MOȘ CRĂCIUN sau MOȘUL CU CRĂCICine este Mos Craciun?Legenda comercială spune ca Mos Craciun este un batranel voios si cu burtica. El este imbracat cu un costum rosu cu alb la mansete si guler, are nasturi negri si la mijloc este prins cu o centura neagra.Mosul locuieste la Polul Nord impreuna cu sotia sa – Craciunita, unde are o fabrica de jucarii, care sunt facute de ajutoarele sale-spiridusii. In timpul anului el citește scrisorile copiilor cuminti si le face jucariile dorite.In Ajun pune toate jucariile in sac, le urca in sanie si porneste in zbor cu renii sai: Rudolph, Dasher, Dancer, Prancer, Vixen, Comet, Cupid, Donder si Blitzen catre casele copiilor. Intra in fiecare casa pe horn, acolo unde exista si lasa cadourile sub brad sau in cizmulițe. Dar cine este Moș Crăciun la români?Din pură curiozitate am căutat pe web informaţii cu privire la originile Crăciunului. Introducere. Crăciunul este o sărbătoare de origine păgână! Da, păgână, cu rădăcini înfipte adânc în istorie cu mult înainte de apariţia creştinismului. Se cuvine aici şi o definire a accepţiunii cu care este folosit cuvântul „păgân”. El este derivat din paganus=ţăran şi se referă în general la credinţele politeiste arhaice, neinstituţionalizate. Deci am putea defini credinţele păgâne drept credinţe populare arhaice care constituie mai degrabă obiectul etnologiei şi folclorului, decât al teologiei şi religiei.Originea cuvântului „Crăciun”. Etimologie cuvântului din limba română. Se pare că în limba noastră majoritatea cuvintelor populare au etimologii necunoscute sau eronat atribuite prin argumente lingvistice abuzive. Cuvântul Crăciun nu face excepţie, originile lui fiind obscure. Iată câteva variante propuse de cercetători:1. termenul provine din latinescul calatio, calationem. La romani, acest termen desemna convocarea poporului de către preoţii păgâni în fiecare zi de întâi a lunii, pentru anunţarea sărbătorilor din luna respectivă. Prin extindere, termenul a ajuns să desemneze sărbătoarea în general, mai ales că cea mai de seamă calatio a calendarului de atunci era cea de la 1 ianuarie.2. termenul provine din etimonul creation, creationem (în latina vulgară creation, creatiun). Acest lucru ar fi greşit, însă din perspectivă dogmatică, întrucât Crezul stabilit prin primul sinuod ecumenic de la Niceea în anul 325 după Hristos afirmă despre Iisus că este născut (din Dumnezeu Tatăl), iar nu făcut (creat).3. Al. Graur mentioneaza despre Kraciun, cum mentionase si Al. Rosetti, ca se gaseste numai pe teritoriile apropiate de tara noastra, "ceea ce arata ca in cazul acesta slavii au imprumutat ele la noi, si nu invers. Poate ca tot din romana provine si numele maghiar karacsony (primul a se explica prin aceea ca in maghiara nu se incep de obicei cuvintele cu un grup de consoane)". cuvantul Craciun in limba româna este cuvant de origine populara, nu termen oficial al Bisericii.4. Gabriel Gheorghe, în Originea cuvântului Crăciun, face o exegeză pe marginea cuvântului Crăciun şi descoperă că, deşi în conştiinţa colectivă populară cuvântul exista şi era folosit, fiind atestat în diverse contexte încă de prin secolul XV, totuşi, Biserica nu a acceptat şi folosit acest nume pentru sărbătoarea Naşterii Domnului până în secolul XIX. Toate acestea, împreună cu diferite legende populare şi aforisme care implică acest cuvânt, toponime de pe tot cuprinsul ţării care îl conţin şi chiar tradiţii vechi care fac referire la el (în Moldova şi Bucovina un colac pe care'l fac femeile pentru această sărbătoare se numeşte Crăciun şi se păstrează pînă în primăvară când, după ce se tămâiază boii şi plugul, se pune în coarnele boilor înainte de a porni la arat, după care e mâncat de plugari pe ogor), precum şi denumirea populară a mai multor plante (Crăciuniţă, Crăciun, Crăciunel) îl împing pe G. G. să concluzioneze că de fapt Crăciunul era o zeitate populară (păgână) care

