Capitolul 4

ORGANIZAREA ŞI MANAGEMENTUL PROCESULUI INVESTIŢIONAL

4.1. CONŢINUTUL ŞI ETAPELE PROCESULUI INVESTIŢIONAL

Tranziţia la economia de piaţă constituie un proces complex ale cărui coordonate comportă implicaţii în toate sferele economiei şi vieţii sociale din ţara noastră. În context se pune problema modului în care se înscrie procesul investiţional în aceste coordonate.

Procesul investiţional a fost şi rămâne un proces complex care înglobează totalitatea activităţilor şi operaţiilor întreprinse pentru plasarea unor capitaluri proprii sau atrase, în vederea realizării şi punerii în funcţiune a unor obiective economice, sociale ori de altă natură, asigurării condiţiilor de funcţionare/exploatare a lor, în unitatea de referinţă, inclusiv fructificarea resurselor băneşti plasate în economia altor întreprinzători (sub formă de acţiuni, obligaţiuni etc.) prin angrenarea selectivă, în timp, a factorilor implicaţi.

Complexitatea procesului investiţional, în coordonatele tranziţiei la economia de piaţă, rezidă în: varietatea investiţiilor care fac obiectul acestui proces; varietatea resurselor mobilizate şi utilizate în acest scop; concepţia şi etapele procesului investiţional; modul de implicare a agenţilor angrenaţi în acest proces; mecanismul derulării procesului investiţional.

Referindu-ne la aceste aspecte, în ultimii ani, remarcăm evoluţia inegală, contorsionată, a politicii şi activităţii investiţionale, degringolada înregistrată în primii ani ai perioadei de tranziţie a ţării noastre spre economia de piaţă. Cauzele au fost şi sunt complexe, dar nu pot fi ignorate mutaţiile profunde care s-au produs în economia şi societatea românească după anul 1989. În sinteză ne referim la schimbarea regimului politic, declanşarea iniţiativei private în economie, instituirea procesului de dezetatizare şi privatizare, deschiderea sau liberalizarea pieţelor (de capital, forţă de muncă, de mărfuri etc.). În perioada respectivă asemenea mutaţii au fost însoţite de restrângerea opţiunilor de investiţii, în lipsa unor strategii clare de dezvoltare şi a deturnării resurselor financiare, în mod prioritar, spre consum.

Conţinutul procesului investiţional este puternic marcat de coordonatele în care are loc tranziţia ţării noastre la o economie liberală, de piaţă. Sintetizăm aspectele esenţiale.

Declanşarea oricărui proces investiţional a devenit atributul esenţial al investitorului (agent economic, instituţie publică etc.) care investighează necesitatea, argumentează oportunitatea şi fixează, determină, parametri eficienţei economice, în mod prospectiv.

În conţinut, acest proces a înregistrat mutaţii semnificative, în raport cu evoluţia şi profunzimea reformei economice, în coordonatele tranziţiei. Cadrul general al conţinutului procesului investiţional include, în principiu, următoarele etape:

- formularea opţiunii de investiţii care aparţine investitorului;- fundamentarea opţiunii de investiţii care se realizează de către investitor, direct

sau/şi cu implicarea proiectantului. În cazul investiţiilor publice complexe, implică succesiv elaborarea, avizarea şi însuşirea/aprobarea studiului de prefezabilitate şi respectiv a studiului de fezabilitate prin care se conturează parametri proiectului şi se argumentează oportunitatea şi eficienţa acestuia;

57

- elaborarea bugetului de finanţare a investiţiei, care revine investitorului, vizând identificarea resurselor de finanţare, ca structură, volum şi cost în perspectiva realizării proiectului;

- adoptarea deciziei de investiţii, revine în principiu entităţii care finanţează, direct sau indirect, proiectul de investiţii;

- elaborarea proiectului tehnic şi a caietelor de sarcini se realizează din iniţiativa investitorului, prin unităţile specializate de proiectare, în regim comercial şi chiar prin licitaţie de proiectare;

- organizarea licitaţiei de execuţie a lucrărilor de investiţii, are caracter obligatoriu în cazul investiţiilor regiilor publice, a instituţiilor statului şi a societăţilor comerciale cu capital de stat. Se realizează de către investitor în cadrul unor restricţii impuse de reglementările legale actuale;

- elaborarea detaliilor de execuţie reprezintă, în fapt, continuarea activităţii de proiectare, dar în funcţie de varianta constructivă şi funcţională pentru care s-a acceptat licitaţia;

- organizarea şi înfăptuirea lucrărilor de investiţii are loc sub supravegherea investitorului, cu aportul direct al antreprenorului, câştigătorul licitaţiei sau în regia proprie a investitorului;

- finanţarea şi decontarea investiţiilor are drept scop reglarea drepturilor şi obligaţiilor ce derivă din derularea procesului investiţional, în raportul: investitor – antreprenor; investitor – furnizori; investitor – banca comercială etc.;

- recepţia şi punerea în funcţiune a obiectivelor de investiţii constituie momentul care atestă finalitatea procesului investiţional, implicând răspunderi pentru toţi factorii implicaţi în acest proces.

Cu privire la etapele procesului investiţional pot fi remarcate câteva aspecte, între care:

a) formularea opţiunilor de investiţii este mai simplă sau mai complexă, în corelaţie cu natura şi amploarea investiţiei, precum şi în raport cu regimul juridic în care se încadrează investitorul (regie autonomă, instituţie publică, societate comercială cu capital de stat, sector privat), restricţiile metodologice fiind reduse;

b) fundamentarea opţiunilor de investiţii se poate realiza fără studii de fezabilitate, în cadrul investiţiilor private, a investiţiilor nemateriale şi financiare. În cazul investiţiilor publice de natură corporală asemenea studii de fundamentare sunt obligatorii. Aceasta înseamnă că fundamentarea opţiunilor de investiţii poate, în principiu, îmbrăca forme specifice, cu anumite excepţii la care ne-am referit. Oricum, în cadrul acestei etape a procesului investiţional, pentru investiţiile materiale, corporale, fundamentarea opţiunilor de investiţii trebuie să rezolve neapărat corelarea proiectului de investiţii cu mediul social – economic. Avem în vedere cerinţa obţinerii, pentru orice proiect de investiţii, a certificatului de urbanism, a avizelor pentru utilităţi (combustibil, energie, apă etc.), pentru racordări la reţele de drumuri, căi ferate etc., asigurarea regimului juridic pentru amplasament, obţinerea avizului pentru protecţia mediului şi a autorizaţiei de construcţie;

c) se remarcă autonomizarea procesului investiţional în funcţie de principiul conform căruia în domeniul investiţiilor cine decide, finanţează. Aceasta înseamnă că politica de investiţii, în sectorul privat, în societăţile comerciale şi, într-o anumită măsură, chiar în sectorul public are valenţe endogene. Deci, orice investitor care formulează opţiunea de a investi este pus în situaţia de a-şi alcătui sau de a asigura bugetul de finanţare a investiţiei pentru care a optat;

d) decizia de investiţii s-a deplasat de la nivel macro spre verigile microeconomice şi sociale, cu excepţia proiectelor de investiţii publice de mare amploare (infrastructură, proiecte strategice, investiţii publice finanţate din bugetul administraţiei centrale etc.);

58

e) elaborarea documentaţiei tehnico – economice pentru investiţii cade în sarcina investitorului, aceasta fiind mai simplă ori mai complexă în funcţie de natura şi amploarea investiţiei. În cazul investiţiilor corporale, documentaţia tehnico – economică se elaborează de către unităţi specializate de proiectare, pe bază de licitaţie şi contract de proiectare. În cazul investiţiilor nemateriale şi financiare se poate remarca simplitatea, dar şi specificitatea documentaţiei prin care se formulează, se argumentează şi se înfăptuiesc;

f) în contextul liberalizării relaţiilor dintre agenţii economici, licitaţia de execuţie a lucrărilor de investiţii reflectă caracterul concurenţial în care evoluează sectorul investiţii – construcţii;

g) înfăptuirea investiţiilor, indiferent de natura lor (materiale, nemateriale, financiare), implică investitorul pe tot parcursul procesului investiţional. În cazul investiţiilor de natura construcţiilor, firmele de antrepriză intervin în acest proces în urma licitaţiei de execuţie, pe bază de contract;

h) tehnica şi instrumentele de finanţare – creditare şi decontare a investiţiilor s-au adaptat din mers şi s-au perfecţionat în raport cu evoluţia procesului reformei economice şi sociale din ţara noastră. Remarcăm astfel că finanţarea investiţiilor este atributul investitorului care decide şi dispune asupra resurselor mobilizate în scop investiţional.

4.2. AGENŢII PROCESULUI INVESTIŢIONAL

În derularea procesului investiţional se implică motivat diferiţi agenţi (factori sau entităţi). În cazul investiţiilor corporale avem în vedere: investitori, proiectanţi, antreprenori, decidenţi, bănci comerciale, furnizori şi alte entităţi. În cazul investiţiilor financiare se implică: investitorii, diverse entităţi intermediare, beneficiarii plasamentelor financiare şi alte entităţi.

Locul şi rolul agenţilor implicaţi în procesul investiţional este, în principiu, reglementat, cu deosebire în cazul investiţiilor publice.

4.2.1. INVESTITORII

Realizarea procesului investiţional presupune organizarea sau adaptarea corespunzătoare a activităţii la nivelul fiecăruia dintre factorii sau agenţii implicaţi dar cu deosebire la “titulari” şi investitori – “beneficiari de investiţii”1.

Pentru coordonarea activităţii de investiţii la nivelul titularilor de investiţii sunt organizate compartimente (direcţii sau servicii) specializate în probleme de plan – dezvoltare – investiţii. Rolul acestor compartimente constă în: efectuarea unor studii privind dezvoltarea în perspectivă a ramurii sau sectorului; stabilirea variantelor de amplasare teritorială a unor obiective viitoare şi posibilităţile de valorificare a resurselor naturale în sectorul sau ramura respectivă; furnizarea unor informaţii asupra gradului şi modului de folosire a dotărilor existente în unităţile din sistem; declanşarea procesului investiţional la unităţile subordonate şi supravegherea derulării acestuia.

La unităţile investitoare beneficiare de investiţii, în mod deosebit la întreprinderi, sunt de asemenea organizate compartimente specializate (birouri, servicii) de investiţii cărora le revin sarcini privind pregătirea şi înfăptuirea procesului investiţional în unităţile economice în care ele funcţionează.1 Prin “titulari de investiţii” se înţeleg organele care figurează în planul naţional de dezvoltare economico – socială, cu sarcini privind investiţiile, respectiv ministere, alte organe centrale, consiliile judeţene şi a municipiului Bucureşti.“Beneficiarii de investiţii” sunt, în fapt, investitorii, unităţile economice şi unităţile componente, precum şi instituţiile, organizaţiile obşteşti etc.

59

În mod evident gradul de implicare a entităţilor investitoare în activitatea de investiţii este diferit ţinând cont2: 1) dacă unitatea de referinţă este nouă, în formare, odată cu obiectivul de investiţii, sau dimpotrivă 2) este vorba de o unitate existentă, în funcţiune.

În primul caz, întreaga activitate a investitorului este dirijată spre înfăptuirea procesului investiţional, neexistând, paralel, activitate de producţie, prestaţii, etc. Desigur, o serie de acţiuni privind înfăptuirea investiţiilor pot fi realizate direct sau prin intervenţia organului tutelar între care: formularea opţiunilor, proiectarea, iniţierea şi derularea fluxului investiţional, constituirea resurselor de finanţare etc. Sarcina de bază care revine investitorului în această ipostază este legată de asigurarea condiţiilor pentru execuţia şi punerea în funcţiune a obiectivului de investiţii.

În cel de-al doilea caz, când este vorba de investiţii de dezvoltare sau de reutilare şi modernizare la unităţile economice existente, se remarcă faptul că, aceste unităţi, se realizează paralel, activitatea de producţie sau prestaţii şi cea de investiţii.

Realizarea investiţiilor impune un aport complex al investitorului care, după părerea noastră, poate fi identificat în cadrul a 5 grupe de activităţi. Ele sunt integrate în compartimentele dezvoltare-investiţii, în cea mai mare parte, aşa cum reiese din cele ce urmează.

1. Planificarea şi urmărirea realizării investiţiilor, presupune: elaborarea unor studii de dezvoltare în perspectivă la nivelul unităţii pe baza cunoaşterii temeinice a evoluţiei ramurii şi subramurii şi a locului pe care unitatea, cu structura şi volumul producţiei sale, îl ocupă în acest context, elaborarea unor studii şi analize privind evoluţia parametrilor tehnico-economici, în raport cu gradul de dotare anterioară; formularea şi fundamentarea la nivelul unităţii, a opţiunilor de investiţii în structură (construcţii-montaj şi achiziţii de utilaje), precum şi a celor privind dezvoltarea şi reutilarea-modernizarea; elaborarea şi reactualizarea planurilor de investiţii etc.Contractarea executării lucrărilor, livrării utilajelor şi instalaţiilor, implică licitarea prealabilă, ori de câte ori este posibil, asistenţa juridică de specialitate pentru stabilirea corectă a clauzelor şi garanţiilor, a termenelor de execuţie în corelaţie cu livrarea utilajelor, precum şi a modului de soluţionare a litigiilor.

Planificarea şi urmărirea realizării investiţiilor presupune întocmirea planului de investiţii şi de finanţare, elaborarea listelor cuprinzând utilajele ce urmează a fi achiziţionate, protocoale, referate, informări şi dări de seamă privind investiţiile.

2. Asigurarea documentaţiei tehnico-economice pentru investiţii impune: elaborarea studiilor de prefezabilitate, asigurarea fondului de date şi informaţii necesare întocmirii studiilor de fezabilitate şi a proiectelor tehnice, caietelor de sarcini pentru lucrări de investiţii, precum şi pentru determinarea indicatorilor tehnico-economici; iniţierea şi urmărirea fluxului informaţional cu privire la elaborarea documentaţiei tehnico-economice, la luarea deciziei de investiţii, la deschiderea finanţării şi execuţia lucrărilor până la punerea lor în funcţiune.

