Ludoterapia este o metodă de tratament al bolilor mintale prin joc. Astăzi ludoterapia se află la baza tuturor psihoterapiilor infantile. Vizează să scoatã subiectul din închiderea în sine făcându-l să ia aminte la conflictele sale interioare. Tehnicile pot fi individuale sau colective. Jean Piaget susţinea că jocul reprezintă cea mai pură formă de asimilare. El descria trei stadii în dezvoltarea jocului: stadiul jocului practic - apare în primul an de viaţă şi constã în acţiuni senzorio-motorii, stadiul jocului simbolic - apare începand cu al doilea an de viaţă şi implică reprezentări ale obiectelor absente, stadiul jocului cu reguli - este ultima categorie structurală care se dezvoltã, cuprinzând coordonarea socială şi o înţelegere bazatã pe relaţii sociale. Joaca este pentru copii ceea ce vorbirea este pentru adulţi. Este un mediu pentru exprimarea sentimentelor, pentru explorarea relaţiilor, descrierea experienţelor, mărturisirea dorinţelor şi împlinirea de sine. Deoarece dezvoltarea limbajului copiilor rămâne în urma devoltării lor cognitive, ei comunică prin joacă. În terapia prin joc, jucăriile sunt percepute ca şi cuvinte ale copilului, iar jocul ca şi limbaj al copilului. Funcţia simbolicã a jocului este cel mai important aspect, asigurând copiilor posibiltatea de a-şi evalua exprimarea simţămintelor interioare. Experienţele semnificative din punct de vedere emoţional pot fi exprimate, într-un mod mai confortabil şi mai sigur, prin reprezentarea simbolică pe care o asigură jucăriile.   Motivaţii pentru terapia prin joc

Deoarece dezvoltarea limbajului copiilor rămâne în urma devoltării lor cognitive, ei comunică prin joacă discernământul asupra a ceea ce se întamplă în lumea lor. În terapia prin joc, jucăriile sunt percepute ca şi cuvinte ale copilului, iar jocul ca şi limbaj al copilului. Deci, terapia prin joc este pentru copil ceea ce consilierea sau psihoterapia este pentru adulţi. În terapia prin joc, functia simbolică a jocului este cel mai important aspect, asigurând copiilor posibiltatea de a-şi evalua exprimarea simţămintelor interioare. Experienţele semnificative din punct de vedere emoţional pot fi exprimate, într-un mod mai confortabil şi mai sigur, prin reprezentarea simbolică pe care o asigură jucăriile. Folosirea jucăriilor permite copiilor sa îşi transfere anxietatile, fricile, fanteziile si vinile asupra obiectelor mai repede decât asupra altor persoane. În acest proces, copiii sunt în siguranţă faţă de propriile lor sentimente şi reactii, deoarece jocul permite copiilor să se distanţeze de evenimentele şi experienţele traumatizante pe care le-au trăit. Astfel, copiii nu sunt copleşiti de propriile lor acţiuni, deoarece acestea au loc în imaginaţia lor. Manifestând simbolic prin joacă o experienţă sau situaţie înspăimântătoare sau traumatizantă şi, probabil, schimbând sau alternând în joacă rezultatul, copiii transformă evenimentele exterioare în decizii interioare astfel fiind mult mai apţi în rezolvarea sau adaptarea la probleme.    Într-o relaţionare caracterizată prin înţelegere şi acceptare, procesul de joacă permite de asemenea copiilor să ia în considerare noi posibilităţi imposibile în realitate, astfel lărgindu-şi în mod excepţional exprimarea de sine. În siguranţa terapiei prin joc, copiii explorează ceea ce nu le este familiar şi dezvoltă o cunoaştere care este atât senzitivă cât şi cognitivă. Se poate spune deci, că prin procesul de terapie prin joc nefamiliarul devine familiar, iar copiii exprimă in exterior prin joacă ceea ce a avut loc in interior. O funcţie importantă a jocului în terapia prin joc o reprezintă transformarea a ceea nu poate controlat în realitate în situaţii controlabile, folosind reprezentări simbolice, ceea ce oferă copiilor oportunitatea de a învăţa să îşi rezolve problemele.

