Lucrare de Licenta Activitati Antropice Cu Impact Asupra Proceselor Geomorfologice Actuale in...

Activităţi antropice cu impact asupra pro

actuale în judeţul Botoşani

1

Universitatea „Alexandru Ioan Cuza”, Iaşi

Facultatea de Geografie şi Geologie

Departamentul Geografie

Specializarea Geografia Mediului

Lucrare de licenţă

- 2011 -

Activităţi antropice cu impact asupra proceselor geomorfologice

actuale în judeţul Botoşani 2011

2

Universitatea „Alexandru Ioan Cuza”, Iaşi

Facultatea de Geografie şi Geologie

Departamentul Geografie

Specializarea Geografia Mediului

Lucrare de licenţă

Activităţi antropice cu impact asupra proceselor

geomorfologice actuale în judeţul Botoşani

- 2011 -



3

Cuprins: Cap. I Aspecte introductive .............................................................................................................. 4

1.1 Obiectul şi scopul lucrării ....................................................................................................... 4

1.2 Scurt istoric asupra cercetărilor ............................................................................................. 6

1.3 Metoda de lucru şi structura lucrării ...................................................................................... 6

Cap.2 Aspecte definitorii ale cadrului natural ................................................................................. 8

2.1 Localizare geografică .............................................................................................................. 8

2.2 Alcătuirea geologică: .............................................................................................................. 9

2.3 Relief .................................................................................................................................... 10

2.4 Aspecte climatice .................................................................................................................. 13

2.5 Hidrografie ........................................................................................................................... 16

2.6 Soluri ..................................................................................................................................... 18

2.7 Vegetaţie.............................................................................................................................. 21

2.8 Aspecte demografice ........................................................................................................... 23

Cap 3. Procese geomorfologice actuale ........................................................................................ 26

3.1 Consideraţii generale. Terminologie .................................................................................... 26

3.2 Procese geomorfologice actuale in judeţul Botoşani ........................................................... 28

3.3 Factori naturali de control ai proceselor geomorfologice ................................................... 33

3.3.1 Regimul precipitaţiilor ................................................................................................... 33

3.3. 2 Caracteristicile reliefului .............................................................................................. 34

3.3.3 Substratul litologic si solurile ......................................................................................... 37

3.3.4 Influenţa vegetaţiei ...................................................................................................... 37

3.4 Activităţi antropice cu impact asupra proceselor geomorfologice actuale......................... 40

3.4.1 Utilizarea necorespunzătoare a terenurilor arabile ..................................................... 42

3.4.2 Defrişări şi păşunat intensiv .......................................................................................... 45

3.4.3 Dezvoltarea infrastructurii şi a spaţiului construit ....................................................... 49

3.4.4 Studiu de caz .Comuna Broscăuţi .................................................................................. 54

Concluzii ......................................................................................................................................... 59

Bibliografie...................................................................................................................................... 60



4

Cap. I Aspecte introductive

1.1 Obiectul şi scopul lucrării

Mult timp mediul a fost considerat invulnerabil, situându-se mult peste acţiunile

pe care omul ar fi putut să le exercite asupra sa. Creşterea populaţiei într-un ritm tot

mai alert, a trebuinţelor şi necesităţilor pe care această suprapopulare le generează, a

plasat omul într-un adevărat adversar al mediului înconjurător. Cu cât sfera acţiunilor

antropice a devenit mai complexă cu atât mai mult a crescut intensitatea schimbărilor

produse de om asupra mediului unde îşi desfăşoară activitatea.

Calitatea mediului înconjurător reprezintă premiza vitală pentru confortul şi

bunăstarea societăţii omeneşti şi tocmai din acest motiv omul a căutat mereu să

schimbe starea componentelor cadrului natural după bunul plac. Subestimând

complexitatea mediului înconjurător şi mai ales a legăturilor dintre ecosistemele

naturale societatea umană a acţionat în majoritatea cazurilor doar în perspectiva unui

profit pe termen scurt. În prezent este umanim acceptată ideea că orice acţiune are un

revers; omul nu este doar cel care generează poluare şi degradare ci şi cel care suportă

consecinţele nefaste.

Simion Mehedinţi aprecia că „‟Scoarţa Pământului este un fel de podium pe care

se imprimă urmele agenţilor din celelalte învelişuri planetare‟‟(1931). Scopul lucrării

intitulată „Activităţi antropice cu impact asupra proceselor geomorfologice actuale în

judeţul Botoşani” este tocmai de a atrage atenţia asupra „urmelor” pe care omul ca

agent extern le imprimă asupra suprafeţelor unde îşi desfăşoară activitatea.

Subiectul lucrării tratează aşadar tematica degradărilor de teren produse de

procesele geomorfologice actuale precum şi implicaţiile pe care le-a avut societatea

umană asupra acestor procese. Terenurile judeţului, scena pe care se derulează toate

activităţile populaţiei din zonă, sunt într-o stare de degradare continuă, în ultimul timp

impactul antropic devenind tot mai pregnant.

Dintre procesele geomorfologice actuale cu rol deosebit în evoluţia reliefului şi în

special al versanţilor din ţara noastră, eroziunea şi alunecările de teren prezintă cel



5

mai mare interes, atât în ce priveşte pagubele provocate cât şi prin suprafeţele

afectate. Extinderea proceselor de degradare a terenurilor deluroase din ţara noastră a

captat atenţia unor specialişti din diverse domenii: geografi, agronomi, silvicultori,

geologi, pedologi etc.

În 1983 academicianul Moţoc M. prezintă zonarea eroziunii totale pe terenurile

agricole, inclusiv diferenţierea ei pe judeţe, şi contribuţia folosinţelor şi formelor de

eroziune în formarea eroziunii totale. Reprezentativă în acest sens este harta realizată

de către acesta:

Fig. 1 Zonarea eroziunii totale pe terenurile agricole (după M. Moţoc

1983)

După cum se observă judeţul Botoşani este încadrat în clase de valori ridicate ale

cantităţilor de material erodat, condiţiile naturale fiind considerate a fi premise

favorabile pentru iniţierea şi desfăşurarea proceselor geomorfologice.

Având în vedere că sunt cunoscute riscurile naturale potenţiale alea zonei iar

agricultura reprezintă şi în prezent ramura de bază a economiei judeţului, calitatea

terenurilor ar fi trebuit să beneficieze de o atenţie sporită în vederea protejării şi

conservării.

În urmă cu 3 decenii Victor Tufescu aprecia : “Cu 82% terenuri agricole, judeţul

Botoşani ocupa un loc de frunte în agricultura ţării”, în prezent agricultura zonei abia



6

susţine necesarul pentru autoconsum al populaţiei ocupate în acest domeniu.

Cu toate acestea în ultimii ani problematica a fost aparent ignorată, insuficient

cunoscută şi cercetată, drept dovadă fiind creşterea suprafeţelor afectate de procese de

degradare cât şi a intensităţii acestor procese. Tocmai acest aspect a fost motivul

alegerii, pentru lucrarea de licenţă, tema “Activităţi antropice cu impact asupra

proceselor geomorfologice actuale în judeţul Botosani‟‟.

1.2 Scurt istoric asupra cercetărilor

Oamenii de ştiinţă au atras atenţia de multă vreme asupra acestor procese deşi la

momentul respectiv erau încă puţin cunoscute în cercetarea ştiinţifică. În lucrarea sa

publicată în anul 1866 asupra agriculturii din judeţul Dorohoi, Ion Ionescu de la Brad

menţiona „rupturi de dealuri", „ponoare", „pământuri obosite de producere",

„hârtoape", precum şi „sărături", „pământuri sterpe" etc. El arată că defrişările au dus

la accentuarea secetelor din timpul verii, „volumul apelor curgătoare a început a se

împuţina de când s-au atins codrii cei mari ce erau renumiţi în acest judeţ", şi

recomandă „oprirea desfiinţării pădurilor de pe culmile dealurilor celor mai înalte şi

începerea plantaţiilor artificiale în toată partea dinspre Prut"(Tufescu. V, 1977).

Simionescu I. (1903),V. Mihăilescu (1922), de V. Tufescu (1958 şi 1963) sau V.

Băcăuanu (1968) sunt doar câţiva din cei care au prezentat degradările de teren

pricinuite de nesocotinţa omului, diferenţiind categorii în procesele de versant. Studii

privind combaterea acestor tipuri de procese au fost realizate în special de către

academicianul de M. Moţoc(1963, 1975,1983).

Mai recent I. Ioniţă, N. Radoane, M. Radoane, I. Ungureanu şi mulţi alţi

cercetători de seamă, prin studiile lor, concentrate asupra „Podişului Moldovei” şi

deci a judeţului Botoşani ca parte integrantă a acestuia, au adus un aport însemnat de

cunoştinţe privind complexitatea factorilor determinanţi implicaţi în procesele de

versant.

1.3 Metoda de lucru şi structura lucrării

Ca pentru orice studiu de cercetare, primul pas a fost analizarea aspectelor

teoretice. Documentarea în prealabil, privind caracteristicile generale ale proceselor



7

studiate a fost indispensabilă identificării particulariţilor din zona de studiu. În această

privinţă mi-au fost de ajutor cunoştinţele dobândite în timpul anilor de studiu cât şi

aprofundarea acestora din materiale suplimentare.

Pornind de la premisa că pentru relieful de ordin inferior se foloseşte cu precădere

observarea în teren am utilizat hărţile topografice, aerofotogramele precum şi hărţile

geologice pentru a identifica zonele potenţiale de risc, sau în care chiar se desfăşoară

astfel de procese. După identificarea zonelor am încercat să confirm aceste ipoteze

deplasându-mă la faţa locului, fotografiile realizate fiind un instrument eficient pentru

a reda aspectul suprafeţelor afectate.

Etapa următoare a fost solicitarea de date exacte instituţiilor avizate în domeniu,

precum Agenţia pentru Protecţia Mediului (APM), Oficiul pentru Studii Pedologice şi

Agrochimice (OSPA), Direcţia pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală (DADR),

Societatea Naţională pentru Îmbunătăţiri Funciare (SNIF), Direcţia Silvică Botoşani şi

Inspectoratul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă (ISU).

După obţinerea datelor disponibile publicului, a urmat centralizarea, interpretarea

şi corelarea acestora cu obiectul de studiu. Pentru a evidenţia rezulatele obţinute am

realizat hărţi utilizând programele ArgGis 9.3 şi Global Mapper 11.

Rezultatul acestor etape şi metode s-a concretizat în conţinutul celor 3 capitole ale

prezentei lucrări.

Primul capitol prezintă aspectele introductive, obiectul şi scopul lucrării, scurt

istoric al cercetărilor şi metoda de lucru.

În al doilea capitol am încercat să suprind caracteristicile definitorii ale cadrului

natural din judeţul Botoşani, dezvoltând în special componentele relevante pentru

studiul efectuat.

A treia parte, şi cea mai importantă, pune accent pe procesele geomorfologice

actuale desfăşurate în perimetrul judeţului Botoşani. Având în vedere că procesele

geomorfologice sunt funcţii complexe, în care variabilele se intercondiţionează, am

evidenţiat atât factorii naturali preexistenţi, apreciaţi că fiind potenţiali, cât şi unele

activităţi antropice cu impact semnificativ.



8

Cap.2 Aspecte definitorii ale cadrului natural

2.1 Localizare geografică

Judeţul Botoşani este situat din punct de vedere geografic în extremitatea nord-

estică a României, având ca vecini Ucraina şi, respectiv, Republica Moldova. Fiind

cuprins între râurile Siret la vest şi Prut la est, cel de-al doilea formând graniţa

României cu Republica Moldova, judeţul Botoşani se învecinează doar cu două judeţe

ale Moldovei, şi anume: la vest cu judeţul Suceava, iar la sud cu judeţul Iaşi.

Cuprinzând între limitele sale un teritoriu de 4986 km2 ce aparţine părţii de nord a

Podişului Moldovei, judeţul Botoşani ocupă locul 29, ponderea în totalul teritoriului

naţional fiind de 2,1%. Este cel mai nordic judeţ al ţării, cu cel mai nordic oraş –

Darabani şi cea mai nordică localitate – Horodiştea.

Coordonate geografice: paralela 47024°'16" N (Prăjeni); meridianul 27024°'02" E

(Dersca); paralela 48016°'06" N (Horodiştea); meridianul 27024°'32" E (Călăraşi).

Fig. 2 Localizarea judeţului Botoşani in cadrul ţării

Sursa date: SRTM 2000, http://earth.unibuc.ro/

http://earth.unibuc.ro/



9

2.2 Alcătuirea geologică:

Din punct de vedere geostructural, teritoriul judeţului Botoşani cuprinde, două

serii de formaţiuni suprapuse, cu caractere diferite :

a) fundamentul precambrian, acoperit de strate sedimentare vechi paleozoice şi

mezozoice;

b) depuneri sedimentare ale neogenului, acoperite de o cuvertură subţire de

formaţiuni cuaternare.