3. Asigurarea utilajelor, se referă la sarcinile privind: elaborarea studiilor privind gradul de încărcare şi folosire a capacităţilor de producţie existente şi determinarea momentului optim al înlocuirii utilajelor sau modernizării lor; iniţierea unor practici de marketing în domeniul utilajelor; întocmirea documentaţiei pentru licitarea, contractarea şi achiziţionarea utilajelor; recepţia, depozitarea şi predarea la montaj a utilajelor.

4. Realizarea şi punerea în funcţiune a investiţiilor, constituie activitatea în care se cuprind: menţinerea permanentă a legăturii dintre investitori şi antreprenori, supravegherea tehnico-economică a procesului de execuţie a lucrărilor pe şantiere; identificarea lucrărilor executate şi corelarea acestora cu conţinutul documentelor de decontare depuse periodic la bancă; urmărirea calităţii lucrărilor executate, înfăptuirea recepţiei pentru punerea în funcţiune.

2 Cistelecan L., Procesul investiţional, Editura Academiei, Bucureşti, 1983, p. 34 – 40.

60

5. Finanţarea, creditarea şi decontarea investiţiilor, include operaţii privind constituirea resurselor de finanţare, precum şi finanţarea, creditarea şi decontarea investiţiilor. Avem în vedere efectuarea unor operaţiuni cu privire la: calculul şi mobilizarea resurselor de finanţare a investiţiilor; operaţiunile privind deschiderea finanţării lucrărilor de investiţii; asigurarea creditelor pentru investiţii; operaţiunile privind decontarea investiţiilor; decontarea utilajelor din import. Este adevărat că nu toate lucrările înglobate se exercită în cadrul compartimentului dezvoltare-investiţii. Unele, se realizează în cadrul compartimentului financiar-contabil, ele vizând însă nemijlocit înfăptuirea procesului investiţional la entităţile investitoare.

4.2.2. PROIECTANŢII

Proiectarea reprezintă o etapă importantă în procesul realizării investiţiilor, care constă în activitatea de elaborare a documentaţiei tehnico-economice, necesare realizării obiectivelor de investiţii, a unor noi procese tehnologice, sau îmbunătăţirii celor existente, producerii de maşini, utilaje şi instalaţii aferente producţiei de bunuri materiale, precum şi organizării şi sistematizării teritoriului sau localităţilor.

Locul activităţii de proiectare poate fi remarcat în cadrul ambelor faze ale procesului investiţional.

În faza de concepţie, prin proiectare, în cadrul studiilor de sistematizare şi amenajare teritorială, zonală etc., a planurilor de urbanism general ale localităţilor, a planurilor de urbanism de detaliu sau studiilor de amplasament se formulează argumente privind orientarea dezvoltării viitoare în diferite zone ale ţării; se preconizează soluţii şi opţiuni de dotare şi echipare tehnico-socială şi edilitară; se stabilesc variante de amplasament pentru obiective de investiţii încadrate în opţiunile formulate. Realizarea unei asemenea activităţi de proiectare constituie o cerinţă esenţială pentru întocmirea documentaţiei tehnico-economice aferente unei anumite investiţii.

În faza de înfăptuire a procesului investiţional, activitatea de proiectare are drept scop detalierea concepţiei în vederea realizării obiectivului de investiţii.

Derularea procesului de proiectare reliefează cu destulă claritate parcurgerea a trei etape: pregătirea proiectării, proiectarea propriu-zisă şi urmărirea aplicării proiectelor.

Pregătirea proiectării constă în crearea cadrului legal şi organizatoric în vederea trecerii la proiectarea propriu-zisă (primirea comenzii, încheierea contractului de proiectare în urma licitaţiei ca şi primirea altor date şi informaţii; contractarea lucrărilor de proiectare; constituirea colectivului de proiectare şi numirea şefului de proiect; corelarea capacităţii de proiectare cu contractul, comanda sau sarcinile de proiectare; culegerea unor date şi informaţii preliminare necesare proiectării.

Cea de a doua etapă o constituie proiectarea propriu-zisă care cuprinde: analiza temelor, a datelor şi informaţiilor de care dispune unitatea de proiectare; efectuarea măsurătorilor, schiţelor şi releveelor, a studiilor de teren; obţinerea unor avize şi acorduri prealabile activităţii de proiectare; efectuarea calculelor şi determinărilor pentru definitivarea amplasamentelor şi a soluţiilor constructive şi funcţionale; întocmirea studiilor de prefezabilitate şi de fezabilitate, a proiectelor tehnice (fapt care impune elaborarea pieselor scrise şi desenate componente: schiţe, desene, memorii de justificare; antemăsurători, devize, grafice, calcule tehnico-economice, liste de utilaje, extrase de materiale şi de manoperă, calcule şi analize comparative de preţuri şi de soluţii tehnice, constructive şi funcţionale etc.); colaborarea cu entităţile investitoare în vederea obţinerii tuturor informaţiilor necesare, a soluţionării problemelor care apar pe parcursul proiectării şi a definitivării documentaţiei tehnico-economice; multiplicarea documentaţiei elaborate, verificarea acesteia şi avizarea în vederea predării către beneficiarii acestora.

61

Cea de a treia etapă a procesului de proiectare constă în verificarea calităţii soluţiilor oferite de proiectant beneficiarilor de investiţii. Se concretizează în asistenţa asigurată de proiectant cu ocazia materializării proiectelor, urmărirea modului de asigurare a parametrilor tehnico-economici proiectaţi.

Asupra procesului de proiectare influenţează o serie de factori cum sunt: complexitatea lucrărilor de investiţii, posibilităţile de informare şi documentare, capacitatea de proiectare disponibilă, structura şi calitatea potenţialului de proiectare, gradul de dotare a unităţii de proiectare.

O caracteristică a etapei actuale constă în implicarea alături de proiectanţi şi a altor factori în activitatea de proiectare, între care investitorii înşişi, dar mai ales unităţile de antrepriză ]n construcţii-montaj.

Desigur, în cea mai mare măsură, activitatea de proiectare revine unităţilor (institutelor) de cercetare-proiectare, specializate: institute de cercetare-proiectare tehnologică cu profil de ramură; institute de proiectare pentru construcţii industriale, institute de cercetare şi proiectare specializate pe genuri de lucrări(energetice, chimie, căi ferate, drumuri şi poduri, miniere, telecomunicaţii etc.), institute de proiectare şi sistematizare în domeniul construcţiilor social-culturale, locuinţe şi economie locală etc. Activitatea acestor institute de cercetare-proiectare se desfăşoară în cadrul unor compartimente de bază: centre, secţii, filiale sau ateliere de proiectare etc.), precum şi oficii de informare-documentare, ateliere sau secţii de producţie, şi compartimente funcţionale (birouri şi servicii) în funcţie de volumul, specificul şi importanţa activităţii.

Unitatea productivă de bază, în activitatea de proiectare, o constituie atelierul care poate fi de specialitate (arhitectură, rezistenţă, instalaţii tehnico-sanitare, drumuri, străzi, apă-canal, topografie, geotehnice, devize etc.) sau complex (pentru lucrări industriale, edilitare, locuinţe, construcţii social-culturale etc.).

În general în funcţie de parametri în care se organizează şi funcţionează, institutele de cercetare-proiectare, pot fi în cadrate în trei grade: mare, mijlociu şi mic, ceea ce corespunde aplicării unor norme unitare de structură şi în acest sector de activitate.

4.2.3. ANTREPRENORII

Ca ramură a producţiei materiale, construcţiile, cuprind procesul de executare a lucrărilor de construcţii-montaj necesare şi de menţinere a construcţiilor existente la un nivel tehnico-constructiv cât mai apropiat de cel iniţial.

O reflecţie interesantă cu privire la rolul construcţiilor într-o economie întâlnim la N. Georgescu – Roegen care îi atribuie calitatea de sistem care, în loc să producă mărfuri, produce procese în linie. Este adevărat spune autorul: “Nici măcar în cele mai avansate economii nu găsim fabrici care construiesc fabrici... Totuşi, în aceste economii găsim o reţea complexă şi întinsă de întreprinderi care construiesc în continuu fabrici, nu chiar în linie, dar aproape aşa. Acestea sunt firmele de antrepriză generală, întreprinderile de construcţii”, (...), care, deşi dispersate”, funcţionează în esenţă ca o fabrică – o fabrică flexibilă, dar totuşi o fabrică”3.

În aceeaşi concepţie se apreciază că sectorul construcţiilor este cel care constituie sursa creşterii, iar o economie poate “decola” atunci, şi numai atunci, când a reuşit să dezvolte un asemenea sector şi că este timpul să recunoaştem că esenţa dezvoltării constă în capacitatea flexibilă şi organizatorică, de a crea procese, mai curând decât în capacitatea de a produce mărfuri în uzine cristalizate din punct de vedere material.4

3 Georgescu-Roegen N., Legea entropiei şi procesul economic, Editura politică, Bucureşti, 1979, p. 448 – 449.4 Georgescu-Roegen N., Op. cit., p. 449.

62

Locul al treilea pe care construcţiile îl deţineau în economia naţională, înainte de 1990, a fost cedat din multiple cauze, revenirea, deşi obiectiv justificată, este sinuoasă în orizontul tranziţiei.

Ramurii construcţii îi revine rolul de a înfăptui întregul complex de lucrări de construcţii-montaj pentru realizarea şi punerea în funcţiune a unor obiective productive şi social-culturale, de a executa lucrări de dezvoltare la obiectivele existente, lucrări de reparaţii capitale, lucrări de foraj, explorări miniere, prestări în construcţii etc.

Rolul unităţilor de construcţii în procesul investiţional depinde de natura investiţiilor, de caracterul lucrărilor, de forma de executare a lor şi de alţi factori.

Înfăptuirea acestui rol presupune, în primul rând, luarea în considerare a varietăţii lucrărilor de construcţii: lucrări de construcţii propriu-zise (săpături, excavaţii, turnări de betoane, zidărie, montajul prefabricatelor, construcţii de drumuri, poduri, căi ferate etc.); lucrări de instalaţii (electrice, sanitare, termice etc.); montajul instalaţiilor şi utilajelor tehnologice etc. În al doilea rând, înfăptuirea rolului ce revine antreprenorului în procesul investiţional presupune luarea în considerare a unor particularităţi pe care le manifestă construcţiile ca ramură a economiei naţionale. Vom reţine: a) mobilitatea procesului de producţie în construcţii care are efecte asupra modului de organizare a fiecărui şantier în parte, constituirii bazei materiale şi asigurării forţei de muncă; b) caracterul de unicat al produsului finit în construcţii (obiectivul realizat), chiar şi în cazul folosirii unor proiecte tip, se impune adaptarea la un anumit amplasament; c) condiţiile deosebite de executarea a lucrărilor de construcţii, prin expunerea directă la acţiunea factorilor atmosferici, ceea ce impune măsuri corespunzătoare pentru a atenua influenţa unor asemenea factori şi caracterul relativ sezonier al activităţii de construcţii; d) durata relativ îndelungată a ciclului de producţie în construcţii, care impune un volum sporit de fonduri la unităţi ca şi intensificarea industrializării proceselor de producţie; e) complexitatea procesului de producţie în construcţii, care impune organizarea distinctă a activităţilor (de bază, secundară, industrială, de prestaţii, aprovizionare-depozitare etc.).

Înfăptuirea rolului ce revine antreprizei în procesul investiţional a impus organizarea unei reţele de unităţi, aşa cum se relevă în figura nr. 5.1.

Unităţile economice (societăţi comerciale şi regii) care activează în sectorul construcţii-montaj, funcţionează, după caz, cu capital de stat, cu capital mixt, dar din ce în ce mai mult cu capital privat.

Din punct de vedere metodologic, ţinând seama de specializarea lor, toate aceste unităţi, sunt îndrumate şi coordonate de Ministerul Lucrărilor Publice Transporturilor şi Locuinţei. Sub aspect organizatoric şi managerial unităţile cu capital de stat se află în subordonarea unor ministere economice (Ministerul Industriei şi Resurselor, Ministerul Comunicaţiilor etc.). Sub aspect financiar în administrarea şi gestionarea lor a fost abilitat FPS respectiv Autoritatea de Privatizare şi Administrare a Participaţiilor Statului. Cât priveşte celelalte unităţi, cu capital privat, ele deţin autonomie financiară şi decizională în limitele legilor în vigoare.

63

ConsiliiJudeţene

MLPTL

Ministereeconomice

Alte organe centrale

Întreprinderiprivate

Şantiere

Org

ane

iera

rhic

e co

ordo

nato

are

Ent

ităţ

i (în

trep

rind

eri d

e co

nstr

ucţi

i şi p

rest

aţii

în

cons

truc

ţii,

inst

ituţ

ii)

care

act

ivea

ză în

sec

toru

l con

stru

cţii

Instituţii Instituţii

Şantiere

Întreprinderi

Şantiere

Întreprinderi

Şantiere

Întreprinderi

Instituţii Instituţii

Fig. 4.1 Reţeaua unităţilor antrepriză de construcţii – montaj

În etapa actuală unităţile economice din sectorul construcţii – montaj îşi desfăşoară activitatea în cadrul a două nivele organizatorice aşa cum se prezintă în figura nr.4.2.

Fig. 4.2 Structura pe nivele a reţelei unităţilor antrepriză de construcţii – montaj

La primul nivel se situează regia sau întreprinderea antrepriză de construcţii – montaj. La cel de al doilea nivel se situează şantierele de construcţii care funcţionează după caz în cadrul regiilor sau întreprinderilor, fiind organizate pe principiul specializării sau teritorial. În cadrul şantierelor se desfăşoară nemijlocit procesele de producţie specifice ramurii. Deşi sunt

64

MLPTL

Ministere economice

Ministere economiceConsilii Judeţene

Regii deconstrucţii - montaj

Întreprinderi de construcţii – montaj

(cu capital de stat sau mixt)

Întreprinderi de construcţii – montaj

(cu capital privat)

Şantiere Şantiere Şantiere

Nivelul 1

Nivelul 2

organizate pe principiile gestiunii economice, acest fapt le conferă doar independenţă operativă în raport cu parametri sarcinilor de plan, în timp ce atributele personalităţii juridice sunt înfăptuite de verigile ierarhic superioare.

