Ministerul Educației al Republicii Moldova

Universitatea de Stat din Moldova

Facultatea Științe Economice

Catedra Administrarea afacerilor

Lucru individual la disciplina

Managementul riscurilor

“ Riscul de ţară, evaluarea riscului de ţară”

Efectuat: Dubceac Ştefan Anul III, grupa-BA1301 Verificat: Stefanco Natalia lect. univ.

Chișinău 2015

Cuprins

1. INTRODUCERE ÎN MANAGEMENTUL RISCULUI ………………………………3-6

1.1. Scurt istoric al managementul riscului …………………………………………………..3

1.2. Elemente de principiu privind riscul …………………………………………………….3-6

2. RISCUL DE ŢARĂ ÎN CONTEXTUL AFACERILOR ECONOMICO-

FINANCIARE INTERNAŢIONALE …………………………………………………….7-24

2.1. Origini ale riscului de ţară …………………………………………………………...….7-9

2.2. Componente ale riscului de ţară ………………………………………………………...9-10

2.3. Forme de manifestare ale riscului de ţară …………………………………………...….10-13

2.4. Perspective de analiză ale riscului de ţară………………………………………………13-16

2.5. Analiza şi evaluarea riscului de ţară …………………………………………...……….16-21

2.5.1. Importanţa, utilitatea analizei riscului de ţară ……………………………….……….16-18

2.5.2. Tipuri de expunere la riscul de ţară …………………………………………………..18-19

2.5.3. Evaluarea riscului de ţară. Instituţii de specialitate …………………………………..19-21

2.6. Elemente complementare în abordarea riscului de ţară ……………………………..…22-25

2.6.1. Problematica supraîndatorării ……………………………………………………..…22-23

2.6.2. Indicatori de vulnerabilitate …………………………………………………………..23-25

3.CONCLUZIE……………………………………………………………………….....….26

4.BIBLIOGRAFIE…..……………………………………………………….…...……..…27

2

1. INTRODUCERE ÎN MANAGEMENTUL RISCULUI

1.1. Scurt istoric al managementul risculuiCum se poate defini riscul? Nimic mai simplu şi în acelaşi timp şi complicat. Riscul este un concept careazi cuprinde din ce în ce mai multeRealizarea obiectivelor firmei presupune cunoaşterea şi asumarea unor riscuri multiple. Procesul demanagement al riscului cuprinde trei faze: identificarea riscului, analiza riscului şi reacţia la risc.Identificarea riscului se realizează prin întocmirea unor liste de control, organizarea unor şedinţe deidentificare a riscurilor şi analiza documentelor arhivate. Analiza riscului utilizează metode cum sunt:determinarea valorii aşteptate, simularea Monte Carlo şi arborii decizionali. Reacţia la risc cuprindemăsuri şi acţiuni pentru diminuarea, eliminarea sau repartizarea riscului.Realizarea obiectivelor şi proiectelor unei organizaţii presupune identificarea şi asumarea unor riscurimultiple, cum ar fi: schimbările de mediu sau interne, conceperea unor strategii nerealiste, erori şiomisiuni în proiectare şi execuţie, etc.Numim risc nesiguranţa asociată oricărui rezultat. Nesiguranţa se poate referi la probabilitatea de apariţiea unui eveniment sau la influenţa, la efectul unui eveniment în cazul în care acesta se produce. Risculapare atunci când:· un eveniment se produce sigur, dar rezultatul acestuia e nesigur;· efectul unui eveniment este cunoscut, dar apariţia evenimentului este nesigură;· atât evenimentul cât şi efectul acestuia sunt incerte.

1.2. Elemente de principiu privind risculOrice activitate are un anumit grad de risc. În fiecare zi structura organizatorica din care facem parte esteabordata direct sau indirect de diverse riscuri. Totodata si noi ca persoane fizice, sîntem supusi la diverseriscuri. Traim într-o lume a riscurilor. Aceste riscuri se refera la bunurile care sunt la dispozitia noastra, lapartenerii cu care lucram, la mediul în care lucram. Implementarea unui sistem de management al risculuidevine prin urmare un important obiectiv pentru orice structura organizatorica cît si pentru o persoanafizica.Se pot oare contracara efectele negative ale unor asemenea evenimente aleatoare care apar fie ca vrem saunu, fie ca ne place sau nu?Riscurile apar în cadrul activitatilor economice, pentru fiecare dintre acestea îmbracând forme particulare,în functie de tipul, modul de manifestare si marimea acestora.Putem constata existenţa şi formarea următoarelor tipuri de riscuri:PURE (naturale) –consecinte ale unor evenimente accidentale ce nu pot fi prevazute (uragane,cutremure, incendii, inundatii, razboaie, atentate etc.)SPECULATIVE (formate)– ce sunt legate de deciziile ce se iau în cadrul unei organizatii,companii, sau în cadrul unui proiect de investitii, fiind evenimente cu o mare probabilitate deaparitie, depinzând în mare masura si de o serie de factori externi ce influenteaza aceste proceseÎn afara de categoriile majore prezentate în clasificarea de mai sus se identifica si o alta sfera distincta atipologiei a riscurilor, alcatuita în functie de marimea si evolutia acestora dupa cum urmeaza:Macroriscuri – ce sunt rezultatul evolutiei sau conducerii într-un anumit sens a unei institutii, structuriorganizatorice sau al unui proiect.Microriscuri – care sunt determinate de catre factori specifici sectorului de activitate a institutiei,structuri organizatorice sau a proiectului si/sau de insuficienta corelare între particularitatile activitatiiinstitutiei, structuri organizatorice sau a proiectului si limitele impuse de cadrul general al proiectului.Alte modalitati de a defini riscul sunt:– sansa de a pierde– posibilitatea de a pierde– incertitudinea care afecteaza rezultatul– dispersia actuala a rezultatelor asteptate– concept multidimensional, ce nu poate fi redus la un singur element, la o cifra.Având în vedere toate aceste aspecte precizate, putem remarca faptul ca definitiile generate de literatura

3

de specialitate pentru risc difera foarte mult, ceea ce va conduce la ipoteza (de altfel foarte pertinenta) cadecidenti diferiti vor avea o conceptie diferita pentru aceeasi situatie. Cum putem avea, totusi, în acestcontext, o imagine unitara asupra riscului, daca exista atât de multe abordari diferite asupra aceluiasiconcept?Solutia survine tocmai în identificarea riguroasa a elementelor comune ce stau la baza tuturor acestordefinitii, acestea fiind: incertitudine (nedeterminare) si pierdere.În acest sens, putem preciza ca notiunea de incertitudine este prezenta în toate definitiile riscului,deoarece validarea existentei acesteia va conduce în permanenta catre existenta a doua rezultate posibiledistincte. Vom considera, astfel, ca un eveniment nu este afectat de risc, daca se cunoaste cu certitudineca indiferent de context se va produce o pierdere.Realitatea imediata ne releva practic faptul ca pentru nici un proces constient asumat ce se desfasoara înorice domeniu de activitate, incertitudinea nu poata fi eliminata. În acest context se poate concluziona cariscul si incertitudinea se întâlnesc practic oriunde, combinate însa în proporti diferite.În situatii deosebite, evenimentele imprevizibile pot provoca abateri capabile sa modifice fundamentalconfiguratia datelor problemei, incertitudinea devenind ea însasi un potential factor de risc.Desi prezente în diverse combinatii, riscul si incertitudinea nu se pot confunda, între aceste doua notiuniexistând o serie de diferente semnificative dintre care cea mai importanta stipuleaza ca: „în timp ce pentrurisc se pot face anumite anticipari ale evenimentelor ce se pot produce cât si asupra probabilitatilorasociate producerii lor, în cadrul incertitudinii, decidentul nu poate identifica toate sau chiar nici unul dinevenimentele posibile a se produce si cu atât mai putin sa estimezeprobabilitatea producerii lor”.Ca urmare a celor de mai sus se face urmatoare definire a riscului: Riscul se defineste drept un elementincert dar posibil ce apare permanent în procesul evenimentelor tehnice, umane, sociale, politice,reflectînd variatiile distribuirii rezultatelor posibile, probabilitatea de aparitie cu valorile subiectivesi obiective având efecte posibil pagubitoare si ireversibile.Masurarea riscului se realizeaza prin analiza non-liniaritatilor utilitatii relevate de analiza financiara, sauprin variatia distribuirii probabilitatilor câstigurilor si a pierderilor posibile, pentru fiecare alegerespecifica unei situatii particulare.Gradul de manifestare al riscului este direct legat de probabilitatea sa de realizare si ca urmare se face oclasificare a gravitatii riscurilor în functie de probabilitatea lor de realizare ca evenimente.O clasificare a riscurilor este realizata în mod particular de catre managerii de risc ai companiilor,structurilor organizatorice sau a proiectelor. Acestia, în general îsi dezvoltaprocedurile interne de evaluarea riscului, dezvoltarea unei strategii de raspuns la factorii de risc,monitorizarea si controlul riscurilor, din perspectiva riscurilor ce pot proveni din interiorul sauexteriorul organizatiei.Astfel o clasificare realizata de catre manageri este de tipul : riscuri interne si riscuri externe companiei, structuri organizatorice, proiectului dintre care se pot identifica urmatoarele:A. RISCURI INTERNE:Riscuri legate de ambiguitatea obiectivelor sau a prioritatilor.Riscuri datorate incoerentei caietelor de sarcini.Riscuri legate de imprecizia definirii unor responsabilitati/activitati concrete în cadrul companiei,structuri organizatorice, proiectului.Riscul tehnologic, de productie, inovatie-modernizre, tehnic: incompatibilitatea între tehnologiilevechi si noi, aplicarea gresita a rezultatelor inovatoare de modelare–simulare folosind tehnologiainformatiei.B. RISCURI EXTERNERiscuri politice – schimbari frecvente ale regimului politic si ale structurii guvernului fapt care duce lanesiguranta în afaceri; neîndeplinirea strategiei propuse de guvern; deficit de formare profesionala, decultura tehnologica la nivelul celor care iau decizii politice; aparitia unor puternici factori de risc înmomentul în care decalajul dintre "imaginea ghid" si efectul în plan imediat devine incontrolabil.Optimismul politic se loveste de inertii de mentalitate sau de actiune, de diferenta dintre dorintaoamenilor de afaceri de a pune în practica politica si legislatia privind dezvoltarea afacerilor si societateareala.Riscuri comerciale - nivelul costurilor, al crizelor economice, al materialelor neprelucrate, embargouri,blocade economiceRiscuri comunitare – întreruperea serviciilor esentiale – apa, electricitateRiscuri de reglementare – interdictii la transferuri valutare, anulari de autorizatii de import

