PROTECŢIA JURIDICĂ A COPILULUI AFLAT ÎN DIFICULTATE

INTRODUCERE

În 1989, România a intrat în conştiinţa Occidentului cu imaginea unui copil

simbol: copilul curajos avântat pe baricate, purtând cu entuziasmul pur al copilǎriei steagul

Revoluţiei. La numai câteva luni dupǎ evenimentele din decembrie, Occidentul a fost şocat

de imaginile de coşmar ale unui alt copil din România, produsul unui regim inconştient:

copilul din instituţii, unele semǎnând cu adevǎrate lagǎre de exterminare. Aceste imagini

erau de-a dreptul terifiante, în special cele din instituţiile pentru copiii cu dizabilitǎţi.

Dupǎ 14 ani de la Revoluţie, una dintre cele mai importante condiţionǎri ale

accesului României la Uniunea Europeanǎ este soluţionarea problemei copilului în situaţie

de dificultate, de risc.

În acest context se poate naşte urmǎtoarea întrebare: este copilul în situaţii de risc

din România o problemǎ doar din perspectiva Occidentului? Categoric, nu.

Desigur, se poate discuta dacǎ unele estimǎri privind situaţia copiilor

dezavantajaţi din România fǎcute în trecut sau mai recent de cǎtre reprezentanţi ai

Occidentului sunt sau nu corecte. Oricum, din interior se pot contabiliza numeroase

rezultate care s-au acumulat în ultimii ani referitoare la îmbunǎtǎţirea situaţiei copilului cu

probleme. De aceea, ne putem întreba dacǎ nu cumva multe din criticile aduse sistemului

de protecţie a copilului sunt oarecum nedrepte şi simplificate exagerat în raport cu efortul

fǎcut de România dupǎ Revoluţie în acest domeniu, mai ales dacǎ luǎm în calcul

moştenirea lǎsatǎ de regimul comunist.

Mai mult, soluţionarea acceptabilǎ a problemelor actuale de urgenţǎ privind

politica de suport pentru copii instituţionalizaţi şi alternative la instituţii, precum şi

încurajarea adopţiilor, mai ales a celor naţionale, nu va închide nici pe departe capitolul

„ copilul cu risc crescut în România „. În realitate, problemele importante ale copilului,

mult mai numeroase decât cele menţionate ca fiind de extremǎ urgenţǎ, vor fi mereu

redeschise la cele mai mici seisme economico - sociale, conducând la crize profunde, greu

de gestionat dacǎ nu se ia în calcul complexitatea nevoilor de dezvoltare normalǎ a

copilului.

1

De aceea, meritǎ a fi precizat cǎ pe lângǎ problemele explicit ridicate de cǎtre

observatorii politici occidentali – adopţiile internaţionale şi persistenţa instituţiilor pentru

copiii abandonaţi -, apar ca evidente pentru observatorii interni o multitudine de alte

probleme sociale latente, care-şi aşteaptǎ grabnic soluţionarea, referitoare la riscurile

copilului în propria familie sau în afara ei care oricând se pot transforma în crize manifeste

dacǎ sunt neglijate.

Acestea se referǎ în principal la:

copiii neglijaţi şi abuzaţi în propria familie, victime ale violenţei domestice;

copiii delicvenţi în conflict cu legea;

copiii neprotejaţi împotriva riscului de a deveni infractori sau victime ale

infracţionalitǎţii şi care, odatǎ ajunşi delicvenţi, nu gǎsesc un suport adecvat pentru

recuperare şi reintegrare;

copiii care trǎiesc în condiţii inumane de sǎrǎcie extremǎ, inacceptabile într-o

societate civilizatǎ;

copiii strǎzii;

copiii care nu merg deloc la şcoalǎ sau care o abandoneazǎ dupǎ câteva clase,

devenind analfabeţi, greu recuperabili în viitor, absolut excluşi de la o viaţǎ socialǎ

normalǎ şi prosperǎ.

De aceea, din perspectivǎ internǎ, o analizǎ serioasǎ, de ansamblu, asupra

gravitǎţii problemelor cu care se confruntǎ copiii în dificultate ne pune în faţa multor

aspecte nevralgice ale sistemului de protecţie socialǎ.

În faţa unor multitudini de probleme economice şi sociale, lipsite de resursele

profesionale necesare, inhibate de inerţie, dar şi de presiunea urgenţelor într-o perioadǎ

lungǎ a tranziţiei, instituţiile publice româneşti au reacţionat lent la evidenţa punctelor

critice ale sistemului de asistenţǎ socialǎ a copilului şi familiei.

Deşi existǎ larg rǎspândit sentimentul cǎ multe aspecte ale politicii de suport

pentru copil nu au fost bine orientate în primii 10 ani dupǎ Revoluţie, reacţia sistemului

politic a fost aproape constant caracterizatǎ prin atitudine defensivǎ, prin negarea gravitǎţii

problemelor, prin inerţie organizaţionalǎ. Pattern-ul general a oscilat în jurul unui nucleu

comun: Occidentul care, este drept, a oferit imediat dupǎ Revoluţie un sprijin financiar

serios pentru protecţia copilului în dificultate, trebuie sǎ fie iniţiatorul presiunii de

schimbare a opţiunilor politice în domeniul asistenţei sociale a copilului, mai ales pentru

copiii instituţionalizaţi, iar nu actorii interni.

2

Totuşi, dacǎ se merge pe ideea corectǎ cǎ politicile sociale de suport pentru copil

au rǎmas pe parcursul tranziţiei deficitare, minimalizându-se constant rolul lor, atunci

relansarea economicǎ, ce va reprezenta un factor de actualizare în viitorul imediat a

multiplelor probleme ale copilului, va evidenţia tot mai mult responsabilitatea socialǎ şi

politicǎ a actorilor politici ce trebuie introdusǎ în sistemul de protecţie şi asistenţǎ socialǎ.

În aceste condiţii, nu va fi pus doar pe simpla cauzalitate economicǎ, ci el se va extinde şi

la cea care vizeazǎ politicile sociale în domeniu.

În sfera politicilor sociale se simte încǎ acut nevoia unei reconsiderǎri a opţiunilor

politice privind fixarea prioritǎţilor în sistemul de protecţie a copilului, armonizarea

acţiunilor de reformǎ a tuturor factorilor decizionali implicaţi în protecţia copilului,

absorbţia totalǎ în sistemul de protecţie a copilului a resurselor umane deja specializate în

domeniu.

Situatia copilului în România actualǎ exprimǎ, într-o formǎ evidentǎ, polarizarea

societǎţii româneşti. Existǎ un segment de copii care au beneficiat de o îmbunǎtǎţire

spectaculoasǎ a condiţiilor de viaţǎ, un segment de copii care au cunoscut o îmbunǎtǎţire

moderatǎ a standardului de viaţǎ în raport cu generaţia anterioarǎ, un larg segment care se

confruntǎ cu condiţii relativ dificile de viaţǎ, beneficiind mai mult de efortul şi sacrificiile

pǎrinţilor, şi, în fine, în raport cu standardele unei societǎţi civilizate, un segment destul de

mare de copii care se aflǎ în sǎrǎcie extremǎ / excluziune socialǎ, supuşi unor riscuri

produse de dezagregarea socialǎ în creştere: abandon în instituţii sau pur şi simplu în

stradǎ, condiţii mizere de locuit, violenţǎ în familie, neglijare, abuzuri fizice, emoţionale,

sexuale, exploatare economicǎ şi sexuala etc.

Comparativ cu situaţia generaţiei adulte, a pǎrinţilor lor, deplasarea spre condiţii

de sǎrǎcie, mizerie în rândul copiilor este mai accentuatǎ. Ar fi greu de calculat precis

defazajul de bunǎstare dintre cele douǎ generaţii, dar, bazându-ne pe toate datele

disponibile, el existǎ şi este substanţial.

De asemenea, este cunoscut cǎ segmentul de populaţie adultǎ care trǎieşte în

condiţii bune şi foarte bune prezintǎ o natalitate mult mai scǎzutǎ decât segmentele sǎrace.

Dacǎ în zonele prospere natalitatea doar în mod excepţional depǎşeşte doi copii pe familie,

în zonele unde sǎrǎcia şi dezagregarea socialǎ se combinǎ producând mizerie, degradare

umanǎ şi socialǎ, natalitatea depǎşeşte frecvent trei – patru copii pe familie. Luând în

considerare acest simplu defazaj, este evident cǎ suportul social pentru copii ar trebui sǎ fie

mult mai accentuat decât cel pentru generaţia maturǎ.

3

Sǎrǎcia afecteazǎ, sub multiple forme, dezvoltarea normalǎ a copilului, având ca

efecte directe:

subnutriţia, care va afecta durabil evoluţia viitorului adult, fiind sursa unei stǎri

de sǎnǎtate fragilǎ;

riscul ridicat de mortalitate infantilǎ, chiar şi a celei dupǎ vârsta de un an;

riscul ridicat de a fi abandonat;

neglijarea gravǎ, expuneri la violenţe de tot felul în familiile naturale, mergând

pânǎ la exploatarea economicǎ şi sexualǎ;

viaţa în condiţii de mizerie: familii fǎrǎ locuinţe, trǎind în stradǎ sau locuinţe

insalubre, cu totul improprii ( locuinţe improvizate, lipsǎ de electricitate, utilitǎţi curente,

apǎ, încǎlzire, supraaglomerare, condiţii nesǎnǎtoase de viaţǎ, hranǎ insuficientǎ, acces

scǎzut la îngrijire medicalǎ etc.).

Polarizarea social – economicǎ se exprimǎ şi printr-o polarizare educaţionalǎ.

Dacǎ proporţia tinerilor care urmeazǎ învǎţǎmântul superior a crescut spectaculos dupǎ

1989, proporţia copiilor care nu merg deloc la şcoalǎ şi care nu reuşesc sǎ termine ciclul

primar şi cu atât mai mult cel gimnazial se plaseazǎ la un nivel îngrijorǎtor de ridicat.

Asigurarea unei pregǎtiri profesionale de tip neuniversitar a scǎzut considerabil. Actuala

generaţie de copii va forma o generaţie adultǎ puternic polarizatǎ profesional: un segment

substanţial cu pregǎtire universitarǎ, complementar cu o mare masǎ necalificatǎ sau slab

calificatǎ.

Formulatǎ într-un mod sintetic, putem spune cǎ natura problemelor grave cu care

se confruntǎ copilul în momentul de faţǎ îşi are sursa într-o crizǎ socialǎ şi economicǎ de

duratǎ, care se întinde pe mai bine de un sfert de secol. În acelaşi timp, dramatismul unor

situaţii privind copilul cu risc crescut este produsul direct al unei politici sociale înguste,

inadecvate, confuze, lipsite de o viziune de ansamblu şi de o coordonare fermǎ.

Ca urmare a unei asemenea combinaţii cauzale, problema cea mai gravǎ a

copilului în prezent în România poate fi formulatǎ astfel: existenţa, pe de o parte, a unui

segment de populaţie confruntat cu o sǎrǎcie extremǎ, adesea cu importante tendinţe de

dezagregare socialǎ, producǎtor continuu de copii abandonaţi, sever neglijaţi şi chiar

victime ale violenţei şi exploatǎrii în propria familie şi, pe de altǎ parte, menţinerea încǎ a

unui sistem de instituţii pentru copiii abandonaţi, dar care nu reuşesc sǎ ofere un mediu

adecvat integrǎrii şi dezvoltǎrii normale a copilului.

4

CAPITOLUL 1

FAMILIA – MEDIUL IDEAL PENTRU

CREŞTEREA ŞI EDUCAREA COPIILOR

1.1 FAMILIA – FENOMEN SOCIAL

NOŢIUNEA SOCIOLOGICĂ ŞI CEA JURIDICĂ A FAMILIEI

Familia este o formă de relaţii sociale dintre oamenii legaţi între ei prin căsătorie

sau rudenie. Din familie fac parte soţii, părinţii şi copiii, precum şi, uneori, alte persoane

între care există relaţii de rudenie. Şi soţii singuri – fără copii – formează o familie.

Noţiunea juridică de familie are la bază fenomenul social complex care este

familia. Din perspectivă socială, familia este universală şi permanentă. Chiar dacă funcţiile

sale au evoluat în diverse etape, aceasta rămâne un element natural şi fundamental al

societăţii1.

Concepţia socială cu privire la familie este puternic influenţată de tradiţie,

mentalităţi, religie, de factori de ordin geografic, economic şi cultural. Toate aceste

elemente îşi pun amprenta asupra reglementării juridice a familiei. De aici rezultă o mare

diversitate a normelor de drept în materie. De asemenea, recunoscând importanţa acestor

factori, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a subliniat, în numeroase rânduri,

importanţa marjei de apreciere de care se bucură statele în garantarea dreptului la relaţii de

familie2.

Definirea noţiunii de familie ridică dificultăţi3, putând fi privită atât din punct de

vedere sociologic, cât şi juridic.

În sens sociologic, familia – ca formă specifică de comunitate umană –

desemnează grupul de persoane unite prin căsătorie, filiaţie sau rudenie, care se

1 Articolul 10 din Pactul internaţional relativ la drepturile economice, sociale şi culturale.2 Milena Tomescu, Dreptul familiei, Protecţia copilului, Editura All Beck, Bucureşti, 2005, p.13 Ion P. Filipescu, Tratat de dreptul familiei, Editura All Beck, 2000, p.1, apud Rapport du

colloque sur la population et la famille, Honolulu, 6-15 août 1973, p.7; Conférence mondiale de la population et la famille, Bucarest, 19-20 auû 1974, p.6.

5

caracterizează prin comunitate de viaţă, interese şi întrajutorare4. În acest înţeles se poate

spune că familia este o realitate socială prin comunitatea de viaţă dintre soţi, dintre părinţi

şi copii, precum şi dintre alte rude5.

În cadrul relaţiilor de familie apar aspecte morale, psihologice, fiziologice şi

economice între cei care formează comunitatea de viaţă şi interese. Relaţiile de familie au

un caracter de complexitate pe care nu-l găsim la alte categorii sociale. Avându-se în

vedere un anumit aspect al relaţiilor de familie, s-a spus că familia este o realitate biologică

prin uniunea dintre bărbat şi femeie şi prin procreaţie6.Luând naştere prin căsătorie, familia

începe prin a fi formată din soţi. Familia tipică este aceea care este formată din părinţi şi

copii. În mod obişnuit familia dă naştere următoarelor raporturi: a) de căsătorie, care

constituie baza familiei; b) cele dintre soţi, care constituie efectele căsătoriei; c) cele dintre

părinţi şi copii, care sunt rezultatul raporturilor dintre soţi; d) cele dintre alte persoane care

mai fac parte din familie.

Sociologii disting familia simplă sau nucleară, formată din părinţi şi copiii lor

necăsătoriţi, şi familia extinsă sau largă, formată şi din alte persoane decât în primul caz7.

4 Ion P. Filipescu, Tratat de dreptul familiei, Editura All Beck, 2000, p.1 - Cu privire la noţiunea sociologică a familiei: A. Stănoiu, M. Voinea, Sociologia familiei, T.U.B., 1983, p.5 şi urm.; B.A. Riazenţev, Semeinoe pravo, Moskva, Iuridiceskaia literatura, 1971, p.43; S.M. Cretney, Principles of Family Law, London, Sweet & Maxwell, 1974, p.3; International Encyclopedia of Comparative Law, vol.IV, Persons and Family, Tübingen, J.C.B. Mohr (Paul Siebeck), 1980, p.3-18 şi urm. Sociologii definesc familia în mod diferit, fiecare punând accentul pe unul sau mai multe aspecte privind structura, funcţiile şi caracteristicile familiei. Astfel, de exemplu, Dicţionarul de filozofie (Bucureşti, Editura politică, 1978) defineşte familia ca „formă primară de comunitate umană care cuprinde un grup de oameni legaţi prin consanguitate şi înrudire”, iar Dicţionarul U.N.E.S.C.O. înţelege prin familie „forma de comunitate umană întemeiată prin căsătorie, care uneşte pe soţi şi pe descendenţii acestora prin relaţii strânse de ordin biologic, economic, psihologic şi spiritual”. Aceşti din urmă autori, după ce analizează diferitele definiţii date familiei din punct de vedere sociologic, sunt de părere că familia este „un grup social realizat prin căsătorie, alcătuit din persoane care trăiesc împreună, au gospodăria casnică comună, sunt legaţi prin anumite relaţii natural biologice, psihologice, morale şi juridice şi care răspund unul pentru altul în faţa societăţii” .

5 Ion P. Filipescu, Tratat de dreptul familiei, Editura All Beck, 2000, p.1, apud A. Ionaşcu, M. Mureşan, M. Costin, V. Ursa, Familia şi rolul ei în societate..., Cluj, Editura Dacia, 1975, p.5; I. Albu, Dreptul familiei, Bucureşti, Editura didactică şi pedagogică, 1975, p.7.

64 Ion P. Filipescu, Tratat de dreptul familiei, Editura All Beck, 2000, p.2, apud A. Ionaşcu, M. Mureşan, M. Costin, V. Ursa, op. cit., p.5; I. Albu, op. Cit., p.7.

7 Terminologia folosită de sociologi nu este unitară. Astfel, familia nucleară, simplă, restrânsă, conjugală, biologică sau elementară are, în general, un sens echivalent, această familie fiind deosebită de cea extinsă ori largă. Familia nucleară este incompletă în următoarele situaţii: soţii nu au copii; există un singur părinte şi există copii (ori un copil); mai mulţi fraţi sau surori fără părinţi. După un alt criteriu, există familia de orientare (de origină sau consanguină), adică aceea în care persoana se naşte şi creşte, precum şi familia de procreare, adică aceea stabilită prin propria căsătorie şi care include soţul, soţia şi copii (sau familia conjugală, ori familia proprie). După criteriul locuinţei, se distinge familia de rezidenţă, care desemnează toate persoanele care locuiesc în aceeaşi casă şi desfăşoară unele activităţi economico-gospodăreşti, şi familia de interacţiune, care desemnează persoanele între care există relaţii de rudenie, de întrajutorare, schimburi reciproce de produse, vizite, posibilitatea petrecerii concediilor etc., deşi aceste persoane nu locuiesc împreună. În sfârşit, se mai distinge familia normală, care îşi îndeplineşte toate funcţiile, şi familia nenormală

6

În sens restrâns, familia, ca nucleu social elementar, cuprinde pe soţi şi pe

descendenţii necăsătoriţi ai acestora. Această familie, structurată pe două generaţii, a luat

locul familiei tradiţionale, structurată pe mai multe generaţii, existentă în societăţile cu o

economie nedezvoltată, rurală.

În sens juridic, familia desemnează grupul de persoane între care există drepturi

şi obligaţii, care izvorăsc din căsătorie, rudenie (inclusiv adopţia), precum şi din alte

raporturi asimilate relaţiilor de familie. În acest înţeles, familia este o realitate juridică prin

reglementarea ei de către lege8.

Noţiunea sociologică şi cea juridică de familie, în mod obişnuit, coincid, se

suprapun. Sunt, însă, situaţii în care această corespondenţă nu există. Astfel, de exmplu, în

cazul desfacerii căsătoriei prin divorţ, relaţiile de fapt, în sens sociologic, încetează între

soţi, deoarece nu mai există între ei o comunitate de viaţă şi de interese. Dar unele drepturi

şi obligaţii, deci relaţii de familie în sens juridic, continuă să existe (de exemplu, cele

privind întreţinerea, dreptul la nume, privind bunurile comune dacă acestea nu au fost

împărţite la desfacerea căsătoriei). Tot astfel, când copilul este încredinţat unei instituţii de

ocrotire încetează relaţiile de fapt între acesta şi părinţii lui, nu însă şi relaţiile juridice care

se exprimă în obligaţia de a plăti contribuţia la întreţinerea copilului.

De asemenea, există unele raporturi de ordin personal, nepatrimonial. În unele

cazuri, raporturile juridice de familie există în afara familiei considerată din punct de

vedere sociologic. Astfel, dacă fraţii se căsătoresc şi fiecare îşi formează propria familie, ei

continuă să fie legaţi prin raporturi de familie juridice (de exemplu, obligaţia de

întreţinere), deşi ei aparţin unor familii, în sens sociologic, diferite. Pe de altă parte,

raporturile care se stabilesc între concubini, care – în anumite limite – au o comunitate de

viaţă şi interese, nu se exprimă şi în raporturi de familie juridice, deoarece concubinajul

este în afară de lege, statul sprijinind şi ocrotind numai căsătoria şi familia. În cazul

familiei din afara căsătoriei, tatăl şi copilul pot să nu locuiască împreună, să nu aparţină

aceleiaşi familii în sens sociologic, dar sunt legaţi prin raporturi de familie juridice.

În dreptul comparat s-au diversificat modelele familiale. Pe lângă familia clasică

formată din tată, mamă şi copii, întemeiată pe căsătorie, au apărut şi familia monoparentală

compusă din mama necăsătorită şi copiii săi, precum şi căsătoria sociologică, adică

uniunea familială, alcătuită din tată, mamă şi copiii lor, care nu are la bază căsătoria.

în care unele funcţii nu sunt îndeplinite8 Ion P. Filipescu, Tratat de dreptul familiei, Editura All Beck, 2000, p.2, apud A. Ionaşcu, M.

Mureşan, M. Costin, V. Ursa, op. cit., p.5; I. Albu, op. cit., p.7.

7

Rezultă că trebuie distinse raporturile faptice, sociologice de familie şi raporturile

de familie juridice. Existenţa acestora din urmă nu înseamnă dovada, întotodeauna, a

primelor.

Relaţiile de familie prezintă aspecte personale, nepatrimoniale, şi aspecte

patrimoniale.

Având în vedere dispoziţiile Codului familiei, urmează să considerăm că relaţiile

de familie desemnează raporturile juridice care izvorăsc din căsătorie, rudenie, adopţie,

precum şi cele asimilate relaţiilor de familie. Este vorba de raporturile juridice de familie.

Codul familiei se referă, însă, şi la familia restrânsă, formată numai din soţi sau din aceştia

şi copii.

Familia formează obiect de reglementare şi în domeniul de aplicare a unor legi

speciale.

Rezultă că, potrivit Codului familiei, familia desemnează fie pe soţi, fie pe aceştia

şi copiii lor, fie pe toţi cei care se găsesc în relaţii de familie care izvorăsc din căsătorie,

rudenie, adopţie şi relaţiile asimilate, din unele puncte de vedere, cu cele de familie. În

acest sens vorbim de raporturile de familie juridice potrivit Codului familiei. În sensul altor

reglementări, persoanele care fac parte din familie diferă de la caz la caz. De aceea, se

poate spune că există o noţiune juridică a familiei de drept comun, în sensul Codului

familiei, şi noţiuni speciale, în diferite domenii, la care se referă legile speciale. Aşadar,

noţiunea de membru de familie poate avea sensuri diferite, în raport de domeniul de

activitate reglementat la care ne referim. În toate aceste cazuri este vorba de membru de

familie, în accepţiunea juridică.

1.2 CARACTERELE ŞI FUNCŢIILE FAMILIEI

Familia9 se întemeiază pe căsătoria liber consimţită între soţi, pe egalitatea şi pe

dreptul şi îndatorirea părinţilor de a asigura creşterea, educaţia şi instruirea copiilor (art.48,

pct.1 din Constituţia României). Copiii din afara căsătoriei sunt egali în faţa legii cu cei din

căsătorie (art.48, pct.3 din Constituţia României). Copiii şi tinerii se bucură de un regim

special de protecţie şi de asistenţă în realizarea drepturilor lor (art.49, pct.1 din Constituţia

9 Ion P. Filipescu, Tratat de dreptul familiei, Editura All Beck, 2000, p.4 - Pentru raporturile de familie, Istoria dreptului românesc, vol.I, Bucureşti, Edit.Academiei, 1980, p.75-80, 122-124, 372-376, 499-516,,, şi vol.II, partea I, 1984, p.249-261.

8

României). Persoanele cu handicap se bucură de protecţie specială (art.50 din Constituţia

României). Părinţii au dreptul de a asigura, potrivit propriilor convingeri, educaţia copiilor

minori a căror răspundere le revine (art.29, pct.6 din Constituţia României). Rezultă că

familia, ca celulă de bază a societăţii, este o instituţie care se bucură de protecţie

constituţională. Mai multe constituţii ale statelor europene au prevăzut protecţia familiei ca

un obiectiv important al ordinii constituţionale. De asemenea, diferite acte internaţionale se

referă la locul şi ocrotirea familiei.

Familia10 îndeplineşte următoarele funcţii11:

a) Reproducerea populaţiei, perpetuarea speciei umane. Avându-se în vedere, mai

ales, funcţia biologică a familiei, s-a spus că familia este o realitate biologică, prin uniunea

dintre bărbat şi femeie şi prin procreaţie12. Această funcţie asigură reproducerea populaţiei,

deoarece fără perpetuarea speciei umane societatea este de neconceput. Atracţia către sexul

opus este inerentă naturii umane, după cum tot astfel este şi nevoia de a avea şi creşte

copii. Dar, condiţiile naturale de dezvoltare a familiei trebuie să fie privite în strânsă

legătură cu relaţiile sociale, atât din cadrul familiei, cât şi din societate. Copiii constituie, în

cadrul familiei, un puternic factor de coeziune, de echilibru moral şi juridic, de potenţare a

sentimentelor, de bucurie şi de încredere în viitor. În acelaşi timp, copiii reprezintă viitorul

naţiunii, al patriei.

Funcţia biologică a familiei poate fi influenţată, într-o anumită măsură, de către

societate. Creşterea populaţiei depinde, în mod nemijlocit, de structura economică a

societăţii, de structura diferitelor organisme sociale şi de politica societăţii privind

natalitatea. În această privinţă, unele ţări promovează o politică de stimulare a natalităţii,

iar altele de frânare a sporului populaţiei.

10 Ion P. Filipescu, Tratat de dreptul familiei, Editura All Beck, 2000, p.4, apud Gh. Nedelschi, Noua reglementare a raporturilor de familie în Republica..., în J.N., nr.1, p.41-43; E.A. Barasch, I. Nestor, S. Zilberstein, Ocrotirea părintească (Drepturile şi îndatoririle părinţilor faţă de copiii minori), Bucureşti, Editura ştiinţifică, 1960, p.5; S. Şerbănescu, Codul familiei, comentat şi adnotat, Bucureşti, Editura ştiinţifică, 1963, p.12-13.

11 Ion P. Filipescu, Tratat de dreptul familiei, Editura All Beck, 2000, p.4 - Sociologii nu exprimă un punct de vedere unitar cu privire la determinarea şi clasificarea funcţiilor familiei. Diferite opinii, în acest sens, în A. Stănoiu, M. Voinea, op.cit., p.93 şi urm., unde se analizează următoarele funcţii ale familiei: a) funcţiile biologice şi sanitare; b) funcţia economică; c) funcţia de solidaritate familială; d) funcţia educativă sau funcţia socializatoare a familiei (p.98-167). Funcţiile biologice şi sanitare constau în următoarele: relaţii biologice (sexuale) între membrii cuplului conjugal, care au o puternică încărcătură socio-emoţională; procrearea copiilor (funcţia demografică); funcţia sanitară, care constă în asigurarea unei stări de sănătate adecvată membrilor familiei. Factorii care determină rata natalităţii sunt analizaţi, în lucrarea menţionată, la p.103-110. Pentru schimbările intervenite în funcţia demografică a familiei în ţara noastră.

12 Ion P. Filipescu, Tratat de dreptul familiei, Editura All Beck, 2000, p.4, apud A. Ionaşcu, M. Mureşan, M. Costin, V. Ursa, op. cit., p.5; I. Albu, op. cit., p.7.

9

Sprijinirea şi stimularea creşterii natalităţii se realizează, în bună măsură, prin

mijloace juridice.

b) Funcţia economică 13 . Funcţia economică a familiei îşi găseşte expresia în

ducerea în comun a gospodăriei casnice şi comunitatea de bunuri a soţilor, precum şi în

ajutorul acordat membrilor ei aflaţi în nevoie din cauza incapacităţii de a munci. Funcţia

economică a familiei se exprimă şi în caracterul de unitate de producţie pe care-l are

aceasta, de exemplu, familia din mediul rural, familia meşteşugarilor, a întreprinzătorilor

economici.

c) Funcţia educativă. Familia a avut în toate timpurile un rol important în educaţia

copiilor. Desigur, funcţia educativă a familiei a suferit schimbări determinate de evoluţia

societăţii. Educaţia în familie are ca scop formarea unui om cu o dezvoltare multilaterală şi

armonioasă. Părinţii sunt datori să crească copilul, îngrijind de sănătatea şi dezvoltarea lui

fizică, de educarea, învăţătura şi pregătirea profesională a acestuia, potrivit cu însuşirile lui,

în conformitate cu ţelurile statului, spre a-l face folositor colectivităţii (art.101 alin.2

C.fam.). Tot astfel, art.29, pct.6 din Constituţia României arată că părinţii au dreptul de a

asigura, potrivit propriilor convingeri, educaţia copiilor minori a căror răspundere le

revine. Există o unitate între educaţia în familie şi educaţia în societate14. Statul edictează

norme juridice şi stabileşte atribuţii anumitor organe de stat, în vederea asigurării

desfăşurării corespunzătoare a procesului educativ în familie15.

13 Ion P. Filipescu, Tratat de dreptul familiei, Editura All Beck, 2000, p.5 - Sociologii consideră că funcţia economică a familiei constă în realizarea unor venituri suficiente pentru toţi membrii familiei şi în organizarea unei gospodării pe baza unui buget comun. Funcţia economică a familiei este cel mai strâns dependentă de tipul de societate, de nivelul de dezvoltare social-economică. În realizarea sa practică, funcţia economică a familiei prezintă următoarele aspecte:

latura productivă, care vizează asigurarea de venituri din activităţi în cadrul familiei şi evitarea de cheltuieli prin acoperirea unor necesităţi ale membrilor familiei de către familie însăşi, în interiorul acesteia;

modalitatea în care familia se constituie în cadrul adecvat şi suficient pentru pregătirea profesională a tinerilor, adică în ce măsură familia asigură sau nu şi în ce mod însuşirea unei profesii de bază de către descendenţi;

latura financiar-contabilă, constând în administrarea unui buget comun de venituri şi cheltuieli, indiferent dacă provin din munca în gospodărie sau din activităţi desfăşurate în afara acesteia (A. Stănoiu, M. Voinea, op. cit., p.113-126).

14

? Ion P. Filipescu, Tratat de dreptul familiei, Editura All Beck, 2000, p.5, apud V. Popeanga, Şcoala şi colectivitatea socială, Bucureşti, Editura didactică şi pedagogică, 1970, p.226 şi urm.; I. Albu, op. cit., p.13; I. Filipescu, Dreptul familiei, Bucureşti, Editura didactică şi pedagogică, 1965, p.279-281; Maria Voinea, Familia şi evoluţia sa istorică, Bucureşti, Editura ştiinţifică şi enciclopedică, 1978, p.9; I. Filipescu, Dreptul la educaţie în contestul politicii demografice, în „Populaţia, familia şi drepturile omului”, nr.4, 1974, p.165 şi urm.; Rodica Mihaela Stănoiu, Unele consideraţii cu privire la rolul familiei în formarea şi dezvoltarea personalităţii tinerilor, în S.C.J., nr.2, 1986, p.120 şi urm.

10

1.3 RELAŢIILE DE FAMILIE

RELAŢIA DINTRE PĂRINŢI ŞI COPIII MINORI

Pentru înflorirea armonioasă a personalităţii sale copilul trebuie să crească într-un

mediu familial, care să-i asigure un climat de fericire, de iubire şi înţelegere16.

Familia, climatul familial şi relaţiile dintre membrii familiei sunt în măsură să-şi pună

amprenta, uneori decisiv, asupra comportamentului oamenilor în societate, asupra modului

în care-şi îndeplinesc îndatoririle ce le revin, asupra valorilor pe care le promovează,

asupra modului de raportare la realităţile sociale în general.

Relaţiile de familie, deci şi cele dintre părinţi şi copii, se întemeiază pe

afecţiunea, prietenia şi ajutorul reciproc dintre membrii ei, iar nu pe avere.

Familia a cunoscut o permanentă evoluţie în timp, asupra sa punându-şi amprenta

transformările din viaţa economică şi socială, moravurile, tradiţiile şi obiceiurile. Putem

spune că între familie, pe de o parte, şi viaţa socială în ansamblul ei, pe de altă parte, are

loc un permanent proces de influenţare, de condiţionare, de ajustare. La nivelul vieţii de

familie, în relaţiile dintre parteneri, schimbările nu au aceeaşi esenţă şi profunzime ca cele

din viaţa socială, şi mai ales, se instaurează în timp.

Factorii care influenţează elementele definitorii ale familiei sunt: economici,

sociali, morali, juridici, ei având o înrâurire deosebită asupra constituirii familiei, încheierii

căsătoriei, relaţiilor dintre soţi, relaţiilor dintre părinţi şi copii în ansamblul vieţii de

familie.

Familia nu poate subzista izolat de restul societăţii, ea este o componentă a

societăţii, un organism viu care trăieşte şi respiră odată cu ea. Ca urmare, crizele din

societate se reflectă în viaţa de familie, în relaţiile dintre membrii acesteia, influenţând

comportamentul partenerilor şi desfăşurarea raporturilor dintre părinţi şi copii, dintre soţi

precum şi a raporturilor acestora cu ceilalţi membri ai societăţii. Faptul că societatea de

astăzi se confruntă cu grave probleme economice şi sociale determină acutizarea crizelor

familiale, creşterea violenţei între membrii familiei, a numărului de abandonuri şi, din

păcate, amplificarea îngrijorătoare a infracţionalităţii, acest fenomen acaparând tot mai

15 Ion P. Filipescu, Tratat de dreptul familiei, Editura All Beck, 2000, p.5 - Pentru unele aspecte, din punct de vedere sociologic, ale funcţiei educative a familiei, A. Stănoiu, M. Voinea, op. cit., p.150-167, iar pentru funcţia de solidaritate familială, p.126-149.

16 Ion P. Filipescu, Tratat de dreptul familiei, Editura All Beck, 2000, p.365.

11

mult minorii şi tinerii, care de multe ori păşesc în viaţă lovindu-se de rigoarea legii, ratând

astfel şansa de a evolua în societate, încadrându-se în ceea ce statisticile numesc "eşecuri

ale procesului de socializare primară"17. Cauzele sunt multiple şi sunt adesea invocate în

circumstanţierea şi apărarea celor ce se fac vinovaţi de săvârşirea faptelor antisociale şi

pedepsite de legea penală: sărăcia, consumul de alcool, dezechilibre psihice provocate de

stările de stres, nesiguranţă sau anxietate, consumul de droguri, provenirea din familii

dezorganizate.

În general, la baza formării comportamentului delincvent al indivizilor stau:

educaţia precară, abaterile grave de la etică şi morală, care au fost permise încă din mediul

familial, un sistem distorsionat de valori.

Normalitatea vieţii de familie nu este numai o expresie preluată din cărţile de

sociologie care desemnează manifestarea funcţiilor familiei în vederea asigurării armoniei

conjugale, a integrării indivizilor în viaţa socială, a stabilirii şi coeziunii membrilor săi, ci

trebuie să reprezinte un scop în sine, un obiectiv al celor decişi să-şi întemeieze o familie

care îşi asumă răspunderea de a avea descendenţi şi de a-i forma pentru viaţă, de a-i integra

în societate. Problematica pe care o comportă familiile confruntate cu disfuncţionalităţi şi

deficienţe, este deosebit de complexă, antrenând o serie de consecinţe negative pentru

individ, în particular şi pentru colectivitate în general. Cele mai multe dintre aceste

probleme pot fi considerate eşecuri ale procesului de socializare, altele, tulburări de

comportament care se manifestă la minorii infractori care provin din familiile cu părinţi

alcoolici, agresivi, dezechilibraţi, violenţi. Aceste tulburări se concretizează în fuga de

acasă, vagabondaj, abandon şcolar, semnele de început ale unei conduite predelincvente şi

apoi agravarea lor prin săvârşirea infracţiunilor de furt, tâlhărie, vătămare corporală

săvârşită cu deosebită violenţă etc. Conduitele care încalcă normele morale ale societăţii se

încadrează în ceea ce se numeşte "predelincvenţa juvenilă" şi, în anumite condiţii, pot fi

indiciile unei viitoare cariere infracţionale.

Situaţia socio-economică precară a familiei datorată insuficienţei veniturilor,

relaţiile familiale tensionate, consumul excesiv de alcool, pot conduce pe un fond

vulnerabil şi în cazul unor indivizi labili, la conflicte acute, abandon, violenţă. Crescând

într-un astfel de mediu, procesul normal al dezvoltării personalităţii minorilor este

perturbat, creându-se grave carenţe în conduita acestora, fapt ce duce, nu de puţine ori, la

formarea unui infractor primar, cu "şanse" reale de a deveni un infractor recidivist.17 Av. Gabriela Diaconu – Decan al Baroului de avocaţi Neamţ, Familia în cadrul societăţii,

www.trinitas.ro

12

În concluzie, complexitatea relaţiilor de familie este strâns legată de nivelul de

dezvoltare al societăţii, de modul de organizare socială, de factorii politici, economici,

culturali şi sociali. Familia, ca produs al societăţii, s-a dezvoltat paralel cu aceasta şi s-a

modificat continuu în funcţie de transformările economice, sociale şi morale. Problematica

deosebit de complexă cu care se confruntă familia în toate ipostazele existenţei ei,

începând de la constituire şi parcurgând etapele în care sunt antrenate deopotrivă relaţiile

dintre parteneri şi relaţiile dintre generaţii, se reflectă în societate, existând o permanentă

interdependenţă între transformările şi manifestările petrecute la nivelul societăţii şi cele

din cadrul microclimatului familial.

Pentru a preveni astfel de situaţii şi pentru a crea premisele dezvoltării de noi

generaţii sănătoase moral şi bine integrate social, legiuitorul vine în întâmpinare cu o serie

de acte normative prin care se asigură ocrotirea minorului lipsit temporar sau definitiv de

ocrotirea părintească chiar şi a celor a căror dezvoltare este periclitată în familie.

