Mentalitatea Francmasonica

8/6/2019 Mentalitatea Francmasonica

1/39


2/39

pentru ei; nu exista fapte, pur si simplu fapte, adica evenimente imprevizibile,ireductibile, irationale. Ei poseda o schema simplista - adica semidocta, adicapseudorationala, lipsita de patrundere filosofica si in acelasi timp lipsita deintuitia directa a faptelor, a realitatilor - si cu aceasta schema rezolva totul.Pentru un fericit participant la mentalitatea masonica nu exista enigma dupa

cum nu exista destin. Toate se pot prevedea, toate se pot explica; toate sipentru oricine.

Freud si psihanaliza alcatuiesc inca un admirabil exemplu de ceea ce numescmentalitate francmasonica. Freud laicizeaza Absolutul, adica pune la indeminaoricui o cheie unica prin care, crede el, se explica toate cele sufletesti. De undeinainte intelegerea Absolutului (adica a sensului existentei, sufletului, arealitatilor suprafiresti) presupunea efort, asceza, inteligenta - deci inegalitate -psihanaliza ofera tuturor aceasta intelegere in schimbul a trei sau patru carti,accesibile oricui, costind aproximativ 1000 lei. Freud este un grav exemplu detradare a spiritualitatii iudaice - adica de monovalenta transferata si delaicizare a Absolutului. De altfel, ar fi interesant de studiat aparitia elementuluidramatic in spiritualitatea iudaica (unde n-a existat niciodata, unde liturgia erasingurul dinamism acceptat in experienta spiritului) - care dupa parereanoastra coincide cu aceasta laicizare a Absolutului.

Nu mai e nevoie de efort, de inegalitate, de inteligenta deci - caci schema e laindemina oricui. Invata un simbol in plus, si ai inteles Evul Mediu. Citesti unvolum din "Capitalul" lui Marx si ai inteles feudalismul. Platesti inca o taxa laLoja si inveti un al doilea simbol; intelegi atunci misterul secolului al XVIII-lea.Citesti un al doilea volum din "Capital" - si intelegi Revolutia Franceza.

Poate ca cele ce scriu par vorbe glumete. Si n-as vrea sa para asa. Lucrurilesunt prea serioase si prea triste. Nu stiu ce e aceea societate sau lojamasonica, dar mi se pare ca spiritul masoneriei-simplism, anti-istorie,abstractiune versus grosolanie - a patruns si a rascolit intreaga mentalitateeuropeana. Sint clase intregi de oameni atit de siguri ca poseda cheiauniversului, clavis abs conditorum, incit nici nu mai poti sta de vorba cu ei. Siobservati ca aceasta certitudine nu se refera la principii, la esenta lucrurilor, laun domeniu propriu filosofiei sau religiei - ci se refera la un domeniu derealitati fenomenologice, in vesnica prefacere, in evanescenta revenire; viata,istoria, omul de toate zilele si omul faptelor mari.

Nu stiu daca ati intilnit si dumneavoastra asemenea "intelectuali" de formatiemasonica, oameni cu care nu poti sta de vorba asupra lucrurilor de toate zilele,ci cu care trebuie sa te intilnesti pe un teren neutru de discutie. Priviti cu maimulta luare aminte asemenea oameni. Veti observa ca ei toti accepta unmiracol in centrul intelegerii lor universale. Ei admit ca, in cursul istoriei, aintervenit la o anumita data un eveniment unic, singular, ireversibil - prin carese explica totul si pentru toata lumea. Este un proces invers, de degradare, aceea ce am putea numi mentalitatea crestina, daca crestinismul ar fi cevaabstract si nu s-ar contopi, in cazurile sale autentice, cu insasi firea omului, cuomenia. Si un crestin admite ca prin faptul istoric al venirii Mintuitorului pepamint lumea s-a schimbat. Si acest fapt este ireversibil si este un miracol. Darobservati cite deosebiri de mentalitatea laica moderna, de mentalitatea

2


3/39

masonica. In primul rind, crestinul religios in general(filosoful, moralistul),accepta harul, mintuirea, destinul, istoria; accepta o economie spiritualaparalela cu economia, sa mi se ierte expresia, "economica". Continuatidumneavoastra si veti gasi cite deosebiri veti voi.

Exista un lucru pe care mentalitatea masonica il refuza indirjit: subtilitatea,disocierea planurilor. Un socialist stie una si buna; un teozof stie trei si bune.Dar numai UNA, sau numai TREI. Niciodata altceva, niciodata altfel. Veti spune:bine, dar acesta este insasi scopul ratiunii (al gindirii stiintifice sau filosofice),de a gasi numai o lege, numai un criteriu de intelegere al lumii.

Foarte just. Numai ca ratiunea cauta o lege care sa se refere la principii, laesenta. Unitatea ratiunii consta in coerenta, nu in monovalenta. Mentalitateamasonica, dimpotriva, ignora coerenta, ocupindu-se numai de monovalenta.Adica, in loc de a judeca lumea organic (coerent), o judeca simplist (constrins,monovalent).

Nu stiu, si nu intereseaza orientarea acestor note, daca exista vreo legaturaistorica intre feluritele manifestari ale mentalitatii masonice in lumea moderna(iluminism, marxism, teozofism, anti-istorism etc.). De altfel, mentalitateamasonica se manifesta si in afara cadrelor mentionate mai sus. Am unexcelent prieten care judeca lumea masonic, fara a fi nici marxist, nici teozof.Este numai simplist, si putin cam semidoct. Cu cit stii mai convins "una sibuna", cu atit te apropii de mentalitatea masonica.

Iata, de pilda, istoria politicii romanesti de la pasoptism la 1933. Peste tot nu

intilnesti decit legi abstracte, fapte iluministe, gindire grosolana. Lipseste cudesavirsire simtul realului, al concretului, al omeniei, intuitia de toate zilele. Silista exemplelor poate continua.

("Vremea", 10 septembrie 1936)

Rugaciunea in Filocalie

de Preot lector Ioan-C TESU

Tinta sau scopul deplin al vietii este, potrivit spiritualitatii ortodoxe,desavirsirea sau unirea cu Dumnezeu - e??s?? t?? Te??, traita ca o "patimire aindumnezeirii" - pa?e?? ta ?e?a, cum o numeste Sfintul Maxim Marturisitorul.Iar la aceasta, omul nu ajunge decit in urma unei sustinute lucrari ascetice,curatitoare si desavirsitoare si nu o experiaza decit in "abis de smerenie" si instarea de "rugaciune de dupa rugaciune". Cunoscind, astfel, semnificatia sivaloarea rugaciunii, Parintii duhovnicesti ai Rasaritului vorbesc despre aceasta

3


4/39

"maica a bunatatilor" sau despre "raiul rugaciunii", in cuvinte si exprimari de oprofunzime si frumusete duhovniceasca deosebite.

Viata fara rugaciune este ca trupul fara suflet. Viata sufletului lipsit derugaciune isi pierde adevaratul ei sens si de adevarata ei finalitate. Lipsirea lui

de rugaciune este "mai amara decit orice moarte". Nimic nu echivaleaza, inplan duhovnicesc, cu lucrarea rugaciunii. Ea este - spune Cuviosul IsaiaPustnicul - lumina sufletului. Ea inlatura toate piedicile, netezeste carareavirtutii si o face usoara celui ce cauta. Rugaciunea umple sufletul de haruldumnezeiesc si de darurile (harismele) duhovnicesti; cu cit se intipareste maimult in inima omului, cu atit o umple mai mult pe aceasta de haruldumnezeiesc.

Rugaciunea face din oameni "biserici ale lui Dumnezeu". Mintea eliberata depatimi devine, in starea de rugaciune, "altar al lui Dumnezeu in curatie". Omulinsusi isi descopera prin rugaciune trasaturile spirituale ale chipului luiDumnezeu, sadite in adincul fiintei sale, caci, potrivit lui Evagrie Monahul,"rugaciunea este lucrarea demna de vrednicia mintii sau intrebuintarea ceamai buna si curata a ei" si, in acelasi timp, cea care da sens vocatiei sale depreot al lumii. Omul isi manifesta, prin rugaciune, vocatia sa originara, de preotal lumii, savirsind "liturghia cosmica", de care vorbeste Sfintul MaximMarturisitorul, in Mistagogia sa.

Rugaciunea este - spune Ilie Ecdicul - "cheia Imparatiei cerurilor. Cel ce o arepe aceasta cum trebuie, vede bunatatile rinduite pe seama prietenilor sai. Darcel ce nu are indraznire in aceea, nu vede decit cele de aici". De aceea, Sfintul

Isaac Sirul spune ca acela care a ajuns la rugaciunea curata si neimprastiata, aajuns la virful tuturor virtutilor si a devenit locasul Duhului Sfint. Harul DuhuluiSfint ii impodobeste si inmiresmeaza viata, care devine o rugaciune continua,oferita lui Dumnezeu pentru sine, pentru semeni si pentru lume, iar slujirea sajertfelnica - o adevarata rugaciune - este o liturghie tainica, interioara.

Treptele rugaciunii

Sfintul Isaac Sirul ne vorbeste despre "felurile si chipurile rugaciunii cu care seroaga omul", aratind ca toate acestea sint rinduite, "isi intind hotarul", pina larugaciunea curata. Dintre aceste feluri de rugaciune, el mentioneaza

"suspinele si ingenuncherile", "cererile din inima si prea dulcile tinguiri", adicao rugaciune trupeasca, implicind osteneala si o rugaciune interioara, pornitadin inima, din constiinta pacatoseniei noastre; ambele fiind trepte catrerugaciunea curata.

Varietatea formelor de rugaciune ne-o arata Ilie Ecdicul, spunind ca nu toti auacelasi scop in rugaciune, ci unul se roaga pentru a avea in inima luipermanent rugaciunea, altul pentru a inainta in ea, altul pentru a nu fiintrerupt in rugaciune de gindurile ispititoare. Dar toti, spune el, se roaga fie safie paziti in cele bune, fie sa nu fie dusi de cele rele.

La fel si Sfintul Ioan Scararul ne invata ca "una este infatisarea celor ce seroaga, dar in acelasi timp, felurita si deosebita. Unii se infatiseaza ca unui

4


5/39

Prieten si Stapin, aducindu-I lauda si cererea pentru altii si nu pentru ei. Altiivin sa ceara bogatie si slava si indrazneala mai multa; altii se roaga sa fiedesavirsit izbaviti de dusmanii lor. Unii cer sa capete o oarecare dregatorie;altii, desavirsita scapare de vreo datorie; altii, eliberarea din inchisoare; altii,iertarea de niscai vinovatii".

Din punct de vedere al orientarii ei, urmind traditiei Parintilor, se face odistinctie intre p??se??? - rugaciunea in sens propriu, catre Dumnezeu sidees?? - cererea de dob?ndire a ajutorului, pentru darurile spirituale. Evagrie aadaugat la acestea rugaciunea de mijlocire pentru mintuirea aproapelui - e??e?????. Sfintul Ioan Casian, bazindu-se pe cuvintele Sfintului Apostol Pavel,vorbeste de patru feluri de rugaciune: invocarea, cererea, mijlocirea si darulrugaciunii sau rugaciunea harismatica (harisma rugaciunii). Cea dintii este unstrigat de durere pentru pacatele noastre si de pocainta pentru ele; a doua -cererea - este o rugaciune clara, de invocarea a ajutorului divin, in scopuldobindirii unor bunuri materiale sau spirituale; cea de-a treia este o rugaciunealtruista, pentru binele si mintuirea aproapelui, iar darul sau harisma rugaciuniieste, deja, o anticipare aici si acum a fericirii viitoare, de care ii invrednicesteDumnezeu pe dreptii Sai. Darul rugaciunii curate, duhovnicesti, harismatice seexprima in "rugaciunea neincetata mai presus de rugaciune", in care omuldevine el insusi o rugaciune intrupata neincetata.

