Sistemul monetar bazat pe etalonul aur

FuncŃia de etalon a fost îndeplinită la început de mărfuri obisnuite, pentru ca treptat această poziŃiesă fie cucerită de metalele preŃioase (aur, argint), locul lor fiind luat apoi de valute si devize. În prezent seafirmă un nou tip de etalon, cel al puterii de cumpărare. Etalonul monetar a variat de la o Ńară la alta si de la o perioadă la alta, fiind adoptat si dimensionat prin legea monetară a fiecărei Ńări.

Prin etalon monetar se intelege unitatea monetara fixata si recunoscuta de stat ce serveste ca masura a valorilor materiale ale societatii . Totalitatea dispozitiilor legale privitoare la etalonul monetar si circulatia monedei formeaza sistemul monetar .

În funcŃie de conŃinutul etalonului monetar s-au consacrat mai multe tipuri de sisteme monetare:- sisteme monetare având drept etalon metalul monetar, existând sisteme monetare bimetaliste (aur siargint) si monometaliste (aur sau argint);- sisteme monetare bazate pe etalonul aur: aur-monedă; aur-lingouri; aur-devize.- sisteme monetare bazate pe etalonul putere de cumpărare.

Rolul de etalon în definirea valorii paritare a unei monede a fost îndeplinit, de-a lungul anilor, de:o cantitate de metal (aur, argint);o valută (dolar SUA, franc francez, liră sterlină etc.);DST.

Sistemul monetar naŃional cuprinde ansamblul normelor legale si instituŃiilor care reglementează,organizează si supraveghează relaŃiile monetare dintr-o Ńară.Fiecare Ńară îsi stabileste unitatea monetară naŃională care îndeplineste, în mod suveran, rolul demijloc legal de plată în cadrul graniŃelor statului emitent.Privite în evoluŃie, sistemele monetare au avut următoarele componente:1. unitatea monetară;2. etalonul monetar;3. modul de emisiune si circulaŃie a bancnotelor si banilor divizionari.

Scurt istoric al sistemelor monetare

Pe parcursul apariŃiei si dezvoltarii societăŃii omenesti, de-a lungul unei îndelungate perioadeistorice, rolul de bani a fost îndeplinit, ca echivalent general, de diferite mărfuri metale si mai apoi demonedele metalice din metal si argint. Pe măsura dezvoltării vieŃii economice si sociale, a dezvoltării siamplificării producŃiei si schimbului de mărfuri, bunuri si servicii, circulaŃia monetară a început să fiedeservită si de monede fără valoare deplină, bătute din metale nepreŃioase.Mai târziu, pe măsură ce producŃia de mărfuri a devansat producŃia de metale preŃioase, si pe măsurăce volumul tranzacŃiilor comerciale a crescut spectaculos, reclamând si un volum sporit de monedă, de baniîn circulaŃie, au apărut si biletele de bancă. Statul a recurs la emiterea biletelor de hârtie, la începutconvertibile în metal preŃios iar mai apoi, după primul război mondial si neconvertibile.Convertibilitatea biletelor de bancă în aur a fost abandonată de drept în anii ‘70. Bancnotele s-au

