MIERCURI | 5 OCTOMBRIE 2016 | anul XIX, nr. 192 (4893 ... · Sediul redacţiei – SIGMA Business...

12
Foto: Saul POP / Monitorul MIERCURI | 5 OCTOMBRIE 2016 | anul XIX, nr. 192 (4893) | 12 pagini | 1,50 lei EXCLUSIV Ce pregăteşte noul coordonator al şcolii doctorale a SRI Profesorul clujean Adrian Ivan, noul coor- donator al şcolii doctorale a SRI, susţine că va aduce conducători noi de doctorat din ţa- ră şi străinătate şi admite că până în prezent „au fost şi foarte multe scăpări”. Pagina 9 OPINIE Hei, Buda, ce aştepţi să-i cauţi bărbăteşte de ouă pe integrii partidului? Daniel Buda nu e un oricine. O fi el mai şters şi mai anost, ca personaj social, dar ca om politic e piesă grea. Pagina 3 Dacă aveţi informaţii care pot constitui o ştire, scrieţi-ne pe adresa [email protected] ACTUALITATE Ţigările mentolate dispar POLITICĂ Schema de furat bani pentru partide O lege care prevede cât timp vor mai putea fi comercializate ţigările mentolate şi cele cu cap- sulă cu arome va intra curând în vigoare. Ţigările mentolate vor mai putea fi comercializate până în 2019, însă vor dispărea de pe piaţă cele cu capsulă, iar pache- tele cu astfel de ţigări care se află în acest moment pe piaţă vor putea fi puse în vânzare pâ- nă la 20 mai 2017, potrivit mo- dificărilor adoptate la Legea nr. 349/2002 pentru prevenirea şi combaterea efectelor consumu- lui produselor din tutun care ur- mează să fie supusă votului fi- nal în Parlament, a explicat Magdalena Ciobanu, expert în Ministerul Sănătăţii pentru Con- trolul Tutunului. „În momentul în care va in- tra în vigoare legea, adică la 30 de zile de la publicarea în Mo- nitorul Oficial, vor trebui să dis- pară de pe piaţă produsele cu tutun aromate, mai specific ţi- gările care în momentul de fa- ţă au capsule aromate în filtru. Cu data intrării în vigoare a le- gii, producătorii trebuie să fa- brice pachetele de ţigări con- form noilor reguli. Ţigările men- tolate vor mai putea fi comer- cializate din păcate până în 2019”, a explicat Magdalena Ciobanu, potrivit news.ro. La o dezbatere organizată de Expert Forum chiar în ziua sen- tinţelor în dosarul Microsoft, pro- curorul-şef al DNA a descris me- canismul furtului din bani pu- blici pentru campaniile electora- le, informează digi24.ro. Laura Codruţa Kovesi: „Vorbim de plata unor comisioane de 10% din contractele cu instituţiile pu- blice. Deci, câştigi contractul şi în- torci o parte din bani la partid. Sau vorbim de lideri de partid ca- re îşi folosesc autoritatea pentru a numi persoane apropiate în in- stituţii, care apoi oferă contracte din bani publici unor oameni de afaceri. Apoi, banii din contracte se întorc la partid. Sau vorbim de oameni de afaceri care finanţea- ză ilegal campania, cu promisiu- ne de a primi apoi contracte cu statul. Sau mai vorbim de înche- ierea unor contracte de consultan- ţă fictivă. Am constatat că, de ce- le mai multe ori, banii se dădeau la negru, de aceea e greu să de- monstrăm că partidele sau cam- paniile au fost finanţate ilegal'', a spus ea. O mare problemă pentru procurori este însă dovedirea fap- tului că banii ajung la partide. ''E o problemă să dovedim că banii au fost daţi la partid, pentru că plata cash nu lasă urme. Nu mer- ge nimeni cu geanta de bani şi cu 10 prieteni, să existe martori”, a spus Kovesi. PUBLICITATE Tel 0264-414076 www.hotelonix.ro, [email protected] Str. Septimiu Albini Nr. 12, Cluj-Napoca 1 = 4.4576 LEI Telefon Monitorul : 0264/59.77.00 Adresă Monitorul : Str. Republicii Nr. 109 Sigma Center Et. 1 Staţia CTP (RATUC): Observatorului • REDACŢIA MICĂ ŞI MARE PUBLICITATE linia 43 din Mănăștur/Grigorescu liniile 35/46 din Centru/Piața Gării linia 46B din Mărăști linia 50 de pe Bd. Muncii CLUJ-NAPOCA 7 0 C Detalii în pagina 2 METEO PUBLICITATE C CA A A Marşul Lecturii, eveniment premergător deschiderii oficiale a Festivalului Internaţional de Carte Transilvani, a adunat elevi, studenţi, scriitori, oameni de cultură, toţi iubitori de lectură. Ineditul evenimentului a fost faptul că toţi participanţii aveau o carte în mână. Paginile 6-7 Candidați „cu bube în cap”, pe listele PNL Cluj la alegerile parlamentare Ce probleme de integritate au viitorii posibili parlamentari? Pagina 5 Clujul citeşte ! Sute de clujeni au participat la Marşul Lecturii Marius Nicoară Mircea Abrudean Sorin Moldovan Vasile Blaga Daniel Buda Emil Boc

Transcript of MIERCURI | 5 OCTOMBRIE 2016 | anul XIX, nr. 192 (4893 ... · Sediul redacţiei – SIGMA Business...

Page 1: MIERCURI | 5 OCTOMBRIE 2016 | anul XIX, nr. 192 (4893 ... · Sediul redacţiei – SIGMA Business Center – str. Republicii nr. 109, Et. 1 Librăria BIBLOS (standul de ziare) –

Foto

: S

au

l PO

P /

Mo

nit

oru

l

MIERCURI | 5 OCTOMBRIE 2016 | anul XIX, nr. 192 (4893) | 12 pagini | 1,50 lei

EXCLUSIV

Ce pregăteşte noul coordonator al şcolii doctorale a SRIProfesorul clujean Adrian Ivan, noul coor-donator al şcolii doctorale a SRI, susţine că va aduce conducători noi de doctorat din ţa-ră şi străinătate şi admite că până în prezent „au fost şi foarte multe scăpări”. Pagina 9

OPINIE

Hei, Buda, ce aştepţi să-i cauţi bărbăteşte de ouă pe integrii partidului?Daniel Buda nu e un oricine. O fi el mai şters şi mai anost, ca personaj social, dar ca om politic e piesă grea. Pagina 3

Dacă aveţi informaţii care pot constitui o ştire, scrieţi-ne pe adresa [email protected]

ACTUALITATE

Ţigările mentolate disparPOLITICĂ

Schema de furat bani pentru partideO lege care prevede cât timp

vor mai putea fi comercializate ţigările mentolate şi cele cu cap-sulă cu arome va intra curând în vigoare.

Ţigările mentolate vor mai putea fi comercializate până în 2019, însă vor dispărea de pe piaţă cele cu capsulă, iar pache-tele cu astfel de ţigări care se afl ă în acest moment pe piaţă vor putea fi puse în vânzare pâ-nă la 20 mai 2017, potrivit mo-difi cărilor adoptate la Legea nr. 349/2002 pentru prevenirea şi combaterea efectelor consumu-lui produselor din tutun care ur-mează să fi e supusă votului fi -nal în Parlament, a explicat

Magdalena Ciobanu, expert în Ministerul Sănătăţii pentru Con-trolul Tutunului.

„În momentul în care va in-tra în vigoare legea, adică la 30 de zile de la publicarea în Mo-nitorul Ofi cial, vor trebui să dis-pară de pe piaţă produsele cu tutun aromate, mai specifi c ţi-gările care în momentul de fa-ţă au capsule aromate în fi ltru. Cu data intrării în vigoare a le-gii, producătorii trebuie să fa-brice pachetele de ţigări con-form noilor reguli. Ţigările men-tolate vor mai putea fi comer-cializate din păcate până în 2019”, a explicat Magdalena Ciobanu, potrivit news.ro.

La o dezbatere organizată de Expert Forum chiar în ziua sen-tinţelor în dosarul Microsoft, pro-curorul-şef al DNA a descris me-canismul furtului din bani pu-blici pentru campaniile electora-le, informează digi24.ro.

Laura Codruţa Kovesi: „Vorbim de plata unor comisioane de 10% din contractele cu instituţiile pu-blice. Deci, câştigi contractul şi în-torci o parte din bani la partid. Sau vorbim de lideri de partid ca-re îşi folosesc autoritatea pentru a numi persoane apropiate în in-stituţii, care apoi oferă contracte din bani publici unor oameni de afaceri. Apoi, banii din contracte se întorc la partid. Sau vorbim de

oameni de afaceri care fi nanţea-ză ilegal campania, cu promisiu-ne de a primi apoi contracte cu statul. Sau mai vorbim de înche-ierea unor contracte de consultan-ţă fi ctivă. Am constatat că, de ce-le mai multe ori, banii se dădeau la negru, de aceea e greu să de-monstrăm că partidele sau cam-paniile au fost fi nanţate ilegal'', a spus ea. O mare problemă pentru procurori este însă dovedirea fap-tului că banii ajung la partide. ''E o problemă să dovedim că banii au fost daţi la partid, pentru că plata cash nu lasă urme. Nu mer-ge nimeni cu geanta de bani şi cu 10 prieteni, să existe martori”, a spus Kovesi.

PUBLICITATE

Tel 0264-414076www.hotelonix.ro, [email protected]. Septimiu Albini Nr. 12, Cluj-Napoca

1 = 4.4576 LEI

Telefon Monitorul: 0264/59.77.00

Adresă Monitorul:Str. Republicii Nr. 109Sigma Center Et. 1

Staţia CTP (RATUC): Observatorului

• REDACŢIA• MICĂ ŞI MARE

PUBLICITATElinia 43 din Mănăștur/Grigoresculiniile 35/46 din Centru/Piața Găriilinia 46B din Mărăștilinia 50 de pe Bd. Muncii

CLUJ-NAPOCA

70C Detalii în pagina 2MET

EO

PUBLICITATE

CCAAAA

Marşul Lecturii, eveniment premergător deschiderii oficiale a Festivalului Internaţional de Carte Transilvani, a adunat elevi, studenţi, scriitori, oameni de cultură, toţi iubitori de lectură. Ineditul evenimentului a fost faptul că toţi participanţii aveau o carte în mână. Paginile 6-7

Candidați „cu bube în cap”, pe listele PNL Cluj la alegerile parlamentareCe probleme de integritate au viitorii posibili parlamentari? Pagina 5

Clujul citeşte !

Sute de clujeni au participat la Marşul Lecturii

Marius Nicoară Mircea Abrudean Sorin Moldovan Vasile Blaga Daniel Buda Emil Boc

Page 2: MIERCURI | 5 OCTOMBRIE 2016 | anul XIX, nr. 192 (4893 ... · Sediul redacţiei – SIGMA Business Center – str. Republicii nr. 109, Et. 1 Librăria BIBLOS (standul de ziare) –

PUBLICITATE

Foto

: M

on

ito

rul

Foto

: o

bie

ctiv

.in

fo

2 actualitate.monitorulcj.ro miercuri, 5 octombrie 2016

Poliţia 112Pompieri 112Salvarea 112Jandarmeria 956Protecţia civilă, Salvamont 982Salvamont Băişoara0264-777.867 Salvamont Vlădeasa 0264-624.967Asistenţă socială 979Informaţii C.F.R. 952Deranjamente Gaz0800800928 – gratuit Protecţia Consumatorului0264-431.368 Poliţia Secţia 1 (Centru-Gară)0264-432.727 Poliţia Secţia 2 (Mărăşti) 0264-450.043Poliţia Secţia 3 (GheorgheniBună Ziua) 0264-414.006 Poliţia Secţia 4 (Mănăştur) 0264-452.190Poliţia Secţia 5(Gruia – Grigorescu)0264-582.777 Poliţia Secţia 6 (Zorilor) 0264-453.397 Poliţia Secţia 7 (Someşeni)0264-416.646Agenţia C.F.R. 0264-432.001Autogara Cluj 0264-435.278

Aeroportul Internaţional Cluj-Napoca 0264-416.702Primăria Cluj 0264-596.030Telefonul primarului 948 Primăria Mănăştur0264-480.627Primăria Mărăşti0264-413.355Primăria Iris 0264-435.040Primăria Someşeni0264-435.050Primăria Grigorescu0264-585.831Primăria Turda0264-313.160Primăria Dej 0264-211.790Primăria Gherla0264-241.926Primăria Huedin0264-351.548Prefectura 0264-591.637Consiliul judeţean 0372-640.000Serviciul Stare Civilă0264-596.030Ridicări auto 0264-444571RATCJ 0264-503.700Electrica Cluj 0264-595.721RAJAC 0264-591.444Spitalul Judeţean0264-597.852Spitalul CFR 0264-598.270Spitalul Militar 0264-598.381

Telefoane utile

TURDA

GHERLA

HUEDIN

DEJ

BĂIŞOARA

BELIŞ

VALEA IERII

RĂCHIŢELE

30/7

0C

Ploaie

8°/9° Variabil

7°/11° Ploaie

4°/8° Ploaie

6°/9° Ploaie

4°/8° Variabil

0°/5° Ninsoare

2°/7° Variabil

0°/4° Lapoviță

ISSN 2065 – 6408Editor: SC MONITORUL DE CLUJ SRL

[email protected], tel. 0371/177 371, fax 0264/597 703

Director general I Sorin StanislavDirector editorial I Paul Niculescu

REDACŢIAEditor coordonator I Bianca Preda

monitorul de cluj folosește serviciile text și fotoale agenţiilor de presă Agerpres și Mediafax.

ADMINISTRAŢIE & PUBLICITATE

ADRESA REDACŢIEISIGMA Business Center Cluj-Napoca, str. Republicii nr. 109, etaj I

Telefoane: 0264-597.700, 0264-59.77.03; 0364-401.531; fax: 0264-59.77.03E-mail: [email protected]; [email protected];

[email protected]: 0264-599.416; Abonamente: 0264-59.77.03

CENTRE DE MICA PUBLICITATE:Sediul redacţiei – SIGMA Business Center – str. Republicii nr. 109, Et. 1

Librăria BIBLOS (standul de ziare) – P-ţa A. Iancu nr. 13

Abonamentele la monitorul de cluj se pot face la sediul redacţiei, prin Poșta Română, Apex SRL

Potrivit articolului 206 C.P., responsabilitatea juridică pentru conţinutul articolului aparţine autorului.Articolele marcate cu reprezintă materiale publicitare, iar monitorul de cluj

nu își asumă responsabilitatea pentru conţinutul acestora. De asemenea, în cazul unor agenţii de presă și personalităţi citate responsabilitatea juridică le aparţine.

