Reeditare electronică cu acceptul direct al autorului Marin Voican-Ghioroiu şi al Bibliotecii Cronopedia,

realizată de Ioan Muntean

Reproducerea - integrală sau parţială - a lucrării şi difuzarea ei pe cale electronică sunt autorizate

pentru folosul privat al cititorului şi pentru scopuri necomerciale.

MARIN VOICAN-GHIOROIU

SCHIMBĂ, NEICĂ, PĂLĂRIA

EDITURA MUZICALĂ, 2014 BUCUREȘTI

© MARIN VOICAN-GHIOROIU EDITURA MUZICALĂ, 2014 Editură recunoscută CNCS

Calea Victoriei nr. 141, sector 1, Bucureşti Tel./fax: 021.312.9867

email: em@edituramuzicala.ro

Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României VOICAN GHIOROIU, MARIN Schimbă, neică, pălăria! / Marin Voican Ghioroiu. - Bucureşti : Editura Muzicală, 2014 ISBN 978-973-42-0807-4

821.135.1-1 78

Schimbă, neică, pălăria

Dragei mele soții Rodica Anghelescu-Voican

VIAȚA-I CA SCENA DESCHISĂ

Viața-i ca scena deschisă Pe care tot omul joacă... Soarta care i-a fost scrisă; Ca actor a vrut să placă. Notează-n file umbrite Tot ce el a constatat... Urmașii să-l țină minte Că nicicând nu a iertat Nici prostia, nici hoția, Dar nici lenea-afurisită, Nu a slăvit nici beția... Și nici firea-fandosită;

Îngâmfarea, vorbăria... Iar celui ce-i prefăcut... ”Schimbă, neică, pălăria!” I-a spus-o de la-nceput. Dacă-n „comedia vieții” Ați mai fost la galerie, Nu uitați că toți orbeții Își pun altă pălărie... Mai înaltă, cu bretele Și zorzoane dichisite... Prin calotă-s găurele... De la minciuni sforăite.

CUVÂNTUL AUTORULUI

Citindu-l pe Mihai Eminescu, nemuritorul Luceafăr, demiurgul poeziei românești, care s-a ridicat la ceruri pentru dumnezeirea neamului, acum 125 de ani, am pornit de la poezia „GLOSSA” - în care (cu ochiul lui vizionar) ne-a înfățișat panoramic o lume a deșărtăciunilor și, străduindu-mă cu puterea minții și a multor ani de experiență petrecuți după celui de al Doilea Război Mondial, în societatea comunistă și apoi în cea capitalistă (după Revoluția din 1989), am reușit ca în acest volum „SCHIMBĂ, NEICĂ, PĂLĂRIA!” să creionez un sfert de veac pe care l-a trăit poporul român... cu regrete și speranțe neîmplinite.

5

Trubadur, menestrel, fabulist, adică de trei ori:

Marin, Voican, Ghioroiu.

Când am primit manuscrisul în forma sa electronică, l-am sunat pe domnul Voican Ghioroiu dintr-o evidentă reacţie de apreciere dar şi din curiozitatea intelectuală de a identifica ţintele finale a le ironiei sale versificate. M-a întrebat dacă am disponibilitatea de a-i scrie câteva rânduri, cu titlu personal. Am înţeles, în principal, că-mi dorea opinia despre lumea vizată de el, despre tipul de reprimare poetică a prostiei publice şi mai ales dacă tehnica artei sale poate fi pe mai departe o armă rafinată de corecţie a hidoşeniei cu dimensiuni de hartă naţională.

6

L-am cunoscut în uimitoarea atmosferă purificată a ideaţiei Amfiteatrului de pe Grui, de la Podul Dâmboviţei, în aleasa distribuţie a maestrului Paul Everac în încercarea de a găsi răspunsurile mulţumitoare sau a lansa avertismentele severe către o societate de-a dreptul bizară. „Amintirile din cârciumioară” recitate sau cântate în acel spaţiu sacru al muntelui mângâiat de cer, aveau să-mi lase o impresie puternică nu doar pentru că identificam un talent nativ, natural şi dinamic, fără ifose sau căutări pretenţioase ci mai ales pentru mesajul şugubăţ, pentru umorul dulce-acrişor cu ţintă multiplă.

Nu am riscat niciodată să fac aprecieri asupra stilului sau reuşitelor strict literare ale celora pe care i-am citit la timpul prezent. Este treaba criticilor literari sau a bârfitorilor supradotaţi cu idei ce nu-şi găsesc locul printre înţelepţi. Ştiu doar că lumea pe care o descrie cu amărăciune turnată în metafore nu este o succesiune de fabule sau pamflete ci o realitate surprinsă în fraza poetică a unui om al cetăţii, suferind.

O suferinţă care vine din neputinţa lui de a putea îndrepta, din speranţa deşartă că spiritul şfichiuit pe la urechile imbecililor le va deschide pleoapa leneşă, din refuzul confraţilor săi de a învăţa să spună NU(!) la ceea ce îi dezonorează! Dacă ar fi să pun o etichetă peste conţinul integral al acestei cărţi aş fura titlul unei poezii de credinţă: „Testament fără regrete” pentru o lume a flaşnetelor şi vuvuzelelor politice.

Alerta mesajului din fiecare poezie este simplă iar subtilitatea poate fi acceptată doar prin substitutele zoomorfe care populează, domestic sau sălbatic, lumea paralelă a avatarurilor noastre. Poate doar un Orwell ar fi găsit soluţii mai vivante formulând o organizare a animalelor pline de remuşcări sentimentale!

Dar ce poate produce o societate din ce în ce mai puţin umană decât „contracte cu dracul” legate protocolar cu „panglici şi lozinci” şi pentru care se va găsi de fiecare dată bunul prilej motivat pentru ca un alt „bou să fie decorat”!

Iată de ce cartea rapsodului Voican Ghioroiu este dincolo de frenezia voluptoasă a satirei un manifest social convingător, un îndemn la reflecţie descătuşată de convenienţe docte şi prolixe.

Are şi amuzamentul tristeţile sale. Dar este cu adevărat regenerator când tristeţile copleşitoare sunt macerate de un umor tonifiant şi trecute în patrimoniul memoriei folclorice.

7

Marin Voican Ghioroiu ne indeamnă, la modul său glumeţ, să învăţăm să râdem de noi!

Dar fără a uita să iubim minunea asta de viaţă oricât de codoaşă ar fi cu noi!

Gl. Dr. Mircea CHELARU

8

CE SCHIMBARE!... DACĂ PĂLĂRIA-I MARE?

Dacă de ziua naşterii sale, 1 Aprilie 2014, îi spunem din

preaplinul inimii un călduros LA MULŢI ANI! folcloristului, scriitorului, poetului, dramaturgului şi compozitorului de marcă, Marin Voican-Ghioroiu, acum trebuie să-l felict pentru măiestria și priceperea de care dă dovadă în a ne creiona lumea politică de azi în volumul ”SCHIMBĂ, NEICĂ, PĂLĂRIA!”, lume care nu diferă absolut cu nimic față cea de ieri, așa cum proverbul înțelept spune: ”Cum e Tandea, e și Mandea” Gândul se îndreaptă spre acest om deosebit pentru că l-am apreciat de la bun început pentru starea de spirit care degajă din creaţia sa îndreptată spre frumos, deschizând drumul spre trăiri înalte, spre speranţe, visări şi înfăptuiri fără urâţenie şi fără răutate. I-am remarcat creaţiile sale muzicale, literare, dar şi merituoasa activitate pe tărâm cultural, în care a prins viaţă o lume diversă, complexă, stratificată, nuanţată, în care se intersectează trăirile proprii cu cele ale personajelor şi ale cititorilor. Răsfoind paginile acestei cărți de excepție, poți vedea, ca pe ecranul unui cinematograf panoramic, personajele din viața politică a țării noastre, din ziua de azi, care dansează ca pe „funii din comedia minciunii”, așa cum spunea în Scrisoarea treia, Mihai Eminescu, voievodul Limbii Românești,

Sunt frumuseţi care vor învinge vremelnicia prin nota lor foarte variată, când sobră, când jovială, când satirică, dar întotdeauna încărcate de sens profund. Deşi creaţia sa se află pe

9

planuri diferite, autorul glisează cu uşurinţă, unindu-le prin spiritul subtil de observaţie în care îşi pune amprenta personală. Trebuie să amintesc, dragilor mei cititori, despre vasta sa operă și experiența atâtor ani puși în slujba literaturii și muzicii, ca: „In Gradina Raiului folcloric”/ „Din cuvinte am sadit flori”/ „LA fantana de la Dealu”/ „Soarta, cine crede-n tine”/ „Ne vedem la Paris”/ „Cu Anton Pann în cârciumioară La DEȘLIU”/ „Maria Tănae spune: iubește cât ești pe lume!” apărute în Editura Muzicală - UCMR; de aceea îmi permit să spun cu modestie o părere personală. Partea cea mai valoroasă a creaţiei sale, mi se pare că o constituie preţuirea pe care o arată folclorului autentic, dar şi întoarcerii în timp şi spaţiu pentru a da viaţă personalităţilor care ne definesc cultura sau arta noastră naţională, precum şi disponibilitatea de a crea atmosfera unei epoci. Nu întâmplător se apleacă, așa cum au făcut-o marii înaintași: Ion Luca Caragiale, N.D.Cocea sau Tudor Arghezi, care nu au fost nepăsători de ce se petrecea în jurul lor, căci pornind de la evocarea în versuri a lui Anton Pann şi a epocii sale în revista umoristica într-un act "Cu Anton Pann în cârciumioară la Deşliu" , adevărate pagini de antologie, ne pomenim în față cu o frescă a timpului în care trăim. Am să trec în revistă unele din ceel mai semnificative episoade care marchează ascensiunea în domeniul cultural-artistic al scriitorului Marin Voican-Ghioroiu. De asemenea, e măiestrit prezentat un episod de iubire, mai puţin cunoscut,între Măiastră a cântecului romanesc, Mara Tănase şi sculptorul care a fost atins de aripa geniului, Constantin Brâncuşi, "NE VEDEM LA PARIS", dramă într-un act şi trei tablouri. Creator de atmosferă se remarcă evocând în versuri universul lumii omului de rând din perioada interbelică, o lume oglindită cu multe apucături, izvorâtă din prăvalia unui frizer dintr-un oraşel provincial - “În Mizil la Bimbiric". Dar cea mai intensă activitate a sa a fost a condeiului său pus la lucru, şi acesta a aşternut frumoase creaţii din lumea muzicii populare, ca şi când au fost izvorâte din vatra satului, fiindcă a cules sau a prelucrat nestemate folclorice, reuşind să ne transporte "În grădina Raiului folcloric" aşa cum frumos şi-a intitulat un valoros volum de culegeri de cântece din minunatul nostru folclor. La toate astea mai este de adăugat valoarea unor activităţi de organizare de spectacole şi concursuri (pe ţară) de primă importanţă, fiind ani de-a rândul căutător de talente adevărate din toate zonele țării, pe care le-a promovati la „Festivalul TINEREȚII” în toate cele șapte ediții (Costinești,

10

Jupiter), unde a fost membru în juriu, reporter, dascăl și prieten al tinerilor participanți.

Şi pentru că bunul Dumnezeu i-a dat atâtea daruri, ca să le poată bine valorifica, i-a hărăzit şi o frumuseţe de soţie, pe Rodica Anghelescu, înzestrată cu glas de ciocârlie, argument temeinic pentru a fi angajată ca prim-solistă a Ansambului “Ciocârlia” al MAI. Astfel, prin glasul ei, cântecele şi poeziile lui îşi iau zborul spre sufletele oamenilor şi au ajuns să fie răsplătite cu premii valoroase.

Vorbind de dragostea ce l-a legat de satul natal de pe dealurile vâlcene cu nume parcă din basm, Ghioroiu, de la care a împrumutat zestrea sufletească, dar şi numele, Marin Voican-Ghioroiu, ne spune: „Am cules cu migală flori alese de pe Dealul Viilor, apoi le-am semănat în Grădina Raiului Folcloric spre a bucura pe dragii mei români cu melodii izvorâte din patimă şi dor, din foşnetul frunzelor, murmurul izvoarelor, hăulitul fetelor, chiuitul flăcăilor la nunţi şi horele satului, să ofer iubitorilor de muzică populară câteva clipe de fericire pentru a nu uita niciodată limba, portul, tradiţiile şi plaiul nostru strămoşesc”.

Activitatea sa reaşează firesc şi limpede o lume în care a fost devastat autenticul şi frumosul şi tinde să lase loc kitsch-lui şi manelizării. Marin Voican-Ghioroiu are instinctul şi puterea de a produce realmente altceva, de a se pune de-a curmezişul acestor stări. Venind în contact cu activitatea sa creatoare, te simţi mişcat de profundele sale convingeri în valorile perene. Se face frate cu codrul pe care-l înzestrează cu trăsături umane, cântă cerul, apele, soarele şi luna, păsările: ”Turturica toarce fir / Pe-o creangă de trandafir”, cântă fântâna ca elixir al vieţii, frământările omului simplu, tumultul vieţii de la ţară împletit cu clipele de răgaz pentru meditaţie profundă, speranţe şi regrete, dansul popular care elimină forţa negativă şi îl încarcă pe om cu pofta de viaţă, întâmplări cu dimensiuni baladeşti, momente de răscruce, cumpenele vieţii. Autorul stă de vorbă cu oamenii satului, descrie obiceiurile şi tradiţiile ca în adevarate tablouri rurale, anotimpurile si momentele zilei, meditează asupra scurgerii ireversibile şi implacabile a timpului, ”TIMPULE, NU-MI FI DUȘMAN!”. Vibrantă este delicateţea revigoratoare şi bucuria retrăirii copilariei, chipul mamei ca izvor dătător de viaţă, dorul, iubirile, frumuseţea sufletească întruchipată în fiinţa iubită: „MAMĂ, ȘTIU CĂ EȘTI CU MINE”. În pază Domnul să te ţie,/Preasfântă ești măicuţa mea!/ Nu ştiu de-n ceruri e simbrie/Pentru iubirea și jertfă a ta;/ În cor de îngeri vei cânta.../ Slăvind pe bunul Dumnezeu.../ Și să te rogi, iubita mea.../ Pentru copilul tău. Creaţiile sale, de o inestimabilă frumuseţe, te duc

11

imediat cu gândul că sunt și vor fi carte de învățătură, un bun prilej de educaţie a tineretului, scrieri de certă valoare... din care poate să cunoască mai bine rădăcinile şi valorile poporului nostru şi să primească mesaje profunde, fiindcă omul poate fi fericit şi fără bani, luând ca bun exemplu îndemnul de a fi buni şi cu credinţă în Dumnezeu.

Nu e de mirare că pentru asemenea merite, foarte multe și îndreptățite sunt comentariile de caldă apreciere ale oamenilor de înală cultură pentru acest fiu al Olteniei mirifice, dar şi nenumărate sunt şi premiile ce i s-au acordat de-a lungul anilor pentru întreaga sa activitate. Trebuie să amintesc de aprecierea unui alt oltean, de stirpe gorjeană, ca și sărbătoritul, nimenui altul decât celebrul Gheorghe Zamfir, ambasadorul culturii românești, care scria în cartea ”NE VEDEM LA PARIS” despre omul, scriitorul, compozitorul, patriotul Marin Voican-Ghioroiu: „Acest material de-o rară frumuseţe litrar-artistic, de readucere în actualitate a celor doi titani, s-ar ecraniza cu actori de certă valoare, pe care îi avem, (adevarat tezaur cu care ne mândrim în tetru şi cinematografie), ar fi ca un înalt omagiu adus Mariei Tănase şi lui Constantin Brâncuşi. Dacă aţi căuta printre milioanele de români astăzi, i-aţi putea numara pe degete adevaraţii patrioţi care au mai rămas în ţară, iar unul dintre ei este MARIN VOICAN-GHIOROIU, pe care-l felicit din toată inima pentru munca, forţa, abnegaţia, talentul extraordunar pe care-l are in poezie, cantec, compozitie şi în scris. Bunul Dumnezeu să-l ţină şi pe el, aşa cum să ne ţină pe toţi românii.” Când citesc anecdote versificate, proverbe, amintiri despre cei care i-au fost dascăli, Mama cea care a vegiat asupra ființei sale precum un heruvim, spunându-i să învețe, să nu piardă timpul cu joaca, dar și snoave puse-n scenarii umoristice, îl văd pe scriitor cum s-a amuzat, a învățat ce e bine și ce e rău și cu strădanie, talent, dăriure și iubire de semeni... ne aduce o paletă de evenimente, personaje, cadre fantastice în care-i vedem pe nenumărații eroi jucându-și rolurie: dracu' păcălit de politruc, țânțarul îl învinge pe locatarul palatului prezidențial, coțăfana (când e albă, când e neagră... o bălțată, ca politica-i brodată) iar motanul care devine harnic... nevoie mare, că i-a fost tăiată coada (lenea ce-l făcea să doarmă), vă spun sincer că am zâmbetul pe buze, îmi plac versurile, temele abordate, și nu-mi rămâne decât să-i urez viață lungă, să aibă mulți prieteni în cititorii acesteii cărți de-o realitate incontestabilă. Iar dacă ne spune: „NEICĂ, SCHIMBĂ PĂLĂRIA!” fiindcă puterea oricărui alergător stă-n creion și-n șatampilă, nu vă rămâne decât să citiți poemele, să luați aminte,

12

ascultându-i poavața: ”De toți să asculți, dar să nu-ți ieși din minți!” Când întâlnim astfel de oameni ca Marin Voican-Ghioroiu, oameni dăruiţi cu har de la Pronia Cerească, oameni ţesuţi din lumină, cu convingeri profunde în valorile neamului nostru cărora să le închine întreaga viaţă, cu iniţiativă creatoare, cu măsură în tot ce fac, cu demnitate, cu un larg umanism şi curat creştinism, oameni încărcaţi de emoţie şi delicateţe în faţa purităţii simple, trebuie să ne plecăm frunţile.

Prof. Elena BUICĂ – Kipering, Canada

13

SCHIMBĂ, NEICĂ, PĂLĂRIA!

Mă gândesc aşa,-ntr-o doară, Uneori îmi place râsul... Dar un hăis”să mintă-o ţară! Fraţilor, m-apucă plânsul!” Îşi tot zice-n gând, Sărac... Şi lovind bietul măgar Cu biciuşca pe spinare: - Hai la deal, nu sta-n cărare!... Trece-un domn cu limuzina; Sună..., nu are răbdare; Dacă s-a scumpit benzina!... Iar asinul, transpirat... Scoase-n răget disperat: - Bun stăpân, ce-s vinovat Când alesa-i un flecar?... N-ai avut nici ochi, nici cap, Şi-ai crezut într-un țepar... Iar pe mine-ţi verşi mânia!? Că trudesc din zori în noapte, Iar ca hrană îmi dai paie...

Pentr-un laş, primesc bătaie!... Asta crezi că-mi e simbria? ...Dacă vezi că nu se poate, Schimbă, neică, pălăria! *** - Neică, schimb-o cât ai timp N-aştepta să intri-n iarnă! Vine gerul, iar pe câmp... Când zăpada o să cadă, Nici-o frunză nu găseşti; Ai să-ngheţi. Căciulă caldă Nu primeşti de la orbeţi... A mugit asinu,-n coastă, Sufletul când şi-l trăgea: - Alegerea ta fu proastă!... Iar mai vrei o cacialma? Ca să-i spună cu-un oftat: Chiar ți-e dor gogoşele!... Văd că nu te-ai săturat - De atâtea minciunele?

JURĂMÂNT DE FACI, ÎŢI SPUN:

NU UITA, DRACU-I BĂTRÂN! Thii!... dar frig mai este şi abia o luminiţă se zăreşte în

depărtare, iar zăpada scârţie sub picior ca nişte surcele uscate, că-mi vine să fluier la cer din cauză că am început să văd stele verzi printre bobiţele de lacrimi ce-mi alunecau printre gene şi cădeau pe

14

obrazul care-mi ardea ca focul, când dă bunul Dumnezeu să ajung la o răspântie de drum, unde întâlnii un creştin de român. „Şi el... tot pribeag ca mine în noapte tîrzie de iarnă?” – gândesc eu, când îmi zise prieteneşte să ne abatem pe la „Cârciuma lu’ ILIE”, să ne mai dezmorţim puţin.

Din una, din alta... mă luă la puricat: cum de ajunsăi în satul lui şi ce vânt mă aduse pe o vreme aşa câinoasă că nici un câine nu-l dai afară, dar aminte să străbaţi atâta cale (că eu veneam tocmai de la Tălpşi) iar el, care-i din comună, (se dusese până la un vecin ca să-l anunţe să vină dimineaţă la „pomana porcului”) şi înlemnise de-a binelea. Păi cum să nu-i spun ce mă doare, că aşa sunt eu, şi nelăsându-l să-l roadă curiozitatea, îi mărturisii pe loc: - „Nene, m-am îndrăgostit de fata crâşmăriţei Mariţa, şi aş vrea s-o peţesc înainte de sfântu Vasiele”.

Nu mare îmi fu mirarea să aflu că mă găsesc faţă-n faţă cu fratele Mariţei, bădia Costache din Delureni, care locuia peste drum de aleasa inimii mele, Anicuţa. Mi-a spus că se îngrija să aducă vinuri alese în crâşma viitorului meu socru „tata Ilie” de care mă cam temeam, nu c-ar fi fost om rău, dar după obiceiul celor mai de neam, fetele mai înstărite nu prea erau lăsate să meargă după bărbat în altă comună, aşa că dacă-mi sfârâiau călcâiele după Ancuţa, o să tebuiască să-i fac pe plac. De cele mai multe ori socrii îşi aduceau în casă un ginere, chiar mai sărac, dar harnic şi să-i placă fetii, şi nene!... să fie respectuos şi îndatoritor cu părinţii soţiei. Cum ajunsei în crâşmă, Doamne!... raiul de pe pământ: căldură, muzică, joc şi voie bună, iar bădia Costache mă aşeză frumuşel la o măsuţă mai retrasă, unde-mi prezentă pe „unchiul Pandele” poştaşul satului, cel care-mi ducea scrisorile Anicuţei. Luarăm o ţuiculiţă fiartă, care îmi puse sângele în mişcare cât ai clipi din ochi, iar Pandele nu a aşteptat ca să vadă cine sunt sau de ce mă aduse cumnatu-său Costache să cinstesc o rachie şi mă şi puse la curent cu tot ce mişca în comună. - Nepoate, eu îi cunosc, de la primar până la potcovar, ce le poate pielea, şi află de la mine că nu e unul care să nu facă politică. - Ce să facă bieţii oameni, iarna?!... - Îi vezi pe-ăia de la masa din fundul sălii? - Cum să nu-i vad!... - Ia priveşte-l ce zdrahon de bărbat e?

15

- ...Trăit bine, îi răspund eu cu zâmbetul pe buze. Neicuţa Pandele se uită aşa lung la mine şi, arzând de curiozitate, îmi zise dintr-o dată. - Mă taică, după cum te văd, îţi miroase a-nsurătoare, ai?... Zi că nu-ţi aflai secretul? - A!... am scos un sunet răguşit, la care Pandele a adăugat cu înţelepciune. - Cine ar străbate, pe-o aşa punere de cap, atâta drum... numai ca să vină să se cinstească la cuscru Ilie? Să nu-mi zici mie, Pandelică, dacă scrisorile tele n-au trecut prin mâna mea. „Ia uite drăcia dracului!... deştept mai e moşu’!... Probabil că-i şopteşte necuratul, altfel de unde ştie el că-i trimit scrisori Anicuţei?” - Nene Pandele, omul mai are şi alte griji... - Taică, dragostea e ca şi politica: când e albă de ţi se scurg ochii precum boului balele, când trece pe lângă vaca vecinului, ori neagră de-ţi întunecă vederea în plină zi şi, ce doreai din sufleţel mai ieri, îţi sună în urechi ca un lătrat de câine turbat ţinut în lanţ, că nu mai ştii cum să te descotoroseşti şi să fii liber ca păsările cerului. Politia e dată dracului, nepoate! - Unchiule, iar o dăduşi pe politică?... îl luă la rost nea Ilie cârciumarul. - ...Alfel nu se poate, Iliuţă! Neică, la început, toţi se urcă în aceeaşi barcă şi fac un legământ cu dracu’... he-he, iar după nuntă se sparge gaşca.

Şi-a întors capul spre mine şi m-a săgetat cu o privire de vultur ce-şi pândeşte prada, ca după câteva minute să mi se adreseze cu blândeţe: - I-ai văzut?... Ţi i-am arătat, şi îl fixă din nou pe zdrahonul care spărgea piatra în palme, cei de-acolo erau la început doi, apoi veni Ţâţârdel şi gata, se făcură trei, frate! Stai aşa că se aşeză şi Popândău lângă ei, şi la primăvară au să-nceapă hora, că de n-ai să te ţii cu mâna de brăcinar când o să-i vezi încăieraţi, că nici dracu’ nu-i mai împacă; asta v-o spune Pandele care e mâncat de belele, şi a-ncheiat cu un toast de pomină: „Jurământ de faci, îţi spun: nu uita, dracu-i bătrân!” şi a golit paharul; dar parcă mai ştiu câte pahare s-au dus, pe gât în jos, în noaptea aceea... care se grăbise frumuşel să se ducă la culcare, iar noi am văzut zorile cum ne băteau în geam anuţându-ne că e timpul să mergem pe la casele noastre. Şi, din una din alata, aflai că dintr-un "contract cu dracu' şi o politică brează... nimic bun n-o să iasă".

16

CONTRACTUL CU DRACUL

Se urcară patru-n barcă, Şi vâslind să treacă lacul, Unul strigă: „Barca-i spartă! Acum ne mai scapă dracul.” - M-ai strigat, dragă amice?… Dracul din apă răspunde: Unul bagă mâna-n apă: Haţ! de coadă îl şi prinde. - Aghiuţă, fă ce ştii… Hai, astupă găurica! Partener de vrei să fii? Facem contract acuşica. Dracu,-atât mi-a aşteptat: Sare-n sus de bucurie, Barca-n faţă s-a-nclinat; - Drac îţi trebuie, bădie!… Strigă partenerul trei: - Tu nu vezi că ne-a băgat Mai la fund? De ce-l iei!... - Tu-mi dictezi, ardei umflat? Se răsteşte şeful mare: Şi-l împinge fără milă. - Ai fost frate, şi mă doare… Dar mai bine fără tine! Râde-n barbă,-afurisitul; Barca-n spate s-a lăsat. - Vezi ce face, prăpăditul? Săi de-l scapă! S-a-necat… Şi un vânt la boss îi face, Barca s-a echilibrat;

Dracu-acum la rame trage, Barca s-a îndepărtat Înspre larg; s-a rătăcit... Dracu-o vâslă a scăpat. - Să nu spui c-ai obosit? Drac nebun şi-mpeliţat! Dacă merg pe mâna ta… Unde-i malul, necurate? Vai, barca-ntruna apă ia… Vâră-ţi coada şi n-o scoate! Stai în gaură cu ea!... Vrei la apă să mă bagi? Vâsla o scăpaşi, belea!… Cu o ramă... cum să tragi? Dracul, ofensat, se mută Lângă cel care tăcea; Trage coada şi destupă Gaura; apa mai tare ţâşnea. Cel care-ndrăzni să-l certe, Prin surprindere fu luat: Partenerul brânci îi face, Şi cu el în lac a dat. Dracul, mulţumit, îi zice: - Ce-mi promiţi? Te ajutai… - Prietene, îmi eşti complice… Trage barca, de ce stai!? Frate-mi eşti, ţi se cuvine: Cât am eu şi tu să-mi ai; Bate palma, mergi cu mine, În guvern te pun să stai.

17

Auzi frate, pielea îţi schimb, Alb te fac… să mă ţii minte. Hai vâsleşte! N-avem tip… Ţine-o-aşa, mergi înainte! Dracul, cât îi el de drac... Se lasă înşelat de politruc; Când la mal barca o trase, Un pumn zdravăn la muştiuc Primi, să se înveţe minte, De-a mai crede-n parteneri; De-atunci face feţe, feţe… Şi-i mai negru decât ieri. Cel scăpat râde că dracul Stă în baltă bosumflat... Partener şi-a luat pe-altul— Un contract nou a-ncheiat. Ce mai vorbe ne aruncă… Când la tribună vorbeşte: „Apucaţi-vă de muncă!… Asta vi se potriveşte. ...Sunt făcut să iau maiaua, Să conduc şi să vă-ndrum; Dracu' a lut cacealmaua!… Cum să mă opresc din drum?! Când vreau, coaliţii am să fac: Fraieri se găsesc o mie... Dacă-l prind pe domnul drac, Jur să-l pun în colivie! Să-l priviţi şi să-i cereţi; El mai poate schimba traiul; Mă votaţi, şi-o să vedeţi, C-am să v-asigur mălaiul!

Şi tot omu-o să mănânce, Şi să bea… dacă-i e sete; Guvernarea mea aduce Pensii mari, nu baliverne… Cum promit duşmanii mei. Am program de guvernare… Patru ani, atât vă cei! Şi-o să fie-o dezvoltare… Cum nici vestul n-a văzut: Pentru voi am să slujesc! Mai tuşeşte,... un strănut: Daţi-mi votul! Nu cerşesc. Dragii mei, vă-ntreb acum: Vă e clar, planul vă place? Cunosc bine pe ce drum... Vă conduc. Cădem la pace?” Şi românul, bun cum este… Zice: „Fraţilor, ar fi păcat!… Cine dracu’ mai găseşte, Om mai bun ca el în stat?…” Pân’ şi dracu-i revoltat, Fiindcă pe el aruncau Tot ce-n ţară se-ntâmpla, Şi românii nu-l credeau Că ar fi jucat cinstit; Cu politica n-a mers – Pungaşul l-a păcălit… Şi în bot un pumn i-a şters. „Măi, dacă românu-a zis: Frate să te faci cu dracul! Să conduci, nu e de râs… Aţi văzut, l-am trecut lacul,

18

Şi de mine, el, să uite?!… Drept vă spun, am învăţat: De-acum am să-l ţin minte, Zău, cu mine a terminat!

A zis dracul, supărat, Şi din lac n-a mai ieşit; De-aţi şti câţi l-au strigat, Dar n-aude,-i lecuit...

"De sfioasă ce-mi era.. În cap polele-şi punea".

Veveriţa, ruşinosă... Cum sunt fetele la noi, Grăbită-mi ieşi din casă, Şi direcţia-n Zăvoi. Lupu, din Vălenii Seci, Lângă-un arbore stătea... - Unde vrei să treci, madam?! Ursu umblă prin vâlcea. - Să te bată nenorocul, Animal fără prihană!... În potecă-ţi găsişi locul? - Scuze! Am defect de vrană.

19

Pudică, nevoie mare... Să nu vadă cepul tras, Îşi ridică fusta, care... Peste faţă i-a rămas. Să nu intre în păcat, Căci se ferea de ispită... Pe când Lupu, cam distrat, Zice cu vocea-ndulcită: - Ştii de când am aşteptat? Hai rămâi şi vino-ncoace! Este ultimul meu sfat : Vivi, nu-i aşa că-ţi place? Şi de-atunci Vivi se duce Mult mai veselă-n Zăvoi... Nu vede, păcatu-i dulce, Şi ca ea făcem şi noi, Că-nvârtim cu dibăcie Al politicii... "dovleac"... Nu c-ar fi U.E. zurlie, Încercăm să-i fim pe plac. La cei care vin şi pleacă, Stăm ca să fim păcăliţi, Dacă o păţim, ce dacă?!... Nu vedem, suntem plătiţi.

*** Iar din cele ce v-am spus, Vivi-a noastră a-nvăţat: "Să ţină poalele sus, Nu vede şi nu-i păcat..."

20

REVOLTA UNUI MAIDANEZ

- Frumos e, confrate, să mă uiţi, aşa!… Şi să huzureşti pe spinarea mea? Eu alerg întruna, de foame-s lihnit… Iar tu mă sfidezi şi te-ai înrăit. Dar să-mi iei ciolanul, găsit în gunoi, Să-l ascunzi în traistă şi să fugit de noi? E prea mult!… Paharul de necaz e plin; De mâine,-n haită, nu te mai primim! A grăit Azor şi-a-ntins-o la piaţă, De n-o găsi carne, o să ia verdeaţă; Ori va-nghiţi din ghene răzleţe, În loc de ciolan, mere pădureţe; Poate va lua pe spinare, beţe...

A MURIT O LICHEA

S-a mai dus o lichea – Un câine pârlit… Pripăşit prin mahala: Slugarnic, milogul perfid, S-a strecurat în partid, Apoi a intrat la senat; Nu c-ar fi meritat… Dar dacă câinii l-au rugat,

21

Să rodă-un ciolan afumat, Nicicum n-a refuzat; Parlamentu-i de câini înjghebat, …Aveau nevoie neapărat De-un dulău bun de lătrat. A supt căpuşa, s-a umflat… Partidul atât l-a ajutat… C-ajunse mare-n sfat, Şi de coada-i răpănoasă a uitat. Leu se credea, cum aţi văzut. Distinsa puşlama Era de ne-ntrecut, La toţi lătra - Se impunea. Pe frunte când s-a urcat, De necaz păduchele a dat, S-a arătat că-i ofensat, Că n-a fost avansat… Se prefăcea că are haz, Dar licheaua a trădat – A fost cumpărat De-un alt dulău mai breaz. Păcat de el! Putea fi câine bun, Dar şarpele ţinut la sân, A muşcat, veninu-a-mprăştiat: Cu nişte mârşavi s-a aliat, Banu-i deveni stăpân. Licheaua ştia povestea Celor treizeci de arginţi, Şi ca un mare păgân... Cu tâlhari misiţi Din nou ţara trăda. * * * - Lumină începe să se facă, Guzganilor! Mari farsori Aţi fost şi rămâneţi trişori, Aveţi o viaţă blestemată!… La umbra semeţilor stejari Buruienile nu pot să crească;

22

Ca mârşavi o să vă recunoască Istoria, că-mi sunteţi tâlhari! Striga pe-un dâmb, Urechilă: Dar cine să-l asculte, Că-mi are el atâta silă De cei ce n-au un pic de milă?!… Poate să-i insulte…, Pe nimeni nu mai miră Că el spune vrute şi nevrute; Cum să-i deranjeze-o biată liră? Când ei cu toţii se uniră, Şi-n hărmălaia ce-au făcut, Bietul adevăr a căzut.

* * * Licheaua, demult era uitată; S-o jelească, s-o plângă, cine!?… La groapă veniră două jivine, Dintre care una este turbată Şi latră a pustiu, bietul câine! Nu de durere-i urletul lui, Dar ce mult seamănă cu tine, Lichea din neamul nimănui!… - Când vreai să ne rupi, îmi urlai, Pe nimeni nu mai cunoşteai; Răsplată dreaptă ai: Pungaşii n-au venit Să te conducă pe drumul prăfuit; Ce trist ai sfârşit Nemernică lichea! Să pleci din mahala! Câine pripăşit… Bestie, lichea! Mi-e greaţă, te-ai împuţit… Te-ai potolit? Nimic nu-ţi mai ajungea!… Pe unde-ai trecut, totul ai pângărit; Acum eşti mulţumit de ce-ai primit?

23

…E răsplata oricărui bandit, Asta merită-o lichea.” Apoi Iepurilă a tuşit, Urechile-a ciulit, C-a văzut un dulău pripăşit Care-l sorbea din privire; Nu că ar fi vrut să-l admire, Dar l-ar fi-ncolţit. De-atunci în pădure mi-a fugit Şi niciodată n-a mai vorbit; În locul lichelei alt câine-a venit. BOUL DECORAT Un bou, în slujbă la-mpărat, Fiind de suveran apreciat... De sărbători a fost avansat – Cel mai mare bou în stat. Jug de aur pe grumaz i-a pus, Şi-atât s-a bucurat, nespus... Că-ntregul an care-a urmat, Tarlaua de arat i s-a dublat. De anul nou curtea vuia: „Boul va fi decorat, precis!” Gălăgie mare, dobitoacele râdeau: Care mai de care semne își făceau. A mugit și pe loc le-a zis: - Sunt prea bătrân, şi-i nedrept Ca să fiu onorat... din nou. Împăratul va găsi un alt bou, Mai diplomat, mai înţelept... Ca dovadă, ofer jugul meu, Și declar cinstit: aurul e greu!

24

CÂINELE ŞI ŢÂNŢARUL

Intr-o toamnă aurită De al frunzelor miraj, Câinele Tarzan se-agită, Dă din cap, face tapaj... Tot ce vede, nu îi place... Se strecoară printre toți... Nimeni Hatîru' nu-i face: Îi crede dușmani și hoți. Poftă mi-are să-i răpună... Îi mușcă din când în rând, Unul n-a-ndrznit să-i spună: „Tărzănele, fii mai blând!” * * * Dăi cu gura, linge laba, Mai cu-un rânjet regizat... E stăpân, trăiacă șpaga! Uite-l, merge spre palat. Vai, deodată se opreşte... Ca lovit în cap de-un par: In ureche-i se-nvârteşte, Un nemernic de țânțar... E nervos… nevoie mare: Îşi bagă gheara-n ureche, Se trânteşte în cărare, Parcă e lovit de streche.

Vai, ce urechile-i îi aud ...Din gura ţânţarului, Săgeți aprinse-i pătrund Chiar în coşul pieptului. Scheaună ca un turbat... Coada ar voi să-și prindă; Când ţânţarul l-a pişcat, Dă cu capul într-o grindă. Iar când chinul îl omoară, Cheamă câinii-n jurul lui: Haită mare, ce-nfioară... Tihna dulce-a codrului. Vin atâtea dobitoace… Sar cu toate-n ajutor: „Vai, jigodia cum zace!” Un suspin sfâşietor... Scoate lupul, afectat… Care, alarmat şi el, C-a lăsat nejudecat, Un terorist de purcel. Când fiorosul mistreţ... Chiar din fabrică, sosit, A rânjit: - „Câine isteț, Un țânțar te-a zăpăcit?

25

Iar noi stăm şi îl privim!… Măi, fără inimă suntem? Hai, repede să ne unim!... De ţânţar ca să-l scăpăm.” Ursul mormăie viclean Şi îl linge pe-o ureche... A uitat că-i e duşman, Cu Tarzan face pereche. - Șefule, nu te-ntrista!... Teamă n-ai și fii pe pace: Ia urlaţi, şi-l vom scăpa! Milă-mi e! „Tâlharu' zace”. Să-l învingă un ţânţar!... Noi, atâtea dobitoace, Hai să-l scoatem pe scripcar, Prea ne-a pus pe toţi pe ace. Şi-i plesneşte-o labă bună, Iar cu alta-l prijoneşte... Că-mi urlă nebun, la lună. - Vai de el, îmi răguşeşte! Zice vulpea, şi-l alintă, Cu codiţa-l înfăşoară, Îl scuipă şi îi descântă, Că potaiea se înfioară. - Cum, un dulău aşa vestit, Ce-n palate mi-ai crescut… Şi-un ţânţar... aşa de mic, Pricăjit, nemernic afurisit! Să te-nvingă? Nu accept!... „...Tot jjigodie-ai rămas;” Prietene, te strâng la piept... ”Câine bleg, fără de pripas”.

Veveriţa, doctoriţă pricepută, Soarbe apă din pahar... Printr-o ţeavă de cucută, Și-l stropeşte pe ţânţar. - Doamne,-s tare fericit.. Mă simt ca un nou născut; - Ura! țânțarul e căsăpit... - Bravo! Ați luptat, ați bituit. Vă invit să veniți la palat: Ce-i mai bun, vă alegeţi! De ţânţar dacă-am scăpat; Dragii mei, cântați și beți! Las pădurea-n grija voastră, Pentru voi m-am străduit; ...Dar să am aşa năpastă! La ţânţar, nu m-am gândit. * * * Capul îi vuia ca moara... - Surd să fiu? N-aud nimic; Ah, ţânţarul, cu vioara... Cântă iar! Sunt zăpăcit. Dar niciunul nu-l ascultă, Toţi mănâncă pe-ntrecute. - Ah, țânțaru-mi dă de furcă! Unul nu vrea să m-ajute?! Iar ștrengaru' de ţânţar... Nu-l slăbeşte niciun pic: - Uite-al dracu’ de scripcar! Ce îndrugi, scârnav pitic?... - E târziu, poţi să jeleşti; Vezi ce-ți fac amicii tăi?... Câine prost, rău o păţeşti Dacă tot mai crezi în ei!

26

- Ce tot vrei, măi secătură? Fii cuminte și dă-mi pace!... Nu poți ca să taci din gură? Prieteni buni, veniţi încoace! Uite,-această lighioană... Scai de capul meu se ţine; E nebun, mă rog, o toană; Nu-nțeleg! Ce-are cu mine? Şi-ncepură toţi să urle, Defăimându-l pe ţânţar: Bat în tobe, s-aud surle, Că un amărât măgar... Cruci își face, se-ntreabă: „Hărmălaia... n-o-nțeleg!” Și-a-nceput și el să ragă Să nu-l creadă că e bleg. Urlă toți parcă-s turbaţi; Au uitat ce mi-au păţit, Că de el au fost muşcaţi? Spaima i-a-ndobitocit... Dar ţânţarul, bine-nfipt, Îi şopteşte în surdină: - Câine prost şi jigodit... Duşmanilor cerşeşti milă? Ce îi doare că eşti prost? E bine să-ți vezi de drum! Toți, poteie, vor un post... Un oscior de ros, că-i bun.

Câine bleg şi nătărău! Oile când ți-ai lăsat... Ai ales ce-a fost mai rău Și în haită mi-ai intrat. Doreai șef, ca să fii mare, Să comanzi că îți plăcea; Eu te las, îmi e oroare! Turma s-o dai altuia... Care ştie cum s-o pască, Să o apere și să-i dea Apă, hrană, să trăiască... Află, nu eşti bun de ea! Deodată, linişte se lasă: - Bine e că am scăpat! A plecat și nu-i mai pasă Și de palat mi-a uitat... Câteodată îl mai văd: Stă pe iarbă, tolănit... S-a blazat, iar eu cred Că potaiea s-a tâmpit… Morala: Cine mintea o să-și pună, Să se încreadă în tâlhari, Că-l iubesc de voie bună, Primesc sfat de la țânțari...

27

PE LA NOI PRIN TÂRG Safta popii cruce-şi face Că Ion s-a ascuns în şură: - Prostul meu iară îmi zace, Dacă n-am să-i dau o gură, Fuge,-al drac, în mahala!... - Mai știi, nebunu' se-nsoară, - Leană, a dat în dambal!? - Mi se pare,-a treia oară, Zice Tanţa lu’ Cazma: Nuntă face dacă vrea?... De încerci, ce-ai regreta, Pielea nu cred că ți-o ia - Mi-eștii rodată la șosea... - Asta fac seară de seară; Ia să-i dau apă la moară... Poate... norocu-mi găsesc; Am opt nunţi, şi mă opresc! Strigă unu-n gura mare: - Vând pe doi lei, prostie! - Dacă tu ai de vânzare, Dă-mi o litră, de-ncercare: O cumpăr pentru soţie; Că doresc ca să nu ştie ... Că-ntârzii la „adunare”. Un misit spunea prin piaţă: - Am pilule de prostit!... O tipă cu strungăreaţă, Cam așa mi s-a tocmit: - Dragul meu, îţi spun cinstit: Vreau să am bărbat tâmpit, Să creadă numai ce-i spun, Pe amant să-l vadă spân... Om de treabă, harnic, bun. - Zece lei nu-i de-ajuns... Să nu vadă, dar să creadă?!... Mai pune cinci lei în plus. - Domnule,-s fată de treabă! - De spuneai de la-nceput...

28

Nu pierdeam atâta timp; Măi femei,-am am priceput: Iei pe gratis, doar un schimb. Şi de-atunci, al ei bărbat, Nu se ştie ce i-au dat... Că e surd şi orb, şi mut... Nici în lume n-a plecat, Prin farmec s-a deşteptat, Cu vecina s-a cuplat. Uire,-așa, omu-a scăpat De lelea cu strungăreaţă, Iar misitu-a scăpătat... Uneori mai are greață, Mi-a găsit ce-a căutat, Și de ea s-a săturat!... VULPEA-N FRAC

Iepuraş, un opozant... Ziarist la „Crângu’ mut”, Spilcuit, gentil, şarmant... Şi-n cuvânt, neîntrecut. Ca să nu-l creadă amicii Că de Vulpe-ar fi legat,

Îşi scoase „ghiara pisicii” Şi nimic n-a mai iertat: - Vulpea, care s-a rotit Prin saloanele puterii! Aţi văzut cum ne-a minţit, Şi acum ne-a lăsat uitării?

29

He-he, dualistă, cu supleţe, Mă vrăjea, dar îmi punea Printre roţi, la spiţe, beţe, Ca s-ajungă-n frunte, ea! He-hei! Cu o clică de orbeţi, Fraţilor, partidu’ a-mpins; Este sus, cred c-o vedeţi? ...Nasul nu-i mai e de-atins. Să-i vorbiţi? Zău, nici atât; Ea-mi conduce peste tot... Ne-a băgat la toţi, pe gât, Laba ei... până la cot!... Unde-s adversarii? Tac, Şi înghit în sec, săracii!... Vulpea e-mbrăcată-n frac, Şi-o să-mpartă cozonacii... Cu alune, nuci, stafide; Căci ne-aruncă firimituri.. Oare câţi din ei vor prinde Ca să ronţăie-n danturi? Vor înghiţi cu sughiţuri, Şi mânca-vor cu-un oftat... Vulpea petrece cu şpriţuri; Patru ani ne-a înşelat. Că atunci, când mi-o gonise, Ştiţi, cacialmaua din senat?

Vulpea gândul le ghicise, Şi poporu-a consultat... Iar acum, la vremuri noi, Vulpea-i plină de ideii... Şi din ochi zvârle văpăii: „Uite-ai dracului lingăi!... Stau mereu în preajma mea: Mă admiră,-mi sunt topiţi; Iar Gura dacă vor căsca... Le-o astup, că-s adormiţi”. La senat a venit și a plecat; Că de atâta muncă-i frântă... Şi le-a dat un singur sfat: „Ciocul mic, nu vorbă multă! Vreun ciolan am mai dosit, Și vi-l dau... de-l meritaţi? Orice membru-i răsplătit... Grijă mare... cum votaţi!” Aşa a criticat-o Iepuraş, În adunarea din Zăvoi... Când Lupu, marele slușbaș, Îi zise: „Nepoate, hai cu noi!” Morala: Dacă totuși vreţi să ştiţi Ce mai face Iepuraş?... Lângă Vulpea îl găsiţi, Este-un mare cârcotaș.

30

FLAŞNETARUL „Neicusorule, mi-ai plăcut Vino-a,-mice, să te pup! Frate, bine le-o mai zici La tâlhari şi măscărici”. Un flaşnetar recunoscut, În colţ, la Brezoianu, Să-i treacă de urât, Mai fredona, sărmanul: - Avem regi, avem regine… Cu prostia cât mai ţine?! Dacă suntem prea bogaţi… Cu regine şi-mpăraţi!... Pun pariu, vom fi clasaţi: Locu-ntâi pe mapamond Cu cel mai mare nărod.

Coana Daia Bănănaia, E regina la Strehaia, Stă în prispă şi e tristă… Își suflă nasu-n "batistă" În poalele de la fustă.

31

Nu mai ştie ce să facă... Că o noapte-o să petreacă Lângă dragii invitaţi: Regi de seamă, potentaţi... Cu parale şi maşini Şi cu danfuri de răşini. * * * …Alese feţe regale - În papuci şi în sandale, Vin să-i dea televizorul… Pentru a-i vedea “poborul”… Căci de când, nu le duc dorul, Îi privesc ca Laie Chiorul: Măscărici de râsul lumii Din comedia minciunii; Umbre care-au fost cândva... De ei nu mai pot scăpa.

Prinţu Scârţu, cu căruţu’... Se agită… vai şi-amar!… Că o tanti, din fanar, Ce-i regină peste hoţi, O s-o-aducă la netoţi, Ca s-o vadă,-ai ei nepoţi, Pe fetiţa ei, REGHINA, Din bordelul cu lumina;

32

Care tot cată-n tunel… Să şi-l astupe niţel, Că e lung şi fără fund…. Se văicărește prelung: “Banii, banii... nu-mi ajung Nici acasă, nici în târg... Că-mi vine să plec, să fug... Nu în ţară, nici în crâng, În lumea largă s-ajung Să ciordesc, să mă descurc.... Dolari mulţi doresc să strâng!” Uite-i cum sosesc, trufaşi, Regii marilor borfaşi… De coscari şi de pungaşi, Regii-regilor, geambaşi… Împăraţi şi-mpărătese, Ghicitoare şi metrese … Că Dănaia cea bătrână Se miră privind la Lună, Dă în ghioc, bobii adună: “Treabă bună!… Mână-n mână, Cu şmangleala mergem strună… Avem ciorditori de seamă, Urmaşii lu’ Soarbe-Zama.”

Lângă scară, la palat, Un Măgar, care-i legat, Dă din cap contrariat: - Eu care-s măgar… măgar, Oi fi prost, dar nu-s tâlhar, Nici la regi nu trag în juj,

33

Chiar de banii nu-mi ajung. Iarbă uscată mănânc, Şi nu vreau să fac ciubuc! Măgăriţa nu mă lasă

Zice: - "Ia mai stai acasă! Ce cauţi la curți străine, Când cu mine o duci bine. De tuşeşi ai lăptişor Şi de boarfe nu duci dor!... * * * Iar când prinţu’ Scârţu ţipă, Şi face ceva în pripă, Vin baştani şi-i pun banii Pe buric şi la picioare Şi-i urează: - "Să creşti mare! Să ai mână subţirică, Ochi de şoim, mers de pisică... Iarba fiarelor să ai, Să deschizi poarta la rai. Să fii frumos şi temut, Să câştigi banu-nmiit, Să ajungi om pricopsit... Aur, cum nu s-a vazut! Să-ţi fie ca aşternut." * * * Şi de-atâta măgărie, La şuţi, în gazetărie…

34

În TV “Ba-Bi-Lo-Nie” Tot regi şi regini să vie, La reporteri să le spuie Cum trudesc noapte de noapte Să-ncuie casele sparte . * * * Artă ca la prăvălie: „Dă-mi-o mie, las-o ţie! Tot românul să ne ştie: Ţipăm, facem gălăgie, Cântăm ca la cumetrie… Îmbrăcaţi cu straie şic, Dăm din fund şi din buric; Doar plătim la mahmudele, Să ne-ntrecem în manele, În jargoane, băşcălie… Intr-o mare veselie… În gazete de doi bani Cu slogane de mârlani”. Regi, regine… toţi îşi zic… Dar sunt, neică, un nimic.

35

De pe sârma, lu’ Grivei, Ciripeşte-un Cintezoi: “Măgăria Ta, le-o spui… Ca să-şi pună pofta-n cui! Cu atâţia regi ce-avem… De-aia nici nu mai putem Să ne aşezăm pe vine… Ne abţinem, ni-i ruşine!…” * * * Când alesele regine Au să spună: „Cât mai ţine Cu prostia-n România, Noi ne facem datoria: Stăm în faţă pe ecran, Puterea ne este-n ban!… Că mogulii şi slugoii Au ajuns ca piţigoii… Îşi pun mâna-n gât, se strâng, Şi tot plâng că nu le-ajung Banii care i-au furat… Nu ştiaţi că i-am votat?! * * * Flaşnetaru’ i-a rugat: - Luaţi un loz, că-i garantat!… Limba sfântă ne-au stricat; Portul drag şi obicei… Distinşii noştri căţeii, Care-n haită latră-ntruna De s-a-ntunecat şi Luna, Că le-a zis în miez de noapte: - Faceţi bine, majestate… Mai puneţi mâna pe carte!

Nu-i de-ajuns bani şi palate… Cu prostia şi hoţia nu se poate!

36

VORBE DE CUC NĂUC

“Cucul dacă nu clocește, Pune pe-altul și muncește"

Dacă eu nu cântam, cucu!... Nene, ce faceam cu plugu'? Nu aram, nici nu grăpam… Brazdă-adâncă nu trageam, Nu semănam, ce culegeam?!… Tu atunci nu pricopseam… Eu sunt CUC și “Cucu!…” cânt De n-auzea vocea mea, Boul la plug nu trăgea. Eu și „musca la arat” Facem toată munca-n stat. Dacă noi n-am fi, Românu’ ar necăji, N-ar spori avutul său; Noroc mare că vin eu Și cu vorbe de îndemn, Folosind limba de lemn, Tot poporul mă urmează, Cucu, cucu!!!… mă votează. Nevoi multe mai cunosc… Bine-ar fi să țineți post, Cum și eu am tot postit, Când în laţ m-a priponit Cel mai tare vânător… C-am cântat pentru popor,

Și m-a pus în colivie Să nu mai cânt în câmpie, Iar atunci când am scăpat, Șmeicherii mi-au dat un sfat: „Mai pune la plisc lăcat!” Eu mereu vă cânt râzînd, Doar nu vreau să fiu flămând. Mesaje mereu să dați, Ratingul să-l mai umflați; Şi mai mult vă îndrăgesc, Pentru voi agonisesc, Și vă dau ce vă dă ei… Frunze verzi, boabe de mei, Iarna o s-aveți căldură Să țineți genunchii-n gură. Ascultați-mă acum, Eu sunt Cucu' ăla bun. Doar odată cântă cucu' Și la urmă urlă lupu''... Iar când vine sfântul Petru… Domnu' îmi fură trompetu'; Cine știe, cine știe? De mă duc în colivie… Acolo nu-mi place mie. Cucu-cucu!… c\nt de zor Pentru țară și popor,

37

Pentru roade pe ogor Și-n ograda tuturor. Cucu-cucu!… la balcon, Vă rog, faceți-mi plocon, Că visai, ca Baiazid, Eră nouă să deschid, Nu cu tunul sau cu spada, Ci cu pliscul și cu sfada:

Un nea Ion cu cisme noi, O să muncesc pentru voi, Cum și alții v-au slujit… Că mereu ați sărăcit; Dar când Cucu ascultați, De necazuri mai uitați, În chimir bani îmi băgați.

BRAMBURICI ŞI BRAMBURICA

Bramburici şi Bramburica se jucau de-a brambura... În guvern frecau mărgica, până-i sări ţandăra Lu’ Vintilă - „Ochi-de-Acvilă” care mi-i ţinti ca Tell, Dar le-a spus cuprins de milă: - „Vă rotii, aşa niţel... Că nu-i bine să mai staţi lângă cloşcă, puii mei... Prin judeţe să plecaţi, să-mi lătraţi ca nişte lei! Nouă ne stă în putere, traiul să-l schimbăm la toţi; Ortaci, să faceţi avere!... teamă să n-aveţi de hoţi. Legea este-n mâna noastră; gură n-au a mai sufla: De-o văd neagră, e albastră; iar le dăm o cacialma! Cel ce-mi fură-n ziua mare... de la cei care-l ascultă – Legea n-o calcă-n picioare, are permanent de muncă! Osul să-l punem la treabă, carul ţării să-l salvăm!... Să-ncercăm cu toţi, în grabă, hopul ăsta să-l trecem. Căci sub borul pălării şi-a unei umbreli... banală... Vom shimbăm faţa Mării, ca-n povestea cu Păcală. Şi de-o fi!... şi-o fi cum zic: să-nvârtiţi roata... niţel; Le servim un şiretlic, şi-o s-aveam un stat model!" Deodată-l bate-un gând... şi-ntr-un râs a încheiat: - Proşti au fost şi tot mai sunt, fraierii m-au ascultat”.

38

VĂICĂREALA UNUI PISIC

- Dacă plâng, cui să-i spui? Că de-i zic Mistreţului, Mă sfâşie, mă răpune... Şi crede că face glume Căci aşa cum e zbanghiu Cu-al său ochişor şaşiu... Care-mi priveşte la altul, Când cere neajutoratul; Iar cu cel ce te priveşte, Văicăreala mi-o sporeşte... Că tot m-aş mai văicări Până când se va gândi, Şi-odată s-ar hotărî!... Să ne lase, să se ducă, Că în crâng e jale-adâncă. Iar de sfaturi şi deştepţi, Când avem atâţi isteţi... Lipsă nu ducem, vezi bine, Dar ne văicărim la tine, C-ai împins turma în groapă, Şi de tine nu ne scapă... Decât popa când ne duce, Şi la cap ne pune cruce: Zise-un Pisic în senat, Dar se pare c-a plecat Urmărit de câţiva câini Asmuţiţi de prin vecini. - Cum poţi spune, măi Pisoi! Când Mistreţul e ca noi?

Lătrau câinii-n furiaţi: Domnilor, nu-l ascultaţi! De ce să-l tot criticaţi?... Mai bine să-l ajutăm Hai cu toţi să-l apărăm Pacea să-i asigurăm... Mârâiră mai domol, Fără-a işi din ocol. - Dacă el o duce bine... Are grijă şi de-un Câine, Care-l apără, vezi bine, Şi nu miorlăie ca tine! Îl mustră coana Vulpiţa Şi, ridicându-şi codiţa, Cu-un surâs de mare divă A fost şi ea împotrivă. * * * Îngrozit de ce-a păţit, Glasul pe loc i-a pierit: Nu se mai plânge de fel, Stă-n banca lui, frumuşel. A-nţeles că mi-e isteţ: Se fereşte de Mistreţ... De-atunci a tăcut, chitic, ...Nu-l critică pe tătic. A-nvăţat şi s-a oprit, Roata iar s-a-nţepenit, Iar el, Pisoi amărât...

39

Cum s-o mişte din noroi Cu-aşa haită de câini răi? * * *

Dacă şi-o mai lua în cap Mistreţu' l-ar fi mâncat.

INCORUPTIBILII

- Noi nu luăm nici o găină, Nu ne trebuie maşină!… Nu ne murdărim cu ouă; Dacă-i secetă, mai plouă. De ouă cum să te speli? Şi pe cine să blestemi!… Unii care vor dreptate, Vin şi-ţi dau ouă stricate. Că de sub cloşcă le iau, Şi la judecători le dau. Doar sulful ţi-a rămas, Care miroase la nas… Găina mai cârâieşte, Maşina când sforăieşte, Nu ştii pe cine trezeşte; Ne-nchinăm: Doamne, fereşte!

40

De s-aude, nu-i prea bine, Paparazi-mi vin ciorchine Şi ne iau la scărmănat... - Spune, cum ai adunat Ouă, găini şi maşină?… Ei vor să facă lumină, Te dă, neică, la ziar… Şi te scot că eşti tâlhar. Noi adesea procedăm, Câte-un cont ne rezervăm, Pe la rude-l deschidem, Sau pe-afară… depunem. Că în cont nu au miros, Fraţii mei, e-avantajos! Clienteala dacă-i avută, Trecem contul în valută. Fiindcă dracu o să ştie… De-i valută sau moşie?! Ce-a vândut-o un bunic, Care-avea un mic butic. El vindea lapte şi unt… De mi-a ajuns pricopsit; Iar noi când l-am moştenit, Banii i-am mai rotunjit. Că dacă aşa-mi stăteau... În veci nu se mai prăseau! Am ştiut să-i învârtim, Şi-ntruna să-i înmulţim. Suntem mari moştenitori De euro…. verzişori… Fiindcă noi am judecat Pe bogat şi pe sărac –

41

Dreptatea am întronat, Nici un hoţ nu ne-a scăpat – La-nchisoare n-a intrat Cu bani, dacă noi i-am luat. Să mai ducă grija lor?!... Noi slujim bunul popor! De hoţi, neică, l-am scăpat… Pe corupţi i-am terminat! Cine-n mână ne încape, Nu are cum să ne scape, Fiindcă ne-am specializat, La hoţi nu facem rabat! Nici ciubuc nu mai primim! Când e lege, nu glumim. Judecăm şi condamnăm: Pe o parte ni-i băgăm… Şi pe alta îi scoatem; În permanenţă avem De lucru, şi-i reciclăm, La export îi trimetem. La noi, de-acum se ştie, Facem artă din hoţie: Lecţii la străini le dăm, Fiindcă noi îi judecăm. Şi-o să-nveţe şi străinii, Ce sunt în stare românii. Judecăm ca naşul popa, Doar suntem în Europa.

42

DOAR LA NOI Într-o noapte… cu mult soare, Norii pe cer alergau; Un chefliu, om de onoare, Treaz era, da-n gura mare, Striga:- „Vreau, mai vreau... O cinzeacă-aş vrea să beau!” - Mut era, vă spun cinstit, Dar vă jur că a vorbit! Surdul, prieten minunat, Sare-n sus ş-a ripostat: - Nu-l ascult, m-a enervat! Domnilor! M-a supărat... Am motiv, mutul nu cântă; Ce minciuni scoate din burtă!?... Ascultaţi: vara trecută... Am văzut mergând la nuntă Pe un mort ce-n toamnă, an, A dat colţu' când ziceam Să îl ierte Dumnezeu! Că aşa milos sunt eu. Dar pe loc m-am şi-ntrebat: Cum mai doarme mortu-n pat… Alăturea de amant? - Ce ştii tu?... mutul îi spune: N-ai văzut minuni în lume? A mers să-şi vadă nevasta; De pomană-i îi da creasta. Că săraca... l-a jelit... Și atât s-a chinuit: A plâns numai în pahar, Când îmi şpriţuia Cotnar, Iar un tânăr lăutar... Mila de ea l-a cuprins, Şi în șură mi s-au dus.

43

Nu mai ştiu ce-au mai păţit, Probabil că s-au iubit. - Cum să ştii dacă-ai surzit? Poate s-or fi logodit...., Spui că mortul i-a păzit – Mincinos neisprăvit! * * * - Şi-a urmat un tărăboi, Linişte deplină: …Astea se-ntâmplă la noi, Când apare Lună plină Nu le arde de culcare, Veseli sunt... nevoie mare! Au şi poftă de mâncare… Spune Ion lui Văsălie: „Într-o seară-n prăvălie…” Dar cum Văsălie era mut şi surd, A bătut din palme, Şi-a cerut un rând Cu vin turburel; I-a plăcut de Ion, că ţine cu el. Şi-un of mai avea… Ce nu-l putea spune Căci nevastă-sa... Face numai glume; Dar judecătorul, n-a-nţeles pricina, Şi la interviu, chiamă pe Frusina. V-am spus? Văsălie nu a mai răbdat, Chiar din seara aceea s-a şi revoltat. Vocea i-a venit. Vai! şi ce povesteşte: Zice că Ileana... cu popa trăieşte. Ce bună femeie!… la Domnu’ se roagă, Gura lui să-i ieie, că e tare bleagă. Şi surd să rămâie, cum a fost întruna… Ca să nu audă ce spune comuna. Ileana, de-atunci, de vecini n-ascultă, Numai de preot, când merge la slujbă.

44

BIBI "Cu eroi de duzină...

Ţara noastră-i plină." Bibi, om de cartier, e un domn: Niciodată n-a muncit, s-a distrat, A iubit, a petrecut. N-avea somn; Doamnelor frumoase le-a jurat Că doar lor viaţa le-nchină... Băiat bun, înzestrat cu mână-lungă, Mai în glumă, jumulea câte-o găină; Deseori, mai ciordea din pungă. Avea reclamă că-i domn manierat: Sufletist model, pe femei le-a venerat; N-ar fi conceput, săracul!… că ea, O femeie singurică, ne-nsoţită, ar putea, Într-o crâşmă!... să-ndrăznească a intra? Îi sărea în ajutor, şi de bani o uşura. Tipul era lustruit, cavaler şarmant; Să lase femeie ne-nsoţită de bărbat?!... Din pasiune... a ţinut locul la toţi: Diplomaţi, guvernanţi şi mulţi hoţi. - "Am fost tânăr..." zice el: n-am nepoţi, Nici nevastă nu mai am. Ce păcat!… Timpul vina-ntreagă poartă, c-a plecat,

Fără să-mi spună o vorbă, cu-un calic! Ranchiună nu-i port, că-i om necăjit. Câteodată-l văd; păcat!... s-a grăbit. Bine-i stă, nu zic!… Fâţa l-a muncit: Untu-a scos din el: e un prăpădit. Puteam fi ca el… un nenorocit. Doamne, fii slăvit că m-ai ocrotit! Odată-am promis c-am să-i mulţumesc. Totuşi, simt o jenă, parcă nu-ndrăznesc. Cred că nu e-n stare să vină la mine… Ca să-mi mulţumească, că i-am făcut bine” Uite-aşa-şi vorbeşte…, ba-mi e şi distrat:

45

- „Ce noroc avui, fiindcă m-a lăsa. E adevărat: Fac ce-mi place mie, ce-mi trece prin cap.” * * * Fandositul poartă cârjă, nevoie n-are de ea. Cocoţat îmi stă în birjă, şi se ţine de curea, Nu c-ar suferi, dar ştie că acei care-l privesc, O să-l creadă că-i bolnav. Unii îl compătimesc. - Ce se-aude-n stradă, frate? Cine trage cu şrapnele? Zice Bibi, de la masă, din dosul unei perdele: Era la terasă, grijuliu din fire, se cinstea cu-un vin, Mai privea afară, spera ca să vadă dacă vreun vecin Pe uşă-o să intre, căci el bun la suflet… îl va pofti La masă să steie, şi din una-n alta... nota-i va plăti. * * * Un chefliu trece grăbit, are-n mână trei nuiele, Cum de treabă nu avea, îmi loveşte în perdele. Bibi sare speriat de durere când nuiaua îl atinge... Nu pricepe ce vrea tipul, pe obraz sudoarea-i curge. Ţi-ai găsit prostul să steie!... bate-n fereastră de zor, Pe când Bibi stă căzut şi se vaită de-un picior. El pricepe că afară nu e glumă, revoluţia e-n toi, Ţipă ca un apucat: „Veniți, armata e cu noi!” Se vaită c-au tras în el, căci banditul ipocrit, Doar văzurăţi ce-a păţit? Chiar în locul potrivit S-a-ntâmplat să fie-atunci; dumnealui a profitat. Capul mi l-a dus, că prost nu era, dar a fabulat Că rănit a fost, c-a luptat cu sârg, viaţa şi-a expus; Şi la coada vacii nu mai poate sta, doreşte mai sus. * * * Când a fost la confruntare, a strigat în gura mare, C-a luptat, a suferit, doar se vede că dovada are: Un picior strivit, maltratat a fost, cu duba plimbat... De nu era el, poate mulţi piereau; singur i-a salvat. La comisie-l întreabă tot un fante, norocos ca şi el, Care-a sângerat, banditul, căci tăiase un purcel. * * * - N-a trecut nimeni pe stradă, ai vreun martor ocular? - Doamne! Cine putea să mă vadă, în asemenea calvar? Toţi luptarăm cu duşmanul, puteam noi a ne cunoaşte?!

46

Nu-mi rupeam singur ciolanul!... Hai amice, recunoaşte! N-aveau cum să-l contrazică, i-au văzut piciorul rupt; „Un erou în plus nu strică…” şi pe listă l-au trecut. Între timp în ghips şi-l puse, şi mergea şontâc-şontâc... Bun de vorbă, pehlivanu-i aburise: „Sunt erou, vă zic!” De la tancuri a venit rănit un soldat ca vai de el, Bibi,-i zice: „Bun venit! Bine c-ai scăpat, Costel...” Printre lacrimi îl priveşte, ca pe-un fiu l-a-mbrăţişat... - Dragul meu, le povesteşte cum alăturea-am luptat? - Vai de mine!… chiar mata mi-ai dat apă şi cu pâine; Doamne!... dacă n-i fi fost, ăia ne făceau fărâme. Şi flăcăul, căci prea bine, pe Bibi l-a confundat Cu cel care îl salvase: pâine, apă i-ar fi dat... Şi pe loc,toţi rămaseră uimiţi de cum Bibi a luptat: - Suntem foarte lămuriţi, dacă spune un soldat. Astfel Bibi ajunse erou, dintr-o mică întâmplare, Revoluţia-l împinse, că ajunse foarte mare... Bibi este-acum pe listă, candidează la senat; Dacă norocul există... mi-are-un loc asigurat. Iar istoria îl va trece-n loc de cinste, în fila ei. Vă miraţi? Nu e singur dintre-atâţia muşterei Care azi ne dau poveţe şi bravează în eroi... Cucul le-a cântat... ca să-şi bată joc de noi.