Parintii filocalici fac mai intii, o distinctie intre rugaciunea materiala sau in carese cere ajutorul pentru dobindirea unor bunuri materiale, necesare vietii de zicu zi si cea spirituala sau duhovniceasca, intelegind prin aceasta, la modulgeneral, orice forma superioara de rugaciune, ce vizeaza dobindirea nu a

bunurilor trecatoare, necesare vietii acesteia, ci a bunurilor spirituale, ce ajutala dobindirea vietii vesnice, prin unirea si impartasirea de Dumnezeu. Cea dintiieste cea mai de jos treapta a rugaciunii; ea nu este nici macar rugaciune, insensul deplin al cuvintului, ci mai mult o cerere de ajutor. Ea consta in citireasau recitarea de texte, in efectuarea de inchinaciuni si metanii si esteconsiderata de scriitorii duhovnicesti o pregatire necesara pentru rugaciuneamai aratindu-i treptele si valoarea lor in desavirsire.

Evagrie Ponticul, punind rugaciunea in legatura cu treptele vietii spirituale,arata ca pe fiecare din aceste trepte, rugatorului ii este specific un fel derugaciune. Pe fiecare treapta, acesta trebuie sa invoce ajutorul divin pentru

dobindirea virtutii necesare lui. De aceea, Evagrie ne recomanda: "Roaga-temai intii sa te curatesti de patimi; al doilea, sa te izbavesti de nestiinta siuitare, al treilea de toata ispita si parasirea". Ilie Ecdicul compara aceste treitrepte cu partile locasului sfint. Cel imprastiat la rugaciune sta in afaracatapetesmei, in curtea templului. Cel ce a ajuns la rugaciunea de un gindpatrunde in locasul sfint. In sfinta sfintelor, insa, nu intra decit cel ce a dobinditpacea gindurilor. Acesta contempla cele dimprejurul fiintei divine, lucruri ceintrec orice cugetare naturala. Tot el spune ca rugaciunea incepatoare estespecifica fiintelor rational-naturale. De cea mijlocie se apropie gindurileduhovnicesti, iar de rugaciunea desavirsita nu se pot apropia decit gindurileingeresti.

5


6/39

Sfintul Maxim Marturisitorul vorbeste de doua feluri de rugaciune, in legaturacu etapele desavirsirii: una a faptuitorului - p?a?t???? - a celui ce se ?ndeletniceste cu faptuirea, cu asceza; si alta a contemplativului - ?e??et???? -adica a celui ce se indeletniceste cu contemplatia. Daca prima se naste insuflet din frica de Dumnezeu si din nadejdea cea buna, rugaciunea

contemplativului izvoraste din dragostea dumnezeiasca si din curatie.

Semnele dupa care Sfintul Maxim deosebeste cele doua trepte ale rugaciuniisint, pentru cea dintii, faptul ca "mintea se aduna din toate ideile lumii si-siface rugaciunea neimprastiata si nesuparata, de parca insusi Dumnezeu ar fi infata ei, precum si este". Iar semnele celei de a doua consta in aceea ca"mintea este rapita in cuvintul rugaciunii de lumina dumnezeiasca sinemarginita si nu se mai simte nici pe sine nici altceva din cele ce sint, decitnumai pe Cel ce lucreaza in ea prin dragoste aceasta luminare".

Sfintul Ioan Scararul invata ca rugaciunea are trei trepte: inceputul, mai mult olupta ascetica de eliberare a interiorului nostru de ispite, pacate si patimi, princhemarea lui Dumnezeu, in ajutor; adunarea mintii, in care aceasta sta atintitadoar la rugaciune; si rugaciunea din inima, o rugaciune extatica, in caresufletul este rapit de Dumnezeu, in abisul Sau de taine.

Desi insoteste toate cele trei trepte ale urcusului duhovnicesc, in nuantediferite si tot mai accentuate, rugaciunea este legata, de la inceput, de asceza.Ea implica o lucrare si o lupta de dezpatimire, caci "nu poate dobindi prieteniefata de rugaciune cel ce nu s-a lepadat de toata materia, afara de viata si deacoperamint".

De la rugaciunea materiala la cea duhovniceasca

Adevaratul inceput al rugaciunii este, potrivit lui Evagrie si Sfintului GrigorieSinaitul, eliberarea de patimi. Caldura inimii arde astfel patimile si naste insuflet pace si bucurie, asigurind inima, printr-un dor si printr-o incuviintarelipsita de orice indoiala. Aceasta faza ascetica, practica, are la baza mai multrugaciunea trupeasca, al carei continut il constituie psalmodierea si lecturaduhovniceasca a Sfintei Scripturi, la care se adauga pravila fiecaruia saucanonul rugaciunii.

Dintre toti Parintii filocalici, Sfintul Simeon Noul Teolog vorbeste cel mai pe largdespre caracteristicile acestui prim fel de rugaciune. Insusirile acesteirugaciuni trupesti sint urmatoarele: "Cind cineva face aceasta rugaciune, isiridica miinile si ochii impreuna cu mintea la cer, iar mintea alcatuiesteintelesuri dumnezeiesti si-si inchipuieste frumuseti ceresti, ierarhii de ingeri sicorturi de-ale dreptilor si, simplu vorbind, toate cite le-a auzit din Scripturi leaduna in vremea rugaciunii in minte; el isi stirneste astfel sufletul la dragosteadumnezeiasca, privind la cer, ba uneori varsind si lacrimi din ochi. Facind asa,se umfla dulce in inima si se mindreste si socoteste ca ceea ce i se intimplaeste o mingiiere dumnezeiasca. Drept aceea, se roaga sa petreaca purureaintr-o astfel de indeletnicire". Aceasta rugaciune este, insa, amagitoare si multidintre cei ce au practicat-o fara a fi sub ascultare de un duhovnic incercat aufost amagiti de diavol, ajungind chiar sa-si puna capat vietii.

6


7/39

Alaturi de cercetarea unui duhovnic, ea cere a lupta de paza a mintii sisufletului. Osteneala sau efortul, in rugaciune, ii apasa pe incepatori ca "unstapin aspru", dar celor inaintati, ea le este ca dragostea, care impinge pe unflamind la ospat bogat. Pentru acest motiv, Ilie Ecdicul aseamana eforturile

rugatorului de a atinge rugaciunea curata, cu durerile nasterii.

Sfintul Isaac Sirul vorbeste, cu privire la efortul din rugaciune despre "durerearugaciunii" si despre "rastignirea in rugaciune", ca un efort suprem deeliberare de orice gind patimas care ispiteste mintea rugatorului.

Ca o incununare a acestor eforturi ascetice, Dumnezeu da celui ce face binerugaciunea trupeasca - spune Petru Damaschinul - rugaciunea cea din minte; sicelui ce o face cu sirguinta pe aceasta, pe cea fara forma si fara figuri, izvoritadin frica curata de Dumnezeu. Celui ce o face si pe aceasta cu vrednicie,Dumnezeu ii daruieste contemplatia fapturilor, deasupra careia se aflameditatia in Dumnezeu si rapirea mintii.

Asadar, superioara rugaciunii trupesti, vocale sau orale, este rugaciuneainterioara, mintala. Aceasta este legata, indeosebi, de lucrarea continua detrezvie sau de paza mintii si a gindurilor, fiind superioara oricarei gindiriidiscursive. Mintea "se retrage din cele supuse simturilor, isi pazeste simturilede cele din afara si isi aduna toate gindurile, ca sa ia aminte la cererile ce lerosteste cu gura catre Dumnezeu, sau aci atrage la sine gindurile robite (dediavol), aci, cuprinsa ea insasi de patima, incepe sa revina la sine cu silire.

Pericolul acestui fel de rugaciune il constituie slava desarta. De aceea, SfintulSimeon Noul Teolog considera acest fel de rugaciune mai bun decit cel dintii,"precum o noapte cu luna plina e mai buna decit o noapte fara stele si faralumina". Superioara acestor doua forme de rugaciune este rugaciuneadesavirsita sau rugaciunea curata, rugaciunea duhovniceasca. SfintiiVarsanufie si Ioan definesc continutul ei in faptul de "a grai lui Dumnezeu,nehoinarind (cu gindul), in a-ti aduna toate gindurile in chip neimprastiatimpreuna cu simturile". Sfintul Simeon considera acest fel de rugaciune "unlucru strain (minunat) si greu de talmacit. Iar pentru cei ce n-o cunosc, nunumai greu de inteles, ci si aproape de necrezut. E un lucru care nu seintilneste la multi". Sfintul Simeon arata ca la aceasta rugaciune nu ajunge

decit cel ce a dobindit trei lucruri: lipsa de griji, in privinta lucrurilorneindreptatite si indreptatite, ceea ce este sinonim, in limbaj filocalic, cu"moartea fata de lume"; constiinta curata si nepatimirea. Fundamental inaceasta rugaciune sau luare aminte este ca mintea sa pazeasca inima, sa secoboare in ea si, impreuna, sa-si inalte cererile catre Dumnezeu. In acest fel,mintea, gustind ca bun este Domnul (Ps. 35,9), nu va mai vrea sa paraseascainima si amindoua se vor odihni in cugetarea si simtirea lui Dumnezeu. Acestfel de rugaciune pare celor ce nu o cunosc si chiar celor inaintati in ea,"inabusitor si obositor". Insa, dupa ce au gustat placerea ei, in adincul inimii, odescopera ca pe o "lucrare nascatoare de lumina si plina d e farmec".

Alaturi de rugaciunea curata, desavirsita, Parintii filocalici se mai refera,uneori, la o stare superioara acesteia - rugaciunea mai presus de orice

7


8/39

largime" sau "rugaciunea de dupa rugaciune". Sfintul Maxim Marturisitorulconsidera aceasta "starea cea mai inalta a rugaciunii, in care mintea a ajuns inafara de trup si de lume si a devenit cu totul imateriala si fara forma in vremearugaciunii". Diadoh al Foticeii, Calist si Ignatie Xanthopol considera "rugaciuneamai presus de orice largime" proprie numai celor ce au primit inauntrul inimii,

in chip mai presus de fire, "iluminarea dumnezeiasca, ce iradiaza din ipostas"si sint plini in toata simtirea si incredintarea lor de harul Duhului Sfint. SfintulIoan Scararul spune ca pe aceasta treapta, "mintea ajunge deasupra rugaciuniisi, prin aflarea a ceva mai inalt, rugaciunea inceteaza. Si atunci nu se mairoaga cineva cu rugaciunea, ci iese din sine (ajunge in extaz) in lucrurileneintelese, aflate mai presus de lumea muritorilor; si in nestiinta ei tace despretoate cele de aici. Aceasta este nestiinta mai presus de cunostinta (...) Aceastaeste cea despre care s-a zis ca fericit este cel ce a primit nestiinta nedespartitade rugaciune...".

"Rugaciunea de dupa rugaciune" este experiata in stare de extaz, ca o rapiredin partea lui Dumnezeu. In aceasta rugaciune, mintea se opreste din miscareaei si se scufunda in oceanul dumnezeirii. Ea se boteaza, atunci, in "betiafericita" sau in "betia adinca" si nu mai e in aceasta lume.

Pe aceasta treapta, intreaga existenta umana devine liturgica, o permanentaofranda inchinata lui Dumnezeu, o "interiorizare si cosmizare a tainelor, omistagogie a indumnezeirii". "Rugaciunea de dupa rugaciune" este o stareexceptionala, cu care Dumnezeu daruieste pe putini dintre cei desavirsiti. Eaeste un dar al Duhului Sfint, rar intilnit. Sfintul Simeon Noul Teolog consideraca de aceasta taina, daca se invredniceste un singur om din fiecare neam.

Aceste trepte sau etape ale rugaciunii, de la forma ei cea mai de jos -materiala si orala - si pina la cea duhovniceasca si extatica sint delimitate maimult tehnic, fiind o incercare de a explica taina, harisma sau darul rugaciunii.Trairea filocalica nu face o delimitare stricta a acestor trepte, desi vorbestedespre ele, aratindu-le continutul. In experienta acestor rugatori prinexcelenta, lucrarea rugaciunii nu are limite, nu are margini sau granite. Fiindconvorbire si unire cu Dumnezeu, ea este nemarginita ca si Dumnezeu, a Caruisimtire o primeste credinciosul in rugaciune, inaintind in aceasta pe masuraeforturilor personale, sustinute de lucrarea desavirsitoare a Duhului Sfint.Sfintul Maxim Marturisitorul leaga eficacitatea rugaciunii de lucrarea noastra

ascetica. Rugaciunea devine lucratoare - ne invata el - atunci cind cel ce seroaga, alaturi de cuvintele rugaciunii, savirseste faptele poruncilor. In acestmod, rugaciunea sa nu va fi o simpla rostire, un sunet gol al vocii, lipsita deprofunzime si nelucratoare, ci vie, insufletita de lucrarea poruncilor.

