Lumina giroceana an V, nr. 1 (9)

1Lumina Giroceanã l Anul V l Nr. 1 (9) l 2014

PUBLICAŢIE CULTURAL-ISTORICĂ ŞI DE INFORMAŢIE l ANUL V l NR. 1 (9) l 2014

CMYK

Învãtãtorul Moise Bota

1Lumina Giroceanã l Anul I l Nr. 1 l 2010

Atotputernicul Dumnezeu a binevoit ca şi în anul acesta – în tihnă, cu sănătate şi voie bună – să retrăim taina cea din veac ascunsă şi de îngeri neştiută a mântuirii noastre: Naşterea Domnului Iisus Hristos.

La acest minunat popas duhovni-cesc inima noastră saltă de sfântă bucurie, reîmprospătându-şi firea din nesecatul izvor de lumină şi putere care a coborât din cer pe pământ cu prilejul naşterii Mântui-torului Iisus Hristos.

Cu toţii suntem încredinţaţi că solia îngerilor din noaptea Naşte-rii răscoleşte firea noastră şi ne face să cugetăm mai adânc. Înţe-lesul veştii celei bune de acum 2010 ani: „Întru cei de sus mărire, pe pământ pace, între oameni, bună voire”, este ca fiecare din noi să facem tot ce ne stă în putere pentru ca bucuria praznicului să fie cât mai mare, ca toată lumea să se îndestuleze trupeşte şi duhov-niceşte din tihna şi harurile lui.

† NICOLAEMitropolitul Banatului

– Continuare în pagina 2 –

Satul românesc stăruie să trăiască o viaţă nealterată, armonioasă şi echilibrată, bogată în valori tradiţionale, ca un produs curat al pământului şi istoriei locale. Deosebitele sale expresii ne dovedesc cu prisosinţă acest fel de viaţă.

O comunitate alcătuită nu arareori de un singur neam de oameni, cu o ordine spirituală şi socială tradiţională, o comunitate temeinic închegată şi firesc crescută, aşa este satul românesc arhaic.

Elementele de permanenţă şi continuitate ale culturii şi civilizaţiei satelor bănăţene au fost asigurate de către preoţii, învăţătorii şi ţăranii care au durat pe parcursul generaţiilor propria viziune şi concepţie despre lume şi viaţă, asigurând trecutul, prezentul şi viitorul acestui neam.

Unul din fenomenele cele mai interesante ale culturii bănă-ţene interbelice, îl reprezintă existenţa scriitorilor şi publiciştilor de la sate, iar presa bănăţeană are deja o vechime considerabilă.

Noi dorim ca această revistă dintr-un spaţiul rural, să devină o expresie a vieţii culturale girocene, amintind momente, oameni şi locuri din trecutul Girocului sau Chişodei, din nevoia de a cunoaşte o realitate istorică concretă, uneori luptând cu greutăţile unor aspecte înşelătoare sau întâmplătoare, aşezate în decursul vremii, dar să şi observăm, cercetăm realităţiile concrete şi vii.

MARIUS MATEI

Acum când reînnodaţi „Lumina satului”- girocean, ruptă din pricini care pot împăienjeni destinul unei ţări, darămite al unei publicaţii comunale, vă rog să-mi permiteţi să vă adresez atât dumneavoastră, cât întregului colectiv redacţional, sincere urări de sănătate, putere de muncă şi inspiraţie celestă pe drumul pe care purtaţi în palme destinul acestei publicaţii.

Cu preţuire, VASILE TODI,

membru al Uniunii Scriitorilor din România,Preşedinte al Uniunii Jurnaliştilor din Banatul Istoric

PUBLICAŢIE CULTURAL-ISTORICĂ ŞI DE INFORMAŢIE l ANUL I l NR. 1 l 2010

La început de drum! ÎNSEMNÃTATEA NAªTERII DOMNULUI

Stimate domnule redactor-sef Marius Matei

,

Pr. David Voniga

L a mijlocul secolului al XIX-lea, în Giroc funcţionează în-văţătorul Moise Bota (1879-1873), născut la Arad sau la Gyula, ab-solvent al Preparandei din Arad în anul 1814. A funcţionat ca învăţător în mai multe localităţi bănăţene, printre care: Socodor, Lipova şi Giroc. Este adept al ideilor lui Moise Nicoară, cu care poartă şi corespondenţă. Probabil la îndemnul lui Petru Maior, în anul 1820, tipăreşte un mic Abe-cedar cu litere latine, recomandat pentru şcolile poporale, „fiind cel dintâi product de acest fel din literatura română”1). Pentru această carte a fost alungat de pe terito-riul Banatului, aflat atunci în componenţa Ungariei, refugiin-du-se la Sibiu. Autorul este unul din reprezentanţii noului spirit promovat la Arad de primii pro-fesori ai Preparandei, Constantin Diaconovici Loga, Dimitrie Ţi-chindeal, Ion Mihuţ.

Moise Bota publică la Buda, în 1823, versuri în text chirilic şi la- tin, şi un manual intitulat „Modul de a învăţa românul limba patriei ungurească”. Acest abecedar este bilingv, româno-maghiar2).

La vârsta de 46 de ani, în 1836, a fost numit învăţător la Şcoala confesională ortodoxă din cartie-rul Elisabetin, numit pe atunci Maierele Vechi, al oraşului Timi- şoara, dar a fost respins de cetă-ţenii ortodocşi ai parohiei pe motiv că face propagandă în fa-voarea religiei greco-catolice, iar pe post s-a numit un suplinitor necalificat. Şi în anul şcolar ur-mător candidează pentru acelaşi post, dar este din nou respins3).

Probabil în această perioadă, nereuşind să se încadreze în Timi-şoara, Moise Bota funcţionează ca învăţător confesional la şcoala din Giroc. Din păcate, nici arhivele şcolare şi nici tradiţia nu amintesc nimic despre trecerea sa pe la şcoala noastră.

Acuzaţia că ar face propagandă religiei greco-catolice nu a fost confirmată în perioada cât a func- ţionat aici, dovadă lipsa credin-cioşilor aparţinând acestui cult.

Moise Bota a fost unul din lup-tătorii pentru introducerea limbii române în şcoala şi biserica Bana-tului. Operele sale, chiar dacă au avut o valoare discutabilă, ilus- trează acest efort. El scrie împo-triva stăpânirii străine, salută insta- larea primului episcop român la Arad, fiind preocupat de educaţia populaţiei de la sate (pentru care editează mai multe calendare), şi de cultivarea dragostei de învă-ţătură la tineri.

