Medicina Fizica an 6

8/20/2019 Medicina Fizica an 6

1/100

REABILITARE MEDICALĂ

1


2/100

Subiecte:

1 Bioclima de stepă

2 Bioclima de litoral marin

3 Bioclima sedativ-indiferentă 4 Bioclima tonică stimulentă

5 Apele minerale: definiţie, clasificare chimică

6 Acţiunea apelor minerale în cură externă

7 Acţiunea apelor minerale în cură internă

8 Ape oligominerale

9 Apele minerale alcaline și alcalino-teroase

10 Apele minerale clorurate sodice

11 Apele minerale carbogazoase

12 Apele minerale iodurate și sulfuroase

13 Nămoluri terapeutice: definiţie, clasificare, structură

14 Nămoluri terapeutice: proprietăţi fizice

15 Modalităţi de terapie cu peloide, contraindicații

16Mofetele: definiţie, clasificare, efecte terapeutice,indicaţii

17Curentul galvanic: definiţie, mod de aplicare, efecte,indicaţii

18 Băile galvanice. Ionogalvanizarea

19 Curenţii diadinamici

20Curenţii interferenţiali: definiţie, efecte fiziologice, indicaţii

21Curenţii de înaltă frecvenţă: definiţie, proprietăţifiziologice. Indicațiile și contraindicațiile undelorscurte

22Ultrasunetul: definiţie, efecte biologice, efecteterapeutice, indicații

23Radiaţii infraroşii: definiţie, efecte, mod de aplicare,indicaţii

24Razele ultraviolete: definiţie, efecte, indicaţii,contraindicaţii

25 Comportamentul termic al organismului

26 Termoreglarea

27 Efectele factorului termic asupra organismului

28 Efectele aplicaţiilor generale şi locale de căldură

29 Crioterapia

30 Clasificarea principalelor proceduri de termoterapie

31 Împachetarea cu parafină

32Masajul: definiţie, clasificări. Proprietăţile

profilactico-terapeutice ale masajului clasic

33 Manevrele principale ale masajului clasic

34Efectele fiziologice ale masajului asupra pielii şiaparatului locomotor

35 Testingul articular: modalităţi de măsurare

36 Testarea tonusului muscular

37 Metode de kinetoterapie

38 Metodele de antrenament la efort

39 Examenul obiectiv al coloanei vertebrale

40 Examenul obiectiv al umărului şi cotului 41

Aspecte particulare întîlnite în examenul obiectiv almîinii

42 Examenul obiectiv al genunchiului şi şoldului

43Examenul fizic şi neurologic în hernia de disclombară

44Descrieţi fazele I, II, III și IV după De Sèze în herniade disc lombară

45Tratamentul igieno- postural şi chirurgical în herniade disc lombară

46Tratamentul medicamentos și fizical în hernia de disclombară

47 Artrita reumatoidă: definiţie, etiopatogenie

48Artrita reumatoidă: diagnostic la debut și în stadiulclinic manifest

49 Artrita reumatoidă: manifestări extraarticulare

50 Artrita reumatoidă: examinare paraclinică

51 Artrita reumatoidă: tratamentul cu antiinflamatorii

52Artrita reumatoidă: tratamentul cu metotrexat șiinfliximab

53Artrita reumatoidă: tratament igieno- postural şifizical

54 Spondilita anchilozantă – fiziopatologie

55 Spondilita anchilozantă – tablou clinic

56 Spondilita anchilozantă – diagnostic radiologic

57 Spondilita anchilozantă – tratament medicamentos

58 Kinetoterapia în spondilita anchilozantă

59Hidroterapia și termoterapia în spondilitaanchilozantă

60Electroterapia, masajul și cura balneară în spondilitaanchilozantă

61Tablou clinic în boala artrozică şi modificăriradiologice în boala artrozică

62 Obiective şi mijloace de tratament în boala artrozică

63 Terapia fizicală în sechele posttraumatice cutanate şisubcutanate

64Refacerea mobilității articulare în sechele

posttraumatice articulare

65 Algoneurodistrofia – stadializare și tratament

66Refacerea forței de contracție în sechelele

posttraumatice musculare

67Umărul dureros simplu și umărul acut hiperalgic –clinică și tratament

68 Umărul mixt și umărul blocat – clinică și tratament

69 Fibromialgia

70Metodologia antrenamentului la efort la pacientul

cardiac71

Faza I de reabilitare a pacientului cu infarctmiocardic

2


3/100

72Metodologia antrenamentului în Faza a II-a dereabilitare în infarctul miocardic

73Faza a III-a de reabilitare a pacientului cu infarctmiocardic

74 Obiectivele reabilitării în HTA. Indicații

75 Modalități de kinetoterapie în HTA

76Antrenamentul fizic în arteriopatiile obliterante alemembrelor inferioare

77Metodologia recuperării în arteriopatiile obliteranteale membrelor inferioare

78 Kinetoterapia respiratorie

79Obiectivele recuperării în disfuncția respiratorieobstructivă

80Obiectivele şi mijloacele kinetoterapiei la pacientul

post-AVC

81 Terapia ocupațională la pacientul post-AVC

82 Recuperarea sindromului motor în sechelele posttraumatice ale nervilor periferici

83Planul de recuperare în 4 stadii al unui bolnav

paraplegic

3


4/100

CLIMA ŞI BIOCLIMA ROMÂNIEI România este situată în sud-estul Europei, la mijlocul distanţei dintre Ecuator şi Polul Nord, având o

suprafaţă de 237.500Km2. Relieful ţării noastre este variat, caracteristicile climei fiind impuse de prezenţaMunţilor Carpaţi şi a litoralului Mării Negre, ponderea formelor de relief fiind următoarele: 30% câmpii, 36%dealuri şi podişuri, 34% munţi.

Datele geografice, indicii climatici au permis clasificarea climei României astfel:- clima continental temperată, cuprinde zonele de câmpie, podişuri joase, regiunile de stepă - clima continental moderată, cuprinde Câmpia Tisei şi Podişul Transilvaniei - clima de litoral maritim- clima de munte.

Pe aceste sectoare de climă, bioclima se suprapune în modul următor: - bioclima sedativ-indiferentă, cuprinde sectoarele de climă continental temperată şi continental moderată - bioclima tonică-stimulentă, cuprinde sectorul climei de munte - bioclima excitantă-solicitantă cuprinde sectorul climei de litoral maritim şi de stepă

Caracteristicile climei României

- radiaţia solară globală-variază între 130kcal/cm2/an pe litoralul Mării Negre şi sub 100kcal/cm2/an înregiunile de munte

- circulaţia generală atmosferică, România se află sub influenţa a 4 mari centri barici: anticilonul Azorelor,care antrenează mase de aer oceanic reci şi umede vara şi calde iarna, anticiclonul siberian prezent iarna,când aduce geruri, depresiunea mediteraneană, ce aduce vânt şi precipitaţii iarna, depresiunea islandezăcare iarna aduce mase de aer reci şi umede

- temperatura medie anuală este cuprinsă între 11°C în sudul ţării şi - 2°C pe vârfurile muntoase- umezeala aerului variază între 74% în Câmpia Română şi 84-86% pe vârfurile muntoase- durata strălucirii soarelui prezintă valori medii anuale între 2300 ore pe litoral şi 1800 ore în regiunea

munţilor - precipitaţiile atmosferice se reduc de la vest la est

- presiunea atmo sferică variază între 1015 milibari pe litoral şi 850 milibari la peste 1500m altitudine - vântul prezintă variaţii mari în funcţie de relief şi de circulaţia generală atmosferică.

Indici bioclimatici de stres

a) stresul cutanat anual este expresia acţiunii temperaturii şi vântului la nivelul tegumentului b) stresul pulmonar anual reflectă tensiunea vaporilor de apă din aer asupra alveolelor pulmonare şi a

mucoasei căilor respiratorii c) stresul bioclimatic global reprezintă suma stressului cutanat anual şi stresului pulmonar anual

Bioclima excitantă-solicitantă

Cuprinde:- bioclima de stepă (altitudine sub 200m) - bioclima de litoral maritim (altitudine 0-35m)

Bioclima de stepă

Elementele caracteristice acestui tip de bioclimă sunt următoarele: - temperatura medie anuală cu valori crescute (peste 9-10°C)- durata de strălucire a soarelui crescută (peste 2100-2200ore/an)- presiune atmosferică crescută (aproximativ 1000 milibari) - umiditate relativă scăzută (60%) - cantităţi mici de precipitaţii anual

- nebulozitate redusă Efecte:

- confort termic moderat sau scăzut vara

4


5/100

- stresul cutanat, pulmonar şi bioclimatic sunt crescute - solicitare intensă a mecanismelor de termoreglare (termoliză) - solicitare intensă a sistemului nervos, a sistemului endocrin - ameliorare a metabolismului calciului- stimularea capacităţii de apărare nespecifică a organismului

Solicitarea mecanismelor de adaptare a organismului la acest tip de bioclimă este cu atât mai mare cucât contrastul climatic faţă de localitatea de domiciliu a pacientului este mai mare, de aceea vor fi îndrumaţicătre staţiunile din acest climat indivizi cu potenţial biologic cât mai aproape de normal.

Indicaţii: a) pentru profilaxia afecţiunilor reumatismale, alergice, metabolice

b) în scop terapeutic în:- afecţiuni reumatismale degenerative, abarticulare- sechele posttraumatice ale aparatului locomotor- osteoporoză - rahitism- afecţiuni cronice ORL - bronşite cronice, TBC extrapulmonară

- ginecopatii cronice- afecţiuni dermatologice

Contraindicaţii: - afecţiuni cardio-vasculare şi respiratorii cu rezerve funcţionale reduse - TBC pulmonară - boala ulceroasă - tumori benigne cu potenţial de malignizare - reumatisme inflamatorii (poliartrita reumatoidă) - afecţiuni neurologice centrale

Staţiuni: - Amara

- Lacu Sărat - Băile Felix - Buziaş

Bioclima de litoral maritim

Elemente caracteristice:- datorită prezenţei brizei marine, temperatura medie este mai redusă vara faţă de climatul de stepă şi mai

ridicată în timpul iernii, astfel temperatura medie anuală este de 11°C (0°C iarna şi 20-21°C vara)- durata de strălucire a soarelui este de 2300-2400 ore/an- presiune atmosferică crescută (1015 milibari) - umiditate relativă de aproximativ 80%

- cantităţi mici de precipitaţii anuale - prezenţa permanentă a vântului

Efecte:

Sunt asemănătoare celor determinate de bioclima de stepă cu următoarele deosebiri: procesul determoliză este înlocuit de procesul de călire termică, datorită posibilităţilor de termoterapie contrastantăspecifice litoralului, confort termic relativ redus, stres bioclimatic mare, atât cel cutanat (datorat vântului), câtşi cel pulmonar (datorat umezelii accentuate).

