LUCIUS QUINCTIUS CINCINNATUS

MODEL DE BRAVURĂ, VIRTUTE CIVICĂ ŞI MODESTIE

Lucius Quinctius Cincinnatus (519 î.Hr.-430 î.Hr.) a fost un aristocrat şi un om de stat roman ale cărui funcţii de consul în anul 460 î.Hr. şi dictator în anul 458 î.Hr. şi în anul 439 î.Hr.au făcut din el un model de virtute civică. Idealul uman şi modelul colectiv al romanilor în timpul Republicii dar şi a Imperiului a fost întrupat de Lucius Quinctius Cincinnatus. El a fost cel care a salvat Roma, ameninţată de vecinii ei, şi-a îndeplinit mandatul încredinţat şi apoi s-a întors la coarnele plugului. Cincinnatus traduce astfel percepţia soldatului viteaz şi a generalului eficace, dar şi a cetăţeanului modest, auster şi truditor.

Cincinnatus era privit de către romani, în special de către clasa aristocratică a patricienilor, ca un erou al Romei timpurii dar şi ca model al virtuţii şi simplităţii romane. El a fost un adversar puternic al plebeilor. După acuzarea şi condamnarea la moarte a fiului său, Lucius a ales să trăiască în condiţii modeste muncindu-şi singur pământul până când o invazie a determinat chemarea sa de a servi Roma ca dictator. Va renunţa la această funcţie imediat după reuşita înfrângerii triburilor rivale ale Aequinilor, Sabinilor şi Voscilor. Renunţarea imediată la autoritatea absolută odată ce perioada de criză a trecut, a făcut din Cincinnatus un exemplu de conducător remarcabil, de virtute civică, de modestie şi de lipsă a ambiţiilor personale. În consecinţă, multe organizaţii şi entităţi i-au preluat numele, în onoarea sa.

Din punct de vedere politic, Cincinnatus a fost un adversar fervent împotriva încercărilor de a îmbunătăţi situaţia juridică a plebeilor. Fiul său Caeso Quinctius a avut numeroase încercări de a-I alunga pe plebei din forum , împidicându-i să ajungă la o decizie. În anul 461 î.Hr. aceste acţiuni au avut drept rezultat punerea sub acuzare a lui Caeso. După ce Caeso a fost eliberat pe cauţiune şi a reuşit să fugă de la etrusci, el a fost condamnat la moarte “in absentia”. Tatăl său a fost nevoit să plătească o amendă imensă dar cu preţul vânzării multora dintre pământurile sale şi să se retragă într-o mică fermă, unde el şi familia sa au reusit să subziste muncind prin forţe proprii.

Următorul an, 460 î.Hr., Cincinnatus a fost ales consul. În această perioadă, principalul adversar a fost plebeul tribun Gaius Terentilius Harsa. Tot în această perioadă, Senatul roman era angajat într-un război împotriva Voscilor, un popor italic vecin. Deşi Cincinnatus a reuşit, initial, să prevină declanşarea acestui război, Terentilius a încercat să se folosească de aceste revolte associate cu războiul pentru a înainta o serie de reforme care ar fi fost în beneficiul proletarilor şi a ţăranilor, inclusive o propunere de a realiza un cod de legi scrise care să se aplice într-un mod similar atât patricienilor cât şi plebeilor. Aceasta reprezintă o încercare timpurie de introducere Codului celor Zece sau Doisprezece table.

În anul 458 î.Hr. romanii se aflau în război cu Aequinii şi Sabinii. Consulul Minucius Esquilinus se găsea în fruntea armatei dar a fost încercuit de către Aequieni între Dealurile Alban încercând să reziste asediului. Câţiva călăreţi romani reuşesc să scape, se întorc la Roma informând Senatul despre aceasta situaţie. Panicat, Senatul autorizează pe consulul de atunci,Horatius Pulvillus, să nominalizeze un dictator. Horatius l-a nominalizat pe Cincinnatus ca dictator – Magister Populi pentru un mandat de 6 luni.

Un grup de senatori au fost trimişi să-I spună lui Cincinnatus că a fost nominalizat ca Dictator. Conform istoricului Titus Livius, cei care i-au dus ştirea desemnării l-au găsit lucrănd încovoiat asupra plugului cu care îşi ara ogorul.

