MANUSCRISE ORIENTALE DIN BIBLIOTECA FILIALEI CLUJ-NAPOCA

A ACADEMIEI ROMÂNE

Prof. Univ. Dr. Sorin CRIŞAN

Manuscrisele şi tipăriturile orientale ale Bibliotecii Filialei Cluj-Napoca a

Academiei Române (BAR-Cluj) au beneficiat de-a lungul anilor de doar două

investigaţii cât de cât susţinute. Cea dintâi i-a aparţinut lui M. Guboglu şi datează din

anul 1957, fiind materializată într-un important studiu – Manuscrisele şi tipăriturile

orientale din Fondul „T. Cipariu” –, publicat în revista „Limbă şi literatură”, nr. 3 din

acelaşi an. Cea de-a doua îl are ca autor pe Yves Goldenberg, care, de-a lungul a două

săptămâni a lunii august 1960, s-a aplecat asupra manuscriselor arabe din fondul „T.

Cipariu”, publicând apoi în „Analele Universităţii Bucureşti. Seria Ştiinţe Sociale –

Filologie” (nr. 25, an XI, 1962) studiul: Preocupările de arabistică ale lui Timotei

Cipariu. Au urmat câteva palide tentative de reevalure a fondului de manuscrise

orientale întreprinse de Magda Tampa şi un început de reinventariere unitară a

acestora (urmând firul catalogului cumultiv al fondurilor istorice) de către Claudia

Ursuţiu. La această oră, BAR-Cluj a demarat un proiect de realizare a unui catalog al

tuturor manuscriselor orientale şi al cărţii vechi orientale deţinute în fondul de

patrimoniu.

Aproape în totalitate, colecţia de orientalistică a BAR-Cluj este cuprinsă în

aşa-numitul Fond Blaj, constituit la rândul său, în principal, din Biblioteca lui Timotei

Cipariu, marele filolog şi lingvist român. Cele 198 de manuscrise orientale existente

în fondul general de manuscrise – aparţinând unui interval de timp ce cuprinde

secolele XVI-XIX – au fost, în mare parte, achiziţionate de cărturarul român atât prin

librarul Iosif Romanov din Bucureşti şi, apoi, prin comisionarul acestuia de la

Constantinopol, Simion Petrovici1, cât şi prin intermediarii săi din Viena, Paris,

Istambul, Cairo etc., unele piese reprezentând rarităţi chiar şi pentru bibliotecile din

Orient. Desigur, ţinând seama şi de interesul profesional al lui Timotei Cipariu, multe

dintre ele sunt scrieri lingvistice şi literare: dicţionare, vocabulare, gramatici, poeme

1 V. Arhiva Timotei Cipariu, în Arhiva istorică a Bibliotecii Filialei Cluj-Napoca a Academiei Române, nr. 2068, 2850-2862. Cf. Ioana Botezan; Alexandru Matei, Arhiva personlă Timotei Cipariu, Direcţia Generală a Arhivelor Statului, Bucureşti, 1982, nr. 1510, 1987-1988, 1990-1999, 2146, 2391-2392, 2399.

(atât în versuri cât şi în proză), dizertaţii literare, epistole din cancelariile orientului

musulman etc. Alături de acestea se află texte istorice, filosofice şi juridice, precum şi

tratate din domeniul geometriei, fizicii, astronomiei şi medicinii. Aproape 40 sunt

manuscrise autografe ale cărturarului român (realizate în bibliotecile de la Berlin,

Halle şi Gotha2), în majoritatea lor redactate în limba arabă (dar şi în latină ori

traduceri în română şi germană), de o bogăţie tematică ieşită din comun, justificată de

preocuparea sa de a-şi înzestra biblioteca cu operele şi instrumentele indispensabile

cercetării, dar care nu reuşesc totuşi să ascundă pasiunea sa pentru poezie, de la

quasida preislamică (Mss.O. 21, 55), ce schiţează un ethos al curajului şi onoarei,

până la lirica sapienţială a perioadei abbaside3 – 750-1258 – (Mss.O., 59, 65). Într-o

copie realizată în 1808 găsim celebrul poem Yusuf şi Zuleiha, al poetului persan

Djami (1414-1492). De asemenea, aici se regăsesc fragmente din cele mai cunoscute

culegeri de poezie cum ar fi Kitab Al-Aghani (Cartea cântecelor, cu text şi note4),

