Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative Facultatea de Comunicare şi Relaţii Publice

Modelul tetradic în analiza relaţiilor dintre media

şi noile tehnologii de comunicare.

McLuhan în era New Media

Iulian Băsescu

Bucureşti

2011

‐ 2 ‐ 

Cuprins

Lista tabelelor / 3

Lista figurilor / 3

Lista anexelor / 3

Introducere / 4

1. Consideraţii teoretice / 5

1.2. Despre Marshall McLuhan / 5

1.3. Modelul Tetradic / 6

1.4. Internetul, mediul tuturor media / 8

1.5. Efectele Paradigmei Tehnologice / 10

2. Implicaţii practice / 13

2.1. Matricea caracteristicilor “New Media” / 13

2.2. Prezentarea aplicaţiei – Testarea Matricei / 16

2.3. Analiza calitativă / 20

2.4. Interpretarea rezultatelor / 36

3. Concluzii / 38

4. Bibliografie / 40

Lista tabelelor

Tabelul 1. Matricea Tetradelor “New Media” (p. 15)

Tabelul 2. Harta răspunsurilor în formă tabelară (p. 36)

Lista figurilor

Figura 1. Diagrama goală a tetradelor (p. 7)

Figura 2. Accelerarea inovaţiei în era electrică (p. 10)

Lista anexelor

Anexa nr. 1. Transcript interviuri (p. 42)

Anexa nr. 2. Traducerea interviului în limba engleză (p. 59)

‐ 3 ‐ 

Introducere

“Există o limită în făgăduinţele noilor tehnologii

şi anume că nu pot substitui valorile umanităţii”

Neil Portman (1931-2003)

Din ce în ce mai multe organizaţii de media şi nu numai, încep sau au dezvoltat deja o

multitudine de entităţi online, generând atât o inflaţie a conţinutului, cât şi o suprasolicitare a

spaţiului public din punctul de vedere al instrumentelor de influenţare a agendei, atrofiind, prin

promovarea excesivă a progreselor tehnologice, elementul uman din această ecuaţie. În faţa

acestei realităţi, omul contemporan resimte o alienare socială pentru care nu are încă antidot.

Deşi majoritatea celor implicaţi în fenomen susţin că există o evoluţie şi perspectivele sunt

optimiste, metodele socio-umane de măsurare efectivă a impactului au rămas în urma progreselor

tehnologice care au fost favorizate în detrimentul primelor deoarece aparatul teoretic a fost

ignorat nepermis de mult (E. Katz).

Până în prezent, încercările de cuantificare a schimbărilor sociale s-au bazat mai mult pe

cercetările de tip cantitativ, augmentate fiind de mirajul atotputernicelor noi tehnici de calcul,

defavorizând metodele de cercetare calitativă. Se măsoară accesul, consumul specific şi

capacitatea de persuasiune al entităţilor în detrimentul analizei fenomenului de dispariţie a

barierei dintre consumul şi producţia media (D. Gauntlett, 1995).

În ultimul timp sunt propuse din ce în ce mai insistent metodele de cercetare calitativă

sub forma unei combinaţii între cercetarea tradiţionala calitativă din sociologie şi teoriile de

răspuns a cititorului aparţinând criticii literare. Studiile etnografice, interviurile şi observaţia

participantului se însumează într-o nouă metodologie întrezărita încă din anii '80 de către David

Morley şi Michel de Certeau. Altfel spus, aceasta se bazează pe Teoria Subiectivismului,

apartenentă curentului post structuralist (Ang, 1985) şi pe conceptul de Naştere a Cititorului

(Barthes, 1968).

Modelul tetradelor media poate constitui o metodă de validare a entităţilor online ca

făcând parte din new media prin cercetare calitativă. În următoarele pagini voi propune şi susţine

construcţia unui set de proprietăţi pe care orice entitate online trebuie să le respecte pentru a

putea fi încadrata în media de tip nou. În sprijinul acestui demers voi folosi tehnica interviului.

‐ 4 ‐ 

1.

Consideraţii teoretice

1.1.

Despre Marshall McLuhan

(n. 1911 – d. 1980)

Una dintre cele mai frumoase şi controversate minţi

ale secolului XX, teoretician al celor mai puternice

instrumente de influenţare socială: media, Marshall McLuhan

a lăsat în urma sa teorii şi concepte, care nici până astăzi, la

aniversarea centenarului, n-au fost pe deplin descifrate în

sensul lor profund. Un om înaintea timpului său, McLuhan a

anticipat efecte sociale ale unor mecanisme şi modele de

comunicare ce nu fuseseră descoperite încă şi a definit

simultaneitatea în procesul cognitiv.

Născut pe 11 iulie 1911, în Edmonton, capitala provinciei Alberta din Canada, a fost pe

rând educator, filozof şi om de ştiinţa, profesor de literatură engleză, critic literar şi teoretician

media, moştenirea lăsata la dispariţia sa în ultima zi a anului 1980 incluzând şi sintagmele

celebre, precum “media este mesajul” şi “satul global”, recunoaşterea fiindu-i adusă în ani de la

moartea sa, fiind denumit “sfântul patron” al celebrei reviste Wired.

Din lucrările sale merită amintite Mireasa mecanică: folclorul omului industrial (1951),

Galaxia Gutenberg: apariţia omului tipografic (1962), Înţelegând media: extensii ale fiinţei

umane (1964), Mediul este masajul: un inventar al efectelor (1967), Război şi pace în satul

global (1968) şi De la clişeu la arhetip (1970), în aceasta din urmă intersectându-se cultural şi cu

România prin Cântăreaţa cheală (1950) a lui E. Ionesco, definind clişeul spunând că “Ionesco

pune în gura personajelor sale clişee engleze, care rostite într-o franceză literară, evidenţiază

strălucit absurditatea anglofonă.” (1970).

Contestat pe parcursul vieţii, cât şi după dispariţie, Herbert Marshall McLuhan îşi ia o

ultimă revanşă în faţa adversarilor prin intermediul fiului său Eric McLuhan, care în 1988 publică

lucrarea Legile Media, o încununare a viziunilor din întreaga sa existenţă, dezvăluind

instrumentul incontestabil al Tetradelor Media.

Chiar dacă opozanţii săi au încercat să închidă institutul de cercetare ce-i purta numele, ‐ 5 ‐ 

după moartea sa, discipolii i-au împiedicat, demonstrând, nu numai măreţia savantului prin

continuarea muncii sale, cât şi valoarea Şcolii de la Toronto ca punct de referinţă în domeniu

pentru că “promovează o perspectivă distinctă asupra comunicării, ceea ce este cunoscut

îndeobşte sub numele de “determinism tehnologic”.” (Dobrescu, 2007).

Importanţa Şcolii de la Toronto, începută cu Harold Innis, mentor a lui McLuhan şi

iniţiatorul aplicării dimensiunilor temporale şi spaţiale în diverse media, certificată prin valoarea

ideilor emise de însuşi Marshall McLuhan, a continuat prin realizările diverşilor critici literari,

gânditori şi teoreticieni media, discipoli ai acestuia, cum ar fi: Neil Postman, Camille Paglia,

Timoty Leary, Terence Mckenna, William Irwin Thompson, Jaron Lanier, Douglas Ruskoff,

Derrick de Kerckhove şi Paul Levinson, ultimii doi aducându-şi contribuţii substanţiale la

interpretarea şi sincronizarea conceptelor marelui vizionar conform realităţilor actuale.

1.2.

Modelul tetradic

Teza lui McLuhan pare înşelător de simplă şi totuşi extrem de puternică: Toate creaţiile

mentale umane dezvăluie patru tipuri de efecte care împreună subsumează totalitatea

consecinţelor cu care intrăm în contact şi ne influenţează.

Aceste patru efecte sunt:

(1) Recuperarea – tot ceea ce e nou conţine elemente deja existente în inventarul

cultural.

(3) Îmbunătăţirea – noile raţionamente furnizează performanţe superioare celor vechi.

(2) Învechirea – noile raţionamente desfiinţează raţionamentele vechi.

(4) Inversarea – avem tendinţa de a suprasolicita noutatea până când îi epuizăm

beneficiile şi îi descoperim defectele.

În Legile Media (1988), publicată postum, McLuhan rezumă ideile sale despre media

printr-o concisă tetradă a efectelor media. Tetrada este un mijloc de examinare a efectelor

oricărei tehnologii (mediu) asupra societăţii prin împărţirea efectelor în patru categorii afişate

simultan.

El a conceput tetrada ca un instrument pedagogic, formulând legile sale ca întrebări ce

trebuie puse asupra oricărui mediu: Ce îmbunătăţeşte mediul? Ce învecheşte mediul? Ce

recuperează mediul din ceea ce a fost învechit înainte? În ce se transformă (inversează) mediul

‐ 6 ‐ 

când este suprasolicitat? Legile tetradei există simultan, nu succesiv sau cronologic şi permit

celui care le foloseşte să exploreze “gramatica şi sintaxa” pentru “limbajul” unui mediu. El se

îndepărtează de mentorul său H. Innis, sugerând că un mediu se “supraîncălzeşte” sau se

inversează (transformă) într-o formă opusă când este împins către extreme.

Vizual, o tetradă poate fi descrisă ca patru diamante grupate în formă de X cu numele

mediului în centrul intersecţiei. Diamantele de la stânga tetradei sunt proprietăţile de

îmbunătăţire şi recuperare ale mediului, amândouă proprietăţi ale figurii (formei). Cele două

diamante din dreapta tetradei fiind proprietăţile de învechire şi recuperare ale mediului, ambele

fiind proprietăţi ale terenului (contextului).

Fig. 1 Diagrama goală a tetradelor

Exemplificând prin mediul radioului:

• Îmbunătăţire (figură): Radioul amplifică ştirile şi muzica prin sunet.

• Învechire (teren): Radioul reduce importanţa presei scrise şi a vizualului.

• Recuperare (figură): Radioul readuce cuvântul vorbit în prim plan.

• Inversare / Transformare (teren): Radioul acustic se transformă în televiziune.

Marshall McLuhan a adaptat ideea figurii şi a contextului din psihologia Gestalt, care

susţine sensul sintagmei “mediul este mesajul”. El a folosit acest concept pentru a explica cum o

formă de tehnologie a comunicării, mediu sau figură, operează obligatoriu prin intermediul

propriului context sau teren.

McLuhan credea că pentru a înţelege pe deplin efectele unei noi tehnologii este

obligatorie examinarea combinată a figurii (mediului) şi a terenului (contextului), din moment ce

niciuna nu este inteligibilă fără cealaltă. El susţinea că trebuie să cercetăm media în contextul ei ‐ 7 ‐ 

istoric, particular în relaţie cu tehnologiile ce o preced. Ecosistemul actual, fiind el însuşi compus

din efectele tehnologiilor precedente, potenţează apariţia de noi tehnologii, care au efectul de a

influenţa pe viitor societatea şi indivizii ei.

Mai mult decât atât, noile tehnologii conţin ele însele supoziţii proprii în legătura cu

timpul şi spaţiul. Mesajul cu care mediul cade de acord nu poate fi înţeles decât dacă mediul şi

ecosistemul utilizării mediului, care, simultan, îl creează în mod efectiv, sunt analizate împreuna.

El credea că examinarea relaţiei figură-teren poate oferi o perspectivă critică asupra culturii şi

societăţii.

1.3.

Internetul ca mediu al tuturor media

Având în vedere că majoritatea noilor tehnologii au într-o măsură mai mare sau mai

mică legătură cu transmiterea datelor în format electronic (1 şi 0), putem spune că internetul a

devenit mediul tuturor media şi că denumirea generică de internet că noul mediu permite

exprimarea în legătură cu efectele acestor media. Dacă acceptăm că mediul este mesajul “atunci

noua realitate configurează un alt rol pentru media” (Dobrescu, Revista română de comunicare şi

relaţii publice, nr. 9/2007)

O enumerare şi o succintă explicitare a tehnologiilor apartenente noului mediu poate

ajuta evidenţierea posibilelor efecte produse de acesta:

a. Melanj (Aplicaţii Web hibride)

Combinarea mai multor tehnologii şi tipuri de conţinut într-un singur spaţiu din mediul

virtual permite verificarea impactului comunicării în funcţie de mediu.

b. Arta specifică Internetului

Acea formă de artă generată cu ajutorul computerului (arta digitală) care datorită

mijloacelor cu care e produsă poate simula toate formele de artă precedente dând naştere unor noi

forme de exprimare emanate din sinteza acestora. Deseori se constituie într-un bazin de selecţie

pentru orice producţie multimedia.

c. Jocuri Video şi Lumi Virtuale (din perspectiva impactului lor asupra marketingului şi

a relaţiilor publice)

Forma de distracţie modernă care de multe ori simulează virtual jocurile sau sporturile

clasice, dar care propune şi forme fantastico-fictive. Lumile virtuale încearcă să recreeze spaţiul

‐ 8 ‐ 

cotidian cât mai fidel, uneori alunecând voit sau involuntar către realităţi augmentate. Având o

expunere puternică şi continuă la mesaje, ambele se pretează pentru campanii de fidelizare.

d. CD-uri Multimedia

Compilaţii de conţinut media produse special pentru stocări detaşabile, care au ca prim

scop accesul în zone capabile multimedia, dar cu o conectivitate redusă sau inexistentă.

e. Software (generic)

Totalitatea funcţiilor şi algoritmilor care “pun în mişcare” lumea digitală, pot constitui în

sine o formă de comunicare, artă sau mediu în sine. [ex. Softuri p2p care au generat o întreaga

cultură a pirateriei online]

f. Situri Web, inclusiv cele tip broşură

Forme devenite deja clasice ale diseminării informaţiei pe internet, sunt în continuare

utile, însă din punct de vedere al comunicării digitale, s-au uzat moral.

g. Bloguri şi Wiki (spaţii de editare colaborativă)

Paginile web cu specific egocentric poartă denumirea de bloguri. Comunicarea prin ele

poartă denumirea de “egocasting” şi sunt utile doar dacă producătorul conţinutului e activ şi

prolific. Spaţiile wiki sunt unele dintre cele mai permisive construcţii din internet, transformând

userul în prodconsumer. Sistemele de reputaţie fiind monedă forte pentru utilizatori.

h. Poştă Electronică şi ataşamentele ei

Forma defazată a mesageriei clasice, care opţional poate purta şi rolul de transportator a

conţinutului digital (ataşamente). Deşi digital, e considerat un mecanism perimat şi tinde să

ocupe cu timpul locul poştei clasice actuale.

i. Chioşcuri electronice

Puncte fizice de legătura a spaţiilor online şi offline, construite special pentru a facilita

accesul rapid la informaţia dintr-o reţea sau internet oricărei persoane din apropiere care doreşte

informaţii.

j. Televiziune Interactivă

Servicii digitale asociate semnalului TV şi operabile prin butoanele aparatelor TV.

k. Dispozitive Mobile

Orice dispozitiv temporar autonom care are capacitatea de a se conecta şi de a prelucra

seturi de date primare sau complexe.

l. Podcasting

Posibilitatea de a defaza şi disemina global conţinut audio/video cu eforturi şi costuri

minime.