Indicaţii: a) în profilaxia rahitismului, bolilor aparatului locomotor, bolilor aparatului respirator

b) în scop terapeutic:- afecţiuni ale aparatului locomotor (degenerative şi abarticulare, afecţiuni posttraumatice)

- rahitism- osteoporoză - afecţiuni cronice respiratorii

5


6/100

- ginecopatii cronice- boli dermatologice (psoriazis)

Contraindicaţii:

Sunt asemănătoare cu cele din climatul de stepă. De menţionat că, în sezonul rece, datorită stresuluiclimatic mai redus în raport cu regiunile învecinate, efortul de aclimatizare este mai mic, în acest fel factorul

terapeutic natural devine valoros şi în acest sezon. Metode specifice de tratament pe litoral:

- aerosoloterapia care reprezintă inhalarea aerosolilor marini, conţinând ioni de Ca, Mg, K, I rezultaţi dinspargerea valurilor de ţărm

- helioterapia (expunerea la soare)- cura naturistă alcătuită din oncţiuni cu nămol, helioterapie, talasoterapie, cu efecte de stimulare a

termoreglării, endocrină şi metabolică

Staţiuni: - Efor ie Nord şi Sud - Mangalia- Techirghiol

Bioclima sedativ indiferentă Elemente caracteristice:

- valori moderate ale temperaturii aerului astfel temperatura medie anuală este de 7-10°C (iarna de 2-5°C,vara de 17-20°C)

- valori medii ale duratei de strălucire a soarelui (1800-2100 ore/an)- presiune atmosferică moderată - valori medii ale umidităţii relative (75%) - precipitaţii în cantităţi medii - calm atmosferic.

Efecte:

- confort termic crescut- stres cutanat, pulmonar şi bioclimatic redus - solicitare slabă a sistemului nervos şi endocrin

Indicaţii:

Acest tip de bioclimă (bioclima de cruţare) are cea mai largă indicaţie de trimitere la cură balneară,adaptarea pacienţilor fiind deosebit de facilă: - cure pentru odihnă - stări de convalescenţă - afecţiuni reumatismale inflamatorii cu important potenţial evolutiv (poliartrită reumatoidă) - afecţiuni cardio-vasculare- afecţiuni cronice ale aparatului respirator cu rezerve funcţionale limitate

În climatul sedativ indiferent se găsesc doi factori terapeutici naturali cu valoare deosebită: mofetele şisalinele.

Staţiuni:- Slănic Moldova - Slănic Prahova - Govora- Călimăneşti - Olăneşti - Herculane- Sovata

Bioclima tonică stimulentă Elemente caracteristice:

- temperaturi medii anuale scăzute (5-6°C)

6


7/100

- valori scăzute ale presiunii atmosferice şi presiunii parţiale a O2. Valorile medii ale temperaturii anuale şi presiunii atmosferice sunt cu atât mai scăzute cu cât creşte altitudinea.

- valori crescute ale duratei de însorire- umiditate crescută - cantităţi mari de precipitaţii - viteză a vântului accentuată în funcţie de altitudine

Efecte:- confort termic redus- stres cutanat, pulmonar şi bioclimatic ridicate - antrenarea mecanismelor de termoreglare- mobilizarea mecanismelor de adaptare pentru menţinerea concentraţiei optime de O2 în sânge, cu creşterea

ventilaţiei pulmonare, deschiderea de noi capilare la nivel pulmonar, creşterea frecvenţei cardiace,mobilizarea hematiilor din rezervele medulare

- influenţarea metabolismului calciului - echilibrarea sistemului nervos- efect antiinflamator pe mucoasele căilor respiratorii datorită calităţii aerului montan, cum ar fi

aeroionizarea negativă, aerosolii, puritatea.

Indicaţii: a) în scop profilactic:

- surmenaj fizic şi intelectual - stări de convalescenţă - tulburări funcţionale de pubertate şi climax - subiecţi care îşi desfăşoară activitatea în medii cu noxe respiratorii

b) în scop terapeutic:- anemii posthemoragice- astm bronşic alergic - traheobronşite cronice - TBC pulmonară şi extrapulmonară - hipertiroidia benignă

Contraindicaţii: - afecţiuni cardio-vasculare şi respiratorii decompensate- ateroscleroză - afecţiuni însoţite de meteorosensibilitate

Staţiuni: - în zona submontană: Tuşnad, Borsec, Vatra Dornei, Sinaia, Predeal

în zona montană: Păltiniş, Poiana Braşov, Stâna de Vale

APELE MINERALE

Definiţie: Apele minerale sunt ape naturale care îndeplinesc una din următoarele condiţii:

- temperatura la izvor să fie minim 20°C independent de conţinutul în elemente minerale; - mineralizare totală peste 1 g/l (conţinut de săruri minerale dizolvate ); - prezenţa unor elemente chimice în doze minim admise ca fiind active terapeutic (fier, brom, iod, sulf etc.);- prezenţa unor gaze dizolvate în concentraţii stabilite: CO2 1000mg/l; H2S l mg/l;- existenţa unei acţiuni terapeutice demonstrate şi verificate ştiinţific.

Clasificare:

Din motive practice se foloseşte clasificarea chimică a apelor minerale: 1. ape oligominerale (acratice )2. ape alcaline3. ape alcalino-teroase4. ape clorurate sodice

7


8/100

5. ape carbogazoase6. ape iodurate7. ape sulfuroase8. ape sulfatate9. ape feruginoase10. ape arsenicale11. ape radioactive

Chiar şi această clasificare are unele deficienţe, cum ar fi: - nu include apele minerale care conţin microelemente active (cobalt, brom) - nu ţine cont de termalitate - include ape minerale care nu se mai folosesc în scop terapeutic (apele feruginoase şi arsenicale)

Modalităţi de tratament cu ape minerale - balneaţie (cură externă) - cură de băut (crenoterapie) - inhalaţii

- irigaţii - spălături intestinale - injecţii

Acţiunea apelor minerale în cură externă Apele minerale acţionează în cură externă asemănător băilor simple, adăugându-se însă şi acţiunea

specifică determinată de substanţele pe care le conţin. În cura externă, apele minerale acţionează asupraorganismului prin:- factorul mecanic- factorul termic- factorul chimic.

Factorul mecanic

Faţă de băile simple, apele minerale au o densitate crescută ce determină creşterea presiuniihidrostatice, care pe de o parte conduce la modificări de circulaţie tegumentară şi secundar, ale circulaţieigenerale, şi pe de altă parte prin acţiunea de împingere de jos în sus (fenomen valabil în primul rând pentruapele clorurate sodice) le conferă o utilizare largă pentru kinetoterapie în afecţiuni posttraumatice, neurologice,însoţite de deficite motorii, în afecţiuni reumatismale. La băile carbogazoase intervine şi masajul fin al bulelorde CO2 asupra tegumentului.

Factorul termic

Temperatura apei minerale acţionează prin modificarea temperaturii corpului la care se adaugă şiacţiunea specifică unor elemente (CO2 şi H2S) ce determină vasodilataţie în tegument. Temperatura deindiferenţă în baia cu aceste ape este mai scăzută decât în baia de apă simplă.

Factorul chimic

Este cel mai important în cazul băilor cu ape minerale, având asupra organismului o acţiune nespecificăşi una specifică. Acţiunea nespecifică este conferită de substanţele chimice din apele minerale care produc omodificare a echilibrului ionilor la nivelul tegumentului, cu stimularea receptorilor de la acest nivel şideterminarea unor răspunsuri neuro-vegetative şi neuro-endocrine. Acţiunea specifică se referă la calităţilediverselor componente ale apelor minerale, de exemplu CO2 are efect vasodilatator periferic, sulful are efectkeratolitic, ş.a.

8


9/100

Acţiunea apelor minerale în cură internă Cura internă cu ape minerale se numeşte crenoterapie. În cura internă apele minerale acţionează asupra

organismului prin:- factori fizici- factori chimici

Factorii fizici

Temperatura apei minerale ce acţionează asupra funcţiei secretorii, tonusului şi peristaltismului tubuluidigestiv astfel:- apa rece stimulează secreţia şi peristaltismul gastric- apa caldă (34-35°C) are efect inhibitor , combătând colicile şi spasmele intestinale.

Cantitatea de apă administrată influenţează tonusul şi secreţia gastrică astfel: cantităţile mari încetinescevacuarea gastrică. Prescripţia ingestiei de apă minerală nu trebuie să depăşească 250 ml pentru o dată, cuexcepţia curei de diureză unde cantitatea prescrisă este de 20-30 ml/kg corp/24 ore, administrată în 5-6 prize.

Timpul de administrare. Efectele apelor minerale alcaline diferă în funcţie de momentul administrării în

raport cu mesele principale.Concentraţia osmotică influenţează motilitatea şi secreţia gastrică.

Factori chimici

Acţiunea terapeutică a apelor minerale se datorează în primul rând elementelor chimice conţinute careinfluenţează metabolismul hidro-mineral. Schimbările calitative în compoziţia minerală a organismului poartădenumirea de transmineralizare.

Resorbţia substanţelor minerale se face în cea mai mare parte în intestinul subţire, iar calea de eliminareeste în principal renală, o mică parte eliminându-se digestiv şi prin transpiraţie.

Apele oligominerale (acratice)Aceste ape nu îndeplinesc nici unul dintre criteriile care definesc o apă minerală:

- au mineralizare sub 1 g/l- nu conţin elemente farmacologic active (sulf, iod) - nu conţin gaze terapeutice în concentraţii minime admise ca fiind active terapeutic

Cu toate acestea, apele acratice au acţiuni terapeutice ştiinţific recunoscute.

În funcţie de temperatura lor la izvor, apele oligominerale se împart în: - ape acratoterme cu temperatura la izvor de peste 20°C- ape acratopege cu temperatura la izvor de sub 20°C

Apele acratoterme

În cură externă, datorită în special, factorului termic şi, în al doilea rând, factorului chimic, aceste apesunt folosite pentru balneaţie cu sau fără kinetoterapie în bazine şi la cadă, având efecte: antialgice,antispastice şi decontracturante, sedative, vasodilatatoare, trofice.

Indicaţii pentru balneaţie: - afecţiuni ale aparatului locomotor (reumatismale degenerative, inflamatorii şi abarticulare, afecţiuni

posttraumatice şi neurologice) - afecţiuni ginecologice cronice

În cură internă au efecte: diuretice, antispastice asupra tubului digestiv şi căilor biliare (prin factorultermic).

Indicaţii pentru crenoterapie:

- afecţiuni reno-vezicale- afecţiuni ale tubului digestiv

Staţiuni: Felix, Vaţa de Jos

9


10/100

Apele acratopege

Principala lor indicaţie este în crenoterapia afecţiunilor rinichiului şi căilor urinare şi a unor bolimetabolice, pentru efectele diuretice accentuate de prezenţa calciului şi CO2 în cantităţi mici.

