Memoria este un proces psihic care constă în întipărirea, recunoașterea și reproducerea

senzațiilor, sentimentelor, mișcărilor, cunoștințelor etc. din trecut. Memoria definește

dimensiunea temporală a organizării noastre psihice, integrarea ei pe cele trei segmente ale

orizontului temporal – trecut, prezent, viitor. În psihologie, memoria este procesul în care

informația este codificată, stocata și recuperata. Codificarea permite informațiilor din lumea

exterioară sa a ajunga la cele cinci simțuri în formele de stimuli chimici și fizici. În această primă

etapă informațiile trebuie să fie schimbate, astfel încât să poată sa fie puse în procesul de codare.

Depozitarea este a doua etapă sau proces de memorie. Aceasta implică faptul că informația este

menținută pe perioade de timp. În cele din urmă al treilea proces este recuperarea informațiilor

care au fost stocate. Aceste informații trebuie să fie localizate și readuse la conștiința. Unele

încercări de recuperare se pot realiza fara efort din cauza tipului de informații, iar alte încercări

de a aminti informațiile stocate pot fi mai dificile din diferite motive. Din punct de vedere a

procesarii informației există trei etape principale în formarea și recuperarea memoriei:

Codificare sau înregistrare : primire, prelucrare și combinarea informațiilor primite

Depozitare : crearea unor înregistrari permanente a informațiilor codate

Preluare, rechemare sau amintire : cererea înapoi informațiilor stocate ca răspuns la

unele nevoi de utilizare într-un proces sau o activitate.

Pierderea memoriei este descrisa ca uitare sau ca o tulburare medicala, amnezie. Grație

memoriei, ființa noastră psihică, eul, dobândește continuitatea identității în timp. Fără

dimensiunea mnezică, am trăi numai prezentul clipei, am fi în permanență puși în fața unor

situații noi, pentru care nu am dispune de nici un fel de experiență elaborată, de nici un procedeu

de abordare și rezolvare, ne-am zbate permanent în jocul încercărilor și

erorilor, adaptarea devenind, practic, imposibilă.

Funcția memoriei devine, așadar, o condiție bazală indispensabilă a existenței și adaptării

optime, a unității temporale a personalității noastre. Ea se datorează plasticității creierului –

proprietatea de a-și modifica starea internă sub influența stimulilor externi – și capacității lui de

înregistrare, păstrare și reactualizare a „urmelor” acestor stimuli.

Memoria umană a cunoscut o amplă dezvoltare istorică, în cursul căreia și-a restructurat atât

schema de funcționare internă, prin trecerea de la forme imediate la forme mediate

(prin limbajși procedee mnemotehnice de natură logică), cât și aria de cuprindere, ajungând să

înregistreze și să conserve informații despre toate genurile de fenomene și evenimente, precum și

întreaga gamă de experiențe, accesibile la nivel individual și comunitar.

Latura remarcabilă a evoluției memoriei umane constă

în diferențierea și individualizarea capacității reactualizării, care permite valorificarea propriu-

zisă a informației și experienței stocate, și desfășurarea unor activități mintale autonome, în care

trecutul se leagă de prezent, iar prezentul de viitor.

La om, memoria nu este concentrată și localizată într-un singur bloc, ci este distribuită

mecanismelor care realizează funcțiile și actele psihocomportamentale specifice. Așadar, spre

deosebire de computer, creierul uman posedă nu doar un singur bloc memorativ, ci mai multe,

între care există conexiuni bilaterale. Între modul de funcționare a memoriei și modul de

funcționare al percepției, reprezentării și gândirii există o condiționare reciprocă profundă:

dereglarea verigii memorative determină tulburări serioase în desfășurarea proceselor pe care le

susține (percepție sau gândire), iar dereglări la nivelul procesului specific afectează funcționarea

bazei lui memorative.

Memoria se caracterizează prin câteva trăsături esențiale, care îi sunt imprimate de integrarea ei

în structura proceselor și activităților specifice. Memoria este activă, selectivă, contextuală,

mijlocită, organizată logic și sistemic.

În investigarea și evaluarea nivelului de dezvoltare și eficiență al memoriei se iau în considerare

următorii parametri: volumul, trăinicia, fidelitatea, completitudinea, promptitudinea.

