LUCRARE DE DISERTAȚIE · 2019. 4. 12. · LUCRARE DE DISERTAȚIE COORDONATOR ȘTIINȚIFIC:...

UNIVERSITATEA POLITEHNICA TIMIȘOARA

Facultatea de Management în Producție și Transporturi

LUCRARE DE DISERTAȚIE

COORDONATOR ȘTIINȚIFIC:

Prof.dr.ec. Vasile DURAN

ABSOLVENT:

Stevanka VUCOIEV

2018

UNIVERSITATEA POLITEHNICA TIMIȘOARA

Facultatea de Management în Producție și Transporturi

Analiza performanței economice și

financiare la nivelul firmei.

Studiu de caz: Dunca Expediții S.A.

COORDONATOR ȘTIINȚIFIC:

Prof.dr.ec. Vasile DURAN

ABSOLVENT:

Stevanka VUCOIEV

2018

UNIVERSITATEA POLITEHNICA TIMISOARA

FACULTATEA DE MANAGEMENT ÎN

PRODUCŢIE ŞI TRANSPORTURI

DEPARTAMENTUL DE MANAGEMENT Aprobat la :_______

DECAN

___________

(semnătura)

PLAN TEMATIC

pentru lucrarea de disertaţie

Proiectul de diplomă dat studentului_________________________________________

1.Tema lucrării__________________________________________________________

_____________________________________________________________________________

_____________________________________________________________________________

2.Termenul pentru predarea lucrării________________________________________

_____________________________________________________________________________

_____________________________________________________________________________

_____________________________________________________________________________

3.Conţinutul părţii scrise a lucrării (enumerarea problemelor care vor fi rezolvate)____

_____________________________________________________________________________

_____________________________________________________________________________

_____________________________________________________________________________

4.Enumerarea materialului grafic (cu indicarea precisă a desenelor obligatorii)_______

_____________________________________________________________________________

_____________________________________________________________________________

_____________________________________________________________________________

5.Consultaţii pentru lucrare (cu indicarea părţilor din lucrare pentru care solicită

consultarea)____________________________________________________________________

_____________________________________________________________________________

_____________________________________________________________________________

_____________________________________________________________________________

_____________________________________________________________________________

6.Data eliberării temei_______________________________________

Tema primită a fost dusă la îndeplinire.

Data____________________ CONDUCĂTOR

________________________ _______________

(semnătura) (semnătura)

Evaluarea lucrării de disertaţie de către conducătorul ştiinţific

Absolvent:

Tema proiectului de diplomă:

Conducătorul proiectului:

Lucrarea are parte aplicativă:

Realizarea practică a lucrării implică cunoştinţe din: - -

...............................................................................................................................................................

...............................................................................................................................................................

A. Structura lucrării

a. lucrarea are o structură: - - specială (acceptată de conducător)

...............................................................................................................................................................

...............................................................................................................................................................

....... puncte (0-4 puncte)

b. ponderea părţilor lucrării: prefaţă, prezentarea temei, documentare: 5%; fundamentarea

teoretică a temei: 50%; partea aplicativă: 40%; concluzii şi bibliografie: 5%

...............................................................................................................................................................

...............................................................................................................................................................

..... puncte (0-6 puncte)

TOTAL A: ..... PUNCTE (0-10 puncte)

B. Conţinutul lucrării

a. Evaluarea structurării capitolelor (corectitudine, coerenţă)

...............................................................................................................................................................

...............................................................................................................................................................


b. Evaluarea gradului şi manierei de utilizare a surselor bibliografice (existenţă, mod de referire,

măsura utilizării, respectarea standardelor)

...............................................................................................................................................................

...............................................................................................................................................................


c. Dezvoltarea teoretică a subiectului (coerenţă, consistenţă, claritate, măsura utilizării acesteia în

partea aplicativă)

...............................................................................................................................................................

...............................................................................................................................................................


d. Partea aplicativă (mod de prezentare, experienţa empirică, corectitudine, consistenţă, grad de

finalizare)

...............................................................................................................................................................

...............................................................................................................................................................


e. Contribuţii originale

...............................................................................................................................................................

...............................................................................................................................................................


f. Gradul de finalizare a temei propuse (capacitatea de evidenţiere a rezultatelor şi concluziilor)

...............................................................................................................................................................

...............................................................................................................................................................


g. Gradul de independenţă în elaborarea lucrării

...............................................................................................................................................................

...............................................................................................................................................................


TOTAL B: ..... PUNCTE (0-80 puncte)

C. Forma lucrării (estetica lucrării/forma de redactare, complexitatea materialului grafic - daca este

cazul)

...............................................................................................................................................................

...............................................................................................................................................................

TOTAL C: ..... PUNCTE (0-7 puncte)

D. Practica şi cercetarea efectuate în vederea elaborării lucrării

...............................................................................................................................................................

...............................................................................................................................................................

TOTAL D: ..... PUNCTE (0-3 puncte)

Conducătorul proiectului de diplomă a purtat o discuţie finală cu absolventul?

Calcul total general: A+B+C+D= ......... PUNCTE Nota: A+B+C+D /0.1= ……..

Data: ............................ Semnătura conducătorului proiectului de diplomă

1

CUPRINS

Introducere ...................................................................................................................................... 2

Capitolul 1. Conceptul de performanță economică .................................................................... 4

1.1. Considerații privind analiza viabilității manageriale ............................................................. 4

1.2. Modalități și indicatori de cuantificare a viabilității economico-manageriale la nivel de

firmă.................................................................................................................................................. 6

1.3. Conceptul de sustenabilitate ................................................................................................ 14

1.4. Conceptul de risc .................................................................................................................. 18

1.5. Procesul de management al riscului .................................................................................... 25

Capitolul 2. Performanța economico-managerială a firmei Dunca Expediții ...................... 28

2.1. Prezentarea Societății pe Acțiuni DUNCA EXPEDIȚII ..................................................... 28

2.2. Date economice ale S.C. Dunca Expediții S.A. ................................................................... 37

2.3. Analiza SWOT .................................................................................................................... 38

2.4. Analiza potențialului uman și productivității muncii .......................................................... 42

2.5. Analiza patrimonială............................................................................................................ 43

Capitolul 3. Investiție viabilă pentru S.C. Dunca Expediții S.A. ............................................ 46

3.1. Reînnoire parcului de autovehicule ..................................................................................... 46

3.2. Calculul indicatorilor de eficiență economică ...................................................................... 46

Capitolul 4. Concluzii și propuneri ............................................................................................. 55

Bibliografie .................................................................................................................................... 57

Anexe............................................................................................................................................. 58

Anexa nr. 1 – Chestionar ................................................................................................................ 58

Anexa nr. 2 – Oferte de preț ........................................................................................................... 63

2

Introducere

Prin performanță economică se înțelege obținerea de performanțe financiare eficiente și

abilitatea de a opera în activitatea operațională. Firma trebuie să demonstreze că își poate plăti

obligațiile și datoriile în mod regulat, fără să supună la nici un risc desfășurarea normală a

activității.

Analiza performanței economice este o etapă de mare importanță deoarece prin

intermediul său, se creeaza premisele necesare pentru fundamentarea punctelor forte, a punctelor

slabe și a cauzelor care le generează.

Viabilitatea economică reprezintă un proces amplu și complex în diagnosticarea

activității întreprinderii. Acest proces studiază capacitatea firmei de a fi competitivă pe piață, în

raport cu firmele concurente care au acelaș produs sau serviciu.

O întreprindere poate fi viabilă chiar daca nu este eficientă economic în orice moment al

activității sale, consumând din acumulările făcute anterior sau mizând pe acumulările viitoare,dar

este întotdeauna viabilă când este și eficientă economic.

Astfel, viabilitatea este definită ca ceva ce este în stare să trăiască sau să dureze timp

îndelungat, ceva apt de a avea o existență îndelungată.

Credem în performanța economică a unei firme deoarece acesta furnizeaza servicii mai

eficient și satisface cerințele clientelei.

Lucrarea presupune o analiză a situației în care se află firma Dunca Expediții S.A.

având la bază două probleme cu care se confrunta firmele din ziua de astăzi: sustenabilitatea și

riscul la care se supun acestea.

Scopul lucrării este să analizeze, printr-un studiu de caz, conceptul și fenomenul de

viabilitate și performanță economică la nivelul firmei. Pentru aceasta se va aminti și de

sustenabilitate, dar și de riscurile posibile într-o întreprindere.

Aceste concepte au fost analizate pe societatea comercială Dunca Expediții S.A.

Printre obiectivele principale urmărite în cadrul lucrării se regăsesc următoarele:

- Prezentarea aspectelor teoretice și a conceptelor cu care se operează pentru ca o

întreprindere să fie viabilă din punct de vedere economic și financiar

Introducere

3

- Analiza viabilității societății comerciale Dunca Expediții S.A.

- Descrierea oportunităților de investiție la firma aleasă;

- Analiza investiției viabile pentru imbunătățirea poziției pe piață a firmei Dunca Expediții

S.A.

Elaborarea lucrării de disertație cuprinde: capitolele, subcapitolele, bibliografia aferentă

și anexele.