Staţiuni:

- Călimăneşti, izvorul 7- Olăneşti, izvoarele 11 şi 12 - Slănic Moldova, izvorul ”300 de scări”

Apele alcaline

Conţin minimum 1 g/l de bicarbonat de sodiu şi potasiu. Se găsesc rar în stare pură, de cele mai multeori prezentându-se sub formă de ape mixte, în asociere cu NaCl sau CO2, ultimul putându-se înlătura prin

barbotare.

Apele alcaline pure se folosesc în principal în crenoterapia afecţiunilor digestive, efectul lor fiind diferitîn funcţie de momentul administrării în raport cu mesele principale:- dacă se administrează cu o oră şi jumătate înainte de masă, inhibă secreţia gastrică

- dacă se administrează în timpul meselor, stimulează secreţia gastrică - dacă se administrează după masă, are efect bifazic: adică iniţial inhibă secreţia, apoi o stimulează prin NaCl şi CO2, rezultate din reacţia dintre bicarbonatul de sodiu şi acidul clorhidric.

Alte efecte ale crenoterapiei cu ape alcaline sunt:- fluidificarea şi eliminarea secreţiei de mucus din stomac - accelerarea evacuării conţinutului gastric - calmarea durerilor gastrice- efect coleretic- alcalinizarea urinii- influenţarea proceselor inflamatorii ale mucoasei căilor urinare - influenţă asupra metabolismului electrolitic

Indicaţii ale crenoterapiei: - ulcer gastric şi duodenal - colecist iritabil- litiază renală cu pH acid- afecţiuni metabolice

Staţiuni: Slănic Moldova, Miercurea Ciuc, Tinca, Malnaş.

Ape alcalino-teroase

Sunt ape cu mineralizare peste 1 g/l care pe lângă bicarbonat de sodiu şi potasiu mai conţin calciu,magneziu, clorură de sodiu, bioxid de carbon, datorită acestui fapt devenind dominante efectele excito-secretorii digestive, în primul rând gastrice.

Efectele apelor alcalino-teroase se exercită în funcţie de mineralizarea totală, dar şi de raportul dintrediferitele substanţe. Datorită prezenţei ionilor de calciu, au efecte favorabile în procesele inflamatorii şialergice, în tulburările metabolice fosfo-calcice şi efecte diuretice accentuate.

Având în vedere efectele substanţelor alcaline aplicate pe diferite mucoase, se pot administra sub formăde:- inhalaţii în afecţiuni ORL şi bronhopulmonare, având efecte de fluidificare şi eliminare a secreţiilor căilor

respiratorii- irigaţii vaginale (în afecţiuni ginecologice cu secreţii abundente) - comprese şi băi locale sau generale în afecţiuni dermatologice pruriginoase

Indicaţii: - afecţiuni digestive însoţite de hipoaciditate

- afecţiuni alergice - afecţiuni cronice ORL şi respiratorii - ginecopatii cronice

10


11/100

- afecţiuni dermatologice pruriginoase

Staţiuni: Borsec, Slănic Moldova, Tinca, Lipova

Ape clorurate sodice

Sunt ape care conţin peste 1 g/l NaCl. Când conţinutul în NaCl depăşeşte 14 g/l (hipertone) suntdenumite ape sărate.

Au concentraţii care variază în limite foarte largi: - apa Mării Negre (15,5 g/l)- lacul Techirghiol (18 g/l)- Ocna Sibiului (230 g/l)- Ocna Mureşului (260 g/l)

În general apele clorurate sodice hipotone, izotone sau uşor hipertone ce provin din izvoare mineralesunt de obicei ape mixte, având în compoziţie şi bicarbonaţi, bioxid de carbon, hidrogen sulfurat etc., pe cândapele sărate concentrate din mări, lacuri sărate, depozite de sare, conţin preponderent NaCl. Varietatea mare deconcentraţii, ca şi asocierea cu alţi ioni sau gaze, face ca efectele şi indicaţiile apelor clorurate sodice să fiemultiple. Astfel, apele clorurate sodice hipotone , izotone şi cele uşor hipertone sunt utilizate în cură internă şi

inhalaţii, pulverizaţii, gargarisme. Cele sărate, cu concentraţii foarte variate, se folosesc pentru cură externă: băi în bazine, la cadă, în lacuri, irigaţii, eventual inhalaţii şi pulverizaţii (după o diluare prealabilă).

Balneaţia cu ape clorurate sodice

De obicei se folosesc în cura externă apele clorurate hipertone. Se face în bazine sau căzi cu ape sărateîncălzite. Există şi ape minerale sărate termale (la Icoana 57°C) sau în lacuri helioterme (Techirghiol, LaculUrsu de la Sovata). Efectele asupra organismului se exercită prin asocierea factorului termic cu cel mecanic şichimic. Forţa hidrostatică şi efectul descărcării de greutate a corpului uman sunt cu atât mai importante cu câtconcentraţia de NaCl este mai mare. Acesta este cel mai mare avantaj pe care îl oferă apele clorurate sodice,folosit în recuperarea pacienţilor cu deficienţe neuromotorii, la care programele de kinetoterapie se vordesfăşura mult mai uşor în bazin.

Efectele NaCl din apa sărată sunt reprezentate de: - modificări osmolare la nivelul tegumentului - hiperemie cutanată - excitarea receptorilor cutanaţi cu declanşarea unor mecanisme reflexe la distanţă - reducerea conductibilităţii electrice a pielii - reducerea hiperreactivităţii nervoase în cazul nevralgiilor - modificări la nivelul termoreglării periferice cutanate - echilibrarea tulburărilor neuro-vegetative

Aceste efecte se prelungesc în timp în cazul menţinerii peliculei de sare la suprafaţa tegumentului, după baie (”mantaua de sare”).

Indicaţiile balneaţiei:

- afecţiuni ale aparatului locomotor: reumatisme degenerative şi abarticulare, afecţiuni posttraumatice şineurologice cu deficit funcţional

- afecţiuni circulatorii veno-limfatice- afecţiuni ginecologice

Crenoterapia cu ape clorurate sodice

Foloseşte în mod obişnuit concentraţii între 3-10 g/l, cel mult 15 g/l NaCl.

Efectele asupra aparatului digestiv la ingestia acestor ape variază foarte mult în funcţie de concentraţie,astfel:- apele cu concentraţie mică, stimulează secreţia şi motilitatea gastrică - apele cu concentraţie mare, inhibă evacuarea gastrică, stimulează secreţia şi motilitatea intestinală, apele

hipertone având efect iritativ pe mucoasa intestinală şi de purgaţie.

Indicaţii ale crenoterapiei:

11


12/100

- afecţiuni gastro-intestinale în care se urmăresc efectele de stimulare a secreţiei şi motilităţii.

Indicaţiile şi dozarea crenoterapiei cu ape clorurate sodice trebuie bine individualizate pentru evitareaefectelor negative ale aportului crescut de ioni de Na şi Cl, pentru a nu tulbura echilibrul electrolitic alorganismului.

Aerosolii şi inhalaţiile: Sunt folosite ape cu concentraţii între 3 şi 9 g/l NaCl, încălzite la 34-38°C, având efecte:

- hiperemiant la nivelul mucoasei căilor respiratorii - efecte secretolitice- antiinflamatorii pe mucoase

Sunt indicaţi în afecţiuni ORL şi bronhopulmonare.

Staţiuni cu ape clorurate sodice

a) pentru cură externă: - staţiuni pe litoral: Eforie Nord, Mangalia, Techirghiol

- staţiuni cu lacuri sărate: Amara, Bazna, Lacu Sărat - staţiuni cu ape sărate din bazine subterane: Govora, Târgu Ocna, Ocna Mureş, Slănic Moldova b) pentru cură internă:

- staţiuni cu izvoare minerale: Călimăneşti, Olăneşti, Herculane, Sângeorz-Băi

Apele carbogazoase

Sunt ape care conţin minim 1 g CO2 dizolvat la litru şi iau naştere din impregnarea apelor vadoase cuCO2. În cazul în care CO2 nu întâlneşte în calea sa nici o apă, iese la suprafaţă ca o emanaţie naturală de gaznumită mofetă. La noi în ţară apele carbogazoase pure sunt rare, în schimb întâlnim frecvent ape carbogazoasemixte, care au în conţinut pe lângă CO2 şi NaCl, fier, sulf, etc.

Cura externă cu ape carbogazoase Administrarea apelor carbogazoase sub formă de băi, pe lângă senzaţia subiectivă de înţepătură şi

căldură, produce următoarele efecte: - hiperemia tegumentară cu vasodilataţie cutanată - scăderea valorilor tensionale - scăderea frecvenţei cardiace prin depresia nodului sinusal la temperatura scăzută a băilor carbogazoase

Indicaţii ale balneaţiei: - HTA stadiile I şi II - arteriopatii obliterante fără leziuni trofice - cardiopatii ischemice cronice nedureroase- valvulopatii reumatismale

- boală varicoasă şi sechele după tromboflebită

Cura internă cu ape carbogazoase

Are următoarele efecte: - stimulează secreţia salivară şi gastrică - stimulează motilitatea gastrică - creşte aciditatea gastrică - creşte secreţiile pancreatice şi biliare (mai ales apele carbogazoase care conţin şi sulf şi sodiu) - la nivelul intestinului, cresc motilitatea acestuia şi se absorb repede, având ca efect creşterea diurezei - la nivel renal, creşte diureza apoasă, eliminarea acidului uric şi a sărurilor minerale, înlătură mecanic

produsele inflamatorii şi agenţii patogeni de la nivelul căilor urinare, favorizează eliminarea nisipului şi

calculilor mici Indicaţii ale crenoterapiei:

- afecţiuni digestive însoţite de hipoaciditate12


13/100

- vărsăturile incoercibile din cursul sarcinii - litiaze reno-urinare- afecţiuni inflamatorii ale căilor urinare

Staţiuni: Borsec, Buziaş, Covasna, Tuşnad, Vatra Dornei

Ape iodurateSunt ape minerale cu un conţinut de minim 1 mg/l de iod. Deşi în clasificarea chimică apele iodurate

sunt menţionate ca o categorie distinctă, în realitate nu există ape iodurate pure, ci ape mixte în care mai sunt prezente clorura de sodiu, clorul, sulful.

În cura externă, studiile experimentale clinico-terapeutice au dovedit pătrunderea transcutanată aiodului. După cure atât externe, cât şi interne cu iod s-au remarcat creşteri ale iodemiei şi ale eliminării urinarede iod. A fost dovedită şi o creştere a concentraţiei şi remanenţei iodului în ţesuturile limfatice, tiroidă, ficat.Principalele efecte ale iodului pătruns în organism din apele minerale se exercită prin intermediul tiroidei şihipofizei. O altă serie de efecte este legată de acţiunea iodului asupra mucoaselor (gastrică, intestinală,respiratorie, vaginală), efecte congestive şi de stimulare a secreţiilor glandelor acestor mucoase.