Fundamentul precambrian este dat de aşa numita platformă moldovenească, care

constituie extremitatea estică a platformei est-europene. Înclinarea generală este spre vest

coborând în trepte sub microplaca carpatică. Peste acest soclu rigid, nivelat de

îndelungată eroziune, sunt aşezate strate sedimentare de gresii cuarţitice şi gresii

argiloase, groase de peste 400 m, datate ca presiluriene (ordovician) acoperite la rândul

lor de calcare siluriene groase de aproximativ 500 m. Această stivă sedimentară veche,

depusă discordant pe suprafaţa de eroziune a soclului precambrian, nu apare la zi în

limitele judeţului Botoşani la rândul ei fiind acoperită de strate cretacice care apar în

malul Prutului între Rădăuţi şi Liveni sub un facies de calcare marnoase cenuşii-

albicioase.

Depunerile mai noi, neogene aparţin miocenului şi cuprind doua orizonturi:

tortonianul şi sarmaţianul. În timp ce tortonianul apare la zi numai în mâlul Prutului, între

Oroftiana şi Liveni, sarmaţianul are o răspândire mult mai mare, constituind formaţiunea

de suprafaţă care acoperă aproape întregul judeţ.( V. Tufescu, 1977)

Dintre rocile la zi, predomină marne şi argile în intercalaţie cu nivele de gresii,

calcare sarmatice şi nisipuri. Cuvertura formaţiunilor leossoide, ce acoperă majoritatea

culmilor dealurilor joase din bazinul Jijiei şi al Baseului până la Prut, imprimă

caracteristici specifice reliefului. Prezenţa acestei cuverturi explică ‟‟cornişele‟‟ abrupte

de la partea superioară a versanţilor.

Harta geologică (fig. 3) evidenţiază preponderenţa stratelor sedimentare

reprezentate de intercalaţii dintre marne şi argile cu gresii şi calcare.



10

Fig. 3 Harta geologică

Sursă date: http://earth.unibuc.ro/ şi hartă topografică 1:200.000

2.3 Relief

Individualizat ca uscat din a doua parte a sarmaţianului acest teritoriu a fost supus

necontenit activităţii de modelare subaeriană, care a dus la crearea reliefului actual.

Activitatea de modelare şi sculptare a reliefului s-a facut în strânsă legatură cu




11

structura geologică şi cu particularităţile litologice ale depozitelor( înclinarea spre sud-

est a stratelor, prezenţa argilelor, nisipurilor, gresiilor, etc.).

În ansamblu, teritoriul judeţului se caracterizează în cea mai mare parte printr-

un relief larg vălurat cu interfluvii colinare, deluroase, dezvoltate pe depozite miocene

monoclinale( uşor înclinate spre sud-est), cu interfluvii paralele, orientate nord vest,

sud-est. Aplecarea generală de la nord-vest spre sud-est a imprimat şi un caracter

specific structurilor monoclinale punând în evidentă povărnişuri în panta abruptă către

nord, precum: Coasta Ibăneştilor, Coasta Jijiei, sau Coasta Sitnei.

Ca altitudini absolute, relieful variază între 587m în Dealu Mare - Tudora

(situat în sud-vestul judeţului), 587m Dealu Holm, 427m în Dealul Hăpăi, 477m în

Dealul Bour-Dersca, 385m în Măgura Ibăneştilor şi 54m în Lunca Prutului , la sud-est

de localitatea Santa Mare.

Diverşi autori au grupat teritoriul judeţului în subunităţi principale şi anume :

Dealurile Siretului - localizate în partea vestică ;

Câmpia Moldovei - care ocupă cea mai mare parte a judeţului.

Dealurile Siretului din vest fac parte din Podişul Sucevei şi sunt formate dintr-o

succesiune de masive deluroase înalte (dealurile : Bourului-Dersca, 477m : Dealul

Hăpăi-Vârful Câmpului, 427 ; Dealul Mare-Tudora, 587m), separate prin câteva

înşeuări largi şi joase (Dersca – 280m ; Bucecea – 270m). Aceste dealuri, ale căror

înalţimi sunt cuprinse între 300 şi 587m, sunt alcătuite din formaţiuni sedimentare de

aceeaşi vârstă(sarmaţiană), dar având un facies petrografic mai rezistent ( gresii şi

calcare oolitice cu intercalaţii de argile), au ramas încă semeţe.

Câmpia Moldovei – ocupă ¾ din teritoriul judeţului Botoşani. Subunitatea

vine în contact cu dealurile Siretului printr-o linie ce uneşte localităţile Deleni – N.

Bălcescu – Copălău – Coşula – Cristeşti – Orăşeni – Cătămărăşti Vale – Ipoteşti –

Brăeşti – Văculeşti – Pădureni – Pomârla, linie care altudinal domină Câmpia din Est (

Câmpia Moldovei) cu înălţimea de peste 300m.



12

Fig. 4 Unităţi majore de relief

Sursă date: http://earth.unibuc.ro/

Relieful acestei subunităţi se caracterizează prin dealuri joase sau câmpii

deluroase ale căror înalţimi depăşesc rar 200m, dezvoltate pe depozite monoclinale

(uşor înclinate spre sud-est ), cu sectoare mlăştinoase şi cu multe lacuri antropice

(iazuri).

Victor Tufulescu (1977) cercetând caracteristicile reliefului Câmpiei

Moldovei, deosebeşte în cuprinsul ei trei diviziuni : Depresiunea Botoşani- Dorohoi,

Dealurile Cozancea-Guranda şi Dealurile Prutului.

Depresiunea Botoşani – Dorohoi, localizată în partea vestică a câmpiei, la

contactul cu dealurile vestice este regiunea cea mai joasă cu altitudini între 130-180m

şi în mod excepţional pete 200 m. Sub aspect genetic este o unitate tectono-erozivă.

Dealurile Cozancea – Guranda ocupă cea mai înaltă regiune din câmpie-

culminând cu Dealul Cozancea (265m). Se întinde între Dealu Mare – Tudora şi până




13

dincolo de valea Jijiei (Guranda). Se detaşează faţă de regiunile limitrofe nu numai

altitudinal ci şi sub aspectul repartiţiei solurilor şi vegetaţiei. La nord de Dealurile

Cozancea – Guranda se localizează Câmpia Başeului, a cărei altitudine maximă

culminează cu Dealul Bordon – aproape de Coţuşca (269m), pentru ca la sud de

înălţimile Cozancea – Guranda să se pună în evidenţă Câmpia Jijia – Miletin.

Bine reprezentate în cuprinsul Câmpiei Moldovei sunt Dealurile Prutului, ale

căror înalţimi scad de la est spre vest, intrând direct în contact cu Lunca Prutului.

De altfel, pe langă aceste subunităţi de relief, în cuprinsul judeţului un loc important îl

ocupă luncile, ca cele de pe văile Prutului, Siretului, Jijiei şi Sitnei, cu caracteristici

fizico-geografice proprii.

2.4 Aspecte climatice

Teritoriul judeţului Botoşani se încadrează, în totalitate, sectorului cu climă

temperat continentală, respectiv, în ţinutul climatic al Podişului Moldovei, districtul

nordic şi în cel al depresiunii Jijiei. Verile sunt relativ călduroase, mai ales când sunt

lipsite de precipitaţii iar iernile sunt reci şi de cele mai multe ori lipsite de zăpadă. Se

produc frecvente viscole care spulberă şi troienesc zăpada, în culoarele văilor sau în

locurile mai adăpostite.

Radiaţia solară globală se caracterizează prin sume medii anuale cuprinse între 105

şi 110kcal/cm2/an, valorile scăzând pe direcţia N-S. Cele mai scăzute valori se

înregistrează în lunile decembrie – ianuarie (2-3 kcal/cm²), iar maximele lunare, în

intervalul mai – iulie (14,5-15,5kcal/cm²).

Circulaţia generală a atmosferei este influenţată de advecţia predominantă a

maselor de aer din NV la care se adaugă cele din direcţiile N şi NE mai reci şi uscate

(frecvente mai ales iarna, datorate pătrunderilor de aer subarctic şi din dorsala

anticiclonului euro-asiatic). În general caracterul climatic este dat de producerea unor

geruri mari (cu temperaturi sub -30°C) şi viscole violente în timpul iernii, ori călduri

tropicale şi secete îndelungi în unii ani , în perioadele de vară.

Condiţiile climatice sunt diferenţiate în raport de cele două unităţi geomorfologice

importante (Dealurile Siretului - care fac parte din Podişul Sucevei şi respectiv zona de



14

câmpie ondulată ce reprezintă partea nordică a Câmpiei Moldovei), dar şi în raport de

formele de relief (platou, versant, vale) şi expoziţie.

Temperatura medie anuală are la Botoşani valoarea de 8,6° C, cu o uşoară scădere

la Dorohoi(8,3°C) şi o creştere spre Prut, unde la Ştefanesti (localitate situată la aceeaşi

altitudine dar la o diferenţă altitudinală de 100 m) media termică anuală este de 9,5° C.

Diferenţe asemănătoare se înregistrează în lunile cu temperaturile medii cele mai

scăzute şi cele mai ridicate: -4,1 ° C la Botosani, - 4,5 ° C, la Dorohoi şi -3,6 ° C la

Ştefanesti în luna ianuarie şi de 20,1 ° C la Botoşani, 19,6 ° C la Dorohoi în luna iulie.

Fig. 5 Evoluţia temperaturilor medii lunare (înregistrate la staţia meteorologică

Botoşani)

Sursă date : Agenţia pentru Protecţia Mediului, Botoşani

Vara predomină timpul secetos, cu temperaturi ce depăşesc, adeseori, 35°C,

maximul absolut fiind de 39,40C (Botoşani 17.08.1952). Temperatura minimă absolută

înregistrată la Dorohoi a fost de -32,50C la 15 februarie 1911;1 februarie 1937; 1

ianuarie 1940 şi 12 ianuarie 1940. Amplitudinea medie multianuală este de 24,2° C,

ceea ce constituie o indicaţie clară a continentalismului climatic pronunţat. Numărul

zilelor cu temperaturi medii peste 20° C este de 29,2 iar cel al zilelor cu temperaturi

mai mici de 0° C este de 116,8.

Numărul mediu anual al zilelor de îngheţ este de 120-130 zile, cu o scădere uşoară

spre sudul judeţului. Numărul zilelor cu brumă au o frecvenţă destul de ridicată,

semnalându-se brume târzii, datorate invaziilor de aer polar, în ultima decadă a lunii

mai, iar cele timpurii în prima decadă a lunii septembrie.



15

În cea mai mare parte a anului, precipitaţiile cad sub formă de ploi, ninsorile fiind

specific intervalului noiembrie-martie. Cantităţile medii anuale de precipitaţii sunt

cuprinse între 500 şi 600 mm, pe cea mai mare parte a suprafeţei judeţului. Cele mai

reduse cantităţi de precipitaţii se înregistrează în partea de SE a judeţului, în unii ani

ajungând chiar la 350 mm.

Anual sunt în medie 78,8 zile cu precipitaţii având următoarea repartiţie:

Fig. 6 Numărul mediu de zile cu precipitaţii

Sursă date: Agenţia pentru Protecţia Mediului, Botoşani

Cantităţile medii de precipitaţii ale lunii iulie oscilează în intervalul 60 mm/mp –

80 mm/mp (scăderea volumului de precipitaţii având loc de la NV spre SE judeţului),

vara fiind în general, puţin umedă, cu ploi în aversă.

Fig. 7 Precipitaţii medii lunare




16

Masele de aer, prin marea lor mobilitate, constituie factorul climatogen care

generează variaţiile neperiodice ale vremii , determinând diferenţierea esenţială a

aspectului stării vremii şi ca urmare oscilaţia valorii elementelor climatice. Roza

vânturilor de la Botoşani are o formă alungită de fus, specifică tuturor staţiilor din

nordul deluros al Moldovei.

Fig.8 Roza vânturilor


2.5 Hidrografie

Climatul de tip continental şi impermeabilitatea terenurilor motivează reţeaua

hidrografică deficitară cu o posibilitate de infiltrare a apelor meteorice de doar 2% şi

de menţinere a apelor in râuri si lacuri de 17 %.

Apele subterane de adâncime sunt de regulă sub presiune, fapt ce explică caracterul

lor ascensional, urcând prin tuburile de foraj pana la suprafaţă. Majoritatea forajelor au

interceptat astfel de strate situate la adâncimi de aproximativ 300 de m.

