Medicina traditionala rusa si beneficii

7

Click here to load reader

description

Medicina traditionala rusa are foarte multe descrieri atunci cand trateaza orice afectiune, care sunt legate de povestile pentru copii. Prin acest fapt, maestrii in medicina traditionala rusa au vrut sa arate tuturor ca daca nu studiem foarte bine istoria, legendele si povestile, s-ar putea ca niciodata sa nu ajungem la adevaratele valori, cum ar fi medicina traditionala mondiala, care acumuleaza experientele tuturor popoarelor, cultura sau istoria lumii. In cazul in care le pierdem, nu avem de ce sa pretindem ca suntem fiinte umane sau ca avem valoare si nu avem de ce sa ne miram ca nu ne tratam corespunzator si murim devreme. Medicina traditionala rusa a ajutat medicina traditionala mondiala prin foarte multe imbunatatiri pe care le-a adus. Am aratat o parte a medicinei traditionale ruse, cu apa vie si apa moarta, dar medicina traditionala rusa a aratat si beneficiul mierii si beneficiul tratamentului cu un produs al furnicilor, la fel si cu sfere care trebuie aranjate intr-un anumit mod ca sa trateze. Medicina traditionala rusa a dovedit foarte clar ca orice afectiune, inclusiv cancerul, nu are rezistenta fata de metodele descoperite de specialistii in medicina traditionala.

Transcript of Medicina traditionala rusa si beneficii

Page 1: Medicina traditionala rusa si beneficii

+4 021 619 11 17 / 0745 430 351 / www.pirasan.ro / [email protected]

MEDICINA TRADITIONALA RUSA SI BENEFICII

Neamul slavon, la inceput, a avut in componenta 15 neamuri acumulate intr-unul.

Acest imperiu incepea din teritoriile grecesti si se termina in Europa. Conducatorii acestui

imperiu au fost trei frati: Riupik, Sineus si Trubop (Riurik, Truvor).

Cei trei frati s-au instalat cu armatele lor

in anul 882 pe teritoriul care acum este Rusia si

au fost condusi de catre Riupik. In anul 988 au

primit religia crestina, ca si religie oficiala. Pe

teritoriile ocupate traiau foarte multe popoare

migratoare care au fost asimilate, ca si parte

componenta a tarii noi.

La inceput, armata imperiului rus ducea razboaie continue cu imperiul mongol.

Pierderile au fost de ambele parti, pana cand unirea tuturor slavonilor a dus la cucerirea

imperiului mongol si la alungarea membrilor lui. Teritoriul Rusiei este mai mare decat teritoriul

Chinei sau al Statelor Unite.

Rusia, prin diversitatea formelor de relief, a adus foarte multe imbunatatiri si adaugari

in medicina traditionala mondiala. Despre rusi si experienta lor in medicina traditionala, putem

prezenta lucrurile, punand de la inceput accentul pe faptul ca problema sanatatii poporului rus a

fost abordata intotdeauna cu toata seriozitatea.

Toti vindecatorii mari ai poporului, indiferent in care parte a Rusiei isi desfasurau

activitatea, au fost chemati ca sa arate din experienta lor. S-a procedat asa pentru ca Rusia are o

diversitate de clima uriasa si in fiecare zona tratamentul in medicina traditionala este altfel si

metodele terapeutice, la fel, sunt foarte diversificate. In primul rand, dupa ce toti vindecatorii

au fost chemati, s-a discutat despre increderea reciproca in diversele tratamente din medicina

traditionala ruseasca. Increderea este un factor foarte important pentru a accepta tratamentele de

medicina traditionala, in speta cea ruseasca, si a putea obtine rezultate foarte bune in urma

fiecarui tratament.

Page 2: Medicina traditionala rusa si beneficii

+4 021 619 11 17 / 0745 430 351 / www.pirasan.ro / [email protected]

Vindecatorii rusi au abordat foarte serios

problema apei vii si a apei moarte.

Ce este apa vie sau apa moarta: este mit,

legenda sau adevar? S-a inceput cu o poveste

in care cineva cauta apa vie ca sa-si readuca la

viata iubita.

Ce este apa? La prima vedere, nu este nimic interesant in ea. Variatiile sunt foarte multe.

