LUCRARE PRACTICA NR. 5

Determinarea şi aprecierea zgomotului profesional

Zgomotul profesional este un complex de sunete cu intensităţi şi înălţimi diferite, cu caractere diferite (zgomot obişnuit, impulsiv, ciocănit, scârţâit, zbârnâit), ritmice sau aritmice, produse continuu sau discontinuu de aparate, maşini, instrumente, vocea omenească, mijloace de transport, etc. în timpul activităţii profesionale.

Zgomotul se măsoară în decibeli.Decibelul este raportul dintre intensitatea acustică găsită în acel

moment şi intensitatea acustică de referinţă exprimat în logaritm de 10.dB=10 · log10I/I0

Determinarea zgomotului profesionalAparatura necesară este reprezentată de sonometru şi sonometrul cu

integrator. Acestea sunt compuse din microfon şi aparat de măsură. Indicativul A al sonometrului arată că aparatul măsoară nivelul global al zgomotului dar cu atenuarea frecvenţelor joase din componenţa zgomotului, adică aparatul este adaptat percepţiei urechii umane care nu percepe frecvenţele joase. Sonometrul cu integrator este folosit pentru determinarea continuă pe tot parcursul zilei de lucru, pentru intensităţi ale zgomotului de peste 120 dB sau în cazul sunetelor cu durată mai mică de 3 secunde.

Stabilirea punctelor de determinare- la 5-20 cm de pavilionul urechii, adică în zona auditivă a

muncitorului - în jurul sursei de zgomot concentric pentru realizarea hărţii de

zgomot necesară aprecierii riscului profesional pentru toţi muncitorii dintr-o secţie şi pentru aprecierea măsurilor de combatere a zgomotului

Stabilirea momentelor de determinare a zgomotului profesionalDeterminările trebuie făcute pe tot parcursul schimbului în momente ce

corespund diferitelor procese, faze sau operaţii tehnologice. De asemenea determinările se fac în momente caracteristice ce corespund zgomotului impulsiv.

În situaţia în care zgomotul este uniform se fac numai 2 determinări ce caracterizează zgomotul pe întreg schimbul.

Interpretarea rezultatelorPentru a interpreta corect rezultatele determinărilor efectuate cu

sonometrul trebuie să stabilim gradul de solicitare a atenţiei în timpul activităţii profesionale.

1. La locurile de muncă cu solicitare neuropsihică şi senzorială redusă sau normală, intensitatea maximă a zgomotului este de 87dB (A). Această valoare nu trebuie depăşită. Se ştie că zgomotul are acţiune nocivă asupra urechii provocând hipoacuzie şi surditate începând de la 80 dB (A). Ca urmare, când zgomotul profesional are valori de 80-87dB (A) sunt necesare măsuri de protecţie auditivă pentru muncitor, iar valoarea de 87 dB (A) nu trebuie depăşită niciodată.

În normele de protecţia muncii sunt menţionate următoarele valori:- expunerea personală zilnică a unui lucrător reprezintă nivelul

acustic echivalent continuu în dB (A) al unui zgomot constant şi care, acţionând pe toată durata zilei de muncă are un efect auditiv similar zgomotului variabil măsurat real la locul de muncă, inclusiv zgomotul impulsiv

- expunerea săptămânală la zgomot este media ponderată în timp a nivelurilor de expunere zilnică la zgomot într-o săptămână de 5 zile şi timp de lucru de 8 ore/zi.

În practica medicinii muncii se iau în considerare valorile limită de expunere şi valorile de expunere de la care se declanşează acţiunea angajatorului privind protecţia la zgomot a angajaţilor.

Valorile limită de expunere se determină şi se calculează ţinându-se cont de atenuarea realizată de mijloacele individuale de protecţie.

Valorile de expunere de la care se declanşează acţiunea angajatorului se determină şi se calculează fără a lua în considerare efectul mijloacele individuale de protecţie.