În 1854 publică poezii în alma-nahul „Muguri”.

Este membru al Academiei Ro-mâne şi deputat în Parlamentul de la Pesta. În anul 1873, la vârsta de 84 de ani, moare1

Prof. Octavian GRUIŢA

1) N. Bocşan, Contribuţii la istoria Iluminismului românesc, Timişoara, 1986, Editura Facla, p. 185

2) Remus Jurca, Cărţi de ieri, cărţi de azi, în „Lumina satului”, nr. 34/2001, Giroc

3) Florin Medeleţ, Adaos la istoria şcolii din Giroc în „Lumina satului”, nr. 32/2000, Giroc

4) Maria Berenyi, Cultura româ-nească de la Budapesta în sec. al XIX-lea, Gyula, 2000, p. 301

,

„Viaţa omenească, care nu este alta decât o continuă luptă cu atâtea necazuri şi suferinţe amare; care nu este decât un lung şir de griji şi de sbuciumări plictisitoare – întrerupt din când în când de câte o bucurie iute trecătoare; această viaţă are un duh mângâietor, are un simţământ ce ne îndeamnă la lupte, ne apară de disperare şi ne dă putere de rezistenţă şi de perseverenţă. Acest duh mângâietor, acest simţământ al inimii omeneşti este speranţa creştinească; este puterea, ce ne împreunează cu Dumnezeu, ne întăreşte în lupta vieţii şi ne face să ne încredem în ajutorul şi în bunătatea Stăpânului, în mâinile căruia ne este viaţa şi soarta. Speranţa creştinească este o virtute dumnezeiască să- dită în inima noastră de către Duhul cel sfânt al lui Dumne-zeu, este o însuşire morală a inimii...”

Cuvântări bisericeşti, Timi-şoara, 1903

2 Lumina Giroceanã l Anul V l Nr. 1 (9) l 2014

,Vasile Loichitã si cartea veche bisericeascã din BanatIntuind valoarea cărţii vechi

bisericeşti pentru tezaurul cultural al umanităţii, profesorul Loichiţă*

scoate în privelişte nestemate ale cărţii de ritual de la începutul vea-cului al XIX-lea. Cercetătorii din acest domeniu vorbesc despre litera-tura sentimentului religios, diferită de palierele binecunoscute ale biblio- tecii teologice, structurată în: a) lite-ratura patristică, liturgică, apologe-tică, canonică, teologală, pastorală şi duhovnicească; b) literatură religioa-să de factură populară, de cunoaştere şi educaţie religioasă, care, generic, poate fi exprimată prin Biblia sau Sfânta Scriptură în intermediul trăit şi concret. Se poate vorbi despre existenţa unei literaturi pioase, dis-tinctă nu numai faţă de cărţile de teologie, dar şi faţă de cărţile de cult, deşi imnografia bisericească din căr-ţile de slujbă, ca Octoihul, Triodul, Mineele, Ceaslovul etc. sunt cărţi în care pietatea creştină şi-a găsit ex-presie şi adăpare. Analiza literaturii pioase pune în evidenţă o structură configurată de o mare varietate de teme sau nivele de elaborare şi de destinaţie: cărţi de rugăciune, scrieri apocrife, creaţii hagiografice, la care pot fi asociate literatura sinaxarului şi a calendarului, literatura mistico-ascetică şi cea moral-edificatoare1.

Cartea şi literatura religioasă şi-a avut de la începuturile ei locul bine stabilit în educaţia şi cultura poporu-lui român. Se poate uşor vorbi din-colo de conţinutul ritualic, de un fond pedagogic şi catehetic care, alături de predică, iniţiere personală, liturghie, spectacole paraliturgice şi colporta-jul tradiţiilor orale, formează orizon-tul minimal al educaţiei creştineşti2.

Trebuie luat în discuţie, în al doilea rând, dincolo de valenţele educa-tive, locul tipăririi acestor cărţi bise-riceşti. Încă din veacul al XVIII-lea, funcţionau mai multe tipografii. Cea mai însemnată ca producţie valorică cărturărească a fost cea de la Râmnic. Întemeiată în anul 1705 de episcopul Antim Ivireanul, a avut o largă des- chidere pentru românii de dincolo şi dincoace de Carpaţi. Cartea tipă-rită la Râmnic şi-a dat aportul la consolidarea limbii literare prin răs- pândirea ei pe tot pământul româ- nesc, la afirmarea naţiunii române.

Ajunge în toate satele, în casele ro-mânilor aflaţi sub dominaţie străină, contribuie la închegarea limbii literare, la păstrarea obiceiurilor, a con- ştiinţei originii comune şi la lupta hotărâtă pentru aceeaşi cauză3. Arti-zanii tipăriturilor – pentru perioada de care ne ocupăm – la Râmnic au fost episcopul Chesarie şi mitropoli-tul Grigorie al IV-lea (1823-1834) la Bucureşti, în Moldova, mitropolitul Iacob Stamati (1792-1803), la Neamţ călugărul isihast Paisie Velicicovski, iar în Ardeal prin episcopii Blajului şi fruntaşii ,,Şcolii Ardelene”. Pentru românii ardeleni situaţia tiparului este grea, cărţile de cult se tipăresc la Blaj pentru uniţi, iar pentru orto-docşi în tipografia de la Sibiu a lui Laurenţiu Kurzbök, apoi a lui Petru şi Ioan Bart şi a lui Ştefan Novacovici din Viena, în cea ,,crăiască” din Buda4.

În studiul său, Vasile Loichiţă sta- bileşte o cronologie a apariţiei cărţii după tipografiile existente la sfârşit de secol XVIII şi începutul celui ur-mător în Ţările Române: Bucureşti, Râmnic, Blaj, Sibiu, Iaşi şi Neamţ, precum şi tipografii din afara grani- ţelor: Viena, Buda, Cernăuţi, Chişi-nău şi Sankt Petersburg5.

