LUCRARE DE DIPLOMAGRESIVITATEA - FORM DE ADAPTARE sI CONTRA-REACIE LA FRUSTRARE LA COPIII INSTITUIONALIZAI DE VRST sCOLAR MIC

CONSTANTA 2004

"VIAA ESTE LUPTA PENTRU MENINEREA UNUI ECHILIBRU N PERMANEN AMENINAT". ( BORDET ) CUPRINSCUPRINS . ................................ 3 INTRODUCERE ..........................5 PARTEA I - ASPECTELE TEORETICE ALE CERCETRII CAPITOLUL I: sCOLARUL MIC 1.1. CARACTERIZARE GENERAL :

1.1.1 Trasaturi de specificitate ale scolarului mic ....................11 1.1.2 Copilul si familia ......................... 14 1.1.3 Copilul si realitatea sociala ........................ 15

1.2.

MODELELE EDUCATIVE :

1.2.1 Model familial ......................... 16 1.2.3 Comparatie privind modelele educative ntre Centrul de Plasament si scoala de masa ............ 1.3. 21

RELAIA ADAPTARE-FRUSTRARE-AGRESIVITATE 25

1.3.1- Definirea conceptelor si relatia dintre ele .......

CAPITOLUL II : PROBLEMATICA AGRESIVITII N PSIHOLOGIE, PSIHOPEDAGOGIE sI PSIHOPATOLOGIE 2.1. NORMALITATE sI DEVIAN N CONDUITA SOCIAL : 2.1.1 Definirea conceptelor normalitate, devianta ....... 2.1.2 Profilul personalitatii deviantului .......... 36 34

2.2. AGRESIVITATE sI COMPORTAMENT AGRESIV : 2.2.1 Agresivitatea - prezentare generala . 13513b123n ....... ...... 38 2.2.2Teorii explicative ale functionalitatii agresivitatii ......... 2.3. FORMELE DE MANIFESTARE ALE AGRESIVITII : 2.3.1 Fenomene-simptom de manifestare .......... 1)Excitabilitatea ................ 2)Impulsivitatea ................ 3)Propulsivitatea .............. 4)Violenta ................. 45 ... 45 45 45 45 45 43

5)Comportamente aberante ..........

2.3.2 Agresivitatea verbala ............ 1) Calomnia ................. 49

49

2) Denigrarea ................ 49 3) Ironia ................... 49 4) Sarcasmul ................ 49 2.4. AGRESIVITATEA N CADRUL GRUPULUI : 1) Ocuparea si apararea unor parti ale spatiului ....... 49 a) teritoriul individual .............. b) distanta individuala ............ 2) Disputarea obiectelor ............... 3) Rivalitatea .................. 50 50 50 49 49 49

4) Agresivitatea explorativa ............. 5) Agresivitatea educativa ............. 6) Concurenta ................... 50

7) Reactia de respingere a anormalului ........ 50 8) Agresivitatea verbala .............. 50

CAPITOLUL III : COMPORTAMENTUL AGRESIV CA FORM DE ADAPTARE sI COMPENSARE A FRUSTRRII 3.1. Agresivitatea - comportament de adaptare .......... 3.2. Comportamentul agresiv - forma de contra-reactie la frustrare ....................... 56 52

PARTEA A-II-A - ASPECTELE PRACTICE ALE CERCETRII CAPITOLUL IV : METODOLOGIA CERCETRII 4.1. Obiectivele cercetarii ................. 4.2. Ipotezele cercetarii .................. 66 68 69 71 75

4.3. Organizarea activitatii de cercetare ............. 4.4. Metode si tehnici de cercetare ..............

CAPITOLUL V : PRELUCRAREA DATELOR CERCETRII. CAPITOLUL VI : CONCLUZII sI RECOMANDRI ...... 101

BIBLIOGRAFIE SELECTIV ..............

106

INTRODUCERE Societatea asigura individului cadrul dezvoltarii personalitatii sale, modele de gndire ( mentalitati ) si de comportament, relatii interpersonale si mijloace de trai, toate acestea reunite ntr-un ansamblu unitar, ntr-un sistem foarte bine organizat prin care individul devine dependent de cadrul social.

Viata individuala, ca si cea comunitara sunt ntr-o masura foarte mare influentate de societate, astfel nct individul poarta pecetea modelelor socioculturale carora el le apartine. Prin aceste modele, mai mult sau mai putin interiorizate de individ, el se adapteaza cerintelor societatii. Dar, asa cum societatea prin intermediul sistemului de valori ale modelului socio-cultural contribuie la formarea si mentinerea personalitatii umane n limitele unor tipare specifice, n egala masura omul - prin actiunile, deciziile si conduitele sale - poate influenta societatea. Modelele socio-culturale oferite de societate sunt foarte importante mai ales pentru copiii a caror personalitate este n formare. n acest sens un rol deosebit revine familiei care reprezinta primul mediu social de contact al copilului si, totodata, primul model de cultura si educatie. Ori, astazi a crescut foarte mult

numarul familiilor dezorganizate, al copiilor strazii, pierind modelele sociale, culturale si morale pozitive, primnd - ca atare - cele negative, adoptndu-se, n final, agresivitatea ca forma de adaptare. Pe acest fond au loc urmatoarele aspecte : 1) o mare schimbare n perioada scolaritatii mici, schimbare determinata de asa-numita "perioada de criza", perioada de referinta pentru dezvoltarea generala, "seculara" ( numita de Tunner ) a copilului, nsotita de caracteristicile specifice vrstei ( dezvoltare psiho-sociala, dezvoltare cognitiva, morala ), pe de o parte, iar pe de alta parte, aspectele mai "fragile" din personalitatea copilului sau a familiei de apartenenta n aceste perioade de trecere, de "criza" ( morale, conceptie despre lume si viata, etc. ); se formeaza structuri de comportament, structuri morale, mentalitati.

2)

Toate aceste aspecte enumerate anterior determina formarea si dezvoltarea agresivitatii si a comportamentului agresiv, constituind, totodata, motivele alegerii temei. Tot n rndul motivelor as mai putea adauga si interesul si curiozitatea privind modul de manifestare al agresivitatii la copilul de vrsta scolara mica privat de prezenta unei familii si tinut n diverse institutii ( case de copii, centre de plasament, etc. ). n aceste institutii de educatie, diferitele tipuri de agresivitate se manifesta pregnant. Prin urmare, n viata sociala exista o crestere a agresivitatii. Aceasta problema a agresivitatii - fie ca este vorba de actiuni colective sau individuale preocupa n cel mai nalt grad contemporaneitatea. La nivel social-global exista studii de sociopsihobiologie care estimeaza ca secolul n care traim este saturat n frustrari si agresivitate. Aceasta este data de nmultirea fara precedent a surselor cu potential generator, sensibilizator si declansator al unor trairi disconfortante pentru individ si comunitate. Cerintele adresate omului, n general, vis--vis de mecanismele sale adaptative se multiplica si solicita consumuri uriase de energie. Ca atare, decompensarile emotionale sunt frecvente, iar aceasta reclama asistenta terapeutica si educationala specializata.

Fiecare secol genereaza fricile sale. Astfel, OSCAR MOORE scria despre bolile contemporaneitatii, despre frustrarile pe care le genereaza si, n consecinta, despre comportamentele de adaptare. Ca atare, putem afirma ca nu cunoastem felul societatii n care noi traim. Panica morala se ridica la violenta, crima, la denigrarea si dezintegrarea familiei. Oamenii de stiinta constata ca multi cred ca lumea este un loc pentru care merita sa te bati. Dar problema este ct de bine putem duce "batalia", ct de bine ne putem adapta n aceasta lume. Problemele adaptative, generate de mbibarea n frustrari, anxietati si agresiuni a perioadei de timp pe care o traim se datoreaza si accelerarii fara precedent a schimbarilor din mediul natural, dar, mai ales, social la toate nivelurile vietii. n consecinta, asistam la dezechilibre existential-functionale n plan internsubiectiv si extern-comportamental, la dezordini biopsihologice, la sindroame de inadaptare, la comportamente alienate, antisociale si agresive. Capitalismul modern si transformarile moderne, cu care ne confruntam n ultimul timp, au condus la schimbarea tiparelor de munca si de comportament, ceea ce a atras dupa sine insecuritatea si grija zilei de mine. Ca atare, oamenii, indiferent de vrsta, se confrunta tot mai mult cu testari si figuri autoritare producatoare de frustrari. Efectele defavorabile ale acestor aspecte se resimt n modificarea echilibrelor socio-adaptative, n cresterea prevalentei starilor de tensiune mintala, agresiuni psiho-somatice cu efecte dezadaptative, maladaptative, inadaptative, n planul ntregii evolutii a fiintei umane. Agresiunile cresc n permanenta ca frecventa, fapt ilustrat de atacuri fizice, violuri, incest, n care sunt cuprinsi deopotriva adulti si copii, fapt ce conduce la o rata crescuta a stress-ului posttraumatic, la o serie de frustrari. Efectele frustrarii asupra adaptarii socio-umane tind sa capete, n ultimul deceniu, o forma cu totul particulara n centru si estul Europei. n Romnia, dupa anul 1990, fenomenele discutate sunt generate de modificarile de mari proportii a echilibrelor de la toate nivelurile vietii si organizarii sociale. Ele apar ca o consecinta a perturbarii ordinii obisnuite a lucrurilor si ritmurilor de viata, a climatului ambiental-familial. Schimbarile sociale mari ( somaj, greve, schimbarea tiparelor de viata, etc. ) se soldeaza cu ntreruperea comportamentelor umane individual organizate si cu distrugerea optimismului si sperantei. Ele conduc la violenta si agresiune

( DOLLARD ). Acest model de realitate evidentiaza un tip de discrepanta care a furnizat modificari cognitive, surescitare, conducnd la violenta, agresivitate, suparare, lipsa de speranta ( SPIELBERGER ). Neputinta, dezorganizarea, ntreruperea, acestea afecteaza sistemele emotionale si motivationale ale oamenilor iar ele opereaza semnificativ n cadrul sistemelor de personalitate (MANDLER & WATSON). n permanenta ne confruntam cu situatii emotionale periculoase, definite ca alterare brusca n cmpul fortelor sociale n care exista individul, astfel nct se schimba expectatiile lui fata de sine nsusi si fata de relatiile sale cu altii. Cercetnd fenomenele n zona mai speciala a delincventei juvenile, putem dobndi raspunsuri deosebit de semnificative. Agresivitatea, sub miile ei fatete, este pretutindeni n raporturile delincventului cu lumea, ilustrnd, n fond, indiferenta sa afectiva n raport cu celalalt individ ca fiinta omeneasca. Va ntrebati, probabil, de ce raportul scolaritate mica agresivitate ? Va raspund : deoarece scolaritatea mica reprezinta o perioada de modelare si formare a personalitatii adulte, acum se poate interveni cu succes n acest sens. Comportamentul copiilor, stilul lor de a reactiona, de a se bucura sau ntrista, de a se nfricosa sau nu, de a spera sau nu, toate acestea sunt, n primul rnd, un reflex al modurilor de comportare si gndire ntlnit n familie. De asemenea, sentimentul securizarii psiho-afective cu efecte nebanuite la nivelul formarii personalitatii lor este alimentat de familie, orict de precara ar fi aceasta. Apoi, imaginea de sine este un reflex al imaginii pe care si-o formeaza n grupurile comunitare. Daca avem n vedere toate acestea, vom constata efectele frustrante ale copiilor ca avnd aceasta provenienta. Ele sunt date de faptul ca modelul familiei se schimba, ceea ce duce la schimbarea modelelor de identificare ale copilului, la schimbarea comportamentelor sale concrete si a stilului sau de relatie.

n prezent apar familii cu un singur parinte, divorturile cunosc o frecventa uluitoare, iar situatiile n care un copil devine "obiect de partaj" nu sunt putine la numar. Timpul petrecut de parinti cu copilul este tot mai scazut, facnd ca acesta din urma sa devina tot mai singur si sa caute surse de comunicare afectiva n afara nucleului parental. La acestea se adauga statutul social si profesional al familiei, amenintarea pierderii slujbelor, ceea ce conduce la diminuarea pragului de toleranta la frustrare. Dintre toate categoriile umane, agresivitatile cunosc, n prezent, cea mai mare rata n cazul elevilor. Ele sunt date de anumite situatii frustrante (de frustrari) datorate de faptul ca : n permanenta ei sunt ierarhizati, evaluati, etichetati, sanctionati ori gratificati ; procesul instructiv-educativ - prin nsasi natura sa - i pune n fata situatiilor frustrante produse fie de faptul ca nu au la ndemna instrumente si cunostinte necesare rezolvarii de probleme aparute, fie de calitatea morala a cadrelor didactice, modul de percepere de catre copii a acestora, reactiile dascalilor n fata confuziilor sociale ; familia nsasi, modul ei de organizare si modelele oferite de ea creeaza stari frustrante.

