Universitatea „Al. I. Cuza” din Iaşi

Facultatea de Geografie şi Geologie

Specializarea Geografia Turismului

Proiect de seminar:

Managementul comunicarii in clasa de elevi

Echipa de proiect – Buhai Mirabela, Danilov Ala Tatiana, Grigoroiu Roxana,

Irimia Alexandra(1235)

Disciplina – Managementul clasei de elevi

Iasi, aprilie 2011

.

CUPRINS: I. Formele comunicarii in clasa de elevi. Comunicare nonverbala in clasa de elevi.

Comunicare si influenta sociala.II. Bariere in comunicare.III. Eficienta in comunicarea didacticaIV. Prezentarea eficienta si ascultare. Comunicare profesor-elevi.

I. Formele comunicarii in clasa de elevi. Comunicare nonverbala in clasa de elevi. Comunicare si influenta sociala.

I.1.Formele comunicarii in clasa de elevi.

In acceptiunea unor teoreticieni din domeniul educational, comunicarea reprezinta “capacitatea individului de a prezenta propriile intentii, nevoi sau interese, precum si de a percepe interlocutorul, in vederea initierii unui dialog in procesul de invatamant”.

Existe mai multe forme sau tipuri de comunicare in clasa de elevi, si anume: comunicare suportiva, comunicare asertiva, comunicare verbala, comunicare nonverbala etc.

Comunicarea suportiva poate fi considerata fundamentul relatiilor interpersonale si presupune consideratie, respect si intelegere fata de interlocutor. Un cadru didactic care isi propune sa devina eficient in managementul clasei de elevi trebuie sa fie preocupat de mentinerea relatiilor pozitive cu elevii. Jones si Jones (2007) considera ca relatiile cu clasa depind de abilitatile profesorului de a comunica interesul, grija si suportul fata de fiecare elev, in calitatea sa de persoana care merita consideratie. Comunicarea suportului se realizeaza prin manifestarea interesului pentru cunoasterea elevului, a familiei, a culturii din care face parte, ascultarea (pasiva si activa a elevului) atunci cand acesta are nevoie sa se exprime, comunicarea expectantelor pozitive cu privire la elev, oferirea feedback-urilor specifice, utile formarii si dezvoltarii elevului. Eficienta comunicarii suportive depinde prioritar de abilitatile cadrului didactic de a oferi elevului suport emotional in situatiile de traume, de amenintare si de stres. De exemplu, este important ca elevul sa stie ca in situatiile de evaluare profesorul ii intelege starea de anxietate, ca nu-i este dusman si ca il va ajuta valorifice tot ceea ce el stie.

Comunicarea asertiva . Inca de la varstele cele mai mici, copiii pot observa daca adultii implicati in educatia lor au incredere in capacitatea de a-si indeplini rolul de parinte, profesor, model sau lider. In virtutea statutului de educator, elevii au anumite asteptari de la adult pe care-l pot percepe sau nu ca o autoritate. Cele mai multe dintre problemele de management al clasei sunt determinate de modul in care este inteleasa relatia de autoritate in campul educational (de catre profesor sau de catre elev). Tipul de manifestare a autoritatii este legat de o competenta extrem de importanta in managementul comunicarii si al conflictelor – asertivitatea. A comunica asertiv inseamna a sti sa exprimi sentimentele si convingerile tale, fara a ataca si jigni pe ceilalti. O persoana asertiva nu este agresiva, nu striga la ceilalti, nu jigneste, nu se cearta, nu incalca regulile existente si nu rezolva conflictele si problemele prin dominare si violenta.

Comunicarea verbala este definită ca un tip de comunicare în interiorul căruia se utilizează limbajul articulat. Comunicarea verbală, care poate fi denumită orală sau directă, prin ea realizându-se un contact direct cu interlocutorul, în cazul dialogului, are un rol important în

2

viaţa contemporană. Prin comunicarea verbală se realizează următoarele activităţi : obţinerea şi transmiterea de informaţii, elaborarea unor propuneri, exprimarea unor opinii convergente sau divergente, realizarea unei unităţi de vedere care să conducă la încheierea unor acorduri, convenţii, contracte etc.