Indicaţii:

a) ale curei externe:- afecţiuni reumatismale degenerative, abarticulare - neuropatii periferice- afecţiuni circulatorii periferice (pentru efectele vasodilatatorii) - aerosoli şi inhalaţii în afecţiuni cronice din sfera ORL şi afecţiuni respiratorii

b) ale curei interne:- afecţiuni tiroidiene - afecţiuni metabolice: gută, hiperuricemii

Staţiuni: - pentru cura externă: Bazna, Govora, Săcelu - pentru cura internă: Călimăneşti, Olăneşti

Ape sulfuroase

Sunt ape minerale care conţin minim 1 mg/l sulf titrabil sub formă de H2S, HS, tiosulfaţi sau complexecoloidale sulfuroase. La contactul cu aerul atmosferic, apele sulfuroase îşi pierd stabilitatea, modificându -şiaspectul, devin din transparente lăptoase, motiv pentru care tratamentul cu aceste ape se face de preferinţă lasursă. Pot fi simple şi mixte: clorurate-sodice, alcalino-teroase, carbogazoase.

Cura externă cu ape sulfuroase are următoarele efecte: - vasodilataţie la nivelul arterelor cutanate prin apariţia acidului adenilic în tegument - scăderea valorilor tensionale - efect cheratolitic- efect favorabil pe cartilajul articular

- sub formă de inhalaţii şi aerosoli, au acţiune antiinflamatorie şi desensibilizantă la nivelul mucoasei căilorrespiratorii

Indicaţii ale balneaţiei: - afecţiuni circulatorii periferice - HTA stadiile I şi II - afecţiuni dermatologice: psoriazis, eczeme - afecţiuni reumatismale degenerative şi abarticulare - inhalaţii şi aerosoli în bronşite cronice, astm bronşic, rinofaringite

Cura internă cu ape sulfuroase are următoarele efecte: - creşterea secreţiei gastrice - stimularea peristalticii intestinale- efect colagog, coleretic- scăderea glicemiei la diabetici

Indicaţii ale crenoterapiei:

13


14/100

- colon iritabil- hipotonii ale vezicii biliare- diabet zaharat necomplicat

NĂMOLURI TERAPEUTICE (PELOIDE)Peloidele (de la grecescul pelos = mâl) sunt, după definiţia dată de Societatea Internaţională de

Hidrologie Medicală, substanţe care se formează în condiţii naturale sub influenţa proceselor geologice şi care,în stare fin divizată şi în amestec cu apa se folosesc în practica medicală sub formă de băi sau proceduri locale.

Efectele terapeutice ale nămolului erau cunoscute de romani şi de vechii egipteni care foloseau înoncţiuni nămolul adus de Nil.

Pe baza criteriilor de formare în condiţii naturale şi a compoziţiei chimice, se clasifică în: - nămoluri sapropelice - nămoluri de turbă - nămoluri minerale

Nămoluri sapropelice sunt depozite negre, plastice, unsuroase, bogate în hidrosulfură de fier coloidală,care se găsesc pe fundul lacurilor sărate. Au luat naştere sub acţiunea microorganismelor din substanţaanorganică a solului, din flora şi fauna bazinului subacvatic, în urma unor transformări geologice, chimice şi biologice desfăşurate de-a lungul secolelor.

Clasificare:

- nămoluri de limane şi lacuri litorale: Agigea, Techirghiol - nămolul Mării Negre - nămoluri de lacuri continentale: Amara, Lacu Sărat - nămoluri depozitate în izvoare sulfuroase: Săcelu - nămoluri fosile: Ocna Sibiului, Sovata

Nămolurile de turbă au luat naştere din descompunerea resturilor vegetale acumulate pe fundul unormlaştini, sub influenţa unor microorganisme. Depozite de nămol de turbă se găsesc la Borsec, Vatra Dornei,Felix.

Nămolurile minerale iau naştere prin sedimentarea sărurilor unor izvoare sulfuroase, feruginoase,carbogazoase. Se găsesc la Govora, Sângeorz Băi, Geoagiu.

Structura nămolurilor terapeutice Peloidele reprezintă un sistem fizico-chimic heterogen care cuprinde:

- o fază lichidă - o fază solidă - o fază gazoasă

Faza lichidă este soluţia care îmbibă nămolul şi poate proveni din: izvoare naturale, precipitaţii sau directdin bazinul acvatic în care se formează nămolul. După ionii care predomină poate avea caracter sulfatat,carbonatat sau mixt.

Faza solidă este reprezentată de substanţe organice şi substanţe minerale: - substanţele organice sunt: hidraţi de carbon, componente lipidice, proteine şi produşii lor de dezintegrare

(aminoacizii), componente humice (cu proprietatea de schimbători de ioni şi frenatori enzimatici),componente bituminoase (ceruri, răşini care conţin substanţe estrogenactive)

- substanţele minerale sunt reprezentate de: carbonatul de calciu (cu efect emolient tegumentar), sulfaţi decalciu, bioxid de siliciu, hidrosulfura de fier

- peloidele au şi un conţinut bogat în vitamine B1, B2, B12 şi C, produse de bacterii.

Faza gazoasă este reprezentată de cantităţi variabile de CO2 şi H2S dizolvate, gaze care apar în urmaunor procese fizico-chimice şi biochimice.

Proprietăţile fizice ale peloidelor - gr eutatea specifică - granulaţia

14


15/100

- plasticitatea- hidropexia- termopexia

Greutatea specifică, direct proporţională cu densitatea, depinde de compoziţia nămolului, fiind maximă lanămolurile puternic mineralizate şi minimă la nămolul de turbă. Cu cât greutatea specifică a unui nămol este

mai mică, cu atât calitatea lui terapeutică este mai mare. Granulaţia se referă la mărimea particulelor solide şi la gradul lor de dispersie, care sunt în strânsălegătură cu natura componentelor nămolului.

Plasticitatea este capacitatea nămolului de a se întinde şi mula pe suprafaţa corpului. Este determinată deconţinutul nămolului în substanţe solide insolubile şi este evidenţiată prin vâscozitatea acestuia şi consistenţasa. Are valori mici pentru nămolurile minerale şi de turbă, ajungând la valori maxime la nămolurile sapropelice.

Hidropexia este capacitatea nămolurilor de absorbţie şi reţinere a apei şi are o mare importanţă practică.Peloizii cu hidropexie mare se pot folosi pentru băi, pe când cei cu hidropexie redusă se folosesc pentruîmpachetări. Capacitatea hidrică variază larg de la 200% pentru peloizii organici, până la 100% pentru ceiminerali.

Termopexia este capacitatea nămolurilor de a reţine căldura. Datorită înmagazinării unei cantităţi mari de

căldură, temperatura de indiferenţă a băii de nămol este cu aproximativ 2°C mai mare decât în cazul băii cu apăsimplă. În băile de aceeaşi temperatură, baia cu apă simplă dă o senzaţie mai puternică de fierbinte decât baia cunămol. Având şi termoconductibilitatea mică, baia cu nămol păstrează mai mult timp temperatura constantădecât baia cu apă simplă. Astfel băile cu nămol se pot indica în scop termoterapic (de ridicare a temperaturiicorpului) la o temperatură mai mare decât a băilor cu apă simplă. Este mai bine exprimată la nămolurileorganice.

Modalităţi de terapie cu peloide - cataplasme cu nămol - oncţiuni cu nămol - împachetări cu nămol

- băi cu nămol Cataplasmele cu nămol sunt aplicaţii cu nămol la temperaturi variate pe regiuni limitate ale corpului.

Oncţiunea cu nămol este o procedură alternantă, complexă şi solicitantă, utilizată în special în scopulcălirii organismului. Pacientul dezbrăcat stă câteva minute la soare până când se încălzeşte tegumentul apoi seunge cu nămol rece din lac, se expune iar la soare până când se usucă nămolul, timp de 20 -30 de minute, face oscurtă baie în lac şi procedura se încheie cu o nouă expunere la soare. Efectele sunt determinate de factorultermic alternant şi de factorul chimic. Sunt indicate în special în afecţiuni cronice ale aparatului locomotor,obezitate, hipotiroidie, psoriazis.

Împachetarea cu nămol constă în aplicarea de nămol cu temperatura de 38-44°C pe o regiune limitată sau pe toată suprafaţa corpului. Durata este de 30 de minute. Se aplică o compresă rece pe frunte, iar la sfârşit serecomandă un duş cald. Împachetările cu nămol acţionează prin intermediul factorului termic, dar mai ales a

celui chimic prin substanţele chimice conţinute. Indicaţiile sunt reprezentate de: afecţiuni degenerative şiinflamatorii reumatismale (spondilită anchilozantă), sechele după hernie de disc operată, afecţiuni posttraumatice locomotorii, însoţite de redoare articulară, sechele după poliomielită, reumatism abarticular(tendinite), rahitism, neuropatii periferice, afecţiuni cronice genitale, sterilitate.

Băile de nămol sunt foarte solicitante din punct de vedere cardiovascular. În căzi se amestecă apă cunămol într -o concentraţie care creşte progresiv, de la 10% la 25%, temperatura este de 37-44°C, iar durata de 30minute. Se începe cu o baie de jumătate şi se ajunge la baie completă. Pe frunte se pune o compresă rece. Lasfârşit se recomandă un duş cald, la 37-38°C, şi obligatoriu o oră de repaus. Băile de nămol acţionează prin: - factorul termic (nămolul are o densitate crescută, o rezistenţă calorică mare, deci cedarea de energie

calorică organismului se face mai greu şi în cantitate scăzută) - factorul chimic- factorul mecanic

Nămolul nu se sterlilizează, se refoloseşte pentru că se autopurifică.

15


16/100

Efecte experimentale ale terapiei cu peloizi

- stimularea receptorilor periferici (pe cale termică, mecanică şi chimică) cu declanşarea unor mecanismereflexe locale şi la distanţă, cu efecte favorabile asupra organismului, faza reflexă. Urmează fazaneuroumorală cu eliberarea unor mediatori chimici de tipul acetilcolinei şi histaminei cu efect vasodilatator periferic. La acţiunea vasodilatatorie participă direct şi factorul termic prin aplicarea nămolului,

vasodilataţia determinând resorbţia unor elemente chimice prezente în compoziţia nămolului - efecte bacteriostatice şi bactericide ale nămolurilor sapropelice şi de turbă - efecte asupra circulaţiei locale - amplificarea unor reacţii enzimatice la nivelul celulelor de absorbţie şi în pereţii capilarelor - creşterea mucopolizaharidelor acide la nivelul substanţei fundamentale a ţesutului conjunctiv - stimularea activităţii axului diencefalo-hipofizo-suprarenalian, cu creşterea activităţii tuturor glandelor

endocrine.