întocmită de Abu’l Faradj Al-Isfahani (m. 967) (Mss.O. 22, 34, 55), Kitab al-

Mufaddaliyat de Mufaddal ad-Dabbi5 (m. 786, Mss.O. 43), precum şi lucrări de

prozodie ori comentarii literare (de pildă Mss.O. 113), un miscellaneu de 66 pagini,

incluzând un Sarah 'arud (comentariu literar) şi două tratate de prozodie, copiate la

Istambul în 1754 de Daud ben Hassan al-Aydiuly în aşa-numita scriere nashi, un scris

cu caractere arabe lipsit de ornamente, introdus în Imperiul Otoman de clujeanul

Ibrahim Muteferrika şi mai târziu luat drept model pentru tiparul arab. Aici trebuiesc

amintite şi cele două volume din Şah-Namè (Cronica Şahilor, epopeea naţională

persană) de Abdul Kasim Firdoùsi6, manuscrise persane executate în secolul al XVIII-

lea, cuprinzând splendide miniaturi (Mss.O. 209). Numărul mare al autografelor după

autori arabi şi persani pune în lumină intenţia cărturarului român de a realiza o

antologie de poezie orientală, precum şi aceea de a întocmi un indice de rime, aşa cum

2 V. S. Jakó, Bibliofilia lui Cipariu, în „Anuarul Institutului de Istorie din Cluj”, Editura Academiei R.S.R., 1967, p. 161. Vezi cap. VI (pp. 154-162) pentru un scurt istoric al preocupărilor de bibliofilie orientală ale cărturarului blăjean.3 Abbasid este numele generic al califilor din Bagdad (a căror ascensiune a fost pregătită de către omeyazi), ajunşi la putere după anul 750. Dinastia a intrat în declin după două secole, odată cu creşterea dominaţiei turceşti şi aproape a dispărut după 1258, când generalul mongol Hulagu Khan a cucerit (şi prădat) Bagdadul. O urmă a acestei dinastii pare a se găsi în actualul Kuweit şi în partea de nord a Pakistanului. Noua poezie, desprinsă de spiritul şi forma poeziei beduinilor de până acum, este numită badi’, pentru ca la mijlocul veacului al IX-lea să prolifereze literatura sapienţială, cu un puternic conţinut filosofic. 4 Poeziile aparţin perioadei de început a literaturii arabe (secolul al IX-lea). Semnele muzicale care însoţesc versurile sunt astăzi puţin lizibile. Kitab Al-Aghani reprezintă şi o importantă sursă istorică.5 Antologie de versuri compilate de celebrul filolog arab, Kitab al-Mufaddaliyat aparţine vârstei de aur a poeziei arabe (500-650) şi cuprinde 67 autori, dintre care câţiva creştini; reprezintă şi o sursă de istorie a mentalităţii arbe pre-islamice.6 Pseudonim al poetului persan Abu Ol-qasem Mansur (935-1020).

2

reiese din Mss.O. 139 şi Mss.O. 1407. Între 1849-1852, preocupările sale asupra

limbii şi poeziei arabe sunt susţinute şi se vor concretiza într-un capitol – De

versificaţia arăbească – din Elemente de poetică, metrică şi versificaţiune8.

Aprecierile lui Cipariu nu sunt sumare şi nici generalizatoare, autorul aplecându-se cu

o minuţioasă atenţie asupra versificaţiei arabe, distingând cu o precizie „chirurgicală”

atât limpiditatea sunetului, cât şi forma, cadenţa sau tipurile de metru probate în

casida arabă: „Metrul prozodic se află urmat şi în poezia arabilor, de la carii l-au luat

toate popoarele mohamedane, persii şi turcii. Însă arabii, pre lângă metrul prozodic,

au şi cadenţă finală, care stă în asemănarea silabelor celor din urmă a versurilor, ce

acea lege, cât cadenţa ce se află în versul întâi se observează în toate celelalte versuri

ale poemei, de ar fi ori cât de lungă”9.

