INTRODUCERE

O proxim ncercare de identificare i explicare a tipurilor temperamentale o datorm medicilor Antichitii, Hipocrate (400 .e.n.) i Galenus (150 e.n.)care, n acord cu gndirea filosofic dominant n acea perioad, considerau c ntreaga natur este compus din patru elemente fundamentale: aer, pmnt, foc i ap. Potrivit celor doi, predominana n organism a uneia dintre cele patru umori (hormones): snge, flegm, bila neagr i bila galben, determin temperamentul. Aceast concluzie a condus la stabilirea cele patru tipuri clasice de temperament: sangvinic, flegmatic, melancolic i coleric.

Ritmicitatea i echilibrul sunt cuvintele care descriu cel mai bine temperamentul sangvinicului. Vioiciunea, veselia, optimismul, capacitatea adaptrii cu uurin la orice situaie, firea activ, nevoia de diversitate i de noutate sunt atributele acestui tip de temperament. n timp ce tririle afective sunt intense, sentimentele sunt caracterizate de superficialitate i de instabilitate; depete eecurile i decepiile sentimentale fr dificultate, i dovedete uurin n stabilirea relaiilor cu semenii.

Linitit, calm, imperturbabil, cumptat n tot ceea ce ntreprinde, flegmaticul pare a fi ntruchiparea rbdrii. Neobosita sa putere de munc, tenacitatea i meticulozitatea care l caracterizeaz l pot conduce spre obinerea de performane deosebite, cu deosebire n activitile de lung durat. Flegmaticul este un temperament nchis, greu adaptabil, econom n plan comunicaional, manifestnd preferin pentru activitile individuale.

Comparabil cu flegmaticul, sub aspectul inexpre-sivitii i sub cel al lentorii, melancolicului i lipsete fora i vigoarea primului, dovedindu-se emotiv i sensibil, i trind o via interioar tumultoas, tocmai datorit exigenelor ridicate n raport cu propria persoan, precum i lipsei de ncredere n capacitile personale. Se mai caracterizeaz prin rezistena sczut la eforturi de durat, nu este nici ndeajuns de comunicativ, iar faptul de a fi nchis n sine i ridic probleme de adaptare social. Este puin rezistent la eforturi ndelungate. Puin comunicativ, nchis n sine, melancolicul are dificulti de adaptare social.

Colericul: este o fire energic, nelinitit, caracterizat de impetuozitate, de irascibilitate se dovedete a fi, uneori, impulsiv, risipindu-i energia. Inconstant n manifestri, strile afective ale colericului au o succedare rapid; strile de entuziasm i decepie reprezint extremele ntre care el oscileaz, fiind marcat de tendina exagerrilor n tot ceea ce ntreprinde. Se caracterizeaz prin expresivitate, lsnd ca gndurile i emoiile care i se succed cu repeziciune s-i fie, n general, citite cu uurin. n general, colericul domin grupul din care face parte, punnd mult druire i pasiune n slujirea unei idei sau a unei cauze.

n gndirea lui Ivan Petrovici Pavlov, explicarea diferenelor temperamentale depinde de caracteristicile sistemului nervos central, precum i de raporturile n care se gsesc aceste caracteristici.El vorbete despre sistem nervos puternic i sistem nervos slab, atare caracteristici fiind determinate de fora, respectiv energia a sistemului nervos de a funciona; aceasta se exprim prin rezistena mai mare sau mai mic fie la excitani puternici, fie la eventuale situaii conflictuale.Mobilitatea se refer la uurina cu care se trece de la starea de excitaie la cea de inhibiie i viceversa, trecere care depinde de solicitrile externe. Sistemul nervos este mobil n cazul n care trecerea se realizeaz rapid, invers, dac trecerea este lent, se poate vorbi despre sistem nervos inert. Echilibrul sistemului nervos se refer la repartiia forei celor dou procese (excitaia i inhibiia): dac ele au fore aproximativ egale, se poate vorbi despre sistem nervos echilibrat. Exist i un sistem nervos neechilibrat la care predominant este excitaia.

Din combinarea acestor nsuiri rezult patru tipuri de sistem nervos: a)tipul puternic, neechilibrat, excitabil (corelat cu temperamentul coleric); b)tipul puternic, echilibrat, mobil (corelat cu temperamentul sangvinic); c)tipul puternic, echilibrat, inert (corelat cu temperamentul flegmatic);d)tipul slab (corelat cu temperamentul melancolic).

Psihiatrul elveian Carl Jung a constatat, pe baza unei impresionante experiene clinice, c, n afara unor diferene individuale, ntre oameni exist i deosebiri tipice. Unii oameni sunt orientai predominant spre lumea extern alctuind categoria extravertiilor, n timp ce alii sunt orientai predominant spre lumea interioar, formnd categoria introvertiilor. Extravertiii sunt firi deschise, sociabili, comunicativi, optimiti, senini, binevoitori, se neleg sau se ceart cu cei din jur, dar rmn n relaii cu ei.Introvertiii sunt firi nchise, greu de ptruns, timizi, puini comunicativi, nclinai spre reverie i greu adaptabili.

La rndul su, psihologul englez Hans Eysenck reia aceast distincie a lui Jung, amplificnd cazuistica probatorie, dar adaug o nou dimensiune, pe care o denumete nevrotism. Aceasta exprim stabilitatea sau instabilitatea emoional a subiectului. Eysenck a reprezentat cele dou dimensiuni pe dou axe perpendiculare, obinnd tipurile extravertit stabil, extravertit instabil, introvertit stabil i introvertit instabil, pe care le-a asociat celor patru temperamente clasice.

Considerat nucleul personalitii, caracterul se refer la acele aspecte care definesc profilul psihomoral al individului uman. Caracterul este n ntregime rezultatul educaiei. Teoriile referitoare la caracterul ereditar al unor trsturi morale nu i-au gsit niciodat confirmarea tiinific. Din aceste motive, educaia caracterului reprezint cea mai important finalitate a educaiei, motiv pentru care i se subordoneaz orice act de instruire, care este neles ca un mijloc de orientare valoric a caracterului, n acord cu concepia axiologic a unei epoci.

Coninutul caracterului const ntr-un sistem de atitudini fa de lumea nconjurtoare (constituit din oameni, legi, obiceiuri etc.) i fat de lumea intern, a propriei persoane cu sentimentele, gndurile, convingerile, dorinele sale. Formarea caracterului este rezultatul unui proces ndelungat n urma cruia copilul ajunge la o punere de acord a celor dou lumi (cea extern i cea intern) i totodat la o armonie interioar, ca urmare a ierarhizrii propriilor valori (idealuri, convingeri, interese etc.).

Caracterul este acea structur care exprim ierarhia motivelor eseniale ale unei persoane, ct i posibilitatea de a traduce n fapt hotrrile luate n conformitate cu ele (A. Cosmovici).

CAPITOLUL IANXIETATEA SI ATACUL DE PANICA1.1 ANXIETATEA-NOTIUNI GENERALEAnxietatea este o permanenta a modului de fiintare uman,existand in spatiul dialogului dintre sine si eu, fiind incitata de contactul de orice fel intre eu si lume.Este la temeiul oricarei puneri in act a omului, la temeiul oricarei trairi, iar trairea aceasta vine la randul ei sa o intemeieze.Ambiguitatea anxietatii ,ca atitudine primara ,in prima instanta autosuficientase rasfrange asupra individului uman ,modelandu-l ambiguu.Prin lipsa de obiect concret, ea devine o stare de nenumit,suportata, totodata intima si straina individului,creand si distrugand.

Existentialismul este cel care reveleaza anxietatea si este in stare sa o asume, descoperindu-I relatia esentiala cu existenta. Existenta (lat. Ex-in afara, sistere-a sta) este faptul de a aparea si de a se manifesta in afara,a te confrunta cu faptul prezentei si participarii la o lume schimbatoare si potential primejdioasa. Conditia individului concret este una de anxietate , rezultata din intelegerea inevitabilei sale libertati de opta intre posibilitati, din necunoasterea viitorului, din apropierea mortii, din finitudinea unei existente care a fost precedata de neant.

Anxietatea da nastere deopotriva indoielii si disperarii,considera Kierkegaard,insa drumul spre absolut este cel ce se confunda adesea cu disperarea anxietatii,disperare pentru infinit, preschimbandu-se intr-un final in devorare a finitudinilor,descoperire a arbitrariului din ele.

Discursul lui Kierkegaard despre anxietate se desfasoara pe fundalul unei etici crestine, suportand conexiuni multiple cu dogmatica, numita de filosoful danez a doua etica (spre deosebire de etica necrestina, prima , caracterizabila prin refuzul pacatului si conexiunea cu metafizica). Idealitatea acestei etici consta in constiinta penetranta a realitatii, iar a-si pastra idealitatea chiar ocupandu-se de relevarea pacatului implica o dificultate deosebita a problemelor etice. Noua etica presupune pacatul stramosesc, prin care explica pacatul insusi si plaseaza identitatea drept obiectiv, intr-o miscare de jos in sus; cuprinde, in anvergura ei, realitatea pacatului.

Discursul lui Kierkegaard despre anxietate abordeaza tangential problema pacatului, avand in vedere ca anxietatea este conditie prealabila a pacatului, "libertatea captiva in sine insusi",mijlocitoare intre posibilitatea si realitatea pacatului. Psihologic, Kierkegaard se va ocupa de posibilitatea reala a pacatului, iar dogmatic, de cea ideala. Scopul scrierii va fi marturisit dintru inceput a trata conceptul de anxietate din punct de vedere psihologic , avand in vedere dogma pacatului stramosesc. Premisele de la care porneste in abordarea pacatului, pe care le va justifica pe parcurs, sunt , ca pacatul nu este nici un fel de stare ( ca stare de potentica nu este , in timp ce de fapt el este) 2, si ca a-l descrie ca boala, anormalitate, lipsa de armonie inseamna o falsificare a conceptului 3.

Cuvantul danez Angest a fost echivalat in limba germana cu Angst, in engleza cu dread , fear sau anxiety, in timp ce traducerile franceze s-a impus angoisse; el a cunoscut o larga raspandire in filosofia existentialista interbelica, in special datorita teoretizarilor lui Heidegger si Sartre. Semnificatia anxietatii lui Kierkegaard este de fior de spaima fata de ceva nedefinit si indeterminabil ,spre deosebire de sentimentul de frica, in care obiectul este concret, individual.

Kierkegaard considera ca omul este individ, fiind, in felul acesta , atat el insusi, cat si tot neamul, iar intregul neam participa in/la individ precum individul la intregul neam. Desavarsirea omului , privita ca stare, consta in faptul individului de a fi el insusi, precum si neamul. Aceasta contradictie este expresia unei sarcini si impulsul unei miscari, miscare ce creeaza istoria. Istoria neamului merge mereu inainte, in timp ce individul o ia mereu de la inceput, fiind el insusi si neamul, si astfel, inca o data si istoria si neamul. Adam a fost el insusi si neamul , astfel incat ceea ce il explica pe Adam, explica istoria neamului si reciproc. A-l considera cap al geniului umane presupune un inceput fantastic al neamului uman, ce ridica dificultati insurmontabile.

Traditional s-a considerat ca pacatul lui Adam conditioneaza pacatosenia drept consecinta, al doile prim pacat - primul pacat al insului de dupa presupunand pacatosenia drept conditie. Filosoful danez polemizeaza cu aceasta luare de pozitie, afirmand ca primul pacat este determinantul calitatii, Pacatul5, ca puterea exemplului , pacatosenia este doar o determinare cantitativa , un fel de elan inaintea saltului, dar care nu explica totusi saltul reprezentat prin pacat.