Având în vedere complexitatea activităţii de construcţii, în cadrul unităţilor de construcţii – montaj situate la diferite nivele ale reţelei funcţionează unităţi sau subunităţi de producţie secundară – industrială, pentru exploatarea utilajelor de construcţii şi mijloacelor de transport (I.U.C.T.; S.U.T.); poligoane de prefabricate, ateliere de confecţii metalice şi lemn, de proiectare etc.

Structura organizatorică a unităţilor de construcţii se defineşte prin numărul şantierelor de construcţii, secţiilor de producţie auxiliară, numărul compartimentelor, mărimea şi profilul acestora, amplasarea în spaţiu, precum şi totalitatea relaţiilor care se stabilesc între ele ca urmare a desfăşurării procesului de producţie de construcţii.

Structura organizatorică a fiecărei unităţi de construcţii depinde de nivelul organizatoric (1, 2), în care se încadrează; de gradul fiecărei unităţi în funcţie de o seamă de criterii, (cum ar fi: mărimea , profilul, volumul producţiei, numărul personalului etc.), precum şi de alte criterii.Ca urmare, nu este, în general, posibil să se adopte tipuri de structuri organizatorice identice, la unităţi de construcţii care nu pot fi grupate omogen, în raport cu anumite criterii considerate esenţiale: volumul şi structura lucrărilor, profilul, dispersarea în spaţiu, perspectiva lor etc.

4.2.4. DECIDENŢII

În principiu, pot fi puse în discuţie două aspecte şi anume: a) calitatea de decident în procesul investiţional; b) rolul şi locul decidentului în acest proces prin prisma competenţei.

Referitor la primul aspect se remarcă faptul că pot avea calitatea de decidenţi (factori de decizie) persoane fizice în virtutea locului pe care–l ocupă într-o structură organizatorică sau persoane juridice (organe implicate în procesul investiţional).

Referindu–ne la cel de–al doilea aspect, remarcăm că înfăptuirea procesului investiţional, în cazul investiţiilor publice comportă o varietate de decizii, şi o stratificare a competenţelor de luare a lor (Guvernul României, ministere titulare de plan, entităţi investitoare, după caz). Pentru investiţiile autonome şi private, calitatea de decidenţi revine entităţilor investitoare.

Cât priveşte manifestarea, altor factori în procesul investiţional, rolul lor ca factori de decizie este restrâns la cadrul unor acţiuni, operaţiuni, etape în care sunt implicaţi nemijlocit.

4.2.5. BĂNCILE COMERCIALE

Rolul aparatului bancar se manifestă pe tot parcursul derulării procesului investiţional, dar mai ales în legătură cu: constituirea şi păstrarea resurselor; acordarea unor credite pentru finanţarea investiţiilor; decontarea investiţiilor; recuperarea resurselor împrumutate după punerea în funcţiune a obiectivelor de investiţii.

Locul băncii în procesul investiţional este marcat de rolul său în gestionarea resurselor de finanţare şi creditare a investiţiilor; de calitatea sa de organ de control pe linia folosirii eficiente a resurselor financiare împrumutate pentru investiţii, ca şi de calitatea de consultant pe care organele bancare o au în fluxul informaţional. Se remarcă astfel: obligativitatea păstrării resurselor de finanţare a investiţiilor la unităţile bancare; rolul verigilor bancare în ceea ce priveşte creditarea şi decontarea investiţiilor, în care caz, se desprinde calitatea lor de factori implicaţi în asigurarea utilizării eficiente a fondurilor de investiţii.

65

Controlul bancar preventiv, operativ – curent sau ulterior se înscrie ca un corolar ce conturează înfăptuirea rolului băncii în procesul investiţional, tocmai pentru că, prin tehnici şi procedee variate el precede, însoţeşte şi urmează fiecare acţiune, etapă, operaţiune, pe care acest proces o impune în derularea sa.

4.2.6. FURNIZORII

Înfăptuirea unor proiecte de investiţii corporale impune raporturi comerciale directe între investitori şi furnizori sau între antreprenori şi furnizori pentru asigurarea materialelor de construcţii necesare, a utilajelor şi echipamentelor ce urmează a fi integrate în “operă”. Varietatea utilităţilor livrate de furnizori generează apelul la un număr mare de entităţi furnizoare, în condiţii concurenţiale şi chiar pe baza licitaţiilor de oferte.

Din punctul de vedere al entităţii investitoare relaţiile cu furnizorii comportă anumite caracteristici între care: stabilitate şi continuitate; negocierea corectă; aplicarea criteriului costului minim în alegerea furnizorilor; respectarea de către furnizor a condiţiilor de calitate şi timp în ceea ce priveşte livrările efectuate; încadrarea furniturilor în prescripţiile de ordin tehnic şi funcţional înscrise în proiectele tehnice şi caietele de sarcini; apelul la furnizori externi în condiţii justificate economic şi calitativ.

Diferitele activităţi, acţiuni şi operaţiuni ce intervin în procesul investiţional, în desfăşurarea lor, conjugând efortul diferiţilor agenţi pot fi surprinse într–o schemă bloc ca în figura nr. 5.3.

Din analiza elementelor pe care le conţine sintetizăm câteva aspecte.1. Amploarea fundamentării opţiunilor de investiţii prin trei categorii de elemente şi

anume:- elemente de sesizare, formulare a opţiunii (date, informaţii primare) provenite de la

compartimente, secţii, responsabili de proiecte;- elemente de verificare a încadrării opţiunii în nevoia socială (pe plan general,

sectorial sau teritorial), luând forma studiilor (de dezvoltare, marketing, sistematizare, prospectare etc.);

- elemente de argumentare a opţiunii de investiţii prin studiul de prefezabilitate şi de fezabilitate etc. şi de continuare a proiectării (elaborarea proiectelor tehnice şi a caietelor de sarcini, studii pentru tehnologii, utilaje, de organizare etc.).

2. Durata relativ mare şi complexitatea fluxului informaţional impus de necesitatea elaborării avizării şi aprobării documentaţiei tehnico–economice pentru investiţii, aspect caracterizat prin:

- o relativă simplitate impusă în conţinutul şi forma opţiunilor de investiţii;- un grad de complexitate ridicat impus studiilor de fezabilitate şi proiectelor tehnice,

ca şi legarea lor strânsă de mediu, reflectată în seria de avize şi acorduri ce se solicită pentru finalizarea lor, de la diferite organe economice şi sociale.- implicarea diferenţiată a multor factori care concură la înfăptuirea procesului investiţional.

3. Deschiderea finanţării şi respectiv decontarea investiţiilor confirmă crearea cadrului necesar pentru consumul efectiv de resurse (materiale şi financiare) în raport cu frontul de executare a lucrărilor impunând eforturi conjugate din partea agenţilor implicaţi.

66

Fig. 4.3. Procesul investiţional – schema bloc

67

Nevoia socială(cererea)

Formularea şi fundamentarea

opţiuniide investiţii

PREGĂTIREA

ŞI

ÎNFĂPTUIREA

PRO

CES

DE

PROIECTARE

Studiude prefeza-

bilitate

Studiude feza-bilitate

DECIZIADE

INVESTIŢII

Licitaţie de execuţie a lucrărilor

Executarea lucrărilor

de investiţii

Recepţia şi punerea în funcţiune a obiectivului

Atingerea parametrilor tehnico-economici proiectaţi

Proiect tehnic şi caiete de sarcini

Detalii de execuţie

Finanţareaşi

Decontarea investiţiilor

PROCES

DE

FINANŢARE

Bugetul de finanţare a investiţiei

4. Realizarea propriu – zisă a lucrărilor, deşi constituie etapa în care se pun în operă, nemijlocit, resursele (materiale, financiare şi de muncă) prin aportul direct al unităţilor de construcţii, totuşi înfăptuirea ei este totodată o consecinţă a modului în care s-au înfăptuit etapele anterioare (proiectare, decizie, constituirea resurselor, deschiderea finanţării) ale procesului investiţional.

Schema bloc, privind organizarea procesului investiţional permite, pe de altă parte, sesizarea a trei categorii de mecanisme ce cuplează etapele procesului investiţional în derularea lui, şi anume:

- mecanisme de informare sau informative ce ţin, cu deosebire, de faza de concepţie a obiectivelor de investiţii (şi prin care se sondează nevoia socială, cererea şi oferta de bunuri şi servicii, se argumentează oportunitatea opţiunilor de investiţii etc.);

- mecanisme formative, ce ţin de cadrul configurării pe plan informaţional a noului obiectiv de investiţii (ce conturează soluţiile tehnico – economice şi organizatorice pentru realizarea obiectivului) şi găsirea argumentelor pentru fundamentarea deciziei;

- mecanisme ce ţin de traducerea în fapt a deciziei de investiţii şi care se identifică în procesele parţiale (de achiziţionare a utilajelor, asigurarea utilităţilor pe şantiere, organizarea lucrărilor pe şantier, execuţia lucrărilor de bază, recepţie, probe şi rodaje mecanice etc.)

Odată cu punerea în funcţiune a obiectivelor economice sau sociale şi cu deosebire după atingerea parametrilor tehnico – economici proiectaţi, mecanismele ce cuplează etape şi agenţi implicaţi în procesul investiţional îşi încetează acţiunea, valenţele lor, însă se propagă în procesul de producţie – exploatare declanşat.

4.3. LICITAŢIA ÎN PROCESUL INVESTIŢIONAL

4.3.1. CONŢINUTUL ORGANIZAREA ŞI FORMELE LICITAŢIEI ÎN DOMENIUL INVESTIŢIILOR

4.3.1.1. CONŢINUTUL LICITAŢIEI

Licitaţia în domeniul investiţiilor constituie o etapă necesară, impusă sau posibilă, în derularea procesului investiţional, în condiţiile unei pieţe concurenţiale.

Având în vedere caracterul comercial şi concurenţial al demersului pe care îl implică procesul investiţional licitaţia constituie o etapă a acestui proces în cadrul căreia se valorifică oportunităţile privind:

a. achiziţia unor bunuri de investiţii (maşini, utilaje, instalaţii etc.);b. elaborarea documentaţiei tehnico-economice (studii de prefezabilitate, studii de

fezabilitate, proiecte tehnice, caiete de sarcini, detalii de execuţie etc.);c. realizarea (execuţia propriu-zisă) a lucrărilor de investiţii corporale (de natura

construcţii montaj).Ea oferă entităţii investitoare (investitorului) posibilitatea de a selecta din mai multe oferte (de furnizare, de proiectare, de execuţie) pe aceea care răspunde cel mai bine criteriilor de selecţie prestabilite.

Demersul metodologic vizând conţinutul, organizarea şi derularea licitaţiei în investiţii este reglementat, în principiu, doar pentru “investiţiile finanţate integral sau parţial din bugetul de stat, din bugetele locale, din fondurile special constituite prin lege în afara acestor

68

bugete, din credite externe garantate de stat precum şi din surse proprii şi credite bancare acordate regiilor autonome”5.

Reglementările privind achiziţiile de bunuri şi investiţii publice şi sfera lor de aplicare au caracter dinamic şi complex6.

În sensul reglementarilor în vigoare, din ţara noastră licitaţia constituie o procedură impusă achiziţiilor în sectorul public. Legislaţia consacră acestei proceduri o terminologie specifică aşa cum se relevă în continuare7.

- Achiziţia publică înseamnă dobândirea, definitivă sau temporară, de către o persoană juridică, definită ca autoritate contractantă, a unor produse, lucrări sau servicii, prin atribuirea unui contract de achiziţie publică.

- Contract de achiziţie publică constituie acel contract cu titlu oneros, care se încheie între o autoritate contractantă, în calitate de achizitor şi, după caz:

a) cu un furnizor de produse, actul respectiv fiind contractul de furnizare;b) cu un executant de lucrări, actul respectiv fiind contractul de lucrări (pentru proiectarea

ori execuţia unor lucrări de construcţii);c) cu un prestator de servicii, actul respectiv constituindu-l contractul de servicii.

- Fonduri publice reprezintă sumele alocate din bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetul asigurărilor sociale de sănătate, bugetele fondurilor speciale, bugetul trezoreriei statului, bugetele locale, bugetele instituţiilor publice finanţate din venituri extrabugetare, bugetul F.P.S. (APAPS), ajutoare financiare externe acordate României sau instituţiilor publice şi credite externe contractate sau garantate de stat ori de autorităţi ale administraţiei publice locale, precum şi împrumuturi interne contractate de autorităţi ale administraţiei publice locale.

- Candidat se numeşte oricare furnizor, executant sau prestator, persoană fizică sau juridică, care solicită, printr-o scrisoare de interes, invitaţie de participare la o licitaţie restrânsă sau la o negociere competitivă.

- Ofertant poate fi considerat oricare furnizor, executant sau prestator, persoană fizică sau juridică, care a depus o ofertă.

- Oferta reprezintă documentaţia care cuprinde propunerea tehnică (document al ofertei elaborat pe baza cerinţelor, din caietul de sarcini, stabilite de autoritatea contractantă) şi propunerea financiară (document al ofertei prin care se furnizează, de către ofertant, informaţii cu privire la preţ, tarif şi la alte condiţii financiare.

- Garanţie pentru participare – depozit valoric pus la dispoziţia autorităţii contractante de către ofertant înainte de depunerea ofertei.

