSILVĂNEANĂ 1938 - 1940 (paginile 121 – 140 )

Larry L. Watts citează din A History of Modern Hungary 1929 – 1945 că Moscova a

început să-şi declare sprijinul pentru revizionismul teritorial al guvernului Horthy încă din 1938,

în ideea să prindă România în cleşte, având în vedere că, în acelaşi timp, Cominternul făcea

presiuni împotriva României pentru cedare de teritorii URSS-ului şi Bulgariei !! După acest

semnal din partea Moscovei, Consiliul Suprem al Apărării a lui Horthy întocmeşte proiecte ale

unor convenţii militare cu URSS-ul, pentru coordonarea momentului atacului asupra României.

După proiecte, ce sunt avizate favorabil de ambele părţi, urmează planuri detaliate ale acţiunilor

militare şi mai apoi, se află pe căi diplomatice, ca ambasadorul sovietic la Budapesta încurajează

Ungaria să treacă la acţiune militară împotriva Transilvaniei .

În acelaşi timp, Ungaria s-a apropiat diplomatic şi de Germania, prin convenţii şi alianţe,

cunoscând bine şi apetitul lui Hitler pentru schimbarea frontierelor în Europa. După

15

aranjamentele diplomatice, Horthy şi prim-ministrul Gombos, îi spun direct lui Hitler despre

pretenţiile lor asupra Transilvaniei, mergând până acolo încât susţin că în Transilvania populaţia

majoritară este cea ungară. Hitler nu se lasă convins de retorica lor şi îi întreabă, dacă ei cred ca

singuri pot să învingă România într-o confruntare directă. Se lasă tăcere şi răspunsul nu mai

vine. După tăcere, care era un răspuns, Hitler le promite că îi sprijină, contra sprijin, printr-un

arbitraj, nu printr-o confruntare armată, fiindcă un război în această parte îi încurca planurile, şi

aşa încurcate prin iraţionalitatea lor militară. Horthy şi Gombos, apoi Horthy şi Teleki au ascultat

sfatul lui Hitler, acceptând calea arbitrajului având asigurat suportul lui Hitler şi a lui Mussolini, în

locul războiului direct la care erau împinşi de ruşi. Pentru o imagine mai clară a situaţiei europene

din acel moment trebuie subliniat că Hitler nu dorea război în apropierea câmpurilor petrolifere

române, în timp ce Stalin ar fi dorit un conflict armat între Ungaria şi România, ce ar fi fost un bun

pretext să ajungă la câmpurile petrolifere române, motivând germanilor că doar sprijină pretenţiile

justificate ale ungurilor. Şi aşa s-a ajuns la acel nefast dictat din 30 august 1940, prin care

monarhia şi guvernul românesc au cedat Nord-Vestul Transilvaniei Ungariei, adică 42.243

kilometri pătraţi ce cuprindea peste 1.300.000 de români, 480.000 de unguri, 450.000 saşi,

150.000 evrei şi sub 200.000 diferite alte etnii. Aceste numere de recensământ, rotunjite la urmă

în plus, arată elocvent în procentaje că: românii erau mai mult de jumătate din populaţie cedată,

pe când ungurii abia că ajungeau o cincime din populaţia transilvăneană ! Dacă se adaugă, cum

corect se obişnuieşte, şi datele istorice ale atestării vechimii populaţilor în acel teritoriu, este clar

că a fost un dictat prin forţă, profund nedrept. Iar dacă cunoaştem în amănunt evenimentele din

jurul şi timpul dictatului, soarta românilor ardeleni sub acest dictat, este indubitabil că: Hitler şi

Mussolini au fost satrapi satanici, Horthy şi guvernul lui revizionist nişte căpetenii barbare, iar

Regele Carol al II-lea, camarila şi guvernele lui principalii vinovaţi de acest dictat !!

Cine nu mă crede să umble sănătos, cine se îndoieşte şi vrea să-şi risipească îndoielile

să citească cel puţin pe Milton L. Lehrer şi Larry L. Watts şi sunt convins că va descoperii cât

de vinovată a fost monarhia, camarila, guvernele şi o parte din elitele culturale româneşti între

1927 şi 1947. Întâi, au privit cu superficialitate şi nepăsare propaganda, manifestările şi acţiunile

subversive ale iredentismul şi revizionismul ungurilor. Al doilea, serviciile româneşti de informaţii

le-au adus la cunoştinţă reţeaua, conexiunile şi centrii iredentismului din România şi străinătate,

dar au rămas fără reacţie, decizie sau au schiţat doar ambiguităţi verbale. Regele Carol era

obsedat cum să lichideze mişcarea naţional - creştină legionară şi împreună cu lacheii lui au

16

trecut la arestarea şi asasinarea conducătorilor şi personalităţilor marcante ale Mişcării

Legionare, dar nu l-a preocupat şi nu a dispus, cum ar fi trebuit, începerea unei campanii de

contracarare, pe plan intern şi internaţional, a propagandei anti-româneşti a ungurilor revizionişti.

Dacă regele nu a dat tonul, nici guvernele lui nu au deschis gura. Diplomaţia romanească, cu

puţine excepţii, a sesizat şi semnalat formal şi anemic acţiunile şi propaganda ungurească, fără

să contracareze cu documentaţia istorică şi demografică pe care o aveam, dar nu a fost folosită.

Trebuia, dar nu s-a făcut, să fie invitaţi în România toţi ziariştii şi scriitori străini care ne acuzau

prin presă, radio, tipărituri de discriminarea şi opresiune a minorităţilor conlocuitoare, să se

informeze la faţa locului. Revin la nefastul rege, care, atunci, când s-a aflat în vizită la Hitler a fost

interesat doar de poziţia cancelarului faţă de Mişcarea Legionară, nu de revizionismul lui Horthy

care venise, cu clopul în mână, la Hitler pentru Transilvania. Mai departe cunoaşteţi istoria …

Superficialitatea şi delăsarea autorităţilor române ani de zile în această majoră problemă

au dus la Dictatul de la Viena. Atunci, în al doisprezecelea ceas s-au trezit, speriaţi.

S-au trezit degeaba. Aşa se vor trezi într-o zi şi actualii guvernanţi.

A TREIA CAMPANIE TRANSILVĂNEANĂ 1944 – 1946 ( paginile 141 - 189 )

Ianuarie 1943 a fost placa turnantă a frontului în Rusia. Contraofensiva Armatei Roşii

a fost nimicitoare pentru armatele germane, italiene, române şi ungureşti. Germanii au pierdut

450.000 de combatanţi la Stalingrad iar Ungaria aproape 150.000 la Voronej pe Don. Din acel

moment conducătorii Ungariei au căutat portiţe de ieşire din război, dar să nu piardă teritoriile

câştigate prin arbitraje. Serviciile speciale şi diplomaţia ungurească au căutat, cu asiduitate şi

reuşit, să se apropie de Moscova prin legăturile comuniste rămase de la Bela Kun, prin

fabricarea unor falşi comunişti de conjunctură, prin manipulări parşive şi delaţiune.

Baronul transilvănean Ede Atzel, comandantul Rongyos Garda (Garda zdrenţuroşilor)

cea mai reacţionară şi brutală formaţiune anti-românească, era unul dintre oamenii de încredere

a lui Horthy, şi a fost trimis la Moscova, în secret, unde a luat contact cu şeful spionajului militar,

generalul Feodor Kuzneţov şi în schimbul informaţilor militare pe care i le-a dat, a obţinut

asigurări că Armatei Române nu i se va permite ocuparea Nord Vestului Transilvaniei, şi în plus,

administraţia, poliţia şi jandarmeria ungurească nu va fie înlocuită cu una românească. Fără

îndoială, pentru asemenea asigurări baronul revizionist a dat multe informaţii militare despre

17

armatele germane şi române, cu care cele ungureşti în acel moment, erau aliate pe frontul din

Rusia. Ulterior Horthy a trimis un general în fruntea unei delegaţii la Moscova pentru un

armistiţiu iar sovieticii au aprobat cu satisfacţie acordul Kuzneţov- Atzel anterior.