Pacatul lui Adam este pacatul stramosesc, caci neamul nu o ia de la inceput cu fiecare individ, astfel incat starea de pacat a nemului dobandeste o istorie, care merge inainte prin determinatii cantitative, in timp ce individul participa la ea prin saltul calitativ.

Nevinovatia este o calitate, o stare care poate sa dureze si care nu poate fi anulata decat prin vina, care se pierde prin pacat. Vinovatia lui Adam si vinovatia omului de dupa, este esentialmente aceeasi, diferenta fiind o expresie cantitativa, nu calitativa: vinovatia neamului este prezenta in nestiinta insului, manifestandu-se, prin fapta lui , drept vinovatia acestuia.

Conceptul de anxietate este abordat de Kierkegaard in stransa legatura cu cel de nevinovatie; nevinovatia este starea in care omul nu este determinat ca spirit, ci este determinat sufleteste in unitate nemijlocita cu naturaletea lui 6. Taina nevinovatiei este ca inseamna liniste, dar totodata anxietate, nascuta din nimic; spiritul isi proiecteaza visator propria realitate, nimicul, iar acest nimic vede nevinovatia mereu ca fiind in afara sa. Anxietatea este realitatea libertatii, ca posibilitate a posibilitatii, o antipatie simpatica si o simpatie antipatica, nu este vina. Anxietatea este o masura a prezentei spiritului. Relatia anxietatii fata de obiectul ei, "nimicul" este la fel de ambigua ca tranzitia de la nevinovatie la vina.

Omul este o sinteza de sufletesc si trupesc, intruchipata de spirit. Spiritul se raporteaza la sine si la conditia lui ca anxietate. In starea de nevinovatie spiritul este prezent dar ca nemijlocit, visand si deranjand relatia dintre suflet si trup si totodata instituind-o. In nevinovatie exista numai posibilitatea de a putea, ca un fel de forma superioara de nestiinta, ca o expresie superioara a anxietatii.

Daca omul n-ar fi fost o sinteza , care sa se bazeze pe un tert, n-ar fi fost posibila o dubla consecinta a pacatului stramosesc: ca pacatul a venit pe lume si ca sexualitate fusese instituita. Pacatul este o criza in care pacatul patrunde in ins ca ins .Trecerea de la o posibilitate la realitate se face prin anxietate. In clipa in care spiritul se instituie pe sine, el instituie si sinteza, in care scop trebuie sa o divizeze mai intai. Culmea senzorialului este sexualul, culme care nu ar fi atinsa daca spiritul nu este instituit ca real. Fara pacat nu ar fi existat sexualitatea, iar fara sexualitate nu ar fi existat istorie. Abia prin sexualitate sinteza este instituita drept contradictie si drept scop, al carui istorie incepe in clipa instituirii sintezei.

Ceea ce am prezentat a constituit aspectul anxietatii de a fi conditie prealabila a pacatului stramosesc, pe care il explica in sens regresiv, in directia originii sale. Un alt fel de a problematiza anxietatea este de a incerca o relationare progresiva cu pacatul stramosesc.

In cadrul acesta, Kierkegaard precizeaza doua sensuri ale anxietatii: anxietatea in care individul instituie pacatul prin saltul calitativ si anxietatea care a patruns si patrunde impreuna cu pacatul, in lume cantitativ, ori de cate ori un individ instituie pacatul. Asemeni miscarii pacatoseniei nemului, miscarea anxietatii are loc prin miscari cantitative, iar anxietatea fiecarui individ este cu atat mai profunda cu cat se afla mai la inceputuri, deoarece conditia pacatoseniei, presupusa de viata sa individuala trebuie insusita. Abia in clipa in care mantuirea este cu adevarat instituita este biruita si anxietatea. La individul de mai tarziu anxietatea patrunde in doua sensuri in lume; pacatul patrunde prin anxietate, purtand cu el, inca o data, anxietatea. Pe de o parte continuitatea pacatului produce anxietate, iar pe de alta posibilitatea mantuirii este un "nimic" ce provoaca individului anxietate. Totiusi, orice individ devine vinovat din cauza lui, anxiatatea provenindd din pacatul instituit de individ si fiind prezenta vaga, un "mai mult" sau "mai putin" in istoria cantitativa a neamului omenesc.

Kierkegaard face distinctie intre tipuri de anxietati: anxietatea obiectiva si anxietatea subiectiva. Anxietatea obiectiva este refexul pacatosenieei generasiei asupra intregii lumi, efect al pacatului asupra existentei neumane, este starea de asteptare din care cel ce asteapta ar dori sa iasa, expresie a unui dor, dand nastere anxitatii tocmai pentru ca dorul singur nu poaate mantui. O anxietate ca a lui Adam nu va mai surveni niciodata , deoarece pacatoseniaa venit pe lume prin el.

Anxietatea obiectiva din natura este mai mare decat mai tarziu decat la Adam, ea fiind indusa de faptul ca este vazuta intr-o cu totul alta lumina datorita faptului ca prin pacat senzorial este continuu degradat, pana devine ce se numeste pacatasenie. Dupa venirea pacatului in lume si ori de cate ori vine in lume, senzorialul devine pacatosenie.

Anxietatea subiectiva este "egotista,este o anxietate cu privire la ceea ce as putea sa devin, la ceea ce as putea sa devin sau ceea ce mi s-ar putea intampla"1 anxietatea existenta in nevinovatia insului, corespunzatoare celei a lui Adam, dar diferita cantitativ de a acestuia, respectiv mai mica. Vina instituita continua sa fie la fel de imputabila si la fel de ambigua ca cea a lui Adam. Kierkegaard compaara anxietatea cu o ameteala, ameteala libertatii cand spiritul vrea sa instituie sinteza, cand libertatea scruteaza in jos la propriaa ei posibilitate, se agata de finit si se tine de el, dar libertatea astfel se prabuseste. Cand libertatea se ridica din nou in picioare, isi daseamaa ca e vinovata. Printre aceste doua clipee se afla saltul. Din punct de vedere psihologic, caderea in pacat se produce de fiecare data in stare de sfarseala.

Walter Schulz considera ca anxietatea reprezinta teama fata de propria libertate "teama fata de saltul libertatii in libertate".El coreleaza libertatea cu ideea punerii sintezei existentiale,motivand anxietatea omului prin faptul ca este indisolubil legata de datoria de a deveni un sine prin realizarea sintezei, dar aceasta sarcina nu poate fi realizata ireprosabil, ceea ce transforma anxietatea intr-un insotitor permanent al vietii omenesti.2

La individul de mai tarziu "nimicul" care e obiectul anxietatii devine din ce in ce mai mult "ceva" complexul de presimtire se reflecta in ele insele , apropiindu-se din ce in ce mai mult de individ, chiar daca pentru anxietate raman tot "nimic". "Nimicul" comunica vivace cu nestiinta nevinovatiei, pacatul auto-presupunandu-se. Anxietatea subiectiva este pusa in legatura cu relatia de generatie si relatia istorica.

Senzorialul a devenit pacatosenie prin pacaat, adica prin pacat deivne senzorialul pacatosenie si prin Adam a venit pe lume pacatul. In istoria neamului senzorialul a devenitt odata pacatosenie, insa in istoria individului senzorialul a devenit pacatosenie prin saltul calitativ al fiecaruia. Proportia de senzorial coresspunde celei de anxietate.

Facereaa Evei prefigureaza simbolic consecinta relatiei de generatie: derivatul nu este niciodata la fel de desavarsit cantitativ , ca originalul. Barbatul si femeia sunt la fel in esenta. Anxietatea este mai refectata la Eva decat la Adam, pentru ca femeia este mai sensibila senzorial decat barbaatul, astfel ca de indata ce spiritul este instituit,scindarea se adanceste si mai mult , iar anxietatea va avea mai multa libertate de actiune in posibilitatea libertatii.

Femeia este mai anxioasa decat barbatul, este mai senzoriala, desi in esenta este asemi barbatului, determinata spiritual. Estetic, aspectul ei ideal este frumusetea, iar etic provocarea. Senzorialul nu este pacatosenie , ci o enigma neexplicabila care te face anxios, naivitatea fiind insotita de un "nimic" inexplicabil, creator de anxietate. Sexual in sine nu este pacatosenie, fiind expresia enormei contradictii ca spiritul este determinat ca genus. Anxietatea este prezenta in orice placere erotica, dar nu intrucat ar fi pacatoasa, ci e datorata faptului ca spiritul se simte strain; victoria spiritului va presupune considerarea sexualuli ca strain si comic.

Consecinta relatiei de generatii este amplificarea senzorialitatii; in anxietatea celor din generatiile de mai tarziu de Adam e " mai mult" tuturor indivizilor de dupa Adam; anxietatea insa e esential aceeasi.Crestinismul oficial propune sa ne ridicam mai presus de acest "mai mult", invinovatind pe cel ce n-o face , ca nu ar vrea sa o faca. Dificultatea abordarii unei astfel de probleme este insa eludata de acesta. Anxietatea corespunzatoare relatiei de generatie ar fi anxietatea de pacat, care naste pacatul; anxiatatea de a deveni vinovat.

Anxietatea ce corespunde relatiei istorice este anxietatea de a fi considerat vinovat. Supremul " mai mult" este cel al unui individ astfel plasat si influientat, incatde la prima desteptare, incat senzorialul devine pentru el identic cu pacatosenia; acest "mai mult" se va manifestaa dureros in el , facand sa nu-si mai gaseasca adapost.

Senzorialul nu este pacatosenie. El poate insemna pacatasenie prin cunoasterea lui nebuloasa , precum ar mai putea insemna pacatosenie orice cunoastere nebuloasa a ceea ce ar mai putea sa insemne pacatul, precum si neglijarea dimensiunii individuale si pierderea in neam. Prin gustarea din fructul cunoasteriia venit pe lume si diferenta dintre bine si rau, precum si diferenta sexuala ca pornire.

Pacatu este egoism, iar egoismul este insul instituit prin saltul calitativ. Egoismul ia nastere prin pacat si in pacat, de aceea nu poate sa explice pacatul. Obiectivul este de a integra eroticul, sexualul, sub categoria de spirit. O astfel de implinire inseamna victoria iubirii, spiritul iesind victorios prin faptul ca sexualul este uitat si reamintit doar in uitare.

Anxietatea poate fi privita dintr-o a treia perspectiva, ca urmare a pacatului absentei constiintei pacatului ,fiind definita drept clipa in viata individuala. Omul va fi definit in acest context drept o sinteza de vremelnicie si vesnicie. Clipa apare ca atom al vesniciei ,prima reflectare in timp a vesniciei,prima incercare de a opri, intr-un fel timpul .De indata ce spiritul este instituit, clipa poate aparea. Vremelnicia si senzorialul sunt analoge:istoria incepe abia prrin clipa,sensibilitatea senzoriala a omului este instituita ca pacatosenie prin pacat. Clipa este acea ambiguitate in care timpul si vesnicul se ating unul pe altul, instituind in felul acesta conceptul de vremelnicie, unde timpul intretaie mereu vesnicia, iar vesnicia intrepatrunde mereu timpul. In lipsa categoriei de spirit , vesnicia clipei apare dinapoi,ca trecut. Daca insa clipa este instituita ca discrimen, in raport cu care pot exista trecut ,prezent ,viitor, atunci viitorul este vesnicia. Abia cand vesnicia este instituita clipa traieste ca clipa, iar nu ca discrimen. Viitorul este posibilitatea vesniciei sau libertatii in individualitate ca anxietate. Pentru libertate posibilul este viitorul,iar pentru timp viitorul este posibilul ,iar acestor doua posibilitati li se asociaza anxietatea.