-

-

Modelele socio-comportamentale pozitive si negative devin tot mai greu de descifrat, sunt tot mai numeroase, iar judecatile valorice ale adultilor de autoritate sunt tot mai divergente. Ca urmare, copiii se afla n situatia de neputinta optionala si actionala, putnd dezvolta conduita unui complex de neputinta caracterizat prin lipsa de ncredere n fortele proprii, agresivitate ca forma de adaptare si, chiar, contra-reactie la frustrare. La vrsta scolaritatii mici - care a fost centrata n lucrarea de fata - se nsusesc cele mai multe comportamente adaptative.

Prin natura sa, scolaritatea mica este legata de personalitatea n formare. Acum echilibrele emotionale si psihice, n general, sunt fragile, acum se constituie clisee, patternuri comportamentale persistente n timp si transferabile ulterior n diverse activitati. Pe baza experientelor sociale acumulate n aceasta perioada se formeaza : invarianti comportamentali ; patternuri de raspuns cu statut de nuclee adaptative bune sau rele; se formeaza nconjuratoare ; moduri evaluative privind lumea

-

-

repere de identificare personala n plan social. n tablouri

Toate acestea se concretizeaza comportamentale cu specificitate individuala.

Referindu-ne la adaptarea psihologica umana, aceasta a fost analizata biologic sau sociologic, fara a fi suficient accentuate nuantele sale psihologice. Mentionam si faptul ca agresivitatea este o problema de o importanta sociala deosebita, ntruct ea sta la baza comportamentelor violente de tipul crimelor, actiunilor teroriste, etc., toate acestea putnd fi prevenite prin interventii terapeutice realizate nca de timpuriu, mai precis, nca din momentul sesizarii primelor manifestari agresive.

PARTEA IASPECTELE TEORETICE ALE CERCETRII CAPITOLUL IsCOLARUL MIC - ASPECTE GENERALE -

1.1. CARACTERIZARE GENERAL 1.2. MODELUL FAMILIAL - FACTOR DETERMINANT AL AGRESIVITII 1.3. RELAIA ADAPTARE-FRUSTRAREAGRESIVITATE 1.1. CARACTERIZARE GENERAL1.1.1 TRSTURI DE SPECIFICITATE ALE sCOLARULUI MIC"Copilaria este acea vrsta fericita n care elanul primitiv care l-a faurit pe om, aceasta neliniste n legatura cu sine si cu lumea care a mpins umanitatea la cele mai nobile realizari, ca si la esecurile cele mai usturatoare, acest impuls care ne face sa iesim din noi nsine pentru a cauta n aventura ceea ce este mai bun n noi nu este nca nfrnat, constrns. Copilaria este vrsta sperantei si a visului. Copilul este fiinta si singura fiinta care traieste n ea nsasi." (J. CHATEAU)

n general dezvoltarea psihologica a copilului se include ca nota esentiala, definitorie a nsasi notiunilor de "copil" si "copilarie": "copilul este fiinta umana n dezvoltare spre statutul de personalitate", iar "copilaria este perioada de vrsta n interiorul careia se realizeaza cele mai profunde si importante procese de dezvoltare a organizarii psihocomportamentale a omului". Din perspectiva stadialitatii, perioada scolara mica (6/7 10/11 ani) prezinta urmatoarele ncadrari: 1) stadiul dezvoltarii psihosociale - n acest stadiu este foarte important sa oferim copiilor o activitate constructiva, limitnd comparatiile ntre cei buni si cei "rai"; 2) stadiul dezvoltarii cognitive, caracterizat prin operatii concrete ale gndirii si nceputul operatiilor formale;

3) stadiul gndirii morale: tranzitie de la moralitatea constrngerii la moralitatea cooperarii, de la preconventional la conventional. Acum are loc perceperea regulilor drept ntelegeri mutuale, dar, pe de alta parte, supunerea la regulile "oficiale" se face din respect pentru autoritati sau pentru impresionarea celorlalti.

Tot din punctul de vedere al stadialitatii, PIAGET ncadreaza scolaritatea mica n stadiul operatiilor concrete (situat ntre 7 si 12 ani). Acesta se caracterizeaza prin aparitia gruparilor operationale care permit conceptualizari si coordonari de concepte. Structurile operatorii, luate n sine, sunt abstracte si definesc o logica calitativa (a ordinii si claselor), dar continutul lor ramne n buna masura concret, deoarece se desfasoara asupra obiectelor si relatiilor concrete dintre ele. Prin urmare nvatarea devine tipul fundamental de activitate (URSULA sCHIOPU). Aceasta nseamna ca activitatea scolara va solicita intens activitatea intelectuala, procesul de nsusire gradata de cunostinte cuprinse n programele scolii elementare si ca, n consecinta, copilului i se vor organiza si dezvolta strategii de nvatare, i se va constientiza rolul atentiei si repetitiei, etc. Progresele n dezvoltarea intelectuala sunt, de asemenea, evidente. Ceea ce ncepe sa se precizeze cu mai mare claritate n aceasta perioada scolara este diferenta dintre stilurile cognitive. Acest concept desemneaza tendinta de a raspunde varietatii sarcinilor si problemelor intelectuale ntr-un mod particular. Cercetarile care vizeaza stilul cognitiv fac deosebirea ntre stilul impulsiv fata de stilul reflexiv si stilul analitic fata de cel tematic. Realiznd o educatie institutionalizata si obligatorie, scoala egalizeaza social accesul la cultura; creeaza virajul de mentalitate spre lumea realului complex (virare ce solicita intens adaptarea); impune modelele ei de viata, precum si modelele sociale de a gndi si actiona; creeaza sentimente sociale si largeste viata

interioara, precum si conditia comportamentala a acestuia.

de

exprimare

verbala

si

Dar, legatura dintre scoala si viata sociala, poate fi mai mult sau mai putin strnsa. Transformarile, reformele nvatamntului din ultimul timp au dus la nrautatirea situatiei din scoli. Treptat, activitatea scolara imprima modificari n universul interior. Se destrama mitul copilariei si se dezvolta realismul conceptiei despre lume si viata n care actioneaza modele sociale noi de a gndi, simti, aspira si tendintele de identificare cu acestea capata consistenta. n ceea ce priveste caracteristicile afective ale acestei perioade, doua probleme retin atentia: delicventa juvenila si tulburarile comportamentale. n ambele sensuri este implicata problematica afectiva. Frustrarea, provocata la copil de diferenta dintre codul grupului si regulile adultilor, i pot conduce pe cei cu o constelatie afectiva aparte (lipsa ncrederii n sine, relationare sociala dificila, antagonism, etc.) spre ncalcarea normelor. Acesti copii par a cauta satisfactie si recunoastere n alt cadru dect cel scolar sau familial. Interesele ncep sa se dezvolte n procesul satisfacerii unor trebuinte. Baza lor fiziologica este legata de dominatia creata n activitatea nervoasa superioara, n nsusi procesul satn perioada micii scolaritati, activitatea si munca scolara creeaza cadrul unor conditii relativ noi, mai stabile si mai organizate, ale dezvoltarii psihice a copilului. scoala impune copiilor o serie de cerinte si un anumit mod de conduita generala, obiectivat n norme si reguli. Forma caracterului se manifesta n particularitatile si specificul actiunilor si faptelor omului. Formarea caracterului depinde n mare masura de temperament, de dirijarea voluntara a conduitei, care se dobndeste si se exprima prin

capacitatea de "a te stapni" si prin aceea de "a actiona" n conformitate cu un anumit tel, si de obisnuinte, care constituie un produs automatizat al experientei generale de viata, al educatiei si al sumarii latente a tuturor influentelor si conditiilor ce au actionat activ n trecut si au determinat reactii stereotipice specifice. n ceea ce priveste relatia temperament - caracter n perioada scolaritatii mici are lor un intens proces de mascare a unor aspecte temperamentale. Copiii nestapniti, vioi, ncep sa se stapneasca relativ, iar copiii caracterizati printr-o inertie a activitatii nervoase superioare, tipul slab n special, sufera permanent solicitari, sunt activati. Adesea se declanseaza o criza care atinge vizibil comportamentul copilului. Deci cresterea este marcata de conflicte ca sui cum ar fi de ales ntre un tip de activitate vechi si altul nou. Una din cele doua activitati care se supune legii celeilalte trebuie sa se transforme si n continuare, si pierde puterea de a reglementa util comportamentul copilului.Transformarea copilului n viitorul adult nu urmeaza, deci, o linie dreapta, fara bifurcari si fara ocoluri. Principalele orientari la care copilul se supune n mod normal constituie, totusi, o ocazie frecventa de incertitudini si ezitari. Dar cte alte ocazii ntmplatoare nu-l obliga sa aleaga ntre efort sau renuntare! Ele apar din mediul nconjurator, mediu constituit din persoane si din lucruri: mama sa, rudele sale, ntlnirile obisnuite sau neobisnuite, scoala - care constituie tot attea contacte - , relatii si structuri diverse, institutii, prin care el trebuie sa se ncadreze, de bunavoie sau nu, n societate.

Limbajul interpune ntre el si dorintele lui, ntre el si oameni, un obstacol sau un instrument pe care el poate fi ispitit fie sa le ocoleasca, fie sa le ia n stapnire, si, n primul rnd, obiectele din apropierea lui, cele confectionate, ceasca, lingura, oala, hainele, electricitatea, radio-ul, constituie pentru copil o stnjenire, o problema sau un ajutor, l ndeparteaza sau l atrag si-i modeleaza activitatea.

n viata copilului de 7 ani se ntmpla un mare eveniment: intrarea la scoala. Acest moment este amplu pregatit din perioada prescolara n planul intereselor copilului, al preocuparilor sale, al ntregii dezvoltari psihice. Pe planul dezvoltarii proceselor de cunoastere, copilul de 7 ani este capabil de a ntelege un sistem mai amplu de cunostinte. Gndirea sa se exprima deja sub forma rationamentului deductiv sau sub forma judecatii inductive. Copilul de 7 ani simte placerea conversatiei, planul sau mintal este relativ bogat - gndirea este activa, iscoditoare. El dispune de cunostinte numeroase, ce au nceput sa i se dezvolte. Gndirea sa dispune de procese largi de generalizare, analiza si sinteza. El poseda unele notiuni concrete. Prin urmare, o alta trasatura specifica a dezvoltarii copilului de 7 ani este aceea a existentei unui larg plan mintal, a posibilitatii formarii si dezvoltarii notiunilor, a capacitatii de agndi, de a stabili o concluzie pe baza unor premise. Gndirea copilului are la 7 ani un caracter concret, care surprinde feluritele relatii dintre fenomene, succesiunea cauzala, necauzala, relatiile cantitative, calitative.... Memoria si imaginatia afectiva sunt, de asemenea, foarte dezvoltate. Copilul de 7 ani stie ca daca un copil mai mic plnge aceasta se ntmpla sau fiindca s-a lovit sau fiindca l-a certat cineva si imediat ntreaba asupra pricinii plnsului n aceste directii. Autodisciplinarea, autocontrolul conduitei au la baza cresterea caracterului activ al dinamicii corticale. n genera, pe la 7 ani , copilul manifesta, att fata de actele de conduita, ct si n procesele de cunoastere, elementele evidente de autodisciplinare.

