Universitatea Babeş-BolyaiFacultatea de Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei

Metode de cercetare în pedagogie

1

Eseu, Documentare şi utilizarea bazelor de datemarţi, 16 Noiembrie, 2010

Metode de cercetare în pedagogie

Cuvântul metodă provine din grecescul „methodos”, care înseamnă „cale”, drum către ceva. După A. Lalande, metoda este „ un program reglând dinainte o succesiune de operaţii şi semnalând anumite greşeli de evitat în vederea atingerii unui rezultat determinat.” Iată câteva exemple de metode ce sunt folosite în cadrul cercetărilor pedagogice: metoda observaţiei, biografică, experimentul, studiul de caz, analiza produselor activităţii, etc. În cele ce urmează, voi prezenta primele două metode, argumentând de asemenea, preferinţa mea pentru metoda biografică.

Ca metoda de cercetare, observaţia presupune urmărirea intenţionată, sistematică şi consemnarea exactă a datelor ce privesc diferitele manifestări comportamentale ale individului dar şi contextul în care se produce acest comportament. Când folosim această metodă trebuie să avem în vedere conţinutul observaţiei, formele prin care observaţia se realizează şi mai ales condiţiile realizării unei bune observaţii.

Conţinuturile observaţiei sunt compuse din simptomatica stabilă şi cea labilă. Prima se referă la tot ce ţine de trăsăturile bioconstituţionale ale individului (înălţimea, greutatea, lungimea şi grosimea membrelor, circumferinţa craniană, toracică, abdominală) şi de trăsăturile fizionomice (aspectul capului, al feţei etc). Cea de-a doua cuprinde multitudinea comportamentelor şi conduitelor mobile ale individului, de exemplu: conduita verbală, motorie, mnezică, inteligenţa cât şi diversele expresii afectiv-atitudinale. Pentru a putea surprinde aceste manifestări comportamentale, observatorul utilizează mai multe forme ale observaţiei, care ar putea fi clasificate astfel: a) după orientarea actului observaţional : observaţia propriu-zisă – are în vedere observarea comportamentale a altor persoane şi autoobservaţia care este îndreptată asupra propriei persoane; b) după prezenţa ori absenţa intenţiei de a observa: observaţia sistematică, observaţia ocazională; c) după prezenţa ori absenţa observatorului: observaţia directă, observaţia indirectă sau mediată, cu observator uitat, ignorat, cu observator ascuns; d) după participarea sau neparticiparea observatorului: observaţia participativă, observaţia pasivă; e) după durata observării: continuă sau discontinuă; f) după obiectivele urmărite: integrală sau selectivă. Obţinerea unui rezultat calitativ în urma aplicării metodei depinde de stabilirea clară a scopului; alegerea celor mai potrivite forme care vor fi utilizate, a condiţiilor şi mijloacelor necesare; de elaborarea unui plan concret de observaţie; efectuarea unui număr optim de observaţii, notarea imediată a datelor observate pentru a nu interveni uitarea şi de asemenea, discreţia observaţiei.

Metoda biografică presupune colectarea de informaţii referitoare la cele mai importante evenimente trăite de un individ în existenţa sa, la relaţiile pe care acesta le are şi la importanţa pe care le-o acordă, toate acestea constituind o istorie personală care oferă o mai bună cunoaştere a subiectului.

Această metodă constă de asemenea, în două mari etape: colectarea datelor şi interpretarea acestora. În strângerea datelor biografice, de obicei se folosesc mai multe procedee, unul dintre ele ar fi: convorbirea cu subiectul, în mod specific pe teme biografice, obţinând astfel informaţiile dorite direct de la subiect. Însă, nu toţi oamenii sunt la fel de deschişi ori de doritori să îşi relateze obiectiv şi onest trecutul. De aceea, examinatorul trebuie să ţină cont de anumite exigenţe metodologice: determinarea apartenenţei tipologice a

