MASTER 2013 UMK - TARNAUCEANU CRISTIAN - UMK Iasi 2013 - Referat Jurisprudenta C.E.D.O.

of 45 /45
UNIVERSITA F A C ȘTIINȚ JURIS ȊN Materia: Drept penal Profesor Îndrumător: Lector Universitar Doctor: T ATEA MIHAIL KOGĂLNIC U L T A T E A D E D R E M A S T E R ȚE PENALE ȘI CRIMINALIST R E F E R A T SPRUDENȚA C N MATERIE PENALǍ l special aprofundat Teodora Plaeșu Tăr 2012 -2013 CEANU IAȘI E P T TICĂ EDO Ǎ Masterand, rnăuceanu Cristian

description

F A C U L T A T E A D E D R E P TM A S T E RȘTIINȚE PENALE ȘI CRIMINALISTICĂR E F E R A TJ U R I S P R U D E N Ț A C E D OȊN MATERIE PENALǍMateria: Drept penal special aprofundatProfesor Îndrumător:Lector Universitar Doctor: Teodora Plaesu Masterand, Tărnăuceanu Cristian2012 -2013

Transcript of MASTER 2013 UMK - TARNAUCEANU CRISTIAN - UMK Iasi 2013 - Referat Jurisprudenta C.E.D.O.

Page 1: MASTER 2013 UMK - TARNAUCEANU CRISTIAN - UMK Iasi 2013 - Referat Jurisprudenta C.E.D.O.

UNIVERSITATEA MIHAIL KOGĂLNICEANU IAȘI

F A C U L T A T E A D E D R E P T

M A S T E R

ȘTIINȚE PENALE ȘI CRIMINALISTICĂ

R E F E R A T

J U R I S P R U D E N Ț A C E D OȊN MATERIE PENALǍ

Materia: Drept penal special aprofundat

Profesor Îndrumător:Lector Universitar Doctor: Teodora Plaeșu

Masterand,Tărnăuceanu Cristian

2012 -2013

UNIVERSITATEA MIHAIL KOGĂLNICEANU IAȘI

F A C U L T A T E A D E D R E P T

M A S T E R

ȘTIINȚE PENALE ȘI CRIMINALISTICĂ

R E F E R A T

J U R I S P R U D E N Ț A C E D OȊN MATERIE PENALǍ

Materia: Drept penal special aprofundat

Profesor Îndrumător:Lector Universitar Doctor: Teodora Plaeșu

Masterand,Tărnăuceanu Cristian

2012 -2013

UNIVERSITATEA MIHAIL KOGĂLNICEANU IAȘI

F A C U L T A T E A D E D R E P T

M A S T E R

ȘTIINȚE PENALE ȘI CRIMINALISTICĂ

R E F E R A T

J U R I S P R U D E N Ț A C E D OȊN MATERIE PENALǍ

Materia: Drept penal special aprofundat

Profesor Îndrumător:Lector Universitar Doctor: Teodora Plaeșu

Masterand,Tărnăuceanu Cristian

2012 -2013

Page 2: MASTER 2013 UMK - TARNAUCEANU CRISTIAN - UMK Iasi 2013 - Referat Jurisprudenta C.E.D.O.

Universitatea Mihail Kogălniceanu Iaşi Master – 2012/2013 - Știinţe Penale si Criminalistică Tărnăuceanu Cristian

2

C U P R I N S

APARIȚIA CONVENȚIEI.......................................................................................................pag. 3

SPEȚE CEDO ȊN MATERIE PENALǍ

Consimțǎmȃntul persoanei condamnate la transferul interpenitenciar ȋn alt stat.............pag.11 Existența indiciilor temeinice la sǎvȃrșirea unei infracțiuni...................................................pag.13 Arestare preventivǎ – Menținere masurǎ arestare preventivǎ..........................................pag.15 Ultimul cuvȃnt – neaudierea inculpatului – ȋncǎlcarea principiului nemijlocirii..............pag.17

C.E.D.O - Hotărâre din 04/05/2000 Rotaru împotriva României*)

PROCEDURA..................................................................................................................pag.20

ȈN FAPT

I. Circumstanţele cauzei ………………………………………………………… ........pag.21 II. Dreptul intern aplicabil................................................................................................pag.25

ÎN DREPT

I. Excepţii preliminare ridicate de Guvern. ..................................................................pag.29 II. Cu privire la pretinsa încălcare a art. 8 din convenţie. ..............................................pag.31 III. Cu privire la pretinsa încălcare a art. 13 din convenţie. ……………………….........pag.33 IV. Cu privire la pretinsa încălcare a art. 6 din convenţie. ...............................................pag.35 V. Cu privire la aplicarea art. 41 din convenţie ..............................................................pag.36 Despǎgubiri, cheltuieli de judecatǎ, dobȃnzi ....................................................................pag.36

HOTARÂREA C.E.D.O. ........................................................................................................pag.38

CONCLUZII..........................................................................................................................pag.42

CONCLUZII PERSONALE...................................................................................................pag.44

BIBLIOGRAFIE.....................................................................................................................pag.45

Page 3: MASTER 2013 UMK - TARNAUCEANU CRISTIAN - UMK Iasi 2013 - Referat Jurisprudenta C.E.D.O.

Universitatea Mihail Kogălniceanu Iaşi Master – 2012/2013 - Știinţe Penale si Criminalistică Tărnăuceanu Cristian

3

APARIȚIA CONVENȚIEI1

In data de 4 noiembrie 1950 s-a semnat în mod oficial Convenţia Europeană privind ProtecţiaDrepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale.

Evenimentul a avut loc la Roma, la Palazzo Barberini, iar documentul a fost semnat de cătretreisprezece reprezentanţi ai “guvernelor ţărilor europene care au aceleaşi concepţii ca şi o moştenirecomună ce cuprinde tradiţia politică, idealurile, libertatea şi statul de drept”.

Convenţia a fost încheiată în cadrul Consiliului Europei. Consiliul Europei fusese înfiinţat laLondra, la data de 5 mai 1949, de către zece guverne: Belgia, Denemarca, Franţa, Irlanda, Italia,Luxemburg, Olanda, Norvegia, Suedia şi Marea Britanie.

Încă din perioada premergătoare celui de-al doilea război mondial existau iniţiative referioarela o mai strânsă cooperare europeană, dar acestea au fost analizate mai atent abia după război. Întimpul războiului, mişcările de eliberare şi guvernele aflate în exil au cooperat strâns în lupta lorcontra nazismului, ceea ce a dus la apariţia ideii că era nevoie de un fel de organizare europeană.2 Întimpul Conferinţei de la Haga din 1948 s-au făcut unele propuneri referitoare la o asemeneaorganizaţie europeană, iar în 1949 Winston Churchill a convocat o reuniune a reprezentanţilorguvernelor pentru a discuta crearea Consiliului Europei.

Consiliul Europei era în primul rând o organizaţie inspirată din nevoia de a lupta contraoricărei posibile reveniri a fascismului ca şi contra unei posibile expansiuni a influenţeicomunismului, ceea ce se vede din preambulul Statutului Consiliului Europei, unde statele semnatareîşi reafirmă “devotamentul faţă de valorile morale şi spirituale care constituie atât moştenirea comunăa popoarelor lor cât şi adevărata sursă a libertăţii individuale, a libertăţii politice şi a statului de drept,principii care sunt baza oricărei democraţii adevărate”.

Conform Art. 3 din Statut, fiecare stat membru al Consiliului Europei trebuie să accepte“principiile statului de drept şi ale faptului că toţi cetăţenii aflaţi sub jurisdicţia sa se bucură dedrepturile şi libertăţile omului”.

Structura organizatorică a Consiliului.

În primul rând, este vorba despre Comitetul de Miniştri. Acesta organizează cooperarea inter-guvernamentală în domeniile de interes pentru Consiliu, dar nu are nici o putere supranaţională.Comitetul poate adopta acorduri şi convenţii cu caracter juridic obligatoriu pentru statele care suntdispuse să ratifice aceste instrumente.

Din punct de vedere teoretic, la fel de interesante sunt şi recomandările pe care Comitetul leadresează statelor membre.

Comitetul poate adopta şi rezoluţii şi declaraţii care conţin declaraţii de poziţie ca şipropuneri de acţiune. În fine, Comitetul urmăreşte modul în care statele membre se conformeazăstandardelor pe care le-au proclamat în domeniul drepturilor omului.

1 Vezi, de exemplu, R.A. Lawson, “50 jaar EVRM in vogelvlucht”, in: R.A. Lawson & E. Myjer (eds.), 50 Jaar EVRM, Leiden: NJCM-Boekerij, 2000, pp. 3-18 and P.H. Teitgen, “Introduction to the European Convention on Human Rights”, in: R.St.J. Macdonald a.o. (eds.),The European System for the Protection of Human Rights, Dordrecht: Martinus Nijhoff, 1993, p. 11.

2 Vezi R.A. Lawson & H.G. Schermers, Leading Cases of the European Court of Human Rights, Nijmegen: Ars Aequi Libri, 1999, p. xv.

Page 4: MASTER 2013 UMK - TARNAUCEANU CRISTIAN - UMK Iasi 2013 - Referat Jurisprudenta C.E.D.O.

Universitatea Mihail Kogălniceanu Iaşi Master – 2012/2013 - Știinţe Penale si Criminalistică Tărnăuceanu Cristian

4

După Comitetul de Miniştri a fost instituită o Adunare parlamentară. Adunarea parlamentarăeste alcătuită din delegaţii ale membrilor parlamentului numiţi de către (şi din rândurile)parlamentelor naţionale.

Adunarea parlamentară nu are nici un fel de putere legislativă oficială, dar are o influenţăsubstanţială în domeniul protecţiei drepturilor omului. Îndeplineşte sarcini importante în domeniulurmăririi respectării de către statele membre a standarelor proclamate ale drepturilor omului şiconstituie motorul politic aflat la originea câtorva iniţiative în domeniul protecţiei drepturilor omului.

Ultima insituţie pe care doresc să o menţionez este secretariatul independent condus deSecretarul General.

Acestea trei instituţii sunt cei trei actori principali ai organizaţiei politice care susţineConvenţia Europeană a Drepturilor Omului, ceea ce ne aduce înapoi la momentul adoptăriiConvenţiei.

Una dintre metodele prin care se putea atinge scopul ultim al Consiliului Europei era,conform Statutului acestei instituţii, “menţinerea şi realizarea în continuare a drepturilor şi libertăţilorfundamentale ale omului”.

Astfel, în cadrul Consiliului Europei s-au iniţiat discuţii referitoare la adoptarea unui tratatprivind drepturile omului. Evident, statele membre ale Consiliului Europei erau conştiente şi deeforurile depuse simultan de Naţiunile Unite pentru a stabili nişte standarde în domeniul drepturiloromului, dar existau şi unele motive distincte de a dori apariţia unui document separat privinddrepturile omului.

În primul rând, Statutul Consiliului Europei se referă vag la conceptul de “drepturi aleomului” fără a se putea referi în mod expres la un document mai concret.

Ce însemnau de fapt “drepturile omului”? S-a simţit nevoia de a face ca acestă noţiuneabstractă să devină mai vizibilă şi mai concretă.

În al doilea rand, ţările europene doreau să extindă standardele stabilite în DeclaraţiaUniversală a Drepturilor Omului adoptată în 1948 de Adunarea Generală a Naţiunilor Unite.Declaraţia Universală era un document minunat, dar nu avea caracter juridic obligatoriu. Ţărileeuropene, care fuseseră direct confruntate cu nazismul şi fascismul, au simţit nevoia de a merge cevamai departe.

Activitatea a început în 1949 când Mişcarea europeană (iniţial o alianţă formată dinorganizaţii neguvernamentale) a propus un proiect de tratat, ce a fost apoi discutat în cadrulConsiliului Europei. S-au făcu progrese rapide aşa încât în noiembrie 1950 a fost adoptată ConvenţiaEuropeană privind Drepturile Omului, adică un document cu caracter juridic obligatoriu ce beneficiade un mecanism autonom de supraveghere.

Conform Preambulului, Convenţia este primul pas “în sensul aplicării colective a anumitordrepturi stabilite în Declaraţia Universală”. În acest scop, s-au pus bazele unei proceduri interstatalede înaintare a plângerilor în faţa aşa-numitei Comisii Europene a Drepturilor Omului în cazul uneiacuzaţii de încălcare a unuia dintre drepturile “clasice” ale omului de către autorităţile de stat aleuneia dintre Înaltele Părţi Contractante.

Page 5: MASTER 2013 UMK - TARNAUCEANU CRISTIAN - UMK Iasi 2013 - Referat Jurisprudenta C.E.D.O.

Universitatea Mihail Kogălniceanu Iaşi Master – 2012/2013 - Știinţe Penale si Criminalistică Tărnăuceanu Cristian

5

În ciuda dorinţei ţărilor europene de a eficientiza cât mai mult protecţia drepturilor omului, s-a dovedit a fi dificil de acceptat că persoanele fizice au dreptul de a se plânge împotriva propriuluistat şi că există o supraveghere supremă efectuată de către o instanţă ce funcţionează doar în bazaunei proceduri pur juridice, astfel încât ambele elemente au fost incluse în clauze opţionale.

Toate cazurile compăreau în faţa Comisiei Europene a Drepturilor Omului care stabileafaptele şi hotăra dacă plângerile se pot admite prin proceduri confidenţiale.3

Dacă se hotăra că se poate admite o plângere, Comisia încerca să medieze între ambele părţişi să ajungă la o rezolvare pe cale amiabilă. Dacă nu era posibilă o rezolvare pe cale amiabilă,Comisia îşi formula opinia cu privire la fondul cazului într-un document numit “Raport cf. art. 13”.

Dacă plângerea fusese intentată unui stat care nu acceptase jurisdicţia Curţii, cazul era trimisspre hotărâre Comitetului de Miniştri. Dacă plângerea fusese intentată unui stat care acceptasejurisdicţia Curţii, atunci statul sau Comisia trimiteau cazul spre rezolvare Curţii. Curtea examina dacăse poate admite plângerea, examina fondul cazului şi ajungea la o hotărâre în urma unei proceduripublice şi juridice.

Orice hotărâre a Curţii avea caracter obligatoriu. Astfel, rolul Comitetului de Miniştri eralimitat la supravegherea conformării cu hotărârile Curţii.

Una dintre cele mai importante realizări din primii 20 de ani de existenţă a Convenţiei afost acceptarea treptată a celor două clauze opţionale de către majoritatea covârşitoare astatelor.4

Mai mult, din anii 1990, primirea de noi state membre în Consiliului Europei avea să fiecondiţionată de acceptarea ambelor clauze opţionale.

O altă realizare strâns legată de aceasta a fost creşterea importanţei rolului plângerilorînaintate Curţii de către persoanele fizice. Iniţial, solicitantul nu avea nici un fel de implicare oficialăîn procedurile din faţa Curţii.

Apoi, Comisia a introdus practica includerii unui reprezentant legal al solicitantului ca delegatal acestuia în faţa Curţii. Este o practică criticată de multe guverne, dar care a fost treptat acceptată.

Următorul pas a fost faptul că solicitantul (sau reprezentantul său) se puteau adresa directCurţii. În fine, după adoptarea Protocolului 9 solicitantului i s-a dat dreptul de a-şi transmite directcazul Curţii fără a mai depinde de Comisie.

O a doua realizare importantă a fost creşterea importanţei activităţii “organelor de laStrasbourg” (atât Comisia cât şi Curtea erau amplasate în Palais des droits de l’homme de laStrasbourg

3 Vezi H.G. Schermers (ed.), The Influence of the European Commission of Human Rights (Mordenate College Publications No. 1), TheHague: T.M.C. Asser Instituut, 1992, pp. 3-29.

4 H.G. Schermers, “European Court of Human Rights”, în: Weber (ed.), Fundamental Rights in Europe and North America, The Hague:Kluwer Law International, 2001, p. ECHR-8.

Page 6: MASTER 2013 UMK - TARNAUCEANU CRISTIAN - UMK Iasi 2013 - Referat Jurisprudenta C.E.D.O.

Universitatea Mihail Kogălniceanu Iaşi Master – 2012/2013 - Știinţe Penale si Criminalistică Tărnăuceanu Cristian

6

Interesul crescând pentru activitatea Comisiei şi a Curţii a dus la o creştere accentuată avolumului de muncă. În final, a trebui amendat mecanismul de supraveghere.5 Protocolul 11 a intratîn vigoare la 1 noiembrie 1998, aducând schimbări profunde în sistem. Comisia şi Curtea (care nufuncţionaseră niciodată cu program complet) au fost înlocuite de o Curte unică de sine stătătoare.Dreptul individual de petiţionare ca şi jurisdicţia Curţii au devenit obligatorii, ceea ce înseamnă căpersonele fizice au acces direct la Curte.

Rolul Comitetului de Miniştri a fost limitat la supravegherea executării hotărârilor.Aşa cum în primii 25 de ani de existenţă importanţa Convenţiei este în primul rand teoretică,

în următorii 25 de ani ea devine mai practică.Curtea devine din ce în ce mai mult un organ legislativ cu impact asupra ordinii naţionale de

drept din statele membre. Accentul jurisprudenţei Curţii Europene pentru Drepturile Omului sedeplasează către ideea de a oferi cât mai mult posibil o protecţie efectivă a drepturilor protejate prinConvenţie.

Curtea Europeană oferă o interpretare dinamică, teleologică şi extensivă a Convenţiei.Protecţia juridică pe care o asigură Curtea în acest fel atrage mai mulţi solicitenţi. Dar, în acelaşitimp, se poate observa o interesantă modificare a mentalităţii la nivel naţional.

Avocaţii au început să înţeleagă semnificaţia Convenţiei pentru clienţii lor aşa că au începutsă invoce mai des Convenţia (justificat sau nu), iar judecătorii naţionali trebuie deci să-şi prezinteopiniile privind compatibilitatea prevedrilor legale cu cerinţele Convenţiei, în timp ce organelelegislative verifică mai sistematic dacă propunerile legislative făcute sunt “conform Strasbourg”.

Analizând evoluţia ultimilor 50 de ani nu se poate ajunge decât la concluzia că aceastăConvenţie a ajuns să fie unul dintre documentele internaţionale de cea mai mare importanţă pentruordinea internă de drept din peste 40 de ţări, oferind protecţie juridică unui număr de peste 800milioane de persoane.

De 50 de ani Convenţia Europeană a Drepturilor Omului se bucură de privilegiul de a aveamonopolul, deoarece este singurul tratat privind drepturile omului din zona europeană. Totuşi, pedata de 7 decembrie 2000, în timpul întâlnirii la nivel înalt a Consiliului European de la Nisa s-aproclamat Carta Drepturilor Fundametale a Uniunii Europene.6 Proclamarea cartei a fost precedată dediscuţii prelungite în cadrul Uniunii Europene legate de problema exprimării în ordinea de drepteuropeană a unui angajament mai puternic faţă de drepturile fundamentale.

Dacă analizăm istoria şi contextual semnării tratatelor iniţiale, rolul protecţei drepturilor omuluiîn cadrul Comunităţilor era minimal. După refuzul de a adopta propunerea de a crea Comunitatea

5 Au existat mai multe motive pentru a amenda vechiul mecanism de supraveghere (dincolo de dorinţa de a spori eficienţa sistemului).Vezi:A.Drzemczewski, “A major overhaul of the European human rights convention control mechamism: Protocol No. 11”, în: CollectedCourses of the Academy of European Law VI/2 (1995), pp. 121-210; Y.S. Klerk, Het ECRM-toezichtsmecanisme (diss. Maastricht, 1995),Nijmegen: Ars Aequi Libri, 1995, pp. 515-604; H.G. Schermers, Een nieuw Europees Hof voor de Rechten van de Mens (oratie Leiden,1993); K. de Vey Mestdagh, “Reform of the European Convention on Human Rights in a changing Europe”, in: R.A. Lawson & M. de Blois(eds.), The Dynamics of the Protection of Human Rights in Europe – Essays in honour of H.G. Schermers, The Hague: Martinus Nijhoff,1994, pp. 337-360. Vezi şi numărul special dedicat Protocolului 11 al publicaţiei NJCM-Bulletin 22/7 (1997).

6 Textul Cartei este publicat în OJ 2000, C 364/1. Vezi şi: M.K. Bulterman & R.A. Lawson, “Het EU-Grondrechtenhandvest: meer dan eenfestijn voor juristen”, în: Internationale Spectator 2000, pp. 423-429; A.W. Heringa & L. Verhey, “The EU Charter: Text and Structure”, în: MaastrichtJournal 2001, pp. 11-32 şi contribuţiile lui of R.A. Lawson, E. Derijcke and A.W. Heringa in NJCM-Bulletin 2000, pp. 924-967.

