Martiri, duhovnici si preoti considerati in evlavia poporului ca sfinti

Justin Parvu - preot(10 februarie 1919 - 16 iunie 2013)

Părintele Justin Pârvu s-a născut la 10 Februarie 1919 în satul Petru Vodă (dependent azi de comuna Poiana Teiului) din judeţul Neamţ, fiind ultimul născut în familie din cei patru copii. Părinţii săi, Gheorghe şi Ana, l-au botezat cu numele de Iosif. Între anii 1942-1944, părintele Iustin Pârvu a slujit ca preot militar pe frontul de est până la Odesa. În acest timp, alături de „Divizia 4 Vânători de Munte” a luat parte la luptele din cel de-Al Doilea Război Mondial, ajungând până la Don. După întoarcerea în ţară, el continuă studiile la Seminarul din Roman. În anul în care va absolvi seminarul, în 1948, el va fi arestat pe motive politice. Este condamnat la 12 ani de detenţie trecând prin închisorile Suceva, Văcăreşti, Jilava, Gherla, Periprava şi Aiud. Urmează apoi munca silnică din minele de la Baia Sprie, iar în final ajunge la închisoarea Piteşti. Refuzând să se lepede de credinţă, în anul 1960 părintele Iustin este condamnat la încă patru ani de temniţă. În anul 1964 este eliberat. Datorită greutăţilor întâmpinate după eliberare, el ajunge să lucreze ca muncitor forestier. Ulterior, monahul este primit în obştea de la Mănăstirea Secu, unde va sluji ca preot şi duhovnic între anii 1966-1974. Mai apoi, în perioada cuprinsă între 1974 si 1989, părintele va fi preot monah la Mănăstirea Bistriţa, unde autorităţile comuniste i-au stabilit domiciliu forţat. În anul 1976, părintele Iustin Pârvu va ajunge la mănăstirile de la Sfântul Munte Athos. Astfel, între anii 1991-1992, alături de alţi doi monahi, Ignat şi Calinic, părintele soseşte în satul Petru Voda. Aici, el va întemeia Mănăstirea Petru Voda - judeţul Neamt, pe care o închină martirilor români din închisorile comuniste. Manastirea va avea drept hram pe Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil. Mai târziu, în împrejurimile mănăstirii, părintele Iustin Pârvu va pune temelia unui schit de maici, a unui azil de bătrâni, cât şi a unui centru de plasament pentru copii. Pleaca la cele vesnice pe data de 16 iunie 2013 fiind jelit si plans de zeci de mii de oameni din tara si strainatate care l-au iubit si pretuit.

Gheorghe Calciu- preot( 23 noiembrie 1925 - 21 noiembrie 2006)

Gheorghe Calciu-Dumitreasa a fost un preot ortodox român, dizident anticomunist și luptător pentru drepturile omului. Părintele Calciu a fost unul dintre acei luptători anticomuniști care au mărturisit credința lor în Hristos și în ideea națională, cu însuși sângele lor. A îndurat peste 21 de ani de închisoare sub comuniști (1948-1964, 1979-1984), trecând și prin furia iadului reeducării din pușcăria pentru studenți de la Pitești (1949-1951), unde a făcut anumite compromisuri, participând la așa-numita reeducare. Cu multă pocăință, a reușit să depășească această greșeală, refuzând ulterior orice compromis cu sistemul comunist. A fost silit de regimul comunist să plece într-un lung și dureros exil. A poposit mai întâi la Paris și s-a stabilit apoi în Statele Unite ale Americii, unde a devenit preot paroh la biserica românească Sfânta Cruce din Alexandria, lângă capitala Washington DC. Dorul permanent de țară l-a făcut să se întoarcă de-ndată ce-a putut, în 1990. Dar noua putere de la București l-a întâmpinat cu teamă și ostilitate. Părintele Calciu și-a păstrat umorul și fermitatea care-l caracterizau. Când, la sosirea lui pe aeroportul Otopeni, o jurnalistă l-a întrebat dacă este manipulat, Părintele i-a răspuns : „Da !” Mulțumită, ea a continuat : „De cine ?” Atunci Părintele i-a replicat cu fermitate :  „De Iisus Hristos !” Dar până în ultima clipă a vieții Părintele Calciu și-a dorit repatrierea, de care n-a avut parte decât după ce a murit la Washigton DC. A murit în Statele Unite, în ziua de 21 noiembrie 2006. Slujba de înmormântare a fost oficiată de Episcopul Vicar Irineu Duvlea. În țară, a fost prohodit în biserica Radu Vodă (de unde fusese alungat în 1979) de însuși Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Teoctist, alături de alți ierarhi și foști elevi, ajunși acum preoți. Conform dorinței sale, este înmormântat în țara, în cimitirul Mănăstirii Petru Vodă, din județul Neamț.

