MINlllUIL WUCATlll CABINET MINISTRU

23
MIN l "llUIL WUCAT l ll CABINET MINISTRU OR DIN pentru modificarea completarea ordinului ministrului educatiei cercetarii nr. 5449/2020 privind organizarea, calendarul admiterii in invatamantul profesional de stat in invatamantul dual de stat pentru anul 2021-2022 A va nd in vedere: - prevederile art. 76 alin. (4) (5), ar t. 94 a Un . (2) lit. e) din Legea educapei naponale ru . 1/2011, cu modificarile §i completarile ulterioare; - prevederile Legii ru. 55/2020 privind unele masuri pentru prevenirea §i combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, cu modificarile completarile ulterioare, - prevederile Regulamentului (UE) 2016/679 AL Parlamentului European aJ ConsiliuJuI din 27 aprilie 2016 privind protecpa persoanelor fizice 1n ceea ce prive§te prelucrarea datelor cu caracter personal §i privind libera circulatie a acestor date §i de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protectia datelor); - prevederile OrdinuJui ministrului educapei, cercetarii, tineretului §i sportuJui ru. 3.753/2011 privind aprobarea unor masuri tranzitorii ln sistemul national de mvatamant, cu modificarile ulterioare, - prevederile art. 13 alin. (3) din Hotararea Guvemului nr. 369/2021 privind organizarea §i functionarea MinisteruJui Educapei, MINISTRUL EDUCATIEI ' emite prezentul ordin: Art. I - Ordinul ministrului educapei cercetarii m. 5449/2020 privind organizarea, calendarul admiterii ID mvatamantul profesional de stat §i 1n mvatamantul dual de stat pentru anul 2021-2022, publicat 1n Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, m. 834 din 11septembrie2020 se modifica se completeaza du pa cum urmeaza: 1. Dupa articol ul 8 se introduc patru noi articole, articolele 8 "1 , 8 "2 8 "3 8 "4, care vor avea urmatorul cuprins: ,, Art. 8 "1 . (1) Pentru realizarea unei planificari privind accesul persoanelor 1n unitatea de mvatarnant, ID scopul depunerii dosarului de 1nscriere, parintele/reprezentantul legal trebuie exprirne intentia de depunere a dosarului, prin telefon sau e-mail, in prima zi prevazuta 1n calendar pentru aceasta eta pa. (2) Depunerea dosarelor se poate reaUza §i prin po§ta, cu coniirmare de primire, sau prin e- mail, cu docurnente scanate. (3) in cazul transmiterii dosarelor prin mijloace electronice sau prin po§ta, cartea de identitate §i certificatul de na;;tere se depun 1n copie. (4) Candidatilor care au transmis dosarele de 1nscriere prin po§ta sau e-mail Ji se va comuni ca, telefonic sau prin e-mail, si tuapa mscrierii. (5) In cazul transmiterii dosarelor prin mijloace electronice sau prin po§ta, candidatii/ parinμi/reprezentanpi Iegali ai acestora au obligapa de a prezenta In format fizic, in original sau

Transcript of MINlllUIL WUCATlll CABINET MINISTRU

• MIN l"llUIL WUCAT l ll CABINET MINISTRU

OR DIN pentru modificarea ~i completarea ordinului ministrului educatiei ~i cercetarii nr. 5449/2020

privind organizarea, desfa~urarea ~i calendarul admiterii in invatamantul profesional de stat ~i in invatamantul dual de stat pentru anul ~colar 2021-2022

A vand in vedere: - prevederile art. 76 alin . (4) ~i (5), art. 94 a Un. (2) lit. e) din Legea educapei naponale ru. 1/2011, cu modificarile §i completarile ulterioare; - prevederile Legii ru. 55/2020 privind unele masuri pentru prevenirea §i combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, cu modificarile ~i completarile ulterioare, - prevederile Regulamentului (UE) 2016/679 AL Parlamentului European ~i aJ ConsiliuJuI din 27 aprilie 2016 privind protecpa persoanelor fizice 1n ceea ce prive§te prelucrarea datelor cu caracter personal §i privind libera circulatie a acestor date §i de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protectia datelor); - prevederile OrdinuJui ministrului educapei, cercetarii, tineretului §i sportuJui ru. 3.753/2011 privind aprobarea unor masuri tranzitorii ln sistemul national de mvatamant, cu modificarile ulterioare, - prevederile art. 13 alin. (3) din Hotararea Guvemului nr. 369/2021 privind organizarea §i functionarea MinisteruJui Educapei,

MINISTRUL EDUCATIEI '

emite prezentul ordin:

Art. I - Ordinul ministrului educapei ~i cercetarii m . 5449/2020 privind organizarea, desfa~urarea ~i calendarul admiterii ID mvatamantul profesional de stat §i 1n mvatamantul dual de stat pentru anul ~colar 2021-2022, publicat 1n Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, m. 834 din 11septembrie2020 se modifica ~i se completeaza du pa cum urmeaza:

1. Dupa articolul 8 se introduc patru noi articole, articolele 8 "1 , 8 "2 8 "3 ~i 8 "4, care vor avea urmatorul cuprins:

,, Art. 8 "1 . (1) Pentru realizarea unei planificari privind accesul persoanelor 1n unitatea de mvatarnant, ID scopul depunerii dosarului de 1nscriere, parintele/reprezentantul legal trebuie sa-~i exprirne intentia de depunere a dosarului, prin telefon sau e-mail, in prima zi prevazuta 1n calendar pentru aceasta eta pa. (2) Depunerea dosarelor se poate reaUza §i prin po§ta, cu coniirmare de primire, sau prin e­mail, cu docurnente scanate. (3) in cazul transmiterii dosarelor prin mijloace electronice sau prin po§ta, cartea de identitate §i certificatul de na;;tere se depun 1n copie. (4) Candidatilor care au transmis dosarele de 1nscriere prin po§ta sau e-mail Ji se va comunica, telefonic sau prin e-mail, situapa mscrierii. (5) In cazul transmiterii dosarelor prin mijloace electronice sau prin po§ta, candidatii/ parinµi/reprezentanpi Iegali ai acestora au obligapa de a prezenta In format fizic, in original sau

'in copie certificata In conformitate cu originalul, documentele care au stat la baza mscrierii 1n lnvatamantul liceal, In termen de maximum doua saptamani de la lnceperea cursurilor. (6) Prezentarea de lnscrisuri false se pedepse~te conform legii §i atrage pierderea locului obtinut prin fraudii."

,,Art. 8 "2. Probele de verificare a cuno§tintelor de limba moderna ~i matema, pentru candidatii care nu au studiat1n gimnaziu ln limba matema respectiva, pentru admiterea 1n anu l §COiar 2021 - 2022 In unitati le de lnvatamant profesional sau dua l care organizeaza clase cu predarem Lim bile minoritaplor nationaie se organizeaza 1n conformitate cu Metodologia de organizare §i

desfa§urare a probei de verificare a cuno§tintelor de limba materna, pentru candidapi care nu au studiatln gimnaziu In limba respectiva, pen tru admiterea 'in anul §Colar 2021- 2022 m liceele ca re o rganizeaza clase cu predare 1n limbile rnrnoritati lor nationa le, prevazuta ln anexa ru. 6 la Ordin ul nr 5457/31.08.2020 privind organizarea ~i desfa~urarea admiterii 1n lnvatamantul licea l de stat pentru anu l ~colar 2021-2022, cu modificarile ~i com pleta rile ulterioare"

,,Art. 8 "3. Probele de verificare a cuno§tintelor de Umba materna, penh·u candidatii care nu au studiat In gimnaziu limba matema respectiva, care, conform prevederilor anexei nr. 6 la OrdinuI nr 5457/31.08.2020 privind organizarea ~i desfa~urarea admiterii 1n 1nvatamantul liceal de stat pentru anul ~coiar 2021-2022, cu modificarile ~i completariie ulterioare, se susp.n on-line, pot fi suspnute fie Ia domiciliul candidatului, daca acesta dispune de mijloacele eiectronice necesare sau cu ajutorul mijioacelor electronice puse Ia dispozitia candidatului de catre unitatea de 'invatamant din care provine candidatul, la cererea acestuia, dadi aces ta nu dispune de mijloacele electronice necesare.

,,Art. 8 "4 (1) Pentru absolvenpi clasei a VIII-a din seria curenta §i din seriile anterioare, internati 1n spital sau aflati 1n izolare, 1n contextul epidemioiogic de infectare cu virusul SARS­Co V-2 §i care, din aceasta cauza, nu pot depune documen tele necesare 1nscrierii §i participarii la etapele de admitere prevazute 1n Calendarul admiterii pentru invatamantul profesional de stat §i

In lnvatamantul dual de statpentru anul §COlar 2021 - 2022, precum §i dosarul de lnscriere la un itatea de lnvatamant la care au fost admi§i, transmiterea §i completarea documentelor se fac prin mijloace electronice. in aceasta situat].e, parintele/reprezentantul legal transmite uniHitii de lnvatamant §i o declarape-tip pe propria raspundere, prevazuta 'in anexa nr. 3, care face parte integranta din prezentul ordin, cu privire la veridicitatea informapilor introduse m fi§a de lnscriere §i in celelalte documente transmise.

(2) La suspnerea on-line a probelor de verificare a cuno§tintelor de limba matema, de catre absolvenpi prevazup la alin. (1), se aplica 1n mod corespunzator ~i prevederile procedurii speciale elaborate de ciitre Ministerul Educapei §i Ministerul Sanatapi pentru sustinerea examenelor naponale 1n conditii de izolare.

(3) in situatia in care candidatul nu dispune de mijloacele electronice necesare desfii~urari i activitatilor prevazute la al in. (1) §i (2), acestea sunt asigurate de catre uni ta tea de l.nvati:imant din care provine candidatul.

(4) Situapa excepponala menponata la alin. (1) trebuie sa fie confirmata de catre direcpa de sanatate publica din judetul/municipiul Bucure§ti 'in care candidatul se afla 1n spital sau 1n izolare."

2. Anexele nr. 1 ~i 2 se modifica ~i se inlocuiesc cu anexele nr. 1 ~i 2, care fac parte integranta din prezentul ordin.

3. Dupa anexa nr. 2 se introduce o noua anexa, anexa nr. 3, care face parte integranta din prezentul ordin.

Art. TI - Comisiile de admitere judetene/a municipiulu i Bucure~ti, comisiile de mscriere din unitaple de lnvatamant gimnazial, comisiile din centrele zonale ;;i din centrele speciale de lnscriere ~i comisiile de admitere din unitaµle de lnvatamant profesional ;;i dual au obligapa aplicarii lntocmai a tuturor procedurilor referitoare la asigurarea securitapi sanitare a eleviJor ~ i

a lntregulu i personal implicat 1n desfa;mrarea admiterii In 1nvatamantul profesiona] de stat sau In lnvatamantul dua l de stat pentru anul ;;colar 2021-2022, prevazute 1n ordinele comune emise de ministrul educapei ~i ministrul sanatatii pentru stabilirea unor masuri de prevenire ~j

combatere a lmbolnavirilor cu SARS-CoV-2 1n unitatile/institutiile de lnvatamant, precum 9i a celor comunicate de catre Comisia Nationala de Admitere . . Art. III - La data intrarii 1n vigoare a prezentului ordin, orice alte prevederi contrare privind organizarea ~j desfa~;urarea admiterii 1n mvatamantu l profesional de stat sau 1n 1nvatamantul dual de stat pentru anul ;;colar 2021-2022 se abroga.

Art. IV - Directia generala 'invatamant preuniversi tar, Directia generala minoritap ;;i relapa cu parlamentul, Centrul National de Dezvoltare a invatamantului Profesional ~ i Tehnic, inspectoratele ~colare judetene/aJ municipiului Bucure~ti ~i unitaple de m vatamant due la lndeplinire prevederile prezentului ordin.

Art. V - Prezentul ordin se publid 1n Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I.

MI NI S TR U, Sorin Mihai CIMPE.,,..,~:::--~

t· ~==~~~

Nr . .3~ OG6l"', 2..o?..4 Bucure~ti,

1

Anexa nr. 1

CALENDARUL admiterii in inva~amantul profesional de stat pentru anul ~colar 2021- 2022

Data- limitii Perioada 10 mai 2021

10 mai 2021

10-14 ma1 2021

Activitatea Anuntarea, de catre inspectoratele $COlare, a metodologiei de organizare a robei de verificare a cuno tin elor de limba materna Afi$area ofertei educationale pentru invatamantul profesional de stat aprobate, concretizata in domenii de pregatire $i calificari profesionale, la sediul unitatilor de invatamant gimnazial $1 la sediul unitatilor de invatamant cu oferta educationala pentru invatamantul profesional de stat. Crearea bazei de date la nlvelul fiecarei unitati de invatamant gimnazial $i la nivel judetean/al munlcipiului Bucure!jti, cuprinzand datele personale ale elevi lor din clasa a VIII -a, in Slstemul informatic integrat al invatamantului din Romania (SIIIR), prin verificarea $1 corectarea, dupa caz, a informatiilor privind elevii $i formatiunile de studlu la care ace$tia sunt asociati

iparirea informatiilor despre admitere in brO$Ura care va cuprinde, in sectiun1 distincte, informatii despre admiterea in invatamantul liceal, in invataimantu profesional de stat $i in invatamantul dual pentru anul $COiar 2021-2022 Postarea brO$Urii pe site-urile inspectoratelor $COlare. In bro$ura se va regasi $1 mentiunea ca, pentru actiunile care presupu prezenta la unitatea de invatamant a candidatilor/parintilor este necesar~ informarea, prin telefon sau e-mail, a unitatii de invatamant cu privire I intentia de depunere/completare/preluare a documentelor, in vedere lanificarii accesului in unitatea de inva amant.