Mai importante pentru reţeaua hidrografică, apele freatice, intersectate uneori de

văi, influenţează modul de alimentare şi debitul râurilor. Sunt prezente acvifere mai

bogate în zona dealurilor înalte din Vest, datorită cantităţilor mai mari de precipitaţii şi

succesiunii mai adecvate de strate impermeabile si permeabile. În Câmpia Moldovei se

întâlnesc ape freatice în interfluvii sau la baza formaţiunilor leossoide (5m adâncime),

Calm atmosferic: 21%



17

în depozitele deluviale ,foarte variabile ca adâncime(0-10m) şi potabilitate, sau în

depozite de terasă, uşor alcaline şi cu duritate peste normala apelor potabile.

Reţeaua hidrografică are o densitate medie redusă(0,43- 0,62 km/km²) iar sursa

principală de alimentare o constituie precipitaţiile atmosferice. Râurile din interiorul

judeţului, cu debite în general reduse şi inconstante se încadreaza în bazinele

hidrografice ale celor 2 râuri mari care trasează graniţele de E şi V.

Bazinul râului Prut (cu afluenţii: Volovăţ, Başeu, Jijia, Sitna, Miletin, Dresleuca,

Ibăneasa) ocupă 4.382 km² - 88% din suprafaţa judeţului, iar 603 km² - 12% este

ocupat de bazinul râului Siret( cu afluentii: Molniţa, Bahna, Vorona).

Lacurile sunt bine reprezentate prin amenajări antropice, cele mai mari ca suprafaţă

fiind: lacul de acumulare Stânca – Costeşti( 5.950 ha)pe râul Prut, Rogojeşti şi

Bucecea pe râul Siret şi Negreni pe râul Başeu. Cele mai impotante iazuri sunt: iazul

Dracşani, (fiind cel mai mare iaz din Câmpia Moldovei), Unţeni, Hăneşti, Tătărăşeni,

Mileanca, Cătămărăşti şi Cal Alb.

Fig.9 Reteaua hidrografică

Sursă date: SRTM 2000, Harta topografică 1:100.000



18

2.6 Soluri

Referitor la învelişul de soluri, studiile efectuate de-a lungul anilor au pus în

evidenţă o gamă largă de soluri, a căror răspândire este în strânsă legătură cu

elementele geomorfologice, litologice, de climă şi vegetaţie.

Clasa cernisoluri

Cernoziomurile ocupă o suprafaţă de 78.213 ha (20,42%) din suprafaţa judeţului,

întâlnindu–se pe platouri şi versanţi uniformi slab înclinaţi. Sunt formate pe argile,

luturi sau depozite loessoide. Faeoziomurile se întâlnesc în zona de câmpie, unde

relieful este mai puţin variat, învelişul de sol prezintă o diversitate însemnată cauzată

de formele de mezo sau microrelief cât şi de litologia variată a zonei.

În ansamblu se constată o predominare netă a faeoziomurilor cambice -155.808 ha

(40,69 %) din arealul judeţului, având ca roci de solificare – în marea majoritate –

depozitele loessoide, luturile, argilele şi argilele marnoase.

Clasa cambosoluri

Eutricambosolurile ocupă o suprafaţă de 4.431,29 ha (1,16%) din suprafaţa

judeţului, având ca roci de solificare luturile, depozitele loessoide şi argilele.

Clasa luvisoluri

Luvosolurile sunt întâlnite pe platouri şi versanţi slab înclinaţi, formate pe luturi

grele şi argile si ocupă 10.345 ha (2,70%) din suprafaţa judeţului (în petice izolate pe

dealurile ce aparţin de Podişul Sucevei şi cele din nord)

De asemeni zona dealurilor din vest şi nord inclusiv cele din Pintenul Copălău –

Cozancea prezintă o complexitate mare de soluri, în care predomină preluvosolurile

(34.279 ha -8,95 %), formate în aria de răspândire a pădurilor de foioase, cu climat

relativ umed având ca roci de solificare luturile şi argilele..

Clasa planosoluri

Aceste soluri se întâlnesc pe areale restrânse în zona Vlădeni, ocupând 26 ha

(0,01%) din suprafaţa judeţului având ca rocă de solidificare argilele.

Clasa vertosoluri

În partea central nord - estică a judeţului, întâlnim soluri cu o argilozitate ridicată,

reprezentate prin vertosoluri sau alte soluri cu caractere vertice. Sunt soluri formate pe



19

argile sau argile gonflante şi se suprapun în general zonei teritoriilor administrative

Coţuşca, Milianca, Viişoara, Drăguşeni, Ungureni şi Dângeni ocupând 17.626 ha

(4,60%) din suprafaţa judeţului.

Clasa hidrisoluri

Hidrisolurile sunt dispersate pe întreg teritoriul judeţului. Din cadrul acestora

predomină gleiosolurile cernice suprapuse în general pe firele de vale şi uneori pe

versanţi. Solurile gleice se întâlnesc pe 15.754 ha (4,12%), mai ales în zona dealurilor

din vest şi nord – vest.

Clasa stagnosoluri

Aceste soluri se întălnesc pe areale restrânse în zona Vlădeni, în doar 9,0 ha

(0,002%) din suprafaţa judeţului şi având ca rocă de solificare argilele.

Clasa salsodisoluri

Salsodisolurile se regăsesc ca soloneţuri şi solonceacuri, împreună cu celelalte

soluri afectate de fenomenul de sărăturare şi sunt diseminate pe întreg teritoriul

judeţului ce aparţine geomorfologic de Câmpia Moldovei. Sunt formate deopotrivă

datorită materialelor parentale, reprezentate prin depozite salifere sau sub influenţa

apei freatice puternic mineralizate situată la mică adâncime. Solonceacurile ocupă 124

ha (0,03%) din suprafaţa judeţului iar soloneţurile ocupă 499 ha (0,13%) din

suprafaţa judeţului.

Clasa histosoluri

În zona nord estică a judeţului în apropierea localităţii Lozna, comuna Dersca se

regăsesc pe areale restrânse,105 ha (0,03%), soluri organice reprezentate prin soluri

turboase, formate în condiţii de mediu saturat de apă, prin înmlăştinirea unei

depresiuni şi prin inundarea ei de vegetaţie specifică unui astfel de mediu.

Clasa antrisoluri

Este reprezentată prin erodosoluri care se întâlnesc pe tot teritoriul judeţului şi în

cea mai mare parte pe versanţi unde erodarea a fost determinată în general de acţiunea

apei , dar şi pe suprafeţele plane , unde îndepărtarea materialului de sol a fost făcută

prin influenţa vânturilor.

Erodosolurile suprapuse pe versanţi moderat sau puternic înclinaţi având ca roci de

solificare, roci cu textură fină (argile, argile mar n oase, marne argiloase) sunt afectate

frecvent de alunecări active de teren şi uneori de diferite forme de eroziune de

adâncime.



20

Clasa antrosoluri

Antrisolurile sunt răspândite în arealele în care au fost sau încă mai sunt plantaţii

pomi viticole la care lucrarea de desfundare a precedat înfiinţarea acestora. Suprafaţa

ocupată de aceste soluri este de 4.579 ha (1,20%).

În general, solurile judeţului Botoşani sunt considerate a fi fertile, zona „de

câmpie” fiind recunoscută ca una din principalele zone agricole ale ţării. Utilizarea şi

exploatarea durabilă a resurselor de sol, ca şi protecţia, conservarea şi ameliorarea

acestora este condiţionată de cunoaşterea profundă a naturii şi intensităţii factorilor

limitativi ai producţiilor agricole.

În acest context, este considerată de interes o prezentare a principalelor degradări şi

limitări de natură edafică a solurilor, precum şi problemele pe care le implică

exploatarea durabilă a terenurilor agricole în funcţie de intensitatea limitărilor.

Fig. 10 Restricţii ale calităţii solurilor

Sursă date: Oficiul pentru Studii Pedologice şi Agrochimice (OSPA) Botoşani



21

Fig. 11 Principalele clase de sol

2.7 Vegetaţie

Vegetaţia naturală a judeţului Botoşani, caracteristică zonei de silvostepă, este

alcătuită predominant din plante ierboase în păşuni naturale care ocupă cca. 13% din

suprafaţa agricolă a judeţului, reprezentate prin asociaţii de graminee adaptate la

secetă, ca şi prin unele specii de plante suculente şi bulbifere, care formează asociaţii

vegetale ce ocupă zonele afectate de alunecări de teren din parte de nord, est-vest şi

sud-vest a judeţului.

Monotonia covorului ierbaceu este modificată de apariţia unor tufărişuri alcătuite

din arbuşti ca: Prunus spinosa (porumbarul), Rosa canina (măceşul), Crataegus

monogina (păducelul), etc. De-a lungul râurilor ca şi pe solurile de lăcovişte umede, se



22

intalneşte o vegetaţie hidrofilă reprezentată prin specii de: Typha latifolia (papură),

Phragmites australis (stuf), Equisetum palustre (barba ursului), Corex riparia (rogoz),

Polygonum amphibium (troscot de baltă), etc.

În pajiştile stepice xeromezofile se întâlnesc speciile: Festuca valesiaca (păiuş),

Stipa joannis, Stipa lessingiana, Stipa pulcherima (colilie) în special în jurul

localităţilor Todireni, Unţeni, Călăraşi, Hlipiceni.

În partea nordică, vestică şi sudică a judeţului, în pajişti şi terenurile agricole se

întâlnesc: Festuca valesiaca (păiuşul), Festuca rupicola care ocupă locul fostelor

păduri de Quercus robur (stejar).

Pădurile au o suprafaţă de aproximativ 56333 ha, reprezentând 11,5% din suprafaţa

judeţului şi sunt alcătuite din stejar şi gorun (37%), carpen (22%), frasin, arţar,

jugastru, ulm (20%), salcie, plop, tei (14%) şi fag (7%). În nord-vestul judeţului se

întind pădurile de gorun, stejar, carpen, tei, arţar, etc. În partea de sud-vest a judeţului

se întâlnesc păduri de amestec alcătuite din: fag, gorun, carpen, etc., iar pe albiile

râurilor Prut şi Siret sunt însemnate lunci alcătuite din specii lemnoase de esenţe moi:

salcie, plop.

Răspunzând cerinţelor strategiei europene de protejare a biodiversităţii care

prevede conservarea naturii şi gestionarea ei în perspective unei dezvoltări durabile, au

fost luate în evidenţă şi alte zone de interes pentru biodiversitatea judeţului (în afara

celor 8 situri protejate de interes naţional) şi anume 23 arii naturale protejate situate în

fond forestier încadrate în grupa I funcţională.

În acelaşi scop au fost declaraţi monumente ale naturii 65 arbori seculari şi 7 specii

de plante rare ocrotite pe intreg teritoriul judeţului (Hotărârea nr. 5/1995 a Consiliului

Judeţean Botoşani).

Pe calcarele recifale de la Stânca-Ştefăneşti există o vegetaţie specifică cu tufe de

Schivereckia Podolica, remarcabile prin frumuseţea exemplarelor, tufe de Alyssum

saxatile cu flori galbene aurii.

Floră ocrotită: papucul doamnei (Cypripedium calceolus), laleaua pestriţă

(Fritillaria meleagris L.), ruşcuţa de primăvară (Adonis vernalis), nufărul alb şi

nufărul galben (Nymphaea alba şi Nyphar luteum), crinul de pădure (Llilium

martagon), Schiwereckia podolica, tranjoaica (Ranunculus illyricus), urechelniţa

(Sempervivum ruthenicum), cosaciul (Astragalus austriacus), şopârliţa (Veronica

incana), branduşa de toamnă (Colchicum autumnale).



23

Fig. 12 Localizarea principalelor arii protejate

Sursă date: SRTM 2000, hartă topografică 1:100.000

2.8 Aspecte demografice

Din punct de vedere administrativ, în formă sa actuală, teritoriul judeţului

Botoşani se constituie din 2 municipii (Botoşani şi Dorohoi), 5 oraşe ( Bucecea, Darabani,

Flămânzi, Săveni, Ştefăneşti), 71 de comune şi 333 de sate ce concentrează în perimetrul

lor un număr de 462.730 locuitori (2002).

Conform recensămintelor realizate de Institutul Naţional de Statistică, în ultimile

decenii numărul populaţiei a cunoscut o evoluţie fluctuantă dar preponderent ascendentă.

Astfel, din graficul(…) se observa că din 1930 şi până în 2008 populaţia judeţului a



24

crescut cu aproximativ 100.000 de locuitori, deşi în ultimile decenii asistăm la un regres

al ritmului de creştere.