- Garanţie de bună execuţie a contractului reprezintă depozitul valoric, titluri de credit sau alte forme de garanţie prevăzute de lege, puse la dispoziţia autorităţii contractante, înainte

5 Ordinul comun MF-MLPAT nr. 784/34/N/13 aprilie 1998, Practica auditului la instituţiile publice şi legislaţia utilă, Soc. Adevărul SA, Bucureşti, 1997, p.62; O.G.R. nr.118/31 august 1999 privind achiziţiile publice (M.O. nr.431/31.08.1999).6 Ordinul MF-MLPAT nr. 553 din 31.05.1999 pentru modificarea şi completarea Normelor metodologice privind conţinutul cadru de organizare a licitaţiilor, prezentare a ofertelor, adjudecare, contractare şi decontare a execuţiei lucrărilor, aprobate prin ordinul comun al MF-MLPAT nr. 784/34/IV/13.04.1998;- Ordinul MF-MLPAT nr.1743/69/IV/9.09.1996 publicat în MO nr. 232 /26.09.1996; - OG nr.118/31.08.1999 privind achiziţiile publice, publicat în MO nr. 431/31.08.1999;- OUG nr. 122/31.06.2000 pentru modificarea şi completarea OG nr.118/1999, privind achiziţiile publice,

publicată în MO nr. 312/05.07.2000;- HG nr. 728/22.08/2000 privind dosarul achiziţiei publice şi monitorizarea atribuirii contractelor de

achiziţie publică, publicată în MO nr. 411/30.08.2000;- HG nr. 729/22.08/2000 pentru aprobarea Normelor de aplicare a procedurilor pentru atribuirea

contractelor de achiziţie publică, publicată în MO nr. 409/30.08.2000;7 OG nr.118/31.08.1999 privind achiziţiile publice, publicat în MO nr. 431/31.08.1999;

69

de încheierea contractului, de către ofertantul invitat de autoritatea contractantă să încheie contractul de achiziţie publică.

- Autoritate contractantă este: a) oricare persoană juridică ce nu este de drept privat şi care răspunde unor condiţionări alternative:

- este autoritate publică şi în cadrul ei se exercită calitatea de ordonator de credite ori se finanţează din venituri extrabugetare;

- nu este autoritate publică dar în cadrul ei se exercită calitatea de ordonator de credite;- nu este autoritate publică, nu exercită calitatea de ordonator de credite, dar se

finanţează din venituri extrabugetare;b) oricare persoană juridică, în afara celor menţionate la lit a), care este instituţie publică şi se află sub influenţa dominantă directă a uneia/unora dintre persoanele juridice prevăzute la lit a) ori sub influenţa dominantă indirectă a uneia/unora dintre instituţiile publice despre care se vorbeşte la lit. b);c) oricare persoană juridică care, în mod cumulativ, îndeplineşte următoarele condiţii:

- este de drept privat;- este cu scop lucrativ;- este sub influenţa dominantă a uneia/unora dintre persoanele juridice prevăzute la

lit. a) sau b);- exercită activităţi relevante de interes public (transportul sau distribuţia apei

potabile, energiei electrice, energiei termice etc.; prospecţiuni geologice; transport public pe calea ferată şi terestru de călători, programat, telecomunicaţii etc.);

- beneficiază de drepturi speciale sau exclusive pentru activităţile relevante.Principiile care stau la baza atribuirii contractului de achiziţie publică conform art. 2

din O.G.R. nr. 118/31 august 1999 sunt:a) libera concurenţă astfel încât orice furnizor de produse, executant de lucrări sau

prestator de servicii, să aibă dreptul de a deveni în condiţiile legii contractor;b) eficienţa utilizării fondurilor publice, tocmai prin adoptarea sistemului concurenţial

şi a criteriilor economice de atribuire a contractelor de achiziţii publice;c) transparenţa procedurii de informare a celor interesaţi cu privire la atribuirea

contractelor de achiziţii publice;d) tratamentul egal, aplicat contractorilor, în legătură cu criteriile de selecţie şi de

atribuire a contractului de achiziţie publică de către autoritatea contractantă;e) confidenţialitatea, adică garantarea protejării secretului comercial şi a proprietăţii

intelectuale a ofertantului.În mod evident licitaţia în domeniul investiţiilor are câmp de manifestare în condiţiile

în care agenţii economici acţionează în cadrul unei pieţe concurenţiale, în regim comercial, având autonomia necesară încadrării în mecanismele pieţei.

În categoria investiţiilor publice se cuprind cheltuielile de capital aferente: proiectării, executării obiectivelor de investiţii noi, inclusiv instalaţiile aferente; modernizări, transformări, extinderi, consolidări şi alte investiţii determinate de acţiuni accidentale la construcţii şi instalaţii; utilajelor şi echipamentelor tehnologice şi montajului acestora în cadrul lucrărilor de investiţii; lucrărilor şi explorărilor geologice precum şi prospecţiunilor; prestărilor de servicii aferente investiţiilor ( asistenţă tehnică, proiectare, consultanţă etc.). Sfera cheltuielilor de capital arondată investiţiilor publice pare incompletă întrucât rămân în afară cheltuielile (preţul) pentru obţinerea terenului ca amplasament al unor obiective de investiţii, acţiunile de cercetare-dezvoltare şi unele cheltuieli de constituire, iar în cazul investiţiilor realizate în regie proprie – cheltuielile aferente proiectării, avizării şi expertizării8.

Există mai multe alternative în raport cu care licitaţia de execuţie în domeniul investiţiilor se justifică între care: interesul entităţii investitoare cu privire la realizare

8 Greceanu Cocoş Virginia, Op.cit., p.64.

70

investiţiei cu cost optim şi în condiţii de calitate corespunzătoare, interesul entităţii finanţatoare pentru utilizarea eficientă a resurselor alocate; concurenţa tot mai intensă pe piaţa investiţii – construcţii, dar mai ales teama de fenomene de corupţie care ar putea deturna o parte din fondurile publice. În măsura în care entitatea finanţatoare sau investitoare dispune de resurse limitate, iar folosirea eficientă a lor constituie o cerinţă esenţială, licitaţia de execuţie devine o pârghie oportună pentru înfăptuirea procesului investiţional. Tocmai de aceea în cazul investiţiilor publice – îndrumarea metodologică, verificarea organizării, desfăşurării şi adjudecării licitaţiei, soluţionarea contestaţiilor etc. revin Ministerului Finanţelor Publice Ministerului Lucrărilor Publice Transporturilor şi Locuinţei.

Remarcăm în mod deosebit rolul Departamentului Lucrărilor Publice în ceea ce priveşte aplicarea procedurilor pentru atribuirea contractelor de achiziţie publică aferente executării lucrărilor de investiţii, prin9:

- elaborarea normelor, prescripţiilor şi reglementărilor vizând conţinutul proiectelor tehnice, ofertelor şi a altor documente necesare, organizarea, desfăşurarea şi finalizarea licitaţiilor;

- îndrumarea metodologică unitară cu privire la licitaţia în domeniul investiţiilor;- controlul modului de organizare, desfăşurare şi finalizare a licitaţiilor de execuţie

şi constatarea contravenţiilor pe această linie;- participarea prin reprezentanţi – delegaţi, la comisiile de licitaţie pentru investiţii.

4.3.1.2. PROCEDURI PENTRU ATRIBUIREA CONTRACTULUI DE ACHIZIŢIE PUBLICĂ

Achiziţia publică are o sferă de cuprindere mai largă decât licitaţia. Ea are în vedere promovarea, prin proceduri specifice, a celei mai bune oportunităţi privind furnizarea unor produse, executarea unor lucrări sau prestarea unor servicii, necesare autorităţii contractante.

Autoritatea contractantă estimează valoarea contractului de achiziţie publică ce urmează a fi atribuit prin aplicarea regulilor stabilite de Guvern prin hotărâre. Astfel se poate constata faptul dacă valoarea contractului, fără TVA, este superioară sau nu echivalentului în lei a pragului valoric prevăzut. Conform reglementării actuale10 pragul valoric este pentru contractul: de furnizare – 30.000 euro; de lucrări – 125.000 euro şi de servicii – 30.000 euro.

Aşa cum reiese din reglementările actuale11 licitaţia a fost impusă în mod nemijlocit în legătură cu realizarea investiţiilor publice de către următoarele entităţi achizitoare: Parlamentul şi instituţiile aflate sub controlul acestuia; Preşedinţia; Guvernul, ministerele şi organele subordonate acestora; autorităţile administraţiei publice locale şi instituţiile publice subordonate acestora, autorităţile judecătoreşti; Ministerul Public; instituţiile publice de învăţământ superior; Academia României şi instituţiile subordonate; regiile autonome.

Excepţiile vizează achiziţiile publice care implică apărarea ţării, ordinea publică şi siguranţa naţională, precum şi investiţiile societăţilor comerciale în afara cazului în care acestea folosesc în completare resurse de finanţare aprobate prin legea bugetului.

În funcţie de valoarea şi complexitatea investiţiilor, autorităţile contractante pot aplica una dintre următoarele proceduri: a) licitaţie deschisă; b) licitaţie restrânsă; c) negociere competitivă sau cu o singură sursă; d) cerere de oferte de preţ.

Câteva aspecte pot fi relevante cu privire la motivaţia, procedura şi efectele scontate ale acestor forme de realizare a investiţiilor.

9 Cistelecan L., Cistelecan R., Licitaţia în procesul investiţional, Tribuna Economică, nr. 10/1999.

10 O.U.G.R. nr. 118/31 august 1999 privind achiziţiile publice, publicată în M.O. nr. 431/31.08.1999.11 H.G.R. nr. 725/22 august 2000 privind stabilirea listei cuprinzând autorităţile contractante, publicată în M.O. nr. 408/30.08.2000.

71

a. Licitaţia deschisă se organizează într-o singură etapă pentru investiţii de complexitate redusă. La ea pot participa un număr nelimitat de contractanţi în măsura în care îndeplinesc condiţiile de calificare. Cifra 2 reprezintă numărul minim de participanţi la această formă de licitaţie.

b. Licitaţia restrânsă se organizează pentru anumite investiţii publice care pot fi executate de un număr restrâns de executanţi specializaţi, investiţia are caracter secret ori licitaţia deschisă anterioară nu s-a finalizat. Numărul minim de candidaţi selectaţi la licitaţia restrânsă este încadrat între 5 şi 20. Licitaţia restrânsă necesită avizul Ministerului Finanţelor Publice solicitat de către entitatea investitoare.

c. Negocierea directă în vederea atribuirii contractului aferent realizării investiţiilor, înseamnă în fapt fie negocierea competitivă cu mai mulţi executanţi, fie negocierea cu un singur executant. Există în acest sens câteva motivaţii între care:

- investiţiile respective sunt de natura celor pentru care executantul are drepturi exclusive (lucrări de telefonie, căi ferate lucrări artistice etc.);

- investiţia presupune achiziţii de elemente adiţionale care se pot procura exclusiv de la executantul lucrării de investiţii;

- la două licitaţii anterioare organizate s-a prezentat un singur contractant cu o ofertă corespunzătoare;

- investiţiile având conţinut specific se încadrează în profilul unei regii sau acestea se realizează în regie, cu forţe proprii;

- investiţia se realizează de către entităţi care funcţionează cu capital autonomizat, ca societate comercială ori cu capital privat, fără a se face apel la fonduri publice.

d. Cerere de oferte de preţ în care caz autoritatea contractantă solicită oferte de preţ de la cel puţin 3, dar nu mai puţin de 2 executanţi de lucrări, furnizori sau prestatori.

Atunci când la licitaţie nu s-a prezentat un număr corespunzător de ofertanţi, respectiv la repetarea acesteia, dacă există cel puţin un ofertant cu ofertă corespunzătoare, licitaţia se reface analizându-se oportunitatea reducerii pragului de calificare a ofertanţilor sau oportunitatea negocierii directe în măsura în care această procedură se justifică.

4.3.2. TEHNICA REALIZĂRII LICITAŢIEI DE INVESTIŢII

4.3.2.1. CONSTITUIREA COMISIEI ŞI PUBLICITATEA

Organizarea licitaţiei revine entităţii achizitoare (investitorului) care de altfel numeşte comisia de evaluare pentru fiecare investiţie în parte. Organizator al licitaţiei poate fi, după caz, investitorul sau un agent economic specializat, angajat de către investitor, având experienţa profesionala şi probitate morală.Organizarea licitaţiei poate avea loc numai după parcurgerea tuturor etapelor prevăzute de reglementările legale, pentru promovarea investiţiilor şi după obţinerea avizelor, acordurilor şi autorizaţiei de construcţie. Aceasta înseamnă că organizarea licitaţiei poate avea loc numai după aprobarea investiţiei, obţinerea autorizaţiei de construcţie, asigurarea fondurilor pentru primul an de execuţie conform prevederilor legale, elaborarea documentelor de organizare a licitaţiei, a documentaţiei tehnice, verificate din punct de vedere tehnic şi economic.

Comisiei de licitaţie îi revine misiunea de a pregăti, de a organiza şi de a realiza licitaţia printr-o suită de proceduri, acte şi fapte. Avem în vedere: publicitatea anunţului de participare în Monitorul Oficial al României, Partea a VI-a – Achiziţii publice şi, după caz, într-un cotidian local, într-un cotidian de largă circulaţie internaţională de specialitate; realizarea preavizului de licitaţie în presă şi, după caz, facilitarea vizitării prealabile a amplasamentului investiţiei; urmărirea realizării şi asigurării documentelor licitaţiei;

72

transmiterea instrucţiunilor pentru contractori (ofertanţi); primirea ofertelor; evaluarea, adjudecarea, anularea sau amânarea licitaţiei.

Comisia de evaluare este constituită din cel puţin 5 membri cu pregătire profesională şi experienţă relevantă. De regulă reprezentantul autorităţii contractante are calitatea de preşedinte.

Comisia de evaluare: a) verifică respectarea regulilor de depunere şi prezentare a ofertelor; eligilibilitatea şi înregistrarea ofertanţilor; capacitatea tehnică şi financiară a ofertantului; b) califică/exclude ofertantul; c) evaluează ofertele, respinge ofertele necorespunzătoare şi stabileşte oferta câştigătoare; d) îndeplineşte alte atribuţii specifice.

Există anumite incompatibilităţi în legătură cu membri comisiei de evaluare. Ele privesc gradul de rudenie, natura relaţiilor de muncă şi a celor de proprietate ale acestora cu ofertanţii.

