197

/deniifale. allerilate, imagine

tant al mccaninisului structurării imaginii de sine, şi implicit al identităţii şi altcrită|ii, aspect pe care l-am reluat de mai multe ori în prezentul capitol şi care reprezintă motorul acestuia: „cum se observă, esenţial este interesul contextual asociat lui ceea ce facem, care ne indică ceea ce suntem"'. Aşadar, apare ideea unui anumit regim structural al identităţii, care presupune că individul trebuie să se adapteze contextului în care se află, astfel încât discursul său identitar să fie atât adecvat interacţiunii cu celălalt, cât şi in acord cu interesul individului'.

Astfel, vorbim despre o altcritatc ca despre un proces care dobândeşte rolul de identitate martor, prin intermediul căreia cui se autodefineşte. în acest sens, procesul definirii şi al identificării depinde de spaţiu şi de actorii acestuia, cui dobândind semnificaţie în funcţie de felul cum propria lui conştiinţă se raportează la altul, implicit o altă conştiinţă. Indiferent cum este definit celălalt şi cum este privită relaţia cu acesta, inevitabil cui se va compara cu el, fie pentru a-şi definitiva elementele distincte, fie pentru a găsi o instanţă de referinţă. Fie că este vorba despre acel sentiment originar de coexistenţă la care face referire fenomenologia husserliană, de coapar- tenenţa descrisă de Heidegger. fie că cui se raportează la sine prin celălalt, identitatea şi altcritatca nu pot fi concepute decât ca fenomene aflate în relaţie, ca procese ale interacţiunii având ca scop ultim o

doar în prezenţa celuilalt, fie ca şi imaginară, şi este legată de ceea ce C. H. Coolcy numea oglindire reciprocă. ..Sursa principală n informaţiilor identitare aulopcrccpulc o constituie chiar propriul comportament şi semnificaţia atribuită acestuia de către actorul social confruntat cu situaţii diverse (...) Darryl Bem (1972), susţine Gavrcliuc. ne explică de ce ajungem să ne declarăm religioşi, atunci când asistăm la o slujbă în biserică, sau toleranţi, atunci când nu devenim violenţi în faţa unei conduite inacceptabile a unui minoritar etnie.” (Ibidern. p. 50).

1 Ibidem.:2 Fiind influenţat de perspectiva psihologiei sociale, Gavrcliuc consideră că

regimul structural al identităţii funcţionează şi este valabil atât în cazul identităţii individuale, cât şi în cazul identităţii colective.