Cărţile bisericeşti la care s-a oprit autorul pot fi împărţite din punct de vedere pedagogic în:l cărţi de ritual bisericesc: Octoih

mic (1804), Antologhion (1806), Ectenii şi paraclis (1809), Octoihul (1818) în Moldova; Tipicul (1808), Panachide (1809), Octoih (1811), Liturgie (1817) la Râmnic; Evloghiu (1808), Penticostar, Bucureşti, 1820, Octoih (1820), tot în Moldova. La Sibiu au apărut: Catavasier grecesc şi românesc (1803) şi Liturghiile (1809).l cărţi cu conţinut biblic: Ceaslov,

Psaltire (1805), Ceaslovul (1809), Psaltirea (1811, 1812), Ceaslov (1830) la Sibiu; Ceaslov (1806), Psaltire (1806), Apostol, Psaltire (1820) la Bucureşti; Psaltire, Râmnic, 1818, la Iaşi: Ceaslovnicul, Psaltire (1807), Psaltire (1818), Noul Testament, Neamţ, 1819; Psaltire (1804), Ceas-lov, Psaltire (1805), Ceaslovul (1809) la Sibiu, iar la Braşov au fost im-primate alte trei cărţi cu conţinut scripturistic: Psaltire (1801), Ceaslov

bogat (1806) şi Psaltire (1807); Psal-tire (1808), Triod (1818) la Buda.

Pr. dr. Valentin BUGARIU– Va urma –

,

* S-a născut de ziua Sfântului Dumitru (26 octombrie) 1881 la Jebel, jud. Timiş, din părinţii Vasile şi Ana. Copilăria şi-a petrecut-o în casa părintească alături de sora sa, Diduţa, pe care o va evoca mai târziu în primele sale poezii. A urmat şcoala primară în comuna natală, iar liceul la călugării piarişti din Timişoara şi la cel românesc din Beiuş. Facultatea de Teologie din Cernăuţi, unde în 1907 a obţinut titlul de doctor în teologie. A mai urmat studii de litere şi filozofie la Cernăuţi şi Budapesta. Din anul 1907 este încadrat ca profesor la Institutul Teo-logic-Pedagogic din Caransebeş, unde, rând pe rând, a predat aproape toate dis-ciplinele teologice: Istoria bisericească universală, Istoria Bisericii Române, Dreptul canonic, Teologia dogmatică, Teologia morală, iar la Institutul Peda-gogic a predat Religia, Limba română, Limba germană. A mai predat şi la li-ceul şi gimnaziul din oraş, aşa încât avea săptămânal 35 de ore. Tot la Caran- sebeş a înfiinţat Societatea de lectură ,,Nicolae Iorga” la liceul Traian Doda. Animat de lupta naţională a ţinut con- ferinţe la ,,Reuniunea română de lectură” şi la ,,Societatea de lectură a studenţilor teologi şi pedagogi”. A fost redactor la ,,Foaia Diecezană”, timp de doi ani (1919-1921) unde a întreţinut săptămânal rubrica ,,Cronica culturală şi literară”. În sprijinul dezvoltării gustului literar a susţinut mai multe conferinţe. În 1924 a ocupat prin concurs catedra de Teologie Dogmatică de la Universitatea din Cer-năuţi (mutată la Suceava), pe care a deţinut-o până la pensionare (1946); un timp a suplinit catedra de Istoria Bise- ricii Române, în câteva rânduri a fost decan al Facultăţii de Teologie, senator în Parlamentul României.

1 Doru Radosav, Sentimentul religios la români, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1997, p. 16; 33.

2 Doru Radosav, op. cit., p. 19.3 Ion B. Mureşianu, Cartea veche

bisericească din Banat, Editura Mitro-poliei Banatului, Timişoara, 1985, p. 43. (Se va prescurta în continuare Cartea veche bisericească...).

4 Mircea Păcurariu, Istoria Bisericii Ortodoxe Române, vol. II, Editura Insti-tutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 1994, p. 592.

5 Vasile Loichiţă, Literatura reli-gioasă şi istorică la români la începutul veacului al XIX-lea, în ,,Anuarul Insti-tutului Diecezan”, 1912-1913, p. 3. (Se va prescurta în continare Literatura reli-gioasă...), p. 5.


Albumul „Tezaur bãnãtean”În acest an, la Editura Astra Mu-

seum Timişoara-Sibiu a apărut în con-diţii grafice excelente albumul „Tezaur Bănăţean” ce cuprinde costume popu-lare, broderii, ţesături şi bijuterii din colecţia particulară a cunoscutului co-lecţionar şi pasionat de frumos, Marius Matei din Giroc.

Albumul beneficiază de o prefaţă dez-voltată, scrisă cu acribie şi consistenţă in-formaţională de d-nele dr. Doina Işfănoni şi dr. Ana Pascu, specialiste în cercetarea etnografică, şi de o prezentare generoasă a albumului, redată în mod profesionist de către dl Marius Matei.

Colecţia de costum ţărănesc din Ba- natul de câmpie, pe care dl. Marius Matei a alcătuit-o în aproape 12 ani, cu efort, cheltuială şi multă acribie în selecţie, cuprinde în jur de 1000 de piese şi accesorii vestimentare din secolele XIX-XX (de la acoperăminte de cap şi costume întregi de femeie sau bărbat, până la piese disparate de o stranie frumuseţe, dar şi podoabe). Acesteia i se adaugă, ca un pandant important prin valoarea sa documentară, un fond de fotografie veche, ilustrând bogăţia şi va-

rietatea croielilor şi ornamentelor portu-lui folosit în satele din zonă în această perioadă de timp.

Girocul merită preţuit ca unul dintre cele mai statornice şi autentice sate ale Banatului. Acesta este crezul tânărului

Marius Matei, jurnalist, muzeograf şi colecţionar de artă populară. El face parte dintre cei care au ales să trudească pentru păstrarea unui nivel cultural ridicat al locului, demn de eforturile înain-

taşilor săi giroceni, trăitori în respect faţă de om şi Dumnezeu, şi să lupte prin toate mijloacele împotriva uitării întocmirilor moştenite din bătrâni. Patri-moniul cultural tradiţional local are în el, astăzi, un apărător competent. Iar co-lecţia sa de costum ţărănesc, a cărei valoare este recunoscută atât de instituţii culturale de prestigiu, cât şi de localnici, mărturiseşte cu temeiuri adânci despre strălucirea, fala şi rafinamentul portului bănăţean.