‐ 9 ‐ 

1.4.

Efectele paradigmei tehnologice

Parcurgem o perioadă de plină transformare socială din cauza evoluţiilor tehnologice

(Beciu, 2003). Noile progrese tehnologice schimbă comportamentul uman, iar acesta dă naştere

la noi forme de comunicare.

Toate acestea se întâmplă accelerat, posibilitatea unui şoc social nefiind exclus. Dacă ne-

au trebuit 1900 de generaţii pentru a dezvolta limbajul, 300 scrisul şi 35 tiparul, au trecut doar 95

de ani de când avem telegraful, 83 pentru telefon, 68 pentru radio, 53 pentru televiziune, 38

pentru fax, 23 pentru PC şi doar 8 pentru Conectivitatea Continuă (de Kerckhove, 2008).

Fig. 2 Accelerarea inovaţiei în era electrică, (de Kerckhove, 2008).

Cumulul de schimbări ne-ar putea conduce către nevoia unui “nou mod de a gândi”

(Rheingold, 2002) pentru că deşi tehnologia a evoluat exponenţial în ultimul timp, “există o

limită în făgăduinţele noilor tehnologii şi anume că nu pot substitui valorile umanităţii”

(Postman, 1996) ‐ 10 ‐ 

Noii termeni ne pictează lumea cu totul altfel: “comunitate virtuală” şi “găşti

inteligente” (Rheingold, 2002), “media mobilă” (Levinson, 2004), “teleprezenţă” (Chambers,

2006), formulări ce dezavuează limita dintre realitate şi literatura ştiinţifico-fantastică.

Din moment ce “E. Katz – vădit înclinat să-l reabiliteze pe McLuhan în ipostaza de

iniţiator al unei noi ere în gândirea comunicării de masă – declară că nu este absurd în a postula

că, codul alfabetic şi liniar introdus de tipar poate produce efecte ca: dezvoltă partea stânga a

creierului care este orientată spre a raţiona în termeni de cauză şi efect; împiedica partea dreaptă

să caute satisfacţii imediate; atributele esenţiale ale unui media dominant pot influenţa

organizarea socială” (Drăgan, 1996, 249), putem considera că viitorul s-a întâmplat şi că epoca

electrică interpretată de McLuhan ne-a schimbat deja fundamental cultura şi societatea.

În timp ce fosta eră a mecanizării a popularizat ideea de împărţire a fiecărui proces într-o

fracţiune, aceasta a fost înlocuită de introducerea vitezei instantanee a electricităţii care a adus

simultaneitatea.

Acest fapt a produs schimbarea culturală de la abordarea centrată către “observarea

fragmentelor specializate” (adoptând perspectiva singulară), la aceea a “observării senzorial

instantanee a întregului”, atenţia pe “câmpul total”, un “simţ al întregii forme”. A devenit evident

şi prevalent simţul “formă şi funcţie ca unitate”, o “idee integrată a structurii şi configurării”.

Tot din perspectiva paradigmei tehnologice, putem spune că “societăţile noastre sunt din

ce în ce mai mult structurate în jurul opoziţiei bipolare dintre Reţea şi Persoană” (Castells,

1996).

• Reţeaua însemnând noua formă de organizare prin legături ce înlocuiesc

ierarhiile verticale integrate ca forma dominantă de aşezare societală.

• Persoana, pe de altă parte, raportându-se la practici multiple prin care oamenii

încearcă să-şi reafirme identitatea şi sensul în peisajul rapid variabil.

Perspectiva holistică asupra fenomenelor a permis vizualizarea unor noi posibile modele

de comunicare şi a câtorva întrebări ce le-ar putea fundamenta vis-a-vis de schimbările survenite.

S-ar putea dezvolta de aici şi un întreg scenariu “new media” (Orihuela, 2003), care să cuprindă

inclusiv un set de paradigme ale noului mediu:

1. De la audienţă la utilizare (utilizator).

Utilizatorii nu sunt pasivi ca în modelul consumului de media unidirecţional, ci caută, produc

şi controlează conţinutul.

‐ 11 ‐ 

2. De la media la conţinut.

Schimbarea atenţiei de la mijloacele de producţie către autoritate pe un anumit conţinut.

3. De la monomedia la multimedia.

Capacitatea de a îngloba în aceiaşi (digital) media toate tipurile (text, audio, video) de

conţinut generează o tendinţa de estompare a diferenţelor dintre ele.

4. De la periodicitate la timp real.

Livrarea conţinutului trebuie să fie instantanee pentru supravieţuirea canalului, câştigând în

dinamism şi colocvialitate, însă pierzând la capitolul reflecţie. Înlocuirea editării cu generarea

de nou conţinut stil erată.

5. De la raritate la abundenţă.

Spaţiul media este înlocuit de timpul utilizatorului ca resursă limitată şi evitarea haosului

devine prioritar în faţa autenticităţii conţinutului.

6. De la medierea prin editori la non-mediere.

Reconsiderarea stabilirii agendei şi a filtratorilor ca paradigme din perspectiva naturii

descentralizate a internetului şi apariţia noilor factori nonmedia care influenţează.

7. De la distribuţie la acces (unu la mulţi către mulţi la mulţi).

Paradigma comunicării de la unu la mulţi este înlocuita de accesul mulţi la unu şi

comunicarea mulţi la mulţi datorită arhitecturii client server a internetului care a transferat

decizionalul către utilizatori.

Paradigma accesului este complementară celei a centrării pe utilizator şi amândouă explică

natura profund interactivă a noului mediu.

8. De la uni-sens (consum pasiv) la interactivitate (prodconsumeri).

În noul mediu, utilizatorului i se da posibilitatea de a alege atât opţiunile date de conţinut cât

şi timpul de accesare al acestuia. Interactivitatea mai înseamnă şi modificarea acelui conţinut,

producerea altuia nou specific unui sistem şi libertatea diseminării prin comunicarea directă

cu alţi utilizatori. Ex: Blogosfera înseamnă comunitate şi conversare.

‐ 12 ‐ 

9. De la linearitate la hipertext.

De la media temporal liniară ne îndreptam către spaţiul conţinutului non liniar, hipertextul

devenind gramatica lumii digitale, crearea şi folosirea legăturilor din internet propunând o

nouă alfabetizare.

10. De la date la cunoaştere.

Noul ecosistem tinde către un spaţiu integral semantic, comunitatea globală virtuală

transformându-se într-o meritocraţie intelectuală.

Aceste enunţuri nu se referă doar la reglementarea conţinutului, cât şi la modul de

funcţionare al noului mediu. Utilizatorul devine axul central al procesului de comunicare,

conţinutul generează identitatea media, multimedia devine noul limbaj, prezentul ajunge unicul

spaţiu temporal, hipertextul este noua gramatică şi cunoaşterea ia locul informaţiei.

2.

Implicaţii practice

2.1.

Matricea caracteristicilor “New Media”

Aşa cum în legătură cu telefonul mobil, studierea efectelor lui ca mediu relevă o

îmbunătăţire a comunicării verbale, recuperarea ţipatului de copil, transformarea în lesă socială şi

desfiinţarea cabinei telefonice (Constantineau & E. McLuhan, 2006), tot aşa pentru noul mediu

numit internet pot fi identificate efectele sale de mediu.

Vom lua pe rând fiecare efect şi vom încerca să-l identificăm în funcţie de noile modele

de comunicare şi funcţionare propuse de Orihuela:

• Ce îmbunătăţeşte internetul faţă de mediile preexistente?

• Ce recuperează internetul din media veche?

• Ce perimează internetul din ceea ce l-a precedat?

• În ce se poate transforma (inversa) când este suprasolicitat?

‐ 13 ‐ 

(Pentru o mai bună orientare în firul logic, vom nota enunţurile lui Orihuela de la p1 la p10)

Prin trecerea de la audienţă la utilizare (p1), internetul catalizează implicarea socială.

El amplifică importanţa sensului prin schimbarea atenţiei de la mijloacele de producţie

către autoritate pe un anumit conţinut (p2).

Recuperează importanţa mediilor vechi, pentru că “orice mediu nou îl ia pe cel vechi

drept conţinut” (McLuhan, 1988), prin disiparea diferenţelor şi poziţionărilor dintre ele prezente

în era pre digitală (p3) prin egalizarea expunerii la efectele specifice, cum ar fi cel de hipnoză al

televiziunii (de Kerckhove, 2002).

Paralelizează opinionarea prin concatenare - “caracter de simultaneitate” (McLuhan) –

datorită trecerii de la periodicitate la timp real (p4).

Spaţiul media este înlocuit de timpul utilizatorului (p5) ca resursă limitată şi evitarea

haosului devine prioritar în faţa autenticităţii conţinutului, accentul cazând pe orientarea şi

asocierea semiotică în oceanul informaţional. Întăreşte încrederea dintre indivizi prin social

bookmarking / tagging.

Detronează controlul micro-sociogrupurilor din media clasică “modelul piramidal”, în

favoarea sociogrupurilor de dimensiuni mai mari determinate temporal, reconsiderând stabilirea

agendei şi a filtratorilor ca paradigme din perspectiva naturii descentralizate a internetului şi

apariţia noilor factori nonmedia care influenţează (p6).

Apariţia nodurilor informaţionale infinite şi dispariţia marginalizării comunicaţionale

(Levinson, 1999) prin trecerea de la distribuţie la acces (p7), dar şi pericolul mediului unic, ale

cărui legături cu utilizatorul pot fi întrerupte, cel din urmă putând experimenta o senzaţie de

“închisoare virtuală”, socializarea fiindu-i interzisă.

Transformarea comportamentului voyeur-ist într-unul activ (Levinson, 1999) prin

trecerea de la uni-sens la interactivitate (p8).

Uniformizarea limbajelor prin trecerea de la media temporal liniară către spaţiul

conţinutului non liniar, hipertextul devenind gramatica lumii digitale, crearea şi folosirea

legăturilor din internet propunând o nouă alfabetizare (p9).

Educaţia continuă catalizată de faptul că noul ecosistem tinde către un spaţiu integral

semantic, comunitatea globală virtuală transformându-se într-o meritocraţie intelectuală (p10).

‐ 14 ‐ 

Din aceste îmbinări putem concluziona că noul mediu îmbunătăţeşte implicarea socială,

amplifică importanţa sensului, paralelizează opinionarea prin concatenare, mută accentul pe

orientarea şi asocierea semiotică, face trecerea de la voyeur-ism la rol activ, uniformizează

limbajele şi generează educaţia continuă.

În acelaşi timp, noul mediu, recuperează importanţa mediilor vechi prin egalizarea

expunerii la efectele specifice.

Ceea ce învecheşte din mediile precedente aduce schimbări fundamentale jurnalismului

prin detronarea modelului piramidal de construcţie a ştirilor şi a întregului spaţiu social prin

dispariţia marginalizării comunicaţionale.

Pericolul la care este predispus acest mediu când este împins către extreme, este

inversarea (transformarea) lui într-un mediu unic, ale cărui legături cu utilizatorul pot fi

întrerupte, cel din urmă putând experimenta o senzaţie de “închisoare virtuală”, socializarea

fiindu-i interzisă.

7 1 2 1

imbunatateste recupereaza invecheste inverseaza

p1 1

p2 1

p3 1

p4 1

p5 1

p6 1

p7 1 1

p8 1

p9 1

p10 1

De la audienta la utilizare

De la media la continut

De la monome-dia la multime-

dia

De la periodici-tate la timp real

De la raritate la abundenta

De la medierea prin editori la non-mediere

De la distributie la acces

De la unisens la interactivitate

De la linearitate la hipertext

De la date la cunoastere

Tabel nr. 1, Matricea Tetradelor “New Media”

‐ 15 ‐ 

Aşa cum s-a putut observa din tabelul precedent, majoritatea modelelor de comunicare şi

de funcţionare, aduc îmbunătăţiri faţă de mediile preexistente şi propun schimbări sociale majore.

Aplicarea matricei tetradelor pe relaţia dintre vechile şi noile media poate fi făcuta şi intersectând

cele patru întrebări cu scenariul probabil al diferenţelor dintre mediile care i se pot subsuma şi

internet. Această metodă fiind totuşi mai laborioasă, necesitând combinaţii de zece luate câte

patru. Util ar mai fi şi un set de analize între tetradele new media şi subtehnologiile noului mediu.

2.2.

Prezentarea aplicaţiei – Testarea matricei

Enunţurile matricei tetradelor “new media” necesită măcar o oarecare metodă de control

a validităţii constructului logic şi această întreprindere ar putea fi realizată tocmai prin supunerea

acestuia ochiului critic academic şi a celui practicant, atât din zona vechii media cât şi a celei noi.

Mai aproape de tematica în discuţie, ar fi ca practicienii să aibă o expertiză combinată, atât în

zona media clasică, cât şi în cea nouă.

Revenind la zona academică, sita critică poate fi compilată, atât din experţii pe nişă, cât

şi din alţi cercetători interesaţi de subiectul în cauză, dar oarecum nu la fel de concentraţi pe

metoda propusă.

Tehnica propusă pentru verificare urmează a fi cea a unui interviu aplicat în profunzime,

cu întrebări semi-structurate. Mi-am propus ca pentru fiecare din cele zece enunţuri ale lui

Orihuela la care am aplicat mecanismul tetradelor, să asociez câte o întrebare, care să nu

influenţeze răspunsul intervievaţilor. Demersul logic ar fi ca, din moment ce răspunsurile la

întrebările asociate enunţurilor, vor urma o direcţie sau alta, construcţia finală să capete caracter

de validitate sau falsitate. Respondenţii urmează să răspundă la zece întrebări, cu da sau nu,

urmând să-şi justifice alegerea făcută.

Algoritmul algebric de calcul al procentelor care vin în sprijinul instrumentului propus,

sau împotriva lui, este unul minimal. Voi extrage caracterul de adevărat sau fals, precum şi cel de

neutralitate rezultat din răspunsuri. Având în vedere că se vrea o cercetare de ordin calitativ mai

degrabă decât una cantitativă, falsitatea sau veridicitatea strict matematica are mai degrabă rolul

de orientare în procesarea răspunsurilor. În cazul neutralităţii răspunsurilor, voi recurge la

compararea per fiecare enunţ a acestora. Comunicarea cu subiecţii interviului este una mediată

prin e-mail, mesagerie instant şi reţele sociale. După constituirea listei cu respondenţi, conform

‐ 16 ‐ 

criteriilor expuse mai sus, am trecut la procesul efectiv de intervievare, verificând disponibilitatea

şi cerând acordul participanţilor.