4

Riscuri de mediu – conditii climatice grave: canicula, valuri de frig, furtuni, cutremure.Riscuri legate de relatiile cu subcontractanti si parteneriRiscuri sociale – conflicte sociale în tara; incertitudinea îmbunatatirii semnificative a educatiei populatieiprivind combaterea criminalitatii economice; reticenta de a anunta organele abilitate sa efectuezecercetarea, pentru ca numai o informatie din partea victimei permite investigarea faptei comise, urmarireasi arestarea infractorului. Elementul esential este constientizarea schimbarilor care se impun la adaptareasistemului economic concurential globalizat, urmat de schimbarea mentalitatilor. Tendintele suntinfluentate de marirea sentimentului de nesiguranta al oamenilor, care se îndreapta catre servicii, produsesi cumportamente care sa le ofere o anumita siguranta cumparând produse de aparare si prevenire, de laarme profesionale pîna la aparatelede filtrare a apei.Riscuri juridice – legislatie nercorespunzatoare care permite dezvoltarea ascunsa a infractionalitatiiglobale. Riscul juridic în tehnologia informatiei este dat de absenta legilor pentru criminalitateainformatica sau adoptarea unora abuzive. Justificarea pentru adoptareaacestor legi este, în general, aceea ca vin în sprijinul organelor de ancheta, al aparatului judiciar sau alorganizatiilor pentru combaterea terorismului în sensul de a scurta timpul de acces la informatii si,implicit, de a grabi rezolvarea situatiilor critice. Încalcarea masurilor de securitate a informatiilor de catreun angajat este infractiune ce poate fi încadrata în dispozitiile penale ale legii privind comertul electronic.Daca un angajatul fura informatiile firmei la care lucreaza poate fi pedepsit pentru furt intelectual privinddrepturile de autor. În acelati timp tehnologiile informationale si de comunicatii au favorizat aparitia unornoi moduri de munca, telewok, sau ework, o activitate flexibila în timp si la distanta fata de o organizatiepentru care lucreaza salariatul. Problemele legislative care trebuie solutionate sunt cele legate deasigurarea securitatii muncii si partajarea costurilor.Riscul penal (criminal risk) cuprinde:- daunele penale, cum ar fi de exemplu incendierea cu intentie,- furtul de piese, de secrete de serviciu,- cheltuirea peste bugetul planificat,- spionajul industrial; de exemplu un angajat ce este demis poate copia informatii de serviciu pe un sistemelectronic si le poate utiliza la noul loc de munca,- nerespectarea aspectului confidential al negocierilor, al actelor,- ascultarea convorbirilor fara mandatul procuraturii,- mesaje postale mincinoase referitoare la numele domeniului în internet,- coruptia angajatilor, a politistilor, a judecatorilor,- controlul penal al afacerilor, fraudele, inclusiv cele rezultate în urma actiunii angajatilorconsortiului,- falsificarea semnaturii, actelor, planurilor, facturilor fiscale.Riscul privind terorismul de înalta tehnicitate – a devenit un factor de risc extrem de important. înconditiile în care terorismul international utilizeaza agenti chimici si bacteriologici precum gazeleparalizante sau agentii patogeni. Bioterorismul este înlesnit de accesul usor, prin internet, la formulelechimice importante si de sprijinul unor specialisti în substante toxice. Terorismul este considerat actcriminal pe timp de pace, de crize, de razboi. Terorismul vizeaza producerea angoasei, fricii si obtinereaunui tip de control politic, economic sau de alta natura. Contra terorismului sunt prevazute reglementarijuridice la nivel de stat si deorganizatii internationale. Nici un stat nu poate controla singur criminalitatea informatica (cybercrime).Statele aplica masuri preventive prin care serviciile speciale statale au în vedere urmarirea si distrugereacelulelor teroriste internationale.Riscul economic – influentat de riscul financiar, inflatie si de transfer financiar. Riscurile economicecontractuale apar la nerealizarea obligatiilor asumate prin contract de catre parteneri si furnizori saubeneficiarii serviciilor consortiului de proiect daca beneficiarii nu ar mai fi în masura sa îsi respecteobligatiile contractuale, sau daca furnizorii nu ar mai avea interes economic real pentru beneficiarrespectiv consortiu de proiect. Schimbarile în economia internationala influenteaza frecventa riscuriloreconomice. Fenomenul dominant este mondializarea. Economicul se impune în fata politicului.Se pot pune în evidenta urmatorii factori de risc economic:-conflicte între întreprinderi din tari diferite.-subminarea relatiilor de cooperare:.- folosirea unor organizatii destabilizatoare,- ocuparea unor pozitii monetare dominante.

5

-raporturi de schimb inechitabile:- protectionism însotit de discurs liberal,- expansiune comerciala obtinuta prin mijloace ilegale.-spionaj economic. tehnico-stiintific.-lipsa fondurilor necesare investitiilor.-subventii uneori nedeclarate, preturi de dumping.-lipsa unor piete de desfacere.Riscul în utilizarea tehnologiei informatiei – un risc sistemic global va fi strategia viitoare a razboiuluiinformatiei, un razboi electronico-economic declarat la nivelul concurentei economice globale. Risculsistemic al unei reactii în lant de falimente pe piata financiara arata ca acest risc major poate fi utilizatpentru a face presiune asupra natiunilor reticente la liberal schimb generalizat.Riscul de tara – riscurile aditionale inerente în tranzactiile cu un stat; riscul de suveranitate al statului saualte afaceri în strainatate; risc dat de instabilitatea legislatiei; regimul neclar al investitiilor, modificarifrecvente ale structurilor statale si conditiilor social politice în care se desfasoara activitatile unui proiect.Pentru fiecare tara se iau în considerare:- riscul politic incluzînd schimbarea controlului si restrictiile privind repatrierea sau remiterea profituluicapitalului sau al altor plati,- stabilitatea sociala si economica,- practici comerciale, taxe vamale, impozite, conventii internationale la care statul respectiv este parte,obiceiuri si reguli de etica,- lipsa aplicarii efective a legilor comerciale,- întârzieri în trimiterea, plata banilor,-restrictii asupra dreptului de proprietate sau managementului practicat de straini.Riscul psihosocial si acceptarea lui de catre populatie care depinde de:-de cine este controlat riscul, publicul expunîndu-se riscului pe care crede ca-l controleaza. (exempluconducerea autovehicolului)-daca este voluntar sau impus, cel voluntar fiind mai usor acceptat,-daca riscul este natural sau industrial, riscurile artificiale fiind mai greu de suportat,-daca riscul este obisnuit sau exotic. oamenii temîndu-se de necunoscut de tehnologiile noi,-daca riscul este memorabil sau nu, populatia vrând sa uite crizele,-daca riscul este cronic sau iminent catastrofal, publicul fiind mai interesat de riscuri catastrofale decât decele cronice ca fumatul,-daca riscul poate fi cunoscut sau nu, lumea fiind mai calma daca se convinge singura de prezentapericolului, ferindu-se de incertitudine,-daca riscul este moral sau imoral. nivelul de acceptare putînd fi zero de exemplu pentru omoruri, copiimolestati.Riscul de razboiÎn mod evident, în functie de domeniul abordat sau de categoria pe care o putem considera drept baza declasificare, se pot genera un numar semnificativ mai mare de exemple de sistematizare a tipurilor deriscuri, scopul acestei prezentari fiind numai acela de a le identifica si trece în revista pe cele majore,detalierea urmând a se face functie de fiecare caz în parte. Structura de identificare a riscurilor pe diversecapitole, prezentata mai sus, este una complexa, fiind uneori mai greu de aplicat în cadrul unor organizatiimai mici datorita acestui considerent darobligatorie de luat în seama pentru obtinerea de succese.

6

2. RISCUL DE ŢARĂ ÎN CONTEXTUL AFACERILOR ECONOMICO-FINANCIAREINTERNAŢIONALE

2.1. Origini ale riscului de ţarăLiteratura economică s-a preocupat, în paralel cu definirea riscului de ţară, şi cu formularea de soluţii pentrucontracararea acestuia, şi cu identificarea surselor acestui risc.Din această perspectivă, putem evoca două direcţii principale:-Interferenţa, conflictul între guvernele naţionale şi operaţiunile specifice afacerilor economico-financiareinternaţionale;-Instabilitatea mediului (este vorba în principal de macromediu) şi influenţa sa asupra condiţiilor de derulare aafacerilor internaţionale.Prima abordare asociază originile riscului cu actele suverane ale guvernelor, climatul politicreprezentând un factor de prim rang. Riscul de ţară provine din decizii şi acţiuni suverane contrareintereselor agenţilor economici străini – aparţinând diferitelor categorii – care derulează afaceri în statulrespectiv.A doua viziune, introdusă de autori precum Robock (1971) şi Root (1972) şi mai apoi dezvoltată înliteratură până în prezent, se concentrează pe instabilitatea climatului de afaceri din statul străin. Semanticaeste mai largă în acest caz, deoarece în analiză nu sunt incluse doar sursele guvernamentale, politice de risc,ci şi cauze specifice economiei considerate – vulnerabilităţi economice, factori sociali, culturali, etc.. Tot aiciputem include şi riscurile naturale caracteristice unei ţări (fenomene naturale precum seisme, tornade, etc.).Toate aceste elemente sunt de natură să dăuneze funcţionării eficiente a organizaţiei în străinătate. Astfel,orice schimbare în mediul de afaceri sau diferenţă faţă de mediul din ţara de origine a organizaţiei devine opotenţială sursă de risc.Studiind termenul de “instabilitate a mediului”, semnificaţiile acestuia, Fitzpatrick (1983) identificăcâteva noi piste de analiză:-Riscul în termeni de evenimente de natură politică;-Riscul politic în termeni de mediu şi izolare – fiecare schimbare în mediu constituind un nou risc, cu impactasupra activităţii întreprinderii;-Riscul în termeni de consecinţe ale derulării de activităţi într-un mediu necunoscut.Originile riscului de ţară pot fi clasificate şi ca origini de natură politică şi origini de naturăeconomică. Primele sunt profund legate de principiul suveranităţii, şi, chiar într-un context actual aldiminuării importanţei acestuia, influenţa lor rămâne puternică. Riscul politic poate fi amorsat fie de situaţiainternă dintr-o ţară, fie de relaţiile între două sau mai multe state. Prima situaţie implică măsuri care îivizează în mod direct pe agenţii economici străini (naţionalizări, excluderea din anumite domenii deactivitate, etc.), în vreme ce a doua presupune consecinţe ale evoluţiilor relaţiilor internaţionale (sechestrăride bunuri, boicotări, etc.).Bernard Marois a fost printre primii autori care au analizat elementele generatoare ale riscului deţară declinate în context politic al statului străin şi cadru economico-financiar al acestuia.Patru puncte esenţiale – pe care le reproducem în continuare mai jos – sunt considerate cadeterminante în dimensionarea contextului politic, profund legat de principiul suveranităţii; remarcămpreocuparea pentru identificarea anumitor “semne prevestitoare” ale escaladării riscului:

1. Surse geografice aleriscului politica) Risc politic localizat într-un stat – decizii suverane (ex: expropriereafilialei unei companii străine, repudierea datoriei externe);b) Risc politic localizat la interferenţa a două state (ex: sancţiuni aplicateagenţilor economici resortisanţi dintr-un stat aflat în conflict cu ţara-gazdă– cazul conflictului britanico-argentinian, cu represalii asupra companiilorengleze din Argentina şi blocarea conturilor argentiniene în bănci britanice).

2. Cauze ale apariţieiriscului politica) Motivaţii ideologice – naţionalism, xenofobie, revoluţii;b) Motivaţii economice (strâns legate de cele politice) – spre exemplu, unstat care se confruntă cu grave dificultăţi economice poate fi tentat săconfişte active străine, justificarea fiind de natură ideologică, politică;

7

c) Motivaţii sociologice – conflicte etnice, conflicte religioase, obiceiuriculturale;d) Motivaţii psihologice – spre exemplu, personalitatea unor dictatori, carenu face decât să agraveze o situaţie deja dificilă.

3. Elemente premergătoare(“semne prevestitoare”)a) Dezvoltarea unor filosofii politice ostile investiţiilor străine: marxism,naţionalism, anumite forme de socialism, etc.;b) Apariţia unor conflicte interne de ordin etnic, religios, social, traduse prindiverse incidente violente;c) Independenţa politică recentă sau apropiată;d) Formarea unor noi alianţe internaţionale sau regionale;e) Prezenţa unor grupuri de presiune ostile implantării firmelor străine.

4. Manifestări ale risculuipolitica) Evenimente particulare – război, distrugere de bunuri, lovituri de stat,greve, paralizarea serviciilor publice;b) Decizii punctuale – legi, decrete, ordonanţe care lezează intereselestrăine;c) Climat general de investiţii – ostilitate, dificultăţi administrative, etc.