Lacrimi fierbinţi ochii mi-i inundă, inima suspină, De cei ce muriră cu adevărat; iar eroi de duzină Stau în sfatul ţării, iscusiţi aspiră să fie mai mari, Înapoi nu dau, fură bogăţii – sunt nişte tâlhari.

COȚOFANA

Draracul coada și-a băbat Prin taraba... din Senat

O vedeţi cum stă pe creacă …Coţofana cea bălţată? Ca politica-i brodată: Când e albă, când e neagră;

47

Vai!... cum s-o prinzi Când dă din coadă?... Caţ-caţ… şi iarăşi caţ! Azi e luni, mâine e marţi, Miercuri pauză nu face; Caţ-caţ!… şi joi îi place: La tribună-i abonată – Coţofana cea tărcată. Vineri… legii se opune, Caţ-caţ!… din cioc le spune: - Dacă nu eram aici, Ce făceaţi, stimaţi amici! Cum stăteaţi în alianţă, Dacă nu dădeam din clanţă? Unul, roşu de necaz… Îi zice de la obraz: - Nu te uiţi ce neagră eşti? Nu poţi să te primeneşti!… Unde dracu’ mi-ai umblat, Şi cu var mi te-ai pătat? - Ba s-avem pardon, amice! E frumos ce domnul zice?… Sare opozantu-n sus, Se repede ca un urs - Stai în banca ta, zgâmboi! Nu fi prost și mucalit... Coțofana e cu noi!!!... Și turbat s-a repezit Cu vreo şapte după el, Să-l linşeze pe mişel... - Tu nu vezi că nu-i pătată? În penel este pictată!...

48

Pe ea nu văd pată albă... Cască ochii! Pata-i neagră – Coţofana noastră-i albă... Și îţi spun: vezi-ţi de treabă! - Atunci, du-o să se spele, Curăţ-o, neică, la pene… Pata neagră poţi să-i scoţi; Şleahta dracului… de hoţi! Strigă la ei agresatul... Că râdea întreg senatul. Aţi văzut? Neruşinatu'! Face cu mine pe-al dracu? Priviţi-o, că-i un tăciune… Măi ingrat! De ce faci glume? Domnule, să-mi mulţumeşti... Că de nu, zău... o păţeşti! * * * Coţofana-i ia cu tact, Mi s-a cocoţat pe gard. Și-i invită s-o privească, Ca-n final să hotărască: Onorată adunare!... La penajul meu priviți: Cine dreptate îmi are?... Ia să răspundeți cinstit! Să fi greşit Dumnezeu!… Când a făcut chipul meu? Sunt mai neagră, sau mai albă? Vreau să ştiu, băgaţi de seamă! Garaţioasă-mi dă din coadă. Vine-n faţă ca s-o vadă... - E distinsă, e superbă, te vrăjeşte! O admiră un bătrân, care-şi doreşte

49

Doar un an să mai trăiască; Poftă are s-o iubească... Ochii-şi simte că-s roşiţi; “Ah! ochelari, nenorociţi, Chiar acum vă aburiţi? Am nişte colegi pârliţi…” Supărat că nu mai vede, Îi ascultă, dar nu-i crede, Iar pe cei care o condamnă; Ar vrea să le tragă-o palmă, Şi să-i calce în picioare; De el numai gura-i mare. Dar nu-l ia nimeni în seamă; E trecut, Domnu îl cheamă… Că-l va linişti-n curând – La doi metri sub pământ. Politruci-s căpiaţi... Năuciţi şi disperaţi: Sar, s-agită, sunt turbaţi, Sunt cu toții-ncăieraţi. Să-şi convingă adversarul; Argument le este parul. Unii folosesc şi pumnul, Când lovesc pe câte unul; Care-i drept, un prizărit… Da-ncasează c-a vorbit; Când putea, mă rog, să tacă; Păi, când dracu’ coada-şi bagă, Juri că iadul cel vestit, Căci pe toţi i-a cătrănit: Nici nu văd în cine dau, Sau pe cine-n faţă au...

50

Altul spune că-i mai neagră, Iar vecinul că-i mai albă: - Tu nu vezi? Priveşte, frate! Mai frumoasă..., cum s-arate? Ba-i mai neagră pe spinare; Şi, te rog, să ai răbdare! Dar pe burtă, cum apare? Şi-njură cu disperare: Nu e albă ca zăpada!… - Ai orbit? Priveşte-i coada! - Bine, bine... dar când zboară, Nu e albă-n aripioară? - Fugi de-aici! La subsioară Este neagră ca o cioară. - Dar la guşă şi la cioc… Nu e albă!... măi bondoc! Ce să-ţi spun? Eşti chior de tot... Te-ai tâmpit, eşti dobitoc! - Lasă-mă, că-mi ies din minţi! La picioare, nu te uiţi?... Neagră e ca un batic… Nu vreau să te contrazic: Cum să fie!… Ce tot spui? Fulg,- o văd, ce dracului!… Coţofana stă pe-o sârmă, Şi din cioc abia îngână: Caţ-caţ!… şi iarăşi caţ! Nu-ncercaţi să-mi număraţi Penele... că mă flataţi!… Fiţi cuminţi, de ce umblaţi Penele să-mi răsfiraţi.., Cu asta ce-mi câştigaţi?

51

Nu admit aşa-ncercare! Dragii mei, pentru onoare… Am luptat; doar aţi văzut? Singură am susţinut Ca-n această adunare, Dacă devotată sunt… Nu vă fie cu mirare! Vă întreb: aţi priceput? Senatori şi deputaţi!… Ca besmeticii umblaţi, Bine-ar fi să renunţaţi – Banii de pomană-i luaţi! Vă legaţi, numai aşa!… Ce-aveţi cu ţinuta mea? Bate caţa din picior, Şi cu-un ochi la senator Îi clipeşte cu tandreţe; Bietul moş, la bătrâneţe, Care n-are ochelari.., Se răsteşte la barbari. Şi cum sus caţa era, Ca s-o poată observa – Se aruncă spre tâlhari Şi-i taxează drept, birjari. Şi mi-i face cum vrea el: Cu ou proaspăt, pătrunjel… Şi-i stropeşte cu oţet; El mi-o vede că-i omăt. Cum să o vadă pe spate, C-are pene colorate?.. Are negru, străluceşte, Dar el nici nu se gândeşte.

52

Pentru el,-albe sunt toate; Să-l combată cine poate… Dacă guşa-i e umflată – Albă e, şi nu-i pătată! Şi mai dă apoi din mână, Răţoindu-se din gură: Cum în negru -o vedeţi? N-aveți ochi? Chiar nu puteţi S-o distingeţi că mi-i albă? Ce spui, domnule? E neagră! Harşc! Îi şterge unu-o palmă; De mustăţi mi-l ia şi-ntreabă: - Dacă la noi e mai neagră, Cum susţii că este albă?!… Îi propteşte-un pumn în barbă, Şi cu toţi sar la grămadă, Că senatu-i o tarabă… Unul pe altul se-ntreabă: “E mai albă, sau mai neagră?” Dracul poate să-nţeleagă!... Coţofana… cea fudulă, Ţop!… se urcă la tribună, Când pe uşă mi-a intrat …Preşedintele,-n senat. Cu aplomb l-a salutat, Înclinând uşor din cap, Şi cu nonşalanţă,-ntreabă, Privind la şefu’ în barbă: - Cum sunt, domnul Preşedinte?… Spuneţi-le trei cuvinte: Sunt mai neagră, sau mai albă? Șeful râde când, din barbă,

53

Prinde-un purec nepoftit; Pentru el nu-i nici-o grabă: Doar de asta e plătit; Şi cum este plictisit, De juri c-ar fi trudit… Sau că-i schivnic pocăit, Şi-i în post la sfântul schit, Mi-o priveşte așa... smerit. Ea îl crede că-i cinstit... După cum caută-n barbă – Mi-l ştie că-i om de treabă Și-n medi„eri, priceput... În scandaluri, şuşanele… Întruniri, ș-audieri, În corupţii şi belele, Şi în alte daraveri; Că aşa cum o privea, Siderat mi-o admira; Coţofana grai prindea, Şi frumos îi ciripea: - Cum sunt, domnu’ Preşedinte, Ce procent îmi daţi la pene?… Mi-o priveşte printre gene, Râde-n barbă, şi-i cuminte – Cum sunt sfinţii fără vină; Câţi nu-i caută pricină…, Să-i găsească cuie-n cap, Dar vă spun, el a scăpat: Vulpea-n urmă a lăsat – Repetentă-n vizuină... A-nţeles de unde vântul Bate. Ştie, căci cuvântul

54

Este arma care-nvinge, Iar disputa, ce la sânge S-a iscat, i-ar dezbina; Şi... cum Cezar arunca Zarul: asta o spun cei Care-au văzut, că doar ei Auzeau, că surzi n-au fost. Şi... fără să-i ia la rost, Mi-a întors-o din condei. Linişte, confrații mei! Pentru asta vă certaţi!… Nu puteţi să vă-mpăcaţi? Legea este-n mâna voastră; Daţi-o-afară pe fereastră! Pe mâini nu mi s-a spălat, ...Nu aflase de Pilat; Şi cu-un zâmbet jovial, S-a retras, cum a venit, La palatul lui din Deal; Şi conflictul s-a oprit. A clipit şi le-a zâmbit, Că-i un mare pehlivan; Are şarm de mucalit… Asta face an de an. Coţofana... ce să facă? A zburat pe altă creacă, A-nţeles că s-a sfârşit, Şi din uşă-a croncănit: - N-am ce face, nu pot plânge; Timpul nu este trecut; Vin alegeri, pot ajunge La palat, că-i mai plăcut.

* * *

55

Ce-a ajuns, o fi mai mare?… Nu mai ştiu ce s-a-ntâmplat; Dacă iar s-o fi lipit, Vreun prilej dacă-a găsit

Să se facă remarcată; Sigur sunt, nu a pierit, A ştiut ea... ce să facă; Dar, vă rog şi vă invit: Mai treceţi pe la palat, Să vedeţi, s-a descurcat? Zice-se… c-au pactizat, Şi-ar fi secretar de stat.

ZDRÂMBOI ŞI BÂZA

Prostu,-n bâză de se prinde, Îl găseşti în târgul mare: Cască gura,-ntruna râde, Şi primeşte la spinare Pumni şi palme îndesate; Bâza ţie,-i mulţumit… Altu-l fură pe la spate, Dar zice: „I-am fraierit!” Pentru şefu’ a votat, Chef cu-o bere a făcut; Îi e câine devotat… Ce-a avut şi ce-a pierdut!? Şi de proşti… parte avem: Dumnezeu ne-a dat din plin; De-aia ţara n-o putem, Din mocirlă s-o urnim.

Unde-i versul de-altădată Cu-a lui rimă cadenţată, Şi-al ei ritm de simfonie? Tot românul vrea să ştie: De ce limba e trunchiată, Rima nu-i împerecheată; Ideea e-ntortocheată… Poezia,-i despoiată. ...Oameni, cine vă tocmiră, Şi cu ce bani vă plătiră? Cin’ vă citeşte... se miră, Se închină şi transpiră. Vrea să ştie ce ai vrut, Pentru ce l-ai chinuit? L-ai furat, el ţi-a plătit, L-ai lăsat nemulţumit. Tu, poet de trei parale, Nu sta poezii-n cale!

56

Ia oile şi du-te-n vale Şi să uiţi, mergând agale, Tot păcatul ce-ai făcut Celor care n-au avut Altă treabă de-mplinit, Când versurile-au citit. Cată cartea şi-o deschide, Mai învaţă, bine-ţi prinde: Să afli de ce nu-mi râde Românul care îmi plânge, Când te vede-n bâză prins, Şi-ncasezi la bobârnace. Nătăfleaţă, tot ce-ai scris, Numai porcilor le place, Să faci chef cu şefului tău; Cap de ou plin cu cenuşă! Ei te socotesc un bou, Şi te ţin mereu pe tuşă. Nu zic ba, poate de-ncerci: Să vezi cine rău îţi vrea; Nu intra de tot în terci… Lasă-i, când mai poţi pleca! Ți-ai găsit prostu’ să plece... Râde: - „Şefu e cu noi!” Se-mbată cu apă rece, Şi ne trage-n piept pe noi * * * Dulău, jigodie,-a rămas... Şi-n faţă vrea să-apară; Păduche ranchiunos şi gras, Ligău ce,-odininioară

Tot lustruia să fie-admis În şleahta de slugoi; Şi astăzi prostu’ e convins Că-i porc mare peste noi. Câţi nu-i zic ca să o şteargă, Fiindcă lumea nu-l înghite; Cum s-audă biata globă... Când din nou şefu-i promite Că-l va face cel mai mare Peste proşti mai proşti ca el, Iar nătângu-mi ţipă tare: „Te votez şi-s vel PURCEL...” Unii care-l mai cunosc Cum era cu ani în urmă, Când nu ajunsese prost, Îl învaţă: „Fugi din turmă!” Ţi-ai găsit!… s-audă prostul? Ţine bâza, încasează înainte; E ursuz, i s-a dus postul, Poate că s-a-nvăţat minte. Doctor e, vedeţi prea bine, Mi-a ajuns... specialist, Tot prostimea îl susţine, Că-i mare pupincurist. Bleg rămas-a cum îl ştiţi... A ajuns doctor vestit; Dacă şi-a ieşit din minţi; Aveţi milă, s-a scrântit. Opriți-l pe prost, de vreţi, Şi de ŞEFU’ să-mi scăpaţi Gândiţi bine că-mi puteţi... Mâine când o să votaţi.

57

BROASCA-N LAC

Stăpână pe lacul cuprins de păpuriş, Aseară, când şi-a susţinut concertul, A fost surprinsă, că dintr-un tufiș... Toni Răcănel, opozant, numit “Poetul”

Ar fi cântat mai tare, s-o-ntreacă. Vai, îşi auzea vocea reverberată… A chemat consilieri şi, supărată, A poruncit: “Să fie legat de creacă! Pe-acest intrus... să nu-l mai văd! Cum îşi permite să mă-ngâne!?…” Ciracii Broaştei întinseră năvod; Hotărârea nu trebuiau s-amâne. Ţop! Răcănel prin iarbă s-a pierdut. Şi-atât se străduiră să-l găsească: Tot lacul au răscolit şi l-au bătut; Broasca supărată, mai să plesnească, Nici gura n-a deschis,de nervoasă cât era, În pat stătea întinsă, n-a vrut să se ridice. Iar în seara următoare, Broasca-l auzea: Răcănel zurliul... sub fereastră îi cânta. - Luna, stelele şi cerul iarăşi le privesc, Noaptea, soră bună-mi este, şi îi cânt; Eu cu tine nu mă-ntrec, lacul părăsesc! Broască râioasă! Trebuia s-o fac demult. Seara următoare, Broasca-nzdrăvenită, Foarte bucuroasă că Răcănel a plecat, Rochie de gală şi-a pus, era fericită… Fiind încredinţată c-i singură pe lac,

58

A deschis gura mare şi ce sunet scoate!... Vocea sună ca un bolovan din car răsturnat: Oac!… oac!!… oac!!!…ecoul prelung străbate, S-aud tobe sparte, că locatarii întinsului lac, Rău s-au speriat, credeau că le cere ajutor... Au venit cu mic cu mare: ce-au mai alergat… Pe când Răcănel aruncă o piatră, repejor, În gura-i deschisă, iar Broasca s-a-necat. Uimită, întreaga suflare,… a constatat: Broasca a tăcut, dar atât s-a bulbucat… Mulţi se speriară, şi ziceau: „Uite, a crăpat!”. Tare mânioasă că s-a înecat, a şi lăcrimat... S-a întins în două picioare, când s-a ridicat; Fără un cuvânt, în apă s-a aruncat ca săgeata, Pe când Răcănel era mulţumit, sufla uşurat C-a scăpat de ea, şi-şi chema consoarta. Ce naiv, credea c-a scăpat? Un înfumurat... Dracul mi l-a pus să cânte pe lac din nou? Broasca l-a-nhăţat, şi distrată l-a aruncat Într-un puţ şi i-a strigat: „Dacă eşti un bou! Tu vrei să mă-ntreci, verzitură proastă? În gazeta ta ai îndrăznit şi m-ai criticat!?… Tu nu cunoscuşi broscărimea noastră Care mă ajută?... De tine-am scăpat!” * * * Probabil că pietricica n-a putut-o mistui, Dar cu-un mic efort, sigur, de ea a scăpat, Răcănel,-n puţ a ajuns, şi s-a resemnat. Şi acscultă Broasca cum noaptea, pe lac, Concertele-şi ţine. E aplaudată şi-ndrăgită. Concurenţi nu are. Ce mult şi-a dorit S-ajungă prinţesă. Gloata nu se-agită…, Cel ce-o supăra, aţi văzut cum l-a liniştit?

59

Vreţi să ştiţi de-i asemănare cu cei din jur? Eu nu pot să spun, încercaţi şi-i ghiciţi! Meritul e-al vostru. De ce să-i mai înjur!… Unii-n puţ rămân, alţii-n lac sunt fericiţi.

CONGRESUL Dragii mei, avem congres, Iar dacă voi fi ales… Srigă unu-n gura mare: - Vă promit că fiecare O să aibă demâncare. Petre n-avu ce să facă Şi în faţă i s-apleacă Şi îi spune cu-un oftat: - Nu am după ce bea apă… Din sărac sunt mai sărac. - Frate, linge sare şi bea apă Şi de foame o să-ţi treacă! Ha-ha-ha!... Poţi încerca „Le-am mai tras o cacealma!” - Te cunosc, e vechea placă... Unii vin, dar mai şi pleacă; - Asta fac, vă bag în priză... Nu vreţi să ieşiţi din criză?!... - Dacă vrem? Ce întrebare!... Lasă-ne, mergi la culcare! Iar vreţi să veniţi la cârmă? ... Alţi bandiţi, aceeaşi turmă, Şi-a lehamite, din mână, Arătând la secătură... A plecat în drumul lui : « Să fiţi toţi ai dracului ! »

60

CUCUVEA, SĂ ȘTII MATA Discursul lui Iepurilă

- În vechime te slăviră, chiar Cezar te-a venerat, Dar românii te huliră: unii te-au şi blestemat, Şi te-au uşuit să pleci, fiindcă moartea o vesteşti, Ne-ai crezut nişte zevzeci şi-ai venit la Bucureşti Unde-ţi găsişi cucuvele, şi ce cuib ţi-ai înjghebat, Mi te-ai înhăitat cu ele, şi eşti tare-nfumurat... Ciocu-ți merge, vinzi brașoave... vezi, uscate; Norocul te urmărește, și te crezi o somitate?... Dacă unul merge-n car, din cap dai şi-l ponegreşti: - Nu vezi bre că eşti tâlhar, iar vrei să agoniseşti?!… Vrei să faci bine, mata, ia mai mergi şi pe picioare! Carul l-ai mai uşura; nu poţi să iei în spinare

Un sac, doi… şi nu uita: nu e pâine fără muncă, Iar în car de ce ai sta? Frumos e! Lumea se uită. Prostu-ascultă şi îi zice unui bleg mai prost ca el: - Ai văzut, dragă amice? Cucuveaua ni-i model, Vrea să fim cu toţi la fel. Jos cu trântorii din car!!!” Prostul crede-n Cucuvea… şi strigă ca un birjar: „Jos cu trântorii din car, vrem să fim cu toţi la fel! Ia priviţi, ditai măgar!… s-a umflat cât un viţel. Jos cu el! Altul, neică, n-aţi găsit şef să fie?!… Îl cunosc: un păduchios, are bani şi prăvălie. Şi, ce dacă a muncit!? Noi pe şefu’ îl slujim, Cucuvea o iubim, şi cu ea la drum pornim!” Cucuveaua râde-n gura mare de ce spune prostul: „Pe-ăsta-l chem la adunare, şi asigurat mi-e postul.” Bre... Cucuveaua iar le trage o cacialma în ziar: Ici-colea, un scandal de mahala. Adversarii, în zadar,

61

Vor să-l ronţăie-n bucăţi, fript în ţeapă l-ar mânca; El cu flitul dă la toţi, pe-altă creacă va zbura. Vezi, mutările-i fac bine: pase face ca la circ, Îi suceşte şi mi-i duce... priceputul politruc. Cu şarade îi îmbată, căci cei ce-o pândesc şi cred Că-au s-o prindă, sunt fentaţi, şi din nou o pierd. Cucuveaua e şarmantă, mi-are ea farmecul ei: Cum s-o prindă ageamii şi un grup de derbedei!… Naivii o văd în laţ, dar le scapă iar din mână; Ea se tăvălea de râs, ba de burtă o să se ţină, Că-i abilă şi dibace, şi de nas îi duce-ntruna… Bravo ei, bine le face! Ştie lozinca cu turma: „Cine nu gândeşte oleacă, înspre gârlă se aruncă!…” Croncăne din cioc pe creacă, de nas are să-i mai ducă. Când prin degete le scapă, proştii-aplaudă frenetic: - Cucuveaua iar n-i joacă!.. zice un amic bezmetic: La sondaje se ridică… Da, ia procente Cucuveaua – Adversarii-s morţi de frică, au înghiţit cacialmaua. S-au unit multe ziare şi-n culori mi-au zugrăvit-o, Nici Flamingo şi nici Lira în penaj n-ar fi-ntrecut-o. Fiindcă, radio, televizorul… au cântat-o zi şi noapte, Că era strălucitoare şi deşteaptă… cât se poate! Un pârlit vine şi-i spune: - „Ce soprană, ce talent!” Cucuveaua-i dă răspunsul: -„ Amice, nu e prudent! Lumea poate să te vadă, şi-au să creadă că cerşeşti!… Bre, în senat îmi poţi vorbi, numai dacă ne iubeşti. Amice, bile albe dacă-mi dai, pentru asta nu te uit: Patru ani tribun vei sta. Cred că nu ţi-am cerut mul?” Când în mână prinde asul, Cucuveaua l-a uitat, În batistă-şi suflă nasul şi pe tipul l-a scuipat... - Prea târziu mi te-ai trezit, concertul s-a terminat. Bre, tu cu mine ai vorbit!? Ieşi afară din palat!…

62

Numai prostul, ce strigase, îmi stă cu gura căscată, Pe Cucuvea mi-a votat. Speră viaţă-mbelşugată… Cucuveaua l-a uitat şi, măcar nici rău nu-i pare: - Uite-a dracu’ puşlama!… nu se lasă de ţigară? Nu munceşte, cască gura! Ăsta vrea democraţie!? Poliţist, închide-i gura! Bre, ăsta zice vreo prostie... Prostul merge la răcoare, Cucuveaua-i la fereastră Bate-ncet din aripioare, ciripeşte: - „Dumneavoastră!… Staţi închis, cine-a îndrăznit? Vă ordon, să-l daţi afară!” Prostul iese mulţumit, se-mbată cu apă chioră... - De nu era Cucuveaua, osu-n temniţă-mi lăsam... Fericit e puşlamaua, Cucuveaua stă pe-un ram Şi cântă nestingherită, pe când prostul se mira: - Şmecheră e ciufulita, mi-a mai tras o cacialma! La care alt prost aprobă: - „Mare sculă-i Cucuveaua!.. Dacă ea-mi spune o vorbă, ştie toată mahalaua: Că e trup cu noi în toate, ne ajută, ne promite… Ha-ha!…fie verzi, fie uscate, opoziţia le-nghite. Toţi căţeii care-au ros un ciolan cu carne bună O slăvesc pe Cucuvea şi-i urează: "Noapte Bună!" Azi au dreptul să vorbească; cine i-a oprit vreodată? Doar în păsăreasca limbă, Cucuveaua-i democrată, Şi-i venerată de-atunci. Singură şi-a scris un epitaf: „Dragii mei, nu mă uitaţi! V-am fost marele vătaf!” * * * Iar Iepurilă care a vorbit în adunarea din islaz, A fost pregătit mâncare... cu măsline şi cu praz.

63

LEUL GREU

Guvernanţi, pe care presa Se căzneşte să vă treacă La sublim... sus, pe creacă; Vă e dragă, că-i metresa… Ea vă scoate la scrobeală Tot mai albi şi fără pată… Ştim, de voi e cumpărată; De ani buni vă faceţi fală. Coborâţi din loja caldă, Staţi de vorbă cu cei mulţi, Că-s umili şi sunt desculţi; Vorba voastră iar o scaldă… Că-mi slujiţi ţara, şi-i bine! Dar pe cei loviţi de soartă, Voi i-aţi întrebat vreodată, De ce fug în ţări străine? Ce-i îndeamnă să muncească Alt pământ decât al lor?!…

Dacă-aţi şti măcar ce vor… Cu ce vreţi ca să trăiască? Se sfârşesc lihniţi de foame; Să cerşească, nu-ndrăznesc; Cu toţi pleacă…, vă urăsc; De ei plâng rudele lor… Căci ogoarele din ţară De ciulini sunt năpădite; Mulţi trăiesc ca nişte vite – Pâinea-i scumpă şi amară. Pribegiţi, de-o soartă cruntă, Pleacă fii să muncească; Puţini ştiu să mai citească; Nimeni nu e să-i audă. Hai, gândiţi măcar o clipă! Ţara va rămâne goală…, Asta este-a voastră fală, Că ne-aţi lăsat fără pită?

64

CE-AŢI FĂCUT CU LEUL GREU Ce-aţi făcut cu leul greu Dar simbria, plata grasă Cine-o dă!… nici nu vă pasă Că din rău va fi mai rău… Trageţi linii, socotiţi, adunaţi… Editare, cerneală, răspândire; Al sistem: majorare, cheltuire; Banii… de unde mi-i luaţi?… Mii de tone de bancnote Arse, scoase de pe piaţă; Alte tone tipărite; asta-i viaţă?… Cine are să-mi profite? Cel ce pâinea drămuieşte, N-are să-şi cumpere o haină; E sărac, cuprins de spaimă – Biet român… care-mi jeleşte, Şi vă cumpără tămâie, Lumânări să vă împartă; Român blestemat, ce soartă Are Mama Românie?!… Of!… cei care azi conduc, Ne-au adus la disperare; Fie Leul greu... şi mare, Ei ne băgă în mormânt. N-aveţi milă, nici credinţă; Banu-i mama voastră bună, Dar luaţi seama ce-o să vină! Nu scăpaţi cu pocăinţă… Veţi avea aceeaşi soartă Cu cei care ŢARA lasă: Veţi pieri; lăsaţi bani, lăsaţi casă; Vă somăm. Hai, lăsaţi-ne odată!

65

DILEMA ALEGĂTORULUI De mă-ntrebi de ce-s ferice? Nici prin cap nu-ţi poate trece; Dar când Escu, frumos zice: De-l votez, bine-oi petrece La grădină şi la cramă… Cu vin bun, şi o pastramă... Ascultați, băgaţi de seamă: Pensia îmi va dubla!... Sigur, mă voi întrema. Şi la bloc voi fi boier: Apă rece, apă caldă… Căldură-n calorifer, Iar la scară-mi dă şofer Să mă plimbe, c-am muncit. Îl cunosc, e un bandit… Până mi s-a proţăpit Pe cel scaun, la palat, E în stare să mă pupe, Mă adoarme-n vorbe multe Şi atâtea îmi promite... Pere moi şi aurite. Ce să spun? Tare-i bun; Aşa ceva n-am sperat... Doar odată omul are Noroc, neică, de parale. Sunt aşa de mulţumit, Din miraj nu m-am trezit, Tot ascult la candidat. Doamne, ce frumos o scaldă: Băiat bun, nu poartă barbă… Dar te unge la rinichi Şi te scapă de păduchi. De-aşa om avem nevoie În conducere să steie!

66

Să ne dea, că merităm… Nu de-aceea îl votăm? Bravo lui, îl acceptăm! Ce să fac? Viaţa-i sublimă! Cât am tot sperat să vină… Clipa asta minunată! Aşteptaţi, vă spun în dată: Anul acesta-i minunat, De toţi este aşteptat. Domnul Duduianu,-nclină Să ajungă la palat; Scoate vin de la slăvină... Şi de-aţi şti cât m-a rugat… Să-l ajut, că-i bun băiat. Îmi dă cu vârf şi-ndesat; Zice c-ar avea un sac… Şi-ar fi putred de bogat. Averea ce-ar poseda N-are cu cine-o mânca. Şi atât m-a tot rugat… De-l votez, sunt om scăpat De nevoi, de angarale… Şi-am să am îndestulare, Pensie, başca parale. * * * Că-s sărac, nu e nimic, De-l votez, mă-mbogăţesc; Rău îmi pare că-i peltic – Nu prea mult, aşa un pic… Dar ce bine-am să trăiesc! Viaţa mea se va schimba; Leu-n pungă, spune el: "Fraţilor, se va-ngrăşa Mai dihai ca un purcel, Iar dolarul, un sfrijit, Va cerşi ca vai de el". O să-mi steie pocăit – Fără vlagă-n portofel. Bine-i face! De-aia-i leu! Pentru asta-l votez eu.

67

Căci euro o să scadă, O să stea sub leu, grămadă; De la leu are să sugă, Şi-o să umple-a noastă pungă. Aţi văzut norocul meu? De-aia zic să-l votez eu! Am să-mi cumpăr de mâncare Şi la CEC o să depun; Pensia va creşte mare, Traiul o să fie bun. Ce noroc căzu pe mine În toamna acestui an, Dar o s-o duc şi mai bine, De-l susţin pe nenea Stan. Ăsta da, respectă legea, Şi ca mielul o să-mi fie, O s-o ducă tot românul Ca la Ştirbei pe moşie. Bun băiat, mă pricopseşte: EUROPA e a noastră — Scoate vorba ca din cleşte, Şi-o aruncă pe fereastră. Foarte bine c-o să avem Şi noi „Dunărea albastră.” Că albastră a tot fost, Şi n-o s-o mai ducem prost; Că am tot avut păgâni, Nu le păsa de români. Stan al nostru mi le schimbă, Că miere-mi are pe limbă. Acum stau, privesc şi-i văd Nu ştiu de trebui să cred! ... Ei la noi nu s-au uitat Doar în traistă şi-au băgat, Că mă-ntreb: cât are ţara De ne fură iarna, vara?

68

Toţi îmi sunt umflaţi de crapă, Nu vezi unul să bea apă, Sau cumva muncind la sapă< Scot banii din piatră seacă, C-am rămas de mâncăm ceapă – După ce să mai bem apă? Tot românu-o să petreacă… Zice domnul Stan, la clacă. Ş-o s-avem la ramazan… Ne promite unchiul Sam, Vom primi bani, un toptan. Că bogaţi cu toţi vom fi Şi el singur va munci. Omul simplu se agaţă De norocul ce-i surâde. Se sculă de dimineaţă Şi-mi stă-n faţa unei urne. - „Unde pun ştampila, unde? Şi sărmanu,-ncepe-a râde. Ce partid, care e sigla? Vreau să-nvăţ, să nu greşesc; Domnilor, mă duce dibla. Stau puţin să chibzuiesc, Doar o clipă socotesc: Dacă nea Sulescu vine Şi ne dă ce ne-a mai dat… Ferice va fi de mine! La asta m-am aşteptat. …Oare câţi l-or fi votat? Dacă-aş încerca şi eu?… Dar nu pot, îmi este greu! Căci hoţia n-o stârpim; De-i votăm, iar ne prăjim. Cum aş putea vota eu?... Priviți, nu am cap de ou, Mai am creier şi gândesc: Stai un pic să nu greşesc!”

69

* * * Și de ce s-o mai lungim? Când m-asigură Dorin: El ne face cum au fost, Egali toţi, fără averi... Ce să fac? Aş fi un prost Dacă am alte păreri, Şi cum pot să-i contrazic? Ei au tot, eu n-am nimic. Și-mi vor să fiu mulţumit, Că mă-mbogăţesc pe loc; Păi... anu,-acesta-s fericit, Doamne, de ce m-am grăbit? Staţi aşa, vine domn’ Tase… Ne dă bani şi ne dă case, La masă n-o s-avem oase Cum avurăm până-acum; Îl cunoaştem, e om bun…, Doar cu el am mers pe drum. Vom servi mâncări model, Numai carne de purcel Şi muşchiuleţ de viţel. Unii spun că ne-ar da vin, Numai să nu ne pilim. Dacă-ncurcăm sigla, vere, N-o s-ajungă la putere. Ies în stradă, pas de voie; De-aşa noroc n-am nevoie! Păi la vot cum să mă duc? Pot să-i supăr, să-i aţâţ; Beau un şpriţ, trag un ciubuc - Ce-am avut şi ce-am pierdut!… Dar când toţi promit atât, Mă apuc-o duioşie... Mie-mi place teatrul mut Cu-un nou an de băşcălie. Că mă-ntreb, şi nu aş crede, Ca să dea tot ce promit; Din drac negru îl fac verde,

70

Ba spun că l-au spovedit. Îi cunosc, nu sunt tot ei? Nu-i cred că s-au făcut miei? Au s-o dreagă, au s-o ungă; Cică n-au avut în pungă Să mai dea la amărâţi, Dar acum fiind pricopsiţi, Pentru ei n-au să adune, Ne promit că vremuri bune Au să vină pentru noi, Numai de-i votăm pe ei. Treaba lor, facă ce vor, Minciuna nu mă-ncălzeşte; Vai! umilul meu popor… Ai văzut cum ne prosteşte? Nu e prima, şi nu cred Că sfârşit-au cu minciuna; Dar o clipă eu mă văd Mulţumit, şi îmi ţin gura. Că de-ntrebi pe fiecare, Câte boabe-a semănat, Cade rău în gălbenare Şi se pierde-un candidat. Ş-am să sufăr patru ani, Când bogat iar o să fiu… Să mănânc, să beau rachiu, Numai-n chefuri am s-o ţiu. Mi-au dat bunuri, şi cu bani… De mă-ntreb, că sunt chefliu: Zău, mi-e frică, n-am să pot Să trăiesc ca un boier… Dorm, visez, am şi confort; Am uitat că sunt şomer. Totuşi... luaţi, vă rog, aminte: S-ar putea să mă deştept; Nu-i frumos şi nici cuminte Să mă ţineţi tot de prost!… Cred că timpul a venit, Să vă iau şi eu la rost: Putina s-o cam spălaţi!…

71

Votu-l dau la om cinstit, Care ştie-a guverna. Sunt sătul, prea m-aţi minţit… Aţi venit la mâna mea!

VORBE

"Dacă eşti la guvernare, Mi le pui mie-n spinare!?" Cel de sus a poruncit... Prea sătul de ce-auzea, De la cei care-l îl turna, Pe Dracu..., un răzvrătit. - Să fie chemat, să dea Un răspuns de ce-a făcut? …În rai nu trebui ţinut! Pentru mine-i o belea. De el m-am cam săturat, Şi-a luat nasul la purtare, Se crede deştept şi tare – Pentru mine-i un ratat! Totuși, aminte vă aduc!… Să-l judecaţi cu dreptate; Petre, te duci şi iei parte La proces, că e bucluc. Nu cumva să vă temeţi! Vreau o judecată dreaptă; Raiul nostru n-are pată… Este timpul să fiţi drepţi. * * * - Eu, ca martor, pot să spun: Până el… nu m-a-ndemnat,

72

Căci nu eram om nebun... Jur! eram bun, om aşezat. Într-o zi, pe-a mea uliţă, Când în casă mă aflam, Aghiuţă mi-arată o fetiţă, Care trecea pe sub geam: - „Ieşi în cale-i, este-a ta, N-aştepta alta să treacă; Cum se uită, mi te vrea; Pun pariu c-o să te placă!” N-am de lucru, îl ascult: Și-mi alerg ca un năuc... Am simţit, ce mai demult, Îmi spunea al meu bunic: - “Iubirea când o să vină – Nimenea n-o mai opreşte, Sufletul ţi-l pârjoleşte… Inima-ţi plânge, suspină…” Ah, ce tânără, o zână Precum Diana, picată... Mi-am cuprins-o de mână; Deloc n-a fost speriată, Ba mă-ncuraja codana… Că nici n-am mai aşteptat: Am dus-o s-o vadă mama, …Şi cu ea m-am cununat. Nu ştiam unde să-l găsesc, Lui i-aş fi dat avutul meu: Voiam ca să-i mulţumesc, Fericit mi-am fost mereu, Că munceam fără-ncetare, Gândul la ea îmi era…

73

Ziua mi se părea mare, Pân’ să vin seara la ea. Când la fân mânuiam coasa, Îl aud cum îmi şopteşte: - “Fugi bădie,-ţi arde casa, Nevasta se prăpădeşte!” Ca turbat alerg pe câmp, Să respir... nu mai puteam; Ajung, nevasta era la geam, Și-mi cânta cu-aşa alean… Îmi trag sufletul, ascult: „Of, bine că nu a murit!…” Niciun foc; pe Ion intrând, Îl văd, cum la ea s-a repezit Și-a cuprins-o cu putere, De-am crezut că va ţipa; Ea-l săruta cu plăcere, …Dragoste cu el făcea. - „Ce stai? Aprinde focul!” Mi-a zis dracul, supărat: El m-a-nvățat, dobitocul! Și la la casă foc am dat. Amândoi mi-au alergat, Printre flăcări au fugit— Fără casă m-au lăsat… Dracul, rău, m-a sfătuit. * * * A ieşit, vine un altul la bară, Jură, adevărul să-l rostească: - L-am văzut, urca pe seară Și se zgâia la fereastră...

74

Îl întreb ce îmi pofteşte, De ce se uită pe geam?!… „Omule,-ți aduc o veste... Vino, că îți spun la bar.” Mă îmbrac şi ies afară, Şi-l invit să mă urmeze. Când intrăm în cârciumioară, Începea să se-nsereze. Lume multă ca-ntr-un stup, Când vin albine şi pleacă... Dracul bea, dar parcă-i mut, Nu-nțeleg ce vrea să facă? Când deodată îmi strecoară Trei cuvinte... să iau foc: - „Vezi punga la subsioară, Cum o ţine-al dobitoc?...” Cum o văd, ochi-mi sticlesc— O-ho!... era doldora de bani; I-o smulg iute şi-o pitesc Sub masă, la trei golani. Sar cu toţi, ţipă şi strigă: - „Săriţi!.. Îl furară pe bogat?” - Vai! avea o avere-n pungă… Hoţii!!!… hoţii!!… l-au prădat. Că s-a-ncins... așa bătaie! Dracul râde pe-nfundate: - „Hai, ia punga, Nicolae!” Mă strecor tiptil prin spate; Cârciumaru-a observat… C-am plecat foarte grăbit, Şi-un curcan m-a şi umflat; Pentru drac stau priponit.

75

Sfântul Petre se ridică: - Ce zici drace, recunoşti? Oamenii-ţi cam poartă pică; Prea mi i-ai crezut de proşti! Te-ai cam întrecut cu gluma, …Azi ulciorul l-ai scăpat; La zdup mi te bag acuma, Drac nebun şi-mpeliţat! Luaţi aminte, consemnaţi: Sunt sătul... câte-a făcut! Vreau în lanţuri să-l legaţi Și-n iad să-mi fie ţinu!... - Bine, sfinte, îţi convine? Dacă-mi eşti la guvernare, Rău-ntreg arunci pe mine!… Și mi-l agăţi în spinare? Nu vezi sfinţii din palat... Ce averi își fac, săracii!... O!... pe ei cine i-a-nvăţat: Fură ei, şi răspund dracii? Iar afaceri dubioase… Ştii, cu vânzări şi licitări: Îngeri sfinţi, cu-atâtea case, Nu-i poţi lua la întrebări? Că sunt albi, de-aia nu-i vezi?! Unul pleacă-mi vine altul... Pe pungaşi, cum de îi crezi! Şi spui că i-a-nvăţat dracul? … Jur pe coada lui Satan! Toți au fost studenţii mei… Petre, coaliţii nu făceam… Cu şnapani şi derbedei.

76

Că sunt negru, nu-i mirare, Sunt şi sfinţi ce nu se văd; De ce faci discriminare? Şi de ce trebui să cred… Că tot ce e rău în lume... Dracu' vina-ntreagă poartă! Sfinte Petre, nu-mi fă glume: Cum, supuşii tăi n-au pată? Dacă roata se-nvârteşte… Ehe, şi pe voie toţi Îţi fac; Cine crezi că-i pedepseşte!?… Ai să spui că-i tot un drac? Şi-n fişete mi-l ascund, Sau în vile-l învestesc; Deseori se dau la fund… Pricepuşi cum îi dosesc? Cu urechea Ta auzi de la ei, Ce-ndrugară aceşti pungaşi? Curios sunt, sfinte, ce le cei Dacă slobozi mi-i tot laşi!.. Dracul stă spăşit pe bancă, Când completu-a hotărât: - Noi rămânem sus în barcă, Pe drac să-l băgăm la fund. În lac să steie, să-ngheţe, Păi, nu acolo-i locul lui? Minte trebui să se-nveţe: Hotărârea DOMNULUI!

77

CINE,- AMINTE NU-ŞI ADUCE (Ştampila şi creionul) Cine,-aminte nu-şi aduce De plopul cu mărul dulce, Ce-i crescuse pe un ram; Că eram singurul neam… Și în aur ne scăldam: Aveam „eră de lumină” Și trăiam ca-ntr-o grădină – Ca în sânul lui Avram, Seara când orbecăiam… Deştele-n ochi ne băgam, Dar ce bucuroşi strigam Când gâtu-n gropi ni-l rupeam. Și partidul îl slăveam... - Să trăiască, să-nflorească Şi să nu mai putrezească Că de noi se îngrijeşte, Că trăim ca-ntr-o poveste: Tare bine o ducem!… Că de ei dacă scăpăm, Aurul o să-l vindem Şi de el ne cumpărăm Ace, brice, năsturei, Apă chioară, colorată, Ca să ne-mbătăm odată. Nu cu vin, ţuică de prună, Ci cu apă din fântână, Iar LEUL o să-l schimbăm, Cu dolari să ne-ndopăm. Cu EURO şi dolari… Tot românul s-aibă bani, Să nu mai crape de foame, Din plop să mănânce poame. Să-şi plătească kilovatul, Care creşte ca băiatul, Din poveşti, Făt-Frumos, Şi basme cu ochii scoşi.

78

Ce a fost, n-o să mai fie, Şi vom duce-o-n veselie... Cumpărând din prăvălie Lumânări şi cu tămâie, Să le-aprindem… prosternaţi Pentru marii potentaţi – Trebuie' bine tămâiaţi, Cum ne tămâiară ei, Până în deceniul trei: Ce căldură o s-avem… Ca în baie o să stăm - O sublimă desfătare. Dar citim la lumânare; Altă minciună mai mare, Ne spun cu nerușinare: Preţurile au să scadă, De păpică,-avem zăpadă… Va fi ca mana cerească: Ştrudel, cozonac şi pască, Şuncă, jambon şi cârnaţi, Tobă, peşte şi ficaţi, Rinichi, măduvioară, splină, Mititei, vin la slăvină… Pui, curcani şi cu slănină, Ceapă, cartofi, usturoi… Ce dorim, o s-avem noi. Roşii, praz şi castraveţi, O s-aveţi de nu puteţi… Dorul să le mai duceţi. Frig n-o să simţiţi în casă, Căci guvernul nu vă lasă Ca cele care trecură… De-aţi rămas cu apa-n gură. De Crăciun, de Anul Nou… Vei sparge-n tigaie-un ou. Anul nou ce-o veni, Oul dacă-l vei găsi, Și smeriți veți mulţumi. Pâine cu sare să-nghiţi, Nu şorici de la guiţ,

79

C-ai să faci colesterol Şi-ai să mergi în baston. Ai s-alergi după pilule… Că dacă e cum se spune, Vor rămâne-n farmacie; Că din pensie... cine ştie N-ai să le poți cumpăra Şi-ar fi vai de viaţa ta! Nu te gândi la maşină, Vezi ce preţ e la benzină… Fiorii mi te apucă, Şi îţi vine dor de ducă. În Euro vrea s-ajungă, Ei nu știu că n-ai în pungă Nici de-o pâine ca să-ţi iei. Tu le spui: - „ Avem ţiţei!” Dar cum dracului se face, Că tot ce-n ţară avem, Tot mai scump le cumpărăm, Că la guvernanţi le place Să ne jupoaie pe noi, De haine să ne dezbrace S-o ducă bine doar ei… Mi-auzii ieri un bătrân Cum vorbea singur pe drum: - „Fraţilor, de când mă ştiu, Mă duceam în Cişmigiu, Şi la Buturugă stam, Câte-o halbă închinam, Dar acum mă-nchin la ei… Şi la Tine, dacă-i iei! Doamne, pomană îţi fac Cu colivă şi-un colac, Dacă din iarnă mai scap – De-aşa trai m-am săturat!” Boala bătrânului luai, C-aşa vremi cu aşa trai… Mai bine fum de tămâie –

80

Celor care ne mânie; Pân’ la urmă nu se ştie, Pot avea o bucurie, O pot lua şi la bărbie. Au uitat, puterea lor Stă-n votul unui popor, Căci ştampila şi creionul Le poate schimba blazonul.

ŞI!... CE DACĂ? „Vreme trece, vreme vine... Nu e rău, dar nu-i nici bine."

„Din văzduh cumplita iarnă cerne norii de zăpadă...” Ce ne pasă dacă ninge şi guvernul o să cadă. Numai domnul Preşedinte e-n palat şi o s-apară La balcon, să ne vorbească cu-un surâs de primăvară. Fiindcă,-un soare luminos... cu torente de căldură, Se va revărsa-n cămine, să ținem genunchii-n gură. „Şi ca ropote de grindini” au să cadă sloiuri multe, Doar românul ştie-a râde cu iubitul Preşedinte. N-ascultăm la Europa* , suntem oameni fericiţi, Nu muncim şi asta-i bine c-avem post de paraziţi. Căci de când s-a dus „tiranul” el şi cu liota lui... Azi poporul chefuieşte din munca guvernului. Să-i auzi cum gem pe la Cotroceni, în Deal, Mai ceva ca în robia de pe timpul lui Traian... Trag sărmanii greul ţării, biciuiţi de Preşedinte: - Hai băieţi, încă o dată, pas cu pas, tot înainte! Azi avem o libertate, ş-o mândră... economie!... Să prospere tot românul şi „patron-şomer” să fie. „N-avem oşti...” dar ce contează, dar nici sănii nu avem, La car avem roţi pătrate şi-un conducător suprem.

81

Grâul de va sta în câmp..., ce ne pasă! Să muncim?... N-avenm timp să facem stuidii, Preşedintele-l slăvim! Cum şi cine să mai are, grâu-n brazdă să-l arunce? Alt guvern vine pe dată, cel numit acum se duce... Iar porumbul ni-l ia hoţii; nu-i bine să stea în câmp! Trei partide într-un an avem de la Domnul sfânt... Multe-au fost și-ntruna trec după datina străbună; Nici un deget nu mișcăm! Blândă-i nația română.

UN MARE POTENTAT Un mare potentat a fost invitat La restaurant, şi la masă aşezat Ca un oaspete deosebit… Să mănânce şi să bea Lângă domnul Zărzărea – Un român cinstit... Cu frica lui Dumnezeu Privea uimit la invitatul său, Că era nehotărât... Ce fel de mâncare vrea. Iar românul, Zărzărea, Cu ţuică bună-l cinstea… Nu ştia ce să-i mai facă, Ca străinului să-i placă; Căci odată pragu-i calcă, Și... impresia contează, Că pe loc mi se-ntristează * * * Când cheful era-n toi, Din zbor, un mare muscoi, La potentat s-a aşezat Pe copănelul crocant. Şi, ca un balerin isteţ, Mi s-a pus la ospăţ… Găsind friptura la mare preţ.

82

Zărzărea cum l-a văzut Pe muscoi mi l-a plesnit; A tuşit şi s-a scuzat… Pe oaspete, cu umilinţă, l-a rugat: Porția s-o-nlocuiască, La muscoi să nu gândească, Că răsplata şi-a primit Pentru fapta ce-a-ndrăznit …Ca să-mi fie mucalit! Musafirul, tare amărât, A vorbit cam oţărât: - Vai amice, Zărzărea!… Mă-ngrozeşte fapta ta! - Mă scuzaţi, nu am ştiut… Că o muscă a-ndrăznit Să se-aşeze pe friptură… - Dar de ce i-ai dat în gură?! Că-i o fiinţă..., și ce vină I-ai putut oare găsi? Că mâncă şi bâzâi? Domnule, să nu ai milă?. Și să faci o așa crimă... Fiindcă... ea bâzâit! Vai! cu viaţa a plătit... Asta nu-i democraţie! La noi stau în puşcărie: Sunt ţinute la răcoare, Pentru-o mare ofensare… Dar le dăm câte-o căldare Ca să aibă de mâncare. - Domnule, românul ştie Că nu-mi face puşcărie... Pentru cei ce ne mânjesc… Ai văzut cum îl plesnesc? Să înveţe şi să ştie… Că într-o democraţie, Nu tot prostul şi netotul Poate să mănânce tortul!

83

Să vină la masă nepoftit?!… Eu vă spun: nu e primit! Ai văzut, l-am altoit!... Da, aşa facem cu oricine... Nepoftit, dacă mai vine.! * * * Nela stă pe-o bancă,-ntinsă, Pe genunchi capul mi-a pus, De sâni se lasă cuprinsă… Şi râzând apoi mi-a spus: - Bine-a făcut Zărzărea: L-a plesnit fără perdea. - Sigur, domnul invitat, Care fiind prea democrat… Draga mea, a învăţat: Muscoiul cel vinovat, Plata dreaptă şi-a luat. Milă nici că merita!… Când degeaba se hrănea. Ca el, mulţi au fost chemaţi, Idioţi şi potentaţi; Ne-au dat sfaturile lor… Nu-nţelegem ce mai vor!… Ne fac legi, ne pun la zid? Muşte vor, muşte îmi prind.

84

MUSCA

Într-o zi de vară, caldă, Musca sta pe un pervaz; Voia să meargă la scaldă, Dar avea un vernisaj. A strâmbat puţin din gură, Şi-un memoriu a semnat. „Când m-apucai de pictură, Şapte ani am studiat... Şi-am făcut caricatură, Taina o voiam să prind; Astăzi, mulţi fac tevatură Când pe adversari înving. Criticii mă recunosc, Sunt talent original; Rareori vine un prost Pus pe ceartă şi scandal, C-am pătat hârtia, eu!... Şi prin puncte, ce exprim? Nu pricep că în tablou... Pun un punct, e un destin. Vă întreb, dacă îmi ştiţi: Ce e lumea colorată?... E un punct, o să-l găsiţi; Nu din el… linia pleacă?

85

Da' vă spun, să fie clar! Fac un punct şi punctişoare, Că-nţelege şi-un măgar... Pictez punctul în mişcare. ...Vor să ştie ce-am pictat? Le răspund şi au să scrie; Critici mari m-au venerat, Şi au spus că-n filosofie Cum expun eu la palat… Nu-i priceput orişicare… N-are har, nu-i talentat, Căci aşa un pictor mare – Rareori prilej aveţi – Să mă puteţi admira! Ca Rafael… pe pereţi, Îmi expun pictura mea. Vin aleşii să mă vadă, Că pictez… cu ce au făcut; Şi cu toţii-ncep să creadă, Că un muritor de rând, Nu-mi mai poate aspira… Peste veacuri să rămână În muzeu; ca opera mea, Ce nu-i pictată de mână, Ci-i lucrată, cum şi ei… Ne lasă mereu tablou; Vă miraţi!... ce e cu voi? Ei fac treabă din popou.” Când memoriu a fost citit De somităţi... din cultură Referat mi-au întocmit: „Un talent nou în pictură.”

86

Iar la vernisaj, stupoare!... Musca n-a mai fot zărită; Stați, nu vă fie cu mirare! În prezidiu a fost numită De cei care,-aţi înţeles? Văd în puncte, desfătare; Căci mereu bine i-a mers: Expune-n continuare... Va fi minte să priceapă, S-o găsi vreun iscusit?… Dacă de muşte ne scapă, În veci trebui’ pomenit! Căci de muşte ţara-i plină, Fac picturi din munca lor, N-au nevoie de albină; Nu sug mierea din popor?

CUI SĂ-I PESE? Cui să-i pese de cel care lira-n mare a zvârlit-o? Dacă-n mare sunt sirene fericite ca-au găsit-o... Cine plânge pe cel care drumu-n lume îmi apucă? Câţi rămâne-vor pe loc, căutând un loc de muncă, Chiuind că au scăpat; despre el, las’ să se ducă! Viaţa asta e mizeră... nimeni n-o să-şi amintească, C-a avut un frate-n ţară, iar de-o să se pricopsească, Ei n-au să rămână aici, au să-mi plece să-l găsească, Că aşa-i lumea făcută: când ţi-e rău, eşti un nimic; Când ai dat puţin de bine – vin cu mare şi cu mic Să-şi arate-a lor iubire, şi ce dor le-a fost de tine!… Ei mai mult te-or îndrăgi, fiindcă lor li se cuvine

87

Să primească fiecare după cum mi-au suferit… Rude-ţi sunt, nu le cunoşti? Uneori ei te-au jelit; Sunt în stare să-ţi şi jure, că atât te-au pomenit… Marea, o mai rogi odată să te ducă mai departe; Şi au plâns, oftau sărmanii, să le dai o mică parte Din bruma agoniseală; vorbă bună au să-ţi pună; Când mai vii, nu îi uita! Vei avea primire bună... Iar pe lira cea zvârlită, cânt-o zână norocoasă; Cui să-i pese de cel care a plecat de lângă casă?

ZIARISTUL

Un Iepure isteţ, patron la un ziar, Primea scrisori din ţară, multe… Cinstit cum era, se străduia-n zadar Pe bieţii nevoiaşi ca să-i ajute. De el vestea s-a dus că-i opozant, Şi Corbul, care pe-atunci conducea Destinele ţinutului, fiind informat, Pe Iepure de grabă la el îl chema. La o recepţie fastuoasă…un regal. Pe Iepurele distins l-a tratat deosebit: A fost prezentat de Papagal şambelan La meseni, ce cu tâlc le-a povestit: „Aveţi onoarea să cunoaşteţi un domn, Ce-i oaspete de seamă la palat; El scrie minunat: doar lui îi datorăm Să putem şti ce-n ţară s-a-ntâmplat. Aleargă-n tot ţinutul, odihnă n-are: E pătruns de idealuri mari, e vizionar; Preamăritul Corb, cu deosebită onoare, Vrea să-l asculte ce-mi scrie la ziar….

88

Stimate domn, vă rog să mă urmaţi! E timpul, majestatea Sa nu poate aştepta; Sunt atâţi ce-au solicitat - dintre invitaţi - Să fie primiţi la Rege…, a-l informa.” Pe-o creangă de alun, care se uscase Măritul Corb… se scărmina în cioc, Când ziaristul în faţă-i se-arătase; Din cap a dat, ca semn, să ia un loc. Când l-a văzut pe Iepure ce urechi are, Cu ce ochi mari, smerit, la el priveşte, A respirat adânc, îl cam jena o nare, A croncănit viclean, ca unul ce tuşeşte… L-a măsurat îndelung cu ochiul lui cel bun; Un gând l-a fulgerat:” Ce bine-i îmbrăcat! Îmi place blana lui, covor dacă mi-o pun… Ce liniştea o să am; ţinutul vreau să-l ţin În libertate şi pace. Dar, poate va-nţelege, Că prost nu pare… din câte l-am citit; Sub piele-mi vrea să intre, se-nţelege? Dacă asta pofteşte, va fi şi el bine plătit.” - Bun venit, stimate domn! E o plăcere Să te am la palatul meu…, sunt onorat! - Asemenea, vă spun: e ca o mângâiere, Că un ziarist ca mine… mai este invitat!… De n-aţi aflat, vă spun cu gura mea: Eu v-am criticat aspru şi-am arătat… Că ţara, ce-o conduceţi, e vai de ea! Nu afirm că sunteţi singur vinovat; De-aţi cunoaşte cât plâng supuşii tăi, Iar pe lingăi îi ţineţi la palat să stea?… E timpul, maiestate, mai uitaţi-vă la noi: De n-am munci şi chinui, nu aţi putea

89

Să staţi în lux, să cheltuiţi averi trudite, Şi slugi făţarnice în preajmă n-aţi avea. Aţi greşit când m-aţi chemat! Rău pute A făcătură proastă… cu iz de mahala. De-n suflet mai păstraţi, căci aţi jurat Că toţi vă suntem fii? Timp mai aveţi Să-i lichidaţi pe cei ce ne-au trădat; Poporu-aşteaptă minunea să-o făceţi. - Îmi place cum vorbeşti! Demult am ştiut Că mulţi m-ar vinde şi m-ar alunga… De-aceea îi las în voia lor. Vai! un cuţit – În noaptea neagră – în piept mi-ar împlânta. Cum pot să-i mulţumesc pe toţi săracii tăi?! Recunoscători n-or fi, şi nu au fost nicicând. Sunt mulţi ce m-ar strivi. O, îi simt, sunt răi… De tine nu mă tem, nu poţi avea acelaşi gând

Viaţa să mi-o curmi? Şi ce-ai câştiga, spune! Priveşte-i!… abia aşteaptă un semn să le fac, Şi s-ar ospăta din tine, zău, mi-ar prinde bine: M-ar scăpa de tine; chef ar face la conac!… Politica e grea şi, n-ai s-o-nveţi scriind, amice! Chiar nu vezi câţi doresc... locul să mi-l ia? Prea-i scump ciolanul, oricare vrea s-apuce Din carnea lui, să se-nfrupte. Ei nu pot renunţa Tot cât au, recunosc: eu le-am oferit destul Ca să-i satur... dar ei vor să le dau întruna, Să aibă şi mai mult, să strângă ca-n pătul; Mila, ei n-o cunosc... când unu',-ntinde mâna. Sunt bătrân. observi?... dar istoria îmi place, Şi cred că-ntre scoarţele ei va fi şi locul meu; Știi, de vrei, amice?... propunere ţi-aş face: Mai lasă baricada şi… vino unde sunt eu!

90

Hei! nu simţi că ai obosit şi nu câştigi nimic? De ce să ai o viaţă plină de zbucium, spune! Dar să ai un loc al tău şi un frumușel câştig, Te-ar ridica pe loc. E clar? Ești cineva-n lume. - Oferta-i generoasă…, dar nu o pot primi! De ce v-aş mulţumi? Ar fi o palmă dureroasă Pentru cei mulţi şi obidiţi. Ce groaznic i-aş lovi… Înălţime! Vă rog… lăsaţi-mă să plec acasă. - Eşti liber, fă cum vrei. Poţi scrie după plac, Dar, grijă ai, nu încerca să jigneşti pe cumva!… Pândit sunt şi eu, nu-i uşor să trăiesc la palat; Nu-ţi pierde capul! N-am să te mai pot salva. * * * Văd lampa aprinsă, ziaristul meu citeşte... E-atâta de târziu, iată zorile se-arată-n geam; De câte nopţi nu doarme? Mereu îşi ciuleşte Urechile; ce bun ziar avea!… când îl citeam.

MAGNATUL ŞI PĂCALĂ Protocol, vizită mare... Un magnat de pehlivan, Înalt cât-un găligan… Şi-o cocoaşă în spinare, Se opri din legănat; Nu ştiai de e pe mare, Sau cu rom s-a afumat - Nu se ţinea-n picioare. Sar ai noştri şi-l susţin, Îi dau pâine şi cu sare, Îl poftesc să bea un vin, Şi mi-l pupă fiecare… Când mi-l pupă câte unul, El rămâne consternat: Ori îi trage un scuipat; Ba rânjeşte ca nebunul,

91

Şi din gură morfoleşte, Scoate ceva colorat; Unde dracului priveşte!?... Zici că-i clovn şi nu magnat. Cască gura şi o strâmbă, Râgâie şi se întinde; Are o privire tâmpă… Limba abia îşi desprinde Şi vorbeşte sacadat: - La noi, nimenea nu pupă!... …Hâc! Ce-i cu-atâta sărutat? Hâc! Obicei avem, ca după… La cei care ne sărută… Să le tragem un scuipat. Râde ca de-o glumă bună Gentilomu-nfumurat. Toţi privesc şi se crucesc; Undeva muzica sună; E-un respect, căci îl primesc Ca pe-un oaspete ales; Numai el n-a înţeles.., Gândurile-l năpădesc: „Pentru ce mă preţuiesc!…” Cum salivă nu prea are, Pe un altul îl invită, Ca pisica jigodită… Hârâie-n continuare, De ai zice că vomită. Rându-i vine lui Păcală, Să primească un scuipat; Dar pe loc, fără tocmeală, Cu trei palme l-a taxat, Că magnatul a strigat: - Cum, Păcală să mă bată?!… Şi-nghiţi saliva toată. - Nicidecum, nu v-am lovit, Obiceiu-am respectat. - Nu-s nebun! M-ai pălmuit.

92

De ce nu m-ai sărutat? Şi-nnegrit de supărare, A tuşit, n-a mai scuipat, Iar Păcală zise tare: - Obiceiul l-am păstrat: Când mai vine câte unul, Şi de noi, el... joc îşi bate, Ori de face pe nebunul… Va primi un şut în spate! Buni creştini suntem, românii, Iar când primim pe obraz Câte-o palmă – de la unii – Faţa-ntoarcem, facem haz. Noi respectăm cartea sfântă, Care spune să accepţi: Să îmi stai şi să primeşti Palma de la un duşman; Dar, cum tu prieten ne eşti… Oaspetele nu ne scuipă! Nu-i păcat să nu înveţi, Să nu mai fii bădăran? Că mi-e milă de-a ta muică!… Ţine minte, te cafteam. Când au ajuns la palat, Curtenii o cam sfecliră, Căci Păcală-a fost plasat Chiar alături de magnat; Care, gânditor, se miră: „Un ţăran!… cum să mă pupe? De vrea bani să-i mprumut, Îi dau un scuipat şi-atât!.” Când "ţăranul" mi-l sărută, Bossul rămâne trăsnit. Păcală-i dă una scurtă: Cu sete mi l-a trosnit… Că distinsu' boss magnat Este zguduit în barbă; Drept-n fund s-a aşezat;

93

Şi-a văzut că nu-i de şagă: „Măi!… de ce s-a-nfuriat!?..” Şi atunci, magnatul care Mulţumea cu un scuipat Pentru orice sărutat; Obiceiul rău, se pare, Chiar de-atunci şi l-a schimbat. Iar Păcală,-ncet, îi zice: - Ai văzut, stimate,-amice, Cât de repede-ai uitat? Apoi către adunare Se înclină și zâmbeşte: - Prieteni, daţi-mi ascultare! Din asemenea-ntâmplare, Iubitul nostru magnat… O să fie respectat; E-nţelept şi a-nvăţat: Fiindcă obiceiul lor… Nu este prea nimerit; Să-l păstreze dacă vor – Că le dăm de cheltuit. Noi nu plătim cu dobândă; Cum am fost aşa rămânem: Ce ne dau, primesc la urmă; De cuvânt mereu ne ţinem. Dacă şefii vor să-l pupe... Treaba lor, de nu le pute? Primind un scuipat în faţă; Ei n-au conduită-n viaţă… Dar e bine când învăţa: Nu tot capul ce se pleacă, Poate să n-atârne-n creacă; Obiceiul pot păstra, Dar pe plac să nu le facă! Şi-a mai zis Păcală una: - Cine-i prost, în faţă iese Ca păduchele în frunte, Că tot nu pricepe gluma! Şi trei palme iar îi şterse Şi îl sărută pe frunte...

94

I-a zâmbit, iar magnatul A rămas încremenit... - Pălmuit, apoi pupat!… Zău, tu n-ai înnebunit? Măi Păcală, ai turbat?… Nu-nţeleg ce ai păţit!… - Dragul meu, nu e nimic, De-nţeles... ai destul timp, Dar sper că eşti mulţumit? …La noi e-mpământenit Să plătim în mod cinstit. Şi Păcală, om de treabă, Îi dă mâna şi-l ridică, Iar magnatul îl întreabă: - Măi Păcală, nu-i cinstit: Un scuipat, un pălmuit?… - Obicei, dar nu se uită! Iar de nu te-ai lecuit… Şi de faci iarăşi pe-al-dracu’ Neică, – îţi găseşti capacu’! Dragii mei, mai vreţi morală? Dacă-mi făceaţi ca Păcală, Şi nu vă mai ploconeaţi. Demnitate îmi aveaţi.

DULĂUL (Revolta lui Urechilă)

„Ce Câine mândru erai pe timpuri la palat… Lătrai, şi ce bine îţi mergea atunci, potaie!… Câine turbat, cum să cred că te-ai schimbat? Azi urli c-ai fost disident, şi iar ai luat bătaie?! Tu, blidele lingeai, pungaş parşiv, erai avid… Dulău de curte-ai fost — jigodie-ai rămas; Te gudurai, rânjeai în clanul marelui partid — Ce rău erai! Paza le-asigurai, maidanez perfid!

95

Jigodie, ne lasă, retrage-te de-ndată în coteţ! Încă ai timp destul, fă bine-acum şi dispari!!… De tine pădurea-i sătulă…, slugoi vorbăreţ, Te vor în frunte aceiaşi demagogi ordinari? Dulău parşiv ai fost, jigodie mare ai rămas, Cu haita-ţi hămesită ne-ai sărăcit, potaie!…” Vorbea un Urechilă mulţimii strânsă pe imaş, Că toţi au hotărât, Dulăului să-i deie bătaie. Aruncau din zbor, câteva rândunele, cu iarbă Peste şarlatanul disident, care dormea sătul; Au scuturat apoi din pomi, şi a-nceput să cadă Frunză multă, iar el strigă că nu-i destul De bine acoperit, şi s-ar putea chiar să răcească. Stătea încolăcit pe bani,— (agoniseală din lătrat); Fiindcă nimeni n-a fost în stare să-l lovească —, Toţi se temeau. De se ridică,-i muşcă. E turbat. Micuţul Urechilă s-a dus la Vulpe, și-i zicea: - Mi-aţi spus că mă susţineţi? De ce-l acoperiţi!… - Amice, chiar de-i lungă, nu ajunge coada mea Să fac cu ea ce-aş vrea, iar voi nişte pârliţi!… Nu zic, urechi aveţi, şi ochi ca să-mi vedeţi; Pe ce vă rezemaţi, mă rog!… de ce vă agăţaţi Să staţi la-nălţime?… Răspuns dacă-mi aveţi — Problema rezolvaţi. E simplu… de-mi puteţi. Dar cu un ciot de coadă!… voi, gloată ameţită, Mai e cineva să creadă că o să fiţi în stare Să periaţi mai-marii… ce stau şi vă incită! Cu ce plătiţi, mă rog, spuneţi! Jigodia e mare, Şi lângă el sunt mulţi. Se tem, că de-aţi veni, Săraci vor deveni, voi v-aţi îmbogăţi subit… Ce-ţi trebuie ţie politică să faci? Şi mi-l lovi De-i clănţăniră dinţii, şi-n drum l-a azvârlit.

96

Dulău-i mulţumeşte, și ministru o numeşte... Să controleze hatul, pădurea, dealul şi vâlcea, Să-l urmărească pe Urechilă. De-l găseşte, E de acord s-o lase ca să-l facă ciulama. Iar scumpa lui blăniţă mi-o vrea ca suvenir, I-ar place s-o privească, la picioare, stând... Şi n-a trecut mult că Urechilă ajunse martir, Iar Câinele s-aude lătrând; dar acum e surd.

DUPĂ SCHIMBAREA PĂLĂRII

Nea Sărac oftează-a jale, Nu mai ştie ce să facă... Îndreptându-se la vale, Cu năduf, măgaru' ceartă: - Fir-al dracu de măgar!... Mă făcuşi să cred în tine? Vândui hamuri, vândui car... Nu spuneai că-mi va fi bine? Îmi luai pălărie nouă... Ce schimbare, fudulie!...