Apa, in forma lichida, se regaseste in natura de la izvor pana la ocean. Aburul din ceainic sau

norul, la fel sunt apa, doar ca in forma gazoasa. Zapada pufoasa sau gheata, la fel sunt apa, dar

in forma solida. In concluzie, apa se gaseste in trei stari si cum am precizat anterior, nimic

interesant la prima vedere. Acest lucru este decat la prima vedere.

Fiecare om stie ca apa inghetata rupe tevile si vasele si totusi in capilare, indiferent cat

de frig este, apa ramane lichida. Oare cate secrete ascunde apa? Cate calitati are oare apa,

gasindu-se in fructe si legume sau in plante?

Apa vie si apa moarta se gasesc in resursele subterane. Din aceste resurse face parte si

izvorul apei miraculoase, cea care s-a adunat la 1.500-2.000 de metri sub pamant, dupa ce a

trecut multe faze de filtrare, iar pe drumul parcurs s-a imbunatatit cu minerale si proprietati

miraculoase din toate plantele cu care a avut contact la suprafata.

Haideti sa ne intoarcem la cifre! 55-70% din greutatea corporala a unui om o reprezinta

apa. In muschi este acumulata mai multa apa decat in grasime. Cu cat corpul nostru este mai

mare, cu atat apa este in cantitate mai multa. Apa face parte din fiecare celula a organismului

uman. Sangele contine 83% apa, muschii 73%, grasimile 25%, oasele 22%. 70% din apa din

organism este in celule, in combinatie cu

protoplasma. Aceasta apa se numeste structurala. Ea

contine o inalta bioactivitate si asigura rezistenta

organismului impotriva factorilor agresivi din mediu.

Apa corespunzatoare organismului este suficienta si

ne asigura sanatatea garantat.

Structura apei, H2O, este cunoscuta, dar in

miliarde de ani schimbarea este continua si trebuie

Page 3: Medicina traditionala rusa si beneficii

+4 021 619 11 17 / 0745 430 351 / www.pirasan.ro / [email protected]

sa ne uitam si la alte componente din tot tabelul lui Mendeleev, avand in vedere ca in ocean

sunt descompuse milioane de tone de aur, argint si alte metale.

La fel, in apa exista cantitati uriase de saruri. Apa pe care o consumam are ca si

componenta: fier, mangan, zinc, aluminiu, calciu, nitrati, fosfati si multe altele.

Rusii, inca de la inceputul existentei lor, au dovedit ca in zapada si in gheata sau in

izvoarele din munti exista foarte multe componente miraculoase pentru tratament, datorita

faptului ca apa este imbogatita cu foarte multe minerale, vitamine, etc. extrase din plante. Apa

contine si un spectru larg de elemente fizico-chimice. Rusii au dovedit ca apa, in anumite

conditii, poate sa lumineze in intuneric sau sa nu inghete, chiar daca temperatura este de minus

100 de grade, precum si sa aiba calitati pentru tratament sau impotriva agentilor distructivi.

Rusii au dovedit ca in Siberia si Caucaz sunt foarte multe locuri in care apa este benefica 100%

pentru tratament. Rusii au inteles acest lucru urmarind animalele ranite care treceau prin lacuri

de apa, isi udau picioarele sau corpul cu apa, iar ranile lor se vindecau, fapt care a dovedit ca

apa acumulata acolo are foarte multe proprietati. La fel, rusii si-au dovedit ca pe langa apa

acumulata, avand proprietati miraculoase, traiau copaci foarte batrani, ceea ce inseamna ca apa

isi extrage sursele de tratament si din copacii respectivi.

Rusii si-au dovedit ca in subteran exista

ape care chiar sunt vii. Cercetand aceste ape,

si-au dovedit ca acel depozit de apa pe care il

studiau era inconjurat si de cristale care

interactionau cu apa respectiva si ii dadeau cu

totul alt gust. Cu acele ape rusii isi tratau

soldatii raniti, dar si ranile nevindecabile ale

bolnavilor.

Inca de la inceputul medicinei

traditionale ruse se cunostea faptul ca

vindecatorii, atunci cand aveau un caz foarte

greu, mergeau si luau apa din izvoare sau

lacuri care erau atinse de fulger. Acum putem

sa ne dam seama ca inca din timpuri vechi

oamenii care practicau medicina traditionala

Page 4: Medicina traditionala rusa si beneficii

+4 021 619 11 17 / 0745 430 351 / www.pirasan.ro / [email protected]

foloseau apa incarcata energetic din resurse

naturale.

