METEOROLOGIE ELEMENTARĂ

8/3/2019 METEOROLOGIE ELEMENTARĂ

http://slidepdf.com/reader/full/meteorologie-elementara 1/77

METEOROLOGIE ELEMENTARĂ

......................Autor: Buraga Florin

CLASELE V –VIII OPŢIONAL

CUPRINS

Introducere 3

I. Atmosfera 61. Generalităţi 62. Structura atmosferei 92.1. Troposfera, primul etaj alatmosferei 122.2. Stratosfera 14

2.3. Mezosfera 152.4. Termosfera 153. Soarele 174. Temperatura aerului 195. Măsurarea temperaturii aerului 216. Presiunea atmosferică 247. Repartiţia presiunii atmosferice 26

II. Vremea şi clima 291. Masele de aer 292. Norii 342.1. Cum se formează norii 342.2. Clasificarea norilor 35



2.2.1. Norii superiori 372.2.2. Norii mijlocii 382.2.3. Norii inferiori 39

2.2.4. Norii cu dezvoltareverticală 403. Precipitaţiile atmosferice 413.1. Tipuri de precipitaţii 423.2. Manifestări electriceîn atmosferă 443.3. Stratul de zăpadă şiavalanşele 463.4. Zăpezile permanente 483.5. Gheţarii 493.6. Repartiţia precipitaţiilor pe glob 503.7. Ceaţa 543.8. Roua şi bruma 563.9. Chiciura şi poleiul 57

4. Vânturile 594.1. Vânturile regulate şi periodice 594.2. Vânturile locale 644.3. Ciclonii tropicali 674.4. Starea vremii într-unanticiclon 69

III. Decoruri şi trucaje atmosferice 69

IV. Prevederea vremii 734.1. Sfaturile norilor pentru amatorii dedrumeţii 744.2. Barometre vii 75



V. Aspecte practice ale meteorologiei 78

Anexe 81Glosar uzual 82

Bibliografie 92

Cuprins 95

,, Ceea ce este curios este că puţinscriitori critică previziunile meteorologice , pe când elesunt un subiect frecvent , pentru a nu se zice obişnuit deglume pentru marele public’’L. Dufour

INTRODUCERE

Geografia ,este o ştiinţă a oamenilor care locuiescPământul şi care îşi propune să explice elementelemediului terestru şi relaţiile dintre ele , are un sistemcoerent de gândire , limbaj şi comunicare geografică prin utilizarea corectă şi coerentă a termenilor .Emil Racoviţă, afirma în darea de seamă, prezentatăAcademiei Române după întoarcerea din expediţia



antarctică că „geografia este ştiinţa cea mai folositoareomului modern”. Desigur în această afirmaţie includeaşi necesitatea omului modern de a cunoaşte fenomenele

şi procesele ce se petrec în atmosferă şi care îiafectează activitatea cotidiană.De la apariţia sa pe Pământ , omul a suferit de urgiilenaturii, dar s-a şi bucurat de binefacerile ei. A fostimpresionat de lumina şi căldura Soarelui, impresionatde tunet, fulger, furtuni şi revărsările apelor, devânturile pustiitoare. Deşi avea mijloace reduse deînţelegere, a încercat să descifreze aceste taine şi să legăsească o explicaţie.De-a lungul timpului, oamenii, au înţeles şi au găsitexplicaţii din ce în ce mai apropiate de adevăr. Auînceput să întocmească calendare, să stabilească poziţiaastrelor, să cunoască şi să folosească vânturile. Încă dinantichitate, în multe scrieri apar însemnări asupravremii în care sunt amintite ploi mari, aducătoare de

pagube, vânturi pustiitoare, ierni prea aspre ori veri prea secetoase . Ne dăm seama, că sunt primele începuturi ale uneiştiinţe, căreia vechii greci i-au spus „Meteorologia”.Acest termen avea o sferă atotcuprinzătoare din carefăceau parte şi unele fenomene astronomice, mişcăriseismice şi chiar erupţii vulcanice.La timpul prezent, dacă vorbim despre meteorologie,înţelegem doar fenomenele care se petrec în atmosferă.Fenomenele şi procesele meteorologice se explică prinlegile fizicii şi matematicii.Aşa cum Emil Racoviţă, se adresa Academiei Româneşi remarca că „geografia este ştiinţa cea mai folositoare



omului modern”, consider meteorologia şi climatologiaindispensabile omului contemporan .Întrucât , studiul geografiei generale în gimnaziu are

alocat un număr insuficient de ore, cunoştinţeledobândite de elevi despre noţiunile meteoro-logice şiclimatice sunt cu totul insuficiente .De aceea această disciplină opţională se impune ca onecesitate stringentă. Scopul principal este satisfacereanevoii de cunoaştere a elevilor, pentru dobândirea denoi cunoştinţe, dar şi aptitudini şi capacităţi .În consecinţă, ideea studierii acestei disciplineopţionale în gimnaziu, oferă elevilor posibilitatea, de a-şi forma deprinderi şi capacităţi de studiere şi prevederea fenomenelor meteorologice pe termen scurt şiefectele acestora în activitatea de zi cu zi.

ATMOSFERA

,,Priveşti cum zboară norii ca nişte continenteDesprinse dintr-o veche planetă istovităCând însuşi cerul este o hartă ştearsă ,Pe care nu mai poţi şti vre-un drum ?,,

GENERALITĂŢI

Planeta noastră este înconjurată de un uriaş înveliş,invizibil, format din aer, numit atmosferă. În SistemulSolar, Pământul este singura planetă a cărei atmosferă a



permis dezvoltarea vieţii, care a evoluat de-a lungul amiliarde de ani până la formele pe care le întâlnim în prezent.

De multe ori, ne punem întrebarea, oare ce s-ar întâmpla dacă Pământul ar fi lipsit de acest învelişgazos, denumit popular văzduh, şi căruia unii oameni îispun şi ocean aerian (pentru că se aseamănă în multe privinţe cu învelişul de apă al Pământului).Dacă nu ar fi pătura protectoare a atmosferei, Pământular cădea pradă, ziua razelor fierbinţi ale Soarelui, cândtemperatura ar ajunge la valori de 100-150º C , iar noaptea unui ger năprasnic, cu temperaturi sub -100º C.Tot globul terestru ar deveni un pustiu, precumsuprafaţa Lunii, bombardat zi şi noapte de meteoriţi.Din cele mai vechi timpuri oamenii s-au întrebat, pânăla ce înălţime ajunge atmosfera ?Unele popoare ale antichităţii (egipteni, greci, romani,chinezi ), con-siderau limita superioară a atmosferei, ca

fiind limita superioară a celor mai înalţi nori de furtună,care ajung până la 12-15 km înălţime.Ulterior, observându-se mai amănunţit bolta cerului, s-au observat nişte nori cu totul deosebiţi. Au fostdenumiţi nori sidefii şi s-a calculat că înălţimea lor ajunge până la 25 km.Încă din secolul al VII-lea, în orele amurgului, cândSoarele a coborât sub linia orizontului, s-au observatalte forme de nori, viu luminaţi, cu un colorit argintiu-albastru. Astronomul arab, Algasen, pe baza unor calcule geometrice le-a stabilit înălţimea cam în jur de55 km.Mai târziu, s-a stabilit că straturile de aer, în care apar



şi apoi se sting meteoriţii sunt cuprinse între 70 şi 120km.Cercetările mai recente, întreprinse asupra aurorelor

polare au stabilit că înălţimea maximă a acestora ar fi în jur de 1200 km.Ultimele cercetări au stabilit că limita superioară aatmosferei, nu este bine definită. Limita arbitrară aatmosferei este în jur de 10000 km înălţime, acolo undedensitatea atomilor de hidrogen este identică cu ceagăsită în spaţiul interplanetar. Hidrogenul este singurulgaz ce ajunge la o asemenea înălţime.

STRUCTURA ATMOSFEREI

,,Binecuvântez Cerul de a nu fi savant...dacă aş avea cele mai mici cunoştinţe de

meteorologie, n-aş găsi atâta plăcere, înunele zile, de a vedea norii alergând …,,Stendhal

Atmosfera nu se prezintă ca un mediu omogen, ci estealcătuită dintr-o suprapunere de straturi concentricecare datorită gravitaţiei, au o densitate mai mare lasuprafaţa planetei şi din ce în ce mai redusă odată cucreşterea altitudinii.Atmosfera prezintă variaţii importante în cea ce priveşte temperatura, presiunea şi densitatea aerului nunumai pe orizontală dar şi pe verticală.S-a stabilit că atmosfera terestră este alcătuită din cinci



straturi ce se suprapun în funcţie de densitatea aerului.În cuprinsul acestor straturi există variaţii foarte maride presiune, temperatură, umezeală etc. Cele cinci

straturi sau ,,etaje” ale atmosferei sunt:- Troposfera (între 0 şi 11km);- Stratosfera (între 11 şi 32 km);- Mezosfera (între 32 şi 80 km);- Termosfera (între 80 şi 1000 km);- Exosfera (de la 1000 la 3000 km).O altă împărţire, mai concentrată, adoptată însă mai rar de meteorologi, subdivide învelişul gazos al planetei îndouă straturi:- Omosfera (de la nivelul suprafeţei terestre, până la100 km altitudine), strat care se caracterizează prinomogenitatea componentelor sale;- Eterosfera (cuprinsă între 100 şi 10000 km altitudine)cu un caracter foarte eterogen. Eterosfera este împărţităîn patru straturi:

a) stratul de azot molecular (N2) care se întinde până la200 km altitudine; b) stratul de oxigen atomic (O) cuprins între 200 şi1100 km altitudine;c) stratul de heliu (He) cuprins între 1100 şi 3500kmaltitudine;d) stratul de hidrogen atomic (H ), format din atomi dehidrogen şi care nu are limită superioară bine stabilită.Se presupune că limita superioară este de 100000 km,unde densitatea atomilor de hidrogen este identică cucea din spaţiul interplanetar.Dincolo de limitele eterosferei astronomul americanJames van Allen, a descifrat existenţa unui strat pe care



la denumit Magnetosferă şi a cărui limită se situează la130000 km de la suprafaţa Pământului. Trebuie să precizăm că magnetosfera, nu reprezintă o continuare a

atmosferei terestre ci este o zonă până unde se resimteefectul câmpului magnetic al Pământului.

TROPOSFERAPRIMUL ETAJ AL ATMOSFEREI

,,Melancolia m-a prins pe stradăSunt ameţitOh, primăvara iar a venit ,,G . Bacovia

În limba greacă tropos înseamnă, agitat, turbulent. Între

limitele tropo-sferei se desfăşoară aproape întregcomplexul de fenomene ale oceanului aerian. Aici seformează norii şi precipitaţiile, vânturile, precum şimajoritatea fenomenelor luminoase şi acustice propriiînvelişului gazos al Pământului.Troposfera este într-o continuă mişcare, pentru că încuprinsul ei se nasc curenţi ascendenţi, care transportăaerul cald de la suprafaţa solului spre păturile înalte aleatmosferei şi curenţi descendenţi care duc aerul mairece de la înălţimi spre Pământ. Aceşti curenţi au rolulde a amesteca şi de a omogeniza aerul din atmosferă şise numesc curenţi de convecţie .Tot în troposferă se întâlnesc şi curenţi de advecţie,



care transportă aerul dintr-un loc în altul, atât lasuprafaţa Pământului cât şi la altitudine .Troposfera deţine cam trei pătrimi din masa atmosferei

şi are densitatea cea mai mare. După cum se poatelesne vedea în troposferă trăiesc toate vieţuitoarelePământului plante şi animale.Datorită forţei centrifuge limita superioară a troposfereise modifică în funcţie de latitudinea geografică, fiindmai mare la ecuator (16-18 km), de înălţime medie înzonele temperate (11-12 km), iar deasupra polilor atinge abia 8-9 km .În cuprinsul troposferei temperatura aerului scade odatăcu altitudinea, în medie cu 6,3 º C la fiecare km , încâtla limita superioară a troposferei ajunge la valori de 50-55 º C.În realitate troposfera nu este un strat omogen, arediferenţieri de densitate, transparenţă, presiune şifenomene meteorologice .

Din această cauză se disting trei substraturi :-Substratul inferior cuprins între suprafaţa solului şialtitudinea de 2 km. Aici aerul are o mişcare foarteturbulentă şi iau naştere norii inferiori, foarte bogaţi în precipitaţii .-Substratul mijlociu cuprins între 2 şi 7 km altitudine,unde treptat influenţa suprafeţei terestre se face tot mai puţin simţită, gradul de umiditate mai scăzut, noriidetermină precipitaţii mai slabe .-Substratul superior, între 7 şi 11 km foarte sărac înumiditate, temperatura aerului nu depăşeşte 0 º C . Norii de aici nu dau precipitaţii .Trecerea de la troposferă la stratosferă se face treptat



printr-un strat gros 1-1,5 km numit tropopauză .Pentru tropopauză sunt caracteristici curenţi de aer foarte puternici, ce pot atinge viteze de 400-500 km pe

oră, cu forme sinuoase şi care înconjoară întreg globulterestru. Aceşti curenţi se formează deasupra cercurilor polare şi în dreptul zonei subtropicale. Poartădenumirea de jetstream (curenţi fulger) şi au fostdepistaţi la sfârşitul celui de-al doilea război mondialde către piloţii americani pe avioanele de bombardament. Aceşti curenţi au un rol deosebit demare în procesele de formare a ciclonilor şianticiclonilor, precum şi în încălzirea şi răcirea bruscă aaerului .

