Metodologie Concurs de Selectie La Studii de Doctorat Si Postdoctorat ID141086

5
METODOLOGIE PRIVIND ORGANIZAREA ŞI DESFĂŞURAREA CONCURSULUI DE SELECȚIE LA STUDII DE DOCTORAT SI POSTDOCTORAT ÎN CADRUL PROIECTULUI ID- 141086 ”PLURI- ȘI INTERDISCIPLINARITATE ÎN PROGRAME DOCTORALE ȘI POST-DOCTORALE” Organizarea şi desfăşurarea concursului de selecție la studii de doctorat și postdoctorat în cadrul proiectului POSDRU ID-141086 ”Pluri- și interdisciplinaritate în programe doctorale și post-doctorale” au la bază prevederile Legii educaţiei naţionale nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare şi Hotărârii Guvernului nr. 681/2011 privind Codul studiilor universitare de doctorat și cu prevederile POSDRU și asumate în contractul de finanțare. 1) În acest program, cu deschidere pluri-disciplinară, se pot înscrie candidați din toate domeniile universitare, cu proiecte doctorale/ post-doctorale care să includă o componentă socială. 2) Numărul de burse doctorale este de 105 (1 800 RON/lună), iar cele post-doctorale de 40 (3 700 RON/lună). Bursele se vor acorda 16 luni, începând cu iunie 2014. Proiectul prevede și acordarea de până la 30 premii. 3) ICCV, în calitate de benefiar, coordonează întregul concurs de selecție. PROGRAMUL DE DESFĂŞURARE A CONCURSULUI DE SELECȚIE 1) Selecția pentru bursele doctorale se face prin evaluarea dosarelor depuse de către candidați. 2) Selecția pentru bursele postdoctorale se face prin evaluarea dosarelor depuse, a proiectului individual de cercetare științifică, susținut în fața comisiei. Concursul de selecție la studiile de doctorat și postdoctorat din cadrul proiectului, se organizează în perioada 16 - 21 mai 2014, astfel: * Înscrierea candidaţilor: 03 – 15 mai 2014; * Evaluarea dosarelor depuse pentru studii de doctorat – 16-21 mai 2014; * Susținerea proiectelor post-doctroale va fi anunțată public pe site-ul ICCV și ale partenerilor; * Validarea rezultatelor concursului și anunțarea rezultatelor - 22 mai * Semnarea contractelor de studii doctorale și postdocotrale până la data de 31 mai 2014.

description

mey

Transcript of Metodologie Concurs de Selectie La Studii de Doctorat Si Postdoctorat ID141086

  • METODOLOGIE

    PRIVIND ORGANIZAREA I DESFURAREA CONCURSULUI DE SELECIE LASTUDII DE DOCTORAT SI POSTDOCTORAT N CADRUL PROIECTULUI

    ID- 141086 PLURI- I INTERDISCIPLINARITATE N PROGRAME DOCTORALE IPOST-DOCTORALE

    Organizarea i desfurarea concursului de selecie la studii de doctorat ipostdoctorat n cadrul proiectului POSDRU ID-141086 Pluri- iinterdisciplinaritate n programe doctorale i post-doctorale au la bazprevederile Legii educaiei naionale nr. 1/2011, cu modificrile i completrileulterioare i Hotrrii Guvernului nr. 681/2011 privind Codul studiilor universitarede doctorat i cu prevederile POSDRU i asumate n contractul de finanare.1) n acest program, cu deschidere pluri-disciplinar, se pot nscrie candidai din

    toate domeniile universitare, cu proiecte doctorale/ post-doctorale care s includ ocomponent social. 2) Numrul de burse doctorale este de 105 (1 800 RON/lun), iar cele post-doctoralede 40 (3 700 RON/lun). Bursele se vor acorda 16 luni, ncepnd cu iunie 2014. Proiectulprevede i acordarea de pn la 30 premii. 3) ICCV, n calitate de benefiar, coordoneaz ntregul concurs de selecie.PROGRAMUL DE DESFURARE A CONCURSULUI DE SELECIE1) Selecia pentru bursele doctorale se face prin evaluarea dosarelor depuse de ctre

    candidai.2) Selecia pentru bursele postdoctorale se face prin evaluarea dosarelor depuse, a

    proiectului individual de cercetare tiinific, susinut n faa comisiei.Concursul de selecie la studiile de doctorat i postdoctorat din cadrul proiectului, seorganizeaz n perioada 16 - 21 mai 2014, astfel:* nscrierea candidailor: 03 15 mai 2014;* Evaluarea dosarelor depuse pentru studii de doctorat 16-21 mai 2014;* Susinerea proiectelor post-doctroale va fi anunat public pe site-ul ICCV i alepartenerilor;* Validarea rezultatelor concursului i anunarea rezultatelor - 22 mai* Semnarea contractelor de studii doctorale i postdocotrale pn la data de 31 mai2014.

