CAPITOLUL I

INTRODUCEREIstoria masajului

Se presupune că termenul de masaj îşi are originea fie în cuvântul

arab „mass”, care înseamnă „a apăsa”, fie în cuvântul ebraic „ maşeş” cu

aceeaşi semnificaţie, fie în „massein” care în limba greacă veche înseamnă

„a frământa”.

Prezentarea succinta a istoriei, bazate pe documente pastrate pana azi ,

ne permite sa retinem urmatoarele :

- cu circa 3000 de ani inaintea erei noastre, masajul era practicat de chinezi (practicantii erau preotii-medici) pentru activitatea circulatiei si stimularea , respective linistea nervoasa ;

- mai retinem din unele documente practicarea empirica a masajului la egiptenii antici , la asirieni si babilonieni , persani si evrei;

- in India antica, in “Cartea vietii”, scrisa acum circa 2800 de ani, se vorbeste de masaj (reguli, indicatii, contraindicatii);

- grecii antici foloseau masajul preparator (la atleti), cel de refacere, precum si auto masajul (celebrii medici greci ai antichitatii, Herodicos si Hipocrat, cunoasteau influentele masajului si ale exercitiilor fizice asupra orgnismului si le prescriau pacientilor lor) ;

- la romani, masajul se practica in baile publice, dimineata pentru stimulare si seara pentru dezobosire (Celsius, Galenus au descris unele proceduri de masaj) ; desi in Evul Mediu masajul si ingrijirea corpului au fost neglijate, in cartea scrisa de Avicena - “Cartea Legilor Medicinii” se vorbeste de masaj in asociere cu baile si dieta.

La noi in tara sunt de mentionat lucrarile: - Masajul, istoricul, manipulatiile, actiunea fiziologica si tratamentul

catorva maladii prin acest remediu, scrisa in 1885 de R.P. Manga;- Masajul si mobilizarea, ca tratament in unele fracturi, scrisa in 1889

de N. Halmagiu.Dupa infiintarea Oficiul national de educatie fizica , in 1922 , incepe

si in tara noastra pregatirea specialistilor in masaj .In 1933 este tradusa lucrarea francezului M. Defrumeris , “Masajul

practice si theoretic, general si partial”.

1

In Ardeal, profesorul Marius Sturza contribuie la popularizarea masajului.

La Bucuresti, la catreda de gimnastica medicala de pe langa ONEF , cursul de masaj era predate de prof. dr. Ion Lascar si asistenta Valentina Rosca (in 1930 aceasta din urma publica lucrarea “Elemente de masaj si gimnastica medicala” ).

Cel care a dus la noi dimensiuni gimnastica medicala si masajul , fiind pe buna dreptate socotit azi fondatorul gimnasticii medicale moderne si a masajului in tara noastra, este regretatul prof. Dr. Adrian Ionescu, care prin numeroasele publicatii, actuale si in zilele noastre, contributii si formarea de noi specialisti (citez numai pe dr. Radovici, R. Fozza Cristina, Viorel Dumitru, etc.) se inscrie ca una din marile personalitati ale stiintei medicale romanesti contemporane, cu deosebit accent in medicina culturii fizice .

In perioada Evului Mediu, in Europa, putine lucruri s-au auzit despre masaj, din cauza dispretului fata de placerile carnale . Dar interesul fata de aceasta arta a fost resuscitat in secolul al XVI-lea, in principal datorita operei dr. francez Ambroise Pare.

La inceputul secolul al XIX-lea, suedezul Per Henrik Ling a pus la punct un sistem care astazi este cunoscut sub numele de “Masajul Suedez”, pe care la sintetizat din cunostintele sale de gimnastica si fiziologie si din tehnici de chineza egipteana, greaca si romana.

In 1813 a fost infiintat la Stockholm primul colegiu care oferea ore de masaj ca parte a programei scolare si de atunci au luat fiinta pe intreg continental institute si statiuni de odihna care includeau si masajul. Astazi nimeni nu se mai indoieste de valoarea terapeutica a masajului, care continua sa se dezvolte si sa infloreasca in intreaga lume occidentala, atat printre practicieni amatori, cat si printre profesionisti. In orient, tehnicile de masaj s-au bucurat dintotdeauna de o mai mare pretuire pentru aplicatiile lor tamaduitoare decat in occident si acestea au cuntinuat sa fie folosite neintrerupt din cele mai vechi timpuri.

Probabil ca diferenta de atitudine care a existat pana foarte de curand intre civilizatia orientala si cea occindentala fata de masaj a fost o consecinta a revolutiei stiintifice care a aut loc in occident in urma cu circa 250 de anii.

Ca urmare a acestei noi stiinte, vechile concepte care stabileau legaturile dintre corp, pe deoparte, si minte si spirit pe de alta, au fost desconsiderate ca fiind nestiintifice si in decursul timpului, corpul omenesc a ajuns sa fie privit ca un soi de masinarie sofisticata, care putea fi “ intretinuta si reparata” numai de catre specialisti cu inalta calificare, cu alte cuvinte, doctorii.

Toti simtim nevoia sa ne relaxam sa scapam de tirania timpului. Ascultam muzica, privim miscarea norilor pe cer, ne plimbam pe plaja

2

cautand pietricele colorate sau scoici, toate acestea sunt modalitati prin care ne linistim sufletul, ne redobandim senzatia propriei noastre integritati in inocenta clipei. In copilarie ne cataram in copaci si alergam desculti, ne simtim in largul nostru cu noi insine si suntem in contact cu natura noastra fundamentala. Dar pe masura ce imbatranim, petrecem cat mai mult timp traind numai in intelect.

Acum e momentul sa refacem echilibrul si sa revenim in propriul nostru corp prin redescoperirea delicatei arte a atingerii. Este un limbaj comun, un limbaj pe carei il putem folosi pentru a vindeca sau linisti, pentru a alina durerea sau pentru a indeparta tensiunea, mai presus de toate sa exprimam faptul ca ne pasa. Asemenea unui luminis in padure, aceasta arta ne ofera un spatiu de respiratie in care sa ne relaxam si sa ne reorientam.

Masajul ne ofera un mijloc de a contracara fluxul neincetat al presiunilor profesionale si casnice. Pentru prea multi dintre noi rigiditatea si durerea sunt un mod de viata cu care ne-am obisnuit si de multe ori, abia atunci cind facem sau ni se face un masaj descoperim ca muschii nostrii sunt incordati sau ne dam seama ca o mare parte din energie ne este consumata de tensiune. Masajul poate fi o calatorie de autodescoperire, care ne arata cum este sa ne simti mai relaxati si mai in armonie cu noi insine, sa simti placerea unui trup care poate respira si se poate misca in deplina libertate.

Masajul, trecut si prezent

Vreme de zeci de mii de ani, o forma sau alta de masaj sau de atingere a fost folosita pentru a-i vindeca pe bolnavi sau pentru a le alina durerile. Pentru medicii din antichitatea greaca sau romana, masajul constituia unul din pricipalele mijloace de domolire a durerii. Pe la inceputul secolului V i.Hr, Hipocrate- “parintele medicinei”- scria: “medicul trebuie sa aiba experienta in multe privinte, dar fara doar si poate in privinta masajului…Caci masajul poate intari o incheietura care este prea slabita si poate slabi o incheietura care este prea intepenita”.

Pliniu, renumitul naturalist roman se supunea in mod regulat masajului pentru a-si ostoi suferintele provocate de astma, iar Iulius Caesar care suferea de epilepsie, era zilnic ciupit pe tot corpul, pentru usurarea nevralgiilor si a durerilor de cap. Dupa caderea Romei in sec V d.Hr. putine progrese s-au inregistrat in Europa in sfera medicinei si a ramas in seama arabilor sa studieze si sa dezvolte invataturile lumii clasica. Avicenna, filozoful si medicul arab care a trait in sec XI, scria in lucrarea sa Canon ca obiectul masajului este “sa disperseze substantele ramase in muschi si care nu au fost eliminate prin exercitiul fizic.

3

CAP II. BENEFICIILE MASAJULUI

Masajul este definit ca o prelucrare sistematica a partilor moi ale corpului uman, prin mijloace manuale si/sau instrumentale (mecanice, hidrice, electrice etc), in scop igienic, de intretinere a sanatatii si bunei functionari a organismului (de exemplu: stimularea prin masaj a circulatiei de intoarcere venoase , capilare, si limfatice ), de prevenire a unor tulburari functionare (surmenaj, edeme de staza, etc) si tratarea unor afectiuni organice sau functionale a unor traumatisme ale aparatului locomotor sau recuperarii unor sechele posttraumatice.

Datorita acestor efecte, astazi, bine fundamentate stiintific, masajul a devenit un mijloc de terapie.