Page 7: MASTER 2013 UMK - TARNAUCEANU CRISTIAN - UMK Iasi 2013 - Referat Jurisprudenta C.E.D.O.

Universitatea Mihail Kogălniceanu Iaşi Master – 2012/2013 - Știinţe Penale si Criminalistică Tărnăuceanu Cristian

7

Politică Europeană (elaborată în 1953), în care protecţia drepturilor omului era stabilită ca unul dintrecele mai importante obiective, Comunităţile s-au concentrat exclusiv pe chestiunile economice şi nu s-au mai făcut referiri la protecţia drepturilor omului.

Această atitudine politică s-a reflectat în jurisprudenţa iniţială a Curţii de Justiţie aComunităţilor Europene. În cazuri cum ar fi Stork, Geitling şi Sgarlata, Curtea de Justiţie a refuzat să iaîn considerare solicitările referitoare la drepturile omului care nu erau concret menţionate în tratate.7

Treptat, însă, rolul protecţei drepturilor omului în ordinea de drept a Comunităţilor Europene aînceput să crească.8 În cele din urmă, respectul pentru drepturile fundamentale era “o parte integrantă aprincipiilor generale ale dreptului comunitar”, care era protejată de Curtea de Justiţie.9

Care au fost motivele acestei schimbări de atitudine? Unii comentatori accentuează absenţa uneilegi scrise a drepturilor omului ca şi “deficitul democratic” în creştere al Comunităţilor mai ales cuprivire la acest domeniu.10 Alţii consideră că de fapt Curtea a dorit să apere supremaţia dreptuluicomunitar faţă de dreptul naţional.11 Cei din urmă se referă la temerea instanţelor naţionale germaneexistentă în anii ’60 şi anume că rolul constituţiei naţionale se va eroda dacă puterile Comunităţii vorcontinua să crească fără a garanta în acelaşi timp şi protecţia drepturilor fundamentale.12 Ca reacţieCurtea de Justiţie a Comunităţilor Europene se temea că instanţele naţionale vor pune drepturilefundamentale garantate în constituţiile naţionale mai presus de legislaţia comunitară. Teama de a pierdesupremaţia legislaţiei comunitare a îndemnat Curtea să adopte o pespectivă diferită asupra drepturilorfundamentale ale omului.

Oricare ar fi motivul, Curtea a introdus respectul pentru drepturile omului în ordinea de drept aComunităţii. Pentru a determina existenţa şi graniţele specifice ale drepturilor fundamentale specificeCurtea are mai multe surse de inspiraţie,13 în primul rând din tradiţiile constituţionale comune alestatelor membre şi în al doilea rând din instrumentele internaţionale pe care le-au agreat statele membresau la care au colaborat (mai ales Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, dar şi Carta SocialăEuropeană şi câteva Convenţii ale Organizaţiei Internaţionale a Muncii).

Totuşi, Curtea a accentuat mereu autonomia principiilor generale ale Comunităţii faţă deprincipiile specifice protejate în constituţiile fiecărui stat membru sau în acordurile internaţionale.Referirea specială la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului a fost apoi confirmată în 1992 înTratatul de la Maastricht.14

7 ECJ, Dosarul C-1/58, Stork - High Authority, [1959] ECR 17; ECJ, Dosarele C-36, 37, 38 şi 40/59, Geitling - High Authority, [1960] ECR 423and ECJ, Dosarul C-40/64, Sgarlata - Commission, [1965] ECR 215.

8 ECJ, Dosarul C-29/69, Stauder - City of Ulm, [1969] ECR 419 şi ECJ, Dosarul C-11/70, Internationale Handelsgesellschaft, [1970] ECR 1125.9 ECJ, Dosarul C-4/73, Nold II, [1974] ECR 508, §13.

10 De exemplu, Weiler in Weiler, Cassese and Clapham (eds.), Human Rights and the European Community, 1991, Vol. II, p. 579.11 J. Coppe & A. O’Neill, “The European Court of Justice: Taking rights seriously?”, in: CMLRev 1992, p. 669 and P. Craig & G. de Búrca, EClaw, Oxford: Clarendon Press, 1995, pp. 287 & 302.12 Vezi aşa-numita hotărâre Solange dată de Bundesverfassungsgericht ([1974] 2 CMLR 540).

13 ECJ, Dosarul C-4/73, Nold - Commission, [1974] ECR 491; ECJ, Dosarul C-36/75, Rutili, [1975] ECR 1219; ECJ, Case C-149/77, Defrenne -Sabena, [1978] ECR 1365; ECJ, Dosarul C-44/79, Hauer - Land Rheinland-Pfalz, [1979] ECR 3727 şi ECJ, Dosarul C-155/79, A.M. & S., [1982] ECR1575.14 După ce s-a făcut o referire la CEDO în Actul Unic European din 1986.

Page 8: MASTER 2013 UMK - TARNAUCEANU CRISTIAN - UMK Iasi 2013 - Referat Jurisprudenta C.E.D.O.

Universitatea Mihail Kogălniceanu Iaşi Master – 2012/2013 - Știinţe Penale si Criminalistică Tărnăuceanu Cristian

8

În articolul F (devenit apoi Articolul 6 TEU) se prevede că Uniunea va respecta drepturileomului garantate de Convenţia Europeană a Drepturilor Omului (ca şi de tradiţiile juridice alediverselor state membre).

Dar această confirmare a jurisprudenţei Curţii Europene de Justiţie nu a pus capăt discuţiei. Pede-o parte, s-a datorat înţelegerii crescânde a faptului că procesul de integrare europeană cuprindea înmod necesar mai mult decât chestiunile financiare şi monetare. Pe de altă parte, statelor membre cu oputernică tradiţie constituţională, cum ar fi Germania postbelică, li se părea greu să conceapă că oorganizaţie supranaţională atât de puternică nu era oficial ţinută de anumite drepturi fundamentale, întimp ce anumite graniţe limitau procesul de concepere a strategiilor.

S-a făcut simţită necesitatea unui alt document al UE care să conţină un catalog al drepturiloromului, aşa încât, în iunie 1999, sub preşedinţia germană, s-a luat decizia de a redacta CartaDrepturilor Fundamentale.

Astfel, din decembrie 2000 în Europa există două documente separate care se referă ladrepturile omului (dintre ele, Carta UE este deocamdată o declaraţie politică şi nu un document cucaracter obligatoriu). ‘Bogăţia’ de cataloage ale drepturilor omului din Europa poate sporiposibilitatea apariţiei unor interpretări divergente (în sensul unei mai mari vizibilităţi a standardelorUniunii în domeniul drepturilor omului) şi a unui potenţial conflict între Strasbourg şi Luxemburg.15

După părerea mea conflictul potenţial dintre cele două curţi europene este adesea exagerat.Jurisdicţia celor două curţi nu este identică. Convenţia Europeană a Drepturilor Omului se concentrazăasupra conceptului de responsabilitate a statului, adică un reclamant nu poate avea câştig de cauză laStrasbourg decât dacă poate dovedi că există o legătură directă sau indirectă între încălcareadrepturilor sale şi o acţiune (sau lipsă de acţiune) întreprinsă de o instituţie a statului.

Pe de altă parte, Carta UE se concentrază pe responsabilitatea Comunităţii ca urmare a unoracţiuni întreprinse de instituţiile UE dar şi asupra responsabilităţii statelor membre, adică aceleacţiuni întreprinse de autorităţile de stat în exercitarea puterilor Comunităţii. Fără îndoială, există ozonă cenuşie între aceste două concepte (care se va adânci pe măsură ce competenţele UniuniiEuropene vor spori şi care este accentuată de interpretarea mai largă a conceptului de responsabilitatea statului conform CEDO aşa cum a fost dezvoltat de hotărârea Matthews16), dar rămâne o diferenţă

15 Privind relaţiile dintre ‘Strasbourg’ şi ‘Luxemburg’ vezi şi: I. Canor, “Primus inter pares. Who is the ultimate guardian of fundamental rightsin Europe?”, in: ELRev 2000, pp. 3-21; J.P. Jacqué, “The Convention and the European Communities”, in: R.St.J. Macdonald a.o. (eds.), TheEuropean System for the Protection of Human Rights, Dordrecht: Nijhoff, 1993, pp. 889-907; R.A. Lawson, Het EVRM en de EuropeseGemeenschappen (diss. Leiden 1999), Deventer: Kluwer, 1999; R.A. Lawson, “Confusion and Conflict? Diverging interpretations of theEuropean Convention on Human Rights in Strasbourg and Luxembourg”, in: R.A. Lawson & M. de Blois (eds.), The Dynamics of theProtection of Human Rights in Europe, The Hague: Martinus Nijhoff, 1994, pp. 219-252; P. Pescatore, “La Cour de justice desCommunautés européennes et la Convention européenne des Droits de l’Homme”, in: F. Matscher & H. Petzold (eds.), Protecting HumanRights: The European Dimension, Köln: Carl Heymanns Verlag, 1988, pp. 441-455; J.-P. Puissochet, “La Cour européenne des Droits del’Homme, la Cour de justice des Communautés européennes et la protection des Droits de l’homme”, in: P. Mahoney, F. Matscher, H.Petzold & L. Wildhaber (eds.), Protecting Human Rights: The European Perspective – Studies in memory of Rolv Ryssdal, Köln: CarlHeymanns Verlag, 2000, pp. 1139-1152; D. Spielmann, “Human rights case law in the Strasbourg and Luxembourg courts: conflicts,inconsistencies, and complementarities”, in: Ph. Alston (ed.), The EU and Human Rights, Oxford: Oxford University Press, 1999, pp. 757-780.

16 ECHR, 18 februarie 1999, Matthews – United Kingdom (appl. no. 24833/94), §32: “Curtea observă că actele Comunităţii Europene ca atarenu pot fi atacate în faţa Curţii deoarece Comunitatea Europeană nu este Parte Contractantă. Convenţia nu exclude trasferul de competenţe laorganizaţiile internaţioanle cu condiţia ca drepturile recunoscute prin Convenţie să continue să fie ‘asigurate’. Răspunderea statelor membrecontinuă chiar şi după un asemenea transfer”.

Page 9: MASTER 2013 UMK - TARNAUCEANU CRISTIAN - UMK Iasi 2013 - Referat Jurisprudenta C.E.D.O.

Universitatea Mihail Kogălniceanu Iaşi Master – 2012/2013 - Știinţe Penale si Criminalistică Tărnăuceanu Cristian

9

fundamentală. Desigur, angajamentul suplimentar de a garanta nevoile din domeniul drepturiloromului trebuie apreciat şi el.

În acest context, se poate spune că formularea diferită a unor drepturi în cele două documentepoate genera confuzii şi, mai mult decât atât, interpretări divergente ale aceloraşi drepturi ale omuluiîn aceeaşi zonă geografică17, ceea ce este cu atât mai adevărat cu privire la dreptul la un procesechitabil.

În textele Cartei UE apare o diferenţă interesantă prin comparaţie cu Convenţia Europeană aDrepturilor Omului. În Articolul 47 al Cartei UE dreptul la un proces echitabil apare cu următoareaformulare: “Orice persoană are dreptul la un proces public şi echitabil într-o perioadă de timprezonabilă în faţa unei instanţe independente şi imparţiale legal constituite”. Domeniul de aplicare alacestei prevederi este mult mai larg decât art.6 CEDO, care asigură doar dreptul la un procesechitabil acelor persone care sunt părţi în proceduri referitoare la determinarea unor ‘drepturi şiobligaţii civile’ sau a ‘unei acuzaţii penale’. Va fi interesant de văzut dacă abordarea mai liberală dinCarta UE va inspira Curtea Europeană a Drepturilor Omului când va interpreta conceptele autonomesus-menţionate.

Există deja interpretări divergente între Curtea de Justiţie a Comunităţilor Europene şi CurteaEuropeană a Drepturilor Omului. Conform jurisprudenţei CEDO dreptul la un proces echitabilimplică dreptul la proceduri adversariale. Aceasta înseamnă că părţile într-un proces civil sau penaltrebuie să aibe posibilitatea de a avea cunoştinţă de, şi de a putea comenta, toate probele aduse sauobservaţiile înaintate pentru a putea influenţa hotărârea curţii. Aceasta se aplică şi susţinerilorînaintate de avocaţii generali, chiar dacă aceste susţineri sunt făcute cu cea mai strictă obiectivitate.18

Totuşi, în soluţia Emesa19 Curtea de Justiţie nu pare să se fi îndepărtat de jurisprudenţa sa. CurteaEuropeană de Justiţie consideră că jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului “nu pare săfie opozabilă opiniei avocaţilor generali ai Curţii” deoarece avocatul general al Curţii de Justiţie nupoate fi comparat cu avocaţii generali ai unor instanţe naţionale.

Interpretările divergente dintre cele două Curţi europene se pot accentua şi ca rezultat alfaptului că este posibil să se înregistreze o scădere a orientării Curţii de Justiţie a ComunităţilorEuropene către jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, mai ales acum când Curtea de laLuxemburg are ‘propriul’ său document referitor la drepturile omului şi nu mai trebuie să considereConvenţia Europeană a Drepturilor Omului ca sursă de inspiraţie. Pe termen lung, această situaţie arputea submina autoritatea Curţii Europene a Drepturilor Omului ca vocea autorizată să interpretezeproblemele legate de drepturile omului în Europa.

17 Chiar dacă Preambulul Cartei UE face referiri explicite la jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului.

18 Vezi de exmplu ECHR, 20 februarie 1996, Vermeulen – Belgium (Rapoartele 1996, 224), §§29-30.

19 ECJ, Dosarul C-17/98, Emesa Sugar (Free Zone) – Aruba, Ordinul Curţii de Justiţie din 4 februarie 2000 (vezi şi adnotările lui R.A. Lawsonin CMLRev 2000, pp. 983-990).

Page 10: MASTER 2013 UMK - TARNAUCEANU CRISTIAN - UMK Iasi 2013 - Referat Jurisprudenta C.E.D.O.

Universitatea Mihail Kogălniceanu Iaşi Master – 2012/2013 - Știinţe Penale si Criminalistică Tărnăuceanu Cristian

10

Această problemă potenţială s-ar putea rezolva în cazul în care ComunităţileEuropene/Uniunea Europeană ar accede la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului. Însă, în trecut,Curtea de Justiţie s-a pronunţat contra accederii în Avizul nr.2/94.20 Cauza pentru care a opinat astfeleste neclară.

Accederea la Convenţie ar “determina o schimbare substanţială a prezentului sistem alComunităţii de protecţie a drepturilor omului, în sensul că ar presupune intrarea Comunităţii într-unsistem instituţional internaţional distinct ca şi o integrare a tuturor prevederilor Convenţiei în ordineade drept a Comunităţii”. Totuşi, ideea de accedere a fost reintrodusă de către Preşedintele Curţii deJustiţie a Comunităţilor Europene în ianuarie 2002.21

Ulterior, liderii politici europeni au hotărât să includă problema pe ordinea de zi a următoareiConvenţii ce se pregăteşte după Conferinţa Interguvernamentală de la Nisa. În proiectul deConstituţie, prezentat în ianuarie 2003 de către Prezidiul Convenţiei, la art.I-7 §2 s-a prevăzutposibilitatea ca Uniunea Europeană să devină parte semnatară a Convenţiei Europene a DrepturilorOmului: “Uniunea va căuta să adere la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului”.22

În acelaşi timp, proiectul de Constituţie stabileşte că Uniunea “va recunoaşte drepturile,libertăţile şi principiile stabilite în Carta Drepturilor Fundamentale”, aşa cum s-a precizat înPartea a II-a a proiectului de Constituţie. De aici derivă faptul că această Cartă va devei un documentcu caracter obligatoriu şi rămâne de văzut care va fi rezultatul politic al ConferinţeiInterguvernamentale.

20 [1996] ECR I-1759.

21 Dl. Gil Carlos Rodriguez Iglesias a declarat la deschiderea anului judecătoresc al Curţii Europene a Drepturilor Omului pe data de 31

ianuarie 2002: “Dacă Curtea a evitat mereu să ia poziţie privind oprtunitatea aderării la Convenţie, şi pe bună dreptate, aparent, anumiţi

membri ─ între care şi eu─ şi-au exprimat opinii personale referitoare la această problemă, în sensul unei poziţii favorabile unei asemenea

aderări, care ar întări uniformitatea sistemului de protecţie a drepturilor fundamentale în Europa“. Textul discursului se găseşte la următoarea

adresă de internet: http://www.echr.coe.int/BilingualDocuments/Legal%20Year%202002.htm.

22 CONV 820/03, proiect de Tratat pentru elaborarea unei Constituţii a Europei prezentat de către Preşedintele Convenţiei Consiliului Europeanla reuniunea de la Salonic pe 20 iunie 2003.

Page 11: MASTER 2013 UMK - TARNAUCEANU CRISTIAN - UMK Iasi 2013 - Referat Jurisprudenta C.E.D.O.

Universitatea Mihail Kogălniceanu Iaşi Master – 2012/2013 - Știinţe Penale si Criminalistică Tărnăuceanu Cristian

11

SPEȚE CEDO ȊN MATERIE PENALǍ

Consimțǎmȃntul persoanei condamnate la transferul interpenitenciar ȋn alt stat.

1. Fără a ignora dreptul statului, pe teritoriul căreia a fost condamnată intimata B. C., de acontrola intrarea, şederea şi expulzarea străinilor pe teritoriul naţional, trebuie avute în vedereşi hotărîrile Curţii Europene (Moustaquim v Belgia, Berrehab, Abdalaziz, Cabales, Balkandaliv Belgia) în conformitate cu care deciziile ce constituie o interferenţă cu drepturile garantate deart. 8 paragraf 1 pot fi luate doar dacă sunt justificate de o necesitate socială presantă şi suntproporţionale cu scopul urmărit, deci dacă sunt necesare într-o societate democratică.

Deliberînd asupra cererii privind transferul condamnatei B. C., aflată în executarea uneipedepse privative de libertate în Republica Ungară, într-un penitenciar din România, constată:

Prin adresa nr.14887/II/2004/13 c, din data de 5 martie 2004, Ministerul Justiţiei- DirecţiaRelaţii Internaţionale şi Drepturile Omului a transmis Parchetului de pe lîngă Curtea de ApelBucureşti cererea formulată de către Ministerul Justiţiei din Republica Ungară, prin care se solicitătransferarea persoanei condamnate B. C., într-un penitenciar din România, pentru a continuaexecutarea pedepsei cu închisoarea, aplicată sus numitei de către instanţele din statul solicitant.

Din informaţiile şi documentele comunicate de statul de condamnare în aplicarea ConvenţieiEuropene asupra transferării persoanelor condamnate, adoptată la Strasbourg – 1983, a rezultat căprin sentinţa penală nr. 7 B 254/2003/43 a Judecătoriei oraşului Kiskunhalas, numita B. C. a fostcondamnată la 4 ani şi 6 luni închisoare, cu regim penitenciar sever, pentru săvîrşirea infracţiunii detîlhărie, comisă de mai mult persoane împreună, în calitate de coautor, prev.de art.321 al. 1 şi 3,lit.cdin Codul penal ungar.

Prin aceeaşi sentinţă, s-a dedus durata reţinerii şi arestării preventive (de la data de 17.01.2003la zi) din pedeapsa aplicată inculpatei şi s-a luat faţă de aceasta măsura expulzării cu interdicţie deintrare în ţară pe o perioadă de 10 ani.

Sentinţa a rămas definitivă la data de 22.10.2003.În fapt, se reţine că, în noaptea de 17/18.01.2003, împreună cu numiţii L. M., L. M. şi B. A.,

inculpata B. C. a sustras din locuinţa părţii vătămate F. K., prin constrîngere fizică şi ameninţare şipunerea victimei în imposibilitate de a se apăra, mai multe bunuri (sume de bani, bijuterii, produsealimentare ş.a.).

În urma agresiunii, partea vătămată a suferit leziuni traumatice, care au necesitat pentruvindecare peste 8 zile de îngrijiri medicale.

Din examinarea materialului cauzei, se constată îndeplinite condiţia dublei incriminăriprev.de art.5 al.1,lit.e din Legea nr.756/2001 şi art.3 pct.1,lit.e din Convenţia Europeană asupratransferării persoanelor condamnate, adoptată la Strassbourg-1983.