Ca urmare, există două valori de la care se declanşează acţiunea de de protecţie a sănătăţii lucrătorilor:- valoarea superioară de expunere este de 85 dB (A)- valoarea inferioară de expunere este de 80 dB (A).Astfel, există două situaţii:- locuri de muncă cu nivel de expunere la zgomot între 80-85 dB (A)- locuri de muncă cu nivel de expunere la zgomot peste 85 dB (A).În prima situaţie normele de protecţia muncii prevăd următoarele măsuri:

- angajatorul este obligat să asigure angajatului mijloace de protecţie auditivă interne (antifoane) sau externe (căşti)

- muncitorul nu este obligat să la poarte- angajatului i se va efectua audiograma o dată la 5 ani cu ocazia

examenului periodic.În cea de-a doua situaţie normele de protecţia muncii prevăd următoarele măsuri:- angajatorul este obligat să asigure angajatului mijloace de protecţie

auditivă interne (antifoane) sau externe (căşti)- muncitorul este obligat să la poarte- angajatorul trebuie să marcheze zonele cu panouri care să arate că

purtarea echipamentului de protecţie este obligatorie- angajatului i se va efectua audiograma anual cu ocazia examenului

periodic.

2. La locurile de muncă cu solicitare crescută a atenţiei, intensitatea maximă admisă a zgomotului este de 50-75 dB (A) în funcţie de tipul activităţii desfăşurate. De exemplu:- în laboratoare de încercări, puncte vamale, cabine de supraveghere a proceselor tehnologice nivelul maxim admis este de 75 dB(A)- în studiourile RTV şi cinematografice, în cabinetele de comandă şi control a transportului rutier, naval sau feroviar, în sălile de tratament, în ghişeele de lucru cu publicul, în cabinetele medicale, sălile de lectură, amfiteatre nivelul maxim admis este de 60 dB(A)- în sălile de operaţie, atelierele de creaţie, sălile de dirijare a traficului aerian nivelul maxim admis este de 50 dB(A).

O altă metodă de determinare a zgomotului profesional, în situaţia în care nu dispunem de sonometru, este metoda conversaţiei. Pentru aceasta este nevoie de două persoane care nu au fost expuse la zgomot anterior efectuării determinării. Este de preferat să fie cadre medicale. Nivelul de zgomot va fi exprimat în foni astfel:- dacă la distanţa de 1 m între cele două persoane, vocea obişnuită de conversaţie nu se aude, în acel loc de muncă intensitatea zgomotului este de 90 foni- dacă vocea de conversţie nu este inteligibilă de la distanţa de 20 cm, intensitatea zgomotului este de 100 foni- dacă zgomotul produce senzaţia de presiune dureroasă pe timpane, intensitatea zgomotului este mai mare de 115 foni

- dacă senzaţia de presiune dureroasă pe timpane este însoţită de fenomene vegetative precum cefalee, greaţă, etc., intensitatea zgomotului este mai mare de 120 foni.

În situaţia în care se fac mai multe determinări ce corespund diferitelor perioade de expunere la zgomot, nivelul de zgomot se va calcula după următoarea formulă asemănător determinărilor de la toxice şi pulberi:

C1 + C2 + ............. Cn ≤ 1T1 T2 Tn

PROBE FUNCŢIONALE CARDIOVASCULARE

Probele funcţionale cardiovasculare sunt utile în practica medicinii muncii ele oferind informaţii cu privire la:- aprecierea integrităţii anatomice şi funcţionale a aparatului cardiovascular al personalului lucrător atât la angajare cât şi pe parcursul activităţii profesionale-aprecierea stării funcţionale a sistemului nervos vegetativ, care controlează şi coordonează activitatea aparatului cardiovascular;-aprecierea capacităţii de efort fizic, a stării de adaptare şi antrenament precum şi a stării de oboseală-aprecierea influenţei diferiţilor factori de mediu asupra organismului şi în special asupra aparatului cardiovascular (regimul de muncă, efortul fizic sau neuropsihic, toxice, zgomot, vibraţii, stress, etc.)- depistarea precoce a bolilor cardiovasculare la personalul lucrător

Principiul probelor este următorul: persoana investigată va efectua un exerciţiu determinat care va provoca o modificare a TA, a frecvenţei cardiace, a aspectului EKG faţă de valorile de repaus.