Fig. 13 Evoluţia numerică a populaţiei

Sursă date: Direcţia Judeţeană de Statiscă Botoşani

În acelaşi interval de referinţă densitatea populaţiei a crescut de la 70,6 loc/km² la

91 loc/km², acest parametru fiind un indicator util pentru a aprecia gradul de încărcătură

umană al teritoriului. În mediul rural valorile densităţii variază pe un ecart cuprins între

37 şi 97 loc./ km2 în funcţie de evoluţia fenomenelor demografice, dar mai ales de factori

de natură economică şi fizico-geografică. În mediul urban, cea mai mare densitate revine

oraşelor Botoşani (peste 2800 loc./ km2) şi Dorohoi (500 loc./ km2), celelalte oraşe

prezentând valori cuprinse între 100 şi 140 loc./ km2 .

Analiza repartiţiei teritoriale a densităţii populaţiei relevă valori mai mari în

jumătatea de vest a judeţului precum şi în jurul oraşelor, cu o desitate maximă de peste

2900 locuitori pe km² in municipiul Botoşani.



25

Fig. 14 Repartiţia densităţii populaţiei

Sursă: prelucrare după datele Consiliului Judeţean Botoşani



26

Cap 3. Procese geomorfologice actuale

3.1 Consideraţii generale. Terminologie

Procesele geomorfologice reprezintă totalitatea proceselor generate de agenţii

interni sau externi şi care conduc la modificarea (modelarea) reliefului terestru.

Terminologia folosită în mod curent cuprinde un evantai foarte larg de termeni care

diferă la un cercetător la altul. Pentru procesele geomorfologice care contribuie la

modelarea versanţilor se folosesc o serie de termeni consacraţi precum: procese de

pantă, degradări de teren sau procese deluviale, relieful creat purtând numele de relief

deluvial.

Dintre procesele actuale care au un rol deosebit în evolutia reliefului şi în special a

versanţilor din ţara noastră cele erozionale împreună cu deplasările de teren prezintă

cel mai mare interes, atât în ceea ce priveşte pagubele ce le produc cât şi prin

suprafeţele afectate.

Eroziunea reprezintă fenomenul de natură mecanică, de desprindere şi transport a

particulelor de material solid sub impactul picăturilor de apa şi a curenţilor de apă de la

suprafaţa terenului.

Eroziunea picăturilor de ploaie sau pluviodenudarea apare în momentul în care

picăturile de ploaie, în căderea lor, lovesc (izbesc) suprafaţa solului, dislocând

particule, pe care, însă, le transportă aerian pe distanţe mici, sub 1,5m. Acest proces are

o importanţă mai ridicată prin faptul că, prin acţiunea sa de dislocare a particulelelor,

pregăteşte material care apoi poate fi preluat de scurgerea de suprafaţă.

Eroziunea în suprafaţă se dezvoltă în toate locurile în care există o pantă cât de

mică care să poată permite o scurgere a apelor şi este provocată de scurgerea dispersată

(ablaţie sau eroziune laminară). Scurgerea pe versant începe să se concentreze tinzând

să formeze nişte şiroaie elementare (microcurenţi), răsfirate printre micile

neregularităţi ale terenului cu adâncimea de până la 2 - 3cm. O altă formă (mai

avansată) a eroziunii în suprafaţă este constituită din mici şănţuleţe (3 - 20 cm),



27

denumite rigole mici şi se formează ca urmare a concentrării şiroaielor efemere. Atât

şiroaiele cât şi rigolele mici sunt forme efemere.

Eroziunea în adâncime şi în special ravenarea reprezintă un alt proces specific

zonei de studiu. Procesul de „eroziune liniară” apare în momentul în care scurgerea de

suprafaţă (reprezentată prin şuvoaie sau şiroaie mari) se concentrează „în contextul

creşterii energiei cinetice a scurgerii lichide şi micşorării rezistenţei substratului sau

învelişului vegetal protector” (I. Ioniţă, 2000). Eroziunea în adâncime este unul dintre

cele mai importante procese geomorfologice prezente, atât prin suprafaţa ocupată dar

mai ales prin gravele consecinţe pe care le determină. Din complexul formelor create

de eroziunea în adâncime cea mai cunoscută şi reprezentativă formă este ravena. Cu

toate că ravena este o formă de relief minoră, eroziunea în ravene reprezintă unul

dintre cele mai spectaculoase procese de degradare a terenurilor. Prezenţa şi

dezvoltarea formaţiunilor de eroziune în adâncime creează serioase probleme

economiei unei regiuni. Prin rata lor mare de expansiune, ravenele afectează terenuri

agricole întinse, funcţionând şi ca importante furnizoare de aluviuni în râuri şi lacuri de

acumulare.

Alunecările de teren reprezintă unul dintre cele mai importante şi spectaculoase

procese morfogenetice din ţara noastră. Acestea reprezintă deplasări în masă a

terenurilor superficiale de pe suprafetele înclinate, condiţionate în principal de acţiunea

forţei de gravitaţie.

Fenomenul alunecărilor de teren este foarte răspândit, inclusiv sub aspectul

multitudinii formelor de relief pe care le creează. Din această cauză, ele au impus, pe

lângă termenul de alunecare de teren, si un vocabular specific precum: pornitura,

fugitura, ruptura, rapa, hârtoape. Numele care li se atribuie defineşte, în egală măsură

atât procesul definitor cât şi forma de relief rezultată (V. Băcăuanu, 1967)



28

3.2 Procese geomorfologice actuale in judeţul Botoşani

Judetul Botoşani face parte din gama judeţelor cu însemnate suprafeţe afectate de

degradări pricinuite de o gamă largă de procese geomorfologice din care cele

erozionale, incluzând si alunecările de teren cunosc o intensitate deosebit de mare.

Eroziunea este considerată mai mult decât un proces de modificare negativă a stării

fizice a solului, ci una dintre cele mai complexe forme ale degradării solului.

Conform datelor preluate de la Oficiul pentru Studii Pedologice şi Agrochimice,

Botoşani, judeţul se confruntă pe 25 % din suprafaţa cu procese de degradare a

terenurilor(fig. 15).

Fig. 15 Suprafaţa terenurilor care prezintă degradări datorate proceselor

geomorfologice

Sursă date: OSPA Botoşani

Diverşi ceretători, dintre care si I.Ioniţă (2000), au apreciat că eroziunea în

suprafaţă şi în rigole îndepartează anual de pe terenurile lipsite de vegetaţie în medie

28,00 t/ha/an; această cantitate de material reprezintă sol fertil, a cărei refacere

depăşeşte perioada timpului istoric dacă nu au loc lucrări de remediere a degradării

solului. În plus eroziunea în ravene, a căror densitate în această zonă este de 2 – 4

ravene /km², cu rate de avansare de peste 10 m/an dislocă într-un timp scurt imense

cantităţi de sol şi roca.



29

Deşi la nivel de judeţ, în raportul anual al Agenţiei pentru Protecţia Mediului,

Botoşani calitatea solurilor este caracterizată ca fiind bună, în cadrul judeţului sunt

cazuri în care suprafaţa unei unităţi administrative prezintă limitări din punct de vedere

pedologic în peste 45% din suprafaţa totală (fig. 16).

Fig. 16 Suprafaţa terenurilor afectate de eroziune (procente din suprafaţa totala a

unităţilor administrative)


(din sup. totala a UAT)



30

În judeţul Botoşani, larga dezvoltare a degradărilor de teren este determinată atât

de existenţa unor condiţii naturale favorabile precum şi de utilizarea neraţională a

terenurilor.

Caracteristicile litologiei şi structurii formaţiunilor geologice care aflorează pe

teritoriul

judeţului, la care se adaugă cele de ordin morfologic şi particularităţile climatice, în

principal regimul precipitaţiilor, induc, în cazul unor areale cu dimensiuni variate,

valori ridicate ale probabilităţii de declanşare a alunecărilor de teren astfel încât se pot

încadra în categoria zonelor expuse hazardului.

Deci în functie de condiţiile natural locale pe teritoriul judeţului se deosebesc

următoarele tipuri de alunecări de teren in diferite stadii de evoluţie:

a) Alunecările sub formă de monticule, cu aspect deluros, sub formă de movile.

Microdepresiunile dintre monticuli acumulează apa din precipitaţii determinând astfel

că scurgerea de suprafaţă să fie foarte redusă. Zona de desprindere a alunecării, având

forma unei cornişe înaltă de câţiva metri, caracterizează acest tip de alunecări în fazele

avansate de evoluţie. Ravenele de drenare naturală a surplusului de apă înmagazinată

în mantaua deluviului de alunecare apar când alunecările afectează o suprafaţă mare

care conţine izvoare bogate (Siret, Morişca, Başeu, în partea de S - Bahluiul, Jijia,

valea principală a Prutului ş.a.).

b) Alunecările terasate (în trepte) se întâlnesc suficient de des, pe suprafeţe mari.

Acestea se regăsesc în zona cuestelor mari, alcătuite din alternanţe de roci permeabile

şi impermeabile (nisipuri, argile-marne, gresii-calcare) şi sunt determinate de prezenţa

unor pânze de apă subterane etajate. Datorită formei de trepte, substratul lor geologic

nu este frământat, rezultând doar schimbarea înclinaţiilor unor straturi.

c) Alunecările sub formă de valuri sunt generate de alternanţe apreciabile de

straturi de nisipuri şi argile-marne, cu pante pe care apar izvoare bogate. Cuprind

suprafeţe mari si se prezintă sub forma unor valuri paralele, separate între ele de

depresiuni umede, cu cornişă de desprindere. Valurile de alunecare au o înălţime

cuprinsă între câţiva metri şi peste 10 m.



31

d) Alunecările cu fragmentare mixtă (complexă) sunt formate atât dintr-un

microrelief sub formă de monticuli, din valuri cât şi din terase de alunecare. Acestea

apar în zonele de versanţi cu energie mare de relief şi cu alcătuire geologică variabilă

(straturi permeabile în alternanţă cu straturi impermeabile). Frecvent regăsim la partea

superioară a versanţilor o manta groasă de depozite detritice cuaternare. De asemenea,

deluviul de alunecare are în mod frecvent o grosime mare şi care uneori depăşeşte 10

m.

e) Alunecările sub formă de cuiburi de tip semicircular au fragmentare sub formă

de monticuli de talie mică, afectaţi şi de eroziuni areolare. Cuiburile apar pe marne şi

argile în cazul apariţiei la suprafaţă a unor lentile de ape subterane. Grosimea

deluviului de alunecare este mică, între 0,5 şi 3 m (pe văile râurilor din câmpia

colinară).

f) Alunecările de tip hârtop (circuri de alunecare) au forma unor depresiuni

asemănătoare circurilor glaciare şi se formează în cadrul bazinului de recepţie al unui

torent care serveşte ca dren natural, condiţionate fiind de apariţia unor izvoare bogate

de ape subterane.

g) Scurgerile de gloduri au forma unor mase alunecătoare-curgătoare. Sunt

condiţionate de apele subterane în exces, apărute în timpul unor precipitaţii bogate şi

care îmbibă până la refuz deluviul de alunecare argilos şi argilo-nisipos pe pante mari.

Scurgerile de gloduri au o răspândire mică şi o dezvoltare ritmică, sincronă cu

precipitaţiile, şi fac parte în general din cadrul altor tipuri de alunecări, precum cele în

curs de ravenare (alunecări cu autodrenare).

h) Solifluxiunile sunt deplasări superficiale ale solului, îndeosebi pe pantele unde

predomină eroziunile areolare şi liniare incipiente, afectând cel mai puţin terenurile

judeţului Botoşani.

Toata gama de tipuri de deplasări de teren afectează însumat o suprafaţă de

aproximativ 43453,34 ha, fiind dispersată pe întreg judeţul. După cum se observă din

figura 17 unitaţile administrative situate in centru şi in vest, cu densităţi mai mari ale

populaţiei prezintă şi suprafeţe mai mari cu risc geomorfologic.



32

Fig. 17 Suprafeţe afectate de alunecări de teren(procente din suprafaţa totală a

unităţilor administrative)


(din sup. totala a UAT)



33

3.3 Factori naturali de control ai proceselor geomorfologice

3.3.1 Regimul precipitaţiilor

Cercetări efectuate în diferite condiţii fizico-geografice au arătat că viiturile cele

mai violente, eroziunea cea mai accentuată şi transportul de aluviuni cel mai intens

sunt generate de ploi torenţiale. Acestea sunt ploi impetuoase, agresive, şi de mare

intensitate, care au o durată redusă şi se extind pe o suprafaţă de teren limitată.

Caracteristica principală a ploilor torenţiale este intensitatea, exprimată de obicei în

mm/min.