Parintii filocalici insista in a arata ca dupa felul rugaciunii nostre ne cunoastemadevarata noastra stare sufleteasca. Rugaciunea este oglinda constiinteinoastre curate sau pacatoase. In aceasta oglinda, mintea isi vede limpedeabaterile, ratacirile, robirile, trindaviile si inselarile; dar nu numai acestea, ci sivazduhul curatiei, simplitatea si libertatea de chipuri a intelegerii. Ea isi vedenazuintele ei sufletesti, asa cum sint. La fel si Sfintul Ioan Scararul ne spune cadupa vietuirea noastra este si rugaciunea noastra, caci "nu poate cere celeceresti cel legat de cele pamintesti si e cu neputinta sa ceara cele

8


9/39

dumnezeiesti cel ce se ocupa cu cele pamintesti. Pentru ca dorinta fiecarui omse arata din faptele lui. Si pentru lucrurile pentru care se straduieste, pentruacelea se lupta si in rugaciune". Tot Sfintul Ioan Scararul ne invata cum sa nerugam pentru ca rugaciunea noastra sa-si atinga scopul, sa fie eficienta. Acestmod, ne spune el, a fost primit de la Ingerul Domnului. Intii de toate, trebuie sa

punem pe "hirtia" rugaciunii noastre o multumire sincera. In al doilea rind,marturisirea si zdrobirea sufletului intru multa simtire si, doar dupa aceea, safacem cunoscut Imparatului toata cererea noastra.

Incredintarea dobindirii cererilor noastre se iveste in rugaciune sub formaizbavirii de indoiala. Daca darul lui Dumnezeu intirzie, nu trebuie sa neintristam, ci sa staruim in rugaciune. "Iar de ceri lui Dumnezeu un lucru sitrebuie sa astepti mult - spune acelasi sfint - pentru ca nu te asculta degraba,nu te intrista. Caci nu esti tu mai intelept ca Dumnezeu. Aceasta ti se intimplafie pentru ca esti nevrednic de ceea ce ceri, fie pentru ca nu sint caile tale pemasura cererilor tale, ci dimpotriva, fie pentru ca n-ai ajuns la masura de aprimi darul pe care-l ceri. Pentru ca nu trebuie sa ne urcam la masuri mai mariinainte de vreme ca sa nu ni se faca fara de folos darul lui Dumnezeu, pringrabnica primire a lui. Caci tot ce se primeste usor, repede se si pierde. Fiecarelucru dobindit cu durerea inimii e si pazit cu grija". In cazuri extreme si cu totulexceptionale, arata Parintii, rugaciunea poate suplini lipsa duhovnicului, aavvei. In aceste situatii, trebuie sa ne rugam lui Dumnezeu pentru lucrul dorit,cerindu-i sa nu ne lase sa ratacim. Gindul spre care va inclina mintea - spun ei- "macar cit un fir de par", vine de la Domnul. Insa, cind sufletul nu a dobinditsiguranta in cererea sa, trebuie cautati si intrebati Parintii.

Rugaciunea este, deci, absolut necesara desavirsirii noastre duhovnicesti. Noinu putem progresa in relatia noastra cu Dumnezeu, in apropierea de El, decitin functie de urcusul nostru spiritual, oglindit in progresul rugaciunii. Lipsit debunul sau duhovnicesc suprem - rugaciunea - omul isi pierde sensul sau defiinta de legatura intre doua lumi, ce se cauta una pe alta: cea spirituala, carevrea sa-si manifeste posibilitatile sale asupra lumii spirituale, aflata in cautareasensului si a finalitatii sale in planul duhovnicesc. Lumea exista in temeliile eispirituale atit timp cit are cine sa se roage pentru ea, atit timp cit are cine samijloceasca pentru "buna ei intocmire", inaintea Imparatului ceresc. Alaturi dedarurile duhovnicesti, pe care le aduce rugaciunea in sufletul si viata celui cese roaga, am vazut ca Sfintul Ioan Scararul o considera "tribunal, dreptar si

scaun de judecata al Domnului inaintea scaunului judecatii viitoare". De modulin care vom implini sau nu aceasta porunca, ne vom primi si rasplata vesnica -comuniunea cu Dumnezeu sau lipsirea de ea.

Ingeri si oglinzi

Cioburi dintr-o teologie a pustiei

de Dan POPA

9


10/39

"Un torent de foc se varsa si iesea din El; mii de mii ii slujeau si miriarde demiriarde stateau inaintea Lui."

Evagrie Ponticul a fost una dintre personalitatile remarcabile ale monahismuluisi gindirii crestine ale secolului IV patristic, un personaj complex in careroadele harului se impletesc armonios cu acelea ale unei forte intelectuale siale unei trairi duhovnicesti exceptionale.

Invatatura sa este structurata in trei parti:Praktik , al carei tel este curatireapartii patimase a sufletului, si se bazeaza in esenta pe tinerea poruncilor;Physik care se ocupa de contemplatia naturilor create, sau mai exact decunoasterea fiintelor corporale si incorporale; si in fine Theologik care aredrept continut cunoasterea lui Dumnezeu Insusi.

Aceasta tripartitie a crestinismului (Praktik, Physik si Theologik ), Evagrie ointelege inca din Epistula fidei 4, 21 ( 381) ca o gradatie a cunoasterii , "princare sufletul este hranit si este pregatit pentru contemplatia celor ce sunt", sianume a acelor lucruri a caror umbre numai le vedem acum ca intr-o oglinda,mai tirziu insa urmind a vedea insasi arhetipurile lor.

Lumea creata si ratiunile ei sunt cercetate in Physik care se ocupa de tot ceeace este corporal. Pentru Evagrie coporalitatea nu are un sens negativ asa cumar parea la prima vedere. Incorporal in sensul strict al cuvintului e numaiDumnezeu - afirmatie pe care o va relua mult mai tirziu si Sf. Ioan Damaschinul

in "Dogmatica" sa. Dar acesta corporalitate poate lua forme diferite. Vorbind inimagini, ea poate fi "fierbinte" ca la ingeri, constind mai cu seama din "foc",sau "mai rece", ca la om, al carui element predominant este "pamintul", sau cutotul "rece", ba chiar "inghetata", ca la demon, al carui element predominanteste "aerul". Tot astfel stau lucrurile si cu cunoasterea lui Dumnezeu. La ingeripredomina pe linga "foc" intelectul, la om, pe linga "pamint", predominaconcupiscenta, iar la demon pe linga "aer", predomina irascibilitatea. Evidentaici este vorba despre simboluri biblice: ingerii constau din "foc": "Cel ce facipe ingerii tai duhuri si pe slugile tale para de foc" (Ps. 103, 5); omul din"pamint": "Atunci luind Domnul Dumnezeu tarina din pamint, a facut pe om, sia suflat in fata lui suflare de viata, si s-a facut omul fiinta vie" (Fac. 2, 7); iar

demonii din "aer": "In care ati umblat mai inainte, potrivit veacului lumiiacesteia, potrivit stapinitorului puterilor vazduhului, adica duhului carelucreaza acum in fii neascultarii..." (Efeseni 2, 2).

Pentru a rezolva problema cunoasterii lui Dumnezeu la nivelul intelectuluiuman, in cadrul acestei trepte, Physik , Evagrie aduce in discutie legaturadintre intelectele angelice si cele umane.

Exista de fapt, in mistica evagriana, un fel de inrudire fiintiala intre intelectuluman si ingeri, intrucit acestia din urma (biblic vorbind, Ps. 103, 4) constau,asa cum am amintit, predominant din nous (intelect, spirit) si "foc". Din acestmotiv ii este cu putinta omului, chiar si fara a fi un inger, "sa traiasca ca un

10


11/39

inger", si prin curatia sa sa atinga "o stare aproape ingereasca", "sa se facaasemenea ingerilor".

Activitatea proprie ingerilor este "vederea fetei Tatalui in ceruri", asadarcunoasterea lui Dumnezeu, si intr-acolo nazuieste si mintea (intelectul), daca e

fidela fiintei sale, intrucit si omului ii este dat "sa manince piinea ingerilor". Aicipe pamint vedem doar umbrele realitatii "ca intr-o oglinda".

Astfel se contureaza la Evagrie imaginea misticului crestin prieten al ingerilorcare vad fata Tatalui in Ceruri. El spune: numai "uniti in cunostinta lui Hristos",oamenii devin prietenii uneia si aceleiasi persoane si prieteni intre ei si devinchiar "prietenii ingerilor". Prietenul ingerilor isi va insusi astfel incet virtutilespecifice lor: "Smerenia duce mintea (intelectul) la cunostinta cea dreapta, ceacare nazuieste spre cele de sus. Fiindca sta scris: Celor smeriti le va arata cailesale (Ps. 24, 9). Caci acesta virtute este a ingerilor." Definitia este singulara darextrem de evagriana. Intrucit vad neincetat pe Dumnezeu, ingerii sunt cunecesitate smeriti. De aici cade o lumina asupra multor pa saje in care Evagriespune ca omul devine inger.

Datorita sprijinului lui Hristos, precum si al intrajutorarii existente intre fiintelerationale cele mai elevate - ingerii, care acorda sprijin celor de sub ei -, toti vorsfirsi prin a accede mai intii la starea angelica. Conditia umana nu mai estedecit o stare tranzitorie in aceasta imensa aventura a intelectului care, cazutdin Unitate, se intoarce la Unitate. Prin Practik , omul se eliberaza de conditiademonica catre care tinde daca se cufunda in contemplatia bruta, si se inalta,prin contemplatia duhovniceasca, la conditia angelica.

Contemplatia naturala prima are ca obiect fiintele prime, adica intelecteleaparute ca urmare a primei creatii. Nu lumea sensibila, materiala, a fost creatamai intii, ci fiintele care o constituie sunt "fiinte secunde" si de aceeacontemplatia lor se numeste "contemplatie naturala secunda". Creatia fiintelormateriale a fost precedata de o creatie "prima", aceea a fiintelor pur spirituale,a intelectelor pure, "fiintelor p rime"; acestea sunt numite si "naturi rationale".

Fiecare dintre aceste contemplatii ii da posibilitatea celui care o practica, inordinul sau, sa se ridice la contemplarea ordinului superior si, prin acesta, sase inalte in ierarhia fiintelor. Caci intre fiintele rationale exista o singura

diferenta care nu tine de natura ci de treapta.

In principiu, contemplatia naturala prima este apanajul ingerilor; dar sunt siunii oameni care "maninca piine ingereasca", dupa expresia din Ps. 77, 25,adica oameni care participa, intr-o anumita masura, la cunoastereaingereasca; acestia au atins nepatimirea desavirsita si nu mai au trebuinta satreaca prin transformarea trupului lor pentru a ajunge la starea ingereasca.

Acesta transformare a omului in "inger" este una din componentele de bazaale misticii evagriene. Motivul il expune Evagrie in Epistula fidei 7, 23: "Darfiindca mintea noastra ingrosindu-se s-a legat de pamint si s-a amestecat culutul si nu mai poate sa-si atinteasca privirile intr-o contemplatie simpla, atuncicalauzita prin lumile inrudite cu corpul ei intelege lucrarile Creatorului". E

11


12/39

vorba de contemplatia "lumilor" incorporale si a celor corporale cu care sunteminruditi deopotriva. Aceste contemplatii conduc pe om treptat spre DumnezeuInsusi si in ele un rol activ le revine ingerilor ca oglinzi ale lui Dumnezeu si alucrarilor Lui.

In "Tratatul Practic" 80 Evagrie precizeaza: "Este imposibil sa ne impotrivimtuturor gindurilor azvirlite asupra nostra de catre ingeri, dar pe cele azvirlite dedemoni e posibil sa le respingem. Dupa gindurile dintii urmeaza o stare deliniste si pace; dupa cel din urma, o stare de tulburare."