1.1.2 COPILUL sI FAMILIALumea sufleteasca a copilului are particularitatile ei prin care se deosebeste de lumea sufleteasca a adultului. Adultii se nseala adesea atunci cnd ncearca sa transpuna asupra copiilor propria lor mentalitate, n loc sa faca efortul de a ntelege mentalitatea acestora.

Pentru copii, parintii reprezinta modelul acestora. Relatiile dintre parinti si comportamentul acestora sunt imitate de copiii din familie. "Atitudinea parintilor fata de copii vectorializeaza atitudinea copiilor fata de parinti, precum si a copiilor ntre ei n cadrul fratriei" (C. ENCHESCU). n aceasta privinta, cele mai importante forme de deviante care apar sunt manifestate prin sintagma "ura familiala" (G. ROBIN). Acest termen nregistreaza forme diferite, G. ROBIN fiind unul dintre cercetatorii care le-a descris si clasificat astfel: 1) ura dintre frati are la baza reactii de aparare instinctiva, dar si dorinta unuia de a domina, precum si dorinta celuilalt de a iesi de sub dominanta. Ea este expresia unui dezacord legat de "rangul de fratrie", precum si a refuzului de a accepta dominarea unuia de catre celalalt. Este un sentiment de revolta. 2) ura dintre surori are la baza ei vanitatea si amorul propriu. Ea este expresia dorintei fiecareia de "a fi" mai mult sau altceva dect cealalta sora. Cauzele le regasim n nentelegeri, n sentimentul de gelozie etc. 3) ura dintre frati si surori are la baza gelozia, ranirea amorului propriu, vanitatea. Ideea de superioritate a fratelui asupra surorii sale poate declansa sentimentul tandru de protectie, dar si revolta acesteia de a fi supusa; impresia ca unul sau una sunt mai avantajati de parinti sau neglijati, etc.

4) ura materna. T. RIBOT afirma ca "n societatile umane dragostea materna este elementul universal, stabil, nodul vital". 5) ura paterna se manifesta prin ostilitate, tiranie, raceala, dominanta, ironizare, impresia ca dragostea sotiei sale pentru el este orientata catre copii, invidia. Sentimentul patern este mult mai instabil dect cel matern. 6) ura filiala reprezinta clasica rivalitate "fiu - tata". Este vorba de fapt, despre conflictul statutelor si al rolurilor, manifestat prin tendinta fiului de a uzurpa statutul si de a prelua rolul tatalui, de a se substitui acestuia.Toate acestea demonstreaza rolul major al familiei n formarea si dezvoltarea personalitatii copilului scolar mic, subliniaza importanta relatiilor dintre parinti, dintre frati, dintre parinti si copii, precum si importanta covrsitoare modelelor familiale oferite. Analog, se poate vorbi si despre formarea personalitatii copilului lipsit de familie, a copilului abandonat n centrele de plasament unde modelor familial este substituit, ntr-o masura mare, de cel scolar n care ntregul personal didactic (nvatatori, educatori etc.), ct si cel auxiliar (supraveghetori, ngrijitori, etc.) suplinesc dragostea si protectia familiala de care copiii au att de mare nevoie, De aceea, ei trebuie sa fie niste modele demne de urmat. 1.1.3 COPILUL sI REALITATEA SOCIAL

n general, lumea sufleteasca a copilului are particularitatile ei, prin care se deosebeste de lumea sufleteasca a adultului. Copilul traieste ntr-o lume de miracole n care totul este nsufletit. El se obisnuieste treptat cu realitatea pe care si-o nsuseste printr-un dublu proces. de asimilare si acomodare (J. PIAGET). n acest sens, educatia este mijlocul de a conduce copilul din lumea viselor sale n lumea reala. Aceasta "trecere" poate constitui pentru mulsi copii o criza grava cu implicatii asupra dezvoltarii si a sanatatii mintale. Un rol deosebit de important pentru aceasta perioada revine formarii personalitatii copilului. BOUYER si MARTIN -

SISTERON pun un accent deosebit pe urmatoarele aspecte implicate n formarea personalitatii copilului: familia, scoala si societatea.Factorii cei mai importanti n formarea personalitatii si caracterului copilului sunt:

1) instinctul de dominare care garanteaza forta personalitatii si capacitatea de adaptare a individului, sentimentele sale de onoare. n cazul tulburarii acestuia, pot aparea diferite tipuri de deviante precum: orgoliul, vanitatea, invidia, conflictele afective, complexele de inferioritate. 2) teama de risc necunoscut si de durere da nastere la prudenta, aprecierea rationala a situatiilor, scopuri utile etc. Deviantele care pot aparea sunt: lenea, lasitatea, rutina, superficialitatea. 3) apetenta alimentara este un fapt natural la copil. Din punct de vedere moral, ea se manifesta ca o tendinta inferioara. n acest caz, pot apare urmatoarele tipuri de devianta: rasfat, refuz alimentar etc. 4) tendinta de a construi lumi imaginare este o situatie frecvent ntlnita la copii, acestia avnd obiceiul sa se refugieze n imaginar si sa viseze. O asemenea nclinatie trebuie sa ramna un simplu joc si sa nu devina un mecanism cu ajutorul caruia sa evadeze din situatiile dificile. BLEUER si CLAUDE au subliniat importanta acestei predispozitii n autism si schizofrenie. Alte deviante care pot aparea sunt: obsesiile, scrupulele, fobiile, mitomania. n toate aceste situatii familia este prima care are datoria de a mpiedica copilul sa evadeze n imaginar n afara situatiilor de joc.

5) tendinta la curiozitate tine de dorinta copilului de a cunoaste.Este faza interogativa a lui "De ce?". Trebuie sa i se raspunda de fiecare data clar, concis, evitndu-se ironia, greselile, etc. Astfel se formeaza cunostintele si gndirea logica. n caz contrar, copilul va cauta raspunsurile fie n afara familiei sale, fie n propria sa imaginatie. Deviantele care pot aparea se manifesta prin deformarea gndirii si prevalenta imaginatiei asupra logicii. 6) sexualitatea. La copii se considera ca exista n germene tendinta la anomaliile viitoare ale adultului. n legatura cu aceste aspecte sunt mentionate urmatoarele deviante: sadismul (manifestat prin placerea de a chinui animalele), masochismul (manifestat prin tendinta de a fi umilit sau de a suferi dureri), narcisismul. Remediul acestora se gaseste n: activitati sportive, jocuri active, gimnastica, etc. 7) sentimentele morale si religioase pot avea un rol reglator- modelator si sublimativ pentru alte tendinte care se pot manifesta. Uneori, impregnarea ideilor ateiste poate fi urmata de convingerea ca omul este liber sa faca orice, conform vointei sale libere. n mod contrar, ideile legate de iad si pedeapsa viitoare pot genera la copii angoase, fobii, obsesii.

1.2. MODELE EDUCATIVE1.2.1. MODELUL FAMILIAL - FACTOR DETERMINANT AL AGRESIVITII

nainte de "a fi el nsusi", copilul este "altul" sau "altii". Orice copil se formeaza ca personalitate dupa modelul oferit de "imaginea" celuilalt. Orice sistem de educatie ca act de formare a individului ncepe cu imitatia si se ncheie cu identificarea unui model. Imitatia si identificarea la copil se fac n raport cu "influentele", ntelegnd prin acestea presiunile sau reprimarile, cu caracter extern, exercitate de parinti asupra copilului. Orice educatie ca proces de formare a copilului trebuie sa nceapa si sa se desfasoare n cadrul grupului familial, de origine al acestuia. Persoanele carora le revine sarcina formarii copilului sunt, n primul rnd, parintii. Urmele mentale lasate de familie fiecarui individ exercita mai trziu influente sociale n ceea ce priveste predispozitia lui si n ceea ce priveste "puterea creatoare n domeniul traditiei, artei si religiei". Se vorbeste, deci, despre existenta unui asa - numit "complex familial". "Istoria copilariei"("The history of childhood") cuprinde perioade diferite izvorte din necesitatea de a distinge etape ale sexualitatii, crize diverse, acompaniind represiunile si amneziile n care fiecare memorie este reglata de catre inconstient. n acest sens, perioadele sunt urmatoarele: 1) Infancy (sugarul) se caracterizeaza prin aceea ca copilul este dependent de snul mamei pentru hranire, iar pentru siguranta este dependent de protectia parintilor. El nu se poate misca independent si nu-si poate articula dorintele si ideile. Aceasta perioada se ntinde de la nastere pna la ntarcare. La unele popoare salbatice, aceasta perioada dureaza 2 - 3 ani. n comunitatile civilizate, nsa, ea este mult mai scurta - aproximativ 1 an. 2) Babyhood - cuprinde perioada de la 3 / 4 ani la 6 ani - si se caracterizeaza prin desprinderea graduala de limitele

familiei. Copilul, desi atasat de mama si incapabil sa duca o existenta independenta, se poate misca, vorbeste si se joaca liber n jurul mamei. El nvata "sa se miste mai departe de familie si ncepe sa-si fie suficient lui nsusi". 3) Childhood - perioada pna la adolescenta - este etapa "calatoriilor" si a jocului cu alti copii, etapa n care se realizeaza o relativa independenta. Este perioada n care toti copiii ncep sa fie initiati n legatura cu relatia dintre membrii unei comunitati, precum si perioada n care se accentueaza desprinderea de familie. Este, de fapt, a doua perioada de separare de familie. 4) Adolescenta - cuprinsa ntre "pubertatea psihologica si completa socializare matura", este perioada "completei emancipari fata de atmosfera familiala". n mod normal, adolescenta se sfrseste cu o casatorie si ntemeierea unei noi familii. n cadrul grupului familial, barbatul, n calitatea sa de tata, simbolizeaza interdictia si forta disciplinara, imaginea autoritatii , cel care permite dirijarea dorintelor si constructia psihica a fiintei umane. Pentru orice tata, copilul este, n primul rnd, o afirmare a virilitatii sale, ca prezenta n familie. Concomitent n cazul n care acesta este baiat, el va avea pentru tatal sau semnificatia simbolica a "continuitatii" acestuia. Ca atare, asa cum tatal reprezinta un anumit simbol pentru copil, tot asa si copilul reprezinta un simbol pentru tata. Modul n care tatal si exercita rolurile sale difera n raport cu tipul de tata. n acest sens, se disting cteva tipuri de tata dupa cum urmeaza (C. ENCHESCU): a) tata agresiv, violent, autoritar, intolerant;