STRATOSFERA

Al doilea etaj al atmosferei, stratosfera, se

caracterizează printr-un regim izotermic, adicătemperatura aerului se menţine de regulă constantă (în jur de 55 º C). Este situat între 11 şi 32 km altitudine.Uneori, cam în jurul altitudinii de 25 km se producîncălziri foarte puternice ale aerului datorită prezenţeiunui strat de ozon. Ozonul este o stare alotropică aoxigenului, cu molecula formată din trei atomi deoxigen şi ia naştere în atmosferă în urma descărcărilor electrice şi sub acţiunea razelor ultraviolete aleSoarelui.Stratul de ozon este important pentru că este o barierăîn calea radiaţiilor ultraviolete emise de Soare, caresunt foarte dăunătoare vieţii plantelor şi animalelor.



MEZOSFERA

Mezosfera, al treilea etaj al atmosferei, este separată destratosferă printr-o zonă de trecere numită stratopauză,situată între 30 şi 35 km altitudine. În interiorulmezosferei temperatura aerului suferă variaţii mari.Până la 55 km altitudine temperatura aerului creşte camcu 2-4 º C pe km ajungând la valori în jur de –10 º C.Această creştere se datorează celui de-al doilea strat deozon al atmosferei. Apoi temperatura aerului scade dinnou până la valori de –65 º C, -70 º C.Din acest motiv, apar şi aici curenţi de convecţie chiar dacă aerul este foarte rarefiat.

TERMOSFERA

Dincolo de 80 km altitudine urmează termosfera. Întremezosferă şi termosferă este un strat de contact numitmezopauză.Termosfera este stratul cu cele mai ridicate temperaturidin toată atmosfera. Dacă la limita inferioară suntvalori de –70 º C , la 1000 km altitudine se ajunge la3000 º C .Compoziţia chimică a termosferei se deosebeşte derestul atmosferei. Se remarcă prezenţa sodiului şihidrogenului.



Cea mai importantă caracteristică este gradul mare deionizare, datorită radiaţiilor X, ultraviolete şicorpusculare emise de Soare, cât şi a celor cosmice.

În cuprinsul termosferei există mai multe straturiionosferice:-Stratul E între 100 şi 130 km altitudine;-Stratul F1 între 190 şi 230 km altitudine;-Stratul F2 între 290 şi 500 km altitudine.Sub stratul E se mai află un al patrulea strat mai slabionizat, cuprins între 70 şi 90 km altitudine, stratul D.Aceste straturi ionosferice au o deosebită importanţă în propagarea undelor radio, care suferă un fenomen dereflexie totală imediat ce le ating.Tot în cuprinsul ionosferei se produc aurorile polare,vizibile mai ales în ţinuturile polare (foarte rar laTăcuta-noiembrie 2005 ) .Între 1000 şi 3000 km se află ultimul etaj al atmosfereiexosfera, stratul cu cea mai mică densitate.

SOARELE

Soarele asigură existenţa vieţii pe Pământ. Întreagaexistenţă a Pământului de-a lungul a celor peste4500000000 de ani de când a luat naştere ca planetă aSistemului Solar, se datorează aproape exclusivSoarelui, care este răspunzător de tot ceea ce natura aînzestrat cu atâta dărnicie planeta noastră . Nenumăratele avuţii minerale ascunse în măruntaielePământului şi aerul pe care-l respirăm, apa mărilor şi



oceanelor, câmpiile pline de belşugul recoltelor, noriice acoperă strălucirea Soarelui pe care nu-l poţi privi cuochiul liber şi vântul se datorează în întregime Soarelui.

Atunci când Soarele va dispărea, viaţa pe Pământ nu vamai exista şi întregul nostru glob se va sfârşi înîntuneric .De aceea, din cele mai vechi timpuri oamenii au preamărit lumina şi căldura Soarelui, care la diferite popoare era considerat cel mai însemnat dintre zei.Vechii egipteni îl numeau Amon-Ra, grecii şi romaniiFebus-Apollo, iar întreaga religie a incaşilor şi a altor popoare era de fapt un cult închinat Soarelui.Deşi volumul Soarelui este de peste 1300000 de ori maimare decât al Pământului totuşi în lumea aştrilor Soarele este o stea doar de mărime mijlocie. Dacă amcălători cu un avion supersonic ne-ar trebui mai mult deun an să facem înconjurul Soarelui şi doar o zi şi jumătate să înconjurăm Pământul .

În interiorul Soarelui temperatura atinge peste20000000 º C, iar la suprafaţă doar 6000 º C. Acestlucru înseamnă că doar temperatura pe care o degajăSoarele de la suprafaţa sa ar putea topi în timp de osecundă un bloc de gheaţă de 2500000 km³.Pământul nu beneficiază decât de a doua miliarda partedin energia transmisă de Soare în Univers. Aceastăcifră pare foarte mică, dar este suficientă pentru aasigura viaţa pe Pământ. Soarele reprezintă practic,unica sursă de căldură de care beneficiază Pământul,deoarece cantitatea de căldură pe care o primeştePământul din interiorul său este de 5000 de ori maimică decât cea venită de la Soare, iar de la celelalte



planete de 30000000 de ori mai mică.Razele solare străbat spaţiul cosmic cu 300000 km pesecundă, cu alte cuvinte au nevoie de 9 minute şi 20 de

secunde pentru a ajunge la suprafaţa Pământului. Săreţinem că nu toată energia este recepţionată desuprafaţa Pământului.Ajunse pe Pământ razele Soarelui încălzesc suprafaţaPământului şi transmit căldură în aerul atmosferic. Deciatmosfera se încălzeşte indirect de la Soare prinintermediul suprafeţei terestre .

TEMPERATURA AERULUI

La suprafaţa planetei noastre, căldura, primită de laSoare nu este repartizată uniform. O serie de cauze

astronomice si geografice intervin şi modificătemperatura aerului pe meridianele şi paralele globului.-Cauze astronomice:a) Forma de geoid (aproape sferică) a planetei, joacă unrol foarte important în variaţia temperaturii aerului dela suprafaţa Pământului. În regiunile intertropicale(între 23º latitudine nordică şi 23º latitudine sudică),unde razele Soarelui cad aproape vertical tot anul,intensitatea razelor solare este cea mai puternică şi deaceea pătura de aer de la suprafaţa solului este deosebitde caldă.La latitudini temperate (între 23º 30" şi 66º 30"latitudine nordică şi sudică) razele Soarelui cad din ce



în ce mai oblic cu cât ne apropiem de cei doi poli. Lacei doi poli unghiul razelor solare ajunge să fie egal cuzero.

b) Mişcarea de rotaţie a Pământului în jurul axei saledetermină succesiunea zilelor şi a nopţilor şi un anumitritm de încălzire şi răcire a aerului. Este de la sineînţeles că temperaturile sunt mai ridicate în timpul zilei.c) Înclinarea axei Pământului determină succesiuneaanotimpurilor şi duce la apariţia celor cinci zone detemperatură de pe suprafaţa planetei noastre :Zona caldă, cuprinsă între cele două tropice, cutemperatura aerului aproape uniformă tot timpul anului.Este o vară permanentă, cu variaţii mici de temperatură(de 3-5º C ), între lunile extreme ale anului (ianuarie şiiulie).Două zone temperate cuprinse între cele două tropice şicercurile polare, caracterizate prin prezenţa celor patruanotimpuri, oscilaţii de temperatură pronunţate, în

funcţie de durata zilei şi de înălţimea Soarelui deasupraorizontului (mai mare în timpul verii decât iarna). Lanoi în ţară în timpul verii temperatura aerului poateurca până la +35º C şi chiar peste +40º C, în timp ceiarna coboară uneori sub -30º C.Două zone reci, cuprinse între poli şi cercurile polare.Aici ziua şi noaptea durează uneori mai mult de 24 deore, ajungând, treptat la cei doi poli, ca Soarele să fie prezent pe bolta cerească 6 luni pe an, cât ţine ziua polară şi să dispară sub linia orizontului alte 6 luni întimpul nopţii polare. Acest fapt determină existenţa adouă anotimpuri: vara în timpul zilei polare şi iarna întimpul nopţii polare, care se succed invers pe cele două



emisfere. În aceste condiţii iarna lipsită de călduraSoarelui este deosebit de friguroasă (cu temperaturi ce pot coborî sub -50º C), iar vara, deşi permanent

luminată de razele solare, nu se poate spune că estecălduroasă.De exemplu, la Sankt Petersburg, aşezat pe paralela de60º latitudine nordică, timp de două luni pe an (între 25mai şi 20 iulie) Soarele abia coboară sub liniaorizontului şi noaptea este aproape la fel de luminoasăca şi ziua. Acum oraşul trăieşte o atmosferă desărbătoare. Se organizează spectacole în aer liber,competiţii sportive, turiştii uită să se mai odihnească,furaţi de frumuseţea acestui mare oraş scăldat zi şinoapte de lumină .

MĂSURAREA TEMPERATURIIAERULUI

Pentru măsurarea temperaturii aerului s-au construittermometrele. Principiul de funcţionare altermometrelor se bazează pe modificările de volum pecare le suferă corpurile gazoase, lichide şi solide subinfluenţa variaţiilor de temperatură .În cazul termometrelor, deformarea se traduce printr-ocontractare sau dilatare a substanţei termometrice. Pe baza variaţiei de volum s-a ajuns la definirea unităţii demăsură a temperaturii, care este gradul de temperatură.Constructorul celui dintâi termometru a fost GalileoGalilei. El a folosit un balon de sticlă, cât un ou degăină la care a sudat un tub tot din sticlă, subţire cât un



pai. În balon a introdus apă, pe care a încălzit-o. Aobservat că se ridică în tub, iar apoi pe măsură ce serăcea, revenea treptat la loc.

Mai târziu Ferdinand de Toscana a înlocuit apa cualcool şi a astupat capătul tubului cu un dop pentru caaerul să nu mai exercite presiune asupra lichidului. O problemă greu de rezolvat, a fost aceea de a fi notate petub diferite diviziuni de temperatură. Au fost păreridiferite. Unii s-au gândit la o scară termometrică întretemperaturile celei mai friguroase zile din an şi a celeimai călduroase. Alţii doreau să se folosească valoareafixă a temperaturii corpului omenesc, iar ca puncteextreme temperatura de fierbere a uleiului şi a unuiamestec de gheaţă şi sare .Abia în 1714, fizicianul Daniel Gabriel Fahrenheit,foloseşte pentru prima dată mercurul în tubultermometrului şi adoptă cea dintâi scară termometrică.El ia ca puncte fundamentale temperatura unui amestec

de ţipirig (clorură de amoniu ) pe care o notează cu 0º Fşi temperatura corpului omenesc pe care o notează 100ºF.În 1731, suedezul Andreas Celsius ia ca valori extreme punctul de topire al gheţii şi de fierbere al apei, pe carele notează cu 0º C şi respectiv 100º C. Scaratermometrică stabilită de Andreas Celsius estedenumită scara centigradă, sau scara Celsius şi a fostadoptată de majoritatea statelor lumii cu excepţiaS.U.A., Canadei şi a altor câteva state care folosescscara Fahrenheit.În meteorologie, pentru măsurarea temperaturii aeruluise foloseşte termometrul ordinar meteorologic, care se



instalează în adăpostul meteorologic. Adăpostulmeteorologic este o căsuţă de lemn, un suport şi oscară. Căsuţa are pereţii laterali construiţi din jaluzele

de lemn înclinate la 45º pentru a nu se umbri una pealta şi să nu lase razele solare să intre în interior,asigurând în acelaşi timp o bună ventilaţie a aerului.Partea de jos a căsuţei este formată din două scânduri puse în cruciş, acoperite cu o sită metalică, tot pentruventilaţia aerului. Acoperişul căsuţei este dublu şiînvelit cu pânză de sac vopsită în alb.Suportul este format din patru picioare fixate pringarnituri metalice într-un postament din beton. Pe afarăadăpostul este vopsit în alb iar în interior în negru .În interiorul adăpostului se află mai multe instrumentemeteorologice :-Două termometre ordinare cu o scară gradată de la-50º C la 50º C ;-Termometrul de maximă cu ajutorul căruia se află

temperatura cea mai ridicată din cursul unei zile;-Termometrul de minimă, utilizat pentru determinareacelei mai scăzute valori din cursul unei zile. Are calichid termometric alcool sau toluen fiindcă mercurulîngheaţă la -38º C, iar în ţara noastră temperaturile potcoborî sub această valoare.Pentru măsurarea temperaturii se mai foloseşte şitermograful. Termograful este format dintr-o piesăsensibilă la variaţiile de temperatură (o lamă bimetalică) un sistem de pârghii de transmisie şi parteaînregistratoare formată dintr-un mecanism deceasornic .