Orice moştenire culturală trebuie pro-movată cât mai divers şi cât mai bogat. Este convingerea cu care a pornit la drum şi este ceea ce face efectiv dl. Marius Matei. La o vârstă la care alţi tineri abia îşi încep cariera profesională, colecţio- narul bănăţean are deja un palmares remarcabil în mai multe domenii, punân-du-şi la lucru – cu rezultate notabile – talentele cu care l-a înzestrat, cu dărnicie, Dumnezeu. Pentru toate acestea merită felicitări, iar consiliului local şi prima-rului comunei le adresăm calde mulţu-miri pentru sprijinul financiar necesar tipăririi unei asemenea lucrări valoroase.

Ioan TRAIA

În cele 27.784 de zile de viaţă pe care, cu trudă şi cu şansă le-am strâns, am trecut prin multe situaţii prevăzute şi neprevăzute pe care le-am depăşit cu succes, dovadă că mă aflu şi în prezent viu şi sănătos.

În timpul anilor tineri, ducând o viaţă cumpătată, cea mai mare pasiune era cititul: nu mai ştiu câte cărţi am lecturat, dar cred că au fost câteva biblioteci bune. De la fiecare autor parcurs am învăţat câte ceva, poezia fiind una dintre preferinţe. Am asimi-lat mult şi am uitat destule.

Primele încercări literare au fost prin 1966 cu nişte catrene puerile pe care eu le socoteam epigrame şi abia după câţiva ani buni de muncă am reuşit să mă perfecţionez într-atât încât am obţi- nut chiar şi premii locale şi naţionale. Astfel, am fost premiat în 1990 la Fes-tivalul de la Brăila al Uniunii Epigra-miştilor din România.

Prin anii 1982-1983, entuziasmat de poeziile în grai bănăţean ale lui Marius Munteanu, Nicolae Mezin şi Virgil Şchiopescu, publicate în ziarul local „Drapelul roşu”, am trimis şi eu câteva poezii din care mi s-au publicat cinci.

Din 1991 am fost cooptat la Radio Timişoara în echipa celor şapte de la „Gura Satului”, emisiune care mai fiinţează şi azi, după 23 de ani.

La dorinţa celor doi medveşeni: Bogdan Tămaş şi Toma Sfetcu mi s-a propus colaborarea la revista „Medve-şanul”, publicaţia periodică a satului Urseni, localitate învecinată cu Girocul. Am acceptat invitaţia cu plăcere, ur-mând să transpun în versuri teme care

mi-au fost date de către cei doi şi care privesc trecutul mai mult sau mai pu-ţin îndepărtat al Urseniului, cunoscut până la Marea Unire, dar şi în vorbirea bănăţenilor de aici, cu denumirea de Medveş (cu variantele Medvăş, Mevdăş sau Mebdăş). Pentru prima dată în viaţa mea, în ceea ce priveşte poezia în grai, am scris după temele stabilite de altcineva, fapt pe care l-am considerat o mare provocare şi aşa s-a născut cartea „Drumuri medvăşăńe”, de care sunt mândru, reuşind ceva inedit. Am utilizat în poeziile scrise în această carte, pe cât mi-a stat în putinţă, cuvinte în graiul bănăţean din Medveş, după cum mi-au fost semnalate de către Bogdan Tămaş şi Toma Sfetcu. Am încercat să folosesc, aşadar, pentru a da doar câteva exemple: „voreţ” în loc de „avlie”, „uliţă” în loc de „socac”, „dunţ” în loc de „donţ”, „chelă- rab” în loc de „chilărab” şi să fac uz de variantele „tot/totă, toţi/toce” folosite cu mai mare frecvenţă la Medveş decât la Chişoda. De asemenea, am utilizat topo-nime şi porecle specifice Medveşului.

Pătru CHIRA

– Continuare în pagina 5 –

Drumuri medvãsãne – Pãtru Chira

,

,


Anul 2014, un an cu semnificatie deosebitãîn istoria lumii, a României si a Girocului

Anul 2014 este un an cu sem-nificatie deosebită în istoria umani-tăţii: în urmă cu un secol a început Primul Război Mondial, când înain-taşii noştri giroceni, şi-au adus o contribuţie de sânge prin jertfa celor 82 de eroi, ce au pierit pe toate fronturile europene.

În urmă cu 70 de ani, prin lovitura de stat de la 23 august 1944, ţara noastră se alătură coaliţiei antifas-ciste, aducându-şi un aport deosebit, uman şi material, la înfrângerea Ger-maniei hitleriste.

Tot în acelaşi an, la 17 septembrie 1944, pe teritoriul Girocului şi-au dat viaţa mai mulţi militari în lup-tele pentru apărarea Timişoarei, ei găsindu-şi odihnă de veci în cimi-tirul satului.

La fel ca şi în Primul Război Mondial, tributul de sânge dat de tinerii din Giroc, în timpul celui de al Doilea Război Mondial a fost mare. Acum şi-au dat viaţa pentru reîntregirea patriei şi pentru elibera-rea ţării următorii militari, deveniţi eroi ai satului şi ai ţării: Ursica Ioan (Granciu), Loica Nicolae (Fraica), Marcu Ion (Lomba), Ludwig Iacob, Rotaru Gheorghe (Dumnezeul Cai-lor), Rohs Francisc, fraţii Bosă Ion şi Bosă Petru (Chisozanu), Avrămuţ Vichentie (Fira), Gherban George (Patlacu), Bâcâi Petru (Boacă), Şfei Petru (Şfei), fraţii Stoia Ion şi Stoia Marcu (Subu), Socodol Ion (Stoioni), Marincu Constantin (Găină), Buibas Trifu (Trutu), Raicu Tutu (Pantă), Bocea Petru (Liţa), Alexa Nicolae, Marincu Vichentie şi Oprită Ion. În memoria lor, cinstind jertfa su- premă pe care ei au dat-o, din fon- durile alocate de primărie, în centrul localităţii, în faţa bisericii şi a pri- măriei, s-a ridicat un frumos monu-ment, care să amintească peste ani de sacrificiul lor suprem. În timp ce tinerii soldaţi din Giroc participă alături de armatele ruseşti la elibe-rarea Ardealului de Nord sau a altor ţinuturi româneşti de sub ocupaţia hitleristo-hortistă, pe teritoriul comu-

nei aveau să-şi dea viaţa soldaţi de pe alte meleaguri, animaţi de aceeaşi dorinţă de a-şi servi patria.