ITransmiterea in unitatile de invatamant gimnazial a brO$Urilor cuprinzand informatiile privind admiterea in invatamantul liceal, in invatamantul profesional de stat $i in invatamantul dual, pentru anul $COiar 2021-2022

fi$area in unitatile de invatamant gimnazial $i pe site-ul acestora a graficului $edintelor de informare a elevilor $1 parintilor cu privire la admiterea in mvatamantul profesional, inclusiv in invatamantul dual, a metodologiei $i a calendarului admiterii, a modului de completare a optiunilor din fi$a de inscriere in invatamantul profeslonal $i invatamantul dual de stat, precum $i o adresa de e-mail i un numar de telefon dedicate admiterii

21 mai 2021 ransmiterea la Ministerul Educatiei a brO$urilor care cuprind informatii despre admitere, pentru fiecare judetf munlcipiul Bucure$ti, in versiurne electronica i ti arita

Informarea $i consilierea elevilor cu pri vire la op ortunitatea de continua re a studii lor in invatamantul rofesional de stat

1 martie-14 mai 2021 Fiecare unitate de invatamant care, in anul $COiar 2020-2021, $COlarizeaza elevi in clasa a VIII -a, invatamant gimnazial, organizeaza $i desfa$oara activitati de orientare $1 consi liere cu elevii de clasa a VIII-a, cu accent pe con$t ientizarea cerintelor pletel muncii $i a oportunitatilor pentru cariera $i pe continuarea pregatirii prin invatamantul profesional de stat, cu evidentierea oportunitatilor oferite de invatamantul dual. Activitatile de orientare $i consiliere se deruleaza cu sprijinul consilierilor $COlari al Centrului judetean de resurse $i de asistenta educationala (ORAE)/Centrului Municipiului Bucure!jti de Resurse $i Asistenta Educationala (CMBRAE) $i urmaresc pregatirea inscrierii elevilor in invatamantul profesional de stat $i in invatamantul dual.

qiunile mentionate se pot organiza $i prin mijloace electronice d comunicare (e-mail, videoconferinta on-line, materiale postate pe paginile d internet ale unita ilor de inva amant ORAE ISJ etc ..

17 mai-11 iunie 021 ~edinte/Aqiuni de instruire organizate de toate unitatile de invatamant gimnazial, cu elevii de clasa a VIII-a $i parintii acestora, pentru prezentarea metodologiei $i a calendarului admiterii, a procedurilor de preseleqie $i/Sau de admitere $i a planului de $COlarizare la invatamantul profesional de stat, inclusiv in invatamantul dual, $i a modului de completare a optiunilor din fi$a de i nscriere in invatamantul profesional $i invatamantul dual de stat. in ·udetele in care exista plan de $COlarizare pentru invatamantul dual se prezinta, in mod obligatoriu, $i aspectele specifice privind invatamantul dual. Actiunile mentionate se pot organiza $i prln mijloace electronice de comunicare telefon e-mail videoconferin a on-line etc ..

17-28 mai 2021 ISJ/ISMB organizeaza targul ofertelor educationale. Pentru prezentarea ofertei education ale in cadrul acestui eveniment, unitatile de invatamant care

16 iunle 2021

au oferta educationala pentru invatamantul profesional de stat $i/sau d~u--­implica $i operatori economic! parteneri. T§rgul ofertelor education 'E)M $i o sectiune dedicata ofertei educatlonale la nivel regional. qi._ Actiunile mentionate se pot organiza $1 prin mijloace « ni de comunicare (e-mail, videoconferinta on-line, materiale postate Ile agi internet ale unitatilor de invatamant, ORAE, ISJ etc.). ~

ransmiterea de catre fiecare unitate de invatamant gimnazial de admitere judeteana/a municipiului Bucure$ti a bazei de date mediile enerale de absolvire ale absolven ilor clasei a VIII-a,

17 iunie 2021

listei elevilor corigenti, repetenti, cu situatia neincheiata sau exrnatriculati, rin corn letarea acestor inforrna ii in a lica ia inforrnatica central izata ransrniterea de catre cornisiile de adrnitere judetene/a rnunicipiu lui Bucure$ti

catre Cornisia nationala de adrnitere a bazei de date cuprinzand rnediile generale de absolvire ale absolventilor clasei a VIII-a, prin confirrnarea finalizarii operatiunilor specifice cornpletarii acestor date in aplicatia inforrnatica centralizata

Proba de verificare a cuno~tin1elor de limba moderna sau materna - nurnai pentru situatiile in care oferta educationala aprobata cuprinde clase cu predare in lirnbile rninoritatilor nationale sau clase cu predare in regim bilingv a unei limbi moderne; - pentru candidatil interesati de inscrierea la unitatile de invatamant/clasele cu predare in limbile minoritatilor nationale, care nu au studiat in gimnaziu in limba materna respectiva (calendar $i organizare comune pentru inscrierea in inva arnantul liceal rofesional de stat i dual 31 rnai - 4 iunie 2021 Eliberarea/Transrniterea anexelor fi$elor de i nscriere pentru candidatii care

doresc sa partici pe la probe de verificare a cuno$tintelor de lirnba rnoderna sau rnaterna NOTA: Se va utiliza acela$i model de anexa la fi$a de inscriere ca modelul aprobat ca anexa la fi$a de inscriere pentru admiterea in invatarnantul liceal ("Anexa la fi$a de inscriere pentru participarea la probele de aptitudini sau la probele de verificare a cu no tin elor de lirnba moderna sau materna" .

07 - 14 iunie 2021 Inscrierea candidatilor pentru probele de verificare a cuno$tintelor de limba moderna sau materna $i transmiterea/completarea anexelor fi$elor

15 - 18 iunie 2021

18 iunie 2021

18 iunie 2021

28 iunie - 2 iulie 2021

2 iulie 2021

de inscriere, conform prevederilor din Anexa 4 $i Anexa 6 la ordinul MEC nr. 5457/31.08.2020, cu rnodificari le ulterioare NOTA: Docurnentele necesare pentru recunoa$terea $i echivalarea rezultatelo obtinute la exarnene cu recunoa$tere lnternationala pentru cert ificarea cornpetentelor lingvistice in lirnbi straine cu proba de verificare a cuno$tintelo de lirnba rnoderna pentru adrniterea in clasele a IX-a cu program bili ngv d predare a unei limbi moderne de circulatie internationala pot f depuse/transmise la unitatea de invatamant de provenienta pana la data d 16 iunie 2021. Desfa$urarea/echivalarea probelor de veri ficare a cuno$tintelor de limba moderna sau materna conform prevederilor din Anexa 4 $i Anexa 6 la ordinul MEC nr. 5457/31.08.2020 cu modificarile ulterioare. Comunicarea rezultatelor la probele de verificare a cuno$tintelor de lim ba moderna sau materna

ransmiterea, catre cornisia de admitere judeteana/a rnunicipiului Bucure$ti, a listelor cu rezultatele finale la probele de verificare a cuno$tintelor de lirnba rnoderna sau materna, prin cornpletarea acestora in aplicatia informatic:a centralizata Ridicarea/Transmiterea anexelor fi$elor de inscriere de la unitatile la care candidatii au sustinut probele de verificare a cuno$tintelor de lirnba rnoderna sau rnaterna Depunerea/Transrniterea anexelor fi$elor de inscriere ale candidati lor care au participat la probele de verificare a cuno$tintelor de limba materna la unita ile de inva amant lmnazial de rovenien a

13 iulie 2021 ransmiterea de catre comisiile de admitere judetene/a rnunicipiului Bucure$ti, in format electronic, catre Centrul National de Adrnitere a listei candidatilor care au prornovat probele de verificare a cuno$tintelor de lirnba rnoderna sau rnaterna $i a rezultatelor acestora la probe, prin introducerea $ confirmarea fina~iza ri i introducerii acestora in a lica ia informatica centralizata

02 OCtornbrie 2020 - 23 aprilie 2021 $edinte de instruire a profesorilor diriginti de catre inspectorii $COlari pentru minoritati privind prezentarea proceduri lor de adrnitere pe locurile pe locuril speciale pentru rromi $edinte de informare $i instruire cu parinti i $i elevii privind admiterea pe locurile speciale pentru rrorni NOTA: Dupa fiecare $edinta, se va intocmi proces-verbal d informare instru;re.

05 octombrie 2020 - 29 aprilie 2021 Eliberarea recomandarilor scrise de apartenenta la etnia rrorna.

29 aprilie 2021, ora 16

NOTA: Recomandarife scrise vizand apartenenta la etnia roma pot fi eliberate $i on-line. in aceasta situatie, recomandarea este transmisa, prin e-mail, unitatii de lnvat§mant din care provine candidatul, In format pdf, semnatura electronica a emitentului. Raspunderea pentru autenti · ~~--.ioo-. continutul recomandarii revine atat organizatiei rromilor, care o ef'TJi·r~"iO.l~Mi~ statutului $i procedurilor interne proprii cu privire la eliberarea r. lto ndarii, cat $i parintelui/reprezentantului legal al elevului care solicita eli era ea n recomandari de apartenenta la etnia rroma. ~

10 mai 2021

Admiterea e locurile s 16 - 19 iulie 2021

19 iulie 2021

20 iulie 2021

INOTA: Orice recomandare depusa la unitatea de invatamant ulterior acestei 'P.erioade nu va mai fi luata in considerare pentru nicio etapa de admitere in inva amantul rofesional i dual de stat entru anul colar 2021-2022! Afi$area locurilor speciale pentru candidatii rromi.

I NOTA: Locurile speciale pentru candidatii rromi se stabilesc de comisiile de admitere judetene/a municipiului Bucure$ti ca locuri alocate peste numarul de locuri acordat prin planul de $COlarizare, in limita a 1-2 locuri suplimentare la clasa. Nu se aloca locuri speciale pentru candidafii rromi la clasele/unitatile de invatamant profesional la care se organizeaza preselecfie $i nici la calificarile din oferta pentru invatamantul dual la care sunt prevazute probe eliminatorii au probe de admitere Independent de numarul candidatilor Fnscri$i pe

numarul de locuri dis onibile.

Completarea optiunilor In fi$a de lnscriere in lnvatamantul profesional $i dual, de stat pe locurile speciale pentru rroml de catre candidatii care solicita aces lucru $i de catre parintii acestora, asistati de dirigintii claselor a VIII-a, I unitatea de inva~amant sau prln formular transmls electronic. NOTA: Orice fi?a depusa dupa aceasta data nu va mai fi luata in considerare. Ori ce o i une re ita oat e conduce la o re artizar e nedorita! Depunerea fi$elor de lnscriere ale candidati lor pe locurile speciale pentru rromi la ISJ/ISMB - comisia de admitere ·ude eana/a munici iului Bucure ti Repartizarea candidatilor pe locurlle speciale pentru rromi $i comunicarea rezultatelor candidatilor. NOTA: Repartizarea pe locurile speciale pentru rromi se face in $edinta publica in ordinea descrescatoare a mediei de admitere $i pe baza optiunilor completate in fi$a de inscriere, conform unei proceduri stabilite de catre Comisia ·udeteana de admitere, publicata pe site-ul inspectoratului $COiar judetean/al Municipiului Bucure$ti $i comunicate unitatilor de invatamant pana la data 11 iunie 2021. $edinta publica se poate organiza on line. Pentru candidatii care nu dispun de mijloace pentru conectarea on line, unitatile de invatamant gimnazial, de provenienta a candidatilor, vor asigura pentru ace$tia mijloacele necesare conectarii on line Mediile de admitere pentru candidatii rromi, care candideaza pe locurile speciaie pentru rromi in lnvatamantul profesional $i dual, de stat, se calculeaza conform art. 12 alin. (1) lit. a) din Metodologia de organizare $i desfa$urare a admiterii In invatamantul profesional de stat, aprobata prin Ordinul ministruiui educatiei nationale $i cercetarii $tiintifice nr. 5 .068/ 2016, cu completarile uiterioare, indiferent daca la acea calificare profesionala se organizeaza proba suplimentara de admitere. Candidatii nerepartizati vor ridica fi$ele de inscriere in vederea participarii la eta ele ulterioare admlterea

Admiterea candida ilor e locur ile distinct alocate candida ilor cu CES i n unita ile de inva amant de masa Pre atirea admiterii

10 mai 2021 Afi$area locurilor distinct alocate in unitatile de invatamant de masa pentru candidatii elevi cu CES (1-2 locuri/fiecare clasa/grupa pentru fiecare filiera/profil/specializare/domeniu de pregatire/calificare) NOTA: Locurile speciale pentru candidatii cu CES se stabilesc de comisiile de

dmitere judetene/a municipiului Bucure$ti ca locuri alocate peste numarul de locuri acordat prin planul de $COlarizare, in limita a 1-2 locuri suplimentare la clasa. Nu se aloca locuri speciale pentru candidafii cu CES la clasele/unitafil de invatamant profesional la care se organizeaza preseleqie $i nici la calificarile din oferta pentru invatamantul dual la care sunt prevazute probe eliminatorii sau probe de admitere independent de numarul candidatilor inscri i e numarul de locuri dis on/bile.

12 aprile-18 iunie 2021 $edinte de informare $1 instruire cu parintii $i elevii, organizate de profesorii diriginti, privind admiterea pe locurile distinct alocate pentru elevii cu CES NOTA: $edinfele vizeaza orientarea $COlara a elevilor cu CES care doresc sa candideze pe locuri distinct alocate in unitati de invatamant de masa $i la acestea pot participa, in calitate de invitati, reprezentanti ai unitatilor de invatamant liceal, profesional $i profesional dual de masa, speciali$ti din cadrul ORAE/CMBRAE, precum $i alti factorf reprezentativi. Dupa fiecare edin a se va intocmi races-verbal de informare instruire.