Astfel, fapta reţinută în sarcina inculpatei B. C. are corespondent în legislaţia penală română,realizînd conţinutul constitutiv al infracţiunii de tîlhărie, prev.de art.211 al.1,2 lit.b şi al.2/1 lit.a şi cCod penal, pedepsită cu închisoarea de 7 la 20 ani.

Numita B. C. se află în prezent încarcerată în Institutul Penitenciar cu Regim Sever şiModerat din Kalosca.

După cum rezultă din procesul-verbal nr. Bv. 36/2004/2, întocmit de judecătorul desemnatpentru executarea pedepselor din cadrul Tribunalului judeţului Bacs – Kiskun, la data de 22.01.2004,persoana condamnată B. C. şi-a exprimat opinia cu privire la transferarea sa într-un penitenciar dinRomânia, în sensul refuzului la transfer.

Aşa cum rezultă din art.3 al Legii nr.76/1996, procedura transferului persoanei condamnateface parte din cooperarea internaţională în interesul persoanei condamnate, dȃndu-i posibilitatea de areveni în ţara în care are legături şi în care se va afla într-o poziţie mai bună pentru a se puteareabilita în plan social.

Page 12: MASTER 2013 UMK - TARNAUCEANU CRISTIAN - UMK Iasi 2013 - Referat Jurisprudenta C.E.D.O.

Universitatea Mihail Kogălniceanu Iaşi Master – 2012/2013 - Știinţe Penale si Criminalistică Tărnăuceanu Cristian

12

În consecinţă, transferul este legat de punerea în executare a sentinţelor ce implică privarea delibertate în interesul reintegrării condamnatului în ţara de origine.

Consimţămîntul persoanei condamnate subliniază raţiunea legii legată de personalizareamăsurii de transfer luată în interesul persoanei condamnate.

Chiar în condiţiile art.3 al Protocolului adiţional (ordin de expulzare) opinia persoaneicondamnate trebuie luată în considerare.

Examinînd cererea formulată, Curtea constată că, potrivit prevederilor art.3 din Protocoluladiţional la Convenţia Europeană asupra transferării persoanelor condamnate, ratificat de Româniaprin O.G. nr.92/1999, statul de executare poate, la cererea statului de condamnare să îşi dea acordulpentru transferarea persoanei condamnate fără consimţămîntul acesteia din urmă, atunci cîndcondamnare pronunţată împotriva acesteia conţine o măsură de expulzare ori de conducere lafrontieră.

La examinarea cererii nu se poate face abstracţie de motivele pentru care condamnata arefuzat transferul. Astfel, aceasta a precizat că trăieşte de 4 ani în Ungaria şi nu menţine nici olegătură cu familia din România.

În acelaşi timp,condamnata a precizat că menţine legăturile cu concubinul său din Ungaria şidoreşte – pentru acest considerent-să continue executarea pedepsei în Ungaria.

În cauză, transferul condamnatei în România ar încălca dispoziţiile art.8 din CEDO,interferînd cu viaţa sa privată şi de familie.

Deşi legea permite executarea pedepsei în România, condamnata a învederat faptul că nudoreşte să se întoarcă în ţară, că nu are legături cu cei rămaşi în România şi că are un logodnic înUngaria, după executarea pedepsei dorind să rămînă cu acesta.

Amestecul autorităţilor publice este permis în ceea ce priveşte viaţa privată şi de familie,atunci cînd este prevăzut de lege şi în măsura în care constituie o măsură care într-o societatedemocratică este necesară pentru securitatea naţională, siguranţa publică, bună starea economică aţării, apărarea ordinii şi prevenirea faptelor penale, protejarea sănătăţii sau moralei ori protejareadrepturilor şi libertăţilor altora.

Curtea apreciază că, deşi ingerinţa este prevăzută de lege, ea nu este necesară într-o societatedemocratică, astfel încît, cererea privind transferul condamnatei B. C., urmează a fi respinsă.

Fără a ignora dreptul statului, pe teritoriul căreia a fost condamnată intimata B. C., de acontrola intrarea, şederea şi expulzarea străinilor pe teritoriul naţional, trebuie avute în vedere şihotărîrile Curţii Europene (Moustaquim v Belgia, Berrehab, Abdalaziz, Cabales, Balkandali v Belgia)în conformitate cu care deciziile ce constituie o interferenţă cu drepturile garantate de art. 8 paragraf1 pot fi luate doar dacă sunt justificate de o necesitate socială presantă şi sunt proporţionale cu scopulurmărit, deci dacă sunt necesare într-o societate democratică.

Avînd în vedere că, în conformitate cu propriile declaraţii (f.25 verso dosar 830/II-5/2004) sesimte bine în institutul penitenciar din Ungaria, unde condiţiile de executare a pedepsei sunt mai bunedecît în România, precum şi faptul vă doreşte să-şi întemeieze familie în Ungaria, unde trăieşte de 4ani, admiterea cererii nu este oportună.

Admiterea cererii, privită prin perspectiva respectului pentru viaţa de familie nu ar conducela un echilibru între interesele părţilor, mijlocul folosit nefiind proporţional cu scopul legitimurmărit.

Page 13: MASTER 2013 UMK - TARNAUCEANU CRISTIAN - UMK Iasi 2013 - Referat Jurisprudenta C.E.D.O.

Universitatea Mihail Kogălniceanu Iaşi Master – 2012/2013 - Știinţe Penale si Criminalistică Tărnăuceanu Cristian

13

Existența indiciilor temeinice la sǎvȃrșirea unei infracțiuni

2. Pentru ca o măsură de arestare să fie permisă trebuie să existe motive plauzibile de a se bănuică s-a săvârşit o infracţiune. Noţiunea de motive plauzibile aparţinând Curţii Europene îşi arecorespondent in legea română şi anume în cerinţa de a exista indicii temeinice cu privire lasăvârşirea unei infracţiuni.

Deliberând asupra recursului declarat de inculpatul C. D. împotriva încheierii de la13.09.2004 pronunţată în dosarul Tribunalului Bucureşti nr.4954/2004 constată:

Prin încheierea recurată instanţă a dispus în temeiul art. 155-156 Cod procedură penalăprelungirea arestării preventive a inculpatului.

Pentru a pronunţa această încheiere Tribunalul a apreciat că se menţin temeiurile care au statla baza acestei măsuri şi anume pericolul pentru ordinea publică decurgând din lăsarea în libertate ainculpatului, pedeapsa prevăzută de lege pentru fapta dedusă judecăţii, natura faptelor reţinute şianume sustragerea de motorină din conductele Petrotrans SA .

Împotriva acestei încheieri a declarat recurs inculpatul Catană Dumitru Adrian în termenullegal, criticând-o pe motive de netemeinicie, deoarece nu sunt întrunite condiţiile prevăzute deart.148 lit.h Cod procedură penală, iar datele ce particularizează pericolul social sunt de maximăgeneralitate. Se precizează că în raport de atitudinea sinceră nu s-ar putea reţine că lăsarea în libertatear putea influenţa aflarea adevărului.

Analizând încheierea recurată în conformitate cu dispoziţiile art.385/6 Cod procedură penală,Curtea va respinge ca nefondat recursul potrivit art.385/15 pct.1 lit.b Cod procedură penală pentruurmătoarele considerente:

Tribunalul a făcut o corectă aplicare a dispoziţiilor art.159 Cod procedură penală apreciind căîn cauză există indicii cu privire la săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală, constatând cătemeiurile care au stat la baza măsurii de arestare preventivă impun în continuare privarea delibertate.

Analizând măsura preventivă din perspectiva art.5 CEDO, Curtea apreciază că, proclamânddreptul la libertate scopul articolului menţionat este de a asigura ca nici o persoană să nu fielipsită de libertatea sa în mod arbitrar (Amuur v Franţa).

Protejarea libertăţii individuale împotriva ingerinţelor arbitrare ale autorităţilor nu trebuie săstânjenească însă eforturile instanţelor în administrarea probelor, desfăşurarea procesului în bunecondiţii (Tomasi v Franţa).

Expunerea limitativă a motivelor pentru care o persoană poate fi privată de libertate seregăseşte în disp. art.148 Cod procedură penală.

Analizând motivele menţinerii măsurii arestării preventive din perspectiva art.148 lit.h Codprocedură penală şi 155 - 156 Cod procedură penală, Tribunalul a luat în mod corect în consideraregravitatea potenţialelor infracţiuni.

Pentru ca o măsură de arestare să fie permisă trebuie să existe motive plauzibile de a sebănui că s-a săvârşit o infracţiune. Noţiunea de motive plauzibile aparţinând Curţii Europene îşiare corespondent in legea română şi anume în cerinţa de a exista indicii temeinice cu privire lasăvârşirea unei infracţiuni.

Page 14: MASTER 2013 UMK - TARNAUCEANU CRISTIAN - UMK Iasi 2013 - Referat Jurisprudenta C.E.D.O.

Universitatea Mihail Kogălniceanu Iaşi Master – 2012/2013 - Știinţe Penale si Criminalistică Tărnăuceanu Cristian

14

Motivele plauzibile depind de circumstanţele particulare ale fiecărui caz.Organul judiciar este obligat să ofere un set minim de fapte şi informaţii care să convingă

instanţele cu privire la existenţa indiciilor temeinice că s-a săvârşit o infracţiune.

Acest aspect nu presupune ca autorităţile să dispună de probe suficiente pentru a formulaacuzaţii încă din momentul arestării (Brogan şi Murray). Astfel Curtea Europeană a DrepturilorOmului a stabilit că faptele care necesită bănuieli nu prezintă acelaşi nivel de certitudine ce celecare permit inculparea şi, cu atât mai puţin, cu cele care permit condamnarea.

In cauză in mod corect a reţinut instanţa de fond existenţa de indicii privind săvârşireaunei infracţiuni de furt calificat constând in aceea că a sustras motorină din conducta C2 aparţinândPetrotrans.

Page 15: MASTER 2013 UMK - TARNAUCEANU CRISTIAN - UMK Iasi 2013 - Referat Jurisprudenta C.E.D.O.

Universitatea Mihail Kogălniceanu Iaşi Master – 2012/2013 - Știinţe Penale si Criminalistică Tărnăuceanu Cristian

15

Arestare preventivǎ – Menținere masurǎ arestare preventivǎ

3. Analizând măsura preventivă din perspectiva art. 5 CEDO, Curtea apreciază că,proclamând dreptul la libertate scopul articolului menţionat este de a asigura ca nici opersoană să nu fie deposedată de libertatea sa în mod arbitrar (Amuur v Franţa).

Protejarea libertăţii individuale împotriva ingerinţelor arbitrare ale autorităţilor nutrebuie să stânjenească însă eforturile instanţelor în administrarea probelor, desfăşurareaprocesului în bune condiţii (Tomasi v Franţa).

Expunerea limitativă a motivelor pentru care o persoană poate fi privată de libertate seregăseşte în disp. art.148 Cod procedură penală.

Deliberând asupra recursului declarat de inculpatul P. G. împotriva încheierii de la 01.10.2004pronunţată în dosarul Tribunalului Bucureşti nr.5348/2004 constată:

Prin încheierea recurată instanţă a dispus în temeiul art.300/2 Cod procedură penală raportatla art.160/b Cod procedură penală menţinerea arestării preventive a inculpatului.

Pentru a pronunţa această încheiere Tribunalul a apreciat că se menţin temeiurile care au statla baza acestei măsuri şi anume pericolul pentru ordinea publică decurgând din lăsarea în libertate ainculpatului, pedeapsa prevăzută de lege pentru fapta dedusă judecăţii, natura faptelor reţinute şianume omor calificat.

Împotriva acestei încheieri a declarat recurs inculpatul P. G. în termenul legal, criticând-o pemotive de netemeinicie, deoarece nu sunt întrunite condiţiile prevăzute de art.148 lit.h Cod procedurăpenală , iar datele ce particularizează pericolul social sunt de maximă generalitate. Se precizează căîn raport de atitudinea sinceră nu s-ar putea reţine că lăsarea în libertate ar putea influenţa aflareaadevărului. De asemenea precizează că nu se face vinovat de infracţiunea dedusă judecăţii.

Analizând încheierea recurată în conformitate cu dispoziţiile art.385/6 Cod procedură penală,Curtea va respinge ca nefondat recursul potrivit art.385/15 pct.1 lit.b Cod procedură penală pentruurmătoarele considerente:

Tribunalul a făcut o corectă aplicare a dispoziţiilor art.160/b Cod procedură penală apreciindcă în cauză există indicii cu privire la săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală, constatând cătemeiurile care au stat la baza măsurii de arestare preventivă impun în continuare privarea delibertate.

Analizând măsura preventivă din perspectiva art.5 CEDO, Curtea apreciază că, proclamânddreptul la libertate scopul articolului menţionat este de a asigura ca nici o persoană să nu fiedeposedată de libertatea sa în mod arbitrar (Amuur v Franţa).

Protejarea libertăţii individuale împotriva ingerinţelor arbitrare ale autorităţilor nutrebuie să stânjenească însă eforturile instanţelor în administrarea probelor, desfăşurareaprocesului în bune condiţii (Tomasi v Franţa).

Expunerea limitativă a motivelor pentru care o persoană poate fi privată de libertate seregăseşte în disp. art.148 Cod procedură penală.

Analizând motivele menţinerii măsurii arestării preventive din perspectiva art.148 lit.h Codprocedură penală şi art.160/b Cod procedură penală, Tribunalul a luat în mod corect în consideraregravitatea potenţialelor infracţiuni.

Astfel, potrivit art.136 Cod procedură penală, în cauzele privitoare la infracţiuni sancţionatecu închisoarea, pentru a asigura buna desfăşurare a procesului penal, se poate lua măsura arestăriipreventive a inculpatului dacă gradul de pericol social al faptei, sănătatea, vârsta, antecedenteleinculpatului impun acest lucru.

Page 16: MASTER 2013 UMK - TARNAUCEANU CRISTIAN - UMK Iasi 2013 - Referat Jurisprudenta C.E.D.O.

Universitatea Mihail Kogălniceanu Iaşi Master – 2012/2013 - Știinţe Penale si Criminalistică Tărnăuceanu Cristian

16

In cauză inculpatul a fost arestat conform MAP 228/UP/09.06.2004, reţinându-se că existăindicii cu privire la săvârşirea la 7/8.06.2004 a unei fapte constând in uciderea tatălui său prinaplicarea de lovituri repetate.

Instanţa de fond a reţinut în mod corect in încheierea de la 1.10.2004 că se menţin condiţiileart.148 lit.h Cod procedură penală in sensul că natura faptei pentru care este cercetat şi modalitateaconcretă in care se presupune că a fost comisă justifică temerea că lăsarea in libertate a inculpatuluiprezintă pericol pentru ordinea publică.

Temeiurile avute în vedere la luarea măsurii preventive nu au dispărut şi nici nu s-aumodificat. Deşi inculpatul a afirmat că nu l-a lovit pe tatăl său, ci doar a încercat să îşi despartăpărinţii care se certau, susţinerea sa este infirmată de declaraţia martorilor audiaţi in cauză.

Probele administrate până in prezent nu înlătură indiciile privind săvârşirea infracţiuniireţinute pentru a se dispune măsura preventivă, astfel încât in mod corect instanţa a dispusmenţinerea acesteia.

Page 17: MASTER 2013 UMK - TARNAUCEANU CRISTIAN - UMK Iasi 2013 - Referat Jurisprudenta C.E.D.O.

Universitatea Mihail Kogălniceanu Iaşi Master – 2012/2013 - Știinţe Penale si Criminalistică Tărnăuceanu Cristian

17

Ultimul cuvȃnt – neaudierea inculpatului – ȋncǎlcarea principiului nemijlocirii

4. Respectarea dreptului la apărare presupune nu numai prezenţa inculpatului şi aapărătorului său în instanţă, ci ascultarea nemijlocită a inculpatului, posibilitatea de a propuneprobe în apărarea sa.

Legea recunoaşte dreptul la o apărare efectivă şi eficientă, iar nu iluzorie.Instanţa de apel a hotărât asupra vinovăţiei inculpatului fără a administra vreo probă,

reanalizând materialul probator administrat de instanţa de fond, în baza căruia aceasta dinurmă dispusese achitarea inculpatului, cu încălcarea principiului nemijlocirii.

Ultimul cuvânt acordat inculpatului nu este de natură a suplini neaudierea acestuiaastfel cum a hotărât Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cauza Constantinescu vRomânia (2000).

Deliberând asupra recursului declarat de inculpatul M. C. I. împotriva deciziei penalenr.83/A/20.01.2004 pronunţată în dosarul nr.6263/2003 al Tribunalului Bucureşti – Secţia I-a Penală,constată:

Prin sentinţa penală nr.1430/3.10.2003 pronunţată de Judecătoria Sector 3 Bucureşti îndosarul nr.7333/2003 s-a dispus achitarea inculpatului M. C. I.pentru săvârşirea infracţiunii prev. deart.208 al.1 – 209 al.1 lit.e,g,i Cod penal cu aplic. art.37 lit.a Cod penal, prin schimbarea încadrăriijuridice din art.208 al.1 – 209 al.1 lit.e,g,i Cod penal cu aplic. art.37 lit.b Cod penal, în baza art.11pct.2 lit.a rap.la art.10 lit.c Cod procedură penală.

Pentru a hotărî astfel, s-a reţinut că din declaraţiile inculpatului şi ale martorului D. M. date înfaţa instanţei nu rezultă cu certitudine că inculpatul este cel care a săvârşit fapta de sustragere a uneiroţi la data de 14.05.1999 din autoturismul părţii vătămate B. A.. Au fost înlăturate declaraţiile datede inculpat şi martor în cursul urmăririi penale, cu motivarea că prin declaraţia sa martorul A. S. le-aînlăturat, în sensul că D. M. a cumpărat roata de la A. S. şi nu de la inculpat. În concluzie se reţine cănu inculpatul este autorul furtului reclamat de partea vătămată B. A.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria Sector 3, criticândhotărârea instanţei de fond pentru netemeinicie şi nelegalitate, întrucât a dispus achitareainculpatului pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat, deşi la dosar existau probe care atestau căel este autorul faptei. Această situaţie de fapt rezultă din declaraţia inculpatului făcută la urmărireapenală, din procesul verbal de conducere în teren, din declaraţia martorului D. M., de la urmărireapenală, din procesul verbal şi din procesul verbal de recunoaştere din grup a inculpatului.

Prin decizia penală nr.83/2004 Tribunalul a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângăJudecătoria Sectorului 3 Bucureşti şi a desfiinţat sentinţa apelată.

Rejudecând, conform art.208 – 209 alin.1 lit.a,g,i Cod penal cu aplicarea art.37 lit.b Codpenal a fost condamnat inculpatul M. C. I. la o pedeapsă de 4 ani închisoare pentru săvârşireainfracţiunii de furt calificat.

A făcut aplicarea art.71, 64 Cod penal.A constatat că prejudiciul a fost recuperat prin restituirea bunului.A luat act că inculpatul este arestat într-o altă cauză.A obligat inculpatul la 1.600.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care s-a avansat suma

de 400.000 lei onorariul avocatului din oficiu.

Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa de apel a reţinut că în cauză există probe certe carese coroborează între ele, în sensul că inculpatul a săvârşit fapta pentru care este trimis în judecată(plângerea părţii vătămate formulată la 14.05.1999, declaraţia acesteia de la aceeaşi dată, declaraţiamartorului D. M. din 22.04.2003, procesul verbal de reconstituire).

Se reţine ca dovadă a comiterii sustragerii procesul verbal din 6.05.2003 de ridicare de ladomiciliul martorului a roţii de rezervă aparţinând părţii vătămate.

Page 18: MASTER 2013 UMK - TARNAUCEANU CRISTIAN - UMK Iasi 2013 - Referat Jurisprudenta C.E.D.O.

Universitatea Mihail Kogălniceanu Iaşi Master – 2012/2013 - Știinţe Penale si Criminalistică Tărnăuceanu Cristian

18

De altfel, se menţionează în decizia de apel, inculpatul prin declaraţia dată în faţa procuroruluila 13.05.2003 a recunoscut că a sustras roata şi a vândut-o martorului D. M.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs inculpatul, criticând-o în ceea ce priveşte cazurilede casare prev. de art.385/9 pct.18 Cod procedură penală, respectiv greşita condamnare a inculpatuluipentru o faptă pe care nu a comis-o.