La omul contemporan, stresat in permanenta, masajul isi are un rol important in arsenalul mijloacelor profilactice impotriva oboselii fizice, dar mai ales psihice, in prevenirea unor afectiuni cu caracter profesional (este si cazul sportivilor) si bineinteles in tratarea unor boli si traumatisme, in special la nivelul aparatului locomotor, si recuperarea sechelelor dupa boli traumatice, circulatorii, neuromusculare etc.)

Masajul ne ofera un mijloc de a contracara fluxul neincetat al presiunilor profesionale si casnice .

Pentru prea multi dintre noi, rigiditatea si durerea sunt un mod de viata cu care ne-am obisnuit si de multe ori, abia atunci cand facem sau ni se face masaj, descoperim ca muschii nostri sunt incordati sau ne dam seama ca o mare parte din energie ne este consumata de tensiune.

Masajul poate fi o calatorie de autodescoperire, care ne arata cum este sa ne simtitm mai relaxasti si mai in armonie cu noi insine, sa simtim placerea unui trup care poate sa respire si se poate misca in deplina libertate .

Masajul este o impartasire a atingerii: mainile pe corp, pe cap, pe maini sau picioare si totusi masajul nu se opreste la piele patrunzand chiar mai adinc de muschi si oase. Un masaj reusit, atent efectuat patrunde pana in miezul fiintei noastre. Masajul holistic trateaza individul ca pe un intreg, in loc sa se concentreze asupra afectiunilor fizice, iar miscarile sale sunt in general mai lente, mai mediative. In masajul holistic atitudinea ambilor parteneri si comunicarea dintre acestia sunt de o importanta esentiala pentru eficacitatea tratamentului.

Rolul receptorului este sa fie relaxat dar atent, concentrandu-se asupra atingerii daruitorului in vreme ce acesta din urma trebuie sa ramana centrat

4

si sa aiba o atitudine de preocupare sincera fata de masaj. Receptorul trebuie sa perceapa masajul ca pe o succesiune continua in care se trece ritmic de la o miscare la cealalta. Nu trebuie sa uitam ca orice tensiune sau disconfort in postura pe care am adoptat-o va fi resimtita de partenerul nostru. Daca exersam si ajungem sa lasam corpul sa se miste din solduri in loc sa ne folosim numai de brate sau de maini vom constata in scurt timp ca mainile ni se relaxeaza si ca mangaierile incep sa decurga natural. Pe masura ce capatam experienta vom incepe sa improvizam noi tipuri de mangaieri si sa dezvoltam propriul limbaj tactil corespunzator cu miscarile posibile sugerate de corpul aflat sub mainile noastre.

Cind efectuam un masaj solicitam un feedback cu privire la senzatille pozitive ale receptorului dar vom evita excesul de comunicare verbala deoarace vorbitul ne va abate concentrarea de la maini. Cu cat miscarile noastre vor fi mai lente si mai ritmice cu atat partenerul se va simti mai relaxat si mai in siguranta.

Un masaj bun ne afecteaza intreaga fiinta la toate nivelurile. Printre beneficiile fizice se numara relaxarea si tonifierea muschilor, ameliorarea fluxului venos al sangelui, calmarea sistemului nervos, stimularea fluxului limfatic si intandirea tesutuluil conjuctiv al articulatiilor.

Masajul holistic afecteaza si centrele energetice ale chakrelor “corpului subtil”, la nivel psihic masajul nu numai ca indeparteaza stresul si anxietatea dar ne ajuta sa devenim mai constienti de corpul nostru ca intreg, de partile cu care suntem in contact si de cele de care ne simtit detasat. Din momentul in care devenim constienti de localizarea blocajelor noastre enegetice putem incepe sa incercam integrarea propriului corp si prin dezvoltarea unei imagini despre sine mai pozitive sa preluam responsabilitatea pentru propria noastra fericire si sanatate.

Un masaj efectuaj cu grija creeaza o senzatie de bine insotita de sentimente de incredere si bucurie. El poate totodata sa elibereze o mare cantitate de energie care pana atunci se pierdea din cauza tensiunii si prin transformarea obisnuintelor cronice legate de actiune si reactiune, poate provoca schimbari profunde ale posturii si expresiei faciale. Aspectul emotional al masajului este extrem de important.

La nivel spiritual beneficiile masajului sunt greu de descris, caci avem de a face cu ceva care este intrinsec, de nedefinit - esenta “forta vitala”, intregul care este mai mult decat suma partilor. Dar nu este neobisnuit ca in timpul unei sedinte de masaj holistic atat daruitorul cat si receptorul sa atinga o stare de constientizare sporita de prezenta in moment care se inrudeste cu experienta meditatiei.

Orice masaj, fie general, fie pe portiuni, incepe cu masajul spatelui, deoarece muschii cervicali sunt cei mai sensibili la stres, dar si pentru ca

5

incepand cu aceasta parte neutra a corpului se formeaza o legatura mai puternica intre maseur si receptor

Produsele care se folosesc pentru masaj sunt in general crema, laptele de corp, uleiul de corp sau pudra de talc.Se incepe cu atingeri blande de netezire numite efleuraje. Aceste atingeri trebuie sa fie superficiale, apoi mai ample, pentru incalzirea muschilor.

Dupa ce s-au relaxat muschilor spatelui, se face o usoara frictiune de o parte si de alta a coloanei (aceste miscari sunt receptate la muschii paravertebrali).

Se fac cerculete mici de la baza coloanei pana la baza gatului apoi se face o usoara netezire cu degetul mare pe muschii paravertebrali. Atingerea nu trebuie sa fie niciodata brusca, iar maseuza (sau optional, partenerul care executa masajul) trebuie sa fie foarte atent(a) la reactiile receptorului. Dupa ce muschiul este deja foarte "antrenat" se pot face "framantari" de-o parte si de alta a coloanei cu degetele mari, apoi se trage pielea usor cu palmele.

In timpul framantarilor blande, degetele trebuie sa alunece continuu si podul palmei trebuie sa fie in contact cu musculatura. Dupa aceea se pot face neteziri ample foarte usoare (dar cu o presiune mai mare la ceafa) si foarte lejer pe partile laterale.

Dupa masaj este recomandabil sa se aseze prosopul pe spate, apoi se fac neteziri usoare peste prosop. Astfel se indeparteaza surplusul de crema si se confera o senzatie de relaxare.

CAPITOLUL III

REGULI DE IGIENA SI MASAJ

Maseur-ul reprezinta un specialist de inalta tinuta, un om cult,

informat, cu o buna cunoastere a domeniului in care lucreaza (sanitar,

sportiv, igienic, de intretinere), cu o stare de sanatate si o dezvoltare

psihofizica bune, rezistent la oboseala fizica si psihica, echilibrat, cu

palmele mari si simt tactil deosebit, in special la nivelul palmar si al

degetelor. Desi cei cu anumite defecte de vedere au un asemenea simt tactil

extrem de dezvoltat, fiind in general buni masori, in special in unitatile

sanitare si de intretinere (igienice), sunt de preferat masori cu o buna stare

6

de sanatate, fara handicapuri de orice natura, intrand in joc si factorul

psihologic, care adeseori il transforma pe masor in confidentul pacientului.

Ca un bun profesionist, masseur-ul va aplica in activitatea sa regulile

de igiena necesare unei bune activitati in domeniu. Regulile de igiena

propriu-zise,se adreseaza maseurului, pacientului, spatiului in care se

desfasoara activitatea si mai include si unele reguli generale.

Spatiul in care se practica masajul este necesar sa fie bine aerisit.In

incapere trebuie asigurata o ambianta placuta, fie ca masajul se executa pe o

canapea de masaj sau pe un pat, bine intretinute igienic si la o inaltime

convenabila masseur-ului, asigurand intotdeauna atat persoanei masate cat

si maseurului cele mai favorabile si relaxante pozitii. Salile de masaj special

amenajate trebuie sa aiba ca anexe un vestiar (pentru dezbracat-imbracat),

un grup sanitar cu WC-uri si dusuri si eventual o mica sala de asteptare in

care se gasesc 1-2 scaune (fotolii) si o masuta cu reviste, ziare, eventual

sucuri de fructe, care sa poata fi consummate dupa masaj.

Igiena maseurului, in special a mainilor, a echipamentului pe care-l

poarta (pantaloon lung sau scurt, subtire, din bumbac si un maiou sau tricou

cu maneci scurte, de asemenea din bumbac, in picioare sa aiba papuci de

baie, in genul celor de la inot), se mai recomanda sa nu poarte inele sau alte

obiecte (ceas,bratari) pentru a nu-l rani pe cel masat, sa nu consume bauturi

alcoolice inainte de masaj si eventual sa poarte masca la gura in caz de

guturai, raceala. Se recomanda ca la 2-2 1/2ore de masaj sa faca o pauza de

cca.20 minute, cu scop de refacere (relaxare neuromusculara, consum de

dulciuri, fructe, sucuri de fructe sau lactate, in timp ce in incaperea in care

se desfasoara activitatea, se aeriseste).

