LUCRARE PRACTICA NR. 6

SEMNALAREA, DECLARAREA, CERCETAREA ŞI EVIDENŢA BOLILOR PROFESIONALE

Bolile profesionale sunt boli cauzate de factori nocivi fizici, chimici sau biologici caracteristici locului de muncă, precum şi de suprasolicitarea organismului în timpul procesului de muncă. Deci, bolile profesionale sunt afecţiuni ce se produc ca urmare a exercitării unei profesii sau meserii.

Declararea bolilor profesionale este nelimitată, în sensul că se pot declara atât boli acute, subacute, şi cronice cât şi consecinţele acestora.

Scopul studierii bolilor profesionale este de a atrage atenţia asupra acestor afecţiuni pentru a fi luate toate măsurile tehnico-organizatorice şi medicale pentru prevenirea lor.

Se declară, se cercetează şi se iau în evidenţă toate bolile profesionale, indiferent dacă sunt sau nu urmate de incapacitate temporară de muncă (ITM).

Intoxicaţiile profesionale acute pot fi cercetate, declarate şi luate în evidenţă, fie ca boli profesionale, fie ca accidente de muncă (dacă a produs ITM de cel puţin 3 zile).

Se declară boală profesională şi acea afecţiune ce apare la un nou loc de muncă după ce a fost contactată anterior şi care a fost vindecată. Exemplu: o intoxicaţie profesională cu plumb declarată vindecată şi care reapare după un anumit interval de timp.

Bolile transmisibile (infecţioase şi parazitare) profesionale se declară, se cercetează şi se înregistrează, atât ca boli profesionale, cât şi ca boli transmisibile .

Îmbolnăvirile de cancer de la locurile de muncă cu noxe potenţial cancerigene se declară obligatoriu şi ca boli profesionale.

Accidentele de muncă se declară, se cercetează şi se iau în evidenţă numai dacă au fost urmate de incapacitate temporară de muncă (I.T.M.) decel puţin 3 zile, deci dacă au primit certificat medical. Accidentul de muncă reprezintă vătămarea violentă a organismului produsă în timpul şi ca urmare a exercitării unei profesii sau meserii, survenit atât în timpul şi pe traseul normal de la domiciliu la serviciu şi invers cât şi în timpul programului de lucru, precum şi accidentele suferite de elevi, ucenici şi studenţi în timpul efectuării practicii profesionale.

Accidentele de muncă se clasifică astfel:- accident de muncă ce a produs I.T.M. de cel puţin 3 zile- accident cu ivaliditate prin pierderea funcţiei unui organ sau sistem,

- accidente colective ce presupun accidentarea a cel puţin trei victime din aceeaşi cauză,- accidente mortale când moartea surveni imediat sau în timp ca urmare a accidentului respectiv.Bolile profesionale se declară, se cercetează şi se iau în evidenţă chiar dacă o persoanăcontractează aceeaşi boală declarată anterior şi vindecată: Exemplu: o intoxicaţie profesională cu plumb.

Semnalarea bolilor profesionale este obligatorie pentru orice medic, indiferent de specialitate.

Cercetarea şi declararea bolilor profesionale este de competenţa medicului specialist de medicina muncii.

Etape în declararea bolilor profesionale:- semnalarea cazului de boală profesională, care se face prin completarea formularului tip BP1;- declararea cazului de boală profesională se face prin completarea formularului BP2;

Orice medic, indiferent de specialitate şi loc de muncă, care a depistat un caz de boală profesională cu ocazia unei consultaţii sau cercetări, completează imediat fişa BP1 de semnalare a bolilor profesionale şi o transmite medicului de medicina muncii de la ASP.

Medicul specialist se poate găsi în două situaţii practice: a. Să aibă posibilitatea de a pune un diagnostic cert al bolii

profesionale. În această situaţie medicul completează fişa BP1 şi o expediază în 24 de ore la Compartimentul de Prevenire şi Control al Bolilor profesionale din Directia de Sănătate Publică Judeţeană (DSP).

După primirea fişei de semnalizare BP1, medicul de specialitate de medicina muncii din DSP va forma o comisie ce va cerceta cazul semnalizat pentru a confirma sau infirma caracterul profesional al îmbolnăvirii respective, deci diagnosticul de profesionalitate al îmbolnăvirii.

Concluziile acestei cercetări se vor consemna într-un proces verbal, semnat de toţi cei care au luat parte la cercetare, în care se vor menţiona cauzele îmbolnăvirii, persoanele responsabile şi măsurile tehnice şi organizatorice necesare pentru prevenirea unor îmbolnăviri similare.