13

CAPITOLUL 2

CONSIDERAŢII GENERALE CU PRIVIRE

LA OCROTIREA MINORULUI

2.1 IMPORTANŢA OCROTIRII MINORULUI

Începând din 1990 România s-a aflat în faţa unei profunde schimbări de optică în

orientarea strategiilor şi politicilor de protecţie a copilului. Era vorba, practic, de trecerea

de la un sistem de protecţie centralizat, axat preponderent pe instituţionalizarea copilului

cu probleme, la un sistem modern de ocrotire centrat pe respectarea drepturilor copilului,

pe prevenirea abandonului, pe integrarea şi reinserţia lui în familie.

Treptat, aria de cunoaştere a problematicii copilului s-a extins de la identificarea

şi tratarea efectelor - copiii străzii, abandonul, violul în rândul minorilor - la identificarea

relelor tratamente aplicate copiilor în familie şi/sau instituţii de ocrotire, precum şi

cauzelor generatoare.

Problematica drepturilor copilului s-a aflat în atenţia statelor, a organismelor

internaţionale, de-a lungul anilor. Un moment important l-a constituit mişcarea iniţiată de

Eglantyne, în 1924, în Marea Britanie, ea reuşind să impună adoptarea de către Liga

Naţiunilor a primei Declaraţii a drepturilor copilului. Era o declaraţie în cinci puncte, care

marca consacrarea conceptului de drepturi ale copilului, atragând atenţia asupra necesităţii

unei abordări politice a problemei18.

Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, adoptată în 1948, face doar unele

referiri sumare la situaţia copilului. În 1959 a fost adoptată Declaraţia drepturilor copilului,

document care recunoaşte că drepturile copilului sunt diferite calitativ de cele ale adulţilor.

Aceasta le conferă un specific, care le transformă într-o materie în sine, suportul unei

discipline juridice, insuficient studiate ca atare pâna în prezent.

Rezolutia Adunării Generale 1386 (XIV) a proclamat Declaraţia drepturilor

copilului "pentru ca el să aibă o copilărie fericită şi să beneficieze în interesul său ca şi în

18 Revista de asistenţă socială 1 / 2003, p.33

14

interesul societăţii de drepturile şi libertăţile pe care ea le enunţă". Declaraţia cuprinde o

serie de principii capabile să asigure tuturor copiilor, fără nici o excepţie şi fără deosebire

bazată pe rasă, culoare, sex, limbă, religie, origine naţională sau socială, avere sau orice

altă situaţie, protecţia drepturilor lor, dezvoltarea normală pe plan fizic şi intelectual,

moral, spiritual şi social, în condiţii de libertate şi demnitate.

Printre principiile proclamate în Declaraţie ce vor fi preluate 30 de ani mai târziu

în Convenţia privind drepturile copilului, sunt şi următoarele:

- copilul trebuie să beneficieze de o protecţie specială, trebuie să i se acorde

posibilităţi şi facilităţi prin efectul legii şi prin alte mijloace pentru a fi în măsură să se

dezvolte sănătos şi normal, pe plan fizic intelectual, moral spiritual şi social interesul

copilului e determinant;

- copilul, de la naşterea sa, are drept la un nume şi o naţionalitate;

- copilul dezavantajat fizic, mental sau social trebuie să primească tratamentul,

educaţia şi îngrijirile speciale pe care situaţia lui le necesită;

- pentru a-şi dezvolta armonios personalitatea, copilul are nevoie de dragoste şi

înţelegere pe cât posibil el trebuie să crească sub responsabilitatea părinţilor, într-o

atmosferă de afecţiune şi securitate morală şi materială;

- copilul are dreptul la o educaţie, care trebuie să fie gratuită şi obligatorie, cel

puţin la nivel elementar;

- copilul, în orice circumstanţă, va trebui să primească printre primii protecţie şi

ajutor;

- copilul trebuie protejat împotriva oricarei forme de neglijenţă, cruzime sau

exploatare;

- copilul trebuie protejat contra practicilor care pot duce la discriminare rasială,

religioasă sau la oricare altă formă de discriminare.

Înca din 1996, prin Rezolutia Adunării Generale din 11 decembrie, s-a creat

Fondul Internaţional de Ajutorare a Copilăriei, destinat copiilor şi adolescenţilor din ţările

victime ale agresiunii. S-a recunoscut şi necesitatea unei acţiuni continue pentru a se uşura

suferinţele copiilor, cu deosebire în ţările în curs de dezvoltare şi cele care au suferit cel

mai mult de pe urma războiului sau a diferitelor calamităţi. Ca urmare, în 1953, (Rezoluţia

802 (VIII) din 6 octombrie) s-a hotarât continuarea acţiunii sub altă titulatură Fondul

Naţiunilor pentru Copilărie (FISE/UNICEF). Fondul sprijină programele în favoarea

15

copiilor, cu deosebire a celor aproximativ un miliard ce se află în foarte multe din ţările din

Africa, America, Asia şi Mediterana răsăriteană.

Prin Rezoluţia 31/169 din 21 decembrie 1976, Adunarea Generală a proclamat

anul 1979 drept Anul Internaţional al Copilului, adică exact la 20 de ani de la adoptarea

Declaraţiei drepturilor copilului. Anul a fost marcat în principal la nivel naţional, prin

măsuri destinate să îmbunătăţească situaţia copiilor, măsuri sprijinite prin activităţi şi

consultări la nivel regional şi internaţional, conducerea acestor operaţii fiind asumată de

UNICEF19.

Abia la 20 noiembrie 1989, Adunarea Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite a

adoptat Convenţia privind drepturile copilului. Aceasta se prezintă ca un document de certă

valoare, consfinţind un ansamblu de norme şi de instituţii destinate să contureze cadrul

juridic şi instituţional în care să se desfăşoare ocrotirea copilului, să stabilească o serie de

standarde care să impună ridicarea cotelor acestei protecţii în toate ţările care au ratificat

Convenţia.

Au existat trei raţiuni care au prezidat la elaborarea acestei Convenţii, şi anume:

1) dorinţa de a acoperi toate domeniile în care era necesară intervenţia societăţii,

în scopul ocrotirii tinerei generaţii;

2) necesitatea concentrării într-un document unitar a tuturor reglementărilor

internaţionale referitoare la copii;

3) cerinţa revizuirii normelor privitoare la situaţiile în care interesele ocrotitorilor

diferă de cele ale ocrotiţilor.

România a ratificat Convenţia la 25 septembrie 1990 obligându-se prin aceasta să

respecte prevederile ei.

Se pune, în aceste condiţii problema introducerii sale în legislaţia naţională sau

altfel spus, a corespondenţei dintre legea internă şi convenţia internaţională. Problemele ce

se ridică sub acest aspect nu sunt grave. Nu există sub nici un aspect incompatibilitate între

legea română şi prevederile Convenţiei. Esenţial este principiul ocrotirii consecvente a

19 Misiunea pe care şi-a asumat-o Reprezentanţa UNICEF în România şi pe care o afirmă explicit sau implicit în tot ceea ce întreprinde vizează instaurarea condiţiilor „care să facă posibil ca orice copil, inclusiv cei mai vulnerabili sau marginalizaţi, să crească în propria familie sau într-un mediu familial, singurele instanţe în care nevoile de dezvoltare ale copilului sunt satisfăcute”. Misiunea, aşa cum este formulată, reprezintă scopul primordial al organizaţiei, dar şi calea de rezolvare a unei chestiuni care este considerată ca ţinând de „specificul românesc” al procesului de tranziţie – chestiunea copiilor instituţionalizaţi pe termen lung, în centre rezidenţiale de dimensiuni „industriale”. – Revista de asistenţă socială, p.52, Prioritate a parteneriatului Reprezentanţei UNICEF şi a Guvernului României, Smaranda Popa – coordonator de programe „Protecţia copilului”, UNICEF.

16

intereselor copilului, care reprezintă unul dintre principiile de bază ale dreptului nostru de

familie.

Principiul ocrotirii intereselor minorului a depăşit Codul Familiei, căpătând o

consacrare constituţională, prin înscrierea în noua Constituţie a art. 49, care, în primul său

alineat, proclamă principiul: "Copiii şi tinerii se bucură de un regim special de protecţie şi

de asistenţă în realizarea drepturilor lor."

Şi în Codul familiei sunt cuprinse o serie de prevederi de principiu, deosebit de

valoroase, cum ar fi cea a egalităţii dintre copii născuţi în cadrul căsătoriei şi cei din afara

acesteia sau a egalităţii dintre părinti, în exercitarea îndatoririlor de ocrotire a minorilor.

Problema care se pune este cea a coordonării anumitor instituţii şi a perfecţionărilor ce li

s-ar putea aduce altora, ce se vor putea realiza în cadrul general al revizuirii reglementării

privitoare la relaţiile de familie.

În privinţa tinerilor, aceştia se bucură de toate drepturile omului şi libertăţile

fundamentale înscrise în documentele internaţionale şi regionale.

Importanţa acestui segment demografic este deosebită. Este important, în primul

rând, pentru că în copilărie şi în tinereţe se pregăteşte viitorul adult. De aici şi semnificaţia

unei bune educaţii şi instruiri. Este important de asemenea şi pentru că reprezintă categorii

mai vulnerabile datorită vârstei şi lipsei de experienţă. Datorită acestei fragilităţi,

comunitatea internaţională a adoptat şi documente cu caracter specific tineretului, cum ar fi

cele care se referă la educaţie şi instruire, la rolul lui în procesele de dezvoltare, în cele de

consolidare a păcii şi securităţii, de promovare a înţelegerii şi prieteniei între popoare, între

toate grupurile rasiale, etnice sau religioase.

Toate statele membre ale comunităţii internaţionale s-au angajat să depună toate

eforturile pentru ca:

- prin învatamânt, tineretul să se educe în respectul demnităţii umane, al egalităţii

în drepturi pentru toţi oamenii şi toate popoarele, fără deosebire de rasă, culoare, limbă, sex

sau religie;

- să adopte toate măsurile corespunzătoare pentru pregătirea tineretului la viaţa în

societate, stimulându-i interesul pentru problemele unei lumi în schimbare şi asigurându-i

un rol din ce în ce mai mare şi mai activ în viaţa şi în evoluţia societăţii;

- să orienteze şi să încurajeze în toată măsura posibila utilizare a mijloacelor de

informare pentru o mai bună cunoaştere a aspiraţiilor umane;

17

- să promoveze în rândurile tineretului o difuziune largă de idei şi cunoştinţe care

se întemeiază pe o informaţie obiectivă, pe o discuţie liberă, ca o condiţie esenţială pentru

întărirea respectului faţă de demnitatea umană şi de diversitatea culturilor.

Anul 1985 a fost important pentru problemele generale ale tineretului, fiind

proclamat de Adunarea Generală ONU ca Anul Internaţional al Tineretului. Cu acest prilej,

a avut loc la Barcelona "Congresul Mondial al Tineretului".

Printre iniţiativele întreprinse în cadrul Anului Internaţional al Tineretului s-a

înscris şi continuarea şi multiplicarea acţiunilor de protecţie a tinerelor precum şi acţiuni

ale tinerilor împotriva tratamentelor rele şi a exploatării, pentru sprijinirea acestora în

scopul unei dezvoltări armonioase şi plenare. Tineretul trebuie să beneficieze de toate

serviciile de sănătate, educaţie şi de muncă pentru a fi mai bine pregatit pentru viaţa adultă.

Tinerele şi tinerii trebuie să accepte responsabilităţi egale pe planul maternităţii şi

paternităţii. O atenţie specială se va acorda învăţământului şi pregătirii profesionale, cu

deosebire pentru tinerii defavorizaţi pe plan social şi economic.

Ratificarea de către România în 1990 a Convenţiei ONU privind Drepturile

Copilului impune obligaţia respectării şi aplicării celor 54 de articole conţinute de aceasta

şi crearea instrumentelor necesare prevenirii situaţiilor ce pot determina nerespectarea

acesteia. Articolele 19, 34 şi 36 din Convenţie prevăd obligaţia de a asigura respectarea

drepturilor copilului privind protecţia împotriva oricăror forme de exploatare, precum şi de

a asigura protejarea copiilor de toate formele de abuz şi neglijare. Cu toate acestea, lipsa

informaţiilor cu privire la dimensiunea fenomenului de maltratare a copilului în familiile

din România a dus la reducerea măsurilor de prevenire a abuzului asupra copiilor, punând

în pericol dezvoltarea şi integritatea lor fizică, intelectuală şi emoţională20.

Problema abuzului şi neglijării copilului în familie nu este specifică României.

Este vorba despre un fenomen care apare în toate societăţile, amploarea sa variind în

funcţie de nivelul de dezvoltare, stilurile de viaţă ale populaţiei, tradiţii şi mentalităţi şi mai

ales de eficienţa formelor de control social. Se ştie că în societăţile profund afectate de

sărăcie şi crize sociale, ca şi în cele aflate în perioade de schimbări profunde şi dramatice

din punct de vedere al prăbuşirii sistemului de norme şi valori, anumite fenomene sociale,

cum ar fi abuzul şi neglijarea copilului, cunosc o recrudescenţă. Sociologii analizează

această problemă în cadrul conceptului de violenţă familială (domestic violence), unde

20 Revista de asistenţă socială, 1/2003, Abuzul şi neglijarea copilului în familie – Prevalenţă, factori de risc, cauze generatoare, prof.univ.dr.Dorel Abraham, cercet.şt.dr.Corneliu Cârţînă, Informatician Daniel Chindea, p.33.

18

abuzul şi neglijarea copilului sunt studiate împreună cu conflictele violente dintre soţi, cu

discriminarea vârstnicilor etc. (Se ştie, de pildă, că un fenomen foarte cercetat în ultimul

timp este cel al îmbătrânirii (ageism), văzut ca un efect de marginalizare, neglijare şi abuz

al vârstnicilor, care afectează, conform unor studii de specialitate, 4 din 10 persoane din

această categorie).

Conform unor studii efectuate de sociologii americani în anii `90, în aproximativ

o treime dintre familii apar diferite forme de violenţă fizică, unele conducând chiar la

ucidere.

România nu face excepţie de la regulă în ceea ce priveşte violenţa familială. Este

meritul mass media că după 1990 au fost mediatizate nenumărate cazuri de neglijare a

copilului, de abuz şi violenţă în familie, astfel încât fenomenul a putut fi perceput ca o

problemă socială. De altfel, pentru ca o situaţie nedorită să devină problemă socială trebuie

să fie îndeplinite două condiţii: pe de o parte să fie conştientizată ca atare de către mai

mulţi oameni şi de majoritatea celor pentru care o astfel de problemă este legată de

domeniul lor de activitate şi, pe de altă parte, să existe percepţia că o astfel de situaţie se

poate rezolva, în sensul că situaţia nedorită poate fi ameliorată. Nu este simplu atât timp

cât în România încă este foarte răspândită concepţia conform căreia „nu-i treaba altora

ceea ce se întâmplă în ograda proprie” sau că „bătaia este ruptă din rai”. De altfel, şi în alte

ţări recunoaşterea violenţei familiale ca o problemă socială a necesitat mult timp.

Totodată, protecţia copilului, în special a copiilor instituţionalizaţi şi a copiilor

străzii, a fost mereu printre temele critice în cadrul negocierilor pentru aderarea României

la Uniunea Europeană. Mai mult decât atât, fiecare dintre rapoartele anuale de ţară pentru

România, elaborate de către Comisia Europeană, acordă un capitol important protecţiei

copilului în cadrul criteriilor politice stabilite de către Consiliul European la Copenhaga în

1993.

Ca urmare, autorităţile publice, organismele private autorizate, precum şi

persoanele fizice şi persoanele juridice responsabile de protecţia copilului sunt obligate să

respecte, să promoveze şi să garanteze drepturile copilului stabilite prin Constituţie şi lege,

în concordanţă cu prevederile Convenţiei Organizaţiei Naţiunilor Unite cu privire la

drepturile copilului, ratificată prin Legea nr.18/1990, republicată, şi ale celorlalte acte

internaţionale în materie la care România este parte.

19

2.2 MIJLOACE PRIN CARE SE REALIZEAZĂ OCROTIREA

MINORULUI

Ocrotirea minorului se realizează fie prin părinţii lui, fie prin tutore. Minorii care

se găsesc în dificultate sunt ocrotiţi în cadrul măsurilor prevăzute de Legea nr.272/2004

privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului. De asemenea, minorii mai sunt

ocrotiţi în cadrul adopţiei, curatelei minorilor şi al instituţiei juridice privind pe minorul

interzis.

În literatura juridică se mai arată şi alte mijloace prin care se realizează ocrotirea

minorului:

Cel prevăzut de art.76 alin.3 C. fam., care prevedea că, dacă adoptatorul va fi

decăzut din drepturile părinteşti, instanţa judecătorească, ţinând seama de interesele

minorului adoptat şi ascultându-l dacă a împlinit vârsta de zece ani, va putea fie să redea

părinţilor fireşti exerciţiul drepturilor părinteşti, fie să încredinţeze pe minor unei alte

persoane, cu consimţământul acesteia; în acest ultim caz, instanţa judecătorească va hotărâ

şi privitor la reprezentarea minorului sau încuviinţarea actelor sale şi la administrarea

bunurilor acestuia21.

Textul a fost abrogat prin Ordonanţa de urgenţă nr.25/1997. Dar, art.22 alin. 4 din

această ordonanţă prevede că la desfacerea adopţiei, părinţii fireşti ai copilului redobândesc

drepturile şi îndatoririle părinteşti, numai dacă instanţa nu decide o altă măsură de protecţie

a copilului în condiţiile legii. Prin urmare, instanţa de judecată poate să decidă o măsură de

protecţie a copilului, în condiţiile legii. Aceeaşi dispoziţie legală este prevăzută şi de Legea

nr. 273/2004 privind regimul juridic al adopţiei care, odată cu intrarea în vigoare la

1 ianuarie 2005 abrogă Ordonanţa de urgenţă nr. 25/1997.

De asemenea, în cazul în care părinţii copilului sunt decăzuţi din drepturile

părinteşti, deci şi părintele adoptator poate fi decăzut din drepturile părinteşti, precum şi în

celelalte cazuri prevăzute de art.56 din Legea nr.272/2004 cu privire la protecţia specială a

copilului, copilul poate beneficia de măsurile de protecţie prevăzute de această lege.

În cazul copilului din afara căsătoriei şi cel al unei căsătorii lovite de nulitate,

dacă un părinte este mort, decăzut din drepturile părinteşti, pus sub interdicţie sau – din

orice împrejurare – se află în neputinţă de a-şi manifesta voinţa, celălalt părinte, care are

vârsta între 14-18 ani, exercită singur numai drepturile şi îndatoririle părinteşti privitoare la 21 Ion P. Filipescu, Tratat de dreptul familiei, Editura All Beck, 2000, p.504, apud E. Barasch, I.

Nestor, S. Zilberstein, op. cit., p.56.

20

persoana copilului, iar ocrotirea minorului, cât priveşte bunurile sale, se realizează prin

tutelă (sau prin curatelă). Soluţia este aceeaşi dacă ambii părinţi au vârsta între 14-18 ani.

În cazul în care un părinte este mort, decăzut din drepturile părinteşti, pus sub interdicţie

sau – din orice împrejurare – se află în neputinţă de a-şi manifesta voinţa, celălalt faţă de

care este stabilită filiaţia şi are vârsta sub 14 ani, nu poate avea exerciţiul drepturilor şi

îndatoririlor părinteşti faţă de copil; înseamnă că minorul „este lipsit de îngrijirea ambilor

părinţi” (art.113 C.fam.). În consecinţă, în asemenea situaţie se instituie tutela. Soluţia este

aceeaşi dacă ambii părinţi au vârsta sub 14 ani. În sfârşit în cazul în care un părinte are

vârsta sub 14 ani, iar celălalt între 14-18 ani, acesta din urmă are exerciţiul drepturilor şi

îndatoririlor părinteşti referitoare la persoana copilului, iar ocrotirea privind bunurile

copilului se realizează prin tutelă; părintele sub 14 ani nu are ocrotirea părintească nici

privind persoana, nici privind bunurile copilului minor22.

În sprijinul celor arătate se poate invoca şi art.39 din Legea nr.272/2004, care

prevede că orice copil care este, temporar sau definitiv, lipsit de ocrotirea părinţilor săi sau

care, în vederea protejării intereselor sale, nu poate fi lăsat în grija acestora are dreptul la

protecţie alternativă. Aceată protecţie include instituirea tutelei, măsurile de protecţie

specială prevăzute de această lege, adopţia. În alegerea uneia dintre aceste soluţii,

autoritatea competentă va ţine seama în mod corespunzător de necesitatea asigurării unei

anumite continuităţi în educarea copilului, precum şi de originea sa etnică, religioasă,

culturală şi lingvistică.

Câtă vreme este cu putinţă ca minorul să nu fie lipsit de îngrijirea ambilor săi

părinţi, ori cel puţin a unuia din aceştia, ocrotirea minorului este încredinţată de lege

părinţilor23.

Ocrotirea părintească reprezintă reglementarea prin care legea tinde să asigure,

atât în privinţa persoanei cât şi în privinţa bunurilor, ocrotirea cea mai deplină a minorului

de către tatăl şi mama sa24. Sau, altfel spus, prin noţiunea de ocrotire părintescă se

desemnează totalitatea drepturilor şi obligaţiilor acordate de lege părinţilor pentru a asigura

creşterea şi educarea copiilor minori. Instituţia ocrotirii părinteşti este tratată în Titlul III, 22

Ion P. Filipescu, Probleme privind modul de exercitare a drepturilor şi îndatoririlor părinteşti, îndeosebi cele privitoare la persoana copilului, în J.N., nr. 11, 1965, p.19 şi urm.

23 Ion P. Filipescu, Tratat de dreptul familiei, Editura All Beck, 2000, p.505, apud Traian Ionaşcu, în vol. Persoana fizică în dreptul..., Bucureşti, Editura Academiei, 1963, p.185; art.97-112 şi art.113 C. fam.

24 Ion P. Filipescu, Tratat de dreptul familiei, Editura All Beck, 2000, p.505, apud E. Barasch, I.

Nestor, S. Zilberstein, op. cit., p.14-15; idem în vol. Rudenia în dreptul..., 1966, p.115.

21

capitolul I, secţiunea I din Codul familiei, sub denumirea de „Drepturile şi îndatoririle

părinţilor faţă de copiii minori”, care se completează cu dispoziţiile Ordonanţei de urgenţă

nr.26/1997, privind protecţia copilului aflat în dificultate. Ea înlocuieşte instituţia „puterii

părinteşti” din vechea legislaţie (art.325-341 Cod civil) care era definită ca totalitate a

drepturilor acordate de lege asupra persoanei şi bunurilor copilului, atât timp cât acesta este

minor şi neemancipat.

Potrivit legislaţiei actuale în privinţa ocrotirii minorilor, drepturile sunt

recunoscute deopotrivă ambilor părinţi, indiferent dacă acel copil este din căsătorie, din

afara căsătoriei sau din adopţie. Finalitatea drepturilor conferite constă în îndeplinirea

îndatoririlor ce converg către asigurarea bunei creşteri şi educări a copiilor minori. Astfel

conceput, instituţia ocrotirii părinteşti este în strânsă legătură cu funcţia educativă a

familiei, de educare şi formare pentru viaţă a copiilor minori. Sfera preocupărilor care

izvorăsc din instituţia ocrotirii părinteşti este însă mai largă decât aceea izvorâtă din funcţia

educativă, ea vizând nu numai drepturile şi obligaţiile referitoare la persoana copilului

minor, ci şi pe cele referitoare la bunurile acestuia.

Prin ocrotirea părintească se îndeplineşte în acelaşi timp un scop personal ce

constă în creşterea, educarea şi pregătirea pentru viaţă a copilului minor în conformitate cu

normele morale şi cu regulile de convieţuire socială.

Durata ocrotirii părinteşti. Ocrotirea părintească se acordă copiilor pe tot

timpul minorităţii. Chiar dacă minorul este pus sub interdicţie, potrivit art.150 C.fam., el

ramâne sub ocrotirea părinţilor până la majorat fără a i se numi un tutore (art.97-113

C.fam.). De asemenea, ocrotirea părintească încetează în privinţa minorului care se

căsătoreşte, deoarece acesta dobândeşte capacitatea deplină de exerciţiu (art.8 Decretul

nr.31 din 1954). Această situaţie se poate întâmpla în cazul femeilor, care, potrivit art.4

C.fam., au dreptul să se căsătorească de la împlinirea vârstei de 16 ani şi, în anumite

condiţii, chiar de la împlinirea vârstei de 15 ani25.

Prin urmare, ocrotirea părintească presupune că persoana nu a împlinit 18 ani şi

nu are capacitate deplină de exerciţiu.

În cazul desfacerii căsătoriei prin divorţ sau al încetării ei prin deces26, soţul care

nu a împlinit vârsta de 18 ani îşi menţine capacitatea deplină de exerciţiu, căci nu există

25 Când minorul dobândeşte capacitatea deplină de exerciţiu prin căsătorie şi săvârşeşte o faptă penală înainte de a împlini 18 ani, el continuă să răspundă penal, în condiţiile art.99 din Codul Penal, deoarece motivele care au determinat dobândirea capacităţii depline de exerciţiu sunt deosebite de cele care stau la baza reglementării penale.

26 Soluţia este aceeaşi în cazul declarării judecătoreşti a decesului bărbatului.

22

nici o dispoziţie legală care să prevadă că aceasta se pierde - potrivit art.6 Decretul nr.31

din 1954, capacitatea deplină de exerciţiu nu se pierde decât în cazurile prevăzute de lege -

şi, ca urmare, nu se mai pune problema revenirii ocrotirii părinteşti asupra acestuia. Soluţia

este aceeaşi în cazul declarării judecătoreşti a decesului bărbatului.

Soluţia nu mai este aceeaşi în cazul nulităţii absolute sau relative a căsătoriei,

dacă acestea intervin într-un moment în care acel soţ nu a împlinit încă vârsta de 18 ani. În

această situaţie trebuie deosebit după cum soţul care nu are vârsta de 18 ani a fost de bună-

credinţă sau de rea-credinţă la încheierea căsătoriei27. În primul caz, nulitatea sau anularea

căsătoriei nu suprimă efectele pe care aceasta le-a produs în trecut cât priveşte pe soţul de

bună-credinţă, ci operează numai pentru viitor, ca la desfacerea căsătoriei prin divorţ

(art.23 alin.1 C.fam.). Ca urmare, capacitatea deplină de exerciţiu dobândită prin căsătorie

se menţine şi nu poate fi vorba de revenirea ocrotirii părinteşti, asupra soţului respectiv. În

cel de-al doilea caz, nulitatea sau anularea căsătoriei produce efecte pentru trecut în ceea

ce-l priveşte pe soţul sub 18 ani, în cauză, de rea-credinţă. În consecinţă, nu se pune

problema menţinerii capacităţii depline de exerciţiu şi deci în privinţa acestui soţ de rea-

credinţă, revine ocrotirea părintească.

Principiile ocrotirii părinteşti. Reglementarea ocrotirii minorului prin părinţii

săi se bazează pe următoarele principii28:

a) Părinţii trebuie să-şi exercite drepturile şi să-şi îndeplinească îndatoririle lor

părinteşti numai în interesul copilului (art.1 alin. Ultim şi art.97 C. fam.). Părinţii au

drepturi şi îndatoriri faţă de copilul lor minor (titlul III, cap.I, secţ.I C. fam.). Pe primul

plan se situează îndatoririle părinteşti, căci drepturile sunt recunoscute în vederea

îndeplinirii îndatoririlor29.

Noţiunea de interes al copilului include un interes superior obştesc, căci părinţii

sunt obligaţi să crească pe copil, îngrijind de sănătatea şi dezvoltarea lui fizică, de

educarea, învăţătura şi pregătirea profesională a acestuia, potrivit cu însuşirile lui, spre a-l

face folositor colectivităţii (art.101 C. fam.). Potrivit art.48 alin.1 din Constituţie, părinţii

au dreptul şi îndatorirea de a asigura creşterea, educaţia şi instruirea copiilor. Aprecierea

27 Ion P. Filipescu, Tratat de dreptul familiei, Editura All Beck, 2000, p.506, apud Traian Ionaşcu, op. cit., în S.C.J., nr.1, 1956, p.63

28 Idem, op. cit., p.185 şi urm.; E. Barasch, I. Nestor, S. Zilberstein, op. cit., p.11 şi urm.; Sanda Ghimpu şi Sigismund Grossu, op. cit., p.101 şi urm.

29 Ion P. Filipescu, Tratat de dreptul familiei, Editura All Beck, 2000, p.506, apud Traian

Ionaşcu, op. cit., p.85.

23

interesului minorului se va face în cadrul dispoziţiilor legale, iar nu în afara acestora30, şi al

regulilor de convieţuire socială;

b) Executarea drepturilor şi îndeplinirea îndatoririlor părinteşti se fac sub

îndrumarea şi controlul efectiv şi continuu al autorităţii tutelare (art.108 C. fam.). Aceasta

în scopul asigurării unei cât mai depline ocrotiri a minorului;

c) Independenţa (separaţia) patrimonială în raporturile dintre părinţi şi copiii lor

minori, în sensul că părinţii nu au nici un drept asupra bunurilor copiilor şi nici aceştia

asupra bunurilor părinţilor, în afară de dreptul la moştenire şi la întreţinere (art.106 C.

fam.)31;

d) Conţinutul ocrotirii părinteşti nu diferă după cum copilul este din căsătorie sau

din afara căsătoriei ori din adopţie (art.97 C. fam.)32. Acest principiu este o consecinţă, pe

de o parte, a asimilării depline a situaţiei legale a copilului din afara căsătoriei cu cel din

căsătorie (art.63 C. fam.) şi, pe de altă parte, a faptului că drepturile şi îndatoririle

părinţilor trec, prin adopţie, asupra adoptatorului (art.21 alin.2 şi art.22 alin.4 din

Ordonanţa de urgenţă nr.25/1997);

e) Egalitatea părinţilor cât priveşte drepturile şi îndatoririle faţă de copilul minor

(art.1 alin.3 şi art.97 alin.1 C. fam.). Este un aspect al egalităţii în drepturi dintre femeie şi

bărbat.

Dispoziţiile legale din Codul familiei privind ocrotirea părintescă au, sub rezerva

cazurilor anume prevăzute de lege, caracter imperativ33. De aceea tatăl şi mama, prin

contract, ori fiecare dintre ei, prin voinţă unilaterală, nu pot să extindă ori să restrângă

drepturile şi îndatoririle părinteşti.

Drepturile şi îndatoririle părinteşti, revin în principiu, ambilor părinţi. Din

principiul egalităţii părinţilor cât priveşte drepturile şi îndatoririle părinteşti, rezultă că

măsurile privitoare la persoana şi bunurile copilului se iau de către părinţi, de comun acord

(art.98 alin.1 C. fam.).

30 Ion P. Filipescu, Tratat de dreptul familiei, Editura All Beck, 2000, p.506, apud Tudor R. Popescu, op. cit., p.274. In afara art.1 şi 97 C. fam., care stabilesc principiul pe care-l avem în vedere, există diferite texte în Codul familiei, care se referă la „interesul minorului” (de exemplu, art.24, 42, 44, 86-88, 99, 1000, 103, 109, 111, 112). I. Filipescu, în R.R.D., nr.2, 1988, p.23-27. Şi infra cap IV, nr.51.

31 Dreptul de folosinţă legală pe care părinţii îl aveau asupra bunurilor copilului, potrivit art.338-341 C. civ., a încetat o dată cu intrarea în vigoare a Codului familiei (art.21 Decretul nr.32/1954).

32 Cu toate acestea, dreptul de a consimţi la adopţia copilului minor sau de a cere desfacerea adopţiei îl au numai părinţii fireşti, iar nu şi cei adoptatori.

33 Ion P. Filipescu, Tratat de dreptul familiei, Editura All Beck, 2000, p.507, apud E. Barasch, I.

Nestor, S. Zilberstein, op. cit., p.116.

24

În literatura juridică34 s-a arătat că, în privinţa reprezentării sau încuviinţării

actelor de drept material ale minorului, acordul părinţilor trebuie să fie expres.

În privinţa reprezentării sau asistării minorului în materie procesuală (art.42 C.

proc. civ.) s-a pus problema dacă acordul părinţilor poate fi presupus, nu numai expres.

Astfel, într-o părere35, s-a spus că, în cazul în care vine în instanţă numai unul dintre

părinţi, deşi celălalt nu se află în nici una din situaţiile de împiedicare prevăzute de art.98

alin.2 C. fam., instanţa poate socoti, când nu se dovedeşte o neânţelegere între părinţi, că

părintele prezent are acordul celuilalt. Aceasta până la proba contrarie. Dacă părinţii nu

sunt căsătoriţi, instanţa va hotărâ de la caz la caz. Într-o altă părere36, acordul părinţilor nu

se poate presupune până la dovada contrarie, în lipsa unei dispoziţii legale care să prevadă

o asemenea prezumţie. Legea nu a arătat ce se întâmplă în situaţia în care vine în instanţă

numai unul dintre părinţi, deşi celălalt are exerciţiul drepturilor părinteşti, fiindcă nu era

nevoie, nevalabilitatea unui asemenea act rezultând virtual din neândeplinirea condiţiilor

cerute, imperativ, pentru întregirea capacităţii minorului.

Ocrotirea copilului minor de către un singur părinte. Există unele situaţii în

care nu este cu putinţă ca minorul să fie ocrotit de ambii părinţi, ci numai de către unul din

aceştia37. Asemenea situaţii sunt următoarele (art.98 C.fam.):

a-Moartea unuia dintre părinţi. Potrivit art.113 C.fam., tutela se deschide în

cazul în care ambii părinţi sunt morţi. Prin urmare, între cele două texte există concordanţă.

Ocrotirea minorului revine părintelui rămas în viaţă.

Situaţia este aceeaşi când unul din părinţi este declarat mort, prin hotărâre judecătorească

(art. 16 – 18 Decretul nr. 31 din 1954), deoarece asemenea hotărâre instituie

prezumţia că dispărutul a murit la data stabilită prin hotărâre ca fiind aceea a morţii, iar nu

data când hotărârea rămâne definitivă. Aşa fiind, problema ocrotirii părinteşti se pune

34 Ion P. Filipescu, Tratat de dreptul familiei, Editura All Beck, 2000, p.507, apud Traian R. Ionaşcu, Egalitatea condiţiei juridice a soţilor, în L.P., nr. 10, 1958, p.6 şi 9; E. Barasch, I. Nestor, S. Zilberstein, op. cit., p.47 şi 277

35 Ion P. Filipescu, Tratat de dreptul familiei, Editura All Beck, 2000, p.507, apud Al. Silvian, Reprezentarea minorului în exercitarea drepturilor procesuale şi cazurile de încuviinţare prealabilă din partea ocrotitorilor săi legali, în L.P., nr.9, 1958, p.56.

36 Ion P. Filipescu, Tratat de dreptul familiei, Editura All Beck, 2000, p.507, apud P. Anca, nota, în J.N., nr.1, p.153

37 Măsurile de ocrotire a minorilor luate înainte de punerea în aplicare a Codului familiei:

Dispoziţiile Codului familiei cu privire la drepturile şi îndatoririle părinteşti s-au aplicat şi în privinţa copiilor care au fost minori la data punerii în aplicare. Minorii care la această dată au avut un părinte în viaţă şi care s-au găsit, potrivit dispoziţiilor legilor anterioare, sub tutelă au trecut sub ocrotirea părintească dacă nu s-au găsit în situaţia de a li se institui tutela după Codul familiei (art.11 Decretul nr.32 din 1954).

25

numai pentru copiii minori concepuţi până la data morţii, căci copiii care au fost concepuţi

în perioada cuprinsă între această dată şi aceea a rămânerii definitive a hotărârii

judecătoreşti declarative de moarte, care beneficiau de prezumţia de paternitate câtă vreme

nu a intervenit hotărârea, când este vorba de copiii din căsătorie, încetează de a fi socotiţi

ai bărbatului38 declarat mort39.

Desigur, şi un copil din afara căsătoriei, conceput după data rămânerii definitive a

hotărârii judecătoreşti declarative de moarte, nu poate fi socotit al bărbatului mort.

Ocrotirea copiilor minori concepuţi după data stabilită prin hotărâre

judecătorească declarativă ca fiind aceea a morţii se face potrivit cu situaţia lor juridică în

care se găsesc, după intervenirea hotărârii, fără a prezenta interes felul în care se realizează

ocrotirea înainte de aceasta dată.

b-Decăderea unui părinte din drepturile părinteşti. Spre deosebire de situaţia

precedentă, când în mod necesar drepturile şi îndatoririle părinteşti revin numai unui singur

părinte, în cazul decăderii se impun unele precizări. Potrivit art.110 C.fam., decăderea din

drepturile părinteşti nu scuteşte pe părinte de îndatorirea de a da întreţinere copilului40.

Autoritatea tutelară poate da încuviinţare părintelui decăzut din drepturile părinteşti de a

avea legături personale cu copilul dacă, prin asemenea legături, creşterea, educarea,

învăţătura sau pregătirea profesională a acestuia nu sunt în primejdie (art.111 C.fam.).

În cazul în care au încetat împrejurările care au dus la decădere şi nu mai există

nici o primejdie pentru minor, instanţa judecătorească, la cererea autorităţii tutelare sau a

părintelui interesat, însă în acest ultim caz cu avizul autorităţii tutelare, poate reda

părintelui decăzut exerciţiul drepturilor părinteşti (art.112 C.fam.).

c-Punerea sub interdicţie a unuia dintre parinţi. Deşi nu există un text expres ca

în cazul decăderii din drepturile părinteşti, totuşi, părintele pus sub interdicţie nu este scutit

de îndatorirea de a da întreţinere copilului minor41. Dar, această obligaţie există în sarcina

celui pus sub interdicţie numai dacă şi în măsura în care mijloacele sale depăşesc nevoile

normale ale îngrijirii şi vindecării. În caz contrar, cel pus sub interdicţie nu poate avea 38 Problema se pune numai în cazul în care cel declarat mort este bărbatul.39 În acest sens, fostul Trib. Reg. Târgu-Mureş, dec. Nr.938 din 3 iunie 1957, în L.P., nr.3, 1958,

p.98. Dacă soţul mamei copilului a fost declarat mort la o dată anterioară naşterii şi concepţiunii copilului, acesta din urmă este un copil din afara căsătoriei (fostul Trib. Pop. Şimlău, sent. Civ. Nr. 1860 din 12 decembrie 1961, în J.N., nr.3, 1963, p.140, cu notă de I. Gh. Popa).