7

Oasele sunt elemente dure care determina forma si dimensiunile corpului si protejeaza organele vitale moi. Ele reprezinta aproximativ 7 – 10 % din greutatea corporala a animalului. Oasele reprezinta componenta pasiva a aparatului locomotor asupra careia actioneaza componenta activa (muschii). Partea din Anatomie care se ocupa cu studiul oaselor este denumita OSTEOLOGIE.

Osteologia este partea anatomiei care are ca obiect studiul oaselor. Oasele sunt organe dure, rezistente, de culoare alba – galbuie. Ansamblul lor constituie scheletul. La om oasele sunt situate in interiorul partilor moi carora le servesc drept sprijin, uneori ele formeaza cavitati pentru adapostirea unor organe delicate; ele servesc la insertii musculare, devenind astfel parghii actionate de diverse grupe musculare.

Nu toate animalele au schelet. Aparitia unei schele osoase in structura organismelor este un moment important in biologie. Amintim ca pe acest fapt se bazeaza impartirea lumii animale in doua mari grupe: vertebrate si nevertebrate.

Sunt fiinte lipsite de schelet, corpul celor mai multe este insa prevazut cu formatiuni rezistente care ii servesc la sustinerea partilor moi. Originea lor embriologica, raportul lor fata de partile moi, ca si materialul din care sunt constituite elementele scheletului sunt foarte diferite.

Totalitatea oaselor constituie deci scheletul unui animal. Distingem schelete naturale in care diferitele oase sunt legate prin legaturile lor naturale (articulatii, ligamente) si schelete artificiale in care unirea se face prin elemente de inlocuire (sarma, tabla, piele etc)Functiunile oaselor. Am vazut ca oasele formeaza axul central, schela generala a corpului omenesc. Ele indeplinesc urmatoarele functiuni:

- determina forma, dimensiunile si proportiile corpului si ale diferitelor sale segmente;

- servesc ca sprijin pentru intregul corp si pentru partile moi;- alcatuiesc cavitati ce protejeaza anumite organe delicate

(creier);- servesc ca element de insertie pentru muschi, devenind parghii

pentru functiunea de locomotie;- constituie rezerva calcica a organismului

SCHELETUL TRUNCHIULUI

Este format din coloana vertebrala, stern, coaste si bazin.a) Coloana vertebrala are un triplu rol: ax de sustinere a scheletului,

protectia maduvei spinarii, participant la miscarile capului si ale trunchiului.

8

Este alcatuita din 33-34 de vertebre articulate prin discurile intervertebrale:7 cervicale, 12 toracice, 5 lombare, 5 sacrale si 45 coccigiene.

O vertebra tip este formata din corpul vertebral situat anterior si arc vertebral situat posterior. Arcul se leaga de corp prin doi pediculi vertebrali care prin suprapunere delimiteaza orificille intervertebrale prin care ies nervii spinali. Corpul unei vertebre se articuleaza cu corpul altei vertebre prin discul intervertebral. Arcul vertebral prezinta doua tipuri de apofize:

- musculare ( pe care se prind muschii): apofiza spinoasa ( in pozitie mediana) si apofize transverse (situate lateral).

- articulare ( articuleaza vertebrele intre ele): doua superioare si doua inferioare.

Totalitatea orificiilor vertebrale suprapuse formeaza canalul vertebral care adaposteste maduva spinarii.

Structura vertebrelor difera in functie de regiune si de rolul indeplinit. Coloana prezinta atat in plan sagital cat si frontal curburi fiziologice –

cervicala, toracica, lombara si sacrala – al caror lor este comparabil cu cel al arcurilor de amortizare ale unei masini. Cele din plan sagital se numesc lordoze (cervicala si lombara) si cifoze (toracica si sacrala). Cele din plan frontal se numesc scolioze (au convexitatea la stanga sau la dreapta)

.

STUDIUL OASELOR

La om scheletul este format din 208 oase dintre care 34 alcatuiesc coloana vertebrala iar restul de 174 se grupeaza in jurul acesteia.

Oasele situate pe linia mediana a corpului, ca sternul, sacrul si altele sunt neperechi. Ele se considera a fi oase simetrice fiind formate din doua jumatati, una dreapta, alta stanga, la fel conformate.

Pentru ca un os sa poata fi studiat si descris izolat in afara organismului el trebuie orientat in asa fel incat pozitia lui sa fie aceeasi cu cea pe care o are in organism. Orientarea se face prin ajutorul celor mai caracteristice elemente anatomice pe care le prezinta osul respectiv.

Pentru orientarea unui os nepereche sunt necesare doua elemente anatomice pe care le punem in raport cu doua planuri ale corpului, planuri care nu sunt insa opuse unul altuia. Pentru orientarea oaselor pereche sunt necesare trei elemente anatomice pe care trebuie sa le asezam in trei planuri ce nu se opun, al treilea plan fiind necesar pentru determinarea osului din dreapta sau din stanga.

Scheletul se imparte in patru parti: 1. Coloana vertebrala2. Toracele osos

9

3. Oasele capului4. Oasele membrelor.

Generalităţi metodologice

Părţile moi ale corpului, asupra cărora se acţionează prin masaj, sunt in

ordinea aşezării lor anatomice (de la suprafaţă spre profunzime) :

- tegumentul (pielea) şi mucoasele

- straturile moi sub-tegumentare (ţesutul adipos şi ţesutul conjunctiv)

- muşchii, tendoanele, ligamentele, aponevrozele şi fasciile

- capsula articulară şi periostul

- vasele şi nervii periferici

- organele profunde (viscerele).

Masajul este o metodă pasivă de tratament, constând dintr-o serie de

manipulări cu efect mecanic, efectuate la suprafaţa corpului şi care se

succed într-o anumita ordine, în funcţie de :

- regiunea asupra căreia se acţionează

- scopul urmărit

- starea organismului.

Acţiunile manuale de masaj sunt denumite manevre, manipulări, sau

procedee şi constau dintr-un ansamblu de mişcări specifice executate prin

aplicarea mâinilor pe suprafaţa corpului.

În practica masajului manual se disting :

procedee introductive : au rolul de a pregăti corpul pentru

desfăşurarea masajului

procedee fundamentale (de bază) : prin care se obţin, de fapt,

efectele urmărite prin masaj

10

procedee finale (de încheiere) : în general, au un efect calmant cu

rol de relaxare a organismului.

Se numesc forme comune de masaj toate variantele care se aplică în

special la periferia corpului, utilizând (nemodificate) toate procedeele

fundamentale şi complementare.

Se numesc forme speciale de masaj toate variantele care se aplică prin

procedee diferenţiate (din punct de vedere tehnic) şi se adaptează (din punct

de vedere metodologic) la particularităţile organismului şi la necesităţile

scopului urmărit. De exemplu, astfel de aplicaţii speciale se execută :

- la faţă (masajul cosmetic)

- la nivelul anumitor ţesuturi (masajul periostal)

- asupra unor organe profunde (masajul reflexogen).

Procedeele de masaj se pot executa direct pe piele fără aplicarea vreunui

ingredient, sau efectuarea masajului poate fi facilitată prin aplicarea pe

tegument a diferitelor substanţe :

- soluţii, emulsii, uleiuri, creme, etc. = masajul pe pielea umedă

- pulberi alunecoase (talc, pudră de amidon, etc.) = masajul pe pielea

uscată.

În aceste materiale utilizate pentru masaj (lichide, pulberi) se pot

încorpora substanţe chimice cu proprietăţi farmacodinamice sau calităţi

cosmetice. Ele pătrund în piele şi acţionează local sau la distanţă (fiind

resorbite în circulaţie), producând astfel diverse efecte profilactico-curative.

În cadrul masajului manual şi mecanic există :

forme de masaj simple : aplicate mai ales în scop igienic, cosmetic şi

profilactic

forme de masaj asociate cu alte mijloace terapeutice : aplicate

întotdeauna în scop curativ.

În acest sens, masajul se poate asocia cu :

11

kinetoterapia : masajul precede sau urmează exerciţiile de reeducare

neuromotorie, cardio-vasculară, respiratorie, abdominală, etc.

hidrotermoterapia (de ex. masajul cu gheaţă, masajul subacval)

electroterapia (de ex. masajul electric).

Clasificarea masajului

Principalele forme de masaj sunt : masajul manual şi masajul mecanic.

1. Masajul manual

Constituie forma de masaj cea mai veche, cea mai răspândită şi cea mai

eficace.

Constă în manipularea suprafeţei corporale de către mâinile terapeutului

(maseur).