Valeriu Gafencu – student

(24 ianuarie 1921 - 18 februarie 1952)

Valeriu Gafencu s-a născut la 24 ianuarie 1921 în localitatea Sîngerei, județul Bălți, Basarabia. Valeriu este unul din tinerii care au murit în închisorile regimului comunist din România, numit de Nicolae Steinhardt Sfîntul închisorilor. În toamna anului 1941, cînd a fost arestat și condamnat la 25 de ani muncă silnică, Valeriu Gafencu avea vîrsta de 20 de ani. Era student în anul al II-lea al Facultății de Drept și Filosofie din Iași. Tînărul Valeriu Gafencu a ajuns la Tîrgul Ocna în decembrie 1949, după ce a trecut prin pușcăriile de la Aiud (întemnițat de regimul dictatorial al lui Antonescu, între 1941 - 1944) și de la Pitești. Din cauza torturilor și regimului bestial din temnițele comuniste, Valeriu Gafencu a ajuns la sanatoriul-închisoare Tîrgul Ocna într-o stare atît de gravă încît supraviețuirea sa timp de doi ani poate fi considerată drept o minune. Prețul rezistentei sale morale și spirituale în fața ighemonului comunist de la Pitețti a fost unul care i-a răpit definitiv sănătatea. T.B.C.-ul pulmonar, osos și ganglinar, reumatismul, lipsa hranei necesare i-au ruinat trupul. Chipul său era însa, straniu, scăldat într-o lumină nepămînteană, asupra căreia depun marturie mulți din cei care au avut privilegiul de a-i fi în preajmă în ultima parte a vieții sale. Sufletul și mintea sa nu se despărțeau defel de rugăciune. Cu numeroase plăgi tuberculoase pe trup Gafencu și-a așteptat moartea cu o seninătate care i-a înmuiat și pe gardienii-călăi. Trupul său se făcuse cu adevărat lăcaș al Duhului Sfînt. Pentru credința sa, Valeriu a fost învrednicit de Dumnezeu să-și cunoască ziua morții. Pe 2 februarie 1952, el și-a rugat camarazii să-i procure o lumînare și o camașă albă, pe care să i le pregătească pentru ziua de 18 februarie a aceluiași an. A mai cerut ca o cruciuliță (pe care se pare ca o avea de la logodnica sa) să-i fie pusă în gură, pe partea dreaptă, spre a fi recunoscut la o eventuală dezgropare. La 18 februarie, între orele 14.00 și 15.00, după momente de rugăciune incadescentă, Valeriu a rostit ultimile cuvinte: "Doamne, dă-mi robia care eliberează sufletul și ia-mi libertatea care-mi robește sufletul"." Între cei mai cunoscuți martori-martiri, care au suferit, trăind pe cele mai înalte culmi ale spiritualității creștine, stîlp al rezistenței spirituale românești din timpul opresiunii comuniste, considerăm a fi fost atunci studentul VALERIU GAFENCU".(IPS Bartolomeu Anania)

Ilie Lacatusu – preot

(6 decembrie 1909 - 22 iulie 1983)