Tematica este structurată în trei capitole principale și un capitol cu concluzii și

propuneri.

În primul capitol am prezentat noțiuni teoretice despre performanță și viabilitate la

nivel de firmă, dar și legătura între aceasta și procesele de sustenabilitate și risc.

În a doilea capitol am prezentat societatea Dunca Expediții S.A. și calculul indicatorilor

de eficiență economică ce indică nivelul de viabilitate al acesteia.

În al treilea capitol am descris oportunitățile de investiții viabile la societatea comercială

Dunca Expediții S.A., prezentarea a două variante posibile, precum și rezultatele pentru ca firma

să devină viabilă.

Nu în ultimul rând doresc să mulțumesc cu multă recunoștință domnului Profesor

Doctor Economist Duran Vasile pentru prețioasele îndrumări acordate pe parcursul efectuării și

redactării prezentei lucrări.

Mulțumesc și întregului colectiv de cadre didactice pentru formarea mea profesională.

4

Capitolul 1. Conceptul de performanță economică

1.1. Considerații privind analiza viabilității manageriale

Viabilitatea întreprinderii presupune capacitatea de a exista o perioadă cât mai mare în

competiție cu alte întreprinderi ce produc același produs/serviciu.

Viabilitatea unei întreprinderi1 constă în capacitatea acesteia de a fi cât mai competitivă

pe piață, în raport cu firmele concurente ce au același produs sau serviciu.

O întreprindere poate fi viabilă chiar dacă nu este eficientă economic în orice moment

al activității sale, consumând din acumulările făcute anterior sau mizând pe acumulările viitore,

dar este întotdeauna viabilă dacă este și eficientă economic.

Astfel, viabilitatea este definită ca ceva ce este în stare să trăiască sau să dureze timp

îndelungat, ceva apt de a avea o existență îndelungată.

Managerul unei firme are la dispoziția sa un instrument de evaluare a viabilității afacerii

pe care o conduce. Acest instrument constă în analiza principalilor indicatori financiari, întălniți

și sub numele de coeficienți ce oferă o imagine sintetică a stării de viabilitate financiară a firmei.

2

Evaluarea viabilității economice a întreprinderii se face cu ajutorul unui sistem de

indicatoricare pot fi grupați în următoarele categorii:

- Indicatori de lichiditate;

- Indicatori de rentabilitate;

- Indicatori de finanțare pentru datorii;

- Indicatori de activitate.

Problematica lichidității și solvabilității firmei este suficient de complexă, fiind tratată

în literatura de specialitate , dar se crează uneori confuzii.

Lichiditatea se referă la proprietatea elementelor patrimoniale de a se transforma în

bani, aceasta putând fi și un criteriu de grupare a posturilor în bilanț. Deci, ar fi un raport între

1 Duran V., Finanțele societăților comerciale, Ed. Eurostampa, Timișoara,2001, p. 21

2 Nicolae O., Metode și tehnici manageriale moderne, Ed. Tribuna Economică, 2005, p. 65

Conceptul de performanță economică

5

elementele de activ, în sensul că se poate stabili cât din valoarea activului se află sub forma

lichidă în conturile de disponibilități bănești, și cât pot să devină lichide imediat (de exemplu:

creanțele, stocuri de produse finite etc.)

Solvabilitatea reprezintă capacitatea firmei de a face față obligațiilor sale bănești,

respectiv de a-și onora plățile la termene scadente. Aici intervine comparația dintre elementele

de activ și pasiv, respectiv disponibilități și obligații.

De aceea este foarte importantă analiza diagnostic a firmei, întrucât acesta este modul

prin care firma poate să-și identifice propriile puteri și slăbiciuni, în raport cu mijloacele de care

dispune, precum și cu oportunitățile ce se ivesc și amenințările la adresa ei. De aici, conducerea

întreprinderii dobândește posibilitatea de a găsi soluții optime de rezolvare a problemelor sau de

optimizare a dezvoltării activității.3

O definiție este prezentată de O. Nicolescu, care consideră, că diagnosticarea firmei

poate fi definită ca ”acea metodă folosită de manageri, pe baza construirii unei echipe

multidisciplinare, de manageri și executanți, al cărei conținut principal constă în identificarea

puctelor forte și slabe ale domeniului analizat, cu evidențierea cauzelor care le generează,

finalizată în recomandări cu caracter corectiv sau de dezvoltare”.

Același punct de vedere îl au și I. Verboncu și I. Popa, care afirmă: ” ca metodă de

management, diagnosticarea asigură investigarea firmei și a componentelor sale procesuale și

structurale cu ajutorul unui instrumentare specific în vederea depistării cauzelor principalelor

puncte forte și slabe și, pe baza aceasta, formularea de recomandări de amplificare a potențialului

de viabilitate al acesteia”.4

Astfel că, unul dintre obiectivele principale ale diagnosticării constă în determinarea

potențialului de viabilitate economică și managerială.

Analiza viabilității economice necesită o urmărire permanentă a eventualelor probleme

referitoare la:

- Analiza poziției concurențiale a firmei;

- Analiza costurilor de producție;


4 Verboncu I., Diagnosticarea firmei , Editura Tehnica, Bucuresti, 2001, pag. 276


6

- Analiza rentabilității;

- Analiza patrimonială;

- Analiza potențialului uman și al productivității muncii.

1.2. Modalități și indicatori de cuantificare a viabilității economico-manageriale

la nivel de firmă

Potențialul de viabilitate economică poate fi analizat cu ajutorul corelațiilor dintre cifra

de afaceri, fondul de salarii, productivitatea muncii și salariul mediu.

Starea de sănătate a firmei pe termen mediu și lung este evidențiată și de respectarea

corelațiilor:5

ICA≥IFS≥INS

În analiza circulației și fluctuației de personal se folosesc date despre totalul de intrări și

ieșiri de personal și s-au folosit coeficienți, precum:

- Coeficientul intensității intrărilor se obține raportând numărul de salariați intrați în

întreprindere într-un an și numărul total de salariați în acel an;

- Coeficientul intensității ieșirilor se obține raportând numărul de salariați ieșiți din

întreprindere într-un an și numărul total de salariați în acel an;

- Coeficientul circulației totale se obține raportând suma dintre intrările și ieșirile de

salariați și numărul total al acestora;

- Coeficientul fluctuației forței de muncă care se obține raportând numărul lucrărilor

plecați din proprie inițiativă și prin desfacerea contractului de muncă la numărul total de

personal.

Mișcare totală de personal = total intrări de personal – total ieșiri de personal

Productivitatea muncii (W) este indicatorul care reflectă eficiență utilizării resurselor

umane și se calculează ca raport între cifra de afaceri și numărul de salariați.

𝑊 =CA

NS

5 Duran V., Finanțele socitetăților comerciale, Ed. Eurostampa, Timișoara, 2001, p.35


7

Factorul decisiv în creșterea productivității muncii în economie îl constituie progresul

tehnic.

Productivitatea muncii este considerată cel mai relevant indicator utilizat în analizele

economice. Ea constă în capacitatea forţei de muncă de a crea într-o perioadă de timp un anumit

volum de utilităţi (bunuri şi servicii). Acest indicator realizează compatibilitatea între factorii

materiali şi cei umani ai producţiei, ea exprimând rodnicia cu care este utilizat factorul de

producţie.6

Nivelul productivităţii muncii se măsoară fie prin calitatea şi cantitatea bunurilor

obţinute şi a serviciilor prestate într-o unitate de muncă, fie prin cheltuiala de muncă care revine

pe o unitate de bun economic şi se determină ca mărime medie şi marginal7ă:

a) Productivitate medie a muncii (WL), se determină ca indicator calitativ de maxim

(WLM), prin raportarea producţiei obţinute (Q) la factorul muncă utilizat (L), iar ca indicator

calitativ de minim (WLm), prin raportarea factorului muncă utilizat (L) la producţia obţinută (Q),

folosind relaţiile:

L

QWLM

T

pQ

Wi

n

1i

i

LM

Q

LW Lm

i

n

1i

i

Lm

pQ

TW

b) Productivitatea marginală a muncii, sau produsul marginal al muncii – (W'L), se

determină, ca indicator calitativ de maxim (W'LM), prin sporul de producţie (Q) obţinut ca

urmare a utilizării unei unităţi suplimentare de muncă (L), în condiţiile în care ceilalţi factori

sunt presupuşi constanţi, iar ca indicator calitativ de minim (W'Lm), prin sporul de factori de

producţie (L) necesar pentru a sporii producţia cu o unitate, ceilalţi factori rămânând

neschimbaţi, folosind relaţiile:


7 Duran V., Finanțele societăților comerciale, Ed. Eurostampa, Timișoara, 2001, p. 40


8

L

Q'W LM

L

p.Q

'W

n

1iii

LM

p.Q

L'W Lm

n

1iii

Lm

p.Q

T'W

în care: p- preţul de vânzare unitar.

Analiza comportamentului producţiei în raport cu factorul muncă (L) evidenţiază

variabilitatea productivităţii medii şi marginale a muncii, variabilitate ce poate fi exprimată

printr-un grafic.