PRESIUNEA ATMOSFERICĂ

Până acum trei secole, oamenii au crezut că aerul nuare greutate proprie. Abia în 1640 Galileo Galilei adovedit , printr-o experienţă foarte simplă, că aerul aregreutate. Pe un taler al unei balanţe a pus un balon desticlă, iar pe celălalt a pus greutăţi egale cu cea a balonului. Apoi a comprimat aer în balon şi a observatcum balonul s-a dezechilibrat, dovedind că aerul aregreutate .În anul 1643 discipolul său, Evanghelista Torricelli, ainventat un aparat cu ajutorul căruia se poate aflagreutatea sau forţa cu care aerul atmosferic apasă peunitatea de suprafaţă. Această forţă este de fapt presiunea atmosferică.Torricelli a inventat şi un aparat pentru a măsura presiunea atmosferică, pe care l-a numit barometru,

prin asocierea cuintelor baros (presiune) şi metron(măsură).Toate corpurile de pe suprafaţa Pământului suportă presiunea atmosferică care reprezintă greutatea uneicoloane de aer cu o secţiune de 1 cm² şi o înălţimemăsurată de la nivelul respectiv până la limitasuperioară a atmosferei. Această coloană de aer esteechilibrată de o coloană de mercur înaltă de 760 mm,dintr-un tub cu o secţiune în suprafaţă de 1 cm² , lanivelul mării şi la temperatura de 0º C .Practic unei coloane de mercur înalte de 760 mm îicorespunde pe o suprafaţă de 1 cm² o greutate de 1033grame. Deci pe fiecare m² la acelaşi nivel apasă o



greutate de 10,33 tone .Asupra corpului omenesc, aerul atmosferic apasă cu ogreutate de circa 17000 kg. Totuşi noi nu simţim

această apăsare din cauza echilibrului care există întreaerul din interiorul corpului nostru şi presiunea deafară.În meteorologie se foloseşte ca unitate de măsurămilibarul, care echivalează cu 0,76 mm de pe coloanade mercur a termometrului. Prin calcul matematicconstatăm că 760 mm coloană de mercur echivaleazăcu 1013,3 mb .La staţiile meteorologice se utilizează două tipuri de barometre: cu rezervor fix şi cu rezervor mobil.Barometrele cu mercur sunt dificil de manevrat şi deaceea se folosesc mai ales la staţiile meteorologice.Mai răspândite sunt barometrele metalice (aneroide)întrebuinţate în mod curent şi de meteorologii amatori.Un astfel de barometru se bazează pe principiul

deformării, sub influenţa variaţiilor de presiune aleaerului, a unor capsule metalice confecţionate din tablăelastică (alpaca, bronz fosforos). Capsula se fixează prin suportul său central de o placă metalică şi secuplează cu o lamă elastică, care împreună cu un sistemde pârghii transmite deformările capsulei la influenţelede presiune atmosferică. Un ac indicator se roteşte pescara barometrică, unde indică valorile presiuniiatmosferice atât în milibari, cât şi în mm .Cu ajutorul barometrului aneroid, ne putem da seamade tendinţa de creştere a presiunii atmosferice (care neanunţă de obicei un timp stabil) sau de scădere (cemarchează o înrăutăţire a vremii) .



Pe principiul de funcţionare al barometrului aneroid, afost construit altimetrul, care mai are pe lângă scara barometrică o scară gradată în metri. Cu ajutorul

altimetrului, putem determina altitudinea reliefului înfuncţie de presiunea atmosferică.Pentru înregistrarea presiunii atmosferice se foloseşte barograful.

REPARTIŢIA PRESIUNII ATMOSFERICEHARTA RELIEFULUI BARIC

Cercetătorii au observat că oscilaţiile coloanei demercur a barometru-lui sunt în strânsă legătură cuschimbarea vremii. Când vremea este frumoasă,înălţimea coloanei de mercur creşte , când vremea seînrăutăţeşte şi începe să plouă, coloana de mercur

coboară în tubul barometric. Galileo Galilei a observatcă înălţimea coloanei de mercur suferă oscilaţii şi de laun loc la altul, chiar în zone cu relief asemănător.Putem constata că presiunea atmosferică suferămodificări importante din cauze foarte diferite cum ar fi: încălzirea inegală a atmosferei terestre, pătrundereaunei mase de aer cald sau rece într-o anumită zonă aglobului, aspectul reliefului, distribuţia apei şi auscatului, etc.Se pot alcătui hărţi, pe care sunt însemnate valorile presiunii atmosferice la un moment dat sau valori medii pentru anumite perioade de timp. Pe astfel de hărţi seunesc punctele cu aceeaşi presiune atmosferică prin



linii numite izobare. Vom observa că pe astfel de hărţiapar areale cu presiune atmosferică ridicată saucoborâtă şi zone de trecere de la presiunea maximă spre

cea minimă.Acest tip de hărţi se numesc hărţi cu izobare sau hărţiale reliefului baric, pentru că izobarele se aseamănă cucurbele de nivel ale unei hărţi topografice.Dacă privim o astfel de hartă, ne putem face o imagineclară asupra presiunii atmosferice. Vom observa pehartă regiuni cu presiune atmosferică ridicată numitemaxime barometrice sau anticicloni. Într-un anticiclon presiunea atmosferică creşte de la margine către centru.Putem observa şi regiuni cu presiune atmosfericăminimă numite minime barometrice sau depresiuni (ariiciclonale), unde presiunea atmosferică scade din ce înce mai mult către centru.Pe aceste hărţi sunt şi forme secundare, de legătură,între cicloni şi anticicloni. Acestea sunt :

-Dorsala, care este o prelungire a anticiclonului şi careeste delimitată prin izobare în forma literei U de zonecu presiune atmosferică mai mică;-Şaua barică, este o zonă de legătură între doianticicloni şi doi cicloni;-Talvegul este o prelungire a ciclonului delimitată deizobare în forma literei V de zone cu presiuneatmosferică mai ridicată;-Culoarul depresionar este o zonă cu presiuneatmosferică mai coborâtă şi uneşte doi sau mai mulţicicloni;-Brâul anticiclonic, este o zonă cu presiune atmosfericămai ridicată, care leagă doi sau mai mulţi anticicloni.



Anticiclonii pot fi comparaţi pe harta reliefului baric cumunţii.Ciclonii se aseamănă cu câmpiile mărginite de dealuri

înalte sau de munţi.Dorsala anticiclonică poate fi comparată cu un bot dedeal, ce pătrunde spre zonele de şes, iar talveguldepresionar, seamănă cu văile ce au versanţi abrupţi.Vom observa că relieful baric este într-o continuămişcare şi transformare, pe când relieful terestru esteformat în timp de mii de secole şi modificările nu le putem percepe.

VREMEA ŞI CLIMAMASELE DE AER

Am văzut că troposfera nu este un strat omogen.

Procesele care au loc în troposferă, sunt condiţionate în bună măsură de influenţa suprafeţei terestre, caremodifică principalii parametri meteorologici:temperatură, umezeală, presiune, etc.Însă în cuprinsul troposferei, există posibilitatea ca pentru o anumită perioadă de timp, aceşti parametri săse păstreze constanţi pe suprafeţe destul de întinseorizontal (câteva sute de mii de km²) datorită staţionăriiîndelungate a aerului în anumite regiuni fizico-geografice.Astfel de regiuni imense ale troposferei, în careelementele meteoro-logice prezintă o mareomogenitate, determinând un anumit tip caracteristic de



vreme, poartă numele de mase de aer.Masele de aer, prin staţionarea timp îndelungat aaerului deasupra unor regiuni geografice, a oceanului

sau a uscatului, de la care împrumută o serie de proprietăţi legate în primul rând de temperatură şiumiditate.Asemenea regiuni sunt vastele întinderi ale oceanelor, banchizele polare, marile deşerturi ale globului saucâmpiile întinse şi slab denivelate.Dacă ţinem cont de marea varietate a regiunilor unde seformează masele de aer şi de caracteristicile care ledefinesc, putem clasifica masele de aer dupăurmătoarele criterii:1. Un criteriu se referă la aspectul suprafeţei terestredeasupra căreia s-a format. Din acest punct de vederemasele de aer pot fi de natură continentală atunci cândse formează deasupra continentelor sau maritimă, cândse formează deasupra mărilor şi oceanelor.

Masele de aer continentale se caracterizează în cursulverii prin temperaturi ridicate, umiditate redusă,nebulozitate puţin accentuată şi prin lipsa totală a precipitaţiilor. Iarna, se definesc prin temperaturiscăzute, umiditate ceva mai ridicată, precipitaţii slabe şi prezenţa ceţii.Aerul maritim, se caracterizează vara prin umiditate şinebulozitate accentuată, temperaturi moderate (10-20ºC) şi printr-un grad ridicat de instabilitate. Iarna aerulmaritim este mai cald decât aerul continental cu cel puţin 10º C, iar precipitaţiile pot dura mai multe zile înşir sub formă de ninsoare, lapoviţă, ploaie sau burniţă.2. Un alt criteriu de clasificare a maselor de aer, are ca



punct de referinţă zonele climatice ale globului.Din acest punct de vedere masele de aer pot fi grupateîn patru categorii:

a) mase de aer arctic sau antarctic care se formeazădeasupra regiuni-lor polare şi subpolare; b) mase de aer polar care se formează în regiuniletemperate;c) mase de aer tropical, al căror loc de origine este înzonele tropicale;d) mase de aer ecuatorial, care se formează deasupraregiunilor ecuatoriale.3. Masele de aer mai pot fi clasificate şi după caracterullor termic:a) mase de aer cald; b) mase de aer rece .4. După caracterul termodinamic:a) mase de aer stabil, care se caracterizează prinapariţia norilor stratiformi din care cad burniţe şi prin

lipsa mişcărilor convective; b) mase de aer instabil, cu o bogată dezvoltare a norilor cumuliformi din care cad averse de ploaie şi sedezvoltă puternice mişcări de convecţie.În funcţie de aceste criterii, putem localiza pe suprafaţaPământului cele mai importante regiuni în care seformează masele de aer şi principalele lor caracteristici.- Deasupra Oceanului Arctic şi a mărilor polare dinemisfera nordică se formează masele de aer arcticmaritim (m.A), foarte reci şi stabile. Foarte des acestaer se deplasează în sudul Canadei şi nord-estul S.U.A.generând temperaturi de -35º C până la -40º C înspecial în luna ianuarie.



- Deasupra nordului Siberiei, în Alaska sau în nordulEuropei ia naştere aerul arctic continental (c.A), careaduce valuri de frig năprasnic până în centrul Europei,

Asiei şi Americii de Nord (până la -45º C , -50º C).- Deasupra Antarctidei se formează aerul antarctic(AA), foarte stabil, temperatura coboară în noaptea polară sub -80º C.- Masele de aer polar continental (cP) se formeazădeasupra părţii central-nordice a Canadei şi deasupra părţii europene a Rusiei, în Siberia de vest şi centrală.Se caracterizează prin temperaturi foarte scăzute iarna(-30º C chiar sub -35º C) şi destul de ridicate vara (între30º C şi 35º C). Are umiditate redusă şi determină ovreme însorită şi stabilă .- Deasupra Pacificului de Nord şi a Atlanticului de Nord, se formează masele de aer maritim polar (mP),răcoroase şi umede. Sunt instabile şi aduc precipitaţii.Vara nu depăşesc 20-25º C, iarna de obicei nu coboară

sub 0º C decât accidental .-Aerul maritim tropical (mT) se formează în largulinsulelor Azore şi Hawai, în golful Mexic şi insuleleBahamas, în sud-vestul Californiei, în regiunea insuleiSfânta Elena şi Madagascar, în estul Australiei şi vestulAmericii de Sud. Este un aer foarte bogat în umezealăcu temperaturi constante de-a lungul anului (25-30º C).-Aerul continental tropical (cT) se formează deasupra părţii de nord a Africii, Asia Mică, Arabia, Iran şiPakistan, Mexicul de nord, Texas, Arizona iar înemisfera sudică în Podişul Matto Grosso, nordulArgentinei, Paraguay, Kalahari, Australia Centrală şi deVest. Acest aer este foarte fierbinte (50-55º C) şi



aproape lipsit de umezeală.-Aerul ecuatorial (aE) este cald şi instabil şi seformează în zonele ecuatoriale deasupra continentelor

şi oceanelor.Deplasarea maselor de aer dintr-o zonă în alta,determină modificări esenţiale în aspectul vremii.

NORII

„Priveşti cum zboară norii ca nişte continenteDesprinse dintr-o veche planetă istovită.Când însuşi cerul este o hartă ştearsă,Pe care nu mai poţi citi ”? vreun drum

CUM SE FORMEAZĂ NORII

Privim, nu o dată, bolta cerului în diferite momente alezilei. Şi nu de puţine ori admirăm frumuseţea norilor

coloraţi în cele mai diferite nuanţe de galben-auriu, portocaliu, roşu sau albastru-vineţiu.Uneori, în drumeţii, am urmărit cu frică noriiameninţători ce se înălţau, întunecând zarea. Uneorifurtuna dezlănţuită, ne-a silit să ne găsim grabnic unadăpost.



Observăm deci, cât de mult este legat aspectul vremiide prezenţa norilor pe bolta cerului, ei fiind unul dintreelementele cele mai frecvent întâlnite în atmosferă.

Ne punem? întrebarea, cum se formează norii Norii se formează datorită încălzirii neuniforme asuprafeţei Pământului. Apa de la suprafaţa mărilor şioceanelor, fluviilor şi lacurilor, a calotelor glaciare saua pădurilor se evaporă, mai ales când temperaturaaerului este mai ridicată şi vântul suflă moderat sau maitare. Vaporii de apă sunt antrenaţi de mişcărileascendente ale aerului în păturile mai înalte aleatmosferei, unde presiunea aerului este mai mică. Dinaceastă cauză ei suferă un proces de destindere, adicăîşi măresc volumul. Prin destindere vaporii de apă serăcesc şi se condensează sau sublimează, adică setransformă în picături sau cristale de gheaţă şi daunaştere norilor.Acest proces este înlesnit de existenţa nucleelor decondensare, adică a unor particule foarte mici de naturăminerală sau organică. De obicei praf ridicat de vânt,din emanaţii vulcanice, din arderi industriale, spori aiunor plante, bacterii, etc.În cuprinsul norilor aerul este în stare de saturaţie,adică are un conţinut maxim de apă la temperaturarespectivă.