Ilie Lăcătușu a fost un preot mărturisitor și deținut politic român, al cărui trup a fost descoperit în anul 1998 neputrezit și răspândind bună mireasmă. Ilie Lăcătușu s-a născut la data de 6 decembrie 1909 în satul Crăpăturile (județul Vâlcea), fiind al doilea copil - din cei șapte - al soților Marin și Maria Lăcătușu, țărani simpli, dar cu credință în Dumnezeu. Tatăl său era cântăreț bisericesc, ceea ce a dus la apropierea copilului de Biserică încă de la o vârstă destul de fragedă. După absolvirea studiilor teologice, la data de 1 septembrie 1934, a fost hirotonit ca preot pe seama Parohiei Osica de Jos din raionul Caracal (județul Olt), până la data de 1 noiembrie 1934, când a fost transferat ca preot-paroh în satul Buicești din județul Olt. Ani de zile, viața părintelui se va scurge liniștită, el ocupându-se cu râvnă de misiunea sa preoțească și de creșterea celor cinci copii. În anul 1942 este detașat în cadrul Misiunii Ortodoxe Române din Transnistria, propovăduind cuvântul Sfintei Evanghelii la Odessa și la Parohia Sersenița din județul Rîbnița. Și-a încheiat activitatea ca preot misionar în primăvara anului 1943, întorcându-se în țară, unde îl așteptau cei doi copii și o soție bolnavă. La data de 19 iulie 1952, pr. Ilie Lăcătușu este arestat, trimis și încadrat în colonia de muncă M.A.I. Galeșu, la Canal, până în octombrie 1952 când a fost încadrat în colonia de muncă M.A.I. Peninsula, unde a facut parte din "celebra brigadă a preoților". După un an, în septembrie 1953, din cauza înrăutățirii stării de sănătate, este mutat la închisoarea din Târgu-Ocna, unde și-a trăit ultimele zile Valeriu Gafencu, supranumit "sfântul închisorilor". Anii grei de închisoare i-au afectat foarte mult sănătatea și din acest motiv și-a petrecut sfârșitul vieții în spital. Aflat pe patul de spital, el a cerut ca soția sa, dacă aceasta va înceta din viață peste 15 ani, să fie îngropată lângă el. Părintele Ilie Lăcătușu a trecut la cele veșnice după o grea suferință în data de 22 iulie 1983, pe un pat al Spitalului Panduri din București. Trupul părintelui nu a fost îmbălsămat, deoarece canoanele bisericești interzic acest lucru preoților de mir și monahilor. A fost înmormântat în cripta familiei din Cimitirul "Adormirea Maicii Domnului" din București.

Arsenie Boca – preot

(29 septembrie 1910 - 28 noiembrie 1989)

Arsenie Boca părinte ieromonah, teolog și artist plastic (muralist) ortodox român, a fost stareț la Mănăstirea Brâncoveanu de la Sâmbăta de Sus și apoi la Mănăstirea Prislop, unde datorită personalității sale veneau mii și mii de credincioși, fapt pentru care a fost hărțuit de Securitate. A fost unul din martirii gulagului comunist, închis la Securitatea din Brașov, dus la Canal, închis la Jilava, București, Timișoara și la Oradea. A pictat biserica din Drăgănescu (la 25 Km de București). Icoana Maicii Domnului cu Pruncul, din altarul Bisericii Sfântul Elefterie din București, a fost pictată de către părintele Arsenie Boca. În 1959 a fost scos abuziv din monahism şi i s-a interzis să slujească la altar. A fost apoi angajat ca pictor la Atelierele Patriarhiei de la Schitul Maicilor din Bucureşti. A trecut la Domnul pe 28 noiembrie 1989, la Sinaia, unde avea un mic atelier, într-o casă unde câteva maici de la Prislop amenajaseră un aşezământ monahal. A fost înmormântat pe 4 decembrie 1989 la Mănăstirea Prislop. Arsenie Boca este considerat de către unii din ucenicii săi ca fiind cel mai mare duhovnic român al secolului XX. La mormântul său de la Mănăstirea Prislop din Țara Hațegului, se perindă zilnic sute de pelerini.