Aşa s-a făcut istoria, nu cum au scris-o unii şi alţii, iar ceea ce a urmat a demonstrat din

plin acordul Kuzneţov – Atzel după 23 August 1944, când regele Mihai a dat pe mâna ruşilor

pe Mareşalul Ion Antonescu şi Armata Română, indubitabil exemplu de trădare a ţării. Larry L.

Watts citează din Armata Roşie în România: ,,…într-o întâlnire de 15 minute de la Târgu

Mureş, pe data de 11 noiembrie 1944, autorităţile militare sovietice au înlocuit fără multe

vorbe administraţia românească proaspăt instalată şi le-a ordonat să elibereze întreg

teritoriul Transilvaniei ,, Citiţi dragi compatrioţi, şi adăugaţi că, în acel moment Armata

Română împreună cu armata sovietică eliberatoare luptau împotriva fasciştilor germani şi aliata

lor, viteaza armata ungară !! Şi faceţi şi diferenţa între energia şi căile ungurilor pentru obţinerea

Transilvaniei şi nepăsarea Regelui Mihai, care la Bucureşti benchetuia fără ruşine cu generali

ruşi şi proaspeţii lor comunişti aduşi drepţi consultanţi. În acelaşi timp la Cluj , Miklos

Goldberger instalat de sovietici în fruntea comitetului regional al comuniştilor acuza noua

administraţie română ca fiind colonizatoare, reacţionară şi fascistă ceea ce armata

eliberatoare sovietică nu va admite, şi pretindea că proletariatul maghiar şi român solicită

o Transilvanie independentă, care având o frontieră comună cu URSS ar putea fi şi ea

inclusă. Orice, numai Transilvania să nu aparţină României, iar Moscova prin Teohari

Georgescu a transmis că Transilvania nu poate fi recâştigată decât ca parte constitutivă a

Uniunii Sovietice. Până şi Gheorghe Gheorghiu Dej a dezaprobat vehement această hotărâre,

numai Regele Mihai se ţinea de coada comuniştilor, începuse mai de mult cu Dolly

Chrissoleghos pupila Anei Pauker şi a lui Emil Bodnăraş. Şi toate acestea au fost numai

începutul instalării unui protectorat sovietic în Transilvania , administrat de unguri, protectorat

temporar până la înglobarea Transilvaniei în sânul marii familii a popoarelor sovietice, era

începutul unei noi dictaturi comuniste, anti-româneşti, în timp ce Armata Română era folosită de

Stalin şi Molotov drept carne de tun în Hungaria şi Cehoslovacia pentru gloria Armatei Roşii, a

Moscovei.

În acelaşi timp în Transilvania de Nord, peste care trecuse frontul şi Horthy fuse

îndepărtat de la conducerea Ungariei, toţii horthiştii transilvăneni au devenit comunişti, mari

comunişti, pe cât de mari hothişti au fost !! Şi astfel, la începutul anului 1945 la Cluj, au format

18

un parlament comunist, independent pentru Nordul Transilvaniei Liber şi Independent. În

Maramureş, ucrainenii cu complicitatea comandamentului sovietic din zonă, au cerut anexarea

Sighetului şi a unei părţi a Maramureşului la Ucraina ameniţând majoritatea românească în

caz de refuz cu arestarea, deportarea sau moartea !

Fereşte-mă, Doamne, de prieteni că de duşmani mă păzesc eu zic şi românii, cum zic şi

alte naţii prin Europa. Din nefericire, Dumnezeu nu ne-a ferit de prieteni, ba mai mult a râs de

noi când a auzit că îi numim eliberatori !! Cât priveşte, cum ne păzim noi de duşmani, să nu mai

vorbim că e tristeţea pe pământ. Cine nu crede să citească istoria românilor de la Carol al II-lea

şi fiu-său, Mihai, până acum, sub Iliescu, Constantinescu, Băsescu

¤¤¤¤¤¤

Larry L. Watts şi după aceste trei perioade transilvane continuă etalarea adevărurilor

istorice despre prietenul cel mare , URSS , şi prietenul mai mic, Ungaria, în care cel mare ne

ţine de gât iar cel mic ne dă picioare-n cur, iar noi înghiţim totul mioritic. Aşa a fost sub Carol şi

Mihai, aşa este şi după 1989 sub Iliescu, care a recunoscut Basarabia ca stat independent în loc

să sprijine reunificarea cum au făcut germanii între ei, Constantinescu, tras de nas de Adrian

Severin, a cedat Nordul Bucovinei cu românii bucovineni cu tot, cât despre Băsescu pentru nişte

amărâte de mandate de preşedinte de Cotroceni lasă udemereul să taie şi spânzure cum vor

ei în România. Aceşti trei preşedinţi au atins cea mai abjectă formă de laşitate. Pe lângă ei, Dej

( în 1964), şi mai ales, Ceauşescu (începând cu 1968) au fost nişte patrioţi incontestabili ai

României. Fac această comparaţie cu mâhnire, dar aceasta este un adevăr istoric.

CORNELIU FLOREA DECEMBRIE 2011 WINNIPEG - CANADA

PS - După război, englezii şi francezii, cu americani cu tot, au spus : fereşte-ne,

Doamne, de prieteni, … Au spus-o degeaba şi târziu, i-a costat treizeci de ani de război rece cu

marele lor prieten de la răsărit, URSS-ul, şi încă nimic nu-i sigur, cu o singură excepţie: restul e

îndoielnic !!

19

MILTON G. LEHRER :

ARDEALUL PĂMÂNT ROMÂNESC

PROBLEMA ARDEALULUI VĂZUTĂ DE UN AMERICAN

PREZENTAREA SCRIITORULUI AMERICAN

În prefaţa volumului de cinci sute de pagini, istoricul Ion Pătroiu face o scurtă prezentare

a autorului, jurnalistul şi scriitorul american Milton G. Lehrer, pe care îl caracterizează drept un

om de cultură, perfect informat, observator atent şi obiectiv, având un stil concis prin selectarea

esenţialului. În continuarea prefeţei, Ion Pătroiu care, în 1991 împreună cu soţia autorului,

Doamna Edith Lehrer, a îngrijit ediţia volumului apărut la Editura Vatra Romanească – Cluj

Napoca , precizează că obiectivele lui Milton G. Lehrer au fost etalarea adevărului istoric şi

social din Transilvania , a monstruozităţii Dictatului de la Viena ( August 1940 ) şi a metodele

propagandei ungureşti : falsul deliberat, minciuna sfruntată, neruşinarea cinică.

Milton G. Lehrer s-a născut în 1906 la New York. Tot din prefaţă aflam că părinţii săi

erau evrei din România care, după un timp trăit în Statele Unite s-au reîntors în ţară. Milton şi-a

continuat studiile în România deprinzând limba română foarte bine. Apoi a plecat la Paris la studii

universitare şi a obţinut doctoratul în drept internaţional. Fiind cetăţean american şi vorbind

ebraică, engleză, română şi franceză a făcut ziaristică la diferite publicaţii europene, dar angajat

permanent era la La Tribune des Nations. În 1939, datorită unei zgomotoase propagande

despre aşa zisele nedreptăţi pe care le suferă minoritatea ungară în statul roman, redacţia

hebdomadarului îl trimite pe Milton G. Lehrer în Transilvania să se informeze şi să informeze

corect despre realitatea minorităţilor din Transilvania unită cu România din 1918 .

La 6 octombrie 1939, Milton G. Lehrer scrie în hebdomadar: Opinia publică

occidentală este voit dezinformată de propaganda revizionismului maghiar. Situaţia

minorităţii maghiare din România este departe de cea incriminată zilnic de presa şovinistă

ungară. Pentru a impresiona străinătatea, lucrurile sunt prezentate sub o falsă lumină.