Caracteristicile memoriei:

- a c t i v ă ;

- s e l e c t i v ă ;

- s i t u a ţ i o n a l ă ;

- r e l a t i v f i d e l ă ;

- m i j l o c i t ă ;

- i n t e l i g i b i l ă .

Procesele memoriei:Memorarea

( encoda re ,   î n t i pă r i r e ,   eng ramare )   e s t e   p roce su l   de   fo rmare   a   l egă tu r i l o r  

nervoase temporare la nivelul scoarţei cerebrale şi de întărire (întipărire) a acestora.După

prezenţa sau absenţa intenţiei de a memora, deosebim:- m e m o r i a i n v o l u n t a r ă ; -

m e m o r i a   v o l u n t a r ă .

1.Memorarea involuntară

– întipărirea informaţiei se realizează neintenţionat,

fărăs t a b i l i r e a   u n u i   s c o p   m n e z i c   p r e a l a b i l .   E f i c i e n ţ a   m e m o r i e i

i n v o l u n t a r e   e s t e influenţată de:

-implicarea activă a subiectului în prelucrarea materialului;-semnificaţia

materialului luată în raport cu experienţa anterioară a subiectului.

2.Memorarea voluntară – 

este caracterizată prin prezenţa scopului de a memora, fapt care determină mobilizarea

resurselor energetice, motivaţionale, operaţional-instrumentale ale subiectului pentru realizarea

procesului memoriei.

Condiţii

ale memorării voluntare:

-stabilirea conştientă a scopului;- depunerea unui efort voluntar;- utilizarea unor procedee

speciale pt. a facilita memorarea (repetarea, stabilirea planului,ordonarea, clasificarea)

Clasificare

După diverse criterii, memoria poate fi clasificată și pot fi delimitate mai multe forme ale

acesteia. Astfel, după prezența sau absența intenției, scopului și controlului voluntar în procesele

de engramare, păstrare și reactualizare, delimităm memoria involuntară și memoria voluntară.

După gradul de înțelegere al celor memorate, memoria poate fi mecanică sau logică. După

modalitatea informațională preferențială, s-au identificat memoria imagistic-intuitivă și memoria

verbal-simbolică. În fine, după criteriul timpului, se delimitează: memoria senzorială, memoria

de scurtă durată și memoria de lungă durată.

Memoria senzorială

Memoria senzorială deține informații senzoriale mai puțin de o secundă după ce un element este

perceput. Abilitatea de a vedea un element și de a tine minte cum arata cu doar o fracțiune de

secundă de observație sau de memorare este exemplul de memorie senzorială. Apartine de

control cognitiv și este un răspuns automat. La prezentari foarte scurte, de multe ori participanții

raportează că li s-a parut să "vadă" mai mult decat pot raporta, de fapt. Primele experimente de

explorare a acestei forme de memorie, senzorială, au fost realizate de George Sperling (1963)

utilizând "paradigma raportului parțial". Există trei tipuri de memorie senzoriala. Memorie

Iconica este un depozit de descompunere rapida a informației vizuale; un tip de memorie

senzorială care stochează scurt o imagine care a fost perceputa pe o durată mică. Memoria

Echoic este un depozit de descompunere rapidă a informațiilor auditive, un alt tip de memorie

senzorială care stochează scurt sunetele care au fost percepute pentru durate scurte de timp.

(Memorie tactila este un tip de memorie senzorială care reprezintă o bază de date pentru stimuli

de atingere.)

Memoria pe termen scurt

Memoria pe termen scurt permite amintirea pentru o perioadă de câteva secunde pana la un

minut fără repetiție. Capacitatea sa este foarte limitată: George A. Miller (1956), atunci când

lucra la Bell Laboratories, a efectuat experimente care arata ca depozitul de memorie pe termen

scurt a fost de 7 ± 2 elemente (titlul lucrării sale celebru, "numărul magic 7 ± 2 "). Estimările

moderne fata de capacitatea memoriei pe termen scurt sunt mai mici, de obicei, de ordinul a 4-5

elemene, însă, capacitate de memorie poate fi crescută printr-un proces numit chunking. De

exemplu, pentru a-si aminti un număr de telefon din zece cifre, o persoană ar putea "grupa"