40 În acelaşi sens, Trib. Suprem, dec. Civ. Nr.190 din 20 ianuarie 1964, în J.N., nr.11, 1964, p.171.

41 Ion P. Filipescu, Tratat de dreptul familiei, Editura All Beck, 2000, p.509, apud Eugen A. Barasch, I. Nestor, S. Zilberstein, op. cit., p.176.

26

obligaţia de întreţinere, căci o asemenea obligaţie-în sensul art.91 C.fam.-revine părintelui

care „are mijloacele îndestulătoare” pentru a acoperi nevoile celui îndreptăţit la întreţinere,

iar prin „mijloace îndestulătoare”se înţeleg cele care depăşesc nevoile de existenţă minime

ale celui obligat, nevoi printre care figurează şi cheltuielile de îngrijire şi de grăbire

a vindecării. Interzisul devine incapabil de a exercita drepturile părinteşti, astfel că

exerciţiul acestora revine celuilalt părinte (art.98 alin.2 C.fam.). Acesta are şi exerciţiul

îndatoririlor părinteşti cu privire la persoana copilului minor (ca, de altfel, şi cele privind

bunurile acestuia), cu precizarea făcută, deoarece ele nu ar putea fi executate de o persoană

lipsită de discernământ.

În privinţa datei de când se produc efectele hotărârii judecătoreşti de punere sub

interdicţie, se aplică art.144 C.fam. (faţă de cel pus sub interdicţie, data la care hotărârea

rămâne definitivă, iar faţă de terţi data transcrierii hotărârii în registrul special ţinut de

judecătoria locului unde a fost înregistrată naşterea celui pus sub interdicţie sau data

cunoaşterii interdicţiei de cel de-al treilea, pe altă cale, înainte de data transcrierii).

În legătură cu curatela provizorie instituită unui părinte a cărui punere sub

interdicţie a fost cerută, se pune problema dacă acesta continuă să exercite drepturile

părinteşti împreună cu celălalt părinte până la data de la care punerea sub interdicţie îşi

produce efectele? Curatela provizorie se instituie, potrivit art.146 C. fam. „în caz de nevoie

şi până la rezolvarea cererii de punere sub interdicţie” de către autoritatea tutelară, la

sesizarea preşedintelui instanţei chemate să se pronunţe asupra punerii sub interdicţie,

sesizare reglementată prin art.30 Decretul nr.32 din 1954. Curatorul se numeşte pentru

îngrijirea persoanei şi reprezentarea celui a cărui interdicţie a fost cerută, precum şi pentru

administrarea bunurilor. În literatura noastră juridică s-a arătat că măsura numirii acestui

curator are efectul de a face ca drepturile părinteşti să se exercite de către celălalt părinte,

deoarece asemenea măsură, din punctul de vedere al ocrotirii părinteşti, „trebuie socotită ca

echivalentă cu punerea sub interdicţie”42, cu alte cuvinte soluţia se întemeiază pe

identitatea de „figură juridică dintre tutorele interzisului şi curatorul prevăzut de art.146 C.

fam.”43. S-a mai arătat44 că înfiinţarea unei curatele în temeiul art.146 C. fam., nu dă

42 Ion P. Filipescu, Tratat de dreptul familiei, Editura All Beck, 2000, p.510, apud Eugen A. Barasch, I. Nestor, S. Zilberstein, op. cit., p.29.

43 Ion P. Filipescu, Tratat de dreptul familiei, Editura All Beck, 2000, p.510, apud Traian Ionaşcu, op. cit., p.190

44 Ion P. Filipescu, Tratat de dreptul familiei, Editura All Beck, 2000, p.510, apud M. Eliescu, în

Persoana fizică în dreptul ..., p.374

27

naştere unei incapacităţi legale, curatela înfiinţată în cursul procedurii de interdicţie fiind

curatela unei persoane legalmente capabilă45, totodată considerându-se că soluţia – în

sensul că asemenea curatelă are efectul că drepturile părinteşti se exercită numai de celălalt

părinte, s-ar putea sprijini pe „interesele minorului ocrotit”46.

Considerăm că dacă unui părinte i se numeşte un curator în cursul procedurii de

punere sub interdicţie a sa, drepturile părinteşti se exercită numai de către celălalt părinte:

1) Finalitatea curatelei provizorii amintite exclude posibilitatea exercitării, de

către respectivul părinte, a drepturilor părinteşti. Cel care are el însuşi nevoie de ocrotire nu

poate asigura o ocrotire efectivă altei persoane. A admite contrariul ar însemna a se da o

soluţie formală şi ineficientă.

2) Faptul că părintele respectiv nu mai are exerciţiul drepturilor părinteşti nu este

incompatibil cu teza că cel căruia i s-a instituit curatela provizorie, la care ne referim,

rămâne legalmente capabil, deoarece această excludere nu se întemeiază întotdeauna pe

ideea de incapacitate. Aceasta nu este singura situaţie în care un părinte ce are capacitate

de exerciţiu nu are, împreună cu celălalt, exerciţiul drepturilor părinteşti. Textul o spune

expres. Într-adevăr, art.98 alin.2 C. fam., prevede, printre altele, că un singur părinte

exercită drepturile ori de câte ori celălalt, din orice împrejurare, se află în neputinţă de a-şi

manifesta voinţa. Instituirea curatelei provizorii unui părinte a cărui punere sub interdicţie

s-a cerut, reprezintă o asemenea situaţie.

Înseamnă că, în cazul ce avem în vedere, drepturile părinteşti se exercită de către

un singur părinte înainte de punerea sub interdicţie (de la instituirea curatelei provizorii),

cât şi după rămânerea definitivă a hotărârii de punere sub interdicţie.

d-Unul din părinţi este în imposibilitate, din orice împrejurare, de a-şi manifesta

voinţa. Această situaţie trebuie apreciată cu toată seriozitatea pentru a nu constitui un

pretext care să ducă la înlăturarea unui părinte de la exercitarea drepturilor părinteşti.

Situaţiile în care textul este aplicabil pot fi diferite. Este suficient numai ca unul dintre

părinţi să se găsească în situaţia menţionată. Asemenea situaţii ar putea fi:

Dispariţia unui părinte. Nu se cere ca aceasta să fie declarată printr-o hotărâre

judecătorească, potrivit art.16 Decretul nr.31 din 30 ianuarie 1954. Prin urmare, dispariţia

45 În acelaşi sens, Trib. Suprem, dec. Civ. Nr.459 din 29 martie 1957, în L.P., nr.48, 1957, p.99646

Ion P. Filipescu, Tratat de dreptul familiei, Editura All Beck, 2000, p.510, apud M. Eliescu, op. cit., p.273

28

în fapt duce la acelaşi rezultat, deoarece, în ambele cazuri, soluţia se întemeiază pe

apărarea intereselor copilului;

Contrarietatea de interese între minor şi unul din părinţii săi47. Desigur, acesta

nu ar mai prezenta suficiente garanţii că îşi va exercita atribuţiile numai în interesul celui

ocrotit, din moment ce ambele interese sunt contrare. De aceea, un asemenea părinte, deşi

materialmente ar putea să-şi manifeste voinţa, care însă nu ar putea avea valoarea unui act

de reprezentare sau a unei încuviinţări prealabile, se găseşte – juridic - în neputinţă de a-şi

manifesta voinţa. Un exemplu de contrarietate de interese între minor şi un părinte ar fi

cazul când se introduce acţiunea pentru întreţinerea minorului - în numele acestuia - de

către un părinte împotriva celuilalt48.

Împiedicarea unui părinte de a îndeplini un anumit act în interesul minorului.

Este situaţia prevăzută de art.152 lit.c C.fam., potrivit căruia se instituie curatela dacă din

cauza bolii sau din alte motive părinţii ori tutorele sunt împiedicaţi să îndeplinească un

anumit act în numele persoanei pe care o reprezintă sau ale cărei acte le încuviinţează.

După cum s-a stabilit în literatura noastră juridică, se va numi un curator minorului aflat

sub ocrotire părintească numai dacă ambii părinţi sunt împiedicaţi să reprezinte sau să

încuviinţeze un act în interesul minorului49.

Condamnarea unui părinte la o pedeapsă privativă de libertate50.

Delegarea exerciţiului drepturilor părinteşti. Declararea judecătorească a

abandonului copilului. În acest caz, exerciţiul drepturilor părinteşti se deleagă instituţiei de

ocrotire socială sau medicală de stat, ori instttituţiei private legal constituite sau unei alte

persoane în condiţiile legii (Legea nr.47 din 7 iulie 1993, art.3).

Cazurile în care ocrotirea părintească nu revine, în mod egal, ambilor

părinţi sau revine numai în parte părinţilor51. Deosebim două situaţii:

47 Ion P. Filipescu, Tratat de dreptul familiei, Editura All Beck, 2000, p.510, apud Al. Silvian, op. cit., p.56; A. Barasch, I. Nestor, S. Zilberstein, op. cit., p.248-249; M. Eliescu, op. cit., p.360-361; vz. Şi Trib. Suprem, dec. De îndrumare nr.6 din 23 aprilie 1959, în CD 1952-1965, p.319-321.

48 Un alt exemplu, infra, secţ. A VI-a, lit. b, nota 2.49 Ion P. Filipescu, Tratat de dreptul familiei, Editura All Beck, 2000, p.511, apud Eugen A.

Barasch, I. Nestor, S. Zilberstein, op. cit., p.251; S. Şerbănescu, op. cit., p.279; M. Eliescu, op. cit., p.362.50 Fostul Trib. Reg. Braşov, dec. Civ. Nr.580 din 11 februarie 1960, în L.P., nr.3, 1961, p.110.

Ocrotirea părintească revine unui singur părinte în cazul în care celălalt s-a pus el singur, în mod conştient, în imposibilitatea de a-şi exercita drepturile şi îndatoririle părinteşti prin părăsirea definitivă a ţării, abandonându-şi familia (A. Ionaşcu, ş.a., op. cit., p.190).

51 Autorii care au studiat aceste cazuri arată că ocrotirea părintească este scindată (scindarea ocrotirii părinteşti); Eugen A. Barasch, I. Nestor, S. Zilberstein, op. cit., p.50 şi urm., p.178 şi urm., precum şi 279 şi urm.j

29

Ocrotirea părintească nu revine, în mod egal, ambilor părinţi. Există unele

situaţii în care, ambii părinţi se găsesc în viaţă şi ar trebui să exercite, în mod egal,

drepturile şi îndatoririle părinteşti faţă de copilul lor, totuşi, acestea, potrivit unor dispoziţii

legale speciale, revin, în mod neegal, părinţilor.Aceste cazuri sunt următoarele:

1.Desfacerea căsătoriei prin divorţ. În cazul divorţului, instanţa judecătorească

este obligată să se pronunţe şi asupra încredinţării copiilor minori (art.42 C.fam.). Părintele

divorţat căruia i s-a încredinţat copilul exercită, cu privire la acesta, drepturile părinteşti,

atât în ceea ce priveşte persoana, cât şi în ceea ce priveşte bunurile copilului (art.43 alin.1

C.fam.). părintele divorţat căruia nu i s-a încredinţat copilul are dreptul de a avea legături

personale cu acesta, precum şi dreptul de a veghea la creşterea, educarea, învăţătura şi

pregătirea profesională a copilului (art.43 alin.ultim C.fam.)52;

2.Desfiinţarea căsătoriei. Nulitatea căsătoriei nu produce efecte în privinţa

copiilor din respectiva căsătoriei (art.23 alin.ultim C.fam.). După desfiinţarea căsătoriei,

părinţii nu vor mai locui împreună. De aceea, art.24 alin.2 C.fam. prevede că, în ceea ce

priveşte drepturile şi îndatoririle dintre părinţi şi copii, se vor aplica, prin asemănare,

dispoziţiile privitoare la divorţ, astfel cum sunt reglementate prin art.42-44 din acelaşi Cod;

3.Încredinţarea copilului din afara căsătoriei. În cazul în care filiaţia copilului din

afara căsătoriei a fost stabilită faţă de ambii părinţi, încredinţarea lui, precum şi contribuţia

părinţilor la cheltuielile de creştere, educare, învăţătură şi pregătire profesională se vor

hotărâ potrivit dispoziţiilor art.42-44 C.fam., care se aplică prin asemănare (art.65 C.fam.).

Din acest punct de vedere, părinţii din afara căsătoriei sunt asimilaţi cu soţii divorţaţi. În

consecinţă, părintele căruia i s-a încredinţat copilul exercită, cu privire la acesta, drepturile

părinteşti, iar celălalt părinte păstrează dreptul de a avea legături personale cu copilul,

precum şi dreptul de a veghea la creşterea, educarea, învăţătura şi pregătirea profesională a

acestuia.

Ocrotirea părintească revine numai în parte părinţilor. Există unele situaţii în

care drepturile şi îndatoririle părinteşti cu privire la persoana minorului revin unei alte

persoane sau unei instituţii de ocrotire, iar dreptul de administrare a bunurilor, de

reprezentare sau de încuviinţare a actelor minorului revin unuia dintre părinţi, desemnat de

instanţa judecătorească. În toate aceste situaţii, amândoi părinţii au dreptul de a avea

52 Această situaţie se poate ivi şi în timpul judecării procesului de divorţ. Într-adevăr, se pot lua măsuri vremelnice pe timpul judecăţii, la cerere, pe cale de ordonanţa preşedenţială, cu privire la încredinţarea copiilor minori (art.6132 C. proc. civ., în redactarea dată prin Decretul nr.174 din 20 iulie 1974).

30

legături personale cu copilul, precum şi dreptul de a veghea la creşterea, educarea,

învăţătura şi pregătirea profesională. Cazurile în care drepturile şi îndatoririle părinteşti

sunt împărţite între părinţi şi alte persoane sau instituţii de ocrotire, în felul mai sus arătat,

sunt următoarele:

1. Desfacerea căsătoriei prin divorţ. În cazul desfacerii căsătoriei prin divorţ,

încredinţarea copiilor se poate face, dacă există motive temeinice, altor persoane decât

părinţii sau unei instituţii de ocrotire (art.42 alin.2 C.fam.). În această situaţie, persoana sau

instituţia de ocrotire va avea faţă de copil numai drepturile şi îndatoririle părinteşti cu

privire la persoana copilului. Dreptul de administrare a bunurilor, de reprezentare sau de

încuviinţare a actelor minorului revin părintelui desemnat prin hotărârea judecătorească

prin care s-a pronunţat divorţul. Celălalt părinte are dreptul de a avea legături personale cu

copilul şi dreptul de a veghea la creşterea, educarea, învăţătura şi pregătirea profesională

(art.43 C.fam.). Desigur, aceleaşi drepturi le are şi părintele care exercită administrarea

bunurilor, reprezentarea sau încuviinţarea actelor minorului;

2.Desfiinţarea căsătoriei. Situaţia este aceeaşi ca şi în cazul desfacerii căsătoriei

prin divorţ, deoarece, potrivit art.24 alin.2 C.fam., în ceea ce priveşte drepturile şi

îndatoririle dintre părinţi şi copii, se aplică, prin asemănare, dispoziţiile privitoare la divorţ.

3.Încredinţarea copilului din afara căsătoriei. Acest copil poate fi încredinţat unei

alte persoane decât părintelui său ori unei instituţii de ocrotire, în aceleaşi condiţii ca şi

copilul din căsătorie în cazul divorţului (art.65 C.fam.). În consecinţă, situaţia este aceeaşi,

în privinţa drepturilor şi îndatoririle dintre părinţi şi copii, ca şi în cazul desfacerii

căsătoriei prin divorţ;

4.Încredinţarea copilului din căsătorie. Când copilul este lipsit de ocrotirea

părintească şi nu a fost instituită tutela, copilul poate fi încredinţat unei familii sau

persoane şi dacă nu a fost posibilă nici această măsură de protecţie, drepturile părinteşti

asupra copilului se exercită de către consiliul judeţean, respectiv de către consiliile locale

ale sectoarelor municipiului Bucureşti, prin Comisia pentru protecţia copilului, până când

această comisie hotărăşte încredinţarea copilului serviciului public specializat pentru

protecţia copilului sau unui organism privat autorizat în condiţiile legii (art.9 alin.1).

Persoana fizică sau persoanele juridice cărora li s-a încredinţat copilul au faţă de

acesta numai drepturile şi obligaţiile ce revin părinţilor cu privire la persoana acestuia

(art.10 alin.1).

31

Exercitarea dreptului de a încheia acte juridice în numele copilului ori

încuviinţarea încheierii acestor acte se face de către Comisia pentru protecţia copilului, în

condiţiile legii (art.10 alin.4).

Dreptul de a administra bunurile copilului se exercită de către Comisia pentru

protecţia copilului care îl poate delega serviciului public specializat pentru protecţia

copilului. Se face inventarierea bunurilor copilului. Serviciul public specializat pentru

protecţia copilului, cu aprobarea Comisia pentru protecţia copilului, va putea înstrăina

bunurile copilului, numai dacă actul răspunde unor necesităţi sau prezintă un folos

neândoielnic pentru copil (art.10 alin.5).

Amândoi părinţii păstrează dreptul de a avea legături personale cu copilul, în

condiţiile stabilite de Comisia pentru protecţia copilului, dacă este respectat interesul

superior al copilului. Serviciul public specializat pentru protecţia copilului sau, după caz,

organismul privat autorizat va crea condiţiile necesare pentru aceasta, potrivit legii (art.11

alin.1).

De asemenea, Comisia pentru protecţia copilului poate hotărâ plasamentul

copilului la o persoană sau la o familie, dacă securitatea, dezvoltarea sau integritatea

morală a copilului este periclitată în familie din motive independente de voinţa părinţilor,

iar dacă nu există persoane sau familii corespunzătoare la care copilul să poată fi dat în

plasament, Comisiei pentru protecţia copilului poate hotărâ plasamentul copilului la

serviciul public specializat pentru protecţia copilului sau la un organism privat autorizat

(art.12).

Pe toată perioada plasamentului53, părinţii copilului îşi menţin drepturile şi

obligaţiile faţă de acesta, cu excepţia acelora care sunt incompatibile cu aplicarea acestor

măsuri (art.13 alin.1).Părinţii au dreptul să menţină legături permanente şi nemijlocite cu

copilul, pe toată durata plasamentului. Ei au dreptul să viziteze copilul în condiţiile legii,

precum şi dreptul să corespondeze cu acesta. Părinţii pot vizita copilul la domiciliul sau

sediul persoanei sau al familiei la care acesta a fost dat în plasament, numai cu acordul

acestora şi în prezenţa reprezentanţilor serviciului public specializat pentru protecţia

53 Plasamentul familial constituie o alternativă viabilă la instituţionalizarea minorilor în centre de plasament pentru diverse intervale de timp. Sentimentele paterne şi materne naturale sunt înlocuite. Eficienţa unor astfel de activităţi poate fi conturată în plan afectiv, volitiv, educaţional şi de comunicare. Arta de a se substitui familiei naturale solicită compromisuri şi riscuri, eforturi şi poate eşecuri temporare. – Revista de asistenţă socială 2/2002, p.57, Plasamentul familial sau elemente pentru o teorie a comportamentului familial de tip substitutiv, sociolog drd. Velemir Radovan.

32

copilului (art.13 alin.3). În lipsa acordului, legătura personală se realizează în spaţii special

amenajate în cadrul sau în afara centrelor de plasament (art.17 lit.e).

Persoanele fizice sau cele juridice care au primit în plasament un copil sunt

obligate să îi asigure acestuia îngrijirile şi condiţiile necesare dezvoltării sale armonioase.

Acordul părinţilor pentru efectuarea actelor obişnuite, necesare îndeplinirii acestei obligaţii

sau înlăturării oricărei situaţii urgente care ar pune în pericol securitatea, dezvoltarea sau

integritatea morală a copilului, este prezumat (art.14 alin.2). Pe durata plasamentului,

domiciliul copilului este la persoana la care a fost dat în plasament.

Tutela. Tutela minorului, ca instituţie juridică, grupează ansamblul normelor

juridice care reglementează ocrotirea unui minor lipsit de ocrotire părintească54 prin

intermediul unei persoane numite tutore şi care-şi exercită atribuţiile sub supravegherea

autorităţii tutelare.

Caracterele generale. Tutela se exercită în interesul exclusiv al minorului (art.114

şi 123 C.fam.).

Tutela este o sarcină socială, de onoare, de încredere, deoarece tutorele, ca şi

părinţii, are datoria de a contribui efectiv la creşterea tinerei generaţii. De aceea, legea

prevede incapacitatea pentru unele persoane de a fi tutore (art.117 C.fam.).

Tutela este o sarcină obligatorie şi cel ce a fost numit tutore nu poate refuza

această încredere decât în cazurile anume prevăzute de lege (art.118 C.fam.).

Tutela este o sarcină personală, ceea ce înseamnă că nu se poate transmite. Dacă

tutorele îşi încetează activitatea, dar funcţionarea tutelei ar fi încă justificată, autoritatea

tutelară este în drept să ia măsurile necesare pentru ca ocrotirea minorului să fie totuşi

asigurată.

Tutela este o sarcină gratuită. În anumite împrejurări, autoritatea tutelară poate

acorda tutorelui o remuneraţie ce nu poate depăşi 10% din veniturile bunurilor minorului

(art.121 C.fam.).

Deschiderea tutelei. Tutela se deschide când minorul este lipsit de ocrotire

părintească, deci de îngrijirea ambilor părinţi, cazurile fiind cele prevăzute de art.113

C.fam., şi anume:

54 Ion P. Filipescu, Tratat de dreptul familiei, Editura All Beck, 2000, p.553, apud Tr. Ionaşcu, în Persoana fizică în dreptul..., Ed. Acad., Bucureşti, 1963, p.194 şi urm.; Tudor R. Popescu, op. cit., p.309 şi urm.; C. Stănescu, Dreptul civil, Persoanele fizice şi juridice, Bucureşti, Editura didactică şi pedagogică, 1963, p.281 şi urm.; V. Nicolescu, T. Hentea, E. Popescu, Autoritatea tutelară, Bucureşti, Editura ştiinţifică, 1965, p.39 şi urm.; E.A. Barasch, I. Nestor, S. Zilberstein, în Rudenia..., Editura Acad. Bucureşti, 1966, p.305 şi urm.; A. Ionaşcu, op. cit., p.233 şi urm; Gh. Beleiu, Drept civil, Buc., 1992.

33

ambii părinţi sunt morţi sau declaraţi morţi;

ambii părinţi sunt necunoscuţi sau dispăruţi;

ambii părinţi sunt puşi sub interdicţie;

ambii părinţi sunt decăzuţi din drepturile părinteşti.

Un alt caz de deschidere al tutelei este cel reglementat de art.22 alin.4 Ordonanţa

de urgenţă nr.25/1997. Astfel, la desfacerea adopţiei, instanţa, considerând că nu este în

interesul minorului ca părinţii fireşti să redobândească drepturile şi obligaţiile părinteşti,

poate decide o altă măsură de protecţie, care ar putea fi şi tutela minorului55.

Numirea tutorelui se face de către autoritatea tutelară, chiar dacă instituirea s-a

decis de către instanţa judecătorească. Alegerea tutorelui trebuie făcută astfel încât să fie

ocrotite interesele minorului, preferabilă fiind numirea unei rude. În cercetările pe care

trebuie să le efectueze, autoritatea tutelară va avea în vedere şi dispoziţiile art.117 C.fam.

care prevăd expres cazurile de excludere de la sarcina tutelei.

Potrivit acestui articol nu pot fi tutori: minorul sau cel pus sub interdicţie; cel

decăzut din drepturile părinteşti sau declarat incapabil de a fi tutore; cel căruia i s-a

restrâns exerciţiul unor drepturi politice sau civile, fie în temeiul legii, fie prin hotărâre

judecătorească, precum şi cel cu rele purtări; cel lipsit potrivit legii speciale, de dreptul de

a alege şi de a fi ales; cel care, exercitând o altă tutelă a fost îndepărtat din aceasta; cel care

din cauza intereselor potrivnice cu ale minorului nu ar putea îndeplini sarcina tutelei.

Când numirea unui tutore necesită un timp mai îndelungat, se poate numi

provizoriu, un curator care să reprezinte interesele minorului.

Drepturile şi îndatoririle tutorelui. Drepturile şi îndatoririle tutorelui cu privire la

persoana minorului au acelaşi conţinut ca şi drepturile şi îndatoririle părinteşti (art.122,

123, 125 şi 136 C.fam.) şi se exercită numai în interesul minorului (art.114 C.fam.)56.

În ceea ce priveşte bunurile minorului, tutorele reprezintă pe minor în actele

juridice, dacă are vârsta de până la 14 ani, şi îi încuviinţează actele, dacă are vârsta de

14-18 ani (art.124, 133 C.fam.). Tutorele poate încheia unele acte singur, în numele şi pe

socoteala minorului, fără nici o încuviinţare prealabilă, iar alte acte numai cu încuviinţarea

55 În ce priveşte alte cauze de instituire a tutelei minorului, Ion P. Filipescu, op. cit., în J.N., nr. 11, 1965, p.19 şi urm. şi supra, titlul XI, cap.1, secţ.1, nr.1.

56 Pentru amănunte, Tr. Ionaşcu, op.cit., p.206-207. S-a decis că tutorele este în drept fie să-şi alăture acţiunea civilă celei penale, fie să se adreseze direct instanţei civile, pentru înapoierea la domiciliu a minorului (Trib. Suprem, dec.civ. nr. 1089 din 7 august 1970, în CD 1971, p.193).

34

prealabilă a autorităţii tutelare (art.129 şi 130 C.fam.). În sfârşit, sunt unele acte pe care

tutorele nu le poate face în nici un caz (art.140 C.fam.)57.

Minorul care a împlinit vârsta de 14 ani poate face singur acte de conservare şi

acte de administrare, dacă acestea din urmă nu-i pricinuiesc vreo leziune (art.25 Decretul

nr.32 din 31 ianuarie 1954). Minorul cu capacitate de exerciţiu restrânsă poate face acte de

dispoziţie, dar cu încuviinţarea prealabilă a tutorelui şi a autorităţii tutelare. Actele

încheiate de minor, fără încuviinţarea prealabilă menţionată, sunt anulabile (art.133

C.fam.).

Există unele acte, pe lângă cele amintite, pe care minorul le poate face singur,

fără a avea nevoie de vreo încuviinţare:

a) acte de dreptul familiei (minora în vârstă de 16 ani se poate căsători, minorul

care a împlinit vârsta de 10 ani trebuie să consimtă la adopţie, recunoaşterea de maternitate

ori de paternitate);

b) acte de domeniul dreptului muncii şi dreptul cooperatist (încheierea

contractului de muncă – art.7 C.muncii; intrarea într-o organizaţie cooperatistă ca

membru); în aceste situaţii, minorul exercită singur drepturile şi execută tot astfel

obligaţiile izvorâte din contractul de muncă sau din calitatea de membru al unei organizaţii

cooperstiste şi dispune singur de sumele de bani pe care le-a dobândit din muncă proprie;

minorul cu capacitate de exerciţiu restrânsă poate să facă depuneri la casele de păstrare şi

să dispună de aceste depuneri, potrivit regulamentelor acestor case de păstrare (art.10

Decretul nr.31 din 1954);

c) acte din domeniul dreptului civil: minorul în vârstă de 16 ani poate să-şi facă

singur testamentul, dar nu poate dispune de mai mult de jumătate din bunurile de care

57 Ion P. Filipescu, Tratat de dreptul familiei, Editura All Beck, 2000, p.554, apud E.A. Barasch,

I. Nestor, S. Zilberstein, op. cit., p.223 şi urm.; Tr. Ionaşcu, op. cit., p.207 şi urm.; T.R. Popescu, op. cit., p.316 şi urm.; C. Stănescu, op. cit., p.281 şi urm. Actele cu privire la bunuri pot fi de conservare, administrare şi dispoziţie. Pentru clasificarea actelor în acte de conservare, acte de administrare şi acte de dispoziţie, Ion P. Filipescu, Drept civil, Dreptul de proprietate şi alte drepturi reale, Bucureşti, 1997, p.17 şi urm. Tutorele poate face singur acte de conservare şi de administrare. Tutorele poate face acte de dispoziţie cu privire la bunurile minorului numai cu aprobarea prealabilă a autorităţii tutelare. Tutorele nu poate renunţa la despăgubirile cuvenite minorului într-un proces penal, faţă de dispoziţiile art.17 C. proc. pen.; potrivit art.129 alin.2 C. fam., tutorele nu poate renunţa la drepturile patrimoniale ale minorului, fără prealabila încuviinţare a autorităţii tutelare, care nu a existat în speţă (Trib. Suprem, dec. Pen. Nr.34 din 9 ianuarie 1981, în R.R.D., nr.10, 1981, p.69). Tutorele nu poate face pentru minor următoarele acte: cele cu titlu gratuit (art.129 C. fam. Se referă la donaţii); garantarea obligaţiei altuia, ca fidejusor sau cauţiune reală (art.129 C. fam.); orice acte juridice ce s-ar încheia între turore, soţul său, vreo rudă a sa, ascendent sau descendent, ori fraţii sau surorile sale, pe de o parte, şi minor, pe de altă parte (art.128 C. fam.). În sensul că în cazul încheierii acestor acte intervine anulabilitatea, Trib. Suprem, dec. civ. nr.425 din 5 aprilie 1958, în L.P., nr.7, p.112, nota V. Economu, şi art.129 C. fam.

35

poate dispune majorul prin testament; acceptarea unei donaţii dacă este fără sarcini sau

neafectată de modalitatea condiţiei; acte juridice de valoare patrimonială măruntă.

Actele juridice menţionate încheiate de minor fără respectarea dispoziţiilor legale

sunt sacţionate cu nulitatea relativă.

Se pot dobândi drepturi şi naşte obligaţii pe seama minorului, cu capacitate de

exerciţiu restrânsă sau fără capacitate de exerciţiu, pe alte căi decât actul juridic civil, şi

anume: actul administrativ, în cazurile anume determinate de lege, fără încheiere de

contract, fără acordul de voinţă al subiectelor raporturilor juridice respective; faptul juridic,

în sens restrâns (faptele voluntare, licite ori ilicite, săvârşite în alt scop decât de a produce

efecte juridice, dar care produc asemenea efecte deoarece aşa dispune norma juridică).

Drepturile şi îndatoririle tutorelui sunt prevăzute de lege în interesul minorului.

De aceea, tutorele răspunde pentru abaterile săvârşite în exerciţiul acestora. Răspunderea

tutorelui poate fi, după caz, civilă, penală ori contravenţională58.

Încetarea tutelei. Tutela ia sfârşit prin ajungerea minorului la majorat sau prin

decesul acestuia intervenit înainte de a deveni major. De asemenea, tutela ia sfârşit în

cazurile în care au încetat motivele care au determinat instituirea acesteia (de exemplu,

părinţii au fost identificaţi sau a fost ridicată decăderea lor din drepturile părinteşti).

Încetarea tutelei nu trebuie confundată cu încetarea funcţiei tutorelui. Într-adevăr,

sunt împrejurări care determină numai încetarea funcţiei tutorelui, fără ca tutela să se

stingă: tutorele moare, tutorele este îndepărtat (art.138 C.fam.); tutorele este înlocuit

(art.118 C.fam).

La încetarea tutelei ori încetarea funcţiei se ridică problema efectuării socotelilor

şi a predării bunurilor minorului, în condiţiile art.140 C.fam59.

Curatela. Curatela reprezintă o instituţie de ocrotire a minorului care are caracter

temporar şi subsidiar. Curatela nu este specifică ocrotirii persoanelor lipsite de capacitate

de exerciţiu, ci poate interveni şi în cazul persoanelor capabile, care din diferite motive,

nu-şi pot îngriji interesele (art.152 C.fam.).

58 Tutorele răspunde pentru pagubele pricinuite minorului prin actele încheiate de el, ca reprezentant al minorului, şi pentru pagubele produse prin actele încheiate de minorul cu capacitate de exerciţiu restrânsă cu încuviinţarea prealabilă a tutorelui (fostul Trib. Reg. Ploieşti, dec. civ. Nr. 145 din 12 iunie 1961, cit. de T.R. Popescu, op. cit., p.327 şi de C. Stănescu, op. cit., p.307).

59 Acţiunea minorului împotriva tutorelui pentru darea socotelilor este practic imprescriptibilă

(Trib. Suprem, dec. civ. Nr. 1141 din 24 septembrie 1964, cit. de C. Stănescu, op. cit., p.304; art.14 Decretul nr.167 din 1958 prevede că prescripţia este suspendată cât timp nu s-au dat socotelile).

36

În cazul minorului, curatorul este chemat să înlocuiască părinţii fireşti sau

tutorele, fie la încheierea anumitor acte juridice, fie la încheierea tuturor actelor presupuse

de ocrotirea minorului, însă numai provizoriu.

Curatela minorului se instituie:

când există contrarietate de interese între ocrotitorul legal şi minor60 (art.132 şi

105 C.fam.);

când ocrotitorul legal, părinte sau tutore este vremelnic împiedicat să-şi

îndeplinească îndatoririle (art.152 lit.c C.fam.);

când pentru numirea sau înlocuirea tutorelui minorului este nevoie de o

perioadă mai îndelungată (art.139 C.fam.);

până la soluţionarea cererii de punere sub interdicţie a minorului (art.146

C.fam.).

Ocrotirea minorului aflat sub curatelă se înfăptuieşte prin reprezentarea acestuia

dacă nu a împlinit 14 ani şi încuviinţarea actelor minorului cu capacitate de exerciţiu

restrânsă (între 14-18 ani).

Curatela ia sfârşit dacă au încetat cauzele care au determinat instituirea ei. De

asemenea, curatela ia sfârşit o dată cu încetarea incapacităţii ori a restrângerii capacităţii de

exerciţiu.

Adopţia reprezintă şi ea un mijloc de ocrotire a minorului. Acolo unde nu este

posibil ca copilul să fie menţinut şi crescut în familia sa de origine, urmează a se asigura

copilului o familie permanentă, în care să fie crescut şi format pentru a deveni folositor

60 Trib. Suprem, dec. de îndrumare nr.6 din 23 aprilie 1959, (în CD 1959, p.27) se arată că

autoritatea tutelară este obligată să numească un curator ori de câte ori la o moştenire, alături de minor, vine unul sau ambii părinţi, sau în procesele de ieşire din indiviziune, dacă apar, alături de minor şi interese contrare, unul sau ambii părinţi. Numirea curatorului este necesară când la succesiune vine minorul cu părintele sau părinţii (Trib. Suprem, dec. civ. Nr.1776 din 18 iulie 1984, în R.R.D., nr.7, 1985, p.72). Acela care, din cauza bătrâneţii, a bolii sau a unei infirmităţi fizice, deşi capabil, deci cu discernământ, nu poate să-şi apere personal interesele, în condiţii mulţumitoare, nu poate fi pus sub interdicţie, ci i se poate numi un curator (Trib. Suprem, dec. civ. Nr.691 din 20 aprilie 1978, în R.R.D., nr.10, 1978, p.55).

Noţiunea de interese contrare, în sensul art.132 şi 105 alin.3 din Codul familiei, cuprinde nu numai pe acelea care au şi dat naştere unui conflict, ci şi acele interese concurente care sunt susceptibile de a intra în conflict. În acest sens, cauzele în care sunt prezente mai multe părţi există interese contrare. În litigiile de ieşire din indiviziune părţile fiind în acelaşi timp şi reclamanţi şi pârâţi, nu interesează faptul că părintele şi minorul sunt împreună reclamanţi sau pârâţi. În consecinţă, atunci când la moştenirea părintelui vine şi copilul minor în concurs cu părintele supravieţuitor, minorul şi părintele supravieţuitor, au fiecare, un interes propriu la moştenire, care poate veni în conflict cu interesul celuilalt. Chiar dacă în majoritatea cazurilor părintele supravieţuitor va susţine corect interesele copilului său minor, nu trebuie nesocotită şi eventualitatea contrară, când părintele, profitând de lipsa de experienţă a copilului, ar acţiona în propriul său interes şi în dezavantajul minorului. Numirea unui curator, care va reprezenta pe minorul sub 14 ani sau îl va asista dacă a depăşit această vârstă, este singurul mijloc de a preveni asemenea situaţii (Trib. Suprem, S. civ., decizia nr.2805 din 4 decembrie 1973).

37

societăţii, în care să se integreze fără dificultăţi. Adopţia oferă posibilitatea unei familii

permanente copilului. Prin adopţie, copilul care este lipsit de părinţi sau de o îngrijire

corespunzătoare este primit în familia adoptatorilor, unde urmează a fi crescut ca şi un

copil firesc al acestora. Începând cu 1 ianuarie 2005, în România, regimul juridic al

adopţiilor este reglementat de Legea nr.273 din 21 iunie 2004.

Adopţia este operaţiunea juridică prin care se creează legătura de filiaţie între

adoptator şi adoptat, precum şi legături de rudenie între adoptat şi rudele adoptatorului

(art.1).

În cursul procedurii adopţiei trebuie respectate următoarele principii (art.2):

a) principiul interesului superior al copilului;

b) principiul creşterii şi educării copilului într-un mediu familial;

c) principiul continuităţii în educarea copilului, ţinând-se seama de originea sa

etnică, culturală şi lingvistică;

d) principiul informării copilului şi luării în considerare a opiniei acestuia în

raport cu vârsta şi gradul său de maturitate;

e) principiul celerităţii în îndeplinirea oricăror acte referitoare la procedura

adopţiei.