b) tata blnd, cald, prietenos; c) tata anxios, depresiv, nchis, defetist; d) tata iubitor, simpatic, vazut ca un semi-zeu. Devenit adult, copilul va imita, la rndul sau, modelul tatalui pe care l-a avut. n cadrul unei familii, barbatul este si sot si tata, iar femeia - sotie si mama, fiecare dintre ei ndeplinind doua roluri, pe de o parte, rolul conjugal si, pe de alta parte, rolul patern. Pentru un copil, mama reprezinta centrul experientelor sale pe plan fiziologic, psihologic, afectiv si intelectual. Ea reprezinta sursa esentiala a ntregii dezvoltari mintale a copilului, precum si sursa de stimuli emotional - afectivi orientati catre copil. Mama este primul contact cu lumea, cu semenii. Relatia dintre mama si copil se realizeaza prin voce, hrana, miros, vedere, sentimentul de securitate, satisfactie, joc, etc. (C. ENCHESCU). Atitudinile materne nocive pot declansa aparitia unei largi game de boli la copil pe plan somatic, psihic sau psiho-somatic. Prin urmare, mama reprezinta pentru copil nu numai o sursa de stimuli cu efect pozitiv, ci si o sursa de frustrari si carente cu efect negativ. n sensul acesta, mama, n raport cu tatal, are un efect mult mai direct mai important si imediat asupra dezvoltarii copilului. n timp ce efectele negative ale modelului patern se vor manifesta mai trziu n comportamentul si atitudinile copilului, n modelul personalitatii acestuia, efectele negative ale modelului matern se manifesta precoce, mai ales n sfera emotional-afectiva, vegetativa si somatica. Asa cum exista anumite tipuri de tata, la fel se poate spune ca exista si anumite tipuri de mama:

a) mama captiva caracterizata prin egoism, arhaism al comportamentului afectiv, caracter imperios, vigilent; b) mama abuziva este tipul care nu poate desprinde dragostea materna de propria sa persoana; c) mama nesecurizanta este cea care priveste copilul ca pe un mijloc si nu ca pe un scop; d) mama intelectuala se caracterizeaza prin ordine, corectitudine, grija pentru echilibrul alimentar si igienic; e) mama copiilor infirmi este hipergrijulie, scrupuloasa, agresiva uneori fata de infirm. n ceea ce priveste influenta cuplului familial se considera ca att mama, ct si tata influenteaza copilul nu doar prin comportamentul lor individual, ci si prin natura relatiilor lor conjugale. Copilul va percepe relatiile conflictuale dintre parinti. Tulburarile din interiorul cuplului vor genera la rndul lor (secundar) turburari din partea copilului. S-a observat ca aproximativ trei sferturi dintre copiii cu tulburari caracteriale si de comportament au parintii despartiti. n cazul copiilor agresivi se constata existenta unor relatii familiale marcate de violenta si agresivitate a parintilor, unul mpotriva celuilalt. Este dovedit stiintific ca un copil care ndura de mic presiunea unei comportari parintesti dure si nsuseste acelasi fel de comportare; devine dur n relatiile cu ceilalti copii si apoi, la maturitate, cu restul oamenilor, Argumentul palmelor, al bataii cu cureaua sau vergeaua trebuie sa dispara din "arsenalul educatiei". Parerea ca bataia ndreapta ceva a fost, n nenumarate rnduri, infirmata. La fel s-a prabusit alta prejudecata parinteasca, cea privind caracterul implacabil "rau" al progeniturii lor: ar fi brutal, agresiv, crud doar pentru ca "asa s-a nascut". Lipsa de logica este att de flagranta, nct parintii , daca afla ca propriul lor copil l-a batut pe altul, recurg tot la bataie. De aici apare o atitudine agresiva a parintilor fata de copil, iar la acesta, o reactie agresiva care se poate interioriza. Situatia se agraveaza n cazul unui prost climat familial: mizeria materiala, mizeria morala, nentelegerea, alcoolismul, toate formele de disociere familiala si consecintele lor: copii nelegitimi, copii proveniti din adulter, copii adoptati, etc.

De multe ori, copilul are nclinatia naturala de a-l atrage pe adult pe terenul violentei, de a-l "ncerca" astfel. Superioritatea parintelui se dovedeste atunci cnd acesta se poate stapni. Daca se lasa "scos din rabdari" nseamna ca a fost "manevrat" de copil; daca nsa parintele ramne lucid, copilul si da seama ce nseamna stapnirea de sine, siguranta reactiei sale. Nepasare, brutalitate, nepricepere, egoism sunt trasaturi de neconceput pentru ceea ce nseamna, n ntelesul cel mai direct, notiunea de PRINTE. Este normal ca parintii sa aiba dreptul de a folosi mijloace de constrngere, ca si recompensare, nsa bataia nu rezolva impasurile, doar le ascunde, pentru ca apoi, dupa un timp, acestea sa erupa cu o vigoare sporita. Actele de agresivitate aflate pe treapta lor maxima - violenta - sunt de regula, comise de tineri slab atasati mediului n care traiesc, scolile sau profesiunii alese, dar mai exista si cealalta fata a monedei, cnd exemplul / modelul negativ, mai cu seama al unor oameni apropiati, fie parinti, fie rude, l pot atrage pe tnar pe o panta extrem de primejdioasa, nociva a manifestarilor antisociale, fatise, curente. Din punct de vedere psihologic, copilul este si rezultatul naturii relatiilor dintre parintii sai. acest aspect este deosebit de important, iar analiza lui va pune n evidenta aspecte atitudinale diferentiate ale tatalui si ale mamei fata de copil. Ca atare, mama poate respinge copilul sau, dimpotriva, va ncerca sa-l orienteze mpotriva tatalui sau. Tatal poate cauta, la rndul sau, sa capteze copilul si sa-l orienteze ostil mpotriva mamei sale. De asemenea, copilul dezvolta "interese clandestine si impulsuri subterane", prin aceasta facndu-se referire la curiozitatea sexuala a copilului. Ca atare, exista doua categorii de lucruri: decente si indecente, pe de o parte, si pure si impure, pe de alta. n separarea "decentului" de "indecent" rolul important revine parintilor si mai ales mamei care explica mai mult decentul, indecentul ramnnd ca fiind ceva neclar, de neatins. Adesea, mama refuza sa se vorbeasca n prezenta ei despre "chestiuni sexuale", n timp ce tatal pastreaza sfera indecentului prin pozitia sa de autoritate morala suprema. Adesea indecentul este asociat cu sensul de vina. n comunitatile satesti, copiii realizeaza mai usor diferentele dintre sexe si nu au "misterul" reproducerii, ei considernd aceste lucruri ca fiind normale. si tot n acest mediu, batrnele le sfatuiesc pe tinerele mame ca baiatul sa doarma separat

de ele, stiindu-se ca erectiile infantile de la aproximativ 3 ani demonstreaza ca baiatul si priveste altfel mama dect fata. n momentul n care copilul ncepe sa prezinte modificari determinate de sex, sentimentele parintilor sunt diferite fata de fii si fiice n sensul ca tatal vede n fiu (baiat) pe succesorul lui, singurul care-l poate nlocui n gospodarirea familiei. Dat fiind aceasta, tatal devine mai critic si influentele sale se exercita n doua directii: a) daca baiatul nu corespunde idealului n care tatal crede, atunci tatal si va manifesta ostilitatea si dezaprobarea; b) "melancolia" tatalui viznd disparitia si nlocuirea sa determina ostilitate din partea lui. Ca atare, copilul este reprimat n ambele cazuri: ostilitatea tatalui provoaca reactii de raspuns ale copilului tot n sentimente ostile. La rndul sau, mama nu are sentimente negative fata de baiat, ea nu are dect sentimente de admiratie pentru fiul care va deveni cndva barbat. Sentimentele tatalui privind fiica - "o repetitie a lui nsusi ntr-o postura feminina" - constau n aceea ca fata i maguleste vanitatea. n acest sens, se considera ca factorii sociali se amesteca cu cei biologici si, ca atare, tatal este mai tandru cu fata dect cu fiul, n timp ce mama se comporta invers. Un moment deosebit ce se petrece n jurul vrstei de 7 ani l constituie intrarea la scoala a copilului cnd are loc transferul sentimentelor catre o "mamasubstitut". Aceasta nu este alta dect nvatatoarea care va fi privita cu o tandrete pasionala, dar fara alte sentimente. Acest transfer nu trebuie confundat cu tendinta adolescentului de a se ndragosti de femeia mai n vrsta, nsa, daca mama este prea atasata de copil, mai ales de baiat, sentimentele lui fata de educatoare o fac geloasa; prin urmare, mama devine violenta si l face pe baiat sa sufere. Mai trziu n evolutia copilului, apare urmatoarea problema: daca idealul tatalui privindu-l pe fiul sau coincide cu idealul fiului. Cnd idealul tatalui ncepe sa se destrame se manifesta nelinistea fiului nsotita de emotii contradictorii: afectiune - neplacere; tandrete - teama. n acest context, idealizarea tatalui scade si, ca atare, sentimentele negative sunt dominante n relatia tata-fiu.

Un alt aspect deosebit de important este existenta Complexului Oedip, acesta fiind un sistem de atitudini tipice pentru o societate patriarhala, iar n jurul vrstei de 6 ani atitudinile copilului includ elemente ale urii si dorintei suprimate. n general, complexul oedip este un ansamblu organizat de dorinte erotice si ostile, totodata, pe care copilul le resimte fata de parintii sai. Se descriu doua "situatii oedipiene": pozitiva si negativa (C. ENCHESCU). n forma pozitiva se manifesta atractia copilului pentru parintele de sex opus si rivalitate fata de cel de acelasi sex. n forma negativa, copilul manifesta atractie pentru parintele de acelasi sex si ostilitate fata de parintele de sex opus. S. FREUD pune "complexul oedip" la baza dezvoltarii psihice a individului, la formarea si maturizarea emotional-afectiva a personalitatii acestuia. Se considera ca, de regula, complexul oedip este lichidat n momentul n care copilul, devenit tnar adolescent, se va identifica cu parintele de acelasi sex, iesind astfel de sub dominatia si dependenta parentala si identificndu-se cu noul sau rol. De fapt, este vorba despre un conflict al rolurilor, conflict al unei "situatii triunghiulare" n cadrul careia fiul uzurpa rolul tatalui caruia i se substituie ca rol, n raport cu mama sa care este obligata sa-si schimbe rolul de mama n cel de sotie (C. ENCHESCU). n consecinta, complexul oedip depinde de tipul de viata al familiei si de morala sexuala. Complexul oedip este sursa culturii sau, cum spunea MALINOWSKI, "cultura ncepe cu reprimarea instinctelor". Deci, cultura presupune o educatie care nu poate continua fara autoritate coercitiva, autoritate care n familie este reprezentata de tata. Un rol important n cresterea, educarea si formarea personalitatii copiilor o are si modalitatea de formare a cuplului marital. Casatoria se ntemeiaza pe fundamente morale, legale si religioase impuse de fiecare societate, precum si pe diverse reguli morale, expectatii economice si anumite comportamente si atitudini ale sotului si sotiei.Din momentul conceptiei, relatia mama-copil devine o grija a comunitatii n sensul ca mama trebuie sa respecte anumite obiceiuri si sa urmeze anumite ritualuri morale, igienice, religioase.

Se mai vorbeste si despre tipul de familie non-parentala. Aceasta este structura familiala asimetrica formata dintr-un parinte si copilul (copiii) sau (sai),

fie prin decesul celuilalt parinte, fie prin divort. fie prin abandonarea familiei de catre un parinte, fie prin decizia de a nu se casatori a parintelui, fie prin adoptiunea realizata de o persoana singura, fie prin nasterea unui copil dintr-o relatie libera, n afara casatoriei.n cadrul acestui tip de familie, schimbarile din raportul parinte-copil depind de timpul pe care parintele l consacra copilului, de modul n care efectele separarii au marcat adultul, de stilul de viata, de modul n care adultul dezvolta strategiile de rezolvare a problemelor de viata.

n concluzie, am putea spune ca familia ndeplineste un rol deosebit de important n cresterea, dezvoltarea si formarea personalitatii copilului. ca atare, functiile sale sunt multiple, dupa cum urmeaza: 1. functia economica; 2. functia reproductiva; 3. functia de socializare cu cteva subfunctii: a. integral-formativa; b. psiho-morala; c. social-integrativa; d. cultural-formativa. 4. functia de solidaritate care se refera la : a. relatia conjugala; b. relatia parentala; c. relatia fraternala. 5. functia afectiv-sexuala (sau sexuala si reproductiva).