cifrele în trei grupe: în primul rând, prefixul (cum ar fi 123), apoi o grupa de trei cifre (456) și în

cele din urmă o bucată de patru cifre (7890). Această metodă de a ne aminti numere de telefon

este mult mai eficient decât încercarea de a aminti un șir de 10 cifre; acest lucru se datorează

faptului că suntem capabili să invatam informațiile în grupuri semnificative de numere. Acest

lucru poate fi reflectat în unele țări din tendința de a afișa numerele de telefon și câteva grupuri

de doua pana la patru numere. Memorie pe termen scurt se crede să se bazeze mai mult pe un

cod acustic pentru stocarea informațiilor, precum și într-o mai mică măsură printr-un un cod

vizual. Conrad (1964) a constatat ca subiectii de testare au avut mai multe dificultăți reamintind

colecții de litere care au fost acustic similare (de exemplu, E, P, D). Confuzia amintirii literelor

acustic similare, mai degrabă decât a literelor similare vizuale, presupune că literele au fost

codificate acustic. In 1964 Conrad a studiat codificarea textului scris; astfel, în timp ce memoria

de limbaj scris se bazeaza pe componente acustice, generalizare la toate formele de memorie nu

pot fi făcuta.

Memoria pe termen lung

Depozitarea în memoria senzorială și pe termen scurt de memorie are, în general, o capacitate

strict limitată și de durată, ceea ce înseamnă că informațiile nu sunt păstrate pe termen nelimitat.

În schimb, memoria pe termen lung poate stoca cantități mult mai mari de informație pentru o

durată potențial nelimitată (uneori o durată de viață). Capacitatea sa este incomensurabil de

mare. De exemplu, având în vedere un număr aleator de șapte cifre putem sa ni-l amintim doar

câteva secunde înainte de-al uita, sugerând a fost stocat în memoria noastră pe termen scurt. Pe

de altă parte, ne putem aminti numerele de telefon mai mulți ani, prin repetiție; aceste informații

este spus ca ar fi stocate în memoria pe termen lung.

În timp ce memoria pe termen scurt codifică informații acustic, memoria pe termen lung se

codifică semantic: Baddeley (1966) a descoperit că, după 20 de minute, subiectii de testare au

avut cele mai mari dificultăți reamintindu-si pe termen lung o colecție de cuvinte care au avut

sensuri similare (de exemplu, mare, urias, larg, frumos). O altă parte a memoriei pe termen lung

este memoria episodica care încearcă să capteze informații, cum ar fi" ce "," când "și" unde ".

Datorita memoriei episodice, indivizii sunt capabili să-si amintească anumite evenimente, cum ar

fi petreceri aniversare și nunți.

Memoria pe termen scurt este sprijinita de modele tranzitorii de comunicare neuronale,

dependente de regiuni ale lobului frontal (în special dorsolateral cortexul prefrontal) și lobul

parietal. Memoria pe termen lung, pe de altă parte, este menținută prin schimbări mai stabile și

permanente, în conexiuni neuronale larg răspândit în întreagul creier. Hippocampus-ul este

esențial (pentru învățarea de informații noi) la consolidarea informațiilor din termen scurt in

memorie pe termen lung, desi nu pare ca ar stoca informații în sine. Fără hipocampus, amintirile

noi nu sunt în măsură să fie stocate în memoria pe termen lung, așa cum s-a observat la pacientul

Henry Molaison după îndepărtarea celor doi hippocampi , și va exista o atentie foarte scurta. Mai

mult decât atât, acesta poate fi implicat in schimbarea de conexiuni neuronale pentru o perioadă

de trei luni sau mai mult după învățarea inițială. Una dintre funcțiile principale ale somnului este

considerata a fi îmbunătățirea si consolidarea informațiilor, așa cum mai multe studii au

demonstrat că memoria depinde direct de primirea unui somn suficient între antrenare și testare.

Aditional datele obținute din studiile neuroimagistice au arătat ca in timpul somnului creierul

reflecta înregistrarile din timpul învățarii sarcinilor din ziua precedentă, ceea ce sugerează că noi

amintiri pot fi solidificate prin aceasta repetiție.

Cercetările au sugerat că stocarea in memoria pe termen lung la om poate fi menținută de

metilarea ADN-ului sau de prioni.