Mâna omului reprezintă cel mai eficient „aparat de masaj”, deoarece :

- dispune de multiple posibilităţi de adaptare şi perfecţionare a

mişcărilor

- dispune de o deosebită sensibilitate şi supleţe

- realizează un contact personalizat între terapeut şi pacient, cu

efect psihologic favorabil

2. Masajul mecanic

Această formă de masaj se execută prin intermediul unor aparate sau

instrumente, acţionate cu ajutorul mâinii, sau cu ajutorul a diverse surse de

energie (în special electrică).

Masajul mecanic a apărut la începutul secolului XX, fiind în prezent într-

o continuă dezvoltare odată cu perfecţionarea diverselor aparate utilizate.

Cu toate acestea, nici un instrument de masaj nu a putut (deocamdată) să

înlocuiască masajul manual, în ceea ce priveşte complexitatea efectelor

benefice obţinute prin aplicarea mâinii terapeutului.

12

O formă specială de masaj este automasajul, care se execută de către

individ, fie cu ajutorul propriei mâini, fie acţionând diverse aparate. Aceasta

metodă de masaj este foarte utilă şi eficientă deoarece prezintă câteva

avantaje importante :

- poate fi efectuat oricând şi oriunde

- poate fi foarte bine gradat şi dozat ca intensitate

- poate fi perfect adaptat la sensibilitatea organismului

- poate fi perfect adecvat necesitaţilor propriului corp în condiţiile

fiziologice/patologice date.

Automasajul prezintă şi unele dezavantaje :

- nu poate fi aplicat în mod egal pe toată suprafaţa corpului

- necesită un anumit efort şi o implicare continuă din partea individului

care îl execută.

După regiunea corpului pe care se aplică, masajul poate fi clasificat in :

A. Masaj somatic (periferic) : este un masaj aplicat direct asupra parţilor

moi de la suprafaţa corpului (superficiale)

a) Masaj general

- extins la întreaga suprafaţă a corpului

- limitat (restrâns) la anumite zone mai bogate în ţesuturi

moi

b) Masaj parţial

- regional : pe o anumită parte a corpului (zona dorsală a

toracelui, abdomenul, etc.)

- segmentar : pe porţiuni anatomice distincte ale corpului,

în special la membre (umeri, gambe, etc.)

- local : pe porţiuni mici de piele şi ţesut subcutanat (pe

grupe de muşchi, pe articulaţii, la degete, etc.)

13

B. Masaj profund : este un masaj indirect, aplicat prin intermediul

tegumentului asupra organelor interne.

După originea istorică şi tehnica de aplicare, masajul poate fi clasificat în

:

1) Masajul occidental, care poate fi :

1. Masaj manual (efectuat de maseur sau automasaj), din care fac

parte :

a) Masajul clasic, care cuprinde :

Tehnici/procedee principale/fundamentale (nu lipsesc din

practica masajului general)

- netezirea

- baterea

- fricţiunea

- vibraţia

Tehnici şi procedee complementare / secundare / auxiliare

(folosite în special în cadrul masajului parţial)

- presiunile şi tensiunile

- rulatul şi cernutul muscular

- tracţiunile şi elongaţiile

- scuturăturile

b) Tehnici speciale, dintre care amintim :

- masajul reflex : conjunctiv, segmentar, neuralterapia, etc.

- pentru organele profunde : metoda Grossi

- pentru efecte combinate : metodele Knap şi Vogler

- pentru capsula articulară : metoda Cyriax

- masajul de drenaj limfatic.

14

2. Masaj mecanic, din care fac parte modalităţi de masaj vibrator, sau

prin electrostimulare, sau prin sucţiune (vacuum), realizate cu ajutorul a

diferite tipuri de :

- impulsuri electrice (din domeniul joasei, mediei şi înaltei

frecvenţe)

- câmpuri magnetice

- unde mecanice (ultrasunet)

- ventuze cu vid

- impulsuri mecanice oscilatorii şi vibratorii

2) Masajul oriental, din care fac parte numeroase tehnici de masaj

manual :

- masajul periostal

- presopunctura (digitopresura) : localizată pe puncte energetice

(la nivelul plantei, craniului, etc.) şi generală (pe meridiane energetice)

- metode combinate : Shiatsu (masaj japonez), Ayurveda (masaj

indian), Tao-Inn sau Ngam (masaje chinezeşti), masajul tailandez, etc.

După mediul fizic utilizat pentru efectuarea masajului, se distinge:

I. Masajul uscat (manual, sau mecanic)

II. Masajul umed, care poate fi :

a) Masajul clasic

- Fricţiunile

- Spălările

- Afuziunile

- Duşurile

- Băile cu valuri, cu vârtejuri (whirl-pool), cu bule de gaz,

cu abur, etc.

b) Masajul special

- Masajul cu gheaţă

15

- Duşul subacval

- Duşul-masaj

- Duşul scoţian

- Jaccuzi, etc.

Condiţiile de executare a masajului

Masajul aplicat în scop medical trebuie prescris de către medicul

competent şi efectuat de către maseuri instruiţi, sau alt personal calificat.

Masajul este executat de obicei de către un singur terapeut (maseur), sau

de o altă persoană experimentată (de ex. cosmeticiana), sau de către însuşi

individul respectiv. În acest mod se prelucrează într-o anumită ordine

regiunile şi segmentele corpului.

În anumite cazuri, masajul poate fi executat de către doi maseuri, care

vor lucra simultan şi simetric cele două jumătăţi ale corpului sau segmentele

pereche. Aceştia vor lucra în acelaşi ritm şi sens, aplicând aceeaşi tehnică şi

aceleaşi manevre, cu aceeaşi intensitate.

Condiţiile esenţiale pentru o justă aplicare a masajului, în scopul

obţinerii unor efecte benefice, sunt următoarele :

- Trebuie asigurat un microclimat ambiental optim, atât pentru pacient

cât şi pentru terapeut, în ceea ce priveşte ventilaţia, temperatura şi

iluminarea camerei

- Mobilierul încăperii trebuie să fie adecvat pentru masaj

16

- Trebuie asigurat confortul psihic al pacientului, pentru a facilita

relaxarea musculară

- Tegumentul trebuie să fie curat şi indemn

- Mâinile terapeutului trebuie sa fie curate, fără plăgi, cu tegumentul

moale şi încălzit în prealabil

- Maseurul trebuie să dispună de suficientă forţă musculară

- Durata şi intensitatea masajului, precum şi manevrele de masaj

utilizate, trebuie să fie adecvate scopului urmărit

Acţiunea fiziologică a masajului

În funcţie de tehnica folosită, prin masaj se pot obţine doua tipuri de

efecte :

- stimulante, excitante.

- calmante, relaxante.

Aceste efecte se manifestă imediat sau tardiv şi pot fi percepute subiectiv

(de către pacient) şi obiectiv (înregistrate prin metode clinice şi paraclinice).

Efectele masajului sunt multiple şi se pot clasifica în locale şi generale.

a) Efectele locale (se obţin prin masajul parţial, la nivelul zonei

masate)

Efect antialgic asupra durerilor de tip nevralgic, musculare şi

articulare

Efect hiperemiant, cu ameliorarea circulaţiei locale (se manifesta prin

încălzirea şi înroşirea tegumentului)

Efect antiedematos asupra lichidelor interstiţiale de stază şi

accelerarea proceselor de resorbţie

17

b) Efectele generale (asupra organismului)

Stimularea funcţiilor aparatului circulator şi respirator

Creşterea metabolismului bazal

Efecte favorabile asupra stării generale :

- Îmbunătăţirea somnului

- Reducerea oboselii musculare

- Reducerea stresului şi oboselii psihice

Efectele masajului se datorează mai multor mecanisme de acţiune :

1) Mecanism direct, în special de tip mecanic, care apare mai ales la

nivelul straturilor superficiale ale tegumentului. În acest mod se poate

influenţa elasticitatea pielii şi supleţea ţesuturilor subcutanate, se activează

circulaţia sângelui şi limfei în vasele periferice

2) Mecanism indirect, care apare la nivelul structurilor profunde

(organele interne), sau la distanţă (membrul opus)

3) Mecanism reflex.

Efectele masajului se explică mai ales prin acţiunea exercitată asupra

pielii, care este un organ bogat vascularizat şi inervat (exteroceptorii). În

plus, masajul acţionează şi asupra receptorilor nervoşi din muşchi, tendoane

şi ligamente (proprioceptorii). Prin excitarea tuturor acestor terminaţii

nervoase apar reflexe cu răsunet asupra sistemului nervos central, care

explică efectele generale şi o parte dintre efectele locale ale masajului.

De asemenea, se cunoaşte existenţa „zonelor Head” la nivelul

tegumentului: fiecărui viscer îi corespunde o zonă superficială, cu

topografie distinctă la nivelul tegumentului peretelui toracic sau abdominal.