Comunicarea nonverbala reprezinta un element in sistemul comunicarii umane si trebuie analizata ca atare , nu independent de comunicarea verbala.

I.2. Comunicarea nonverbala in clasa de elevi.

O buna comunicare intre elevi si intre profesor si elevi are efecte benefice pentru procesul educativ. Comunicarea nonverbala este cumulul de mesaje, care nu sunt exprimate prin cuvinte şi care pot fi decodificate, creând înţelesuri Aceste semnale pot repeta, contrazice, înlocui, completa sau accentua mesajul transmis prin cuvinte. Tipuri de comunicare nonverbala in clasa de elevi

Contactul vizual . (Daca un profesor vrea sa afle care dintre elevi a facut o “isprava”, intrebandu-i si privindu-i in ochi pe fiecare in parte, s-ar putea sa greseasca luand lasarea privirii in jos drept un semnal universal de recunoastere a vinovatiei. Unii copii lasa privirea in jos in semn de respect, nu de vinovatie).

Comunicarea nonverbala si “efectul Pygmalion” . Legenda spune ca Pygmalion a sculptat o statuie din fildes intruchipand o femeie nespus de frumoasa. S-a indragostit de opera sa. Implorata de Pygmalion, zeita iubirii, Afrodita, a dat viata statuii. Realitatea asupra careia au atras atentia Robert Rosenthal si Leonnore Jacobson (1968) este ca in clasa de elevi profesorii isi fac o imagine despre elevi si reactioneaza fata de acestia in functie de imaginea creata de ei, nu in functie de comportamentul efectiv al elevilor. ( Profesorul care crede ca are de a face cu un elev bun aproape ca ii zambea acestuia, dadea aprobator din cap, se apleca inspre el si il priveau insistent in ochi, toate acestea fiind simptome ale unui limbaj “pozitiv” al corpului ).

Vocalica. Ritmul vorbirii reprezinta un factor care influenteaza desfasurarea activitatilor scolare. Profesorul trebuie sa plece de la premisa: cu cat informatia pe care doresc sa o transmita elevilor este mai nefamiliara, cu atat ritmul vorbirii trebuie sa fie mai lent.

Efectul contactului cutanat. Atingerile cutanate se desfasoara conform unui model sociocultural, care prevede cine pe cine are dreptul sa atinga (in acord cu statusul social si ocupational), in ce situatie concreta (in spatiul public sau privat) si ce parte a corpului poate fi atinsa, in functie de sex si varsta. La modul general, atingerile cutanate intre profesor si studenti sunt considerate politically incorect, mai ales cand este vorba de studente.

I.3. Comunicare si influenta sociala.

Cercetarile de psihologie a comunicarii ( apud Jean Claude Abric, Psychologie de la communication) au pus in evidenta rolul important jucat de comunicare, inteleasa ca proces de influentare sociala in structurarea campului social, pe trei nivele esentiale: normativ, cognitiv si social. Influenta, sub aspectul sau normativ, creeaza, intareste si impune valori; sub aspect cognitiv, ea determina un anumit decodaj al realitatii si o utilizare corespunzatoare acestuia a informatiei, iar sub aspect social, ea joaca un rol esential in organizatie, mentinand sau punand sub semnul intrebarii statusurile, relatiile de putere si de autoritate.

3

Influenta sociala reprezinta acţiunea exercitată de o entitate socială (persoană, grup etc.) orientată spre modificarea opţiunilor şi manifestărilor alteia. Influenta sociala este asociată cu domeniul relaţiilor de putere şi control social, de care se deosebeşte întrucît nu apelează la constrîngere. Se exercită în forma persuasiunii, manipulării, îndoctrinării, asociindu-se cu procesele de socializare, învăţare socială sau comunicare. În acest sens, R. Boudon şi F. Bourricaud (1982) apreciau că influenta sociala „poate fi considerată ca o formă foarte specifică a puterii, a cărei resursă principală este persuasiunea".