1.2.2. COMPARAIE CENTRUL DE PLASAMENT sCOALA DE MAS

Familia si copilul reprezinta elementele de baza ale societatii; familia fiind cadrul n care copilul se naste, creste, se dezvolta si implicit, si formeaza personalitatea. Pna la FREUD, se considera ca viata propriu-zisa, n special cea psihica, ncepe odata cu nasterea individului, parcurgnd etape succesive de dezvoltarematurizare. Acest punct de vedere este sustinut de teoria lui J. PIAGET. Dupa O. RANK, n procesul de formare si crestere a personalitatii individuale, se disting patru faze majore: 1. faza familiala care considera ca viata ncepe cu o unire, reprezentata prin cuplul marital. Nasterea individului va reprezenta o experienta psihotraumatizanta pentru copil ("traumatismul nasterii"), accentuata de sectionarea cordonului ombilical, ca simbol al separarii de mama a acestuia. Urmeaza apoi e etapa de crestere si de desprindere treptata a copilului de parintii sai, n special de mama, cu iesirea acestuia de sub controlul si autonomia materna. 2. faza sociala este considerata ca fiind o "renastere" prin afirmarea externa a individului, concomitent cu separarea completa a acestuia de familia sa de origine. Este faza formarii si a lichidarii complexului oedip. 3. faza artistica reprezinta unirea individului cu natura, cu realitatea, cu lumea. Ea se caracterizeaza prin dominarea gndirii, considerata tot ca un proces de afirmare sociala, de dobndire a prestigiului si autoritatii individuale. 4. faza spirituala este considerata a fi faza superioara, corespunzatoare idealurilor etice si spirituale ale individului. Ea este privita ca fiind un proces de afirmare deplina a persoanei respective. Aceasta faza este caracterizata prin identificarea individului cu anumite idealuri spirituale, ideologice sau filosofice, reprezentnd n fond momentul desavrsirii fiintei sale (vezi schema - O. RANK). Pornind de la aceasta "structura" de formare a personalitatii - oferita de O. RANK - nu putem sa nu punem urmatoarea ntrebare "Tot asa este si n cazul copiilor lipsiti de parinti, a caror personalitate se formeaza n Centrele de Plasament ?"

Pentru a raspunde la aceasta ntrebare vom porni de la o problema cu caracter general, si anume Cum ajung acesti copii n centrele de plasament? Raspunsul tine de cteva situatii de o extrema importanta: a. parintii copilului sunt decedati, necunoscuti, pusi sub interdictie; b. parintii sunt declarati judecatoresti morti sau disparuti; c. parintii sunt decazuti din drepturile parintesti; d. copilul este pur si simplu declarat abandonat; e. dezvoltarea sau integritatea morala a copilului este periclitata n familie din motive n / dependente de vointa parintilor. n cele mai grave situatii - atunci cnd parintii sunt dezinteresati, reci, distanti, pasivi n ceea ce priveste formarea si educarea propriului copil - acestia (copiii) prefera sa locuiasca pe strada, n parcuri, n gurile de canalizare. n acest sens, avem de-a face cu doua situatii-problema: fuga si vagabondajul. Dictionarul explicativ al limbii romne contemporane (DEX) defineste astfel cuvintele fuga si vagabondare: # fuga este deplasarea cu pasi repezi; alergare, goana, parasirea grabnica a unui loc pentru a scapa de o constrngere sau de o primejdie; # vagabondare nseamna a rataci fara tinta, hoinarind dintr-un loc ntr-altul; traind ca un vagabond. Prin urmare, fuga este egala cu parasirea casei parintesti, a scolii, avnd poate un tel, scop, directie, pe cnd vagabondarea este egala cu ratacirea de colo, colo, fara tinta. La rndul sau, NORBERT SILLAMY psihologiei ncearca sa fie si mai exact: n Dictionarul

- fuga nseamna plecare de la domiciliul sau (la copil, fiind epilogul unui conflict cu anturajul, cteodata reactie la opozitia fata de mediul care nu-l satisface, totodata o speranta confuza de a gasi aiurea ceea ce i-a fost pna atunci refuzat); - vagabondarea se refera la aceea ca vagabondul nu se fixeaza nicaieri, nu are domiciliul fix, este unul care si urmeaza "visurile", construindu-si un fel de "fabula traita" (DUPRE). La copii, vagabondajul apare n special la indivizii emotivi - de exemplu: frica de a se ntoarce acasa din cauza unei note proaste luata la scoala - , la cei instabili si lipsiti de suport afectiv abandon, dezmembrarea familiei . . . Consecintele fugii sunt adeseori extrem de serioase: furt, agresivitate. n orice caz, este vorba despre un comportament specific neadaptatului. n acest sens, relatia dintre ele ar putea fi astfel schematizata: furt de-acasa - fuga de-acasa - grup - agresivitate; fuga de-acasa - grup - furt social - agresivitate; grup - furt de-acasa - fuga de-acasa - agresivitate; grup - furt social - fuga de-acasa - agresivitate; furt de-acasa - fuga de -acasa - prostitutie etc;

Distanta dintre ele este data de durata: fuga are un caracter de criza, iar vagabondajul este un fenomen complex avnd o desfasurare n timp. n functie de cauze, fuga are diverse forme: forma de pulsiune emotiva, ca rezultat al unei stari conflictuale cu scoala, cu familia, o situatie familiala deosebita generata de disocierea caminului, lipsuri materiale, tendintele revendicative, hebefreniile "de orgoliu". Fuga mai poate fi o expresie a unei dorinte de aventura, de evadare pentru a vedea

lucruri noi, n special pentru a ntlni si a trai o experienta imaginara indusa printr-o sugestibilitate infantila din lecturi sau din influente relationale. Vagabondajul este o reactie organizata care apare din lipsa de atasament familial sau fata de o constrngere dificil suportata; de asemenea, poate fi rezultatul imitatiei si al sugestiei ca si al tentatiei de "socializare" prin intrarea ntr-o banda (N. MITROFAN). Durata variaza de la fuga de o jumatate de zi, pna la marile fugi, de 2 - 3 luni, n care subiectul se asociaza cu persoane psihopate si traiesc din experiente la baza carora stau cele mai diverse manifestari antisociale. Centrele de plasament ofera acestor copii cu probleme de adaptare sau lipsiti de o familie, un sistem de educatie, un model scolar si familial, n general, un substitut pentru parintele absent din procesul de formare si dezvoltare a personalitatii acestor copii. n primul rnd, educatia n centrele de plasament raspunde unor nevoi speciale si, deci, implica si formarea unor obiective complementare celor generale de educatie si nvatare. n acest sens, conceptul de nevoie este definit extrem de diferit. Unii asociaza conceptul cu ideea de lipsa, carenta, altii de motivatie, de tensiunile din organism, iar altii se refera la notiunea de dorinta. Definit sintetic, conceptul de nevoie s-ar rezuma la o exigenta impusa de mediul natural sau social care ar pendula ntre doua tipuri mari de nevoi: nevoi nnascute (naturale, fiziologice), primare, inerente organismului si nevoi cstigate, ambele fiind surprinse n ierarhia nevoilor din piramida lui MASLOW si anume: primul nivel cuprinde nevoile fiziologice (hrana, caldura);

-

al doilea nivel cel de securitate (protectia mpotriva pericolelor); al treilea nivel, apartenenta si dragoste (dragoste, afectivitate, prietenie); al patrulea nivel, respectul de sine (ncrederea n sine, respectul fata de altii); al cincilea nivel, realizarea personala (posibilitatea de a-si dezvolta potentialul ).

-

-

-

Prin urmare, formarea personalitatii si felul n care individul si rezolva propriile sale situatii de viata priveste procesul de crestere, dezvoltare si socializare al individului. La aceasta contribuie doua elemente deosebit de importante: a. influenta modelului socio-cultural, reprezentata prin urmatoarele aspecte: asocierea la grupurile delictuale; nivelul de instructie scolara sau culturala a individului; structura grupului familial de origine; apartenenta la o anumita clasa sociala; statutul de emigrant sau / si de minoritar etc; b. trasaturile individuale reprezentate prin: vrsta, sex, nivel de inteligenta, constitutia bio-psihica; boli psihice actuale sau anterioare; prezenta sau absenta unor infirmitati etc.

n ceea ce priveste formarea personalitatii copilului, intereseaza trei elemente si anume: 1. imaginea de sine: "baiat bun" (admis); "baiat bun" (respins); raporturi si evolutie: frustrari si carente afective; traume psihosociale, familiale, profesionale;

2.

3. tulburari psihice: de comportament, nevrotice, psihice, psihopatice (C. ENACHESCU). Situatia de frustrare mai sus amintita, determina adoptarea unui comportament agresiv adoptat, n ultima instanta, att ca o forma de adaptare, ct, mai ales, ca o compensare, ca o forma de contra-reactie la starea de frustrare deja existenta. Aceasta agresivitate provine dintr-o grava insatisfactie afectiva. Tonusul agresiv al relatiilor oferite copiilor "fara familie" se masoara, deci, nu numai prin bataie, ci si prin absenta afectiunii (tot un act ostil la adresa copilului). Comportamentul agresiv al copilului lasa, de aceasta data, sa se ntrezareasca un profund sentiment de insatisfactie fiind, asadar, tot de origine frustranta. Un aspect de o importanta deosebita este situatia oedipiana care are un rol esential n formarea individului. Absenta ei poate avea consecinte extrem de grave att pentru individ, ct si pentru grupul social n care se afla acesta. Absenta unui model parental real care sa reprezinte autoritate, protectie si afectivitate are consecinte serioase asupra formarii copilului. Instinctele, n loc sa fie anulate, vor fi eliberate sub forma agresivitatii si a conduitelor de violenta nvatate, care vor servi ca forme de "adaptare-integrare" sociala a acestor indivizi n societate (C. ENCHESCU). Copiii nedoriti de parinti, abandonati de acestia, fara familie, vor avea n locul protectiei afective situatii frustrante si carente emotionale. Ei se vor forma ca personalitati agresive, pentru care societatea este o "piedica" si o "zona de interdictie". Lipsa modelului familial are consecinte negative asupra maturizarii lor emotional-afective, intelectuale, n integrarea sociala, n comunicarea si relationarea cu ceilalti, n final, n ceea ce priveste propria lor identitate. Lipsa modelului va face ce "identitatea" acestora sa se formeze n raport cu cea a grupelor similare de indivizi "subsocializati", grupuri de delincventi, de vagabonzi, de prostituate. Ei devin fie dependenti sociali, fie sociopati antisociali. Pulsiunile primare, lipsite de cenzura SupraEului moral, le vor conferi un profil psihologic specific.

1.3. RELAIA ADAPTARE - FRUSTRARE AGRESIVITATE1.3.1 DEFINIREA CONCEPTELOR sI RELAIA DINTRE ELEOmul trebuie sa se adapteze mereu la mediul n care traieste, la evenimentele de viata cu care este confruntat. El trebuie sa nfrunte piedici, sa suporte conflicte, sa nvinga frustrari sau sa depaseasca situatiile stresante. Adesea omul urmareste realizarea mai multor scopuri, aspiratii, dorinte. Resursele endogene sau exogene de care dispune persoana umana sunt nsa limitate. Din punct de vedere psihologic, atunci cnd se impune o alegere ntre motive diferite, mutual exclusive, apare un conflict. n acest caz, asupra individului se exercita doua sau mai multe forte cu valente diferite, dar de intensitate aproximativ egala. n functie de caracterul acestor forte se stabilesc trei tipuri de situatii conflictuale: Conflictul atractie - atractie (A - A) este situatia n care alternativele puse n fata individului sunt la fel de dezirabile, adica ambele valente sunt pozitive. De obicei, n cazul acestui tip de conflict deciziile sunt luate rapid, dupa o scurta perioada de oscilatie. Uneori nsa, cnd alegerea este foarte importanta, conflictul A - A poate genera comportamente neadaptive. Conflictul de tip evitare - evitare (E - E) apare n cazul n care subiectul trebuie sa aleaga ntre variante la fel de indezirabile (ambele valente sunt negative). Uneori se cauta "raul cel mai mic". Alteori solutia apare n evaziunea fizica sau imaginara ori n comportare agresiva.