Acţionând asupra acestor zone metamerice cutanate, prin masaj se poate

influenţa pe cale reflexă activitatea organelor profunde.

Concomitent cu acţiunea nervoasă reflexă la nivel rahidian, manevrele de

masaj produc şi o serie de reflexe neurovegetative, în special vasculare. În

18

condiţiile în care pielea constituie un adevărat rezervor de sânge (vasele

cutanate conţin peste ¼ din cantitatea totală de sânge din corp), masajul

exercită o influenţă considerabilă asupra circulaţiei periferice şi, indirect,

asupra circulaţiei profunde a organismului.

Un alt mecanism este reprezentat de apariţia unor produşi metabolici

rezultaţi din metabolismul pielii, sub acţiunea manevrelor de masaj care

determină reacţii tegumentare extinse. Aceste substanţe trec în circulaţia

generală, având efecte asupra organismului. Astfel, diferiţi autori consideră

că în urma masajului se eliberează :

- „substanţa H” asemănătoare histaminei, cu acţiune vasodilatatoare

capilară

- substanţe acide cu acţiune vasodilatatoare

- substanţa asemănătoare colinei, care stimulează peristaltismul.

O alta modalitate de acţiune a masajului se realizează prin efectul

mecanic asupra lichidelor interstiţiale. Atunci când acestea sunt în exces în

ţesutul conjunctiv, masajul poate favoriza resorbţia lichidului interstiţial în

sângele circulant, urmata de eliminarea acestuia. Consecinţa va fi

ameliorarea condiţiilor circulatorii, cu efecte favorabile asupra travaliului

cardiac, prin reducerea cantităţii de volumului de lichid ce trebuie mobilizat.

Se înţelege astfel multitudinea şi diversitatea efectelor benefice ale

masajului asupra structurilor anatomice superficiale şi profunde : piele, ţesut

conjunctiv, componentele aparatului locomotor (muşchi, tendoane şi teci

tendinoase, fascii, aponevroze), circulaţia sângelui şi limfei, sistemul

nervos, organele profunde.

În consecinţă, efectele masajului general sunt următoarele :

- stimulează şi reglează circulaţia, secreţiile endocrine, hematopoeza,

coagularea

- intensifică schimburile nutritive

19

- creşte temperatura corpului

- în funcţie de tehnica folosită, se produce creşterea/scăderea relaxării,

sensibilităţii, tonusului neuro-muscular.

Indicaţiile masajului

În general, masajul poate fi aplicat în scop :

Fiziologic

Mai ales masajul periferic este indicat pentru îmbunătăţirea proprietarilor

fizice ale ţesuturilor, stimularea unor funcţii organice (în special circulaţia

de întoarcere a sângelui şi limfei.

Prin efectele sale fiziologice, masajul reprezintă o metodă foarte utilă în

activitatea sportivă, în întreţinerea stării de sănătate şi în cosmetică.

Profilactic

Masajul este utilizat pentru ameliorarea stării de sănătate şi prevenirea

îmbolnăvirilor, pentru creşterea rezistenţei organismului la oboseală şi

combaterea stresului psihic.

Terapeutic

Masajul este utilizat ca o metodă complementară în cadrul tratamentului

complex al unor leziuni şi tulburări funcţionale, precum şi pentru

recuperarea funcţională după traumatisme şi boli organice.

Se poate afirma că, exceptând contraindicaţiile, practic nu există limite

pentru aplicarea masajului. Astfel, spectrul de indicaţii al masajului medical

este extrem de larg:

În medicina reabilitativă se indică în special în următoarele situaţii :

- sechele post-traumatice şi patologie ortopedică

- boli reumatismale

- boli neurologice

20

- boli metabolice

În sindroamele de decondiţionare

- Sedentarism (hipomobilitate)

- Acumularea excesivă a ţesutului adipos; subliniem faptul că în

obezitate masajul nu contribuie la scăderea surplusului ponderal, dar poate

ameliora circulaţia locală cu reducerea depunerilor de tip celulitic

- Scăderea capacitaţii de adaptare a termoreglării la rece

Contraindicaţiile masajului

Contraindicaţiile masajului pot fi :

a) Absolute (definitive)

Sunt reprezentate de toate afecţiunile maligne sau cu potenţial de

malignizare prin masaj.

b) Temporare

Sunt reprezentate de afecţiuni cu evoluţie previzibil favorabilă, sau cu

evoluţie imprevizibilă, ambele situaţii necesitând aşteptarea acelui status

care, fie permite aplicarea masajului, fie contraindică definitiv aplicarea

acestei metode.

Cele mai importante contraindicaţii ale masajului sunt :

- Procese inflamatorii în faza acută (artrite, etc)

- Boli infecto-contagioase în faza acută

- Infecţii şi inflamaţii ale pielii (furunculoza, piodermite, eczeme,

psoriazis, boli parazitare, eczeme, etc.)

- Leziuni superficiale şi profunde care interesează tegumentul (arsuri,

diferite plăgi)

- Sindroame hemoragipare şi hemoragiile recente

21

- Boli vasculare (flebite, tromboflebite cu pericol de mobilizare a

trombului, ateroscleroza cu fragilitate arteriolară)

- Infecţii şi inflamaţii ale oaselor (osteite, periostite, osteomielite, etc.)

- Leziuni osoase nevindecate (stări post-fracturi recente)

- Tuberculoza pulmonară, osteoarticulară, etc.

- Decompensări acute ale organelor interne

- Psihopatii majore.

Menţionăm faptul că în aplicarea masajului trebuie să se ţină cont nu

numai de indicaţii şi contraindicaţii, ci şi de particularităţile terenului şi

patologiei individului respectiv.

Procedeele (manevrele) de masaj

Manevrele de masaj sunt denumite după felul mişcării executate, sau

după influenţa acestora asupra ţesuturilor.

În practica curentă, se disting procedee de masaj principale şi secundare.

A) Procedee principale de masaj

Procedeele principale (fundamentale) de masaj sunt acelea care, de

regulă, nu pot lipsi din aplicaţiile cele mai importante ale masajului.

Aceste procedee sunt împărţite în cinci grupe :

1) Netezirea (alunecările uşoare şi ritmice, efleurajul, masaj-

pieptene)

2) Fricţiunea (frecarea)

3) Frământatul (stoarcerea, petrisajul, mângăluirea, ciupirea,

masaj-rindea)

4) Baterea (loviturile uşoare şi ritmice, tapotarea, percuţia)

5) Vibraţia (trepidaţia, tremurătura).

Netezirea

22

- Constituie o manevră de introducere (iniţiere), de terminare (finală) a

şedinţei de masaj

- Se utilizează şi pentru a trece de la o manevră de masaj la alta în

cursul şedinţei respective

- Constă în alunecări uşoare (ca o mângâiere) şi ritmice ale mâinilor pe

suprafaţa corpului

- Atingerea tegumentului se efectuează cu toată palma, sau cu pulpa

degetelor

- Se execută în general în direcţie centripetă sau paralelă cu fibrele

musculare.

- Produce „insensibilizarea” treptată a planurilor superficiale,

permiţând aplicarea ulterioară a presiunii asupra planurilor profunde.

- Are un efect sedativ general, precum şi un efect de reducere a durerii

Fricţiunea

- Este o manevră asemănătoare cu netezirea, dar concomitent cu

alunecarea mâinii se execută şi o presiune

- Se diferenţiază de netezire prin faptul că mâna se deplasează odată

cu tegumentul, în limitele permise de laxitatea hipodermului

- Mâna maseurului este solidară cu planurile superficiale şi profunde

ale tegumentului, fricţionând astfel planurile subiacente

- Se execută în general cu vârfurile degetelor

- Presiunea se aplică concomitent cu efectuarea unor mici mişcări

longitudinale (la membre), circulare (pe suprafeţe mai mari), sau spiralate

(la nivelul articulaţiilor).

Frământatul

- Manevra constă în prinderea muşchilor şi altor structuri profunde,

formând o cută care se ridică atât cât permite elasticitatea ţesuturilor;

23

urmează „stoarcerea” cutei prin comprimare între degete şi palmă, sau prin

presiune pe planul profund

- Cuprinde mai multe tipuri de manevre, pe care unii autori le descriu

separat :

Frământatul ca o compresiune sau stoarcere

- Se aplică diferit în funcţie de regiunea masată (membre, teci

tendinoase, etc.)

- Forma mâinii se adaptează zonei pe care se aplică

Petrisajul propriu-zis

- Se aplică numai pe regiunile cu mase musculare voluminoase (gambe,

coapse, fese, braţe, ceafă, abdomen, etc.)