Pentru fiecare probă în parte se va ţine cont de recomandările privind momentul efectuării probei, pregătirea persoanei, alimentaţia şi medicaţia persoanei, contraindicaţiile medicale ale probei (afecţiunile persoanei examinate). de asemenea, medicul va trebui să cunoască indicaţiile pentru oprirea probei (precordialgii, claudicaţie intermitentă, paloare, dispnee, aritmii cardiace, etc)

Rezultatele vor fi interpretate individual sau pe grupe de lucrători în funcţie de valorile normale, de valorile anterioare şi de valorile grupelor profesionale corespondente.

PROBA TESLENKOEste o probă cardiovasculară statică ce urmăreşte numai diferenţa de

puls ce rezultă din trecerea subiectului de la poziţia şezândă la poziţia ortostatică.

Etapele efectuării probei:- subiectul se aşează pe un scaun; după 2 minute de repaus se stabileşte frecvenţa pulsului, astfel: se ia pulsul timp de 15 sec, se repetă de 2-4 ori la un interval de cîte 10-15 sec. până când, după repetare se constată aceeaşi frecvenţă. Apoi se calculează frecvenţa pulsului pe minut.- subiectul trece în poziţie ortostatică fără a se sprijini şi se măsoară frecvenţa pulsului după aproximativ 2 minute după ce pulsul s-a stabilizat;- diferenţa de puls dintre cele două poziţii se introduce în tabelul Teslenko şi se va afla indicele Teslenko. Există tabele diferite pentru bărbaţi şi femei.

Valorile obţinute se interpretează astfel:0 - 4,5 = capacitate funcţională cardiovasculară slabă;5 - 8 = capacitate funcţională cardiovasculară bună;peste 8 = capacitate funcţională cardiovasculară foarte bună.

PROBA CRAMPTONProba Crampton urmăreşte diferenţa de plus şi tensiunea arterială ce

rezultă din trecerea subiectului din clinostatism în ortostatism.Etapele efectuării probei:

- subiectul stă în clinostatism pe o canapea şi, după 2 minute de repaus, se măsoară frecvenţa pulsului (P1) şi tensiunea arterială maximă (TA1);- subiectul trece în ortostatism, fără a se sprijini de nimic şi după 2 minute de stabilizare se determină frecvenţa pulsului (P2) şi tensiunea arterială maximă (TA2)- se calculează diferenţa de plus şi tensiune arterială dintre cele două poziţii - pe bază cifrelor obţinute se calculează indicele Crampton cu ajutorul formulei:

Indicele Crampton = 25( 3,15 ± ΔTA- ΔP/20)-ΔTA este diferenţa de tensiune arterială maximă (TA2- TA1 exprimată în cm. Hg.);-ΔP= diferenţa de frecvenţă a pulsului /min.( P2 - P1 )

Rezultatele obţinute se interpretează astfel:- sub 50 = insuficient;- 50-75 = slab;- 75-100 = bun;- peste 100 = excelent.

PROBA BROUHAProba costului cardiac (BROUHA) permite aprecierea răspunsului

cardiovascular la efort. Această probă permite calcularea nivelului pulsului şi durata perioadei de recuperare.