Acest text lamureste rolul ingerilor deoglinzi ale lui Dumnezeu. Opozitiaradicala intre cele doua stari: una creata de interventia ingerilor, alta deinterventia demonilor situeaza ascetul in plin razboi duhovnicesc. Un razboidus in sufletul sau, mai cu seama; suflet care poate ramine o oglinda adivinitatii sau se poate intuneca. Atit ingerii, cit si demonii "arunca" asupranoastra ginduri (logismoi). Numai ca, la contactul cu gindurile demonice,sufletul reactioneaza violent, "contraataca", tulburindu-se pe cind in fata celoringeresti se inmoaie, linistindu-se in acelasi timp. O parte din gindurileingeresti sunt primite in chip natural; dimpotriva, toate gindurile diavolesti suntrespinse in chip natural.

Capitolul poatefi apropiat de "Tratatul despre rugaciune" , 30: "Numai ceapare un inger si toti cei care ne supara dispar; mintea se destinde si se roagain pace." In traducerea parintelui Staniloaie textul suna: "Apropindu-se ingerul,se departeaza gramada toti cei ce ne tulbura, si mintea se afla in multaodihna, rugindu-se curat..." (vezi si 74). Ingerul lui Dumnezeu, aratindu-se,

opreste, cu cuvintul numai, lucrarea potrivnica din noi si misca lumina mintii lalucrarea fara ratacire.

I.Hausherr, unul dintre exegetii lui Evagrie, comenteaza astfel aceste citate:"Ingerii sunt naturi intelectuale in care exista o supraabundenta de gnoza,dupa cum in demoni exista un exces de minie, iar in oameni o predominanta apoftelor. Rolul ingerilor va fi acela de a-i ajuta pe oameni pe calea virtutii si acontemplarii. Ei pot face acest lucru cum nu se poate mai bine, deoarececontemplatia este hrana lor permenenta".

In ciuda inefabilitatii esentei propriu-zise a intelectului, atit a celui uman cit si a

celui angelic, (a dimensiunii sale apofatice), a "lipsei sale de nume", Evagriespune totusi unele lucruri despre el, insa nu cu notiuni abstracte, ci folosindimagini. Una din ele este aceea a oglinzii. Intelectul este o oglinda: "Oglindabunatatii lui Dumnezeu, a puterii si a intelepciunii Lui sunt acele fiinte care auvenit la inceput din nefiinta la fiinta". Acesta imagine a oglinzii preluata din"Intelepciunea lui Solomon" 7, 26: "(Intelepciunea) este stralucirea luminii celeivesnice si oglinda fara pata a lucrarii lui Dumnezeu si chipul bunatatii Sale",indica faptul ca relatia dintre Creator si creatura este dinamica. Deoarecenumai atunci cind oglinda si arhetipul sunt intr-o armonie, intr-un fel "una",doar atunci se formeaza o imagine in oglinda.

Deci reprezentarea mintii ca si "chip" (eikon) a lui Dumnezeu este de originebiblica. Evagrie va face insa o distinctie importanta: in sens absolut, "chip al lui

12


13/39

Dumnezeu" sunt numai Fiul si Duhul, iar omul este "chip si asemanareadevarata". Aceasta presupune desavirsirea chipului lui Dumnezeu in om, intimp, prin cele trei trepte: Praktik , Physik si Theologik .

Mistica lui Evagrie incepe astfel sa fie perceputa la nivelul unei catoptrice

(stiinta a oglinzilor), deoarece Ingerii-oglinzi reflecta pe Dumnezeu intelectului-oglinda uman, care il reflecta in continuare partii patimitoare a sufletului sitrupului. Acesta functie epifanica a oglinziilor este de fapt ceea ce numesteEvagrie contemplatia naturala prima , adica contemplatia unor aspecte aleLogosului insusi.

Putem face acesta afirmatie, deoarece, pentru Evagrie, ca pentru multi Parinti,Cel care vorbeste si Se arata Patriarhilor in Vechiul Testament este LogosulInsusi; deci anghelofaniile din Vechiul Testament sunt aratari ale Logosului.Teofaniile din V.T. sunt de fapt Logofanii, dar cum ele se prezinta de cele maimulte ori ca anghelofanii, rezulta ca angelofaniile au valoare teofanica sau maiexact sunt Logofanii. Astfel ingerii devin oglinzi ale Logosului. Logosul, la rindulsau este in mistica evagriana eikon, "chip" al Tatalui, fara ca prin acesta sa fievorba de vreun proces emanationist. Demonstratia acestui lucru, din pacate,depaseste limitele articolului de fata.

In scrierea sa "Gnosticul" 50, Evagrie vorbind despre eikon spune:Straduieste-te sa desenezi icoanele privind mereu spre arhetip si nelasindnimic deoparte din cele ce-ar putea ajuta la rascumpararea (icoanei) cazute .

Ori in cazul nostru arhetipul este Hristos. Redobindirea asemanarii cu arhetipul

sau, mai corect spus, stradania de a te asimila arhetipului seamana cu ooglinda bine slefuita, asa cum spunea Sf. Grigorie de Nyssa. Conform orientariisale, omul, in calitatea sa de oglinda, reflecta frumusetea sau uritenia.Importanta este calitatea oglinzii, suprafata ei trebuie sa fie perfect lucioasa,pura, pentru a se putea obtine o reflectare maxima. De aceea Sf. Grigorie deNyssa afirma: asa cum o oglinda bine facuta primeste pe suprafata ei lucitoaretrasaturile celui care ii este infatisat, tot astfel sufletul, purificat de murdariileterestre, primeste in neintinarea sa imaginea frumusetii incoruptibile. Estevorba de o participare si nu de o simpla refelctare; astfel sufletul participa lafrumusete in masura in care se indreapta in directia ei.

Oglinda nu are drept functie numai pe aceea de a reflecta o imagine; sufletuldevenit o oglinda perfecta participa la imagine si, datorita acestui lucru, suferao prefacere. Exista deci o configurare intre subiectul contemplat si oglinda careil contempleaza. Sufletul sfirseste prin a participa la frumusetea spre care sedeschide.

Gnosticul lui Evagrie, este cel care-si picteaza singur sufletul cu ochii tinta lamodelul etern. Dar, pentru a putea vedea sau macar intrezari modelul, trebuiesa fii curatit de patimi. Pictarea este, in fond, o oglindire, posibila abia dupadeschiderea ochilor interiori si a navalirii luminii dumnezeiesti peste suflet.

Lumina este unul din simbolurile cele mai des folosite de Evagrie pentru aexprima accesul intelectului la gnoza. O paralela intre Evagrie si Palamas, in

13


14/39

acest sens, ar demonstra organicitatea teologiei orientale vreme de unmileniu. Antoine Guillaumont a consacrat un studiu special auto-contemplariiintelectului in scrierile evagriene, din care selectam concluziile: "In momentelede rugaciune pura, intelecul se vede pe sine insusi, si se vede deoarece adevenit luminos; dar acesta lumina care-i ingaduie sa se vada, sa-si vada

starea este chiar lumina dumnezeiasca, Dumnezeu insusi, caci, asa cum ziceEvagrie, reluind formula ioanica: Dumnezeu este lumina. Nu e chiar Dumnezeuinsusi, in esenta Lui, cel pe care il vede, ci, precum spun batrinii Israelului,locul lui Dumnezeu; altfel spus, intelectul se vede pe sine insusi invesmintat inlumina dumnezeiasca. Acesta viziune tine de ceea ce Evagrie numestecontemplatie naturala prima, care are ca obiect naturile create inteligibile,adica intelectele angelice, cealalta contemplatie, naturala secunda, avand caobiect naturile vizibile si materiale; de aceea ea este accesibila intelectuluiinca unit cu trupul.

Cunoasterea lui Dumnezeu difera mai ales de cunoasterea fiintelor, prin faptulca nu necesita nici un intermediar intre subiect si obiect: "Precum lumina,atunci cind ne dezvaluie totul, nu are nevoie de o alta lumina cu ajutorul careiasa se faca vazuta, tot asa si Dumnezeu, cind ne dezvaluie totul, nu are nevoiede o alta lumina cu ajutorul careia sa poata fi cunoscut, pentru ca El este, inesenta Lui, lumina". Lumina lui Dumneze u, revarsindu-se asupra obiectelor, nepermite sa le vedem, dar Dumnezeu este vazut in propria Sa lumina. Caci Eleste "lumina prima si fericita" care se reflecta direct in naturile prime siinteligibile si indirect, prin intermediul lui Hristos, "Soarele dreptatii", innaturile secunde si corporale.

Se poate spune ca Evagrie a oferit spiritualitatii bizantine, in ciuda condamnariisale, o buna parte din conceptele ei fundamentale si din terminologia ei. Apoi aavut o puternica influenta asupra scriitorilor sirieni si se pare ca misticiiminastirilor nestoriene au transpus din acesta mistica chiar in misticamusulmana, aparuta ceva mai tirziu pe acelesi meleaguri.

Conditiile evolutiei spirituale in epoca moderna

un fragment de Andrei TARKOVSKI

Unul din aspectele intoarcerii omului la o viata normala, spirituala, este dupaparerea mea atitudinea sa fata de sine insusi: sau traiesti existenta unuiconsumator dependent de evolutiile tehnologice si materiale si dedicat orbestepretinsului progres, sau te intorci la responsabilitatea spirituala care atunci,insa, nu mai este valabila doar pentru tine insuti, ci si pentru altii. Exact aici -in pasul constient facut in directia responsabilitatii fata de societate si ceea cese petrece in ea si cu ea - este cu putinta ceea ce numim indeobste"sacrificiu", realizarea reprezentarii crestine a jertfirii de sine, a jertfelniciei.Strict vorbind si dus pina la ultimele consecinte, aceasta inseamna ca un om

14


15/39

care nu se resimte el insusi, intr-o cit de mica masura, capacitatea de a sejertfi pentru un altul sau pentru o cauza, a incetat de a mai fi om. El este pecale de a-si schimba viata in existenta unui robot ce functioneaza mecanic.

Desigur, sint constient ca ideea de sacrificiu este astazi orice altceva, numai

iubita nu - aproape nimeni nu mai tinjeste dupa faptul de a-si sacrifica viatapentru altul sau pentru ceva anume. Decisive ramin, insa, consecinteleinexorabile ale acestei atitudini: pierderea caracterului personal al existenteiumane in favoarea unui egocentrism cu atit mai bine conturat cu cit determinadeja deopotriva nenumarate relatii interumane, cit si atitudinea unor intregigrupuri ale populatiei in convietuirea lor cu altele, invecinate, si, mai cu seama,pierderea pina si a ultimei posibilitati ramase de a face loc evolutiilor spiritualein locul "progresului"material si, prin aceasta, de a face iarasi cu putinta oexistenta demna.

Cit de mult este prada materialismului lumea civilizata o poate evidentia unsingur exemplu. Foamea poate fi inlaturata fara efort, cu bani. Aceluiasimecanism - bani contra marfa - i se supune insa si cel care, deprimat saudisperat, se incredinteaza unui psihiatru: el plateste pentru sedinta, isiusureaza sufletul in schimbul banilor si, acolo unde e cu putinta, se simte maibine, comparabil intru totul cu cel ce-si cumpara "iubire" intr-un bordel, macarca si iubirea poate fi tot atit de putin cistigata pe bani ca si pacea sufleteasca.

Ultimul interviu al lui Tarkovski

"Cind realizez ceva in arta, simt ca pun flori in fata unei icoane"

- Mai intii, in Uniunea Sovietica am fost un regizor interzis, care a stirnitinteresul publicului. In al doilea rind, sper ca subiectul la care lucrez vine dinstrafundurile sufletului meu si astfel el devine important nu numai pentrumine. In al treilea rind, imi privesc munca de creatie nu ca pe un mijloc propriu

de exprimare, ci ca pe o rugaciune. Cind realizez ceva in arta, simt ca pun floriin fata unei icoane, intr-o zi sfinta... sau ca aprind o luminare. Este datoriamea... Nu ma mindresc cu ea, dar nici nu ma stinjeneste in vreun fel. In liniimari, spectatorul intelege foarte bine ce incerc sa-i transmit... Poate sa nu fieun credincios, dar cind ii vorbesti sincer realizeaza la un moment dat ca existalucruri, o lume, care sint teribil de importante pentru el...