Organismul uman se hraneste cu apa imbogatita cu plante, minerale si vitamine extrase

din plante, cu oxigen si lumina solara si arunca in natura surplusul pe care corpul il elimina. Cu

aceasta metoda structura organismului viu ramane in limite normale. In Rusia exista practicanti

ai medicinei traditionale care si pana in ziua de astazi folosesc decat apa pentru tratament, dar

un anumit tip de apa. Numai ei cunosc de unde o aduc si care este apa care are anumite calitati,

calitati pe care le absoarbe din plante, din natura.

Primul lucru pe care il fac rusii dupa ce se trezesc dimineata este in mod obligatoriu,

indiferent de temperatura si mediu, sa se spele cu apa rece pe maini, fata, cap, gat, subrat,

burta si picioare. Acesta este un ritual, dar daca ne gandim mai bine, toxinele care s-au

acumulat noaptea si au iesit din corp, sunt exact in locurile respective, or energia murdara

trebuie eliminata.

Tot rusii se spala dimineata, inainte de rasarit, aproape dezbracati in roua. Roua este apa

purificata, cea care are cele mai multe calitati. Exista vindecatori care vindeca decat cu apa de

roua. Cu aceasta apa se unge corpul si dupa ce organismul e pregatit, se bate cu maturici pana

cand se inroseste pielea, dupa care corpul se spala inca o data. Prin aceasta procedura, medicina

traditionala rusa efectueaza oxigenarea totala a pielii, eliminarea toxinelor acumulate si

absorbtia de catre corp, prin piele si prin porii ei, a vitaminelor si mineralelor care erau

acumulate in roua. Acest tratament se aplica decat de catre medici in medicina traditionala rusa

si nu de catre vrajitori, fiindca aceea este o alta procedura care nu are nicio legatura cu

medicina traditionala.

Apa are calitatea de a-si schimba

structura in timpul zilei, care se

caracterizeaza prin anumite bioritmuri. Apa

vie (apa pozitiva) - aceasta apa este activa

decat intre orele 3-5; 9-12:40; 15-16:20;

20:30-21. Decat acestea sunt perioadele in

care se poate folosi apa sau in aceste perioade

se poate depozita apa ca sa fie folosita 24 din

24 de ore.

Page 5: Medicina traditionala rusa si beneficii

+4 021 619 11 17 / 0745 430 351 / www.pirasan.ro / [email protected]

Apa negativa (apa moarta) are urmatoarele perioade: 24-2:59; 5-8:59; 12:41-14:51;

16:21-20:29; 21:01-22:59. Maestrii in medicina traditionala cunosc foarte bine ce plante sa

culeaga, cand sa le culeaga si cu ce apa sa le pregateasca. De exemplu, in unele afectiuni,

precum cancere, tumori maligne, fibroame etc. se foloseste si apa vie si apa moarta. Apa

moarta se foloseste ca sa omoare microorganismele negative din corp, ori apa vie ca sa

impulsioneze si sa aduca energie tesuturilor obosite din cauza toxinelor si afectiunilor care au

cuprins corpul.

Daca analizam foarte bine apa, care are formula H2O, nu descoperim nimic neobisnuit,

dar oare formula corecta este H2O? Nu cumva datorita calitatilor pe care apa le acumuleaza,

prin faptul ca ea contine minerale, vitamine si mai ales plante, formula adevarata este H2O(X)

si nu cumva in X sunt adevaratele proprietati ale apei si adevarul despre apa vie si apa

moarta? Nu cumva medicina traditionala rusa, prin practica ei, a dovedit ca X-ul exista? In

cazul in care vrem sa continuam, putem sa ne dovedim ca apa vie este atunci cand X-ul e mai

mic decat 3-5, or apa moarta este atunci cand X-ul este peste 20.