Contraindicaţii ale termoterapiei cu nămol: - boli cardiovasculare (TA sistolică mai mare de 180 mmHg sau mai mică de 100 mmHg)- afecţiuni acute

- boli ale aparatului respirator (astm bronşic) - hepatită - boală ulceroasă

G AZE TERAPEUTICE NATURALE Emanaţiile naturale de gaze, cel mai frecvent de CO2 se numesc mofete. Mofetele pure se găsesc la noi în

ţară în Covasna şi în jurul ei (zona eruptivului Gutîi-Căliman-Harghita) şi în staţiunile Balvanyos, Tuşnad,Sângeorz, Miercurea Ciuc, Borsec unde sunt şi valorificate terapeutic.

În zona eruptivului Gutîi-Căliman-Harghita sunt cunoscute câteva ”iviri” gazeifer e care au în compoziţieşi H2S în procente de 0,081-0,56 mg‰, prezenţa acestuia imprimând gazelor naturale un caracter sulfurat.Astfel de emanaţii poartă numele de sulfatarii şi se găsesc la noi în ţară la Harghita, Herculane, Turia.

Clasificarea mofetelor

Mofeta naturală este emanaţia naturală de CO2 uscat şi este un fenomen unic în lume prezent şi utilizat lanoi în ţară. De aceea datele din studiile privind acţiunea terapeutică a acestora provin exclusiv din literaturaromânească. Tratamentul se face în incintă de tip amfiteatru (circ roman), în grup. La baza amfiteatrului, înmijlocul încăperii se găseşte sursa de CO2, însemnându-se nivelul la care se ridică gazul (acesta fiind mai greudecât aerul, se situează în partea inferioară). Subiecţii se aşează pe diferite trepte ale amfiteatrului, CO2 ajungând la diferite nivele ale corpului în funcţie de treapta ocupată, deci într -o concentraţie mai mare sau maimică în sângele pacientului. Este indicat ca subiectul să nu se aşeze pe treptele inferioare unde concentraţiilesunt periculoase, ci pe treptele unde nivelul gazului este la jumătatea corpului.

Emanaţiile de CO2 sunt superioare apelor minerale carbogazoase deoarece elimină factorul termic şi pecel mecanic prezenţi în cazul băilor, avantaj de care beneficiază mai ales pacienţii cu afecţiuni cardiovasculare.

Mofeta artificială foloseşte fie CO2 extras din apele minerale carbogazoase, fie CO2 înmagazinat încontainere şi utilizat în scop terapeutic în aplicaţii generale sau parţiale. Sunt prescrise atunci când pacientul nu poate suporta presiunea hidrostatică mare a apei. Mofetele artificiale se pot împărţi în: generale şi parţiale. Lamofetele generale în cadă se pune doar CO2 sub presiune, capul pacientului rămâne afară, cada acoperindu-secu un cearşaf. Durata este de 20-30 minute. Mofetele parţiale se aplică la nivelul membrelor superioare şiinferioare.

Efectele terapeutice ale mofetelor:

- vasodilataţie periferică, cu reducerea secundară a valorilor tensionale arteriale;

- antrenare economică a cordului; - la nivel cerebral, creşterea fluxului sanguin cu aproximativ 75%, prin inhalarea CO2 în cursulmofetoterapiei.

16


17/100

Indicaţii: - profilaxia bolilor cardiovasculare la indivizi cu antecedente familiale încărcate sau cu risc crescut de boală - HTA stadiile I şi II - cardiopatie ischemică cronică nedureroasă - arteriopatii periferice

- boală varicoasă, sechele după tromboflebită - valvulopatii echilibrate hemodinamic- sechele după AVC la pacienţi echilibraţi cardiovascular

ELECTROTERAPIE

= metodă care foloseşte în scop terapeutic diferite forme de curent electric:− Curent continuu

− curent galvanic− Curenţi de joasă frecvenţă

− CDD

− impulsuri− Träbert− Curenţi de medie frecvenţă

− medie frecvenţă pură − interferenţiali − Curenţi de înaltă frecvenţă − unde scurte− ultrasunet

− Radiaţii infraroşii − Radiaţii ultraviolete

CURENTUL GALVANICDefiniţie: curent continuu sau cu frecvenţa 0.

Mod de aplicare:− galvanizare simplă cu ajutorul unor electrozi sub formă de plăci de diverse dimensiuni− baie hidro-electrolitică

− baie galvanică 4 celulară − baie Stanger

− ionogalvanizare

Efectele curentului galvanic

− creşte metabolismul tisular local − hiperemie în tegument şi muşchi − creşte difuziunea tisulară − reduce edemul local− efecte pe excitabilitatea musculară

− creştere a excitabilităţii la catod − scădere a excitabilităţii la anod

− efect sedativ şi hipotensor

Indicaţiile curentului galvanic

− afecţiuni reumatismale degenerative: gonartroză, coxartroză, spondiloză, etc. − artrita reumatoidă, spondilita anchilozantă − afecţiuni abarticulare: tendinite, bursite, periartrite, e picondilite;− sechele posttraumatice;

17


18/100

− afecţiuni ale aparatului circulator: hipertensiunea arterială stadiu I şi II, boala Raynaud, acrocianoza,arteriopatii periferice;

− afecţiuni neurologice: pareze şi paralizii, nevralgii şi nevrite; − sindroame de suprasolicitare, distonii neuro-vegetative

Băile galvanice Se aplică pentru tratarea unor regiuni mai întinse sau a întregului corp.

Îmbină efectul curentului galvanic cu efectul termic al apei, care devine un mijlocitor între electrozi şitegument.− Băile galvanice patru-celulare

− folosesc patru vase în care se află apă la 34-38º prin care circulă curentul continuu− pacientul poate introduce în aceste vase două, trei sau toate patru membrele. − se poate folosi fie sensul ascendent, fie descendent al curentului, în funcţie de scopul urmărit. − se aplică zilnic, având o durată de 20-30 minute.

− Baia Stanger− o cadă izolată cu material plastic în care se află opt electrozi fixaţi pe pereţi − curentul galvanic circulă între aceşti electrozi: ascendent, descendent, transversal, în diagonală. − Apa are temperatura de 36-37º− intensitatea curentului: 400-600 mA− durata tratamentului:15-30 minute− 6-12 şedinţe la două-trei zile.− Contraindicaţii: leziuni şi afecţiuni cutanate.

Ionogalvanizarea

Definiţie: − metodă de introducere a unor substanţe medicamentoase prin tegument cu ajutorul curentului galvanic

Metodologie:− învelişul hidrofil al electrozilor se îmbibă în soluţii electrolitice care disociază în câmpul electric,

pătrunderea ionilor activi terapeutic făcându-se la nivelul foliculilor piloşi şi glandelor sudoripare. − profunzimea pătrunderii are ca limită corionul, unde se realizează depozite de substanţă activă care se va

resorbi în circulaţie. Exemple de substanţe folosite:− CaCl2, MgSO4, xilină, acetilcolină, adrenalină, hidrocortizon, iod, hialuronidază, heparină. Avantaje:− se pot introduce doze relativ mari, folosind cantităţi mici de medicament; − în regiunea tratată se realizează o repartiţie egală a substanţei introduse; − posibilitatea delimitării precise a suprafeţei de tratat;

− sunt asigurate condiţiile unei asepsii perfecte (nu pătrund bacteriile).

CURENŢII DIADINAMICI

− curenţi de joasă frecvenţă proveniţi din redresarea curentului sinusoidal de reţea de 50 Hz. − în timpul aplicării curenţilor diadinamici predomină una din proprietăţile lor:

− inhibiţia, la frecvenţele joase (50 Hz),− dinamogenia, la cele înalte (100 Hz).

CDD - forme

− Monofazat fix (MF)

− are efect dinamogen; efectul analgetic apare tardiv.− Difazat fix (DF):− efectul său principal este cel inhibitor

18


19/100

− se foloseşte ca formă de introducere înainea aplicării celorlalte forme. − Perioadă lungă (PL)

− efect inhibitor (analgetic, miorelaxant).− Perioadă scurtă (PS)

− efectul dominant este cel dinamogen (resorbtiv).

− Ritm sincopat (RS)− folosit pentru electrostimulare musculară.

CDD - APLICARE

− Pe puncte dureroase− se utilizează electrozi mici, rotunzi, egali. Polul negativ se aplică direct pe zona dureroasă, iar

pozitivul proximal la 2-3 cm distanţă − Transversal

− la nivelul articulaţiilor mari, a zonelor musculare mari ale trunchiului şi membrelor. Se folosescelectrozi plaţi, suficient de mari, aşezaţi de o parte şi de alta a zonei dureroase

− Longitudinal− de-a lungul unui nerv sau al unei căi vasculare. Pentru nervi electrodul pozitiv, mai mare, se

aşează proximal, iar cel negativ distal− Paravertebral

− polul negativ pe regiunea dureroasă şi pozitivul de cealaltă parte, sau electrozii de aceeaşi parte, pozitivul proximal

− Ganglionar− pe ganglionii vegetativi. Se utilizează electrozi mici, rotunzi, cu negativul pe ganglionul respectiv

şi pozitivul la 2-3 cm distanţă

CDD - INDICAŢ II

− redori articulare− întinderi musculare− artroze activate− reumatism abarticular− artrite− mialgii− lumbago discogen şi musculo-ligamentar− boala Raynaud− boala varicoasă − arteriopatii periferice

CURENŢI INTERFERENŢIALI

Definiţie

− Curenţi rezultaţi din suprapunerea a doi curenţi de medie frecvenţă decalaţi cu 100 Hz. În acest mod apareun curent de medie frecvenţă (interferenţial) a cărui modulaţie în amplitudine se produce cu o frecvenţă dela 0 la 100 Hz.

Efecte fiziologice

− Efect excitomotor pe musculatura striată cu inervaţie păstrată, la frecvențe de la 0 la 10 Hz.− Efect decontracturant, obţinut la frecvenţele medii de 12-35 Hz, dar mai ales la frecvenţele variabile între

0 şi 100 Hz. − Efect vasculotrofic, hiperemiant şi resorbtiv − Efect analgetic între 80 şi 100 Hz.

19


20/100

− Efect excitomotor pe musculatura netedă la frecvenţele între 12 şi 35 Hz.