Din oficiu s-au pus în discuţia părţilor cazurile de casare prevăzute de art.385/9 pct.17/1 Codprocedură penală cu referire la greşita reţinere a stării de recidivă postexecutorie, acesta fiind în starede recidivă postcondamnatorie în raport de pedeapsa aplicată prin sentinţa penală nr.631/1997 şi,respectiv, încălcarea art.6 din CEDO cu referire la faptul că instanţa de apel a schimbathotărârea instanţei de fond reţinând vinovăţia inculpatului fără a-l audia.

Analizând hotărârea recurată, conform art.385/9 pct.17/1 şi pct.18 Cod procedură penală,Curtea va admite recursul conform art.385/15 pct.2 lit.c Cod procedură penală pentru următoareleconsiderente:

Respectarea dreptului la apărare presupune nu numai prezenţa inculpatului şi aapărătorului său în instanţă, ci ascultarea nemijlocită a inculpatului, posibilitatea de a propuneprobe în apărarea sa.

Legea recunoaşte dreptul la o apărare efectivă şi eficientă, iar nu iluzorie.

Instanţa de apel a hotărât asupra vinovăţiei inculpatului fără a administra vreo probă,reanalizând materialul probator administrat de instanţa de fond, în baza căruia aceasta din urmădispusese achitarea inculpatului, cu încălcarea principiului nemijlocirii.

Ultimul cuvânt acordat inculpatului nu este de natură a suplini neaudierea acestuia astfel cuma hotărât Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cauza Constantinescu v România (2000).

Potrivit art.289 Cod procedură penală, judecata cauzei (atât în primă instanţă cât şi în apel seface în faţa instanţei constituite conform legii şi se desfăşoară în şedinţă oral, nemijlocit şi încontradictoriu. Încălcarea unora dintre aceste principii de desfăşurare a judecăţii constituie oatitudine discreţionară a instanţei şi este de natură a aduce o vătămare intereselor legitime alepărţilor în proces.

Instanţa de apel şi-a însuşit probele strânse de organul de urmărire penală încălcândprincipiul nemijlocirii. Dacă legea cere oralitate, nemijlocire şi contradictorialitate la judecată, nupoate fi menţinută hotărârea dată în astfel de condiţii, fiind lovită de nulitate.

Deşi instanţei de apel i se recunoaşte dreptul de a da o nouă apreciere probelor administratetrebuie avut în vedere în acelaşi timp că regulile care guvernează judecata în apel sunt nemijlocirea,oralitatea, contradictorialitatea.

Modalitatea de aplicare a articolului 6 CEDO, în cazul apelului, ţine de caracteristicileprocedurii şi de rolul care revine jurisdicţie de apel în sistemul de drept intern.

Absenţa audierii inculpatului nu se poate justifica nici prin particularităţile procedurale,nici prin competenţa jurisdicţiei în apel, nici prin modul în care interesele inculpatului au fostapărate şi nici prin natura chestiunilor asupra cărora instanţa trebuia să se pronunţe.

Este adevărat că în faţa unei instanţe de apel cu puteri jurisdicţionale depline articolul 6 nugarantează în mod necesar dreptul la o audiere publică şi nici pe cel de a asista personal la dezbateri,dacă o astfel de şedinţă a avut deja loc (Fejde v Suedia, 1991). Curtea Europeană a DrepturilorOmului a declarat că, dacă o instanţă de apel este chemată să examineze un caz atât pe fond cât şi îndrept, precum şi ansamblul problemelor privind vinovăţia sau nevinovăţia, aceasta nu poate, dinmotive legate de regula procesului echitabil, să decidă fără a aprecia în mod direct mărturiileprezentate personal de inculpatul care susţine că nu a comis infracţiunea de care este acuzat (Ekbataniv Suedia, 1988).

Page 19: MASTER 2013 UMK - TARNAUCEANU CRISTIAN - UMK Iasi 2013 - Referat Jurisprudenta C.E.D.O.

Universitatea Mihail Kogălniceanu Iaşi Master – 2012/2013 - Știinţe Penale si Criminalistică Tărnăuceanu Cristian

19

Conform dispoziţiilor legale, procedura în faţa instanţei de apel urmează aceleaşi reguli ca şicea în faţa instanţei de fond, Tribunalul având competenţa a se pronunţa atât în ceea ce priveştechestiunile de fapt cât şi cele de drept. Instanţa de apel putea fie să confirme achitarea inculpatului,fie să îl condamne după administrarea de probe conform principiului nemijlocirii.

Infirmând soluţia primei instanţe de achitare, Tribunalul l-a condamnat pe inculpat fără să îlaudieze.

Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat o violare a articolului 6 (Constantinescuv România) subliniind că, deşi dreptul acuzatului de a avea ultimul cuvânt prezintă importanţă,acesta nu poate fi confundat cu dreptul de a fi audiat de o instanţă în timpul dezbaterilor.Dreptul la un proces echitabil este încălcat atunci când instanţa se pronunţă asupra temeinicieiacuzaţiei în materie penală, considerându-l pe inculpat vinovat, fără ca acesta să fi avut posibilitateasă fie audiat, cu atât mai mult cu cât Tribunalul a fost prima instanţă care l-a condamnat.

Apreciind că dreptul la apărare a fost încălcat, Curtea va trimite cauza la Tribunal spre a fiadministrate probe (audierea inculpatului, a părţii vătămate şi a martorului) conform art.62 – 67 Codprocedură penală.

Page 20: MASTER 2013 UMK - TARNAUCEANU CRISTIAN - UMK Iasi 2013 - Referat Jurisprudenta C.E.D.O.

Universitatea Mihail Kogălniceanu Iaşi Master – 2012/2013 - Știinţe Penale si Criminalistică Tărnăuceanu Cristian

20

Curtea Europeană a Drepturilor OmuluiHotărâre

din 04/05/2000Publicat in Monitorul Oficial, Partea I nr. 19 din

11/01/2001în cauza Rotaru împotriva României*)

În cauza Rotaru împotriva României,Curtea Europeană a Drepturilor Omului, constituită în Marea Cameră formată din următorii judecători:domnul L. Wildhaber, preşedinte;doamna E. Palm;domnii A. Pastor Ridruejo;G. Bonello;J. Makarczyk;R. Turmen;

J.- P. Costa;doamna F. Tulkens;doamna V. Straznicka;domnii P. Lorenzen;

M. Fischbach;V. Butkevych;J. Casadevall;A. B. Baka;R. Maruste;doamna S. Botoucharova;doamna R. Weber, judecător ad-hoc;şi domnul M. De Salvia, grefier,deliberând în Camera de Consiliu, la 19 ianuarie şi la 29 martie 2000,pronunţă următoarea hotărâre, adoptată la data de 29 martie 2000:

PROCEDURA

1. Curtea a fost sesizată, conform dispoziţiilor aplicabile anterior intrării în vigoare a Protocoluluinr. 11 adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale(convenţia)1), de către Comisia Europeană a Drepturilor Omului (Comisia) şi de către un cetăţeanromân, domnul Aurel Rotaru (reclamantul), la 3 iunie şi, respectiv, la 29 iunie 1999 (art. 5 alin. 4 dinProtocolul nr. 11 şi fostele articole 47 şi 48 din convenţie).

2. La originea cauzei s-a aflat plângerea (nr. 28.341/95) îndreptată împotriva României, Comisiafiind sesizată la 22 februarie 1995 în temeiul fostului articol 25 din convenţie.

Reclamantul a invocat încălcarea dreptului la respectarea vieţii private, datorată faptului căServiciul Român de Informaţii deţine şi foloseşte un fişier conţinând date personale. A mai invocat şio încălcare a dreptului de acces la instanţă şi a dreptului de a beneficia de un remediu în faţa uneiinstanţe naţionale, competentă să se pronunţe asupra cererii de modificare sau de distrugere afişierului.

La data de 21 octombrie 1996 Comisia a declarat cererea admisibilă. Prin raportul din 1 martie1999 (fostul articol 31 din convenţie) a constatat că a existat o încălcare a art. 8 şi 13 din convenţie.1)

3. În procedura desfăşurată la Curte reclamantul a fost reprezentat de domnul I. Olteanu, avocat încadrul Baroului Bucureşti (România) şi de fiul său, domnul F. Rotaru. Guvernul a fost reprezentat dedoamna R. Rizoiu, agent.

4. La data de 7 iulie 1999 Marea Cameră a hotărât că această cauză ar trebui examinată chiar decătre Marea Cameră (art. 100 alin. 1 din Regulamentul de organizare şi funcţionare a Curţii). În loculdomnului Bârsan, judecător ales din partea României şi care a luat parte la examinarea cauzei în

Page 21: MASTER 2013 UMK - TARNAUCEANU CRISTIAN - UMK Iasi 2013 - Referat Jurisprudenta C.E.D.O.

Universitatea Mihail Kogălniceanu Iaşi Master – 2012/2013 - Știinţe Penale si Criminalistică Tărnăuceanu Cristian

21

cadrul Comisiei (art. 28), Guvernul a desemnat-o în calitate de judecător ad-hoc pe doamna R. Weber(art. 27 alin. 2 din convenţie şi art. 29 alin. 1 din regulament).

5. Atât reclamantul, cât şi Guvernul au depus câte un memoriu.6. Audierea publică a avut loc la data de 19 ianuarie 2000, la Palatul Drepturilor Omului din

Strasbourg.Au participat:- din partea Guvernului:• doamna R. Rizoiu,agent;• domnul M. Selegean, consilier juridic în Ministerul Justiţiei;• domnul T. Corlăţean, ataşat pe lângă Reprezentanţa Permanentă a României la Consiliul Europei,consilieri;- din partea reclamantului:• domnul I. Olteanu,avocat,• domnul F. Rotaru, reprezentant şi fiu al reclamantului.Curtea a luat act de concluziile verbale prezentate de doamna Rizoiu, domnul Selegean, domnul

Olteanu şi de domnul F. Rotaru.

ÎN FAPTI. Circumstanţele cauzei

1. Condamnarea reclamantului din 1948

7. Reclamantul s-a născut în anul 1921 şi a fost jurist de profesie. În prezent este pensionar şilocuieşte la Bârlad.

8. În anul 1946, după instaurarea regimului comunist, reclamantului, pe atunci student, i s-a refuzatde către prefectul judeţului Vaslui publicarea a două broşuri, "Suflet de student" şi "Proteste", cumotivarea că aveau un caracter antiguvernamental.

9. Nemulţumit de acest refuz reclamantul a adresat prefectului două scrisori în care protestaîmpotriva faptului că noul regim popular a suprimat libertatea de exprimare. În urma acestor scrisori,la data de 7 iulie 1948 reclamantul a fost arestat. La data de 20 septembrie 1948 Tribunalul Populardin Vaslui l-a condamnat la un an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de ultraj.

2. Procedura declanşată conform Decretului-lege nr. 118/1990

10. După răsturnarea regimului comunist în anul 1989 noua putere a adoptat Decretul-lege nr.118/1990, care acorda unele drepturi persoanelor persecutate de regimul comunist şi care nu au avutactivitate fascistă (alin. 30 de mai jos).

11. În temeiul acestui decret-lege, la data de 30 iulie 1990 reclamantul a sesizat Judecătoria Bârladcu o cerere prin care chema în judecată Ministerul de Interne şi Ministerul Apărării Naţionale,precum şi Direcţia muncii din judeţul Vaslui, solicitând ca perioada în care s-a aflat în executareapedepsei dispuse prin hotărârea penală din anul 1948 să fie luată în considerare la calcularea anilor devechime în muncă. A cerut, de asemenea, restituirea drepturilor băneşti corespunzătoare.

12. Judecătoria Bârlad a pronunţat o sentinţă la data de 11 ianuarie 1993. Având în vedere, printrealtele, declaraţiile martorilor propuşi de reclamant, P.P. şi G.D., sentinţa de condamnare din anul1948 şi adeverinţele de la Universitatea din Iaşi, instanţa a constatat că în perioada 1946-1949reclamantul fusese persecutat din motive politice. Prin urmare, a admis cererea reclamantului şi aacordat drepturile prevăzute de Decretul-lege nr. 118/1990.

Page 22: MASTER 2013 UMK - TARNAUCEANU CRISTIAN - UMK Iasi 2013 - Referat Jurisprudenta C.E.D.O.

Universitatea Mihail Kogălniceanu Iaşi Master – 2012/2013 - Știinţe Penale si Criminalistică Tărnăuceanu Cristian

22

13. În susţinerea apărării sale Ministerul de Interne a prezentat instanţei o scrisoare din 19decembrie 1990, primită de la Serviciul Român de Informaţii (S.R.I.). Această scrisoare aveaurmătorul cuprins:

"La adresa dumneavoastră nr. 99.110 din 11 decembrie 1990, privind pe numitul Rotaru Aurel, dinBârlad, vă facem cunoscut că în urma verificărilor efectuate au rezultat următoarele:

- sus-numitul, pe perioada efectuării studiilor la «Facultatea de Ştiinţe» din Iaşi a activat camembru legionar în Asociaţia Studenţilor Creştini;

- în anul 1946 a înaintat Cenzurii oraşului Vaslui două broşuri intitulate «Suflet de student» şi«Proteste», solicitând publicarea lor, dar nu a obţinut acest lucru, deoarece aveau conţinutantiguvernamental;

- dintr-o declaraţie dată în anul 1948 rezultă că a făcut parte din organizaţia P.N.Ţ. - tineret;- sus-numitul nu are fond penal şi nu a fost arestat în perioada menţionată de el;- între anii 1946-1948, datorită concepţiilor sale a fost chemat de mai multe ori de către organele

de siguranţă şi audiat în legătură cu atitudinea sa. (...)."

3. Procedura declanşată împotriva S.R.I.

14. Reclamantul a chemat în judecată S.R.I., arătând că nu a fost niciodată membru al mişcăriilegionare române, că nu a fost nici student la Facultatea de Ştiinţe, ci la Facultatea de Drept din Iaşi şică şi alte informaţii furnizate de S.R.I. în scrisoarea din 19 decembrie 1990 erau false şidefăimătoare.

Cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile Codului civil referitoare la răspunderea civilă delictuală,reclamantul solicitând obligarea S.R.I. de a plăti unele despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit.Fără a invoca un anume text de lege, el a cerut, de asemenea, ca S.R.I. să fie obligat să modifice sausă distrugă fişierul conţinând informaţiile cu privire la presupusul său trecut legionar.

15. Prin sentinţa pronunţată la 6 ianuarie 1993 Judecătoria Bucureşti a respins cererea, invocânddispoziţiile legale în materia răspunderii civile delictuale.

16. Împotriva acestei hotărâri reclamantul a declarat recurs.17. La data de 18 ianuarie 1994 Tribunalul Municipiului Bucureşti a constatat că informaţia privind

trecutul legionar al reclamantului era falsă. Cu toate acestea, a respins recursul declarat, arătând că nuexistă o culpă a S.R.I. din moment ce acesta nu era decât depozitarul datelor contestate, iar în lipsaculpei, nu se poate vorbi de o răspundere civilă delictuală.

Instanţa a constatat că informaţiile au fost culese de fostele servicii de siguranţă ale statului. Înanul 1949, în urma desfiinţării acestor servicii arhivele au fost transmise Securităţii, iar în anul 1990S.R.I. a preluat arhivele fostei Securităţi.

18. La data de 15 decembrie 1994 Curtea de Apel Bucureşti a respins recursul reclamantuluideclarat împotriva deciziei Tribunalului Municipiului Bucureşti din 18 ianuarie 1994, cu următoareamotivare:

"(...) Curtea constată că recursul nu este fondat. În virtutea competenţei legale pe care o areServiciul Român de Informaţii de depozitare a arhivelor fostelor organe de siguranţă, prin adresa nr.705.567/1990 a comunicat Ministerului de Interne împrejurări ce vizează activitatea personală arecurentului în timpul efectuării studiilor universitare, aşa cum sunt reflectate în documentele relatateîn acea perioadă de către organele de siguranţă. Rezultă deci că instanţele judecătoreşti nu aucompetenţa să anuleze sau să modifice conţinutul adresei redactate de S.R.I., care este numaidepozitar al fondului arhivistic al fostelor organe de siguranţă ale statului. Respingându-i acţiunea,instanţele judecătoreşti nu au încălcat dispoziţiile art. 21 din Constituţie şi nici dispoziţiile art. 3 dinCodul civil, ci au judecat pricina potrivit competenţei prevăzute de Codul de procedură civilă."

Page 23: MASTER 2013 UMK - TARNAUCEANU CRISTIAN - UMK Iasi 2013 - Referat Jurisprudenta C.E.D.O.

Universitatea Mihail Kogălniceanu Iaşi Master – 2012/2013 - Știinţe Penale si Criminalistică Tărnăuceanu Cristian

23

4. Cererea prin care reclamantul a solicitat obligareajudecătorilor de a plăti daunele morale

19. La data de 13 iunie 1995 reclamantul a introdus o cerere prin care solicita obligarea ladespăgubiri a tuturor judecătorilor care i-au respins cererea prin care solicita anularea sau distrugereafişierului. A invocat dispoziţiile art. 3 din Codul civil cu privire la denegarea de dreptate şidispoziţiile art. 6 din convenţie. Reclamantul a afirmat că atât Tribunalul Judeţean Vaslui, cât şiCurtea de Apel au refuzat să îi înregistreze cererea.

Cu privire la acest aspect, la data de 5 august 1998 reclamantul a sesizat Comisia cu o nouă cerere,înregistrată sub numărul 46.597/1998 şi aflată în prezent pe rolul Curţii.

5. Cererea de revizuire

20. În luna iunie 1997 ministrul justiţiei a comunicat directorului S.R.I. că plângerea reclamantuluia fost declarată admisibilă de către Comisia Europeană a Drepturilor Omului. În consecinţă, ministruljustiţiei a solicitat directorului S.R.I. să verifice încă o dată dacă reclamantul aparţinuse mişcăriilegionare şi, dacă această informaţie se va dovedi falsă, să înştiinţeze reclamantul despre acest fapt,pentru ca acesta să-l poată folosi ulterior într-o eventuală cerere de revizuire.

21. La data de 6 iulie 1997 directorul S.R.I. l-a informat pe ministrul justiţiei că datele privindtrecutul legionar al reclamantului, menţionate în scrisoarea din 19 decembrie 1990, au fost obţinute înurma studierii arhivelor S.R.I.

A fost găsit astfel un tabel întocmit de Biroul Siguranţei din Iaşi, în care la numărul 165 eramenţionat un anume Aurel Rotaru, "element de masă, membru al Asociaţiei Studenţilor Creştini".Directorul S.R.I. a arătat că tabelul purta data de 15 februarie 1937 şi a apreciat că, deoarece la aceadată domnul Rotaru, "în vârstă de aproximativ 16 ani, nu putea fi student la Facultatea de Ştiinţe dinIaşi, credem că ne aflăm în prezenţa unei regretabile erori care a făcut să considerăm că domnulRotaru Aurel din Bârlad este aceeaşi persoană cu cea înscrisă în tabelul respectiv ca membrulegionar. De altfel, din verificările amănunţite efectuate de către instituţia noastră pe raza judeţelorIaşi şi Vaslui nu au apărut date care să confirme identitatea între cele două nume (...)."

22. O copie de pe această scrisoare a fost trimisă reclamantului care la data de 25 iulie 1997 asolicitat Curţii de Apel Bucureşti revizuirea hotărârii pronunţate la 15 decembrie 1994. În cererea derevizuire acesta a solicitat anularea documentelor defăimătoare, un leu cu titlu de despăgubiri morale,precum şi rambursarea, la valoarea actuală, a tuturor taxelor şi cheltuielilor suportate de la începutulprocedurii.

23. S.R.I. a solicitat respingerea cererii de revizuire, apreciind că, faţă de scrisoarea directoruluiS.R.I. din 6 iulie 1997, cererea a rămas fără obiect.

24. Printr-o hotărâre definitivă din 25 noiembrie 1997 Curtea de Apel Bucureşti a anulat hotărâreadin 15 decembrie 1994 şi a admis cererea reclamantului, cu următoarea motivare:

"Din adresa nr. 4.173 din 5 iulie 1997, eliberată de Serviciul Român de Informaţii (...), rezultă căîn fondul de arhivă nr. 53.172, volum 796 la fila 243, se găseşte un tabel cu membrii legionari care nuîşi au domiciliul stabil în Iaşi, unde la poziţia 165 apare «Rotaru Aurel - Student ştiinţe, membru alAsociaţiei Studenţilor Creştini, legionar, element de masă». Întrucât la data întocmirii tabeluluirespectiv - 15.02.1937 - revizuentul avea vârsta de aproape 16 ani, nu a urmat cursurile Facultăţii deŞtiinţe din Iaşi, iar din verificările efectuate ulterior în evidenţele cu membrii legionari nu aparnumele şi prenumele revizuentului ca fiind cu domiciliul la Bârlad şi cu datele personale ale acestuia,Serviciul Român de Informaţii consideră că se află în faţa unei regretabile confuzii de nume, iarpersoana inclusă în tabel nu este revizuentul-reclamant.