transformat astfel din banii de credit cu acoperire în metal preŃios, în bani fiduciari, fără valoare intrinsecă,fără acoperire, s-au transformat în simple semne bănesti.2Banii au apărut spontan, în procesul de dezvoltare a schimbului, ca urmare a unor necesităŃi, a unornevoi reale ale oamenilor, prin separarea din lumea mărfurilor a unor mărfuri si mai apoi a unei singuremărfi, ca echivalent general. Acest rol, a fost îndeplinit în anumite perioade de timp si în anumite zone devariate mărfuri (animale, blănuri, scoici, tutun, sare, ulei, ceai etc.).Pe măsura dezvoltarii societăŃii, statele au elaborat norme si au creat instituŃii care să reglementeze,organizeze si supravegheze relaŃiile monetare. S-au constituit treptat sistemele monetare naŃionale carereglementau emisiunea, punerea în circulaŃie si retragerea din circulaŃie a monedei.Deteriorarea monedelor prin uz si falsificare era o practică curentă si o caracteristică a circulaŃieimonetare în epocă. Reducerea conŃinutului de metal preŃios sau titlului din care erau confecŃionate monedelea fost practicată de conducătorii statelor (regi, împăraŃi ), de seniori, dar si de negustori si cămătari. Demulte ori monedele erau bătute din metal comun fiind doar spoite cu argint sau aur, alteori conŃinutul demetal preŃios era diminuat în aliaj, sau prin diminuarea greutăŃii monedei faŃă de cea declarată legal. Astfel saajuns ca banii buni să fie retrasi din circulaŃie si tezaurizaŃi, conducând la emiterea de către ThomasGresham (1519-1579) a asa-numitei legi Gresham, conform căreia “moneda rea alungă pe cea bună”.În lumea antică si în Evul Mediu, rolul de echivalent general a fost îndeplinit mai ales de argint,dar si de aur. În istoria monedei, funcŃia de etalon a fost îndeplinită la începuturi de mărfuri obisnuite, pentruca treptat, această poziŃie să fie cucerită de metale preŃioase, aur si argint, locul acestora fiind luat ulterior devalute si devize.Etalonul monetar a variat de la o perioadă la alta si de la o Ńară la alta, fiind adoptat si dimensionatprin legea monetară din fiecare Ńară. Unii istorici monetari consideră că perioada Evului Mediu s-acaracterizat prin monometalismul argint, alŃii prin bimetalism, cu preponderenŃa argintului. Începând cusecolul al XI-lea si până la jumatatea secolului al XIX-lea sistemele bănesti au fost bimetaliste. În cadrulacestui sistem baterea monedelor etalon pentru ambele metale era liberă, circulaŃia lor fiind simultană siparalelă.În condiŃiile permanentelor modificări ale valorilor de schimb între cele două metale, ca urmare afluctuaŃiilor cantităŃilor de metale extrase si puse pe piaŃă, raporturile fixate nu au putut fi menŃinute sispeculaŃiile făcute, au condus la scoaterea uneia sau alteia din monede din circulaŃie în special a celei de aur.Treptat s-a trecut de la bimetalism la monometalismul aur.TranziŃia de la bimetalism la monometalism s-a făcut mai întâi în Anglia în 1818. Germania trece lamonometalismul aur în 1875 având ca suport despăgubirile de război plătite de FranŃa. SUA trece lamonometalismul aur în 1900. La sfârsitul secolului XIX si începutul secolului XX monometalismul aur s-aintrodus în majoritatea Ńărilor, rămânând numai câteva în care s-a mai practicat monometalismul argint(Indochina si China până în 1930, respectiv 1935).2 Petria N., - „Monedă, credit, bănci si burse”, Ed. Alma Mater, Sibiu, 2003

7

2.3. EvoluŃia sistemelor monetare notionale

În dezvoltarea lor modernă, sistemele monetare au cunoscut mai multe forme:a. Sistemul monetar bazat pe etalonul aur - monedă (Gold Specie Standard)b. Sistemul monetar bazat pe etalonul aur-lingouri (Gold Bullion Standard)c. Sistemul monetar bazat pe etalonul aur-devize (Gold Exchange Standard)

Sistemul monetar bazat pe etalonul aur•continutul in aur al monedelor nationale a fost stabilit prin lege precizandcantitatea de metal monetizat;•aurul, ca instrument si etalon monetary a stat mult timp la baza sistemelormonetare.

Sistemul monetar bazat pe etalonul aur – moneda-dureaza pana la primul razboi mondial;-alaturi de aur, functiile monedei erau indeplinite de moneda de argint side bancnota de hartie ;-metalul monetar circula liber pe piata interna si internationala ;-convertibilitatea bancnotelor era libera si nelimitata, valoarea lornominala echivaland cu valoarea proprie a monedelor de aur ;-este adoptat pentru prima oara in 1818 in Anglia ;-in Romania etalonul aur – moneda a fost adoptat in 1890.