Anxietatea este starea psihologica care precede pacatul,de care se apropie cat poate,cat de anxioasa poate fi, fara sa explice insa pacatul, care izbucneste abia in saltul calitativ.in clipa in care pacatul este instituit,vremelnicia este pacatosenie,iar consecinta definirii vremelniciei drept pacatosenie este moartea ca pedeapsa.Cel ce traieste doar in clipa pacatuieste, insa acum nu are nici un rost sa ne abstragem de la vremelnicie.

Poate exista o anxietate a lipsei de spirit ,ascunsa, deghizata,avand uneori aparenta intregului continut al spiritului,insa ca strigoi al spiritului .Exista o singura dovada a spiritului :dovada spiritului din noi insine.Paganismul ,ca absenta a spiritului , este preferabil lipsei spiritului ;pacatul sau este de a trage de timp, fara a ajunge efectiv la pacat.

Anxietatea paganului are drept sursa soarta,iar nimicul" consta in ambibuitatea relatiei omului cu aceasta,ce se infatiseaza ca unitate intre necesar si intamplator; aceasta impiedica intrarea in relatie cu soarta. Tragismul paganismului este necutezarea omului de a nu se sfatui cu oracolul .

In iudaism anxietatea este anxietate de vina,iar tragismul sau are ca sursa necutezarea omului de a nu aduce jertfe.Ambiguitatea rezida in relatie;de indata ce vina este instituita ,anxietatea dispare, aparand pocainta.

Contrariul libertatii nu este necesitateaa ,ci vina ,iar maretia libertatii este ca aceasta are de a face pururi numai cu sine ,proiectandu-si vinaa in posibilitate si instituind-o deci singura .Spiritul pamantean care va voi sa-l vada pe Dumnezeu ,va trebui sa inceapa prin a se recunoaste vinovat. Daca vina este instituita cu adevarat, ea se instituie singura.Relatia libertatii fata de vina este de anxietate,fiindca libertatea si vina sunt deocamdata o posibilitate.Cel ce cade in ispita este singurul vinovat.

Anxietatea este posibilitatea libertatii ,iar ca posibilitate a libertatii este educativa,formativa,prin credinta, deoarece devoreaza toate finitudinile,descopera tot ce au ele iluzoriu. Un om ce a cunoscut anxietatea stie ca nu are absolut nimic de cerut de la viata,ca ingrozitorul, pierzania,nimicirea locuiesc usa in usa cu fiecare om;daca a invatat cu folos ca orice anxietate de care este anxios il poate calca in clipa urmatoare, alta explicatie va da el realitatii.Pentru a fi format in felul acesta ,absolut si infinit ,de catre posibilitate ,individul va trebui sa fie cinstit fata de posibilitate si sa aiba credinta.Astfel anxietatea sfarseste prin anihila finitul din nelinistile pe care le-a produs.

Cercetrile recente au evideniat prezena a dou tipuri de manifestare a anxietii. (Barlow, Blanchard, Vermilya i Di Nardo, 1986; Clark . a., 1988) :

Atacurile de panic

evaluarea nerealist anxioas a evenimentelor existeniale (ea poate fi nsoit i de simptome somatice)

Aceste dou tipuri de anxietate sunt clasificate n D.S.M III R ( Diagnostic and Statistical Manual of Mental Disorders -1987) sub denumirea de :

tulburare de tip panic;

tulburare caracterizat prin anxietate generalizat .

Marea majoritate de pacieni sufer de ambele tipuri de anxietate.

Muli autori tind s pun un semn de egalitate ntre anxietate i angoas, pe care le conider dup aspecte ale aceleiai stri, prima pe versantul psihologic, cea de-a doua pe cel somatic. Angoasa este reprezentat de tulburrile fizice pe care nsoesc anxietatea, traducnd mobilizarea tuturor resurselor energetice ale individului, o anxietate pe un organ (Srbu, Aurelia, 1979). Dicionarul Larousse pstreaz aceeai poziie: Anxietatea se deosebete de angoas prin absena modificrilor fiziologice. Desigur, e foarte evident faptul c aceasta este doar o delimitare teoretic.

E binevenit, s explicm aici ce e fobia social n raport cu anxietatea. Sursele susin ca fobia social este aceeai anxietate mai precis anxietate general (D.S.M III R), anxietatea fundamental dup C. Horney, anxietatea anticipatorie fixat pe viitor care i are obiectul su strict determinat societatea i tot ce ine de ea.

Dup Beck trirea noastr negativ este generat sau amplificat de o atitudine nerealist, de o percepie distorsionat a informaiei care ne parvine, accentundu-le caracterul negativ, i care sunt ntreinute de un monolog nepotrivit.

Din perspectiva corelaional-emotiv tulburrile emoionale i comportamentale sunt consecina sistemului perfecionist, catrastrofizant i auto-evoluativ de a vedea existena i propria pesoan.

Existenialitii (Cassier, 1994) susin ideea precum, c anxietatea, teama, panica sau sentimentul de culpabilitate apar datorit unei subestimri a propriei persoane sau a neacceptrii condiiei umane, fapt ce duce la o depersonalizare i apariie la situaia-limit ce determin o existen uman alienat, absurd, izolat i lipsit de sens.

Analiza tranzacionala mai adaug aici Persona anxioas se ncadreaz, ntr-un scenariu existenial de pe poziia cruia comunic: Eu nu sunt O.K.. Un anxios este un hipercriticist, imatur, sufer de singurtate i depresie, ce face abuz de trucuri, mecanisme defensive i recurge la diferite jocuri psihologice, de exemplu cum ar fi jocul Victima (eu sunt fr ajutor).

Terapia realitate se conduce de urmtoarea ipotez Omul fr identitate, fr nume este anxios, nesatisfcut . Suferina noastr se datoreaz unei incongruene ntre ceea ce simim i ceea ce facem, iar aceasta duce la izolare, stare de confuzie, anxietate social, plictiseal, neputin. Cnd libertatea experenial a subiectului este ameninat, acestuia nu-i este permis s simt sentimentele pe care le simte totui n mod manifest, sub pedeapsa de a pierde condiiile de care depind actualizarea sa i, anume, afeciunea sau stima celor din jur. Aceasta i produce starea confuz, de dezorientare, pe scurt anxietatea,(Rogers).

Conform teoriei getaliste anxietatea n contact cu sine i cu alii este ntreinut de confuzie, ce parvine din necontientizarea de sine.

Analiza bioenergetic - Cnd n aceeai situaie, exist i posibilitatea plcerii i ameninarea durerii, trim anxietatea.

Pentru psihanalisti anxietatea s-ar explica prin frustrarea libidoului i interdiciile dictate de Supraeu, anxietatea ar fi semnalul de pericol adresat Eului adic persoanei contiente care astfel prevenite poate reaciona prin msuri adecvate sau mobilizndu-i mecanisme de aprare. Aceste pericole se schimb pe parcursul dezvoltrii psihosexuale ale individului i sunt, n ordinea apariiei lor : 1) pericolul de a pierde obiectul dragostei; 2) pericolul de a pierde dragostea obiectului; 3) castrare i 4) pericolele rezultnd din Supraeu.

Toate aceste definiii prin suprapunere vin s se completeze, dar n esen sensul rmne acelai : Anxietatea este o stare afectiv de tip reactiv, caracterizat ca fiind difuz, greu de legat de un anumit obiect sau situaie. Aceasta se datoreaz fie necontientizrii de sine, fie lipsei de identitate sau autoaprecierii sczute, ceea ce presupune o interpretare subiectiv, distorsionat a realitii. ntr-un cuvnt, anxietatea apare la confruntarea propriilor solicitri i interpretri cu cerinele, condiiile mediului. Simptomatologic ea se manifest printr-o stare de nelinite, de apsare, tensiune, ngrijorare i team nemotivat, fr obiect, care este neconfortant din punct de vedere psihologic.

Sunt dominante sentimentele intense de insecuritate (generate de teama abandonului, pedepsirii, a producerii unor accidente, a unei nenorociri i catastrofe iminente, Dicionar de psihologie coord N.Schiopy, 1997). Aceast stare pune stpnire pe persoana uman i o domin, provocnd o senzaie penibil de neputin n faa pericolelor pe care le simt c se apropie, au scderi importante de randament intelectual.

Anxietatea are grade diferite de profunzime. Cnd este prezent ntr-o proporie mai redus, ca atare, generalizat de fond, poate fi considerat fenomen normal, cu valene motivaionale i chiar cu rol declanator al creativitii, cnd este mai accentuat i mai profund devine simptom al unor tulburri psihice (este prezent n depresii, psihostenii, n cele mai multe dintre nevroze).

Tulburare de anxietate: O tulburare n care pacientul experimenteaz o stare de fric excesiv sau disproporionat de ndelungat i senzaia de suferin sau o diminuare a funcionrii zilnice.

Tulburare de panic: atacuri de panic repetate, ntre episoade persistnd frica fa de posibilitatea apariiei unui atac de panic.

Agorafobia: Persoana simte fric i evit acele situaii/locuri din care i-ar fi dificil s plece sau unde crede c i-ar fi greu s obin ajutor.

Fobii specifice: Fric intens i persistent, cu evitarea unui anumit obiect sau situaie.

Fobie social: Fric intens i persistent, cu evitarea situaiilor n care persoana ar putea s fie subiectul judecilor critice ale altora. Fobia social poate fi mprit n forme specifice n care frica este legat de o situaie specific, cum ar fi tracul de scen, i forme generalizate, n care frica apare ntr-o varietate de situaii.

Tulburare de anxietate generalizat: Fric excesiv, persistent sau anxietate acompaniat de simptome precum ngrijorare, agitaie, oboseal, probleme de concentrare, iritabilitate, tensiune muscular i tulburri de somn.

REMEDIUL ANXIETATII

Cele mai multe tulburari anxioase cu debut recent se rezolva repede. Intr-o cercetare recenta, la doua treimi din subiectii cu tulburare anxioasa cu acuze somatice, dupa sase ani, se produsese o ameliorare substantiala sau remisia. Va intrebati probabil daca se poate trata si cum? Depinde de cazuri, de subiecti si de situatiile in care ei se afla. Folosirea medicamnetelor in tratarea anxietatii trebuie sa fie selectiva. Ele se administreaza pentru obtinerea unui control rapid al simptomelor in asteptarea aparitiei efectului altor metode terapeutice. Folosirea medicamentelor timp indelungat duce la dependenta. Pentru ameliorarea si chiar disparitia simptomelor, persoana afectata poate apela la psihoterapie. dialogul cu terapeutul, incurajarea, atentia cu care este ascultat si intelegerea plina de simpatie a problemelor personale anxioase, contribuie mult la diminuarea simptomelor. Terapeutul il ajuta sa-si controleze anxietatea, sa invete sa se relaxeze, sainteleaga cauza aparitiei simptomelor, sa si le explice. Deasemenea il ajuta sa faca fata sau sa gaseasca o solutie de compromis la orice problema sociala importanta care il framanta.

ntreaga dinamic, a sistemului personalitii umane (formarea, manifestarea i realizarea) este circumscis i condiionat n mod nemijlocit de dialectica raportului dintre solicitrile interne (strile de motivaie proprii individului) i solicitrile externe (existenele i strile de motivaie proprii mediului existenial, n primul rnd celui social) (Golu Mihai, 1993).