97

Dar prin ea acuma plouă – Am făcut mare prostie. Merg în piaţă, foc amar! Preţurile cresc mereu... Dacă-ascultai un măgar, Plătesc dublu la metrou. Pensia-mi este-ngheţată... Doamne, Euro a-nebunit! Că te-ntreb: asta e viaţă! Ce-mi ziceai, măgar tâmpit? „Criza are să stagneze, Pensia se aranjază... Inflaţia o s-o stopeze.” Pălăria-i mult mai brează. Nu-mi rămâne, secătură, Cumpăr hamuri, îmi iau jug, Am să ar în curătură, Dacă banii nu-mi ajung. Iar pe tine, domn măgar, Te propun să-mi fii ales... De ce să mai tragi la car!... Mai bine ragi în congres... Fiindcă soarta îmi fu dată Ca să n-am în viață rost!... Pălăria a fost purtată... Și iar am căzut de prost. * * * Ţi-ai găsit ca să-nţeleagă Un măgar din ham scăpat!?... Nea Sărac tremură-n barbă, Şi sunt sigur c-a-nvăţat Să creadă, să-i asculte pe toţi... Numai mintea să nu-şi piardă,

98

Că au fost şi mai sunt hoţi... Şi de treaba lui să-ţi vadă!

JUDECĂTORI CINSTIŢI Noi suntem judecători, Advocaţi şi procurori; Zi şi noapte judecăm – De corupţi o să scăpăm! Judecăm şi condamnăm… De la cel cu barba sură, Pân’ la cel cu ţâţa-n gură – Îl găsim pe cel ce fură. Legea noi o aplicăm… Ne luptăm şi ne zbătem – Să nu scape careva… Că ar fi mare belea. Conştiinţa nu ne-ar lăsa; După el am alerga, Să-l găsim, să-l judecăm Şi dreptate să făcem. * * * Pe borfaşi, pe găinari, Pe hoţi mici, şi pungaşi mari – Ciorditori şi manglitori… Nu-i scăpăm, pe ei suntem – Legea aspră-o aplicăm. Unul, de fură-o găină, A comis o mare crimă – El poartă întreaga vină! De-aia nu sunt ouă în piaţă; Trebui condamnat pe viaţă!… Tot omul ouă mănâncă Când pleacă în zori la muncă; Dar nemernicii le fură…, Ce să bage omu-n gură?

99

La noi la procuratură Dăm mandat la cei ce-njură, Şi spun că viaţa nu-i bună. Pe corupţi îi lichidăm, Vrem dreptatea s-o-ntronăm! Asta ştim, asta făcem – Tâlharii de noi se tem. Când vedem vreo pungă mare, Mai trecem şi-n apărare. Cum să meargă-n puşcărie!… Banii la cine să-i ţie? Să îi lase orişicui!… Să rămână statului? Că dreptu' are şi el, Şi sărim să-l apărăm, De-l scăpăm de tărăboi.: Are el, avem şi noi… Basma curată-l scoatem. Un articol mai schimbăm, Îi dăm o interpretare… Scapă omul de-nchisoare, Că şi legea-i omenească – Doar se află-n mâna noastră. * * * Că nu-i zi, lună, sau an… Să n-auzi pe cei din DEAL, Că plutoane au făcut – Să-l împuşte pe corupt, Pe cruce să-l răstignească, Ţara să o lecuiască De flagel, de furtişag – Ăsta-i subiectul drag. Cu toţi sar şi dau din gură: „Lumea toată astăzi fură!” Le găsesc noi denumiri, Pun comisii, pun oştiri, Luptători bravi, de elită; Iar corupţia profită…

100

Printre degete le scapă, Iar guvernul se întreabă: „Nu se poate, unde fuge!… Osia cine-o mai unge?” Şi au pus ca să-i păzească, Pe corupţi să-i nimicească. Şeful statului promite, Spune că nopţi nedormite… O să aibă de-azi-nainte; Hoţii au să-l ţină minte! Că el le-a închis capacul, Şi de-acuma văd pe dracul! Căci uşor n-o să le fie!… Să ne fure ca-n Vlăsie, Când tâlhari de drumul mare Te lăsau fără parale. Ăştia mi s-au deşteptat, Fură computerizat… Pân’ mai trece un mandat. Fură bănci, că sunt bancari; Sunt o şleahtă de tâlhari. Când se schimbă-o guvernare, Jefuiesc, fură mai tare. Se întrec în dibăcie, Şi mi-o duc în veselie – Artă îmi fac din hoţie… Numai bine să le fie. * * * Dacă mai trece un mandat, Aţi văzut cum s-au luptat? Tot nimic nu s-a aflat... A rămas totu-ngropat, Şi nimic nu s-a schimbat; Vorbe-n vânt au aruncat. Pe şef miniştri-l ajută, Lupta este ne-ntreruptă. În gazete de citiţi, Staţi puţin, nu vă cruciţi?

101

Dacă ieri se mai fura, Azi îţi fură şi casa…, În stradă te pomeneşti, Fiindcă n-ai cum să plăteşti: Radetul şi telefonul, Gunoiul, cablul, ploconul Ce ţi-l pun şi tot îl cresc, Preţurile sar, plesnesc… La benzină şi la gaz, Că uitarăm şi de haz Fiindcă ţara-i în necaz. De aceea judecăm, Judecăm şi condamnăm, În temniţă îi băgăm... La răcoare, să mai stea Acela care-o-ncăpea! Că în pat sunt doi şi trei, Nu-i uşor să scapi de ei. * * * Mai un punct, o virguliţă, Un curcan, o punguliţă… Încadrări găsim destule – De-aia e lege pe lume. ...Poliţiştii ar şoma, Să-i mai prindă ar uita, Ca pisica-ar dormita - Torcând iarna şi vara Fără spor şi fără lână, Ar muri de viaţă bună, Dacă noi nu i-am scăpa. Îi băgăm şi îi scoatem, Şi mereu îi reciclăm, S-avem cadre pregătite Ca să fure pe-ntrecute; La export să putem da…, Lichidăm corupţia. De-i scoatem, îi şi băgăm; Toţi de muncă să avem.

102

Cât corupţia trăieşte, Nimenea nu sărăceşte. Suntem hotărâţi, Suntem pricepuţi, Iar pe cei avuţi, Care au furat O să-i judecăm, Şi-i mai uşurăm... Dacă au mai mult, Bani luăm cu-mprumut; Şi-i mai vânturăm, Cu măsură luăm, Le mai şi lăsăm – De corupţi scăpăm, Fiindcă-i judecăm – Aspru-i condamnăm!

DULĂII DE IERI ŞI DE AZI

„Ce dulăii… mândri-mi eraţi, pe timpuri, la palat: Lătraţi, muşcaţi şi bine vă mergea pe-atunci!... Câini turbaţi, cum pot să cred că v-aţi schimbat? Potăii, sunteţi disidenţi, şi iar vă târâţi pe brânci? Lingeţi piciorul altui stăpân, care vă lasă să-i mârâiţi? Din ce aluat sunteţi, câţi arginţi primiţi pentru trădare? Pe cine vreţi să orbiţi!… Atâtea minciuni câte scorniţi, Nici voi nu credeţi ce scrieţi; pungaşi la drumul mare! Când blidele lingeaţi, parşivi slugarnici, vă era bine?… Dulăi de curte-aţi fost, şi tot jigodii aţi rămas. Iar acum Vă guduraţi, rânjeaţi... şi-l adulaţi pe cel ce de la sine În casă v-a ţinut, v-a apărat şi nu v-a zvârlit în drum… Maidanezi perfizi, vă plâng! Spuneţi, cu cine v-aţi unit? E timpul, ne lăsaţi! Jigodii, în coteţ intraţi, dispăreţi!... Pădurea e sătulă de-a voastră haită! Atât ne-aţi jefuit… Păduchi sunteţi, vreţi ca-n frunte să ieşiţi? Nu puteţi!

103

Nu-nţelegeţi că sunteţi momeala, şi rău o să-mi sfârşiţi? Samsarii ce v-au cumpărat, din cozi ei va scurtat puţin. Durerea n-aţi simţit, au ei grijă, ştiu să vă ţină ameţiţi; Vor să fiţi răi, iar dacă turbaţi, aflați: în lanţuri vă ţin. Asiguraţi veţi fi, în cuşcă o să staţi, răsplata-i pe măsură; Poate-nvăţaţi, că spune şi-n sfânta scriptură: dacă săpaţi Groapa celui ce pâinea i-aţi mâncat, că va-ndopat în gură, Acum sau mai târziu, în ea veţi putrezi. Veţi fi de toţi uitaţi. Una-i să lătraţi, şi alta să ajungeţi la cei ce vă comandă; Când treaba îşi vor face, zăbrele pun, cuşca o să-nchidă. Groaznică-i trădarea!… Nici soarele n-are să vă mai vadă, Câini trepăduşi, în capete aveţi numai praf de cărămidă. Ce să vă cer, cu cine să vorbesc! De-aţi fi ca Iuda, ar fi bine: Iscariotul, aflând că-i trădător, a fugit ca hăituit de ciumă... De primul copac s-a spânzurat; el n-a-ndurat cumplita ruşine; Ah, sincer vă detest, şi milă mi-i de buna voastră mumă!…” Aşa a rostit în faţa a mii de dobitoace un cerb ce era hăituit De doi câini pe care, într-o iarnă rece, când lupii-i alergau... El s-a grăbit, în ajutor le-a venit, la el în iesle i-a adăpostit; Iar câinii întremaţi, când putere-au prins, cu furie-l lătrau.

VACA NERVOASĂ O vacă blândă şi supusă, De dimineaţă a simţit Că are nervi şi e distrusă: Un gând nebun i-a încolţit În mintea răvăşită... Şi-atunci, împinsă de ispită, Loveşte din copită În găleata cu laptele muls, Iar biata stăpână a râs,

104

Nici atât n-a plâns, Că laptele era risipit Pe prundişul aurit. A lăsat-o-n curte să stea, Şi nu s-a-ngrijit de ea... Vaca de foame a răbdat, Iar apă pentru adăpat N-a mai primit un strop... Doar soarele o dogorea, Iar vaca tristă gândea: „Pierdui al meu noroc!” Mi se căia, s-a şi mirat: „Prostia m-a terminat!...” De-atunci vaca a-nţeles Că hrana ce-o primea Şi apa pe care o bea Erau în schimbul laptelui Ce-l da în fiecare zi; Prin farmec se potoli - De-atunci nu mai greşi. În loc de morală Domnii care mai lipsec Şi au obrazu-ngroşat... Banii pe care-i primesc Le-ar fi luaţi, ca îndreptare, Sigur că mi-ar fi-nvăţat; Cum vaca n-avu mâncare... Chiulangii-ar dispărea, Parlamentul ar lucra... Laptele n-ar risipi... Mult bine-n ţară ar fi.

105

LA PIAŢĂ - Trec geambașii!… Vin pungaşii!!!… Strigă un bătrân în piaţă: Neamule, ia și cumpără verdeaţă! Carnea… mănânce vrăşmaşii; Ăştia ne-au minţit o viaţă. Urzici, ştevie şi pătrunjel!… N-aveţi bani!? Carnea de miel Nu puteţi s-o cumpăraţi?… Votul care l-ai vândut... Ți-a adus ștevie, ceapă; Din greșeala ce-ai făcut, Capul tău o să priceapă Că erau pre buni de gură? Luaţi verdeaţă!, dragavei!… Omule, n-ai ştiut ce vrei? De voie, cu-a ta mână, I-ai făcut să fie mari… Ia salata!… că e bună; Cumpără ridichi de-o lună! Pricepuși că sunt tâlhari? Mâna-ţi tremură, n-ai bani!?… Nemule, ia ardeiul gustul ciorbi! Nu îl iei? Înţeles-ai sensul vorbii, Ce-l spuneau aceşti duşmani? Ia verdeaţă de la mine!… Doar urzici ai cumpărat?!… Te cred că eşti supărat: Ai crezut că e mai bine.

106

* * * - Vin pungaşii, trec geambaşii!… Strigă moşu-n gura mare: Luaţi verdeaţă de mâncare Să vă creşteţi copilaşii... Patru ani de au să treacă… Să veniţi să cumpăraţi Spanac; fără ouă şi cârnaţi! Pâine, sare şi cu ceapă. Se duc hoții și-mi rămân... Luaţi urzici! atât mai am; Neică, mai zbură un an… Doamne, rău e de Român….

PURICELE ÎMBUIBAT *

Purecele-a candidat – Pentru senat; Fiind tare-nsetat, A-nţepat, A supt, s-a umflat – Dar n-a crăpat. Are destul să sugă… Şi în pungă, El îndeasă la parale, Iar matale Îl suporţi , îţi stă pe şale. Să coboare?… Nu mai ştie. Capul te doare, N-ai mâncare!?… Dacă el are o grămadă mare, Nu-i mirare. Ţie-ţi spune cu sfidare ,

107

Cu-o-ntrebare: - Ce te scarpini în spinare? Ai răbdare!… Pe tine rău i-a a căşunat: Te-a mâncat; Tu în toamnă l-ai votat .., Crede-l, te-a uitat; E un purece-mbuibat… Dar, păcat! Ţi-a promis şi s-a jurat… S-a angajat: “Am să sufăr înjugat – Sunt bărbat! Voi munci să cad pe lat…” Şi-i bogat. Neică, scarpină-te bine, Şi nu ţine Jivina-n spate la tine! De vrei zile să mai ai? Creaca-i tai. ______________

* „Puricelele îmbuibat, În frunte s-a arătat."

RUGA UNUI PERSIONAR

Prea-cucernic sfinte, tu m-ai învăţat: Mâna dacă-o-ntind, braţul nu-i tăiat. Dacă-n poartă bat, poarta se deschide: Celui care cere, i se dau merinde... De foame nu pot ca să pier în drum! Aici m-am născut şi sunt bun creştin. O viaţă-am muncit, chinuind ca robul; Pâine vreau!... Nu cerşesc cum orbul

108

Cel bătut de soartă, of!... de destin ursit... Care-ndur-o viață! Să trăiesc numai chinuit? Din bruma care-am adunat, ei au profitat; Şi-i întreb: unde-s banii? M-aţi pensionat? De ce sunt povară pentru voi acum?!... Uitară-ţi de mine, m-aţi zvârlit, nu-s bun? Zilnic îi aud că luptă, rost de bani să facă, Pensia să-mi deie. De-aş găsi vreo creacă, Din pensie-mi cumpăr un săpun şi sfoară; Asta l-i răsplata… celor ce-ndurară?!… Au muncit ca robii, împinşi de la spate; Astăzi cine-i crede, cei ce au de toate? De speranţă, unul, nu-l auzi vorbind; Eu am renunţat! Dar, din când în când… Vin, mă rog în taină, Tu mă mai auzi… Fiindcă la guvern, domnilor, sunt surzi; N-au timp să m-audă, dar tămbălău fac!… Un concert de broaşte, când au apă-n lac: Plescăiesc din gură, o!... laude şi-aduc; N-au mişcat un pai, și nu fac nimic... Să nu crezi prea sfinte, Dumnezeul meu! Că de ei uitară? Au furat şi-nşeală mereu. Celui nevoiaş, om de rând, sărac, credul, Praf în ochi i-aruncă şi mi-l mint destul... Preţul vieţii creşte, noi murim de foame, Guvernanţii noştri la ochi au obloane... Cele pasă lor, fiindcă… mi-o duc bine: La T.V.,-s cucernici, cruci îşi fac la Tine,

109

Să-i vadă poporul că sunt credincioşi; N-au pic de obraz; măscărici zeloşi... Mai să plângi de ei, cum se prosternează: Nu gândesc la Tine, sunt artişti, mimează. Argumente am… multe la-ndemână: Pâinea mi-i amară, căci lună de lună, Suport chinul morţii, banii nu-mi ajung, Lumina e scumpă, becul nu-l aprind. Haine, să-mi cumpăr!? Port pe cele vechi; Şi aşa sunt surzi, au orbit, n-au ochi... Să ne vadă-n zdrenţe: jerpeliţi umblăm; Dacă vine vara, tot desculţi mergem... Zgomot n-o să facem trecând pe asfalt, Îi lăsăm să doarmă, doar sunt la palat. De mi-i deranjează un român cu-o jalbă, Nici că i-o rezolvă, dar fac multă zarvă. Cum să-i deranjeze un marş de sărac!… Tainic le e mersul, par sfioși, se prefac Că-nţeleg durerea, și-mi fac osanale... Prostimea tot speră şi strigă de foame: - Jos cu voi, tâlhari!… Isprăviţi hoţia! Daţi-ne de muncă şi măriţi simbria!... De întindem mâna, Doamne, ne-njosesc Braţul nu ni-l taie, dar ne umilesc... Suntem terminaţi: ziarul nu-l putem citi, Ştirile sunt scumpe, din ce le-am plăti? Mai după ureche, zice unul, că a auzit : „Pământul la ţară e înţelenit că e nemuncit. Ţăranul se vaită... bani n-are de leac, Seceta-i cumplită şi i-a dat de cap...

110

Tractor să plătească, să-i are ogorul, Discuit, grăpat, semănat pogonul…, Îl costă mai scump decât el va scoate, Si aşa renunţă, fiindcă nu mai poate. Din sărac ce-a fost, mai sărac ajunge, S-a întors la plug, şi amărât plânge. Când a fost tovarăş clasei muncitoare, Cei mari l-au dus din umbră la soare... A scăpătat, a fugit de-acasă, satu-i părăsit: A lăsat totul, nu-i nici orăşean, e un urgisit. Bate drumul ţării, nici şomer nu este; Unde să se-ntoarcă, pe cin’ mai găseşte? Satul e-n ruină…, noi nu mai putem, Gârboviţi de ani… la Tine plângem”. Doamne, Te întreb: când oi fi greşit? La ochi m-au legat; de m-ai fi oprit... Şi nu mă lăsai să cred în vorbele lor; De-acum e târziu, ei speră să mor. Locuri de muncă, spun că o să crească; Ies la pensii unii şi-o să-i ocrotească… Ca pe noi acuma, ce-n statistici stăm; Ei ne văd cam mulţi, cică-i încurcăm. Cât ne-am zbătut şi-am muncit ca robii, Să-nbuibăm corbii şi pe toți neghiobii? In statistici scriu, ca-n plan să intrăm: De pe scena vieţii... vor să dispărem.

Numai Tu, cucernic, cred c-ai observat? Că marele pește demult s-a stricatstricat! Noi, putere nu avem să-l mai curăţim... A noasră e groapa, trebui’ să murim!

111

Și-ntr-o deznădejde prea chinuitoare, Ăştia ne-au permis doar o lumânare... Pentru-a lua lumină, asta ne-a rămas: Calea veșniciei…, ultimul popas.

SCRISOAREA FIULUI RĂTĂCITOR

- Fiule rătăcitor, e timpul să citeşti în "Cartea vieţii" tele, Şi să vezi ce ai lăsat pentru liniştea bătrâneţii mele. Un om este dator, precum datina ne porunceşte: Grădina și locul pe care le are, dacă le munceşte, Rod poate aduna din belşug, pământu-i roditor şi bun: Are ce mânca. Ascultă de poveţele bătrânilor ce spun: Fiule, pentru a gusta fructe bune, iei un pom şi-l sădeşti, Trebuie săpat în jurul lui, udat, stropit şi să-l altoieşti… El, primăvara, când dă-n floare, podoaba lui îţi arată Să poţi ca-n suflet să te bucuri, cum eu făcui odată… Un fiu, să-l am în preajmă şi să mă mândresc la toţi, Când în livadă voi munci, înconjurat de-ai mei nepoţi. Dar, pentru a-mplini ce spun străbunii şi părinţii, Fă-ţi casă nouă, băiete, şi asta... înaintea nunţii. Când ţi-ai luat soţie, ar fi bine... copii mulţi să ai. Ce viaţă este-aceea fără urmaşi! Cu cine să stai? Tu ştii, copilul meu, că-n an avem atâtea sărbători? Mai vino-n satul tău: la fraţi, părinţi şi la surori... Acum, te rog, feciorul meu… nu-mi lua vorba în râs! Deschide „Cartea vieţii" - citeşte-mi tot ce-ai scris.

112

* * * - Bun părinte, te-am ascultat, coperta cărţii am deschis: Prima pagină e albă, fiindcă n-am avut nici timp de scris! În toată cartea... ce să-ţi spun? Sunt un fel de aventuri... Ce era să scriu! Am umblat pribeag, cum prin păduri Treci pe sub coroane de crengi; cine frunza-ar număra!? Dacă umbra îl ascunde, tată, zău! îmi cunoşti pe careva Să se-apuce de un lucru fără sens? Zi-mi, Ce rost are! Viaţa, şi aşa e scurtă. Totuşi, îţi răspund la întrebare. E adevărat, acasă n-am venit, un viţel de unde-aveai Ca să-l tai, să mă primeşti... cum din Biblie-mi citeai. Tată, nu cred să mai creşti păsări; porumbu-i scump… De arat n-ai mai putut, şi cu ce să-mi ieşi în câmp?!… Să-i plăteşti, vrea fiecare: totu-n bani se cântăreşte; Nici aicea unde sunt , crezi c-am dus-o-mpărăteşte? Bine-ar fi să am copii!… Ce le las să moştenească Dacă-n ţară-i sărăcie, și din ce au să trăiască? Of!.. de era bine-n ţară, aş fi plecat de nebun?… Iar pe aici nu-i casa mamei, frate nu-ţi e un străin. De aveam câţiva copii, îmi făceau necaz şi mie; Nu-i de-ajuns cât sufăr eu? Poate cineva să ştie Chinul meu şi ce gust are pâinea pe care-o mănânc!… Nu puteam să scriu în carte, nici aminte să-mi aduc; Supărări copiii fac, iar părinţii, doar ştii bine cât îndură; Nu-i mai bine să n-am grijă? De aceea nu mă miră Că în „Cartea vieţii mele” multe pagini nu sunt scrise; Vin şi-ntreb: ŢARA, cine o vându, şi cu ură o distruse? Mă crezi fără suflet, tată!… că-s hain şi nu te iubesc?… Greu îmi e să văd cum unii fură, vând, se pricopsesc.

113

Închid cartea... care-i goală, doar coperta aminteşte Despre-un nume de român, care mereu rătăceşte… De-o vrea Domnul, vreodată, să mai vin la tine, tată, Pe mişei n-am să-i mai iert pentru viaţa mea ratată! Şi ca mine sunt atâţia pribegiţi, care ţările colindă... Cu norocul n-au dat mâna, că speranţa tot îi plimbă Pe sub cerul ce cuprinde marea şi pământul tot; Copii rătăciţi ai soartei, of! care-n ţara lor nu pot Să muncească pentru-o pâine și un pat pentru dormit; Ah! asta ne-au făcut tâlharii, iar poporul ce-a trudit... E lăsat să cerşească; când din neam în neam eu ştiu: Îi pofteam la masa noastră, le dam hrană, vin şi grâu. Şi din suflet, cu mâna noastră îi strângeam cu prietenie; Zi-mi, unde-n ţară mai există dragoste şi omenie?... În zadar caut trecutu-ți glorios, sfântă Maică, Românie! Să te schimbi, cu toți am vrea: bunul Dumnezeu o ştie. Dacă mor..., am o dorinţă, scrie-n cartea mea atât: „Dor îmi e de tine, tată, şi de-al măicuţei mormânt!” Şi în loc de epitaf, să scrii: „Duşmanii-nrăiţi să piară! Tinereţea mi-au mâncat şi m-au alungat din ţară.”

UN PAS ÎNAINTE!...

S-a dus Ninel* cu funia de gât; "Un pas înainte" a făcut,

Fiind aclamat la coborâre... Dacă-l urmau cei ce l-au susţinut,

Acum erau şi ei o amintire.

* Ninel, aşa-l alintau pe Lenin tipografii de la „Casa Scânteii” când treceau pe lângă statuia lui.

114

Dar cum să plece şobolanii, Când aveau ciolan de ros?! Azi nu ştii care-s golanii,... Care-a fost sus, nu mai e jos: E-n vârful piremidei, cocoţat; Ce-i mai trebuesc lui statui!... Este senator, ori deputat... Iar în punga dumnealui Sunt bani destui.

AMARĂ E VIAŢA-N ŢARĂ Frunză verde de negară… Amară n-i viaţa-n ţară, Că ne mint şi ne furară; Pe copii îi alungară… De aleargă-n lumea largă Să mănânce-o pâine neagră. Oropsit, românul plânge… Pensia nu-i mai ajunge. În casă nu poate sta, Potera vine şi-l ia, Că n-a mai putut plăti Curentul ce se scumpi; Apa rece, apa caldă…, Guvernanţii iar o scaldă, C-am intrat în Europa: Uite popa, nu e popa! Ei se-ngraşă, o duc bine – De foame vorba nu ţine.

115

Murim cu viaţă de foame; Unde eşti, iubite Doamne? Ne-ai lăsat pe mâna lor, Să ne subjuge cum vor – Să distrugă un popor, L-a-nrobit şi e dator. Pâinea e amară-afară, Viaţa e amară-n ţară; Să ne plângem, cui putem? Nici un ajutor n-avem. Ne uităm în cer şi-n zare; În ţară e jale mare… Că hoţia-i legea lor; Ne distrug şi ne omor… Speranţa ne-am pus în Tine… Doamne, să ne iei din lume! C-aşa viaţă ce-o trăim… E mai bine să murim. Prin puterea Ta cerească, Fă dreptate creştinească: Fiii noştri să trăiască; E păcat de ţara noastră, Păcat este şi de noi Că ducem aşa nevoi. Dar de ei n-o fi păcat, Că atât s-au îmbuibat?

116

COPIL SĂRMAN Scrisoare de la bunicul Marin

Într-o dimineață căutam în bibliotecă o carte de călătorie „Miracolul lumii” , când am dat cu ochii de un plic neexpediat către COPILĂRIE, semnat de bunicul Marin. Cum nu prea se mai păstraseră prea multe amintiri de la cel care mă crescuse cu dragoste și, în acei ani minunați... pe care nu-i pot uita, mă lua cu el la pădure și-mi arăta pe unde cresc fragile, în marginea însorită a codrului, iar când ascultam păsărelele cum cântă; Doamne, cum le răspundea în galsul lor, că micuțele înaripate îi făceau un cor de toată frumusețea, spre amuzamentul meu; vă dați seama că amintirile m-au năpădit ca niște dulci adieri ale unei brize primăvăratice și, cu degetele tremurându-mi de emoție... am scos scrisoarea și am început să citesc, în timp ce lacrimi fierbinți îmi udau obrajii. „Scumpa mea COPILĂRIE, mi s-a făcut un așa dor de tine, că nu mai pot dormi nopțile tot gândindu-mă... ce repede ai plecat de lângă mine chiar când mă simțeam mai fericit. Și azi mă văd cum mă plimbai prin tot satul, iar la sărbătorile de iarnă erai nedespărțită de noi când spuneam sorcova, steaua sau aram cu plugușorul brazde strălucitoare... și semănam bob de grâu ales pentru hrana noastră cea de toate zilele, pâinea dumnezeiască, iar de sfintele Paști cântam în corul bisericii, de Învierea Domnului. Toate luminile pe care le vedeam din balcon, unde stătea corul, când oamenii, cu lumânări aprinse, se rugau evlavioși să li se ierte păcatele, mă făceau să mă simt în rai alături de serafimi și îngeri. Iar la miezul nopții când preotului ne aducea vestea minunată, spunând: CRISTOS A ÎNVIAT! Toată sufalrea creștină răspundea într-un glas: „ADEVĂRAT A ÎNVIAT!”. Dulce mea copilărie, floare de migdal crescută-n băi de soare pe-al mării litoral... cât mă bucuram că au venit Paștele și ciocneam ouă roșii cu părinții, frații și prietenii, iar de Înălțarea Domnului Iisus Cristos la cer, când era și ziua Eroilor neamului, mergeam la monumentul din mijlocul comunei, așezat sub

117

ramurile unui stejar secular și spuneam poezii de slavă pentru cei ce și-au dat viața să păstreze trupul țării mele, România. Iubita mea Copilărie, aș vrea să citești aceste rânduri și să vii lângă mine să mai ascultăm pe micuțul flașnetar care cânta cu atâta patimă o romață pe care ți-o trimit în dar.

În colţul străzii, lângă berărie, Se-aude flaşnetarul meu... Mă duc spre el, cu bucurie, S-ascult un minunat tangou: - Copil sărman, când te-ai născut Mai bine-ai fi murit pe loc!... Căci mama ta n-a mai trăit, Şi ai crescut făr' de noroc. Măicuța cu lacrimi Te ruga: "O, Dumnezeul meu ceresc, Tu, lasă-mi viaţa, nu mă lua: Vreau băiatul să mi-l cresc!" Mai trist pe lume nu va fi... Să nu-ţi cunoşti părinţii, Şi viaţa-ntreagă voi trăi Plângând pe la toţi sfinţii. Ca să mă-ajute să trăiesc... Să am şi eu un pat în casă; Sunt speriat că nu găseesc Puţină pâine pentru masă, Din zori şi până-n noapte... De foame cânt să-mi treacă; Gândeam: „Oare cum poate Să fie vesel şi să placă?" * * * * *

118

După ani, mulţi ani de zile... Văd în stradă, lângă gară, Un bătrân cânta, copile!... Tot povestea cea amară. - Sărman, când m-am născut, Măicuţa mea, să mă fi luat!... Ce rău pe lume am făcut... Păcate n-am, nu-s vinovat! Flaşneta-n glas avea durere, Şi cerul sângera-n apus... Abia i-am spus: "La revedere!" A dat din cap şi mi-a surâs.

DIN VORBĂ-N VORBĂ (Astăzi... ca și altădată) S-a dus vestea că-ntr-o seară, „La DEŞLIU” ,-n cârciumioară, Conu’ PANN zicea-ntr-o doară: - Câtă politichie e-n ţară, Şi hoţie... bunăoară; 19 De prostie nu mai sp!... Domnilor, dacă le-aş vinde, O comoară pot s-adun În săraca visterie... Şi scăpăm de sărăcie." - Musiu PANN, s-avem pardon!... Îi răspiunse FILIMON: Comoara, dă-o plocon La guvern, și fă-i surpriză, Țara s-o scoată din criză. - Bine zici, vremea se schimbă: Alţi „cioicoi” – aceeaşi limbă.

119

DOCTORUL CEAPĂ Un boier avea un fiu Leneş, hoinar şi zbanghiu… Căci nu-mi era dimineaţă, Să se scoale fără greaţă. Taică-său făcea tot glume, Că simţea chinul din lume. - Domnul doctor s-a sculat?! Hă-hă, că auzii bietul pat... Te striga să nu răcească; Nu cumva să o păţească! Căci de-o scârţâi, săracul, Cum o să-ţi odihneşti capul? Milă-mi e, vrei să mănânci? Mergi degrabă să te culci!... - Tată,-ţi spun: m-am săturat! Cum poţi să auzi un pat?... Nu-ţi fac rău, poate nici bine; Lasă-mă, ce ai cu mine! Îmi văd numai de-ale mele, N-am nevoie de belele! Şi la cap mă baţi întruna… Că n-aş şti măcar nici una; Mă ameninţi, şi c-ai vrea Să dai totul altuia? Străinul vine și pleacă... N-are pofta să ți-o facă: Corvoadă, treabă de clacă, Catastife, visterie şi pătul… Grâu, porumb; nu-ţi e destul?! De ce vrei să muncesc eu!… Zău, mânii pe Dumnezeu.

120

- Bine-ar fi ca tu să-mi vezi Tot ce fac, și să îmi crezi Că din muncă le-am făcut, Nu am stat şi n-am dormit. Nici la umbră nu-i plăcere, Dacă nu-mi strângi avere. - Bine,-ai strâns, acum petrece! - Dacă stau, praful s-alege… De petrec, e şi mai rău, Va fi vai de capul meu! - Atunci poţi munci cu sârg; Dacă vrei poţi trage-n jug… Ce avem, mie-mi ajunge; N-am motive a mă plânge. - Măi copile, nu zic eu... Să munceşti, că eşti al meu; Tot ce am îţi aparţine, Dar ascultă-mă pe mine: Mergi la şcoală mai departe; Eşti bogat dacă ai carte, Respectat de fiecare – Ai şi tu… preocupare, Că nu poţi trăi ca musca Bâzâind pe nas la cuscra; Fără să ai ţel în viaţă? Pune mâna şi învaţă! - Iar să-nvăţ!… n-am învăţat? - Eşti ca musca la arat, Dai din gură fără rost, N-ai câştig, şi asta-i prost. - Bine,-nvăţ, ce vrei să fac? - Doctor vreau să fii, mi-e drag! Că la doctor, fiecare... Vine şi-i pune-o-ntrebare:

121

Ah! mă doare. Ce pot lua? Tu-l consulţi şi-i spui aşa: - Iei un hap pentru culcare; Mai treci luna viitoare, Dar nu uiţi să îmi aduci Patru puii, vreo două curci. Nişte vin, ţuică, slănină… Lapte dulce pentru cină; Tot bolnavul o să vină Să-ţi aducă, cu… respect; Ce-i mai bun, asta-ţi repet: Fiule, scapi de belele… Vei strânge multă avere; Nu ca mine… că-s un bleg, Trei în tei nu pot să leg. Munca câmpului e grea, Pe când doctor… vei vedea: Mai o vorbă, mai un hap, Un consult ori un pansat... Că nu ştii ziua când trece; Îţi faci clienţi, se-nţelege, Care spun l-ai lor amici: Este-un doctor, pe-aici, Care boala-ţi poate lua, Ca Iisus care,-nvia... Pe un Lazăr când a murit; În scurt timp ajungi vestit… De n-ai să mai pridideşti – La cadouri să primeşti. - Bine, am să plec la şcoală, Dar nu cred că-i o scofală, Să fii doctor în comună, Să aştept ca ei, în mână, Să-mi dea ultima para...

122

De plăcerea dumneata? Bani de vrei să cheltuieşti? N-ai decât, mă pregăteşti! Doctor vrei, doctor mă scoate – Că ai bani şi ai de toate... Să plăteşti, punga te ţine Ca să faci doctor din mine, Dar nu cumva să gândeşti, Că aşa mă pedepseşti?

Să mă laşi să-nvăţ, nebun; Asta nu! tată, ţi-o spun: Să muncesc ca un tâmpit, Numai să-mi fii mulţumit? Bine, poţi găsi pe cineva, Să-mi cumperi patalama? Că pe bani cumperi ce vrei, Pe dracu’ din gârlă-l ei; Dar o diplomă de-a mea, Nu poţi face rost de ea? - Mă-nvoiesc, nu am cu cine Ca să pot spune la lume: Uite, tot ce-am agonisit… Pot să-l las la un tâmpit? Te-am pe tine, şi-i ruşine Să nu fac cum se cuvine, Să nu pot din tine scoate Un domn mare, s-aibă carte. De vrei să te străduieşti… La cursuri să nu-mi chiuleşti. Doar prezent să fii, copile!… Restul poţi lăsa pe mine. Bine, voi găsi pe cineva Să-ţi cumpăr patalama;

123

Că banul miros nu are, Dacă-l dau, te face mare. * * * Mai cu chiu, cu vai şi plată, După zece ani…, o dată, Profesorii l-au scăpat, Şi o diplomă i-au dat. El se lauda prin sat… „La Paris am studiat!” * * * Când acasă se-ntorcea, Un buboi îi tot creştea... Drept în fund, că n-a putut, Vreo trei luni, să stea-n şezut, Iar boierul, om de treabă, S-a dus și-a rugat o babă, Să vină, să-l îngrijească... De buboi să-l lecuiască. Și cu ceapă coaptă-n sobă, Oblojit; din vorbă-n vorbă, Tâlcul leacului a prins, Căci norocul i-a surâs: A scăpat şi-i teafăr, tun, Om bogat, precum vă spun. Orice pacient, pe care Îl tratează de lingoare, Sau măseaua, de-i umflată, Îi recomandă doar ceapă: Avea tactică șnapanul, Vâna ploconul și banul, Și averea îi creștea... Că bătrânul se mira De câtă care-mi știa Și ce sfaturi bune da La bolnavi, când îi trata:

124

- Locul să îl oblojeşti... Şi-ai să vezi, te lecuieşti! Fără să te chinuieşti.... Și mi-a fost tot lăudat... Că-i deștept, este-nzestrat Și pe-atâția-a vindecat: De râie, junghi și oftat, Tuse, febră ori strănut, Că-i atât de priceput... Fie boala cât de rea - Pe om bine îl făcea. Uite,-aşa vestea s-a dus Că-i doctor bun, cum nu-s Nici la vecini, în apus, Că n-ar fi nimeni ca el… Doar boierul, bătrânel, Îi spunea fără-nconjur: - De n-aveai buboi sub tur, Doctor mare n-ajungeai, Ceapă dacă nu-i puneai. Avea tactică șnapanul, Vâna ploconul și banul, Că averea îi creștea... Iar bătrânul se mira De câtă care-mi știa Și ce sfaturi bune da La bolnavi, când îi trata Și către boier zicea: - Tată,-ţi spun că râzi degeaba, Ceapa-i bună,-am constatat.... C-am să public şi-un tratat; Nu... atâţia-am vindecat? Altfel cum averea mea, E mai mare ca a ta?!… - De acord, dar nu uita: Dacă-n fund nu te durea, E-he, Ceapa nu te lecuia;

125

Să nu pun dojana mea... Când te sfătuiam, copile, Să înveți că-ți prinde bine: „Diplomă, taică, de-mi ai, Doctor eşti, trăieşti ca-n rai!” Ceapa... om mi te-a făcut, Doctor mare, ne-ntrecut!

DRAG ROMÂN, NU TE-NTRISTA

Drag Român, nu te-ntrista, Fiindcă asta-i soarta ta: Vântul cum nu-l poţi opri, Luna... să-şi arate faţa, Gura lumii a potoli!... Mierii ca să-i iei dulceaţa, Și-n vis să te-mbogăţeşti, Lumea să o scapi de proşti; Seama-ţi dai că n-ai să poţi Ca să scapi Ţara de hoţi Şi ajungi să-mi spui aşa: „E-n zadar a mă lupta!" Nu schimbi furnica-n bondar, Nici pe cal să-l faci măgar, Libelula-n submarin, Pe tâmpit să-l faci sublim... Cioara în privighetoare, Leneşul să dea sudoare Când trudeşte dormitând - Să mănânce are-n gând, Să se-ndoape cât mai mult, Munca n-a iubit nicicând. Pe bancher nu-l faci calic,

126

Nici şacalu-n bun amic... Moartea să te ocolească, Să vină să te-ngrijească, Să-ți dea un pahar cu apă, Să nu-ți vorbească de groapă; Măi Române, nu se poate! De belele să te scape... Tot aşa, cei nedotaţi... Mâzgălesc hârtii destule, Pozează-n mari învăţaţi, Sfaturi dau, și mereu spun: „Noi suntem la cârmă-acum; Nu cumva să stați în drum, Bărcuța noastră tot urcă, Apucați-vă de muncă!...” Tu-i asculă, nu-mi zâmbi, Că aşa-i de când ne ştim: Pe guvernanţi îi plătim... Musca de n-ar bâzâi Şi atât s-ar văicări... Că trudeşte la arat; Boii nu s-ar poticni, Of! săracii, de-ar vorbi, Mulţi farsori ar mai pieri, Linişte-n Ţară ar fi....

127

GLOSSĂ NOUĂ

Poet iubit, de când ai plecat... În ţară nimic nu s-a schimbat

„Vreme trece, vreme vine...” Cu minciuna cât mai ţine? „Toate-s vechi şi toate-s toate...” Se descurcă cine poate. „Ce e rău şi ce e bine?” Când trăieşti viaţă de câine. „Tu te-ntreabă şi socoate...” Îți ajung banii de moarte? „Nu spera şi nu ai teamă!...” Când poliţia te cheamă.. „Ce e val cu valul trece...” Vorbe-n vânt cu apă rece. „De te-ntreabă, de te cheamă...” Te miri ca la panoramă. „Tu rămâi la toate rece...” Nu un an, de trei ori zece. Ce le pasă dacă ţie Ţi s-a stins orice dorinţă... La tâlhari, cu-a lor hoţie, N-ai nici milă, nici credinţă.. Huzuresc împărăteşte... Cu minciuna cât le ţine; Alţi flecari, altă poveste... Vreme trece, vreme vine. De-aşa vremi avurăm parte, Şi întruna-am îndurat... Unii mor: s-au săturat, Numai cel care-a furat... Și a dat abil din coate; Se descurcă cine poate –

128

Ce-aţi crezut că s-a schimbat? Toate-s vechi şi toate-s toate.

Fratele, care-ți e bun, Ani în şir, chiar mama ta, Nu te vor! Cu toți susțin Doar tribuni de mahala... Nu mai știi pe cin’ să crezi!?. Când trăieşti viaţă de câine; De eşti treaz, parcă visezi – Ce e rău şi ce e bine... Că pământul nu-l mai vrei, Nici recolta s-o culegi; Asculţi vorbe la mişei, Te căzneşti şi nu-nţelegi Să-ncropeşti un parastas... Îți ajung banii de moarte? Doar atât ţi-a mai rămas; Tu te-ntreabă şi socoate Cin' te apără de rele Şi dreptate îți mai face, Ori te scapă de belele? Ce e rău în toate astea, Când poliţia te cheamă!... E activă doar când tace; Și de te-o lovi năpasta... Nu spera şi nu ai teamă. Când aştepţi, apa, să intre Iar în matcă, între maluri; Unii spun că nu ai minte: Marea naşte alte valuri!... Stai! N-asculta, la fiecare, Vorbre-n vânt şi apă rece – Mulţi neghiobi pământul are, Ce e val cu valul trece. Ce-a putut ochiul să-ţi vadă, Și cât ai să-mi pătimeşti...

129

Ţi se pare-o promenadă? Cine-o face, nu ghiceşti!... Ești uimit, ai vrea să strigi, Te miri ca la panoramă... Nu vorbi, ce-o să câştigi De te-ntreabă, de te cheamă? Vezi că lumea-i trecătoare... Unii şi-au ieşit din minţi, Iar minciuna,-nşelătoare, Te-ndeamnă de prag să uiți, Și să dai cu capu-n grindă... Nu un an, de trei ori zece, Și ce bine o să-ţi prindă! Tu rămâi la toate rece.

Nu un an, de trei ori zece Te miri ca la panoramă; Vorbe-n vânt cu apă rece, Când poliţia te cheamă.... Își ajung banii de moarte? Când trăieşti viaţă de câine... Se descurcă cine poate – Cu minciuna cât mai ţine.

LĂTRĂII

- Fraților, avem congres! Iar dacă voi fi ales... Strigă unu-n gura mare: Vă promit că fiecare O să aibă demâncare. Petre n-avu ce să facă, Și îi spune cu-un oftat: - Nu am după ce bea apă!... Din sărac sunt mai sărac. - Nene, linge sare și bea apă Și de foame o să-ți treacă.

130

„Ha-ha-ha! Poți încerca... „Le-am mai tras o cacealma”. - Te cunosc, e vechea placă... Unii vin, dar mai și pleacă; E timpul să-ți vezi de treabă! Îi răspunde-o jună fată - Asta fac, vă bag în priză, Nu vreți să ieșiți din criză?!... - Dacă vrem? Ce întrebare!... Lasă-ne, mergi la culcare! ...Alți bandiți, aceeași turmă, Și-a lehamite, din mână, Arătând la secătură... Îi trimite-o-njurătură: - Să fiți toți ai dracului! Și-a plecat în drumul lui. Ăsta vrea să vă convingă!?... Bietul om așa le strigă: - După-asemenea succese O s-avem cruci pe alese... Din salcâm și din stejar, O să le primim în dar. Iarbă verde cât poftiți, Ca în Rai o să-mi trăiți, Veți fi foarte mulțumiți... Ca-n altar, iubiții sfinți. ÎN OGLINDĂ * Din dragoste părintească, Ți-au dat numele de Crin, Nu știau că o să crească, Nu o floare, ci un spin...

131

I-a zis Ponta, și-a surâs, Vechiului amic* de clan: - Domnule, te-ai sinucis! De-acum poți să fii cioban. Un post bun este la stână, Cât Becali-i arestat... Lapte ai și-o brânză bună; Nu să fii șef la SENAT! - Stai o clipă, Poantă* slabă! Crezi că ești pe-un armăsar? Don Quijote, ești pe-o gloabă, O să-mi plângi cu mult amar Că prea mi te-crezi în vorbă Și-n amicii de trei parale... Ponta, de te frigi c-o ciorbă, O să paști și tu mioare! Zise Lie Srăgălie, om trecut O, prin regimuri de ocară... - Taică, ce dracu-ați făcut De-i atâta vrajbă-n țară?! V-ați pupat, v-ați lins în fund, Mai să cred că sunteți frați... Vă întreb: ce-aveți de gând Nu vreți să v-astâmpărați? Și să știți, nu vrem gâlceavă, Dar să nu umpleți paharul! Că zburați precum o pleavă, Și-o să vă muște hogarul Care nu cunoaște milă... Așa cum voi v-ați purtat; E prea mult, îmi faceți silă, Încetați, m-am săturat!

* Cum e Tandea, e și Mandea

132

PANDELICĂ ŞI DALILA (Lui George Roca, Australia) În pădurea de aramă Trăia ursul Pandelică, Că-şi făcuse o recalmă... Că-i mai bun ca o bunică! Toţi copii-l respectau, C-ajunsese-un răsfăţat... Cu toţi mi-l aplaudau Câd trecea din sat-n sat. Pe Vulpe-o convertise Să nu mai pape găini... Că Dalia se pocăise Că-i uimise pe vecini: "În pădure mă voi duce O să mănânc numai poame. Tare-mi plac, au gustul dulce; Tare-s bune,-mi ţin de foame!" Avea farmec moşulică, Când Dalia-l admira!... - Vrei să vii, sir Pandelică, Să cânţi în orchestra mea? - Draga mea, sunt onorat!... Merg cu voi ca să cântăm. - Un succes asigurat!!!... - Dalia, o să dansăm... Şi cuprinşi de frenezie Colindară-ntraega ţară, Dar într-o toamnă târzie, Tocmai, când urca o scară Un spin în labă-i pătrunse... Şi ce chin, ce mai durere!

133

Simţi viaţa că se duse, Dar primi o mângâiere De la vulpea, doctoriţa, Dalia cea săritoare... Care-l crestă în lăbuţă Şi-l scăpă de supărare. Tot ea îi găsi soţie -- O ursoaică de la pol... Că Pandele vru să ştie Cum e Nordul, alb şi gol... Și-mi trăiră-n armomnie Ani atâţi, cât le-a fost dat... Eu v-am spus o parodie; Dragi copii, am terminat. * * * Iar Martin şi vulpea care Nu mânca pui de găini... Au avut aşa onoare Şi respectul la vecini: Buni ca pâinea de cuptor, Respectaţi de toţi ţăranii, Fain exemplu... tuturor, Că n-au fost uitaţi cu anii Ce-mi trecură de atunci; Sigur, aminte-ţi aduci: De pveștile din bâlci... Acum tinerii-s bunici...

134

PISISY MIŢI

...Sunt o mâţă adorată de-o băbuţă smochinită, Care venea nechemată (dar mereu sulemenită), Zi de zi, la conu' Mişu, un poet foarte dotat... Şi-i zicea: "Ştii, mai an, ce poem mi-ai închinat? Versul tău mă legăna ca zefiru-ndrăgostit!... Blăniţa mi-o mângâia şi-mi dădea de ronţăit: Biscuiţi şi ciocolată, şi poemu-mi recitea... Asta n-o făcea odată, uneori mă adormea. Cu mânuţele uscate, când în pat mă aşeza, Îi spunea: "Jane, dă-i lapte şi de Miţi nu uita!... Amică bună ca ea, nu găseşti, îţi garantez: ...Culcă-te micuţa mea, şoricei ai să visezi." Nu pleca, şi iar citea din poem, că-l învăţai; În fotoliu Jan dormea, sforăind ca un buhai. După atâţia ani, am un gând pe care-l spun: Voi scrie pe bani. Scot o carte de Crăciun. Chem şoarecii la lansare, vom dansa cancan; Voi fi poetesă mare şi-mi pot alege-un motan... Poate să fie bancher, şi să trec peste ocean; Alta-i viaţa cu-un boier. Succes mare o să am! * * *

135

Şi-ncepu să tot trimită, la ziare şi gazete, Poezii... că-i dorită; are haz şi e cochetă. E prezentă peste tot; criticii zic: "Are har!" O pupă mereu în bot; ea se uită-n calendar.

Morala: Miţi dacă versuri scrie, nu vă temeţi că greşiţi: Suportă biata hârtie..., începeţi şi mâzgăliţi!...

Epilog cu suspans Într-o zi nefasă, Jan intră la Iani, Jucă la ruletă şi pirdu toţi banii... Cum pistol n-avea, a sărit în lac... O balenă-l prinse şi-i veni de hac. Băbuţa... se pare c-a făcut infart, Iar Miţy plângea lâng-un elefant... Care-o mai certa, plin de glozie: - Mâţă-afurisită! pentr-o poezie Am lăsat savana, ajunsei de râs; Nu pot intra-n casă, afară a nins. Viitor incert..., cum să mă descurc? - Niky, nu fi trist că mergem la circ. Pe trompă mă ţii şi voi bătea step, Le citesc din carte, şi să vezi efect:

136

Va fi un delir, prevăd de pe-acum, Vei avea o casă şi un stog de fân... În care chiscanii vin ca să ierneze; Frigărui alese, o să dau chermeze. ...Deschid librărie "Poezii alese" Cântăm în duet, banul să ne iese. * * * Circul merge bine, succes grantat: Grijile s-au dus, de ele-au uitat... Vin copiii atâţia, pe Miţi s-o vadă; E regina serii, le face din coadă Zeci de reverenţe; în ziar citeşte, Spune poezi, hârtii mâzgăleşte... Are epigoni destui, şi-n străinătate Poezii traduse..., este-o somitate.

PROSTIA

Srtgă unu-n gura mare: „Am prostie de vânzare!”

Ah, prostia de s-ar vinde Cuibărită-n capul lor... Am trăi, să ţineţi minte: Ca un fericit popor!... Acultaţi şi luaţi aminte: Unu strigă numai „cea!" Opozantul, orator... Îi zice triumfător: - Vezi-ţi de gaşca mata! Este „hăis!" nu este „cea!" Domnilor, numai accept Să ne trageţi iar în piept,

137

Că benzina de-o scumpim.. Ţelul nostru-i să trăim, Cum şi tu spunei cânva: "Hai, mergeţi pe mâna mea!" De-o fi una, de-o fi alta... Nu e chip să se-nţeleagă; La angarale ne bagă, Să plătim şi fumu-n vatră... Legea vrea implementată Și mai rău ne jupuieşte... Moare omul, nu trăieşte. Dacă ureche-ar deschide... Unul spune: "Fă-le-un bine: Din condei să-i tai pe toţi, Şleahta lor de mafioţi! În creion putere ai, Nu-i ierta, pe gând să stai... Votul dă-l la cei mai buni, Iar lor să le dai cărbuni, Ca să ardă-n scrum mocnit; Toată viaţa ne-au minţit, Iar acum vor s-o cotească - Din nou să ne păcălească".

RECOMPENSA

Porcul Ghiţă s-a şcolit în universităţi vestie.. În ţară când a venit, rector fu numit la "Vite". Bosul "Centrului de carte" - cu practică în trecut... I-a zis: "Ghiţă, să ai parte de cel ami frumos sfârşit!" Pentru Tache, "sir clapon"- Ghiţă, cu elan muncea, Nu primea niciun plocon, de respect se se bucura... Într-o zi,-n clasă, calul Mişu, ca trăsnit s-a prăvălit... Hamul nu i-a convenit, iar dom' Tache, cătrănit,

138

L-a chemat pe doctor Riciu, ne-ntrecut veterinar... Care-şi pierduse serviciu' că scăpase un măgar: Nu voia deloc samarul, fiind scârbit până la gât; Nici vorbă să tragă carul; şi de muncă l-a scutit. Riciu-i spune: Mişu, scoală! Pastilele ce ţi-am dat... Sigur te scapă de boală; mulţi ca tine-am vindecat! Ţi-ai găsit, Mişu se-ntinde, să se scoale nici atât... Riciu spre Tache se duce, amărât, cu-un nod în gât: - Şefule, să nu am parte!... Mişu încă mai boleşte. - De i s-a făcut de moarte, dă-i ceva şi-l potoleşte! - Să-l lăsăm şi astă noapte, asta-i ultima-ncercare; Ghiţă, îngrozit, nu poate ca să rabde-aşa oroare... Grohăind, n-avu răbdare, alergă la Mişu,-n grabă: - Amice, nu ai scăpare, te omoară ca pe-o gloabă, De mai stai pe lungit. Mâine o să-ţi pună capul... I-auzii tot ce-au vorbit: „Nu se scolă, îi dăm hapul". Dimineaţa, Mişu nu voia s-audă, tolănit stătea pe fân, Ghiţă-i zice: „Sări, nu-i glumă, te împuşcă, ești nebun!" Ca priun farmec Mişu sare, sprinten cum era-nainte... - Doctore, eşti cel mai tare! Te cinstesc să mă ţii minte. Iar pentru a lui ispravă, la dineu... doctorul Riciu Din Ghiţă, răscopt la tavă, i-a gustat întâi, şoriciu', A-nchinat un murfatlar, cu friptură s-a-ndoptat... Când s-a cherchelit, râdea: „Ce pastilă i-oi fi dat!?" Tot mâncând din muşchiuleţ, Riciu la Ghiță-i râdea: - Porcule, n-ai fost isteţ! Să porţi vorba-,ţi trebuia? De-ţi vedeai de treaba ta, să nu le spui la vecini, Şi acum puteai preda, că avem destui cretini...

139

SCRISOARE DESCHISĂ,

- Neicusoreule! se ridică în picioare nenea Ilie Străgălie și-i zise reporterului Buburuză, venit să ia pulsul comunei care fierbea înainte de alegerei: p'onoarea mea!, îmi placi teribil... Le-o ziseși marțafoilor de el zburară fulgii de pe ei,147 mama lor de bandiți și derbedei, troglodiți neisprăviți. Apropo'!... coane, cum de-i bunghiși așa de bine, pacă tăinuiși cu mine?... că și eu le zic la cei din „Alianța „IUBITORILOR DE ȚUICĂ”, al cărei Păreședinte executiv sunt, ales pe viață... nu propus sau uns cu aranjamente de „vot în umanitate”. Penițarule, ia notă de sfatul pe care vreau să-l dau politicienilor noștri și fii atent, nu le-n flori cu ideiile tale!

- Luţi cel mai fain exemplu, bun de uramt, Cum facem la noi în sat: „Alianţă și Speranţă” La crâşma lu' badea Cleanţă. Drept vă spunem și probăm: Treji nu stăm, nici în stabă nu ne dăm. Cu aleasă stimă şi-o ţuică de la slăvină, Vă salut cu veselie, Ilie Străgălie!...

ALIANŢĂ, VESELIE!... La nea Cleană,-n prăvălie, La opt fix, ca la trompet: Adunarea la bufet; Ca s-o dea pe veselie! Moş Ilie, Străgălie Nu-i arde de băşcălie, Că nu poate să mai tacă?!... Când guvernu` e pe creacă - Vinu-i bun de la slăvină, Și cu păhărel închină: Dar o ţuică aromată... Prună veche, descântată, Dacă-o bem de dimineaţă, Ne face poftă de viaţă. Leanca mea aşa îmi zise, Când abia mi se trezise: - „Ilie, s-a dus speranţa,

140

Pulbere e Alianţa!!!... Că nici dracu` nu-i adună Să mai facă treabă bună...” - Noroc cu ţuica de prună! Srigă Leana lu` Furtună: Model pe voi să vă ia Guvernul se va salva. În crâşma vă simţiţi bine... Că-n „Alianţă” vă ţine; De casă uitaţi cu anul, La crâșmar îi face planul, Ca în două cincinale I-aţi băut zeci de ocale... Da mai lăsaţi-o de ţuică Şi-apucaţi-vă de mucă! ...Spălaţi putina, şi roiu! Ia mai lăsaţi dracu`ţoiu'! - Bravo ţie, nota zece!... Că la vorbă nu te-ntrece Nici Ponta, nici văru Crin; Hai noroc și să trăim! Moş Ilie-i dă răspuns, Iar cheflii sar în sus. - Moş Ilie, să trăieşti! Ai dreptate, că-n poveşti Nici copii nu mai cred, Dar s-asculte al nărod Că el patria slujeşte, Dar ne fură mişeleşte Şi se ceartă în senat Ca la cort, pe înserat, Iar când vacanță pleacă, Sunt ca noi când facem clacă... Parcă-s frați făcuți de-o mamă: Pe nimeni nu bagă-n seamă, Respectoşi, nevoie mare - Ies pungaşii la plimbare. Dacă punga le e plină, Au cu ei o paţachină... Vip model, târfă, patent - Harem ca în orient...

141

A răsuflat şi Gigel Şi privind, ca un viţel, Când la bar, când la Ilie Care-şi toarnă-n pălărie Vreo trei stropi, ca pe mormânt Pentru Guvernul defunct: - Ia nu-i mai căinaţi, vă zic! Sunt pe creacă doar un pic... Să le dăm repede,-acum Funie, ardei şi fum, O bucată de săpun, Că vor ajutor, săracii... Nu i-ar mai răbda toţi dracii! Iar ne-ndeamnă şi ne mint C-au găsit unul cinstit* Turma să o păstorească Şi din nou să ne prostească. Domnilor, dacă-i *cinstit... Jur că nu mai plec din birt! ALIANŢA noastră-i bună Când gustăm ţuica de prună. Aţi văzut la noi vreo ceartă? Voturi nule ori contrări!... Dar s-a-ntâmplat uneori: Ne-am mai ars cu ţuică fiartă, Ici... colea o cană spartă; Ghinion spurcat... s-a dus, Dar ne-am ridicat în sus De sub mese ori din şanţ, Amețiți și cu regrete... Și-am pornit-o pe-ndelete Să mai luăm un dorobanţ, Cum e gura unei fete... Îl pupăm și-l adorăm Și întruna închinăm; C-avem un jurământ sfânt, Să fim toţi uniţi la birt, Nu ca chiorii din Senat, Ca orbeții s-au certat... Câte-odată se şi bat!...

142

Domnilor, sunt tari în cleanță Nu vă fie cu bănat Își fac altă „Alianţă”. Final: Dacă ei nu s-ar certa, noi... La un șpriț, ce-am discuta?! - După şpriţ, când ne trezim... Tot în birt ne veselim. Aşa este măi băieţi? Că doar nu suntem orbeți! Dar ai noştri guvernanţi... Totdeauna sunt cam beţi, A mai zis moşu Ilie... Și-a pus mica pălărie, Înclinând-o pe sprânceană, Cu ochii la damigeană, Și le-a spus cu veselie: - Vă salută Străgălie! Băieţi, mâine la apel, Trebui' să le fim model: Vreau să fiți cu toți prezenţi! Nu admitem... repetenţi! „Alianţa” ne uneşte... Și ţuica ne-ntinereşte!...

143

SOMN UŞOR!... CRINIŞOR*

Toate-s bune, drag popor... Crin mai trage-un somnişor, Şi-i atât de liniştit: Doarme dacă e plătit. Somnul mintea odihneşte, Dar se pare, şi prosteşte: Să dormi, este o plăcere; Ce zici? "Suntem la putere!" Dar până la ... Preşedinte, Drumu-i lung, să iei aminte! Din ce-ai zis ş-ai tot promis... Domnule, te faci de râs. Eu îţi spu, de vrei, ascultă: Dar apucă-te de muncă! E păcat a nu-nţelege... Praful se poate alege De speranţe ne-mplinite Şi de cel care înghite Gogoşi, vorbe de tarabă... Fraţilor, treceţi treabă! Scoateţi carul din noroi, Împingeţi cum facem noi... Dar lihniţi şi nemâncaţi, Cum mai vreţi să avansaţi?

144

Ţara-i mare şi bogată... De la voi acum aşteaptă Să daţi la oameni de muncă, Altfel totu-o să se ducă Şi ajunge-vom mai rău, Mai sărci, căci Dumnezeu Ne va spune: "Eu v-am dat! I-ţi ales, şi ce-au schimbat?..."

* Așa zicea moș Ilie, când ieșea din prăvălie.

UN SFAT ÎNŢELEPT (*spus de un țăran)

Doamne,-nvaţă pe români! Să nu creadă în TV... Ţara-i plină de nebuni, Şi de ei..., feriţi-vă! Brătianu... nici în groapă Nu-i lăsat de crin* din lac, A-nceput să se întoarcă Şi să strige că nu-i plac Nici farsori, nici agramaţi! Care vin pe scena ţării: - "PNL-ul să-mi salvaţi, Pe intruşi daţi-i uitării! Nu tot blegul, cu parale, Merită să-mi fie uns... Ia vezi de oile matale! Stai la strungă, ai de muls La mioare, că sunt blânde, Nu să sugi ca lipitroarea... Timp e, pleacă oriunde! Ca să-ţi salvezi onoarea.

145

Dacă-n U.E.,-n Parlament Te întrebi: " Ce e cu mine? " Nu pierde niciun moment, Pleacă, nu face de tine! La români, tu, în SENAT?! Zău, e-o glumă nesărată! Fii măcar acum bărbart: Acum lasă-ne şi pleacă! Lupul poate să-ţi mai creadă Că eşti baci, un mincinos... Domule, vezi-ţi de treabă! Nu poți fi și serios!?... Stai în casa ta,-n palat, Nimni nu te va-ntreaba Dacă eşti mare-ngânfat... Faci ce vrei, e treaba ta. Dar să fii în sfatul ţării, Ce lege ai să ne propui? Omule, te dai pierzării... Să vorbeşti măcar nu ştii! Dacă-n banca ta vei sta, Mai ai parte de onoare... Dar să-mi fii o farfara? Ia mai du-te la plimbare!

URSUL PUNE VULPEA LA TREABĂ*

D-lui gl. bg. Emilian Ursu Vulpea, după cum s-a spus, L-ar fi păcălit pe URS, Şi de-atunci nu vru s-o vadă Că-l lăsase fără coadă.

146

După ani, Vulpea isteaţă, Se apucă şi-mi învaţă Să compună simfonii Pentru micuţii copii. Şi cum soarta nu glumeşte, Domnul URS o depăşeşte... Că-mi ajunge ştab cu nume – Preşedinte-n UNIUNE. Vulpea vine cu-o lucrare, Ca să-mi facă o-ncercare... Ar voi premiul cel mare; Dar URSU-i face-o mustrare: - Nu-i de-ajuns, coadă frumoasă, Dar lucrarea-i cam stufoasă. Văd, stofă bună-n tine ai... Dar să câştigi, când îmi stai!?... - Înţeleg, îmi porţi ranchiună; De-aia-mi zici că nu e bună? Coadă de-ai avea ca mine, E-he, pe fotoliu n-ai sta bine. - Tu să ştii c-am şi uitat Felu-n care te-ai purtat... Acum sfatul mi-l ascultă: VULPE,-apucă-te de muncă! A plecat VULPEA, supusă, Iar la vorba, ce-i fu spusă, Mi-a gândit şi-a socotit... Și mi s-a pus pe trudit, Cu tril dulce împleteşte Tot la armonii celeste... Simfonia vieţii sfinte; Iar dacă-şi aduce-aminte,

147

Căci pe oricare-ntâlneşte, Despre Urs aşa vorbeşte: Păi, și ce dacă n-are coadă? Aţi văzut, m-a pus la treabă.

Notă: La finalul „CONCURSULUI DE CREAŢIE PENTRU MUZICĂ DE FANFARĂ” , compozitorul col. Gheorghe Vulpe a închinat un pahar de vin cu distinsul gen. loc. Emilian Ursu și i-a spus că Vulpea l-a păcălit pe urs, la care a primit răspuns: „...Pe Vulpe la treabă am pus!”

VIAȚA-I UN ZAR - Zarul șase fețe are, Este viața omului... Eu te rog să ai răbdare: Grijă multă, cum îl ții!...33 - Ca un zar, viaţa ne est... Faţa, nimeni nu-i ghiceşte: Pierzi, câştigi, așa-i norocul, Asta e..., de-ți place jocul!

VINO, BADE, LA PRĂŞIT! Drag îmi mai este prăşitul, Ca la pisică cititul!... Cînd se uită-n calendar, Aşa îmi place să ar. Dacă-i şpriţ şi voie bună, Nu mă scoateţi din comună. Cum pisica vrea smântână, Aşa duc sticla spre gură. La mâţă slănina-i place, Mie lelea să mă joace. La arat şi la prăşit Sunt ca mâţa la citit.

148

ASCULTÂND PE ANTON PANN ŞI-A LUI VORBĂ ÎNŢELEAPTĂ

Trag cortina ca pe-o spumă, Totu-i viu ca şi-altădată Gluma dacă-i spusă bine Cu plăcere e gustată. Vorba prinde să se lege, Descreţind a noastre frunţi Veţi petrece, se-nţelege Sfatul bun dacă-l asculţi. * * * Într-un colţ, la masa lui, Anton Pann îngândurat... Crâşmăriţa îl întreabă: - Vrei să bei, ori de mâncat? - Fată dragă, tu pricepe... Pe aici de când n-am dat, Aţi rămas cum v-am lăsat: La român, precum se ştie, Mâncarea e fudulie, Iar să bei, e-o veselie! * * * Strigă unu-n gura mare: - Frate drag, sunt mort de foame.

149

N-am nici după ce bea apă! Altu-i spune cu-ngâmfare De-l lăsă cu ochii-n soare: - Măi amice, linge sare După aia să bei apă, Şi de foame o să-ţi treacă! Atunci mi-l întreb şi eu: - Neică Pann, pe timpul tău, Era bine... ori mai rău? - He-he-he!... flăcăul meu Vreme trece, vreme vine... N-a fost rău, dar nici prea bine. Cel care avea bucate Şi mânca pe săturate... Destinat să ne conducă; Ne-ndemna: „Treceţi la muncă!” * * * Românul care credea Că s-ar mai schimba ceva, Cu speranţă-l întreba: - Cum se face, vezi mata, Eu trudesc, dar nu sporesc, Tot pe hoţ să-mbogăţesc? - Omule, când te-ai născut, Bag de seamă,-ai fost ursit: Să tragi ca un bou în jug; Veşnic banii nu-ţi ajung; Hangarale să plăteşti, Şi să nu te pricopseşti. - Cum se face, maestre Pann, Că avem din an în an Bucurii în vorbe alese?! Din ce spun, nimic nu iese. - Proverbul, cum glăsuieşte Nu-l şti?! Ia fârtate şi citeşte: „Hoţul... tot făgăduiueşte, Și prostul trage nădejde.” - Ce să fac? Am scăpătat: Din sărac sunt mai sărac... - În „Povestea vorbii” am zis:

150

„De priveşti la pehlivan, Care e zgârcit la ban... Cum adună... şi-l doseşte, Şi punga mereu îi creşte. N-ai să-l vezi nicicând sărac; Tot ce-adună, bagă-n sac!” - Nu-nţeleg, cum să-l adun Banul nu-l văzui nicicum... Zice Stan plin de mirare, Şi aprinde-o lumânare; Toată casa scotoceşte – Nicio para nu găseşte. - Coane Pann, te rog, fii bun: De unde banu’ s-adun? - Stane,-ascultă la ce-ţi spun: Banii nu-i găseşti pe drum, Sunt în crâşmă şi la birt Pe unde i-ai cheltuit! Când de necaz petreceai... Chibzuinţă nu aveai, Şi la Dumnezeu strigai: „Iar mă-mbăt şi-mi merge bine, Cade cârciuma pe mine... Sări nevastă şi mă ţine, Că mai am vreo trei clondire!” * * * ...Ce ziceai? „O viaţă am! Dacă-i bal, să fie bal...” Şi n-agonisişi un ban. - Auzi bre!... să fiu avut, Ce ar trebui făcut? - Dacă ai să vinzi în târg, La preţ să ţii cât mai mult: „Dai sarmaua, ia paraua”. Să nu faci ca Nătăfleaţă. Care-a dat boii pe-o raţă. Dacă ochii îi căscai, Pagubă-n pungă n-aveai. - Coane Pann, poftim de bea Vorba ta nu este rea... Am s-o iau de-nvăţătură

151

Strigă Tase,-ăl bun de gură: - Dacă-o-nveţi, e foarte bine, Cap să ai şi minte,-o ţine... Şi... ascultă-mă pe mine: „Orice muncă e uşoară Dar practica ne omoară.” - Drept să spun, efendi Pannu: De muncit... este tot anu’ Dar pentru-a câştiga banu’?... Nu sta, omule, la sfadă! A grăit crâşmaru-n grabă, Apoi şi-a văzut de treabă. - Unora le cântă cucu... Numai mie-mi urlă lupu’ Se tot vaită un chefliu... - Dacă te trezişi târziu, Cucu’ nu-l poţi asculta... Fiindcă dormi prea mult, mata! * * * Lelea ţândră şi flămândă, Care se plimbă pe luncă Nu cu furca-n brâu să toarcă Dragoste-i place să facă Ca de şarpe e muşcată, La ureche i s-apleacă: - Musiu Pann, eşti bun de plată! De vrei să te ascult puţin, Fă cinste,-un stacan de vin. - La băut te duce capul, Dar nu ştii să-mpungi cu acul. Te cinstesc..., sete de ai, Numai năravul să-l dai! Dacă tu m-asculţi pe mine, Toată vara-ţi merge bine. Snoava-i bună şi nu-i rea... Când presari piper pe ea. Mai o cobză, un ţambal... Dacă-i bal, să fie bal! Ascultă cucul când cântă, Dar apucă-te de muncă!

