Curs pentru obţinerea licenţei “C” UEFA (instructori cu grad înalt de calificare)

Candidat: Ciprian SABĂU

Iunie 2011

1. Prezentaţi 5 exerciţii pentru o calitate motrică (viteză, forţă, rezistenţă) sau pentru capacitatea coordinativă, la alegere.

Calitatea motrică: rezistenţa.Definiţie: rezistenţa reprezintă capacitatea organismului de a efectua un lucru

mecanic de o anumită intensitate, o perioadă de timp cât mai îndelungată, fără scăderea eficienţei activităţilor.

Exerciţii:1.a). formaţie de lucru: elevii sunt împărţiţi pe grupe valorice, la semnal sonor,

alergare tempo moderat 150 metri, 50 metri alergare accelerată tempo 3/4, de 4 – 5 ori, pauză activă 2 – 3 minute;

1.b). formaţie de lucru: elevii sunt împărţiţi pe grupe valorice, la semnal sonor, alergare tempo moderat 300 metri, 30 metri alergare accelerată tempo 4/4, de 2 – 3 ori, pauză activă 2 – 3 minute;

1.c). formaţie de lucru: elevii sunt împărţiţi pe grupe, alergare 100 metri, tempo 2/4, alergare 100 metri, tempo 3/4, alergare 100 metri, tempo 4/4, de 3 – 4 ori, semnal sonor, pauză activă 2 – 3 minute;

1.d). formaţie de lucru: elevii sunt dispuşi pe grupe, la semnal sonor, circuit: alergare cu ridicarea genunchilor la piept 60 metri; alergare cu pas săltat 70 metri; alergare cu pas sărit 80 metri; alergare cu picioarele înainte 70 metri; alergare în tempo unitar;

1.e). formaţie de lucru: pe echipe, dezvoltarea rezistenţei prin joc, de 2 – 3 ori, 25 – 30 minute, tempo 3/4 – 4/4, pauză activă 2 minute.

2. Prezentaţi 5 exerciţii pentru un procedeu tehnic, la alegere.

Procedeul tehnic: lovirea mingii cu piciorul. Exerciţii:2.a). jonglerii individuale pentru menţinerea mingii în aer prin lovirea ei succesivă

cu diferite părţi ale piciorului (cu laba, cu genunchiul, cu coapsa) alternativ cu piciorul drept şi stâng, de pe loc, cu întoarceri în toate direcţiile; de 2 – 3 ori, 1 minut – 1 minut şi 30 secunde, pauză pasivă 30 secunde;

2.b). idem exerciţiul anterior executat din deplasare (mers în diferite direcţii) în semicerc, în cerc, cu faţa sau cu spatele;

2.c). pe perechi, faţă în faţă, cu o minge, se execută pasarea mingii cu latul sau cu ristul plin, la partener, din deplasare înainte şi înapoi, în poziţie fundamentală, 3 x 1,30 minute, pauză 30 secunde, execuţia se va efectua alternativ cu piciorul drept şi stâng;

2.d). formaţia de lucru: doi jucători cu câte o minge fiecare, pasează şi reprimesc mingea de la un al treilea jucător, alternativ, 2 – 3 x 1 minut, pauză pasivă 30 secunde;

2.e). idem exerciţiul anterior, dar cu trei jucători care pasează alternativ la un al patrulea jucător, 2 – 3 x 1 minut, pauză pasivă 30 secunde.

3. Definiţi şi prezentaţi 5 exerciţii pentru o acţiune tactică individuală sau colectivă de atac sau apărare, la alegere.

Acţiunea tactică individuală: demarcajul.Definiţie: demarcajul este acţiunea tactică individuală pe care jucătorul în atac o

efectuează pentru a scăpa de sub marcajul adversarului direct şi de a ocupa o poziţie liberă. Demarcajul se prezintă sub două forme: demarcarea directă: atacantul scapă de marcajul

2

adversarului direct printr-o serie de manevre întreprinse de el însuşi; demarcarea indirectă: atacantul este eliberat de adversar printr-o acţiune a unui coechipier care atrage spre el adversarul direct al atacantului. Pentru a realiza demarcarea, atacantul trebuie să acţioneze în viteză şi la momentul optim, să fie permanent atent la joc, să se deplaseze 4nspre spaţii libere. Exerciţii:

3.a). pe perechi, faţă în faţă, la 1 metru distanţă, unul din jucători încearcă prin deplasări cu schimbări rapide de direcţie să scape de celălalt, care încearcă să-şi menţină poziţia;

3.b). un jucător cu mingea la centrul terenului trimite o pasă lungă în adâncime, unde se află un atacant (care încearcă demarcarea) şi un apărător (care acţionează semiactiv, apoi activ);

3.c). aceiaşi formaţie, jucătorul cu mingea înaintând spre careul advers, încercând să paseze când atacantul s-a eliberat de adversar; dacă acesta reuşeşte demarcarea, va schimba locul cu cel care pasează, altfel, exerciţiul se reia cu jucătorii în aceleaşi roluri;

3.d). joc 2 x 2, 2 x 3, 4 x 4, pe teren redus; 3.e). joc cu temă: golurile marcate în urma unor demarcări se punctează dublu.

4. Prezentaţi în detaliu un plan de lecţie cu 3 teme:a). calitate motrică sau coordonare; b). procedeu tehnic sau acţiune individuală; c). joc cu temă.

Plan de lecţie (antrenament)

Perioada: pregătitoare Loc de desfăşurare: teren fotbal Caracterul antrenamentului: fizic / tehnic / tactic Materiale necesare: mingi fotbal: 8 bucăţi; jaloane: 6 – 8 bucăţi; steguleţe: 4 bucăţi.

Teme şi obiective Tema 1: Viteza

► Obiectiv: dezvoltarea vitezei de deplasare specificeTema 2: Driblingul şi mişcările înşelătoare

► Obiectiv: consolidarea driblingului şi a mişcărilor înşelătoare în condiţii de joc 1:1 Tema 3: Joc cu temă

► Obiectiv: consolidarea în condiţii de joc a elementelor şi procedeelor tehnico-tactice însuşite in timpul lecţiei

PĂRŢILE LECŢIEI

CONŢINUT DOZAREFORMAŢII DE

LUCRUOBS.

INTRODUCTIVĂ15 min.

- adunarea si alinierea - verificarea prezentei si stării de sănătate a elevilor - anunţarea temelor lecţiei

- INCALZIRE GENERALA SI SPECIFICA : - alergare cu joc de glezna- alergare cu genunchi la piept- alergare cu pas adăugat (fata in fata/spate la spate

30”30”

30”

2 X2 X2 X2 X

- in linie pe un rând - // -

- // -

- elevii împărţiţi pe doua coloane- se lucrează pe distanta de 10 m.

3

- alergare cu pendularea gambei înapoi- alergare cu pendularea gambei înainte- alergare cu pas săltat- alergare cu pas sărit- alergare cu schimbare de direcţie:st/dr- deplasare cu spatele si schimbare de direcţie:st/dr- alergare cu ridicarea piciorului (coapsei) la orizontala din lateral

- gimnastica articulara / streching

2 X2 X2 X2 X2 X2 X

3-4 exerciţii

- elevii impartiti pe doua coloane( distanta de 10 m)- aşezare in semicerc

FUNDAMENTALĂ70 min.

I. DEZVOLTAREA VITEZEI DE DEPLASARE SPECIFICE:

- alergare de viteza cu plecare din diferite poziţii: - din ghemuit cu fata spre teren; - din ghemuit cu fata la poarta; - din culcat facial; - din culcat dorsal; - cu spatele la direcţia de alergare; - alergare precedata de 1 rostogolire; - alergare precedata de 3 sărituri cu genunchi sus; - alergare precedata de 1 săritura la cap;

II. CONSOLIDAREA DRIBLINGULUI SI A MISCARILOR INSELATOARE:

- joc 1 : 1, unul executa dribling si miscari inselatoare, încercând sa menţină cat mai mult mingea, celalalt încearcă sa intre in posesia mingii cu miscari de tatonare; când reuşeşte se schimba rolurile;

- jucătorul pasează celui din fata, apoi aleargă la jumătatea distantei unde adversarul trebuie sa treacă de el prin miscari inselatoare (fenta spre st/depăşire spre dr – idem pe partea cealaltă).

III. RELATII DE JOC INTRE F-M-A, CU ACCENT PE LEGATURA DINTRE CELE TREI COMPARTIMENTE:

ATACANT MIJLOCAS

2 X2 X2 X2 X2 X2 X2 X2 X

2 X

3 reprize x 1

(pauza 30”)

10 X

10 X

- elevii aşezaţi pe doua coloane la linia de margine

- distanta de 10 m. este delimitata cu un jalon

- cate doi la minge- portarii au sarcini specifice

- grupe cate doi, fata in fata- distanta de 8-10m.- se lucrează sub forma de suveica

- cate trei la minge- portarii se schimba la 3 acţiuni

4

FUNDAMENTALĂ 70 min.