- Constă în prinderea maselor musculare prin tegument şi deplasarea lor

transversală, concomitent cu o mişcare de torsiune

Ciupirea

- Este asemănătoare cu petrisajul, dar se execută cu primele doua

degete (police şi index)

- Se aplică în general pe regiuni mici (de ex. eminenţa tenară)

- Se poate aplica şi pe peretele abdominal, dar prinderea va fi mai largă

Baterea

- Este o manevră prin care se „loveşte” tegumentul cu mâinile, a căror

poziţie variază de la caz la caz, sau cu degetele

- Reprezintă cel mai intens şi mai excitant procedeu de masaj,

producând un efect puternic asupra ţesuturilor, pe suprafeţe mari

- Se poate aplica cu palma întinsă, cu partea cubitală a mâinii, cu

partea dorsală a degetelor, cu vârfurile degetelor, cu pumnul semi-închis,

etc.

Vibraţia

24

- Se poate aplica fie ca o manevră separată, fie împreună cu celelalte

manevre de masaj (în afară de batere)

- Constă în executarea unei serii de „tremurături” rapide transmise

tegumentului printr-o succesiune de presiuni şi relaxări, fără ca mâna să

piardă contactul cu regiunea masată

- Mişcările vibratorii ale mâinii se realizează din articulaţia pumnului,

sau a cotului, mai rar a umărului

- Vibraţiile se aplica cu policele, sau cu doua-trei degete, sau cu

palma

- În cazul în care manevra se execută pe suprafeţe mari, cu toata

palma sau cu degetele întinse şi cu forţă mai mare, vibraţiile se transmit şi la

structurile/organele profunde („scuturătură”, „tremurătură”)

Masajul vibrator necesită un efort mai intens din partea maseurului, de

aceea se utilizează adesea aparate speciale de vibromasaj.

Toate manevrele fundamentale de masaj se aplică individualizat, în

funcţie de scopul urmărit şi pacient.

Fiecare dintre aceste procedee au efecte diferite, care depind de

intensitatea şi durata aplicării. În general:

- cu cât aplicarea este mai blândă, cu atât reacţiile organismului vor fi

stimulate

- cu cât aplicarea este mai energică, cu atât reacţiile organismului vor

fi frânate.

Menţionam faptul că manevrele de masaj executate prea lent sunt mai

greu suportate de pacient decât manevrele aplicate într-un ritm moderat şi

cu viteză medie.

Este indicat ca diferitele procedee de masaj să fie combinate între ele,

ritmate şi intercalate astfel încât şedinţa de masaj să înceapă şi să se termine

întotdeauna prin mişcările cele mai blânde (de preferinţă netezirea). Între

25

neteziri vor fi aplicate celelalte manevre (frământarea, baterea, fricţiunea,

vibraţia).

B) Procedee secundare de masaj

Aceste procedee îmbogăţesc şi diversifică tehnica masajului, având rolul

de a completa efectul manevrelor de bază.

Procedeele secundare (auxiliare) de masaj se intercalează între

manevrele principale, sau se adaugă la sfârşitul şedinţei de masaj.

Unele procedee secundare derivă direct din manevrele fundamentale (pe

care uneori le însoţesc), altele au caracteristici tehnice proprii (se aplică

independent, ca manevre de sine-stătătoare).

Cele mai importante procedee secundare sunt :

1) Cernutul si rulatul

- Se aplică în special la membrele superioare şi inferioare

- Au rol mai ales de relaxare segmentară după un efort muscular

intens

- Se pot utiliza eficient ca şi automasaj

2) Presiunile

- Sunt procedee foarte vechi, fiind specifice pentru masajul

empiric

- Se pot aplica pe porţiuni mai mici sau mai mari ale corpului

- Sunt folosite în cadrul unor tehnici speciale: masajului reflex

periostal, masajul cu presiuni pe nervi

3) Tracţiunile/elongaţiile şi tensiunile

- Acţionează mai ales asupra articulaţiilor şi ţesuturilor peri-

articulare, realizând o întindere/alungire a acestora (in limite fiziologice),

precum şi o detensionare/degajare a elementelor intra-articulare

26

- Se execută de obicei la sfârşitul masajului segmentar sau

articular

- Elongaţiile terapeutice ale coloanei vertebrale necesită un efort

intens din partea terapeutului, de aceea în general se utilizează aparate

speciale (mese de elongaţie)

- Manevrele de elongaţie/tracţiune se vor executa întotdeauna cu

prudenţă şi blândeţe

4) Scuturările

- Sunt manevre înrudite cu tracţiunile şi trepidaţiile/vibraţiile

- Reprezintă mişcări oscilatorii mai ample executate ritmic la

nivelul segmentelor corporale sau corpului în întregime, musculatura fiind

relaxată

- Se efectuează la finalul manevrelor de masaj obişnuite

- Au fie un efect de relaxare, daca sunt executate cu blândeţe, fie

un efect de stimulare (înviorare), daca sunt executate într-un ritm mai

energic

5) Procedee diverse de masaj

- Includ toate manevrele noi, sau variantele procedeelor mai

vechi

- În general au un efect de creştere a excitabilităţii locale.

„Pensări” sau „ciupiri” :

- efectuate cu vârful degetelor

- la nivelul pielii şi ţesuturilor subiacente (ţesutul celular subcutanat),

sau la nivelul muşchilor superficiali

„Stoarceri” :

- la nivelul pielii şi ţesuturilor subiacente ale membrelor

- sunt utile pentru combaterea stazei circulatorii locale

„Ridicări” :

27

- la nivelul muşchilor

- aplicate în general la musculatura spatelui

EFECTELE MASAJULUICIRCULATORII, MUSCULARE, METABOLICE, REFLEXE

Efectele circulatorii se evidenţiază la nivelurile capilar, venos şi limfatic.

De exemplu, manevrele de efleuraj sprijină, stimulează circulaţia venoasă de întoarcere, cea superficială, uşurând astfel munca inimii. Asociind la această manevră blândă unele manevre mai puternice, cum sunt presiunile, se acţionează şi asupra circulaţiei venoase de întoarcere profundă, cu efect folosit în patologia venoasă.

În ceea ce priveşte circulaţia limfatică, anumite proceduri (ex. - efleurajul mai energic, alunecări profunde pe membre, fricţiunile) activează circulaţia limfei în sens centripet, combătând astfel staza limfatică.

De reţinut că anumite proceduri de masaj (efleuraj, fricţiuni, etc.) induc, local, o secreţie histamină şi acetilcolină care vor produce o vasodilataţie periferică, locală (hiperemia pielii), ceea ce exprimă o activare circulatorie cu consecinţe metabolice la care intervin şi alte mecanisme (nervoase, hormonale, etc.).

Efectele musculare rezultate ca urmare a aplicării anumitor manevre de masaj (frământatul, tapotamentul, etc.) pe cale mecanică (directă) şi reflexă (indirectă) şi care activează circulaţia din muşchi, stimulează creşterea agenţilor nutritivi şi în acelaşi timp favorizează eliminarea unor cataboliţi nocivi, în special la sportivi (acid lactic, peroxizi lipidici, etc.); de asemenea, se stimulează elasticitatea şi forţa de contracţie a fibrelor musculare. Manevrele uşoare (efleurajul) au efecte liniştitoare, decontractante asupra muşchilor, mai ales când masajul foloseşte unele unguente relaxante (crema relaxantă Decontractil, etc.)

Efectele metabolice sunt urmarea unor proceduri stimulative (baterea sau tapotamentul, vibraţiile energice, etc.) care activează metabolismul astfel: mobilizează grăsimile din stratul celular subcutanat, contribuind la arderea acestora şi scăderea ţesutului subcutanat în exces.

Prin activarea circulaţiei locale se induce un aport crescut de oxigen, fosfaţi, glucoză, trigliceride, acizi graşi liberi şi alţi nutrienţi, în special la

28

nivel muscular, contribuind astfel la creşterea eficienţei mecanice, mai ales la nivel muscular.

Tot prin efecte metabolice şi într-o mai mică măsură prin stimularea secreţiei sudorale (ca urmare a deschiderii porilor glandelor sudoripare), masajul favorizează eliminarea unor cataboliţi de uzură, nocivi pentru organism (acid lactic, uree, creatinină, acid uric, peroxizi lipidici, etc.).

Efecte reflexeMultă vreme s-a acordat atenţie efectelor mecanice ale masajului şi

mult mai târziu a fost pusă în evidenţă acţiunea reflexă a masajului, a unor proceduri (ex. efleurajul, vibraţiile fine) care excită receptorii pielii şi în acest fel informează anumiţi centri nervoşi, care la rândul lor declanşează reacţii de răspuns la nivelul unor organe şi ţesuturi.

Pentru realizarea acestui efect, manevra de masaj (netezirea) se execută blând un timp mai îndelungat, ceea ce va provoca o liniştire a sistemului nervos central şi o relaxare a musculaturii scheletice, pe căi reflexe (aferente-eferente).