exista cu mult înainte de Biserică şi de creştinism, fiind identificat în unele izvoare cu Saturn cel Bătrân, Saturn Cronos sau Zamolxe Saturn (astfel Crăciunul pare a fi o reprezentare folclorică a lui Saturn, zeul recoltelor şi al agriculturii, originea lui fiind,deci, legată de celebrarea Saturnaliilor). În acest sens, el propune o legendă:''În Spaţiul primordial al Europei, cel Carpatic, pe ambii versanţi ai lanţului Carpatic, se găseau numeroase mânăstiri în care vieţuiau, după principiile dreptăţii, sihaştri-isihaşti carpatici care aveau unele cunoştinte de fitoterapie. Într'o ţară acoperită în proporţie de cca 79% de păduri (Pădurile României, p.163), cu sate rare, ierni grele şi lungi, iarna mai ales, datorită lipsei fructelor şi legumelor verzi, lipsa de vitamine era acută, iar în absenţa din alimentaţie a vitaminei C, oamenii acelor timpuri se îmbolnăveau de scorbut. În aceste situaţii, isihaştii carpatici recoltau crăci de vâsc şi le duceau în sate, învăţându'i pe oameni cum să le folosească, pentru ei şi pentru animalele lor (decoct, infuzie, tocarea şi mâncarea frunzelor verzi crude) pentru a se vindeca de această boală cumplită, înainte de a se cunoaşte existenţa vitaminei C.Un astfel de călugăr, purtând în spinare desaga doldora cu crăci sacre, era numit de săteni Moşul cu crăci sau Moş Crăciun.Din cele prezentate în acest studiu, rezultă că sărbătoarea Crăciunului, a Crăcilor sacre, vindecătoare, a fost instituită, demult, în preistorie, ca reflex al unui aspect existenţial vital. Nu se găseşte nici o legătură cu vreo naştere.Astfel de legături, dar artificiale, apar târziu, pe ţărmurile Mediteranei, unde inexistenţa de ierni aspre făcuse ca sensul originar al sărbătorii să cadă în uitare, datorită schimbării condiţiilor de mediu.În preajma Crăciunului, oamenii îşi procură măcar o cracă de vâsc (cracă de aur) pe care s'o aibă în casă între Crăciun şi Anul Nou.S'a păstrat din vremi imemoriale credinţa că craca de aur aduce noroc, că le merge bine în anul următor celor care stau sau se sărută sub craca de vîsc în noaptea de Crăciun şi/sau în noaptea de Anul Nou. Din aceste credinţe, altădată de uz comun în toată Europa s'au mai păstrat ici-colo unele relicte: Dacă nu e vâsc, nu e nici noroc, spun ţăranii din Țara Galilor, de exemplu.O manifestare cu acelaşi scop este uratul cu Sorcova, în care, înainte vreme, urarea se făcea în timp ce corpul celui sorcovit era atins ritmic cu creanga de aur (crăci de vâsc), nu cu flori artificiale, din hârtie, ca astăzi, cum reţine, în exclusivitate, Dex-ul, ceea ce ascunde semnificaţia şi imaginea reală a obiceiului.De unde hârtie şi flori artificiale cu milenii în urma? Urarea copilului cu sorcova nu se putea face decît cu crăci de vâsc, interpretate şi ca talisman, căci nu se cunoaşte o altă plantă purtătoare de noroc ca vâscul.7.5 Cum era de aşteptat, credinţele referitoare la virtuţile crăcii de aur se regăsesc în toată Europa, populată par des migrations éloignées dans l’espace et dans le temps din habitatul de formare a popoarelor şi limbilor europene.7.6 Sir George James Frazer, autorul Crengii de aur, o semi-istorie a răspândirii mitologiei vîscului, în 13 volume, şi'a construit cu craca de aur un propriu nimb mitologic, nejustificat. În fond, Frazer este un simplu compilator al unor informaţii fixate în biblioteci, rămas la nivel descriptiv, cu o sistematizare defectuoasă, cu repetări numeroase şi supărătoare. În ce priveşte interpretările sale, calificativul mărginit dat de Vasile Lovinescu ni se pare îndreptăţit: Şi ca să nu lipsească profanarea nici aici, Creanga de aur serveşte de emblemă celei mai importante părţi a operei lui J.G. Frazer (The Golden Bough) în mărginita interpretare pe care o dă miturilor, redusă exclusiv la fenomenul de primenire a naturii.Fiind un ins de bibliotecă, Frazer s'a îndeletnicit cu excerpte din scrierile altora, fără să vadă mai departe. Opera sa ignoră tot ce nu era scris în limbile occidentale. De aceea, spaţiul românesc, straveche vatră etnică şi folclorică, din care provin cel mai