Având acordul participanţilor, am transmis prin tehnologiile de comunicare menţionate

mai sus, întrebările şi metoda de răspuns în forma: (Vă rog să răspundeţi cu da sau nu şi să

explicaţi, mai jos, alegerea făcută?)

Voi enumera în continuare, întrebările şi enunţurile cărora acestea au fost asociate:

Întrebare 1: În internet e mai importantă credibilitatea informaţiei decât aspectul sub

care e redată/produsă, sau originea ei?

Enunţ 2: El amplifică importanţa sensului prin schimbarea atenţiei de la mijloacele de

producţie către autoritate pe un anumit conţinut (p2).

Întrebare 2: Este utilizatorul preponderent de internet mai activ în societate decât cel de

televiziune?

Enunţ 1: Prin trecerea de la audienţă la utilizare (p1), internetul catalizează implicarea

socială.

Întrebare 3: Putem spune că internetul are într-o oarecare măsură efect hipnotic, precum

cel al televiziunii?

Enunţ 3: Recuperează importanţa mediilor vechi, pentru că “orice mediu nou îl ia pe cel

vechi drept conţinut” (McLuhan, 1988), prin disiparea diferenţelor şi poziţionărilor dintre ele

prezente în era pre digitală (p3) prin egalizarea expunerii la efectele specifice, cum ar fi cel de

hipnoză al televiziunii (de Kerckhove, 2002).

Întrebare 4: Putem spune că în internet imaginea este mai degrabă o sumă de opinii?

Enunţ 4: Paralelizează opinionarea prin concatenare - “caracter de simultaneitate”

(McLuhan) – datorită trecerii de la periodicitate la timp real (p4).

Întrebare 5: Creează internetul legături sociale mai puternice?

Enunţ 5: Spaţiul media este înlocuit de timpul utilizatorului (p5) ca resursă limitată şi

evitarea haosului devine prioritar în faţa autenticităţii conţinutului, accentul cazând pe orientarea

şi asocierea semiotică în oceanul informaţional. Întăreşte încrederea dintre indivizi prin social

bookmarking / tagging.

‐ 17 ‐ 

Întrebare 6: Un grup mare de persoane din internet se poate constitui drept

contrapondere unui organism de presă?

Enunţ 6: Detronează controlul micro-sociogrupurilor din media clasică “modelul

piramidal”, în favoarea sociogrupurilor de dimensiuni mai mari determinate temporal,

reconsiderând stabilirea agendei şi a filtratorilor ca paradigme din perspectiva naturii

descentralizate a internetului şi apariţia noilor factori nonmedia care influenţează (p6).

Întrebare 7: Lipsa accesului la internet poate da senzaţia de izolare socială?

Enunţ 7: Apariţia nodurilor informaţionale infinite şi dispariţia marginalizării

comunicaţionale (Levinson, 1999) prin trecerea de la distribuţie la acces (p7), dar şi pericolul

mediului unic, ale cărui legături cu utilizatorul pot fi întrerupte, cel din urmă putând experimenta

o senzaţie de “închisoare virtuală”, socializarea fiindu-i interzisă.

Întrebare 8: Este uşor pentru un utilizator de internet să se sustragă unei discuţii care

interesează întreaga societate?

Enunţ 8: Transformarea comportamentului voyeur-ist într-unul activ (Levinson, 1999)

prin trecerea de la uni-sens la interactivitate (p8).

Întrebare 9: Este internetul o şansă în viaţă prin realfabetizare?

Enunţ 9: Uniformizarea limbajelor prin trecerea de la media temporal liniară către

spaţiul conţinutului non liniar, hipertextul devenind gramatica lumii digitale, crearea şi folosirea

legăturilor din internet propunând o nouă alfabetizare (p9).

Întrebare 10: Creează internetul o nouă ordine socială prin forţarea la învăţare continuă?

Enunţ 10: Educaţia continuă catalizată de faptul că noul ecosistem tinde către un spaţiu

integral semantic, comunitatea globală virtuală transformându-se într-o meritocraţie intelectuală

(p10).

Deoarece respondenţii sunt de diferite naţionalităţi, a fost necesară şi traducerea

întrebărilor din limba română în limba engleză (prezentate în anexe) precum şi a răspunsurilor

din limba engleză în limba română (transcript prezent în anexe).

Pe întreg parcursul procedurii de intervievare, comunicarea cu respondenţii de altă

naţionalitate decât cea romană, s-a efectuat în limba engleză. Participanţii la interviu, împărţiţi în

‐ 18 ‐ 

cele două categorii, academici şi practicieni, sunt după cum urmează:

I. Academici

Derrick de Kerckhove, Directorul Centrului McLuhan pentru Cultură şi Tehnologie din cadrul

Facultăţii de Studii Informaţionale a Universităţii din Toronto, Canada.

Este autorul multor titluri de specialitate, printre care: The Skin of Culture (Somerville Press,

1995), Connected Intelligence (Somerville, 1997), The Architecture of Intelligence (Birkhäuser,

2001).

Paul Levinson, Conducătorul Departamentului de Comunicare şi Studii Media a Universităţii

Fordham din New York, Statele Unite ale Americii.

Autor al titlurilor: Digital McLuhan: A Guide to the Information Millennium (Routledge, 1999),

Cellphone: The Story of the World's Most Mobile Medium and How It Has Transformed

Everything! (Palgrave Macmillan, 2004), New New Media (Penguin/Pearson, 2009).

Michele Sorice, Directorul Centrului pentru Media şi Studii ale Comunicării “Massimo Baldini”

din cadrul Universităţii Luiss din Roma, Italia.

Autor, printre altele, al studiului: Mobile Audiences: Methodological Problems and New

Perspectives în Audience Studies (Transforming Audiences, E.C.R.E.A., 2007)

Nico Carpentier, Vice Preşedinte E.C.R.E.A. (Asociaţia Europeană a Cercetării şi Educaţiei în

Comunicare), Codirector al Centrului de Cercetare CEMESO din cadrul Universităţii Libere

Brussels, Belgia.

Autor şi co-autor a mai multor titluri, printre care: Reclaiming the media: communication rights

and democratic media roles (ed.) (2007)

II. Practicieni

Iulian Comănescu, probabil cel mai celebru analist media din România.

Cu o carieră îndelungată şi diversă în media: ProTV (1996-1998), Unica (1999-2003), TVmania

(2003), Realitatea TV (2004), Evenimentul zilei (2005-2006), etc.

Autor al titlului: Cum să devii un Nimeni (Humanitas, 2009).

În online, oferă consultanţă specifică şi întreţine blog-ul de analiză media www.comanescu.ro.

‐ 19 ‐ 

Sanda Nicola, jurnalist şi trainer de televiziune.

O vastă experienţa în televiziuni din România cum ar fi Antena 1, Realitatea TV, Kanal D, etc.

Colaborări cu televiziuni internaţionale prestigioase, printre care: Al Jazeera, France 24 şi

Channel 4.

În online se manifestă prin întreţinerea blog-ului www.sandanicola.ro şi a deţinut neoficial titlul

de “Cel mai prietenos român de pe Facebook” (2010).

Tiberiu Lovin, 17 ani de presă scrisă, unul dintre cei mai importanţi ziarişti de investigaţii din

România. În cariera sa a trecut pe la Deşteptarea, Evenimentul zilei, Jurnalul Naţional, Cotidianul

şi România Liberă, etc.

În online a înfiinţat situl www.reportervirtual.ro, o sursă constantă de exclusivităţi.

2.3.

Analiza calitativă

În încercarea de a înţelege cum se construieşte matricea „new media” în opinia unora

dintre cei mai reprezentativi specialişti în comunicare online, mi-am propus să cartografiez cele

mai importante caracteristici menţionate în cadrul interviurilor realizate.

Prima întrebare, ce vizează caracterul credibilităţii în internet vis-a-vis de aspectul

producţiei sau originii, corespunde tehnic celui de-al doilea enunţ, care susţine amplificarea

importanţei sensului prin mutarea atenţiei de la mijloacele de producţia către autoritatea unui

mesaj.

Întrebarea nr. 1: În internet e mai importantă credibilitatea informaţiei decât aspectul sub

care e redată/produsă, sau originea ei?

Enunţul nr. 2: El amplifică importanţa sensului prin schimbarea atenţiei de la mijloacele

de producţie către autoritate pe un anumit conţinut (p2).

Întrebând, dacă în internet este mai importantă credibilitatea decât originea informaţiei,

respondenţii, au tratat oarecum proporţional caracterul de adevăr. În timp ce M. Sorice respinge

afirmaţia, susţinând că aceasta (credibilitatea) are un caracter relaţional, N. Carpentier lăsă loc de

‐ 20 ‐ 

interpretare, chestionând definirea importanţei; oarecum similar, I. Comănescu, consideră

comparaţia nefericită, admiţând totuşi faptul că „originea informaţiei contează pentru

credibilitatea sa.”. De cealaltă parte, la modul aprobativ, s-a situat, T. Lovin, care consideră

credibilitatea mai importantă decât aspectul, dând ca exemplu unele bloguri, care în ciuda

aspectului plăcut, prin lipsa conţinutului de calitate/credibil, eşuează la periferia atenţiei noastre.

Pe aceeaşi lungime de undă se află şi S. Nicola, care îşi manifestă chiar îngrijorarea în legătură

cu acest aspect al coexistenţei informaţiilor false cu cele adevărate, punctând explicit zona celor

despre sănătate şi nutriţie, care pot merge până la a afecta iremediabil sănătatea cuiva, posibil să

curme vieţi, dacă sunt urmate fără discernământ.

Din zona academică, susţinătorii credibilităţii înaintea provenienţei sau formei, sunt P.

Levinson, care merge până la a dezavua total o informaţie, dacă aceasta nu e credibilă şi că doar

identificarea sursei erorii ar putea face utilă cunoaşterea detaliilor de origine sau producţie şi D.

de Kerckhove, care ne introduce într-o problematică şi mai extinsă în legătura cu acest subiect.

Acesta din urmă promovează chiar şi un concept de „hypertinence” - hiper pertinenţă / pertinenţă

rapidă – „Pertinenţă maximă [...] este de dorit la cea mai mare viteză.”; informaţia fiind căutată

doar pentru a fi folosită, credibilitatea acesteia fiind esenţială pentru toate problemele urgente.

Chiar şi când „căderea în eroare este la fel de necontrolabilă ca în oricare al mediu”, „în internet

sunt suficient de multe voci diferite pentru a te face să te îndoieşti şi să testezi evidentul în

acelaşi timp.” Astfel putem înţelege de ce D. de Kerckhove susţine această formulare a întrebării,

spunând că: „Da, întotdeauna va fi prioritară.”.

Mai mult decât atât, M. Sorice ne prezintă şi rezultatele unui studiu efectuat în legătura

cu tinerii din Italia (iulie 2010), care „folosesc în primul rând internetul pentru informare

politică, deoarece “au încredere” în sursele de pe internet mai mult decât în cele ale televiziunilor

de ştiri.”. Să fie oare acestea unele dintre primele semnale cuantificate ştiinţific că, deşi

deocamdată doar pentru tânăra generaţie, informaţia din internet poartă cu ea un bagaj de

credibilitate mai ridicat decât cel din media clasică?

Avem de-a face, astfel cu aprobări care se întind de la pericole iminente pentru cazul

contrar, până la trecerea în cu totul alte registre de cercetare a semnificaţiei. Nu putem ignora,

însa, nici caracterul relaţional al credibilităţii, mai ales când vine vorba de subunităţi ale aceluiaşi

canal: internetul pe mobil e posibil să ne aducă mai repede informaţia, dar în acelaşi timp, având

în vedere că sunt încă prea puţine entităţi de acest tip pentru a le considera masă critică

informaţională, să nu transporte împreună cu informaţia şi maximul caracter de credibilitate al

acesteia. Putem concluziona oarecum că avem validitate a constructului atâta timp cât se

‐ 21 ‐ 

păstrează toate caracteristicile mediului.

Amplificarea importanţei sensului cu accentul pe credibilitate, poate fi indusă de

mutarea atenţiei dinspre mijloacele de producţie, către autoritatea veridicităţii mesajului.

A doua întrebare, privind nivelul de activitate în societate a navigatorului de internet în

comparaţie cu cel al telespectatorul, corespunde enunţului cu numărul doi, care conchide că

internetul catalizează implicarea socială prin trecerea de la audienţă la utilizare.

Întrebarea nr. 2: Este utilizatorul preponderent de internet mai activ în societate decât cel

de televiziune?

Enunţul nr. 1: Prin trecerea de la audienţă la utilizare (p1), internetul catalizează

implicarea socială.

Trecând de la un sec nu al lui N. Carpentier la nuanţările şi aprobările celorlalţi, această

întrebare pare mai degrabă subiect de controversă în funcţie de credinţele şi experienţele

fiecăruia la nivel personal. S. Nicola susţine că e mult mai facil să te implici „cu un singur click

pe butonul I like” şi cu implicaţii mult mai extinse, „face asta într-un spaţiu public.”, în internet

decât „a sta în fotoliu şi a comenta cu familia despre ceea ce vezi la tv.”. Pe lângă faptul că oferă

„unitate, comunitate mai mare [...]”, internetul lasă loc unui „dialog direct cu autorul”, în

comparaţie cu faptul că „la televiziune sau pe ziar comentariile sunt ignorate de autori.”,

conchide T. Lovin drept sursă a frustrării induse de media clasică în comparaţie cu forma nouă

din online.

Tot la baza unui da hotărât, stau şi afirmaţiile lui P. Levinson cum că internetul

„presupune inevitabil a scrie, a da click, sau orice alt tip de manevră.”, deci implicare, în

contrapartidă televiziunii care preponderent „presupune de abia a vizualiza”, inducând

pasivitatea. Nuanţările pe acest subiect vin din partea lui I. Comănescu care consideră naivă

comparaţia în lipsa menţiunii de „separare între cei care sunt doar telespectatori pe de o parte şi

cei care sunt în acelaşi timp, telespectatori şi utilizatori de internet.”, aprobând totuşi pe de altă

parte enunţul, susţinând că „internetul este „acţional”, televiziunea este pasivă.”.

O altă nuanţare, prin logică segregării sociale, face şi M. Sorice, care nu întrevede „o

relaţie de cauzalitate.” pentru acest efect, dar pe de altă parte îl vede logic pe baza simplului fapt

cum că cei care au acces la internet „dispun de resurse mai ridicate în termeni de bani, cultură şi

‐ 22 ‐ 

educaţie” şi pe cale de consecinţă „se presupune că ar avea o viaţă socială mai activă.”.

Printre puţinele nuanţări în legătura cu aceste enunţuri, găsim de această dată poziţia lui

D. de Kerckhove, care deşi admite că „internetul permite multe căi noi de implicare în activităţile

sociale”, în acelaşi timp, oarecum necesar „diminuează disponibilitatea utilizatorului pentru

comunicarea faţă în faţă”. El împinge, suplimentar, cauzalitatea nuanţării către diferenţierea la

nivel individual, susţinând că, „deşi “pe” internet, utilizatorul poate în acelaşi timp să

interacţioneze sau pur şi simplu să navigheze solitar.”.