1. Cauze ale apariţiei risculuieconomico-financiara) Adoptarea unei politici monetare laxiste;b) Existenţa unui deficit bugetar masiv;c) Practicarea de restricţii de natură protecţionistă la importuri;d) Blocarea preţurilor;e) Restricţii de creditare;f) Politici fiscale neadaptate;g) Creşterea îndatorării, etc.

2. Îndatorarea externă a statelor a) Creşterea în valoare absolută a cuantumului total al datorieiexterne a statelor în curs de dezvoltare;b) Concentrarea datoriei – un număr redus de state cumulează oparte însemnată a datoriei externe totale (dpdv global);c) Privatizarea datoriei;d) Creşterea datoriei pe termen scurt;e) Creşterea ponderii datoriei suverane;f) Creşterea ratei dobânzii;g) Creşterea volatilităţii capitalurilor – în cazul Mexicului, ieşirile decapitaluri în intervalul ’77-’87 au cumulat 45 miliarde dolari; înGrecia, 8 miliarde de euro au fost retrase din bănci de cătreîntreprinderi sau menaje în ianuarie şi februarie 2010, echivalentul a4% din PIB, conform unui studiu Commerzbank.

3. Soluţii pentru ieşirea din criză a) Reducerea datoriei;b) Noi credite cu dobânzi avantajoase (poate apărea o contradicţieaici în raport cu soluţia anterioară);c) Restructurarea datoriei – Clubul de la Paris (pentru componentapublică a datoriei) şi cel de la Lond.

În literatura de specialitate, definirea globală a riscului politic se dovedeşte a fi extrem de dificilă,fapt ce a dus la introducerea mai multor metode de clasificare. Încă de la începutul anilor 1970, autori precumRobock au scris despre declinarea riscului politic în risc macropolitic şi risc micropolitic. Aşa cum putemdeduce din denumire, primul are un caracter general, în vreme ce al doilea nu priveşte decât anumiţi agenţieconomici.

8

Mai târziu, autori precum Jalland sau Channon (1979) au dezvoltat în studiile lor mai multe categoriide risc politic:_ Riscuri datorate unor intervenţii din sfera reglementării standard, aplicabile tuturor agenţilor economici;_ Riscuri cu originea în intervenţii discriminatorii care avantajează un agent în raport cu altul;_ Riscuri legate de intervenţii cu caracter selectiv, aplicabile anumitor agenţi.Alte clasificări privind riscul politic multiplică grupele de risc:-Risc politic privind activele unei întreprinderi;-Risc politic organizaţional, care vizează procesele decizionale;-Risc politic operaţional legat e accesul la importuri;-Risc politic de piaţă, relativ la vânzări şi dezvoltarea agentului economic;-Riscuri statutare (exemplu: modificarea reglementărilor, legilor);-Riscuri politice contractuale (anularea unor contracte);-Riscuri politice privind proprietatea: naţionalizări, exproprieri, etc.-Analiza recentă a originilor riscului de ţară rămâne apropiată de cea a lui Bernard Marois; în alteaccepţiuni, sursele politice ale riscului pot fi de natură:_ Economică (politici economice ale statului);_ Ideologică – războaie civile, lovituri de stat, escaladarea naţionalismului, etc.;_ Sociologică – conflicte etnice, tradiţii culturale, etc.Remarcăm absenţa surselor psihologice şi geografice, primele fiind asimilare celor sociologice, învreme de motivaţiile geografice pot fi legate de ideologia statului analizat.Originile economice şi financiare ale riscului de ţară sunt tot mai analizate în ultima perioadă detimp, şi aceasta deoarece au devenit principalele surse de risc. De multe ori, ele sunt legate de politicieconomice eronate sau de natură protecţionistă: politică monetară deficitară, menţinerea deficitelor publicesemnificative, prezenţa unei datorii externe totale mult prea mari, protejarea excesivă a agenţilor economiciautohtoni, etc., şi se traduc prin inflaţie, inconvertibilitate monetară, penurie de devize, etc.Sursele politice, economice şi financiare ale riscului de ţară sunt multiplicate şi întărite de noulcontext internaţional39. Acesta se caracterizează printr-o geopolitică în continuă schimbare; state precumCoreea de Nord sunt susceptibile a deveni centrul unor noi zone de conflict, în vreme ce India şi AsiaMeridională reprezintă piloni ai unui nou edificiu economic. Construcţia europeană, deşi afectată , printrealtele, de actuala criză a datoriilor suverane, îşi continuă drumul, în vreme ce SUA vizează stabilizareacontextului economic şi social. America de Sud pare să fi depăşit momentul delicat de la începutul anilor2000.Un număr semnificativ de regiuni ale lumii prezintă actualmente un risc politic crescut: Asia Centrală(Afganistan, Irak, Siria), Asia Orientală (Coreea de Nord), Orientul Mijlociu (conflictul israelo-palestinian,spre exemplu), Africa; acest risc este asezonat de o escaladare a tensiunilor şi manifestarea terorismului,mult dincolo de graniţele geografice ale zonelor de conflict.Pe de altă parte, noul context internaţional semnifică şi victoria mondializării, diminuarea puteriistatelor naţionale, liberalizarea – atât de controversată astăzi – a pieţelor financiare şi a fluxurilorcomerciale. Pieţele financiare au dobândit în ultima perioadă un caracter global, statele în curs de dezvoltaredevenind actori activi ai acestora. Astfel, o dată cu intensificarea mişcării capitalurilor la nivel internaţional,remarcăm faptul că datoriile statelor emergente devin tot mai mult de natură obligatară. În acelaşi timp, noiletehnologii de informare şi comunicare fac derularea oricărei operaţiuni mult mai rapidă ca în trecut, tot maimulte dintre acestea desfăşurându-se în timp real.Desigur, cele mai multe argumente le vom găsi în favoarea unei astfel de evoluţii, intensificareaconcurenţei şi reducerea protecţionismului favorizând în mod categoric consumatorii. Cu toate acestea,mutaţiile evocate mai sus pot deveni ele însele surse de risc, de instabilitate socială şi economică. Unexemplu elocvent în acest sens îl constituie riscurile legate de plăţile electronice ori de decizie eronatădatorate reducerii timpului de reacţie.

2.2. Componente ale riscului de ţarăO serie de instrumente de clasificare ne stau la dispoziţie în demersul de identificare a componentelorriscului de ţară. În primul rând, originea riscului sugerează existenţa câtorva dimensiuni, câtorvacomponente principale:_ Dimensiunea (componenta) socio-politică;_ Dimensiunea (componenta) economico-financiară;_ Dimensiunea (componenta) naturală a riscului de ţară.În funcţie de interesele lor, diverşii autori dau prioritate în studiile lor fie riscului politic, analizânddiferitele consecinţe ale acestuia asupra investitorilor sau altor categorii de actori economici, fie risculuibancar, dezvoltând problematica riscului suveran şi a celui de transfer. Alţii, în special în sfera asigurărilor,pun sub lupă dezastrele naturale şi impactul acestora asupra afacerilor internaţionale.

9

Primele două componente ne apar a fi într-o relaţie de completare reciprocă, de complementaritate,deoarece deciziile economice înglobează adesea o componentă politică, iar, la rândul lor, fenomeneleeconomice pot antrena evenimente politice.

Componenta politică a riscului de ţară este strâns legată de măsurile şi deciziile luate de cătreautorităţile statelor considerate, în vreme ce componenta economico-financiară este descrisă de fragilităţilemicro şi macroeconomice, starea sistemului bancar, etc.De asemenea, componentele riscului de ţară depind de actorii economici vizaţi – investitori, bănci,exportatori. În funcţie de nivelul la care se manifestă, ele vor avea un caracter micro- sau macro-. Diferenţaeste deci dată de agenţii economici analizaţi; din perspectiva celor care derulează activităţi peste hotare,relaţia cu riscul micro- repreciv macro- poate fi detaliată astfel:_ Riscurile macroeconomice vizează cu precădere întreprinderile care vând sau produc în străinătate, dar şibăncile;_ Riscurile cu caracter microeconomic afectează în principal proiecte investiţionale şi afaceri economicofinanciare derulate între agenţi.Componenţa variată a riscului de ţară, veritabil „mozaic” de riscuri, este subliniată şi de varietateaindicatorilor care descriu starea de sănătate a unui stat. Pornind de la cei specifici datoriei externe(Datorie/PIB, Datorie/Exporturi, servicul datoriei), şi continuând cu cei ai stabilităţii macroeconomice(inflaţie, echilibru bugetar, convertibilitate) ori ai lichidităţii (ponderea datoriei pe termen scurt în datoriatotală, nivelul Rezervelor în devize/Importuri, etc.), aceştia descriu fenomene economice, influenţate profundde comportamente politice. Acestea din urmă sunt modelate în multe cazuri şi de factori externi, relaţiilegeopolitice fiind extrem de importante în acest context.

2.3. Forme de manifestare ale riscului de ţarăDatorită faptului că riscul de ţară reprezintă în realitate un set de riscuri, “o constelaţie” de riscuri,formele sale de manifestare sunt multiple. În subcapitolul anterior am aruncat o rapidă privire asupraoriginilor riscului de ţară; în continuare, ne îndreptăm atenţia asupra modului in care acesta îşi face simţităprezenţa în viaţa economică.Materializarea riscului de ţară este potenţată de anumite elemente perturbatoare şi declanşatoaredeopotrivă; aceasta poate fi înţeleasă ca activarea tuturor forţelor interne şi externe de natură economică,politică şi socială care pot conduce la apariţia unor evenimente generatoare de pierderi.

Figura 2.1. Producerea riscului de ţară

Pierderea unor active reale (capacităţi de producţie, spre exemplu – urmare a unor naţionalizări, distrugeri)sau financiare (nerambursarea unei datorii);

10

Figura 2.2. Riscul de ţară şi activele din străinătate – violenţă şi vizibilitate a sinistrului

_ Un cost de oportunitate (anularea unui contract, etc.);_ Pericole vizând viaţa persoanelor (asasinate, etc.);_ Pericole industriale (deterioarea utilajelor, spre exemplu).Încă din momentul definirii riscului de ţară, o serie de căi de manifestare a acestuia au devenitevidente: riscul politic, riscul suveran, riscul de transfer, riscul economic, riscul financiar, riscul sistemic,etc.Acestea nu sunt altceva decât expresia faptică a surselor riscurilor respective.Pornind de la aceste surse, manifestările riscului de ţară pot fi sistematizate în mai multe moduri;reproducem mai departe sistematizarea propusă de Michel Bouchet, Ephraim Clark şi Bertrand Groslambert:

Tabel 2.3. Forme de manifestare a riscului de ţară (în funcţie de componenta vizată)

O altă descriere a formelor de manifestare ale riscului de ţară este oferită de Christian Hurson şicoautori; astfel, riscul se poate materializa în următoarele moduri: evenimente istorice (război, schimbare deregim, terorism, mişcări sociale, etc.), măsuri/decizii legislative şi/sau administrative discriminatorii(fiscalitate, etc.), climat de afaceri (hărţuire administrativă/judiciară), diverse blocaje (transferuri financiare,spre exemplu).