Un atac de panica se caracterizeaza printr-o activitate fiziologica brusca ce apare din senin sau ca reactie la confruntarea cu o situatie fobica.

n reacia la stres un rol vital l au procesele psihice ce includ evaluarea i interpretarea personal. Aceast reacie apare sub form de lupt pentru control i stpnire a situaiei lor, mai ales cnd ele sunt difuze, neclare pentru individ. Lader (1977) definete anxietatea drept o stare afectiv neplcut avnd calitile subiective ale fricii, asociat cu sentimentul unui pericol, ameninarea fiind difuz, disproporionat n raport cu intensitatea emoiei, sau aparent, aceast ameninare lipsete.

Dup Blcescu i Nicolau anxietatea este o stare afectiv negativ, aflat n strns legtur cu disconfortul creat de instalarea unei stri de motivaie. Un motiv ar fi teama de a fi respins, ceea ce se traduce prin inabilitatea i insatisfacia comunicaional i trirea sentimentului de incapacitate n ceea ce privete meninerea unei relaii. Aceste persoane se manifest ca fiind timide, nencrezute, ncordate, anxioase, ngrijorate i banale, crend disconfort pentru ceilali cu care interacionaez.

Spielberger arat c anxietatea este o stare emoional sau condiie neplcut, caracterizat printr-o senzaie tensionat subiectiv, team i suprare, ea fiind stimulat de activarea sistemului nervos autonom.

V. Satir. descrie starea de anxietate n felul urmtor: Atunci cnd percepem situaia ca fiind periculoas simim, dureri de stomac, ncordare muscular, se deregleaz ritmul respiratoriu, uneori se ntmpl s avem ameeli, n cap ne vin idei de genul : Eu nu trebuiesc nimnui. Nimeni nu m iubete. Eu nu pot face nimic. Aceasta indic scderea autoaprecierii. Ca urmare obinem comportamente distorsionate, inadecvate situaiei.

C. Money a folosit mai nainte termenul ca fiind sinonim cu teama, indicnd prin aceasta o nrudire ntre anxietate i team. Ambele sunt, de fapt, reacii emoionale fa de un pericol i ambele pot fi insoite de senzaii fizice, cum sunt tremurtura, transpiraia, palpitaiile violente care pot fi att de puternice nct o spaim instantanee poate s duc la moarte. Dar i n acest caz este de fcut o deosebire ntre anxietate i fric. Este o simpl i clar distincie : frica este proporional cu pericolul pe care cineva l are de nfruntat, pe cnd anxietetea este o reacie disproportional la pericol, ba chiar o reacie la un pericol imaginar. O astfel de reacie a fost numit de ctre C. Horney anxietate nevrotic. Coninutul anxietii nevrotice proclam o anumit atitudine neintemeiat, cu toate c nu va ntmpina nici o dificultate ca s dea aciunii sale o baz raional. Impresia de reacie disproporional se risipete de ndat ce este neles sensul anxietii. De exemplu, persoana care manifest anxietatea n legtur cu moartea, date fiind suferinele pe care le ndur, ele nutresc n secret dorina de a muri. Dac cunoatem acest factor, putem numi anxietatea cu privire la mncare drept o reacie adecvat

Pentru teoreticienii nvrii acest stare ar fi o reacie de team condiionat, o tendin dobndit a omului la orice ameninare a armoniei i echilibrului sau interior. Sunt trei tipuri de reacie a omului la ameninri: frica, ruinea, vina. Ele sunt trezite de comentariile celor din jur, sau, i mai ru, de comentarii proprii, sunt uneori depite rapid, dar alteori persist (Janis, 1971).

Cu toate acestea, interviurile realizate asupra unor pacieni suferind de anxietate au condus la concluzia c nu este vorba chiar de o team fr obiect pentru c respectivii pacieni percep mediul nconjurtor ca fiind amenitor i anxiogen. astfel anxietatea este un rspuns logic la o interpretare eronat a realitii (Holdevici, 1996).

1.2. ATACURILE DE PANICAntreaga dinamic, a sistemului personalitii umane (formarea, manifestarea i realizarea) este circumscis i condiionat n mod nemijlocit de dialectica raportului dintre solicitrile interne (strile de motivaie proprii individului) i solicitrile externe (existenele i strile de motivaie proprii mediului existenial, n primul rnd celui social) (Golu Mihai, 1993).

Un atac de panica se caracterizeaza printr-o activitate fiziologica brusca ce apare din senin sau ca reactie la confruntarea cu o situatie fobica.

n reacia la stres un rol vital l au procesele psihice ce includ evaluarea i interpretarea personal. Aceast reacie apare sub form de lupt pentru control i stpnire a situaiei lor, mai ales cnd ele sunt difuze, neclare pentru individ. Lader (1977) definete anxietatea drept o stare afectiv neplcut avnd calitile subiective ale fricii, asociat cu sentimentul unui pericol, ameninarea fiind difuz, disproporionat n raport cu intensitatea emoiei, sau aparent, aceast ameninare lipsete.

Dup Blcescu i Nicolau anxietatea este o stare afectiv negativ, aflat n strns legtur cu disconfortul creat de instalarea unei stri de motivaie. Un motiv ar fi teama de a fi respins, ceea ce se traduce prin inabilitatea i insatisfacia comunicaional i trirea sentimentului de incapacitate n ceea ce privete meninerea unei relaii. Aceste persoane se manifest ca fiind timide, nencrezute, ncordate, anxioase, ngrijorate i banale, crend disconfort pentru ceilali cu care interacionaez.

Spielberger arat c anxietatea este o stare emoional sau condiie neplcut, caracterizat printr-o senzaie tensionat subiectiv, team i suprare, ea fiind stimulat de activarea sistemului nervos autonom.

V. Satir. descrie starea de anxietate n felul urmtor: Atunci cnd percepem situaia ca fiind periculoas simim, dureri de stomac, ncordare muscular, se deregleaz ritmul respiratoriu, uneori se ntmpl s avem ameeli, n cap ne vin idei de genul : Eu nu trebuiesc nimnui. Nimeni nu m iubete. Eu nu pot face nimic. Aceasta indic scderea autoaprecierii. Ca urmare obinem comportamente distorsionate, inadecvate situaiei.

Pentru teoreticienii nvrii acest stare ar fi o reacie de team condiionat, o tendin dobndit a omului la orice ameninare a armoniei i echilibrului sau interior. Sunt trei tipuri de reacie a omului la ameninri: frica, ruinea, vina. Ele sunt trezite de comentariile celor din jur, sau, i mai ru, de comentarii proprii, sunt uneori depite rapid, dar alteori persist (Janis, 1971).

Dup Hawton, Salkovskis, Kirk i Clark (1989) anxietatea este definit ca fiind o team nespecificat, fr legtur cu situaiile externe i care nu este asociat cu comportamentul de evitare sistematic a anumitor stimuli, cum se ntmpl n cazul fobiilor.

Cu toate acestea, interviurile realizate asupra unor pacieni suferind de anxietate au condus la concluzia c nu este vorba chiar de o team fr obiect pentru c respectivii pacieni percep mediul nconjurtor ca fiind amenitor i anxiogen. astfel anxietatea este un rspuns logic la o interpretare eronat a realitii (Holdevici, 1996).

Cercetrile recente au evideniat prezena a dou tipuri de manifestare a anxietii. (Barlow, Blanchard, Vermilya i Di Nardo, 1986; Clark . a., 1988) :

Atacurile de panic

evaluarea nerealist anxioas a evenimentelor existeniale (ea poate fi nsoit i de simptome somatice)

Aceste dou tipuri de anxietate sunt clasificate n D.S.M III R ( Diagnostic and Statistical Manual of Mental Disorders -1987) sub denumirea de :

tulburare de tip panic;

tulburare caracterizat prin anxietate generalizat .

Marea majoritate de pacieni sufer de ambele tipuri de anxietate.

Muli autori tind s pun un semn de egalitate ntre anxietate i angoas, pe care le conider dup aspecte ale aceleiai stri, prima pe versantul psihologic, cea de-a doua pe cel somatic. Angoasa este reprezentat de tulburrile fizice pe care nsoesc anxietatea, traducnd mobilizarea tuturor resurselor energetice ale individului, o anxietate pe un organ (Srbu, Aurelia, 1979). Dicionarul Larousse pstreaz aceeai poziie: Anxietatea se deosebete de angoas prin absena modificrilor fiziologice. Desigur, e foarte evident faptul c aceasta este doar o delimitare teoretic.

E binevenit, s explicm aici ce e fobia social n raport cu anxietatea. Sursele susin ca fobia social este aceeai anxietate mai precis anxietate general (D.S.M III R), anxietatea fundamental dup C. Horney, anxietatea anticipatorie fixat pe viitor care i are obiectul su strict determinat societatea i tot ce ine de ea.

Dup Beck trirea noastr negativ este generat sau amplificat de o atitudine nerealist, de o percepie distorsionat a informaiei care ne parvine, accentundu-le caracterul negativ, i care sunt ntreinute de un monolog nepotrivit.

Din perspectiva corelaional-emotiv tulburrile emoionale i comportamentale sunt consecina sistemului perfecionist, catrastrofizant i auto-evoluativ de a vedea existena i propria pesoan.

Existenialitii (Cassier, 1994) susin ideea precum, c anxietatea, teama, panica sau sentimentul de culpabilitate apar datorit unei subestimri a propriei persoane sau a neacceptrii condiiei umane, fapt ce duce la o depersonalizare i apariie la situaia-limit ce determin o existen uman alienat, absurd, izolat i lipsit de sens.

Analiza tranzacionala mai adaug aici Persona anxioas se ncadreaz, ntr-un scenariu existenial de pe poziia cruia comunic: Eu nu sunt O.K.. Un anxios este un hipercriticist, imatur, sufer de singurtate i depresie, ce face abuz de trucuri, mecanisme defensive i recurge la diferite jocuri psihologice, de exemplu cum ar fi jocul Victima (eu sunt fr ajutor).

Terapia realitate se conduce de urmtoarea ipotez Omul fr identitate, fr nume este anxios, nesatisfcut . Suferina noastr se datoreaz unei incongruene ntre ceea ce simim i ceea ce facem, iar aceasta duce la izolare, stare de confuzie, anxietate social, plictiseal, neputin. Cnd libertatea experenial a subiectului este ameninat, acestuia nu-i este permis s simt sentimentele pe care le simte totui n mod manifest, sub pedeapsa de a pierde condiiile de care depind actualizarea sa i, anume, afeciunea sau stima celor din jur. Aceasta i produce starea confuz, de dezorientare, pe scurt anxietatea,(Rogers).

Conform teoriei getaliste anxietatea n contact cu sine i cu alii este ntreinut de confuzie, ce parvine din necontientizarea de sine.

Analiza bioenergetic - Cnd n aceeai situaie, exist i posibilitatea plcerii i ameninarea durerii, trim anxietatea.

Pentru psihanalisti anxietatea s-ar explica prin frustrarea libidoului i interdiciile dictate de Supraeu, anxietatea ar fi semnalul de pericol adresat Eului adic persoanei contiente care astfel prevenite poate reaciona prin msuri adecvate sau mobilizndu-i mecanisme de aprare. Aceste pericole se schimb pe parcursul dezvoltrii psihosexuale ale individului i sunt, n ordinea apariiei lor : 1) pericolul de a pierde obiectul dragostei; 2) pericolul de a pierde dragostea obiectului; 3) castrare i 4) pericolele rezultnd din Supraeu.

Toate aceste definiii prin suprapunere vin s se completeze, dar n esen sensul rmne acelai : Anxietatea este o stare afectiv de tip reactiv, caracterizat ca fiind difuz, greu de legat de un anumit obiect sau situaie. Aceasta se datoreaz fie necontientizrii de sine, fie lipsei de identitate sau autoaprecierii sczute, ceea ce presupune o interpretare subiectiv, distorsionat a realitii. ntr-un cuvnt, anxietatea apare la confruntarea propriilor solicitri i interpretri cu cerinele, condiiile mediului. Simptomatologic ea se manifest printr-o stare de nelinite, de apsare, tensiune, ngrijorare i team nemotivat, fr obiect, care este neconfortant din punct de vedere psihologic.