Ne putem gândi că însăşi conceptul de implicare socială, de a fi activ în societate e

potenţat prin natura interactivă a internetului care ne permite, dacă subscriem în funcţie de

valorile personale, să „fim prezenţi” la o demonstraţie chiar dacă nici n-am ieşit din casă.

Paradoxal, implicarea socială creşte, în timp ce spaţiile publice/fizice destinate special

acestui lucru – agora – devin din ce în ce mai goale. Presiunea publică în aparenţă capătă

caractere obscure, care pentru un neiniţiat pot părea subversive sau minimale, când de fapt ele

sunt doar ca formă astfel, dar în esenţă fiind de fapt noul tip de participare publică la viaţa cetăţii.

Pe de altă parte, noi forme de protest fizic iau naştere, sub forme pe care societatea pre-

internet nu le-ar putea întreprinde sau măcar înţelege - flashmob – aglomerări urbane aparent

instantanee, cu durată fixă şi redusă, dizolvări organizate pe acelaşi principiu aparent al

instantaneităţii sincronizate. Totul a devenit posibil cu ajutorul comunicării şi organizării mulţi la

mulţi, facilitate de noile mijloace tehnologice şi schimbărilor mentale cauzate de acestea. Putem

vorbi şi de presiuni sociale latente care funcţionează pe baza conceptului bulgărelui de zăpada,

menite doar a coagula cât mai rapid masa critică necesară trecerii la acţiunea fizică.

În acelaşi timp nu trebuie să ignorăm faptul că totul se reduce la credinţele personale ale

indivizilor şi că doar în măsura în care ele se modifică aceste aglomerări pot lua naştere într-o

direcţie sau alta. Cum de la originea ei, omenirea s-a găsit mai mereu divizată tocmai pe baza

alegerilor personale, noutatea vine, poate, doar la nivelul creşterii frecvenţei de pierdere a acestui

echilibru.

Schimbarea de efect a noului mediu, dinspre audienţă către utilizare, se constituie drept

nou motor al interacţionării sociale – catalizând implicarea.

Unul dintre cele mai controversate enunţuri, respectiv întrebări ale acestui interviu, se

pare să fi fost cel potrivit căruia internetul păstrează efectul de hipnoză provocat de televiziune.

Surprinderea maximă vine exact din faptul că mulţi respondenţi n-au acceptat/recunoscut nici

‐ 23 ‐ 

măcar faptul că televiziunea are oarecum un efect hipnotic.

Întrebarea nr. 3: Putem spune că internetul are într-o oarecare măsură efect hipnotic,

precum cel al televiziunii?

Enunţul nr. 3: Recuperează importanţa mediilor vechi, pentru că “orice mediu nou îl ia

pe cel vechi drept conţinut” (McLuhan, 1988), prin disiparea diferenţelor şi poziţionărilor dintre

ele prezente în era pre digitală (p3) prin egalizarea expunerii la efectele specifice, cum ar fi cel de

hipnoză al televiziunii (de Kerckhove, 2002).

Surpriza maximă vine din partea lui P. Levinson care neagă ferm acest efect spunând că

„nici internetul şi nici televiziunea nu-s hipnotice”. El susţine că „putem oricând să nu le mai

folosim, dacă dorim asta.”. Această declaraţie e cu atât mai surprinzătoare cu cât el însuşi este un

mare susţinător al conceptului de Ecologie Media. Nici N. Carpentier nu sesizează un astfel de

efect „la nivel personal”, dar, măcar el precizează că ar putea fi vorba totuşi de o „diversitate în

utilizare.”. Din partea practicienilor cu opinie similară celor doi de mai sus, îl remarcăm pe I.

Comănescu, care declară că: „nu mă simt hipnotizat de internet şi nici nu ştiu pe cineva care să

fie.”.

În contrapartidă, se declară susţinător al acestui enunţ, T. Lovin, care motivează

prezenţa sa cu ajutorul imaginii şi sunetului în cazul televiziunii, suplimentar de „comunicarea

directă şi rapidă”, în cazul internetului, „ceea ce poate amplifica senzaţia”. S. Nicola plusează în

ceea ce priveşte acest efect pentru internet faţă de televiziune, considerând că „opţiunile sunt

nelimitate pe net”. M. Sorice acceptă conceptul de hipnoză din perspectiva faptului că

dependenţa precede era televiziunii, stipulând că „multiple forme ale dependenţei sunt prezente

în societăţile moderne încă de la începutul secolului XX”. Pe de altă parte, el restrângând

oarecum arealul acestui efect în cazul internetului doar la zone specifice de utilizatori.

După cum era şi de aşteptat, artileria grea în sprijinul acestui concept nu putea să vină

decât de la unul dintre cei mai mari promotori ai acestuia, D. de Kerckhove, care nu numai că

aprobă cu tărie, dar ne şi oferă o întreagă pleiadă de accesorii. El ne relevă că internetul, ca şi

televiziunea, comportă un oarecare efect de hipnoză, oferindu-ne totuşi şansa de a „ne deştepta

din acest somn al transei hipnotice”.

Diferenţa: „Internetul, spre deosebire de televiziune, nu e o formă de Nirvana (omagiu

adus lui Hans Magnus Enzensberger, care în mod corect a identificat caracterul profund

pacificator al televizorului).”. Motivează această diferenţa prin faptul că internetul „face apel la

‐ 24 ‐ 

mult mai multe funcţii cognitive decât televiziunea”. Mergând şi mai departe, spune: „Sunt în

stare să pun pariu că activează mintea – până şi capacităţile critice ale ei – cu mult mai mult

decât televiziunea”.

În ciuda faptul că recunoaşte acest efect, ne dă totuşi o rază de speranţa, prevăzând că:

„Mulţumită internetului, „leguma de canapea” s-a transformat în „rezistenţă din canapea”.”

Cu toate că avem în această speţă o diversitate de opinii şi unele chiar contradictorii,

putem merge pe validitate întrucât argumentele contra s-au arătat destul de personale sau în cel

mai bun caz ambigui.

Dacă alegem să dăm încredere preceptului de hipnoză a mediului vechi şi observăm că-l

regăsim şi în cel nou, putem accepta pe cale de consecinţa că internetul egalizează într-o oarecare

măsura expunerea la efectele specifice prin înglobarea mediilor vechi drept conţinuturi ale sale (a

se vedea multele ore petrecute de cineva urmărind clipuri video pe YouTube cu aceeaşi fascinaţie

precum cea a urmăririi serialelor gen telenovelă pe televizor), însemnând că recuperează

importanţa mediilor vechi. În acelaşi timp dă naştere unor noi forme de dependenţă, ca emanaţii

ale amestecului unor medii vechi, ca în cazul jocurilor video, mai ales cele conţinând activităţi

sportive sau violente.

Noile jocuri pe calculator, mai ales cele cu oponenţii umani, mediate cu ajutorul

internetului, recreează senzaţii oferite în trecut doar de prezenţă fizică în asemenea circumstanţe,

gen război, fotbal, curse de maşini, etc. Aceste comparaţii le-am făcut cu îngăduinţa de a

considera mediu orice artefact uman, incluzând aici telefonul, automobilul, etc. Vizual, putem

potenţa acest principiu, asemănându-l întru câtva celui al vaselor comunicante în care indiferent

de formă, lichidul se aşează la acelaşi nivel; similar, efectele în internet se egalizează pentru

orice alt mediu care poate fi înglobat de acesta.

Întrebarea cu numărul patru pare a fi una instrumentată oarecum confuz sau prea

generalist din moment ce majoritatea respondenţilor s-au arătat în dificultate de a răspunde la ea.

Întrebarea nr. 4: Putem spune că în internet imaginea este mai degrabă o sumă de opinii?

Enunţul nr. 4: Paralelizează opinionarea prin concatenare - “caracter de simultaneitate”

(McLuhan) – datorită trecerii de la periodicitate la timp real (p4).

Această supoziţie, a dificultăţii de a răspunde la această întrebare, a reieşit destul de clar

‐ 25 ‐ 

din răspunsuri gen: „Această întrebare e neclară. Întrebi de opinia generală a oamenilor despre

internet, sau despre consensul inerent al imaginilor prezentate pe ecran?” (D. de Kerckhove).

Pe de altă parte, unii răspund metaforic: „Nu – dacă pui o pastilă albastră într-o sticlă de

apă, nu ai o sticlă de apă şi o pastilă albastră, ci o sticlă cu apă albastră.”, cum e cazul lui P.

Levinson, completându-şi negarea prin faptul că: „opiniile pe internet sunt transformante nu

adiţionale”. Tot de partea negării s-a aflat şi N. Carpentier, fără a mai şi justifica răspunsul. De

partea aprobării ambiguii s-a aflat I. Comănescu, care a pus semnul egal la tot ceea ce poate fi

numit imagine. Tot oarecum ambiguu a răspuns şi T. Lovin, considerând că din moment ce

majoritatea conţinutului de pe internet e constituită din opinii, atunci şi imaginile pot fi

considerate opinii sau o sumă a lor. A ţinut, însă, să precizeze că „Există însă şi ştiri pur şi

simplu, ceea ce justifică sublinierea „într-o oarecare măsură”.”.

Cel mai complet răspuns în sprijinul acestui enunţ vine din partea jurnalistei S. Nicola,

care observă că „Argumentele celor care exprimă opinii pe net conţin adesea informaţii foarte

valoroase despre produs iar suma lor alcătuieşte o imagine destul de fidelă a produsului.”.

Inspirat, nu uite să pondereze poziţia prin, „Un produs poate fi promovat sau discreditat la fel de

uşor.”.

Echilibrat, M. Sorice, la nivel personal, declară că: „Eu nu sunt atât de optimist în

legătură cu acest lucru, deşi este adevărat că web-ul permite un tip diferit de cunoaştere

împărtăşită.”. În mod amuzant, neştiind cine sunt ceilalţi respondenţi, îl citează pe unul dintre ei

şi anume pe D. de Kerckhove, făcând apel la un concept promovat de acesta:

„Unii autori (precum de Kerckhove) enunţa sintagma de „conştiinţa împărtăşită”, sau

(precum Lévy), vorbesc despre „inteligenţa colectivă”.”. Meritoriu e faptul că dezvoltă oarecum

substratul acestora, explicând: „O colecţie de opinii, diferită de suma lor (teoria Gestalt). În

internet opiniile nu sunt numai însumate, ci sunt chiar interconectate.”.

Această întrebare şi enunţ, numărul patru, a scos la iveală nu numai faptul că e oarecum

un subiect lax, dar şi elementul uman al întâlnirii unor minţi în circumstanţe total nebănuite.

Exact în acelaşi context un respondent simte mai multe variante, în timp ce un altul se duce pe o

singură direcţie şi într-un mod total senzaţional îl citează pe primul. E poate unul dintre

multiplele delicii ale cercetării socio-umane.

Revenind la subiectul acestui enunţ, putem extrage măcar faptul că, cel puţin cei care au

marşat pe acelaşi sens cu autorul, au oferit perspectiva validităţii sale, mai ales în contextul

concatenării opiniilor simultan pe un anume subiect, drept efect al schimbării dinspre

periodicitate către timpul real, aplicat la o scară mult mai mare decât cea oferită de media clasică,

‐ 26 ‐ 

pe care îl introduce internetul.

În cazul întrebării/enunţului cu numărul cinci, ne aflăm în ipostaza de a remarca o

majoritate extinsă a susţinătorilor.

Întrebarea nr. 5: Creează internetul legături sociale mai puternice?

Enunţul nr. 5: Spaţiul media este înlocuit de timpul utilizatorului (p5) ca resursă limitată

şi evitarea haosului devine prioritar în faţa autenticităţii conţinutului, accentul cazând pe

orientarea şi asocierea semiotică în oceanul informaţional. Întăreşte încrederea dintre indivizi

prin social bookmarking / tagging.

Chiar dacă doi dintre respondenţi s-au manifestat echilibrat, restul au fost fermi în al

susţine. Dintre cei care au oscilat, îi avem pe M. Sorice şi pe N. Carpentier. Primul consideră că

ambele variante sunt posibile din moment ce „Nu există nici o dovadă în acest sens. Totuşi, nu

există nici evidenţa contrariului.”; consideră internetul „un mecanism suplimentar pentru omul

modern de a dezvolta relaţii sociale.” şi că „e posibil să potenţeze crearea legăturilor sociale.”.

Cel de-al doilea, chiar dacă declară că: „Comunicarea în sine are potenţialul de a crea

comunităţi”, îşi manifestă neîncrederea în validitatea ideii de legături sociale mai puternice.

Pleiada susţinătorilor fiind mai bogată în cazul acestui enunţ, voi parcurge răspunsurile

de la simplu la complex, astfel: T. Lovin: „Da, evident, pentru că există comunicare directă.” –

cu cât o relaţie e mai mult mediată, cu atât şansa de a se construi relaţia e mai mare; S. Nicola:

„Da. Oamenii au posibilitatea să-i identifice relativ uşor pe cei cu preocupări similare, pot intra

în contact rapid şi pot cultiva relaţii benefice.” – existenţa filtrelor de profile psihologice

facilitează legăturile sociale; I. Comănescu: „Internetul creează legături chiar şi acolo unde nimic

altceva nu există. E un fel de proteză pentru simţurile noastre. Aş spune că mai degrabă creează

„mai multe” legături, decât “mai puternice”.” – relaţionare fără precursor socializant şi caracter

multiplicator – fără a fi obligatoriu mai profunde; P. Levinson: „Da. Legăturile sociale înfloresc

prin comunicare. Din moment ce internetul face orice tip de comunicare mult mai uşoară,

întăreşte astfel legăturile sociale.” – similar lui Carpentier – comunicarea potenţează relaţionarea

– internetul facilitează comunicarea – îmbunătăţirea comunicării întăreşte relaţionarea.

În bună tradiţie cu care ne-a obişnuit pe durata acestui interviu, Derrick de Kerckhove,

‐ 27 ‐ 

augmentează argumentaţia cu elemente noi, de un real folos pentru înţelegerea în profunzime a

tematicii în discuţie. El face apel la Granovetter şi la conceptul legăturilor slabe introdus de

acesta în ştiinţa sociologiei, contribuind personal, declarând că: „internetul ne face pe toţi să fim

mai apropiaţi, mai legaţi unul de altul, cu mult mai multe şanse de a ne întâlni între noi, într-un

fel sau altul, chiar şi cu cei aflaţi la 5 sau 6 grade depărtare socială de noi.”. În aceeaşi ordine de

idei, el consideră că internetul, nu numai că întăreşte legăturile sociale, dar le şi „întăreşte pe cele

slabe”. Această proprietate a sa, aplicându-se, atât relaţiilor îndelungate cât şi celor efemere.

