Managementul productiei - stelian23august · PDF filecontext o abordare realista a...

Managementul productiei



Cuprins

Capitolul 1. Productia de bunuri materiale .................................3

1.1. Conceptul de productie ..................................................................3 1.2. Productia .......................................................................................4

Capitolul 2. Obiectivele intreprinderii de productie ................8 Bibliografie .......................................................................................23


Capitolul 1. Productia de bunuri materiale

1.1. Conceptul de productie

Dezvoltarea productiei de bunuri materiale a facut obiectul multor

dezbateri teoretice, care în principiu, reduc aceasta la procesul de productie

si valorificare a informatiilor. Alti teoreticieni (Alvin Tofler, Daniel Bell)

remarca mutatiile profunde care vor avea loc în urma revolutiilor tehnico-

stiintifice în urma carora prevad declinul industriei si reducerea rolului

fortei de munca productive. În prezent, asistam la revizuirea acestor teorii,

recunoscâdu-se ca sistemele economice actuale nu vor putea fi în întregime

informationale sau postindustriale.1 Asadar, se poate spune ca productia de

bunuri materiale va continua, dar vor avea loc mutatii profunde care nu vor

mai fi compatibile cu conceptiile si metodele actuale de productie. În acest

context o abordare realista a problematicii activitatii de producere de

bunuri materiale impune abordarea din punct de vedere sistemic a

întregului sistem de productie.

Tratarea sistemica a unei unitati de productie presupune

determinarea interactiunilor dintre diversele subsisteme si structuri

componente ale acesteia. În general, prin sistem se întelege un ansamblu de

elemente aflate într-o relatie de interdependenta si interactiune reciproca,

formând un tot organizat si functional. Sistemele sunt caracterizate de trei

elemente, si anume:

• obiective;

• sarcini;

• functii. 1 Lefter, V.,Manolescu, A.Managementul resurselor umane, Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti, 1995


Obiectivul unui sistem este bine definit atunci când exista un mijloc ce

poate fi utilizat pentru obtinerea rezultatelor dorite.

Sarcina sistemului deriva din obiectivul sistemului, în sensul ca un

anumit obiectiv poate fi atins prin realizarea mai multor sarcini.

Functia unui sistem este proprietatea acestuia de a transforma intrarile

în iesiri si defineste modul cum se realizeaza sarcina.

1.2. Productia

Sistemul de productie este componenta principala a complexului

economic national, contribuind la cristalizarea într-o structura unitara a

tuturor celorlalte sisteme, care contribuie la desfasurarea proceselor

economice si sociale.

Productia este activitatea sociala în care oamenii cu ajutorul

mijloacelor de productie, exploateaza si modifica elemente din natura în

vederea realizarii de bunuri materiale destinate necesitatilor de consum.

Comportamentul sistemului de productie depinde esential de obiectivele

acestuia, de structura si de relatiile sale cu mediul înconjurator si de

sistemul social

în care evolueaza. Acest comportament este de trei tipuri:

• comportament anticipativ;

• comportament activ;

• comportament pasiv.

Comportamentul anticipativ exista atunci când sistemul se adapteaza la

schimbarile din mediul înconjurator înainte ca aceste schimbari sa-si

manifeste efectele.


Comportamentul activ exista atunci când sistemul, paralel cu adaptarea

la influentele exterioare, are la rândul sau influente asupra mediului.

Comportamentul pasiv exista atunci când sistemul se adapteaza lent, în

timp, la schimbarile mediului.

Structura unui sistem de productie este formata dintr-un ansamblu de

elemente care vor actiona astfel încât sa fie asigurata functiunea principala

de productie - transformarea materiei prime în produs finit.

O posibila structurare a unui sistem de productie poate fi urmatoarea.

Fig. 1.1. Structura simplificata a unui sistem de productie

Din fig.1.1 se poate constata ca principala componenta a sistemului

de productie este subsistemul de fabricatie, a carui functionare este

asigurata de celelalte subsisteme.