Creşterea productivităţii muncii are o importanţă deosebită pentru agenţii economici,

care urmăresc o productivitate sporită a factorilor de producţie. Ea reprezintă procesul prin care

acelaşi volum de muncă se concretizează într-o cantitate mai mare de bunuri şi servicii sau

invers, aceeaşi masă de bunuri şi servicii se realizează cu un volum mai mic de muncă. Creşterea

productivităţii muncii are un caracter legic şi presupune schimbarea în factori de producţie, în

modul lor de combinare etc., astfel încât acelaşi volum de muncă dobândeşte forţa de a produce

o cantitate mai mare de bunuri. De aceea, activitatea practică trebuie să ţină seama de un întreg

complex de factori pentru a asigura o creştere a productivităţii muncii la toate nivelele economiei

naţionale.8

Evidențierea eficienței utilizării resurselor umane se poate utiliza cu ajutorul unor

corelații de ordin cantitativ și calitativ.9

Corelația de ordin cantitativ se reflectă în dinamica unor indicatori de ordin cantitativ,

precum indicele cifrei de afaceri, indicele fondului de salarii și indicele numărului de salariați.

ICA≥IFS≥INS

Corelația de ordin calitativ exprimă raporturile dintre doi indicatori importanți de

eficiență, și anume productivitatea muncii și salariul mediu.




9

Iw≥Is

În analiza potențialului material sunt abordate cele două categorii de active, fixe și

circulante, prin prisma volumului, structurii, dinamicii și eficienței lor.

Eficiența mijloacelor fixe poate fi determinată folosind indicatorii:

- Cifra de afaceri la 1000 lei mijloace fixe

- Profit la 1000 lei mijloace fixe

Utilizarea eficientă a mijloacelor fixe impune ca indicele productivității să îl devanseze

pe cel al înzestrării tehnice.

IW≥IGI

Gradul de înzestrare tehnică este pentru întreprindere un indicator important care

reflectă materializarea efortului investițional pe care intreprinderea l-a făcut. Acest grad de

dotare tehnică trebuie analizat însa în dinamica și corelat cu indicatorul cifrei de afaceri,

deoarece există situații când ponderea mijloacelor fixe direct productive este redusă în total

mijloace fixe, ca urmare a unor dezafectări de secții, sectoare, ateliere, dar si ca urmare a unor

deficiențe în sistemul de aprovizionare tehnico-materială.

Gradul de înzestrare tehnică este raportul între valoarea mijloacelor fixe și numărul de

salariați.

𝐺𝐼 =MF

NS

Analiza eficienței utilizării activelor circulante se face calculând viteza de rotație a

activelor circulante și durata recuperării creanțelor.10

Viteza de rotație se exprimă prin numprul de rotații al stocurilor:

𝑁𝑟 =CA

Ac

𝑁𝑟 =CA

stocuri



10

Durata rotaței se calculează cu formula:

Ḋ =360

Nr

Creanțele reprezintă actele prin care se certifică dreptul creditorului de a primi, la un

anumit termen, o sumă de bani sau alte bunuri economice sau valori de la debitori.

Durata recuperării creanțelor se obține cu:

𝐷𝑅𝐶 =Creanțe

CA x 365

Analiza dinamicii și structurii cheltuielilor are la bază datele din contul de profit și

pierdere și din costul de venituri și cheltuieli. Rata cheltuielilor se calculează cu relația:

𝑅𝑐ℎ =Cheltuieli

CA x 100

Rata de rentabilitate reprezintă un raport între un indicator de rezultate (profit sau

pierdere) şi un indicator care reflectă un flux de activitate (cifra de afaceri netă, resurse

consumate) sau un stoc (capital propriu, active totale)11. Rata rentabilităţii este o mărime relativă

care exprimă gradul în care capitalul în întregul său aduce profit. În ansamblul indicatorilor

economico-financiari rata rentabilităţii se situează printre cei mai sintetici indicatori de eficienţă

ai activităţii întreprinderii2 . În profit şi rata rentabilităţii se reflectă rezultatele activităţii

întreprinderii din toate stadiile circuitului economic.12 Comparativ cu costurile pe produs, care

reflectă rezultatele din stadiul producţiei, rata rentabilităţii le sintetizează şi pe cele din stadiul

distribuţiei. Rata rentabilităţii, ca indicator de eficienţă, poate căpăta forme diferite, după cum se

ia în considerare profitul brut sau profitul net la numărător, sau se schimbă baza de raportare care

exprimă efortul sau cheltuiala procesului de producţie. Diferitele modele utilizate pentru

exprimarea ratei rentabilităţii au putere informativă diferită, oglindind eficienţa diferitelor laturi

ale activităţii economice ale întreprinderii. Indicatorii construiţi în funcţie de capitalul avansat

sau ocupat exprimă predominant interesele investitorilor, în timp ce indicatorii construiţi pe

resurse consumate exprimă preponderent interesele managerilor unităţii economice. Principalele

11 Gh. Vâlceanu, V. Robu, N. Georgescu, Analiză economico-financiară, Editura Economică, Bucureşti,

2004, pag. 269



11

rate de rentabilitate utilizate în analiza economico-financiară a întreprinderii sunt: rata

rentabilităţii comerciale, rata rentabilităţii resurselor consumate, rata rentabilităţii economice,

rata rentabilităţii financiare.13

Analiza rentabilități poate fi realizată cu ajutorul a doi indicatori: profit și rata

rentabilității14. Foarte importante sunt și datele rentabilității întrucât acestea exprimă gradul în

care capitalul sau folosirea resurselor aduc profit.

Rata rentabilității costurilor reflectă modul în care firma a gestionat resursele care au

intrat în costuri.

𝑅𝑐 =Pb

ChT x 100

Rata rentabilității venturilor = Profit brut/venituri totale

𝑅𝑣 =Pb

VT x 100

Rata rentabiltății activelor totale = profit brut / active totale

𝑅𝑎 =Pb

AT x 100

Ca definiţie , rata rentabilităţii economice reflectă raportul dintre un rezultat economic

şi mijloacele economice angajate pentru obţinerea acestuia15. Avantajele induse de rata

rentabilităţii economice în câmpul analitic se datorează faptului că ea este independentă de

structura financiară, politica fiscală a statului prin care se impozitează profitul, precum şi de

elementele excepţionale.16

Rata rentabilității economice = profit brut / capital permanent

𝑅𝑒 =Pb

Cp x 100


14 L. Spătaru, Analiză economico-financiară, Editura Economică, Bucureşti, 2004, pag. 395

15 Al. Gheorghiu, Analiză economico-financiară la nivel microeconomic, Editura Economică, Bucureşti,

2004, pag. 195

16 P. Brezeanu, Diagnostic financiar: Instrumente de analiza financiară, Editura Economică, Bucureşti,

2003, pag. 163


12

Rata rentabilității financiare arată capacitatea capitalului investit de a aduce profit.

𝑅𝑓 =Pb

Cpropriu x 100

Patrimoniul reflectă valoarea economică a firmei, capacitatea acesteia de a face față

necesităților financiare.

Analiza funcțională a situației financiar-patrimoniale este centrată pe fondul de rulment

și pe necesarul de fond de rulment.

Fondul de rulment reprezintă partea din capitalul permanent destinată şi

utilizată pentru finanţarea activităţii curente de exploatare. Concret, acesta constituie diferenţa

dintre capitalul permanent şi activele imobilizate, sau altfel spus, excedentul

capitalurilor permanente asupra activului imobilizat.

Fondul de rulment apare ca o marjă de securitate financiară care permite întreprinderii

să facă față, fără dificultate, riscurilor diverse pe termen scurt fiind expresia realizării echilibrului

financiar pe termen lung și a contribuției acestuia la înfăptuirea echilibrului pe termen scurt.

Valoarea fondului de rulment trebuie sa fie egala cu suma corespunzatoare acoperirii

cheltuielilor lunare, la nivelul lunii cu cheltuielile cele mai mari, dintr-un an calendaristic.

Fiecare proprietar beneficiaza de propriul fond de rulment pentru acoperirea cheltuielilor

curente, asa cum s-a stabilit de Adunarea Generala a Proprietarilor.

Fondul de rulment constituit se utilizeaza numai pentru plata facturilor curente, aferente

consumurilor lunii anterioare. Dupa plata facturilor curente, fondul de rulment se reintregeste

lunar prin incasarea cotelor de contributie afisate pe lista de plata a lunii in curs, avand ca

referinta de calcul aceste facturi curente, corespunzatoare consumurilor lunii anterioare.17

Fondul de rulment este un indicator foarte utilizat de analiza financiară. El servește

măsurării condițiilor echilibrului financiar. Echilibrul financiar rezultă din confruntarea dintre

lichiditățile din activ, adica utilizarea și exigibilitatea resurselor sau datoriilor din pasiv.

Pentru a funcționa normal, o întreprindere trebuie să-și finanțeze nu numai

imobilizările, dar în măsură egală și activele circulante. Întreprinderea are nevoie de stoc minim

17Prelipcean G., Fundamente economice ale investitiilor, Ed. Universitara, Suceava ,2000, pag.32


13

de materii prime și materiale, de un stoc minim de producție în curs și produse finite. Fondul de

rulment exprimă excedentul capitalurilor permanente asupra activului imobilizat. El reprezintă

de fapt, acea parte din capitalurile permanente ce este afectată finanțării ciclului de exploatare.