Procesul verbal se încheie în 3 exemplare; unul se înmânează conducerii întreprinderii, unul medicului care a semnalat îmbolnăvirea, iar un exemplar este luat de medicul de medicina muncii.

În urma confirmării caracterului profesional al îmbolnăvirii, medicul de medicina muncii din DSP declară cazul de îmbolnăvire profesională

princompletarea fişei de declarare BP2, care va fi înaintată DSP-ului judeţean. Cazul de îmbilnăvire profesională va fi trecut într-un registru de evidenţă al bolilor profesionale. Periodic, DSP-ul va face raportări către Centrul de Calcul şi Statistică din Ministerul Sănătăţii, iar acesta va informa OMS despre incidenţa bolilor profesionale din ţară.

b. În situaţia în care, un medic specialist suspectează existenţa unei boli profesionale, pentru a cărei confirmare îi sunt necesare o serie de examene paraclinice sau de specialitate, pe care nu le poate el efectua va trimite bolnavul cu fişa de semnalare BP1, la Clinica de Medicina Muncii cea mai apropiată care are posibilitatea de a preciza diagnosticul clinic de boală profesională.

Clinica de Medicina Muncii care a stabilit diagnosticul clinic de boală profesională completează diagnosticul final pe verso-ul fişei de semnalare BP1 şi o trimite la ASP Judeţean.

După primirea fişei BP1, medicul de medicina muncii din ASP vor proceda la fel ca în primul caz.

În situaţia în care factorul etiologic principal nu este depistat la actualul loc de muncă, cercetarea şi declararea bolii profesionale se face la ultimul loc de muncă unde a fost prezent factorul etiologic.

SEMNALAREA, DECLARAREA ŞI CERCETAREAPNEUMOCONIOZELOR

Pneumoconioza cea mai gravă şi reprezentativă pentru grupa pneumoconiozelor este silicoza.

Diagnosticul clinic de silicoză se stabileşte numai de către comisiile de pneumoconioze din Clinicile de Medicina Muncii.

Pentru diagnosticul de silicoză, alături de ruta profesională, de buletinele de analiză care atestă concentraţii de SiO2 ce depăşesc CMA, de modificările clinice ale pacientului, cele mai importante şi care confirmă diagnosticul sunt modificările radiologice. Acestea indică stadiile de silicoză astfel :

- fibroză pulmonară de urmărit codificată radiologic 1 p,q,r fără ca pacientul să fi efectuat o radiografie anterioară. În asemenea situaţii, medicul va completa fişa de semnalizare BP1 dar nu se va proceda la cercetarea şi declararea cazului. Până atunci muncitorii cu acest diagnostic vor fi dispensarizaţi şi se vor lua măsuri individuale privind continuarea sau nu a muncii în mediu cu pulberi silicogene.

- cercetarea şi declararea cazului se va face numai dacă se stabileşte diagnosticul de silicoză adică în următoarele situaţii: - silicoză std. I la un

pacient la care avem o radiografie anterioară şi, la un consult ulterior găsim pe RPS (radiografie pulmonară standard) modificări de tipul 1 p,q,r

- silicoză stadiul I/II cu modificări de tipul 2 p,q,r - silicoză stadiul II cu modificări de tipul 3 p,q,r - silicoză stadiul II/III cu opacităţi rotunde de diferite profunzimi dar

există şi modificare ax- silicoză stadiul III cu opacităţi de tipul A,B,C.

CERCETAREA BOLILOR LEGATE DE PROFESIE

Bolile legate de profesie sunt boli cu determinare multifactorială, factorii profesionali având o contribuţie semnificativă de minim 20 %.

La aceste afecţiuni, factor etiologic prezent în mediul de muncă este factor favorizatavorizant. Aceste boli nu se declară ca boli profesionale.

OMS şi BIM (Biroul Internaţional al Muncii) au stabilit două criterii necesare pentru confirmarea bolilor legate de profesie:

- 1. Riscul relativ (RR) să fie > 1

RR =

- 2. Fracţiunea etiologică profesională (FEP) ≥ 20%

FEP = × 100

Pentru aceste criterii este nevoie de un lot de muncitori expuşi la factorul profesional studiat şi de un lot martor format din muncitori neexpuşi profesional la acel factor.

De asemenea, pentru a putea evalua corect relaţia cauzală dintre factorii de risc profesional şi bolile studiate trebuie să se ţină cont de studiile retrospective sau prospective.