Sistemul monetar bazat pe etalonul aur – lingouri

-reprezinta o forma limitata a etalonului aur clasic, functionand o perioadascurta de timp; -aurul – moneda este retras din circulatie de pe piata interna si internationalasi depozitat la banca emitenta sub forma de lingouri;-convertabilitatea este limitata.

Sistemul monetar bazat pe etalonul aur – devize -a fost adoptat in 1944 la Conferinta Monetara si Financiara de la BrettonWoods ;-alaturi de aur in depozitul bancii centrale, respectiv in rezerva monetara,sunt introdusetitlurile de credit( efecte comerciale si publice ) sivalutele;

-prin componenta sa valutara, etalonul aur – devize constitueo formula delargire a masei monetare, fara o extindere corespunzatoare a bazei de aur aemisiunii ;-

2.3.1 Sistemul monetar bazat pe etalonul aur-monedăEtalonul aur s-a impus asupra bimetalismului aur-argint la sfârsitul secolului al XIX-lea, ca expresiea dezvoltării capitalismului la scară mondială. Acest sistem a răspuns necesităŃilor dezvoltării schimbului sicirculaŃiei, întărind sistemul de credit si lărgind relaŃiile internaŃionale.4Principalele sale caracteristici erau:1. Stabilirea prin lege a conŃinutului în aur al unităŃii monetare (valoare paritară).2. Stabilirea parităŃilor monetare ca raport între valorile paritare ale respectivelor unităŃi monetare.3. Baterea liberă a monedelor de aur, fiecare cetăŃean având dreptul să predea monetăriei statului ocantitate de aur si să obŃină în schimb un număr corespunzator de monezi de aur.4. Convertibilitatea liberă si nelimitată a bancnotelor în monede de aur (realizându-se astfel echivalenŃaîntre valoarea nominală a bancnotelor si valoarea proprie a monedelor de aur corespunzătoare).5. CirculaŃia liberă a aurului, atât în interiorul Ńării cât si între Ńări, în general sub forma de monede.UnităŃile monetare naŃionale se raportau numai la aur, numai prin el se defineau si se schimbau întreele. Având un conŃinut aur stabilit de fiecare stat în mod suveran, monedele naŃionale se schimbau unele pealtele la un curs fix stabilit în funcŃie de paritatea monetară, ce era o paritate metalică, determinată ca raportîntre conŃinutul în aur a două monede.Aurul, în calitate de bani universali, îndeplinea funcŃiile de măsură a valorilor mărfurilor, etalon alpreŃurilor, mijloc de rezervă si de plată, atât pe plan intern cât si internaŃional. Sistemul asigură automatismulautoreglarii spontane a echilibrului balanŃei de plăŃi externe. Banii de aur, atât cei cu valoare intrinsecă, cât sicei de hârtie convertibili în aur, asigurau spontan legătura dintre sistemele monetare naŃionale. Acest etalon afost adoptat de Anglia în 1818, de Ńările europene după 1870, iar de SUA în 1900. România l-a adoptat în1890. Sistemul a funcŃionat relativ bine până la primul război mondial, când a început să-si atingă limitele.2.3.2. Sistemul monetar bazat pe etalonul aur-lingouriDupă primul război mondial, datorită dereglărilor apărute în sistemul etalonului aur, unele Ńări caAnglia, FranŃa, etc., au adoptat sistemul bănesc aur-lingouri, prin care s-a renunŃat la punerea în circulaŃie aaurului sub formă de monedă efectivă, aceasta rămânând în depozitele băncii centrale ca acoperire asemnelor monetare puse în circulaŃie, confecŃionate din diverse aliaje si din hârtie. Acest sistem reprezintă ovariantă a etalonului aur-monedă caracterizată prin eliminarea monetizării aurului, ca si a convertibilităŃiibancnotelor în monede de aur.- 1 lingou standard = 400 uncii = 12,444 kg aur- 1 uncie = 31,1035 g aurEtalonul aur-lingouri limitează convertibilitatea, rămânând convertibile numai sumele care au celpuŃin valoarea unui lingou.În Anglia, care a introdus acest etalon în 1925, convertibilitatea era admisă când un deŃinător de