Tiparul executat la Garamond Tipografie SRL.

Gabriela Dragotă – social / administraţieAnca M. Colibășanu – politicăMihai Cistelican – onlineOvidiu Cornea – sportSaul Pop – foto

Cosmina Măcicășan, Marius Bența, Eliza Lucaciu, Ionuţ Hușanu – dtpDaciana Derda – corespondent Turda,

Câmpia Turzii

Director Marketing – Mihaela FleșariuMica publicitate – Iuliana NagyConsilier Marketing – Călin TanțăuIT – Radu Moraru

Secretariat – Iulia TodeaContabilitate – Camelia PetreanDistribuție – Sorin Mădărășan

Redactor responsabil de număr: Mihai [email protected], tel.: 0264/59.77.00 int. 125

Sorin Mărghitaș – editor Monitorul de Arieș, Monitorul – ediție de Florești și Ziarul Popular ediție de Huedin

Magistraţii Curţii de

Apel Cluj au admis

marţi solicitarea procu-

roruli DIICOT şi au dis-

pus rejudecarea dosaru-

lui de trafic de minori,

în care sunt inculpaţi

liderii MISA, aproape 20

de persoane, împreună

cu Gregorian Bivolaru.

Procurorul DIICOT a mo-

tivat solicitarea susţinând că

au fost audiaţi foarte puţini

martori dintre practicanţii de

yoga, doar aproximativ un

sfert dintre cei acceptaţi de

instanţă, adică 60 de persoa-

ne, informează libertatea.ro.

Gregorian Bivolaru a fost

achitat de judecătorul Tribu-

nalului Cluj, pentru acuzaţii

privind practici considerate ile-

gale ale MISA. Judecătorul a

motivat achitarea inculpaţilor

prin lipsa probelor din dosar.

O parte dintre acuzaţiile

procurorilor au fost prescrise,

cum ar fi constituirea unui

grup infracţional, faptele fi -

ind mai vechi de un deceniu,

iar alte fapte sunt încă pe rol,

cum ar fi trafi cul de minori.

Dosarul lui Gregorian Bivolaru va fi rejudecat

Gabriela DRAGOTĂ[email protected]

Pe 5 octombrie este săr-

bătorită Ziua Mondială

a Educaţiei. Toţi elevii şi

profesorii vor merge la

şcoală după un program

special, doar cei din

Brăila şi Bucureşti vor

avea zi liberă. La Cluj,

fiecare şcoală a avut

mână liberă să îşi stabi-

lească un program deo-

sebit pentru astăzi, ast-

fel că elevii vor avea ore

speciale.

Profesorii din Bucureşti

şi Brăila şi-au negociat con-

tractul de muncă în aşa fel

încât au obţinut o zi liberă

în data de 5 octombrie. În

tot acest timp, elevii şi pro-

fesorii din restul ţării vor

merge la şcoală. Cum a fost

posibil acest lucru? „Avem

un contract colectiv de mun-

că unic la nivel naţional şi

acest contract se poate ne-

gocia şi la nivel judeţean.

Astfel, municipiul Bucureşti

a negociat un contract în ca-

re se stipulează că această

zi este nelucrătoare. La fel

este şi în Brăila”, a declarat

pentru Monitorul de Cluj, Lu-

cia Cojocaru, preşedintele

Sindicatului Liber din Învă-

ţământul Preuniversitar

(SLIP) Cluj.

Elevii şi profesorii din

Cluj vor avea un program

special astăzi. Fiecare şcoa-

lă a avut mână liberă să pre-

gătească altfel de ore pen-

tru a marca Ziua Mondială

a Educaţiei. „Nu se vor fa-

ce activităţi prevăzute în fi-

şa postului, dar această zi

se va marca printr-un pro-

gram special organizat de

fiecare şcoală în parte. Se

fac simpozioane sau lecţii

speciale, cum ar fi de exem-

plu ora de matematică, în

cadrul căreia se poate pre-

zenta povestea unui renu-

mit matematician. Este la

latitudinea fiecărei unităţi

de învăţământ să marcheze

această zi”, a mai spus Lu-

cia Cojocaru.

Confuzia legată de 5 oc-

tombrie – zi liberă a apărut

în urma unei declaraţii a pur-

tătorului de cuvânt al Inspec-

toratului Şcolar al Munici-

piului Bucureşti, Marian Ba-

nu: „Fiecare federaţie sindi-

cală, în înţelegere cu inspec-

toratul şcolar stabileşte un

program specifi c. Dar dacă

vă uitaţi în structura anului

şcolar 2016-2017 veţi vedea

că şi pe 1 iunie şi de Ziua

Educaţiei sunt activităţi în

care nu se fac cursuri”.

La Cluj, de Ziua Mondi-

ală a Educaţiei, astăzi vor

fi premiaţi profesorii şi ele-

vii care au obţinut rezulta-

te foarte bune la olimpiadă.

„Împreună cu Inspectoratul

Şcolar Judeţean (ISJ) Cluj,

mâine (astăzi – n.r.), la ora

17.00, la Casa Universitari-

lor vom premia profesorii

care au avut rezultate deo-

sebite la olimpiade şi cei ca-

re s-au pensionat anul aces-

ta”, a menţionat preşedin-

tele SLIP Cluj.

Evenimentul este organi-

zat de SLIP Cluj şi ISJ Cluj.

Vor fi premiaţi 400 de pro-

fesori şi 176 de elevi.

Ziua liberă nu este liberăCum au ajuns elevii clujeni la şcoală deşi au fost anunţaţi că sunt liberi.

LUCIA COJOCARU | președinte SLIP Cluj

„Nu se vor face activităţi prevăzute în fi şa postului, dar această zi se va marca printr-un program special organizat de fi ecare şcoală în parte.“

PREMII

400de profesori și

176de elevi cu rezultate deosebite la olimpiade vor fi recompensați astăzi

Page 3: MIERCURI | 5 OCTOMBRIE 2016 | anul XIX, nr. 192 (4893 ... · Sediul redacţiei – SIGMA Business Center – str. Republicii nr. 109, Et. 1 Librăria BIBLOS (standul de ziare) –

miercuri, 5 octombrie 2016 | monitorulcj.ro ADMINISTRAȚIE 3

Foto

: M

on

ito

rul

Foto

: M

on

ito

rul

OPINIE

Hei, Buda, ce aștepți să-i cauți bărbătește de ouă pe integrii partidului?Paul [email protected]

Daniel Buda nu e un oricine. O fi el mai șters și mai anost, ca personaj social, dar ca om politic e piesă grea. E președintele PNL Cluj, mâna dreaptă a lui Boc, omul lui de încredere, și președinte al Comisiei de Integritate a parti-dului.

Asta îl pune într-o situație cel puțin jenantă: își face „jobul“ de garant al corectitudinii morale în PNL sau mușcă mâini-le celor care l-au făcut om politic?

O întrebare la care nici el nu (prea) vrea să răspundă.

O să-l ajut eu, cu un imbold jurnalistic mobilizator și cu dez-văluirea - pentru voi, clujenii pe care el vă vrea în număr cât mai mare la vot - a unor informații pe care politicienii le-ar vrea uitate.

Pe listele liberalilor clujeni se înghesuie candidați cu mari probleme morale. Nu doar „nepotul” lui Blaga, orădeanul Sorin Moldovan, e cu integritatea la vedere.

Două nume ne rănesc retina: Marius Nicoară, cel mai vehe-ment contestatar al lui beizadelei Moldovan, și Mircea Abrudean, omul lui de încredere și „săgeată” la împușcat bani nemunciți.

Iată faptele; vorbesc de la sine.

Marius Nicoară a făcut partidul de rușine, admirând în ple-nul Senatului fete nurlii. Mai apoi s-a pus pe băut până a ajuns într-o stare vecină cu coma alcoolică și, pentru că era prea beat să conducă, s-a urcat într-un taximetru; doar că a uitat să coboare înainte din Mercedes. Și cum taximetristul i-a spus că nu-l duce cu tot cu mașină decât, eventual, la Poliție, s-a luat la cafteală cu colegii șoferului tamponat. Dosarul lui adună tone de praf prin sertarele de la Rutieră, motiv pentru care Monitorul de Cluj va solicita un răspuns oficial noii conduceri a IPJ Cluj, măcar să afle și clujenii cine îl ține în brațe pe bănosul și băftosul senator!

Protejatul lui Nicoară, Mircea Abrudean, se cațără pe un loc eligibil cu disperarea înecatului, doar, doar prinde o imuni-tate să-l apere de mâna Justiției, care a început deja să-i a-dulmece mirosul printre filele dosarului Uioreanu. Concret, zeci de file de interceptări telefonice îl dezvăluie pe Abrudean în toată goliciunea sa morală în timp ce regula niște proiecte europene; și nu singur, ci în grup (infracțional organizat?!) cu Răzvan „agenda lui Uioreanu” Pop și Mariana „șefa tuturor proiectelor” Rațiu. Cum R. Pop nu pu-tea ieși pe furtună din casă de câte fire îi atârnaseră procu-rorii DNA pe burtă, nu miră pe nimeni acuratețea înregistră-rilor și claritatea detaliilor. Ce ne miră e doar poziția de pe loc repaus a anchetatorilor.

În ambele cazuri, moralitatea îndoielnică ar trebui să-i țină departe de liste, dar în politică faci cum face popa, nu cum predică!

Al treilea caz vă e deja cunoscut. „Parașutatul” bihorean, Sorin Moldovan, își caută loc eligibil dând din coate printre liberalii clujeni.

Ce nu știți e cum a ajuns Sorin Moldovan, „protejatul” bull-dogului Blaga, pe lista de candidați ai Clujului la parlamen-tare? Să nu credeți cumva că deal-ul a fost făcut de Blaga cu Buda. Nici vorbă! Cărțile au venit „tăiate” de mult mai de sus, cu știrea și acordul lui Emil Boc. Care Boc îi datorează sinistrului Blaga al patrulea mandat de primar. Blaga a vor-bit cu Ilie Bolojan, omul care a ținut cu mână de fier PNL, așa cum bulldogul i-a controlat pe democrat-liberali. Iar Bolojan, șeful liberalilor orădeni, a ținut minte că clujenii îi datorează o favoare și l-a plasat pe juniorul Moldovan. Boc nu putea da înapoi, Blaga și-a rezolvat pila, iar liberalii clu-jeni înghit gălușca. Sau nu? Deja mai mulți primari au anunțat că alegerile o să îi lase reci și distanți, iar implica-rea lor va fi doar de ochii șefilor.

Răspunsul la prima chestiune este, așadar, Boc nu e străin de târgul cu „nepotul” lui Blaga, iar pisica moartă se împute tot în mâna lui Buda.

Care Daniel Buda ar trebui să deschidă cofrajul și să spargă ouăle: e șeful liberalilor clujeni, care vor încasa lovituri crunte pentru imoralitatea și lăcomia candidaților mai sus menționați, e președintele Comisiei de Integritate a PNL și, poate nu în ultimul rând, este fostul coleg de liceu al lui Dacian Cioloș, un om pentru care integritatea și cinstea sunt foarte importante și pe care PNL îl curtează cu ardoare. Oare Cioloș ce-ar zice de verticalitatea de moluscă a fostu-lui său coleg?

Primăria Cluj-Napoca a

anunţat distribuirea

cererilor pentru acorda-

rea ajutorului pentru

încălzirea locuinţei înce-

pând de ieri, precum şi

preluarea acestora înce-

pând de astăzi.

Ajutorul de încalzire se

acordă persoanelor cu do-

miciliul sau reşedinţa vala-

bilă în Cluj-Napoca în peri-

oada sezonului rece (noiem-

brie 2016 – martie 2017), pe

baza cererii şi declaraţiei pe

propria răspundere, însoţi-

tă de actele necesare.

Care este plafonul?

Pentru stabilirea venitu-

lui net mediu lunar pe mem-

bru de familie şi, după caz,

al persoanei singure, se iau

în calcul toate veniturile re-

alizate de membrii acesteia

în luna anterioară depune-

rii cererii.

Plafoanele sunt: 1082 lei

pentru persoanele singure

beneficiare de încălzire de

la RAT; 786 lei/persoană

pentru familiile sau persoa-

nele care se gospodăresc îm-

preună beneficiare de încăl-

zire de la RAT; 615 lei/per-

soană pentru persoanele sin-

gure, familiile sau persoa-

nele care se gospodăresc îm-

preună şi folosesc pentru în-

călzirea locuinţei gaze na-

turale, energie electrică sau

combustibili solizi.

Pot benefi cia de ajutor pen-

tru încălzirea locuinţei, cu

energie termică, gaze natu-

rale, energie electrică sau

combustibili solizi familiile,

respectiv persoanelor singu-

re, care se încadrează în pla-

foanele de venit pe persoa-

nă, numai pentru locuinţa de

domiciliu sau, după caz, de

resedinţă a acestora, dacă nu

deţin bunuri mobile/imobi-

le, care conduc la respinge-

rea acordării ajutorului.

Unde pot fi găsite formulare?

Formularele pot fi ridicate

de la Centrul de Informare

pentru Cetăţeni (strada Moţi-

lor nr. 7) , primariile de car-

tier (Mănăştur – str. I. Meşter

nr. 10; Mărăşti – str. Fabricii

nr. 4; Iris – Piaţa Liebcknecht

nr. 7-8; Someşeni – str. T. Vu-

ia nr. 41; Grigorescu – str. Al.

Vlahuţă nr. 47-48; Zorilor –

str. L. Pasteur nr. 60; Gheor-

gheni – Aleea Băişoara nr. 4A)

sau sediul Regiei Autonome

de Termofi care Cluj (Bd. 21

Decembrie 1989 nr. 79).

Stabilirea dreptului de

acordare se face o singură

dată, pe întreaga perioadă a

sezonului rece, începând cu

luna depunerii cererii, pen-

tru cei care au depus docu-

mentele până la data de 20

a lunii respective, iar pentru

cei care au depus documen-

tele după data de 20, înce-

pând cu luna următoare.

Unde sunt informaţii suplimentare?

Orice modifi care, privind

numărul de membri sau ve-

nitul realizat, se comunică

printr-o nouă cerere care va

cuprinde în mod obligatoriu

aceleaşi acte ca şi cererea

iniţială.

Informaţiile privind crite-

riile de eligibilitate, actele

necesare, plafoanele maxi-

me de venit şi cuantumul

ajutorului, termene şi proce-

duri împreună cu lista bu-

nurilor a căror deţinere con-

duce la neacordarea ajuto-

rului pentru încălzirea locu-

inţei se găsesc pe pagina de

internet a primăriei.

Cum poţi să primeşti ajutor pentru încălzire la iarnă?Potrivit meteorologilor această iarnă se anunţă a fi una foarte friguroasă.