Fondul de rulment, calculat cu ajutorul bilanțului patrimonial, se obține scăzând

datoriile pe termen scurt din activele circulante:

FR = active circulante – datorii pe termen scurt

Nevoia de fond de rulment se obține cu formula următoare:

NFR = stocuri + creanțe – obligații pe termen scurt

În cadrul analizei patrimoniale, diferența dintre fondul de rulment și nevoia de fond de

rulment prezintă trezoreria netă.18

Fondul de rulment este folosit pentru acoperirea parțială a activelor circulante, iar pentru

asta sunt importante două rate19:

1. Rata de finanțare a capitalului circulant, care se determină cu relația:

𝑅𝑓𝑐𝑒 =Fond de rulment

Active circulante x 100

2. Rata de acoperire a stocurilor calculate cu relația:

𝑅𝑓𝑠 =Fond de rulment

Stocuri x 100

Solvabilitatea și capacitatea de plată a întreprinderii evidențiază proprietatea părții

material a capitalului de a se transforma în bani. Solvabilitatea și capacitatea de plată a firmei se

determină cu ajutorul relațiilor:

Rata lichidității patrimoniului determinat cu relația:

𝑅𝐿𝑃 =Active circulante

Datorii pe termen scurt x 100

Rata lichidității parțiale determinate cu relația:

18 Stoica, M., Investitiile si dezvoltarea durabila, Ed. Universitara, Bucuresti, 2005, pag.53



14

𝑅𝑙𝑝 =Active circulante−Stocuri

Datorii pe termen scurt x 100

Rata solvabilității patrimoniale determinate cu relația:

𝑅𝑆𝑃 =Capitaluri proprii

Total pasiv x 100

Rata datoriilor calculate cu relația:

𝑅𝐷 =Datorii totale

Total pasiv x 100

1.3. Conceptul de sustenabilitate

Contribuția firmelor la un viitor promițător trebuie să fie rezultatul impactului favorabil

sporit al acestora asupra societății, iar acest obiectiv poate fi îndeplinit numai dacă firmele devin

sustenabile. Pentru a-și asuma o asemenea provocare, tot mai multe firme trebuie să integreze

sustenabilitatea în strategiile și operațiunile lor, dar aceasta nu poate fi obținută ușor.

Capacitatea firmei de a obține sustenabilitatea reală depinde de sensibilitatea sa

ambientală și socială. Altfel spus, firma trebuie să devină ecocentrică mai întâi și apoi să ajungă

una care se concentrează asupra sustenabilității, iar toate acestea cer multe eforturi și timp.

Conceptul de sustenabilitate20 denotă legătura indisolubilă dintre mediul natural şi

utilizarea raţională a resurselor naturale în vederea creşterii eficienţei economice pe termen

mediu şi lung. Creşterea economică durabilă incumbă sustenablitatea iar dezvoltarea

durabilă implică mai mult decât creştere economică. Este nevoie de o schimbare în

conţinutul conceptului de creştere economică, aceasta să presupună un consum mai mic de

resurse naturale cu un impact semnificativ asupra rezultatului produs, cu efect de antrenare la

nivelul economiei. Aceste modificări sunt necesare la nivel global, ca parte a unui

pachet de măsuri de menţinere a stocului de capital ecologic, în vederea îmbunătăţirii procesului

de distribuţie a veniturilor şi reduceriigradului de vulnerabilitate al economiei la

crize economice.

20 Izvercian M., Sustenabilitate și Risc, Ed. Politehnica, Timișoara, 2001, p. 21


15

Prin acţiuni centrate pe dezvoltarea umană şi a spiritului antreprenorial, societatea îşi va asigura

un potenţial de generare a unor comportamente economice raţionale, bazate pe utilizarea

eficientă a resurselor, pe conştientizarea pericolului epuizării resurselor şi implicit a posibilităţii

de extensie a pieţei. Procesul economic trebuie să se bazeze pe capacitatea de reproducţie a unor

factori economici preexistenţi, cu durată de utilizare limitată, ceea ce presupune luarea în

considerare a unui stoc de capital ecologic limitat.

Problema economiei este cum anume va potenţa acest stoc de capital ecologic. În acest

sens, se are în vedere procesul de producere şi distribuire a veniturilor pentru susţinerea

acţiunilor de producere a bunăstării economice.

Sustenabilitatea strategică reprezintă implicarea managementului superior care trece

dincolo de conformare și eficiență, pentru a evita riscurile și minimiza costurile.21

În această perspectivă, strategia sustenabilității trebuie să devină strategia firmei, iar

strategia firmei trebuie să devină strategia sustenabilității. Această abordare este necesară pentru

a putea percepe sustenabilitatea ca fiind un obiectiv al întregii firme care încorporează fiecare

aspect al firmei și relațiile sale.

O strategie a sustenabilității adevărate, reală trebuie să se bazeze pe principii sănătoase

sau piloni solizi. Înainte de toate, strategia pentru sustenabilitate a firmei trebuie să se maturizeze

progresiv și să avanseze de la obiectivul egocentric îngust al dominării pieței, al obținerii

primului loc sub aspectul mărimii și al maximizării celei mai eficiente a veniturilor către

obiective sustenabile înalte, mai importante. Apoi, dacă firma dorește să devină cu adevărat

autentică și sustenabilă, managementul său trebuie să devină adeptul gestionării atât a

perspectivei pe termen scurt, cât și a celei pe termen lung, în același timp

Al treilea pilon al strategiei sustenabiltății constă în corelarea reală a acesteia cu toate

activitățile firmei și între acestea și mediul în continuă schimbare. Acest lucru înseamnă că firma

trebuie să aibă o abordare mai responsabilă cu privire la factorii stimulatori determinanți și la

riscurile și ocaziile care influențează strategia firmei, pentru a găsi soluții de durată pentru

obținerea valorii sustenabile a firmei.

Nevoia ca firma să fie deschisă față de explorarea unei palete largi de responsabilități, în

special noi, este un alt principiu. În condițiile economiilor în cădere, clienții, acționarii și piețele

sunt afectați. Firmele trebuie să ia în considerare toate opțiunile strategice care le vor permite să



16

valorifice noile posibilități, dacă oferă ceva de care cei de mai sus au nevoie, are valoare și pe

care ei și le pot permite.

Tot ca pilon al strategiei sustenabilității trebuie să fie considerată redescoperirea

spiritului antreprenorial. Firma trebuie să transforme criza aparentă în ocazii adevărate, să-și

creeze avantajele reale prin transformarea modelului firmei și să obțină profituri justificate pe

seama bunurilor și serviciilor sustenabile.

Ca principiu, dezvoltarea durabilă este necesar a fi aplicată în toate domeniile de

activitate, în scopul satisfacerii nevoilor materiale de bază, pentru a oferi resursele de optimizare

a calităţii vieţii în ceea ce priveşte sănătatea şi educaţia. Dezvoltarea economică în special, ca

orice alt tip de dezvoltare, necesită măsuri de eficientizare a resursei umane în special, dar şi a

altor tipuri de resurse, în general. „Una dintre provocările majore ale dezvoltării durabile este de

a găsi căi de încurajare a activităţilor economice prietenoase pentru mediul înconjurător şi a

descuraja activităţile care provoacă deteriorări ale mediului (poluarea aerului, apelor şi solului,

respectiv subsolului).22

Sustenabilitatea stă în prezent la baza succesului unei afaceri și a continuității acesteia,

iar concentrarea exclusivă pe performanța financiară ar putea duce la pierderea din vedere a unor

aspecte importante pentru companie, dar și pentru societate în ansamblu, așa cum este

gestionarea rațională a resurselor finite ale planetei.

Crearea unor servicii de calitate este doar un aspect al sustenabilității. Multe companii

se implică în activități ce au drept scop îmbunătățirea nivelului de trai.Deși pare un act

filantropic, este în aceași măsură și o decizie rațională în afaceri.

Ceea ce clienții, furnizorii, angajații, guvernul și societatea în general așteaptă de la

companie este schimbarea modelului de afaceri, cu un accent mai mare pus pe sustenabilitate. Cu

totii ne dorim ca afacerea să aibă succes, dar nu cu orice preț. Cu o populație a globului în

creștere, care se străduiește să își îmbunătățească nivelul de trai în contextul unei planete cu

resurse limitate, companiile trebuie să anticipeze schimbările globale și să-și modifice modul de

operare, pentru a ține pasul cu aceste transformări. Provocarea constă în felul în care schimbările

pot sau ar trebui să conducă la o transformare fundamentală, în modul în care organizațiile sunt

22 Gheorghe Zaman, Zenovic Gherasim, Criterii şi principii ale dezvoltării durabile din punct de vedere

al resuselor acesteia, Buletinul AGIR nr. 4 / 2006 – octombrie – decembrie, p. 137


17

conduse și în care acționarii își măsoară succesul. Iar pentru acesta este nevoie de adoptarea unor

raportări integrate care să ofere tuturor părților interesate acces la o gamă largă de informații

despre companie și impactul activității acesteia în comunitate.