4.3.2.2. DOCUMENTAŢIA PENTRU ELABORAREA ŞI PREZENTAREA OFERTEI

Documentele licitaţiei prin conţinutul şi structura lor atestă potenţialul de informare pus la dispoziţia ofertanţilor de către autoritatea contractantă. Apreciem că fiecare piesă răspunde unei anumite funcţii, în acest demers, după cum urmează:

- anunţul publicitar şi / sau invitaţia de participare la licitaţie declanşează şi relevă intenţia investitorului. Anunţul publicitar nu poate fi lansat înainte de verificarea documentaţiei de licitaţie de către organele abilitate;

- instrucţiunile pentru ofertanţi au un conţinut complex întrucât oferă acestora: informaţii generale referitoare la investiţia respectivă, descrieri tehnice şi elemente grafice, informaţii financiare privind structura resurselor de finanţare (provenienţa), precizări şi cerinţe cu privire la criteriile de calificare, la preţuri şi tarife, forma de contract, modul de prezentare a valorii ofertei, garanţia de bună execuţie, clauze şi negocieri, termene de execuţie şi recepţie precum şi alte informaţii;

- formularele de ofertă şi contract de achiziţie publică, asigură caracterul unitar al formalizării documentaţiei;

- proiectul tehnic incluzând piese scrise şi desenate, selecţionate în scopul licitaţiei, constituie ansamblul informaţional specific pentru fiecare investiţie în parte şi baza pentru stabilirea soluţiilor tehnice şi organizatorice de execuţie a lucrărilor;

- caietele de sarcini reprezintă descrierea lucrărilor care fac obiectul licitaţiei, iar planşele oferă o prezentare grafică a aceloraşi lucrări. Distingem o varietate de caiete de sarcini cum ar fi: pentru proiectarea lucrărilor, pentru realizarea investiţiei, pentru probe, verificări şi recepţie, pentru furnituri, caiete de sarcini generale şi speciale etc.;

- listele privind volumul lucrărilor şi listele de utilaje şi echipamente constituie pentru ofertanţi sursa de informaţii în vederea aprecierii şi evaluării parametrilor ofertei;

- alte date şi informaţii importante pentru contractanţi se referă la amplasamente, regimul juridic şi starea terenului, condiţii hidrologice, geologice şi climatice, starea drumurilor etc.

Documentele licitaţiei se pun la dispoziţia contractanţilor contra cost. Câte un exemplar din documentaţia de licitaţie se trimite direcţiilor de specialitate din Ministerul Finanţelor Publice şi Ministerul Lucrărilor Publice Transporturilor şi Locuinţei, pentru a fi verificate dacă sunt îndeplinite condiţiile de organizare a licitaţiei.

73

4.3.2.3. INSTRUCŢIUNILE PENTRU OFERTANŢI ŞI CONDIŢIILE DE CALIFICARE

1. Instrucţiunile pentru ofertanţi au rolul de a crea un cadru unitar de analiză şi interpretare a documentelor licitaţiei şi a licitaţiei declanşate, de către oricare potenţial ofertant. Instrucţiunile pentru ofertanţi cuprind: borderoul documentelor licitaţiei, informaţii cu caracter general privind investiţia pentru care se organizează licitaţia, informaţii privind investiţia şi natura surselor de finanţare, cerinţe şi criterii de selecţie pentru ofertanţi, precizări referitoare la preţuri şi tarife, cerinţe şi clauze privind formularea ofertei, garanţia de bună execuţie, forma de contract, termene, clauze şi negocieri.

Ofertanţii potenţiali trebuie să facă dovada îndeplinirii condiţiilor de calificare, iar organizatorii licitaţiei în urma analizei întreprinse informează asupra faptului dacă un ofertant este sau nu eligibil, deci calificat pentru a participa la licitaţie.

2. Condiţiile de calificare şi selecţie a ofertanţilor sunt impuse prin acte normative. Deşi numeroase, acestea pot fi sintetizate în raport cu scopul urmărit de autoritatea contractantă (investitor), în această etapă a procesului investiţional, prin intermediul comisiei de licitaţie. Scopul lor este acela ca investitorul să se asigure cu privire la calitatea, capacitatea şi bonitatea unităţii potenţial ofertante. Câteva dintre aceste criterii, la care ofertantul trebuie să răspundă corespunzător sunt formulate în continuare:

- calitatea de agent economic a ofertantului;- existenţa reală şi funcţionarea în anumiţi parametri a agentului economic;- performanţele anterioare demonstrate, în sectorul său. Contractantul trebuie să aibă

o cifră medie generală de afaceri pe ultimii trei ani numai din activitatea de construcţii montaj, cel puţin egală cu plafonul stabilit prin documentele de licitaţie. Plafonul trebuie să fie cuprins între 1,5-3 ori valoarea medie anuală a lucrării supusă licitaţiei;

- lipsa sancţiunilor şi contravenţiilor privind concurenţa neloială;- existenţa personalului specializat pentru realizarea lucrărilor de investiţii;- dotarea corespunzătoare cu tehnică, utilaje şi echipamente;- starea financiară a societăţii reflectată în bilanţ;- inexistenţa stării de blocaj financiar, insolvabilitate, faliment, administrare sindică,

anchetă legală, suspendare din activitate;- îndeplinirea obligaţiilor fiscale;- capacitate tehnică, economică, materială şi umană de a executa lucrarea respectivă;- certificarea de bună execuţie atribuită pentru lucrări de investiţii adjudecate la

licitaţii anterioare;- scrisori de recomandare emise de către bănci;- alte cerinţe.În cazul licitaţiei deschise numărul contractorilor-executanţi care pot depune ofertă

este nelimitat. Oricare executant de lucrări are dre]ptul să solicite invitaţie de participare pentru a depune ofertă, în cazul aplicării procedurii prin licitaţie restrânsă sau prin negociere competitivă.

Autoritatea contractantă, prin comisia de evaluare stabileşte după analiza de rigoare, candidaţii selectaţi dintre candidaţii calificaţi.

Numărul candidaţilor selectaţi trebuie să se încadreze între 5 şi 20 în cazul licitaţiei restrânse; peste 3 şi nu mai puţin de 2, în cazul negocierii competitive. Candidaţilor selectaţi li se transmite invitaţie de participare la licitaţie sau negociere.

74

4.3.3. OFERTA

Oferta are două componente esenţiale: propunerea tehnică şi propunerea financiară.Propunerea tehnică trebuie elaborată în concordanţă cu caietul de sarcini. În cazul

licitaţiei deschise, prin negociere sau cu o singură sursă ori prin cerere de ofertă, la propunerea tehnică se ataşează documentele de calificare ale ofertantului.

Propunerea financiară trebuie să conţină toate informaţiile necesare evaluării financiare a ofertei.

Oferta constituie angajamentul ferm al ofertantului de a prelua în execuţie lucrările de investiţii pentru care s-a organizat licitaţia. Oferta este structurată astfel încât să constituie un răspuns, deci un angajament la documentele licitaţiei. Câteva cerinţe ale ofertei de licitaţie în investiţii pot fi sintetizate astfel:

- oferta trebuie să fie fermă, definitivă, cu caracter obligatoriu asupra conţinutului documentelor licitaţiei;

- oferta se subordonează clauzelor juridice şi financiare în raport cu documentele licitaţiei;

- oferta are caracter voluntar, dar ferm;- revocarea ofertei de către executant, deşi posibilă, generează sancţiuni;- oferta de licitaţie, în general, în investiţii în special este riguros încadrată în timp,

sub aspectul depunerii şi valabilităţii;- valoarea ofertei se stabileşte de către executant pe baza informaţiilor furnizate prin

documentele licitaţiei, luând în considerare volumul (cantitatea) lucrărilor (materiale, utilaje, echipamente etc.) şi preţurile unitare sau totale pe articole şi capitole de lucrări ale ofertei. Preţurile pot fi, în funcţie de condiţiile contractului, fixe sau indexabile.

Oferta include, în general, următoarele piese: scrisoarea de transmitere a ofertei, formularul de ofertă, dovada trimiterii, dovada depunerii garanţiei de participare, la oferta depusă, liste cu cantităţile de lucrări, liste cu cantităţile de utilaje şi echipamente, tabele cu informaţii suplimentare, documente şi informaţii privind calificarea şi alte informaţii.

Procedura de prezentare a ofertei (în original şi în copie, introduse în câte un plic interior şi ambele introduse într-un plic exterior, fiecare, cu menţiunile precizate în instrucţiunile către ofertanţi) are caracter unitar pentru candidaţi şi vizează asigurarea securităţii fiecărei oferte, precum şi tratarea lor în condiţii de legalitate şi echitate.

Candidatul are obligaţia de a depune oferta la adresa şi până la data limită pentru depunere, stabilite în anunţul sau în invitaţia de participare, asumându-şi riscul.

În cazul în care criteriul de selecţie al ofertei, comunicat prin anunţul de participare, îl constituie avantajul economic, ofertanţii au dreptul să depună odată cu oferta de bază şi oferte alternative. Aceste oferte trebuie să se încadreze în cerinţele minime obligatorii prevăzute în caietul de sarcini.

4.3.4. TRATAREA OFERTELOR ŞI FINALIZAREA LICITAŢIEI

Tratarea ofertei înseamnă de fapt: deschiderea examinarea şi clasificarea ofertelor; evaluarea şi compararea ofertelor; adjudecarea şi finalizarea licitaţiei.Cu privire la tratarea ofertelor câteva aspecte pot fi remarcate.

1. Deschiderea ofertelor se efectuează în plenul comisiei de evaluare, în prezenţa ofertanţilor care au depus oferte şi au fost declaraţi eligibili. În procesul-verbal întocmit cu această ocazie se va menţiona lista ofertelor reţinute şi lista ofertelor respinse, cu precizarea principalelor caracteristici ale acestora. Comisia de evaluare va lua în considerare ofertele alternative numai dacă acestea sunt acceptate din punct de vedere al soluţiilor de calitate de către proiectant şi după caz de către specialişti atestaţi în domeniu.

75

Ofertele candidaţilor selecţionaţi se verifică şi se analizează de către membri comisiei de evaluare dacă au fost întocmite corect; dacă valorile din centralizatoarele obiectelor şi categoriilor de lucrări au fost corect însumate; dacă articolele din listele de cantităţi de lucrări au fost corect cotate; dacă exprimarea în unităţi de măsură este corectă. În cazul unor neclarităţi se solicită ofertanţilor clarificări şi documente justificative fără a se permite modificarea valorii ofertei sau conţinutului acesteia.

2. Evaluarea ofertelor se realizează de către comisia de evaluare prin apreciere simplă a calităţilor tehnice şi valorice sau prin punctaj pe baza unor coeficienţi aplicaţi la parametrii ofertelor.

3. Compararea ofertelor se realizează pe baza unor criterii de selecţie şi punctaje acordate parametrilor ofertelor, între care: valoarea ofertei; durata de execuţie a lucrării de investiţii; nivelul tehnic al utilajelor şi echipamentelor, bonitatea, situaţia financiară şi performanţele ofertantului; calificarea personalului; capacitatea de organizare şi performanţele de calitate asumate etc.

4. Adjudecarea constituie procedura prin care comisia de evaluare decide încredinţarea unui anumit ofertant a execuţiei lucrării de investiţii pentru care a licitat. Criteriul pentru atribuirea contractului de achiziţie publică poate fi numai:

a) fie oferta cea mai avantajoasă din punct de vedere economic;b) fie în mod exclusiv, preţul cel mai scăzut.Oferta cea mai avantajoasă din punct de vedere economic este aceea care întruneşte

punctajul cel mai mare rezultat din aplicarea unui algoritm de calcul.Oferta atribuită pe criteriul exclusiv al preţului cel mai scăzut trebuie să respecte cel

puţin nivelul minim de calitate impus de caietul de sarcini.Hotărârea de adjudecare-atribuire a contractului de achiziţie publică se ia cu votul

favorabil al 2/3 din numărul voturilor membrilor comisiei de evaluare între care cel puţin 2 voturi trebuie să aparţină investitorului, organelor Ministerului Finanţelor Publice sau Ministerului Lucrărilor Publice.

5. Comunicarea hotărârii comisiei de evaluare către câştigători se concretizează în scrisoarea de acceptare (prin care se notifică acceptarea ofertei, valoarea ofertei acceptate, încredinţarea contractului de execuţie şi invitaţia de a perfecta contractul şi a depune garanţia de bună execuţie). Garanţia de bună execuţie se constituie ca scrisoare de garanţie bancară: a) privind cuantumul valoric al garanţiei de bună execuţie care se actualizează trimestrial sau b) garantarea contului garanţiei de bună execuţie constituit de contractor şi alimentat de investitor prin retuşări succesive din situaţiile de plată lunară, până la atingerea plafonului stabilit.

6. Finalizarea în termeni pozitivi a licitaţiei de execuţie are loc prin perfectarea şi semnarea contractului de execuţie între investitor şi executant în limite de timp precizate. În termeni negativi poate interveni, în mod excepţional, anularea licitaţiei (dacă valoarea ofertei nu acoperă valoarea investiţiei estimate de autoritatea investitoare; au fost depuse contestaţii întemeiate sau alte cazuri speciale) sau amânarea licitaţiei ( atunci când documentele licitaţiei sunt incomplete).

În ideea perfecţionării conţinutului şi cadrului de realizare a licitaţiei de execuţie în domeniul investiţiilor formulăm câteva aprecieri după cum urmează:

1. Demersul licitaţiei de execuţie în investiţii se justifică într-un plan mai larg decât cel oferit de domeniul public, fapt motivat de cerinţele mecanismelor de piaţă şi de raportul dintre sectorul public şi cel privat.

2. În constituirea şi funcţionarea comisiilor de evaluare pentru atribuirea contractului de achiziţie publică ar trebui să aibă preponderenţă criteriul responsabilităţii în virtutea sarcinilor de serviciu, cu atât mai mult cu cât fiecare dintre membri acesteia este exponentul unei autorităţi.

76

3. Condiţiile de calificare ale executanţilor de lucrări pentru a putea participa la licitaţie pot fi sintetizate prin trei cerinţe cumulative, respectiv: “ de a fi”; “de a şti”; “de a putea”.

4. Întregul demers al licitaţiei de execuţie a investiţiilor, apreciem că trebuie subordonat criteriilor de: eficienţă economică, legalitate şi moralitate.