Sunt dominante sentimentele intense de insecuritate (generate de teama abandonului, pedepsirii, a producerii unor accidente, a unei nenorociri i catastrofe iminente, Dicionar de psihologie coord N.Schiopy, 1997). Aceast stare pune stpnire pe persoana uman i o domin, provocnd o senzaie penibil de neputin n faa pericolelor pe care le simt c se apropie, au scderi importante de randament intelectual.

Anxietatea are grade diferite de profunzime. Cnd este prezent ntr-o proporie mai redus, ca atare, generalizat de fond, poate fi considerat fenomen normal, cu valene motivaionale i chiar cu rol declanator al creativitii, cnd este mai accentuat i mai profund devine simptom al unor tulburri psihice (este prezent n depresii, psihostenii, n cele mai multe dintre nevroze).

Tulburare de anxietate: O tulburare n care pacientul experimenteaz o stare de fric excesiv sau disproporionat de ndelungat i senzaia de suferin sau o diminuare a funcionrii zilnice.

Tulburare de panic: atacuri de panic repetate, ntre episoade persistnd frica fa de posibilitatea apariiei unui atac de panic.

Agorafobia: Persoana simte fric i evit acele situaii/locuri din care i-ar fi dificil s plece sau unde crede c i-ar fi greu s obin ajutor.

Fobii specifice: Fric intens i persistent, cu evitarea unui anumit obiect sau situaie.

Fobie social: Fric intens i persistent, cu evitarea situaiilor n care persoana ar putea s fie subiectul judecilor critice ale altora. Fobia social poate fi mprit n forme specifice n care frica este legat de o situaie specific, cum ar fi tracul de scen, i forme generalizate, n care frica apare ntr-o varietate de situaii.

Tulburare de anxietate generalizat: Fric excesiv, persistent sau anxietate acompaniat de simptome precum ngrijorare, agitaie, oboseal, probleme de concentrare, iritabilitate, tensiune muscular i tulburri de somn.

Istoricul tulburarii de panica

Desi diagnosticul de tulburare de panica (panic disorder) nu a fost folosit inainte de a fi fost introdus, in 1980, in DSM III, cazuri care vor fi corespuns acestei rubrici au fost descrise, sub denumiri variate, de mai bine de o suta de ani. Caracteristica centrala este constituita de atacurile de panica, adica episoade subite de anxietate in care predomina simptomele somatice, insotite de frica de o urmare grava, precum un atac de cord. In trecut aceste simptome purtau numele de cord iritabil, sindrom Da Costa, astenie neurocirculatorie, activitate cardiaca dereglata, sau de sindrom de efort. Aceste descrieri mai vechi presupuneau ca pacientii nu greseau temandu-se de o tulburare a functiei cardiace.

Mai tarziu, unii autori au vorbit despre cauzele psihologice, dar abia in timpul celui de-al doilea razboi mondial, Wood (1941) a aratat in mod convingator ca este vorba de o tulburare anxioasa. De atunci pana in 1980, pacientii cu atacuri de panica au fost clasificati ca avand tulburari de anxietate generalizate, fie fobice. In 1980, autorii DSM III au introdus o noua categorie diagnostica, tulburarea de panica, ce cuprindea pacientii la care atacurile de panica apareau in cursul agorafobiei. In DSM III R toti pacientii cu atacuri de panica frecvente sunt clasificati ca avand tulburare de panica, fie ca au agorafobie, fie ca nu.

Categoria de tulburare de panica nu apare in ICD 9 (The International Statistical Classification of Diseases and Related Health Problems); apare in proiectul ICD10, dar nu se aplica pacinetilor cu agorafobie.

Etiologia atacului de panica

In explicarea etio-patogeniei au fost utilizate, indeosebi, teoriile neofreudiene, teoria stresului si cele behavioriste (M.Gelder, D.Gath, R. Mayou, 1991).

Observatiile asupra personalitatii celor care fac episoade anxioase au aratat existenta unui nucleu de trasaturi, ce reflecta mai mult stilul personalitatii decat particularitatile de reactivitate bazala. Anxiosul este un mare depedent, cu un sistem de aparare excesiva, represiune si conformism social. El poate avea trasaturi obsesionale. Poate fi o persoana nehotarata, condusa de cei din jur, cu o stima de sine fragila si dificultati in evaluarea problematicii, in gasirea solutiilor, in exprimarea corecta si suficient de clar a opiniilor negative. La adolescentul anxios este importanta evaluarea maturizarii personalitatii si identificarea eventualelor dismaturative.

Exista trei ipoteze principale cu privire la originea tulburarii de panica. Prima propune o anomalie biochimica, a doua hiperventilatia si a treia o anormalitate cognitiva.

Ipoteza biochimica se reflecta in termenul de ANXIETATE ENDOGENA, propus pentru cazurile la care se presupune o etiologie de acest tip. Acesta se bazeaza pe trei serii de observatii. Intai, substante chimice ca lactatul de sodiu si yohimbina pot induce mai usor atacuri de panica la pacientii cu tulburare de panica decat la persoanele sanatoase. In al doilea rand, exista dovezi ca atacurile de panica apar mai des la rudele pacinetilor, sugerand astfel o baza genetica. Studiile pe gemeni vin in sprijinul acestei idei, dar numarul de subiecti studiati este prea mic pentru a permite concluzii definitive. Rezultatele acestor studii pe familii si gemeni pot indica doar ca tulburarile de anxietate severe marcate de atacuri de panica au o incarcatura genetica mai mare decat la cele usoare.

S-a propus un mecanism biochimic specific, si anume functionarea inadecvata a receptorilor alfa-adrenergici presinaptici, care in mod normal reduc activitatea neuronului presinaptic din sinapsele noradrenergice. Desi aceasta ipoteza poate explica provocarea atacurilor de panica de catre yohimbina (Charney si colab 1984) si efectele imipraminei, ea nu este temeinic dovedita. Nu se stie daca, la pacientii cu tulburarea de panica, raspunsurile anormale la yohimbina erau sau nu prezente inainte de debutul afectiunii.

Ipoteza hiperventilatiei se sprijina pe observatia ca la unele persoane hiperventilatia voluntara produce simptome asemanatoare celor din atacul de panica (Hibbert 1984 b).

Ipoteza sunstine ca atacurile, de panica spontane rezulta din hiperventilatia involuntara.

Ipoteza cognitiva se bazeaza pe observatia ca temerile legate de afectiunile mentale sau somatice severe sunt mai frevent la pacientii cu atacuri de panica decat la pacientii anxiosi fara atacuri de panica (Hibbert 1984 a.)

Ipoteza sustine ca, in tulburarea de panica, anxietatea duce la simptome somatice care, la randul lor, sporesc frica de boala si cresc anxietatea, totul inscriindu-se pe o evolutie in spirala (Clark 1986).

Teoriile referitoare la etiologia agorafobiei trebuie sa explice de ce apar atacurile de panica, de anxietate initiale si de ce ele se inmultesc si reapar in mod persistent. Exista trei explicatii pentru atacurile de anxietate initiale.

Ipoteza psihanalitica propune conflicte psihice inconstiente, legate de pulsiuni sexuale sau agresive inacceptabile.

Ipoteza cognitiva afirma ca atacurile de panica se dezvolta la persoane cu o frica nerationala de simptome somatice minore. Desi astfel de temeri exista la pacientii cunoscuti cu agorafobie, nu se stie daca acestea preced tulburarea sau sunt o consecinta a ei.

Ipoteza biologica afirma ca atacurile de panica rezulta dintr-o insuficienta a mecanismelor inhibitorii normale din ariile cerebrale care controleaza anxietatea. Nu exista probe ca la pacientii cu agorafobie invatarea decurge mai usor decat la cei ce au atacuri de panica fara sa devina agorafobici.

Personalitatea poate fi, de asemenea, importanta : pacientii cu agorafobie sunt adesea descrisi ca dependenti si inclinati sa evite mai degraba decat sa se confrunte cu problemele pe care le intampina. S-a sugerat ca agorafobia, odata aparuta, ar putea fi intretinuta de catre problemele familiale. Observatia clinica sugereaza ca simptomele sunt uneori prelungite prin atitudinea hiperprotectoare a altor membri ai familiei. Totusi, aceasta trasatura nu se regaseste la toate cazurile.

La agorafobici cu durata de un an s-au gasit, dupa cinci ani de urmarire, putine modificari (Marks1969). Episoadele scurte de simptome depresive apar adesea de-a lungul evolutiei agorafobiei cronice.

PatogenieCauza exacta a atacului de panica nu este cunoscuta. Se crede ca este rezultatul unui dezechilibru intre substantele chimice ale creierului (neurotransmitatori).

De asemenea poate fi transmisa de la o generatie la alta (genetic). Copii cu parinti cu astfel de tulburari au sanse de 8 ori mai mari decat altii sa dezvolte boala. Un risc crescut il au si cei care au parinti cu depresie sau tulburari bipolare.

Tensiunea nervoasa (de exemplu pierderea unei relatii) poate declansa simptome ale tulburarilor de panica.

Exista posibilitatea ca un om sa aiba atacuri de panica fara sa dezvolte o tulburare legata de panica.

Atacurile de panica pot fi determinate de ;

-ingestia unei cantitati mari de alcool sau intreruperea brusca a consumului de alcool ;

-ingestia unor cantitati mari de bauturi cofeinizate ;

-fumatul excesiv ;

-folosirea unor medicamente (ca cele pentru astm si a bolilor de inima) sau intreruperea brusca a unui tratament medicamentos (pentru anxietate si insomnie) ;

-folosirea drogurilor, cocaina sau marihuana ;

-un nivel mare al stresului timp indelungat ;

-o nastere in trecutul apropiat ;

-o operatie cu anestezie generala.

Atacurile de panica se pot asocia sau pot fi cauzate de o anumita conditite medicala :

-disfunctii tiroidiene (hipertiroidism-exces de hormoni tiroidieni)

-afectiuni cardiace, prolapsul de valva mitrala (valva mitrala prezinta un defect care ii deterioreaza functionarea normala)

-tulburari neurologice (epilepsie)

-astm bronsic (stare patologica in care exista o nevoie intensa de aer, evacuarea acestuia din plamani facandu-se cu greutate)

-afectiuni pulmonare (bronhopneumonia obstructiva cronica)

-depresia

-anxietate, stress post-traumatic sau tulburare obsesiv-compulsiva

-prolapsul de valva mitrala

Legatura de cauzalitate intre stres si atacurile de panica a fost dovedita stiintific. Teoretic orice persoana are un prag dincolo de care stress-ul poate declansa un atac de panica dar el este diferit de la individ la individ. Vulnerabilitatea individuala la stress poate situa pragul de panica mai jos-ceea ce inseamna ca un nivel de stress mai mic poate declansa un atac de panica- sau mai sus, persoana fiind mai putin predispusa la paroxisme de anxietate. Vulnerabilitatea crescuta este atribuita prezentei unor factori de risc de natura genetica, biologica sau psihologica.

Factorii de risc genetici pot fi doar identificati prin prezenta tulburarilor anxioase la rudele de gradul I ale persoanelor care au tulburare de panica. Ei nu pot fi influentati in nici un fel.

Factorii de risc biologici sunt reprezentati de modificari in metabolismul unor substante din creier, ca de exemplu serotonina. Aceste modificari pot fi influentate prin tratamente medicamentoase, care restabilesc balanta metabolica.