Procesul terapiei prin joc    Oferindu-li-se oportunitatea, copiii îşi vor exterioriza sentimentele şi nevoile într-o manieră similară adultilor. Deşi dinamica expresiei şi modalitatea de comunicare sunt diferite pentru copii, exprimările (teama, satisfaţtie, manie, fericire, frustrare, mulţumire) sunt similare cu cele ale adulţilor. Copiii pot întâmpina dificultăţi considerabile în a exprima ceea ce simt sau în ce fel experienţele trăite i-au afectat. Dacă sunt lăsaţi, totuşi, în prezenţa unui adult căruia îi pasă, o persoană sensibilă şi care sa manifeste empatie, copiii îşi vor dezvălui sentimentele interioare, prin intermediul jucăriilor si al materialelor pe care ei le aleg, prin ceea ce fac cu acestea sau cum se joaca cu ele, de asemenea si prin povestile pe care le interpreteaza. Procesul de terapie prin joaca poate fi vazut ca o relatie intre terapeut si copil, relatioe in care copilul utilizeaza jocul pentru a explora lumea sa personala si pentru a realiza contactul cu terapeutul intr-un mod care asigura siguranta copilului. Terapia prin joc asigura copilului oportunitatea de a exterioriza, in timpul jocului, experiente si sentimente asociate. Acest proces va permite terapeutului sa experimenteze, intr-un mod personal si interactiv, dimensiunile universului interior al copilului. Aceasta relatie terapeutica asigura o dezvoltare dinamica si vindecarea copilului.     Deoarece lumea copilului este o lume a actiunii si activitatii, terapia prin joc asigura terapeutului posibilitatea de a patrunde in lumea copilului. Copilul nu este impiedicat sa discute despre ceea ce s-a intamplat; mai degraba, copilul, in timpul jocului, lasa sa iasa la suprafata experientele trecute si sentimentele asociate. Daca motivul pentru care copilul a fost dus la terapeut este comportamentul sau agresiv, mediul de joaca da terapeutului oportunitatea de a experimenta agresiunea, pe de o parte in timp ce copilul loveste o papusa sau incearca sa il impuste pe tarapeut cu o arma si pe de alta parte sa il ajute pe copil sa invete auto-controlul folosind procedurile terapeutice potrivite a stabili limitele.    Fara prezenta materialelor de joc (jucarii diverse, jocuri etc.), terapeutul poate doar vorbi cu copilul despre comportamentul agresiv pe care acesta l-a manifestat cu o zi sau o saptamana in urma. Indiferent care au fost motivele pentru care copilul a fost dus la terapeut, prin terapia prin joc terapeutul are ocazia de a experimenta si de a incerca sa rezolve in mod activ problema, in momentul in care aceasta este traita de catre copil. Axline (1947) a interpretat acest proces ca unul in care copilul isi exteriorizeaza sentimentele, aducandu-le la suprafata, confruntandu-se cu ele si chiar invata sa le controleze sau sa renunte la ele. Jucarii si materiale de joc    Desi de dorit, o camera de joaca complet echipata nu este esentiala pentru ca un copil sa se autoexprime. Ceea ce este important este accesul facil al copilului la acele materiale de pentru joaca al caror scop este acela de a incuraja exprimarea. Nu toate jucariile si jocurile incurajeaza in mod automat copilul sa isi exprime sau sa isi exploreze nevoile, sentimentele si experientele. Deci jucariile trebuie sa fie selectate si nu colectionate. Terapia prin joc nu este folosita ca o modalitate de petrecere a timpului sau de pregatire in vederea unei alte activitati. Scopul nu este acela de a "ocupa" mainile copilului in timp ce se incearca obtinerea vreunor cuvinte din gura acestuia. Drept urmare, o atentie importanta ar trebui acordata selectarii jocurilor/jucariilor care ar putea ajuta in urmatoarele situatii:

- Explorarea experientelor ce tin de viata reala

- Explorarea unei game variate de sentimente- Testarea limitelor- Joaca expresiva si de explorare- Explorare si examinare fara verbalizare- Succes fara o structura prestabilita    Jucariile mecanice sau foarte complexe nu se potrivesc acestor obiective, deci sunt de evitat. Jocurile si jucariile care necesita asistenta consilierului pentru a fi folosite, nu sunt potrivite. Multi dintre copiii ce au nevoie de terapia prin joc au un moral slab si sunt extrem de dependenti. Jucariile si jocurile nu trebuie sa sporeasca aceste probleme. Landreth (1991) a furnizat a lista cu jucarii si jocuri/ materiale specifice.     Stabilirea limitelor in terapia prin joc    Stabilirea limitelor este o parte necesara si vitala a procesului terapie prin joc. Desi procedurile pentru stabilirea limitelor pot varia, stabilirea limitelor terapeutice este parte de baza a tuturor conceptiilor teoretice de terapie prin joc. Structura limitelor terapeutice este ceea ce ajuta la relationarea experientelor cu viata reala. Limitele in terapia prin joc au atat beneficii practice cat si terapeutice deoarece se pastreaza, printre alte dimensiuni, relationarea terapeutica, i se faciliteaza copilului oportunitatea de a invata ce este responsabilitatea de sine si auto-controlul si de asemenea, confera copilului si terapeutului un sentiment de siguranta emotionala si psihica. Acest sentiment de siguranta emotionala da posibilitatea copilului sa isi exploreze si sa exprime dimensiunile emotionale interioare, care probabil au ramas ascunse in alte inter-relationari.    Terapia prin joc nu este o relationare in care copilului i se permite totul, deoarece copilul nu se simte in siguranta, important sau acceptat intr-o relatie fara limite. Limitele asigura prezivibilitatea. Deci, copiilor nu le este permis sa faca tot ceea ce ar vrea sa faca. O structura prestabilita asigura granite pentru relatia pe care terapeutul a determinat-o deja ca fiind necesara. Relatiile ce se stabilesc in timpul terapiei prin joc au limite minimale. Dezordinea este acceptata, dorinta de a explora este incurajata, ordinea si disciplina nu sunt cerine obligatorii, iar rabdarea persistenta este principiul calauzitor. Dorinta copilului de a nu respecta limitele este intotdeauna de o mai mare importanta decat depasirea propriu-zisa a unei limite.     Deoarece terapia prin joc este o experienta de invatare pentru copii, limitele nu sunt stabilite decat atunci cand sunt necesare. Copilul nu poate invata auto-controlul pana cand o ocazie de a-l experimenta nu apare. Astfel, a stabili o limita unui copil de a nu varsa acuarelele pe covor, nu este necesara pana cand copilul nu incearca efectiv sa faca aceasta. Limitele sunt formulate intr-un mod care sa-i permita copilului sa se poata controla. Scopul este acela de raspunde intr-un asemenea mod incat copilului sa i se permita sa spuna "Nu" siesi. Fraza: "Ti-ar placea sa versi acuarelele pe podea, dar podeaua nu e facuta ca acuarelele sa fie varsate pe ea; tavita de pe masa este pentru a a pune acuarelele in ea" recunoaste sentimentele copilului, ii comunica pentru ce nu este facuta podeaua si ii asigura o alternativa acceptabila. Copilului i se permite sa se opreasca singur la timp.