Conflictul de tip atractie - evitare (A - E) apare atunci cnd un scop are att aspecte (valente) pozitive, ct si negative. Subiectul si dezvolta o atitudine ambivalenta, simtindu-se n acelasi timp atras si respins de un obiect-scop sau o sarcina. Acest tip de conflict este cel mai frecvent n viata de zi cu zi. el apare mai ales sub forma alegerii ntre doua sau mai multe alternative care au simultan att valente pozitive, ct si negative. Un conflict nerezolvat sau cronicizat este o sursa de FRUSTRARE. Aceasta se defineste ca fiind starea celui care este privat de o satisfactie legitima si este nselat n sperantele sale. Frustrarea poate fi datorata absentei unui obiect (de exemplu, lipsa de mncare pentru un om nfometat), lipsei de bani, de loc de munca sau ntlnirii unui obstacol n calea ndeplinirii dorintelor (boala, fonduri nesatisfacute, dificultati de ncadrare). Frustrarea se manifesta n cazul n care nu se obtine ceva la care persoana considera ca ar avea dreptul (o provocare, o evaluare sportiva, etc.). Dificultatile sunt denumite externe cnd sunt provenite din mediu si interne cnd ele depind de individ. Nu stim daca o situatie este frustranta pentru un individ dect studiind comportamentul sau. Reactiile la frustrare sunt foarte variate: ele depind de natura agentului frustrant si de personalitatea celui care este supus acestuia. n general, raspunsul este agresiv. Agresivitatea poate fi dirijata spre un obstacol, deplasata pe un substitut sau rentoarsa catre sine. n unele cazuri, agresiunea total inhibata este nlocuita de regresia la un stadiu anterior de dezvoltare (reaparitia unei conduite vechi) sau poate fi dirijata spre exterior, extrapunitiva sau se converteste n reactie de autoacuzare, deci se ndreapta spre interior, devenind intrapunitiva. Ea poate fi si apunitiva, adica minimalizata la extrem ca semnificatie si importanta.

Fiecare din reactiile la frustrare pot fi de persistenta asupra obstacolului sau situatiei frustrante sau de aparare de sine sau, n fine, raspunsul poate fi orientat spre gasirea unei solutii. Data fiind importanta lor si momentul cnd se produc, frustratiile antreneaza consecinte mai mult sau mai putin durabile la cei ce le-au suferit. Ele sun cu att mai grave cu ct se manifesta mai precoce si mai frecvent. R.SPITZ a constat ca, n general, copiii privati de mama prezinta o sensibilitate crescuta la infectii banale n raport cu ceilalti. Frustratiile mai putin grave, ca privirea de blndetea materna, au consecinta caracteriale. Copilul devine egoist, hipersensibil si dependent de parintii sai. Educatia nu consista n a suprima frustratiile, ci n a le doza n functie de rezistenta individului. Asadar, prin frustrare (unii spun frustratie) se desemneaza doua fenomene: fie mpiedicarea cuiva sa-si realizeze un drept sau o dorinta, fie starea psihica ce rezulta din acest blocaj. Noi vom studia aspectul psihologic. Frustrarea unei persoane duce la o crestere a tensiunii si la o serie de reactii. Vorbim de o bariera numai cnd un obstacol este recunoscut, este trait ca atare de persoana respectiva. De exemplu, debilitarea unui copil poate mpiedica nceperea scolii primare. Ea ar putea fi o bariera pentru parinti, daca ei doresc sa-l vada la scoala, dar nu si pentru copil, care nu vrea sa nceapa nvatatura. Barierele sunt obiective sau subiective. Barierele obiective pot fi fenomene ale naturii: o inundatie mpiedica o familie sa faca o excursie de mult dorita. Dar pot fi si e natura sociala, cnd o persoana doreste sa ocupe un post, iar la un concurs se prezinta si alt candidat, mai bine pregatit, sau daca o prejudecata sociala interzice unui tnar sa se casatoreasca cu o fata facnd parte din alta etnie.

Barierele subiective tin de persoana frustrata. ele pot fi de ordin fizic: vederea slaba este o piedica pentru a deveni sofer profesionist. Pot avea si un caracter psihic, atunci cnd absolventa unui liceu vrea sa urmeze arhitectura, dar nu are deloc aptitudini pentru desen. Distinctia dintre subiectiv si obiectiv nu este asa neta n unele cazuri. De pilda, tnarul mpiedicat la realizarea casatoriei de o prejudecata, sufera si un blocaj subiectiv, deoarece numai fiindca a devenit o convingere proprie, ea constituie o bariera. Reactiile fata de bariere sunt urmatoarele: 1) eliminarea barierei; 2) ocolirea obstacolului; 3) reactii compensatorii: a) substituirea motivului cum e cazul unui student la conservator, ndragostit de o colega care se marita cu altcineva. Aceasta frustrare puternica l poate face pe tnar sa nzeceasca eforturile sale profesionale (pna atunci minore) si sa ajunga un mare cntaret. Daca iubirea sa ar fi fost satisfacuta, probabil ca n-ar fi ajuns la o asemenea performanta. ALFRED ADLER a subliniat acest gen de reactii: oamenii care au o inferioritate vadita tind sa si-o compenseze, cautnd sai domine pe ceilalti ntr-un domeniu sau altul. el se foloseste de exemplele unor dictatori: Napoleon, Franco; toti au fost mici de statura (ceea ce ar crea un complex de inferioritate ). Uneori, efortul de compensare este enorm: se vorbeste de "supracompensare". Un astfel de caz este cel al unei atlete americane. n copilarie, a avut paralizie infantila, dupa care a ramas cu unele dificultati la mers. Trebuind sa faca exercitii

recuperatorii, ea s-a ndrjit n asa masura, nct a devenit alergatoare de performanta, ajungnd chiar campioana. b)substituirea obiectului reactiei. 4) reactii de aparare a Eului. Termenul a fost creat de S. FREUD pentru a descrie o serie de reactii la frustrare. El a insistat ndeosebi asupra refularii. a) refularea reprezinta actul prin care negam complet un conflict si motivul sau principal. Dar procesul nu este constient, nu ne mai dam seama de existenta lor. Nu orice inhibitie este o "refulare", ci doar aceea deosebit de intensa, n asa fel nct persoana ignora cu sinceritate existenta lui. b) compensarea prin fantezie. Cnd cineva are insuccese repetate sau se loveste de bariere insurmontabile, se consoleaza oarecum n visare. n doze mici, visarea creaza oarecare destindere momentana. Devine nsa periculoasa, cnd este nsotita de consumul alcoolului si mai grav de droguri.

c) identificarea Adultul care a dorit n tinerete sastudieze medicina si n-a reusit, se identifica, se transpune n locul fiului sau si face toate eforturile pentru ca acesta sa realizeze cariera visata de el. d) proiectia. Cnd este vorba de o bariera subiectiva, deficienta este uneori atribuita altuia, proiectata asupra lui, astfel nct sa i-o poata reprosa.

e) rationalizarea reprezinta un mod de gndire eronat n sensul atribuirii de motive superioare unei conduite reprobabile. De exemplu, un membru al partidului nazist si denunta fratele de a fi nlesnit fuga unui evreu. el o

face cu convingerea de a contribui la triumful cauzei, cnd, n fond, la baza a stat ura sa mpotriva fratelui preferat si rasfatat de parinti. f) atitudinea reactionala o constatam atunci cnd cineva mpiedicat sa-si realizeze o dorinta, actioneaza ntr-un sens contrar ei. Cnd mama interzice baiatului sa mearga la cinema si-l ndeamna sa se joace n curte, el se nfurie si se apuca de nvatat!

Frustrarea a fost conceputa din punct de vedere obiectiv, comportamental ca situatie frustranta sau din perspectiva individului, ca sentiment al frustrarii, ca un dezechilibru afectiv rezultat din blocarea realizarii unor dorinte, aspiratii, scopuri, etc. Dintr-o perspectiva integrationista, frustrarea se defineste ca o reactie afectiva la o situatie perceputa ca frustranta. Deci, nu situatia ca atare este frustranta, ci situatia perceputa, nteleasa, are aceasta caracteristica. Actele de inechitate, ironiile sarcastice, asteptarile prelungite si esuate, aspiratiile nerealizate, refuzurile sunt situatii de frustrare. Reactiile generate de aceste situatii sunt dezechilibrul afectiv (de exemplu, mnia) njuratura, riposta verbala, atacul fizic. Reactiile comportamentale imediate la frustrare pot fi considerate consecinte sau simptome ale frustrarii si pot fi cuprinse n cteva categorii: Neastmparul si tensiunea. Copilul privat de jucaria dorita devine neastmparat, se agita sau plnge, strnge pumnii, nclesteaza falcile. ele pot fi nsa substituite (supt deget, mestecat de guma, fumat, etc). Agresivitatea Foarte adesea persoana frustrata dezvolta o reactie agresiva. Frustratia - sustine J.DOLLARD si colaboratorii sai - tinde sa provoace o agresiune directa asupra sursei frustrarii.

Agresiunea este cu att mai mare cu ct frustrarea este mai accentuata. Agresivitatea este directa cnd este ndreptata spre sursa frustrarii (persoana, obiect sau situatie). De exemplu, copilul ataca partenerul de joaca ce i-a luat jucaria. Cnd este ndreptata asupra unui obiect (de exemplu, obstacol fizic)agresivitatea poate avea valente adaptative, devenind un mod eficace de rezolvare a problemelor. Exista si situatia cnd sursa frustrarii este ambigua, intangibila sau prea puternica. n acest caz agresivitatea este deplasata asupra altor obiecte sau persoane dect cele care constituie sursa frustrarii. Cautarea unui "tap ispasitor" este expresia unei agresivitati deplasate. De obicei, aceasta agresivitate vizeaza victime inerente, lipsite de aparare pe plan individual sau grupuri sociale. ~ Uneori reactia la frustrare este de apatie, izolare sau indiferenta. Se pare ca apatia este reactia mult mai raspndita pentru introvertiti, asa cum agresivitatea este specifica persoanelor extravertite. Trebuie tinut cont de faptul ca reactia la frustrare poate fi rezultatul unei nvatari ca oricare alta deprindere. Un copil care, fiind frustrat a ripostat agresiv si, prin aceasta reactie a nlaturat sursa frustrarii, va dezvolta o reactie si n alte situatii frustrante. n cazul n care reactia agresiva nu a fost recompensata (nu a eludat sursa frustrarii) dupa tentative nereusite, repetate, va duce la formarea unei reactii apatice. Reactia apatica poate avea, uneori, valente adaptive deosebite. Atunci cnd frustrarea este foarte intensa si de lunga durata, apatia, detasarea este mai adaptiva dect o agresivitate fara sanse de reusita. Reactia apatica prelungita poate duce nsa la o depresie sau la sinucidere.