Sustenabilitatea este calitatea unei activități de a se desfășura fără a epuiza resursele

disponibile și fără a distruge mediul, deci fără a compromite posibilitățile de satisfacere a

nevoilor generațiilor următoare. Conceptul implică stabilirea unui echilibru între creșterea

economică și protecția mediului și găsirea de resurse alternative.

Sustenabilitatea joacă un rol tot mai important în dezvoltarea companiilor. În acest

context, Uniunea Europeană a adoptat directiva 2014/95, potrivit căreia afacerile cu peste 500 de

angajati care intră sub incidența definiției de afacere de “interes public” au obligativitatea de a

raporta anual o serie de aspecte non-financiare și informații privind activitățile de

responsabilitate socială și sustenabilitate.

Companiile care intră sub incidența acestei directive trebuie să publice, începând cu

anul financiar 2017, o declarație care să conțină descrierea politicilor adoptate în legătură cu

aspectele non-financiare, rezultatele obținute și indicatorii de performanță relevanți pentru

domeniul de activitate.

Așadar, un business sustenabil va încerca să reducă energia folosită, cantitatea de

deșeuri produsă și va organiza acțiuni de protecție a mediului, pentru dezvoltarea comunității și

altele de acest fel.

Sustenabilitatea23 stă la baza succesului unei afaceri și a continuității acesteia, iar

concentrarea exclusivă pe performanța financiară ar putea duce la pierderea din vedere a unor

aspecte importante pentru companie, dar și pentru societate în ansamblu, la fel cum este și

gestionarea rațională a resurselor finite ale planetei.

Încorporarea sustenabilității în modelul de afaceri este importantă, nu doar pentru

obținerea unui avantaj competitiv pentru companii, ci și pentru o creștere eficientă și

responsabilă din punct de vedere social.

Crearea unor produse și servicii de calitate este doar un mic aspect al sustenabilității.



18

Astfel că, multe întreprinderi se implică în activități ce au scop îmbunătățirea nivelului de trai.

1.4. Conceptul de risc

Societatea contemporană este confruntată permanent cu o extraordinară diversitate de

riscuri: riscuri naturale, riscuri profesionale, riscuri ce afectează sănătatea, riscuri ce deteriorează

mediul înconjurător şi au efecte negative asupra generaţiilor viitoare etc., a căror acţiune este

permanentă.

Una dintre numeroasele definiţii date riscului arată ca acesta este o ameninţare, o

posibilitate de producerea a unui eveniment cauzator de pagube, caracterizat, pe de o parte, prin

gravitatea consecinţelor sale şi, pe de alta parte, prin probabilitatea sa de producere.

În timp, conceptul de risc și-a tot schimbat înțelesul, fiind folosit pentru a explica o

multitudine de situații. Un sistem care funcționează pentru a obținere rezultate viitoare este, prin

definiție într-o situație de incertitudine în care diferitele situații au grade de risc, incertitudine sau

chiar de nedeterminare diferite.

În conformitate cu Dicționarul explicativ al limbii române, cuvântul ”risc” provine din

limba franceză ”risque” ce reprezintă un pericol posibil, incovenient posibil sau probabilitatea

de a suporta o pagubă.

În strânsă legătură cu termenul de risc, ne apare și noțiunea de incertitudine. Spre

deosebire de risc, incertitudinea a fost utilizată la începutul modernității ca un termen alternativ

pentru situațiile în care probabilitățile nu puteau fi estimate sau erau necunoscute.

Astfel, se poate spune că riscul și incertitudinea nu constituie un element de alegere, ci

formează o parte a condiției umane. Așa că, a fi rațional economic, nu înseamnă eliminarea

riscului, ci adaptarea la acesta.

Nuanțele care fac diferența dintre risc și incertitudine se regăsesc în teoriile economice

dezvoltate în secolul XIX. Economistul Keynes, afirmă că incertitudinea este ceea ce se

caracterizează prin comportamentele investitorilor și a oamenilor de afaceri în general, pentru că

sunt animații de ”spirite animalice” care prin natura lor, fac subiectul unei analize privind

probabilitatea sau riscul. Conform acestei accepțiuni, se poate spune că la baza incertitudinii stă

lipsa de calcul rațional asupra posibilelor alternative ce le implică acțiunea umană, în timp ce


19

existența unui risc presupune cunoașterea și precizarea prin intermediul rațiunii a unor

probabilități.24

Complexitatea mediului de afaceri, liberalizarea și internaționalizarea fluxurilor

financiare, aduce inovații rapide, piețe financiare diversificate, oportunități noi, dar și riscuri

multiplicate.

Riscul este o componentă esențială a politicii manageriale a oricărui agent economic.

Riscul se manifestă chiar din momentul demarării unei afaceri sau investiții, continuând

cu stabilirea obiectivelor și a condițiilor de desfășurare, apoi cu atragerea surselor de finanțare,

cu implementarea managementului, găsirea piețelor de desfacere și stabilirea prețurilor sau

tarifelor.

În consecință, se poate spune că, alegerea unui obiectiv eronat și luarea unor decizii

manageriale greșite pot genera apariția unui risc, care se va manifesta sub forma pierderilor

pentru respectivele firme.

Ca și definiție a riscului, menționăm că acesta semnifică variabilitatea rezultatului unei

activități sub presiunea mediului inconjurător. Adică, riscul constă în prejudiciul potențial la care

sunt supuse, patrimoniul, interesul și activitatea agentului economic.

O altă definiție dată riscului se referă la faptul că acesta este o amenințare, o posibilitate

de producere a unui eveniment cauzator de pagube, eveniment caracterizat prin gravitatea

consecințelor sale, dar și prin probabilitatea sa de producere.

Riscurile se identifică pe fiecare obiectiv al entității, urmând apoi o monitorizare

permanentă a evoluției lor pentru a le stabili pe cele probabile.

De asemenea, trebuie menționat faptul că, utilizarea concepului ”risc” este des întâlnită

în cadrul activității economice, astfel că, riscul este folosit în cadrul conceptului de gestiune a

unei activități al riscului, ca exprimare a mai multor înțelesuri, precum: accident, pericol,

incertitudine, daună potențială, posibilitate de câștig, incertitudine referitoare la expunerea unei

entități la mediul extern sau intern. Amploarea riscului este dificil de cunoscut, întrucât același

risc poate produce efecte sensibil diferite, în funcție de condițiile în care se produce. Există

metode de caracterizare a riscului, însă rezultatele lor suferă de prezența unor elemente

24 Băilișteanu Ghe., Risc și eficiență în afaceri, Ed. Mirton, Timișoara, 2004, p. 34


20

puternice de subiectivism. Astfel, același risc poate fi deschis, analizat și măsurat în viziuni și

scopuri diferite.

Privind asumarea riscului, acesta este strând legat de rentabilitatea activității, ceea ce

înseamnă că agenții economici nu-și asumă riscul decât în funcție de rentabilitatea pe care ei o

așteaptă. În acest mod, rentabilitatea e nevoită să compenseze riscul asumat.

Există o relație strânsă dintre risc și posibilitatea pierderilor în urma acestuia. Așa încât,

cu cât nivelul riscului este mai ridicat, cu atât agenții economici sunt nevoiți să ia în considerare

posibilitatea înregistrării de pierderi, moment în care apare fenomenul de gestiune a riscului, ce

are în vedere două elemente esențiale, precum evaluarea riscului și luarea măsurilor pentru

evitarea lor.

În concluzie, riscul nu este un elemnet izolat, ci este unul practic fundamental tuturor

afacerilor, neexistând o imunitate de riscuri, fapt ce face ca gestiunea să fie foarte importantă.

Privind clasificarea conceptului de risc la nivelul firmei, aceasta se face în funcție de mai multe

caracteristici, deoarece nu există o clasificare standard a acestora.25

Riscul îmbracă diverse forme ce se pot clasifica mai intens sau mai puțin intens la

nivelul agentului economic.

Practic, cel mai adesea se vorbește despre: risc de țară, risc valutar, risc tehnic, risc de

faliment, risc financiar, risc comercial.

Fiind supusă unui număr atât de mare de riscuri, activitatea unui agent economic este

cu atât mai puțin riscantă cu cât aceasta manifestă un grad mai mare de flexibilitate.

Clasificarea riscurilor26:

Riscuri pure şi riscuri speculative.

Riscurile pure sunt acele riscuri care implică o probabilitate de pierdere neînsoţită de

nici o şansă de câştig. many

Riscurile speculative sunt acele riscuri din care poate rezulta o pierdere sau un câştig

(de exemplu, riscul legat de o investiţie în hârtii de valoare).

25 Mihai I., Analiza situației financiare a agenților economici, Ed. Mirton, Timișoara, 2003, p. 32



21

După părerea unor specialişti, diferenţa dintre riscul pur şi riscul speculativ este doar

una semantică. De regulă, un risc dat are atât componente pure, cât şi componente speculative.