Etape în efectuarea probei :- persoana efectuează efort profesional la locul său de muncă- se întrerupe efortul şi lucrătorul va sta în poziţie sezândă - timp de 3 minute, la intervale de 30 secunde, se va determina pulsul- se vor nota valorile pulsului în primul minut de revenire (p1), în al

doilea minut (p2) şi in al treilea minut (p3).Cu ajutorul acestor indicatori se va construi curba de revenire a

ritmului cardiac şi se va calcula costul cardiac.Pentru apecierea apariţia fenomenului de oboseală, a fenomenelor de

adaptare sau neadaptare, precum şi influenţa unor factori de muncă asupra organismului muncitorilor se vor efectua şi se vor comparara curbele de revenire în cursul zilei de muncă (la începutul şi sfârşitul zilei de lucru), în cursul diferitelor faze ale unui proces tehnologic precum şi la începutul şi sfârşitul săptămânii de lucru.

1. Există 3 tipuri de curbe de revenire:- curbe normale se obţin atunci când pulsul din minutul al treilea este cu cel puţin 10 bătăi mai mic decât pulsul din primul minut şi când frecvenţa pulsului din minutele 1,2,3, nu a depăşit la nici unul valoarea de 90 bătăi/ minut;

p1, p2, p3 < 90p1 - p3 ≥ 10

- curbe de nerecuperare: când diferenţa dintre primul şi al treilea puls este mai mică de 10 bătăi/minut, iar pulsul din al treilea minut nu a revenit sub 90 de bătăi/min.

p3 > 90p1 – p3 < 10

- curbe inverse de revenire (paradoxale): când pulsul din minutul al treilea depăşeşte 90 de bătăi/minut şi este crescut paradoxal cu 10 bătăi sau mai mult faţă de primul minut.

p3 > 90p3 - p1 > 10În situaţia în care există suprasolicitări ale organismului muncitorilor

de la un anumit loc de muncă, cu ocazia efectuării testelor cardiovasculare, se constată o frecvenţa mai mare a curbelor de nerecuperare sau a curbelor inverse de revenire la aceşti muncitori.

În situaţia în care valoarea medie a pulsului din primul minut de revenire (p1) se menţine în jur de 110 bătăi/min. şi dacă descreşterea frecvenţei cardiace dintre primul şi al treilea minut (p1-p3) este de cel puţin 10 bătăi/minut, nu există o creştere a efortului cardiac în timpul zilei de muncă.

2. Costul cardiac exprimă cheltuiala de efort a cordului. Pentru aceasta este necesar să se determine valorile pulsului din primele 2-3 minute de efort profesional. Costul cardiac se calculează astfel:- cost cardiac de efort, reprezentat de suma dintre diferenţa valorii pulsului din minutele de efort şi minutul de repaus anterior efortului (pr)

(p1e-pr) + (p2e- pr) + (p3e- pr)- cost cardiac de recuperare, reprezentat de suma dintre diferenţa valorii pulsului din primele trei minute de recuperare şi minutul de repaus anterior efortului;

(p1-pr) + (p2- pr) + (p3- pr)- costul cardiac total al unui efort, reprezentat de costul cardiac de efort, la care se adaugă costul cardiac de recuperare.

În procesele tehnologice uniforme, cu operaţiuni uşoare, costul cardiac total al fiecărui operaţiuni va rămâne relativ constant, în tot timpul zilei de muncă.

Costul cardiac se apreciază în dinamică, valorile costului cardiac determinat la examenele periodice se va compara cu valoarea iniţială determinată în prima zi de la angajare şi în prima zi după perioada de adaptare.

PROBE FUNŢIONALE RESPIRATORII

În practica medicinii muncii, pentru testarea funcţiei respiratorii se foloseşte spirometrul cu ajutorul căruia se vor determina: capacitatea vitală (CV), volumul expirator maxim pe secundă (VEMS-ul), calcularea indicelui de permeabilitate bronşică (IPB) (Tiffneau) şi a debitului expirator maxim la jumătatea de mijloc a capacităţii vitale.

Aparatura necesară este reprezentată de spirometre cu apă (tip expirograf Godart) sau uscate (tip Eutest). Rezultatele se exprimă în litri.