Ungurii îşi au şcolile lor, bisericile lor, asociaţiile lor, şi duc o viaţă potrivit tradiţiilor lor . În

continuarea articolului: Dacă, pe lângă superioritatea numerică a elementului românesc , se

are în vedere trecutul istoric al Transilvaniei, provincie autonomă timp de secole,

20

încorporată Ungariei abia în 1867 – cum este posibil să se conceapă revizuirea Tratatului

de la Trianon care nu a creat nici o nedreptate ci, dimpotrivă, a reparat una. Drept care a

fost din nou, reafirmat şi consfinţit, în Tratatul de la Paris din 1947 al naţiunilor europene. În

următoarele luni Milton G. Lehrer publică în La Tribune des Nations alte articole pe această

temă printre care şi unul intitulat Transilvania, pământ românesc ce va fi şi titlul volumului

său, de mai târziu, în care a adunat toată, repet toată documentaţia disponibilă la acea vreme

despre istoria locuitorilor transilvăneni cu ajutorul căreia a pledat, informat şi magistral, ideea ca

Tratatul de la Trianon nu a creat nici o nedreptate ci, dimpotrivă, a reparat una , pe cea

făcută secole de-a rândul românilor ardeleni, majoritari autohtoni în Transilvania.

După ocuparea Parisului de către trupele germane în 1940, Milton G. Lehrer are motive

întemeiate să părăsească capitala franceză şi se refugiază în România, la Bucureşti. Astfel,

trăieşte alături de poporul român tragedia Ultimatului de la Moscova şi a Dictatului de la Viena.

Observă atent situaţia internaţională, stă de vorbă cu refugiaţii din partea Transilvaniei ocupate

de Ungaria şi adună materiale pentru volumul intitulat Le probleme transylvain vu par un

americain cu subtitlul La Transylvanie - terre roumaine , terminat în franceză şi română în

1944, an în care versiunea românească este editată şi publicată în primă ediţie. Din nefericire

pentru naţiunea română, versiunea franceză nu a putut fi publicată în Franţa din motive

financiare şi este încă o ruşine a guvernanţilor români care aveau posibilităţi de finanţare, dar nu

au făcut-o !! Şi nu numai a guvernanţilor dar şi a Academiei Române, a istoricilor şi scriitorimii

romane, a avuţilor din acea vreme printre care nu s-a găsit nici un sponsor pentru publicarea

volumului în Parisul eliberat. Astfel opinia publică occidentală nu a fost informată corect despre le

probleme transylvain, lăsând cale liberă propagandei ungureşti de atunci şi până în prezent .

Ediţia de faţă, a treia, este de fapt prima ediţie completă a volumului document,

imbatabil martor al adevărului şi se datorează soţiei autorului, Doamna Edith Lehrer, care a venit

în România aducând manuscrisul primei părţi a volumului, în care se arată continuitatea

populaţiei autohtone în Dacia, parte ce nu a fost publicată în ediţiile anterioare. Apariţia ediţiei de

faţă se datorează şi Uniunii Naţionale Vatra Românească şi istoricului Ion Pătroiu .

Am lăsat pentru altă dată, comentariile asupra interzicerii reeditării acestui volum necesar

cunoaşterii istoriei romaneşti din 1944 până acum şi de acum înainte, pentru că actualii

guvernanţi ai statului român sunt înscăunaţi de udemeriştii iredentişti, cărora le sunt vasali

pentru această înscăunare. Îmi permit să afirm şi să susţin că, la ora actuală, toţi evrei din

21

România au un statut privilegiat, indiferent dacă au făcut ceva pentru romani sau împotriva lor,

cu excepţia lui MILTON G. LEHRER care a fost unul dintre cei mai buni şi mari avocaţi

internaţionali ai drepturilor românilor ardeleni din toate timpurile şi trebuie aşezat alături de marile

personalităţi istorice româneşti care au pledat şi luptat pentru drepturile româneşti în Ardeal.

Acum însă, când propaganda udemeriştilor are un avânt cumplit, guvernul statului roman şi

pseudo-elitele bucureştene ce domină mass media romaneâscă nu o contracarează real,

subliniez real, din contră anihilează unitatea naţională, denigrează Uniunea Naţională Vatra

Romanească şi îl marginalizează, discriminează istoric şi intelectual pe MILTON G. LEHRER.

Tăinuirea şi dosirea acestui volum, şi a autorului lui, în aceast moment de exacerbare a

iredentismului ungar, inoculat cu ură în tânăra generaţie de unguri şi secui ardeleni,

demonstrează, încă odată, că actualii guvernanţi români şi o parte din elitele culturale nu sunt

nici măcar trestii gânditoare, ci doar nişte trestii de baltă aplecate după cum bate vântul şi

interesele lor meschine …

SPICUIRI NOTABILE DIN PREFAŢA VOLUMULUI

Istoricul Ion Pătroiu cu seriozitate istorică şi curaj civic scrie o prefaţă de 25 de pagini ce

trebuie mai mult decât citită, meditată.

Prefaţa începe cu Nicolae Iorga care în 1938 a ţinut la Abrud conferinţa Lupta ştiinţifică

împotriva dreptului românesc, prin care documentat arată efectele negative ale propagandei

ungureşti, deformările şi minciunile în trombă prin care se încearcă să se conteste drepturile

poporului român asupra teritoriului său naţional prin negarea identităţi şi a continuităţii.

În acest sens , câteva paragrafe mai jos, Ion Pătroiu vine cu un exemplu prin care ne

arată cât de departe merg ungurii cu dezinformarea şi falsul istoric. De curând s-a aflat, din

Cronica de la Saint Denis – cronica considerată buletin oficial al regatului Franţei – cum s-a

celebrat la Paris, din ordinul regelui Carol al VI-lea, victoria regelui Ungariei , Sigismund de

Luxenburg , la Rovine, împotriva lui Baiazid !! Da, aţi citit bine, aşa scrie în cronica franceză

ca a avut loc o mare procesiune şi s-au tras clopotele la Notre-Dame în cinstea regelui,

care, nu s-a aflat acolo în timpul bătăliei, sosind în ajutorul lui Mircea cel Bătrân, când bătălia

luase sfârşit cu înfrângerea otomanilor care deja se retrăgeau, cu Baiazid cu tot, peste Dunăre

după cum scriu chiar cronicile otomane. După înfrângerea lui Baiazid la Rovine de către Mircea

cel Bătrân, solii unguri au dus la Veneţia vestea despre vitejia regelui Ungariei care s-a bătut

22

corp la corp cu Baizid !! Mai departe, vestea vitejiei regelui ungur a ajuns până la Paris. Da, se

practică din toate timpurile, ca unii să se laude cu victoriile altora, dar ungurii îi întrec pe toţi şi mă

mir cum de s-au oprit aici cu fabulaţia, fără să ne spună cine a învins din bătaia corp la corp

dintre cei doi, când era atât de simplu să adauge: viteazul rege al Ungariei i-a tăiat capul lui

Baiazid, dar doctorul personal al sultanului i l-a cusut la loc, pe loc. Ce mai conta, în afara de

faptul ca la Notre-Dame de Paris s-ar fi tras clopotele o săptămâna, în loc de o zi .

Lăsând la o parte ridiculul propagandei ungureşti, Ion Pătroiu arată că, de cum românii

au intrat pe scena istoriei universale, fiinţa şi faptele lor sunt numai de unii prezentate corect iar

de alţii sunt deformate, minimalizate sau chiar negate şi exemplifică cu Robert Roesler, primul

care ne-a scos din Dacia Superioară, din Dacia lui Burebista şi Decebal, spulberându-ne din

Europa !