CLASIFICAREA NORILOR



Norii de pe bolta cerului, ne arată fără îndoială că sevor produce schimbări în aspectul vremii. Din acestmotiv, forma şi dimensiunile, înălţimea norilor au

interesat din vremuri imemoriale pe marinari, peagricultori dar şi pe oamenii de ştiinţă.Abia pe la începutul secolului XX s-au stabilit criteriide evaluare şi de denumire a norilor.Ultima clasificare a norilor efectuată de OrganizaţiaMeteorologică Mondială în 1956 cuprinde 10 genuri principale de nori, împărţite în mai multe specii şivarietăţi. Această clasificare ţine seama, în primul rândde înălţimea la care se formează norii:a. nori superiori (Cirrus, Cirrocumulus şi Cirrostratus)cu limite cuprinse între 5 şi 13 km; b. nori mijlocii (Altocumulus şi altostratus ) între 2 şi 6km;c. nori inferiori (Nimbostratus, Stratocumulus şiStratus) a căror înălţime nu depăşeşte 3 km decât în

mod excepţional;d. nori cu dezvoltare pe verticală (Cumulus şiCumulonimbus), cu baza apropiată de suprafaţaPământului (300-400 m) şi vârful până la 12-14 kmînălţime.Un nor are următoarele componente:- baza, care reprezintă partea inferioară a norului;- vârful sau partea superioară a norului;- grosimea care reprezintă distanţa de la baza la vârfulnorului;- înălţimea bazei sau plafonul, ce reprezintă distanţa dela suprafaţa solului până la baza norului.



NORII SUPERIORI

Norii superiori sunt cei mai înalţi. Îi vedem adesea pe bolta cerului, mai ales în zilele senine de vară, cu formefoarte variate: filamente subţiri, cârlige, virgule saugheare, uneori compacţi, sub formă de tufe şi snopi, custrălucire mătăsoasă şi atât de transparenţi, încât nudiminuează lumina Soarelui. Norii Cirrus sunt formaţi numai din cristale de gheaţă şisunt situaţi între 8000 şi 10000 m . Cu toate că dinaceşti nori nu cad precipitaţii, ei sunt cei care ne anunţăo înrăutăţire a vremii în curs de două-trei zile. Norii Cirrocumulus, fac parte tot din categoria norilor superiori şi sunt constituiţi deasemenea din cristale degheaţă. Sunt dispuşi la altitudinea de 6000-7000 m.

Câteodată ei ocupă o mare parte din bolta cerului, canişte grămăjoare albe vălurite, asemenea unei plaje denisip. Sunt mai puţin transparenţi decât norii Cirrus, dar şi prin ei se poate observa uşor Luna şi Soarele. Norii Cirrostratus, au aspectul unei uriaşe pânzenoroase, albicioasă şi transparentă care acoperă cea maimare parte a cerului dar prin care Soarele şi Luna sevăd cu uşurinţă. Sunt alcătuiţi tot din cristale de gheaţă,dar nu depăşesc 6000 m altitudine. Deşi din ei nu cad precipitaţii, prevestesc o schimbare a vremii.

NORII MIJLOCII



Norii mijlocii apar între doi şi şase km altitudine. Norii Altocumulus sunt cei mai diferiţi ca formă şi

acoperă câteodată toată bolta cerului. De cele maimulte ori au aspectul unei pături continue, neîntrerupte,dar uneori pot fi separaţi prin mici spaţii. Cel maiadesea sunt tansparenţi (lăsând să se vadă disculSoarelui), dar pot fi şi coloraţi în portocaliu, roşu-aprins, albastru sau vineţiu.Sunt constituiţi din picături de apă, dar şi din cristale degheaţă. Plafonul lor este de obicei la 2000-3000 maltitudine. Din ei cad uneori precipitaţii slabe şi descurtă durată. Norii altostratus sunt mai simpli ca alcătuire, auaspectul unui voal albăstrui sau cenuşiu ce sedesfăşoară pe toată bolta cerului. Soarele şi Luna se vădvag prin aceşti nori. Sunt alcătuiţi din cristale fine degheaţă şi picături de apă şi pot să producă precipitaţii

slabe sub formă de ninsoare sau ploaie.

NORII INFERIORI

Norii inferiori sunt cei mai variaţi ca alcătuire, apar întoate anotimpurile dar mai ales primăvara şi vara. Cerulcapătă o culoare cenuşiu-închis, cu aspect sumbru. Norii Nimbostratus, fac trecerea între norii mijlocii şiinferiori, baza lor coboară până la 300 m deasupra



solului, dar vârful poate ajunge la 4000 m şi chiar 5000m altitudine. Ca urmare sunt alcătuiţi şi din picături deapă şi din cristale de gheaţă.

Norii Statocumulus apar mai ales sub formă de grămezimari de nori, de culoare gri albiciosă, cu porţiuni maiîntunecate. Apar mai ales dimineaţa şi seara. Suntalcătuiţi mai ales din picături de apă şi foarte rar dinzăpadă grăunţoasă, dau precipitaţii slabe, de scurtădurată, sub formă de ploaie sau ninsoare cu fulgi mari. Norii Stratus apar ca o pânză noroasă uniformă deculoare cenuşie. Uneori sunt destrămaţi sub formă de bancuri noroase joase încât pot atinge nivelul dealurilor sau partea superioară a construcţiilor înalte. Suntalcătuiţi numai din picături de apă şi pot determinacăderea unor ploi slabe.

NORII CU DEZVOLTARE VERTICALĂ

Dacă celelalte categorii de nori, au o mare extindere peorizontală, norii din această familie, se deosebesc prinînălţimea lor apreciabilă. Aceşti nori iau naştere maiales în perioada caldă a anului (mai-octombrie) şi sedatorează mai ales puternicei convecţii termice dinaceste luni, când temperatura aerului poate atinge valoride peste 30° C. Aceşti nori încep să se formeze chiar dedimineaţa, dar se dezvoltă intens în timpul amiezii şiajung la apogeu către orele 15-16. Uneori pot străpunge plafonul norilor mijlocii (4000-5000m ), şi chiar a



norilor superiori (8000-10000 m).Dintre norii cu dezvoltare verticală cei mai des întâlniţisunt norii Cumullus. La început au aspectul unor

grămăjoare de vată. Treptat iau aspectul de movile,cupole, sau turnuri cu partea superioară rotunjită. Chiar dacă acoperă o bună parte din bolta cerului, de regulădupă-amiază cerul se înseninează. Uneori se scutură dinei picături mari de ploaie care durează doar câtevaminute.În schimb norii Cumulonimbus, iau forma unor munţiuriaşi sau a unor turnuri enorme, ce întunecă, orizontul.Ei sunt uriaşii norilor. Baza lor se află la câteva sute demetri de Pământ, iar vârful poate atinge 12-14 kmaltitudine.În stadiul de dezvoltare maximă vârfurile lor devinfibroase şi se alungesc pe orizontală sub forma uneinicovale.Aceşti nori sunt alcătuiţi din picături de apă, fulgi de

zăpadă, măzăriche, grindină.Aceşti nori se pot dezvolta izolat, sau în şiruri de câtecinci-şase nori giganţi. Sunt specifici perioadei calde aanului ( iunie-iulie) şi mp. Aceste ploi/din ei cad ploifoarte abundente, uneori peste 50-60 l se numesc averseşi sunt însoţite de descărcări electrice, vijelii şi căderide grindină.

PRECIPITAŢIILE ATRMOSFERICE



Vaporii de apă din atmosferă provin din evaporareaapei de la supra-faţa mărilor şi oceanelor, a gheţarilor sau a solului. Apa generează o serie de fenomene

meteorologice şi ia parte la formarea altora.Aceste fenomene se numesc hidrometeori şi reprezintă particule de apă lichidă sau solidă în suspensie sau încădere liberă în atmosferă spulberate de vânt saudepuse pe obiectele de pe sol.Precipitaţiile atmosferice reprezintă picături de apă saucristale fine de gheaţă, care cad din nori şi atingsuprafaţa Pământului. Norii alcătuiesc în atmosferă, un sistem stabil atâtatimp cât elementele lor componente plutesc la unanumit nivel şi nu ating suprafaţa Pământului. Dacăacest echilibru se rupe, cea mai mare parte acomponentelor norilor vor cădea la suprafaţaPământului, sub formă de precipitaţii. Pentru a forma precipitaţii trebuie ca picăturile de apă să se mărească.

Acest lucru se întâmplă datorită unor curenţi verticali,ascendenţi. Aceşti curenţi antrenează aerul cald şi umedde la baza norului către vârful acestuia. Astfel, picăturile de apă de la baza norului, ajung în straturilede aer mai rece de la înălţime, unde temperatura aeruluicoboară sub 0°C, îngheaţă şi se transformă în cristalede gheaţă. Cristalele de gheaţă sunt purtate de curenţiidescendenţi spre baza norului. În cădere captează alte picături mărindu-şi greutatea. Fiind grele nu mai pot fiantrenate de mişcările ascendente spre vârful norului.



TIPURI DE PRECIPITAŢII

După aspectul lor precipitaţiile sunt de mai multefeluri: ploaie, ninsoare, lapoviţă, burniţă, grindină şi polei.Ploaia este o precipitaţie lichidă, formată din picăturide apă. Ninsoarea este formată din cristale de gheaţă care seunesc sub formă de fulgi, când temperatura aeruluiscade sub 0°C.Lapoviţa este un amestec de ploaie cu ninsoare.Burniţa este formată din picături fine de apă.Grindina este compusă din fragmente de gheaţă, deobicei rotunjite, cu mărimi diferite. Se produce deobicei vara.Poleiul se formează în anotimpul rece, prin îngheţarea picăturilor de ploaie sau burniţă la contactul cu

suprafaţa Pământului. Are aspectul unui strattransparent de gheaţă.După modul de formare, se deosebesc următoareletipuri de precipitaţii: precipitaţii de convecţie, precipitaţii de front atmosferic şi precipitaţii orografice.a) Precipitaţiile de convecţie se formează din cauzaîncălzirii puternice a aerului. Ajuns la altitudini mariaerul se răceşte şi vaporii de apă se condensează rapid.Acest tip de precipitaţii se produc în zona caldă tottimpul anului, la noi în ţară în special vara. b) Precipitaţiile frontale se formează la întâlnirea adouă mase de aer cu proprietăţi termice diferite. Aerulcald, fiind mai uşor se ridică deasupra celui rece şi se



răceşte determinând condensarea vaporilor de apă.Acest tip de precipitaţii sunt caracteristice mai alesregiunilor temperate.

c) Precipitaţiile orografice (de relief), se produc cândaerul în mişcare, este obligat să escaladeze un lanţmuntos. În urcare aerul se răceşte determinândcondensarea vaporilor de apă. Precipitaţii bogate cad peversantul expus circulaţiei aerului. Pe versantul opusaerul se destinde şi apare timpul frumos.

MANIFESTĂRI ELECTRICE ÎN ATMOSFERĂ

În atmosferă se face simţită prezenţa câmpului electric.Fiecare dintre noi a remarcat acest lucru mai ales întimpul ploilor sau a furtunilor de vară. Sarcinileelectrice din aer pot fi percepute vizual, auditiv saucombinat. Aceste fenomene se numesc electrometeori.

Toate mişcările verticale din cuprinsul norilor Cumulonimbus dau naştere unor manifestări electricespecifice furtunilor. Picătura de apă conţine sarcinaelectrică pozitivă în interior şi negativă în exterior.Curenţii de aer ascendenţi smulg de pe suprafaţa picăturii de apă, stropii mărunţi încărcaţi cu electricitatenegativă, pe care îi antrenează spre vârful norului.Restul picăturii de apă conţine electricitate pozitivă şicade spre partea inferioară a norului. În acest fel se produce o acumulare de sarcini electrice de senscontrar, negative spre vârful norului şi pozitive la bazanorului.Aerul nu este bun conducător de electricitate. Dar când



se produce o acumulare mare de electricitate, aerul numai poate îndeplini rolul de izolator şi electricitateanegativă se va scurge spre cea pozitivă. Acesta este

fulgerul. Fulgerul durează doar o fracţiune de secundă,în care străbate 3-4 km lungime, în care atinge până la18000 0°C. Fulgerul este cea mai vizibilă manifestare aelectricităţii în atmosferă.Fulgerele sunt însoţite de tunete, care se manifestă fiesub forma unui huruit continuu, fie sub forma unor bubuituri.Trăsnetul se declanşează instantaneu sub forma unuicanal de scurgere între nor şi suprafaţa Pământului şiare o durată de o sutime de secundă. Poate avea olungime de câteva sute de metri până la câţivakilometri.Întotdeauna, trăsnetul va cădea în zona cu cea mai mareconductibilitate electrică. Soluri argiloase, văi înguste,defileuri, gurile peşterilor, etc.

Nu toţi arborii sunt preferaţi în egală măsură de trăsnet.Unii dintre ei pot fi loviţi mai uşor de trăsnet: stejarul, plopul, ulmul, bradul, spre deosebire de salcâm,mesteacăn sau castan.Multă vreme fulgerul a fost prezentat de imaginaţiaoamenilor ca o armă a zeilor. La vechii greci,deţinătorul aceşti arme era Zeus, la romani Jupiter, laslavi zeul Perun iar la vechii germani zeul Odin. Laromâni, bine cunoscut este Sfântul Ilie.

