MARTIRI CREŞTINI ÎN PRIMELE SECOLE

• Noţiunile de “martir”, “persecuţii”, “mucenic”

• Despre persecuţii

• Pedepsele la care au fost supuşi martirii

• Cinstirea martirilor şi formele de cinstire ale lor

• Martir , mucenic= creştin care a fost omorât pentru

că nu a dorit să se lepede de credinţa în Iisus

Christos

• Persecuţiile creştinilor= chinuirea creştinilor într-o

perioadă istorică, pentru a-i determina să

părăsească credinţa creştină, politică aprobată şi

susţinută de împăraţii romani, începând cu

împăratul roman Nero, anul 64 până la împăratul

roman Constantin cel Mare care a pus capăt

persecuţiilor în 313.

PERSECUŢIILE IUDAICE

Pentru că iudeii nu au dorit

să-L accepte pe Iisus ca

Mesia, Fiul lui Dumnezeu, ei

aşteptând un Mesia

răzbunător (care să-i

organizeze şi să lupte

contra asupritorilor romani),

aceştia au început să-i

prigonească pe apostoli şi

pe ucenicii acestora, primul

martir fiind: sf. arhidiacon

Ştefan, ucis cu pietre în

afara oraşului Ierusalim.

Cauze religioase:

păgânii nu aveau o

înţelegere pentru o

religie fără temple, fără

zei şi fără sacrificii;

romanii erau politeişti,

idolatri şi decăzuţi,

cinstindu-l pe împărat

ca pe un zeu;

creştinii nu aveau

temple, se adunau în

casele unora dintre ei,

în catacombe, pe furiş

pentru a practica ceea

ce noi numim azi sf.

Liturghie

creştinii erau monoteişti

şi morali, cinstindu-l pe

Mântuitorul Christos ca

Dumnezeu.

PERSECUŢIILE ROMANE - CAUZE

PERSECUŢIILE ROMANE - CAUZE

refuzul creştinilor de a

se închina împăratului

ca unui zeu;

acuzaţia de trădare

adusă creştinilor pentru

că închinau doar lui

Dumnezeu;

păgânii considerau că

statul este protejat de

zei, iar aceştia îi

pedepseau pe romani

pentru refuzul

creştinilor de a-i cinsti

PERSECUŢIILE ROMANE - CAUZE

C. Cauze moral-sociale

păgânii îi acuzau de

imoralitate pe creştini,

neînţelegând sensul iubirii

creştine şi a expresiilor de

“frate” şi “soră” pe care

aceştia le foloseau;

neînţelegând, de asemenea,

taina Euharistiei îi acuzau

pe creştini că în timpul

slujbelor ucid copii, le

mănâncă trupul şi le beau

sângele;

creştinii erau acuzaţi că

adoră soarele, căci timpul

Liturghiei coincidea cu

răsăritul soarelui

PERSECUŢIILE ROMANE

au început oficial în anul 64, în timpul împăratului Nero

(Nero Claudius Caesar Augustus Germanicus) şi s-au

încheiat în 313, în timpul împăratului Constantin cel

Mare.

între anii 64 - 313 au fost perioade de persecuţii crunte

(în timpul împăratului Diocleţian, 284-305) sau mai

blânde (când creştinii nu erau căutaţi, ci doar cei ce se

dovedeau a fi creştini erau siliţi să părăsească credinţa).

PEDEPSELE CREŞTINILOR

chinurile prin care au

trecut creştinii în aceste

perioade erau dintre

cele mai crunte posibile,

de neimaginat în zilele

noastre.

tot creştinii erau cei care

luptau de multe ori în

arenele romane (ex.

Colosseum), unde trebuia

să se lupte cu soldaţi bine

înarmaţi şi instruiţi sau cu

animale: lei, tigri, urşi etc.

ÎMPĂRAŢI ŞI MARTIRI

Nero (54-68) s-a născut în anul 37 şi

căsătorit cu Octavia. Din anul 60

urmează modelul lui Caligula

(despotismul oriental-elenistic).

Persecuţia contra creştinilor a

cunoscut momente crude şi

nemaivăzute: creştinii erau aruncaţi

fiarelor în arene, alţii erau arşi pe rug,

sfâşiaţi de animale şi martirizaţi multe

alte feluri.

Martiri: nu este cunoscut

numărul mucenicilor, dar se apreciază

a fi fost mulţi, printre care - după

Tacitus şi Clement Romanul-

martirizarea sfinţilor apostoli Petru şi

Paul.

Nefiind cunoscuţi martiri şi în alte

oraşe, este considerat că persecuţia s-a

limitat numai asupra creştinilor

din Roma.

Decretat de senat hostis publicus (lat.

“duşman public”) şi condamnat la

moarte la 9 iunie 68, Nero se sinucide

rostind cuvintele Qualis artifex

pereo (lat. "Ce mare artist piere").

ÎMPĂRAŢI ŞI MARTIRI

Domiţian (81-96) Titus Flavius

Domitianus s-a născut în anul 51 din

Vespasian si Flavia Domitilla şi a fost

desemnat succesor la tron în 79 de

fratele său mai mare, Titus. Este

caracterizat ca fiind un om ambiţios şi

foarte gelos, dar mai ales răzbunător.