II. Barierele in comunicarea didactica

Comunicarea poate fi obstructionata sau doar perturbata de o serie de factori care se

interpun între semnificatia intentionata si cea perceputa. Comunicarea dintre profesor si elev este

marcata de numite particularitati ale emitatorului sau ale receptorului, eficienta transmiterii

mesajelor intre cei doi actori educationali, fiind conditionata de obstacole care pot aparea in

cadrul procesului.

I. Astfel barierele de comunicare pot fi legate de oricare dintre componentele

comunicarii (emitator, mesaj, canal, receptor), sau de interactiunea lor.

1. La nivelul emitatorului principalele bariere sunt legate de faptul ca:

• lipseste motivatia in desfasurarea activitatii didactice;

• emiţătorul (profesorul) nu stăpâneşte conţinutul mesajului didactic transmis;

• acesta nu este expus clar, inteligibil şi sistematizat;

• emiţătorul vorbeşte prea încet, prea tare sau prea repede;

• nu prezintă la început scopul mesajului şi nu creează motivaţii pentru a trezi interesul

pentru comunicare;

• emiţătorul nu sincronizează diferitele tipuri de comunicare (verbală, paraverbală,

nonverbală, vizuală etc.);

• comunicarea este numai unidirecţională, producând pasivitate;

• elevii nu sunt angajaţi în comunicare prin dialog sau prin întrebări retorice;

• eficienţa comunicării este blocată si de fondul stresant creat de emiţător (plictiseală,

oboseală, nerăbdare, teama de a nu greşi în expunere etc.).

2. La nivelul receptorului identificam blocaje ca:

• elevii nu au cunoştinţele necesare pentru a inţelege mesajul didactic sau acestea nu au

fost fixate temeinic şi ca urmare se produc interferenţe;

• starea de oboseală a elevilor;

• lipsa de interes (una din cele mai mari bariere ce trebuiesc depasite este lipsa de interes

a interlocutorului fata de mesajul emitatorului);

• deficit de atentie in cadrul orelor;

• lispa de motivatie in rezolvarea sarcinilor scolare.

4

3. La nivelul canalului:

• alegerea gresita a canalelor sau a momentelor – trebuie alese canalele corecte pentru

fiecare informatie si de asemenea si momentul trebuie sa fie bine ales – o situatie urgenta nu are

sorti sa fie îndeplinita daca este ceruta la sfâritul orelor de program sau la sfârsitul saptamânii

• lungimea excesiva a canalelor – o retea organizationala complicata duce la o

comunicare lenta.

• factorii fizici perturbatori- iluminatul necorespunzator, zgomote parazite, temperaturi

excesiv de coborâte/ridicate, ticuri, elemente ce distrag atentia – telefon, cafea, ceai etc;

• distanta fizica dintre actorii implicati intr-un proces instructiv- educativ.

4. La nivelul mesajului:

• supraîncărcarea (determinată de criza de timp, dar şi de dorinţa unor profesori de a nu

omite lucruri importante);

• utilizarea unui limbaj încifrat, inaccesibil (sau greu accesibil) elevilor; – dozarea

neuniformă, în timp, a materialului de predat;

• formularea de mesaje lacunare in ceea ce priveste explicarea noilor cunostinte expuse.

II. In ceea ce priveste factorul educational, barierele care apar pot fi impartite in doua mari

categorii aflate in stransa interactiune: informationale si relationale.

1. Nivelul informational:

Informatiile nu sunt receptionate ca atare in cadrul procesului de comunicare, ci ele se

compun continuu pe parcursul desfasurarii acestui proces. La nivel informational putem astfel

diferentia:

a. Factorul extern: Este compus din stimuli auditivi si vizuali prezenti in contextul desfasurarii comunicarii,

care pot distrage atentia de la receptarea mesajului in maniera in care acesta a fost codat de catre

expeditor. Acestea afecteaza in primul rand canalul de transmisie avand repercursiuni asupra

mesajului respectiv asupra receptorului.

Una dintre cele mai cunoscute perturbări ale canalelor de transmisie o reprezintă pronunţia deficitară din partea profesorului care, în cursul transmiterii se poate amplifica. De asemenea, defectele de auz la unii elevi determină ca transmisia de la profesor să nu fie receptată în mod satisfăcător.