multe din relictele pe care le însăilează Frazer în volumele sale, nu apare în ele decît cu referire la saşii şi ţiganii din Transilvania şi cu totul întâmplător şi la românii din Transilvania (f. rar), exclusiv pe baza scrierilor unor autori germani.De aceea opera sa lasă impresia de improvizaţie, de bazar cu de toate şi de peste tot, în care ideea cărţii, dincolo de colecţia de relicte, nu se vede. În compendium cel puţin, regretabil pentru o opera care se vrea ştiinţifică, nu se fac trimiteri la sursele care au furnizat materia operei sale.Cu toate defectele majore ale acesteia, nedispunînd de sursele folosite de Frazer, am fost nevoiţi să recurgem la lucrarea sa pentru a stabili, măcar parţial, unele din atributele care au făcut faima crăcii de aur.7.7 Informaţiile disponibile în credinţele populare din diverse timpuri şi locuri atestă că frunzelor tinere şi ramurilor de vîsc (crăcilor de aur) li se atribuiau puterile prezentate în continuare:a. deschiderea porţilor infernului şi asigurarea ieşirii, viu şi nevătămat, din împărăţia subpământeanăb. leac pentru toate - numele vîscului în celta modernă din Bretania, Țara Galilor, Irlanda şi Scoţia sau remediu universal , bun la toate, panaceu pentru toate relele c. remediu pentru toate bolile copiilor; se agaţă la gîtul copiilor pentru a'i feri de rele; se pune în leagănul pruncilor pentru a'i apăra de vraja zânelor, ca să nu'i transforme în elfi d. vindecă (toate) rănile şi ulceraţiile e. leac contra epilepsiei f. antidot împotriva otrăvurilor g. leac pentru multe suferinţe; fereşte oamenii şi animalele de releh. stimulator, leac contra sterilităţii, ajută femeile să aibă copii, fecundează animalele sterpe.O legătură de vîsc dată primei vaci care a fătat după anul nou asigură o producţie sporită de lapte.i. asigură rod bogat grădinilor grăbeşte creşterea recoltei şi o fereşte de neghină şi de paraziţij. o cracă de vîsc pe prag alungă visele rele, o cracă sub pernă aduce vise prevestitoare, iar o floare sub pernă îl arată în vis pe cel care o va cere de nevastă pe fată k. vîscul stinge focul, apară contra trăznetului şi fulgerului; o cracă de vîsc atârnată de tavanul odăilor protejeaza împotriva relelor în general şi a incendiului în special.l. oferă protecţie eficace împotriva vrăjitoriei şi a magiei m. asigură succes la vânătoare n. deschide toate broaştele o. se poartă ca talisman la războip. descoperă comorile îngropate q. vâscul este considerat nemuritor, viaţa stejarului fiind în vâsc; vîscul sacru este căzut din cer, iar tot ce creşte pe stejar este trimis din cer.Această simplă enumerare de virtuţi mitice dă dimensiunea importanţei vâscului, a crăcilor de aur şi justifică organizarea unei mari sărbători în cinstea acestei plante-zeitate bună pentru oamenii din aurora istoriei, planta care le asigura soluţii salutare pentru grijile, durerile şi nevoile lor. Această sărbătoare a fost dedicată moşilor aducători de leacuri salvatoare.Iată şi o referinţă recentă: En Occitanie - surtout en Rouergue - comme dans une grande partie de la Roumanie, on croit encore que le gui (vîscul) apporte le bonheur à la maison dans laquelle il se trouve (Mitu Grossu, Occitan et roumain, p. XV).7.8 Pe lângă virtuţile, mai mult sau mai puţin, mitice, reţinute de Frazer, medicina populară românească folosea şi, pe alocuri, foloseşte încă:

a. ceai din frunze de vâsc de pe păr contra astmului;b. frunzele şi fructele pentru băi contra durerilor reumatice;c. ceai din frunze, în emfizem pulmonar şi tuberculoză pulmonară, dar şi contra crampelor şi contra epilepsiei;d. ceaiul din vâsc, pir şi flori de păducel, luat de trei ori pe zi, cîte o linguriţă înainte de masă, este recomandat contra hipertensiunii;e. un extract, realizat cu rachiu, se lua ca fortifiant;f. ramurile de vâsc de stejar se fierbeau, iar decoctul se bea, pe nemâncate, contra vătămăturilor;g. vârfurile crăcilor se uscau, se pisau, se amestecau cu sare şi se dădeau în mâncare mieilor care aveau viermi în nas;h. Se mai folosea:- în boli femeieşti;- în boli asmatiforme, în epilepsie şi ca hipotensiv;- în hrana animalelor, ca să se îngraşe;Cu vâsc colorează podgorenii ţuica în galben. Şi în medicina modernă i se recunosc vîscului numeroase virtuţi terapeutice. Astfel, în boli interne este considerat: hipotensiv puternic, cardiotonic, antimitotic (cu acţiune antitumorală, utilizat în anumite forme de cancer), coborîtor al ritmului cardiac, antispasmodic etc. De aceea este utilizat în: ateroscleroză, afecţiuni cardiace, hipertensiune arterială, tulburări renale cauzate de hipertensiune, tumori, inclusiv de natură canceroasă, tahicardie, tuse convulsivă, astm, sughiţuri persistente.După cum se vede, unele utilizări ale vîscului în medicina populară şi în etnobotanica românească nu sînt cunoscute de Frazer.Biochimia contemporană a stabilit că vîscul conţine ca principii active: saponozide triterpenice, alcooli (viscoli), amine (colina, acetilcolina), aminoacizi, vitamine (C şi E), glicozizi, polipeptide (viscotoxina).Acţiuni farmacologice: hipotensor accentuat, vasodilatator coronarian şi periferic, antispasmodic.Recomandări majore: hipertensiune.Alte recomandări: ateroscleroză şi tulburări circulatorii, crize de astm, tuse convulsivă, sughiţuri persistente, migrene (legate de creşterea tensiunii).Ecologie, răspîndire: Vîscul creşte, ca semiparazit, pe aproape toate speciile de foioase, mai rar pe conifere, putînd apărea şi pe arbori fructiferi (cireş, prun, măr, păr). În România este răspîndit în toată ţara, mai ales în Transilvania (toate judeţele, dar în special Cluj, Sălaj, Bihor, Braşov, Mureş) ceea ce explică răspîndirea cunoştinţelor şi utilizărilor sale în Europa postneolitică, Transilvania şi zonele pericarpatice constituind în neolitic Officina gentium.Datele de biochimie, farmacologie, ecologie de mai sus din Ghidul plantelor medicinale uzuale.Spre deosebire de vîscul de stejar, venerat la celţi ş.a., care are frunze căzătoare, vîscul medicinal folosit în Spaţiul Carpatic este verde şi peste iarnă.În Spaţiul primordial al Europei, cel Carpatic, pe ambii versanţi ai lanţului Carpatic, se găseau numeroase mânăstiri în care vieţuiau, după principiile dreptăţii, sihaştri-isihaşti carpatici care aveau unele cunoştinte de fitoterapie. Într'o ţară acoperită în proporţie de cca 79% de păduri (Pădurile României, p.163), cu sate rare, ierni grele şi lungi, iarna mai ales, datorită lipsei fructelor şi legumelor verzi, lipsa de vitamine era acută, iar în absenţa din alimentaţie a vitaminei C, oamenii acelor timpuri se îmbolnăveau de scorbut. În aceste situaţii, isihaştii carpatici recoltau crăci de vîsc şi le duceau în sate, învăţându'i pe oameni cum să le folosească, pentru ei şi pentru animalele lor (decoct, infuzie, tocarea şi mâncarea frunzelor verzi crude) pentru a se vindeca de