bancnote prezenta la schimb o sumă egală cu un lingou (1557lire).În FranŃa etalonul aur-lingouri a fost introdus în 1918 iar suma minimă necesară pentrupreschimbarea într-un lingou era de 215.000 franci francezi. România a adoptat o asemenea convertibilitateîn 1928. Etalonul aur-lingouri s-a dovedit o soluŃie de organizare monetară neviabilă, limitând excesivposibilităŃile de adaptare a masei monetare la necesităŃile circulaŃiei.Aceasta a condus la căutarea unor soluŃii de a depăsi rigidităŃile etalonului aur si a se asiguracapacitatea de plată necesară, introducându-se etalonul aur-devize.2.3.3. Sistemul monetar bazat pe etalonul aur-devizeEtalonul aur-devize a fost adoptat de mai toate statele, pe baza recomandărilor ConferinŃei MonetareInternaŃionale de la Genova-Italia, din 1922, de a introduce în sistemele bănesti naŃionale, ca mijloace derezervă si de plată internaŃionale, alături de aur si a monedelor naŃionale ale unor Ńări dezvoltate (dolar SUA,lira sterlină, francul francez, etc.). În categoria devizelor, la aceste valute se adaugă treptat si toate efectelecomerciale si publice exprimate în aceste unităŃi monetare ($, lira sterlina si FF).Această stare de lucruri a fost impusă de marile rezerve de aur deŃinute mai ales de SUA si Angliadar si de supremaŃia lor economică si politică, în calitate de lideri ai câstigării primului război mondial. Dupămarea criză economică din anii 1929 rolul lirei sterline si al francului francez a început să scadă si a crescut4 Petria N., - „Monedă, credit, bănci si burse”, Ed. Alma Mater, Sibiu, 200311mult importanŃa dolarului. În 1934 s-a stabilit preŃul unciei de aur la 35 dolari, consolidându-se roluldolarului în cadrul etalonului aur-devize.Principalele caracteristici ale sistemului aur-devize au fost:1. Definirea unităŃii monetare naŃionale printr-o cantitate de aur sau în funcŃie de o anumitămonedă mai puternică, convertibilă în aur, cum a fost dolarul american2. Excluderea aurului din circulaŃia internă în care apar exclusiv semne ale valorii (bancnote,monezi divizionare, bani scripturali).3. Convertibilitatea externă, la alegerea băncii, în aur sau în valute-aur, adică în mijloace de platăale unor Ńări în care moneda era convertibilă în mod legal si practic în aur, la un curs oficial.4. DeŃinerea unor rezerve de mijloace de plată internaŃionale, compuse atât din aur cât si dinvalute de rezervă si alte active.5. Transferabilitatea liberă sau cu anumite restricŃii a fondurilor.Nu se poate face o demarcaŃie precisă între trecerea de la sistemul etalonului aur la sistemuletalonului aur-devize, între acestea existând, între cele două războaie mondiale, o competiŃie si oîntrepătrundere determinată atât de legităŃile economice cât si de politica monetară promovată de diferitestate. Istoria etalonului aur-devize dovedeste lipsa de stabilitate a banilor în acest sistem. El a favorizat stareade dependenŃă a sistemelor bănesti ale Ńărilor mai slab dezvoltate de cele dezvoltate. Astfel, aurul din rezervastatului de provenienŃă a devizelor servea nu numai la acoperirea bancnotelor proprii ci si a bancnoteloremise de statul care obŃine devizele. Aceeasi cantitate de metal preŃios serveste la acoperirea unei circulaŃiibănesti cu atât mai mari cu cât sistemul de includere în stocul de acoperire al devizelor este mai răspândit.A apărut astfel posibilitatea emisiunii excesive de semne bănesti si a proliferării inflaŃiei.Treptat s-au

făcut simŃite în cadrul acestui sistem puternice fenomene de dezechilibru financiar-valutar interstatal. Maiales în timpul crizei din 1929-1933 au început să apară politici de autarhie economică si monetară, diverseblocuri financiar-valutare si acŃiuni concertate în acest sens.5