152

În loc de epilog Marele Pann... de-ar fi ştiut, Cum roata vieţii s-a-nvârtit; Vă spun cinstit, ar fi-nlemnit! Azi pe scena vieţii cântă Lupii aclamaţi de turmă... - De-aia nu găsiţi de muncă! Ne-ar spune cel înţelept: I-aţi ales să vă conducă, Cu minciuni v-au tras în piept!

TESTAMENT FĂRĂ REGRETE (Eminescu către unii urmaşi din ziua de azi) Ştiu, vă este foarte greu să scrieţi versul lapidar… Pagini înnegriţi de-a surda, cum e proză din ziar. Că n-au cap!…dar nici în coadă le-nţelege cineva? Doar o strofă să reţină, nu cred că v-ar memora. Ar găsit-o, cum pe timpuri, în Vestu-ndepărtat, Mulţi bărbaţii îmi vânturară tot nisipul lăudat… Aurul nu mi-au aflat, căci întruna li se-ascunde, Tot aşa e strofa voastră, înţeles n-are nici unde. …………………………………………………................ Eu am timp…, căci veşnicia nu e dată orişicui, Dar citesc în altă limbă versul şubred, gol şi şui. Unde-i Limba învăţată de la buna noastră mamă? Cui vă adresaţi şi scrieţi, cine vă mai ia în seamă! Cruce-mi fac şi-ntreb tiparul, cum o poate trece Vorba searbădă, amici? Văd că praful se alege Şi de limbă, şi de rimă, de dactilă, ritm şi vers... De-mi sunteţi urmaşii mei? Altă limbă aţi ales. Că n-aveţi măcar ruşine de cei care au muncit!… Rog, în ţara cui vă credeţi, voi pe cine aţi slujit?

153

Cu ce bani plata vă face! Mai aveţi ceva să daţi? Aţi trădat ţara şi Limba!... ca borfaşii vă purtaţi. Nume nu puteţi lăsa; timpu-n carte... nu vă trece! Nu iubiţi Limba şi portul; banul mi l-aţi luat ca lege Și religie vă este. Lustruind şi slăvind la potentaţi; Țelul vostru e câștigul..., să fiţi mari, să fiţi bogaţi. Iar ce scrieţi, e cenuşă… şi nici ea n-o să rămână! Conştiinţa nu v-ar mustra, dar ce voi scoateți din gură E atât de rău, că pirul n-o să-mi crească în arătură... Se sufocă. Ce atingeţi se usucă, va pulbere şi zgură. Vai! cât de bine-aţi reuşit, ce succes, pigmei vânduţi, Limba dulce o ciuntirăţi..., sclavi perverşi şi-mbogăţiţi. Voi de straie-aţi dezbrăcat-o, lipsind-o de conţinut... Şi-aţi uitat că va fost mamă, cînd la sânul ei aţi supt. Dacă gândul mi-l aşterneţi peste coală şi-o s-apară, Daţi-i formă, armonie, să-nţeleagă-ntreaga țară... Tot românul să priceapă ce vreţi voi să transmiteţi; Cine credeţi că plăteşte scrisul sterp, vânduţi poeţi!? Nu vreţi să mă copiaţi? Oare cine v-a cerut? Spuneţi! Dar să scrieţi ca românul, că vă-ntreb de ce nu vreţi? Dacă strofa-i clară, simplă… cum românului îi place; Dragi urmaşi, asta-i poeziea și cu sufletul mi se face. Dacă-n piept inima voastră bate a clopot dogit... Nu simţiţi versul cum cântă, sufletul nu-i copleşit De iubire şi plăcere... când ascultă limba sfântă, Mintea nu percepe versul, strofa-i veşnic întreruptă. Dacă toate ce v-am spus, în urechea voastră sună, Versul vine, strofa curge lin, ca melodia pe strună. Doar atunci se-aştern pe file şiruri de mărgăritare... În grai dulce fără seamăn, care mama iubitoare Ni l-a strecurat în suflet, ca pe-o muzică de vis… Cu trăiri, doine de dor, of!... ea din inimă ne-a spus:

154

“Să le duceţi mai departe, sunt a noastră bogăţie— Nu uitaţi Limba şi Portul, nici frumoasa Românie!” Vin şi-ntreb: ce gând aveţi, ce speranţă vă animă, Pe soclu urcaţi prostia de-o credeţi că e sublimă? De ce-o faceţi uitând mama, care v-a hrănit cu lapte... E păcat, nu stâlciţi limba, vă opriţi, nu se mai poate! N-aveţi voie să lăsaţi printre flori crunta otravă! Alte flori veţi otrăvi, iar pedeapsa-i foarte gravă. Nu-i o pierdere căci ţara de voi uită. Nici n-aţi fost... Viitorul vă condamnă, fiindcă-aţi scris atât de prost. Vrând-nevrând, câte-un copil a voit să vă citească; Asta-i crima ce-aţi comis: mintea lor copilărească A luat de la voi prostia…, în care-mi sunteţi bogaţi, Ţara-ntreagă a cuprins răul; este timpul să-ncetaţi! Voi slujiţi să prindeţi banul, în pungă să-l strecuraţi? Dar vă mai trebuie chemare. Nu aveţi? Să renunţaţi! Prostul să steie-ascuns, nu ca păduchele în faţă... Țara-i plină de hoți ca voi şi tot minte nu se-nvaţă. Fiindcă-atât o sufocarăţi, aţi răpus-o, nu mai poate Să înghită cu sughiţuri la minciuni prea gogonate... Poporul-i sătul, nu mai rezistă, foamea îl pândeşte, Din sărac ce-a fost odată, zi de zi... tot sărăceşte. Ah! dar să piardă poezia, versul prins în strofa ei? De pe lista de urmaşi eu v-am şters dintr-un condei! Cum în testament v-aş trece? Istoria, să vă şteargă! Nu ne trebui impostori, ca din Limba noastră dragă Să încropească un talcioc din jargoane-mprumutate... Cum voiţi să-mi fiţi urmaşi? Cioplitori de oale sparte!

155

VREI SĂ AI SUCCES ÎN VIAŢĂ?

(Din auzite, citite, văzute și pățite) Din câte am văzut şi prin câte am trecut, în urma discuţiei cu un politician al vremurilor noastre, prieten cu adversarii din opoziţie, dar cu sbia scoasă din teacă, l-am înţeles pe deplin cum a ajuns să fie bogat, respectat şi temut. Orice asemănare cu vreunul pe care l-aţi votat, crezând în cinstea şi onestitatea lui, vă mărturisesc sincer că-i o simplă întâmplare. Pe omul de care vă spuneam îl găsiţi în administraţie, justiţie, şcoli, parlament, bănci, societăţile economice de tot felul, transporturi, cultură, comerţ şi diplomaţie, ba chiar în familiia dumneavoastră. Dragii mei cititori care, probabil doriţi să găsiţi cheia marelui succes în viaţă, pe care domnul Zet (cu un doldora de euro în buget), a ascuns-o cu mare dibăcie în sertarul ipocriziei şi duplicităţii, în cârdăşie cu cele două surori, Minciuna şi Laşitatea; mai jos puteţi vedea multiplele învăţăminte ale domnului descurcăreţ.

156

- Niciodată să nu-ţi pui în umbră superiorul! Laudă-l şi vei fi premiat. - Nu te încrede prea mult în prieteni, ei sunt lângă tine când ai punga plină cu bani, când eşti falit ai să vezi cum dispăr precum ceaţa. - Învaţă să te foloseşti de duşmani, lăudându-i în faţa superiorilor. Le face bine şi te vor ţine minte. - Ascunde-ţi intenţiile. Cu cât eşti mai perfid, cu atât le intri pe sub piele. Ia exemplul de la pisica blândă care-şi ascunde ghiarele ascuţite în pernuţe şi zgârie atunci când o calci pe coadă. - Spune întotdeauna mai puţin decat este necesar, au să te creadă înţelept... Vorbă multă, posibil că ai să greşeşti. Dacă intri cu oiştea în gard şi ai rupt-o-n fericire, foarte greu să-ţi revii pe linia de plutire. - Reputaţia contează enorm, aşa că fii vigilent şi apărăţi-o din toate puterile. Onoarea nepătată, fericire garantată. - Ieşi în evidenţă cu orice preţ. Scopul scuză mijloacele, numai bine să-ţi fie. Pune-i pe alţii să muncească în locul tău, dar nu uita: atribuie-ţi toate meritele făcându-le cunoscute celor din jur. Aceşti paşi sunt urmaţi, la început, de orice politician... cu cea mai mare atenţie. - Fă oamenii să vina la tine, la nevoie, folosind cu dibăcie promisiunea ca momeală. Nu pierzi nimic dacă le dai încrederea şi speranţa că-i vei ajuta, iar dacă vor insista, nu-i respinge, spune-le că aştepţi timpuri mai bune când le vei satisface doleanţele. - Adjudecă-ţi victoria prin fapte, niciodată prin vorbe, care nu se pot coase la un dosar solid, mai ales când îţi publici autobiografia (ude-ţi treci masterate, doctorate, cărţi şi legi votate) - Pericol de contaminare: evită-i pe cei nefericiţi şi ghinionişti. Mai bine cu un hoţ la pierdere, decât cu un prost la câştig. - Fa-te indispensabil, ca toţi cei care-ţi cer ajutorul sau îţi încredinţează munci de răspundere... să vadă în tine un salvator. - Dezarmeaza-ţi victima prin sinceritate calculată şi generozitate selectivă, ca să poţi trage foloase din recompensa ce o vei obţine în mod gratuit, fără să faci absolut nimic, fiindcă vei fi crezut că-i vrei binele. - Cand ceri ajutorul cuiva, vezi-ţi interesul tău dar şi pe al lui. Niciodata nu te folosi de bunavoinţa sau la recunoştinţa persoanei solicitate. Nimic mai fals să crezi în „vorbe-n vânt”, toţi cei care-ţi vor da un ajutor, ţi-l dau cu un scop bine determinat, vor să aibă un avantaj. Pretinde-te prieten cu ei, dar acţionează ca spion.

157

Aflând slăbiciunile celui cu care te-ai prins „tovarăş” în scurt timp îl ruinezi, iar avutul tău se va dubla. - Nu-i scăpa din vedere pe admiratori, fiindcă toţi sunt cu ochii pe tine să-ţi vâneze slăbiciunile și să-ți ușureze buznarele - Zdrobeste-ţi duşmanul şi lasa-l în pragul agoniei, iar dacă nu a observat cine l-a pus la pământ, şi nici vreun martor indiscret nu s-a aflat prin apropiere, spune-i că tu l-ai salvat de la pieire, şi-ţi va fi recunoscător toată viaţa. - Prefă-te că eşti absent, când doi se ceartă, pentru a-ţi spori prestigiul. N-ai văzut, n-ai auzit şi nici gura nu ţi-a mirosit (chiar dacă te-ai înfruptat cu o friptură tăvălită prin usturoi), şi ai să constaţi cât de bine văzut eşti în societate. - Intreţine teama celorlalţi prin suspans: cultivă-ţi un aer de imprevizibilitate invocând după caz puterea destinului. Nu înalţa în jurul tău ziduri de cetate. Izolarea este periculoasă. Nefiind în centrul atenţiei celor mulţi, rişti să dispari de pe scena politică. (Radioul şi ecranul îşi păstrează scaunul şi cu ciolanul) - Nu te avînta orbeşte. Să ai grijă în permanenţă ca să nu dai în cine nu trebuie. Fii diplomat, află mai întâi ce hram poartă viitoarea ta victimă. (Trece-l la dosar, memoria te poate trăda...) - Nu te angaja faţă de nimeni, fiindcă poate veni timpul să-ţi dai demisia numai şi numai datorită vorbelor tale nesăbuite pe care le-ai aruncat la nervi. (Prudenţă, vorbă cumpătată, linşte asigurată) - Fă pe prostul (chiar dacă nu eşti destul) ca să-i prinzi pe proşti, dând impresia ca eşti mai fraier ca imbecilul de lângă tine. (Când ajungi mare, foloseşte-te de oameni mai slabi decât tine, altfel rişti ca să fii debarcat) - Prefă-te că ai capitulat şi vei transforma slabiciunea în putere, fiindcă mulţimile uită de trecutul tău, se înduioşează, te iartă și spun: „Unde mai găsim un om bun şi cinstit ca el?” - Concentrează-ţi forţele şi nu porni un atac fără să chibzuieşti îndeajuns. Mai întâi cântăreşte bine câtă forţă are duşmanul tău şi cât de abil este într-o luptă deschisă, pe care niciodată să n-o dai la lumina zilei, posibil să pierzi poziţia cîştigată pe eşicherul politic. - Joacă rolul curteanului desăvârşit, iar stăpânul te va recompensa, chiar dacă bănuieşte că-l furi. Va spune în sinea lui, cu regret, că s-a înşelat... - Recreează-te pe tine însuţi, fă-ţi statuie din timpul vieţii, fiindcă odată cu trecerea timpului ţi se schimbă înfăţişarea. (Cei care au să-ţi vadă chipul în bronz... pe care patina vremii a depus "uitarea celor ce te bârfeau" - vor spune admirativ: "Ce mare a fost!")

158

- Pastreaza-ţi mâinile curate, altfel poţi să te murdăreşti când vrei să slăbeşti cravata pe care ţi-au pus-o prietenii de gât cu scopul de-a te înălţa în ochii mulţimii. - Exploatează nevoia oamenilor de a crede în tine şi creeaza-ţi o armată de adulatori, ei te vor propulsa cât mai sus în ochii societăţii. (Nu uita să le zâmbeşti cu recunoştinţă). - Acționează plin de cutezanţă. Numai cei care nu le e teamă să încerce marea, pot să călătorească în siguranţă. - Planuieşte totul, punct cu punct, până la capăt şi nu-ţi rămâne decât să culegi roadele în urma ceea ce ai semănat, dar atenţie!... să nu semeni vânt că nu scapi de furtună, chit că n-o doreşti. - Lasă-i pe oameni să creadă că faci totul fară efort, ci numai din plăcerea de-ai sluji spre a le satisface dorinţele. - Nu lăsa jocul să-ţi scape de sub control. Determină-i pe ceilalţi să joace cu cărţile tale, pe care ai grijă cum le scoţi din mânecă, mai pot fi şi ginitori pe margine. - Foloseşte-te de fantezia oamenilor, căci nimic nu-i mai avantajos dect să-i faci să creadă că-i ajuţi dezinteresat. (Visează odată cu ei, dar să nu dormi prea mult...) - Descoperă punctul slab al fiecăruia şi, folosind pârghia succesului, nu-ţi va fi greu să muţi din loc şi munţii împotrivirii vremelnice a iubiţilor tăi opozanţi.. - Poartă-te regeşte şi vei fi tratat ca un rege, dar atenţie!... fără a-ţi pune pe frunte coroana princiară care te poate arde când ţi-e lumea mai dragă. Nu ţinti prea sus deocamdată, nu s-au copt bine relaţiile tale în societate, iar veniturile agonisite pînă acum nu-ţi permit să te aventurezi într-un război mediatic pierdut din start. - Ai grijă să fii în locul potrivit, la momentul potrivit... respectând o condiţie foarte importantă: să intri în posesia unor informaţii utile, să cunoşti cum vrea să acţioneze adversarul. (E timpul să foloseşti dosarul de care ţi-am amintit mai înainte). - Dispreţuieşte lucrurile pe care nu le poţi avea. Cea mai buna razbunare este să le ignori. Atunci când ţi se oferă pe tavă o femeie să te facă fericit, nu uita de „calul troian” care-ţi va aduce pieirea. - Poţi să le iei ochii cu vorbe alese. Nu costă nimic să vorbeşti cu patos, să plângi dacă e nevoie, şi apoi să râzi de cei pe care i-ai dus cu preşul. Politica a fost şi rămâne o artă a prefăcătoriei care, de cele mai multe ori, a întrecut şiretenia vulpii şi perfidia şarpelui. - Gândeşte ca tine, dar poartă-te ca toti ceilalţ, altfel bate la ochi şi vei fi luat la bani mărunţi, adversarii de-abia aşteaptă să te vadă în lanţuri.

159

- În momentul când veniturile tale au început să crească, abţine-te de la chefuri, mulţi „prieteni” care-ţi jură credinţă se vor strânge în jurul tău, nu să te admire, ci să te ruineze. - Vezi unde pui banii! Nici un loc nu poate fi mai sigur decât propia-ţi pungă, pe care goleşte-o din când în când într-un loc ferit de ochii curioşilor. - Nu ignora pe cel care are mâna legată, poţi ajunge ca el având amândouă mâinile priponite, dacă nu ai ştiut să te lingi pe degete de miere şi te-ai lăcomit. - Banul este ştiut că-i „ochiul dracului” , dar cum e foarte greu ca la un drac să-i scoţi ochii, fă-te frate cu el şi vei avea îndestularea poftită. (Acest ochi blestemat vede pe orice timp şi te poate purta pe cărări întunecate şi te scapă de necaz, când duşmanii se bucură de insuccesul tău). - Nu-i ignora pe cei mulţi şi credincioşi. Ori de câte ori vrei să obţii ceva, nu e rău să treci pe la sfânta biserică, să-ţi faci crucea mare... că „dracu’ e bătrân”, iar o baie de admiraţie în public, te va revigora şi ai să capeţi încrederea mulţimii, iar laudele n-au să mai contenească la persoana ta, care eşti un om evlavios şi de aceea te-a ajută Dumnezeu să-ţi măreşti averea. - Din când în când să mai dai din ce-ţi prisoseşte. Firimiturile aruncate la păsărelele înfometate fac în curând să se audă un ciripit al unui cor de îngeri care te proslăvesc pentru faptele tale bune. (Fii încrezător în puterea popilor care au făct sfinţi renumiţi pe mulţi nelegiuiţi). - Ai încredere în steaua ta cu noroc, dar asta nu înseamnă să stai gură-căscată privind cerul în plină noapte ca s-o găseşi, fiindcă şi aşa nu ai cum s-o aduci la tine-n casă, dacă nu pui zilnic în sacul avuţiei alţii bani strălucitori. - Scoate vânatul din vizuină şi adu-l în bataia puştii, dar e periculos să apeşi tu pe trăgaci. Pune-l pe altul, şi nu vei cădea în belea, vei scăpa basma curată... - Nu te încrede în ceea ce primeşti gratis. Orice dar are scopul să te facă ori să devii mână spartă, să acorzi avantaje nemeritate unor oameni, ori să fii dat pe mâna legii că ai luat mită. - Evită să calci pe urmele unui om mare. Tălpile picioarelor a doi oameni niciodată nu pot fi identice, şi cu siguranţă vei fi prins cu mâţa în sac. - Loveşte păstorul şi turma se va împrăştia, dar să nu uiţi de câinii lui care-ţi pot lua urma şi-ţi vor rupe carnea de pe pulpele picioarelor.

160

- Manipulează oamenii prin lucrurile la care ţin şi în care cred cel mai mult, că nimic nu-i mai uşor ca să apeşi pe coarda sensibilă a unui credul... (Până şi porcul mângîiat, în ziua de Ignat se lasă înjunghiat de măcelar). - Foloseşte efectul oglinzii pentru a-ţi dezarma şi înfuria duşmanul, procedeul de succes al oricărui dresor când îl face căţeluş să aibă impresia că se pot certa cu un adversar adevărat. (Iluzia are puterea adevărului deformat). - Afirmă sus şi tare necesitatea schimbării, dar nu trece niciodată la reforme radicale bruşte. Mulţi ţi se vor opune, şi rişti să fii zvârlit din barca succesului în valurile înspumate. Dacă ai obţinut cârma, ţine-o bine în mâini, nu ai voie s-o laşi în grija altora, poţi eşua lamentabil. (Un contract cu dracul te face invincibil). - Ai încredere în rudele tale, dă-le o pâine de mâncat, dar nu le lăsa cuţitul pe mână, nu ştii cum au s-o împartă şi s-ar putea să rămâi flămând. De multe ori ți-l pot înfige în spate. - Nu da niciodată impresia ca ai fi perfect, ci foloseşte-te de orgoliul semenilor, flatează-i prin vorbe meşteşugite, spunându-le că lor le datorezi învăţătura de-a fi un bun conducător. - Nu iţi depaşi obiectivul propus. După ce ai obţinut victoria, învaţă să te opreşti la timp, fiindcă în această înaltă funcţie nu mai aparţii unui singur grup de oameni (care te-au propulsat), aparţii întregului popor, ai devenit mediator imparţial. Dacă uiți, ești mort. - Rămai fluid asemenea apei. Ia forma pe care ţi-o cere momentul. Nu-ţi neglija pagina de istorie ce se va scrie despre tine. Când te vei retrage din politică, preferă liniştea, că ar fi păcat să pierzi totul numai datorită gurii care te-a ajutat să fii ce eşti. Nu lăsa gura să fie „slobodă”, te poate aduce în sapă de lemn. - Să nu uiţi niciodată locul de unde ai plecat, este un avertisment pentru orice politician. Dacă ai să cazi din vârful piramidei, ar fi o fericire pentru tine să trăieşti din nou în sărăcie, dar de cele mai multe ori poţi ajunge în puşcărie. - Nu-i învrăjbi pe cei care ţi-au dat puterea, fiindcă sabia are două tăişuri, iar bancnota două feţe, până la urmă şi norocul se poate îndepărta de tine dacă ești perfid - Ca să trăieşti liniştit, ascultă pe toată lumea, ia ce-i bun, dar să nu-ţi ieşi din minţi, căci în politică ai prilejul nefericit să o apuci pe drumul cu sens unic, spre pierzanie. - Multe-nvăţăminte sunt de la „lume adunate şi iarăşi la lume date” pentru a ţine minte pe cei cărora le dăm încrederea noastră. - Niciodată să nu te culci... înainte de-ați face cruce.

161

Să te frești de tine în permanență, fiindcă este foarte greu să te cunoști în profunzime... cine ești cu adevărat. În tine trăiesc doi inși care, dacă nu-i stăpânești, în orgolil lor nesăbuit... te pot trimite după gratii. Când unul vrea mărirea, întreabă-l care-i riscul. Dacă celălalt îți spune că ai greșit, ascultă-l. Cântărește cu mare atenție orice lucru de care vrei să te apuci, iar înțelepciunea croitorului să-ți fie mereu în minte: „Măsoară de șapte ori și taie o singură dată!”

162

CÂRCIUMIOARA FERMECATĂ (Amintiri)

163

NEAGA, DRACUL ȘI PĂCALĂ

"Nu da, Doamne, dracului Ce i-ai dat şi omului!..."

Doamne, Tu să fii slăvit! Slăvit şi blagoslovit!… Primeşte şi ruga mea: Te ador, sfinţia Ta!... Lăsaşi omul pe Pământ; Când din lut l-ai zămislit, Ucenic îţi era Dracul... Căra pământul cu sacul, Şi cu apă îl stropea , Să se crape nu-l lăsa; Nici la soare să se ardă, Îl ferea să nu se spargă. Ai suflat, viaţă i-ai dat, Ceru-ntreg s-a luminat: Chipul lui îţi semăna, Căci vorbea şi se mişca. Dracul, ucenicul Tău, A-ntrebat: - „Doamne, zău! Vrei să-l urci în cer la Tine? Când Pământu-i aparţine!…” - Am să-ncerc, în cer să-l sui – În Grădina Raiului… I-a răspuns Domnu’,-nţelept. Dracul, cum era şiret, Zise-aşa, cam într-o doară: - Singur..., fără soţioară! În grădină,.. cum să steie Un burlac fără femeie!?…

164

- Bine, bine... îi răspunde: Vezi, pământul nu ajunge, Și-nrunericul coboară… Huma, cine o mai cară? - Doamne, ia această coastă Şi fă-i omului nevastă!… - Cum s-o iau! Nu-i coasta rea? N-ai dorit să fie-a ta? - Dacă spui, a mea rămâne… Dar, Te rog… cu plecăciune! Din pământul mocirlos Şi din coasta care-am scos, Dăruiţi-i o nevastă…, Tot cu-nfăţişarea Voastră. Doamne, fii în veci slăvit! Când femeia-ai făurit! Sfinte, când va rugat Dracul, Nu ştia atunci, săracul! Of! că din înger ucenic, Din cer va fi izgonit... De-o s-ajungă pe Pământ – Drac pârlit şi amărât: Să-l urască-ntreaga lume, Şi de el să facă glume. * * * Se ducea pe la fântână, Şi-mi zăcea o săptămână, Când vedea din coasta lui, Muieri date dracului!… Ce-l făceau în chip şi fel, De-ajunsese… vai de el!

165

Mai-mai să-şi piardă capu’ - Nu-şi găsea femeie, Dracu. Într-o zi îl mâncă barba, N-a putut vedea, cum Neaga Se juca-n spatele lui –, Chiar cu coada Dracului. Mi s-a dat pe lângă el Și l-a gâdilat niţel… La costiţă, la bărbiţă, Și l-a sucit de codiţă. Cum simţi Dracu, vă spun: Era să leşine-n drum. Coarnele, pe loc, îi cresc; Era ţanţoş…, nu glumesc. Zice Neaga cu suspine: - Nu e Drac frumos ca tine!… Cu codiţă, cioc şi bot… Dar să te iubesc,… nu pot! - Ce motiv poţi să-mi găseşti! De ce nu mă preţuieşti? Sunt mereu în preajma ta: Tot ce faci, e coada mea. - Dracule, să te iubesc... Fii atent la ce-ţi vorbesc: Am la tine trei dorinţe!… Şi-l mângâie pe corniţe. Cu pricepere-i găseşte, Chiar în locul unde creşte, Coarnele atât de fine; Îl masează,-i face bine. - Neagă, pentru ochii tăi, Îţi aduc aur cât vrei!..

166

Te îmbrac în diamante, Îţi dăruiesc trei palate, Văduvioara,-afurisită!… Se simţi puţin jignită: - Dracule, te rog, să ştii: Nu vreau case, nici moşii! - Nu-nţeleg, ce mai poţi vrea! De când sunteţi, aş jura,... Că tot ce-i frumos pe voi, Le câştigaţi de la noi: Farduri, rochii şi cercei, Brăţări, bani şi tot ce vrei… Vă place să-aveţi mereu; Toate-ţi dau, la fel, şi eu. - Potoleşte-te, m-ascultă! Ia un ac, şi coase-o umbră: Nici cu aţă, nici cu lână; Vreau căldură să îmi ţină. Mergi de cată! Vreau o piele, Nu de-aceea de curele… Nici subţire, dar nici groasă, Nici cumva… să fie roasă? Tăbăcită, nici atât! Înţelegi? Drace, vezi cum o alegi! Şi când te apuci de ea –, Să respecţi dorinţa mea: Pielea nu-mi trebui’ croită, Nici s-o-nţepi, nici găurită, Iar la colţuri s-o uneşti, Să mi-o-mbini, să n-o lipeşti Nici cu pap, dar nici cu clei, Nici cu sfoară, nici cu tei,

167

Nu vreau cercuri să o strângă! Din piele să-mi faci o pungă: Apa din ea să nu curgă, Portofel să mi se strângă, Să nu ţin în el parale –, Doar codiţa dumitale. Lucru-al treilea-i un nimic: Vezi tu firul acesta, mic?… Negru-brun-cârlionţat… Drace, îl vreau îndreptat! Îl smulsese pe-ndelete De pe-al muntelui perete, Unde-mi era-nghesuit, Un iepuraş ciufulit. * * * Gndea Dracu, -nmărmurit: Cu Neaga nu-i de glumit!” Nici cu firul ondulat… Nici cu umbra de la gard. Iar cea pielea,-afurisită, Să nu-mi fie… argăsită!? Unde poate să-o găsească, Pe Neaga să mulțumească? * * * Îşi luă lumea-n cap, săracu'!… Şi-alergă să-i crape Dracu. O, multă lume a-ntrebat... Dar răspuns nu mi-a aflat. Cum să coase umbra, Dracu'? Şi să nu-o-nţepe cu acu'!... Aţă, tei... nimic să pună!… De căldură, cum să-i ţină? A plecat cu ziua-n zori, Mi-a-ntrebat pe ţesători:

168

- Cum să cos din umbră haină? Şi pe loc l-a prins o spaimă, Că nici unul nu-mi ştia Dacă umbra se cosea. Ţesătorii, pân’ la unul – Îl huleau: „Uite nebunul!” Pe croitorii de-i întreabă, Îi zâmbesc, îşi râd în barbă: „Unde dracu-ai mai văzut Piele să n-o fi croit?!… Dacă umbra o prindeam, În război nu mai băteam; Iar dacă de cald ţinea.., Cine se mai chinuia... Să pună in pe colnic, Și să toarcă borangic!... Iar lâna de ce să tundă? Nu puteam dormi la umbră? Să nu-nţepi, găuri să-i faci?! Ești zurliu! Zău că ne placi. Iar de crezi că n-ai ce face? Mergi şi-ntreabă la cojoace. Poţi găsi vreun sfat la ei, Dar aşa cum tu ne cei!… Zise-un croitor bătrân: Dragul tatii, eşti nebun. * * * A plecat , coada îşi strânge, De necaz începe-a plânge: „Neaga asta mă albeşte… Ce-mi cere, nu se găseşte.” Pe-nserat îmi poposeşte... (E lihnit, se poticneşte,

169

Și se loveşte de-un car …În curte la cojocar). Cojocarul, om cu milă –, Cruce-şi face şi se-nchină: „De când sunt eu cojocar, Şi de când vând în bazar… N-am văzut pungă din piele Să nu aibă sforicele! Și să stea pielea lipită, Fără aţă răsucită?!… Piei de-aici, lasă-mă-n pace! Asta, nici dracu’ nu face. Dar să n-alergi în zadar, Dă şi-o fugă la cizmar. Vezi la el, că-mi are piele Rămasă de la pingele,... Pote-ți fce-un portofel... Să strângă din fălci niţel.” * * * Dracu capu' şi-l simţea Că din cercuri îi sărea... Iar când cruce îşi făcea, Iar falca îi clănțănea. Ochii din cap îi ieşeau, Vedea negru, îi vâjiiau... Cătrănit, plin de amar L-a găsit și pe cizmar: La o lampă afumată, Bătrânul lipea o talpă; Când aude ce-l întreabă, Îi răspunde cam în şagă: - Da, amice, vreau să ştiu: Nu cumva îmi eşti zurliu?!...

170

Coada vrei în el s-o bagi? Ține-ți-o, taică,-n nădragi! Dracul, negru cât era… Mai tăciune se făcea: „De unde m-o fi ghicit Că sunt drac nenorocit? - Păi, așa coadă ridicată, În pungă s-o ții băgată!? Şi de ce o vrei din piele!... În piaţă găsești umbrele. „Moş zbanghiu, afurisit!… Râzi de mine că-s tâmpit? Păi, dacă babă ai în casă… De un drac ţie nu-ţi pasă.” - Moșule, or fi umbele... Dar muierea mie-mi cere: Pungă, bre, sau portofel!.… Nu poți să-mi dai un model? - O, lasă-mi zilele ce am... Să mai trăiesc doar un an. Căci de femeii... sătul sunt, Cum eşti tu de orice sfânt. Dracu-mi stătea amărât… Când la cizmar mi-a sosit O fată,-a venit să-i dea O cizma, care o strângea. Se văieta că mai transpiră: - Of! ciorapii se umeziră. Şi-ar fi bine, pap să-i puie, Să-i mai bată niște cuie.

171

- Simt în degete un glod... Vrei s-o pui pe calapod? Mai tcoase un rând de aţă, Că prea e cutată-n faţă! Dacă zici de sunt de piele… Cum să mă încalț cu ele?!... Eu le vreau, nene, turnate Şi în faţă, dar şi-n în spate. Nu au lustru, și nu-s moi; Ia pune mâna!... de vrei: Astea nu-s cizme de piele! Dracu-şi bagă coada-n ele. Dracul se roşi pe dată... Prinse cizma blestemată: „Da, este făcută din piele, Dar prea largă cozii mele. Are pap, sfoară,-i croită... Dar nu-mi este potrivită! Neaga n-o să mi-o accepte, Ş-asta-i cizmă pentru fete. N-o să-i fie nici pe plac... O s-o creadă că-i un sac. E prea largă..., cuie are… Și-i lipită… vai, ş-i tare! Neaga n-ar fi mulţumită, Nu-i măsura potrivită.!...” Zice Dracu-n gândul lui: Şi plecă pe drum, hai-hui. * * * Mi se opri la fierar... Consultă un potcovar, Un tâmplar şi un dogar; Dar degeaba, e-n zadar:

172

Se-ngrozea că trece anul; Și se spulberase planul Bun, care mi-l înaripase... C-ajunsese numai oase. Cocoșat, arăta ca un cosor; Din fălci clămpănea de zor; Apoi îmi lua firul pe-ndelete … Se căznea ca să-l îndrepte. Dracul... câte n-a făcut: L-a întins, l-a dezdoit, Cu limba l-a umezit... Şi cu sârg l-a pipăit. L-a ţinut în dinţi, săracu'!… Că era să-şi piardă capu': Când prin dinţi îl trăgea – Printre buze-l răsucea; O, dar el se cârlionţa, Și pe Drac îl necăjea... S-a căznit, s-a străduit, Că Dracu a tot slăbit... De trecea prin ochi de spată: Mi-avea barba-ncâlţoşată, Privirea de om nebun... Care stă cu paru-n drum; Și ca un năuc tot strigă... Stă-n mocirlă: mămăligă Vrea să facă, să mănânce, Se tăvălește și plânge... Într-o seară-i tăie calea Păcală, când trecea valea, Și văzându-l că-i albit... Zdrenţăros, pipernicit,

173

Şi-ngâna cu păru-n gură, E-he, lacrimile-l podidiră… De cât râse,-atunci Păcală; Pe Drac îl ştia că-i smoală: Negru, lustruit și dat cu lac; Dar albit!… să-l vezi pe Drac? Nedumirit, îi strigă Păcală, Lundu-mi-l a scărmăneală: - Ce-i cu tine, Drăcuşor?!… - Ce să fie..., simt că mor! Şi-i spuse tot ce-a păţit, Cu Neaga cum s-a-nvoit. - Ptiu! Păcală cruce-şi face: Păi de-atât’ te superi, Drace?! Dacă vrei? Am să merg eu La-ntâlnire, 'n locul tău... - Bine, mă-nvoiesc să te duci, Eşti în stare să mi-o-aduci? Ea pe mine mă aşteaptă –, De-ai şti cât e de deşteaptă: Mă cunoaşte dintr-o mie… De când e, pe Dracu-l ştie. - Atunci, schimbă-mă în drac, Şi plăcerea am să-ţi fac. Pe Neaga o aduc la tine; N-ai încredere în mine!?... Hai să mergem la fântână! Și pe Dracu- luă de mână. - Dracule, de nu mă crezi, Intră-n fântână să vezi: Cu urechile s-asculţi... Pe Neaga care, din minţi

174

Mi te-a scos, te-a zăpăcit, Drac nebun şi-afurisit!... Cin’ te puse!… n-ai găsit Altă mândră de iubit? Drac erai… ca dracii tăi... Te plimbai pe câmp şi văii; Dar să-mi fii îndrăgostit?... Cornigel, te-ai pricopsit! * * * Dracul în fântână stătea Iar Păcală mi-o-aştepta; Când deodată, pe cărare, Neaga cânta-n gura mare: - Frunză de plop ruginit, Dracu-mi este-ndrăgostit, Şi m-aşteaptă la fântână... Să mă vadă, să-i dau gură. Câte nu-mi îndeplineşte... Dacă Dracu mă iubeşte.” Iar Păcală-i sare-n cale Şi-o sărută cu-nfocare. Dracu vede şi se miră ...Crede că îl păcăliră: - Om îl fac! Dracu’ sunt eu; Şi-a ieşit din eleşteu. Alb şi ud, cum arăta, Se strâmba şi tremura, Ochii-i scânteiau în cap, Şi cu glasul lui de ţap, Strigă: - „Bine, măi Păcală! Cum respecți tu o-nvoială?!” Neaga se dă pe lângă el Şi-l împinge... doar nițe...

175

Huştiuluc! cu Dracu-n apă... - Nu-ţi fi teamă! Nu se-neacă; Cum să iese! Nu mai poate. Zorii vin, nu mai e noapte. Neaga râde cu suspine: - Treci, Păcală, lângă mine! Cred că Dracu o să-nveţe... Căci noi avem multe feţe. Se aude-un „cucuriguuu!” De răsună valea, crângul.. Dracu-n fântână dispare. În sfârşit, pe cer e soare. * * * - Păcală, lasă-l pe Dracu! L-am pierdut... Unde altu' Mai găsim, ca să fie aiurit? Dracu,-atuncea mi-a tuşit, Părul creţ l-a înghiţit... Și de-atunci s-a lecuit. Dar a mers şi s-a vopsit, Și-a ajuns burlac vestit * * * Dacă n-ar fi fost Păcală, Dracu făcut de ocară... Neaga care l-a-mbrâncit Eu ,ce v-aș fi povestit?!

16 .03.1977, Delureni.

LENEŞUL Leneşul strigă cât poate, Că nu-i zi şi nu e noapte Să n-amintească de moarte: - Ce mă fac? N-am ce mânca… Vino moarte şi mă ia!

176

Milă-şi fac de el, vecinii, Cum să-l lase?... numai câinii, Uneori mai mor de foame; Dar un om, ne iartă,Doamne!… La noi nu s-a pomenit; Sătenii i-a adus din ce-a avut, Şi din iarnă... leneşu-a ieşit. Primăvara când e de muncit, Leneşul pe loc i-a repezit. „Ce tot au, nene, cu mine!... Nu pricep că nu-mi convine? Scai de capul meu se țin: Unii-mi pleacă, alții vin..., Altă treabă n-or avea! Frate, de ce s-or băga? Că doar aștept moartea mea, Ca să vină, să mă ia!” De atâta rugă, „sfânta" a sosit, Părea chioară, că mi l-a pocnit… (Era un vecin, pe faţă smolit, Că leneşul nostru nici c-a bănuit C-ar fi buşumat de un alt bărbat.) Îl lovea când pe spate şi genunchi, Peste mâini şi la rărunchi. - Nu ştiam c-ai să mă baţi, Auuu!!!...mă doare la ficaţi - Ca să mori, o să te doară, De-aia-ţi dau, întâia oară... Să guşti din paharul meu, Fiindcă prea mă strigi mereu. „Moartea" a plecat, Iar leneşul s-a sculat, S-o mai cheme n-a-ndrăznit , De lene s-a lecuit... Când este întrebat: - De ce nu mai stai în pat? Și eşti blând ca un miel...

177

Moartea n-o mai chemi!?... El răspunde pocăit: - Cheam-o tu, frumuşel… Că-mi are un ciomăgel, Când te-o-ncinge cu el, N-ai s-o chemi de fel… E-N GRĂDINA MEA?... Peter Nemţu, un fierar, Om blajin şi liniştit… Pehlivan, dar om cinstit, A prins cheag, are şi bani. Fiul lui e militar Undeva … pe la hotar, El în sat e cam hoinar, Dar vă spun: n-are habar Că şi el fu păcălit De-un sfrijit, Un român Care-a muncit… Într-o veselie, Chiar în fierărie, Când era plecat La mândruţe-n sat. Român priceput, Chiar de la-nceput, El a dovedit Şi s-a ostenit… S-a snopit şi-a bătut, A ciocănit cu barosul lui Chiar în fierărie… Şi n-a vrut să ştie Că şi nicovala, Pe care bătea, Milă nu avea… Că nu fu a sa.

178

Uitând învoiala, Nu ştia morala, Uneori greşea… Dracu-l îndemna, Că mi s-a culcat Cu nemţoică-n pat. Cum era cinstit, La neamţ s-a gândit, Şi-atât l-a iubit… Că l-a pricopsit Cu un băieţel – Leit ca şi el. Neamţul când îl vede, Nu-i vine a crede: De unde să-l ia Că prea semăna Cu feciorul lui. Dar ideea-i vine: „Doamne, ce-i cu mine? Cum pot să gândesc Şi să-l pizmuiesc Pe bietul român… Om harnic şi bun. Ion de nu era, Fierăria mea – Pulbere de ea, Jur că se-alegea. Poate-a mea femeie Privi la scânteie Când fierul bătea, Şi de-aici… belea: A ieşit ca el; Dar nu e nimic, Este frumuşel… Spună toţi ce-or vrea! E-n grădina mea?...”

179

VECINU-I BUN… Floricică, măr rotat!... Să vă spun ce s-a-ntâmplat: Când vecinul a plecat În pădure, la-ncărcat Lemne, de la Vadu-Lat, Să aibă pentru iernat, În curtea lui m-am uitat. Vecinica m-a chemat: Am băut, am ospătat… Şi abia ne-am dat în pat, Când vecinul se aude, Poarta, repede, deschide. - Hăis Prian! Cea Bujor! Aruncă haina-n pridvor, Trage carul în grădină,. Şi mi-o strigă pe vecină: - Mărie, coboară-ndată!… Ce dracu’! nu eşti sculată? - Vin acuși, stai niţeluş! … Nae, repede-mi venişi?! Hai, bagă boii în coşare!... Nu-i vezi că-s morţi de foame? Să-mi iau o haină-n spinare,… Și vin să le dau mâncare. Eu, atâta-am aşteptat: Când în grajd mi-a intrat, Pe poartă m-am strecurat; Doamne, ce-am mai transpirat. Când ieşi să ia un snop , De la poartă-i spun: - „Noroc! Frumoase lemne-ai adus… Şi-nspre el apoi m-am dus. - Să te-ajut, să le descarci? Vrei în şopron să le bagi...

180

- Vai de mine, nu credeam, C-aşa vecin bun să am?!… I-am descărcat carul tot, El m-a rugat, dacă pot: - Bine-ar fi să le tăiem… Spaţiu mult nu prea avem. Şi la iarnă,-a mea muiere Le va lua chiar cu plăcere, Ştiind că m-ai ajutat… N-ai să fii uşor uitat. Nu puteam să zic nimic. Toată ziua am muncit; Ea zâmbea, draci îmi făcea Când pe lângă noi trecea. * * * Dorule, tu-mi eşti de vină! Că mă uitai la vecină, Şi la ea fuga am dat; Semne mi-a făcut prin gard: A cântat, a fluierat… Rochiţa şi-a deschiat; Doamne!… ce mi-a arătat, Că atunci când m-a chemat, Ca nebunu-am alergat: Eram orb, nu m-am uitat, Nu mai ştiam ce să fac… Căci la lemne m-am spetit: Le-am tăiat şi le-am chitit, Să aibă să se-ncălzească, Să nu mă mai zăpăcească, Că-i e frig şi vrea-ncălzită; De-aia am sărit în pripă, Să pun mâna s-o-ncălzesc; Zice-un proverb românesc:

"Neică, nu se potrivesc... Toate gândurile de-acasă, Când vecina ţi-e frumoasă.” ……………………………….....

181

Iar vecinul îmi zicea: - Ia, vecine, vin de bea! Vinu-i de la soacră-ta. Un car de fân i-am cosit: Că nevastă-ta a venit… M-a cinstit cu-un vinişor; Nu-l cunoşti… după urcior? Hm, leit cu ulciorul meu Din care-ai băut mereu, Căci şi nevestica mea Tot din urcior îţi dădea. Măi vecine, drept îţi spun: Vinul tău era mai bun, Ş-ai nevasta mai frumoasă, Mai tânără şi focoasă... Că de-a mea m-am săturat. N-o cumperi? Îţi fac rabat. Să-ţi cer mult?!… banii nu face, Lasă…c-om cădea la pace. * * * Am băut, ş-am înghiţit… Vinu' în gât mi s-a oprit, Şi-l priveam ca năucit: Cu paru-n cap m-a lovit... Bun vecin mi-am mai găsit!…

BALADA COCOŞELULUI (La un păhărel de tulburel)

* Găina gânduri îşi face... Dacă pintenatul tace. Cine-n curte cocoş n-are, Supărarea-i foarte mare. Durerea cui să-i mai spui C-am rămas a nimănui – Am pus cocoşelu-n cui;

182

* Că degeaba îl mai strig… Doarme, e făcut covrig. Nu ştiu dacă are boală, L-a cuprins o toropeală, Şi nu se ţine de treabă – Picoteşte ca o babă. Că atunci când el cânta, Casa mi se-nviora – Cearta nu se pomenea. * În zadar acum îl strig… Îi e frig, doarem covrig. Masă bună îmi primea, Cearşaful călcat era, Cămaşa i se scrobea; Frumos mai cucuriga! Fiindcă el, cu vocea sa, Ştia ora când sa dea – Datoria îşi făcea… * Îl cehem şi nu mă aude, Ca tâlharul se ascunde. Noaptea repede trecea, Plictiseală nu-mi era. Dar acum îmi pare-un an De când cocoş nu mai am. Stă şi se uita pe geam, Nu mai are nici un gând, Nu-l aud cucurigând. * Fie noate, zi cu soare... Săracul, n-are cântare Puşca, care-i goala puşcă, Are cocoşel şi-mpuşcă: Percutează şi-mi dă foc, Pulberea face poc, poc!… Porneşte glonţul din loc,

183

Dar cocoşul meu, deloc… S-a făcut un gheomotoc. * Vremea trece, sper să vie Cel moţat să mă mângâie. Cloşca, puica şi găina… Toate au, bătu-le-ar vina! Cocoş în ograda lor, Şi mi-l folosesc când vor. Cocoşul vine degrabă, Şi se apucă de treabă… Nu se vaită şi nu-ntreabă. * Doar cocoşul meu se uită, Mi-a uitat, ţaţă, de muncă. Mai o pană-i jumuleşte, Puicuţa-i mulţumeşte. Codiţa când şi-o resfiră, Pe cocoşel mi-l admiră. Iar când gardul, la vecină, Îl mai sare câteodată…, Nu vezi puică supărată. * Cum să se mai urce, nene?!... Că-i bătrân şi n-are pene. Gardul cred că îi e leacul, Ca să mai ridice capul. În casă din scurt ţinut, Cocoşelu-i surd şi mut. Schimbarea dacă-i prieşte, Cocoşul se-nzdrăveneşte Şi vesel cucurigeşte. * Din gard îi scosei uluca, Dar nu-l mai atrage Puica Mi-are şi el taina lui… Bine nu-i în lanţ să-l ţii, Că o să se-aşeze-n cui.

184

Geaba-l strigi, că este mut, Tace cu capu-n pământ. Cum să cânte, să dea ora, Dacă nu-i al tuturora?.. * Când da iama prin vecine... Ce scandal avea cu mine. Libertate toate vrem !… Cocoşeii să-i schimbăm. Dacă i-am dat drumu-n lume, Cocoşul din nou îmi spune Vorbe dulci şi face glume. Noaptea o-mpărţim în trei; A prins glas, scoate scântei. * Cocoşel cu două creste... Cine astăzi mai găseşte!... Luaţi aminte, ascultaţi!… Pe cocoş să mi-l dresaţi, Altfel, chef de cântat n-are De-l trimiteţi la culcare. Mă scuzaţi, dar am uitat, Schimbul nu m-a deranjat, Am un vecin… pintenat. * De cocoş în lumea asta... Lipsă nu duce nevasta.

CU NEVASTA NU TE PUNE - Bărbăţele, bărbăţele!… Ascultă vorbele mele: Cu nevasta nu te pune, Ţi se duce buhu-n lume!

185

Că drăguţa-mi ştie bine… Să-ţi dea ce ţi se cuvine: De la cerb coarnele-mi ia, Şi le pune-n fruntea ta. Bărbăţele!… bărbăţele!… Of-of, vai de urechile tele… Că-n horă strigă cât poate: - „Nu te supăra bărbate!… Când pe cocoşu-mi făceai, Cu puicuţe te distrai… La vecine-mi înnoptai Şi-acasă nu mai cântai.” Bărbăţele!… bărbăţele!… De te gândeai la muiere, Din cocoş n-ajungeai ţap; Bine-ţi stă încornorat?!… Omule, minte de-aveai, Pe-acasă mai rămâneai. Cu dragostea ai glumit, Tu ai vrut, coarne-ai primit. Bărbăţele!… bărbăţele!… Când ai cântat din plăcere, Habar de mine n-aveai… La mândruţe te duceai. Geaba vii la poarta mea, Nu te mai pot asculta. Cu dragostea ai glumit Şi-acum ai de suferit. CIOCĂNITOAREA Ciocănitoarea,-mbrăcată Cu batic și ilic în picăţele, Prin fileu, tipa moţată, Şi-arăta prin găurele

186

Pieptişorul cel umflat... Şi priviri în ochi, de stele, Împrejur le-a aruncat... Farmece şi cu bezele, Că nu-i minte înzestrată, Şi nici inimă de piatră... Să nu o dorească,-ndată Pe mândruţa înfocată. * * * Cizme strânse în picioare, Cu buline pigmentate… Era foarte-atrăgătoare! Fusta descheiată-n spate, Când picioruşul lăsa... Să se vadă, o splendoare! Nu ştiu cin’ n-o admira Pe mândra ciocănitoare? Pieptul scos ieşea din cupe, Trenă neagră-n evantai; Se mişca în horă, iute… Să ţii ritmul nu puteai. Cioc-cioc! Dansa cu foc, Inimi multe-a cucerit; Lângă ea nu prindeai loc; Numai să fii iscusit... Păi... moţata-i pricepută, Şi-a ales bărbat trecut: Ca să fie bun de muncă; Nu l-a luat pentru iubit. Bietul om, credul din fire, Şi mai mult... fudul la cap, Se mândrea de cucerire, Când un prieten l-a-ntrebat:

187

- Măi Ilie!... crezi că poţi Să-i astâmperi sufleţeluț'? Nu vezi cum pe noi, toţi, Ne-a tocat, ne-a făcut felu'! Măi amice, mi-eşti trecut, Eşti de vârsta mea, se pare? Zău, nu-i bine ce-ai făcut! Păi, să-ţi iei ciocănitoare?... - Tu eşti moş, şi rău îţi pare… Îi răspunse bietul prost: Fiindcă-mi luai ciocănitoare, Eşti gelos? Mă, n-are rost Să-mi porţi pică pentru ea. …Lundu-i trena, o cuprinse Speriat. Gâfâia, abia putea Să mai sufle când ajunse Chiar în pragul casei ei; Fâţa, ţop! îi sare-n braţă, Să o care, vrei nu vrei? Şi mi-l ciupeşte de faţă, Îl mângâie pe chelie… - Hooop! Ilie s-a opintit; Cruce-mi fac: cine să ştie Dacă dracu’ l-a-ntărit!... Prostul nostru reuşeşte Să o ducă până-n pat, Gâfâind, se prăvăleşte, Și-icomplet epuizat... - Am crezut c-ai să mă rupi? Ce putere-mi ai în mână!… Nu-i frumos, acum să pupi! Mai aşteapt-o săptămână.

188

Te rog, crede-mă, mi-e frică! Eşti grăbit ca un ţângău!?... Chiar nu vezi că-s mititică!... Mă-ngrozesc, dacă-o fi rău? Hai, fii bun! Zău că renunţ… O fereastră se deschide, Şi s-aude, scurt, un „scârţ!” Un flăcău abia se-abţine Să nu râdă când aude: - Hai iubitule şi stoarce Strugurii, că vinu-i dulce; Să nu zici că îţi displace! Prostu-i obligat să joace Cum îi cântă ea din cioc: Strugurii începe-ai stoarce, Ca un bleg ţopăie-n loc. Prostul, ce putea să facă? Mustul dulce nu-i prea bun, Iar în burtă-i nu se-mpacă, Îl cam trece, că-i bătrân. Mustu,-n limbă mi-l înţeapă; Cum să-l bea când e lihnit!... Păi, dacă mănânci la ceapă, Cine dracu-a pomenit… S-aibă gust şi să te-mbie Ca buchetul să i-l simţi; Când mi-ai cap o pălărie; Vai, şi o gură fără dinţi? Ba aminte şi-a adus, Când era vinu-năsprit: Mânca pastramă de urs Şi-avea dinţi de ronţăit.

189

Când s-a limpezit molanul, Prostul nu poate să-l bea. - Tensiunea, vai sărmanul!… Îl căinează soaţa sa: Îi dau ceai de rogodele, De susai, de păpădie… El ar bea şi de nuiele - M-ascultă, că-i sunt soţie. La grătar întoarce puiul, N-are voie nici să guste! Văd că nu-i place rachiul… A-nceput să prindă muşte. Iar în sat, nu se mai duce, Mi-a slăbit, e vai de el!… E ca sfântul de pe cruce, Să mă-nchin la el, niţel. Oameni buni, aşa sunt eu: O, grijă am şi îl slujesc; De mi-ajută Dumnezeu În credinţă-l pomenesc. Zi de zi, ciocănitoarea Se plângea pe la vecini, A chemat şi vrăjitoarea Ca să-i dea de urâciuni. Mai observă câte unul … Care intră, sau când pleacă: „Uite-l, ce-a făcut, nebunul, De Moţată nu mai scapă!” Zice-un prieten: - „Când mai an Îi dam sfat să nu se-nsoare; Dar mai ştii! Poate-o păţeam, Dacă-mi luam ciocănitoare.”

190

Nu mai ştiu cum s-a-ncheiat, Dar mi-a povestit un moş: „Moţata, cu un tânăr a plecat, Iar moşneagul mi-i cocoş. A prins minte şi putere, Stă în casa lui, cuminte, I-a rămas ceva avere; Dar de uitat n-o să uite.”

FRAŢI SUNTEM, NE AJUTĂM (Ca la nuntă) De-ar creşte strugurii-n pom, Noi de-acasă când plecam, De neveste ascultăm… Nu vrem să le supărăm. Pe vecini îi anunţăm, Câteodată-i şi schimbam, Fiindcă ne rotim cu ei: Mai trec ei, când lipsim noi. Azi când e democraţie, Ce am eu, îţi dau si ţie: Mică, slabă, durdulie… Că doar nu ţi-o tai felie – Îmi opresc o parte mie… Nu prea mult, de-o farfurie. Ca fraţii ne ajutăm, Locul cald aşa-l ţinem: Lipsa să nu se cunoască La vecină şi nevastă. Fraţi suntem, tot ce-avem, Noi la bătaie punem…

191

Problema s-o rezolvam. Suntem treji, nu ne culcăm , Şi-acasă ne prezentam – Datoria ne-o facem; Pe femeii le respectam, - Nu de-aia ne-nsurăm!?… Dacă-ar şti ei ce-ar păţi, De la nuntă mi-ar fugi. Banul nu le ţine casa… Şi dacă-ar afla mireasa, Mirele probă ar da: Soacra l-ar examina. Chiar şi naşa ar susţine, Că examenele-s bune! Dacă eu sau tu sau el, N-avem zvâc în cocoşel, * * * Strugurii nu cresc în pom, Cu vinișor ne-mbătăm... Și la nuntă ne distrăm, Pe nuntaşi îi salutăm… Tot la neveste… plecăm, Că nu vrem să întârziem. Dacă vinu-i bun şi dulce, Multe necazuri ne-aduce: Uşile se-nchid Şi dormin sub zid, Fără plăpiumiară, La vreo mândrişoară.

192

BUNICUL ŞI BUNICA - Sunt un bunic sentimental, Sunt un artist făr’ de egal… Câţi ochi în viaţă mi-au plăcut, Le-am spus că sunt îndrăgostit. - Sunt o bunică-ncântătoare, O gospodină muncitoare. Sunt o bunică-ndrăgostită, Şi de bunicul sunt minţită. - Am fost mereu un marinar!… Şi-n dragoste, făr’ de rival; Vaporul meu m-a dus în lume, Nebun de dor, de vin şi glume. Sunt un bunic sentimental… Sunt căpitan pe-a „vieţii val” Am preferat fecioare andaluze – Dansând superb, cu ruj pe buze; - E vrăjitor, îmi e pedant – Cotoi distrat şi-namorat; Ah! câte nopţi a-ntârziat…, Venea acasă ştampilat. - Am fost un trubadur vestit… Şi-mpătimit mi le-am iubit! Sunt un bunic sentimental, Plutesc pe-al mării „vieţii val.” Şi azi prefer fecioare andaluze Cu vino-ncoa, zâmbind din buze. Să le iubesc şi să le mint, Să le dansez…, să le sărut! - Şi îmi spunea cu glas smerit, Că din greşeală s-a roşit, O vişină mi-ar fi mâncat – Cu ruj de buze la-nsemnat.

193

L-am înţeles: vara mai ştii!.. Mai sunt şi vişine zglobii, Ce-n degete se pot strivi; Bunicul de ce ar minţi? - Sunt un bunic sentimental, Sunt trubadur făr’ de rival, C-odată ne distrăm în an, Şi dacă-i bal, să fie bal! - Cum iarna vişine nu sunt; Mai deseori venea vopsit; Căci gulerul l-ar fi jenat... S-a scărpinat şi-a sângerat. - Sunt un bunic sentimental, Sunt trubadur făr’ de egal; Pe bunicuţe le sărut… O viaţă-ntreagă le-am iubit! - Sunt o bunică-ncântătoare, Sunt o superbă dansatoare; La balul nostru vom dansa Râzând, de gelozia vom uita! - Sunt trubadurul ideal… Sunt un bunic sentimental. Pe bunicuţe le sărut… O viaţă-ntreagă le-am iubit!!!…

BUTOIAŞUL Ţâr, ţâr, țâr şi pic, pic, pic! butoiaşul pare mic…, N-am putere să-l ridic şi să mi-l sărut un pic; Ţuica să o dau pe gât, să-mi mai treacă de urât. Butoiaş, doagă de dud, de la tine când aud… Cântă Ion seară de seară la Măriţa-n cârciumioară. Ţâr, ţâr… şi pic, pic… beau mereu că eu câştig.

194

Bat în doagă, şi eşti plin? Hai băieţi să chefuim! Cu ţuică să ne cinstim, să ştim pentru ce trăim. Ţuica-i galbenă de prună, e foc când o pui în gură. Te-ncălzeşte, te aprinde şi tălpile parcă-ţi frige, Că începi să joci pe loc, iei la dans un poloboc. Butoiaş, butoiaş, butoiaşule, să nu-ţi crape doagele! Cercurile să nu-ţi plesnească, ea să nu-ndrăznească; Lângă vatră să stea acasă şi să m-aştepte la masă... Vezi, nevastă, că nu-i bine ca să fii mereu cu mine! Dumnezeu să mă păzească, vinul să mă întărească! Stau aici de şapte zile, iar mă-mbăt şi iar mi-e bine! Cade cârciuma pe mine... hei, doar vinişorul mă ţine Că am mândră tinerică..., crâşmăriţă, toană ţuică! Butoiaş, butoiaş, butoiaşule!… mai toarnă crâşmarule, Şi mai umple un pahar, vreau să-mi cânte-un lăutar. Crâşmăriţa când îmi pune, sufletul tresaltă-n mine Ca-n copilul de cinci zile, când de pieptişor se ţine. Copilaş aş vrea să fiu, să-mi dea din ţâţe rachiu, Din buze vin aromat, şi să mă culce într-un pat… Şi în braţe să mă ţie, să-şi facă pe sân o cruce, Guriţa-i e tare dulce, de la ea nu m-aş mai duce, Mare noroc a avut, pe mine când m-a găsit… Că-s băiat bine crescut, şi-s petrecăreţ cinstit. Butoiaş din lemn domnesc, butoiaş mi te iubesc! Multe pahare ciocnesc; nu vreau să îmbătrânesc. Lăutar, cântă de jale, că nevasta mea din vale Suspină şi-i supărată, că beau zi de zi o vadră Cu prieteni şi lăutari, până n-o să mai am bani. Butoiaş rotund, vreau să plec... nu mai ajung De la masă să mă scol, parcă mă ţii în pripor. Tu mă ţii cu ţuica ta, ah ce mi-o face Lenuţa?... Dacă nu m-ar blestema, să te las, să plec la ea. Ţâr… ţâr… şi pic, pic…, of! butoiaş când te ridic... O mai fi pe fund oleacă, să mai umplu o cinzeacă Cu ţuiculiţă de prună? Doamne cât este de bună! Mi se pare că nu-i tare, dar nu pot merge-n picioare. Afurisita mă ţine, vai, vai! şi nu pot veni spre tine. Butoiaş, te preţuiesc!… de-aia-n crâşmă chefuiesc. Iar mă-mbăt şi-mi merge bine; prietene, vino cu mine!

195

FUMURI DE OLTEAN Un oltean munci o vară: Se snopi sub cobiliţă… De-şi luă cai şi cărioară – S-o peţească pe-a lui Triţă. Cum mi-l vede Leana noastră, Ţop! – pe capră cu olteanul – Să mi-o vadă toţi, din Coastă, Cum din hăţuri mână calul. Nu-ncăpea-n pene, juvete: Pe-o sprânceană, pălărie, Ceas la mână,-ncins cu bete; Ce mai, un jupân de prăvălie. „Ziuă bună!” îî zic juveţii: El răspunde cu-un „Bonjur!…” Că-şi dădeau ghionturi cu toţii: „Uite-l cât este de fudul!…” Ion al Leancăi, gură cască A rămas cu sapa-n mână: Era să nu-l mai cunoască, Când îi spune: - Ziuă bună! - Tu eşti, Fane?!... să orbesc: Bine-ţi merse măi băiete!... ...Să nu te mai recunosc! Cum mă vezi, eu sunt orbete. - Ce să-i faci? Dumnezeu dă, Dar în traistă nu îţi bagă, Norocu' trebui să-l cauți, mă! Crezi că-n punga ta alergă? Ia să văd, de baftă ai? Poţi avea noroc acum: Câştigi căruţă şi cai... Dacă faci, precum îţi spun!

196

- Nu vorbeşti în glumă!… Să găsesc norocu-n drum? El la mine n-o să vină... Este ars, s-a făcut scrum. - Ioane, vezi balega de vacă Lângă gard? I-o arată cu mâna. De-o mănânci, numa-ncearcă! Te fac pricopsit-acuma: Primeşti caii şi căruţa… Te fac om. Cuvânt-ţi dau! - Fane, te lasă Lenuţa?... Dacă-o mănânc, ţi le iau. Ce-ai să faci fără căruţă!… Vrei de cai să te desparţi? Mă gândesc: auzi, Lenuţă! N-aş vrea să vă las săraci. - Dacă-am zis, aşa rămâne: Bate palma! S-a făcut... „Nu cumva râde de mine?” Se-ndoieşte prostu-n gând: Leanţa-l roagă, ruşinată: - Fane, lasă-l, nu te uiţi? Pentr-o baligă de vacă… Pierzi căruţa! Nu ai minţi?… Vai, căluţii…dragul meu, Ţi-i ia Ion! Cred c-ai glumit? - Leanţă, taci! Aşa vreau eu: Nu retrag ce am vorbit! N-are minte, Ion mi-i şui; Îţi ia caii..., prostul dracu’!… Şi căruţa noastră, -ţi spui: Of!… ce-o să te râdă satul.

197

- Eu, pariul nu-l întorc! Băţos olteanul se ţine: - Bine, Fane, dar de porc… De-l mănânc, nu îţi convine? Balega e mult prea mare, Are iarbă-n ea…, nu pot! - E pariu: nici o schimbare! Ion se şterge-ncet la bot, Stă-n genunchi şi gustă-ncet, Şi pe margini îi dă roată, Cu-un gogâlţ mâncă un sfert. Fane-mi tremura pe capră: „Uite-al dracu’!…caii-mi ia? Mi-i înghite, să n-am parte!” Cruce-şi face: „Ce lichea!… A-nghiţit-o jumătate?...” Stă zurliul şi-mi gândeşte, Se scobeşte-n dinţi cu-o ţeapă, Ca tâmpitul, lung priveşte... Parcă-i sete, ş-ar bea apă. - Uite Fane… ce-ţi propun: Să ajungi sărac?... nu-i bine! Ia de gustă că e moale şi e bun: Jumătate astă... este pentru tine. După capră,-ncet, coboară Fane, şi jumatea termină... Bici dă-n caii, căruţa zboară, Și mi-o-ntreabă în surdină Pe Lenuţa lui nea Triţă: - Îl văzuşi ce vrea să-mi facă Îmi lua caii,-mi lua căruţă… Pentru-o balegă de vacă!

198

- Îl văzui… pe-al dracu bleg! Da-ţi lăsă, cinstit, jumăte; Mâncarăţi rahatu-ntreg… Și-ați avut pe săturate?

26.XII.1964 - Bălceşti. IMNUL PILANGIILOR La şpriţ când suntem chemaţi, Pilangii, noi suntem fraţi, Suntem prieteni devotaţi, Şi-n ajutor toţi sărim... Când paharele golim: Bere, ţuică şi cu vin. Fiindcă noi ne respectăm Apă chioară n-o să bem - De-aia nici nu ne-mbătăm… Dacă mai gustăm un rom Suntem tari, avem blazon... Şi mereu ne descurcăm. Ne-ajutăm, colaborăm… Niciodată n-o să vrem – Butoaiele să lăsăm… Noi ca leii ne luptăm, Butoaiele desfundăm, Sticlele să terminăm. Să nu fie-n galantar… Nici o sticlă de Cotnar. Ospătarii-am speriat, Băieţii ne-au premiat. Apa noi o respectăm... Şi ne botezăm cu rom.

199

OLTEANUL ŞI PUŞCA

"Pe ei, Mărine, că n-au gloanţe!" – strigară oltenii la Târgu Jiu, când erau îmbrăcaţi doar în izmene: făceau gimnastică de înviorare, se spălau în apa râului, când îi luară în baionete pe nemţi, şi-i sprijiniră moldovenii de pe deal… cărându-le friţilor numai ghioage noduroase, de i-au îmuiat de oase).

Snoava sună cam aşa: [...] “Olteanul, bine aghesmuit cu ţuică şi zaibăr, alături de muiere, stătea ţanţoş pe capra căruţei şi, din când în când, în timp ce şfichiuia cu biciul caii, mai dădea câte un chiot de suna valea, când în faţă îi apare un soldat, pe care-l ia la întrebări, în loc să-l poftească în căruţă ca să ajungă mai repede la unitatea militară, fiindcă întârziase, iar pedeapsa ce-l aştepta era arestul. Când prostănaul de soldat i-a dat puşca, olteanul i-a ordonat: "Dezbrăcat, fă ca*a şi învaţă-te minte că bine-ţi prinde!... şi să nu mai dai arma din mână şi femeia din su*ă, că altfel, P*ţă, nu te mai iau în căruţă".

După ce soldatul se îmbracă şi primeşte puşca înapoi de la oltean, îi spune: “Neicuţă, ascultă comanda la P*ţă! Culcat şi mănâncă puţin ra*at”. Olteanul, privind la soldatul care se duse, scrâşni din dinţi ţi-i zise muierii: "Îl văzuşi,-al dracu, la ce-l duce capul!?" Olteanca i-a zis: "Tu văzuşi ce făcuşi, pe la bot te murdărişi, iar acuşi să pofteşti la popă să te aesmuieşti; cu mine în casă nu mai locuieşti!”

Un oltean trecea, pe-o vale,

Cu muierea după el... Când deodată vede-n cale Un soldat cam prichindel.