Admiterea e locurile distinct alocate candida ilor cu CES in unita ile de inva amant de masa 16-19 lulie 2021 Completarea optiunilor in fi$a de inscriere in invatamantul profesional $i du

de stat pe locuri distinct alocate pentru elevii cu CES in unitati de inv·;1v1-,,·!'l'!l:ri;ll:~ de masa de catre candidatii acest lucru $i de catre parintii acestor ' Qi~rt11--=­de dirigintii claselor a VIII-a, la unitatea de invatamant sau pr" ..,f transmis electronic. NOTA: Orice fi$a depusa dupa aceasta data nu va mai fi considerare. i Orice o iune re ita oate conduce la o re artizare nedori .,

18-19 iulie 2021 Depunerea fi$elor de inscriere insotite de anexele cu optiuni pent ~ alocate entru candida ii cu CES la ISJ ISMB - comisia de admitere ~

20 iulie 2021

calendar 15-19 iulie 2021

5-14 iulie 2021

5-14 iulie 2021

·ude eana/a munici iului Bucure ti Repartizarea candidatilor pe locurile distinct alocate candidati lor cu CES in invatamantul de masa $i comunicarea rezultatelor candidatilor

NOTA: Repartizarea pe locurile speciale pentru candidatii cu CES se face in $edinta publica, in ordinea descrescatoare a mediei de admitere $i pe baza optiunilor completate in fi$a de inscriere, conform unei proceduri stabilite de catre Comisia judeteana de admitere, publlcata pe site-ul inspectoratului $COiar judetean/al Municipiului Bucure$ti $i comunicata unitatilor de invatamant pana la data 11 iunie 2021. $edinta publlca se poate organiza on line. Pentru candidatii care nu dispun de mijloace pentru conectarea on line, unitatile de invatamant gimnazial, de provenienta a candidatilor, vor asigura pentru ace$tia mij loacele necesare conectarii on line

NOTA Mediile de admitere pentru candidatii cu CES, care candideaza pe locurile special destinate acestora, se calculeaza conform art. 12 alin. (1) lit. a) din Metodologia de organizare $1 desfa$urare a admiterii in invatamantul profesional de stat, aprobata prin Ordinul ministru lui educatiei nationale $i cercetarii $tiintifice nr. 5.068/2016, cu completarile ulterioare, indiferent daca la acea calificare profesionala se organizeaza proba suplimentara de admitere. Candidatii nerepartizati pe locurile distinct alocate candidatilor cu CES, precum $i cei care au fast repartizati, dar care solicita, in scris, renuntarea la locul pe care au fast repartizati, vor ridica fi$ele de inscriere la invatamantul profesional $i dual pentru participarea la etapele ulterioare de admitere.

Candidatii nerepartizati pe locurile distinct alocate candidatilor cu CES, precum $i cei care au fast repartizati, dar care solicita, in scris, renuntarea la locul pe care au fast repartizati vor rid ica fi$ele de i nscriere la invatamantul profesional $i dual pentru participarea la admiterea in inva amantul de masa.

Admiterea candidatilor p entru invatamantul specia l i or anizare comune entru inscrierea in i nva amantul liceal rofesional de stat i dual

inscrierea $i repartizarea candidati lor pentru invatamantul special. Repartizarea se face conform unei proceduri stabilite de catre comisia d admitere judeteana/a municipiului Bucure$ti, pubticate pe site-u inspectoratului $COiar judetean/al Munlcipiului Bucure$ti $i comunicat unitatilor de invatamant pana la data de 11 iunie 2021. Procedura poate sa prevada inclusiv posibilitatea de repartizare computerizata a candidatilor, i functie de optiunile exprimate de ace$tia .

NOTA: inscrierea $i repartizarea candidatilor pentru invatamantul profesional special sunt similare cu cele prevazute de reglementarile pentru invatamantul liceal special, incluse in Metodologia de organizare $i desfa$urare a admiteri i in inva amantul liceal de stat.

Inscrierea i admiterea etevilor la inva amantul rofesional de stat Eta a I de admitere in inva amantul rofesional de stat

Secretariatele unitatilor de invatamant gimnazial completeaza, la cererea elevilor $i a parintilor/reprezentantilor legali pentru minori, fi$a de inscriere in invatamantul profesional $i dual de stat cu informati ile privind datele personale ale absolventilor claselor a VIII-a, mediile generale de absolvire, notele $1 medii le obtinute la evaluarea nationala din clasa a VIII-a, prin tiparirea acestora din aplicatia informatica centralizata. Eliberarea, de catre unitatile de invatamant gimnazial, a fi$ei de inscriere in invatamantul profesional $i dual de stat, pentru candidatii care solicita aceasta la solicitarea candidati lor care au sustinut $i promovat probele de verificare a cuno$tintelor de limba moderna sau materna, unitatile de invatamant gimnazial elibereaza, impreuna cu fi$a de inscriere, $i anexa fi$ei de inscriere completata cu rezultatul la proba/probele de verificare a cuno$tintelor de limba moderna sau materna. NOTA: Se va elibera o singura fi$a de inscriere. Nu se elibereaza fi$e de inscriere elevilor din clasa a VIII-a cu situatia $COlara neincheiata, aflati in stare de cori en a sau re eten ie. Inscrierea candidatilor la unitatile de invatamant care au oferta educationala pentru invatamantul profesional, pe baza fi$ei de inscriere in invatamantul profesional $i dual de stat Unitatile de i nvatamant care au oferta educationala pentru invataCll.ii·~,.._.L... profesional ofera informatiile $1 indrumarile necesare pentru com ~ ~ catre candidati a optiunilor pentru calificarile profesionale din ert colii. NOTA: Nu pot fl inscri$i candidatii cu situatia $Colara neincheiata, afl 8r, star corigenta sau repetentie. ~; Pot participa la aceasta etapa atat candidatii rromi - nereparti tli e I speciale destinate acestora, cat $1 candidatii cu CES - nerepar ·za ·~e s eciale destinate acestora. ~ .,.JV

14 iulie 2021

15-16iulie 2021 Pentru candidatii care opteaza pentru unitatile de invatamant ;;i calificarile la care se organizeaza sesiune de

reselec ie 15-16 iulie 2021 Pentru candidatii care opteaza pentru unitati le de invatamant ;;i calificarile la care se organizeaza seslune de p r,esel ectie

15-20 iulie 2021 Pentru candidatii care opteaza pentru unitatile de invatamant $i calificarile la care se organizeaza sesiune de preselectie

15-20 iulie 2021

20 iulie 2021

Afi$area, la sediul unitatilor de invatamant care au oferta pentru invatamantul profesional, a listei candidatllor inscri$i in invatamantul profesional La unitatile de invatamant ;;i calificarile la care nu se organizeaza preselectie, iar numarul candidatilor inscri;;i la unitatea de invatamant este mai mare decat numarul de locuri disponibile, se afiseaza $i precizari detaliate privind organizarea probelor suplimentare de admitere, inclusiv a eventualelor probe eliminatorii (data, locul de desfa$urare, ora, acte necesare de identitate a candidati lor, alte detalii organizatorice). Se va preciza daca se organizeaza proba suplimentara de admitere pentru toate calificarile sau doar la calificarea/calificarile profesionala(e) la care numarul de candidati depa;;e$te numarul de locuri, cu posibilitatea redistribuirii la celelalte calificari pentru care nu s-a organizat proba suplimentara, in situatia in care candidatii au optat in fi;;a de inscriere pentru aceste calificari.

ransmiterea catre comisia de admitere judeteana/a municipiului Bucure$ti a situatiei cu numarul de candidati inscri;;i pentru admiterea in invatamantul profesional, pentru fiecare calificare profesionala Unitatile de invatamant care organizeaza preselectie afi;;eaza lista candlidatilo inscri;;i la invatamantul profesional de stat la calificarile pentru care s or anizeaza resele ie, recum i rocedura de resele ie. Derularea probei de preseleqie, in unitatile de invatamant in care s-a decis organizarea acesteia, conform graficului stabilit $i afi;;at de fiecare unitate de invatamant care organizeaza preseleqie

Comunicarea rez.ultatelor sesiunii de preselectie de catre unitatea de invatamant care a organizat sesiunea de preselectie Rezultatele probelor de preselectie se afi;;eaza la sfarsitul fiecarei zile, impreuna cu precizarea privind posibilitatea inscrierii candidatilor respin;;i, in aceea;;i etapa de admitere, la o unitate de invatamant si calificari la ca1re nu s-au organizat probe de preselectie in invatamantul profesional sau probe eliminatorii in invatamant dual pana la termenul stabilit prin calendarul admiterii in invatamantul profesional, respectiv in invatamantul dual. in situatia i n care numarul celor admi$i in urma preseleqiei este mai mare decat numarul locurilor disponibile, comunicarea rezultatelor sesiunii de preselectie va fj insotita de precizarea ca urmeaza 0 proba suplimentara de admitere ;;i de informatii detaliate privind organiz.area acesteia (data, locul de desfa;;urare, ora, acte necesare de identitate a candidatilor, alte detalii organ izatorice). Secretariatele unitatilor de invatamant care organizeaza admiterea in invatamantul profesional elibereaza, la cererea candidatilor respin;;i la preseleqie, fi;;ele de inscriere la invatamantul profesional ;;i dual in vederea inscrierii la alte unitati de invatamant care organizeaza invatamant profesional sau dual la cal ificari la care nu s-au organizat probe de preselectie res ectiv robe eliminatorii in cazul inva amantului dual .

Ridicarea, de catre candidatii respin;;i la preselectie, a fi;;elor de inscriere la invatamantul profesional ;;i dual de stat de la unitatea de invatamant care a organiz.at sesiunea de preselectie NOTA: In situatia in care candidatii au completat mai multe optiuni, inclusiv pentru calificari profesionale la care unitatea de invatamant nu a organizat preseleqie, ace;;tia nu vor ridica fisele de inscriere, fiind considerati inscri;;i pentru celelalte calificari profesionale pe care le-au marcat in fi;;a de inscriere. In cazul retragerii fi;;elor de inscriere de catre candidatii admi;;i la preseleqie, pe locurile eliberate de acestia pot fi admi!?i alti candidati care au sustinut !?' promovat proba respectiva de preselectie, in ordinea rezultatelor obtinute la aceasta roba. Inscrierea candidatilor respin;;i la preselectie la unitatile de invatamant care ;;colarizeaza in invatamantul profesional de stat, lnclusiv dual, la care nu s-au organizat probe de preseleqie, respectiv eliminatorii, pe baza fi;;ei de inscriere in invatamantul profesional ;;i dual de stat Se pot inscrie ;;i alti candidati interesati, care nu s-au inscris in perioadele de inscriere prevazute mai sus, precum ;;i cei care au renuntat la locul ocupat in sesiunea de preselectie. De asemenea, se pot inscrie $i candidati care au fost respin;;i la probe eliminatorii organizate in invatamantul dual. NOTA: Nu pot fi inscri;;i candidatii cu situatia scolara neincheiata, aflati in stare de corigenta sau repetentie. inscrierea candidati lor respin;;i la unitatile de invatamant care au orga preseleqie ;;i care au ridicat fi;;a de inscriere se face pe baza acelei 1 f prin completarea casetelor pentru urmatoarea unitate de i nvatam • t t calificarilor rofesionale entru care o teaza. Actualizarea ;;i afi$area, la sediul unitatilor de invatamant care educationala pentru i nvatamantul profesional de stat, a listei c.a inscri;;i la invatamantul profesional de stat Afi;;area informatiilor (data, locul de desfa;;urare, ora, acte neces identitate a candidatilor, alte detalii organiz.atorice) privind organi ~ ~­su llmentare de admitere la unita lie de inva amant unde numarul v