După 23 august 1944, sarcina ar-matei române din această parte a ţării era de a împiedica pătrunderea din-spre Iugoslavia a armatelor hitleriste pe teritoriul ţării noastre.

În ziua de 11 septembrie 1944, unităţi germane în autocamioane traversează graniţa la Moraviţa, cu obiectivul de a înainta în direcţia Deta-Timişoara. Pe această direcţie principală de atac, la sud de Timi-şoara, este amplasată şi localitatea Giroc, urmând a fi supusă presiunii armatelor inamice, motiv pentru care la hotarul de sud al satului este dispus regimentul 13 Călăraşi, cuprinzând şi localităţile Chişoda şi Freidorf, cu scopul de a bara înaintarea pe direc- ţia Şag-Timişoara. Regimentul este întărit şi cu compania 4 Intervenţie şi avea armament anti-tanc în măsură să oprească blindatele germane.

În spatele regimentului 13 Călăraşi acţiona regimentul 5 Vânători care ocupase cu un batalion satul Giroc, având misiunea să atace de-a lungul şoselei Timişoara-Şag şi să recuce-rească satele Şag şi Parţa, după ce acestea fuseseră cucerite în după-amiaza zilei de 11 septembrie.

Regimentul 13 Călăraşi trece la organizarea satului Giroc cu bari-cade, obstacole anticar, lucrări de compartimentări, atât în interior, cât şi la liziera de sud, astfel încât să poată rezista în bune condiţii în faţa atacului inamic.

În luptele din zona satelor Şag şi Parţa, în după-masa zilei de 11 sep-tembrie, ambele sate sunt eliberate de armata română.

În noaptea de 12-13 septembrie, noi trupe de tancuri se adunau în zona Deta-Gătaia.

La 13 septembrie inamicul reia atacul, frontul de sud fiind puternic bătut de artileria grea şi de aruncă-toarele germane, bombardamentul luând aspectul unui vacarm. Popu-laţia din Giroc, speriată, începe să

părăseasca satul, îndreptându-se spre satele Bucovăţ şi Bazoş.

Regimentul 5 Vânători se retrage la nord de râul Timiş, iar Batalionul 1, fiind în primejdie de a fi încercuit, se retrage cu mare greutate spre Giroc şi Chişoda.

În după-masa zilei de 16 septem-brie 1944, la ora 18, satul Giroc este atacat de unităţi germane venite din sud. Detaşamentul locotenent-colonelului Ioan Enescu a oprit îna-intarea inamicului prin dezlănţuirea unui puternic foc susţinut de toate categoriile de arme.

Armata română a avut de făcut faţă la două divizii germane: Divizia 4 moto „Printz Eugen”, care atacă din direcţia vest şi Divizia moto „Langemark”, care atacă din sud.

În dimineaţa zilei de 17 septem-brie, la ora 6, inamicul porneşte un puternic atac pentru cucerirea ora-şului Timişoara, atacând în direcţia localităţilor Giroc-Chişoda, unde ac-ţionează cu artilerie şi aruncătoare grele. Armatele române, fiind spriji-nite de artileria sovietică, resping atacul german.

La ora 16,30, trupele germane, aducând întăriri şi dezlănţuind un puternic foc de artilerie grea şi arun-cătoare, reuşesc să intre în Giroc şi Chişoda. Acum este grav rănit locotenent-colonelul Ioan Enescu, apărătorul acestor sate, care, în seara zilei de 17 septembrie 1944, în urma rănilor, moare la spital în Timi-şoara.

Situaţia creată prin ocuparea satelor Giroc şi Chişoda de către inamic a constituit o mare primejdie pentru sectorul de sud al oraşului Timişoara, de aceea se impuneau măsuri ener-gice şi urgente, fapt pentru care un contraatac dat de escadronul 4 din Regimentul 13 Călăraşi dinspre vest şi compania 3 din Regimentul 5 Vâ- nători dinspre est au dus la recâş-tigarea satelor Giroc şi Chişoda. În aceeaşi zi, subunităţile române îşi consolidează vechea poziţie din noaptea de 17 septembrie.

,

,


În dimineaţa zilei de 18 septembrie 1944, nemţii încearcă pătrunderi răzleţe în Timişoara, iar în după-masa zilei se observau mişcări de retragere pe şoseaua Timişoara-Şag. Era evident că bătălia Timişoarei fusese câştigată de apărătorii ei.

În luptă şi la victoria finală pe teritoriul localităţii Giroc, un aport deosebit l-a avut şi populaţia civilă, care a sprijinit armata română în greaua confruntare cu un inamic bine dotat tehnic şi gata să facă orice sacrificiu pentru a crea o breşă în sistemul de apărare al adversarului.

În ziua de 17 septembrie 1944, populaţia satului trăieşte cu emo-

ţie şi cu groază momentul crimelor săvârşite împotriva prizonierilor ro-mâni capturaţi în urma luptelor, care sunt împuşcaţi de hitlerişti în ceafă, de la mică distanţă, încălcându-se convenţiile internaţionale privitoare la tratarea prizonierilor de război.

După împuşcare, eroii rămaşi în nefiinţă pe pământul pe care până atunci l-au apărat au fost identificaţi de directorul şcolii, Ionescu Barbu, care, împreună cu primarul Vichente Lazăr şi alţi cetăţeni, i-au transportat la cimitirul comunei, unde au fost înhumaţi la 18 septembrie 1944.

Prezentăm în continuare numele lor:

1. Sold. Stanciu Eftimie ................................ Regimentul 7 Pionieri 2. Sold. Baicu Grigorie ................................. ’’ 5 Vânători 3. Serg. Mogoşanu Vintilă ............................ ’’ 7 Pionieri 4. Sold. Motoşan Mihai ................................ ’’ ’’ 5. Sold. Zabliuc Ioan’ .................................... ’’ ’’ 6. Serg. Măciucă Grigore .............................. ’’ ’’ 7. Sold. Dăceanu Ioan ................................... ’’ ’’ 8. Sold. Doandă Vichentie ............................ ’’ ’’ 9. Sold. Sevestru Petru .................................. ’’ 5 Vânători10. Sold. Daschievici Gheorghe .................... ’’ 7 Pionieri11. Sold. Boată Ion ........................................ ’’ ’’12. Sold. Dumitru Ion .................................... ’’ ’’13. Cap. Gegrea Ion ....................................... ’’ ’’14. Cap. Doanţa Aurel ................................... ’’ ’’15. Sold. Cresciuc Petru............... din comuna Lipscani, jud. Hotin16. Dobrici Moise ........................ gardian public din Timişoara, venit la Giroc pentru a-şi căuta familia17. Cap. Ivanovici Ivan ................ militar rus18. Bodinel Vasile ........................ translator la Universitatea din OdessaEi au rămas peste timp, un simbol

al jertfei date de eroii neamului ro-mânesc pentru apărarea acestui colţ de ţară. Ei fac parte din familia mor-ţilor noştri, cu toate că sunt de pe alte meleaguri ale ţării.