-„Este totul în regulă?”, întreabă Cincinnatus, iar emisarii îi răspund că „speră ca va fi bine atât pentru el cât şi pentru ţară”. Cincinnatus şi-a şters sudoarea de pe faţă, şi- a îmbrăcat toga praetexta, cea a magistraţilor Republicii şi a plecat lăsându-şi familia şi ferma fără apărare, în plină invazie. Datoria civică avea prioritate. În noua sa calitate a primit lectori care să-I asigure protecţia. A doua zi, Cincinnatus s-a dus la Forum unde l-a nominalizat ca secund al său pe Lucius Tarquitius- unul dintre cei mai bravi soldaţi ai Romei. Apoi s-a dus în faţa Adunării Populare şi a emis un ordin prin care fiecare bărbat care avea vârsta de înrolare trebuia să se prezinte la oaste, pe Câmpul lui Marte, până la sfârşitul zilei. După adunarea armatei, Cincinnatus a pornit la lupta împotriva Aequinilor în bătălia de la Mons Algidus. În fruntea armatei de infantertişti se găsea însuşi Cincinnatus, iar armata cavaleriei era condusă de secundul său Lucius Tarquitius.. Adversarii au fost surprinşi de atacul dublu şi au fost înfrânţi cerând milă, îndurare. Cincinnatus le răspunde că nu vrea vărsare de sânge

inutilă lansând condiţia de a se preda, de a-şi preda conducătorul- Gracchus Cloelius-, împreună cu toţi ofiţerii. Cu toţii sunt înlănţuiţi şi aduşi în jug. Toţi Aequinii trebuiau să se aplece pentru a trece pe sub jug- un semn al recunoaşterii înfrângerii şi supunerii. Războiul se încheie, astfel, după care Cincinnatus dizolvă armata, renunţă la mandatul de Dictator(după 6 zile şi nu după 6 luni cum fusese prevăzut iniţial), şi se întoarce la umila sa fermă.

Cincinnatus este chemat în anul 439 î.Hr. pentru un al doilea mandat de Dictator pentru a suprima o conspiraţie a lui Spurius Maelius care complota să devină rege. Consulul Titus Quinctius Capitolinus Barbatus l-a nominalizat pentru a doua oară. Spurius Maelius a fost ucis de către secundul său care a fost trimis să-l aducă la judecată.Astfel, lovitura de stat nu a mai avut loc iar Cincinnatus renunţă la al doilea mandate de dictator.

Cincinnatus a devenit o legendă pentru romani. El este lipsit de ambiţii personale şi, imediat ce şi-a îndeplinit îndatoririle politice renunţă la mandate, nu stă nici o zi în plus şi se retrage la ferma sa, la viaţa sa. Spre sfârşitul vieţii sale a circulat chiar şi o anecdotă care făcea referire la modul în care era perceput Cincinnatus de către compatrioţii săi: unul dintre fiii săi a fost judecat pentru incompetent militară. Marele Capitolinus i-a luat apărarea întrebând juriul cine ar vrea să meargă şi să-i dea bătrânului Cincinnatus vestea unei eventuale condamnări. Fiul a fost astfel achitat pentru că juriul nu a putut frânge inima bătrânului.

În onoarea sa, unele oraşe i-au preluat numele: oraşul Cincinnato din Lazio, Italia, oraşul Cincinnati, Ohio-Statele Unite ale Americii şi Societatea din Cincinnati.

George Washington însuşi a fost comparat deseori cu Cincinnatus pentru că, la fel ca acesta, imediat după ce a trecut perioada de criză a Revoluţiei Americane şi victoria a fost câştigată, el vrea să renunte la puterea absolută în stat.

Pe de altă parte, Societatea din Cincinnati, o societate istorica fondată la finele Războiului de Independenţă american, este cea care conservă modelul, idealurile şi rolul ofiţerilor în noua Republică Americană.

Consul suffectus

If a consul died during his term (not uncommon when consuls were in the forefront of battle) or was removed from office, another would be elected by the Comitia Centuriata to serve the remainder of the term as consul suffectus, or suffect consul.