Mai trebuie reţinut din prefaţă şi alte aspecte ale propagandei ungureşti. În timp ce toţi

vecini Ungariei sunt distorsionaţi prin fals şi minimalizaţi cu ură, ei, ungurii cu aroganţă vorbesc

de milenarul regatului lor european, când de fapt pentru aproape o jumătate de mileniu nu a

existat un stat ungar de sine stătător. Cu tot acest adevăr istoric, ei nu contenesc nici astăzi să

tipărească şi să răspândească hărţi cu marele regat ungar ce a exista înainte de pierderea

Dalmaţiei (1430) şi a bătăliei de Mochacs (1526) !! Opus acestei tardive grandomanii ungureşti,

istoricul Ion Pătroiu face o comparaţie pertinentă cu Turcia şi Austria, foste mari imperii

europene, care în zilele de acum nu tipăresc, pentru răspândire şi propagandă, cât de întinse le-

a fost imperiile lor. Chestie de bun simţ social, istoric pe care nu îl au ungurii revizionişti de

astăzi, în frunte cu Laszlo Tokes de la noi şi Viktor Orban de la ei .

Spre sfârşitul prefeţei, autorul ajunge la concluzia că românii nu cunosc adevărata istorie

şi propaganda a vecinului nostru ungar, din mai multe motive. Menţionez două: obstrucţia de

astăzi a adevărului despre propagandă iredentistă anti-românească şi inexistenţa unei istorii

corecte a ungurilor scrisă de un român pentru români. E adevărat, dar acest mare gol se poate

completa citind volumul Ardealul pământ românesc scris de americanul Milton G. Lehrer.

SCURTĂ PREZENTARE A VOLUMULUI

Această prezentare succintă o fac în ideea ca cititorul român , sau de ce ungur nu, să

facă rost şi să citească întregul volum, care este un comentariu pertinent prin sutele de

23

documente istorice, din surse diferite, româneşti şi străine, despre Transilvania , despre populaţia

şi istoria ei. Milton G. Lehrer îşi împarte volumul în cinci părţi

PARTEA ÎNTÂIA - Ce este Transilvania ?

La această întrebare autorul răspunde pe cât de direct, pe atât de corect: Transilvania

este unitatea pământului locuit de români şi începe cu poporul daco-get. Şi ca să

dovedească acest fapt recurge la diferite recensăminte ale populaţiei din Transilvania , insistând

mai mult asupra celui din 1930. Acest recensământ a fost luat în considerare la Viena, când s-a

început arbitrajul pentru Transilvania, arbitraj care până la urma s-a sfârşit ca un dictat prin

ameninţare cu forţa. După acest recensământ în Transilvania avea 5.548.363 de locuitori dintre

care români erau 3.207.880, unguri 1353.276, saşi şi şvabi 543.852. deci în Transilvania din

patru locuitori numai unul era ungur. Milton G. Lehrer din datele statistice ale acestui

recensământ demonstrează ca românii formează marea majoritate a locuitorilor Transilvaniei, ca

sunt autohtoni, armonios răspândiţi, pe când celelalte minorităţi sunt intruse, colonizate începând

cu secolul XI-lea. De asemenea autorul, cu argumente istorice, citând peste douăzeci de autori

străini, atestă continuitatea populaţiei daco-gete în Transilvania, contracarând teoria lui Robert

Roesler, prin care la venirea ungurilor aceasta era un spaţiu pustiu, un vid.

PARTEA A DOUA - Transilvania leaganul românismului

În această parte de 112 de pagini, autorul scrie pe rând, sucit dar esenţialul despre Daci,

Romani, Români, demonstrând istoric continuitatea şi transformarea poporului daco-get în spaţiul

carpatin, cu toate vicisitudinile sutelor de ani prin care a trecut, susţinându-le existenţa

permanentă aici şi, prin dovezi şi raţionament istoric, demolează pe rând toate teoriile

propagandistice anti-româneşti prin care Dacia romană ar fi rămas goală după retragerea

aureliana (247 A.D.) Pentru cei mai puţin informaţi şi pentru tânăra generaţia post decembristă,

care este complet dezinformată istoric şi politic, recomand acest capitol din care se va afla cum

istoricii unguri au distorsionat adevărul istoric, dându-ne dispăruţi de acasă pentru o mie de ani.

În esenţă, după plăsmuirile ungureşti odată cu retragerea legiunilor romane întregul popor daco-

roman a părăsit Dacia lui Decebal şi a pribegit păstorind pe nu ştim unde şi după o mie de ani

s-a întors înapoi, ca nişte valahi arhaici, năpădind marele lor principat transilvan. Şi după ce ne-

au primit , din milă, ne-am numit popor român şi ne-am făcut stăpâni la ei acasă. Citiţi: Timp de o

24

mie de ani un gol imens în centrul Europei, în cea mai fertilă şi mai bogată regiune a

continentului , gol pe care aveau să-l umple ungurii abia în secolul al IX-lea ( Ardealul

pământ românesc, ediţia 1991, pag 72) Ungurii s-au trudit mult să născocească o asemenea

teorie a discontinuităţii şi exodului, de o mie de ani a poporului român, dar nu au putut dovedi cu

probe şi raţionamente istorice aceste născociri. În schimb a venit Milton G. Lehrer care îi

demolează prin erudiţie istorică. Întâi de toate, nu există un fenomen asemănător în tot imperiul

roman, adică, odată cu retragerea legiunilor romane să plece şi populaţia autohtonă după ele.

De ce tocmai din Dacia, cea mai fertilă şi bogată regiune a continentului ? A doua întrebare

fără răspuns este; unde sunt documentele celorlaltor popoare, a cronicarilor şi istoricilor lor, prin

care să ateste acest exod şi nomadism al poporului geto-dac prin ţările lor, cunoscut fiind că

în asemenea situaţii inevitabil ar fi fost mari confruntări, lupte între băştinaşi şi intruşi consemnate

în documente, cronici, istorii. Lipsesc dovezile şi raţionamentul istoric din teoriile ungureşti.

Unde ar trebui să-i plasam pe daco-români, se întreabă celebrul istoric Ferdinand Lot de la

Sorbona , pentru că ungurii, sârbii, bulgarii şi grecii sunt de acord că ei nu au ce căuta nici

în Serbia, nici în Bulgaria, nici în Macedonia sau în Pind. Nu există documente şi nici logică

istorică, în schimb Milton G. Lehrer aduce zeci de dovezi şi considerente raţionale împotriva

teoriei nomadismului nostru şi al vidului din Transilvania !! Cititi pagina a şaptea, de exemplu sau

capitolul Anonymus – Belae regis notar – care a scris în latină cea mai veche şi importantă

cronică despre unguri. Notarul regelui scrie: în momentul cuceririi Transilvaniei de către

unguri, ţinutul era locuit de către vlahi şi slavi organizaţi în ducate (voivodat = ducat în

latină) Deci vidul a trebuit cucerit ! De la cine ? De la Gelu ce avea un voivodat în centrul

Transilvaniei la Gilău, de la voivodatul lui Menumorut din Crişana şi de la Glad ce avea ducatul în

Banat. Aceste dovezi nu i le iartă ungurii lui Anonymus , marele lor cronicar latin.

Milton G. Lehrer nu se opreşte la Anonymus, care răstoarnă tot zbuciumul falsificării

istoriei de cate unguri, el aduce şi alte dovezi vechi scrise despre Terra Vlachrorum, argumente

arheologice, toponimice, lingvistice. Dovada continuităţii folosirii limbii latine, în proporţie de

80%, pe care o vorbesc românii este valoroasă în a contracara falsitatea nomadismului poporului

daco-get, prin fapt si raţionament. Cum poate fi un popor etichetat drept nomad pentru o mie de

ani, fără să se poată preciza pe unde a fost nomad, după care îl regăsim pe vatra strămoşilor săi

vorbind aceiaşi limbă ca ei ?!?