STRATUL DE ZĂPADĂ



ŞI AVALANŞELE

Atunci când temperatura solului, se menţine sub 0 °C,stratul de zăpadă nu se mai topeşte şi se formeazăstratul de zăpadă. În ţara noastră stratul de zăpadă seformează în fiecare an, în anotimpul rece. Are durată şigrosime diferită de la o regiune la alta, în funcţie deunităţile de relief. În munţii Carpaţi la altitudini mari, poate dura chiar şapte-opt luni pe an (pâlcuri de zăpadăse menţin chiar şi în luna iulie), în opoziţie cu zonele decâmpie unde stratul de zăpadă, nu în fiecare an semenţine în strat continuu, pe toată perioada de iarnă.De exemplu, la vârful Omu, unde este amplasată staţiameteorologică de la cea mai mare altitudine dinRomânia (2505 m), stratul de zăpadă durează, în medie219 zile pe an, la Sinaia (la 1500 m altitudine) 124 zile pe an (tot în regiunea muntoasă).

Grosimea stratului de zăpadă variază de la câţivacentimetri la câţiva metri. Uneori în zonele de munte,ninsori abundente au determinat grosimi de 5-6 metriale stratului de zăpadă. Sunt consemnate în literatura despecialitate situaţii excepţionale. De exemplu, în iarnaanului 1955, la staţiunea de munte Paradise Ranger, dinstatul Washington, din nord-vestul S.U.A.,stratul dezăpadă a măsurat grosimea de 25,40 metri.Stratul de zăpadă are un rol fundamental pentru protejarea semănăturilor de toamnă de gerurile aspreale iernii, dar şi pentru menţinerea echilibrului apei înnatură. Zăpada este o sursă importantă de alimentare arâurilor şi a stratului de apă freatică.



Dacă stratul de zăpadă se topeşte brusc, concomitent cu ploi abundente se pot produce inundaţii în zonelemuntoase şi chiar în regiunile de câmpie.

În regiunile de munte stratul de zăpadă acumulat întimpul iernii, se poate topi brusc, dacă vremea seîncălzeşte. În astfel de momente se pot forma avalanşe.Avalanşele se pot declanşa la începutul primăverii dar şi în timpul iernii.Avalanşele se pot declanşa, deoarece zăpada acumulatătreptat face ca centrul de greutate al stratului de zăpadăsă se înalţe, dând naştere unui echilibru instabil. Uneorila simpla intensificare a vântului, sau chiar din cauzaunor zgomote, sau chiuituri ale turiştilor, mai puţindeprinşi cu muntele, zăpada alunecă brusc pe pereţiiabrupţi ai munţilor şi distruge totul în calea sa.De aceea turiştii trebuie să evite zonele propice producerii avalanşelor, iar dacă totuşi trec prin acestezone să păstreze linişte deplină.

ZĂPEZILE PERMANENTE

Pe suprafaţa Pământului sunt regiuni întinse undezăpezile nu se topesc niciodată. Zăpada se menţine dela un an la altul, astfel că putem spune că aceste zăpezisunt eterne.Dacă zburăm cu avionul deasupra munţilor înalţi (Alpi,Caucaz, Himalaya, Anzi), vom observa mari pete albe,care sunt de fapt zăpezi eterne (veşnice).



Pe măsură ce altitudinea creşte, scade temperatura şi predomină precipitaţiile sub formă de ninsoare,deoarece temperatura scade sub 0°C. De regulă, odată

cu creşterea altitudinii, cresc atât grosimea stratului dezăpadă, cât şi timpul de menţinere a lui.Zăpada nu se topeşte în întregime pe parcursul verii, seacumulează de la un an la altul, formând un strat dezăpadă permanent, este stratul zăpezi-lor eterne.Limita zăpezilor veşnice, nu este în toţi munţii aceeaşi.Limita aceasta depinde de mai mulţi factori: umezealamaselor de aer, latitudinea, temperatura medie anuală şilunară, expunerea pantelor faţă de razele Soarelui ş.a.La tropice zăpezile permanente se formează la circa5000 metri altitudine, la latitudinea ţării noastre la circa3000 metri altitudine, iar dincolo de cercurile polarelimita scade la nivelul mării.

GHEŢARII

Există pe suprafaţa Pământului mari suprafeţe undezăpezile nu se topesc niciodată. Datorită temperaturiiscăzute (media anuală nu depăşeşte 0° C), cât şicantităţii constante de precipitaţii sub formă deninsoare se formează gheţarii.În funcţie de locul unde se formează, sunt două tipuride gheţari: de calotă şi montani.Gheţarii de calotă se găsesc în regiunile polare şi audimensiuni uriaşe. Cea mai mare extindere a gheţii oîntâlnim în Antarctida, „Continentul de gheaţă”, undeocupă o suprafaţă de 13530000 km². Grosimea medie a



gheţii este de 2000 m, dar în unele locuri ajunge la4000 m.A doua mare zonă acoperită de gheţari a planetei este

Insula Groenlanda (în limbile germanice „InsulaVerde”). Calota groenlandeză, măsoară 1752400 km²din suprafaţa totală a insulei (2130800 km²). Dacă laaceastă suprafaţă adăugăm cei peste 150000 km² degheţari, din insulele canadiene, din Alaska şi SUArezultă o suprafaţă de gheaţă de 2068000 km². Gheţariide calotă au o întindere mică în Europa şi Asia (chiar dacă aceste continente au o mare extindere nordică).Gheţarii montani îi putem întâlni pe toate continentele,în munţii cu altitudini mari chiar în zona ecuatorială la peste 5000 m altitudine, în zona temperată la peste3000 m altitudine, iar în zona rece limita gheţarilor şi azăpezilor permanente coboară la nivelul mării.În Europa, Aletsch este cel mai cunoscut gheţar. Se aflăîn Alpii Elveţieni şi are o lungime de 24 km. Mer de

Glace din Alpii Francezi atinge şi el 12 km lungime.În Asia, cel mai lung gheţar este Fedcenco din Pamir cu77 km lungi-me. Gheţari foarte cunoscuţi sunt înmunţii: Himalaya, Tianşan, Karacorum, Caucaz etc.În America de Nord, cel mai impresionant gheţar esteMalaspina din Alaska, cu o suprafaţă de 3840 km² şi 42km lungime.Şi în Africa, se întâlnesc gheţari pe crestele munţilor Kilimandjaro, Kenya şi Ruwenzori, chiar în preajmaEcuatorului.De asemenea în America tropicală şi ecuatorială înmasivele muntoase Orizaba, Illampu, Cotopaxi etc.



REPARTIŢIA PRECIPITAŢIILOR PE GLOB

Precipitaţiile atmosferice sunt foarte inegal repartizateîn spaţiu şi timp. Se poate spune că nici un alt fenomenmeteorologic nu prezintă contraste atât de mari întrediferitele zone ale Pământului ca precipitaţiileatmosferice. Pe suprafaţa globului terestru, sunt zoneunde ani de zile nu a căzut nici o ploaie, pe când înaltele se produc în fiecare an inundaţii catastrofale, carefac mii de victime omeneşti, datorate precipitaţiilor foarte abundente.Doi factori sunt foarte importanţi în repartiţia precipitaţiilor atmosferice: umiditatea aerului şi prezenţa mişcărilor convective ascendente. Importanţisunt şi latitudinea geografică şi natura suprafeţei

terestre (apă sau uscat) şi relieful.Primii doi factori, se fac cel mai bine remarcaţi în zonaecuatorială din America de Sud (bazinul Amazonului)şi Africa (bazinul Zair şi coasta golfului Guineea) precum şi din Asia (Indonezia şi Filipine).În aceste zone cad anual între 2000 şi 5000 mm de precipitaţii anual.Cantităţi mari de precipitaţii (în unele cazuri depăşindca pondere pe cele din zonele ecuatoriale) cad şi peţărmurile peninsulei Alaska, în sudul munţilor Himalaya, bazinul inferior al fluviului Gange şiBrahmaputra şi în sudul Japoniei. Aceste cantităţi maride precipitaţii se datorează dispunerii unor lanţuri



muntoase în calea curenţilor de aer bogaţi în umezeală,care vin dinspre ocean. Munţii joacă rolul unui barajcare determină mişcări ascensionale ale aerului

determinând căderea unor ploi torenţiale.Cealaltă extremă se află în zonele tropicale, undemişcările ascendente ale aerului sunt ca şi inexistente.În aceste zone predomină mişcările descendente caredistrug formaţiunile noroase şi împiedică formarea precipitaţiilor. Din acest motiv în aceste zone seformează cele mai mari deşerturi ale globului (Sahara,Kalahari, Atacama, Marele Deşert Australian, Arabia).În aceste regiuni cantitatea anuală de precipitaţii abiamăsoară 50-100 mm, făcând aproape imposibilădezvoltarea vegetaţiei.În zonele temperate ale globului precipitaţiile suntrepartizate foarte neuniform, mai bogate în apropiereamărilor şi oceanelor şi din ce în ce mai sărace spreinteriorul continentelor. Dacă în arhipelagul Britanic şi

Peninsula Scandinavă cad între 1200 şi 1400 mm⁄an, înEuropa Centrală scad la 600-800 mm⁄an, iar în CâmpiaRusă scad sub 500 mm⁄an. La fel se întâmplă şi pecelelalte continente.În zonele polare şi subpolare cantităţile de precipitaţiisunt mici, între 200-500 mm⁄an. În aceste zoneumiditatea aerului este ridicată, dar lipsesc mişcărileconvective ascendente.Desigur, se întâlnesc o serie de influenţe locale caredetermină precipitaţii foarte bogate sau foarte sărace.De exemplu, în localitatea Cerapunji din India situată la poalele munţilor Himalaya la 1300 m altitudine cade ocantitate medie de precipitaţii de aproape 12000



mm/an. O situaţie similară se întâlneşte în InsuleleHawaii.Putem consemna câteva date referitoare la precipitaţiile

maxime:- cea mai mare cantitate de apă măsurată într-un singur minut a căzut la 4 iulie 1956 la Unionville în SUA,31,2 mm;- în 12 ore la Belauve în Insula Reunion s-au înregistrat1340 mm;- în 24 de ore tot în Insula Reunion, la Cilaos au căzut1870 mm, iar în decurs de o săptămână (între 12 şi 19martie 1952) 4110 mm.La polul opus consemnăm:- cele mai scăzute precipitaţii anuale de pe glob, 0,5mm/an, în localitatea Luxor din Egipt. Între anii 1881-1900 aici s-au înregistrat doar 22 de zile cu ploaie(cantităţi ce nici măcar nu au putut fi măsurate);- în America de Sud în localitatea Arica în decurs de 53

de ani s-au înregistrat doar 0,8 mm precipitaţii.La noi în ţară cea mai mare cantitate de precipitaţii s-aînregistrat la vârful Omu, 1346 mm, iar cea mai mică laSulina, 359 mm.Cea mai mare cantitate de precipitaţii căzută vreodatăîn ţara noastră a fost înregistrată în ziua de 30 august1924 în localitatea C. A. Rosetti (în Delta Dunării), 530mm.Cea mai puternică ploaie torenţială a căzut în ziua de 7iulie 1889 la Curtea de Argeş, când în numai 20 deminute s-au totalizat 205 mm de apă.

CEAŢA



Prin condensarea vaporilor de apă în apropierea

suprafeţei terestre se formează ceaţa. Este ca un văldens şi umed care se aşterne peste tot, reducândaproape complet transparenţa aerului.Ceaţa se formează deasupra continentelor şi aoceanelor, la munte şi la câmpie, în orice anotimp dar mai ales în sezonul rece.Condensarea vaporilor de apă în apropierea suprafeţeiterestre şi formarea ceţii este determinată de răcireaaerului mai cald şi mai umed, în contact cu suprafaţamai rece a solului.În funcţie de condiţiile de formare ceaţa poate fi de treifeluri:- ceaţa de radiaţie, se produce în nopţile senine lasuprafaţa solului, care se răceşte prin radiaţiefavorizând condensarea vaporilor de apă;

- ceaţa de advecţie, se formează în cazul deplasării uneimase de aer cald şi umed deasupra unei regiuni undesuprafaţa solului este rece;- ceaţa de amestec, se formează la întâlnirea unei masede aer cald şi umed cu o masă de aer mai rece şi maiuscat.Pe suprafaţa globului terestru sunt regiuni unde ceaţaeste un fenomen foarte frecvent. Acest fenomen se produce frecvent la întâlnirea a doi curenţi maritimi cucaracteristici termice diferite. În largul Insulei Terra Nova, unde se întâlnesc apele calde ale CurentuluiGolfului cu cele reci ale curentului Labradorului, ceaţase produce cam o suta de zile pe an. La fel de frecventă



este ceaţa în nordul Japoniei la întâlnirea curentuluicald Kuro-Şivo cu cele reci ale curentului Oya-Şivo.La noi în ţară, cele mai frecvente ceţuri se produc în

Transilvania, în depresiunile intramontane aleCarpaţilor, dar uneori în sezonul rece şi în CâmpiaRomână şi în Câmpia de Vest.

ROUA ŞI BRUMA

Roua şi bruma mai sunt cunoscute şi sub denumirea de precipitaţii orizontale, deoarece se formează lasuprafaţa solului sau a obiectelor aflate pe sol.Roua se formează în anotimpul cald în nopţile senine prin condensarea vaporilor de apă din aer în contact cu

suprafaţa obiectelor de pe sol sau a solului.Există în popor credinţa că roua cade din văzduh ca o ploaie foarte fină, pentru a ajuta plantele sa crească întimpul nopţii, mai ales în perioadele de secetă.De altfel, în regiunile deşertice, roua este principalasursă de apă a plantelor pe care le salvează de la ofilire.Pentru a se putea forma roua, suprafeţele pe care sedepune trebuie sa fie sub temperatura punctului derouă. Temperatura punctului de rouă este temperaturala care vaporii de apă aflaţi în aer în condiţii de saturaţiise condensează.Bruma se prezintă ca o depunere argintie pe suprafaţasolului în anotimpurile de tranziţie ale anului. Bruma se



formează prin sublimarea vaporilor de apă dinapropierea solului atunci când temperatura scade sub 0°C (-2° C – -3° C). Bruma atinge în mod normal o

grosime până la 3 mm şi se topeşte pe măsură cesoarele se ridică deasupra orizontului.Bruma este un fenomen care poate produce pagubeculturilor agricole primăvara devreme (în vii şi livezi),dar şi toamna când apare timpuriu (în grădinile delegume).