Distorsiunile la nivelul canalelor de transmisie (zgomote, vibraţii) perturbă fidelitatea transmisiei, între mesajul expediat şi cel receptat nu se constată corespondenţa necesară. Se deteriorează astfel înţelesul cuvintelor, al propoziţiilor, al sensului global al celor ce se comunică.

b. Factorul intern:Aceasta categorie, de obstacole interne, se refera la diferite stari, sentimente, trairi care

pot aparea pe parcursul stabilirii comunicarii dintre emitator si receptor.

5

Aici pot fi incluse si perturbarile social- valorice deoarce acestea au repercursiuni la

nivelul psihologic. Obstacolele sociale sunt determinate de statutul social al participantilor,

anumite experiente si credinte sociale specifice, iar cele sociopsihologice se refera la steretipuri,

prejudecati, tarditii).

In categoria barierelor de natura social- valorica este menţionat, în primul rând, conflictul

de autoritate. Profesorul este considerat autoritate epistemică, pentru că el stăpâneşte mai bine

un domeniu. Elevul este doar cel care beneficiază sau nu de autoritatea cognitivă a profesorului

său. Dacă elevii îl consideră pe profesor ca autoritate ştiinţifică reală şi autentică, atunci

comunicarea cu el va fi benefică, îi va apropia pe elevi de educator pentru a afla de la el cât mai

multe informaţii în legătură cu o problemă sau alta. Dacă însă profesorul respectiv va fi

considerat autoritate excesivă, care, prin caracteristicile lui de personalitate imprimă teamă,

datorită căreia elevii nu-şi pot permite analize sau păreri proprii, atunci apare conflictul de

autoritate care provoacă distorsiuni în comunicarea didactică.

c. Factorul semantic:Barierele de ordin semantic sunt acele sensuri alternative ale unui simbol care pot crea

distorsiuni in intelegerea mesajului. Ne referim aici la anumite particularitati in utilizarea

vocabularului, a gramaticii limbii, unele implicatii de ordin emotional atribuite mesajului. Aici

sunt inclusi si factorii gnoseologici ce presupun lacune in cunostintele necesare desfasurarii

eficiente a procesului de comunicare educationala.

2. Nivelul relational

Barierele de comunicare la nivel relational sunt la fel de importante ca si cele de la nivel

informational, atunci cand se doreste un management eficient al clasei. Cel mai des, conflictele,

neimplicarea in sarcina, abaterea de la regului, precum si dificultatea rezolvarii acestora sunt

urmarea instalarii unor obstacole la nivelul comunicarii relationale. Criticarea frecventa a

elevului, etichetarea, moralizarea, ordinele, safturile sunt doar cateva exemple de bariere care

impiedica o comunicare deschisa si eficenta.

Pentru perfectionarea comunicării didactice, este necesară cunoaşterea respectarea

unor reguli de către profesori, între care menţionăm:

– vorbirea corectă, deschisă şi directă (care previne sau reduce distorsiunea mesajelor);

– încurajarea feedback-ului din partea elevilor (pentru a cunoaşte în ce măsură mesajele

transmise au fost corect recepţionate şi înţelese); –

ascultarea atentă, răbdătoare şi încurajatoare a mesajelor primite din partea elevilor, concomitent

cu efortul de a înţelege exact sensul acestor mesaje;

– folosirea mai multor forme de comunicare didactică pentru acelaşi tip de mesaje

(de regulă, orală şi vizuală, concomitent); –

repetarea mesajelor mai complexe.

6

III. Eficiența în comunicarea didactică

Una dintre caracteristicile principale ale procesului de comunicare este eficiența coordonării ei.

Eficiența comunicării depinde de calitatea transmisiei, adică de structura logică a conținutului, claritatea,

precizia, plasticitatea exprimării, fapte care țin de presonalitatea profesorului, de relațiile profesor- elev,

de contextul psihosocial, ca și de nivelul dezvoltării psihice a receptorului, de structurile mentale și

lingvistice ale elevului, de participarea lui activă în procesul comunicării.