25

PARTEA A TREIA - Transilvania după năvălirea ungurilor

Este o parte condensată de date concrete pe care Milton G. Lehrer o începe cu Anul

896, când ungurii pătrund în Panonia şi, pe parcursul a 200 de pagini, autorul ajunge până la

Tratatul de la Trianon –1920, când Ungaria devine stat independent, de sine stătător după o

jumătate de mileniu de atârnări şi compromisuri. Este un capitol dens de istorie, de data aceasta

şi mai încărcată de fapte, personalităţi istorice şi documente din istoria noastră, a ungurilor şi cea

universală. La sfârşitul lecturii acestui capitol, am imaginea clară a unei fresce istorice de o

mie de ani şi am ajuns la ideea , pe care nu am găsit-o aici, nici în alte lecturi istorice, despre

mileniul de împilare a românilor ardeleni de către unguri !!

Fresca istorică prezentată de Milton G. Lehrer începe cu sosirea ungurilor în Panonia

şi fiind opriţi din incursiunile lor de jaf şi pradă de Otto Cel Mare lângă Augsburg , se retrag

din vest, întorcându-se spre Transilvania. Aceste fapte sunt atestate istoric şi încă odată autorul

demonstrează că teoria lui Robert Roesler, despre golul transilvan, este doar o propagandă

ungurească nefondată. Odată pătrunşi în Transilvania încep, mai ales în Secuime, maghiarizarea

şi deznaţionalizarea timpurie a românilor prin mai multe căi. Unele forţate prin administraţie,

şcoală, religie, armată, şi una voluntară, prin care unii români văzând ce drepturi şi privilegii au

ungurii faţă de ei, se maghiarizează de la sine.

Spaţiul ocupat de unguri este mult prea mare pentru numărul lor redus, pentru a face faţă

autohtonilor nemulţumi şi acestea sunt motivele reale ale colonizării Transilvaniei, care s-a făcut

în trei rânduri consecutiv cu saşi, şvabi şi unguri. În primul rând, în secolele XI şi XII, au fost

aduşi spre colonizare saşi şi teutoni la marginea de sud - est a Transilvaniei, care, pentru

împroprietăririle primite, deveneau supuşii regilor unguri, îndatoraţi, obligaţi să le apere domeniile

de năvălitori, dar mai ales să contrabalanseze populaţia autohtonă. Cum o altă mare parte a

pământurilor românilor erau deja stăpânite de nobilimea ungară, iobăgindu-i pe valahii toleraţi ,

tensiunile cresc între intruşi şi românii ardeleni într-un tumultus rusticorum , cum e menţionat în

cronicile latine ale timpurilor, până ce se ajunge la Răscoala de la Bobâlna – 1437. În acest

moment critic, nobilimea se apără şi printr-o alianţă împotriva răsculaţilor autohtoni numită Unio

Trium Nationum în care se unesc ungurii, secuii şi saşii. Cele trei naţiuni, secuii se

considerau naţiune separată de unguri, prin această uniune iau cele mai diabolice hotărâri

împotriva românilor, care de acum înainte sunt doar valahii toleraţi deşi erau cei mai vechi în

Transilvania iar numărul lor întrecea toate cele trei naţiuni unite la un loc ! Toleraţi în propria lor

26

ţară aveau de suportat asuprirea ca o clasă inferioară. În Dieta Transilvaniei in 1653, s-a votat

legea Approbatae et Compilatae prin care: Romanii sunt toleraţi numai, şi aceasta în chip

provizoriu în această ţară, atât timp cât va place principelui domnitor şi nobililor.

Episcopul unit al romanilor ardeleni, Inocenţiu Micu – Klein, în Dieta transilvană ia

apărarea toleraţilor după pofta principelui şi-a nobililor demonstrând ca sunt cei mai vechi şi

numeroşi în Transilvania. El scrie 24 de petiţii la Viena, împăratului prin care cere drepturi

romanilor, pentru că cine are obligaţii trebuie să aibă şi drepturi !! Nobilimea ungurească îl

urăşte de moarte, urzind mijloace necinstite împotriva sa. Inocenţiu Micu – Klein este chemat la

Viena pentru o judecată, de unde nu se mai întoarce.

Ideea mea, după lectura acestei părţi din acest tratat istoric, este că românii ardeleni

erau în plin mileniu de împilare cetăţenească şi naţională, în care începuse un proces puternic de

renaşterea naţională. Răscoala lui Horea, Cloşca şi Crişan este o continuare importantă a

acestui proces al emancipării. Cât de hotărâţi, dar săraci erau românii reiese din faptul că Horea

şi delegaţia sa a mers pe jos până la Viena, patru săptămâni la dus şi tot atâta la întoarcere !!

Cât de cruzi şi lugubri au fost nobilii unguri reiese din faptul cum i-au torturat pe capii răscoalei,

în număr de douăzeci şi cinci în frunte cu Horia şi Cloşca. Crisan, care s-a spânzurat în

închisoare, a fost condamnat post mortem prin tragere pe roată, apoi l-au despicat în patru

părţi, expunând câte o parte la Abrud, la Brad, la Bucium şi Mihăleni !! Era în anul 1785 , când

nobilii ungurii îşi dădeau aere de mari creştini şi luminători ai noii spiritualităţi europene.

Evenimentelor din Ardeal ale revoluţiei ungureşti din 1848 – 1849 , autorul le aduce, pe

de o parte date de reţinut despre intenţiile ungurilor faţă de romanii ardeleni, în frunte cu Kossuth

şi pe de altă parte înfăţişează lupta pentru libertatea a romanilor în frunte cu Avram Iancu. Sunt

multe de scris pentru a învăţa, a nu uita şi mai ales a ţine seamă, mă rezum doar la bilanţul

plătit de români: două sute treizeci de sate şterse de pe suprafaţa pământului, viaţa a

patruzeci de mii de oameni, pagube de 30 milioane florini aur. Kossuth înfrânt fuge până în

Statele Unite şi concepe un sistem dunărean federalizat dar condus de ei, de unguri cea mai

splendidă realizare a speciei umane. Săracă splendidă subspecie !!

Împăratul austriac cade cu picioarele pe pământ şi concepe un nou sistem imperial

bazat pe individualitaţile istorico-politice din imperiul sau. Sistem ce acorda anumite drepturi

tuturor naţionalităţilor înglobate în imperiu, dar refuzat de nobilimea ungurească, care din acest

motiv începe să-l urască pe împărat. Totuşi ceva s-a mişcat în privinţa drepturilor valahilor

27

toleraţi până în anul 1867, când se instalează dualismul austro-ungar iar romanii ardeleni

cad sub jurisdicţie ungurească şi pentru următorii cincizeci şi unu de ani se instalează cea mai

neagră pagină de opresiune şi maghiarizarea lor forţată . Romanii ardeleni îşi cer drepturile si

trimit împăratului în 1881 un memorandum, pe care acesta nici nu-l deschide şi-l trimite

parlamentului de la Budapesta. Rămânând fără efect la curtea de la Viena, memorandiştii români

trimit o copie la Paris pentru publicare, care a produs o puternică impresie în Franţa şi celelalte

ţări europene, declanşând vii şi puternice proteste împotriva austo-ungarilor. Rezultatul a fost

tipic unguresc , memorandiştii au fost arestaţi, judecaţi şi aspru pedepsiţi. Răzbunarea

ungurească s-a întins asupra tuturor românilor ardeleni prin politica agresivă de deznaţionalizare

impusă de guvernul Tisza Istvan şi legile contelui Apponyi , prin care s-au interzis ziare şi reviste

româneşti s-au desfiinţat şi maghiarizat şcolile primare şi secundare româneşti în Transilvania.