I ndicaţ ii

− stări posttraumatice − artrite− periartrite− artroze− spondiloze, discopatii− nevrite, nevralgii− arter iopatii obliterante stadiu I şi II − anexite, metroanexite− diskinezii biliare− atonii intestinale postoperatorii− incontinenţă vezicală

CURENŢII DE ÎNALTĂ FRECVENŢĂ

Definiţie

− curenţi alternativi sinusoidali a căror frecvenţă depăşeşte 300000 de Hz. − în mediile cu densităţi diferite ale corpului omenesc, determină producerea locală de căldură

Clasificare

Denumirea gamei Procedura

Unde hectometrice sau unde medii

-ultrasunet 800 kHz

-diatermie

Unde decametrice sau unde scurte

-tratament cu unde scurte (11,06 m)

Unde decimetrice

-tratament cu unde decimetrice (69 cm) şimicrounde (12,25 cm)

Proprietăţi fiziologice

− încălzirea ţesuturilor profunde (endotermie) cu atât mai bună cu cît frecvenţa curentului este mai mare − nu influenţează excitabilitaea neuromusculară − cresc metabolismul local− accelerează diviziunea celulară − au acţiune antialgică şi miorelaxantă

UNDELE SCURTE

Indicaţii − reumatism degenerativ− inflamaţii cronice ale căilor aeriene superioare − otite, mastoidite cronice− anexite cronice− perivisceriteContraindicaţii

− artrita reumatoidă − tumori maligne− tumori benigne cu potenţial de malignizare

20


21/100

− regiuni cu corpi străini metalici (tije, broşe, etc.)

ULTRASUNETELE

Definiţie:

− vibraţii mecanice care rezultă din transformarea variaţiilor de potenţial electric ale unui curent de înaltăfrecvenţă prin intermediul efectului piezoelectric.

− Ultrasonoterapia foloseşte frecvenţele de 800-1000 kHz

Efecte biologice:

− creşterea permeabilităţii membranelor − hiperemie musculară şi tegumentară − acţiune fibrolitică − osteoporoză la doze mici − osteoscleroză la doze mari − efect termic de profunzime

Efecte terapeutice:

− efect analgetic produs prin intermediul sistemului nervos central, printr-un mecanism asemănător ca şi lacurenţii de joasă frecvenţă;

− efect mior elaxant prin acţiunea vibratorie a ultrasunetului asupra receptorilor nervoşi din muşchi şitendoane;

− efect hiperemiant, prin vasodilataţia arteriolelor şi capilarelor; − efect reflex, la distanţă, prin aplicarea:

− pe zonele paravertebrale corespunzătoare rădăcinilor nervoase medulare ale membrelor;

− pe zonele cutanate corespunzătoare organelor interne; − pe ganglionii simpatici (ganglionul stelat).

I ndicaţii

− artroze, spondiloze− spondilite, artrite− tendinite, mialgii− algoneurodistrofie− fracturi recente− contuzii− entorse, luxaţii − hematoame− cicatrici patologice− nevralgii, nevrite− arteriopatii periferice− maladia Raynaud

RADIAŢIILE INFRAROŞII Definiţie: − radiaţii situate imediat deasupra radiaţiei roşii a spectrului vizibil, cuprinse între 760 mµ şi 50 mµ.− toate corpurile încălzite emit infraroşii

Efecte− hiperemie locală − cresc activitatea fagocitară

21


22/100

− cresc metabolismul local− determină apariţia eritemului caloric − influenţează reflex circulaţia viscerală − cresc secreţia glandelor sudoripare − acţiune antialgică, decontracturantă

Mod de aplicare

A. În spaţiu închis − Băi de lumină generale:

− au forma unor dulapuri prevăzute cu o uşă prin care intră pacientul, care va sta cu capul în afarainstalaţiei.

− Pereţii au pe ei montate becuri care furnizează o putere totală de 2000-2500 waţi.− La o durată a terapie de 20-30 minute se obţine o creştere a temperaturii centrale până la 38,5ºC. − La terminarea expunerii se recomandă aplicarea unei proceduri de răcire, prin spălare sau imersie

în apă la 22ºC. − Băi de lumină parţiale

− au forma unor cilindri în care pacientul introduce doar o parte a corpului

B. În spaţiu deschis − Lampa Solux

− nu provoacă transpiraţie pentru că nu încălzeşte aerul din jurul corpului − va creşte numai temperatura zonei cutanate expuse − expunerea este urmată de apariţia unui eritem local care se poate pigmenta după mai multe

aplicaţii.

Indicaţii

− afecţiuni reumatismale degenerative:

− artroza− spondiloza

− reumatism abarticular:− PSH, epicondilite,− tendinite, bursite

− sechele algice posttraumatice:− redori articulare− mialgii

RAZELE ULTRAVIOLETE

Definiţie: − radiaţii situate în spectrul solar dincolo de violet, cuprinse între limita spectrului vizibil de 0,39 µ şi 0,144µ.

− în terapeutică se folosesc ultraviolete până la limita inferioară de 0,20 µ.Efecte:− dau eritem actinic după 6-8 ore− dau vasodilataţie prin eliberare de histamină − participă la transformarea ergosterolului în vitamina D2 − cresc metabolismul proteic− determină pigmentaţia pielii prin mobilizarea melaninei − scad glicemia− efect bactericidIndicaţii − profilaxia şi tratamentul rahitismului

22


23/100

− reumatisme inflamatorii− reumatisme degenerative− afecţiuni posttraumatice − TBC osos şi genital − psoriazis

Contraindicaţii − TBC pulmonar− caşexie − stări nevrotice − tumori maligne− tumori benigne cu potenţial de malignizare − hipertiroidie− LED− insuficienţă hepatică sau renală

HIDROTERMOTERAPIA Omul este un organism homeoterm, adică îşi menţine constantă temperatura corpului în condiţiile unor

variaţii permanente ale temperaturii mediului şi are două zone cu comportament termic diferit: zona perifericăşi zona centrală.

Zona periferică sau coaja, reprezentată de tegument, ţesut celular subcutanat şi ţesut muscular, este poikilotermă şi are mai multe funcţii:

− de receptor caloric: la acest nivel se află corpusculii senzoriali pentru cald şi rece, densitatea lorcea mai mare fiind la nivelul tegumentului feţei, mâinilor şi plantelor

− de tampon termic: într-un mediu cald zona periferică preia excesul de căldură, până la intrarea înacţiune a termolizei, iar în mediu rece, cedează o cantitate mare de căldură zonei centrale, până

când termogeneza devine eficientă, în acest fel menţinându-se constantă temperatura centrală− de comutator: prin ţesutul adipos bogat vascularizat, care în mediu rece devine izolator caloric

prin vasoconstricţie, iar în mediu cald îşi pierde rolul termoizolator prin vasodilataţie− de organ efector al termolizei într-un mediu cald: prin transpiraţie şi prin perspiraţie insensibilă

− de izolator caloric variabil: prin componenta convectivă, deci prin jocul vasomotor

Zona centrală sau miezul, nucleul, este alcătuită din organele interne toraco-abdominale şi intracraniene,are o temperatură cvasiconstantă, menţinută prin antrenarea mecanismelor de termoreglare, sub controlul permanent al centrilor hipotalamici, fiind influenţată de temperatura zonei periferice.

Termoreglarea

În hipotalamus există doi centri ai termoreglării, aflaţi în interrelaţie: centrul termogenetic, aflat înhipotalamusul posterior, care, stimulat pe cale reflexă de la receptorii periferici, determină răspunsuri de tipsimpatoadrenergic, cu mobilizarea mecanismelor termogenezei, şi centrul antitermic, situat în hipotalamusulanterior, stimulat reflex de la receptorii periferici, dar şi direct prin sângele încălzit, activând mecanismele determoliză prin răspunsuri de tip parasimpatic.

Căile eferente sunt coordonate de hipotalamus care acţionează ca un dispecer al răspunsurilorvegetative, endocrine şi somatice venite de la nivelul efectorilor: circulaţia periferică, glandele sudoripare,musculatură.

Menţinerea unui nivel termic constant se realizează cu ajutorul mecanismelor de termoreglare, prin păstrarea permanentă a unui echilibru dinamic între producerea şi pierderea de căldură din organism.

Producerea de căldură (termogeneza) se realizează prin reacţii chimice celulare de tip redox, în repaus70% din căldură fiind asigurată de viscere, în timpul efortului fizic intervenind activitatea muşchilor. Dacăorganismul este expus la rece moderat, intervine termogeneza netremurândă, apar contracţii ale fibrelorindividual, dar nu se contractă muşchiul, creşte doar activitatea electrică musculară, fără contracţii aparente.

23


24/100

Sub 14ºC sunt necesare mecanisme mai intense, intervenind termogeneza tremurândă ce constă în tremurături,contracţii vizibile ale musculaturii, şi frisoane, spasme periodice ce produc contracţii rapide ale unor grupemusculare. Tremurăturile sunt mai eficiente, iar frisoanele sunt mecanisme de urgenţă care se realizează cuconsum mare de energie.

Pierderea de căldură (termoliza) este rezultatul unor procese fizice: iradiere, conducţie, convecţie,

evaporare şi se realizează 85% la nivelul tegumentului şi 15% prin aparatul respirator, eliminarea urinei şi amateriilor fecale.

Se realizează prin procese fizice: − Iradiere− Conducţie − Convecţie − Evaporare

Iradierea, cea mai importantă formă de termoliză în repaus, este transferul de energie calorică întreobiecte, fără contact direct între ele, prin radiaţii infraroşii. Este influenţată de poziţia corpului, în ortostatismsuprafaţa radiantă reală fiind de 80% din suprafaţa corpului, în poziţie şezândă reducându-se la 60%, iar înclinostatism la 50%.

Conducţia este transferul de energie calorică prin contactul direct între obiecte cu temperaturi diferite, şireprezintă 3% din termoliză.

Convecţia reprezintă 12% din termoliza de repaus şi are două componente: convecţia internă cueliminarea căldurii metabolice din zona centrală către zona periferică prin intermediul circulaţiei sanguine, şicomponenta externă, adică eliminarea căldurii la nivelul zonei periferice prin mişcarea straturilor de aer din

jurul corpului. Evaporarea este principalul mecanism de termoliză în mediul cald. Nu poate fi activată încondiţii de căldură umedă şi are trei componente: secreţia sudoripară, perspiraţia insensibilă şi evaporarea lanivelul suprafeţelor respiratorii.