Riscul suveran versus riscul de transferRiscul suveran şi cel de transfer reprezintă două forme clasice de manifestare a riscului pentru unagent (bancă, investitor) care derulează operaţiuni economico-financiare într-un stat străin.Prezentăm în continuare, în paralel, câteva consideraţii cu privire la cele două riscuri, cu scopul de areliefa diferenţele existente:

11

Tabel 2.4. Riscul suveran şi riscul de transfer – prezentare comparativă

În cele ce urmează, ne propunem să inventariem câteva forme de manifestare ale riscului de ţară,oferind şi câteva exemple reale:o Dezastre naturale – acestea afectează operaţiunile agenţilor economici în străinătate,traducându-se, spre exemplu, prin distrugerea unor capacităţi de producţie, şi chiar prin întreruperea activităţii; cutremurul de pământ din Turcia (17 august 1999) sau cel din Haiti(12 ianuarie 2010), pe lângă zecile de mii de victime şi distrugerile materiale cauzate, auînsemnat şi înregistrarea unor pierderi enorme pentru corporaţiile multinaţionale prezente înstatele respective – de exemplu, Anika Therapeutics, o companie farmaceutică americană, aînregistrat pierderi uriaşe datorită faptului că Biomeks, distribuitorul său din Turcia (pentruIsrael, Spania şi Turcia), a încetat să funcţioneze după seism;o Riscuri legate de condiţiile socio-politice ale statului-gazdă – acestea grupează acţiunile şifactorii ce emană de la autoritatea politică ori grupări sociale din cadrul unei ţări, şi careafectează negativ activitatea firmelor străine (risc social, guvernamental, politic –Miller, 1992); în Franţa, spre exemplu, acţiunile conduse de José Bové, în principalîmpotriva francizei McDonald’s, au avut un impact considerabil; în Birmania (UniuneaMyanmar), stat din sud-estul Asiei, apropierea unor multinaţionale de gruparea de naturămilitară conducătoare, cunoscută pentru violarea drepturilor omului, a provocat o campanie53

soldată cu retragerea mai multor corporaţii; în state sud-americane precum Columbia sauMexic, agresiuni fizice, răpiri ale angajaţilor multinaţionalelor au avut loc în mod curent(peste 2000 de cazuri în 2001, doar în Columbia); aceste din urmă riscuri mai sunt cunoscuteşi sub denumirea de riscuri vizând libertatea şi sănătatea angajaţilor din străinătate;o Riscuri juridice generate de geopolitică – două forme de risc pot fi identificate în acestcontext: în primul rând, sancţiuni economice, şi, în al doilea rând, schimbări în reglementare,legislaţie; subliniem importanţa unor decizii precum creşterea taxelor vamale, introducereade noi bariere netarifare, etc.;o Riscuri macroeconomice şi microeconomice specifice statului-gazdă – riscurilemacroeconomice vizează toate întreprinderile străine, în vreme ce categoria riscurilormicroeconomice priveşte anumite sectoare de activitate, anumite întreprinderi. Manifestareapresupune, la nivel macroeconomic, variaţii ale mediului economic general – preţuri(inflaţie galopantă), depreciere monetară, rate ale dobânzilor, rate de schimb valutar,inconvertibilitate monetară, etc., în vreme ce din punct de vedere microeconomic riscul setraduce în evenimentele nefaste survenite la nivel de firmă sau sector (spre exemplu,

12

variaţiile cursurilor de schimb pot provoca pierderi importante pentru întreprinderi – a sevedea cazul aprecierii lirei sterline la începutul anilor 2000, şi pierderile generate pentrucompania germană BMW, în cadrul comercializării mărcii Rover – risc macroeconomic;creşterea preţurilor la anumite materii prime achiziţionate pe pieţele locale, ori dificultăţilede marketing, de promovare, constituie exemple de risc microeconomic).Manifestarea riscului de ţară este dezvoltată în literatura economică din diverse perspective; înfuncţie de natura agentului economic vizat de risc, manifestările sunt clasificate în:Expunere comercială – expunerea la risc a firmelor ce desfăşoară activităţi comercialeinternaţionale; în acest context, sunt dezvoltate riscurile induse de către mondializare (risculcultural, riscul etic), riscurile induse de schimburile electronice (comerţul electronic),conflictele comerciale (conflicte legate de accesul la pieţe, conflicte legate de apărareacomercială, conflictele ocazionate de practicile neloiale (anticoncurenţiale), precum şiconflictele comerciale de natură geopolitică;Expunerea industrială – vizează evenimente accidentale cu consecinţe nefaste asuprapersoanelor, bunurilor materiale, mediului. Manifestarea riscului poate privi un proiectindustrial al unei companii, dar şi o filială a acesteia. Christian Hurson şi coautoriisubliniază faptul că riscul politic de naţionalizare este cu atât mai mare cu cât o investiţieeste mai importantă pentru statul-gazdă, şi este în mod tradiţional mai ridicat în anumitesectoare: telecomunicaţii, sectorul energetic, activităţi miniere sau bancare. Pe de altă parte,întreprinderile de mari dimensiuni sunt mai expuse decât cele de dimensiuni reduse. Totuşi,riscul scade o dată cu creşterea complexităţii activităţii filialei (complexitate tehnologică,implicare într-un sistem internaţional de producţie, etc.), fiind în acelaşi timp în relaţie cuspecificul investitorului: naţionalitate, vechime pe piaţă, legături la nivel local, etc.Expunerea industrială mai presupune manifestări ale riscului de ţară în termeni de preferinţăa furnizorilor străini, delocalizare industrială şi transport;Expunerea bancară – presupune riscul bancar, în termeni cât se poate de simplinerambursarea creditelor de către debitori; producerea riscului de ţară în acest contextimplică riscul suveran, riscul de transfer, riscul de piaţă, riscul operaţional, riscul decredit. Tot aici evocăm întârzierile de plată, plăţile incomplete, etc.Deşi mai sus am evocat în mod distinct o serie de manifestări ale riscului de ţară, trebuie scos înevidenţă faptul că, în realitate, adesea concretizarea unui risc presupune simultan mai multe forme; spreexemplu, închiderea unei fabrici ca urmare a unui atac determină pierderea poziţiei pe piaţă, şi în cele dinurmă, diminuarea rentabilităţii filialei (riscul industrial, cel comercial şi cel financiar sunt interconectate înacest scurt exemplu).

2.4. Perspective de analiză ale riscului de ţarăStudiul riscului de ţară se poate realiza din mai multe perspective. Dat fiind faptul că acest riscimplică mai multe categorii de agenţi economici, principalele unghiuri de analiză sunt tocmai cele aleacestora; astfel, identificăm opticile:_ creditorilor internaţionali, investitorilor, exportatorilorţ

_ debitorilor.Din perspectiva creditorilor (în principal bănci), este evident că interesează în primul rândposibilitatea unei incapacităţi – totală ori parţială – de onorare a datoriilor, ori o întârziere a plăţilor. Risculde ţară rămâne în acest caz în primul rând un risc suveran, dacă debitorul este reprezentat de statul străinînsuşi, dar şi unul privat, dacă împrumuturile au fost acordate unor actori economici privaţi străini.În cazul în care vorbim de investitori, apar diferenţe în funcţie de natura acestora; prima ipostază estecea a investitorului industrial, care mizează pe beneficiile aduse de capacităţile de producţie create în statulstrăin, în vreme ce a doua este a celui care achiziţionează diverse titluri. Primului îi poate fi asociat risculindustrial, tradus prin problemele apărute în cadrul unui proces de aprovizionare, fabricaţie şi ulteriorvânzare. Acest risc poate presupune în egală măsură şi modificări de legislaţie bruşte contrare intereselorinvestitorului, şi chiar decizii de naţionalizare, expropriere. Mai mult decât atât, tot în sfera aceasta sesituează şi riscul unei distrugeri de bunuri şi chiar ameninţarea siguranţei, a integrităţii angajaţilor dinstrăinătate.În cazul în care soluţia aleasă de agentul economic ce îşi propune derularea de operaţiuni custrăinătatea nu este canalul investiţiilor ci acela al exportului, apar în prim-plan riscuri specifice operaţiunilorde export. În ceea ce priveşte situaţia deţinătorului de titluri, iese în evidenţă riscul financiar. Acest risc acunoscut o diversificare semnificativă în ultima perioadă, şi reprezintă un subiect de mare interes în literaturaeconomică contemporană.Un aspect deosebit de important este legat de fiabilitatea definirii riscurilor, de circumscrierea corectăa unei situaţii unei anumite categorii de risc. Astfel, analistul va trebui să evalueze corect situaţiile studiate,

13

pentru a nu genera confuzii în concluziile desprinse.La rândul lor, debitorii reprezintă o categorie de agenţi esenţială în analiza riscului de ţară; aceştia potreprezenta chiar sursa riscului, ori pot constitui importanţi factori de risc. În cazul în care debitorul este unstat naţional ori o entitate aflată sub tutela acestuia, riscul are un caracter suveran; materializarea sa esteincapacitatea de plată a unui stat sau a unei entităţi beneficiind de garanţia statului, cu privire la o datorieîn devize, dar şi la o datorie exprimată în monedă locală. Este de subliniat suprapunerea eronată înliteratură – pentru mult timp – a riscului de ţară cu cel suveran; de asemenea, mulţi economişti contemporanidenunţă o concepţie încă actuală conform căreia un stat nu poate intra în incapacitate de plată decât dupăepuizarea tuturor resurselor interne. În consecinţă, ar trebui ca nota asociată riscului suveran să fie cea maibună dintre cele acordate în relaţie cu un stat, şi deci superioară oricărei note caracterizând o entitate în planlocal, fie că este vorba despre o instituţie financiară, întreprindere ori colectivitate locală. Finalul secoluluitrecut a oferit un exemplu ce contravine principiului “plafonului suveran”; în contextul crizei ruse, Gazproma continuat să îşi onoreze obligaţiile ocazionate de datoriile sale, în vreme ce Federaţia rusă a suspendatplăţile.Mai multe lucrări aparţinând literaturii economice detaliază perspectivele de analiză ale riscului deţară. Stéphanie Gautrieaud are ca punct de plecare, în studiul realizat în anul 2002 în cadrul Centred’Economie du Développement, Université Montesquieu Bordeaux IV, absenţa unei teorii specifice a risculuide ţară, şi deci necesitatea inventarierii dimensiunilor acestui concept. Trei unghiuri de analiză suntidentificabile în acest context:

perspectiva tipului de criză, analiza realizându-se dinspre entitatea expusă riscului de ţară(astfel, vor fi luate în calcul riscul financiar, riscul bancar, riscul industrial şi risculcomercial);

perspectiva tipului de risc – ceea ce interesează aici este natura riscului, caracteristicileentităţii debitoare (vor fi analizate în cadrul acestei abordări riscul suveran, riscul de transfer,riscul sistemic);

perspectiva originii evenimentelor care generează criza, ce presupune explicitarea înparticular a riscului politic şi a celui economico-financiar.Prima abordare presupune o poziţionare a analistului în ipostaza entităţii asupra căreia se răsfrângeriscul de ţară. Din acest punct de vedere, pot fi inventariate următoarele categorii de agenţi economici expuşi:băncile, diverşii investitori şi exportatorii. Riscul asociat primei categorii poartă, în mod previzibil,denumirea de risc bancar. Băncile sunt expuse riscului de ţară prin intermediul împrumuturilor pe care leoferă agenţilor din străinătate. Comportamentul statului debitor este cel care explică apariţia incidentelor deplată; în unele cazuri, politicile imprimate determină un nivel prea scăzut al rezervelor de devize ori limiteazăieşirile de capitaluri. Desigur, scenariul unui incident de plată nu trebuie pus în relaţie doar cu riscul suveran;acesta poate să se producă – îndrăznim să spunem chiar mai frecvent – şi în cazul împrumuturilor acordatediverselor firme private din străinătate. Materializarea riscului bancar porneşte de la întârzieri în efectuareaplăţilor şi ajunge până la nerambursare; acesta se suprapune riscului de ţară în situaţia în care operaţiunea definanţare în care sunt implicate băncile are un caracter internaţional.A doua categorie de agenţi economici expusă riscului de ţară o reprezintă investitorii. Analiza acesteigrupe implică declinarea în două sub-categorii, aceea a investitorilor industriali, artizani ai investiţiilor străinedirecte, şi aceea a deţinătorilor de portofolii de titluri. Ambele sub-categorii sunt atinse de riscul de ţarăatunci când derulează operaţiuni pe plan internaţional, riscul îmbrăcând, după caz, cele două formemenţionate anterior: riscul industrial şi cel financiar. Relativ la acestea, afirmăm că, în cazul risculuiindustrial, indiferent de forma de prezenţă în străinătate (sucursală, filială), riscul se materializează atuncicând rezultatele pe care investiţia le-ar degaja în mod normal sunt afectate, în vreme ce riscul financiar setraduce în diferitele modificări nefavorabile aduse contractului de emisiune.După cum subliniază mai mulţi83 autori specializaţi în problematica ISD-urilor, literaturainternaţională care tratează acest subiect nu a luat până în prezent suficient în considerare riscul de ţară, înspecial în contextul discuţiei despre pârghiile guvernelor utilizate pentru atragerea de investiţii străine directe.Elementul central al studiilor şi cărţilor cu această tematică îl reprezintă cu siguranţă impactul costurilor deProducţie asupra deciziilor de delocalizare.Relativ la relaţia risc de ţară – investiţii străine directe, putem face o serie de remarci:

indiferent de dimensiune sau arie de interes, fiecare investiţie prezintă un anumit grad derisc;

investiţiile prezintă un anumit grad de ireversibilitate, în contextul incertitudinii relative larandamentul generat;

absenţa investiţiilor în anumite zone ale lumii este profund legată de risc şi incertitudine87; studiul riscului de ţară în raport cu ISD-urile presupune integrarea unor elemente de impact

cu cost semnificativ – spre exemplu, exproprieri şi naţionalizări;