Arsenie Papacioc – preot

(13 august 1914 - 19 iulie 2011)

Arsenie Papacioc a fost un duhovnic ortodox român. Din anul 1976, era duhovnicul Mănăstirii Sfânta Maria din Techirghiol. Părintele Papacioc a trecut prin pușcăriile comuniste unde a pătimit alături de Părintele Iustin Parvu, Ioan Ianolide, Valeriu Gafencu, Nichifor Crainic, Mircea Vulcănescu și alții. A fost arestat și condamnat sub regimul mareșalului Ion Antonescu, în 1941, pentru participare la rebeliunea legionară și apartenența la Mișcarea Legionară. S-a călugarit în 1946, după eliberare și s-a nevoit la Mănăstirea Antim din București până în 1949. Între 1949-1950 a fost sculptor la Institul Biblic, iar în anul 1951 a devenit preot la Seminarul Monahal de la Mănăstirea Neamț. Între 1952-1958 a fost preot la Mănăstirea Slatina. În vara anului 1958 a fost arestat din nou, pentru că facea parte din grupul „Rugul Aprins”. Condamnat la 20 de ani de muncă silnică, a fost grațiat în 1964 de la închisoarea Aiud. A trecut la Domnul pe 19 iulie 2011 la mănăstirea Techirghiol al cărei duhovnic a fost din anul 1974.

Nicolae Steinhardt – scriitor roman

(29 iulie 1912 - 30 martie 1989)

Nicolae Aurelian Steinhardt a fost un autor, critic literar, diarist, eseist, jurist, publicist și scriitor român, originar din Pantelimon, județul Ilfov. De origine evreiască, s-a convertit la religia creștină ortodoxă în închisoarea de la Jilava, și-a luat numele de fratele Nicolae, și s-a călugărit după punerea sa în libertate. Este autorul unei opere unice în literatura română, Jurnalul fericirii. A fost doctor în drept constituțional.

Paisie Olaru – preot(20 iunie 1897 - 18 octombrie 1990)

Paisie Olaru a fost un mare duhovnic ortodox român. Ieroschimonahul Paisie Olaru s-a născut la 20 iunie 1897, în satul Stroiești, comuna Lunca - Botoșani, într-o familie cu cinci copii, fiind cel mai mic la părinți. Tatăl sau, Ioan, era pădurar, iar mama sa, Ecaterina, casnică. Din botez a primit numele de Petru. În anul 1921 a intrat în viața monahală la Schitul Cozancea din apropiere, luând la călugărie numele de Paisie. In anul 1943 a fost hirotonit diacon, iar in anul l947, preot, fiind pentru puțin timp egumen la schitul de metanie. În toamna aceluiași an, se retrage la Mănăstirea Sihăstria, devenind duhovnic al întregii obști, până la sfârșitul vieții sale. Între anii 1972 - l985 s-a nevoit ca sihastru la Schitul Sihla, iar în ultimii cinci ani a locuit în chilia sa de la Sihastria, fiind bolnav, până s-a mutat la Domnul, lăsând moștenire ucenicilor săi pilda vietii sale de adevărat monah și părinte duhovnicesc.

Ilie Cleopa – preot(10 aprilie 1912 - 2 decembrie 1998)