200

- Bună ziua, măi cătană! Unde mergi aşa grăbit?... - Să trăiţi! La garnizoană; Păi, un trin afurisit… Îl pierdui chiar de sub nas, Chip nu fuse să-l mai prind; Să merg pe jos… mi-a rămas; Că-mi vine, necă, să plâng! - Ca să vezi! Te-ntârziară? - Nene, sunt nişte orbeţi!… Trebuia s-ajung de-aseară. - Mă juvete, fură beţi? Cum de te lăsară-n gară? Muica lor!… de pehlivani. I-aş fi făcut de ocară... De nu mă uitau trei ani. - Dracu' ştie cum făcură! Cine crezi că-i cunoscu?... Unul de muica mă-njură, Că-ntrebai; nărodu' mă altoi. - Uite-ai dracu, derbedei! Nu putuşi cu puşca ta… Să-mi pui bătuta pe ei? De eram, dracul îi lua! Mi se clatină olteanul, Fiind ciupit de băutură: - Ți-l loveam pe găliganu Şi-i căram la puni în gură, Că ţi-l săturam pe loc.... Să lovească un soldat!? Da, a avut mare noroc... Prea uşor mi i-ai lăsat.

201

- De ce nu fuseşi pe aproape? Cred că praf făceai din el!… - Ia dă arma, măi nepoate! Vreau s-o mânuiesc... nițel. Soldat prost şi fără minte, Îi dă arma, vrea să vadă, Cam ce face un părinte – Mişcări scurte, de paradă. - Pe umăr, arm'! Rezemat! Și la piept, pentru onor! Ia priveşte măi soldat!... …Cum se lasă la picior. Neică, vezi că n-am uitat? În armată-am fost sergent; Să te văd de-ai învăţat!… - Nu prea cred, zice încet: Eu... cu puşca stau de pază, Și nu-mi place să mă joc... Află că îmi îmi este groază, Numai dacă-aud un poc!... - Ai văzut… care-i mişcarea? Drepţi! Soldat, am ordonat: La stejar!... marş, adunarea! Să stai pe burtă culcat... - Nene, ce-ai, ce îţi făcui?!… Fii cu milă… Ce-ai cu mine! Neică, la majur să ni mă spui Vai!... în carceră mă ţine. Fac arest, cinstit îţi spun. Fii bun!… că sunt disperat. Stau culcat… şi mă supun; Lasă-mi arma!… şi-am plecat.

202

- Hai, te scoală, și oleacă... Dezbrăcarea!… Îţi ordon! Iar nevasta îl împacă: - Ce faci, Ioane, eşti nărod!… - Pricepuşi ceva, măi puţă? Arma, calul şi muierea… Nu le dai, mă găgăuţă!!!… S-a dus dracului plăcerea. Minte, neică, să te-nveţi!... Ţine-ţi arma, nu mai plânge; Nu vreau să-aud de juveţi… Că sunt proşti. Gata, ajunge! - Mulţumesc! Eşti un om bun… Şi-a prins puşca de la cap. - Mă-nţelegi bine ce-ţi spun?… Asta să nu-mi uiți, soldat! A plecat soldatu-n grabă, Cam vreo zece metri,-n sus, A băgat un glonţ pe ţeavă, Şi râzând, lui neica-a zis: - Dezbrăcat! hai, sări în apă, Şi un glonţ a tras în vânt; Olteanul s-aruncă-n baltă Şi pe burtă a stat blând... Soldatul s-a dus, cum venise, Fără capul să-și întoarcă; Cum să uite ce păţise?... Pe când olteanul, din baltă: - Îl văzuşi, nărodul dracu’?… Tu-l înveţi, iar el te-mpuşcă! Ce-a putut să-l ducă capul!? Şi-mi rânjea ca leu-n cuşcă,

203

Pe când nevasta-i răspunde: - Te scăldaşi, te răcorişi… Văzuşi mintea und’ s-ascunde? Cred că-n gârlă ţi-o găsişi.

ORBUL Sunt atâţia orbi în lumea asta, Că mi-e frică să-i arăt cu mâna; Dacă n-ar fi fost Minciuna, Cum se mai scuza nevasta? Pe „amic” îl vede că este la el Şi-n culcare şi-n sculare... Doar nu-l calcă pe picioare… Ea îi spune: - „ De n-ar fi Costel, Zi-mi, Mitică, cum m-aş descurca? Ieri, maşina de călcat era să ia foc, Ce făceam?... Doamne,-avui noroc! C-a intrat Costel; casa foc ne lua... Vai! ce spaimă-am tras… Fierul de mă curenta, Și Costel de nu venea…, Lucrurile ne-ar fi ars.” - Ce-a mai căutat azi-noapte!… Dragul meu, puteam să mor... Casa-i bântuită: văzui în pridvor Un ghebos, urât cât se poate… Dar Costel, curajos, că-l ştii... Umbra neagră mi-a alungat. Ce dacă s-a-ntins în pat!!? Mity, nu eram lângă copii... De-i întrebi, au să-ţi spună: Câte basme... Costel le-a citit,

Că-ntâi el mi-a adormit, E-he, iar copiii-n urmă.

- Bine că n-ai dat în gălbenare, Şi-i scăpat de arătare...

204

Stau şi mă gândesc, dreptate îţi dau: Un om ca vecinul…, de unde să iau?! Căci de obosit… omul mai adoarme; Vină nu-i găsesc, dar mă iartă, Doamne! Simt că mă deştept, şi vederea-mi vine… Şi atunci, nevastă… rău va fi de tine!...

PEHLIVANUL*

Pehlivanul, cu prăjina-n mână, stă pe sârmă, agăţat... Are şarm, râde la cei ce-l privesc, și-i mereu aplaudat. Deodată se înclină, mai-mai să cadă. „Unde am greşit?” Dar prăjina îl ajută. „Drace, stai pe loc, nu mai fi pripit!... Las-o mai ușor cu gluma, nu vreau coada să ţi-o bagi! De mă ţii pe sîrmă, „frate” , în guvern te pun să tragi, Ca să-mpingi şi tu căruţa rămasă-n trei roţi pătrate; Dar fereşte-te, amice! Ne pot prinde, ne pot bate... Din noroi dacă n-o scoţi! vrând-nevrând o iei la fund. Și-asta, dacă bani nu sunt? Dace, scoate-i din mormânt! Mergi cu mine, te fac sfânt, doar avem un jurământ”. Ameţit de faima care , mai să-l zvârle la pământ... Tresărind din visul trist, a-nţeles că bietul gând Îl purtase ca pe valuri, dus ca vântul înspre Deal, S-a oprit, ah!... din cădere, tot ce vede-i carnaval. Circu-i mare, juri că-i bâlci, cu trei tabere-nfocate... Două-l sprijină pe Gumă, că-i „deştept de nu se poate!” El a găsit în mocirlă potcoavele cailor care-au murit; Ţinteşte s-ajungă-n „frunte” – că-i abil, farsor cinstit... Nici în Biblie nu-mi crede, dar din apă,-ar face vin; Nu vede care ni-i viaţa, of, şi ce vremuri mai trăim. Dă din calnţă şi îmi duce un „război care-i pierdut: - Eu vă ofer bunăstare: pensii mari, haleală, unt! Ca să lunece pe gât la tot omul necăjit şi supărat...” Plânge că prăjina nu e bună, iar Gumă l-a-nşelat.

* Orice asemănare cu „circarul GUMĂ” este pură asemănare, doar căruţa-i noroi şi pe nimeni nu mai doare de aşa-ntâmplare!...

205

Se scumpesc pe zi ce trece... şi coliva de pe urmă, Numai năzdrăvanul nostru joacă bambirici pe sârmă. Are în priviri dulceaţă, și tot râde când e lăudat... Dacă legea-micalcă, e imun, nu mai poate fi legat Nici de mâini, nici de picioare, nu-i e frică de cătuşe Cu prăjina stă pe sîrmă:- „Iar le-a dat gogoşi în guşe!” Dar nu ştie nătăfleaţă că prăjina care-i e de ajutor... Mi-l va dărâma uşor, uşor... cu aplauze şi cor.

PROSTUL

Prostul mi-a citit odată:

„Dacă nevasta-ţi iubeștii Seara, sau când te trezeşti, Ajungi repede în groapă.” Când văzu c-a lui muiere, Seara,-ntruna întârzia, Ofta lung, dar se culca Şi-mi visa la re-nviere. Și-a rămas cu visul lui, Căci nevasta i-a plecat; Da-i păcat că a sperat Şi-a crezut în scrisul şui. Tot prostul trebui să știe: „Omule, de toţi să-asculţi! Dar să nu îţi ieşi din minţi, Că-mi rămâi făr' de soţie.”

206

RÂS ŞI SUSPIN Hâtru Ion spunea la glume, Mai aşa... ori cu perdea, Că se duse vestea-n lume: Cine-l ascuta, murea. Muri una... muri unul, Ion ajunse-n tribunal; Judele bătu cu pumnul: - La pârnaie stai un an! - Domnule,-s nevinovat! Râsul cum să îl opresc? - Soacră-mea cum a scăpat?!... De-aia mi te pedepsesc. * * * Pe grătarul neîncins... Opt mititeii s-au distrat – Până s-au stricat de râs... Fiindcă iasca foc n-a luat.

DUPĂ FETE, DE DRAGOBETE

Zise Ioana lu’ Dovlete Către Neta Castravete: - Îl ştii pe Mărin Sticlete, Ăl cu nasu’ de erete?

207

Să ţine ca un scaiete... Da-i spusăi: mai stai băiete! - Păi... are lipici la fete. - Să scap de el, nu e chip, Mă cheamă să merg în crâng... - Netă,-ţi spun, nu e urât! - Nu pricep ce gânduri are!... - Tu nu ştii că-i sărbătoare? - Vai de mine! Nu se poate?!... Ţipă Leana lu’ Istrate. - Tu să ştii că ai dreptate... Văd pe cer cum zboară-n cârd Păsărelele spre crâng; - Vin cu noi să se distreze... - Și vor să se-mperecheze. Primăvara ne vesteşte Că-i pe-aproape, -acum soseşte. - Leană, uite-l pe Sticlete!... Cămaşe, ilic şi bete; La pălărie muşcată, Şi cu el vine o fată!?... Cine-o fi, de unde este, E bogată, are zestre?... - Vezi, Ionică, minte n-ai: Dacă tu îi răspundeai, Poate inima-i topeai... - L-am pierdut..., îl supărai. - Azi e zi de Dragobete..., Se-tâlnesc băieţi şi fete: Coboară la horă-n sat... Fată,-i rost de sărutat! - Hai degrabă, ne gătim, Şi-n horă de-l întâlnim, La el să nu ne uităm!... Cu alţii o să jucăm;

208

Nu-i vorbim, îl tachinăm. - Bine zici: să-l enervăm! - O să vină Dragobete..., Cu mijlocul prins în bete, Şi-n obraji soare aprins; Este-nalt, frumos, distins... Ştie a cânta cu dor Să le placă fetelor. Dacă el ne-o săruta, În toamnă ne-om mărita. Pune-ţi repede maramă!... Ia să văd cine te cheamă? E-n pridvor, ce înger este!... Ne priveşte prin ferestre. Să-i dau drumul, tu ce spui? - Minte n-ai? Acum îmi pui Salba mamei de mireasă; Un străin să intre-n casă!?... - Nu uita, este o lege: Cine-alege..., zău, culege. A plecat..., te-a auzit... - Timpul nu este trecut, Curtezani au fost şi sunt... - Ioană dragă,-am priceput: Capul nu ţi l-ai pirdut Şi nu te-ai îndrăgostit... - ...Crezi că de primul sosit, După el m-am şi topit? Îl privesc, îl cântăresc..., Că dacă mă-ndrăgostesc, Inima de dor tânjeşte Şi cu greu înlocuieşte Pe cel care îl doreşti; Şi de dor te prăpădeşti. Dragobete mi-a sosit Ele-au zis: „Bine-ai venit!” N-a rămas fetiţă-n sat

209

Să nu stea la sărutat. Şi-au fost răpuse de dor, Cum sunt păsările-n zbor Care ciripesc de zor – Ziua-nperecherilor. Şi de azi, Mărin Stclete, Sfătuit de Dragobete, E cu Ioana lu’ Dovlete. Dragobete cel vestit Lăutarii mi-a tocmit, De nuntă s-a pregătit.. În toamnă i-a cununat, Mi-a jucat întregul sat... Doar e-o vorbă, se-nţelege: Cine-alege..., îmi culege. INeta n-a mai stat pe gând Merge cu Mărin în crâng.

SUNT O BUNICĂ FERICITĂ

Sunt o bunică fericită, Că de bunicul sunt iubită. Sunt o bunică-ndrăgostită, Și de bunicul sunt minţită. E vrăjitor, îmi e pedant – Cotoi distrat şi-namorat; Ah! câte nopţi a-ntârziat…, Venea acasă ştampilat. Se scuza cu glas smerit, Că din greşeală s-a roşit: O vişină mi-ar fi mâncat – Cu ruj de buze la-nsemnat. L-am înţeles: vara, mai ştii?!.. Mai sunt şi vişine zglobii,

210

Ce-n degete se pot strivi; De ce bunicul m-ar minţi? Dar iarna, vişine nu sunt, Iar el venea mereu vopsit; Vai! gulerul l-ar fi jenat... S-a scărpinat şi-a sângerat. O viaţă-ntreagă l-am iertat, Mi l-am iubit, l-am adorat!… Odată a spus c-a naufragiat La polul Nord ar fi-ngheţat. Și prins în gheaţă, cum stătea, Am mers să-l scot cu mâna mea; Și îl salvam dintre banchize... Dar îi făceam şi eu surprize, Căp îl iubeam, şi nu puteam Să-l mint, că domnul căpitan, Un „verişor" pedant şi-nalt… O lună-ntreagă m-a distrat. I-am spus cinstit: "A fost rănit, Să-l îngrijesc, m-am străduit…" Şi veri, amici de-ai dumnealui, I-am vindecat, dar cum să-i spui?! Gelos mereu domnul bunic... El m-a minţit, eu l-am vrăjit, O viaţă-ntreagă m-a crezut Că l-am iubit, dar n-a ştiut Că locul rece când lăsa, Iar soba lemne nu avea, Venea vecinul şi punea… Un spirt, că-mi aprindea Un foc vioi, şi dezmorţea… Plăceri ce nu le pot uita.

211

Să nu răcesc, vin folosea, Şi boala mi-o îndepărta. Iar iarna cât mi-era de grea, Bunica, zău!… nu mai tuşea, Iar pe bunic nu l-am minţit; El m-a iertat, doar m-a iubit.

IMAGINI DUBLE

Pe o stradă largă,-ngustă... în zig-zag, un bulevard, Mă duceam, veneam acasă, lacrimam, râdeam la gard. Cum vă spun, aşa asfalt!... nicio groapă, ori băltoacă, Ici-colea cate-un canal, ca era pofta să-mi treacă... Să ajung unde gândeam, cînd mi-am zis c-ar fi păcat De nu trec oleacă, la văru Bălan, să gust vin muscat. Vai, uşa crâșmii e nebună! frate, nu vrea sa mă vadă, Cand în lături se deschide şi m-aruncă jos, grămadă... Ce noroc avui cu zâna, Julieta crâşmariţa, fată bună: Mi-a zâmbit şi, luându-mi banii, m-a atins pe mană Cu un degeţel fierbinte, şi mă duse-n în raiul sfânt... Nu ştiam dacă sunt viu, sau dacă stam pe pământ. Că din noaptea ce vă spun, nene, se facuse zi lumină, Din Mizil nu mai plecai, şi-asta... doar că-mi avu milă Julieta lu' Bălan. În crîşmă de nu intram şi nu mă pileam, Stam pe stradă, cu gardul vorbeam şi nu mă-nsuram...

ÎN BALCON LA VETTA Adevărat, ce George spune, Chiar mie mi s-a-ntâmplat, Dar scăpai ca prin minune Din balconul blestemat...

212

Arhitectul nu gândise Că un biet băiat, galant, Pe stăpân dacă-l zărise O să-mi fie disperat... O să se arunce-n stradă; Altă cale nici că este... Lumea-ntregă o să-l vadă Schilodit pentru neveste. Vetta, care-mi deschisese Uşa, să ies în balcon... O minciună pe loc ţese... Mi-l opri: „Ioane,-un domn, Din poliţia secretă... Urmăreşte pe Sticlete, C-a furat o bicicletă... Din raionul lui Juvete”. - Cum se poate, nătărăul! Să ne facă de ruşine?... Lasă-l că-nfundă bulăul: E-he, cu poliţia nu-i ţine! A crăpat uşa... oleacă, Şi îmi zice cu-un şoptit: - Domnule, dacă vrei apă... Nu am... că sunt pocăit. Să nu-gheţi, e bun un vin... Poţi gusta din ăst clondir; Dar te rog, pe-al meu vecin... Un pârlit... un aisictir! Iartă-l, că vorbsc cu el Să v-aducă bicicleta; Acum du-te frumuşel... O să te petreacă Veta?

213

- Domule, îţi sunt dator... Fiindcă astăzi mă trataşi, Și-ți promit... că-n viitor Am să te scap de pungaşi! Câtă spaimă-am îndurat, Vetta,-ar pune mărturie... Dar ea se-ntinsese-n pat, Şi zâmbea cu gingăşie... După ce sorbirăm vinul Am grăit: „Îţi iert vecinul..." - Nu ai teamă, că te chem, Cu Sticlete ne-mbătăm. I-am strâns mâna, tremuram, Uşa-n urmă omu-a-nchis... Iar pe stradă, când zburam, M-am trezit pe loc din vis.

SUNT O AMANTĂ-NCÂNTĂTOARE

Sunt o amantă-ncântătoare, Am şarm şi sunt seducătoare… Sunt ca o stea strălucitoare Pentru bărbaţii cu parale; În noapte mă aprind, iubesc, Iar dimineaţa asfinţesc. C-aşa mă vor iubiţii mei, Să apun ca să nu fiu cu ei; Şi nici geloasă eu nu sunt, Când dimineaţa-al meu iubit Se duce-acasă să se culce… Şi n-are poftă să mănânce.

214

Nevasta-l ceartă,-i supărată... O vrea şi ea, dar mi-e uitată. De grijă-i plâng, e vai de el: Tam-tam! copii, căţel, purcel, Vrea, nu vrea, şi poftă-şi face Și nevasta-şi satisface... Sunt o amantă... top model, Nu sunt geloasă-n nici-un fel, Că-n noaptea următoare vine Şi se distrează lângă mine.

Uită de necazuri, belelemele …Că-l strâng în braţele mele.

215

CINE MĂ ŢINE PE MINE

TABLOUL I

Noapte, strada este luminată de un singur bec, şi acela chior.

MĂRIN: (Se-toarce de la crâşmă cântând) Pe strada cu trei fântâni, Zece gropi şi nouă câini… Ihu ! Acolo-i căsuţa mea, Unde m-aşteaptă Leana. (Scoate din buzunarul hainei o sticlă cu vin) De la crâşmă când mă-ntorc, leee-le! Noaptea, pe la trei şi-un sfert, La prima fântână stau… (mică pauză) Doar atât, un strop mai beau. (Se aşează pe ghizdurile fântânii, prinde găleata, cu sfială îşi umezeşte degetele de la mână, apoi se răcoreşte pe faţă) Mă stropesc cu apă rece, Leana mea, (Bârrr!) Mahmureala începe-a trece. (He-he…) Câinii mă cunosc, nu latră… Că-nvăţai groapă cu groapă. Treaz dacă aş fi, se pare, Aş cădea… (merge bălăbănindu-se) nu-i de mirare. Dar băut, aşa cum sunt,

216

(se hlizeşte) Gropile nici nu le-ating. (Chiuie prelung) Uite-mă-n mijloc de stradă!… Nu e nimeni să mă vadă; (râde satisfăcut) Apa, ca agheazmă-mi pun… Vreo trei picături în sân. (Ha-ha-ha, ha, ha!) Că aşa ne-a-nvaţ sfântul: (Ia-auzi-ia!…) „Să nu-l mai ţină pământul Pe cel ce-n vin apa pune, Şi-n ţuiculiţa de prune!” LEANA: (Aşteaptă în poartă cu mâinile-n şolduri, apoi îşi duce la frunte palma şi se uită nedumerită în lungul străzii) După chiot şi cântat… este dragul meu bărbat. (a lehamite) Ce om!… Eu stau acasă şi mă dau de ceasul morţii, ce i s-o fi-ntâmplat lu’ Mărin al meu, iar el rage ca un măgar… nici nu-l doare-n brăcinar. (conciliantă) Oameni buni, Mărin al meu n-a fost aşa, nu! Uite cum intru la ideii: cu cine-şi pierde el nopţile şi de la cine cheltuie bani?!… că proastă nu sunt să-i las lui paralele pe mână? Nu l-o pune dracu’ să umble cu vreo muiere avută… care i-a luat minţile că, aşa cum mă vedeţi de calmă, îmi sar din pepeni şi-o iau de gât. Cu mine nu să pune nimeni, când e la o adică… trebuie să iau poziție. Chiar dacă m-am născut în zodia peştilor, îmi apăr bucăţica mea și sunt ca o leoaică înrăită! E-he,nu scapă teafără din mâinile mele! MARIN: (merge în zigzagul străzii, se mai opreşte, mai ia un gât de vin din sticlă şi continuă să cânte schimbând ritmul, ca pe la cinci dimineaţa) De-aia îmi e plin paharul, ihu!… Ca să-mi înec amarul; Doar aşa omul petrece Cu-un vin bun, nu apă rece. (cu duioşie în glas) Of, iar la ultima fântână Mă clătesc puţin în gură: Beau cu sticla, nu paharul Şi îmi pomenesc primarul… LEANA: (foarte revoltată)

217

Ia uite-te la Mărin al meu, are bani să pomenească primarul!… care ne-a furat, tâlharul, iar din tot ce ne-a promis, a rămas precum a zis: lumină, străzi asfaltate, câinii să-i ducă departe, ca s-avem precum era, beznă neagră-n mahala. MARIN: Să n-aibă norocul meu, Să cadă în gropi mereu, Să-l latre câinii întruna, Mândre să n-aibă nici-una. (O zăreşte pe Leana) Să cadă pe el năpasta, Să nu-l aştepte nevasta, Cum mă aşteaptă pe mine… Şi la Christos mi se-nchină. LEANA: Doamne!… Luna fău-o mare, Să lumineze-n cărare… Soţu-n gropi să nu îmi cadă, Portiţa noaptea să-o (prelung) vadă!. (rugător) Fântânile să găsească… Să bea apă, să-l trezească. MARIN: (declamativ) Dumnezeu, ruga i-ascultă!… Dar apă nu beau prea multă. Cum să beau? Să ruginesc!… Păi, nu vreau să scârţâiesc. Câinii dacă-i scol, mă latră… (un „hâc!…” ascuţit) Şi-o să trezesc strada toată. LEANA: (Îl prinde de mână să nu cadă) Mărine!... ce făcuşi? (dând din cap) Iar fusăşi de te plişi? Băutura, arz-o focul!… Asta ţi-a mâncat norocul.

218

MARIN: Leană, al meu noroc să nu mi-l ai!… (se bălăbăne, o prinde-n braţe) Dacă tu nu mă ţineai, Pe Mărinică-l pierdeai… he-he-he! LEANA: De cădeai, nici pe dracu’ nu aveai; Dar ascultă-mă colea: Dacă roata s-o schimba, Şi-n poartă m-ai aştepta, Ce-ai să faci domnia ta? Ce-ai zice, cum m-ai primi? Cred că-n palme m-aş trezi. (foarte degajată) Mărine,... nu te juca! De ți-o fac, dai în dambla. MARIN: (cu chiu cu vai abia intră în casă) Hâc!... Hopa-şa, ce zisăşi, Lenuţa mea?

TABLOUL II O bucătărie în curtea casei MARIN:(Este foarte agitat, priveşte ceasul, se loveşte cu mâna pestefrunte, aruncă şorţul de bucătărie, îşi pune haina pe umeri şi iese în stradă) Nu se poate-aşa ceva!… Ce-o fi cu Lenuţa mea? Unde să fi-ntârziat, Că afară s-a-noptat? Să mai rabd, nu mai rezist! Merg la birt, dau acatist… Cu un păhărel mă dreg; Lenuța mă crede-un bleg? Mămăliga am făcut; Vai de mine, s-a răcit!… Bătui lapte-n putinei, Dar să vină dumneaei…. Ţi-ai găsit, ce-o fi cu ea?! Leana mă bagă-n belea… Culcai copilu-n covată; Leanța mea, unde-i plecat Şi ai utat de bărbat?…

219

Am să-i arăt cine sunt, O să mă găsească în birt. (Intră în crâşmă şi o vede pe Leana în mijlocul petrecăreţilor, cărora le cântă şi joacă de mama focului. Marin rămâne înmărmurit, îşi face cruci, se loveşte cu palmele peste frunte, e un pachet de nervi) Eu mă vait şi grijă-i duc, Ea cântă ca un haiduc… Eu la cratiţă munceam, Leana mea e la bairam… Ia s-ascult ce cântă toanta, Apoi o să-şi ia răsplata! (se aşează în grabă pe un scaun, la o masă mai tetrasă , îşi reazemă bărbia-n palme şi se holbează la ea) LEANA: Cârciumioară, cârciumioară… Dragă cârciumioară! Câţi în tine-au petrecut, Câţi pe-aicea au trecut … Dragă cârciumioară! Să-i număr dacă-aş putea, Draga mea! O comoară aş avea. O comună cu opt sate, Şi în ea nu mi-ar încape... Crâşmă, câţi nu te-au iubit; Mulţi s-au dus, s-au prăpădit – Cârciumioară, loc sfinţit, De-aia-mi place să tot cânt. Am bărbat cum mi-am dorit: El acasă…, eu la birt. MARIN: Dacă-aici e loc sfinţit Ce prost am fost c-am lipsit!… Veneam şi mă-mpărtăşeam Şi grija nu-ţi mai duceam… (O ameninţă cu degetul arătător, scrâşneşte din dinţi). Câţiva pumni dacă-ţi căram, Jur că vină nu aveam! Te lecuiam de băut, Şi nu eram troglodit…

220

Să te-aştept, să mor de spaimă Doamne sfinte, ce faci Leană!?... LEANA: (care nici nu l-a observat, îşi umple un phar, îl goleşte pe jumătate, râde satisfăcută, se şterge la gură, cântă mai cu foc, joacă şi invită consumatorii să petreacă şi să fie fericiţi) Lele!… înainte de-a mă duce, Şi la chefuri să pun cruce, Dragă cârciumioară! Vreau să merg la cimitir, Să duc un clondir cu vin – Dragă cârciumioară! Să dau la prietenii mei, Să chefuiască şi ei, Că-n ţărână nu e bine; Cine de urât mi-ar ţine? (Ţine-o-aşa!… că e tânără şi vrea) MARIN: (ameninţător) Morţi îmi vrei? Ai să le iei, (bombănind pentru el) Şi-o să ai parte de ei. LEANA: (Of-ooof!…) Plictiseala nu mai trece, Pământul e ud şi rece; Nu ţambal, şi nici vioară... (îi face cu ochiul) MARIN: (Sare ca ars de la masă şi începe să cânte, iar Leana rămâne pe moment consternată) Nici măcar o bălăioară Să cânte seară de seară, Viaţa să-ndulceasă Şi să mă iubească… Ah, tu cârciumioară, Nu mă lăsa surioară! LEANA: (Cum nasul de femeie are miros fin, Leana a înţeles că Marin o iubeşte şi vrea ca să se distreze alături de ea, de aceea îl încurajază şi-l aţâţă). Cu bărbatu’ lângă mine… Mă distrez şi o duc bine.

221

(lui Marin) De tine nu mă despart!… În mormânt n-am ce să fac. MARIN ŞI LEANA: Morţii cum or rezista… Nebăuţi, aşa să stea? Cârciumioară, cârciumioară, Dragă surioară!… Trebui să-i cinstim pe toţi, Să se ducă vestea-n morţi, Că la cârciumă-i mai bine Şi nu mă despart de tine! Of-of-of! Dragă cârciumioară! Să se ducă vestea-n ţară. MARIN: (încep să joace pe ciucite) Pe tăiete, pe tăiete… Cu cuţitu lu’ Terente, Şi briceagu’ lu’ Juvete, Hai la joc băieţi şi fete! (cântă, ritm alert) Cârciumioară, cârciumioară… Scumpă surioară! Un contract nu am semnat, Dar ţi-s prieten devotat: Nu mă-mbăt, nici rău nu fac, Vin în tine că mi-e drag. MARIN ŞI LEANA: Că-n tine lumea nu-i tristă; Decât lacrimi în batistă, MARIN: (se-nvârteşte de unul singur) Mai bine să râd, să cânt, Că aşa-i omul făcut: MARIN ŞI LEANA: Să petreacă, să trăiască… MARIN: Pe mândruţa s-o iubească. (o sărută pe Leana)

222

LEANA: Că nu-i bine să postească! Uite-aşa. MARIN: Cârciumioară, cârciumioară! Dragă surioară… Greu îmi e s-ajung bătrân, Şi nici plânsul să nu-l ţin. Văd pe-un bătrânel, săracul!… În palme-şi reazemă capul: Plânge că timpu-a trecut; Nu-i pare rău c-a băut Şapte butoaie de vin, (rar şi apăsat) Şi tot zice că-i puţin. LEANA: (îl sărută pe Marin) Dacă Dumnezeu te ţine, Să mai bei zeci de clondire; Şi-o să-ţi duci viaţa-n bufet, Trăind printre tineret… Aşa măi! Soțul meu este poet. Şi ne cântă lăcrimând, Iar eu stau şi mi-l ascult, Că mi-l iubesc foarte mult. MARIN: Fraţilor, să vă urez… De-aia joc şi mă distrez: Ce-am avut şi ce-am pierdut? De-asta 'n viaţă beu şi cânt!… Preţ pe bani să nu punem… Vinu-i bun, să bem, să bem. Ihu! LEANA: Crâşma dacă-i iese-n drum, Nu e prost s-o ocolească… Intră-n ea să se cinstească. MARIN: Numai dacă-aş fi nebun Pot să trec prin faţa ei…

223

LEANA: Are vrajă, dumneaei? Crâșmărița,-n ocii ei, Mărine, are scânteii... Te orbește... vrei nu vrei! MARIN: De-aici nu mai vreau să plec, Stau cu Leana şi petrec, Că-i frumoasă şi e bună… (distrat, o ameninţă cu zâmbetul pe buze) Dar am să-i dau o chenzină, C-a plecat fără să-mi spună. LEANA: Ca să vezi... ce dandana! Păi nu sunt nevastă-ta, Care-n poartă te-aştepta? (mică pauză, suspans) Şi-nlemneam noapte de noapte, Când mi-am zis: nu se mai poate! Până-n zori… Nu se mai poate! Roata am mişcat puţin… Să mai beau şi eu un vin; Nu făcui, Mărine, bine? MARIN: Cine mă ţine pe mine, (o strânge-n braţe) De-s frumos şi-mi merge bine? LEANA: De când roata s-a schimbat, Ţi-a venit mintea la cap. MARIN: Păi… te cred, nu-ţi sunt bărbat?!

224

RUGĂMINTE - Aveţi milă,-s mort de foame, Frigul m-a pătruns în oase!... Se jelea cu mult amar, Fane, Către-un bos ce-l alungase. - Mergi în crâng, culege poame... Sunt pe gratis, şi-s gustoase. - Iarna, poame!? "Lua-te-ar dracu! Eşti bogat şi plin ţi-e sacul..." *** *** *** Când în casă mi-a intrat, Nevasta l-a şi-ntrebat: - Ce-i cu tine, nu ţi-e bine? - Șeful mă crede că-s prost... Ce crezi fă? Mă luă la rost, Și mi-a zis: ”Amice, Fane!... Mergi în crâng, adună poame, Le mănânci și scapi de foame...” *** *** *** Pe ochi îşi trase căciula; Sete-i e, uscată-i gura... Doda nu pricepe,-ncurcătura, Și îmi râdea cu suspine: - Vara când o da căldura!... Iarna,-ar râde și dracu' de tine Să te vadă prin pădure... Că te-ai dus după alune. - Taci muiere, nu-ți e bine! Nu la vară,-n plină iarnă Mă trimite în pădure... Unde crezi că găsesc mure? - Fane, dacă eu ştiam, Un coş mare-ţi pregăteam, Că aşa mi-e dor, îţi zic: Smeură vreau să mănânc.

225

*** *** *** Şi din ziua ce vă spun Fane mi-a ieşit în drum, Şi tot mers-a dumnealui Spre marginea satului, Şi de-aici... tot înainte, Pe neghiobi nu-i ţine minte, Că probabil şi-a găsit Ca să muncească cinstit.

BALADA CEASULUI BLESTEMAT

În crâşmă când am intrat, Am băut ca un turbat: Nu vedeam, nu auzeam – Petreceam şi chiuiam, Când un samsar vestit, La nevastă mi-a privit; Ochii ei l-au sfredelit, Iar tâlharu-afurisit... Înspre mine a venit, Şi în șoaptă mi-a vorbit:

226

- Baciule, sunt om cinstit, Din oraş, ieri am sosit… N-am cu cin’ să chefuiesc, Bănişori să cheltuiesc... Dacă vrei, vino la mine! Să ne simţim cu toţi bine; Că mai sunt cu trei amici, Nici unul nu-i de p-aici. Mi-a jurat că mă cunoaşte, C-am băut cu el de Paşte; Dar cu câţi n-oi fi băut? Cine minte i-a ţinut!... L-am crezut că-i om de treabă, M-am dus să cinstesc o halbă; Dar cine le-a numărat?… C-am fost pulbere de beat; Cu prietenii pariu face, Că nevasta mea îl palce. Mă punea să dau cu zarul, El pierdea banii cu carul –, Eu îmi burduşeam sumanul; Şi zicea: - „Vedeţi, ciobanul, Ce noroc la zar mai are!… M-a lefterit de parale”. Aproape, spre dimineaţă Mi-a pus o hârtie-n faţă... Şi mi-a spus: - „Banii-s ai tăi, Dar, îmi semnezi pentru ei; Eşti de-acord? Scrie-mi pe asta!” Când semnai, îmi luat nevasta. Ea a mers cu el, hoţul râdea; Cu trăsura mi-o ducea La palate, în Zătreni, Unde stăteau trei boieri, Pe care mi i-a-nşelat: Le-a spus că-i om însurat, Că nevasta i-a-ngheţat, Şi de vor să-l găzduiască,

227

Cu galbeni o să-i plătească, Că-i băiat de neam avut. Slugile l-au cunoscut –, Pe Zătreni, ei i-au vândut. Avea amici..., lifte mari! Toți erau niște tâlhari.... Boierii,-n casă l-au băgat, Şi-au primit aur spurcat – De la alţi boieri, furat. Când în casă a intrat, La soţie mi-a strigat: - Hai, femeie, eşti a mea!… Te-am plătit cum trebuia; N-ai să zici că n-ai văzut!?... Târgul l-am făcut cinstit. Dacă muncea viaţă-ntreagă, Nu-mi umplea el o desagă; Mi te-a dat, nu te-a iubit; Tu l-ai lăsat fericit!... Mulţumit e soţul tău, Dar mai mulţumit sunt eu, Căci norocu-a fost al meu: Mi-a adus mândră soţie, Şi-o să punem cununie. Să râdă Olteţu tot... Că te scăpai de netot. Vino-n braţe să te strâng, Dor îmi e să te sărut! - Omule, răbdare ai!… Nu vrei să mă schimb de strai? …Dacă veri să-ţi fiu mireasă, Pregăteşte,-o-ntinsă masă; Că-mi este dor petrec!… De lângă tine nu plec. Am poftă să chefuiesc, Pentru bani te răsplpătesc: Să vezi... ce puţini ai dat... Atunci când m-ai cumpărat. Pune vin, adu-mi friptură,

228

Dacă vrei să-ţi dau o gură, Să te fac om fericit… Meriți, fiindcă ai plătit. Dacă vreis să mă ții minte Cheamă lăutari să-mi cânte, Lumea la noi să se uite! ...Că m-ai cântărit în bani, Trebui să-ți slujesc mulţi ani. - De ce, puică, să-mi slujeşti, Dacă spui că mă iubeşti!? Banii-i fac, că ăşti boieri, Au destui, îmi au averi... De le iau puţin din ei? Vreo sută de cocoşei, O să ai ce îmbrăca –, Ai să fii prinţesa mea. - Dragul meu, iubit bărbat, Scuză-mă!… eu am plecat Să mă schimb, să-ţi fiu pe plac: În mătase să mă-mbrac, Coroniţă-mi pun pe cap, Să arăt ca o fecioară… - Ah, iubită soţioară! Eşti frumoasă şi aşa… Te grăbeşte, draga mea! Tâlharu,-aştepta la masă, Iar ea sări pe fereastră: Pe loc viaţa şi-a curmat; Din suflet mi-a regretat, Crezând c-am vândut-o eu... Să mă bată Dumnezeu! Şi linişte să nu am, Fiindcă eu altfel gândeam: Că ea m-a lăsat pe mine, Şi m-a făcut de ruşine. Să mă vadă Domnul sfânt, Să nu putrezesc curând, Odihnă-n pământ să n-am! Doamne, cum o condamnam… Dar mi-a scris cu mâna ei, Doamne, vino să mă iei!

229

Că om nu mai pot să fiu… Sunt un mort, nu mai sunt viu. Să n-am parte de mormânt, Dacă pe samsar nu-l frâng! Cum rupi creanga pentru foc; El de mine-şi bătu joc?… Şi mi-a omorât soţia!… Moarte-i dau, asta-i simbria! Un cuţit i-a fost de-ajuns: Pe tâlhar mi l-am răpus – Nevasta mi-am răzbunat; Doamne, nu sunt vinovat! Chiar de lanţurile-s grele, Şi la ferestre am zăbrele, Iar lumina de la soare Nu ajunge-n închisoare… Crâşma n-am s-o văd vreodată – Viaţa mea e terminată. Mor aici, de toţi uitat; Doamne, rău sunt blestemat. Soarele n-oi mai zări... Câte zilele oi trăi; Nici mormântul dragei mele, Aşezat între vâlcele; Nu mai ştiu unde o fi, Sub ce brazi s-o odihni? Dar cu ea în gând îmi sunt… Până voi intra-n mormânt. În lanţ putrezec legat... C-a fost ceasul blestemat! Când în crâşmă am intrat.

230

CE NOROC PE CIOARA CHIOARĂ!

Într-o seară, -n cârciumioară, Cu firma cu „La Cioara chioară” S-a oprit din zbor o cioară Şi-a intrat aşa, -ntr-o doară, Zbârrr! în colţ, pe policioară; Toţi mesenii se uitară, Din priviri se întrebară, Curioşi se tot mirară: “Cum se face că o Cioară A intrat în cârciumioară!...” - Nu-i întâia oară, Când această biată Cioară, Îmi comanda apă chioară Şi grăunţe de secară, I-a lămurit cârciumarul: Ridicând voios paharul, Fiind, se pare, mulţumit De-aşa oaspete vestit. Cioara, tare sprinteioară , Mi s-a aşezat pe-o scară, Să vadă cum îi prepară Cina ei pentru deseară. S-a aşezat lângă bar Pe un scaun, ca un par; Şi-ascultă-un lăutar, Ce cânta ca un bondar... Muzică de prin fanar. Și atât se tânguia... Cioara-l privea, se mira:

231

„Dacă nu cumva-l strângea De gât cu vreo curtea, Vreun amic, sau cineva!…” Vai, amarnic se jelea! - " Dacă soacră-sa-i murea Nu putea hogi aşa!?…” Gândea Cioara şi zâmbea: Popa sur, cu barba neagră, Smerit, pe Cioară întreabă: - Tu, îndoliată, dragă!… Ai venit la cârciumioară, Să iei boabe de secară?... Pentru ce bei apă chioară!?… Ia şi gusă-o ţuiculică... Şi-o să-ţi pară nea popică, Nu cum e... de ani albit, Ai să-l vezi întinerit – Numai bun pentru iubit. Te cinstesc, măi surioară, Bun venit la "“Cioara chioară”". De-o să cânţi la mine-n strană, Poţi mânca chiar de pomană, C-am nevoie de-o vădană. Haina ta e-atât de neagră, În altar o să-mi fii albă, Ca sfinţii ai să trăieşti... De asculţi şi mă iubeşti!” ................................... Cioara croncăne din cioc Şi la masă-şi face loc; Mulţumeşte cu respect Şi se umflă tipa-n piept. Primarul, machit şi el, O vede că-i porumbel. Poliţistul, la o adică, Zice că e bibilică; Şi pe genunchi o ridică;

232

Pe loc un vers îi dedică. - Vin’ să te pup, rândunică! Întinde ciocul spre barbă Îi culege-un fir de iarbă, Şi simandicoasă întreabă: - Drag părinte, prea iubit! Taică, cine ţi-a murit!... Și ... pe unde l-ai jelit? Fir-ai, popă, afurisit! În iarbă te-ai tăvălit… Firicelul ce-am găsit, Miroase a fân cosit – Pe care te-ai tolănit… Spune-mi, ai păcătuit? Nu jura! Fii om cinstit, Că de nu, ești pedepsit; Cel de sus mi te-a văzut. Apoi mereg spre jupânul, Care-o privea ca păgânul, Şi-i spune cu-un ciripit: - Cârciumare, om vestit! Spune, unde l-ai găsit, Pe scârţ... lăutar pârlit? Prea îmi cântă răguşit… Dragulmeu, m-a asurzit. Şi din ochi i-a şi clipit, Că l-a făcut fericit. - Mă scuzaţi, nu e tocmit, A venit, e-un rătăcit..., Nu ştiu cum s-a pripăşit, Şi cu cine-o fi venit; Nu fură, e om cinstit… - Neică, bun! Nimic nu zic, Dar să ne cânte un pic... Taică, vreau un cântec bun, Sau dă-i sfoară şi săpun, Să nu se mai chinuiască Pe la masă să jelească.

233

Poliţist, te rog să-i zici: Să nu mai cânte pe-aici! - Tu comanzi!… măi aripioară? Neamul tău întreg să moară! Ce-ai cu mine, surioară!?… Cânt şi eu pe-o pâine-amară. - Nu mă ştii? Sunt Cioara chioară, Sunt stăpâna de la moară. Acum trei sute de ani… Am jucat cu trei golani Zaruri, și avui mare noroc – Au pierdut crâşma... pe loc; Și au vrut ca să-i deie foc... Dar unul, hazliu din fire, Nu credea în nemurire, Le striga din ulicioară: „Noroc chior pe lelea Cioară!” Și atât mi s-au căinat Că norocul i-a lăsat... Și de oftică să moară; Şi-au luat caii şi plecară. După-un an, când au venit Să vadă locul iubit, Zurliul strigă,-ntr-o doară: - Hai să bem la “Cioara chioară”!” Şi aşa, din an în an… Crâşma bine mi-o ţineam. Mulţi drumeţi mi se opreau, Mâncau şi mă pomeneau; Iar voi nu mă pomeniţi?!… Ştiu, sunteţi nişte pârliţi! Popa-i zice într-o doară: - Ce tot zici, dragă fecioară!?… Să te pomenim pe tine… Care minţi fără ruşine? Şi ne spui că tu eşti Cioara Care, baba Marioara… O creştea, şi-o credea mică? Ţaţa… mi-a fost străbunică!… Cum de o cunoşti, Ciorică?

234

- Cum să nu!… Pe tatăl tău Îl ştiu când era flăcău. O ştiu şi pe maică-ta: Cânta cu mine-n vâlcea, Când pe tine te-alăpta, Iar tu... mic, te zvârcoleai, Şi de-al dracu ce erai În scutece nu stăteai… Ha-ha!... după fete te uitai; Nu zi ba, că barba-ţi tai! Râd cu toţi şi se holbează, Pe Cioară o venerează. - Bine... bine, povesteşti, Dar tu, fată, cum trăieşti? Ani ai trei sute şi ceva… Poţi să spui, iubita mea? O imploră popa, care-i răguşit: Eu pe Domnul am slujit, Îl slujesc cu multă credinţă, Dar nu prea am pocăinţă, Că de nu iubesc acum, Ce voi face pe cel drum?… - Părinţele, de mai vezi?… Nu-i tot una ca să crezi, Să te rogi şi să te-nchini Şi să-mi umbli prin vecini. Taică, eu… ţuică nu beau, Şi-asta e, că nici nu vreau! Prune gust că-s dulci şi bune; Greşesc cumva, îmi poţi spune? Şi din struguri ciugulesc; Iar la vin nici că poftesc. Dar să beau, să ameţesc!… Nici atât, iubit părinte. Fii atent şi ţine minte: Lumea-mi zice, astă Cioară!… Dar nu stau în cârciumioară. Cum se lasă înserarea Eu mă culc şi odihnesc, Nu visez, nici nu iubesc,

235

N-am idealuri, nu gândesc. N-am avere, şi cu ea ce-aş face?!… Nu muncesc, fiindcă nu-mi place. Eu mă plimb cam peste tot, Graniţe n-am, nici paşaport. Pe dealuri şi prin poiene Pot asculta turturele... Fac ce vreau, că asta pot: Îmi trăiesc, dar nu mă-mbăt. Şi de-atunci, în orice seară Ascultau la „CIOARA CHIOARĂ” Dar nici unul n-a plecat… Nici prea treaz, dar nici prea beat.

LA O HALBĂ CU BERE

- Mă găgăuţă, chiar o crezi capabilă pe Eva să în asculte balivernele şi tâmpeniile tale, că tu-i oferi în dar stelele de pe cer? - Ce, eşti gelos pe mine că-i cânt serenade? - Nu, dar nu mă laşi să dorm... - Ca să vezi!... nici nu-ţi cânt ţie, dar după mintea ta aia creaţă, ce-aş putea să-i dau când aseară m-am culcat fără să mănânc măcar o coaje de pâine? - Ofreă-i ce-şi doreşte, aşa cum o doreşti şi tu: o strângere prelungită în braţe... un sărut pătimaş, iar cheltuielile pe care le faci au să fie minime. - Hai să fim serioşi, cum s-o strâng în braţe când ea stă la etajul trei?!... - Urcă la ea. - Nu am cum... - De ce? - În curte are un câine lup care m-ar rupe dacă deschid poarta. - Atunci de ce nu te latră când zbieri de-cu-seară până la miezul nopţii? - Ştiu eu?... Probabil că-i place vocea mea.

236

- Măi trubadurule, să ştii că ai dreptate, doarme potaia că nu i se aude glasul, iar când pleci începe să urle. - Nu urlă, cere un bis... - ...A, ia priveşte spre balcon. - Ce este? - Eva s-a aşezat în şeslong şi se pregăteşte să-ţi asculte concertul. - Din acest moment nu-i mai cânt. - Te-ai supărat? - A, nu... Vreau să-i dăruiesc iubirea mea aşa cum m-ai sfătuit. - Atunci mâine seară, vino mai de vreme, aşteapt-o la - colţul străzii că ea apare cam pe la orele şase, şapte... atunci termină cursurile. - De unde ştii? - De la Ancuţa, sora ei. - Are şi o soră? - Da, pe nevastă-mea. - Bine mă Nicuşor, tu mă laşi să mor de dor şi nu-mi spui că-i eşti cumnat? - Păi m-ai întrebat? - Nu. Aici ai dreptate... dar n-ar fi bine să mă inviţi într-o seară pe la tine? - Ce mă, vrei să am necazuri!... - Nu te înţeleg. - Auzi amice, îţi spun un secret: nu ştiu dacă-i place Evei cum cânţi, dar Ancuţa e moartă după tine. - Nu mai spune, chiar îi place de vocea mea? - E înebunită... Aseară când am strigat-o să vină să se culce, că tot la balcon stă şi ea când tu îţi faci programul muzical, ce crezi că mi-a zis? - Ce?... - Ai răbdare, să tremine zăpăcitul ăsta de cântat... că drept să-ţi spun, are dulceaţă în glas şi dorm mai liniştită când îl acult. - Păi... ar trebui să cânt şi în seara asta, dacă - zice că-i aduc somnul dragei tale soţii. - A, nu e nevoie, astă seară nu vine acasă. E plecată la maică-sa. - Bine, atunci hai în colţ la berărie, fac cinste. - Nici nu se putea o mai bună propunere.

237

- Grăbeşte-te că mi s-a uscat limba-n gură. - Merg, dar nu-mi mai vorbeşti de Eva. - Păi ce farmec are-o halbă fără să amintesc de cea care mi-e dragă? - Uită-te bine la mine: aşa am fost şi eu la început, îmi

sfârâiau călcâiele după Ancuţa, iar acum... după zece ani de căsnicie sunt bucuros ca să rămân singur şi să cinstesc cu tine o halbă, fiindcă nici nu ştii ce plicticoasă e iubirea, asemănătoare aceeaşi ciorbă servită zilnic. - Nu poţi să schimbi ciorba? - Pot, dar nu vreau. - De ce?!... Păi nu permanent, doar de divertisment. - Tu vrei să fiu din nou ca tine, fără casă, fără masă... şi să tai frunză câinilor? ...Dacă nu era Ancuţa, cine mă aduna de pe drumuri? - Hai noroc şi să ai parte de Ancuţa şi ea de tine!... După vreo cinci rânduri de halbe cu spumă rasă, Nicuşor este zgâlţîit puternic şi când a auzit glasul Ancuţei i-a trecut tot cheful. - Aici mi-erai, craiule? - ... Ştii, am fost invitat de... - Un derbedeu neînsurat, aşa-i? - Da, neînsurat. - Sărut mâna doamna Ancuţa!.. - Domnule, dacă în clipa asta nu mergi cu mine, jur că ai să rămâi cu flecarul ăsta care-mi face capul calendar cu văicărelile lui, că mai frumos schelălăie Ludovik. - Vai de mine!... Mă cunoaşteţi? - E şi greu să te reţin, când tot cartierul te ştie ca pe un cal breaz, că-mi vine să-ţi iau chitara şi să ţi-o fac ţăndări şi să nu te mai văd în viaţa mea! - ... Bine mă Nicuşor, tu-mi spuneai că doamnei Ancuţa îi place cum cânt? - ... Da, aşa am zis. - De ce? - Ca să nu te amărăsc. Revenindu-şi din spaima pe care a tras-o când Ancuţa l-a zgâlţîit ca pe un sac de cartofi, Nicuşor îi spune ca s-o îmbuneze: nu vrei şi tu un ţap cu bere, floricica lui tăticu? - Mă mir că nu-ţi e ruşine!... De ţapul tău îmi arde? - Atunci o halbă, ce zci, merge fetiţă?

238

- Mergem acasă!... - Mă ierţi Nicuşor, nu am vrut să-ţi fac scandal în casă. - Eu să te iert?!... Să te ierte ea şi cu soră-sa Eva. - Ce-o bagi pe Eva-n ciorba noastră, trogloditule! - Păi cui îi cântă serenade, mie sau ei? - E târziu şi nu discut cu beţivii.

EPILOG După câteva luni bune, Guţă a reuşit să-i câştige inima Evei, iar la doi ani îi găsim pe cei doi amici la berărie discutând cu aprindere.

- Guţă, Guţă... dacă nu mă ascultai, acum erai tot trubadur. - N-am ce zice, Nicuşor... te-am ascultta şi Dumnezeu mi-a dat pe cine am dorit să-mi fie soţie. Eva, dragul meu e-o dulce. Chiar vreau să-ţi mărtuirisesc un secret: peste patru luni voi fi tătic. - Noroc şi să fie-ntr-un ceas bun! Copii sunt bucuria casei. Ai mei, Dani şi Lorena de la toamnă merg la şcoală. Atât de fericiit mă simt... Ca un făcut, după circa două ore au avut surpriza să fie luaţi la rost de Ancuţa şi Eva. - Aici îmi sunteţi, crailor?... le strigă din uşa localului, Ancuţa. - Cum o să-ţi crteşti copilul, beţivule, dacă cheltuieşti banii în cârciumă... se răţoieşte şi Eva la Guţă. - Gata, gata cu circul!... Ospătar! Repede, patru halbe şi douăzeci de mititei, au venit invitaţii mei, comandă Nicuşor, iar războinicile doamne au spus cu tandreţe în glas. - Păi... numai voi!... De ce nu ne-aţi luat şi pe noi?

L A Ş C O A L Ă Ţie, scumpă mamă „Aşa mi-e dor de tine, copilărie, Unde te-ai ascuns? Hai, spune: Când ai să mai vii la mine Ca să-mi faci o bucurie?..." Geaba dascălul îmi spune, Că maimuţa mi-e bunică; Eu îmi zic: „Mor de frică, Nu suport aşa jivine!"

239

Domnul poate c-a găsit Vreo maimuţă tare bună, Şi i-a zis în glumă, mumă; Cu asta ne-a pricopsit… Suntem toţi nepoţii ei!?… Pe fund dacă ne-am târât, Coada, cică-am fi pierdut Şi blăniţa-i cu cârcei!... Îi răspund: „Mie nu-mi place!” Domnu’ urechea-mi întinde, Şi cu dragoste m-atinge Pentru... cele dobitoace. - Cap de cretă,-nţelenit!... Crezi ce popa-ţi povesteşte? El cată şi te prosteşte… Că din lut eşti zămislit, Şi-n gură ţi-ar fi suflat… Când erai humă cleioasă; Carnea, cum ţi-a pus pe oase! Şi cu cap te-a înzestrat? În dovleac ai doar seminţe; Ascultă cum sună-a gol!... Şi-mi vorbeşte mai domol: - Ce ştii tu despre maimuţe? - Eu!… maimuţă n-am văzut; Nu cred că-i bunica mea! Poate-i mama dumneata? ...Laba n-am să i-o sărut! - Afară!!!... mă'... imbecil... Plugul o să-ți roadă mâna... Mare prost, nu-și ține gura! - Eu credeam cămsunt copil.

240

Şi cu-o riglă, de pe masă, Zbârrr!... îmi loveşte-n uşă. Când să ies, hop, Corcoduşă, Popa cel cu barba rasă, Care mă-mpinge înapoi. - Unde fugi! măi arătare?… Ce mi-ai făcut din ţigară? Drac nebun de maimuţoi! Mă strecor şi ies în grabă, Văd că popa e pornit... Sigur, de m-ar fi pocnit, Mă făcea pe loc, grămadă, Căci bastonul ridicase. Mă temeam că pielea mea De pe cap… mi s-ar crăpa, ...Bâta s-ar opri în oase. Of!.. şi la ora care vine, Stau smerit cum e un sfânt; Popa-mi pare că-i pornit: Cu ochii-i ţintă pe mine. „Dacă cumva-şi aminteşte? Doamne, de m-a reţinut!... Vai! Corcoduşă-i de temut: N-am să scap, mă altoieşte.” Mă ia cu vorbă blajină Şi un zâmbet de bunic, La catedră m-a poftit: - Dragul meu, tu nu ai vină …Că nu-mi crezi în erezii; Doar păgânii, ei greşesc! Bine faci, te fericesc!... Luaţi exemplu, dragi copii,

241

La colegul vostru care, Ca şi sfinţii a-ndurat!… De Darwin s-a lepădat. - Dar a luat-o pe spinare, Zice unul, hohotind: Clasa este într-un delir; Nu pot râde, dar mă mir; Popa-i roşu, şi strigând: - Ce-i de râs, frate măgar* ?!… Aţi văzut ce-a suferit?… Clasa dă şi-n clocotit – Un ceaun ce stă pe jar. Duc uşor mâna la gură, Îmi muşc degetul cel mic; - Mă „frate măgar”, îţi zic: Eşti curată secătură! Și începe popa „Tunsu” Să-i lovească pe sărite... Alţii se feresc şi-l minte, Ba pe unii-i prinde plânsu’. Când văzui că-i groasă gluma, În genunchi m-am aşezat, Şi smerit m-am închinat, De-mi vine să râd şi-acuma. Mă rugam cu vocea tare: - Doamne, iartă-i că greşesc! Ţie Sfinte... îți slujesc! Iartă-i Tu… pe fiecare! Şi, deodată preasfinţitul... S-a oprit ca să mă asculte, Şi-a pus mâinile la tâmple, Cruce-şi făcea, fericitul.

242

- Măi „frate măgar!” îţi spun: Ce tot baţi câmpii mereu? Tu-l întrebi pe Dumnezeu, Ce e rău şi ce e bun?!… Nu-s destui care-L întreabă, Ba îi cer şi socoteală?... Ia să-ţi dau o chelfăneală, Ieşi din clasă mai degrabă! Puiule, vezi la El c-a reuşit, Măi copile, să te crească!... Cu puterea Lui cerească?... - Au! Și pe loc m-a altoit. Că de-atunci, învățai eu, Că nu-i bine să întreb... A, începusem să-nţeleg… C-ar fi vai de capul meu, Dacă plâng sau cumva râd Când preotul e în clasă; Nuiaua era cam groasă – O tăiase… dintr-un dud. Ca pâinea-i bun, câteodată; Mâna-mi vine să-i sărut... Şi îmi zic: „Poate-am greşit, E normal, de-aia mă ceartă.” Când se roagă, eu îl cred Că Iisus vine, ne-ascultă; Căci părintele ne cântă, Și mi se pare că-L şi văd. Şi de câte ori, în clasă, „Fratele măgar” mă cheamă, Ies la tablă… fără teamă, C-a pierdut nuiaua groasă.

243

Popa zice: „Fac greşeli lumeşti, Doamne! Ei nu ştiu ce spun, Nu-i pot făcea sfinţi… acum; Iartă-i, și să nu-i trăsneşti!” Cum „fratele măgar” o face, Că bastonul „Mână-Lungă” Zău, nu vreau să m-ajungă; Tare-s mic şi nu îmi place Să îndur de mila… Ta! Iar de cred, ce pierd? In zadar să mai întreb... Cine-mi poate demonstra, Cum a fost şi cum va fi, Poate cineva să-mi ştie? Da, ar fi chiar o nerozie!… Pân’ la urmă m-aş sfârşi. Dar să cred că bunicuţa... Scumpa, ar fi o antropoidă! C-ar fi doar „o cărămidă”… Eu, să venerez maimuţa?! Un străbun cu patru labe, Ş-un altar să-i mai ridic? Maimuţoiul mi-e bunic!… Zău, aşa ceva nu se cade. Să consum atâta piatră, Să muncesc precum un rob! Spuneţi voi, n-aş fi neghiob? Nu mi-aş ierta viaţa toată! S-o tămâii ca pe o sfântă, Că sunt os din osul ei? Vai!… atuncea şi Grivei, Tăvălindu-se pe burtă…

244

Se va gudura din coadă, Că stăpânul lui e prost; Poate… mă va lua la rost Și m-ar scoate din ogradă. Gâştele, care-s isteţe, Sigur că ar râde în cârd; Nu m-ar vinde nici în târg… Sigur c-aş merita beţe Să le-ncasez pe spinare. Doamne, Tu, ce ne-ai făcut, Spune-mi dacă am greşit? Numai Tu eşti bun şi mare, Şi-ai lăsat în astă lume Fiecare să vorbească... O fi sfânt să se găsească, Să mai facă vreo minune! Te pictară-n acuarele, O, în creion şi mozaic; Eu nu pot să-i contrazic, C-aş avea numai belele. Mulţi au zis că le-ai vorbit, Te-au văzut, ai chip ca noi; Dar n-au fost vreodată doi; Fie, dacă-aşa s-a pomenit… Sfinţi abili… sau prooroci, Dumnezei micuţi, în schemă; Că şi-aici este-o dilemă: De ce faţa nu-Ţi întorci? Să-i înveţi… că nu e bine Să scornească atâţia draci! În seamă de-ai vrea să-i bagi, Să se mai teamă de Tine!

245

Şi minciuna să n-o pună Drept zălog şi chezăşie, Când cu toţi vor bogăţie Şi o viaţă cât mai bună. Au făcut din moartea noastră Vai, o tarabă de câştig; Doamne, las-mă să plâng! Viaţa-i verde sau albastră? Eu mai cred, când ai creat-o, Ai făcut-o cu temei… Nu cu diavoli şi cu zei – Viaţa pe care ne-ai dat-o. Autori pe care lumea… Nu-i mai poate număra, Au tot scris în umbra Ta ... Verzi, uscate… şi aiurea. Nu contest că mai există Foarte mulţi ce-au suferit; Doamne!… ei te-au îndrăgit Şi-au avut o viţă tristă. Dar ca drept recunoştinţă, Îmbuibaţii, adunaţi laolaltă... Mi-au creat lumea cealaltă, Ca răsplată la credinţă? Ne-au spus să ne pocăim, Să nu cădem în păcat!… Fiecare va fi aspru judecat - La bogat de-o să râvnim. Mulţi purtând sutana neagră, Ştiu plăcerea s-o vâneze: Noaptea merg să se distreze, Şi în iad nimeni nu-i bagă.

246

Şi aici, mă iartă, Doamne! Mai ai credincioşi cu milă: Te slujesc şi Te admiră, Dar sunt cât în ciorbă boabe. Sunt săraci, bătrâni, pe ducă, Cu speranţa mai trăiesc, În credinţă Te slăvesc... Trec, dispar ca o nălucă. Când vecernia îi cheamă, Fac mătănii şi suspină... Pentru ei, Doamne, ai milă! Căci ei ţin de Tine, seamă. Tare-aş vrea să pot cunoaşte, Doamne!… cum ai reuşit Dintr-un haos infinit… Viaţa de-ai putut-o naşte? Presărat-ai diamante, Pulbere ce a rodit, Universul l-ai rotit, Ai dat viaţă, ai dat moarte. Şi-o mişcare, o dorinţă… A cuprins fiinţele toate, Se trăieşte pentru moarte – Fără-a cunoaşte căinţă C-a greşit furând din hrana Unui semen ca şi mine, Ba s-a revoltat pe Tine Că n-a putut să-i ia blana De la patu-n care doarme. Obosit s-a-ntors, săracul!… De belele-l durea capul Şi în somn tot mai ofta,

247

Când tâlharul, speriat, A crezut că s-a trezit; Prin fereastră a fugit, Şi ce l-a mai blestemat… Că-ar fi trebuit să doarmă, Voia punga să i-o fure; Omul sub cap o ţinea, Dar aşa, mi-a tras o spaimă!… A lăsat haina şi blana – Pentru data care vine; De-i plecat pe la vecine, O să-i fure damigeana Cu rachiu de prunişoare; Ţie, Doamne, o să-nchine. Eu zic: „De ce-l ţii pe lume? E păcat să stea sub soare!” Şi, iar vin smerit la Tine: Merităm... tot ce ne-ai dat? Doamne, cât de-ndestulat E pământul, şi ne ţine... Că tot bob de viaţă este De la marea mişcătoare, Pân’ la holda roditoare Şi a munţilor, sus, creste. Dar loc nu avem, nici pace, Ne certăm, facem războaie, Sângele curge şiroaie… Doamne, Ţie, asta-ţi place? Tu, când viaţa ai creat, Ai uitat ori mi se pare!… Cum să-l ştii pe fiecare, Ori din mână ne-ai scăpat?

248

Dar mă liniştesc degrabă: Cloşca, puii când şi-i creşte, La anul cin' mi-o găseşte Să-i păzească în ogradă!?… Puii au crescut de-acuma, Şi de ea... habar nu au; Nici bineţe nu-i mai dau, Au uitat că ea l-i muma, Când din cioc le da grăunţe, Muşte mici şi cu gândăcei... Îi chema: „Dragii, puişorii mei, Luaţi să creşteţi găinuţe!” Iar acum, biata găină… Se gândeşte să clocească; Şi alţi pui are să-mi nască; Şi-o să-i plimbe prin grădină. Şi,-uite-aşa se tot repetă, An de an, viaţa cu noi... De-am fost buni, sau poate răi, Vom pieri ca o cometă, Ce în urma ei lumina – Dâră a lăsat… oleacă; A venit, dar unde pleacă?!... Sau care a fost pricina De s-a stins ca lumânarea, Sau mi-a ars ca torţa vie, E vreunul care-mi ştie? Sau cunoaşte el cărarea Ce-o parcurge printre stele, Alergând ca să sfârşească!… Cine poate s-o oprească? Asta-i limita puterii mele

249

De-a pătrunde mai departe Taina cerului şi-a Ta... Of, şi cu toţii vom dispărea; Şi n-ai vrut să scrii o carte? …S-o citim cu străduinţă: Despre, când planeta noastră, Cea frumoasă şi albastră – O să treacă în nefiinţă. Nu mă tem, eu nu ajung Să trăiesc acel sfârşit; Și de ce-aş fi necăjit?!... Dacă Tu, un Demiurg, Nu poţi viaţa a reţine Să rămân-o veşnicie. Şi-n a Ta împărăţie… Schimbi pe azi cu mâine. Stingi pe cer un soare, Faci planete-ntunecate, Ce-s atrase şi purtate Într-o lume călătoare... Fiindcă ai mare plăcere, Armonia s-o păstrezi: Stingi, aprinzi şi te distrezi Şi produci multă durere. Dar cum totu-Ţi aparţine, Şi nimic nu vrei să piară, Ne vânturi ca-ntr-o moară… Căci mişcarea pentru Tine, Sensul vieţii defineşte. Spaţiu ai şi timp destul; Uneori, câte-un nebun În zadar se chinuieşte

250

Să găsească începutul, Sau sfârşitul, de se poate… Cată-ntruna, pân’ la moarte; Doamne! Tu eşti infinitul? Nu Te văd, dar ştiu că eşti, Și eu simt prezenţa Ta, Fiindcă fac parte din ea. De vrei să mă pedepseşti… Voia Ta este-mplinită, Şi nu pot să mă revolt… Unde merg, în gând Te port Şi îmi plec fruntea smerită. Că atât mă duce mintea... Dar nu cred în basme seci! Dacă mulţi dintre zevzeci, Mie-mi pot arată puntea Dintre iad şi raiul sfânt; Doamne, nu te supăra! Cât mi-e dat, eu Te-aş ruga: Lasă-mă doar pe Pământ, Că-s sătul de aşa viaţă! Să doresc un alt calvar? Nu sunt „fratele măgar” Care-ntruna ne-nnvaţă. * * * Zicea popa c-o s-aducă O nuia de dud pârlit; Timpul repede-a trecut; Dorul şcolii mă apucă!

Notă: * După aproape cinzeci de ani m-am întâlnit cu un coleg de-al meu din clasele primare şi, amintindu-mi de lecţiile de religie, i-am zis cu nostalgie în glas:

251

- Ce s-ar mira "fratele măgar" Corcoduşe, să ne vadă cum arătăm... oameni în toată firea, cu părul albit?

- Marinică, tu ştii că după ce am terminat facultatea, am fost repartizat la şcoala unde noi am învăţat, şi am fost alături de regretatul învăţător, Corcoduşă.... Dragul meu, degeaba îl poreclisem noi "fratele măgar" fiindcă şi eu, foarte tâziu, abia am înţeles din vorba dânsului că spunea: „frate, măcar!" - dar toată lumea auzea că zice în loc de „măcar" - măgar şi asta, fiindcă avea o poticnire în exprimare, iar litera „C" o pronunţa ca pe un „G" puţin îngroşat. Păcat de sfinţia sa, nici măcar nu am aflat unde-şi odihneşte trupul. După ce a ieşit la pensie, s-a mutat pe undeva prin sudul Olteniei... şi am pierdut legătura cu el.

- Dumnezeu să-l ierte!... am zis amândoi şi o umbră de tristeţe ne-a cuprins gândind cu pioşenie la cel ce-a fost, părintele Corcoduşă.

CONFRUNTAREA Peste două zile, mama Intră-n clasă, mă ia teama, Că părintele mă spune, Şi mă face de ruşine... Că am fost nechibzuit! Nu i-am spus că am greşit. Biata mama, ca o sfântă, Stă-nlemnită şi se uită Fără ţintă, iar eu plâng; Nu mă vede, dar în gând, Ea îşi spune: „Cum de altul, Nu mi-l puse necuratul Să greşească? Doar am meu, Parcă l-am făcut cu-un zmeu!… Ce mă fac de-l dă afară? Taică-său, cred că-l omoară!”