Asocierea acestor proceduri de masaj cu gheaţă (masaj cu gheaţă) diminuează senzaţiile dureroase posttraumatice, prin vosoconstricţia periferică pe ca o induce, şi diminuarea temperaturii locale, ceea ce provoacă o veritabilă anestezie locală.

Tot prin mecanisme reflexe masajul influenţează favorabil şi sfera endocrinometabolică, efectele depinzând de manevrele folosite, de ritmul şi intensitatea lor, dar şi de reactivitatea individuală.

Se înţelege că prin aceste efecte, ca şi prin efectul mecanic direct, masajul contribuie efectiv la menţinerea calităţii epidermului.

Aceste efecte ale masajului se referă, în general, la masajul manual.Dacă ne referim la diverse alte forme de masaj, cum ar fi cel reflex

(masajul periostal sau pe anumite zone cutanate refelxogene), mecanic (vibromasajul), electric (electromasajul), hidromasajul (masajul cu jet de apă, masajul subacvatic), vom adăuga acestor efecte ale manevrelor propriu-zise de masaj, efectele apei calde, ale curentului electric sau efectele mecanice ale diverselor aparte (în special vibromasatoare).

Fără a diminua eficienţa masajului instrumental, masajul manual rămâne superior, el creând ambianţa organică şi psihică dintre cel masat şi masor, ceea ce duce la o creştere a eficienţei (probabil şi prin mecanisme de tip placebo).

De aceea considerăm necesar ca fiecare sportiv să aibă cunoştinţe de masaj, să poată efectua, la nevoie, un masaj colegului (în special în cadrul competiţiilor sportive) şi bineînţeles să se poată automasa.

29

Mobilizarea articulară

Orice şedinţă de masaj trebuie să fie urmată în mod obligatoriu de

mobilizarea articulaţiilor şi regiunilor din vecinătatea zonelor masate.

Mobilizarea se efectuează sub pragul durerii, aşadar nu trebuie să fie

niciodată dureroasă, nici chiar în cazul anchilozelor sau redorilor articulare.

Mobilizarea poate să fie de trei tipuri :

a) pasivă

- este executată de către maseur

- este aplicată la începutul mobilizării articulare

- se acţionează succesiv asupra fiecărei articulaţii în parte

- se realizează prin mişcări de flexie/extensie, adducţie/abducţie şi

rotaţie a articulaţiilor

- amplitudinea maximă posibilă a mişcărilor într-o articulaţie se obţine

lent, progresiv

b) activă

- este executată de către pacient

- constă în repetarea mişcărilor articulare, în aceeaşi succesiune în care

au fost aplicate de către maseur

- mişcările se execută iniţial în decubit, apoi în şezând, iar în final în

poziţie erectă

c) activă cu rezistenţă

- este executată de către pacient

30

- constă în efectuarea aceloraşi mişcări, dar contra unei rezistenţe

reprezentată de : opoziţia mâinii maseurului, haltere, arcuri, săculeţi cu

nisip.

VIII. Masajul mâinii

Masajul mâinii = masajul palmeiTopografie:Superior este delimitata de articulaţia pumnului, iar inferior avem

degetele.Anatomie:Oase:- carpul: 8 oase carpiene dispuse pe doua rânduri (4 cu 4);- metacarpul: 5 oase metacarpiene (cate degete avem la o mana);- falangele: 14 la o mana, cate 3 la fiecare deget, cu excepţia degetului

mare care are doar 2 falange.Muşchii: - eminenta tenara: grupa de muşchi dispusa sub degetul mare;- eminenta hipotenara: grupa de muşchi dispusa sub degetul mic;- pe partea dorsala a mâinii: tendoanele muşchilor extensori ai

degetelor;- pe partea anterioara a mâinii: tendoanele muşchilor. Degetele au muşchi numai pe fata lor palmara. Degetul mare si cel

mic au muşchi si pe fata lor latero-externa.

Poziţia pacientului: va tine mana cu palma in sus.Poziţia terapeutului: va tine mana pacientului pe genunchiul lui sau in

palma ori pe canapeaua de masaj – cum ii vine lui bine.

Execuţia masajului mâiniiCând facem masajul mâinii singur, facem si un uşor masaj al

antebraţului si braţului.Neteziri:1). întoarcem mana/palma cu fata-n jos si o ţinem intr-o uşoara

extensie si netezim cu degetele noastre printre metacarpiene si tendoanele extensorilor pana dincolo de articulaţia pumnului;

2). netezire principala: întoarcem palma cu fata-n sus si netezim intai eminenta tenara, intre police si index si apoi netezim si eminenta hipotenara;

31

3). netezirea cu un deget printre cele doua eminente;4). netezire principala: netezirea pieptene pe nevroza palmara.

Framantari:Facem framantari pe eminenta tenara, pe cea hipotenara si pe

pernuţele de sub degete. Executam toate cele trei tipuri de framantare.La framantarea cu o mana avem o linie in plus, cea dintre degetul

mare si aratator.

Geluirea si fricţiunea:1). pe partea dorsala a mâinii, printre oasele metacarpiene si

tendoanele extensorilor: cu doua degete;2). pe partile laterale ale palmei si printre cele doua eminente.In plus, la fricţiune, vom face si fricţiunea cu nodul unui deget pe

aponevroza palmara.

Vibraţia:Se va realiza pe traseele geluirii.

Baterea:Sub forma de nuiele pe cele doua eminente si cu pumnul pe nevroza

palmara (mijlocul palmei).

Masajul degetelorAvem o singura netezire: ţinem un deget si netezim fata sa palmara

intre index si police.Framantarea se face pe fata palmara, iar la degetul cel mare si la cel

mic si pe partea laterala.Geluirea si fricţiunea degetelor se fac pe cate doua laturi odată:

antero-posterior si latero-lateral.

Miscari:Pasive:- o mişcare speciala de mobilizare a carpului si metacarpului: punem

indexul in palma (jos) si policele pe partea posterioara a mâinii; indicele ramane fix, iar policele trage lateral si in jos; apoi policele ramane fix si tragem cu indexul lateral si in sus;

- alte miscari: - flexia si extensia pumnului; - miscari de lateralitate;

32

- supinaţie si pronaţie; - circumducţie: intr-un sens si in celalalt.Active: aceleaşi miscari executate in mod activ: in plus avem si

strângerea si deschiderea pumnului, apropierea si depărtarea degetelor etc.La articulaţiile degetelor nu avem decât flexii si extensii, executate si

pasiv si activ.

33

IX. Masajul regiunii cervicale

Masajul regiunii cervicale = masajul coloanei cervicale

Topografie:Superior este delimitata de linia nucala (care uneşte gatul cu capul),

iar inferior este delimitata de linia care trece printre vertebra C7 (ultima cervicala) si T1 (prima toracala).

Anatomie:Oase:- coloana cervicala cu cele 7 vertebre cervicale notate C1 - C7; C1 se

numeşte atlas (- se articulează cu osul occipital), C2 se numeşte axis (are ca un spin /dinte care se articulează cu atlasul si in jurul căruia atlasul se poate roti: in felul acesta rezulta mobilitatea gatului, ca putem privi in toate partile, putem da capul uşor pe spate); C7, ultima vertebra cervicala, este proeminenta si se simte la palpare; intre C7 si T1 se afla un pachet vasculo-nervos important pe care vertebra C7 îl protejează;

- cei doi omoplaţi; omoplatul are trei laturi/muchii (forma unui triunghi: latura sau muchia superioara, cea laterala si cea vertebrala); sub muchia superioara se afla o creasta/proeminenta osoasa care brăzdează omoplatul = spina scapulara;

- coastele: omoplatul acoperă primele 5-6 perechi de coaste.Muşchii: - muşchii paravertebrali;- superior, deasupra omoplatului, de la occipital pana la umăr:

muşchiul trapez; sunt doi muşchi trapezi, drept si stâng;- muşchiul marele dorsal, care se prinde de omoplat;- deasupra spinei scapulare: muşchiul supraspinos;- dedesubtul spinei scapulare: muşchiul subspinos sau infraspinos;- muşchiul suprascapular sau ridicător al omoplatului.

Poziţia pacientului: in şezut, pe un taburet sau pe canapeaua de masaj.

Poziţia terapeutului: in spatele pacientului, in picioare sau stand aşezat pe canapea.

Execuţia masajului cervicalNeteziri:1). netezire principala: netezirea latero-laterala; plecam cu palmele de

la nivelul occipitalului, alunecam spre umăr si imbracam muşchiul trapez si

34

suprascapularul (ridicătorul omoplatului), imbracam umerii, ridicam mâinile si revenim la poziţia iniţiala;

2). netezire principala: netezirea paravertebrala; plecam tot de la nivelul occipitalului si alunecam cu palmele printre omoplaţi, pe musculatura paravertebrala pana la vârful inferior al omoplaţilor;

Neteziri secundare:3). netezirea cu doua degete prin santurile paravertebrale, de la

occipital pana intre omoplaţi;4). netezirea intre index si police de la occipital spre umăr, separat a

fiecarui muşchi trapez in parte; cu o mana susţinem capul, iar cu mana opusa netezim trapezul de cealaltă parte a mâinii;

5). netezirea pieptene intre coloana si omoplat.Încheiem cu cate o netezire principala si trecem la framantari.