4.4. ORGANIZAREA EXECUTĂRII LUCRĂRILOR DE INVESTIŢII

4.4.1. FORMELE DE REALIZARE A LUCRĂRILOR DE INVESTIŢII

Este cunoscut faptul că realizarea investiţiilor corporale, presupune în cea mai mare măsură executarea unor lucrări de construcţii propriu-zise, montajul utilajelor tehnologice corespunzătoare şi efectuarea altor cheltuieli. Înfăptuirea investiţiilor cade în sarcina beneficiarilor şi titularilor, care le realizează prin unităţi antrepriză de construcţii sau direct prin activitatea organizată în acest scop de beneficiarii de investiţii.

Corespunzător acestor accepţiuni, investiţiile se pot realiza în două forme şi anume: a) în antrepriză; b) în regie.

Investiţiile în antrepriză se execută pe bază de contracte de antrepriză, de către unităţi de antrepriză în construcţii. Aceste unităţi dispun de resurse pentru crearea bazei tehnico – materiale, constând în: baze de producţie (staţii de betoane şi mortare, ateliere de confecţii metalice, ateliere de tâmplărie); staţii sau baze de utilaje S.U.T., I.U.C.T.; dotări social – gospodăreşti (locuinţe, cămine, cantine, cluburi etc.). În acelaşi timp unităţile de construcţii dispun de personal specializat pentru executarea lucrărilor.

Investiţiile în regie se realizează cu forţele proprii ale unităţilor investitoare, în care caz se organizează sectoare distincte în cadrul întreprinderii, care se preocupă de aprovizionarea cu materiale, asigurarea utilajelor şi a personalului necesar pentru desfăşurarea lucrărilor.

În etapa actuală peste 80% din volumul lucrărilor de investiţii se execută în antrepriză. Realizarea investiţiilor în antrepriză prezintă avantaje importante, ceea ce face ca această formă de executare a lucrărilor să capete noi dimensiuni.

În primul rând, prin executarea investiţiilor în antrepriză are loc perfecţionarea şi dezvoltarea bazei tehnico – materiale a întreprinderilor de construcţii. În acest cadru, unităţile de construcţii se specializează în executarea lucrărilor, îşi creează baze de producţie sau de utilaje, îşi asigură permanentizarea unui nucleu de personal, dobândind astfel experienţa proprie necesară în organizarea activităţii de producţie.

În cadrul executării lucrărilor de investiţii în regie, nu poate fi vorba de dezvoltarea bazei tehnico – materiale a producţiei de construcţii, pentru că dotările necesare în perioada de construcţie se lichidează la terminarea lucrărilor, iar personalul folosit la execuţia lucrărilor este eliberat.

În al doilea rând, în cazul executării lucrărilor în antrepriză, se asigură o continuitate în organizarea producţiei, fapt care permite folosirea mai raţională a resurselor; totodată, unităţile de construcţii pot să-şi stabilească frontul de lucru de natură să asigure folosirea din plin a capacităţilor de producţie de care dispun.

Dimpotrivă în cazul executării lucrărilor în regie, datorită caracterului lor ocazional nu este posibilă o asemenea organizare a lucrărilor.

În al treilea rând, executarea lucrărilor în antrepriză permite introducerea procedeelor moderne de conducere, organizare şi desfăşurare a producţiei. Avem în vedere aici stabilirea unei anumite structuri de producţie şi de conducere a întreprinderilor de construcţii care să corespundă volumului, dispersiei şi complexităţii lucrărilor, posibilitatea folosirii metodei drumului critic în organizarea executării lucrărilor etc. Mai mult, în cadrul unităţilor de

77

construcţii este posibilă informatizarea lucrărilor de contabilitate şi calcul. Prin aceste avantaje, antrepriza este superioară executării lucrărilor în regie.

În sfârşit, spre deosebire de executarea lucrărilor în regie în cazul executării lucrărilor în antrepriză atribuţiunile agenţilor care concură la realizarea investiţiilor (proiectant, beneficiar, investitor) sunt delimitate riguros, întrucât între aceste unităţi se încheie contracte (de proiectare şi de antrepriză), prin aceasta asigurându-se exercitarea unui control permanent pe parcursul desfăşurării lucrărilor. Sunt şi situaţii în care este mai eficientă executarea lucrărilor în regie, cum ar fi cazul lucrărilor de valori mici şi cu un grad redus de complexitate, a lucrărilor speciale pentru a căror executare există forţă de muncă calificată la beneficiari, a unor lucrări de mică mecanizare, sau a investiţiilor izolate şi de volum redus.

4.4.2. CONŢINUTUL ŞI MODUL DE ORGANIZARE A ŞANTIERELOR DE CONSTRUCŢII – MONTAJ

O etapă de cea mai mare importanţă în cadrul procesului investiţional o constituie executarea lucrărilor de investiţii, fapt care impune o pregătire şi organizare corespunzătoare, asigurate prin:

- schema generală de organizare a şantierului;- proiectul de organizare a executării lucrărilor de construcţii – montaj.Organizarea şantierelor cuprinde complexul de măsuri tehnice – organizatorice care se

iau în vederea realizării lucrărilor de investiţii la termenele planificate şi în limita sumelor aprobate, măsuri care vizează reducerea duratelor de execuţie şi a costului lucrărilor, precum şi creşterea calităţii acestora. Măsurile menţionate se stabilesc anticipat, dar pot fi luate şi pe parcursul lucrărilor de construcţii de bază. În cadrul organizării şantierelor se realizează o serie de lucrări de construcţii cu caracter definitiv sau de natura baracamentelor şi amenajărilor provizorii şi totodată se efectuează unele cheltuieli care nu se materializează în obiecte de construcţii provizorii sau definitive.

De fapt, şantierul a constituit veriga de bază în reţeaua unităţilor de antrepriză în construcţii, până în anul 1984. Locul său a fost luat de brigada antrepriză de construcţii – montaj al cărei rol şi funcţii erau definite prin forţa de muncă de care dispune şi dotările materiale (utilaje de construcţii, materiale etc.) în raport cu sarcinile de plan stabilite prin contract. Şantierul rămâne

Ca atare şantierul va putea fi definit prin totalitatea factorilor de producţie (forţă de muncă, mijloace de muncă, valori materiale, obiecte ale muncii) arondaţi, pentru realizarea unui anumit obiect de investiţii, pe amplasamentul stabilit. Organizarea acestor factori constituie o necesitate pentru declanşarea frontului de lucru în vederea înfăptuirii obiectivului. În acest context, apreciem că, organizarea de şantier, are loc la nivelul şi în cadrul fiecărui şantier.

Lucrările pentru organizarea şantierelor se pot materializa în obiecte de construcţii provizorii sau definitive cum ar fi: a) construcţii social culturale şi administrative (locuinţe, dormitoare în vagoane, bacuri, corturi, cantine, cluburi, birouri, puncte sanitare şi farmaceutice, unităţi comerciale etc.); b) construcţii pentru servirea producţiei (depozite şi magazii, rampe şi plafoane pentru descărcare – depozitare, remize pentru utilaje etc.); c) secţii de producţie industrială – secundară, ateliere de confecţii metalice, poligoane de prefabricate, staţii pentru prepararea betoanelor şi mortarelor; d) construcţii şi instalaţii de folosinţă generală (drumuri de şantier, linii decovil, linii ferate înguste, căi pentru macarale, reţele provizorii de apă, canalizare, electrice, împrejmuiri provizorii etc.); e) instalaţii şi lucrări de organizare necesare executării pe timp friguros şi la lumină artificială.

În afară de aceste lucrări, pentru organizarea şantierelor se efectuează o serie de cheltuieli nematerializate în obiecte de construcţii provizorii sau definitive, legate de

78

transportul muncitorilor la, şi de la, locul de muncă, demontarea şi remontarea obiectelor de organizare provizorii, chirii etc.

Schema generală de organizare a şantierului se integrează în proiectul tehnic, se elaborează de către proiectant, ea reprezentând faza I de proiectare a organizării şantierului şi are scopul de a preciza soluţiile de execuţie şi toate elementele necesare acestora, inclusiv eşalonarea duratelor de execuţie şi volumul diferitelor utilităţi.

În cadrul schemei generale de organizare, unitatea de proiectare elaborează: graficul coordonator al eşalonării lucrărilor de investiţii în timp, pe stadii fizice şi valorice, cu nominalizare pe categorii de executanţi; lista metodelor de execuţie indicate pentru fiecare obiect şi stadiu fizic, cu precizarea modului de executare, fiind însoţite de schiţe şi calcule; planul general de organizare a şantierului în cadrul căruia se dau soluţiile de executare a lucrărilor şi instalaţiilor provizorii necesare servirii şantierului.

În principal, în schema generală de organizare a şantierului, soluţiile date privesc: necesarul de forţă de muncă pe specialităţi prezentat sub formă de grafic eşalonat în timp şi corelat cu procesul executării lucrărilor; volumul construcţiilor provizorii şi instalaţiile de servire a şantierului şi posibilităţile de realizare a lucrărilor de organizare de şantier.

Aşadar, prin schema generală de organizare, proiectantul are în vedere stabilirea surselor de aprovizionare cu materiale necesare, posibilităţile de recrutare a forţei de muncă, soluţiile tehnologice pentru executarea lucrărilor de bază, necesarul de utilaje, de forţă de muncă, legăturile şantierului cu căile de comunicaţii şi cu reţele de utilităţi (energie, apă, gaze etc.). Tot în cadrul acestei faze de proiectare a organizării şantierului se includ şi piesele desenate (planul general de amplasare a obiectelor de investiţii în amplasamentul fixat etc.).

Proiectul de organizare a executării lucrărilor de construcţii – montaj constituie cea de a doua fază a proiectării organizării de şantier, prin care se adânceşte şi se detaliază soluţiile indicate în schema generală de organizare a şantierului. Principalele elemente cuprinse în proiect (piese desenate, grafice, diagrame, piese scrise, tabele) constau în:- graficul general de execuţie a obiectivului;- tehnologia de execuţie adoptată pe obiecte şi pe categorii de lucrări;- graficul necesarului de forţă de muncă;- graficul necesarului de materiale;- graficul necesarului de utilaje şi mecanisme de construcţii;- soluţii privind cazarea personalului;- soluţii privind amplasarea obiectelor de organizare a şantierului (birouri, magazii, depozite

etc.);- necesarul de utilităţi privind organizarea şantierului;

- planul general de organizare a şantierului cu precizarea amplasamentelor construcţiilor provizorii.

Proiectul de organizare a execuţiei lucrărilor de construcţii – montaj se elaborează de către unitatea de construcţii, după câştigarea licitaţiei de execuţie şi contractarea lucrărilor.

Prin proiectul de organizare se stabilesc: termenele de înfăptuire a lucrărilor de investiţii în cadrul graficului calendaristic, pe etape intermediare şi în mod corelat cu execuţia lucrărilor conexe şi colaterale.

În al doilea rând, prin proiectul de organizare se stabilesc metodele de execuţie, soluţiile constructive, ordinea de aplicare a acestor soluţii în cadrul fluxului tehnologic şi mijloacele tehnice necesare. Pe baza soluţiilor tehnico–constructive adoptate prin proiectul de organizare a lucrărilor, se stabileşte în continuare necesarul de materiale de construcţii, inclusiv a surselor de aprovizionare, cât şi soluţiile de alimentare a şantierului cu energie electrică şi termică, cu apă etc., dându-se prioritate cooperării pe platforme industriale sau în zonă, în vederea reducerii costului organizării de şantier şi implicit al investiţiilor.

79

Prin fluxul tehnologic adoptat, proiectul de organizare dă indicaţii concrete pentru amplasarea şi organizarea secţiilor anexe productive: ateliere de confecţii metalice, baze şi staţii de utilaje etc., în vederea creării condiţiilor pentru execuţia lucrărilor de bază. Cu acelaşi prilej se stabilesc traseele de legare a şantierului cu căile de comunicaţie, reţelele de apă şi energie electrică şi se fac precizări pentru amplasarea magaziilor şi a depozitelor, precum şi a construcţiilor administrativ – gospodăreşti necesare în perioada de executare a lucrărilor.

Stabilirea necesarului de forţă de muncă constituie un alt obiectiv important care se realizează prin proiectul de organizare. Necesarul de forţă de muncă se stabileşte în structură pe calificări, în corelaţie cu graficul de executare a lucrărilor şi, odată cu aceasta, sunt precizate soluţiile de cazare adoptate şi necesarul de construcţii provizorii afectate cazării, sau posibilităţile de închiriere a unor spaţii. În această direcţie este recomandată folosirea cu prioritate a unor spaţii existente, libere şi numai ca ultimă soluţie se trece la realizarea unor noi dotări.

4.5. METODE CLASICE DE ORGANIZARE A EXECUTĂRII LUCRĂRILOR DE CONSTRUCŢII – MONTAJ

Între metodele clasice de organizare a executării lucrărilor de construcţii – montaj se pot menţiona: metoda succesivă, metoda paralelă şi metoda în lanţ.

Metoda succesivă presupune organizarea execuţiei lucrărilor de aşa manieră, încât frontul de lucru să fie deschis în mod eşalonat, după terminarea fiecărui obiect, în succesiunea indicată de procesul tehnologic. Această metodă prezintă avantajul că necesită un număr redus de muncitori, dar are dezavantajul unei durate relativ mari a lucrărilor.

Metoda paralelă de execuţie a lucrărilor de construcţii presupune deschiderea frontului de lucru în acelaşi timp la toate obiectele şi continuarea executării lucrărilor până la terminarea lor. Această metodă presupune angajarea unui mare număr de muncitori pentru execuţia lucrărilor, deschiderea unor fronturi de lucru şi folosirea cu eficienţă scăzută a forţei de muncă, a utilajelor şi mecanismelor de construcţii.

Metoda în lanţ presupune organizarea executării lucrărilor în mod continuu, uniform şi prin sincronizarea proceselor de lucru. În acest caz, frontul de lucru este împărţit în sectoare; brigăzile complexe sau specializate au componenţă constantă; se asigură executarea lucrărilor în intervale egale de timp la fiecare sector, întrucât complexul de lucrări din fiecare sector este delimitat în cicluri separate de execuţie. În esenţă, o formaţie de lucru execută aceleaşi lucrări, trecând de la un sector la altul, în lanţ sincronizat.