Pentru contracararea acestor fenomene s-a făcut simŃită nevoia creării unui cadru juridic siinstituŃional general care să reglementeze politica valutară a statelor si agenŃilor economici pe planinternaŃional.A devenit presantă necesitatea creării, prin negocieri si reglementări comune, a unui sistem monetarinternaŃional pentru a se introduce mai multă ordine si disciplină în relaŃiile financiar-valutare internaŃionale.Ca urmare, în iulie 1944 la Bretton - Woods (SUA), reprezentanŃi ai 44 de state au hotărât crearea celuidintâi sistem monetar internaŃional, prin trecerea de la relaŃiile pur bilaterale la o structură a relaŃiilormultilaterale care implică contractul participanŃilor.2.3.4. Sistemul monetar bazat pe etalonul devizeÎn prezent aurul nu mai îndeplineste funcŃii monetare, nu se mai bat monede decât în scopurijubiliare, metalul galben fiind cotat la bursă ca orice altă marfă.În condiŃiile etalonului devize, sistemele monetare ale principalelor Ńări ale lumii nu mai au careferinŃă aurul. Aurul nu mai are preŃ fix ci acesta se determină pe baza raportului cerere-ofertă. Monedele nuse mai definesc în aur, vechile definiŃii în aur sunt pur declarative.

3.1. Caracteristicile sistemului etalon aur (1870-1914)

Relaţiile băneşti au un rol important în schimburile comerciale, atât în interiorul unui stat,

cât şi între state. Astfel, statul are dreptul de a bate

monedă şi de a elabora normele de utilizare a banilor în tranzacţiile

comerciale, în plata impozitelor şi taxelor vamale sau - în antichitate sau în

evul mediu - a tributurilor. În acelaşi timp cu formarea statelor naţionale

moderne şi a economiilor naţionale se formează şi sistemul monetar

naţional, constituit prin norme, mecanisme şi instituţii însărcinate cu politica

monetară. Sistemul monetar naţional reprezintă ansamblul unor instrumente

şi relaţii băneşti adoptate de stat în vederea îndeplinirii funcţiilor banilor

pentru a satisface nevoile societăţii78.

Un element important al sistemului monetar naţional constă în

78 Kiriţescu, C. C., Sistemul bănesc al leului şi precursorii lui, Editura Academiei,

Bucureşti, 1967

stabilirea etalonului monetar - ca element de referinţă al banilor - care a

variat de-a lungul timpului sau de la o ţară la alta. Etalonul aur a funcţionat

ca un sistem monetar global în perioada 1870-1914 şi se baza pe concepţii

de politică macroeconomică internaţională foarte diferite de cele care se află

la baza acordurilor monetare internaţionale din cea de-a doua jumătate a

secolului al XX-lea. Sistemul etalonului aur îşi găseşte originile în folosirea

aurului ca monedă de schimb, unitate de cont şi de rezervă. Dacă aurul a fost

folosit în această manieră din timpuri străvechi, etalonul aur, ca instituţie

juridică, datează din 1819 când parlamentul britanic a adoptat Resumption

Act. Această lege îşi trage numele din obligaţia Băncii Angliei de a relua

practica la care renunţase la patru ani după sfârşitul războaielor

napoleoniene (1793-1815) şi care consta în preschimbarea biletelor de bancă

cu aur pentru un preţ fix. “Resumption Act” constituie actul de naştere al

veritabilului etalon aur, deoarece a înlăturat restricţiile existente de mult

timp asupra exporturilor englezeşti de aur şi lingouri de aur.

Mai târziu, în timpul secolului al XIX-lea, Germania, Japonia şi alte ţări

au adoptat, de asemenea, etalonul aur. SUA au aderat la acest sistem al

etalonului aur în 1879. Gold Standard Act emis în 1900 de către SUA

instituţionaliza din punct de vedere legal dolarul-aur.