Precipitaţiile atmosferice influenţează eroziunea solului mai ales prin energia

cinetică dezvoltată de ploile torenţiale (prin picăturile de ploaie) şi zăpada (în

momentul topirii acesteia). Principalii parametri ce caracterizează energia cinetică a

precipitaţiilor erozive sunt dimensiunile şi vitezele de cădere ale picăturilor, precum şi

intensitatea şi durata ploii. Topirea bruscă a zăpezii influenţează deosebit de puternic

procesul de eroziune, îndeosebi când fenomenul se produce în condiţiile unui sol

îngheţat în profunzime sau saturat cu apa. Temperatura influenţează procesul de

eroziune sub două aspecte: fizic – prin producerea înghetului şi dezgheţului, fenomen

care afectează structura solului – şi chimic, favorizând descompunerea rocilor. De

asemenea, temperatura ajută la declanşarea procesului de eroziune prin topirea bruscă a

zăpezii.

Climatul zonei, caracterizat prin temperaturi excesive, perioade secetoase

îndelungate, precipitaţii relative puţine dar cu perioade torenţiale frecvente este

considerat unul din factorii potenţiali în desfăşurarea proceselor geomorfologice. Sunt

precizate astfel cifre record ai anilor ploioşi precum 1912, când la Botoşani s-au

acumulat 964 mm, iar la Frumuşica 1014 mm sau 1932 când s-a înregistrat maximul de

1259 mm la Dealul Mare,Tudora. Cantităţile lunare de precipitaţii se depărtează uneori

destul de mult de media calculată. De exemplu chiar în lunile de toamnă, cunoscute ca

secetoase, survin etape de mare pluviozitate, aşa cum s-a întamplat în septembrie 1912

când au căzut 305 mm(faţă de media multianuală de 49 mm). Uneori, cantitatea de ploi

căzută în numai 24 de ore se apropie de cantitatea medie a lunii respective: în iunie



34

1951 la Botoşani au căzut 69,5 mm ceea ce reprezintă peste 80 % din cantitatea medie

a acelei luni. La Coşula, în 1954 în doar 15 minute s-au acumulat 61 mm precipitaţii

dând intensitatea de 4 mm/minut. Dintre exemplele recente, se evidenţiază perioada

28,29 iunie, 2010 când cantităţile căzute au depăşit de 2-3 ori normele climatologice

pentru această perioadă; în bazinul superior al Jijiei au căzut în general peste 100

mm/mp, cu un vârf de precipitaţii la nord-vest de Dorohoi, unde s-au înregistrat peste

200 mm/mp.

Aşadar ploile torenţiale, deşi nu ating intensitatea celor din Bărăgan sau Dobrogea,

se manifestă uneori în cantităţi impresionante declaşând atat scurgerea pe versanţi cât

şi reactivarea alunecărilor de teren.

3.3. 2 Caracteristicile reliefului

Relieful reprezintă unul din factorii principali ce intervin în procesul de scurgere şi

eroziune iar unele particularităţi morfometrice au efecte deosebite în pregătirea,

declanşarea şi evoluţia procesului de alunecare.

Energia de relief ca expresie a gradului de evoluţie a lui, este cea care coordonează

ritmul denudaţiei. În judeţul Botoşani sunt prezente valori ce variază în limite largi, în

funcţie de entităţile litologice care aflorează în regiune, de duritatea şi rezistenţa lor la

degradare.

Succesiunea de culmi orientate NV-SE, despărţite de văile largi consecvente se

diferenţiază prin energii de relief variabile: peste 200 de m în Vest, în lungul Siretului

(unde şi altitudinile sunt mai mari depăşind 400 de m în NV şi 500 de m în SV), 100-

150 m în cea mai mare parte a judeţului, cu excepţia parţii centrale Cozancea, cu

energie de relief ceva mai accentuată (150-175m ), şi a unei zone cuprinsă între

Dorohoi, Botoşani şi Cristeşti, cu energie de relief sub 100 m.

Importantă în evoluţia versanţilor este şi declivitatea reliefului. Odată cu creşterea

pantei se măreşte cantitatea de sol transportat de picăturile de ploaie şi viteza de

scurgere a apei, deci puterea acesteia de a detaşa şi transporta particulele de sol. De

asemenea cu creşterea pantei se reduce volumul microdepresiunilor de la suprafaţa

solului şi capacitatea acestora de acumulare a apei. Toate acestea determină ca pe

versanţii cu pante mari să crească volumul de sol erodat şi distanţa de transport.



35

Pentru scopuri practice au fost propuse numeroase clasificări ale terenurilor în

raport cu valoarea înclinării. Dintre acestea am prezentat în tabelul nr. 1 cea propusă de

M. Moţoc (1975).

Tabelul nr. 1 Tipuri de înclinare a terenurilor

Grupa

Tipul de înclinare a terenurilor

0-3° Foarte slab înclinate

3-10° Slab înclinate

10-15° Moderat înclinate

15-25° Puternic înclinate

25-40° Foarte puternic înclinate

40-60° Abrupte

>60° Foarte abrupte

Pentru a stabili gradul de declivitate a relifului judeţului Botoşani am realizat harta

pantelor(fig 17)

Fig. 17 Harta pantelor (sursă date: SRTM 2000 )



36

Analizând harta pantelor din judeţul Botoşani, se observă valori ale declivităţii

reliefului cuprinse între 0 şi 23° cuprinzând atât terenuri foarte slab înclinate cu pante

până la 3° cât şi terenuri puternic înclinate cu valori ale pantelor până la 23°.

Pe teritoriul suprafeţelor cu valori reduse ale declivităţii, pe podurile structurale ale

interfluviilor dintre Sitna, Jijia, Başeu, Podriga, Volovăţ, în Nord între Ibăneşti şi

Păltiniş sau în luncile principalelor râuri, procesele de modelare sunt reduse atât ca

număr cât şi ca intensitate. Totuşi eroziunea în suprafaţa cunoaşte o intesitate

crescândă primăvară şi toamna ca urmare a creşterii cantităţii de precipitaţii.

Terenurile slab-moderat înclinate, 3-10° întreţin un număr redus de procese de

modelare dar cu activităţi de o intensitate crescută. Au o răspândire mare în vestul şi

nordul judeţului pe toate suprafeţele cu orientare spre Sud şi Sud- Est din Dealul

Mare, Şaua Bucecea, Coasta Ibăneşti, precum şi în interfluviile dintre Jijia şi Prut. Pe

aceste suprafeţe eroziunea în suprafaţă reprezintă procesul cel mai important ducând la

îndepărtarea unor mari cantităţi de material şi uneori chiar a întregului profil de sol.

Procesul este deosebit de activ primăvara şi la aversele din lunile de vara fiind frecvent

asociat cu forme elementare de şiroire, deflaţie şi alunecări superficiale.

Versanţii cu înclinări moderat-puternice sunt legate de procese de modelare

complexă şi cu acţiune intensă. Sunt caracteristice în lungul fronturilor de coastă, în

bazinele de recepţie ale văilor Volovăţ, Başeu, Ibăneasa, Jijia, Sitna, Cozancea, pe

frunţile teraselor mai înalte precum şi pe versanţii alcătuiţi din alternanţe de gresii,

calcare şi marne( dealurile din Vestul judeţului). Pe acestea se desfăşoară o gamă largă

de procese dar dominante prin intensitate şi efecte asupra economiei locale rămân

ravenările şi torenţialitatea însoţite de frecvente alunecări de teren. Procesele

erozionale se manifestă cu o deosebită acuitate primăvara ducând la fragmentarea

reliefului şi la crearea de ogaşe, rigole, ravene sau chiar torenţi.

Expoziţiile versanţilor, foarte variate, uneori pe spaţii restrânse, introduc la rândul

lor mari disproporţii în special în răspândirea proceselor de alunecare. În judeţ frunţile

de cuestă din nord şi nord - vest, caracterizate prin panta abruptă, sunt cunoscute ca

fiind generatoare de alunecări şi surpări.

Corelând aspectele teoretice cu cele practice, putem preciza că în mare parte din

suprafaţa judeţului Botoşani, carateristicile morfografice şi morfometrice ale reliefului

sunt susceptibile a determina fenomene erozionale şi alunecări de teren.



37

3.3.3 Substratul litologic si solurile

Solul si roca influenţează direct procesul de eroziune prin gradul de rezistenţă la

acţiunea agentului (apei în mişcare) şi indirect prin posibilităţile de infiltrare a apei,

deci de micşorare a debitului de scurgere la suprafaţă. Uşurinţa cu care particulele de

sol sunt desprinse şi transportate prin acţiunea picăturilor de ploaie sau a apei ce se

scurge pe versant se numeşte erodabilitatea solurilor.

Infiltraţia este procesul prin care apa din precipitaţii pătrunde prin suprafaţa solului

şi continuă să circule în orizonturile inferioare ale acestuia până la pânza de apă

freatică.

Factorii edafici definesc vulnerabiliatatea unui anumit tip de sol faţă de agentul

eroziv. De asemenea, ei influenţează infiltraţia şi permeabilitatea, rezistenţa la impact

şi dispersie, la forţa de transport a ploii.

Substratul de rocă influenţează mai puţin eroziunea în comparaţie cu factorii

climatici şi relieful, dar intervine ca un factor puternic de modificare a intensităţii

eroziunii pe terenurile lipsite de scutul protector al vegetaţiei. Natura rocii mame

generează, în principal, eroziunea în adâncime, determinând fragmentarea terenului.

Predispozitia cea mai mare la eroziune si alunecări o au alternanţele de roci, în special

alternanţa de roci moi cu roci dure, situaţie caracteristică şi judeţului Botoşani. Sub

aspect geologic aici apar roci sedimentare sarmato-cuaternare, în care domină cele

permeabile (conglomerate, gresii, nisipuri, pietrişuri,calcare oolitice) în alternanţă cu

argile şi marne, situaţie care determina multitudinea alunecărilor de teren si varietatea

lor.

3.3.4 Influenţa vegetaţiei

În contradicţie cu relieful sau substratul litologic, care sunt factori de accelerare ai

proceselor geomorfologice, vegetaţia este un factor restrictiv. Vegetaţia, fie că este

naturală sau cultivată, intervine în procesul de eroziune prin aparatul vegetativ care

interceptează precipitaţiile prin tulpini, reducând viteza de scurgere şi fixând solul.

Cantitatea de apă care este interceptată de plante depinde de felul plantelor, desimea

lor, foliaj, stadiul de vegetaţie, precum şi de caracteristicile ploilor (cantitate, durata şi

variaţia intensităţii, viteza de cădere şi dimensiunile picăturilor).



38

Eficienţa cea mai ridicată asupra scurgerii şi eroziunii o are vegetaţia forestieră.

După datele obţinute de Institutul de Cercetări şi Amenăjări Silvice rezultă că sub o

pădure cu consistenţă plină şi liziera intactă, valoarea eroziunii este mai mică de

0,4/t/ha iar sub o pajişte degradată depăşeşte 20 t/ha/ an. Litiera are un rol antierozional

incontestabil retenţia variind între 5 şi 30 % din precipitaţiile căzute, în funcţie de:

structura specifică, grosimea şi gradul de afânare, gradul de umectare datorat

precipitaţiilor anterioare, durata şi intensitatea ploilor, etc.

În raport cu vegetaţia naturală, majoritatea culturilor agricole favorizează

manifestarea proceselor de eroziune. Diverşi autori, în funcţie de protecţia

antierozională asigurată solului, au împarţit culturile agricole în următoarele grupe:

- Culturi foarte bune protectoare, ce asigură un grad de acoperire a solului de peste

75%, ca de exemplu gramineele şi leguminoasele perene din al doilea an de vegetaţie.

- Culturi bune protectoare cu un grad de acoperire a solului între 50 şi 75%,

precum cerealele păioase.

- Culturile medii protectoare, ce asigură un grad de acoperire a solului de 25-50%.

În această categorie sunt incluse leguminoasele anuale.

- Culturi slab protectoare, gradul de acoperire a solului situat sub 25% ca în cazul

culturilor prăşitoare ( porumb, floarea soarelui ş.a.)

Ierburile perene oferă astfel cea mai bună protecţie a solului , fapt explicabil prin

aparatul vegetativ bogat care dispersează picăturile de ploaie şi împiedică fragmentarea

particulelor de sol. Scurgerea care se formează este dispersată, viteza mică iar

capacitatea de desprindere şi transport este redusă.

În cazul zonei de studiu vegetaţia naturală ocupă doar 13% din suprafaţa agricolă

fiind reprezentată în special de asociaţii de graminee şi de unele specii de arbuşti.

Pădurile ocupă aproximativ 11% din suprafaţa totală fiind raspândite în special pe

rama nord-vestică a judeţului (fig 18). Nu întâmplător şi comunele situate în aceste

zone prezintă şi cele mai mici procente ale suprafeţelor afectatate de procesele

erozionale(2-4%), valori nule ale eroziunii excesive şi valori minime ale procesului de

ravenatie.