Modele

Modele de memorie furnizeaza reprezentări abstracte despre cum se crede ca ar functiona

memoria. Mai jos sunt cateva modele propuse de-a lungul anilor de diverse psihologi.

Controversa exista in a stabili dacă există mai multe structuri de memorie. Modelul Atkinson-

Shiffrin Modelul depozitarii multiple (de asemenea, cunoscut sub numele de model de memorie

Atkinson-Shiffrin) a fost descrisă pentru prima dată în 1968 de către Atkinson și Shiffrin.

Modelul depozitarii multiple a fost criticat ca fiind prea simplist. De exemplu, memoria pe

termen lung este considerata a fi de fapt formata din mai multe subcomponente, cum ar fi

memoria episodică și memoria procedurala. De asemenea propune ca repetitia este singurul

mecanism prin care informațiile ajung în cele din urmă sa fie depozitate pe termen lung, dar

dovezile ne arată ca suntem capabili de a ne aminti lucruri si fără repetiție.

Modelul arată toate depozitele de memorie ca fiind o singură unitate dar cercetarea arata diferit.

De exemplu, memoria pe termen scurt poate fi rupt în mai multe unități, cum ar fi informații

vizuale și acustice. Într-un studiu de Zlonoga și Gerber (1986), pacient "KF" a demonstrat

anumite abateri de la modelul Atkinson-Shiffrin. Pacientului KF i-a fost deteriorat creierul si a

intampinat dificultati la memoria pe termen scurt. Recunoașterea de sunete, cum ar fi numere

vorbite, litere, cuvinte și sunete ușor de identificat (cum ar fi sonerii și mieunatul pisicilor) au

fost afectate toate. Interesant, memorie vizuala pe termen scurt nu a fost afectată, sugerând o

dihotomie între memorie vizuala si auditiva.

Tipuri de memorie

Cercetatorii au facut distinctia între memoria de recunoaștere și amintire. Sarcinile memoriei de

recunoaștere solicita persoanele in a indica dacă au întâlnit un stimul înainte(cum ar fi o imagine

sau un cuvânt) . Sarcinile memoriei de amintire solicita participanților sa reprimeasca

informațiile învățate anterior. De exemplu, persoanele ar putea fi solicitate sa reproduca o serie

de acțiuni care le-au văzut înainte sau să spună o listă de cuvinte care le-au auzit înainte.

Clasificarea în funcție de tipul de informații Memoria topografică presupune capacitatea

individului de a se orienta în spațiu, să recunoască și să urmeze un itinerar, sau să recunoască

locurile familiare. Noțiuni de a te pierde atunci când călătoresti singur este un exemplu al

eșecului de memorie topografice. Amintiri flash sunt amintiri episodice clare de evenimente

unice și extrem de emoționale. Oamenii amintindu-si unde au fost sau ce făceau când au auzit

pentru prima dată vestea asasinării Președintelui Kennedy sau de 9/11 sunt exemple de amintiri

flash. Memoria declarativă Memoria declarativă necesită amintirea conștienta, unele procese

conștiente informatia trebuie rechemata. Este denumita uneori memorie explicita, deoarece este

alcătuită din informații care sunt stocate și extrase în mod explicit.

Memoria declarativă poate fi în continuare sub-divizata în memorie semantică, în ceea ce

privește fapte luate independent de context; și memoria episodica, în ceea ce privește

informațiile specifice unui anumit context, cum ar fi un timp și loc. Memoria semantică permite

codificarea cunoștințelor abstracte despre lume, cum ar fi "Parisul este capitala Franței".

Memoriei episodice, pe de altă parte, este folosita pentru mai multe amintiri personale, cum ar fi

senzațiile, emoțiile, și asociațiile personale ale unui anumit loc sau timp. Memorie autobiografica

- memorie pentru evenimente speciale din propria viață - este privită în general fie ca echivalent,

sau un inlocuitor al memoriei episodice. Memoria vizuală este o parte din memorie care ajuta la

păstrarea unor caracteristici ale simțurilor noastre referitoare la experiențele vizuale. Un individ

este capabil de a plasa în memorie informații care seamănă cu obiecte, locuri, animale sau

oameni un fel de imagine mentală.