21-22 iulie 2021

22 iulie 2021

23 iulie 2021

26 iulie 2021

27-28 iulie 2021

27-28 iulie 2021

28 iulie 2021

29 iulie 2021

29 iulie 2021

candidati inscri$i este mai mare decat numarul locurilor oferite - situatie in care se va preciza daca se organizeaza proba suplimentara de admitere pentru toate calificarile sau doar la calificarea/calificarile la care numarul de candidati depa$e$te numarul de locuri, cu posibilitatea redistribu irii la celelalt calificari pentru care nu s-a organizat proba suplimentara, in situatia in care candidatii au optat in fi$a de inscriere pentru aceste calificari

ransmiterea catre comisia de admitere judeteana/a municipiului Bucure$ti a situatiei cu numarul de candidati inscri$i la invatamantul profesional, pentru fiecare calificare rofesionala Desfa$urarea probei suplimentare de admitere NOTA: Proba suplimentara de admitere se organlzeaza numai la unita!ile de invatamant pentru care numarul celor inscri$i este mai mare decat numarul locurilor disponibile, in conditiile mai sus mentionate referitoare la anuntarea candidatilor cu privire la organizarea probei suplimentare de admitere pentru toate calificarile sau doar la calificarea/calificarile la care numarul de Candida i de a e te numarul de locuri Afi$area rezultatelor la proba suplimentara de admitere de catre unitatile de inva amant care au or anizat roba Depunerea conttestatiilor la proba suplimentara de admitere Rezolvarea contestatiilor Afi$area rezultatelor la proba suplimentara de admitere in urma rezolvarii contestatiilor, de catre unitatile de invatamant care au organizat proba suplimentara de admitere Calcularea de catre comisiile de admitere din unitatile de invatamant a mediilor fina le de admitere, conform precizarilor de calcul din metodologia de admitere in inva!amantul profesional Transmiterea, la comisia de admitere judeteana/a municipiului Bucure$ti, a listei candidatilor declarati admi$i $i a celor respin$i la admiterea in invatamantul profesional de stat, de catre toate unitatile de invatamant, indiferent daca au desfa urat sau nu roba de reselec ie/admitere Validarea, de catre comisia de admitere judeteana/a municipiului Bucure$ti pentru invatamantul profesional de stat, a listei candidatilor declarati admi$i in invatamantul profesional de stat Afi$area de catre unitatile de invatamant care au oferta pentru invatamantul profesional a listei candidatilor admi$i $i a celor respin$i la invatamantul profesional de stat Afi$area precizarilor privind depunerea dosarelor de inscriere de catre candidatii admi$~, respectiv ridicarea fi$elor de inscriere de catre candidatii respin$i Afi$area precizarii prin care candidatii admi~i la clase/grupe cu efective care in urma primei etape de admitere se afla sub efectivul minim necesar constituirii formatiunilor de studii sunt in$tiintati ca dupa depunerea dosarelor de inscriere vor fi inmatriculati sub rezerva completarii in urma etapei a II-a de admitere a numarului de locuri minim necesar pentru constituirea formatiunilor de studii, iar in situatia in care nici in etapa a II-a nu se vor ocupa1 suficiente locurl pentru constituirea efectivelor minime se poate decide redistribuirea, prin comisia de admitere judeteana/a municipiului Bucure$ti, a candidatilor in limita locurilor disponibile la alte clase sau unitati $COlare in cadrul unei $edinte publice la care vor fi invitati sa artici e. Ridicarea fi$elor de inscriere in invatamantul profesional $i dual de catre candidatii declarati respin$i. Candidatii respin$i la etapa I de admitere in mvatamantul profesional $i in invatamantul dual se pot inscrie in etapa a II-a de admitere in invatamantul profesional, in invatamantul dual, sau in etapa a II-a de admitere in liceu. Depunerea dosarelor de inscriere, la unitatile de invatamant la care candidatii au fost declarati admi$i in cazul retragerii fi$elor de inscriere sau nedepunerii dosarelor de i nscriere de catre candida!il admi$i, pe locurile eliberate de ace$tia pot fi admi$i alti candidati, in ordinea rezultatelor obtinute la admiterea organizata in aceasta etapa, cu conditia incadrarii in termenul de depunere a dosarelor de inscriere.

ransmiterea de catre unitatile de invatamant care au oferta educationala pentru invatamantul profesional de stat a situatiei locurilor ramase libere in urma finalizarii depunerii dosarelor de inscriere a candidatilor admi$i in aceasta eta a de admitere Rezolvarea cazurilor speciale de catre comisia de admitere judeteana/a municipiului Bucure$ti Pentru rezolvarea cazuri lor speciale, comisia de admitere judeteana/a municipiului Bucure$ti nu va repartiza candidati la clasele/unitatile--'"ie-..,..-.. invatamant profesional la care se organizeaza preselectie $i ci a calificarile din oferta pentru invatamantul dual la care sunt prevaz e eliminatorii sau probe de admitere independent de numarul 1nscri i e numarul de locuri dis onibi le.

ransmiterea de catre comisia de admitere judeteana/a Bucure$ti la unitatile de invatamant profesional a situati cazuri lor s eciale Transmiterea de catre comisia de admitere

30 iul ie 2021

30 iulie 2021

30 iulie 2021

26-30 iulie 2021

30 iulie - 3 august 2021

3 august 2021

municipiului Bucure$ti la toate unitati le de invatamant gimnazial a situatiei locurilor libere pentru etapa a II-a de admitere la invatamantul profesional de stat $i in inva amantul dual din 'ude munici iul Bucure ti Afi$area de catre unitatile de i nvatamant profesional a listei candidatilor inmatriculati $i a situatiei cu locurile ramase libere in invatamantul profesional, dupa depunerea dosarelor de inscriere in etapa I de admitere $i rezolvarea cazurilor speciale in situatia in care candidatii au completat mai multe optiuni, inclusiv pentru calificari profesionale la care unitatea de invatamant nu a organizat preseleqie, ace$tia vor fi considerati inscri!ji pentru celelalte calificari profesionale pe care le-au marcat in fi$a de inscriere.

ransmiterea de catre comisia de admitere in invatamantul profesional de stat din unitatea de invatamant, in format electronic $i in scris, catre comisia de admitere judeteana/a municipiului Bucure$ti a listelor actualizate cu candidatii inmatriculati $i a situatiei locurilor neocupate la invatamantul

rofesional de stat Transmiterea de catre comisia de admitere judeteana/a municipiului Bucure$ti la toate unitati le de invatamant gimnazial a situatiei locurilor libere pentru etapa a II-a de admitere la invatamantul profesional de stat, cu evidentierea distincta a celor din invatamantul dual din judetfmunicipiul Bucure ti. Afi$area de catre toate unitatile de invatamant gimnazial a listei cu locurile libere pentru etapa a II-a de admitere in invatamantul profesional de stat din ·udetf municipiul Bucure$ti. ISJ/ISMB afi$eaza ~i publica pe pagina sa de internet lista locurilor libere pentru etapa a II-a de admitere in invatamantul profesional de stat din ·ude munici iul Bucure ti.

Eliberarea de catre unitatile de invatamant gimnazial a fi$elor de inscriere pentru invatamantul profesional !ji dual de stat pentru candidatii carora nu Ii s-au eliberat fi!je de inscriere in etapa I de admitere in invatamantul profesional de stat sau in invatamantul dual La solicitarea candidatl lor care au sustinut !ji au promovat probele de verificare a cuno!jtintelor de limba moderna sau materna, unitatile de invatamant gimnazial elibereaza, impreuna cu fi!ja de inscriere, !ji anexa fi!jei de inscriere completata cu rezultatu l la proba/probele de verificare a cuno!jtintelor de limba moderna sau materna. NOTA: Se va elibera o sin ura fi a de inscriere. Inscrierea candidatilor care nu au participat la etapa I de admitere sau care au participat, dar nu au fost repartizatifadmi!ji sau au fost admi!ji, dar nu $i­au depus dosarele de inscriere la liceu sau invatamantul profesional, la unitatile de invatamant care au oferta educationala pentru invatamantul profesional, pe baza fi!jei de inscriere in invatamantul profesional ~i dual de stat Unitatile de invatamant care au oferta educationala pentru invatamantul profesional ofera informatiile !ji indrumarile necesare pentru completarea de catre candidati a optiunilor pentru calificarile profesionale din oferta ~colii. NOTA: Nu pot fi inscri!ji candidatii cu situatia !jcolara neincheiata, aflati in stare de corigenta sau repetentie. Pot participa la aceasta etapa atat candidatii rromi - nerepartizati pe locurile speciale destinate acestora, cat !ji candidatii cu CES - nerepartizati pe locurile s eciale destinate acestora. Afi!jarea, la sediul unitati lor de invatamant care au oferta pentru invatamantul profesional, a listei candidatilor inscri!ji in invatamantul profesional. Pentru unitatile de invatamant !ji calificarile profesionale la care se organizeaza probe de preselectie/probe eliminatorii $i/Sau probe de admitere indiferent de numarul candidatilor inscri$i, precum !ji pentru cele la care se organizeaza proba de admitere ca urmare a depa!jirii numarului de candidati inscri!ji fata de numarul locurilor disponibile, se vor afi!ja impreuna cu lista candidatllor inscri$i !jl informatii le privind derularea acestor probe (data, ora, locul de desfa~urare a probelor, acte de identitate necesare candidati lor, alte detalii organizatorice). Se va preciza daca se organizeaza proba suplimentara de admitere pentru toate cal ificarile sau doar la calificarea/calificarile la care numarul de candidati depa!je!jte numarul de locuri de la calificarea/calificarile respectiva(e), cu posibi litatea redistribuirii la celelalte calificari pentru c _ _...,---. nu se organizeaza proba suplimentara, in situatia in care candidatii au at in fi!ja de inscriere pentru aceste cal1f1cari. in situatia locurilor ramase libere se va prec1za in mod expres ~ tia locurilor libere la care se organizeaza sesiune de preselectie in oti~ de mentiunea ca candidati1 respin!j1 la proba de preselect1e in etapa ~· ~d admitere care nu au completat mai multe optiuni, inclusiv pentru at1 i~ profesionale la care unitatea de invatamant nu organizeaza presel ~e )(.ilJ: fl repartizati de catre comis1a de admitere judeteana/a muni · ~~ ~ Bucure ti e locurile libere du a f1nalizarea eta e1 a II-a de admitere. . I...

4-5 august 2021 Pentru candidatii care opteaza pentru unitatile de invatamant ~i calificari le la care se organizeaza sesiune de

resele ie 4-5 august 2021 Pentru candidatil care opteaza pentru unitatile de invatamant $i calificarile la care se organizeaza sesiune de preselectie

6-9 august 2021

9 august 2021

10 august 2021

1 laugust 2021

12-16 august 2021

17 au ust 2021

Transmiterea catre comisia de admitere judeteana/a municipiulul Bucure~ti a situatiei cu numarul de candidati inscri~i pentru admiterea in invatamantul profesional, pentru fiecare cali ficare profesionala. Unitatile de invatamant care organizeaza preselectie afi~eaza lista candidatl lor inscri~i la invatamantul profesional de stat la calificari le pentru care se organizeaza

resele ie recum i rocedura de resele ie. Derularea probei de preselectie, in unitatile de invatamant in care s-a decis organizarea acesteia, conform graficului stabilit ~i afi$at de fiecare unitate de invatamant care organizeaza preselectie

Comunicarea rezultatelor sesiunii de preselectie de catre unitatea de invatamant care a organizat sesiunea de preseleqie Rezultatele probelor de preseleqie se afi~eaza la sfar~itul fiecarei zile, tmpreuna cu precizarea privind posibi litatea candidatilor resp i n~i de a fi repartizati pe locurlle libere dupa finalizarea etapel a II-a de admitere de catre comisia de admitere judeteana/a municipiului Bucure~ti. Secretariatele unitati lor de invatamant care organizeaza admiterea in 1nvatamantul profesional elibereaza, la cererea candidatilor respin$i la preseleqie, fi~ele de inscriere la invatamantul profesional ~i dual in vederea participarii la etapa de repartizari ~i redistribuiri pe locurile libere $i rezolvarea cazurilor speciale, dupa etapa a II-a de admitere, de catre comisia de admitere judeteana/a municipiului Bucure$ti. in situatia in care candidatii au completat mai multe optiunl, inclusiv pentru calificari profesionale la care unitatea de invatamant nu a organizat preseleqie, ace$tia nu vor ridica fi~ele de inscriere, fiind considerati inscri$i pentru celelalte calificarl profesionale pe care le-au marcat in fi~a de inscriere. in situatia in care numarul celor admi~i in urma preselectiei este mai mare decat numarul locurilor disponibile, comunicarea rezultatelor sesiunii de preseleqie va fi insotita de precizarea ca urmeaza 0 proba suplimentara de admitere $i de informatii detaliate privind organizarea acesteia (data, locul de desfa~urare, ora, acte necesare de identitate a candidatilor, alte detalii organizatorice) .Rezultatele obtinute la probele de preselectie nu pot fi con testate. Derularea probei suplimentare de admitere in unitatile de invatamant la care numarul de Candida i de a e te numarul de locuri Afi~area rezultatelor la proba suplimentara de admitere de catre unitatile de tnva amant care au or anizat roba Depunerea contestatiilor la proba suplimentara de admitere Rezolvarea contestatiilor la proba suplimentara de admitere Afi$area rezultatelor la proba suplimentara de admitere in urma rezolvarii contestatiilor, de catre unitatile de invatamant care a·u organizat proba suplimentara de admitere Calcularea de catre comisii le de admitere din unitatile de invatamant a mediilor finale de admitere, conform precizarilor de calcul din metodologia de admitere in invatamantul profesional

ransmiterea la cornisia de admitere judeteana/a municipiului Bucure~ti a listei candidatilor declarati admi$i ~i a celor respin$i la admiterea in invatamantul profesional de stat , de catre toate unitatile de invatamant, indiferent daca au desfa urat sau nu roba de resele ie/admitere Validarea, de catre comisia de admitere judeteana/a municipiului Bucure$ti pentru invatamantul profesional de stat, a listei candidatilor declarati admi$i in invatamantul profesional de stat Afi~area de catre unitatile de invatamant care au oferta pentru i nvatamantul profesional a listei candidatilor admi ~i ~i a celor respin~i la i nvatamantul profesional de stat Afi$area precizarilor privind depunerea dosarelor de inscriere de catre candidatli admi$i, respectiv ridicarea fi$elor de inscriere de catre candidatii respin$i Afi$area de precizari prin care candidati i admi$i la clase/grupe cu efective care in urma etapei a II-a de admitere se afla sub efectivul minim necesar constituirii formatiunilor de studii sunt in$tiintati ca, dupa depunerea dosarelor de inscriere, vor fi inmatriculati sub rezerva completari i numarului de locuri minim necesar pentru constituirea formatiunllor de studii prin comisia de admitere judeteana/a municipiului Bucure$ti - prin repartlzarea de alti candidati ~i, dupa caz, prin redistribuiri in cadrul unei ~edinte publice la care vor fi invita i sa artici e Depunerea dosarelor de inscriere la unltatile de invatamant la care ca ~a>:-t---..: au fast declarati admi~i In cazul retragerii fi~elor de inscriere sau nedepunerii dosarelor de i ~· re de catre candidatii admi$i, pe locurile eliberate de ace~tia pot fi a · alti candidati, in ordinea rezultatelor obtinute la admiterea orga iffil a 1 tml!\IG~'~11 aceasta etapa, cu conditia incadrarii in termenul de depunere a ~ alo(/11.~J:fiW de inscriere ~ IQ Transmiterea de catre comisia de admitere in i nva amantul rofesion' '~ Rll ~

I.. ~o\Jc,t>

stat din unitatea de invatamant, in format electronic $i in scris, catre comisia de admitere judeteana/a municipiului Bucure$ti a listelor fina le cu candidatii inmatriculati $i a situatiei locurilor neocupate la invatamantul profesional de stat, inclusiv in i nvatamantul dual Cu acest prilej, unitatile de invatamant, care au in oferta calificari la care conform propriUlor proceduri de admitere se organizeaza sesiune de preselectie in invatamantul profesional sau calificari in invatamantul dual la care au prevazut probe eliminatorii $i/Sau probe de admitere in invatamantul dual independent de numarul candidatilor inscri$i pe numarul de locuri disponibile, dar care - in urma consultarii cu operatorii economici $i cu acordul acestora - sunt interesate sa i$i completeze locurile libere in cadrul actiunilor de repartizare $i redistribuire organizate de catre comisia de admitere judeteana/a municipiului Bucure$ti, informeaza in scris comisia de admitere iudeteana/a municipiului Bucure$ti cu privire la acest acord.