Profesorul trebuie să aibă grijă ca asociațiile posibile, pe care informațiile sale le declanșează în

mintea elevilor să se apropie de experiența acestora, întrucât, astfel, apare riscul ca ei să rețină cuvinte

goale, lipsite de conținut. Eficiența comunicării este condiționată și de aplicarea permanentă a conexiunii

inverse ( feed- back), pentru a facilita armonizarea scenariului didactic, a repertoriului activității

profesorului și al elevilor, fapt care permite reglarea și autoreglarea comunicării.

Preocupările privind facilitarea şi îmbunătăţirea comunicării au existat din cele mai vechi timpuri.

Deşi regulile unei comunicări eficiente par foarte simple şi la îndemâna oricui, ele fiind rodul unei

îndelungate experienţe comunicaţionale, practica relevă faptul că aplicarea lor este frecvent încălcată.

Reguli de bază privind comunicarea eficientă

Exprimate sintetic, acestea sunt :

• regula cantităţii – în ceea ce spun, cadrul didactic/ elevul trebuie să ofere informaţia

necesară, nici mai mult, nici mai puţin;

• regula calităţii – ceea ce spun vorbitorii trebuie să respecte realitatea;

• regula relaţiei – mesajul vehiculat de vorbitor trebuie adecvat scopului comunicării;

• regula semnificaţiei – informaţia transmisă trebuie să fie semnificativă pentru contextul şi

circumstanţele în care se desfăşoară comunicarea;

• regula stilului – vorbitorii trebuie să fie clari, coerenţi, comprehensivişi concişi;

• regula receptivităţii – emitenţii trebuie să-şi adapteze mesajele la caracteristicile receptorilor

şi la cunoştinţele presupuse de aceştia.

Prin comunicarea didactică se realizeaza interacţiunea profesor – elev şi o serie de relaţii

care influenteaza procesul de predare : relaţii de schimb informaţional, de influenţare reciprocă, de

cooperare, simpatetice faţă de emiţătorul mesajului didactic.

Comunicarea eficientă trebuie să întrunească anumite condiţii :

a) conţinutul relevant al mesajelor, informaţie actuală, bine structurată şi organizată, selectată

potrivit particularităţilor clasei şi în timpul afectat momentelor lecţiei; argumentare logică, exemple

riguros selecţionate, limbaj corect şi riguros, nivelul de conceptualizare adecvat elevilor;

b) modul de prezentere : coerenţă logică, strategie de abordare variată, adecvată conţinutului şi

scopului, alternarea strategiilor ( inductivă, deductivă, analogică ), implicare afectivă prin exprimarea

interesului, pasiunii, convingerea copiilor de autoritatea şi competenţa învaţătorului;

c) stilul stimulator, incitant, antrenant, atrăgator al exprimării verbale, pentru a crea o ambianţă

favorabilă comunicării;

7

d) concordanţă între exprimarea verbalizată și limbajul trupului;

e) empatie pentru a putea imprima circulaţiei informaţionale sensul dorit;

f) tact în comunicare pentru a putea preveni distorsiunile: mod politicos de adresare, incitant,

stimulator, pentru a putea capta atenţia copiilor şi bunăvoinţa lor de a asculta şi de a participa activ la

comunicare.

În actul comunicării, receptorul – elev îşi valorifică conoştinţele, priceperile şi

deprinderile, le consolidează în funcţie de relevanţa informaţiei primite. Faptul că informaţia primită

aduce ceva nou pentru elev îl determină să-şi concentreze atenţia, să se implice cu toate capacităţile

intelectuale, afective, volative și atitudinale pentru a recepţiona corect mesajul, a-l înţelege şi a-l

interpreta corect. Dorinţa lui de a afla ceva nou îl determină să asculte activ, iar această dorinţă depinde

de calitatea emiterii şi de măsura în care elevul este stimulat să-şi exprime opiniile proprii.

Eficienţa comunicării didactice depinde şi de o serie de factori tehnici. Astfel, calitatea canalelor

de informare favorizează schimbul de mesaje, previne distorsiunile şi pierderile de informaţii. Formarea

competenţei comunicative presupune un nivel de performanţă bazat pe cunoştinţe, capacitaţi şi atitudini şi

un nivel optim educaţional care determină eficienţa subiectului într-o activitate. Şi este la fel de

importantă atat pentru educatori cat şi pentru educaţi.