Subsistemul de fabricatie

Subsistemul de fabricatie constituie locul de desfasurare al unui

process partial al productiei de bunuri prin care se realizeaza configuratia si

proprietatile finale ale produsului. Considerând subsistemul de fabricatie ca

fiind el însusi un sistem, se poate evidentia pentru acesta o structura

minima formate din patru variante de subsisteme de rang imediat inferior:

a).Subsistemul efector are functia de a realiza modificarea proprietatilor

obiectului muncii prin combinarea nemijlocita a fluxurilor de materiale si a

celui de informatie prin intermediul fluxurilor de energie. Acest sistem,

denumit si de prelucrare, are caracteristici specifice fiecarui proces

tehnologic în parte si constituie elementul determinant al sistemului de

fabricatie.

b). Subsistemul logistic realizeaza operatii de transfer pozitional (transport)

si de transfer în timp (depozitare). Importanta deosebita a acestui subsistem

rezida din faptul ca 65-85% din durata totala a unui ciclu de fabricatie se

consuma cu operatii de tip logistic (manipulare, transport, depozitare).

c). Subsistemul de comanda realizeaza functia de transformare si distributie

a fluxurilor informationale astfel încât prin realizarea unei interactiuni

coordonate a tuturor subsistemelor sa se îndeplineasca functia generala a

subsistemului.2

d). Subsistemul de control are functia de a determina valorile realizate ale

parametrilor ce definesc calitatea pieselor, de a le compara cu valorile

prescrise, de a stabili abaterile si de a comunica informatiile rezultate,

sistemului efector.

2 Lefter, V.,Manolescu, A.Managementul resurselor umane, Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti, 1995


Structura detailata a subsistemului de fabricatie la nivelele

ierarhice 1 si 2.

Tabelul 1.1.

Constituirea sistemelor avansate de productie caracteristice

mileniului trei, presupune modificari profunde, care vor afecta atât baza

tehnica cât si metodele si tehnicile de conducere, organizare si asigurare a

calitatii. Astfel o firma va avea nevoie de o capacitate inovationala proprie

ridicata, deoarece fara acest element chiar daca va face eforturi mari pentru

a-si valorifica resursele materiale de care dispune, ea va ramâne în urma

din punct de vedere calitativ. Din aceasta cauza va spori considerabil rolul

personalului muncitor care, la toate nivelele, va avea de facut fata unor

probleme complet noi de perfectionare continua a procesului de productie

si a produselor fabricate.


Capitolul 2. Obiectivele intreprinderii de productie

Abordarea conceptului de întreprindere de productie (firma)

În sens economic, o întreprindere (firma) indiferent de marime,

forma de proprietate si organizare - produce bunuri si servicii destinate

vânzarii pe piata, scopul urmarit fiind obtinerea de profit.

Cu alte cuvinte, întreprinderea este veriga organizatorica unde are

loc fuziunea dintre factorii de productie (resurse umane si material-

organizatorice) cu scopul de a produce si desface bunuri economice în

structura, cantitatea si calitatea impusa de cererea de pe piata si obtinerea

de profit.

În cadrul oricarei economii, întreprinderea urmareste realizarea

urmatoarelor obiective:

• economic;

• social.

Obiectivul economic se concretizeaza în:

• optimizarea permanenta a combinarii factorilor de productie utilizati

în vederea obtinerii celor mai bune rezultate economice cu costuri

cât mai reduse si având în permanenta în vedere situatia pietelor de

aprovizionare si desfacere;

• distribuirea veniturilor obtinute din procesul de productie.

Obiectivul social este determinat de faptul ca activitatea oricarei

întreprinderi se desfasoara într-un context social dat.


Rolul social al întreprinderii se manifesta:

• fata de salariati, deoarece acestia îsi consuma o mare parte din

timpul lor în cadrul întreprinderii unde trebuie sa existe conditii

favorabile atât din punct de vedere al muncii desfasurate cât si din

punct de vedere al salarizarii acestora. Prin masurile întreprinse,

managerii trebuie sa creeze conditii favorabile pentru promovarea

atât a personalului cât si a tehnologiei.

• fata de consumatori, pentru care întreprinderea industriala trebuie sa

produca cele mai bune produse si servicii cerute de catre acestia; pentru

aceasta întreprinderea trebuie sa furnizeze o informatie cât mai completa si

obiectiva asupra produselor sale, prin politici de publicitate si reclama cât

mai adecvate.