Framantari:Se executa pe cate trei linii pe fiecare parte:1). de la occipital pana la umăr, pe muşchiul trapez si suprascapular;2). de la occipital pana la unghiul intern (vertebral) al omoplatului,

dupa care prelucram musculatura de pe omoplat pana la vârful inferior al omoplatului; linia a doua este practic linia omoplatului;

3). linia muşchilor paravertebrali: de la occipital coboram printre coloana si omoplat.

Prelucram intai o parte a cefei, pe trei linii, apoi si partea cealaltă, similar. Se executa toate cele trei tipuri de framantari.

REGULA: In timpul framantarii cu o mana, mana de pe partea pe care o prelucram va susţine capul in poziţie anatomica si intr-o uşoara extensie (aplecare) spre partea pe care o prelucram, iar cealaltă mana (opusa parţii pe care o lucram) efectuează framantari. Schimbam mâinile intre ele si prelucram si partea cealaltă.

La framantarea cu doua mâini si la cea contratimp nu mai putem susţine capul, dar vom avea grija, pe cat posibil, ca acesta sa stea in echilibru (in poziţie anatomica; avem o pârghie biologica de gradul I - gen fântâna cu cumpăna).

Geluirea si fricţiunea:Se realizează pe următoarele trasee:1). traseul paravertebral;2). pe doua muchii ale omoplatului: muchia vertebrala si muchia

superioara;3). traseul muşchilor trapezi;4). linia nucala (unde se uneşte gatul cu capul).

35

In plus, la fricţiune, vom face si fricţiunea circulara cu degetele in găurile occipitale (ale nervului Arnold - vezi nevralgia de Arnold).

Vibraţia:Se va realiza pe traseele geluirii:- cu doua degete paravertebral;- cu toata palma paravertebral si pe latura laterala (muşchii trapezi);- cu 1-2 degete pe marginile găurilor nervului Arnold.

Baterea:Sub cele trei forme, in special in unghiul costo-vertebral.

Miscari dupa masajul coloanei cervicale- flexia si extensia gatului (capului): pentru extensie o mana sta in

creştet, iar cealaltă sub vertebra C7; pentru flexie mâinile se inversează : una sta pe creştet si cealaltă pe piept;

- miscari de lateralitate: spre stânga si spre dreapta; o mana sta pe creştet, cealaltă fixează umărul spre care aplecam capul;

- miscari de rotaţie: spre dreapta, spre stânga; cu o mana pe bărbie tragem, iar cu cealaltă poziţionata dupa ureche, împingem, mai intai intr-un sens, apoi in celalalt (- pacientul priveste spre umăr);

- circumducţia: o mana pe creştet, cealaltă sub C7, aplecam capul înainte, cu bărbia in piept, facem rostogolire ampla a gatului/capului, astfel incat sa treacă prin toate cele patru puncte cardinale, de 3-4 ori; oprim capul cu bărbia in piept pentru o secunda si reluam mişcarea in sens invers, de acelaşi număr de ori. In final ne oprim, tot cu bărbia in piept, revenim cu capul in poziţia normala, prindem cu podul palmelor e osul de dupa ureche, iar cu degetele deasupra urechii (prindem urechea in caus, cu degetele in sus) si facem tracţiuni-ridicări ale capului = elongaţie asupra vertebrelor cervicale.

Putem încheia si cu o netezire.

36

INDICATII SI CONTRAINDICATIILE MASAJULUI

INDICATII

- Nevralgii si neuromialgii, indiferent de localizarea, substratul

anatomo-functional si cauza acestora: reumatismale, neurologice,

posttraumatice, psihogene, afectiuni articulare; miozite, miofasciculite,

miogeloze, celulite, nevrite si polinevrite, retractii musculo-tendinoase,

contracturi musculare, hipotrofii si atrofii musculare de diferite cauze

(centrale si periferice, neurologice si posttraumatice, inflamatorii si

postinfectioase).

- Afectiuni si suferinte ale aparatului cardiovascular, periferice si

centrale: staze venoase si limfatice cu edeme circulatorii periferice, ischemii

vasculare periferice in stadii functionale, incipiente, hipertensiuni arteriale

in stadii functionale;

- Afectari psihogene de diferite etiologii: multiple forme de nevroza

astenica, spasmofilii, tetanii cronice, distonii neurovegetative.

- Afectiuni dismetabolice: obezitate, diabet, guta.

- Afectiuni din sfera ginecologica: hipotrofii si dezaxari ale uterului,

ptoze, aderente, inflamatii cronice.

37

- Pediatrie: anemii diverse, rahitism, sindroame hipoanabolice de

diferite cauze;

- Geriatrie: tratament de intretinere si stimulare a musculaturii

scheletice si a metabolismului diminuat dupa explorari paraclinice

permisive (biologice, laborator, etc).

CONTRAINDICATII

Utilizarea masajului fara a se tine seama de contraindicatii poate avea

un efect daunator chiar daca a fost corect executat. Schematic,

contraindicatiile masajului se impart in generale si partiale, definitive si

temporale.

Contraindicatia generala – presupune interzicerea aplicarii oricarei

tehnici de masaj pe oricare regiune a corpului (de ex: stari febrile, viroze

respiratorii, boli in faza acuta, etc.).

Contraindicatia partiala – se refera, fie la aplicarea manevrelor de

masaj doar pe anumite zone ale corpului (de ex.o afectiune localizata a

pielii, a unei articulatii, a unui muschi sau tendon,etc.), fie la aplicarea doar

a anumitor manevre.

Contraindicatia definitiva – se hotaraste doar in cazul unor boli

cronice grave incurabile care s-ar putea inrautati prin masaj (ex.neoplazii

generalizate,psihopatii,etc).

Contraindicatiile temporare – intalnite frecvent, sunt impuse de boli,

tuburari sau leziuni usoare si trecatoare.

Deci retinem acest tip de contraindicatii (partiale /locale,regionale,

temporare sau definitive, este adevarat mai rar), care tin de starea celui

38

asupra caruia se afecteaza masajul, dar si contraindicatii care tin de masor

(starea de sanatate, starea sa psihofizica, tehnologia pe care o poseda, s.a.)

care pot dauna celui masat.

O alta categorie de contraindicatii tine de locul in care se efectueaza

sedinta de masaj, contraindicanduse astfel masajul in spatii neigienice,

umede, murdare, reci (temperature optima este intre 20-24grade Celsius)

sau in aer liber, in conditii de frig sau hipertermie (neadapostit de razele

solare), pe sol (rece), sub incidenta vantului,etc.

Ca si contraindicatii mai putem enumera:

- infectiile acute (febrile) sau inflamatiile pielii (eczema, dermite

furuncule, abcese, flegmoane,etc);

- procesele inflamatorii acute ale articulatiilor sau oaselor (artrite,

osteomielite, etc.);

- afectiuni cardiocirculatorii acute: angina pectorala, infarct

miocardic, aritmie, insuficienta cardiaca decompensata si manifesta,

anevrisme confirmate, embolii cu diverse localizari, hipertensiune arteriala

in decompensare;

- ateroscleroza cu manifestari periferice sau centrale (coronariana,

cerebrala, renala, intestinala);

- suferinte pulmonare acute;

- boala canceroasa cu orice localizare;

- afectiuni digestive acute: gastrice, intestinale, hepatice si

pancreatice;

- tuberculoza cu diferite localizari pulmonara, osteoarticulara,

cutanata.

- tromboflebite si flebotromboze in primele stadii de afectiune;

39

- boli de sange, mai ales cele cu manifestari sau cu tendinte de

manifestari hemoragipare;

- stari febrile (infectioase sau de alta natura)

- stari de oboseala si debilitate severa;

- boli psihice si stare de ebrietate;

- tumori canceroase (forma generalizata)

Nu se face masaj mai devreme de 2-3 ore dupa servirea mesei.

Ca regula generala se recomanda ca in toate cazurile in care masajul

produce efecte negative sau chiar si nesigure, sa aplicam principiul

hipocratic << primum non nocere! >>, adica in primul rind "sa nu faci rau!

", si sa se renunte la masaj.

BIBLIOGRAFIE

MASAJUL- Ghid practice de tehnici orienta si occidentale ( Lucy Lidell

impreuna cu SARA THOMAS)- revista Les Nouvelles Esthetiques Romania ian-feb 2006

- http://old.ourent.nud./~anatomia/sisteme.html

40

CUPRINS

41