Pe tot parcursul procedurii de adopţie direcţia în a cărei rază teritorială

domiciliază copilul este obligată să ofere copilului informaţii şi explicaţii clare şi complete,

potrivit vârstei şi gradului său de maturitate, referitoare la etapele şi durata procesului de

adopţie, la efectele acesteia, precum şi la adoptator sau familia adoptatoare şi rudele

acestora (art.4 din Legea 273/2004).

Prin adopţie, adoptatorii îşi asumă obligaţiile şi răspunderea ce revin părinţilor

fireşti.

Codul familiei reglementa două feluri de adopţii:

a) adopţia cu efecte restrânse (art.67-78 înprezent abrogate), care se caracteriza

prin următoarele: 1) legăturile de rudenie dintre adoptat şi descendenţii săi, pe de o parte, şi

părinţii fireşti şi rudele acestora, pe de altă parte, se menţineau; 2) între adoptat şi

descendenţii săi, pe de o parte, şi adoptator, pe de altă parte, se stabileau raporturi de

rudenie asemănătoare acelora dintre părinţi şi copii;

b) adopţia cu efecte depline (cu efectele filiaţiei fireşti-art.79 în prezent abrogat),

care se caracteriza prin următoarele: 1) legăturile de rudenie dintre adoptat şi descendenţii

săi, pe de o parte, şi părinţii săi fireşti şi rudele acestora, pe de altă parte, încetau; cu toate

38

acestea, impedimentul la căsătorie rezultând din rudenie se menţinea; 2) între adoptat şi

descendenţii săi, pe de o parte, şi adoptator şi rudele acestuia, pe de altă parte, se stabileau

raporturi de rudenie.

Ordonanţa de urgenţă cu privire la regimul juridic al adopţiei nr.25/1997, a

reglementat un singur fel de adopţie, care se caracteriza prin următoarele: 1) între cel care

adoptă şi copil se stabileşte filiaţia; 2) între copil şi rudele adoptatorului se stabileşte

rudenia; deşi art.1 al Ordonanţei de urgenţă menţionată nu prevede expres, rudenia se

stabileşte şi între descendenţii copilului adoptat şi adoptator, precum şi între descendenţii

copilului adoptat şi rudele adoptatorului; soluţia rezultă din art.1 alin.1 care prevede

stabilirea filiaţiei dintre copilul adoptat şi cel care adoptă şi din art.21 alin.2 care arată că

pe baza hotărârii judecătoreşti irevocabile de încuviinţare a adopţiei, serviciul de stare

civilă competent va întocmi, în condiţiile legii, un nou act de naştere al copilului, în care

adoptatorii vor fi trecuţi ca fiind părinţii săi fireşti.

Aceleaşi prevederi sunt reluate şi în Legea nr. 273/2004 care abrogă Ordonanţa

de urgenţă nr.25/1997 şi intrată în vigoare la 1 ianuarie 2005. Conform art.50 din legea sus

menţionată, în momemtul stabilirii filiaţiei prin adopţie, rudenia firească dintre adoptat şi

descendenţii săi, pe de o parte, şi părinţii săi fireşti şi rudele acestora, pe de altă parte,

încetează cu excepţia adopţiei copilului de către soţul părintelui firesc sau adoptiv, caz în

care încetarea raporturilor de rudenie se aplică numai în raport cu părintele firesc şi rudele

părintelui firesc care nu este căsătorit cu adoptatorul.

Caracterele generale ale adopţiei. Adopţia se încheie numai dacă aceasta este

în interesul superior al copilului (art.5 alin.1 din Legea nr.273/2004). Legea prevede că

adopţia se încheie în interesul superior al copilului dar nu se arată în ce constă interesul

superior al copilului şi prin ce se deosebeşte de interesul copilului. Copilul ar avea, deci,

două feluri de interese. Adopţia trebuie să asigure dezvoltarea armonioasă a copilului şi

respectarea drepturilor fundamentale ce-i sunt recunoscute. Acesta ar fi interesul superior

al copilului. Se consideră că interesul copilului constituie finalitatea superioară a adopţiei61.

Favoarea pentru adopţie însemnează favoarea pentru copil. Interesul copilului este sufletul,

esenţa adopţiei, finalitatea unică şi superioară care justifică oricare din normele ce

reglementează adopţia. De aceea, folosirea adopţiei în alt scop decât interesul copilului nu

61 Ion P. Filipescu, Tratat de dreptul familiei, Editura All Beck, 2000, p.366, apud Gérard Cornu,

Droit civil, La famille, 4-ème édition, Montchrestien, Paris, 1994, p.370

39

se justifică. Prin urmare, adopţia se încheie în interesul copilului, acest interes constituind

raţiunea de a fi a adopţiei.

Interesul adoptatului trebuie avut în vedere nu numai la încuviinţarea adopţiei, ci

şi în timpul în care aceasta există, precum şi atunci când se pune problema desfacerii ei.

Aprecierea interesului adoptatului trebuie să se facă în cadrul dispoziţiilor legale, iar

interesul adoptatului nu înseamnă că adoptatorul nu poate avea şi el un interes moral la

încheierea adopţiei în dorinţa de a-şi manifesta sentimente de ocrotire socială, pentru a veni

în ajutorul copiilor care nu se pot bucura de ocrotirea părintească.

De asemenea, între interesul adoptatului şi cel al adoptatorului nu trebuie să

existe conflicte de interese. De aceea, principiul că adopţia se face numai în interesul

adoptatului trebuie înţeles în sensul că scopul principal al adopţiei, scopul superior al

acesteia, este acela de a oferi posibilitatea copiilor care nu se pot bucura de ocrotirea

părintească, de a fi crescuţi şi educaţi în familia adoptatorului. Acesta este interesul

superior al adoptatului. Acest interes constituie cauza adopţiei.

Adopţia este un act solemn. Caracterul solemn al adopţiei rezultă din următoarele

împrejurări:

a) consimţământul părinţilor fireşti sau, după caz, al tutorelui se dă în faţa

instanţei judecătoreşti o dată cu soluţionarea cererii de deschidere a procedurii de adopţie

(art.15 alin.1 din Legea nr.273/2004);

b) adopţia se încuviinţează numai de către instanţa judecătorească competentă

(art.34 din Legea nr.273/2004);

c) adoptatorul sau familia adoptatoare este evaluată de către direcţia de la

domiciliul acestora şi trebuie să prezinte condiţiile materiale şi garanţiile morale necesare

asigurării dezvoltării armonioase a copilului; îndeplinirea acestor cerinţe se constată

printr-un atestat eliberat de direcţia în a cărei rază teritorială domiciliază adoptatorul sau

familia adoptatoare (art.19) şi care trebuie să arate că aceştia sunt apţi să adopte.

Minorul interzis. Sub interdicţie poate fi pus şi minorul (art.142 C.fam.)62.

62 Punerea sub interdicţie este condiţionată de existenţa unei stări de tulburare mintală cu caracter general şi permanent; deci slăbirea trecătoare a facultăţilor mintale, inconştienţa generată de beţie, hipnoză

etc., nu sunt de natură să determine luarea unei asemenea măsuri (Trib.Suprem, dec. civ. Nr.1035 din 28 iulie 1970, în I.G. Mihuţă, Repertoriu... 1969-1975, p.61). Lipsa de discernământ trebuie să pună în imposibilitate de a se îngriji singură de interesele ei (Trib. Suprem, dec. civ. Nr.781 din 6 mai 1955, în CD 1956, p.246). În ceea ce priveşte felul în care se ascultă de către instanţa judecătorească cel ce urmează a fi pus sub interdicţie, Trib. Suprem, dec. civ. Nr.340 din 24 februarie 1956, în CD 1957, p.430. S-a decis că instanţa este obligată să asculte persoana vizată, sub formă de interogatoriu, care să cuprindă o arie mai largă de împrejurări, pentru a se stabili starea sănătăţii acesteia (Trib. Suprem, dec. civ. nr.99 din 20 ianuarie 1976, în CD 1977, p.181). Pârâtul în acţiunea de punere sub interdicţie poate ataca cu recurs hotărârea de respingere a acţiunii (Trib.

40

În cazul că minorul pus sub interdicţie se găseşte sub ocrotirea părinţilor, el rămâne sub

această ocrotire până devine major, când, dacă se va mai afla sub interdicţie, i se va numi

un tutore63. În cazul că minorul se găseşte sub tutelă la data punerii sub interdicţie,

autoritatea tutelară poate decide menţinerea acelui tutore ori numirea unuia nou.

Tutela celui interzis (pus sub interdicţie) funcţionează după regulile de la tutela

minorului, care nu a împlinit vârsta de 14 ani64, cu excepţia cazurilor când legea dispune

altfel (art.147 C.fam.)65.

Punerea sub interdicţie a minorului suferind de alienaţie sau debilitate mintală

permite ocrotirea acestuia, potrivit cu starea în care se găseşte, şi după vârsta de 14 ani,

fără întrerupere. Pe de altă parte, scopul specific al tutelei minorului interzis îl constituie

vindecarea şi îmbunătăţirea condiţiilor lui de viaţă.

Suprem, dec. civ. Nr.835 din 13 mai 1955, în CD 1956, p.247). Asistarea de un avocat a celui a cărui punere sub interdicţie se solicită nu este obligatorie (Trib. Suprem, dec.civ. nr.99 din 20 ianuarie 1976, în CD 1977, p.181).

63 Domiciliul persoanei interzise se găseşte la tutorele ei. Acest principiu nu poate fi aplicat decât atunci când există condiţii corespunzătoare ca incapabilul să locuiască efectiv la tutore. Astfel, este cazul în care pentru îngrijirea incapabilului este necesară o cameră separată, dar care nu poate fi asigurată în locuinţa tutorelui. (Trib. Suprem, dec. civ. Nr.2951 din 27 decembrie 1974, în I.G. Mihuţă, Repertoriu..., op. cit., p.62).

64 Interzisul este lipsit de capacitatea de exerciţiu. S-a decis că pentru perioada înainte de punerea sub interdicţie persoana este prezumată capabilă şi deci, dacă se cere anularea unui act juridic încheiat în această perioadă, trebuie dovedit lipsa de discernământ la facerea actului (Trib. Suprem, dec. civ. Nr.237 din 15 februarie 1967, apud C. Stătescu, op. cit., p.333). Aşadar, minorul peste 14 ani pus sub interdicţie este total lipsit de capacitate de exerciţiu.

65 Decretul nr.313 din 16 octombrie 1980 privind asistenţa bolnavilor psihici periculoşi. Ocrotirea sanitară a acestor persoane se realizează prin tratament medical ambulatoriu şi internare în unităţi sanitare.

41

CAPITOLUL 3

PROTECŢIA COPILULUI AFLAT ÎN DIFICULTATE

3.1 CONSIDERAŢII GENERALE

Începând cu data de 1 ianuarie 2005, a intrat în vigoare Legea nr.272/2004

privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului, lege care reglementează cadrul legal

privind respectarea, promovarea şi garantarea drepturilor copilului. Autorităţile publice,

organismele private autorizate, precum şi persoanele fizice sau juridice responsabile de

protecţia copilului sunt obligate să respecte, să promoveze şi să garanteze drepturile

copilului stabilite prin Constituţie şi lege, în concordanţă cu prevederile Convenţiei

Organizaţiei Naţiunilor Unite cu privire la drepturile copilului, ratificată prin Legea

nr.19/1990, republicată, şi ale celorlalte acte internaţionale în materie la care mânia este

parte (art.1 alin.2). Această lege, precum şi orice alte reglementări adoptate în domeniul

respectării şi promovării drepturilor copilului, sau orice act juridic emis sau, după caz,

încheiat în acest domeniu se subordonează cu prioritate principiului interesului superior al

copilului (art.2 alin.1).

De dispoziţiile Legii nr.272/2004 beneficiază (art.3):

a-copiii cetăţeni români aflaţi pe teritoriul României;

b- copiii cetăţeni români aflaţi în străinătate;

c-copiii fără cetăţenie aflaţi pe teritoriul României;

d-copiii care solicită sau beneficiază de o formă de protecţie în condiţiile

reglementărilor legale privind statutul şi regimul refugiaţilor în România;

e-copiii cetăţeni străini aflaţi pe teritoriul României, în situaţii de urgenţă

constatate în condiţiile prezentei legi, de către autorităţile publice române competente.

Respectarea şi garantarea drepturilor copilului se realizează conform

următoarelor principii (art.6):

a-respectarea şi promovarea cu prioritate a interesului superior al copilului;

b-egalitatea şanselor şi nediscriminarea;

42

c-responsabilizarea părinţilor cu privire la exercitarea drepturilor şi îndeplinirea

obligaţiilor părinteşti;

d-primordialitatea responsabilităţii părinţilor cu privire la respectarea şi

garantarea drepturilor copilului;

e-descentralizarea serviciilor de protecţie a copilului, intervenţia multisectorială

şi parteneriatul dintre instituţiile publice şi organismele private autorizate;

f-asigurarea unei îngrijiri individualizate şi personalizate pentru fiecare copil;

g-respectarea demnităţii copilului;

h-ascultarea opiniei copilului şi luarea în considerare a acesteia, ţinând cont de

vârsta şi de gradul său de maturitate;

i-asigurarea stabilităţii şi continuităţii în îngrijirea, creşterea şi educarea copilului,

ţinând cont de originea sa etnică, religioasă, culturală şi lingvistică, în cazul luării unei

măsuri de protecţie;

j-celeritate în luarea oricărei decizii cu privire la copil;

k-asigurarea protecţiei împotriva abuzului şi exploatării copilului;

l-interpretarea fiecărei norme juridice referitoare la drepturile copilului în

corelaţie cu ansamblul reglementărilor din această materie.

Copilul. Prin copil se înţelege persoana care nu a împlinit vârsta de 18 ani şi nu

are capacitate deplină de exerciţiu (art.4 lit. a). De regulă, minorul nu are capacitate deplină

de exerciţiu. Dar, minora care se căsătoreşte dobândeşte capacitate deplină de exerciţiu, dar

nu devine majoră. De aceea, legea prevede două condiţii:

1-persoana să fie minoră, adică până la împlinirea vârstei de 18 ani;

2-persoana să nu aibă capacitate deplină de exerciţiu , respectiv minora să nu fie

căsătorită.

Copilul aflat în dificultate. Legea sus menţionată are în vedere, copilul lipsit,

temporar sau definitiv, de ocrotirea părinţilor săi. Se are în vedere următoarele situaţii:

a-copiii a căror dezvoltare fizică sau morală, este primejduită, deoarece părinţii

nu-şi îndeplinesc în mod corespunzător drepturile şi îndatoririle lor cu privire la persoana

copilului, făcându-se vinovaţi de neglijenţă în exercitarea ocrotirii părinteşti, dar fără

caracter de gravitate ori abuz. Dacă părinţii se fac vinovaţi de negijenţe grave sau purtare

abuzivă în exercitarea drepturilor părinteşti se va lua o măsură de protecţie a copilului şi

apoi se va cere decăderea din drepturile părinteşti.

43

Copilul se află în situaţia de a fi ameninţat în dezvoltarea sa fizică şi intelectuală,

şi în următoarele cazuri :

-părinţii copilului sunt decedaţi, necunoscuţi, puşi sub interdicţie66, declaraţi

judecătoreşte morţi sau dispăruti ori decăzuţi din drepturile părinteşti, deci copilul este

lipsit de îngrijirea părintească, deoarece există o cauză de instituire a tutelei fără să se fi

instituit tutela;

În cazul în care ambii părinţi ai copilului execută pedeapsa închisorii sau singurul

părinte existent execută asemenea pedeapsă, interzicerea drepturilor părinteşti intervine ca

pedeapsă accesorie şi poate avea loc şi ca pedeapsă complementară, în perioada în care

copilul este lipsit de ocrotirea părintească şi trebuie instituită tutela.

-copilul a fost declarat abandonat prin hotărâre judecătorească definitivă şi

irevocabilă;

-instanţa judecătorească nu a hotărât încredinţarea copilului unei persoane sau

familii, în condiţiile legii, deşi trebuia încredinţat.

Rezultă că dezvoltarea fizică sau morală a copilului se poate datora unor motive

independente de voinţa părinţilor sau lipsei de îngrijire părintească datorită neglijenţei

părinţilor fără gravitate sau datorită abaterilor grave ori abuzive ale părinţilor în exercitarea

ocrotirii părinteşti.

b-copiii a căror securitate sau integritate fizică sau morală, este periclitată,

deoarece sunt lipsiţi de ocrotirea părintească pentru aceleaşi motive ca şi în cazul copiilor

din prima situaţie.

Protecţia specială a copilului reprezintă ansamblul măsurilor, prestaţiilor şi

serviciilor destinate îngrijirii şi dezvoltării copilului lipsit, temporar sau definitiv, de

ocrotirea părinţilor săi sau a celui care, în vederea protejării intereselor sale, nu poate fi

lăsat în grija acestora (art.50).

Copilul beneficiază de protecţie specială prevăzută de legea la care ne referim,

până la dobândirea capacităţii depline de exerciţiu (art.51 alin.1).

La cererea tânărului, exprimată după dobândirea capacităţii depline de exerciţiu,

dacă îşi continuă studiile într-o formă de învăţământ de zi, protecţia specială se acordă, în

66 În cazul în care ambii părinţi ai copilului execută pedeapsa închisorii sau singurul părinte existent execută asemenea pedeapsă, interzicerea drepturilor părinteşti intervine ca pedeapsă accesorie şi poate avea loc şi ca pedeapsă complementară, în perioada în care copilul este lipsit de ocrotirea părintească şi trebuie instituită tutela.

44

condiţiile legii, pe toată durata continuării studiilor, dar fără a se depăşi vârsta de 26 de ani

(art.51 alin.2).

Totodată, conform art.51 alin.3, tânărul care a dobândit capacitate deplină de

exerciţiu şi a beneficiat de o măsură de protecţie specială, dar care nu îşi continuă studiile

şi nu are posibilitatea revenirii în propria familie, fiind confruntat cu riscul excluderii

sociale, beneficiază, la cerere, pe o perioadă de până la 2 ani,de protecţie specială, în

scopul facilitării integrării sale sociale.

Cine asigură protecţia copilului. Responsabilitatea de a asigura protecţia

copilului revine în primul rând autorităţilor publice locale care au obligaţia să garanteze şi

să promoveze respectarea drepturilor copiilor din unităţile administrativ-teritoriale,

asigurând prevenirea separării copilului de părinţii săi, precum şi protecţia specială a

copilului lipsit, temporar sau definitiv, de îngrijirea părinţilor săi (art.102).

Autorităţile administraţiei publice locale au obligaţia de a implica colectivitatea

locală în procesul de identificare a nevoilor comunităţii şi de soluţionare la nivel local a

problemelor sociale care privesc copiii (art.103 alin.1).

În acest scop pot fi create structuri comunitare consultative cuprinzând, dar fără a

se limita, oameni de afaceri locali, preoţi, cadre didactice, medici, consilieri locali, poliţişti.

Rolul acestor structuri este atât de soluţionare a unor cazuri concrete, cât şi de a răspunde

nevoilor globale ale respectivei colectivităţi (art.103 alin.2).

Serviciile publice de asistenţă socială organizate la nivelul municipiilor şi

oraşelor, precum şi persoanele cu atribuţii de asistenţă socială din aparatul propriu al

consiliilor locale comunale îndeplinesc în domeniul protecţiei copilului următoarele

atribuţii (art.106 alin.1):

a) monotorizează şi analizează situaţia copiilor din unitatea administrativ-

teritorială, precum şi modul de respectare a drepturilor copiilor, asigurând centralizarea şi

sintetizarea datelor şi informaţiilor relevante;

b) realizează activitatea de prevenire a separării copilului de familia sa;

c) identifică şi evaluează situaţiile care impun acordarea de servicii şi/sau

prestaţii pentru prevenirea separării copilului de familia sa;

d) elaborează documentaţia necesară pentru acordarea serviciilor şi/sau

prestaţiilor şi acordă aceste servicii şi/sau prestaţii, în condiţiile legii;

45

e) asigură consilierea şi informarea familiilor cu copii în întreţinere asupra

drepturilor şi obligaţiilor acestora, asupra drepturilor copilului şi asupra serviciilor

disponibile pe plan local;

f) asigură şi urmăresc aplicarea măsurilor de prevenire şi combatere a consumului

de alcool şi droguri, de prevenire şi combatere a violenţei în familie, precum şi a

comportamentului delicvent;

g) vizitează periodic la domiciliu familiile şi copiii care beneficiază de servicii şi

prestaţii;

h) înaintează propuneri primarului, în cazul în care este necesară luarea unei

măsuri de protecţie specială, în condiţiile legii;

i) urmăresc evoluţia dezvoltării copilului şi modul în care părinţii acestuia îşi

exercită drepturile şi îşi îndeplinesc obligaţiile cu privire la copilul care a beneficiat de o

măsură de protecţie specială şi a fost reintegrat în familia sa;

j) colaborează cu direcţia generală de asistenţă socială şi protecţia copilului în

domeniul protecţiei copilului şi transmit acesteia toate datele şi informaţiile solicitate din

acest domeniu.

Totodată, în vederea exercitării atribuţiilor în legătură cu măsurile de protecţie a

copilului, funcţionează în subordinea consiliului judeţean şi respectiv a consiliilor locale

ale sectoarelor municipiului Bucureşti, comisia pentru protecţia copilului, ca organ de

specialitate al acestora, fără personalitate juridică, având următoarele atribuţii principale

(art.104 alin.1):

a) stabilirea încadrării în grad de handicap şi orientarea şcolară a copilului;

b) pronunţarea, în condiţiile legii, cu privire la propunerile referitoare la stabilirea

unei măsuri de protecţie specială a copilului;

c) soluţionarea cererilor privind eliberarea atestatului de asistent maternal;

d) alte atribuţii prevăzute de lege.

Serviciul public specializat pentru protecţia copilului, existent în subordinea

consiliilor judeţene şi a consiliilor locale ale sectoarelor municipiului Bucureşti, precum şi

serviciul public de asistenţă socială de la nivelul judeţelor şi sectoarelor municipiului

Bucureşti se reorganizează ca direcţii generale de asistenţă socială şi protecţie a copilului

(art.105 alin.1).

46

Pentru prevenirea separării copilului de părinţii săi, precum şi pentru realizarea

protecţiei speciale a copilului separat, temporar sau definitiv, de părinţii săi, se organizează

şi funcţionează următoarele tipuri de servicii (art.107 alin.1):

a) servicii de zi;

b) servicii de tip familial;

c) servicii de tip rezidenţial.

Conform art.108, serviciile de zi sunt acele servicii prin care se asigură

menţinerea, refacerea şi dezvoltarea capacităţilor copilului şi ale părinţilor săi, pentru

depăşirea situaţiilor care ar putea determina separarea copilului de familia sa.

Serviciile de tip familial sunt acele servicii prin care se asigură, la domiciliul unei

persoane fizice sau familii, creşterea şi îngrijirea copilului separat, temporar sau definitiv,

de părinţii săi, ca urmare a stabilirii în condiţiile legii, a măsurii plasamentului (art.109).

Serviciile de tip rezidenţial sunt acele servicii prin care se asigură protecţia,

creşterea şi îngrijirea copilului separat, temporar sau definitiv, de părinţii săi, ca urmare a

stabilirii în condiţiile legii, a măsurii plasamentului. Fac parte din categoria serviciilor de

tip rezidenţial centrele de plasament şi centrele de primire a copilului în regim de urgenţă.

Se consideră servicii de tip rezidenţial şi centrele maternale. Serviciile de tip rezidenţial

care aparţin autorităţilor administraţiei publice se organizează numai în structura direcţiei

generale de asistenţă socială şi protecţia copilului, în regim de componente funcţionale ale

acestora, fără personalitate juridică. Serviciile de tip rezidenţial se organizează pe model

familial şi pot avea caracter specializat în funcţie de nevoile copiilor plasaţi (art.110).

Monitorizarea respectării principiilor şi drepturilor stabilite de Legea nr.272/2004

şi de Convenţia Organizaţiei Naţiunilor Unite cu privire la drepturile copilului, ratificată

prin Legea nr.18/1990, republicată, precum şi coordonarea şi controlul activităţii de

protecţie şi promovare a drepturilor copilului se realizează de către Autoritatea Naţională

pentru Protecţia Copilului, organ de specialitate al administraţiei publice centrale, cu

personalitate juridică, aflat în subordinea Ministerului Muncii, Solidarităţii Sociale şi

Familiei (art.100).

Apărarea drepturilor şi libertăţilor copilului în raporturile acestuia cu autorităţile

publice cu scopul de a promova şi de a îmbunătăţi condiţia copilului se realizează şi prin

instituţia Avocatul Poporului (art.101).

47

3.2 ALTE CATEGORII DE COPII

Copilul care a săvârşit fapte penale, dar nu răspunde penal67. Potrivit art.80

alin.1 din Legea nr. 272/2004, copilul care a săvărşit o faptă prevăzută de legea penală şi

care nu răspunde penal, beneficiază de protecţie în condiţiile legii sus menţionate, iar la

propunerea direcţiei generale de asistenţă socială şi protecţia copilului în a cărei unitate

administrativ-teritorială se află copilul, se va lua una fie măsura plasamentului fie cea a

supravegherii specializate.

Potrit art.99 din Codul penal, minorul care nu a împlinit vârsta de 14 ani nu

răspunde penal, minorul care are vârsta cuprinsă între 14 şi 16 ani răspunde penal, numai

dacă se dovedeşte că a săvârşit fapta cu discernământ, iar minorul care a împlinit vârsta de

16 ani răspunde penal68.

67 Practica a demonstrat că, adeseori, minori cu vârste de sub 14 ani au un comportament delicvent înnăscut fiind de cele mai multe ori autorii morali şi organizatorii unor activităţi infracţionale săvârşite de minori cu vârste mai mari, dar care sunt dirijaţi şi coordonaţi de către făptuitori minori. Sub aspectul laturii civile este astef posibil ca făptuitori minori (care nu răspund penal) să aibă o culpă delictuală mai mare în săvârşirea unor fapte decât infractori minori, trebuind deci să răspundă mai grav din punct de vedere patrimonial, alături de părinţii lor (C. Stătescu şi C. Bîrsan, Teoria generală a obligaţiilor, Editura All Beck, Bucureşti, 1999, p.254).

68 Potrivit datelor culese de la Biroul Investigaţii Criminale din cadrul Poliţiei municipiului

Medgidia, situaţia minorilor care au comis infracţiuni pe raza municipiului în anul 2004 se prezintă astfel: - minorii cu vârsta sub 14 ani – 2, amândoi comiţând furturi din autoturisme;- minori cu vârste cuprinse între 14-16 ani –8 iar înfracţiunile comise variază de la furturi din

autoturisme şi curţi, până la conducerea autovehiculului fără perrmis pe drumurile publice şi chiar tâlhărie;- minori cu vârste cuprinse între 16-18 ani – 9, toţi au comis furturi din locuinţe sau din incinta

unor societăţi comerciale.Astfel:1.P.I.C. în vârstă de 14 ani a comis următoarele infracţiuni:-tâlhărie asupra lui C.P.;-furtul unei biciclete de la S.V.;-a sustras bunuri din curtea lui V.C.;-a condus un autoturism fără permis pe drumurile publice;-a furat 10 autoturisme Dacia din Medgidia pe care le-a abandonat în localităţile M. Kogălniceanu

şi Medgidia;-a mai comis alte 70 de furturi de autoturime în scop de folosinţă.În urma expertizei medico-legală pentru stabilirea discernământului, s-a stabilit că suferă de

tulburări grave de comportament, provenind dintr-o familie dezorganizată (părinţi despărţiţi), lipsit total de supravegherea familiei, fapt pentru care s-a concluzionat că are o răspundere penală limitată în raport cu faptele comise, dar discernământul a fost păstrat la comiterea faptelor, drept pentru care tribunalul Constanţa a emis o hotărâre judecătorească de internare a minorului într-o instituţie specială de reeducare până la împlinirea vârstei de 18 ani.

2.N.G. şi N.M. ambii în vârstă de 15 ani, provenind din familii dezorganizate, cu mame despărţite şi recăsătorite, au comis în anul 2004 două furturi din locuinţe, 4 furturi din magazine, 3 furturi de autoturisme şi 10 furturi din autoturisme. Cei în cauză au raspundere penală limitată în raport cu vârsta, dar discernământul păstrat la toate faptele comise, fiind în prezent cercetaţi în stare de libertate pentru aceste fapte ce se află pe rolul Judecătoriei cât şi Parchetului de pe lângă Judecătoria Medgidia, care însă nu a dispus până în prezent nici un fel de măsuri.

48

În dispunerea uneia din măsurile prevăzute mai sus, comisia pentru protecţia

copilului, atunci când există acordul părinţilor sau al altui reprezentant legal al copilului,

ori, după caz, instanţa judecătorească, atunci când acest copil lipseşte, va ţine seama de

(art.80 alin.2):

a) condiţiile care au favorizat săvârşirea faptei;

b) gradul de pericol social al faptei;

c) mediul în care a crescut şi a trăit copilul;

d) riscul săvârşirii din nou de către copil a unei fapte prevăzute de legea penală;

e) orice alte elemente de natură a caracteriza situaţia copilului.

Măsura supravegherii specializate constă în menţinerea copilului în familia sa,

sub condiţia respectării de către acesta a unor obligaţii, cum ar fi (art.81 alin.1):

a) frecventarea cursurilor şcolare;

b) utilizarea unor servicii de îngrijire de zi;

c) urmarea unor tratamente medicale, consiliere sau psihoterapie;

d) interzicerea de a frecventa anumite locuri sau de a avea legături cu anumite

persoane.

În cazul în care menţinerea în familie nu este posibilă sau atunci când copilul nu

îşi îndeplineşte obligaţiile stabilite prin măsura supravegherii specializate, comisia pentru

protecţia copilului ori, după caz, instanţa judecătorească, poate dispune plasamentul

acestuia în familia extinsă ori în cea substitutivă, precum şi îndeplinirea de către copil a

obligaţiilor prevăzute mai sus (art.81 alin.2)

În cazul în care fapta prevăzută de legea penală, săvârşită de copilul care nu

răspunde penal, prezintă un grad ridicat de pericol social, precum şi în cazul în care copilul

pentru care s-au stabilit măsurile prevăzute de lege, săvârşeşte în continuare fapte penale,

comisia pentru protecţia copilului sau, după caz, instanţa judecătorească dispune, pe

perioadă determinată, plasamentul copilului într-un serviciu de tip rezidenţial specializat

(art.82).

Este interzis să se dea publicităţii orice date referitoare la săvârşirea de fapte

penale de către copilul care nu răspunde penal, inclusiv date privitoare la persoana acestuia

(art.83).

Totodată, pe toată durata aplicării măsurilor destinate copilului care săvârşeşte

fapte penale şi nu răspunde penal, vor fi asigurate servicii specializate, pentru a-i asista pe

copii în procesul de reintegrare în societate (art.84 alin.1).

49

Persoanele cu handicap69. Protecţia specială a acestor persoane este

reglementată de Ordonanţa de urgenţă nr.102/29.06.1999, aprobată prin Legea

nr.519/12.07.2002 cu completările şi modificările aduse de Legea nr.343/12.07.2004.

Persoanele cu handicap, în înţelesul ordonanţei de mai sus, sunt acele persoane cărora

mediul social, neadaptat deficienţelor lor fizice, senzoriale, psihice, mentale, le împiedică

total sau le limitează accesul cu şanse egale la viaţa socială, potrivit vârstei, sexului,

factorilor materiali, sociali şi culturali proprii, necesitând măsuri de protecţie apeciale în

sprijinul integrării lor sociale şi profesionale (art.1 alin.1).

Masurile de protecţie specială se aplică pe baza încadrării în categorii de persoane

cu handicap, în raport cu gradul de handicap stabilit în urma evaluării efectuate de către

comisiile de expertiză medicala a persoanelor cu handicap, potrivit criteriilor prevăzute în

normele metodologice de aplicare a Oronanţei de urgenţă nr.102/1999 (art.1 alin.3).

Încadrarea într-o categorie de persoane cu handicap care necesită protecţie

specială în raport cu gradul de handicap se atestă, atât pentru adulţi, cât şi pentru copii,

potrivit criteriilor de diagnostic anatomo-clinic, diagnostic funcţional şi de evaluare a

capacităţii de muncă şi de autoservire. Gradul de handicap – uşor, mediu, accentuat şi grav

– se atestă prin certificat emis de către comisiile de expertiză medicală a persoanelor cu

handicap pentru adulţi, respectiv de comisiile pentru protecţia copilului, în cazul copiilor

cu handicap (art.2 alin.1).

Protecţia specială a persoanelor cu handicap se realizează prin acordarea

drepturilor prevăzute de Ordonanţa de urgenţă nr.102/1999 la domiciliu sau, după caz, în

instituţii de protecţie specială a persoanelor cu handicap (art.4).

Protecţia specială a persoanelor cu handicap, în formă instituţionalizată, se

realizează prin acordarea de servicii de asistenţă, îngrijire, tratament, recuperare,

reabilitare, orientare şi formare profesională, precum şi de alte tipuri de servicii în cadrul

instituţiilor de protecţie specială a persoanelor cu handicap (art.5).

În vederea asigurării integrării cu şanse egale în viaţa socială, copiii cu handicap

beneficiază de următoarele drepturi (art.18, alin.1 din Ordonanţa de urgenţă

nr.102/29.06.1999):

69 Serviciile comunitare sistematice care să vină în sprijinul persoanelor cu handicap neinstituţionalizate sunt limitate, atât ca număr, cât şi catip. În toate judeţele numărul centrelor de zi ce oferă servicii de terapie şi programe de integrare socială persoanelor cu handicap este foarte mic, acestea fiind plasate în aproape toate cazurile în reşedinţa de judeţ, spre deosebire de instituţiile rezidenţiale care, multe dintre ele, sunt plasate în mediul rural. – Revista de asistenţă socială, 3 / 2002

50

a) acces liber şi egal în orice instituţie de învăţământ obişnuit, în raport cu

restantul funcţional şi potenţialul recuperator, cu respectarea prevederilor legislaţiei din

domeniul învăţământului;

b) pregătire şcolară la domiciliu a copiilor cu handicap, pe durata învăţământului

obligatoriu prevăzut de lege;

c) alocaţie de stat pentru copiii cu handicap, în condiţiile şi cuantumul prevăzut

de lege, majorat cu 100%;

d) alocaţie de întreţinere pentru copiii cu handicap, aflaţi în plasament familial

sau încredinţaţi, potrivit legii, unei familii ori persoane sau unui organism privat autorizat

potrivit legii, în cuantumul prevăzut de lege, majorat cu 50%;

e) locuri de odihnă gratuite în tabere, atât pentru copiii cu handicap, cât şi pentru

copiii preşcolari, elevi sau studenţi ai persoanelor cu handicap, o dată pe an, conform

convenţiilor încheiate între Secretariatul de Stat pentru Persoanele cu Handicap şi

Ministerul Educaţiei Naţionale;

f) un asistent personal pentru copiii cu handicap grav70.

De altfel, ordonanţa prevede şi o serie de alte facilităţi pentru persoanele cu

handicap.

Copilul declarat judecătoreşte abandonat71. În România, declararea

judecătorească a abandonului de copii este reglementată prin Legea nr.47/07.07.1993.

Conform art.1 din lege, copilul aflat în îngrijirea unei instituţii de ocrotire socială sau

medicală de stat, a unei instituţii private de ocrotire legal constituită sau încredinţat în

condiţiile legii unei persoane fizice poate fi declarat prin hotărâre judecătorească

70 Majoritatea asistenţilor personali fac parte din familiile persoanelor cu handicap, acceptând preluarea acestei responsabilităţi. O parte semnificativă dintre aceştia sunt persoane cu nivel educaţional foarte scăzut, iar majoritatea lor nu au nici un fel de calificare specială. Avantajul acestora însă constă în disponibilitatea permanentă în raport cu nevoile celui asistat, asigurând deci un serviciu de 24 de ore pe zi, în ciuda salariului calculat pentru prestarea unei munci de 8 ore pe zi. - Revista de asistenţă socială, 3 / 2002

71 Ancheta socială prevăzută de art.2 alin.3 din Legea nr.47/1993 poate fi efectuată de autoritatea tutelară competentă şi în cursul judecăţii cererii prin care s-a cerut să se declare abandonul copilului. Potrivit art.2 alin.3, la cererea pentru declararea abandonului copilului se va anexa ancheta socială efectuată de autoritatea tutelară competentă, cu privire la condiţiile abandonării copilului, situaţia părinţilor, starea psiho-fizică, de instruire şi educare a copilului, condiţiile pe care le are şi modalitatea de îmbunătăţire a acestora, precum şi orice alte date interesând creşterea, instruirea şi educarea copilului. În final se prevede că ancheta socială trebuie să cuprindă şi opinia autorităţii tutelare faţă de cererea de declarare judecătorească a abandonului.

În speţă, nu a fost efectuată o astfel de anchetă socială apreciindu-se corect că „raportul de anchetă socială” efectuat de Centrul de Plasament nr.5 Lugoj, nu acoperă cerinţele legale menţionate, nefiind întocmit de organul competent şi astfel neputând conţine opinia acestuia în legătură cu oportunitatea luării unei asemenea măsuri. (Curtea Supremă de Justiţie, secţia civilă, decizia nr.1371 din 4 aprilie 2003)

51

abandonat, ca urmare a faptului că părinţii s-au dezinteresat de el, în mod vădit, o perioadă

mai mare de 6 luni. Prin dezinteres se înţelege încetarea imputabilă a oricăror legături între

părinţi şi copil, legături care să dovedească existenţa unor raporturi părinteşti normale.

Dezinteresul manifestat faţă de copil poate fi dovedit cu orice mijloc de probă.

Instituţiile care au în îngrijire copii sunt obligate să comunice autorităţii tutelare sau

instanţei de judecată, la cererea acestora, numărul vizitelor efectuate, precum şi orice fapte

ale parinţilor care să poată caracteriza comportamentul părintesc al acestora faţă de copil.