FUNDAS

IV. FINALIZARE, PRECEDATA DE MISCAREINSELATOARE SI CONDUCEREA MINGII

V. CONSOLIDARE IN CONDITII DE JOC A CELOR INSUSITE IN TIMPUL LECTIEI

- 3 atingeri de minge; cu obligativitatea aplicării in joc a celor însuşite in antrenament;

- ultimele 5 min. se joaca cu marcaj om la om; la gol primit se executa 5 flotări si 5 sărituri cu genunchi la piept

10 X

10 min.

- fiecare cu mingea- se pleacă numai la semnal, iar trecerea prin cele trei poziţii, se face in sensul acelor de ceasornic

- doua echipe a şapte jucători

- portarii repun mingea cu mana

ÎNCHEIERE5 min.

- alergare uşoara cu scuturarea braţelor si picioarelor, in jurul terenului; - adunarea si alinierea;- aprecieri asupra îndeplinirii obiectivelor;

2 tururi

30 sec.30 sec.

se aleargă in grup

in linie pe un rând

5. Filozofia proprie despre jocul de fotbal

Apreciez jocul de fotbal ca un mijloc de menţinere a sănătăţii fizice, o modalitate de relaxare, de „încărcare a bateriilor” şi, nu în ultimul rând, un prilej de socializare, de stabilire şi menţinere a unor legături de prietenie.

Orice activitate legată de jocul de fotbal îmi face plăcere, motiv pentru care încerc să-mi organizez programul săptămânal (profesional, familial, social) astfel încât să aloc 6 – 8 ore acestui hobby. De 3 – 4 ori pe săptămână lucrez la sala de forţă (exerciţii de menţinere), iar cel puţin într-o zi fac un antrenament pentru dezvoltarea / menţinerea în parametri acceptabili a uneia sau mai multor calităţi motrice. De asemenea, de două ori pe săptămână joc fotbal (duminica pe teren normal, în altă zi în sală).

Cunoştinţele şi abilităţile mele de antrenor nu sunt încă la un nivel suficient de avansat pentru a putea aprecia avantajele şi dezavantajele adoptării unui anumit sistem de joc însă, bazându-mă pe propriile observaţii, cred ca sistemul de joc 4 – 4 – 2 este unul care se poate schimba uşor în timpul jocului, conferind un echilibru între apărare şi atac.

Abordarea unei anumite strategii pentru cele două faze ale jocului – atacul şi apărarea – depind, în opinia mea, de calităţile jucătorilor avuţi la dispoziţie. Ca o apreciere generală, pentru faza de apărare, prefer marcajul „în zonă”, cu tatonare, agresiv în limitele

5

regulamentului, cu o atenţie mărită acordată jucătorilor cheie ai adversarului şi dublajului. Este necesară o organizare bună a apărării în jumătatea proprie, cu contribuţia mijlocaşilor (în special a unuia dintre cei centrali), astfel încât echipa să funcţioneze ca un „bloc unitar”. Odată câştigată posesia mingii, este importantă mutarea jocului din zona unde s-a recuperat (presupusă a fi aglomerată) într-o zonă pe care echipa proprie o stăpâneşte şi / sau declanşarea unui contraatac, de regulă prin pasă în adâncime, pe unul dintre vârfuri. În cazul unui atac poziţional, este importantă crearea de spaţii pentru atacanţi, în special prin deplasarea spre margine a mijlocaşilor laterali, schimbări de poziţii, infiltrări şi pasarea mingii „între linii”, dribling. În ceea ce priveşte jocul în atac, apreciez ca deosebit de important şutul la poartă de la distanţă – un procedeu aproape ignorat în prezent, desigur, cu antrenarea corespunzătoare pe parcursul întregului sezon.