Cleopa Ilie, născut cu numele de Constantin Ilie a fost arhimandrit și stareț la Mănăstirea Sihăstria, fiind un renumit trăitor al credinței ortodoxe. Viitorul arhimandrit Cleopa s-a născut în comuna Sulița, județul Botoșani, la 10 aprilie 1912, fiind al cincilea copil din cei zece ai familiei Alexandru și Ana Ilie. Din cei 10 copii, cinci aveau să intre în monahism. De mic era râvnitor spre cele dumnezeiești, îndeletnicindu-se cu postul, rugăciunea și faptele bune. Părinții săi, Alexandru și Ana Ilie, i-au fost exemplu viu de trăire creștină, fiind iubitori de Dumnezeu, de biserică și de copii. Nu lipseau niciodată de la sfintele slujbe, făceau milostenie, se rugau mult împreună cu copiii și duceau o viață curată și bineplăcută lui Hristos. Casa lor era ca o biserică, așa cum avea să povestească mai târziu și Părintele Cleopa. Odată cu venirea comuniștilor la putere, urmează o perioadă nefastă pentru părinte. Ceea ce avea să îl aducă în vizorul autorităților a fost o predică pe care a rostit-o la sărbătoarea Sfinților Împărați Constantin și Elena, spunând: Să dea Dumnezeu ca și conducătorii noștri de acum să fie ca Sfinții Împărați, ca să-i pomenească Biserica în veac! și lăudând râvna marilor împărați, care au dat libertate creștinilor și au construit numeroase biserici. Cineva din cei prezenți l-a denunțat, astfel că a fost arestat și anchetat pentru cinci zile la Târgu Neamț. A fost eliberat la fel de repede cum fusese și arestat. Cei din jurul său, conștientizând că va mai avea de furcă cu autoritățile comuniste, l-au sfătuit să se ascundă pentru un timp în munți. Părintele Cleopa și-a făcut atunci un bordei din lemn, în pământ, la 6 km de mânăstire, în adâncul pădurii. Monahii din mânăstire îi mai duceau din când în când câte ceva de mâncare. Părintele se ruga acolo neîncetat, ziua și noaptea, cerând ajutorul și mila lui Dumnezeu și a Maicii Domnului, către care avea multă evlavie. După șase luni de retragere în munți, Arhimandritul Cleopa a fost readus ca stareț în obștea Mănăstirii Sihăstria, spre bucuria tuturor, atât a călugărilor, cât și a credincioșilor. Arhimandritul Ioanichie Bălan, vechi ucenic al Părintelui, spunea: "Părintele Cleopa este considerat, pe drept cuvânt, unul din cei mai iscusiți duhovnici, sfetnici și predicatori ai monahismului românesc contemporan. La sfârșitul anului 2005, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a declarat că se are în vedere deschiderea procesului de canonizare a Părintelui Cleopa și trecerea sa în rândul sfinților, în calendar, cu numele: Cuviosul Cleopa de la Sihăstria.

Mircea Vulcanescu – intelectual(3 martie 1904 - 28 octombrie 1952 )

Mircea Vulcănescu a fost un economist, filolog, filosof, publicist, sociolog, teolog și profesor de etică român, victimă a represiunii comuniste din România. Dupa lovitura de stat din 23 august ’44, a revenit pe postul de sef al Datoriei Publice, unde a ramas pina pe 30 august 1948, cind a fost arestat in lotul al doilea al fostilor membri ai guvernului Antonescu, calificati drept ”criminali de razboi”. La 9 octombrie 1946 a fost condamnat la opt ani temnita grea. Judecarea recursului s-a prelungit pina in ianuarie 1948, cind instanta a mentinut pedeapsa din ’46. Mircea Vulcanescu a fost considerat de conducerea penitenciarului Aiud drept unul din stalpii rezistentei din inchisoare si prin urmare i-au aplicat cele mai grele torturi si dese izolari la crunta Zarca. Aceasta era o celula de exterminare, de 1/4 m, din beton, fara niciun mobilier, detinutii fiind nevoiti sa doarma direct pe beton. Pe timpul iernii geamul Zarcii era tinut deschis intentionat, gardienii motivand ca geamul este stramb iar tamplarul trebuie sa vina. ntr-un frig cumplit, fara mancare si apa, imbracati doar intr-o zeghe ponosita si dormind direct pe beton, supravietuirea tinea de ordinul miracolului. Au fost detinuti care au rezistat in aceasta stare si timp de trei saptamani. Intr-una din astfel de izolari la Zarca a lui Mircea Vulcanescu, un tanar detinut nu a mai rezistat si s-a prabusit din picioare. Asistenta medicala i-a fost refuzata. Inca o noapte de dormit direct pe ciment i-ar fi adus cu siguranta moartea. Atunci Mircea Vulcanescu a facut o fapta demna de Pateric. Filozoful s-a asezat pe ciment si l-a culcat pe detinutul bolnav peste el. Acesta avea sa-si revina, dar Mircea Vulcanescu se va imbolnavi grav de plamani, decedand pe 28 octombrie 1952. Avea 48 de ani si a lasat un testament simplu, dar care arata intreaga conceptie crestina de viata a lui Vulcanescu : "Sa nu ne razbunati!".

