CAPITOLUL III.

LEGIUNEA XIII GEMINA

In capitolul precedent am arătat că împăratul Traian, îndată după ocuparea Daciei, s'a preocupat cum ar putea-o asigura mai bine în contra invaziunilor barbare şi a-i păstra liniştea internă, atât de necesară desvoltărei şi propăşirei unui stat, şi că în acest scop bine definit a adus în Dacia patru legiuni militare.

Munţii Apuseni cu cele 6 regiuni miniere, despre care vom vorbi mai pe larg in capitolul despre exploatarea minelor de aur sub Romani, au fost încredinţaţi pazei şi supravegherei legiunei XIII Gemina, din sânul căreia personalităţi de seamă erau luate şi însărcinate cu conducerea coloniilor mai mari.

Cadrele acestor legiuni se recrutau de regulă dintre cetăţenii romani lipsiţi de mijloace din diferite părţi ale imperiului. Soldaţii lor, cari in timp de pace făceau serviciu de jandarmi, iar în vreme de răsboiu trebuiau să apere graniţele, primeau o soldă fixă de 205—360 denari pe an.

Supremul comandant al legiunei era totdeauna un senator roman cu mandatul de delegat (legatus), care in primii ani după cucerire îndeplinea şi atribuţiunile de guvernator-procurator al Daciei. Mai târziu această demnitate s'a divizat în una cu caracter strict militar şi alta cu caracter administrativ. In fruntea armatei ajunseseră astfel 6 tribuni, având fiecare îndatorirea să comande legiunea câte două luni din an, făcând slujba cu schimbul.

In împrejurări normale, legiunea se compunea din şease mii de ostaşi, repartizaţi în 10 cohorte de câte 600 oameni. Fiecare cohortă era împărţita în manipulae, adică în companii de câte 200 ostaşi. Fiecare companie se mai sub-diviza în unităţi de câte 100 soldaţi, numite centurii. Cele 60 de centurii, care con

stituiau legiunea, erau comandate de un ofiţer superior, numit centurio. Instrucţia, exerciţiile tactice şi strategice, alimentarea trupei şi justiţia militară cădeau în grija acestor centurioni.

Corpul ofiţeresc era compus din ofiţeri superiori şi ofiţeri inferiori. Ostaşul de rând, care da probe de curaj şi inteligenţă, putea să ajungă ofiţer centurion. Gradul cel mai inferior din armată era secutor tribuni (ordonanţa tribunului). Acestuia îi urma tesserarius, care aducea ordinele de zi. După acesta venea adjutantul centurionului, numit optio (plutonier), care era numit

Tablă de marmură dedicată de Lysias legiunei XIII Gemină, găsită la.Portul Mureşului, lângă Alba Iulia.

astfel prin faptul că centurionul avea facultatea să şi-1 aleagă dintre ostaşii întregei centurii. Grade mai înalte la trupă erau: signiferi, cari, ca şi vexilarii, purtau drapelele şi insigniile companiilor şi cohortelor.

Serviciul de intendenţă şi administraţie a armatei îşi avea de-asemenea ofiţerii săi. Dintre aceştia gradul întâiu era adjutor officii rationum, care era şeful cancelariei comandamentului trupei. Urmau apoi: cornicular'ms şi librarius; mensores, cari achiziţionau cerealele pentru hrana trupei; metatores (personalul armei geniului); speculatores (curierii) şi frutnentarii centurionis, cari aveau datoria de a satisface nevoile alimentare ale trupei.

Din mijlocul cadrelor armatei se recrutau şi comptabilii oficiilor civile ale imperiului, dar aceştia funcţionau numai în serviciile din administraţia minelor, ca la Ampelutn (Zlatna). Ei purtau titlul de secretari ai procuratorului. Ofiţerii din regiunile miniere jucau un rol important şi aceia dintr'înşii, cari primeau însărcinări speciale, purtau ca semn de distincţie inel de aur. Ei se mai deosebiau de ceilalţi ofiţeri şi prin uniforma lor mai luxoasă, căci îşi coseau uniforma cu fire aurite şi purtau arme încrustate cu aur sau fabricate total din aur. Haina reglementară era tunica de postav.

Este de remarcat că ofiţerii, printre alte arme, purtau şi sabie ca azi, cu diferenţa apreciabilă că mânerul săbiei era făcut din aur, argint sau fildeş, după grad.

Puterea imperiului roman era simbolizată în armată prin emblema aquilei (a vulturului), care era turnată din aur sau argint In vreme de răsboiu, steagurile cu emblema imperială erau purtate în capul legiunei, iar în timp de pace erau păstrate la sediul ei.

Niciodată nu s'a întâmplat ca legiunei XIII Gemină, în decursul timpului cât a staţionat şi luptat în Dacia, să i-se fi răpit de duşmani vre-un drapel cu vulturul roman, acest simbol al puterei.

In ce priveşte solda ostaşilor şi ofiţerilor este instructiv de amintit că ei, odată aduşi in Dacia, primeau leafa dublă, ceeace ilustrează bogăţia tezaurului roman. Unora li-se mai da, drept încurajare şi pentru merite speciale, pământ de cultură, ceeace a contribuit ca mulţi militari să ajungă la frumoase situaţiuni materiale.

Rm cules spicuind aceste interesante amănunte din bogata co-lecţiune de documente vechi, cunoscută sub numele de Corpus In-scriptionum Latinarum, numai in dorinţa ce am de a putea cititorul să-şi facă o idee mai exactă despre organizarea legiunei XIII Gemină, care timp de aproape două veacuri a ţinut în respect pe numeroşii duşmani barbari ai vastei împărăţii romane şi a dat cel mai preţios concurs autorităţii statului roman în exploatarea bogăţiilor miniere.