Odată cu săvârşirea acestor crime, armatele germane se dedau şi la săvârşirea unor jafuri în localitate, imprimând teroare şi spaimă. Astfel au intrat în casa locuitorului Dimitrie Peia, unde, percheziţionandu-l pe Rotariu Petru, i-au luat suma de 300 mii lei. În aceeaşi zi la 17 sep-tembrie, la ora 8 dimineaţa, au intrat în casa comerciantului Vasii Vichentie, jefuind prăvălia şi luând bunuri în valoare de 95.780 lei, iar în sectorul de sud al localităţii, pe unde au intrat şi în aproprierea locului unde au săvârşit crimele, au

dat foc şirei de paie la cetăţeanul Buzariu Vichentie, de la care s-au aprins casele vecinilor Brânda Petru şi Trifu Lazăr, paguba fiind eva- luată la suma de 750 mii lei. Jafu- rile şi incendiile au fost provocate din dorinţa de a deruta şi de a împiedica orice rezistenţă a popu-laţiei civile.

În aceeaşi zi, ocupanţii germani intră în curtea locuitorului Gherban Vasile, dând foc şirei de grâu adunat pentru treierat, cu care ocazie arde şi garnitura de treierat a cetăţeanului Boca Andrei, împreună cu toate acce- soriile, pagubă evaluată la suma de 2 milioane lei. Într-o singură zi de ocupaţie, armata germană a comis pe teritoriul comunei 18 crime, a incendiat gospodării şi a jefuit cetă-ţeni şi gospodării, provocând pagube

materiale ce se ridică la suma de 3.265.780 lei (evaluări făcute pe baza cursului leului din anul 1945)

Războiul avea să ridice în faţa lo-calităţii Giroc problema unor mari sacrificii materiale, determinate de necesitatea sprijinirii frontului, a în-treţinerii armatei ruseşti din locali-tate şi a rechiziţionării unor animale şi produse agricole de către aceasta.

Principalele produse şi animale strânse de la populaţie pentru ar-matele ruseşti au fost:

- porumb.................. 53.000 kg- ovăz ...................... 49.000 kg- fân ......................... 138.000 kg- căruţe .................... 80 bucăţi- cai ......................... 219 capete- oi ........................... 65 capete- porci ...................... 33 capete- harnaşamente ........ 196 bucăţi

Valoarea tuturor bunurilor rechi-ziţionate din localitate se ridică la suma de 230.894.552 lei (evaluări făcute pe baza cursului leului din anul 1945).

Pierderile umane pe frontul de est şi pe cel de vest, bunurile ma-teriale distruse sau însuşite de către armatele germane şi ruseşti repre-zintă încercarea grea la care cei patru ani de război i-a supus şi pe locuitorii satului nostru.

Prof. Octavian GRUIŢA

Nu-mi place nici să mă laud, nici să fiu lăudat mai mult decât mi se cuvin laudele, dar sunt extrem de fericit că am izbutit, prin trudă şi perseverenţă, să scriu o carte în care să se oglindească o parte din trecutul localităţii Medveş, care să aducă în amintirea contempo-ranilor persoane şi evenimente pe care vicisitudinile vremii le-au dat de-o parte şi pe care iată, le-am transpus în eternitate.

Le mulţumesc celor doi: Bogdan Tămaş şi Toma Sfetcu pentru încercarea la care am fost pus de-a lungul unui an de zile şi doresc ca această carte să fie un prilej de respect şi admiraţie pentru satul Urseni (Medveş), pentru prezentul şi trecutul acestuia.

Drumuri medvãsãne– Urmare din pagina 3 –

,


Poezii Dãsprã mort, numa dã binePră la noi s-o isfălitUn om tare blăstămat – Un borfaş, d-ăl năstăvit Ş-o trăit tăt din furat.

Fost-o hoţ dă mesărie –Lotru şe fura dă toace:Dă la vasu cu răchie,Pân-la muieri măritace.

Da’ nişcând nu o fost prins –Şcie el cum o făcut –Dă muieri pă dînagins,Dă bărbaţ, că n-or putut…

Şî cu bune, şî cu răle, Lotru nost o-mbătrânit,Şî scăparăm dă beleleVinind vremea… d-o murit.

N-apucă să să răşească;Până nu l-or îngropat, S-apucară să-l bârfească –Acu frica i-o lăsat.

Da’ un precin din trecut –Vechi tovarăş dă păhar –Apărarea i-o ţinutRugându-i cu glas amar:

„Ascultaţ, vă rog, la mineŞî la vorba ş-o rostăsc:Dăspră morţ numa dă bine!C-aşa estă creşcinesc.”

Rămăsă cam gângitorPăcurariu – afurisît,Apoi rostî-nşetişor:„Aşa-i! BINE… c-o murit!”