Odată cu începerea războiului in 1914, când unii l-au declanşat şi aclamat şi cu totul

alţii au fost sacrificaţi, nimeni ne prevăzând că va degenera într-un război mondial, o jumătate

de milion de români ardeleni a fost târât şi sacrificat pe diferite fronturi ale imperiului austro-

ungar, care îşi trăia ultimii ani. Tot în acest timp se apropia de sfârşit şi mileniul de împilare a

românilor ardeleni de către unguri .

Milton G. Jehrer , în repetate rânduri consemnează, în baza dovezilor milenare, că

ungurii au făcut şi continua să facă propagandă şi paradă, cu infatuare şi aroganţă, despre

mileniul lor european. Noi, românii nu ar trebui să le tot socotim cât au fost ei de stăpâniţi şi

atârnaţi de alţii în gloriosul lor mileniu, pe care trebuie să-l cunoaştem, ci ar trebui, mult mai

mult, să cunoaştem cum a fost mileniul nostru de împilare sub ei. Aceasta este ideea

prezentării pe larg, spre cunoştinţă, a volumului ARDEALUL PĂMÂNT ROMÂNESC din care

reiese cu prisosinţă mileniul împilării românilor ardeleni de către vecinii noştri de la apus.

Aceştia, după Tratatul de la Trianon, au început şi continuă insistent propagandă despre

drepturile lor istorice asupra Transilvania, vituperând în toate formele România şi pe Români,

acuzându-i în toată lumea că îi privează de drepturi cetăţeneşti pe etnicii lor de la noi. Perfidie şi

palavre.

PARTEA A PATRA - Ungaria de la Trianon

Înainte de-a ajunge la Tratatul de la Trianon, trebuie cunoscute alte evenimente istorice.

Sfârşitul abominabilului război în 1918 a declanşat desprinderea naţiunilor din fostul imperiu

28

habsburgic, ajuns o umbră după compromisul austro-ungar. În octombrie se desprind cehii şi

polonezii din imperiu, în noiembrie stindardul libertăţi flutură la Zagreb şi la Ljubljana, apoi începe

o revoltă în Austria ce a dus la descompunerea austro-ungară, iar la întâi Decembrie Transilvania

se uneşte cu Regatul României. Ungaria devine ceea ce geografic, istoric şi demografic este din

toate punctele de vedere, dar majoritatea nu acceptă realitatea şi nemulţumirile lor degenerează

într-o stare revoluţionară de care profită comuniştii. Astfel Ungaria devine republică sovietică

după modelul sovietic sub conducerea lui Bela Kun, un evreu din Transilvania, care nu

recunoaşte unirea Transilvaniei cu România şi fără nici o declaraţie de război, armata ungară

atacă România în noaptea de 15 / 16 Aprilie 1919. Trupele ungare sunt respinse până pe linia

Tisei şi astfel Bela Kun recunoaşte unirea Transilvaniei cu România . Este o recunoaştere falsă,

de moment pentru că era învins şi avea nevoie de timp să urzească cu Lenin un nou atac,

împreună de data aceasta, ei din vest şi ucrainenii din nord-est. Şi din nou, fără declaraţie de

război, atacă România în data de 19 / 20 Iulie 1919 . De data aceasta trupele române nu se mai

opresc până la Budapesta, unde victorioase ridică tricolorul românesc pe parlamentul comunist a

lui Bela Kun , plus o opincă pentru luare aminte de către cea mai splendidă dintre naţiuni. Nu

românii au declanşat ostilităţile, le-au contracarat şi au înfrânt agresiunea comunistului Bela Kun,

care a fugit din Budapesta până la Viena, unde printre altele pune mâna pe o parte din tezaurul

Ungariei trimis aici mai înainte. Este arestat de poliţia vieneză şi folosit drept schimb cu prizonieri

austrieci din Rusia Sovietică. Aici este folosit intensiv ca mare comisar sovietic sub Lenin, dar

cade în dizgraţie sub suspiciosul Stalin care i-a hotărât sfârşitul.

Ungurii acelor ani au fost fericiţi că au fost scăpaţi de Bela Kun, de republica lui, dar au

rămas profund afectaţi de tricolorul şi opinca românească de pe parlamentul lor. Această victorie

a Armatei Române împotriva agresiunii ungare le-a stârnit şi mai puternic vechile resentimente

faţă de români, declanşând cea mai cumplită campanie de distorsiune şi calomniere la adresa

Armatei Romane deşi i-a scăpat de Bela Kun şi nu s-a amestecat în viaţa socială şi politică a

Ungariei, care în acest timp, după voinţa ei a redevenit regat. Din lipsă de rege s-a mulţumit cu

un regent, un fost amiral, care, rămas fără flotă, s-a mulţumit şi cu un cal. Armata română s-a

retras din Ungaria în Noiembrie 1919.

După semnarea Tratatului de la Trianon , jurnalistul şi scriitorul american scrie că

ungurii s-au plâns în cele patru colţuri ale lumii de marea nedreptatea care li s-a făcut prin ceea

ce ei numesc dictatul păcii , dar el şi conchide: li s-a luat ungurilor atât cât au încălcat ei în

29

cursul vremurilor prin violenţă Cu o răbdare şi meticulozitate, pe care o găsim doar la puţini

intelectuali români, Milton G. Lehrer citează, în pagini după pagini, date demografice din multe

monografii şi recensăminte străine ce atestă drepturile indiscutabile ale romanilor în Ardeal,

documentaţi-vă despre acestea citind paginile de la 348 la 373. După acestea urmează pagini şi

pagini despre ofensiva propagandei maghiare, despre modurile oportuniste prin care ungurii

denaturează adevărul şi ridică stindardul revizionismului de la început. În 1920, în ziua în care

deputaţii unguri au votat în parlament ratificarea Tratatului de la Trianon au jurat astfel : Cred în

Dumnezeu. Cred în patrie. Cred în reînvierea Ungariei milenare . Clar, pentru cei lucizi, ce s-

au întrebat care Ungarie milenară ?!?

PARTEA A CINCEA

Ultima parte a acestui competent tratat istoric despre Ardealul pământ românesc pe

care noi, românii i-l datoram cu apreciere şi consideraţie doctorului în drept internaţional, Milton

G. Lehrer, este despre Dictatul de la Viena prin care trupele horthyiste au reocupat Nord

Vestul Transilvaniei între Septembrie 1940 şi Octombrie 1944. Sunt patru ani de cumplită teroare

împotriva românilor ardeleni: de la detenţie, deportări, muncă forţată, şi crime antiumane

împotriva populaţiei civile la deznaţionalizare şi maghiarizare forţată.

Înainte de-a demonstra cu date şi cifre cele menţionate mai sus, trebuie să reproducem

un paragraf din comunicatul guvernului maghiar din data de 31 August 1940:

Întreaga Ungarie este recunoscătoare Fuhrerului Hitler şi Ducelui Mussolini pentru

opera lor constructivă, care, după ce a desfiinţat Tratatul de la Versailles , suprimă şi

Tratatul de la Trianon. Cercurile politice din Ungaria constată că actualul arbitraj de la

Viena contribuie şi mai mult la strângerea relaţiilor amicale dintre Ungaria şi puterile Axei.

Ungaria îşi asumă cu mândrie rolul ce o aşteaptă în noua Europă alături de puterile Axei.

Ungaria va sta şi în viitor cu aceiaşi fidelitate şi amiciţie nestrămutată ca şi până acum

alături de puterile Axei.

Şi acum să vedem ce rol cu mândrie şi-a asumat Ungaria în Transilvania. Milton G.