Repartizari $i redistri buir i pe locurile libere ~i rezolvarea cazur ilor speciale de catre comisia de admiterE ·udeteana/ a municioiulu i Bucure$ti

18 august 2021

19-20 august 2021 (conform graficului afi$at de comisia de admitere judeteana/a municipiului Bucure$ti)

20 august 2021

20 august 2021

NOTA:

Afi$area de catre comisia de admitere judeteana/a municipiu lui Bucure$ti a listei cu locurile libere $i a graficului activitatilor de repartizare $i redlstribuire pe locurile libere $i de rezolvare a cazurilor speciale Afi$area graficului, pe zile ~i intervale orare, a activitatilor de repartizare $i redistribuire pe locurile libere si de rezolvare a cazurilor speciale Rezolvarea cazuri lor speciale de catre comisia de admitere judeteana/a municipiului Bucure$ti Repartizarea de catre comisia de admitere judeteana/a municipiului Bucure$ti a candidatilor care nu au participat sau nu au fost admi$i la etapele anterioare sau au fost admi$i, dar nu au confirmat locurile ocupate prin depunerea dosarelor de inscriere Rezolvarea de catre comisia de admitere judeteana/a municipiului Bucure$ti a situatiilor de la nivelul unitatilor de invatamant la care, in urma celor doua etape de admitere, nu s-au constituit in limitele legale formatiuni de studiu, prin redistribuirea candidatilor admi$i la clase/grupe $i calificari la care nu s-au constituit efectivele minime legale. Rezolvarea situatii lor se face in $edinta publica la care sunt invitati candidatii care au fost admi$i la calificari pentru care nu s-au intrunit conditii le minime de constituire a formatiunilor de studiu, precum $i parintii/tutorii legali ai acestora. NOTA: Repartizarea $i redistribuirea elevi lor la unitatile de invatamant $i calificarile la care, conform propriilor proceduri de admitere, este prevazuta sesiune de preselectie la admiterea in invatamantul profesional, iar in cazul 1nvatamantului dual probe eliminatorii sau probe de admitere independent de numarul candidati lor inscri$i pe numarul de locuri disponibile, vor fi posibile doar cu acordul scris al unitatii de invatamant, transmis in urma consultarii cu operatorii economici. Transmiterea de catre comisia de admitere judeteana/a municipiului Bucure$ti catre unitatile de invatamant care au oferta educationala pentru invatamantul profesional de stat a situatiei finale privind candidatii admi$i, pe formatiuni de studiu leqal constituite Afi$area de catre unitatile de invatamant profesional a candidatilor inmatriculati $i a situatiei cu locurile ramase libere in invatamantul profesional, dupa depunerea dosarelor de inscriere, rezolvarea cazurilor speclale, repartizari le $i redistribuirile realizate prin comisia de admitere liudeteana/a municioiului Bucure$ti Transmiterea catre Centrul National de Admitere a rezultatelor repartizarilor $1 redistribuirilor, prin confirmarea incheierii operatiunilor specifice in aolicatia informatica centralizata

Pentru cazurile exceptionale in care se inregistreaza absolventi ai clasei a VII I -a din seria curenta care nu au fost inmatriculati nici la invatamantul liceal ~i nici la invatamantul profesional sau dual pana la data de 20 august 2021 ~ i care solicita inmatricu larea in invatamantul profesional sau dual de stat, in anul ~colar 2021-2022, inspectoratele ~colare vor solutiona solicitarile acestora, pe locurile libere la invatamantul profesional sau dual, cu aco1rdul unitati lor de invatamant ~i al opera ~ "' economici parteneri ai unitatilor de invatamant pana la data inceperii anului ~co l '.,2 ~.I! 2022. ~

! ~:?*, ~~ .. ":' ~ ~~ s-~(, 1.STRU ,.,.-"

~ f:'°J'tJ~ .. .. •ff .,,.~

La solicitarea comisiilor de admitere judetene/a municipiului Bucure~ti sau din proprie initiativa, Comisia nationala de admitere poate aproba, in situatii justificate, modificarea datelor-limita/perioadelor ~i activitatilor din calendarul admiterii in invatamantul profesional de stat pentru anul ~colar 2021-2022.

Anexa nr. 2

CALENDARUL admiterii in invatamantul dual de stat pentru calificari profesionale de nivel 3, conform Cadrului national

al calificarilor, pentru anul ~colar 2021-2022

Data- limita / Perioada

10 mai 2021

10 mai 2021

10-14 mai 2021

Activitatea Pre atirea admiterii

Anuntarea, de catre inspectoratele scolare, a metodologiei de organizare a robei de verificare a cunostintelor de limba materna

Afi5area ofertei educationale aprobate pentru invatamantul dual, concretizata in domenii de pregatire 5i calificari profesionale, cu evidentierea operatorilor economici parteneri si a locurilor de practica disponi bile la fiecare dintre ace5tia, la sediul unitatilor de invatamant gimnazial si la sediul unitatilor de invatamant cu oferta educationala pentru invatamantul dual. Crearea bazei de date la nivelul fiecarei unitati de invatamant gimnazial si la nivel judetean, cuprinzand datele personale ale elevi lor din clasa a VIII-a, in Sistemul informatic integrat al invatamantului din Romania (SIIIR), prin verificarea si corectarea, dupa caz, a informatii lor privind elevii si formatiunile de studiu la care ace5tia sunt asociati. Tiparirea informatii lor despre admitere in bro5ura care va cuprinde in sectiuni distincte informatii despre admiterea in invatamantul liceal, in invatamantul profesional de stat si in invatamantul dual pentru anul 5colar 2021-2022 Postarea bro5urii pe site-urile inspectoratelor 5colare. in bro5ura se va regasi si mentiunea ca, pentru actiunile care presupun prezenta la unitatea de invatamant a candidatilor/parinti lor este necesara informarea, prin telefon sau e-mail, a unitatii de invatamant cu privire la intentia de depunere/completare/preluare a documentelor, in vederea

lanificarii accesului in unitatea de invatamant. Transmiterea in unitatile de i nvatamant gimnazial a bro5urilor cuprinzand informatii le privind admiterea in invatamantul liceal, in invatamantul profesional de stat si in invatamantul dual pentru anul 5colar 2021-2022 Afi5area in un itatile de invatamant gimnazial a graficului 5edintelor de informare a elevilor si parintilor cu privire la admiterea in invatamantul profesional, inclusiv in invatamantul dual (metodologia si calendarul admiterii, modul de completare a optiuni lor din fi5a de inscriere in inva amantul rofesional i dual de stat

21 mai 2021 Transmiterea la Ministerul Educatiei a bro5urilor care cuprind informatii despre admitere pentru fiecare judetfmunicipiul Bucure5ti, in versiune electronica i ti arita

Informarea ~i consilierea elevilor cu privire la oportunitatea de continuare a studiilor in invatam antul dual

1 martie-14 mai 2021

17 mai-11 iunie 2021

17-28 mai 2021

Fiecare unitate de invatamant care, in anul 5colar 2020-2021, 5colarizeaza elevi in clasa a VIII-a invatamant gimnazial organizeaza si desfa5oara activitati de orientare si consiliere cu elevii de clasa a VIII-a, cu accent pe con5tientizarea cerintelor pietei muncii si a oportunitati lor pentru cariera 5i pe continuare a pregatirii prin invatamantul profesional, cu evidentierea oportunitatilor oferite de invatamantul dual, dar si prin invatamantul profesional de stat. Activitatile de orientare si consiliere se deruleaza cu sprijinul consilierilor 5colari ai centrului judetean de resurse 5i de asistenta educationala (ORAE)/Centrului Municipiului Bucure5ti de Resurse si Asistenta Educationala (CMBRAE) si urrnaresc pregatirea inscrierii elevilor in invatamantul profesional de stat si invatamantul dual. Actiunile mentionate se pot organiza 5i prin mijloace electronice de comunicare (e-mail, videoconferinta on-line, materiale postate pe paginile de internet ale unita Hor de inva amant, ORAE !SJ etc . . $edinte/Actiuni de instruire organizate de toate unitatile de invatamant gimnazial, cu elevii de clasa a VIII-a si parintii acestora, pentru prezentarea metodologiei si a calendarului admiterii, a proceduri lor de admitere si a planului de 5colarizare la invatamantul profesional de stat, inclusiv la invatamantul dual, a modului de completare a optiunilor din f15a de inscriere in invatamantul profesional si dual de stat. in judetele care au plan de 5colarizare in invatamantul dual se prezinta, in mod obligatoriu, aspectele specifice privind invatamantul dual. Actiunile mentionate se pot organiza si prin mijloace electronice de comunicare (telefon, e-mail, videoco on-line etc. . f' ISJ/ISMB organizeaza targul ofertelor educationale. Pentru re tarea ofertei educationale in cadrul acestui eveniment, unitatile d ata care au oferta educationala pentru invatamantul dual if! u pWlli•ru,~ ..... invatamantul profesional de stat vor implica si operat r"" eco parteneri. Targul ofertelor educationale va avea si o sec 1JcJ1tt;.,:. ~~,i:11 ofertei educationale la nivel regional. ~ / Ac iunile men ionate se ot or aniza rin mi ·1oace ele 1;.tf

comunicare (e-mail, videoconferinta on-line, materiale postate pe paginile de internet ale unita ilor de inva amant, CJRAE !SJ etc ..

16 iunie 2021 Transmiterea de catre fiecare unitate de invatamant gimnazial catre comisia de admitere judeteana/a municipiului Bucure$ti a bazei de date cuprinzand mediile generale de absolvire ale absolventilor clasei a VIII-a, precum $i a listei elevi lor corigenti, repetenti, cu situatia neincheiata sau exmatriculati, rin com letarea acestor informa ii in a lica ia informatica centralizata

17 iunie 2021 Transmiterea de catre comisii le de admitere judetene/a municipiului Bucure$ti catre Comisia nationala de admitere a bazei de date cuprinzand mediile generale de absolvire ale absolventilor clasei a VIII-a, prin confirmarea finalizarii operatiunilor specifice completarii acestor date in a lica ia informatica centralizata

Proba de verificare a cuno$tin~elor de limba moderna sau materna numai pentru situatiile in care oferta educationala aprobata cuprinde clase cu predare in limbile minoritatilor

nationale sau clase cu predare in regim bilingv a unei limbi moderne; pentru candidatii interesati de inscrierea la unitatile de invatamant/clasele cu predare in limbile minoritatilor

nationale, care nu au studiat in gimnaziu in limba materna respectiva( calendar $i organizare comune pentru inscrierea in inva amantul liceal rofesional de stat i dual

31 mai - 4 iunie 2021 Eliberarea/Transmiterea anexelor fi$elor de inscriere pentru candidatii care doresc sa participe la probe de verificare a cuno$tintelor de limba moderna sau materna NOTA: Se va utiliza acela$i model de anexa la fi$a de inscriere ca eel aprobat ca anexa la fi$a de inscriere pentru admiterea i n invatamantul liceal ("Anexa la fi$a de inscriere pentru participarea la probele de aptitudini sau la probele de verificare a cuno tin elor de limba moderna sau materna" .

07-14 iunie 2021 Inscrierea candidatilor pentru probele de verificare a cuno$tintelor de limba moderna sau materna si transmiterea/completarea anexelor fiselor de inscriere, conform prevederilor din Anexa 4 si Anexa 6 la ordinul MEC nr. 5457/31.08.2020, cu modificarile ulterioare NOTA: Documentele necesare pentru recunoasterea si echivalarea rezultatelor obtinute la examene cu recunoastere internationala pentru certificarea competentelor lingvistice in limbi straine cu proba de verificare a cunostintelor de limba moderna pentru admiterea in clasele a IX-a cu program bilingv de predare a unel limbi moderne de circulatie internationala pot fi depuse/transmise la unitatea de invatamant de provenienta pana la data de 16 iunie 2021.

15 - 18 iunie 2021 Desfa$urarea echivalarea probelor de verificare a cuno$tintelor de llmba moderna sau materna conform prevederilor din Anexa 4 si Anexa 6 la ordinul MEC nr. 5457/31.08.2020 cu modificarile ulterioare.