1. Capacitatea vitală (CV)Capacitatea vitală este volumul maxim de aer care poate fi eliminat

din plămâni în timpul unei expiraţii complete (forţate) care urmează unei inspiraţii maxime.Tehnica efectuării probelor ventilatorii cuprinde următoarele etape:

- persoana de examinat se va aşeza pe scaun cât mai comod- îmbrăcămintea să fie cât mai lejeră - să nu fumeze cu 1 oră înainte- să nu fie imediat după ce a servit masa- se va aplica pensa nazală şi se va explica persoanei să inspire profund şi să expire brusc, în aparat, cât mai mult din aerul inspirat. Se repetă de 2-3 ori până când efectuează corect.- se porneşte şi se setează aparatul şi se efectuează testul- se imprimă rezultatul pe hârtia spirometrului şi se notează rezultatele în dosarul medical al persoanei.

Pentru CV, din mai multe determinări ale CV se alege şi se înregistrează pe spirogramă valoarea cea mai mare, exprimată în litri. Această valoare se corectează BTPS (Body Temperature, Pressure, Saturated) în funcţie de temperatura încăperii în care s-a făcut determinarea şi se obţine valoarea corectată a CV. Această valoare se compară cu CV ideală sau teoretică, care variază în funcţie de sex, vârstă, înălţime. Pentru bărbaţi valorile ideale se calculează după tabelele C.E.C.O. (ComunitateaEuropeană a Cărbunelui şi Oţelului), iar pentru femei se consideră valori ideale 90% din cele corespunzătoare pentru bărbaţi.

Rezultatele se exprimă şi în procente, calculându-se cât la sută reprezintă CV reală (corectată BTPS) din CV ideală (considerată 100%) folosind următoarea formulă de calcul:

capacitatea vitală reală = valoarea corectată x 100 valoarea ideală (teoretică)

Se vor considera scăzute valorile care reprezintă mai puţin de 80% din valoarea teoretică.

2. Volumul expirator maxim pe secundă (VEMS).VEMS-ul este volumul maxim de aer care poate fi eliminat din

plămâni în prima secundă a unei expiraţii forţate ce urmează unei inspiraţii maxime.

Se foloseşte acelaşi spirometru şi aceeaşi tehnică folosite şi pentru determinarea CV, cu condiţia de a se cunoaşte exact viteza de derulare a curbei spirogramei într-o secundă. Se va exprima în litri/secundă.

Valoarea maximă înregistrată se corectează BTPS şi se compară cu valorile ideale după C.E.C.O.; la femei 90% din valorile pentru bărbaţi. Rezultatele se vor exprima tot în procente faţă de valoarea ideală.

Se consideră valori scăzute valorile care reprezintă mai puţin de 80% din valoarea teoretică.

Atunci când scad valorile CV şi VEMS se vorbeşte despre disfuncţie ventilatorie restrictivă.

În funcţie de valoarea VEMS există 4 grade de disfuncţie ventilatorie:- uşoară – VEMS 79-60%- medie – VEMS 59-40%- gravă – VEMS 39-35%- severă-VEMS < 35%.

3. Indicele de permeabilitate bronşică (IPB)Indică obstrucţia bronşică şi arătă cât la sută din CV reprezintă

VEMS-ul, respectiv cât la sută din capacitatea vitală poate fi expirat în prima secundă a unei expiraţii forţate.

Se calculează după formula: VEMS x 100 CV

În tabel, în funcţie de vârstă sunt prevăzute limita inferioară şi valoarea medie a IPB. Se vor considera scăzute valorile mai mici decât limita inferioară prezentată în tabele.

Vârsta(ani)

IPB normal(medie)

Limita inferioară

Vârsta(ani)

IPB normal(medie)

Limita inferioară

18-19 82 % 71 % 40-44 75,5 % 66 %20-29 80 % 70 % 45-49 74,5 % 65 %30-34 78 % 68 % 50-54 73,5 % 64 %35-39 77 % 67 % 55-59 72 % 63 %

60-64 70 % 61 %

În cazul în care valorile IPB şi VEMS sunt scăzute se vorbeşte de disfuncţie ventilatorie obstructivă.