Iesirea din apatie se face prin redobndirea interesului pentru anumite probleme, asigurarea unui suport social (prieteni, familie, etc.) sau prin efectuarea unei activitati, indiferent de gen. ~ Evaziune n imaginar. Uneori, n cazul unei frustrari deosebite, individul nceteaza cautarea solutiilor reale. Problema este trecuta n registrul imaginarului si capata solutii imaginare. De exemplu, copii privati de posibilitatea efectuarii unor constructii din obiecte materiale ncepeau sa-si nchipuie, sa deseneze sau sa vorbeasca de posibila constructie. Evaziunea se desfasoara n visul cu ochii deschisi (daydreams) sau n visul din timpul somnului. Evaziunea n imaginar are valente pozitive: diminueaza agresivitatea, reduce tristetea, etc. dar perpetuata, ea duce la pierderea capacitatii de a distinge ntre fantasme si realitate, cu consecinte psihotice. ~ Stereotipia. Adaptarea la cele mai multe dintre situatiile pe care le ntlnim presupune flexibilitatea cognitiva si comportamentala. Daca nsa intervine o frustrare, unii subiecti tind sa repete mereu aceleasi comportamente stereotipe; reiau "orbeste" o actiune care s-a dovedit neeficace. Dupa ce se formeaza, o stereotipie este foarte greu de schimbat. Chiar daca individul are si alte alternative obiective, fixatia sa comportamentala anuleaza practic realitatea psihologica a acestor alternative. Uneori stereotipia are efecte adaptative. Refugiul n automatism reduce anxietatea, sporeste perseverenta, dilueaza presiunea unor probleme pentru care individul nu are nca solutii, etc. ~ Regresia Confruntat cu o situatie frustranta, individul poate recurge la un comportament din copilarie care i-a conferit

securitate (de exemplu, va striga numele mamei) sau la un comportament simplist, primitiv, anterior aparitiei frustrarii. De exemplu, copii frustrati n jocul lor au renuntat la joaca recurgnd la comportamente revolute: leganarea, suptul degetului, etc. Regresia poate fi att comportamentala, ct si afectiva. ntr-o perioada de tristete pricinuita de nerealizarea unei dorinte, revederea unor fotografii dintr-o perioada fericita ne poate induce emotii similare. Ca atare, se poate spune ca reactiile imediate la frustrare au att valente pozitive , ct si negative. Daca ele fac mai suportabila situatia de frustrare, daca consecintele lor ulterioare sporesc adaptabilitatea persoanei, ele sunt expresia ncercarii de a rezolva frustrarea. Daca, nsa, aceste reactii se prelungesc dupa stingerea frustrarii sau daca sunt transferate la situatii necorespunzatoare, atunci sunt semnul unei tulburari a echilibrului psihic. Decontextualizate si automatizate, reactiile imediate la frustrare devin mecanisme de aparare, de adaptare. Astfel, se cuvine sa spunem cteva lucruri si despre ADAPTARE. Aceasta se defineste ca fiind conduita sau comportamentul ce pune organismul n conditii de repliere supla la conditiile variabile ale mediului n care acesta traieste. Ea reprezinta capacitatea organismului de a se modifica n raport cu schimbarile intervenite n conditiile sale de viata si prin care el devine apt de a ndeplini functiile sale. Adaptarea este efortul permanent de a raspunde, pe de o parte la dubla exigenta a identitatii personale, a constantei interne si, pe de alta parte, la diferentierea impusa de obstacolul sau rezistenta lumii exterioare.

Adaptarea se caracterizeaza ca fiind echilibrul care exista ntre actiunile organismului asupra mediului si invers. Deci, adaptarea este o dubla miscare: de asimilare (un anumit fel de a aborda realitatea exterioara) si de acomodare (un anumit fel de a utiliza schemele de comportament anterior elaborate, n raport cu situatia actuala), acesta nefiind altceva dect inteligenta considerata de a fi un instrument subtil al adaptarii. De altfel, J. PIAGET* a si deschis doua mecanisme principale ale adaptarii: asimilare si acomodare. Prin asimilare, individul si antreneaza capacitatile nnascute cautnd ocazii de a le exercita. n acomodare conditiile existentei determina modalitati de adaptare. Capacitatea individuala de adaptare este dependenta de temperament, dar si de atitudinile caracteriale, de tendintele, nazuintele personalitatii. Aspectele cele mai subtile ale adaptarii se fac n conditiile mediului social si se structureaza ca forme de interogare n familie, grupuri sociale, profesiune, colectivitati informale si organizate. Acestea creeaza un profil complex si multidimensionat de roluri si statute sociale prin care se exercita drepturile si responsabilitatile omului n societate. Asadar, adaptarea sociala permite valorificarea personalitatii, capteaza si alimenteaza aportul si creatia ei. n psihanaliza, adaptarea este considerata ca fiind un mecanism de aparare a Eului (FREUD). Att adaptarea ct si apararea constituie mecanisme de homeostazie, de pastrare a echilibrului personalitatii si ele duc la consolidarea si constanta Eului. Spunem mai sus ca o reactie la frustrare, ca si o forma de adaptare este AGRESIVITATEA. Dar ce este agresivitatea ?

Agresivitatea este unul dintre cuvintele cunoscute de toata lumea, dar conceptul de agresivitate ocupnd un vast cmp al comportamentului uman si de aceea este greu de definit.

*Piaget J.- ,,Psihologia inteligentei,, , Ed.Stiintifica, Buc. 1965Cu toate acestea, agresivitatea este o notiune ce deriva din latinescul agressio care nseamna a ataca. Este deci, o stare a sistemului psihofiziologic prin care persoana raspunde printr-un ansamblu de conditii ostile n plan constient, inconstient si fantasmatic, cu scopul distrugerii, degradarii, constrngerii, negarii sau umilirii unei fiinte pe care agresorul le simte ca atare si reprezinta pentru el o provocare (PUNESCU). Dictionarul WALLMAN defineste agresivitatea ca fiind tendinta de a arata ostilitate prin manifestare de acte agresive; tendinta de a depasi opozitiile ntlnite; tendinta de autoafirmare prin promovarea neabatuta a propriilor interese; hiperenergie n atitudini si reactii; tendinta permanenta de dominare n grupul social sau comunitate. Asadar, agresivitatea exprima nsusirea de a fi agresiv comportamentul caracterizat prin acte de atac, de opunere categorica, tendinta de distrugere. Conduitele agresive sunt sanctionabile deoarece provoaca suferinte. Exista forme de agresivitate contorsionate spre sine nsusi ca si forme latente si exprimate ale agresivitatii. Se considera ca agresivitatea are la baza impulsuri nnascute sau instincte. Totusi exista rezerve fata de aceasta opinie. KONRAD LORENZ a evidentiat (n 1966) faptul ca la animalele cunoscute ca foarte agresive este discutabila agresiunea ca instinct de baza, interspecii, daca convietuiesc mpreuna n ontogeneza timpurie.

n schimb, daca de mici, puii acestor animale ncep sa ucida, devin agresivi si cu instincte de vnatoare ncarcate. Dupa DOLLARD, agresiunea este rezultat al frustratiei (deci este determinata de conditii de existenta). Frustratia duce totodata la agresivitate, dupa acest autor. MILLER restrnge prin ipoteza, considernd ca frustratia duce doar uneori la agresiune si agresivitate. Ca atare, agresivitatea ca impuls este legata de nvatarea sociala. Exista diferente de conduite agresive n functie de nivelul cultural. n colectivitati exista o anumita cantitate de agresivitate stimulata de competitivitate (WHITE). Ca atare, se impun trei idei: (1) Exista o anumita cantitate de agresivitate la care trebuie sa se faca adaptarea chiar n ontogeneza

(2) Energiile agresive pot fi canalizate spre actiuni sociale constructive, pozitive prin care se pot satisface trebuinte ce din lipsa pot fi surse de frustratie si agresivitate. (3) Se pot utiliza activitati competitive (sport - de echipa si de performanta) care consuma agresivitatea nainte de a se transforma ntr-o componenta comportamentala stabilizata violenta. Agresivitatea a fost studiata si de psihanalisti precum LAGACHE, J. LACAN. Se considera ca masochismul sau autopedepsirea sunt forme convertite de agresivitate. Tendinta de autodistrugere si instinctul accentuat al mortii - la fel. Agresivitatea autopedepsirii exprima o opozitie a persoanei mpotriva sa nsasi - care se focalizeaza n imaginea de sine n

situatiile de percepere si intuire a posibilitatii de alterare provocata eventual de "alter". Dupa freudisti agresivitatea latenta trece prin diferite stadii, fiind mai concentrata expresivitatea ei n "stadiul oglinzii" (pubertate) cnd se formeaza functiile multiple ale Eului.

CAPITOLUL II

PROBLEMATICA AGRESIVITII N PSIHOLOGIE, PSIHOPEDAGOGIE sI PSIHOPATOLOGIE2.1. NORMALITATE sI DEVIAN N CONDUITA SOCIAL 2.2. AGRESIVITATE sI COMPORTAMENT AGRESIV 2.3. FORMELE DE MANIFESTARE ALE AGRESIVITII 2.4. AGRESIVITATEA N CADRUL GRUPULUI 2.1. NORMALITATE sI DEVIAN

2.1.1. DEFINIREA CONCEPTELOR:NORMALITATE sI DEVIAN-COMPARAIEOmul este "fiinta cugetatoare reflexiva (DESCARTES), este "masura tuturor lucrurilor" (PROTAGORAS), este "fiinta constienta care aspira catre universal prin integrarea pancosmica" (P. TEILHARD de CHARDIN).

n general, persoana umana are urmatoarele caracteristici: se autoreflecta; se desprinde de lume printr-un proces de individualizare; are o identitate proprie, care-l diferentiaza de ceilalti; se proiecteaza n transcendenta, aspirnd catre un ideal; este fiinta inteligenta care descopera, cunoaste si creeaza; are capacitatea de a realiza o relatie de comuniune sufleteasca cu celelalte persoane (C. ENCHESCU). Acestea ar fi caracteristicile persoanei umane normale. Dar ce este normalitatea? Conceptul de NORMALITATE este strns legat de valorile si normele unei culturi si de ideile social-politice ale epocii istorice respective. Acestea nsa, n cazul omului, pornesc de la aprecierile de ordin biologic, viznd starea de echilibru fiziologic al organismului, ca sistem vital. J. de AJURIAGUERRA* sustine ca "de fapt, normalitatea ca atare nu exista, ea fiind o creatie n cadrul posibilitatilor care ne sunt date si a achizitiilor pe care leam dobndit". Normalitatea se defineste si se apreciaza n raport cu adaptarea. n general, NORMAL este considerat comportamentul psiho-social al majoritatii populatiei unei colectivitati umane, conform normelor social-juridice si valorile modelului cultural. Tot ceea ce se situeaza n afara acestor limite-cadru sunt forme neobisnuite de comportament. Unele dintre ele au caracter

antisocial avnd un caracter rau, negativ din punct de vedere etico-moral.0 Definindu-se comparativ cu starea de normalitate, care reprezinta echilibrul psihic si social, ANORMALITATEA este starea de dezechilibru psihic si social. n ceea ce priveste caracteristicile starii de echilibru (ale normalitatii), CL. HERZLICH distinge urmatoarele aspecte: starea de bine fizic; absenta oboselii; starea de bine psihic; egalitatea dispozitiei emotionale; eficienta activitatii; relatiile pozitive cu ceilalti; adaptarea la realitatea si la situatiile vietii. n functie de existenta acestora, individul adopta un comportament adecvat normal.

* Ajuriaguerra J. - ,,Manual de psihiatrie infantila,,.Masson , Paris,1974Opus acesteia, ANORMALITATEA reprezinta orice abatere de la norma. Ea este o stare de dezechilibru pe mai multe planuri: dezechilibru individual; dezacord n relatiile interpersonale; inadaptare sociala sau la situatiile vietii; devianta comportamentala; nonconformism n raport cu sistemul de valori ale mediului socio-cultural; ostilitate fata de semeni, de grupul social sau institutii.