Domiţian se autointitulează “dominus

et deus” şi guvernează pe baza

despotismului, ca şi Caligula şi Nero.

Victime: el a persecutat şi rude cum ar

fi vărul său Flavius Clemens şi soţia

acestuia Flavia Domitilla,

consulul Acilius Glabrio şi mulţi alţii,

iar după tradiţie sfântul apostol şi

evanghelist Ioan a fost exilat în

insula Patmos între anii 90-95.

Persecuţia lui a fost scurtă, el căzând

victimă unui complot organizat de

Partenius, comandantul gărzii palatului

şi de soţia sa Domitilla Longina. După

el, senatul l-a proclamat împărat pe

Nerva (96-98) care nu a mai dat curs

acuzaţiilor împotriva creştinilor.

ÎMPĂRAŢI ŞI MARTIRI

Traian (98-117) Marcus Ulpius

Traianus s-a născut în sudul Spaniei în

anul 53, fiind un foarte bun militar,

administrator şi cel mai însemnat

cuceritor roman după Iulius Caesar. Cu

toate ca era drept şi cinstit, el a fost un

persecutor al creştinilor, realizând

primul rescript referitor la ideile sale

despre creştini. Rescriptul a fost emis

datorită unei scrisori din partea lui

Pliniu cel Tânăr în 111-112 din care

Traian afla că datorită creştinilor

templele se goleau, nu se mai respectau

sărbătorile, iar animalele nu se mai

cumpărau pentru sacrificii.Traian

hotărăşte ca să fie persecutaţi cei care

sunt dovediţi şi denunţaţi, iar cei care

nu apostaziază să fie pedepsiţi. În

concluzie, creştinii nu erau pedepsiţi

datorită faptului că încălcau legile,

ci datorită numelui de creştin.

Ca martiri mai însemnaţi din acea

perioadă sunt sfinţii Ignatie al Antiohiei

murind aruncat la fiare în anul 107 şi

Simion al Ierusalimului, care avea 120

de ani

ÎMPĂRAŢI ŞI MARTIRI

Comod (180-192) Lucius Aelius

Aurelius Commodus Antonius este

fiul lui Marcu Aureliu şi al Faustei. Spre

deosebire de tatăl său care îi oferise o

educaţie aleasă, el trăieşte o viaţă

dezorganizată şi scandaloasă. Historia

Augusta (cap.XIX, 2) îl caracterizează

ca "neruşinat, necinstit , spurcat la gură,

murdar şi desfrânat, mai crud decât

Domiţian, mai necurat decât Nero".

Faţă de creştini s-a arătat tolerant, dar

totuşi au fost 12 martiri scilitani în

anul 180 în oraşul Scilli din nordul

Africii, actul lor martiric fiind primul

document creştin în limba latină.

Alţi martiri: senatorul roman

Apollonius care este decapitat în 181

la 21 aprilie, alţii în Asia Proconsulară,

Frigia şi Siria. Sfârşitul domniei s-a

arătat mai tolerant faţă de creştini,

datorită soţiei sale Marcia, care îi

simpatiza pe creştini.

ÎMPĂRAŢI ŞI MARTIRI

Septimiu Sever (193-

211) s-a născut în anul

146 în oraşul Leptis

Magna şi căsătorit cu

fiica unui preot sirian

Iulia Domna. La început

era indiferent datorită

faptului că, spune

Tertulian, avea la palat un

creştin, Proculus

Torpacion, care-l

vindecase de o boală.

În 197 izbucneşte o

puternică persecuţie în

Africa datorită unor

revolte în Orient.

Ca martiri: în Alexandria

era Leonida, tatăl lui

Origen şi unii elevi şi

catehumeni cum ar fi

Plutarh Sarenus,

Heraclide şi Heron,

Sarenus, Potamiana şi

mama acesteia Marcela,

Herais şi un soldat

Basilide care a încercat să

o protejeze pe Potamiana

şi pentru aceasta i s-a

tăiat capul.

În Cartagina: Perpetua şi

sclava acesteia Felicitas

şi încă 4 creştini:

Saturnius, Secundus,

Saturus şi Revocatus.

Şi în Capadocia şi Frigia

s-au înregistrat victime

aici intrând şi Irineu,

episcopul Lugdunumului

(Lyon).

În Asia Mică: sfântul

mucenic Haralambie,

episcop în Cetatea

Magneziei.

Alţi martiri: Sfântul

mucenic Irineu, episcop

de Lungdunum (Lyon)

Moare în 4 februarie 211

la Eburacum în Britania

lăsând conducerea

Imperiului fiilor săi:

Caracalla şi Geta.