252

Între timp şi-aduce-aminte: - Sărut mâna, bun părinte! Eu… sunt mama lui Marin. - Te cunosc, dar te previn: „Fratele măgar”... să treacă Pân-la tablă, doar oleacă, Să vadă şi mumă-sa… Ce podoabă are ea! Doamne! picioarele mele!... Nu puteam să stau pe ele. Dinţii-mi clănţăneau, iar barba Tremura mai rău ca iarna. - Dragă doamnă,-s om bătrân, Dar aşa catâr... îţi spun,... N-am văzut în viaţa mea! Ia aminte, dumneata: El nu crede, că şi eu… Îl iubesc pe Dumnezeu; Îl slujesc, dar nu-l întreb; …Ce-ar răspunde unui bleg! Zic în gândul meu: „Te cred.” Clasa-n foc atunci a dat: Râdeam toţi pe-nfundat; S-a-ncruntat și s-a-chinat: - Dumnezeu care ne ţine, Iar ăst porc... fără ruşine! Îndrăzneşte, şi ar vrea... Bunul Dumnezeu să-i dea Un răspuns: „De ce aşteaptă!… Şi nu dă răsplată dreaptă?” Auzi!… ce neobrăzat? Doamnă, ştiu că El ne-a dat,

253

Şi cu minte ne-a-nzestrat; Cine dracu’ l-a-nvăţat?! …Doamne, te rog, să mă ierţi! Ce să fac cu-aşa orbeţi? Către mama se îndreaptă, O priveşte şi m-arată: - E posibil! Mă credeţi? Ar fi bine să-l înveţi!… Vezi mata câtă-ndrăzneală?… Trebui să dea socoteală! Eu ca preot pot s-o-ncurc... Că-l învăţ pe mameluc Să-ntrebe,-al zăpăcit, Pe Cristos cel răstignit?… …E copil, dar n-are minte, Dar să spună-aşa cuvinte!? - Bine zici, taică părinte, Că e mic și n-are minte... - draga mea, de ai putință, Să-l înveți,-e-a mea dorință Că te văd, eşti o săracă… Joarda bine o să-i facă. De e răzvrătit din fire, Ia şi dă-i o lecuire! Îi întinde pe „Uscatul Mână-Lungă”… necuratul. Mama-mpinge-ncet toiagul: - Părinte, când îţi calc pragul, Sunt convinsă că puteţi, Chiar matale să-l îndrepţi, Să-l aduci pe calea bună... Îi dau hrană, îi sunt mumă;

254

Drept vă spun, nu am putere, E în post şi n-am plăcere Să-mi văd fiul schingiuit C-a-ntrebat şi s-a-ndoit… E firesc, doar copil este; Dumnezeu nu pedepseşte… Că un biet elev întreabă, Cum faci dumneata la tablă. Dar te rog, sfinţia ta!… Ia-l cu vorba, şi-i vedea Că -i fiu bun și milă are; Veţi vedea, va creşte mare, Şi respect o să vă poarte; Poate va scrie vreo carte; Și-n veci veţi fi pomenit, C-ați fot un preot iubit... Care i-a-nnvăţat cu drag Pe copii. Pun rămăşag... Veţi fi mândru că i-aţi dat, Ce-aţi ştiut: l-aţi învăţat, Drept să fie, om cinstit; Ş-ai să-mi fii blagoslovit. Bun părinte, ține-ți minte: O mamă nu poate minte! Iar de ce-a făcut, se ştie: Păi, nu-i prilej de bucurie… Taică-său abia-l aşteaptă; N-aveţi grijă, se-ndreaptă.

* * * S-a retras păşind uşor, A pus mâna pe zăvor, Uşa a deschis-o larg, Tristă m-a privit din prag,

255

Lacrimi ochii ei aveau, Copii nu mai mişcau, Parcă toţi vina purtau – Măicuţă, te venerau!… - Bun rămas, taică părinte!… Tu, fecior, să iei aminte: Când un gând nu-ţi dă-mpăcare, Nu-l striga în gura mare; Mai păstrează-l pentru tine, Şi vino,-acasă, la mine!... Eu ţi-s mamă, ş-o să-ţi spun Ce-i în lume rău sau bun. Uşa-n urma ei s-a-nchis, Eram treaz ca după vis. Ce-a urmat, nu-i de mirare, Neică, o păţeşte fiecare. „Fratele măgar” mă cheamă: - Învoit sunt de-a ta mamă, Să te-nvăţ... când ai greşit! Dar am fost tot pedepsit Până şcoala s-a sfârşit; Uite-aşa ne-am despărţit. Am plecat în lumea largă; Corcoduşă, bag de seamă, Are pe-altul, tot ca mine, Întrebări şi ăsta-i pune…, Dar a-mbătrânit, se spune, Şi-i sfătos, mi-o duce bine; Că de-altfel, bun rămâne, A fost tată pentru mine... Si de el mi-aduc aminte C-a fost om, bietul părinte.

256

Si s-a dus, convins, se pare, Că-mi ştia secretul mare: „Toţi să creadă, să nu-ntrebe, C-ar fi pierdere de vreme”.

TESTAMENTUL LU' STICLETE Prietenului meu, baritonul Dan Iordăchescu

Înainte de-a mă duce, Şi la chefuri să pun cruce, Testament fără regrete Am să scriu pe-acest perete, Dragă cârciumioară! Bună surioară!… Cu sânge nu pot să-l scriu, Doar cu şpriţ şi cu rachiu. Am să merg la cimitir, Să duc un clondir cu vin… Dragă cârciumioară! Bună surioară!… Să dau la prietenii mei, Să chefuiască şi ei, Că-n ţărână nu e bine; Cine de urât mi-ar ţine?

Dragă cârciumioară! Bună surioară!… Pământul,... e ud şi rece… Plictiseala cum ar trece!?… Nu ţambal şi nici vioară, Nici măcar o bălăioară,

Dragă cârciumioară! Bună surioară!…

257

Să cânte măcar o seară, Să n-am foc la inimioară, Atmosfera să-ndulcească, Mândruța să mă iubească…

Dragă cârciumioară! Bună surioară!… Morţii cum or rezista!… Nebăuţi cum pot să stea?! În mormânt n-am ce să fac; De tine nu mă despart!…

Dragă cârciumioară! Bună surioară!… Am să mi-i cinstesc pe toţi, Să se ducă vestea-n morţi, Că la cârciumă-i mai bine, Şi nu mă despart de tine!

Dragă cârciumioară! Bună surioară!… Nu vreau lacrimi în batistă…, Nici lumea să-mi fie tristă! Să petrecem, să cântăm Şi de moarte să uităm!

Dragă cârciumioară! Bună surioară!… Sfatul meu să nu-l uitaţi… Viaţa-ntreagă vă distraţi: Dacă mândre vreţi s-aveţi, Preţ pe bani să nu puneţi,

Dragă cârciumioară! Bună surioară!

258

CRÂŞMARUL

Crâşmăriţa de-i frumoasă, Grea e viaţa de crâşmar: Singură nu prea o lasă... E atent ca un pândar. Unul cu ochiul îi face; În pielea lui nu aş fi: Dacă soţioara-l lasă, Cum ar puteau-o opri? La tejghea a-nţepenit... Mița spatele i-a-ntors: „…Ah, nemernicul bandit!... Cum mă-ntoarce el pe dos. Mâna-n sân i-a strecurat… Ce pungaş!… Nu-i e ruşine? …Îi zâmbeşte, sunt turbat! Ce i-a spus!... Râde de mine? Păi, i-a plătit că l-a servit… Nu-i grăbit! De ce nu pleacă? ...E client vechi, e om cinstit: Mi-a băut şi el oleacă… Bine, bine... el încearcă!… Dar ce-mi face,-afurisita? Peste el văd că s-apleacă, Şi-l împinge zăpăcita!…

259

…Am noroc, facem vânzare: Sunt bogat peste un an... I-a strâns mâna, lucru mare! Ea o face pentru-un ban. Doamne, vinul când îi duce, De-i vorbeşte… sunt pierdut! Of, Măriţa-i tânără şi dulce… Hoțu'... înalt, bine făcut. Când îi toarnă în pahar!… Lacrimi sunt din ochii mei; Of!... pune mâna ăst tâlhar Pe un braţ de-al dumneaei, O ciupeşte... pe ascuns?! Și mi-o pupă 'mpeliţatul!... Foarte bine!-a luat bacşiş; Hoaţa,-a pus ochii pe altul. Cum mă fierbe… mititica, Capu-mi fierbe, sunt nebun! Văd că-i toarnă cu ulcica Picături de vin în sân?… A cuprins-o de mijloc, O aşează pe genunchi!... Doamne! ochii îmi iau foc, Simt cuţitul în rărunchi. Să îi placă?! N-aş credea, Nu prea stă în firea ei!... Dar mai ştii! Ce îi şoptea? Parcă are-n ochi văpăii... Uf!… a fugit. E speriată… Nu-i de lemn, este femeie; Crâşma asta blestemată, Într-o zi aş vrea să pieie!

260

Vai de mine,-n seara asta… S-a aprins, şi-o să le cânte; Dacă nu îmi pierd nevasta, Am să trăiesc zile multe. Joacă, râde, chefuieşte!… Uite cum m-am pedepsit. Bine-mi face! E răsplata: Drac am vrut şi l-am găsit. Ce cred ei... că îmi e frică? Strigă: „Tata cârciumarul!” Că m-apucă,-aşa... o pică, Să-i omor, aş vrea, cu parul! Măi!... lăutarii s-au încins, Pauză nu vor să facă!?... Vinul setea nu le-a stins; Iar Mărița,-n draci îi bagă. A-nvăţat cum să mi-i joace; Dar prea-mi este înfocată!... Nu-nțeleg, ce le mai face?! Le-a 'ntocmit nota de plată. Am şi eu norocul meu... Ea o să merge cu mine; Bun câştig! și nu e rău... Iar la anul, care-mi vine, Dacă bine... o să meargă, În crâşmă n-o mai aduc! Cine poate să-nţeleagă Sufletul meu chinuit?... Uite noaptea că s-a dus: Zorii vin și-mi pleacă ei!… Viaţa-ntreagă mi-a distrus …Cu atâţia muşterei.”

* * *

261

Eu, din colţul unde stau, Îl privesc și-mi pare rău! Uneori, un rom îi dau... Şi îi spun: cum Dumnezeu Luna o scoate pe cer, S-o privească fiecare; Așa-i el, un pişicher!… Ia pe Miţa la culcare. Râde-n barbă,-i mulţumit, A-nţeles că-i ştiu secretul; Astă seară m-a cinstit –, Şi mi-a zis: „Dacă poetul, Suferinţa nu-mi ghicea, Cine dracu’ ar mai fi stat Viaţa-ntreagă la tejghea? …Să mai fie şi-nsurat Cu asemenea copilă!… Care inima-ţi topeşte? O mai da şi ea, din milă; Sigur, dă ce-i prisoseşte. Stai! la toţi le vine rândul, Poate… vor păţi mai rău; Crâșmarul dacă ţi-o spune: Neică, bag-o-n capul tău! N-au să scape, eu îţi spun: Ce fac ei, eu am fumat… Să iubeşti, e-un lucru bun, Dar să furi?… Mare păcat! Nene, banii ce-i câştig… Îi plătesc... chiar înmiit; Dar pricepe că-i un târg! Sigur sunt că ai ghicit?” ***

262

Acasă, cade obosit în pat... Și îmi adoarme buştean; Mulţumit e c-a-npușcat… Ochiul dracului, un ban. Mărița mi-l înveleşte..., Milă-i e să nu răcească. Apoi dulce îmi zâmbește; Vrea și ea ca să trăiască! Of, că adesea vină-mi fac: „Ce găsii tocmai la ea!?” Crâşmăriţa-i pui de drac; Cum aș putea renunţa... Să-i astâmpăr al ei foc?... Când iubirea mi-i nebună! Dimineața când mă-ntorc, Nea crâșmaru' o să spună: „Dragul meu, de nu erai... Pe Măriţa o pierdeam; Nu ştiu ce e-n capul ei; Sigur sunt că o păţeam!… Am noroc cu dumneata Că eşti bun şi înţelept; Tânără cum este ea… Se ducea, și nu e drept Ca săraca, vai de ea!… S-ar speti muncind, mai ştii? Dar aici, în crâşma mea… Doamne, de-om avea copii, Viața noastră-ar merge strună Sper, din foc o să-i mai treacă”. Râde ca de-o glumă bună; Nu-mi știa ce-are să pată. * * * *

263

Trec prin colţ: pe-aici era... Crâşma* de care vorbeam: Cu crâşmaru' la tejghe... Unde-adesea petreceam. Azi, când totu-a dispărut, Și pe Măriţa n-o mai văd; Înțeleg: „Viaţă,-ai trecut... Cum apa curge sub pod, Şi-n a luciului oglindă... Amintirea mai pluteşte; Cine poate ca s-o prindă? A rămas doar o poveste.

* * * Grea e viaţa de crâşmnar, Că-mi trăieşte cu amar!… Căci pe jar inima-i pune Crâşmăriţa, și nu-i spune Cum aduce bani în casă; El spune: „Dacă-i frumoasă, Tot cu mine merge-acasă, De vorba lumii nu-mipasă!”

*Şi acum îmi mai sună în urechi melodia pe care o cântau „OPTIMIŞTII” (instrumentişti excepţionali cărora soarta nemiloasă le luase lumina ochilori) în restaurantul AZUGA de la podul LEMAITRE de pe Dâmboviţa, (lângă Uzina Timpuri Noi de pe Calea Văcăreşti).

264

RUGA LUI CHRIS Actriței Chris Simion Doamne, iartă! nu mă bate, E păcat pe rug a arde... Dracu' mâna şi-a întins Şi de mijloc m-a cuprins. Spune, ce puteam să fac? De el n-am putut să scap... Atunci când m-ai plăsmuit – Dracu' Ţi-a fost ucenic: Ţi-a adus apă şi lut… Atunci când m-ai conceput, Şi din coasta lui Adam, Evă m-ai scos, Îţi mulţam! Pe Dracu’ l-am încercat, Un fir de păr când i-am dat; Să-l îndrepte, dacă poate, Ca să petrecem o noapte. Firul mi-era răsucit... Fiindcă l-am ţinut pitit Lângă-un iepuraş vestit, Stă mai jos, lângă buric. Dracu’ prin gură-l trecea, Firul se cârlionţa…, Că de-atunci s-a necăjit, Şi din negru s-a albit. Şi pe Dracu' l-am rugat… Să coase umbra pe gard, Şi să-mi facă-un portofel, Ca să mă mândresc niţel.

265

Pielea să nu mi-o croiască, Nici cu aţă s-o unească, Din ea să îmi facă-o pungă – Să-şi ţină coada cea lungă. Mi-a plecat Dracu’ în lume, Şi-a intrat la mănăstire: Pe măicuţe le-a-ntrebat: - „Cum să cos umbra la gard?” Firul creţ cum să-l îndrepte!... Ah, prin degete-i tot trece. Iar din piele cum să facă, Prin ea apa să nu treacă? Să n-o taie, să n-o-nţepe!… Ba să-i râdă când o vede? Ca pe calapod să-mi stea… Când îşi bagă coada-n ea! Găsi o măicuţă bună, L-a luat pe Dracu’ de mână, În chilie l-a băgat, Şapte nopţi mi l-a-nvăţat: Cum trebui firul să-ndrepte, Nu prin dinţi şi nici în cleşte, Nici pe nicovală ciocane să-i dea; Astea le primeşte doar sfinţia sa. Pielea nu se coase, i se pune dop; Să nu fie scurt, că poate lua foc. Iar umbra o coase cu el împreună, Să nu-i vadă când e noapte plină. Vă spun cinstit: Dracu-i convertit, Crede doar în Eva, şi s-a pocăit; A băut din vin, s-a purificat…, Aţi ghicit cu toţi? Dracu’ e bărbat. * * *

266

…La călugăr am intrat, Şi din suflet l-am rugat: - Apucă-te de pictat! Că mi te scap de păcat. Sihastre, fă ce-ţi spun eu: Înmoaie penelul tău, Uite-aici… în tuşul meu; Mâna, taică,-ţi face rău. Să pictezi covoraş creţ; Nu-i ca sfinţii pe pereţi. Bădie, nu-ţi mai face cruce! Dracu’ ispita ne-aduce. Mătăniile sunt de-ajuns, O să-ţi creadă Cel de sus, Că te rogi, icoana pupi; Cât mai rar, dar nu-ntrerupi. Călugărul… bun şi sfânt A pictat aşa de mult…. La vecernii îmi lipsea – Pictura îl desfăta... Pe Dumnezeu l-am iubit, De El m-am îndrăgostit; Iar când am plecat în lume, Domnul vine lângă mine Şi se roagă pentru bine, Să mă izbăvesc îmi spune, Fiindcă eu sunt fiica Lui – Sunt roaba amorului. Pentru ce m-ar condamna? Când a spus sfinţia Sa: - Să iubiţi, să vă-nmulţiţi... De vreţi să-mi fiţi fericiţi.

267

Pe Domnul am ascultat, Iar pe Drac l-am alungat. În credinţă-am să trăiesc, Ce-i frumos, acum iubesc. Of! căci în fiecare zi… Dumnezeu mă milui. Asta face azi şi mâine, Zi de zi este cu mine.

PĂSĂRICA

„Spune, spune hoţ bătrân… Când trebui caii să-i fur Dimineaţa mai pe ceaţă… Atuncea caii se-nhaţă.”

268

Dragii mei cititori, tot gândindu-mă că şi aşa lumea asta e sătulă de politică… asemenea unei capre care nu mai scapă de râie, iar remedii nu se prea găsesc la îndemână pe orice cărare, atunci am făcut o incursiune în timp (cam cu vreo 60 de ani în urmă), când în satul românesc se mai făcea haz de câte unul ce se deochea prin câte-o trăznaie, aşa cum şi moş Bănică a devenit în scut timp mai cunoscut decât „măgaru’ mitropolii” prin farsa ce i-a fost jucată de nişte geambaşi câd a mers la târg să-i vândă o iapa bătrână, şi asta numai la îndemnul babei Lina, care i-a spus să-i aducă un roib înzorzonat ca să se fălescă în sat cu el. Ca să vă daţi seama de calea parcursă de bătrân, trebuie să vă spun că până la târgul ce se ţinea în Otetelişu de Bălceşti, la confluenţa Peşenii cu rîul Olteţu, sunt can cinsprezece kilometri. Zis şi făcut, m-am apucat să scriu parodia cu moşul şugubăţ, că cine ştie, poate o va citi, din întâplare, vreun nepot sau strănepot, fiindcă tare blajin mai era cu ştrengarii care-i strigau: “Râde iapa, nea Bănică!” El răspundea pe sub mustaţă: "Râde, dacă-i Păsărică".

- Scoală Bănică, te scoală!… Nu dormi, că dai în boală. Ia să-mi pui şaua pe iapă; Du-te la Bălceşti, degrabă... Mergi la pas, să n-o goneşti, Şi nu cumva să-i scrânteşti Vreun picior, Domne fereşte! Cade iapa, te sluţeşte…. Vai! ș-acum... la bătrâneţe, Vrei să mergi, Bănică,-n beţe? - Babă Lină, dă-mi o duşcă! Afară frigul cam muşcă… Să-mi iau şuba de dimie; Și de căldură o să-mi ţie. Norii stau pe cer grămadă… Tot a nins şi-o să mai cadă. - Bănică, din preţ nu laşi! Vezi, n-o vinde la giambaşi…

269

Când iei cal, în gură-l cată, Dantura s-o aibă toată… Altă gloabă de-mi aduci… Mai bine rămâi în bâlci! Mai ştii, poate cineva!... De pomană o să te ia. - Babă, babă blestemată!... Tu mi-ai mâncat viaţa toată: Când e albă, zici că-i neagră; Când e cal, tu îl vezi iapă?... Pe urechi căciula-şi trage, Pune grăunţe-n desagă. La scară iapa-mi aduce, Baba-l sprijină să urce. Ceasul se făcuse două; Lina-i aduce trei ouă Cu-o bucată de mălai; Moşul strigă iepei: „Hai!” Moş Bănică-o luă de vale; Păsărica merge-agale, Şaua-i scârţâie pe şale, Zăpada-i trosneşte-n cale. La Imileasca, în câmp... Un lup flămând urlă lung. - O-ho!!! căciula-şi ridică; Ce ne facem, Păsărică?!… Mănâncă pe moş Bănică… Şi n-am nici lumânărică, Dacă aş fi avut o furcă, Uitam dracului de frică… Alungam lupul cu ea… Treceam, Păsărica mea:”

270

Câinii din sat lătrară Şi pe lup mi-l speriară. Moşul curaj îşi făcea Şi întruna-mi chiuia… - Lupule, ce noroc mai ai, Ai fugit! De nu mai stai? He-he!.. Păsărica te călca, Blana ţi-o cam terfelea... Dacă-aveam puşca la mine, Lupule, nu-ţi mergea bine! Că eu trag şi nu mă joc… Două gloanţe, foc cu foc! Hă-hă!… uite-l, coasta a urcat, Moş Bănică ai scăpat! Trecu de Ştirbeşti, Bănică, Și-a uitat moşul de frică, Şi-ncepu aşa să zică: - Haide, haide!… Păsărică, Mergi la pas, ia-o domol… E devreme, bâlciu-i gol. Timp avem, noaptea e mare; Înlemnii, mă doare-n şale… Ia să mai cobor puţin…, Picioarele nu mă ţin. Păsărica mea cea scumpă, Ia grăunţe şi mănâncă!… Cine grija o să-ţi ducă; Baba Lina mi-e năucă!… Nu ştiu cu ea ce se-ntâmplă? Numai ea… vrea să te vândă. Din Ulicioi, până-n târg, Drumul pe jos l-a făcut,

271

Şi de ham mi s-a ţinut… Să-ncalece n-a putut. Mergând pe jos, s-a-ncălzit, Şi cu iapa a tot vorbit… La pod, cum trece Peşana, Trei geambaşi, cu damigeana, Îl primesc pe bietul moş: - Nu-ţi e greu să mergi pe jos? - Nu mi-e greu, am îngheţat Să stau în şa cocoţat… - Ia un vin, trage un gât! Ai timp să ajungi la târg. Moşu-nghite, vinu-i bun: - Înspre târg duce ăst drum? - Duce, dar mai e-o cărare; Roibu-ţi este de vânzare? - Taică,-o dau că e bătrână; Baba mea e cam nebună!… Vrea un cal mai arătos, Mai voinic şi mai frumos. Cu banii ce-i iau pe ea... Ce mai am în teşcherea, Iau un cal, babei să-i placă. - Ce vrea baba, cal sau iapă? - Ce găsesc, iapă ori cal, Că doar n-o să-i duc măgar. - Moşule, la teşcherea… Cam câţi bani ai dumneata? - Am ceva, nu pot să zic... - Tăicuță, mai trage-un gât! - Fără bani eu nu primesc! - E pe gratis, te cinstesc!…

272

- Dacă zici că faci pomană, Dumnezeu o să te vadă… Ce ziceai!… câţi bani mai am? Nu prea mulţi, dar vreau un cal. Păi, de trei mii, băbuţa-mi ştie… He-he-he, dar rezervă am o mie. Dar voi... încotro mergeţi? - La Bălceşti… ca precupeţi. - Ce noroc să vă-ntâlnesc!… C-aş vrea să mă sfătuiesc. Nu cunoaşteţi, cum să zic, Vreun amic sau un misit… Să-i dau iapa şi să scap, Că-s bătrân şi, de-aşteptat, Nici răbdare nu mai am!... - Tăicuţă, chiar mă gândeam: Iapă,-aşa mai mai găsesc... Și nu vreau să mă tocmesc: Cu bani peşin ţi-o plătesc. Promit, te-ajut şi îţi găsesc Un roib bun, dorobănţesc; Grijă n-ai, ţi-l preţuiesc... Câţi bani vrei să iei pe ea? - Asta,-n târg… putem afla. - Moşule, dacă-i bătrână… Geambaşii ţi-o cate-n gură. - E cam slabă la dantură… - Pentru piele ţi-o pot lua; Două mii primeşti pe ea?… Nici un franc nu-ţi mai pot da!

273

- Măi băiete, doar nu-i capră!… N-ai spus tu că-i roib de iapă? - Bine, trei mii, unchiule, atât: Nici un şfanţ nu dau mai mult! - De ţi-o dau, mai pot să iau Un căluţ… aşa cum vreau?! S-aibă şa, hamuri, paftale… Câţiva zurgălăi… zăbale… Scară… să mă urc pe ea… Cal de rasă, taică,-aş vrea! Și vioi de s-ar putea?... Aşa îl vrea baba mea. - Păi… cu şapte mii ţi-aduc Roib ce nu găseşti în târg. Fraţii mei rămân cu tine; Bate palma!… Nu e bine? - Bine, fie… iau-o sănătos. Scoate banii, pune-i jos!... - Uite două, trei mii… toate. - Dă-i la moşu’! Să ai parte De câştig şi sănătate!… Să-mi aduci un cal, nepoate, Că tare aş vrea, îţi spun: O!... să mă fudulesc puţin. - Bună treabă, bag de seamă; Dar pe iapă cum o chiamă?... - Dacă eu sunt Ion Bănică, Mânza mea e... Păsărică! - Nea Bănică, mi-ai plăcut. Ai văzut…, nu m-am tocmit. Ia să-i mai tragem un gât… Bună treabă ai mai făcut!

274

Şi mi-o luă pe Păsărică, Iar pe Ion al lui Bănică Mi-l lăsă cu cei doi „fraţi” – Giambași de cai, reputaţi. - Moşule, unde grăbeşti?!… Uite,-acum eşti la Bălceşti. Moșul s-a gândit, a chibzuit, Nici un strop n-a mai băut. Se temea: „Banii de-mi ia, Ce mă fac, dau în dambla? Ce cătai din şa să sar!… Dacă ăsta mi-i tâlhar?… Îmi dă-n cap şi banii-mi ia… Ce-o să facă Lina mea? Of, fără lumânare mor… Ăştia mă-ngroapă-n obor.” Când în târg era să intre, Hop, unul îi iese-nainte Cu un cal, cu hamuri noi, Şa de piele, clopoţei… „Doamne, are zurgălăi! Ce frumos sună din ei…” - Moşule, nu vrei un cal? E de rasă, şi-i de neam… Calul din copite da, Din zăbală îmi muşca… Abia îl ţinea pe loc, Voia s-o ia la galop. - Ţi-l dau ieftin, şapte mii. - Bine măi, la preţ nu ţii?!… Dă cu gura un amic: - Ăstai-i preţ, aşa de mic!?…

275

Dă-mi-l mie, îţi dau opt, Şi-ţi dau hamul îndărăt. - Eu pe moş l-am întrebat; Am cuvânt! dacăl-am dat… - Voi ce ziceţi, să îl iau? - Moş Bănică, sfat îţi dau: Roib ca acesta nu găseşti Nici la Balşi, nici în Bălceşti! - Creştine, banii mei nu-ţi plac? Nouă mii îţi dau… Mi-e drag! Of, cine te-a adus la târg!… Nu-i primeşti? Eşti un nătâng! - Ţineţi banii, dumneata! Cade moşu-n cacealma. Scoate banii şi plăteşte; Bea un vin, se răcoreşte. „Mare treabă-am mai făcut: Luai căluţ… cum Lina-a vrut, Şi-o să-mi vadă-ntregul sat Ce mai roib Bănică-a luat…” Ajutat, pune piciorul în scară, Sare-n şa, hoţii se cară… În buiestru calul pleacă, De sus cade promoroacă. - Diii!... Bănică-a chiuit, Spre Ghioroi pleacă tulit. „Nici când tinerel eram, Aşa cal nu călăream!... Zmeu' zboară și aleargă... Doamne, frica-n mine bagă!” Până acasă roibu’ s-a domolit; Moş Bănică-i mulţumit…

276

- Uf!... îmi răsuflă uşurat: „Mă văzură toți din sat... Vântu-n urmă am lăsat, Pumnu-n gură le-am băgat!” Când la poartă au ajuns, Iapa necheza, și-a spus: „Te iubesc că nu m-ai dat!” Și-nspre grajd a alergat. Bănicioaia cum o vede, Nu-i vine ochilor, crede: - Măi Bănică, moșulică! Calul nostru-i Păsărică. Râde,-a dracu’! n-are dinți Om bătrân... și fără minți! Hamurile-s o splendoare!... Și cum saltă din picioare? - Hamuri noi, frumoasă şa, Dar ce proastă-i mintea ta! Geambaşii te-au păcălit… Iapa noastră ţi-au vândut. * * * Copii din drum strigau... Când de la şcoală veneau: - Râde iapa, nea Bănică?… Râde-a mă-ti păsărică! * * * Bănică iepei vorbeşte: - Îi auzi cum ne bârfeşte? Dacă moşul te vindea, Cine de grijă-ţi ducea? Baba Lina-i rea cu mine, Şi-ar vrea să scape de tine. În necaz să le facem… Hai prin sat să ne plimbăm.

277

Aşa a rămas prin vreme Amintirea acestui nene: Moşul Ion al lu’ Bănică, Cu-a lui iapă, Păsărică. În loc de final

Se duse vorba prin sate... S-o 'ncalece nu mai poate; Trei capre şi-a cumpărat Şi-i mereu cam afumat... Iar când şi-aduce aminte, La toți spune: "Cel ce vinde E un prost şi n-are minte! ...Am vândut iapă cuminte, C-ascultai de-o blestemată! Să-mi iau capră-ncornurată, Of-of! Păsărica mă plimba; Ce fală-mi făceam cu ea!...”

278

VIAŢĂ DE ARTIST* Lui Gheorghe Voican

Sub o streşină de munte, Luna merge să se culce; Nu se ştie, pat de are?… De nu are, să se mute Mai în vale, unde-s flori, Şi fânu-i abia cosit; Căci şi eu de-s obosit – Dorm aici, adeseori. Luna-mi vine şi se uită, Ca un felinar se stinge, Izvorul pe creste plânge; Oare el nu se mai culcă!… De la stână-un câine latră, Iar ecoul îi răspunde; El se-ntreabă: „Oare unde Este haita blestemată?” Nu-nţelege bietul câine… Că nu-s lupi, e vocea lui; „Taci din gură, când îţi spui! Vin’ în casă să-ţi dau pâine…”

279

Strigă un cioban la el: Liniştea din cer se lasă… O perdea neagră şi deasă, Noaptea ţese-un testemel Peste văi şi peste munţi – Pacea sfântă-a coborât, Doar un greier e pornit, Şi te roagă să-l asculţi. Zice el cu glasul sec: „Toamna vine şi-o să treacă, Frunze n-o să am pe creacă; Anul acesta nu sunt bleg! În cămară-o să-mi adun Bobi de struguri de la viţă… Grâu, făină şi tărâţă… Să am iarna din belşug. Şi din struguri vin să fac, Să bea Greieriţa mea; Când am chef, mai pot cânta, Dacă am grăunţe-n sac.” Bun e planul! Şi-a mai zis: „Dar cum nu e încă frig, Să mai cânt puţin în crâng; Doamne, e un paradis!… Printre frunze-ngălbenite, Să mă lăfăi zi şi noapte..., Să muncească cine poate! Sunt artist, îmi pot permite. Scripca nu mai pot s-o las, Ce m-aş face fără ea?!... Sunt distrus de n-aş cânta! Toamna, am un aşa glas…

280

De cânt un concert, e bun: Îmi scot banii de mâncare; Muzica este-o-ncântare!… Timp mai e pân’ la Crăciun.” Tot amână azi pe mâine, A uitat de planul său; Cântă-acum la Ateneu – Ca să-şi cumpere o pâine. E artist şi e-nzestrat, E un geniu ne-ntrecut; Iarna, uite-o, a sosit! Şi sărmanul a-ngheţat. Unde poate să mai meargă? Thii!… ce viscol e afară; Muzicanţii când mâncară, Firimituri de pâine neagră Risipiră pe parchet. …Un deliciu, cozonac! Pune greierele-n sac – Să trimită un pachet La iubita lui consoartă; Însă, la mesagerie… Poştaşul nu vrea să ştie: Sacu-i greu şi i-l descarcă, Şi scoate din el un sfert Şi sigiliu-a aplicat... - Scoate banii pentru sac, Şi plăteşte supliment! - Pentru ce îmi ceri în plus Alţi bani! Cum ai socotit? Domnule, nu-s pricopsit; N-ai cumva şi preţ redus?

281

- N-am! Ai depăşit un gram. Cu banii care-a plătit, Pentru care a trudit… Cumpăra un kilogram; Dar cu preţurile noi, Cu inflaţia crescută… Se vinde şi pe valută; Ce scandal, ce tărăboi Fac greviştii de taxi… Abia-a putut să urce În tramvaiul care-l duce: Tranca, tranca!... și târziu, A ajuns – când trebuia; Şi-a luat scripca, uşurel, S-a urcat pe-un scăunel Şi la dirijor privea... Impozant, în frac cu coadă, Un model tip rândunică; Cu bagheta subţirică… Care nu-l putea să-l vadă! Da-l ştia pe Greieraşul, Că-i un artist consacrat, Şi c-a studiat atent... Partitura – “Ciobănaşul.” Face semn, orchestra-ncepe Și-mi atacă uvertura... Şi de-aici, ah! tevatura… Greierele nu pricepe: El îmi cântă, nu se-aude; Vai! și pe dată a-nlemnit. E distrus: „Cum am răcit?!” Aripile îi sunt ude...

282

A venit din frig de-afară, La căldură-a transpirat; De grăbit, mi-a şi uitat... Nu s-a şters la subsioară. ................................... „Vină poartă Greieraşul!” Gazetarii scriu pe rupte: Verzi, uscate… şi nevrute; Că acum, întreg oraşul A aflat că la concert ... Nu a fost în formă bună; De ruşine stă în humă, Şi din când în când, încet, „Cric, cric!…” îngână seara: Păcat de postul pierdut! Și-n subsol mi-a petrecut – Scârţâind mereu vioara. Dar nu sună ca în vie, Şi nici stele nu-s, nici Lună; Când el concerta pe strună Cu aplomb şi veselie. N-are decât să aştepte, Pân’ la vară nu e mult; Dar de ce mi s-a temut… Vine-un frate şi-l vesteşte: - Greieriţa ta..., se pare, A mâncat pâinea din sac, Cu vecinul s-a distrat… Şi-mpreună, la plimbare, Sunt văzuţi de greierime. - Ah, tu soartă nemiloasă! Eu să plec de lângă casă, Şi ea râde-acum de mine?

283

Eu alerg pentru o pâine – S-aibă copilaşii mei… Ea se-ncrede-n derbedei!… Nu se gândeşte la mine? Înţeleg, am fost trădat: Ce-o fi fost în capul ei! Ce-mi căuta pe aleii!… Nu avea în casă pat? Era dornică să-i cânt? O, femeie schimbătoare! Ea nu ştie că mă doare… Şi în suflet m-a rănit. Dacă nu aflam, mai treacă… Cu speranţa mai trăiam; Vă spun sincer: o iubeam! Dar aşa ceva să-mi facă!?... Cu vecinul să se-ncurce? Vai! şi ruşine n-a avut!… Iar copii dacă-au văzut, O vor răstigni pe cruce. E păcat! Cum de-a greşit!? O credeam că e deşteaptă, Dar nu mi-a fost înţeleaptă; Ce rău!… totul s-a sfârşit. Doamne, nici n-o pot urî; Frumoşi copii mi-a făcut! Dacă noroc n-am avut… Şi plângând, îmi adormi. * * * Supărat nevoie mare… A cântat ca ambulant; O lăcustă-l luă amant, Şi mi l-a-nvăţat să zboare.

284

Dar nu merge-nvăţătura, Şi mi-i tare amărât: Lăcusta l-a părăsit; Ghinion, că şi dantura Îl cam doare... şi e trist; Cui să-i spună că-i bolnav? „Dacă este ceva grav!… Iar eu, marele artist! – Am să mor ca un străin… Să n-ajung, via să-mi văd!? Doamne, am fost un nărod, Că-n Bucureşti am venit.” * * * Şi de-atâta supărare, Într-o coadă de pian, Mi s-a stins acum un an Un artist cu suflet mare. Şi în viaţa-i efemeră – N-a lăsat avere, bani… Nici nu şi-a făcut duşmani; Un urmaş de-al lui mai speră, Să-l aducă, să-l îngroape La tulpină, lâng-o viţă, Să-l jelească-o Greieriţă, Şi să-mi fie iar aproape Şi de vie, şi de casă, Aici mi-a copilărit... Viaţa-ntreagă le-a iubit – Greier mic, inimă-aleasă! Sufleţelul lui l-ascult: Este-n vie şi îmi cântă. Anul acesta-i toamna lungă; El să-mi fie!… S-a trezit?

285

Luna s-a aprins pe cer, A trecut spre Dealul-Mare; Greieraşu-i pe cărare... A pornit pe drum, stingher. Toată viaţa-aşa-a făcut: Lumea scenei îl atrage; Slugă pleacă să se bage, Că din nou i s-a urât. Şi întruna… toţi îmi pleacă, Să colinde-ntreaga lume Pentr-o glorie şi-un nume; Oare cin’ să-i înţeleagă!? Ei sunt singurii stăpâni Pe-al lor suflet călător: “A fi pe scenă actor..., E sublim! dar prin străini?” Le vorbea un greieraş … La nepoţei, într-o seară: - Voi îmi urmaţi la vioară, Dar lăsaţi-l de oraş! Locul vostru e în vie Printre frunze-ngălbenite Şi bobiţe aurite... Un artist, trebui’ să ştie!

INIMĂ DE MAMĂ Bunicii mele dragi, Elena

Zice-se c-a fost odată, Într-un sat, pierdut în munţi, Un bărbat şi o femeie Ce-ajunseseră cărunţi…

286

Aşteptând, din mila Lui, Un copil să li se nască, Să le ţină-n ceasul morţii Lumânarea creştinească. Şi-n casă să le rămână, C-aşa-i datina străbună, Să le-mpartă din prinosul Pâinii care o adună... Iar de sărbători să treacă Pe la cap și să-i tămâie; Sufletul să-l ducă fumul Şi la cer uşor să-l suie. Să le-mpartă apă rece Din fântână ne-ncepută, Fetelor cu vântu-n plete Şi drumeţului cînd urcă Dealul Mare 'mpădurit Cu nuci falnici, meri, gutui… Unde doru-a poposit La umbra-ntinselor vii. * * * Aşteptau de-atâta ceasul, Când în casa lor să vie Pruncul cu zglobiul clinchet, Care-aduce bucurie. Căci în viaţă nu-i iubire, Mai de preţ ca eu să ştiu, De cât un copil când mama L-a născut pe lume viu. În ciomag stătea bărbatul... Cu gândirea-n altă lume,

287

Parcă nu-mi trăia, săracul, De necaz şi-amărăciune. Şi tot dus mi-era pe gânduri, Până-n casă-i apăreau Grupuri de copii, în stoluri, Care-ntruna gungureau. Şi-mi erau de-o gingăşie… Precum mintea-i plăsmuieşte: Feţi-Frumoşi cu păr de aur - Răsăriţi ca din poveste... Când era cuprins de visul Lumii de magii deşarte, Nu ştia dacă mâncase, Ori de-i zi, sau de e noapte? Înspre crestele de zgură Şi-arunca privirea tristă, Unde Luna-mi poposeşte Ca drumeţul, când în prispă S-a oprit să-ţi ceară apă, Să te-ntrebe de-nnoptat; Ar dori să-i dai la noapte Doare o margine de pat, Unde trupul să-şi întindă, Că e frânt de oboseală: Ziua cât a fost de mare… Înspre soare, la iveală, A întors brazdă curată, Iar sub ea mi-a semănat Boabă pentru rodul pâinii, Hrană pentru-ndestulat. E târziu, se-aud cocoşii, Peste-un ceas ziuă se face;

288

Nu-nţelege unde merge, Sau de unde se întoarce. Mi-l apucă zorii-n vale… Lângă apă: lung priveşte… Mersul râului ce curge, Și în veci nu se opreşte. Ori e-n Culmea din ponoare, Obosit de-atît' umblat... Poartă puşcă, tolbă-n spate, Dar nu-i arde de vânat. „Ziuă bună!” -i spun vecinii: Îl căinează: „Vai săracul!…” El pe nimeni nu mai vede, Şi de-abia înclină capul. Pare c-a uitat şi vorba, Limba-n gură-i e secată De arşiţa supărării… Când ţi-e sete şi n-ai apă. Of, și-i trec zilele sărace… Prinse-n nouri de tristeţe; Ce-i mai rău decât mâhnirea La ani grei de bătrâneţe?! * * * Iar femeia se uscase… Ca o sfântă de pe cruce: Umbră tristă printre ziduri, Care spaimă îţi aduce. Că-i vedeai în tigvă ochii... Doi tăciuni aprinşi în vatră: Ochi de osândit la moarte – Mila gâdelui când cată... Nimeni n-ar mai recunoaşte-o Pe Anica „Pădureanca”...

289

Fata lui bădița Neacşu; Preafrumoasa „Ghioroianca”. Mândră ca o turturică, Şi gingașă ca o floare De cireş dintre ponoare; ochi albaștri de cicoare. O mlădiţă de alun, subţirică, Ce se leagănă pe vale, Adorată de Zefir, sărutată, Căci şi el îmi are-o jale… Că-ntr-o zi lungă, de vară, Mulţi obraji mi-a sărutat; Iar pe seară, vai de el!... Singur e, şi ne-alintat. Al ei păr, în valuriri line .... Pana corbului în soare, Strălucea ca un luceafăr - O icoană-n sărbătoare! Câţi flăcăi oftau, când Ana Se prindea cu ei în horă? Mulţi vecini, multe vecine O doreau pe Ana noră. Când de jale cânta Ana, Codrii poala-şi aplecau; Trecătorii-şi opreau pasul, Rămâneau şi-o ascultau. Căci din suflet cânta Ana Lupta dusă-n pribegie… De haiducii legendari Să scăpăm de silnicie. Când cânta Ana iubirea, Doamne, tâția tresăreau!

290

Flori gingaşe, miresmate, Înspre ea se deschideau... Surrâdeau zeului Soare, C-un parfum de iasomie. Că Românul ştie-a plânge Şi-a cânta de bucurie. În obraji făcea gropiţe, Un surâs îi brăzda faţa, Precum roua pe-o narcisă, Când în soare, dimineaţa, Mii de raze scânteiază, Un buchet de nestemate Prinse-n clipa vieţii scurte, De iubire sunt chemate. Şi-mi trecu Ana prin viaţă, Cum trec păsările-n zbor, Cînd nu lasă urme-n aer – Decât patimi și mult dor… Că mai ieri au fost aicea, Au zburat, azi nu mai sunt; Of, cine ştie despre toate, Unde stau pe-acest pământ? * * * Doamne,- acum la bătrâneţe, Singuri stau ca două umbre: Nimeni pragul nu le calcă, Jalea lor nu poate aude... Din senin noaptea se lasă Şi cuprinde totu-n smoală, Pân’ şi lemnele se culcă, Totu-i prins de toropeală. Cu fruntea prinsă-n palme, Stă pe-n scaun lângă vatră...

291

Abia aţipise, când tresare, Câinele prin curte latră... Prins de frig, sărmanul câine, Pe o iarnă-aşa geroasă: „Ce necazuri au stăpânii, Când e cald la ei în casă?” Se gândeşte bietul câine, Şi tot latră ca să-i treacă. Gheorghe-ngână: „Taci!… Vino-n casă, stai pe vatră.” Lângă foc, ce fericire!… Se întinde şi adoarme; Se visează-n plină vară - Nu-i e sete, nu-i e foame. „Bunul lui stăpân aleargă Peste dealuri, hăulind... Ți-atât de duios el cântă; Murmurând brazii-i răspund. Când din fluier Doină zice, Te-ntrebi: nu e Ciocârlie?… Dragoste – izvor și jale, Clinchet, dor şi bucurie.” * * * Cum se face că şi Gheorghe Băiat tânăr se visează... Ce frumos e câmpul astăzi, Codrul mi-l înfiorează. Vîile încep să-l cheme, Murgul din copită bate... Sare-n şa, roibul aleargă... Dorul, dragostea îl arde. Cât au mers, nu poate şti, Tot ar vrea să călărească

292

Înspre marginile lumii... Drumul să nu se sfârşească. Şi-mi tot merge-n tinereţe, Făr’ să-i pese, ca noi toţi, Ce-aruncăm o bogăţie... Mult prea mare, fără preţ! * * * Biata Ana abia aţipeşte, Când în casă se arată O bătrână fără seamăn... Fruntea-n nimb încununată. Bunătate răspândeşte, Liniște și-atâta are har, Ochii limpezi cum e cerul Şi oglinda de cleştar. Pe loc casa i se umple De lumină îngerească, Din senin s-aud copiii... Care-ncep să gungurească. Sfânta Vineri se-aşează Pe un colţişor de pat... Unde Ana stă chircită… Ca necazul la oftat. Mică, slabă, chinuită... De prea multă suferinţă; Ființă tristă, necăjită... Cu o singură dorinţă Şi speranţa care-o ţine... Să se strecoare prin viaţă Ca păianjenul sub plasă; ”O mai fi pe mosor aţă?” - Bun găsit, dragă Anică!… Ce mult mi te-ai schimbat;

293

Nu ştiu cum te-aş fi găsit Dacă nu m-ai fi chemat? Am venit să-ţi dau de veste, Că vei naște-un frumos fiu, Numai să-ți încingi mijlocul Într-o blană de lup viu... Şi pe-o rază de lumină Sfânta măicuţă dispare Lin, ca o dulce adiere…, Precum raza unui soare. * * * Se trezeşte,-i bucuroasă, Simte că mi-a-ntinerit... Vede pomii plini de floare Păsări multe au venit Ca să-i cânte fericite... Pruncului care-o să vie, Dumnezeu i le trimite Ca să-i facă bucurie. * * * Noaptea trece, zorii poartă Fire de lumini solare, Ana-mi cântă fericită … Gheorghe e la vânătoare. Trupul Ana şi-l încinge Într-o blană minunată… Simte vraja împlinită, Şi pe loc devine fată: Tânără şi sprinteioară, Ca o porumbiţă-n zbor; Iar Gheorghe este fecior Ca un prinţ strălucitor. Cântă plini de fericire... Mult noroc căzu pe ei!…

294

Câte au să-și vorbească, Când în casă vor fi trei. * * * Nopţile treceau ca vise... Cu zile-nsorite și senine; Și tristețea lor se duse, Așteptând clipe sublime Când în casa lor s-apară Fiul scump, moştenitor... Iar tristeţea să dispară Precum umbra norilor. Trupul Anei tânăr este, Şi-i cuprins de mlădiere, Că-mi tresare înfiorată Și, la mica mângâiere Ce o simte de la prunc, Odorul ce se va naşte; Cu el adesea vorbeşte, I se pare că-l cunoaşte. Cu dor la piept îl strânge, Lăptișor îi dă şi-i cântă: - Uite-l! mititelul fuge... Ca mâine va fi în luncă. Și la zâmbetu-i gingaş, Sărutări îi dă o mie... - Vin la mine, iepuraș! Cine poate să-l mai ţie? Da, a prins să gungurească, Și atâtea-și mai vorbesc… Multe-și spun, câte-n lume; Nu-i normal? Se sfătuiesc. - Uite-l, cătinel cu mititelul! A căzut! Puișorule, te doare?

295

O să-ți treacă, ai răbdare... Hai, primește-o sărutare Dulce de la mămicuța ta; Doamne! mare a crescut… În curând va fi un şcolar; Așa băiat mi-am dorit. Îl vede cum în codri, dispare Cu Roibu şarg, și călărind... - Cu tata-i dus la vânătoare; Mereu îmi e cu el în gând. Fecior la oaste pleacă, Și măicuță se-nchină: - Să nu fie-nvrăjbire!… Doar pace şi lumină. Să vină,-acasă și să-l însor; Și să-mi aducă-o noră!.… Iar satu-ntreg, la nuntă, Să joace-n mâdra horă. Din nou mi-l vede mic… Și o cheamă-n ajutor; Mama-l strigă şi-l alintă, L-adoarme pe-un picior. I-a-mpletit mică scufie, Și botoşei din lână fină, Cum purta-n copilărie... De la măicuţa bătrână. Ba câte cântece n-a zis Cu el în gând… Anica, Că totul îi părea un vis… Noaptea şi toată ziulica. * * * Când sorocul urma să vină, Iar soarta rea-i păgână...

296

În noapte-i apăru bătrâna Şi i-a şoptit așa din gură: - Anică, scumpa mea!... Ca pruncul tău să fie viu, Inimă în piept i-ar trebui; Dar el n-o are, şi mai ştiu Că îl iubeşti, şi-n viaţă Vrei să-l laşi; ţi-e drag? Mă duc, femeie-mamă!” Şi-a dispărut din prag. * * * Mama, cu dorul ei nespus, ...Și necântărit de mare!… Feciorului inima i-a dat, Iar ea s-a înățat la soare. În locul unde-au aşezat-o, O salcie pletoasă a crescut; Copilul zburdă pe sub ramuri: Cântă, se joacă și-i fericit... Din frunze picură lacrimi, Pe faţa băiatului îmi cad, Umbra răcoare-i aduce, Razele fierbinţi nu-l ard. Peste podoaba lui bălaie Un firicel de vânt aduce O frunză, pe creştet se lasă Lin, e-o sărutare dulce. Din ramuri şoapte se aud, Zefirul îi suflă prin plete, O zână bună îi vorbeşte: - Să creşti mare, băiete! În suflet ți-i fericirea sfântă, Ce cu dor mereu te cheamă,

297

E dorul lung şi dragostea, Iubirea, o inima de mamă.

VECINII MEI* - Bună ziua, măi vecine! Zice Gheorghe lui Costică: Vin’ deseară pe la mine, Să mai bem o ţuiculică… - Ziua bună, Gheorghe dragă! Prinde clopul şi-l ridică: Oi veni atunci, degrabă… De e vorba de-o pălincă. - Zi-mi, ce lucri? Mergi în Deal? - Am s-aduc un car de fân; Nu-l mai las pe câmp ca an, De se strică, nici că-i bun... - Bine faci! Totuşi de-ai vrea ...Să te uiţi la via noastră; Nu am timp să merg la ea, Şi-mi e greu să urc pe coastă. - Trec. Tu, acasă de rămâi… Vezi că am, în bătătură… O cloşcă şi treișpe pui; Frică mi-e! dacă mi-i fură Uliul, sau vreo coţofană?… Toată ziua-i dau târcoale. Te mai rog, bagă de seamă, Treci şi prin grădină,-n vale. Gheorghe,-ţi dau un cârstei; Că e bun... să le goneşti;

* Neica Gheorghe şi unchiul Costică au fost nişte vecini minunaţi în satul Ştirbeşiti, unde s-a născut tata Ilie Voican.

298

Vrei? Vin’ la mine să îl iei. - Vin, de nu mi te grăbeşti. …………………………………….. Uite-aşa, vecini şi prieteni, Se-ajutau cu ce puteau... Că e luni, sau că e miercuri, Cont de asta nu-mi ţineau. N-avea Gheorghe bani în casă, Sigur, la Costică se găseu... Se cinsteau, mâncau la masă, Și cu drag se-ajutu... * * * Până când Costică cere Pe Anuţa, noră-o vrea: - Fiul lui are plăcere... De nevastă vrea s-o ia. Cum putea să nu accepte? Să-l respingă, pentru ce!… Doar mai are patru fete: „ Bun băiat Ionel îmi e.” * * * Cuscri sunt şi, tot ca ieri, Prieteni buni, nedespărţiţi; Numai că... cele muieri, Uneori își ies din minți. Se mai ceartă câteodată: Vorbe grele îşi aruncă... Ei n-aud când stau pe vatră, Nici când mi se duc la muncă. - Cuscre Gheorghe, drept îţi spun, Îi vorbeşte moş Costică: Hai să bem un vin de-l bun!… De nu-ţi place,-ţi dau o ţuică. - Cuscre, merg, că bine faci: Vinu-n butii să nu-l ții!...

299

Veni timpul să-l desfaci; Slăvit de Domnu să-mi fii! Şi, cum ei stăteau la masă, Buf!... ca de vifor uşa sare: Trei nepoţi intrară-n casă – Gălăgioşi… nevoie mare! - Gheorghe, îţi aduci aminte Ce-mi zicea muierea mea?... - Te certa că n-aveai minte. - Pe Anuţa, atunci n-o vrea. - Dar a mea!… Costică, ştii? O-ho, ca meliţa m-a tocat... Dar acum, când au copii, Dumnezeu… le-o împăcat. Păi, gâlceava, vorba rea... Prea uşor îţi intră-n casă, Dar cu greu le poţi scotea: Nu-mi vor pe uşă să iasă... - Hai noroc şi sănătate!… - Să trăieşti vecine drag!… - Gheorghe, îmi eşti ca un frate… - Cuscre, sunt, dar nu mă bag …Nici în vorbă de femeie; Nu ascult ce spun cei răi; Rog pe Dumnezeu să-mi deie Să mai trăiesc lângă ei!… Simt în piept, inima-mi creşte, Când nepoţii vin la noi; Muierea se potoleşte… - Dacă suntem amândoi. Și din când în când e bine, Taică, unge osia la roţi!…

300

- Hai să bem că se cuvine: S-avem parte de nepoţi! * * * Şi cei doi vecini plecară, Cum se duce fiecare... Iar în urma lor lăsară Pace bună şi-mpăcare.

12.09.1987- Delureni BALADA MIRESII DIN NĂMOLOASA În vale, la Nămoloasa, Unde s-a-necat mireasa, Numai salcia... trăieşte Şi cu lacrimi povesteşte: „Dragii mei, eu am văzut, Din senin cum s-a pornit Să fulgere, să trăsnească, Norii să se răscolească, Să cadă ploaie cu piatră… Iar furtuna blestemată La pământ totul culca, Cerul mi se-nnegura… Prin păduri vântul striga, Glasul crâncen îi era, Potop mare mi-aducea… Apa-n valuri îmi creştea Şi fără milă îmi lovea Podul, pe care-l smulgea, Când pe el nunta trecea. Iar pe malul celălalt Mirele,-n albu-mbrăcat, Cu spaimă mi se uita La mireasa ce pierea Sub a valurilor spumă… Cu nuntaşi, tată şi mumă. Doamne, ploaia când stătea,

301

Soarele se arăta, Maramă neagră purta, Privirea i se-ntrista, Când pe mire îl vedea… Lângă trunchiul meu plângea, Și două lumânări lua: Cruce sfântă le-a făcut Şi-apoi mi le-a răsucit: - „Să fie de pomenire!… Pentru mireasă şi mire”. De la soare le-a aprins Şi de durere s-a stins”. SECETA Primăvara buzna,-apare, Năvăleşte peste toate: Nu mai ninge, iar e soare – Zilele sunt minunate! Pe ogor plugaru-ntoarce Felii negre de pământ; Cucul cântă, mierla zice… „Românu’ a ieşit la câmp!” Barza cuibul îşi începe – Semn că iarna a trecut; Până şi-un copil pricepe: Timpul muncii a sosit. Se sfârşi cu semănatul, Ploaia vine ca o mană: - Bine că răcori satul, Iarba creşte, este hrană Petru vite, să mănânce; Şi seminţele-ncolţesc;

302

Anul acesta iar se fac Bucate... de prisosesc. Joarda viţii e tăiată Şi căpuşa a-nverzit, Plânge cu lacrimi de fată, Când întâi s-a logodit. Rânduri, rânduri cresc aracii Ca un regiment de suliţi; Anu-acesta toţi săracii Au să bea, să-i vezi pe uliţi Chiuind şi-n câini să dea Cu căciula, să-i alunge... „Vin gustos cu toţi vom bea, Vasele de ne-ar ajunge…. Că prea bine mi-a rodit: Timpu-i bun, via-i legată; Am săpat şi am prăşit; Doamne, cât e de-ncărcată! Iar porumbul dă-n mătase, De drugi are să se-ndoaie... Mămăligă avem la masă; Bună-ar fi acum o ploaie! Tot porumbul o să lege; Uite norii!… parcă vin?” - Măi femeie, vom culege; Prunii,-abia se mai ţin… Să le pun câte o proptă; Ştiu, o să iese ţuică tare, Că pe limbă simt o poftă... Am s-o beau cu desfătare. Să o gust ca pe-o licoare, Şi sâmburii-i simt cum lasă

303

Un miros ce mi-e-n stare Să mă ţină tot în casă... Grâul spicu-şi înconvoaie, Norii vin şi pier îndată; Dacă n-o să fie ploaie… Vai! Recolta-i terminată. Soarele e-ncins ca para, Sfântul Petru a trecut... Ce căldură!… Toată vara Pic de ploaie n-a căzut. Fir de vânt nu mai adie, Apa scade în fântâni... S-a uscat iarba-n câmpie, Şi porumbii sunt tăciuni. Cine poate, mai încearcă Prin grădină ca să ude… Şi de trudă haina-i leoarcă. Vin vreo şapte paparude Care cântă şi se roagă: „Sfinte, plouă peste sat!" Unii zic: „Nu ai o doagă? Dumnezeu e supărat!" Spune-o babă-ndrăcită: - Maică,-n Deal e o fată… De un văr mi-ar fi iubită; Și-a rîmas însărcinată! Păi, de-ar udau-o careva… Ăst blestem are să treacă; Jur pe cer... că va ploua... Faţa Domnu o să-ntoarcă Spre ţinutul nostru ars.” Ştirbă-i baba, şi în grabă

304

Patru ţuici pe gât a tras; Încolo, pare de treabă. I Uite cum pământul crapă, Şi tot câmpul e uscat... N-a plouat un pic de apă!… Ce vor face la iernat Vitele? Ce vor mânca?!... Au să moară; ce calvar!… Unii strâng, bună-i şi ea, Frunza verde de stejar. Poate, anul ce-o să vie, Va ploua de astă dată; Toţi adună-n fânărie... Frunze şi iarbă uscată. Dumnezeu este prea bun, Ceva grâu au secerat… Paiele în stoguri le pun, După ce mi-au treierat. Le-or stropi cu ceva sare, Şi-n amestec de coceni Le vor da, ca de mâncare, La sărmanii bouleni… Of! se păliră struguraşii, Doamne, via se usucă…, Boabe mici, doar copilaşii Le culeg şi le mănâncă. Grauri, coţofene, ciori… Vin în stoluri agitate; Când le vezi îţi dau fiori, Te furnică şi îţi bate Inima, care se stinge … De durere crapă-n două;

305

Le e sete... şi ar plânge, Că nu pot găsi nici rouă, Ciocurile să-şi mai ude… Plâng prigorile în zare; Oare, cine mi le-aude, Cine grija lor mi-o are? Câini lihniţi n-au ce mânca, Pâinea la copii n-ajunge; Văd sub păr cum o căţea Ronţăie la pere crude… Stafidite-s şi uscate, Că s-au scuturat devreme; Dar e bine, vântul bate Ca o dulce mângâiere.

II Vite, păsări, porci în târg… Le dă omul pe nimic; Nu mai ţine la câştig, Că deja-i prea amărât… Dar gândeşte fiecare: „O pomană mi-am făcut! Poate ei au de mâncare? Să trăiască, asta-am vrut!” Cai lăsaţi în câmpul mare… „Omul, cum s-au îndurat?! Milă, sfinte, nu mai are?... În veci fie blestemat!” Mă gândesc, dar dacă eu Ah, aş avea un cal acasă… Ce i-aş da? Parcă nu-i rău Dacă-n câmp slobod îl lasă.

306

Doar pisicile sunt grase, Şoareci au, sunt pe ales, Au venit cu toţi spre case, Fiindcă grâul s-a cules... Nici un spic n-a mai rămas, Cum avură în alţi ani… Şi din mirişti s-au retras O mulţime de guzgani. Coana mâţă îl întreabă, Când îl vede pe motan: - De ce nu faci treabă?! Bine-și merge în ăst an... Văd, îmi dai numai friptură, Eşti bărbat galant, frumos! - Ţi-am păstrat şi ţie-o gură; Chiţcanu-i tare gustos!… Pe boturi se ling de zor, Şi se uită cum în tindă Furnici mari veneau în zbor, Şi de cozi vor să îi prindă. Ce s-o fi-ntâmplat cu ele Şi cu miile de insecte? Au ieşit şi sunt rebele, Rod hârtia din caiete… Tot pământul numai gropi, Să-ţi rupi talpa la picior; Cară oamenii la snopi De porumb, că nu mai vor Să se usuce, să-i piardă, Şi-ale frunze-ngălbenite; Prin curţi, adunaţi grămadă, Îi păstrează pentru vite. III

307

Şi deodată-n cer s-aude Tunet lung la Cornul Caprei; Ploaia a-nceput să ude Spinii şi corneci babei. - Las’ că-i bună, zice Stan: Grâu să semănăm în toamnă; Drept vă spun, dacă ştiam, Nu trudeam ca să am spaimă. Şi eram mai câştigat, Căci banii cei cheltuiţi Pe arat şi semănat… Îmi cumpăram biscuiţi Şi în crâşmă-i ronţăiam; Mai o duşcă, mai un vin… În câştig, precis, eram Şi nu aveam niciun chin,. - Lasă, Stane! Ion îl bate Cu o palmă peste ceafă: Nu eşti singur, dragă frate, Păgubit… Şi-o carafă Îi întinde să cinstească, Mulţumit că plouă iar... La câmp are să muncească. - Mai sunt zile-n calendar, Şi mai ştii… pe ici-colea, Poate strugurii-şi revin… - Să nu-mi spui mie, Mărin, Dacă n-o să bem şi vin! Dintr-un colţ vocea răsare Ca o veste foarte bună: - N-ar fi rău, l-aşa gustare, Să mai bem una de prună!

308

Au fost timpuri blestemate, Că ţin minte..., eram mic: Aşa-mi fu şi-n patru-şapte, Când nu s-a făcut nimic. Şi-a ţinut-o vreo trei ani Seceta… Ce calvar a fost După răzbel, n-aveam bani; Şi atunci-am dus-o prost!... Cu speranţa şi credinţa… Dumnezeu n-o să ne piardă; Oameni, s-avem pocăinţă; E de-ajuns, o să ne vadă.

309

AMINTIRI DIN CÂRCIUMIOARĂ Iubitului meu tată, Ilie Voican

Ruginită-i frunza viţei Sub al brumei cojocel, Iară noi la crâşma Miţei, Mai gustăm un tulburel. Bun mai este şi înţeapă… Limba-n gură o dezleagă; Unii zic: „Să nu bei apă! Dacă vrei bine să-ţi meargă.” Şi ce gust, plin de arome, Se revarsă de la cramă!… Şi un orb găseşte-o masă, Se aşează, bea o cană... Îl slăveşte, cum e bine, Pe iubitul Dumnezeu... Eu îi spun unei vecine: - Bei un vin? Îl plătesc eu. Din hartanul de berbec Sfârâiesc stropi de untură Pe cărbunii ce se trec –, De îţi lasă apă-n gură. Cum să treci! păcatu-i mare< O friptură să nu-mi iei?... Mustul spumegă-n căldare, Ţi-l servesc vreo trei femei. Una-ţi toarnă în ulcică, Iar a doua îţi zâmbeşte… Şi a treia,o frumușică, Zână e şi-mi ciripeşte: - Ia, voinice, şi petrece!... Nu lăsa timpul să treacă.

310

Dinspre munte iarna rece Cerne fulgi de promoroacă. Murmur, veselie ca la nuntă, Vorba se leagă-ntre noi... S-a-ncins hora, o bătută - Cum se joacă la Ghioroi. Vecina mea se aprinde, Şi-n călcâie poartă foc: Fuge-n horă de se prinde, Și în față-și face loc... Pe un umăr, chelnăriţa, Mi se lasă din greşeală; Ah, ce ochi are Măriţa… Pieptul ei mă bagă-n boală! - Ia de gustă vin ales! N-ai să-l uiţi, că-i elixir… În rochiţă l-am cules; Să-ţi mai aduc un clondir? Picoliţa, dulce, bălăioară – Cea mai mică, ne priveşte… Şi-mi aleargă sprinteioară; Din privirea mă vrăjeşte! - Nu-i păcat ameţeşte!… Zice juna din guriţă... Şi pe loc mi se roşeşte, C-ar ascude sub rochiţă Un sân, piersică de vară – O, și genunchii rotunjori; Cu tandrețe mă măsoară: - Neicuţă, de ce să mori? Că în jur ai numai flori, Lăutari și mândre dragi,

311

Seri senine, fără nori... Și bei vin de Polovragi. Precum Venus cea divină, Vin din carafă-mi turna... Cu mânuţa ei cea fină - Mustăcioara-mi gâdila Cu paharul plin, în care Şi-a udat buzele moi; Era drept ca sărutare… Şi-mi zice, că-n zăvoi, Când apare luna plină, S-o aştept! trece-acasă; Şi cu graţie se-nclină… A trecut la altă masă. Gheorghe,-nchină şi se roagă: - Doame,-ajută! Iar mi-e bine: Iar mă-mbăt şi pierd o doagă, Cade cârciuma pe mine… S-a slăbit şi-i putrezită… Hei, Mriţă, umple cana! O, setea-i tare-afurisită… S-a stricat la butoi vrana? ................................... Chirea lasă-ncet arcuşul Pe o strună de vioară; Ion s-a-ncins jucând Căluşul: Cum mai saltă, parcă zboară. Miezul nopţii,-acum se face; Doamne, când a fost aseară? Nu vezi unul ca să-mi plece!… Chirea plânge pe vioară. Când pe două corzi apasă, Iliuţă-i zmeu, și-n horă...

312

Neta lui e mai frumoasă!… O s-o ducă Anei noră. Gică Chirea cum mai zice “Sârba din Bălceşti, la vale” Că Dumitru-ncepe-a plânge: Are el un dor şi-o jale... I Fulgii albi, vântul îi bate, Când Petruţa cu ilic... Prin zăpadă abia străbate, Pân’ la crâşmă mi-a venit. Eu stăteam cu Turturică, Care-mi cântă din caval; Moş Marin zice cu frică: - Anul ăsta nu-i ca an!… Căci puteam sălta piciorul Şi cu baba să mă-nvârt; Cât să ţină şi ulciorul!…, Nu-i făcut tot din pământ? Şi în barbă-i cad arginţi Printre genele albite... Ochii lui sunt ca la sfinţi, Au priviri nedefinite... Sunt senini cum este cerul, Sau mai trişti şi-nnouraţi; N-aş putea găsi misterul, Că-s mereu înlăcrimaţi... Mâna-ntinde, mă atinge, Şi oftează din rărunchi... Un copil care mai plânge: Şi se lasă în genunchi. Îşi mai strânge o nojiţă La opinca desfăcută...

313

- Te-am lăsat, dragă Măriţă… Mâine... fac eu o bătută! A plecat, pășește agale, Pe cărarea cu cireşi... Unde-o fi? m-apucă-o jale!… L-aţi mai văzut pe unchiaş? Mă întreabă-a mea gândire, Şi la ani depăn... mereu. - Unde-i crâşma cu clondire – Din care goleam mereu? Unde-i Chirea şi Măriţa, Unde v-aţi ascuns, vecini?… Văd cum bruma a prins viţa; Pe grătar vreo cinci cărbuni Stau mocniţi, sub ei mai ţin Doar un strop de flăcăruie; Parcă-l văd pe moş Mărin – Care-n Delureni mai suie. Se opreşte şi-mi priveşte Peste ţarini şi păduri... Mai oftează, -apoi porneşte Pe sub bolţile de muri. A lăsat în urmă hanul; Cine ştie ce drum are? Viaţa-i sortită ca banul: Veşnic este schimbătoare. * * * Frunza viţei mai aşteaptă Câte-un strop de soare cald; Unde-i lumea cea-nţeleaptă Şi al cârciumioarei vad?... Văd rugina, mi-o cuprinde, Cojocel de brumă cade;

314

Mustu-i bun, limba desprinde, Şi-mi vorbeşte în şarade. Iar aromele şi hora… Sunt la fel – ca şi atunci; E păcat!… spun tuturora: Să nu bei, să nu mănânci? Iar din când în când e bine, Să iubeşti câte-o mândruţă. Luaţi exemplul de la mine, Şi vă ţineţi de căruţă!... * * * Azi privesc, e lună plină, În zăvoi vreau să mă duc; Unde, unde-mi eşti copilă? Vino să mă vezi cum sunt. Mă-ndrept spre crâşma veche, Merg atent, păşesc discret... Dar ce-mi sună-n ureche?! Nenea Chirea cântă-ncet... La fântâna de la Dealu'... Unde-mi adăpam eu calu' - Nu cu apă, ci-i dam vin… Şi-mi luam merele din sân De la mândra bălăioară – Care m-a iubit aseară… La Măriţa-n cârciumioară; Şi n-a vrut nimic să-mi ceară: Nici cercei, nici mahmudele; Mi-a dat buze subţirele Pentr-un şirag de mărgele – S-o strâng în braţele mele!… * * * Bun e mustul şi înţeapă, E ca gura de fecioară;

315

N-aş mai bea un strop de apă, De m-ai picura cu ceară! Cînd din nou pe trei corzi zice, Dor de codru mi-e-a pleca; Chirea cântă: „Măi voinice, Sus pe munte-i mândra ta!” Coarda groasă iar vibrează, Dealurile plâng şi ele… Iar Olteţul lăcrimează – Murmurând în pietricele. * * * Trag cortina ca pe-o spumă, Totu-i viu ca altă dată: Amintirea de-i postumă, Crâşma n-o uiţi niciodată. Viaţa, uneori, e-o glumă, Dar ne-a-nveselit cândva; Mulţi amici au s-o mai spună: „Cârciumioara n-o uita!” Cum nici eu pe-al meu tată, N-am uitat, fiindcă-a slujit Cârciumioara minunată – Şi din suflet m-a iubit...