această boală cumplită, înainte de a se cunoaşte existenţa vitaminei C.Un astfel de călugăr, purtând în spinare desaga doldora cu crăci sacre, era numit de săteni Moşul cu crăci sau Moş Crăciun.Din cele prezentate în acest studiu, rezultă că sărbătoarea Crăciunului, a Crăcilor sacre, vindecătoare, a fost instituită, demult, în preistorie, ca reflex al unui aspect existenţial vital. Nu se găseşte nici o legătură cu vreo naştere.Astfel de legături, dar artificiale, apar târziu, pe ţărmurile Mediteranei, unde inexistenţa de ierni aspre făcuse ca sensul originar al sărbătorii să cadă în uitare, datorită schimbării condiţiilor de mediu.''http://reteaualiterara.ning.com/…/originile-cuv-ntului-cr-c…

Impodobirea bradului de CraciunIstoria impodobirii braduluiTraditia impodobirii bradului si a casei cu crengute de brad este un obicei preluat pe la jumatatea mileniului trecut de la triburile germanice, bradul simbolizand prin forma sa triunghiulara Sfanta Treime, iar podoabele cu care bradul este impodobit semnificand cunoasterea si bogatia,asemeni pomului sacru din Gradina Edenului, in care se gaseau merele-fructele cunoasterii.Se cunoaste foarte putin faptul ca si dacii aveau un cult pentru brad, dar cu inteles total diferit: bradul era un copac ritual taiat la nunta sau la moartea cuiva. Obiceiul inca se pastreza in regiuni din Oltenia si sudul Banatului. Astfel, in cadrul ritualului de inmormantare bradul reprezenta ’’nunta” mortului cu divinitatea si natura.Bradul, impodobit in vechime cu fructe, flori, nuci poleite, lumanarele si panglici simboliza pomul vietii, arborele fertilizator, de bun augur. Simbolul bradului se regaseste in foarte multe piese de arta populara precum covoarele, stergarele si iile. Tradiţii şi simboluri de Crăciun. Există numeroase tradiţii legate de sărbătorirea Crăciunului despre a căror origine nu ştim mare lucru. Iată câteva dintre acestea!Vâscul. Simbol al prosperităţii, păcii şi bucuriei, vâscul era folosit de druizi pentru a sărbători sosirea iernii cu mult timp înainte de naşterea lui Hristos. Această plantă, un parazit care creşte pe alţi copaci (în special pe stejar), era adunat pentru decorarea locuinţelor. Druizii credeau că vâscul are proprietăţi curativge pentru o gamă foarte largă de afecţiuni. Scandinavii îl considerau simbol al păcii şi al armoniei, asociindu'l cu zeiţa lor Frigga, patroana dragostei. Obiceiul cu sărutul sub vâsc este probabil deviat din această credinţă străveche. Tot aici, duşmanii care se războiau, dacă ajungeau sub vâsc, trebuiau să încheie un armistiţiu până cel puţin a doua zi. Era interzisă lupta sub vâsc – simbol al păcii.Din antichitate ne'au rămas puţine menţiuni, dar lămuritoare! La Vergiliu (70-19 î.Hr.), vâscul, ale cărui frunze de un verde pal aduc la culoare cu aurul, are puterea de a'i asigura lui Enea călătoria în şi ieşirea viu din infern fapt de neconceput în absenţa crăcii miraculoase.Pliniu cel Bătrân (23-79 d.Hr.), în Naturalis Historia scrie că Druizii, sacerdoţii celţi, socoteau vâscul (craca de aur) o plantă sacră, capabilă să vindece toate bolile, având virtuţi magice. Îi culegeau, iarna, cu mare solemnitate, frunzele şi fructele, într'o anumită noapte, în ajunul Crăciunului - deoarece, crede Frazer, Crăciunul nu este decît o veche celebrare păgână a solstiţiului de iarnă - după un anumit ritual: un preot îmbrăcat în alb se urca în stejarul din care se recolta vîscul şi'l tăia cu o seceră de aur. Crăcile tăiate nu trebuiau să atingă pământul şi erau adunate într-un ştergar alb.La Români, în spaţiul de formare a umanităţii istorice, sărbătoarea crăcilor de aur este prăznuită cu aceeaşi grijă şi cu acelaşi fast, chiar dacă semnificaţiile primordiale, multimilenare, s'au diluat ori s'au pierdut. În preajma Crăciunului, oamenii îşi procură măcar o cracă de vâsc (cracă de aur) pe care s-o aibă în casă