  • NSCRIEREA CANDIDAILORLista bursierilor acceptai prin proiect se va afia la sediul ICCV, pe site-ul proiectului ial instituiilor organizatoare.a) Pentru bursele doctorale se pot nscrie absolvenii din orice profil de specializaredoctoral, ceteni ai Romniei.

    Condiiile de nscriere: S fie nscrii ntr-un program doctoral n 2011, 2012 sau 2013. S nu beneficieze de burse doctorale din fonduri publice sau FSE. Cei care au o

    burs doctoral din fonduri publice vor avea de optat ntre aceasta i bursaProgramului.

    S prezinte un proiect de finalizare a lucrrii de doctorat din orice domeniu/profilde specializare doctoral care s includ o dimensiune social.

    CV-ul i copiile actelor prezentate n DOSAR s fie semnate pe fiecare pagin.b) Pentru bursele post-doctorale se pot nscrie:

    Cei care au obinut titlul de doctor n ultimii 5 ani, n perioada 8 aprilie 2009 8aprilie 2014, ceteni romni.

    Candidaii nu au beneficiat de burse postdoctorale din fonduri publice sau FSE Candidaii trebuie s prezinte un proiect de cercetare tiinific care s conin o

    component social important.Candidaii la concursul de selecie pentru burse doctorale vor depune lasecretariatul ICCV, CASA ACADEMIEI, str. 13 Septembrie nr. 13., un dosar de nscriere(format cu in) care trebuie s con in urmtoarele documente:1. Cerere de nscriere n care se menioneaz anul admiterii la doctorat, durata

    programului doctoral din care face parte, instituia care organizeaz programuldoctoral i profesorul coordonator de doctorat.

    2. Scrisoare de recomandare de la profesorul coordonator de doctorat.3. CV n format Nou Europass, cu o list anexat de publicaii (dac exist).

    Documentul va fi semnat pe fiecare pagin.4. Raport tiinific de activitate asupra stadiului proiectului de doctorat (tem,

    examene/referate susinute (titlu), stadiul pregtirii tezei de doctorat), avizat decoordonatorul de doctorat.

    5. Proiect de finalizare a tezei de doctorat: calendarul activitii tiinifice pentruperioada rmas din programul doctoral, examene/referate de susinut, activitatermas de derulat cercetare, metodologia utilizat, etape ale cercetrii,estimarea datei de finalizare a lucrrii de doctorat, avizate de coordonatorul dedoctorat.

  • 6. Un material tiinific elaborat de doctorand: un articol/ recenzie publicat sau unreferat susinut n programul doctoral.

    7. Copii dup Diploma de licen, diploma de Doctor i Carte de Identitate avizate deInstituia n care lucreaz.

    Candidaii la concursul de selecie pentru bursele postdoctorale vor depune lasecretariatul ICCV, CASA ACADEMIEI, str. 13 Septembrie nr.13, un dosar de nscriere(format cu in) care trebuie s conin urmtoarele documente:1. Cerere de nscriere n care s se menioneze anului susinerii publice a lucrrii dedoctor, titlul tezei i profilul domeniului n care se ncadreaz doctoratul obinut.2. CV n format nou Europass cu list de publicaii anexate. Documentul va fi semnat pefiecare pagin.3. O lucrare a autorului (carte/ studiu publicat).4. Un proiect de cercetare care urmeaz a se realiza n cadrul programului de burspostdoctoral.5. Copii dup Diploma de licen, diploma de Doctor i Carte de Identitate avizate deInstituia n care lucreazDESFURAREA CONCURSULUI DE SELECIEConcursul de selecie a candidailor se va organiza i desfura la sediul ICCV beneficiar al proiectului -, conform unui grafic stabilit n consens cu toi partenerii.Evaluarea se va realiza de ctre o comisie format din coordonatori de doctorat dininstituiile implicate n proiect.Fiecare membru al comisiei apreciaz activitatea candidatului privind capacitateatiinific i acord o not de la 10 la 1. Nota final de concurs este media aritmetic,cu dou zecimale, a notelor acordate de ctre membrii comisiei. Catalogul deconcurs cu notele membrilor comisiei i cu nota final (media notelor) se semneaz dectre toi membrii comisiei.Media minim de acceptare este 8,00.