Costache Oprisan – student(1921 – 1958)

Constantin Oprisan, cunoscut si sub numele de "Costache", este unul dintre nenumaratii sfinti ai inchisorilor. Nascut in ziua de 16 martie 1921, in localitatea bacaoana Oncesti, si trecut la cele vesnice in ziua de 26 iulie 1958. Marturisitorul Constantin Oprisan a patimit neinchipuit de mult in inchisorile din Buchenwald, Rostok, Pitesti, Gherla, Targu Ocna, Vacaresti si Jilava. Amintindu-si de marturisitorul Oprisan, parintele Gheorghe Calciu Dumitreasa a dat urmatoarea marturie: "Era ca un sfant; nu vorbea mult. Dar fiecare cuvant care iesea din gura lui era un cuvant sfant - numai despre Hristos, numai despre dragoste, numai despre iertare. Isi rostea rugaciunile si, auzindu-l cum le spune, stiind cat de mult suferea, eram profund impresionati. Vorbea despre credinta, despre dragoste, despre rugaciune. Se ruga tot timpul." In toamna anului 1951, detinutul Oprisan este dus la inchisoarea din Gherla, in renumita celula "nr. 99". Procesul de "reeducare" va continua si aici, intocmai. Imbolnavindu-se de tuberculoza, in urma neincetatelor batai si a conditiilor crunte de trai, Costache Oprisan este trimis la inchisoarea din Vacaresti. In anul 1958, el va fi trimis la inchisoarea din Jilava, unde va fi inchis in locul de exterminare, numit "Casimca". Celulele din acest loc erau situate la cativa metri sub pamant, fara iluminare naturala si fara alta aerisire decat trei gauri in usa, cu apa curgand continuu pe pereti.In celula cu Oprisan erau inchisi si parintele Gheorghe Calciu Dumitreasa, Iosif V. Iosif si Marcel Petrisor. Intr-un gest maxim de lepadare de sine, parintele Calciu isi va taia venele, scurgand sange in gamela, pentru ca, dupa decantarea hematiilor sa-i dea sa bea limfa lui Costache Oprisan, care pierduse aproape tot sangele. Oprisan va trece la cele vesnice in ziua de 26 iulie 1958.

Ilarin Felea – preot(21 martie 1903 - 18 septembrie 1961)

Parintele Ilarion Felea a fost un profesor de teologie. Parintele Ilarion s-a nascut in data de 21 martie 1903, in localitatea Valea Bradului, judetul Hunedoara, in familia unui preot ortodox, si a trecut la cele vesnice in data de 18 septembrie 1961, in inchisoarea din Aiud, dupa ce petrecuse mai bine de patru ani, in inchisorile comuniste din Caracal, Arad, Timisoara, Bucuresti, Gherla si Aiud. Parintele Ilarion Felea a fost acuzat de "nedenuntare si atitudine nedemocratica". Arestarea a avut loc in ziua de 3 martie 1945. In perioada cuprinsa intre 7 martie si 20 august 1945, parintele Ilarion Felea a fost intemnitat in lagarul pentru detinuti politici din Caracal. In ziua de Boboteaza a anului 1949, dupa sfintirea caselor, parintele a fost iarasi arestat. Intre 6 ianuarie 1949 si 5 ianuarie 1950, el va trece prin mai multe inchisori comuniste, precum cele din Arad, Timisoara si Aiud. n data de 25 septembrie 1958, parintele este iarasi arestat, judecarea sa de catre Tribunalul Militar Cluj avand loc in taina, in ziua de 14 martie 1959. Astfel, pentru "uneltire contra ordinei sociale", parintele a primit 20 de ani de munca silnica, iar pentru "activitate intensa contra clasei muncitoarei si a miscarii revolutionare" a primit alti 20 de ani de temnita. Cumplita pedeaspsa a inceput a fi savarsita in Gherla, spre a fi continuata in Aiud. Parintele Ilarion Felea a murit ca martir in inchisoarea din Aiud, in ziua de 18 septembrie 1961.