Page 24: MASTER 2013 UMK - TARNAUCEANU CRISTIAN - UMK Iasi 2013 - Referat Jurisprudenta C.E.D.O.

Universitatea Mihail Kogălniceanu Iaşi Master – 2012/2013 - Știinţe Penale si Criminalistică Tărnăuceanu Cristian

24

Văzând conţinutul ultimei adrese, în baza art. 322 pct. 5 Cod procedură civilă, se constată că acestînscris îndeplineşte condiţiunile legale de act nou, determinant în cauză prin caracterul său hotărâtorîn a schimba total situaţia de fapt reţinută anterior, înscris care cuprinde date ce nu au putut fiînfăţişate în fazele procesuale precedente dintr-o împrejurare mai presus de voinţa reclamantului-revizuent.

Sub aspectul analizat, sunt fără de relevanţă în cauză datele la care s-au înfiinţat organele desecuritate ale statului, ori din ce structură făceau parte fostele organe de siguranţă, după cum în speţănu are relevanţă aspectul - de altfel real - că Serviciul Român de Informaţii este doar un depozitar alfondului arhivistic al fostelor organe de siguranţă. Important în cauză este numai că adresa nr.705.567 din 19 decembrie 1990 «S.R.I. - U.M. nr. 05007 Bucureşti» cuprinde menţiuni ce nu sereferă la persoana reclamantului-revizuent, datele din această adresă devenind astfel neadevărate cuprivire la persoana acestuia şi care, dacă ar fi menţinute, i-ar aduce grave prejudicii demnităţii şionoarei sale.

Faţă de cele ce precedă şi în temeiul textului de lege citat, cererea de revizuire promovată dereclamant se apreciază ca fondată şi va fi admisă, urmând a fi retractate hotărârile pronunţate anteriorîn cauză, şi, pe cale de consecinţă, acţiunea reclamantului-revizuent va fi admisă aşa cum a fostformulată."

25. Curtea nu s-a pronunţat asupra capătului de cerere privind obligarea la despăgubiri şi nici cuprivire la cheltuielile de judecată.

Page 25: MASTER 2013 UMK - TARNAUCEANU CRISTIAN - UMK Iasi 2013 - Referat Jurisprudenta C.E.D.O.

Universitatea Mihail Kogălniceanu Iaşi Master – 2012/2013 - Știinţe Penale si Criminalistică Tărnăuceanu Cristian

25

II. Dreptul intern aplicabil

A. CONSTITUȚIA

26. Dispoziţiile aplicabile din Constituţie sunt următoarele:

ARTICOLUL 20"(1) Dispoziţiile constituţionale privind drepturile şi libertăţile cetăţenilor vor fi interpretate şi

aplicate în concordanţă cu Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, cu pactele şi cu celelaltetratate la care România este parte.

(2) Dacă există neconcordanţe între pactele şi tratatele privitoare la drepturile fundamentale aleomului, la care România este parte, şi legile interne, au prioritate reglementările internaţionale."

ARTICOLUL 21"(1) Orice persoană se poate adresa justiţiei pentru apărarea drepturilor, a libertăţilor şi a

intereselor sale legitime.(2) Nici o lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept."

B. CODUL CIVIL

27. Dispoziţiile aplicabile din Codul civil sunt următoarele:

ARTICOLUL 3"Judecătorul care va refuza de a judeca, sub cuvânt că legea nu prevede sau că este întunecată sau

neîndestulătoare, va putea fi urmărit ca culpabil de denegare de dreptate."

ARTICOLUL 998"Orice faptă a omului, care cauzează altuia prejudiciu, obligă pe acela din a cărui greşeală s-a

ocazionat, a-l repara."

ARTICOLUL 999"Omul este responsabil nu numai de prejudiciul ce a cauzat prin fapta sa, dar şi de acela ce a cauzat

prin neglijenţa sau prin imprudenţa sa."

C. CODUL DE PROCEDURA CIVILǍ

28. Dispoziţiile aplicabile din Codul de procedură civilă sunt:

ARTICOLUL 322 (alin. 5)"Revizuirea unei hotărâri rămase definitive (...) se poate cere dacă, după darea hotărârii, s-au

descoperit înscrisuri doveditoare, reţinute de partea potrivnică sau care nu au putut fi înfăţişate dintr-o împrejurare mai presus de voinţa părţilor (...)."

Page 26: MASTER 2013 UMK - TARNAUCEANU CRISTIAN - UMK Iasi 2013 - Referat Jurisprudenta C.E.D.O.

Universitatea Mihail Kogălniceanu Iaşi Master – 2012/2013 - Știinţe Penale si Criminalistică Tărnăuceanu Cristian

26

D. Decretul nr. 31/1954 cu privire la persoanele fizice şi juridice

29. Dispoziţiile aplicabile ale Decretului nr. 31/1954 cu privire la persoanele fizice şi juridice sunt:

ARTICOLUL 54"1) Persoana care a suferit o atingere în dreptul său (...) la onoare, la reputaţie (...) sau în orice alt

drept personal nepatrimonial va putea cere instanţei judecătoreşti încetarea săvârşirii faptei careaduce atingere drepturilor mai sus menţionate.

2) Totodată, cel care a suferit o atingere a unor asemenea drepturi va putea cere instanţei să obligepe autorul faptei săvârşite fără drept să îndeplinească orice măsuri socotite necesare de către instanţă,spre a ajunge la restabilirea dreptului atins."

ARTICOLUL 55"Dacă autorul faptei săvârşite fără drept nu îndeplineşte, în termenul stabilit prin hotărâre, faptele

destinate să restabilească dreptul atins, instanţa judecătorească va putea să-l oblige la plata, în folosulstatului, a unei amenzi pe fiecare zi de întârziere, socotită de la data expirării termenului de mai sus(...)."

E. Decretul-lege nr. 118 din 30 martie 1990 privind acordareaunor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura

instaurată cu începere de la 6 martie 1945

30. La acea dată dispoziţiile aplicabile din Decretul-lege nr. 118/1990 prevedeau:

ARTICOLUL 1"(1) Constituie vechime în muncă şi se ia în considerare la stabilirea pensiei şi a celorlalte drepturi

ce se acordă, în funcţie de vechimea în muncă, timpul cât o persoană, după data de 6 martie 1945, pemotive politice:

a) a executat o pedeapsă privativă de libertate în baza unei hotărâri judecătoreşti rămase definitivăsau a fost lipsită de libertate în baza unui mandat de arestare preventivă pentru infracţiuni politice;(...)."

ARTICOLUL 5"Pentru stabilirea situaţiilor prevăzute la art. 1 se înfiinţează în fiecare judeţ (...) câte o comisie

alcătuită din preşedinte şi cel mult şase membri.

Preşedintele trebuie să fie jurist. Din comisie fac parte 2 reprezentanţi ai direcţiilor de muncă şiocrotiri sociale şi cel mult 4 reprezentanţi ai Asociaţilor foştilor deţinuţi politici şi victime aledictaturii. (...)."

ARTICOLUL 6"Dovedirea situaţiilor prevăzute la art. 1 se face de către persoanele interesate cu acte oficiale

eliberate de organele competente, (...) prin orice mijloc de probă prevăzut de lege. (...)."

ARTICOLUL 11"Prevederile prezentului decret-lege nu se aplică persoanelor condamnate pentru infracţiuni contra

umanităţii sau celor care s-a dovedit că au desfăşurat o activitate fascistă în cadrul unei organizaţiisau mişcări de acest fel, pe baza procedurii prevăzute la art. 5 şi 6."

Page 27: MASTER 2013 UMK - TARNAUCEANU CRISTIAN - UMK Iasi 2013 - Referat Jurisprudenta C.E.D.O.

Universitatea Mihail Kogălniceanu Iaşi Master – 2012/2013 - Știinţe Penale si Criminalistică Tărnăuceanu Cristian

27

F. Legea nr. 14 din 24 februarie 1992 cu privire la organizareaşi funcţionarea Serviciului Român de Informaţii

31. Dispoziţiile aplicabile ale Legii nr. 14 din 24 februarie 1992, cu privire la organizarea şifuncţionarea Serviciului Român de Informaţii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I,nr. 33 din 3 martie 1992, sunt redactate după cum urmează:

ARTICOLUL 2"Serviciul Român de Informaţii organizează şi execută activităţi pentru culegerea, verificarea şi

valorificarea informaţiilor necesare cunoaşterii, prevenirii şi contracarării oricăror acţiuni careconstituie, potrivit legii, ameninţări la adresa siguranţei naţionale a României."

ARTICOLUL 8"Serviciul Român de Informaţii este autorizat să deţină şi să folosească mijloace adecvate pentru

obţinerea, verificarea, prelucrarea şi stocarea informaţiilor privitoare la siguranţa naţională, încondiţiile legii."

ARTICOLUL 45"Documentele interne de orice fel ale Serviciului Român de Informaţii au caracter de secret de stat,

se păstrează în arhiva sa proprie şi nu pot fi consultate decât cu aprobarea directorului, în condiţiilelegii.

Documentele, datele şi informaţiile Serviciului Român de Informaţii pot deveni publice numaidupă trecerea unei perioade de 40 de ani de la arhivare.

Serviciul Român de Informaţii preia spre conservare şi folosinţă fondurile de arhivă ce privescsiguranţa naţională ale fostelor organe de informaţii cu competenţă pe teritoriul României.

Fondurile de arhivă ale fostului Departament al Securităţii Statului, ce privesc siguranţa naţională,nu pot deveni publice decât după trecerea unei perioade de 40 de ani de la adoptarea prezentei legi."

G. Legea nr. 187 din 20 octombrie 1999 cu privire la accesulcetăţenilor la propriul dosar deţinut de Securitate şi deconspirarea

securităţii ca poliţie politică

32. Dispoziţiile aplicabile ale Legii nr. 187 din 20 octombrie 1999, intrată în vigoare la data de 9decembrie 1999, sunt următoarele:

ARTICOLUL 1"(1) Orice cetăţean român sau cetăţean străin care după 1945 a avut cetăţenie română are dreptul

de acces la propriul dosar întocmit de organele securităţii (...). Acest drept se exercită la cerere şiconstă în studierea nemijlocită a dosarului, eliberarea de copii de pe actele dosarului şi de peînscrisurile doveditoare despre cuprinsul dosarului.

(2) Totodată persoana, subiect al unui dosar din care rezultă că a fost urmărită de organelesecurităţii statului, are dreptul, la cerere, să afle identitatea agenţilor de securitate şi a colaboratorilor,care au contribuit cu informaţii la completarea acestui dosar.

(3) De drepturile prevăzute de alin. (1) şi (2) beneficiază soţul supravieţuitor şi rudele până lagradul al doilea inclusiv ale persoanei decedate, în afară de cazul în care aceasta a dispus altfel."

Page 28: MASTER 2013 UMK - TARNAUCEANU CRISTIAN - UMK Iasi 2013 - Referat Jurisprudenta C.E.D.O.

Universitatea Mihail Kogălniceanu Iaşi Master – 2012/2013 - Știinţe Penale si Criminalistică Tărnăuceanu Cristian

28

ARTICOLUL 2"Pentru a asigura dreptul de acces la informaţiile de interes public, orice cetăţean român (...),

precum şi presa scrisă şi audiovizuală, partidele politice (...) au dreptul de a fi informate (...) înlegătură cu calitatea de agent sau de colaborator al organelor securităţii (...) a persoanelor care ocupăsau candidează pentru a fi alese ori numite în următoarele demnităţi sau funcţii:

a) Preşedintele României;b) deputat sau senator;(...)."

ARTICOLUL 7"(1) Pentru aplicarea prevederilor prezentei legi se înfiinţează Consiliul Naţional pentru Studierea

Arhivelor Securităţii (...) cu sediul în municipiul Bucureşti, denumit în continuare Consiliu.(2) Consiliul este un organism autonom cu personalitate juridică, supus controlului Parlamentului

(...)."

ARTICOLUL 8"(1) Consiliul este condus de un colegiu compus din 11 membri.(2) Membrii Colegiului Consiliului sunt numiţi de Parlament, la propunerea grupurilor

parlamentare, potrivit configuraţiei politice a celor două Camere (...) pentru un mandat de 6 ani.Mandatul poate fi reînnoit o singură dată."

ARTICOLUL 13"(1) Persoanele îndreptăţite pot solicita Consiliului, în conformitate cu prevederile art. 1 alin. (1),

în condiţiile prezentei legi, următoarele:a) consultarea dosarelor (...) întocmite până la data de 22 decembrie 1989 de organele de

securitate;b) eliberarea unor copii de pe (...) aceste dosare (...);c) eliberarea unor adeverinţe privind apartenenţa sau neapartenenţa, colaborarea sau necolaborarea

cu organele de securitate;(...)."

ARTICOLUL 14"(1) Conţinutul adeverinţelor eliberate potrivit art. 13 alin. (1) lit. c) poate fi contestat la Colegiul

Consiliului (...)."

ARTICOLUL 15"(1) Dreptul de acces la informaţiile de interes public (...) se exercită de către persoana fizică sau

persoana juridică îndreptăţită printr-o cerere adresată Consiliului.(...)(4) Pe baza cererilor primite potrivit alin. (1) Consiliul verifică probele deţinute, indiferent de

forma lor, şi înştiinţează de îndată persoana (...)."

ARTICOLUL 16"(1) Împotriva comunicării eliberate potrivit art. 15 alin. (4) solicitantul sau persoana cu privire la

care s-a cerut verificarea se poate adresa Colegiului Consiliului printr-o contestaţie (...). DeciziaColegiului Consiliului poate fi atacată (...) la Curtea de Apel (...)."

Page 29: MASTER 2013 UMK - TARNAUCEANU CRISTIAN - UMK Iasi 2013 - Referat Jurisprudenta C.E.D.O.

Universitatea Mihail Kogălniceanu Iaşi Master – 2012/2013 - Știinţe Penale si Criminalistică Tărnăuceanu Cristian

29

ÎN DREPT

I. Excepţii preliminare ridicate de Guvern

A. Cu privire la calitatea de victimă

33. În primul rând, menţinându-şi poziţia exprimată în faţa Comisiei, Guvernul a arătat căreclamantul nu se mai poate pretinde "victimă" a unei încălcări a convenţiei în sensul art. 34. Asubliniat că reclamantul a obţinut câştig de cauză în faţa Curţii de Apel Bucureşti care, prin Hotărâreadin 25 noiembrie 1997, a declarat nule menţiunile incluse în scrisoarea Serviciului Român deInformaţii (S.R.I.) din 19 decembrie 1990. Or, în opinia Guvernului, singura încălcare a drepturilorreclamantului a provenit din această scrisoare.

În orice caz, a susţinut Guvernul, reclamantul dispune în prezent de procedura deschisă de Legeanr. 187 din 29 octombrie 1999, care îi oferă toate garanţiile cerute de convenţie pentru protejareadrepturilor sale.

34. Reclamantul a solicitat Curţii să continue examinarea cauzei, arătând că Hotărârea din 25noiembrie 1997 nu a schimbat în mod fundamental situaţia care a determinat plângerea iniţială. Înprimul rând, simplul fapt de a recunoaşte eroarea menţiunilor, după hotărârea de admisibilitate aComisiei, nu poate constitui o reparaţie adecvată a încălcării drepturilor garantate de convenţie. În aldoilea rând, reclamantul nu are încă acces la dosarul său secret, care nu este doar păstrat, ci şi folositde S.R.I. Din această cauză, chiar şi după Hotărârea din 25 noiembrie 1997 folosirea de către S.R.I. ainformaţiilor privitoare la pretinsul trecut legionar al reclamantului sau a oricăror alte informaţiiconţinute în dosarul său nu poate fi exclusă.

35. În ceea ce priveşte noţiunea de victimă Curtea reaminteşte că o persoană poate, în anumitecondiţii, să pretindă că este victimă a unei încălcări, generată de simpla existenţă a unor măsurisecrete sau a unei legislaţii ce permite astfel de măsuri chiar dacă acestea nu i-au fost efectiv aplicate(Hotărârea Klass şi alţii împotriva Germaniei din 6 septembrie 1978, seria A nr. 28, pag. 18, alin. 34).De altfel, "o hotărâre sau o măsură favorabilă reclamantului nu este suficientă, în principiu, pentru apierde calitatea de «victimă», decât în situaţia în care autorităţile naţionale au recunoscut, explicit sauimplicit, iar apoi au reparat încălcarea convenţiei" (Hotărârea Amuur împotriva Franţei din 25 iunie1996, Culegere de hotărâri şi decizii 1996-III, pag. 846, alin. 36, şi Hotărârea Dalban împotrivaRomâniei [GC] nr. 28.114/95, alin. 44, CEDO 1999-VI).

36. În speţă Curtea observă că reclamantul critică deţinerea unui registru secret conţinând date careîl privesc, a cărui existenţă a fost dezvăluită în mod public în cursul unei proceduri judiciare. Dinacest motiv reclamantul se poate pretinde victimă a unei încălcări a convenţiei.

Curtea mai arată că prin Hotărârea din 25 noiembrie 1997 Curtea de Apel Bucureşti a anulatmenţiunile privind pretinsul trecut legionar al reclamantului, inserate în scrisoarea din 19 decembrie1990, constatând că nu erau conforme realităţii - probabil se refereau la o altă persoană cu acelaşinume.

Chiar acceptând ideea că într-o anumită măsură reclamantul a obţinut prin această hotărâre oreparaţie în ceea ce priveşte informaţiile false din fişierul său, Curtea apreciază că această reparaţienu este decât parţială şi că, în orice caz, ea este insuficientă, în sensul jurisprudenţei sale, pentrupierderea calităţii de victimă. În afara considerentelor de mai sus cu privire la calitatea de victimă ceizvorăşte din deţinerea unui fişier secret, Curtea a avut în vedere şi alte elemente importante.

Se pare că informaţiile asupra pretinsului trecut legionar al reclamantului mai sunt încă păstrate înfişierele S.R.I. fără să fi fost făcută vreo menţiune cu privire la Hotărârea din 25 noiembrie 1997. Înplus Curtea de Apel Bucureşti nu s-a pronunţat, şi nici nu avea competenţa să o facă, asupra faptuluică S.R.I. este autorizat de legislaţia română să deţină şi să folosească fişiere create de fostele serviciide informaţii, care conţin informaţii cu privire la reclamant. Or, capătul principal de cerere se referăla faptul că legea internă nu reglementează suficient de precis condiţiile în care S.R.I. îşi exercită

Page 30: MASTER 2013 UMK - TARNAUCEANU CRISTIAN - UMK Iasi 2013 - Referat Jurisprudenta C.E.D.O.

Universitatea Mihail Kogălniceanu Iaşi Master – 2012/2013 - Știinţe Penale si Criminalistică Tărnăuceanu Cristian

30

atribuţiile şi nu pune la dispoziţie persoanei o cale de a obţine repararea eventualelor prejudicii în faţaunei autorităţi naţionale.

În sfârşit Curtea de Apel Bucureşti, în Hotărârea din 25 noiembrie 1997, nu s-a pronunţat cuprivire la despăgubirile solicitate pentru prejudiciul moral suferit şi nici asupra cheltuielilor dejudecată.

37. În ceea ce priveşte Legea nr. 187 din 20 octombrie 1999, invocată de Guvern, Curtea apreciază,având în vedere circumstanţele prezentei cauze, că această lege nu este aplicabilă (alin. 71 de maijos).

38. Curtea concluzionează că reclamantul se poate pretinde "victimă" în sensul art. 34 dinconvenţie şi, în consecinţă, respinge excepţia invocată de Guvern.

B. Cu privire la epuizarea căilor de atac interne

39. Guvernul a mai ridicat şi excepţia neepuizării căilor de atac interne. S-a arătat că reclamantulputea invoca dispoziţiile Decretului nr. 31/1954 cu privire la persoanele fizice şi juridice, în bazacărora instanţa poate dispune orice măsură pentru a face să înceteze atingerea reputaţiei uneipersoane.