Clasificarea lanţurilor are în vedere o serie de criterii: particularităţile lucrărilor de construcţii, ritmicitatea, structura lucrărilor etc. Particularităţile lucrărilor de executat impune organizarea executării acestora în lanţ linear (la conducte magistrale, căi ferate, şosele, reţele etc.) sau în lanţ pe sectoare (la lucrări industriale, construcţii de locuinţe).

Ţinând seama de ritmicitatea execuţiei lucrărilor, se pot întâlni lanţuri de lucru ritmice sau neritmice. Deci durata de execuţie a lucrărilor dintr-un ciclu poate fi egală de la un sector la altul sau inegală.

În funcţie de structura lucrărilor de construcţii lanţurile de lucru pot fi specializate pe elemente constructive, lanţuri pe obiecte şi lanţuri complexe. În sfârşit, în raport cu gradul de stabilitate se pot organiza lanţuri de lucru stabile şi lanţuri nestabile.

Folosirea metodei de lucru în lanţ permite creşterea productivităţii muncii şi a calităţii lucrărilor datorită specializării formaţiilor de lucru, asigurării continuităţii în muncă, folosirii raţionale a utilajelor şi mecanismelor de construcţii, reducerii costului lucrărilor şi a duratei de execuţie.

80

4.6. PROGRAMAREA EXECUTĂRII LUCRĂRILOR DE CONSTRUCŢII – MONTAJ

. Programarea şi organizarea execuţiei lucrărilor de construcţii – montaj utilizează metode diverse, unele clasice, altele moderne. Între metodele clasice reţinem programarea calendaristică, iar între cele moderne metoda drumului critic.

4.6.1. PLANIFICAREA CALENDARISTICĂ A EXECUTĂRII LUCRĂRILOR DE CONSTRUCŢII – MONTAJ

Se înscrie între metodele tradiţionale de programare, cuprinzând planul calendaristic general, planul calendaristic pe obiect şi planul operativ lunar.

Planul calendaristic general se întocmeşte sub forma unui grafic Gantt (diagramă în benzi) pentru întregul complex de lucrări, în funcţie de proiectul de organizare a lucrărilor şi în concordanţă cu termenele de dare în funcţiune prevăzute în graficul coordonator de eşalonare a investiţiei.

Planul calendaristic pe obiect are, de asemenea, forma graficului Gantt şi are rolul de a eşalona lucrările pe trimestre, luni şi decade în funcţie de: procesele de lucru aferente realizării obiectului; volumul de lucrări; succesiunea logică de executare a diferitelor procese de lucru; corelarea executării lucrărilor de instalaţii şi montaj cu cele de construcţii; asigurarea continuităţii în executarea proceselor de lucru. În acest scop, la elaborarea planului calendaristic pe obiect se utilizează fişele tehnologice ale proceselor de lucru. Planul calendaristic pe obiect se detaliază pe categorii de lucrări, servind astfel asigurării cu materiale, prefabricate, mijloace de transport şi forţă de muncă.

Planul operativ lunar asigură punerea de acord a condiţiilor reale de execuţie din fiecare lună cu sarcinile fizice şi valorice din planul de producţie trimestrial şi cu prevederile din proiectul de organizare a lucrărilor. Necesitatea planificării operative a producţiei de construcţii – montaj este cauzată de apariţia unor factori neprevăzuţi care modifică ritmul şi volumul lucrărilor programate.

Instrumentul de planificare operativă a producţiei îl constituie planul operativ lunar, care cuprinde volumul lucrărilor de construcţii – montaj ce urmează a se realiza în decursul lunii, cu precizarea stadiilor fizice pe categorii de lucrări, necesarul de materiale în structură, forţa de muncă pe specialităţi (betonişti, dulgheri, zidari etc.), necesarul de utilaje de construcţii (macarale, excavatoare, buldozere etc.), necesarul de mijloace de transport.

Planul operativ lunar se aprobă de către conducerea întreprinderii de construcţii, iar apoi se defalcă pe brigăzi şi echipe, în vederea executării lui. Prin aceasta, se asigură cunoaşterea sarcinilor de plan de către fiecare formaţie de lucru şi fiecare loc de muncă. Conducătorul formaţiei de lucru are rolul de a urmări justa repartizare a sarcinilor pe executanţi şi realizarea ritmică a lucrărilor pe decade şi zile.

4.6.2. FOLOSIREA METODEI DRUMULUI CRITIC ÎN PROGRAMAREA REALIZĂRII OBIECTIVELOR DE INVESTIŢII

Analiza drumului critic (ADC) reprezintă o metodă aparţinând cercetării operaţionale12

a cărei esenţă este programarea şi urmărirea proceselor complexe, bazată pe noţiuni de teoria grafelor (conceptele de graf, drum, drum maxim etc.). Exceptând aceste concepte

12 În cadrul cercetării operaţionale, domeniu al matematicii cu largi aplicaţii în economie şi alte ştiinţe, apărut în timpul celui de al doilea război mondial, se înscriu: programarea matematică, teoria stocurilor, programarea producţiei, teoria grafelor, teoria fenomenelor de aşteptare, teoria jocurilor, teoria reînnoirii echipamentelor şi metodele de simulare (vezi Boldur Gh., Fundamentarea..., p. 20 – 22).

81

fundamentale, analiza drumului critic şi-a dezvoltat propriul eşafodaj de metode, uneori foarte complexe, în care intervin metode de programare matematice, procedee probabilistice, metode euristice13 etc.

A.D.C. ca teorie şi metodă este mai nouă decât cercetarea operaţională (ale cărei elemente au apărut cu multe secole în urmă), dezvoltarea procedeelor sale a fost susţinută mai ales în SUA sub denumirea de Project Planning Tehniques (PPT) care aveau la bază elemente ale teoriei grafelor. Astfel, în 1957, M.R.Walker, colaboratorul secţiei “Integrated Engineering Control Group” a firmei Du Pont şi J.E.Kelley de la firma Remington Rand, au reprezentat ciclul pentru realizarea unei fabrici chimice cu ajutorul graficului – reţea, determinând şi “Drumul critic”, adică succesiunea operaţiunilor de muncă ce sunt decisive pentru durata totală a proiectului. Ei au denumit tehnica lor de planificare “Critical Path Metod” (CPM), adică metoda drumului critic.

Paralel, în 1958, pentru nevoi ale marinei militare americane W.Fazar, în colaborare cu unele firme de asistenţă, a pus la punct un alt procedeu de planificare în reţea “Programm Evaluation Review Technique” (PERT).

În acelaşi an (1958), în Franţa, Firma SEMA a elaborat o altă metodă de planificare în reţea, folosită pentru construcţia unei centrale electrice, “Metoda Potenţialelor Metra” (MPM), metodă ca are la bază îndeosebi lucrările lui B.Roy.

Metoda drumului critic este cel mai elementar procedeu al analizei drumului critic. În metoda drumului critic se porneşte de la concepţia conform căreia realizarea lucrărilor de construcţii – montaj constă dintr-un ansamblu de lucrări, acţiuni sau condiţii foarte variate, intercorelate, care sunt denumite cu un termen general activităţi.

În principiu, metoda constă în alcătuirea unei scheme tehnologice grafice, în care figurează un ansamblu de lucrări, indicându-se succesiunea şi interdependenţa activităţilor. Această schemă grafică orientată, constituie din punct de vedere matematic un graf care exprimă procesul de realizare al ansamblului de lucrări.

În stabilirea unui program de investiţii cu ajutorul metodei drumului critic trebuie să se parcurgă următoarele etape:

1. Analiza şi descompunerea proiectului în activităţi.2. Întocmirea listei activităţilor.3. Întocmirea graficului de reţea.4. Determinarea duratei de execuţie a obiectivului de investiţii.5. Actualizarea graficului reţea.

1. Analiza şi descompunerea proiectului în activităţiAceasta este faza de concepţie în care se stabileşte pe baza studiului amănunţit al

documentaţiei tehnice, înlănţuirea tehnologică a diferitelor procese de lucru şi a tuturor activităţilor legate de desfăşurarea lucrărilor.

Analiza structurii lucrărilor, necesită colaborarea unor colective de specialişti în organizarea executării lucrărilor. Această operaţie se recomandă a se efectua în următoarea ordine: mai întâi stabilirea condiţiilor generale de lucru, apoi analiza obiectivelor principale din care se compune lucrarea şi în cele din urmă întocmirea listei activităţilor şi a legăturilor tehnologice.

Informaţiile obţinute din studiul proiectului trebuie să permită obţinerea următoarelor date minime14:

13 Boldur Gh., Fundamentarea complexă a procesului decizional economic, Editura ştiinţifică, Bucureşti, 1973, p. 21.14 Aurian I., Boldur Gh., Lazăr S., Cercetarea operaţională în construcţii, Editura ştiinţifică, Bucureşti, 1967, p. 91.

82

- data începerii lucrării, durata de execuţie planificată şi eventualele termene intermediare;

- posibilităţi de procurare a resurselor (materiale, utilaje, forţă de muncă), precum şi modul cum se asigură furnizarea utilajelor tehnologice;

- unităţile care trebuie să coopereze la executarea lucrărilor de construcţii;- metodele tehnologice folosite la executarea lucrărilor şi gradul de mecanizare.După analiza structurii proiectului se stabilesc activităţile, relaţiile de ordine dintre ele

(condiţionările) şi se determină durata acestora.Activitatea este o parte distinctă dintr-un proiect, un subproces precis determinat, care

consumă timp şi eventual resurse.Activităţile sunt de trei feluri: propriu-zise care consumă timp şi resurse, aşteptări care

consumă numai timp şi activităţi fictive care nu consumă timp şi nici resurse.Durata oricărei activităţi deterministe se stabileşte cu ajutorul formulei:

(4.1)

în care:dij - reprezintă durata activităţii (ij);qij – cantitatea de lucrări ce trebuie executate la activitatea (ij);Nm – numărul de muncitori din echipa care execută lucrarea;np – norma de producţie;k – indicele mediu de îndeplinire a normei.De exemplu, pentru activitatea de zidărie din cărămidă, la care qij = 264 mc, np=

3mc/om zi, Nm = 10 muncitori şi k = 1,1 aplicând formula de mai sus, obţinem:

= 8 zile

Durata unei activităţi probabiliste se stabileşte cu ajutorul formulei:

(4.2)

în care:a - reprezintă durata optimistă a activităţii;b – durata pesimistă;m – durata probabilă.

2. Întocmirea listei activităţilorDupă ce proiectul a fost descompus în activităţi se trece la întocmirea listei

activităţilor şi indicarea ordinii de execuţie care rezultă din condiţiile tehnologice şi organizatorice studiate.

În acest scop, listele trebuie astfel întocmite, încât să se poată stabili pentru fiecare activitate în parte următoarele date: activităţile care trebuie executate înainte de activitatea considerată, activităţile care trebuie executate simultan şi activităţile care se execută după terminarea activităţii considerate. Operaţia de stabilire a succesiunii tehnologice în graficul reţea, este hotărâtoare pentru succesul lucrărilor de planificare şi urmărire.

Să presupunem că avem următoarea listă de activităţi15:

15 Boldur – Lăţescu Gh., Ciobanu Gh., Băncilă I., Analiza sistemelor complexe, Editura ştiinţifică şi enciclopedică, Bucureşti, 1982, p. 151.

83

Lista activităţilor privind realizarea unui obiectiv de investiţii

Tabelul nr. 4.1

Nr.crt.

Denumirea activităţii Simbol Activităţi direct

precedente

Durata(luni)

1. Proiectare P - 72. Achiziţionarea terenului E P 23. Comenzi utilaje CU P 34. Organizarea şantierului etapa I OS1 P 15. Formarea de cadre calificate F P 106. Execuţie de drumuri interioare D1 E; OS1 27. Execuţie reţele tehnice etapa I R1 E; OS1 58. Livrări, recepţii utilaje LU CU 69. Lucrări construcţii–montaj etapa I C1 E; OS1 410. Organizarea şantierului etapa II OS2 OS1 211. Execuţie de drumuri interioare

etapa IID2 D1; OS2R1 3

12. Execuţie reţele tehnice etapa I R2 R1 513. Lucrări construcţii–montaj etapa II C2 LU; C1; R1 10

3. Întocmirea graficului de reţea Pentru corecta trasare a unui grafic reţea trebuie să se ţină seama de următoarele

reguli:- Dacă între două momente de execuţie trebuie să reprezentăm două sau mai multe

activităţi paralele sau simultane (figura nr. 4.6) este necesar să se introducă activităţi fictive, astfel încât fiecare activitate să fie identificată (figura nr. 4.7).

84

Fig.4.6. Reguli de trasare a graficului reţea

Fig.4.7. Reguli de trasare a graficului reţea

- Dacă începerea unei activităţi “C” depinde de terminarea a două activităţi independente “A” şi “B”, în timp ce o altă activitate “D” depinde numai de activitatea “B”, atunci reprezentarea din figura 4.8 nu este corectă. Reprezentarea corectă este indicată de figura nr. 4.9 unde s-a introdus activitatea fictivă.

Fig.4.8. Reguli de trasare a graficului reţea

A

Fig.4.9. Reguli de trasare a graficului reţea

- O altă regulă de bază este aceea că nici o activitate nu poate începe decât după terminarea tuturor activităţilor ce converg spre faza precedentă a acelei activităţi. Pentru exemplificare, se consideră că există patru activităţi (a, b, c şi d) şi următoarele condiţii de succesiune: “d” începe după terminarea activităţii “a”; “b” începe după terminarea unei părţi din “a”, “c” începe după unei alte părţi din “a”. Pentru a reprezenta grafic, activitatea “a” se descompune în trei activităţi (a1, a2, a3), figura nr 4.10.

b c

Fig.4.10. Reguli de trasare a graficului reţea

O reţea C.P.M. corectă trebuie să respecte, în afara regulilor arătate mai sus următoarele condiţii:

- trebuie să existe un singur vârf x0 numit intrare în reţea având proprietatea: Γ-1x0 = Φ (4.3)

adică toate activităţile sunt incidente spre exterior în acest vârf.- trebuie să existe un singur vârf xn numit ieşirea din reţea cu proprietatea

Γ-1xn = Φ (4.4)

85

1 3 4

2

0 CA D

4

3

2

1

0 A B

C D

0

1 2

3 4

5DB

C

3 2

4

1 0

5 6

a2a1 a3

dC10

1 2 3 0

B

C DA

- graficul reţea nu trebuie să conţină circuite şi bucle.Circuitul este un drum închis – iar drumul este o succesiune de activităţi adiacente.În baza listei activităţilor (tabelul nr. 4.1.) se trasează graficul reţea, figura nr. 4.11.