Clujenii pot benefi cia de ajutoare pentru încălzire

Meteorologii atrag aten-

ţia că mase de aer arctic

vor ajunge deasupra

Europei, iar soarele va fi

văzut rareori în timpul

iernii care urmează.

Meteorologul german Do-

minik Jung este unul dintre

cei care susţin că vom avea

o iarnă neobişnuit de rece,

informează gandul.info. El

precizează că simte fiori reci

doat atunci când priveşte

hărţile transmise de Servi-

ciul Naţional de Meteorolo-

gie.

Jung precizează că cele

mai scăzute temperaturi vor

fi înregistrate în lunile ianu-

arie şi februarie, iar luna

martie nu va fi deloc una de

primăvară, scrie b1. Astfel,

susţine meteorologul, euro-

penii vor trebui să aştepte

luna aprilie pentru a se bu-

cura de soare.

Previziunile specialisului

german sunt susţinute şi de

meteorologul Joe Bastardi

de la serviciul AccuWeather.

Acesta arată că venirea

iernii va fi marcată de de-

plasarea înspre Europa a

unor mase de aer arctic. În

plus, scăderea activităţii so-

lare va contribui la scăde-

rea temperaturilor în peri-

oada care urmează.

Schimbarea climei, a că-

rei principală cauză o con-

stituie creşterea concentraţi-

ei gazelor cu efect de seră,

se produce la nivel global.

Ca principale efecte ale în-

călzirii globale, Centrul In-

ternaţional din Anglia numă-

ră: 11 dintre ultimii 12 ani

au fost printre cei mai calzi

raportat la perioada de du-

pă 1950, nivelul marii a cres-

cut cu 1,8 mm/an pe peri-

oada 1961-2003, cu 3,1 mm/

an intre 1993 si 2003 si 0,17,

iar până la sfârşitul secolu-

lui XXI temperatura aerului

va creşte cu 4 grade Celsius.

Iarna 2016-2017, cea mai friguroasă din ultimul secol

PROMOVARE

¤ plăteşti doar 20 lei pe lun㤠citeşti cele mai fierbinţi ştiri din Cluj¤ participi la concursuri cu premii în fiecare lună

0264.59.77.00

Abonează-te lamonitorul

Page 4: MIERCURI | 5 OCTOMBRIE 2016 | anul XIX, nr. 192 (4893 ... · Sediul redacţiei – SIGMA Business Center – str. Republicii nr. 109, Et. 1 Librăria BIBLOS (standul de ziare) –

Foto

: M

on

ito

rul

4 politica.monitorulcj.ro miercuri, 5 octombrie 2016

Mircea Dumitru, minis-

trul Educaţiei, a fost

informator al Securităţii,

potrivit Evenimentului

Zilei. Ministrul neagă şi

spune că are adeverinţă

de la CNSAS în acest

sens. CNSAS a dat în 2007

o decizie prin care a sta-

bilit că Mircea Dumitru

„nu a fost agent/colabo-

rator al poliţiei politice

comuniste”.

Mircea Dumitru a fost ra-

colat de Securitate în 1980,

când era student la Faculta-

tea de Filosofi e a Universită-

ţii Bucureşti. Dosarul său, din

care EvZ a afl at informaţii de

la „surse credibile” din CN-

SAS, conţine angajamentul şi

două note informative.

Potrivit news.ro, angaja-

mentul cu Securitatea a fost

semnat la 23 octombrie 1980,

pe când Mircea Dumitru era

student la Facultatea de Filo-

sofi e şi Istorie din Universita-

tea Bucureşti. Conform unor

surse CNSAS, sub numele de

cod „Negulescu”, Mircea Du-

mitru dădea relaţii despre stu-

denţii români şi străini.

Purtătorul de cuvânt al CN-

SAS Anca Median a declarat

pentru News.ro că sunt în curs

de verifi care declaraţiile mem-

brilor Guvernului Cioloş pri-

vind colaborarea cu Securita-

tea, însă în niciuna dintre aces-

tea nu s-a ajuns la o conclu-

zie fi nală. Anca Mediana a

precizat că verifi cările au în-

ceput după numirea membri-

lor Guvernului Cioloş, însă

procesul este de durată pen-

tru că „trebuie parcurs pas cu

pas”. Ea a spus că la momen-

tul fi nalizării verifi cărilor vor

fi făcute publice toate infor-

maţiile.

Născut în 14 iulie 1960,

Mircea Dumitru a fost rector

al Universităţii Bucureşti şi

ocupă postul de ministru al

Educaţiei din luna iulie.

În replică, Mircea Dumitru

a negat informaţia. Afl at în

Parlament, acesta a afi rmat

că nu a fost informator al Se-

curităţii şi chiar a susţinut că

are o adeverinţă de la CNSAS

care atestă acest lucru.

„Nu am făcut poliţie poli-

tică şi nu am colaborat cu Se-

curitatea. Am şi o adeverinţă

eliberată de CNSAS cu mai

mulţi ani în urmă, atunci când

eu la universitate am fost pro-

rector şi rector şi eram obli-

gat de procedurile noastre să

obţin această adeverinţă din

partea CNSAS”, a declarat Mir-

cea Dumitru.

Trebuie menţionat că deci-

zia eliberată de CNSAS în 2007

atestă că actualul ministru al

Educaţiei nu a făcut poliţie

politică. Decizia CNSAS a fost

luată după studierea „dosaru-

lui de reţea nr. R 79832, peri-

oada 1980 – 1986, întocmit

pe numele domnului DUMI-

TRU Mircea”, predat de SRI

către CNSAS şi se bazează pe

informaţiile disponibile până

în 2007. Dosarul nu conţine

elemente de colaborare ale ti-

tularului cu poliţia politică co-

munistă.

Ministrul Educaţiei, acuzat că a colaborat cu Securitatea. Ce spune Dumitru

Foto

: M

on

ito

rul

Curtea Constituţională nu a

reuşit să ia o decizie marţi

în privinţa legii ce îi scapă

pe aleşii care şi-au angajat

rudele la cabinetul parla-

mentar înainte de 21 august

2013, dezbaterile urmând

să fi e reluate pe 11 octom-

brie, după trei runde de

amânare. Printre aceştia se

numără şi deputatul UDMR

Máté András.

Legea care prevede că aleşii

care şi-au angajat rudele la ca-

binetul parlamentar înainte de

21 august 2013 nu pot fi acuzaţi

de confl ict de interese a fost ata-

cată la CCR de 98 de deputaţi

de la PSD, UDMR, minorităţi,

plus un reprezentant PNL.

Textul sesizării a fost sem-

nat de 76 de deputaţi PSD, 13

UDMR, 9 reprezentanţi ai mi-

norităţilor şi un liberal, iar

adresa de înaintare a sesizării

de neconstituţionalitate a fost

semnată de liderul deputaţilor

PSD, Florin Pâslaru, în condi-

ţiile în care proiectul a fost ini-

ţiat de actualul preşedinte al

Camerei Deputaţilor din par-

tea PSD, Florin Iordache, şi de

deputatul UDMR Marton Ar-

pad, fi ind votat de parlamen-

tari de la toate partidele.

Plenul reunit al celor două

Camere a adoptat, pe 22 iunie,

cu 306 voturi „pentru” şi o ab-

ţinere proiectul de lege prin ca-

re aleşii care şi-au angajat rude-

le la cabinetul parlamentar îna-

inte de 21 august 2013 nu pot fi

acuzaţi de confl ict de interese.

Potrivit iniţiativei, interdic-

ţiile introduse prin art. 38 alin.

11 au intrat în vigoare şi pro-

duc efecte juridice începând

de la data de 21 august 2013,

iar actele şi faptele juridice în-

cheiate ori, după caz, săvârşi-

te de deputaţi sau senatori îna-

inte de această dată „nu pot

genera alte efecte juridice de-

cât cele prevăzute de Legea

96/2006 în vigoare la data în-

cheierii sau, după caz, a să-

vârşirii ori producerii lor, a-

vând în vedere faptul că ante-

rior modifi cărilor introduse

prin Legea 219/2013 nu a exis-

tat nicio restricţie cu privire la

personalul angajat la birouri-

le parlamentare, deputaţii şi

senatorii putând dispune fără

nicio constrângere legală asu-

pra angajării acestora”.

Decizia privind dezincriminarea conflictului de interese, amânată din nou

Deputat UDMR Máté András

Anca M. COLIBĂȘ[email protected]

Plenul Camerei Deputaţilor

a decis soarta lui Adrian

Gurzău, care este acuzat de

trafi c de infl uenţă în dosa-

rul Carpatica Asig.

Parlamentarul clujean poate

fi arestat, potrivit votului de ieri

al deputaţilor. Din totalul de 355

de deputaţi, 278 au fost pre-

zenţi, înregistrându-se 266 de

voturi valabil exprimate. Procu-

rorii vor trebui să se ducă în fa-

ţa unui judecător de la Înalta

Curte de Casaţie şi Justiţie, pen-

tru că Adrian Gurzău este dem-

nitar, pentru a obţine un man-

dat de arestare preventivă pe

numele lui. Gurzău nu a putut

fi însă reţinut. Decizia a fost lu-

ată de colegii săi din Camera

Deputaţilor, cu 133 de voturi

„pentru” şi 130 „împotrivă” de

arestare preventivă.

Deputatul s-a folosit de familie în discursul său

Gurzău le-a solicitat, în plen,

colegilor săi să dea un vot de

respingere a cererii de reţinere

şi arestare preventivă a sa pe

motiv că nu reprezintă un peri-

col public.

„Am trei copii minori acasă,

dintre care cel mic are un an ju-

mătate, doi părinţi pensionari

şi vă cer un vot de respingere a

cererii de reţinere şi arestare

pentru că nu reprezint un peri-

col public. Doresc înfăptuirea

justiţiei. Vă solicit acest vot pen-

tru că dosarul meu este, în mo-

mentul de faţă, în faza în care

s-au audiat martorii. Practic,

pentru un vot pentru reţinere şi

arestare nu aş putea să mă a-

păr şi să administrez probe în

favoarea mea”, a afi rmat Gur-

zău, înaintea începerii votului

privind cererea justiţiei de încu-

viinţare a reţinerii sale.

El a arătat că, în dosarul său,

ceilalţi inculpaţi sunt eliberaţi

de ÎCCJ, iar, în momentul de fa-

ţă, printr-un vot pentru aresta-

rea sa, el nu poate să se apere.

„Întotdeauna, în calitate de

parlamentar, am fost pentru sus-

ţinerea justiţiei, am apărat în-

totdeauna lupta pentru a fi o

justiţie puternică, am votat în-

totdeauna pentru ceea ce în-

seamnă partea de a se începe

urmărirea penală, dar nicioda-

tă nu am votat pentru reţinere

şi arestare. Vă solicit un vot pen-

tru a-mi da posibilitatea să mă

apăr în stare de libertate”, a mai

spus Gurzău.

Anul trecut, Adrian Gurzău

a votat împotriva cererrii de ares-

tare a Elenei Udrea, fi ind un pu-

ternic susţinător al acesteia.

De ce este acuzat Gurzău

Procurorii DNA au cerut

Camerei Deputaţilor încuviin-

ţarea reţinerii şi a arestării pre-

ventive a deputatului PMP

Adrian Gurzău, acesta fi ind

acuzat de trafi c de infl uenţă

în dosarul în care a fost reţi-

nută Angela Toncescu, fost

preşedinte al Consiliului de

Administraţie al S.C Carpati-

ca Asig. „În perioada 8 apri-

lie 2015 – 1 noiembrie 2015,

inculpata Toncescu Angela,

membru şi începând cu data

de 2 iulie 2015, preşedinte al

Consiliului de Administraţie

al SC Carpatica Asig SA, i-a

promis inculpatului Gurzău

Adrian, deputat în Parlamen-

tul României şi administrator

în fapt al unei fi rme, care a şi

acceptat promisiunea, întoc-

mirea unui contract de pre-

stări servicii între fi rma re-

spectivă, în calitate de presta-

tor şi SC Carpatica Asig SA,

în calitate de benefi ciar”, a

anunţat DNA într-un comu-

nicat de presă.

Ce avere are deputatul

Potrivit declaraţiei de a-

vere a deputatului, postată

pe site-ul Camerei Deputaţi-

lor, Gurzău a încasat suma

de 55.367 de lei dividende

de la societatea comercială

WorldWide Solution Center

SRL, unde este asociat cu

50%. Firma are doi asociaţi

şi un administrator.

Firma a fost înfi inţată în 2014,

având ca obiect de activitate ser-

vicii de call-center, fără niciun

angajat.

Firma a avut în 2014 o ci-

fră de afaceri de 24.000 lei,

iar în 2015 aceasta a fost de

99.831 lei. Profi tul a fost în

2014 de 23.116 lei, iar în 2015

a ajuns la 95.911 lei. 88.000

lei, respectiv 104.934 lei au

reprezentat însă „casa şi con-

turile în bănci”. Bilanţul de-

pus la Ministerul Finanţelor

arată astfel sume foarte ma-

ri, la indicatorul „casa şi con-

turi în bănci”, care depăşeşsc

valoarea cifrei de afaceri. So-

cietatea este o microintreprin-

dere care plăteşte impozit 3%

pe cifra de afaceri, iar profi -

tul repartizat în fi ecare an de-

monstrează că societatea nu

a avut niciun fel de cheltuieli,

întreaga cifră de afaceri trans-

formându-se în 2014 şi 2015

în profi t raportat. De altfel,

este greu de explicat cum ar

putea să desfăşoare activităţi

de call-center o fi rmă care nu

a avut niciun angajat.

În paralel soţia sa, Cecilia

Gurzău (Petrovan) a înfi inţat un

SRL cu un nume foarte asemă-

nător cu al societăţii de la care

Gurzău a încasat dividende (la

care există un singur asociat şi

un singur administrator), noua

companie WSC SRL –D fi ind o

clonă cu acelaşi obiect de acti-

vitate însă cu cifre de afaceri

substanţial mai mari.

Firma acesteia, WSC Invest

SRL-D a avut în 2014 o cifră de

afaceri de 167.038 lei, iar în

2015 aceasta a fost de 526.077

lei, cu opt angajaţi, rspectiv pa-

tru angajaţi. Profi tul net a fost

în 2014 de 94.402 lei, iar în 2015

de 7.566 lei. „Casa şi conturi-

le” au reprezentat 17.091 lei în

2014, iar în 2015 au ajuns la

288.468 lei.

De asemenea, potrivit docu-

mentului de avere, deputatul

clujean al PMP a primit la bo-

tezul copilului său, drept cadou,

suma de 23.500 de euro.

La capitolul venituri, Adrian

Gurzău mai scrie că a încasat

un venit anual de 58.983 de lei

de la Camera Deputaţilor.