Eșecuri de memorie

Efemeritate - amintirile se degradeaza cu trecerea timpului. Acest lucru se întâmplă în etapa de

stocare a memoriei, după ce a fost stocată informația și înainte de a fi recuperata. Acest lucru se

poate întâmpla în depozitarea senzoriala pe termen scurt și stocarea pe termen lung. Rezultă un

model general în care informația este uitat rapid în primele zile sau ani, urmată de pierderi mici

în zile sau anii urmatori. Absenta mentala - eșecul de memorie din cauza lipsei de atenție.

Atenția joacă un rol cheie în stocarea de informații în memoria pe termen lung; fără o atenție

adecvată, s-ar putea ca informațiile să nu fie stocate, ceea ce face imposibil sa fie preluate mai

târziu. Fiziologie Zone ale creierului implicate in neuroanatomia de memorie, cum ar fi

hipocampusul, amigdala, corpul striat sau organismele mami-lare sunt considerate a fi implicate

în anumite tipuri de memorie. De exemplu, hipocampusul este considerat a fi implicat în

procesul de învățare spațială și de învățare declarativa, în timp ce amigdala este considerat a fi

implicat în memorie emoțională. Deteriorarea anumitor zone la pacienti si animale deficitele

anterioare reprezinta sursa primara de informatii. Cu toate acestea deficitul observat ar putea fi

cauzat de o zona adiacenta sau de o cale care calatoreste spre o anumita zona. Mai mult, nu este

suficient pentru a descrie memoria si învățarea ca si cum ar depinde numai de anumite regiuni

ale creierului. Învățarea și memoria sunt atribuite schimbărilor în sinapsele neuronale, considerat

e a fi mediate prin potentarea pe termen lung și a depresiei pe termen lung. În general, cu cat mai

multa este incarcatura emotionala sau o experiență, cu atât mai bine este amintita; acest fenomen

este cunoscut ca efectul de ameliorare a memoriei. Pacienții cu leziuni la amigdala, cu toate

acestea, nu prezintă un efect de îmbunătățire memorie. Hebb distinge între memoria pe termen

scurt și memoria pe termen lung. El a postulat că orice amintire care a rămas în depozitul pe

termen scurt pentru o perioadă suficient de lungă va fi consolidata într-o memorie pe termen

lung. Mai târziu, cercetarile au aratat ca acest lucru este fals. Cercetarile au aratat ca injectii

directe de cortizol sau epinefrina ajuta stocarea de experiențe recente. Acest lucru este valabil și

pentru a stimula amigdala. Acest lucru dovedește că o emoție îmbunătățește memoria de

stimulare a hormonilor care afectează amigdala. Stresul excesiv sau prelungit (cu cortizol

prelungit) poate afecta capacitatea de stocare a memoriei. Pacienții cu leziuni amygdalar e

probabil sa-si aminteasca cuvintele incarcate emotional in egala masura ca si cele

nonemotionale. Hippocampusul este important pentru memoria explicita. Hippocampusul este de

asemenea important pentru consolidarea memoriei. Hippocampus primește informații de la

diferite părți ale cortexului si trimite producția sa la diferite parti ale creierului, de asemenea.

Intrarea provine din zonele senzoriale secundare și terțiare care au deja informatiile procesate

foarte mult. Daunele Hippocampalui pot provoca, de asemenea, pierderi de memorie si probleme

cu memoria de stocare.

Funcțiile memoriei

Memoria are o funcție cognitivă. Este un proces de cunoaștere, iar rolul ei cel mai important este

acela de a oferi conținuturi proceselor cognitive superioare (gândirii și imaginației). Memoria are

și o funcție adaptativ reglatorie, jucând un rol fundamental în echilibrul vieții psihice a omului.

Fără memorie, nu ar fi posibil fenomenul de conștiință. Memoria realizează ancorarea omului în

trecut, capacitatea de a rezolva situațiile prezente și resurse pentru anticiparea celor viitoare.

Universitatea de Stat „Bogdan Petriceicu Hasdeu” din Cahul

Facultatea de Filologie și Istorie

Portofoliu la cursul:

Psihologia cognitiva

Specialitatea: psihopedagogia si pedagogia sociala, f/r

Student: Moraru Violina

Grupa : PS 1302

Evaluator – Ilicciev Maxim

Cahul- 2014