18 iunie 2021 Comunicarea rezultatelor la probele de verificare a cuno$tintelor de limba moderna sau materna

18 iunie 2021 Transmiterea, catre comisia de admitere judeteana/a municipiului Bucure$ti, a listelor cu rezultatele finale la probele de verificare a cuno$tintelor de limba moderna sau materna, prin completarea acestora in aplicatia informatica centralizata

28 iunie - 2 iulie 2021 Ridicarea/Transmiterea anexelor fi$elor de inscriere de la unitatile la care candidatii au sustinut probele de verificare a cuno$tintelor de limba moderna sau materna

2 iulie 2021 Depunerea/Transmiterea anexelor fi$elor de 1nscriere ale candidati lor care au participat la probele de verificare a cuno$tintelor de limba materna la unita ile de inva amant imnazial absolvite

13 iulie 2021 Transmiterea de catre comisiile de admitere judetene/a municipiului Bucure$ti, in format electronic, catre Centrul National de Admi tere a listei candidat ilor care au promovat probele de verificare a cuno$tintelor de limba moderna sau materna si a rezultatelor acestora la probe, prin introducerea $i confirmarea finalizarii introducerii acestora in aplicatia infor matica centralizata

02 Octombrie 2020 - 23 aprile 2021 $edinte de instruire a profesorilor diriginti de catre inspectorii $COlari pentru minoritati privind prezentarea procedurilor de admitere pe locurile speciale pentru rromi $edinte de informare $i instruire cu parintii $i elevii privind admiterea pe locurlle Speciale pentru rromi NOTA: Dupa fiecare $edinta se va intocmi proces-verbal de informare/instruire.

OS octombrie 2020- 29 aprilie 2021 Eliberarea recomandarilor scrise de apartenenta la etnia rroma. NOTA: Recomandarile scrise vizand apartenenta la etnia ro a0 eliberate $i on-line. in aceasta situatie, recomandarea este tra. sk1 · , prin e-mail, unitatii de lnvatamant din care provine candidatul, ; ff at ,-,.;,:.··-,~ avand semnatura eleetronica a emitentului. Raspun p autenticitatea ?i continutul recomandarii revine atat organi ~ i rro care o emite, potrivit statutului $i procedurilor interne propr ·- p_ri eliberarea recomandarii, cat $i parintelui/reprezentantului le .~Je ~ care solicita eliberarea unei recomandari de a artenen a la etnia ~,. ... \)

0..,.

EOV

29 aprilie 2021, ora 16

10 mai 2021

16 - 19 iulie 2021

19 iulie 2021

20 iulie 2021

Admiterea candidatilor pe locurile masa Pre atirea admiterii

8 februarie 2021

8 februarie 2021

Depunerea $i inregistrarea de catre parinte/reprezentantul legal a recomandarii scrise, de apartenenta la etnia roma, la unitatea de invatamant de provenienta, in vederea inscrierii elevilor pe locurile speciale pentru rromi. NOTA: Orice recomandare depusa la unitatea de lnvatamant ulterior acestei perioade nu va mai fi luata In considerare, pentru nicio .etapa de admitere In inva amantul rofesional i dual de stat entru anul cofar 2021-2022! Afi~area locurilor speciale pentru candidatii rromi. NOTA: Pentru invatamantul dual, locurile speciale pentru candidatii rromi se stabilesc de comisiile de admitere judetene/a municipiului Bucure$ti impreuna cu operatorii economici $i se aloca numai dupa acordul in scris al respectivilor operatori, ca locuri alocate peste numarul de locuri acordat prin planul de $COlarizare, in limita a 1-2 locuri suplimentare la clasa/grupa de calificare. Nu se aloca locuri spec/ale pentru candidatii rromi la clasele/unitatile de lnvatamant profesional la care se organizeaza preselectie $i nici la calificarile din oferta pentru invatamantul dual la care, conform procedurii de admitere, se organizeaza probe eliminatorii sau probe de admitere independent de numarul candidatilor lnscri$i pe numarul de locuri disponibile.

Completarea optiunilor in fi~a de inscriere in invatamantul profesional $i dual, de stat pe locurile speciale pentru rromi de catre candidatii care solicita rromi acest lucru ~i de catre parintii acestora, asistati de dir igintii claselor a VIII-a, la unitatea de invatamant sau prin formular transmis electronic. NOTA: Orice fi?a depusa dupa aceasta data nu va mai fi luata In considerare. Orice o iune re ita oate conduce la o re artizare nedorita! Depunerea fi$elor de inscriere ale candidatilor pe locurile speciale pentru rromi la ISJ/ISMB - comisia de admitere 'ude eana/a munici iului Bucure ti Repartizarea candidatilor pe locurile speciale pentru rromi ~i comunicarea rezultatelor candidatilor. NOTA: Repartizarea pe locurile speciale pentru rromi se face in $edinta publica in ordinea descrescatoare a mediei de admitere ~i pe baza optiuni lor completate in fi$a de inscriere, conform unei proceduri stabilite de catre Comisia judeteana de admitere, publicata pe site-ul inspectoratului ~colar judetean/al Municipiului Bucure$ti $i comunicate unitatilor de invatamant pana la data 11 iunie 2021. $edinta publica se poate organiza on line. Pentru candidatii care nu dispun de mijloace pentru conectarea on line, unitatile de invatamant gimnazial, de provenienta a candidatilor, vor asigura pentru ace$tia mijloacele necesare conectarii on line Mediile de admitere pentru candidatii rromi care candideaza pe locurile speciale pentru rromi in invatamantu l profesional ~i dual, de stat se calculeaza conform art. 12 alin. (1) lit. a) din Metodologia-cadru de organizare $i desfa$urare a admiterii in invatamantul dual pentru calificari profesionale de nivel 3, conform Cadrului national al calificarilor, aprobata prin Ordinul ministrului educatiei nationale nr. 3 .556/ 2017, cu modificarile $i completarile ulterioare. Pot fi repartizati candidati rromi la clasele de invatamant dual la care, conform procedurii de admitere, nu se organizeaza probe de admitere independent de numarul candidatilor inscri$i pe numarul de locuri disponibile numai dupa primirea acordului scris din partea operatorului economic implicat in formatiunea de dual respectiva de alocare a locurilor suplimentare pentru rromi peste numarul de locuri solicitate initial de operatorul economic respectiv pentru ~colarizarea in invatamantul dual. Candidatii nerepartizati vor ridica fi~ele de inscriere in vederea participarii la eta ele ulterioare de admitere. distincte alocate candidatilor cu CES in unitatile de invatamant de

Obtinerea certificatului de orientare $COlara $i profesionala emis de CJRAE/CMBRAE, care atesta existenta unei cerinte educationale speciale a elevului NOTA: Certificatul de orientare $COlara $i profesionala este singurul document acceptat, conform prevederi lor art. 3 lit. m) din Metodologia i:i·;·...,.- "'"'r--.. organizarea serviciilor de sprijin educational pentru coplii, elevii ~i ti¢i'i?~~~ cerinte educationale speciale integrati in invatamantul de masa ~ ata prin Ordinul ministrului educatiei, cercetarii, tineretului ~s ortl7 · nr. 5.574/2011 , cu modificarile ulterioare, pentru admitere locu !& distinct alocate candida ilor cu CES in unita i le de inva amant d m~ a. !{. · Depunerea $i inregistrarea de catre parinte/reprezentan lega, ·

1 certificatului de orientare $COlara $i profesionala emis de CJR ~' J:; care atesta existenta unei cerinte educationale speciale a e ; t§ ~\) v~ vederea inscrierii acestuia e locurile distinct alocate in u o"

10 mal 2021

12 aprilie - 18 iunie 2021

inva amant de masa Afi§area locurilor distinct alocate in unitatile de invatamant de masa pentru candidatii elevi cu CES ( 1- 2 locuri/fiecare clasa/grupa pentru fiecare filiera/profil/specializare/dorneniu de pregatire/calificare) NOTA: Pentru invatamantul dual, locurile speciate pentru candidati i cu CES se stabilesc de cornisiile de adrnitere judetene/a municipiului Bucure§ti impreuna cu operatorii economici $i se aloca nurnai dupa acordul in scris al respectivi lor operatori ca tocuri alocate peste numarul de locuri acordat prin planul de §colarizare, in lirnita a 1-2 locuri suplirnentare la clasa/grupa de calificare. Nu se aloca locuri speciale pentru candidatii cu CES la clasele/unitatile de invatamant profesional ta care se organizeaza preselectie §i nici la calificarile din oferta pentru invatamantul dual la care, conform procedurii de adrnitere, se organizeaza probe elirninatorii sau probe de adrnitere independent de nurnarul candidatilor inscri§i pe numarul de locuri dis onibi le. $edinte de inforrnare $i instruire cu parintii §i elevii, organizate de profesorii diriginti, privind admiterea pe locurile distinct alocate pentru elevii cu CES NOTA: $edintele vizeaza orientarea $COlara a elevilor cu CES care doresc sa candideze pe locuri distinct alocate in unitati de invatamant de masa §i la acestea pot participa in calitate de invitati reprezentanti ai unitatilor de invatamant liceal, profesional §i profesional dual de masa, speciali§ti din cadrul CJRAE/CMBRAE, precurn §i alti factori reprezentativi. Dupa fiecare edin a se va intocmi races-verbal de informare/instruire.

Admiterea e locurile distinct alocate candida itor cu CES in unita ile de inva amant de masa 16-19 iulie 2021

18 -19 iu lie 2021

20 iulie 2021

calendar i or 15- 19 iulie 2021

Completarea optiunilor i n fi?a de inscriere in invatamantul profesional $i dual, de stat pe locuri distinct alocate pentru elevii cu CES in unitati de invatamant de rnasa de catre candidatil care sollcita acest lucru $i de catre parintii acestora, asistati de dirigintii claselor a VIII-a, la unitatea de invatarnant sau prin formular transmis electronic. NOTA: Grice fi$a depusa dupa aceasta data nu va mai fi luata In considerare. Orice o t iune resita oate conduce la o re artizare nedorita! Depunerea fi§e lor de inscriere insotite de anexele cu optiuni pentru locurile alocate pentru candidatii cu CES la ISJ/ISMB - comisia de adrnitere ·ude eana/a munici iului Bucure ti Repartizarea candidatilor pe locurile distinct alocate candidatilor cu CES in invatamantul de masa §i comunicarea rezultatelor candidati lor NOTA: Repartizarea pe locurile speciale pentru candidatii cu CES se face in $edinta publica, in ordinea descrescatoare a mediei de admitere $i pe baza optiunilor completate in fi$a de inscriere, conform unei proceduri stabilite de catre Cornisia judeteana de admitere, publicata pe site-ul inspectoratului $COiar judetean/al Municipiului Bucure$ti $i comunicata unitatil'or de invatamant pana la data 11 iunie 2021. $edinta publica se poate organiza on tine. Pentru candidatii care nu dispun de mijloace pentru conectarea on line, unitatile de invatamant gimnazial, de provenienta a candidatilor, vor asigura pentru ace$tia mijloacele necesare conectarii on line NOTA: Medii le de admitere pentru candidatii cu CES care candideaza pe locurlle special destinate acestora se calculeaza conform art. 12 alin . (1) tit. a) din Metodologia-cadru de organizare $i desfa§urare a admiterii in invatamantul dual pentru calificari profesionale de nivel 3, conform Cadrului national al calificarilor, aprobata prin Ordinul ministrului educatiei nationale nr. 3.556/2017, cu modificarile §i completarile ulterioare. Pot fi repartizati candidati cu CES la clasele de invatamant dual la care, conform procedurii de admitere, nu se organizeaza probe de admitere independent de numarul candidatilor inscri$i pe numarul de locuri disponibile numai dupa primirea acordului scris din partea operatorului economic implicat in formatiunea de dual respectiva de alocare a locurilor suplimentare pentru candidati cu CES peste numarul de locuri acordate prin planul de $COlarizare in invatamantul dual. Candidati i nerepartizati pe locurile distinct alocate candidati lor cu CES,precum §i cei care au fest repartizati, dar care solicita, in scris, renuntarea la locul pe care au fest repartizati, vor ridica fi§ele de inscriere la invatamantul profesional $i dual pentru participarea la etapele ulterioare adrnitere

Admiterea candidatilor pentru invatamantul specia l anizare comune entru i nscrierea in inva amantul liceal rofesional de stat i d

Inscrierea §i repartizarea candidatilor pentru invatamantul sp al. Repartizarea se face conform unei proceduri stabilite de c t~ co admitere judeteana/a municipiului Bucure$ti, public t~ pe inspectoratului §Colar judetean/al Municipiului Bucure$t ~ co unitatilor de invatamant pana la data de 11 iunie 2021. Pr ~; ura prevada inclusiv posibilitatea de repartlzare computerizata ~): Qid functie de o iunile ex rimate de ace tia. '.~,,

NOTA: inscrierea ~i repartizarea candidatilor pentru invatamantul profesional special sunt similare cu cele prevazute de reglementarile pentru invatamantul liceal special, incluse i n metodologia de organizare ~i desfa urare a admiterii in inva amantul liceal de stat.

