Un luceafăr 

Un luceafăr, un luceafăr înzestrat cu mii de razeÎn viaţa-mi de-ntuneric a făcut ca să se vază.

Eu privind acea lumină ca din visuri mă deşteptŞi cu braţele-amândouă cătră dânsa mă îndrept.

Ca o zână din poveste ea e naltă şi uşoară,E subţire şi gingaşă şi din ochi revarsă pară,Iar la faţă e bălâie, părul galben cade creţ,Trandafiri pe faţă are şi cu zâmbetul isteţ.

Adio 

De-acuma nu te-oi mai vedea,Rămâi, rămâi, cu bine!

Mă voi feri în calea meaDe tine.

De astăzi dar tu fă ce vrei,De astăzi nu-mi mai pasă

Că cea mai dulce-ntre femeiMă lasă.

Căci nu mai am de obiceiCa-n zilele acele,

Să mă îmbăt şi de scânteiDin stele,

Când degerând atâtea dăţi,Eu mă uitam prin ramuriŞi aşteptam să te arăţi

La geamuri.

O, cât eram de fericitSă mergem împreună,Sub acel farmec liniştit

De lună!

Şi când în taină mă rugam

Ca noaptea-n loc să steie,În veci alături să te am,

Femeie!

Din a lor treacăt să apucAcele dulci cuvinte,

De care azi abia mi-aducAminte.

Căci astăzi dacă mai ascultNimicurile-aceste,

Îmi pare-o veche, de demultPoveste.

Şi dacă luna bate-n lunciŞi tremură pe lacuri,

Totuşi îmi pare că de-atunciSunt veacuri.

Cu ochii serei cei dentâiEu n-o voi mai privi-o...

De-aceea-n urma mea rămâi -Adio!