- Ati devenit un om dezamagit de lume. In timp ce va priveste filmele,spectatorul poate fi coplesit de rusinea de a apartine omenirii... Andrei Rubliovrefuza sa mai vorbeasca, Domenico, nebunul din Nostalghiia, isi da foc.Calauza plinge cind "Scriitorul" si "Fizicianul" refuza sa-l creada. Totusi in toatefilmele dumneavoastra, cu exceptia Nostalghiiei, exista un copil, un copil care

15


16/39

vine dintr-o alta lume, diferita si aduce Speranta. De unde vine optimismuldvs.?

- De cele mai multe ori din pesimism. Nu cred ca este interesant sa privestirealitatea in termenii optimismului sau ai pesimismului. E de-a dreptul ridicol

sa discuti acesta problema. Mi se pare, intr-adevar, ca oamenii care pot sa fieoptimisti, veseli si plini de speranta, realizeaza ca... sintem intr-o formaproasta; termenul "optimist" e o lozinca folosita in scopuri ideologice, politicesau de alta natura, de catre oameni care nu vor sa gindeasca cu propria lorminte. De aceea impartirea in "optimisti" si "pesimisti" e absurda.

"Cineva spunea ca sufletul omului este crestin"

- Cred ca un artist nu poate fi nici pesimist nici optimist. "Pesimism" si"optimism" sint pareri superficiale, chiar vulgare. Un pesimist este, cum sestie, un optimist bine informat. Cu alte cuvinte un om constient de problemelecontemporane, un om care isi da seama de directia in care se indreapta lumea,pur si simplu nu pote fi un optimist. Optimismul este ori o poza ideologicaabila, ori una teatrala, in orice caz nu e o atitudine sincera.

Speranta este inerenta omului. Omul este o fiinta religioasa. Cineva spuneaodata ca sufletul omului este crestin. In acest sens, omul nu se marginestedoar sa poarte in suflet un soi de speranta. Unii spun ca poti pierde speranta,tirguindu-te cu viata, dar cred ca gresesc, pentru ca speranta e irationala. Ea eo parte a sentimentului religios si se naste, exista si prinde radacini in om in

pofida logicii, a ratiunii, in acord cu un soi de absurd. Acesta este motivulpentru care acel "credo ad absurdum" ("cred pina la absurd") al lui Tertullian ecitat atit de des. Pentru ca, daca ar fi un cit de mic simbure de ratiune logica,nu ar mai exista credinta. Credinta e sadita in noi, in atitudinea noastra fata delume si oameni, in mod apriori fata de cunoasterea acestora.

"Astazi, omul se dezvolta ca o rima, inghitind tarina dinaintea lui si lasind inurma mormane de resturi..."

- De ce nu va este pe plac "Solaris"? Pentru ca e singurul film care nu mustestede suferinta?...

- Intii de toate, cred ca "Solaris" e indeajuns de patruns de suferinta. Filmultransmite senzatia de constienta, care mai tirziu se materializeaza; deasemenea, exprima dorinta unui barbat - un barbat slab, dar totusi barbat - dea purta acea cruce si de a lua o atitudine intr-o problema morala, aparindu-secu mijloace stiintifice de o anumita situatie stiintifica sau tehnologica.

De ce nu-mi place acest film?... Cred ca are prea multe atribute stiintifice saupseudo-stiintifice - statia spatiala si toate efectele speciale.

16


17/39

Gustul meu e ranit de toate noutatile tehnologice, tot felul de expresii moderneale notiunii de tehnica si tehnologie. Sint frustrat de greselile omului, de faptulca acesta da prea multa atentie dezvoltarii sale materiale. aspectelorpragmatice ale realitatii, de atitudinea empirica a lui fata de evolutia sa.

In trecut, in civilizatiile antice, omul care era profund implicat in problematicalegaturii sale spirituale cu lumea transcedentala, se lupta sa descopere cauzadevenirii sale si telurile ei. Astazi, interesul pentru aceasta problema s-apierdut cu totul, iar omul se dezvolta ca o rima, inghitind tarina dinaintea lui silasind in urma-i mormane de resturi... Si daca intr-o zi va descoperi ca a mincattot pamintul, n-ar trebui sa fie surprins.

"Mai devreme sau mai tirziu, voi cadea peste bord"

- Cum descrieti locul d-voastra in lumea de azi?

- Ca un om ale carui picioare sint pe puntile a doua barci. O barca merge dreptinainte cealalta, o ia la dreapta. Asa ca realizez treptat ca, mai devreme saumai tirziu, voi cadea peste bord. Sint constient de asta tot timpul.

Pentru ca omul nu poate sta oriunde. Pentru ca el se afla exact in acearascruce in care renunta la anumite nevoi spirituale, pentru a le mentine doarpe cele materiale. In acest sens, este foarte intunecat viitorul. Totusi cred,oricum, ca greselile omului nu sint doar greseli, ci sint datorate unui anumitproces interior dureros si ca la un anumit moment dat se va uita inapoi si va

realiza ca se confrunta cu o problema ori cu o boala pe care trebuie sa oinvinga... Iar arta are potentialul de a reaminti omului ca este o fiinta spirituala,parte a spiritului infinit in care va intra peste moarte. Arta il poate ajuta sainteleaga de unde vine si incotro se indreapta.

- Ultimul film este dedicat fiului d-voastra. Ati trait un sentiment de vinovatiecind l-ati parasit si ati emigrat?

- Continuati sa va referiti la plecarea mea din Uniunea Sovietica, de parca as fiavut de ales! Daca as fi putut alege, ar fi fost altceva. Dar nu am putut. Amfacut mereu numai acele lucruri pe care le-am putut face, am fost atit de umilit

ca artist si ca om, mai ales ca om... M-au lovit in fata si mi-au spus: Intoarce-teacum! Cred ca orice om normal, orice om cu simtul demnitatii, nu ar fi avut deales in aceste imprejurari. De aceea, cind s-a intimplat ca nu m-am intors, nu afost un act de alegere. Am fost fortat sa o fac. Dar daca ar fi sa ma intorcacolo, sa zicem, de dragul fiului meu, stiu ca m-as distruge si pe mine si pe el...

Pentru mine, cel mai important lucru este sa-mi pastrez demnitatea de om, nusa ma intorc intr-un anumit punct geografic. Si de ce credeti ca era datoriamea sa ramin acolo? Nu sint spectatori si aici? E un public minunat.

"Cred in viata vesnica si in invierea lui Hristos"

17


18/39

- Credeti ca ne apropiem de sfirsitul lumii?

- Nu cred ca Dumnezeu va ingadui ca omul, care a fost inscris pe drumulsalvarii spirituale, sa intilneasca o catastrofa, inainte sa fi avut sansa de adesavirsi lupta dintre Bine si Rau, care se da in sufletul omului. Omul este inca

infantil..., inca este intr-un stadiu timpuriu, in zorii dezvoltarii sale spirituale.Dar caile Domnului sint necunoscute, iar noi nu cunoastem intelesul a ceea cese petrece... Un lucru pe care-l stiu este ca omenirea va avea de infruntat incamulte incercari grele. Omul trebuie sa invete din istorie. E groaznic faptul catocmai am inteles ca istoria nu ne invata nimic. Este cea mai pesimistaconcluzie, una care sugereaza totala dezarmare a omului.

- Ce credeti ca urmeaza dupa moarte?

- Stiu si cred un lucru: ca sufletul omenesc este fara moarte, indivizibil siindestructibil... Cred fara rezerve in viata vesnica a sufletului si in invierea luiHristos, cel care a izbavit omul de pacate si ne-a dat speranta vietii vesnice...Ce e cu adevarat important, este ca numim moartea o noua nastere...

(Traducere si adaptare de Adrian HOAJA, dupa revista "Russia", iulie 1997)

Andrei Tarkovski -conceptia despre om si lume (I)

de Mircea DUMITRESCU

"Scoala cinematografica rusa ", una dintre cele mai valoroase si originale dinintreaga evolutie a cinematografiei universale, valoroasa prin profunzime, insensul asumarii problematicii majore a Rusiei, a lumii contemporane, a omului,si originala prin notele de misticism si mesianism dar si prin acea sinteza derealism si moralism, pe linia marei traditii a culturii ruse din secolul 19,infaptuind o sinteza intre "fondul filmului" si "forma filmului", s-a infiripat si s-a

afirmat tumultos in conditii variate, cind favorabile, cind promitatoare, cind de-a dreptul ostile si distructive. Ambianta avangardei, a abstractionismului (1905- 1914, 1917 - 1952), nascut din asimilarea experientelor occidentale(raionismul, o sinteza de cubism, futurism si orfism, apoi suprematismul siconstructivismul), apoi cea literara (Aleksandr A. Blok, Serghei A. Esenin, BorisL. Pasternak, partial, insa, Maxim Gorki si Vladimir V. Maiakovski) si, in fine,cea mai importanta si mai fertila, cu cele doua directii ale miscarii in artaspectacolului de teatru, Konstantin S. Stanislavski si Vsevolod E. Meierhord,absorbiti de cea de-a treia directie, pur avangardista, a teatrelor "proletkult","mastfor" si "acrobatic", i-a fost favorabila si stimulativa. Promitatoare i-a fostambianta Marei Revolutii din Octombrie, apoi constringatoare, ostila sidistructiva din momentul in care s-a pus problema acordarii artelor, a stiintelor,a culturii, cu necesitatile societatii sovietice, cu politica si cu ideologia. Multi

18


19/39

avangardisti, artisti plastici, s -au exilat la timp in occident; unii scriitori s-ausinucis sau au fost asasinati. Aproape un miracol, printr-o lupta tenace cuputerea, cineastii au ramas sa inalte impozantul edificiu al "scoliicinematografice ruse" (Serghei M. Eisenstein, Vsevolod I. Pudovkin, Lev V.Kulesov, Leonid Z. Trauberg, Grigori M. Kozintev, Iosif Heifit, Mark S. Donskoi,

Aleksandr P. Dovjenko, Grigori V. Aleksandrov) . Un alt miracol este acela ca,intre cele doua congrese ale scriitorilor (1930 - 1956) din fosta UniuneSovietica, s-au realizat opere cinematografice remarcabile, chiar capodo pere,cu toata salbateca cenzura exercitata de putere prin hibrida formula a"realismului socialist".

In ambianta pulverizarii cultului personalitatii lui Stalin (1956), cinematografiamarcheaza un nou moment, "noul val". Esenta acestuia, bineinteles, in cadrulunei libertati limitate, consta in reabilitarea unor teme, motive, idei, formuleartistice, mutarea centrului de greutate de pe "lumea exterioara" pe "lumeainterioara", aparitia intelectualului ca personaj ("Noua zile dintr-un an", r.Mihail Romm, 1961), cu forme inedite de manifestare, indoiala, interogatie,meditatie si preocupat de problemele fundamentale ale conditiei si existenteiumane. Personajele traiesc sentimente moderne, de instabilitate, deincertitudine, de angoasa. Frecvente sint optica tragica si viziunea pesimista,convertite insa intr-o viguroasa incredere in valorile morale, spirituale,religioase. Primul film al "noului val" este "Al 41-lea", r. Grigori Ciuhrai, 1956.Urmeaza: Mihail K. Kalatozov, Aleksandr A. Alov, N. Naumov, Serghei I.Paradjanov, fratii Andrei Mihalkov-Koncealovski si Nikita Mihalkov, GlebPanfilov, Elem Klimov, Eldar Riazanov, Piotr E. Todorovski, Aleksandr Askoldov,Tenghiz Abuladze, fratii Eldar si Gheorghi Senghelaia, Otar Iosseliani etc. O

stralucita generatie. Si, inaintea tuturora, Andrei A. Tarkovski.