2

personalităţii subiectului; alegerea strategiei dialogului (pe baza tipologiei stabilite) pentru obţinerea datelor şi a informaţiilor necesare; câştigarea încrederii subiectului şi înlăturarea barierelor cognitiv-afective care ar putea frâna răspunsurile la întrebări; păstrarea unei distanţe necesare, prin neimplicare afectivă; înregistrarea doar a evenimentelor semnificative pe care le-a trăit subiectul şi care prin conţinutul sau impactul avut, au marcat cursul devenirii ulterioare a profilului personalităţii; manifestarea prudenţei verificând aceste informaţii prin alte metode. O calea indirectă de colectare a datelor este prin analiza unor documente (fişe şcolare, medicale, profesionale, recomandări, jurnale, etc.) sau a unor produse ale activităţii subiectului (picturi, sculpturi, caiet de lucru, etc.) dar şi prin discuţii purtate cu persoane cu care subiectul studiat se află în relaţii semnificative (rude, prieteni, colegi, şefi, subalterni etc.). Interpretarea datelor reprezintă partea esenţială a metodei biografice, chiar dacă întâmpină o oarecare dificultate în transformarea datelor biografice în date ştiinţifice. Pentru a putea măsura dacă o anumită interpretare dată este validă, psihologul G. Allport propune câteva criterii prin care ne putem asigura de aceasta: a) sentimentul de certitudine subiectivă (o interpretare este corectă dacă cel care o propune crede în ea); b) conformitatea cu faptele cunoscute (o interpretare validă trebuie să poată explica toate datele cunoscute); c) experimentarea mentală (dacă ne putem imagina viaţa unei persoane excluzând un anumit eveniment pe care îl considerăm important şi concluzionăm că viaţa persoanei n-ar suferi schimbări majore în absenţa acelui eveniment, atunci evenimentul respectiv nu este important şi orice interpretare care îl include este greşită); d) forţa predictivă (o interpretare este validă dacă poate fundamenta predicţii cu privire la evoluţia viitoare a subiectului); e) acordul social (o interpretare este validă, dacă mai mulţi profesori ajung la aceeaşi explicaţie); f) coerenţa internă (contradicţiile logice ale unei interpretări ridică suspiciunea de nevaliditate).

În ce mă priveşte, în cadrul unei cercetări pedagogice, aş alege metoda biografică deoarece ea reprezintă o sursă mult mai bogată de informaţii decât metoda observaţiei.

În primul rând, în timp ce în cadrul primei metode discutate, e nevoie să treacă un anumit timp până când se produce comportamentul vizat, folosind metoda biografică pot avea acces la diverse documente (jurnale, recomandări, documente şcolare, certificate medicale etc.) care îmi sunt de mare folos pentru o mai bună înţelegere a cauzelor unui anumit comportament al subiectului. De exemplu, sunt un cadru didactic care a primit în clasă un nou elev. Fiind un elev nou, vreau să îl cunosc mai bine, pentru a şti cum să lucrez cu el. De aceea, mă interesez de la elev personal sau prin intermediul familiei, de la ce şcoală provine, de ce s-a realizat acest transfer, ce rezultate a avut înainte, care e starea familiei (organizată/dezorganizată,etc.), utilizând toate sursele posibile.

În al doilea rând, în cazul unui individ matur, studiindu-i trecutul, putem afla cum s-au pus în copilărie bazele caracterului şi ale personalităţii sale ori care sunt cauzele primare ale comportamentului din perioada matură. Urmărind cursul vieţii psihice, descoperim motivele, diverse interese, aspiraţii reale. De asemenea, analizând reacţiile individului în condiţiile unei vieţii obişnuite, ne putem forma o imagine clară asupra particularităţilor individului, imagine nedistorsionată de ambianţa artificială a unui examen psihologic.

În concluzie, cu toate că metoda biografică prezintă şi unele dezavantaje, ca toate celelalte metode, eu totuşi aş opta pentru acesta, pentru că pune la dispoziţie multe surse informaţionale şi diverse procedee care oferă o imagine complexă a subiectului, examinatorul având astfel o mai mare libertate de mişcare.

3