Cred că nu există un stil de conducere recomandat ci, mai degrabă, este necesar a se adopta acel stil care se potriveşte cel mai bine situaţiei şi caracteristicilor jucătorilor. De exemplu, în situaţii de criză, literatura de specialitate a demonstrat că un stil autoritar dă rezultatele cele mai bune. Antrenorul trebuie să-şi cunoască bine jucătorii şi colaboratorii, atât sub aspectul calităţilor fizice cât şi a celor de personalitate, iar modul de a comunica cu aceştia este necesar a se adapta în consecinţă. Un bun antrenor trebuie să fie un fin observator, un diplomat abil, cu o capacitate de comunicare şi relaţionare peste medie. Comunicarea de calitate dintre antrenor, colaboratori şi jucători va construi baza pentru dezvoltarea performanţelor grupului. Din acest motiv, este important să se conştientizeze că doar aproximativ 7 – 15% (în funcţie de autor) dintr-un mesaj este transmis prin intermediul cuvintelor, restul fiind transmis prin limbajul trupului (gesturi, atitudini) şi elemente paraverbale (tonul, ritmul, volumul vocii). Cred ca un antrenor bun este acela care ştie să asculte într-o manieră activă (să-şi privească interlocutorul, să rezume cele spuse de acesta, să pună întrebări de clarificare). De asemenea, proporţia comunicării de tip colectiv (de exemplu şedinţa) şi cea de tip individual trebuie să fie una echilibrată, adaptată obiectivelor – unele mesaje sunt adresate tuturor (încurajări, obiectivele echipei), pe când altele se transmit „faţă în faţă” (observaţii critice). Pentru buna funcţionare a unui grup este necesară adoptarea participativă (cu contribuţia tuturor celor interesaţi) şi urmărirea respectării unui set de reguli. Deoarece o regulă nu poate fi transpusă în practică fără a fi prevăzută şi o sancţiune pentru încălcarea ei, se va acorda atenţie şi asupra acestui aspect. Atât regulile cât şi penalizările / pedepsele trebuie adaptate specificului grupului (vârstă, tipul colaborării – pe bază de contract sau benevolă, cerinţe ale finanţatorului etc.). Atât regulile cât şi sancţiunile se vor aduce la cunoştinţa grupului, nu se vor schimba decât cu acceptul tuturor celor implicaţi şi se vor aplica într-o manieră transparentă şi echitabilă.

Arbitrul este conducătorul unui joc de fotbal, având autoritate deplină pentru punerea în aplicare a legilor jocului. Din punctul meu de vedere, un antrenor trebuie să fie preocupat de organizarea propriei echipe şi într-o măsură cât mai redusă de criticarea adversarilor sau arbitrului. Este important ca antrenorul să ştie că, de cele mai multe ori, oamenii, inclusiv adversarii şi arbitrii, au tendinţa de a se comporta „în oglindă”; cu alte cuvinte, „ceea ce dai, aceea primeşti”, fie că sunt injurii sau aprecieri pozitive. Chiar dacă uneori, pe fondul tensiunii unui joc, antrenorul poate aprecia, la cald, că unele decizii ale arbitrului sau unele atitudini ale adversarilor sunt în mod flagrant neregulamentare / defavorizează propria echipă, ar fi de dorit să se conştientizeze că un impuls de moment poate „da tonul” unui şir de evenimente negative şi poate chiar degrada relaţiile de amiciţie avute până atunci. Este de dorit ca sfârşitul unui joc să coincidă cu sfârşitul disputelor de orice natură, strângerea de mână să existe şi să fie una colegială, iar dacă e cazul, să avem încredere că organismele în drept să vor exprima cu privire la calitatea arbitrajului. De

6

asemenea, e esenţial să fim realişti cu privire la aşteptările faţă de arbitri sau adversari, în funcţie de eşalonul competiţional în care evoluăm.

Comunitatea şi în special familia sunt surse de sprijin pentru activitatea fiecăruia dintre noi. Într-un efort de grup, precum este o echipă de fotbal, rezultatele pot fi cu atât mai bune cu cât sunt implicaţi mai mulţi factori interesaţi. De aceea, apreciez ca utile întâlnirile periodice, de exemplu la sfârşitul turului şi al campionatului, de preferinţă într-o manieră informală – picnic, masă la restaurant sau doar pentru „un suc” – în funcţie de posibilităţi, ale celor implicaţi activ în viaţa echipei (jucători, antrenori) cu cei aflaţi „în spate” (părinţi – dacă e vorba de juniori, soţii, prietene – la jucătorii adulţi, alte persoane de sprijin – sponsori, suporteri fideli etc.). În cadrul acestor întâlniri, antrenorul trebuie să fie un mediator care să se îngrijească de implicarea tuturor în acţiune, să evite crearea de grupuri separate („bisericuţe”) sau apariţia unor tendinţe critice (nefiind momentul pentru aşa ceva). Aceste întâlniri pot dezvolta sentimentul apartenenţei jucătorilor la un grup care funcţionează, îi poate face mai responsabili – un rezultat este important pentru mai mulţi oameni, se poate îmbunătăţi relaţionarea în cadrul echipei.