În condiţiile etalonului aur, o ţară înregistrează un echilibru al balanţei

de plăţi atunci când suma dintre soldul balanţei contului său curent şi soldul

balanţei contului de capital în afară de rezerve este egală cu zero; deci,

soldul balanţei contului curent este finanţat integral prin împrumuturi

internaţionale fără ca modificarea rezervelor să fie necesară.

Multe dintre guvernele ţărilor participante la acest sistem au luat o

atitudine de laissez-faire în ceea ce priveşte balanţa contului curent.

Echilibrarea balanţelor de plăţi pentru economiile naţionale participante la

sistemul etalonului aur se realiza prin intermediul mecanismului de ajustare

automată a preţului aurului. Filozoful scoţian David Hume descria acest

mecanism, încă din secolul al XVIII-lea, astfel:

"Să presupunem că patru cincimi din moneda disponibilă a Marii

Britanii este distrusă într-o noapte [...], atunci care ar fi consecinţa? Preţul

muncii şi al mărfurilor nu ar trebui să scadă în aceeaşi proporţie [...]? Ce

naţiune ar putea să ne mai facă concurenţă pe oricare piaţă în ceea ce

priveşte transportul maritim sau vânzarea de produse manufacturate având în

vedere preţul foarte mic pe care îl avem în condiţiile unui profit suficient de

mare? În ce timp scurt, prin consecinţă, se va reface stocul de monedă

distrus? Pe parcursul timpului vom pierde rapid avantajul nostru legat de

costul redus al muncii şi produselor; intrările de monedă din străinătate se

vor opri în momentul în care avem din nou abundenţă şi saţietate.

Din nou, să presupunem că toată moneda din Marea Britanie se

multiplică de cinci ori într-o noapte: ce efecte contrare ar trebui să se

întâmple? Preţul muncii şi al bunurilor va creşte atât de mult încât naţiunile

străine nu-şi vor mai permite să cumpere de la noi; pe de altă parte, bunurile

lor vor deveni atât de bine cotate încât [...] le vom cumpăra noi; în

consecinţă, moneda noastră va ieşi din ţară; acest proces va continua până

când vom ajunge la un nivel conform cu cel al ţărilor străine şi vom pierde

acea superioritate legată de bogăţie [...]."79

Analiza realizată de David Hume mecanismului de ajustare a preţului

aurului este un exemplu de utilizare abilă a teoriei economice în scopul

implementării unei anumite politici economice. În acea epocă, mercantiliştii

pretindeau că, datorită lipsei restricţiilor severe asupra comerţului şi plăţilor

internaţionale, Marea Britanie se găsea în situaţia în care nu avea un stoc

suficient de monedă de aur pentru a asigura o circulaţie optimă a bunurilor şi

serviciilor ceea ce genera un deficit al balanţei de plăţi. Hume a respins

argumentaţia mercantiliştilor demonstrând că balanţa de plăţi se ajustează

automat în aşa fel încât să asigure o ofertă monetară adecvată pentru fiecare

ţară.

Mercantiliştii au avansat idea că aurul şi argintul reprezintă baza avuţiei

naţionale şi sunt esenţiale pentru realizarea unui comerţ în condiţii optime.

În acest scop, mercantiliştii au pus în aplicare o politică economică ce

împiedica ieşirile de aur şi argint din economia naţională. Principalul lor

obiectiv era asigurarea unor intrări cât mai mari de metale preţioase în

economie. Thomas Mun, un exponent al acestui curent de gândire, preciza

pe la 1630, că modalitatea prin care o ţară îşi poate spori avuţia naţională

este realizarea unui export care să asigure încasări mai mari decât

cheltuielile realizate cu importul de produse.

Raţionamentul lui David Hume demonstrează imposibilitatea existenţei

unui surplus al balanţei de plăţi permanent şi subliniază faptul că

mercantiliştii au pus un accent exagerat pe o parte din avuţia naţională -

metalele preţioase - şi au ignorat principala sursă a avuţiei naţionale care

este capacitatea sa productivă.

