PARTEA I-A

Capitolul I-Familia monoparentala-Delimitari conceptuale

1.1Definitii ale familiei monoparentale

Cu toate ca termenul specific pentru familie este cel de traditionala, in literatura de

specialitate intalnim si termeni precum familia monoparentala. Aceste termen este tot mai des

folosit in ziua de azi, chiar daca inca din anii `70 ,in societatile simple, existau cazuri cu un

singur parinte,destul de rare fiind si avand ca si cauza moartea sotului, fiind, in general

temporare, practicandu-se foarte frecvent recasatoririle. Este destul de evidentiat, in literatura de

specialitate , faptul ca societatea moderna face posibila existenta familiilor monoparentale,

bazata pe economia de piata , slujbe platite . ajutor social, guvernamental, spre deosebire de

societatile simple unde femeia era dependenta de hrana si serviciile familiei existente si ale

parentalitatii.

Din punct de vedere sociologic, putem spune ca familia monoparentala este definita ca

un grup social constituit pe baza relatiilor de rudenie, intre unul dintre parinti si copilul sau/copii

sai, grup care il putem caracteriza prin stari afective, aspiratii si valori comune. In aceasta

abordare sociologica, familia monoparentala  este un grup primar , iar membrii sai intretin relatii

directe, informale.  Mihailescu, I., 2006,  Sociologie generala. Concepte fundamentale (Suport

de curs), Editura Universitatii din Bucuresti, Bucuresti

Din punct de vedere juridic, familia monoparentala apare ca un grup de persoane intre

care s-au stabilit drepturi si obligatii, reglementate prin norme legale. Fata de acceptiunea

juridica a familiei nucleare, clasice, familia monoparentala tinde sa constituie o abordare, in

sensul producerii efectelor juridice nu in urma incheierii unor contracte, cum ar fi cazul in

casatoria legala, ci preponderent ca urmare a unor relatii de descendenta sau adoptie.  Abraham,

P., Craciun, A., 2000, Legislatie in asistenta sociala, Editura National, Bucuresti

In primul rand , trebuie luate in considerare modalitatile prin care se ajunge la familie

monoparentala, acestea fiind:divortul sau separarea, moartea unuia dintre soti, nasterile

neprogramate in afara casatoriei, decizia de a avea copiii fara a fi casatorit, astfel ca I.Mitrofan

defineste familia monoparentala ca “o structura familiala asimetrica, formata dintr-un singur

parinte si copilul/copiii sau/sai “. Sa dezbatem principala modalitate prin care se ajunge la

familie monparentala, divortul, care afecteaza in primul randul copilul din familie, insa si femeia

si barbatul.

Cresterea foarte mare a numarului de divorturi trebuie pusa in legatura cu proportia

numarului de femei care au un loc de munca, lucru care ofera autonomie femeii. Desi veniturile

femeii, trebuie sa fie oarecum egale cu cele ale sotului, rupturile familiale imping femeiile in

situatii de nesiguranta , mai ales atunci cand acestea nu au nici calificare profesionala, nici

pregatire scolara, nici capital economic. Consecintele negative ale divortului nu afecteaza doar

femeia. La varsta adulta , in cazul barbatului, un mod de viata stabil se stabileste pe trei

componente:a locuirii, a muncii si a familie alaturi de sotie si copii. Cand apare o

disfunctionalitate intr-una dintre acestea barbatii, potrivit lui Bertaux, “se gasesc in situatia unui

echilibru instabil”. O ancheta referitoare la barabtii divortati arata ca multi dintre acestia au

devenit personae fara domiciliu stabil, nu ca urmare a pierderii locului de munca, ci a divortului,

acesta determinand “o adanca dezamagire, recurgerea la alcool, intrararea in somaj si, in cele din

urma, pierderea locuinte.” (Bertaux, 1997, p.104). In timp ce divortul le determina pe femei sa

intre in sfera publica, profesionala, pe unii barbate I destabilizeaza pana in punctual din care ies

din ea.

Consecintele divortului asupra copilului sunt multiple ,potrivit lui Wallerstein si Kelly,

mai ales in societatea moderna, insa ele depinde de factori precum: gradul de conflictualitate al

familiei care s-a destramat,sanatatea mintala s parintilor, densitatea retelei sociale a actualei

familii a copilului si varsta pe care a avut-o copilul la divort.,ultimul fiind cel mai influentabil.

Preadolecentii au tentinda de a-si blama tatal ca a parasite familia sau pe mama ca l-a facut sa

plece. Au existat cazuri in care copiii s-au autoblamat , considerand ca parintele a plecat din vina

lor, ca au fost rai si neascultatori.Studiind 121 de copiii cu varste cuprinse intre 6 si 12 ani, trei

psihologi americani Healy,Stewart si Copeland au constatat ca in faza imediata a divortului, o

treime dintre acestia se simteau vinovati de despartirea parintilor . Adolescentii nu isi asuma isi

asuma in aceeasi masura vina, ei condamna doar parintii ca le-au stricat viata. Ei isi pun intrebari

de genu “ce va spune lumea” si totodata se gandesc la posibilitatea unui noi partener in viata

parintilor, lucru care ii face sa devina sensibili cu privire la propria viata sexuala si la

“libertinajul erotic” (Strong, DeVault, Sayad, 1998).