39

Conform statisticilor furnizate de Direcţia Agricolă şi Dezvoltare Rurală, Botoşani

în anul 2009 terenurile agricole se întindeau pe o suprafaţă de 392792 ha, reprezentând

aproximativ 78 % din suprafaţa totală a judeţului.

Fig.18 Utilizarea terenurilor

Sursă date: http://earth.unibuc.ro/

Raportate atât la domeniul agricol cât şi la aria întregului judeţ, terenurile arabile,

cu o suprafaţă de 298 762 ha, deţin cele mai mari ponderi: 67% respectiv 59%.

Analizând graficul de productivitaţii agricole, se observă de asemenea ca 42 % din

suprafaţa arabilă este în general ocupată de plante prăşitoare (porumb,floarea soarelui)

şi deci slab protectoare, gradul de acoperire al solului situându-se sub 25 % .




40

Fig. 19 Evoluţia suprafeţelor cultivate in perioada 1990-2008

Sursă date: Direcţia pentru agricultură şi dezvoltare durabilă

3.4 Activităţi antropice cu impact asupra proceselor geomorfologice actuale

Dacă la începutul formării societăţii omeneşti , acţiunea antropică asupra naturii era

slabă şi izolată, ea a crescut treptat astfel că, în ultimile secole, intervenţia omului pe

suprafeţe relativ întinse a ajuns sa egaleze, ba chiar să depaşească prin amploare

efectele celorlalţi factori amintiţi. În prezent activitatea omului este multilaterală, ea

intervine asupra factorilor naturali ai eroziunii solului amplificând sau moderând

influenţele lor.

Evoluţia ritmului de degradare a terenurilor prin acţiunea proceselor

geomorfologice este strâns legată de accentuarea stresului demografic, dezvoltarea

economică a regiunii şi implicit a agriculturii şi mai ales de evoluţia structurii modului

de folosinţă a fondului funciar.

Dezvoltarea economică în general şi a agriculturii în particular se realizează în

etape distincte, determinate de factori economici, sociali şi politici. Analiza impactului

lor corelat cu acela al factorilor naturali, i-a permis lui I.Ioniţă (1999) să diferenţieze

cinci faze specifice de evoluţie a degradărilor de teren pentru ultimele două secole.

Începând din anul 1829, cea mai importantă modificare în structura fondului

funciar a constat în cresterea considerabilă a terenurilor agricole, îndeosebi datorită



41

sporirii suprafeţei arabile. Creşterea presiunii demografice precum şi exportul de

cereale şi lemne a motivat extinderea substanţialaă a suprafetelor de teren arabil în

dauna pădurilor şi păşunilor.

“În perioada 1829-1859, se consideră că s-a înregistrat cea mai dinamică

modificare a peisajului natural pe care a cunoscut-o pământul românesc din cele mai

vechi timpuri.”(I. Ioniţă,2000). Ritmul rapid de modificare a peisajului natural s-a

menţinut şi după promulgarea Legii rurale din august 1864. Înainte de reforma agrară

din 1864 suprafaţa cultivată din România era de 2.120 milioane ha, reprezentând doar

19% din totalul suprafeţei. La sfârşitul secolului, suprafaţa cultivată deţinea 36% din

totalul suprafeţei ţării, desemnând secolul XIX “pe de o parte ca o perioadă de vârf în

schimbarea peisajului natural al Podişului Moldovei iar, pe de altă parte , ca o fază

premergătoare a viitoarelor degradări intense de teren”( Ioniţă I., 2000).

Cu toate că pentru aceasta perioadă nu sunt consemnate determinări cantitative

privind ritmul de degradare a terenurilor, se pot face unele aprecieri calitative:

eroziunea în suprafaţă, ravenările şi alunecările de teren încep să înregistreze rate

progresiv crescătoare, mai pronunţate pe versanţi, aluvionarea devenind alertă pe

fundul văilor.

Până în 1921 când reforma agrară a diminuat substanţial marea proprietate funciară

de peste 100 ha, reducând-o la 15-17% din suprafaţa arabilă a ţării, urmează o perioadă

intermediară ca intensitate de degradare a terenurilor.

Între 1921 şi 1970, cu toate că schimbările din evoluţia folosinţelor importante sunt

nesemnificative comparativ cu situaţiile anterioare, procesele geomorfologice ating

ritmuri mari de intensitate.

Următoarele două decenii aduc o scădere a ritmurilor de degradare din Podişul

Moldovei, datorită eforturilor depuse în fluxul cercetare- proiectare- execuţie şi

exploatare agricolă antierozională. În această perioadă este adoptat sistemul specific de

agricultură pe direcţia generală a curbelor de nivel.

După 1990, şi până în prezent asistăm la intensificare a proceselor erozionale pe

majoritatea suprafeţelor agricole. Legea fondului funciar nr. 18/1991 a creat condiţii

nefavorabile pentru activităţile de combatere a eroziunii solului. Conform prevederilor

acestei legi proprietarii primesc terenuri pe vechile amplasamente, deci în fâşii

longitudinale pe directia deal-vale. În plus dreptul la succesiune până la rudele de



42

gradul al IV-lea a determinat fărămiţarea fondului funciar, fenomen în curs de derulare

şi în prezent.

Având în vedere că zona de studiu, parte integrantă a podişului Moldovei, s-a

înscris în linii mari în acelaşi model de evoluţie a utilizării terenurilor e lesne de înţeles

de ce în prezent mai mult de 25% din totalul suprafeţei este afectată de procese

geomorfologice în diverse stadii. Cu toate acestea ţinând seama de faptul că eroziunea

solului este o funcţie complexă, cuantificarea si ierarhizarea factorilor determinanţi

este o sarcină dificila.

La nivel regional şi local omul a reuşit să modifice în mare masură raporturile de

interdependenţă dintre determinanţii proceselor geomorfologice prin :

3.4.1 Utilizarea necorespunzătoare a terenurilor arabile

Răspunzând unei nevoi fiziologice vitale, nevoia de hrană, agricultură a dictat de-a

lungul vremii modul de utilizare a terenului.

Fără nici o îndoială, una dintre verigile agrotehnice sau componentele sistemelor

tehnologice de cultivare a plantelor agricole, cu impact major asupra diferitelor resurse

ale mediului înconjurator revine lucrării solului, adică intensificării mecanizării,

aceasta fiind considerată încă de la începutul folosirii sale, deşi doar ca o simplă

operaţie de „scrijelire” cu unelte manuale extrem de simple pentru a permite doar

introducerea seminţei în sol, ca cea mai importantă „ruptură” faţă de mediul natural.

Potenţialul natural mare de dezvoltare agricolă a judeţului a fost remarcat în

nenumărate ori. Victor Tufescu aprecia în 1977: “cu toată dezvoltarea susţinută în

ultimul timp a industriei, marile posibilităţi agricole ale judeţului rămân o realitate de

care va trebui să se ţină seama şi în viitor continuându-se procesul de modernizare a

productivităţii agricole.” “Cu 82% terenuri agricole, judeţul Botoşani ocupă un loc de

frunte în agricultura ţării” -astfel era caracterizat în perioada cooperativistă, probabil şi

din grandomania specifică vremii, statutul judeţului.

Agricultura reprezintă ramura de bază a acestui areal, astfel încât, cele mai multe

activităţi ce s-au reflectat în morfodinamica zonei, se leagă de practicarea acesteia.

La momentul actual starea terenurilor din Botoşani prezintă limitări din vedere

pedologic în mai mult de 25% din suprafaţa judeţului. În urma cerecetărilor efectuate



43

de Oficiul de Studii Pedologice şi Agrochimice din ultimii ani s-au inventariat 98.588

ha afectate de eroziune în suprafaţa în diverse stadii de evoluţie, la care se adaugă 2767

de ha afectate de eroziune în adâncime ( ogaşe, rigole, ravene ) si 43453 ha ce prezintă

alunecări de teren stabilizate,active sau în curs de activare.

Fig 20. Suprafeţe afectate de eroziune în suprafaţă şi în adâncime


Utilizarea defectuoasă a terenurilor reprezintă unul din principalii factori care au

potenţat actiunea fenomenelor erozionale.

În prezent, prognoza evoluţiei solurilor, atât pe plan naţional, cât şi în judeţul

Botoşani, evidentiază tendinţe negative în starea terenurilor agricole, agricultura, fiind,

atât factor care generează degradare, cât şi victimă a degradării provocată de alte

activitaţi socio-economice, dar şi de ea însăşi.

Dupa reforma agrară din 1989, bazată pe principiul restituţiei, concentrarea

excesivă a proprietăţii terenurilor s-a transformat într-o fragmentare extremă prin

trecerea de la exploatarea unor suprafeţe mari de teren la micile gospodării existente în

prezent. Astfel în doar două decenii s-a schimbat radical modul de administrare şi

utilizare a terenurilor. Dacă înainte de 1989 cooperativele agricole deţineau peste 99%

(406608 ha) din terenul agricol iar gospodăriile individuale doar 0,3% (1346 ha), în

prezent asistăm la o “pulverizare” excesivă a terenurilor în parcele de mici dimensiuni.

Conform DADR, fermele agricole cu capital mai mare de 50 de ha înglobeză doar

27.002 ha (9 %) gospodăriile individuale administrând peste 80% din suprafaţa arabilă

a judeţului. După aplicarea legii fondului funciar nr.18/1991 recensămintele agricole

au înregistrat un trend crescător al numărului de parcele agricole şi implicit cu lăţimi

descrescătoare datorită fărămiţării continue a terenurilor.



44

Pe lângă acestea modul incorect de dispunere a parcelelor a consacrat sistemul

tradiţional defectuos, de agricultură pe direcţia deal –vale. Specialişti din diverse

domenii, agricultură, silvicultură, geomorfologie, hidrotehnica, au ajuns la concluzia

ca arătura perpendicular pe curbele de nivel în cazul terenurilor în pantă este

principalul responsabil pentru intensificarea proceselor erozionale, atât în suprafaţa cât

şi în adâncime.

La nivelul zonei de studiu, acest aspect are consecinţe şi mai dramatice având în

vedere valorile mari ale declivităţii reliefului. Potrivit cercetărilor efectuate de Agenţia

pentru Îmbunătăţiri Funciare, Botoşani în peste 85 % din terenurile arabile se

efectuează lucrări agricole pe direcţia deal-vale aducând cu sine pierderi uriaşe de sol

fertil în fiecare an. În plus peste aceste suprafeţe se suprapun în mare parte culturi de

plante prăşitoare (în peste 135.000 ha) iar în perioada dintre sezoanele productive se

practică păstrarea “ogorului negru” deşi după semănat sau în perioadele când solul nu

este cultivat, suprafaţa acoperită a solului cu resturi vegetale rămase de la cultura

premergătoare ar trebui să fie de cel puţin 30 %. Anual sunt cultivate aproximativ

95.000 ha de porumb, 28.000 ha de floarea soarelui, 1500 ha de sfeclă de zahăr, toate

în acelaşi sistem tradiţional defectuos, lăsând în cea mai mare parte a anului solurile

acoperite în proporţie mai mică de 25%, contrar regulior stabilite de Institutul Naţional

de Cercetări pentru Pedologie şi Agronomie în “Coduri de bune practici în

Agricultură”.

Degradarea solurilor, prin diferitele forme de eroziune, a devenit astfel una dintre

cele mai importante cauze ale deteriorării mediului înconjurător, prin provocarea

poluării atmosferei şi a contaminării apelor de suprafaţă şi mai ales prin deteriorarea

calităţii solurilor.

Fig. 21 Clase de calitate a solurilor

Sursă date: OSPA, Botoşani



45

În domeniul agriculturii, principalele consecinţe negative ale eroziunii sunt

reprezentate dc pagubele legate de distrugerea capacităţii de producţie a solului,

scoaterea din circuitul agricol a unor suprafeţe, împiedicarea procesului dc producţie

prin fragmentarea asolamentelor, pagubele produse diferitelor construcţii, înrăutăţirea

generală a condiţiilor de mediu.

Cu toate acestea situaţia economică, suprafaţa mare de teren afectat de procese

erozionale cat şi lipsa de interes determină dificultatea de implementare a

îmbunătăţirilor funciare, practicarea aceluiaşi sistem agricol total eronat şi haotic, şi

degradări continue.

Aceste aspecte sunt dovedite şi de imaginile satelitare:

Comuna Dimacheni-extinderea suprafeţelor erodate.

3.4.2 Defrişări şi păşunat intensiv

Pădurea, cu multiplele funcţii ecologice, economice şi sociale pe care le

indeplineşte, este un bun de interes naţional care interesează şi condiţionează diverse

domenii de activitate, de la protecţia mediului până la cele legate de valorificarea

resurselor naturale. Îmbinarea armonioasă a unor asemenea preocupări, în aparenţă

contradictorii, este de importanţă maximă.