Obiectivul social este tot mai mult asociat întreprinderilor moderne.

Din acest punct de vedere o întreprindere trebuie sa gaseasca un raspuns

adecvat la urmatoarele probleme: inflatia, managementul cu fata umana,

protectia mediului si a consumatorilor si criza de energie.

Inflatia apare ca un fenomen de crestere a preturilor sau ca o

depreciere a puterii de cumparare. Ca urmare a cresterii preturilor apar

modificari în comportamentul consumatorilor, acestia reducându-si drastic

nevoile de consum fata de anumite produse, boicotând în acest fel pietele

de desfacere ale anumitor producatori. Apare astfel necesitatea adaptarii

producatorilor la noile conditii de piata influentate de fenomenul inflatiei.

Managementul cu fata umana presupune luarea în considerare nu

numai a factorilor organizationali ci si a factorului uman; cu alte cuvinte

managementul cu fata umana implica crearea unui echilibru între

obiectivele de productie si rentabilitate si dorintele salariatilor.

Protectia mediului este considerat a fi un element al obiectivului

social al unei întreprinderi cu repercusiuni atât pe plan juridic cât si social.


Protectia consumatorului este de asemenea un element important

care trebuie avut în vedere de fiecare întreprindere, astfel încât deciziile pe

care le iau, sa tina seama de dorintele si nevoile beneficiarilor ei.

Criza de energie provine din capacitatile reduse pe plan mondial de a

acoperi nevoile din ce în ce mai mari de diferite feluri de energie.

Tipologia întreprinderilor de productie

În mediul national si international functioneaza o mare varietate de

întreprinderi ceea ce impune o clasificare a cestora în functie de mai multe

criterii:

• Dupa forma de proprietate:

Ø Întreprinderi particulare, în cazul carora patrimoniul apartine

unei personae sau un grup de persoane fizice care au avut de

altfel initiativa crearii lor.

Ø Întreprinderi de stat, în cazul carora statul a avut initiativa

crearii lor si este proprietarul întregului patrimoniu de care

acestea dispun. Conform legislatiei românesti în vigoare

(Legea nr.15/1990 privind organizarea unitatilor economice

de stat) întreprinderile de stat se organizeaza si functioneaza

sub forma de regii autonome sau societati comerciale.

Regiile autonome sunt acele întreprinderi care se organizeaza si

functioneaza în ramurile strategice ale economiei nationale (energetica,

exploatareaminelor si gazelor naturale, posta si telecomunicatii,

transporturi feroviare, industria de armament si alte domenii stabilite de

guvern). Astfel de întreprinderi sunt persoane juridice si functioneaza pe

baza de gestiune economica si autonomie financiara. Ele se pot înfiinta prin


hotarâri guvernamentale, pentru cele de interes national sau prin hotarâri

ale organelor judetene pentru cele de interes local.

Regiile autonome pot cuprinde în structura lor uzine, fabrici, ateliere,

sucursale si alte asemenea subunitati necesare realizarii obiectului lor de

activitate.

O regie autonoma se caracterizeaza în general prin urmatoarele

elemente:

• este proprietara patrimoniului sau pe care îl foloseste în mod

autonom;

• întocmeste anual un buget de venituri si cheltuieli, bilant contabil si

cont de profit si pierderi;

• din veniturile realizate, dupa acoperirea cheltuielilor, regia

autonoma constituie fondul de rezerva si fondul de dezvoltare;

• regia autonoma este condusa de un consiliu de administratie format

din 7-15 persoane;

• dobânzile, amortizarea investitiilor si rambursarea creditelor se

acopera din veniturile realizate.

Regiile autonome pot fi si ele la rândul lor de doua feluri:

• regii autonome cu conducere directa, daca functiile ei economice si

financiare sunt încredintate unor functionari de stat;

• regii autonome cu conducere indirecta, daca aceleasi functii sunt

concesionate sau închiriate unor persoane sau întreprinderi

particulare.