Lehrer între paginile 478 şi 495 ne ilustrează elocvent rolul lor: Furia ungurească s-a

dezlănţuit vijelioasă asupra ţărănimii şi intelectualităţii româneşti şi citând din ,, Les

Assassinants,, aflam ca în primele două luni ale ocupaţiei Transilvaniei, au fost ucişi 919

români, 771 persoane torturate, 3.373 bătute şi maltratate, peste 13.000 de români

30

deţinuţi. Ungaria horthysta poate fi mândră de acest rol . Şi era numai începutul, numai două

luni din cele 49 de luni de ocupaţie !! Citiţi aceste pagini şi veţi găsi cazuri concrete de cei ce au

murit sau suferit cele mai groaznice regimuri inchizitoriale şi de teroare cum le-au numit

mulţi autori.

Sfârşitul acestui tratat de istorie despre împilarea românilor ardeleni de către unguri

conţine trei mici părţi: Epilogul ocupaţiei şi bucuria autorului, un Remember în care autorul, cu

tâlc, îl citează pe Henry Barbusse : omul este o maşină care uită şi să fim atenţi cum se vor

prezenta ungurii la conferinţa de pace fără să sufle desigur nici un cuvânt cu privire la

campania lor revizionistă. Şi a avut dreptate …

Postfaţa, este scrisă de soţia autorului Doamna Edith Lehrer, care face nişte

dezvăluiri pe care să le citim cu multă luare aminte. Întâi ne vorbeşte despre bucuria pe care au

avut-o în seara zilei de 30 Ianuarie 1945 , când la Athenee Palace înconjuraţi de personalităţi din

guvern, academicieni, elite intelectuale, scriitori, jurnalişti, prieteni au lansat prima ediţie a cărţii,

ce a fost primită cu entuziasm şi pe drept apreciată ca o valoare academică. Nu trece prea mult

şi schimbările politice şi sociale trec de la democraţia sperată spre dictatură ce încorsetează

toata societatea românească şi Doamna Edith Lehrer scrie: Numeroşii prieteni ai soţului meu

- mari patrioţi - au fost pe rând împrăştiaţi. O atitudine glacială din partea noilor

oficialităţi s-a instalat treptat şi faţă de soţul meu … Nu mult timp după aceia, cartea,

tipărită şi aşa într-un tiraj simbolic, a fost pusă la index, iar autorul a început să fie

prigonit. Am fost daţi afară din toate serviciile, ori de câte ori reuşeam să găsim o slujbă

… Prigonit, hărţuit, în cele din urmă soţul meu s-a îmbolnăvit şi a murit în 1969 …

Această cartea a fost pusă la index 47 (patruzeci şi şapte ) de ani, timp în care

romanii ardeleni nu au avut voie să-şi spună suferinţa iar urmaşi lor să nu cunoască nimic despre

mileniul împilări românilor ardeleni, şi în acest timp propaganda iredentistă şi revizionismul

unguresc ne defăimează insistent în toată lumea. Oare chiar să fi ajuns o naţiune degenerată în

care patriotismul este anemic, hulit şi interzis de politicieni şi de lefegii lor din cultură şi de mass

media. Speranţele românilor după Decembrie 1989 s-au spulberat ca şi cele din 1944 – 1945,

numai propaganda şi speranţele ungureşti au rămas aceleaşi. Se pare că şi astăzi cartea

această este pusă la index !!

Au trecut 21 (douăzeci şi unul) de ani de la ultima ei ediţie şi cât de necesară este

CORNELIU FLOREA WINNIPEG 2011

31

STALIN: ,,URSS din încercuirea capitalistă, trebuie să lupte până

când şi ultima ţară din lume va deveni o republică în componenţa URSS,,

SPĂRGATORUL DE GHEAŢĂ de Victor Suvorov , pagina 305 , Editura Policrom – 2010

,,ELIBERATORUL POPOARELOR,,

VICTOR SUVOROV fost spion sovietic, în timpul războiului rece, a hotărât să rămână

în Occident şi să dezvăluie adevăruri despre Cine a declanşat al doilea război mondial ?

Această întrebare este subtitlul volumului SPARGĂTORUL DE GHEAŢA, apărut în limba

română la Editura Polirom în 2010, a stârnit un viu interes şi, din nou, comentarii prin ea însăşi.

Adică cum, cine a declanşat al doilea război mondial, acum, la şaptezeci de ani după

acel război, abominabil, acum, când şi copiii, cu un iPhone în mână, ştiu că Hitler, el singur, e

unicul vinovat de acel război !?! Cum necum, iată, vine un agent de marcă al spionajului militar

sovietic să răstoarne răspunsul pe care propaganda şi istoriografii sovietici, plus credulii

occidentali l-au bătut în piroane, timp de şapte decenii, fără să mai pună în dezbatere această

întrebare !! Sigur că, cei ce ştiu câte ceva, sau chiar mai mult, despre al doilea război mondial

sau vor să mai afle alte informaţii şi opinii despre feţele ascunse ale războiului, vor citi şi acest

spărgător de gheaţă - în sensul că numai un spărgător putea străpunge gheaţa groasă a

denaturărilor istorice . Cititorii vor rămâne uimiţi să afle că Victor Suvorov, nu pune nici măcar

semn de egalitate între Hitler şi Stalin în declanşarea acelei conflagraţii, ci pur şi simplu, Hitler

apare ca un copil de trupă pe lângă generalisimul Stalin. Autorul, nu numai că afirma că URSS

este responsabil de acel război, dar ne şi demonstrează pe bază de documente şi logică istorica

ceea ce susţine. Citiţi, vă rog.

Cuprinsul volumului se împarte în 33 de capitole, fiecare din ele un argument istoric ce

susţine teoria că Stalin este cel mai vinovat de războiului mondial şi de consecinţe sale, în URSS

şi în lume. La început, Victor Suvorov îl consideră pe Hitler ticălos, criminal, canibal, apoi

anecdotic continuă: Însă, dacă Hitler a fost canibal, asta nu înseamnă că Stalin a fost

vegetarian, ceea ce de fapt induce ideea că şi Stalin a fost ticălos şi criminal. De la Marx şi

Engels, Stalin a preluat ideea necesităţii schimbării societăţii prin revoluţia proletariatului, ce

32

trebuie să apară după un război mondial, pe care cei doi filosofi l-au prevăzut: Războiul este

mama revoluţiei, războiul mondial este mama revoluţiei mondiale iar de la Lenin a preluat

pasul înainte: de transformare a războiului imperialist în război civil . Asta au şi făcut Lenin

şi Stalin au transformat un război mondial într-o revoluţie avortată de o lună, marea revoluţie

din octombrie, iar apoi într-un război civil de şase ani la sfârşitul căruia au forjat dictatura

proletariatului în URSS !! După această înfăptuire măreaţă, în care au murit mai multe milioane

de oameni decât au murit în timpul primului război mondial, Stalin a visat, plănuit şi împlinit cel

de al doilea război mondial cu consecinţele dezastruoase în lume şi eliberarea ţărilor vecine !!

Victor Suvorov, de la capitol la capitol, demonstrează înarmarea URSS, încă din anii

treizeci, în vederea unui război mondial care să declanşeze o revoluţie mondială în care armata

roşie eliberatoare va sprijini proletariatul împotriva capitalismului exploatator. Istoric, în 1930,

Hitler se străduia, din greu, prin toate mijloacele, să pună mâna pe putere, pe care Stalin deja o

avea din 1927 şi începuse pregătirea unui viitor război mondial . Autorul începe exemplificările

acestor pregătiri de război cu Uzinele de locomotive din Harcov, care scoteau mai multe tancuri

pe zi decât locomotive !! Prezintă cu amănunte industria aviatică de război, ce producea diferite

tipuri de avioane de la cele de vânătoare la cele de bombardament. Pe cine se pregătea să

bombardeze, pe colhoznici ?! În armata, pe lângă trupele clasice, cunoscute, Stalin pune un

accent deosebit pe trupele de desant !! Ori trupele de desant sunt trupe ofensive nu defensive;

important de ştiut şi interpretat. Între timp, Hitler devenit cancelar s-a preocupat, întâi de toate

sa scoată poporul german din deprimarea colectivă a şomajului de după primul război şi din criza

economică, în timp ce în toate oraşele din URSS, din ordinul Stalin se instalau turnuri pentru

pregătirea viitorilor paraşutişti ai trupelor de desant şi se construia mari planoare pentru

transportul acestor trupe speciale. Cât priveşte propaganda sovietica, Victor Suvorov revine în

repetate rânduri la ţelul comunist a lui Stalin: a elibera Europa şi întreaga lume !!