Daca punem apa pentru ceai in ceainic si ea fierbe, dupa care se toarna in ceasca, ea are

proprietatile pastrate, ceea ce inseamna ca are X-ul 3-5. Daca se pune intr-un pahar mare, apa

se polimerizeaza, ceea ce inseamna ca se transforma in apa moarta si are X-ul peste 20. Este

bine sa fie retinute aceste date deoarece, daca beti ceai in paharele mici, apa este vie. Structura

apei se modifica permanent, chiar daca unii oameni au afirmat ca nu se modifica. Totusi,

studiind experienta medicinei traditionale ruse, s-a dovedit ca nu au dreptate si ca apa chiar isi

modifica structura.

Rusii au facut experiente multiple cand au luat apa dintr-o mlastina plina de plante - au

strecurat aceasta apa si au facut comprese pentru rani. Dupa trei zile, ranile s-au vindecat, ceea

ce dovedeste ca apa vie, bogata in plante si energizata, trateaza orice afectiune, insa tratamentul

trebuie stabilit de catre medicul specialist in medicina traditionala.

Page 6: Medicina traditionala rusa si beneficii

+4 021 619 11 17 / 0745 430 351 / www.pirasan.ro / [email protected]

Tratamentul in medicina traditionala

rusa se efectueaza permanent cu apa vie si

apa moarta. Se pregatesc extracte

hidroalcoolice din plante si cu aceste

extracte care contin apa vie si apa moarta, se

trateaza orice afectiune a corpului uman,

inclusiv dintii si gingia. Am mentionat aici

orice afectiune deoarece, ca sa facem

referire la toate afectiunile si derivatele lor,

ar trebui sa scriem o carte intreaga sau mai

multe, depinde de ce anume dorim sa

aratam.

Medicina traditionala rusa are foarte multe descrieri atunci cand trateaza orice afectiune,

care sunt legate de povestile pentru copii. Prin acest fapt, maestrii in medicina traditionala rusa

au vrut sa arate tuturor ca daca nu studiem foarte bine istoria, legendele si povestile, s-ar putea

ca niciodata sa nu ajungem la adevaratele valori, cum ar fi medicina traditionala mondiala, care

acumuleaza experientele tuturor popoarelor, cultura sau istoria lumii. In cazul in care le

pierdem, nu avem de ce sa pretindem ca suntem fiinte umane sau ca avem valoare si nu avem

de ce sa ne miram ca nu ne tratam corespunzator si murim devreme.

Medicina traditionala rusa a ajutat medicina traditionala mondiala prin foarte multe

imbunatatiri pe care le-a adus. Am aratat o parte a medicinei traditionale ruse, cu apa vie si apa

moarta, dar medicina traditionala rusa a aratat si beneficiul mierii si beneficiul tratamentului cu

un produs al furnicilor, la fel si cu sfere care trebuie aranjate intr-un anumit mod ca sa trateze.

Medicina traditionala rusa a dovedit foarte clar ca orice afectiune, inclusiv cancerul, nu

are rezistenta fata de metodele descoperite de specialistii in medicina traditionala.

Page 7: Medicina traditionala rusa si beneficii

+4 021 619 11 17 / 0745 430 351 / www.pirasan.ro / [email protected]

TRATAMENTUL AFECTIUNILOR IN

MEDICINA TRADITIONALA –

IMBATRANIREA I

De-a lungul timpului, specialistii medicinei

traditionale au facut nenumarate cercetari

pentru a gasi solutii in tratamentele de

prelungire a vietii si stopare a proceselor de

imbatranire. Au descoperit ca reusita

acestor tratamente este determinata de

cativa factori cheie: intretinerea aparatului

genital si reproducator la un nivel ridicat de

activitate, mentinerea activitatii cerebrale si

corporale a individului, prin tratament

prelungit cu extracte din plante medicinale

pentru fiecare afectiune in parte.

SECRETELE MEDICINEI TRADITIONALE

EGIPTENE

Din punct de vedere medical, egiptenii considerau

ca omul se naste sanatos. Bolile apar din cauza

unui mediu de viata poluat, a unei planete ce nu

pastreaza legatura cu divinitatea. Egiptenii

considerau ca ei, desi erau foarte dezvoltati, nu

aveau suficienta cultura sa inteleaga divinitatea.

Conform credintelor egiptene, organismul uman se

imbolnaveste din cauza unor factori externi, dar si

a unor factori interni. Alimentatia era considerata

vitala pentru sanatate, abuzul de hrana sau

infometarea produceau aceleasi daune

organismului.