În acest scop, instituţia este obligată să ţină o strictă evidenţă a vizitelor şi faptelor

menţionate.

Cererea pentru declararea abandonului se adresează tribunalului judeţean sau,

după caz, al municipiului Bucureşti pe raza căruia se află sediul instituţiei de ocrotire ori

domiciliul persoanei fizice careia i s-a încredinţat sarcina îngrijirii copilului. Sesizarea

instanţei va fi făcută de conducerea instituţiei unde se află copilul părăsit sau de procuror,

în termen de 3 luni de la data împlinirii termenului de 6 luni de când părinţii au încetat

legăturile cu copilul (art.2).

În cazul copiilor aflaţi într-o instituţie de ocrotire socială, abandonul nu va fi

declarat dacă, înlăuntrul perioadei de 6 luni ori în timpul judecării procesului, o rudă până

la gradul IV inclusiv cere să i se încredinţeze copilul spre creştere şi educare, iar cererea

este apreciată ca fiind în interesul copilului. (art.3).

La cererea pentru declararea abandonului se va anexa ancheta socială efectuată de

autoritatea tutelară competentă cu privire la condiţiile abandonării copilului, situaţia

părinţilor, starea psihofizica, de instruire şi educare a copilului, condiţiile pe care le are şi

modalitatea de îmbunătăţire a acestora, precum şi orice alte date interesând creşterea,

instruirea şi educarea copilului. În cadrul anchetei sociale autoritatea tutelară va opina în

legătură cu poziţia sa faţă de cererea de declarare judecătorească a abandonului (art.2).

În cazul declarării abandonului, instanţa va delega exerciţiul drepturilor părinteşti

instituţiei de ocrotire socială sau medicală de stat sau instituţiei private legal constituită ori,

după caz, altei persoane, în condiţiile legii (art.4).

52

CAPITOLUL 4

MĂSURI PRIVIND PROTECŢIA COPILULUI

AFLAT ÎN DIFICULATE

4.1 MĂSURI DE PROTECŢIE SPECIALĂ

Protecţia specială a copilului lipsit temporar sau definitiv de ocrotirea

părinţilor săi. Măsurile de protecţie specială a copilului care a împlinit vârsta de 14 ani se

stabilesc numai cu consimţământul acestuia. În situaţia în care refuză să-şi dea

consimţământul, măsurile de protecţie se stabilesc numai de către instanţa judecătorească,

care, în situaţii temeinic motivate, poate trece peste refuzul acestuia de a-şi exprima

consimţământul faţă de măsura propusă (art.53 alin.3).

Măsurile de protecţie specială a copilului se stabilesc şi se aplică în baza planului

individualizat de protecţie (art.53 alin1).

Direcţia generală de asistenţă socială şi protecţia copilului are obligaţia de a

întocmi planul individualizat de protecţie imediat după primirea cererii de instituire a unei

măsuri de protecţie specială sau imediat după ce directorul direcţiei generale de asistenţă

socială şi protecţia copilului a dispus plasamentul în regim de urgenţă (art.54 alin.1).

La stabilirea obiectivelor planului individualizat de protecţie se acordă prioritate

reintegrării copilului în familie sau, dacă aceasta nu este posibilă, plasamentului copilului

în familia extinsă (art.54 alin.3). Planul individualizat de protecţie poate prevedea

plasamentul copilului într-un serviciu de tip rezindenţial, numai în cazul în care nu a putut

fi instituită tutela ori nu a putut fi dispus plasamentul la familia extinsă, la un asistent

maternal sau la o altă persoană sau familie (art.54 alin.4). Prin familie extinsă înţelegându-

se copilul, părinţii şi rudele acestuia până la gradul IV inclusiv.

Măsurile de protecţie specială a copilului sunt (art55):

a-plasamentul;

b-plasamentul în regim de urgenţă;

53

c-supravegherea specializată.

De măsurile de protecţie prevăzute mai sus beneficiază conform art 56:

a-copilul ai cărui părinţi sunt decedaţi, necunoscuţi, decăzuţi di exerciţiul

drepturilor părinteşti sau cărora li s-a aplicat pedeapsa interzicerii drepturilor părinteşti,

puşi sub interdicţie, declaraţi judecătoreşte morţi sau dispăruţi, când nu a putut fi instituită

tutela;

b-copilul care, în vederea protejării intereselor sale, nu poate fi lăsat în grija

părinţilor din motive neimputabile acestora;

c-copilul abuzat sau neglijat;

d-copilul găsit sau copilul abandonat de către mamă în unităţi sanitare;

e-copilul care a săvârşit o faptă prevăzută de legea penală şi care nu răspunde

penal.

Plasamentul72. Potrivit legii amintite, plasamentul copilului constituie o măsură

de protecţie specială, având caracter temporar, care poate fi dispusă, după caz, la (art.58

alin.1):

a-o persoană sau familie;

b-un asistent maternal;

c-un serviciu de tip rezidenţial, licenţiat în condiţiile legii.

Fac parte din categoria serviciilor de tip rezidenţial centrele de plasament şi

centrele de primire a copilului în regim de urgenţă (art.110 alin.2).

Sunt considerate servicii de tip rezidenţial şi centrele maternale (art.110 alin.3).

Persoana sau familia care primeşte un copil în plasament trebuie să aibă

domiciliul în România şi să fie evaluată de către direcţia generală de asistenţă socială şi

protecţia copilului cu privire la garanţiile morale şi condiţiile materiale pe care trebuie să le

îndeplinească pentru a primi un copil în plasament (art.58 alin.2).

Plasamentul copilului care nu a împlinit vârsta de 2 ani poate fi dispus numai la

familia extinsă sau substitutivă, plasamentul acestuia într-un serviciu de tip rezidenţial

fiind interzis (art.60 alin.1). Prin excepţie, se poate dispune plasamentul într-un serviciu de

tip rezidenţial al copilului mai mic de 2 ani, în situaţia în care acesta prezintă handicapuri

grave, cu dependenţă de îngrijiri în servicii de tip rezidenţial specializate (art.60 alin.2).

72 O serie de statistici şi studii de teren avertizează asupra existenţei unui număr relativ ridicat de minori, aflaţi dincolo de spaţiul familial normal în care ei ar fi trebuit să fie crescuţi şi educaţi, creându-se premize reale în planul socializării acestora. – Revista de asistenţă socială, 2/2002, Sociolog drd.Velemir Radovan, Plasamentul familial sau legitimitatea psihosocială a familiei substitutive.

54

La stabilirea măsurii de plasament se va urmări (art.60 alin.3):

a-plasarea copilului, cu prioritate, la familia extinsă sau la familia substitutivă

(persoanele, altele decât cele care aparţin familiei extinse, care, în condiţiile legii, asigură

creşterea şi îngrijirea copilului);

b- menţinerea fraţilor împreună;

c-facilitarea exercitării de către părinţi a dreptului de a vizita copilul şi de a

menţine legătura cu acesta.

Măsura plasamentului se stabileşte de către comisia pentru protecţia copilului, în

situaţia în care există acordul părinţilor (art.61 alin.1) pentru următoarele situaţii:

-copilul care, în vederea protejării intereselor sale, nu poate fi lăsat în grija

părinţilor din motive neimputabile acestora;

-copilul care a săvârşit o faptă prevăzută de legea penală şi care nu răspunde

penal.

Măsura plasamentului se stabileşte de către instanţa judecătorească, la cererea

direcţiei generale de asistenţă socială şi protecţia copilului(art.61 alin.2) în situaţiile:

-în situaţia copilului ai cărui părinţi sunt decedaţi, necunoscuţi, decăzuţi din

exerciţiul drepturilor părinteşti sau cărora li s-a aplicat pedeapsa interzicerii drepturilor

părinteşti, puşi sub interdicţie, declaraţi judecătoreşte morţi sau dispăruţi, când nu a putut fi

instituită tutela, a copilului abuzat sau neglijat şi în cazul copilului găsit sau copilul

abandonat de către mamă în unităţi sanitare dacă se impune înlocuirea plasamentului în

regim de urgenţă dispus de către direcţia generală de asistenţă socială şi protecţie a

copilului;

-în situaţia copilului care, în vederea protejării intereselor sale, nu poate fi lăsat în

grija părinţilor din motive neimputabile acestora sau în cazul copilului care a săvârşit o

faptă prevăzută de legea penală şi care nu răspunde penal atunci când nu există acordul

părinţilor sau, după caz, al unuia dintre părinţi, pentru instituirea acestei măsuri.

Drepturile şi obligaţiile părinteşti faţă de copil se menţin pe toată durata măsurii

plasamentului dispus de către comisia pentru protecţia copilului, iar în situaţia copilului

pentru care nu a putut fi instituită tutela şi pentru care instanţa a dispus măsura

plasamentului sunt exercitate şi, respectiv, îndeplinite de către preşedintele consiliului

judeţean, respectiv de către primarul sectorului municipiului Bucureşti (art.62 alin.1 şi 2).

Comisia pentru protecţia copilului sau, după caz, instanţa care a dispus

plasamentul copilului va stabili, dacă este cazul, şi cuantumul contribuţiei lunare a

55

părinţilor la întreţinerea acestuia, în condiţiile stabilite de Codul familiei. Sumele astfel

încasate se constituie venit la bugetul judeţului, respectiv la cel al sectorului municipiului

Bucureşti de unde provine copilul (art.63).

Plasamentul copilului în regim de urgenţă este o măsură de protecţie specială,

cu caracter temporar, care se stabileşte în situaţia copilului abuzat sau neglijat, precum şi în

situaţia copilului găsit sau a celui abandonat în unităţi sanitare (art.64 alin.1).

Pe toată durata plasamentului în regim de urgenţă se suspendă de drept exerciţiul

drepturilor părinteşti, până când instanţa judecătorească va decide cu privire la menţinerea

sau la înlocuirea acestei măsuri şi cu privire la exercitarea drepturilor părinteşti. Pe

perioada suspendării, drepturile şi obligaţiile părinteşti privitoare la persoana copilului sunt

exercitate şi, respectiv, sunt îndeplinite de către persoana, familia, asistentul maternal sau

de către şeful serviciului de tip rezidenţial care a primit copilul în plasament în regim de

urgenţă, iar cele privitoare la bunurile copilului de către preşedintele consiliului judeţean,

respectiv de către primarul sectorului municipiului Bucureşti (art.64 alin.3).

Măsura plasamentului în regim de urgenţă se stabileşte de către directorul

direcţiei generale de asistenţă socială şi protecţia copilului din unitatea administrativ-

teritorială în care se găseşte copilul găsit sau cel abandonat de către mamă în unităţi

sanitare ori copilul abuzat sau neglijat, în situaţia în care nu se întâmpină opoziţie din

partea reprezentanţilor persoanelor juridice, precum şi a persoanelor fizice care au în

îngrijire sau asigură protecţia copilului respectiv (art.65 alin.1).

În situaţia plasamentului în regim de urgenţă dispus de către direcţia generală de

asistenţă socială şi protecţia copilului, aceasta este obligată să sesizeze instanţa

judecătorească în termen de 48 de ore de la data la care a dispus această măsură (art.66

alin.1).

Instanţa judecătorească va analiza motivele care au stat la baza măsurii adoptate

de către direcţia generală de asistenţă socială şi protecţia copilului şi se va pronunţa, după

caz, cu privire la menţinerea plasamentului în regim de urgenţă sau la înlocuirea acestuia

cu măsura plasamentului, instituirea tutelei ori cu privire la reintegrarea copilului în familia

sa. Instanţa este obligată să se pronunţe şi cu privire la exercitarea drepturilor părinteşti

(art.66 alin.2).

În situaţia în care persoanele juridice sau persoanele fizice care au în îngrijire sau

asigură protecţia unui copil, refuză sau împiedică în orice mod efectuarea verificărilor de

către reprezentanţii direcţiei generale de asistenţă socială şi protecţia copilului, iar aceştia

56

stabilesc ca există motive temeinice care să susţină existenţa unei situaţii de pericol

iminent pentru copil, datorată abuzului sau neglijării, direcţia generală de asistenţă socială

şi protecţia copilului sesizează instanţa judecătorească, solicitând emiterea unei ordonanţe

preşedenţiale de plasare a copilului în regim de urgenţă la o persoană, la o familie, la un

asistent maternal sau într-un serviciu de tip rezidenţial, licenţiat în condiţiile legii (art.94

alin.3).

În termen de 48 de ore de la data executării ordonanţei preşedenţiale prin care s-a

dispus plasamentul în regim de urgenţ, direcţia generală de asistenţă socială şi protecţia

copilului sesizează instanţa judecătorească pentru a decide cu privire la: înlocuirea

plasamentului în regim de urgenţă cu măsura plasamentului, decăderea totală sau parţială

din exerciţiul drepturilor părinteşti, precum şi cu privire la exercitarea drepturilor părinteşti

(art.94 alin.4).

În cadrul procesului, se pot administra, din oficiu, ca probă, declaraţia scrisă a

copilului referitoare la abuzul sau neglijarea la care a fost supus. Declaraţia copilului poate

fi înregistrată, potrivit legii, prin mijloace tehnice audio-video. Înregistrările se realizează

în mod obligatoriu cu asistenţa unui psiholog (art.95 alin.1).

Acordul copilului este obligatoriu pentru realizarea înregistrării declaraţiei sale

(art.95 alin.2).

Dacă instanţa apreciază necesar, aceasta îl poate chema pe copil în faţa ei, pentru

a-l audia. Audierea are loc numai în camera de consiliu, în prezenţa unui psiholog şi numai

după o prealabilă pregătire a copilului în acest sens (art.95 alin.3).

În cazul în care abuzul sau neglijarea a fost săvârşită de către persoane care, în

baza unui raport juridic de muncă sau de altă natură, asigurau protecţia, creşterea, îngrijirea

sau educaţia copilului, angajatorii au obligaţia să sesizeze de îndată organele de urmărire

penală şi să dispună îndepărtarea persoanei respective de copiii aflaţi în grija sa (art.96).

În instituţiile publice sau private, precum şi în serviciile de tip rezidenţial, publice

sau private, care asigură protecţia, creşterea, îngrijirea sau educarea copiilor, este interzisă

angajarea persoanei împotriva căreia a fost pronunţată o hotărâre judecătorească definitivă

şi irevocabilă pentru săvârşirea, cu intenţie, a unei infracţiuni (art.97).

Supravegherea specializată. Mǎsura de supraveghere specializatǎ se dispune

faţǎ de copilul care a sǎvârşit o faptǎ penalǎ73 şi care nu rǎspunde penal (art.67 alin.1).

73 În cadrul fenomenului criminalităţii din România, un loc aparte îl ocupă criminalitatea minorilor şi tinerilor, denumită şi delicvenţă juvenilă. Modelul de sanţionare a faptelor prevăzute de legea penală săvârşite de către minori este destinat să protejeze persoana umană în individualitatea sa şi, totodată, în

57

Conform art.67 alin. 2, mǎsura de suppraveghere specializatǎ se dispune de cǎtre comisia

pentru protecţia copilului atunci când existǎ acordul pǎrinţilor şi de cǎtre instanţa

judecǎtoreascǎ în lipsa acestui acord.

Monitorizarea aplicǎrii mǎsurilor de protecţie specialǎ. Împrejurǎrile care au

stat la baza stabilirii mǎsurilor de protecţie specialǎ, dispuse de comisia pentru protecţia

copilului sau de instanţa judecǎtoreascǎ, trebuie verificate trimestrial de cǎtre direcţia

generalǎ de asistenţǎ socialǎ şi protecţia copilului (art.68 alin.1).

În cazul în care împrejurǎrile care au stat la baza stabilirii mǎsurii de protecţie

specialǎ s-au modificat, direcţia generalǎ de asistenţǎ socialǎ şi protecţia copilului este

obligatǎ sǎ sesizeze de îndatǎ comisia pentru protecţia copilului sau, dupǎ caz, instanţa

judecǎtoreascǎ, în vederea modificǎrii sau încetǎrii mǎsurii (art.68 alin.2). Dreptul de

sesizare îl au , de asemenea, pǎrinţii sau alt reprezentant legal al copilului, precum şi

copilul (art.68 alin.3).

Direcţia generalǎ de asistenţǎ socialǎ şi protecţia copilului sau, dupǎ caz,

organismul privat autorizat are obligaţia de a urmǎri modul în care sunt puse în aplicare

mǎsurile de protecţie specialǎ, dezvoltarea şi îngrijirea copilului pe perioada aplicǎrii

mǎsurii (art.69 alin.1). În îndeplinirea acestei obligaţii, direcţia generalǎ de asistenţǎ

socialǎ şi protecţia copilului sau, dupǎ caz, organismul privat autorizat întocmeşte

trimestrial sau ori de câte ori apare o situaţie care impune acest lucru, rapoarte privitoare la

evoluţia dezvoltǎrii fizice, mentale, spirituale, morale sau sociale a copilului şi a modului

în care acesta este îngrijit (art.69 alin.2).

La încetarea mǎsurilor de protecţie specialǎ prin reintegrarea copilului în familia

sa, serviciul public de asistenţǎ socialǎ, organizat la nivelul municipiilor şi oraşelor,

persoanele cu atribuţii de asistenţǎ socialǎ din aparatul propriu al consiliilor locale

comunale, precum şi direcţia generalǎ de asistenţǎ socialǎ şi protecţia copilului, în cazul

sectoarelor municipiului Bucureşti, de la domiciliul sau, dupǎ caz, de la reşedinţa pǎrinţilor

au obligaţia de a urmǎri evoluţia dezvoltǎrii copilului, precum şi modul în care pǎrinţii îşi

exercitǎ drepturile şi îşi îndeplinesc obligaţiile cu privire la copil (art.70). În acest scop,

acestea întocmesc rapoarte lunare pe o perioadǎ de minimum 3 luni.

dimensiunea sa colectivă, semnificând astfel trecerea de la individualizarea la personalizarea sancţiunilor. Prof.univ.dr. Pavel Abraham, Revista de protecţie socială – Delicvenţa juvenilă în România: starea de fapt, tendinţe, soluţii.

58

Copilul faţă de care a fost luată o măsură de protecţie specială are dreptul de a

menţine relaţii cu alte persoane, dacă acestea nu au o influenţă negativă asupra dezvoltării

sale fizice, mentale, spirituale, morale sau sociale (art.71).

4.2 PROTECŢIA SPECIALĂ A ALTOR CATEGORII DE COPII

Protecţia copiilor refugiaţi74 şi protecţia copiilor în caz de conflict armat.

Copiii care solicitǎ obţinerea statutului de refugiat, precum şi cei care au obţinut

beneficiazǎ de protecţie şi asistenţǎ umanitarǎ corespunzǎtoare pentru realizarea drepturilor

lor (art.72 alin.1). Acestia beneficiazǎ de una dintre formele de protecţie prevǎzute de

Ordonanţa Guvernului nr.102/2000 privind statutul şi regimul refugiaţilor în România,

aprobatǎ cu modificǎri prin Legea nr.323/2001 cu modificǎrile şi completǎrile ulterioare.

În situaţia în care copilul care solicitǎ statutul de refugiat este neânsoţit de cǎtre

pǎrinţi sau de un alt reprezentant legal, susţinerea intereselor acestuia pe parcursul

procedurii de acordare a statutului de refugiat se asigurǎ de cǎtre direcţia generalǎ de

asistenţǎ socialǎ şi protecţia copilului în a cǎrei razǎ administrativ-teritorialǎ se aflǎ

organul terotorial al Ministerului Administraţiei şi Internelor unde urmeazǎ a fi depusǎ

cererea (art.73 alin.1).

În scopul susţinerii adecvate a intereselor copilului, direcţia generalǎ de asistenţǎ

socialǎ şi protecţia copilului desemneazǎ o persoanǎ cu studii superioare juridice sau de

asistenţǎ socialǎ din cadrul personalului propriu sau al unui organism privat autorizat, care

sǎ susţinǎ drepturile copilului şi sǎ participe, alǎturi de acesta, la întreaga procedurǎ de

acordare a statutului de refugiat (art73 alin.3). În situaţia în care se constatǎ cǎ persoana

desemnatǎ de cǎtre direcţia generalǎ de asistenţǎ socialǎ şi protecţia copilului nu îşi

îndeplineşte corespunzǎtor obligaţia de apǎrare a intereselor copilului sau dovedeşte rea-

74 În perioada 1998-2003, Organizaţia „Salvaţi Copiii” România a asistat 800 de copii refugiaţi şi 300 de părinţi, în cadrul proiectului UNHCR – Înaltul Comisariat al Naţiunilor Unite pentru Refugiaţi. Prin acest proiect, copiii refugiaţi sunt ajutaţi să se adapteze la realitatea, cultura şi societatea românească. Numai în anul 2003, Organizaţia „Salvaţi Copiii”, a sprijinit 142 de copii refugiaţi pentru integrarea în sistemul românesc de învăţământ. De asemenea, 60 de copii refugiaţi, 22 de copii români şi 8 voluntari au participat la tabara „Multi-culturalitatea – viitorul copiilor” finanţată de Secretariatul General al Guvernului României. Copiii provin din Afganistan, Irak, Somalia, Iran, Congo, Camerun, Serbia şi Muntenegru, Sudan, Turcia, Sierra Leone, Sri Lanca, Bangladesh şi India. Majoritatea copiilor separaţi care ajung în România au vârste între 15-18 ani şi sunt cazaţi în centrele de cazare administrate de Oficiul Naţional pentru Refugiaţi. Gh. Miron – din Raportul pe anul 2003 a Organizaţiei „Salvaţi Copiii” – www.iatp.md/refugium/standardele.htm

59

credinţǎ în îndeplinirea acesteia, Oficiul Naţional pentru Refugiaţi poate solicita direcţiei

generale de asistenţǎ socialǎ şi protecţia copilului înlocuirea acestei persoane (art.73

alin.4).

Pânǎ la soluţionarea definitivǎ şi irevocabilǎ a cererii de acordare a statutului de

refugiat, cazarea acestor copii se realizeazǎ într-un serviciu de tip rezidenţial aparţinând

direcţiei generale de asistenţǎ socialǎ şi protecţia copilului sau unui organism privat

autorizat (art.74 alin.1). Copiii care au împlinit 16 ani pot fi cazaţi şi în centrele de primire

şi cazare aflate în subordinea Oficiului Naţional pentru Refigiaţi (art.74 alin.2).

Copiii cǎrora li s-a acordat statutul de refugiat, beneficiazǎ de protecţia specialǎ a

copilului lipsit, temporar sau definitiv, de ocrotirea pǎrinţilor sǎi conform Legii

nr.272/2004 (art.74 alin.3).

În situaţia în care cererea copilului de acordare a statutului de refugiat este

respinsǎ în mod definitiv şi irevocabil, direcţia generalǎ de asistenţǎ socialǎ şi protecţia

copilului sesizeazǎ Autoritatea pentru Strǎini şi solicitǎ instanţei judecǎtoreşti stabilirea

plasamentului copilului într-un serviciu de protecţie specialǎ, mǎsurǎ care dureazǎ pânǎ la

returnarea copilului în ţara de reşedinţǎ a pǎrinţilor ori în ţara în care au fost identificaţi alţi

membri ai familiei dispuşi sǎ ia copilul (art.75 alin.1 şi 2).

În caz de conflicte armate, instituţiile statului iau mǎsurile necesare pentru

dezvoltarea de mecanisme speciale menite sǎ asigure monitorizarea mǎsurilor adoptate

pentru protejarea drepturilor copilului (art.76 alin.2). Nici un copil nu va putea fi folosit ca

spion, cǎlǎuzǎ sau curier în timpul conflictelor armate75 (art.77).

În situaţia existenţei unui conflict armat, Autoritatea Naţionalǎ pentru Protecţia

Drepturilor Copilului, în colaborare cu Ministerul Apǎrǎrii Naţionale, precum şi cu alte

75 Copilul soldat a fost definit ca persoana sub 18 ani, care participa direct sau indirect în

conflictul armat ca parte a unei forte armate sau grup. În timp ce unii copii mânuiesc cu asalt carabinele, machetele sau grenadele anti-tanc pe linia frontului, altii sunt folositi ca sprijin în lupta de combatere în calitate de mesageri, spioni, bucatari, curatarea minelor, hamali si sclavi sexuali. Pentru ei, nu este un lucru iesit din comun, sa participe la asasinare si violare. Astazi în majoritatea conflictelor armate dezlantuite în lume, copiii în numar de aproape 300 000 sunt participanti activi la lupte. Majoritatea copiilor soldati vin din urmatoarele grupuri:· copiii separati de familiile lor sau care au o biografie distrusa (e.g. orfani, copii neînsotiti, copii veniti din familii cu un singur parinte, sau familii conduse de copii);· copii privati economic si social (copiii saraci din localitatile rurale si urbane, acei care nu au acces la studii, instruire profesionala sau un nivel rezonabil de trai);· alte grupuri marginalizate (e.g. copiii strazii, anumite minoritati, refugiati si persoane dislocate intern);· copiii din zonele de conflict; - www.iatp.md/mun/LinksRo/Ro Child Soldiers.htm

60

instituţii cu atribuţii specifice, are obligaţia de a iniţia şi de a implementa strategii şi

programe, inclusiv la nivel familial şi comunitar, pentru a asigura demobilizarea copiilor

soldaţi şi, respectiv, pentru a remedia efectele fizice şi psihice ale conflictelor asupra

copilului şi pentru a promova reintegrarea socialǎ a acestuia (art.78 alin.1).

În cazul acţiunilor de evaluare desfăşurate în urma unor conflicte armate, copiilor

li se va acorda prioritate. Direcţia generală de asistenţă socială şi protecţia copilului, în

colaborare cu protecţia civilă, va lua măsurile necesare pentru a se asigura supravegherea

copiilor care sunt evacuaţi de către persoane care îşi pot asuma responsabilitatea ocrotirii şi

siguranţei lor. Ori de câte ori este posibil, membrii aceleiaşi familii vor fi cazaţi împreună

(art.79 alin.3).

Protecţia copilului împotriva exploatării. Copilul are dreptul de a fi protejat

împotriva oricǎror forme de violenţǎ, abuz, rele tratamente sau neglijenţǎ (art.85 alin.1).

Sesizarea autoritǎţilor abilitate sǎ ia mǎsurile corespunzǎtoare pentru a-l proteja pe copil

împotriva oricǎror forme de violenţǎ, inclusiv violenţǎ sexualǎ, vǎtǎmare sau de exploatare,

de abandon sau neglijenţǎ poate fi fǎcutǎ de orice persoanǎ fizicǎ sau juridicǎ precum şi de

copil (art.85 alin.2).

Angajaţii instituţiilor publice sau private care, prin natura profesiei, intrǎ în

contact cu copilul şi au suspiciuni asupra unui posibil caz de abuz, neglijare sau rele

tratamente aplicate copilului, au obligaţia de a sesiza de urgenţǎ direcţia generalǎ de

asistenţǎ socialǎ şi protecţia copilului (art.85 alin.3).

Pǎrinţii copilului sau alt reprezentant legal al acestuia, autoritǎţile publice şi

organismele private au obligaţia sǎ ia toate mǎsurile corespunzǎtoare pentru a facilita

readaptarea fizicǎ şi psihologicǎ şi reintegrarea socialǎ a oricǎrui copil care a fost victima

oricǎrei forme de neglijenţǎ, exploatare sau abuz, de torturǎ sau pedeapsǎ ori tratamente

crude, inumane sau degradante (art.86 alin.1).

Protecţia copilului împotriva exploatǎrii economice. Copilul are dreptul de a fi

protejat împotriva exploatǎrii şi nu poate fi constrâns la o muncǎ ce comportǎ un risc

potenţial sau care este susceptibilǎ sǎ îi compromitǎ educaţia ori sǎ îi dǎuneze sǎnǎtǎţii sau

dezvoltǎrii sale fizice, mentale, spirituale, morale ori sociale (art.87 alin.1). Totodatǎ, este

interzisǎ orice practicǎ prin intermediul cǎreia un copil este dat de unul sau ambii pǎrinţi

ori de reprezentantul sǎu legal în schimbul unei recompense sau nu, în scopul exploatǎrii

copilului sau a muncii acestuia (art.87 alin.2).

61

În situaţiile în care copiii de vârstǎ şcolarǎ se sustrag procesului de învǎţǎmânt,

desfǎşurând munci cu nerespectarea legii, unitǎţile de învǎţǎmânt sunt obligate sǎ sesizeze

de îndatǎ serviciul public de asistenţǎ socialǎ. În cazul unor asemenea constatǎri, serviciul

public de asistenţǎ socialǎ împreunǎ cu inspectoratele şcolare judeţene şi cu celelalte

instituţii publice competente sunt obligate sǎ ia mǎsuri în vederea reintegrǎrii şcolare a

copilului (art.87 alin.3).

Inspecţia Muncii, în colaborare cu Autoritatea Naţionalǎ pentru Protecţia

Drepturilor Copilului, are obligaţia de a promova campanii de conştientizare şi informare

astfel (art.87 alin.4):

a-pentru copii – despre mǎsurile de protecţie de care pot beneficia şi despre

riscurile pe care le implicǎ cazurile de exploatare economicǎ;

b-pentru publicul larg – incluzând educaţie parentalǎ şi activitǎţi de pregǎtire

pentru categoriile profesionale care lucreazǎ cu şi pentru copii, pentru a-i ajuta sǎ asigure

copiilor o realǎ protecţie împotriva exploatǎrii economice;

c-pentru angajatori sau potenţiali angajatori.

Protecţia copilului împotriva consumului de droguri76. Agenţia Naţionalǎ

Antidrog, în colaborare cu Autoritatea Naţionalǎ pentru Protecţia Drepturilor Copiilor, şi

dupǎ caz, cu alte autoritǎţi sau organe de specialitate ale administraţiei publice centrale, are

obligaţia de a lua mǎsurile corespunzǎtoare pentru (art.88 alin.3):

a-prevenirea folosirii copiilor la producţia şi traficul ilicit al stupefiantelor şi

substanţelor psihotrope;

b-conştientizarea publicului larg şi în mod particular, a copiilor cu privire la

aceastǎ problematicǎ, inclusiv prin intermediul sistemului de învǎţǎmânt şi, dupǎ caz, prin

introducerea acestui subiect în programa şcolarǎ;

c-sprijinirea copiilor şi familiilor acestora, prin consiliere şi îndrumare – dacǎ este

necesar, de naturǎ confidenţialǎ, dar şi prin elaborarea de politici şi strategii care sǎ

garanteze recuperarea fizicǎ si psihicǎ şi reintegrarea socialǎ a copiilor dependenţi de

droguri, inclusiv prin dezvoltarea în acest scop de metode de intervenţie alternativǎ la

instituţiile psihiatrice tradiţionale;

76 Consumul de droguri a devenit o problemă de sănătate publică după anul 1997, când numărul persoanelor dependente a crescut semnificativ şi a necesitat luarea unor măsuri adecvate. România, care era o ţară de tranzit, devine încet, dar sigur, şi o ţară consumatoare de droguri. Fenomenul începe să câştige tot mai mult teren, iar punctul cheie îl reprezintă capitala ţării, unde a experimenta aceste noi substanţe. Lect.univ.dr. Sandală Luminiţa Mihai, Centru de zi pentru tratamentul sdolescenţilor consumatori de droguri, Revista de protecţie sociaă, 2/2003

62

d-dezvoltarea suplimentarǎ a sistemelor pentru adunarea unor date reale asupra

apariţiei consumului de droguri la copii, ca şi asupra implicǎrii acestora în producţia şi

traficul ilicit de droguri; evaluarea permanentǎ a acestor situaţii, a progreselor realizate, a

dificultǎţilor întâmpinate şi respectiv a obiectivelor propuse pentru viitor;

e-dezvoltarea unui sistem de informare publicǎ care sǎ reducǎ toleranţa în ceea ce

priveşte consumul de droguri şi sǎ ajute la recunoaşterea primelor simptome de consum de

droguri, mai ales în rândul copiilor.

Protecţia copilului împotriva abuzului sau neglijenţei77. Prin abuz asupra

copilului se înţelege orice acţiune voluntarǎ a unei persoane care se aflǎ într-o relaţie de

rǎspundere, încredere sau de autoritate faţǎ de acesta, prin care este periclitatǎ viaţa,

dezvoltarea fizicǎ, mentalǎ, spiritualǎ, moralǎ sau socialǎ, integritatea corporalǎ, sǎnǎtatea

fizicǎ sau psihicǎ a copilului (art.89 alin.1).

Prin neglijarea copilului se înţelege omisiunea, voluntarǎ sau involuntarǎ, a unei

persoane care are responsabilitatea creşterii, îngrijirii sau educǎrii copilului de a lua orice

mǎsurǎ subordonatǎ acestei responsabilitǎţi, fapt care pune în pericol viaţa, dezvoltarea

fizicǎ, mentalǎ, spiritualǎ, moralǎ sau socialǎ, integritatea corporalǎ, sǎnǎtatea fizicǎ sau

psihicǎ a copilului (art.89 alin.2).

Conform Legii nr.272/2004 este interzis aplicarea pedepselor fizice78 sub orice

formǎ, precum şi privarea copilului de drepturile sale de naturǎ sǎ punǎ în pericol viaţa,

77 Una dintre priorităţile Administraţiei publice locale a municipiului Medgidia este reprezentată

de protecţia socială a copiilor. Pentru soluţionarea problemelor legate de acest aspect, în cadrul şedinţei ordinare a Consiliului local din luna ianuarie 2004, a fost aprobat un proiect de hotărâre privind luarea unor măsuri de protejare împotriva abuzului şi neglijenţei copiilor. În acest sens administraţia locală va susţine implementarea unui astfel de program prin înfiinţarea unui centru de zi pentru copiii supuşi abuzurilor şi a celor neglijaţi. Grupurile ţintă vor fi copiii proveniţi din familiile sărace, cei care au abandonat cursurile şcolare, copiii care prezintă riscuri asociate sarăciei, cei care sunt abuzaţi fizic, emoţional şi sexual, cei care cerşesc şi adoleşcenţii aflaţi în perioada de criză.

În cadrul centrului de zi pentru copiii abuzaţi şi neglijaţi se vor organiza activităţi care vor urmări reducerea numărului acestor copii, creşterea numărului celor care se vor integra social şi vor reveni în şcoli, reducerea delicvenţei juvenile şi a riscurilor îmbolnăvirilor. De asemenea, se vor organiza activităţi pentru părinţii acestor copii, activităţi care vor urmări creşterea gradului de responsabilitate faţă de creşterea şi educarea copiilor, dar şi cursuri de planificare familială, astfel încât numărul copiilor nedoriţi să se micşoreze.

Centru de zi pentru copiii supuşi abuzurilor şi neglijaţi va atrage indirect şi reprezentanţii instituţiilor sanitare, poliţiei, jandarmeriei, cultelor religioase, precum şi a unităţilor de învăţământ care se vor implica în acest proiect (Ziarul local de informaţie şi opinie – Graiul Dobrogei)

78 În urma consultărilor şi dezbaterilor pe care reprezentanţii Organizaţiei „Salvaţi Copiii” le-au avut cu 300 de specialişti în protecţia copilului în Legea nr.272/2004 au incluse reglementări esenţiale pentru respectarea drepturilor copilului, în conformitate cu Convenţia Naţiunilor Unite privind drepturile copilului. Astfel, au fost introduse capitole prin care se interzice adulţilor de a folosi pedeapsa fizică asupra copilului, a fost recunoscută importanţa înfiinţării instituţiei Avocatul Copilului şi a fost introdus un capitol referitor la protecţia specială a copilului abuzat sau neglijat. Gh. Miron – din Raportul pe anul 2003 a Organizaţiei „Salvaţi Copiii” – www.iatp.md/refugium/standardele.htm

63

dezvoltarea fizicǎ, mentalǎ, spiritualǎ, moralǎ sau socialǎ, integritatea corporalǎ, sǎnǎtatea

fizicǎ sau psihicǎ a copilului, atât în familie cât şi în orice instituţie care asigurǎ protecţia,

îngrijirea şi educarea copiilor (art.90).

Orice persoană care, prin natura profesiei sau ocupaţiei sale, lucrează direct cu un

copil şi are suspiciuni în legătură cu existenţa unei situaţii de abuz sau de neglijare a

acestuia este obligată să sesizeze serviciul public de asistenţă soacială sau direcţia generală

de asistenţă socială şi protecţia copilului în a cărei rază teritorială a fost identificat cazul

respectiv (art.91 alin.1).

În vederea asigurǎrii protecţiei speciale a copilului abuzat sau neglijat, direcţia

generalǎ de asistenţǎ socialǎ şi protecţia copilului este obligatǎ (art.92):

a-sǎ verifice şi sǎ soluţioneze toate sesizǎrile privind cazurile de abuz şi neglijare,

inclusiv cele venite din partea asistenţilor familiali;

b-sǎ asigure prestarea serviciilor specializate pentru nevoile copiilor victime ale

abuzului sau neglijǎrii şi ale familiilor acestora.

Pentru verificarea sisizǎrilor privind cazurile de abuz şi neglijare a copilului,

reprezentanţii direcţiei generale de asistenţǎ socialǎ şi protecţia copilului au drept de acces,

în condiţiile legii, în sediile persoanelor juridice, precum şi la domiciliul persoanelor fizice

care au în îngrijire sau asigurǎ protecţia unui copil (art.93). Pentru efectuarea acestor

verificǎri, organele de poliţie au obligaţia sǎ sprijine reprezentanţii direcţiei generale de

asistenţǎ socialǎ şi protecţia copilului.

În cazul în care abuzul sau neglijarea a fost sǎvârşitǎ de cǎtre persoane care, în

baza unui raport juridic de muncǎ sau de altǎ naturǎ, asigurau protecţia, creşterea, îngrijirea

sau educaţia copilului, angajatorii au obligaţia sa sesizeze de îndatǎ organele de urmǎrire

penalǎ şi sǎ dispunǎ îndepǎrtarea persoanei respective de copiii aflaţi în grija sa (art.96).