Societatea comerciala este o persoana juridica care efectueaza activitati

de productie si comercializare în scopul obtinerii de profit. În lumea

contemporana societatea comerciala reprezinta forma principala de

întreprindere. Aceste forme de întreprindere sunt conduse de directorul

general în baza unui contract de management încheiat de Adunarea

Generala a Actionarilor. Directorul general constituie Consiliul de


Administratie si Comitetul de Directie, ca organe participative ale

managementului. 3

Exista mai multe feluri de societati comerciale, dar cele mai raspândite

sunt:

Societatea în nume colectiv (SNC), caracterizata prin:

• este o societate de persoane cu numar redus de asociati;

• obligatiile sociale sunt garantate de toti asociatii;

• în cazul falimentului atât societatea cât si asociatii sunt declarati

faliti.

Societate pe actiuni (SA), caracterizata prin:

• este o societate de capitaluri divizate în actiuni;

• actiunile sunt transmisibile;

• actionarii sunt raspunzatori numai în limita capitalului social al

fiecaruia.

Societate cu raspundere limitata , caracterizata prin:

• este o societate de capitaluri, iar raspunderea este limitata la aportul

social;

• aportul social este format din parti sociale;

• numarul de asociati nu poate fi mai mare de 50.

Ø Întreprinderi mixte, în cadrul carora exista participanti la

crearea si utilizarea patrimoniului atât din partea statului cât si

din partea unor persoane fizice particulare.

În functie de modul de constituire si utilizare a patrimoniului

întreprinderile pot fi:

Ø Întreprinderi particulare individuale, care se caracterizeaza prin:

• sunt proprietatea unei persoane fizice , dar care poate utiliza

unul sau mai multi salariati; 3 Lefter, V.,Manolescu, A.Managementul resurselor umane, Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti, 1995


• proprietarul este responsabil de patrimoniul întreprinderii;

Astfel de întreprinderi sunt asa zisele întreprinderi artizanale din

agricultura, pescuit sau servicii, unde numarul de salariati este mai mic de

10.

Ø Întreprinderi unipersonale cu raspundere limitata se caracterizeaza

prin aceea ca:

• patrimoniul întreprinderii este separat de cel al proprietarului;

• responsabilitatea proprietarului este limitata numai la

patrimonial întreprinderii.

Ø Întreprinderi societare, care se caracterizeaza prin urmatoarele:

• capitalul societatii este repartizat între doua sau mai multe

persoane, fiind divizat în titluri numite actiuni sau parti

sociale;

• au personalitate juridica;

• asociatii primesc dividende.

Ø Întreprinderi cooperatiste, se caracterizeaza prin aceea ca:

• se creeaza pe baza participarii mai multor persoane ce au

desfasurat anterior aparitiei cooperativei, activitati similare în

calitate de mici producatori;

• fiecare membru cooperator participa în mod egal la

managementul cooperativei;

• membrii cooperatori au dreptul în afara salariului la o parte din

venitul final în functie de partea de capital cu care a venit în

cooperativa sau a unor prevederi de la constituirea acesteia.

Ø Întreprinderi familiale al caror specific este dat de faptul ca

patrimoniul se afla în proprietatea membrilor unei familii, care de

cele mai multe ori sunt si lucratori în cadrul întreprinderii lor.


În functie de apartenenta nationala pot exista:

a). Întreprinderi nationale în care patrimoniul se afla integral în

proprietatea unei tari;

b). Întreprinderi multinationale ale caror subunitati componente îsi

desfasoara activitatea în doua sau mai multe tari; aceste întreprinderi sunt

de regula proprietatea unui grup economic international;

c). Întreprinderi joint-venture care se caracterizeaza prin participarea cu

capital în proportii diferite a unor persoane fizice sau juridice din doua sau

mai multe tari.

În functie de gradul de marime (stabilit în functie de numarul de

salariati, cifra de afaceri, marimea capitalului sau a profitului) pot exista:

a). Întreprinderi mari caracterizate printr-un grad mare de diversificare,

resurse financiare importante, organizare pe un numar mare de niveluri

ierarhice, etc. si care reactioneaza mai greu la schimbarile din mediul

înconjurator;

b). Întreprinderi mici si mijlocii caracterizate prin aceea ca proprietarul se

confunda cel mai adesea cu managerul; sunt întreprinderi dinamice dar si

foarte vulnerabile datorita dependentei de acelasi client, a cheltuielilor

foarte ridicate cu personalul sau a unei prea accentuate specializari.