ÎMPĂRAŢI ŞI MARTIRI

o Decius (249-251) Caius Messius

Quintus Decius se confruntă cu Filip

Arabul la Verona pe care îl ucide. Îl

numeşte cenzor pe Valerian, viitorul

împărat roman (253-260), iar cu privire

la creştinism, acesta dorea distrugerea

sa, considerând că este un element

dizolvant în distrugerea Imperiului. El

hotărăşte ca persecuţia să devină

generală, urmărind distrugerea

creştinismului ca religie.

o În anul 249 împăratul Decius a dat un

edict de persecuţie, prin care toţi

creştinii, indiferent de vârstă sau stare

socială, erau obligaţi să vină personal şi

să apostazieze. Cei care fugeau li se

confiscau averile şi când se întorceau

acasă erau ucişi, dar cel mai des se

urmărea apostazierea şi nu uciderea lor.

Origen spunea că atunci când creştinul

suporta toate torturile erau întristaţi toţi

judecătorii, iar când apostaziau se

bucurau nespus de mult (Contra

Celsium, VIII).

ÎMPĂRAŢI ŞI MARTIRI

Erau foarte mulţi creştini care

apostaziau împreună cu episcopul

Evdemon al Smirnei şi aceştia au fost

împărţiţi în patru categorii după

gravitatea lor:

1. sacrificati erau denumiţi cei care

sacrificau zeilor.

2. thurificati erau cei care sacrificau

numai ardere de tămâie

3. libellatici erau cei care obţineau un

certificat (lat. libellus) pe bani conform

căruia au sacrificat zeilor, dar fără să

sacrifice.

4. acta facientes erau cei care declarau că

nu sunt creştini.

Martiri: episcopul Fabian al Romei,

Alexandru al Ierusalimului, Vavila al

Antiohiei, Saturnin al Tolosei, preotul

Pionius din Smirna, alţii din Egipt,

Grecia.

După un an de persecuţii, împăratul şi-a

dat seama că Biserica era foarte

puternică şi nu putea fi distrusă. Decius

a murit pe 21 noiembrie 251, în luptele

cu goţii din Moesia

DIOCLEŢIAN Diocleţian (284-305) Caius

Aurelius Valerius Diocletianus s-a născut în Dalmaţia la 240 dintr-o familie săracă. Din momentul în care devine împărat, începe o reorganizare riguroasă a administraţiei imperiului roman.

El inagurează o nouă formă de guvernare (tetrarhia) şi îl asociază pe Maximian ca Augustus, iar după aceasta cei doi îşi asociază câte un Cezar: Diocleţian pe Galerius, iar Maximian pe Constanţiu Chlorus (tatăl sfântului împărat Constantin cel Mare).

La început Diocleţian s-a arătat tolerant cu creştinii, dar Galerius era un anticreştin fanatic .

În 297 Galerius obţine o victorie împotriva perşilor şi declanşează prigoana contra creştinilor. La Durostorum

există martiri precum Iuliu şi soldaţii Hesichius, Marcian, Valentinian, Nicandru şi Pasicrate, iar pe braţul Sfântul Gheorghe al Dunării, preotul Epictet şi Astion.

Diocleţian cere să fie consultat oracolul de la Milet care se pronunţă împortiva creştinilor. Din această cauză la 24 februarie 303 dă primul edict împotriva creştinilor, ce consta în interzicerea adunărilor, dărâmarea locaşurilor de cult, apostazierea.

Galeriu o obligă să aducă sacrificii zeilor pe soţia şi fiica lui Diocleţian, ştiindu-le că îi simpatizează pe creştini.

În aprilie, Diocleţian emite cel de-al doilea edict care consta în arestarea episcopilor, preoţilor, diaconilor, exorciştilor şi lectorilor, care dacă nu apostaziau erau ucişi.

La 27 septembrie 303 se dă cel de-al treilea edict, toţi membrii clerului fiind obligaţi să apostazieze, iar dacă refuzau erau ucişi.

În 304 se dă cel de-al patrulea edict, din iniţiativa lui Galerius, declarându-se război creştinismului şi aplicându-se pedepse foarte aspre.

DIOCLEŢIAN - MARTIRI

sf. m. mc. Gheorghe, purtătorul de

biruinţă (Capadocia),

sf. m. mc. şi tămăduitor

Pantelimon (Nicomidia),

Antim episcopul Nicomidiei,

sf. mc. Varvara (Egipt),

sf. doctori fără de arginți Cosma şi

Damian (Cilicia),

sf. mc. Adrian şi Natalia, Margareta

(Antiohia Pisidiei),

sf. Agapi, Irina şi Hiona (Tesalonic),

episcopul Irineu (Sirmium) şi

diaconul Dimitrie, Secundus, Basilla,

Anastasia, preotul Montanus

(Singidunum),

episcopul Victorin de Poetavio

(Austria), "cei patru încoronaţi" (de fapt

cinci, ei fiind sculptori).

pe o inscripţie de la Cernavodă (atunci

Axiopolis ) din sec. al IV-lea sunt

menţionate numele martirilor: Chiril,

Tasios, Chindeas, Dasius (Durostorum).

au murit şi cei patru martiri de la

Noviodunum: Zotticos, Attalos,

Kamasis, Filippos aflaţi la Niculiţel şi

aşezaţi la mănăstirea Cocoş.

CINSTIREA MARTIRILOR

Sf. Masă Sf. Antimis