14

riscul prezintă o importantă componentă ce îşi are originea în diferenţele de naturăsocioculturală între ţara de origine şi ţara-gazdă;

disponibilitatea informaţiilor pertinente şi fiabile cu privire la specificul economiei-gazdăeste esenţială.În cadrul tranzacţiilor internaţionale de bunuri ori servicii, exportatorii pot fi expuşi la rândul lordiverselor forme de manifestare ale riscului de ţară. Riscul comercial poate să se producă – şi suntconsemnate constant noi cazuri – importatorul întârziind plata sau ignorând-o complet. Desigur, o serie detehnici sunt disponibile exportatorilor pentru a preveni astfel de comportamente din partea cumpărătorilor.Derularea operativă a plăţilor poate să fie împiedicată şi de condiţii interne nefavorabile. Acestea potpresupune conflicte armate, modificări bruşte şi semnificative ale ratei de schimb, dar şi absenţa devizelor sauimposibilitatea procurării lor. Un alt risc care îşi poate face apariţia în contextul tranzacţiilor economiceinternaţionale este reprezentat de posibilitatea anulării bruşte a comenzilor de export, în momentul în careloturile de produse în cauză sunt pregătite pentru expediere; pierderea pieţei respective ocazioneazăinconveniente majore pentru orice exportator, atât sub aspectul oportunităţilor pierdute (cifră de afaceri, cotăde piaţă, etc.), cât şi sub aspectul costurilor de stocare provocate de o astfel de situaţie.A considera riscul de ţară din perspectiva tipului de risc presupune în bună parte a analizacaracteristicile entităţii care îl generează ori potenţează. Din această perspectivă, interesează analiza risculuide incapacitate de plată venit din partea unui stat naţional (risc suveran), dar şi incapacitatea ori refuzul de aconverti moneda locală în devize necesare agenţilor economici în cadrul diferitelor lor angajamente custrăinătatea (risc de transfer). Disfuncţiile înregistrate la nivelul agenţilor economici pot la rândul lor săagraveze conjunctura generală şi în final să afecteze solvabilitatea statului, potenţând riscul sistemic,categorie de risc tot mai prezentă în economia contemporană.Desigur, şi alte variante de abordare sunt disponibile:- riscul de ţară ca materializarea deciziilor suverane ale statului gazdă;- abordarea riscului de ţară axată pe evenimente – vizează interacţiunile agenţilor economici cu mediul străinşi evenimentele produse în cadrul acestuia;- abordarea economică şi financiară a riscului de ţară.Riscul suveran şi cel de transfer şi riscul sistemic au fost dezvoltate comparativ anterior, fapt pentrucare trecem aici la evocarea unei alte perspective de studiu a riscului de ţară, şi anume accea a tipului de crizăcare determină producerea riscului, mai precis a evenimentelor care generează criza.S. Gautrieaud subliniază importanţa – în cadrul analizei tipului de criză – a riscului politic şi a celuieconomico-financiar, insistând asupra confuziei frecvente între riscul de ţară, riscul suveran şi riscul politic.Ultimele două categorii reprezintă forme ale riscului de ţară, cel politic fiind, dintr-o perspectivă istorică,primul care s-a manifestat semnificativ la nivel global.Mai departe, perspectivele de analiză pot varia în funcţie de tipul de stat analizat, categoria în carepoate fi integrat acesta, dar şi de instituţia care realizează demersul – compartiment propriu al uneiîntreprinderi, corporaţii ori bănci, sau agenţie de evaluare. Indiferent de perspectivă, esenţial este ca analistulriscului de ţară să opereze corect cu diferitele categorii de riscuri, iar indicatorii folosiţi şi concluziiledesprinse să aibe un grad cât mai ridicat de obiectivitate, utilitate şi pertinenţă.Riscul de ţară cunoaşte mai multe unghiuri de abordare şi prin prisma terminologiei utilizate şi ametodologiei de studiu. Michel Henry Bouchet sistematizează tipurile de abordare a conceptului sub acesteaspecte:

Tabel 2.5. Perspective de analiză ale riscului de ţară

O abordare depinzând de natura investiţiilor efectuate de către un agent economic în străinătate esteoferită de către Meldrum în anul 2000, acesta analizând patru tipuri de investiţii:

investiţii directe în sectorul privat; investiţii financiare pe termen scurt în sectorul privat; credite pe termen scurt acordate unui guvern străin; credite pe termen lung acordate unui guvern străin.Terrier (2001) propune o analiză a riscului de ţară mai apropiată de demersul formulat de către

Stéphanie Gautrieaud, referindu-se la:

15

investiţii străine directe (ISD); credite acordate de către băncile comerciale; investiţii de portofoliu; exporturi.

Autorul subliniază totuşi faptul că riscul asumat de către exportatori este diferit şi ca manifestare şi caintensitate faţă de riscul asumat de investitori. Primii sunt preocupaţi în primul rând de încasarea sumeidatorate de către importatorii străini – putem să îi apropiem aici de bancheri, care aşteaptă rambursareacreditului şi plata dobânzii aferente – în vreme ce un agent economic care a realizat o investiţie pe termenlung va fi vizat şi preocupat deopotrivă de climatul politic şi social al unei ţări de care este mult mai strânslegat.Până în prezent, economiştii – în ceea ce priveşte problematica riscului de ţară – şi-au realizatconstrucţia teoretică pornind de la ideea că, pentru un anumit stat, dezechilibrele existente în sfereleeconomică, socială şi politică sporesc riscul unei investiţii străine în acea ţară.Problemele pricipale întâmpinate în demersul de aprofundare a acestei analize a riscului de ţară aufost generate de pluralitatea surselor de risc, complexitatea interacţiunilor acestora, varietatea părţilorimplicate, a ştiinţelor utilizate în studiu; astfel, o teorie coerentă a riscului de ţară este absentă chiar şi astăzi.Tocmai din această cauză şi identificarea variabilelor relevante în analiza riscului de ţară este dificilă larândul său. Practic, ceea ce cunoaştem în detaliu actualmente este clasificarea riscurilor, modul lor demanifestare şi descrierea unor potenţiale surse.Astăzi, sistemul economic mondial cunoaşte transformări profunde, în contextul globalizării şiliberalizării pieţelor. Progresul tehnologic, diminuarea costurilor de transport, convergenţa structurii cererii,liberalizarea fluxurilor de mărfuri, servicii şi capitaluri, intensificarea concurenţei, sunt numai câteva efecteale fenomenului amintit.Toate acestea se derulează într-un climat de interdependenţă comercială şi financiară – circulaţiarapidă a capitalurilor şi informaţiei favorizând propagarea crizelor între state; această interdependenţă aeconomiilor în contextul mondializării este susceptibilă a transforma instabilităţile regionale în crize globale.De asemenea, un pericol94 semnalat recent în literatura economică este legat de prezenţacapitalurilor străine ca principală sursă de finanţare a unei economii, element ce îi ameninţă stabilitatea, însensul asocierii strânse a ratei de creştere de variaţiile conjuncturale ale ofertei de capitaluri. Pe de altă parte,proasta gestiune a banilor publici, gradul ridicat de îndatorare, politicile financiare neinspirate, problemelesistemului bancar amplifică riscurile în multe state ale lumii.În acelaşi timp, noi dimensiuni ale riscului de ţară îşi fac apariţia, importante fiind în acest contextvariabilele culturale. Riscul de ţară este îmbogăţit de tot mai multe conflicte amorsate de elemente de facturăculturală şi etnică, multe ca răspuns la fenomenul de mondializare şi la omogenizarea culturală pusă pe seamaacestuia; condiţiile interne statelor sunt în egală măsură responsabile de aceste conflicte.Ultimii ani au fost marcaţi de criza economică mondială, context în care panorama riscului de ţară asuferit noi rearanjări. Ameliorările din ultimii ani în termeni de risc de ţară au fost brusc întrerupte, în mareparte; indicatorii macroeconomici ai statelor în curs de dezvoltare cunoscuseră un trend favorabil până în2008, vulnerabilitatea se diminuase graţie reducerii dezechilibrelor macro- şi microeconomice, sectorulbancar părea întărit, şocurile externe deveniseră mai puţin ameninţătoare.Dacă este să aruncăm o privire asupra componentelor riscului de ţară, remarcăm într-o primă fazăpăstrarea tendinţei de diminuare a riscului de transfer, graţie politicilor economice relativ corecte din aceastăperspectivă. Băncile centrale se preocupă constant în acest sens, iar susţinerea proactivă a Fondului MonetarInternaţional acompaniază creşterea rezervelor şi politicile economice credibile. Mai adăugăm aici faptulcă, în principal, statele cu monedă puternică (spre exemplu, statele zonei euro) nu sunt nevoite să emită titluriîn alte monede, riscul de transfer fiind practic inexistent.

2.5. Analiza şi evaluarea riscului de ţară2.5.1. Importanţa, utilitatea analizei riscului de ţară

Riscul este astăzi omniprezent în economie, el acompaniind investiţiile, creditele, operaţiunile deimport-export, etc. Iminenţa crizelor este şi a fost semnalată de mulţi economişti în ultimul deceniu. Înparalel cu acest context, concurenţa sporită între agenţii economici, alimentată de fenomenul de globalizare,împinge tot mai multe întreprinderi să investească, să deruleze relaţii comerciale în afara pieţei indigene.Statisticile atestă dezvoltarea fără precedent pe care a cunoscut-o comerţul internaţional în ultimele decenii,exporturile de marfuri mărindu-şi ponderea în PIB-ul mondial de la mai puţin de 10% în anii 1950 laaproximativ 20% în anii 2000, aşa cum am mai subliniat. Această evoluţie însemană, pe de altă parte,creşterea semnificativă a expunerii la risc, precum şi creşterea gradului de interdependenţă între diferiteleeconomii.