Specialistii apreciaza ca întreprinderile mici (cu un numar de salariati

între 1 si 75) si mijlocii (cu un numar de salariati între 76 si 200) nu sunt o

reproducere a marilor întreprinderi întrucât au un anumit specific privind

pozitia lor pe piata, capacitatea lor de a atrage personalul, modul de

organizare si gestiune.

Între avantajele întreprinderilor mici si mijlocii pot fi mentionate:

Ø au o capacitate mare de inovare manifestata nu numai în lansarea

noilor produse dar si în strategia pe care o adopta;

Ø posibilitati mari de reducere a costurilor, din cauza cheltuielilor

conventional-constante reduse ca marime;


Ø ocuparea unor segmente de piata specifice, neaccesibile marilor

întreprinderi.

Întreprinderile mici si mijlocii au însa si unele dezavantaje din care mai

importante sunt:

Ø deficiente în domeniul gestiunii , datorita lipsei de pregatire a celui

care o creeaza;

Ø lipsa unor surse de finantare necesare pentru depasirea unor perioade

dificile care pot apare în timpul functionarii acestora;

Ø dificultati generate de lipsa unor reglementari guvernamentale în

acest domeniu.

În functie de gradul de continuitate a procesului de productie

întreprinderile pot fi:

a). cu functionare continua pe tot parcursul anului;

b). cu functionare sezoniera.

Întreprinderile cu functionare sezoniera ridica probleme deosebite

din punctul de vedere al managementului, cum ar fi:

Ø folosirea capacitatii de productie pe o perioada cât mai mare de timp;

Ø permanentizarea pe o perioada cât mai mare de timp a numarului de

muncitori;

Ø asigurarea aprovizionarii cu materii prime si materiale pentru o

perioada cât mai mare de timp, în conditii de conservare a calitatii

acestora cât mai bune.

În functie de gradul de specializare întreprinderile pot fi:

a). Întreprinderi specializate sunt acele întreprinderi în cadrul carora

produsele finite sau componente ale acestora se obtin în cantitati mari, în

urma unor procese tehnologice omogene. Aceste întreprinderi sunt dotate

cu utilaje specializate în executarea operatiilor componente ale procesului

tehnologic si cu personal cu calificarea corespunzatoare.


b). Întreprinderi universale executa o varietate mare de produse în cantitati

mici sau chiar unicate. Caracteristic acestor întreprinderi este faptul ca sunt

înzestrate cu utilaje universale pentru executarea unei game cât mei largi de

operatii tehnologice si cu forta de munca policalificata conform cu tipul

operatiilor tehnologice realizate de catre utilaje.

c). Întreprinderi mixte în cadrul carora se executa produse în serie sau

unicate si care îmbina caracteristicilor primelor doua tipuri de întreprinderi.

Încadrarea întreprinderilor într-o clasa sau alta conform acestor

criterii de clasificare este importanta din punctul de vedere al

managementului; astfel pe baza asemanarilor existente între diferite

întreprinderi din aceiasi clasa pot fi adoptate masuri care sa fie valabile

unui numar cât mai mare de astfel de întreprinderi.

Trasaturile de baza ale unei întreprinderi de productie

Prin obiectul sau de activitate o întreprindere are rolul de a-si folosi

cu eficienta mijloacele de productie pe care le detine în conditiile folosirii

cât mai complete a capacitatilor de productie, a unei calitati ridicate a

produselor si a obtinerii de profit.

O întreprindere de productie industriala se caracterizeaza prin trei

trasaturi de baza:

Ø unitatea tehnico-productiva;

Ø unitatea organizatorico-administrativa;

Ø unitatea economico-sociala.


Unitatea tehnico-productiva este determinata de faptul ca întreprinderea

de productie industriala dispune de un complex de factori de productie, în

anumite raporturi cantitative si calitative astfel încât sa fie realizat în

conditii de eficienta obiectivul stabilit de catre aceasta.