Un investitor care cumpără titluri la bursă în speranţa creşterii cursului acestora este pus în faţa

unui risc speculativ; dar există de asemenea riscul furtului, pierderii sau deteriorării, care sunt

toate riscuri pure. O persoană care cumpără un apartament se expune prin aceasta la foarte multe

riscuri pure (incendiu, inundaţie, furt, expropriere etc.), dar şi la riscuri legate de modificarea

valorii apartamentului ca urmare a fluctuaţiilor pieţei imobiliare, care sunt riscuri speculative

(deoarece preţurile de pe piaţă pot scădea sau creşte). Majoritatea textelor tratează totuşi diferit

cele două categorii de riscuri, deoarece între ele există o serie de deosebiri importante.

În primul rând, s-a constatat că oamenii reacţionează diferit faţă de cele două tipuri de

risc. Diferenţele de atitudine pot fi explicate prin faptul că în cazul riscurilor speculative trebuie

să acţionezi pentru a-ţi asuma riscul, iar în cazul riscurilor pure trebuie să acţionezi pentru a

îndepărta riscul; este evident că deciziile din prima categorie sunt mult mai uşor de luat decât

cele din a doua. Drept urmare, unele persoane pot manifesta o aversiune sporită faţă de riscurile

speculative. Pentru altele, dimpotrivă: posibilitatea obţinerii unui câştig substanţial le poate

stimula să-şi asume un risc speculativ, în timp ce absenţa câştigului poate elimina motivaţia

pentru asumarea riscului. 27

În al doilea rând, calităţile necesare pentru managementul riscurilor pure s-ar putea

dovedi insuficiente atunci când este vorba de managementul riscurilor speculative: un bun

specialist în securitatea muncii poate fi un prost jucător la Bursă.

În al treilea rând, riscurile pure sunt în general asigurabile, în vreme ce riscurile

speculative nu sunt incluse de regulă în categoria celor acoperite de societăţile de asigurare.

În al patrulea rând, legea numerelor mari din statistică poate fi folosită cu mai mult

succes în cazul riscurilor pure (pentru a prevedea mărimea pierderilor viitoare). În cazul

riscurilor speculative, previziunea pierderii sau câştigului cu ajutorul acestei legi este mai dificilă

(excepţie fac jocurile de noroc).

În al cincilea rând, societatea poate beneficia de pe urma riscurilor speculative, chiar

dacă unele segmente ale ei suferă într-un fel sau altul. De exemplu, creşterea concurenţei şi

scăderea preţurilor pe o piaţă pot duce la falimentul unor competitori, cu toate consecinţele ce



22

decurg de aici, dar pe ansamblu societatea va beneficia de pe urma scăderii preţurilor (costul

vieţii se reduce). În schimb, este greu de crezut că societatea ar putea beneficia în vreun fel de pe

urma unor riscuri pure precum un cutremur sau o inundaţie devastatoare.

Uneori, atât aversiunea cât şi înclinaţia pentru risc se întâlnesc la una şi aceeaşi

persoană. De exemplu, un jucător împătimit la cazino poate fi dispus să plătească prime

însemnate pentru toate tipurile de asigurări de bunuri şi persoane. Pentru a accepta raţionalitatea

unui astfel de comportament trebuie să înţelegem faptul că riscurile pure şi cele speculative sunt

fundamental diferite.

Riscuri statice şi riscuri dinamice.

Riscul static este riscul care decurge din cursul normal al activităţilor întreprinderii şi nu

presupune schimbări de mediu sau tehnologice. Singurul rezultat posibil al riscului static este o

pierdere.

Riscul dinamic rezultă din schimbările continue care au loc în mediul economic şi de

afaceri, precum şi din evoluţia tehnologiilor. El poate produce fie un câştig (sau o economie), fie

o pierdere (sau o cheltuială).

Riscuri standard şi riscuri substandard.

Riscul standard este acel risc folosit de asigurator drept criteriu de judecată şi apreciere

a celorlalte riscuri. Abaterile de la riscul standard pot avea ca efect reducerea sau creşterea

primelor de asigurare, în timp ce abaterile care presupun un risc prea mare pot fi respinse.

Riscul substandard este riscul considerat de asigurator ca nerespectând standardele

normale. În timp ce unele companii evită asigurarea unor asemenea riscuri, altele se

specializează în acoperirea lor.

Un risc apreciat drept standard pentru o anumită entitate poate fi considerat substandard

atunci când este vorba de altă entitate. De exemplu, riscul de incendiu ar putea fi considerat

standard pentru un magazin alimentar şi substandard pentru o staţie de benzină sau o rafinărie.

Riscuri fundamentale şi riscuri particulare.

Riscul fundamental este acel risc care poate afecta un segment major al societăţii şi nu

doar un individ sau o organizaţie. Exemplul cel mai elocvent îl constituie riscul catastrofelor

naturale.


23

Riscul particular este un risc care afectează un singur individ sau o organizaţie. Un risc

particular poate fi parte a unui risc fundamental.

Riscuri asigurabile şi riscuri neasigurabile.

Riscul asigurabil este acel risc care respectă următoarele criterii:

1. Pierderea asigurată poate fi delimitată în timp şi spaţiu;

2. Evenimentul asigurat este accidental;

3. Persoana asigurată are interesul de a plăti o primă în scopul acoperirii riscului;

4. Unitatea asigurată face parte dintr-un grup suficient de mare de unităţi egal

expuse la risc, astfel încât probabilitatea de pierdere să poată fi previzionată;

5. Riscul nu este datorat unei catastrofe naturale, prin care un număr mare de

entităţi pot fi avariate sau distruse în urma unui singur eveniment;

6. Acoperirea riscului este oferită la un preţ rezonabil;

7. Probabilitatea de pierdere este calculabilă.

Riscul neasigurabil este un risc care nu respectă unul sau mai multe din criteriile de mai

sus.

Riscuri diversificabile şi riscuri nediversificabile.

Riscul diversificabil este acel risc care poate fi redus prin împărţirea sa la un număr

mare de entităţi expuse, pe principiul mutualităţii.

Dacă principiul mutualităţii este ineficient pentrru reducerea riscului avem de-a face cu

un risc nediversificabil.

Privită dintr-o perspectivă puţin diferită, distincţia dintre riscurile diversificabile şi cele

nediversificabile are un alt efect important. Riscurile diversificabile care afectează o organizaţie

se pretează mai bine la un tratament intern; în cazul celor nediversificabile firma va trebui să

apeleze la resurse externe pentru a finanţa pierderile sau daunele.

Pentru desfășurarea activității întreprinderea utilizează atât capital propriu cât și cel

imprumutat, care se deosebesc prin costul pe care-l generează.

Riscul financiar determină variabilitatea indicatorilor de rezultate ca urmare a

modificării structurii financiare a întreprinderii.


24

Recurgerea la împrumuturi este cauzată de lipsa resurselor proprii și de oportunitatea

realizării unei investiții.

O întreprindere care apelează la împrumuturi trebuie să suporte din rezultate, și

cheltuielile financiare aferente. Astfel că, la nivelul unei întreprinderi decizia de a investi

generează riscul activității economice, iar decizia financiară generează riscul financiar.

Cu referire la eficiența financiară, aceasta este generată atunci când, în cazul apelării la

credite, rata rentabilității economice este superioară ratei dobânzii capitalului împrumutat.

Evaluarea riscurilor implica aplicarea unor metode de analiza, procedee si tehnici

statistice care sa permita dimensionarea factorilor ce pot genera riscuri, astfel incat pierderile

sa fie minime, in timp ce al doilea factor – masuri asiguratorii – presupune directionarea

efectuarii tranzactiilor spre arii cu expunere la risc cat mai mici, mergandu-se uneori chiar

pana la renuntarea tranzactiilor respective si adoptarea unor politici de asigurare ca ultima

solutie, atunci cand masurile de prevenire nu sunt suficiente.

Evaluarea riscului financiar se face cu instrumentele28:

- marja de siguranță;

- indicele de siguranță;

- coeficientul de elasticitate.

Analiza riscului financiar impune luarea în calcul a cheltuielilor financiare reprezentate

de dobânzi. Aceste cheltuieli, pentru o anumită nevoie de capital, sunt considerate cheltuieli fixe.

În acest caz de calculează un prag de rentabilitate global.

Astfel, evaluarea riscului financiar se face prin determinarea indicatorilor de poziție,

apreciați în mărimi relative și absolute. Pentru acest lucru este necesară și evidențierea a două

categorii importante de riscuri: riscul de credit și riscul îndatorării.



25

1.5. Procesul de management al riscului

Managementul riscului organizaţional (MRO) este o funcţie a managementului care are

rolul de a identifica, evalua şi trata cauzele şi efectele incertitudinii şi riscului asupra

organizaţiei. Scopul MRO este de a reduce costul riscului sub toate formele sale şi de a ajuta

întreprinderea să înainteze spre atingerea obiectivelor sale pe o cale cât mai directă şi eficientă.