Rafinat cunoscător al literaturii arabo-persane, Cipariu adaugă colecţiei sale

unul dintre cele mai populare „manuale” de etică (Mss.O. 53), Cartea colierelor de

Aur de Zamashari, nu mai puţin de 3 exemplare din maqamat-ele lui Al-Hariri

(Mss.O. 72, o copie de la 1815, Mss.O. 74 şi Mss.O. 83, un soi de proză picarescă

apărută în cadrul unor competiţii literre, care pun în conflict virtutea şi viciul,

anotimpurile etc.)10, maestru necontestat al acestui gen de virtuozitate ludică şi

rafinament stilistic ce duce limba arabă la desăvârşire, precum şi alte opere

reprezentative menite să instruiască şi să amuze cititorul, cum ar fi cele două

manuscrise persane Behar-i Danesh (Mss.O. 203, copie de la 1790) şi Iyar-i Danesh,

ambele variante persane ale colecţiei de apologuri indiene Panchatanra (cunoscute în

varianta arabă sub numele de Khalila wa Dimna, povestea celor doi şacali fiind

tradusă mai apoi şi în limba persană), ori gesta lui Antar ibn Saddad, ciclu de legende

7 V. şi Yves Goldenberg, Timotei Cipariu – un arabisant roumain du XIXe siècle, în Studia et Acta Orientalia, IX, 1977, p. 69.8 Timotei Cipariu, Elemete de poetică, metrică şi versificaţiune, ediţie, prefaţă, micromonografii, comentarii, note enciclopedice, glosar, indici şi bibliografie de Stela Toma, Editura Academiei Române, Bucureşti, 2004.9 Ibidem, p. 82. V. şi Grete Tartler, Preocupările lui Timotei Cipariu pentru poezia arabă, în Proba Orientului, Editura Eminescu, Bucureşti, 1991.10 Sub formă de proză rimată, maqamat-ele sunt împărţite pe capitole, fiecare maqamat având un subiect propriu şi formând cu celelalte un tot unitar (graţie celor două personaje, naratorul şi călătorul, care fac trecerea de la o istorisire la alta), dând şi dovada unei înalte spiritualităţi şi erudiţii a creatorului lor. Maqamat-ele au influenţat gândirea scriitorilor evrei din Spania secolului al XIII-lea. Moraliste şi cu un scop de instruire a cititorului, maqamat-ele utilizează din plin precedeul metaforizării (al metonimiei şi al sinecdocii) şi aşează la tot pasul simboluri sugestive. Iată un exemplu: „falsul-cerşetor” Abu Zayd, muribund, îi spune fiului său: „Iată, îmi sună călătoria de-acasă şi beţişorul de kuhl al morţii ochii-mi încondeiază. Dar tu, prin voia lui Allah, îmi rămâi moştean, berbec, după mine, la turma «fiilor lui Sasan». Unuia ca tine nu i se va rupe toiagul, şi nu ghicitul în pietre o să-ţi fie celşagul...” – în Înţelepciunea arabă în poezia şi proza secolelor V-XIV, antologie, studii introductive, traducere, note şi comentarii, indice de nume proprii de Grete Tartler, Editura Univers, Bucureşti, 1988.

3

„cavalereşti” ce reînvie ethosul tribal al lumii arabe beduine dinainte de Islam (Mss.O.

3), romanul lui Alexandru cel Mare în varianta persană (Mss.O. 201) şi, evident, cele

1001 de nopţi (Mss.O. 120, manuscris neterminat).

Ar fi inutilă reluarea prezentării tematice a acestor manuscrise, realizată cu

probitate de Guboglu şi Goldenberg. Este necesar să facem însă precizarea că numărul

manuscriselor este altul decât cel susţinut de autorii menţionaţi mai sus, întrucât la

această dată (iar activitatea de reinventariere şi catalogare a fondului de manuscrise

orientale este abia la început) am reperat un număr de 136 manuscrise arabe (şi nu

115), 41 turceşti şi persane (şi nu 36), 5 ebraice, 15 turceşti şi 1 încă neindentificat. La

toate acestea se adaugă un număr important de manuscrise din alte fonduri, încă

neinventariate. În acest sens pot fi menţionate cele 14 manuscrise greceşti, între care:

o copie nedatată după scrisorile lui Maximos Margunios şi Alexandru Mavrocordat

(Mss.O. 351); un miscelaneu din 1821, cu date istorico-geografice şi o împărţire

administrativă a mănăstirilor (Mss.O. 352); un manuscris autograf al lui Timotei

Cipariu ce cuprinde norme etice şi filosofice; copii ale unor cărţi de rugăciuni, cântece

liturgice cu texte şi note muzicale bizantine (Mss.O. 354-364)11.