Fondul forestier reprezentând totalitatea suprafeţelor pădurilor, terenurilor destinate

împăduririi şi a suprafeţelor care servesc nevoilor de cultură, producţie şi administraţie

silvică se compune din 57. 967 ha, din care suprafaţa pădurilor este de 54.893 ha



46

reprezentând 11,3 % din suprafaţa totală a judeţului. Procentul din suprafaţa fondului

forestier naţional este de 0,884 % iar suprafaţa ce revine pe locuitor este de 0,124 ha,

faţă de 0,294 ha media pe ţară, reprezentând un procent de 42% faţă de medie. Astfel

statisticile situează judeţul Botoşani spre coada clasamentului judeţelor în ceea ce

priveşte procentul de acoperire cu pădure. Cu toate că oficial, în ultimii ani suprafeţele

împădurite depăşesc pe cele pe care se desfăşoară tăieri, judeţul Botoşani prezintă zone

mari cu deficit de vegetaţie forestieră.

Fig.22 Evoluţia suprafeţelor împădurite

Sursă date: Agenţia pentru Protecţia Mediului

Dacă în perioada de înainte de 1989 trendul major era de reducere a suprafeţelor

împădurite în vederea extinderii suprafeţelor agricole, în ultimile decenii acest

fenomen s-a diminuat cu toate că tăierile ilegale sunt încă o realitate greu de schimbat.

Lipsa suprafeţelor ocupate de pădure, în special în zonele de obârşie ale reţelei

hidrografice, face ca regimul hidric al zonelor respective să fie dereglat, retenţia

precipitaţiilor de către vegetaţia erbacee existentă să fie necorespunzătoare, iar

scurgerea pe versanţi a precipitaţiilor din ploi şi din topirea zăpezii să se facă torenţial,

ceea ce conduce la eroziune de suprafaţă şi de adâncime şi la apariţia formaţiunilor

torenţiale.

Practicarea lucrărilor agricole pe solurile tipice de pădure sau pajişti au determinat

apariţia şi dezvoltarea proceselor erozionale severe. Mai grav decât atât este faptul că

după utilizare şi degradare în marea majoritate din cazuri, terenurile sunt lăsate în

paragină. Astfel lipsa unui program integrat de îmbunătăţiri funciare au lasat mii de ha

de teren agricol (în principal cele care la origine au făcut parte din fondul forestier) sub

dominaţia proceselor erozionale excesive.



47

Prelucrarea agricolă a versanţilor cu declivitate mare a favorizat şi apariţia

frecventă a numeroase rupturi de profil, care, în timp, s-au constituit potenţiale arii de

desprindere pentru alunecările de teren.

Fig. 23 Comuna Albeşti-extinderea suprafeţelor de eroziune consecinţă a

fărămiţării suprafeţelor cu vegetaţie forestieră şi a exploatării agricole a terenurilor

.

Pajiştile, înscrise în categoria pajişti secundare -păşuni şi fâneţe rezultate în urma

defrişărilor -însumează 89.285 ha care reprezintă 17,9% din suprafaţa judeţului

Botoşani.

Pajiştile, ca şi pădurile, constituie un echilibru ecologic în cadrul acţiunilor şi

retroacţiunilor dintre floră, faună, sol şi climă de aceea conservarea şi valorificarea lor

judicioasă se doreşte a fi urmărită în aceeaşi măsură ca şi in cazul ecosistemului

forestier.



48

Fig. 23 Versanţi afectaţi de alunecări de teren în urma despăduririlor, comuna

Truşeşti, sat Drislea.

Marea importanţă a pajiştilor revine şi din faptul că sunt o sursă de hrană pentru

animalele domestice, mare parte din hrana acestora fiind asigurată de pajisti. Cu toate

acestea păşunile judeţului Botoşani sunt într-o stare avansată de degradare, la toate

nivelurile de funcţionalitate: economică (asigurarea de furaje pentru animale), de

natură floristică şi faunistică (biodiversitatea naturală) şi mai ales de natură ecologică,

amplificarea proceselor de eroziune a solului scăzând dramatic productivitatea.

Presiunea asupra paşunilor nu s-a concretizat neapărat prin aspecte cantitative ci

mai mult calitative. Cu toate că, la nivel de judeţ, conform recensămintelor agricole,

efectivele din zootehnie au cunoscut un trend descendent continuu din 1990 şi până în

prezent(cu aprox.40% ), practicarea aceluiaşi sistem de păşunat dezorganizat s-a

păstrat.

Păşunatul excesiv a dus într-un timp scurt la apariţia eroziunii. Prin păşunat

neraţional materia vegetală scade atât în cantitate cât şi calitate; ierburile se epuizează,

covorul vegetal se răreşte, apar suprafeţe lipsite total de vegetaţie, mai ales prin

dispariţia gramineelor. Acest scenariu presupune apoi reducerea capacităţii de infiltrare

a apelor pluviale în sol şi dislocarea unei cantităţi mai mari de material solid după

ploile cu caracter torenţial.



49

Folosirea terenurilor puternic înclinate ca păşune a creeat de asemenea premize

pentru creşterea vitezei de scurgere a apei şi deci transportul unei cantităţi mai mari de

sol, condiţii determinante în declanşarea eroziunii în suprafaţă. În lipsa unor lucrări

ameliorative trecerea dintre eroziune în suprafaţă la cea de adâncime, prin instalarea

ogaşelor, ravenelor, s-a facut natural, într-un timp relativ scurt şi cu un impact negativ

simţitor asupra calităţii păşunilor.

3.4.3 Dezvoltarea infrastructurii şi a spaţiului construit

În intenţia de a folosi cât mai complex teritoriul, de a exploata resursele solului şi

subsolului, toate sau aproape toate acţiunile antropice întreprinse s-au dovedit a fi, în

special pentru terenurile în pantă, momente importante în declansarea proceselor

geomorfologice.

Ca o consecinţă a modului dezorganizat de dispunere a terenurilor agricole reţeaua

de drumuri a urmat aceeaşi direcţie şi anume dispunerea perpendicular pe curbele de

nivel. Drumurile de exploatare, nepietruite, amplasate pe versanţi, lipsite de şanturi de

colectare a apei formează trasee pentru scurgerea concentrată. Dupa cum se observă si

din fig.24 urmele lăsate de roţile carelor în rânduri repetate pe aceeaşi direcţie nu fac

decât să grăbească formarea ogaşelor şi a ravenelor. Nerespectarea principalelor norme

de utilizare şi întreţinere a drumurilor a dus la degradarea lor sub presiunea factorilor

de mediu şi a circulaţiei.

Fig. 24 Forme de eroziune în adâncime rezultate în amplasării unei reţele improprii

de drumuri de exploatare, comuna Suliţa



50

Organizarea haotică a parcelelor de teren şi deci a reţelei de drumuri de exploatare

şi lipsa de fonduri fac din refacerea sau îmbunătăţirea prin aplicarea de tratamente

mecanice căilor de rulare doar un deziderat fără aplicaţii practice. Aşadar în situaţia în

care eroziunea în adâncime face calea de rulare impracticabilă cea mai “comodă”

opţiune este alegerea altui traseu ceea ce implică scoaterea din circutitul agricol a altor

suprafeţe de teren.

Deşi la nivel local terenurile degradate prin astfel de acţiuni pot părea

nesimnificative ca mărime, la nivel de judet, acestea sunt responsabile pentru

majoritatea suprafeţelor totale afectate de ravenare.

Fig. 26 Forme de eroziune în adâncime rezultate în amplasării unei reţele improprii de

drumuri de exploatare, comuna Ungureni

Infrastructura de transport rutier a constituit de asemenea discontinuităţi în profilul

versanţilor prin lucrările de construcţie premergătoare reţelelor complexe de transport,

în principal prin excavaţii şi haldări ale materialelor rezultate pe versant. Vibraţiile

produse de traficul rutier sunt o cauză secundară cu acţiune lentă, de lungă durată, în

declanşarea alunecărilor de teren. Corelate însă cu alte cauze, vibraţiile produse în

trafic contribuie la menţinerea unei dinamici accentuate în zona platformei drumului.

Cel mai concludent exemplu, din judeţul Botoşani este cazul drumului naţional

29D, zona Dealul Mare în apropiere de Gorbănesti, drum cu o importanţă strategică

pentru judeţ, asigurând legătura cu barajul de acumulare Stânca–Costeşti şi implicit cu

Republica Moldova. Deşi au fost necesare investiţii mari în proiectare şi executare



51

pentru construcţia unei variante la strada veche afectată de alunecările de teren,

aceasta s-a surpat înainte de inaugurarea din 2007, pe aproximativ 100 de metri.

Pentru devierea a doi kilometri de drum a fost modificată suprafaţa unui versant în

întregime, s-a defrişat în intregime o pădure şi s-au cheltuit sume uriaşe inutil,

deoarece proiectanţii au ignorat condiţiile naturale locale şi nu a fost realizat nici un

studiu de prefezabilitate.

Fig.27 Alunecări de teren pe traseul drumului naţional 29D, zona Dealul Mare

Un alt exemplu este tronsonul de cale ferată ce duce la Săveni care nu a funcţionat

nici măcar un an pentru că s-au produs alunecări pe terasamentul din zona Vlăsineşti,

oraşul Săveni rămânând singura localitate din ţară cu gară în care nu ajunge nici un

tren.

Creşterea demografică a presupus şi nevoia de noi locuinţe şi utilităţi publice

determinând aşadar extinderea spaţiului construit. Conform Inspectoratului de Stat în

Construcţii mai puţin de jumătate din toate construcţiile efectuate anual beneficiază de

studii premergătoare sau aviz de proiectare. În cele mai multe cazuri din necunoştintă

de cauză se construieşte în zone cu risc ridicat la hazarde de tipul alunecărilor de teren

fără a se ţine cont de constituţia geologică a versanţilor.

În spaţiul rural deplasarea vetrelor pe versant, ca urmare atât a creşterii numărului

de imobile, dar şi a intensităţii viiturilor din ultimii ani, a s-a soldat cu declanşarea sau

reactivarea alunecărilor de teren.



52

Fig. 28 Alunecări de teren ca urmare a supraîncărcării versanţilor, comuna Lunca

Tocmai din acest motiv alunecările de teren produc consecinţe din cele mai

spectaculoase în zonele cu spaţiu construit.

În tabelul nr. 2 sunt sintetizate principalele zone antropizate afectate de alunecări

active sau în curs de activare:

Tabelul nr.2: Zone şi construcţii afectate de alunecări de teren

Sursă date: ISJU Botoşani

Localitatea Zona afectată de alunecări de teren

Construcţii afectate

Comuna Radăuţi-Prut

Zona Baranca- mal Prut 1198 m- mal râu Prut, graniţa cu Ucraina; sunt necesare lucrări de consolidare.

Comuna Bucecea

600 m ,mal râu Siret Captare apa din râul Siret; est în pericol conducta cu diametrul de 800 mm ce alimentează oraşele Botoşani şi Dorohoi.

Comuna Broscăuţi

Versant drept râu Jijia- Alunecări active cu posibilităţi de extindere;

78-locuinţe D.J, pod pe D.J.292 Dren+zid de sprijin

Comuna Ibăneşti

Dealurile Măgura, Pleşu; Terenurile din zona Bisericii;

34 –locuinte 2,5 km drum comunal Teren agricol



53

Municipiul Dorohoi

Str. 1 Mai, cartier locuinţe Victoria; Sunt lucrări de reabilitare în execuţie.

1300 m –str. 1 Mai(500 m sunt impracticabili) 3 locuinte 500 apartamente

Vechea carieră de argilă din zona Trestiana

Str. Mihai Eminescu (peste 500 m) Reţeaua electrică 10 locuinţe ,proprietate personală Staţia electrică de transformare.

Municipiul Botoşani

Cartier Ciuşmea Versant N-E;

500 m D.J. 2 km DC 30 locuinţe Teren agricol

Comuna Curteşti -localitatea Orăşeni Deal

Zona centrală a localităţii Biserica 40 locuinţe DC Teren agricol

Comuna Santa Mare

DJ 282 A

DJ Teren agricol

Comuna Stăuceni

DN 29 D Drumul Naţional Pod pe DN Teren agricol

Comuna Răchiţi

Zonă centrală -locuinţe; este propusă evacuarea locuinţelor.