Inscrierea i admiterea elevilor la inva amantul dual

5-14iulie 2021

5-14 iulie 2021

14 iulie 2021

15-16 iulie 2021 Pentru candidatii care opteaza pentru unitatile de invatamant $i calificarile la care se or anizeaza robe eliminatorii 15-16 iulie 2021 Pentru candidatii care opteaza pentru unitatile de invatamant $i calificarile la care se organizeaza probe ellminatorii

Eta a I de admitere in inva amantul dual Secretariatele unitatilor de invatamant gimnazial completeaza, la cererea elevilor ~i a parintilor/reprezentantilor legali pentru minorii care solicita inscrierea in invatamantul dual, fi~a de inscriere in invatamantul profesional ~i dual de stat cu informatiile privind datele personale ale absolventilor claselor a VIII-a, mediile generale de absolvire, notele $i mediile obtinute la evaluarea nationala din clasa a VIII -a, prin tlparirea acestora din aplicatia informatica centralizata. Eliberarea, de catre unitatile de invatamant gimnazial, a fi$ei de inscriere in invatamantul profesional $i dual de stat, pentru candidatii care solicita inscrierea in invatamantul dual La solicitarea candidatilor care au sustinut $i au promovat probele de verificare a cuno$tintelor de limba moderna sau materna, unitatile de 1nvatamant gimnazial elibereaza, 1mpreuna cu fi$a de 1nscriere, $i anexa fi$ei de inscriere completata cu rezultatul la proba/probele de verificare a cuno,~tintelor de limba moderna sau materna . NOTA: Se va elibera o singura fi$a de inscriere. Nu se elibereaza fi$e de inscriere elevi lor din clasa a VIII-a cu situatia $COlara neincheiata, aflati in stare de cori en a sau re eten ie. inscrierea candidatilor la unitatile de invatamant care au oferta educa~ionala pentru invatamantul dual, pe baza fi$ei de inscriere in invatamantul profesional $i dual de stat Unitatile de invatamant care au oferta educationala pentru invatamantul dual ofera informatiile $i indrumarile necesare pentru completarea de catre candidati a optiunilor pentru calificarile profesionale din oferta $Colii. NOTA: Nu pot fi inscri$i candidatii cu situatia $COlara neincheiata, aflati in stare de corigenta sau repetentie. Pot participa la aceasta etapa atat candidatii rromi - nerepartizati pe locurile speciale destinate acestora, cat $i candidatii cu CES - nerepartizati pe locurile s eciale destinate acestora. Afi$area, la sediul unltatilor de invatamant care au oferta pentru invatamant dual, a listei candidatilor inscri$i in invatamantul dual in situatia in care numarul candidatilor inscri$i la unitatea de invatamant este mai mare decat numarul de locuri disponibile, precum $i in cazul in care s-a decis sustinerea de probe de admitere indiferent de numa1rul de candidati inscri$i pe numarul de locuri disponibile, se afi$eaza ~i precizari detaliate privind organizarea probelor de admitere, inclusiv a eventualelor probe eliminatorii (data, locul de desfa$urare, ora, acte necesare de identitate a candidatilor, alte detalii organizatorice). Se va preciza d.aca se organizeaza probe de admitere pentru toate calificarile sau doar la calificarea/calificarile la care numarul de candidati depa$e$te numarul de locuri de la calificarea/calificarile respectiva(e), cu posibilitatea redistribuirii la celelalte cal i ficari pentru care nu s-au organizat probe de admitere, in situatia in care candidatii au optat in fi$a de inscriere pentru aceste caUificari. Transmiterea catre comisia de admitere judeteana/a municipiului Bucure$ti a situatiei cu numarul de candidati inscri$i pentru admiterea in invatamantul dual, entru fiecare calificare rofesionala Derularea probelor eliminatorii, in unitatile de invatamant in care s-a decis organizarea acestora, conform graficului stabilit ~i afi$at de fiecare unitate de invatamant care organizeaza probe eliminatorii

Comunicarea rezultatelor probelor eliminatorii la sediul unitatii de invatamant ca re a organizat probe eliminatori i. Rezultatele probelor eliminatorii sus~inute in cadrul admiterii in invatamantul dual se afi~eaza la sfar~itu l fiecarei zile, impreuna cu precizarea privind posibi litatea in·scrierii candidatilor respin$i, in aceea~i etapa de admitere, la o alta unitate de invatamant care organizeaza invatamant dual la care nu s-au organlzat probe eliminatorii sau in invatamantul profesional la unitatile de invatamant $i calificarile la care nu s- au organizat probe de preselectie, pana la termenul stabilit prin calendarul admiterii in invatamantul dual, respectiv in invatamantul profesional. in situatia in care numarul candidatilor admi$i in urma probelor eliminatorii este mai mare decat numarul de locuri disponibi le, precum $i in cazul • r s-a decis sustinerea de probe de admitere indiferent de n~lCJi&i;::QE~::O candidati admi$i in urma probelor eliminatorii, se afi$eaza 1 * R c1zari detaliate privind organizarea probelor de admitere (dat c.. cul desfa$urare, ora, acte necesare de identitate a candidatilo , j'l e d organizatorice). ;<: Secretariatele unita ilor de inva amant care or anizeaza

15-20 iulie 2021 Pentru candidatii care opteaza pentru unitati le de invatamant $i calificarile la care se organizeaza probe eliminatori i

15-20 iulie 2021

20 iulie 2021

2-22 iulie 2021

22 iulie 2021

23 iul ie 2021

invatamantul dual elibereaza, la cererea candidatilor respin$i la probele eliminatorii, fi$ele de inscriere la invatamantul profesional $i dual de stat in vederea inscrierii la alte unitati de invatamant care organizeaza invatamant profesional sau dual la calificari la care nu s-au organizat probe de preselectie, respectiv probe el iminatorii in cazul invatamantului dual. Rezultatele ob inute la robele eliminatorii nu ot fi contestate. Ridicarea, de catre candidatii respin$i la probele eliminatorii, a fi$elor de inscriere la invatamantul profesional $i dual de stat de la unitatea de invatamant care a organizat probele NOTA: in situatia in care candidatii au completat mai multe optiuni, inclusiv pentru calificari profesionale la care unitatea de invatamant nu a organizat probe el iminatorii, ace$tia nu vor ridica fi$ele de i nscriere, fiind considerati inscri$i pentru celelalte calificari profesionale pe care le-au marcat in fi$a de inscriere. Candidatii vor fi informati ca, in cazul in care numarul candidatilor care se vor inscrie la calificarea/calificarile profesionala(e) pentru care au optat va fi mai mare gecat numarul de locuri, se va organiza o proba de admitere. In cazul retragerii fi$elor de i nscriere de catre candidatii admi$i la probele eliminatorii, pe locurile eliberate de ace$tia pot fi admi$i alti candida~i care au sustinut $i promovat probele respective, in ordinea rezultatelor obtinute la aceste robe. Inscrierea candidatilor respin$i la probele eliminatorii la unitatile de i nvatamant care $COlarizeaza in invatamantul profesional de stat, inclusiv dual, la care nu s-au organizat probe el iminatorii in invatamantul dual sau, respectiv, de preselectie in i nvatamantul profesional, pe baza fi~ei de inscriere in invatamantul profesional $i dual de stat Se pot inscrie $i alti candidati interesati care nu s-au inscris in perioadele de inscriere prevazute mai sus. NOTA: Nu pot fi inscri~i candidatii cu situatia $COlara neincheiata, aflati in stare de corigenta sau repetentie. inscrierea candidatilor respin$i la unitatile de invatamant care au organizat probe eliminatorii ~i care au ridicat fi$a de inscriere se face pe baza aceleia$i fi$e, prin completarea casetelor pentru urmatoarea unitate de invatamant $i a calificari lor rofesionale din inva amantul dual entru care 0 teaza. Actualizarea $i afi~area, la sediul unitatilor de invatamant care au oferta educationala pentru invatamantul dual, a listei candidatilor inscri$i la invatamantul dual Afi$area informatii lor (data, locul de desfa$urare, ora, acte necesare de identitate a candidatilor, alte detalii organizatorice) privind organiizarea probelor de admitere la unitatile de invatamant unde numarul de candidati 1nscri$i este mai mare decat numarul locurilor oferite, precum $i in cazul in care s-a decis sustinerea de probe de admitere indiferent de numarul de candidati inscri~ i pe numarul de locuri disponibile - situatie in care se va preciza daca se organizeaza probe de admitere pentru toate calificari le sau doar la calificarea/calificarile la care numarul de candidati depa$e$te numarul de locuri de la calificarea/calificarile respectiva(e), cu posibi li tatea redistribuirii la celelalte calificari pent ru care nu s-au organizat probe de admitere, in situatia in care candidatii au optat in fi$a de inscriere pent ru aceste calificari. Transmiterea catre comisia de admitere judeteana/a municipiului Bucure$ti a situatiei cu numarul de candidati inscri$i la invatamantul profesional, inclusiv dual entru fiecare calificare rofesionala. Desfa$urarea probelor de admitere NOTA: Probele de admitere se organizeaza numai la unitatile de i nvatamant $i pentru calificarille profesionale pentru care numarul elevilor inscri$i este mai mare decat nu marul locurilor disponibile sau in cazul in care s-a decis sustinerea de probe de admitere indiferent de numarul de candidati inscri$i pe numarul de locuri disponibi le in conditii le mai sus mentionate referitoare la anuntarea candidatilor cu privire la organizarea de probe de admitere pentru toate calificarile sau doar la calificarea/calificarile la care numarul de candidati depa$e$te numarul de locuri de la cal ificarea/cal ificari le res ectiva e . Afi$area rezultatelor la probele de admitere in invatamantul dual, de catre unita ile de inva amant care au or anizat aceste robe Depunerea contestatiilor la probele de admitere. Rezultatele obtinute la probele eliminatorii $i la probele orale nu pot fi contestate. Rezolvarea contestati ilor Afi$area rezultatelor la probele de admitere in urma rezolvarii cont de catre unitati le de invatamant care le-au organizat * Calcularea, de cat re comisiile de admitere din unitatile de i nvata an I a mediilor finale de admitere, conform precizarilor de calcul din . odol de admitere in i nvatamantul dual z 1 • Transmiterea, utilizand aplicatia informatica centralizata, I ·ii misi ·~ admitere judeteana/ a municipiului Bucure$ti a candidatilor de a , ~al<ln:1Htr\ll/11 $i a celor respin$i la admiterea i n invatamantul dual de catre to ~ Nj de inva amant indiferent daca au desfa urat sau nu robe de ad ·

26 iulie 2021

27-28 iulie 2021

27-28 iulie 2021

28 iulie 2021

29 iulie 2021

29 iulie 2021

30 iulie 2021

30 iulie 2021

30 iulie 2021

Validarea, de catre comisia de admitere judeteana/a municipiului Bucure§ti, a candidatilor declarati admi§i in invatamantul dual §i in invatamantul profesional de stat Afi§area de catre unitatile de invatamant care organizeaza invatamant dual a listei candidatilor admi§i §i a celor respin§i Afi§area precizari lor privind depunerea dosarelor de inscriere de catre candidatii admi§i, respectiv ridicarea fi§elor de inscriere de catre candidatii respin§i Afi§area precizarii prin care candidatii admi§i la clase/grupe cu efective care in urma primei etape de admitere se afla sub efectivul minim necesar constituirii formatiunilor de studii sunt in§tiintati ca dupa depunerea dosarelor de inscriere vor fi inmatriculati sub rezerva completarii in urma etapei a II-a de admitere a numarului de locuri minim necesar pentru constituirea formatiunilor de studii, iar in situatia in care nici in etapa a II-a nu se vor ocupa suficiente locuri pentru constituirea efectivelor minime se poate decide redistribuirea, prin comisia judeteana/ a municipiului Bucure§ti de admitere, a candidatilor in limita locurilor disponibile la alte clase sau unita i colare In cadrul unei edin e ublice la care vor fi invita i sa artici e Ridicarea fi§elor de inscriere in invatamantul profes ional §i dual de stat de catre candidati i declarati respin§i. Candidatii respin§i la etapa I de admitere in invatamantul profesional §i in invatamantul dual se pot inscrie in etapa a II-a de admitere in invatamantul profesional, in 7nvatamantul dual sau in eta a a II-a de admitere in liceu. Depunerea dosarelor de inscriere la unitatile de invatamant la care candidatii au fost declarati admi~i in cazul retragerii fi~elor de inscriere sau nedepunerii dosarelor de inscriere de catre candidatii admi§i, pe locurile eliberate de ace~tia pot fi admi§i alti candidati, in ordinea rezultatelor obtinute la admiterea organizata in aceasta etapa, cu conditia incadraril in termenul de depunere a dosarelor de inscriere. Transmiterea la comisia judeteana/a municipiului Bucure§ti de admitere, de catre unitatile de invatamant care au oferta educationala pentru invatamantul dual, a situatiei locurilor ramase libere in urma fina lizarii depunerii dosarelor de inscriere a candidatilor admi§i in aceasta etapa de admitere Rezolvarea cazurilor speciale de catre comisia de admitere judeteana/a municipiului Bucure§ti. Pentru rezolvarea cazurilor speciale, comisia de admitere judeteana/a municipiului Bucure§t i nu va repartiza candidati la calificari profesionale

entru cares-au or anizat robe eliminatorii i/sau de admitere. Transmiterea de catre comisia de admitere judeteana/a municipiului Bucure§ti la unitatile de invatamant profesional a situatiei rezolvarii cazurilor Speciale Transmiterea, de catre comisia de admitere j udeteana/a municipiului Bucure§ti, la toate unitatile de invatamant gimnazial a situatiei locurilor libere pentru etapa a II-a de admitere la invatamantul profesional de stat i in 7nva amantul dual din 'ude munici iul Bucure ti Afi~area de catre unitatile de invatamant profesional a candidatilor inmatriculati §i a situatiei cu locurile ramase libere in invatamantul dual §i in invatamantul profesional, dupa depunerea dosarelor de inscriere in etapa I de admitere §i rezolvarea cazurilor speciale ISJ/ISMB afi§eaza §i publica pe pagina sa de internet lista locurilor libere pentru etapa a II-a de admitere in invatamantul profesional de stat din tudetfmunicipiul Bucure§ti. In situatia in care candidatii au completat mai multe optiuni, inclusiv pentru calificari profesionale la care unitatea de invatamant nu a organizat proba eliminatorie, ace~tia vor fi considerati inscri§i pentru celelalte calificari profesionale pe care le-au marcat in fi~a de i nscriere Transmiterea de catre comisia de admitere in invatamantul profesional de stat din unitatea de lnvatamant, in format electronic §i in scris, catre C·omisia de admitere judeteana/a municipiului Bucure~ti a listelor actualizate cu candidatii inmatriculati §i a situatiei locurilor neocupate la invatamantul profesional de stat §i, in mod distinct, in invatamantul dual

Transmiterea de catre comisia de admitere judeteana/a municipiului Bucure§ti la toate unitatile de invatamant gimnazial a situatiei locurilor libere pentru etapa a II-a de admitere la invatamantul profesional de stat, cu evidentierea distincta a celor din invatamantul dual din judetfmunicipiul Bucure§ti.