În cazul în care sunt scăzute valorile CV, VEMS şi IPB se vorbeşte de disfuncţie ventilatorie mixtă.

Gradul fiecărei disfuncţii este dat de valoarea VEMS ca mai sus.

4. Debitul expirator maxim la jumătatea de mijloc a capacităţii vitale

Debitul expirator maxim la jumătatea de mijloc a capacităţii vitale (DEM 25-75%CV) este volumul maxim de aer expirat în cursul unei expiraţii forţate şi complete, după ce a fost expulzat primul sfert al CV şi până la expulzarea completă a celui de-al treilea sfert.

Se foloseşte acelaşi spirometru ca şi pentru determinarea CV şi VEMS.

Se exprimă în l/sec (valoarea absolută) sau în procente din CV folosind regula de trei simplă:

CV (corectată BTPS) ----------------------100%DEM--------------------------------------------xRezultatul exprimat în procente din CV se compară cu valorile IPB,

considerânduse scăzut dacă este mai mic decât valoarea medie a IPB.(vezi tabelul de mai sus).

Scăderea DEM ne indică existenţa unei obstrucţii la nivelul segmentului bronşic distal (căile aeriene mici) şi tulburări de permeabilitate, fiind de obicei întâlnită înainte de scăderea VEMS-ului.

Pentru evaluarea completă a funcţiei respiratorii este necesară şi determinarea volumului rezidual (VR), a timpului de mixică şi a presiunii parţiale a gazelor sanguine.

5. Volumul rezidual (VR) Volumul rezidual este reprezentat de volumul de aer conţinut în plămâni la sfârşitul unei expiraţii maxime. Deoarece nu poate fi eliminat din plămâni, VR nu poate fi calculat pe spirogramă. Determinarea VR se face de obicei prin diluţia intrapulmonară a unui gaz inert (de obicei heliu) adăugat volumului de aer inspirat într-un circuit închis.

Valorile determinate ale VR se compară cu valorile teoretice din tabelele CECO, în funcţie de vârstă şi înălţime. La femei se consideră normale 90% din valorile normale pentru bărbaţi.

Se consideră ca limită superioară normală valoarea 120%. Dacă VR creşte peste această valoare se vorbeşte de hiperinflaţie pulmonară (ca în emfizem).

6. Timpul de mixicăTimpul de mixică (sau timpul de amestec intrapulmonar al heliului)

reprezintă timpul necesar pentru diluarea uniformă a unui gaz inert (heliu) în spaţiile alveolare.

Testul se efectuează în circuit închis, concomitent cu determinarea volumului rezidual, folosind aceeaşi aparatură.

Limitele normale pentru timpul de mixică sunt 180 ± 60 secunde. Valori ale timpului de mixică peste 240 secunde (4 minute) indică alterarea raportului ventilaţie /perfuzie.

7. Presiunea parţială a oxigenului în sângele arterial (PaO2)Limita inferioară de normalitate de 70 mm Hg.În cazul în care scade PaO2 în efort dar are valoare normală în repaus

se vorbeşte de insuficienţă respiratorie latentă; dacă PaO2 scade şi în repaus se vorbeşte de insuficienţă respiratorie manifestă.

8. Presiunea parţială a dioxidului de carbon în sângele arterial (PaCO2)

Valorile normale ale PaCO2 se înscriu între 40 ± 6 mm Hg.Deoarece PaCO2 este invers proporţională cu ventilaţia pulmonară, creşterea PaCO2 peste 46 mm Hg indică hipercapnee prin hipoventilaţie alveolară.

Aparatele moderne de determinare a funcţiei respiratorii determină automat mai mulţi parametri şi permit analiza şi interpretarea acestora şi înregistrarea rezultatelor obţinute.