între Crăciun şi Anul Nou. S'a păstrat din vremi imemoriale credinţa că craca de aur aduce noroc, că le merge bine în anul următor celor care stau sau se sărută sub craca de vîsc în noaptea de Crăciun şi/sau în noaptea de Anul Nou. Din aceste credinţe, altădată de uz comun în toată Europa s-au mai păstrat ici-colo unele relicte: Dacă nu e vîsc, nu e nici noroc, spun ţăranii din Ţara Galilor, de exemplu. O manifestare cu acelaşi scop este uratul cu Sorcova, în care, înainte vreme, urarea se făcea în timp ce corpul celui sorcovit era atins ritmic cu creanga de aur (crăci de vîsc), nu cu flori artificiale, din hârtie, ca astăzi, cum reţine, în exclusivitate, Dex-ul, ceea ce ascunde semnificaţia şi imaginea reală a obiceiului. De unde hârtie şi flori artificiale cu milenii în urma? Urarea copilului cu sorcova (reprezentare a anului nou) nu se putea face decît cu crăci de vîsc, interpretate şi ca talisman, căci nu se cunoaşte o altă plantă purtătoare de noroc ca vîscul. În acele vremuri vâscul era considerat panaceu (leac universal, pentru orice), fertilizator, protector împotriva relelor şi a magiei, etc.Colindele. La români, colindele au o funcţiune rituală, exprimând o atmosferă sărbătorească, de ceremonie, petreceri şi urări. Ele se cântă în perioada Crăciunului, iar multe dintre ele sunt legate de imaginea lui Moş Crăciun. Numele „Moş Crăciun” în aceste cântece apare drept „Crăciunu’” sau „Doamne”, cu variantele „Lerui Doamne”, „Alerui Doamne”, „Ler”. Cele mai populare colinde sunt: „Mărire-ntru cele-nalte”, „Astăzi s'a născut Hristos”, „Domn, Domn să-nălţăm”, „Sus la poarta raiului”, „Colindiţa”, „O ce veste minunată”, „Plecarea magilor”, „Moş Crăciun cu plete dalbe”, „Bună dimineaţa la Moş Ajun”, „Florile dalbe”, „Colinde – strigate colindătorilor”, „Colind de fereastră”, şi „Colindul Crăciunului”. Obiceiul de mers la colindat a fost promovat de Ion Creangă în Amintiri din copilărie. Cel mai vechi cântec creştin de Crăciun este „Jesus refulsit omnium”, compus de St. Hilary din Poitiers, în secolul al IV-lea, iar cea mai veche transcriere după unul englezesc este scrisă de Ritson, în 1410.Colindele de Craciun au fost interzise intre 1649 si 1660 in Anglia de Oliver Cromwell care presupunea ca Craciunul ar trebui sa fie o zi solemna. Cromwell a abolit de asemenea si monarhia. Cand protestantii, inspirati de Martin Luther, s'au alaturat bucuriei Colindelor de Craciun, multi au trebuit sa plece in Europa sub presiunea bisericii catolice. Au luat cu ei colindele de Craciun la noile lor case din toata lumea. In 1649, John de Brebeur a scris prima colinda americana de Craciun, intitulata Iisus S'a Nascut. Piesa religioasă, „Pătimirea“, a fost jucată în Oberammergau, Germania în 1634 şi de atunci este interpretată la fiecare 10 ani. În anii 1700, muzica lui Mendelssohn şi a lui Händel a fost utilizată în loc de colinde de Crăciun. În 1818, ajutorul de preot austriac Joseph Mohr a fost anunţat cu o zi înaintea Crăciunului că orga bisericii sale s'a stricat şi nu poate fi reparată la timp pentru slujba de Crăciun. Din această cauză, el a compus trei piese, una dintre ele fiind „Stille Nacht”(Silent Night), care astăzi este cântată în peste 180 de limbi. Cea mai bine vândută piesă de Crăciun este „White Christmas” de Bing Crosby ce a apărut în filmul Holiday Inn, înregistrarea fiind comercializată în peste 30 de milioane de unităţi.Spiriduşii lui Moş Crăciun. Conceptul de spiriduşi de Crăciun provine din credinţa străveche că gnomii păzeau casa omului de spiritele rele. Spiriduşii au fost iubiţi şi urâţi, pentru că deşi uneori se purtau cu bunăvoinţă, puteau foarte uşor să se transforme în nişte fiinţe răutăcioase şi nesuferite, atunci când nu erau trataţi cum se cuvine. Percepţia cea mai răspândită era că ei erau după cum era şi persoana cu care aveau de a face, răutăcioşi sau drăguţi. În Evul Mediu, ei mai degrabă aşteptau daruri decât să le facă. Abia pe la mijlocul secolului al XIX-lea spiriduşii au devenit prieteni ai lui Moş Crăciun.