În cadrul acestei trasaturi de baza se evidentiaza doua aspecte

principale:

a). omogenitatea procesului tehnologic în toate subunitatile de productie de

baza specializate în executarea anumitor produse sau componente ale

acestora;

b). unitatea productiei fabricate în întreprindere.

Pentru întreprinderile caracterizate prin omogenitatea procesului

tehnologic, în cadrul subunitatilor sale de productie de baza, procesul

tehnologic este asemanator, utilizându-se masini si utilaje cu aceiasi

destinatie tehnologica, muncitorii au aceiasi profesie si grad de calificare,

iar modul de organizare al acestora este asemanator. Acest aspect al

trasaturii tehnico-productive este cel mai des întâlnit în întreprinderi de

turnatorie, tesatorii, filaturi etc.

În fig.1.2 este prezentata o întreprindere de turnatorie caracterizata

prin omogenitatea procesului tehnologic.


Fig.1.2. Schema unei întreprinderi de turnatorie caracterizata prin

omogenitatea procesului tehnologic

În cadrul celui de-al doilea aspect al unitatii tehnico-productive, al

unitatii productiei fabricate, o întreprindere reuneste subunitati de productie

specializate în realizarea unui numar foarte mic de produse sau componente

ale acestora. Pentru aceasta, se reunesc procese neomogene în cadrul

aceleiasi subunitati de productie.

Din punctul de vedere al modului cum sunt reunite procesele

tehnologice neomogene, pot exista trei variante de realizare a productiei în

subunitatile de productie de baza.

Prima varianta presupune crearea de subunitati de productie pentru

realizarea în cadrul fiecarei subunitati de productie de baza a unei singure

operatii tehnologice pentru toate produsele care urmeaza sa fie prelucrate.

Vom exemplifica în fig.1.3. acest mod de organizare a procesului

tehnologic pentru o întreprindere de tesatorie.


Fig.1.3. Schema sectiilor de productie ale unei întreprinderi de

tesatorie organizate pe faze ale procesului tehnologic

În cea de-a doua varianta sub care poate apare unitatea productiei

fabricate toate subunitatile de baza ale întreprinderii contin toate fazele

procesului tehnologic necesare realizarii unui singur fel de produs.

Folosind acelasi exemplu al întreprinderii de tesatorie, schema sectiilor de

productie în acest caz este prezentata în fig.1.4;

Fig.1.4. Schema unei întreprinderi de tesatorie cu procese tehnologice

neomogene ale carei subunitati de productie sunt specializate în

fabricatia unui singur produs


În schema de mai sus au fost utilizate urmatoarele simboluri:

V - operatia tehnologica de vopsitorie;

F - operatia tehnologica de filatura;

T - operatia tehnologica de tesatorie;

Fin - operatia tehnologica de finisaj.

A treia varianta presupune existenta în întreprindere a doua feluri de

sectii de baza si anume:

Ø sectii de baza în cadrul carora se realizeaza o singura faza de process

tehnologic pentru toate produsele din cadrul întreprinderii;

Ø sectii de baza în cadrul carora se realizeaza faze de proces tehnologic

doar

Ø pentru un singur tip de produs. În general, în categoria primului tip

de sectii se desfasoara stadii tehnologice pregatitoare, cum ar fi:

vopsitoria si filatura, iar în celelalte operatii de prelucrare propriu-

zisa, cum ar fi tesatoria si finisajul produselor.

În fig.1.5 este prezentat modul de organizare al sectiilor de baza

conform celor prezentate anterior pentru aceiasi întreprindere de tesatorie;

acest mod de organizare este prezentat doar cu titlu teoretic, în realitate

întreprinderile de tesatorie fiind alcatuite dupa schema din varianta întâi.

Fig.1.5. Schema sectiilor unei întreprinderi de tesatorie organizate pe

stadii ale procesului tehnologic sau specializate pe produs


Pe lânga cele prezentate anterior, unitatea tehnico-productiva mai

însemneaza pentru o întreprindere de productie industriala si faptul ca în

cadrul acesteia exista un ansamblu de sectii auxiliare si de servire, formând

împreuna un sistem tehnico-productiv amplasat pe un teritoriu bine

delimitat al întreprinderii.