Factorii de risc psihologici se refera la evenimente stresante majore, recente sau datand din perioada dezvoltarii psiho-afective (decesul cuiva apropiat, separare, abandon, pierderea slujbei etc.) Pana la 80% dintre pacienti pot identifica un astfel de eveniment intr-un interval de 6 luni, premergator debutului tulburarii de panica.

Concluzia este ca tulburarea de panica poate aparea la indivizi cu vulnerabilitate crescuta in conditii de stress.

Stress-ul cotidian poate avea un efect cumulativ, nesesizat adesea de persoanle care sufera atacuri de panica. Asteptarea tuturor este ca atacul de panica sa apara dupa stresorul major si nu la distanta in timp (ex. 6luni). Consecinta este ca simptomele fizice mentionate mai sus conduc mai degraba la ideea ca ar fi vorba de o boala fizica si persoana se investigheaza la internist, la cardiolog si nu sunt putini cei care ajung la camerele de garda ale spitalelor in atac de panica, convinsi ca vor face un atac de cord. Trec cel putin luni de zile, uneori ani, pana cand persoanle in cauza primesc un ajutor specializat, de la un psihiatru sau psiholog. Cand trece atata timp si problema nu se rezolva, apare alta :agorafobia. Mai exact teama de a iesi pe strada, de a merge cu mijloace de transport in comun, de a face cumparaturi in magazine mari si aglomerate pentru ca acele simptome vor reveni si vor avea consecinte catastrofale (voi cadea pe strada si voi muri, imi voi pierde controlul in public etc).

Simptomatologie

Criteriile DSM IV-TR pentru atacul de panic

Nu este o tulburare codabil.

Fric, disconfort crescut + 4 sau mai multe simptome ce apar brusc i ating intensitatea maxim n 10 minute

palpitaii

transpiraii

tremurat

lips de aer

senzaia c se nbue

disconfort toracic

disconfort abdominal

ameeal, instabilitate, lein

derealizare, depersonalizare

teama de a nu-i pierde controlul, de a nu nnebuni

teama c va muri

parestezii

Daca subiectul prezinta cel putin patru din simptomele de mai sus, avem de-a face cu un atac de panica integral, iar daca simptomele sunt in numar de doua sau trei, ne referim la un atac de panica cu simptomatologie limitata. 60% din atacurile de panica sunt acompaniate de hiperventilatie, un semn ca este prea mult oxigen si ca este nevoie de o anumita cantitate de dioxid de carbon pentru corpul nostru. Pierderea de CO2 se poate preveni prin tinerea respiratiei. Respiratul intr-o punga de hartie este, de asemenea, o tehnica folositoare. Exercitiile sunt cel mai bun mod de "resetare" a respiratiei ce devine haotica dupa un atac. Partea creierului unde se petrece atacul este una primitiva, menita pentru supravietuire si nu pentru rezolvarea situatiilor complexe. Nu partea rationala a creierului gestioneaza situatiile de criza, ci cea irationala.

Gestionarea unui atac de panica de unul singur este relativ simpla. Daca o persoana a fost diagnosticata cu aceste simptome, unele tehnici pot opri atacul. Primul pas este relaxarea muschilor, constientizarea tensiunii, urmata de incordarea si relaxarea repetata a muschilor. Urmeaza incetinirea ritmului haotic de respiratie, respirand ca si cum ai sufla o lumanare. Plasarea mainilor pe stomac pentru a simti ritmul respiratiei este recomandata. Exceptand tratamentul de acasa, o combinatie de psihoterapie si medicamente produce rezultate bune. Progresul este in general observat in 6 pana la 8 luni. Majoritatea specialistilor sunt de acord in privinta combinarii terapiilor cognitive si de comportament pentru tratarea crizelor de panica. Multe persoane au probleme cu prietenii, familia sau slujba in timp ce se lupta cu atacurile de panica, sunt mai inclinati spre consumul de alcool sau abuzul de droguri, au un risc mai mare de a se sinucide, petrec mai mult timp in camerele de urgenta ale spitalelor si mai putin timp cu hobby-urile lor, sportul sau cu activitati placute, tind sa fie dependenti din punct de vedere financiar de altii, se simt mai putin sanatosi din punct de vedere psihic si fizic, simt teama. Atacurile de panica sunt declansate de contexte si factori diferiti si pot aparea in medii pe care psihicul le considera ostile sau, din contra, in medii familiare si care ar trebui sa ofere o siguranta si un confort mental. Contextul si factorii declanseaza asocierea situatiei cu o experienta traumatizanta din trecut. Intensitatea atacurilor este mult mai puternica fata de starile de anxietate sau depresie, afectand vizibil calitatea vietii si putand duce la izolarea individului de societate. De cele mai multe ori perioadele dintre atacuri sunt insotite de stari de depresie si neliniste. Netratarea acestei afectiuni poate genera o frica patologica obsesiva si nemotivata de spatii publice si locuri aglomerate. Aceasta frica isi are originea in trauma pe care a suferit-o individul si se manifesta la nivel comportamental prin respingerea tuturor persoanelor care sunt percepute ca factori de nesiguranta si generatori de crize. De exemplu, primul atac de panica a fost produs de o ruda apropiata printr-o actiune care ramane intiparita in memoria individului. In timp acesta va respinge orice persoana care ii aduce aminte de acea actiune si de consecintele ei. Fiind vorba de o persoana apropiata individul va respinge persoanele cunoscute, cautand sa se protejeze si sa elimine orice posibilitate de reaparitie a atacului de panica.

De aceea cele mai multe persoane care sufera de aceasta afectiune accepta interventia unui medic de specialitate, prezenta lui nefiind perceputa ca factor generator de pericol. In cazul in care in care trauma a fost provocata de o persoana straina poate aparea refuzul de colaborare cu un medic specializat. Nefacand parte din cercul de cunostinte al individului, specialistul este considerat un posibil factor generator de criza. Netratarea atacurilor de panica duce in timp la agravarea situatiei si la transformarea acestora in episoade de panica compuse din atacuri repetate cu pauze intre ele. Dupa trecerea lor persoana in cauza este epuizata fizic si de obicei va adormi. Exista si exceptii, cand dupa o serie de atacuri individul nu mai poate adormi de frica aparitiei unei alte crize in timpul somnului. Debutul atacurilor este insotit de senzatia de oboseala, insa in timp aceasta senzatie va fi interpretata de catre creier ca fiind reala prin autosugestie. De aceea marea majoritate a persoanelor care sufera de aceasta afectiune prezinta oboseala cronica si epuizare fizica si psihica. Din ce in ce mai multe persoane se plang de atacuri de panica, diagosticandu-se singure, fara sa stie foarte bine ce implica aceste tulburari.

Primul lucru pe care trebuie sa-l stie e ca nu va muri, nu va innebuni, nu i se va intampla absolut nimic grav. E foarte important sa constientizeze ca atacul de panica este pornit din interior, este o stare accentuata de frica ce poate fi stapanita. Cu cat frica este mai mare, cu atat va deveni simptomul mai puternic. Cu cat simptomul este mai puternic, la fel, frica se accentueaza. Tendinta de a exagera in astfel de momente ne face sa nu percepem in mod real timpul si dimensiunea tulburarii. Un pont bun este sa cronometram cat dureaza un atac de panica. Desi cei mai multi vor spune ca a durat in jur de 5-10 minute, vor putea vedea ca nu dureaza aproape niciodata mai mult de un minut sau doua. In acest fel persoana poate sa isi reinterpreteze simptomele si durata lor in mod realist. Ajuta foarte mult sa intelegem de unde a aparut emotia. Persoana respectiva trebuie sa dobandeasca niste tehnici de relaxare care sa intervina la nivel biologic. Relaxandu-se, corpul nu mai reactioneaza ca in stare de panica - drept urmare, creierul nu mai interpreteaza ca se intampla ceva grav in organism. In lipsa interpretarii gresite, nu se mai transmite starea de anxietate, cercul vicios spargandu-se la nivelul biologicului prin relaxare. In general, simptomele difera de la persoana la persoana, cat si interpretarea acestora, insa, sub o forma sau alta, multe din cele de mai sus se regasesc in atacul de panica.

De obicei exista o problema, un factor stresor foarte puternic; sunt oameni la care atacurile de panica apar in timpul noptii - se trezesc si au atac de panica. Sunt oameni la care atacul poate sa apara in timp ce sunt pe strada sau la volanul masinii si atunci se sperie si mai tare pentru ca le este frica sa nu faca infarct la volan. Atacurile de panica pot sa apara in momente diferite. In general, persoanele care se confrunta cu aceasta problema simt ca au o stare de rau fizic cateva clipe inainte de producerea atacului. Nestiind cum sa interpreteze simptomul, ei intra si mai tare in panica, accentuandu-si starea de rau. Cum ar trebui sa intervina? Cea mai buna metoda de a interveni se realizeaza prin relaxare. Persoanele ar trebui sa-si spuna: "simt, am aceasta stare de ameteala, dar stiu ca este un atac de panica, nu o sa se intample nimic grav". Daca procedeaza in acest fel, in loc sa accentueze atacul, au mari sanse de a se relaxa si de a-l indeparta. In primul rand trebuie sa incercam sa nu-i intarim comportamentul.

Daca din punct de vedere cognitiv nu stapaneste si nu intelege care este mecanismul, de ce reactioneaza asa, poate sa se confrunte cu un atac data urmatoare (peste cateva saptamani, luni, ani de la atacul initial) cand va aparea un factor stresor puternic. Este un mod de aparare, un mod al nostru de a reactiona. Un bulimic, de exemplu, se vindeca de bulimie, dar poate oricand sa reapara aceasta problema, dupa cativa ani, intr-o alta conditie si cu alti factori stresori, daca nu se echilibreaza. In acelasi mod se intampla si cu atacurile de panica; mecanismul este acelasi.

Exista teorii care subliniaza o predispozitie genetica in interpretarea gresita a simptomelor, asa cum se intampla in atacurile de panica. Insa factorul mediu este extrem de important, aceasta insemnand stresul la care este supusa persoana, modul in care a invatat sa reactioneze. De exemplu, sa presupunem ca avem un om caruia ii este frica sa faca un anumit lucru. Este obligat de familie, de cei din mediul lui sa faca lucrul acesta. Constient isi da seama ca lucrul este bun pentru el - cum ar fi, sa se duca la scoala - dar el nu vrea si chiar nu-si doreste. Cum poate sa impace dorinta lui interna cu presiunea exterioara? Se duce acolo, dar face un atac de panica, i se face rau. Intr-un final, obtine ce vrea, nu mai este obligat sa faca lucru respectiv - nu se mai duce la scoala sau nu mai se duce sa cumpere paine. In asemenea cazuri, mediul este cel care forteaza, nu predispozitia biologica. Chiar daca sunt dezamagiti ca nu au o boala unica, spectaculoasa, grava, este foarte util ca acesti oameni sa stie cat mai multe informatii legate de problema lor. Ei trebuie sa ajunga sa constientizeze ca atacul de panica se rezuma la o reactie pe care ei insisi si-o provoaca.

Ei isi simt starile si sunt foarte speriati de ele; in clipa in care, la cabinete, de exemplu, le spui "simtiti aceasta stare si pe aceasta si pe aceasta ..." par destul de dezamagiti sa afle ca exista si altii care simt o traire ce lor li se parea apocaliptica. In momentul in care sunt nevoiti sa raporteze simptomul la real, isi dau seama ca tulburarea lor nu atat de grava, precum credeau initial.