Dinamica relaţionării e în zona unor viteze mult mai mari decât cea din viaţa reală. Mai adaugă şi

faptul că setul de norme în acest caz se apropie mai mult de liberul arbitru. Luând-o mai mult ca

o recomandare personală, tot aş menţiona că a ţinut să precizeze că: „Există foarte multe studii

interesante pe această temă.”.

E foarte dificil să adaugi judecaţi de valoare după ce ţi s-au împărtăşit atâtea bijuterii de

gândire provenite din zone atât de respectabile. Totuşi, întrucât subiectul acestei aplicaţii şi

lucrări e de a fundamenta propriile enunţuri, mă văd nevoit a conchide că din nevoia de a ne

orienta în oceanul informaţional, ne vom folosi din ce în ce mai mult de asocierea semiotică şi

acest fapt va augmenta fiinţa noastră deja definită social.

Dacă la întrebarea precedentă, numărul cinci, surprindeam o majoritate, la

întrebarea/enunţul cu numărul şase, înregistram de această dată, chiar unanimitate.

Întrebarea nr. 6: Un grup mare de persoane din internet se poate constitui drept

contrapondere unui organism de presă?

Enunţul nr. 6: Detronează controlul micro-sociogrupurilor din media clasică “modelul

piramidal”, în favoarea sociogrupurilor de dimensiuni mai mari determinate temporal,

reconsiderând stabilirea agendei şi a filtratorilor ca paradigme din perspectiva naturii

descentralizate a internetului şi apariţia noilor factori nonmedia care influenţează (p6).

Fie doar şi pentru simplu fapt că au existat deja o multitudine de exemple concrete la

nivel global care certifică acest construct, în lucrarea de faţă, răspunsurile contribuie totuşi cu

elemente suplimentare. Inversez ordinea respondenţilor, pentru simplu fapt că Derrick de

Kerckhove relevă cel mai direct această realitate: „Da, a se vedea Revoluţia Twitter din Iran, sau

Revoluţia SMS din Filipine.”. Mai mult, el denumeşte platforma Twitter: „drept barometru al

‐ 28 ‐ 

tensiunii sociale în timp real, este un sistem de reacţie instantanee la afecţiuni sociale şi un ideal

– şi democratic – instrument de protest.”. Făcând o paralelă cu Marshall McLuhan şi P.

Levinson, ţin să precizez că acesta din urmă îl denumeşte pe primul „microblogger” (Twitter:

platformă de microblogging), punând şi titlul unui subcapitol aparţinând capitolului 8 cu numele

„Twitter” din ultima sa apariţie editorială (New New Media, 2009, Pearson / Penguin

Academics). Revenind la răspunsul lui Derrick de Kerckhove pentru enunţul în discuţie, acesta

prevede că din ce în ce mai multe platforme similare se vor naşte în perioada următoare.

Făcând iar o întoarcere printre numele respondenţilor, îl găsim pe P. Levinson,

certificând enunţul numărul şase, spunând că: „Da. Într-adevăr, cu cât oamenii produc mai mult

conţinut pe internet, cu atât mai puţin lipsite de importanţă devin organizaţiile media.” – mai

multe surse, mai mult conţinut, mai multă relevanţă. Şi M. Sorice certifică enunţul exemplificând

prin forme concrete: „prin jurnalismul cetăţenesc, prin organizaţiile independente, prin multiplele

forme de creativitate colectivă.”. Nu se arată optimist în legătură cu acest fapt deocamdată, dar

declară că: „Presiunea de la bază către vârf, exercitată de diverse sociogrupuri, deşi poate

constitui o alternativă reală, are ca ţintă o arie mult prea mică (deocamdată).”.

N. Carpentier acceptă, dar doar ca perspectivă. I. Comănescu aduce şi el în discuţie

precedenta, dar atrage atenţia şi că sensul poate fi denaturat, odată produsă distorsionarea, prin

puterea dimensiunii aderenţilor poate fi foarte nociv şi „oamenii au tendinţa de a se coagula viral

în jurul unor astfel de lucruri.”. S. Nicola găseşte cele două lumi într-o contrapartidă echilibrată,

atât timp cât grupul autonom din internet beneficiază de „vizibilitate semnificativă şi

credibilitate”.

În ceea ce-l priveşte pe T. Lovin, acesta identifică chiar un moment fix şi de dată

recentă, cu prilejul alegerilor prezidenţiale din 2009, când, susţine el că: „blogurile cele mai

cunoscute au fost contra curentului în privinţa candidatului susţinut de trusturile de presă.”,

rezultatul fiind influenţat de acestea şi demonstrând puterea de influenţare crescânda a

internetului.

Problema izolării sociale, tot un subiect controversat, furnizează pe de o parte bias-ul

experienţei personale a respondentului şi pe de altă parte concepte extinse despre fenomen.

Întrebarea nr. 7: Lipsa accesului la internet poate da senzaţia de izolare socială?

Enunţul nr. 7: Apariţia nodurilor informaţionale infinite şi dispariţia marginalizării

‐ 29 ‐ 

comunicaţionale (Levinson, 1999) prin trecerea de la distribuţie la acces (p7), dar şi pericolul

mediului unic, ale cărui legături cu utilizatorul pot fi întrerupte, cel din urmă putând experimenta

o senzaţie de “închisoare virtuală”, socializarea fiindu-i interzisă.

N. Carpentier oscilează, dar în acelaşi timp oferă cea mai frumoasă alternativă acestui

concept, dacă îi putem spune aşa. El acceptă că e posibil să fie resimţit un anumit grad de izolare

socială cauzat de lipsa conectivităţii la internet, dar apreciază întregul aspect a fi mult mai

complicat decât pare la prima vedere. Ceea ce aduce surprinzător şi oarecum estetic în acest

peisaj sumbru, e faptul că ceea ce am denumit izolare socială poate fi considerat în anumite

situaţii chiar libertate.

Oscilant e şi I. Comănescu, dar într-un cu totul alt registru şi anume acela al neîncrederii

în validitatea enunţului, cu rezerva că, în viziunea sa, ar fi aplicabil... dependenţilor, ceea ce e

destul de greu de apreciat deocamdată ca fiind o deviaţie sau drept comportament identificabil

prin criterii cuantificabile.

T. Lovin, lasă şi el o urmă de îndoiala asupra caracterului general valabil pe care l-ar

putea emite acest enunţ, dar separă cazuistica pe criterii de frecvenţă a utilizării şi expunerea la

instrumentele de comunicare pe care probabil cineva le-ar folosi exclusiv pe internet. Am

formulat intenţionat, exclusiv, pentru că aşa cum trimiţi un email, poţi să trimiţi şi o scrisoare

clasică, numai că în acest caz, timpul de răspuns e considerabil mai mare, comunicarea nefiind

sub niciun caz întreruptă, cauzând o oarecare urmă de izolare socială.

S. Nicola acceptă ideea de izolare, totuşi cu o urmă de rezervă „depinde de fiecare

individ în parte, de gradul dependenţei faţă de net, de cât de activ social eşti în afara

internetului.”, menţionând că „nu e o regulă”. În sprijinul ideii, explică sub forma unui mic

scenariu, cum vede ea situaţia: „Odată ce te-ai deprins să accesezi instant informaţii care iţi

determină programul zilei, decizii de business sau de viaţă personală, absenţa internetului poate

genera un sentiment de izolare socială.”. Observăm că original în motivarea ei, elementul de

stabilire a agendei zilnice... un fel de agenda setting indusă de internet fiecărui utilizator.

P. Levinson aprobă cu o motivare destul de apropiată de a respondentului citat anterior,

cu diferenţa că el pune condiţia de exclusivitate a interacţionării online: „când toţi prietenii şi

colegii unei anumite persoane sunt online”. Oarecum similar celor doi de mai înainte, M. Sorice,

identifică caracterul de exclusivitate a utilizării cu precizările practice: „dificultăţi de gestionare a

vieţii de zi cu zi, de la contul bancar până la problematica administrativă”. Diferenţa notabilă în

‐ 30 ‐ 

abordarea sa e faptul că nu vede nimic nou prin aceasta, menţionând faptul că: „s-a întâmplat la

fel în primii ani ai ascensiunii televiziunii”. Să se fi referit oare la faptul că internetul acum,

precum televiziunea în perioada de boom, stabilea noile standarde de incluziune şi excluziune

socială?

Folosind teoria mulţimilor, Derrick de Kerckhove, aprobă şi justifică astfel enunţul:

„orice membru exclus dintr-o reţea sau alta, se poate simţi indignat şi izolat”. În acelaşi timp ne

introduce conceptul atât de drag analizelor sociale ale ultimilor ani de la nivel global şi anume

acel al Divizării Digitale, perceput de mulţi, mai mult ca o nouă modă, dar care în esenţa e un

impediment major în progresul omenirii: „Divizarea Digitală este exact acelaşi lucru, oameni

care sunt înăuntru sau în afara reţelei, fie ea socială sau tehnologică (N.P. infrastructurii).”.

Oarecum vecin cu N. Carpentier din punct de vedere al abordării sumbre versus

optimiste, trece această problemă departe de registrul pesimist. El consideră aspectul drept fiind

unul autonom pentru că „nu depinde gradual de bunăvoinţa morală din partea administraţiei sau a

societăţii în general.” şi dă un vot de încredere corporaţiilor care „au înţeles că viitorul lor

depinde de multiplicarea accesului şi nu de privilegierea lui în aşa fel încât putem vedea Africa

de Sud aproape la fel de conectată ca America de Sud sau Europa.”. Ceea ce pare şi mai optimist

şi oarecum şocant pentru mulţi literaţi e că el consideră că „până şi populaţiile slab educate sunt

acum capabile să contribuie prin şi la cultura digitală mult mai mult decât ar fi fost în cultura

tiparului.”.

Din moment ce integrarea digitală pare un carusel de neoprit şi în pofida faptului că încă

mai sunt nuanţe de luat în calcul, internetul şi lipsa accesului la el poate genera stare de izolare

socială la care făceam referire în enunţ.

Fiind o acţiune voluntară şi din ce în ce mai facilă, accesul a luat locul distribuţiei şi

marginalizarea comunicaţională devine aproape eradicată. Singura problemă, dacă vom avea de a

face cu un mediu unic, rămânând accesul, apartenenţa la el sau dimpotrivă.

Implicarea socială, fie şi doar la nivelul de angajare într-o simplă discuţie / dezbatere, e

un element fundamental în definirea rolului jucat de media pe frontul luptei pentru drepturi şi

libertăţi cetăţeneşti. Sub acest aspect, întrebarea, cât şi enunţul cu numărul opt, căpăta o greutate

semnificativă.

Întrebarea nr. 8: Este uşor pentru un utilizator de internet să se sustragă unei discuţii

‐ 31 ‐ 

care interesează întreaga societate?

Enunţul nr. 8: Transformarea comportamentului voyeur-ist într-unul activ (Levinson,

1999) prin trecerea de la uni-sens la interactivitate (p8).

Ţin să precizez că întrebarea asociată enunţului numărul opt a fost formulată într-o

formă oarecum răsturnată, ceea ce putea induce anumite confuzii în rândul respondenţilor.

Din acest motiv, majoritatea răspunsurilor au fost neclare, cu excepţia celui dat de

Derrick de Kerckhove, care a fost ferm intuind parcă enunţul din spatele întrebării. Acesta

surprinde cu acurateţe determinarea temporală, menţionând că: „Da, dar doar pentru un timp

scurt.”. Însemnând că eschiva cuiva din faţa unui subiect de interes general e de scurtă durată

deoarece presiunea exercitată asupra lui pe internet are o amplitudine atât de mare încât, mai

devreme sau mai târziu, tot îl copleşeşte, transformându-l, uneori fără voia lui în participant

activ: „Când o anumită problemă devine presantă, e mult mai greu de ignorat pe internet decât în

media convenţională, mai exact televiziuni, pentru că implică utilizatorul la nivel personal, chiar

dacă doar navighează şi prin asta este supus unor opţiuni specifice.”.

Aşa cum orice pădure îşi are propriile ei uscăciuni, aşa şi societatea în ansamblul ei

conţine indivizi total imuni la această presiune: „Bineînţeles că mereu se vor găsi şi din aceia

care vor ţine capul în pământ, precum struţii...”. Pe marginea acestui subiect, P. Levinson,

remarcă, acceptând parţial conceptul, cum că ar fi posibil să se ignore, dacă: „utilizatorul

respectiv nu este deja interesat de subiect.”. Parcă vorbiţi unul cu celălalt, M. Sorice, precum si

de Kerckhove, împart cele două tabere pe considerentul diversităţii psihologice: „atât cei

interesaţi de viaţa comunităţii cât şi egocentricii sunt parte a fiecărei organizări societale.”,

atrăgând totuşi atenţia că, în ciuda acestui fapt: „internetul are o expunere mai mare, prin urmare,

e mult mai greu ca cineva să scape de răspunderea socială” şi că pe de altă parte „nu întotdeauna

se aplică”. N. Carpentier are iar o abordare foarte interesantă: „Tehnic da, cultural foarte greu.” –

însemnând că în ciuda facilitaţii tehnice de a ignora conştient un anumit subiect din sfera atenţiei

personale, determinarea socio-culturală poate exercita o presiune atât de mare încât, sustragerea

nu mai e posibilă. Franc, I. Comănescu îşi declină opţiunea de a răspunde la această întrebare

printr-un simplu: „nu ştiu”. S. Nicola nuanţează prin da şi nu, motivând că în pofida uşurinţei cu

care poţi alege doar anumite subiecte: „domeniile tale de interes sunt la un click distanţă”,

bombardamentul informaţional face să fie „aproape imposibil să nu dai peste info de actualitate”.

T. Lovin pune pe seama parti-pris-urilor această ignorare: „în funcţie de orientarea sa politică şi

‐ 32 ‐ 

de pasiuni”, descriind această tendinţa până la nihilişti cu „alte pasiuni decât cele care privesc

societatea în general”.

Prin trecerea de la unisensul construit de media clasică, la interactivitatea generată de

internet, comportamentul de tip voyeur-ist al cetăţeanului se transformă în unul activ.

Rolul formator al unui mediu, poate n-a mai fost atât de important din vremea apariţiei

tiparului, care a permis schimbările economice şi sociale care au urmat în întreaga Europă. În

timp ce televiziunea prin loisirul propus îndepărta indivizii de lectură şi radioul crea universuri

paralele contrastante cu acumularea de informaţii şi deprinderi utile în marea masă a populaţiei,

tiparul, aducând cartea şi ziarul, au potenţat progresul individual şi al societăţii. Am încercat,

prin intermediul întrebării cu numărul nouă să văd, dacă internetul se apropie ca efect mai mult

de tipar, sau de media electronică clasică.

Întrebarea nr. 9: Este internetul o şansă în viaţă prin realfabetizare?