MRO se ocupă de toate categoriile de risc, fie ele pure sau speculative. Sarcina sa nu este doar

aceea de a preveni sau reduce pierderile, ci şi aceea de a identifica oportunităţile care se ivesc în

calea întreprinderii. De asemenea, managementul riscului este o funcţie generală a

managementului şi nu doar o subfuncţie a finanţelor sau a altui domeniu al managementului.29

Iată câteva definiţii formale date noţiunii de management al riscului, reflectând

concepţiile unor specialişti în domeniu sau ale unor organizaţii30:

“Managementul riscului este termenul aplicat metodei logice şi sistematice de a de a

identifica, analiza, evalua, trata, monitoriza şi comunica riscurile asociate oricărei activităţi,

funcţii sau proces, într-un mod care să permită organizaţiei să minimizeze pierderile şi să

maximizeze oportunităţile.”

“Managementul riscului este un proces constituit dintr-o secvenţă de paşi bine definiţi,

care contribuie la ameliorarea procesului de luare a deciziilor prin intermediul unei mai bune

înţelegeri a riscurilor şi a impactului acestora. Tehnicile de management al riscului pot ajuta la

creşterea siguranţei, a calităţii şi la îmbunătăţirea performanţelor companiei.”

“Managementul riscului este procesul continuu de planificare, identificare, cuantificare,

tratare şi control al riscurilor, în scopul maximizării potenţialului de succes al oricărei activităţi.”

(Department of Energy, SUA)

“Managementul riscului este un proces sistematic prin care riscurile sunt identificate,

evaluate, analizate, reduse sau eliminate, în vederea realizării obiectivelor propuse.” (Michael A.

Greenfield, Langley Research Center)

“Managementul riscului este procesul continuu de identificare, analiză, evaluare şi

tratare a expunerilor la risc, precum şi de monitorizare a modalităţilor de control şi de finanţare a




26

riscurilor, în scopul reducerii efectelor nefavorabile ale pierderilor şi daunelor.” (Office of Risk

Management, Marquette University)

“Managementul riscului este o procedură generală de tratare a riscurilor cu care se

confruntă organizaţia.” (E. M. Hall)

“Managementul riscului este procesul de identificare a expunerilor la pierderi cu care se

confruntă organizaţia şi de selectare a celei mai potrivite tehnici de tratare a fiecărei expuneri în

parte.” (G. E. Rejda)

În concluzie, prin managementul riscului vom desemna ansamblul activităţilor

sistematice din organizaţie care au drept scop identificarea, analiza, evaluarea şi tratarea

riscurilor, precum şi procesul de planificare şi monitorizare a desfăşurării activităţilor de acest

tip.

În ceea ce priveşte natura fundamentală a funcţiei de management al riscului, există trei

puncte de vedere care stau în centrul dezbaterilor:

- un punct de vedere tradiţionalist sau convenţional, potrivit căruia managementul

riscului este o funcţie interdisciplinară care se ocupă cu tratamentul riscurilor pure din

organizaţie. Adepţii acestei viziuni susţin că managementul riscului n-ar trebui să se

îndepărteze de rădăcinile istorice din care a evoluat, şi anume funcţia de insurance

buying;

- un punct de vedere non-tradiţional, reprezentat de Felix Kloman, consultant în

managementul riscului, potrivit căruia managerii de risc ar trebui să trateze global,

"holistic", toate riscurile din organizaţie, fără deosebire între cele pure şi cele

speculative. Kloman critică viziunea tradiţionalistă pentru faptul că, punând un accent

exagerat pe asigurare ca tehnică de gestiune a riscului, are în vedere doar riscurile

asigurabile, ignorând celelalte categorii de riscuri;

- un al treilea punct de vedere se bazează pe teoria financiară modernă a

managementului riscului, potrivit căreia deciziile de management al riscului sunt

decizii financiare şi ar trebui evaluate sub aspectul impactului lor asupra valorii de

piaţă a firmei. Această viziune este potrivită mai degrabă pentru întreprinderile

private cu scop lucrativ, fie că este vorba de firme mici sau de mari corporaţii; pentru

organizaţiile non-profit şi instituţiile publice este mai puţin interesantă.


27

Managementul riscului se identifică precum un proces ciclic ce se desfășoară pe toata

perioada derulării unui proiect sau a unei activități31.

a. Planificarea riscului: constă în stabilirea persoanelor care răspund de fiecare risc în parte.

În această parte, valorile nu sunt acceptate deoarece pot provoca consecințe grave și

nefavorabile.

Întrebările prestabilte la care răspunde activitatea de planificare sunt:

- Cine are cea mai importantă responsabilitate în procesul de management al riscului?

- Cum trebuie să fie canalizat efortul de abordare a riscului?

- Ce instrumente și metode se pot utiliza?

b. Identificarea riscului se referă la existența unei discuții de amploare între mai mulți

specialiști. Aceștia sunt nevoiți să descopere toate punctele vulnebarile ale proiectului.

Această indentificare se caracterizează printr-o lista de posibile evenimente cu

probabilități de apariție însoțite de efectele pe care acestea le pot avea.

Este aproape imposibil să se determine absolut toate sursele de risc.

c. Analiza riscului este procesul de examinarea calitativă și cantitativă a impactului pe care

îl poate avea fiecare risc în parte.

Astfel că, există riscuri cu o probabilitate mare și impact mare, riscuri ce sunt demne de

luat în calcul, însă există și situații în care este o probabilitate mică de apariție a unui eveniment

cu implicații nesemnificative care nu necesită neaparărat atenție deosebită.

d. Stabilirea strategiilor de abordare a riscului privește riscurile identificate și analizate

anterior.

e. Monitorizarea și controlul riscului sunt fazele în care se închide ciclul procesului de

management al riscului, aici se efectuează operațiuni care în anumite situații pot relua

întregul proces


28

Capitolul 2. Performanța economico-managerială a firmei Dunca Expediții

2.1. Prezentarea Societății pe Acțiuni DUNCA EXPEDIȚII

Nume firmă: DUNCA EXPEDITII SA

Cod Unic de Înregistrare: 6725130

Nr. Înmatriculare: J35/4179/1994

EUID: ROONRC.J35/4179/1994

Data înfiinţării : 1994.

În prezent întreaga activitate a societăţii este coordonată şi condusă din Timişoara.

Dunca Expediţii este o societate pe acţiuni care are un Consiliu de Administraţie şi este condusă

de un Director General ( Romeo Dan Dunca). Activitatea operativă a societăţii este condusă de

doi directori: Directorul Executiv ( Constantin Daminescu) şi Directorul de Exploatare (Doru

Hursaciuc).

Întreaga organizare a societaţii noastre este structurată pentru satisfacerea unei singure

cerinţe; şi anume asigurarea unor servicii care să satisfacă pe deplin cele mai exigente cerinţe ale

clienţilor noştri.

Societatea este organizata pe Departamente si respectiv Compartimente de Lucru.

Departamentele care functioneaza in societatea noastra sunt:

Departamentul Exploatare

o Transport Intern

o Transport Extern

Departamentul Financiar - Contabilitate

Departamentul Resurse Umane - Juridic

Departamentul Tehnic

Departamentul Calitate - Mediu

Departamentul Intretinere si reparatii - Service

Performanța economico-managerială a firmei Dunca Expediții

29

Dunca Expediţii este o societate care ocupă un loc fruntaş în elita transportorilor, lucru

datorat atat investitiilor facute de-a lungul timpului in dezvoltarea proprie a societatii, cat si a

solutiilor implementate pentru a indeplini cerintele clientilor si nu in ultimul rand pentru a ajuta

afacerile acestora.

Dupa douazeci de ani de existenta putem spune ca societatea Dunca Expeditii este o

firma cu traditie, care, prin devotamentul angajatilor si prin calitatea serviciilor oferite, ajunge sa

cunoasca de-a lungul existentei sale recunoastere si respect; atat pe plan intern, cat si

international.

În prezent, Dunca Expediţii are sediul principal în cadrul centrului logistic din localitatea

Dumbrăviţa, DJ 691km 7+142 situat între şoseaua de centură a municipiului Timişoara si DJ 691

Timişoara-Lipova. Tot aici se găsesc şi depozitele firmei precum şi facilităţile de service, ITP,

apălătorie auto, staţie de carburant şi motel.

Fig.2.1. Sediile S.C. Dunca Expediții S.A.

În anul 1994 s-a înfiinţat Dunca Expediţii, iniţial ca o societate comercială cu

raspundere limitată cu un singur asociat, pe parcursul anilor numărul asociaţilor crescând. În anul

1997 s-a transformat în societate pe acţiuni al carei obiect de activitate este expediţia şi

transportul rutier de mărfuri intern şi extern în regim singular sau de grupaj. Totul a început într-

o rulotă situată într-o parcare lângă spitalul judetean Timişoara cu câteva maşini şi câţiva

angajaţi.


30

Iniţial activitatea de transport de mărfuri a început cu un parc format din trei

autoutilitare de trei tone. În prezent deţinem în exploatare un parc auto de peste 800 vehicule. În

acest moment suntem unul din principalii transportatori de mărfuri pe parcurs intern din

Romania, iar în judetul Timiş suntem cel mai important transportator atât pe parcurs intern cât şi

pe parcurs extern. Am deschis un punct de lucru la Râmnicu Vâlcea unde îşi desfasoară

activitatea peste 20 de persoane, activitatea principala fiind axata pe transportul de gaze

lichefiate. In prezent avem un numar de peste 600 de angajati.