Diagnostic pozitiv

Pentru diagnosticul de tulburare de panica (anxietate paroxistica episodica), ICD-10 (1994) presupune existenta mai multor atacuri severe intr-o perioada de o luna, aparute in situatii in care nu exista un pericol obiectiv, nu sunt datorate unor situatii cunoscute sau previzibile, intre atacuri existand intervale libere de simptome anxioase (desi anxietatea anticipatorie este obisnuita).

Tulburarea de panica presupune existenta atacurilor de panica recurente, neasteptate, urmata de persistenta, pentru cel putin o luna, a grijii in legatura cu repetarea lui, cu implicatiile posibile. Pentru diagnostic, atacurile nu trebuie sa fie datorate efectelor psihologice directe ale unei substante (intoxicatia cofeinica), unei conditii medicale generale (hipertiroidismul), sau altei tulburari mintale. Sunt necesare cel putin doua atacuri de panica in intervalul de o luna, dar majoritatea pacientilor prezinta mai multe, cu frecventa diferita. Multi subiecti se tem ca atacurile ar indica prezenta unei boli nediagnosticate, amenintatoare de viata, altii isi schimba semnificativ comportamentul (refuz scolar), dar neaga existenta atacurilor, sau grija in legatura cu consecintele lor. Ingrijorarea de a avea urmatorul atac de panica si implicatiile sale, este adesea asociata cu dezvoltarea unui comportament evitant, care poate intruni criteriile pentru agorafobie, in care caz se stabileste diagnosticul de tulburare de panica cu agorafobie.

Un atac de panica poate fi suspectat atunci cnd pacientul:

-Vine des la consultaie pentru suferine diverse;

-Are probleme persistente, nespecifice cum ar fi tensiune muscular, iritabilitate, se simte labil, probleme de concentrare, nelinite sau tulburri de somn;

-Se plnge de hiperventilaie;

-Prezint probleme fizice funcionale persistente;

-Solicit prescrierea de somnifere sau tranchilizante;

-Prezint probleme legate de consumul de alcool sau alte substane;

-E deprimat.

Anamneza:

Te simi speriat? Petreci mult timp fcndu-i diverse griji?

Crezi c aceast fric sau ngrijorare e justificat?

Au aceste triri un efect negativ asupra vieii de familie, slujbei sau felului n care i petreci timpul liber?

Se poate diagnostica tulburarea legata de panica dupa cateva atacuri neasteptate si frica continua ca ar putea avea si altele. Primul atac apare fara avertizare in timpul unei activitati normale (mersul pe strada, mersul la cumparaturi). Senzatia este de confuzie ca ceva cumplit se va intampla, apare nevoia de a parasi locul si de a se retrage intr-o zona sigura. Atacurile de panica pot fi declansate de o anumita actiune sau fara cauza aparenta. Aproximativ jumatate din persoanele care au atac de panica au agorafobie. Izolarea interfereaza cu serviciul si cu relatiile interpersonale, in special cu rude si prieteni apropiati. Cateodata primul atac de panica apare dupa nastere. Este posibil ca primul atac sa survina ca o reactie la droguri, nicotina sau cafeina. Dar, odata ce s-a rezolvat problema ce a determinat atacul, acestea pot reveni.

Expertii considera ca circumstante stresante pot da nastere la un ciclu de atacuri de panica la oamenii cu predispozitie la tulburari de panica. Atacurile de panica recurente pot fi de la usoare la severe si pot continua ani de zile, in special cand este asociata si agorafobia. Pot exista perioade lungi de timp fara atacuri, dar si perioade cu atacuri frecvente.Tulburarile legate de panica pot urma toata viata, dar simptomele se pot controla cu tratament. Majoritatea oamenilor cu aceasta problema se recupereaza cu tratament si duc o viata normala. Poate recidiva in cazul in care tratamentul este intrerupt prea devreme.

Urmatorii medici pot diagnostica atacul de panica si pot colabora pentru tratarea lui si a tulburarilor cauzate de panica :

-medicul specialist in medicina de urgenta;

-medicul generalist ;

-medicul de familie.

Tratamentul pentru atacul de panica poate fi stabilit si de;

-medicul psihiatru ;

-psiholog ;

-asistent social cu pregatire speciala in tulburari cauzate de panica ;

-consilier.

Sanatorii, spitale, clinici, agentii familiale au programe de tratament pentru persoane cu tulburari cauzate de panica.

Dac suspectai prezena unui atac de panica, punei ntrebri despre:

-Durata i evoluia suferinelor (continue sau aprnd n atacuri), durata i frecvena posibilelor episoade, severitatea acuzelor, gradul de suferin care le acompaniaz;

-Situaii care declaneaz frica;

-Posibile cauze ale tulburrii de anxietate;

Simptome asociate: Palpitaii, transpiraii, ameeal, tremor, presiune n piept, dureri, acuze gastrice, amoreal, senzaia de rece sau cald, stri de derealizare sau depersonalizare, nelinite, fatigabilitate, probleme de concentrare, iritabilitate, tulburri de somn;

Focusul anxietii: pierderea controlului, frica de a nnebuni, fric de moarte (tulburare de panic), imposibilitatea de a face ceva sau de a primi ajutor n cazul n care persoana ar deveni incapacitat (agorafobie), anumite obiecte sau situaii (fobie specific), judecile negative ale celorlali (fobie social), diversele necazuri care pot aprea n via (tulburarea de anxietate generalizat), reexperimentarea unui eveniment traumatic (tulburarea posttraumatic de stres), o boal grav (ipohondrie), gnduri obsesive (tulburarea obsesiv-compulsiv);

Acte compulsive (tulburarea obsesiv-compulsiv);

Efectul acuzelor asupra funcionrii zilnice;

Relaia cu stresul, suprancrcarea, problemele maritale sau n relaie, probleme la locul de munc.

Atacurile de panica debuteaza in adolescenta tarzie sau in prima tinerete si sunt insotite, de cele mai multe ori, de agorafobie. Astfel, doar un procent de 1-2% dintre pacienti sufera de atacuri de panica in stare pura, in timp ce aproape 5% traiesc atacuri de panica asociate cu agorafobie.

Cauzele usoare de atacuri de panica pot fi tratate fara medicamente, prin reducerea stresului si ameliorarea conditiei fizice.

Simptomele psihologice care insotesc aceste manifestari sunt reprezentate de senzatia de irealitate, dorinta imperioasa de a fugi din locul in care se afla subiectul, teama ca va innebuni, va muri sau va comite un act necontrolat.

Psihoterapia atacurilor de panica il ajuta pe subiect sa-si controleze starile respective, reducandu-le intensitatea si frecventa.

Aceasta presupune:

-practicarea cu regularitate a relaxarii;

-practicarea unor exercitii fizice;

-regim alimentar cu eliminarea subsantelor stimulente (mai ales alcool, cafea, zahar si nicotina);

-deprinderea subiectului de a-si exprima deschis unele stari afective negative (mai ales ostilitate si tristete);

-modificarea gandurilor si atitudinilor disfunctionale negative.

Pacientului trebuie sa i se explice faptul ca atacul de panica, desi pare o experienta terifianta, este total nepericulos, reprezentand o reactie psihofiziologica desprinsa din context. E vorba de reactia instinctiva de fuga sau lupta, pe care o dezvolta mamiferele atunci cand sunt amenintate, aceasta reactie avand rolul de a mobiliza organismul pentru a face fata pericolului.

Sa presupunem ca unei persoane i s-a oprit autoturismul la intersectia cu o cale ferata, si trenul se vede deja in indepartare. In acest moment se produce o descarcare puternica de adrenalina, si subiectul simte nevoia imperioasa de a o lua la fuga. Senzatiile fiziologice sunt : accelerarea pulsului si ritmului respirator, supraincordarea musculara, cresterera afluxului de sange la nivelul muschilor, racirea extremitatilor datorita vasoconstrictiei periferice, cresterea cantitatii de zahar in sange si transpiratiile subiectului, ajuntandu-l sa-si salveze viata.

In cazul atacului de panica, reactiile sunt identice, desi amenintarea lipseste. In agorafobie, reactiile respective apar la confruntarea cu unele situatii care nu sunt amenintatoare pentru majoritatea oamenilor (de pilda, atunci cand persoana sta la o coada pentru a cumpara un produs).

Faptul ca subiectul nu-si explica aparitia reactiilor respective le face si mai amenintatoare, teama acestuia amplificandu-se simtitor.

Nu s-a elucidat pe deplin mecanismul declansarii atacului de panica. Unii autori il pun pe seama unui dezechilibru fiziologic la nivelul organismului, altii il atribuie efectelor unui stres prelungit. Cu toate acestea, doar unele persoane care au fost supuse stresului dezvolta aceasta tulburare.

Deoarece subiectul nu reuseste sa identifice o situatie amenintatoare exterioara, el va avea tendinta de a atribui pericolul chiar senzatiilor fiziologice, pe care le interpreteaza ca pe o amintare la adresa vietii sale.

Astfel, pacientul isi spune in gand :

Daca ma simt rau, trebuie sa existe o amenintare si daca aceasta nu este exterioara, de buna seama se afla in interiorul organismului .

Ca raspuns la senzatiile fiziologice, subiectul isi va spune in gand urmatoarele :

-pentru palpitatii : Voi face un atac de cord sau voi muri.

-pentru senzatii de sufocare :Respiratia mea se va opri, ma voi asfixia si voi muri.

-senzatii de ameteala :Voi lesina si voi cadea.

-senzatii de irealitate, de dezorientare : Voi innebuni.

-senzatia de slabiciune in picioare :Nu voi putea sa mai merg, voi cadea.

-ca reactie la toate simptomele corporale :Imi voi pierde complet controlul de sine.

Pe masura ce subiectul isi spune in minte ca se va produce vreuna din situatiile de mai sus, el isi va amplifica, la randul sau, reactiile fiziologice, si in felul acesta se va produce un cerc vicios care va contribui la sporirea panicii.

Cercul vicios nu poate fi spart decat daca pacientul va constientiza absenta pericolului. Astfel, acesta trebuie sa afle urmatoarele :

1. Atacul de panica nu va produce o imbolnavire sau o oprire a inimii.

Palpitatiile care apar in timpul unui atac de panica pot inspaimanta subiectul, dar nu sunt periculoase.

Cercetarile au demonstrat faptul ca o inima sanatoasa poate suporta pana la 200 de batai pe minut, timp de mai multe zile. Din acest motiv, pacientul trebuie sa stea linistit si sa astepte sa-si revina atunci cand inima incepe sa bata mai repede.

De asemenea, este bine ca subiectul sa stie ca, in cazul unei boli de inima, se produc modificari ale traseului electrocardiografic.

2. Atacul de panica nu va provoca oprirea respiratiei si sufocare si nici constrictie toracica, nu sunt periculoase.

In timpul atacului se produce o contractare a musculaturii gatului si toracelui, fapt ce contribuie la diminuarea capacitatii respiratorii. Exista insa un reflex care va forta subiectul sa respire, daca aportul de oxigen este insuficient. Pentru a demonstra aceasta, i se poate cere subiectului sa-si opreasca respiratia timp de un minut, pe parcursul caruia va constata aparitia tendintei reflexe de a inhala mai mult aer. Acelasi lucru se va intampla si in cazul atacului de panica, subiectul inspirand automat cu mult inainte de a se afla in deficit de oxigen (hipoxie).

3. Atacul de panica nu va provoca lesinul subiectului.

Dat fiind faptul ca inima bate mai repede si circulatia sangelui este accelerata, subiectul nu va lesina, deoarece in caz de lesin se intampla exact contrariul.

4. Atacul de panica nu va provoca pierderea echilibrului.

Adesea, la instalarea atacului de panica, subiectul are o senzatie de ameteala. El trebuie informat ca senzatia respectiva nu prevesteste un fenomen periculos si ca va disparea curand ; in cazul in care senzatia dureaza mai mult de cateva secunde, este necesara consultarea medicului orelist pentru a verifica daca nu e vorba de vreo afectiune la nivelul urechii interne.