Una dintre ţările care trebuia să fie eliberată era România. Victor Suvorov revine des,

în volumul său, la situaţia României prin prisma ofensivei staliniste, întâi ca zonă strategică

datorită reliefului, deluros-muntos, şi în acest caz Stalin pune un accent deosebit pe pregătirea

unor mari grupuri de vânători de munte, ofensive. Al doilea tel ofensiv era al cotropirii Basarabiei

şi a Dobrogei pentru a face joncţiunea cu ţările slave . Al treilea ţel, şi poate cel mai important în

timpul unui mare război european, era să pună mâna, înaintea tuturor, pe bogatele rezerve de

33

petrol din Valea Prahovei, esenţiale într-un război modern, total motorizat. Aceste trei obiective

ale lui Stalin sunt foarte bine conturate de către autorul spărgătorului …

Înainte de a sublinia, pe scurt, notele autorului despre România, nu putem să trecem

peste evenimentul din 23 august 1939: Pactul Molotov – Ribbentrop a deschis porţile

sovietizării (pag. 63 ) ca şi cel din 17 septembrie 1939 , când armata roşie a invadat Polonia

cu sarcina de-a ajuta revoluţia muncitorimii şi ţărănimii !! Ajutorul, scrie Victor Suvorov, a fost şi

Katinul (uciderea a peste zece mii de ofiţeri polonezi) iar după părerea mea, aceasta a fost

uvertura lagărului comunist, după care urmează actul întâi: eliberarea şi instalarea puterii

sovietice cu tancurile ! Pe rând urmează eliberarea Estoniei, Lituaniei, Letoniei, Basarabiei şi

Bucovinei de Nord. Unităţi speciale NKVD se aflau în prima linie a eliberatorilor, în Basarabia a

acţionat Divizia 4-a NKVD comandată de F.M. Majerin . Despre Finlanda, autorul scrie detaliat şi

cu admiraţie despre curajul şi eroismul cu care Mareşalul Mannerheim şi finlandezii au înfruntat

armata roşie cotropitoare, ce vroiau să-i elibereze în stil sovietic. De câte ori citesc despre

mareşalul finlandez şi eroica sa armată mă gândesc, cum au gândit mulţi români, ce s-ar fi

întâmplat dacă şi armata română ar fi opus rezistenţă armatei roşii eliberatoare ? Şi acum, după

atâtea date istorice adunate, retoric cred că Hitler nu ar fi lăsat petrolul românesc pe mâna

ruşilor, dacă armata română ar fi opus rezistenţă cotropirii Basarabiei !! Dacă, în această

eventualitate, Hitler nu ar fi intervenit ar fi fost terminat cu tot blitzkrig-ul lui încă din 1941, iar

tancurile ruseşti, alimentate cu petrol românesc ar fi ajuns, eliberând proletariatul, să defileze

victorioase pe Champs-Elysees în Paris şi pe Bridge Street în Londra. Războiul rece nu ar fi

durat 30 de ani şi nimeni nu ar fi mai ştiut ce s-ar mai fi întâmplat, dar, oricum, românii mai rău nu

puteau ajunge, decât au ajuns, doar că erau întorşi şi la cirilice, nu să citească cărţi bisericeşti ci

ordinele dictaturi de Kremlin . ..

,, În vara lui 1940, printr-o ticăloasă campanie eliberatoare Stalin a rupt din Romania

Bucovina şi Basarabia,, (pagina 127) ,,Pentru comandanţii sovietici cuvântul ,,război,, nu

însemna apărare ci atac ,, (pag.128) Victor Suvorov la paginile 150 şi 151 precizează ca

Armata 9-a , cea mai puternică armată, o autentică armată de şoc a fost plasată la frontiera

româna în vederea campaniei eliberatoare pentru că Romania este principala sursă de petrol

a Germaniei şi o lovitură puternică asupra României însemna moartea Germaniei. Abia după

ocuparea prin ultimatum a Basarabiei, Hitler şi generalii lui şi-au dat seama de greşeala lor faţă

de România , prin pactul Molotov - Ribbentrop şi Arbitrajul de la Viena, dar era târziu. Cu mare

34

întârziere germanii au descoperit adevăratele intenţii şi planuri ale lui Stalin şi abia atunci încep

să încropească planul Barbarossa , era în Decembrie 1940, deci după ticăloasa campanie

eliberatoare a Basarabiei şi a Bucovinei de Nord. Comparând situaţia; planul Barbarossa nici

nu era schiţat când, deja Stalin plasase la Prut, Armata 9-a, cea mai puternică forţa de şoc cum

o caracterizează autorul, Armata 12-a care avea patru corpuri de vânători de munte, formate din

caucazieni, speciale pentru ofensivele din Carpaţi, iar în Delta Dunării a fost adusă o flotilă

numeroasă cu scopuri ofensive în amonte. Pentru întregirea imaginii, autorul adăugă că după

semnarea Pactului Molotov - Ribbentrop şi ocupaţiile militare sovietice săvârşite, Stalin a scos

Armata Roşie din vechile ei cazărmii şi fortificaţii împingându-le mult înspre vest, în tabere

provizorii prin pădurile de frontieră, ŞAPTE ARMATE formate din peste şaptezeci şi şapte de

divizii, complet pregătite pentru declanşarea războiului !! Această amplasare de armate sovietice

la frontiera de vest era deja terminată, fiind prima parte a planului ofensiv Furtuna, când planul

german Barbarosa era doar pe hârtie şi Victor Suvorov punctează: Forţe gigantice au fost

concentrate pentru o lovitură asupra Germaniei şi României. Or şi singură, lovitura asupra

României ar fi fost fatală pentru Germania ( pag. 305) Să luam în considerare acesta frază.

SPĂRGĂTORUL DE GHEAŢĂ, doar aparent pare un mic tratat de date, fapte şi adevăr

istoric din acea perioadă, dar cuprinde esenţialul cine a declanşat al doilea război mondial, pe

care îl demonstrează logic şi corect. Este adevărat că un război mondial este rezultatul al unei

nebunii generale în care liderii ce îl declanşează sunt paranoici, maligni, antisociali iar în cazul

conflagraţiei 1939 –1945 dintre toţi Stalin a fost cel mai diabolic, cel mai blestemat.

Nu mai are importanţă trecutul istoric, decât, aşa ca aflare şi înţelegere a lumii în care

trăim, dar omeneşte am puternice resentimente faţă de URSS-ul lui Stalin, care ne-a cotropit,

supus şi jefuit mai mult de patru decenii, am resentimente faţă de Hitler, care s-a frânt şi din

cauza că nu a fost un aliat sincer al României, împărţindu-ne atât la ruşi cât şi la unguri. Cât

priveşte Japonia, foarte vinovată şi-a plătit din plin militarismul agresiv, când epuizată total,

americanii a făcut-o knock-out cu o bomba atomică în 6 August 1945, iar Stalin i-a dat o copită

comunistă când era la podea, după bombele atomice americane, eliberând nişte insule

japoneze!! Judecaţi şi dumneavoastră: URSS-ul avea un pact de neagresiune cu Japonia, pe

care japonezii l-au respectat când Hitler a atăcat URSS-ul, dar Stalin nu a ţinut cont de pactul de

neagresiune când Japonia era total învinsă, la pământ. Aşa-s comuniştii sovietici…

CORNELIU FLOREA SFÂRŞITUL ANULUI 2011

35

36