Unitatea organizatorico-administrativa este data de faptul ca la

înfiintarea întreprinderii se stabileste pentru aceasta un sediu, un obiect al

activitatii, o denumire, un complex de mijloace de productie, un personal si

o conducere proprie.

Prezenta acestor elemente face ca întreprinderea sa aiba din punct de

vedere organizatorico-administrativ urmatoarele caracteristici:

Ø poate decide asupra produselor sau serviciilor care pot fi oferite pe

piata;

Ø poate decide asupra activitatilor de management care vor fi utilizate;

Ø poate decide asupra modului de utilizare a resurselor financiare si a

modului de împartire a profitului.

Unitatea economico - sociala este data de faptul ca întreprinderea este

organizata si functioneaza pe baza principiilor de rentabilitate si de

eficienta economica. Din acest motiv, o astfel de întreprindere se

caracterizeaza din punct de vedere economico-social prin urmatoarele:

Ø indiferent de forma de proprietate orice întreprindere are în dotare

mijloace de productie proprii;

Ø functioneaza pe baza strategiei si tacticii stabilite de conducerea

acesteia în vederea realizarii obiectivului propus;

Ø poate fi desfiintata, reorganizata sau poate sa-si modifice obiectul de

Ø activitate, denumirea sau sediul pe baza unor hotarâri ale organelor

care au constituit-o;

Ø îsi desfasoara activitatea pe baza de autofinantare;


Ø trebuie sa asigure cunoastere temeinica a pietelor de desfacere, în

vederea realizarii integrale a productiei.

Aceste trasaturi de baza ale unei întreprinderi de productie industriale

pot avea o serie de particularitati distincte în functie de conditiile specifice

în care o întreprindere sau alta îsi desfasoara activitatea.


Bibliografie

1.Ansoff, I. Implementing Strategic Management, Englewood Cliffs, N.Y.,

Prentice-Hall, 1984

2.Badea, F. Managementul productiei industriale, Editura ALL, Bucuresti,

1998

3.Badea, F. Strategii economice ale întreprinderii industriale, Editura

ALL, Bucuresti, 1998

4.Badea, F.,Bâgu, C.,Deac, V.Managementul productiei, Editura ALL,

2000

5.Badea, F.,Bâgu, C.Sisteme de organizare a productiei, IDD, ASE, 1999

6.Bâgu, C.,Deac, V.Strategia firmei, Editura Eficient, 1999

7.Barbulescu, C.si colectivCulegere de probleme, studii de caz si teme de

dezbateri privindorganizarea unitatilor industriale, A.S.E., Bucuresti, 1990

8.Barbulescu, C.(coordonator)Economia si gestiunea întreprinderii, Editia

II, EdituraEconomica, Bucuresti, 1999

9.Barbulescu, C. Managementul prtoductiei industriale, partea I-II, A.S.E.,

Bucuresti, 1994

10.Basanu, G.,Fundatura.I.,D.Management – Marketing, Editura Diacon

Coressi, Bucuresti, 1993

11.Becker, G. S. Comportamentul uman. O abordare economica, Editura

ALL,Bucuresti, 1994

12.Betbeze, J. P.Economie de l’entreprise contemporaine, Éditions Nathan,

Paris,1989

13.Blake, J.Lawrence, P.The ABC of management, Cassell Educational

Ltd., 1989

14.Brémond, J.Gélédan, A.Dictionnaire économique et social, Hatier,

Paris, 1990


15.Burloiu, P. Economia muncii, probleme actuale, Lumina Lex, Bucuresti,

1993

16.Chauvet, A. Le redesign to cost, Les Éditions d’organisation, Paris,

1996

17.Cohen, E. Gestion financière de l’entriprise et développement financier,

EDICEF, 1991

18.Couret, A. Droit du financement, LAMY S.A., Paris, 1993

19.Daianu, D. Functionarea economiei si echilibrul pietei, Editura

Academiei Române, Bucuresti, 1992

20.Didier, M. Economia: regulile jocului, editia a 2-a, Editura Humanitas,

Bucuresti, 1994

Managementul productiei - stelian23august · PDF filecontext o abordare realista a...

Documents

Transcript of Managementul productiei - stelian23august · PDF filecontext o abordare realista a...