Efectele factorului termic asupra organismului

Reacţia organismului la aplicarea factorului termic se apreciază după: − frecvenţa cardiacă (creşterea la 120-140 bătăi/minut sau apariţia unui ritm neregulat sunt reacţii

necorespunzătoare)− frecvenţa respiratorie (o valoare a raportului puls/respiraţie peste 4 indică o toleranţă proastă a

procedurilor)

− intensitatea reacţiei subiective (durerea la aplicarea de rece, ce persistă după terminarea procedurii, însoţită de paloarea tegumentului, cianoză, senzaţie de frig, sau la aplicarea de cald,senzaţia de arsură nesuportată de bolnav, sunt reacţii anormale şi trebuiesc întrerupte procedurile)

− reacţia dermovasculară, care reprezintă modalitatea de răspuns a circulaţiei superficiale laaplicarea locală a factorului termic şi este cea mai simplă metodă de apreciere. La aplicarea derece se produc în ordine: vasoconstricţie locală timp de 1-2 minute, urmată de vasodilataţie lanivelul arteriolelor, capilarelor şi venulelor (faza de hiperemie activă), apoi vasodilataţie capilară

cu vasoconstricţie arteriolară şi venulară (faza de hiperemie pasivă). La aplicarea de cald se produc: vasoconstricţie timp de 10-20 secunde, apoi hiperemie activă, urmată de hiperemie pasivă.Reacţia dermovasulară depinde de o serie de factori: intensitatea factorului termic, rapiditateaaplicării lui, numărul de aplicaţii termice cu aceeaşi intensitate, starea iniţială a organismului,mişcarea concomitentă, integritatea sistemului nervos şi a organelor efectoare, suprafaţa pe care seaplică excitaţia termică, factorii chimici, mecanici supraadăugaţi.

Efectele aplicaţiilor generale de căldură − pentru efectele imunobiologice cea mai eficientă este baia hipertermă, la temperaturi de 39-40ºC

fiind indicată pentru a creşte capacitatea de apărare a organismului, prin creşterea numărului delimfocite T, în spondilita anchilozantă, nevrite, nevralgii. În afecţiunile reumatismale articulare şiabarticulare cronice sunt indicate proceduri generale la temperaturi de 38-39ºC, în timp ce înformele acute temperatura acestora trebuie să fie mai mică de 37ºC

24


25/100

− efectele antispastice sunt obţinute la temperaturi de 37-38ºC, aplicaţiile generale calde fiindindicate în afecţiuni însoţite de contractură musculară şi ca proceduri de pregătire a kinetoterapieişi masajului

− efectele circulatorii, pentru efectele spasmolitice şi vasodilatatorii la nivelul vaselor periferice sunteficiente în tul burări de circulaţie locală cum ar fi: arteriopatii obliterante, boala Raynaud,

angiospasm posttraumatic, spasme coronariene.

Efectele aplicaţiilor locale de căldură − efecte spasmolitice, pe musculatura striată prin acţiune directă şi reflexă, cu punct de plecare

cutanat, fiind indicate în contracturi musculare, şi pe musculatura netedă, pe cale reflexă, deexemplu o compresă fierbinte pe abdomen normalizează peristaltica

− efect resorbtiv, hiperemia produsă de căldură determină resorbţia exudatelor şi infiltratelor patologice din ţesuturi, mai ales din ţesutul conjunctiv, în formele cronice trenante

− efect de asuplizare, căldura modifică structura macromoleculară a colagenului, îi creşteelasticitatea, aceasta fiind de fapt pregătirea pentru kinetoterapie

− efecte imunobiologice, în stadiile incipiente, prin hiperemia produsă se măreşte aportul desubstanţe biologic active cu posibilitatea vindecării fără colecţie purulentă, dar dacă sunt tardivaplicate, procedurile calde accelerează colecţia şi expulzia secreţiei

− efectul analgetic este rezultatul celorlaltor efecte ale căldurii locale

Prin aplicaţiile locale de căldură se pot atinge temperaturi locale mult mai mari, hiperemia produsă emai puţin intensă, transpiraţia este redusă cantitativ şi răspândirea căldurii în organism e mai lentă comparativcu aplicaţiile generale. Nu se aplică direct căldură în teritoriul extremităţilor cu tulburări de irigaţie, lavârstnici, pentru că se produce încălzirea profundă a acestor regiuni, cu accentuarea ischemiei, iar la stimulitermici de intensitate mai mare pot să apară reacţii paradoxale de vasoconstricţie. În aceste cazuri sunt preferate metodele de hipertermie blândă, ascendentă, şi aplicaţiile locale la distanţă pentru efectul consensual.

Crioterapia

Există mai multe metode de crioterapie care utilizează ca vectori aerul, apa, gheaţa:

crioterapia prin convecţie, constă în expunerea tegumentului la un flux de aer rece

crioterapia prin evaporare, foloseşte lichide volatile, cum ar fi kelenul, ce se evaporă la suprafaţacorpului, preluând căldura din ţesuturi

crioterapia prin conducţie, este metoda cea mai întâlnită, utilizează gheaţă granulată pusă într -o pungăde plastic sau voal foarte fin ce se aplică apoi pe tegument, comprese din apă cu gheaţă care se schimbă lafiecare 4 minute, imersia extremităţilor în apă cu gheaţă timp de 20-30 secunde, de mai multe ori pe zi, sau baie în apă la 2ºC a membrelor.

Efectele crioterapiei:− temperatura cutanată scade la nivelul procedurii, temperatura subcutanată este cu 3-4º mai mare

decât cea cutanată, iar temperatura musculară este cu 5-6º mai mare, menţinându-se scăzută încăaproximativ 60-90 de minute

− scăderea metabolismului local− scăderea vitezei de transmitere a impulsurilor nervoase

− scăderea tonusului şi a excitabilităţii musculare− efect antialgic, antiinflamator

− efect antispastic şi decontracturant

− efect hemostatic în aplicaţiile de durată

Indicaţiile crioterapiei: − a plicaţiile scurte cresc performanţa muşchilor striaţi

25


26/100

− în tratamentul spasticităţii după leziuni craniene, cervicale, traumatisme se aplică comprese saugheaţă granulată timp de 20 minute pe muşchiul hiperton, cu schimbarea compresei de 2-3 ori

− în reumatisme abarticulare, mai frecvent în periartrita scapulo-humerală, când se asociază cumasaj sedativ

− în edeme posttraumatice pentru efectul resorbtiv

− în torticolis pentru efectul antialgic

Contraindicaţiile crioterapiei: − neuropatii periferice

− boală Raynaud

− cardiaci, coronarieni

Clasificarea principalelor proceduri de termoterapie

− În funcţie de vectorul utilizat:

− proceduri umede ce utilizează apa ca vector, de exemplu: băi, duşuri, comprese,

împachetări, afuziuni etc.− proceduri uscate care utilizează vectori cu termoconductibilitate mai mică decât a apei

cum ar fi parafina, nămolul, aerul, lumina, nisipul− În funcţie de suprafaţa pe care se aplică procedura, se împart în:

− proceduri locale, pe suprafeţe limitate ale corpului: comprese, cataplasme− proceduri parţiale, pe suprafeţe mai mari ale corpului: băi parţiale, împachetări

− proceduri generale, aplicate la nivelul întregului corp: băi generale, afuziuni, duşuri

− În funcţie de temperatura utilizată:− proceduri de crioterapie

− proceduri reci ce se subîmpart în: răcoroase (26-28ºC), reci (20-25ºC), foarte reci (10-19ºC)

− proceduri calde care se împart în: călduţe (36-37ºC), calde (38-40ºC), fierbinţi (peste40ºC)

− proceduri alternante, aplicaţii alternative de cald şi rece, în principal pentr u stimulareamicrocirculaţiei

− proceduri ascendente la care temperatura vectorului este crescută treptat

− proceduri de termoterapie contrastantă (cura Kneipp)

Împachetările cu parafină

Constau în aplicarea parafinei topite pe o anumită regiune a corpului. În funcţie de zona interesată existămai multe tehnici: pensulare, baie de parafină pentru mâini şi picioare, feşi parafinate sau plăci de parafină. Setopeşte parafina la 70°C în aşa fel încât să rămână bucăţi netopite. Temperatura la care se utilizează este de 50-55°C. Se aplică un strat cu grosimea de 0,5-1,5 cm, timp de 20-60 minute. Se poate refolosi cu condiţia să fiesterilizată. Împachetările cu parafină acţionează prin intermediul factorului termic, parafina având proprietăţitermopexice, adică poate înmagazina o cantitate mare de căldură pe care o cedează lent organismului prinsolidificare. Gradientul termic mare dintre parafină şi tegument produce o excitaţie intensă a termoreceptorilorşi astfel pe cale reflexă, de la nivel central, hipotalamic, se obţine vasodilataţie periferică. Doar prinvasodilataţie nu poate fi preluată toată căldura, ci şi prin conducţie astfel încât la aplicări de durată mai lungăşi pe suprafeţe întinse ale tegumentului se produce acumulare în profunzime de căldură, cu creştereatemperaturii centrale.

Indicaţiile împachetărilor cu parafină sunt: − afecţiuni degenerative, inflamatorii cronice, posttraumatice ale aparatului locomotor − afecţiuni însoţite de redoare articulară

26


27/100

− afecţiuni ale sistemului nervos periferic

− anexite cronice

Contraindicaţii: − afecţiuni maligne

− hemoragii interne− TBC

− boli dermatologice

− stări febrile− afecţiuni cronice decompensate

M ASAJUL

Definiţie. Clasificări. Masajul reprezintă o serie de manevre manuale variate, aplicate sistematic pe suprafaţa organismului în

scop fiziologic, curativo – profilactic sau terapeutic.Masajul poate fi clasificat după mai multe criterii:

1. În funcţie de persoana care efectuează masajul:

- masaj efectuat de către o altă persoană;

- automasaj.

2. După regiunea la care se aplică:

- masaj somatic (asupra părţilor moi superficiale);

- masaj profund (asupra organelor interne).

3. După origine, tehnica şi metodologia de aplicare:

a) Masaj occidental:- masaj clasic;

- masaj reflex;

b) Masaj oriental:

- masaj neenergetic;

- masaj energetic.

Masajul clasic

Masajului clasic i se descriu o serie de manevre (tehnici) principale, precum şi un număr de tehnicicomplementare.

Manevrele principale (fundamentale) ale masajului clasic

Sunt în număr de cinci : netezirea, frământatul, baterea, fricţiunea, vibraţia.

Netezirea se defineşte ca o atingere sau alunecare apăsată care are drept rol insensibilizarea planurilorsuperficiale. Se adresează pielii, ţesutului celular subcutanat, vaselor periferice şi sistemului nervos periferic.Rolul fundamental al manevrei este cel sedativ. Este manevra care începe, încheie şedinţa şi face legătura întrecelelalte manevre de masaj.

Variante :

- netezirea centripetă;

- netezirea circulară;

- netezirea paralelă cu fibrele musculare.

27


28/100

Frământatul este o manevră care presupune compresiuni la nivelul zonei abordate, ca o stoarcereîntreruptă. Se realizează prin prinderea masei musculare şi deplasarea ei transversal, asociat cu torsiune.Atunci când se aplică pe suprafeţe mici, frământarea se poate face şi prin ciupire.

După forţa exercitată, manevra poate fi profundă sau superficială, în funcţie de nivelul la care seînregistrează efectele majore ale procedurii.

Frământatul profund poate fi cu ritm lent, mediu sau rapid şi prezintă mai multe tipuri : profundtransversal; profund longitudinal ; profund de rulaj.