Comunicarea didactică este eficientă atunci când, atât profesorul cât şi elevii respectă anumite

cerinţe:

a) ale profesorului:

- claritatea mesajelor;

- precizia acestora (evitarea formulării ambigue);

- utilizarea unui limbaj adecvat şi accesibil elevilor (potrivit nivelului lor de

înţelegere, corespunzător vârstei);

- structura logică a mesajelor transmise;

- prezentarea interesantă a materiei predate;

- asigurarea unui climat adecvat comunicării.

b) ale elevilor:

- sa aibă capacitate de concentrare (pentru a putea recepţiona şi înţelege mesajul

profesorului);

- să posede cunoştinţele anterioare necesare învăţării care urmează;

- să fie motivaţi pentru a învăţa (în general şi la un anumit obiect de studiu, în

particular);

- să cunoască limbajele utilizate de profesor ( sau de calculator, în cazul instruirii

asistate de acesta).

Cunoştinţele, modul de gandire, vocabularul, deprinderile, priceperile şi conduitele

communicative sunt dobandite prin instrucţie şi educaţie şi îmbogăţite/perfecţionate prin

autoinstruire,autoeducaţie.

8

O importanţă deosebită în activitatea cu elevii o are capacitatea empatică a profesorului,

constituind o premisă a optimizării relaţiilor şi o condiţie a comunicării eficiente. Capacitatea empatică

are un potenţial psihofiziologic înnascut, dar se realizează şi se dezvoltă în procesul cunoaşterii

interpersonale şi, dacă subiectul îşi propune, prin antrenare autodirijare.

Ascultarea este unul dintre cele mai importante atribute ale comunicării, ea solicitând concentrare

atât pentru perceperea cuvintelor rostite, câtşi pentru înţelegerea mesajelor non-verbale. Acestea din urmă

sunt, de cele mai multe ori, mai pline de semnificaţie decât mesajul de bază.

Există și câteva reguli nescrise privind eficiența comunicării foarte importante:

* Nu subestimați niciodată importanța comunicării. Abilitatea unui lider de a inspira încredere este

similară cu abilitatea de a comunica eficient. Ambele presupun acțiune din partea lui și un raspuns din

partea discipolilor. Comunicarea înseamna interacțiune pozitivă.

*Este bine să manifestăm o preocupare autentică față de persoană cu care stăm de vorbă. Cand

oamenii simt că te preocupă persoana lor, sunt dispuși să te asculte cu atenție. Capacitatea de comunicare

este rezultatul unui sentiment de afinitate față de semenii noștrii.

*Capacitatea de a ne concentra asupra interlocutorului nostru. Cei care nu sunt în stare să

comunice se concentrează numai asupra propriei persoane și a părerilor lor. Cei care au această capacitate

se concentrează asupra răspunsului persoanei cu care stau de vorbă. Cei care comunică bine înteleg și

limbajul corpului.

*Capacitatea de a comunica cu diferiți oameni. Un om care întelege arta comunicării, are

capacitatea de a-l face pe interlocutorul lui să se simtă în largul său. El poate să comunice cu toți oamenii,

indiferent de poziția socială.

*Contactul vizual pe care trebuie să-l stabilim cu interlocutorul nostru. Oamenii care sunt cinstiți

cu tine te privesc fără teamă în ochi.

* Un zambet cald. Modalitatea cea mai rapidă prin care putem stabili căi de comunicare este

zâmbetul. Un zâmbet doboară nenumărate bariere în calea comunicării, trecând dincolo de granițele

culturii, rasei, vârstei, clasei sociale etc.

În concluzie, comunicarea eficientă în cadrul conţinuturilor procesului formativ este prin

maniera şi nivelul realizării sale, o sursă de potenţare sau diminuare a conţinuturilor formale. De aceea

comunicarea eficientă are o influenţă majoră asupra reuşitei sau eşecului şcolar. Şi este considerată

premisa esenţială a eficientizării învăţamantului în vederea reuşitei şcolare.