Undă verde pentru arestarea deputatului Adrian GurzăuÎn hohotele de râs ale lui Victor Ponta, deputaţii au decis ieri ca Adrian Gurzău să nu fie reţinut. Parlamentarul clujean, acuzat de trafic de influență, poate fi însă arestat.

Adrian Gurzău a contestat votul din plen, dar cererea i-a fost respinsă

Page 5: MIERCURI | 5 OCTOMBRIE 2016 | anul XIX, nr. 192 (4893 ... · Sediul redacţiei – SIGMA Business Center – str. Republicii nr. 109, Et. 1 Librăria BIBLOS (standul de ziare) –

miercuri, 5 octombrie 2016 politica.monitorulcj.ro 5

Foto

: M

on

ito

rul

Copreşedintele ALDE

Cluj, deputatul Steluţa

Cătăniciu, e contestat de

toate numele cu greutate

din propria organizaţie.

Potrivit unor surse ale Zi-

ua de Cluj liderul partidu-

lui, Călin Popescu-Tăricea-

nu, ar încerca să o salveze,

trimiţând-o să candideze la

parlamentare în alt judeţ.

Cel care a lansat public

primul atac virulent a fost

copreşed in te le ALDE

Cluj-Napoca, Leonard Hor-

vath. El cere demisia lui Că-

tăniciu din fruntea organiza-

ţiei judeţene pentru strate-

gia adopătată la alegerile lo-

cale (alianţă cu PSD în

Cluj-Napoca şi susţinerea

unui candidat independent

la primărie), care s-a dove-

dit falimentară pentru par-

tid, din punctul de vedere

al rezultatului electoral.

Steluţa Cătăniciu a reac-

ţionat şi le reporşează cole-

gilor că au votat cu toţii de-

cizia.

Deputatul Steluţa Cătăniciu

a pierdut în 2015, defi nitiv,

procesul cu inspectorii ANI.

În decembrie 2013, un ju-

decator de la Curtea de Apel

Cluj a respins contestaţia

deputatului Steluţa Cătăni-

ciu, faţă de raportul Agen-

ţei Naţionale de Integritate,

care stabilise că se afla în

conflict de interese, în peri-

oada în care şi-a exercitat

funcţia de consilier local al

Primariei Cluj-Napoca. În

luna martie 2015, inspecto-

rii Agenţiei Naţionale de In-

tegritate au anunţat că de-

putatul clujean liberal Ste-

luţa Cătăniciu s-a aflat într-o

situaţie de incompatibilita-

te pe vremea când ocupa

funcţia de consilier local clu-

jean şi, în acelaşi timp, a

reprezentat în instanţă o so-

cietate comercială pentru

care şi-a exprimat votul de

membru al CL din cadrul

municipalităţii clujene.

Raportul întocmit de in-

spectorii ANI arată că “s-a

constatat încălcarea regimu-

lui juridic privind confl ictul

de interese în materie admi-

nistrativă de către Cătăniciu

Steluţa, întrucât, în calitate

de Consilier local în cadrul

Consiliului Local al Munici-

piului Cluj-Napoca, Judeţul

Cluj, a participat, la data de

07.04.2009, la procesul de

deliberare şi adoptare a Ho-

tărârii Consiliului Local pri-

vind prelungirea contractu-

lui de asociere pentru spa-

ţiu cu altă destinaţie a So-

cietăţii Cooperativa Meşte-

şugărească Foto Optica din

Cluj-Napoca.

Ulterior adoptării acestei

hotărâri, la data de 05.05.2009,

Cătănciu a încheiat cu soci-

etatea amintită un contract

de asistenţă juridică privind

reprezentarea în instanţă a

intereselor societăţii în liti-

giul avut cu Primăria Muni-

cipiului Cluj-Napoca, Jude-

ţul Cluj”, arată raportul ANI.

Steluţa Cătăniciu, tot mai contestată în partid, ar putea să fie scoasă de pe listele ALDE

Preşedintele Klaus

Iohannis a respins ieri

categoric posibilitatea de

a desemna ca premier o

persoană urmărită sau

condamnată penal, indife-

rent de susţinerea pe care

ar avea-o în Parlament, în

opinia sa integritatea

fi ind „criteriul eliminato-

riu”.

„În niciun caz nu voi de-

semna (premier, n.r.) o per-

soană urmărită penal sau con-

damnată penal sau care nu

respectă criteriile de integri-

tate”, a subliniat el, insistând

că aceste criterii de integrita-

te sunt „self-evidente”.

„Eu, preşedinte României,

nu voi desemna o persoană

urmărită penal sau condam-

nată penal”, a insistat Iohan-

nis, întrebat dacă va avea ace-

eaşi poziţie şi în cazul în ca-

re o asemenea persoană ar

avea coagulată în jurul său o

majoritate parlamentară.

Şeful statului a explicat că

va opta pentru o persoană

despre care este convins că a-

re capacitatea de a conduce

bine guvernul.

Iohannis a afi rmat că nu

va recurge la jocuri politice şi

nu va desemna o persoană ca-

re să nu obţină votul Parla-

mentului.

„Să fi e o persoană pe care

eu o consider capabilă să con-

ducă guvernul şi să întruneas-

că o majoritate parlamenta-

ră” – acesta a fost „portretul”

făcut viitorului şef al Execu-

tivului. „Cu siguranţă voi de-

semna o persoană ţinând cont

de prerogativele constituţio-

nale”, a mai arătat preşedin-

tele.

Prin această declaraţie Io-

hannis îl exclude, de pildă, pe

liderul PSD, Liviu Dragnea,

condamnat la doi ani de în-

chisoare cu suspendare în do-

sarul Referendumului, de pe

lista potenţialilor premieri.

Iohannis nu vrea premier condamnat sau urmărit penal

Liberalii au în acest

moment grave probleme

de imagine atât la nivel

naţional, cât şi la nivel

local. Din cauza unor

candidaţi cu probleme

de integritate sau mora-

litate, aceştia ar mai

putea pierde din electo-

ratul şi aşa subţiat,

după cum au arătat ulti-

mele sondaje.

În cazul senatorului clu-

jean Marius Nicoară, lucru-

rile sunt clare: după ce şi-a

terfelit imaginea urmărind

filme deocheate în Parla-

ment, senatorul s-a urcat

beat la volan, a provocat un

accident de circulaţie şi s-a

caftit cu taximetriştii. În sea-

ra în care a accidentat taxi-

metristul, Nicoară avea o al-

coolemie de 1,4 grame alco-

ol la mie, adică era beat

mort. Pentru această perfor-

manţă, Nicoară s-a ales cu

dosar penal, peste care se

aşterne un strat gros de praf.

(Monitorul de Cluj va solici-

ta Inspectoratului de Poliţie

Cluj dosarul lui Nicoară şi

explicaţii privind întârzie-

rea trimiterii în judecată a

acestuia).

În ceea ce îl priveşte pe

protejatul lui Nicoară, Mir-

cea Abrudean (candidat la

Camera Deputaţilor) lucru-

rile sunt mai complicate şi

implică o mică avere din bani

europeni. Mai exact, nume-

le lui Mircea Abrudean apa-

re în stenogramele din dosa-

rul lui Uioreanu unde discu-

ţiile indică posibile deturnări

de fonduri din proiecte eu-

ropene care însumate ar ajun-

ge, potrivit ziardecluj.ro, la

nouă milioane de euro. Aici

însă avea nevoie şi de Mari-

ana Ratiu, director executiv

al Consiliului Judeţean. Din

afacerile de consultanţă a re-

uşit să raporteze numai în

2013 pe fi rma SIAB Develop-

ment peste 100.000 de euro

profi t, adică 9.000 de euro

profi t lunar.

Vă reamintim, despre

ex-PDL-istul Sorin Moldo-

van s-a spus că este nepo-

tul lui Vasile Blaga în urmă

cu câţiva ani. De altfel, ca-

lităţile care l-au recomandat

au fost probabil banii mul-

ţi încasaţi de tatăl său şi re-

laţia apropiată cu preşedin-

tele Blaga. De altfel, Sorin

Moldovan a mai fost o dată

„paraşutat” să candideze la

parlamentare, la Vaslui, în

2012 dar a reuşit să strângă

doar 1.919 voturi.

În aceste condiţii, libera-

lii ar trebui să analizeze mai

atent numele viitorilor can-

didaţi, cu atât mai mult cu

cât contextul discuţiilor des-

pre integritate este fi erbinte

la nivel naţional. Pe de altă

parte, săptămâna trecută, do-

sarul deschis de DNA pe nu-

mele lui Vasile Blaga a cu-

tremurat întreg PNL-ul, şi

aşa ajuns la sub 30%, potri-

vit ultimului sondaj dat pu-

blicităţii săptămâna trecută.

Anul trecut, liberalii au

decis să adopte criteriile de

integritate care să stea la

baza selectării candidaţilor

la alegerile din acest an, dar

de care se pare, au uitat.

Acestea vizau lustraţia, tra-

seismul, nepotismul, con-

tractele cu statul, falsul în

declaraţii, incompatibilita-

tea sau conflictul de intere-

se, atitudinile discriminato-

rii, datoriile la bugetul de

stat, plagiatul şi probleme-

le penale.

Candidaţi „cu bube în cap”, pe lista liberalilor clujeni la parlamentareProblemele de integritate şi moralitate din PNL Cluj nu se opresc doar la protejatul lui Vasile Blaga, ex-PDL-istul Sorin Moldovan, trimis să candideze pentru un post de deputat în locul unui clujean. Doi dintre candidaţii vechiului PNL au şi ei „bube în cap”: Marius Nicoară şi Mircea Abrudean.

Marius Nicoară (foto stânga) și Mircea Abrudean (foto dreapta) au o imagine „șifonată” în PNL Cluj

Page 6: MIERCURI | 5 OCTOMBRIE 2016 | anul XIX, nr. 192 (4893 ... · Sediul redacţiei – SIGMA Business Center – str. Republicii nr. 109, Et. 1 Librăria BIBLOS (standul de ziare) –

6 CULTURĂ

PUBLICITATE

Scriitorul Mircea

Cărtărescu este invitat de

onoare la Festivalul

Internaţional de Carte

Transilvania. Clujenii

sunt aşteptaţi sâmbătă, 8

octombrie, ora 13.00, la o

întâlnire cu Mircea

Cărtărescu, urmată de o

sesiune de autografe.

Evenimentul este realizat

în colaborare cu Librăria

Humanitas Cluj şi va

avea loc în Lounge-ul

FICT din Piaţa Unirii.

Mircea Cărtărescu s-a năs-

cut pe 1 iunie 1956 în Bucu-

reşti. A absolvit Facultatea de

Limba şi literatura română a

Universităţii din Bucureşti în

1980. În prezent este prof. dr.

la Catedra de Istoria literatu-

rii române a Facultăţii de Li-

tere din Bucureşti. Este poet,

prozator, critic literar şi pu-

blicist, membru al Uniunii

Scriitorilor din România, al

PEN România şi al Parlamen-

tului Cultural European. Es-

te autor a peste douăzeci şi

cinci de volume personale şi

e prezent în numeroase vo-

lume colective şi antologii.

Dintre scrierile sale mai im-

portante fac parte „Nostal-

gia”, „Levantul”, trilogia ro-

manescă „Orbitor” şi roma-

nul „Solenoid”. Cărţile sale

au fost traduse, până în pre-

zent, în 24 de limbi. A pri-

mit numeroase premii litera-

re româneşti şi zece impor-

tante premii internaţionale.

A predat la Universitatea din

Amsterdam în 1994-1995, la

Universitatea din Viena în

2005-2006 şi la Freie Univer-

sität din Berlin în 2010.

Mircea Cărtărescu vine la Cluj

Gabriela DRAGOTĂFoto: Saul [email protected]

Marşul Lecturii a devenit

deja o tradiţie la Cluj.

Sute de clujeni au mărşă-

luit, ieri, cu cărţile la

vedere, înainte de deschi-

derea ediţiei a patra a

FICT. Unii dintre ei au

citit fragmente din cărţile

preferate.

Acţiunea a început la ora

12.00, în faţa sediului central

al Universităţii Babeş Bolyai,

de pe strada Mihail Kogălni-

ceanu, unde s-au adunat elevi,

studenţi, scriitori, oameni de

cultură, toţi iubitori de lectu-

ră. Ineditul evenimentului a

fost faptul că toţi participan-

ţii aveau o carte în mână. „Am-

fitrionii” evenimentului au fost

poetul Gabriel Bota şi organi-

zatorul festivalului, Vasile

George Dâncu. Printr-o porta-

voce, amândoi i-au “instigat”

pe “protestatari” la lectură.

Au subliniat că cei care nu ci-

tesc pierd o lume frumoasă

care se creează cu ajutorul căr-

ţilor.

În marș pe ritm de tobe

Unii dintre participanţii la

Marşul Lecturii au citit frag-

mente din cărţile pe care le-au

adus. Apoi au pornit în marş,

pe ritm de tobe, spre Piaţa U-

nirii unde a avut loc deschi-

derea oficială a festivalului.

Pe traseu au avut loc mai mul-

te opriri, s-a scandat sloganul

marşului “Clujul citeşte” şi

s-au ridicat cărţile la vedere,

de mai multe ori.

La marş au participat, prin-

tre alţii, Irina Petraş, preşedin-

tele Uniunii Scriitorilor, filia-

la Cluj, Ana Blandiana, Dinu

Flămând. Poeta Ana Blandia-

na a fost premiată la deschi-

derea festivalului pentru vo-

lumul “Orologiul fără ore”.

Ce invitaţi speciali are FICT anul acesta

Printre invitaţii speciali ai

FICT din acest an se numără

scriitorii italieni Alessandro

Baricco şi Franco Moretti ca-

re vor primi titlul de Doctor

Honoris Causa al UBB. Profe-

sorul Franco Moretti va ţine

prelegerea „Abstraction, Pat-

terns and Interpretation. New

and Old in the Future of Hu-

manities”. Titlul îi este acor-

dat în urma propunerii formu-

late de reprezentanţii Facultă-

ţii de Litere din cadrul Univer-

sităţii Babeş-Bolyai. Laudatio

va fi prezentat de prof. dr. Mi-

haela Mudure. Scriitorul An-

drei Codrescu este un alt in-

vitat de onoare al celei de-a

patra ediţii a Festivalului In-

ternaţional de Carte Transil-

vania.

Miercuri, 5 octombrie va

avea loc lansarea de carte „The

Art of Forgetting/Arta uitării”,

cu o traducere de Alexandru

Oprescu (Editurile Caiete Sil-

vane şi Şcoala Ardeleană, Za-

lău – Cluj-Napoca, 2016).