    Comisia va evalua proiectul doctoral, respectiv proiectul de cercetare post-doctoral,dup urmtoarea gril de evaluare: calitatea proiectului de cercetare (inovativitatea temei, metodologia, stadiul actual

    n domeniu, etapizare, tipul de finalizare). importana temei de cercetare, domenii de aplicare, poteniali beneficiari ai

    rezultatelor cercetrii. activitatea tiinific a candidatului

  • (1) Sunt declarai admii candidaii - n ordinea descresctoare a mediilor obinute -pn la completarea locurilor scoase la concurs.(2) n caz de egalitate a mediilor obinute, pentru ultimul loc, departajarea se vaefectua dup urmtoarele criterii: media general a anilor de studii universitare(licen i master) sau echivalente; media examenului de finalizare a studiiloruniversitare (licen i master sau echivalente).Rezultatele concursului de admitere se afieaz n cel mult 48 ore de la ncheiereaacestuia la sediul central ICCV, la sedile partenerilor i pe site-urile proiectului i alICCV.

    Candidaii neacceptai la program pot depune contestaii n termen de 24 de ore de lacomunicarea rezultatului, la secretariatul ICCV.Contestaiile se adreseaz preedintelui comisiei de selecie i se analizeaz decomisia de contestaie, format dintr-un preedinte i 2 membri. n concluzia comisieide contestaii, care se va redacta n termen de 3 zile, se va preciza dac respectivacontestaie este sau nu admis.

    DREPTURI I NDATORIRI ALE CANDIDAILOR DECLARAI ADMIISTUDII DOCTORALEa) Drepturi1. S beneficieze de ndrumare n demersul tiinific2. S dispun de burs n conformitate cu cerinele proiectului de cercetare3. S participe la activitile tiinifice ale instituiilor organizatoare.4. S se bucure de egalitate de anse i tratament nediscriminatoriub) ndatoriri1. S finalizeze lucrarea de doctorat susinnd-o n instituia organizatoare adoctoratului sau s se ncadreze n faza prevzut de programul su de doctorat.2. S publice cel puin dou materiale, dintre care cel puin un studiu ntr -o revist sauun volum colectiv recunoscut.3. S participe la cel puin dou conferin e tiinifice, dinte care cel puin una cuparticipare internaional.4. S participe la activitile organizate de instituiile organizatoare ale acestui proiect.5. S raporteze lunar despre activitatea tiinific desfurat n cadrul proiectului, pesite-ul/la adresa proiectului, n formatul solicitat de modelul impus de program.

  • STUDII POSTDOCTORALEc) Drepturi1.S beneficieze de ndrumare n demersul tiinific2.S dispun de burs n conformitate cu reglementrile proiectului de cercetare3.S participe la activitile tiinifice ale instituiilor organizatoare.4.S se bucure de egalitate de anse i tratament nediscriminatoriud) ndatoriri1. S finalizeze o lucrare tiinific din programul su postdoctoral: minimum 50pagini. Lucrarea va fi susinut public i pregtit pentru publicare. Se vor apreciacercetrile colective pe o tem de interes tiinific i social, cu profil pluri-disciplinar.2. S publice cel puin 3 lucrri tiinifice/referate, dintre care dou n reviste indexateBDI sau ISI, sau volume colective la edituri recunoscute. Cel puin n una din lucrriletiinifice s fie unic autor.3. Minim 4 participri la conferine tiinifice (cel puin dou comunicri acceptate).4. Vizite de studiu finalizate prin rapoarte tiinifice, participare la dezbateri, activitii evenimente tiinifice organizate de ctre instituiile membre ale acestui proiect.5. S raporteze lunar despre activitatea tiinific desfurat n cadrul proiectului, pesite-ul la adresa proiectului, n formatul solicitat de modelul impus de program.DISPOZIII FINALE

    o Candidaii declarai admii vor completa i semna contractul de studii dedoctorat/ postdoctorat.

    o Candidaii declarai admii, care au semnat contractul primesc calitatea destudeni bursieri la programul doctoral / postdoctoral din cadrul proiectuluiID-141086 PLURI- I INTERDISCIPLINARITATE N PROGRAMEDOCTORALE I POST-DOCTORALE

    Lucrrile tiinifice/ evenimentele organizate n cadrul acestui proiect vor fi nsoitepermanent de Sigla i Logo-ul Proiectului FSE.Activitatea desfurat n cadrul acestui proiect va fi finalizat prin referate, lucrrielaborate, invitaii la manifestri tiinifice, postere, fotografii etc.