O intimplare care i-a marcat destinul

S-a nascut in ziua de 4 aprilie 1932, in localitatea Zavrasnie-Ivanovo, pemalurile Volgai intr-o familie de intelectuali (tatal sau, Arsenie Tarkovski, fiindun apreciat poet). Casa parinteasca vizitata frecvent de artisti, de oameni destiinta, de scriitori, de regizori si de actori, a devenit pentru micul Andrei oadevarata scoala. Deosebit de sensibil, inclinat spre singuratate si meditatie,puternic inzestrat pentru pictura si muzica, a urmat studii foarte variate, de laInstitutul de orientalistica la Institutul de teatru, de la Institutul de pictura la

Institutul de geologie si simultan, Institutul Unional de Stat de Cinematografie,clasa Mihail Romm, intre anii 1952-1960. Personalitatea sa a capatat contur sis-a implinit pe directia a trei coordonate: misticismul, mesianismul sisentimentul tragicului. Intr-o mare masura o intimplare ii explica personalitateasi opera. Grav ranit intr-un accident, in 1952, parasind pentru un scurt timpstudiile de orientalistica, in 1953 participa la o expeditie stiintifica in Siberia.Cu acel prilej parcurge pe jos zeci de kilometri. Este insa un traiect simbolic. Undrum al lumii lui interioare. Un drum spre Siberia care repeta nesfirsitele spatii,strabatute mai mult pe jos, prin zapada, prin furtuni, de nenumarati vinovati simai ales nevinovati. Andrei Tarkovski retraieste vinovatiile lor, suferintele lor,isi asuma responsabilitatea faptelor lor, ca victime, dar si a calailor acestora.Retraieste drumul lui Feodor M. Dostoievski, al miilor de razvratiti, al luiRaskolnikof si Dimitri Karamazov dar si a l Soniei Marmeladova sau al

19


20/39

Grusencai, al Rusiei, al omului in general, al intregii umanitati. Este DrumulCalvarului, al Golgotei. Prin acel drum, fizic si metafizic Tarkovski isi exprimasolidaritatea cu toti ceilalti oameni, dintotdeauna si de pretutindeni. Markel,fratele mort al parintelui Zosima, spunea: "Fiecare este vinovat in fata tuturorasi cu mai mult decit toti ceilalti... Afla ca, intr-adevar, fiecare este vinovat fata

de toti oamenii si pentru tot ce se intimpla" ("Fratii Karamazov", Feodor M.Dostoievski). Andrei Tarkovski va strabate Drumul Calvarului in dublu plan: in"Impreriul raului", istoric, in confruntarea cu puterea si anistoric in planul lumiiinterioare, din 1983 si pina in clipa mortii (Paris, 28/29 decembrie 1986).

Andrei Tarkovski este autorul a opt filme. Sase le-a realizat in fosta UniuneSovietica si anume: "Katov i skripka" ("Compresorul si vioara"), 1961, Marelepremiu la Festivalul studentesc, New-York, 1961, lucrare de diploma; "Ivanovodetsvo" ("Flacari si flori"/ "Copilaria lui Ivan"), 1962, Premiul "Leul de aur",Venetia 1962; "Premiul special al juriului, Cannes, 1973; "Zerkalo" ("Oglinda"),1975 si "Stalker"("Calauza"), 1979. Ultimele doua filme le-a realizat, unul inItalia ("Nostalgia") in 1983, pentru care a primit premiul pentru film de autor sipremiul "Fipresci", Cannes,1983. Celalalt in Suedia si cu participarea franceza"Offret" ("Sacrificiul"), in 1986 (Marele premiu al juriului si premiul "Fipresci",Cannes 1986 si Premiul "Scarabeul de aur", Suedia, 1986). A avut si douaproiecte neimplinite: un film dupa povestirile fantastice ale lui E. T. A. Hoffman,in colaborare cu Michelangelo Antonioni si un "Hamlet". Profesiunii sale deregizor de film el i-a acordat doua sensuri esentiale. Unul moral ("Pentru minecinematograful este o ocupatie morala si nu una profesionala... Filmul trebuiesa fie pentru autor si pentru spectator un act moral purificator) si altul spiritual("In arta nu exista decit realitatea vietii spirituale a creatorului. Numai ea este

esentiala, restul e doar materialul pe care aceasta realitate se exercita"). Cufiecare film el oficiaza un act creator, un ceremonial al autocunoasterii, alcunoasterii. Cu fiecare film el repeta, la dimensiuni omenesti, dar aspirind ladimensiunea divina, actul Creatiunii. De aceea filmele sale ne apar ca "formede rugaciune".

Prin suferinta si prin iubire omul se poate salva

Andrei Tarkovski il considera pe om "facut dupa chipul si asemanarea luiDumnezeu", prin urmare nu "zvirlit in lume" ci "daruit lumii", ca pe un miracol,ca pe un component al armoniei universale care, cu toata imperfectiunea lui,

prin suferinta si iubire, o sporeste, mereu aspirind "cu gindul si cu fapta", laconditia primordiala, cea de dinainte de pacat. Acesta este sensul primului saufilm, " Compresorul si vioara". Micutul Sasa, cu sugestii autobiografice,simbolizeaza, prin sensibilitatea sa, prin predispozitia pentru actul creator, prinpuritatea sa, prin naivitate, virsta de gratie, aspiratia spre valorile originare.Surprinzator, Sasa si fetita, parca sugerind "cuplul dinamic" se comporta altfel.Sasa daruie fetitei un mar nu din politete, ci gestul sau are o semnificatiedeopotriva morala, filosofica si religioasa, desi, probabil, neconstientizat depersonaj; aceea de a-si asuma nu numai pacatul originar, ci si toate celelaltepacate ale lui si ale tuturor. Semnificatia mistico-mesianica este mai evidentain filmul "Copilaria lui Ivan". Privind istoria ca pe o succesiune de situatii limita,razboiul, ca institutie a violentei generalizate, fiind una dintre acestea, omuluiii este data, deopotriva, posibilitatea de a alege, neintelegerea si supunerea,

20


21/39

sau intelegera si lupta. Copilul Ivan intelege si alege lupta. Dar depasesteconditia de erou tragic, gestul si actul lui capatind dimensiuni mistico -religioase. Biserica in ruina, in urma luptelor, dar cu turla, crucea, usile sicatapeteasma neatinse, cu icoana ca o mustrare, dar si ca o spe ranta, nu facparte din simpla recuzita a filmului, ci reprezinta o spiritualitate. Ideea de

jertfire apare pentru prima data la Andrei Tarkovski, in acest film. Eliminat depe scena istoriei, el nu piere, ci se integreaza armoniei universale. Apa,element primordial, il primeste la sine. Si tot apa, sub forma unui suvoi curat silimpede, tisnind din fintina cu aceeasi semnificatie de element primordial, serevarsa peste trupul mamei ucise, parca sugerind si ritualul scaldarii, alpurificarii. Nu in spiritul razbunarii, ci al intelegerii si al iertarii crestinesti, Ivan,imaginindu-si confruntarea cu dusmanul, rosteste numai "am sa te... am sate... am sa te...", necutezind sa continue cu ceea ce ar fi fost logic sa urmeze,"... sa te impusc " sau "... sa te omor" . Copilul, nu numai cu semnificatia decopil universal sau de copilarie, de valori originale, apare in intreagafilmografie a lui Andrei Tarkovski, fie in ambianta naturii sau in aceea a familieisau a societatii, fie in angrenajul institutiilor sistemului. Filmul "Oglinda"sugereaza nu numai complicatele mecanisme ale istoriei, ci si o tesaturadiabolica de institutii, de atributii si responsabilitati, de relatii si reactiiimprevizibile, parca anume nascocite pentru reducerea individului la conditiede element de serie, pentru nivelarea si omogenizarea sa. Dar aceste institutii,atributii, responsabilitati si relatii, desi forme de manifestare ale unui sistemintolerant, totalitar, ele ne apar ca proiectii tot ale imperfectiunii umane, cainfatisari si seductii ale rau lui. Indeletniciri si atitudini, predispozitii si aspiratiifiresti, in stare de normalitate, intr-un sistem social-politic aberant, devinobsesii. Fireasca educatie militara se converteste intr-o obsesie a

militarismului, vibratiile personalitatii intr-o manie, intr-o obsesie a expansiunii,necesitatea, placerea de a dialoga, intr-o obsesie a controlarii celuilalt, intr-oobsesie a cenzurii si, mai rau, a autocenzurii; chemarea inaintea celuilaltimediat superior in grad, se transforma intr-o spaima a eliminarii chiar fizice,dorinta de a fi in siguranta, intr-o permanenta insecuritate, incertitudine. Inacest film, apare, intr-o forma accentuata, starea, sentimentul de pierdere aidentitatii, sentimentul instrainarii de sine ca cea mai grava forma deinstrainare. Desi A. Tarkovski, in acest film, reproduce o scrisoare a lui Piotr J.Ceadaev catre poetul Puskin, in care este exprimata de catre J. J. Rousseau,totala negare a influentei stiintei si artei asupra sufletului omenesc, sugestiaeste ca tocmai valorile morale, spirituale, religioase sint acelea care, avind

rolul unor repere fundamentale, pot contribui la ameliorarea conditiei siexistentei umane. Prin suferinta, prin iubire, omul se poate salva, omul il poatesalva pe aproapele sau. Contrar lui Lev Tolstoi care in "Sonata Kreutzer",defineste iubirea ca "posedarea cuiva de catre altcineva", prin personajulPoznnisev, si caruia un personaj din "Solaris", Snaut, ii reprosa incapacitateade a iubi umanitatea in intregul ei, A. Tarkovski, prin iubire intelege nu numaiun sentiment primor dial, originar, premiza a Creatiunii, o stare, o predispozitiearhetipala, ci intelege o sinteza a iubirii particulare pentru cineva si a iubiriipentru umanitate in ansamblul acesteia. Este evidenta, in aceasta viziune,esenta moralei, filosofiei si dogmei crestine. Prin iubire A. Tarkovski intelegeintotdeauna "daruire", caci "daruind vei dobindi".

21


22/39

Cu aceeasi semnificatie de forte regeneratoare, de energii recuperatoare, A.Tarkovski investeste valorile spirituale si religioase si in filmele "Solaris" si"Calauza". Pretextul fiind formula S F, filmele sint un rechizitoriu al eroriloromului, al erorilor civilizatiei, al ratacirilor umanitatii de care se face vinovatanu numai ea, in totalitatea ei, ci mai ales fiecare in parte. A. Tarkovski se

detaseaza energic de sistemul intolerant, totalitar, comunist si de ideea ca,daca intr-un sistem social -politic (fiind vorba, evident de cel comunist) toticomponentii sistemului sint vinovati, atunci nu mai exista vina. In "Solaris",Kelvin se intoarce si ingenuncheza in fata tatalui. E aici sugestia unei sintezeintre tatal-pamintesc si Tatal-ceresc; fiul primeste binecuvintarea, nu sa seintoarca spre nava spatiala (motivul lumii ca nava), ci sa paseasca pe caleaspiritualitatii, a credintei. Si nu intimplator pe nava, intr-o incapere, se aflaicoana Sfintei Treimi. Iar in "Calauza", fetita invalida care, aparent, practicatelechinezia, in fond sugereaza o vocatie si o alegere, aceea a spiritualitatii.Numai caile moderne spre cunoastere, artistica si stiintifica, sint insuficientepentru drumul omului spre implinire, pentru aspiratia lui de a atinge conditiaprimordiala. Lipsite de credinta, de magie, de mister, de sacralitate, ele parniste "proteze". De aceea Tarkovski investeste Calauza, desi personajambiguu, cu acea trasatura dominanta a cunoasterii traditionale, credinta("Crede si nu cerceta"). Filmul e construit pe motivul biblic "vanitas vanitatumet omnia vanitas". Acordurile "Bolero"-ului de Ravel sugereaza, ca si zgomotuldrezinei, eterna scurgere a timpului, eterna noastra devenire, iar acordurile"Odei bucuriei", regasirea identitatii, regasirea caii.

Sub infatisarea sentimentului nostalgiei, in filmul "Nostalgia", A. Tarkovski reiasi dezvolta ideile de "pacat originar", de "eroare", de "vina", de

"responsabilitate", de "rascumparare". Pacatul originar", desi pare o fatalitate,poatefi atenuat de efectele lui, pote fi convertit in virtute, prin suferinta, priniubire, prin daruire, prin rugaciune. Dar omului, cu toata imperfectiunea lui, iieste data, ca o sublima sansa, libertatea de a alege, care insa poate deveni one-sansa. Printr-o alegere gresita efectele "pacatului originar" pot, si sint chiar,sporite. Omul a ales gresit, iata explicatia tuturor radacinilor sale, a tuturorsuferintelor sale, a tuturor infringerilor sale, a tuturor nenorocirilor sale. Darnici alegerea gresita nu este o fatalitate. Ea poate fi convertita intr-o altaalegere, intr-o alta sansa, intr-un alt inceput. Personajul Domenico aflat in fatamultumii, a umanitatii, spune asemeni unui apostol: "societatea trebuie sa fierecreata. Trebuie sa ne intoarcem... Sa ne intoarcem de unde am plecat gresit.