Un alt eveniment deosebit

din festival va fi o sesiune de

poezie, “Poetry Night”, la ca-

re sunt invitaţi să participe

toţi cei care iubesc poezia.

Din festival nu vor lipsi nici

concertele. Trupa “Times of

Need” va susţine un concert

rock dedicat victimelor de la

Colectiv şi va fi lansată car-

tea “Scrum”, a lui Silviu Cio-

canelli, un supravieţuitor al a-

cestui tragic eveniment.

Anul acesta, bugetul festi-

valului este de aproximativ

300.000 de lei, din care mu-

nicipalitatea a oferit 30.000,

iar restul provin din sponso-

rizări şi de la Ministerul Cul-

turii.

Autobuzul cu cărţi

De asemenea, o altă iniţia-

tivă care promovează festiva-

lul şi lectura este autobuzul

FICT care circulă pe unul din-

tre cele mai lungi trasee de

transport public din oraş. “De

astăzi (n.red- joi, 29 septem-

brie) circulă în Cluj-Napoca

autobuzul FICT care va mer-

ge pe linia 24B şi în care o să

dăruim călătorilor în fiecare

zi, 100 de pachete de cadouri

cu cărţi. Instigăm călătorii la

citit, instigăm la carte, insti-

găm să descopere autori im-

portanţi. Proiectul este reali-

zat în colaborare cu Compa-

nia de Transport Public

Cluj-Napoca (CTP), căreia îi

mulţumim”, a declarat rec

directorul artistic al festiv

lui, Gabriel Bota.

Sute de clujeni au mărşăluit pentru lecFestivalului Internaţional de Carte TranÎn perioada 4-9 octombrie, Festivalul Internaţional de Carte Transilvania (FICT) aduce lansări de carte, concerte, c

Sute de clujeni iubitori de cărți s-au adunat ieri în fața sediului central al UBB

Ana Blandiana a participat ieri la Marșul Lecturii. La încheiereevenimentului a primit Marele Premiu al Festivalului Naţionade Literatură, ediţia a treia, pentru volumul său de poezii „Orologiul fără ore”. Ultima zi a Festivalului Național de Literatură a coincis cu prima zi a FICT.

Ana Blandiana, premiată la Cluj

Page 7: MIERCURI | 5 OCTOMBRIE 2016 | anul XIX, nr. 192 (4893 ... · Sediul redacţiei – SIGMA Business Center – str. Republicii nr. 109, Et. 1 Librăria BIBLOS (standul de ziare) –

miercuri, 5 octombrie 2016 | monitorulcj.ro 7

PUBLICITATE

Super-comedia #selfi e69,

regizată de Cristina Iacob,

a adus în cinematografe la

fi nalul săptămânii prece-

dente 86.770 spectatori, şi

încasări de 1.449.109 ron,

în perioada 16 septembrie

– 2 octombrie, cifră care

face din #selfi e69 fi lmul

românesc cu cele mai mari

încasări de box offi ce

dinultimii 26.

Lungmetrajul a surclasat în

box-offi ce-ul românesc fi lme de

la Hollywood precum: „The Ma-

trix Reloaded”, „The Lord of the

Rings: The Return of the King”,

„Harry Potter and the Half-Blood

Prince”, „American Pie”, „The

Da Vinci Code”, „Ice Age 2: The

Meltdown”, „Batman Begins”,

„Shrek the Third”, „Spider-Man

3”, „Transformers: Revenge of

the fallen”, „Sex and the City:

The Movie”, „Fast and Furious

4”, „Pirates of Caribbean: At

World's End”, „Bad Boys”,

„X-Men: fi rst Class”, „Gladia-

tor” etc.

În primul weekend în cine-

matografe (16 – 18 septem-

brie), „#Selfi e69” fusese vizi-

onat de peste 25.000 de spec-

tatori, iar la fi nalul primei săp-

tămâni (16 – 25 septembrie),

de 63.016 spectatori, fi ind cea

mai bună primă săptămână a

unui fi lm românesc de 15 ani

încoace.

După aventura din „#Selfi e”,

de dinainte de bacalaureat, „#Sel-

fi e69” spulberă mitul urban po-

trivit căruia căsnicia nu aduce

fericirea... Ba dimpotrivă! Dar,

pentru a ajunge la această con-

cluzie, cele trei protagoniste, Ro-

xi (Olimpia Melinte), Yasmine

(Crina Semciuc) şi Ana (Flavia

Hojda), trebuie să treacă prin

capcanele, tentaţiile şi pericole-

le ce apar în urma unui pariu

total „diliu”, ce devine viral pe

facebook: care dintre ele se ma-

rită prima în trei zile. Aşa că,

plecate-de-acasă, atât la propriu

cât şi la fi gurat, ele caută cu în-

verşunare inelul mult visat de

fi ecare mireasă latentă. După

câteva preludii şi tentative ab-

solut imprevizibile, cele trei vor

descoperi iubirea acolo unde

nici nu se aşteptau.

Secvenţe „periculos” de co-

mice şi de intense au în fi lm şi

cei trei protagonişti, interpretaţi

de Vlad Logigan, Sali Levent şi

Alex Călin, care „se pun rău”

cu o veritabilă „Cruella De Vil”

a mafi ei „di pisti Prut” şi a ce-

lei mai mari şi răspândite „in-

dustrii” din ţară şi din lume, in-

terpretată magistral de unica

Maia Morgenstern.

Plină de adrenalină, senzu-

alitate şi „slang” (argou, n.red),

comedia „#Selfi e69” înseamnă

aproape două ore în compania

insolitelor personaje care intră

în situaţii hilar de comice, fi er-

binţi şi neaşteptate.

Din distribuţie fac parte:

Olimpia Melinte (Roxi), Vlad

Logigan (Magi), Crina Semciuc

(Yasmine), Flavia Hojda (Ana),

Alex Călin (Brain), Levent Sali

(Mihai), alături de Alina Chivu-

lescu (Cecilia) şi Răzvan Vasi-

lescu (Nea Ceauşu). Roluri in-

edite au Maia Morgenstern, Do-

rina Chiriac, Silvia Busuioc, Ma-

rian Râlea, Alex Bogdan, Angel

Popescu, Andrei Huţuleac, ală-

turi de actori consacraţi sau de-

butanţi, printre care Maria Di-

nulescu, George Piştereanu, Mi-

haela Mihuţ, Radu Gabriel, Tu-

dor Aaron Istodor, Emilian

Oprea, Raluca Aprodu, Sergiu

Costache, Rudi Rosenfeld, Ca-

melia Zorlescu, Con Horgan.

Loredana Groza, Antonia,

Răzvan Fodor, Virgil Ianţu, S-

peak, Codin Maticiuc, Adela Po-

pescu, Radu Vâlcan şi Lidia Bu-

ble sunt câţiva dintre invitaţii

speciali ai fi lmului.

Scenariul este semnat de Cris-

tina Iacob, Maria Spirache şi Tu-

dor Potra, iar imaginea îi apar-

ţine lui Barbu Bălăşoiu. Filmul

„#Selfi e69” este produs si dis-

tribuit de Zazu Film.

#Selfi e69 (2016) este sequel-ul

succesului de public #Selfi e

(2014), cel mai bine vândut fi lm

românesc al anului 2014 şi a

fost lansat în 16 septembrie.

#selfie69 bate toate recordurile. Succesul este fără egal în România

Jurnalista Ruxandra

Hurezean îşi lansează, joi, 6

octombrie, două volume

despre istoria mai puţin

cunoscută a saşilor din

Transilvania, despre oameni

în căutarea unei patrii, des-

pre noi şi restul lumii, des-

pre experienţe: „Povestea

şasilor din Transilvania.

Spusă chiar de ei” şi „Criţ –

Istoria, poveştile şi viaţa

unui sat de saşi”.

Lansarea are loc joi, 6 oc-

tombrie, ora 16:00 în Piaţa U-

nirii la cortul Festivalului In-

ternaţional de Carte Transilva-

nia. Publicul va avea ocazia

să o cunoască pe Sofi a Fol-

berth, protagonista unuia din-

tre volume. Are 94 de ani şi

de la întâlnirea cu cititorii plea-

că la avionul cu care migrea-

ză în fi ecare an, pleacă să prin-

dă berzele din urmă. „Criţ-Is-

toria, Poveştile şi Viaţa unui

Sat de Saşi, se înscrie într-o

serie superioară a genului mi-

crostoriei. Microstoria s-a năs-

cut din întâlnirea istoriei soci-

ale cu antropologia specifi că,

iar rezultatul a fost extinderea

unui studiu de caz în care au

înfl orit sau reînfl orit valorile

individualităţii, ale particula-

rului răzbind mulţimea. Emi-

nentul teoretician al istoriei

culturale, Peter Burke, defi neş-

te exact fenomenul: „Micro-

scopul a oferit o alternativă

atractivă telescopului, încuvi-

inţând reintrarea în istorie a

concretului individual şi a ex-

perienţei locale”, a scris Emil

Hurezeanu în prefaţă.

Dublă lansare de carte sub semnătura Ruxandrei Hurezean

cent

valu-

ctură la deschiderea nsilvania

conferinţe, întâlniri cu publicul şi multe alte suprize.

ea al

Foto

: fa

ceb

oo

k.co

m/F

est

iva

lulD

eC

art

eTr

an

silv

an

ia

Traseul marșului a fost pe strada M. Kogălniceanu – Piața Unirii

Participanții au scos cărțile la vedere

La eveniment au participat și Irina Petraș (stânga), Adam Puslojic (mijloc) și Ana Blandiana (dreapta)

Page 8: MIERCURI | 5 OCTOMBRIE 2016 | anul XIX, nr. 192 (4893 ... · Sediul redacţiei – SIGMA Business Center – str. Republicii nr. 109, Et. 1 Librăria BIBLOS (standul de ziare) –

Foto

:re

tea

ua

de

stir

i.ro

8 economie.monitorulcj.ro miercuri, 5 octombrie 2016

PUBLICITATE

PUBLICITATE

PUBLICITATE

PUBLICITATE

PUBLICITATE

Firma de curatenie One Wayisi mareste echipa!!

Cautam persone energice, deschise,amabile care sa a-sigure servicii de curatenie la standard inalte de calitate in-tr-o atmosfera placuta, relaxanta.

Cerinte:– femei si barbati cu varsta cuprinsa intre 20-50 ani ;– persoane serioase, punctuale, amabile si cu o atitudi-

ne respectuoasa;– nu este obligatoriu sa ai experienta, te vom invata noi

ceea ce trebuie sa faci.

Oferta: Vei avea oportunitatea sa oferi servicii de curatenie cli-entilor nostri, iar noi iti vom oferi:– un loc de munca unic si un pachet de benefi cii atrac-

tiv;– salariu fi x plus bonusuri in functie de implicarea si re-

alizarile dumneavoastra.

Nr.de contact:– 0748.610.421– 0264.483.783Adresa de e-mail: offi [email protected]: Str. Fabricii, nr. 118,Cluj-Napoca

Keep your image clean!

PUBLICITATE

60%

900 magazine specializateîn cartușe pentru imprimante

CLUJ-NAPOCA, Piața Cipariu, Tel: [email protected] www.prink.ro

PUBLICITATE

Fondul Monetar

Internaţional (FMI) a

revizuit, în creştere până

la 5% estimările privind

evoluţia economiei româ-

neşti în acest an, de la

4,2% cât prognoza în luna

aprilie, potrivit celui mai

nou raport "World

Economic Outlook", publi-

cat ieri de instituţia fi nan-

ciară internaţională.

Conform prognozelor FMI,

România va înregistra în acest

an cea mai mare creştere eco-

nomică din Europa, urmată de

Irlanda (4,9%). Pe ansamblu,

Europa va înregistra o creştere

economică de 2% iar Europa

Emergentă, regiune unde este

inclusă şi România, va înregis-

tra un avans al PIB de 3,3%.

FMI avertizează că vârful de

creştere economică înregistrat

în acest an de România va fi ur-

mat în 2017 de o încetinire pâ-

nă la 3,8%, uşor peste avansul

de 3,6% preconizat în luna apri-

lie, însă chiar şi aşa România

va înregistra anul viitor cel mai

ridicat ritm de creştere econo-

mică din Europa. Pentru 2018,

FMI estimează că economia ro-

mânească va înregistra o creş-

tere de 3,3%.

În ceea ce priveşte evoluţia

preţurilor de consum în Româ-

nia în acest an, estimările FMI

au fost revizuite de la minus

0,4% în aprilie la minus 1,5%,

astfel că România şi Bulgaria

vor fi pe primele locuri în UE

în ceea ce priveşte infl aţia me-

die anuală negativă. Pentru 2017

însă FMI estimează că preţuri-

le de consum în România vor

reveni în teritoriu pozitiv, înre-

gistrând o creştere de 1,7%, ur-

mând ca în 2018 să crească cu

2,5%.

De asemenea, FMI a revizu-

it în urcare şi estimările privind

defi citul de cont curent înregis-

trat de România în 2016, de la

minus 1,7% în aprilie la minus

2%. Defi citul de cont curent se

va accentua în 2017, când ar ur-

ma să ajungă la minus 2,8, fa-

ţă de minus 2,5% cât estima în

aprilie, pentru ca în 2018 să trea-

că pragul de 3% din PIB, ajun-

gând la minus 3,2%.

O veste bună o constituie în-

să scăderea ratei şomajului, ca-

re potrivit FMI ar urma să se re-

ducă de la 6,8% în 2015 până

la 6,4% în 2016 pentru a ajun-

ge la 6,2% în 2017.

La nivel global, FMI şi-a men-

ţinut estimările privind creşte-

rea economiei mondiale în 2016

şi 2017 la 3,1%, respectiv 3,4%,

la fel cum estima în urmă cu

trei luni.

România va avea cea mai mare creştere economică din EuropaPe locul doi după România se va situa Irlanda cu o creştere economică de 4,9% estimată pentru perioada 2016-2017.

Page 9: MIERCURI | 5 OCTOMBRIE 2016 | anul XIX, nr. 192 (4893 ... · Sediul redacţiei – SIGMA Business Center – str. Republicii nr. 109, Et. 1 Librăria BIBLOS (standul de ziare) –

Foto

: fa

ceb

oo

k.co

m/c

ap

ub

lish

ing

miercuri, 5 octombrie 2016 | monitorulcj.ro INTERVIU 9

Mihai [email protected]

Profesorul clujean

Adrian Ivan, noul coor-

donator al şcolii docto-

rale a SRI, susţine că va

aduce conducători noi

de doctorat din ţară şi

străinătate şi admite că

până în prezent „au fost

şi foarte multe scăpări”.

Profesorul universitar

Adrian Ivan de la UBB este

noul coordonator al activi-

tăţii Şcolii Doctorale a Aca-

demiei Naţionale de Infor-

maţii „Mihai Viteazu”.