Prin urmare, un rol esential l are conceptul de norma sociala. Orice individ poate fi o persoana care utilizeaza, transforma sau creeaza normele sociale, cum n egala masura, poate sa le violeze prin modul lui de viata, comportament sau actiuni. Asadar, DEVIANA este o violare a normelor sociale, care constituie ghidul comportamentului. Din aceste considerente, societatea eticheteaza asemenea conduite ca avnd un caracter negativ, antisocial, de tip deviant si le condamna. n timp ce anormalitatea presupune o tulburare de ordin structural sau functional a organismului, a corpului sau a psihicului, devianta presupune o tulburare de functionalitate a

relatiilor sociale; o diminuare a capacitatii de adaptare sociala a individului. Pentru E. SCHUR, devianta implica un mod particular de "a fi" sau de "a face" ale individului cu caracter deviant n raport cu normele impuse de societate, care apar n cadrul comportamentului acestuia si care fac ca persoana respectiva sa se discrediteze n raport cu normele morale, religioase si socialjuridice ale grupului social caruia i apartine. Relatia dintre vrsta si nclinatiile catre comiterea de acte antisociale pare a fi, dupa multi autori, indiscutabila. Astfel, dupa ADOLPHE QUETELET, "vrsta constituie, fara posibilitate de contrazicere, cauza care actioneaza cu cea mai mare energie pentru dezvoltarea sau pentru atenuarea nclinatiei la comportamente agresive (crima)".Dupa cum arata C. OANCEA limitele cadrului social n care traiesc copiii sunt destul de neclar delimitate. Modelarea copilului depinde foarte mult de atitudinile parentale, prin care se ntelege setul de convingeri si conceptii care le conduc, n practica, conduita. La aparitia n familie a unui copil handicapat motor epileptic, psihotic sau numai cu anumite particularitati de reactivitate, reactiile parentale tind sa capete caracterul de rejectie sau de supraprotectie.

n acest sens, C. OANCEA da urmatoarele exemple : (1) Categoria copiilor greu educabili. Acesti copii hiperexcitabili, instabili si cu reactii exagerate, determina adesea atitudini parentale de rejectie, care ar impune o limitare extrema a libertatii de actiune a copilului. Asa s-ar constitui "comportamentul patologic agresiv" si "reactia agresiva nesocializata prelungita". (2) A doua categorie de cazuri este aceea a copiilor adoptati. Tulburarile de comportament la acestia au o frecventa dubla fata de copiii neadoptati. Frecventa

crescuta ar rezulta din nepotrivirea dintre expectantele parintilor si temperamentul copilului. (3) Alta situatie este aceea a tinerilor minori cu tulburari de comportament n crize, datorita unor exacerbari pulsionale. Atitudinea parentala de impunere brusca si violenta a unui regim de viata extrem de restrictiv, cu certuri si conflicte foarte dure, poate genera, de asemenea, reactii agresive nesocializate. (4) Atitudinea parentala de hiperprotectie, cu mpiedicarea accesului la independenta, duce la aparitia unei infantilizari suplimentare. n perioada prepubertara este caracteristica aparitia unei reactii de independenta violente, cu manifestari agresive. Se poate conchide ca n dezvoltarea armonioasa a unei personalitati, de maxima importanta este exemplul parintesc pozitiv, model familial demn de urmat. Valoarea mediului apare de netagaduit n dirijarea comportamentelor. M. STOIAN, trecnd n revista factorii delictogeni " din afara cazurilor patologice ", citeaza: infantilismul, asocialitatea, sentimentele de inferioritate, de frustrare, tensiunile familiale, cauzele afective si educative, brutalitatea fizica si verbala, alcoolismul, regimul moral.. Prin urmare, ori de cte ori se discuta deviantei, aceasta implica trei dimensiuni : dimensiunea sociala, adaptarii individului la modelului socio-cultural ; problema

legata de conformitatea valorile normative ale

-

dimensiunea psihologica, legata de motivatiile si scopul comportamentului individual ;

-

aspectele psihopatologice, legate de descarcarea pulsional-agresiva a tendintelor antisociale ale individului.

n concluzie, afirmam ca devianta este anormalitatea comportamentului produsa prin devieri sau abateri de la normele de conduita sociala impuse de modelul socio-cultural si moral, avnd, ca urmare, acte antisociale.

Prin urmare, tulburarea de comportament poate fi privita ca o dificultate de adaptare : inadaptare sau neadaptare. Pna la pubertate sau, mai precis, la vrsta scolaritatii mici, comportamentul deviant se manifesta mai ales ca " inadaptare sociala, familiala sau scolara si rareori ca manifestari antisociale " ( URSULA sCHIOPU ).

2.1.2 PROFILUL PERSONALITII DEVIANTULUIR. A. DENTLER si K. T. ERICKSON ipoteze n geneza comportamentului deviant : propun trei

a) Comportamentul deviant tinde sa fie indus, permis si sustinut de un anumit tip de grup social favorizant ; b) Functiile comportamentului deviant mentinerea stabilitatii grupului respectiv ; ajuta la

c)

Grupul poate rezista numai prin calitatea de a fi deviant a comportamentului membrilor sai .

Dar pentru ca cele de mai sus sa fie posibile, trebuie ca individul care apartine unui " grup de delincventi " sau are el nsusi un comportament deviant, sa " dispuna " de o anumita structura a personalitatii sale. Ca atare, se considera ca, ori de cte ori se vorbeste despre conduite de tip deviant, elementul central care trebuie luat n considerare este Eul individual si, mai ales, dinamica si structura

acestuia. Din aceasta perspectiva, deviantele trebuie considerate ca reprezentnd o problematica a Eului. n acest sens, dinamica si structura Eului individual prezinta doua aspecte deosebit de importante : 1) Eul de tip tare cu o dinamica reactiva, situatie n care "abaterea" de la normalitate se poate manifesta fie sub forma " afirmarii ", fie sub forma " violentei ". Afirmarea latura activa a Eului tare - se caracterizeaza prin dominanta, demonstrativitate si histrionism. Violenta latura haotica a Eului tare - se caracterizeaza prin impulsivitate, caracter irational, nereflexiv si heteroagresivitate. n timp ce prima este orientata n raport cu valoarea Supra-Eului moral, cea de-a doua este orientata n raport cu pulsiunile primare inconstiente . 2) Eul de tip slab cu o dinamica areactiva, n care "abaterea" de la normalitate se poate manifesta fie sub forma " refugiului ", fie sub forma de "dependentei". Refugiul - latura inactiva a Eului slab - se caracterizeaza prin retragere n fata situatiilor vietii, cu izolare pna la anularea autoagresiva a individului. Ea se caracterizeaza prin defetism, anxietate, autoagresivitate, pierderea ncrederii prin devalorizarea propriei persoane. Dependenta - latura amorfa a Eului slab - se caracterizeaza prin imaturitate afectiva a persoanei, care nu atinge gradul de realizare completa, lipsa unei imagini de sine, a unei valori personale. Ea se caracterizeaza prin submisivitate, nevoia de protectie (neputnd exista independent, ci numai prin altii ), frustrare (vezi schema ).

Pe baza celor de mai sus, poate fi stabilit un profil al personalitatii deviante. Acest profil va fi marcat de aspectele psiho-sociale de tip deviant. Semiologia deviantului este reprezentata prin urmatoarele grupe de manifestari : 1) Un anumit stil de existenta marcat prin urmatoarele : instabilitate, impulsivitate, inadaptabilitate, tendinta la mitomanie, disimularea actelor comise.

2) O copilarie tulburata, n care notam : alternanta de apatie si surescitare, activitate scolara neregulata, acte de indisciplina, crize de mnie, fugi. 3) Accentuarea acestor tulburari n perioada adolescentei, cnd apar : conflicte cu autoritatea ( parinti, educatori ), instabilitate sau inegalitate scolara urmata de esecuri, frecventarea unor grupe marginale sau delictuale la care se asociaza ( furt, lovire ), frecventarea fugilor, tentative de suicid, consumul de alcool, prostitutie sau homosexualitate, sustragerea de la executarea serviciului militar, dezertari din armata, stari reactive ( C. ENCHESCU ).

Elementul esential al deviantului este dezechilibrul moral care antreneaza modificari psihice de comportament si constiinta. La el anomalia de personalitate se traduce prin dificultati de adaptare sau printr-o permanenta stare de inadaptare la normele si legile vietii sociale, folosind drept compensare diferite forme de manifestare, dupa cum vom vedea n continuarea lucrarii.

2.2. AGRESIVITATE sI COMPORTAMENT AGRESIV2.2.1 AGRESIVITATEA- PREZENTARE GENERAL -

Agresivitatea este unul dintre cuvintele cunoscute de toata lumea si de aceea este greu de definit. n general, conceptul de AGRESIVITATE deriva din latinescul agressio care nseamna a ataca. Este, deci, o stare a sistemului psihofiziologic prin care persoana raspunde printr-un ansamblu de conduite ostile n plan constient, inconstient si fantasmatic, cu scopul distrugerii, constrngerii, negarii sau umilirii unei fiinte pe care agresorul le simte ca atare si reprezinta pentru el o provocare ( PUNESCU ). Pe de alta parte, se considera si este n mare masura acceptata ideea ca un copil este potential agresiv nca din momentul nasterii, iar psihanalistii cu experienta n tratamentul copiilor afirma ca acestia (copiii) detin (au) fantezii destructive de o intensitate nspaimntatoare . n acest sens, se considera ca ostilitatea sau mediul nefavorabil reprezinta sursa pentru agresivitatea infantila. La acestea am putea adauga : frustrarea, dispozitia nnascuta pentru agresivitate si nu n ultimul rnd efectele programelor T.V. Ca atare, denumim AGRESIVITATE toate acele actiuni voluntare orientate asupra unei persoane sau a unui obiect care au drept motiv producerea - ntr-o forma deschisa sau simbolica - a unei pagube, jigniri sau dureri . Din cele de mai sus rezulta ca cea mai importanta problema care apare este aceea a caracterului voluntar al actului agresiv. n general, literatura de specialitate accepta voluntaritatea actiunii drept criteriu al aprecierii agresivitatii (SEARS; MACCOBY; LEWIN; BANDURA si WALTERS) n pofida faptului ca propriu-zis intentia nu tine de actiune, ci este doar premisa actiunii, si ca descoperirea intentiei care sta la baza actului ridica frecvent dificultati

serioase. si anume, caracterul intentionat al actului nu este neaparat identic cu provocarea constienta a pagubei sau a jignirii, si sunt cazuri cnd, pe buna dreptate parintele sau pedagogul, presupun agresivitate chiar si atunci cnd copilul care a provocat paguba sau durerea se simte nevinovat. n acest sens, BUS (1961) spune ca poate fi scutit de nvinuirea de a fi agresiv omul care ntr-un " rol social recunoscut " produce cuiva durere sau neplacere. (Un exemplu de rol social recunoscut poate fi sarcina de educare sau disciplinare realizata de pedagog sau parinte ). Tot BUS afirma ca daca parintele sau pedagogul actioneaza doar sub masca rolului, deoarece durerea, neplacerea sau disperarea cauzate copilului constituie pentru ei sursa de satisfactii emotionale, atunci actul lor este calificat ca fiind agresiv. Pe de alta parte, se cuvine sa enumeram principalele criterii de "grupare" a comportamentelor agresive. Acestea sunt urmatoarele: 1. Continutul moral al comportamentului.n acest sens, distingem: agresivitate antisociala (distructiva) orientata mpotriva colectivitatii, si agresivitate prosociala care serveste intereselor colectivitatii si ale individului. Ca atare, pedeapsa data de educator este agresivitate prosociala n cazul n care, pe de o parte, ea ramne n cadrul asteptarilor culturale legate de rolul dat, iar pe de alta parte, daca ea nu are drept motiv razbunarea