Enunţul nr. 9: Uniformizarea limbajelor prin trecerea de la media temporal liniară către

spaţiul conţinutului non liniar, hipertextul devenind gramatica lumii digitale, crearea şi folosirea

legăturilor din internet propunând o nouă alfabetizare (p9).

Dacă T. Lovin dezaprobă enunţul făcând apel la intangibilitatea scrierii corecte şi

conflictul acesteia cu reflexia ei în internet: „limba naţională este ciopârţită”, I. Comănescu pune

capacitatea primară de comunicare prin scris înaintea oricărei metode formative: „Trebuie să ştii

să citeşti pentru a te descurca pe internet.”. S. Nicola susţine acest concept, declarând că: „Pe

principiul “informaţia înseamnă putere” e logic ca atunci când ai mai multe oportunităţi de

instruire şi informare creşte şi puterea individului asupra propriului parcurs în viaţă.” – principiul

la care face apel, fiind creşterea oportunităţilor şi a volumului informaţional. N. Carpentier

aprobă cu un sec: „da”. M. Sorice subscrie, dar păstrează rezerva posibilităţii: „Da, poate fi.”. P.

Levinson de această dată e mai generos în explicaţii şi-şi justifică ralierea la concept astfel: „din

moment ce internetul există primordial prin cuvinte, înseamnă că favorizează imens

alfabetizarea.” – nevoia de orientare a individului în acest spaţiu îl forţează să se educe.

Ceea ce punctual a fost surprins de ceilalţi, Derrick de Kerckhove duce la nivel de

explicaţie iluminantă. El ne explică cum că, chiar şi prin simpla interacţionare cu internetul, o

anumită persoană poate evolua: „acumulând deprinderi de navigare, producţie şi distribuţie, chiar

‐ 33 ‐ 

şi la un nivel minimal, să zicem doar a răspunde la un e-mail, constituie un plus categoric pentru

viaţa oricui”. Poate nu chiar scrierea unui email, dar cu siguranţa, simpla mişcare a unui mouse

pe ecran şi efortul de conştientizare poate genera gustul şi nevoia învăţării. Doar cine n-a pus un

mouse în mâna unei persoane în vârstă pentru prima oară în viaţa sa, nu-şi poate imagina bucuria

de a pătrunde într-o lume cu totul nouă şi complet fascinantă.

Revenind la efectul formativ în ansamblul impactului său, el ne spune că internetul

„creşte multiplicat practica cititului şi scrisului în rândul largii mase a populaţiei.”. Modificările

imperceptibile din exterior asupra individului se regăsesc în registrul unei forme „extinsă şi

multiplicată a memoriei, imaginaţiei şi inteligenţei, web-ul augmentează oportunităţile de a

discerne şi judeca pentru fiecare dintre noi.”. Global, consideră că „nivelul inteligenţei medii

planetare, în acest moment, este în creştere.”. Estimativ, ne asigură că în ceea ce priveşte

inteligenţa planetară încă „nu şi-a atins [...] pragul de sus şi e dificil de prevăzut unde se

îndreaptă, sau când îşi va atinge maturitatea, dar un fapt e sigur şi anume că, în afara unei

catastrofe politice sau de mediu, evoluţia se desfăşoară şi va include în agenda sa, protejarea

mediului, sustenabilitatea autentică şi practica responsabilităţii sociale.”

În lumina celor relevate de răspunsurile intervievaţilor şi în mod special a celui lui

Derrick de Kerckhove, pot considera că rolul formator pe care îl poate juca internetul este

incomensurabil ca direcţie pozitivă. Clar internetul e o şansa prin realfabetizare, mai ales că acest

fapt se produce sub o formă cu totul nouă, precum un joc, prin uniformizarea limbajelor, o

gramatică dinamică şi trecerea de la liniaritatea restrictivă la nonliniaritatea laxă şi motivantă

prin aparenta simplitate.

Mai mult, spre deosebire de alfabet, internetul nu restrânge dezvoltarea emisferică strict

la doar un drum bătătorit, ales cu parcimonie încă de la începutul vieţii, în multe cazuri de alte

persoane decât cea în cauză. E posibil astfel, ca internetul să constituie o şansă pentru

descoperirea şi utilizarea zonelor cerebrale închise deocamdată cogniţiei.

Oarecum drept urmare firească a precedentei, întrebarea cu numărul zece, împinge

efectele noului mediu către încă un nivel evolutiv şi anume acela al construcţiei unor noi clase

sociale şi altor ierarhii.

Întrebarea nr. 10: Creează internetul o nouă ordine socială prin forţarea la învăţare

continuă?

‐ 34 ‐ 

Enunţul nr. 10: Educaţia continuă catalizată de faptul că noul ecosistem tinde către un

spaţiu integral semantic, comunitatea globală virtuală transformându-se într-o meritocraţie

intelectuală (p10).

Comănescu nu este de acord cu enunţul pe partea de educaţie continuă: „Majoritatea

activităţilor online ale oamenilor nu constituie „învăţare”.”; admite că există anumite ierarhii în

internet, dar precizează că ele nu corespund cu cele din offline: „Vorbind despre ierarhii pe

internet, ele există, dar nu corespund 100% cu ceea ce se întâmplă în viaţa reală.”. N. Carpentier

acceptă enunţul, dar doar ca potenţial. T. Lovin e de acord cu ideea de noi ierarhii, dar nu şi cu

faptul că ar exista educarea continuă: „Nu sunt sigur că învaţă încontinuu. Pentru că unii intră

pentru anumite obsesii sau pasiuni.”. S. Nicola aprobă enunţul, justificând prin faptul că” userul

de net află mai repede, ştie mai multe, creşte fără să-şi dea seama.”. Ea mai introduce şi ideea

demitizării în online a liderilor offline, precum şi efectul invers: „în virtual am văzut lideri care s-

au demitizat / decredibilizat şi anonimi care au devenit lideri.”. Îşi întăreşte afirmaţiile printr-o

ultimă declaraţie: „Categoric, ierarhia se schimbă.”.

Temporizând aplicabilitatea enunţului, M. Sorice, spune că nu e momentul: „Nu, nu

deocamdată.”. Admite totuşi că e posibil să se întâmple: „S-ar putea constitui drept ocazie de

instaurare a unei organizări sociale bazată pe primordialitatea cunoaşterii” – chiar conform cu

enunţul, drept meritocraţie intelectuală. Revenind în prezent, remarcă cu tristeţe că „din păcate,

se pare că societăţile sunt încă dominate ferm de puterea economică şi cea coercitivă.”. Conchide

prin a se arăta totuşi optimist în legătură cu viitorul: „Oricum, internetul poate reprezenta spaţiul

public al dezbaterilor umane, depăşind graniţele statale şi diferenţele sociale” – cel puţin la

nivelul spargerii graniţelor sociale, statale şi a discursului public.

Lacunar, dar ferm şi la obiect, P. Levinson declară: „Da, internetul creează noi ierarhii

sociale recompensând erudiţia”. Nuanţând în nota caracteristică, Derrick de Kerckhove, ţine să

excludă coerciţia ca opţiune pentru acest ţel şi aminteşte că internetul ale un fel al său propriu de

a-şi selecta utilizatorii „prin faptul că-i atrage cu ajutorul unuia, altuia sau mai multor servicii

oferite.”. Trece în revistă cazuistică câştigării reputaţiei pe internet, amintind metode ca:

„menţinând un blog, fiind o referinţă pe Twitter, sau prin simplul fapt că eşti popular pe

Facebook” şi ţine să atragă atenţia că toate acestea nu valorează absolut nimic fără o

corespondenţă valorizantă în viaţa reală: „Asemenea incursiuni pe tărâmul faimei sau puterii sunt

reale, dar doar complementează ceea ce deja avem sau suntem.”.

Majoritatea admit că vom avea ierarhii noi şi o parte din ei, că vor fi bazate pe merite

‐ 35 ‐ 

intelectuale. Noul spaţiu integral semantic facilitând meritocraţia intelectuală prin forţarea la

învăţarea continuă.

2.4.

Interpretarea rezultatelor

Chiar dacă din punct de vedere strict algebric, în medie, majoritatea respondenţilor au

aprobat cele zece enunţuri (DA - 41), aşa cum relevă şi tabelul de mai jos, un mare semn de

întrebare se ridică prin faptul că răspunsurile indecise (NE - 20) constituie totuşi un procent

destul de ridicat din total (TOTAL - 70).

Nr. întrebare Ker. Lev. Sor. Car. Com. Nic. Lov. DA NU NE

1 da da nu da da 4 1 2

2 da nu da da 3 1 3

3 da nu da nu nu da da 4 3 0

4 nu nu da da 2 2 3

5 da da da da da 5 0 2

6 da da da da da da da 7 0 0

7 da da da da 4 0 3

8 da da 2 0 5

9 da da da da da nu 5 1 1

10 da da da nu da da 5 1 1

41 9 20

Tabel nr. 2, Harta răspunsurilor în formă tabelară

Acest fapt poate avea două cauze şi anume, ori anumite întrebări au fost formulate neclar, ori

anumite enunţuri pot fi considerate deocamdată încă greu acceptabile.

Revenind la componenta de cercetare calitativă a lucrării, observăm că, spre exemplu la

întrebarea numărul 8 (Este uşor pentru un utilizator de internet să se sustragă unei discuţii care

interesează întreaga societate?), numai doi respondenţi au fost decişi, restul ezitând. Aceasta se

‐ 36 ‐ 

referă la enunţul potrivit căruia: (internetul provoacă) Transformarea comportamentului voyeur-

ist într-unul activ (Levinson, 1999) prin trecerea de la uni-sens la interactivitate (p8).

Putem deduce, oare, din acest aspect, că impactul internetului asupra psihicului uman, în legătură

cu abstinenţa comunicaţională, nu e încă suficient conştientizat?

Simplul fapt că la întrebarea numărul 6 (Un grup mare de persoane din internet se poate constitui

drept contrapondere unui organism de presă?) absolut toţi intervievaţii au răspuns cu DA,

marchează problematica contraponderii drept o bătălie câştigată de internet.

Funcţiile educaţionale (9), socializatoare (5) şi de restructurare ierarhică (10), par a fi oarecum

tendinţe favorizante pentru internet, fie şi doar pentru simplu fapt că s-au înregistrat 5 din 7

voturi cu DA.

Chiar dacă la paritate, aprobările şi dezavuările, pentru întrebarea numărul 4 (Putem spune că în

internet imaginea este mai degrabă o sumă de opinii?), tind să cred că din ambiguitatea formulării

întrebării s-au pierdut puncte în favoarea înclinării balanţei către DA.

Deşi destul de controversate în rândul respondenţilor, întrebările 1 şi 3, au reuşit să încline

balanţa de partea enunţurilor propuse, cu atât mai mult cu cât, nici răspunsurile afirmative n-au

părut prea hotărâte, ele fiind oricum destul de axate pe bias-ul fiecărui respondent în parte.

Diversitatea răspunsurilor şi a explicaţiilor înregistrate în dreptul întrebării cu numărul 2, poate

cel puţin să surprindă şi să ofere o punte de explorare a unui mediu cu totul nou, căruia internetul

îi precede şi conform tetradelor media, urmează a fi el însuşi înglobat.

Înregistrându-se diferenţe notabile între răspunsuri, dihotomia teorie/practică relevă un drum încă

de parcurs pentru progres.

‐ 37 ‐ 

3.

Concluzii

În noul mediu, tehnologia devine din ce în ce mai puţin importantă, lăsând loc noilor

caracteristici natural umane, dar augmentate cognitiv. Având în vedere că răspunsurile de la

interviul de testare a enunţurilor au fost în proporţie de peste 50% în sprijinul acestora, putem

spune că gradul de utilitate al matricei „new media” este demn de luat în seamă. Cu ajutorul

acestui instrument putem gestiona mult mai bine efectele dorite şi evită posibilele capcane. Din

punct de vedere al neconformităţii la mediu pentru un instrument de comunicare, capcana

înseamnă să mizezi pe un efect inexistent (investind inutil), sau să nu foloseşti un anumit efect

pentru simplul fapt că nu ştii de existenţa lui (pierzând astfel oportunităţi imense).

Acest instrument ar putea fi considerat mai degrabă drept un „ghid turistic” al unui

tărâm incomplet explorat, cartografiat sau îmblânzit...

Ce e nou în această lume?

Mai multă implicarea socială

Sensul e din ce în ce mai important

Suntem din ce în ce mai mulţi care gândim la fel

Va trebui să ne cunoaştem mai bine pe noi înşine

Ignoranţa nu mai e o opţiune

Vom şti/vorbi aceeaşi limbă

Vom rămâne toată viaţa elevi

Ce e autentic în această lume?

Tot ce-i nou, a fost deja

Ce lasă în urmă această lume?

Pe cei ce au vorbit în locul tău

Liniştea majorităţii

Ce poate fi rău în această lume?

Libertatea

Izolarea

Deconectarea

‐ 38 ‐ 

Simpla cuantificare a unor rezultate controlabile algoritmic ne poate induce în eroare şi

face să acordăm prea multă atenţie metodelor de rezolvare a acestor ecuaţii în detrimentul

creativităţii care are potenţialul de a crea cu mult mai multă plus valoare decât o sarcină

repetitivă. Se poate spune şi că folosirea reţetelor în internet, similar cutumelor din media clasică,

deşi cu rezultate notabile pe termen scurt, pot ruina definitiv fundamentele unei construcţii cu

potenţial de dezvoltare. Fiind principala resursă a oricărei entităţi digitale, factorul uman nu

trebuie minimalizat drept simplu manipulant al unor instrumente sau reţete scumpe, ci încurajat

să devină el însuşi o armă comunicaţională cât mai versatilă, pregătită să facă faţă diversităţii

provocărilor cu care interacţionează.

Dacă vorbim de marketing sau strategii cu interese vădite în capturarea unei felii cât mai

mari din atenţia noastră în mediul digital, atunci poate e demn de menţionat că empatia cu ceea

ce userul din internet simte, dar nu conştientizează încă, e mult mai de temut decât tomuri întregi

de strategii transportate din media clasică către noul ecosistem.

Întorcându-ne la subiectul lucrării, simplul exerciţiu de navigare prin opiniile

respondenţilor după ce se „aruncă” întrebările potrivite, relevă raportări diverse ce pot constitui,

dacă ne-am afla într-un mediu concurenţial, un instrument hermeneutic pentru planificări. După

felul în care se raportează o persoană sau o organizaţie la un mediu, putem intui gradul de

cooperare sau de egocentricitate, ceea ce, în mod clar desenează viitorul tip de relaţie. A nu fi

deschis către internet în ziua de astăzi, e ca şi cum cineva nu s-ar fi lăsat fotografiat cu mai bine

de un secol în urmă de frică să nu i se fure sufletul. E din ce în ce mai greu să avem secrete şi pe

cale de consecinţa, din ce în ce mai scump să investim în această direcţie; tocmai de acea, atenţia

ar trebui mutată către autodepăşire şi învăţarea continuă.