Schimbarea de la şcoala

doctorală a SRI vine în con-

textul în care Eduard Hell-

vig, directorul SRI, a anun-

ţat că doreşte reformarea

Academiei Naţionale de In-

formaţii.

Adrian Ivan a vorbit pen-

tru Monitorul de Cluj despre

planurile sale de viitor în

noua funcţie.

Cum vreţi să reformaţi Şcoa-la Doctorală a Academiei?

Adrian Ivan: Am să dez-

volt ceea ce ştiu eu să fac,

adică o cultură organizaţio-

nală bazată pe calitate şi pe

etică universitară. Face par-

te din filosofia mea de reor-

ganizare a şcolii. Voi fi atent

la orice document şi aici mă

refer la referate, susţineri

publice, să se facă după prin-

cipii de cercetare recunos-

cute în toată Uniunea Euro-

peană şi în Statele Unite. În

al doilea rând am să aduc

cunducători noi de docto-

rat, oameni de prestigiu na-

ţional şi internaţional, pen-

tru că eu cred că şcoala doc-

torală de informaţii este

şcoală naţională. Are acest

privilegiu de a fi şcoală na-

ţională şi mai ales într-o zo-

nă foarte sensibilă, cea de

inteligence, unde trebuie să

existe elite universitare şi

elite profesionale. Eu nu mă

duc acolo neaparat ca ma-

nager, ci mă duc pentru a

asigura un leadership com-

petitiv şi performant legat

de nivelul doctoratelor.

Ce părere aveţi despre tezele de doctorat de la academie?

La şcoala respectivă s-au

făcut şi lucruri foarte bune,

dar în acelaşi timp au fost

şi foarte multe scăpări pe

care n-o să le discut în acest

moment pentru că nu este

responsabilitatea mea. Res-

ponsabilitatea mea este să

construiesc în patru ani o

structură a academiei care

este de elită, este oglinda

academiei. Şcoala doctora-

lă, vorbesc şi de cazul

UBB-ului dar şi peste tot,

este fanionul oricărei insti-

tuţii şi în cazul de faţă a

Academiei Naţionale de In-

formaţii.

La ce să se aştepte cetăţenii?Nu vă aşteptaţi să produc

surprize extraordinare ime-

diate pentru că eu sunt un

constructor. Eu construiesc

de jos. Am luat programul

studii de securitate la UBB,

l-am înfi inţat, l-am constru-

it, l-am întărit, am făcut mas-

terat în studii de securitate

şi şcoala doctorală relaţii in-

ternaţionale şi studii de se-

curitate. Am o experienţă

clară, nu neaparat pentru

performanţele mele în cer-

cetare care nu sunt deloc ne-

glijabile, dar m-au luat pen-

tru calitatea mea lider de a

construi ceva. De a construi

o fi losofi e nouă şi o construc-

ţie instituţională de care să

fi e mândră întregul sistem

universitar românesc. De a-

ceea nu voi răspunde imedi-

at tuturor întrebărilor legate

de plagiate.

Ce urmează să faceţi în perioada următoare?

Eu trebuie să fac o ana-

liză profundă a şcolii doc-

torale, să iau fiecare condu-

cător de doctorat în parte şi

să vedem cum stăm şi care

este nivelul de percepţie in-

terioară în primul rând şi

care sunt aşteptările fiecă-

ruia. După aceea voi stabili

reguli foarte clare de perfor-

manţă, de cod de etică uni-

versitară şi vă garantez că

mă voi strădui să nu treacă

absolut nimic de filtrul meu

atunci când nu este confor-

mă cu regulile şi proceduri-

le universitare.

Cum aţi ajuns în această funcţie?

Eu sunt cu mandat al di-

rectorului Serviciului Român

de Informaţii (n.red.: Eduard

Hellvig). Eu nu am o propu-

nere din partea Academiei

Naţionale de Informaţii, ci a

directorului SRI. Sigur că am

luat-o ca pe o recunoaştere a

performanţelor pe care le-am

avut în sistemul românesc de

studii de securitate. Eu sunt

şi preşedintele Comisiei Şti-

inţe Sociale şi Politici din

Agenţia Română de Evalua-

re a învăţământului superior

şi cunosc Academia Română

de Informaţii, am evaluat pro-

gramele de acolo la nivelul

licenţă şi masterat, însă nu

m-am ocupat de şcoala doc-

torală pentru că nu era încă.

Expertiza mea este dată de

construcţia instituţională pe

care am angajat-o şi pe care

am dăruit-o Universităţii Ba-

beş-Bolyai din Cluj-Napoca.

Adrian Ivan spune că no-

ua funcţie ocupată nu-l va

determina să abandoneze

Universitatea Babeş-Bolyai.

Schimbările de la şcoala

doctorală a SRI vin după ce

mai multe doctorate susţi-

nute la ANI, sub conduce-

rea lui Gabriel Oprea, sunt

suspecte de plagiat.

În ultimul timp, s-a do-

vedit că mai multe persoa-

ne care se aflau în funcţii

publice au avut titluri de

doctorat plagiate.

9 absolvenţi al Şcolii Doc-

torale din Cadrul Academi-

ei Naţionale de Informaţii,

Mihai Viteazul, au renunţat

la titlul de doctor, însă ti-

tlurile nu pot fi retrase de-

cât după analizarea lucrări-

lor şi constatarea plagiate-

lor, informează evz.ro.

Academia de Informaţii

a fost zguduită de acuzaţii

dure de plagiat, printre cei

vizaţi fiind nume sonore

precum Gabriel Oprea, Ne-

culai Onţanu, Bogdan Licu

(prim-adjunctul procuroru-

lui general al României),

Adela Loredana Neagu (se-

cretara lui Gabriel Oprea),

Loredana Radu (avocata lui

Victor Ponta).

Exclusiv: Care sunt primele măsuri pe care le va lua noul coordonator al şcolii doctorale a SRI?Adrian Ivan a anunţat că lucrările ştiinţifice de la academia de studii a SRI vor fi verificate „la sânge”.

Adrian Ivan are 47 de ani şi este cadru didactic la Unviersitatea Babeş-Bolyai din 1994.

Adrian Ivan a absolvit Facultatea de Istorie și Filosofi e din cadrul Universității Babeș-Bolyai, deține diplomă de studii avansate în Istorie Contemporană și Relații Internaționale, efectuate în cadrul aceleiași facultăți, precum și o diplomă de studii avansate în domeniul studii europene, eliberată de Institutul European al Universității din Geneva, Elveția.

Adrian Ivan este profesor universitar la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj și coordonatorul unui program de masterat în Managementul Securităţii.

Domeniile de cercetare și expertiză ale lui Adrian Ivan sunt relații internaționale și studii de securitate, minorități naționale și etnice în relațiile internaționale, analiza politici-lor de securitate și guvernanță europeană și internațională.

Cine este Adrian Ivan?

ADRIAN IVAN | coordonatorul Școlii Doctorale a Academiei Naţionale de Informaţii (ANI)

„Voi fi atent la orice document şi aici mă refer la referate, susţineri publice, să se facă după principii de cercetare recunoscute în toată Uniunea Europeană şi în Statele Unite. În al doilea rând am să aduc cunducători noi de doctorat, oameni de prestigiu naţional şi internaţional, pentru că eu cred că şcoala doctorală de informaţii este şcoală naţională.“

ADRIAN IVAN | coordonatorul Școlii Doctorale a Academiei Naţionale de Informaţii (ANI)

„Nu vă aşteptaţi să produc surprize extraordinare imediate pentru că eu sunt un constructor. Eu construiesc de jos. Am luat programul studii de securitate la UBB, l-am înfi inţat, l-am construit, l-am întărit, am făcut masterat în studii de securitate şi şcoala doctorală relaţii internaţionale şi studii de securitate.“

DEZASTRU

9absolvenți ai Școlii Doctorale din cadrul Academiei Naționale de Informații, Mihai Viteazul, au renunțat la titlul de doctor

Page 10: MIERCURI | 5 OCTOMBRIE 2016 | anul XIX, nr. 192 (4893 ... · Sediul redacţiei – SIGMA Business Center – str. Republicii nr. 109, Et. 1 Librăria BIBLOS (standul de ziare) –

10 MICA PUBLICITATE monitorulcj.ro | miercuri, 5 octombrie 2016

IMOBILIARE

VÂNZĂRI/CUMPĂRĂRI

GARSONIERE

¤ CUMPĂR garsonieră.Exclus cart. Plopilor.Aștept telefoane la tel. 0760-185659. (14.15)

APARTAMENTE

¤ Vând apartament cu 2 camere, semidecomandat, cart. Gheor-gheni-Mercur, str. Bizușa, fi nisat, mobilat, balcon închis, orientare vest, etajul 10. Informaţii supli-mentare la tel. 0728-145263 sau 0745-605924. (1.7)

P.F. cumpăr apartament cu

2-3 camere, în cart. Mărăşti,

Gheorgheni sau Zorilor.

Sunaţi la tel. 0740-607307.

P.F. vând apartament 2 camere, construcţie

2008, în Baciu, str. Jupiter, suprf. 55 mp,

balcon 7 mp închis cu termopan, terasă

35 mp, complet mobilat şi utilat (cuptor, plită,

frigider, maşină de spălat, televizor).

Preţ 58.000 euro negociabil.

Exclus agenţii.Telefon 0743-075605.

CASE/CABANE

Vând vilă în Gura Râului

jud. Sibiu.

Toate utilităţile, zona superbă,

direct de la proprietar.

Informaţii la 0722-275170.

¤ Vând două case + anexe în Tu-reni, în aceeași curte (se vinde și separat), supr. totală 6500 mp, curte, livadă, teren arabil, utili-tăţi, apă, gaz, curent, întăbulat, preţ negociabil.Inf. suplimentare la tel. 0745-182440.

P.F. schimb casă cu 2 camere,

bucătărie, cu teren, supr.

totală 2500 mp, în com.

Tureni, cu apartament

în Cluj-Napoca.

Exclus agenţii.

Inf. la tel. 0751-760639.

TERENURI

¤ Vând teren de 1,10 ha, în Mera Nouă. Informaţii și relaţii supli-mentare la tel. 0264-281129. (1.7)

¤ Vând teren intravilan în supr. de 12200 mp în Mărișel, zona centra-lă, front 90 m, la drumul principal, curent electric, apă în fața terenu-lui, carte funciară, preț 6 euro/mp. Informații și relații suplimen-tare la tel. 0744-653097. (5.7)

¤ Vând în Dezmir, la 11 km de Cluj, 29 ari de teren intarvilan, utilităţi apă, gaz, curent, front la drum. Inforrmaţii suplimentare la tel. 0744-613954. (5.7)

¤ Vând teren în intravilanul Clu-jului, supr. 500 mp, la distanţa de 1,5 km de Iulius Mall, cu utili-tăţi, apă, curent, cu C.F. în regu-lă. Inf. suplimentare la tel. 0752-397165 sau 0745-501314.

¤ Vând 2 parcele de teren lângă lacul din Chinteni, supr. 613 mp, front 18 ml la drum judeţean, preţ 15 euro mp. Inf. și relaţii su-plimentare la tel. 0745-251703.

P.F. vând 1145 mp de teren

intravilan cu C.F. la Rudar, la

200 m de str. D.D. Rosca,

front la drum de servitute

36,6 m. Terenul este plan,

situat într-o poiană.

Informaţii la tel.

0753-222 759.

¤ Vând teren central în supr. de 100 mp, front 20 ml la drum de servitute, cu C.F. și C.U., P+6, preţ 250 euro mp. Inf. suplimen-tare la tel. 0745-251703.

¤ Vând teren, suprafaţă: 4000 mp, cu toate utilităţile la stradă (16 km de Cluj) – Vechea Deușu, intravilan, zonă liniștită. Preţ –

Monitorul de Cluj nu este responsabil în nicio circumstanţă pentru acurateţea sau conţinutul anunţurilor publicate, nu răspunde moral sau material pentru eventualele prejudicii pe care cineva le-ar suferi în urma publicării acestora. Răspunderea pentru autenticitate aparţine exclusiv autorilor anunţurilor.

18 Euro mp. Informaţii telefon: 0722-990855.

¤ Vând teren în zona Tetarom 2 (fosta livadă de pomi – IAS), cen-tura spre Apahida. Inf. și relaţii su-plimentare la tel. 0264-416242, după ora 20, Fam. Molnar.

INCHIRIERI

GARSONIERE

Absolventă a Facultății de Medicină, caut

pentru închiriat garsonieră în cart. Mărăști, zona BRD,

Kaufl and sau în Mănăștur,

zona Kaufl and.Exclus agenții.

Cer și ofer seriozitate.Aștept telefoane la

0753-506565.

SPAŢII

¤ P.F. dau în chirie spaţiu comer-cial în Cluj-Napoca, 2 camere, pentru birouri, zonă bună. Infor-maţii și detalii la telefon 0740-876853. (2.7)

SCHIMBURI

¤ Schimb casă din Dej, centru, supr. 95 mp, cu grădină de 700 mp, garaj, cu apartament de 3 camere în Cluj, zona Mărăști. In-formaţii și alte detalii la tel. 0720-005916. (7.7)

LOCURI DE MUNCĂ

Firmă de transport cu acţionariat german,

angajează şoferi profesionişti,

categ C+E,posesor atestat

profesional şi cartela tahograf, experienţă minim 2 ani, pentru

comunitate.Plata la zi.

0729 272 272(2.13*)

¤ Caut de lucru ca ȘOFER, experi-enţă 18 ani (și pe comunitate), cat. B și C, cunoscător al lb. ger-mane și engleze. Rog și ofer seri-ozitate. Sunaţi la tel. 0752-397165 sau 0745-501314.

¤ Tânără, caut loc de muncă part-time, în domeniul contabili-tate primară, cunoștinţe WIN-MENTOR. Sunaţi la tel. 0745-430079.

¤ Caut de lucru în domeniul gas-tronomiei, part-time (în zilele li-bere), experienţă în domeniu. Cer și ofer seriozitate. Rog sunaţi la tel. 0745-802150.

¤ Caut cioban la oi, cu experien-ţă, care sa știe să mulgă. Ofer sa-lar bun și cazare.Inf. la tel. 0741-547721.

¤ Căutăm FEMEIE DE SERVICIU (menaj). Inf. suplimentare la tel. 0752-134356.

¤ Caut de lucru în domeniul la-borator-cofetarie sau la bucătă-rie, deţin diplomă de califi care în aceste domenii. Ofer și rog serio-zitate. Aștept oferte la tel. 0757-746700.

SERVICII

¤ Ofer servicii profesionale de Web Design, redesign pagini de internet si gazduire web hosting,la pretul de 399 lei. Con-tact: 0754 611 868 sau email:[email protected].