EXAMENE PARACLINICE PENTRU AFIRMAREA PROFESIONALITĂŢII ASTMULUI

BRONŞICExamenele de laborator şi paraclinice au ca scop precizarea

profesionalităţii astmului bronşic şi a mecanismelor implicate. Există examene nespecifice şi specifice.

Examene nespecifice:- eozinofilia sanguină, în spută şi în secreţia nazală- spiralele Curshmann şi cristalele Charcot-Leyden în spută- examenul ORL- teste de provocare bronşică nespecifică cu substanţe

bronhoconstrictoare sau bronhodilatatoare.Examene specifice reprezentate de testele alergologice ce precizează tipul de reacţie: umorală tip I sau III şi celulară tip IV:- proba locului de muncă- testul bronhomotor specific- teste cutanate specifice: scratch test, prick test, IDR, patch test, testul

în picătură- teste epimucoase, conjunctivale şi endonazale - radioallergosorbant-test (RAST).

Testele cutanate se folosesc pentru testarea sensibilităţii de tip:

- umoral: - cutireacţia prin scarificrare (scratch test) sau prin înţepare (prick test)

- intradermoreacţia (IDR) - celular: - testul în picătură

- epidermoreacţia (patch test).

Cutireacţia foloseşte alergenul suspect de la locul de muncă reprezentat de extract pur în diferite diluţii sau de alergenul ca atare.1. Testul prin scarificare (scratch test) presupune executarea unor scarificări superficiale, nesângerânde, cu un ac de seringă pe tegumentul feţei anterioare a antebraţului, se aplică apoi alergenul purificat şi diluat pe suprafaţa scarificată.

Pe tegumentul feţei anterioare a celuilalt antebraţ, folosind ser fiziologic, se efectuează o scarificare martor.

Reacţia se citeşte după aproximativ 15-30 minute. Rezultatul este considerat pozitiv dacă apare o reacţie urticariană la locul scarificării numai la antebraţul unde s-a aplicat alergenul de la locul de muncă. Prezenţa reacţiei urticariene şi la scarificarea martor, demonstrează nespecificitatea reacţiei.

2. Testul prin înţepătură (prick - test ). Pentru acest test se depune o picătură din soluţia de alergen pe tegumentul feţei anterioare a antebraţului şi apoi, cu un ac de seringă, se execută câteva înţepături superficiale prin picătura de alergen. După câteva minute, soluţia de alergen se îndepărtează cu o compresă sterilă. La antebraţul martor se foloseşte ser fiziologic.

Rezultatul se citeşte după aproximativ 10-30 de minute şi este considerat pozitiv dacă apare o reacţie urticariană la locul picăturii, dar numai la antebraţul unde s-a aplicat alergenul de la locul de muncă.

Testul prin înţepătură se efectuează în cazul unor pacienţi cunoscuţi ca foarte sensibilizaţi sau/şi în cazul unor alergeni puternici (penicilină, ricin, etc.).

Intradermoreacţia necesită soluţie din alergenul prezent la locul de muncă şi suspectat de declanşarea astmului alergic.

În tegumentul feţei anterioare a antebraţului se execută injectarea intradermică a unei cantităţi de 0,02 ml din soluţia de alergen. În celălalt antebraţ se execută injectarea de ser fiziologic. În ambele cazuri, injectarea trebuie să provoace apariţia unei papule albicioase.

Reacţie intradermică este considerată pozitivă atunci când se produce o papulă cu diametrul mai mare de 5 mm (mărimea diametrului papulei

rezultă din diferenţa dintre diametrul papulei produsă de soluţia alergen şi cel al papulei produsă de martor).Pentru alergia de tip imediat reacţia intradermică se citeşte la 10 -30 min., pentru cea de tip semiîntârziat 4-6 ore, iar pentru cea tip întârziat 24-48-72 ore, în funcţie de alergen şi de tipul de alergie.