16

Din acest punct de vedere, analiza riscurilor în general şi a riscului de ţară în particular ne apare ca undemers necesar şi binevenit, atât pentru practicieni cât şi pentru universitari.O mare parte a fenomenelor şi evoluţiilor de natură economică rămân imposibil de prevăzut. În multecazuri, suntem obligaţi să reluăm cuvintele lui Keynes de la sfârşitul anilor ’30 – we simply do not know.Una dintre cauzele principale este legată de inexistenţa unor serii statistice – bazate pe observaţii – suficientde lungi pentru a permite extrapolări şi a scoate în evidenţă legi probabilistice.Previziunile efectuate de diverse instanţe asupra evoluţiei riscurilor sunt – chiar şi în 2011 – puţinfiabile. Istoria economică este înţesată de exemple care confirmă lipsa de fiabilitate a prognozelor. MichelBouchet şi coautorii amintesc în cartea Country Risk Assessment – A Guide to Global Investment Strategycazul Coreei de Sud, care la începutul anilor 1980 era plasată de studiile Institutional Investor în urmaMexicului. Doar câteva luni mai târziu, Mexicul anunţa că nu îşi mai poate onora datoria externă şi dădeasemnalul debutului crizei, în vreme ce Coreea începea o perioadă de creştere economică fără precedent, careavea să dureze vreme de două decenii.Tocmai de aceea, identificarea de noi instrumente de analiză a riscului de ţară, cât mai simple şi maifiabile, reprezintă o reală provocare.Riscul de ţară este văzut adesea ca un instrument de asistenţă în luarea de decizii; concluziilestudiilor privitoare la acest risc trebuie să fie imediat utilizabile atât de către bancheri cât şi de cătreinvestitori ori exportatori. Riscul de ţară se situează la confluenţa lumii afacerilor şi a ştiinţelor economice.Nicolas Meunier şi Tania Sollogoub propun două dimensiuni, două valenţe ale studiului riscului de ţară,zugrăvite, în relaţie cu două întrebări fundamentale:1) Proiectul – în fază de pregătire ori de derulare – este cu adevărat la înălţimea riscului pe care îlocazionează?Identificăm aici referirea la noţiunile de randament, eficacitate şi eficienţă. Autorii concep derulareade operaţiuni în orice stat al lumii, cu condiţia ca asumarea riscului să fie suficient remunerată. Una dintrefuncţiile riscului de ţară este reprezentată în consecinţă de realizarea comparaţiei risc/randament în cazul unuidemers ce implică entităţi din state diferite.2) Cu ce tipuri de riscuri se va confrunta investitorul?Referirea este aici evidentă la furnizarea unei tipologii a riscurilor la care agentul economic esteexpus. Este necesară o proiecţie în viitor a activităţii derulate, precum şi construirea de scenarii legate deevoluţiile viitoare ale diferitelor medii dintr-un stat. Fiecărui scenariu îi poate fi ataşată o tipologie ariscurilor, fapt ce permite investitorului ori bancherului să îşi facă o idee mai clară asupra potenţialelorcâştiguri şi pierderi, şi mai apoi să decidă dacă lansează sau nu o operaţiune, recurge ori nu la o metodă deprotecţie.Alte interogaţii care scot în evidenţă importanţa analizei riscului de ţară au fost formulate de autoriprecum Stobaugh, Root, Rummel, Brewer, Spillers:_ În ce state este oportun să fie delocalizată producţia?_ Care este impactul riscului politic asupra industriei x?_ Care este probabilitatea imposibilităţii onorării datoriei externe de către un anumit stat?_ Care este probabilitatea unor dificultăţi în transferul / repatrierea profiturilor?, etc.Teoria riscului de ţară se înscrie astfel, tindem să afirmăm că în mod natural, în rândul teoriilor dediagnostic. Din perspectiva riscului de ţară, statele emergente sunt cele care interesează în mod special, deşiacest risc – şi subliniem acest fapt – este prezent şi în statele cele mai dezvoltate; diversitatea lumii emergenteconstituie punctul de plecare în analiza riscului de ţară, ea naşte riscuri şi investitorii trebuie să le înfrunte.Analistului îi revine sarcina de a adopta o poziţie de practician faţă de teoriile macroeconomice: el le vautiliza, şi nu va face o lectură pur teoretică a acestora, în special în ceea ce priveşte analiza crizelor. N.Meunier merge până într-acolo încât afirmă că studiul riscului de ţară trebuie să se realizeze chiar într-unclimat de ficţiune; analiza riscului de ţară nu îşi propune modelizare macroeconomică, şi, dacă este să fie oteorie, este cu siguranţă o teorie a diagnosticului.O altă abordare presupune reliefarea importanţei analizei riscului de ţară pornind de ladimensiunile semnificative ale pierderilor înregistrate ca urmare a materializării riscului în cauză. Perspectivade analiză adoptată de autorii români este cea a investiţiilor străine directe; astfel, sunt evocate pierderile deoportunităţi, antrenate de blocarea profiturilor rezultate de pe urma investiţiei realizate, costurilesuplimentare generate de adoptarea diverselor strategii de diminuare sau de evitare a efectelor negative alematerializării riscurilor, ori diferitele pierderi reale – reprezentate de capitalul investit ce nu mai poate firecuperat din ţara gazdă.În funcţie de nivelul evaluat al riscului, întreprinderile pot opta pentru crearea de structuri proprii înţara gazdă (fie exclusiv prin eforturile investitorului, de tipul greenfield, fie prin asociere cu un partener local– joint-venture, spre exemplu), ori vor participa la structuri deja create. Autorii identifică o relaţie deproporţionalitate directă între gradul de implicare al unei firme pe o piaţă şi nivelul de risc al acesteia. Înconsecinţă, analiza riscului de ţară joacă un rol esenţial în elaborarea deciziilor de implantare şi în ansamblul

17

procesului de planificare strategică a firmelor.Un astfel de demers prezintă o importanţă strategică pentru companii din perspectiva activităţiiinternaţionale a acestora, reprezentând un determinant de prim rang al investiţiilor străine directe.Incertitudinea specifică mediilor economic, politic, legal ale statelor emergente face ca analiza riscului de ţarăsă ocupe un rol principal în definirea strategiilor întreprinderilor ori instituţiilor financiare. Avem în vedere,în acest context, nu doar întreprinderile multinaţionale care investesc şi produc în străinătate, ci şi pe aceleacare exportă. Pentru aceşti agenţi economici, riscul de ţară reprezintă, mai mult decât o noţiune teoretică,academică, un concept operaţional.Analiza riscului de ţară este deosebit de importantă şi în ceea ce priveşte procesele decizionale dinbănci, ori analizele premergătoare investiţiilor de portofoliu sau operaţiunilor de export. Pierderile potenţialesunt semnificative şi în cazul acestor demersuri economice, la fel ca în cel al investiţiilor străine directe.Miza principală a analizei riscului de ţară o constituie anticiparea fragilităţilor macroeconomice,financiare ori sociopolitice ale unui stat, susceptibile a avea reprecursiuni asupra operaţiunilor financiare saucomerciale.

2.5.2. Tipuri de expunere la riscul de ţarăMultiplicarea crizelor suverane în ultimii ani a determinat o serie de demersuri, de tentative deanaliză, cu scopul de a le înţelege mecanismul şi a permite evitarea acestora. Dorinţa de a anticipa momenteledelicate a dus la construcţia unor indicatori cu rol de descriere a fragilităţilor economice, cu valenţe înprevizionarea dificultăţilor. Obiectivul final îl constituie realizarea unor comparaţii între state ori între agenţiieconomici şi stabilirea unor clasamente, în funcţie de categoriile de risc luate în considerare; putem deci vorbide aplicarea unor norme, un exemplu relevant în acest sens constituindu-l rating-rile.Miza principală a studiului riscului de ţară este fără îndoială reprezentată de generarea unor soluţiipertinente şi fiabile în sensul evaluării, măsurării şi în final controlului acestuia de către agenţii economicivizaţi de manifestarea sa. Maniera de a aborda şi de a studia expunerea la riscul de ţară şi consecinţeleacesteia variază în funcţie de tipul de agent şi operaţiunile vizate.Literatura de specialitate distinge între:_ Expunerea comercială, a exportatorilor;_ Expunerea industrială a agenţilor economici care investesc în străinătate;_ Expunerea bancară – riscul privind portofoliile de creanţe internaţionale.Expunerea de natură comercială la riscul de ţară vizeză agenţii economici care derulează schimburicomerciale cu străinătatea, şi în general exportatorii. Aceasta ia diferite forme, în funcţie de caracteristicileentităţii economice analizate. Încă de acum două decenii, Bernard Marois semnala existenţa unor ipostazedistincte ale expunerii comerciale, date de diversele caracteristici ale activităţii întreprinderii analizate.Expunerea comercială poate aşadar viza:

Contracte de mare amploare – în acest caz se impune un demers sistematic pentruasigurarea protecţiei împotriva riscului, materializarea acestuia putând pune în pericol însuşiperenitatea exportatorului;

Contractele curente – în această situaţie, analiza riscului de ţară are în general un caractergeografic, vorbindu-se de risc specific unui anumit stat ori risc specific unei anumite zone; pede altă parte, trebuie spus că nivelul riscului aferent contractelor curente variază semnificativîn funcţie de caracterul tranzacţiilor, de la cel cvasi-nul în cazul vânzărilor garantate,protejate contra riscului de neplată, la unul extrem de ridicat, atunci când firmele aleg săsuporte în întregime riscul.Riscurile legate de activităţile comerciale internaţionale sunt însă mult mai variate. Acum aproape undeceniu, J. M. De Leersnyder prezenta o tipologie a riscurilor de natură comercială bazată pe elemente denatură socioeconomică şi sociopolitică; astfel, pot fi analizate:

Riscurile legate de evoluţiile socio-economice:Riscuri induse de către fenomenul de mondializare (vizeză cu precădere implantările oriprezenţele străine – sărăcia statului-gazdă, obstacolele de natură culturală, riscul etic dat decontradicţia dintre un produs sau o strategie de comunicare şi principiile, tradiţiile uneipopulaţii, etc.);Riscuri specifice comerţului electronic – viruşi, piraterie, etc.;

Riscuri legate de conflictele comerciale111:Conflicte legate de accesul la pieţe;Conflicte legate de măsurile de apărare comercială;Conflicte ocazionate de practicile anticoncurenţiale: dumping monetar, fiscal, social,ecologic, contrafacere, corupţie, etc.

18

Riscuri legate de condiţiile sociopolitice:Riscurile comerciale de natură geopolitică – imprimate de comportamentele conducătorilorunor state ori regiuni în sensul interzicerii parţiale sau totale a transferurilor de mărfuri oricapitaluri;Riscurile de natură juridică determinate de geopolitică – principalele forme pe care le iaacesta sunt sancţiunile economice şi modificările de reglementare.