Comuna Gorbăneşti

DN29D DN- Km 19 -km 21

Comuna Unţeni

DN 29 D DN-km54 - Km 53

Comuna Manoleasa

DN 29 D DN –km 95 Pod peste DN

Comuna Albeşti

DJ 282 A Drum judeţean din localitate

Municipiul Botoşani

Str. Imparat Traian Strada Împărat Traian 50 de locuinţe

Comuna George Enescu

DJ 293 DJ 293 pe o porţiune de 3 km

Comuna Leorda

DN 29 B DN 29 B Reţea aducţiune apa



54

Suprafeţele întinse pe care le ocupă, diversitatea formelor pe care le îmbracă,

precum şi multitudinea de factori determinanţi implicaţi în procesele geomorfologice

au determinat carcaterul apreciativ al lucrării. Cu toate că procesele erozionale cunosc

o desfăşurare mai vastă, pe termen scurt alunecările de teren produc cele mai

însemnate pagube.

3.4.4 Studiu de caz .Comuna Broscăuţi

Pentru a observa mai în detaliu problematica alunecărilor de teren, în toată

complexitatea lor fenomenologică precum şi pagubele pe care le pot crea, am realizat

studiul de caz pentru comuna Broscăuţi, unde recent, au fost reactivate alunecări de

teren de mare amploare.

Localizare:

Administrativ, suprafaţa de 27 ha afectată de alunecări de teren active este

amplasată în zona centrului civic al comunei Broscăuţi, judeţul Botoşani, pe versantul

drept al râului Jijia. La nord este delimitat de albia minoră a râului, la vest de drumul

judeţean DJ 292 iar la sud şi est de central civic al comunei.

Fig.29 Localizarea zonei afectate

Sursă date: Google Earth



55

Caracterizarea cadrului natural:

Fundamentul Precambrian al regiunii are o suprafaţă puţin accidentată şi slab

fisurată, aspect ce conferă zonei o slabă mobilitate tectonică. Cuvertura sedimentară

se suprapune în întregime zonei de extindere a Sarmaţianului, la suprafaţă Cuaternarul

individualizându-se printr-o pătură de 10-15 m grosime , formată dintr-un complex

argilo-prafos-nisipos. Geomorfologic, alunecarea de teren Broscăuţi se află pe un

front de cuesta cu expoziţie predominant Nordică, încadrându-se distinct în ansamblul

reliefului de cuesta din Câmpia Jijiei. Versantul pe care s-a declanşat alunecarea de

teren studiată are o lungime de circa 500m, panta medie de 12° şi o energie de relief

de 45-46 m. Materialul din care este alcătuit deluviul alunecat este de natură

argiloasă, iar fundamental din argile mărnoase şi marne.

Clima are un caracter temperat continental cu nuanţe excesive; temperatura medie

anuală este de 8,6 °C , cu maxima în Iulie(21,1°C) si minima în ianuarie(-4,2°C).

Caracteristic climatului temperat continental, regimul pluvial prezintă mari variaţii în

decursul anului. Evenimentul pluvial declanşator al alunecărilor de teren, din

28.06.2010 a durat 5 ore şi a însumat 102mm.

Condiţiile hidrogeologice generale ale zonei de alunacare Broscăuti, aparţin

structurilor litologice cu straturi freatice formate pe interfluvii sculptural, la baza

luturilor eluviale. Adâncimea apei freatice în zona de influenţă a alunecării de teren

variază între 5 şi 7 m.

Scurt istoric al problematicii

Dezvoltată în etape succesive, în special după evenimentele pluviale din perioada

1969-1972 alunecarea de teren “Broscăuţi “ a surprins prin complexitate şi pagube

produse. Specialiştii care au analizat zona au precizat că este o alunecare insecventă,

regresivă, cu un microrelief vălurit, monticular în treimea superioară, cu platforme şi

microdepresiuni închise cu vegetaţie hidrofilă. Structura litologică alternantă, cu

materiale sensibile la umezire, drenajul intern şi extern deficitar, subminarea bazei

versantului prin eroziunea malului drept al Jijiei au constituit cauzele naturale

premergătoare declanşării proceselor geomorfologice.

Conform datelor înregistrate la Primărie, în perioada 1969- 1996 au fost distruse

45 de gospodării individuale, 84 au fost afectate, moara de grâu a fost distrusă iar

traseul drumului judetean DJ292 a fost schimbat.



56

În perioada 1997-2005 alunecările de teren s-au manifestat prin: afectarea a 8

gospodării individuale, desprinderea şi prăbuşiri masive de pământ atât din cornişă cât

şi de la baza alunecării, ruperea fundaţiilor construcţiilor din zona vestică.

În perioada 2006-2010 au fost intensificate surpările în malul Jijiei combinate cu

deplasări verticale şi orizontale ale maselor de pamant în sectorul aferent fondului

construit. Înaintarea regresivă a abruptului principal, prin dislocare şi prăbuşire a dus

la translatarea a circa 7500m³ de material.

În doar 2 luni, în vara anului 2010 falia de desprindere a înaintat cu 20 de m

afectând fundaţia a peste 80 de gospodării, gradiniţa satului, drumul comunal(fost

judeţean) şi drumul judeţean DJ 292.

Fig. 30 Alunecări de teren active, comuna Broscăuţi

Deşi factorul declanşator a fost intensitatea ploilor din iunie 2010, alţi factori,

conjucturali au determinat amploarea alunecărilor de teren. Din spusele localinicilor şi

din datele primăriei se atestă existenţa unei livezi de nuc pe suprafaţa alunecată în

prezent. După tăierile necontrolate, din întreaga livadă a rămas un singur exemplar,

restul suprafeţei fiind utilizată ca teren agricol. Din necunostinţă de cauză sau

ignoranţă nu s-au luat în seamă restriscţiile litologice şi geomorfologice ale zonei.

Astfel deşi panta mare a versantului şi litologia predispun zona la hazarde de tipul

alunecărilor, primăria a acordat autorizaţii de construcţie pentru gospodării personale.



57

Fig. 31 Alunecări de teren, Comuna Broscăuţi

Supraîncărcarea versantului prin extinderea spaţiului construit a crescut astfel

greutatea deluviului precum şi gradul de instabilitate. Marele dezavantaj al acţiunilor

întreprinse până în prezent a fost acela de a viza efectele şi nu cauza. S-au acordat

fonduri pentru ajutoararea gospodăriilor afectate de alunecările de teren, în principal

pentru reamenajarea construcţiior personale, dar nu s-au derulat proiecte pentru

amenajrea întregului teritoriu.

Obiective viitoare:

Punerea în pericol a construcţiilor existente, a terenurilor agricole şi a utilităţilor

din zonă a determinat Consiliul Local al Comunei Broscăuţi să işi asume

responsabilitatea iniţierii unui proiect de investiţii pentru amenajarea teritoriului

degradat.

Obiectivele acestui proiect sunt:

a) Regularizarea scurgerii de suprafaţă;

b) Reducerea si menţinerea coborată a umidităţii rocilor, captarea izvoarelor de coastă.

c) Taluzarea abruptului principal în noile zone afectate şi modelarea generală variabilă a

perimetrului.



58

d) Amenajarea de plantaţii silvice – predarea spre împădurire a unor terenuri proprietate

private Ocolului Silvic Jijia- şi înfiinţarea de pajişti temporare în zonele relative

uniforme.

e) Protecţia zonei locuite prin executarea unui sistem de drenuri sifon pe un front de

minim 150m, completat cu lucrări de regularizare a scurgerii apei de suprafaţă şi cu

măsuri restrictive( interzicerea amplasării de noi constructii sau de extindere a celor

existente).

Oportunitatea investiţiilor este permanentă, în condiţiile în care gospodăriile

individuale existente trebuie protejate iar zona afectată scoasă din izolare, valorificată

şi utilizată corespunzător.

Până în prezent în zona alunecărilor de teren Broscăuţi acţiunile antropice au fost

materializate doar în direcţia satisfacerii nevoilor personale pe termen scurt fără a se

lua măsuri concrete pentru îmbunătăţirea cadrului natural. Pe viitor se doreşte

concretizarea obiectivelor prevăzute în proiectul iniţiat.



59

Concluzii

În decursul timpului istoric dimensiunea intervenţiei umane a crescut direct

proporţional cu cresterea necesităţilor societăţii, fapt ce s-a impus ca o regulă a

contextului evolutiv contemporan.

Judeţul Botoşani, cu toate că nu se incadrează in grupa zonelor puternic urbanizate

sau industrializate, unde impactul antropic este uşor vizibil, se confruntă cu grave

modificari ale calităţii mediului înconjurator.

În prezenta lucrare am încercat să evidenţiez impotanţa proceselor geomorfologice

implicate in modelarea actuală a reliefului şi activităţile antropice care influenţează aceste

procese.

Studiind principalele aspecte definitorii ale cadrului natural, substratul litologic,

carcateristicile morfometrice ale reliefului (declivitate, adâncimea fragmentării, orientarea

versanţilor), aspectele climatice (torenţilaitatea ploilor), am ajuns la concluzia ca este

justifcată încadrarea componentelor cadrului natural în categoria factorilor potenţiali.

Analizând factorul antropic în manifestarea proceselor de modelare actuală, reiese

că distrugerea pădurilor pe terenurile în pantă, suprapăşunatul, cultivarea plantelor

prăşitoare şi practicarea unor tehnici de lucru al pământului necorespunzatoare pe

terenurile în pantă, au repercursiuni grave asupra stării de echilibru a versanţilor.

Pentru teritoriul judeţului Botoşani, studiul proceselor geomorfologice are

însemnatate atât ştiinţifică cât mai ales economică. Economia slab dezvoltată a zonei este

bazată în principal pe sectorul agricol, astfel că studierea şi protejarea terenurilor este

imperios necesară.

Dacă în timp geologic procesele geomorfologice fac parte din etapele naturale de

evoluţie a reliefului pentru momentul actual, al societăţii activitatea lor implică restricţii

in exploatarea terenurilor, provoacă pagube economice prind scaderea fertilităţii solurilor

sau prin afectarea construcţiilor omeneşti.



60

Bibliografie

Bacăuanu V., Cercetări geomorfologice asupra Câmpiei Moldovei, Editura Al. I.

Cuza, Iaşi, 1967

Bojoi I., Dinamica peisajului geografic din Câmpia Moldovei, Editura

Universitatea Al. I. Cuza, Iaşi 1977

Ioniţă I. Geomorfologie aplicată-procese de degradare a regiunilor deluroase,

Editura Universităţii Al. I. Cuza, Iaşi, 2000

Ioniţă I., Relieful de cueste din Podişul Moldovei, Editura Corson, Iaşi, 2000

Hurjui C., Nistor D., Petrovici G., Degradarea terenurilor agricole prin ravene

si alunecări de teren, Editura Alfa, Iaşi 2008

Moţoc M., Eroziunea solului si metodele de combatere, Editura Ceres, Bucureşti

1975

Popa N., Nistor D., Amenajarea şi exploatarea terenurilor agricole, degradate

prin eroziune , Editura Edict, Iaşi, 2009

Rădoane M., Rădoane N., Ioniţă I., Surdeanu V., Ravenele : forme, procese şi

evoluţie, Editura Presa Universitară Clujeană, Cluj-Napoca , 1999

Stănecu P. , Alunecări de tern- prevenire si combatere, Editura CERES,

Bucureşti, 1971

Tufescu V., Judeţul Botoşani, Editura Academiei Republicii Socialiste România,

Bucureşti, 1977

**** Raport starea mediului, Botoşani, 2010

****Anuarul judeţului Botoşani, 2009

**** Starea actuală a factorilor de mediu-studiu de fundamentare, Consiliul Judeţean

Botoşani, 2010

**** Evoluţia populaţiei- studiu de fundamentare, Consiliul Judeţean Botoşani, 2010

****Stabilirea şi delimitarea zonelor de risc-studiu de fundamentare, Consiliul Judeţean

Botoşani, 2010

**** Evoluţia istorică şi culturală-studiu de fundamentare, Consiliul Judeţean Botoşani,

2010



61

****Codul pentru bune condiţii agricole şi de mediu (GAEC)- Institul Naţional de

Cercetare pentru Agrochimie şi Pedologie (ICPA), Bucureşti, 2010

**** Sisteme si modele pentru paşunat, ICPA, 2010

http://www.cjbotosani.ro/portal.html

www.anpm.ro

http://www.mmediu.ro/

http://www.icpa.ro/

http://www.isubotosani.ro/

http://www.dadr.ro

http://www.cjbotosani.ro/portal.html

http://www.anpm.ro/

http://www.mmediu.ro/

http://www.icpa.ro/

http://www.isubotosani.ro/

http://www.dadr.ro/

Lucrare de Licenta Activitati Antropice Cu Impact Asupra Proceselor Geomorfologice Actuale in...

Documents

Transcript of Lucrare de Licenta Activitati Antropice Cu Impact Asupra Proceselor Geomorfologice Actuale in...