Protecţia copilului împotriva rǎpirii sau oricǎror forme de traficare. În acest

sens Ministerul Administraţiei şi Internelor împreunǎ cu Autoritatea Naţionalǎ pentru

Protecţia Drepturilor Copiilor, în colaborare cu Ministerul Educaţiei şi Cercetǎrii, vor

efectua demersurile necesare pentru adoptarea tuturor mǎsurilor legislative, administrative

şi educative destinate asigurǎrii protecţiei efective împotriva oricǎror forme de trafic intern

sau internaţional al copiilor, în orice scop sau sub orice formǎ, inclusiv de cǎtre proprii

pǎrinţi (art.98 alin.1).

Totodatǎ, autoritǎţile publice menţionate mai sus, au responsabilitatea elaborǎrii

unei strategii la nivel naţional pentru prevenirea şi combaterea acestui fenomen, inclusiv a

64

unui mecanism intern de coordonare şi monitorizare a activitǎţilor întreprinse (art.98

alin.2).

Protecţia copilului împotriva altor forme de exploatare. Copilul are dreptul la

protecţie împotriva oricǎrei forme de exploatare (art.99 alin.1). Drept urmare, potrivit

art.99 alin.2 din lege, instituţiile şi autoritǎţile publice, în conformitate cu atribuţiile lor,

adoptǎ reglementǎri specifice şi aplicǎ mǎsuri corespunzǎtoare pentru prevenirea, între

altele:

-transferului ilicit şi a nereturnǎrii copilului;

-încheierii adopţiilor naţionale ori internaţionale, în alte scopuri decât interesul

superior al copilului;

-exploatarii sexuale şi a violenţei sexuale;

-rǎpirii şi traficǎrii de copii în orice scop şi sub orice formǎ;

-împlicǎrii copiilor în conflicte armate;

-dezvoltǎrii forţate a talentelor copiilor în dauna dezvoltǎrii lor armonioase fizice

şi mentale;

-exploatǎrii copilului de cǎtre mass-media;

-exploatǎrii copilului în cadrul unor cercetǎri ori experimente ştiinţifice.

65

CAPITOLUL 5

INSTITUŢII79 ŞI SERVICII CU ATRIBUŢII ÎN PROTECŢIA

COPILULUI

5.1 ORGANIZAREA ŞI FUNCŢIONAREA AGENŢIEI NAŢIONALE

PENTRU PROTECŢIA COPILULUI

Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Copilului, este organizată şi

funcţionează ca organ de specialitate al administraţiei publice centrale, cu personalitate

juridică, în subordinea Ministerului Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei. Atribuţiile,

organizarea şi funcţionarea Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Drepturilor Copilului este

reglementată prin H.G.80 nr.1432/02.09.2004.

Conform art.2 alin.1 din această hotărâre, pentru realizarea obiectivelor în

domeniul protecţiei şi promovării drepturilor copilului, Autoritatea îndeplineşte

următoarele funcţii:

a) funcţia de strategie;

b) funcţia de reglementare;

c) funcţia de administrare;

d) funcţia de reprezentare;

79 Ocrotirea instituţională a minorilor este o activitate conştientă şi responsabilă realizată de către autorităţile legale pentru buna funcţionare a sistemului de protecţie socială a copilului. Este deci o reacţie de autoreglare a societăţii ca răspuns la unele disfuncţii apărute la nivelul sistemului familial şi are conotaţii de protecţie adresată unei categorii defavorizate, lipsită de mijloace de subzistenţă, care ar putea ieşi altfel din sistem sau care ar putea cauza disfuncţii şi mai grave la nivelul acestuia (delicvenţă, mişcări sociale, degradarea imaginii pe plan extern a respectivei ţări etc.).

Ocrotirea instituţională a minorilor nu este o invenţie recentă şi nu aparţine doar unui anumit spaţiu socio-cultural sau geografic. Ea a apărut, după unele opinii, odată cu adoptarea creştinismului ca religie oficială şi în strânsă legătură cu instituţiile religioase, în toate zonele unde a pătruns biserica creştină. Instituţii pentru ocrotirea şi educarea copiilor fără părinţi se întâlnesc şi în lumea musulmană, dar şi în Asia, încă din evul mediu. Într-adevăr, societatea oferă sprijin instituţional în socializarea copiilor orfani sau abandonaţi, dar acest sprijin nu este dezinteresat, având ca beneficiu obţinerea din partea acestora a unui comportament socialmente dezirabil şi desfăşurarea de către aceştia a unei activităţi utile pentru societatea care îi ocroteşte, devenind astfel cetăţeni responsabili. Conf.dr. Teodor Mircea Alexiu, Plasarea minorilor în instituţiile de ocrotire – posibilităţi şi limite, Revista de asistenţă socială, 2/2003.

80 Publicat în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 869 din 23.09.2004

66

e) funcţia de autoritate de stat.

Autoritatea asigură respectarea, pe teritoriul României, a drepturilor copilului prin

intervenţia, în condiţiile legii, în procedurile administrative şi juridice privind respectarea

şi promovarea drepturilor copilului (art.2 alin.2).

În exercitarea funcţiilor sale Autoritatea îndeplineşte următoarele atribuţii

principale (art.3):

A. în domeniul protecţiei şi promovării drepturilor copilului:

1. elaborează şi supune spre aprobare Guvernului, cu aprobarea Ministerului

Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei, strategia naţională în domeniul protecţiei şi

promovării drepturilor copilului;

2. coordonează activităţile şi măsurile de implementare a obiectivelor strategiei

naţionale din domeniu;

3. evaluează impactul aplicării obiectivelor strategice şi ia măsurile necesare sau,

după caz, propune Guvernului, cu aprobarea Ministerului Muncii, Solidarităţii Sociale şi

Familiei, luarea măsurilor necesare pentru îmbunătăţirea obiectivelor sau, după caz, a

activităţilor de implementare a acestora;

4. identifică nevoile de formare a personalului implicat în protecţia şi promovarea

drepturilor copilului şi colaborează cu instituţiile abilitate de lege la fundamentarea şi

elaborarea de programe care să răspundă acestor nevoi;

5. elaborează proiecte de acte normative, în vederea armonizării legislaţiei interne

cu principiile şi normele tratatelor internaţionale în domeniul drepturilor copilului, la care

România este parte, precum şi în vederea aplicării efective a acestora;

6. elaborează şi fundamentează programe în domeniul protecţiei şi promovării

drepturilor copilului;

7. elaborează metodologia de autorizare şi criteriile de evaluare a organizaţiilor

neguvernamentale care activează în domeniul său de activitate;

8. autorizează organismele private de naţionalitate străină să desfăşoare activităţi

în domeniul protecţiei şi promovării drepturilor copilului;

9. organizează evidenţa la nivel naţional a tuturor asociaţiilor, fundaţiilor şi

federaţiilor care activează în domeniul său de activitate, precum şi a serviciilor prestate de

acestea; propune Guvernului recunoaşterea acestora ca fiind de utilitate publică, în

condiţiile legii;

67

10. centralizează şi sintetizează informaţiile referitoare la respectarea principiilor

şi normelor stabilite de Convenţia ONU cu privire la drepturile copilului şi elaborează

rapoartele prevăzute la art.44 pct.1 din această convenţie;

11. asigură controlul în ceea ce priveşte aplicarea legislaţiei din domeniul propriu

şi modul în care sunt respectate drepturile copilului de către instituţiile publice, celelalte

persoane juridice şi de persoanele fizice, în conformitate cu legislaţia în vigoare; propune

instituţiilor competente stabilirea răspunderii disciplinare, materiale, contravenţionale sau

penale, după caz, a persoanelor vinovate;

12. propune autorităţilor competente suspendarea sau încetarea activităţilor care

pun în pericol grav şi iminent sănătatea sau dezvoltarea fizică ori psihică a copilului;

13. ia măsurile necesare sau, după caz, propune autorităţilor ori instituţiilor

competente luarea măsurilor necesare pentru prevenirea sau înlăturarea efectelor oricăror

acte ori fapte care încalcă principiile şi normele tratatelor internaţionale în domeniul

drepturilor copilului, la care România este parte;

14. iniţiază, negociază şi încheie, prin împuternicirea Guvernului, documente de

cooperare internaţională în domeniul protecţiei şi promovării drepturilor copilului;

B. în domeniul prevenirii separării copilului de părinţi şi al protecţiei speciale a

copilului separat temporar sau definitiv de părinţi:

1. elaborează norme, standarde şi metodologii pentru funcţionarea serviciilor care

asigură prevenirea separării copilului de părinţii săi, precum şi protecţia specială a

copilului;

2. elaborează metodologia de licenţiere şi criteriile de evaluare a serviciilor

destinate prevenirii separării copilului de părinţii săi, precum şi protecţiei speciale a

copilului;

3. licenţiază serviciile destinate prevenirii separării copilului de părinţii săi,

precum şi protecţiei speciale a copilului, organizate, în condiţiile legii, de către autorităţile

publice sau organismele private autorizate; asigură la nivel naţional evidenţa acestor

servicii;

4. realizează inspecţii cu privire la modul în care sunt respectate standardele

minime obligatorii pentru organizarea şi funcţionarea serviciilor destinate prevenirii

copilului de părinţii săi, precum şi protecţiei speciale a copilului;

68

5. asigură controlul şi îndrumarea metodologică a activităţilor serviciilor destinate

prevenirii separării copilului de părinţii săi şi a celor de protecţie specială a copilului,

precum şi a activităţii desfăşurate de comisiile pentru protecţia copilului;

C. în domeniul economico-financiar:

1. gestionează bunurile proprietate publică şi privată a statului pe care le are în

administrare sau în folosinţă, după caz;

2. gestionează, sau după caz, monitorizează gestionarea fondurilor alocate pentru

finanţarea programelor din domeniul său de activitate;

3. finanţează sau, după caz, cofinanţează proiecte în cadrul programelor de interes

naţional;

4. propune şi fundamentează adoptarea măsurilor necesare pentru asigurarea

finanţării adecvate a serviciilor destinate prevenirii separării copilului de părinţii săi,

precum şi protecţiei speciale a copilului.

Autoritatea îndeplineşte orice alte atribuţii stabilite prin acte normative în

domeniul său de activitate.

Autoritatea este condusă de un secretar de stat, ajutat de un subsecretar de stat,

numiţi prin decizie a primului-ministru, la propunerea ministrului muncii, solidarităţii

sociale şi familiei (art.5 alin.1).

Secretarul de stat conduce întreaga activitate a Autorităţii şi o reprezintă în

raporturile cu Guvernul, cu Ministerul Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei, cu

ministerele şi celelalte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale, cu

autorităţile administraţiei publice locale, cu alte instituţii publice, precum şi cu orice

persoane juridice şi fizice, române sau străine (art.5 alin.3).

Subsecretarul de stat îndeplineşte atribuţiile prevăzute în regulamentul de

organizare şi funcţionare a Autorităţii, precum şi orice alte atribuţii stabilite prin ordin al

secretarului de stat (art.6 alin.1).

În cazul în care secretarul de stat nu îsi poate exercita atribuţiile ce îi revin,

subsecretarul de stat exercită aceste atribuţii cu înştiinţarea ministrului muncii, solidarităţii

sociale şi familiei (art.6 alin.2).

Autoritatea are un secretar general care face parte din categoria înalţilor

funcţionari publici, numit pe bază de concurs sau examen, în condiţiile legii (art.6 alin.3).

Numărul maxim de porturi al Autorităţii este de 86, exclusiv demnitarii. Ştatul de

funcţii se aprobă prin ordin al ministrului muncii, solidarităţii sociale şi familiei.

69

Regulamentul de organizare şi funcţionare cuprinzând atribuţiile şi sarcinile

personalului din aparatul propriu al Autorităţii şi circuitul documentelor se aprobă prin

ordin al secretarului de stat (art.7 alin.4).

5.2 ORGANIZAREA ŞI FUNCŢIONAREA DIRECŢIEI GENERALE DE

ASISTENŢĂ SOCIALĂ ŞI PROTECŢIA COPILULUI

Organizarea şi funcţionarea Direcţiei generale de asistenţă socială şi protecţia

copilului este reglementată de H.G.81 nr.1434/2004. Conform art.2 din actul normativ

menţionat, Direcţia generală de asistenţă socială şi protecţia copilului este instituţia publică

cu personalitate juridică, infiinţată în subordinea consiliului judeţean, respectiv a

consiliului local al sectorului municipiului Bucureşti, prin comasarea serviciului public de

asistenţă socială şi a serviciului public specializat pentru protecţia copilului de la nivelul

judeţului, respectiv al sectorului municipiului Bucureşti, prin preluarea, în mod

corespunzător, a atribuţiilor şi funcţiilor acestora.

Direcţia generală de asistenţă socială şi protecţia copilului, are rolul de a asigura

la nivel judeţean, respectiv la nivelul sectoarelor municipiului Bucureşti, aplicarea

politicilor şi strategiilor de asistenţă socială în domeniul protecţiei copilului, familiei,

persoanelor singure, persoanelor vârstnice, persoanelor cu handicap, precum şi a oricăror

persoane aflate în nevoie (art.1 din Regulamentul cadru de organizare şi funcţionare a

Direcţiei generale de asistenţă socială şi protecţia copilului).

În vederea realizării atribuţiilor prevăzute de lege, Direcţia generală de asistenţă

socială şi protecţia copilului îndeplineşte, în principal, următoarele funcţii (art.1 alin.2):

a) de strategie, prin care asigură elaborarea strategiei de asistenţă socială, a

planului de asistenţă socială pentru prevenirea şi combaterea marginalizării sociale,

precum şi a programelor de acţiune antisărăcie, pe care le supune spre aprobare consiliului

judeţean, respectiv consiliului local al sectorului municipiului Bucureşti;

b) de coordonare a activităţilor de asistenţă socială şi protecţia copilului la nivelul

judeţului, respectiv al sectorului municipiului Bucureşti;

c) de administrare a fondurilor pe care le are la dispoziţie;

81 Publicat în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 869 din 23.09.2004

70

d) de colaborare cu serviciile publice deconcentrate ale ministerelor şi instituţiilor

care au responsabilităţi în domeniul asistenţei sociale, cu serviciile publice locale de

asistenţă socială, precum şi cu reprezentanţii societăţii civile care desfăşoară activităţi în

domeniu;

e) de execuţie, prin asigurarea mijloacelor umane, materiale şi financiare necesare

pentru implementarea strategiilor cu privire la acţiunile antisarăcie, prevenirea şi

combaterea marginalizarii sociale, precum şi pentru soluţionarea urgenţelor sociale

individuale şi colective la nivelul judeţului, respectiv al sectoarelor minicipiului Bucureşti;

f) de reprezentare a consiliului judeţean, respectiv a consiliului local al sectorului

municipiului Bucureşti, pe plan intern şi extern, în domeniul asistenţei sociale şi protecţia

copilului.

În ceea ce priveşte protecţia drepturilor copilului, îndeplineşte în principal

următoarele atribuţii principale (art.2 lit.b):

1.întocmeşte raportul de evaluare iniţială a copilului şi familiei acestuia şi

propune stabilirea unei măsuri de protecţie socială;

2.monotorizează trimestrial activităţile de aplicare a hotărârilor de instituire a

masurilor de protecţie specială a copilului;

3.identifică şi evaluează familiile sau persoanele care pot lua în plasament

copilul;

4.monitorizează familiile şi persoanele care au primit în plasament copii, pe toată

durata acestei măsuri;

5.identifică, evaluează şi pregăteşte persoane care pot deveni asistenţi maternali

profesionişti, în condiţiile legii; încheie contracte individuale de muncă şi asigură formarea

continuă de asistenţi maternali profesionişti atestaţi; evaluează şi monitorizează activitatea

acestora;

6.acordă asistenţă şi sprijin părinţilor copilului separat de familie, în vederea

reintegrării în mediul său familial;

7.reevaluează, cel puţin o dată la 3 luni şi ori de câte ori este cazul, împrejurările

care au stat la baza stabilirii măsurilor de protecţie specială şi propune, după caz,

menţinerea, modificarea sau încetarea acestora;

8.îndeplineşte demersurile vizând deschiderea procedurii adopţiei interne pentru

copiii aflaţi în evidenţa sa;

71

9.identifică familiile sau persoanele cu domiciliul în România care doresc să

adopte copii; evaluează condiţiile materiale şi garanţiile morale pe care acestea le prezintă

şi eliberează atestatul de familie sau de persoană aptă să adopte copii;

10.monitorizează evoluţia copiilor adoptaţi, precum şi a relaţiilor dintre aceştia şi

părinţii lor adoptivi; sprijină părinţii adoptivi ai copilului în îndeplinirea obligaţiei de a-l

informa pe acesta că este adoptat, de îndată ce vârsta şi gradul de maturitate ale copilului o

permit;

11.îndeplineşte orice alte atribuţii prevăzute de lege.

Structura organizatorică orientativă necesară pentru asigurarea funcţionării

Direcţiei generale este următoarea (art.3 alin.1):

1.compartimentul pentru îngrijire de tip familial în domeniul asistenţei sociale a

persoanelor adulte;

2.compartimentul pentru îngrijire de tip familial în domeniul protecţiei copilului;

3. compartimentul pentru îngrijire de tip rezidenţial în domeniul asistenţei sociale

a persoanelor adulte;

4. compartimentul pentru îngrijire de tip rezidenţial în domeniul protecţiei

copilului;

5.compartimentul de intervenţie în regim de urgenţă în domeniul asistenţei

sociale a persoanelor adulte; în cadrul acestuia se organizează şi funcţionează telefonul

pentru semnalarea cazurilor de urgenţă ale persoanelor adulte;

6. compartimentul de intervenţie în situaţii de abuz, neglijare, trafic şi migraţie;

7. compartimentul de intervenţie în regim de urgenţă în domeniul protecţiei

copilului; în cadrul acesteia se organizează şi funcţionează „telefonul copilului”;

8.compartimentul de evaluare a copilului care săvârşeşte fapte penale şi nu

răspunde penal;

9. compartimentul de evaluare complexă a copilului cu dizabilităţi;

10. compartimentul de evaluare şi monitorizare în domeniul asistenţei sociale şi

protecţiei copilului;

11.compartimentul de strategii, programe, proiecte în domeniul asistenţei sociale

şi protecţia copilului;

12.compartimentul antisărăcie şi prevenire a marginalizării sociale;

13.secretariatul comisiei pentru protecţia copilului;

14.secretariatul comisiei de expertiză medicală a persoanelor adulte cu handicap;

72

15.compartimentul resurse umane;

16. compartimentul economic şi financiar-contabil;

17. compartimentul tehnic, achiziţii publice şi administrativ;

18. compartimentul juridic şi contencios;

19. compartimentul audit;

20. compartimentul de relaţii cu publicul.

Conducerea Direcţiei generale se asigură de directorul general, în cazul în care

acesta este funcţionar public, sau, după caz, de directorul executiv şi colegiul director.

Directorul general sau, după caz, directorul executiv al Direcţiei generale este ajutat de cel

puţin 2 directori adjuncţi, dintre care unul coordonează activitatea din domeniul protecţiei

persoanelor adulte, iar unul coordonează activitatea de protecţie a drepturilor copilului

(art.4).

Colegiul director al Direcţiei generale este compus din directorul general sau,

după caz, directorul executiv, directorii adjuncţi, personalul de conducere din cadrul

Direcţiei generale, precum şi 3 consilieri judeţeni ori, după caz, locali, având cu precădere

studii socioumane, propuşi de preşedintele consiliului judeţean sau, după caz, de primarul

sectorului municipiului Bucureşti. Preşedintele colegiului director este secretarul general al

judeţului, respectiv secretarul sectorului municipiului Bucureşti. În situaţia în care

preşedintele colegiului director nu îşi poate exercita atribuţiile, acestea sunt exercitate de

către directorul general sau directorul executiv al direcţiei generale (art.6).

Organizarea, funcţionarea şi atribuţiile colegiului director se stabilesc prin

regulament de organizare şi funcţionare a Direcţiei generale (art.7 alin.1).

La şedinţele colegiului director pot participa, fără drept de vot, preşedintele

consiliului judeţean, membrii comisiei pentru protecţia copilului şi alţi consilieri judeţeni,

respectiv primarul sectorului municipiului Bucureşti şi alţi consilieri locali, precum şi alte

persoane invitate de membrii colegiului director (art.7 alin.2).

Colegiul director îndeplineşte următoarele atribuţii principale (art.7 alin.4):

a) analizează şi controlează activitatea Direcţiei generale; propune directorului

general sau, după caz, directorului executiv măsurile necesare pentru îmbunătăţirea

activităţii Direcţiei generale;

b) avizează proiectul bugetului propriu al Direcţiei generale;

c) avizează proiectul strategiei şi rapoartelor elaborate de directorul general sau,

după caz, de directorul executiv al Direcţiei generale iar avizul este consultativ;

73

d) propune consiliului judeţean, respectiv consiliului local al sectorulului

municipiului Bucureşti, modificarea structurii organizatorice şi a regulamentului de

organizare şi funcţionare ale Direcţiei generale, precum şi rectificarea bugetului, în vederea

îmbunătăţirii activităţii acesteia;

e) propune consiliului judeţean, respectiv consiliului local al sectorului

municipiului Bucureşti, înstrăinarea mijloacelor fixe din patrimoniul Direcţiei generale,

altele decât bunurile imobile, prin licitaţie publică organizată în condiţiile legii;

f) propune consiliului judeţean, respectiv consiliului local al sectorului

municipiului Bucureşti, concesionarea sau închirierea de bunuri ori servicii de către

Direcţia generală, prin licitaţie publică organizată în condiţiile legii;

g) întocmeşte şi propune spre avizare, respectiv aprobare, potrivit legii, ştatul de

funcţii, precum şi premierea şi sporurile care se acordă la salariul personalului Direcţiei

generale, cu încadrarea în resursele financiare alocate de consiliul judeţean, respectiv de

consiliul local al sectorului municipiului Bucureşti, în condiţiile legii.

Directorul general sau, după caz, directorul executiv îndeplineşte, în condiţiile

legii, următoarele atribuţii principale (art.8 alin.3):

a) exercită atribuţiile ce revin Direcţiei generale în calitate de persoană juridică;

b) exercită funcţia de ordonator secundar de credite;

c) întocmeşte proiectul bugetului propriu al Direcţiei generale şi contul de

încheiere a exerciţiului bugetar, pe care îl supune avizării colegiului director şi aprobării

consiliului judeţean, respectiv consiliului local al sectorului municipiului Bucureşti;

d) elaborează şi supune aprobării consiliului judeţean, respectiv consiliului local

al sectorului municipiului Bucureşti, proiectul strategiei anuale, pe termen mediu şi lung,

de restructurare, organizare şi dezvoltare a sistemului de asistenţă socială şi protecţie a

drepturilor copilului, având avizul colegiului director şi al comisiei;

e) elaborează proiectele rapoartelor generale privind activitatea de asistenţă

socială şi protecţie a drepturilor copilului, stadiul implementării strategiilor şi propunerilor

de măsuri pentru îmbunătăţirea acestei activităţi, pe care le prezintă spre avizare colegiului

director şi apoi comisiei pentru protecţia copilului;

f) aprobă ştatul de personal al Direcţiei generale; numeşte şi eliberează din

funcţie personalul din cadrul Direcţiei generale, potrivit legii; elaborează şi propune spre

aprobare consiliului judeţean, respectiv consiliului local al sectorului municipiului

Bucureşti, statul de funcţii al Direcţiei generale, având avizul colegiului director;

74

g) controlează activitatea personalului din cadrul Direcţiei generale şi aplică

sancţiuni disciplinare acestui personal;

h) constată contravenţiile şi propune aplicarea sancţiunilor prevăzute de Legea nr.

272 / 2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului;

i) este vicepreşedintele comisiei pentru protecţia copilului şi reprezintă Direcţia

generală în relaţiile cu aceasta;

j) asigură executarea hotărârilor comisiei pentru protecţia copilului.

În absenţa directorului general sau, după caz, a directorului executiv, atribuţiile

acestuia se exercită de unul dintre directorii adjuncţi, desemnat prin dispoziţie a

directorului general sau directorului executiv, în condiţiile prevăzute de regulamentul de

organizare şi funcţionare a Direcţiei generale (art.8 alin.5).

5.3 ORGANIZAREA ŞI METODOLOGIA DE FUNCŢIONARE

A COMISIEI PENTRU PROTECŢIA COPILULUI

Comisia pentru protecţia copilului, este organul de specialitate, fără personalitate

juridică, al consiliului judeţean, respectiv al consiliului local al sectorului municipiului

Bucureşti, cu activitate decizională în materia protecţiei şi promovării drepturilor copilului.

Organizarea şi metodologia de funcţionare a comisiei pentru protecţia copilului este

reglementată de H.G.82 nr. 1437 / 02.09.2004.

Comisia pentru protecţia copilului are următoarele atribuţii principale (art.2

alin.1):

a) stabileşte încadrarea copiilor cu dizabilităţi într-un grad de handicap şi, după

caz, orientarea şcolară a acestora;

b) stabileşte măsurile de protecţie specială a copiilor, în condiţiile legii;

c) reevaluează periodic hotărârile privind măsurile de protecţie, precum şi

încadrarea în grad de handicap şi orientarea şcolară a copiilor, pe baza sesizării direcţiei

generale de asistenţă socială şi protecţia copilului;

d) revocă sau înlocuieşte masura stabilită, în condiţiile legii, dacă împrejurările

care au determinat stabilirea acesteia s-au modificat;

82 Publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 872 din 24.09.2004

75

e) soluţionează cererile privind eliberarea atestatului de asistent maternal

profesionist;

f) soluţionează plângerile adresate de copii, în masura în care soluţionarea

acestora nu este stabilită de lege în competenţa altor instituţii;

g) promovează drepturile copilului în toate activităţile pe care le întreprinde;

h) informează părinţii cu privire la consecinţele plasamentului asupra raporturilor

pe care le au cu copiii, inclusiv drepturile şi obligaţiile pe care le au faţă de copil pe durata

măsurii plasamentului;

i) stabileşte, în condiţiile legii, cuantumul contribuţiei lunare a părinţilor la

întreţinerea copilului pentru care s-a decis plasamentul.

Înfiinţarea şi componenţa Comisiei pentru protecţia copilului se aprobă prin

hotărâre a consiliului judeţean, respectiv prin hotărâre a consiliului local al sectorului

municipiului Bucureşti, la propunerea secretarului general al judeţului, respectiv a

secretarului municipiului Bucureşti, potrivit legii (art.4 alin.1).

Comisia este alcatuită din 7 persoane şi are următoarea componenţă (art.5 alin.1):

- preşedinte – secretarul general al judeţului, respectiv secretarul sectorului

municipiului Bucureşti;

- vicepreşedinte – directorul general al Direcţiei generale. Acesta poate delega

atribuţiile care îi revin directorului general adjunct care coordonează activităţile de

protecţie a drepturilor copilului;

- 5 membri.

Membrii comisiei sunt (art.4 alin.2):

a) un medic specialist pediatru, desemnat de direcţia de sănătate publică

judeţeană, respectiv a municipiului Bucureşti;

b) un psihopedagog cu experienţă în educaţia specială, desemnat de inspectoratul

şcolar judeţean, respectiv al municipiului Bucureşti;

c) un reprezentant al inspectoratului teritorial de poliţie;

d) reprezentantul direcţiei pentru dialog, familie şi solidaritate socială judeţene,

respectiv a municipiului Bucureşti, cu atribuţii în domeniul asistenţei sociale;

e) un reprezentant al organismelor private acreditate, propus de secretarul general

al judeţului, respectiv al sectorului municipiului Bucureşti.

76

Membrii comisiei reprezintă instituţiile care i-au desemnat şi au obligaţia ca, în

toate deciziile care se iau, să urmărească exclusiv interesul superior al copilului (art.6

alin.2).

Comisia competentă să soluţioneze cazurile privitoare la copiii care necesită o

masură de protecţie specială este cea în a cărei rază teritorială se afla domiciliul copilului.

Comisia soluţionează cazul în termen de cel mult 30 de zile de la data înregistrării de către

direcţie a sesizării cu privire la cauza respectivă. În faţa comisiei vor fi chemaţi părinţii,

copilul care a împlinit vârsta de 10 ani, persoana, familia sau reprezentantul organismului

privat acreditat care doreşte să îi fie dat în plasament copilul, precum şi orice persoane care

pot da relaţii în cauză. Măsurile de protecţie specială a copilului se stabilesc de către

comisie numai atunci când există acordul părinţilor, precum şi consimţământul copilului

care a împlinit vârsta de 14 ani, exprimate în faţa membrilor comisiei. Şedinţele comisiei

nu sunt publice dar comisia poate admite să fie de faţă şi alte persoane decât cele chemate,

dacă apreciază că prezenţa lor este utilă (art.9).

Pentru soluţionarea cazurilor este obligatorie prezentarea proiectului planului

individualizat de protecţie şi a raportului referitor la ancheta psihosocială a copilului de

către specialistul direcţiei care a instrumentat cauza. Raportul va cuprinde date privind

personalitatea, starea fizică şi mentală a copilului, antecedentele acestuia, condiţiile în care

a fost crescut şi în care a trăit, orice alte date referitoare la creşterea şi la educarea

copilului, care pot folosi comisiei în soluţionarea cauzei, propunerea unei masuri de

protecţie specială a copilului, precum şi poziţia acestuia cu privire la măsura propusă.

Dosarul copilului va cuprinde, de asemenea, planul de servicii care a fost întocmit de

serviciul public de asistenţă socială, punctul de vedere al autorităţilor locale şi al

structurilor comunitare consultative în legătură cu necesitatea luării unei măsuri de

protecţie specială. În cazul copilului cu dizabilităţi, dosarul acestuia include şi raportul de

evaluare complexă, precum şi planul de recuperare (art.9).

5.4 INSTITUŢII ŞI SERVICII LA NIVEL LOCAL

Autorităţile administraţiei publice locale au obligaţia să garanteze şi să

promoveze respectarea drepturilor copiilor din unităţile administrativ-teritoriale, asigurând

77

prevenirea separării copilului de părinţii săi, precum şi protecţia specială a copilului lipsit

temporar sau definitiv, de îngrijirea părinţilor săi (art.102).

Pentru asigurarea prevenirii separării copilului de părinţii lui, consiliile locale ale

municipiilor, oraşelor, comunelor şi sectoarelor municipiului Bucureşti au obligaţia să

organizeze, în mod autonom sau prin asociere, servicii de zi, potrivit nevoilor identificate

în comunitatea respectivă (art.111 alin.1).

În situaţia în care consiliul local nu identifică resurse financiare şi umane

suficiente pentru a organiza serviciile de mai sus, la cererea acestuia, consiliul judeţean va

asigura finanţarea necesară înfiinţării acestor servicii. Consiliul local asigură finanţarea cu

până la 50% a cheltuielilor de funcţionare a acestor servicii, cota-parte şi cuantumul total al

acestor cheltuieli fiind stabilite anual prin hotărâre a consiliului judeţean (art.111 alin.2).

Pentru asigurarea protecţiei speciale a copilului lipsit, temporar sau definitiv, de

ocrotirea părinţilor săi, consiliul judeţean şi respectiv, consiliul local al sectorului

municipiului Bucureşti au obligaţia să organizeze, în mod autonom sau prin asociere,

servicii de tip familial şi de tip rezidenţial, potrivit nevoilor identificate la nivelul unităţii

lor administrativ-teritoriale. În funcţie de nevoile evaluate ale copiilor plasaţi, consiliul

judeţean poate organiza şi dezvolta şi servicii de zi (art.112).

Serviciile de zi. Regulamentul cadru de organizare şi funcţionare a serviciilor de

zi a fost aprobat prin H.G.83 nr.1438 / 02.09.2004 pentru aprobarea regulamentelor-cadru

de organizare şi funcţionare a serviciilor de prevenire a separării copilului de familia sa,

precum şi a celor de protecţie specială a copilului lipsit temporar sau definitiv de ocrotirea

părinţilor săi. Conform acestui regulament, serviciile de zi au rolul de a asigura menţinerea,

refacerea şi dezvoltarea capacităţilor copilului şi ale părinţilor săi, pentru depăşirea

situaţiilor care ar putea determina separarea copilului de familia sa (art.1 alin.1).

Din categoria serviciilor de zi fac parte (art.1 alin.2):

a) centrele de zi;

b) centrele de consiliere şi sprijin pentru părinţi;

c) centrele de asistenţă şi sprijin pentru readaptarea copilului cu probleme

psihosociale;

d) serviciile de monitorizare, asistenţă şi sprijin al femeii gravide predispuse să îşi

abandoneze copilul.

83 Publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 872 din 24.09.2004

78

Serviciile de zi pot fi înfiinţate, după caz, prin hotărâre a consiliului local, hotăâre

a consiliului judeţean sau a consiliilor locale ale sectoarelor municipiului Bucureşti ori prin

hotărâre a unor organisme private acreditate să desfăşoare activităţi de protecţie a

drepturilor copilului sau protecţie specială a acestuia. Consiliile locale pot înfiinţa servicii

de zi în mod autonom sau prin asociere, potrivit nevoilor identificate în comunitatea

respectivă (art.2 alin.1, 2).

Serviciile de zi înfiinţate de consiliile locale, se organizează ca unităţi cu

personalitate juridică în subordinea acestora şi sub coordonarea serviciului public de

asistenţă socială de la nivelul municipiilor şi oraşelor sau, după caz, sub coordonarea

persoanelor cu atribuţii de asistenţă socială din aparatul propriu al consiliilor locale

comunale (art.2 alin.3).

Serviciile de zi înfiinţate de consiliul judeţean sau de consiliile locale ale

sectoarelor municipiului Bucureşti funcţionează ca unităţi fără personalitate juridică în

structura Direcţiei generale de asistenţă socială şi protecţia copilului şi se adresează numai

copiilor care beneficiază de o măsură de protecţie specială (art.2 alin.4).

Principiile care stau la baza activităţii serviciilor de zi sunt (art.3):

a) respectarea şi promovarea cu prioritate a interesului superior al copilului,

egalitatea şanselor şi nediscriminarea;

b) asistarea copiilor în realizarea şi exercitarea drepturilor lor;

c) respectarea demnităţii copilului;

d) ascultarea opiniei copilului şi luarea în considerare a acestuia, ţinându-se cont

de vârsta şi de gradul său de maturitate;

e) asigurarea unei îngrijiri individualizate şi personalizate a copilului;

f) asigurarea protecţiei împotriva abuzului şi exploatării copilului;

g) asigurarea unei intervenţii profesioniste, prin echipe pluridisciplinare;

h) asigurarea confidenţialităţii şi a eticii profesionale;

i) responsabilizarea părinţilor cu privire la exercitarea drepturilor şi îndeplinirea

obligaţiilor părinteşti;

j) primordialitatea responsabilităţii părinţilor cu privire la respectarea şi

garantarea drepturilor copilului.

Beneficiarii serviciilor de zi sunt (art.4):

a) copiii şi părinţii cărora li se acordă prestaţii şi servicii destinate prevenirii

separării lor;

79

b) copiii care au beneficiat de o măsură de protecţie specială şi au fost reintegraţi

în familie;

c) copiii care beneficiază de o măsură de protecţie specială;

d) părinţii ai căror copii beneficiază de o măsură de protecţie specială;

e) copiii neânsoţiţi de părinţi sau de alt reprezentant legal, care solicită o formă de

protecţie în condiţiile reglementărilor legale privind statutul şi regimul refugiaţilor.

Serviciile de zi îndeplinesc următoarele atribuţii, în funcţie de specificul şi de

nevoile fiecărei categorii de beneficiari (art.6):

a) asigură un program educaţional adecvat vârstei, nevoilor, potenţialului de

dezvoltare şi particularităţilor copiilor;

b) asigură activităţi recreative şi de socializare;

c) asigură copiilor consiliere psihologică şi orientare şcolară şi profesională;

d) asigură părinţilor consiliere şi sprijin;

e) dezvoltă programe specifice pentru prevenirea comportamentelor abuzive ale

părinţilor şi a violenţei în familie;

f) asigură programe de abilitare şi reabilitare;

g) contribuie la depistarea precoce a situaţiilor de risc care pot determina

separarea copilului de părinţii săi;

h) contribuie la realizarea obiectivelor cuprinse în planul de servicii sau, după

caz, în planul individualizat de protecţie.

Structura organizatorică, numărul de posturi şi categoriile de personal pentru

serviciile de zi se aprobă prin hotărâre a consiliului local, a consiliului judeţean, respectiv a

consiliilor locale ale sectoarelor municipiului Bucureşti, sau prin hotărâre a organelor de

conducere ale organismelor private acreditate, pregătirea personalului fiind adaptată

caracteristicilor şi nevoilor de îngrijire ale copiilor protejaţi, precum şi obiectivelor

respectivului serviciu (art.7 alin.2).

Structura orientativă a personalului serviciilor de zi este formată din următoarele

categorii (art.7 alin.2):

a) personal de conducere: director;

b) personal de educare şi îngrijire: educator, educator specializat;

c) personal de specialitate: psiholog, medic, asistent social, kinetoterapeut,

logoped, fizioterapeut, psihopedagog, asistent medical;

d) contabil;

80

e) administrator;

f) personal de întreţinere şi pază.

Ponderea categoriilor de personal se stabilesc luându-se în considerare necesitatea

asigurării unei îngrijiri de calitate şi adaptate nevoilor beneficiarilor serviciilor de zi, în

funcţie de specificul activităţilor derulate putând fi antrenate şi alte categorii de personal.

Pachetul de servicii medicale, precum şi modul de acordare a acestora se stabilesc prin

ordin comun al ministrului sănătăţii şi al secretarului de stat al Autorităţii Naţionale pentru

Protecţia Drepturilor Copilului (art.7 alin.3, 4).

Serviciile de tip familial. Regulamentul cadru de organizare şi funcţionare a

serviciilor de tip familial este aprobat prin H.G. nr.1438 / 02.09.2004 pentru aprobarea

regulamentelor-cadru de organizare şi funcţionare a serviciilor de prevenire a separării

copilului de familia sa, precum şi a celor de protecţie specială a copilului lipsit temporar

sau definitiv de ocrotirea părinţilor săi. Serviciile de tip familial au rolul de a asigura , la

domiciliul unei persoane fizice sau familii, creşterea şi îngrijirea copilului separat,

temporar sau definitiv, de părinţii săi (art.1 alin.1). Serviciile de tip familial pot avea

caracter specializat, în funcţie de nevoile şi de caracteristicile copiilor protejaţi (art.1

alin.2).