În actualul context al crizei globale, cine nu conştientizează rapid nevoia de schimbare,

îşi asumă fără voie marginalizarea viitoare. Lipsa unei cercetări calitative aplicate de acest gen

poate duce chiar la pierderi financiare şi de imagine. În viitor această metodă ar trebui potenţată

şi cu mecanisme tehnice pentru a facilita înţelegerea ei.

‐ 39 ‐ 

4.

Bibliografie

(Beciu Camelia, 2002, Spaţiul public în societatea informaţională. Impactul noilor tehnologii de

comunicare, Academia Română, Bucureşti)

(Castells Manuel, 2002, The Castells Reader on Cities and Social Theory, Blackwell Publishers

Ltd, Oxford)

(Chelcea Septimiu, 2003, Metodologia elaborării unei lucrări ştiinţifice, Editura Comunicare.ro,

Bucureşti)

(de Kerckhove Derrick, 1998, Connected intelligence: the arrival of the web society, Kogan

Page, Londra)

(Dobrescu Paul, Bârgăoanu Alina, 2007, Importanţa şcolii de la Toronto, Revista română de

comunicare şi relaţii publice, numărul 9 din anul 2007, Editura Comunicare.ro, Bucureşti)

(Drăgan Ioan, 2007, Comunicarea - paradigme şi teorii, Editura Rao, Bucureşti)

(Drăgan Ioan, 1996, Paradigme ale comunicării de masă" - Casa de Editură şi Presă Şansa,

Bucureşti)

(Eco Umberto, 1977, Come şi fă una tesi di laurea, Editura Bompiani, Milano)

(Gauntlett David, 2005, Moving Experiences: Understanding Television's Influences and Effects,

John Libbey Publishing, Eastleigh)

(Gillmor Dan, 2004, We the Media: Grassroots Journalism by the People, for the People,

O'Reilly Media, Sebastopol)

(Guţu Dorina, 2007, New Media, Editura Antet)

‐ 40 ‐ 

(Innis Harold, 1950, Empire and Communications, Oxford: Clarendon Press, Oxford)

(Innis Harold, 1951, The Bias of Communication. Toronto: University of Toronto Press,

Toronto)

(Levinson Paul, 2001, McLuhan în era digitală. Ghid al mileniului informaţiilor, Editura Antet,

Bucureşti)

(McLuhan Marshall Herbert, 1964, Understanding Media: The Extensions of Man, Ed. McGraw

Hill, New York)

(McLuhan Marshall Herbert, 1997, Mass-media sau mediul invizibil, Editura Nemira, Bucureşti)

(McLuhan Marshall Herbert and McLuhan Eric, 1988, Laws of media The new science,

University of Toronto Press, Toronto)

(McLuhan Marshall Herbert, 1997, 2006, Texte esenţiale, Editura Nemira, Ed. A2-a, rev,

Bucureşti)

(Moscovici Serge, Buschini Fabrice, 2007, Metodologia ştiinţelor socioumane, Polirom, Iaşi)

(Orihuela José Luis, 2003, eCommunication: The 10 Paradigms of Media în the Digital Age,

University of Navarra, Pamplona)

(Postman Neil, 1993, Technopoly - The surrender of Culture to technology, Editura Vintage,

New York)

(Rheingold Howard, 2005, Găşti inteligente – următoarea revoluţie socială, Editura Andreco

Educaţional, Bucureşti)

(Rheingold Howard, The Virtual Community: Homesteading on the Electronic Frontier, 1993,

http://www.rheingold.com/vc/book/intro.html ISBN 0201608707)

‐ 41 ‐ 

Anexa nr. 1

Transcript interviuri:

Derrick de Kerckhove

1. În internet e mai importantă credibilitatea informaţiei decât aspectul sub care e redată/produsă,

sau originea ei?

Da, întotdeauna va fi prioritară. Informaţia e căutată doar pentru a fi folosită. Pertinenţă maximă

(eu o numesc „hypertinence” –> hiper pertinenţă –> pertinenţă rapidă) este de dorit la cea mai

mare vitează. Credibilitatea este esenţială pentru toate problemele urgente. Acestea fiind spuse,

căderea în eroare este la fel de necontrolabilă ca în oricare al mediu. Diferenţa constă din faptul

că în internet sunt suficient de multe voci diferite pentru a te face să te îndoieşti şi să testezi

evidentul în acelaşi timp.

2. Este utilizatorul preponderent de internet mai activ în societate decât cel de televiziune?

Da şi nu. Internetul permite multe căi noi de implicare în activităţile sociale, dar concomitent în

mod necesar, diminuează disponibilitatea utilizatorului pentru comunicarea faţă în faţă. E mai

uşor - deşi nu neapărat - să privim televizorul “în familie” sau într-un bar, decât să intrăm pe

internet. Diferenţa constă din faptul că deşi “pe” internet, utilizatorul poate în acelaşi timp să

interacţioneze sau pur şi simplu să navigheze solitar.

3. Putem spune că internetul are într-o oarecare măsură efect hipnotic, precum cel al televiziunii?

Da, dar ne sunt oferite mai multe şanse de a ne deştepta din acest somn al transei hipnotice.

Internetul, spre deosebire de televiziune, nu e o formă de Nirvana (omagiu adus lui Hans Magnus

Enzensberger, care în mod corect a identificat caracterul profund pacificator al televizorului).

Internetul e foarte implicant şi face apel la mult mai multe funcţii cognitive decât televiziunea.

Sunt în stare să pun pariu că activează mintea – până şi capacităţile critice ale ei – cu mult mai

mult decât televiziunea. Mulţumită internetului, „legumă de canapea” s-a transformat în

„rezistenţă din canapea”.

‐ 42 ‐ 

4. Putem spune că în internet imaginea este mai degrabă o sumă de opinii?

Această întrebare e neclară. Întrebi de opinia generală a oamenilor despre internet, sau despre

consensul inerent al imaginilor prezentate pe ecran?

5. Creează internetul legături sociale mai puternice?

Da şi în acelaşi timp le întăreşte pe cele slabe (a se vedea Granovetter). Toată problematica poate

fi redusă la faptul că internetul ne face pe toţi să fim mai apropiaţi, mai legaţi unul de altul, cu

mult mai multe şanse de a ne întâlni între noi, într-un fel sau altul, chiar şi cu cei aflaţi la 5 sau 6

grade depărtare socială de noi. Acest fapt e aplicabil relaţiilor durabile, cât şi celor efemere,

sortite doar unui schimb superficial de informaţii. Posibilităţile de a face şi desface relaţii pe

internet sunt mult mai variate decât cele faţă în faţă. Fiecare se supune propriilor reguli de

„alipire”, durată, complexitate şi flexibilitate. Există foarte multe studii interesante pe această

temă.

6. Un grup mare de persoane din internet se poate constitui drept contrapondere unui organism de

presă?

Da, a se vedea Revoluţia Twitter din Iran, sau Revoluţia SMS din Filipine. În mod special,

Twitter, drept barometru al tensiunii sociale în timp real, este un sistem de reacţie instantanee la

afecţiuni sociale şi un ideal – şi democratic – instrument de protest. Simt că mai degrabă vor fi

din ce în ce mai multe softuri sociale de acest fel, decât mai puţine, ce-şi croiesc calea către noi.

7. Lipsa accesului la internet poate da senzaţia de izolare socială?

Da, normal, orice membru exclus dintr-o reţea sau alta, se poate simţi indignat şi izolat.

Divizarea Digitală este exact acelaşi lucru, oameni care sunt înăuntru sau în afara reţelei, fie ea

socială sau tehnologică (N.P. infrastructurii). Totuşi, n-am de ce să întrevăd un viitor sumbru în

acest caz. Nu depinde gradual de bunăvoinţa morală din partea administraţiei sau a societăţii în

general. Este suficient că marile corporaţii au înţeles că viitorul lor depinde de multiplicarea

accesului şi nu de privilegierea lui la o aşa scară că vedem acum Africa de Sud aproape la fel de

‐ 43 ‐ 

conectată ca America de Sud sau Europa. Până şi populaţiile slab educate fiind acum capabile să

contribuie prin şi la cultura digitală mult mai mult decât ar fi fost în cultura tiparului.

8. Este uşor pentru un utilizator de internet să se sustragă unei discuţii care interesează întreaga

societate?

Da, dar doar pentru un timp scurt. Când o anumită problemă devine presantă, e mult mai greu de

ignorat pe internet decât în media convenţională, mai exact televiziuni, pentru că implică

utilizatorul la nivel personal, chiar dacă doar navighează şi prin asta este supus unor opţiuni

specifice. Bineînţeles că mereu se vor găsi şi din aceia care vor ţine capul în pământ, precum

struţii...

9. Este internetul o şansă în viaţă prin realfabetizare?

Da, acumulând deprinderi de navigare, producţie şi distribuţie, chiar şi la un nivel minimal, să

zicem doar a răspunde la un e-mail, constituie un plus categoric pentru viaţa oricui. Pe de altă

parte creşte multiplicat practica cititului şi scrisului în rândul largii mase a populaţiei. Drept

formă extinsă şi multiplicată a memoriei, imaginaţiei şi inteligenţei, web-ul augmentează

oportunităţile de a discerne şi judeca pentru fiecare dintre noi. Cred că nivelul inteligenţei medii

planetare, în acest moment, este în creştere. Nu şi-a atins încă pragul de sus şi e dificil de

prevăzut unde se îndreaptă, sau când îşi va atinge maturitatea, dar un fapt e sigur şi anume că, în

afara unei catastrofe politice sau de mediu, evoluţia se desfăşoară şi va include în agenda sa,

protejarea mediului, sustenabilitatea autentică şi practica responsabilităţii sociale.

10. Creează internetul o nouă ordine socială prin forţarea la învăţare continuă?

Da, dar nu prin a-i forţa pe toţi. Internetul îşi selectează practicienii prin faptul că-i atrage cu

ajutorul unuia, altuia sau mai multor servicii oferite. Poţi dobândi reputaţie, menţinând un blog,

fiind o referinţă pe Twitter, sau prin simplul fapt că eşti popular pe Facebook. Asemenea

incursiuni pe tărâmul faimei sau puterii sunt reale, dar doar complementează ceea ce deja avem

sau suntem.

‐ 44 ‐ 

Paul Levinson

1. În internet e mai importantă credibilitatea informaţiei decât aspectul sub care e redată/produsă,

sau originea ei?

Da – Credibilitatea sau acurateţea informaţiei are întotdeauna prioritate. Dacă informaţia este

falsă, înseamnă că producerea ei, nici nu mai merită a fi cunoscute (decât dacă vrem să

identificăm sursa greşelii)

2. Este utilizatorul preponderent de internet mai activ în societate decât cel de televiziune?

Da – Utilizarea internetului presupune inevitabil a scrie, a da click, sau orice alt tip de manevră.

A fi telespectator presupune de abia a vizualiza, ceea ce oricum e preponderent pentru acest tip

de activitate.

3. Putem spune că internetul are într-o oarecare măsură efect hipnotic, precum cel al televiziunii?

Nu – nici internetul şi nici televiziunea nu-s hipnotice. Putem oricând să nu le mai folosim, dacă

dorim asta.

4. Putem spune că în internet imaginea este mai degrabă o sumă de opinii?

Nu – dacă pui o pastilă albastră într-o sticlă de apă, nu ai o sticlă de apă şi o pastilă albastră, ci o

sticlă cu apă albastră. Opiniile pe internet sunt transformante nu adiţionale.

5. Creează internetul legături sociale mai puternice?

Da. Legăturile sociale înfloresc prin comunicare. Din moment ce internetul face orice tip de

comunicare mult mai uşoară, întăreşte astfel legăturile sociale.

6. Un grup mare de persoane din internet se poate constitui drept contrapondere unui organism de

presă?

‐ 45 ‐ 

Da. Într-adevăr, cu cât oamenii produc mai mult conţinut pe internet, cu atât mai puţin lipsite de

importanţă devin organizaţiile media.

7. Lipsa accesului la internet poate da senzaţia de izolare socială?

Da. Când toţi prietenii şi colegii unei anumite persoane sunt online, a nu avea acces la internet, o

poate face pe aceasta să se simtă izolată.

8. Este uşor pentru un utilizator de internet să se sustragă unei discuţii care interesează întreaga

societate?

Da, dacă utilizatorul respectiv nu este deja interesat de subiect.

9. Este internetul o şansă în viaţă prin realfabetizare?

Da, din moment ce internetul există primordial prin cuvinte, înseamnă că favorizează imens

alfabetizarea.

10. Creează internetul o nouă ordine socială prin forţarea la învăţare continuă?

Da, internetul creează noi ierarhii sociale recompensând erudiţia.

‐ 46 ‐ 

Michele Sorice

1. În internet e mai importantă credibilitatea informaţiei decât aspectul sub care e redată/produsă,

sau originea ei?

Nu. Credibilitatea este un efect relaţional; ea depinde de relaţia dintre sursă şi receptor, bazându-

se pe mai multe elemente. “canalul” (sau mai bine spus, platforma) este doar unul dintre ele.

Credibilitatea jurnalismului cetăţenesc, de exemplu, nu este legată de infrastructură (internet), ci

mai degrabă de măsura accesului, potenţial permis tuturor sau oricum disponibil pentru mulţi.

Ca exemplu, în cercetările noastre din Italia (publicate în Iulie 2010), am descoperit că tinerii

italieni folosesc în primul rând internetul pentru informare politică, deoarece “au încredere” în

sursele de pe internet mai mult decât în cele ale televiziunilor de ştiri.

2. Este utilizatorul preponderent de internet mai activ în societate decât cel de televiziune?

De obicei se întâmplă. Nu poate fi, totuşi, stabilită o relaţie de cauzalitate. Oamenii care folosesc

internetul, de cele mai multe ori, dispun de resurse mai ridicate în termeni de bani, cultură şi

educaţie; însemnând că – oricum – cei ce le au, deja se presupune că ar avea o viaţă socială mai

activă.

3. Putem spune că internetul are într-o oarecare măsură efect hipnotic, precum cel al televiziunii?

Da, putem. Acest fapt putându-se aplica doar celor „dependenţi de internet”. Trebuie să luăm în

considerare că multiple forme ale dependenţei sunt prezente în societăţile moderne încă de la

începutul secolului XX, cu mult timp înainte de apariţia televiziunii.

4. Putem spune că în internet imaginea este mai degrabă o sumă de opinii?

Da şi nu. O colecţie de opinii, diferită de suma lor (teoria Gestalt). În internet opiniile nu sunt

numai însumate, ci sunt chiar interconectate. Unii autori (precum de Kerckhove) enunţa sintagma

de „conştiinţa împărtăşită”, sau (precum Lévy), vorbesc despre „inteligenţa colectivă”. Eu nu

sunt atât de optimist în legătură cu acest lucru, deşi este adevărat că web-ul permite un tip diferit

‐ 47 ‐ 

de cunoaştere împărtăşită.