40. Curtea arată că există o strânsă legătură de cauzalitate între această susţinere a Guvernului şitemeinicia cererii privind art. 13 din convenţie. Prin urmare, Curtea reuneşte această excepţie cufondul (alin. 70 de mai jos).

II. Cu privire la pretinsa încălcare a art. 8 din convenţie

41. Reclamantul se plânge că S.R.I. deţine şi poate folosi în orice moment date cu privire la viaţa saparticulară, dintre care unele sunt false şi defăimătoare. El invocă încălcarea art. 8 din convenţie,care prevede următoarele:

"1. Orice persoană are dreptul la respectarea vieţii private şi de familie, a domiciliului său şi acorespondenţei sale.

2. Nu este admis amestecul unei autorităţi publice în exercitarea acestui drept decât în măsura încare acest amestec este prevăzut de lege şi dacă constituie o măsură care, într-o societatedemocratică, este necesară pentru securitatea naţională, siguranţa publică, bunăstarea economică aţării, apărarea ordinii şi prevenirea faptelor penale, protejarea sănătăţii sau a moralei, ori protejareadrepturilor şi libertăţilor altora."

A. Cu privire la aplicabilitatea art. 8

42. Guvernul contestă aplicabilitatea art. 8, arătând că informaţiile menţionate în scrisoarea S.R.I.din 19 decembrie 1990 nu ţin de viaţa particulară a reclamantului, ci de viaţa sa publică. Hotărând săse implice în activitatea politică şi să publice pamflete, reclamantul a renunţat implicit la anonimatulinerent vieţii private. În ceea ce priveşte interogarea sa de către poliţie şi cazierul său judiciar, estevorba de informaţii publice.

43. Curtea reaminteşte că art. 8 alin. 1 din convenţie este aplicabil atunci când este vorba desprestocarea într-un registru secret şi comunicarea datelor privind "viaţa privată" a unei persoane(Hotărârea Leander împotriva Suediei din 26 martie 1987, seria A nr. 116, pag. 22, alin. 48).

Respectarea vieţii private include dreptul individului de a întreţine şi de a dezvolta relaţii cusemenii săi; în plus nici o raţiune nu permite excluderea activităţii profesionale sau comerciale dinsfera noţiunii de "viaţă privată" (hotărârile Niemietz împotriva Germaniei din 16 decembrie 1992,seria A nr. 251-B, pag. 33, alin. 29, şi Halford împotriva Regatului Unit din 25 iunie 1997, Culegere1997-III, pag. 1015-1016, alin. 42-46).

Page 31: MASTER 2013 UMK - TARNAUCEANU CRISTIAN - UMK Iasi 2013 - Referat Jurisprudenta C.E.D.O.

Universitatea Mihail Kogălniceanu Iaşi Master – 2012/2013 - Știinţe Penale si Criminalistică Tărnăuceanu Cristian

31

Curtea a subliniat deja concordanţa dintre această interpretare extensivă şi Convenţia ConsiliuluiEuropei din 28 ianuarie 1981 privind protecţia persoanelor faţă de procesarea datelor cu caracterpersonal, intrată în vigoare la 1 octombrie 1985, care are drept scop "protejarea (...) oricărei persoanefizice (...), respectarea (...) în special a dreptului la viaţă privată, faţă de procesarea datelor cu caracterpersonal" (art. 1), acestea fiind definite la art. 2 ca "orice informaţie privind o persoană fizicăidentificată sau identificabilă" [Amann împotriva Suediei (GC) nr. 27.798/95, alin. 65, CEDO 2000-...].

În plus unele date de natură publică pot ţine de viaţa privată atunci când ele sunt în mod sistematicadunate şi introduse în fişiere ţinute de autorităţile publice, cu atât mai mult cu cât se referă latrecutul îndepărtat al unei persoane.

44. În speţă Curtea constată că scrisoarea S.R.I. din 19 decembrie 1990 conţinea diverse informaţiiasupra vieţii reclamantului, în special asupra studiilor sale, activităţilor politice şi cazierului săujudiciar, parte din ele fiind culese cu mai mult de 50 de ani înainte. În opinia Curţii, astfel deinformaţii, sistematic culese şi introduse într-un fişier ţinut de agenţi ai statului, pot fi analizate dinpunctul de vedere al noţiunii de "viaţă privată", în sensul art. 8 alin. 1 din convenţie. Şi aceasta cuatât mai mult cu cât unele informaţii au fost declarate nereale, ca în prezenta cauză, riscând să aducăatingere reputaţiei reclamantului.

În consecinţă, art. 8 din convenţie este aplicabil.

B. Cu privire la respectarea exigenţelor art. 81. Cu privire la existenţa unei încălcări

45. În opinia Guvernului trei condiţii trebuie îndeplinite cumulativ pentru a exista o încălcare adreptului la respectarea vieţii private:

- înregistrarea să intereseze persoana în discuţie;- informaţiile să fi fost folosite;- imposibilitatea persoanei respective de a le contesta.Or, în speţă atât înregistrarea, cât şi folosirea datelor referitoare la reclamant au avut loc înaintea

ratificării convenţiei de către România. În ceea ce priveşte pretinsa imposibilitate de a contestainformaţiile, Guvernul susţine că, dimpotrivă, reclamantul are posibilitatea de a contesta datele carecontravin realităţii, dar că el nu a folosit căi de atac adecvate.

46. Curtea reaminteşte că atât înregistrarea de către o autoritate publică a unor date privind viaţaprivată a unui individ, cât şi folosirea lor şi refuzul de a acorda posibilitatea ca acestea să fiecontestate constituie o încălcare a dreptului la respectarea vieţii private, garantat de art. 8 alin. 1 dinconvenţie (hotărârile Leander împotriva Suediei citată mai sus, pag. 22, alin. 48, Kopp împotrivaSuediei din 25 martie 1998, Culegere 1998-II, pag. 540, alin. 53, şi Amann împotriva Suediei citatămai sus, alin. 69 şi 80).

În speţă, din scrisoarea S.R.I., datată 19 decembrie 1990, reiese fără nici o îndoială că acestserviciu deţine informaţii referitoare la viaţa privată a reclamantului. Dacă este adevărat că aceastăscrisoare este anterioară datei de 20 iunie 1994, dată la care dispoziţiile convenţiei au intrat în vigoarepentru România, Guvernul nu a susţinut că începând cu această dată S.R.I. a încetat să deţinăinformaţii asupra vieţii private a reclamantului. Curtea subliniază, de asemenea, că aceste date au fostfolosite şi ulterior, de exemplu în cadrul acţiunii în revizuire care s-a finalizat prin Hotărârea din 25noiembrie 1997.

Atât înregistrarea acestor date, cât şi folosirea lor, însoţite de refuzul de a-i acorda reclamantuluiposibilitatea să le conteste, constituie o încălcare a dreptului la respectarea vieţii private, garantat deart. 8 alin. 1 din convenţie.

Page 32: MASTER 2013 UMK - TARNAUCEANU CRISTIAN - UMK Iasi 2013 - Referat Jurisprudenta C.E.D.O.

Universitatea Mihail Kogălniceanu Iaşi Master – 2012/2013 - Știinţe Penale si Criminalistică Tărnăuceanu Cristian

32

2. Justificarea încălcării

47. Principala problemă care se pune este aceea de a şti dacă încălcarea astfel constatată se poatejustifica din punct de vedere al art. 8 alin. 2 din convenţie. Reglementând o excepţie la un dreptgarantat de convenţie, acest alineat este de strictă interpretare. Recunoscând că într-o societatedemocratică existenţa unor servicii de informaţii se poate dovedi legitimă, Curtea reaminteşte căsupravegherea secretă a persoanelor nu este acceptată de convenţie decât ca o măsură strict necesarăpentru apărarea instituţiilor democratice (Hotărârea Klass şi alţii împotriva Germaniei mai sus citată,pag. 21, alin. 42).

48. Pentru a răspunde exigenţelor art. 8 din convenţie, o astfel de ingerinţă trebuie să fie "prevăzutăde lege", să urmărească unul dintre scopurile legitime menţionate la alin. 2 şi, în plus, să fie necesarăîntr-o societate democratică pentru atingerea scopului respectiv.

49. Guvernul a considerat că măsurile în discuţie erau prevăzute de lege. Datele au fost folosite deS.R.I. în cadrul unei proceduri reglementate de Decretul-lege nr. 118/1990, care dă posibilitateapersoanelor persecutate de regimul comunist să primească despăgubiri. Conform art. 11 din actulnormativ menţionat, nu se acordă despăgubiri persoanelor care au avut o activitate fascistă.

50. Conform susţinerilor reclamantului, păstrarea şi folosirea fişierului nu sunt măsuri prevăzute delege, deoarece dreptul intern nu are reglementări suficient de precise pentru ca cetăţenii să cunoascăîn ce împrejurări şi condiţii autoritatea publică poate culege, stoca şi folosi informaţii cu privire laviaţa lor privată. Mai mult decât atât, legea internă nu defineşte cu suficientă precizie modalitatea deexercitare a acestor competenţe şi nu conţine garanţii împotriva abuzurilor.

51. Comisia a considerat că dreptul intern nu definea cu suficientă precizie condiţiile în care S.R.I.putea să arhiveze, să comunice şi să folosească informaţii referitoare la viaţa privată a reclamantului.

52. Curtea reaminteşte jurisprudenţa sa constantă, conform căreia "prevăzut de lege" înseamnă nudoar o anume bază legală în dreptul intern, dar şi calitatea legii în cauză: astfel, aceasta trebuie să fieaccesibilă persoanei şi previzibilă (a se vedea Hotărârea Amann împotriva Elveţiei mai sus citată,alin. 50).

53. În cauza de faţă Curtea constată că art. 6 din Decretul-lege nr. 118/1990, invocat de Guvern catemei al măsurii incriminate, permite oricărei persoane să facă dovada că răspunde cerinţelornecesare în vederea recunoaşterii anumitor drepturi, fie prin documente oficiale eliberate deautorităţile competente, fie prin orice element cu valoare de probă. Nu există totuşi o anumităreglementare cu privire la modalitatea în care poate fi obţinută o astfel de probă şi nici nu se acordăcompetenţe Serviciului Român de Informaţii de a culege, păstra şi comunica date privind viaţaprivată.

Curtea trebuie deci să verifice dacă Legea nr. 14/1992 cu privire la organizarea şi funcţionareaS.R.I., invocată de altfel şi de Guvern, poate constitui fundamentul legal al acestor măsuri. Cu privirela acest aspect se constată că legea menţionată autorizează S.R.I. să culeagă, să arhiveze şi săfolosească informaţii care vizează securitatea naţională, motiv pentru care Curtea are dubii cu privirela relevanţa pentru securitatea naţională a datelor deţinute despre reclamant. Cu toate acestea,reaminteşte că în primul rând autorităţile naţionale şi mai ales instanţele sunt chemate să interpretezeşi să aplice dreptul intern (Hotărârea Kopp împotriva Elveţiei mai sus citată, pag. 541, alin. 59) şiconstată că prin Hotărârea din 25 noiembrie 1997 Curtea de Apel Bucureşti a confirmat legalitateadeţinerii de către S.R.I. a datelor respective, în calitate de depozitar al arhivelor fostelor organe desiguranţă.

Acesta este motivul pentru care Curtea concluzionează că arhivarea unor date cu privire la viaţaprivată a reclamantului are temei legal în dreptul intern.

54. Curtea apreciază că şi cerinţa accesibilităţii legii a fost îndeplinită, din moment ce Legea nr.14/1992 a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 33 din 3 martie 1992.

55. În ceea ce priveşte cerinţa previzibilităţii legii, Curtea reaminteşte că o normă este "previzibilă"numai atunci când este redactată cu suficientă precizie, în aşa fel încât să permită oricărei persoane -

Page 33: MASTER 2013 UMK - TARNAUCEANU CRISTIAN - UMK Iasi 2013 - Referat Jurisprudenta C.E.D.O.

Universitatea Mihail Kogălniceanu Iaşi Master – 2012/2013 - Știinţe Penale si Criminalistică Tărnăuceanu Cristian

33

care, la nevoie, poate apela la consultanţă de specialitate - să îşi corecteze conduita. Curtea a subliniatimportanţa acestui concept mai ales atunci când este vorba despre o supraveghere secretă (HotărâreaMalone împotriva Regatului Unit din 2 august 1984, reluată în Hotărârea Amann împotriva Elveţieimai sus citată, alin. 56):

"Curtea reaminteşte că sintagma «prevăzută de lege» nu se referă doar la dreptul intern, ci vizeazăşi calitatea «legii»; prin această expresie se înţelege compatibilitatea legii cu principiul preeminenţeidreptului, menţionat explicit în preambulul convenţiei (...). Înseamnă - şi aceasta reiese din obiectul şidin scopul articolului 8 - că dreptul intern trebuie să ofere o anume protecţie împotriva încălcărilorarbitrare ale drepturilor garantate de paragraful 1 (...). Or, pericolul arbitrarului apare cu o deosebităclaritate atunci când o autoritate îşi exercită în secret atribuţiile (...).

(...) Deoarece aplicarea unei măsuri secrete de supraveghere a convorbirilor telefonice nu poate ficenzurată de persoana vizată sau de public, «legea» contravine principiului preeminenţei dreptuluiatunci când marja de apreciere acordată executivului, nu este limitată. Prin urmare, legea trebuie sădefinească suficient de clar limitele marjei de apreciere acordate executivului, dar şi modalităţile deexercitare, având în vedere scopul legitim al măsurii în discuţie, pentru a oferi persoanei protecţieadecvată împotriva arbitrarului."

56. Pentru a se determina "calitatea" dispoziţiilor legale invocate în cauză, trebuie analizat în cemăsură dreptul intern stabileşte cu suficientă precizie condiţiile în care S.R.I. poate să arhiveze şi săfolosească informaţii referitoare la viaţa privată a reclamantului.

57. Curtea constată că art. 8 din Legea nr. 14/1992 prevede că pot fi culese, înregistrate şi arhivateîn dosare secrete informaţii vizând siguranţa naţională.

Totuşi nici o reglementare internă nu prevede limite ce urmează să fie respectate în exercitareaacestei competenţe. Astfel, dreptul intern nu defineşte genul de informaţie ce poate fi înregistrată,categoriile de persoane susceptibile să facă obiectul măsurilor de supraveghere, precum strângerea şiarhivarea datelor, nici împrejurările în care pot fi luate aceste măsuri şi nici procedura care trebuieurmată. De asemenea, legea nu stabileşte limite cu privire la vechimea informaţiilor deţinute şi ladurata păstrării lor.

Art. 45 dispune că S.R.I. va prelua în păstrare şi folosire arhivele care au aparţinut fostelor organede informaţii care au avut competenţe pe teritoriul României şi permite consultarea documentelorS.R.I. cu aprobarea directorului.

Curtea observă că acest articol nu include nici o dispoziţie explicită şi detaliată cu privire lapersoanele autorizate să consulte dosarele, natura dosarelor, procedura care trebuie urmată şi modulîn care pot fi utilizate informaţiile astfel obţinute.

58. Curtea observă, de asemenea, că, deşi art. 2 din Legea nr. 14/1992 împuterniceşte autorităţilecompetente să autorizeze acele măsuri necesare în vederea prevenirii şi contracarării ameninţărilor lasiguranţa naţională, motivul unor astfel de ingerinţe nu este suficient de precis definit.

59. Curtea trebuie, de asemenea, să verifice dacă există garanţii adecvate şi suficiente împotrivaabuzurilor, deoarece un sistem de supraveghere secretă destinat să protejeze siguranţa naţională,motivat de ideea apărării democraţiei, creează riscul de a o submina sau chiar de a o distruge(Hotărârea Klass şi alţii împotriva Germaniei mai sus citată, alin. 49-50).

Pentru a fi compatibil cu exigenţele art. 8, un sistem de supraveghere secretă trebuie să conţinăgaranţii stabilite de lege, aplicabile atunci când activitatea structurilor abilitate să supravegheze estecontrolată. Procedurile de control trebuie să respecte cât se poate de fidel valorile unei societăţidemocratice, în special principiul preeminenţei dreptului, la care se referă în mod expres preambululconvenţiei.Aceasta înseamnă că orice ingerinţă a executivului în exercitarea drepturilor unei persoane va fisupusă unui control eficient, asigurat - cel puţin şi în ultimă instanţă - de către puterea judecătorească,care oferă cele mai largi garanţii de independenţă, imparţialitate şi procedură (Hotărârea Klass şi alţiiîmpotriva Germaniei mai sus citată, pag. 25-26, alin. 55).

Page 34: MASTER 2013 UMK - TARNAUCEANU CRISTIAN - UMK Iasi 2013 - Referat Jurisprudenta C.E.D.O.

Universitatea Mihail Kogălniceanu Iaşi Master – 2012/2013 - Știinţe Penale si Criminalistică Tărnăuceanu Cristian

34

60. În cauza de faţă Curtea reţine că sistemul românesc de strângere şi de arhivare a informaţiilornu furnizează astfel de garanţii, deoarece Legea nr. 14/1992 nu prevede nici o procedură de control întimpul aplicării măsurii sau după ce aceasta a încetat.

61. Prin urmare, Curtea constată că dreptul intern nu indică cu suficientă claritate limitele şimodalităţile de exercitare a marjei de apreciere acordate autorităţilor.

62. Prin urmare, deţinerea şi folosirea de către S.R.I. a unor informaţii privind viaţa privată areclamantului nu erau măsuri "prevăzute de lege", ceea ce este suficient pentru a se constata oîncălcare a art. 8. Această încălcare dispensează Curtea de sarcina de a examina legitimitatea scopuluiurmărit prin măsurile dispuse şi dacă acestea erau "necesare într-o societate democratică".

63. În consecinţă, a existat o încălcare a art. 8.

III. Cu privire la pretinsa încălcare a art. 13 din convenţie

64. Reclamantul a arătat că absenţa oricărei forme de atac în faţa unei instanţe naţionale, care sădispună anularea fişierului ce conţinea date privitoare la persoana sa şi a datelor inexacte, estecontrară art. 13.

Conform art. 13:"Oricare persoană ale cărei drepturi şi libertăţi recunoscute de prezenta convenţie au fost încălcate

are dreptul să se adreseze efectiv unei instanţe naţionale, chiar şi atunci când încălcarea s-ar datoraunor persoane care au acţionat în exercitarea atribuţiilor lor oficiale."

65. Guvernul a susţinut că reclamantul a obţinut satisfacţie prin Hotărârea din 25 noiembrie 1997,care a declarat nule menţiunile făcute în Scrisoarea S.R.I. datată 19 decembrie 1990. În ceea cepriveşte distrugerea sau modificarea datelor din fişierul păstrat de S.R.I., Guvernul apreciază căreclamantul nu a ales calea de atac adecvată. Cererea sa ar fi trebuit să aibă drept temei art. 54 alin. 2din Decretul-lege nr. 31/1954, care împuterniceşte instanţa să dispună orice măsură necesară pentrurestabilirea dreptului încălcat, în speţă dreptul la propria onoare şi reputaţie.

Pe de altă parte, subliniază Guvernul, reclamantul poate să se prevaleze în prezent de dispoziţiileLegii nr. 187/1999 pentru a lua cunoştinţă de dosarul care i s-a întocmit de Securitate. În temeiul art.15 şi 16 din această lege, reclamantul ar putea contesta în faţa unei instanţe veridicitatea informaţiilorconţinute în dosarul său.

66. În opinia Comisiei Guvernul nu a reuşit să demonstreze că în dreptul român exista o cale deatac eficientă, în practică sau în drept, care să îi fi permis reclamantului să se plângă de o încălcare aart. 8 din convenţie.

67. Interpretând art. 13 în lumina propriei jurisprudenţe, Curtea a stabilit că doar pentru cererile cepot fi considerate "întemeiate" din punct de vedere al convenţiei este necesară existenţa unui remediuîn dreptul intern (a se vedea, de exemplu, Hotărârea Cakici împotriva Turciei [GC] nr. 23657/94,alin. 112, CEDO 1999-IV). Art. 13 solicită ca în fiecare ţară să existe un mecanism care să permităpersoanei remedierea în plan naţional a oricărei încălcări a unui drept consacrat în convenţie. Aceastădispoziţie solicită deci o cale internă de atac în faţa unei "autorităţi naţionale competente" care săexamineze orice cerere întemeiată pe dispoziţiile convenţiei, dar care să ofere şi reparaţia adecvată,chiar dacă statele contractante se bucură de o anume marjă de apreciere în ceea ce priveştemodalitatea de a se conforma obligaţiilor impuse de această dispoziţie. Calea de atac la care art. 13face referire trebuie să fie "efectivă" atât din punct de vedere al reglementării, cât şi al rezultatuluipractic (Hotărârea Wille împotriva Liechtenstein [GC]m nr. 28396/95, alin. 75, CEDO 1999-III).

