Maturitate 8

10
Creștinul și închinarea Florin Stoica Psalmul 139

Transcript of Maturitate 8

Page 1: Maturitate 8

Creștinul și închinareaFlorin Stoica

Psalmul 139

Page 2: Maturitate 8

Motivele închinării

• Închinarea trebuie să fie ancorată în Dumnezeu.

• Închinarea trebuie să se bazeze pe atributele lui Dumnezeu.

• Nu trebuie să ne în închinăm creaturii în locul Creatorului.

• Doar așa închinarea noastră este autentică.

• Doar așa închinarea noastră va dura în timp și încercare.

Page 3: Maturitate 8

Omnipotența lui Dumnezeu

• Toată puterea și autoritatea îi aparțin lui Dumnezeu.

• Nici o forță sau coaliție terestră sau celestă nu-I poate sta împotrivă.

• Psalmii 33:9 "Căci el zice, și se face; poruncește, și ce poruncește ia ființă. ”

• Matei 28:18 "Isus S-a apropiat de ei, a vorbit cu ei şi le-a zis: „Toată puterea Mi-a fost dată în cer și pe pământ. "

Page 4: Maturitate 8

Omniprezența lui Dumnezeu

• El este prezent peste tot în același timp.

• Nu doar o parte din El, ci în mod deplin.

• Psalmii 139:7-8 "Unde mă voi duce departe de Duhul Tău și unde voi fugi departe de Fața Ta? Dacă mă voi sui în cer, Tu ești acolo; dacă mă voi culca în Locuința morților, iată-Te și acolo. ”

• Matei 28:20 "Și iată că Eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârșitul veacului. Amin.”

Page 5: Maturitate 8

Omniștienta lui Dumnezeu

• El știe trecutul, prezentul și viitorul în același timp.

• El știe toate lucrurile și toate posibilitățile existente.

• Noi suferim când nu venim la El pentru călăuzire.

• Isaia 46:10 "Eu am vestit de la început ce are să se întâmple și cu mult înainte ce nu este încă împlinit. Eu zic: ‘Hotărârile Mele vor rămâne în picioare și Îmi voi aduce la îndeplinire toată voia Mea’. ”

• Luca 5:22 "Isus, care le-a cunoscut gândurile, a luat cuvântul și le-a zis: „Pentru ce cârtiți în inimile voastre? "

Page 6: Maturitate 8

Imutabilitatea

• El niciodată nu se schimbă, nu crește sau devine.

• Unde citim ”I-a părut rău Domnului” (Geneza 6,6) - este antropomorfism (se exprimă pe înțelesul omului).

• Numeri 23:19 "Dumnezeu nu este un om, ca să mintă, Nici un fiu al omului, ca să-I pară rău. Ce a spus, oare nu va face? Ce a făgăduit, oare nu va împlini? ”

• Evrei 13:8 "Isus Hristos este același ieri și azi și în veci!"

Page 7: Maturitate 8

Eternitatea

• Nu există un timp când nu era.

• Nu există un timp când nu va mai fi.

• Psalmii 90:2 "Înainte ca să se fi născut munții și înainte ca să se fi făcut pământul și lumea, din veșnicie în veșnicie, Tu ești Dumnezeu! ”

• Ioan 8:58 "Isus le-a zis: „Adevărat, adevărat vă spun că, mai înainte ca să se nască Avraam, sunt Eu.”

Page 8: Maturitate 8

Sfințenia

• El este separat de ceea ce este rău sau păcătos.

• Psalmii 99:9 "Înălțați pe Domnul, Dumnezeul nostru, şi închinaţi-vă pe muntele Lui cel sfânt! Căci Domnul, Dumnezeul nostru, este sfânt! ”

• Ioan 8:46 "Cine din voi Mă poate dovedi că am păcat? Dacă spun adevărul, pentru ce nu Mă credeţi? "

Page 9: Maturitate 8

Iubitor

• Sfințenia Lui ne condamnă la moarte datorită păcatelor noastre, dar datorită dragostei Sale a trimis pe singurul Lui Fiu să moară pentru păcatele noastre.

• Pe cruce Hristos ne-a dovedit și revelat dreptatea și dragostea lui Dumnezeu deopotrivă.

• Psalmii 85:10 "Bunătatea și credincioșia se întâlnesc, dreptatea şi pacea se sărută. ”

• 1 Ioan 4:10 "Și dragostea stă nu în faptul că noi am iubit pe Dumnezeu, ci în faptul că El ne-a iubit pe noi și a trimis pe Fiul Său ca jertfă de ispășire pentru păcatele noastre. "

Page 10: Maturitate 8

Concluzii

• Noi avem totul deplin în Dumnezeu. (Coloseni 2,10)

• Omnipotența lui Dumnezeu ne ia teama.

• Omniprezența lui Dumnezeu ne ia singurătatea.

• Omniștienta lui Dumnezeu ne ia îndoielile.

• Imutabilitatea lui Dumnezeu ne dă siguranță.

• Eternitatea lui Dumnezeu ne dă nădejde.

• Sfințenia lui Dumnezeu ne dă satisfacție.

• Iubirea lui Dumnezeu ne dă viață.