Dragul meu tată, Ilie Voican, a slujit în mare iubire şi credinţă în „cârciumioara fermecată” peste 65 de ani, acolo unde în copilărie am deprins meşteşugul cântecului nepieritor, am învăţat din măiestria lăutarilor vestiţi ce înseamnă adevărata muzică de suflet şi m-am bucurat de-o dragoste paternă cum nu pot s-o descriu... căci acele vremi le am în suflet ca pe un sanctuar de unde mai beau şi astăzi stropi de apă vie şi mă încălzesc sufleteşte cu imaginile acelor oameni de legendă.

28 Octombrie 1989

316

CU TINE-N GÂND

317

CU TINE-N GÂND

Din ochii tăi de peruzea Cădeau mărgăritare, Un dor nebun mă chinuia... În seara când te-am lăsat Şi-n cale nu ţi-am stat.... Un vânt sufla în depărtare Şi inima mi-o pustia... Nu ştiu ce demon mă-mpingea! Căci vocea lui mă îndemna, Să fug din calea ta. La tine nici nu m-am uitat: Orbit eram de crunta gelozie, Am alergat prin crângul desfrunzit, Şi soarta-am blestemat, Că-mi hărăzise mie…. Să fiu nefericit. Ah!… cerul de s-ar fi deschis, Pământul să mă-nghită; Atunci să fi pierit, în clipa fericită…, Regrete nu aveam, Nimic nu-mi mai doream. Iubirea-n suflet mi s-a stins, Te duşmăneam, iubită!… Nu-nţelegeam ce va urma, Iar azi când trec prin parc,

Mai văd figura ta, În barca mică de pe lac, Când te-aduce, înger drag! În calea mea... Acum sunt eu cel care plâng, Şi tare-aş vrea, în braţe să te strâng! Să-ţi cer iertare c-am greşit: Am fost gelos, am fost pripit,

318

N-am înţeles cât m-ai iubit... Ce rău e singur, părăsit! Când trec prin crâng – Cu tine-n gând.

MI-E DOR SĂ FIU COPIL CA ALTĂDATĂ

Mi-e dor să fiu copil ca altădată, Când măicuţa mea mă adora... Chiar şi-atunci, când era supărată, Tot cu dragoste-mi vorbea Şi cu-atâta dor mă mângâia… „Of! copilul meu... ce pot să fac eu? Pic de-astâmpăr n-ai!... De-ai fi zmeu, Tot te-ai potoli. O clipă nu-mi stai? Prea te-ntreci cu gluma şi ruşine n-ai! De m-ai asculta şi nu m-ai mai supăra, Hainele n-ai rupe, nu te-ai zbengui… Joaca-ai mai lăsa! Ascultă vorba mea: Cartea te aşteaptă, ş-ai uitat de ea? Dacă-ai învăţa, zău că mama ta S-ar mai linişti; tare te-aş iubi!... Mi te-aş asculta, dacă mi-ai citi; Şi m-aş bucura că a mea odraslă E-atât de cuminte şi s-a dat pe brazdă...” Ochii-i lăcrimau, zâmbea, faţa-i radia... Din nou mă ierta şi cu drag mă săruta.

NEICUŢĂ, DE-AI FI UN CUC

Neicuţă, de-ai fi un cuc, puişor iubit! Te-aş lua cu mine în crâng… Tu să-mi cânţi, eu să te-ascult – Dorul să nu ţi-l mai duc. Neicuţa,cuc nu îmi este, puişor iubit!

319

Îmi priveşte la neveste… Of!… dar aminte îi aduc: Va rămâne singur cuc. Mândrele sunt frumuşele, puişor iubit! Cu toate sunt tinerele…, Dar nu te gândeşti, bărbate, Unele-ţi pot fi nepoate? Neicuţă, tu nu eşti cuc, puişor iubit! Of!… dar umbli după iubit. Te văd, eşti îndrăgostit… Mândrele te-au zăpăcit Drăguţele-au să te uite, puişor iubit! Una n-are să-ţi mai cânte. Omul dacă-mbătrâneşte… Dragostea mi-l părăseşte.

AȘ VREA SĂ MAI FIU COPIL Mi-e dor, aş vrea să fiu copil o zi...

De necazuri să mai uit; bine-ar fi! Tinereţe, ai plecat, dar visez mereu Că te-ntreb, iubito: nu ţi-a părut rău De când mi-ai furat zilele senine? Văd în pragul casei, bătrâneţea vine… Numai când gândesc la cât ne-am iubit; Ce noian de gânduri iar m-a potopit... Dar copil de-aş fi, aş uita de toate… Mama de-ar trăi, n-aş gândi la moarte. Soarelui să râd, şi flori să dezmierd, Păsări să privesc, cum pe cer se pierd. Să mai rătăcesc prin păduri umbroase… Frica, grijile să uit! Toate să mă lase. Apă din fântână să beau, tare aş dori: Doamne, nu e mult, dă-mi numai o zi!

320

De ce să trăiesc ani mulţi şi-negriţi? Pentru-o zi ţi-i dau, şi la ei renunţ!... Dor îmi e s-aud pe mama care mă striga; Să mai văd pe tata cum mă mai privea. Când în seri senine tăinuiau cu mine... Să-i mai sit pe umăr mâna ce măține Vorba să-i ascult şi la pieptul lui să stau, …Asta, sfinte Doamne, este tot ce vreau! Când eram copil cu prinţi, care mă divinizau… Doamne, ce bogat eram!... c-atât mă iubeau. Şi de ce iubito, tinereţea mea, tu m-ai părăsit! Ce a fost cu tine, spune-mi, cine te-a grăbit Ca să mă laşi singur, fără ajutor, de lume uitat? …Doamne, fă minune: dă-mi ce te-am rugat! Lăudat în ceruri, fii! Să ai lângă Tine cete de copii, Ei sunt fericirea şi duc nemurirea „Marii-mpărăţii! DRAGOSTEA-AM CULES DIN FLORI

Dragostea-i floare de măr Crescută pe rămurele, E lumina stelelor… În roua de pe zorele.

Am cules-o dintre flori, Şi din firele de iarbă, Din albaştri ochişori – De la o fetiţa dragă. O-ntâlnii printre lăstari, Din frunză duios cânta; Avea ochi senini şi mari, Cu privirea mă vrăjea.

321

Am luat-o s-o răsădesc În fereastra casei mele; Zi şi noapte mă privesc Ochii ei aprinşi, de stele.

A-nflorit şi mi-a rodit, Focu-n petale îl ţine… Aşa-i omul fericit! Dragostea-i cu mine. * * * Dragostea-am cules din flori, Şi din iarba deasă… Din roua căzută-n zori – Şi din dor de casă!… Dorul am cules din flori, Şi din iarba înverzită, Din tril de privighetori, Din dor de ţara iubită Dragostea-am cules din flori, Când bădița-i dus la coasă Din cânt de privighetori, Și din dorul de acasă. Am cules-o-n zori de zi, De pe frunza codrilor... Din guriţa mândrelor Şi ochii feciorilor - Strălucirea stelelor… Suspinul inimilor! * * * Privirea e drăgăstoasă, Mă face să fiu geloasă, Să nu stau noaptea acasă, După dor să tot alerg… Dragostea să mi-o culeg, Și iubitul să-mi aleg. El mi-am cules-o cu dor

322

Din farmecul codrilor, Gunguritul pruncilor, Murmur dulce de izvor – Din Fântâna Zânelor. Dragostea-am cules din flori, Din Crucea voinicului … Şi-ai neicuţei ochişori Din Dealul Ghioroiului. Dragostea-am cules din flori, De pe Dealul Viilor… Din Ţarina holdelor, Iarba verde, odrăslită… Şi din frunza înverzită. Dragostea-am cules din flori, Şi din frunzele pomilor, Murmur dulce de izvor – Ochii neicuţei cu dor; Am cules-o dintre flori Şi din firele de iarbă, Din ai neicăi ochişori, Din guriţa lui de fragă. Dragostea-am cules din flori, Şi din iarba odrăslită, Din tril de privighetori Şi dor de ţară iubită. Am cules-o-n fapt de zori Din sclipirea stelelor, Şi-ai măicuţei ochişori – Frunză verde-a codrilor, Ochi frumoși, strălucitori. O-ntâlnii printre lăstari, Din fluier duios cânta; Avea ochi senini şi mari, Din privire îmi spunea: „Draga mea, fetiţă scumpă! Pe zefir trimite-acasă

323

Dorul tău ce te apasă… Zi şi noapte nu te lasă Departe să stai de ţară, Să nu fii printre români, Să ai dor în inimioară, Că nu eşti cu-ai tăi vecini. Departe să fii de ţară, Să nu fii printre români, Dor să ţii la inimioară… Că mi-eşti singură-n străini". Din flori am strâns dragostea Şi din iarba odrăslită, Din durerea lui maica, Din dor de ţară iubită! Din flori dragoste-am cules Şi din iarba odrăslită; Dintre stele am ales Dorul de ţară iubită! *** Dragostea din flori am strâns Şi din iarba odrăslită, Din ochişorii ce-au plâns Pentru ţara mea iubită! Dragostea din flori am strâns Şi din iarba deasă, Din durere şi din plâns Pentru ţară, pentru casă. Dragostea am adunat Din iarbă şi flori, Din durere şi oftat Pentru negri ochişori. În petale-i dragostea, O culege cine vrea; Mi-a cules-o neicuţa, Ochişorii mei iubea. Mi-a luat-o cu florile Şi-mi aşteaptă zorile

324

S-o privească înflorită – De el sunt îndrăgostită! Iubirea-am cules din flori Şi din zboruri de cocori, Când din țara noastră pleacă De dor inima îmi seacă!… Că nu mă ia-n zbor cu ei S-ajung la părinţii mei… S-o mai văd pe măicuţa, Când în poartă m-aştepta Să mă-ntorc seara din câmp, Să mi-o sărut şi să-i cânt, Că trăiam în ţara mea… Şi dorul nu mă topea După codri şi izvoare Şi-ale mele dragi mioare. Şi de plaiul strămoşesc, Şi de tot ce-i românesc. *** Iubirea,-am strâns din petale Şi din zbor de rândunele… Care-mi ştiu mereu să zboare Spre casa măicuţei mele, Unde cuibul şi-au lăsat Toamna când ele-au plecat. Dragostea-am cules din flori De pe dealul Viilor Şi din vraja vorbelor Spusă de badea cu dor, C-are gingaşi ochişori – Frunza verde-a codrilor, Iarbă fragedă-n ponor.

325

MĂICUŢA MEA Măicuţa mea cu părul nins, Cu raza ochilor ţi-am scris O lacrimă de dor, fierbinte, Pe chipul unei stele sfinte... Drag odor, mi-aduc aminte, Când de ziua mea veneai Surâzătoare ca o zână... Şi flori alese-mi dăruiai, Cu dor nestins mă sărutai; Mă alintai cu vorbă bună Şi sănătate îmi doreai... Iar eu eram cel mai bogat, Din lumea asta, când trăiai... În zorii zilei m-am rugat: „Pentru viaţa ce mi-a dat, Să-i faci, Doamne, loc în RAI”. Măicuţă, cu îngerii să stai.

DOINA MOROŞANULUI Eu cânt doina din caval, Oile îmi pasc pe deal. Bârrr mioare, bârrr! Duuur-lu-lu, dur-lu-luuu! Eu cânt doina munţilor, Oile se strâng ciopor Sub coroana brazilor. Bârrr mioare, bârrr! Duuur-lu-lu, dur- luuu! Uite soarele, coboară!… Mândra nu vrea să-mi apară. Bârrr mioare, bârrr! Duuur-lu-lu, dur-lu-luuu! Că m-apucă dorul ei, Ca pe oaie după miei.

326

N-am asâmpăr, oare ce-i? Bârrr mioare, bârrr! Duuur-lu-lu, dur-lu-luuu! Ce-i cu ea de-a-ntârziat!… Nu cumva s-o fi-nţepat? Bârrr mioare, bârrr! Duuur-lu-lu, dur-lu-luuu! Şchioapătă,-o doare piciorul, Moroşanu-i duce dorul! Sete mi-i, şi nu-i ulciorul – Să gust vin, buze să ţuc; Dacă-a mâncat-o vreun lup?!... Bârrr mioare, bârrr! Duuur-lu-lu, dur-lu-luuu! Lupu-i hămesit de foame, Dacă-a prins-o de picioare?… Poate-i bun, nu i le roade. Bârrr mioare, bârrr! Duuur-lu-lu, dur-lu-luuu! Chiot dau acum pe vale, Mândra vine pe cărare. Bârrr mioare, bârrr! Duuur-lu-lu, dur-lu-luuu! De picior nu-mi şchiopăta, Era veselă,-mi râdea... Cruce-mi fac: ce-o fi cu ea!? A trecut, nu s-a oprit, Nici la mine n-a privit. Bârrr mioare, bârrr! Duuur-lu-lu, dur-lu-luuu! Mi-a strigat, m-a anunţat: „Gheorghe!… să cobori în sat, Că de nu..., m-am măritat!” Bârrr mioare, bârrr! Haideţi la iernat.

327

TEI IUBIT

- Tei bătrân, ce ţii plecate, la fereastra dragei mele, Crengi cu flori înmiresmate, te rog, bate şi îi cere: Să ridice storul care mi-o ascunde de privire... Şi s-asculte-a mea cântare de alean şi de iubire! „Cine o fi pus zăbrele la fereastră... să nu poată Decât a privi la stele, dar să-mi iese, niciodată!…” Storu-ncet s-a ridicat şi fereastra se deschide: Văd un cap, s-a arătat şi-a lui faţă îmi surâde… Parcă este condamnat şi-mpăcat cu soarta lui; Pe geam şi l-a rezemat – lângă creanga teiului. - Tei cu ramuri aplecate înspre casa dragei mele, Tu, la noapte, încet bate în fereastra cu zăbrele. Şi-n cosițe să-i lași flori, de aromă să se-mbete... Iar dacă o prind fiori, să-i vorbești gingașei fete Că-s aproape, 'ndată vin să-i alint dorul aprins, Și la pieptul ei, virgin, în brațe să fiu cuprins...

*** Stă pe gânduri şi visează: „Unde e să m-admire?” Cu-o idee se distrează, parcă-mi are-o presimţire. Când privirea își coboară, un fior prin minte-i trece: Frica-n sufelt se strecoară..., un șuvoi de apă rece. Vântul cald mi-o înfioară, suflă-n bucle răvăşite... A-nţeles, e-ntâia oară, parcă-ar vrea să se mărite. - Mă-ntreb, cine-mi ştie cum arăt şi cum gândesc? Stau închisă-n sihăstrie, cred c-aici mă prăpădesc… Ochii mei de ce să plângă? Nimeni nu i-a sărutat!... Sunt stăpână ori sunt slugă, că mă sting şi e păcat! Pentru ce sunt blestemată! să aştept pe cine, 'anume? Nu l-am văzut niciodată; despre el bunica-mi spune: „Erai mică, dulce floare..., când ai tăi te-au logodit... Cu un nobil, de rang mare!” Doamne, cu ce am greşit?

328

Tinereţea mea se duce, şi-n obraji paloare-mi simt... De-i bătrân, nu mi-l aduce! Tu eşti mare, bun şi sfânt: Faţa, 'ntoarce-Ţi-o la mine, ruga 'ascultă-mi, Te implor! Moartea o prefer, mai bine; adu-mi-l pe cin’ mi-e dor! Eu ciupesc a strunei coardă, şi în noapte mi-a vibrat; Ochii ei vor să mă vadă: stele-aprinse care-mi ard... Cânt cu patimă crescândă, din privire nu mi-o scap; Ea, ca frunza tremurândă, se alintă... dând din cap. - Tei iubit, cu frunza rară, dragei mele, te rog, lasă O ghirlandă princiară… şi îmbracă-mi-o-n mireasă! Mi-o-nveleşte în petale, şi la soare mi-o arată, Urc-o-n ramurile tale…, vreau să fie legănată: Ca o zână să plutească, părul blond să se resfire; Blestemata de fereastră! să n-o mai poată reţine. Tei bătrân, dă într-o parte trei zăbrele, ca să zboare, Să o văd bătând din aripi şi-nspre mine să coboare, Ca să-mi fie fericită, să mă ieie și să mă țină la sân Să mă lege, să nu-mi deie voie să mai plec la drum. Teiule, să-mi faci o scară, să mă urc până la ea, Să fugim în astă seară, şi s-o duc la casa mea... S-o cuprind cu gingăşie, pragul casei să mi-o trec; Dragă-mi este ca soție! Viața mea de-a ei s-o leg. Și vom fi nedespărţiţi, cum stau două turturele – Care nu-mi ştiu de părinţi; să ne giugiulim ca ele... Gură-n gură, cioc în cioc, să ne-ncăldurim pe creacă, Să dormim numai un strop. Dragei mele o să-i placă. Ah! dacă-o ramură se rupe, teiule, sunt om pierdut!... În moment ce-o să mă pupe, să o prinzi! Ai priceput? Îmi e teamă! Dacă-o scap? Creanga poate să se mişte; Mâna-i trec de după cap… şi-i dau gura să mă muşte; Ea să-mi dea din para ei; poftă am să gust un strop; Tu, din ramuri, iubit tei, să nu mişti, să stai pe loc!

329

Frica, nu-i bine s-o prindă, c-ar fugi precum îți spun... Of, ruşinoasă, în oglindă, s-ar uita cu spaimă-n sân. Tei bătrân, apleacă-ţi ramul: ia-mă, 'nalţă-mă la ea! Să smulg fereastra şi geamul şi cu-o singură vergea; S-o răpesc, s-o duc acum; iar de-o fi să-i fie frică, Un frunzar să-i faci în drum, şi să-i dai o rămurică.

De ea poate să se-agaţe şi la pieptul meu să stea, Să o strâng puţin în braţe. Ah! guriţă ei, de-o vrea, Să mi-o lase s-o sărut, iar în sân să-i pun o floare. Tei bătrân, bătut de vânt, când o iau de cingătoare,

Să ai grijă să nu cadă! Umbră deasă să îmi faci!… Nimenea să nu ne vadă, că ne suntem foarte dragi. Când eram mai fericit, ușa sare din țîțâni, s-a izbit De perete, și aud un glas răstit: „Cântă-un aiurit!... Ia să văd! Cine-mi strică somnul, că vreau să-i plătesc!” Eu m-ascund sub tiei, în pripă, şi din umbră mi-l privesc. Are-un retevei în mână, o-ho!... plata ce mi-a pregătit; De m-atinge, cred c-o lună pot rămâne-n pat, lungit... Dar ce văd! Cine coboară? Ochilor nu-mi vine a crede. Ea!... ca umbra se strecoară; nu pricep dacă mă vede? Şi un „miauuu!” scoate fetița: jur! adevărat cotoi... Cu-o mână-şi ţinea rochiţa şi-mi fugea de cel băboi. Iar „tătaru” 'nfuriat se repede înainte, zvrrr! cu parul: „Stai! Uite-a dracu' miorlăită, ea face-ntreg scandalul?” - Ssst! îi punem mâna la gură, ca în râs să nu pufnim: Taci, că de-i cădem în mână, bâte-n cap o să primim!... Când vede geamul deschis, ce scandal! ţipă, 'ndrăcit: „Intră-n casă, când ţi-am zis!” Moşneagul s-a zăpăcit. Urcă pe scări, și-napoi, trage uşa: „zdranc!” zăvorul; Pe când noi stăteam sub tei, că ne-nlănțuia amorul... Ne-a unit, putem pleca; prin fereastra cu zăbrele Se uită moşul prin ea, să-mi vadă cerul cu stele...

330

Și de mâine o să plece, să păzească în pădure Iepurii; n-are ce-alege, că proverbul bine spune: „Decât fată mare-n casă, să o-nchizi şi s-o păzeşti? Taică, păgubaș te lasă!… nicicând n-ai să reuşeşti.” Pe când noi, din an în an, când teiul mi-este-nflorit, Stăm pe banca, de-altădată, și-i cântăm: „TEI IUBIT!”

UITE LELEA, PUP-O FRANŢU'

Uite lelea, pup-o franţu'! Că nu ştie-a trece şanţu'... Când doru' inima-i frige, Îl trece de nu-l atinge, Lai-lai-la!... Lai-lai-la!... Multe face dragostea. Duru... duru!... oile-n deal, Badea-i cântă din caval: - Bâr!... Bâr-bâr-bâr, oiţelor, Paşteţi iarbă şi mohor, Iar tu, lele, frică n-ai... Dacă guriţă îmi dai! Trece Oltul, nu mai sta! Şi-ai să fii băciţa mea... - Nu pot Oltul ca să-l trec! - Să-l trec eu ca să mă-nec?! - Lai-lai-la!... Lai-lai-la!... Dacă-ţi place dragostea. - Tulă-i, lele, mă topesc!...

Tu vrei să mă prăpădesc? - Nu-ţi vreau rău, numai ascultă: La toamnă să vii la nuntă. Lai-lai-la!... Lai-lai-la!... Cu Gheorghe m-oi mărita.

331

- Bâr!... Bâr-bâr-bâr, oile mele, Minte slabă de muiere... "Poale lungi şi minte scurtă." - Cu-un fricos, vreme pierdută! Lai-lai-la!... Lai-lai-la!... Nu ştie ce-i dragostea. ALEEA DRAGOSTEI ETERNE Mă uit la frunzele ce cad Pe-aleea dragostei eterne, Râul Doamnei plânge-n vad, Trecutul amintirii-mi cerne… Te văd, iubire, cum păşeai... Prin lunca dragostei eterne, Când flori de tei în păr aveai, Cu dor cântai din frunza verde. Alerg spre tine, mândră stea!... Purtat de valul dragostei eterne, Să te cuprind în braţe-aş vrea, Dar e târziu şi prea puţină vreme…

332

ÎN CUMPĂNĂ

333

AMINTIRI DIN MIZIL În Mizil, într-o vară, nu în gară... Unde Lala şi Dorel Se văzură prima oară; Mai spre centru, la Fănel, Foarte-aproape, lângă piaţă, În bodegă lui Zbârneaţă, Unde tot omul cinstea Câte-o halbă la tejghea... Se-ascultau poveşti destule: Snoave, bârfe şi cu glume... Am intrat să beau un ţap; Nicidecum să-mi fac de cap. Cum sunt bun ascultător, Şi-mi plăcea taifasul lor, Rogu-vă, aveţi răbdare Să aflaţi mica-ntâmplare. Zicea Stan, în berărie, Că la Naie,-n frizerie, Este-un drac de Bimbiric, Hâtru cum nu s-a-ntâlnit. - Cine vrea ca să se tundă, Şi pofteşte să-l audă... Nu va regreta de fel Că scoate din portofel Un leu... doi; merită banul! Ştie snoave cu toptanul. Ce mi-am zis... că n-ar strica Să mă tund, să-mi rad barba, Mustaţa să mi-o filez... Între timp să mă distrez. Când uşa o deschideam, Nedumerit mă-ntrebam: „Bimbiric, azi o lucra?

334

Oare... cum o arăta?...” N-a fost greu, când am intart... Nas în nas cu Bimbi-am dat, Care mi s-a prezentat Cu-un salut de prinţ galant. - Poftiţi. Bine aţi venit! Bimbiric e fericit... Că-i faceţi mare onoare; Alegeţi-vă o tunsoare Din pliantele expuse... Şi mânuţa îmi întinse; Înspre scaun m-a condus, Şi o pernuţă mi-a pus, Lundu-mi o scamă, atent, Că eram noul lui clieant. - Mulţumesc, meştere dargă, Ai grijă puţin... la barbă... - Fără teamă! Fain model!... Parol! După ras va fi la fel. - Am încredere şi sper... Precum eşti un bun frizer, Ras şi tuns voi arăta... - Domnule, un artist de cinema! - În Mizil sunteţi un fante... Tundeţi, radeţi ca la carte; Succes la femeii aveţi, Chiar un rege întreceţi. Doamne,-atât i-a trebuit... Şi s-a pus pe povestit. - Când m-au luat în cătănie, Am fost dus la frizerie, Şi văzând că sunt în mână... N-a trecut măcar o lună, Că mă duse-un căpitan Chiar la palatul regal; Unde regele-mi voia..., Un frizer de teapa mea! Prima probă ce mi-a dat... Să-i rad pe cei din palat:

335

Să-i tund, să-i ferchezuiesc, Ca să mă obişnuiesc... Să n-am tremurat în mână Când regele o să-mi spună, Mustaţa să-i aranjez, Să-l rad şi să-l pomădez... Întreg palatul vuia... Fiindcă regele umbla Cu frumoase domnişoare Şi cu doamne de onoare, Iar regina îi spunea: „Sire, intri în belea!... Dacă-o ţii mereu aşa.” Tevatură... cum îţi spui Şi necazul dracului... La rege când am fost dus Şi-am privit în tavan, sus... Din balconul cu pilaştri O doamnă, cu ochi albaştri, Cu o puşcă mă ţineta... Ca să nu care... cumva, Cu briciul dacă-l tăiam, Gata, cu viaţa o sfârşeam. Dumnezeu m-a ajutat, Am fost calm şi relaxat. După ce am terminat: Ras, frizat şi pomădat... Regele m-a decorat! Clienţii-n hohote râdeau Şi pe Bimbi-l aţâţau: - Meştere, eşti ne-ntrecut!... Dame câte ai avut? - Băieţi, nu le-am numărat, Dar... când să ies din palat, Şi răsuflam uşurat... Doamna care mă pândea Să mă-mpuşte, de greşesc, A venit în calea mea Şi mi-a zis, dacă-o iubesc

336

Am să fiu om fericit... Şi apoi mi-a ciripit: „Dacă-mi aranjezi mata, Părul mai frumos să-mi stea Decât al prinţesei Clara... Pe onoare, îţi promit: Ai să mergi cu mine, vara, La Peleș, la Săvârșin... He-he!... în Albena, la Berlin Şi-ai să fii om fericit...” Nu vă mint, vă spun cinstit: De mine s-a-ndrăgostit... - Las-o moale, Bimbiric, Mai taie-i din coadă-un pic! ...Apa-n pahar, Bimbi,-ngheaţă Cum e berea la Zbârneaţă, Îl tachină moş Andrei. - Treaba ta, crede ce vrei. * * * Când mustaţa mi-o fila Şi barba mi-o potrivea, A spus Bimbi cu mult haz. - Un tambur, roşu-n obraz, Cunoscut ca om zgârcit... Când să-l rad, apa-am oprit, Iar el mă grăbea întruna: „Fă ceva, uscată-i spuma!” Să-l rad pe uscat voiam Și-n palmă atunci scuipam Să facă spumă săpunul... Fiindcă se grăbea nebunul. Așa l-am ras pe uscat, Şi pe el m-am răzbunat Că atunci, când îl rădeam, Hoţul nu-mi dădea un ban. - Stai aşa! Cuie nu mai reteza... I-a zis Petre Cacialma. * * * Când cu mine-a terminat,

337

Un bacşiş mai gras i-am dat. Ş-am promis zâmbind discret: - Trece-mă client permanent: Tuns, mustaţă... bărbierit. Şi pe clanţă-am apăsat. - Veniţi! Sunteţi aşteptat... - Dragul meu, sunt mulţumit... - Să trăiţi, sunt onorat!... - Vă salut!... Sunt încântat, Şi-nspre casă am plecat. * * * Dragii mei, ani treceau, Multe griji mă năpădeau... Că aşa a fost mereu... Să ne chinuim din greu; Iar de Bimbi am uitat, Pe la el de când n-am dat. Dar aflându-mă în piaţă, Lângă crâşma lui Zbârneaţă, Am văzut la frizerie, Scris cu slovă argintie: Salon „LA BIMBIRIC” Azi pe bani, mâine nimic. Mă gândeam râzînd în barbă: - „Bimbiric, hâtru de treabă, Tot de şotii mi se ţine: Azi pe bani şi gratis mâine.” Nu ştiu ce mi se părea... Parcă inima-mi spunea, Şi pe loc m-am întristat, Când pe uşă am intrat. ................................. Lume multă ca-nainte... Tot cu snoave şi cu glume; Cin’ le poate ţine minte? Când de Bimbi unul spune: - În Mizil toţi îl ştiau... Pe Bimi, frizer vestit; Doamne, câţi a păcălit!... Numărul nu pot să-l dau;

338

Dar cum şi ulciorul are Zile scrise-n calendar, Bibi, dintr-o întâmplare, A păţit-o chiar în bar La Zbârneaţă, când pahar După pahar a golit nesăţios Pân’ era să cadă jos. Cine credeţi că-l cinstea, Iar Bimbi se lăcomea? Era majurul scuipat... Ras de Bimbi la palat; Acum nu-mi era zgârcit, Când cu Bimbi s-a-ntâlnit. Hoţu,-n taină-a uneltit... Şi pe Bibi-a păcălit. Când în crâşmă a intrat Un zbanghiu, care-a strigat: - Şefule, Sandu e mort!... - Nu se poate!... al meu nepot? Majurul, viclean ca dracul, S-a făcut că-şi pierde capul... - Sfine!... eu l-am botezat, De ce, Doamne, mi l-ai luat! Cu ce a fost vinovat?... Şi de Bimbi s-a rugat: - Dragă Bimbi, hai cu mine!... Dacă-l razi, te plătesc bine. Apoi a plecat în grabă Ca să se-apuce de treabă. Pe loc scoase un miar Şi i-l băgă-n buzunar. Bimbiric, turtă de beat, Când să-l radă, l-a pişcat... Mortul, glonţ, s-a ridicat Şi i-a strigat răspicat: - „Îţi dau una de-ţi sar ochii, Că pe loc dai ortul popii!... Să fii treaz când mă razi, ... Că mă tăiaşi pe obraz!” ....................................... - Vai!... din seara cu pricina,

339

Maică, Bimbiric s-a lecuit... Spunea că i-a spus vecina:

„Nu-i nebun, dar s-a scrântit!"

ÎN CUMPĂNĂ

Unii spun că roata morii se-nvârteşte într-un sens, Precum apa mi-o împinge în direcţia de mers… Când la scoc apă-i puţină, se roteşte-ncetişor, Că în coş mălaiul curge de zici că-i un firişor De lumină-ngălbenită şi cu praf amestecată; Mult necaz are morarul că se supără pe roată. Iar când apa clocoteşte şi-mi iese din stăvilar, Roata-aleargă fără preget, că sare bietul morar Şi ridică, plin de ciudă, o portiţă de lemn veche; Roata mersu 'ncetineşte, şi plăcut sună în ureche... Bobele sparte-ntre pietre când porumbul e măcinat. - Neică, schimbă sacul! Treci la rând, am terminat. Mi-a strigat vecinul meu, care cu ochiu-mi făcea: - Ce frumoasă-i morăriţa! Cât uium îţi dau pe ea? Atât roata-a vrut s-audă, s-a oprit şi mi-a scrâşnit… Iar morarul, plin de ciudă, foarte mult s-a necăjit. - Apă ai, unsoare-ţi dau, de ce stai, roată nebună!? Fraților, priviți! aşa minune poate cineva să spună

340

Dacă-a mai văzut?… Oameni buni!... vă rog,i priviţi: Sensul roata şi-a schimbat! Asta mă scoate din minţi! Şi-a plecat moraru-n lume, iar la cel ce-i povestea, Mi-l privea cu multă milă şi în gând omu-şi zicea: - „Biet morar, cum te-ai scrântit! Doamne,-l izbăveşte! Cine-a mai văzut o roată să se-nvârtă cum pofteşte?” A tot mers moraru-n lume să găsească un răspuns, Când de-odată mi-a-ntâlnit un chefliu ce-l luă în râs: - Morăriţa de-i frumoasă, uiumul nu prea-i ajunge?… Omule, nu te-ntrista. Ce-ai pierdut şi de ce-ai plânge? Vezi mata, meştere dragă, la curea dacă-a umblat… Ţi-a sucit-o împeliţata, sensul roţii ţi-a schimbat. Fusul... de nu-l neglijai, și-l ungeai din când în când, Nu-ţi cădea blestemu-n cap, ca s-jungi aşa nătâng! Vino cu mine deseară, şi-ai să macini ca şi mine; Numai gura să ţi-o ţii! Înţelesu-m-ai, creştine?... Măcină Păcală sacul, a zâmbit şi uium dublu a dat; Morăriţa,-nveselită, l-a oprit şi cu dânsa a-nnoptat Chiar în camera în care morarul dormea-nainte; Cu dragoste-l alinta, i-a dat vin, pui şi plăcintă... L-a rugat să mai rămână, să mai macine de vrea; Singură-i, şi biata moară lipsă de morar ducea… Moraru-mi stătea ascuns, tot ofta şi se-ntreba: „Of! săraca, lipsa-a dus... şi-a suferit vai de ea.” Păcală îi spune-n şoaptă: - Treci în pat, că am plecat! - Om bun, de nu te găseam, pe unde aş fi umblat?!… Dimineaţa, când se scoală, morăriţa-ncremeneşte: - Vai! Ce văd? Drace, piei! Sfinte bun, mă izbăveşte! Unde mi-ai umblat hai-hui! Poţi să spui, om de nimic? - Mă femeie, tu eşti trează, sau cumva te-ai aiurit?... Lângă tine-am fost întruna, Ană dragă, ce-i cu tine!... Nu îmi luai uiumul dublu, şi-mi ziceai că-ţi merge bine? Când mă odihneam şi eu după cât trudeam muncind... Iar acum ai luat-o razna! Ai vrea cureaua să schimb?

341

Am crezut că ai glumit, când de fapt m-am înşelat; Of! morăriţa mea iubită... te-ai scrântit cu-adevărat. Şi din noaptea cu pricina, morăriţa-i vai de ea… Mintea şi-a pierdut, sărmana, e lovită-i de dambla. Sta la scocul morii vechi, şi la roată lung privea: - Roată, roată blestemată! Ce-ai făcut din viaţa mea? Iar în apă când se uită, vede cum mi-este privită De-o făptură ce-o cunoaşte, şi-i zâmbeşte liniştită. - Geaba, soro, mă mai chemi, numai roata-i vinovată; Moară blestemată, plec, n-am să te mai văd vreodată! Dusă-a fost şi nu se ştie, căci pe nimeni n-a întâlnit... Doar morarul o căinează: „Doamne, cum a-nebunit!?” Şi de-aceea, când auzi pe-un morar că-ţi povesteşte, Nu-l lua-n râs că se întâmplă, roata morii-l zăpăceşte.

- „Fire-ai roată blestemată! Nu te mai oprești odată?” Blestema bietul morar... pe Olteț, la Stăvilar Pe morăriță căina: - „Pe unde mi-o umbla e?!...

342

AI CHENZINĂ, O BĂTUTĂ (Ne certăm, în stambă să ne dăm)

„Mai degrabă păzeşti o turmă de iepuri decât o fată mare”

- Netă, spune! Ce-i cu tine? - Ce să fie, măi Mărine!… Este vai şi-amar de mine. - Ce-ţi e fată! Nu-ţi e bine? - De-ai şti… necazul când vine. Ce bine ar fi să-mi ştii... De-ai fi mamă de copii, Mai uşor ai înţelege, Ce în casă se petece; Dar ţie prin cap nu-ţi trece, Până praful nu s-alege. - Asta, Doamne,-mi trebuia!... Să mai port pe cap basma?… N-am eu destule belele , Că nu pot scăpa de ele? - Aoleu, Mărine, au!!!… Uite, de bucluc cum dau… - Ne fugi vaca din leau?!...

343

- Cum să fugă! Ea nu ştie Cum să scape din frânghie. Aoleu, şi arză-l focul!... - Ce spui, ne furară porcul? - Cin’ să ia purcelul creţ, Cum să-l scoată din coteţ? Aşa gras... cine-ar putea Să-l târască pe podea? Dar aminte să ni-l ia!… - Ce jeleşti, nevasta mea!… A mierlit-o maică-ta? - Iartă-l Doamne! Vai, ce spune!? - Nu se ţine ea de glume... - Mărine, necazu-i mare: Simt cum inima mă doare, Şi-am să mor de supărare. Vreau să-ţi spun, dar nu-ndrăznesc... Doamne!… poate-nebunesc. Aoleu!… mă prăpădesc. - Nu ţipa, că te pleznesc. Netă, eşti descreierată? Potoleşte-te odată!... Te-aude comuna toată? - Aoleu, şi vai şi-amar!… Ce tot ţipi ca un birjar? - Că-mi faci capul calendar; Iar dacă nu-nchizi guriţa... Îţi înroşesc muzicuţa! - Omule, uită-te-n în coastă... Printre pruni, vezi fata noastră? - Bine,-o văd, dar ce-i cu ea? De-aia îmi boceşti, mata!… - Mărine,-ncepe-a bura, Iar pe cap n-are basma, Şi-o pătrunde pân-la piele; Vai de păcatele mele!!!… Dacă-mi răceşte fătuca, Cine-o să mai pască curca?

344

- Las-o dracului de curcă! Am s-o tai, am terminat! O să-mi stea lungită-n pat, Şi pe deal n-o să se ducă. - Doamne, fie blestemat!... Tu nu ştii ce s-a-ntâmplat? - Netă, n-am de unde şti... Până când mi-ai povesti. - Vulpea... puii ne-a mâncat, Iar curcanul, blestematu'… A fugit pe Spânzuratu, Şi-o să-i găsirăm penele… - Ptiu!… lovi-l-ar relele! Nu puteam să-l duc la naşu'?... - Păi dacă zbură pungaşul... Dar paguba n-ar fi mare, Alt necaz fetiţa are... Mă Mărine… stai niţel: Îl ţii minte pe Ionel? - Ce mă-ntrebi! Ce e cu el? - Uite-l, mă!… sub păducel, Mi-o ţine pe Irinuca... Dacă-o udă, mititica!… - Şi, mă rog, care-i pricina, Te-ai fi certat cu vecina?... - Eu îţi spun: mie nu-mi place! Fetii noastre, curte-i face. - Să nu-l prind! Să nu-ndrăzneşti... Nu-ţi permit să mai glumeşti! Ţine minte, o păţeşti! Fata!... de el să-mi păzeşti. - O păzii, dar Irinuca... Cum să zic? De vină-i curca: În grădina lui s-a dus, Şi lui Ion i-a fost de-ajuns... - Ce tot spui şi tot îndrugi, Nu puteai ca să-l alungi? - Ba-l gonii... Sări uluca;

345

Martor mi-este sfântul Luca: O certai pe Irinuca… Dar... ce să-nţeleagă curca? Se ducea, căta curcanul... Mărine,-i plăcu olteanu’. Înţelegi câţi draci îmi face?... Pe curcă cine s-o calce!?… A-ndrăznit chiar s-o dezbrace. Ştii, ea n-a avut ce-i face… Unde-s farmece, nu-i pace... Nici dracu’ nu le desface. Curca-i curcă, tu nu ştii… Cum a fost la noi întâi? - Netă, văd că te-ai scrântit: Unde s-a mai pomenit, Să dezbraci curca de pene?!... Doamne, vino!... cât e vreme, Cruce-i fac, şi scap de ea, Să mi-o iei din faţa mea! Bine-ar fi să scap de tine… Iau-o, Doamne, fă-mi un bine! Doamne,-ndură-Te de mine, Lasă-mă singur pe lume. Eu întruna Te-am cinstit... Şi în casă şi la birt. Paharul când ridicam, Eu la Tine mă rugam: Să fii bun şi să primeşti, Şi să nu mă pedepseşti. Sfinte, nevastă, de-aveai, Nu erai acum în rai… Te implor, o... Doamne sfânt, Să fiu singur pe pământ! - Aoleuuu!… şi vai de mine, Vrei să fii singur, Mărine? Nu vrei socru şi bunic!?… Nu mai pot să rabd, îţi zic:

346

Pregăteşte-te de nuntă, Curca noastră creşte-n burtă; De n-o dai, ce faci cu ea!? - Dău-o!.. nu e fata ta? Mi-o păzişi, te omorâşi; Netă, iarăşi mi-o făcuşi!… ține minte, ai s-o-curcii…, Şi nu-mi îndruga de curci. - Las-o dracu’ de bătaie! Că este ca focu-n paie; Cheamă repede băiatul – Până nu ne află satul… Iartă-l, dă-i pe Irinuca… - Îl iertai, fir-aș al dracu'! Că nepricopsi, săracu'... Că nevastă-i Irinuca, ha-ha! Iar ca zestre îi dau curca; S-aibă tot norocul meu –, Să-i ajute Dumnezeu!… Iar tu, Netă! după nuntă, Ai chenzină o bătută... CU FEMEIA CIN’ SE PUNE Cu femeia cin’ se pune, Îşi pierde minţile bune. Dracu’ n-avu ce să facă Şi-a mers la Neaga, la clacă. Neaga cum mi l-a văzut, De bărbiţă l-a ciupit, La ureche i-a şoptit… Şi cu ochiul i-a făcut. - Nu e drac frumos ca tine, Vrei să te iubeşti cu mine? Îmi place coarnele tele… De ele s-agăţi mărgele.

347

La gât să-ţi pui clopoţel, Să te-aud când suni din el. Dracule, să-mi vii degrabă, Când bărbatul o să doarmă. Să-mi vii, drace, prin livadă, Nimeni n-aş vrea să te vadă. …Asta-i cheia de la poartă; Vin’ când Luna-i scăpătată. Ha-ha! Bărbatul îl aştepta, Şi ţinea-n mână o cazma… - Drace, bine c-ai venit!… C-am grădina de prăşit. Neaga mi-a zis: „L-am tocmit, Că mi-e harnic la muncit”. Noaptea dracul îmi săpa, Ziua ofta şi-mi dormea… Pe Neaga mi-o blestema: - Hoaţă-ai fost, femeie rea! Pentr-o cheie ce mi-ai dat, Grădina-ntreagă-am săpat.

LEANŢĂ, UNDE-I CAPRA NOASTRĂ

- Lenuţă, să-mi spui cinstit! Aseară unde-ai dormit?... - Măi bărbate, măi bărbate, Nu eşti în minţile toate?!

348

Nu dormii cu tine, azi-noapte!… Of! Cocoşelule,-ai visat… N-am dormit cu tine-n pat? - Lenuţă, când m-am sculat… Nu erai cu mine-n pat! Până-n zori te-am aşteptat, Peste tot te-am căutat, Am strigat de-am răguşit… Şi tu, Leanţă, n-ai venit. Păi, ra şase, ceasul da… Grija, Leană, mă rodea; Unde-ai fost, nevasta mea? - Fusăi la capră,-n coşare, Că era moartă de foame. Ioane, mă luai de mirare… Că zbiera în gura mare; - Las-o dracului de capră, Spune-mi adevăru,-ndată! - Vai, ce să facă mititica, Dacă îi cerea burtica!… M-am dus şi i-am dat păpica. - De la unu… pân’ la cinci!… La capră ai stat, îmi zici? - Fânul i-am întors, că ea… În picioare îl călca. Ioane, nu ştiu ce avea? Tare galeșe-mi era… - Măi Lenuţă, capra noastră, Am lăsat-o sus, în coastă. De-un salcâm, eu am legat-o; Unde-ai fost, neruşinato!? - Dacă lucernă mânca, Doamne, fereşte!… crăpa. - Măi Lenuţă, unde-i capra, Că în iesle-i numai vaca?… - Am dus-o în deal, să pască; De te uiţi, o vezi în coastă. - Vai, Lenuţă, draga mea, Dacă ne pleznea capra!… Îţi spun drept: bine-ai făcut, Grijă de capră-ai avut.

349

Treci în casă şi te culcă, Mă duc singurel la muncă. Odihneşte, draga mea! Te rog, nu te surmena. Dacă nu-mi spuneai, muiere, Îmi făceam altă părere!… - Ioane, Ioane… ce-i cu tine! N-ai încredere în mine?… - Lenuţă, te-am întrebat… Nu cred că te-ai supărat? Dar ţi-o spun: m-am speriat, Că atât ţi-am plâns de milă, Până se făcu lumină. „Dar noroc de-a mea vecină, Te-a văzut când mi-ai plecat, A venit, m-a alintat… Ca prin farmec m-a-mpăcat. Şi ţi-a ţinut locul cald”. * * * Când din câmp veni Ionel, Lanța zâmbea către el: - Cînd din Delureni veniși, Ioane, capra, n-o zăriși?!… - Eu muncesc, bătu-te-ar toaca!… Iar tu mă-ntrebi: văzuși capra? - Dacă s-a pierdut, săraca!… - Merg în târg şi-ți aduc alta. - Ioane, mă duc după ea! - Să te-ncalţi, Lenuţa mea, Iar pe cap pune-ţi basma, Că răceşti şi… nu e bine! - Fiindcă ții atât la mine, Puiule, ascult de tine. - Scumpo, să nu rătăceşti, Și nu vreau ca să răceşti... Numai capra să-mi găseşti... Să nu mai ieşi în grădină, Să te vadă vreo vecină; Fă-ţi o cruce şi te-nchină. Soarele de-mi asfințește…

350

Frică-mi e, Doamne, fereşte! Mai ştiu..., dacă te poceşte? Te poceşte şi te strâmbă; Cum ai să te duci în luncă? - Dragul meu, de tine-ascult, Chiar acum în câmp mă duc. „Văd că Gheorghiţă-a trecut,.. Până-n Țarină-l ajung”. - Vai nevastă, bună-mi eşti! La mine cum te gândeşti, Şi de capră te-ngrijeşti… Dacă vrei, spune-mi, muiere, Să nu-mi fac altă părere… De n-ai fi, drăguţa mea, Nu ştiu cum m-aş descurca? Leanţa pleacă îmbrăcată, Lasând poarta descuiată. „Bine că scăpai de ea, Că vecina-i singurea. Până găseşte ea capra, Mai petrec şi eu cu alta”. * * * Când spre seară, Ion se uită, Vecinul cu capra-n cârcă. - Vai, ce suflet bun mai are, Aducea capra-n spinare!… Leanța strigă-n gura mare: - Ioane, Ioane, vino-n dat’! Capra noastră a fătat… Gheorghiță m-a ajutat. - Iar eu când l-am blestemat, „Să moară și capra lui!” Mare păcat mai făcui… Dar cu grija Domnului, Ce urmși îi zămislii...

351

PRUNA ŞI DUDELE

- Glumă, glumă, dar nu-i bună! A strigat, distinsa Prună: În sala de tribunal. - Dragă, doamnă! Mai încet, fără scandal… Vrem să ştim, detaliat: Ce motiv întemeiat Aţi avut de v-aţi certat? Preşedintele-a strigat... Privind la Prună,-ncruntat. - Domnule preşedinte!... Consemnaţi şi luaţi aminte: Vă spun sincer şi cinstit, Nu cred să-mi fi auzit? Unde s-a mai pomenit!… Ca nişte micuţe Dude – Nici prea coapte, dar nici crude, În ţară au răspândit Vestea, ce m-a uluit, Că ele fac ţuică bună… Mult mai bună, ca de Prună!

352

Cum vă spun, m-au tot vorbit: Când la păr, când la gutui, Că aş fi Prună guşată, Vânătă, şi nu-s roşcată; Ba c-aş fi Prună uscată, Şi la foc sunt afumată!… Nu-s ca ele… cu bob fin, Sau ca para aromată, Ori gălbuie ca gutuia; Ba că-s neagră ca tămâia; Pentru care eu vă spui Că sunt date dracului! - Vă rog, domnul preşedinte! Reţineţi aste cuvinte: Sunt o mare calomnie Adusă clientelor mele, Nu admit, e blasfemie! Sări advocatul Lămâie; Parcă cineva-l lovise – Tot aşa se-ngălbenise. O rog, să-şi vadă de treabă! Somaţi-o!… are dovadă Pentru cele câte spuse Și ce-nvinuiri aduse? - Ce dovadă vreţi să am?!… Când la noi, din neam în neam – Tot românul, Prună, bea Şi se distrează cu ea: La botezuri, nunţi şi baluri, Sindrofii, pomeni, chiolhanuri. Pruna toţi mi-o lăuda… De ele cine-mi vorbea?!… Cum să faci ţuică din Dude? Vai de mine…, ce ruşine! Că nici ţuică nu-i poţi spune, Dar să zici, că-i prima-n lume? E de râs, asta-i minciună!… Domnilor, asta ştie orişicine: Nu mă convingeţi pe mine, Că nişte Dude zemoase, Prăpădite, buburoase ;

353

Călcate sunt în picioare, Fiindcă n-au nici o valoare! Poate oricine să spună …C-au făcut o proastă glumă. Cer să fie condamnate, Şi la canal aruncate! Cum să strice faima noastră, Nişte Dude de pe coastă? Preşedintele consultă Pe juraţi, apoi se uită... Cum în sală toţi aşteaptă – O decizie-nţeleaptă; Apoi zice răguşit... - Uite ce am hotărât: S-aduceţi la noi, pe rând, Ţuică de la fiecare… Să fie lucru cinstit, Vom face o degustare: Expertiză, cercetare; După care... vom vedea! Cine dreptate îmi are? Că experţi cum noi ne ştim, Suntem siguri, nu greşim. Vrem ca să vă mulţumim… După proba ce-om gusta; Nu-i normal să fie-aşa!? - Poftim plosca, ia şi bea!… …Cu asta pot demonstra, Că-i mai bună ţuica mea ? Zise Pruna,-ncrezătoare, Ridicându-se-n picioare, Și cu grație i-a dat... Plosca printr-un avocat Și el ţuica mi-a gustat. Dudele au dat o sticlă, Dar aveau puţină frică, Că au adormit pe vatră Şi-a ieşit cam afumată. Dar clondirul înfundat, Pregătit şi sigilat,

354

Cu panglicuţă legat Şi frumos ornamentat; Dudele i-au oferit, Şi destinse au zâmbit; Căci pe sticlă strălucea Frunzele pe-o rămurea, De jurai că-s poleite Şi de soare-s aurite... Să le sorbi din ochi, doreai, Numai dacă le priveai. Mai jos, Dudele pozate: Rumene şi parfumate… Cu arginţi în boabe fine, Un roze... care te-mbie Să le guşti nectarul lor; Un delir, o simfonie… Se găsea-n acest decor. Dopul prins în celofan – Peste el un staniol, Un mic şnur, în tricolor, Lega sticla de cristal — Ca un suvenir frivol –, Când îl dai la protocol. Eticheta Dudelor… Era scrisă-n dulci nuanţe: „Băutură rafinată de lichior” Din „AGUDE”…o speranţă; Simţi în trup că te furnică, Parcă-mi săruţi o amică. Iar pe plosca Prunei noastre, Erau două „prune-albastre” Vineţii şi pricăjite… Între frunze ofilite, Cu scris neciteţ…, de mână; Distingeai „Ţuică de prună” Şi-mi spunea că e „bătrână”. * * * Expertiza ce-a urmat, Pe nimeni n-a supărat –

355

Întreg plenul mi-a gustat. Mai întâi au băut Pruna, Şi pe limbă toţi simţeau Gust plăcut, că întruna… În pahare îşi turnau. Că-n obraji mi s-au aprins, Iar picioarele-s cam grele, Și de scaune-mi sunt prinşi; Să mai plece, nu-i chip, nene! Îi privi pe sub sprâncene Domnul grefier, și spune: - Vă rog, gustaţi şi din Dude! Vreau să consemnez în scris: Ca experți..., ce-aveţi de zis? Și-nspre ei clondirul a-mpins. Dopul frumos,când l-au tras, Au strâmbat cu toţi din nas. Iar un jude mai bătrân, În picioare se ridică: - Sticla asta am s-o pun La pomana lu' Costică; Că are-un miros de fum… Dacă voi nu ați aflat?... A fost renumit în sat, Că-mi era tot afumat. Dacă-o bei, la un… adică, Sigur mori din aşa ţuică. - Moşule, dacă nu-ţi place, Te rugăm, lasă-ne-n pace! Nu o bea! Cine te pune? Nu-i frumos din partea ta!… Să susţii ţuica de Prune. De n-ai ochi, îţi împrumut Ochelarii; hai priveşte!... Te credeam mai priceput. Când să guste, simte-n gât Un nod, tare-afurisit... Să o-nghită, nici atât - În batistă mi-a tușit. - Mai încet, nu te grăbi! Mi-l rugau jurații, toţi...

356

Pe când moșu' n-a răbdat Și în față le-a strigat. - Nu tratez cu nişte hoţi! Şi în grabă mi-a a plecat... Spunând Prunei cu-u oftat: - Vino Prună, hai cu mine! Lasă-i, sticla s-o mănânce… Tu cu mine o duci bine; Dudele pot să le-arunce. Tribunalu-a hotărât: Locul doi, Pruna, să ia! Eticheta i-a orbit, uite-aşa? Ţuică de Prună toţi bea!... ……………………………………… Când reclama-i la putere, Omul crede-n ea că-i bună; Dar nu prea simte plăcere... Dacă ţuica nu-i de Prună.

STAU ÎN CUMPĂNĂ De ce s-ascult povaţa ta În care-ai ascuns, Cu-atâta dibăcie, ura? Şi cucernic te-arăţi!… Tu m-ai duşmănit mereu: În ochii tăi se văd săgeţi, Ce mă voiesc răpus. Vrei să fiu un izgonit Din casa părintească, Nu asta, amice, ţi-ai dorit? Şi ca un şarpe,-ncolăcit, Ai sâsâit cu glas cumplit, Şi te-ai ferit cu dibăcie, Să nu pot prinde firea ta, Care în spate mă trăda.

357

Vrei să te cred prieten, Ba frate zici că-mi eşti? Dar faţa te arată perfid, Citesc duşmănia ta; Zău, nu poţi înşela Pe cel ce te cunoaşte De-o viaţă, şi te paşte. Vai, de îmi eşti cucernic, Nu mai poţi să dovedeşti... Ce vrei, mă rog, ca să faci, Că te simt cum te prefaci? Nici prieten nu-mi eşti; Te cunosc, perfid nemernic! Să mă trădezi îmi vrei; Ura demonică n-o pierzi, N-ai cum, eşti vândut; Şi-n ştreang dacă mă vezi, Ai sufletul pierdut… Ştiu că mă trădezi, Te ştiu, eşti un bandit! Eşti primit în casa mea: La masă te poftesc; Poţi să chefuieşti, poţi mânca… Dar de orbeşti, nu-i vina mea. Trădarea ta ţi-a luat lumina, Iar ochii tăi nu mai disting Pe cel ce vrei să-l vinzi în târg. Stau în cumpănă; doar Iisus Mă-nvaţă să rabd pe cei ce Mă sărută spre-a mă vinde; Banul şi răul te-au sedus. ZISE-UN P R O S T* Zise-un prost în colţul străzii, Supărat… nici n-a gândit: - Doamne, dacă toţi nărozii

358

Când astăzi ţara conduc… Nu-i lăsa! M-au întrecut. - Fiul meu, ce vrei să fac, Doreşti lângă ei să stai? - Sfinte, să fii lăudat!… N-am nevoie de-aşa trai, Eu rămân la mine-n sat. Tu, cum ai puteri, mărite! Fă-mă şeful lor o zi… Le dau lefuri înzecite: Promit că-i voi lecui ... Scaunul de-ar părăsi. Nu-s deştept ca ei în sfat, Şi nici gând am a-i întrece… Doamne, să fii lăudat! Te rog, să dai bună lege, Să nu doarmă în senat! Nu vreau ceartă, răzmeriţă… Cum fac ei bâlci în palat; De le-nchizi a lor guriţă; Sfinte, cât i-am suportat, Şi în neagră umilinţă Am sperat… ca fiecare, Că se vor gândi şi ei; La popor; mare eroare!... Clica lor de derbedei… Ne-a adus la disperare. Doresc să le fac un bine; Te implor să mă ajuţi!… Nu vreau alături de mine Doar parşivi şi prefăcuţi! Iar bucăţica de pâine… S-aibă gustul sfintrei pite, Şi ogorul să-l muncim… S-avem recolte-nzecite, Să fim fraţi, să ne unim, Nu vreau suflete zdrobite.

359

CUMPĂNA

Cumpăna se-nclină când dreptate-aduce Unuia ce speră… şi îmi crede-n cruce; Moartea-l ocoleşte şi-mi este salvat… Poarta pocăinţei pe mulţi i-a scăpat. Vai de el!... se teme şi s-a resemnat; Cin’ să-l înţeleagă?... De toţi mi-e uitat. Noroc alţii-mi vor, cumpăna apleacă, Pe loc îi ruinează, c-au sperat oleacă... Cheltuind avutul făr' să chibzuiască – Cumpăna nu poate fi mană cerească Pentru cel ce vrea, fără să muncească, Să trăiască bine şi să-mi huzurească. Stă proptită-n zare, singură veghează Peste valea-adâncă şi încununeaz Legături cu cerul şi cu apa vie – Viaţa-n echilibru este-a ei simbrie. „Fără apă cine ar putea trăi?…” Zise înţeleptul, şi se sprijini În toiagul sfânt, de Moise purtat; Care-odată-n piatră, atunci, când a dat, Apa cea sfinţită curgea ca argintul… Setea-şi potoleau oamenii, ce gândul Demult toţi şi-l luase; fiecare,-n parte Aşteptau sfârşitul, simţeau a lor moarte Care... nemiloasă venea înspre ei. Nădejdea pierduse, fiindcă ai lor zei Nu se arătau – părăsiţi erau… Apa dispăruse, de sete piereau. Cumpăna se mişcă, trage ceru-n jos, Găleata ajunge la loc răcoros. Picături de viaţă ia-n găleata ei; Lumânarea scoate apa ca să bei. Le zicea,-nţeleptul celor însetaţi: „Cumpăna v-ajută, iar sunteţi scăpaţi.” Cumpăna cuminte face drumu-ntors, Din adâncuri scoate argint luminos, Stropi de apă vie pentru muritori, Iar stă ridicată, are capu-n nori... Şi veghează-ntruna câmpul aurit –

360

Speranţa păstrează pentru cel trudit. Cumpăna în noapte stă pe cer pictată; Numai ea ne scapă; setea-i blestemată! * * * Condamnatu-aşteaptă, ca vreun avocat, Cumpăna să-ncline spre a fi scăpat. Viaţa îi atârnă de un fir de păr, Legea îl striveşte, căci un adevăr Rareori se vede… a mai fi lăsat La liman să iese, ba e şi-necat... Şi pe el se toarnă tone de gunoi, Cumpăna o ţin cei pe care noi I-am pus să ne deie legile curate; Dar le schimbă, le ciuntesc pe toate. Cumpăna o mişcă după placul lor, Legea o susţin şi-mi fac tot ce vor. * * * Când văd pe vreunul cumpăna privind, Cu speranţa-n suflet şi tot lăcrimând La buna credinţă, că norocul… poate Va-nclina spre el şi-mi va avea parte De-un strop de dreptate, cum e apa sfântă; Mă-ndoiesc atunci, căci cel ce cuvântă Este agăţat, stă-n capul opus... Rău-npinge, ca să stea mai sus. Numai după ani… furca putrezeşte, Cumpăna îmi cade, se rostogoleşte... E ridicată de unii ce speră-n vremuri noi; O păzesc de vor să bea apă fără de noroi. * * * Iar savantul, calculează câtă forţă se găseşte Într-o cumpănă imensă, care ea din loc urneşte Munţii, ce-n basme... un zmeu pe spate-i purta; Cugetarea-i spune că Pământul va mişca… Cată punct de sprijin, unde cumpăna să pună, Ca Atlas ar avea forţă, dirijând cu a lui mână, Ordonând pe fiecare după buna lui plăcere: Sateliţi, planete, sori; asta nimeni nu i-ar cere.

361

Stă în cumpănă, îşi spune: „Cu această armonie Pot să schimb firescul... cu-un număr pe hârtie? Ce folos ar avea lumea, dacă planetele toate Le-aş făcea să steie alături, nu aşa împrăştiate!? Doar aici, pe sfânta Terra, cumpăna-i de trebuinţă Pentru cel ce-o foloseşte după buna lui credinţă. Rolul meu este să dau numai planuri măiestrite, Ca tot omul să-nţeleagă şi de ştiinţă să profite. Cumpăna e chibzuinţa omului care gândeşte; N-o daţi prostului pe mână, el la rău o foloseşte.” * * * Vezi pe sârmă acrobatul cum păşeşte fără frică; Cumpăna ţine-ntr-o mână, atmosfera o despică. Dacă-ncearcă să se-ncline, să salute… bunăoară, Cumpăna-l ţine acolo, în sens invers se coboară. Vai, de câte ori n-ar cade... dacă ea n-ar fi cu el! Dar aşa e-n siguranţă, fiindcă-l trage uşurel… Când în stânga, ori la dreapta, pe spate sau în faţă; Pe când publicul bisează: „Uite, cade nătăfleaţă!” El pe cap şi-a pus tichie; Doamne, cât e de hazliu! Mi-a-mbrăcat şase costume, ce-s croite fistichiu... Spre plăcerea celor mici, care râd în gura mare; Se dezbracă moş Tăgârţă, de zici că-i o arătare. Şi când toţi credeau că are peste nouăzeci de ani, Masca scoate, mâna-ntinde să primească niște bani. Un flăcău frumos s-arată, când un ban a fost mai greu, Scapă cumpăna şi cade... năzdrăvanul de erou. Cumpăna de n-o ţii bine, rişti să cazi de la-nălţime; Mulţi nu ştiu, dar numai banul, el te face de ruşine. Vezi în crâşmă câte unul... care nu bea cumpănit; Ca să meargă-i vine greu, drumu-n faţă e cotit… Că mi-l vede bifurcat!... nu ştie-ncotro s-apuce: În şanţ degrabă ajunge, de-a berbeleacu' se duce... La coborât e ușor: „Hop!” și-n mocirlă se aruncă Unde clisa e mai groasă... şi acolo mi se culcă. * * * „Vai de mine! Ce-am făcut? Iar am întrecut măsura… Nu mai trag un strop pe gât. Ce urât miroase gura!…. Dacă eram cumpănit, aveam bani şi pentru mâine;

362

Dar aşa... cum sunt de beat, va râde lumea de mine. Thi! a dracului măsură, de o-ntreci... e vai şi-amar! Vina nimeni nu o poartă; eu mi-am turnat în pahar.” Şi din câţi vedem că merg legănându-se pe drum… Sunt puţini care-mi regretă precum face el acum. Dacă unu-ar renunţa în fiecare zi dintr-un an, Cârciumarul n-ar fi gras şi cu nas de pehlivan. Dacă-n clipa când te vede, el ţi-ar spune: „Măi vecine, Stai în cumpănă, fârtate: ai băut prea mult, nu-i bine!” Mulţi ar renunţa să beie, doar un pic se gândească, Rareori s-ar găsi vreunul care să se cherchelească. * * * Mergi în piaţă ca să cumperi, negustorul te priveşte: A ghicit câţi bani îmi faci, şi pe loc te preţuieşte. Te aşteaptă la tarabă, marfa să ţi-o cântărească, Și de sus în tas aruncă..., știe să te păcălească. Când la cumpănă priveşte, că ea în sus a pornit… Discret, în jos o împinge, şi zâmbind mi te-a ciupit. Nu e cine ştie ce, doar o pară sau un măr; Cumpăna iar mi-l ajută, ăsta-i purul adevăr. Îţi mai pune şi pământ, aşa... să te mulţumească; Îi plăteşti banii peşin, iar de-o să se-mbogăţească, Se va oţeri la tine: ”Măi bezmetic, stai acasă!…” Cu noroi mi te-a stropit, iar de tine nici că-i pasă. Tu sughiţi şi parcă-ai vrea să nu steie înclinată... Cumpăna să fie dreaptă, ca la sfânta judecată. Dacă-n cumpănă ai sta şi ţi-ai spune: fac eu bine? De necazuri n-ai mai da, nu te-ai face de ruşine.

363

SUFERINŢA… *

Candela mai lăcrimează după tine, dragul meu!… Picături de ceară caldă, cad şi sfârâiesc mereu. Azi secaţi sunt ochii mei de durerea ne-ncetată, Viaţa-n doliu mi-e cernită, soarele nu se arată. Ştiu că n-am să te mai văd, dar în flacăra plăpândă, Simt cum sufletu-ţi se zbate şi ar vrea ca să pătrundă, Chiar în inima-mi rănită… să mă mângâie cu milă, Să mă-mbărbăteze-n viaţă şi curajul să mi-l ţină. Frăţiorul tău întreabă: „Ionuţ când o să mai vină?” Soartă crudă, blestemată!… Inima ta nu suspină? Nu se frânge de durere, iar de mine nici că-ţi pasă… Pentru ce m-ai pedepsit şi-ai fost tare nemiloasă! Vina mea, care să fie!.. rău la nimeni n-am făcut; Singură să fiu de-acuma, şi copilul în mormânt? Doamne, viaţa mi-e distrusă şi-ntunecată mereu… Sfinte bun, să-i pedepşeşti pe toţi ce-mi făcură rău! Din durerea mea amară, dă otravă şi s-o beie… Celor care m-au lovit; viaţa lor în iad să steie! Doliu poarte ca şi mine, şi să fie blestemaţi!… Disperarea mea s-o simtă în inimă şi-n ficaţi. Este crezul unei mame care întruna se roagă: Să aveţi aceeaşi soartă şi Dumnezeu să vă vadă Aţi stins clipa fericirii unei mame ce suspină; Pedepseşte-i, preasfinţite, şi de ei să nu ai milă!

* (mamei al cărei copil a fost răpus de câini)

364

COADA MOTANULUI

365

MOTANUL ŞI PISICA Un motan şi o pisică S-au văzut la un hotel: Ea superbă – top model... El şarmant, frumos de pică. Nopţi în şir ei au dansat: Ringul nu le ajungea; El atât mi-o admira!... Și-acasă n-a mai plecat, Să-i vadă pe-ai lui din sat. A uitat de casa lui, Fiindcă vraja dorului – L-a cuprins şi l-a legat Ca o plasă nevăzută... Căci iubita lui pisică Mi-e atât de iscusită – O măiastră pricepută În a tainelor iubire: Îl răsfaţă ca pe-un prinţ, Îi sparge oscioare-n dinţi Şi-l serveşte ca pe-un mire. Ce e bun, cu el mănâncă, Că bunica ei cea grasă A ajuns bucătăreasă –, La hotel are de muncă. Nepoţica mi-a venit, În voiaj, ca să se plimbe: Şi la munte se destinde Cu motanul spilcuit. Ce mai trai!... divertisment: Au o scenă unde, seara,

366

Cântă vulpea cu vioara, Râsul, artist cu talent, Spune glume, joacă step. Veveriţa-i balerină; La tobă şi tamburină… Bate iepuraşul şchiop – Un ritm tare îndrăcit. Motanul cu draga lui, Ei sunt fala ringului – Sunt un cuplu inedit. Codiţa când şi-o ridică… De-l cuprinde pe motan După gât... ca un colan, Iar lăbuţa ei cea mică I-o aşeză sub bărbie, Şi-i zâmbeşte cu aplomb; Doamne!… De-ai fi orb, Ai alege-o dintr-o mie. Pieptul ei, ritmic tresare; Ochii lui sunt sideraţi... Rar mai poţi vedea amanţi… Vai!… ş-atâta-asemănare: Capete, picturi de vis… Cu graţie,-s înzestraţi, Poţi jura că ei sunt fraţi, Ori sunt zei din paradis. Se iubiră,-o vară-ntreagă... Iată toamna se sfârşeşte; Bunica, într-o seară, o vesteşte: - Vezi tu, nepoţică dragă… Sunt bătrână..., mă retrag; Nu ţi-ar place-n locul meu?