68. Curtea constată că cererea reclamantului privind deţinerea de date privind viaţa personală, înscop de arhivare şi utilizare, cu încălcarea art. 8 din convenţie, are fără îndoială un caracter întemeiat.Reclamantul trebuia deci să beneficieze de o cale de atac internă efectivă în sensul art. 13 dinconvenţie.

69. "Autoritatea" la care se referă art. 13 nu trebuie să fie neapărat o instanţă de judecată. Totuşiatribuţiile şi garanţiile procesuale oferite de o astfel de autoritate prezintă o deosebită importanţă

Page 35: MASTER 2013 UMK - TARNAUCEANU CRISTIAN - UMK Iasi 2013 - Referat Jurisprudenta C.E.D.O.

Universitatea Mihail Kogălniceanu Iaşi Master – 2012/2013 - Știinţe Penale si Criminalistică Tărnăuceanu Cristian

35

pentru a determina caracterul efectiv al căii de atac oferite (Hotărârea Klass şi alţii mai sus citată,pag. 30, alin. 67).

În plus, atunci când este vorba despre un sistem secret de supraveghere, un mecanism obiectiv decontrol poate fi suficient atâta timp cât măsurile rămân secrete. Persoana trebuie să aibă la îndemânăo cale de atac numai atunci când măsurile au fost făcute publice (Hotărârea Klass şi alţii mai suscitată, pag. 31, alin. 70-71).

70. În cauză Guvernul a susţinut că reclamantul putea introduce o acţiune întemeiată pe art. 54 dinDecretul nr. 31/1954. Curtea apreciază că această apărare nu poate fi reţinută.

În primul rând, Curtea constată că art. 54 din decret deschide calea unei acţiuni în justiţie cucaracter general, care are ca scop apărarea drepturilor nepatrimoniale încălcate. Or, Curtea de ApelBucureşti a arătat în Hotărârea din 25 noiembrie 1997 că S.R.I. era abilitat de lege să deţinăinformaţii cu privire la reclamant, provenite din dosarele fostelor servicii de informaţii.

În al doilea rând, Guvernul nu a putut prezenta Curţii vreo hotărâre pronunţată în dreptul interncare să constituie jurisprudenţă în materie. El nu a demonstrat deci că o astfel de cale de atac ar fi fostefectivă. Prin urmare, excepţia preliminară invocată de Guvern va fi respinsă.

71. În ceea ce priveşte mecanismul creat prin Legea nr. 187/1999, presupunând că s-ar fi înfiinţatconsiliul prevăzut, Curtea constată că nici dispoziţiile invocate de Guvernul pârât şi nici vreo altăprevedere a acestei legi nu permit contestarea deţinerii de către agenţii de stat a datelor cu privire laviaţa particulară a unei persoane sau contestarea veridicităţii acestor informaţii. Sistemul de controlinstituit de art. 15 şi 16 nu vizează decât divulgarea de informaţii cu privire la identitatea unorcolaboratori şi agenţi ai Securităţii.

72. Alte informaţii cu privire la alte dispoziţii din dreptul român care să permită contestareadeţinerii de către serviciile de informaţii a unor date referitoare la viaţa privată a reclamantului saucontestarea veridicităţii acestor informaţii nu au fost furnizate Curţii.

73. Prin urmare, Curtea constată că reclamantul a fost victima încălcării art. 13.

IV. Cu privire la pretinsa încălcare a art. 6 din convenţie

74. Reclamantul a susţinut că nesoluţionarea de către instanţe a cererilor privind despăgubirilecivile şi cheltuielile de judecată a reprezentat o atingere a "dreptului la instanţă", încălcându-se astfeldispoziţiile art. 6 din convenţie, care prevede următoarele:

"1. Orice persoană are dreptul la judecarea într-un termen rezonabil a cauzei sale (...) de către oinstanţă (...) care va hotărî (...) asupra încălcării drepturilor şi obligaţiilor sale cu caracter civil (...)."

75. Guvernul nu s-a pronunţat în această privinţă.76. Comisia a decis să examineze acest capăt de cerere din punctul de vedere al obligaţiei mai

generale impuse de art. 13 de a oferi o cale de atac efectivă care să permită introducerea unor cereriprivind încălcările convenţiei.

77. Curtea observă că, pe lângă aspectele referitoare la absenţa unei căi de atac care să permităsoluţionarea cererii de modificare sau distrugere a fişierului conţinând datele personale alereclamantului, acesta se plânge şi de faptul că, deşi a solicitat despăgubiri civile şi restituireacheltuielilor de judecată, Curtea de Apel Bucureşti nu s-a pronunţat cu privire la aceste capete decerere.

78. Nu există nici un dubiu asupra caracterului civil, în sensul art. 6 alin. 1, al cererii de acordare adespăgubirilor civile şi cheltuielilor de judecată, iar Curtea de Apel Bucureşti era competentă să sepronunţe cu privire la acestea (Hotărârea Robins împotriva Regatului Unit din 23 septembrie 1997,Culegere 1997-V, pag. 1809, alin. 29).

Prin urmare, Curtea apreciază că omisiunea Curţii de Apel Bucureşti de a examina această cerere aadus atingere dreptului reclamantului la un proces echitabil în sensul art. 6 alin. 1 (Hotărârea RuizTorija împotriva Spaniei din 9 decembrie 1994, seria A nr. 303-A, pag. 12, alin. 30).

79. A existat deci şi o încălcare a art. 6 alin. 1 din convenţie.

Page 36: MASTER 2013 UMK - TARNAUCEANU CRISTIAN - UMK Iasi 2013 - Referat Jurisprudenta C.E.D.O.

Universitatea Mihail Kogălniceanu Iaşi Master – 2012/2013 - Știinţe Penale si Criminalistică Tărnăuceanu Cristian

36

V. Cu privire la aplicarea art. 41 din convenţie

80. Reclamantul a solicitat acordarea unor despăgubiri în conformitate cu art. 41 din convenţie,care prevede următoarele:

"Dacă Curtea declară că a avut loc o încălcare a convenţiei sau a protocoalelor sale şi dacă dreptulintern al Înaltei Părţi contractante nu permite decât o înlăturare incompletă a consecinţelor acesteiîncălcări, Curtea acordă părţii lezate, dacă este cazul, o reparaţie echitabilă."

A. Despăgubiri

81. Reclamantul a solicitat 20 miliarde lei (ROL) reprezentând despăgubiri pentru prejudiciul moralcauzat prin divulgarea unor informaţii false şi defăimătoare în legătură cu persoana sa, precum şi prinrefuzul autorităţilor timp de mai mulţi ani de a admite eroarea şi de a o îndrepta.

82. Guvernul a solicitat respingerea acestor pretenţii, apreciind că nu sunt rezonabile, mai alesdatorită faptului că în faţa instanţelor naţionale reclamantul nu a solicitat astfel de despăgubiri.

83. Curtea reaminteşte jurisprudenţa sa constantă conform căreia împrejurarea că un reclamant nu asolicitat despăgubiri în faţa unei instanţe interne nu va determina respingerea cererii respective canefondată, cu atât mai mult cu cât acest lucru nu constituie un obstacol în calea admisibilităţii cererii[Hotărârea De Wilde, Ooms şi Versyp împotriva Belgiei din 10 martie 1972 (art. 50), seria A nr. 14,pag. 10, alin. 20]. Mai mult, în cazul de faţă Curtea constată, contrar susţinerilor Guvernului, căreclamantul a cerut în faţa instanţelor interne să i se acorde, cu titlu de prejudiciu moral, sumasimbolică de 1 leu, cerere nesoluţionată de instanţe.

Curtea mai observă că informaţiile considerate defăimătoare au fost declarate nule de Curtea deApel Bucureşti, răspunzând astfel parţial cererii reclamantului. Se apreciază că reclamantul a suferittotuşi un prejudiciu moral, datorită faptului că a existat un fişier secret, contrar exigenţelor art. 8, cănu a existat o cale de atac efectivă în această privinţă, nu a avut loc un proces echitabil şi a trecut unnumăr de ani până când o instanţă să constate că este competentă să anuleze informaţiiledefăimătoare.

Prin urmare, Curtea constată că în cauză a existat o atingere gravă a drepturilor domnului Rotaru,iar suma de 50.000 FRF reprezintă o reparaţie echitabilă a prejudiciului moral suferit. Această sumăva trebui plătită în lei româneşti, conform ratei de schimb aplicabile la momentul plăţii.

B. Cheltuieli de judecată

84. Reclamantul a solicitat 38 milioane ROL (13.450 FRF) reprezentând:a) 30 milioane ROL, cheltuielile de judecată achitate în procedura internă, din care 20 milioane

ROL, cheltuielile de transport şi cazare la Iaşi şi Bucureşti şi 10 milioane ROL pentru cheltuielidiverse (taxe de timbru, telefon, fotocopii etc.);

b) 8 milioane ROL, taxele necesare în faţa instituţiilor convenţiei, din care 6 milioane ROL,cheltuieli de traducere şi secretariat, 1.250.000 ROL, cheltuieli de călătorie Bârlad-Bucureşti şi 1milion ROL, cheltuieli pentru viza franceză a fiului reclamantului.

85. Guvernul consideră această sumă exorbitantă, cu atât mai mult cu cât reclamantul ar fi solicitatjudecarea în lipsă în toate procedurile interne.

86. Curtea reaminteşte că în temeiul art. 41 din convenţie ea rambursează cheltuielile care au foststabilite ca efectiv şi neapărat necesare şi au fost calculate la o sumă rezonabilă (a se vedea, printrealtele, Hotărârea Nikolova împotriva Bulgariei [GC] nr. 31.195/96, alin. 79, CEDO 1999-II). Înaceastă privinţă trebuie reamintit că reclamantului i se poate acorda de către Curte nu numai platataxelor şi cheltuielilor în faţa organelor convenţiei, ci şi plata celor suportate în faţa instanţelor

Page 37: MASTER 2013 UMK - TARNAUCEANU CRISTIAN - UMK Iasi 2013 - Referat Jurisprudenta C.E.D.O.

Universitatea Mihail Kogălniceanu Iaşi Master – 2012/2013 - Știinţe Penale si Criminalistică Tărnăuceanu Cristian

37

naţionale, pentru ca acestea din urmă să prevină sau să corecteze încălcările constatate de Curte(Hotărârea Van Geyseghem împotriva Belgiei [GC] nr. 26103/95, alin. 45, CEDO 1999-I).

87. Curtea observă că reclamantul nu a fost reprezentat în faţa instanţelor interne. Ea arată, deasemenea, că reclamantul şi-a apărat singur cauza în faţa Comisiei şi că în faţa Curţii a fostreprezentat în şedinţa publică. Curtea constată, de asemenea, că a fost plătită domnului Rotaru decătre Consiliul Europei suma de 9.759,72 FRF cu titlu de asistenţă judiciară.

Curtea acordă integral reclamantului suma solicitată de el, mai precis 13.450 FRF, minus sumadeja plătită de Consiliul Europei cu titlu de asistenţă judiciară. Suma este convertibilă în lei româneştila rata de schimb de la data când vor fi făcute plăţile.

C. Dobânzi

88. Curtea consideră potrivit să se reţină nivelul dobânzilor care se aplică legal în Franţa la dataadoptării prezentei hotărâri, adică 2,74% pe an.

PENTRU ACESTE MOTIVE,CURTEA

1. respinge, în unanimitate, excepţia preliminară a Guvernului de pierdere a calităţii de victimă;2. uneşte cu fondul, în unanimitate, excepţia preliminară a Guvernului de neepuizare a căilor de

atac interne şi o respinge în unanimitate după examinarea pe fond;3. decide, cu 16 voturi contra 1, că a existat o încălcare a art. 8 din convenţie;4. decide, în unanimitate, că a existat o încălcare a art. 13 din convenţie;5. decide, în unanimitate, că a existat o încălcare a art. 6 alin. 1 din convenţie;6. decide, în unanimitate:a) că statul pârât trebuie să îi plătească reclamantului, în termen de 3 luni, 50.000 (cincizeci

mii) franci francezi cu titlu de daune morale şi 13.450 (treisprezece mii patru sute cincizeci) francifrancezi cu titlu de taxe şi cheltuieli, minus 9.759,72 (nouă mii şapte sute cincizeci şi nouă) francifrancezi şi 72 (şaptezeci şi două) centime, sume convertibile în lei româneşti la rata de schimb dinziua în care vor fi plătite;

b) că aceste sume vor trebui majorate cu o dobândă simplă de 2,74% pe an, începând cu dataexpirării termenului menţionat şi până la data la care reclamantul îşi va încasa banii;

7. respinge, în unanimitate, alte cereri de satisfacţie echitabilă.Redactată în limbile franceză şi engleză, apoi pronunţată în şedinţă publică la Palatul

Drepturilor Omului de la Strasbourg la data de 4 mai 2000.

Luzius Wildhaber,preşedinte

Michele De Salvia,grefier

La prezenta hotărâre se anexează, conform art. 45 alin. 2 din convenţie şi art. 74 alin. 2 dinregulamentul Curţii, următoarele opinii:

- opinia concordantă a domnului Wildhaber, la care s-au alăturat domnii Makarczyk, Turmen,Costa, doamna Tulkens, domnul Casadevall şi doamna Weber;

- opinia concordantă a domnului Lorenzen;- opinia parţial separată a domnului Bonello.

Page 38: MASTER 2013 UMK - TARNAUCEANU CRISTIAN - UMK Iasi 2013 - Referat Jurisprudenta C.E.D.O.

Universitatea Mihail Kogălniceanu Iaşi Master – 2012/2013 - Știinţe Penale si Criminalistică Tărnăuceanu Cristian

38

*OPINIA CONCORDANTĂ

a domnului judecător Wildhaber, la care se alătură opiniile domnilorMakarczyk, Turmen, Costa, doamnei Tulkens,

domnului Casadevall şi doamnei Weber

În cauza de faţă reclamantul a invocat o încălcare a dreptului la respectarea vieţii private, cauzatăde deţinerea şi utilizarea de către Serviciul Român de Informaţii (S.R.I.) a unui fişier conţinândinformaţii, cele mai multe din perioada 1946-1948. Una dintre acestea era în sensul că în anul 1937,în timpul studiilor (atunci când acesta avea doar şaisprezece ani), fusese membru al unei mişcări detip "legionar", adică o organizaţie paramilitară de extremă dreaptă, naţionalistă şi antisemită. Aceastăinformaţie, dezvăluită într-o scrisoare de la sfârşitul lui 1990, expediată de Ministerul de Interne, afost declarată inexactă în anul 1997 de către Curtea de Apel Bucureşti. Cu toate acestea, s-ar părea căinformaţia încă mai este consemnată în fişierele S.R.I., fără ca hotărârea din anul 1997 să fie şi eamenţionată în acel fişier. În plus, reclamantul nu a primit nici daune-interese şi nici vreo indemnizaţiepentru taxele şi cheltuielile ocazionate de procedurile iniţiate. O acţiune în despăgubire împotrivaS.R.I. a fost respinsă în 1994. Aparent, dreptul românesc nu îi permite încă reclamantului să contestedeţinerea de către S.R.I. a unor informaţii privind viaţa sa privată, să respingă veridicitatea acestoradin urmă sau să solicite distrugerea lor.

În acest context Curtea din Strasbourg decide că a existat o încălcare a art. 8, 13 şi a art. 6 alin. 1.Conform jurisprudenţei sale constante (Hotărârea Malone împotriva Regatului Unit din 2 august1984, seria A nr. 82, pag. 36-38, alin. 87-88; Hotărârea Kruslin şi Huvig împotriva Franţei din 24aprilie 1990, seria A nr. 176-A, pag. 24-25, alin. 36-37, şi 176-B, pag. 56-57, alin. 35-36; HotărâreaHalford împotriva Regatului Unit din 25 iunie 1997, Culegere de hotărâri şi decizii 1997-III, pag.1017, alin. 51; Hotărârea Kopp împotriva Elveţiei din 25 martie 1998, Culegere 1998-II, pag. 543,alin. 75-76; şi Hotărârea Amann împotriva Elveţiei [GC] nr. 27798/95, alin. 61-62 şi 77-81, CEDO2000-...), Curtea apreciază că normele de drept intern care permit strângerea, consemnarea şiarhivarea în dosare secrete a unor informaţii vizând securitatea naţională nu prezintă un grad suficientde previzibilitate. Prin urmare, deţinerea şi folosirea de către S.R.I. a unor informaţii cu privire laviaţa privată a reclamantului nu erau "prevăzute de lege", motiv pentru care a existat o încălcare a art.8. Personal, subscriu total acestor concluzii.

Cu toate acestea - fie că baza legală este sau nu este suficientă -, aş dori să adaug că în speţă amserioase îndoieli cu privire la faptul că încălcarea drepturilor reclamantului ar fi urmărit un scoplegitim din punct de vedere al art. 8 alin. 2. De altfel, pentru mine este de necontestat că restrângereaacestui drept nu este necesară într-o societate democratică.

În ceea ce priveşte scopul legitim, de obicei Curtea admite că acesta este legitim atunci când suntîndeplinite condiţiile prevăzute la alineatul 2 din art. 8-11. Totuşi, fiind vorba de securitateanaţională, apreciez că trebuie să existe cel puţin o legătură rezonabilă şi reală între măsurile care aducatingere vieţii private şi obiectivul invocat pentru ca acest scop să poată fi considerat legitim. Dinpunctul meu de vedere păstrarea arbitrară a unor informaţii privind viaţa privată a persoanelor cuscopul asigurării securităţii naţionale este de natură să ridice probleme serioase.

În cauza Rotaru informaţiile culese de regimul trecut, într-un mod nelegal şi arbitrar, cu privire laactivitatea desfăşurată de o persoană în adolescenţă şi în timpul studiilor, în urmă cu mai mult de 50de ani şi chiar, în unul dintre cazuri, 63 de ani, unele dintre ele dovedindu-se că nu corespundadevărului, sunt încă păstrate, fără a se oferi vreo garanţie adecvată şi eficientă împotriva abuzurilor.Nu este sarcina Curţii să se pronunţe că aceste informaţii trebuie distruse, că trebuie să existe oreglementare privind dreptul de acces la aceste informaţii sau dreptul de a cere rectificarea acestoraori dacă un alt sistem ar fi conform convenţiei. Este totuşi greu de precizat ce anume interes privindsecuritatea naţională poate justifica continua păstrare a informaţiilor privind viaţa privată a

Page 39: MASTER 2013 UMK - TARNAUCEANU CRISTIAN - UMK Iasi 2013 - Referat Jurisprudenta C.E.D.O.

Universitatea Mihail Kogălniceanu Iaşi Master – 2012/2013 - Știinţe Penale si Criminalistică Tărnăuceanu Cristian

39

reclamantului. Prin urmare, consider că onorata Curte ar fi trebuit să constate că măsura în discuţienu urmărea un scop legitim în sensul art. 8 alin. 2.

Această concluzie nu ar mai fi făcut necesară examinarea împrejurării de a şti dacă măsura eranecesară într-o societate democratică, deoarece aceasta depinde de existenţa unui scop legitim. Dacătotuşi Curtea ar fi preferat să accepte existenţa unui scop legat de siguranţa naţională, ar fi trebuit săreamintească că statele nu dispun de puteri discreţionare nelimitate pentru a supune persoanele fiziceunor măsuri de supraveghere secretă. Astfel, trebuie să existe un echilibru între interesul unui stat dea lua măsurile necesare pentru protecţia siguranţei naţionale şi gravitatea măsurilor care duc laîncălcarea dreptului reclamantului la respectarea vieţii private. Curtea din Strasbourg a subliniat înrepetate rânduri că "un sistem secret de supraveghere, având drept scop apărarea siguranţei naţionale,creează riscul de a pune în pericol sau chiar de a distruge democraţia pe motiv că o apără" (HotărâreaLeander împotriva Suediei din 26 martie 1987, seria A nr. 116, pag. 25, alin. 60; vezi şi HotărâreaKlass şi alţii împotriva Germaniei din 6 septembrie 1978, seria A nr. 28, pag. 21-23, alin. 42 şi 49 şi,mutatis mutandis, Hotărârea Chahal împotriva Regatului Unit din 15 noiembrie 1996, Culegere 1996-V, pag. 1.866, alin. 131, şi Hotărârea Tinnely & Sons Ltd şi alţii şi McElduff şi alţii împotrivaRegatului Unit din 10 iulie 1998, Culegere 1998-IV, pag. 1662, alin. 77). Acesta este motivul pentrucare Curtea trebuie să îşi formeze convingerea că supravegherea secretă a cetăţenilor este strictnecesară apărării instituţiilor democratice şi că există garanţii adecvate şi suficiente împotrivaabuzurilor.