¤ Repar frigidere, congelatoare, combine, vitrine frigorifi ce, ca-mere de frig. Ofer garanţie și asi-gur transport.Tel. 0747-786.320; 0770-607.687.

¤ Executăm la comandă, mobili-

er personalizat, din pal melami-nat, cu montaj la domiciliu. Su-naţi la tel. 0740-807646.

¤ Depanare TV la domiciliul cli-entului, cu garanţie. Tel. 0264-547523, 0744-877328.

¤ Montăm uși și geamuri, autori-zat Porta Doors. Informaţii la tel. 0745-993104.

VÂNZĂRI/CUMPĂRĂRI

AUTO / MOTO

¤ Cumpăr ARO 10, 4x4, în stare de funcționare. Aștept oferte la tel. 0740-876853. (3.7)

¤ Vând Moped PIAGGIO, în stare de funcţionare. Inf. suplimentare la tel. 0747-649167. (5.7)

¤ Dorești o mașină nouă? Vin cu o facilitate pe care o poţi folosi ca avans la achiziţionarea dorită ofe-rându-ţi un tichet Rabla la jumăta-te de preţ, faţă de ce se oferă, re-spectiv 3000 RON. Rog seriozitate. Sunaţi la tel. 0743-330440. (5.7)

¤ VÂND Dacia 1410, an 1997, pentru programul RABLA, acte în regulă, preţ negociabil. Informa-ţii și relaţii suplimentare la tele-fon 0740-694047.

UZ CASNIC

¤ Vând mașină de cusut marcă germană, în stare perfectă de funcţionare, preţ 1600 RON, ne-gociabil. Relaţii la tel. 0364-882575. (1.7)

¤ Vând două sobe de teracotă, culoare maro, una cu plită și ler, complete, din cărămidă, demon-tate de un sobar. Informaţii și re-laţii suplimentare la tel. 0752-093646.

MOBILIER

¤ Vând mobilă de bucătărie, în sta-re bună, preţ 450 RON, negociabil. Inf. la tel. 0755-437088. (7.7)

MEDICALE

¤ Vând aparat de magnetotera-pie, saltea PROMAG. Informaţii și relaţii suplimentare la tel. 0264-523932.

CĂRŢI

¤ Cumpăr cartea ”M-am săturat de România! Fenomenul Sabin Gherman în viziunea presei”. Tel. 0722-756499. (3.4)

DIVERSE

¤ Vând presă de zdrobit struguri. Informaţii suplimentare la tel. 0264-437710. (1.7)

¤ Vând peste 100 kg de fi er vechi, cazan de baie mare, etc. Preţ ne-gociabil. Informaţii suplimentare la tel. 0264-591965. (7.7)

— V

ALA

BIL

PE

NTR

U P

ER

SO

AN

E F

IZIC

E —

TALON DE MICĂ PUBLICITATE

Redacţia nu-şi asumă responsabilitatea pentru conţinutul anunţurilor. Trimiţând acest talon vă exprimaţi acordul privind utilizarea datelor

înscrise pe talon în scopuri de marketing şi publicitate.

Completaţi CITEŢ acest talon (maxim 25 de cuvinte) şi veţi beneficia GRATUIT de două anunţuri de mică publicitate!

Anunţurile pt. rubricile „Acorduri de mediu“, „Citaţii“, „Pierderi“, „Matrimoniale“ şi „Mulţumiri prezi că toare“ se taxează integral.Depune TALONUL DE MICA PUBLICITATE la sediul redacţiei, str. Republicii nr. 109, Et. 1 sau librăria BIBLOS (standul de ziare) – P-ţa A. Iancu nr. 13 (lângă „alimentara sănătăţii“)

GRA-

TUIT

NUME ŞI PRENUME:

ADRESĂ:

TELEFON:

E-MAIL

TEXTUL ANUNŢULUI:

¤ Vând 6 buc ţeavă metalică cu Dâ70 mm, grosime 5 mm, lungi-mea 9 m, necesare pentru insta-laţii sau stâlpi de gard, preţ18 RON/m. Aștept telefoane la la 0758-311020. (7.7)

¤ Vând trei covoare de 3 x 25, din care unul de lână, lucrat ma-nual și două carpete noi, preţ ne-gociabil. Aștept telefoane la 0264-591965. (6.7)

¤ Vând damigene din sticlă groa-să de 50 l și 25 l. Sunați la tel. 0264-437710. (1.7)

¤ Vând aparat de făcut kürtös kalács, pe curent 220 V, cu 6 role, aparatul este nou, marcă străină, preţ negociabil. Inf. la tel. 0741-100529. (7.7)

¤ Vând baloane cu coș, pentru vin de 50 l și 25 l. Relaţii supli-mentare la tel. 0752-036345 sau 0740-140251. (7.7)

¤ Vând butoaie din plastic de 80 l și 60 l. Aștept telefoane la 0264-437710. (1.7)

¤ Vând: 2 buc borcane de 10 l, preţ 10 RON/buc; 9 buc de 5 l, cu 7 RON/buc; damigeană de 15 l, la preţul de 25 RON și 6 buc de 10 l, cu 15 RON/buc; va-se emailate cu capac pentru un-tură, de 20 l și 30 l, cu 30 RON, respectiv 20 RON. Inf. la tel. 0743-515388 sau 0264-440108. (6.7)

¤ Vând borcane de 10 l, în stare perfectă, preţ 18 RON/borcan. In-formaţii la tel. 0747-259838. (7.7)

¤ Vând salam de casă bio, 10 RON/bucata (cca. 500 g). Inf. la tel. 0741-547.721 sau 0758-356.073.

¤ Vând suc de mere natural, cu pulpă, din mere provenite din pomi netrataţi, fără zahăr și con-servanţi (recipient de 2 l). Preţ 8,5 RON/l. Sunaţi la tel. 0758-356073.

¤ ARDELEAN, intelectual, cu sim-ţul umorului, 60 de ani, singur, handicap ușor, doresc corespon-denţă cu doamne/domni. Vă rog să scrieţi la BAT GABRIEL, str. Mo-rii nr. 7-9, Aiud 515200, jud. Alba

COLECŢIONARI

¤ Vând colecţie cu actori străini și români, poze alb/negru și color. Aștept oferte serioase. Sunaţi la tel. 0749-174082. (6.7)

¤ Cumpăr suporţi de pahare din carton (biscuiţi) de bere, suc, a-pă, de preferat mărci de bere ro-mânești, rog oferte serioase. Inf. la tel. 0749-174082 (5.7)

¤ Cumpăr colecţie de medalii ro-mânești, poze vechi, insigne co-muniste, fanioane, fotbaliști, medalii, decoraţii, fotografi i, cer și ofer seriozitate. Aștept oferte serioase. Sunaţi la tel. 0749-174082. (4.7)

¤ Vând trofee de vânâtoare că-prior (ţap) și colţi de mistreţi, medaliate, preţ negociabil. Inf. și relaţii suplimentare la tel. 0264-591965. (4.5)

¤ Vând coleţie de șerveţele vechi. Aștept oferte. Sunaţi la tel. 0749-174082. (4.7)

DONAŢII

¤ DONEZ 3 GRĂMEZI DE FÂN.

Sunaţi la tel. 0721-356.827. (Nicu)

CITAŢII

¤ Numitul NYILAS GHEORGHE es-te citat la Judecătoria Huedin în dosar nr. 805/242/2016 în data de 01.11.2016, ora 10,00. (1.1)

PIERDERI

¤ Pierdut legitimaţie de serviciu cu nr. 0391 pe numele RUS MA-RIA, eliberată de Primăria Cluj-Napoca. O declar nulă. (1.1)

¤ Pierdut carnet de student pe numele POPA ANDREEA ELENA, eliberat de Facultatea de Medici-nă Veterinară Cluj-Napoca. Îl de-clar nul. (1.1)

¤ S.C. FAMILIA IMPEX S.R.L., C.U.I. RO 5527924, J12/974/1994, anunţă pierderea a 2 certifi cate constatatoare. Le declarăm nule. (1.1)

¤ ASOCIAŢIA PHOTOART, C.U.I. RO 28971259, pierdut cod unic de înregistrare și cod TVA. Le de-clarăm nule. (1.1)

Monitorul publică GRATUIT* anunţuri de MICĂ PUBLICITATE primite prin e-mail ([email protected]) şi SMS cu tarif normal la numărul 0752-990127

* Anunţurile sunt gratuite exclusiv pentru persoane fizice, în limita a 20 de cuvinte.

- Anunţurile pentru rubricile „Acorduri de mediu“, „Citaţii“, „Pierderi“, „Matrimoniale“ şi „Mulţumiri“ prezi că toare se taxează integral.

- Anunţurile trimise prin e-mail sau SMS beneficiază de 2 apariţii consecutive şi vor fi publicate în termen de 48 de ore de la trimitere.

- Datele de contact publicate în anunţ vor fi exclusiv adresa de e-mail de la care a fost transmis anunţul, respectiv numărul de telefon de la care a fost expediat SMS-ul.

Benefi cii:¤ Salariu motivant;¤ Tichete de masă;¤ Plata orelor suplimentare;¤ Bonusuri de performanţă;¤ Sporuri de noapte, de weekend și de loialitate.

Alatură-te echipei G4S!Informaţii și aplicaţii la [email protected] sau 0731.260.154; 0264.455.525.

Angajează pentru Centrul de Procesare din Cluj-Napoca!

√ Şoferi transport valori√ Verifi catori bani√ Operatori calculator

Securing Your World

Page 11: MIERCURI | 5 OCTOMBRIE 2016 | anul XIX, nr. 192 (4893 ... · Sediul redacţiei – SIGMA Business Center – str. Republicii nr. 109, Et. 1 Librăria BIBLOS (standul de ziare) –

miercuri, 5 octombrie 2016 monitorulcj.ro 11

ASTĂZI LA TVTVR 1

12:00 Teleshopping

12:30 Charlot pompier

13:00 Fără etichetă

14:00 Telejurnal

15:00 Teleshopping

15:30 Convieţuiri (live)

16:55 Vorbește corect!

17:00 Profesioniștii... (reluare)

18:00 Superconsumatorul

19:00 Exclusiv în România

19:45 Sport

20:00 Telejurnal

21:10 Pledoarie pentru Julia

22:45 Atentatul

ANTENA 1

13:00 Observator (live)

14:00 Mireasă pentru fi ul

meu (live)

16:00 Observator (live)

17:00 Acces direct (live)

19:00 Observator ( (live)

20:00 Observator special (live)

20:30 În puii mei!

21:30 Băieţi de oraș

22:30 Un show păcătos (live)

PRO TV

13:00 Știrile Pro TV (live)

14:00 Lecţii de viaţă

15:00 La Măruţă (live)

17:00 Știrile Pro TV (live)

18:00 Ce spun românii

19:00 Știrile Pro TV (live)

20:30 Visuri la cheie

22:30 Jocuri de celebritate

23:30 Știrile Pro TV

PRIMA TV

12:10 Focus Magazin (reluare)

13:30 Teleshopping

14:00 Focus 14

14:30 Teleshopping

15:00 Cireașa de pe tort)

16:00 Mondenii

16:30 Focus

17:00 Trăsniţii

18:00 Focus

19:30 Mama mea gătește mai bine

20:30 Cronica cârcotașilor

22:30 Trăsniţii

23:45 Focus Magazin

KANAL D

12:15 Teleshopping

12:30 Știrile Kanal D

13:30 Te vreau lângă mine

15:45 Teo Show

17:00 Bravo, ai stil! (reluare)

18:45 Știrea zilei

19:00 Știrile Kanal D

20:00 Güneș

23:00 WOWbiz (reluare)

LOOK TV

12:30 Liga Magazin (reluare)

13:30 Viaţa secretă a sportului (reluare)

14:00 Casa Poporului (reluare)

15:30 Meci Fotbal Liga I Orange: FC Steaua București - CS U Craiova (reluare)

17:30 Fotbal Look (reluare) 18:30 Casa Poporului (live)

20:00 Planeta verde (reluare)

20:30 Look de campion

21:30 Big Boletus(AP)

22:30 Fotbaliști faimoși (reluare)

23:00 Escobar – Baronul răului

www.batrom.ro

Acesta este nu numai scopul esenþial al pe care îl luãm zi de zi faþã de clienþii

Adresa: Bd. Muncii Nr. 16, Cluj-Napoca,Tel 0264 415 262; 0722 424 000; 0732 127 114

0720 543 737; 0726 777 319

ANUNŢ DE ANGAJARE

Restaurant Agapeangajează

ajutor bucătar cu sau fără experienţă

Detalii și informații la telefon 0757037940 sau așteptăm CV-ul pe adresa offi [email protected].

ANUNŢ DE ANGAJARE

S.C. Ensyro S.R.L.Societate cu capital străin producătoare de echipamente de

ventilaţie, cu sediul în Cluj-Napoca, str. Fabricii 118/A:

ANGAJEAZĂ

Operator Abkant și lăcătuș mecanic

Descrierea postului:- execuţia de operaţiuni de îndoire a unor piese din tablă

subţire (0.5-1.5 mm) conform desenelor tehnice- operarea unui utilaj de îndoire tip Amada

Cerinţe pentru postul oferit:- Cunoașterea, întelegerea și interpretarea unui desen tehnic

(reprezintă avantaj)- Cunoașterea unui utilaj de îndoit tablă (reprezintă avantaj)

- Cunoștiinţe de folosire a instrumentelor de măsură (reprezintă avantaj)

Oferta:• Califi care la locul de muncă • Salariu atractiv • Bonusuri în funcţie de performanţă • Bonuri de masă • Prime de Sărbători • Decontare transport înspre și dinspre locul de muncă • Analize gratuite la angajare

[email protected].: 0264-415588, (între orele 08:00- 15:00)

Persoanele interesate sunt rugate să ne contacteze

ANUNȚ CONCURS PENTRU POST CONTRACTUAL

Universitatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu“, cu sediul în municipiul Cluj-Napoca, str. Victor Babeș, nr. 8,în temeiul H.G. nr. 286/2011, modifi cată și completată de H.G. nr. 1027/2014 organizează concurs pentru ocuparea postului contractual de conducere vacant de ȘEF SERVICIU, GRAD PROFESIONAL II, la Serviciul Resurse Umane, Salarizare și Burse, studii superioare, pe perioadă nedeterminată.