Gheorghe BABEŢ

Colera la gãiniDă când mi-s pră lumia asta şică o şciu dă la bătrâniCă dân când în când măi vinie, şi holera la găiniŞî atunşi să viedz cu Uicam mor tăce hoarili dân satPrân voreţ nu-ţi măi rămâniem nişi cocoşu dă cântatMor şi răţă, mor şi gâşce, ciurşi şi pirchiţă pistriţăNu măi vedz o ţâpoşenie, dă orătanie pră uliţăAtunşia când vinia colera, şi mureau la satu-ntrăgHoară moarce cu coşia, le duşiau la puţu săcNu mureau oamini dă boală, ai săraşi le şi mânca C-atunşi pră ai dă pucere, asta nu-i interesaDar anu astă o fost turbare, parcă tăţi o căpiatTăţ ăia dă la pucere, păsări dă zor or adunatN-o contat că nu îs moarcem dă vi le-or băgat pră foc Vai s-amar dă bieţii paori, că baş n-or avut nărocPăsări vii şi sănătoasă, că ţ-o fost mila măi mareLe-or dat foc dă vii cu Uica, nu le-or lăsat dă mâncare Doctori, felşieri, poliţai, fioroş tare şiniştriOmorau orătănii în voie, dirijaţ şi dă miniştriŞi că să lucredză în voie, nimie să nu-i tulbureDzi dă dzi cu ei la treabă, erea şi Ministru FlutureŞi ca să fie mai pompoasă, colera asta milenarăIor dat altă denumire, şică-i GRIPĂ AVIARĂNe-or făcut numa dă minunie, c-o şciut Europa toatăCă acuma România, baş că-i tătă cam gripatăS-or făcut acu şî glume, m-o spus văruţu CosticăCum că Gripa Aviară, s-ar lua dă la păsăricăIar asară în grăgină, m-o dzâs una văru NieluCă d-ai gripă aviară, iuce-ţi moare cocoşălu.Mă ghingesc ţucă-vă Uicam la şie dzvâşie văruţu NieluSă moară tăcie că nu-i bai, dar să-mi rămână cocoşălu.

Vasile BUCUR

Vorbind peste prãpãstiiEu nu-ţi cunosc limbaşi nici tu pe a meaEu ucenicesc la alfabetultăcerii, tu, grăieşti în cel al şoaptei.

Şi nici translatoriinu mai sunt pe lângă noi.

AziDupă femeia mea iubităeu potsecole întregi să plâng.Şi ea nici să nu ştieCum e şi azi…

Vasile BARBU

În ochiÎn ochi portaceastă temutălinişte asurzitoare.Mă sfâşie atotprezenţa ei.

Parcă nu mai sunt stăpânnici pe propriile-mi gânduri.

,


Simpozion international la Giroc

În organizarea Asociaţei Publi-ciştilor Presei Rurale din Banat, cu sprijinul Primăriei şi al Consiliului Local al comunei Giroc, la Liceul Teoretic „David Voniga” din localitate s-a desfăşurat, în ziua de 22 februarie, Simpozionul internaţional „Ecouri ale Primului Război Mon-dial reflectate în presa scrisă şi în memoriile bănăţenilor”.

Alături de participanţii din judeţele Timiş şi Caraş-Severin s-au numărat şi cei din câteva localităţi din Banatul sârbesc.

Cei prezenţi au vizionat o inte-resantă expoziţiei de fotografii, cărţi poştale trimise de pe front, diferite obiecte aparţinând foştilor comba-tanţi din judeţul Caraş-Severin, expo- ziţie alcătuită şi prezentată de prof. Gheorghe Rancu-Bodrog.

Au fost prezentate apoi, de către prof. dr. Ioan David, câteva volume recent apărute la editura David Press Print, printre care şi volumul „Când amintirile…” oferit de autorul Ion Murariu celor prezenţi.

Vorbitorii au evocat, în comuni-cările susţinute, fapte de arme şi tri-butul de sânge plătit de bănăţeni în uriaşa conflagraţie mondială, pentru care stau mărturie numeroasele mo-numente ridicate spre slava eroilor.

S-au adus propuneri pentru îmbo-găţirea şi diversificarea activităţii din

,

Breviar culturalcadrul Asociaţei, s-au făcut schim-buri de publicaţii între redactorii acestora, cărora, la sfârşit, le-au fost acordate diplome de către preşe-dintele asociaţei Ioan Traia pentru aportul la promovarea şi cunoaşterea trecutului istoric al Banatului.

I.M. Giroceanu

80 de ani de ,,Suflet nou” în presa bãnãteanã

Sâmbătă, 16 august, cu începere de la ora 10, a fost serbată „Revista Satului Bănăţean” de la Comloşu Mare, care a marcat 80 de ani de la apariţia primului număr, la 15 august 1934.

Cu acest prilej festiv, în or-ganizarea Asociaţiei culturale „Suflet nou”, a Primă-riei, a Parohiei Ortodoxe şi a şcolii din localitate, a fost realizată o întrunire cultura-lă la Comloşu Mare, care a reunit publicişti, redactori de publicaţii rurale, realiza-tori radio-tv, profesori, ingi- neri, economişti, profesori, muzeografi şi preoţi. Întâl- nirea s-a bucurat de o asis-tenţă remarcabilă, formată din cititorii revistei, membri ai Asociaţiei „Suflet nou”,

comloşeni din vatra satului şi de pre- tutindeni.

Prezidiul întâlnirii, în prima parte (festivă), a fost format din: ec. Ioan Olărescu şi prof. Traian Galetaru, trudi-torii revistei de astăzi, conf. univ. dr. Ioan David de la In-stitutul de Studii Banatice „Titu Maiorescu” al filialei Academiei Române din Ti- mişoara, dr. Sergiu Soica, re-ferent cultural al primăriei, pr. Aurel Cristian Tomescu, parohul ortodox al loca-lităţii şi scriitorul Nicolae Danciu Petniceanu din Me-hadia. Au luat cuvântul, rând pe rând: ing. Ionel Stoiţ din Torac, profesorul Ioan David, care a vorbit publicului despre începuturile presei româneşti

în Banat, dr. Sergiu Soica, părin-tele Aurel Cristian Tomescu, care a amintit de rolul cultural al revistei aniversate, loc în care au scris şi numeroşi prelaţi ortodocşi.

Cu acest prilej, pe cheltuiala Bise-ricii, în redactarea părintelui a apărut un număr omagial, la 80 de ani, al foii independente de luptă spirituală, culturală şi politică „Suflet nou”, în format A3, 8 pagini.

La finalul întâlnirii festive, revista „Suflet nou” a primit o „Diplomă de Excelenţă” din partea Asociaţiei Publiciştilor din Presa Rurală din Banat. Diploma a fost înmânată de dl prof. Gheorghe Rancu-Bodrog, vicepreşedintele Asociaţiei.

Fiecare participant a primit o mapă aniversară compusă din două numere ale revistei, pe iulie şi august a.c., suplimentul istoric al publicaţiei, nu- mărul omagial amintit şi volumul „Dies festi IV”, Editura Eurostampa, Timişoara, 136 pp.; autorii, Ioan Olărescu, Traian Galetaru şi Gavril Balog.