Având în vedere ansamblul circumstanţelor cauzei şi în lumina consideraţiilor de mai sus cuprivire la scopul legitim, trebuie să tragem concluzia că în speţă nu era deloc necesară încălcareadreptului reclamantului la viaţă privată într-o societate democratică, pentru atingerea unui scop legatde securitatea naţională.

Într-un cuvânt deci, chiar dacă ar fi existat în cauza Rotaru un temei legal previzibil, Curtea ar fitrebuit totuşi să se pronunţe pentru încălcarea art. 8, fie pe motivul că nici un scop legitim nu justificaperpetuarea păstrării unui sistem abuziv de fişiere secrete, fie pentru că această măsură în modevident nu era necesară într-o societate democratică.

OPINIA CONCORDANTĂa domnului judecător Lorenzen

Am votat în speţă în favoarea concluziilor majorităţii, având în vedere aceleaşi motive. Aceasta nuînseamnă că aş fi în mod fundamental în dezacord cu observaţiile prezentate de domnul judecătorWilhaber în opinia sa concordantă cu privire la celelalte cerinţe ale art. 8 alin. 2. Motivul pentru carenu m-am raliat punctului său de vedere constă doar în faptul că în jurisprudenţa sa Curtea a decis înmod constant că atunci când o măsură ce a dus la încălcarea dreptului garantat de art. 8 nu este"prevăzută de lege", nu mai este necesar să se examineze dacă sunt îndeplinite celelalte condiţiicerute de art. 8 alin. 2. Mi se pare esenţială menţinerea acestei jurisprudenţe.

OPINIA PARŢIAL SEPARATĂa domnului judecător Bonello

1. Majoritatea a decis că a existat o încălcare a art. 8, după ce a constatat că dispoziţiile acestuiarticol sunt aplicabile cauzei analizate. Am votat împreună cu majoritatea în favoarea constatării altorîncălcări ale convenţiei, dar nu pot să reţin aplicabilitatea art. 8.

2. Art. 8 protejează viaţa privată a individului. În centrul acestei protecţii se află dreptul oricăreipersoane de a nu expune publicului aspectele cele mai intime ale fiinţei sale. Există anumiteelemente, în persoana noastră, în modul nostru de a gândi, care, din punct de vedere al convenţiei,trebuie să rămână inaccesibile. Nu este legitimă disecarea, păstrarea, clasarea sau divulgarea unordate care se referă la domeniile cele mai secrete ale activităţii, orientării sau convingerii unui individ,adăpostite în spatele zidurilor confidenţialităţii.

Page 40: MASTER 2013 UMK - TARNAUCEANU CRISTIAN - UMK Iasi 2013 - Referat Jurisprudenta C.E.D.O.

Universitatea Mihail Kogălniceanu Iaşi Master – 2012/2013 - Știinţe Penale si Criminalistică Tărnăuceanu Cristian

40

3. În schimb, activităţi care sunt, prin însăşi natura lor, publice şi care se hrănesc cu adevărat dinpublicitate nu beneficiază în nici un fel de protecţia oferită de art. 8.

4. Informaţiile secrete deţinute de serviciile de securitate ale statului, pe care reclamantul a solicitatsă le consulte, erau în principal legate de: a) participarea activă a unui anume Aurel Rotaru la omişcare politică; b) cererea sa pentru publicarea a două pamflete politice; c) apartenenţa sa lasecţiunea tineret a unui partid politic; d) faptul că nu avea antecedente penale (alin. 13).

5. Primele trei tipuri de informaţie trimit exclusiv la activităţile publice, eminamente publice aşspune eu, în măsura în care activitatea politică şi publicistică implică noţiunea de public ca o condiţiea existenţei şi succesului său. Documentele nu arătau că reclamantul ar fi votat pentru un anumepartid politic - ceea ce, bineînţeles, ar fi constituit o pătrundere în zona interzisă de confidenţialitate -,ci făceau dovada, în principal, a unor manifestări publice de militantism public ale lui Aurel Rotaruîn cadrul unor organizaţii publice.

6. În ce măsură păstrarea unor documente privind activităţile eminamente publice ale unui individîncalcă dreptul acestuia la viaţă privată? Până acum, în mod corect după aprecierea mea, Curtea adecis că protecţia oferită de art. 8 vizează unele domenii confidenţiale, precum datele medicale şisanitare, activitatea şi orientarea sexuală, legăturile de familie, relaţiile profesionale şi comerciale,precum şi alte probleme de ordin privat în care orice imixtiune a publicului ar constitui o depăşireilegală a barierelor naturale ale sinelui. Militantismul public în cadrul unor partide politice publice nuare, după părerea mea, nimic de-a face cu principiul care ridică protecţia vieţii private la rangul dedrept fundamental.

7. Al patrulea element din informaţiile pe care le conţinea fişierul în ceea ce îl priveşte pe reclamanttrimite la o notă în care se arată că acesta nu are cazier judiciar. În opinia Curţii chiar şi aceastăinformaţie atrage o încălcare a dreptului la viaţă privată al reclamantului. Curtea a subliniat căobservaţiile serviciilor române de informaţii (care conţin informaţii dintre care unele datează de maimult de 50 de ani) includeau şi cazierul judiciar al reclamantului şi a concluzionat că "astfel deinformaţii, atunci când sunt sistematic strânse şi arhivate într-un fişier păstrat de agenţi ai statului,vizează «viaţa privată» în sensul art. 8 alin. 1 din convenţie" (alin. 44).

8. Aceasta, mi se pare mie, depăşeşte în mod periculos sfera art. 8. A declara că păstrarea de cătrepoliţie a cazierului judiciar a unei persoane aduce atingere art. 8 (chiar dacă reiese, ca în speţa de faţă,că individul în cauză nu are antecedente judiciare) poate avea consecinţe incalculabile şi importanteîn ceea ce priveşte securitatea naţională, siguranţa publică, apărarea ordinii şi prevenireainfracţionalităţii, valori pe care art. 8 le protejează în mod expres.

9. Aş fi acceptat, deşi nu cu toată convingerea, că păstrarea de către poliţie a cazierului judiciar alunei persoane poate constitui o ingerinţă în exercitarea dreptului la viaţă privată, dar m-aş fi grăbit săadaug că o asemenea ingerinţă se justifică prin prevenirea unor infracţiuni penale şi protejareasecurităţii naţionale. Curtea nu a considerat util să facă aceasta.

10. Bineînţeles, confuzia mea nu are ca obiect decât cenzurarea de către Curte a păstrării deinformaţii de natură penală. Este absolut de înţeles că divulgarea gratuită şi nelegitimă a conţinutuluicazierelor judiciare pune probleme din punct de vedere al art. 8.

11. Curtea pare să acorde o importanţă deosebită faptului că "unele informaţii au fost declarate falseşi riscă să aducă atingere reputaţiei reclamantului" (alin. 4). Aceste preocupări pun două problemedistincte: cea a inexactităţii informaţiilor şi cea a caracterului lor defăimător.

12. Unele dintre datele păstrate în fişierul reclamantului nu se referă în realitate la el, ci la opersoană care avea acelaşi nume. Fără îndoială, aceasta înseamnă informaţii "false" din punct devedere al reclamantului. Dar inexactitatea "unor informaţii intrate în domeniul public" le transformăoare în date cu caracter privat? Logica acestui raţionament îmi scapă.

13. Încă o dată recunosc fără nici o dificultate că informaţiile "false" stocate erau de natură să îiafecteze reputaţia. S-ar părea că în ultimul timp Curtea încearcă să acrediteze ideea că "reputaţia" arputea pune probleme din punctul de vedere al art. 81). Deschiderea art. 8 către aceste noi perspectivear adăuga protecţiei dreptului omului o nouă dimensiune incitantă. În opinia mea însă Curtea ar trebui

Page 41: MASTER 2013 UMK - TARNAUCEANU CRISTIAN - UMK Iasi 2013 - Referat Jurisprudenta C.E.D.O.

Universitatea Mihail Kogălniceanu Iaşi Master – 2012/2013 - Știinţe Penale si Criminalistică Tărnăuceanu Cristian

41

să atace frontal această reformă şi nu să o abordeze aproape pe furiş, ca o problemă marginală adreptului la viaţă privată.

14. Dacă aş fi împărtăşit teza majorităţii, conform căreia dreptul la viaţă privată protejează şiinformaţii eminamente publice, aş fi subscris şi eu la pronunţarea cu privire la încălcarea art. 8,deoarece nu am nici o rezervă referitor la concluzia Curţii, conform căreia păstrarea şi folosirea decătre forţele de ordine a informaţiilor privitoare la reclamant nu erau "prevăzute de lege" (alin. 57-63).

____________1) Hotărârea Fayed împotriva Regatului Unit din 21 septembrie 1994, seria A nr. 294-B, pag. 50-

51; Hotărârea Niemietz împotriva Germaniei din 16 decembrie 1992, seria A nr. 251-B, pag. 36.

Page 42: MASTER 2013 UMK - TARNAUCEANU CRISTIAN - UMK Iasi 2013 - Referat Jurisprudenta C.E.D.O.

Universitatea Mihail Kogălniceanu Iaşi Master – 2012/2013 - Știinţe Penale si Criminalistică Tărnăuceanu Cristian

42

CONCLUZII

Este de notorietate cǎ instanțele judecǎtorești au rolurile din ce ȋn ce mai ȋncarcate iar

resursele materiale și umane sunt ȋn mod cert insuficiente pentru a asigura funcționarea eficientǎ a

sistemului juridic, supraȋncarcarea afectȃnd calitatea actului de justiț ie.

Existǎ multe cauze care au dus ȋn timp la supraȋ ncarcarea rolului instanțelor judecǎtorești.

Una dintre cauze este aceea ca instanțele au ȋnceput la un moment dat sǎ interpreteze noțiunea de

acces la justiție, intr-un sens foarte larg, farǎ a ține ȋntotdeauna suficient cont de principiul separației

si echilibrului puterilor-legislativǎ, executivǎ si judecatoreascǎ, consacrat in art. 1

Extinderea ȋn practicǎ a sferei de acțiune a puterii judecǎtorești ȋn detrimentul celorlalte

puteri, a fǎcut ca din ce ȋn ce mai multe persoane sǎ ȋncerce sǎ ocoleascǎ procedurile administrative

care presupun reguli stricte și taxe mai mari decȃt cele judiciare, solicitȃnd direct instanțelor sǎ

dispunǎ autoritaților administrative sǎ emitǎ anumite acte sau sǎ efectueze anumite operațiuni, ȋn

proceduri care se desfașoarǎ, de regulǎ, farǎ participarea autoritații respective

Mai mult, ȋn ultimul timp se remarcǎ si tendința de a substitui actele notariale prin hotǎrari

judecatorești.

Puterea judecatorescǎ și-a extins treptat sfera și in detrimentul puterii legislative, fapt

constatat de Curtea Constitutionalǎ prin cȃteva decizii relativ recente (a se vedea ȋn acest sens, spre

exemplu, Curtea Constituționalǎ, dec. nr. 818/2008, dec. 819/2008, dec. nr. 1325/2008).

O situație farǎ precedent ȋn Romȃnia este cea ȋn care Curtea Constituționalǎ a constatat

existența unui conflict juridic de naturǎ constituționalǎ ȋntre Președintele Romȃniei, pe de o parte, și

puterea judecǎtoreascǎ reprezentatǎ de Inalta Curte de Casație și Justiție, pe de altǎ parte, conflict

generat de nesocotirea de catre instața supremǎ a unei decizii a Curții Constitutionale și a dispozițiilor

legale ȋn vigoare. Curtea Constituționala a decis ca hotarȃrea Inaltei Curți de Casație și Justiție nu

este opozabilǎ Președintelui Romȃniei (Curtea Constituționalǎ, dec. nr. 1222/2008. Referitor la

aceasta decizie, se impune precizarea ca instanța de contencios constituțional a decis ca hotarȃrea

Inaltei Curți de Casație si Justiție sǎ nu fie opozabilǎ Președintelui Romȃniei și pentru cǎ acesta nu a

fost parte ȋn procedurǎ judiciarǎ, ȋn cursul judecǎții fiind citatǎ Administrația Prezidențialǎ).

Page 43: MASTER 2013 UMK - TARNAUCEANU CRISTIAN - UMK Iasi 2013 - Referat Jurisprudenta C.E.D.O.

Universitatea Mihail Kogălniceanu Iaşi Master – 2012/2013 - Știinţe Penale si Criminalistică Tărnăuceanu Cristian

43

Ȋntrebarea fireascǎ pe care și-o poate pune oricine analizeazǎ situația și constatǎ cǎ, pe de o

parte, instanțele judecǎtorești au ajuns sǎ fie blocate de avalanșa de acțiuni ȋntr-o continuǎ creștere si,

pe de alta parte, ca ȋn aceste condiții, instanțele continuǎ sǎ soluționeze pe fond acțiuni care exced

competenței generale a instanțelor judecǎtorești, este: de ce se procedeazǎ ȋn acest mod?

Asa cum am aratat deja, s-a ajuns ȋn aceastǎ situație, ȋn parte, și datoritǎ interpretǎrii greșite a

noțiunii de „acces la justiție”.

Liberul acces la justiție este consacrat prin art. 21 din Constituția Romȃniei, care prevede cǎ

orice persoanǎ se poate adresa justiției pentru apǎrarea drepturilor, a libertǎților și a intereselor sale

legitime.

Dreptul de acces la justiție este atȃt de evident ȋncȃt nici nu a fost consacrat expres de

Convenția Europeanǎ a Drepturilor Omului, ȋn cauza Golder contra Regatului Unit al Marii Britanii,

Curtea fiind pusǎ ȋn situația de a trebui sǎ raspundǎ la ȋntrebarea dacǎ art. 6 paragr. 1 din Convenție

doar garanteazǎ dreptul la un proces echitabil sau recunoaște și dreptul oricarei persoane de a avea

acces la o instanța judecǎtoreascǎ (a se vedea Hotararea Curtii Europene a Drepturilor Omului din 21

februarie 1975 ȋn cauza Golder contra Regatului Unit, ȋn “Recueil…”, 1975, seria A nr. 18, paragr.

26-36;). Curtea, a arǎtat cǎ toate garanțiile procedurale enunțate de art. 6 paragr. 1 din Convenție,

respectiv echitatea, publicitatea și celeritatea procedurii, nu ar avea nici un sens ȋn lipsa dreptului de

acces la un tribunal dar a subliniat și cǎ accest drept nu este absolut, existȃnd posibilitatea limitǎrilor

implicit admise chiar ȋn afara limitelor care circumscriu conținutul oricarui drept.

Potrivit jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, dreptul de acces la justiție,

implicǎ, prin ȋnsași natura sa, o reglementare din partea statului și poate fi supus unor limitǎri sau

condiționari, atȃt timp cȃt nu este atinsǎ substanța dreptului (a se vedea, spre exemplu, Hotǎrȃrea

Curții Europene a Drepturilor Omului definitivǎ la data de 26 aprilie 2006, ȋn cauza Lungoci

ȋmpotriva Romȃniei, publicatǎ ȋn “Monitorul Oficial al Romȃniei”, partea I, nr. 588 din 7 iulie 2006,

paragr. 36;).

Page 44: MASTER 2013 UMK - TARNAUCEANU CRISTIAN - UMK Iasi 2013 - Referat Jurisprudenta C.E.D.O.

Universitatea Mihail Kogălniceanu Iaşi Master – 2012/2013 - Știinţe Penale si Criminalistică Tărnăuceanu Cristian

44

CONCLUZII PERSONALE

Consider cǎ evoluția CEDO este una beneficǎ naț iunilor care au implementat-o, dar pesteacest lucru, mai de valoare mi se pare cȃștigul cetǎțenilor, din ce ȋn ce mai protejați de abuzurilejuridice.

Ca și romȃn, puternic legat de trecutul Romȃniei – ca și fost stat comunist – pot considera cǎindirect am fost la curent cu diferitele abuzuri sǎvarșite de autoritǎți ȋn acea perioadǎ de tristǎamintire.

Nu pot decȃt sǎ savurez evoluția drepturilor omului, evoluția CEDO ȋn special, ȋntrucȃt chiarși eu, practician modest ȋn vastul domeniu al dreptului, deseori am tendința de a reciti, de a studia dinnou reglementǎrile CEDO, datoritǎ imensului sentiment de apǎrare pe care convenția mi-o conferǎ.

Bȃntuit de spaimele trecutului, ȋn care simpla vedere a unei mașini de miliție ȋți provocadificultǎți de respirație, admir lejeritatea tinerilor de astǎzi, tineri care se plimbǎ liniștiți chiar si la oretȃrzii de noapte, avȃnd ȋncredere in libertǎțile democratice cȃștigate.

Consider cǎ, la proxima ocazie, noțiunile elementare de drept penal ar trebui predate ȋncǎ dela nivel de liceu, ca și materie separatǎ, astfel ȋncȃt pe langǎ caracterul preventiv pe care predareaCodului Penal l-ar avea, tinerii Romaniei ar fi sensibilizați asupra laturilor morale de a fi viitoriposibili fǎptuitori de fapte penale.

Noțiunile CEDO ar trebui deasemenea sǎ devinǎ disciplinǎ obligatorie la nivel de liceu, eleviideprinzȃnd astfel din timp un anume comportament fațǎ de autoritațile statului, ȋn sensul de acunoaște obligațiile dar și drepturile pe care le au, constienți fiind cu toții cǎ autoritațile se aflǎ intr-opermanentǎ „posibilǎ culpǎ” de a-și depași și ȋncǎlca atribuțiile. Astfel, tinerii vor ști ce „sǎ dea” darși ce „sǎ cearǎ”

Nu pot decȃt sǎ mulțumesc ȋnaintașilor și sǎ -mi exprim admirația cǎtre contemporanii caredepun și ei eforturi la rȃndul lor, ȋn implementarea și dezvoltarea „Convenției Europene a DrepturilorOmului”

Page 45: MASTER 2013 UMK - TARNAUCEANU CRISTIAN - UMK Iasi 2013 - Referat Jurisprudenta C.E.D.O.

Universitatea Mihail Kogălniceanu Iaşi Master – 2012/2013 - Știinţe Penale si Criminalistică Tărnăuceanu Cristian

45

BIBLIOGRAFIE

Jurisprudenta C.E.D.O in cauzele contra Romaniei – ed. Hamangiu 2012

R.A. Lawson, “50 jaar EVRM in vogelvlucht”, in: R.A. Lawson & E. Myjer (eds.), 50 Jaar

EVRM, Leiden: NJCM-Boekerij, 2000, pp. 3-18 and P.H. Teitgen,

“Introduction to the European Convention on Human Rights”, in: R.St.J. Macdonald a.o.

(eds.), The European System for the Protection of Human Rights, Dordrecht: Martinus Nijhoff,

1993, p. 11.

H.G. Schermers, “European Court of Human Rights”, în: Weber (ed.), Fundamental

Rights in Europe and North America, The Hague: Kluwer Law International, 2001, p.

ECHR-8.

Curtea Europeana de Justiție – Jurisprudențǎ

CONV 820/03, proiect de Tratat pentru elaborarea unei Constituţii a Europei prezentat

de către Preşedintele Convenţiei Consiliului European la reuniunea de la Salonic pe 20

iunie 2003

Portalul Instanțelor de Judecatǎ

Decretul-lege nr. 118 din 30 martie 1990 privind acordarea

unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura

instaurată cu începere de la 6 martie 1945

Legea nr. 14 din 24 februarie 1992 cu privire la organizarea

şi funcţionarea Serviciului Român de Informaţii

Legea nr. 187 din 20 octombrie 1999 cu privire la accesul

cetăţenilor la propriul dosar deţinut de Securitate şi deconspirarea

securităţii ca poliţie politică

Codul civil

Codul de procedurǎ civilǎ

Jurisprudența CEDO

Jurisprudența Inalta Curte de Casație si Justiție