Serviciile de tip familial pot fi organizate de consiliul judeţean, respectiv de

consiliul local al sectoarelor municipiului Bucureşti sau de organismele private acreditate.

Consiliile judeţene, respectiv consiliile locale ale sectoarelor municipiului Bucureşti,

organizează serviciile de tip familial drept compartimente distincte numai în structura

Direcţiei generale de asistenţă socială şi protecţia copilului. Organismele private acreditate

organizează serviciile de tip familial drept compartimente disteincte sau ca activitate

prestată de un compartiment cu mai multe atribuţii (art.2).

Serviciile de tip familial pot funcţiona numai pe baza licenţei eliberate de

Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Copilului (art.3).

Principiile care stau la baza activităţii serviciilor de tip familial sunt (art.4):

a) respectarea şi promovarea cu prioritate a interesului superior al copilului;

b) egalitatea şanselor şi nediscriminarea;

c) asistarea copiilor în realizarea şi exercitarea drepturilor lor;

d) respectarea demnităţii copilului;

e) respectarea istoriei personale, a personalităţii, familiei biologice şi tradiţiilor

copilului;

81

f) ascultarea opiniei copilului şi luarea în considerare a acesteia, ţinându-se cont

de vârsta şi de gradul său de maturitate;

g) menţinerea relaţiilor personale ale copilului şi a contactelor directe cu părinţii,

rudele, precum şi cu alte persoane faţă de care copilul a dezvoltat legături de ataşament;

h) menţinerea fraţilor împreună;

i) asigurarea protecţiei copilului pe o perioadă determinată, până la integrarea sau

reintegrarea acestuia în familia naturală, extinsă sau substitutivă;

j) asigurarea unui statut egal în cadrul familiei pentru copilul aflat în plasament;

k) promovarea unui model familial de îngrijire a copilului;

l) asigurarea unei îngrijiri individualizate şi personalizate a copilului;

m) asigurarea protecţiei împotriva abuzului şi exploatării copilului;

n) asigurarea unei intervenţii profesioniste, prin echipe pluridisciplinare;

o) asigurarea confidenţialităţii şi a eticii profesionale.

Beneficiarii serviciilor de tip familial sunt (art.5):

a) copiii pentru care urmează a fi instituită tutela, în condiţiile legii;

b) copiii faţă de care a fost stabilită, în condiţiile legii, încredinţarea în vederea

adopţiei;

c) copiii separaţi, temporar sau definitiv, de părinţii lor, ca urmare a stabilirii, în

condiţiile legii, a măsurii plasamentului;

d) copiii pentru care a fost dispus, în condiţiile legii, plasamentul în regim de

urgenţă;

e) tinerii care au împlinit vârsta de 18 ani şi care beneficiază, în condiţiile legii,

de protecţie specială.

Serviciile de tip familial asigură (art.6):

a) evaluarea, în urma sesizării, a nevoilor copilului;

b) revizuirea periodică a evaluării nevoilor copilului;

c) întocmirea şi revizuirea planului individualizat de protecţie pentru copil;

d) monitorizarea şi înregistrarea evoluţiilor înregistrate în implementarea planului

individualizat de protecţie;

e) realizarea instruirii specifice a familiei extinse sau substitutive cu privire la

nevoile copilului, înaintea plasării acestuia;

82

f) informarea în scris, înainte de mutarea copilului, a familiei extinse sau

substitutive, referitor la drepturile şi obligaţiile legale ce îi revin cu privire la persoana

copilului pe durata plasării;

g) întocmirea convenţiei de plasament, atunci când este cazul;

h) coordonarea activităţilor privind mutarea copilului în familia extinsă sau

substitutivă;

i) organizarea, coordonarea şi monitorizarea activităţilor în care sunt implicaţi alţi

specialişti, atunci când nevoile copilului impun aceste intervenţii;

j) menţinerea relaţiilor copilului cu familia naturală, cu excepţia situaţiei copilului

adoptat, sau cu orice alte persoane relevante pentru viaţa acestuia;

k) evaluarea capacităţii solicitanţilor de a oferi îngrijire potrivită copilului separat,

temporar sau definitiv, de părinţii săi;

l) identificarea nevoilor de pregătire şi potenţialul fiecărei familii care solicita

ocrotirea unui copil separat, temporar sau definitiv, de părinţii săi;

m) pregătirea solicitantului în funcţie de nevoile identificate ale acestuia;

n) întocmirea, păstrarea şi actualizarea documentaţiei referitoare la situaţia

copiilor care beneficiază de acest serviciu şi, respectiv, la situaţia familiilor care îl asigură;

o) sprijinirea şi monitorizarea activităţii de creştere şi îngrijire a copilului şi

asigurarea faptului că familiile sunt informate, acceptă, înţeleg şi acţionează în

conformitate cu prevederile legale în vigoare;

p) organizarea procesului de potrivire a copilului cu familia extinsă sau

substitutivă;

q) furnizarea de informaţii familiei extinse sau substitutive privind tipurile de

sprijin disponibil;

r) furnizarea de informaţii privind procedurile ce vor fi urmate în cazul

suspiciunilor de abuz, neglijare sau orice altă plângere împotriva familiei;

s) evaluarea, anual sau ori de câte ori este nevoie, a activităţii fiecărei familii,

conform dispoziţiilor legale;

t) participarea personalului propriu la programe de pregătire specifice, în funcţie

de nevoile de formare identificate.

Structura organizatorică, numărul de posturi şi categoriile de personal pentru

serviciile de tip familial se aprobă, după caz, prin hotărâre a consiliului judeţean, respectiv

a consiliilor locale ale sectoarelor municipiului Bucureşti, sau prin hotărâre a organelor de

83

conducere ale organismelor private acreditate, numărul şi pregătirea personalului fiind

adaptate caracteristicilor şi nevoilor de îngrijire ale copiilor protejaţi, precum şi

obiectivelor respectivului serviciu (art.7 alin.1).

Structura orientativă a personalului serviciilor de tip familial este format din

următoarele categorii (art.7 alin.2):

a) personal de conducere – şef compartiment;

b) personal de specialitate – asistent social, asistent maternal.

În funcţie de specificul activităţilor derulate în cadrul serviciilor de tip familial

pot fi antrenate şi alte categorii de personal.

Servicii de tip rezidenţial. Regulamentul cadru de organizare şi funcţionare a

serviciilor de tip rezidenţial este aprobat prin H.G. nr.1438 / 02.09.2004 pentru aprobarea

regulamentelor-cadru de organizare şi funcţionare a serviciilor de prevenire a separării

copilului de familia sa, precum şi a celor de protecţie specială a copilului lipsit temporar

sau definitiv de ocrotirea părinţilor săi. Serviciile de tip rezidenţial au rolul de a asigura

protecţia, creşterea şi îngrijirea copilului separat, temporar sau definitiv, de părinţii săi, ca

urmare a stabilirii, în condiţiile legii, a măsurii plasamentului (art.1 alin.1). Din categoria

serviciilor de tip rezidenţial fac parte centrele de plasament, centrele de primire a copilului

în regim de urgenţă şi centrele maternale (art.1 alin.2).

Serviciile de tip rezidenţial pot fi înfiinţate prin (art.2 alin.1):

a) hotărâre a consiliului judeţean sau, după caz, a consiliului local al sectorului

municipiului Bucureşti;

b) hotărâre a unor organisme private acreditate.

Serviciile de tip rezidenţial înfiinţate de autorităţile administraţiei publice locale

se organizează numai în structura direcţiilor generale de asistenţă socială şi protecţia

copilului, în regim de componente funcţionale ale acestora, fără personalitate juridică (art.2

alin.2). Serviciile de tip rezidenţial pot fi înfiinţate de organismele private acreditate numai

cu aprobarea consiliului judeţean, respectiv a consiliilor locale ale sectoarelor municipiului

Bucureşti (art.2 alin.3).

Principiile care stau la baza activităţii serviciilor de tip rezidenţial sunt (art.3):

a) respectarea şi promovarea cu prioritate a interesului superior al copilului;

b) deschiderea către comunitate;

c) asigurarea în mod adecvat a unor modele de rol şi statut social, prin încadrarea

în unitate a unui personal mixt şi deschiderea centrului către comunitate;

84

d) egalitatea şanselor şi nediscriminarea;

e) asistarea copiilor în realizarea şi exercitarea drepturilor lor;

f) respectarea demnităţii copilului;

g) ascultarea opiniei copilului şi luarea în considerare a acesteia, ţinându-se cont

de vârsta şi de gradul său de maturitate;

h) menţinerea relaţiilor personale ale copilului şi contacte directe cu părinţii,

rudele, precum şi cu alte persoane faţă de care copilul a dezvoltat legături de ataşament;

i) menţinerea împreună a fraţilor;

j) promovarea unui model familial de îngrijire a copilului;

k) asigurarea unei îngrijiri individualizate şi personalizate a copilului;

l) asigurarea protecţiei copilului pe o perioadă determinată, până la integrarea

acestuia în familia naturală, extinsă sau substitutivă;

m) asigurarea protecţiei împotriva abuzului şi exploatării copilului;

n) asigurarea unei intervenţii profesioniste, prin echipe pluridisciplinare;

o) asigurarea confidenţialităţii şi a eticii profesionale.

Beneficiarii serviciilor de tip rezidenţial sunt (art.4):

a) copiii separaţi, temporar sau definitiv, de părinţii lor, ca urmare a stabilirii, în

condiţiile legii, a măsurii plasamentului în acest tip de serviciu;

b) copiii pentru care a fost dispus, în condiţiile legii, plasamentul în regim de

urgenţă;

c) tinerii care au împlinit 18 ani şi care beneficiază, în condiţiile legii, de protecţie

specială;

d) cuplurile părinte/reprezentant legal – copil, în situaţia constatării riscului de

abandon al copilului din motive neimputabile părintelui/reprezentantului legal sau în

situaţia includerii acestuia într-un program de restabilire a legăturilor familiale;

e) copiii neânsoţiţi de către părinţi sau de alt reprezentant legal, care solicită o

formă de protecţie în condiţiile reglementărilor legale privind statutul şi regimul

refugiaţilor.

Accesul beneficiarilor în cadrul serviciilor de tip rezidenţial se face în baza (art.5

alin.1):

a) măsurilor de plasament dispuse în condiţiile legii de către comisiile pentru

protecţia copilului sau instanţa judecătorească;

85

b) dispoziţiilor de plasament în regim de urgenţă, emise de către directorul

direcţiei generale de asistenţă socială şi protecţia copilului sau de către instanţa

judecătorească;

c) dispoziţiei de admitere a cuplului mama-copil în cadrul centrului maternal,

emisă de organele de conducere ale persoanei juridice în structura căreia funcţionează acest

tip de serviciu, precum şi contractului de rezidenţă a mamei.

Contractul de rezidenţă reprezintă convenţia încheiată între mamă şi organele de

conducere ale persoanei juridice în structura căreia funcţionează centrul maternal, care

reglementează obiectivele intervenţiei, drepturile şi obligaţiile părţilor, condiţiile şi modul

de încetare a acordării serviciului, precum şi perioada pe care se acordă acesta (art.5

alin.2).

Serviciile de tip rezidenţial îndeplinesc următoarele atribuţii, în funcţie de

specificul şi de nevoile fiecărei categorii de beneficiari (art.6):

a) asigură cazarea, hrana, cazarmamentul, echipamentul şi condiţiile igienico-

sanitare necesare protecţiei speciale a copiilor, tinerilor şi după caz, mamelor care

beneficiază de acest tip de serviciu, în funcţie de nevoile şi caracteristicile fiecărei categorii

de beneficiari;

b) asigură, după caz, supravegherea stării de sănătate, asistenţă medicală,

recuperare, îngrijire şi supraveghere permanentă a beneficiarilor;

c) asigură paza şi securitatea beneficiarilor;

d) asigură beneficiarilor protecţie şi asistenţă în cunoaşterea şi exercitarea

drepturilor lor;

e) asigură accesul beneficiarilor la educaţie, informare, cultură;

f) asigură educaţia informală şi nonformală a beneficiarilor, în vederea asimilării

cunoştinţelor şi a deprinderilor necesare integrării sociale;

g) asigură socializarea beneficiarilor, dezvoltarea relaţiilor cu comunitatea;

h) asigură climatul favorabil dezvoltării personalităţii copiilor;

i) asigură participarea beneficiarilor la activităţi de grup şi la programe

individualizate, adaptate nevoilor şi caracteristicilor lor;

j) asigură intervenţie de specialitate;

k) contribuie la realizarea obiectivelor cuprinse în planul individualizat de

protecţie;

86

l) urmăresc modalităţile concrete de punere în aplicare a măsurilor de protecţie

specială, integrarea şi evoluţia beneficiarilor în cadrul serviciului şi formulează propuneri

vizând completarea sau modificarea planului individualizat de protecţie sau îmbunătăţirea

calităţii îngrijirii acordate;

m) asigură posibilităţi de petrecere a timpului liber.

Organizarea, numărul de posturi şi categoriile de personal pentru serviciile de tip

rezidenţial se aprobă, după caz, prin hotărâre a consiliului judeţean, respectiv a consiliilor

locale ale sectoarelor municipiului Bucureşti, sau prin hotărâre a organelor de conducere

ale organismelor private acreditate, pregătirea personalului fiind adaptate caracteristicilor

şi nevoilor de îngrijire ale copiilor protejaţi, precum şi obiectivelor respectivului serviciu

(art.7 alin.1).

Structura orientativă a personalului serviciilor de tip rezidenţial este formată din

următoarele categorii (art.7 alin.2):

a) personal de conducere;

b) personal de educare şi îngrijire – educator, educator puericultor, educator

specializat, pedagog social, supraveghetor de noapte;

c) personal de specialitate – psiholog, medic, asistent social, kinetoterapeut,

logoped, fizioterapeut, psihopedagog, instructor de educaţie, asistent medical;

d) personal administrativ;

e) personal de întreţinere şi pază.

Ponderea categoriilor de personal se stabilesc luându-se în considerare necesitatea

asigurării unei îngrijiri de calitate şi adaptate nevoilor copiilor protejaţi în cadrul serviciilor

de tip rezidenţial, în funcţie de specificul activităţilor derulate putând fi antrenate şi alte

categorii de personal. Pachetul de servicii medicale, precum şi modul de acordare a

acestora se stabilesc prin ordin comun al ministrului sănătăţii şi al secretarului de stat al

Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Drepturilor Copilului (art.7 alin.3, 4).

Serviciile specializate destinate copilului care a săvârşit o faptă penală şi nu

răspunde penal – au fost reglementate prin H.G. nr.1439/2004. Serviciile specializate

destinate copilului care a săvârşit o faptă penală şi nu răspunde penal sunt asigurate de

către Direcţia generală de asistenţă socială şi protecţia copilului, precum şi de către

organismele private acreditate (art.1).

Beneficiarii acestor servicii pot fi (art.3):

a) copiii care au săvârşit o faptă penală şi nu răspund penal;

87

b) familia naturală, extinsă ori substitutivă, după caz, a copilului care a săvârşit o

faptă penală şi nu răspunde penal;

c) alt reprezentant legal al copilului care a săvârşit o faptă penală şi nu răspunde

penal;

d) comunitatea locală din care fac parte copiii prevăzuţi la lit.a.

Activităţile desfăşurate în cadrul serviciilor specializate destinate protecţiei

copilului care a săvârşit o faptă penală şi nu răspunde penal au drept obiective (art.4

alin.1):

a) prevenirea şi combaterea acţiunilor sau comportamentelor deviante ale

copiilor;

b) educarea copiilor în spiritul respectului faţă de lege şi faţă de valorile morale,

în spiritul toleranţei, demnităţii şi solidarităţii;

c) încurajarea şi sprijinirea copiilor în evoluţia spre o viaţă responsabilă şi

corectă;

d) responsabilizarea şi conştientizarea copiilor faţă de factorii ce le-ar putea

periclita dezvoltarea fizică şi morală;

e) reintegrarea şcolară, familială ori socială a copilului.

Serviciile de tip rezidenţial specializate, destinate copilului care a săvârşit o faptă

penală şi nu răspunde penal, se organizează ca centre de orientare, supraveghere şi

sprijinire a reintegrării sociale a copilului (art.5).

Serviciile de zi specializate, destinate copilului care a săvârşit o faptă penală şi nu

răspunde penal, se organizează ca centre de zi pentru orientarea, supravegherea şi

sprijinirea reintegrării sociale a copilului (art.6).

Serviciile de tip familial au obligaţia organizării unui modul de pregătire specifică

pentru persoanele sau familiile care asigură, în condiţiile legii, protecţia specială a

copilului care a săvârşit o faptă penală şi nu răspunde penal (art.7).

Pentru asigurarea respectării dreptului copilului la învăţământul general

obligatoriu Direcţia generală de asistenţă socială şi protecţia copilului, în colaborare cu

inspectoratele şcolare, urmăreşte ca înscrierea copilului care a săvârşit o faptă penală şi nu

răspunde penal să se realizeze în unităţile şcolare în a căror rază teritorială se execută

măsurile de protecţie specială destinate acestor copii. Personalul centrului rezidenţial de

orientare, supraveghere şi sprijinire a reintegrării sociale asigură însoţirea copiilor la şcoală

şi preluarea acestora la sfârşitul orelor de curs (art.8).

88

Serviciile prevăzute de prezenta hotărâre sunt conduse de către persoane cu studii

superioare socioumane şi cu vechime în specialitate de cel puţin 2 ani, care au

responsabilitatea de a îndruma şi controla activitatea personalului de specialitate şi a

voluntarilor din cadrul acestora (art.9).

Categoriile de personal care îşi desfăşoară activitatea în cadrul acestor servicii

sunt: referenţi de specialitate, psiholog, psihopedagog, asistent social, kinetoterapeut,

jurist, medic pediatru, asistent medical, personal administrativ (art.10).

În cadrul acestor servicii se pot desfăşura, în interesul copiilor, activităţi de

voluntariat. Personalul, precum şi voluntarii care îşi desfăşoară activitatea în cadrul

serviciilor sunt obligaţi să respecte caracterul confidenţial al datelor personale ale copilului

şi familiei sale (art.12).

Poliţia, parchetul, precum şi serviciile de reintegrare socială, supraveghere şi

protecţia victimilor au obligaţia de a acorda sprijinul necesar, potrivit competenţelor ce le

revin, serviciile specializate destinate protecţiei copilului care a săvârşit o faptă penală şi

nu răspunde penal pentru desfăşurarea în bune condiţii a activităţii acestor servicii (art.13).

5.5 ORGANISME PRIVATE

Organismele private care pot desfăşura activităţi în domeniul protecţiei

drepturilor copilului şi al protecţiei speciale a acestuia sunt persoane juridice de drept

privat, fără scop patrimonial, constituite şi acreditate în condiţiile legii (art.113 alin.1 din

Legea nr.272/2004).

Autorităţile publice sau organismele private legal constituite şi acreditate pot

înfiinţa, organiza şi dezvolta serviciile de prevenire a separării copilului de familia sa,

precum şi de protecţie specială a copilului lipsit, temporar sau definitiv, de ocrotirea

părinţilor săi, numai dacă au obţinut licenţa de funcţionare pentru serviciul respectiv,

eliberată de Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Copilului (art.115 alin.1).

Licenţa de funcţionare se acordă pe baza îndeplinirii standardelor minime

obligatorii elaborate pentru serviciile de prevenire a separării copilului de familia sa,

precum şi pentru serviciile de protecţie specială a copilului lipsit, temporar sau definitiv, de

ocrotirea părinţilor săi. Standardele se elaborează de către Autoritatea Naţională pentru

89

Protecţia Drepturilor Copilului şi se aprobă prin ordin al secretarului de stat (art.115

alin.2).

Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Copilului efectuează inspecţii

periodice cu privire la modul în care autorităţile publice sau organismele private autorizate

respectă standardele avute în vedere la momentul licenţierii (art.116).

5.6 FINANŢAREA SISTEMULUI DE PROTECŢIE A COPILULUI

Prevenirea separării copilului de familia sa, precum şi protecţia specială a

copilului lipsit, temporar sau definitiv, de ocrotirea părinţilor săi se finanţează din

următoarele surse (art.118 alin.1):

a) bugetul local al comunelor, oraşelor şi municipiilor;

b) bugetele locale ale judeţelor, respectiv ale sectoarelor municipiului Bucureşti;

c) bugetul de stat;

d) donaţii, sponsorizări şi alte forme private de contribuţii băneşti, permise de

lege.

Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Copilului poate finanţa

programe de interes naţional pentru protecţia şi promovarea drepturilor copilului, din

fonduri alocate de la bugetul de stat cu această destinaţie, din fonduri externe rambursabile

şi nerambursabile, precum şi din alte surse, în condiţiile legii (art.118 alin.2).

Pentru fiecare copil faţă de care s-a luat măsura plasamentului se acordă o

alocaţie lunară de plasament, în cuantum de 780 000 leii conform ultimei indexări făcute

prin H.G. nr.2393/21.12.2004. De această alocaţie beneficiază şi copilul pentru care a fost

instituită tutela, în condiţiile legii.

Alocaţia se plăteşte persoanei sau reprezentantului familiei care a luat în

plasament copilul sau tutorelui. Alocaţia de plasament se suportă de la bugetul de stat prin

bugetul Ministerului Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei (art.119).

Cheltuielile pentru plata salariilor sau a indemnizaţiilor asistenţilor maternali,

precum şi cele legate de aplicarea prevederilor Legii nr. 326/2003 privind drepturile de

care beneficiază copiii şi tinerii ocrotiţi de serviciile publice specializate pentru protecţia

copilului, mamele protejate în centrele maternale, precum şi copiii încredinţaţi sau daţi în

plasament la asistenţi maternali profesionişti se suportă de la bugetul judeţului, respectiv

90

de la bugetul sectorului municipiului Bucureşti şi se gestionează de către direcţia generală

de asistenţă socială şi protecţia copilului (art.120).

Primarii acordă prestaţii financiare excepţionale, în situaţia în care familia care

îngrijeşte copilul se confruntă temporar cu probleme financiare determinate de o situaţie

excepţională şi care pune în pericol dezvoltarea armonioasă a copilului. Prestaţiile

excepţionale se acordă cu prioritate copiilor ale căror familii nu au posibilitatea sau

capacitatea de a acorda copilului îngrijirea corespunzătoare ori ca urmare a necesităţii

suportării unor cheltuieli particulare destinate menţinerii legăturii copilului cu familia sa.

În funcţie de fiecare caz în parte, primarul decide, prin dispoziţie, cu privire la acordarea

prestaţiei financiare excepţionale şi cuantumul acesteia (art.121).

Cuantumul maxim, precum şi condiţiile de acordare a prestaţiilor financiare se

stabilesc prin hotărâre a consiliului local (art.122).

Prestaţiile financiare excepţionale pot fi acordate şi sub formă de prestaţii în

natură, pe baza dispoziţiei primarului, constând, în principal, în alimente, îmbrăcăminte,

manuale şi rechizite sau echipamente şcolare, suportarea cheltuielilor legate de transport,

procurarea de proteze, medicamente şi alte accesorii medicale (art.123).

5.7 REGULI SPECIALE DE PROCEDURĂ

Cauzele prevăzute de Legea nr.272/2004 privind stabilirea măsurilor de protecţie

specială sunt de competenţa tribunalului de la domiciliul copilului (art.124 alin.1).

Dacă domiciliul copilului nu este cunoscut, competenţa revine tribunalului în a

cărui circumscripţie teritorială a fost găsit copilul (art.124 alin.2).

Cauzele se soluţionează în regim de urgenţă, cu citarea reprezentantului legal al

copilului, a direcţiei generale de asistenţă socială şi protecţia copilului şi cu participarea

obligatorie a procurorului (art.125 alin.1).

Audierea copilului care a împlinit vârsta de 10 ani este obligatorie şi se face cu

respectarea prevederilor art.24, cu excepţia cauzelor care privesc stabilirea unei măsuri de

protecţie specială pentru copilul abuzat sau neglijat; în acest caz, audierea copilului se face

cu respectarea prevederilor art.95 alin.3 (art.125 alin.2).

Conform art.24 copilul capabil de discernământ are dreptul de a-şi exprima liber

opinia asupra oricărei probleme care îl priveşte. În orice procedură judiciară sau

91

administrativă care îl priveşte copilul are dreptul de a fi ascultat. Este obligatorie ascultarea

copilului care a împlinit vârsta de 10 ani. Cu toate acestea, poate fi ascultat şi copilul care

nu a împlinit vârsta de 10 ani, dacă autoritatea competentă apreciază că audierea lui este

necesară pentru soluţionarea cauzei.

Dreptul de a fi ascultat conferă copilului posibilitatea de a cere şi de a primi orice

informaţie pertinentă, de a fi consultat, de a-şi exprima opinia şi de a fi informat asupra

consecinţelor pe care le poate avea opinia sa, dacă este respectată, precum şi asupra

consecinţelor pe care le poate avea opinia sa, dacă este respectată, precum şi asupra

consecinţelor oricărei decizii care îl priveşte.

În toate cazurile opiniile copilului ascultat vor fi luate în considerare şi li se va

acorda importanţa cuvenită, în raport şi cu gradul de maturitate al copilului. Orice copil

poate cere să fie ascultat. În caz de refuz, autoritatea competentă se va pronunţa printr-o

decizie motivată.

Dispoziţiile legale speciale privind consimţământul sau prezenţa copilului în

procedurile care îl privesc, precum şi prevederile referitoare la desemnarea unui curator, în

caz de conflict de interese, sunt şi rămân aplicabile.

Termenele de judecată nu pot fi mai mari de 10 zile iar părţile sunt legal citate

dacă citaţia le-a fost înmânată cel puţin cu o zi înaintea judecării (art.125 alin.3, 4).

Hotărârile prin care se soluţionează fondul cauzei se pronunţă în ziua în care au

luat sfârşit dezbaterile. În situaţii deosebite, pronunţarea poate fi amânată cel mult două

zile (art.126).

Hotărârea instanţei de fond este executorie şi definitivă (art.127 alin.1). Hotărârea

se redactează şi se comunică părţilor în termen de cel mult 10 zile de la pronunţare.

Termenul de recurs este de 10 zile de la data comunicării hotărârii (art.128).

Dispoziţiile Legii nr.272/2004 referitoare la procedura de soluţionare a cauzelor

privind stabilirea măsurilor de protecţie specială se completează în mod corespunzător cu

prevederile Codului de procedură civilă (art.129).

În toate cauzele care privesc aplicarea acestei legi, direcţia generală de asistenţă

socială şi protecţia copilului de la domiciliul copilului sau în a cărei rază administrativ-

teritorială a fost găsit copilul întocmeşte şi prezintă instanţei raportul referitor la copil, care

va cuprinde date privind (art.130):

a) personalitatea, starea fizică şi mentală a copilului;

b) antecedentele sociomedicale şi educaţionale ale copilului;

92

c) condiţiile în care copilul a fost crescut şi în care a trăit;

d) propuneri privind persoana, familia sau serviciul de tip rezidenţial în care ar

putea fi plasat copilul;

e) orice alte date referitoare la creşterea şi educarea copilului, care pot servi

soluţionării cauzei.

În toate cazurile care privesc stabilirea, înlocuirea ori încetarea măsurilor de

protecţie specială stabilite de lege pentru copilul care a săvârşit o faptă penală şi nu

răspunde penal se va întocmi un raport şi din partea serviciului de reintegrare şi

supraveghere de pe lângă instanţa judecătorească.

93

STUDIU DE CAZ

DATE GENERALE 

Nume şi prenume : M.N.

Vârsta : 10 ani

Sexul : masculin

În şedinţa din data de 11.10.2004, Comisia pentru Protecţia Copilului Constanţa a

analizat cazul copilului M.N., un băiat în vârstă de 10 ani, fiul lui M.A. şi M.C. cu

domiciliul în comuna Deleni, judeţul Constanţa, prezentat de asistentul social al Direcţiei

pentru Protecţia Copilului Constanţa.

Acesta, urmare sesizării primite din partea Primăriei comunei Deleni, referitor la

faptul că integritatea fizică şi psihică a copilului era pusă în pericol de tatăl acestuia, se

deplasează la domiciliul familiei M în vederea efectuării anchetei sociale. La primul

contact cu părinţii copilului, aceştia au refuzat orice comunicare cu reprezentantul Direcţiei

pentru Protecţia Copilului, pe motiv că reclamaţiile vecinilor cât şi sesizarea făcută de

secretarul Primăriei Deleni sunt nefondate.

În acest context, asistentul social apelează la sprijinul organelor de poliţie din

comună, care, deplasându-se la domiciliul familiei M. îi determină pe aceştia să permită

accesul reprezentantului Direcţiei pentru Protecţia Copilului în casa acestora. Acesta

constată că sesizarea facută de Primăria Deleni este pertinentă în sensul că, pe de o parte

copilul prezenta vizibile urme cauzate de lovituri repetate iar pe de altă parte, tatăl

copilului era într-o stare avansată de ebrietate.

Urmare discuţiilor cu copilul a rezultat faptul că tatăl acestuia, pe fondul

consumului repetat de alcool obişnuia frecvent să-l lovească pentru diverse motive ( nu-şi

ajută mama la treburile gospodăreşti, nu lucrează în gospodăriile vecinilor în vederea

câştigării unor sume de bani etc.), afirmaţii confirmate atât de mamă, cât şi de vecini.

În aceste condiţii, Directorul general al Direcţiei pentru Protecţia Copilului

Constanţa, în conformitate cu art. 15 din Legea nr. 108 / 1998 pentru aprobarea Ordonanţei

94

de urgenţă a Guvernului nr. 26/1997 privind protecţia copilului aflat in dificultate dispune

( Dispoziţia 36/2004 ) instituirea măsurii de plasament în regim de urgenţă a copilului

M.N. în Centrul de Primire a Copilului în Regim de urgenţă Constanţa.

În conformitate cu prevederile legale, cât şi ale Regulamentului de funcţionare a

Centrului de Primire a Copilului în Regim de urgenţă, copilul este informat asupra faptului

că în acest centru securitatea fizică şi psihică îi este garantată, că va fi supus unor activităţi

de recuperare psiho-socială, despre drepturile şi obligaţiile pe care le va avea.

Având în vedere că M.N. prezenta urmele loviturilor aplicate de tată, este dus la

Cabinetul de Medicină Legală, unde s-a constatat că acesta a fost supus unui tratament

fizic inadecvat vârstei sau particularităţilor psiho-fizice. De asemenea, copilul a fost supus

unei suferinţe psihice şi fizice, acest fapt fiind un episod repetat evidenţiat de rănile şi

cicatricile prezente pe corpul acestuia. În urma acestei examinări medicale s-a constatat

faptul că ne aflăm în prezenţa unui abuz fizic şi psihic, fapt atestat prin prezenţa leziunilor.

Medicul legist emite un certificat medico-legal în care se precizează faptul că,

copilul are nevoie de tratament medicamentos timp de 5-6 zile.

În cadrul Centrului de Primire a Copilului în Regim de urgenţă se începe activitatea

de consiliere a copilului prin aplicarea programului personalizat de consiliere şi

psihoterapie, în vederea reabilitării.

Psihologul / psihoterapeutul întocmeşte un program de consiliere care vizează în

principiu securitatea copilului, evitarea şi diminuarea consecinţelor expunerii lui la un nou

abuz. Aceştia se asigură de consultarea şi implicarea activă a copilului în procesul de

elaborare şi luare a deciziilor, de implementare a acestui program adecvat gradului său de

maturitate.

În şedinţele de consiliere, psihologul apelează la următoarele instrumente de lucru:

- scală pentru depistarea abuzului şi traumei care conţine 30 itemi sau întrebări care

sondează atitudinea şi compatibilitatea părinţilor vis-a-vis de copil. Aceşti itemi au 4

variante de răspuns: deloc, rar, uneori, des. Prin această scală se stabileşte un coeficient

care identifică tipul abuzului: fizic, psihic, sexual.

- chestionare de adaptare: sondează mai multe tendinţe ale copilului;

- teste proiectile ( copacul sau arborele, omuleţul, familia mea ).

După împlinirea unui termen de 15 zile, Comisia pentru Protecţia Copilului, în

conformitate cu art. 7, alin. 1, lit. E din Legea nr. 108 / 1998 hotărăşte plasamentul

95

copilului, în baza cererii mamei, într-un centru de plasament de pe raza municipiului

Constanţa.

******

Urmare reevaluării cazului copilului M.N. care se face din 3 în 3 luni, în

conformitate cu noile prevederi legale, procedura de instrumentare a acestui caz este total

diferită de cea precedentă.

Menţionăm faptul că Legea nr. 108 / 1998 privind protecţia copilului aflat în

dificultate a fost abrogată.

Începând cu data de 01.01.2005 a intrat în vigoare noul pachet legislativ privind

protecţia copilului aflat în dificultate, care schimbă radical metodologia de lucru în

domeniul protecţiei copilului, şi anume:

- Legea nr. 272 / 2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului;

- Legea nr. 273 / 2004 privind regimul juridic al adopţiei;

- Legea nr. 274 / 2004 privind organizarea şi funcţionarea Oficiului Român pentru

Adopţii etc.

Pentru fiecare categorie de copil aflat în sistemul de protecţie s-a elaborat un

anumit tip de standarde minime obligatorii care prevăd: misiunea serviciului, modul de

organizare a grupului ţintă de clienţi, respectiv copii aflaţi în dificultate, copii abuzaţi etc.

Revenind la situaţia copilului nostru, în urma investigaţiilor făcute pe teren s-a

constatat faptul că tatăl copilului a părăsit domiciliul conjugal, necunoscându-i-se noul

domiciliu. Condiţiile care au impus instituţionalizarea copilului nu s-au schimbat, mama

neavând condiţii materiale pentru creşterea şi educarea acestuia în familia naturală.

Asistentul social apreciază că măsura de protecţie asupra copilului trebuie să se menţină iar

pentru acest lucru trebuie să prezinte cazul instanţei de judecată şi nu Comisiei pentru

Protecţia Copilului, deoarece, în conformitate cu art. 61 alin.2 lit.b din Legea nr.272 / 2004

măsura plasamentului se stabileşte de către instanţa de judecată atunci când nu există

acordul părinţilor sau, după caz, al unuia din părinţi aşa cum este şi cazul nostru. Măsura

plasamentului se stabileşte de către Comisia pentru Protecţia Copilului numai atunci când

există acordul ambilor părinţi.

În conformitate cu standardele minime obligatorii, dosarul social al copilului M.N.

trebuie să cuprindă următoarele acte:

96

- ancheta socială reactualizată;

- planul individualizat de protecţie, care este dezvoltat în programe de intervenţie

specifică pentru următoarele aspecte: nevoile de sănătate şi promovare a sănătăţii, nevoile

de îngrijire, securitate şi promovare a bunăstării, nevoile fizice şi emoţionale, de

socializare, inclusiv modalităţile de menţinere a legăturilor după caz, cu părinţii, prietenii,

alte persoane importante sau apropiate faţă de copil şi modul de satisfacere a acestor nevoi;

- fişa de evaluare iniţială a situaţiei copilului care se întocmeşte la intrarea copilului

în sistem.

După completarea dosarului social cu aceste acte se prezintă cazul copilului M.N.

în faţa instanţei de judecată care hotarăşte plasamentul copilului la un Centru de primire

Minori din Constanţa.

97

CONCLUZII

Omul şi aspiraţiile sale se află în centrul preocupărilor întregii societăţi,

asigurarea condiţiilor optime pentru afirmarea şi dezvoltarea personalităţii umane

constituind obiectivul esenţial al întregii activităţi a statului.

Desigur, toţi membrii societăţii se bucură de protecţie juridică şi într-o oarecare

măsură au nevoie de o anumită protecţie ca şi participanţi la relaţiile sociale în

general, şi ca participanţi la raporturile juridice în special. Există însă o categorie de

persoane care, aflându-se în situaţii deosebite, au nevoie şi se bucură de o protecţie

juridică specială. În asemenea situaţii se află copilul lipsit temporar sau definitiv de

ocrotirea părinţilor săi sau a celui care, în vederea protejării intereselor sale, nu poate fi

lăsat în grija acestora.

Implementarea, începând cu 1 ianuarie 2005, a noii legislaţii a copilului este

privită, pe bună dreptate, ca o ocazie de schimbare în trepte a mentalităţii şi practicii.

Nevoia unei legislaţii actualizate şi consolidate, în acord cu standardele europene, este în

mare parte recunoscută şi sprijinită.

Legea nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului

introduce reglementări în sensul:

extinderii ariei de reglementare la toţi copiii, indiferent unde se află, lângă

părinţi sau separaţi de aceştia, în şcoală sau deja pe piaţa muncii, în ţară sau

în străinătate, cu probleme de sănătate, handicap sau de comportament,

cărora, fără nici o discriminare, li se garantează exercitarea drepturilor

prevăzute de Convenţia ONU referitoare la drepturile copilului;

armonizării cu prevederile Convenţiei ONU referitoare la drepturile copilului

şi a altor documente juridice ratificate de România;

reglementării exprese a rolului părinţilor în creşterea şi dezvoltarea copiilor,

al colectivităţii locale, precum şi al statului;

înfiinţării şi diversificării serviciilor pentru copil şi familie cât mai aproape de

domiciliul acestora, cu scopul de a menţine familia unită şi de o ajuta să-şi

asume cât mai bine responsabilitatea faţă de creşterea şi dezvoltarea

armonioasă a copiilor;

98

utilizării judicioase a resurselor de care trebuie să beneficieze cât mai mulţi

copii;

înfiinţării la nivel central a două structuri noi cu scopul de a coordona

activitatea de protecţie a drepturilor copilului – Autoritatea Naţională

pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi de a gestiona problema adopţiilor

– Oficiul Român pentru Adopţii.