În cadrul Fondului de manuscrise orientale, latine şi româneşti există – în

prima secţiune – 13 manuscrise orientale, dintre care se remarcă Liber Genesis,

tipărită la Paris în atelierul lui Robert Stephanus în 1543, cu însemnări marginale

manuscrise în limba ebraică şi, pe alocuri, în greacă şi latină (Mss.O. 300). Tot aici

găsim un Codice ebraic din secolul al XIV-lea sau din prima jumătate a secolului al

XV-lea (Mss.O. 301). Din Singoga din Gherla provin un număr de 6 manuscrise,

dintre care doar unul este inventariat – Thora conţinând Pentateucul, manuscris în

limba ebraică, în formă de sul, cu datare încă incertă. Alte 3 manuscrise autografe

cipariene, ebraice şi latine, sunt neinventariate; un altul, în limbile arabă şi franceză,

din acelaşi Fond Cipariu este deasemenea neinventariat. Se remarcă într-un manuscris

autograf din jurul anului 1850 (Mss.O. 1) comentariile manuscrise în limba ebraică,

vădind preocupările lingvistului român pentru problematica concordanţelor ebraico-

caldeo-latine. Secţiunea manuscriselor latine existente în acest fond cuprinde 13 cópii

realizate începând cu anul 1690 (Szatmár Némethi Samuel, Explicatio Epistolae ad

Hebraeos, copie executată de Claudius Nemerki, în limba latină şi cu sporadice

cuvinte ebraice şi greceşti) şi sfârşind cu anii 1860-1861 (Lopussnius Franciscus,

11 Fondului oriental de manuscrise i se alătură aproximativ 2000 de volume de carte tipărită, acoperind domeniile limbilor şi literaturilor orientale, al istoriei, artelor şi geografiei.

4

Summa Archaeologiae biblicae in Lyceo episcopali Magno-Varadinensi..., copie în

limba latină). În secţiunea celor 28 de manuscrise româneşti se află 6 autografe

varianta primară (V1) şi 4 autografe varianta finală (V2) după Vechiul Testament ale

lui Petru Pavel Aron, realizate între 1760-1761 (o ediţie a acestei lucrări a apărut în

cadrul Editurii Academiei Române sub coordonarea lui Ioan Chindriş12).

Fondul Reformat al BAR-Cluj, organizat, cel mai probabil, la începutul

secolului al XVII-lea, din donaţiile comunităţii calvine, cuprinde 33 manuscrise cu

tematică evreiască, majoritatea fiind cópii din secolul al XVIII-lea, comentarii la

textele biblice sau cópii după tratate teologice, în limbile latină, maghiară şi germană,

unele dintre ele cu sporadice cuvinte ebraice. Între acestea figurează şi un extras dintr-

o traducere latină a basmelor hinduse ale lui Ali Tchelebi ben Saleh: Caput de Leone

et Tauro, copie realizată la sfârşitul secolului al XVIII-lea şi începutul secolului al

XIX-lea în limbile latină, arabă şi ebraică, executată de Szilágy Ferenc sen. (Mss.R.

1594). În cazul unui manuscris reformat (R.1539-1542) s-a folosit pentru legătură o

foaie de pergament cu text ebraic.

Fondul Romano-Catolic „Lyceum”, al BAR-Cluj alcătuit în mare parte graţie

iezuiţilor stabiliţi la Cluj în 1579, deţine 9 manuscrise cu tematică evreiască, dintre

care 5 datează de la sfârşitul secolului al XVIII-lea, iar 4 din secolul al XIX-lea.