Papula intradermică făcută cu o soluţie martor, dispare de obicei în 15-30 min.

2. Teste bronhomotorii sunt specifice şi nespecifice şi se utilizează pentru evidenţierea hiperreactivităţii bronşice specifice şi nespecifice şi a intensităţii acesteia.

Testul bronhoconstrictor nespecific se efectuează cu o soluţie proaspătă de acetilcolină 1%.

Pentru aceasta se face examenul clinic pulmonar pentru a depista eventualele raluri sibilante, dispneea expiratorie sau wheezing-ul şi se determină CV şi VEMS.

Se administrează soluţia diluată de acetilcolină, sub formă de aerosoli, timp de 3 min., sub supraveghere medicală continuă pentru a întrerupe proba dacă apar tulburări respiratorii.

Imediat după aerosolizare se determină, repetat, CV şi VEMS şi se examinează bolnavul pentru a sesiza apariţia şi intensitatea semnelor clinice de bronhospasm.

Testul se consideră pozitiv dacă VEMS-ul a scăzut mai mult de 15% din valoarea lui iniţială şi, mai ales, dacă apar şi raluri sibilante.

Această probă nu se efectuează la:- edentaţi;- cei cu VEMS sub 1000 ml sau sub 50%;- bolnavii aflaţi în criză de astm;- cei cu afecţiuni cardiace.

Testul bronhodilatator nespecificPentru acest test, ca şi pentru cel bronhoconstrictor, se administrează

substanţa bronhodilatatoare (de tipul Ventolin sau Alupent) sub formă de aerosoli după ce, iniţial, s-a efectuat examenul clinic pulmonar pentru depistarea eventualelor raluri sibilante, wheezing şi dispnee expiratorie şi s-a determinat CV şi VEMS.

După aproximativ 20 min. se determină CV şi VEMS şi se examinează clinic plămânul, pentru a decela eventuala dispariţie a ralurilor sibilante.

Testul se consideră pozitiv dacă VEMS-ul a crescut cu mai mult de 15% din valoarea lui iniţială şi, mai ales dacă dispar ralurile sibilante.

Această probă nu are contraindicaţii, ea putând fi folosită şi ca tratament.

Teste bronhomotorii specifice Aceste teste folosesc alergeni specifici locului de muncă sub formă de

aerosoli sau pulverizare. Modalitatea de efectuare a acestui test este asemănătoare cu cea de la testul bronhoconstrictor cu acetilcolină 1% cu menţiunea că alergenul de la locul de muncă (sau extract alergenic) sub formă de aerosoli sau pulverizare se administrează timp de 5 min.

Imediat după administrare sau după o oră se poate întâmpla ca proba să fie negativă dar, dacă în după amiaza, seara sau noaptea zilei în care s-a efectuat proba apare o criză de astm bronşic (fenomene clinice de bronhospasm), proba trebuie considerată pozitivă.

3. Proba locului de muncăAceastă probă presupune ca pacientul să întrerupă contactul cu

substanţele suspecte ca fiind alergeni de la locul de muncă timp de 3 - 5 zile (concediu medical, transfer la alt loc de muncă, etc.). După această pauză se efectuează examenul clinic pulmonar, apoi se determină CV şi VEMS. Apoi, pacientul va reintra la locul său de muncă obişnuit. După 5 - 6 ore de lucru în mediu de muncă se repetă aceleaşi examene.

Proba se consideră pozitivă dacă se constată scăderi marcate ale VEMS-ului sau/şi apariţia unor raluri sibilante ceea ce indică existenţa unor factori bronhoconstrictori de origine profesională. Apariţia unei crize de astm bronşic are de asemenea semnificaţia unui rezultat pozitiv.

Valoare diagnostică (dar şi terapeutică) are şi întreruperea expunerii profesionale ce duce la dispariţia crizelor de astm.