Elisabeta Rizea - mama martira(28 iunie 1912 - 4 octombrie 2003)

Elisabeta Rizea s-a nascut intr-o familie de tarani, in apropiere de Curtea de Arges. A fost nepoata fruntasului taranist Gheorghe Suta, ucis de Securitate in 1948. A ispasit 13 ani de temnita grea pentru ca a sprijinit activ «Banda Terorista» Arsenescu-Arnautoiu. «Banditii» sunt de fapt eroii rezistentei anticomuniste din Muntii Fagarasului. Comunistii au venit la putere in 1945. Ca raspuns, Rizea s-a alaturat rezistentei si i-a aprovizionat timp de 4 ani pe luptatorii din munti cu mancare si bani. Opozitia ei fata de exproprierea comunista si faptul ca sotul ei, Gheorghe, s-a alaturat luptatorilor rezistentei din munti au dus la torturi si ani buni de inchisoare. A fost numita “dusman al poporului”, iar gospodaria etichetata drept “casa de banditi”, apelative ce constituiau cele mai grave acuzatii intr-un stat comunist. A fost in cele din urma prinsa de militie, condamnata la 7 ani de inchisoare. In faimoasa inchisoare de la Pitesti, Elisabeta Rizea a fost pusa in lanturi si inchisa in celula de maxima securitate. O viata intreaga dedicata neamului romanesc si lui Dumnezeu...Elisabeta Rizea a plecat dintre noi la 4 octombrie 2003, la varsta de 91 ani. „Trei zile daca mai traiesc, da’vreau sa stiu ca s-a limpezit lumea” - spunea Elisabeta Rizea. Ea a plecat la Domnul si lumea nu s-a limpezit inca, cine stie cat o sa mai dureze. Cu siguranta Mama Rizea asteapta de acolo de sus sa i se implineasca dorinta pentru care a luptat o viata intreaga si pentru care a platit cu sange si lacrimi.

Radu Gyr – poet(2 martie 1905 - 29 aprilie 1975 )

Radu Gyr pseudonimul literar al lui Radu Demetrescu) a fost un poet, dramaturg, eseist și gazetar român. O bună perioadă a fost asistent universitar la catedra de estetică a profesorului Mihail Dragomirescu.A fost de mai multe ori laureat - în (1926, 1927, 1928 și 1939) - al Societății Scriitorilor Români, Institutului pentru Literatură și Academiei Române. A fost arestat din și condamnat la moarte pentru poezia-manifest Ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane, considerată de autorități drept mijloc de instigare la luptă împotriva regimului comunist. Pedeapsa cu moartea i se comuta la 25 de ani de muncă silnică (dar nu află aceasta decât cu 11 luni după modificarea sentinței), poetul executând 6 ani de detenție, până la amnistia generală din 1964. În închisoarea din Aiud, Radu Gyr a fost supus unui regim de detenție deosebit de aspru. Doi ani din pedeapsă i-a executat purtând lanțuri grele la picioare. Când s-a îmbolnăvit grav, autoritățile i-au refuzat acordarea de asistență medicală. O mare parte din detenția de la Aiud și-a petrecut-o în celula nr. 281. Atanasie Berzescu spune despre el: „În Aiud, Radu Gyr a adus pe Iisus în celulă. L-a coborât de pe Cruce și L-a adus alături de noi pe rogojina cu libărci spre îndumnezeirea omului. El era patriarhul și îmbarbătarea deținuților din Aiud. Prin el frumosul și spiritul au continuat să lumineze în beznele adânci”. (Lacrimi și sânge)