IV. Prezentarea eficientă și ascultarea

Un bun management al comunicării în cadrul clasei de elevi implică, pe lângă depășirea

barierelor apărute în comunicarea educațională, prezentarea eficientă și ascultarea. Acesta

include captarea atenției elevilor, structurarea logică a conținuturilor cu scopul de a facilita

înțelegerea, utilizarea comunicării nonverbale pentru receptarea mai rapidă a informațiilor,

dialogul, oferirea de feedback, având ca obiectiv principal eficientizarea comunicării în mediul

școlar.

9

Prezentarea eficientă presupune, conform autorului Ion Ovidiu Pânișoară, aplicarea unui

model constând în desfășurarea procesului de instruire în mai multe faze. Acestea sunt

pregătirea, identificarea materialelor suport, proiectarea prezentării, prezentarea propriu-zisă.

Prima fază, cea pregătitoare, cuprinde la rândul ei o serie de etape ce trebuie parcurse

pentru a se asigura o prezentare eficientă:

- selectarea ariei în care se va înscrie subiectul care urmează a fi prezentat, fiind necesar

ca acesta să se dovedească relevantă și de interes atât pentru ascultători, cât și pentru vorbitor ;

- precizarea scopului urmărit în prezentare. Din acest punct de vedere, prezentarea poate fi

de două tipuri: prezentare informativă atunci când urmărește facilitarea înțelegerii prin

clarificarea unor noțiuni, explicarea unor fenomene, demonstrații) și prezentare persuasivă,

aceasta fiind proiectată pentru a influența atitudinile și comportamentele audienței, pentru a

schimba credințele celorlalți, pentru a motiva și redirecționa modul în care aceștea acționează;

- analizarea propriei persoane care poate scoate în evidență resurse , abilități sau experiențe

personale care pot motiva audiența

- analizarea audienței. În acest sens, pentru a realiza o prezentare eficientă, profesorul

trebuie să aibă în vedere cunoașterea caracteristicilor clasei de elevi reprezentate de elemente

precum vârsta, religia, fondul cultural și stabilirea atitudinii acestora manifestată prin motivație,

valori, nivelul de acord, nivelul de implicare.

- ocazia și contextul în care va fi făcută prezentarea (data și timpul prezentării, întinderea

acesteia, locația, mărimea audienței).

Cea de-a doua fază a unei prezentări eficiente constă în identificarea materialelor suport.

Acestea pot fi reprezentate de experiența personală, cărți și articole, site-uri de pe internet,

mijloace audio și video.

A treia fază este proiectarea prezentării. Aceasta va urmări un plan în trei axe, respectiv

informarea elevilor de către profesor cu privire la subiectul prezentării, prezentarea efectivă și

realizarea unui rezumat al acesteia cu rol de a facilitata reținerea unor informații. Aceste axe

corespund modelului clasic de prezentare alcătuit din introducere, conținut și concluzii.

Scopurile introducerii sunt acelea de a dezvolta o motivație a elevilor pentru a asculta și oferirea

unei imagini generale despre ceea ce se va discuta. Introducerea are o importanță deosebită în

cadrul unei prezentări întrucat primele momente de contact cu publicul au un rol hotărâtor în

ceea ce privește impactul mesajului transmis de profesor. Dezvoltarea conținutului presupune

acțiunea de identificare a ideii centrale și a ideilor subordonate. Ulterior acestea trebuie ordonate

într-un mod care să aibă sens pentru public. Ordonarea ideilor poate fi cronologică, spațială, de

tip cauză-efect, de tip problemă-soluție sau ordonare după subiect. Concluziile ajută elevii să

rezume ideile prezentate, oferind totodată perspective de reflecție asupra informațiilor aflate.