Frământatul superficial – prezintă şi el mai multe tipuri :

- palparea rulată Wetterwald ;

- petrisajul superficial de torsiune ;

- petrisajul superficial prin ciupire ;

- petrisajul-fricţiune.

Baterea ( percuţia) constă din lovirea ritmică a ţesuturilor moi, superficiale sau profunde, în funcţie deintensitatea loviturii. Se aplică atunci când urmărim efecte puternic excitante, realizate pe suprafeţe mari.

Varinte de execuţie:

- cu palma întinsă, uşor îndoită; - cu parte cubitală a mâinilor;

- cu dosul mâinilor;

- cu pulpa degetelor;

- cu pumnul incomplet închis.

Modalităţi de efectuare

- percuţii în haşuri;

- percuţii în ”în ventuză”

- tapotajele.

Fricţiunea (frecarea) este manevra la care mâna se deplasează odată cu tegumentul, pe parcursulefectuării manevrei, până la limita elasticităţii hipodermului. Fricţiunea presupune manevre de netezireasociate cu o compresiune a straturilor subiacente.

Manevrele se execută cu vârful degetelor, realizând mişcări:

- longitudinale – la nivelul membrelor;

- circulare – pe suprafeţe mai mari;

- spirale – la nivelul spaţiilor articulare.

După modalitatea de aplicare, fricţiunile pot fi:

- fricţiuni cu patru degete;

- fricţiuni cu policele;

- fricţiuni cu mâinile. Vibraţia este manevra principală de masaj realizată prin tremurături rapide transmise tegumentului, printr-o succesiune de presiuni-relaxări, fără ca mâna să se desprindă de tegument. Mişcarea se face din pumnsau din cot şi se realizează cu unul, două, trei degete sau cu toată palma (pentru suprafeţe mai mari).

Dacă acţiunea este blândă, sunt stimulate reacţiile organismului. Dacă acţiunea este energică, acestereacţii sunt inhibate.

Tipuri de vibraţii:

- superficiale;

- profunde.

28


29/100

Manevrele complementare ale masajului clasic

Sunt numite şi procedee ajutătoare, se pot intercala între tehnicile principale şi pot fi aplicate la sfârşitulşedinţei de masaj sau se pot adăuga tehnicilor principale în cazul masajelor anumitor segmente sau regiuni.Unele derivă din cele principale, iar altele se pot aplica independent, având tehnică proprie.

Principalele tehnici secundare sunt următoarele: cernutul; rulatul; presiunile; tensiunile; tracţiunile;elongaţiile; scuturările.

Proprietăţile profilactico-terapeutice ale masajului clasic

- Proprietatea de a induce efectul analgetic se exprimă atât local, cît şi la distanţă (prin activarea zonelorreflexe).

- Proprietatea de a determine efect decontracturant sau stimulant face din masaj o tehnică de pregătire aaltor proceduri, în primul rând a kinetoterapiei.

- Activarea circulaţiei arteriale şi veno-limfatice prin manevre de masaj determină un important efect troficasupra structurilor tratate.

- Activarea cir culaţiei în toate sectoarele, creşte nivelul metabolismului bazal şi activează eliminareadeşeurilor.

- Acţiunea generală reflexă a manevrelor de masaj clasic se manifestă atât asupra aparatului circulator, cît şiasupra celui respirator.

- Toate aceste proprietăţi conduc, în final la o acţiune psihologică benefică şi induc subiectului o staregenerală de bine.

Mecanismele de acţiune ale manevrelor de masaj clasic

- Excitarea receptorilor cutanaţi, care declanşează pe cale reflexă efecte locale, regionale şi generale.

- Activarea receptorilor vasculari, cu declanşarea unor reflexe neuro-vegetative, care determină şi ele efectelocale, regionale şi generale.

- Eliberarea de metaboliţi activi care acţionează local, declanşând efectele locale specifice şi, ulterior,efectele la distanţă.

- Mecanism mecanic asupra lichidelor interstiţiale, cu efect resorbtiv direct.

Efectele fiziologice ale masajului clasic

Efectele masajului sunt multiple şi se pot clasifica după mai multe criterii:

1. Efecte locale:

- efect sedativ – asupra durerilor de tip nevralgic, musculare, articulare;

- efect hiperemic;

- efect resorbtiv.2. Efecte generale:

- stimularea funcţiei circulatorii şi respiratorii;

- creşterea metabolismului bazal;

- îmbunătăţirea stării generale a pacientului.

3. Efecte mai pot fi:

- directe asupra ţesuturilor (masaj somatic);

- indirecte – profunde, asupra organelor interne; pe membrul opus, la distanţă;

- reflexogene

- stimulante, excitante sau calmante, relaxante, sedative;

- imediate sau tardive4. Efecte asupra unor structuri anatomice:

29


30/100

a) Asupra pielii:

- asuplizare, creşterea pragului sensibilităţii cutanate, influenţarea substanţei fundamentale şi a fibrelorelastice;

- facilitarea secreţiei glandelor sudoripare, favorizarea penetraţiei substanţelor grăsoase;

- vasodilataţie activă cu creşterea vitezei de circulaţie şi creşterea schimburilor nutritive;

- creşterea pragului de recepţie al terminaţiilor nervoase cu analgezie; - descuamare şi creşterea celulelor tinere;

- prin mecanism reflex ce influenţează circulaţia şi metabolismul, contribuie la termoreglare;

- creşte schimburile respiratorii la nivelul pielii, contribuind la menţinerea igienei sale;

- influenţează organele profunde prin intermediul zonelor reflexe.

b) Asupra ţesutului conjunctiv:

- reface elasticitatea şi supleţea;

- favorizează schimburile nutritive prin creşterea aportului de sânge, cu evacuarea mai eficientă areziduurilor;

- contribuie la resorbţia şi scăderea depozitelor de grăsime; - are influenţe reflexe asupra: circulaţiei sângelui şi limfei, schimburilor metabolice şi excreţiei,funcţiilor hormonale şi reacţiilor neurovegetative, organelor profunde;

c) Asupra elementelor aparatului locomotor:

• Asupra muşchilor:

- creşte performanţa musculară prin creşterea conductibilităţii, excitabilităţii, contractilităţii şielasticităţii muşchilor;

- accelerează refacerea muşchiului obosit prin creşterea schimburilor vasculare, cu aport de substanţenutritive şi îndepărtarea reziduurilor;

- creşte rezistenţa musculară la efort prin hiperemie şi deschiderea de capilare;

- creşte viteza de refacere după traumatisme, atrofii;

- creşte sau scade tonusul şi excitabilitatea, în funcţie de tehnică.

• Asupra tendoanelor, tecilor tendinoase, fasciilor, aponevrozelor:

- creşterea supleţei şi consistenţei;

- activarea circulaţiei locale;

- combaterea stazei sangvine şi limfatice;

- stimularea proprioceptorilor.

d) Asupra circulaţiei sângelui şi limfei:

- la nivelul circulaţiei venoase – creşte viteza de întoarcere, presiunea venoasă şi susţine valvulelevenoase;

- augmentează circulaţia venoasă; - la nivelul circulaţiei capilare stimulează vasomotricitatea;

- creşterea fluxului sanguin arteriolar;

- uşurează munca inimii;

- valorile tensionale se modifică în funcţie de manevra excitantă sau sedativă aplicată;

- modificarea compoziţiei sângelui (creşte numărul de hematii, leucocite şi cantitatea de hemoglobină).

e) Asupra sistemului nervos:

- la nivel local se produce un reflex de axon cu vasodilataţie secundară;

- apar diverse reflexe segmentare şi nesegmentare prin care sunt influenţate viscerele;

- prin mecanism suprasegmentar de transmisie la nivel subcortical şi cortical apar efecte sedativrelaxante;

f) Asupra organelor profunde:

30


31/100

- prin masajul peretelui abdominal apar efecte directe mecanice, cu reglarea secreţiei/excreţiei şimotilităţii viscerelor;

- prin masaj reflex de toate tipurile apar în mod indirect aceleaşi efecte.

5. Efectele masajului general:

- se stimulează în sens reglator circulaţia, procesele endocrine, hematopoeza, procesele coagulării;

- se intensifică schimburile nutritive cu creşterea temperaturii corpului; - se produce relaxarea, scăderea sensibilităţii, reducerea tonusului neuro-muscular sau, dimpotrivă,

creşterea acestora, cu stimularea organismului, în funcţie de tehnica folosită.

Efectele fiziologice ale manevrelor de masaj clasic

Netezirea – are următoarele efecte principale:

- vasodilataţia, obţinută prin mai multe mecanisme: scăderea reflexă a vasoconstricţiei; stimulareafibrelor vasodilatatoare; activarea pseudoreflexului de axon;

- insensibilizarea planurilor superficiale – datorată activării receptorilor cutanaţi;

- scăderea presiunii tisulare – prin stimularea circulaţiei veno-limfatice;

- creşterea excitabilităţii musculare;

- inducerea relaxării psihice.

Pentru a induce aceste efecte fiziologice, netezirea trebuie să se execute continuu, să fie repetată, să serealizeze la o presiune constantă şi la un ritm mediu de execuţie.

Frământarea – în funcţie de profunzimea manevrei, are efecte fiziologice diferite.

1) Frământarea profundă – exercitată predominant asupra structurilor musculare. Principalele efectefiziologice sunt:

- efectul mecanic;

- creşterea presiunii tisulare – datorită vasodilataţiei active arteiolare pe care o declanşează;

- creşterea circulaţiei de întoarcere; - ameliorarea nutriţiei regionale;

- creşterea excitabilităţii musculare;

- echilibrarea tonusului muscular;

- eliberarea de substanţe necesare contracţiei;

- din punct de vedere subiectiv, manevra este agreabilă pentru subiect.

2) Frământarea superficială – exercitată predominant asupra pielii şi ţesutului subcutanat. Principalele efectefiziologice sunt:

- creşterea circulaţiei ce determină activarea metabolismului, eliminarea deşeurilor, efectul dedecongestie profundă.

- modificarea consistenţei substanţei fundamentale. - efect analgetic – prin decompresia terminaţiilor nervoase superficiale.

- efect reflex visceral – prin antrenarea sistemului nervos vegetativ.

- efect trofic cutanat.

Fricţiunea – pentru a-şi atinge scopul, trebuie să fie profundă şi precisă, repetată şi prelungită.

Principalele efecte fiziologice ale fricţiunilor sunt:

- vasodilataţia locală ce antrenează şi creşterea temperaturii în profunzime;

- efectul mecanic – determină dezagregarea produşilor patologici, asuplizarea tisulară, întinderea musculo-tendinoasă;

- echilibrare neuro-vegetativă, efect analgetic, sedativ.

Vibraţiile – au frecvenţă variabilă: 5-10/sec. (realizate manual) ; 40-50/sec. (cu aparate). Vibraţiile pla

Medicina Fizica an 6

Documents

Transcript of Medicina Fizica an 6