I dual Eta a a II-a de admitere in inva amantul dual

26 - 30 1ulie 2021

30 iulie - 3 august 2021

3 august 2021

4 - S august2021 Pentru candidatii care opteaza pentru unitatile de invatamant $1 calificarile la care se organizeaza probe eliminatorii

Eliberarea de catre unitatile de invatamant gimnazial a fi$elor de inscriere pentru invatamant profesional $i dual de stat pentru candidatii carora nu Ii s- au eliberat fi$e de inscriere in etapa I de admitere in invatamantul profesional de stat sau in invatamantul dual La solicitarea candidatilor care au sustinut $i au prnmovat probele de verificare a cuno$tintelor de limba moderna sau materna, unitatile de invatamant gimnazlal elibereaza, impreuna cu fi$a de inscriere, $i anexa fi$ei de inscriere completata cu rezultatul la proba/probele de verificare a cuno$tintelor de limba moderna sau materna NOTA: Se va elibera o sin ura fi a de inscriere. Inscrierea candidatilor care nu au particlpat la etapa I de admitere sau care au participat, dar nu au fost repartizatif admi$1 sau au fost admi$i, dar nu $1-au depus dosarele de inscriere la llceu sau invatamantul profesional, la unitatile de invatamant care au oferta educationala invatamant profesional de stat $1/sau invatamant dual, pe baza fi$ei de inscriere in invatamantul profesional $1 dual de stat Unitatile de invatamant care au oferta educationala 1Pentru invatamantul profesional ofera informatiile $1 indrumarlle necesare pentru completarea de catre candidati a optiunilor pentru callficarile profesionale din oferta $Colli NOTA: Nu pot fl inscri$i candidatii cu situatia $COlara neincheiata, aflati in stare de corigenta sau repetentie. Pot participa la aceasta etapa atat candidatii rromi - nerepartizati pe locurile speciale destinate acestora, cat $1 candidatii cu CES - nerepartizati pe locurile s eciale destinate acestora. Afi$area, la centrele de inscriere $i la sediul unitatilor de invatamant care au oferta pentru invatamant dual, a listei candidatilor inscri$i in invatamantul dual Pentru unitatile de invatamant $i cahficarile la care se organizeaza probe eliminatorii $i/sau probe de admitere indiferent de numarul candidatilor inscri$i, precum $i pentru cele la care se organizeaza proba suplimentara de admitere ca urmare a depa$1rii numarului de candidati inscri$i fata de numarul locurilor disponibile se vor afi$a, impreuna cu lista candidatilor inscri$i, informatiile privind derularea acestor probe (data, ora, locul de desfa$urare a probelor, acte de identitate necesare candidatilor, alte detalii organ i zatorice). Se va preciza daca se organizeaza proba suplimentara de admitere pentru toate calificarile sau doar la calificarea/calificarile la care numarul de candidati depa$e$te numarul de locuri de la calificarea/calificarile respectiva(e), cu posibilitatea redistribulrli la celelalte calificari pentru care nu se organizeaza proba suplimentara, in sltuatla in care candidatii au optat in fi$a de inscriere pentru aceste callficari. in situatia locurilor ramase llbere se va preciza in mod expres situatla locurilor libere la care se organlzeaza probe eliminatorii insotita de mentiunea ca candidatil respin$i la proba de preselectle in etapa a II-a de admitere care nu au completat mai multe optiuni, lnclusiv pentru calificari profesionale la care unitatea de invatamant nu organizeaza preselectie vor fi repartizati de catre comisla de admitere judeteana/a municipiului Bucur~ti pe locurile libere dupa finalizarea etapei a II-a de admitere. Transmiterea catre comisia judeteana de admitere a situatiei cu numarul de candidati inscri$i pentru admiterea in invatamantul dual, pentru fiecare calificare rofesionala Derularea probelor eliminatorii, in unitatile de invatamant in care s-a decis organizarea acesteia, conform graficului stabilit $1 afi$at de fiecare unitate de invatamant care organizeaza probele eliminatorii pentru calificarile respective din invatamantul dual Comunicarea rezultatelor probelor eliminatorii de catre unitatea de invatamant care a organizat probele ellminatorii pentru calificarile respective Rezultatele probelor eliminatorii se afi$eaza la sfar$itul fiecarei zile, impreuna cu precizarea privind posibilitatea candidatilor respin$i de a fi repartizati pe locurile libere dupa finalizarea etapei a II-a de admitere de catre comisia de admitere judeteana/a municipiulul Bucure$ti. Secretariatele unitatilor de invatamant care organizeaza admiterea in invatamantul profesional $1 dual elibereaza, la cererea candidatilor respin$i la probele eliminatorii, fi$ele de inscriere la invatamantul profesional $1 dual de stat in vederea partlclparil la etapa de repartizari $i redistribuiri pe locurile libere $1 rezolvarea cazurilor speciale, dupa etapa a Il-a~....,~-~dmitere, de catre comisia de admltere judeteana/a municipiului Bu e~ In situatia in care candldatll au completat mai multe op~iuni, incl ~R ·~r-u-r-­calificari profesionale la care unitatea de invatamant nu a organi l~p be eliminatorii, ace$tia nu vor ridica fi$ele de inscriere, fiind consi ;J insc · , penti:u celelalte calificarl profesionale pe care le-au •• fi$a ~ · ~" inscnere. If; ' 00~: ~~ ' Rezultatele la robele eliminatorii nu ot fl contestate. ~ ~

6 - 9 august 2021 Pentru candidatii care opteaza pentru unitati le de invatamant $i cal ificari le la care se organizeaza probe de admitere i robe su limentare de admitere

9 august 2021

10 august 2021

11 august 2021

Derularea probelor suplimentare de admitere, in cazu l in care numarul de candidat i depa$e$te numarul de locuri sau in cazul in este prevazuta organizarea acestora indiferent de numarul de candidati inscri$i pe numarul de locuri disponibile, conform graficului stabi lit $i afi$at de fiecare unitate de inva amant care Or anizeaza robe SU limentare Afi$area rezultatelor la probele de admitere $i la probele suplimentare de admitere de cat re unita ile de inva amant Depunerea contestatiilor la proba de admitere sau la proba supli mentara de admitere Rezolvarea contestatiilor Afi$area rezu ltatelor in urma rezolvarii contestatii lor, de catre unitati le de invatamant care au organizat proba de admitere sau proba suplimentara de admitere Calcularea de catre comisii le de admitere din unitatile de invatamant a mediilor de admitere, conform precizarilor de calcul din metodologia de admitere in invatamantul dual Transmiterea la comisia de admitere judeteana/a municipiului Bucure$ti a listei candidati lor declarati admi$i $i a celor respin$i la admiterea in invatamantul profesional de stat $i in invatamantul dual, de catre toate unitatile de i nvatamant, indiferent daca au desfa~urat sau nu proba eliminatorie/admitere Validarea, de catre comisia de admitere j udeteana/a municipiului, a listei candidatilor declarati adm i~i in invatamantul dual Afi~a rea de cat re unitatile de i nvatamant dual a listei candidatilor admi~i ~i a celor respin$i la invatamantul dual Afi~a rea precizarilor privind depunerea dosarelor de inscriere de catre candidat ii admi$i, respect iv ridicarea fi$elor de inscriere de catre candidatii respin$i Afi$area de precizari prin care candidatii adm i~i la clase/grupe cu efective care in urma pr imei etape de admitere se afla sub efect ivul minim necesar constit uirii formatiunilor de studii sunt in$tiintati ca dupa depunerea dosarelor de inscriere vor fi inmatriculati sub rezerva completarii numarului de locuri minim necesar pentru consti tuirea formatiuni lor de studlii prin comisia de admitere judeteana/a municipiului Bucure$ti - prin repartizarea de alti candidati $i, dupa caz, prin redistribui ri in cadrul unei $edinte publice la care vor fi invita i sa artici e

12 - 16 august 2021 Depunerea dosarelor de inscriere, la unitatile de invatamant la care candidatii au fest declarat i admi$i in cazul retrageri i fi~el or de inscriere sau nedepunerii dosarelor de inscriere de catre candidatii admi~i, pe locurile eliberate de ace$tia pot fi admi~ i alt i candidati, in ordinea rezultatelor obtinute la adm iterea organizata in aceasta etapa, cu conditia incadrarii in termenul de de unere a dosarelor de inscriere.

17 august 2021 Transmiterea de catre comisia de admitere in invatamantul profesional de stat din unitatea de invatamant, in format electronic ~i in scris, cat re c.omisia de admitere j udeteana/a municipiului Bucure~ti a listelor fina le cu candidatii inmatriculati ~i a situatiei locurilor neocupate la invatamantul profesional de stat, inclusiv i n i nvatamantul dual Cu acest prilej, unitati le de invatamant care au in oferta calificari la care conform propriilor proceduri de admitere se organizeaza sesiune de preselectie in invatamantul profesional sau cal ificari in invatamantul dual la care au prevazut probe eliminatorii $i/Sau probe de admitere in invatamantul dual independent de numarul candidatilor i nscri$i pe numarul de locuri disponibile, dar care - in urma consu ltari i cu operatori economici $i cu acordul acestora - sunt interesate sa i$i completeze locurile libere in cadrul actiunilo r de repartizare $i redistribuire organizate de catre comisia de admitere judeteana/a municipiului Bucure$ti, informeaza in scris comisia de admitere ·ude eana a munici iului Bucure ti cu rivire la acest acord.

Repartizari ~i redistribuiri pe locurile libere ~i rezo lvarea cazurilor speciale de catre comisia de admitere ·ude eana a munici iului Bucure ti

18 august 2021

19·-20 august 2021 (conform graficului afi~at de comisia de admitere ·udeteana/a municipiului Bucure~ti)

Afi~a rea de catre comisia de admitere judeteana/a municipiului Bucure$ti, pe pagina de internet a ISJ, a listei cu locurile libere ~i a graficului activitat ilor de repartizare $i redistribuire pe locurile libere $i de rezolvare a cazurilor speciale Afi$area graficului, pe zi le $i intervale orare, a activ itatilor de repartizare !$i redistribuire pe locuri le libere $i de rezolvare a caizurilor s eciale

de catre comisia de admitere judeteana/a

20 august 2021

20 august 2021

NOTA:

care au fest admi~i la calificari pentru care nu s-au intrunit conditiile minime de constituire a formatiunilor de studiu. NOTA: Repartizarea ~i redistribuirea elevilor la unitatile de invatamant ~i calificarile la care, conform propriilor proceduri de admitere, este prevazuta sesiune de preseleqie la admiterea in invatamantul profesional, iar in cazul invatamantului dual probe eliminatorii sau probe de admitere independent de numarul candidat ilor inscri~i pe numarul de locuri disponibile, vor fi posibile dear cu acordul scris al unitatii de invatamant, t ransmis in urma consultarii cu operatori economici. Transmiterea de cat re comisia de admitere j udeteana/a municipiului Bucure~ti catre unitatile de invatamant care au oferta educat ionala pent ru invatamantul profesional de stat a situatiei finale privind candidatii admi~i, oe formatiuni de studiu leaal constitute Afi~area de catre unitatile de invatamant profesional, inclusiv dual, a candidatilor i nmatriculati ~i a situatiei cu locurile ramase libere in invatamantul profesional ~i invatamantul dual, dupa depunerea dosarelor de inscriere, rezolvarea cazurilor speciale, repartizarile ~i redistribuirile real izate orin comisia de admitere iudeteanala municioiului Bucurest i Transmiterea catre Centrul Nat ional de Admitere a rezultatelor repartizarilor ~ i redistribuirilor, prin confirmarea incheierii operatiunilor specifice in aolicatia informat ica central izata

Pentru cazurile exceptionale in care se inregistreaza absolventi ai clasei a VIII-a din ser ia curenta care nu au fost inmatriculati nici la i nvatamantul liceal ~ i nici la i nvatamantul profesional sau dual pana la data de 20 august 2021 ~ i care solicita inmatricularea in i nvatamantul profesional sau dual de stat, i n anul ~colar 2021-2022, inspectoratele ~colare vor solutiona solicitarile acestora, pe locurile libere la i nvatamantul profesional sau dual, cu acordul unitati lor de invatamant ~i al operatorilor economici parteneri ai unitatilor de invatamant pana la data inceperii anului ~colar 2021-2022.

La solicitarea comisiilor de admitere judetene/a municipiului Bucure~ti sau din proprie initiativa, Comisia nationala de admitere poate aproba, in situatii justificate, modificarea datelor-limita/perioadelor ~i activitatilor din calendaru l admiterii in invatamantul profesional de stat pentru anul ~co lar 2021-2022.