Fig. 4.11. Grafic reţea

Fiecărei activităţi i se asociază un segment orientat numit arc, iar condiţionarea (succesiunea) a două activităţi se prezintă prin succesiunea a două arce adiacente.

Fiecare activitate are un moment de începere şi unul de terminare. Orice activitate nu poate începe înainte de terminarea tuturor activităţilor precedente şi nu se poate termina după începerea activităţilor următoare. De exemplu, activitatea R1 nu poate să înceapă dacă nu s-au terminat activităţile E şi OS1, iar activitatea R2 nu poate să înceapă dacă nu este terminată activitatea R1.

4. Determinarea duratei de execuţie a obiectivului de investiţiiProgramul de desfăşurare a unui proiect este exprimat printr-un ansamblu de termene

referitoare la evenimente şi activităţi.Evenimentele sunt momente caracteristice ale unei acţiuni descrise printr-un grafic

reţea, reprezentând stadiul de realizare a activităţilor, respectiv terminarea uneia sau mai multor activităţi. Ele se reprezintă de regulă prin cerculeţe numite noduri care se numerotează de obicei secvenţial, conform regulii: numărul nodului de început al unei activităţi trebuie să fie mai mic decât numărul nodului de sfârşit.

Pentru determinarea duratei de execuţie a obiectivului este necesar să se cunoască duratele activităţilor. Acestea se calculează pe baza normelor de lucru, a efectivelor de muncitori şi a utilajelor disponibile, ţinând seama de frontul de lucru şi de condiţiile speciale de lucru. pentru unele activităţi, ca: aşteptări, lucrări de proiectare, aprovizionări, montări de utilaje sau pentru achiziţii, a căror durată nu se poate stabili pe bază de norme de producţie, duratele se apreciază pe baza datelor statistice sau în lipsa lor pe baza experienţei.

Fiecărei activităţi i se asociază patru termene:i – termenul minim de începere a activităţii (i,j);j – termenul minim de terminare a activităţii (i,j);i

* – termenul maxim de începere a activităţii (i,j);j

* – termenul maxim de terminare a activităţii (i,j);

86

9

6

10

2

3

4 7

8

5

0 0

7 7

10 10

8 11

9 11

140

16

26 2614 16

14 23

17 26

L.U.

6

C.U.

3

P

DS1

1

C1

4

E2

OS2

D1

2

R1

5

C2

R2

5

D2

3

F10

Termenele i şi j formează programul minorant al proiectului iar termenele i* şi j

*

programul majorant.Pentru determinarea programului minorant se foloseşte algoritmul:

0 pentru j = 0

j

= max (i + dij) pentru 0 j < n

(4.5)

programul majorant se determină pe baza următorului algoritm: 0 pentru i = n

i*

= min (j - dij) pentru 0 i < n

(4.6)

O importanţă deosebită pentru analiza activităţii de construcţii – montaj cu ajutorul metodei drumului critic )C.P.M.) o au rezervele de timp ale evenimentelor şi activităţilor.

Termenele i, i*, j şi j

* definesc pe scara timpului următoarele şase intervale (figura nr. 4.12):

i i* j j

*

dij

(i) (j)

t (ij)

l (ij)

j (ij)

s

(ij)

Fig. 4.12. Reprezentarea grafică a intervalelor definite de termenele activităţilor

Plecând de la cele şase intervale, putem defini şase categorii de rezerve asociate unei activităţi.

1 – Rezerva evenimentului “i”R(i) = i

* - i (4.7)2 - Rezerva evenimentului “j”

R(j) = j* - j (4.8)

3 – Rezerva totală a activităţii (i,j)Rt(i,j) = j

* - i - dij (4.9)4 – Rezerva liberă a activităţii (i,j)

Rl(i,j) = j - i - dij (4.10)5 - Rezerva intermediară a activităţii (i,j)

Ri(i,j) = j* - i

* - dij (4.11)6 - Rezerva sigură a activităţii (i,j)

Rs(o,j) = j - i - dij (4.12)Rezerva totală Rt(i,j) reprezintă intervalul de timp cu care se poate mări durata dij, fără

ca durata totală a obiectivului de investiţii să fie depăşită. Folosirea integrală a acestei rezerve de timp contribuie la criticalizarea atât a activităţilor incidente spre interior în evenimentul respectiv cât şi a activităţilor incidente spre exterior în acelaşi eveniment.

87

Rezerva liberă Rl(i,j) a unei activităţi (i,j), reprezintă intervalul de timp maxim cu care se poate mări durata dij, fără ca să fie depăşite n şi fără anularea rezervelor activităţilor următoare. Consumarea acestei rezerve duce la criticalizarea activităţilor precedente.

Rezerva intermediară Ri(i,j), este intervalul maxim de timp cu care se poate mări durata dij, fără să se depăşească n şi fără să se anuleze rezervele unor activităţi precedente. Consumarea acestei rezerve duce la criticalizarea activităţilor următoare.

Rezerva sigură Rs(i,j). Consumarea ei nu are nici o consecinţă asupra activităţii. Uneori ia valori negative, de aceea vom admite că ea este nulă.

Pentru reţeaua din figura nr. 4.11. determinarea duratei de execuţie a obiectivului de investiţii (drumul critic) este prezentată în tabelul nr. 4.2. Pentru facilitarea analizei programului proiectului de investiţii, optimizat prin metoda drumului critic se impune transpunerea datelor din graficul reţea în graficul Gantt (calendaristic), aşa cum se remarcă în figura nr. 4.13. În graficul Gantt duratele activităţilor se preiau din graficul reţea în corelaţie cu elementele din tabelul nr. 4.2, figurându-se cu linie continuă duratele activităţilor înscrise între termenele minime de începere şi terminare, iar cu linie discontinuă, între termenele maxime de începere şi terminare.

Calculul drumului criticTabelul nr. 4.2

Nr.crt.

Activi-tatea

dij Termenele activităţilor Rt(i,j)de începere de terminare

min max min max1 P 7 0 0 7 7 02 E 2 7 9 9 11 23 CU 3 7 7 10 10 04 OS1 1 7 10 8 11 35 F 10 7 16 17 26 96 D1 2 9 21 11 23 127 R1 5 9 11 14 16 28 LU 6 10 10 16 16 09 C1 4 9 12 13 16 310 OS2 2 8 21 10 23 1311 D2 3 14 23 17 26 912 R2 5 14 21 19 26 713 C2 10 16 16 26 26 0

Graficul Gantt asigură urmărirea programului realizării proiectului şi sesizarea neconcordanţelor care implică reactualizarea graficului reţea.

O variantă a metodei C.P.M., utilizează reprezentarea activităţilor prin noduri, iar a condiţionărilor prin arce. Fiecare nod are şase compartimente (figura nr. 4.14) în care se înscriu:

- numărul (simbolul) activităţii “i”;- durata activităţii: di;- termenul minim de începere al activităţii considerată programată cel mai devreme

posibil în intervalul aferent;- termenul maxim de începere;- termenul minim de terminare a activităţii: “i”;- termenul maxim de terminare a activităţii: “i”;.

88

89

Fig 4.14. Reprezentarea activităţilor prin noduri

Calculul termenelor minime şi maxime de începere şi de terminare este următorul:

(4.13)

(4.14)

(4.15)

(4.16)

Pe baza listei activităţilor (tabelul nr. 4.1.) se va întocmi graficul reţea cu activităţi pe noduri (figura nr. 4.15).

Rezerva totală se calculează cu ajutorul formulelor:

(4.17)

(4.18)

(4.19)

90

7OS1810111

0P7077 7E99210

7CU107310

7F17161020

8OS21021223

9D11121223

9R11411516

9C171177

10LU1610616

16C226161026

14R21921526

14D21723326

26Z2626026

Fig. 4.15. Grafic reţea cu activităţi pe noduri

Realizarea unei investiţii reprezintă un proces complex cu o mare diversitate de activităţi cu o anumită desfăşurare în timp, în scopul introducerii în circuitul economic al ţării a unor capacităţi de producţie.

Durata de realizare a obiectivului de investiţii are o mare importanţă în creşterea eficienţei economice a investiţiei respective. pentru scurtarea duratei de execuţie trebuie să se acţioneze asupra lucrărilor ce aparţin drumului critic. Această scurtare a duratei se realizează fie prin concentrarea forţei de muncă şi a utilajelor la aceste activităţi, fie prin o mai bună organizare a tehnologiilor de fabricaţie.

Scurtarea duratei de execuţie se mai poate realiza prin modificarea legăturilor tehnologice dintre activităţi adică revizuirea topologiei grafului şi prin modificarea resurselor şi procedeelor folosite.

Activităţile ce nu aparţin drumului critic sunt activităţi necritice (secundare) care au rezerve de timp. Rezervele de timp au o deosebită importanţă practică. Dacă la un moment dat lipsesc sau sunt în cantităţi mici unele materiale pe şantier ce sunt necesare atât activităţilor critice cât şi celor necritice, în această situaţie conducătorul unităţii de construcţii trebuie să concentreze întreaga cantitate la activităţile critice. Activităţile secundare pot fi stagnate pentru o perioadă egală cu rezerva de timp corespunzătoare.

5. Actualizarea graficului reţeaDe multe ori, din motive obiective, în desfăşurarea reală a proiectelor au loc unele

abateri de la programul stabilit. În acest sens actualizarea este absolut necesară pentru a face programarea viabilă. În funcţie de modificările survenite în cadrul execuţiei se ivesc două cazuri:

- abaterile se referă numai la duratele activităţilor, caz în care structura sau topologia reţelei nu este alterată;

- abaterile privesc natura activităţilor şi relaţiilor de ordine între ele, când apar noi activităţi şi noi variante de succesiune.

91

h

dh

p

dp

i

di

k

dk

γ

d γ

n

dn

10

La fiecare actualizare se înregistrează durata reală a activităţilor realizate şi eventualele modificări tehnologice care afectează reţeaua C.P.M., iar în cazul unor depăşiri se iau măsuri corespunzătoare care vor asigura respectarea termenului final.

4.7. RECEPŢIA LUCRĂRILOR ŞI OBIECTIVELOR DE INVESTIŢII

Recepţia constituie momentul final al procesului investiţional. În cadrul recepţiei se verifică respectarea condiţiilor şi prescripţiilor tehnice, constructive şi funcţionale de executare a lucrărilor de investiţii. Recepţia atestă respectarea obligaţiilor contractuale ale părţilor implicate în desfăşurarea procesului investiţional atât sub aspect cantitativ cât şi sub aspect calitativ, constituind totodată momentul punerii în funcţiune a obiectivelor de investiţii care dobândesc cu această ocazie calitatea de mijloace fixe în patrimoniul unităţilor beneficiare de investiţii.

Scopul efectuării recepţiei este nu numai degrevarea unităţilor de construcţii şi a celor de proiectare de sarcina executării lucrărilor în structura fizică şi în condiţii calitative corespunzătoare necesităţilor de exploatare. Dimpotrivă, atât unităţile de proiectare, cât şi unităţile de construcţii au obligaţia de a asigura garanţia bunei funcţionări a obiectivelor în perioada de exploatare, în special până la atingerea parametrilor tehnico – economici proiectaţi. Ca urmare a acestui fapt, recepţia este organizată în general în două etape sub forma recepţiei preliminare şi a recepţiei finale.

Recepţia lucrărilor de investiţii cu un grad de complexitate redus cât şi utilajele care nu necesită montaj se efectuează într-o singură fază, urmărindu-se respectarea tuturor condiţiilor de natură cantitativă, calitativă, tehnică – constructivă şi funcţională.

La obiectivele de investiţii care prezintă un grad ridicat de complexitate recepţia se efectuează diferenţiat. În primul rând se impune, în acest caz, recepţia lucrărilor de construcţii – montaj, pe parcurs, la terminarea lor şi după expirarea perioadei de garanţie, luându-se ca bază de referinţă condiţiile prevăzute în documentaţia tehnico – economică şi alte prescripţii de ordin tehnic.

În al doilea rând, are loc recepţia punerii în funcţiune a capacităţilor de producţie. Această recepţie se efectuează după terminarea probelor tehnologice, iar scopul urmărit îl constituie asigurarea condiţiilor de exploatare normală a capacităţilor de producţie, a instalaţiilor şi utilajelor. În al treilea rând, intervine recepţia definitivă a obiectivului de investiţii după realizarea parametrilor tehnico–economici proiectaţi.

Recepţia lucrărilor şi obiectivelor de investiţii se desfăşoară într-un cadru legislativ conturat. Comisia de recepţie este alcătuită din reprezentanţi ai agenţilor economici implicaţi în procesul investiţional (investitor, proiectant, antreprenori, după caz, MLPTL alte autorităţi, instituţii de învăţământ şi cercetare. Pe de altă parte, comisia de recepţie este alcătuită în funcţie de obiectul recepţiei (lucrări de construcţii – montaj, pe parcursul executării lor ori la terminarea lor, bunuri de investiţii independente etc.) şi de momentul şi specificul recepţiei (recepţie preliminară sau finală).

Prin comisia de recepţie, instituită, se asigură participarea tuturor factorilor interesaţi în realizarea şi finalizarea lucrărilor de investiţii.

Recepţia preliminară se efectuează în principiu pe parcurs, după terminarea lucrărilor de construcţii – montaj şi după efectuarea probelor tehnologice pentru punerea în funcţiune a obiectivului de investiţii. Aceasta se desfăşoară pe obiecte, cu funcţionalitate distinctă şi are drept scop să constate: terminarea lucrărilor care se supun recepţiei sub aspect cantitativ; respectarea prescripţiilor tehnice şi de calitate cerute prin documentaţia aprobată; rezultatele probelor tehnologice ale instalaţiilor şi utilajelor care se pun în funcţiune.

92