367

Eu îţi zic, este cam greu; Dar cum văd că îţi e drag… Şeful, poate că-l primeşte – Să-l ajute… că-i voinic; Lemne sunt de spart în curte, De muncit se mai găseşte. Dă din colţ în colţ, pisica, Ar pleca, dar n-are unde, Nu-i prea place, dar răspunde: - Mă-nvoiesc… de spui, Bunica, Dar eu sper… că mă ajuţi? Of, nu-s aşa de pregătită... Tu mă ştii că sunt cinstită, Şi nu-i bine ca să minţi. Tu mi-ai zis: „Pisi, ascultă!” Îţi promit că am să-nvăţ…, Căci motanul meu isteţ Mi-a promis că facem nuntă. * * * * Începu pisica să muncească: Vai!… şi-atâtea i se cere… Că nu prea-i face plăcere Când suflă vântu-n ferestră; Unde poate să găsească, Să muncească-n toi de iarnă? Stă aici, căci e de treabă; O să se obişnuiască... Pe motan nu l-a primit, C-ar fi, vezi, neantrenat: Nu face faţă la spart Lemne, şi mereu stă tolănit. Mai mănâncă, mai citeşte, Bea un şpriţ că-i plictisit;

368

Pisiy lui n-a mai venit… Zi şi noapte tot găteşte. De iubire, vai de ea! A uitat, și-i obosită... Vine la el, plictisită – Nu-i aşa cum o ştia. N-a trecut prea multă vreme, Că motanul, într-o seară, A ieşit puţin pe-afară, Şi-a văzut o puică, nene!… A uita de mâţa lui; „Vai ce farmec are asta!… E mai bună ca nevasta, Care-i dată dracului!” Dar amanta e versată, Şi i-a spus: „Ce bani ai? Nu merg cu tine-n tramvai! Dacă eu nu sunt distrată, Şi-mbrăcată cum se cere… Dragul meu, regret, te las! …Nu prea ai de mine nas, Eu n-o fac pentru plăcere” Mi-a tocat banii din casă, Plăcere voia să-i facă... „Mery-ncepe să mă placă; Sunt falit, nebuna pleacă!” * * * Pe-acasă când a venit, A găsit uşa-ncuiată... Şi o voce, cam turbată, De motan, i-a zis răstit, Să îl bage-n boala mare: - Cine dracu’ eşti, potaie!...

369

De-mi baţi noaptea-n odaie? Că-napoi motanul sare. Mițy-mi țipă, că-i uimit: - A venit timpul să pleci; Poţi oriunde să petreci –, Cu patronul mă mărit. Speriat, aleargă-n stradă; Vede-un horn ce fumega: „Uite,-acolo mai pot ierna, Este cald, nu e zăpadă… De mâncat va fi mai greu; Să prind şoareci, am uitat. Cine dracu’ m-a-ndemnat… De n-am stat în locul meu!? Vai de mine! Este-un chin Să urc pe şiţa-ngheţată… Şi-astă iarnă blestemată! – Ce pot face? Ah, destin!…” * * * S-a sfrijit bietul motan: E de nerecunoscut… Și mereu mi-e abătut… „Cu Pisy-o bine trăiam. Când cu Pisy mă distram: Nu aveam grija mâncării, Iar problema îmbrăcării N-o aveam atunci în plan; Pe când azi simt că blana... De căldură nu-mi mai ţine: Parcă nici n-ar fi pe mine? Of! și ce lungă mai e iarna!” * * * Cu nimeni nu mai vorbeşte, Parcă toţi duşmani îi sunt:

370

Merge cu capu-n pământ, Când în faţa lui zăreşte „Trece Pisy,-a mea iubită; Vai! ce mândrețe de pisoi; Și frumoşi sunt amândoi, Şi-i stă bine ca mămică. Dacă minte,-un pic aveam, Mă puteam plimba cu ei; Sigur,erau şi pisoii mei …” Se gândea bietul motan. Când, în grabă, o maşină L-a lovit şi a murit; a grăit Şoferul: „Motan amărât, N-am greşit, tu eşti de vină!... Să te evit n-am mai putut!” Şi-n trombă a demarat; Lângă bordură, aruncat, Sub zăpadă acoperit... * * * Rare ori, lăutarii din taraf, Mai vorbeau de Pan-Motan: “Cu patroana dansa... an; Ce păpcat! Merita un epitaf.” La care, Pisy auzind ce zic, Ca o turbată s-a-nfuriat... De-atunci cu toți l-au uiat. Când crescu mare-un pisic, Patronul îl privea și se gândea: „Pisy m-a tras pe sfoară, ştiu: Acuma-s bătrân, şi e târziu, Nu pot să divorţez de ea!…

371

Nedrept am fost cu el, săracu'!… Îmi merit soarta; dar când o văd Că merge cu alt motan în pod... Aș vrea să mor. S-o ieie dracu'!”

COADA

Un vlăjgan de motan petrecu la nuntă, Iar ţuica şi vinul mi l-au cherchelit... Simte cum to'i dracii i se jucă-n burtă… „S-au înverșunat și cuțite-n mine-nfig; Nu pot sta-n picioare, mi-i aud cum rîd”. Pământul se-nclină, masa se răstoarnă, Casa se sfărâmă şi-l prinde sub zid… Cum are să scape din aşa strânsoare? Ce-o să zică lumea, că în astă toamnă Îşi pusese-n gând ca să mi se-nsoare. Ca să vezi, drăcie!… o aşa-ntâmplare Nu se întâlnise... - „O mai fi scăpare? Mâinile-mi sunt grele; vai de capul meu!” El, care avea ochii mici, îi simţi de bou. Este consternat. S-a mirat că-i lipsea Privirea senină, şi dublu-mi vedea… A numărat atent, dar un picior ascuns... Nu l-a mai văzut. Vai, cât s-a mai temut, S-a şi mâniat, a şi ocărât că a fost furat: „Of!… Cine şi-a permis de m-a şchiopătat?... Piciorul de-aveam, putem pleca şi eram scăpat. Nu mai rezist! Cine să mă ducă până în şosea?!” Când deodată, stupefiat, a observat că merge... - Picioruşul meu, unde ai umblat, spune dumneata? Dacă aş putea, mi te-aş pedepsi cu două ciomege! Încearcă să meargă cu capu-nainte, cum este normal, Trăgea înspre coadă şi se poticnea. Până la perete Reuşi de-ajunse şi, nu-nţelegea bietul animal… Cum s-o ia înainte? Când îi strigă un sticlete, Dintr-o colivie, ce sta atârnată de-un cui în perete.

372

- Vai, ce prost motan! Jur că n-am văzut Coada nu te-ascultă şi-i nesuferită!… Eu în locul tău, bucuros, aş scăpa de ea. Ia un cuțit, nu mai aştepta, o poți reteza! - Uite arătarea!…Ce faci, râzi de mine?... Se rânji motanul, se propti în coadă, mai cârmi, Şi plecă spre uşă: - „Mă-ntorc, şi îţi vin de hac!” Apucă să spună şi pe scări mi se prăvăli... Ameţit, a găsit un loc într-o cutie cu zdrenţe. S-a înghesuit. Ce era să facă? Abia a-ncăput, Coada-l deranja, tare-l enerva. Îi mai da bineţe, Şi ne-astâmpărată pe la ochi, mândră, se plimba… Somnu-l toropea, şi deodată Raton mi-a tresărit: „A!… tu afurisită, mă-ncurci? Stai şi vei vedea! Ia să-mi stai afară, că m-ai necăjit!” şi a adormit. Crivăţul se puse, sufla îndrăcit, zăpadă-aducea; Motanul visa că încă dansa şi era tare fericit… Dar când s-a trezit şi a constatat că îl cam durea De la noadă. Coada-i îngheţase. Cât s-a-ngrozit… „De ce-am ascultat de un nenorocit de sticlete? Pentru ce m-am răzbunat cumplit pe codiţă!?…” Ce mai vorbă multă, amărâtul la doctor se duce, Care-n grabă-i amputează coada, şi într-o lădiţă O aruncă fără să-i pese de bietul nostru motan. Şi de-atunci stă tolănit în prispă şi-i tare amărât… Draga lui pisică l-a părăsit, a fugit cu-un golan. - Auzi, Ratonică , fără codiţă eşti un prăpădit!… Mâța-i râse-n nas, l-a scuipat şi l-a părăsit.

*** Culmea, şoarecii vin la el, joacă step și-ntreabă: - Cum se face, amice Raton, chiar te-ai pocăit?… Pleci la mănăstire, la călugărit, că nu mai ai coadă!… Într-o zi stăpâna îi dă un picior şi-l aruncă-n stradă: - Ieşi din casa mea, eşti nesăbuit, eşti un puturos… Ce să fac cu tine? Aşa un prost nu vreau în ogradă! Şoareci nu mai prinzi, dormi întruna, eşti un urduros; Asta faci de-un an. Pleacă, dispari, netrebnic golan! Şi-mi azvârle după el cu-un băţ, care trece aiurea…

373

Cuțu îl aleargă. „Dacă aveam coadă, sigur mă lovea; Coadă blestemată, de necaz dădeam; binei fără ea!” Se mai amăgeşte bietul motan, necazul să uite… Pădurea-i aproape, şi-nspre ea în grabă aleargă. La traiul de trântor din ziua aceea a şi renunţat: Prinde la guzgani, este ocupat şi are la treabă… Prin vie de trece, fiindcă a jurat, un bob n-a mâncat. Numai când nevoia şi, nu rareori, ea mi te îndeamnă Să-ţi schimbi obiceiul şi să-ţi vezi negreşit de treabă... De nu te trezeşti, de râs poţi rămâne în ogradă… Mai bine renunţă şi la obicei şi la mândra coadă! Morala: Dacă mulţi, în viaţă, ar uita, pe bune, de-acest obicei, Frumoasa coadă de şi-ar lepăda, treaba-ar face cu temei, Ar fi mai destoinici, lenea-ar arunca. Nu prin mutilare; Munca-i chezăşia când te străduieşti; ea te face mare…

DOCTORIŢA BUFNIŢĂ Într-un codru, pe aproape, O Bufniţă, puţin chioară… Cu un unchi patron la moară - A deprins, pe cât se poate, Meşteşugul de-a trata Boli pe care, numai ea, Leacul le ştie la toate. Cum vă spun: în câţiva ani, Bufniţa ajunse mare... Doctoriţă cu mulţi bani. Spunea că diplomă are – Obţinută cu sudoare… Undeva peste hotare; Unde ar fi absolvit La un mare institut… Multe studii a făcut. Cu un savant priceput –

374

Într-o zi,-n pădurea mare, Ursu-i iese în cărare, Şi pe-un ton cam mormăit, Bună ziua i-a şoptit. - Mă scuzaţi! Nu-i supărare?… Spune Ursu cu cu mirare: Cu cine aţi studiat?… Foarte mulţi te-au lăudat; Draga mea, sunt încântat! Eu… sunt doctor ca şi tine, Domnu’ Ursu mi se spune. Dar ca tine… pricepută, Recunosc, eşti ne-ntrecută. Dragă,-am studiat demult… Vechi metode, ce să-ţi spun? Dar ca tine doctor bun!… Bun, frumos şi priceput – Nu se află în ţinut. Timpul trece, -mbătrânesc.., Vezi, noi talente se ivesc. …De-aia-ţi zic, şi a oftat: Domnişoară, cu cine ai studiat? Poate-mi dai şi mie-un leac, De vă pomenesc şi mort. Ce mai!… vestea a umblat, Că atât ai învăţat… Că nu-i boală pe pământ, Tu să no fi lecuit. Și te rog, să mă tratezi, Te admir!… Ai ochii verzi… Că şi Zeus te-ar iubi — Dacă tu l-ai doftori. - Vă rămân îndatorată!… Ce drăguţ..., exageraţi. Domnule, mă simt flatată! Dar vă spun de mă-ntrebaţi: Păi, cu cine-am studiat;

375

Află, zi de zi am operat… C-am atâţia rozători Care-mi sunt recunoscători. Îmi roagă numai de bine… Când mă văd, cu plecăciune, Reverenţe-mi fac guzganii; Şi mă roagă toţi… cu banii, Să-i primesc, că i-am salvat; Toţi insistă, ştii… nu scap - Vor ca să-mi mulţumească… - Dacă vor ca să trăiască… Ei, dar pentru dumneata, A fost simplă bagadea. - Un coleg am ajutat, Şi-i atât de încântat… Ori de doctoria mea!... - Ori de ochi de peruzea?…. Mi-l priveşte-aşa, ochioasă, Vrea să fie graţioasă. Când din aripă ridică, Pieptu-şi umflă, e pufoasă. Pe cap penele-şi răsfiră, Că stă Ursul şi se miră, Câtă de frumoasă părea Bufniţa, când îi zâmbea. Nu rezistă şi-i vorbeşte, Alegând cuvinte dulci; Mintea lui abia gândeşte… - Dragă Bufniţă, mă-ncurci. Sunt în vârstă, dar timid... M-am pierdut în faţa ta; Totuşi te pot admira! Eşti o fată minunată, Tânără şi talentată; Și ești atât de dotată!... Şi-i zâmbeşte siderat Clătinând discret din cap. Mulţimea este-cântată… Şi-ţi poartă atât respect…

376

Iartă-mă că mă repet! Cu cine te-ai pregătit, Că pe toţi ai mulţumit? Drept îți spun:sunt uluit! Cum văd, scumpo, fără hap, Mi-a luat durerea din cap Numai când m-ai ascultat, Dar să mai şi lucrat? Penele i-a resfirat... Mă simt teafăr, sunt salvat. Cum mergeau pe drum vorbind, Vine-n Iepure suflând: - Doamna doctor, mă salvaţi!… Am durere în ficaţi. Să alerg, nu pot, sunt dus… Gâfâi şi apa mă trece; Bine că-i şi unchiu' Urs, El de dumneata mi-a spus: Dacă număr pân' la zece, Îmi luaţi durerea şi-mi trece. - Ia priveşte mâna mea. Urmăreşte-o, te-aş ruga: La stânga şi la dreapta, Acum sus spre ciocul meu; Zici c-aici te doare rău? - Aoleu!… ficatul meu… - Trage aer cu putere!— Eşti bolnav... că respiri greu; În piept simţi că ai durere? - Au!… mă doare, sunt pierdut… - Stai cuminte că te-ajut. Domn’ Martin, ţine-l puţin!… Că de hac la boală-i vin. Îl tratez de poţi vedea, Are-n sânge mult venin; Ai să vezi metoda mea. Cioc!… îi face-o crestătură, Sângele-ncepe să curgă;

377

Bufniţa soarbe încet… Ursul simte apă-n gură Şi o-ntreabă mai discret: - Crezi că e metoda bună?! Se preface că n-aude Şi pe Urecheat întreabă: - Poţi răspunde, îţi e bine? - Nu mai simt durerea-n piept… Pune la rană trei fire, Le înnoadă şi îl roagă Pe Martin ca să-l slăbească. Iepurele zăpăcit, Începe să se-mpleticească. Respectuos a mulţumit, Şi-n desiş s-a şi pierdut. Ursul stă şi-i uluit, Şi-i spune cu-un mormăit: - Draga mea, nu rezistam, În locul tău îl mâncam. - Prea departe n-o s-ajungă, Poţi să îl ajungi din urmă. ** * Ursul pleacă bombănind, Şi în cap îi vine-un gând. Ştie el un şobolan … Care e bolnav de-un an, A scăpat dintr-un spital— Că un doctor l-a-nţepat… Zicea c-a experimentat Un microb care nu moare; Ce-ar fi dacă l-ar trata Doctoriţa asta mare? Mai ştii?... poate va scăpa. I l-a dus, rugând-o mult, Să-l trateze: - „ Mi-e vecin De vizuină..., nu-i avut Este-un şobolan sărac: Are-o droaie de copii Şi munceşte clandestin, Roade boabe dintr-un sac,

378

Ba mai bea şi câte-un vin Rar mănâncă vreun colac. Fă-l tu bine,-aşa cum ştii, Că-i sărac şi-are copii…

*** Peste şase luni, pe luncă, Ursul făcea o plimbare; Bufniţa stătea la soare, Era galbenă ... pe ducă. - Ce-i cu tine, nu-ţi e bine?!… - Tu mă-ntrebi! Eşti şarlatan!… Când m-ai întâlnit... mai an, M-admirai?… Ce prefăcut! Sigură-s că ai ştiut Că-i de SIDA infectat? Porc bătrân! te-ai răzbunat, Iepurele mi-ai mâncat. I-ai spus că-l ajuţi să meargă Şi l-ai jupuit degrabă. Rămâi tu, calic hapsân! Pacienţii nu ţi-am luat, Dar de la obraz ţi-o spun: Te-am crezut cu-adevărat Că mi-eşti prieten; ce eroare! Mori din gură…, căpcăun, Te detest şi mi-e oroare!… Şi în iarbă a căzut, N-a făcut nici-o mişcare, Când la capul ei apare Un Iepure pricăjit, Care-cepe să mi-o plângă… Că de moarte l-a scăpat Pe bunicul lui cel bun. - Ea, săraca, l-a tratat, Că-l muşcase un tăun. Numai datorită ei, Este-n viaţă şi trăieşte. Ursul, mare diplomat, Îi zice cu dulce grai:

379

- Cât o plâng pe doctoriţă… Vino lângă mine, stai!… S-o veghem după credinţă, Dumnezeu s-o ducă-n rai! Iepuraşul, prost din fire, A crezut că Ursul plânge; Lângă el s-a aşezat…. Laba-n gât, Ursu-i înfige Şi pe loc l-a şi mâncat. - Bunicu-a scăpat, amice… Te salut că mi-ai venit! Botu-şi linge, şi se duce Spre pădure, nu-i grăbit. - Ce credeai, că am să mor? Concurenţa ţi-a pus capul – Sfatul meu dau tuturor: De-ncercaţi, vedeţi pe dracu! În desiş a dispărut, Şi striga din nou că moare; Nu mai ştiu ce a făcut; Unii spun că-i doctor mare.

380

AJUTORUL DE LA VĂRU '

Măgar, măgar, dar Îmi este necesar!

Prim-ministru, CAL de rasă, Cu lunile tot pleca de-acasă... Nevastă-sa, o iapă cam nervoasă, Îi făcea tărăboi la masă: - Te înţeleg că probleme importante Nu-ţi dau răgaz, dar este peste poate Ca-n fiecare noapte să dormi buştean!…

Pentru mine n-ai ochi să te uiţi? Rumegi din dinţi; ştiu că minţi... Nu-i păcat de anii mei pierduţi? Prim-ministrul o privea înmărmurit , Chiar buna soacră îl acuză că-i ipocrit,

Care-n mare grabă din ieslea-a venit: - Ce crezi dumneata, te rog, spune: Decât fiica mea, sunt altele mai bune? Eşti CAL recunoscut, ai faimă, dar ce necaz Faci celei ce te-aşteaptă. Lulu, n-ai obraz! Era atât de-nfuriată distinsa soacră, iapă… Măselele-i scrâşneau, păreau că ochii-i crapă. A nechezat cu ură, copita-n piatră scăpăra, Scântei fierbinţi scotea, iar CALU' tremura. - Ne iei cu tine,-ţi spun deschis, ssă-ți fie clar! Nu-ți mai permitem să umbli prin țară, hoinar. Când uşa se deschide şi intră domn' MĂGAR. - Bine ai venit, vere! Ce mare încântare!… Aceasta-i soţia mea, iar dânsa, soacra mare. Pofteşte, ia un loc. De când nu ne-am văzut… Că mă-ntrebam: unde-ai umblat și ce-ai făcut? - Mă simt onorat şi-ndatorat! E bine să ştii: Ai o soacră-ncântătoare, mândru poți să fii... Și nevastă frumoasă, ce 'ntrece-o herghelie! Sigur, ca prim-ministru, ți-ai ales ața soţie... Norocul tău nu-i că tu, azi, conduci o ţară; Soţia-ţi e norocul şi soacra, bunăoară... Îți fac lumină-n casă, iar cerul ţi-e senin;

381

Asemenea odrasle… mai rar ca să privim!… La noi, în fund de ţară, prin sate prăfuite, Cu toate sunt zbârcite, slăbite, că-s muncite… Pe când la tine, vere, par îngeri zburători; Nici Raiul n-are iepe…„aşa cu drăcuşori!…” CALU' îl prinde-n braţe şi-ndelung l-a sărutat… Iar MĂGARU nu-nţelege: „De ce sunt apreciat?! Mai demult i-am cerut o slujbă… cât de mică: Nu mă cunoştea, farsoru, și m-a dat afară-n pripă!” Calu-i diplomat, ştie el ce ştie: „Văru' m-a salvat...” Mama soacră, nărăvaşa, probabil că l-ar fi jucat Sub ale ei copite. „Cum să aibă amante, ginerică? C-are iapă tinerică, mai focoasă și e frumuşică!” Soacra este înfocată, ce-i mai umblă limba-n gură, Tot vorbeşte şi condamnă, şi cuprinsă mi-i de ură: - Nu pleci cu lunile, băiete, şi de soţia ta cam uiţi! Ea nu vrea distrată? Nu e mulţumită dacă îi aduci Chiar Luna cea gingaşă. Ea nu mai poate renunţa, Că-i femeie. Trebuie-nţeleasă: armăsar te vrea!…. Soacra, mare expertă, a observat, și-a zis discret: „Ce carismă mi-are văru!... dar și suflet de poet!…” Cu ochiul lui versat, Măgaru' l-a-nțeles pe deplin, Și mi-a tăcut pe loc. Toţi râd, iar el, ca de-un copil, Mi-i soarbe din șegalnice priviri, şi pare extaziat!… Că bunul lui văr, CALU' şi-a revenit, l-a îmbrăţişat, Şi mi l-a rugat să stea, că-i un musafir de seamă!… Că Măgaru' se întreabă: „Pentru ce atâta grabă? Să găsesi de lucru, nu pot să rămân pe capul lui; Dacă soacra-i singurică, e-he, și e dată dracului! Zău, nu mă dau înapoi, dacă-i place să se plimbe... Nu-i samar s-o duc în spate, gloaba se destinde.” Şi-a rămas Măgaru ani mulţi la văru lui în casă… Soacra îl alintă, iar cumnata nu mai e nervoasă. Prim-ministrul are avantaj, sondaje-l preferă iar: Va fi preşedinte, iar văru', prea destoinicul Măgar În grabă un guvern va face. Calu va conduce ţara; Soacra să nu mai scrâşnească şi să-i strige, seara: „Ginere, nu ne încălzeşte postul pe care îl ai!”

382

„De n-ar fi Măgaru'… rău mi-ar pătimi amărâţii cai: Am trudi-n zadar, n-am fi înţeleşi; iepele sunt iuţi... Vechea moştenire ele au păstrat de l-ai lor părinţi.” În fiecare seară CALU' doarme liniştit, e mulţumit: Măgaru' face corvoada, mama soacră l-a îndrăgit… Ba au proiectat, la toamnă vor face nuntă mare… Guvernul să meargă…, grijă CALU' nu mai are.

URSUL, ELEFANTUL ŞI MAIMUŢA

Printr-o pădure se plimba Un Urs fălos și tare voinic... Fericit era, grijă nu ducea, Și nu se temea de mic: Pe toţi localnicii pădurii, În luptă, el i-a biruit... Că rege-i ziceau unii, Când îl vedeau pornit. Ursu…obicei avea Să treacă pe la birt: Iar uneori se afuma, Şi le vorbea răstit... - Când mă vedeţi, vă ridicaţi! Eu sunt mai mare peste voi; De nu mă ascultaţi, De pielea vă jupoi! Cimpoi îmi fac şi cânt din el; E clar! Aţi auzit?... Priviţi la domnu' Miel, Cum stă-n frigare fript. Temut era şi adorat; De-aceea, el călca

383

Mândru, rar şi apăsat, Şi importanţă-şi da. Avea gust, se-mbrăca elegant, Îşi permitea la buzunar… Deodată,-n faţa lui, un elefant! Când Ursu-l vede pe „tâlhar”... Făr' ca pasul să-şi oprească, Îi strigă foarte supărat: - Năsosule, nu-mi sta în coastă, Ia treci pe malul celălalt!… Cu ochii mici, dihania-l priveşte Şi râde ca de-o glumă bună; Cu trompa-n cap îl pocneşte, Că Ursu nu-mi auzi o lună. „Ei, asta-i bună! Oare visez?… Muma Pădurii să fi fost!?… La cine-aş putea să m-adresez, Pe cin’ să reclam? Nu-l cunosc. În cap întruna-mi huruiesc Roţi de căruţă ca pe asfalt, Crengi de copac trosnesc... De juri că-s pietre de bazalt Prinse-n valţuri de la moară.... Oare câtă vreme am dormit? Foarte interesant! E-ntâia oară, Că altul a-ndrăznit şi m-a lovit.” Avea în ochi atâtea scânteii Că licureau ca stelele verzi; „Ce zi nefastă! Dar ce vrei? Se-ntâmplă când nu crezi Că mai e cineva mai mare; Nu puteam să-l ocolesc?!

384

Ptiu, a dracu' arătare!... Mai de frică să plesnesc.” Când Ursu mai vorbea cu el, Deodată, în faţă îi apare O Maimuţă-n fundul gol; - Măi, ce coadă mare are! Se miră domnul Urs, extaziat: - Ce corp gingaş de balerină!... O mândrețe, Domnu' a lăsat! Zău c-aş duce-o-n vizuină.... Maimuţa îl aude, chicoteşte: „Aşa bărbat n-am prea văzut!… Îmi place, ăsta mi se potriveşte… Şi ce haină nouă şi-a cusut!…” Cu graţie s-apropie de el, Din ochii îmi clipește des. „Ce ochi frumoşi, ce râs… Dar blana-n dos şi-a ros!” Gândea Martin şi se temea Să nu se păcălească iar: „Dup-o bătaie n-ar strica... Să mă distrez cu ea la bar?” Maimuţa gându-i ghiceşte, Cu graţie-l prinde,-ndrăgostită, Cu lunga-i coadă îl încolăceşte. „Mă pupă? Mor, ce smintită!... Nici cunoştinţă n-am făcut... Da-i şic. Îmi place, nu zic ba, Drăguţă ca ea... nu-am văzut. După pumnul primit, ar merita Să mă-ncălzesc puţin cu ea. O văd, e dornică să iubească;

385

De ce, la fel ca ea, n-aş proceda? Ce dacă-i mică? O să crească.” Şi-atât de-ndrăgostit a fost, C-a mers cu ea unde l-a dus. „Cine iubeşte, e tare prost...” Așa-mi zicea cumătrul Urs. Uite-aşa ajunse moş Martin, Să fie prins şi dus la circ; Dacă-o iubi, îndură chin… În lanţuri stătea priponit. * * * Maimuţa sare la trapez, Şi de coadă se agaţă… Ursu se-ngrăşa, e obez, Şi ce tare greu învaţă Salutul, pirueta, ciubuşlucul… „Ce prost am fost, că am venit După-o maimuţă…ca năucul!” Şi-n colţul lui stătea necăjit. Când Elefantu' trece,-nzorzonat, Pare că n-are ochi spre a-l privi: „Ce prost a fost când a scăpat! Putea-n pădure cu mine locui. …Cinstit să fiu, pică nu-i port; Legat, nu suport! Aş fi tâmpit Să mai rămân la circ. Nu pot!… Îi părăsesc, fug! M-am plictisit". * * * Când liber s-a văzut Martin, Şi-n codru verde a intrat; Supușii l-au primit cu vin, Ursoaica atât l-a-mbrăţişat,

386

Şi ca o mamă l-a certat: - Vezi, dragul meu iubit? De nu-mi erai înfumurat, Astă ruşinea n-ai fi păţit! Ce ai crezut, că astea toate… Care tot umblă..., acuma ştii? Şi ţin cozile pe sus, ridicate, N-au grijă de casă, n-au copii; Te iubeau pe tine, un Urs?! Mișcă, vino la noi în vizuină… Lecţia primită,-ţi e de-ajuns, Ai învăţat-o de la concubină.

MAIMUŢA

Maimuța-i învăţată Să recite minunat... Că a fost prezentată Unui mare potentat. Voia să-i distreze Pe bunii lui amici; Dar să şi vegheze, De e vreun arici Ce vrea să-l înţepe: Criticând înverşunat În jurnale şi gazete – Portu-i deocheat. Ce s-o mai lungim? Căci cel care-i sus, Noi cu toţii-l ştim, Este domnul Urs.

Moşul cheag a prins: Banii-i prisosesc – Ş-mi este convins Că toţi îl iubesc... El nu se zgârceşte, Chefuieşte-ntruna, Pe toţi îi primeşte; Ca surpriză,-acuma, Le-a adus artistă... O mare celebritate; Lumea nu e tristă, Bea pe săturate. După ce mâncară, Straşnic ghiftuiţi; Mai mulţi o chemară, Că-mi erau porniţi...

387

Ba s-o întrerupă, Mi-o şi necăjeau… Îi râdeau de mutră, De coadă-o trăgeau. După ora unu, Toţi îmi moţăiau. Să fi tras cu tunul, Ei nu-nţelegeau Ce spune artista, Sau de ce plângea? Ursu-i dă batista, Şi mi-o întreba: Pe unde umblase, În ce ţări a fost? Cam ce studiase!… - Teatru-i fără rost Pentru o fată ca tine… Zău, c-ar fi păcat! Ce faci, nu e bine!… Un artist este ratat. Oamenii-l privesc O, ca pe-un cabotin – Și cu toţi îl umilesc, Glume proaste-i spun. Banii ce-i câştigă, Vânzând arta lui, Îşi ia mămăligă – Nu-şi cumpără pui. Şi de se îmbracă... Zici că-i arlechin; Rar bea o cinzeacă, Ori un şpriţ de vin.

O să-mi spui că arta O slujeşti şi-ţi place; Tristă vă e soarta!… Dragă, n-am ce-ţi face. Sfatul mi-l ascultă: Vrei să mergi cu mine? Nu te pun la muncă, Ai să spargi alune. Maimuţica râde, Este încântată... - Pot să ştiu, de unde! Ai şi o dovadă… Că-n pădurea ta… Alune-s destule? …Vom mai discuta; Îţi place de mine!?… Sărmanul bărbat, Asta-i fu de-ajuns... N-a mai aşteptat, Şi deschis i-a spus: - Ai să stai la mine, Drăguţă,-am glumit; Iarna nu-s alune... M-am îndrăgostit! Ai o blană scumpă, Şi-o dantură fină… Coada-ţi este lungă, Mergi ca o felină!. Ah, dantura ta!… O, perlele pălesc; Vrei să fii a mea? Mor! cât te doresc...

388

La mine-n pădure, Dacă-o să te duc, Ferice-i de tine... Îţi ofer un stup, Din el să mănânci Miere şi nectar; Bine ai s-o duci… Îţi fac şi-un grătar. Am o iepuroaică, E destul de grasă: Pare o leoaică… O servim la masă. - Eu îţi mulţumesc! Miere de-oi gusta… Nene, nu poftesc... Zău, la friptura ta. La mine-n savană, Cred c-ai auzit?… De dulcea banană Cu-al ei must vestit. Fiindcă-s în turneu, Am să-ţi fac pe plac: Merg în crângul tău, Codru-mi este drag! - Prinde-mă de mână, Totu-ţi aparţine: Am o vizuină!… Şi-ai să stai cu mine. E capitonată... Cu pene şi pieii; Vei fi măritată… Rămâne să vrei!

Ce spui, îţi e frică? Vai! nu te speria: Mare-s... la adică, Dar te-oi proteja. - Bine... om vedea. Curaj am să-mi fac, Orice s-o-ntâmpla… Îţi promit că tac. În salon tu-mi ai... Bară să faci sport? - De coadă să stai Agăţată-n pod?!… Râde Martinică, Beat de fericire... Gust-o secărică – Și iar îi propune: - Draga mea, liane Îţi aduc… de vrei; Îţi ridic coloane… Numai să mă iei!... - Ştii tu,-n ţara mea, Ce căldură aveam?… Mă-ntreb: vizuina ta Care-i fără geam… Cum o să suport, Să nu am lumină Şi să nu fac sport?… Asta mă deprimă! - Bine, dormi afară, Și căldură îţi fac... Tai seară de seară, Şi ard un copac.

389

- Frică-mi e, Martine, Dacă mă sufoci... Și vii peste mine, Dcă te întorci. - Cu grijă-am să dorm, Nu te speria!… Poţi dormi şi-n pom, Cum ţi-e pofta ta. - Hai, fii serios! Cine a mai văzut… Tu să stai pe jos Să ai aşternut? Iar eu… agăţată, Poftele să-ţi fac?!... Treaba-i încheiată: Te las, am plecat! - Hai, nu te grăbi! Trebui să-ncercăm; Ce poţi păgubi?… De ne-nţelegem, Ai să-mi mulţumeşti… Sunt un domn gentil; De-ai să mă iubeşti, Poate şi-un copil... Ai să-mi dăruieşti. Câte nu-s ca tine… Ce te mai gândeşti? O să-ţi fie bine. - Bie, mă-nvoiesc, Dar am auzit… Şi mă cam sfiesc: Ai un mormăit!…

Sforăieşti în somn; De-asta mă cam tem. Dacă n-am să dorm… Cum ne-nţelegem? - Auzi, tu,Maimuţă!… N-ai nici un defect? - Am, și-s o drăguţă… Şi îţi spun c-aştept Să-mi aleg bărbat După gustul meu, Nu primesc în pat Orice nătărău!… - Bine, tu, făptură! Mică şi-ndrăcită… Eşti cam rea de gură, Şi puţin pocită! Și ce vrei să-mi spui, Că sunt nătărău?!… Mor!... eşti a dracului; Vai de capul tău! M-ai respins? Ei, bine! Nu vrei paltul meu? Măcar n-ai ruşine… Ieşi, nu-mi pare rău! Maimuţa, de frică... „Moşu nu mă place?" Coada și-o ridică Şi cu ochiu-i face; Galeş mi se uită, E chiar graţioasă; Unde să se ducă?... Noaptea e geroasă.

390

Uşa e-ncuiată, Geamuri cu zăbrele; Artista, mirată… Priveşte la ele. Începe să plângă, Să fie lăsată… Că ar vrea s-ajungă La altă serată, Unde-i invitată De Lupu mâncău, Dar e sechestrată La Urs în birou. - Ce credeai, drăguţă, Că te joci cu mine! O ia pe Maimuţă Şi de coadă-o ţine. La alţii te-ai dus?… Te-ai distrat cu ei!… Și nu dormi cu-un Urs! Ce-mi vrei, derbedei? - Ştii, eu sunt fricoasă… Şi nu-mi este somn. - Stai cu mine-n casă, Şi ai vrea să dorm!?… - Bine, mă-nvoiesc: Rămân şi cu tine..., Am să te iubesc — Dar să-mi dai alune. Asta... mi-ai promis? Bani nu-mi trebuiesc! „Asta mă ia-n râs... Fincă mi-o iubesc?!”

Ursu' deodată spune Către-un majordom: - Să-mi aduci alune... Proaspete, din pom! * * * Ea umple paharul, De gât îi stă prinsă— Sparge la alune… În pat este-ntinsă. Ursu' mi-este ghiftuit… De Maimuță a uitat: „Păi... de ce-o fi venit Lângă mine-n pat?!...” Ziuă când se face, Supărată,-i zice: - Martine, nu-mi place! Sforăi mult, amice. - Zi, dar blana mea!… Te-a-ncălzit un pic? - Nu mă plâng de ea… Că-n restul… nimic! - Prea multe ai vrea! Nu eşti mulţumită? Păi, eşti la casa ta… Nu-mi eşti fericită? El plecă la baie, Mormăia din greu; Ea văzu-n odaie, Cum pe şemineu, Era cheia pusă; Uşa a deschis… Şi de-atunci fu dusă, Iar Ursu şi-a zis:

391

- N-a fost cine ştie… Avea-n coadă draci; Să-mi fie soţie!… Să stea prin copaci? Vai!… în aşternut Ce-o fi căutat!?… Mereu s-a mişcat; Cât m-a deranjat... Că pureci nu am, He, dar mă gâdila… Şi mă întrebam: Domnule, ce vrea? Soaţă de-mi era… Cu ea nu dormeam; Doamne, ce păţeam!… Nu mai hibernam. Şi în vizuină, Ursu a intrat—

Odihna-i deplină, Că nu s-a-nsurat. De-i asemănare Cu unii din voi, Mai e o scăpare, Fugiţi în zăvoi! Găsiţi Veveriţa… Tot alune-mi vrea; Ea mi-i doctoriţa, Leac o să vă dea. Somn n-o să aveţi; Ursu se tratează… Singur, se crede isteţ, Că mereu dansează. Şi-a schimbat ideea, Viaţa-i e surâzătoare, Dacă-şi va găsit femeia, De dorul ei moare!!!..

SLĂVIT FIE PORCU'! Într-o zi, cam pe-nserat, A intrat în sala mare – Unde domnii, din SENAT, Se distrau în adunare... Reverenţă, Porcu' face, Se vede că-i supărat: De un timp nu are pace, Că întruna-i confundat Cu-un confrate senator, Care-i priceput în toate, Fiindcă-i un dibaci farsor, Şi mănâncă pe-nfundate…

392

Grohăie, e transpirat…, S-a oprit chiar la tribună; Semeţ, capu-a ridicat, Şi-ncepu aşa să spună: - Onorată adunare … Şi stimate preşedinte! Am şi eu o-ntrebare: Cel mai tare care minte? Eu că-s porc, am atestat, Că scormonesc în gunoi; Uneori am cam mâncat…, Dar nu mint așa ca voi!” Cu respect a salutat, Şi pecap basca şi-a pus, Fără grabă a plecat... Că de-atuncia a fost dus. Când vreunul la tribună, Piroane taie de stinge; Unu-i strigă: - „Taci din gură! Nu simţi minciuna că frige? Uiţi de porcu' ce-a vorbit? Măi şorici, din coadă-i taie! Sătuli suntem de minţit, Ori ai poftă de-o bătaie? ”

BIATA VACĂ Biata vacă, bună mamă, Merse-n grajd, viţelu-şi cheamă. Îi dă lapte ca să crească… Şi începe să-şi vorbească: „Cred că el o să muncească. Nu-i al Boului, ştiu bine…,

393

Sper să semene cu mine.” - Ia, mănâncă! Taptu-i bou; Nu e ca flăcăul meu… Doar pe tine te mai am; Singură ce mă făceam? Cine mă pune să-l ţin Pe-un trândav să doarmă-n fân?… Întruna-i nemulţumit… Bou neghiob şi-afurisit! Lăcrima vaca-n coşare… Coceni n-avea de mâncare. De sete mi se topea… Apă nimeni nu-i dădea.

* * *

Într-un târziu căzu de oboseală, O prinse-un somn adânc şi-o zăpuşeală… Tot pământul se-nvârtea, Iar ea acum visa: „Boul.. .din cofă-i îi dădea Apă rece din fântână, bunătate… Şi se-njuga supus, iar în spate Ducea sacii de seminţe la arat.” Vaca tristă mi-a oftat: Îi părea rău că-l blamase, Căci simţea putere-n oase. Şi-l dorea pe Bou bărbat… Dar din vis când s-a sculat... Boul sta pe jos culcat.

CĂMILA

Păşea rar, se legăna sub greutate, Abia respira, simţea că nu mai poate Până acasă să mai ajungă… - Ah! picioarele astea blestemate, Nu mă mai ţin… E drumul meu din urmă; Presimt cum crudul destin îmi curmă Şi bruma de zile ce mi-au mai rămas…

394

De-ar vrea Dumnezeu să nu fie azi Sfârşitul acestei clipe ce n-o aştept! Vreau să-mi văd copilaşii, să-i strâng la piept, Că tare milă-mi e de ei! Ce vor face sărmanii Fără mama lor, cine să le dea mâncare? Si oaza-i pustie, apa-i aproape secată; Unde vor merge? Sunt mititei, iar duşmanii, Presimt, că-i aşteaptă. De când pândesc Ca eu să dispar. Vor să mi-i răpună. Vor să-mi prade avutul, să-mi ieie toţi banii, Iar pe copii mei să-i facă slugi, să-i înjuge... Şi-n munca mea ei vor huzuri nestingheriţi. O, soartă blestemată, şi voi copii fără părinţi, Câte primejdii vă aşteaptă; de unde să ştiţi!? Vai, şi strada e pustie… cu toţi-s adormiţi. Cine-şi permite ca să ardă lumina în noapte? Jurnalul puţini îl cumpără. E scump şi nu se poate S-arunci banii de pâine pe literatură mincinoasă? Mai am vreo zece paşi şi am ajuns acasă… Dă-mi Doamne putere!...nu vreau să renunţ. Ce mult s-or bucura copiii de ce le-am adus. Să strig la ei? E bine să nu-i anunţ… În sfârşit!… uite banca şi bătrânul meu nuc Sub care, de-o viaţă, la umbra lui mă răcoresc; Când şi cine l-a plantat, aminte nu-mi aduc?… Piciorul din faţă i se îndoaie, cade în genunchi, Şi-al doilea trosneşte parcă-i un lemn rupt… Fără să geamă, deşi o doare în rărunchi, Închide ochii, şi firul vieţii îi fu întrerupt. Câţiva şacali, mirosind hrana ce o adusese, S-au strâns în grabă să o-ncolţească de vie. La şold, când a căzut, din piele se rupsese... Pe nisip se prelingea o dâră de sânge vineţie; Se stinsese biata mamă, căci răbdase, săraca... N-a vrut să mănânce, copiilor trebuia să aducă Hrană ca să-i crească. Pentru puii ei a suferit... * * *

395

În drum şede întinsă, of!… asta-i răsplata, Fiindcă n-a vrut să creadă, nici să priceapă Că n-o să aibă noroc de-o lumânare sfântă. Şacalii sălbatici rânjesc şi muşcă-nsetaţi Din burta ei. Se simt fericiţi de-aşa prânz. Caută ficaţii şi inima, care acum o oră bătea. Aşa-i de când e lumea: atunci când unul moare, Celălalt se bucură că poate mânca pe săturate, Iar chinul morţii pentru el e mare desfătare… Drept de-am judeca, fiecare luptă să trăiască. ................................................................ - Şacali nemernici, plecaţi! Să fiţi pedepsiţi!... Le striga un martor ocular care a privit mirat: - De ce atâta jertfă?!... când noi trăim o clipă, Şi aceasta-i blestemată, e tristă şi oropsită!

STĂPÂNUL, VACA ŞI CÂINELE

„Ce noapte lungă, iar vântul ăsta bate ca nebunul!… Îmbătrânit sunt, Doamne… că numai văd nici unul Din câinii ce odată lătram cu ei şi ne plimbam prin sat; Ah! timpul nemilos se tot scurse, şi parcă-s blestemat. Sunt hulit şi alungat cu pietre, nici un rău nu le-am făcut; Stăpânul singur a rămas, ca sfinţii de pe cruce e slăbit; Doar pe mine mă are, căci toţi dragii lui copii ce i-a avut, În lumea largă au plecat..., ne-au uitat, ne-au părăsit. Mai vorbeşte cu mine, lătratul mi-l ascultă şi-nţelege Că-l iubesc. E obosit, sărmanul! Abia-n picioare merge. Latru ca să-i dau curaj, poate zilele vor trece, ştiu eu... Mai senine. Singur i-am rămas alături, că Dumnezeu, Mie viaţă când mi-a dat, m-a ursit, lângă stăpân să fiu: Credincios să mi-l slujesc, să-l păzesc, de urât să-i ţiu.” Aste vorbe-a spus Tarzan, anul trecut, de Crăciun. Trecuse demult miezul nopţii şi în iesle, unde-i fân,

396

Mi s-a strecurat cu grijă, căci n-ar vrea să o trezească Pe amica lui văcuţa, care-acuma e aproape s-aţipească. Dar Joiana n-adormise, sufla din greu, gemea, lăcrima. - Ce-i cu tine, draga mea! Trează eşti? O, nu cumva… Te-ai îmbolnăvit de muncă, ori ţi s-a-ntâmplat ceva?! - Cine ştie azi de boală!… degeaba le-aş mai spune; Mă gândeam şi eu, Tarzane, la acele vremuri bune: Treisprezece fii născui, şi cu toţi în jug am tras… Au plecat şi m-au lăsat, doar tu singur mi-ai rămas. …Câţi feciori, şi câte fiice, stăpânul meu a avut?… Cu lapte, unt şi cu brânză, de la mine i-a crescut. Demult aştept ca traiul, un strop să se-ndulcească, Fân, lucernă… nu mai am, iar cocenii sunt o iască! - Lasă tu, iarna o trece, şi de foame n-om muri, O!... ce poftă mi-e de-un zer, şi ce l-aş mai lipăi. Înţeleg, nu-i bine că şi anul acesta eşti stearpă, De aceea-am sărăcit, n-o mai ducem ca altădată… Am şi eu credinţa mea, Dumnezeu aşa îmi spune: Cu uncheşul e mai greu, e bătrân, abia se ţine... - Dragul meu amic, până şi un câine o credinţă are, Şi-n Dumnezeu speră; dar acum omul… mi se pare C-a uitat de pocăinţă, iar mila a pierdut-o cam demult. Azi sosi fiul cel mare, şi-a strigat: - “O s-o duc în târg! Mănâncă nutreţ degeaba, şi nu-i bună de nimic!” Ne despărţim, Tarzan... îl las pe stăpân şi mă duc. L-a certat, și la el s-a răstit: - „… Nu-ţi e clar! Demult Puteai s-o vinzi. Cum s-o ţii?! Viţel nu prinde, şi e rău. Ce să faci cu ea! Poţi spune, de te-mpotriveşti mereu? S-a dus timpul vacii noastre, şi de ce suspini din greu!?…” Moşu' l-a privit înmărmurit, pe limbă avea otrava amară, N-a rezistat să tacă şi i-a răspuns la nesăbuita lui ocară: - „Nu îmi trebuiesc nici banii pe care tu speri să-i iei, Dar te rog, adu-ţi aminte: cum va crescut, copii mei?… E bine s-o lăsăm. Aşa zic, ar mai putea să rămână… Cât trăiesc eu, să stea aici, e dorinţa mea din urmă!” Şi cu buze tremurânde i-a luat mâna să i-o sărute… N-a vrut nici măcar s-audă și-a ieşit din casă, iute.

397

A-ngânat un „Bună ziua!”, şi-n urmă nu s-a uitat… Moşu' a rămas fără glas... pe un trunchi s-a aşezat. Nu ştiu cât timp o fi stat, dar eu în inimă simţeam Săgeata morţii când l-am auzit: - „Când îl ceșteam...” Pe faţă i-a căzut umbra tristă de durere şi de chin... Un Crist sculptat pe cruce... era bunul meu stăpân. A tăcut sărmana vacă, de-ai fi zis c-a aţipit; Luna abia se-aprinsese, şi-n lumină i-a văzut Tarzan ochii... din care-i picurau mărgăritare. Se înghemui în iesle, simţea sufletul că-l doare, Fiindcă de mâine, Joiana îl părăseşte, Doamne! Nu-i e frig, este trist, nici măcar nu-i mai e foame. Ce-o să facă singur, şi cu cine-o să vorbească? „Cruntă este viaţa într-o lume aşa câinească!…” Nu poate să adoarmă, atâtea gânduri îl frământă: „Am trăit să văd cuţitul rece ce mi se-mplântă În inimă!… Ah, tare-aş vrea să nu mai fiu în viaţă, Să suport despărţirea de Joiana, mâine dimineaţă. Doamne, opreşte timpul, fă soarele să nu apară! Of… ce tristă-i despărţirea, cu zile ne omoară!… Dar ce se mai aude-n curte, când şi cocoşii dorm? Stăpânul meu e treaz , nici lui nu-i mai e somn!…” Păşeşte încet, se clatină, în bâtă se propteşte… Se uită la Joiana, oftează adânc, cu greu vorbeşte: - Fătuca mea, mă iartă!... căci de te-am suduit, Din gură îţi strigam, din suflet te-am iubit!… Of! câte zile şi nopţi… întruna-am colindat: Mergeam pe lângă tine, în car tu m-ai purtat, Şi aduceam din câmp nutreţ, grâu şi porumb… Pentru copii munceam; şi cât m-am mai zbătut Să-i hrănesc, să mi-i fac mari. De ei mă bucuram! Iar tu, fătucă dragă, la jug când te puneam, Te opinteai din greu şi-napoi nu-mi dădeai: Erai plină de apă, când caru-n deal trăgeai. Grumazu-ţi sărutam, ştiam că nu mai poţi, Cu tine opinteam, urcam pe spiţe de la roţi.

398

Călcam spiţă după spiţă; cât efort să-naintăm!… Ce crâncene vremuri am trăit, a fost blestem. O-ntreagă viaţă chinuită; iar azi mă părăseşti?… Să te mângâi, mă lasă! O, şi cum mă priveşti! Dar nu mă condamna, bătrân sunt ca şi tine; Dar cum să ne-mpotrivim, e timpul ce ne vine Să lăsăm agoniseală şi tot ce-atâta am iubit!…” Pe greabăn mâna-i pune uşor, şi plânge liniştit. O, dacă cineva l-ar vedea cum fruntea-şi rezema De botul ei jilav, cum suspina din greu şi tremura? Şi sărutări pe frunte, pe ochi, nu ştiu câte i-a dat; Deodată s-a oprit, mi-a alunecat, puterea l-a lăsat, Şi-alăturea de vacă, cade încet, durerea l-a răpus, Joiana-i linge mâna, cu-un muget trist l-a plâns... Şi-n piept simte-o durere sfâşietoare a sufletului ieşit, Tarzan urlă-n pustiu, a înţeles că totul s-a sfârşit. În dimineaţa ce v-am spus, băiatul cel mare n-a sosit; O fi avut altă treabă, mai ştii, posibil s-o fi răzgândit?... În primăvară când şi-a adus, probabil, aminte de bătrân; A fost prea târziu să-şi mai vadă tatăl părăsit în cel cătun… Mi-l găsi alături de Joiana şi Tarzan, erau tustrei uniţi; Moartea i-a înţeles, că ei au fost şi-au rămas nedespărţiţi. Cineva de-ncearcă să-mi predice evlavios, să-mi spună: - “Noi suntem chemaţi, ca oameni, la taina cea din urmă, Iar fericirea pe care noi o dorim , nu e nici azi, nici mâine…” Îl întreb, şi daţi-mi dreptate: Dacă un sărman de câine La viaţă-a renunţat, atunci când bunul lui stăpân muri Urmând exemplul unei vaci; şi aţi văzut cât chinui?... Să găsim, e posibil, dintre fraţi, soţi, soţii sau rude… Să fie la-nălţimea nobleţei acestor animale? Răspunde! ...Doar în inima de aur a câinelui Tarzan era bătrânul; Când a-nţeles sfârşitul crunt, ce i-a răpus stăpânul?… În credinţa lui oarbă a urmat după Joiana cea blândă Trecând pragul morţii. La necaz semenii noştri abia se-adună. Nu auzim că dintre ei sunt în stare de-un sacrificiu suprem. Iar cei care mai ieri au fost crescuţi de noi, îi incomodăm?... Am devenit nişte numere trecute în statistici, neimportante… Ne stingem liniştiţi, fiindcă durerea noastră e-o tristă moarte.

399

COADA MOTANULUI La un doctor priceput, Care-n ţară avea faimă, Pe-nserate mi-a venit... Motănel, cuprins de spaimă. - Doctore, sunt disperat! Stăpânul e foc şi pară... Ca pe-un hoţ m-a alungat Şi mi-a strigat: „Ieşi afară!” - Ce motiv avu stăpânul Să te-alunge-n plină iarnă!?… - Asta e, că pe niciunul Nu pot prinde; ține seamă Că nemernicii m-ascultă… Când sforăi de oboseală, Iar tâlharii dau năvală... Şi mănâncă-n repezeală: Brânză, caş, pâine prăjită Şi friptura de pe masă… Apoi ţopăiesc pe plită, Cum ar fi le ei acasă. - Bine, bine, să-mi răspunzi: Tu de ce nu i-ai pândit? - Asta e, că nu sunt surzi, M-au simţit c-am sforăit. Doctore, ia-mi sforăitul!… Şi-n pomelnic te voi pune; Ce necaz, îm simt sfârşitul, Vai! și ruşinea mă răpune. - Prea bine..., te lecuiesc: Dă-mi codiţa s-o consult.

- Bine, dar eu sforăiesc… Nu din coadă, ci din gât! Doctorul îl ia de coadă Şi cu-un bisturiu, pe loc, I-o scurtează de la noadă, Iar motanul, făcut foc… Miorlăia îndurerat... Şi pe jos s-a tăvălit. Doctorul i-a spus distrat: - Dragul meu, te-am lecuit. Ai să vezi că ai scăpat… Şi aminte-ai să-ţi aduci: N-ai să sforăi, garantat! De coadă n-ai să te-ncurci. De-atunci motanul nostru N-a mai sforăit de fel... A-nţeles care-i e rostul, Devenind motan model. A tot prins la şoricei… Din pătul, din pod şi beci, Că azi nu găseşti, de vrei, Nici un chiţ, pe unde treci. Iar stăpânu-i mulţumit De motanul fără coadă: „Oare ce l-a-nvrednicit De face atâta treabă?” Iar când are chef niţel, Pe genunchi îl ia uşor: - Meriţi, vrei un păhărel? Hai de bea un vinişor...

400

Și de greaţă o să scapi; Prea mănânci numai friptură Hai, cinsteşte, că nu crapi Dacă iei şi tu o gură! Sunt atât de mulţumit!… Chem tot satul să te vadă. - Vai stăpâne! ce-am greşit? Au să râdă că n-am coadă... - Şi, de ce ţi-e frică, spune? Căci tu coadă când aveai – De râs îmi erai la lume... Fiindcă şoareci nu prindeai. - Ascultă, stăpânul meu: Recunosc, dar să uităm; Sforăiam şi-mi era rău... De-aia şoareci nu prindeam. Şi ca drept recunoştinţă, Rog, la doctor să trimiţi Un cojoc, am o blăniţă… Din chiscanii-afurisiţi. Din coadița mea să-și pună Guler fain, ca amintire… C-a făcut o faptă bună Şi mi-a adus lecuire... - Eh! Uite-aşa ar trebui, Să le taie din simbrie... La aleși, când ar dormi În Deal, la Mitropolie!

I-a mai zis bunul stăpân, Și somnul mi l-a furat... Iar un şoarece bătrân Sub masă s-a strecurat Să-l asculte pe motan, Care-mi sforăia în vis... Ghinion pe biet chiţcan, Că motanul mi l-a prins. L-a-nhăţat ca pe-un nimic, Şi i-a spus pe un ton grav: - Eşti un prost, şoarece mic! Ce ţi-ai zis, că sunt bolnav? Când codița mi-am pierdut, Ai tot râs şi-ai chiţăit… Ce credeai, chiţcan tâmpit! C-am uitat ce am păţit? Şi la cină l-a servit, A gustat şi din pahar: - Uite-al dracu' pricăjit!… E gustos pus pe grătar. Vreţi morala? 'mi căutaţi! Îi găsiţi, sunt o grămadă: Ştiu vorbi, sunt talentaţi… Prea puţin se văd la treabă. Dar acei care-i votează, Ca pe motan i-ar goni... Macaroana le-o retează - Câștig mare-am dobândi!

401

COCOŞUL ŞI PUICA

În ogradă, la Costică, mare zarvă-ntre găini: Toate-s foarte supărate, căci Cocoşu’, în vecini, A binevoit, azinoapte, să petreacă,-afurisitul! I-a căzut cu tronc Puicuţa lui neica Dumitru... Că-i pestriţă şi-are creastă mititică, rozalie, Pieptu-i iese din rochiţă, e cochetă, durdulie, Și se crede balerină. Mi-re vocea în formare... Încă-i jună,-afurisita, dar când face o cântare Din guriţă îl vrăjește... căci de mică are haz: Când vorbeşte, e peltică, iar gropiţa din obraz Îi dă farmec şi-i iubită, că din ochi este sorbită; Când se plimbă pe alei, de cocoşi este dorită. E fudulă şi isteaţă, iar când vine pân’ la gard, Pintenatul s-a trezit... cum pe el penele-i ard. „Cucuruguuu!” zice hoţul, e semnalul că o place: Dă din aripi, se înalţă, la Puicuţă-i sare-n braţe. Ea-i cuminte, căci găină o s-ajungă încurând; S-a făcut că nu pricepe şi l-a ciugulit pe gât. El, o aripă îşi lasă, şi pământul mi-l atinge... E așa de uluit..., sângele în el se-ncinge. E cocoş cu blazon: grațios mi-o invită la plimbare; Ea n-acceptă, o să fugă, doar aşa...Din întâmplare, Se împiedică, s-apleacă și n-alergă prea departe, Când se pomeni deodată că moţatu-i sare-n spate. Penele în cioc îi prinde: „Ce vânjos, şi ce căldură! Vai de mine! Sunt topită: nu rezist, îi dau o gură!...” Uite-aşa îi trece vremea, și cocoş e-n vecini zi de zi E distrat, a uitat de curtea lui, când o cloşcă îi şopti. - „Dragul meu, noi ţi-am crezut: eşti bărbat şi ai poftit… Dar să uiţi!… datoria să nu-ţi faci? Nu te porţi cinstit!”

402

Cocoşu’, se pare, în seamă n-a luat primu-avertisment; Era-nfumurat, şi cont n-a ţinut că, din adânc sentiment Ce-l nutreau cu toate, într-o adunare, iată ce-au vorbit: Pe Cocoş să-l prindă, să mi-l jumulească, că-i nesocotit. Hotărârea luată n-a fost amânată, ci s-a-ndeplinit: Astfel bietul pintenat a păţit ruşinea şi s-a pocăit... Ce să vă mai spun, că iar în ogradă viaţa clocotea: Mare veselie, căci la nea Dumitru... puica-mi jubila. Un cocoşel tânăr venea, o curta şi, din când în când, La Costică-n curte, adesea sărea; nu c-ar fi flămând, Era-ncurajat de găini, să vină, căci voiau să-l crească; „Tânăr e, nu ştie; timpul nu-i trecut, are s-o păţească!” Gândea o moţată care-avea succes la cel cocoşel, Iar pe infidel l-a servit Costică, gătit... ostropel...

L U I E M I N E S C U Părinte drag, Poet iubit! Cu Dumnezeu poți să stai În poarta sfântă de la Rai; Că ai muncit şi ai tot trudit… Ca versului să-i dai mărire, Iar chipul mamei ai cioplit; În aur fin, cuvântu-ai dăltuit, În inimi... pentru nemurire. Prin armonii nepieritoare, Şi-n ritmul muzicii cereşti, I-ai pus arome pământeşti Şi murmur dulce de izvoare. În simfonii nemuritoare – Cadenţă timpului ai dat;

Spre înălţimi le-ai ridicat Spre glorie nepieritoare... Luceafărul şi Luna plină. Şi ne-ai cântat încetişor… Cu sufletu cuprins de dor – Iubita Doină... cea divină! Cuvinte găsit-ai pe-nţeles: Simplu le-ai spus pe toate, Și-n în rime,-mperecheate, Le-ai îmbrăcat în dulce vers. Şi ai zburat spre infinit Ca Pasărea Măiastră, Grăind în limba noastră - Cu noi te-ai contopit...

403

Poet iubit, Părinte drag! Oriunde-n univers vei fi; Cu dragostre ne vei privi Când stăm sera în prag… Duşi de gânduri tot privim Luceafărul ce scânteiază, Și Mama Țară luminează, Întreaga viaţă… cât trăim. El străjuieşte al ţării hotar... Alături de fiinţa ta ce ne ştie, Dor ne e de Marea Românie - Credem în ochiul tău vizionar! ………………………………… Prind din zbor ideiile tele… Care-s duci picuri ce cad; Tu stai la msa de brad… Vântul tremură-n perdele; Masa-i singură şi tristă, O zăresc de la fereastră… În pahar e floarea albastră. Iar mușcată de pe prispă Mai şopteşte din petale... Şi dintr-o frunză pălită: “N-aştepta, dragă iubită, N-are să-ţi mai iese-n cale.” Geaba-mi chemi copilăria! Nu se-ntoarce, e-n zadar; Stă-n pădurea de stejar, Fiindcă acolo-i fericirea... Tu, părinte,-nțelegi timpul… Care-n loc n-a vrut să steie? A zburat... cum o scânteie Spre-nălţimi o duce vântul.

Tu le vezi şi îmi regreți... Căci din miile de catarge: Oare, câte marea sparge, Prefăcându-le-n bucăţi? Priveşti vremea care trece, Aştepţi vremea care vine; Nu e rău, dar nu-i nici bine Vezi ce-n ţară se petrece? Ce clădirăţi voi prin veac... Mulţi flecari, cărora soarta Le-a deschis, să intre, poarta Nișeluș, cât urechea unui ac… Se-ntrec doar prin cuvinte: „Ești iubirea pentru noi!…” Nu-i privi pe, că-s nătărăi! Mulți au cap, dar fără minte. Tu-l chemai pe Ţepeş Vodă, …Să-i împartă pe mişei!… Mai știi ce-a făcut cu ei, O fi stat cu ei de vorbă? Poate, ca român i-a sfătuit: „Să terminați cu furatul!” Dar atunci nu era statul ... Democrat şi ipocrit. Uite cumŢepeş s-a dus: Legea lui îi abrogată... Cine' să-l ia de beregată, Dacă-n scaun a ajuns? Nu-i tâlhar, n-are pistoale; L-amales, că-i om blajin; Ne ia pâinea că-i hain! Și ne pune angarale...

404

Grijă-ţi poartă ca un frate, Sfaturi îți dă câte-mi vrei... Dar de-cerci să plângi la ei, Mai bine te rogi la moarte, Să te ia, că-i alintare... Nu căta şi nu ai teamă! Nimeni nu te ia în seamă - În zadar e-a ta-ncercare... Cum îi vremea trecătoare, Tu îți zici: „Cristos de vine, El ne iartă, că-i mai bine!...” Speri în lumea viitoare... ................................... Drag Poet, iubit părinte, Parcă nici n-ai fi plecat!… Am rămas cum ne-ai lăsat: Truditori şi fără minte. Alţi farsori cu alte măşti, Cabotini fără chemare... Iar pe noi ne iau de proşti Ăști parșivi cu gura mare.

Pe Ţepeş dacă-l găseşti, Spune-i să vină degrabă! Nu în ţeapă să mi-i tragă... Că-i bine să-i aminteşti: „În Dracula te-au schimbat, Iar pe dracul azi îl vând...” Grijuliu, s-a dat la fund; Bietul drac s-a speriat... Câte-aude şi tot vede... Alţii vin, cu-ai lor îi schimbă, Şi cu preşul tot ne plimbă; Doamne, cine-i mai crede? ...Cât de răi mi s-au făcut! Numai Tu mai eşti cu noi; Vremuri grele, mari nevoi Trăim azi… Poet iubit! Ţara noastră-i despărţită, Codrii Bucovinei plâng… Drag Poet, iubit şi sfânt, Tot românul nu te uită!

* * * * * Luceafărul păzeşte al Ţării hotar, Alături de Măria Ta, ca tine ştie, Că toţi dorim o Mare Românie - Credem în ochiul tău vizionar!

405

Cuprins

Schimbă, neică, pălăria 3 Trumadur, menestrel, fabulist 5 Ce schimbare!... dacă pălăria-i mare? 8 Schimbă, neică, pălăria! 13 Jurământ de faci, îți spun 13 Contractul cu dracul 16 Jenă cu plăcere 18 Revolta unui maidanez 20 A mai murit o licea 20 Boul decorat 23 Câinele şi ţânţarul 24 Pe la noi prin târg 27 Vulpea-n frac 28 Flaşnetarul 30 Vorbe de cuc năuc 36 Baramburici şi bramburica 37 Văicăreala unui pisoi 38 Incoruptibilii 39 Doar la noi 42 Bibi 44 Coţofana 46 Zdrâmboi şi Bâza 55 Broasca-n lac 57 Congresul 59 Cucuvea,să știi mata 60 Leul greu 63 Ce-aţi făcut cu leul greu 64 Dilema alegătorului 65 Vorbe 71 Cine,-aminte nu-şi aduce 77 Și!... ce dacă? 80 Un mare potentat 81 Musca 84 Cui să-i pese 86 Ziaristul 87

406

Magnatul şi păcală 90 Dulăul 94 După schimbarea pălăriei 96 Judecătrori cinstiţi 98 Dulăii de ieri şi de azi 102 Vaca nervoasă 103 La piaţă 105 Puricele îmbuibat 106 Ruga unui pensionar 107 Scrisoarea fiului rătăcitor 111 Un pas înainte!... 113 Amară e viaţa-n ţară 114 Copil sărman 116 Din vorbă-n vorbă 118 Doctorul Ceapă 119 Drag român, nu te-ntrista 125 Glossă nouă 127 Lătrăii 129 În oglindă* 130 Pandelică și Dalila 132 Pisy Myți 134 Prostia 136 Recompensa 137 Scrisoare deschisă 139 Somn ușor!... Crinișor. 143 Un sfat înțelept 144 Ursul pune vulpea la treabă 145 Viață-i un zar 147 Vino, bade, la prășit! 147 Ascultând pe Anton Pann 148 Testament fără regrete 152 Vrei să ai succes în viață 155 CÂRCIUMIOARA FERMECATĂ 162 Neaga, dracul şi păcală 163 Leneşul 175 E-n grădina mea? 177 Vecinu-i bun 179 Balada coşelului 181 Cu nevasta nu te pune 184

407

Ciocănitoarea 185 Fraţi suntem, ne ajutăm 190 Bunicul şi bunica 192 Butoiaşul 193 Fumuri de oltean 195 Imnul pilangiilor 198 Olteanul şi puşca 199 Orbul 203 Pehlivanul 204 Prostul 205 Râs şi suspin 206 După fete, de dragobete 206 Sunt o bunică fericită 209 Imagini duble 211 În balcon la vetta 211 Sunt o amantă-ncântătoare 213 Cine mă ţine pe mine 215 Rugăminte 224 Balda ceasului blestemat 225 Ce noroc pe cioara chioară 230 La o halbă de bere 235 La şcoală 238 Confruntarea 251 Testament lu' Sticcete 256 Crâşmarul 258 Ruga lui chris 264 Păsărica 267 Viaţă de artist 278 Inimă de mamă 285 Vecinii mei 297 Balada miresii din Nămoloasa 300 Seceta 301 Amintiri din cârciumioară 309 CU TINE-N GÂND 316 Cu tine-n gând 317 Mi-e dor să fiu copil ca altădată 318 Neicuţă, de-ai fi un cuc 318 Mie-e dor să mai fiu copil 319 Dragostea-am cules din flori 320

408

Măicuţa mea 325 Doina moroşanului 325 Tei iubit 327 Uite lelea, pup-o franţu'! 330 Aleea dragostei eterne 331 ÎN CUMPĂNĂ 332 Amintiri din Mizil 333 În cumpănă 339 Ai chenzină o bătută! 342 Cu femeia cin'se puene 346 Leanţă, unde-i capra noastră 347 Pruna şi dudele 351 Stau în cumpănă 356 Zise-un prost 357 Cumpăna 359 Suferința 363 COADA MOTANULU 364 Motanul şi pisica 365 Coada 371 Doctoriţa bufniţă 373 Ajutorul de la văru' 382 Ursul, elefantul şi maimuţa 386 Maimuţa 391 Slăvit fie porcu'! 362 Biata vacă 392 Cămila 393 Stăpânul, vaca şi câinele 395 Coada motanului 399 Cocoşul şi puica 401 Lui Eminscu 402 Cuprins 405

http://lenusa.ning.com/group/bibliotecacronopedia