În partea a doua a întâlnirii, s-a desfăşurat simpozionul ştiinţific. Par- ticipanţii au fost repartizaţi pe două secţiuni. În cea de a doua secţiune, condusă de conf. dr. Ioan David, a fost prezent şi preotul dr. Valentin Bugariu, de la Parohia Birda, care a susţinut comunicarea: „Protopopul dr. Ştefan Cioroianu (1886-1970). Evocare”.

La final, toţi participanţii au parti- cipat la agapa intitulată „masa bucu-riei”, la Căminul cultural.

Pr. dr. Valentin BUGARIU

Participanţii la Simpozionul internaţional de la Giroc (22 februarie 2014)

Participanţi la întâlnirea de la Comloşu Mare (15-16 august 2014)

,


Colegiul de redactie:Redactor-şef: Marius Matei;

Secretar de redacţie: Claudiu Glăvan Redactori: Prof. Ion Murariu; Prof. Octavian Gruiţa; Petru Chira;

Vasile Bucur; Dorin Aga; Sever Lazăr Colaboratori: Prof. Ioan Traia; Pr. dr. Valentin Bugariu;

Dr. Alexandru Constantin Chituţă; Vasile Barbu; Gheorghe Babeţ Tehnoredactare: Dorin Davideanu

e-mail: [email protected]ă revistă este afiliată Asociaţiei Publiciştilor Presei Rurale în Banat

şi Uniunii Jurnaliştilor din Banatul Istoric

, Tipărit la

TimişoaraBd. Revoluţiei din 1989, nr. 26

Tel.: [email protected]

www.eurostampa.ro

CMYK

ISSN

224

7-80

35

De multe ori am auzit expresia „Banatu-i fruntea ţării”, şi acest lucru fără a deranja sau a subclasa celelalte provincii ale ţării. Această expresie se bazează pe drept cuvânt pe hărnicia şi priceperea oamenilor care „cu timp şi fără de timp” şi prin su- doarea frunţi au muncit pămân-tul roditor al Câmpiei de Vest. Priceperea şi bunăstarea este as-tăzi vădită prin casele frumoase ridicate şi prin costumele populare destoinic făurite şi meşteşu-gite, de multe ori lucrate cu fir metalic, de argint şi aur. Ele sunt dovada sufletului românesc al ţăranilor din Banat, curat şi cald ce mărturiseşte şi denotă rafina-mentul şi strălucirea.

Drama urbanizării satelor din apropierea oraşelor a dus încetul cu încetul la dispariţia obiceiuri-lor, tradiţiilor şi a portului popular. Constatând acest lucru, tânărul mu-zeograf şi colecţionar Marius Matei din Girocul Timişoarei se poate lăuda astăzi cu cea mai importantă colecţie particulară de costume populare şi podoabe din Banatul de câmpie şi printre colecţiile fruntaşe ale ţării. Pe

lângă expoziţiile din oraşele din Banat, Serbia şi Ungaria, anul acesta a venit şi rândul Capitalei ţării noastre de a fi gazda unei expoziţii. Recordul, să spunem aşa, al colecţionarului a fost

dat nu numai de piesele importante pe care le deţine cât şi de faptul că în parcursul câtorva luni a putut ex- pune la două muzee naţionale din Bucureşti. Prima expoziţie s-a desfă-

şurat la Muzeul Naţional al Satului „Dimitrie Gusti” din Bucureşti sub genericul „Costume tradiţionale din Banatul de Câmpie – splendoare şi fast”, eveniment ce s-a desfăşurat pe toată durata lunii august. Vernisajul expoziţiei s-a bucurat de un public

numeros, la care au luat cuvântul se- cretarul de stat al Munisterului Cultu-rii Alexandru Oprean, conf. univ. dr. Paula Popoiu, dr. Doina Işfănoni şi alţii. Cu acest prilej a fost lansat şi albu-

mul „Tezaur bănăţean”, Marius Matei, Ed. Astra Museum, Sibiu-Timişoara, 2014, ce întruneşte în paginile sale o mare parte din colecţia Marius Matei.

La început de toamnă a venit rândul Muzeului Naţional al Ţă- ranului Român ca în perioada 12 septembrie – 12 octombrie, în sala Irina Nicolau, să verniseze expo- ziţia „Odoare dintr-un şipet ne-ştiut – Marius Matei – portul bănăţean”, eveniment ce face parte din ciclul „Odoare dintr-un şipet neştiut” care doreşte să pună în valoare şi să aducă în atenţia publicului bucureştean comori etnografice ascunse în colecţiile

particulare. La deschiderea expoziţiei a luat cuvântul domnul Virgil Ştefan Niţulescu, directorul muzeului, care a subliniat munca asiduă a colecţiona-rului de a salva ceea ce încă mai re-prezintă valoare etnografică şi să de-monstreze că, de fapt, realitatea nu coincide totdeauna cu ceea ce stă scris în unele cărţi de specialitate. Apoi d-na Carmen Mihalache a făcut prezentarea volumului „Marius Matei – portul bă-năţean”, Ed. Martor, Bucureşti, 2014.

Ambele expoziţii ce au înnobilat sălile celor două muzee bucureştene au arătat iubirea jertfelnică de peste 12 ani a tănărului Marius Matei, făcută cu cheltuială şi acribie, ce depăşeşte astăzi 1000 de piese. La piesele expuse s-a adăugat şi un important fond de fotografie veche ce ilustrează bogăţia şi varietatea ornamentelor şi croielilor portului popular.

Nu rămâne decât să-l felicităm pe colecţionar şi, parafrazândul pe mitro-politul cărturar Antonie Plămădeală, să spunem că „Valorile vor sta mărturie pentru noi. Am adunat valori, vom trăi. Nu am adunat valori, vom muri”. dr. Alexandru Constantin CHITUŢĂ

- Sibiu

Colectia Etnograficã Marius Matei expusã în Muzeele Nationale din Bucuresti

Dr. Paula Popoiu, Alexandru Opreanu (secretar de stat),dr. Doina Işfanoni (cercetător), Ala Movileanu

(curator) şi Iulia Grumăzescu, la Muzeul Naţional al Satului „Dimitrie Gusti”

,

, ,

Dl Ştefan Niţulescu, directorul muzeului şi Carmen Mihalache (curator),

la Muzeul Naţional al Ţăranului Român

Lumina giroceana an V, nr. 1 (9)

Documents

Transcript of Lumina giroceana an V, nr. 1 (9)