10

A patra fază în prezentarea eficientă o reprezintă prezentarea propriu-zisă. Ea se

desfășoara prin utilizarea unor metode și tehnici diferite de expunere. Acestea variază în funcție

de preferințele persoanei care realizează prezentarea, de subiectul tratat, de caracteristicile

auditoriului etc. Printre aceste metode se numără metoda improvizației (implică vorbirea directă

fără să existe vreo pregătire prealabilă a discursului), metoda manuscrisului (presupune că

întreaga prezentare scrisă este citită audienței, dezavantajul acestei metode este reducerea până la

eliminare a contactului vizual si a feedback-ului cu ascultătorii), metoda memorizării (presupune

scrierea discursului si memorarea acestuia cuvânt cu cuvânt), metoda prezentării orale (nu se

urmărește reproducerea exactă a cuvintelor din mesajul scris, iar vorbitorul folosește note, dar

mai degrabă pentru a-și controla prezentarea, decât pentru a citi).

Comunicarea eficientă se realizează atunci când vorbitorul reușește să se facă înteles de

auditoriu. În acest sens, un rol foarte important în comunicare îl deține ascultarea.

Dacă procesul de comunicare poate avea loc în absența unuia din parteneri, ascultarea se

produce doar în prezența emițătorului și receptorului. Eficiența în comunicare nu depinde doar

de competențele de comunicare ale emițătorului, ci și de competența de ascultare, de abilitățile

de receptare a mesajului. În mediul educațional, comunicarea este perturbată adesea de faptul că

nu există o ascultare eficientă fie din partea elevului, fie din partea profesorului. Principala

sarcină a profesorului în cadrul clasei de elevi nu este aceea de transmitere a mesajului ci de

implicare a elevilor în activitățile de învățare și transformarea lui într-un partener de comunicare.

Receptarea eficientă a mesajului este condiționată de atitudinile interlocutorior și de abilitățile

specifice dezvoltate în timp.

Conform autorului Garry Hornby, lipsa de eficiență în receptarea mesajelor este cauzată

de cele mai multe ori de ascultarea propriilor gânduri (self-listening). Aceasta se manifestă prin

preocuparea cu alte gânduri, idei în timp ce o persoană transmite un mesaj. Tendința de a asculta

propriile gânduri poate fi redusă prin menținerea unui nivel înalt al atenției, ascultarea pasivă și

ascultarea activă.

Menținerea unui nivel înalt al atenției se poate realiza prin păstrarea contactului vizual cu

interlocutorul, dorința de învăța de la alții, crearea unui mediu lipsit de zgomot, distanța

interpersonală adecvată.

Ascultarea pasivă are scopul de a favoriza deschiderea elevilor care au dificultăți în

comunicarea ideilor și sentimentelor. Acest tip de ascultare este indicat la începutul comunicării,

însă ulterior el trebuie combinat cu alte metode de ascultare. Comunicarea pasivă are la bază o

serie de reguli: persoanei ascultate i se acordă toată atenția, nu se va spune nimic care ar putea

bloca comunicarea, ascultătorul îi adresează interlocutorului invitașia de a vorbi despre ce îl

11

preocupă, receptorul arată atenție față de ceea ce i se spune prin limbaj non-verbal, receptorul

oferă interlocutorului feedback-uri și utilizează încurajări prin limbajul trupului.

În contrast cu ascultarea pasivă, cea activă presupune implicarea receptorului în

explorarea și clarificarea ideilor interlocutorului. Ascultarea activă se realizează prin încurajarea

de a comunica și adresarea întrebărilor deschise, parafrazarea elevului redându-se astfel

punctele-cheie ale mesajului transmis de acesta.

Succesul în comunicarea educațională este rezultatul competențelor de comunicare și a

abilităților manageriale ale cadrului didactic în cadrul clasei de elevi prin asigurarea emiterii și a

receptării de mesaje în condiții optime. Rolul profesorului în comunicare nu este doar cel cde

transmitere a conținuturilor, ci și acela de relaționare. Astfel, perfecționarea competențelor de

comunicare devine esențială în procesul instructiv-educativ, atât pentru profesori cât și pentru

elevi.

Bibliografie

Ion Ovidiu Pânișoară - Comunicarea eficientă, editura Polirom, Iași, 2006

Jean- Claude Abric- Psihologia comunicarii, editura Polirom, Bucuresti, 2002Loredana Ivan,Adina Chelcea - Comunicarea nonverbala, gesturile și postura. editura

Comunicare.ro , Bucuresti, 2005

12