CHICIURA ŞI POLEIUL

Iarna, când temperatura aerului scade sub valorile de-15° C, iar umiditatea aerului este foarte ridicată seformează chiciura.

În popor mai este numită promoroacă, bură, chidă saustură.Chiciura se prezintă ca o depunere de cristale de gheaţăcu o strălucire mată, uneori asemănătoare unor ghirlande, ciucuri sau frunze de ferigă pe crengilecopacilor, pe sârmele de telegraf, de electricitate, pegarduri, etc.În mod obişnuit chiciura nu depăşeşte grosimea de 3-5cm, dar uneori, la munte, poate măsura chiar 50 cm. Deobicei, la adierea vântului, chiciura se scutură uşor.Dacă este groasă şi se menţine vreme îndelungată poatefi dăunătoare. Datorită greutăţii sale se pot rupecrengile copacilor, conductorii electrici şi liniile de



telecomunicaţii.Tot în perioada rece a anului se formează poleiul.Poleiul se formează atunci când deasupra unei regiuni,

unde temperatura solului este negativă, pătrunde brusco masă de aer umed şi cald, care aduce precipitaţii subformă de burniţă sau ploaie. În contact cu solul apa din precipitaţii îngheaţă. Ca urmare se formează un stratneted, compact şi transparent de gheaţă numit polei.Poleiul se formează la temperaturi cuprinse intre -5° Cşi -1° C.Din cauza poleiului se produc grave accidente decirculaţie.

VÂNTURILE

VÂNTURILE REGULATE ŞI PERIODICE

Atmosfera nu se află niciodată în stare de repaos,datorită diferenţelor de presiune dintre diferitele punctede pe suprafaţa Pământului dar şi între straturileatmosferei.Din cele mai vechi timpuri oamenii, speriaţi de furtunişi uragane, considerau vântul o fiinţă supranaturalădirijată de zei.În mitologia greacă, zeul vânturilor era Eol, fiul luiPoseidon. Eol locuia în Insulele Eolice, unde Zeus îidăduse în stăpânire vânturile, pe care le ţinea închise



într-o peşteră. Eol astupa gura peşterii cu un bolovan.Când uita să astupe gura peşterii, vânturile ieşeau dinascunzătoare şi porneau în toate direcţiile.

Homer povesteşte în scrierile sale despre cele patruvânturi ale Mediteranei: Euros (vântul de răsărit),Zefiros (vântul răcoros şi umed dinspre apus), Notos(vântul cald dinspre sud) şi Boreas (vânt rece şi temutdinspre nord).Vântul este o deplasare a aerului paralel cu suprafaţa pământului datorată diferenţelor de presiuneatmosferică determinate de încălzirea inegală aPământului de la Ecuator spre cei doi poli. Sensul dedeplasare a aerului este din zonele cu presiune ridicatăspre cele cu presiune scăzută.Vântul se defineşte prin două elemente: direcţie şiviteză. Prin direcţia vântului se înţelege sectorulorizontal de unde suflă vântul şi se apreciază în raportcu punctele cardinale.

Viteza vântului reprezintă distanţa parcursă de aer înunitatea de timp. Unitatea de măsură pentru vitezavântului este metrul pe secundă sau kilometrul pe oră.Relaţia dintre cele două unităţi de măsură este: 1 m/s =3,6 km/h. Pentru a transforma m/s în km/h înmulţim cu4 numărul m/s şi din produsul obţinut scădem a zecea parte a sa.În staţiile meteorologice viteza vântului se măsoară cugirueta. Pentru măsurarea exactă a vitezei vântului sefolosesc anemometrele.Mişcările aerului diferă foarte mult pe suprafaţaglobului, atât ca frecvenţă, cât şi ca direcţie şiintensitate. Aceste deosebiri apar pentru că vânturile



sunt generate de factori care sunt în legătură cuînfăţişarea scoarţei terestre, dar şi cu două elementemeteorologice (presiunea şi temperatura aerului) care

sunt foarte diferite de-a lungul paralelelor şimeridianelor globului.Ca urmare a acestor factori care determinăcaracteristicile vântului se pot deosebi trei tipuri devânturi: vânturi regulate, vânturi periodice şi vânturilocale.Vânturile regulate sunt acele vânturi care bat tot timpulanului, din aceeaşi direcţie şi cam cu aceeaşiintensitate.În zona ecuatorială între 5° lat N şi 5° lat S datoritătemperaturii ridicate şi constante a aerului se formează permanent mişcări verticale în atmosferă. În schimb, lasuprafaţa globului predomină calmul, caracterizat prinlipsa aproape totală a vântului. De aceea această zonăeste numită şi zona calmelor ecuatoriale. Această linişte

este tulburată doar din când în când de furtuni puternice însoţite

de ploi torenţiale.Între 5° şi 30° lat N şi S se află zona alizeelor.Formarea alizeelor este strâns legată de mişcărileascensionale ale aerului din zona ecuatorială. Alizeelese deplasează dinspre NE spre SV în emisfera nordicăşi dinspre SV spre NV în cea sudică. Alizeele au oconstanţă impresionantă deşi nu au o viteză prea mare(20-50 km/h).Întregul sistem al calmelor ecuatoriale şi alizeelor pendulează sezonier la nord şi la sud pe o întindere de



câteva grade de latitudine în funcţie de deplasareaparentă a Soarelui între cele două tropice.La nord şi la sud de zona maximelor subtropicale (între

40° şi 65° lat N şi S) se află zona vânturilor de vest.În zonele polare, predomină vânturile de NE înemisfera nordică şi de SE în emisfera sudică. Acestevânturi produc scăderi bruşte ale temperaturii.Vânturile periodice sunt vânturi care suflă o perioadăde timp o perioadă de timp dintr-o direcţie şi o perioadăde timp direcţia opusă. Între vânturile periodice osemnificaţie aparte o au Musonii. Aceştia se manifestăîn sudul şi sud-estul Asiei, datorită contrastelor termiceşi barice legate de marea întindere a uscatuluicontinentului Asia şi a oceanelor Indian şi Pacific.După cum le arată şi numele musonii sunt vânturisezoniere. În limba arabă, mausin înseamnă anotimp.Vara, partea centrală şi sudică a Asiei se încălzeşte puternic, temperatura putând să ajungă la 50º C. Firesc

presiunea aerului scade şi se formează o zonădepresionară.Vara, partea centrală şi sudică a Asiei se încălzeşte puternic, temperatura putând să ajungă la 50º C. Firesc presiunea aerului scade şi se formează o zonădepresionară.Tot acum, deasupra oceanelor, care se încălzesc maiîncet, se formează centre barice cu presiune ridicată.Aceşti centri barici dau naştere Musonului de vară.Musonul de vară circulă cu viteze de 40-50 m⁄s şi estefoarte bogat în precipitaţii. Din acest motiv seînregistrează precipitaţii foarte bogate în nordul Indiei,Birmania, China de sud, Taywan şi Japonia de sud.



Circulaţia musonică îşi schimbă sensul către sfârşitullunii octombrie pentru şase luni. Acest lucru seîntâmplă, tot datorită diferenţelor de temperatură şi

presiune dintre continent şi ocean. Acum deasupracontinentului Asia, se formează un maxim barometric,iar deasupra oceanului o depresiune. Aerul rece şi uscatde pe continent se deplasează spre ocean. Este Musonulde iarnă care produce seceta.Musonul se face simţit, cu intensitate redusă şi înAfrica de est, Australia de nord şi chiar în sudulCaucazului şi Mării Caspice.Vânturile periodice se pot forma şi la nivel local. Unexemplu bun sunt brizele marine şi montane. DacăMusonii se datorează diferenţei de temperatură şi presiune între anotimpuri, brizele se datoreazădiferenţei de presiune şi temperatură de la zi la noapte.Acest lucru se manifestă în general pe litoral şi lamunte şi conduce la formarea brizelor. Avem de-a face

deci cu briza marină şi briza de munte.Briza marină se manifestă în zonele calde tot anul, lanoi numai vara.La ţărmul mării, la câteva ore de la răsăritul Soarelui,aerul de deasupra plajei se încălzeşte şi devine maiuşor, ca urmare se ridică. Aerul de deasupra mării, mairece se deplasează spre uscat şi locul aerului mai puţindens din această regiune. Este briza de zi. Noaptea diferenţele de temperatură se inversează, dincauza răcirii mai rapide a uscatului. Ia naştere briza denoapte care suflă tot timpul nopţii şi în primele ore aledimineţii.Asemănătoare sunt brizele de munte. În primele ore ale



dimineţii, soarele încălzeşte culmile munţilor şi aerulrece urcă pe creste, este briza de vale. Searatemperatura scade mai consistent la înălţime în timp ce

pe văi se menţine căldura acumulată în timpul zilei. Caurmare aerul rece şi dens se scurge spre văi. Este brizade munte (culme).

VÂNTURILE LOCALE

În diferite regiuni ale planetei noastre, apar influenţelocale care creează sisteme de circulaţie a aerului demai mică întindere care se impun în clima ţinutuluirespectiv. Acestea poartă numele de vânturi locale.Vânturile locale cunoscute sunt vânturile catabatice,care se canalizează de-a lungul unei văi sau se revarsăde pe platourile şi crestele munţilor.

Foarte cunoscut este Mistralul, vânt rece şi uscat ce bate iarna şi primăvara dinspre Podişul Central Francezspre valea Ronului. Uneori suflă cu atâta violenţă(peste 200 km/h), încât aruncă de pe şine vagoanele detren, smulge copacii din rădăcini, iar valul de frig pecare-l aduce compromite culturile de citrice şi măslini.Un alt vânt local foarte cunoscut este Bora, care suflă lasfârşitul iernii de pe platourile Podişului Karst spreţărmurile de nord-est ale Mării Adriatice. Asemănător,dar mult mai aspru este vântul care suflă în timpuliernii dinspre Caucaz spre Marea Neagră. În mai puţinde o oră temperatura aerului scade chiar până la –20˚ C,încât valurile înalte îngheaţă instantaneu pe punţile



vapoarelor şi le pot scufunda.Există şi vânturi locale foarte calde cum este Föhnul înElveţia. Föhnul escaladează Alpii, dinspre sud şi

coboară în Podişul Elveţiei. Uneori ajunge până înPodişul Bavariei. După ce lasă precipitaţii bogate peversantul sudic ajunge în Podişul Elveţiei ca un vântcald şi uscat. Topeşte repede zăpada, declanşeazăavalanşe şi face să pornească spre vale torenţiînspumaţi care rostogolesc bolovani şi provoacăinundaţii. În numai câteva zile, aspectul vremii seschimbă complet, primăvara vine cu două-treisăptămâni mai devreme.La noi în ţară întâlnim o largă răspândire a vânturilor locale.Foarte bine cunoscut este Crivăţul, vânt care poatedepăşi 120 km/oră. Suflă în timpul iernii dinspre nord-est, peste Moldova, Dobrogea şi Bărăgan. DacăCrivăţul se asociază cu ninsoarea, ia naştere viscolul.

Cumplitul viscol spulberă şi împrăştie zăpada, încât numai vezi nici la doi paşi, apoi o depune şi formeazătroieneÎn ultima vreme, unul din cele mai puternice viscole dinţara noastră, a fost în iarna anului 2001, când mai multecase din comuna Tăcuta au fost complet acoperite cuzăpadă. Circulaţia a fost blocată între localităţi şiautobuzul nu a mai putut intra în sat timp de două luni.Crivăţul suflă foarte rar şi în timpul verii, dar atunci produce secetă. Uneori iarna, intensitatea Crivăţuluieste atât de mare, încât pătrunde prin pasul Oituz pânăîn depresiunea Braşovului, unde localnicii îl numesc Nemira.



În timpul verii, prin Banat şi Oltenia suflă Austrul, vântfoarte uscat, care dăunează ogoarelor, viilor şi livezilor,numit în popor şi Sărăcilă. Foarte păgubitor este şi

Vântul Negru (Suhoveiul) în Dobrogea.În timpul verii în Bărăgan, suflă un vânt umed şi caldnumit Bătăreţul.Cunoscut este şi Vântul Mare care suflă la începutul primăverii dinspre munţi către depresiunea Făgaraşului.Se aseamănă cu Föhnul elveţian. În foarte scurt timptopeşte zăpada de la poalele munţilor Făgăraşului,motiv pentru care ciobanii îl numesc Mâncătorul dezăpadă.

CICLONII TROPICALI

Ciclonii tropicali se formează deasupra oceanelor între8º şi 15º latitudine nordică şi sudică. Sunt de o violenţăcare depăşeşte depresiunile barice din zona temperată.Principalele zone de formare sunt:- Golful Mexic şi Marea Caraibelor, unde se numeschuricane;- Partea de vest a Oceanului Pacific (Marea Filipinelor şi Marea Chinei de Sud), unde se numesc taifunuri;- Nordul Oceanului Indian, unde se numesc orcane.Se formează în lunile aprilie-octombrie datorităumezelii foarte ridicate a aerului şi a temperaturii apei.