Este uşor de tradus descrierea realizată de David Hume în termeni

moderni. Să presupunem că România înregistrează un excedent al contului

curent foarte mare în comparaţie cu deficitul contului de capital, fără a lua în

calcul rezervele de aur. Cum importurile nete din străinătate cu destinaţia

România nu sunt finanţate integral prin împrumuturi româneşti din

79 Hume, D., Of the Balance of Trade, retipărit (într-o formă prescurtată) în Eichengreen,

B., (ed.), The Gold Standard in Theory and History, London, 1985, p. 39-48

străinătate, soldul trebuie compensat printr-un flux de rezerve internaţionale

– este vorba de aur – către România. Acest flux reduce, în mod automat,

oferta monetară din străinătate şi măreşte oferta monetară în România;

aceasta determină scăderea preţurilor externe şi creşterea preţurilor

româneşti.

Creşterea preţurilor româneşti simultană cu scăderea preţurilor externe

reduce cererea externă pentru bunurile şi serviciile româneşti şi, în acelaşi

timp, creşte cererea românească pentru bunuri şi servicii din străinătate. În

acest caz, exporturile se reduc, iar importurile cresc, ceea ce face ca

excedentul balanţei contului curent să se reducă. Astfel, excedentul contului

curent este finanţat integral prin împrumuturi româneşti din străinătate, fără

a mai fi necesară modificarea rezervelor internaţionale de aur. În aceste

condiţii, fiecare dintre ţările participante la sistemul etalonului aur îşi poate

echilibra balanţa de plăţi.

Acelaşi proces operează şi în sens invers, în condiţiile în care, pentru

România, se înregistrează un excedent al contului de capital, fără a lua în

calcul rezervele de aur, foarte mare în comparaţie cu deficitul contului

curent. Diferenţa dintre valoarea excedentului contului de capital fără

rezerve şi soldul contului curent (diferenţa dintre importuri şi exporturi) este

destinată acordării de împrumuturi străinătăţii. Acest flux măreşte oferta

monetară din străinătate şi reduce oferta monetară în România. În acest mod,

preţurile externe cresc, iar preţurile româneşti scad, ceea ce determină

creşterea cererii pentru exporturile româneşti şi scăderea cererii româneşti

pentru importurile din străinătate. Ca urmare, exporturile României cresc, iar

importurile româneşti se reduc. Astfel, deficitul balanţei contului curent se

reduce şi excedentul contului de capital fără rezervele de aur este destinat

integral finanţării deficitului contului curent.

Prin definirea preţului valutelor în aur, sistemul etalon aur a vizat

limitarea creşterii masei monetare din economia mondială şi stabilizarea

nivelului mediu mondial al preţurilor. Bineînţeles, în ţările în care a

funcţionat etalonul aur, nivelul preţurilor nu a crescut între 1870-1914 în

comparaţie cu perioada de după al doilea război mondial, când nivelul

naţional al preţurilor a cunoscut fluctuaţii imprevizibile pe perioade scurte,

iar perioadele de inflaţie alternau cu cele de deflaţie.

Pe de altă parte, etalonul aur nu a contribuit în măsură prea mare la

realizarea obiectivului deplinei ocupări a forţei de muncă. Nivelul şomajului

a atins cote destul de ridicate în majoritatea ţărilor industrializate în perioada

1890-1913. O cauză fundamentală a instabilităţii economice interne pe

termen scurt existentă în condiţiile etalonului aur dinainte de 1914 a fost

subordonarea politicii economice obiectivelor externe. Importanţa

obiectivelor de politică economică internă a ieşit la iveală la sfârşitul

primului război mondial datorită instabilităţii economice din perioada

interbelică 1918-1939. Consecinţele insuportabile pe plan intern ale

eforturilor depuse după 1918 pentru restaurarea etalonului aur au influenţat

ideile celor care au fost arhitecţii sistemului ratelor de schimb fixe de după

anul 1945.

Etalonul-aur in conceptia lui friedmann, mundell