Printre acestea figurează un Talmud, tradus din limba germană în limba maghiară de

către Hermanyi D. Josef şi copiat pentru folosinţă personală de Benkö Ferenc (Aiud,

1770). În acest fond întâlnim şi poezii pe tema vieţii lui Iosif, fiul lui Iacob, pe baza

cărţii I-a a lui Moise, în Szent Historia de Sassi Benjamin (1781, Mss.C. 341). În

Balla Marton, Historia Universalis (Tomus I, manuscris în limba latină, 1798,

Claudiopolis, XXf + 330 p.) găsim referiri la civilizaţia antică a evreilor (Mss.C. 68,

cu referirile menţionate la pp. 40, 47, 79-80, 93-109, 176, 181, 201, 219-223, 261-

262, 292, 324-326). Date statistice despre evrei întâlnim şi în Köváry László, Erdély

statistikája, manuscris din 1947, în limba maghiară (Cluj, Mss.C. 588, cu referirile

menţionate la pp. 293-299, 303, 308), precum şi într-un manuscris latin din decembrie

1831 (Claudiopolis, Mss.C. 14, cu referiri la sinagogile existente în Transilvania la

pp. 2, 6, 52, 74, 82, 84, 112, 128, 132, 206). În acest fond, la 6 manuscrise au fost

folosite pentru legătură foi de pergament cu texte ebraice.

12 Biblia Vulgata. Blaj 1760-1761, vol. I-V, cuvânt înainte de acad. Eugen Simion, [Tâlcuirea cuvântului de Camil Mureşan, Testamentul lui Petru Pavel Aron de Ioan Chindriş], Editura Academiei Române, Bucureşti, 2005.

5

Fondul Arhiva Istorică a BAR-Cluj deţine 6 manuscrise în limba ebraică,

dintre care 5 pe pergament, fragmente din Deuteronomul, VI, 4-9 (Mss.A.ebr. 1 şi

Mss.A.ebr. 3), XI, 13-91 (Mss.A.ebr. 2) şi XII, 13-21 (Mss.A.ebr. 3); Exodul, I, 1-8

(Mss.A.ebr. 4) şi un fragment (Mss.A.ebr. 5). La acestea se alătură un Testament,

manuscris ebraic cu litere cursive, pe hârtie, de la începutul secolului al XIX-lea, pe

verso-ul căruia apare o notă în limba germană cu următoarea traducere: „Că prezentul

testament a fost întocmit din voinţa emitentului şi în conformitate semnat atât de el cât

şi de martorii care au fost prezenţi la eliberarea actului, David Schnirer, Abraham, fiul

lui Löbel şi Iosif Chaim şi a fost confirmat din partea Agenţiei Cancelariei Caesaro-

Crăieşti din Moldova, Iaşi, 4 decembrie, 1838” (Mss.A.ebr. 6).

Fondul Colegiului Unitarian al BAR-Cluj, format pe suportul tipăriturilor

existente în biblioteca fostei mănăstiri dominicane din Cluj, deţine 64 manuscrise cu

tematică evreiască, datate între secolele al XVII-lea şi al XIX-lea. Acest fond a făcut

deja obiectul unui studiu13.

Având în vedere stadiul actual al cercetării, lucrarea noastră nu are scopul de a

trage concluzii, de a stabili eventuale ierarhii valorice, ci de a atenţiona asupra

existenţei acestui fond de o excepţională importanţă culturală. Dincolo de valoarea

intrinsecă a acestui tezaur de carte orientală, care îi conferă, independent de

circumstanţe, un interes intelectual aparte, „recuperarea” sa din perspectivă

bibliografică ar pune la dispoziţia specialiştilor, dar şi a iubitorilor de cultură, o altă

cale de acces spre o lume de idei şi forme extrem de bogată, a cărei prezenţă se face

tot mai mult simţită în actualitatea imediată, oferind noi repere pentru înţelegerea cât

mai obiectivă a realităţilor culturale ale Islamului în special. Spre a duce la bun sfârşit

această lucrare şi a întocmi un catalog complet şi exact al manuscriselor şi cărţilor

orientale din BAR-Cluj vom fi în permanenţă deschişi la propuneri şi colaborări din

partea colegilor specialişti din ţară şi străinătate.

13 Claudia Ursuţiu, Repere ale culturii ebraice în Transilvania, în „Biblioteca şi Cercetarea”, nr. XIX, 1995, pp. 59-62.

6