Datorită incidenţei mai mari şi numărului mai mare de zile cu ITM ale bolilor legate de profesie, acestea ar trebui să fie mai bine cunoscute, tratate şi prevenite.

PROBLEME DE PRACTICĂ A MEDICINII MUNCII ÎN ACTIVITATEA FEMEILOR

Femeile încadrate în muncă, conform Codului Muncii beneficiază de o serie de măsuri legislative speciale de ocrotire a sănătăţii lor, precum şi de condiţiile necesare îngrijirii şi educării copiilor.

Atunci când o salariată este însărcinată, aceasta va înştiinţa, în scris, angajatorul pentru a putea beneficia de aceste măsuri speciale de ocrotire.

Astfel, femeia gravidă nu poate lucra în condiţii de muncă deosebite, precum:- locuri de muncă grele (ridicare şi/sau purtare de greutăţi mari)- locuri de muncă cu condiţii vătămătoare (în sensul expunerii la noxe profesionale peste concentraţia sau limita maximă admisă),- locuri de muncă periculoase (cu risc de cădere de la înălţime, lovire sau explozie).

De asemenea, o femeie gravidă nu are voie să lucreze în:- activităţile din domeniul nuclear în primele 3 luni ale sarcinii în cazul iradierii externe şi pe toată durata sarcinii şi lăuziei pentru expunerea internă - tură de noapte atât femeile gravide cât şi lăuzele şi cele care alăptează

- locuri de muncă ce necesită ore suplimentare.În cazul locurilor de muncă enumerate mai sus, angajatorul este

obligat să îi modifice femeii gravide, lăuzei sau celei care alăptează condiţiile şi/sau orarul de muncă. Dacă acest lucru nu este posibil, femeia respectivă va fi repartizată la alt loc de muncă fără riscuri pentru sănătatea sau securitatea sa, conform recomandării medicului de medicina muncii, cu menţinerea veniturilor salariale.

Dacă angajatorul, din motive justificate în mod obiectiv, nu poate să îndeplinească condiţiile de mai sus, salariatele au dreptul la concediu de risc maternal.

În situaţia în care, în baza recomandării medicului de familie, salariata gravidă care nu poate îndeplini durata normală de muncă din motive de sănătate, a sa sau a fătului său, are dreptul la reducerea cu o pătrime a duratei normale de muncă, cu menţinerea veniturilor salariale.

Se interzice concedierea femeilor gravide, lăuze sau care alăpteaza, aceasta reprezentând o încălcare a drepturilor femeilor.

Femeia gravidă are dreptul la concediu de maternitate (sarcină si lehuzie) cu o durată de 126 zile, împărţite între prenatal si postnatal, minim 42 zile postnatal. Concediile pentru sarcină si lăuzie au durată egală sau diferită şi se compensează între ele, în funcţie de recomandarea medicului şi de opţiunea persoanei beneficiare.

Femeile au dreptul la concediu pentru creşterea copilului până la împlinirea vârstei de 2 ani şi, în cazul copilului cu handicap, până la împlinirea vârstei de 3 ani.

Femeile pot beneficia de indemnizaţie pentru îngrijirea copilului bolnav în vârstă de până la 7 ani, iar în cazul copilului cu handicap, pentru afecţiunile intercurente, până la împlinirea vârstei de 18 ani.

Toate aceste condedii sunt prevăzute în lege şi angajatorul este obligat să la acorde.

PROBLEME DE PRACTICĂ A MEDICINII MUNCIILEGATE DE MUNCA ADOLESCENŢILOR

Adolescenţii sunt tineri cu vârsta între 16 şi 18 ani.Datorită particularităţilor morfo-fiziologice ale adolescenţilor s-a

impus aplicarea de măsuri de profilaxie a îmbolnăvirilor profesionale în rândul acestora. Astfel, în Codul Muncii sunt trecute următoarele măsuri legislative:- adolescenţii încadraţi în muncă nu pot fi repartizaţi în activităţi cu condiţiivătămătoare, grele sau periculoase, sau în activităţi în domeniul nuclear;- tinerii, sub 18 ani, nu pot fi folosiţi în munca de noapte (fără nici o excepţie) sau în munca peste durata legală a zilei de lucru;- adolescenţii au durata timpului de lucru de 6 ore zilnic fără scăderea retribuţiei;- tinerii, sub 18 ani, au durata concediului de odihnă mai mare decât cea corespunzătoare vechimii lor.- de la 15 ani tinerii pot lucra numai cu acordul părinţilor şi cu respectarea măsurilor legislative.