Se crează o instabilitate puternică a aerului, carefavorizează mişcări convective foarte puternice.Aceşti cicloni au un diametru de 150 până la 800 km.

Viteza vântului poate depăşi 200 km/oră, având o forţăde distrugere uriaşă.Un astfel de ciclon, este anticipat de apariţia unor noriCirrus, care se transformă în nori Cirrostratus şiAltostratus. Presiunea aerului scade foarte repede. Apoio masă impresionantă de nori apare la orizont şiacoperă cerul. Se dezlănţuie vântul cu furie şi începe să plouă torenţial. Furtuna poate dura trei-patru ore, încare timp pot să cadă 150-200 l/m². Deodată apareochiul furtunii, cerul se înseninează, temperaturaaerului creşte şi vântul încetează. Asta durează cam o jumătate de oră. Un nou perete de nori se apropie.Uraganul se deslănţuie cu şi mai mare furie.Temperatura aerului scade brusc iar vântul suflă cuatâta furie încât distruge totul în calea sa. Viteza

vântului ajunge la 200-250 km/h.Se pot menţiona cicloane devastatoare:-Ciclonul care s-a abătut în ziua de 10 noiembrie 1780asupra Mării Caraibelor, devastând complet insuleleBarbados şi Santa Lucia şi în parte insula Martinica.Valurile s-au ridicat la peste 10 m înălţime, scufundând peste 400 de vase şi prăbuşind zidurile de piatră aleforturilor şi clădirilor, au deplasat cu peste 30 mtunurile de bronz, fixate solid pe amplasamente şi a provocat moartea a zeci de mii de oameni.- La 8 septembrie 1900 ciclonul care a traversat Floridaa distrus aproape complet oraşul Miami, şi a provocatmoartea a 6000 de persoane;



- În septembrie 1965 uraganul „Betsy” a distrus peste150000 de clădiri în Louisiana, Mississippi şi Alabama;- Tot în septembrie 1965 taifunul „Trix” a distrus peste

1000000 de case în Japonia.- În vara anului 2004, ciclonul „Catrina” a inundat şidevastat oraşul New Orleans.

STAREA VREMII ÎNTR-UN ANTICICLON

Spre sfârşitul verii şi începutul toamnei ne bucurăm dezile frumoase şi călduroase, rar apar pâlcuri de noririsipiţi, care dispar treptat înainte de apusul Soarelui.Vântul abia adie printre frunzele copacilor. Acesteasunt caracteristicile unui anticiclon.Într-un anticiclon vremea este stabilă datorită presiuniiatmosferice ridicate. Presiunea aerului creşte treptat de

la margine către centru. Suprafaţa anticiclonilor este deregulă mult mai mare decât a ciclonilor, având undiametru de 2000-3000 km. Caracteristic pentruanticicloni sunt mişcările ascendente ale aerului, carenu permit formarea sistemelor noroase . De aceeaanticiclonii se caracterizează vara prin vreme caldă şifrumoasă, iarna prin cer senin, aer uscat şi geros.

DECORURI ŞI TRUCAJEATMOSFERICE

Nu de puţine ori, atmosfera ne oferă imagini



surprinzătoare, de o mare diversitate şi care ne uimesc.Aceste decoruri şi trucaje ale atmosferei se datoreazăde cele mai multe ori modificărilor pe care le suferă

radiaţiile solare care străbat învelişul gazos alPământului, din cauza prezenţei particulelor solide şilichide în cuprinsul atmosferei (picături de apă, fum,cristale de gheaţă, praf, etc). Reflecţia, refracţia,difracţia şi difuzia luminii dau naştere unor efectenumite fotometeori.Curcubeul este cel mai cunoscut dintre acestefenomene. Avem prilejul să-l admirăm mai ales întimpul verii, ca un arc uriaş după o aversă de ploaie.Razele Soarelui se descompun în toate cele şapteculori, culoarea roşie fiind la exterior iar cea violetăspre interior (roşu, portocaliu, galben, verde, albastru,indigo şi violet).Curcubeul poate fi observat numai când norul de ploaiese află în partea opusă Soarelui, iar noi stăm cu spatele

la Soare. Cu cât Soarele este mai aproape de orizont, cuatât arcul curcubeului este mai mare.Pot să apară două sau trei curcubee când se realizează orefracţie şi reflexie dublă. În această situaţie culorilesunt dispuse invers.Curcubee de slabă intensitate se observă foarte rar şi lalumina Lunii. Au o culoare cenuşie-albicioasă.Haloul numit şi Fenomenul roman sau cearcănulSoarelui este un fenomen destul de rar. Se formeazămai ales în regiunile polare şi mai rar în cele temperateunde norii alcătuiţi din cristale de gheaţă sunt mainumeroşi. Se poate forma în jurul Soarelui, dar şi în jurul Lunii când în faţa lor se găsesc nori Cirrus. Norii



nu trebuie să fie prea deşi iar cristalele de gheaţă să fierepartizate uniform. Haloul este un cerc concentric în jurul Soarelui sau a Lunii. Când se produc două cercuri

în acelaşi timp, la locul lor de intersecţie apar sori falşi,sub forma unor pete mari rotunde şi luminoase.Halourile apar mai ales în timpul nopţilor senine detoamnă sau de iarnă.Uneori se observă în jurul Lunii şi a Soarelui un cerccolorat cu raza mult mai mică decât a unui halou. Acestcerc este colorat invers decât curcubeul sau haloul.Acest fenomen se numeşte coroană. Observândmărimea coroanei se pot face unele aprecieri asupravremii. Dacă este o coroană mică timpul va fi frumos.Mirajele constau în apariţia în aer a imaginilor unor obiecte îndepărtate. Aceste apariţii se datoreazăreflecţiei şi refracţiei razelor de lumină la trecerea lor prin straturile de aer cu densităţi diferite. Mirajele se pot produce în deşerturi, câmpii întinse, întinderi mari

de zăpadă sau de gheaţă sau deasupra apelor reci(printre marinari circulă legenda corăbiei fantomă„olandezul zburător”).Fata Morgana este un miraj neobişnuit, apare cândstraturi de aer cu densităţi diferite îşi schimbă poziţia,se mişcă încet fără a se amesteca, păstrând intactăimaginea obiectului, dar cu marginile dublate sau uşor unduite.Uneori călătorii îşi pot vedea proiectată imaginea pefundalul unui nor sau al ceţii dacă stau cu spatele laSoare când răsare sau apune. Asemănătoare unei proiecţii cinematografice uriaşe, imaginea aredimensiuni uriaşe şi este de obicei înconjurată de



cercuri colorate.Acest tip de miraj este spectrul lui Brocken (dupănumele unui vârf din Munţii Harz, unde a fost observat

prima dată, în secolul al XVIII-lea).Ar fi nedrept să nu amintim de ”Raza verde”. Este oapariţie fulgerătoare, care nu poate fi văzută decât înmomentul apusului. Lumina Soarelui este descompusăde aerul care acţionează ca o prismă. Deasupraorizontului rămâne numai partea superioară aspectrului: verde, albastru, indigo şi violet. Celelalteculori în afară de verde sunt absorbite de atmosferă.Verdele pentru că are cea mai mare lungime de undăeste singurul care poate străbate, ajungând până laochiul observatorului. Când călătorim pe mare sauavem în faţă un orizont foarte larg, să fim atenţi cândapune soarele. Putem surprinde „raza verde”.Dar cea mai frumoasă imagine plăsmuită de atmosferăeste ”aurora boreală”. Fenomen spectaculos, care

întrerupe întunericul lungii nopţi polare. Pe cer sedesfăşoară un spectacol unic prin coloritul lui careadoptă toată gama spectrului de la roşul cel mai intens până la violet. Aurorele polare îmbracă şi o marevarietate de forme, benzi, arce imobile sau draperiicontinuu agitate, panglici care fâlfâie. Un spectacolunic pe care nici un artist nu l-a putut surprinde înîntreaga sa frumuseţe şi măreţie.S-au întâlnit cazuri când aurorele polare s-au făcutvizibile şi la latitudini mai mici (constituindu-se înexcepţii): în India, Guatemala, etc.Şi locuitorii ţării noastre au avut ocazia să vadă astfelde fenomene în: 1958, 1962 şi 2004.



PREVEDEREA VREMII

Pe pământ nu se află nici o fiinţă vie care să nu fiesupusă influenţelor vremii. Din acest motiv omul, încădin preistorie, a început să fie preocupat de cunoaştereafenomenelor din atmosferă, deoarece vremea constituiaunul din elementele hotărâtoare ale existenţei sale.De la simpla observare a fenomenelor naturii, omul agăsit treptat corelaţia care există între timp (vreme),dezvoltarea vegetaţiei şi acţiunea vieţuitoarelor. Treptatvremea începe să fie un obiect de studiu. S-a constatatcă pentru a prevedea vremea, trebuie să fie cunoscutefenomenele atmosferice de pe o suprafaţă mult maimare decât a regiunii în care locuim. Ştiinţa a doveditcă pentru a şti cum este vremea mâine trebuie să

cunoaştem mai întâi cum este vremea astăzi, nu într-osingură localitate ci pe o suprafaţă întinsă.Ca urmare în toate statele, pe toate continentele existămii de staţii meteorologice, la care se adaugă mii destaţii de pe apele mărilor şi oceanelor dotate cuaparatură perfecţionată. Acestor staţii terestre li seadaugă sateliţii meteorologici.Observaţiile se fac continuu, indiferent de stareatimpului şi sunt transmise din oră în oră centrelor colectoare unde datele sunt prelucrate şi sunt elaborate prognozele meteorologice pe termen scurt, mediu şilung.



SFATURILE NORILOR PENTUAMATORII DE DRUMEŢII

În drumeţiile pe care le facem, avem prilejul săobservăm norii, din acest motiv este bine să cunoaştemfelul cum aceştia pot prevesti schimbările vremii.Dacă în faptul dimineţii se observă pe bolta cerului pâlcuri de nori albi rotunjiţi la vârf şi cu baze orizontalevom şti că aceştia sunt nori cumulus de timp frumos.Dacă la orizont se profilează nori întunecoşi, cu aspectde turnuri înalte care se dezvoltă repede pe verticalăfurtuna este aproape. Trebuie să căutăm repede unadăpost.Tot prevestitori de ploaie sunt şi norii albicioşi, fărămargini conturate care apar uneori dimineaţa.Mai ales toamna şi iarna, în timpul dimineţii pe cer

apar nori subţiri cu structură fibroasă sub formă devirgulă sau de gheară sau sunt dispuşi în benzi subţiri.Sunt nori cirrus care prevestesc o schimbare a vremii încel mult două zile.Dacă seara se văd în apusul soarelui nori luminoşi deculoare auriu-portocalie putem fi siguri că a doua zi vafi timp frumos.Dacă Soarele apune pe fondul cerului cuprins de ovâlvătaie puternică de culoare vişinie-sângerie printrefâşii de nori de nori de nori roşii şi vineţii se pot formanori bogaţi în precipitaţii chiar spre dimineaţă.Vremea devine ploioasă peste noapte dacă după apusulsoarelui, norii în loc să se risipească treptat, devin tot



mai deşi.Iată că norii ne pot da sfaturi de folos în drumeţiilenoastre.

BAROMETRE VII

Nu numai norii ne dau sfaturi despre vreme. Oameniicare trăiesc în mijlocul naturii, au învăţat să prevadăanumite schimbări ale vremii, după comportamentulinsectelor, păsărilor şi animalelor sau chiar al păsărilor.Toate vieţuitoarele, comparativ cu omul, sunt mult mai bine adaptate la influenţele mediului înconjurător,sesizează mai uşor anumite modificări în evoluţia presiunii, temperaturii şi umezelii aerului, ba chiar şi laschimbarea stării electrice a atmosferei. De aceeacomportamentul acestora ne dă posibilitatea de acunoaşte evoluţia vremii. Observarea unor manifestări

caracteristice la plante şi animale a constituit o metodăveche de prevedere a vremii. Cei care îşi petrec viaţa înmijlocul naturii o folosesc şi azi.Astfel, cu puţin timp înainte de înrăutăţirea vremii,multe plante îşi închid florile, îşi strâng frunzele sau seapleacă spre tulpină. Fac acest lucru pentru a se apărade pericolul care le ameninţă: intensificarea vântului, ploaia torenţială sau grindina.Insectele simt cu câteva ore mai devreme că timpul seva înrăutăţi şi ne vor da de ştire. Simţind apropiereafurtunii, albinele sunt foarte agitate în faţa stupilor,furnicile sunt grăbite să ajungă la furnicar, gândacii de pe frunzele copacilor se ascund repede.



Când vedem rândunelele că zboară razant cu pământul,ştim că ploaia este aproape, deoarece cantitatea devapori de apă din atmosferă creşte, aripioarele

musculiţelor se umezesc şi zborul lor devine tot maigreoi şi mai aproape de pământ.Dacă observăm că vrăbiile se scaldă în praf, este semncă vremea rea se apropie, deoarece aerul devenind bogat în umezeală, le-a pătruns în pene, îngreunându-lezborul.Aceeaşi semnificaţie de înrăutăţire a vremii o au rotireaşi croncănitul ciorilor, ascunderea grabnică a păsărilor în tufişuri sau orăcăitul broaştelor de pe malul lacurilor.Dacă suntem în excursii pe cărările munţilor şi vomvedea că ulii şi corbii se ascund printre stânci sau îndesişul pădurii, sau şerpii şi şopârlele se furişează iute prin crăpăturile stâncilor ori prin cioturile uscate alecopacilor, trebuie să căutăm repede un adăpost, pentrucă furtuna se apropie.