Concursul se va organiza la sediul Universității, str. Victor Babeș, nr. 8, Cluj-Napoca și va consta în 2 probe:

- Probă scrisă: 27.10.2016, ora 10;- Probă de interviu: 31.10.2016, ora 10

Cerințe de participare pentru ocuparea postului:- absolvent/ă de studii superioare în profi l economic, dovedite

cu diplomă de licență emisă de universitate acreditată;- absolvent/ă de curs acreditat în domeniul resurselor umane; - absolvent de curs de perfecționare în domeniul relațiilor de

muncă și în domeniul salarizării personalului din instituții publice;

- competențe dovedite cu diplome în domeniul activităților de control;

- vechime în funcții de conducere: minim 12 ani; - vechime dovedită în exercitarea de atribuții în domeniul resurse

umane-salarizare de minim 10 ani în cadrul instituțiilor publice;- cunoștințe solide de legislație în domeniul resurselor umane

și în domeniul salarizării personalului plătit din fonduri publice;- capacitate de dezvoltare, promovare, implementare,

coordonare și control a activității serviciului Resurse Umane, Salarizare și Burse.

Dosarele de concurs se vor depune până la data de 19.10.2016, în intervalul orar 8:30-15:30, la sediul Universității, str. Victor Babeș, nr. 8, etaj 2, camera 209.

Relații suplimentare se pot obține la nr. de tel: 0264-597256, int. 2164, 2165, 2166 și pe site-ul www.umfcluj.ro.

ANUNȚ CONCURS PENTRU POST CONTRACTUAL

Universitatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu“, cu sediul în municipiul Cluj-Napoca, str. Victor Babeș, nr. 8,în temeiul H.G. nr. 286/2011, modifi cată și completată de H.G. nr. 1027/2014 organizează concurs pentru ocuparea postului contractual de conducere vacant de ȘEF SERVICIU, GRAD PROFESIONAL II, la Serviciul Achiziții Publice-Investiții-Lucrări, studii superioare, pe perioadă nedeterminată.

Concursul se va organiza la sediul Universității, str. Victor Babeș, nr. 8, Cluj-Napoca și va consta în 2 probe:

- Probă scrisă: 27.10.2016, ora 10;- Probă de interviu: 31.10.2016, ora 10

Cerințe de participare pentru ocuparea postului:- absolvent/ă de studii superioare în profi l tehnic, dovedite

cu diplomă de licență emisă de universitate acreditată;- absolvent/ă de curs acreditat în domeniul achizițiilor publice;- vechime în funcții de conducere: minim 5 ani; - vechime în domeniul achizițiilor publice de lucrări de minim

12 ani;- cunoștințe solide de legislație în domeniul achizițiilor publice

și în managementul proiectelor fi nanțate din fonduri europene;- capacitate de organizare și comunicare interactivă;

Dosarele de concurs se vor depune până la data de 19.10.2016, în intervalul orar 8:30-15:30, la sediul Universității, str. Victor Babeș, nr. 8, etaj 2, camera 209.

Relații suplimentare se pot obține la nr. de tel: 0264-597256, int. 2164, 2165, 2166 și pe site-ul www.umfcluj.ro.

ANUNŢ DE ANGAJARE

Ofi ciul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Cluj, organizează concurs pentru ocuparea unui post contractual vacant, de asistent registrator principal, în baza H.G. nr. 286/2011 cu modifi cările și completările ulterioare.

Denumirea postului: asistent registrator principal gr. II – 1 post contractual pe perioadă nedeterminată, la Biroul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Dej.

Condiţii specifi ce de participare la concurs:- studii de specialitate: studii universitare cu licenţă,

specializarea drept;- vechime în specialitate: 6 luni.Data limită până la care candidaţii vor depune actele

pentru dosarul de concurs este 19.10.2016, ora 16:00, la sediul instituţiei, Serviciul Resurse Umane și Interogare Baze de Date.

Data, ora şi locul de desfăşurare a concursului:Proba scrisă: 27.10.2016, ora 9:00, la sediul OCPI Cluj,

Cluj-Napoca,str. Alexandru Vaida Voevod nr. 53, jud. Cluj.Proba interviului: 01.11.2016, ora 8:30, la sediul OCPI

Cluj, Cluj-Napoca,str. Alexandru Vaida Voevod nr. 53, jud. Cluj.Date contact: tel.: 0264 431666, email: [email protected] legal: art. 7 alin. (4) din H.G. nr. 286/2011, cu

modifi cările și completările ulterioare.

ANUNŢ DE ANGAJARE

Primaria Comunei Calatele, jud. Cluj organizeaza in data de 02.11.2016 concurs pentru ocuparea a 3 posturi contractuale vacante pe perioada nedeterminata pentru urmatoarele functii:

- 1 post instalator- 1 post sofer in cadrul P.S.I.- 1 post ghid de turism

Informatii suplimentare se pot obtine la sediul institutiei sau la telefon 0264 352 560.

ANUNŢ DE MEDIU

ROBERT BOSCH S.R.L. anunţă publicul interesat asupra depunerii solicitarii de emitere a acordului de mediu pentru proiectul „Extindere fabrică de producţie-AE, construire fabrică de producţie CLJ102, clădire tehnică CLJ115, casă poartă CLJ117, culoar de legatură, platformă azot şi extindere centru logistic CLJ104A, clădire depozitare deşeuri CLJ109A, amenajari exterioare, împrejmuiri, branşamente şi organizare de şantie“, propus a fi amplasat în comuna Jucu, sat Jucu Herghelie, str. Robert Bosch nr. 1, judeţul Cluj.

Informaţiile privind proiectul propus pot fi consultate la sediul Agenţiei pentru Protecţia Mediului Cluj, Calea Dorobanţilor nr. 99 și la sediul ROBERT BOSCH S.R.L. din comuna Jucu, sat Jucu Herghelie, str. Robert Bosch nr. 1, în zilele de luni între orele 9.00-16.00, marţi-joi intre orele 9,00-14,00, vineri între orele 9,00-12,00.

Observaţiile publicului se primesc zilnic la sediul Agenţiei pentru Protecţia Mediului Cluj.

Page 12: MIERCURI | 5 OCTOMBRIE 2016 | anul XIX, nr. 192 (4893 ... · Sediul redacţiei – SIGMA Business Center – str. Republicii nr. 109, Et. 1 Librăria BIBLOS (standul de ziare) –

SPORTSPORT.miercuri, 5 octombrie 2016

Foto

: u

-bt.

ro

Foto

: M

on

ito

rul

Halep a avut suporteri şi la antrenamentSimona Halep, a patra favorită de la China Open, este fascina-tă de atmosfera pe care asiati-cii o generează la turneul Premier Mandatory din Beijing. Halep spune că atin-gerea semifi nalelor de la Wuhan, săptămâna trecută, îi oferă încredere pentru turneul de la Beijing, acum fi ind im-pulsionată și de suporterii mult mai numeroși. „Sunt mulţumită de jocul pe care l-am arătat la Wuhan, a fost cel mai bun turneu făcut de mine în China. Am un moral bun, mai trebuie să mă aco-modez cu mingile și cu terenu-rile care sunt puţin diferite la Beijing. Fanii sunt incredibili aici, au venit în număr mare chiar și antrenamente. Mă simt bine, pentru că ei sunt gălăgioși, se bucură de tenis, iar atmosfera e foarte frumoa-să”, a declarat Halep pentru wta.com.

Cupă Mondială cu 48 de echipe în 2026Președintele Federaţiei Internaţionale de fotbal, Gianni Infantino, a propus mărirea nu-mărului de echipe participante la Cupa Mondială de la 32 la 48, începând cu ediţia din 2026, reluând astfel o idee pe care o vehiculase înaintea ale-gerii sale în această funcţie. Conducătorul FIFA a precizat, într-o intervenţie pe care a avut-o la Bogota, că potrivit propunerii sale, „cele mai bune 16 echipe se vor califi ca direct în faza grupelor Mondialului, iar celelalte 32 ar urma să joa-ce un meci de baraj, un play-off, cu trei zile înaintea de-butului Mondialului (în ţara gazdă a competiţiei), pentru stabilirea celorlalte 16 echipe”. „Sunt idei pentru a găsi cea mai bună soluţie pentru Cupa Mondială din 2026 și le vom dezbate în lunile următoare, înainte de a lua o decizie în 2017”, a adăugat Infantino. „Astfel, vom avea 16 echipe în plus califi cate la turneul fi nal, iar acestea își vor disputa pre-zenţa într-un meci, ceea ce va fi absolut incredibil din punct de vedere al intensităţii”, conside-ră președintele FIFA.

Cine îl înlocuieşte pe Tănase în lotul României?Fotbalistul Florin Tănase, de la Steaua București, a fost în-locuit cu Mihai Căpăţână (FC Voluntari) în lotul României Under 21 pentru meciul cu Bulgaria. Duminică, Florin Tănase s-a accidentat în mi-nutul 28 al meciului Steaua – CS U Craiova, scor 2-1, acu-zând dureri la genunchi. Mijlocașul va face marţi un RMN și ar avea probleme la ligamentele încrucișate. Tricolorii Under 21 mai au de disputat un singur joc din preliminariile Euro 2017, tur-neu final ce va fi găzduit de Polonia. Marţi, 11 octombrie, de la ora 18:00, reprezentati-va României o va întâlni pe cea a Bulgariei, la Stara Zagora.

Pe scurt

PUBLICITATE

Liga Profesionistă de Fotbal

(LPF) a acuzat faptul că

„greşelile tot mai numeroa-

se” de arbitraj infl uenţează

clasamentul Ligii I, într-o

scrisoare deschisă adresată

Comisiei Centrale a

Arbitrilor şi semnată de pre-

şedintele Gino Iorgulescu.

„Liga Profesionistă de Fotbal

constată cu amărăciune că ni-

mic nu s-a schimbat în bine în

ceea ce priveşte calitatea presta-

ţiilor arbitrilor şi asistenţilor de-

legaţi de către CCA la meciuri-

le organizate de LPF. Clasamen-

tul Ligii 1 este infl uenţat de gre-

şelile tot mai numeroase, tot mai

fl agrante, tot mai grave ale ce-

lor care trebuie să asigure din

teren imparţialitatea şi corecta

desfăşurare a unui meci. De a-

ceea tragem încă un semnal de

alarmă, într-o situaţie care ris-

că să devină critică, dacă nu

cumva a devenit deja”, se ara-

tă în document.

„Înainte de toate, cu lucidi-

tate, am vrea să reamintim un

fapt simplu, care stă la baza în-

tregului fenomen numit fotbal.

Ca toate celelalte sporturi şi fot-

balul s-a inventat pentru a se

juca doar pe teren. Nimic nu

trebuie să altereze corectitudi-

nea jocului şi ideea că jucătorii

sunt singurii actori principali

din teren”, subliniază preşedin-

tele LPF, care consideră că ar-

bitrii, „care trebuie să păstreze

echidistanţa, echilibrul şi măsu-

ra în tot ceea ce decid, sunt tot

mai departe de aceste minime

standarde”.

Liga e de acord că „a greşi e

omeneşte, dar a persista în gre-

şeală nu poate fi scuzat şi, din

păcate, explicat. Se arbitrează

provocând jucătorii din teren şi

spectatorii din tribune. Ideea de

fair play este dezechilibrată,

competiţia de asemenea”.

LPF atrage atenţia cu privi-

re la modalitatea de efectuare a

delegărilor de către CCA, „ob-

servând că arbitrii care au

într-adevăr calitate sunt rareori

desemnaţi să arbitreze meciu-

rile cu miză deosebită”. Liga Pro-

fesionistă de Fotbal îşi manifes-

tă nedumerirea „că arbitrii FI-

FA, arbitrii care sunt delegaţi la

meciurile internaţionale duc im-

pecabil la sfârşit acele partide,

dar greşesc inexplicabil atunci

când se afl ă pe teren la un meci

de Liga 1”.

Greşelile de arbitraj influenţează clasamentul

Echipa clujeană de bas-

chet masculin U-Banca

Transilvania a pierdut

90-93, meciul tur cu

Muratbey Uşak, din turul

II preliminar al Ligii

Campionilor.

U-Banca Transilvania a ofe-

rit o replică solidă marţi sea-

ra, pe terenul celor de la Uşak

Sportif. Turcii s-au impus la

distanţă de numai trei punc-

te, 93-90, la capătul unui du-

el ce a oferit numeroase schim-

bări de lider, informează tot-

albaschet.ro.

Mihai Silvăşan a utilizat

formula de start din partide-

le precedente, cu Filip Adamo-

vic, Kyndall Dykes, Max Pus-

tozvonov, Vlad Moldoveanu

şi Ousmane Barro. Debutul

confruntării a fost unul echi-

librat, combatantele mergând

cap la cap până în ultima par-

te a sfertului doi. Baschetba-

liştii americani ai gazdelor au

apăsat pedala de acceleraţie

în atac, pe când Roland Frei-

manis a dus scorul la 45-35.

După pauză, U-BT a conti-

nuat să alerge după egalare.

Aleksandar Rasic a intrat bine

în meci de pe banca de rezer-

ve şi a punctat pentru 51-49.

La rândul său, americanul Mark

Lyons a ieşit la rampă prin co-

şuri de trei puncte, ducând si-

tuaţia la 61-52. Chiar şi aşa, ele-

vii lui Silvăşan nu au renunţat

la luptă. Prin combinaţii rapi-

de, care i-au avut adesea la fi -

nalizare pe Ousmane Barro sau

Vlad Moldoveanu, clujenii au

revenit în joc. Rasic a preluat

pentru prima dată conducerea,

71-72. Turcii au răspuns prin

Lyons şi McKissic, care au mar-

cat coşuri din poziţii imposibi-

le, în ciuda apărării clujene.

U-BT a avut mai multe ră-

bufniri, Vlad Moldoveanu şi

Ousmane Barro marcând cu

fault, însă fără să realizeze

three point-play-ul. Situaţia a

fost strânsă în ultimele minu-

te, când Dykes şi Rasic au păs-

trat vii speranţele ardelenilor.

Ousmane Barro a înscris pen-

tru 91-90, ratând din nou şan-

sa de a egala de la libere. Ul-

terior, Dykes l-a faultat pe

McKissic, care nu a greşit din

spatele liniei de pedeapsă,

93-90. U-BT a irosit şansa de

a egala, întrucât Pustozvonov

a ratat de la trei puncte din

pasa lui Ousmane Barro.

Kyndall Dykes a izbutit 22

de puncte, 6 pase decisive şi

5 recuperări. Tot 22 de punc-

te a contabilizat şi Aleksandar

Rasic, alături de 7 assist-uri şi

3 recuperări. Filip Adamovic

s-a remarcat prin 14 puncte, 9

pase decisive şi 4 recuperări.

În replică, Mark Lyons a

totalizat 24 de puncte, 4 re-

cuperări şi 2 pase decisive.

Returul este programat joi,

cu începere de la ora 20:00,

în Sala Polivalentă.

U-BT Cluj pierde pe final de meciBaschetbaliştii clujeni au ratat egalarea la ultima fază.