Totodată, legea cuprinde reglementări referitoare la:

Drepturile copilului:

este însuşită şi utilizată terminologia din Convenţia ONU cu privire la

drepturile copilului;

exercitarea drepturilor copilului devine operaţională şi efectivă prin

raportarea permanentă a drepturilor copilului la obligaţiile ce revin părinţilor,

autorităţilor publice sau societăţii în general;

pentru prima dată în mod explicit se precizează că părinţii sunt primii

responsabili pentru creşterea, îngrijirea şi dezvoltarea copilului;

pentru prima dată în legislaţia internă se precizează explicit că

responsabilitatea colectivităţii locale este subsidiară iar statul intervine

complementar astfel încât va dispărea mentalitatea adânc înrădăcinată (nu

numai la populaţie ci şi la serviciile publice) că statul se poate substitui

oricum şi oricând părinţilor, preluând responsabilităţile pe care aceştia le au

faţă de copiii lor;

respectarea drepturilor copilului nu presupune încălcarea drepturilor părinteşti

ci asumarea de către părinţi a unor obligaţii permanente fără de care

exercitarea drepturilor copilului nu este posibilă; pentru a realiza acest

echilibru şi pentru a fi consecvenţi principiului respectării interesului superior

al copilului s-a ţinut seama de drepturile şi obligaţiile părinteşti care decurg

din alte documente juridice internaţionale ratificate de România în special

Convenţia europeană a drepturilor omului;

a devenit operaţională exercitarea de către ambii părinţi a drepturilor şi

obligaţiilor părinteşti în mod egal, inclusiv după divorţul acestora; divorţul

părinţilor nu trebuie să afecteze raporturile copilului cu fiecare părinte decât

dacă acest lucru este în interesul său superior;

99

prin noile reglementări sunt excluse încălcări sau limitări a exercitării

drepturilor părinteşti prin acte administrative, o serie de competenţe din sfera

administrativă fiind deplasate către instanţa judecătorească.

Protecţia specială a copilului:

se introduce obligaţia autorităţilor locale de a acorda asistenţă specială

copilului cu scopul promovării, creşterii, îngrijirii şi educării copilului în

familie, fiind posibilă astfel prevenirea şi eliminarea situaţiilor care pot

conduce la separarea copilului de părinţi;

înfiinţarea şi diversificarea serviciilor la nivel local, cât mai aproape de

domiciliul beneficiarilor, face posibilă evitarea sau luarea, doar în ultimă

instanţă, a măsurilor de protecţie specială care presupun separarea copilului

de părinţi;

sunt introduse noi instrumente de lucru: planul individualizat de servicii şi

planul individualizat de protecţie cu scopul de a răspunde cel mai adecvat

nevoilor concrete ale fiecărui copil în parte.

Alături de aceste modificări, se impun a fi menţionate şi schimbările la

nivelul instituţiilor de la nivel central şi local:

este definit rolul Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Drepturilor

Copilului, structură centrală în subordinea Ministerului Muncii, Solidarităţii

Sociale şi Familiei, care îşi schimbă mandatul, abordând exclusiv problemele

referitoare la protecţia drepturilor copilului;

este înfiinţat Oficiul Român pentru Adopţii – organ de specialitate al

administraţiei publice centrale, cu personalitate juridică, în subordinea

Guvernului, prin reorganizarea Comitetului român pentru Adopţii;

sunt redefinite structurile de la nivelul judeţului (serviciul public specializat

pentru protecţia copilului şi a comisiilor pentru protecţia copilului) în

condiţiile înfiinţării serviciilor publice de asistenţă socială de la nivelul

judeţului (Direcţia de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului) şi la nivelul

consiliilor locale şi respectiv a deplasării unei părţi a atribuţiilor comisiilor

spre instanţele judecătoreşti specializate pentru minori şi familie.

Recunoaşterea existenţei fenomenului delincvenţional juvenil constituie o

premisă în găsirea celor mai eficiente soluţii de rezolvare a problemelor pe care le implică

acest fenomen, precum şi a căilor de de realizare a unui sistem unitar de intervenţie în

100

vederea prevenirii şi diminuării delincvenţei juvenile. Definită în literatura de specialitate

ca „ansamblul abaterilor şi încălcărilor de norme sociale, sancţionate juridic, săvârşite de

minori, respectiv de către persoane cu vârsta de până la 18 ani”, delincvenţa juvenilă a

căpătat o amploare din ce în ce mai mare în societatea românească aflată în tranziţie. În

ceea ce priveşte minorii care au comis o faptă penală, dar nu răspund penal, legislaţia

românească s-a confruntat cu un adevărat vid legislativ până la aprobarea Legii

nr.272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului. Astfel, în Codul penal

era reglementat numai regimul sancţionator al minorilor care răspund penal, iar prevederile

referitoare la măsurile de protecţie care puteau fi luate în cazul acestor minori, cuprinse în

Capitolul III al Ordonanţei nr. 26/1997 privind protecţia specială a copilului aflat în

dificultate, au fost declarate neconstituţionale prin Decizia nr.47/1999 a Curţii

Constituţionale.

Prin intrarea în vigoare a Legii nr.272/2004 privind protecţia şi promovarea

drepturilor copilului acest vid legislativ a fost acoperit, în cuprinsul Capitolului IV, prin

art.80-84, fiind reglementată „Protecţia copilului care a săvârşit o faptă penală şi nu

răspunde penal”. Acelaşi act normativ dispune ca „pe toată durata aplicării măsurilor

destinate copilului care săvârşeşte fapte penale şi nu răspunde penal, vor fi asigurate

servicii specializate, pentru a-i asista pe copii în procesul de reintegrare în societate.

Cerinţa cheie este ca implementarea noii legislaţii să fie planificată şi realizată în

mod creativ şi practic. Deosebit de important va fi rolul de coordonare al Autorităţii

Naţionale pentru Protecţia Drepturilor Copilului, precum şi cât de bine ANPDC şi

direcţiile de protecţie a copilului, vor lucra împreună.

Guvernul României va aplica o strategie de reformare a sistemului de protecţie a

copilului şi va acţiona în vederea promovării şi protejării drepturilor tuturor copiilor,

indifirent de sex, aparteneţă etnică şi socială, religie, opinie politică sau de altă natură,

naţionalitate, rasă, limbă, infirmitate sau situaţia copilului ori a părinţilor sau tutorilor săi.

Guvernul României va continua reforma în domeniul protecţiei copilului

acţionând, cu prioritate, pe următoarele direcţii:

-Continuarea descentralizării serviciilor şi alocaţiilor

Vor fi implementate servicii sociale pentru protecţia drepturilor copilului la

nivelul fiecărei unităţi administrativ-teritoriale, până la nivelul comunelor. Activitatea de

asistenţă socială se va desfăşura cât mai aproape de mediul în care se dezvoltă fiecare

copil, în cadrul familiei sale şi al comunităţii de origine. Astfel, în funcţie de problemele

101

sociale cu care se confruntă, consiliile locale vor fi sprijinite pentru înfiinţarea diferitelor

servicii alternative cum ar fi: centre de zi, (inclusiv pentru copiii cu dizabilităţi), servicii de

asistenţă maternală, servicii de consiliere (inclusiv a părinţilor), servicii de prevenire a

abandonului şi de menţinere a copilului în propria familie etc.

Aplicarea acestor măsuri vor conduce la înfiinţarea de servicii sociale la nivelul

fiecărei unităţi administrative (conform Legii nr. 705/2001 a asistenţei sociale) precum şi

la dezvoltarea unor servicii de tip centru de zi, consiliere şi sprijin financiar, care vor

reduce numărul de copii ce vor intra în sistemul rezidenţial de protecţie şi a celor care

abandonează şcoala.

-Creşterea responsabilizării comunităţilor locale în domeniul protecţiei

drepturilor copilului

România este obligată să creeze de urgenţă structuri sociale menite să asigure

condiţii pentru realizarea parteneriatului social indispensabil managementului sistemului

de protecţie socială. În acest sens , va fi susţinută înfiinţarea, la nivelul comunităţilor

locale, a Consiliului comunitar consultativ, organism independent, format pe bază de

voluntariat din persoane reprezentative pentru comunitate (preoţi, doctori, consilieri,

profesori etc.). Consiliul comunitar consultativ va fi înfiinţat prin hotărâre de consiliu local

şi va oferi consultanţă şi sprijin autorităţilor administraţiei publice locale în rezolvarea

problemelor privind protecţia familiei şi a copilului.

-Integrarea socială a copiilor şi tinerilor instituţionalizaţi

Guvernul României va promova măsuri de integrare socială a copiilor care se

confruntă cu probleme de percepţie în procesul de învăţământ (dislexici, disgrafici,

discalculiali, cu deficienţă de concentrare), precum şi a copiilor infectaţi cu HIV/SIDA.

Autorităţile vor sprijini tinerii instituţionalizaţi în vârstă de peste 18 ani în

vederea integrării acestora în viaţa socială.

-Specializarea personalului

În scopul creşterii calităţii serviciilor prestate, va fi prevăzută obligativitatea ca

personalul din sistem să fie pregătit şi specializat, prin cursuri organizate de universităţi

sau organizaţii neguvernamentale acreditate în acest domeniu. De asemenea, prin

acordarea unor stimulente financiare va fi stimulată încadrarea de personal cu studii

superioare.

102

-Concesionarea serviciilor şi colaborarea cu organizaţiile nonprofit şi

instituţionalizarea practicilor novatoare într-un sistem global, coerent şi diversificat

de protecţie a copilului:

-elaborarea unui nomenclator al serviciilor şi instituţiilor rezidenţiale care vor fi

concesionate;

-înfiinţarea unor centre de consultanţă regională.

Prin aplicarea acestor măsuri, va fi construit un sistem eficient şi diversificat de

servicii şi alocaţii, racordat la realităţile societăţii româneşti, care să asigure aplicarea

neselectivă a principiilor prevăzute în Declaraţia Universală a Drepturilor Copilului, pentru

toţi copiii din România.

103

ANEXE

104

Anexa nr.1

PROCEDURI PRIVIND MODUL DE LUCRU ÎN SERVICIUL

REZIDENŢIAL – COMPARTIMENTUL COPII

Etapele managementului de caz :

1.Identificarea şi preluarea cazurilor prin :

-solicitarea directă a familiei/copilului

-referirea sau semnalarea cazului de către persoane/instituţii/servicii

-sesizare scrisă/telefonică

2.Evaluarea iniţială a situaţiei copilului – în max. 72 ore de la semnalare ( vezi

Fişa de evaluare iniţială).

3.Evaluarea complexă – efectuată pe teren, în mediul de viaţă al copilului. Se

întocmeşte Raportul de vizită care cuprinde sinteza discuţiilor purtate în cursul întâlnirii,

data, locul şi scopul urmatoarei întâlniri. În urma evaluării detaliate, se întocmeşte

Raportul de evaluare complexă.

4.Managerul de caz asigură organizarea întâlnirilor săptămânale cu echipa

pluridisciplinară pentru a discuta cazurile şi a lua decizii privitoare la soluţionarea acestora.

Discuţiile sunt consemnate în Procesul verbal al şedinţei.

5.Managerul de caz împreună cu echipa elaborează Planul individualizat de

protecţie/Planul de servicii în termen de 30 zile de la înregistrarea cazului. PIP este anexă a

hotărârii CPC.

6.Familia/reprezentantul legal al copilului cunoaşte conţinutul PIP şi se obligă să

îl respecte (vezi Contractul cu familia).

7.Situaţia copilului este reevaluată la 3 luni de zile sau ori de câte ori situaţia o

cere ( vezi Raport de reevaluare).

8.Închiderea cazului are loc când nu mai este necesară protecţia copilului.

Monitorizarea post-servicii se face minim 3 luni după închiderea cazului.

105

Anexa nr.2

TRASEUL CAZURILOR DE INSTITUŢIONALIZARE

Serviciul Public de Asistenţă Socială Planul de servicii

Dacă se propun măsuri de protecţie specială

Planul individualizat de protecţie D.G.A.S.P.C.

Instanţa judecătorească C.P.C.

106

Anexa nr.3 Avizat,

Şef serviciu

FIŞĂ DE EVALUARE INIŢIALĂ A SITUAŢIEI COPILULUII. Instituţia /persoana care a sesizat situaţia (date de identificare ale persoanei care a sesizat):

II. Locul unde se află copilul:

III. Date despre copil:

1.Nume si prenume:..........................................................................................................................2.Sex: bărbătesc ......... femeiesc..........3.CNP:..............................................................................................................................................4.Data şi locul naşterii:.....................................................................................................................5.Mediul din care provine copilul:-Familie ............ –Spital................ -Alte situaţii.....................6.Starea de sănătate a copilului:..........................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................………………….

IV. Date despre mamă :

1.Nume şi prenume:.........................................................................................................................2.Data şi locul naşterii:.....................................................................................................................3.Starea civilă: necăsătorită............căsătorită...........divorţată...........văduvă..............4.Religia:..........................................................................................................................................5.Numărul copiilor pe care îi are în îngrijire:..................................................................................6.Nume şi prenume părinţi:.............................................................................................................7.Domiciliul :-domiciliul legal...............................................................................................................................-domiciliul de fapt...........................................................................................................................8.Mediul din care provine mama: rural......... urban ...........alte situaţii...........................................9.Studii:............................................................................................................................................10.Profesia........................................................................................................................................11.Ultimul loc demuncă…………………………………………………………………………...12.Venituri........................................................................................................................................13.Starea de sănătate........................................................................................................................

107

V. Date despre tata:

1.Nume şi prenume:.........................................................................................................................2.Data şi locul naşterii:.....................................................................................................................3.Starea civilă: necăsătorit............căsătorit...........divorţat...........văduv..............4.Religia:..........................................................................................................................................5.Numărul copiilor pe care îi are în îngrijire:..................................................................................6.Nume şi prenume părinţi:.............................................................................................................7.Domiciliul :-domiciliul legal...............................................................................................................................-domiciliul de fapt...........................................................................................................................8.Mediul din care provine tatăl: rural......... urban ...........alte situaţii...........................................9.Studii:............................................................................................................................................10.Profesia........................................................................................................................................11.Ultimul loc de muncă…………………………………………………………………………...12.Venituri........................................................................................................................................13.Starea de sănătate.........................................................................................................................

VI. Date despre ceilalţi membri ai familiei:

VII. Date privind locuinţa:

-Tipul locuinţei...............................................................................................................................-Statutul locuinţei.........................................................................................................................-Gradul de confort şi igienă...........................................................................................................…………………………………………………………………………………………………….…………………………………………………………………………………………………….…………………………………………………………………………………………………….

108

VIII. Concluzii:

-Descrierea conflictului:...........................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................-Cauze care au generat situaţia conflictuală:..........................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................-Propuneri:.......................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................

Data: Semnătura

109

Anexa nr. 4

Raport de vizita

I. Data:_______________________

II. Locul:_____________________

III. Familia/Persoana:__________________________

IV. Scopul vizitei:

V. Observaţii:

VI. Persoana/Instituţia care poate furniza referinţe:

VII. Data următoarei vizite: __________________________________________

Asistent social,

110

Anexa nr. 5 Avizat,

Sef serviciuRAPORT DE EVALUARE COMPLEX

I. Date personale ale copilului/tânărului:

1.Nume şi prenume:..........................................................................................................................2.Data şi locul naşterii:....................................................................................................................3.CNP:...............................................................................................................................................4.Etnie:...........................................................5. Religie:...................................................................6.Copilul este botezat: da..............nu................nu se ştie...................7.Domiciliul legal al copilului :…………………………………………………………………...........................................................................................................................................................La ambii părinţi...........La mama............La tata............La rude până la gr.IV.................................La altă persoană......................................Într-o instituţie de ocrotire................................................8.Copilul locuieşte efectiv (dacă domiciliul nu corespunde cu adresa actuală):.......................................................................................................................................................................................La ambii părinţi...........La mama............La tata............La rude până la gr.IV.................................La altă persoană......................................Într-o instituţie de ocrotire................................................9.Starea de sănătate a copilului:-Diagnostic:..................................................................................................................................................................................................................................................................................................-Grad de handicap:..........................................Certificat nr..............................................................10.Situaţia juridică a copilului:Exercitarea drepturilor părinteşti: mama..............tata....................alte persoane..............................CPC...................................................................Alte situaţii............................................................11.Bunuri proprii ale copilului şi venitul personal:..................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................12.Situaţia şcolară:......................................................................................................................................................................................................................................................................................Repetenţii..........................................................................................................................................13.Copilul a manifestat acte de delincvenţă sau deviante:....................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................A fost anchetat de poliţie: ................................................................................................................A fost internat în C.P.R.U…………………………………………………………………………14.Măsuri precedente de protecţie:Plasament familial……………unde………………………….Hot. CPC.......................................Plasament instituţional……….unde………………………….Hot. CPC………………………...15.Opinia copilului cu privire la situaţia sa( dacă este cazul):.................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................

111

II. Date despre familie:

Mama

1.Nume şi prenume:.........................................................................................................................2.Data şi locul naşterii:................................................CNP.............................................................3.Starea civilă: necăsătorită..................căsătorită................divorţată..............văduvă..................4.Religia:...........................................Naţionalitate..........................................................................5.Act de identitate............................................................................................................................6.Numărul de copii în întreţinere :…………………………………………………………………7.Domiciliul :-domiciliul legal...............................................................................................................................-domiciliul de fapt...........................................................................................................................8.Mediul din care provine mama: rural......... urban ...........alte situaţii...........................................9.Studii:............................................................................................................................................10.Profesia........................................................................................................................................11.Locul de muncă…………………………………………………………………………...12.Venituri........................................................................................................................................13.Starea de sănătate.........................................................................................................................14.Locuinţa:.............................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................15.Atitudinea mamei faţă de copil: nu pune probleme deosebite......................................neglijenţă gravă.............................................violenţă fizică......................abuz sexual..................alte situaţii.................................................................................................................................................................................................................

Tatăl1.Nume şi prenume:.........................................................................................................................2.Data şi locul naşterii:................................................CNP.............................................................3.Starea civilă: necăsătorit..................căsătorit................divorţat..............văduv..................4.Religia:...........................................Naţionalitate..........................................................................5.Act de identitate............................................................................................................................6.Numărul de copii în întreţinere :…………………………………………………………………7.Domiciliul :-domiciliul legal...............................................................................................................................-domiciliul de fapt...........................................................................................................................8.Mediul din care provine tatăl: rural......... urban ...........alte situaţii...........................................9.Studii:............................................................................................................................................10.Profesia........................................................................................................................................11.Locul de muncă…………………………………………………………………………...12.Venituri........................................................................................................................................13.Starea de sănătate.........................................................................................................................14.Locuinţa:..................................................................................................................................................................................................................................................................................................15.Atitudinea tatălui faţă de copil: nu pune probleme deosebite......................................neglijenţă gravă.............................................violenţă fizică......................abuz sexual..................alte situaţii.......................................................

112

Fraţi; surori (nume şi prenume,data şi locul naşterii, CNP, locul unde se află):

Alte persoane(fizice sau juridice) care au copilul în îngrijire:1.Date privind persoana/familia :-Nume şi prenume………………………………………………………………………………….-Data şi locul naşterii...................................................CNP..............................................................-Ocupaţia......................................................Loc de muncă...............................................................-Venituri…………………………………………………………………………………………….-Stare de sănătate…………………………………………………………………………………...2.Relaţia dintre persoană şi copil:-Grad de rudenie................................................................................................................................-Vecini……………………………………………………………………………………………...-Alte situaţii :………………………………………………………………………………………3.Data luării copilului în îngrijire:....................................................................................................4.Motivul:.........................................................................................................................................5.Locuinţa:..................................................................................................................................................................................................................................................................................................6.Atitudinea faţă de copil:nu pune probleme deosebite..................pune probleme.......................de ce.................................................................................................................................................7.Observaţii privind persoana/familia:............................................................................................…………………………………………………………………………………………………….……………………………………………………………………………………………………...………………………………………………………………………………………………………

113

III. Descrierea situaţiilor conflictuale sau deficitare din familie:

IV. Cauzele care au dus la ajungerea copilului în dificultate:

V. Concluzii:

VI. Recomandări:

Persoana care a întocmit raportul de evaluare:Funcţia:Data: Semnătura:

114

Anexa nr.6CONSILIUL JUDEŢEAN CONSTANŢADIRECŢIA GENERALĂ DE ASISTENŢĂ SOCIALĂ ŞI PROTECŢIA COPILULUIBIROUL REZIDENŢIAL

PLAN INDIVIDUALIZAT DE PROTECŢIE

1. Numele şi prenumele copilului _________________________________________2. CNP _____________________________________________________________3. Măsura de protecţie __________________________________________________în baza Hotărârii ( CPC/instanţa judecătorească) _____________________________nr./data _____________________________________________________________Responsabil pentru aplicarea măsurii de protecţie ___________________________ ___________________________________________________________________ ___________________________________________________________________Reprezentantul legal al copilului __________________________________________ ___________________________________________________________________Domiciliul ___________________________________________________________ ___________________________________________________________________Data realizării/revizuirii planului individualizat de protecţie ____________________Dosar nr. ____________________________________________________________Manager de caz _______________________________________________________ ____________________________________________________________________Membrii echipei şi instituţia din care provin _________________________________ ____________________________________________________________________ ____________________________________________________________________ ____________________________________________________________________ ____________________________________________________________________ ____________________________________________________________________

PRESTAŢIITipul Cuantumul Autoritatea

locală responsabilă

Data de începere

Perioada de acordare

115

Anexa nr. 7CONSILIUL JUDEŢEAN CONSTANŢADIRECŢIA GENERALĂ DE ASISTENŢĂ SOCIALĂ ŞI PROTECŢIA COPILULUINr…………………………….PLASAMENT

RAPORT DE EVALUARE Privind situaţia copilului …………………………………………………………

C.N.P…………………………………………..

Subsemnata…………………………………………………………în cadrul Serviciului/Biroului…………………………………………, am analizat proiectul planului individualizat de protecţie, planul de servicii şi actele depuse la dosar şi am constatat următoarele:

Prin cererea înregistrată sub nr………………/………..……………., aparţinând …………………………………….(mama/tatăl) solicită instituirea unei măsuri de protecţie specială pentru copilul……………………………… născut la data de……….. în………………………judeţul…………………… fiul/fiica lui………………………şi………………………domiciliat în ……………, str…………………………nr…….., bl………sc……ap…… judeţul………………………………..

Copilul are următoarea situaţie:

- situaţia şcolară…………………………………………………………………………..- starea de sănătate……………………………………………………………. - condiţiile în care a crescut……………………………………………………- opinia copilului cu privire la măsura de protecţie (10 ani)…………………- consimţământul copilului (14 ani)……………………………………………

Părinţii copilului au următoarea situaţie:

- situaţia materială şi locativă………………………………………………… …………………………………………………………………………………- starea de sănătate……………………………………………………………

Având în vedere situaţia constatată, conform art…………din Legea 272/2004 propun propun plasamentul copilului………………………………

116

familiei (doamnei/domnului)………………………………………………… (rude, fam./pers., asistent maternal, CP),C.N.P……/C.N.P…………………, cu acordarea alocaţiei de plasament.

Familia………………………, părinţii copilului sunt de accord cu menţinerea măsurii.

Domnul(a)………………………………….., mama/tatăl copilului va contribui la cheltuielile de întreţinere pentru copil cu suma de ……………... lunar, conform art………din Legea 272/2004.

SEMNĂTURA

MINUTA:

În cadrul dezbaterilor, Comisia pentru Protecţia Copilului hotărăşte:…………………………………………………………………………………………….…………………………………………………………………………………………….……………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………….

Obligă pe…………………………………., având calitatea de…………………… la o contribuţie de întreţinere pentru copil în sumă de………………..lei lunar.

PREŞEDINTE, VICEPREŞEDINTE…………………

MEMBRII:…………………………… …………………………… ………………………………

117

Anexa nr.8

CONSILIUL JUDEŢEAN CONSTANŢADIRECŢIA GENERALĂ DE ASISTENŢĂ SOCIALĂ ŞI PROTECŢIA COPILULUINr…………………………….MENŢINEREA MĂSURII

RAPORT DE EVALUARE Privind situaţia copilului …………………………………………………………

C.N.P…………………………………………..

Subsemnata…………………………………………………………în cadrul Serviciului/Biroului…………………………………………, am analizat proiectul planului individualizat de protecţie, planul de servicii şi actele depuse la dosar şi am constatat următoarele:

Prin raportul de evaluare înregistrat sub nr……………………………., propune menţinerea măsurii de……………pentru copilul…….născut la data de…………………..în……………………..judeţul……………………. fiul/fiica lui………………………şi………………………………domiciliat în …………………………, str……………………………………nr…….., bl………sc……ap…… judeţul……………………, plasat (ruda, fam./pers., asistent maternal, C.P.) ..……………………………………………conform hotărârii nr……/……………. A Comisiei pentru Protecţia Copilului Constanţa.

Copilul are următoarea situaţie:

- situaţia şcolară……………………………………………………………. - starea de sănătate…………………………………………………………… - comportamentul pe durata măsurii de protecţie…………………………………………………………………………………………………………………

Părinţii au următoarea situaţie:

- situaţia materială şi locativă……………………………………………………………………………………………………………………………….- starea de sănătate………………………………………………………….

118

Având în vedere situaţia constatată, conform art…din Legea 272/2004 propun menţinerea măsurii de plasament a copilului………………………… (ruda, fam./pers., asistent maternal, C.P.)…………………………………… C.N.P………………………/C.N.P………………., domiciliat în…………… Str……………………., nr…….., bl………, sc……., ap…….., judetul………………… cu acordarea alocaţiei lunare de plasament.

Familia………………………, părinţii copilului sunt de accord cu menţinerea măsurii.

Domnul(a)………………………………….., mama/tatăl copilului va contribui la cheltuielile de întreţinere pentru copil cu suma de ……………... lunar, conform art………din Legea 272/2004.

SEMNĂTURA

MINUTA:

În cadrul dezbaterilor, Comisia pentru Protecţia Copilului hotărăşte:……………………………………………………………………………….…………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………

Obligă pe……………………………., având calitatea de…………… la o contribuţie de întreţinere pentru copil în sumă de………………..lei lunar.

PREŞEDINTE, VICEPREŞEDINTE…………………

MEMBRII:…………………………… ……………………………. ……………………………. …………………………… ……………………………

119

Anexa nr.9CONSILIUL JUDEŢEAN CONSTANŢADIRECŢIA GENERALĂ DE ASISTENŢĂ SOCIALĂ ŞI PROTECŢIA COPILULUINr…………………………….REVOCARE PLASAMENT

RAPORT DE EVALUARE Privind situaţia copilului

…………………………………………………………

C.N.P…………………………………………..

Subsemnata…………………………………………………………în cadrul Serviciului/Biroului…………………………………………, am analizat proiectul planului individualizat de protecţie, planul de servicii şi actele depuse la dosar şi am constatat următoarele:

Prin cererea înregistrată sub nr………………/………..……………., aparţinând …………………………………….(mama/tatăl) se solicită revocarea măsurii de plasament pentru copilul……………………………… născut la data de…………..în……………………judeţul…………………… fiul/fiica lui…………………..………şi…………………………………plasat …………………………………………………………………..(rude, fam./pers., as.mat., CP) conform hotărârii nr……………./………………….. a Comisiei pentru Protecţia Copilului Constanţa.

Copilul are următoarea situaţie:

………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………

Părinţii copilului au următoarea situaţie:

……………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………

120

Având în vedere situaţia constatată, conform art………. Din Legea 272/2004 propun revocarea măsurii de plasament a copilului………………… familiei (doamnei/domnului)…………………………………………(rude, fam./pers., asistent maternal, CP), C.N.P…………,C.N.P…………………şi reintegrarea acestuia în familia naturală.

SEMNĂTURA

MINUTA:

În cadrul dezbaterilor, Comisia pentru Protecţia Copilului hotărăşte:

…………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………..………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………

PREŞEDINTE, VICEPREŞEDINTE…………………

MEMBRII:…………………………. …………………………… …………………………… ……………………………

…………………………

121

Anexa nr.10

CONSILIUL JUDEŢEAN CONSTANŢACOMISIA PENTRU PROTECŢIA COPILULUI Plasament SPS-CP

H O T Ă R Â R E A Nr_________ Şedinţa din_____________________

Pe rol soluţionarea cazului privind copilul________________________ născut la data de___________în _____________, judeţul________________ C.N.P.___________________________, fiul/fiica lui_______________________ şi al ____________________, domiciliat în ___________________, str.________________ nr._____, bl.______, sc.____, ap.______, judeţul________________________.

La apelul nominal s-au prezentat_____________________________________________________________________________________________________________________

Se dă cuvântul _____________________________________________ în cadrul Serviciului Rezidenţial al Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţie a Copilului Constanţa, care prezintă proiectul planului individualizat de protecţie şi raportul referitor la ancheta psihosocială nr.________/______________ privind copilul _______________________.

C O M I S I A

Prin cererea înregistrată sub nr._________/_________________, domnul(a) _____________________, mama/tatăl copilului_______________ a solicitat instituirea unei măsuri de protecţie specială.

Din actele prezentate rezultă că părinţii şi-au exprimat acordul cu privire la măsura propusă.______________________________________________________________

______________________________________________________________

______________________________________________________________

______________________________________________________________

(Copilul a fost audiat conform art.24 din Legea 272/2004, precum art.16 din H.G.1437/2004 – pentru copilul de 10 ani şi art.61 alin.1 consimţământul acestuia de a se lua o măsură de protecţie – copil 14 ani).

122

Comisia pentru Protecţia Copilului Constanţa, având în vedere interesul superior al copilului în temeiul art.55, lit.a şi art.61 alin.1 din Legea nr.272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului:

H O T Ă R Ă Ş T E :

Art.1 – Plasamentul copilului____________________________, născut la data de ___________, în_____________, judeţul_______________ Serviciului Public Specializat Constanţa – Centrul de Plasament__________.

Art.2 – Hotărârea se va comunica:

1._____________________________________________________________

2._____________________________________________________________

3._____________________________________________________________

4._____________________________________________________________

5._____________________________________________________________

6._____________________________________________________________

7._____________________________________________________________

8._____________________________________________________________

9._____________________________________________________________

10.____________________________________________________________

Art.3 – Prezenta hotărâre poate fi atacată..

PREŞEDINTE C.P.P, Mariana Belu

SECRETAR C.P.C.,

VIZAT PENTRU LEGALITATE,

123

Anexa nr. 11

CONSILIUL JUDEŢEAN CONSTANŢACOMISIA PENTRU PROTECŢIA COPILULUIREVOCARE PLASAMENT FAM./PERS./C.P.

H O T Ă R Â R E A Nr._____________ Şedinţa din_________________________

Pe rol soluţionarea cazului privind copilul/tânărul_________________ născut la data de____________în ______________, judeţul______________ C.N.P.________________, fiul/fiica lui______________ şi al ____________, domiciliat în ___________________, str.________________ nr._____, bl.______, sc.____, ap.______, judeţul________________________.

La apelul nominal s-au prezentat_______________________________ _____________________________________________________________

Se dă cuvântul ____________________________________________ în cadrul Serviciului Rezidenţial al Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţie a Copilului Constanţa, care prezintă proiectul planului individualizat de protecţie şi raportul referitor la ancheta psihosocială nr.________/______________ privind copilul ________________________.

C O M I S I A

Prin cererea înregistrată sub nr._________/_________________, domnul(a) _________________, mama/tatăl copilului__________________ a solicitat revocarea măsurii de plasament.

Din actele prezentate rezultă că părinţii şi-au exprimat acordul cu privire la măsura propusă.______________________________________________________________

______________________________________________________________

______________________________________________________________

______________________________________________________________

Comisia pentru Protecţia Copilului Constanţa, având în vedere interesul superior al copilului, în temeiul art._______ din Legea 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului:

124

H O T Ă R Ă Ş T E :

Art.1 –Revocarea măsurii de plasament a copilului_______________, născut la data de _______________, familiei/pers./S.P.S.-C.P.____________ _____________________C.N.P._____________ şi__________domiciliaţi(a) în _______________, str.________________________________, nr._____, bl._______, sc.____, ap.______, judeţul__________________ şi reintegrarea acestuia în familia (naturală, extinsă)_____________________________.

Art.2 – Hotărârea se va comunica:

1.___________________________________________________________

2.____________________________________________________________

3.___________________________________________________________

4.____________________________________________________________

5._________________________________________________________

Art.3 – Prezenta hotărâre poate fi atacată.

PREŞEDINTE C.P.P, Mariana Belu

SECRETAR C.P.C.,

VIZAT PENTRU LEGALITATE,

125

Anexa nr. 12

CONSILIUL JUDEŢEAN CONSTANŢACOMISIA PENTRU PROTECŢIA COPILULUITRANSFER

H O T Ă R Â R E A Nr._____________ Şedinţa din_________________________

Pe rol soluţionarea cazului privind copilul_______________________, născut la data de____________în ____________, judeţul_______________ C.N.P.______________________, fiul/fiica lui_____________________ şi al __________________, domiciliat în _______________, str.______________ nr._____, bl.______, sc.____, ap.______, judeţul_____________________.

La apelul nominal s-au prezentat_____________________________ ______________________________________________________________

Se dă cuvântul ____________________________________________ în cadrul Serviciului (Biroului)_____________________________ al Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţie a Copilului Constanţa, care prezintă situaţia copilului _____________________________________.

C O M I S I A

Prin raportul înregistrat sub nr._________/_________________, domnul(a) ____________________________, a propus menţinerea măsurii şi transferal copilulu_____________________ de la ___________________ la_____________________________________.

Din actele prezentate rezultă că: (motivele transferului, acordul părinţilor referitor la transfer şi dacă este cazul acordul copilului)

______________________________________________________________

______________________________________________________________

______________________________________________________________

______________________________________________________________

126

Comisia pentru Protecţia Copilului Constanţa, având în vedere interesul superior al copilului, în temeiul art._______ din Legea 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului:

H O T Ă R Ă Ş T E :

Art.1 –Menţinerea măsurii de plasament a copilului/tânărului _______________, născut la data de _______________ şi transferul acestuia de la ____________________la ______________________________ (rude, familiei/pers., as.mat., obligatoriu C.N.P., CP) domiciliaţi(ă) în ___________________ str.__________________---____________, nr._____, bl._______, sc.____, ap.______, judeţul__________________ la ____________________________________________

Art.2 – Hotărârea se va comunica:

1._____________________________________________________________

2._____________________________________________________________

3._____________________________________________________________

4._____________________________________________________________

5._____________________________________________________________

Art.3 – Prezenta hotărâre poate fi atacată.

PREŞEDINTE C.P.P, Mariana Belu

SECRETAR C.P.C.,

VIZAT PENTRU LEGALITATE,

127

B I B L I O G R A F I E I Tratate, cursuri, articole, studii, publicaţii

1. Ion P. Filipescu – Tratat de dreptul familiei, Editura All Beck, 2000;

2. Ion P. Filipescu – Adopţia şi protecţia copilului aflat în dificultate, Editura All

Beck, 1997;

3. Milena Tomescu – Dreptul familiei, Protecţia copilului, Editura All Beck,

Bucureşti, 2005;

4. Comănescu Ioan, Mihuţă Ioan, Petrescu Raul – Ocrotirea familiei în dreptul roman,

Editura Politică, Bucureşti, 1989;

5. Emese Florian – Dreptul familiei, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 1997;

6. Fr. Engels – Originea familiei, a proprietăţii private şi a statului, Editura Politică,

Bucureşti, 1989;

7. Ionaşcu A., Mureşan M., M.N. Costin, V. Ursa – Filiaţia şi ocrotirea minorilor,

Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1980;

8. I. Albu – Dreptul familiei, Editura didactică şi pedagogică, 1975;

9. Maria Voinea – Familia şi evoluţia sa istorică, Editura ştiinţifică şi enciclopedică,

Bucureşti, 1978;

10. Revista Dreptul – Uniunea Juriştilor din România, 2004 – 2005;

11. Revista de Asistenţă Socială – editată de Catedra de Asistenţă socială, Facultatea de

Sociologie şi Asistenţă socială, Universitatea din Bucureşti, sub egida comisiei

interministeriale de asistenţă socială a comisiei Guvernamentale Anti-sărăcie şi

promovare a Incluziunii sociale şi a Reprezentanţei UNICEF în România, 2002-

2003.

128

II A C T E N O R M A T I V E

1. Codul familiei;

2. Legea nr. 272 / 2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului;

3. Legea nr. 273 / 2004 privind regimul juridic al adopţiei;

4. O.U.G nr. 102 / 1999 privind protecţia specială şi încadrarea în muncă a

persoanelor cu handicap, aprobată prin Legea nr. 519 / 2002 cu completările şi

modificările aduse de Legea nr. 343 / 2004;

5. H.G. nr. 1432 / 2004 privind atribuţiile, organizarea şi funcţionarea Autorităţii

Naţionale pentru Protecţia Drepturilor Copilului;

6. H.G. nr. 1434 / 2004 privind atribuţiile şi Regulamentul – cadru de organizare şi

funcţionare ale Direcţiei generale de asistenţă socială şi protecţia copilului;

7. H.G. nr. 1437 / 2004 privind organizarea şi metodologia de funcţionare a comisiei

pentru protecţia copilului;

8. H.G. nr. 1438 / 2004 pentru aprobarea regulamentelor-cadru de organizare şi

funcţionare a serviciilor de prevenire a separării copilului de familia sa, precum şi a

celor de protecţie specială a copilului lipsit temporar sau definitiv de ocrotirea

părinţilor săi ;

9. H.G. nr. 1439 / 2004 privind serviciile specializate destinate copilului care a

săvârşit o faptă penală şi nu răspunde penal;

10. H.G. nr. 2393 / 2004 privind indexarea cuantumului alocaţiei lunare de plasament;

11. Legea nr. 326 / 2003 privind drepturile de care beneficiază copiii şi tineriiocrotiţi

de serviciile publice specializate pentru protecţia copilului, mamele protejate în

center maternale, precum şi copiii încredinţaţi sau daţi în plasament la asistenţi

maternali profeşionişti ;

129

130