Fig.2.2. Evoluța parcului auto și a cifrei de afaceri între 2000-2013

Politica Dunca Expediţii SA în domeniul calităţii şi mediului este de a presta servicii de

calitate, de a armoniza interesele firmei noastre cu cerinţele de mediu conform cu cerinţele de

management stabilite prin standardele de referinţa SR EN ISO 9001:2008 şi SR EN ISO

14001:2009.

În acest scop ne angajăm să:

ducem o politică de a câştiga fidelitatea clientilor nostri prin prestarea unor servicii de

calitate;

respectăm şi să încurajăm dezvoltarea profesională, inteligenţa şi contribuţia individuală a

angajaţilor. Investim în training, în comunicare şi onorăm competenţa;

aplicăm prevederile legislaţiei în vigoare, ale standardelor existente armonizate cu normele

Uniunii Europene, precum şi exigenţele interne ale grupului;


31

prevenim poluarea mediului prin investiţii în tehnici şi tehnologii de vârf verificate;

protejăm mediul înconjurător în principal prin reducerea atât a emisiilor cât şi a utilizării

resurselor naturale neregenerabile, creşterea gradului de recuperare materiala şi energetică a

deşeurilor şi reabilitarea mediului;

măsurăm, monitorizăm, evaluăm şi îmbunătăţim continuu performanţele de mediu;

stabilim obiective privind calitatea serviciilor noastre pe care o măsurăm, monitorizăm,

evaluăm şi o menţinem;

Dunca Expediţii SA are implementat, menţine şi îmbunătăţeşte continuu un sistem de

management integrat calitate - mediu în conformitate cu cerinţele standardelor SR ISO

9001:2008 şi SR ISO 14001:2009 certificat de firma germana IFU-CERT Hannover încă din

anul 2005.

Dunca Expediţii este angajată pentru menţinerea unor performanţe ridicate în domeniul

calităţii şi mediului pentru satisfacerea celor mai exigente cerinţe ale clienţilor aplicând

prevederile legislaţiei în vigoare, ale standardelor existente armonizate cu normele Uniunii

Europene

Pentru menţinerea acestor societatea noastra a stabilit urmatoarele obiective:

reînnoirea parcului de autovehicule prin vânzarea autovehiculelor vechi şi înlocuirea acestora

cu altele noi;

asigurarea câştigarii fidelităţii clienţilor prin prestarea unor servicii de calitate;

creşterea eficienţei serviciului de transport prin menţinerea şi îmbunătăţirea criteriilor de

performanţă, creşterea numărului de curse performante;

perfecţionarea continuă a personalului şi implicarea activă în dezvoltarea companiei;

extinderea portofoliului de afaceri prin interconectarea cu Centrul Logistic Dunca;

dezvoltarea departamentului de servicii şi expansiunea pe noi pieţe externe;

dezvoltarea departamentului de transport aerian;

menţinerea în limitele legale a indicatorilor la emisiile în aer şi la deversări în apă;

creşterea responsabilităţii departamentelor privind protecţia mediului - Modalităţi de realizare

a "Biroului Verde";

Preocuparea noastră de îmbunătăţire continuă este susţinută de respectarea principiilor

şi valorilor expuse în politica sistemului de management integrat.


32

Dupa pregătiri intense care au implicat tot staful societăţii, în luna iulie 2005 Dunca

Expediţii a fost certificată de către firma germana IFU-CERT din Hannover conform

standardelor DIN EN ISO 9001:2000 şi DIN EN ISO 14001:2005.

Dupa introducerea sistemului de management integrat calitate - mediu, Dunca Expediţii

a fost în măsură să direcţioneze activitatea de prestări servicii de transport către cerinţele

clienţilor săi, folosind posibilitatea de a planifica şi controla toate procesele pe baza satisfacţiei

clienţilor

Urmarirea proceselor chiar în faza iniţială, împreună cu paşii de optimizare au relevat

deja avantaje ale sistemului de management integrat calitate - mediu în acest stadiu primar.

Organizarea structurală şi procedurală transparente, precum şi implicarea personalului au

asigurat baza acceptării sistemului de management integrat calitate - mediu pe baza standardelor

DIN EN ISO 9001:2008 şi DIN EN ISO 14001:2009.

Transport rutier. Strategia companiei noastre este să oferim o gamă cât mai diversificată

de soluţii pentru transportul de mărfuri, susţinuti de un puternic proiect ITS (intelligent transport

system) foarte bine pus la punct, Dunca Expediţii oferă clienţilor săi soluţii dintre cele mai

variate, la costuri rezonabile atât pentru transportul intern cât şi pentru transportul extern, cu

posibilitatea de a utiliza propriul sistem ITS pentru a creşte performanţele şi a atinge standardele

dorite de către client.

Dispunem de o flotă într-o continuă expansiune, dotată cu cele mai moderne

echipamente şi cu o staţie de întreţinere şi reparaţie ultramodernă, astfel încât să putem realiza

urmatoarele tipuri de transporturi la timp pentru dumneavoastră:

mărfuri generale;

agabaritice;

refrigerate;

transportul produselor de balastieră;

transportul containerelor;

transportul gazelor lichefiate cu cisterne specializate;

mărfuri periculoase în regim ADR toate clasele, cu excepţiile care se încadrează în Clasa 1 -

muniţii, artificii, explozibil şi cele încadrate in Clasa 7 - materiale radioactive.

Flota de autocamioane cu care operează sociatatea noastră este compusa din:


33

Autotractoare cu semiremorcă având capacitatea utilă de 20 tone;

Autobasculante pentru transportul produselor de balastieră;

Autotractoare cu semiremorcă specializate pentru transporturi agabaritice;

Autoutilitare cu capacitatea utilă între 1,5 şi 7,5 tone.

Parcul autovehiculelor destinate transportului de mărfuri este compus din:

Capete tractoare - 403;

Semiremorci - 425;

Autoutilitare - 50;

Autobasculante - 4;

Pe langa transporturile efectuate in Romania, tările pe care activăm cu precadere sunt :

Franţa, Italia, Germania, Austria, Olanda, Belgia, Anglia, Cehia, Slovenia, Slovacia, Elveţia,

Ungaria, Bulgaria, Serbia, Republica Moldova, Turcia.

Depozitare. Centrul logistic Dunca cuprinde depozite logistice de clasa A cu suprafaţa

de 34500m2 având inălţimea de 12,5 m din care 3000m2 în regim de temperatură controlată cu

înălţimea de 12m. Dispunem de terenul si facilitatile necesare pentru a putea dezvolta spatii noi

de depozitare sau productie de pana la 100.000m2.

Transport aerian.

Incepand cu anul 2008 societatea noastra detine licenta de Operator Aerian emisa de

Romanian Civil Aviation Authority (AACR) şi Licenta de Transport Aerian emisa de Ministerul

Transporturilor pentru zboruri comerciale şi lucru aerian. Flota aeriană cu care operază în

prezent societatea noastră este compusă din 4 elicoptere noi (cea mai veche din decembrie 2007)

monomotor si bimotor de 3 tipuri – AS 350 B3, AS 355 NP, EC 135 P2+, produse de liderul

mondial in domeniu: Eurocopter - Franţa. Mentenanţa elicopterelor este asigurată sub atenta

supraveghere a Eurocopter şi a agenţiei europene de siguranţă a aviaţiei, EASA (European

Aviation Safety Agency). Piloţii au calificare europeană şi experienţă de mii de ore de zbor.

Executăm misiuni oriunde în România şi în Europa. Deviza sub care ne desfaşurăm activitatea

este: Siguranţa în primul rand! (Safety First!)

Din 2008 şi până în prezent, societatea noastră a acumulat o experienţă semnificativă

atât în zborurile comerciale interne şi externe cât şi în lucru aerian specific elicopterelor,


34

executând peste 10.000 de ore de zbor. Ne-am îndeplinit cu success toate angajamentele faţă de

clienţii noştri printre care se numară:

Everjest Aviatico Executiva

Dacia Renault

Muller Hartburg Dienstleistung

Dedeman

Saga Film

C.N.M. Astra Sibiu

Almond Films LTD

Operaţiuni efectuate

zbor comercial de persoane

zbor cu încărcătura acroşată (cargo)

filmări aeriene cu sistem girostabilizat

heliski

lansare paraşutisti şi materiale

operaţiuni de supraveghere

reclamă aeriană

operaţiuni de căutare şi salvare

Tabel 2. 1. Elicoptere ale societății

Service AUTO, ITP. Atelierul de reparatii auto prestează lucrări de întreţinere şi

reparaţii atât pentru autovehicule (capete tractoare, autocamioane), cât şi pentru semiremorci şi

remorci. Activitatea service-ului se adresează atât parcului de autovehicule proprii cât şi

autovehiculelor altă proprietate, persoane fizice sau juridice.

Performanța economico-managerială a firmei Dunca

LUCRARE DE DISERTAȚIE · 2019. 4. 12. · LUCRARE DE DISERTAȚIE COORDONATOR ȘTIINȚIFIC:...

Documents

Transcript of LUCRARE DE DISERTAȚIE · 2019. 4. 12. · LUCRARE DE DISERTAȚIE COORDONATOR ȘTIINȚIFIC:...