Surse: http://searchnewsglobal.wordpress.com/…/nu-mai-e-mult-si-i…/Controversa Craciunului

Controversa Craciunului se refera la dezacordul in privinta celebrarii si recunoasterii sarbatorii Craciunului in mediile guvernamentale, mediatice, publicitare si diverse medii seculare. Controversele recente au loc in special in Statele Unite, in Canada si intr-o anumita masura si in Anglia, si au aparut datorita rolului anual important al sarbatorii in economia vestica in conjunctie cu semnificatia crestina intr-o societate vestica ce se diversifica rapid pe plan religios. Termenul de “Razboi al Craciunului” e folosit uneori in controversele recente.In decadele recente, in perioada de dinaintea zilei de 25 Decembrie, e cunoscut faptul ca mentionarea publica, corporata si guvernamentala a termenului “Craciun” e evitata si inlocuita cu un termen generic – de regula, sarbatori de iarna – si ca aspectele populare non-religioase a Craciunului, cum ar fi colindele seculare si brazii decorati sunt folosite excesiv, dar sunt vag asociate cu “sarbatori” nespecificare, in locul Craciunului.In societatile vestice, Craciunul pare din ce in ce mai mult o sarbatoare seculara. Se stie ca multe din simbolurile societatii vestice, ce sunt asociate cu Craciunul, au fost preluate din traditii non-crestine care pre-dateaza nasterea lui Iisus. De exemplu, brazii decorati, vascul, si bustenii yule. Din punct de vedere istoric, “Craciunul” a adoptat recent aceste traditii vechi, in formula sa actuala. De aceea, multi non-crestini spun ca cea mai potrivita denumire pentru acest sezon, e sezonul sarbatorilor, ci nu sezonul Craciunului ( o denumire care descrie doar celebrarea religioasa a nasterii lui Iisus ).Conceptul de “Razboi al Craciunului” a aparut pe la inceputul anului 2000, si este de regula atribuit comentatorului american Bill O’Reilly.Ceea ce O’Reilly, si mai tarziu si alte figuri proeminente ale mediei, sustinea e ca orice mentionare a Craciunului sau a aspectelor sale religioase, erau cenzurate , evitate, sau descurajate de advertiseri, distribuitori, guvern (in special, de scoli) si alte organizatii publice seculare.Controverse istoricePrima controversa documentata a fost produsa de crestini, si a inceput in perioada Interregnum-ului englezesc, cand Anglia era condusa de Parlament Puritan. Puritanii au vrut sa elimine elementele pagane a Craciunului. In aceasta perioada, Parlamentul britanic a interis complet Craciunul, considerandu-l un festival papal, fara nici o justificare biblica, o pierdere de timp si o ocazie de comportament imoral.Asociatia Cromwell sustine ca aceasta interzicere nu e indreptata spre crestinatate, ci catre traditiile pagane care au ajuns sa fie asociate cu Craciunul, prin creearea sarbatorii Craciunului. Aceste traditii antice nu au nici o legatura cu crestinatatea, dar au fost atat de bine ancorate in cultura Europei nordice, incat nu au fost abandonate. Multi lideri crestini timpurii, au fost confruntati cu congregatii de crestini, care inca celebrau aceste traditii pagane. Nu era posibil sa se interzica aceste celebrari datorita popularitatii lor, asa ca conducatorii bisericii au ales aceasta perioada a anului pentru sarbatorirea nasterii lui Hristos. Aceasta hotarare a marcat inceputul conflictului sarbatorii Craciunului.