5. Atacul de panica nu va avea drept consecinta caderea subiectului si nu-l va impiedica sa se deplaseze, chiar daca acesta isi simte genunchii moi.

Secretia de adrenalina care are loc in timpul atacului de panica produce vasodilatatie si la nivelul picioarelor, creind senzatia de slabiciune musculara la care subiectul raspunde prin declansarea anxietatii referitoare la faptul ca nu va mai fi capabil sa mearga. Pacientul agorafobic trebuie asigurat ca este vorba doar de o senzatie trecatoare, picioarele sale fiind capabile sa-l sustina la fel ca inainte.

6. Atacul de panica nu conduce la nebunie.

Respiratia accelerata din timpul atacului de panica produce o constrictie cerebrala care conduce, la randul sau, la aparitia unei senzatii de dezorientare si irealitate. In cazul in care se intampla acest lucru, subiectul trebuie sa-si reaminteasca faptul ca este vorba doar de o vasoconstrictie a vaselor de sange care alimenteaza creierul si nu are nimic de-a face cu nebunia, cunoscut fiind faptul ca nimeni nu a innebunit din cauza unui atac de panica.

De retinut ca o boala psihica majora nu se instaleaza brusc, ci reprezinta rezultatul unor acumulari care se produc in timp.

7. Atacul de panica nu-l va determina pe pacient sa-si piarda controlul.

Datorita intensitatii simptomelor din timpul atacului de panica, pacientul poate avea impresia ca-si va pierde total controlul si se va comporta in mod absurd. Observatiile clinice au demonstrat faptul ca nu exista decat riscul ca subiectul sa fuga din locul in care se afla, totala pierdere a controlului fiind o pura inchipuire.

CAPITOLUL II

METODOLIGIA CERCETARIIMANIFESTAREA ANXIETATII LA ADOLESCENTI2.1.OBIECTIVELE CERCETRII

OBIECTIVE TEORETICE

Ideea central a abordrii cognitive a tulburrilor emoionale const n aceea c nu evenimentul n sine, ci expectaiile individuale n legtur cu acestea sunt generatoare de simptome. n cazul anxietii, de regul, subiectul supraevalueaz semnificaia pericolului ntr-o conjunctur dat. Astfel, anxietatea pacienilor devine un rspuns logic la o interpretare eronat a realitii. Aceast observaie st la baza abordrii psiho-terapeutice cognitiv-comportamentale, prin intermediul creia pacienii sunt ajutai s descopere, s evalueze i s modifice modul lor nerealist de apreciere a unor pericole poteniale.

Prin demersurile ntreprinse, ne propunem s aducem o contribuie la analiza i clarificarea modului de abordare a anxietii din perspectiva terapiei cognitive.

OBIECTIVE PRACTICE

1. Aplicarea noiunilor de baz ale terapiei cognitive cu referire la anxietate n cazul adolescenilor;

2. Identificarea raportului dintre intensitatea reaciilor anxioase i caracteristicile de autonomie versus dependen social la adolesceni.

2.2.IPOTEZE I VARIABILE

IPOTEZA GENERAL

Pornind de la ideea c pentru cei mai muli adolesceni, stabilirea unui sens al autonomiei este o parte important a procesului de devenire, presupunem c exist o legtur ntre anxietate i autonomie versus dependen social.

IPOTEZE DE CERCETARE

1. Dac o persoan este autonom, atunci va manifesta un nivel sczut de anxietate.

2. Dac o persoan este dependent de ceilali, atunci va manifesta un nivel nalt de anxietate.

3. Dac nivelul de anxietate este sczut, atunci se va nregistra o scdere a numrului gndurilor negative.

4. Dac nivelul de anxietate este nalt, atunci se va nregistra o cretere a numrului gndurilor negative.

IPOTEZE STATISTICE

1. Exist o corelaie negativ semnificativ ntre nivelul de anxietate i autonomie.

2. Exist o relaie pozitiv semnificativ ntre nivelul de anxietate i dependen social.

3. Exist o relaie pozitiv semnificativ ntre nivelul de anxietate i numrul gndurilor negative.

VARIABILE

Pornind de la ipotezele pe care le-am stabilit, variabilele implicate n cadrul cercetrii noastre sunt: nivelul de anxietate, autonomia, dependena social i numrul gndurilor negative.

Vom prezenta modul n care a fost operaionalizat fiecare variabil n parte.

NIVELUL DE ANXIETATE

Anxietatea este definit de specialiti ca o team difuz, fr un obiect bine determinat.

n lucrarea de fa am luat n considerare trei condiii eseniale ale anxietii:

1. sentimentul iminenei unui pericol indeterminat, sentiment de obicei acompaniat de fantasme tragice care pot amplifica totul la proporiile unei reale tragedii;

2. starea de atenie fa de un pericol, o veritabil alert psihic, care cuprinde subiectul n ntregime ca i cum orice altceva ar nceta i totul converge spre o iminent catastrof;

3. convingerea de neputin absolut nsoit de sentimentul de dezorganizare n faa pericolului.

Componena afectiv a anxietii este nsoit de o simptomatologie vegetativ; disfuncii respiratorii i cardiace, dispnee, paloare, relaxarea ntregii musculaturi, etc.

Pentru R.B. Cattell, factorul anxietate este secundar i se refer la caracteristici precum: tensiunea interioar, instabilitatea, lipsa de ncredere n sine, rezerva n asumarea situaiilor de risc, temeri, diferite manifestri psiho-somatice amplificate n plan subiectiv.

Nivelul de anxietate a fost msurat prin Chestionarul C, elaborat de Cattell.

De asemenea, nivelul de anxietate a fost abordat i din perspectiva psihoterapiei cognitive potrivit creia anxietatea devine un rspuns logic la o interpretare eronat a realitii, subiectul supraevalund semnificaia pericolului ntr-o conjunctur dat.

AUTONOMIA

Variabila autonomie se va defini prin realizri i eforturi care reflect dezvoltarea capacitilor individului, a strategiilor i intereselor sale ce pot sau nu s fie integrate cu ale altora. Este o expresie a valorilor, a obiectivelor i conduitelor personale, a achiziiilor de putere, de stpnire de sine i de control asupra mediului nconjurtor.

DEPENDENA SOCIAL

Variabila dependen social s-ar putea defini, n general, ca tot ceea ce ntreprinde individul pentru a se relaiona cu alte personae, n dorina de a primi la rndul su gratificaii din partea acestora, chiar dac pentru acest lucru va face concesii nesfrite.

NUMRUL GNDURILOR NEGATIVE

Gndurile negative (i imaginile negative) apar n mod automat atunci cnd subiectul triete starea de anxietate. n cadrul cercetrii noastre, am luat n considerare triada cognitiv (elaborat de A. Beck), care const ntr-un ansamblu de cogniii negative fa de sine, de lume i de viitorul personal. Pe baza acestor cogniii, cel n cauz i apreciaz situaia ca i propria personalitate i posibilitile sale n termini negative.

Scalele cognitive pe care le-am aplicat, ne-au permis s realizm o evaluare a numrului gndurilor negative pe care le triete o persoan anxioas.

METODA DE INVESTIGARE

n lucrarea de fa am considerat a fi adecvat metoda psihometric, chestionarele de personalitate i scalele folosite reprezentnd o modalitate de a verifica obiectivele i ipotezele fixate.

Trebuie precizat faptul c am folosit o serie de metode deja elaborate i disponibile dar i c, pornind de la noiunile cercetate, am elaborat i construit i o metod nou.

Este necesar o prezentare a instrumentelor folosite. Nivelul de anxietate a fost msurat prin Chestionarul C i prin factorul secundar adaptare-anxietate din cadrul Chestionarului de personalitate pentru adolesceni HSPQ.

Chestionarul C este un instrument special dedicat nivelului de anxietate construit de R.B. Cattel.

Pentru personologul American, anxietatea se refer la caracteristici precum: tensiunea interioar, instabilitatea, lipsa de ncredere n sine, rezerva n asumarea situaiilor de risc, temeri, diferite manifestri psihosomatice amplificate n plan subiectiv.

Anxietatea difer de nevrotism prin accentul pus, n acest caz, pe incapacitatea de adaptare la situaii noi i rigiditatea comportamentului.

Cattel consider factorul anxietate ca fiind secundar, reprezentnd o combinare particular a 5 factori primari: contiina de sine Q3, fora eului C, propensiunea paranoid L, propensiunea spre culpabilitate O i tensiunea ergic Q4.

Dezvoltarea contiinei de sine Q3 indic gradul de motivare a intergrii comportamentului n jurul acceptrii i imaginii de sine contient definit, clar i n funcie de standardele sociale acceptate. n acest sens, absena unei astfel de integrri a comportamentului este considerat una dintre cauzele majore ale dezvoltrii anxietii.

Fora eului sau capacitatea de a controla i exprima tensiunile ntr-o manier realist i aprobat social ( C ) intervine n starea de anxietate prin consecina incapacitii unui eu slab, incapabil de autocontrol, care, recurgnd la multiple aprri, duce la creterea tensiunii subiective.

Mai puin clar apare cauza intern a corelrii propensiunii paranoide L+ cu anxietatea, dar se presupune c situaia social dificil indus de comportamentele dominate de tendina paranoid are ca efect anxietatea, cu sensul c nesigurana social paralel aprrii paranoide conduce la anxietate.

Descriptiv, factorul O+ reprezint culpabilitatea anxioas depresiv i poate reprezenta o propensiune constituional spre anxietate. Caracteristica central descris prin testul C este sentimentul lipsei de demnitate personal, anxietatea i depresia mpreun cu propensiunea spre tot felul de sentimente de culpabilizare.

Componenta important a anxietii, tensiunea ergic Q4+, prin impulsuri activate sau provocate, prin necesiti nesatisfcute de orice tip contribuie la starea de nelinite. Nivelul ridicat al tensiunii ergice se reflect n pulsiunea spre agresivitate, tensiune, iritabilitate, nervozitate.

Dintre componentele primare ale anxietii, Q3 i Q4 sunt cel mai direct legate i influenate de mediu, iar C are o important contribuie ereditar.

Chestionarul cuprinde un numr de 40 de itemi, pentru fiecare item din chestionar sunt prevzute trei variante de rspuns: da, uneori, nu. Primii 20 de itemi se refer la manifestri indirecte, voalate ale anxietii, iar ceilali 20 la expresia direct a strii la nivelul comportamentului. Raportul dintre jumtatea A i jumtatea B, calculat separat de nota general de anxietate, devine un indiciu pentru gradul de mascare sau de accentuare n comportamentul observabil al anxietii. Nota general de anxietate este corectat n funcie de vrsta i sexul subiectului. n ceea ce privete vrsta, nota general scade de o parte i de alta a vrstei de 19-21 ani. n ceea ce privete sexul, nivelul de anxietate feminin este, n general, mai crescut i n cretere mai accentuat la femei. Cotele ridicate, extreme, ncepnd de la nota standard 7, indic instalarea anxietii, iar nivelul 10, pentru o scal de 11 clase standardizate, indic necesitatea unei intervenii terapeutice. Cotele sczute, sub nota standard 7, indiv un nivel bun de adaptare.

Validitatea (.80) i fidelitatea (.70) chestionarului s-au dovedit a fi satisfctoare, astfel nct Chestionarul C poate fi folosit cu ncredere pentru diagnosticul nivelului de anxietate.

Chestionarul C va fi prezentat n Anexa 5.

Chestionaru