În cazul jucătorilor juniori, pe lângă factorul „familie” abordat anterior, antrenorul trebuie să construiască şi să menţină o relaţie constantă şi reciproc avantajoasă cu personalul şcolii – profesori ai unor discipline de interes pentru jucătorul junior, diriginte, director. În demersurile sale, antrenorul trebuie să facă apel la obiectivul comun pe care îl are şcoala şi echipa, în speţă dezvoltarea multilaterală a personalităţii tânărului, să cunoască situaţia elevului pe care îl reprezintă şi să folosească o gamă cât mai largă de argumente de ordin profesional şi personal.

Relaţionarea antrenorului cu structura care are drept scop organizarea, administrarea, coordonarea şi controlul activităţii fotbalistice pe teritoriul judeţului Alba, la toate nivelurile – Asociaţia Judeţeană de Fotbal – este necesar a se derula având la bază respectul pentru regulile jocului, comunicarea şi plăcerea de a activa în acest domeniu. Modalităţile de relaţionare le apreciez a nu fi atât de importante (se poate comunica cu rezultate bune atât personal, cât şi telefonic), însă, ca situaţie particulară, trebuie făcut un efort pentru ca antrenorul şi / sau alte persoane din conducerea clubului să fie prezent(e) la şedinţele Asociaţiei, unde să exprime, dacă e cazul, puncte de vedere pertinente şi argumentate, în fapt, aceasta însemnând a lua parte la viaţa fotbalistică a judeţului.

Mă informez cu plăcere asupra noutăţilor din sport, în general, şi fotbal, în special, de regulă prin intermediul Internetului. Atunci când identific o temă care prezintă interes, o aprofundez prin studiu individual şi, dacă am oportunitatea, prin discuţii cu prieteni cu o experienţă superioară în domeniu.

În opinia mea, pentru a fi un bun antrenor de fotbal este necesară, dar nu suficientă, dezvoltarea a două tipuri de calităţi: abilităţi şi cunoştinţe tehnico-tactice specifice jocului şi capacitatea de a stabili şi menţine relaţii de comunicare cu colaboratorii şi jucătorii. Desigur, toate acestea se pot construi doar pe plăcerea de a lucra cu oamenii şi pe aceea de a fi parte a acestui complex joc numit fotbal (de fapt, fotbalul tinde să depăşească nivelul jocului şi să devină un fenomen social, cum de altfel este cazul şi al altor sporturi).

Nefiind la rândul meu decât un (sub) mediocru jucător, tind să-l simpatizez pe Jose Mourinho care a trecut peste handicapul de a nu fi avut performanţe ca jucător şi a reuşit să aibă rezultate deosebite ca antrenor de fotbal. Trecând peste aspectele controversate care ţin de personalitatea şi / sau metodele acestui antrenor, îl apreciez pentru meticulozitatea cu care îşi pregăteşte jocurile, capacitatea sa deosebită de comunicare ce l-a ajutat să se impună într-o manieră constructivă în faţa unor jucători cu rezultate deosebite, pentru ambiţia şi încrederea de care a dat dovadă de-a lungul carierei de până acum.

7

Cursul pentru dobândirea licenţei C – U.E.F.A. 2011 a reprezentat pentru mine o oportunitate de dezvoltare a cunoştinţelor fotbalistice, un (posibil) început de drum. Am remarcat atenţia organizatorilor pentru stabilirea programului, alegerea locurilor de desfăşurare a şedinţelor teoretice şi practice, invitarea unor vorbitori de prestigiu. Minusuri: materialele oferite au fost puţine (pentru nişte începători) şi nu s-au referit decât într-o anumită măsură la tematica examenului (în cuprinsul materialelor nu există decât puţine informaţii referitoare la definirea şi modele de exerciţii pentru calităţile motrice, procedee tehnice, acţiuni tactice etc.); de asemenea, asistarea la sesiunile practice nu s-a concretizat totdeauna în recomandări cu caracter practic, utile de aplicat în activitatea ulterioară a cursanţilor.

8