Cercetari si rezultate   

Terapia prin joc nu este o concept bazat pe presupunere, pe incercare si greseala, sau pe capriciile de moment ale terapeutului. Terapia prin joc este o modalitate bine planificata, conceputa filozofic, bazata pe stadiile de dezvoltare ale copilului si sprijinita de ultimele cercetari in domeniu de a ajuta copiii sa se confrunte cu si sa rezolve problemele pe care experimenteaza de-a lungul existentei lor. S-a demonstrat ca terapia prin joc este un mod de abordare terapeutic efectiv pentru o varietate de probleme ale copiilor care includ, dar nu sunt limitate la, urmatoarele situatii:

- abuz si neglijare- agresiune si exteriorizare- dificultati de atasare- autism- victime ale incendiilor- boli cronice- surzenie si alte handicapuri- disociere si schizofrenie- copii tulburati din punct de vedere emotional- enurezis si encoprezis- frica si anxietate- doliu- spitalizare- dificultati de invatare- copii cu probleme mentale - dificultati de citire- mutenie selectiva- probleme referitoare la respectul de sine si la auto-cunoastere- probleme de adaptare sociala- dificultati de vorbire- traume suferite - copii retrasi.

Mitul popular conform caruia terapia prin joc necesita o angajare pe termen lung pe parcursul multor luni, nu este fondat asa cum se arata in studiile de caz si rapoartele cercetarilor facute de Landreth, Homeyer, Glover, and Sweeney (1996) in cartea lor numita "Interventii de terapie prin joc cu copiii".

Pregatirea profesionala    Viitorii terapeuti trebuie sa aibe o pregatire corespunzatoare. Majoritatea terapeutilor ce fac terapie prin joc, au masterat in consiliere, psihologie sau asistenta sociala, desi mai exista si alte discipline reprezentative in domeniu. O cerinta de baza este un titlu de master intr-un astfel de domeniu cu accent pe aspectele clinice sau de consiliere ale relatiei terapeutice. In cadrul sau in completarea unui asemenea program, pregatirea ar trebui sa cuprinda domeniile referitoare  a dezvoltarea copilului si de asemenea aptitudini de consiliere, incluzand o pregatire teoretica referitoare la schimbarile de comportament corepunzatoare tipului de terapie prin joc folosita.

Programul de studiu ar trebui sa includa o pregatire vasta in domeniul terapiei prin joc si o practica asistata cu copii a terapiei prin joc.

Tendinţe în terapia prin joc    Domeniul terapiei prin joc se dezvolta si este acum reprezentat de Asociatia pentru Terapie prin Joc, o organizatie profesionala internationala. La Universitatea din North Texas a fost infiintat un Centru National pentru Terapia prin Joc. Un numar din ce in mai mare de de consilieri din scolile elementare si de terapeuti din practica privata includ in munca lor cu copiii si terapia prin joc. In terapia de familie exista o tendinta de a se raspunde atat valorilor dezvoltarii sociale si afective, cat si aspectelor sesiunilor de grup de tip familial. In terapia cu copii, parintii sunt invatati sa foloseasca procedurile de terapie prin joc. Aceasta metoda este bine studiata si s-a dovedit ca este eficace in ameliorarea problemelor pe care le au copiii prin imbunatatirea relatiei parinte-copil.

Concluzie    Terapia prin joc se bazeaza pe principiile dezvoltarii si astfel se asigura, prin joc, modalitatile potrivite de exprimare si comunicare pentru copii. Astfel, calificarea in terapia prin joc este un element esential pentru profesionistii ce se ocupa de sanatatea mintala si lucreaza cu copii. Joaca terapeutica ofera copiilor oportunitatea de a se exprima in mod liber si in ritmul lor propeiu, fara teama, cu asigurarea ca vor fi intelesi si acceptati.

Surse: Landreth, G.L.: Play therapy: The art of the relationship Landreth, G.L., Homeyer, L., Glover, G., & Sweeney, D.: Play therapy interventions with children's problems.