Sa ne intoarcem inapoi, fara sa spurcam apa...". Prin urmare, sa ne intoarcemla origini, nu pentru a relua calvarul, ci pentru a-l converti intr-o victorie, intr-un triumf. Astfel, in viziunea tarkovskiana, drumul calvarului este degajat decontaminarile mitului lui Sisif. In acordurile aceleiasi "Ode a bucuriei", Andrei,un alt personaj, aprinde o luminare si porneste spre un lacas cu multe luminari,sugerind un altar. Dar flacara se stinge. Se intoarce, o aprinde si se indreaptaiar spre acel lacas. In fine, a patra oara reuseste sa depuna lum ?narea, alaturide celelalte. Aceasta secventa este esentiala pentru intelegera conceptiei lui A.Tarkovski privind destinul Omului si al umanitatii. Incercarile si esecurile sale,in cele din urma, reusita lui Andrei, sint incercarile si esecurile, dar si posibilavictorie a omului, a umanitatii. Luminarea aprinsa, simbolul cautarilorspirituale, al luminii, al credintei ("Veniti de luati lumina... Lumina din lumina,Dumnezeu adevarat din Dumnezeu adevarat"). Re-gasirea credintei lumineaza

22


23/39

nu numai calea spre salvarea posibila ci si toate valorile date sau create deom. Astfel, contrar lui J. J. Rousseau, A. Tarkovski confera prin credinta valorilorartistice, stiintifice, culturale, rolul pozitiv pe care il au si il pot avea asuprasufletului omului.

Intoarcerea "la punctul de unde am plecat gresit" nu inseamna insa refuzulcuceririlor civilizatiei. Ea respinge insa ideea civilizatiei ca scop in sine,exaltarea, absolutizarea "societatii de consum", "ca "cea mai buna lume dintretoate lumile posibile". Reinvestirea civilizatiei cu acel mister, cu aceasacralitate, pierdute odata cu pierderea credintei, este posibila numai prin re-gasirea credintei. In acelasi film, "Nostalgia", printr-o miscare lenta de aparat,inainte, edificiile de piatra ce coplesesc, imaginea se micsoreaza si, dindepartare, capata contur o casuta traditionala, intr-o poiana, inconjurata cuarbori si verdeata. Imaginea nu este expresia nostalgiei casei in care s-anascut sau in care a locuit, a unei simple colibe, a unei izbe, ci expresia unuiprofund sentiment religios, expresia re-gasirii credintei. Aceasta modestaasezare sugereaza staulul in care s-a nascut Mintuitorul. In ultimul film,"Sacrificiul", barbatul, Alexandru, indemnat de o tainica dorinta sau de fortaunei proorociri, se indreapta noaptea spre casa Mariei. Bate la poarta. Se audelatrat de ciine si behait de miei; citeva oi alearga prin poiana. I se deschide,barbatul intra si Maria ii toarna apa in lighean ca sa se spele, sa se purifice.

Dar capodopera filmului crestin este "Andrei Rubliov".

(va urma)

Calugarul si mireanul cununat

Citeva comparatii dupa izvoare monastice timpurii.

de P.S. Kallistos WARE

Episcopul ortodox Kallistos Ware s-a nascut in 1934, din parinti anglicanipracticanti. A studiat la Oxford limbile clasice si teologia, iar in anul 1958 s-aconvertit la ortodoxie. Asa cum insusi marturiseste, la frumusetea Ortodoxiei aajuns nu prin lecturi sau prin studiu, ci prin Liturgia ortodoxa, care a avut unimpact deosebit asupra sensibilitatii sale duhovnicesti. In prezent P.S. Kallistoseste episcop de Diokleia si profesor la Universitatea Oxford, fiind cunoscut inmediile teologice ca un marturisitor, prin credinta si viata, al invataturilorcredintei ortodoxe.

Din activitatea teologica a P.S. Kallistos amintim in primul rind traducerea(colectiva) in engleza a Filocaliei, ajunsa deja la al patrulea volum, precum simonumentala traducere a Triodului, o carte esentiala din cultul ortodox; deasemenea, Episcopul Kallistos Ware este autorul a numeroase studii de

23


24/39

spiritualitate ortodoxa, precum si autor al mai multor volume de prezentaregenerala a Ortodoxiei (The Power of the Name, The Orthodox Church, TheOrthodox Way etc.).

Studiul pe care il traducem in continuare, The Monk and The Married Christian:

Some Comparisons in Early Monastic Sources, pune in discutie, din perspectivaliteraturii ascetice vechi, raportul dintre slujirea calugareasca si cea in familie,respectiv ca monah sau mirean cununat, in vederea mintuirii.

Detasindu-se de unele opinii exagerate care circula in unele medii monasticemai noi, potrivit carora se pot mintui si pot ajunge pe inalte trepte duhovnicestidoar monahii si dintre acestia doar o elita (vezi, de exemplu, TeoclitDionisiatul, in Dialoguri in Athos, vol.I, Deisis, 1994, pp. 91, 192-194), P.S.Kallistos subliniaza, valorificind in special izvoare duhovnicesti precumPatericul, Limonariul s.a., posibilitatea mintuirii in egala masura atit apustnicului retras din lume, cit si a mireanului care si-a intemeiat o familie sicare traieste in lume. Viziunea episcopului de Diokleia este aceea a unuiechilibru, absolut necesar Bisericii, intre vocatia monahala si cea familiala, carenu presupune mai putina jertfelnicie:

"Casatoria si viata monastica se completeaza si se echilibreaza cam in felul incare se completeaza si se echilibreaza in teologie calea catafatica si caleaapofatica (...) Ambele sint taine ale iubirii... Amindoua caile sint expresii realeale preotiei imparatesti, universale, a celui care a primit botezul (...) Ambii(monahul si mireanul in familie) renega pacatul si afirma lumea. Diferentadintre ei ramine numai in conditiile exterioare ale luptei lor ascetice". (K. Ware,

Imparatia launtrica, Christiana, 1996).

Porunca desavirsirii in iubire este aceeasi pentru toti, insa modurile plinirii eipot fi diferite, potrivit vocatiei si lucrarii fiecaruia. (Dragos BAHRIM)

Patru exemple

"Sa nu te gindesti vreodata sa fericesti pe mirean mai mult decit pe monah, cape unul care are femeie si copii si e bucuros ca face bine altora, ca da dinbelsug milostenie... Si chiar daca, fiind calugar, esti foarte pacatos, necazul sireaua patimire a sufletului tau sunt mai de cinste la Dumnezeu decit virtutea

covirsitoare a mireanului", spunea Sf. Ioan Carpatiul (sec.VII)1. Consideratiilelui privind virtutile calugarului si ale crestinului casatorit sunt proprii intregiiliteraturi monastice, rasariteana sau apuseana, veche sau mai noua. "Modul deviata calugaresc" - dupa cum marturiseste, simplu Patericul - "este superiorcelui al omului din lume"2.

O asemenea revendicare provoaca neliniste in mintile multor cititoricontemporani. Cit de mult inseamna aceasta superioritate a vietii monastice?Oare Patericul si alte izvoare monastice timpurii impun in mod tacit un "dublustandard" prin care comunitatea crestina este impartita in doua clase distincte,"desavirsitii" si "dreptii"? Iar aceasta deosebire stricta, pe trepte, intre o elitaascetica si ceilalti botezati poate fi impacata cu invatatura lui Hristos?

24


25/39

Problema poate fi ilustrata prin patru relatari despre felul in care barbatul saufemeia alege viata monahala. Vom incepe cu chemarea Sfintului Antonie celMare, descrisa de Sfintul Atanasie. Intr-o dimineata de duminica, la SfintaLiturghie in biserica din satul sau, Antonie este miscat profund de cuvinteleEvangheliei din acea zi: "Daca voiesti sa fii desavirsit, du-te, vinde averea ta,

da-o saracilor... dupa aceea, vino si urmeaza-Mi" (Matei 19, 21). Acest text ilindeamna imediat sa aleaga calea ascetica3. Daca voiesti sa fii desavirsit...Atunci, desavirsirea este oare imposibila pentru cei care continua sa traiasca inlume, pastrindu-si averea, casatorindu-se si aducind pe lume copii?

Convertirea la monahism a Sfintului Arsenie, inregistrata in Pateric, ridicaaceeasi intrebare. Cind Avva Arsenie era inca in palatele imparatesti, s-a rugatlui Dumnezeu, zicind: "Doamne, indrepteaza-ma, ca sa stiu cum ma voimintui". Si i-a venit lui un glas zicindu-i: "Arsenie, fugi de oameni si te veimintui"4. Dar se putea ca Arsenie sa nu se mintuiasca daca raminea in palateleimparatesti, ca educator al copilului bazileului? In ce sens fuga de lume esteindispensabila pentru mintuire?

Al treilea exemplu provine din Viata greceasca a Sfintului Pahomie. Cind mamalui Teodor merge la manastire si cere sa-si vada fiul, el refuza sa o intilneasca;atunci ea hotaraste sa nu se mai intoarca acasa, ci sa ramina in comunitateade maici de pe linga minastire. "Nu numai ca-l voi vedea printre frati", si-a zisea, "ci imi voi mintui si sufletul"5. Ne intrebam: nu isi putea mintui sufletul farasa ramina in comunitatea monahala? Este monahismul singurul drum sigurcatre mintuire?

Dificultatea apare mai pregnant in tulburatoarea experienta a lui Theonas,relatata de Sf. Ioan Casian6. Influentat de o predica pe care o auzise, Theonasisi obliga sotia sa consimta despartirea lor, pentru ca ei sa poata intra inmonahism, alegind ceea ce el numeste melior vita, o "viata mai buna". Earefuza, insa el insista. "Sa slujim lui Dumnezeu", ii spune el, "si sa scapamimpreuna de primejdia iadului". (Oare nu puteau continua sa "slujeasca luiDumnezeu" in cununie, ca sot si sotie crestini, "scapind impreuna de pedeapsaiadului"?). In pofida impotrivirilor ei, Theonas o paraseste si se calugareste faraconsimtamintul sotiei. Iata cuvintele lui de despartire: "Daca nu te pot izbavide moarte, nici nu te pot lasa sa ma desparti de Hristos, este mai mintuitorpentru mine sa ma despart de o fiinta omeneasca decit de Dumnezeu". Casian

nu este foarte incintat de aceasta intimplare, adaugind imediat: "Sa nu-siinchipuiasca cineva ca am povestit acestea pentru a incuraja despartirile intrecei casatoriti. Dimpotriva, nu numai ca ne abtinem sa condamnam casatoria invreun fel, ci spunem, dupa cuvintele Apostolului: "Cinstita sa fie nunta intrutoate si patul neintinat" (Evrei, 13, 4)". Casian arata mai departe ca ceilaltiParinti din manastire sunt departe de a-l dezaproba pe Theonas pentru faptalui, ba mai mult, l-au desemnat impartitor al milosteniei si l-au hirotonit diaconca semn al aprobarii dumnezeiesti.

Cine sa aiba dreptate

25


26/39

Ce putem intelege din aceste patru cazuri? Ar fi arbitrar si nedrept sa scoatemciteva afirmatii din context si sa le interpretam ca pe o condamnare generala acasatoriei. Este adevarat ca unii dintre primii monahi priveau starea decasatorie ca fiind pacatoasa si, ipso facto, un obstacol in calea mintuirii7. DarCasian respinge intentionat o asemenea opinie si credem ca Sfinti ca Antonie si

Atanasie, Arsenie si Pahomie l-ar fi aprobat cu siguranta. Ei ar fi fost gata saafirme dupa cuvintele Sf. Grigorie de Nazianz: "Pentru ca fecioria este maislavita nu inseamna ca viata in casatorie este rusinoasa"8.