Expunerea industrială este strâns legată de noţiunea de risc industrial. Acesta poate fi definit ca uneveniment accidental conducând la consecinţe grave asupra persoanelor, bunurilor ori mediului. Estevorba, de fapt, de o evoluţie nefavorabilă privind un proces de fabricaţie ori de desfacere pe anumite pieţe; înacest caz, riscul maxim se poate traduce prin distrugere de bunuri şi chiar expropriere. Abordarea diferă înfuncţie de caracterul investiţiei analizate: poate fi vorba de un proiect de natură industrială, ori de o prezenţăperenă în străinătate.Astfel, literatura tratează expunerea unui proiect industrial, dar şi expunerea la risc a unei filialestrăine ori chiar a firmei în cadrul scenei economice mondiale.Expunerea la risc a unui proiect industrial este influenţată de o serie de factori, între care se numărăgradul de prioritate economică a proiectului analizat pentru statul-gazdă, gradul mai mic sau mai mare de dependenţă a statului-gazdă străin de tehnologiile implicate în proiect, importanţa mentenanţei în viaţaproiectului, contextul instituţional, etc.În ceea ce priveşte expunerea la risc a unei filiale din străinătate, pot fi făcute câteva observaţiirelative la factorii de influenţă specifici. Astfel, vom evoca în primul rând importanţa strategică a filialeipentru ţara-gazdă. În mod evident, cu cât o investiţie străină este mai importantă pentru statul considerat, cuatât riscul politic de naţionalizare poate să se intensifice; din acest punct de vedere, anumite sectoare ne aparca fiind mai atinse de risc decât altele: sectorul energetic, telecomunicaţiile, activităţile miniere, etc. Pe dealtă parte, unităţile de mari dimensiuni sunt mai expuse riscului decât cele de mici dimensiuni. Aceastărelaţie între nivelul riscului şi dimensiunea filialei a fost scoasă în evidenţă în literatura de specialitate încă deacum trei decenii, cercetările empirice118 arătând că riscul politic în statele aflate în curs de dezvoltare creştesemnificativ în cazul în care filiala unei companii străine are peste 75 de angajaţi.În al doilea rând, gradul de complexitate al activităţilor derulate de filială are un rol important.Desigur, complexitatea la care ne referim aici nu este în mod obligatoriu una de natură tehnologică; se potaduce în discuţie anumite competenţe specifice, ori chiar statutul filialei de element integrativ al unuicomplex sistem internaţional de producţie. Riscul se diminuează o dată cu creşterea acestui grad decomplexitate.Nu în ultimul rând, relevante în analiza gradului de expunere se dovedesc a fi şi caracteristicileinvestitorului precum naţionalitatea, durata prezenţei, legăturile pe plan local, etc.Măsurarea riscului aferent investiţiilor reprezintă o provocare deosebită pentru economişti. Dintr-operspectivă pur financiară, riscul de ţară în cazul investiţiilor în străinătate vizează două elemente: stocurilede active, corespunzătoare imobilizărilor din statul-gazdă, şi fluxurile de fonduri anuale care remunereazăinvestitorul pentru aporturile sale de capital şi tehnologie (dividendele, spre exemplu).

2.5.3. Evaluarea riscului de ţară. Instituţii de specialitateDincolo de constatarea existenţei sale, evaluarea riscului de ţară şi realizarea de previziuni cu privirela evoluţia acestuia reprezintă principalele preocupări ale analiştilor. Două dimensiuni prezintă o importanţăcovârşitoare în acest context: în primul rând, dimensiunea socio-politică a riscului de ţară şi, în al doilea rând,dimensiunea economică a acestuia. Astfel, centrul de interes al specialiştilor vizează, pe lângă alte aspecteimportante, stabilitatea politică a statelor şi solvabilitatea lor financiară.Importanţa studiului metodic al riscului de ţară este potenţată şi de consecinţele deosebit de grave şiprofunde ale crizelor, în special a celor din ultimele două decenii. Presiunea din ce în ce mai crescutăexercitată de agenţii economici în sensul identificării şi punerii la punct a unor instrumente pertinente demăsurare a gradului de risc, dar şi cea venită din partea emitenţilor de titluri doritori de vizibilitate pe pieţelefinanciare, au făcut ca notarea (ratingul) să îşi croiască drum în lumea economică, iar rezultatele sale să fierecunoscute pe plan mondial, devenind veritabile norme ale riscului de ţară.Evaluarea riscului de ţară implică în general reprezentarea sub forma unui indice care desemneazăgradul de risc. Metodele de evaluare sunt extrem de diverse; relativ la tipologia acestora şi la evoluţia lor,facem următoarele remarci:- metodele statistice (de tip clasic) – sunt utilizate în mod frecvent la evaluarea fenomenelor economiceşi prezintă interes din perspectiva riscului de ţară;- diverse studii au permis identificarea unor variabile pertinente în vederea evaluării riscului de ţară şia analizei fenomenelor ce generează crize;

19

- noi tehnici de evaluare au fost dezvoltate în ultima perioadă: sisteme neuronale, sisteme expert şimetode multicriteriale de asistenţă în luarea de decizii;- abordarea multicriterială / asistenţa de tip multicriterial în luarea de decizii permite plasarea evaluăriiriscului de ţară într-un cadru decizional – luarea în calcul a diferitelor forme ale riscului de ţară şi apreferinţelor decidentului, precum şi adaptarea evaluării la specificul problemei studiate.În analiza riscului de ţară, demersurile de modelizare sunt destul de numeroase. Multiplicarea şiamploarea crizelor i-a făcut pe cercetători să încerce dezvoltarea de metode cu rolul de a detecta crizele încăînainte de apariţia primelor lor forme de manifestare. O serie de modele au fost astfel elaborate:

modele de primă generaţie– construite în jurul factorilor care influenţează sustenabilitateadatoriei externe; acestea descriu cel mai bine crizele de supraîndatorare ale anilor ’80, înspecial episoadele ce au implicat statele sud-americane; aceste modele iau în calcul, pe lângăaspecte macroeconomice, şi slăbiciunile sistemelor bancare, efectele de panică şi mimetism(sell-off) relative la monedă;

modele de generaţia a doua – operează comparaţii calitative şi utilizează unele instrumenteeconometrice; scopul declarat al acestor modele este de a alerta analistul în momentul încare economia considerată este în apropierea unui punct critic, iar un accent special este puspe identificarea de indicatori macroeconomici şi financiari avansaţi;

modele de generaţia a treia – iau în considerare şi dimensiunea autorealizatoare a crizelormonetare, precum şi efectele de contagiune; analizele de acest tip pornesc de la un modeldevenit deja clasic, şi anume criza mexicană din 1994-1995, transmisă economiilor vecineprin aşa-numitul “efect Tequila”.Indiferent de tipul de model utilizat, o constatare poate fi făcută: o alertă este fiabilă în cazul în careeste urmată de manifestarea crizei, într-un orizont de timp prestabilit (de regulă, un an). În caz contrar, estevorba de o “alarmă falsă”, semnalul nefiind fiabil. Mai multe situaţii sunt posibile din acest punct de vedere.În lucrarea sa din 2003, Contribution à l’évaluation prospective du risque pays dans le nouveau contexteinternational, Yves Landry surprinde patru situaţii posibile:-indicatorii anticipează o criză într-un anumit interval de timp, iar aceasta se producerealmente în acel interval (12-24 luni);-indicatorii prevăd o criză, iar aceasta nu se produce;-indicatorii nu prevăd vreo criză, şi, cu toate acestea, aceasta de produce;-indicatorii nu anunţă producerea unei crize, iar aceasta nu se produce.În literatura de specialitate, variabilele luate în considerate sunt extrem de numeroase, după cum vomarăta mai târziu; fiabilitatea modelelor lasă încă de dorit, iar studiile empirice vizând sistemele avansate dealertă sunt mult prea recente pentru a fi validate de evenimente reale. Din punctul nostru de vedere, metodeleeconometrice în studiul riscului de ţară constituie un exerciţiu util şi interesant, însă capacitatea lor predictivăîşi atinge rapid limitele. Considerăm că o analiză axată pe date fundamentale, reale, privind o economie poateduce la formularea de concluzii mult mai pertinente în ceea ce priveşte gradul său de risc.În cele ce urmează, ne propunem să recapitulăm, fără pretenţii de exhaustivitate, principaleleorganisme care realizează activităţi de evaluare a riscului de ţară, derulând procese de notare, rating, operândunele remarci asupra metodologiilor utilizate şi rezultatelor obţinute.Rating-urile ce vizează evaluarea riscului de ţară au devenit în prezent instrumente indispensabileactorilor de pe pieţele financiare. Acestea reprezintă principala formă de exprimare a riscului de ţară; ele suntpublicate de către diverse organisme, rolul fundamental fiind reprezentat de cuantificarea riscului deinsolvabilitate aferent titlurilor obligatare.

Tabel 2.6. Riscul de ţară – instituţii care elaborează rating-uri

20

Institutional Investitor, intocmeste semestrial clasamente pentru cele 136 de tari analizate.Ierarhizarea acestora se face pe baza mediei notelor acordate de cateva zeci de institutii financiar-bancare de prestigiu si de specialisti recunoscuti. Fiecarei tari ii va corespunde o medie ce poate varia intre 0 si 100 de

puncte. Functie de media obtinuta tarile vor fi repartizate in cinci clase si anume:1.     Clasa A (81-100 puncte) corespunde unui nivel minim al potentialului de risc de tara;

2.     Clasa B (66-80 puncte) corespunde unui nivel acceptabil de risc de tara, existand posibilitatea aparitiei unor pierderi minore;

3.     Clasa C (45-65 puncte) indica un nivel critic al potentialului de risc de tara. Sunt posibile pierderi semnificative, fiind de preferat obtinerea unor garantii guvernamentale;

4.     Clasa D (35-44 puncte) cuprinde tari caracterizate printr-un inalt nivel al riscului de tara, pierderile putand  fi totale. Prudenta este cuvantul de ordine pentru investitorul strain care in mod normal ar trebui sa

evite implantarile in tarile din aceasta categorie;5.     Clasa E (0.34 puncte) indica un nivel maxim de risc de tara recomandandu-se evitarea derularii oricarei

afaceri cu astfel de tari.Agentiile Standard & Poor's si Moody's ierarhizeaza tarile din punct de vedere al ratingului pentru

imprumuturile acordate altor tari si pentru obligatiunile emise de diferite state. Sunt luati in considerare indicatori ce exprima posibilitatea achitarii obligatiunilor financiare externe ale tarilor puse in discutie.

Standard & Poor's clasifica tarile functie de ratingul atribuit pentru afaceri investitionale folosind notatia AAA, AA..D. Tarile notate cu AAA sunt cele mai putin expuse riscului, gradul posibilitatii de materializare a riscului crescand gradual catre D, aceasta din urma clasa sugerand chiar posibilitatea iminenta de a se intra in

incapacitate de plata.

Din punct de vedere semantic, termenul anglo-saxon “rating” desemnează un proces de evaluare,de analiză. În general, agenţiile de rating rezumă sub forma unei note aprecierile asupra probabilităţii de“default” a unui emitent de titluri, adăugând şi perspective (evoluţii probabile ale notării pe termen mediu).Din această perspectivă, menţionăm că termenul de “rating” acoperă semantic nu doar procesul de analizăamintit, ci şi rezultatul acestuia, nota atribuită.Un atribut specific al ratingurilor îl reprezintă şi sintetizarea riscului. Importanţa acesteia este datăîn principal de faptul că operatorii de pe diferitele pieţe resimt nevoia de a evalua rapid riscurile, utilizând omăsură globală, în vederea elaborării unor decizii pertinente, cu un timp de deliberare cât mai scurt. Esenţademersului revine la a aduce la o singură dimensiune o realitate relativ complexă. Ne este clar încă de laînceput faptul că elementul analizat, spre exemplu un stat, este unul multidimensional, şi în consecinţăprovocarea se referă la a asocia fiecărui element din cadrul multidimensional unul dintr-un spaţiuunidimensional, în majoritatea cazurilor fiind vorba de o notă ori o altă notaţie convenţională.În cele mai multe situaţii, evaluarea riscului de ţară se traduce într-o reprezentare finală sub formaunui indice specific gradului de risc. O altă variantă este reprezentată de evaluările continue de tipulICRG, care monitorizează amplitudinea riscului ocazionat de creditare sau de realizarea de investiţii întrunanumit stat.Aprecierile realizate de agenţii sunt condensate într-o notă care descrie probabilitatea intrării înîncetare de plăţi a emitentului unor titluri, dar şi dimensiunea pierderilor în cazul producerii riscurilor.Instituţiile care elaborează rating-uri asigură difuzarea informaţiilor prin intermediul comunicatelor de presă,publicaţiilor, internetului, etc.O altă practică relativ curentă este publicarea unor perspective, consideraţii asupra evoluţiilorprobabile pe termen mediu ale rating-urilor, dar şi întocmirea unor liste de supraveghere, conţinând entităţi acăror notă urmează să fie revăzută/modificată în scurt timp.