Când se apropie vremea frumoasă şi însorită, plantele şianimalele au alte manifestări.Dacă dimineaţa, în timpul verii observăm la tot pasulcum albine, viespi, fluturi şi alte insecte zboară avântatdin floare în floare, putem porni fără grijă la drum, pentru că vremea va rămâne stabilă.Indicii de vreme bună ne oferă zborul înalt alrândunelelor, ţârâitul îndelung al greierilor, pânzaîntinsă pe care o ţes păienjenii, sau faptul că peştii şi broaştele rămân pe fundul apei.Observând comportamentul animalelor şi plantelor,uneori putem face aprecieri asupra vremii pentru o perioadă mai îndelungată. Sosirea timpurie a păsărilor



migratoare, prevestesc o vreme mai caldă şi maiînsorită în luna aprilie. Dacă rândunelele îşi construiesccuiburile pe pereţii dinspre nord a caselor, va fi o vară

caniculară.Preocupaţi de găsirea celor mai eficiente mijloace de prevedere a vremii, oamenii de ştiinţă au pus bazeleunei discipline ştiinţifice, biometeorologia, carestudiază interdependenţa dintre variaţia factorilor atmosferici şi modul în care vieţuitoarele reacţioneazăla ele..

ASPECTE PRACTICE ALEMETEOROLOGIEI

Din ce în ce mai mult, meteorologia are o importanţă

practică.Meteorologia poate prevedea fenomenele care potaduce pagube în agricultură şi în consecinţă se pot luamăsuri pentru diminuarea sau evitarea pierderilor. Oramură specială a meteorologiei, agrometeorologia, seocupă cu studiul influenţei fenomenelor meteorologiceîn activităţile agricole. Zilnic televiziunile (şi mass-media în general) transmit informaţii referitoare laschimbarea timpului şi apariţiei fenomenelor dăunătoare agriculturii: bruma, îngheţul, grindina, etc.Transporturile sunt foarte mult influenţate de condiţiilemeteorologice în care se desfăşoară. Traficul aerian beneficiază cel mai mult de informaţiile primite de la



staţiile meteo. Nici un avion nu decolează până nu se primeşte buletinul meteorologic de zbor, prin care pilotul navei cunoaşte eventualele schimbări

meteorologice pe ruta pe care urmează s-o parcurgă.Chiar în timpul zborului pilotul primeşte indicaţiireferitoare la starea vremii.Şi transportul maritim este beneficiar al serviciilor meteorologice. În transportul maritim fenomenele celemai periculoase sunt: ceaţa, vântul şi îngheţul. Dinacest motiv, marile vase sunt prevăzute cu radaremeteorologice, şi pot obţine informaţiile şi de lasateliţii meteorologici.Fără îndoială transporturile feroviare şi rutiere beneficiază şi ele de ajutorul meteorologiei. Iarna, cândviscolele blochează circulaţia, buletinele meteorologiceindică zonele în care transportul feroviar şi rutier esteîntrerupt.Distrugeri mari provoacă autostrăzilor, podurilor şi

terasamentelor fenomene ca: precipitaţiile abundente,îngheţul şi dezgheţul. Grave accidente de circulaţie potfi provocate de: ceaţă, polei, vijelii (care pot doborîarbori peste calea ferată sau şosele), etc.Studiile meteorologice, au o mare importanţă înamplasarea judicioasă a obiectivelor industriale, alocalităţilor, a staţiunilor de odihnă, a spitalelor şisanatoriilor şi în general a oricărei construcţii. Pentrustabilirea locului oricărei construcţii este necesar să seţină seama de direcţia şi frecvenţa vântului, cantitateade precipitaţii, temperaturile extreme, frecvenţa ceţii şialtor fenomene meteo.Din cele arătate mai sus, rezultă importanţa care trebuie



acordată, cunoaşterii fenomenelor meteorologice, pentru activităţile practice din viaţa cotidiană.

ANEXE

TEMPERATURA MEDIE LUNARĂÎNREGISTRATĂ LA PUNCTUL METEOROLOGICŞCOLAR TĂCUTAÎN ANUL 2008

Luna I II III IV V VI VII VIII IX X XI XII An.T °Cmedie -0,2 3 7,5 12,9 21,0 21,0 21,0 24,8 15,7 12,7 6,94,1 12,0

T°Cmax 6,7 14,2 17,5 23,8 25,6 28,6 29,3 32,5 29,5 20,219,2 13,2 32,513.10T°Cmin -11,2 -7,0 -1,0 4,9 9,6 13,2 16,7 15,9 8,8 6,1 -1,8-8,0 -15,55.01

Prima brumă: 9.09Prima ninsoare: 22.09

PRECIPITAŢII LUNARE ÎNREGISTRATE ÎN ANUL



2008LA PUNCTUL METEOROLOGIC ŞCOLAR TĂCUTA

Luna I II III IV V VI VII VIII IX X XI XII AnPmm 20 28 38,5 129 46,5 97 172 49 36 33 24 77 751Max.în24 ore 20 16 14,5 30 10 24 48 20 43 23 14 42 4825.07

Zile cu precipitaţii: 89Zile cu ninsoare: 12Cantitatea maximă în 24 ore: 148 mm , 20.09.1972

GLOSAR UZUAL

A

Ace de gheaţă = Fenomen hidrometeorologicreprezentat prin cristale de gheaţă alungite, care plutescîn atmosferă.Actinograf = Aparat destinat măsurării radiaţiei solaredirecte.Activitate ciclonică = Formă a circulaţiei generale aatmosferei în regiunile extratropicale.Adăpost meteorologic = Construcţie specială, careasigură instrumentelor pentru măsurarea temperaturii şiumezelii aerului, protecţia împotriva radiaţiilor solare,cât şi libera circulaţie a aerului.Aer = Amestec fizic de gaze, care constituie atmosferaPământului



Agroclimatologie = Ramură a climatologiei, carestudiază clima ca factor al producţiei agricole.Alizee = Vânturi stabile generate de diferenţa de

presiune dintre anticiclonii tropicali şi minimaecuatorială.Altocumulus = Gen de nori superiori.Altostratus = Gen de nori superiori, cenuşii, striaţi sauuniformi prin care soarele se vede vag.Anemometru = Instrument cu ajutorul căruia semăsoară viteza vântului.Atmosferă = Învelişul de aer menţinut în jurulPământului.Auroră polară = Fenomen electrooptic, care ia naştere prin ionizarea aerului din atmosfera înaltă, subinfluenţa radiaţiilor ultraviolete.Avalanşă = Masă mare de zăpadă desprinsă de pe unversant de munte care alunecă sau se rostogoleşte spreo vale.

Aversă = Precipitaţie de scurtă durată.B

Bar = Unitate de măsură a presiunii atmosferice.Barograf = Aparat care înregistrează continuu variaţiile presiunii atmosferice.Barometru = Instrument pentru măsurarea presiuniiatmosferice.Bioclimatologie = Ramură a climatologiei, carestudiază influenţa condiţiilor climatice asupraorganismelor vii.Bora = Vânt rece şi uscat, care suflă în rafale violente



pe coasta Adriatică.Burniţă = Fenomen meteorologic constituit, exclusivdin picături fine de apă ce par că plutesc în aer.

C

Calm = Lipsa vântului.Câmp baric = Distribuţia în spaţiu a presiuniiatmosferice la un moment dat.Clasificarea climatelor = Identificarea şi grupareatipurilor de climat, după caracteristicile lor comune.Climă = Regimul multianual al vremii.Climatologie = Ştiinţa care se ocupă cu studiul genezeiclimatelor şi răspândirea lor pe glob.Condensare = Trecerea apei din stare lichidă în staresolidă.

Coroană = Fenomen meteorologic format din 1-3 inelecolorate care înconjoară Soarele.Crepuscul = Lumină văzută înaintea răsăritului şi dupăapusul Soarelui.Curcubeu = Fotometeor reprezentat prin arceconcentrice în culorile spectrului solar (roşu, oranj,galben, verde, albastru, indigo şi violet).

D

Dezgheţ = Topirea zăpezii şi a gheţii datorită creşteriitemperaturii.Disiparea ceţii = Risipirea ceţii.



E

Efect de coastă = Variaţia bruscă a vântului în dreptullitoralelor.Efect de seră = Proces de încălzire a aerului subinfluenţa dioxidului de carbon.Electrometeor = Manifestare optică sau acusticădatorată descărcărilor electrice.Etaje de nori = Straturi ale troposferei în care seformează anumite genuri de nori.Evaporaţie = Trecerea apei din stare lichidă în staregazoasă.

F

Familie de cicloni = Succesiune de 4-5 cicloni înalternanţă cu 3-4 anticicloni.

Flamură de nori = Nor cu aspect de drapel alb.Föhn = Vânt cald şi uscat.Front atmosferic = Zonă de separaţie între două masede aer cu însuşiri fizice diferite.Furtună = Intensificare de durată a vitezei vântului care produce efecte distructive.

G

Gheaţă = Stare solidă, cu structură cristalină a apei cutemperatura sub 0°C.Giruetă = Instrument destinat determinării direcţiei şivitezei vântului.



Grad Celsius = Unitate de măsură a temperaturii.Grindină = Hidrometeor constituit din fragmente degheaţă cu diametre între 5 şi 50 mm.

H

Halo-solar, lunar = Fotometeor cu aspect de inele, arce,coloane sau focare luminoase în jurul Soarelui sau aLunii.Heliograf = Instrument cu care se înregistrează duratade strălucire a Soarelui.Hidrometeor = Totalitatea formelor pe care le îmbracă produsele de condensare şi sublimare a vaporilor de apăîn atmosferă şi pe suprafaţa terestră.

I

Inversiune termică = Distribuţie verticală atemperaturii, în care valorile cresc odată cu înălţimea înloc să scadă.Izobară = Linie care uneşte punctele cu valori egale ale presiunii dintr-un interval dat.Izotermă = Linie care uneşte punctele cu valori egaleale temperaturii aerului.

L

Lapoviţă = Fenomen meteorologic reprezentat princăderea concomitentă a fulgilor de zăpadă şi a picăturilor de apă.



Lavină = Avalanşă.

M

Meteorologie = Ştiinţa care studiază procesele şifenomenele din atmosferă.Milibar = Unitate de măsură a presiunii atmosferice.Miraj = Fotometeor datorat refracţiei şi reflexiei razelor de lumină în straturile de aer cu densităţi diferite.Mistral = Vânt catabatic rece şi uscat caracteristicţărmurilor de nord-vest ale mării Mediterane.Muson = Circulaţie a aerului dezvoltată pe spaţii foarteîntinse, ca urmare a diferenţelor termobarice întresuprafeţele continentale şi oceanice.

N

Nivel de convecţie = Înălţime până la care ajung

curenţii de aer ascendenţi. Noapte tropicală = Noapte în care temperatura minimănu coboară sub 20°C. Nor = Aglomerare de produse de condensare lichide,solide sau ambele suspendate în atmosferă. Nucleu de condensare = Particule mici solide saulichide care constituie suportul condensării vaporilor deapă în atmosferă.

O

Ocluzie = Stadiul final al evoluţiei ciclonului.Oraj = Electrometeor constând din descărcări electrice



repetate între doi nori sau între nori şi suprafaţaPământului.

PPâclă = Litometeor constând din suspensia în atmosferăa unor particule solide.Platformă meteorologică = Suprafaţă de teren plată, pecare sunt amplasate instrumente şi aparatemeteorologice.Ploaie = Hidrometeor care cade din nori sub formă de picături de apă.Pluviometru = Instrument cu ajutorul căruia se măsoarăcantitatea precipitaţiilor.Polei = Depunere de gheaţă omogenă şi transparentă,rezultată prin îngheţarea picăturilor suprarăcite de ploaie sau burniţă pe sol.Presiune atmosferică = Forţa cu care apasă aerul

atmosferic pe unitatea de suprafaţă orizontală.R

Rouă = Hidrometeor constând în depunerea pesuprafaţa solului sau a obiectelor de pe sol, a unor picături de apă rezultate din condensarea vaporilor conţinuţi în aerul de deasupra.Rupere de nori = Aversă de ploaie cu intensitate foartemare.

S



Sublimare = Trecere directă a apei din stare lichidă înstare solidă şi invers.T

Taifun = Denumire a ciclonilor tropicali în Pacificul deVest.Termometru = Instrument cu ajutorul căruia se măsoarătemperatura aerului.Topoclimă = Ansamblul variaţiilor elementelor meteorologice înregistrate pe o suprafaţă restrânsă.

V

Vapori de apă = Apa în fază gazoasă.Vara fetelor bătrâne = Interval de încălzire care se produce frecvent spre sfârşitul lunii octombrie.Vijelie = Fenomen meteorologic complex, constând dinvariaţia bruscă a vitezei şi direcţiei vântului, însoţită cu

creşterea rapidă a presiunii atmosferice, scădereatemperaturii aerului şi averse de precipitaţii cu oraje.Viscol = Fenomen hidrometeorologic constând dinspulberarea zăpezii şi scăderea vizibilităţii.Vânt = Mişcarea aerului pe orizontală generată dediferenţele de presiune.Vreme = Ansamblul valorilor tuturor elementelor meteorologice la un moment dat.

Z

Zăpadă = Hidrometeor în stare solidă.Zăpezi permanente = Zăpezi care nu se topesc



niciodată.Zi tropicală = Zi cu temperatura maximă egală sau maimare decât 30°C.

METEOROLOGIE ELEMENTARĂ

Documents

Transcript of METEOROLOGIE ELEMENTARĂ