5. Creează internetul legături sociale mai puternice?

Nu există nici o dovadă în acest sens. Totuşi, nu există nici evidenţa contrariului. Cred că

internetul este un mecanism suplimentar pentru omul modern de a dezvolta relaţii sociale. Din

această perspectivă, internetul e posibil să potenţeze crearea legăturilor sociale.

6. Un grup mare de persoane din internet se poate constitui drept contrapondere unui organism de

presă?

Da. Se întâmplă zilnic prin jurnalismul cetăţenesc, prin organizaţiile independente, prin

multiplele forme de creativitate colectivă. În acelaşi timp, n-ar trebui să fim nici prea optimişti în

legătură cu acest fapt. Presiunea de la bază către vârf, exercitată de diverse sociogrupuri, deşi

poate constitui o alternativă reală, are ca ţintă o arie mult prea mică (deocamdată).

7. Lipsa accesului la internet poate da senzaţia de izolare socială?

Da, bineînţeles. Dacă internetul devine instrumentul principal de socializare, lipsa de acces la

acesta poate reprezenta o formă de izolare socială (chiar dând naştere la dificultăţi de gestionare a

vieţii de zi cu zi, de la contul bancar până la problematica administrativă). S-a întâmplat la fel în

primii ani ai ascensiunii televiziunii.

8. Este uşor pentru un utilizator de internet să se sustragă unei discuţii care interesează întreaga

societate?

Depinde de la om la om. Atât cei interesaţi de viaţa comunităţii cât şi egocentricii sunt parte a

fiecărei organizări societale. Internetul are o expunere mai mare, prin urmare, e mult mai greu ca

cineva să scape de răspunderea socială, deşi nu întotdeauna se aplică.

9. Este internetul o şansă în viaţă prin realfabetizare?

Da, poate fi.

‐ 48 ‐ 

10. Creează internetul o nouă ordine socială prin forţarea la învăţare continuă?

Nu, nu deocamdată. S-ar putea constitui drept ocazie de instaurare a unei organizări sociale

bazată pe primordialitatea cunoaşterii. Din păcate, se pare că societăţile sunt încă dominate ferm

de puterea economică şi cea coercitivă. Oricum, internetul poate reprezenta spaţiul public al

dezbaterilor umane, depăşind graniţele statale şi diferenţele sociale.

‐ 49 ‐ 

Nico Carpentier

1. În internet e mai importantă credibilitatea informaţiei decât aspectul sub care e redată/produsă,

sau originea ei?

Depinde de cum definim „importanţa”.

2. Este utilizatorul preponderent de internet mai activ în societate decât cel de televiziune?

Nu

3. Putem spune că internetul are într-o oarecare măsură efect hipnotic, precum cel al televiziunii?

Nu prea reuşesc să identific „efectul” de hipnoză al televiziunii la nivel personal –> diversitate în

utilizare.

4. Putem spune că în internet imaginea este mai degrabă o sumă de opinii?

Nu

5. Creează internetul legături sociale mai puternice?

Mai puternice decât ce? Comunicarea în sine are potenţialul de a crea comunităţi.

6. Un grup mare de persoane din internet se poate constitui drept contrapondere unui organism de

presă?

Ca potenţial, da.

7. Lipsa accesului la internet poate da senzaţia de izolare socială?

Posibil. E totuşi mai complicat, în anumite cazuri poate da senzaţia de libertate.

‐ 50 ‐ 

8. Este uşor pentru un utilizator de internet să se sustragă unei discuţii care interesează întreaga

societate?

Tehnic da, cultural foarte greu.

9. Este internetul o şansă în viaţă prin realfabetizare?

Da

10. Creează internetul o nouă ordine socială prin forţarea la învăţare continuă?

Ca potenţial, da.

‐ 51 ‐ 

Iulian Comănescu

1. În internet e mai importantă credibilitatea informaţiei decât aspectul sub care e redată/produsă,

sau originea ei?

E ca şi cum ai compara mere cu pietre. Exceptând doar faptul că originea informaţiei contează

pentru credibilitatea sa.

2. Este utilizatorul preponderent de internet mai activ în societate decât cel de televiziune?

Internetul este „acţional”, televiziunea este pasivă. Pe de altă parte, e naiv să facem distincţie

între utilizatorii de internet şi telespectatori. Probabil există o separare între cei care sunt doar

telespectatori pe de o parte şi cei care sunt în acelaşi timp, telespectatori şi utilizatori de internet.

3. Putem spune că internetul are într-o oarecare măsură efect hipnotic, precum cel al televiziunii?

Nu mă simt hipnotizat de internet şi nici nu ştiu pe cineva care să fie.

4. Putem spune că în internet imaginea este mai degrabă o sumă de opinii?

La fel ca pentru toate imaginile.

5. Creează internetul legături sociale mai puternice?

Internetul creează legături chiar şi acolo unde nimic altceva nu există. E un fel de proteză pentru

simţurile noastre. Aş spune că mai degrabă creează „mai multe” legături, decât “mai puternice”.

6. Un grup mare de persoane din internet se poate constitui drept contrapondere unui organism de

presă?

S-a şi întâmplat deja de câteva ori. Vă aduceţi aminte de filmul făcut de un amator în legătura cu

executarea lui Saddam Hussein în decembrie 2006? S-a transformat de la “Saddam a fost

executat” (media clasică) în “Saddam a fost abuzat înainte de execuţie”. Oamenii au tendinţa de a

‐ 52 ‐ 

se coagula viral în jurul unor astfel de lucruri.

7. Lipsa accesului la internet poate da senzaţia de izolare socială?

Mă îndoiesc că cei care n-au fost niciodată pe internet s-ar putea simţi izolaţi prin aceasta. Poate

doar cei dependenţi...

8. Este uşor pentru un utilizator de internet să se sustragă unei discuţii care interesează întreaga

societate?

Nu ştiu.

9. Este internetul o şansă în viaţa prin realfabetizare?

Trebuie să ştii să citeşti pentru a te descurca pe internet.

10. Creează internetul o nouă ordine socială prin forţarea la învăţare continuă?

Majoritatea activităţilor online ale oamenilor nu constituie „învăţare”. Vorbind despre ierarhii pe

internet, ele există, dar nu corespund 100% cu ceea ce se întâmplă în viaţa reală.

‐ 53 ‐ 

Sanda Nicola

1. În internet e mai importantă credibilitatea informaţiei decât aspectul sub care e redată/produsă,

sau originea ei?

Da. Credibilitatea informaţiei e cel mai important aspect. Faptul că adevărurile şi neadevărurile

circulă la fel de libere pe net mă îngrijorează. Efectele pot fi devastatoare uneori. Mai ales când

vine vorba de informaţii despre sănătate, nutriţie – e plin netul de informaţii care te pot omorî

dacă le iei de bune.

2. Este utilizatorul preponderent de internet mai activ în societate decât cel de televiziune?

Da. Userul de net e întotdeauna mai dispus să ofere feedback la ceea ce urmăreşte. Cu un singur

click pe butonul I like, de ex, sau postând un comentariu, el ia parte la o dezbatere. Creditează

sau nu o idee, un produs, un personaj. Şi face asta într-un spaţiu public. E mai mult decât a sta în

fotoliu şi a comenta cu familia despre ceea ce vezi la tv.

3. Putem spune că internetul are într-o oarecare măsură efect hipnotic, precum cel al televiziunii?

Da. La o scară şi mai mare decât televiziunea pentru că opţiunile sunt nelimitate pe net.

4. Putem spune că în internet imaginea este mai degrabă o sumă de opinii?

Da. Internetul poate găzdui părerea oricui despre orice produs. Aspecte pe care le-ar cosmetiza

un producător într-o campanie publicitare din media tradiţională pot fi dezvăluite pe net de

consumatorii nemulţumiţi. Argumentele celor care exprimă opinii pe net conţin adesea informaţii

foarte valoroase despre produs iar suma lor alcătuieşte o imagine destul de fidelă a produsului.

Apare însă şi un mare risc: internetul găzduieşte şi multă manipulare. Un produs poate fi

promovat sau discreditat la fel de uşor.

5. Creează internetul legături sociale mai puternice?

Da. Oamenii au posibilitatea să-i identifice relativ uşor pe cei cu preocupări similare, pot intra în

‐ 54 ‐ 

contact rapid şi pot cultiva relaţii benefice.

6. Un grup mare de persoane din internet se poate constitui drept contrapondere unui organism de

presă?

Da. O platformă virtuală poate exercita influenţa comparabilă cu cea a unei organizaţii media. Cu

condiţia să aibă vizibilitate semnificativă şi credibilitate.

7. Lipsa accesului la internet poate da senzaţia de izolare socială?

Aici depinde de fiecare individ în parte, de gradul dependenţei faţă de net, de cât de activ social

eşti în afara internetului. Nu-i o regulă. Dar da, e posibil. Odată ce te-ai deprins să accesezi

instant informaţii care iţi determină programul zilei, decizii de business sau de viaţă personală,

absenţa internetului poate genera un sentiment de izolare socială.

8. Este uşor pentru un utilizator de internet să se sustragă unei discuţii care interesează întreaga

societate?

Da şi nu. Pe de o parte, ai de unde alege, domeniile tale de interes sunt la un click distanţă, poţi

să selectezi lesne sursele de informare. În acelaşi timp, e aproape imposibil să nu dai peste info

de actualitate.

9. Este internetul o şansă în viaţa prin realfabetizare?

Este. Pe principiul “informaţia înseamnă putere” e logic ca atunci când ai mai multe oportunităţi

de instruire şi informare creşte şi puterea individului asupra propriului parcurs în viaţă.

10. Creează internetul o nouă ordine socială prin forţarea la învăţare continuă?

Da. Userul de net află mai repede, ştie mai multe, creşte fără să-şi dea seama. În virtual am văzut

lideri care s-au demitizat/decredibilizat şi anonimi care au devenit lideri. Categoric, ierarhia se

schimbă.

‐ 55 ‐ 

Tiberiu Lovin

1. În internet e mai importantă credibilitatea informaţiei decât aspectul sub care e redată/produsă,

sau originea ei?

Da, credibilitatea informaţiei e mai importantă decât aspectul. Degeaba am culori frumoase, font

dichisit şi poze generale de excepţie dacă nu respectivul site sau blog nu este credibil, iar faptul

că este părtinitor poate fi observat în timp, dar şi de orientarea politică a proprietarilor. Şi

originea este importantă. De exemplu, un blog credibil care citează o televiziune/site/ziar al lui

Voiculescu – implicat politic – nu înseamnă neapărat că este de acord cu ştirea citată, ci doar că

dă că exemplu negativ.

2. Este utilizatorul preponderent de internet mai activ în societate decât cel de televiziune?

Da, pentru că există unitate, comunitatea mai mare şi comunicare. Ai feedback ca jurnalist online

şi intri în dialog direct cu autorul, pe când la televiziune sau pe ziar comentariile sunt ignorate de

autori. Nu primeşti un răspuns, ceea ce este frustrant.

3. Putem spune că internetul are într-o oarecare măsura efect hipnotic, precum cel al televiziunii?

Da, pentru că este folosită imaginea şi sunetul, elemente suficiente care pot genera acest aspect.

În plus, există comunicarea directă şi rapidă, ceea ce poate amplifica senzaţia.

4. Putem spune că în internet imaginea este mai degrabă o sumă de opinii?

Da, într-o oarecare măsură, pentru că majoritatea celor care comunică sau scriu pe internet emit

opinii. Există însă şi ştiri pur şi simplu, ceea ce justifică sublinierea „într-o oarecare măsură”.

5. Creează internetul legături sociale mai puternice?

Da, evident, pentru că există comunicare directă.

6. Un grup mare de persoane din internet se poate constitui drept contrapondere unui organism de

‐ 56 ‐ 

presă?

Da, iar acest lucru s-a observat în campania electorală prezidenţială, când blogurile cele mai

cunoscute au fost contra curentului în privinţa candidatului susţinut de trusturile de presă.

Dovada că internetul este din ce în ce mai puternic este şi rezultatul.

7. Lipsa accesului la internet poate da senzaţia de izolare socială?

Răspunsul poate fi cu da sau nu doar în situaţia în care vorbim un utilizator zilnic. În cazul celor

care intră din când în când pe net nu se pune această problemă. În situaţia unui utilizator zilnic

atunci există acea senzaţie de izolare, pentru că el este obişnuit să ţină legătura cu prietenii şi

restul lumii prin diverse site-uri de socializare, messenger şi e-mail.

8. Este uşor pentru un utilizator de internet să se sustragă unei discuţii care interesează întreaga

societate?

Da, în funcţie de orientarea sa politică şi de pasiuni. Dacă nu îi convine subiectul, care ar afecta

partidul spre care a optat, îl poate ignora. Mai mult, poate are alte pasiuni decât cele care privesc

societatea în general. De exemplu, un artist sau un scriitor care nu este interesat de ce se întâmplă

pe scena politică şi economică. Sau un jucător împătimit care intră pe internet doar pentru jocuri.

9. Este internetul o şansă în viață prin realfabetizare?

Nu, pentru că pe internet se folosesc multe prescurtări, limba naţională este ciopârţită, iar lipsa

lecturii unei cărţi corectate – de exemplu – poate fi un minus faţă de cunoaşterea cuvintelor

corecte. Pe internet există o groază de analfabeţi. A intra pe internet nu înseamnă că ştii neapărat

limba română. Mă refer în general. Nu cred că se vor apuca nişte oameni să înveţe alfabetul doar

pentru a intra pe internet. Preferă să-şi ia ajutoare.

10. Creează internetul o nouă ordine socială prin forţarea la învăţare continuă?

Da, creează o comunitate mult mai mare decât orice partid, religie sau pasiune. Pentru că este un

amalgam. Nu sunt sigur că învăţa încontinuu. Pentru că unii intră pentru anumite obsesii sau

‐ 57 ‐ 

pasiuni.

‐ 58 ‐ 

‐ 59 ‐ 

Anexa nr. 2

Traducerea interviului în limba engleză:

Please answer with yes or no and explain your choices below:

1. Does the credibility of information on the internet is more important than how it was produced

/ rendered or its origin?

2. Does the internet user tend to be more active în society than the television viewer?

3. Could we say that the internet has a hypnotic effect to some extent, such as television?

4. Could we say that the projected image on the internet is rather a sum of opinions?

5. Does the internet create stronger social ties?

6. Could a large group of people on the internet be a counterweight to a media organization?

7. Lack of access to the Internet can give a feeling of social isolation?

8. Is it easy for an internet user to ignore a discussion regarding the interests of the whole

society?

9. Is the Internet a chance în life by re-literacy?

10. Internet creates a new social hierarchy by forcing continuous learning?