21

2.6. Elemente complementare în abordarea riscului de ţară2.6.1. Problematica supraîndatorării

Înainte de a discuta despre supraîndatorare, considerăm oportun să formulăm câteva idei legate deîndatorare şi sensul ei în economie. Statele lumii – emergente sau nu – pot fi obligate, din varii motiveprecum spre exemplu nivelul prea slab al economisirii naţionale, să caute noi surse de finanţare, cu scopulobţinerii de creştere economică. Dacă unele state subdezvoltate beneficiază în acest context de ajutoare, oricredite cu rate ale dobânzii scăzute, cea mai mare parte a statelor recurg la ISD-uri ori investiţii deportofoliu.Astfel, economiile recurg la împrumuturi din nevoia de a-şi continua dezvoltarea. Acest tip clasicde dezvoltare se bazează pe următoarele principii:_ intrările de resurse se traduc în investiţii;_ investiţiile antrenează creşterea producţiei şi pe cale de consecinţă favorizează evoluţiacapacităţii de export a economiei;_ exporturile crescute înseamnă venituri mai mari şi, într-un final, permit reducerea datoriei.Astfel, statele pot ajunge chiar să îşi modifice statutul şi să devină creditoare. Desigur, pentru ca acestfenomen extrem de pozitiv să se producă realmente, este nevoie ca fondurile atrase prin împrumut să fieutilizate în mod eficient, acolo unde productivitatea este ridicată, iar avantajele competitive prezente. Dinpăcate însă, acest lucru nu se întămplă de fiecare dată, iar adesea statele se dovedesc cel puţin imprudente înceea ce priveşte apelul la capitaluri străine.În linii mari, atât timp cât statele utilizează capitalurile atrase pentru investiţii productive, apariţia oriamplificarea creşterii economice nu trebuie să întârzie; condiţia necesară este ca beneficiile obţinute de peurma investiţiei să depăşească costul capitalului. În unele cazuri însă, capitalurile atrase nu sunt investite dincapul locului, ele fiind îndreptate înspre finanţarea consumului ori a deficitului bugetar.Istoria economică recentă şi nu numai atestă multiple episoade în care statele, supraîndatorate şivulnerabile, au fost nevoite, din motive diverse, să intre în incapacitate de plată: Argentina (1982, 1990,1998, 2001), Brazilia (1986, 1990), Croaţia (1993), Ecuador (1999), Pakistan (1999), Rusia (1998), Ucraina(1999), Venezuela (1995, 1997), etc.Dintre factorii care amplifică riscul de ţară, supraîndatorarea unui stat ne apare ca având oimportanţă particulară. Situaţia înregistrată în America de Sud la mijlocul anilor 1980, prilej de apariţie şimanifestare a riscului de ţară modern, a arătat lumii întregi faptul că un stat suveran poate ajunge în situaţia încare nu mai este capabil să plătească o datorie în devize.Actualmente, obligaţiile suverane în creştere, episodul Grecia 2010/2012 şi veritabila criză adatoriilor suverane, dar şi recentele probleme ale SUA stau mărturie a implicaţiilor deosebite pe care le auasupra unor naţiuni întregi deciziile de politică economică naţionale.În general, statele cu dificultăţi de plată prezintă o datorie externă totală sau una publică peste mediastatelor emergente; cu toate acestea, nu putem identifica cu precizie un prag peste care să putem afirma – îndeplină siguranţă – că un stat este supraîndatorat. De aceea, întrebări precum Începând din ce moment un stateste supraîndatorat? sau Care este sursa supraîndatorării unui stat? sunt pe deplin justificate, iar răspunsulori răspunsurile la acestea merită căutate.

Mai multe elemente sunt relevante atunci când ne propunem analiza unei datorii suverane; în primulrând, solvabilitatea şi lichiditatea, şi, în al doilea rând, sustenabilitatea datoriei externe.În ceea ce priveşte solvabilitatea, esenţa analizei constă în raportarea stocului datoriei la avuţia unui

22

stat. Sustenabilitatea reclamă o analiză mai nuanţată şi în dinamică, importantă fiind în acest contextevoluţia datoriei externe raportată la evoluţia bogăţiei globale.Lichiditatea se referă la chestiunile de trezorerie, relevantă fiind limita – nivelul maxim deîndatorare – la care un stat este capabil să ramburseze; elementele de comparat sunt, fireşte, lichidităţiledisponibile şi suma de rambursat.Atunci când se încearcă dimensionarea datoriei externe “sigure”, o pistă importantă sugereazăraportarea la activele statului, traduse de Produsul Intern Brut. O altă abordare recomandă raportarea laveniturile obţinute.Din perspectiva acestei raportări a datoriei externe, la active (PIB) sau la venituri (exporturi), pragulcel mai des vehiculat în literatură la determinarea supraîndatorării îl reprezintă valoarea de 150% aindicatorului.Lichiditatea este fidel conturată de indicatorul serviciului datoriei externe. Nu în ultimul rând,interesează aici situaţia trezoreriei unui stat, rezervele în devize ale acestuia.Un aspect deosebit de important este reprezentat de relaţia datorie-lichiditate. Situaţia cea mainefavorabilă este zugrăvită de o economie cu datorie ridicată, în cazul căreia indicatorii de lichiditate sunt încurs de degradare. Pe de altă parte, un stat cu o datorie externă ridicată poate continua să găsească surse definanţare în cazul în care reuşeşte o bună gestiune a lichidităţii.Problematica pragurilor de alertă este una extrem de complexă şi, deşi acestea sunt foarte des utilizateîn studiul riscului de ţară, considerăm că nu oferă un grad de fiabilitate ridicat. Diversitatea statelor în curs dedezvoltare, evoluţia extrem de rapidă a conjuncturii economice, lipsa unei corelaţii permanente între niveluldatoriei şi probabilitatea intrării în incapacitate de plată, fac necesară abordarea riscului de la caz la caz.Pragurile de alertă reprezintă în primul rând un instrument de comparaţie între diferitele economii,permiţând paralele între diferite politici economice, performanţe comerciale, etc. Suntem însă de părere căsituarea într-un interval ce denotă bune performanţe nu exclude riscul unei crize, indicatorii trebuind să fieanalizaţi într-un context larg.Analiza îndatorării externe a statelor îi pune pe specialişti în situaţia de a căuta răspunsuri la dilemeprecum cele ocazionate de relaţia îndatorare – creştere economică, ori de nivelul de la care datoria externădevine nocivă creşterii.

2.6.2. Indicatori de vulnerabilitateIndiferent de metoda utilizată în studiul riscului de ţară – sisteme de rating, tehnici analitice precumrapoartele, tehnici econometrice, ş.a.m.d. – anumiţi indicatori sunt de neînlocuit (ca input-uri), având orelevanţă deosebită atunci când se doreşte estimarea riscului global specific unei economii.Acest risc se referă la fenomenele derulate în cadrul unei economii naţionale, fenomene ce afecteazărezultatul unei tranzacţii internaţionale de natură economică sau financiară. Spre exemplu, depreciereamonedei unui stat implică reducerea valorică a cash flow-ului şi a profiturilor repatriate de un investitor(exprimate în moneda sa proprie).Pe de altă parte, trebuie spus că informaţiile care emană din procesele de notare ori din diverseleniveluri ale spread-urilor sunt limitate din punct de vedere cantitativ. În acelaşi timp, agenţiile de rating suntpreocupate în special de aspectele macroeconomice şi financiare aferente riscului de credit suveran,fenomenele de piaţă fiind mai puţin luate în considerare; în acest mod se explică şi unele carenţe precumabsenţa semnalelor de alarmă înainte de izbucnirea crizelor, situaţie multiplicată pe parcursul ultimelor douădecenii.Ultimii ani au adus şi creşterea marcantă a volatilităţii spread-urilor, influenţată, printre altele, şi dereacţiile supradimensionate ale investitorilor în faţa evoluţiilor de pe pieţele globalizate, într-un context decreştere semnificativă a datoriilor – cu precădere pe termen scurt – statelor emergente. Tot în ceea ce priveştestatele emergente mai trebuie adăugat faptul că datele de natură economică şi financiară disponibile nu suntîncă, în ciuda unor progrese remarcabile, complete şi deplin fiabile.Un alt “bruiaj” care afectează fluxul informaţional privind statele emergente poate veni şi din parteabrokerilor ori băncilor de investiţii, care, din raţiuni de natură comercială, pot prezenta riscurile aferentedebitorilor ca fiind mai reduse decât în realitate. Cea mai mare parte a actorilor de acest tip este reprezentatăde băncile de investiţii143, valenţa principală a acestora fiind de a reduce asimetria informaţională existentăîntre debitori şi creditori. Fireşte, cu cât băncile vor furniza mai multe detalii cu privire la nivelul riscului deţară, cu atât investitorii se vor simţi mai în siguranţă atunci când vor analiza oportunitatea achiziţiei de titluri– emergente şi nu numai. Din aceste considerente, dar şi din multe altele, analiza riscului de ţară reclamăstudiul atent al indicatorilor care descriu vulnerabilităţile economice ale unui stat.Demersul de analiză presupune prospectarea economiei respective, şi selectarea de variabilerelevante; o mare parte dintre acestea sunt utilizate şi în analize de natură macroeconomică. În continuare,prezentăm, fără pretenţii de exhaustivitate, o serie de variabile / indicatori devenite deja clasice, a cărorobservaţie prezintă interes în contextul notării unui stat din persepctiva riscului specific, indicatori pe care îi

23

vom integra mai apoi în “tabloul de bord” necesar analizei unei economii:

Tabel 2.7. Diverşi indicatori utilizaţi în evaluarea riscului de ţară

24

Desigur, putem aduce în prim-plan mult mai multe variabile şi indicatori care prezintă importanţă atunci când studiem o economie sub aspectul riscului emanat. Ceea ce dorim însă să subliniem aici este faptul că în prezent evoluţiile variabilelor şi indicatorilor au loc cu mare repeziciune, fapt ce reclamă o analiză continuă, în dinamică.Mediul turbulent datorat internaţionalizării accentuate şi globalizării pieţelor imprimă analizei uncaracter sintetic, utilizatorii studiilor şi ai concluziilor acestora fiind obligaţi să acţioneze practic în timp real.

25

Concluzie

Pe măsura extinderii afacerilor internaţionale, riscul de ţară capătă un loc tot mai important în teoria şi practica economică. Dacă la mijlocul anilor ’70 el constituia doar o preocupare a instituţiilor bancare, în prezent a devenit o componentă a procesului decizional al tuturor firmelor care îşi desfăşoară activitatea în străinătate. Consecinţa creşterii importanţei atribuite riscului de ţară pe plan internaţional este apariţia agenţiilor de rating şi firmelor specializate în evaluarea riscului de ţară. Toate metodele de devaluare se bazează pe un set comun de indicatori economici, politici, sociali care permit cunoaşterea în profunzime a ţărilor analizate.

Pentru o ţară cu dificultăţi în balanţa de plăţi sau/şi dezechilibre structurale , accesul la sursele externe de finanţare este vital pentru succesul programelor de ajustare macroeconomică. În stabilirea condiţiilor de acces pe piaţa financiară internaţională, calificativul de risc de ţară joacă un rol hotărâtor.

Riscul de ţară reprezintă un subiect vast pentru care este însă greu de găsit bibliografie. O explicaţie a acestei “bariere ştiinţifice” stă şi în confidenţialitatea inerentă acestui tip de analiză. O parte importantă a lucrărilor de specialitate rămâne la stadiul generalităţilor sau

prezintă metode care nu se mai aplică de un anumit număr de ani.

26

Bibliografie

http://documents.tips www.editurauniversi tara .ro https://prezi.com http://www.rasfoiesc.com

27