Cu toate acestea, dificultatile persista. Lasind deoparte extremele carecondamna casatoria, sa ne punem problema intr-o maniera competenta. Ceinseamna ca fecioria este "mai slavita"? Poate fi desavirsirea in sensul ei deplin- rugaciune neincetata, contemplatie, vederea lui Dumnezeu - accesibila inaceasta viata si crestinului casatorit, care aduce pe lume copii si urmarese ocariera lumeasca obisnuita? Aici autoritatile duhovnicesti par sa se contrazica.Sf. Isaac Sirul si Sf. Teodor Studitul se indoiesc ca harul contemplatiei si alvederii lui Dumnezeu sunt posibile pentru cei care traiesc in lume9. Pe de altaparte, Sf. Grigorie cel Mare considera ca lumen contemplationis era accesibilatuturor, oricare ar fi optiunea lor in viata10. Sf. Maxim Marturisitorul isi rezumaciteva din cele mai adinci invataturi despre indumnezeire (Theosis) si unirea cuDumnezeu in Epistola a 2-a adresata unui laic, slujitor imperial11, iar Sf.Grigorie Palama considera ca rugaciunea neincetata este posibila si pentru laicila fel ca si pentru calugari si ca deplina curatie a inimii poate fi dobindita decrestinul casatorit "chiar daca numai prin cele mai mari incercari"12. Toatecele cinci autoritati eclesiastice au fost monahi. Care dintre ei reprezinta celmai just punct de vedere?

Pentru a raspunde partial acestei intrebari, sa ne intoarcem la Pateric. Aici, casi in alte izvoare timpurii exista un gen de pilda relevant, in care unui monah ise dezvaluie ca un anume barbat sau femeie care traieste in lume ii este egalin sfintenie. Aprins de curiozitate, monahul merge de indata sa-l afle13. Ce felde relatie intre oras si pustiu presupun aceste texte?

In afara intimplarilor specifice, sunt si comparatii generale in Pateric, cum ar ficea care urmeaza: "Sezind odata Avva Siluan cu fratii, a cazut, intru uimire si acazut cu fata la pamint. Si dupa putin sculindu-se, plingea. Si silindu-l sa lespuna, a zis: eu la judecata am vazut pe multi din neamul nostru mergind la

munca si pe multi dintre mireni ca mergeau intru Imparatie..."14. Aceastatema a calugarului condamnat la chinurile vesnice in timp ce mireanul intra inrai este un standard in literatura monastica. Oricit de superioara ar fi stareamonahala, in ziua Judecatii calugarul nu va primi un tratament preferential sinici o garantie sigura a mintuirii. Dar relatarea despre Avva Siluan nu ne duceprea departe, pentru ca nu ne da nici un detaliu, nu ni se spune ce virtutiparticulare preda mireanul incit sa fie preferat monahului. De aceea sa neintoarcem la intimplarile in care sunt comparate persoane concrete.

"Eu nu am ajuns la aceasta virtute"

In cele mai multe dintre acestea, mireanul ramine anonim. Sa incepem totusicu o intimplare - cu siguranta una din cele mai remarcabile - in care mireanului

26


27/39

i se spune numele, iar calugarului nu. Se spune ca un calugar traia depatruzeci de ani in pustiul Iordanului. In tot acest timp el nu a intilnit alt om, cia trait gol, alaturi de fiarele salbatice, ca pastor. Intr-o zi, intreaba peDumnezeu: "Arata-mi pe unul asemenea mie" si mare ii este mirarea, caci i seraspunde: "Pe imparatul Teodosie". Auzind acestea, batrinul isi spune trist: "Mi-

am petrecut toti acesti ani in pustiu, ars de fierbinteala zilei, gol in frigul noptii,fara sa vad chip omenesc. De patruzeci de ani nu am mincat piine, ci amflaminzit si am insetat, petrecindu-mi noptile sub cerul liber. Iar dupa atitealipsuri si nevointe sunt pus deopotriva cu cineva care traieste in lume, arefemeie si petrece in lux".

Asa ca isi imbraca rasa si pleaca in Constantinopol. Teodosie il primi cubunatate si cu respect pentru ca "era un mare prieten al calugarilor". Batrinul ilintreba pe imparat cu vietuieste. La inceput Teodosie este sovaielnic,marturisind ca este un om lumesc si un pacatos, fara sa se poata compara invreun fel cu marii nevoitori Antonie, Macarie sau Pahomie. In cele din urma,Teodosie ii marturiseste: "Am imparatit treizeci si noua de ani si de treizeci deani port o camasa de par sub purpura imperiala". "Asta nu inseamna nimic",spuse batrinul. "De treizeci si doi de ani", continua imparatul, "nu m-am culcatalaturi de sotia mea, ci am trait in curatie". "Asta nu-i nimic", spuse iarasibatrinul. Apoi imparatul ii spuse cum posteste si nu se spala degraba. "Asta nuinseamna nimic", zise din nou batrinul.

Dupa ce i-a dezvaluit tainele nevointelor sale, Teodosie ii arata cum facemilostenie, cum ii ajuta pe cei nedreptatiti si ocroteste vaduvele si orfanii, cumcerceteaza in fiecare noapte strazile si inchisorile si da bani celor aflati in

nevoi; cum spala ranile bolnavilor si madularele uscate ale slabanogilor cumiinile lui. "Toate acestea sunt bune si demne de admiratie", spuse batrinul,"dar ele nu inseamna nimic in comparatie cu nevointele noastre".

In sfirsit, imparatul ii arata cum in timpul curselor de pe hipodrom sta in loja saimperiala, incoronat si invesmintat in purpura, copiind manuscrise fara sa deaatentie la cele ce se intimpla in jurul sau. Cind multimile il aclama si ii cintalaude, el nu ingaduie inimii sa se umple de mindrie, ci continua sa scrie farasa-si ridice macar ochii. Batrinul este impresionat. "Fii binecuvintat, fiul meu!",striga el. "Eu nu am ajuns la aceasta virtute. Dar roaga-te lui Dumnezeu pentrumine". Teodosie cere si el binecuvintarea calugarului si pleaca.

Aratind marea cinstire a memoriei lui Teodosie in cercurile monahale, aceastafascinanta relatare este neobisnuita in sens pozitiv, prin aprecierea sfintenieimonahale. In pofida implicarii lui in problemele lumesti si a splendoriiulterioare, un imparat crestin poate depasi viata pustniceasca in strasnicasinguratate si saracie. Se arata ca asceza fizica poate fi practicata in taina deun mirean si cum unul ca acesta casatorit fiind, poate sa duca o viata deabstinenta sexuala; dar este important ca nici unul dintre aceste motive nuapare evidentiat in mod special. Povestirea arata, de asemenea si felul in careun mirean poate sluji lui Dumnezeu prin milostenie; dar nici acesta nu estemotivul pentru care Teodosie este atit de generos laudat. El este preamarit nupentru lepadarea de sine ori pentru slujirea celor saraci si slabi, ci pentrunepatimirea si smerenia lui. In mijlocul capcanelor slavei desarte, el a reusit

27


28/39

sa-si pastreze launtric simplitatea inimii. Aceasta este cea mai importanta. Nuexista nici o sugestie in povestire ca Teodosie ar fi dobindit o sfintenie maimare daca ar fi intrat in viata monahala.

Nu se spune nicaieri ca imparatul se roaga in vreme ce copiaza manuscrise in

loja imperiala. Insa nu suntem departe de idealul mireanului care pastreazaamintirea neincetata a lui Dumnezeu, in timp ce este inconjurat de problemelumesti. Pe hipodrom, Teodosie se aseamana "sfintilor lui Dumnezeu" la teatru,despre care Omiliile macariene spuneau: "Se intimpla uneori ca Sfintii luiDumnezeu sa stea la treatru si sa priveasca la viclenia lumii; dar omuldinlauntrul lor vorbeste cu Dumnezeu, chiar daca omul de dinafara parecelorlalti ca priveste la cele ce se petrec in lume".

Un mirean numit Euharist

Mai exista o relatare in Pateric in care mireanul este numit, iar monahul nu15,insa aici imaginea sfinteniei laice este mai putin pozitiva. Doi parinti aidesertului voiau sa stie la ce "masura" au ajuns si li s-a raspuns ca inca nuajunsesera la masura unui mirean numit Euharist. Acesta era un pastorcasatorit. Fiind intrebat despre viata lui, el spuse parintilor ca intotdeauna isiimparte cistigul in trei parti: una pentru saraci, una pentru primirea de straini sia treia parte pentru cele de trebuinta casei lui. Afara de aceasta, el le marturisica "de cind am luat pe femeia mea nu m-am spurcat nici eu, nici ea, ci fecioaraeste si fiecare dintre noi se culca separat". Cei doi calugari se intoarsera inpustiu, dind in slava lui Dumnezeu.

Ca si in povestirea cu Teodosie, nu exista vreo sugestie ca Euharist va fidevenit monah. Dimpotriva, pilda apare in Pateric cu titlul "Despre un mireannumit Euharist". Formele de evlavie laica pentru care este laudat Euharist -generozitatea, mai ales fata de saraci si abstinenta in casatorie - apare si inpovestirea imparatului, insa acum accentul cade pe altceva. Cind Teodosie amentionat aceste lucruri, batrinul nu le-a considerat importante, spunind: "Astanu inseamna nimic", insa in cazul lui Euharist ele reprezinta incununarea trairiilui duhovnicesti. Aici nu se spune nimic despre nepatimire sau launtricareculegere, care in cazul lui Teodosie il impresionasera atit de mult pe batrin.Euharist, desi este mirean, nu a urmat vocatia deplina a crestinului casatorit,

deoarece casatoria lui nu a fost niciodata consumata16. Poate de aceea cei doiparinti nu il indeamna sa devina calugar; nu este nevoie sa o faca, de vreme ceel duce deja o viata de calugar in taina. Comparatia cu istoria lui Teodosie,apoftegma din Pateric este mai putin sensibila in privinta posibilitatilormireanului si mai putin subtila in intelegerea diversitatii vocatiilor crestine.

Nimeni nu trebuie dispretuit

Sa ne oprim insa si asupra unor relatari unde este mentionat numelemonahului. Ele se refera la Avva Pafnutie, Avva Antonie si Avva MacarieEgipteanul. Povestirea despre Pafnutie se gaseste in Historia Monachorum inAegypto. Dupa multi ani de asceza, el cere lui Dumnezeu sa-i arate caruiadintre sfinti i se aseamana cel mai mult in virtuti. Un inger ii spune ca este

28


29/39

asemenea flautistului dintr-un oras apropiat. Mergind sa-l caute, gaseste unom care isi recunoaste deschis pacatosenia. El este betiv si un sot adulter sipina nu demult traise ca un tilhar. Pafnutie il intreba daca a facut vreodataceva bun. Flautistul isi aminti cum, pe cind era inca tilhar, ajutase doua femeiaflate in mare primejdie. Auzind acestea, Pafnutie ii spuse: "Nu stiu sa fi facut

vreodata un fapt de virtute egal cu acesta". Sa observam ca aici accentul cadepe faptele de virtute si pe trairea exterioara. Pafnutie nu afirma ca flautistuleste superior lui in rugaciunea launtrica, ci numai in lucrarea din afara.Urmarea este importanta. Pafnutie il sfatuieste pe flautist sa nu-si uite demintuire, iar acesta din urma il urmeaza in pustiu si devine calugar.

A doua oara, lui Pafnutie i se spune ca se aseamana cu un consilier municipaldintr-o asezare invecinata. Porneste indata sa-l intilneasca pe mirean si esteprimit cu ostilitate. Omul ii marturiseste ca este prea pacatos, fara sa merite afi comparat macar cu monahii. Apoi ii mai spuse ca era casatorit de treizeci sitrei de ani. In primii trei ani, sotia ii nascuse trei fii, iar de atunci traia cu sotiasa ca frate si sora. Printre faptele lui bune se numarau si ospitalitatea fata decei straini, milostenia fata de saraci, impartialitatea in impartirea dreptatii,stradaniile de a-i impaca pe cei certati. (Ca si in povestirea despre Euharist,aici sunt evidentiate aceleasi doua lucruri ca virtuti ale mireanului: abstinentain casatorie si generozitatea fata de cel sarac si slab.) Si de aceasta dataPafnutie ii arata necesitatea de a se calugari. "Acestea sunt virtuti excelente",spuse el, "d

Mentalitatea Francmasonica

Documents

Transcript of Mentalitatea Francmasonica