MIRCEA CEL BATRANUn nume istoric, glorios, atribuit - dupa sute simiide ani - unui mare numar de strazi si institutii din localitatile romanesti.

Un nume pe care voievodul Mircea l-a primit de tanar, precizarea cel Batran vroind sa insemne cel Vechi (adica din batrani, din trecut) - un epitet cu care urmasii trebuiau convinsi ca domnitorul Tarii Romanesti a fost de-al locului, nu un venetic. Insa, odata cu evolutia limbii romane, numele lui Mircea cel Batran a ajuns sa-si piarda sensul initial, fiind inteles ca atare. Si astfel, din pacate, istoricii slugarnici din ultimii ani ai comunismului (1980 - 1989) au incercat sa il boteze Mircea cel Mare, pentru ca sintagma cel Batran sa nu fie considerata o aluzie la varsta fostului dictator Nicolae Ceausescu (care avea, pe atunci, aproape 70 de ani). Dar aceasta redenumire nu a rezistat in timp: Mircea cel Batran a ramas in cartile de istorie cu numele care l-a facut atat de cunoscut si de respectat in Balcani.

Cel mai viteaz si mai capabil domnitor crestin. Asa l-a considerat pe Mircea cel Batran - in scrierile sale - istoricul german Leunclavius. Este o apreciere magulitoare, dar obiectiva, pentru un voievod care a domnit peste Valahia timp de 32 de ani (intre 1386 si 1418), perioada in care suprafata Tarii Romanesti a ajuns la valoarea sa maxima pentru Evul Mediu. Si asta pentru ca Mircea cel Batran nu a cedat nici o brazda din pamantul stramosesc, cucerind (sau recucerind) - in schimb - Darstorul si Dobrogea, Chilia si Silistra. Cum a reusit toate acestea? Prin lupta directa, dar si dand dovada de diplomatie.

Mircea cel Batran a intarit continuu puterea statului roman si si-a dorit mereu o organizare militara si administrativa superioare, astfel incat sa incurajeze cresterea economica si sa sporeasca veniturile statului. Asa s-a ajuns, de exemplu, la o situatie neobisnuita pentru acele vremuri: monedele de argint batute de Mircea cel Batran au inceput sa circule si in afara granitelor Tarii Romanesti, desi - in acele timpuri - valoarea banilor era data strict de materialul din care acestia erau facuti. Sigur ca moneda romaneasca nu ajunsese prima valuta forte, dar aceasta circulatie externa a banilor din Valahia demonstreaza ca tara avea resurse consistente, astfel incat sa-si poata permite sa emita o cantitate atat de mare de monede. Tot pe plan economic, Mircea cel Batran a acordat anumite privilegii comerciantilor lipscani (din Leipzig)si lituanieni si le-a innoit pe cele de care se bucura populatia Brasovului. Astfel, stimuland comertul, domnitorul a putut sa creasca forta ostirii sale, o mare armata formata din oraseni si tarani (liberi sau nu). De asemenea, bazandu-se pe bani obtinuti din acordarea unor drepturi comerciale, Mircea cel Batran a ridicat mai multe fortificatii pe Dunare, una dintre cele mai importante ctitorii fiind Bania Severinului. Evident, dusmanii impotriva carora se luau aceste masuri de siguranta erau turcii, otomanii facand deseori incursiuni sau expeditii la nord de Dunare.

In acelasi timp in care organiza in amanunt Tara Romaneasca pe plan intern, domnitorul a gandit si a realizat un sistem extern de aliante solide, capabile sa-i sporeasca sansele de a pastra independenta statului. Astfel, prin intermediul lui Petru Musat (domn al Moldovei), Mircea cel Batran a reusit sa semneze o alianta - in anul 1389 - cu Vladislav al II-lea, al Poloniei. Acest tratat a fost reinnoit in 1404 si, apoi, in 1410. De asemenea, marele domnitor roman a pastrat relatii stranse cu Sigismund de Luxemburg, regele Ungariei, relatii bazate - desigur - pe interesul comun in lupta impotriva extinderii Imperiului Otoman. Cu toate acestea, sau tocmai de aceea, mai ales din cauza interventiilor sale in sprijinul popoarelor crestine din sudul Dunarii, Mircea cel Batran a intrat repede in conflict cu Inalta Poarta Otomana.

In anul 1394, decis sa il pedepseasca pe ghiaurul care nu vroia sa i se supuna, Baiazid (zis si Ilderim, adica Fulgerul) a traversat Dunarea, in fruntea unei armate formate din 40.000 de osteni, o forta militara impresionanta pentru acele vremuri.

Pentru ca era nevoit sa se impotriveasca acestor trupe numeroase in fruntea a doar 10.000 de romani curajosi, Mircea cel Batran a adoptat o strategie inteligenta: a evitat lupta directa si i-a hartuit continuu pe navalitori. In cele din urma, in ziua de 10 octombrie 1394, cele doua armate s-au confruntat decisiv intr-un loc mlastinos si impadurit, numit Rovine. Iar batalia si rezultatul acesteia sunt descrise - ca exemplu al trecutului nostru glorios - in poezia Scrisoarea III, a lui Mihai Eminescu. Cei care au citit aceasta capodopera a literaturii romanesti stiu si deznodamantul bataliei: Mircea cel Batran a reusit sa ii infranga si sa ii alunge pe turci din Tara Romaneasca. Peste doi ani, in 1396, domnitorul roman se alatura unei cruciade antiotomane initiate de imparatul ungar Sigismund de Luxemburg, campanie militara incheiata nefavorabil pentru crestini, prin victoria turcilor (batalia finala avand loc la Nicopole, pe 25 septembrie).

Reintors in tara sa, Mircea cel Batran nu se da batut: in 1397 opreste o expeditie otomana care traversase Dunarea, iar in anul 1400 invinge o armata turca, al carei drum il blocheaza imediat la nord de fluviu.

Ankara, vara anului 1402. Infrangerea sultanului Baiazid I de catre Timur Lenk (sau Tamerlan, adica Timur cel Schiop - conducator al cuceritorilor tatari) a insemnat inceputul destabilizarii marelui Imperiu Otoman. In aceste conditii, Mircea cel Batran organizeaza din nou - cu sprijinul imparatului ungar - o campanie impotriva turcilor. Si astfel reuseste, printre altele, sa readuca Dobrogea alaturi de Tara Romaneasca, sub conducerea sa. Mai mult, ajungand la apogeul domniei sale, voievodul roman se implica si in lupta pentru tronul Imperiului Otoman, ajutandu-l pe Musa sa devina sultan. Acesta este insa inlaturat de la putere de Mahomed I (in 1413), iar Mircea se vede nevoit sa semneze un nou tratat cu Imperiul Otoman, prin care se recunostea independenta Valahiei, in schimbul unui tribut anual (haraci) de 3.000 de piese de aur (o suma mica pentru acea perioada, mai ales tinand cont de importanta libertatilor garantate).

Astfel, Mircea cel Batran a ramas in istoria Romaniei - si a Europei - drept domnitorul care a reusit sa impiedice transformarea tarii in pasalac si a izbutit sa se opuna cu succes invadarii vestului Europei de catre otomani - o mare realizare pentru acele vremuri.

Pe langa deosebitele sale calitati administrative si militare, Mircea cel Batran a fost un mare iubitor de arta, dar si adevarat crestin, Biserica avand in el un aprig aparator si inimos fondator - Manastirea Cozia, in care este inmormantat, fiind una dintre ctitoriile ilustrului domnitor.